drooopy and the lezzie

Butler and Whitehead (isn't philosophy weird?)

2009-11-11T15:00:00.003+02:00

Este vorba despre o conferinta la centrul de studii Whitehead din California. Asocierea intre Alfred Whitehead, un matematician de la inceputul secolului 20 (autor impreuna cu Bertrand Russell al uneia dintre cele mai importante lucrari in fundamentele matematicii, Principia Mathematica) si Judith Butler, care se ocupa de deconstructivism, retorica etc. mi se pare foarte curioasa si challenging.... Ar fi multe lucruri de zis aici :). Maybe later.

Cind e vorba de neuroni, the digital is no longer cool

2009-11-10T23:39:00.002+02:00

Am gasit un articol interesant despre simularea neuronala analogica... dap, ati citit bine, back to the stone age of technology si totusi nu; e ca si cum ai scoate telefonul cu disc de pe vremea lui ceasca, dar ai descoperi ca el te ajuta sa intelegi mai bine cum functioneaza creierul decit super-computerele digitale de la nasa. Cititi aici.

am dat refresh la obsesii

2009-11-07T11:58:00.006+02:00

muzica pe blog. saptamina asta am o obsesie noua... editors. cel mai bun indie, alternative sau ce o fi pe care l-am ascultat in ultima vreme :). a big surprise for me ca si modest mouse acum citiva ani.

Digital forgetting

2009-11-06T00:59:00.004+02:00

Ne-am putea invata blogul sa uite? Mi-ar placea sa existe pe bloguri un soft pentru 'postari temporare'... care sa se stearga singure dupa un timp, ca si memoria noastra. O idee interesanta am gasit aici.

Printesa Turandot (a horror-funny night)

2009-11-02T16:17:00.004+02:00

Dupa explozia de afise din oras care anuntau zeci de party-uri cu vrajitoare si vampiri, mi-am dat seama ca weekendul asta a fost halloweenul... Interesant am zis si chiar ne-am amuzat teribil pe tema asta (mai ales de anuntul bisericii romano catolice ca 'aceasta sarbatoare pagina incurajeaza ocultismul' si ca ocultismul spre deosebire de consumism e ceva foarte rau si periculos) ... Fara sa vrem insa, ne-am pomenit ieri seara aruncate intr-un halloween-like event, cu piesa de teatru de la national (eveniment FNT) Printesa Turandot... well, montare suprarealista, nazism, tunuri, kung-fu, isterie... eu m-am distrat de minune, desi nu cred ca asta a fost intentia regizorala... mi-a placut pina la lacrimi (nu glumesc) personajul printesei retardate, care a tinut citeva discursuri graitoare despre 'femeia incubator'... toate incepeau cu strigarea de lupta "niciodataaaaaaaa!"... si scena terminator-like cu megabazooka manevrata magistral, a carei ghiulea il face pe printz bucatzele... Se pare ca am zguduit un intreg rind, iar exclamatiiile mele au afectat sonor inca vreo doua rinduri din fatza. Daca amestecul asta suprarealist de isterie si hollywood a fost in intentia regizorului, toata admiratia mea... daca nu, nu stiu; nu pot spune decit ca sunt urmarita chiar si acum de fantoma printesei retardate, de care nu mai pot sa scap... nici la volan, nici la telefon si nici in fatza propriului meu monitior... "Niciodataaaa"....

Un film care mi-a placut foarte mult

2009-11-01T13:36:00.006+02:00

Die bitteren Tranen der Petra von Kant (Lacrimile amare ale Petrei von Kant), de Reiner Werner Fassbinder... din cauza acestui film m-am culcat pe la 1 azi-noapte, really impressed... pe linga unele chestii cinematografice care mi-au placut foarte mult (scene lungi, filmate cu o singura camera in cadre gen tableau vivant ca in tragediile clasice, folosind tehnica deep focus; plus efectul cinematografic al culorii si al settingului, care apare si la Greenaway, mai incoace, da :) ), m-a atras mult felul in care Fassbinder surprinde ideea, pe care autorul o pune cumva in legatura cu un anumit gen de feminism, de "sexual power" in relatia dintre doua femei... rezulta o imagine "curata", chiar filosofica despre femei, putere, dependenta etc. Da, mi-a placut :)

