Rox

Amicul X

2011-07-01T23:40:00.002+03:00

Amice, vrei sa te pomenesc pe harita asta viruala (adica eco). Biiiiine! Tu ai vrut-o. Stii ce-mi place la tine? Esti un om sincer. Si imi canti frumos. Si-mi place sa adorm cand imi canti "Broken" (stiu ca te enrveaza cand adoarme cineva in telefon). Cand imi mai faci masaj? E chiar placut, desi ma gadila. Stii ceva? Imi placu ziua de azi si mi-era dor de matale, stimabile! Pe cand un bis? Si tre' sa dau berile alea, stiu. Si, si, si... da! Ce sa mai scriu frumos? Pot sa-ti spun in particular lucruri frumoase... poetice, chiar.

Te pup asa cum numai eu stiu! Muuuuuuuuuah!

Si el si ea

2011-07-01T22:04:00.002+03:00

Ea se gandeste la el. El se gandeste la ea. Desi nu stie, el o iubeste. N-a avut cureajul sa i-o spuna inca. Asteapta momentul perfect. A ratat o gramada de ocazii, dar sa zicem ca e mult prea serios ca sa fie doar o vorba in vant. Sunt doar cunoscuti. De fapt, se stiu din vedere mai mult, desi au cam acelasi cerc de prieteni. N-a fost sa fie inca. A lasat timpul sa le rezolve pe toate. Au trecut ceva ani de cand Cupidon l-a sagetat si de atunci o urmareste din umbra, o idolatrizeaza. Ar fi in stare sa-i picteze chipul pe peretele pe care lumina de dimineata cade atat de perfect. Totusi i s-ar parea exagerat. Ea banuieste, desi are cateva semne de intrebare ridicate. Lui nu-i place sa se exteriorizeze. Ea e de un sangvinism aproape molipsitor. Are un gen de popularitate pozitiva pe care si cela mai melancolic om de pe planeta si-ar dori-o. E o fata simpla, nu iese foarte rau in evidenta. Are un chip de papusa de portelan. O piele alba, catifelata ca matasea. Desi nu iese in evidenta, este tot timpul in centrul atentiei. E desteapta si are intotdeauna cuvintele la ea. Are solutii la toate problemele. Ii citesti limpezimea din priviri ca pe o carte deschisa. E de-o sensibilitate afrodisiaca. E tot ce inseamna pretios, dar simplu. Au ajuns sa se cunoasca, dar n-au vorbit decat de vreo 2, 3 ori. Au cam aceleasi gusturi si cam aceleasi obiceiuri. Diferenta dintre ei este pur si simplu insesizabila. Totusi, sunt atat de diferiti. Ea incepe sa il iubeasca. El intuieste, dar tot nu are curajul sa zicca ceva. Mia trecusera vreo 6, 7 luni de cand s-au cunoscut. Fiecare are flacara lui care arde mocnit in interior. Poate ca orgoliul nu are ce cauta, dar atunci de ce niciunul nu face niciun pas? Ea s-a saturat de iluziile pe care crede ca si le face in zadar. Ea se gandeste la el. El se gandeste la ea. Ea simte ca i se topesc picioarele numai cand il vede. El e dezamagit de lasitatea lui. El o asteapta inca. Ea are alte planuri. El stie ca ea il iubeste. De asta au decis sa se mute impreuna. El inca o asteapta cu sufletul la gura. Ea accepta o relatie mai serioasa. El e dezamagit. El e cel mai fericit om de pe planeta. Ea isi face planuri pentru vacanta. El e singur si trist. El o ajuta in cautarea destinatiilor perfectea. Ei ii place muntele. Lui nu-i pasa atata timp cat e cu ea. El nu are cu cine sa faca panuri de facata, asa ca se multumeste sa citeasca o carte, sa mai compuna o poezioara, iar, mai nou, piese muzicale. Asta ii calmeaza inima ranita. El este cel mai africit om de pe planeta. Ea inca se mai agndeste la el. El inca sa mai gandeste la ea. Ea ajunge la concluzia ca el nu e destul de... cum voria ea? El nu mai suporta tensiunea. Ea decide ca e mai bine sa nu mai contine. El este trist. El este fericit si simte ca in sfarsit a venit tipul lui. Ea regreta deciziile de pana acum. El nu mai ezita si si ia inima in dinti pentru a-i spune e site. Ea este nesigura, dar stie ca in el va gasi sprijin si siguranta de care are nevie. El e constiennt de asta. El a uitat ca ea se gandea la el in timp ce el cauta destinatii de vacanta. Asta i-a facut sufletul amar. Nu s-au mutat imperuna. Stau in acceasi casa pe care au impartit-o ca intr-un razboi in sfere de influenta. Ea iubeste jocul. El e o provocare in sine pentru ea. Ea cedeaza si ridica peretele din carton care ea pe post de "zid al Berlinului". El este implinit sufleteste. Ei sunt fericiti. Ea se gandeste la el din nou. El n-a incetat sa se gandeasca la ea.

Colaj intarziat

2011-06-13T14:36:00.004+03:00

"Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gandirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, o data cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de azi, pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului - si aceea distorsionata - inseamna moartea lenta, dar sigura, a identitatii."- Dan Puric

"Recunoastem ca nu suntem prietenii perfecti, nu suntem intotdeauna impreuna, nu te putem face sa zambesti tot timpul, dar un singur lucru este foarte sigur, vom fi prieteni toata viata."- toti

"... iti dam nota 10 pentru cum arati si pentru farmecul tau 100%... Felicitari! Ai castigat concursul nostru! Esti fantastica!" - toti

Si un mare multumesc! Si inca ceva... va iu... bai, ce greu e!

Ok! Va iubesc!

Adevarul

2011-06-06T21:34:00.003+03:00

... E chiar atat de greu de gasit sinceritatea? E atat de greu sa fii sigur pe tine chiar daca stii ca altii te vor judeca pentru deciziile pe care le-ai luat? E atat de groaznic de rau sa fii cine esti cu adevarat? De ce masti? De ce masti peste tot pe unde mergi? La tot pasul, oamenii se ascund. De ce? Adevarul e ca e mai simplu sa fugi decat sa dai piept cu viata cu adevarat. Recunosc, mi-e teama. Imi doresc atat de groaznic de mult sa ma simt bine oricine ar fi langa mine, dar stiu ca nu exista roz pur in viata. Odata si-odata oricum voi fi mintita. Nu spun ca am avut parte de o deceptie in ultima perioada, dar chiar simt ca e mult prea multa minciuna. Ne e frica sa spunem adevarul sau sa spunem ce simtim, sa ne aratam adevarata fata. De ce? Ma gandesc ca probabil noi ne inducem frica asta. Dar presupun ca si pentru asta ti trebuie putin curaj. Nu e putin lucru sa minti si sa-ti si iasa. Si, in fond, e mai simplu sa musti o gogoasa daca suna mai bine decat adevarul, nu? Sau ce-or sa zica ceilalti despre mine? Sunt o fraiera, nu sunt "cool" daca mi-arat adevarata fata cu bune si cu rele. Trebuie sa arat doar ce trebuie vazut. Asta face parte din categoria "afara-i vopsit gardu' si-nauntru leopardu' ". Sunt satula sa ma ascund. Am obosit. Am facut febra musculara la creier. Vezi ce spui acum, sa nu creada ca esti vreuna d'alea... Nu spune asta ca-l indepartezi. Fraiero! Neeeh!

