Ion de la Chiuiesti

Sa facem ceea ce trebuie facut

2013-01-11T12:11:00.001+02:00

Nicoleta Leontina Calin are probleme grave de vedere. Dragostea si ajutorul nostru ii pot fi de mare folos. Acea dragoste de care ne vorbeste atat de frumos Sfantul Apostol Pavel in prima sa Epistola catre Corinteni(13). Acea dragoste care l-a facut pe Sf. Siluan sa traiasca dupa deviza "Fratele meu e viata mea".

Aici nu este vorba de caritate. Nu este vorba de simpla compasiune. E vorba pur si simplu de a face o treaba fireasca, crestineasca, si anume sa ne ajutam aproapele. Nicoleta are nevoie de dragostea noastra. Iar daca facem acum ceea ce trebuie, sunt convins ca zambetul de pe fata Nicoletei va fi insotit in scurt timp si de zambetul ochilor ei.

Bunul Dumnezeu sa va aiba in paza sa!

Aici poti citi povestea Nicoletei.
Aici poti ajuta:

Titular cont:Calin Ion-tatal fetei

Cont BCR Euro :

Ro13RNCB0134041511570004

Cont BCR RON :

Ro40RNCB0134041511570003

codul SWIFT: RNCBROBU

0769244865-mama-Violeta Calin

Chiuiesti, tărâm Ortodox

2012-12-29T12:49:00.000+02:00

Am revenit pe meleaguri chiuiestene cu ocazia Sfintei Sarbatori a Nasterii Mantuitorului. Cu aceasta ocazie doresc sa urez tuturor prietenilor si cititorilor care m-au incurajat si sustinut, dar si tuturor romanilor, Un An Nou mai bun si multa sanatate spirituala si trupeasca!

Vizita la Manastirea Sf. Ana de la Rohia

2012-12-29T12:32:00.000+02:00

Un loc incarcat de istorie, amintiri, frumuseti si iubire de Dumnezeu.

Apel umanitar

2012-04-09T23:04:00.000+03:00

Gabriela Tudorache este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania, operatie care costa 35000de euro.

Daca doriti si puteti ajuta, intrati pe http://gabrielatudorache.blogspot.com sau sunati la 0724342082. Doamne ajuta!

Sfarsit de drum

2012-02-25T20:55:00.003+02:00

Ma simt obosit. Am decis ca acest blog se apropie de final. Nu stiu cat de mult a contat in lumea virtuala, dar stiu ca a avut doua realizari certe. Una prin faptul ca in acesti ani mii de oameni au aflat unde este Chiuiestiul pe harta Romaniei, iar alta pentru ca a indrumat alte mii de oameni spre Manastirea Casiel si implicit la bunul parinte Serafim Badila.

Nu mai vreau sa polemizez cu "supraortodocsii" de care geme internetul, nu vreau sa ma mai implic in sterile dezbateri electorale, nu mai vreau sa vad stiri care tulbura, nu mai vreau sa vad cum se pronunta diferiti "cunoscatori" despre sfarsitul lumii uitand ca Sfanta Scriptura ne spune clar ca "în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni." Nu sunt cu nimic mai bun ca altii, dar daca simt ca am apucat sa sporesc putin, nu vreau sa mai stric ceea ce am realizat. Imi cer iertare celor carora le-am gresit!

In viitorul apropiat, probabil ca vor mai fi publicate doar ceva materiale si predici ortodoxe, dar si cateva interviuri inedite cu personalitati direct implicate in viata crestin-ortodoxa. Posibil si reportaje foto.

Multumesc celor de la Razboi intru Cuvant , Pelerin Ortodox dar si altor bloguri pentru treaba minunata pe care o fac. Multumesc prietenilor si tuturor celor care m-au citit si suportat. Dumnezeu sa v-ajute pe toti si un Post usor, presarat de ganduri si fapte bune!

Duminica Infricosatei Judecati

2012-02-18T22:20:00.000+02:00

"Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica." Ev. Mt.25, 31-46

Când va veni acea zi din urmă, se va face despărţire! Precum ciobanul în fiecare seară, când îşi întoarce turma, – am văzut lucrul ăsta cu ochii mei – pune într-o parte oile şi într-alta caprele, aşa ne va despărţi şi pe noi, oamenii, Hristos. Va lua o sită şi ne va cerne; şi tot ce este netrebuincios va merge în foc, tot ce este grâu va merge în hambar. Va despărţi omenirea în două mari tabere: una va fi a drepţilor, iar alta, a păcătoşilor. Şi păcătoşilor, care vor merge în stânga Lui, Hristos le va spune cuvinte înfricoşătoare: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41).

Auziţi ce zice? Blestem, „blestemaţi”! Cine? Cei care nu au urechi să audă şi inimi să simtă cuvintele lui Hristos, cei care nu varsă o lacrimă pentru păcatele lor, cei care nu păzesc poruncile şi mai ales porunca iubirii. Acestora, blestem, şi de-a dreptul, fără echivoc, le-a spus că nu vor avea parte de milă: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic…”.

Eu, fraţii mei, sunt un păcătos şi mă tem de iad. Voi sunteţi sfinţi şi nu vă temeţi? Există suflet nemuritor şi un Judecător care ne va judeca sufletul în ziua judecăţii. Şi atunci Hristos va spune un cuvânt pe care nu l-a spus nicicând altădată. El care a fost numai dragoste şi iertare şi până şi pentru răstignitorii Săi a zis: „Părinte, iartă-le lor” (Luca 23, 34), acum este Acelaşi, venind din cer şi spunând înaintea întregii lumi: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui”. Acest blestem duce la iad. Dar ce este iadul? Este o pedeapsă. Ce pedeapsă? Trei lucruri este iadul: primul, despărţire, al doilea, pedeapsa veşnică şi al treilea, sălăşluire împreună cu demonii.

- Despărţire. Ce fel de despărţire? Tremură femeia să nu se despartă de bărbat, tremură bărbatul să nu se despartă de femeie, tremură mai înainte de toţi mama să nu se despartă de copil. Nimeni nu poate să trăiască fără persoane iubite. Trăim prin iubire: trăim pentru că există persoane care ne iubesc. Dacă va lipsi iubirea lor, viaţa devine de netrăit. Însă mai mult şi decât mamă, şi decât tată, şi decât toţi este Dumnezeu, pricina şi izvorul a tot binele. Dacă despărţirea de oamenii iubiţi face viaţa de netrăit, cu atât mai mult despărţirea de Dumnezeu! Să nu ne despărţim de Dumnezeu! Pentru că asta înseamnă iad.

– Apoi, acest iad este pedeapsă veşnică. Nu este o pedeapsă de câteva zile, de câteva săptămâni, nici de câţiva ani. Cum să o descriu? Un mare poet al Apusului a făcut o icoană, ca să ne ofere o idee despre veşnicie. Închipuiţi-vă, zice, o mare. Şi, apoi, o pasăre misterioasă care vine din vreme în vreme, cum vin în fiecare an berzele, iar în fiecare iarnă rândunelele – acum, se apropie vremea în care ne vor veni. Însă această pasăre a veşniciei, imaginaţi-v-o că vine nu după un an, ci după o mie de ani. Şi imaginaţi-vă că ia anul acesta o picătură din această mare. Şi, apoi, după o mie de ani, că ia o a doua picătură. Şi, apoi, după o altă mie de ani, că ia a treia picătură… Câţi ani, câte milioane şi zeci de milioane trebuie să treacă până când pasărea va lua şi ultima picătură din mare? Matematicienii zic că va veni ceasul şi clipa în care pasărea va lua cu pliscul ei şi ultima picătură. Da, se termină şi marea şi râurile. Dar veşnicia? O, veşnicia! De aceea este înfricoşător cuvântul: „Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic …”.

