Destinatii turistice

Parcul National Cheile Nerei

2012-06-30T11:46:00.000+03:00

Suprafata Parcului este de 36.758 ha, din care fond forestier 30.169 ha, fanete 3.705 ha, pasuni 2.350 ha, alte categorii de terenuri agricole 116 ha, alte terenuri 418 ha. Parcul este constituit dintr-un platou calcaros strabatut de raul Nera si afluentii sai, dand nastere unor sectoare de chei dominate de pereti abrupti în care grotele, pesterile, lacurile carstice (Lacul Dracului, Ochiul Beiului), izbucurile (Izbucul Bigar si Iordan) si cascadele (Cascada Beusnita) sunt frecvent întalnite. Alaturi de acestea apar sectoare de tunele si poteci de acces sapate în stanca de catre om.

Flora, foarte bogata, tipic forestiera, este reprezentata prin 1086 taxoni (60% din flora judetului). Printre raritati mentionam: tisa, alunul turcesc, arborele mamut, ghimpele si cornisorul. Fauna este reprezentata prin 1890 taxoni de nevertebrate si 124 taxoni din cadrul vertebratelor. Dintre speciile rare amintim: scorpionul, vipera cu corn, gusterul, fasa mare, lilieci, etc. Puncte de acces in Parc: Oravita, Sasca Montana, Sopotu Nou, Carbunari, Bozovici, Anina; Acces auto: pe DN57b din Baile Herculane pe ruta Bozovici – Sopotu Nou – Anina – Oravita; pe DN57b din Timisoara pe ruta Oravita – Sasca Montana – Carbunari; pe DN58 din Resita pe ruta Anina – Bozovici. Bijuteriile Parcului:

- Lacul Dracului: Fenomen carstic unic in Romania. Apa are o culoare aparenta albastru-verzuie, diametrul de 20 m, 700 de mp si o adancime maxima de 12-13 m, fiind format prin prabusirea tavanului pesterii alaturate si alimentat prin fisurile carstice. - Lacul Ochiul Beiului: Un lac albastru, care nu ingheata niciodata. Are o suprafata de 284 mp, adancimea maxima de 3,6 m. Traditia spune ca neasemuitele frumuseti ale zonei, ce ascunde atatea minuni si mistere, sunt alimentate mereu de “lacrimile” unui bei legendar, de unde si numele pe care acest loc l-a imprumutat de la cel ce a pornit candva legenda: “Ochiul Beiului”.

Gura Portitei - Tulcea

2012-06-30T11:36:00.000+03:00

Gura Portitei este un loc salbatic, locuit de lipoveni, si atestat documentar pe harti inca din 1710. Satul de vacanta Eden este primul sat de vacanta din Romania clasificat la categoria trei stele si dotat cu 160 de locuri de cazare. Intr-un secol de civilizatie, inceputul de lume apare drept o alternativa tentanta.

Dupa aproape 300 de km pe sosea de la Bucuresti la Jurilovca, apoi cu vaporasul sau cu salupa rapida, traversand apele Golovitei, se ajunge la Gura Portitei. Bun venit! Aici esti in siguranta. Te afli pe teritoriul in care tentaculele tranzitiei nu te mai pot ajunge. Societatea Piscicola Tour SRL Tulcea s-a implicat in construirea unui complex turistic de trei stele, amplasat la Gura Portitei, localitate situata la 50 de km sud de Tulcea. Botezat "Eden", satul de vacanta dispune de toate facilitatile pentru a putea fi regasit in cataloagele celor mai prestigioase firme turistice din lume. Locul in care este amplasat complexul "Eden" a conservat farmecul si naturaletea pe care a avut-o de pe vremea cand primul El si prima Ea au calcat limba de nisip dintre Lacul Golovita si Marea Neagra. Posibilitatile de cazare se adreseaza tuturor gusturilor.

Pentru cei care prefera confortul absolut, exista un complex de 15 vile cotate cu trei stele, avand un total de 75 de camere, cu grup sanitar propriu, aer conditionat, mobilier modern, apa calda si rece curenta. Pe plaja sunt amplasate 77 de casute de lemn cu cate doua paturi, deservite de doua grupuri sanitare comune, avand fiecare dusuri cu apa calda si rece curenta, toate acestea la standarde europene. Preturile sunt accesibile, mai ales daca tinem cont de faptul ca intregul complex se afla amplasat intr-o pustietate de inceput de lume. Celebrele preparate de peste care au contribuit pe deplin la renumele acestor locuri, dar si delicioasele mancaruri ale bucatariei traditionale romanesti pot fi servite la restaurantul satului de vacanta, demn de o pozitie centrala mai degraba in Capitala decat pe aceste meleaguri uitate de timp.

Posibilitatile de agrement sunt deosebit de variate, de la excursiile organizate zilnic pe canalele Deltei pana la inchirierea de barci cu rame, barci cu motor, hidrobiciclete, ski jet, terenuri de tenis si volei. Orice informatie despre frumusetile Deltei Dunarii sau despre petrecerea cat mai placuta a timpului liber, o puteti afla, fara mare bataie de cap, de la personalul calificat al complexului. Asadar, pe toti cei care vor liniste, aer curat, apa cristalina, orizont deschis pana la limitele viselor fiecaruia, si in farfurie un peste adevarat, proaspat pescuit din apele Dunarii, ii invitam sa viziteze Gura Portitei. Acest loc binecuvantat este tot ce le trebuie citadinilor satui de noxe si dornici de cateva zile de izolare si de inceput de lume.

Salina din Turda

2012-06-30T11:29:00.001+03:00

Zacamantul de sare de la Turda s-a format cu aproximativ 18 milioane de ani in urma. Depozitul salifer sedimentar transilvan se intinde pe toata rama vestica a Depresiunii Transilvaniei, aflorand in zonele anticlinale:Depresiunea Maramuresului, apoi Turda - Ocna Mures si terminand cu Ocna Sibiului. Masivul de sare gema Turda - Valea Sarata (Durgau) situat in partea de N-E a orasului are o suprafata de 45 kmp si o adancime de 1200 m. Forma este de perna (alungita), are intercalatii de sisturi argiloase si este acoperit de un strat de sisturi argiloase si pietris cu o grosime intre 0 si 1500 m. Aproape de suprafata, sarea este pura, solida, cristalizata, cu granule mari, dar in adancime contine nisip fin diseminat. Continutul de NaCl este intre 98-99%. Rezerva geologica estimata aici este de 38. 750 milioane tone.

Exploatarea sarii la Turda dateaza inca din epoca romana, fiind una dintre cele mai importante activitati economice care au contribuit la dezvoltarea localitatii Potaissa, alaturi de importanta militara a acesteia. Exista argumente istorice ca exploatarea sarii in aceasta zona a continuat si dupa retragerea aureliana. Primul document care atesta extractia sarii dateaza din 1271. In feudalismul dezvoltat (sec. XIV-XVII) exploatarea sarii era organizata in "Camari de sare". Existau doua feluri de camari de sare: unele faceau exploatare, depozitare si transport pana la apa (Turda, Cojocna, Ocna Dejului, Sic), iar altele faceau transportul pe apa si desfacerea. Camara principala era cea de la Turda - potrivit unui raport din 1552. Despre sarea de la Turda se spunea ca este buna si tare. "Ocna cea Mare" sau "cea Veche" avea o adancime de cca. 45 m si o latime de cca. 18m intr-o parte si 5 m
in cealalta.

"Ocna cea Mica" era adanca de cca. 15 m si lata de cca. 9 m. In 1786 productia si valorificarea sarii a devenit monopol de stat. In 1860, rezervele de sare din salinele Turda erau estimate la 1. 220 milioane de tone. Pana in 1862 sarea se extragea din cele trei puturi vechi: "Iosif", "Terezia" si "Anton". In 1862 extractia in putul "Anton a fost oprita - dupa ce a atins adancimea de 108 m - din cauza ca sarea era amestecata cu steril. Transportul sarii in exploatarea de la Turda implica greutati din ce in ce mai mari, deoarece drumul ce cobora de la salina era foarte abrupt. Pentru a-l usura si a micsora cheltuielile, in 1853 s-a hotarat construirea unei galerii de transport orizontale pornind de la Turda Noua, numita "Franz Josef". Concomitent cu galeria "Franz Josef" a fost modernizata mina "Tereza" si s-a completat cu camera (laterala) trapezoidala "Rudolf" (sau "Sf. Nicolae"). Inchisa in 1932, Salina Turda a intrat o perioada lunga de timp in uitare. Natura a avut grija sa conserve cele lasate de om. Astazi vizitatori pot admira imensitatea golurilor cu o acustica deosebita, balustradele lustruite de mainile miilor de muncitori, balcoanele perfect conservate si inscriptiile sapate in sare care consemneaza inaintarea in timp odata cu avansarea exploatarii. Generoasa natura a adaugat cascade impietrite de sare de un alb imaculat, "draperii si valuri" de sare fina, ghirlande de stalactite care incanta ochiul, la care se adauga mici lacuri subterane, adevarate "crescatorii de cristale cubice perfecte si de mari dimensiuni. Studiile au dovedit valoarea deosebita a mediului salin in tratarea afectiunilor respiratorii: temperatura este constanta (10-11 grade C), umiditatea 75-80%, concentratia favorabila de aerosoli (sub forma de particule solide, foarte fine, de sare) ;viteza aerajului natural este de 0, 02 m/s in mina Rudolf (max. 0, 2 m/s in celelalte locuri din mina). In prezent se foloseste sala Rudolf ca sala de tratament, insa urmeaza amenajarea unui stationar medical la nivelul galeriei orizontale in sala rezultata prin marirea camerelor ce urmau a fi "Camera masinii de extractie", respectiv "Camera putului de extractie" pentru mina Ghizela. Pentru viitor se preconizeaza amenajarape vatra minei Rudolf a unui amfiteatru, sali de concerte si auditii muzicale si a unui complex de terenuri sportive, iar la baza minei Tereza amenajarea pe lacul subteran a unui debarcader. www.hoinari.ro

Insulelor Palomino

2012-05-28T19:28:00.000+03:00

În portul Callao al Limei peruane, malul ospitalier al Oceanului Pacific primeşte zilnic cei câţiva turişti atraşi enigmatic de reclamele pentru un tur la Insulele Palomino, în timpul sezonului estival. Atunci, soarele astâmpărat şi căldura umedă suportabilă dau la iveală un oraş colonial şi modern deopotrivă, un loc al contrastelor, al muzeelor pline de aur precolumbian, al grădinilor ivite din neantul deşertului şi al neobositelor menajere cu pielea ciocolatie, urmându-şi tăcute stăpânele bogate şi împingând apăsat prin magazine coşurile pline de cumpărături.

Turiştii opriţi în port sunt feriţi însă de zgomotul continuu al capitalei Lima, o combinaţie interesantă de huruituri, claxoane şi gălăgie omenească. Fiecare dintre cei cu rucsac mic, ghid de călătorie şi pălărie de soare caută cu privirea barca promisă de agenţia de turism, undeva între orizontul perfect şi cheiul betonat, împodobit cu un parc. Întârzierea însă nu ar face cinste turismului peruan, astfel că se poate ghici ora exactă după apariţia ghidului şi, nu mult după aceea, a bărcii destul de micuţe, pregătite pentru călătoria pe ocean a celor treizeci de curioşi. Abia după ieşirea din zona portului înţelegi de ce, imediat urcaţi la bord, primim câte o pastilă pentru rău de mare, avertizaţi de efectul ce urma doar la jumătate de oră după înghiţire. Curenţii puternici ai oceanului agită puternic străfundurile şi valurile sunt ameninţătoare, sfidând nemişcarea şi albastrul unui cer limpede. Pentru cei fără de noroc, cum sunt eu, răul de mare devine o supărătoare neputinţă de moment, împiedicându-ne să ne bucurăm pe deplin de priveliştea liniei oraşului şi determinandu-ne să invidiem, bineînţeles, pe cei zâmbitori şi guralivi, nepăsători faţă de tangajul şi ruliul neîncetate ale bărcii uşoare.

Ieşirea în largul oceanului şi străbaterea celor patru kilometri până la Insulele Palomino trec pe negândite, odată ce ghidul povesteşte răbdător, în engleză şi spaniolă, despre ceea ce ochii descoperă treptat, în jurul bărcii. Imediat ce pătrunzi în apă, simţi cum oceanul îţi îngheaţă picioarele şi mâinile şi cum îţi apasă vesta pe corp. Cu greu se poate înainta prin valuri, iar ghidul ne îndeamnă cu voce groasă să-l urmăm spre stânci, printre grupurile de lei de mare. Unii se îndepărtează de ghid, astfel că ne împrăştiem prin apă pe o distanţă mică, dând prilejul animalelor să se apropie ele şi să ne atragă, curioase, în jocul lor. Trebuie să fii de piatră ca să nu te simţi emoţionat, cu lei de mare respirând în jurul tău, zvâcnind apa, agitându-se, apărând în faţa sau în spatele tău, cu botul alungit şi urechile mici, cu ochii maro şi mari, larg deschişi deasupra mustăţilor lungi ale capului rotunjit. Chicotim, zâmbim şi ne bucurăm de prezenţa lor minunată: nici nu mai simţi apa prea rece, oboseala picioarelor sau a mâinilor. În lateralul meu sunt deja şase ori şapte lei de mare, iar eu nu mă pot abţine şi mă întorc, ridic mâna şi o întind repede spre botul celui aflat mai aproape de mine. Îmi lipsesc câţiva milimetri, dar simt atingerea mustăţilor femelei, care mă priveşte curioasă. Ochii ei maro sunt ca două castane perfect rotunde, iar botul întredeschis îmi dă senzaţia că ea zâmbeşte. Sunt în culmea bucuriei, îmi retrag mâna şi ea se întoarce brusc, scufundându-se undeva sub picioarele noastre. Celalalte femele rămân în apropiere, îşi îndoaie corpurile umede, îşi leagănă capetele, apoi pornesc în urmărirea oamenilor care înoată ici-colo, pentru a-i studia, urmări, amuza. Le simţim prezenţa sub apa, apoi imediat se ridică lângă noi şi cursa reîncepe, cu o vervă neistovită. Se împrietenesc cu prezenţa noastră tăvălindu-se pe valuri, sărind cu jumătate de corpuri afară din apă, pândindu-ne mişcările şi mişcându-se după noi. Plescăie, latră, râd.

Au fost momente minunate şi de neuitat, iar cuvântul "amazing" a fost auzit de multe ori în după-amiaza aceea, după ce, istoviţi şi impresionaţi, ne-am reîntors pe barcă. Contactul ludic cu aceste suple şi vivace mamifere, chiar în mediul lor acvatic, a devenit o experienţă marcantă, din care am învăţat cât de puţin înţelegem diversitatea şi bogăţia lumii în care trăim. Pe drumul de întoarcere în port, ne-am reamintit de noi, de legănatul bărcii şi de căldura galbenă a amiezii. Printre valuri, vom zări meduze uriaşe, albe şi portocalii, ridicându-se spre suprafaţa mai puţin agitată a oceanului. Păsările de mare continuau scufundările iuţi şi zborurile razante, ca şi cum nimic nu ar putea fi mai important la ţărmul Limei. travel.descopera.ro

Festivalul Florilor de Cires in Japonia

2012-03-13T18:46:00.004+02:00

Nenumarate mituri si legende exista despre Japonia. Probabil, cand ne gandim la Japonia, ne vin in minte cateva imagini simbol: Muntele Fuji, samuraii, luptatorii de sumo, copaceii bonsai, gheisele, strazile aglomerate si pline de reclame luminoase din Tokio, personaje din animeurile japoneze si... poate florile de cires japonez.

Cu toate acestea, toate aceste simboluri si clisee formeaza doar o imagine superficiala a Japoniei - un stat insular in Pacific, format din patru insule principale si aproximativ 4.000 de insule mai mici. Tara Soarelui Rasare ofera o diversitate sociala, culturala si peisagistica fantastica. In Japonia poti vedea locuri minunate, poti intalni oameni extraordinari si poti face atatea lucruri noi si inedite. De la vizitele in vechile orase imperiale Nara si Kyoto la serile de karaoke in cluburile din Tokyo, participarea la Festivalul Florii de Cires, in aprilie, este poate cea mai fermecatoare experienta nipona pe care trebuie sa o traiesti macar o data in viata!
SAKURA este numele ciresului japonez! Pe cand floarea de cires simbolizeaza in China frumusetea feminina, in Japonia ea simbolizeaza mai degraba natura efemera a vietii. In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, sakura a fost folosita de autoritatile japoneze pentru intretinerea sentimentelor nationaliste. Cert este ca, dincolo de frumusetea greu de pus in cuvinte a Ciresilor Japonezi infloriti, SAKURA are o simbolistica speciala pentru japonezi. Si Festivalul Ciresilor Infloriti a devenit un symbol al Japoniei deasemenea.