Sincer, sinceritatea e tot ce-mi trebuie. Poate ca am eu vise marete, poate ca inca nu sunt destul de matura ca sa ma confrunt cu realitatea, dar realitatea mea este ca specia asta asa-zis superoara e, de fapt, varza! Vor toti sa-si arate muschii si cat de "jm3k3ry" sunt, dar au uitat sa se uite in suflet. Daca te duci in adancul sufletului si cauti in sertarul cu amintiri, realizezi ca nimic nu se compara cu copilaria. Pai da! pentru ca atunci nu stiai sa minti si erai tu insuti. Nu trebuia sa-ti afisezi o eticheta ca sa fii placut. Probabil asta e motivul pentru care eu nu am avut perieteni in copilarie. Nu prieteni adevarati cu care sa tin legatura. Visez la chestia asta. Visez la cum as fi la facultate si mi-as suna prietenii din copilarie si-am depana amintiri la un foc de tabara intr-o iesire cu cortul pe malul unui paraias in varful muntelui. Ne-am uita la poze si-am rade sau am plange... sau am rade si-am plange in acelsi timp. Sunt geloasa pe "prietenii" mei de pe facebook care si-au pus poze de la gradinitia si au "tagg-uiti" acolo o gramada de oameni. A fost o perioada. Nu ma plang.

Acum am prieteni care ma inteleg... imi inteleg toanele. Astia sunt prietenii mei. Oamenii astia tin la mine si-mi place sa cred, de fapt, stiu sigur ca sunt singurii care sunt cu adevarat sinceri cu mine. Da! Mi-ar fi placut, totusi, sa mai tin legatura cu oamenii aia chiar daca am apucat fiecare pe calea lui. Am fi putut sa ne sustinem reciproc. Nici nu-mi amintesc ultima data cand am iesit afara pe la bunica-mea sa mai stau la o tacla cu "copiii de pe strada". Singura prietena care mi-a ramas de atunci e tipa care se tine "scai" de mine desi e la vreo 200 de km distanta. Si apreciez asta chiar daca ea probabil nu realizeaza. Ea e singura care ma leaga de copilarie. Ea si sora-mea, inevitabil. Si de fiecare data cand vorbesc cu ea am flashbackuri de cand ne jucam cu papusile la mine in gradina sau la ea, de cand ne certam pe cel mai bun loc de "casa" pentru papusi, apoi cand mergeam sa "alergam" pe stadion. N-am realizat la vremea respectiva ce a insemnat faptul ca bunica ei s-a mutat la Bucuresti. Acum realizez c-am pierdut etape importante din viata ei in care as fi putut sa-i fiu alaturi. Si stiu ca ar fi avut nevoie de mine ca de ochii din cap. Si stiu ca inca are. Oricum, sunt 50% sanse ca de la toamna sa recuperam.

Nu vreau decat simplitate, dar persupun ca ar fi mult prea simplu... sau poate prea complicat. De asta poate ca ne place sa complicam lucrurile. Alfel nu ar mai fi incitant, n-a mai avea rost existenta. Complicat nu ne place, dar ne place. Ma gandesc ca poate ca sa ajungi la simplitate e mai greu decat as fi crezut. Poate ca simplitatea e perfectiunea cu un alt nume. Sau poate si mie imi place sa ma complic, cine stie...

Pupicul

2011-05-29T13:33:00.002+03:00

Un pupic nu inseamna mai nimic daca nu e dat din suflet. Sunt pupicurile alea doar de amorul artei. Vezi cupluri pupandu-se cate jumatate de ora pana li se inrosesc buzele, da la ce bun? Pana la urma dragostea adevarata ti-o arati prin gesturi, prin ceea ce faci. Degeaba il pupi de zor pe cel de langa tine, daca dupa ce ai terminat te intorci cu spatele si nu-ti pasa daca are ceva pe suflet, daca are ceva de spus. Degeaba mozolesti daca nu stii sa gandesti si sa simti cat pentru amandoi sau daca te gandesti la altu'/alta. Tot cliseul asta e in zadar daca gandul iti sta in alta parte, la ce-o face X sau Y, la cum o fi vremea maine. Daca ploua... daca ploua invata sa simti poaia, sa-i simti magia... mai ales ploaia de vara! Daaaaa, ploile de vara sunt absolut geniale. Micile atentii, si nu ma refer la cadouri, sunt ceea ce coneaza. A fi atent si a-l cunoaste pe cel de langa tine inseamna sa iubesti... a-ti pasa daca sta incomod pe scaun sau daca a mancat sau nu de dimineata. Lucrurie marunte sunt foarte importante. Pupicul e pe ultimul loc in topul gesturilor care arata dragostea... bine, nu ultimul, dar nici primul.

Felix si Otilia autohtoni

2011-05-19T19:26:00.000+03:00

Imi parafrazez prietena: "De ce exista fete ca Otilia pe toate drumurile, dar baieti ca Felix nu gasesti?". Pentru necunscatori, este vorba despre romanul "Enigma Otiliei" de G. Calinescu. Ca sa fiu mai exacta, genul Felix este baiatul ala mereu atent, grijuliu, dezinteresat, respectuos, dulce si putin timid. Am constatat (fara pic de surprindere, ca sa fiu sincera) ca astfel de Felicsi nu prea gasesti in zilele noastre. Toti simt nevoia (nu stiu de ce) sa umfle muschii la fel ca animalele in perioada de imperechere si sa se dea mari "gongi" cand ei, de fapt, sunt doar baietei putin mai dezvoltati din punct de vedere fizic. Nu isi arata sensibilitatea (care stiu sigur ca exista) pentru ca nu e cool, pentru ca ei sunt baieti, nu fetite, pentru ca exista si alti astfel de Tarzani care ii inconjoara si care rad daca vreunul lasa garda jos. Adica, se ascund dupa degete ca niste lasi pentru ca le e frica sa nu fie judecati. Oameni buni, numai Dumnezeu ne poate judeca! Apoi vin Otiliile care cauta resurse financiare ca sa isi poata umfla diversele parti ale corpului insuficient umflate de mama natura sau hainute de firma, sau posete sau, sau, sau... Asta numesc ele "cariera de succes". Toate fug dupa un Pascalopol sau in Iri care sa le lanseze in viata.

In concluzie, hai sa fim noi insine! Hai sa nu ne mai ascundem si sa nu mai fugim de fantasme. Viata e atat de simpla si nu stiu de ce omul o complica (cu sau fara intentie) considerabil.

Paaaaai...

2011-05-15T13:21:00.001+03:00

...Stateam intr-o zi (azi) si meditam asupra nemuririi sufletului. Si am ajuns la concluzia ca am numai rahaturi pe blogu' asta. Intelege cineva ce scriu eu aici? Imi place, totusi, ca e mai urmarit decat ma asteptam cu toata absurditatea si egoismul de care dau dovada frecvent pe-aici. Asta e dovada pura ca mai sunt si altii ca mine care nu prea au ce face si vaslesc necontenit printre valurile furtunoase ale Netului in momente de plictiseala acuta. Ma, va multam fain la toti pentru atentia pe care mi-o acordati. Sper doar sa nu mi se urce la cap...

