Cuvinte ce vor sa se faca auzite

Ciudat.....

2014-08-17T20:26:00.001+03:00

Stii... toti sunt acolo... unde sunt eu?! Sunt prezenta cu trupul.... absenta cu gandul... ce sa fac?

Ai pus stapanire pe mine... unde esti tu, acolo e si gandul meu... gandul meu e acolo cu tine, e acolo langa tine, dar fara sa iti dai seama cand esti pe punctul de a pica voi fi eu cu gandul la tine... Ciudat... de ce? De ce tu? De ce noi? De ce eu? De ce te iubesc? Sunt intrebari pe care mi le pun in fiecare zi, noapte, minut, secunda.... Dar stii ce e cel mai ciudat? Ca tu stii ca cineva te iubeste indiferent de dorinta ta, indiferent de ceea ce faci, cineva e acolo si te iubeste... Ce pot sa fac eu? Nu pot renunta asa usor... vreau sa fiu doar cu tine, cu gandul, cu trupul, cu absolut tot ce tine de noi... Te iubesc... si e ciudat...

Nostalgie la pachet

2013-03-20T15:16:00.000+02:00

Cateodata mi se pare ca sunt prea multi, dar se mai triaza singuri, nu am destula energie si resurse pentru toti, unora le simt lipsa mai mult si altora mai putin, dar sunt acolo in sufletul meu...

Simt oarecum ca s-a umplut pana la refuz, desi nu resping pe nimeni, mi se pare ca e greu sa mai gasesc un loc cuiva, probabil ar trebui sa fiu mai atenta la persoanele cu adevarat speciale.

Insa exista cativa si ei destul de multi, care-mi stau in adancul sufletului si presimt ca acolo vor ramane si nu pentru ca ne leaga o viata impreuna de cand eram copii, ci pentru ca ei sunt oamenii speciali din viata mea. Lor nu le pot refuza nimic. Cu ei pot sa fiu mai mult decat "eu". Ne cunoastem atat de bine incat cu greu mai pot exista surpize si chiar daca a disparut misterul suntem o sursa inepuizabila de noi descoperirii. Cineva imi spunea "cand vorbesti despre ei ti se lumineaza fata", cum sa nu fie asa cand niste oameni ti-s asa de dragi?! Suntem multi si imprastiati, niciodata nu ne vom aduna toti la un eveniment, uneori trec si ani si nu ne vedem, dar sunt cel mai aproape de inima mea. Pentru noi nu exista timp, ocazii, momente deosebite, la noi totul e special indiferent ca e un gand, o vorba, o intalnire. Niciodata nu stam destul impreuna, nu ne plictisim, nu incetam sa visam sau sa ne facem planuri.

Fara ei nu as fi intreaga, fara ei n-as fi eu, fara ei nu as fi invatat tot ce stiu, fara ei viata mea ar fi extrem de saraca si plictisitoare, fara ei probabil ca m-as framanta cu multe pe care sa n-am cui le spune. Ei sunt o parte din mine, incontestabila si cine a vrut sa ma accepte a trebuit sa o faca la pachet, cu ei cu tot, dar nimeni nu a facut-o altfel decat din placere pentru ca ei sunt oameni simpli si speciali in viata mea!

Realitatea din spatel durerii

2013-03-18T12:58:00.001+02:00

Cand pierdem iubirea avem impresia ca totul se prabuseste pe noi. Ne simtim pierduti, dezorientati, goi... Plangem de dor si ne plangem de mila! Doare, asta e adevarul! Avem impresia ca nu vom mai iubi niciodata la fel de mult sau chiar deloc, ca nu mai gasim ceva la fel de bun...
Dar gresim! E nevoie de timp, de vindecare. E nevoie de lacrimi ca sa vina zambete. E nevoie de rabdare!
Si dupa ce trecem de toate astea, ne dam seama ca ne indragostim iar. Mai mult, mai tare ca data trecuta. Ajungem sa iubim mai puternic, mai pasional, mai intens. Gasim ceva mai bun, gasim o persoana care ne iubeste si ne apreciaza asa cum meritam si atunci ne dam seama ca acea despartire nu si-a meritat lacrimile, pentru ca de fapt a fost un lucru bun. Acea persoana nu ne era destinata, nu era ceeea ce aveam nevoie!

Iubesti cu adevarat?

2012-08-19T00:52:00.002+03:00

Palmele ti-au transpirat, inima iti bate puternic si respiratia ti s-a oprit? Nu e dragoste, e placere...
Nu poti sa-ti dezlipesti ochii si mainile de pe cel drag? Nu e dragoste, e dorinta....
Il doresti pentru ca stii ca este acolo? Nu e dragoste, e singuratate...
Esti acolo pentru ca el vrea sa fi? Nu e dragoste, e loialitate...
Ii asculti confesiunile deoarece nu vrei sa il ranesti? Nu e dragoste, e mila...
Esti acolo pentru ca te saruta si te tine de mana? Nu e dragoste, esti de neincredere...
Esti impreuna cu el doar pentru ca privirea lui te face sa tresari un pic? Nu e dragoste, e infatuare...
Ii ierti greselile pentru ca ti la el? Nu e dragoste, e prietenie...
Ii spui ca e prezent in gandurile tale toata ziua? Nu e dragoste, e minciuna...
Esti dispusa sa dai lucrurile tale preferate pentru ca el sa se simta bine? Nu e dragoste, e caritate...

Inima ta e plina de durere atunci cand el este trist? Atunci e dragoste!
Ii accepti greselile pentru ca ele fac parte din felul lui de a fi? Atunci e dragoste!
Plangi pentru durerea lui chiar daca el e puternic? Atunci e dragoste!
Ochii lui iti vad adevarata inima si iti ating sufletul asa de adanc incat te doare? Atunci e dragoste!