– În sfârşit, iadul nu este doar despărţire de Dumnezeu şi pedeapsă veşnică; iadul este şi sălăşluire împreună cu demonii. Femeia rabdă lângă un bărbat hulitor şi mitocan, rabdă bărbatul lângă o femeie răufăcătoare şi stricată, rabdă tatăl atunci când are copii obraznici, rabdă cel ce e obligat să trăiască împreună cu cei răi. Cine a făcut închisoare? În anii grei, toţi dintre noi care au fost arestaţi şi aruncaţi în temniţe şi în lagăre erau obligaţi să trăiască împreună cu tot felul de criminali. Cum să nu sufere cineva în astfel de medii, cum le-a descris rusul Dostoievski, în lucrarea sa «Ocnele»! Aşadar, vrei lângă tine un tovarăş bun. Însă acolo, în iad, cine îţi va ţine companie? Demonii! Cele mai oribile şi scârboase din toate fiinţele. Astfel va fi iadul, fraţii mei, unde vor fi aruncaţi cei blestemaţi în focul cel veşnic.

Credem acestea? Nu! Generaţia noastră necredincioasă şi stricată le consideră minciuni! Ne aflăm în anii necredinţei. În anii de demult, bunica spunea nepotului ei: Copilaşul meu, să nu spui minciuni, că te vei duce în iad… Preotul analfabet spunea turmei lui: – Luaţi aminte, nu furaţi, nu necinstiţi, nu ucideţi, că vă veţi duce în iad… Le era frică de iad. Şi pământul era un rai. Din clipa în care am încetat să ne temem de dumnezeiescul tribunal şi am chicotit şi am crăpat de râs şi am izgonit din sufletul nostru marile adevăruri despre rai şi iad, de atunci acest pământ s-a transformat în iad. Nu vrei să auzi de iad? Iată iadul! Şi nu te temi de iad? Iadul, însă, vine. Vine veşnică pedeapsă pentru toţi câţi au păcătuit în această lume a păcatului.

Dar în faţa iadului cum de mai există dispoziţie şi chef, încât unii să danseze şi să se distreze, iar alţii să înjure şi să necinstească? Nu, fraţii mei! Să trăim după Dumnezeu, să trăim după Evanghelie. Să ne pregătim dinainte sufletele noastre. Şi vă doresc ca Dumnezeu să ne învrednicească să ajungem în Marea Săptămână şi să sărbătorim Cinstitele Patimi ale Domnului şi slăvita Lui Înviere. Amin.

+ Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

Regele si rusii

2012-02-14T22:36:00.001+02:00

Si daca tot se discuta zilele astea despre monarhie si despre personajele implicate in acest fenomen, va voi posta fotocopii dupa ziarul "Scanteia", iulie 1945. Regele este decorat de rusi si nu numai. Primeste cadou doua(de ce doua?) avioane de turism tot de la "prietenii" rusi.

Duminica fiului risipitor

2012-02-11T21:21:00.000+02:00

Astăzi, iubiţii mei creştini, astăzi este sărbătoarea noastră. Astăzi este sărbătoarea fiului risipitor; şi deoarece toţi suntem fii risipitori, de aceea zic că toţi sărbătorim. Să sărbătorim deci, pentru că nu se cuvine să îl imităm doar până într-un punct pe cel risipitor, ci trebuie să-l imităm până la capăt. Risipitorul păşea pe drumul cel rău, şi când a ajuns deja pe marginea prăpastiei şi era gata să cadă în haosul iadului, un gând l-a mântuit. Ce valoare are în lume un gând! De la gând pornesc toate crimele (căderile), dar şi minunile virtuţii. Aşadar, un singur gând a fost suficient, ca un fulger, şi în ultima clipă a făcut o mântuitoare cotitură; a schimbat direcţia, a schimbat drumul, de acolo unde mergea spre iad, s-a întors spre cer.

Tema parabolei risipitorului este nemărginită. Ne prezintă două puteri: o putere este păcatul, iar alta este braţul cel puternic al Domnului, care îl prinde pe păcătos, îl ridică şi îl face copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui. Din toată această minunată parabolă vreau să luaţi aminte doar la un singur lucru.

***

Fraţii mei, păcatul nu este o jucărie; este foc, care arde şi distruge. Nu are urmări doar pentru viaţa care începe după mormânt, ci are urmări chiar de aici, din această viaţă, urmări la care trebuie să fie atent orice om. Păcatul înseamnă şi faliment economic. Distruge economic persoana, familia şi popoarele. Acest lucru îl poate observa chiar şi ateul. Acest lucru îl accentuează parabola atunci când zice că cel risipitor „a împrăştiat averea lui trăind în dezmierdări (desfrânări)” (Luca 15, 13).

- Păcatul este un faliment economic. Ca dovadă, întâi şi întâi este cel risipitor. Ce era mai înainte? Un sărăcuţ? Nu. Şi-a luat partea din uriaşa moştenire, a transformat-o în bani lichizi şi şi-a umplut punga. Şi ce a făcut cu ei? Unde i-a cheltuit? Spune Evanghelia: s-a încurcat cu anturaje rele. A început să cheltuiască averea sa în distracţii, în chefuri, la femei păcătoase, în cluburile de destrăbălare. Cheltuia mii şi nu producea nimic. Sfârşitul care a fost? A venit clipa în care a ajuns cerşetor de pâine. A căutat un post de păscător de porci şi fura roşcove. Vedem aici că păcatul este un faliment economic. Cel risipitor a falimentat trăind în păcat.

- Exact acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, fraţii mei. O copie fidelă a celui risipitor sunt şi bogaţii de astăzi. Da, nu-i vedeţi? Au şi case, şi vile la ţară, şi bărci, şi conturi, şi cârje de aur şi altele. Şi ce fac cu ele? Aţi văzut pe vreunul din ei să construiască o şcoală, o biserică, să dea zestre vreunei fetiţe lipsite de mijloace materiale, să-i ajute pe săraci, să-şi împrăştie banii ca ploaia? Dacă bogaţii ar fi împrăştiat bunurile lor, s-ar fi rourat pământul uscat de tot. Ei însă ce fac cu ei? Un armator şi-a zidit un sălaş din marmura cea mai preţioasă într-un munte din Bavaria şi acolo urcă cu elicopterul pentru a se desfăta de frumuseţea naturii. Altul şi-a înmulţit luxul care costă sume fabuloase. Pe mese au cufere împodobite cu diamante, care transformă noaptea în zi. Altul îşi face iaht, ca să se învârtă prin Mediterană şi să chefuiască întruna cu desfrânatele. Mă iertaţi de expresie, dar până şi closetele acestui iaht să fie confecţionate din marmură colorată? Toţi aceşti bogaţi de astăzi trăiesc „în dezmierdări”. Şi aceşti bani, care ar fi putut salva lumea, ei îi aruncă diavolului. „Şi-au risipit avuţia lor, trăind în desfrânări”.

- Voi, sărăcuţilor, ascultaţi cu mulţumire troparul acesta pe care îl cântă predicatorul împotriva bogaţilor. Însă, iubiţii mei, din nefericire, o cercetare mai profundă a societăţii dovedeşte că risipitori nu sunt doar prinţii bogăţiei. Trebuie să spunem adevărul, că risipitori şi desfrânaţi sunt până şi muncitorii. Sigur că da. Îl vezi pe acest muncitor care are bătături în mâini, care este murdar din fabrică? Este demn de cinste. Dar ce face? Sâmbăta se plăteşte; ia banii lui sfinţi care picură sudori, însă în loc să cumpere cu ei o rochie femeii lui, în loc să ia câteva caiete şi cărţi copilului său, în loc să cumpere puţin lapte, el seara merge la un club păcătos, în tavernă, la cinematograf, la hipodromuri, la minge. Acum, în ultimele zile, diavolul a găsit un şiretlic prin care şterpeleşte portofelele celor mici şi mari şi în special ale claselor muncitoare, şi acest şiretlic sunt jocurile de noroc, cărţile, loteria, pronosport şi alte jocuri asemănătoare. Aşa că nu trăiesc în dezmierdări doar bogaţii; trăiesc în dezmierdări şi muncitorii săraci. Nu este doar nedreptatea, nu este doar sărăcia, este şi dezmierdarea (desfrânarea). Dă-i unui muncitor o sută, şi două sute, şi trei sute de mii de drahme. Dacă e risipitor, nu va rămâne cu nicio drahmă. Însă alt muncitor face economie, şi reuşeşte şi îşi zideşte cu mâinile sale căsuţa.