Stiti sentimentul ala de non-chef, sentimentul ala care te face sa vrei sa te urci pe tavan si sa te rostogolesti in aer... adica sa levitezi. Cam sentimentu' ala ma caracterizeaza pe mine acum cu tot cu atestatul la engleza pe care il am de facut. Si, dupa cum spuneam mai sus, am meditat indelung. Nu ca nu am chestii prea amuzante pe'aici in ultima perioada? Dret pentru care o sa-mi iau inima-n dinti si-o sa imi sorc putin creierasu' ca sa scot ceva perlute de cultura ca sa rada poporu cititor de blogu' meu. Stiu, tentant. Ah! emotionant moment!

Campul (sau spanzuratii)

2011-05-11T22:22:00.000+03:00

A fot odata ca niciodata... de fapt, n-a fost, dar asa se spune. N-a fost, dar a existat intr-o alta dimensiune a vietii. Campul era negru, proaspat arat, ars. Era un santier cu lemne si sfori. Se construiau spanzuratori pentru ca spanzuratii din tara nu aveau unde sa atarne ca sa se simta in elementul lor, sa nu fie discriminati pentru ca erau altfel. Erau, pentu mediocrii societatii, un fel de animale. Primaria orasului s-a gandit si la ei si s-a pus pe treaba. Vroiau edilii sa le construiasca niste "adaposturi" ca alea pentru caini.

Intr-o zi, spanzuratorile au fost gata, dar spanzuratii tarii nu erau de gasit. Murisera. Cazusera toti ca piesele de domino. Atunci s-a hotarat deshumarea lor ca doar campul de spanzuratori trebuia populat. Si s-au apucat sa ii dezgroape sub ochii neputinciosi ai famililor indurerate. Iau luat pe rand si i-au atarnat in spanzuratori. I-au lasat acolo sa se imputa si sa se descompuna in continuare. Ce era ciudat era faptul ca nu se stransesera jivinele amatoare de hoituri.

Doi prieteni din copilarie atarnau fericiti unul langa altul. La un moment dat, unuia dintre ei incepe sa-i puta si se da jos din spanzratoare. Prietenul lui incepe sa-l certe.

-Ma, tu esti nebun? De ce te dai jos din spanzuratoare? Nu vezi ca aici ne e cel mai bine? Stam aici si atarnam fericiti sub cerul liber. Ne spalam odata cu ploaia. Nu ne trebuie mancare ca suntem morti.
-Pute...
-Ma, da' tu n-ai miros. Esti mort, n-auzi?
-Ba nu. Nu suntem morti. Poate doar speranta ne-a murit, dar noi nu. Nu, nu, nu!
-Esti nebun... Nu vezi ca esti spanurat?
-Spanzurat esti tu. Eu mam dat jos...

Prototip

2011-05-03T19:05:00.000+03:00

-Cum ti-ar placea sa fie iubitul tau? Care e barbatul perfect pentru tine?
-Nu exista perfectiune.
-Pai si atunci ce cauti tu de fapt?
-Nimic. Astept sa fiu gasita.
-Si totusi, sunt atatia masculi prezentabili... tu esti o fata frumoasa... Cum de esti singura?
-Papusi masculine sunt peste tot.
-Pai asta spun si eu. Nu-ti place niciunul?
-Ba da.
-Pai si ce e atat de greu?
-Nimic. Unde vrei sa ajungi cu discutia asta?
-Pai sunt curios care e prototipul tau.
-Nu am un prototip. Daca e in stare sa poarte o discutie cu mine, e bun.
-Aha... te crezi superioara...
-Nu ma refer la asta. Nu ma cred superioara. Ce vreau sa spun e ca nu ar trebui sa-l intereseze in primul rand cum arat si abia dup'aia cum gandesc, ci invers.
-Cam greu...
-Sunt convinsa. Tot ce spun e ca ar trebui sa ma cunoasca asa cum sunt: si cu bune si cu rele. Apoi sa se gandeasca daca ma place cu adevarat, daca ne-am porivi.
-Pai asta apare pe parcurs.
-Nu e adevarat. Pe parcurs apar certuri si pe parcurs iti dai seama ca nu e totul cum ai fi vrut sa fie.
-Esti ciudata...
-Ba nu. Nu sunt ciudata. Sunt o groaza de "buaciuni", dar daca gandesc cu celalalt cap, n-am nevoie.

Convorbiri

2011-04-26T17:18:00.000+03:00

-Alo!
-Alo!
-Ce faci?
-Bine... Daaaa' cu cine vorbesc?
-Hai, maaaa!
-Aaaa! Don, scuze! Ma, tu ti-ai schimbat numarul de telefon?
-Nu, dar mi-am luat inca o cartela.
-Aaa... Ce faci? Ramasese ca iesim azi.
-Da. Auzi, nu mai bine vii tu la mine? Ne uitam la un film, mancam floricele... am gasit un film misto.
-E comedie?
-Evident! hai, vii?
-Bine. La ce ora?
-La cat vrei tu. Nu am nimic de facut azi. Stau ca sihastru in casa.
-Bine. Hai ca ma imbrac si vin. Aaaa... am o pajitura buna. Iau?
-Ce intrebare e asta? Logic!
-Sa ma astepti...
-Ca doar nu te chemam la mine ca sa plec de acasa.
-Hai ca vin. Te pup!
-Si eu!

...

-Bai, ce suna telefonul asta! Tim? Alo!
-Alo! Ce faci, Aida?
-Pai bine. Tu ce mai faci?
-Uite te-am sunat sa-ti spun ca ma intorc acasa.
-...aa... da?
-Da. Nu te bucuri?
-Ba da! Evident ca ma bucur! Da' parca ziceai ca stai un an.
-Da, dar mi-a venit dor de casa, de tine si n-am mai putut sa stau
-...aaa...ok! Si cand ajungi?
-Maine dimineata!
-...ok! Abia astept...
-Te iubesc! Mi-e dor de tine...
-Si eu... Te pup.

...

-Alo! Ce faci, ma? Vii azi?
-Ba da, vin.
-Ce ai? Ce-i cu tine?
-Aaa... nimic.
-Da, clar. Cand o afce plopu' pere... Bine, nu te oblig sa-mi spui.
-Ok! Stii... Tim se intoarce acasa.
-Da, stiu. La anu'.
-Nu, maine!
-Serios?
-Da. Trebuie sa vorbim.
-Bine, vino la mine.
-Papa.