Japonia moderna si cea traditionala sunt atat de apropiate una de alta si se completeaza reciproc. Este nevoie de doar o scurta calatorie cu Shinkansen-ul - un tren japonez de mare viteza - pentru a lasa in urma marile orase precum Tokyo sau Osaka. Aveti astfel ocazia sa descoperiti o lume magica, departe de stresul si ritmul oraselor - Japonia traditionala. Va recomandam sa explorati Japonia linistita, in afara marilor orase, fie ca o faceti de-a lungul coastelor cu nenumarate sate de pescari sau in satele pitoresti de munte din "Alpii japonezi". Descoperiti astfel Japonia clasica - cu pagode din lemn, altare Shinto si constructii vechi construite din lemn cu acoperis de iarba.
Japonia se arata turistului ca o carte de povesti care prind viata.
Si probabil cea mai potrivita perioada in care merita sa vizitezi Japonia este in finalul lui Martie si inceputul lunii Aprilie, cu ocazia Festivalului Florii de Cires.
kudika.

Kos,insula lui Hipocrate

2012-02-27T18:15:00.000+02:00

Insula Kos sau Cos este una din cele douasprezece insule, si probabil singura care rivalizeaza cu Rodos in privinta popularitatii. Capitala insulei, care se numeste tot Kos, se afla in partea de nord-est. Desi este un oras destul de modern, are cateva locatii destul de bine conservate si ruine valoroase datand din epocile romana si greaca clasica. Aflati mai mult despre orasul Kos...

Kos este insula lui Hipocrate, parintele medicinei, a treia ca marime dupa Rodos si Karpathos - dimensiunile insulei Kos sunt 40 km lungime si 8 m latime. Pe langa plaje magnifice, pe insula se afla multe monumente si vestigii ale epocilor trecute, ceea ce face din insula Kos o destinatie atractiva nu doar in Grecia ci si la nivel mondial.
Principalele localitati pe insula Kos sunt Kardamena, Kefalos - un sat montan cocotat deasupra marii si avand multe ruine preistorice, Tingaki, Antimachia - aici puteti vedea un alt castel al cavalerilor - Palaia Antimakhia, Mastihari, Marmari si Pyli - si aici se afla un castel al cavalerilor ordinului Sf Ioan; iar asezarile mai mici sunt Zia, Zipari - aici puteti vedea frumoasa bazilica Ayios Pavlos, Platani, Lagoudi si Asfendiou - un sat incantator de munte. Pamanturile fertile ale insulei au atras locuitori inca din timpuri stravechi. In epoca micena locuiau atatia oameni pe insula Kos, incat de aici au plecat 30 de corabii spre Razboiul Troian.

In secolele VII si VI i.e.n. insula Kos a prosperat ca aliat al oraselor puternice Ialysos, Kamiros si Lindos. Dupa un mare cutremur si dupa subjugarea persana, in 477 i.e.n. insula Kos a inregistrat o noua perioada de inflorire. Dupa moartea lui Hipocrat, insula a devenit faimoasa in lumea greaca prin Sanctuarul lui Asclepius - o scoala medicala ce perpetua invataturile lui Hiopocrat.
Tot pe insula Kos s-a nascut si Ptolemeu II al Egiptului, fapt ce a asigurat protectia Egiptului. In anul 130 i.e.n. insula Kos a cazut prada Romei, iar in primul secol e.n. era administrata de insula Rodos. In 1912 Kos a fost ocupata de italieni, insa a revenit Greciei in 1948.
Insula Kos este o destinatia ideala pentru o vacanta educationala pentru elevi, pentru catarari montane, sau pentru terapii naturiste si religioase. Insula Kos este indeosebi populara pe timpul verii, insa multe hoteluri opereaza pe tot parcursul anului, multi vizitatori preferand perioada mai pasnica din extra-sezon.
Statiunile de pe malul marii, barurile si cluburile, precum si plajele deosebite, va stau la dospozitie, gata sa va indeplineasca toate fanteziile. Orasele Kos, Kardamena si Lambi va asteapta cu bratele deschise. Pastrati insa putin timp si pentru a vizita interiorul insulei Kos - cabane izolate, plaje adapostite de cranguri luxuriante, sate linistite. Statiuni precum Marmari si Mastihari va ofera un amestec de desfatare pe plaja si stil rustic.

Petrecerea stradala a anului!

2012-02-17T20:15:00.004+02:00

Pregateste-te din timp pentru cea mai mare petrecere stradala a anului! Zboara alaturi de compania aeriana low-cost Germanwings la Carnavalul din Koln si cu siguranta vei avea parte de un adevarat spectacol de arta.
Centrul Vechi al orasului devine in perioada 16 - 22 februarie un loc de sarbatoare, cu o atmosfera de neuitat, in timp ce strazile vor fi populate zi si noapte de turisti, participanti la parade, vizitatori si spectatori.

Carnavalul din Koln are o traditie indelungata, de peste 2000 de ani oamenii dau frau liber creativitatii si defileaza costumati cu ghidusie in clovni, animale si personaje pline de culoare. Este cel mai mare eveniment de acest gen din Europa, in fiecare an mii de turisti participa la festivitate, avand parte de spectacole grandioase pe parcursul unei intregi saptamani.
Nu puteti rata pe 16 februarie la ora 11:11 a.m. startul oficial al Carnavalului. Aceasta este ziua de Carnaval dedicata Femeii, sexul frumos va fi in centrul atentiei in cadrul spectacolului de pe malurile Rinului. Traditia spune ca in aceasta zi femeile pot saruta si taia cravata oricarui barbat doresc, atmosfera idilica fiind nelipsita.

Participa la cel mai iubit eveniment care se petrece anual pe malul Rinului si cumpara din timp bilete la Carnaval, festivitatea care trezeste la viata intregul oras.
kudika.ro

Tara celor 700 de insule

2012-02-11T10:05:00.002+02:00

Bahamas este, mai mult decat un brand, un reper turistic mondial. Insulele Paradisului sunt destinatia numarul unu a americanilor instariti, destinatie de lux pentru romani in special, dar si pentru europeni in general. Acest stat care numara peste 2000 de atoli si 700 de insule are o istorie turistica relativ recenta dar extrem de fulminanta. Bahamas reprezina ultima frontiera a luxului, a distractiei, a exotismului. Tentatiile sunt nenumarate iar imensul arhipeleag reuseste sa satisfaca orice fantezie turistica. De la hosteluri sau cabanute modeste pana la insule private sau atoli scosi la vanzare, de la sectoare interzise apartinand unor personalitati contemporane pana la imense parcuri sau rezervatii deschise publicului, Bahamas reprezinta un paradis controversat, ravnit, incredibil de complex, fascinant dar accesibil oricarui turist cu posibilitati financiare peste medie.

Bahamas, acest stat independent cu o populatie de 300.000 de locuitori este situat in Oceanul Atlantic la est de Statele Unite ale Americii si la nord de Cuba. Teritoriul insular a fost locuit, se pare, dinaintea erei noastre, dar primii locuitori stabili ai arhipeleagului au fost indienii Lucayan care au populat zona incepand cu secolul al X-lea. Cristofor Columb a fost primul european care a calcat pe insula San Salvador in 1492 cand, a spus ca, in aceste locuri marea este mica. Cuvintele sale: baja mar – mare putin adanca, au ramas de atunci numele regiunii Bahamas. In 1717 Bahamas devine colonie a Imperiului Britanic pentru ca, in 1973 statul insular sa isi obtina independenta. Primele decenii de “liberate” au fost caracterizate de o dezvoltare turistica timida. Abia la inceputul anilor ’90, investitiile de miliarde de dolari ale magnatilor americani au adus aceasta parte a lumii in vizorul turistic. In ultimii zece ani acest segment economic a cunoscut o adevarata explozie determinand o notorietate greu de egalat pe mapamond. Astazi, Bahamas este destinatia de vis pentru orice turist de pe planeta.

Atractiile insulare

Este destul de greu sa faci o enumerare a atractiilor turistice prezente in aceasta zona mai ales dupa ce o serie de specialisti in domeniu au sustinut si sustin inca ca Bahamasul este una dintre cele mai complexe destinatii turistice ale momentului. Baza acestui amalgam de distractii, divertisment si relaxare este, cu siguranta, cadrul natural pentru care orice fel de adjective ar fi insuficiente. Insulele de marimi diverse au tarmuri acoperite de un nisip alb – auriu (considerat o raritate exotica).
Apa marii la tarmuri este mica, recifurile de corali, intr-o multitudine de culori, se vad cu ochiul liber datorita limpezimii apei, baza hoteliera este extrem de diversificata, agrementul foarte bine dezvoltat iar orasele reusesc cu succes sa satisfaca cererea de turism urban.

In mod cert Bahamasul este destinatia ideala atata timp cat ai resursele financiare adecvate. Aria sporturilor practicabile este extrem de larga. In general, fiecare hotel are terenuri de sport, golf, sectoare de plaja unde se practica sporturi “de sezon” sau mici golfuri si spatii special amenajate pentru surf, scuba si altele. O distractie cu adevarat exotica este safariul – cu jeepul, atv-ul sau pe jos. Multitudinea insulelor inca nelocuite permite si exploatarea locurile mai putin cunoscute. Aceasta distractie nu costa foarte mult dar satisfactiile sunt enorme. De obicei se formeaza grupuri de turisti care sunt dusi pe o insula pustie cu ajutorului unei barci sau a unui yaht. Insula, cu plaje virgine, este descoperita de turistii neinitiati care isi incheie ziua cu o masa sau o petrecere pe cinste. In afara de aceste distractii si posibilitati de agrement prezente mai ales in zonele turistice, exista cateva atractii in Bahamas care nu ar trebui ignorate:
Nassau, capitala statului Bahamas este situata pe insula New Providence si gazduieste aproximativ 70% din populatia intregului stat. Nassau are unul dintre cele mai atractive porturi ale arhipeleagului precum si un centru vechi in care arhitectura coloniala veche face deliciul turistilor pasionati. 100% turistica, aceasta capitala de la tropice gazduieste o multitudine de malluri, muzee, parcuri de distractii, baruri si cluburi.

Abaco National Park se afla pe insula Abaco si este o rezervatie protejata a Guvernului. Parcul acopera o suprafata enorma (aproximativ 5000 de acri) care reprezinta habitatul a peste 1000 de specii de pasari.
Lucayan National Park aflat pe insula Grand Bahamas este una dintre cele mai valoroase comori ale statului. Parcul acopera o suprafata de 16 hectare care include si pesterile “albastre” din mare. Aici se pot face scufundari in grote subacvatice a caror frumusete fascineaza orice turist curajos.
kudika.ro

Pestera al carei capat inca nu a fost gasit.

2011-07-29T09:34:00.001+03:00

Hang Son Dong da numele celui mai mare pasaj subteran, al carui capat inca nu a fost gasit. Speologii, inca uimiti de frumusetea locului, se aventureaza in expeditii periculoase pentru a da de capat acestui lant de pesteri.

Descoperit de englezi in 2009, despre pasajul din Parcul National vietnamez Phong Nha-Ke Bang se credea ca avea o lungime medie de 150 de metri si o inaltime de 300 de metri.
Insa expeditii, facute in perioada imediat urmatoare descoperirii pesterilor, au scos la iveala detalii uluitoare: adancimi si "camere" ale pasajului subteran aveau sa fie prezentate lumii.
Pestera Hang Son Doong are o lungime de aproape 5 kilometri, iar inaltimea ametitoare poate echivala cu 25 de autobuze supraetajate, asezate in coloana
Fotograful german Carsten Peter a realizat fotografii spectaculoase cu minunea din adancuri, cand a participat la o expeditie germano-britanica in 2010.

Scopul expeditiei era sa realizeze o cartografiere completa a zonei, insa, in ciuda saptamanilor de pregatire, Carsten a declarat: "Am descoperit camere si locuri pe care nu le mai vazuse nimeni pana in acel moment, lungimea pesterilor este surprinzatoare, insa sunt convins ca inca nu am gasit tot, ca nu am dat de capat. Aceasta pestera este unica, desi am vazut sute de pesteri in cei 35 de ani de cariera. E un peisaj care iti taie respiratia: sa vezi un hau care te duce in adancuri, chiar in mijlocul unei paduri".

Valencia – Incredibilul Oras al Artelor si Stiintelor

2011-07-27T09:45:00.002+03:00

Un proiect futurist fabulos, concretizat intr-un adevarat paradis atat pentru copiii curiosi, cat si pentru adultii pasionati de stiinte. Acesta este Ciutat de les Arts i les Ciències, Orasul Artelor si Stiintelor din Valencia, un complex pe care nu trebuie sa il ratati. Fotoreporterul Florin Iorganda va spune, in imagini si cuvinte, de ce.

Edilii care au gestionat in ultimii 30 de ani dezvoltarea Valenciei ar trebui sa figureze la loc de cinste in orice manual de urbanism. Asta pentru ca, in ultimele decenii, dintr-o asezare comuna, care nu punea mare pret pe istoria, traditiile si infatisarea sa, orasul spaniol s-a reinventat fericit si spectaculos de cateva ori, devenind astazi una dintre cele mai cautate destinatii de vacanta din lume. Paradoxal, totul a inceput cu un dezastru.

Pana in a doua jumatate a secolului trecut, Valencia era taiata in doua de fluviul Turia. Albia acestuia, navigabila, era la fel de lata ca Sena la Paris sau Dunarea la Budapesta, iar Turia era exploatat la fel de frumos: restaurante pe apa, vaporase de croaziera, poduri maiestuoase, fiecare cu propria sa identitate arhitectonica. In 1957 insa, in urma unei furtuni, fluviul a iesit furios din matca si a produs inundatii cu adevarat devastatoare: pentru cateva saptamani, orasul a fost efectiv scufundat sub ape, in unele locuri, adancimea acestora ajungand si la cinci metri! Zeci de oameni si-au pierdut vietile si mai multe cladiri au fost distruse. Dupa ce apele s-au retras, municipalitatea valenciana a hotarat, ca masura de siguranta, devierea completa a cursului fluviului. In prezent, acesta nici macar nu mai intra in oras, varsandu-se in Mediterana prin doua canale ce ocolesc Valencia.

In urbe a ramas, asadar, o uriasa albie goala... care, in cele din urma, a fost exploatata genial. In ea a fost zamislita Jardi del Turia, un imens lant verde compus din gradini de flori, fantani, grupuri statuare, parcuri luxuriante cu palmieri si plante exotice, centre sportive in aer liber cu accesul tot liber, locuri generoase de joaca precum Parque Gulliver, circuite pentru biciclisti si amatori de jogging si sali de concerte precum El Palau de la Musica Valenciana. "Fluviul verde" era o ocazie unica in lume pentru arhitecti - astfel ca, la inceputul anilor '90 ai secolului XX, Santiago Calatrava Valls si Félix Candela au indraznit sa imagineze un proiect fabulos, care a si castigat licitatia organizata de primaria valenciana. In extremitatea estica a fostei albii, a fost ridicat Ciutat de les Arts i les Ciències (Orasul Artelor si al Stiintelor), un complex futurist care te lasa la propriu cu gura cascata; mie mi-a dat straniul sentiment ca sunt protagonistul unui film SF, ca ma aflu pe alta planeta, una locuita de o civilizatie mult mai avansata decat cea umana. Compus din Muzeul Stiintelor Principe Felipe, cinematograful Imax si planetariumul L'Hemisfèric, parcul L'Oceanografic, gradina L'Umbracle si Opera Reina Sofia, Orasul Artelor... este, pe buna dreptate, cea mai titrata lucrare arhitectonica din istoria recenta.

Am fost in Ciutat de les Arts i les Ciències intr-o zi de sambata, am prins o vreme superba si m-am gandit sa va povestesc ce inseamna Orasul Artelor si Stiintei de la fata locului, sa va impartasesc cateva sfaturi si, de ce nu, sa va deschid apetitul pentru calatorii.In primul rand, nu va ganditi sa petreceti aici mai putin de o zi; e drept ca Valencia si imprejurimile sale au numeroase puncte forte de atractie turistica, dar, credeti-ma pe cuvant, merita o zi plina dedicata numai Orasului Artelor si Stiintelor. Foarte important: daca aveti, luati-va copiii cu voi - micutii vor petrece o zi pe cinste!