Poze din excursie

2009-10-29T22:04:00.012+02:00

(copyright Ramona, mie mi-a fost lene sa imi iau aparatul)

Rubrica de casa

2009-10-28T11:55:00.009+02:00

Azi am mult de lucru, dar cum treaba merge ingrozitor de prost, prefer sa trec la povesti... Ieri am fost in excursie la conacul golesti, pe care nu l-am putut vizita pentru ca tocmai se filma nu stiu ce telenovela :(... in timp ce stateam afara pe bordura, rasfoind aiurea o carte despre modernism, m-am tot gindit cum vine aia sa filmezi o telenovela intr-un muzeu... si, avind in vedere faptul ca acel muzeu este un bun public, de ce nu se filmeaza macar noaptea sau dimineata la 6, cind e inchis... in fine.

Pe drum am ascultat muzica la casti, cu care se pare ca arat foarte caraghios... si am sforait in autocar... am avut totusi timp sa constat ca a inceput sa miroasa a toamna si ca padurea a luat culorile alea... multe, in tonuri de rosu-verde... Seara si ploaia ne-au prins in parc rontzaind sandvisuri de la pachet (pe care nu am mai apucat sa le mincam in autocar). Din fericire umbrela, indesata de mama pe furis in rucsac, a fost foarte folositoare... evident, cind am ajuns acasa, s-a lasat cu multe "ti-am zis eu!"...

Mama e un personaj contradictoriu care ma pune pe ginduri uneori... cu o seara inainte am surprins-o plingind, asa din senin... la gindul ca anul viitor voi pleca din nou, in timp ce imi umplea rucsacul cu tot felul de lucruri de care nu stiu cita nevoie aveam pina la urma... poate ca o compensatie, nu stiu.

Eh... si dincolo de toate, mi-am populat creierul cu piesa asta:

pentru ca asa toamna e mai linistitoare.

Timpul si irelevantele lui

2009-10-23T23:17:00.004+03:00

In seara asta m-am incapatinat sa revad un film 'in care nu se intimpla nimic'... Politist adjectiv. Se pare ca incep sa cred si eu (daca nu o faceam deja) in irelevantele timpului, adica in acele momente care nu conteaza in nici o istorie pe care o scriem sau o povestim altora si care, de la un punct incolo, nu mai conteaza nici pentru noi. Drumul pina la facultate: 45 de minute; cumparaturile la cora: o ora; lucrul de dimineata: trei ore; masa: 30 de minute... era un puzzle in fizica, la care ma gindesc uneori: daca ne-am deplasa (dar putem pune aici si 'trai'... caci pare sa fie vorba despre acelasi lucru) cu viteza luminii si in acelasi timp am incerca sa ne privim intr-o oglinda, ce am vedea? Raspunsul asteptat ar fi 'nimic'... insa raspunsul corect este 'pe noi insine'... Mda... probabil ca inca mai cred in asta; in constanta memoriei indiferent de viteza cu care ne deplasam... memoria fiecarui lucru, care nu ar trebui sa dispara... Imi amintesc bine asteptarile lungi de pe holurile de la politehnica; diminetile in care eu ma trezeam intotdeauna mai devreme, iar ea mai dormea cel putin 30 de minute, o ora... prinzurile acelea in care aseza fiecare maslina pe farfurie dupa ce o studia cu atentie... tortul dinainte sa plec, care ne-a luat o noapte, dupa ce am pisat nucile cu o sticla mica de cola si am copt blaturile pe fundul unei cratite verzi... unul cite unul pina s-au facut 9... multele minute in care nu ne-am spus nimic...

Si totusi memoria mea nu poate sa reconstruiasca tot; exact ca in puzzle-ul lui einstein... ea nu ma poate reconstrui decit pe mine, cea care se misca o data cu amintirile si cu timpul asta ciudat... de aceea as vrea sa nu mai treaca nici o zi; as vrea sa nu mai existe acele 45 de minute din trafic in care imi amintesc, probabil, scene care au durat citeva secunde... sau acele ore de la magazin in care nu imi amintesc decit insiruiri aleatorii de asemenea secunde... sau, sau... As vrea sa nu mai treaca nici o zi pentru ca as vrea sa nu mai pierd nimic...