Opus

2011-04-26T16:26:00.000+03:00

-De ce?
-De ce? Pentru ca nu gandesti. Nu vezi ca e exact opusul a ceea ce spui tu?
-Inceteaza sa ma mai jignesti!
-Nu te jignesc. Asa e...
-Este punctul meu de vedere si te rog sa il respecti.
-N-am cum sa nu te contrazic cand stii si tu ca nu e asa. Esti prea orgolios ca sa renunti. Recunoaste!
-Omule, putem sa o facem sa mearga! Ne trebuie macar un strop de vointa. Tu nu vezi? Deschide ochii! E pacat...
-Ai dreptate, e pacat. Dar te-ai gandit la asta inainte sa faci ce ai facut? Nici nu-mi zine sa...
-...sa ce? Sa spui cu voce tare ca te-am inselat? Da, recunosc. Si, ca un orgolios ce sunt dupa cum spui tu, recunosc si ca sunt cel mai mare prost ca am crezut ca n-o sa afli. Si mai recunosc si sunt constient de greseala pe care am facut-o si pe care dupa cum vezi mi-o asum.
-Asta nu ma incalzeste cu nimic. Am avut incredere in tine si tu ai profitat de asta. Urasc oamenii care mint.
-Dar nu te-am mintit...doar ca nu ti-am spus.
-Si asta e tot minciuna. De ce nu poti fi sincer? Ce crezi ca se intampla daca spuneai? A trebuit sa va vad cu ochii mei si nici atunci nu mi-a venit sa cred. Puteai sa-mi spui. Ce-ti lipseste? De ce ai simtit nevoia sa ma inseli?
-Eram curios cum e cu doua...
-Lasa sarcasmul! E clar ca ceva nu ti-a ajuns si as vrea macar in ultimul moment sa stiu ce iti lipsea.
-Nici eu nu stiu. Bine, daca vrei pot sa fac o comparatie intre tine si ea.
-In mod normal as fi spus ca nu, dar chiar ma intereseaza. E bine de stiut pe viitor.
-Pai sunteti total opuse. Tu esti adancita in ganduri, ea e spontana.
-Vrei sa spui ca e mai bine sa actionezi ca animalul fara sa te gandesti la consecinte?
-Nu. Nu vreau sa spun asta. Dara as vrea sa... sa nu mai agndesti asa mult cand sunt prin preajma ta. Mi-ar placea sa fi putin mai impevizibila.
-Si asta e singurul motiv pentru care m-ai inselat?
-Da.
-Si nu puteai sa-mi spui?
-Mi-a fost frica sa nu te deranjeze.
-M-a deranjat vreodata vreo remarca de-a ta? Sunt eu genul de persoana care se supara cand o critici? Stii foarte bine ca in ceea ce ma priveste criticile sunt constructive si ca incerc sa indrept orice fisura din caracterul meu.
-Sa-ti fi spus asta ar fi insemnat sa-ti cer sa te schimbi, iar eu teiubesc asa cum esti.
-De ce ma iubesti?
-Pentru ca esti o persoana cu un suflet mare si stii sa-mi fi si mama, si sora, si prietena, dar mai ales iubita. Pentru ca esti genul de persoana care nu se ascunde in spatele pedelei si nu-i e teama sa isi arate adevarata fata. Pentru ca stii sa fii si copil si adult. Pentru ca stii sa-ti asculti prietenele si stii sa le dai sfaturi atunci cand au nevoie. Pentru ca imi dovedesti cu fiecare ocazie cat sunt de prost ca nu te apreciez la adevarata ta valoare. Pentru ca esti corecta si cinstita si pui cate un strop de suflet in tot ce faci. Nu incerc sa te inmoi acum pentru ca stiu ca nu suproti linguselile.
-M-ai ranit, prostule! Stii asta, nu?
-Da stiu. Si o sa regret asta cat oi trai. Nu-ti cer sa ma ierti.
-O sa te iert eu, dar nu acum ca nu am chef.
-Stiu... (rade)
-Ooooooof! Dobitoule! Vino-ncoace, prostaovane. Cum faci tu de fiecare data si dai cu nuca in perete...
-Te urasc.
-Si eu te urasc. Da sa pup. Ca sa-ti speli pacatele imi pregatesti maine micul dejun.
-Bine. Omleta, Alteta?
-Evident. Sa fie cu branza... Stii ceva? Nici nu-mi pasa de tipa cealalta. Ai putea sa-mi faci cunostinta cu ea. Poate devenim prietene cine stie...
-... Esti nebuna!
-Si tu ma iubesti.

In noaptea de Pasti

2011-04-24T12:25:00.000+03:00

De la postarea asta poate ca va asteptati la ceva de poveste sau la clisee, dar n-o sa scriu nimic de genul asta. De obicei, in noaptea de Pasti, noi, familia Enache, avem un ritual, si nume mergem pe la toate cimitirele pe la care avem morti (mai exact, in Catargiu, la strabunicii mei si in Roamnesti, la bunicii mei din partea tatalui). Azinoapte, eu am vanit cu propunerea sa mergem si la Simnic, la Andrei, propunere care a fost primita cu bratele deschise. Am mers intai la biserica sa luam Lumina, apoi pe la cimitirele mai sus mentionate.

N-am avut niciodata sentimentul asta. Eram mica, destul de mica incat sa nu constientizez pierderea strabunicilor care au avut un rol imens in formarea a ceea ce sunt eu azi. Am avut niste flashbackuri atat de reale in fata mormatului lor. Mi-aminteam exact infatisarea lu' mamaie-batarna si tataie-batarnu', mi-aminteam gustul marmeladei si painii facute in casa cu care ma rasfata de fiecare data mamaie-batrana cand dadeam buzna peste ei in casa si ii speriam sau cand eram suparata ca ma certau buncii sau parintii (cu care nu prea aveam posibilitatea sa petrec atat timp cat mi-as fi dorit) dupa ce faceam cate o boacana. Strabunicii mei stateau in aceeasi curte cu bunicii (toate, rude din partea bunicii din partea mamei). Ei erau cei care imi cautau in coarne cel mai mult pentru ca eram "fata lu' mamaie-batrana si tataie-batranu' ". Pana pe la vre-un an mamaie-batrana si-a exersat schimbatul de scutece si hranitul din biberon, iar instinctul ei matern ma linistea atunci cand urlam cat ma tineu plamanii. Tataie-batranu' stia sa se coboare la mintea mea de copil de cativa anisori si tot timpul se juca cu mine. M-a invatat sa ma catar in copaci si, chiar daca stia ca am rau de inaltime, a facut el cum a facut si m-a invatat sa-mi infrunt teama. Mi-amintesc de perioada cand nu mai avea mult de trait. Sora-mea cred ca avea vreo 2-3 ani sau poate putin mai mult. Mi-amintesc ca nimeni nu ne spunea nimic desi eu simteam ca nu e in regula. Avea leucemie, dar asta nu l-a impiedicat sa fie la fel de sugubat in ceea ce ne privea. Tin minte ca facuse bunica-mea o prajitura si ne-a trimis sa le ducem si lor. Era iarna. Amandoua aveam "caciulite cu moate" facute de mama si le tineam tot timpul pe cap pentru ca ne placeau. Erau legate sub barbie ca sa nu ni le zboare vantul si sa nu ne inghete urechile. Ne asezasem in pat langa el si el ne spunea o poveste. O clipa de neatentie din partea amandurora si el ne-a tras caciulitele de pe cap si a inceput sa rada. Noi ne-am intors la el si am inceput sa radem de rasul lui. Azinoapte, la mormantul lor m-am simtit din nou copil.

La mormatul bunicilor din partea tatalui am avut un sentiment de regret. Pe bunica mea nu am cunoscut-o niciodata. A murit mult inainte ca eu sa ma nasc. Era tata la liceu. Bunicul s-a recasatorit, iar tata si unchiul meu s-au indepartat de el dupa asta. Si pe buna dreptate. Nu stiu daca e doar sentimentul insuflat de atitudinea lui tata, dar n-am inghitit-o niciodata pe femeia asta care se poate spune ca mi-e bunica vitrega. Pe bunicul meu nu l-am vazut de mai mult de 5-6 ori in toata viata mea. Tot ce as fi vrut e sa fi avut ocazia sa-l cunosc mai bine si el sa ma fi lasat sa fac asta. Bunicul meu nu facea decat sa imi inspre teama, nu stiu de ce.