Incepem calatoria in fata Muzeului Stiintelor (numit in cinstea Principelui Felipe), o cladire de 20.000 de metri patrati, construita pe trei nivele, care, privita de afara, se aseamana unui schelet de balena. Am vazut, de departe, o coada imensa la intrare si ne-am speriat ca tot acest puhoi de oameni cumpara aceleasi bilete ca si noi. Pe cand comentam coincidenta de a vedea atat de multi oameni imbracati in tricoul Rioja (asa cum mai este denumit tricoul echipei nationale de fotbal spaniole), spre usurarea noastra, am aflat ca ei stateau o coada paralela, pentru a vedea, in original, Cupa Mondiala ce facea un turneu prin tara castigatoarei din vara.

Am inceput turul descoperirilor stiintifice: masinarii stranii ce iti prezinta, intr-o forma simplificata, accesibila oricui, notiuni fizice dintre cele mai complexe, de la refractia lumii la proprietatile sunetului, ale vantului sau planetelor.

Copiii se distreaza, mai ales, la ultimul etaj, acolo unde isi pot afla cantitatea de apa din corp, au posibilitatea de a privi obiectele din jur asa cum animalele si pasarile le-ar vedea sau se pot intrece in a utiliza forta de gravitatie a diferitelor planete pentru a trimite navete spatiale spre diverse destinatii cosmice.
Intrucat vizitarea cladirii din extremitatea estica - Palatul Culturii, care gazduieste Opera Valenciei unde se tin majoritatea concertelor de muzica clasica din oras, am decis sa o las pentru alta zi, iar vizionarea filmului din Hemisferic incepea la noua seara, am urcat spre partea mai "exotica" a complexului.

Podul Assut de l'Oro, care separa campusul in doua, este sustinut de 28 de cabluri gigantice, ancorate in 2 coloane, si reprezinta cea mai inalta constuctie a Valenciei - 125 de metri. Dincolo de el, se afla Agora: o sala polivalenta nedeschisa publicului decat in timpul spectacolelor si a competitiilor sportive: intre care Masterul de Tenis de la Valencia, gazduit in fiecare an la sfarsitul lunii octombrie si care a adus, in 2010, sapte dintre primii zece tenismeni ai lumii.

"Atractia" cu cea mai mare suprafata o reprezinta Aquarius, un adevarat Pamant in miniatura, care prezinta pasari si pesti de pe tot globul, in mini-habitate bine delimitate. La o prima vedere, este un spatiu destinat copiilor, dar sunt sigur ca nici unul din vizitatori nu a vazut in viata sa toate speciile prezente in mediul lor natural. Este cel mai mare acvariu din Europa si gazduiste sali subterane imense in care inoata mii de pesti exotici, rechini sau caluti de mare. Mamifere gigante din familia balenelor, morse si pinguini - toate au un mediu artificial atent ales si ingrijit pentru a le da cat mai bine impresia de "acasa" si a se comporta natural, spre deliciul vizitatorilor. Personal, am fost impresionat de tunelele lungi de zeci de metri, construite chiar prin mijlocul acvariilor, de unde ai posibilitatea de a vedea practic in 360 de grade viata acvatica: in acelasi moment, o pisica de mare inoata razant sub picioare, iar un rechin lung de peste 2 metri iti trece, literalmente, pe langa urechi.

Iesiti la lumina, am vazut o gramada de pasari exotice - de la flamingo, la banalele rate -, foci si alte mamifere acvatice de suprafata. Bineinteles ca un spectacol de delfini e atractia serii si tine cu sufletul al gura pana la 3.000 de spectatori, majoritatea copii, la fiecare reprezentatie.

Am revenit in perimetrul principal al complexului pentru a vedea expozitia temporara dedicata dinozaurilor. Intreaga alee a Umbrarului (un spatiu in aer liber care gazduieste vegetatie specifica zonei Valenciei) era arhiplina de tot felul de specii de dinozauri, unii dintre ei replicati in marime naturala.

Seara s-a terminat la Hemisferic, unde IMAX a construit un cinematograf al viitorului in care proiectia are loc, practic, pe... tavan. Spectatorii se aseaza aproape lungiti pe fotolii foarte inclinate si au un camp de vizibilitate de 180 de grade asupra intregii cupole pe care are loc proiectia. Am vazut un documentar incitant despre Arabia Saudita, un film in care camerele aveau un unghi de cuprindere mai mare decat suntem obisnuiti, oferind astfel o perspectiva plina de detalii in miscare de la o extremitate la alta a cupolei. Cat despre barierele lingvistice, nu va faceti probleme: fiecare spectator poarta un dispozitiv tip Start Trek pe frunte care ii da posibilitatea sa isi aleaga limba in care vrea sa vada pelicula.

Iahtul cu propriile insule si cu un vulcan

2011-07-25T11:50:00.001+03:00

Un super iaht exclusivist, ce are la bord un vulcan care "erupe" si o cascada ce se varsa in piscina si este dotat cu "insule" exotice plutitoare, a fost creat de o firma specializata din Marea Britanie, potrivit dailymail.co.uk.
Ambarcatiunea uriasa poarta numele de "'Tropical Island Paradise" si semnatura companiei Yacht Island Design din Derbyshire. Nu are inca un pret, dar face furori printre constructorii de nave, prin designul sau unic.
Iahtul, la bordul caruia pot calatori numai 10 persoane, pe langa personal, este dotat si cu un elicopter. Pe punte, se afla si o plaja si un bar imens amenajat in spatele unor casute.
Directorul de creatie al companiei care a creat nava, Rob McPherson, spune ca designul a fost gandit in jurul conceptului de paradis insular izolat, inspirat de Caraibe, Oceanul Indian si Polinezia.
In interiorul vulcanului se afla un cinematograf, o biblioteca, camere cu jocuri, o sala de fitness, un spa si apartamente VIP.
Cei care vor porni in croaziere pe acest iaht pot parasi puntea pentru a naviga pe "insule" plutitoare, pe care vor regasi palmieri si sezlonguri.
www.incont.ro

10 locuri cu reputatie paranormala

2011-07-23T12:06:00.001+03:00

Sute de locuri – case, cimitire, teatre, petice de padure ori de desert, varfuri muntoase sau vai – din intreaga lume, au capatat, de-a lungul vremii, o faima ciudata: acolo se intampla niste lucruri inexplicabile ori, cel putin, neexplicate (stiintific, rational) pana in prezent, ori explicate in asa fel incat explicatiile sunt acceptate doar de cei care cred in paranormal. Aparitii misterioase, disparitii la fel de misterioase, sunete stranii, lumini enigmatice… Incluzandu-le pe cele mai faimoase, precum fantasticul si celebrul Triunghi al Bermudelor si Insula Alcatraz, cu inchisoarea omonima, prin care bantuie fantoma lui Al Capone, iata o lista de 10 locuri pe care sa le aveti in vedere daca sunteti pasionat de fenomene paranormale. Unele dintre aceste “locatii” chiar au devenit destinatii turistice, fiind vizitate anual de mii de pelerini aflati in cautarea unor revelatii, dar si de cercetatori din domeniul fenomenelor paranormale. De ce nu? Intr-o epoca in care ofertele turistice se diversifica si se specializeaza, pentru a se potrivi diferitelor interese ale clientilor, de ce n-ar exista si “tururi paranormale”, destinate celor dornici sa afle ce se gaseste dincolo de cunoasterea lumii in spiritul pozitivismului?
10. Monte Cristo Homestead, Australia

Intr-o epoca obsedata de recorduri, in care titlul de "cel mai"/"cea mai"… orice-o fi, e la mare pret, titlul de "cea mai bantuita casa din Australia", decernat unei proprietati numite Monte Cristo Homestead, i-a pecetluit acesteia faima. Construita in 1885, de catre Christopher William Crawley, ea a fost ocupata de familia Crawley pana in 1948; a ramas apoi goala pana in 1963, cand a fost cumparata de Reg si Olive Ryan, care au restaurat-o, facand din ea un muzeu si obiectiv turistic. Fenomenele bizare despre care se povesteste ca s-ar petrece in casa includ aparitia unor fantome, lumini ciudate, campuri de forte, sunete fantomatice si chiar mutilari de animale. Ciudateniile sunt atribuite unor intamplari tragice legate de resedinta, printe care uciderea unuia dintre cei care au avut grija de casa, in perioada in care aceasta a ramas neocupata, si zavorarea, timp de mai multi ani, a unui om bolnav mintal in laptaria conacului. Se mai povesteste ca, pe vremea cand in casa locuia familia Crawley, un copil ar fi murit cazand pe scari, o slujnica ar fi cazut de la balcon si un grajdar ar fi pierit ars de viu. In concluzie, resedinta Monte Cristo are o bine stabilita reputatie de loc bantuit, paranormal cat cuprinde, cu toate ingredientele de rigoare, drept care curiosii se inghesuie sa o viziteze, iar mai multe emisiuni de televiziune au filmat aici cate un episod.

9. Myrtles Plantation, SUA

Fosta plantatie coloniala, azi o pensiune, plantatia Myrtles ofera, in afara de cazare si mic dejun, si niste atractii turistice speciale, foarte gustate de o anumita categorie de clienti, de vreme ce domeniul se bucura de o bine-stabilita reputatie de loc bantuit. Se vorbeste despre cel putin 10 crime petrecute in casa respectiva (desi e documentata una singura, petrecuta in 1871, cand administratorul de atunci al domeniului, Wiliam Winter, a fost impuscat, pe veranda casei, de un necunoscut)si despre cel putin 12 fantome care circula pe acolo, cel mai celebru personaj-stafie fiind Chloe. Chloe ar fi fost, se povesteste, o sclava a uneia dintre familiile care au detinut plantatia la inceputul secolului al XIX-lea; se istorisesc pe seama ei o gramada de povesti, care nu prea sunt sustinute de datele istorice, dar suna bine pentru o resedinta bantuita: ca ar fi fost silita de stapanul mosiei sa-i devina tiitoare; ca ar fi incercat sa-si omoare stapanii cu o prajitura otravita; ca a fost prinsa ascultand la usi, pentru a surprinde conversatiile de afaceri ale stapanului si a vinde apoi informatiile altor mosiei concurenti; fiind prinsa, a fost pedepsita prin taierea unei urechi. Ca sa ascunda aceasta mutilare, Chloe ar fi purtat, de atunci, un turban verde, asa ca, dupa cum ghiciti, plantatia e bantuita de o stafie cu infatisarea unei femei cu turban verde. De la infiintarea ei, in 1794, casa a trecut prin mainile multor proprietari; in urma cu cateva decenii, a fost cumparata de James si Frances Kermeen Myers, care nu numai ca erau convinsi ca e bantuita, dar s-au si straduit sa-i consolideze aceasta celebritate, cu ajutorul unei carti scrise chiar de Frances Kermeen Myers si al unor articole care au aparut in diverse publicatii dedicate misterelor. In urma acestor eforturi publicitare, Plantatia Myrtles se bucura azi de faima de a fi "una dintre cele mai bantuite proprietati din America".

8. Mapimi, Mexic

Dupa legendele care circula, acesta este o zona unde suntele amutesc, pur si simplu, de unde si porecla de "zona tacuta". Cate ceva se intampla acolo, e adevarat. Legenda a pornit de la faptul ca, aici, undele radio nu se pot propaga usor prin aer, din cauza campurilor magnetice puternice. In anii 1930, un pilot mexican a raportat ca i s-a defectat radioul de bord, in chip misterios, in vreme ce zbura deasupra tinutului; ulterior, si altii au sustinut ca aici radiourile nu functioneaza corect, iar busolele se zapacesc. Ceea ce a adaugat sare si piper acestor istorisiri este faptul ca zona se gaseste localizata intre paralele nordice de 26 si 28 grade latitudine, intre care se afla - pe alte meridiane - si alte locuri interesante, precum piramidele a egiptene, Triunghiul Bermudelor si cetatile sacre din Tibet. Si s-a mai intamplat ceva: in 1970, o racheta Athena a aviatiei SUA a pierdut controlul, a deviat de la ruta, trecand in spatiul aerian mexican si a aterizat in acesta zona. Racheta transporta doua containere cu material radioactiv, drept care o echipa de experti americani a pornit in graba sa recupereze incarcatura. Au cautat trei saptamani racheta pierduta, survoland zona si rascolind desertul; in fine, nu mai lungesc povestea: au gasit-o, au luat niste mostre de sol contaminat radioactiv si au plecat.

Operatiunea a fost, se pare, foarte secreta - adica motivul acestei agitatii a fost secret, pentru ca vanzoleala din desert si de deasupra lui n-avea cum sa ramana secreta (era pe vremea Razboiului Rece, asa ca lumea era si mai isterica decat acum). Pentru ca, la vremea respectiva, nu s-a stiut de ce se intampla tot ce se intampla, lumea a inceput sa-si imagineze ca e vorba despre un fel de Zona 51 din SUA - tot un loc in desert unde se fac cercetari ultrasecrete legate de extraterestri sau cam asa ceva. Adunand laolalta toate aceste informatii si adugand si tendinta spre speculatii, au rasarit o multime de povesti care, insa, nu au fost validate de cercetarile facute pana in prezent: cum ca oamenii nu se pot auzi vorbind unii pe ceilalti, desi se afla la distante mici; cum ca aici se pot vedea destul de frecvent sfere luminoase zburatoare, dar si fiinte umanoide foarte inalte, care cutreiera desertul imbracate in costume mulate de culoare argintie; ca aici e un soi de pol energetic - un loc in care sunt concentrate energiile Pamantului si ca pe partea opusa a planetei ar exista un pol similar… Si uite asa, accesul nefiind restrictionat, zona a devenit rapid o destinatie de top pentru cautatori de OZN-uri, pasionati de mistere si membri a tot felul de secte, care ii asteapta pe extraterestri si organizeaza ritualuri menite sa faciliteze contactele intergalactice.

Trist este faptul ca acest aflux de turisti a dus la o distrugere a lucrurilor cu adevarat pretioase din zona. Fosile si piese arheologice au fost carata cu miile de catre turisti, vegetatia si fauna - care cuprindeau si specii endemice de plante si animale - au fost facute praf, in locul naturii desertice au aparut niste geoglife facute de turisti, pentru turisti, iar populatia saraca din zona a contribuit la declinul propriului habitat adunand si vanzand fosile tuturor calatorilor veniti aici.Locul se bucura in continuare de faima de a fi vizitat de extraterestri si de a fi locul de manifestare a unor misterioase forte telurice si fenomene paranormale, fiind, totodata, un urat si trist exemplu de tinut cazut prada turismului modern, in cele mai daunatoare manifestari ale lui.

7. The Hermitage, Canada

Din aceasta resedinta situata in statul Ontario, Canada, n-au mai ramas decat ruinele, protejate in cadrul unui muzeu si devenite azi un adevarat loc de pelerinaj pentru cei pasionati de fantome si alte fenomene paranormale. Cladita in 1830, casa isi datoreaza, se spune, soarta de loc bantuit unei tragice povesti de dragoste, in care un barbat (dupa o versiune un prieten de familie, dupa alta - vizitiul) indragostit de una dintre femeile din familie (iarasi, versiuni diferite: era o sora sau o nepoata a stapanei casei) a fost respins de stapanul domeniului, cand a cerut mana fetei si, de disperare, s-a spanzurat. Cu aceste povesti dureroase la activ, casa era tocmai potrivita pentrua fi teatrul unor intamplari cu fantome. Vizitatorii relatateaza impresii stranii, despre care nu se stie bine daca doar confirma reputatia locului sau sunt generate de ea: perceperea unor zgomote de pasi, a unor soapte, suspinele unui barbat, o terifianta senzatie de a fi urmarit de cineva, precum si aparitii ale unui barbat si ale unei femei, care ratacesc prin imprejurimi, in imediata apropiere a vestigiilor casei.