- Păcatul este faliment;faliment al bogaţilor, al săracilor din lumea întreagă. Vreţi un exemplu? Luaţi statele. Deschideţi bugetul, ca să vedeţi ce face păcatul. Costuri astronomice. Şi unde merg? Unde merge cel mai mare procent dinbugetele statelor? În poduri, în şcoli, în lucrări folositoare? Nu. Îi cheltuiesc în groaznicele lor uzine pentru avioane, pentru vase de război, pentru bombe atomice, pentru diavolul. Ia gândiţi-vă, ce-ar fi dacă statele risipitoare n-ar mai cheltui aceste milioane de dolari, sau de ruble, sau de lire, pentru distrugere. Să ştergem cuvântul „război” din dicţionar. Ia imaginaţi-vă cheltuirea lor pentru pace! O, ce binecuvântare! Şi stâncile vor scoate rodii, iar Sahara se va transforma în grădină. O, Evanghelie, dacă te-ar fi ascultat şi aplicat oamenii risipitori! „…Şi acolo, umanitatea şi-a risipit averea trăind în dezmierdări”.

***

Iată, iubiţii mei, că păcatul are consecinţe şi în această viaţă. „Plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Da. În tot timpul anului sunt zile de risipire. Dar dacă există o perioadă, care este prin excelenţă o perioadă de risipire, este această perioadă a Triodului, în care Biserica ne cheamă să ne înveţe lecţiile ei cereşti. În aceste zile sfinte, în care se cuvine să ne pregătim cu toţii pentru a-l primi peste puţin pe Împăratul tuturor, pe Mirele Bisericii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, în aceste zile în care se cuvine să fim cu toţii pregătiţi pentru a intra în stadionul Sfintei Patruzecimi, diavolul strânge şi mută cu lopata şi vântură banul pe care-l cheltuiesc oamenii în păcat. Lăsatul secului (cele trei săptămâni înainte de Postul Paştelui) înseamnă chef, dansuri şi distracţii, jocuri, desfrânare şi risipire. Dar nu, fraţii mei. Dacă s-ar coborî vreun înger şi ne-ar cerne pe toţi, şi ar căuta din palate până în colibe, oare va găsi vreun om din a cărui gură să audă: „Greşit-am” (Luca 15, 21) al risipitorului?

„Greşit-am”! Să spună şi bogatul şi muncitorul sărac, şi cel de dreapta şi cel de stânga, şi femeia şi bărbatul, şi analfabetul şi omul de ştiinţă, şi tânărul şi bătrânul cu păr alb. Dacă spunem „Greşit-am”, aripi de îngeri ne vor ridica la înălţime, până la cer. Pentru că „bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10).

Să le simţim acestea, iubiţii mei, şi să le avem ca principii în viaţa noastră. Să ne oprim de la păcat. Să spunem „Halt” diavolului. Ajunge, diavole. De aici înainte cu Hristos, cu cerul. De acum înainte cu sfinţii îngeri şi arhangheli, ca să ne învrednicim de Împărăţia Lui. Fie.

+ Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

McDonald's, o batalie pierduta

2012-02-08T19:44:00.002+02:00

Recent, reteaua McDonald's a intentat si castigat un proces cu autoritatea fiscala din Rusia. Astfel a convins tribunalul ca MacDonald's nu este un restaurant, ci un soi de bacanie, reusind astfel sa nu plateasca TVA de 18% cat prevedea legea pentru restaurant, ci doar 10%. Dar atentie! Avocatii McDonald's nu au citit atent legea privind regimul bacaniilor sau au sperat ca nu va observa nimeni niste obligatii. Dar organizatii pentru protectia consumatorilor au fost pe faza si au dat deasemenea McDonald's in judecata si au castigat. Au castigat nu bani, ci obligarea retelei de fast food la listarea exacta a tuturor ingredientelor continute de produsele lor, naturale sau chimice, ceea ce este echivalentul unui dezastru pentru ei.

Chestiunea devine interesanta, mai ales ca McDonald's are in Rusia cca. 1400 de unitati care vor fi obligate sa afiseze continutul, iar rusii asteapta recunostinta americanilor pentru ca conduc si castiga o batalie impotriva raului din Lumea Noua: chimicalele numite hrana.

sursa

Mormonul anului

2012-02-07T09:24:00.000+02:00

E moda ca diferite publicatii sau institutii sa proclame Omul Anului sau sa dea diplome. In schimb, mormonul anului este unul si numai unul, Jeffrey Franks. Nu bea, nu fumeaza, mananca mult, are multe neveste, ii plac "folcloristele" si danseaza, desi are pantoful gaurit. In timpul liber isi bate joc de poporul roman.

Lepădarea de ţară, prezentă si evidentă

2012-02-06T10:26:00.000+02:00

Am asistat ieri la Realitatea TV la cea mai abjectă emisiune din ultimii ani, abjectie cu care Tatulici Mihai ne-a obisnuit inca de pe vremea Caritas-ului. Incă din titlul emisiunii mi-am putut da seama că incepe o mascaradă: "Patrimoniul nimanui"(De ce al nimanui, Tatulici? Romania este nimeni?). Subiect Rosia Montană. Spectatori platiti de Gold Corporation, inclusiv "impletitoarea de ciorapi" din reclama mincinoasă a lui Bogdan Naumovici. Emisiunea s-a voit o oda inchinată proiectului Rosia Montană. Noroc cu atitudinea prof. Ioan Piso, fost director al Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, care a demascat fatarnicia celor ce sustin acest proiect, acuzandu-l chiar cu probe(excursia in Noua Zeelanda e evidenta) pe Tatulici ca a fost cumparat. Acesta a părăsit emisiunea cu regretul că a participat la circul mizerabil de la Realitatea TV. A mai luat pozitie un profesor de la Bucuresti al carui nume nu l-am retinut, cu argumente solide impotriva acestui proiect. Ceilalti, cu Tatulici in frunte, au inceput in cor să mănance rahat pe romaneste, au dat-o, vezi Doamne, cu grija fată de OM. Dar cea mai mare dezamagire a acestei emisiuni nu a fost Tatulici, pe care il stim de 17-18 ani un mare iubitor de arginti si un oportunist, ci profesorul Razvan Theodorescu, fostul ministru al Culturii. Desi auzisem că a fost "convins" si el, am refuzat sa cred. Dar prestatia sa de Duminica nu a lasat loc la indoieli. La varsta dansului, ce nevoie avea de argintii murdari ai canadienilor? Sau poate a executat un ordin? Rusine! Din cate am aflat astazi, seara de la Rosia Montana s-a incheiat cu agresarea jurnalistului Sebastian Florian de la Cluj de catre grupul de presiune al RMGC. In ritmul asta, să nu ne mirăm daca vor aparea agresiuni suspecte, comandate sau chiar decese, ca in cazul liderului sindical Săhleanu de la Tepro Iasi, dacă vă mai amintiti.

Oricum, in urma acestei emisiuni dar si in urma atitudinii politicienilor din tara asta in frunte cu Basescu Traian, am realizat ca proiectul Rosia Montana se va face oricum, chiar calcand pe cadavre. Politicienii au fost repede cumparati, toate televiziunile din Romania sunt semnatare ale unui "pact de neagresiune" cu Gold Corporation. Marea majoritate a jurnalistilor, majoritatea profesionistilor din domenii care tin de patrimoniu, istorie, geografie au fost atrasi, probabil prin mijloace materiale, de partea tradariii. Pentru toti acestia nu conteaza secole de istorie, nu conteaza ca patrimoniul Rosiei Montane este al Romaniei, nu al celor 30 de oameni ce participau la emisiunea lui Tatulici. Conteaza doar banii si imbuibarea personala.