Am ajuns, in cele din urma, la mormantul lui Andrei. Multa lumina si o oarecare stare pe care nu stiu cum sa o descriu. In orice caz, in noaptea asta am realizat ca nu apreciez la adevarata valoare persoanele pe care le am langa mine neconditionat. Am 5 cei mai buni prieteni si o sora. Ii iubesc enorm chiar daca stiu ca nu arata asta prea des. Ma apuca groaza la gandul ca as putea sa ii pierd. Numiti-o cum vreti... criza de personalitate, depresie, nebunie. Nu trebuie sa fii in criza de personalitate, sau in depresie sau sa fi nebun ca sa realizezi ca tot ce e frumos atarna de un fir de ata care daca se rupe nu mai poti sa-l innozi.

Tot despre... dar despre aparenta si esenta

2011-04-19T21:31:00.000+03:00

Si ce daca... Poate ca nu-i mare braza. Poate ca e doar in imaginatia mea uneori bolnava. Nu-mi place s-o recunosc, dar incep sa deviez. O s-o iau razna definitiv. De fapt, toti o luam la un momet dat. Train intr-o tara cu multi ignoranti. Asta ne trage in jos. Nu mai suport ce se intampla in jurul meu. Incep sa cred ca traiesc inconjurata de incuiati care nu fac altceva decat sa-si vada de viata intr-un mod rudimentar care aminteste de epoca de piatra si de oamenii cavernelor. Parca se traieste pe baza instinctelor primare. Parca n-am fi oameni, ci animale. Poate ca cei intregi la minte si cei carora le pasa sunt rari, dar ei ar trebui sa fie conducatori, nu sa fie condusi. Imi place sa ma consider intreaga la minte. Desi incep sa cred ca eu sunt aia care ar trebui inchisa la glumeti intr-o camera care pute. Dezolant peisaj. Am fost acolo intr-o vizita anu' trecut pe vremea asta. Nu cred ca vrea cineva sa treaca pe acolo. Prea multi superficiali pe metru patrat. "Ce e ala voluntariat? Ce dracu te bagi in taote porcariile? Stai dracu in banca ta si vezi-ti de ale tale, lasa-i pe handicapatii care n-au ce face sa-si faca numaru'! Primesti macar bani pentru asta? Nu?! Ce proasta esti! Azi nimeni nu mai face nimic gratis..." sau "De ce dracu te bagi unde nu-ti fierbe oala? Ti-am cerut eu ajutorul? Lasa-ma in durerea mea, nu-mi da sfaturi inutile! Spui ca-mi vrei binele... ha! Va stiu eu pe astia, incercati sa manipulati tot, dar nu va cad eu in plasa!". Uneori, un simplu "multumesc!" ar fi suficient. Cu placere! De ce toata lumea uita sa spuna asta? Nu spunem nici "multumesc!" nici "bravo!" ca sa nu ne dam singuri impresia ca suntem prea buni. Hai mai bine sa traim in mediocritate sa nu iesim din tipare."Vrei sa dai la psihologie? Vai de capu' tau! N-ai niciun viitor, fetito! Deschide-ti ochii aia, nu vezi ca ne ducem de rapa? Da la medicina.". E plina Romanica de doctorasi cu examenele luate pe bani care habar n-au pe ce lume sunt. Putini sunt aia care chiar vor sa vindece. Si aia pleaca prin strainataturi ca in Romanica nu se castiga. Bani! Frate, bani! Suntem niste zombie care vor bani pe paine. Si nu ni se dau. Suntem intr-o groapa in care se arunca cu tot felu' de cacaturi pe care nimeni nu le vrea. A lot of smelling shit! Ma simt frustrata rau cand vad ca in grupu de oameni pe care ii cunosc sunt exagerat de putini (ii numeri pe degetele de la maini) cei care au ganduri marete. "Du-te, mama, la un liceu bun ca sa faci cariera." Ba pe dracu! In lumea asta in care totu' se rezuma la politica, o laie cariera fara pile! Abia astept sa plec de aici. Prea multa coruptie. Prea multa mafie. Ma simt de parca as fi in Sicilia. Sicilia de Romania. Ah! m-am enervat. Sa-mi impusc sotu' in cap. Ce, ma, te iei de sora-mea? Ia sa-ti aplic un cutit de bucatarie ca sa te inveti minte! Traverseaza dracu ma repede, babalac batran! Te cauta moartea pe-acasa si tu pe trecere. Nu-i suport pe incuiatii care ma inconjoara. Se judeca prea mult in juru' meu. Da' cine esti tu sa ma judeci? Ai trait viata mea in locul meu si eu nu stiu? Ai aceleasi principii ca si mine? Esti identic cu mine? Nimeni nu e perfect, iar eu am inteles asta destul de usor. Dar cate unii tind spre perfectiunei. Ii admir pe oamenii astia. Sunt echilibrati. Cunosc un singur astel de om si nu-i dau numele pentru ca stie singur cine e si ce vreau sa spun. Poate ca il ridic in slavi pe omul asta. Poate ca din punctul lui de vedere e la fel ca si ceilalti. Dar eu descriu luscrurile din perspectiva mea. Nimeni nu e perfect, dupa cum spuneam. Sunt oameni care inca n-au inteles, desi au o varsta. Imi place sa cred ca sunt o pustioaica relativ rationala in adevaratul sens al cuvintelor. Imi place sa ma agat de amintiri si sa fac un fel de puzzle cu tot ce a fost mai frumos si mi-ar placea sa-mi amintesc pentru tot restul vietii. Incerc sa-mi creez o lume a mea in care totul sa fie asa cum vreau eu si cum mi se pare mie normal, desi in principiu sunt extraverta. Nu stiu, poate ca am un oarecare echilibru din punctul asta de vedere. Am ametit...

Despre

2011-03-29T22:11:00.000+03:00

Marea, ca o mare - aduce
valurie timpului trecut,
bratara de nisip cernut,
povesti de dor in larg temut.

Suferi de inimi de pom
cu frunze fosnindu-si culori.
Scorojite-s nuante-n flori.
Copilarie fericita, dori!

Roci asezate pe categorii
gri si batrane, scortoase
ce spun povesti facute de oaste
stau contempland linistite pe coaste.

Nu-i speranta de-a te-ntoarce.
Nimeni n-a mai facut-o pana acum.
Speranta lor e-acum facuta scrum.
Pe drum ne-am cam pierdut prin fum.

Influente-si pun amprenta scurt.
Nimeni nu-i capabil de altfel.
Sunete-n surdina vad in el
ce-s haotice si nu se-nteleg defel.