6. Heizhu Valley, China

Din aceasta resedinta situata in statul Ontario, Canada, n-au mai ramas decat ruinele, protejate in cadrul unui muzeu si devenite azi un adevarat loc de pelerinaj pentru cei pasionati de fantome si alte fenomene paranormale. Cladita in 1830, casa isi datoreaza, se spune, soarta de loc bantuit unei tragice povesti de dragoste, in care un barbat (dupa o versiune un prieten de familie, dupa alta - vizitiul) indragostit de una dintre femeile din familie (iarasi, versiuni diferite: era o sora sau o nepoata a stapanei casei) a fost respins de stapanul domeniului, cand a cerut mana fetei si, de disperare, s-a spanzurat. Cu aceste povesti dureroase la activ, casa era tocmai potrivita pentrua fi teatrul unor intamplari cu fantome. Vizitatorii relatateaza impresii stranii, despre care nu se stie bine daca doar confirma reputatia locului sau sunt generate de ea: perceperea unor zgomote de pasi, a unor soapte, suspinele unui barbat, o terifianta senzatie de a fi urmarit de cineva, precum si aparitii ale unui barbat si ale unei femei, care ratacesc prin imprejurimi, in imediata apropiere a vestigiilor casei.

Paranormal made in China: e vorba despre o o regiune muntoasa strabatura de vai si unde au avut loc disparitii de persoane, misterioase si tragice. Ceea ce e interesant la aceasta vale e in primul rand, faptul ca unele dintre intamplarile tragice care ar fi putut da nastere fenomenelor nelinistitoare de aici sunt de data recenta; nu intamplari vechi de un secol-doua, ci doar de decenii. De pilda, se zice ca, in 1949, cand cu instalarea puterii comuniste in China, 30 de soldati din Kuomintang au intrat in vale si n-au mai iesit niciodata. In 1976, trei membri ai unei expeditii de prospectori au disparut si ei aici. Dupa trei luni de cercetari, le-au fost gasite scheletele. In 1995, din doi soldati intrati in vale, n-au mai fost gasite decat armele. De-a lungul timpului, presa chineza a relatat si alte intamplari sinistre si enigmatice din aceasta "vale a mortii". Mai exista si povesti despre o faptura cu infatisare de maimuta antropoida, inalta de vreo doi metri, cu corpul acoperit de par galbui; un fermier a afirmat, in 1974, ca a vazut-o cu ochii lui, iar legendele locale vorbesc despre aceste fapturi, pe care localnicii le numesc "stramosii zeului muntelui".

In cea mai dificila portiune a vaii, traiau candva a stramosii grupului etnic Yi - una dintre multele etnii minoritare enigmatice ale Chinei. Dupa legenda, accesul strainilor in vale era interzis, iar cei care incercau sa patrunda erau pedepsiti. Printre atatea povesti de groaza, exista oare si niste explicatii rationale, macar pentru unele dintre ciudatele intamplari din Valea Heizhu? Una dintre cele mai intersante - si periculoase - caracteristici ale regiunii este faptul ca e brazdata de vaile a numeroase cursuri de apa, acoperita de paduri foarte dese si stropita de o mare cantitate de precipitatii, astfel incat umiditatea e foarte ridicata. Iar acest cumul de factori are ca efect aparitia unei ceti foarte dese, ce umple pur si simplu vaile. Oamenii de stiinta cred ca disparitiile misterioase ale unor persoane in acest tinut se datoreaza pur si simplu faptului ca acestea s-au ratacit, din pricina cetii groase. Fara vizibilitate, pierzandu-si reperele necesare pentru orientare, bietii oameni s-au abatut din drum si au colindat zile in sir, la intamplare, prin padurea deasa, in cel din urma cazand, epuizati, cine stie pe unde.

5. Ben MacDhui, UK

Al doilea varf ca marime din marea Britanie, muntele Ben MacDhui, din Scotia, este socotit salasul unei creaturi msterioase, numita Am Fear Liath Mòr (Omul Cenusiu), in existenta caruia cred surprizator de multe persoane. In aparenta, ar fi vorba despre o creatura humanoida de talie mare, acoperita cu par - adica un soi de ruda europeana a lui Yeti din Asia sau Bigfoot din America de Nord. Culmea e ca pana si aceia n-au vazut creatura - si nici nu cred in existenta ei - povestesc totusi despre anumite senzatii stranii pe care le-au incercat in cursul ascensiunii pe munte: senzatia unei prezente nevazute in imediata apropiere, zgomote de pasi... destul de inspaimantator, cand te gandesti, daca te afli singur pe un munte invaluit in ceturi, asa cum e adesea Ben MacDhui. E drept, exista si explicatii stiintifice date acestor stranii fenomene - de pilda, prezenta unui urias cenusiu a fost interpertata drept un spectru Brocken - un fenomen care se petrece atunci cand soarele se afla la un anumit unghi deasupra orizonmtului, iar in jur se afla ceata sau nori. In anumite conditii, umbra unei persoane ser poate proiecta pe ceata din jur, si datprita pozitiei particulare a soarelui, umbra cu pricina e foarte lunga, astfel incat, zarita cu coada ochiului, cand este singur pe munte si deja speriat de amintirea povestilor despre omul cenusiu, s-ar putea sa ai senzatia ca respectiva creatura infricosatoare tocmai ti-a aparut in preajma.

4. Boy Scout Lane, SUA

E un drum ce trece printr-o padure, un drum infundat, care se opreste brusc, in mijlocul codrului. Istoric vorbind, nu exista nici o inregistrare a vreunui accident tragic petrecut in acesta zona. Dar legende sangeroase povestesc ca aici si-au aflat sfarsitul mai multi cercetasi (de unde, cica, vine si numele de aleea cercetasilor - desi, oficial, explicatia este ca terenul a apartinut candva Asociatiei Cercetasilor din America,). Baietii ar fi fost ucisi de… si aici, informatiile variaza - de instructorul lor, sau de soferul autobuzului, sau de un incendiu… - in orice caz, e vorba despre un numar de copii care au pierit de moarte violenta, ceea ce a conferit locului aura sa de loc bantuit. Multi dintre cei care au trecut pe aici au raportat impresii stranii: senzatia ca sunt priviti de cineva (fara a fi nimeni in jur, evident), ca aud zgomot de pasi si crengi frante, ca vad lumini (ca luminile unor lanterne), miscandu-se prin padure, iar unii soferi care au oprit pe acest drum sustin ca pe masinile lor ar fi aparut amprente ce pareau lasate de niste maini de copii… Brrr!

3. Balete Drive, Filipine

Soseaua Balete, din Quezon City, Filipine, este teatrul unor legende despre aparitii misterioase, mai ales despre aparitiile unei oarecare "doamne in alb", o femeie cu parul lung, imbracata in camasa de noapte si care apare, in intuneric, in calea masinilor ce trec pe sosea. Specialistii in paranormal spun ca ca ar fi vorba despre o femeie violata de soldatii japonezi in timpul invadarii Filipinelor, in cel de-al doilea razboi mondial. Dar legenda are, pesemne, si niste fundamente care tin de traditiile culturale locale. Soseaua e marginita de copaci balete (banyan), despre care filipinezii cred ca sunt salasul unor demoni, spirite ratacitoare si tot felul de entitati malefice.Oricum soferii sunt sfatuiti sa evite acea strada noaptea, mai ales daca sunt singuri in masina.In 1988, a fost turnat si un film cu acest subiect, Hiwaga sa Balete Drive (Mister pe Balete Drive), in care "eroina" e fantoma unei femei care ar fi murit in timpul dominatiei spaniole asupra Filipinelor (secolul al XIX-lea) si care isi cauta inca dragostea nemuritoare.
2. Insula Alcatraz, SUA

Cu o lunga si interesanta istorie, insula Alcatraz, din largul coastei vestice a Statelor Unite ale Americii, a gazduit, in afara de un far, un fort si o inchisoare militara, un celebru penitenciar federal - astazi muzeu - in care a fost detinut, printre altii, Al Capone, cel mai cunoscut dintre gangsterii Americii. Iar inchisoarea federala de la Alcatraz e scena unor aparitii ciudate si sunete stranii, toate puse pe seama faptului ca aici s-au petrecut niste morti violente, ale unor oameni care oricum aveau multe pe constiinta, iar spiritele lor nu si-au gasit inca linistea, drept care nu-i lasa in pace nici pe cei vii. Cum insula si mai ales fosta inchisoare sunt azi obiective turistice foarte populare, reputatia de loc bantuita e intretinuta in special de relatarile vizitatorilor, dintre care unii afirma ca au auzit cu urechile lor oameni tipand si vorbind si usi trantindu-se in interiorul inchisorii. Dar si cativa gardieni si politisti si-au adus contributia la consolidarea faimei bizare a locului, povestind ca au vazut si auzit fantome; exista si o relatare a unui martor care a auzit un sunet de banjo venind dinspre dusuri(!). Oricum, multa lume e convinsa ca spiritul lui Al Capone e inca la Alcatraz, ceea ce sporeste celebritatea insulei si a puscariei aferente.

1. Triunghiul Bermudelor

Cel mai cunoscut loc al misterelor, Triunghiul Bermudelor a devenit faimos mai ales pentru numeroasele disparitii "ciudate" petrecute in cuprinsul sau. Inca din 1950, se vorbeste despre avioane si ambarcatiuni care s-au pierdut aici, iar lista lor e ingrijorator de lunga. Pentru unele dintre ele, au fost gasite, in cele din urma, explicatii rationale satisfacatoare, dar pentru cateva nu s-au gasit inca astfel de lamuriri - situatie satisfacatoare si ea, de altfel, in felul ei, pentru cei care cred cu adevarat ca zona este una cu insusiri bizare. Interventii ale extraterestrilor? Suspendarea temporara a legilor fizicii? Caracter paranormal, pur si simplu, orice o fi insemnand asta? Acestea sunt diverse explicatii propuse pentru evenimentele care n-au putut fi explicate prin argumente normale - eroare umana, catastrofe naturale sau defectiuni ale aparaturii. Surse oficiale au precizat, pe de alta parte, ca in Triunghiul Bermudelor n-ar fi disparut mai multe nave si avioane decat dispar in alte regiuni ale oceanului mondial si ca unele dintre incidentele raportate au fost descrise eronat sau dramatizate in mod voit, unii autori contribuind in mod direct si intens la edificarea unei reputatii stranii a Triunghiului.

Triunghiul cu pricina este o zona care se intinde de la Stramtoarea Florida, Insulele Bahamas si Caraibe, in vest, pana la est de insulele Azore - deci o arie foarte larga; in plus, e una dintre cele mai circulate regiuni ale lumii, mii de vase navigand pe aici pentru a lega intre ele porturi din Europa si America.; de asemenea, o gramada de avioane strabat spatiul aerian de deasupra acestei zone care, pe deasupra, e si bantuita frecvent de furtuni tropicale. Si atunci, numarul - considerat mare - de disparitii sa fie mare doar pentru ca, in general, pe aici trec foarte multe vapoare si avioane, iar procentual sa fie, asa cum spun agentiile oficiale, similar cu cel mediu inregistrat in alte zone? Tot ce se poate. Oricum, Triunghiul Bermudelor (sau Triunghiul Diavolului) e insusi "locul paranormal" prin excelenta, un prototip, un model, o chintesenta de loc paranormal - cel putin in mentalul colectiv. Toate celelate locuri bantuite par inofensive ca niste parculete pentru copii, in comparatie cu el. Dar, asa cum o sa vedeti, mai sunt destule care, pentru cei cu adevarat pasionati de paranormal, sunt cum nu se poate mai atragatoare.

http://www.descopera.ro

Lisabona – orasul trecutului care sfideaza viitorul

2011-07-23T11:58:00.000+03:00

Pentru o mare parte dintre noi, cei ce traim in acest secol al super-vitezei, este o adevarata incantare sa stii ca weeek-endul acesta poti vizita Roma, peste cateva zile poti fi in Barcelona si daca ai chef, saptamana urmatoare poti sa zbori pana in Vilnius. Daca in goana dupa destinatii turistice mai mult sau mai putin exotice ai bifat si Lisabona, poate ca este momentul sa te opresti un pic. Lisabona este un oras care cere respect. Nu poti sa pretinzi ca l-ai vizitat intr-un week-end, fie el si prelungit. Orasul trebuie batut la pas, admirat, respirat, astfel incat sinestezia sa de culoare si cultura sa-ti ramana impregnata in minte indeajuns de mult incat sa vrei sa te intorci acolo cu prima ocazie.
In acest articol

Sa facem cunostinta
Gastro-delicii
Simplu… Lisabona !
De unde incepem

Sa facem cunostinta
Oriunde v-ati caza in Lisabona, zona de actiune turistica este disputata de patru cartiere: Baixa, Alfama, Bairro Alto si Bairro de Belem.
Primul dintre ele, Baixa, care se afla chiar in inima orasului, a fost construit pe ruinele orasului distrus in timpul cutremurului din 1755. Daca doriti sa faceti cumparaturi, dar intre timp sa mai vizitati si cateva dintre monumentele orasului, acesta este cartierul catre care trebuie sa va indreptati. In Baixa este localizat cel mai mare centru comercial al capitalei, dar si Teatrul National Dona Maria II, Praca do Comercio si Rossio.
Praca do Comercio, cunoscuta si sub denumirea de Terreiro do Paco, locul pe care timp de 200 de ani s-a aflat Palatul Regal. Atat palatul, cat si biblioteca sa imensa, care adapostea peste 60 000 de volume, au fost distruse in urma cutremurului din 1755. Piata a fost reconstruita, iar cladirile care au luat locul palatului sunt in prezent sedii ale ministerelor. In 1974, piata a fost scena revolutiei care a inlaturat de la putere guvernul lui Marcello Caetano. Astazi, a devenit un loc pasnic, in care se organizeaza evenimente culturale si spectacole. Rossio este o alta piata celebra a Lisabonei, care juca in trecut rolul locului in care aveau loc judecati, spectacole, festivaluri sau defilari militare. In prezent, aici au loc intalniri politice, in vreme ce cladirile care o inconjoara gazduiesc la parter magazine de suveniruri, bijuterii sau cafenele.

Influenta musulmana inca mai poate fi observata in Alfama, partea veche a orasului care a rezistat puternicului cutremur. Numele, marturie a dominatiei arabe, denumeste cel mai vechi cartier al Lisabonei, “cuib” al muzicii fado in prezent. Aici trebuie sa veniti cand cautati linistea stradutelor inguste si intime, atmosfera unei cafenele atemporale, unde puteti degusta cateva dintre minunile culinare portugheze in timp ce ascultati ritmurile muzicii fado, atat de dragi localnicilor. Tot aici se afla cea mai veche biserica a orasului, Igreja de Santa Maria Maior, pe care o veti intalni, cel mai probabil, mentionata sub denumirea de Se de Lisboa. De la inceputul construirii sale in 1147, edificiul a suferit diverse modificari si mai ales, a supravietuit celor mai puternice cutremure care au scuturat Lisabona, rezultand un amestec de stiluri arhitecturale.

Bairro Alto se afla la antipodul Alfamei - zgomotos, colorat si puternic ancorat in tot ceea ce inseamna secolul XXI. Aceasta este zona favorita de intalnire a tinerilor si locul in care sintagma “viata de noapte” capata un sens. Este ca un furnicar care nu numai ca nu doarme noaptea, dar pare ca odata cu lasarea intunericului abia se trezeste la viata.

Cine zice ca istoria este imateriala, greseste. Ea exista si daca vreti sa o intalniti si sa va aflati fata in fata cu trecutul, mergeti in cartierul Belem. Principala atractie este Mosteiro dos Jeronimos, a carui constructie a inceput in 1501 si s-a terminat 70 de ani mai tarziu. Ridicarea sa a costat statul echivalentul a 70 de kilograme de aur pe an, insa perioada in care a fost construita a permis realizarea unei constructii atat de costisitoare. Manastirea este un foarte bun exemplu al stilului manuelin, a carui inspiratie provine de la teritoriile vizitate in timpul Epocii Descoperirilor, amestecat cu influente gotice si renascentiste. Pe langa membri ai familiiilor regale care au condus Portugalia de-a lungul timpului, aici se afla ingropat si vestitul Vasco da Gama, alaturi de poetul national, Luis de Camoes.

Cele patru cartiere importante ale Lisabonei par sa-si fi impartit destul de bine mostenirea. Intr-un mod aproape straniu, acestea au reusit sa-si delimiteze destul de exact specificul, astfel incat, pentru a intelege cu adevarat mostenirea culturala si turistica a orasului trebuie sa le vizitezi pe toate.
Pentru o vedere de la inaltime, va trebui sa urcati colina Sao Jorge, unde se afla si Castelo de Sao Jorge. Cunoscut initial sub denumirea de Castelo dos Mouros, acesta ocupa o pozitie dominanta pe cea mai inalta colina a centrului istoric, oferindu-le vizitatorilor una dintre cele mai frumoase vederi asupra orasului si estuarului riului Tajo.
Printre “minunile” moderne ale Lisabonei se afla si “Oceanario”, al doilea acvariu ca marime din Europa, dupa cel din Barcelona, care gazduieste mii de specii de pesti si vietuitoare marine. Impresia generala conform careia daca ai vazut un acvariu le-ai vazut pe toate este total eronata in acest caz. Spectacolul care se desfasoara in fata ochilor curiosi ai vizitatatorilor nu mai are nevoie de o alta recomandare.