Sigur ca noi, cei care mai iubim Romania, nu contam in ecuatia asta decat ca masa electorala. Suntem coplesiti numeric si material de dusmanii acestei tari. Mahatma Gandhi spunea un lucru de care ne-am convins cu totii in viata, ca adevarul se sustine singur. Poate de aceea are proiectul Rosia Montana nevoie de atatia "avocati" si sustinatori, nu?

PS. Necesarul estimat de Independent Mining Consultans din Tucson, autorii unui studiu comandat de Gold Corporation este de:

-68 de locuri de muncă de conducere (expati si/sau specialisti cu înaltă calificare)

-284 de locuri de muncă mediu calificate in anul al 9-lea

-sub 250 de locuri de muncă mediu calificate in ceilalti ani.

Logic, angajati din Rosia Montana vor fi maxim jumatate din cifrele astea. Merita?

Guvernul Romaniei arunca in strada sute de mii de oameni si i se face mila de 200 de oameni din Rosia Montana? De unde se vede ca totul e o gogoasa uriasa. Faptul ca exploatarea nu a pornit inca sta si in rezistenta catorva cetateni din zona care refuza sa-si vanda pamanturile acestor talhari. Dumnezeu sa fie cu ei!

foto: piticu.ro

Duminica vamesului si fariseului

2012-02-04T22:40:00.000+02:00

Astăzi, în toate lăcaşurile Bisericii Ortodoxe, se citeşte Evanghelia care conţine „Pilda Vameşului şi a Fariseului”. Pilda este cunoscută tuturor. Vemeşul şi fariseul s-au dus la Templu şi s-au rugat. Dar Dumnezeu îl găseşte drept pe vameş, iar pe fariseu îl osândeşte. Rugăciunea vameşului este primită, dar rugăciunea fariseului nu este primită.

Dar ce rău a făcut fariseul, încât să nu-i fie ascultată rugăciunea? Fariseul, aşa cum arată şi cuvântul, se considera un om drept, un om sfânt. Respecta poruncile lui Dumnezeu. Postea şi făcea milostenie. Dar postul şi milostenia sunt virtuţi, cine poate să le osândească? Da, sunt virtuţi, dar când se fac aşa cum vrea Dumnezeu. După cum şi în cea mai bună mâncare, dacă arunci câteva picături de otravă, mâncarea nu mai este potrivită pentru hrană, aşa şi cu virtutea: oricât de strălucită şi de mare ar fi, dacă nu se face din dragoste de Dumnezeu, ci de paradă şi slavă, atunci virtutea aceasta îşi pierde valoarea. Apostolul Pavel spune undeva: Şi dacă cineva şi-ar împărţi toată averea în milostenii, dar nu face asta din dragoste faţă de aproapele, cu nimic nu se foloseşte (vezi I Corinteni 13, 3). Să luăm de pildă fariseul. Era milostiv. Dădea ceva peste ceea ce poruncea Legea lui Moise. Legea mozaică spunea că din roada pământului – grâu, porumb, struguri, vin, ulei – trebuia să se dea „zeciuială”, adică o zecime din recoltă (vezi Deuteronom 14, 22). Dar fariseul dădea o zecime şi din alte lucruri, pe care nu le hotăra Legea. Milostenia fariseilor era substanţială. Dar când a venit Ioan Botezătorul, le recomanda celor care se pocăiau să facă milostenie mai multă decât făceau fariseii. Zicea Ioan: „Cine are două haine, să dea una; cine are două pâini, să dea una…” (vezi Luca 3, 11). Adică: Milostenia lui Ioan ajungea la jumătate din avere. Dar Domnul nostru Iisus Hristos a mers şi mai departe şi a arătat oamenilor, care caută desăvârşirea, vârful milosteniei. Iar vârful este: „Vinde-ţi averile tale şi dă-le săracilor!” (Matei 19, 21). Toate pentru ceilalţi! Ameţeşti când auzi cuvântul acesta. Şi se naşte întrebarea: Poate cineva să se ridice la vârful milosteniei? Există oameni, care au împlinit acest cuvânt al lui Hristos şi au pus la dispoziţie întreaga lor avere, ca să fie miluiţi oamenii săraci şi nenorociţi. Da, au existat şi există. Un exemplu este Sfântul Ioan Gură-de-Aur, care a oferit întreaga lui avere părintească pentru săraci. Dar şi mulţi alţii, bărbaţi şi femei, pe care îi amintesc Sinaxarele, au pus la dispoziţia săracilor toată averea lor. Şi astăzi există oameni, care le jertfesc pe toate pentru dragostea lui Hristos. Puţini, desigur, dar suficienţi ca să demonstreze, că vorba lui Hristos despre desăvârşire se împlineşte şi astăzi.

Din nefericire însă, cei mulţi nu numai că nu împlinesc cuvântul lui Hristos, dar îl şi batjocoresc. Sunt oameni, care îndumnezeiesc materia, adoră banul, se închină mamonei şi au o inimă învârtoşată. Sărăcia şi nenorocirea omenirii nu-i mişcă deloc. Aşa cum zice poporul: „Nu dau apă nici îngerului lor”. Dar oare nu se împlineşte cuvântul de mai sus al Înaintemergătorului Ioan, care recomandă să se dea jumătate? Din nefericire, nici acest cuvânt nu este îndeplinit de către cei mai mulţi oameni. Să dea jumătate? Şi chiar cei care strigă că trebuie să se împartă bunurile pământului, ca să aibă toţi la fel, o strigă pentru alţii. Dacă trebuie să se împartă ale lor, nu acceptă. Rămâne să vedem acum, dacă oamenii îndeplinesc ceea ce a îndeplinit fariseul. Din nefericire, creştinii de astăzi se dovedesc inferiori şi fariseului în chestiunea milosteniei. Nu dau o zecime. Ce zic? Nu dau nici o sutime, nici o miime din veniturile lor. Vreţi exemple? Într-un sat se făcea colectă pentru Crucea Roşie, care oferă multe poporului nostru. Ar fi trebuit ca în ziua colectei toţi elinii să ofere o generoasă contribuţie pentru Crucea Roşie. Aşadar, într-un mare sat, cât credeţi că a adunat colecta? O sumă foarte mică: O mie de drahme!… Dar când, în seara aceleiaşi zile, au venit în sat cântăreţe din Tesalonic şi au dansat şi au cântat, au adunat – cât credeţi? Optzeci de mii de drahme! Sume uriaşe se oferă pentru lucruri inutile şi vătămătoare. Zici că lumea are drept lozincă: „Toate pentru diavolul, nimic pentru Hristos!”

***

Aşadar, creştinii vremii noastre au rămas mult în urmă în ceea ce priveşte milostenia. Nu toate, nu jumătate, dar nici o zecime din veniturile lor nu dau la săraci. O, dacă ar fi dat o zecime din veniturile lor în fiecare an, aşa cum făcea fariseul, ce sumă uriaşă de bani s-ar fi adunat! Câţi oameni săraci n-ar fi fost ajutaţi! Câţi nefericiţi n-ar fi fost uşuraţi! Câte aşezăminte de binefacere nu s-ar fi făcut! Ne arătăm mai prejos de fariseul, care a fost osândit nu pentru că a făcut milostenie, ci pentru că a făcut-o de paradă. Iubiţii mei creştini! Acum când se deschide Triodul să-l auzim pe Sfântul Ioan Gură-de-Aur, care ne recomandă continuu să facem milostenie. Să deschidem cele dinlăuntru ale noastre şi să ne arătăm iubitori de oameni şi milostivi. Să imităm eroic exemplele sfinţilor, care nu din prisosul lor, ci şi din lipsa lor dădeau milostenie.

† Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

Ultimul tun

2012-01-31T21:06:00.002+02:00

Traian Basescu nu poate sa plece de la conducerea Romaniei pana nu rezolva ultima sa insarcinare: Rosia Montana. Azi a declarat ca sustine acest proiect pentru ca aduce locuri de munca. Minciuna! Basescu si guvernul sau de marionete tocmai au desfiintat in ultimii ani zeci de mii de locuri de munca. Nu-i pasa de nimeni si de nimic. Rosia Montana nu va aduce Romaniei nici un ban, dupa cum nici privatizarea Petrom nu a adus nimic decat regrete. Cinismul cu care Basescu isi vinde tara este caracteristic marilor tradatori de neam, cu care acesta se confunda.

