Painkiller

New...

2012-01-07T22:10:00.000+02:00

Nu-mi aduc aminte ce făceam anul trecut pe vremea asta. Anul ce a trecut a fost anul meu de glorie. A început bine și s-a terminat bine. Ce să mai, ză best. Anul ăsta lucrurile sunt diferite. N-o să insist asupra detaliilor căci știi bine ce-i de știut. Anul trecut, la sfârșit, n-am mai stat să fac un bilanț așa cum stăteam de fiecare dată. Nu mai contează. Și incă o chestie, ce ar putea să sune stupid: în fiecare an, îmi puneam câte o dorință. Nu-mi doream chestii materiale și nu era neapărat legat de mine. În fine, prostii de femeie semi-superstițioasă. Anul trecut n-am mai făcut-o. Nu-mi mai trebuie nimic. Nu mai cer nimic și bu mai am nevoie, am tot ce îmi doresc. Și pentru prima oară, mă simt împlinită, mă simt bine, acolo unde vreau să fiu.

***

Momentele mele de pauză, deși e impropriu spus pauză căci nu-s extenuată și nici obosită, timpul meu cu mine mi-l petrec citind. Ai să râzi de mine, dar am gasit o plăcere nemaipomenită de a da gata câte " o polițistă '', din cele de la editura trei.

***

Nu mai pot să consum alcool. Un pahar de bere îmi face rău și m-am dezvățat de chestia asta acum mult timp. Dar uneori tare mi-e dor de zilele în care ieșeam cu zâna la bețivăneală. În schimb fumez. Aștept fețe dezamăgite, let them come.

***
Mi-e dor de mulți oameni și uneori mi-e dor de mine. Dar, în momentele alea cineva îmi spune prin cele mai simple gângureli că eu sunt altcineva acum și că restul nu mai contează.

Ne mai auzim...

This is the future

2011-09-27T08:44:00.000+03:00

Încă un pic și facem o lună. Desigur, încă mai învățăm unii despre ceilalti și cred ca așa va fi mult timp de acum înainte. E foarte ciudat ce se întâmplă și crede-mă că nu te pregătește nimeni pentru ce urmează după nouă luni. Sigur, ți se poate povesti, dar teoria o știe toată lumea. Practica n-are nicio legătură însă cu ce ți se povestește. Pentru că iarăși spun, fiecare experiență e unică.

Apropo de experiențe unice, au început să mă enerveze fantastic sfaturile binevoitoare. Nu spun nu, unele idei sunt foarte bune, dar chiar n-am nevoie de avalanșa de sfaturi. Ca să nu mai spun ca am o vecină pe care nu mai știu cum s-o mai opresc. În fine, selectăm, dăm din cap și facem cum credem noi mai bine. Și, desigur, cum spun niște oameni avizați să-și dea cu părerea. Și mi se pare foarte curios cum naiba poți să pretinzi că ești expert la primul copil. Nu de alta dar m-am uitat pe blogul unei tipe care dădea sfaturi și alte rahaturi de genul ăsta, la fix o lună după naștere. Mi se par chiar periculoase femeile astea. Dar fie, each to his own.

Zilele astea sunt abonata la tv. Cât am urât eu cutia cu zgomote, acum îmi e cel mai bun prieten pentru că de altceva nu prea am timp. Și atunci tv-ul e omniprezent. Dar mă enervez groaznic cand văd ce căcaturi dau aștia. De la reclame până la emisiuni gen Muriți...pardon, Serviți, vă rog. Dar cel mai tare și mai tare m-a enervat reclama cea nouă la Catena. Care e farmacia tuturor românilor...pe lângă poetul tuturor românilor, pictorul tuturor românilor și muzeul tuturor românilor. Cum zice De Niro în ''Analyze this'' - "Now that's a fuckin' achievement''.

Ok, gata, atât. Nu de alta dar s-a dat alarma și nu-i timp de stat. Altfel, știi cum merge treaba: pe principiul ''ce-i asta?" - "un fluture".

Last, but not least

2011-08-29T15:03:00.000+03:00

Se apropie septembrie și mai am foarte puțin timp. Am început să mă agit pentru tot soiul de lucruri de care habar n-aveam până acum. Altele, de care îmi păsa foarte mult au trecut acum undeva în urmă. Și nu cred că vor mai fi importante. Am nevoie de liniște, din ce în ce mai tare îmi doresc asta. Orice efort îmi este peste putință iar ultimele două săptămâni au fost oarecum stresante. Dar au trecut. Singura chestie e că puterea mea de concentrare a scăzut sub zero. Singurele lucruri pe care reușesc să le duc până la capăt sunt somnul și mâncatul. Dar să nu ți se pare că e chiar așa de groaznic. Chiar nu e. Numai că nu mai sunt cine am fost. Mă găsesc schimbată și încă n-am ajuns la apogeu. De fapt, ca să fiu sinceră, ăncă nu realizez schimbarea. Probabil ca o voi conștientiza când va fi ''live & kikin' ''

Degeaba spun unii că înțeleg prin ce treci. Habar n-au ăia care n-au trecut prin chestia asta. Și spun asta pentru ca ăn ultimul timp cineva care habar n-are ce și cum a îndrăynit să îmi spună pe un ton superior că mă înțelege. Din ciclul you think you know but you have no idea. cum spuneam , nu mai contează.

Sunt fericită. Spun asta cu mâna pe inimă. Nu-mi vine sa cred că mi se intamplă ce mi se întâmplă și că merit ce mi se întâmplă. Știu că mă repet dar e dreptul meu. Aș striga asta în gura mare și as spune-o tuturor. În schimb rămân cum mă știi. Țin lucrurile în mine. Și pentru ai mei. Dar sunt fericită. Și recomand asta tuturor.

Out of the mist...

2011-08-04T13:03:00.000+03:00

căci dispărusem ca măgarul. Dar iată-mă sunt aici, vie și teafară. Am intrat în concediu și încep să mă obișnuiesc cu statul acasă. Desigur, nu stau degeaba, dar oricum nu se compară. Numai faptul că sunt acasă îmi dă o stare de bine. Să fiu sinceră, începusem să obosesc să mă deplasez (chit că o făceam cu mașina) pân la biro' și înapoi. Plus că, am cedat definitiv somnului de după-amiază. Cu toate astea, reușesc să mă odihnesc per total vreo 4 ore. E greu, dar nu mă plâng. Mult a fost, puțin mai este, iar uneori sunt atât de panicată ca n-am tot ce-mi trebuie, că nu-s pregatită psihic, că, că, că. Un șir interminabil de curiozități și întrebări. Trec repede peste toate prostiile pe care le-ar putea debita mințișoara mea dubioasă, și asta în mare parte datorită lui B, care mă aduce cu picioarele pe pamânt. Altfel, mă pregătesc să nu mai am timp de nimic altceva, să-mi dedic timpul unui singur lucru. Cu mâna pe inimă spun că nu mai am răbdare. În fine, să nu grăbim lucrurile. Între timp, ma bucur de faptul ca pot sa citesc până mă dor ochii.