Acum daca dragostea e dureroasa si ne tortureaza, oare de ce iubim? De ce dragoste este tot ce cautam in viata? Aceasta durere, aceasta tortura? De ce? Pentru ca e ... dragoste!
Se intampla sa gasesti iubire in locuri simple si ciudate, sa treci fara sa stii pe langa ea... Poti s-o gasesti in locuri neumblate, departe sau poate chiar in fata ta. Iubirea nu-i la nesfarsit si totusi capat nu-i gasesti? E ca un labirint, in care alergi fara rost, un camp imens pe care toata viata ratacesti si cauti un adapost. Ai vrut iubire sa gasesti departe-n zari nemarginite, ai fost un orb, ea s-a aflat in palma ta mereu, in aripile fluturului, de vandul aprig zdrentuite si chiar in culorile infinitului curcubeu.
Iubire... iubire poti gasi si-n a sufletului tau armura rece, in fulgii de zapada ce-ti cad pe chip neincetat, in iarna grea, in fiecare clipa ce spre eternitate trece si visele pe care-n urma le-ai lasat...
Daca albastrul cer ti-a asezat iubire pe pleoapele ichise si obosit ai adormit sperand sa poti visa, trezeste-te, caci zadarnic o cauti printre ale tale vise, dechide ochii si o vei vedea....

A trecut ceva timp...

2012-08-16T18:03:00.000+03:00

Probabil va era sau nu dor de mine oricum nu ma intereaseaza asta, ideea e ca ar fi cazut sa revin cu ganduri noi sau vechi... niciodata nu se stie...
Azi mam trezit cu un strop de inspiratie, sper sa se acumuleze cat de mult sa pot scrie ceva frumos...

Iubirea adevarata...

2012-04-26T13:17:00.000+03:00

Ma intreb cati dintre noi au avut sansa unei iubiri adevarate? Cati dintre noi au avut curajul sa iubeasca cu adevarat pe cineva, fara sa se mai gandeasca la alte aspecte? Oare cati au curajul sa iubeasca de dragul de a iubi?
Oare cati dintre noi au curajul sa treaca peste orice prejudecata, orice regula sociala sau materiala, sa treaca peste ratiune si sa iubeasca omul de langa el asa cum este?
Iubirea este acea amintire placuta care iti ramane pentru intreaga viata... E singurul lucru frumos din viata asta si chiar daca vei ajunge sa suferi, vei fi fericit ca ai avut ocazia sa iubesti. Vei fi fericit ca pentru o clipa era totul pentru tine. Faceai totul in numele ei, ai fi mutat si muntii din loc doar de dragul iubirii...
Din pacate in zilele noastre iubirea a ajuns o arma in mainile unora si o victima in mainile altora. Iubirea este perceputa ca un mijloc, ca un scop, ca un interes... Este adeseori confundata cu ideea de atractie fizica, cu ideea de indragosteala copilareasca sau mai grav cu ideea de sex. In ziua de azi iubirea este orice numai ce trebuie sa fie nu mai e... Omul a transformat iubirea din sentiment in obiect si a gresit. A incercat sa o schimbe pe placul lui si a gresit pentru ca nu o poti schimba, iar cand nu mai esti demn de ea o pierzi ca un parfum ce nu persista. Iubirea e mereu acolo, dar precum credinta, cand te indepartezi de ea, cand nu mai crezi in ea nu o mai poti simti si din cauza asta te vezi izolat, te vezi singur...
Deschide ochii si mai ales deschide-ti sufletul sa o poti primi din nou si ai curaj... Va veni la tine daca vede ca tu iti doresti asta!
Iubirea nu are nimic de a face cu sexul cu atractia fizica, cu banii... iubirea ramane intotdeauna cu tine si iti va incalzi sufletul si te va insoti atunci cand vei fi singur si ori de cate ori vei fi trist ea va fi acolo pentru tine...
Tot ce ne dorim e sa iubi si sa fim iubiti sincer, neconditionat si poate pentru totdeauna.
Chiar daca suferim, chiar daca am iubit si sufletul ne este sfasiat de durere, nu trebuie sa ne pierdem speranta.... dragostea va revenii trebuie doar sa ii dam voie, sa gasim omul care sa impartaseasca cu noi acea iubire.... si va veni din nou mai frumoasa, mai matura, mai calda....

Ce inseamna sa iubesti?

2012-04-23T13:12:00.000+03:00

Un lucru este cert: fiecare iubeste in felul lui si pentru ca suntem unici nu exista doua iubiri identice. E posibil ca dupa o relatie esuata sa cautam in urmatoarea ceea ce nu am avut in prima sau paradoxal sa cautam o persoana "identica" cu cea pe care am pierdut-o....
Iubirea nu are limite, nu are reguli sau retete demne de urmat...
Iubirea nu se masoara in minute, zile, luni sau ani... Iubirea se simte si ceea ce simtim nu putem exprima in cuvinte...
Multi spun ca timpul le aranjeaza pe toate... timpul ne face sa ne vindecam si sa iubim sanatos, fara bube sau tumori in comportament... Nu sunt de acord in totalitate... cred doar ca timpul ne maturizeaza si ne face sa gandim mai mult decat simtim, ne face capabili sa ne protejam sufletul cu puterea mintii....
A te complace intr-o situatie de care esti constient ca nu duce la ceva bun, a spera la nesfarsit ca vei obtine ceea ce credeai, inconstient, ca ai deja, inseamna de fapt a merge lagat la ochi pe un drum pe care il cunosti foarte bine si stii ca nu ai cum sa te impiedici, pana cand cineva, invizibil parca, iti muta obiectele si te trezesti cazut la pamant in total necunoscut si atunci poate ca ai nevoie de o mana salvatoare care sa te ghideze.
Cam asa cred eu ca e si cu dragostea , dragostea adevarata care se simte, nu se spune, se construieste, nu se fura, se castiga, nu se cumpara, se dizolva, nu se pierde.....

Fii nebunia mea...

2012-03-22T23:50:00.000+02:00

Ce-ar fi sa ma iubesti? Sa ma duci in univers ... sa navigam pe o stea ... si sa-mi spui ca sunt iubirea ta ... Sa-mi spui ca sunt singura fata pe care ai putut s-o iubesti atat?... Hai sa navigam pe curcubeu ... sa traim fiecare culoare a lui si sa ne iubim la soare.... sa luam meteoritu si sa cadem in mare... sa navigam pe ocean... sa ne plimbam pe valuri... sa ne sarutam sub apa... sa visam la noi doi cum vom sta la batranete povestindu-le nepotilor cat ne iubim... de ce nu ma duci in infinit?? Sa ne iubim in nori si sa visam cum ne tavalim in aer... sa-ti sarut gatul... si buzele ce ard alaturi de mine... vreau sa fi lumea mea iar eu universul tau... hai sa fim noi...cei doi copii ce se iubesc mereu.... sa ne certam unul pe altul cand gresim si sa ne impacam facandu-ne sa ne pierdem pe iarba verde.... iubindu-ne in ploaie si in soare...