Weird polls

2009-10-20T01:09:00.008+03:00

pentru colegistii din mahala: Sava sau Mihai Viteazul? :)

Probabil ca viata mea se va termina subit in momentul in care acest poll va aparea pe blog, but it's a must!

Politist adjectiv

2009-10-19T19:23:00.004+03:00

Mi-a placut mult filmul... pina si melodia asta (do not laugh at me, please. nu am fost singura)...

"e ca ce ar fi pasta, fara periuta, nu?"

dreamy weather (nostalgii)

2009-10-17T12:08:00.011+03:00

Eram pe 'autostrada soarelui' (gonind cu vreo 120...)

(How) does the sexual orientation of parents matter?

2009-10-15T00:13:00.005+03:00

Am continuat putin sa imi pierd vremea (lol) in zona asta: sociologia/psihologia familiei si am gasit (thanks to Ram :) ) un articol foarte interesant aparut in American Sociological Review inca din 2001, despre familiile same-sex si problema copiilor. Este un articol care demonteaza, pe baza unor date care nu prea lasa loc de echivocuri, multe dintre credintele standard privitoare la cit de "nesanatoasa" si "anormala" ar fi dezvoltarea unui copil intr-o familie de gay sau de lesbiene. Voi incerca sa traduc partile cele mai relevante ale articolului in zilele urmatoare.

Michael Rosenfeld, The Age of Independence

2009-10-12T13:45:00.008+03:00

Zilele trecute am descoperit o carte interesanta aparuta in 2007 la Harvard University Press, despre evolutia conceptului familiei in ultimii 50 de ani in America. Studiul este in principal o cercetare sociologica, bazata pe date empirice (furnizate de arhive, recensaminturi succesive etc.) si pe citeva ipoteze teoretice privitoare la dinamica raportului dintre 'persoana' (individual) si ceea ce autorul numeste 'family government', pornind de la revolutia sexuala din anii '60. Nu mi se pare neaparat o cercetare care lanseaza un punct de vedere nou (despre faptul ca influenta/autoritatea acelui 'family government' asupra persoanei se reduce simtitor si proportional odata cu scaderea virstei la care persoana devine independenta social fata de parinti s-a mai discutat), cit o cercetare care confirma empiric (cu elemente si date factuale) existenta acestui fenomen, transformind o idee speculativa intr-o ipoteza sociologica, care ridica numite probleme.

Pe de o parte, aduce in discutie opozitia intre "pomo"-family (familia postmoderna: inter-rasiala, inter-etnica, same sex, single parent etc.) si "trad"-family (familia traditionala), impreuna cu linia de demarcatie dintre ele. Se pare ca nici familiie formate din persoane adulte heterosexuale cu copii nu sunt in toate cazurile familii "trad", asa cum am fi tentati sa acceptam pe baza modelului clasic. Unul dintre cazurile discutate de Rosenfeld este cel al lui Ozzy Osbourne si al familiei Osbourne. Diferenta intre o familie "pomo" si o familie "trad" e facuta pina la urma de gradul de independenta sociala de care se bucura membrii acelei familii, indiferent de profilul si constituia acesteia.

Pe de alta parte, se problematizeaza in jurul felului in care parintii se raporteaza la copii intr-o familie - cind acestia sunt inca la virsta copilariei si traiesc impreuna cu parintii. Se pare ca parintii (cel putin in SUA) tind la ora actuala sa isi educe copiii intr-un spirit independent de la virste mici, tocmai ca acestia sa se poata adapta unui mod de viata adult care presupune independenta sociala.

Mie aceste doua observatii ale autorului mi se par foarte importante: pe de o parte, independenta sociala creeaza familii liberale, iar pe de alta parte familiile liberale produc independenta sociala. Asta inseamna ca modelul relatiilor sociale este influentat si influeanteaza la rindul sau modelul relatiilor de familie... daca ai relatii sociale bazate pe autoritate, atunci si modelul familial tinde sa le reproduca si invers. Mi s-ar parea interesant daca s-ar face in Romania un studiu sociologic despre gindirea totalitara domestica si publica... asta fara referire la sisteme politice si stat. Una din lectiile acestei carti (despre americani, asta e) este ca fenomenul social al totalitarismului (pe care il gasim in relatiile obisnuite dintre oameni) este diferit de fenomenul politic cu acelasi nume si daca, cu privire la stat, ne putem spune ca nu mai traim in totalitarism, s-ar putea sa descoperim ca in alte zone ale vietii noastre sociale totalitarismul se lafaie nestingherit.