Generalul Charles de Gaulle spunea ca in politica e necesar sa-ti tradezi ori tara ori electoratul. Si a preferat sa-i tradeze pe cei care l-au ales decat tara. In cazul lui Basescu e complet diferit. El tradeaza tot si pe toti. Mai jos de atat nu se poate!

PS. Vezi si CE NU VOR AUTORITATILE SA STITI!

Dor de arhiereu

2012-01-31T17:58:00.005+02:00

Astazi se implineste anul de cand ne-a parasit Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, poate cel mai iubit arhiereu din Romania. Un gand de iubire, de dor si de tristete din partea mea. E putin, dar bunul Dumnezeu va avea grija de restul.

O condamnare a lacomiei, arogantei si a tradarii de tara

2012-01-31T15:44:00.001+02:00

Clasa politica de dupa 1989 s-a angajat intr-o cursa contracronometru a imbogatirii injuste, a acapararii de valori materiale nemeritate prin mijloace oneroase, cel mai adesea calcand pe cadavre si pe durerile oamenilor. Este si cazul lui Adrian Nastase, un om pe care lacomia si iubirea de arginti l-a smintit in asa hal, incat si-a compromis definitiv cariera politica pentru niste bunuri si foloase materiale necuvenite, desi oricand si le putea cumpara si permite, avand in vedere buna sa situatie materiala. Dar asta este doar problema minora din totalul infractiunilor lui Adrian Nastase si a clicii politice(din care nu trebuie exclus deloc Traian Basescu, fost ministru al Transporturilor pe timpul vanzarii flotei romanesti dar si a semnarii cu Banca Mondiala a memorandului prin care Romania isi asuma privatizarea companiilor energetice si bancare). Uriasa sa fapta impotriva acestui popor este cea de tradare a intereselor Romaniei. In capul listei este privatizarea frauduloasa, pe bani de nimic, a Petrom-ului, companie de frunte a tarii. Dar sa recapitulam: SNP PETROM SA deţinea inainte de privatizare: rezerve estimate la 1 miliard de barili de petrol şi 101 miliarde de mc de gaze naturale; 30 de milioane de mp de teren; 13.856 de sonde petroliere, cu o producţie zilnică de 220.000 de barili de petrol; o capacitate de rafinare de 8 milioane de tone de petrol anual în rafinăriile Arpechim Piteşti şi Petrobrazi Ploieşti; o reţea de distribuţie formată din 600 de staţii de benzină (din care 1/3 erau aduse la standarde europene), 145 de depozite, 1.540 de autocisterne rutiere, 1.470 de vagoane de cale ferată, peste 15.000 km de conducte pentru transportul de petrol şi gaze naturale şi stocuri în valoare de 1.312.100.000 RON şi un numerar de 160.000.000 Euro(conf. Jurnalul.ro) Ba mai mult, tara noastra se obliga sa ecologizeze batalurile Petrom pentru o suma ce depaseste 400 mil. euro, in timp ce Romania incasa vreo 670 de milioane. In tot acest timp Romania conduce in topul scumpirilor carburantilor.

Oricat incearca Nastase si aparatorii sai, dar si o buna parte a mass-media, sa insinueze ca este haituit politic, faptele sale se regasesc perfect in Codul Penal. Doar pentru privatizarea Petrom, impotriva intereselor tarii, Nastase merita sa prinda douazeci de luni de mai in puscarie, nu doar doi ani.

PS, Un avocat apropiat PSD si care a avut acces la dosarele lui Nastase a spus ca probatoriul este "beton" si vinovatia lui Nastase evidenta, atat in "Trofeul Calitatii" cat si in dosarul "Zambaccian".

Sfintii Trei ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan

2012-01-29T22:31:00.000+02:00

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. – Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.

Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.

Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.

S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

Dar să venim la Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor, s–a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. - Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.

***

Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?

Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.

Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.

Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

Duminica femeii cananeence

2012-01-28T21:55:00.002+02:00

Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

Sfanta Evanghelie dupa Matei 15, 21-28

În Evanghelia de duminică o femeie păcătoasă, străină de neamul lui Israel, de credinţa cea adevărată şi de citirea Sfintelor Scripturi care, numai din cele auzite de la unii oameni, crede cu atâta tărie în Mântuitorul şi în puterea minunilor Lui, încât este vrednică de laudă şi de mila Preabunului Dumnezeu. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca Dumnezeu Atotştiutor, a arătat mai înainte că mulţi din păgâni vor ajunge la cunoştinţa de Dumnezeu şi la credinţa cea dreaptă în El, zicând: Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă întru Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 13, 29).

Care a fost pricina că această femeie cananeeancă a alergat cu atâta sârguinţă în urma Domnului şi a cerut cu atâta stăruinţă ajutorul şi mila Lui în nevoia ei? Negreşit că era o mamă necăjită şi îndurerată cu inima, din cauza suferinţei celei mari a fiicei sale care era rău chinuită de diavol. Oricine îşi poate închipui câtă durere şi mâhnire avea biata mamă, când vedea pe fiica sa de atâtea ori căzând jos, răcnind, lovindu-se cu capul de pământ, scrâşnind din dinţi şi tremurând cu tot trupul când duhul cel rău o chinuia. Numai acela âşi poate da seama de acest lucru, care a văzut pe viu pe un om îndrăcit, când îl apucă duhul cel rău şi âl munceşte.

Orice om cu suflet bun şi o inimă miloasă, compătimeşte pe asemenea oameni care, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, sau din cauza păcatelor părinţilor sînt stăpâniţi de diavoli, cu atât mai mult o mamă bună, când vede în asemenea chinuri pe fiica ei. Pentru că nimic în lume nu este mai bun, mai milostiv ca inima unei mame adevărate. Pentru a vă da seama de acest lucru, în cele ce urmează vom arăta din nou câteva înfăţişări ale credinţei acestei femei cananeence.

Care a fost, deci, fapta bună principală care a contribuit cel mai mult la vindecarea copilei stăpânite de diavolul din Evanghelia de astăzi? A fost credinţa cea tare şi puternică a mamei sale. Credinţa ei în Fiul lui Dumnezeu era mai mare ca a noastră, ca a multor creştini de azi. Credinţa ei statornică, vie, neîndoielnică în Iisus Hristos a izgonit pe diavolul din fiica ei. Încă nici n-a fost nevoie s-o aducă înaintea Domnului. Prin credinţa mamei i-a vindecat Mântuitorul fiica de la distanţă, în clipa când a rostit cuvintele: O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti (Matei 15, 28).

Credinţa tare nu este legată de loc şi de timp. Ea vindecă, iartă, izbăveşte de primejdii, înviază din morţi, indiferent de loc, de vârstă şi de distanţă. Noi ne rugăm în biserică pentru credincioşi şi ei primesc ajutor, sănătate şi cele de folos, acasă, pe cale, la locul lor de muncă. Să ne întărim prin credinţă din exemplul acestei mame din Evanghelie. Să alungăm îndoiala în credinţă, nepăsarea, nesimţirea şi împietrirea inimii noastre şi necredinţa care bântuie peste lume, că de nu vom avea credinţă dreaptă, statornică şi puternică în Hristos ca această femeie, nu ne vom putea mântui.

Credinţa vine din auz, spune Sfântul Apostol Pavel, adică auzirea cuvântului lui Dumnezeu. Numai că cei care seamănă cuvântul vieţii şi învaţă poruncile Sfintei Evanghelii trebuie să fie preoţi ortodocşi şi să aibă viaţă creştină exemplară. Credinţa se întăreşte mai ales prin sfânta rugăciune, prin post şi milostenie, prin spovedanie regulată şi prin Sfânta Împărtăşanie.