Cand se cutremura pamantul noi sa ne strangem in brate si sa ne juram iubire... sa-mi uit dragostea la tine si sa mi pierd mintea fara tine... uite cum ma privesti... nu sti... dar ma ranesti... cu vorbele tale reci... ce-mi ajung pana in cele mai ascunse si pierdute locuri din inima mea impietrita...daca as putea sa te i-au de mana cand toata lumea se uita la tine... si sa-ti spun ce simt pentru tine...sa ti spun ca vreau sa fiu cu tine in toate anotimpurile de azi inainte...sa-ti spun ca nu vreau sa irosesc nicio clipa fara tine...vreau sa ma trezesc cu tine..sa traiesc cu tine...sa beau cu tine... sa zambesc cu tine...sa nu pot trai fara tine...fara mangaierea ta...fara sarutul tau... fara parul tau...fara respiratia ta...fara offul ce-l simt cand ne dam drumul mainilor...vreau sa fi sangele meu...sa pot sa ma pierd in fumul de tigara mereu cu tine... vreau sa fi acea inghititura de vin dupa o lunga calatorie in desert...vreau sa fi in sangele meu...sa fi drogul meu...sa vreau sa mi intri mereu in vene.... sa nu lipsesti niciodata...si cand pleci..sa ma omori… sa stam intinsi pe o petala si sa ne pierdem hainele in vant...fii iubirea mea!fii tot ce vreau eu...si o sa fiu ce vrei tu!

Ti se intampla si tie?!

2012-03-15T08:30:00.000+02:00

Uneori gresim, ne lasam purtati de cuvinte si pierdem .... Uitam sa gandim de doua ori inainte sa luam o decizie .... Avem mereu grija sa nu-i mintim pe cei din jurul nostru, insa ne mintim pe noi insine .... Tindem sa credem ca lucrurile sunt simple, ca orice vis poate devenii realitate in cazul in care credem in el, ca putem scoate si introduce in povestea vietii noastre ce personaje ne dorim...
Vrem sa credem ca e usor sa fi fericit, sa uiti de probleme, ca soarta ti-o croiesti dupa cum vrei ... Incercam sa repetam un lucru de mai multe ori cu voce tare crezand ca asa aluneca in credibil... Si poate anumite trucuri in anumite circumstante, insa cand vine vorba de dragoste n-ai nici o sansa. In suflet iti intra cu adevarat doar cel ce vrea sa te cunoasca si din prisma defectelor, cel caruia nu ii pasa daca esti sau nu aranjata cand ii e dor de tine, cel care nu te suna numai cand are nevoie de tine, cel care nu te uita cand iese cu prietenii si multe alte detalii mici...

Crede-ma ca e tragic sa nu ai incrredere in ceilalti, dar cum e cand nu ai incredere nici macar in tine?

E posibil ...

2011-09-26T22:08:00.000+03:00

E posibil sa te indragostesti a doua oara ? Dar si de aceeasi persoana.... E ciuadat, dar e adevarat! Mie personal mi s-a intamplat. Ma simt mai puternica...chiar de neatins. M-ai vrajit de cand m-ai atins si inca nu eram atat de constienta de sentimente. Nu te suportam pentru ca ma gandeam ca nu esti de mine... ma-i sarutat si m-ai agitat si mai mult, te uram pentru ce ma faceai sa simt pana cand mi-am dat seama ce vroiam de fapt....

Erai baiatul meu, chiar si tu zici ca eu "te-am ales". Poate ca ai dreptate, eu te-am ales, iar tu ai acceptat, tu mai invatat tot ce stiu, tu mi-ai aratat cum e sa traiesti in adevaratul sens al cuvantului... Tu ti-ai lasat amprenta pe pielea mea si ai tatuat numele tau peste inima mea...

Vreau sa fie mereu asa cum e acum...vreau sa te mai strambi la mine ca un copil, sa ma saruti pe frunte ca un protector, sa imi zambesti inocent, sa ma iei de mana si sa nu imi dai drum pana nu iti zic eu, vreau sa imi spui cand iti e dor de mine si sa ma atentionezi cand te gandesti la mine, vreau sa ma trezesti noaptea cu un telefon si sa imi spui ca nu poti dormii si vrei ca eu sa iti tin companie, vreau ca tu sa ai grija de mine cand sunt bolnava si eu sa iti aduc pastila cand te doare capul. Vreau sa ma strangi in brate in noptile cu furtuna si sa imi soptesti la ureche "stai linistita... sunt langa tine." , vreau sa ne uitam in oglinda aia imensa si sa ne certam ca nu avem loc, vreau sa plec cu tine fara sa stiu unde, vreau sa pleci furios si sa te intorci dintr-o data si sa ma saruti nervos, vreau sa dansam chiar daca mai mult ne incurcam, vreau sa ne urcam pe cel mai inalt bloc si sa numaram stelele noaptea iar eu sa inventez povesti despre Luna, vreau sa nu ma lasi de capul meu, vreau sa ma duci intr-o vara pe un camp plin cu floarea-soarelui, vreau sa iti aud rasul iarna cand iesim afara iar mie mi se inroseste nasul iar tu te amuzi teribil de lucrul asta, vreau sa numaram fulgii care ne cad pe nas, vreau sa stam in mijlocul intersectiei si sa ne sarutam, vreau sa imi oferi flori de gheata iarna, un ghiocel primavara, o floarea-soarelui vara si o frunza rumena toamna. Vreau sa ne uimim neincetat si sa ne indragostim in fiecare zii.... dar mai vreau sa vrei si tu.

Nu am crezut vreodata ca o sa ma faci sa imi doresc si sa simt atatea.... dar de fapt rezultatul acestora esti tu "mi-am ales omul" ca sa spun ca tine...

Ani de liceu...

2011-07-24T22:01:00.001+03:00

Se spune că cei mai frumosi ani din viața unui om sunt cei petrecuți în liceu și dacă tot sunt numiți cei mai frumoși ani trebuie trăiși din plin. Însă pentru a-i trăi din plin trebuie să învățăm să vorbim limba liceului....