Cartea lui Michael Rosenfeld poate fi rasfoita aici. De asemenea, exista si un interviu cu autorul pe Philosophy Talk.

Gindurile mele sunt scurte

2009-10-09T12:35:00.002+03:00

Cred ca cel mai lung gind pe care l-am avut a durat citeva saptamini. Imi amintesc ca era vara, terminasem clasa a opta si ma obseda un roman... nu mai stiu ce roman. Nu-mi placea cum se termina si mi-am petrecut jumatate din vacanta de vara gindindu-ma la finaluri alternative, suficient de 'bune' si de plauzibile. Cred ca am ajuns la fabuloasa suma de 10-12 finaluri... nici unul insa nu mi-a ramas dupa aceea in minte.

De curind am inceput sa ma gindesc din nou la experienta asta... la faptul ca uneori gindurile noastre dispar pur si simplu fara sa lase urme si ca, pina la urma, nici nu e important sa lase urme. Disparitia unui gind e adesea precum simptomul unei vindecari...

Dar gindurile mele lungi erau, pe atunci, si un simptom al continuitatii mele, care se reformula cu fiecare gind insistent si cu fiecare vindecare, de multe ori neasteptata. Pina in ultimii ani nu am trait niciodata sentimentul acelui 'gap' interior, care se instaleaza atunci cind apar gindurile scurte si repetitive... Gindurile scurte, spre deosebire de cele lungi, nu dispar decit pentru a reaparea mai tirziu - in aceeasi varianta sau in alta; insa in aceeasi masura concentrata care iti da ameteli si dureri de cap. Gindurile scurte nu se vindeca. In psihologie ele sunt numite adesea obsesii, insa termenul mi se pare nefericit, pentru ca poate fi vorba si despre dorinte camuflate, anxietati, bias-uri emotionale etc. In mod interesant, nu gindurile lungi sunt obsesive... asa cum ar putea crede unii.

Gindurile mele scurte nu contin adesea nici un cuvint... dar se teleporteaza anomic prin mintea mea, astfel ca le regasesc peste tot. Nu ma lasa sa adorm, dar ma trezesc din somn. Nu sunt altele, dar uneori sunt trei. Cind seamana cu niste comprese cu gheatza, cind nu seamana cu o hoarda de animale salbatice... Nu stiu cum as putea sa le descriu altfel decit ca 'ginduri scurte', urmind modelul din The Celestial Emporium of Benevolent Knowledge al lui Borges... numai o analiza gresita a proprietatilor lor mi-ar putea spune cite ceva despre ele... iar cind nu le am, sunt lungi.

Cum a fost la munte

2009-10-08T00:29:00.016+03:00

Ceata...

soare...

si nelipsita...

Growing up in two days

2009-10-07T13:13:00.002+03:00

Ultimul gind la care ramasesem era urmatorul: oamenii isi fac rau cel mai adesea nu pentru ca nu sunt siguri de ceea ce simt, ci pentru ca nu stiu sa acopere acest 'in between' (de la iluzie, proiectii etc. la nepasare) dintre ei si cei din jurul lor.

Zilele trecute am dat peste o imagine mai buna pentru acest gind, pornind de la o discutie pe care am avut-o cu cineva:

-Singura chestie la care am ajuns este ca nu mai cred in ideea de "two as one", asa cum credeam in adolescenta.

-Eu cred ca ideea: nu poti atinge treapta de "two as one" se potriveste cu problema de a da timp celui de langa tine.

-Nu e neaparat o chestiune de timp aici, apropieri si detasari exista permanent, chiar si intre oameni care tin unii la altii. De pilda, aristofan avea o idee a perfectiunii, a unor oameni care se completau reciproc la modul perfect etc. si intr-o discutie socrate il aduce putin cu picioarele pe pamint spunindu-i ca oamenii sunt complicati si aia nu e o imagine buna a iubirii. De aceea, detasarea e la fel de importanta ca si apropierea in aprecierea unui om si in indragirea lui.

-La asemenea detasari te refereai, sa inteleg.