Mi-aș dori sa pot sa plec. Mi-e dor de munte si de Sibiu si de Apuseni și de multe alte chestii. Din pacate mai am doar opt săptămâni și ma simt ca și cum aș sta să pocnesc. M-as fi dus anul asta la Artmania. Dar, cum zice proverbul, no point on crying over spilled milk, asa ca ne vedem mai departe de treaba.

Stăteam și mă gandeam zilele astea la toate celelate femei care își expun copii. Care pun o tonă de poze pe facebook, sau pe blogurile personale. Care postează sonograme și ecografii, și poze din camera copilului. Nu sunt de acord cu chestia asta și n-o s-o fac, dar acum le înțeleg. Înțeleg elanul pe care ți-l dă minunea asta și vrei să împărtășești bucuria cu toată lumea. Habar n-ai cum râd de fericire când ma uit la hainuțe a mia oară. Vrei să arăți tuturoror și vrei ca toți să se bucure alături de tine. Cât de rezervată sunt eu și tot... dar n-o să. Pentru că mi se par prea intime anumite chestii și atunci rămâne să le țin pentru mine...and the selected few, cum s-ar zice.

Atât pe moment. Mă întorc la cărțile și filmele mele cât oi mai avea timp :) Cheerio!

Sonnet 87

2011-07-27T13:16:00.000+03:00

''Farewell, thou art too dear for my possessing,
And like enough thou know’st thy estimate.
The charter of thy worth gives thee releasing;
My bonds in thee are all determinate.
For how do I hold thee but by thy granting,
And for that riches where is my deserving?
The cause of this fair gift in me is wanting,
And so my patent back again is swerving.
Thyself thou gav’st, thy own worth then not knowing,
Or me, to whom thou gav’st it, else mistaking;
So thy great gift, upon misprision growing,
Comes home again, on better judgment making.
Thus have I had thee as a dream doth flatter:
In sleep a king, but waking no such matter.''

Sonnet 87 - Shakespeare

A Peaceful Mind

2011-05-27T12:23:00.004+03:00

''See the dawn stretching in your eyes with a smile on
Feel the rain running down your lips but the sky's still clear - underneath
I'm in love with your painted song just the wall though
Just the drill for a perfect day when you'll scan the skyline and you'll say

Don't you know, I'm right here right now
Can't you feel me this is as real as you can get
Inside blue sky outside rainy weather
A peaceful mind not just feeling better

Take this spoon put it in your gut make a sweet peace
Hear the music for a sleepy head, i hear you humming from my bed
As if the nature imitates your smile the rain ends
A reflection of a shiny world makes the smokey air swirl

Good morning take a deep breath
The calling of a bright new day fills your chest
It's your life running through your veins
It's your day and this time ït never ever ends''

-byron (the band)

Random

2011-05-25T09:57:00.000+03:00

Am intrat pe ultima sută de metri. Abia dacă mai am loc să mă strecor pe undeva şi când mă mişc de fapt mă rostogolesc. E simpatic. Oricum, ceea ce contează e ca toate-s bine şi ne vedem de treaba noastră mai departe.

Desigur, şi de data asta m-a luat timpul prin surprindere, pentru că habar n-am cum au trecut ultimele şase luni. It's a god damn race, I tell you. Mă pregătesc de marea pauză, şi într-un fel mă bucur că urmează să mă detaşez definitiv de unele chestii. Cum e şi vorba cântecului, ''regrets, I had a few [...] but in the end, I did it my way''. But let us not dwell in things to come.

Cum spuneam zilele, lunile, se scurg cu o viteză fantastică. Cu toate astea, abia dacă am reuşit să citesc câteva cărţi şi să văd o mână de filme. Răbdarea n-a fost niciodată punctul meu forte, dar mai nou nu mai am răbdare pentru absolut nimic. Merită să fie amintite totuşi câteva.

Dintre ultimele cărţi citite, am avut o surpiză din partea lui Gyllian Flynn, pe care nu o credeam în stare să continue în acelaşi stil ce l-am descoperit în ''Obiecte ascuţite''. Ei bine, ''Dark places'' (totuşi, nu e foarte creativă în privinţa titlurilor, nu?) m-a surprins plăcut, regăsind acelaşi stil energic şi captivant. Cui îi place Koontz, o va aprecia şi pe ea. Altă carte ce mi-a plăcut a fost ''Călătoria Mincinoşilor''. Nu te lăsa păcălit de sloganul de pe copertă, ''un roman despre ciumă''. Cu toate astea, ar putea fi foarte bine şi asta, căci ''the black death'' e prezentă în fiecare pagină, şi toată lumea trăieşte cu spaima ei.

M-am mai apucat să citesc ''Romantic Porno'', a lui Florin Piersic Jr. Nu spun că nu îmi place, doar că stilul lui mi se pare mult mai potrivit prozei scurte, aşa cum face în ''Opere Cumplite''. În schimb, acum m-am dedicat total lui Ken Follett, cu a sa carte ''Stâlpii pământului''.

Cat despre filme, pot spune că am reuşit să văd câte ceva interesant. Cu toate că mi s-a părut dezgustător, ''Gummo'' e fascinant pentru subiectul ales, şi pentru modul de a prezenta lucrurile. Am mai apucat să văd ''Lemmy'', ''Thor'', ''Fast 5''. Am rămas impresionată de ''Irina Palm'' în schimb. La fel mi-a plăcut şi ''Mother and child'' cu Annette Bening.

Dezamăgirea, sau mă rog, un soi de dezamăgire a venit din partea Piraţilor, căci mă aşteptam la mai mult, aşa cum am fost obişnuită cu filmul ăsta. Din păcate, magia nu s-a mai produs, umor n-a mai fost atât de mult, acţiunea a lăsat de dorit oarecum. Se putea plusa pe anumite chestii dar nu s-a vrut. Nu pot spune că-i o dezamăgire totală, dar nu mai e ce a fost. But go see for yourself.

Cam atât am avut de zis. Probabil că vor mai trece alte trei luni până să mă apuce iarăşi dorul de scris. Now back to work you maggots!

Something something dash nothing

2011-04-26T10:10:00.000+03:00

De fiecare dată când m-am întors aici în ultimele două luni, mi s-a părut că n-am ce sa mai scriu. Nu că aş avea acum ceva important de împărtăşit, dar am simţit nevoia. Maybe there's no room for painkillers anymore. În fine, cert este că săptămânile trec greu, iar eu aştept 4 iulie, când, culmea, voi sărbători şi eu. După asta urmeză doi ani de altceva. Şi zic altceva, pentru că habar n-am ce mă aşteaptă. Dar sunt nemaipomenit de nerăbdătoare, şi număr săptămânile, sperând ca totul să meargă bine. Alfel, suntem voinici şi sănătoşi. Creştem cu viteza luminii. suntem fericiţi. Ce să mai, numai zămbete şi voie bună. Pe de altă parte, încerc să evit orice contact cu lumea. Fin'că nu mai am răbdare. Fin'că nu îmi mai pasă şi fin'că nu mai dau doi bani pe oameni. Fin'că există un cerc restrâns care merită. Şi atât. Nu intrăm în telenovele, ne vedem de treba noastră, tragem cortina şi mergem mai departe. The end.