  În acești patru ani, liceul devine locul unde îți începi aventura numită adolescență... locul unde trăiești prima iubire, prima deziluzie, perioada prieteniilor adevărate și a proiectelor importante. Locul unde fuga de la ore devine cel mai "cool" lucru de făcut, locul în care încet-încet fără să observi îți formezi personalitatea, în care pe lângă multele materii ai posibilitatea să faci nebunii la care probabil nu te-ai gândit vreodată. Anii de liceu nu se compară cu nimic în lumea asta.... Sunt atâtea lucruri interesante ce se petrec in acești cei patru pereți ai clasei, incât nu îți mai vine să pleci de acolo.... Păcat că totul e trecător în lume și păcat că totul va rămâne la un moment dat doar o amintire plăcută.... O amintire care poate peste câțiva ani, timpul nu ne va mai permite să rememorăm clipele trăite alături de încă 29 de oameni și poate chiar să o regretăm.
  Spun asta pentru că, parcă mai ieri eram în clasa a IX-a și îmi imaginam că în acesti patru ani nu voi face altceva decât mă voi distra și voi învăța. Dar au fost mult mai multe... fuga de la ore, acele multe viroze respiratorii, prea cunoscuta foame, prea râvnitul covrig de la chioșc, zgomotele dese de caiete scăpate pe jos în timpul lucrărilor, orele când eram somnoroși, când toți colegii ne plictiseau și când profesorii chiar nu înțelegeau că avem nevoie de o pauză de 50 de minute, vestitele porecle atribuite profesorilor și colegilor, lucrările când parcă apărea câte o strălucire în foaia colegului din față, conflictele cu profesorii și colegii, "furatul" temelor, lacrimile vărsate pentru media de la biologie din cauza colegei ce nu știe să copieze, planurile de weekend, bătăile cu cretă, recreația prelungită mereu cu încă 5-10 minute, vestita scuză că era aglomerat la chioșc, apariția fulgerătoare și inconfundabilă a profei de franceză, râsetele si șușotelile din timpul orelor, toate urmate de invitația profesorilor la tablă și multe alte peripeții.
  Anii de liceu ne oferă momentul și locul ideal unde putem să dăm frâu liber fanteziilor, putem să ne revoltăm căci de ce să nu recunoaștem, devenim cu toții aliații unui joc superb al legendei... O legendă ce îmbină tragedii, regrete, certuri, împăcări, iubiri, aplaude, culori și sentimente. Și de ce să nu ne bucurăm de toate astea? Trebuie sa lăsăm ceva în urmă, gen: formule scrijelite pe bănci, un 2 prin catalog ce tine strâns de mână o absență și câțiva nervi profesorilor.
  Anii de liceu... chiar sunt cei mai frumoși ani din viața noastră....

Atac la barfa!

2011-06-17T11:22:00.000+03:00

Aseara am răbufnit... sper că scriind aici mă descărc așa de mult încât să mă liniștesc. Le-am spus oamenilor în față ce am pe suflet și ce cred despre ei și i-am șocat. Eu, cea care încerc să împac pe toată lumea și să nu supăr pe nimeni, le-am zis în față ce cred despre ei și le-am zis exact că mi se rupe! Și am strigat, am țipat și m-am isterizat pentru că nu-i mai suport langă mine cu figurile lor de oameni afectați...
Pentru mine, problemele mele și alor mei nu sunt subiecte pentru persoanele amatoare de bârfă ieftină, pe mine nu mă relaxează bârfele și nu ader la asemenea grupuri. Mi se face silă, oameni în vârstă și cu experiență de viață care îți spun în față "credeam că vorbesc cu tine ca și cu fata mea"! Vă înșelați, eu cu mama nici atât nu bârfesc, n-am nevoie să despic firul în patru cu viața nimănui și nici să ascult bârfele altora.
Îmi pare rău, oameni buni, dar nu am nici un respect pentru voi, exact așa cum am zis, pentru că nu ați demonstrat că sunteți demni de el.
Și nu, eu nu consider că bârfa înseamnă să spui ceva neadevărat despre o anumită persoană. Pentru mine, bârfa este să vorbesti pe cineva de rău pe la spate. Ceva ce nu ai curajul să îi spui omului în față, fie că e adevărat fie că nu, dar te duci și povestești pe la colțuri, aia e bârfă!
N-am să vă mai las să îmi otrăviți mie viața, oameni de nimic!
Acum aștept să faceți pe victimele că am îndrăznit să vă confrunt și v-am spus în față ce cred, măcar nu v-am bârfit!

Și totuși îmi lipsește ploaia....

2011-05-20T16:29:00.000+03:00

Mi-aș dori să nu înceapă iar să plouă, nu pentru că nu mi-ar plăcea ploaia, dar pentru simplul fapt că mă deprimă atât de mult....
Acum am un moment de ploaie, astea sunt momentele în care neuronii mei fac cele mai multe sinapse. Din pură întâmplare mi-a trecut prin gând că viața asta e tare ciudată, în sensul că îți dă și tu nu vrei, îți ia și tu-ți dorești...
Țin minte vacanțele de vară... mai tot timpul erau plictisitoare, de fapt erau al naibii de anoste... aceleași zile, aceleași lucruri, aceiași săptămână de concediu pentru ai mei ... și atunci mă plictiseam atât de tare încât îmi doream ca dimineața să mă trezesc cât mai târziu...
Eh... nu știu cum se făcea că după vacanța de vară venea anul școlar și la fel... aceleași zile, aceleași lucruri, aceleași persoane total insuportabile, aceleași vacanțe... și atunci se întâmpla ceva, parcă timpul și-a cumpărat o mătură mai tare și zbura mult mai repede, cum se întâmpla cum nu ... pe timpul anului școlar eram în alertă maximă. Mi se părea că nu am timp pentru absolut nimic. O fi fost din cauza programului meu - care altora cred că li se părea mai de grabă comod - sau așa li se întâmplă tuturor?
Acum am citit și eu ceva despre comprimarea timpului... cât de adevărat or fi toate astea?... și am ajuns la concluzia că mi-ar fi plăcut să trăiesc pe vremea lui ... Bonaparte! Cred că alții ar cere să-mi argumentez afirmația... eu doar o las așa... acolo m-a purtat imaginația, pe el l-am nimerit, fără argumente!
Chiar, de ce trebuie mereu să ne argumentăm spusele, faptele, gândurile? Mi se pare mai mult ca o cenzură... cred că anumite lucruri sunt făcute fără un scop anume... din pură dorință de a le face, fără argumente, fără retrospective...
Pun punct! Cred că am încercat prea mult să fac filozofie...