-Da, astea mi se par cele mai importante. Sa nu iti faci o imagine gresita despre cineva; sa nu te alimentezi cu iluzii.

-De ceva timp incoace, de fiecare data cand imi aud vreo prietena incepand sa se planga ,,aaa...da' tipu' asta nu-i asa cum ziceam..." sau "vai, cum a devenit!" dupa o perioada in care they were...hai sa zicem in love si nu observau fazele, de fiecare data ziceam ceva de genul: "ah! si iata cum s-a produs, once again, demitizarea!"

-Adevarat. De-asta, pentru a te feri de mitizare si demitizare, e uneori important sa te detasezi. Pina la urma, e o chestiune de cum ajungi sa vezi lucrurile. Te poti intragosti de o imagine, dar nu poti ramine la acea imagine. Pe masura ce incepi sa cunosti un om, fie devii incet-incet nepasator, fie sentimentele tale incep sa se preschimbe in altceva; in mod ciudat, e posibil sa devii mai rece, dar in acelasi timp mai atasat de acea persoana de linga tine, intr-un sens ce ar putea fi calificat drept 'iubire'. Aceasta imagine este valabila si in cazul prieteniei... In prietenie suntem intotdeauna 'mai reci' si asta ni se pare ok; insa nu vrem sa acceptam ca asa pot sta lucrurile si intr-o relatie de iubire. Dar de fapt asa stau. In 'iubire' nu e vorba intotdeauna si numai despre sentimente (inner states etc.)... va urma.

Logica lucrurilor disparate

2009-10-02T10:47:00.010+03:00

Uneori trebuie sa alergi cit de repede poti daca vrei sa ramii in acelasi loc... alteori trebuie sa alergi de doua ori mai repede daca vrei sa parasesti acel loc.

Un mod bun de a intelege atit inertia, cit si obsesiile inertiale/certitudinile dresate in jurul carora ne invirtim zi de zi.

Astazi am reusit sa o intrec pe Regina Rosie la sprint. Nu a fost degeaba.

... and the pawn promoted reaching the 8th square on the table.

Asa m-as descrie acum, dupa o discutie care a durat toata ziua - fara sa simt ca am pierdut timpul, fara sa cred ca am ramas in acelasi loc, fara sa mi se mai para atit de ciudata nevoia mea de a intelege (it felt like in that funny dialogue called Menon sau ca in ultimul episod din House - depinde who's familiar with what)...

Dar despre lucrurile astea, cind ma intorc de la munte. Acum ma duc sa-mi plicitesc inca o data certitudinile dresate with a reasonable dose of freedom (lol).

Lovely day

2009-09-30T19:41:00.005+03:00

De cind am inceput sa intrebuintez bicicleta, constat ca mi se tot desprind bucatzi din plamini (probabil imbibate in tutun)... astazi m-a apucat o criza de tuse (in stilul mosului din Heartbreakers, "hoah... hiiih, cruuuh, blooh!") la un eveniment serios (sic!), la care nu trebuia sa ma apuce nici macar stranutul... Ghinion. Ar trebui sa ma las totusi de fumat -brusc si fara regrete. Mi s-a dat un ultimatum de 6 luni, dar eu pufai mai rau ca o locomotiva peste tot (mai putin pe bicicleta, unde abia mai respir, nu am oxigen etc.). Deci mai am 6 luni! Scena horror de astazi a fost completata de alte citeva semnale ca i was the only one really touched by the smoking fever... citeva priviri semnificative gen "tu ai facut asa? tu? oa..." s-au indreptat rapid spre mine din mai multe colturi ale salii... semn rau! Se pare ca am ajuns ultimul exemplar decrepit din toata facultatea (de oameni seriosi) care nu a renuntat la fumat si care nu si-a dat seama ca fumatul este doar o 'pasa adolescentina', spre deosebire de mincare, which is an enjoyable sin (ca sa citez un clasic in viata care astazi s-a indopat cu o tava de piscoturi). Si totusi, mai mult de rusine cred, am aprins prima tigara pe ziua de azi abia cind am intrat in casa si m-am napustit (la propriu) asupra pachetului de kent mentolat de pe masa din bucatarie. Scotind rotocoale satisfacute din plaminii mei tusinici, afumati etc. am ajuns la o concluzie importanta... cind oamenii vor sa para prea sanatosi, tusea tabagica (a unora) poate fi foarte enervanta... eh! si totusi...hoah... hiiih, cruuuh, blooh... we are all mortals (chiar si in facultatea aia aseptica).

wittgenstein (again), tegan & sara, and where does the good go

2009-09-26T00:20:00.006+03:00

...it's love that leaves and breaks
the seal of always thinking you would be
real happy and healthy strong and calm
where does the good go
where does the good go...