A venit primăvara. Am un priest de 82. În ultimul timp îmi place asta.

Untold Stories - Lorellai's second lament

2011-03-11T14:29:00.004+02:00

So there was a story untold. There were words never written and songs never sung. Tears that never flown. Whispers that were heard. Sighs that were kept inside, and never let out. Days that went like years. Seconds that hurt like the fires of hell would have burned the aching heart. There was no sun, no moon, no stars, no wishes, not even silence! There were things that would have lived but they were sentenced to death! But there were never feelings! No one felt!

I choose to forget you! As I chose aeons ago. I'm turning my back at you, looking forward to the things that are, forgetting dreams, paths, would-have-beens and nightmares. Let everything burn and crumble to dust. I am no more! You never were. Just phantasms. I renounce you.

Q & A's

2011-01-19T08:27:00.002+02:00

O grămadă de chestii mi se învârt în cap zilele aste. Tone de întrebări, miliarde de gânduri. Sunt fericită, însă. Mai mult decât fericită aş putea spune, căci e exact ce mi-am dorit. Şi când mi-am dorit. Poate ar fi fost frumos daca ar fi fost şi mama prin zonă. Eh, în fine, ne descurcăm şi aşa căci nu-i un capăt de ţară. Dar, sinceră îţi spun că am treizeci de mii de întrebări. Desigur multe dintre ele şi-au găsit raspunsurile, altele nu, dar am tot timpul din lume să le găsesc.
Iarăși se schimbă chestii. Și de data asta, chiar se schimbă nene! În altă ordine de idei, viața mea a devenit mult mai simplă, numai din cauza faptului ca nu-mi mai fac nervi aiurea, nu ma mai ating toate tampeniile, gandindu-mă ca de data asta, chiar exista lucruri mult mai importante care să-mi capteze toată atenția. Cum spusei, viața mea e mult mai simplă: mănânc, dorm (mă rog, la capitolul ăsta am stat prost ultima săptămână) citesc and all over again. Simplu huh? Aproape că ai zice că e uber-boring! Pfff, îmi consumă atâta timp :))

Later edit
Tot scriu la chestia asta de o săptămână, aproape două. Cum spuneam, mâncatul, cititul și dormitul îmi consumă o groază de timp. Oamenii ar putea spune că m-am schimbat. Ca nu mai sunt aceeași dinainte, ca am altă atitudine față de anumite chestii. Da!! Așa e. M-am schimbat. Pentru că mă concentrez maxim asupra unor chestii de maximă importanță pentru mine. M-am schimbat pentru că se întamplă chestii cu mine. Și pentru că, nu în ultimul rând, toți suntem supuși schimbării, de mai multe ori în timpul vieții, pentru că așa e normal. Înțelege asta și n-o lua ca un afront personal. Sunt mult mai tăcută pentru că sunt mult mai obosită. Toată energia mea se concentrează în altă direcție. Și imi ia o grămadă.

***
Am reușit să văd seria Millenium. Că-i iubesc pe nordici, era clar dinainte să văd filmele astea. Ciudat e că până acum n-am mai văzut producții suedeze sau norvegiene. Pe lângă seria Millenium, am mai intrat în contact și cu Jonas Gardnell (Iadul este amintirea) și am rămas plăcut surprinsă. Cel puțin Iadul, mi-a produs un potop de lacrimi și n-aș putea spune că sunt ușor impresionabilă. Dar mai bine te-ai duce să-l vezi.
Cât despre Millenium, mi-a plăcut nespus de mult în primul rând pentru că e detectivislâc până la capăt. Primul din serie cel puțin, mi-a facut cea mai buna impresie. Ea, Noomi Rapace, e nemaipomenita, iar personajul ei...eh, n-aș vrea nimeni să treacă prin ce a trecut ea.
Oh! apropo de filme, s-au anunțat nominalizările la Oscar. Dintre ele am apucat sa vad numai Black Swan, și m-aș dori foarte tare sa câștige. Astfel, mi-am propus sa le vad pe toate cele nominalizate, iar urmatoarele două pe listă sunt Exit trough the gift shop , al lui Bansky aka the grafitti master și the King's speach. Acestea fiind spuse, mă duc să trag un pui de somn sănătos. Și da, știu că e foarte devreme (zece jumate) și sâmbătă, dar cînd se cere, se cere.
cheeri-o

Ciudățenii

2011-01-06T20:00:00.003+02:00

Rar mi se întâmplă să mă mir de unele chestii. Dar zău, uneori rămân mască. Se întâmplă să observ, deja de ceva timp, că multă lume o ia razna. Măi, dar razna! În sensul că, după un control la psihiatru sigur li s-ar da un pat la secţia agitaţi.
Acum două luni treceam pe lângă o farmacie. În pragul ei, o tanti strident machiata şi foarte dubios îmbrăcată a început să mă înjure şi să mă scuipe. Nu, nu i-am dat motiv, eram pur şi simplu acolo. Şi nu, n-aveam încă păru' roz.
Deasupra mea, stă o tanti care zice că familia mea a terorizat-o toată viaţă. Când de fapt, ea e aia care ne inundă, ea e aia care îşi lasă câinele să se pişe în scară şi aşa mai departe.
În blocul unde stăteam înainte, stătea şi încă mai stă, vizavi de apartamentul lui bunică-miu, un nene surdo-mut. Un om foarte de treabă în timpul zilei. Dar vai, în unele nopţi... Mutu' (să-mi fie cu iertare, aşa îl ştie toată scara) iese pe palier şi mormăie. Şi se învârte în cerc. Săracul om, pe el îl compătimesc cel mai tare.
Cu câteva săptămâni în urmă, într-o dimineaţă, un nene a început să urle la un tip în troleu, doar pentru că tipul vorbea la telefon. Îl deranja. Ar mai fi multe exemple de genul asta, dar le-am uitat. Dar mă uit câteodată în ochii unor oameni de pe stradă şi îmi dau seama că luciditate nu-i tocmai la ea acasă. Şi mă întreb, oare de ce au ajuns în halul asta? Ce i-a adus să fie aşa? Şi după aia mă uit în jur. Şi-mi dau seamă. Şi-mi aduc aminte de vorbele unui amic, cinic de felul lui, dar că de obicei, gura păcătosului, adevăr grăieşte : "Bă" zice el "bă, noi de bine de rău mai mâncăm o friptură, mai bem o bere, un vin. Bă! Da sunt unii care o duc rău, bă!"

Altă ciudăţenie, mi s-a întâmplat azi. Întâi şi întâi, vreau să menţionez că mă ţin departe de chestii de genul asta şi cum spuneam, politica şi religia sunt două chestii în care nu mă bag. Dar, există şi excepţii. Boon.
Azi m-am dus să iau bilete la teatru. La un teatru. Şi când m-am întors la biro, am zis, hai, să mă uit să văd în ce loc şi rând am fost plasată. Să-mi cadă faţă! Când mă uit mai bine, pe biletele mele scria aşa : 1% din preţul biletului donat pentru Crucea Roşie.
Acum, două chestii mă enervează. Unu: mă, dacă e donaţie, n-ar fi fost frumos să mi se zică? Să fiu întrebată, don'soara, vreţi au ba să daţi pentru crucea roşie? Nu, nu vreau dom'le vreau să dau pentru UNITER, de exemplu. Şi doi. Cui mă?!!! Crucea Roşie?!!! Da, o să spui că sunt insensibilă. Sunt, fir-ar să fie! Nu de altă, da Crucea Roşie e a lu' Mihaela ''Dragostea Mea''. Păi eu îmi bag picioarele. Şi-am înţeles că nu e singurul teatru. Măi, intru oare și eu în categoria de care mă plângeam mai sus , că devin agitată când văd chestia asta?