Nu mai plang!

2011-05-10T15:14:00.000+03:00

Se spune ca n-a murit nimeni din dragoste. Sau din lipsa ei. Eu nu cred asta. Cred ca durerea pe care ti-o da iubirea sau mai grav, lipsa ei, este una dintre cele mai insuportabile dureri posibile. Poti sa te anestezieze si sa te spintece pe bucatele, chiar si sa iti scoata inima din piept si tu sa nu simti nicio durere, dar oricate anestezii ai face, oricate medicamente ai lua, daca te doare sufletul, simti in fiecare bucatica din corp.
M-am trezit azi dimineata cu o durere acuta dupa ultima interventie. Era fizica, o simteam. Dar nici macar asta nu putea sa imi distraga atentia de la durerea ce o simteam in tot corpul. Ca un gol in tot trupul, cu furnicaturi pe sira spinarii si cu ace in calcaie. Ma durea sufletul. Am oftat si mi-am urmat ritualul de dimineata.
Mergeam cu ochelarii de soare la ochi ca sa nu mi se vada ochii inlacrimati. Nu ma gandeam la nimic si daca m-ar fi intrebat cineva de ce plang, n-as fi stiut sa ii spun de ce. Dar plangeam. Simteam o durere groznica undeva in tot corpul si credeam cu tarie ca am o mie de motive sa plang. Imi zaresc mobilul si vad ca are lumina aprinsa. Raspund surprinsa si vocea unui om care ma cunoaste foarte bine imi spune: tocmai am trecut pe langa tine, ai doua motive sa mergi cu ochelarii la ochi pe vremea asta: ori plangi, ori plangi cu adevarat!
Si m-a trosnit si mai tare plansul. "Nu mai plange scumpo, esti tot ce si-ar dori un barbat, esti tot ce imi doresc si eu si tu pierzi timpul cu toti prostii! E pacat de ochii aia sa ii inlacrimezi de fiecare data cand te enerveaza un prost."
Eu nu mai plang. Sufletul meu e in pauza. Are nevoie sa se incarce. Cu iubire probabil. Caci acum e plin cu sarcasm si cinism. Eu nu mai plang, pentru ca lacrimile sunt sarate si imi usuca tenul. Eu nu mai plang, pentru ca rimelul imi afecteaza ochii. Eu nu mai plang! Pentru ca nu mai am pentru cine...

Nimic nu poti face ...

2011-05-05T12:13:00.001+03:00

Cu un pas mai aproape de tot ce am visat vreodata, acum va graiesc voua, maini ale mele, sa scrieti o poveste a unui suflet care nu stia ca e viu pana nu de mult…

Soarele rasare pentru acest Pamant insa razele sale nu ma ating decat din lumea celor care nu graiesc… Nu am puterea sa mai spun nimic caci totul mi se pare gresit in ceea ce vad in jur…si totusi totul e atat de corect incat imi vine sa incerc sa vad daca pana si gravitatia si-a pastrat macabra reputatie de a strivi corpurile noastre...

Ma intreb acum pentru ce traiesc? Pana nu de mult simteam ca iubesc si ca nu pot lasa in urma ceea ce nu am terminat. Dar se pare ca lumea avea alte planuri pentru mine si mi-a aratat ca ea a terminat de mult ceea ce eu am lasat in suspensie… Unde mai pot privi ? Ma simt vie intr-o lume de morti… Ma simt vie printre fantome…din cand in cand vazand o licarire de viata intr-un trup, dar care dispare imediat ce a aparut. Ce mai inseamna acum pentru mine “a iubi” ? S-a schimbat complet tot… toata conceptia mea despre acest lucru care mai demult nu credeam ca va disparea…si uite ca totusi a disparut. Acum “a iubi” pentru mine are un nou sens, greu de inteles la inceput… dar care imi spune “nu te speria…prinde curaj si fa pasul!”

Doar ma gandesc…ca nu mai pot gandi. Doar visez…ca nu mai pot visa. DOAR privesc…spre ceea ce nu mai vad. Nu mai pot cuvintele sa exprime prin ce trec. Sunt rupta in 2000 de bucati…si inca 7 le invaluie pe celelalte… Curand a 8-a se va desprinde din neant si se va alatura lor… impovarandu-mi spatele cu inca un ciclu ramas aici… Vorbit-am limbi multe, pasit-am in varii locuri…dar in nici unul nu am fost mai aproape de mine asa cum sunt acum. Ajung intr-un final sa pot sopti cateva cuvinte propriei mele fiinte… si ii spun “nu te speria… prinde curaj si fa pasul!”…

Numele meu candva a fost altul… Dar el nu ma numea pe mine ci eu pe el. Cuvantul era putere si puterea era in el, sunet pur si de nepatat… Lumina il umplea, Divinul il tinea in viata… Iar eu cu timpul l-am ingropat acolo unde nici o raza de Intuneric sa nu-l poata ajunge. Cand timpul va veni, il vei vedea din nou si vei auzi puterea ce vibreaza din el. Nu a fost scris niciodata in cuvinte umane, pentru ca nu exista litera care sa-I poata cuprinde energia. Precum Numele Divin a fost grait candva si acum uitat, asa si numele noastre au fost candva graite si uitate acum. Nu cauta… fi acolo si-l vei vedea. Nu dispera… fi acolo si-l vei simti. Nu te speria… prinde curaj si fa pasul ! Fara curaj nu poti gasi cheia ce te tine legat, fara curaj nu te poti elibera de temnita trupului, fara curaj nu poti vedea mai mult decat ce ochii iti arata. Renunta la ochi si priveste cu inima, cu sufletul ! Uita-te la cele ce doar noi le putem vedea, atunci cand am scapat din inchisoarea in care stam de milenii… Nu ezita. Nu mai astepta. Acum e momentul !...