Spirit ratacit

2011-02-17T18:40:00.000+02:00

Dalila se duce spre usa, dar se opreste brusc. Se intoarce cu fata la camera nemobilata cu mobila reala, ci doar cu improvizatii din cutii, surcele, fiare, geamuri multicolore sparte, lipici ieftin, cuie batute de-a fie cum, sarme imbarligate fara capat si fara coada. Patul ei consta in mai mlte paturi indoite in doua si carpe puse unele pese altele. Surprinzator, camera arata destul de moderna. Avea o imaginatie bogata, deci a stiut sa-si imprvizeze tot felul de chestii. Perna nu-i trebuia cand avea carti aruncate prin toata incaperea. Televizor nu avea. Si oricum nu-i trebuiau prostiile care se discutau acolo. Se uita in jur de parca ar fi verificat cu privirea ceva. "N-are cum!" In dezordinea ordonata din camera minuscula cu tavan incovoiat cauta dezorientata un lucru. Nu stie nici ea ce, dar lipsea ceva. Da nepasatoare din umeri, isi baga mana prin par si pleaca grabita. Spera cu ardoare sa poata publica cel mai recent poem al ei intr-o revista mediocra de orasel. Pana acum ii fusesera respinse toate. Coboara niste trepte din lemn putred si fuge la prima statie de autobuz cu un teanc de hartii in brate. Intra in autobuz. "Biletele sau abonamentele la control, va rog!". Fuge pana la redactia revistei unde o madama zbarcita si scarbita de viata molfaia o guma de mestecat cu aroma de fructe, stand in spatele unei masute vechi. Se uita la Dalila, o analizeaza din cap pana-n picioare. Ii vede obrajii inrositi de alergatura si ochii mari, dezorietati holbandu-se la ea si vestimentatia nealeasa. Ii ia hartiile din mana si-i zice scarbita c-o s-o contacteze ei. Fata pleaca plina de speranta inapoi acasa.

In dimineata accea statea si se gandea la tot ce agonisise ea de-a lungul vietii. Batrana nu se mai vedea plimbata cu sareta, dusa la teatru sau opera. Vroia doar sa isi traiasca restul de viata linistita si departe de scandaluri. Averea nu avea cui sa i-o lase pentru ca nu avea copii. In rude nu avea incredere caci au persecutat-o toata viata. Se gandea s-o doneze bisericii din capatul strazii care, din lipsa de fonduri, nu mai fusese renovata de zeci de ani. Avea o casa mare si cocheta care fusese plina cu vreo cincizeci de ani inainte, prin '866. Isi aduce aminte cu nostalgie de vremurile alea. Era bine atunci. Si acum e bine. Se uita pe geamul rotund al mansardei. Vede pe strada tineret vesel, copii veseli si parinti sau bunici care au grija dumnezeieste de ei. Se imagina cu o droaie de nepoti, dar n-a fost sa fie. Sotul ei murise de o forma rara de ciuma tot cam prin perioada aceea in care toti locuitorii casei incepusera sa-si ia zborul. Totul fusese lasat ca la inceput. In vreo doua camere nu mai intrase de zeci de ani. Au crescut panze de paienjeni pe la colturi si pe mobila, dar nu-i pasa. Camera de zi si camera ei erau curate-luna. Toata lumea spunea de batrana doamna Raia ca se sclerozase. De asta nici n-a mai iesit din casa. O vecina mai binevoitoare ii facea cumparaturile zilnice si o mai ingrijea cand avea nevoie, evident, cu pretul unui onorariu desul de rotunjor.

Ajunge acasa si se arunca pe gramada de paturi din colt. Se uita in tavan cu un zambet de copil nevinovat. Se viseaza scriitoare de succes. Si sta intr-o librarie la raftul cu bestseller-urile ei dand autografe si dedicatii. Adoarme citind "Scrisoare de dragoste" de Mihail Drumes. Se cam aseamana cu Anda, personajul principal feminin. Se trezeste ca dupa o plama. Incepe si-si face ordine prin camera si da peste un pandantiv ruginit din tabla. Se uita mirata la el de parca descoperise mormatul unui faraon. Il deschide si vede poza mamei ei care ramasese undeva la tara blocata intre treburile casei si slujba prost platita pe care o avea. Daila plecase la Bucuresti sa-si faca un rost, dar n-a ajuns acolo. Isi terminase facultatea de litere pe care a platit-o din bursele pe care le avusese. Gaseste un snur maroniu pe care pune pandantivul si si-l atarna la gat. I se perlinge o lacrima de dor pe obrazul stang. Ia telefonul care era de-o varsta cu ea si incearca sa sune acasa. Telefonul asta avea personalitate proprie, as putea spune, si nu mergea decat atunci cand vroia el. De data asta a avut noroc. Suna de vreo tre iori. "Alo!Dalila?".

Intr-un sertar gaseste un evantai de dantela. Fusese alb. Era evantaiul de la nunta. Acum era galbui spre gri si mancat de molii. Se uita induiosata la el si apoi se duce in odaia de la drum unde isi tinea comorile cu valoare afectiva intensa. Se lupa cu aerul irespirabil si panzele de paienjeni groase de-un degent. Deasupra unui pat cu tablia sculptata in motive floral-abstracte (ceea ce pe vremea aceea era un lux) era un tablou pictat. Pe rama lui era incrustat cu un metal auriu "Te iubesc, Raia!".Culorile inca se mai distingeau, desi era un strat gros de praf pe el. Un barbat bine, chipes, cu privire galesa tinea in brate o domnita firava cu pielea alba si parul negru. Domnita avea in mana un evantai alb din dantela.

Isi castiga existenta de pe-o zi pe alta, dar n-avea nici un stres. Boema si artista cum era, Dalila statea toata ziulica prin oras ajutand pe unul si pe altul, apoi seara in camaruta, cu becul de deasupra patului aprins si citind de zor. Acum citea o carte de vreo doua mii si ceva de pagini. Se mai uita din cand in cand pe geam si vede in fiecare dupa-amiaza, la aceeasi ora, 5 si un sfert, un tip care parea la fel de rebel ca si ea. Face o pasiune pentru el si incepe sa-si imagineze cum ar fi el, cum s-ar plimba sub clar de luna, de mana, prin parculetul de vis-a-vis de casa nationalizata in care statea. Se gandeste serios sa renunte la poezii si sa se apuce de proza. Nu conta ce, doar proza sa fie. Adevarul e ca i-ar fi mai usor. Ar avea mai multa libertate si probabil ca i-ar fi publicate mai usor in revista aia nenorocita.

Se aseaza in pat cu evantaiul strans la piept si-si aminteste de ziua aceea, ziua nuntii ei. Pe fata i se asterne un zambet nostalgic. Traiul din amintiri e hrana pura pentru suflet. inchide ochii si revizionalizeaza iarba verde si calul alb pe care Filip venise sa o ia de pe malul raului unde ii placea sa steacand se simtea nelinistita. Murmurul apei o calma. In ziua aia a primit un inel cu piatra. Era tare mandra de el. Si venea perfect. Parca fusese facut special pentru ea. De fapt, chiar fusese facut special pentru ea pentru ca trebuia sa fie o zi speciala. A si fost. Atunci a spus pentru prima data "Te iubesc!". A fost atat de romantic si emotionant! Nu a putut toata viata sa uite sentimentul ala. "Mi-e dor, foarte dor!".

Primeste o scrisoare. Surpprinzator! De obicei nu se oboseste nimeni sa-i scrie. Expeditorul era un barbat, Alfred Grygor. Ce nume ciudat are! Deschide plicul. "Daraga Dalila, ti-am citit opera. Fie vorba intre noi, e geniala! Scuze pentru limbajul nonformal. Mi-am permis sa-ti scriu in calitate de tipul care iti trece in fiecare zi la ora 5 si un sfert pe sub fereastra...sau ca redactorul sef al revistei Morena.". Inima incepe sa-i bata. "Am dezvaluit secretul prea devreme, dar nu mai puteam sa astept. Ti-am publicat-o. Vei primi negresit primul numar. Iti mai astept screri. Cu drag, Alfi. P.S. Maine, la 5 si un sfet ar fi bine sa fii in fata casei."