Chestii noi

2011-01-06T09:56:00.003+02:00

Şi-a mai trecut un an. Ştiu că spun acelaşi lurcu la fiecare început de an, dar asta îmi vine să spun. De parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă. Ce-mi propun pentru anul asta? Să fiu mult mai liniştită. Să fie cât mai puţine drame şi să mă concentrez mai mult pe chestiile care mă privesc în mod direct.
Şi-o să mai fie nişte schimbări, sau mai mult nişte adăugiri, dar toate la timpul lor.
Până atunci mă bucur de săptămâna de semi-concediu, căci m-am întors la biro' dar, cu toate astea încă suntem în săptămâna moartă. Cât am stat acasă, adică o săptămâna şi ceva, am reuşit să-mi întind oasele şi să mă odihnesc exact atât cât trebuie.
Am văzut două filme foarte mişto, şi multe altele de umplutură. Cele două care merită menţionate au fost The Runaways şi Black Swan. Cel din urmă, musai de văzut. De citit, am citit foarte mult, reuşind să termin două cărţi.
Ar mai fi nişte chestii de spus, dar mi-e prea lene şi-s în starea aia de semi-visare. Aşa că, enjoy the tune.

Finale

2010-12-28T17:14:00.003+02:00

Încă un pic din anul ăsta și gata. Sinceră să fiu, nu-mi dau seama de ce naiba oi aștepta atât de mult să se termine anul ăsta, avand în vedere că nu mă așteaptă nimic interesant la anu'. Oh, ba da, mă așteaptă. Asta dacă voi fi în stare, pentru că în ultimul timp am cam picat la toate capitolele. Dar să nu lăsăm psihoza să-și facă de cap.
Anul ăsta a fost plictisitor până pe la jumate. Din iunie, lucrurile au început să fie din ce în ce mai însorite. Job nou într-un domeniu nou, oameni reali cu care să pot conversa și nu dezaxați mintal care să-mi toace psihicul. Alte schimbări pe alte planuri.
Am cunoscut oameni noi, unii mai frumoși ca alții. De unii m-am îndrăgostit irecuperabil, indrăgostit fiind aici o figura de stil, evident. Dar zău dacă nu, mi-au oferit niște pansamente pentru suflet, atunci când aveam nevoie. Iar alții nu m-au lăsat să mă complac, atrăgându-mi atenția atunci când nu-mi dădeam seama că greșesc.
De învătat, am învățat că

Uneori familia nu e ceea ce ar trebui să fie
Nu poți schimba un om după o anumită vârstă
Există trei categorii de caractere : oameni, javre și șoferi (de la Busse citire)
Psihicul omului e o chestie cu care nu trebuie să te joci. În ideea că nervii duc la obsesie, iar obsesia la crimă.
Dacă ai părul roz așteaptă-te ca toată lumea să creadă că-i ok să se bage în seamă cu tine. Și să-l atingă. (Nu sugar, not you, it's ok for you to touch)
Unele chestii sunt marketate prost. Dar atat de prost, încât nimeni nu știe ce sunt.
Întotdeauna e mai bine să ceri ajutor decât să ții în tine. Nu știi niciodată...
Unii habar n-au ce-i aia coloană vertebrală. Drept urmare, habar n-au să stea drepți
Love is overrated. Respect is overrated. Friendship is overrated. And overpriced a adăugat cineva, cândva
There is no spoon

Acestea fiind zise, vă urez la mulți ani, sănătate maximă & fericire veșnică. Mă retrag sub bolovanul de sub care am ieșit. Petrecere frumoasă & shit
Cheeri-o

A. F.K

2010-12-22T21:09:00.004+02:00

Cu toate că au trecut aproape 4 săptămâni de când nu mai fumez, sunt momente când îmi doresc fantastic să trag o țigră. Ca acum de exemplu. Sau în momentele când nu pot să dorm. Atunci mi-au fost cele mai bune prietene. Dar să nu alimentez poftele nesănătoase. N-are rost.

Spuneam pe undeva că există lucruri pe care oricât de tare le dorești moarte, nu rămân așa. Acum, să-mi fie iertat punctul de vedere sumbru, dar nu pot decat sa ma gandesc la chestia asta, pentru că, sincer, nu prea mă lasa să dorm. Și atunci ce-i de făcut? Unde-i butonul de ignore cand ti-l dorești in viața reală? Unde-i opțiunea de block? Unde pot să marchez ca spam, ca sa fiu veșnic lasată în pace? Ce fac cu junk-ul asta care mă sâcâie? În fine...water under the bridge.

Mi se pare mie sau lumea e mult mai acidă/nervoasă de sărbători? Anotimpul sinucigașilor, mock my words, undeva, cineva se spânzură. Probabil că, fiind pe ultima sută de metri, oamenii sunt prea obosiți să mai tragă. Vor doar să-și încheie socotelile pe anul ăsta, să tragă linie și să o ia de la capăt. Asta după o pauză, evident. Și în goana asta a lor către finiș, nu le mai pasă ce se mai întâmplă.

Acestea fiind zise, ma declar dispărută până la anu. Ho, ho, ho!
Cheeri-o.

Giving...

2010-12-21T08:13:00.002+02:00

Mi se păr foarte triste nişte chestii. Mă tot gândesc la ele de ceva timp şi mi se pare foarte trist că pe măsură ce timpul trece, îmi dau seamă că am dreptate din ce în ce mai des. Şi mi se pare şi mai trist că nu ne dăm seamă de asta.

Mi s-au întâmplat foarte multe chestii de-a lungul timpului. Nu tocmai plăcute şi cum ziceam pe undeva când vorbeam despre frică, cred că singurul lucru pe lumea asta de care tre' să-ţi fie frică sunt oamenii. Ăia îţi pot face cel mai mult rău, nu nălucile sau mai ştiu eu ce. Cu toate că n-ar trebui să mai cred că există oameni normali, cu toate că n-ar trebui să mă mai agăţ de nişte idei ca sinceritatea, prietenia, respectul reciproc, încrederea, cu toate asteainca mai vreau să cred în oameni. Mă încăpăţânez fantastic şi vreau să cred că există specimene care nu-şi doresc numai şi numai să profite. Pentru că, să fim sinceri, toată lume îşi doreşte să profite de câte ceva.

Mi se pare uneori că sunt singura care mai acordă credit. Şi fiind pusă în acelaşi tip de situaţie, cu greu mi se acordă credit. Desigur, nimeni nu vrea s-o păţească. Eu dintre toţi ar trebui să înţeleg asta. Cu toate astea, există the selected few care-mi arată că nu mă ambiţionez degeaba. Că-i bine să-i ţin pe lângă mine, pentru că mă fac fericită cu simpla lor prezentă şi vice-versa.
Şi da, continui să mă încăpăţânez.