Femeia cananeeancă avea şi credinţă tare, dar şi rugăciune stăruitoare, căci mereu striga în urma lui Hristos: "Doamne, ajută-mi şi vindecă pe fiica mea!" Nu se descuraja, deşi Domnul o trecea cu vederea; nu slăbea în credinţă, nici nu cârtea că este asemănată cu câinii, nici nu înceta a se ruga şi a striga în urma Lui: "Doamne, ajută-mi! Doamne, miluieşte pe fiica mea, că rău este chinuită de diavolul!" Aşa şi noi să ne rugăm lui Dumnezeu: "Doamne, miluieşte sufletul meu, că este chinuit de diavolul mândriei, de duhul desfrânării, de patima mâniei, a lăcomiei şi a trândăviei! Doamne, scapă-ne de robia patimilor, de slăbirea credinţei, de îndoiala gândurilor, de duhul necurăţiei, de neînfrânarea limbii şi de toate cursele vrăjmaşului diavol!"

Iubiţi credincioşi,

Mare este puterea credinţei în lume! Mare a fost credinţa Maicii Domnului, a Sfinţilor Apostoli, a Sfinţilor Mucenici şi a Cuvioşilor Părinţi! Mare a fost credinţa părinţilor, a mamelor care ne-au născut şi a înaintaşilor noştri. Ei uneau credinţa cu rugăciunea, cu postul, cu milostenia şi smerenia. Acestea erau virtuţile Sfinţilor şi ale părinţilor noştri. Acestea erau şi virtuţile femeii din Evanghelia de astăzi. Acestea trebuie să fie cununa de mărgăritare care se cere să împodobească pe creştinii noştri, inima noastră, casele noastre, copiii şi viaţa noastră.

Credinţa şi rugăciunea cu lacrimi au făcut cele mai mari minuni în Biserica lui Hristos şi în viaţa creştinilor. Prin acestea se săvârşeşte jertfa Sfintei Liturghii şi cele şapte Sfinte Taine. Prin acestea se izgonesc şi astăzi diavolii din oameni, se fac minuni de vindecare la sfintele moaşte şi la multe icoane din ţara noastră. Prin acestea dobândim iertare de păcate şi mântuire.

De aceea aveţi datoria să mergeţi regulat la slujbele Bisericii, să duceţi în familie viaţă cât mai curată şi să vă creşteţi copiii în frică de Dumnezeu. Copiii lăsaţi de capul lor, neduşi la biserică, nespovediţi regulat şi nehrăniţi cu rugăciunea şi cuvântul lui Dumnezeu, ajung răi, beţivi, desfrânaţi, necredincioşi şi chiar ucigaşi de oameni. Căci dacă se depărtează de Dumnezeu, de biserică, de părinţi, de rugăciune şi de cele sfinte, patimile îi robesc şi diavolii îi aruncă în necredinţă, în deznădejde şi în osânda iadului.

Să aveţi grijă de copii ca de lumina ochilor! Învăţaţi-i, educaţi-i, mângâiaţi-i, duceţi-i la biserică, hrăniţi-i cu Trupul lui Hristos şi cu cuvintele Sfintei Evanghelii, căci vom da greu răspuns pentru ei. Să cerem de la Iisus Hristos credinţa femeii cananeence şi izgonirea patimilor din inimile noastre. Să învăţăm a ne ruga cu rugăciunea ei, rostind mereu aceste scurte cuvinte: "Doamne ajută-ne să ne mântuim şi să Te slăvim în vecii vecilor!"

Parintele Cleopa

Un petic de Serbia

2012-01-23T21:40:00.000+02:00

In Duminica lui Zaheu, am vizitat frumoasa Biserica Ortodoxa Romaneasca din Deliblato, Serbia. Construita in 1925, s-a mentinut intr-o stare buna. Desi traiesc foarte multi romani acolo, la slujba au participat preotul, 3 cantori si alti 3(!) cetateni ai comunei. Plus doi musafiri din Romania, printre care si eu. Daca preotul roman nu intelege fenomenul acesta de apatie sau indiferenta fata de Sfanta Liturghie in randul enoriasilor romani, nici sarbii nu se pot lauda cu biserica plina. Si asta, cu toate ca se spune ca in comuna ar fi maritate vreo 40 de femei din Romania, zona Satu Mare. Dupa slujba, am vizitat parte din dunele de nisip de la Deliblato, numite si Sahara Europei, dar si restaurantele pescaresti de pe malul Dunarii de la Stara Palanka.

Duminica lui Zaheu

2012-01-21T20:52:00.002+02:00

Şi intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Ev. Luca19, 1-10

Un om, care nu are nicio idee despre cuvântul lui Dumnezeu şi judecă lucrurile lumeşte, când aude că Hristos S-a oprit pe cale, Şi-a înălţat ochii şi l-a văzut pe Zaheu în copac, va spune că aşa a fost sortit. Dar oare acest fapt a fost sortit? Şi, în genere, se pune întrebarea: Există soartă?

***

Strămoşii noştri antici, care adorau idolii, aveau printre alte zeităţi şi pe zeiţa Τihi sau Soarta. Confecţionau statui, care o prezentau pe Tihi (Soarta), ca pe o femeie care deţine comori şi le împrăştie unde vrea. Toate le atribuiau Sorţii; şi cele plăcute şi cele neplăcute. – Aşa a vrut soarta, destinul!…

Hristos a nimicit idolii. Şi totuşi există oameni, care pe de o parte se numesc creştini, însă gândesc şi vorbesc ca nişte închinători la idoli. – Soarta, zic. A fost sortit!… Unul e norocos, altul e ghinionist… Şi este atât de înrădăcinată în inimile lor ideea de soartă, încât aceşti oameni L-au anulat pe Dumnezeu; toate le subordonează sorţii. Dar mai există şi unele femei, care profită de ignoranţa oamenilor şi zic – chipurile, că din câteva semne prevăd viitorul. – Să-ţi spun soarta!… Şi şterpelesc portofelele celor neghiobi.

Dar soartă şi destin nu există. Acestea sunt fantezii. Să luam de pildă ceea ce s-a întâmplat în Ierihon. Întrebăm: Întâmplarea aceasta a fost sortită? Nu. Pentru că înainte ca Hristos să privească, a premers un şir de acţiuni.

Zaheu era mai-marele vameşilor. Dar când a auzit că a venit Hristos în cetate, i s-a născut dorinţa de a-L cunoaşte pe Hristos. A ieşit în drum, dar pentru că era mic de statură, nu putea să-L vadă. De aceea, a alergat înainte ca un copilaş, s-a căţărat într-un copac şi de acolo aştepta să treacă Hristos, ca să-L vadă. Această dorinţă puternică a lui Zaheu a văzut-o Hristos, Care cunoaşte inimile oamenilor, şi a hotărât să-i îndeplinească dorinţa puternică şi să-i răsplătească bunăvoinţa. Dacă Zaheu n-ar fi avut această râvnă, Hristos nu Şi-ar fi ridicat privirea spre el. Aşadar, evenimentul n-a fost sortit. Zaheu a meritat interesul lui Hristos. Atâţi alţi oameni, care erau în jurul Lui, nu s-au învrednicit de onoarea de care a fost învrednicit Zaheu.

Dar la fel ca în cazul lui Zaheu, aşa şi în alte episoade şi întâmplări din viaţă nu există soartă. Fiecare om este creatorul sorţii lui. Pentru că Dumnezeu a dat omului şi minte şi inimă şi conştiinţă şi libertate, ca să se gândească, să judece şi să ia hotărâri care să fie spre folosul lui şi spre propăşirea lui. Îşi foloseşte bine darurile dumnezeieşti? Va avea o soartă bună, va trăi fericit. Foloseşte rău aceste daruri? Va avea o soartă rea, va trăi mizerabil. Cine e de vină?