Gastro-delicii
Gastronomia traditionala este puternic legata de pozitionarea geografica a orasului, prin urmare preparatele pe baza de peste sunt la mare cinste. Chiar daca vi se pare ca denumirile felurilor de mancare suna ca ceva de pe alta planeta, incercati fara teama specialitatile locale, pe care le puteti comanda din aproape orice bistro sau restaurant. Ca sa fiti siguri ca nu uitati ce trebuie sa mancati, este recomandat sa va faceti lectiile dinainte. Noi va recomandam pataniscas de bacalhau, peixinhos da horta sau daca vreti ceva care sa sune mai cunoscut, incercati savuroasele sardine la gratar preparate la faimosul Bife a Cafe. Cel mai celebru desert din Lisabona se numeste pastel de nata, iar cel mai delicios se prepara in cartierul Belem.
Desi o legenda spune ca Ulise este cel care a fondat orasul, este mult mai probabil ca acesta sa fie ridicat in vremea fenicienilor. Oricare ar fi adevarul, Lisabona este o asezare “de cursa lunga”, deoarece existenta sa se intinde pana in vremurile pre-romane. In anul 205 i.e.n. romanii si-au inceput domnia de doua secole in orasul pe care Iuliu Cezar l-a botezat Felicitas Julia. In 714 e.n. crestinismul din Peninsula Iberica avea sa intre intr-un con de umbra pentru urmatorii 400 de ani. Cuceritorii musulmani au pus stapanire pe intreaga zona, obligand populatia sa se converteasca si sa adopte limba araba in locul celei pe care o vorbeau. Astazi, bogata mostenire a culturii si influentei musulmane a ramas marturie a acelor vremuri indepartate, desi reprezentantii culturii crestine si-au recastigat destul de repede terenul pierdut pentru o perioada atat de indelungata. In 1147 “reconquista” si restabilirea crestinismului au insemnat pentru Lisabona unul dintre cele mai importante evenimente din istoria sa. La jumatatea secolului XIII, Portugalia isi muta capitala de la Coimbra in Lisabona, cunoscand o dezvoltare rapida pe fondul dezvoltarii comertului maritim si terestru. Odata cu secolul XV incepe epoca de aur a Portugaliei – perioada marilor descoperiri si a colonizarii. In 1434, una dintre navele aflate sub pavilion portughez a depasit limitele unei legende care inspaimanta si pe cei mai incercati marinari. Aceasta a trecut dincolo de temutul cap Bojador de pe coasta vest africana, distrugand mitul maritim conform caruia acolo se sfarsea lumea. In 1497 Vasco da Gama a descoperit faimosul drum catre Indii. Bogatiile acumulate in urma acestei expeditii au transformat Lisabona intr-un opulent imperiu, insa zilele prospere ale celui mai bogat centru comercial aveau sa fie de scurta durata. Expansiunea rapida, costurile expeditiilor si cele de colonizare ale noilor teritorii aveau sa arunce Portugalia intr-o perioada neagra, marcata de conflicte civile si politice. La sfarsitul secolului XVII o alta perioada de glorie avea sa inceapa, odata cu descoperirea aurului brazilian. Dupa care a urmat fatidicul an 1755, cel care a ingenunchiat puternicul oras, fara ca acesta sa-si mai castige vreodata puterea si prestigiul de odinioara. Firul narativ al istoriei care a urmat are un usor iz telenovelistic, cu ani de framantari, rascoale, ani de dominatie, dictaturi militare si rasturnari dramatice de situatie. Abia secolul XX i-a adus Lisabonei pacea si linistea de care avea nevoie pentru a-si ingriji ranile si pentru a inflori intr-un nou oras modern.

In loc sa ne apucam cu mainile de cap de bucurie, mai bine am incepe prin a afla ce ne intereseaza. Trebuie sa stabilim un buget in care sa includem biletele de avion, cazarea, si sa luam in calcul degustarile de mancaruri traditionale care, apropo, ar putea deveni chiar un viciu. Desigur ca este musai sa incercam si celebrul vin de Porto, sa vizitam “Oceanario” si cine stie cate alte tentatii ne vor iesi in cale.

Transport

Odata fixat bugetul de vacanta, primele lucruri pe care trebuie sa le luati in considerare sunt transportul si cazarea. In Lisabona cel mai repede se ajunge, desigur, cu avionul. Toate cursele care pleaca catre Lisabona au escala in diferite orase europene, in functie de compania aeriana pentru care ati optat. In aceasta perioada, cel mai ieftin bilet pentru dus pleaca de la suma de 685,81 RON, in vreme ce pentru intoarcere cel mai mic pret porneste de la 424,56 RON. Trebuie sa retineti ca acestea sunt preturi estimative calculate pentru perioada imediat urmatoare, insa daca calatoria va fi planificata din timp, atunci exista sanse foarte mari sa va puteti achizitiona bilete la preturi mult mai mici. In aceste conditii, drumul cu masina personala va fi cu siguranta unul mai scump si mai obositor, deci nu il recomandam in mod deosebit.

Cazare

Dupa rezervarea biletelor de avion, este momentul sa va cautati o pensiune draguta sau un hotel cochet, daca sunteti adoratori ai confortului. Indiferent unde v-ati caza, adevaratul oras se afla in exteriorul zidurilor si este cat se poate de pregatit sa-si primeasca toti vizitatorii.
Preturile pentru un hotel de trei stele incep de la 42 euro si de la 150 euro in cazul unui hotel de patru stele. Cum in Lisabona este sezon turistic tot timpul anului, preturile pentru camere nu variaza serios, dar daca veti face rezervarea din timp, veti putea profita cu siguranta de reduceri deloc de neglijat. Mai multe informatii despre posibilitatile de cazare gasiti aici.

http://www.descopera.ro

Insula Wight

2011-07-23T11:51:00.001+03:00

Cunoscută pentru frumuseţea ei naturală deosebită şi pentru calităţile nautice celebre în lume, Insula Wight este situată în sudul Angliei, respectiv sudul comitatului Hampshire. Este separată de Anglia de către Solent. Serviciile ferry asigură legătura cu Anglia în diferite puncte ca:

De la Southampton la Cowes
De la Portsmouth Harbour la Ryde Pier
De la Portsmouth Gunwharf la Fishbourne
De la Lymington la Yarmouth.

În timpul ocupaţiei romane (50-400 A.D) insula a fost numită "Vectis" denumire care este şi azi folosită destul de des. Numele Vectis a fost abandonat când Romanii au părăsit insula în sec.5 A.D. Cât despre ortografia cuvântului Wight părerile sunt împărţite.
Insula Wight este cunoscută din timpurile Victoriene ca o staţiune de vacanţă.
Are o istorie bogată, având chiar statutul scurt de independenţă în sec.15.
A fost locul reşedinţei de vară preferat al reginei Victoria, a fost casa poetului Alfred Lord Tennyson şi în sfârşit locul unde se află Osborne House de la East Cowes.

Istoria maritimă şi industrială a insulei cuprinde:

Construcţia de ambarcaţiuni
Confecţionarea velelor
Construirea „ bărcilor zburătoare”, primul hovecraft din lume (ambarcaţiune pe perne cu aer)
Testarea şi dezvoltarea rachetelor spaţiale britanice
Este locul de desfăşurare a Festivalului Internaţional de Jazz (Bestival)
Şi a recentului reînnoit Festival al Isle of Wight de muzică rock.
Este cea mai bogată locaţie în fosile de dinozauri din Europa şi cuprinde o mare varietate de viaţă sălbatică (păsări şi animale)

Insula Wight are forma unui diamant şi acoperă o suprafaţă de 380 km patraţi. Mai mult de jumătate din insulă, în special partea vestică, este desemnată ca fiind "zona de o frumuseţe naturală remarcabilă".
258 km. patraţi este suprafaţă agricolă, 52 km. patraţi are zone dezvoltate şi 92 km. patraţi este zonă de coastă.
West Wight este zona predominant rurală, cu linii de coastă dominată de şiruri de dune calcaroase care străbat toată insula şi se termină cu mormanul The Needles, poate cel mai fotografiat aspect al insulei Wight.
Cel mai înalt punct al insulei este St. Boniface Down, 241 m. Restul insulei are un peisaj divers, cel mai notabil fiind stâncile domoale şi cele de lângă ţărm care oferă un habitat excelent vieţii sălbatice şi este protejat pe plan internaţional.
Râul Medina curge spre nord şi se varsă în râul Solent, în timp ce celălalt râu important, râul Yar curge spre NE, făcându-ţi apariţia la Bembridge Harbour, la capătul de est al insulei. Mai există un râu cu acelaşi nume, Yar, care curge pe o distanţă scurtă de la Freshwater Bay spre estuarul Yarmouth. Pentru a evita orice confuzie au fost denumite Eastern Yar şi Western Yar.

Coasta sudică a insulei se mărgineşte cu Canalul Mânecii (English Channel). Fără intervenţia omului, insula se poate împărţi în trei, marea intrând la capătul vestic al insulei unde un depozit de pietricele separă Freshwater Bay de apa stătătoare, mlăştinoasă a Western Yar-ului, la est de Freshwater, iar la capătul estic al insulei unde o fâşie îngustă de pământ separă Sandown Bay de bazinul mlăştinos al Eatern Yar-ului, la est de Sandown. Yarmouth însuşi a fost o insulă înconjurat de apă fiind legat de restul insulei de o bucată de pământ la est de oraş.

Insula Wight este locul unde trăiesc veveriţele roşcate neexistând veveriţe gri pe insulă; nu există nici căprioare sălvbatice în schimb sunt specii rare şi protejate ca: hârciogul şi specii rare de liliac.
Insula Wight are 13 plaje cu un standard ridicat respectând criteriile stricte impuse de EnCams, fiind curate şi sigure pentru vizitatori. Insula Wight este unul din locurile cele mai însorite şi calde din Regatul Unit.
www.insulawight.com

Iti plac yachting-ul, carnavalurile sau… crustaceele? Sase motive sa calatoresti in Europa

2011-07-23T11:40:00.000+03:00

Desi este cea mai aglomerata luna pentru cei care pleaca in vacanta si vor sa calatoreasca, este si cea mai plina de evenimente, tocmai pentru ca toata lumea pleaca in vacanta. Daca vrei sa-ti iei concediu, dar nu te-ai hotarat inca unde vrei sa mergi, The Telegraph iti face 6 propuneri pentru un sejur de neuitat, in care vei putea participa si la diferite evenimente sportive si festivaluri.

1. Insula Wight – concursul de yachting Cowes Week (www.aamcowesweek.co.uk , 6-13 august)

Concursul de yachting nu este numai un eveniment de vara foarte cunoscut in Marea Britanie, dar si o posibilitate de delectare si pentru cei care nu participa la competitie, dar o urmaresc de pe margine.

Chiar daca nu ai acces la apa, te poti delecta urmarind paradele si evenimentele care se desfasora pe mal, sau poti sustine echipa favorita de la start si pana la final.

Artificiile – unele dintre cele mai frumoase din Marea Britanie, vor brazda cerul in seara de vineri, 12 august. Asa ca daca te afli prin zona in perioada respectiva, nu rata evenimentul. Programul complet il gasesti pe: www.cowes.co.uk.

2. Carnavalul din Notting Hill (29-30 august)

Carnavalul din Notting Hill este cea mai mare petrecere care se organizeaza in Londra si cel mai mare festival de strada din Europa, pentru care merita sa vii macar o zi in capital Marii Britanii.

In acest an, petrecerea are loc pe 29 august (pentru copii) si 30 august (pentru adulti), de la primele ore ale diminetii si pana in dimineata zile urmatoare. Detalii despre carnaval gasesti pe: www.thenottinghillcarnival.com.

3. Festivalul International de Opera de la Verona

Daca te hotarasti sa pasesti pe urmele celebrilor ingragostiti ai lui Shakespeare, Romeo si Julieta, si vrei sa vizitezi Verona, o poti face spre sfarsitul lunii august, ca sa prinzi si Festivalul de Opera. Spectacolele sunt cu atat mai atractive cu cat au loc in vechiul amfiteatru roman din centrul orasului.

Acustica este una deosebita, iar luminile fac atmosfera de poveste. In aceasta vara poti vedea sase spectacole: Traviata, Nabucco, Boema, Barbierul din Sevilla, Aida si, evident, Romeo si Julieta. Inca mai poti cumpara bilete, la preturi pornind de la 26 de euro. (www.arena.it).

4. Festivalul Dos Oceanos, Lisabona (30 iulie-13 august)

Daca vrei sa vizitezi capitala Portugaliei in aceasta vara ai facut o alegere buna. Iar in prima parte a lunii august, ai un motiv in plus sa vrei sa vezi Lisabona – festivalul Dos Oceanos, unul dintre cele mai vechi manifestari de acest fel din Portugalia. In perioada 30 iulie-13 august , pe malul raului Tagus vor avea loc concerte in aer liber si vei putea viziona expozitii sau muzee gratis. Proigramul complet al festivalului il gasesti pe www.festivaldosoceanos.com.

5. Festivalul International de la Edinburgh

Daca ajungi in Scotia in luna august, trebuie neaparat sa iei in considerare si festivalul care are loc in perioada 12 august-4 septembrie. Pentru aproape o luna, orasul se tranforma intr-o petrecere continua, iar strazile nu au liniste nici macar o secunda.

Daca nu ti-ai gasit deja un loc unde sa te cazezi, va fi destul de dificil in aceasta perioada, avand in vedere ca toate hotelurile se umplu ochi in timpul festivalului. Pe site-ul oficial - www.eif.co.uk, gasesti, pe langa detalii despre eveniment, si informatii despre locuri de cazare ieftine. Daca nu mai gasesti nimic in oras, poti veni la festival in excursii de o zi.

6. Petrecerea crustaceelor, Suedia

Manifestarea este un motiv in plus pentru suedezi, si numai, sa se retraga la cabanele de la tara, de pe malul apei, sa manance numai crustacee si sa bea cantitati inseminate de schnapss (bautura alcoolica traditionala).
Aceasta este perioada cea mai buna sa vizitezi Suedia, in care vei invata, cu siguranta, cum sa prinzi si, mai ales, cum sa gatesti diferitele feluri de peste si de crustacee.

http://www.incont.ro

Cea mai periculoasa destinatie de vis

2011-07-22T16:04:00.000+03:00

In ghidurile turistice este numita "un loc ascuns de toata frumusetea" si "o piscina naturala extraordinara". Farmecul cascadei ascunde insa o latura foarte intunecata.

Cinci turisti au murit in Cascada Kipu in ultimii 5 ani de zile, doi dintre ei doar in acest an. In cele mai multe cazuri, acestia au sarit de pe cascada in piscina de apa albastra-verde aflata cu 6 metri mai jos si au fost atrasi spre moarte in timp ce incercau sa inoate spre mal. Altii au suferit rani la piept, la picioare, timpane sparte si glezne scrantite. O tanara a ramas paralizata dupa ce a sarit in apa.

Aceste morti au produs multe speculatii despre curentii din piscina naturala si au dus la multe restrictii impuse de autoritati. Atat de tare s-au speriat oficialii locali incat au scos locul din ghidurile turistice.

Ultima victima, Santhosh Heddefe din California s-a inecat pe 26 iunie. Scafandrii i-au gasit corpul pe fundul apei.

Biroul de turism din Kauai ii preseaza si pe cei de la hoteluri sa ii tina departe pe turisti de aceasta zona.

http://stirileprotv.ro

Fuji-san, cel mai cunoscut punct turistic al Japoniei

2011-07-21T19:42:00.001+03:00

Muntele Fuji este cel mai inalt din Japonia (3776 m) si delimiteaza granita dintre prefecturile Shizuoka si Yamanashi, la vest de Tokyo, oras din care varful poate fi admirat in zilele cu cer senin. Este centrul parcului national Fuji-Hakone-Izu, in care sunt incluse si Cele Cinci Lacuri Fuji, Hakone, parti din Peninsula Izu, precum si toate insulele Izu.