Mai e o cheste. Întotdeauna am fost un om darnic. Şi când eram doar un plod. Acum că am crescut cu atât mai mult. La modul că îmi place să-i văd pe oameni bucurându-se de prostii. Şi-mi pare bine când pot eu să ajut la chestia asta. N-am un scop anume când fac treaba asta şi nu văd de ce aş avea. Concret, dacă am o bijuterie, o eşarfă, o carte, o bomboană, orice şi altcineva e mult mai entuziasmat decât mine la vederea lui i-l fac cadou cu mare drag. Din păcate, m-am întâlnit de nenumărate ori cu neîncrederea oamenilor. Oare de ce face asta? Oare ce vrea de la mine? Sigur, mi se pare normal să se întâmple aşa, poate şi eu aş fi oarecum suspicioasă. Dar oameni buni, daţi-mi un pic de credit! Chiar aşa, trebuie să explic de 100 de ori că n-am nevoie de nimic de la nimeni? Că nu vreau să oblig pe nimeni cu nimic şi că un rahat de obiect e un rahat de obiect pan' la urmă? Un plastic, un metal sau o pânză obosită? Şi dacă eşti atât de entuziasmat la vedera lui, ia-l şi bucură-te de el, pentru că mă face şi pe mine să mă simt bine? Zău, nu m-am apucat să fac chestii de genul asta cu necunoscuţii de pe stradă. Dacă am făcut- cu cineva pe care cunosc de foarte puţin timp, e pentru că îmi place ce soi de om e.

În fine, prea multe explicaţii prea puţină lume va înţelege. Îmi pare rău doar că uităm nişte chestii. Nu ţin să fiu mai bună sau mai nu-ştiu-cum făcând chestiile astea. Ţin să mă simt bine. Şi mă simt bine când ăia de lângă mine se simt bine. Tot o formă de egoism e şi asta.

Ultimele gânduri

2010-12-07T08:58:00.004+02:00

Sau cel puţin ultimele înainte de Crăciun, Revelion şamd. M-a cuprins o oarecare tristeţe uitându-mă la ce se întâmplă cu vremea asta. Nici asta nu mai e ce-a fost. În fine, trecem peste eternele ''ce faci de crăciun şi revelion'' nu de alta dar fac acelaşi lucru pe care îl fac de ani de zile. Şi oricum, nu interesează pe nimeni, deci moving on.
M-am lăsat de fumat. De fapt nu, încă sunt în perioada de trial, pentru că abia ce a trecut o săptămână. Primele patru zile au fost ca dracu' , eu având temperamentul unui criminal sângeros. Problema a fost că n-am fost singură când m-am lăsat de fumat şi eram doi în starea asta imbecilă. A ţinut patru zile cum ziceam. Acum e mult mai bine. Sper să ţină.

Simt că se apropie ziua aia când voi fi nevoită să-mi fac bilanţul pe anul ăsta. Momentan, fără să stau să analizez, sfârşitul anului a fost foarte interesant. Altfel, aştept să mai bifez o chestie şi după asta mă pot declara împlinită. Everything goes as planned.
That's all I had to say. Back to facebook now.

Oh well...

2010-12-05T11:51:00.000+02:00

Cut me loose!

2010-11-28T21:46:00.003+02:00

Ideea asta s-a format ca un mic ghimpe în creieraşul meu pornind de la asta şi crescând şi devenind ce va să urmeze, din cauza asta. Nu, nu vreau să vorbesc despre cele două, ci despre ce au ele în comun - suicidul.

Acum, ştiu că-i un subiect delicat, ştiu că e posibil să nu-ţi convină ce spun eu aici. Dar...există două aspecte de care ar trebui să ţinem cont: primul ar fi că toată chestia asta e o părere personală. Ultima dată când am verificat, încă mai aveam voie să-mi exprim părerile. A doua chestie ar fi că sunt oarecum în temă.

Bun zic, let's dig in! Mă gândeam, că în general oamenii recurg la această metodă atunci când nu mai există altă soluţie. Sau, în fine, când lor li se pare că nu mai există alternativă pentru situaţia în care se află, când, să-mi fie iertată expresia, le-a ajuns cuţitul la os.

În general chestia asta nu se întâmplă pur şi simplu. Chiar dacă motivele nu sunt aparente, de obicei există o depresie care să ducă la chestia asta. Foarte subiectiv vorbind, omul şi-o cam face cu mână lui. Să exemplific: ajungi într-o situaţie destul de nasoală. Pentru că psihicul tău nu e destul de tare, cazi în depresie. Din cauza anumitori factori, această depresie contiuna (de ex pentru că nu mai ai chef de nimic, nu mai vorbeşti cu prietenii, ceea ce duce la singurătate, ceea ce duce la adâncirea în depresie) şi lucurile se agravează. Ajungi astfel să crezi, în ultima etapă a depresiei, că nu mai există altă cale de scăpare decât sinuciderea. În caz că vrei să arunci un ochi asupra unui studiu al acestei relaţii, depresie - suicid, voila aici şi aici.

Vorbind cu o colegă despre chestia asta, ea mi-a citit un articol (să-mi fie cu iertare, nu-mi mai amintesc de unde şi al cui) în care se spunea că cei care ajung în acest punct şi nu o fac totuşi se maturizează, nemai ajungând în stadiul acesta. Nu ştiu cât de mult ţine de maturizare chestia asta. Eu tind să cred că există două tipuri de oameni care ajung să facă gestul ăsta. Aia care sunt bolnavi psihic, suferind de depresie sau de orice altă afecţiune ce ţine de competenţă unui psihiatru şi aia care nu-s foarte siguri de ce vor.

Pentru că am vorbit despre prima categorie, ei bine cei din a două sunt oarecum similar primei. Cum spuneam, nimeni nu se sinucide din senin. Chestia asta cere timp. Ei bine, ăştia din a doua categorie sunt nişte copii răsfăţaţi vizavi de primii. Sigur, trec şi ei prin aceeaşi depresie dar la final, când sunt faţă în faţă cu decizia de a-şi lua viaţă...meeeh, parcă ceva scârţâie. Şi-ţi spun eu ce scârţâie: curajul lor de a o face. Sigur nu le convine nici să trăiască în rahatul absolut în care li se pare că sunt, dar parcă nici să moară n-ar fi mai bine. Şi atunci se potolesc. Probabil că ăla-i momentul în care fac alegerea totuşi să încerce să repare ceva. Ceea ce e un lucru bun, nu mă înţelege greşit.

Evident că nu o vor mai face, pentru că decizia a fost luată atunci, pentru totdeauna. Chestia asta nu se aplică pentru ăia cu multe tentative de sinucidere la activ. Umila mea părere e că ăia sunt masochisit şi doar testează terenul. Vor reuşi până la urmă.