Cam asta zice, intre altele, si wittgenstein (on love), dar mai povestesc miine...

Later edit: Revin (dupa citeva ore de somn de care chiar aveam nevoie). Nu stiu prea bine cum sa incep povestea asta filosofica... poate ar fi o idee sa incerc sa o privesc mai putin abstract etc. si sa o iau cu inceputul, adica cu personajul 42. despre care a fost vorba aici, aici, aici, aici si in multe alte locuri pe acest blog. Cu personajul acesta am inceput de fapt sa ma gindesc, fara stiu nici eu prea bine in ce fel, la natura iubirii, rostul ei, legatura ei cu alte lucruri s.a.m.d. Sa nu ne speriem insa, nu voi scrie vreun banchet, phaidon sau lysis... nu. Sa spunem doar ca o data cu aparitia personajului 42. au aparut primele intrebari, cum ar fi: daca iubirea este in principiu un sentiment, daca avem first person authority cu privire la ea (ca sentiment sau ca altceva) - ce zicea vlad intr-un comentariu - daca chestia asta de cunoastere chiar e relevanta sau nu pentru locul pe care il dam iubirii in viata noastra...

Experienta cu personajul 42. a fost indelungata si trista... nu prea m-a ajutat sa imi lamuresc intrebarile, ba dimpotriva, am avut impresia ca totul devine din ce in ce mai confuz. In mintea mea se ciocneau doua imagini diferite si fiecare incarcata cu o anumita miza, la fel, diferita: imaginea loialitatii (iov like) si imaginea unei stari interioare temporare si intense, gen imaginea aceea din "fructele pamintului" de gide ("sa iubesti fara sa iti pese daca e bine sau rau; nathanael, te voi invata ce e fervoarea"). Acum imi dau seama ca asta era o distinctie simplista... nici loialitatea si nici 'fervoarea' nu dau nici insumat, nici inmultit, nicicum de fapt, ceea ce ar trebui sa dea. De curind, insa, am trecut printr-o alta experienta despre care nu am putut sa scriu nimic pina acum... poate pentru ca nici ea nu a facut altceva decit sa-mi adinceasca nedumeririle... am inceput sa ma gindesc ca discutia despre 'first person authority' in chestiuni de felul iubirii poate fi relavanta in anumite cazuri, cum ar fi cel in care cineva spune 'nu stiu ce simt' sau 'am incurcat sentimentele; am crezut ca e vorba despre iubire, dar era vorba despre altceva". In asemenea cazuri, se pare ca autoritatea persoanei I este limitata (si asta arata cit de diferit e felul cum intelegem subiectiv iubirea, fata de cum intelegem subiectiv durerea, de pilda; acolo rareori spunem "nu stiu daca ma doare maseaua; credeam ca ma doare, dar de fapt nu e asa"). De aici pare sa decurga ca felul in care intelegem subiectiv iubirea e very shaky asa... nu prea avem un acces introspectiv clar la ea...