Cand o femeie renaste

2011-04-03T23:07:00.000+03:00

Dragostea e oarba! De acord... Te-a izbit la pamant, te-a taiat in bucatele si si-a mai sters si picioarele de ele! Simti ca durerea te copleseste, inima iti sangereaza, pieptul iti este amortit. Cazi la pat si nu ai vrea sa te ridici. Iei pastile sa dormi ca somnul sa-ti anestezieze suferinta: o ora si inca o ora... Insa ranile dor si cand dormi... dor mai tare, din ce in ce mai tare. Si te agiti in somn. Atunci te trezesti si spui: trebuie sa ma ridic!" Si te ridici. Simti cum tragi dupa tine corpul obosit. Barbatii sunt falsi, egoisti, imaturi si parsivi? Unii dintre ei da. Cutitul cu care te-a injunghiat este inca inautrul tau. Te intrepti spre oglinda si iti privesti ochii inlacrimati. Vezi in ei curajul unei femei careia nu i-a fost teama sa iubeasca. Stateai "goala" in fata lui, fara protectie, iar el te taia, bucatica cu bucatica... fara sa stii... Si cu toate astea nu il urasti pentru ca te-a mintit, pentru ca te-a lovit. Iti tragi corpul insangerat, te indrepti spre baie. Deschizi apa si te cufunzi... Incet incet apa iti lasa pielea alba si neteda. Si alegi viata, dand, pierzand si suferind. Te imbraci si deschizi usa. Afara simti soarele care iti mangaie obrajii umezi. Altcineva, undeva, candva va stii sa aiba grija de tine si sa te iubeasca. Nu lasati un barbat sa va inegreasca inima. Iubiti si daruiti fara masura si fara regrete. Cand v-au facut sa plangeti, bucurati-va ca inima voastra ramane pura si nu aveti teama. Suntem puternice si unice pentru asta! Un barbat care va face sa plangeti nu va merita! Aruncati "ieri", inchideti usa in urma voastra si lasati timpul sa va ajute... sa renasteti!

Ma-m indepartat de mine

2011-03-16T12:43:00.000+02:00

M-am departat fara sa-mi dau seama , de ceea ce eram candva. Am iubit. Am iubit sincer, desi cine ma priveste acum, nu vede nimic, sau mai rau, nu ma considera demna de iubire. Nu e asa. Am sperat candva ca o sa primesc dragostea aceea care doar o data o poti primi.

Am fost tradata, mintita, inselata, ignorata, pusa miza la un pariu, insa pierduta la un moment dat. Si pentru ca mi s-au intamplat toate deodata, intr-un timp foarte scurt, mi-am pus in plan sa fac la fel cu toate persoanele care o sa intre in viata mea. Desi la inceput a fost o gluma, mai tarziu a devenit obisnuinta.

Am devenit egoista, incat daca privesc retrospectiv, ma speri de ceea ce sunt acum . O egoista desavarsita, care priveste lumea-n ochi, dar fara a impresiona nici macar cel mai sensibil suflet.

M-am departat de tot ce-a fost. M-am departat cu promisiunea ca nu o sa mai iubesc niciodata, sau si daca voi iubi, sa nu ma dedic in totalitate. Stiu ca e mai bine asa....

Acelasi rol…

2011-03-14T15:41:00.001+02:00

Joc acelasi rol in viata mea…. si eu care ma gandeam sa imi schimb personajul... nu schimb nimic.... poate doar cadrul! Stau privind spre cer si gandindu-ma la toate scenele frumoase.... toate scenele triste... si viitoarele scene....! Ti-ai invatat replicile?

De data asta nu o sa mai jucam intr-o comedie romantica cu final trist.... de data asta o sa jucam intr-un film cu happy end!

Cum tu mereu iti uitai inima acasa, iar eu imi luam lacrimile cu mine, cum mereu in cadrul filmului erau numai nori si ploi, cum mereu eu eram personajul principal, cum finalul era intotdeauna trist si nevinovat acum o sa se schimbe. O sa fie un prezent presarat cu petale de trandafiri rosii cu soare si cu multe zambete, iar trecutul o sa fie ingropat intr-un cimitir vechi unde numai calca nimeni ...... in viitorul filmului nostru o sa ploua cu petale de flori albe si o sa fie mai multa liniste!

Am invatat sa pastrez doar ce e frumos

2011-03-08T20:16:00.001+02:00

Au fost 4 secunde, cateva cuvinte si un gol in stomac. In mintea mea s-au derulat douazeci de ani, sute de reprosuri, mii de intrebari, dar zero regrete. N-am avut cum sa iti simt lipsa daca nu te-am avut niciodata. As fi prefacuta sa spun ca nu te-am judecat. Am facut-o de la cea mai mica varsta pana cand am realizat ca ce iti lasa Dumnezeu e ceea ce trebuie. Cei care iti intorc spatele, de fapt nu si-au aratat niciodata fata.

Acum, mi-ai luat toata puterea in 4 secunde. Dar cei care sunt cu adevarat langa tine, oferindu-ti dragoste, iti ofera si putere. Iar eu am avut noroc, pentru ca el era acolo si stiam ca daca inchid ochii si respir adanc totul va fi din nou simplu.

Uneori nu-ti vine sa crezi cat de multe cuvinte sunt de rostit si totusi, nu mai conteaza, pentru ca nu schimba cu nimic situatia. Uneori e mai bine sa nu cauti raspunsuri, sa nu vrei decat sa traiesti in prezent, sa privesti viitorul fara sa rascolesti trecutul. Oricum astazi traim cu totii in minciuna, de ce sa vezi un neadevar si in ziua de ieri?

Am invatat sa construiesc in micul meu univers, un zid. Recunosc, ai miscat fiecare centimetru de beton din el. Dar nu a cazut, pentru ca e prea puternic. Pentru ca am pus in el nu ura pentru tine, ci dragoste pentru cei care imi vor binele. Pentru ca ei ma protejeaza, ei ma respecta, ei ar face orice pentru mine. Pentru ei am recunostinta totala.

Acum nu imi vreau decat cele 4 secunde inapoi. Dar le voi incuia in aceeasi cutie magica unde pun orice lucru care vreau sa dispara. Sunt magicianul propriilor mele amintiri.

Stii cum e cand gasesti prin casa o jucarie de care nu te desparteai cand erai mic/a? De exemplu, o papusa. Iti amintesti cum ii faceai singura hainutele, o periai, o machiai cu carioca si ii spuneai seara povesti? O tii acum in mana, dupa atatia ani, si iti amintesti toata copilaria alaturi de acea papusa. Asa e orice in viata. Orice obiect, orice privire, orice cuvant trezeste un sentiment care iti deruleaza un film din trecut, fie el comedie sau drama.