Ăştia care ajung să se sinucidă pornesc greşit. Sigur, dacă ar fi totul atât de simplu precum zic eu n-ar mai există spitale de psihiatrie, dar să ne gândim. Cu siguranţă toată lumea, şi nu exagerez când zic asta, dar absolut toată lumea a trecut prin depresie. Că mai de proporţii sau nu, asta rămâne la latitudinea fiecăruia. Nimeni nu e construit să n-aibă sentimente şi dacă totuşi e aşa, atunci e probabil programat la alt salon din spitalul ăla de care pomeneam mai devreme. Chestia e că, oricât de nasoal e întotdeauna se găseşte cineva să ajute. Fie că e prietenul tău de ani buni, fie că e cineva pe care abia ai cunoscut, psihiatrul, vecinul de alături sau eu mai ştiu cine. Ideea e să cauţi ajutor. Poate că asta e şi problema celor care ajung să facă chestia asta. Se adâncesc în ideea că nu mai există nicio speranţă. Că nu mai e nimeni să ajute. Remember, rata sinuciderilor creşte în general de sărbători. Makes you wonder, huh?

Oricum ar fi, chestia e să cauţi ajutor. E general valabil, pentru orice chestie te depăşeşte. Ar fi mult mai simplu dacă toată lumea ar face chestia asta şi dacă toţi cei cărora li se cere ajutorul ar reacţiona ca atare.

Lorellai's last lament*

2010-11-26T16:02:00.003+02:00

''Ever felt life running out of you? Leaving you powerless, leaving you numb, with no tears to shed? This is how I find myself on this Friday night. Blood's running out and life slips away with every breath. I can't see clear anymore. I stopped crying some time ago. I have no more tears.
''Look at her'' they will say '' young girl in her prime, what a fool''. I know, I have all my life in front of me, everything can be changed, there could still be hope. And you know what? I've tried to convince myself, I tried to reason. There is absolutely nothing to live for. I can't surpass the guilt. The shame of being mocked and abused. I simply can't stand myself for being stupid. For trusting, for being a friend...for being good!
I can't. I tried, so help me God, I have. I fail to see the beauty in life. I can't stand myself anymore, and I can't suffer anyone near me. And I won't live in terror. I don't want to wake up screaming and crying. I don't want to feel pity for myself and i don't want anyone else to do it.
So this it, adios, good-bye, so long. I can't live with myself. And nor should you.
Lorellai''

Se was found the next day, pale and dried of blood.

* but then again some things won't die.

Therion

2010-11-23T08:16:00.003+02:00

Eu aveam o listă cu formaţiile pe care trebuie musai să le vă înainte să pot spune că am văzut tot ce era de văzut. Pe lista asta se aflau aşa: Ozzy, Ac/Dc, Maiden, Judas, Manowar. Ăştia erau legendele la care trebuia să ajung cu orice preţ. Mare nedreptate le-am făcut celor de la Therion că nu i-am pus pe lista mea de legende. După concertul de aseară pot spune cu mâna pe inimă că merită. Dar s-o iau de la început.
Arenele Romane. Cort încălzit. În deschidere două trupe. Loch Vostok şi Leprous. Dintre cele două trupe, prima a fost mai în concordanţă cu gusturile mele. Cu toate că au avut momente când solistul îşi pierdea vocea, cu toate că au mai dat şi gherle, au fost mai oneşti decât Leprous. Nu se aşteptau la mare brânză şi ştiau că sunt acolo pe post de încălzire. Acum, trebuie să menţionez două lucruri. Primul e că atunci când eşti în deschiderea unei mega-trupe, mi se pare o sarcină enorm de grea să-i încălzeşti pe ăia care au venit să vadă main act-ul serii. Bravo ălora care reuşesc. Al doilea lucru pe care vreau să-l menţionez, şi asta vine după o grămada de concerte de stat şi observat fenomenul, e că publicul român e mult mai primitor decât cel din alte ţări. Nu neapărat din bun simţ. La fel, mi se pare că uneori reacţionează cam timid.
Revenind, cum spuneam prima trupă mi s-a parut mult mai onestă decât a doua. Cu Leprous, ei bine, am păţit exact acelaşi lucru pe care l-am păţit la Anathema, prima oară când i-am ascultat. Mă aşteptam la ceva şi mi s-a dat cu totul şi cu totul altceva. Totuşi, din câte am văzut publicul a reacţionat ok-ish la ei.
Trecând peste cele două trupe din deschidere, undeva pe la 21.30 au apărut şi Therion pe scenă. N-am de gând să dau detalii despre setlist. Îl găsiţi pe site-urile de specialitate . Ceea ce vreau în schimb să povestesc, e ce am experimentat eu acolo. În primul şi în primul rând, cum spuneam şi într-un post anterior, eu ascultasem albumul. Nu mi s-a parut nemaipomenit, spunând că nu găsesc alea două piese care să aibă ceva. Ei bine, acum înţeleg de ce nu mi-a plăcut. Sincer, pe Therion trebuie să-i vezi şi să-i asculţi live. Oricât de bună ţi s-ar părea o înregistrare de-a lor, nu se compară cu the real deal, care e ceva amplificat înzecit. Mişcarea lor scenică, sunetul, coordonoarea perfectă dintre ei, toate aste ţi se par un soi de vrajă şi odată cu acordurile pe care le auzi şi povestea ce se derulează pe ele, eşti transportat în altă lume. În jurul tău nu mai e nimic altceva. Eşti numai tu şi muzica aia divină. Pot spune cu mâna pe inimă că şi ăsta, alături de Ac/Dc Rammstein şi Ozzy, a fost unul dintre mega - concertele anului ăstuia.
Mulţumiri maxime organizatorilor şi la cât mai multe!
Rock on \m/

172

2010-11-19T23:31:00.004+02:00

Ceva. O săptămâna de concediu şi foarte puţină linişte. Ar fi trebuit să rămân la servici. Îmi pare şi nu-mi pare rău. N-ai decât să crezi că-s dementă, dar mi-e dor să mă întorc acolo. Mi-au mai rămas doar două zile. Am reuşit să fac câteva chestii pe care mi le propusesem. Asta şi faptul că am reuşit să dau gata două cărţi. The city - Mieville şi The Graveyard Book - Neil Gaiman. Minunate amândouă. Un pic de schimbare şi o grămadă de draci. Da, god damn it, sunt mai bipolară decât de obicei. Dar, pe principiul "Jhon, be one person again!", ne adunăm creierasii şi ne vedem de treabă.

Am zis că mă las de fumat, n-am făcut-o. Aşteptăm ceva. Nu s-a întâmplat şi a fost oarecum trist. Meh, aia e. Data viitoare.

Luni mergem la Therion? Mergem! N-aş putea spune că-s extaziată de venirea lor, nu de alta dar am ascultat albumul şi n-am găsit nimic special la el. Să-mi fie cu iertare dar eu zic că s-a cam terminat cu Therion după Vovin.

Nothing else. press play.

The forest

2010-11-17T20:16:00.004+02:00

With the passing of time the sands that used to cover me were swept away. I could see again the world unraveling itself to me. The scenery wasn't much. T'was a small house to my left, with a wee of a yard, all green and filled with flowers. To my left there was a forest, so vast and dense. At night sometimes , strange sounds I would hear come form it. Tho never persistent, I have always wondered how no one else could hear them but me. Maybe if they could, the tragedy would have been prevented.