Unul se duce şi doarme pe gura unei fântâni. Noaptea, în timp ce doarme, se întoarce pe-o parte, cade în fântână şi se îneacă. Întrebăm: Cauza este inexistenta soartă? Sau el însuşi, care ar fi trebuit să se gândească la asta înainte de a se întâmpla? Din nefericire, acelaşi lucru îl fac mulţi, iar după aceea îşi blesteamă soarta. Vreţi şi alte exemple? Unul se îmbată. În pofida sfatului medicului, în pofida îndemnurilor şi lacrimilor femeii şi copiilor lui, prietenilor şi rudelor lui, acesta continuă să bea. Se îmbolnăveşte. Devine alcoolic. Cele dinăuntru ale lui ard. Moare. Cine e de vină? Soarta inexistentă sau patima băuturii? Altul este jucător la cărţi şi joacă tot timpul. În sfârşit, falimentează şi ajunge la închisoare. Cine e de vină? Soarta sau patima lui? Bine zice poporul: „Cum îţi aşterni aşa vei dormi”. Astfel, prin aceste exemple se demonstrează că omul este creatorul viitorului său, al sorţii lui.

Dar trebuie să mărturisim că există şi lucruri care nu depind de acţiunile omului. Astfel de lucruri sunt de pildă cutremurul, inundaţia, neplouarea, seceta, epidemiile şi alte rele care se întâmplă în viaţa umană. [...]

***

Concluzia noastră este că nu există soartă. Omul prin faptele lui bune sau rele este creatorul viitorului său. Dar deasupra tuturor stă Dumnezeu, Care, fără să anuleze voinţa omului, se îngrijeşte cu nesfârşită dragoste de întreaga Lui creaţie, iar mai înainte de toate de om. Aşadar, nu sorţii, nu destinului şi norocului, ci „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” (Dumnezeiasca Liturghie).

Mitropolitul Augustin de Florina

sursa

Piata Universitatii si diversiunea puterii

2012-01-19T19:32:00.003+02:00

"Bravos natiune, halal popor, priviti eroic la televizor!"

"Fiti curajosi, nu iesiti in strada. Nu le datorati nimic copiilor vostri! Fiti exemple demne de lasitate!"

Ieri seara am fost in Piata Universitatii. In afara de oamenii cinstiti si de buna credinta care doresc schimbarea, zici ca s-au mutat serviciile secrete in strada. Pe langa mesaje simpatice dar serioase in acelasi timp, se disting clar lozinci fabricate in laboratoarele puterii actuale. Mentionez: "PDL si USL, doua fete ale aceleiasi monede", "Refuz si rezist, sunt anti-partidist", etc. Adica vor sa induca ideea ca nu avem cu cine sau nu are rost sa schimbam actuala guvernare, ca oricum sunt toti la fel. "Daca schimbam , pe cine vom pune? Nu avem pe cine!" Asta este gaselnita puterii. Atentie mare, oameni buni!

Herta nu ne apartine

2012-01-16T19:29:00.002+02:00

Banul si celebritatea schimba aproape pe toata lumea. Este exemplul clar al Hertei Muller, scriitoarea care a luat un Nobel fara mari merite si eforturi, ba chiar intr-un mod ciudat. Daca douazeci si ceva de ani a tacut ca mortu' in papusoi, acum nu se mai satura de povesti, verdicte si denigrari. Dupa ce si-a inventat o asa-zisa dizidenta, mai nou a scos din maneca si o tentativa de asasinat prin care chipurile, ar fi trecut in '89.

Acum, cere statului german sa retraga decoratiie acordate liderilor Romaniei si Iugoslaviei din cauza ca serviciile secrete ale acestor tari ar fi asasinat dizidenti romani si sarbi pe teritoriu RFG. Afirmatii fara pic de sustinere si dovezi. Noroi si calomnii.

Parerea mea este ca supararile si minciunile Hertei Muller provin tocmai din faptul ca ea nu a reprezentat niciodata o miza pentru serviciul de securitate al statului roman. A fost un nimeni care s-a tarat prin multime. Nu a suparat-o nimeni niciodata, nu a exilat-o nimeni, ba au angajat-o intr-un post superior studiilor ei. I-au dat si pasaport atunci cand a solicitat. Nu a avut niciodata curaj sa iasa in evidenta, sa protesteze. Mai mult, cred ca isi cunoaste limitele in ale scrisului si nu e foarte multumita.

"Cum sa insemne premiul Hertei Muller ceva pentru Romania? Ea nu a spus ca este scriitoare romana, ci banateana. Mai mult, ea nu a fost in exil, ci in recuperare", s-a exprimat scriitorul Paul Goma, un adevarat dizident, un roman autentic.

Regretatul Paul Everac spunea: "Herta Muller a luat Premiul Nobel intr-un fel in care pe mine m-a lecuit sa cred ca Premiul Nobel mai inseamna astazi ceva. Am incercat sa citesc doua carti ale ei, Animalul Inimii si Inca de pe atunci vulpea era vinator, si m-am oprit la pagina 50, intelegind ca nu e nimic altceva de facut decit niste schite lipsite de orice fel de bunavointa, de o viata dura plina de angoase, de o tara de badarani care se complac in murdarie, jeg. Herta Muller nu are nicio legatura cu literatura romana. Iar Premiul Nobel nu i s-a acordat literaturii romane. I s-a dat, probabil, doar doamnei cancelar al Germaniei, printr-o reprezentanta a Germaniei, care nu mai luase de mult Premiul Nobel, si care isi povestea amaraciunile ei din tinerete, facindu-ne pe noi toti “cu ou si cu otet”. Eu nu am intilnit in aceste doua carti ale doamnei Muller o trasatura umana care sa fie, cit de cit, nu binevoitoare, pentru ca nu am nevoie de binevointa ei, dar sa lase deschisa o relatie umana posibila. Totul este falsificare, suspiciune. Ii urez doamnei Muller sa-si faca cariera, iar pe domnii de la Stockholm i-as intreba cine i-a pus acolo, pe ce criterii au fost numiti? Este destul de bizara aceasta alegere a lor, pentru ca ea nu ne onoreaza cu nimic."

Nimic mai adevarat!

Odă (în metru antic)

2012-01-15T23:11:00.000+02:00

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!

Mihai Eminescu

La răspântia neagră

2012-01-10T21:26:00.000+02:00

La răspântia neagră
S-au oprit trei care.
Cei care le mână
Scapără-n amnare.

Unul din ei zice:
- Fost-am la oraş
Să mă judec iară:
Tot eu păgubaş.

Altul: - O făclie
Şi-un coşciug am luat:
Mi-a ucis vechilul
Unicul băiat.

Cel din urmă: - Uite,
Mai aveam doi boi;
Pentru bir mi-i vinde
Mâine pe-amândoi.

Din răspântia neagră
Carele-au plecat
Şi merg greu, de parcă
Piatră duc în sat.

Ovid Densusianu

Sfantul Ioan Botezatorul

2012-01-06T23:15:00.000+02:00

A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie după Ioan 1,29-34

foto: Sf. Ioan Botezatorul, schitul Prodromu, Muntele Athos.

De ce s-a Botezat Hristos?

2012-01-05T20:43:00.000+02:00

Astăzi, evlavioasa Biserică încheie Dodekaimeron-ul. Dodekaimeron-ul este ciclul sărbătorilor de bucurie, care încep cu Naşterea lui Hristos şi se încheie cu Botezul Lui. Zilele sunt douăsprezece, dacă se lasă la o parte Ajunul Bobotezei care este zi de post.

În ziua Naşterii Domnului l-am văzut pe Hristos prunc în peşteră. Pe 1 ianuarie l-am văzut prunc de opt zile tăindu-se împrejur şi primind numele de Iisus. Şi astăzi îl vedem „bărbat desăvârşit" (Efeseni 4, 13), la vârsta de 30 de ani, venind la repejunile Iordanului să fie botezat.

În jurul botezului se nasc anumite întrebări, care cer explicaţii.

***

- O nedumerire este următoarea: Din Evanghelii cunoaştem viaţa lui Hristos. Informaţiile însă ajung până acolo când Hristos de doisprezece ani a mers la Ierusalim, s-a închinat în Templul lui Solomon, a rămas acolo trei zile şi i-a uimit pe înţelepţii lui Israel cu întrebările şi cu răspunsurile Lui. Apoi, Evangheliile tac. Există un gol. Unde a fost şi ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani? Duşmanii credinţei exploatează acest gol. Şi ce zic?! Că în această perioadă (de 18 ani) a călătorit şi s-a dus departe, în ţări diferite, şi în special în spaţiul misticismului empatic, în Indii, şi acolo a învăţat înţelepciunea pe care apoi a propovăduit-o.