A doua zi, femeia in casa gaseste ceva in neregula. Usa camerei care nu mai fusese atinsa de atata amar de timp era acum deschisa larg, la perete. Intra si vede totul curat. Nu mai intrase niciodata in incaperea aia. Era atat de frumoasa cu mobila intr-o stare perfecta. se uita in jur. Vede tabloul. Culorile vii ii luasera ochii. Pe pat zacea batrana cu zambetul pe buze.

"Te iubesc!". "Si eu...". Se tineau de mana si mergeau linistiti spre casa. Maine se casatoreau si mai aveau ceva pregatiri de facut. Deschid usa si se intrec pe scari pana sus. El se arunca in pat, iar ea sare peste el. Stau amandoi cu ochii pironiti in tavan si vorbesc verzi si uscate razand cu gurile pana la urechi. "Da...". "Da...".

Visul...

2011-01-10T10:06:00.000+02:00

Andrei, te-am visat. A trecut ceva timp de cand nu mi te-ai mai aratat in somn. Era si timpul! Eram la Teatrul Liric (desi nu arata ca in realitate). Pregateam un spectacol cred. Eram pe scena. Cortina era trasa. La un moment dat am ramas singura in mijlocul scenei aranjand ultimele detalii cand ai aparut tu din dreapta dand cortina la o parte ca sa poti intra. Eu m-am intors si cand te-am vazut am inceput sa plang. Nu stiam daca de spaima sau de bucurie ca te vad. Tu imi zambeai si ai venit catre mine. Primul meu impuls a fost sa fug, dar n-am facut-o. Tu mi-ai spus "Gata, linisteste-te ca nu s-a intamplat nimic!" si m-ai strans in brate in stilul tau caracteristic. Eu plangeam si radeam in acesai timp si ti-am zis "Andrei, lasa-ma sa respir, te rog!", iar tu mi-ai dat obisnuita replica "Esti cam grasuta!". Am inceput sa te pipai, sa te ciupesc, sa te trag de par exact ca un copil mic la prima lui intalnire cu Mos Craciun. T-am luat mainile si am inceput sa ma uit la ele, sa le analizez. Erai in regula. Atunci m-am oprit din plans si ti-am zambit. Ne-am asezat pe jos tot acolo, in mijlocul scenei si am inceput a vorbim, sa e povestim lucruri. Ii chemam pe toti din echipa sa te vada. CAnd au ajuns pe scena au ramas inmarmuriti.

Infernul

2011-01-06T15:31:00.000+02:00

Traim in jungla in care fiecare e pentru el. Infernul... e un tremen vag. Fiecare om are viziunea proprie. Fiecare om si-l imagineaza cum vrea...si pe buna dreptate. In final, Infernul este tot ceva groaznic. Fiecare om are conceptia lui despre groaznic. Ni se da libertatea de a ni-l imagina ca orice. Infernul, pentru mine, e negru. Si asta nu pentru ca nu mi-ar placea negrul... e chiar o culoare destul de eleganta. Infernul, pentru mine, nu are culoare sau miros. De fapt, in Infern nimeni nu vede si nimeni nu simte nimic. Toti sunt orbi si leprosi. Urasc caldura exagerata, deci e groaznic de cald. Urasc frigul exagerat, deci e si frig. Imaginati-va cum ar fi pe jumatate de corp sa va fie mult prea cald si de jumatatea cealalta sa va fie teama ca intrati in hipotermie... cam asta vreau sa spun. Creaturile infernale urla disperate si nimeni nu le aude pentru ca e prea liniste. De fapt, nimeni nu le aude. Toata lumea e surdomuta. E o lume in care nu se comunica. Nu exista libertate de miscare, fiecare are propriul "balon de sapun" in care alearga nonstop. Esti legat fedeles cu noduri marinaresti si nu ai cum sa scapi nici daca esti expert. Esti in continua cadere. Este o frica continua, dar fara motiv. Esti coplesit de durere. Totul se petrece intr-o camera care se strange pe secunda ce trece...si se face din ce in ce mai mica... Infernul e o lume mult prea trista... Si, desi e plina, e pustie lumea asta.

D'ale colindatului

2010-12-24T23:11:00.000+02:00

Dupa ce am stat pret de cateva minute bune (ragaz de gandire oferit de calculatorul si conexiunea mea la 'Net care merg pe baza de carbuni si stuleti de porumb uscati) si am cugetat la cuvintele pe care o sa le scriu pe foicica asta ce-mi este oferita de Blogspot, am concluzionat urmatoarele: cat mai este Ajun ar trebui sa apuc sa fac "uraturile" de rigoare si sa urez incolo si-ncoace de bine si de belsug in case, in suflete si in ce mai vor uratii (imi pare rau ca nu posed diacritice si se inteleg alte lucruri la prima vedere). Ca atare, subsemnata va ureaza de bine si de ce-am mai zis mai devreme, voua, putinilor mei "fani" care n-au de lucru si-mi citesc bazaconiile (nu ca nu m-ar bucura chestia asta). Mai in spirit de gluma, ca-s in toane bune azi, toate cele bune si sa ne vedem cu bine la anu'...sau sa ne citim. Si ca sa fiu si in ton cu vremurile, Craciun fericit! Daca ma veti intreba daca i-am scris lu' Mosu', ei bine nu i-am scris (si sa-mi fie rusine). Oricum stiu eu ca stie ce vreau de la domnia sa, deci nu consider ca-i relevant sa-i scriu. E si an de criza, deci nu ma astept la palate de clestar sau mai stiu eu ce valori materiale. Eu vreau valori spirituale pentru moment. Daca am sanatate, noroc, intelepciune si rabdare, toate se rezolva. N-am ajuns unde vroiam cu un post mai devreme sa ajung, dar tot e bine. In fine, sunt chiar curioasa ce-aduce Barosanu' astaseara.

Deci, in concluzie finala, sarbatori fericite, ma! Va pupa eu a.k.a. Rox. Numa' bine!

De sarbatori...

2010-12-08T22:01:00.000+02:00

...anu' asta vreau sa fie altfel. Am in minte, in imaginatie o anumita stare pe care imi place sa o definesc "spiritul Craciunului". E ceva doar in mintea mea. E cum imi imaginez eu ca ar trebui sa fie Craciunul...desi in ultima perioada nu e. Ma imaginez undeva la munte, intr-o cabanuta de lemn, alaturi de cei mai buni prieteni (Mada, Teona, Byk, Cristina, Andrei si nu in ultimul rand sora-mea), in fata unui semineu in care "troznesc lemne in foc", iar afara "sa vina multa noapte si sa ninga nins enorm pan' la streasina si peste". In stanga semineului e un brad mare si bogat pe care ne pregatim sa-l decoram cu cele mai frumoase "chestiute" facute chiar de noi. Sa stam "la o cana cu vin" fiert cu mere, "galbene gutui", portocale si multa scortisoara. Sa fim imbracati in plovere pe gat cu modele ca in anii '80-'90. Sa iesim afara si sa ne batem cu bulgari de zapada ca in Counter Strike... apoi sa facem un om de zapada imens. Sa ne facem cadouri... Sa ne asezam pe o canapea moale in fata careia e o blanita de oaie intinsa pe jos si sa povestim, sa radem, sa glumim. Ne uitam cum ninge afara si ne gandim cat de romantic ar fi sa avem pe "cineva" alaturi, dar ne multumim unii cu altii pentru ca asa suntem noi... de nedespartit. Ne apuca plansul de fericire, dar nu stim de ce. Asa vad eu Craciunul perfect in momentul asta.