It came as ill dreams come. You sleep soundly dreaming of green pastures and heavens and in an instant something seems wrong. You can't really put your finger on it at first. It's something more like an itch in the back of your skull. Something that keeps disturbing the peace and tranquility. Slowly, it darkens everything, and before you know it your perfect dream is taking you on a spiral to the darkest abyss. You scream, you try to wakeup. Useless... you never wakeup, and you end up like me, a rotting carcass on the side of the road.

I've listened to the cracking of the trees at night and laughter of the children at day. Nightmare and dream, dream and nightmare. Voices were coming from the forest and beyond and no one, no one but me could hear them. Whispers in a mad tongue, witchery of the old, forgotten spirits that crave for blood and the flesh of man. And at day there was silence from the forest. No bird would sing. And no one from the little house seemed to care.

Their lives went on quietly for some time. Day after day they did the same things they were used to do. One night, when I was contemplating the sky, wondering about constellations, I heard a loud scream coming from the house. Lights were quickly lit, and shadows passed before the windows. They were agitated, I could see that. From the forest I could hear nothing, and that seemed a bit odd. After a while, the lights from the house dimmed, and peace and quiet were back.

Three nights have passed since that one. Nothing happened. Everything stood still at night. I was as if the world itself was holding her breath. On the forth night, crackling sounds came form the house. I could hear the wood creak, I could sense fear. I heard noises from the forest, a growing murmur. The sound of hurried footsteps in the house. Up and down what I presume were stairs. Someone trying to open the front door, pulling on it vigorously, altho with no success.

And then it happened. In an instant, the forest went silent. A loud terrified scream was heard form the house. The kind of scream that would make sane men cower or run for safety. I heard a great cracking noise as if some monstrous hands were pulling the house apart. The roof caved in in an instant. The windows were blown to pieces, and some shards of glass landed near me. There was blood on them. The screaming wouldn't cease as this madness was taking place. I saw the figure of what should have been a man fly out through the door. From where it had landed, i could see a large plank coming out of a bleeding body that seemed more like a pile of rags. The screaming wouldn't cease. The scent of blood was terrifying. Something was tearing up the house and the ones inside it. And oh, gods of madness, it was doing great.

When there was only dust left of what once was a human settlement, the noises, the chanting and the fear stopped. There was no trace that someone ever inhabited that place. The only thing that would not fit the scenery was that bleeding rag doll, pinned to the ground by what once was it's front door.

They came after two weeks. Probably someone missed them. By then, the rag doll was all rotten and nature was taking it's course, worms eating flesh clean from the bones. There was crying, there were questions. The forest never answered. There were rumors of an ancient curse over this land. The rotting body was removed and more likely laid to rest somewhere. They could never find anything else. The forest stood still. No chanting, no fear, no madness.

Two centuries I have stood guard at this border and no one would come to live here. sometimes children climb up the road and play games here. But no one dares come live here. Until three days ago. Men were lifting up logs and bringing wood from the forest. Someone is building a home.

The forest seems restless tonight. It is like it whispers again, slowly, softly lulling the ones that are asleep in their barracks. The workers and the owners dream sweet dreams and the forest is whispering...gods help us. Curse the one who ripped my tongue out, so I couldn't cry warnings.

Metal under the moonlight #26

2010-11-04T23:18:00.004+02:00

Nu stiu cum au fost celelate editii de MUM, dar asta n-a fost tocmai rea. Cu toate ca pentru mine toate trupele au fost o noutate, pentru ca din pacate nu am timpul necesar sa le ascult chiar pe toate, am fost oarecum placut surprinsa.

Seara a inceput cu Akral Necrosis. Despre prestatia lor nu pot spune prea multe, caci nu mi s-au parut nicicum. Eu pun mare pret, pe langa calitatea pieselor, pe prezenta scenica a unei trupe. Mi s-a parut ca ei au cam dus lipsa de asa ceva. Au venit, au cantat, au plecat. Nici publicul n-a fost captivat de prestatia lor, am vazut doar cativa oameni adunati in fata scenei.

Dupa Akral, a venit randul celor de la Bolthard. Ei bine, pentru mine baietii astia au fost nemaipomeniti. Au avut o prestatie foarte misto, se simtea ca melodiile au fost lucrate bine. Prezenta scenica n-a lasat deloc de dorit, pe mine au reusit sa ma scoata din amorteala. Intr-adevar, se vede ca baietii au in spate ani de munca si ca le pasa de ceea ce fac. Si suna al naibii de bine.

Eastern Front n-au fost pe gustul meu. Si nu numai, caci am auzit multe comentarii la adresa acestei formatii. Dar pan' la urma a fost un festival de trash/ death. Din pacate, mie mi s-a parut ca toate melodiile au sunat la fel.

Si-au venit si Cadaveria. Ce pot spune? Ascultasem vreo doua, trei piese ale lor. Desi dansa, Cadaveria, are o voce buna, nu mi s-au parut a fi totusi intr-atat de suparati incat sa poata fi catalogati drept underground. Adica sincer, ce mai pot spune despre Cannibal Corpse? Ce mi s-a parut orecum ciudat, a fost ca una dintre piese avea cateva acorduri din una din piesele lui Jimmy Page. Publicului insa a placut si e de apreciat ce fac italienii.

Per total, pot spune ca am fost multumita ca i-am ascultat pe Bolthard. Sincer, mie mi s-au parut senzatia serii. Multumiri organizatorilor si oamenilor minunati din Silver Church pentru aceasta editie de MUM. Si la mai mare.

Rock on \m/

Nu!