Asa, imaginea din mintea mea s-a complicat... insa nu am abandonat. Am ajuns la wittgenstein (ca intotdeauna)... care spune ca iubirea ar trebui sa aiba o dimensiune obiectiva sau transsubiectiva - dincolo de intelegerea sau confuziile noastre subiective privitoare la ea; loialitatea nu este insa o imagine potrivita pentru aspectul asta... ma gindesc la cazul acelor oameni care ajung sa petreaca multi ani impreuna (pentru ca asa si-au promis), dar sfirsesc prin a se uri pur si simplu... Asa se face ca in mintea mea a aparut o alta imagine... nu stiu cit e de ok, dar cam aici am ajuns in momentul asta. Totul pare sa fie o chestiune de intelegere, dar in alt sens decit in chestiunea cu 'first person authority'. Metafora care imi vine in minte este aceea a aproprierii de un obiect... cu cit esti mai departe de al cu atit acel obiect pare sa corespunda mai bine asteptarilor tale; de exemplu, mie nu imi plac merele buboase; dar, vazute de departe, chiar si merele buboase mi se par bune... de departe, lucrurile par sa se conformeze mai usor asteptarilor noastre. Si uneori (daca nu de cele mai multe ori) a te indragosti e o chestie egoista... in functie de asemenea asteptari "de la distanta". Well, asa am ajuns la chestia din Criminal Minds... "daca i-am cunoaste suficient de bine pe cei din jur, nu i-am idolatriza, dar nici nu i-am uri"... locul iubirii in viata noastra pare sa fie undeva intre a idolatriza de la distanta (ceea ce numim adesea indragostire) si a uri/rani de foarte aproape (ceea ce numim adesea marriage, sau relationships). And where does the good go?

Dupa mine, oamenii isi fac rau cel mai adesea nu pentru ca nu sunt siguri de ceea ce simt, ci pentru ca nu stiu sa acopere acest 'in between' (de la iluzie, proiectii etc. la nepasare) dintre ei si cei din jurul lor. (Gindul e inca destul de neclar... i still have to work on it).

Cind Moby Dick era o inchipuire (cum trebuia scris acest post)

2009-09-24T16:08:00.010+03:00

Da... am fost la mare; am vazut pescari care isi intindeau fringhiile pe plaja... am observat parimele lor unse cu motorina lasate in larg si vintul chiar mi s-a parut izbitor... dar lucrurile astea sunt doar decoruri. Spre sud nu m-am plimbat de fapt singura, desi (poate) undeva in mintea mea asa imi inchipuiam... ma gindeam ca sub mine, sub nisipul acela ud, o balena uriasa isi intindea falcile si astepta... ma vedeam ca un marinar hirsiit, cu miinile butucanoase si reumatice, luptindu-se cu balena si rapunind-o intr-o balta singeroasa...

La un moment dat tu m-ai luat de mina; de mina mea, foarte diferita pina la urma de ciotul unui marinar. In gindul pe care nu ti l-am spus atunci, inca mai ucideam balena... insa nu mi-o mai doream ca trofeu. Superioaritatea mea distanta... cit de ridicola trebuie sa fi fost. Abia atunci am inceput sa numar... 7, 8, nu, 9 ani... ce ciudat; eu imaginindu-mi ca vinez balene pe mari pustii si tu acolo... ca si cum eu as fi avut de fapt 20 de ani, iar tu... 30. Parinti, scoala, teribilisme... asta nu mai e demult povestea mea; si totusi, undeva in spatele gindurilor mele, incepusem sa tremur... eu nu m-am maturizat pina acum, doar s-au adunat lucruri in mine - asa, pentru ca timpul trece chiar si peste oameni ca mine... carora li se pare ca nu ii mai poate surprinde nimic... Si noaptea aceea pe plaja, fara sa inchidem un ochi, your feet keeping mine on the ground... povestile mele despre oameni, bunatate, resentiment... and your feet keeping me... remember? Aceasta este istoria acelui moby dick inchipuit; la care orice capitan de pescador viseaza din cind in cind... uneori crezi ca l-ai ucis; dar nu e asa...

Cind Moby Dick era o inchipuire

2009-09-21T21:21:00.003+03:00

Nisipul se racise. Sub citeva scoici, urmele unei veri incheiate... Acea briza de vara era acum un vint negru... uscat si fierbinte in ochii mei durerosi, ca o cimpie din Baragan. Daca ai putea crede ca dincolo de mare exista ceva, e adesea posibil sa te inseli. Am vazut citeva parime sub care ar fi trebuit sa zaca navoadele pescarilor... roase de sare, ruginite de solzii pestilor, rasfirate de valuri; parimele, unse cu motorina sa nu putrezeasca, erau strimbe si semanau cu niste picioare asimetrice de barza... dincolo de ele, nimic.
Nu m-am descaltat; am pasit pe plaja fara ginduri si fara senzatii... am mers tot mai departe, spre sud incercind sa vad unde s-ar termina plasele impletite... chiar am vegheat pina spre dimineata, dar nimeni nu a mai impins barcile alea pescaresti catre ele. Fringhiile aruncate la intimplare pe mal imi aratau ca parimele ramasesera goale...