Inainte cutia mea nu era mereu la fel de magica, unele lucruri ramaneau acolo, fara sa dispara. Si stateam cu ele in mana, ca si cu papusa. Nu gaseam bagheta care sa le faca nevazute, eram slaba. Acum insa, stiu ca pot deschide cu usurinta cutia, pentru ca e goala. Pentru ca am avut puterea sa trec peste. Nu imi trebuia bagheta, ci afectiune.

Voi incuia acolo cele 4 secunde, cuvintele si golul din stomac si voi arunca cheia departe. Acum nu mai am nevoie de ea. Am iubire si energie pozitiva.

GANDURI SCRISE IN 12.10.2008 :)

Un nou inceput!

2011-03-06T19:53:00.000+02:00

Uitarea este vantul ce imprastie scrumul vietii mele... parca mi se termina viata intr-un fum... parca mi se scurge durerea printr-o rasuflare... Simteam cum cerul a ramas fara stele, oceanul fara apa, pamantul fara aer, soarele dara raze... parca luna se innegrise o data cu ochii mei... parca puterea mea era din ce in ce mai scazuta... parca sunetele ce le auzeam cu greu, faceau parte dintr-un ecou sau poate ca e aceea muzica ce incearca sa ma linisteasca...

Pentru mine, muzica e cel mai bun antidot pe care il pot inghitii cu usurinta cand sunt bolnava de suferinta... am ramas singura intre zambete si poze... am lasat valul sa se sparga in capul meu... am lasat cutremurul sa-mi distruga frica... am lasat iubirea sa-mi prezinte suferinta... nu ma voi intoarce la cei ce mi-au intors spatele la greu, nu mai renunt la min pentru altcineva, nu mai las nimic sa ma distruga, prefer sa ma sting singura, sa fiu o tigare neatinsa, incale saua puterii si voi calatorii pe drumul uitarii...

Stau in coltul meu si simt mirosul de tigara, simt absenta iubirii si disparitia increderii, insa puterea a pus stapanire pe coltul meu... Gata! N-o sa stau toata viata in pat sa plang dupa ceva ce nu merita, imi ajung cinci minute sa-mi fumez durerea si sa-mi savurez puterea in mirosul tutunului, ca sa uit de ce a fost si sa visez la ce voi fi... ma priesc in oglinda, parca mi se scursese viata printr-o privire, dar totul o sa se schimbe, caci acum eu am inceput o noua etapa a vietii mele fara sa ma mai tulbure nimic!

Mi-e dor...

2011-03-01T18:41:00.000+02:00

Intodeauna am fugit de politeturi reci. M-au durut mai mult decat rupturile definitive. Insa, dependenta ce-am creat-o pentru tine, imi anuleaza rand pe rand principiile, sufoca ratiuni si naste dorinte pacatoase.. Un timp nu mi-ai vorbit, nu te-am intalnit, nu m-ai cautat... n-ai raspuns strigarilor mele. Atunci am aflat ce mullt insemni, pemtru ca nu aveam in suflet un gol, ci un gol in care ma straduiam sa imi pastrez sufletul. M-au incercat o sumedenie de sentimente: regrete, dezamagire, dor, teama, durere... si-atunci cand ai hotarat sa pastrezi balanta relationala pe echilibru, oferindu-mi politeturile tale reci, le-am imbratisat flamanda de tine! Am invatat sa ma multumesc cu putin ca sa nu pierd tot si fiecare intalnire a noastra ma lasa mai pustie, mai flamanda, mai pierduta... pentru ca in mine urla ratiunea refuzand sa accepte jumatati de masura. Te vad si ard de dor! Unde esti TU?! A trecut ceva timp... inca ne rezumam la conversatii banale, scurte, obiective... si doar atunci cand se cer obligatorii. Cand vorbim caut un motiv sa lungesc conversatia... pentru simplul fapt ca vreau sa te aud, sufletul meu insetat de vocea ta, ravneste orice cuvant.... Cand ne intalnim iti evit privirea... desi o caut cu sufletul... ma tem ca privind in ochii tai o sa ma pierd in lacrimi si-ai sa stii atunci tot ce simt... Trupul meu se zbate intr-o infranare cumplita sa nu iti sara in brate, sa te imbratiseze, buzele imi tremura arzand, palind de dorinta unui sarut... Dar nu pot sa fac toate astea... si e cumplit ce simt!

Tu ,,celebru purtator al ochilor de sticla" pe drumuri ratacesti... cum a devenit imposibila viata mea fara tine?! Ai auzit in urma mea vantul?! NU era el... era urletul sufletului pustiu din golul ce l-ai lasat... si a strigat ,,imi e dor de tine..."

Tu oare stii?

2011-02-28T15:59:00.000+02:00

Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care sta la temelia acestuia este iubirea si fiecare zi care trece este inca o caramida pusa la temelia lui... Dar dintr-o singura greseala, poate dintr-o vorba spusa in vant, edificiul ce cu greu l-ai cladit se poate darama si atunci poate iti va lua mai mult timp ca sa reconstruiesti ceea ce ai daramat.

Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura. Si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste. Si-apoi, deodata, fara motiv aparent iti frange aripile... si te izbesti de pamant, de realitate...

Ciudat e ca nu stii daca acum visezi, daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi sau daca atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visari. Si incepi sa speri ca poate inca mai ai aripi, ca nu le-ai pierdut definitiv...

Si-mcepi sa ratacesti, sa-ti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti. Poate atunci iarasi are sa ti le rupa cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decat posibilul loc in care ai ajunge. Atunci sa fie oare mai frumoasa cautare a insasi zborul in sine?! Tind sa cred ca nu si de fapt ce inseamna in ultima instanta acest zbor?

Ganduri

2011-02-22T13:00:00.002+02:00

Citeam undeva, cândva, cum că nu poți împiedica drumul gândurilor, întocmai cum nu poți opri valurile mării sa se întoarcă la țărm!
Câteodata cel mai ingenios gând, poate fi o exagerare a mintii noastre și poate duce la confuzie!
Ce-am putea face să-l reducem la măsura naturală?
E adevărat ca orice act de gândire are un substrat concret deși teoretic vorbind, gândirea e prin esența abstractă, depinde doar de noi să conștientizam !
Gândim cu toții, visam cu toții e doar o stare de normalitate. Am putea oare sa oprim gândurile din zborul lor, probabil ca doar moartea poate, nu știu, mereu m-am întrebat ce se întâmpla dincolo...
Probabil vom afla cu toții cândva...
Gândirea e rodul inteligentei, visarea e voluptate ei, dar a înlocui gândirea cu visarea e ca și cum am confunda hrana cu otrava!
Și totuși eu visez și voi visa mereu...
Aș vrea ca totul sa se schimbe și ordinea în lumea asta și tu și eu și noi cu toții să ne găsim un loc al nostru.
Sunt prinsă-n cerc și nu mai pot să schimb ceva în asta lume, în care multe aș schimba și firul ierbii ce răsare și mugurele de-aș putea…sunt visele mele, vise de copil care-n lume s-a trezit, neștiind ca sa fii bun sinonim e cu …nebun...