Un vulcan adormit, dar fermecator
Muntele are o forma tipica de con, cu un diametru de 50 de km la baza sa, iar varful este format de un crater larg, cu diametrul de 500 m. In timpul iernii, partea superioara a vulcanului este acoperita in intregime de zapada, insa fasii subtiri de gheata permanenta, din interiorul dar si la suprafata craterului pot fi vazute chiar si in mijlocul verii. Cu toate acestea, orice urme ale glaciatiunilor trecute au disparut in totalitate, din cauza ca vulcanul este acoperit aproape in intregime de lava uscata si roci piroclastice, rezultate in urma eruptiilor vulcanice din trecut, vulcanul devenind activ imediat dupa glaciatiunea cuaternara.

Trei vulcani intr-unul
In ciuda aparentelor, vulcanul nu este format dintr-o singura structura, ci din trei vulcani diferiti, ce formeaza un grup de conuri suprapuse: Komitake, cel mai vechi con, Ko-Fuji si actualul Fuji, cel mai nou vulcan.
Din cauza proportiilor sale considerabile si a formei perfect simetrice a conului, muntele Fuji a intrat in mitologia si cultura japoneza si a fost imortalizat in numeroase opere de arta autohtone, precum Cele 36 de perspective asupra Mt. Fuji, ale lui Katsushika Hokusai, din perioada Edo (sec. 18-19). Japonezii il denumesc Fuji-san, insa particula 'san' inseamna pur si simplu 'munte' si nu are nici o legatura cu adresarea politicoasa pe care o stim din filme.

Doar doua luni de vizite
Perioada oficiala de vizitare a muntelui este scurta – numai doua luni, din iulie pana in august. In acest sezon, cand in Tokyo si in orasele mari temperatura poate fi foarte ridicata, pana la 40 grade, in varful muntelui Fuji este racoare sau chiar frig, uneori sub zero grade. Vizitele si catararile in afara sezonului oficial sunt si ilegale, dar si deosebit de periculoase, daca turistii nu au o experienta bogata in catarari si echipament alpin. Vremea pe Muntele Fuji este capricioasa si poate oferi surprize neplacute, daca nu sunt luate toate masurile de precautie inainte de efectuarea excursiei.
Catararea pe munte se poate initia din orice directie, insa facilitatile de cazare sau popas scurt sunt deschise numai in perioada oficiala a vizitelor. Pentru a ajunge la poalele vulcanului puteti lua un autobuz din Tokyo, insa varianta cea mai putin costisitoare este sa luati trenul din Shinjuku pana la Gotemba.

http://www.funtur.ro/

Marele Zid Chinezesc

2011-07-21T19:39:00.001+03:00

Marele Zid Chinezesc este impunator mai ales prin lungimea sa, ce ar fi trebuit sa acopere granita de vest a Chinei. Rolul sau defensiv a fost insa eludat de factorul uman: mongolii i-au mituit pe soldatii de garda si au invadat nestingheriti China. Marele Zid Chinezesc, una dintre cele sapte minuni medievale ale lumii, a fost inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO in 1987. Zidul se intinde pe mai mult de 6500 km si traverseaza toata partea de nord a tarii, constructia sa incepand in sec. VII i.e.n.; pana in sec. XVI e.n. a fost reconstruit si intretinut. S-a investit foarte mult in constructia sa mai ales intre 475 si 221 i.e.n., perioada cunoscuta sub numele de Razboiul Statelor din China, plina de turbulente si lupte pentru putere.

In timpul dinastiei Ming, ultima dinastie care a contribuit la constructia zidului, acesta a fost impartit in 9 sectoare, numite “Cele noua frontiere”, conduse de catre 9 districte militare - Liaodong, Jizhen, Xuanfu, Datong, Yansui, Ningxia, Guyuan si Gansu -, unele denumiri pastrandu-se pana in zilele noastre. Dupa aceea zidul a inceput sa-si piarda functionalitatea, n-a mai reusit sa-si pastreze functia de fortificatie militara in fata noii provocari aduse de armele moderne, perfectionate. El a ramas doar un simbol al Chinei antice, precum si o piesa de arhitectura deosebita a acelor vremuri.

Unul dintre miturile legate de Marele Zid Chinezesc este ca reprezinta singura constructie de pe pamant vizibila din spatiu. Astronautii spun ca exista totusi multe altele ce se pot observa din spatiu, fie cu ochiul liber sau cu aparate video digitale. Constructii precum aeroporturi, autostrazi largi sau chiar vehicule mari pot fi vazute de pe o orbita a planetei (cam de la 217 km altitudine). De la aceasta inaltime se poate observa cu ochiul liber si granita dintre tari. In ceea ce priveste Marele Zid Chinezesc, acesta este chiar mult mai putin vizibil decat alte obiecte. Unele portiuni din zid au fost distruse sau acoperite de teren incat se pot observa foarte greu sau chiar deloc de la o asemenea altitudine, dar in mod sigur nu se poate vedea de pe Luna.

Multi turisti prefera sa viziteze portiunea dintre Jinshanling si Simatai a zidului, care este foarte pitoreasca dar nu mereu usor de parcurs, deci asigurati-va ca aduceti gustari si apa de acasa. Totusi exista restaurante si magazine din care va puteti aproviziona in ambele localitati, chiar si pensiuni unde puteti petrece o noapte si buticuri de unde se pot cumpara suveniruri. Este un drum de 2 ore cu masina din Beijing pana in oricare dintre cele doua statiuni, iar plimbarea propriu-zisa, de-a lungul zidului, dureaza intre 3 si 5 ore. O alta portiune a zidului ce poate fi vizitata, mai spectaculoasa decat cea din zona Beijin, este sectiunea din districtul Ningxia, marginit la nord de Mongolia si casa a triburilor mongole in timpul invaziilor acestora in China; sectiunea de aici s-a conservat intr-o stare foarte buna de-a lungul secolelor, din aceasta cauza a fost si denumita 'Muzeul Marelui Zid'.

http://www.funtur.ro

Mormantul Sfant - Israel

2011-07-21T19:35:00.001+03:00

O calatorie in Israel reprezinta unul din cele mai frumoase si mai importante evenimente din viata unui om. Ierusalimul este un oras sacru pentru crestini, evrei si musulmani. Un pelerinaj la aceste locuri sfinte, mergand pe urmele lui Iisus, este o experienta de neuitat.

Spatiul unor vechi tensiuni
Orice crestin, dar nu numai, a auzit de Mormantul Sfant. In apropierea Sarbatorilor Sfintelor Pasti se vorbeste tot mai mult de pelerinaje la Ierusalim, de redescoperirea trecutului si cunoasterea vietii lui Iisus.
Inainte de a pleca spre Orasul Sfant, unde un circuit poate ajunge si pana la 700 euro de persoana , mi s-a spus ca trebuie sa ma pregatesc foarte bine, in afara de bani si de bagaje trebuind sa fac cateva vaccinuri, iar actele si vizele sa fie perfect in regula. Nesiguranta zonei a fost unul dintre aspectele care mi-au cauzat o oarecare neliniste.

Totul pare sacru
Am aterizat la Tel Aviv pe aeroportul Ben Gurion. Am inceput vizita in vechea cetate- port Yaffo, unde am ajuns mai intai la bisericile Sf. Mihail si Sf. Petru, precum si la casa lui Simon Tabacarul, aflata intr-un loc in care s-a scris milenii de-a randul istorie. Bisericile erau cu totul deosebite, aveau ceva special, iar casa lui Simon Tabacarul te trimite undeva in trecutul in care acesta traia. Dupa vizita in Yaffo, m-am deplasat catre Nazareth, orasul copilariei lui Iisus. Ne-am cazat aici si am luat cina la restaurantul hotelului Mariott, in schimbul a 10 euro.

Pe urmele lui Isus
A doua zi dimineata am luat micul dejun si am plecat spre Catedrala Buna Vestire, pe locul unde s-a aflat casa Fecioarei Maria, la biserica Sf. Iosif, la biserica Sf. Gavril si la Sinagoga. Am ajuns la locul unde a avut loc prima minune savarsita de Iisus, unde a transformat apa in vin, la Cana Galilei. Dupa Nazareth, a urmat Ierusalim. M-am cazat intr-un hotel de 3 stele din acest oras, Park Plaza.
In prima zi in Ierusalim am intrat in Cetate prin poarta Sf. Stefan – Poarta Leilor. Stradutele sunt inguste si intortocheate pe o suprafata de aproximativ 1 km patrat. Am vizitat casa in care a locuit Maria si, pentru a simti ca mergem pe urmele lui Iisus, am strabatut pe jos cele 14 opriri pe Drumul Crucii (Via Dolorosa) pana la Sfantul Mormant de pe Golgota. La un moment dat am vazut cativa oameni care priveau trecatorii cu o atentie speciala - politisti imbracati in civil.

Credinte, dar si superstitii
Am ajuns pana la urma si la Biserica Sf. Mormant, foarte mare, cuprinzand mai multe capele, unde initial existase doar Biserica Invierii, inaltata de Sf. Imparati Constantin si Elena. Am vizitat mai intai Capela Golgotei, am vazut locul unde a fost infipta Sf. Cruce si piatra pe care se spune ca Mantuitorul a stat cand I s-a pus pe cap coroana de spini si cand a fost lovit. Aici exista si o bucata de marmura despre care se spune ca, daca stai cu urechea lipita de ea, poti auzi un sunet surd, repetat. Acesta ar fi sunetul loviturilor de bici, memorat in piatra milenara. Am vizitat si Asezamantul Romanesc de la Ierusalim, amplasat intr-o zona evreiasca.
Am continuat vizita cu Muntele Sionului, la Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foisorul “Cina cea de Taina”, mormantul regelui David, temnita unde a fost dus Iisus, Zidul Plangerii.

Panorama senzationala
Zidul Plangerii este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice si unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru poporul evreu, unde multi credinciosi se roaga ore in sir pentru Israel. Aici iti poti scrie dorintele pe mici biletele, pe care le strecori in crapaturile Zidului.
Urmatoarea zi am continuat pelerinajul la Muntele Maslinilor, de unde panorama vechiului oras este superba. La poalele muntelui se afla vestita moschee poleita cu aur, Gradina Ghetsimani cu maslinii datand chiar din timpul lui Iisus si Zidul Plangerii. Am ajuns apoi si pe Muntele Eleon, unde se afla Biserica Inaltarii, locul de unde se spune ca Hristos s-a inaltat la Ceruri. Tot aici, pe Muntele Maslinilor am vizitat o biserica ruseasca unde se afla un fragment din stalpul pe care a fost biciuit Mantuitorul.
Am mers apoi la Biserica Natiunilor, Biserica Maicii Domnului si Pestera Ghetsimani, Biserica Pater Noster (Tatal Nostru) si Dominus Falvit (Domnul a plans).
Ne-am deplasat apoi la Bethleem, la 10 km de Ierusalim, o zona palestiniana, lucru care impune un punct de control. Am vazut si Cetatea lui David, locul unde pastorii vremii au fost anuntati de ingeri despre nasterea lui Mesia, precum si la Biserica Nasterii Domnului.

Tara cu cele mai multe muzee pe cap de locuitor
In afara locurilor sfinte, trebuie mentionat ca Israelul face parte din categoria tarilor cu cele mai multe muzee. Israelul are mai multe muzee pe cap de locuitor decat orice alta tara din lume, unul dintre acestea fiind si Muzeul Israel. Acesta detine Manuscrisele de la Marea Moarta, piese rare si artefacte istorice. In apropiere se afla si Muzeul Turnul lui David sau Muzeul Bar-David de pe culmile Galileii. De asemenea, am vizitat Muzeul Holocaustului Yad-Vashem, pentru ca altfel nu se poate vorbi despre o adevarata cunoastere a istoriei poporului evreu.
Una din cele mai dezvoltate zone comerciale ale Ierusalimului este Nahalat Shiva, in timp ce in piata de pe strada Jaffa se gasesc in special fructe si legume la preturi convenabile.
In urmatoarea zi ne-am indreptat spre Marea Moarta, locul Sodomei si Gomorei. Ne-am deplasat de-a lungul raului Iordan si am vizitat locul Botezului. Am continuat sa urcam pe Muntele Tabor, spre Biserica Schimbarii la Fata. Apoi am urcat pe Muntele Fericirii, unde Iisus a savarsit minunea inmultirii painilor si a pestilor.

Un loc in care merita sa revii
Ma apropiam incet de finalul calatoriei si mai erau atatea locuri unde as fi vrut sa merg. Am continuat calatoria cu o ambarcatiune pe Marea Galilei, pentru ca ultima zi sa se incheie cu vizita orasului Haifa, al carui punct de atractie este reprezentat de “Gradinile suspendate Bahai”, o minunatie care a costat milioane de dolari.
Am parasit Israelul cu sentimentul difuz al divinului, dar si cu convingerea ca voi reveni candva.

http://www.funtur.ro

Capitala Japoniei,cea mai mare metropola a lumii

2011-07-21T19:30:00.001+03:00

Capitala Japoniei, Tokyo, este cel mai mare oras, centrul economic al tarii si unul dintre cele mai populate orase-metropola ale lumii. Poate rivaliza cu usurinta cu oricare dintre marile orase din vest in ceea ce priveste nivelul de dezvoltare economica, posibilitatile de distractie, cultura sau moda.
Initial localitatea se numea Edo (“estuar”) si era un mic sat pescaresc; numele i-a fost schimbat in Tokyo atunci cand a devenit capitala Japoniei, in 1868. Orasul a suferit doua catastrofe de proportii, marele cutremur Kantō in 1923, apoi Al Doilea Razboi Mondial, cand jumatate din oras a fost distrusa.

Tokyo are o infrastructura turistica foarte dezvoltata si ofera o gama diversificata de hoteluri si restaurante de lux, cluburi de noapte, cafenele si multe alte atractii turistice. Una dintre cele mai populare zone ale orasului este Asakusa's Sensoji, unde vizitatorii pot arunca o privire asupra a ceea ce era inainte orasul Tokyo, de la vechile sale temple budiste pana la puzderia de buticuri cu suvenire. Shopping-ul in Tokyo poate fi o experienta interesanta: aici totul se poate achizitiona, evident, daca esti dispus sa platesti (uneori, preturi exorbitante).

Cartierele distractiilor
Asakusa era in secolul trecut principalul cartier de distractii al orasului. “Anii de aur” ai cartierului au fost evocati nostalgic in romanul lui Yasunari Kawabata, “The Scarlet Gang of Asakusa”, insa ulterior faima sa a fost devansata de catre un alt cartier, Shinjuku. Astazi, Shinjuku a devenit un cartier extrem de aglomerat, gazduind cladirea Guvernului, Statia Shinjuku – cea mai frecventata statie de tren din lume, precum si foarte multe cladiri comerciale si administrative. In jurul statiei de tren au fost ridicate hoteluri de lux, restaurante sofisticate, cinematografe, baruri si numeroase magazine turistice, ce ofera electronice, in special camere video si aparate foto.