Si am fost la mare

2009-09-20T22:48:00.002+03:00

seminar wittgenstein la cort

2009-09-17T23:22:00.003+03:00

Pentru ca in ultimul timp am un exces de serotonina in creier, am inceput sa scriu o multime de bazaconii; nu o sa ma dezmint nici de data asta, asa ca voi trece in revista 'bilele albe ale acestei saptamini':

a) am terminat marele articol despre filosofia analitica (ura!); asta inseamna ca nu o sa mai gindesc la chestii serioase o buna bucata de timp de acum inainte;

b) am pus la cale de un filmuletz despre gay people (lucky me, eu sunt cu treburile de 'management', deci nu o sa fac mare lucru nici aici);

c) ma mut pentru doua zile la cort;

d) dat fiind ca o sa ploua, cortul va include un seminar wittgenstein ad-hoc... dar nu stiu ce carte sa iau cu mine (mi s-a zis ca oricare...); as avea de ales intre: tractatus, cercetari filosofice, caietul albastru, remarks on color, zettel sau conversatii despre psihologie; cred ca o aleg pe ultima, e mai adecvata pentru statul la cort cu o sticla de vin in mina;

e) voi reusi sa vad marea anul asta, desi dupa cum se anunta prognozele nu o voi incerca decit cu degetul... asta e.

f) am mers cu bicicleta, 3 zile din 7, good progress;

g) am fost cu masina la revizie, deci e apta de drum;

h) am convins copil(ot) sa invete la fonologie (brrr...) pina miine, to spare my ears in the mighty tent this weekend;

i) iar copilot 2 va lasa elevii cu ochii in... ploaie la ultimele doua ore, sa nu ajungem noaptea pe plaja si sa nu mai vedem sa ne montam the mighty tent;

j) am incarcat aparatul de fotografiat pentru nori gri si mare neagra;

k) in concluzie, totul e pregatit... so let it rain, let it rain, let it rain...

cuvinte incrucisate

2009-09-17T10:38:00.003+03:00

azi dimineata am gasit un mail curios in casutza de la yahoo... "buna ziua, eu sunt X si impreuna cu prietena mea va citim blogul", bla, bla... "am vazut ca va intereseaza chestiunile spirituale (sic!)"... am vrea sa va oferim (aici citez aproximativ) un curs de gnosticism si nu stiu ce spiritualitate (nu mai tin minte, am sters mailul).

acum as putea sa comentez ca in capul unor oameni e o mare varza; in fond, poti avea un discurs rational, agnostic (na!) si filosofic despre lucruri ca: iubire, salvare, dumnezeu etc. fara a deveni un guru spiritual sau un wannabe-guru-spiritual care se hraneste cu toate misticismele oferite de piata... dar nu am sa comentez asa (mai mult decit am facut-o pina aici). lucrul la care am ramas oarecum si care mi-a atras atentia este ca, pina la urma, e destul de greu sa iti dai seama cum se explica invazia asta "solutii practice" pe care le gasesti peste tot, prin tot felul de carti "initiatice", de intelepciune de consum si whatever. totul pare sa se amestece, but... de curind am gasit o carte foarte interesanta (desi putin out of date, 1902, asta e) a lui William James, Varieties of Religious Experience - un fel de tipologie sau cartografiere psihologica a diferitelor forme de experiente religioase... well, aici am putea gasi un soi de raspuns. admitind ca si cele mai 'de consum' forme de experiente religioase sut totusi relevante, putem da peste o explicatie curioasa, dar interesanta a raspindirii lor atit de masive: asemeni doamnei Eddy din cartea lui James (care credea ca lumea e un paradis si binele umple cu lumina sa sufletele tuturor), oamenii au nevoie sa fie in general optimisti; au nevoie sa creada in succesul lor chiar si atunci cind e vorba de chestii precum mintuire, after-life etc. - pentru confortul lor psihic, raul trebuie sa fie doar un epifenomen. or, aceasta forma de optimism metafizic, furnizat (e adevarat) de multa maculatura este de fapt unul dintre tipurile primare ale experientei religioase ca experienta mentala... good point, professor James!