Freamăt ...

2011-02-18T14:08:00.000+02:00

As vrea să învăt să accept… m-am născut si trăiesc, desi marea taină a vietii nu e doar să trăiesti ci să stii pentru ce trăiesti. Mă mai ascund uneori printre faldurile unor povesti unde mereu binele învinge răul, dar pot redeveni copil doar cu gândul sau cu sufletul. Restul s-au maturizat fără vrerea mea în virtutea trecerii timpului din nevoia de a trăi, de a învăta să înfrunt fantasmele unei existente aidoma muchiilor unui munte străjuit de râpe cu pante obositor de abrupte.

Frigul ne încătusează cu fiecare minut ce se scurge. Un anotimp pe care nici ceasul meu biologic nu-l recunoaste dar îl acceptă, asa cum acceptăm atâtea în viata noastră. Doar solitudine si o lumină mută, căci nu mai are vibratia si căldura verii.

Privirile mi se scurg printre crengile copacilor care străjuiesc potecile ce se despletesc din răscrucea în care mă aflu. Le simt goale si dezgolite. Nu mai respiră nu se mai bucură, au învătat să tacă si ”să existe”.

M-apropii cu teamă să nu le tulbur binemeritata odihna, vreau să le zâmbesc să le spun că nu-i decât un anotimp dar cuvintele mele trec prin goliciunea lor si se pierd undeva în nemărginire. Le simt privirea are urmele tandretii din vară si soapta duioasă a cântului verde crud al frunzelor.

Le-as dărui ceva ca să mai creadă în primăvara care va veni …. Care vine mereu, izbăvind frigul prin mugurii ce pleznesc la prima picătura de ploaie, straniu gong ce anunta frenetic începutul unei noi piese. Sub reflectarea diafană a luminii ce ascunde pasii necunoscutului sau momentul sublim al reîntrupării se scrie tacit filă cu filă jurnalul vietii.

Închid ochii si mă privesc în oglinda sufletului. Sunt un om normal cu ochii aidoma multora, cu trupul si mintea încă vii. Mă scufund adânc în mine, e liniste e pace simt atingerea seninului. Îmi cercetez căptuseala sufletului e …încă întreagă, poate putin rărită de la zbaterile anotimpurilor…are si vreo două trei petice, dar rezistă, trebuie să reziste căci din păcate e una ca si pânza de mir.

E vechea cortină ce ascunde de ochii lumii scena pe care se joacă dramatic piesa universului meu interior în care doar eu sunt mereu protagonista. Nu pot schimba lumea, nici frigul iernii nu-l pot îndulci pentru simplul fapt că asa sunt rânduite să fie.

As vrea să intru în ritmul lumii să-mi reglez trăirile după ale ei, să o las să mă schimbe… dar oare n-as muri dacă n-as mai fi eu ci doar o umilă clonă care si-ar târâi pasii abătuti prin tăceri de necuprins si rătăciri de nepătruns?!

Si nu vreau…

Micul univers

2011-02-16T23:36:00.002+02:00

„...În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că nu au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă...” Petre Țuțea

Întotdeauna iarna a fost anotimpul preferat pentru citit si recitit. Prea obosită uneori, mă mai retrag în linistea din mine si cel mai adesea în spatele unei cărți. Îmi iau gândurile de mână si ne închidem în odaia tapetată cu litere. E o fugă din fața realității, e un joc de-a v-ați ascunselea cu timpul sau un simplu mod de a-mi desena alte vise. Ador să visez, să pictez cuvintele si să le iau la dans. Iubesc surâsul sau tandra ciondăneală a silabelor care se îngrămădesc toate odată ....să zboare pe singura potecă luminată, cea a privirii.

Cititul a fost…este refugiul cel mai la îndemână, e un mod prin care pot ”comunica”. Este scuarul unde visele se conturează si le desenăm aripi. Unele se nasc în taină… nici nu avem curajul de a le da un nume, de a le rosti dar sunt razele speranței ce răzbat zi de zi de sub pleoapa sufletului.

În paginile cărților zac răsfirate, pe rânduri frumos aliniate, momente de suflet, povesti de viață. Le citim cu plăcere pe unele si zâmbim…. lăcrimăm la altele si poate oftăm dar le adunăm pe toate si le îngrămădim între coperțile albumul nostru de trăiri.

Adesea mă opresc în fața bibliotecii si mâna mi se duce invariabil pe o carte citită si răscitită. Mă fură amintirile şi mă las purtată de ele, scormonesc în cenuşa timpurilor arse întrezărind aburii unui viitor imperceptibil…. încă. E nevoie de clinchetul timid al clopoţelului numit prezent ca să revin.

Cine nu evadează, cine nu visează?!

Cine nu scormoneşte prin cufărul cu amintiri, aerisind sau reînviind momente estompate de tumultul vieţii?!

Descoperim astfel că nimic nu s-a pierdut, că totul e acolo. Că lucrurile care contează cu adevărat există undeva în adâncul nostru si nimic nu le mai poate dezrădăcina. Le port în desaga cu care sufletul meu călătoreşte pas la pas cu mine, mergem mână în mână zâmbindu-ne sau făcându-ne cu ochiul. Eu exist şi printre picături trăiesc iar el adună pic cu pic aceste timide mărturii.

Și cartea are suflet, o minune de suflet, adunat din bucățele magice. Frânturi din sufletul autorului împărțit între personajele sale si din sufletul cuvintelor cu drag asternute ce-si asteaptă rândul la rostire. Cartea ascunde între coperțile ei un mic univers, o lume în care pătrund cu sfială si teamă dar din care de fiecare dată ies mai bogată, o lume în care rătăcesc si mă regăsesc totodată.