2010-10-31T14:06:00.003+02:00

Întotdeauna am spus că politca şi religia sunt subiecte ce mă depăşesc. N-am avut nici o tangenţă cu prima, n-am votat nici măcar o dată. Am considerat că nu mă pricep că nu am cu cine. Că nu urmăresc îndeajuns de mult tv-ul şi ziarele ca să-mi dau seama ce vor unul sau celalat de la mine. Impresia generală oricum a rămas că toată lumea mă fură. Aşa că am întors spatele acestui subiect şi nu mi-am mai bătut capul. Până să mă acuzi că nu-mi iau în serios datoria civică, te-aş rugă să te întrebi dacă tu, ăla care mă judeci pe mine, ăla care votează de atâta timp, ai făcut vreo schimbare. Şi să te uiţi unde eşti acum. Şi să te întrebi dacă ţi-e bine.
Trecând rapid la religie, pot spune că maică-mea a avut două încercări in a mă face să-mi întorc faţa către Lordi. Prima a fost la o vârstă destul de fragedă. Ţin minte că era de paşti şi că mutter m-a trimis cu o tanti din vecini la spovedit. A se nota două lucruri. Ein: familia mea n-a avut nici o tangenţă cu bisericile. Nici pe partea maică-mii, nici pe partea boului ce-mi este tată. In fact, mama n-a fost botezată. Zwei: în loc să meargă maică-mea cu mine, cum ar fi fost normal, m-a trimis cu o babă. Eu, plod de 10 ani.
Eh, acum imaginează-ţi ce am putut eu să aud din gura babei ăleia. Ce teorie mi-a putut ea ţine despre god şi cât de încrâncenată era. Şi când am ajuns la locul cu pricina, m-am nimerit între o tonă de babe, care mai de care mai nebune. Iar când am ajuns în faţa preotului să mă spovedesc mi s-a părut groaznic ritualul. Mind you, aveam 10 ani. Plus de asta, baba aia mă învăţase că tre să fiu sinceră şi să-i spun tote păcatele mele. În concluzie a fost un moment super penibil. Că eu mă gândeam cu ce pana mea oi fi greşit şi bou' ăla îmi zicea că dumnezeu iartă.
Al doilea moment a fost mult mai târziu când maica-mea se agăţă de orice speranţă găsea. Ei i se părea că chestia asta o va ajuta. Eu aveam deja titulatura de oaie neagră a familiei, după imbecilul de tata, dar în fine, alegerea era a ei, nu mă bag în ce-i face bine omului. Problema a venit atunci când a încercat să-mi impună şi mie stilul ei de viaţă. Chestie pe care n-am mai acceptat-o. Şi n-o accept în continuare. Pentru că pe mine nu mă ajută cu nimic. Cum spuneam, fiecare e liber să creadă ce vrea şi în ce vrea. Atâta timp cât nu mă implică şi pe mine în ceva ce nu îmi doresc.
Îţi povestesc chestiile astea pentru că, recent, m-am confruntat cu nişte concepte destul de învechite. Desigur, legate de religie şi în general de ''cum sunt obiceiurile pe la noi''. S-a trecut repede peste ideea asta, pentru că pur şi simplu nu era o opţiune. Am spus nu din start şi s-a făcut aşa cum am vrut pân la urmă. Şi toată lume a fost mulţumită.
Dar. Există oameni care ţin la nişte chestii total impractice. Chestii care, spun eu, nu mai au rost în unele momente. Exemplu concret: o tipă vrea musai să se mărite cu un tip. Şi el îşi doreşte chestia asta, dar n-ar vrea să facă mare chestie din treaba asta. Nu pentru că n-ar vrea nuntă cu cearşafuri pe masă, cu lăutari şi cu tot tacâmu, ci pentru că n-are bani. Şi din păcate prietenii lui n-au nici atât. Dar tipa ţine morţiş. El cedează. Rezultatul final? O mare gaură financiară, iar la nuntă n-au venit decât câţiva. Şi cine îndrăzneşte să-mi spună că te simţi bine când te duci la o nuntă, fie că-i a ta şi eşti în calitate de gazdă, fie că-i a unui preten şi eşti invitat, o arde aiurea. Nu de alta dar mie, de fiecare dată când cineva îmi povesteşte că tre' să se ducă la o nuntă expresia e "la naiba în weekend am o nuntă''.
Sunt foarte curioasă de ce darcu' ne încrâncenam pe chestiile astea care dau bătăi de cap. De ce ţinem la nişte tradiţii care nu-şi mai au rostul? La nişte chestii care nu fac decât să încurce pe toată lumea. Iar atunci când nu te conformezi acestor tradiţii, toată lumea te priveste cu alti ochi.
Eu vreau să fiu practică în mare parte a timpului. Zău, nu-mi doresc să-mi complic viaţa fără sens. Iar timpul pierdut cu rahaturi nu ţi-l mai dă nimeni înapoi.
Free your mind...your ass will follow.

The storytellers

2010-10-22T12:07:00.003+03:00

With the passing of years the world becomes more and more mysterious to you. One would think that with age, comes great knowledge, and that nature itself starts to unravel to the human mind. Oh, what a beautiful legend. For were it so, we all old men would be as wise as the stars themselves. Tho' that is not the case. I for one, have many stories yet to tell, and many more to discover.

That is what an old storyteller once told me. He seemed older than the earth itself, and tho he always said he was none the wiser that an ordinary man, to me he seemed the grandfather of all knowledge.

Ah the storytellers... you think that they should be all old and gray. Dusty like old tomes. Let me tell you my friend, how wrong you are. I have been blessed, or cursed I think in some days, to meet two fairly young storytellers. Cursed I say, for my heart will always stay with one of them. Tho beautiful and fair were both of them. And their stories...oh, what portraits could they paint with only the force of words.

I have met Gabriel in one of my long travels. Surely, I would have noticed him, tho' he came to me. He seemed angelic. Pale was his complexion, and his hair bore the color of hay. He was tall in stature, and it always seemed, to myself at least, that I had to look up to him. Do not get me wrong. He was not gargantuan in size or shape, tho' he always seemed to float above us, mortals.
His stories were filled with love, angels, dreams, fair maidens, philosophy. His words were like balm to a wound, and he would always soothe the ones with aching hearts. We traveled together for some time, and then the road took us on different paths. For a storyteller is the one that does not settle. He has no home, no family. He travels from here to there, gathering or mastering his own stories. For once the storyteller settles, he is no more.

This I had to learn the hard way, when I met Lucien. It was after a time in which I lay ill, consumed by delirious dreams and ravishing fever. My disease was caused from unknown causes, tho' I suspect it was the curse of an old crone, one that once I robbed of something of value. T'is the trade, me being a shadow that lurks and snatches trinkets when people are not looking. Like this, he found me, lurking and trying to steal a lady's trinket. He dragged me out of the place and smiled at me.
His eyes were those of a demon, and to this day I still think there is something demonic in him. His skin was that of a gypsy and his smile that of a cat, if one should ever do so. His hair was long and dark, and he always walked cloaked, with a cape made out of raven's feathers. He carried also a black sword, long and slim. I came to know later, he was an excellent swordsman.
Tho' there was more that a hint of nobility in him, he acted more like a traveling gypsy. He had the same dark horse for ages, and himself, he seemed ageless. He liked to drink, and listen to the world's music. But when he talked...oh, when he told his stories!
I have never in my life, met such a fine storyteller. His words were now as the sharpest blades, only that in a moment to soothe your deepest wounds, and then to kill you all over again. As he was telling his stories you were his puppet and not his listener, his little toy. He could drag you to hell and then throw you into heaven. He could twist you in to think whatever he wanted. He could have robbed you of your soul and keep it for his amusement.
And when he loved....oh, gods of madness! I, a thieve who has seen all and done all, I who am one of those worldly women, I blush when I recall those hours spent in his arms. At night i used to wake up and just stare at him. Sometimes it was as the devil himself was by my side and I was possessed.
Tho' he always was kind and gentle to me. His stories were filled of ancient lore, dragons and knights, witches and demons, battles for freedom and love. And he seemed that he witnessed the world aging. Somehow I think he still is.

He left me after we traveled together for thirteen months. He wasn't there one day, and no one seemed to recall him or know about him. Only I was left with the memories and this half of a heart. In my travels I ask around of him. Here and there I here whispers of his name. But I haven't seen him since. Still, I deal in thievery and thus I travel greatly. There is still one faint hope that I may see him again.

But forgive my insolence kind sirs, I wish not to trouble you with my stories. For i have not the skills to tell them. I shall be on my way. But if ever, a gypsy looking storyteller comes your way, I beg of you, tell him my name.