Capitala culturala
Tokyo reprezinta nu numai capitala economica a statului, ci si cea culturala, gazduind o multitudine de muzee si parcuri nationale. In Parcul Ueno exista patru mari muzee: Muzeul National Tokyo, cel mai mare si mai vechi muzeu din Japonia, ce gazduieste colectii impresionante de arta asiatica si arheologie, inclusiv obiecte ce fac parte din Comoara Nationala a statului. Muzeul National de Arta Vestica, din acelasi parc, include obiecte din sec. al XV-lea pana in perioada moderna. In Muzeul National Tokyo de Arta Moderna sunt adunate cele mai valoroase expozitii de arta contemporana japoneza si are o sectie dedicata special artei cinematografice – Centrul National de Film, cu peste 40 000 de filme japoneze, dar si straine.
Palatul Imperial din Tokyo este un obiectiv ce nu trebuie ratat cu nici un pret. Aici isi are resedinta imparatul Japoniei si se afla in Chiyoda-ku, foarte aproape de Statia Tokyo.

http://www.funtur.ro

Caldarea Glaciara Balea

2011-07-21T19:21:00.001+03:00

Caldarea Glaciara Balea care adaposteste emblematicul Lac (4,6 ha, altitudine 2034 m) cu cea mai frumoasa cabana semilacustra, este pe departe cel mai important centru al sporturilor de altitudine din carpatii romaniei. Situat in inima masivului Fagaras – el insusi cel mai grandios complex montan al carpatilor nostri – zona Balea Lac, parte a rezervatiei naturale omonime (180 ha suprafata) prezinta un relief glaciar tipic cu morene, terase, vale in forma “U” dominat de creste adanc crenelate din care se inalta dinspre nord-est spre sud-vest varfurile Vaiuga 2443 m, despartit de Iezerul Caprei 2417 m de Saua Caprei 2315 m si Paltinul 2398 m. De aici coboara muchia Balii spre nord pana dincolo de Cascada in Varful Mierea la 1500 m. Peisajul de o frumusete austera unica este coplesitor atat vara cat mai ales in anotimpul alb. Atunci se muta aici fascinanta lume a nordului inghetat cu zapezi inalte, sclipitoare atarnate parca de strasina inaltimilor ce se contopesc in albul norilor efemeri. Din Saua Netedului – “poarta” accesibila a Rezervatiei Faunistice Arpasel – privirea cuprinde o nesfarsita succesiune de culmi inalte si imblanite de hlamida iernii care ascunde vai glaciare complexe suspendate sau simple, varfuri ascutite si pinteni, ace si turnuri masive aliniate cuminte pe un fronton alpin cu iz himalaian. Pe lacul cu gheata peste un metru picura in soare stalagmitele cascadei incremenite de ger sub Fereastra Bali.
Cea mai veche atestare a unei ascensiuni in acest masiv a fost consemnata de catre doctorul G. Lindner in jurul anului 1700, in regiunea Balea-Valea Doamnei. Inainte de anul 1750 o noua mentiune precizeaza prezenta in zona a capitanului Jacob Zultner cu scopuri geografice si legate de trasarea granitei. Un rol important in promovarea turismului l-a avut in aceasta zona Societatea Carpatina a Transilvaniei (SKV) – Siebenburgischer Karpatenverein – infiintata la Sibiu in anul 1880. SKV a construit mai multe drumuri de acces in munte si a efectuat un numar important de marcaje si a organizat numeroase ascensiuni de vara si iarna, multe dintre ele in premiera. In anul 1975 pentru facilitarea accesului la cabana si la traseele de creasta s-a amenajat linia de telecabina

Una din cele mai pitoresti zone din Carpati este zona Muntilor Fagaras. Aceasta este situata in sudul Mediasului la o distanta de aproximativ 80 km si este vizibila in unele zile la o anumita inaltime dupa fiecare plaoie de vara chiar de la Medias. Lantul muntos are numeroase inaltimi de peste 2000 m, numeroase cascade si lacuri glaciare.La 2000 m inaltime se intinde pe o distanta de 90 km Transfagarasanul, soseaua care leaga Muntenia de Transilvania si strabate printr-un tunel de 900 m culmea principala la o inaltime de peste 2200 m. In perimetrul Muntilor Fagaras se gasesc si rezervatiile naturale Balea si Arpasel, ambele ocrotite, ca urmare a diversitatii florei si speciilor rare care traiesc aici.Nu este o statiune in adevaratul sens al cuvantului dar iubitorii sporturilor de iarna se simt aici ca acasa. Balea Cascada se afla la o altitudine de 1234 m si ceva mai sus Balea Lac la 2034 m. Locatiile sunt situate in muntii Fagaras, pe Transfagarasan, la circa 65 km de Sibiu.

Pe timp de iarna transportul de la Balea Cascada la Balea Lac se poate face cu telecabina pe o distanta de 3800 m. Durata sezonului circa 180 zile iar sarbatorile zapezii in fiecare an in jurul datei de 15 iunie.
Lacul Balea este un lac glaciar (format in circ glaciar) situat la o altitudine de 2040 m, in Muntii Fagaras, Judetul Sibiu. Dimensiunile lacului sunt: 360 m in lungime, suprafata de 46508 m2 si adancimea de 11,35 m. in anul 1932 lacul Balea si o suprafata de circa 180 ha in jurul lacului au fost declarate rezervatie stiintifica.Lacul Balea se afla la circa 77 km de la orasele Sibiu, 68 km Fagaras si 85 km de la Curtea de Arges. In timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul Transfagarasan, iar in restul timpului cu telecabina, de la cabana „Balea Cascada” din apropierea cascadei Balea. in Muntii Fagaras se mai afla si lacurile Capra, Podragu mic, Podragu Mare, Avrig, Urlea, etc.

Prima Cabana la Lacul Balea a fost ridicata in anul 1904 de catre Societatea Carpatina Transilvaneana (Siebenburgischer Karpaten Verein „S.K.V.”) si inaugurata la 29 august 1905[1]. In anul 2006 a fost construit in apropierea lacului Balea primul hotel de gheata din Europa de Est in forma unui iglu de 16 locuri.
www.turism-arges.ro

Pestera Dambovicioarei

2011-07-21T19:15:00.001+03:00

Pestera Dambovicioarei este situata in zona castica a culoarului Rucar – Bran, una din cele mai dezvoltate din tara. S-a format in calcarele de varsta jurasica ale Masivului Piatra Craiului, datorita actiunii apelor paraului Dambovicioarei, a carui vale se gaseste la cativa metri in aval. Este o pestera calda, cu 10 – 12 °C, cu o umiditate moderata si strabatuta de un usor curent de aer.
Modelarea rocilor calcaroase a generat un relief de suprafata reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in mai multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului etc. Pestera Dambovicioara, cea mai lunga si totodata cea mai reprezentativa a zonei, se gaseste in asa-numitele Chei ale Pesterii, pe malul stang al paraului, deasupra soselei care insoteste cursul apei. Zona este de un pitoresc aparte, datorita micilor cascade si repezisuri de pe cursul Dambovicioarei. Aspectele de amanunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotis, care coboara din micile culoare nivale situate la partea superioara a versantilor pana in apropierea talvegului, de mici polite structurale si de un bogat microrelief rezidual.
Pestera Dambovicioara se afla in judetul Arges, la mai putin de 20 de Km de zona Bran, pe culoarul Bran-Rucar. Pestera s-a format in calcarele jurasice ale Masivului Piatra Craiului, in urma actiunii apelor paraului Dambovicioara. Drumul spre pestera urmeaza cursul Dambovicioarei, plin de mici cascade si repezisuri, printr-un mic defileu pitoresc. Soseaua merge in paralel cu aceasta, oferind pe alocuri zone de popas inverzite, inconjurate de stanca, de o frumusete deosebita.

Desi pestera nu impresioneaza prin lungime, aceasta este totusi cea mai mare si mai reprezentativa pestera din zona. Prin amplasamentul sau intr-o zona de o splendoare deosebita, pestera Dambovicioara prezinta un interes turistic sporit pentru turistii cazati in pensiunile din Bran sau Rucar, precum si pentru diversele trasee turistice ale tarii.

Pestera propriu-zisa este cunoscuta de inainte de 1579, cand localnicii o foloseau pe post de ascunzatoare impotriva cotropitorilor. Ulterior pestera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzatoarea a doi talhari cunoscuti la acea vreme, si chiar ascunzisul unui urs.
Pestera insumeaza trasee de peste 250m, galeriile fiind doar putin ramificate, una din acestea nefiind insa deschisa spre vizitare complet. Atractiile pesterii sunt reprezentate de formatiunile geologice deosebite (laba de urs, aripa de acvila, cap de sarpe, piele de tigru, etc.), precum si povestea iesirii secrete astupate ulterior de localnici.
Avand o temperatura si o umiditate potrivita, pestera Dambovicioara are plafonul la peste 2m, putand astfel fi vizitata foarte usor.
Informatii utile:
-Amplasare: in apropierea satului Podu Dambovitei – situat la poalele Muntilor Piatra Craiului, la 5 km de Rucar, pe traseul Rucar-Bran, la 25 km fata de Campulung si la 177 km fata de Bucuresti.
-Transport: Cu trenul pana in Campulung, iar de acolo cu autoturismul, sau cu autoturismul pe ruta Bucuresti – Pitesti – Campulung.
-Capacitate de cazare: La Podu Dambovitei, Rucar si Leresti exista peste 150 de locuri de cazare, in peste 75 de gospodarii clasificate cu doua stele.
turism-arges.ro

Parcul National Piatra Craiului

2011-07-21T19:07:00.000+03:00

Parcul National Piatra Craiului este o arie protejata ale carei principale obiective sunt conservarea biodiversitatii, incurajarea obiceiurilor si modului traditional de viata al comunitatiilor locale si stimularea turismului. Prima actiune de protectie in Piatra Craiului dateaza din 1938 cand s-a infiintat Rezervatia Naturala Piatra Craiului pe o suprafata de 440 ha “datorita caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare ca Diantus Callizonus sau Leontopodium Alpinum ca si datorita frumusetii peisajului”. In 1990 Piatra Craiului este declarat parc national iar in 1999 incepe Proiectul Managementul Conservarii Biodiversitatii.
Situat in spatiul Carpatilor Meridionali, Masivul Piatra Craiului este plasat intr-o regiune puternic fragmentata cu Depresiunea Barsei la N, Culoarul Bran-Rucar-Dragoslavele la E, invecinandu-se cu unele dintre cele mai inalte masive muntoase din Romania: Muntii Fagaras si Iezer la V, Masivul Bucegi la E si Masivul Leaota la SE. Masivul Piatra Craiului, principalul component al Parcului National, se impune ca o creasta calcaroasa spectaculoasa cu o lungime de 25 km, cu altitudini de peste 2000 m, desfasurata pe directia NNE-SSV, intre localitatile Zarnesti (N) si Podu Dambovitei (S). Parcul National Piatra Craiului se intinde intre coordonatele de 450 22’ 1.73’’ si 450 34’ 49.55’’ latitudine nordica si 250 08’ 51.61’’ si 250 21’ 57.21’’ longitudine estica. Suprafata totala a Parcului National Piatra Craiului este de 14773 ha din care 7806 ha in jud. Brasov si 6967 in judetul Arges. Localitatile din jurul Parcului sunt reprezentate de orasul Zarnesti si comunele: Bran, Moieciu, Fundata pe raza judetului Brasov si de comunele Dambovicioara si Rucar pe raza judetului Arges. In cadrul localitatilor mentionate, impactul cel mai mare asupra Parcului il au: orasul Zarnesti, comunele Rucar si Dambovicioara si satele: Pestera si Magura (comuna Moieciu), Sirnea (comuna Fundata).
In interiorul parcului este prevazuta o zona de conservare speciala, in suprafata de 4879ha (Brasov 2624ha, Arges 2255ha), din care rezervatie stiintifica 683ha (BV 443ha, AG 240ha). Zona de conservare speciala mai include si alte 4 zone carstice, si anume Cheile Zarnestilor (Prapastiile Zarnestilor) in judetul Brasov si Cheile Dambovicioarei, Cheile Brusturetului si Cheile Dambovitei, situate in judetul Arges, precum si o arie de protectie cu caracter de monument al naturii totalizand 1.5 ha (Pestera Liliecilor). In interiorul zonei de conservare speciala se afla si zona in care pasunatul este interzis, cu o suprafata 1189 ha. Restul suprafetei 9894ha (Brasov 5182ha, Arges 4712ha) constituie zona de parc national.
Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 645). Consiliul de Ministri a luat aceasta decizie “datorita caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum,ca si datorita frumusetii peisajului”.
In 1938, cand rezervatia naturala a fost infiintata, au fost luate in considerare numai 440 ha. In 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4879ha, zona de parc national ocupând cca. 9894 ha. În 1952 (anul in care a fost înregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), in jur de 17.2% din suprafata totala a masivului a fost luata in considerare pentru conservare. In anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania. Incepand din anul anul 1999, odata cu demararea Proiectului Managementul Conservarii Biodiversitatii se constituie si administratia parcului.
Prin pozitia geografica, Parcul National Piatra Craiului, se incadreaza zonal in clima temperata, iar regional la tranzitia dintre climatul continental vestic de nuanta atlantica si cel excesiv continental. Zona se incadreaza in sectorul cu clima de munte, tinutul muntilor inalti. In general, clima masivului nu difera mult de a celorlalte zone montane invecinate. Totusi, pozitia geografica, inaltimea, orientarea si configuratia reliefului imprima climei unele particularitati locale.
Temperatura – In Parcul National Piatra Craiului repartitia temperaturii anuale a aerului scade in functie de cresterea altitudinii: Rucar (>7ºC), Zarnesti (5-7ºC), Podu Dambovitei (5-7ºC), Fundata (4-5ºC), Curmatura (4-5ºC), Piatra Mica (2-4ºC), Vf. Piscul Baciului (0-2ºC). Numarul mediu anual al zilelor de vara cu temperatura maxima ³25ºC, scade in urmatoarea ordine: Rucar 40-20, Zarnesti 40-20, Fundata 20-0, Piscul Baciului 0 . Variatiile valorilor medii ale temperaturii aerului in cursul anului, cu amplitudinea anuala de 18,9ºC (statia Fundata) si 19,4ºC (statia Predeal) imprima teritoriului caracterul unui climat continental.

Precipitatiile – Precipitatiile sunt puternic influentate de directia perpendiculara a masivului fata de vanturile din vest si nord-vest, el actionand, in general,ca un paravan in calea maselor de aer cald. Se observa o crestere a cantitatii de precipitatii corelata cu cresterea altitudinii, pana la inaltimi de 1700-200m. Mai sus de aceste altitudini cantitatea de precipitatii incepe sa scada. Din datele inregistrate la mai multe statii meteorologice din zona, se constata ca precipitatiile au o distributie neuniforma, ele crescand treptat din punct de vedere cantitativ in raport cu altitudinea, variind de la 900-1000 mm in zonele joase la aproape 1300 mm, in partile mai inalte ale teritoriului. In afara volumului de precipitatii lunare si anuale, este important de cunoscut si modul in care acestea se repartizeazain cursul anului, adica frecventa zilelor cu precipitatii (peste 0,1 mm).
Numarul acestor zile este de 180-200, cele mai multe zile inregistrandu-se in sezonul de vegetatie, lunile mai-august, in acesta perioada cazand 47-52% din totalul precipitatiilor dintr-un an. Predominarea in cursul anului a precipitatiilor sub forma solida pe masura ce creste altitudinea, atrage dupa sine cresterea grosimii stratului de zapada si a duratei mentinerii lui (140-200 zile). Prima ninsoare se inregistreaza la mijlocul lunii octombrie (12.X) in zonele mai joase, ea devenind din ce in ce mai timpurie in raport cu crosterea altitudinii, astfel ca in partea superioara a pasunii Funduri Prelungi aceasta se produce spre sfarsitul lunii septembrie (27.09).

http://www.turism-arges.ro

Tsingy de Bemaraha – Pădurea de piatră a lemurienilor

2011-07-20T17:08:00.000+03:00

Există încă pe planeta noastră locuri cu adevărat magice, ale căror originalitate şi frumuseţe întrece orice surogat de lume inventat de regizorii de la Hollywood. Un astfel de loc este ”pădurea” de piatră din insula Madagascar, care îşi aruncă verticalele minerale spre cer, păzită de straniii lemurieni cu ochii lor mari, rotunzi. Vă las pe voi să hotărâţi dacă lumea luxuriantă de piatră din Bemaraha a servit drept inspiraţie pentru echipa care a stat în spatele celebrului film ”Avatar”.

Ascuţişuri de piatră şi petice de junglă
"Pădurea", cu ghilimelele de rigoare, deoarece se compune dintr-o junglă luxuriantă care adăposteşte straniile formaţiuni geologice venite parcă din alte lumi, are un nume ciudat.

Întreaga rezervaţie este situată în provincia Mahajanga, în regiunea Melaki de pe coasta de vest a insulei Madagascar. Tsingy este termenul din malgaşă - limba băştinaşilor - pentru "locul unde nu poţi merge desculţ", iar labirintul impenetrabil de colţi ascuţiţi din calcar, care se ridică până la înălţimi maxime de 45 metri, justifică pe deplin numele.

Întregul ansamblu mirific al împrejurimilor, declarat World Heritage Site de către UNESCO încă din anul 1990, acoperă o suprafaţă de 1.575 kilometri pătraţi.

Acest tărâm secret şi misterios, prin aparenţa sa de început de lume, a fost cruţat de contactul cu turismul până în anul 1998, când în partea de sud a ţinutului Tsingy a fost amenajat un Parc Naţional cu suprafaţa de 732 kilometri pătraţi, unde este permis accesul vizitatorilor. Sectorul nordic este o fortăreaţă dedicată conservării şi protecţiei stricte, unde nu este admis decât accesul oamenilor de ştiinţă, iar rangerii veghează ca zona să nu fie călcată de picior de turist.