Minciună! Hristos nu s-a dus nicăieri. Cum se demonstrează asta? O spune Evanghelia. Vă explic lucrul acesta şi printr-un exemplu. Eu, prin harul lui Dumnezeu, provin dintr-un mic sat din Ciclade. Dacă mergeţi acolo, în satul meu, vă vor spune lucruri despre viaţa mea: că eram mic, că am mers la şcoala primară, că am mers la gimnaziu, că am mers la universitate, şi că..., şi că... Toate le ştiu. Pentru că lucrurile acestea se discută. Cunosc detaliile vieţii fiecărui consătean. Într-un sat mic a locuit şi Hristos, în Nazaret; de aceea s-a numit Nazarinean. Aşadar când s-a făcut mare, de 30 de ani, şi a propovăduit în Nazaret, ce spuneau?

- Curios lucru! Ăsta la şcoală nu s-a dus: „Cum de ştie acesta carte fără să fi învăţat?" (Ioan 7, 15), că ştie atâtea lucruri?!... Compatrioţii lui, adică, mărturisesc că nu a plecat din cercul Nazaretului, ci - ce a făcut? - în această perioadă de 18 ani era acolo primul muncitor.

Să audă aceasta toţi acei părinţi ai muncii şi falşi ocrotitori care profită de muncitori. Domnul nostru Iisus Hristos a fost muncitor, cu bătături în mâini. Sărac, slujea în atelierul Sfântului Iosif ca să se întreţină pe El şi pe Sfânta Lui Maică. Există şi o icoană, care-L prezintă în atelierul tâmplăresc al părutului Său tată, ţinând în mâini un ferăstrău şi o teslă şi muncind.

Iată aşadar unde a fost Hristos de la 12 până la 30 de ani. Dacă ar fi fost în alte ţări, ar fi cunoscut-o compatrioţii Săi, dar ei mărturisesc, că nu S-a dus. De aceea sunt uimiţi, nu se pricep cum cunoaşte „carte, fără să fi învăţat".

- O altă nedumerire este următoarea: Cunoaştem că fiecare om este păcătos. Unul singur a fost fără de păcat - Hristos. Însă atunci se naşte întrebarea: Dacă este fără de păcat, de ce s-a botezat?

Răspundem:

Iisus s-a botezat pentru a Se face cunoscut oficial. Până în clipa aceea era un anonim. Nu-L cunoştea nimeni. Cine ar fi presupus că sub acel muncitor cu fierăstraie şi ciocane se ascundea Creatorul universului, Mesia cel aşteptat? Şi chiar Înainte-Mergătorului era necunoscut. Acum devine cunoscut tuturor.

Iisus s-a botezat şi pentru a se arăta Taina Sfintei Treimi. În clipa Botezului s-a arătat adevăratul Dumnezeu, care era necunoscut în toată perioada antică. Strămoşii noştri atenieni în „vestita cetate" ridicaseră un altar „Dumnezeului necunoscut" (Fapte 17, 23). Aşadar, la repejunile Iordanului S-a arătat adevăratul Dumnezeu. Cum s-a arătat? Drept Sfânta Treime. Un singur Dumnezeu - Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. O taină de necuprins! Ce exemplu să aduc? Iată ceva ce n-am ştiut: când are loc diviziunea atomului, se spune că are loc emiterea a trei particule; unul este atomul şi emite trei particule. Cele trei devin nouă şi aşa mai departe; cresc potrivit progresului geometric. Este şi aceasta o imagine asemănătoare, dar orice am spune nu putem să explicăm taina cea mare. De altfel, putem oare să explicăm măcar tainele cele mai mici ale naturii? Matematicianul Einstein zice: „Înotăm în oceanul tainei". De aceea, aici, dincolo de logică şi de cele cinci simţuri, este nevoie de „al şaselea simţ", adică de credinţă. Prin credinţă ne apropiem de marea taină, iar viermii de noi, fiinţe mici şi lipsite de importanţă, ne plecăm grumazul şi zicem: Sfântă Treime, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, miluieşte lumea.

Arătarea Sfintei Treimi astăzi - Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. S-au deschis cerurile. S-au tulburat apele. „Iordanul s-a întors înapoi" (Psalmul 113, 3). S-a arătat un porumbel, simbol al purităţii şi al curăţiei. Şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3, 17).

Hristos s-a botezat şi pentru a se face pildă creştinilor. El însuşi nu avea nevoie de botez; noi avem nevoie de curăţia pe care o dăruieşte taina. Apa cristelniţei nu este o apă comună - dacă crezi, desigur - dacă nu crezi, e dreptul tău. Din clipa în care preotul îşi pune epitrahilul şi binecuvintează, din ceasul acela apa primeşte deja o putere făcătoare de minuni, văzută prin credinţă; în cristelniţă se îngroapă Adam cel vechi cu toate păcatele lui, iar omul iese mai alb chiar decât zăpada. Aceasta este credinţa noastră. Aşadar botezul lui Hristos s-a făcut pildă pentru noi.

- În sfârşit, încă o întrebare. Se botează omul matur, pentru că este păcătos; dar pruncii nevinovaţi de ce să se boteze? Răspuns:

- Pentru că poartă păcatul strămoşesc. Unii vor râde, auzind acestea; dar azi vine ştiinţa, psihologia, să confirme că acest lucru este adevărat. Doar că o spune cu alte cuvinte. Nu am vreme să vă vorbesc despre păcatul strămoşesc. Pe scurt, zic doar că omul, chiar născut, poartă în el sămânţa stricăciunii, sămânţa păcatului. Lucrul acesta în limbaj ştiinţific se numeşte „ereditate", şi este acceptat de toţi. Dacă însă îi zici „păcat strămoşesc" sunt deranjaţi. Aşadar, copilul are şi el o oarecare vină; şi, de aceea, are loc Botezul, ca să se şteargă vina, care provine din păcatul strămoşesc.
***

Iubiţii mei, am dezlegat câteva nedumeriri. Ce a făcut Hristos de la 12 până la 30 de ani. De ce Hristos, dacă este fără de păcat, s-a botezat la Iordan. De ce se botează şi copiii mici. Acum îmi veţi spune:

- Noi ne-am botezat, şi trebuia ca în continuare să păstrăm neîntinată haina, să nu săvârşim vreun păcat după Botez. Dar, din nefericire, şi după Sfânta Taină am căzut iarăşi şi suntem cufundaţi în păcate. Trebuie deci să deznădăjduim?

Nu, nu! De mii de ori să păcătuieşti şi să cazi, să nu deznădăjduieşti. Ridică-te din nou, deoarece există şi un alt botez, cum spun Părinţii Bisericii: este lacrima de pocăinţă şi de mărturisire. Lacrimile lui Petru, ale femeii păcătoase, lacrimile miilor care s-au pocăit.

Multe sunt lacrimile în lume. Există vreun om care să nu fi plâns? „Valea plângerii" se numeşte pământul (Psalmul 83, 6). Dar de obicei acestea sunt lacrimi deşarte, nefolositoare. Pentru că oricât ai plânge, de pildă, pentru un mort, nu poţi să-l înviezi. Există însă şi alte lacrimi preţioase, lacrimi rare. Sunt lacrimile de pocăinţă. Daţi-mi, daţi-mi, păcătoşilor, o astfel de lacrimă! Această lacrimă, pe care o verşi aici pentru păcatele tale, are aceeaşi putere ca Iordanul. Această lacrimă se preface în râul Iordan, devine ocean, în care se spală păcatele lumii, ale tuturor generaţiilor. Şi atunci Hristos este lăudat şi slăvit înru toţi vecii. Amin.

Mitropolitul Augustin de Florina

sursa