Rezervaţia cuprinde biotopuri unice şi variate compuse din canioane, formaţiuni stâncoase, păduri relicte, lacuri şi mlaştini împânzite de mangrove, întregul peisaj fiind animat de o faună şi o floră uluitoare, multe specii vegetale şi animale nefiind încă descoperite şi catalogate din punct de vedere ştiinţific.
Cât de importantă este Tsingy pentru biodiversitatea mondială? Ei bine, în cazul în care vă puneţi această întrebare, conform datelor actuale, nu mai puţin de 85 % dintre speciile de plante şi animale de aici sunt endemice pentru Madagascar (trăiesc numai pe acestă insulă), iar 47% dintre acestea se constituie în endemisme locale, care nu se mai întâlnesc în altă parte a Madagascarului.

Tsingy de Bemaraha a luat naştere în urma unor dinamice şi interesante procese geologice. În urmă cu peste 200 milioane ani, platoul marin calcaros s-a ridicat treptat în urma mişcărilor tectonice regionale, până când a format un podiş cu suprafaţa relativ plată. Podişul în cauză a fost erodat, milimetru cu milimetru, de ploile bogate; în timp, şuvoaiele de apă scurse au sculptat roca de calcar până când acesta a dobândit formele spectaculoase din prezent. Impozantul podiş este delimitat la est de Munţii Bemaraha, care se ridică la 300-400 metri deasupra albiei râului Manambolo, iar la vest pantele podişului formează un platou presărat de stânci, rotunjite sub acţiunea factorilor externi precum vântul şi variaţia temperaturilor aerului.

Spre sud de Petit Tsingy, tronează Cheile Manambolo, unde pot fi admirate cascade, păduri neatinse, absolut magnifice, precum şi trecerea fugară a "trupelor" de lemurieni. În ciuda terenului foarte accidentat, această porţiune a parcului este tot mai des vizitată de turiştii aduşi aici de autocarele operatorilor regionali. Climatul este de tip tropical, marcat de două anotimpuri foarte contrastante în manifestări. Unul este relativ răcoros şi confortabil, durând, în medie din aprilie, până în octombrie. Anotimpul fierbinte şi ploios ţine din noiembrie până în martie, perioadă în care accesul uman în Tsingy este imposibil, drumurile fiind blocate de aluviuni, iar hotelurile - închise. Precipitaţiile ating în mod obişnuit 1.500 mililitri anual, iar temperatura medie este de +28 grade. De reţinut că temperatura scade până la 9 grade în iulie şi urcă până la +40 in luna lui decembrie. Ce vreţi, suntem în Madagascar...

Imperiul lemurienilor
Cu toate că nivelul biodiversităţii din Tsingy nu este la fel de ridicat precum cel înregistrat în păturile umede din estul Madagascarului, numărul endemismelor de aici este cel mai ridicat, în comparaţie cu toate rezervaţiile de profil din această stranie insulă africană. Tsingy de Bemaraha oferă adăpost pentru 131 dintre cele 186 specii de păsări terestre din Madagascar. O parte din aceste păsări sunt asociate lacurilor şi râurilor din rezervaţie, precum Betsiboka, Manambolo, Mahajamba. Între ele se evidenţiază vulturul pescar de Madagascar, egreta lui Humboldt, cârsteiul salavaka sau raţa lui Bernier. Cele 45 de specii de amfibieni de aici nu se mai întâlnesc în altă parte a lumii, la fel şi o mare parte din cele 54 specii de reptile, în rândul cărora predomină şopârlele, precum cele din genurile Uroplatus (dintre şopârlele gecko) şi Brookesia (dintre cameleoni). Malurile râurilor Manambolo şi Sahoany sunt înţesate de crocodili, care au însă un comportament prudent şi temător, refugiindu-se în ape la apropierea oamenilor.

Însă adevăraţii stăpâni ai tărâmului Tsingy sunt lemurienii, aceste stranii maimuţe primitive, ale căror cozi lungi şi vărgate, preferinţă pentru traiul în junglă şi pe piscurile ascuţite de calcar, precum şi protestele vocale faţă de oamenii care le invadează teritoriul ar fi putut inspira crearea personajelor din filmul Avatar.
Zoologii au identificat 13 specii distincte care îşi împart rezervaţia Tsingy. Doar 3 dintre aceste specii sunt diurne, celelalte 10 având comportament şi obiceiuri strict nocturne.

Celebrii lemurieni sifaka, straniul Aye Aye, cu degetele sale descărnate şi groteşti, lemurianul gidro, lemurianul pitic, lemurul lânos al lui Cleese, lemurianul-şoarece gri, lemurianul cafeniu sunt doar câţiva din numerosul neam al acestor minunate fiinţe, care ne privesc cu ochii lor stranii şi frumoşi, parcă dintr-o altă lume, demult apusă.

Cerul din Tsingy este brăzdat de zborul a 15 specii de lilieci, iar desişurile sunt colindate de temuta fossa, cel mai mare carnivor din Madagascar şi unul dintre cei mai impresionanţi reprezentanţi ai viveridelor, familie de mici mamifere carnivore.

Lumea plantelor este la fel de bine reprezentată. Partea de vest a rezervaţiei este acoperită de păduri cu frunze căzătoare, arborii respectivi fiind perfect adaptaţi la schimbările bruşte ale climatului extrem din insulă. Partea estică constă în savane ierboase tipic madagascariene, presărate cu tufişuri joase. În interiorul canioanelor se întâlnesc mici petice de junglă tropicală, înţesată de liane. Pădurea de piatră menţine între piscurile sale tăioase un adevărat microclimat foarte umed, care favorizează explozia vegetală. Contrastul dintre junglă şi verticalele de calcar uluieşte orice vizitator.

Botaniştii afirmă că, din cele 650 de specii vegetale, 85% sunt endemice.

Tărâmul uitat de timp de la Tsingy îşi exercită vraja asupra oricui are privilegiul de a-i străbate hotarele naturale. Turişti obişnuiţi, botanişti, ornitologi, speologi, fotografi celebri sau activişti în numeroasele organizaţii internaţionale care militează pentru protecţia lemurienilor şi a habitatelor lor specifice, toţi devin prizonieri voluntari ai magiei şi frumuseţii acestor meleaguri, care provoacă imaginaţia şi reveria oricui.
Spre cinstea lor, autorităţile din capitala Antananarivo au reuşit să creeze condiţii perfecte pentru menţinerea şi conservarea acestei lumi în sine. Mai mult decât atât, veniturile aduse de turişti şi cercetători sunt folosiţi în economia locala, banii ajungând la comunităţile care trăiesc în jurul rezervaţiei. Astfel, malgaşii devin conştienţi de importanţa păstrării intacte a cadrului natural, precum şi de valoarea locului care se reflectă direct în veniturile lor zilnice.

Un perfect exemplu de dezvoltare durabilă, în care turismul, protejarea naturii şi sprijinirea comunităţilor umane se îmbină armonios şi productiv pentru toate părţile implicate.

http://travel.descopera.ro

Baikal - Ochiul de Cer al Siberiei

2011-07-20T16:48:00.000+03:00

În inima Asiei se află o comoară. Nu constă în aur, argint sau pietre preţioase, nici în metale rare, petrol, gaze naturale sau uraniu. Valoarea neaşteptatei comori creşte odată cu intensificarea secetei planetare şi a încălzirii climei. Este vorba de cel mai mare rezervor natural de apă dulce de pe Terra, impresionantul lac Baikal!

Geneza unui gigant
"Marea din Nord", cum îl denumeau vechii chinezi în texte istorice, sau "Baygal nuur" adică Lacul Lumii, după cum l-au botezat triburile de buriaţi care trăiau pe malurile sale din timpuri imemoriale, este un lac de origine tectonică, situat în sudul Siberiei, între regiunea Irkutsk şi Republica Autonomă Buriată.

Lacul Baikal este un impresionant deţinător de recorduri.
Astfel, fiind format acum aproximativ 25-30 milioane ani, este cel mai bătrîn lac al lumii. Cu adâncimea sa maximă de 1.642 metri, este cel mai adânc lac, iar cu volumul său de aproximativ 23.615 kilometri cubi, este cel mai mare lac de apă dulce din lume, bazinul său adăpostind peste 20 % din totalul de apă dulce al planetei noastre.

Sunt foarte greu de imaginat adevăratele dimensiuni ale sale. Are o lungime de 636 kilometri, o lăţime de 79 kilometri şi o suprafaţă totală de 31.722 kilometri pătraţi. Bazinul său hidrografic este imens, acoperind 557.000 kilometri pătraţi, aproape cât suprafaţa Franţei. Spuneam despre Baikal că este un lac ale cărui dimensiuni îţi forţează imaginaţia. Nu exageram deloc. Este un lac cu suprafaţă de ţară, în interiorul său încăpând fără probleme un stat de dimensiunea Belgiei sau a Olandei.

Baikalul este un lac "viu", care creşte în continuare şi la ora actuală. Mişcările tectonice care au marcat întreaga regiune, de zeci de milioane ani, continuă, afectând grabenul în care se găseşte lacul în prezent.

Lumea savanţilor nu a ştiut nimic despre existenţa acestui gigant geologic, până în secolul al XVII-lea, mai precis până în anul 1643, când exploratorul rus Kurbat Ivanov a ajuns pe malurile sale. Al doilea explorator care a poposit la Baikal a fost un român - este vorba de spătarul Nicolae Milescu (aflat în serviciul ţarului Petru cel Mare), dregător moldovean care, în anul 1675, în drumul său spre China, a întocmit primul raport amănunţit asupra Baikalului. Lacul a fost declarat recent Monument UNESCO, deoarece pe malul său estic încă mai trăiesc comunităţi tradiţionale buriate care se îndeletnicesc cu creşterea turmelor de cămile, vite şi oi.

Triumful originalităţii vieţii
În rândul naturaliştilor ruşi, Baikalul şi a câştigat, pe bună dreptate, renumele de "Galapagos al Rusiei". Vârsta şi izolarea lacului au dus la apariţia unui ecosistem unic în lume. Elementul care influenţează cel mai mult atât clima, cât mai ales biodiverstitatea lacului, este însăşi apa sa. Datorită rezervelor mari de căldură înmagazinate în volumul uriaş de apă, cedarea căldurii în atmosferă durează mult timp. Spre deosebire de un lac obişnuit din zona temperat-continentală a Terrei, maximul evaporării apei nu se produce în perioada verii, ci în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Prin urmare, lacul începe să îngheţe de abia din luna ianuarie, dar gheaţa se menţine până în luna mai.

Apa Baikalului are două mari calităţi care contribuie la bogăţia şi diversitatea vieţuitoarelor din lac.

• Gradul de transparenţă a apei este unul dintre cele mai ridicate de pe Terra, fundul lacului fiind vizibil până la adâncimea de 40 metri. Din acest punct de vedere, , Baikalul este depăşit doar de lacul Kutcharo din Japonia şi de Marea Sargasselor din Oceanul Atlantic. Deoarece lumina solară pătrunde până la 40 de metri adâncime, procesul de fotosinteză se desfăşoară la parametri unici.

• Temperatura scăzută a apei duce la dizolvarea oxigenului pe toate etajele lacului, contribuind la menţinerea unei mari biodiversităţi.
În aceste condiţii, explozia vieţii a dus la apariţie unei flore şi a unei faune deosebite. Cercetările au descoperit că lacul şi împrejurimile sale găzduiesc un număr de 1.085 specii de plante şi 1.550 specii de animale. Mai mult de 80% dintre speciile de animale catalogate sunt endemice. Specia Epischura baikalensis se întâlneşte doar în apele Baikalului şi constituie specia dominată din zooplanktonul local, alcătuind un procent de 80-90% din totalul biomasei. Crustaceele amfipode reprezintă, de fapt, cele mai caracteristice nevertebrate din apele lacului. Există peste 200 de specii, majoritatea endemice, fiind întâlnite în principal în apele de adâncime medie. Amfipodele ating o densitate de circa 30.000 de indivizi pe metru cub de apă, constituind principala sursă de hrană a peştilor din Baikal. Un alt grup remarcabil este reprezentat de spongieri, asemănători cu cei din mări şi oceane, dar adaptaţi la apa lipsită de salinitate a Baikalului. Se mai întâlnesc şi viermi - nematode, trematodes, turbelariate şi oligochete -, precum şi 85 specii de moluşte.
Baikalul este un lac foarte bogat în peşte, apele sale adăpostind 50 de specii din 7 familii.
Cea mai importantă, din punct de vedere economic, este coregonul numit local omul (Coregonus autumnalis migratorius), un salmonid (peşte din familia păstrăvului şi a somonului) endemic, de talie mică, dar care constituie două treimi din producţia piscicolă a lacului. Alţi peşti deosebit de interesanţi sunt cei numiţi golomyanka sau peştele de ulei din Baikal (Comephorus baikalensis şi Comephorus dybowskii), două specii endemice de peşti vivipari. Aceşti peşti translucizi, cu înfăţişare stranie, trăiesc la adâncimi de 200-500 meti şi reprezintă principala sursă de hrană pentru foca de Baikal. Un peşte foarte apreciat de pescarii sportivi, pentru lupta şi drill-ul său, este salmonidul Thymallus arcticus baikalensis. Foarte preţuit pentru carnea sa gustoasă este şi nisetrul de Baikal (Acipenser baeri baikalensis).

Dar vedeta incontestabilă a vieţuitoarelor de aici este celebra focă de Baikal (Pusa sibirica), una dintre cele trei specii de focă de apă dulce care mai supravieţuiesc în prezent. În Baikal există o populaţie de circa 50.000 de exemplare, care trăiesc în principal în partea de nord-vest a lacului, poposind deseori, pentru a se odihni, pe cele 27 de insule şi insuliţe. Foca de Baikal este un adevărat relict glaciar, deoarece speciile cele mai înrudite cu ea se întâlnesc doar în zona Arcticii sau pe malurile Mării Caspice. Prezenţa speciei în Baikal constituie o dovadă în plus pentru teoria conform căreia Baikalul este un rest al Mării Tethis, sau un argument pentru teoria conform căreia Baikalul ar fi avut legătură directă în trecut cu Oceanul Arctic.

Din poveştile şi legendele bătrânului Baikal
Baikalul nu este doar un lac plin de particularităţi geologice şi biologice interesante, ci şi o importantă zonă turistică din Siberia. Combinaţia deosebit de pitorească dintre peisajul lacustru şi cel al imensei taigale siberiene a atras atenţia dezvoltatorilor de turism. Astăzi, zonele cele mai propice turismului sunt la Angara şi Pescianaia, unde s-a dezvoltat o staţiune balneară alături de o plajă naturala din imediata apropiere.

Pe malul de nord-est, a fost declarat, încă din anul 1916, Parcul Naţional Barguzin-Baikal, rezervaţie care ocroteşte inclusiv Munţii Barguzin şi o parte din râurile care alimentează Baikalul.

Lacul a fost venerat atât de păstorii buriaţi, cât şi de primii colonişti ruşi, oamenii fiind cuceriţi de sentimentul de vastitate şi puritate simţit în apropierea sa.

Folclorul şi mitologia împrejurimilor abundă în legende şi întămplări despre originea lacului. Buriaţii cred şi astăzi că Baikalul este legat de toate mările şi oceanele lumii prin numeroase pasaje scufundate, iar toţi peştii din lume apar în Baikal, de unde pornesc să populeze toate apele.

Un mit primordial buriat relatează despre o piatră uriaşă care a căzut din Ceruri. Pe când cădea, piatra s-a încins şi a luat foc. Când a lovit pământul, a pornit concomitent o mare ploaie. Piatra, pământul şi apa s-au amestecat şi aşa s-a născut Baikalul.

Conform unui alt mit, locul unde astăzi se întinde Baikalul era, pe vremuri, acoperit de o pădure deasă, unde trăiau fiare cumplite, astfel că oamenii se temeau să o străbată. Cel mai temut monstru avea forma unei păsări care putea reteza copaci cu izbiturile aripilor sale. La un moment dat s-a născut un copil deosebit, care a devenit, cu timpul, un războinic puternic şi neînfricat. Oamenii au venit la coliba sa şi l-au implorat să-i salveze de pasărea de coşmar. Eroul s-a înduplecat. Şi-a făurit un arc din 100 de copaci, iar din piscul unui munte şi-a cioplit un vîrf de săgeată. După ce a săgetat pasărea, aceasta a căzut din ceruri, pe locul unde s-a prăbuşit izbucnind un foc uriaş. Oamenii înspăimântaţi au părăsit în fugă taigaua refugiindu-se în munţi. Se spune că cei care fugeau strigau continuu : "Baikal, Baikal"; atunci, de nicăieri a apărut o mare uriaşă care a înghiţit focul.

Aşa a apărut cel mai mare lac din lume...

http://travel.descopera.ro