Cand ma uit prin oras la ce ma inconjoara imi vine in cap gona dupa cumparaturile de craciun. Imi fac in minte un fel de scenariu care seamana al naibii de mult cu "Serentipity" (uitati-va la film, merita!). Ajung acasa unde ma intampina o ladita cu portocale si mandarine. Mirosul asta mi-aduce aminte de copilarie, cand ma bucuram enorm cand gaseam sub brad papusele, portocale si multa ciocolata. Imi vine sa scot "de la naftalina" instalatiile pentru brad (6 la numar, din care 2-3 functionale) si sa ma apuc sa le repar. Ma pricep la asta. In ficare an de ceva timp m-am ocupat de "defectiunle tehnice" ale bradului. In "paranoia" mea imi vine in nas miros de brad proaspat taiat. Stiu ca anual mor mii de brazi doar pentru capriciul nostru de a avea mirosul ala in casa si de a aduna "acele" de pe jos de Boboteaza, dar parca nu e la fel Craciunul fara brad natural. Ma tenteaza, ce-i drept, sa-mi cumpar unul ecologic...

Anul asta vreau sa fiu surprinzatoare... imprevizibila. Vreau sa-mi surpind placut prietenii. Vreau sa fac gesturi frumoase fara motiv... ca-n reclama de la Cosmote cu Ionel Craciunel:))... mai putin partea cu factura ca "nu-s parale, nu-s". Vreau sa merg la colindat si sa bucur oamenii tristi din oras. Daca nu mi-ar trebui aprobare, mi-as lua chitara la spinare si m-as duce, imbracata in Craciuntia, in fata Mercurului sa cant pentru copii. Vreau sa merg la patinoar, apoi la o ciocolata calda, ca in vremurile bune...un fel de afterparty de dezghet...

5 momente albe

2010-11-07T17:07:00.000+02:00

M-am intalnit cu un amic. Imi spunea ca e bine acolo unde s-a mutat, ca nu e nici prea cald, nici prea frig, nici prea lumina, nici prea intuneric, ca e alb si curat, verde si proaspat, rasete din plin, ca mananca bine de 3 ori pe zi, ca toata lumea se poarta frumos cu el si el e ascultator si incearca sa nu supere pe nimeni. Eu ii spuneam ca nici eu nu o duc prea rau, dar ca am incercat sa ma fac placuta si toata lumea se supara pe mine, ca nu totul e perfect ca la el si ca lumea e urata si murdara. Ii spuneam ca ne e dor de el si ca mi-ar placea sa se intoarca si sa ne povesteasca tuturor despre noul lui stil de viata. Il invitasem la o cafea si o tigara, iar el imi spunea ca nu mai bea cafea si nici nu mai fumeaza. Mi se parea ciudat pentru ca asa incepea fiecare dimineata a lui. Apoi i-am spus ca am invitatii pentru sambata seara pentru un club. El mi-a spus ca nu-i mai place viata de noapte si ca s-a facut baiat cuminte, ca nu mai bea nici macar asa, de gust, bauturi alcoolice si ca incerca sa traiasca sanatos. Imi spunea ca acolo unde e el nu e durere pentru ca toata lumea e sanatoasa. Eu l-am crezut nebun sau indragostit. El mi-a spus ca nu a innebunit, iar pe fata de acasa nu a uitat-o nici acum si ca ar vrea sa se reintalneasca, dar stie ca mai sunt decenii pana atunci. Ar fi vrut sa auda vorba aia din biserica "pana cand moartea ii va separa", dar a facut-o deja prea devreme. As fi vrut sa-l invit la mine la un pahar cu apa si-o pajitura choix-a-la-creme, dar mi-a spus ca se grabeste si ca mai are 5 zile la dispozitie sa-i viziteze pe toti si ca fiecare secunda e importanta.

M-am dus acasa si le-am povestit tuturor ca m-am intalnit cu el, iar ei mi-au spus ca sunt nebuna si ca am dormit toata ziua si ca era imposibil sa ma fi intalnit cu el. Eu mi-am adus aminte ca-mi adusese ceva din locul in care traieste acum: o floare de colt. Am scos din buzunar, dar am constatat ca s-a uscat. Ceilalti mi-au spus ca am floarea aia in buzunar de un an si o luna. Mi-am amintit ca am facut poze si am scos telefonul sa le arat. Am constatat ca in poze eram doar eu si floarea mea de colt uscata.

M-am dus trista si intrigata la mine in camera si-am incercat sa-l sun ca sa-l cert. "Numar nealocat". Ce se intampla? Are chef de glume? Mi-a batut in geam. Am scos capul pe fereastra si mi-a spus sa cobor ca trebuie sa plece si ca vrea sa-si ia la-revedere e la mine. Cand am ajuns in fata blocului am constatat ca nu mai era acolo. Am inceput sa intreb lumea de pe strada care mi-a spus ca nu a fost niciun baiat imbracat in alb care mi-a batut in geam. M-am intors furioasa sus. Toti erau pe picior de plecare. "Hai, mergi cu noi?" "Hai ca merg..."

Am ajuns intr-un sat si ma tineam dupa ei. Am ajuns intr-un cimitir. El era acolo in fata unui mormant. M-am dus la el cu chef de cearta, dar am constatat ca se uita la mine tacut si zambitor. Avea un zambet cald si de-un calm englezesc. Avea un trandafir alb in mana. El era imbracat tot in alb. Am ajuns la el si mi-a pierit cheful de cearta. Am incercat sa citesc ce scria pe cruce, dar nu vedeam nimic. L-am intrebat cine este ingropat acolo, iar el mi-a zis sa citesc ca scrie pe cruce, apoi a plecat grabit. M-am enervat iar si am inceput sa fug dupa el ca sa-i cer explicatii. Nu l-am prins din urma.

Ceilalti plecasera si ma lasasera singura. Se innopta si am inceput sa ma sperii. M-am dus la mormantul in fata caruia l-am gasit incercand sa gasesc niste raspunsuri. Am gasit o poza de-a lui pusa intr-o tipla si o bucata de panglica de coroana pe care n-am putut sa descifrez decat "Lacrimi si flori..........frate. Din partea..........". Se facuse bine noapte si m-a palit somnuL. N-am incercat sa gasesc drumul inapoi spre casa, iar ideea de cimitir nu ma mai speria. M-am rezemat de o cruce mai teapana si am inceput sa meditez. Apare el din nou din ceata la fel de grabit cum plecase. Mi-a spus ca ma duce el acasa cu conditia sa ma culc imediat ce ajung. Mi-a spus sa nu mai caut raspunsuri pentru ca e prea tarziu si si-a rupt camasa...

Suflet (pentru Andrei)

2010-11-04T21:00:00.000+02:00

Tu intri-n camaruta ta,
Ce-i mult prea-ngusta si pustie,
Fara-a te uita-napoi,
Iar noi ne despartim, doi cate doi,
Cu sufletul plin de noroi.

Cu mintea-n mii de parti,
Noi toti
Ne amintim de fapta ta
Pe care nu o vom uita.

Tu nu vrei sa te misti nicicum.

Ne va fi foarte greu de-acum.

Norocul tau ne iese-n cale
Formand treptat ca niste dale.
Cum de nu te-ai putut salva?
Raspunsu-i doar in mintea ta:
Nu poti vorbi cu buzele inchise,
Nu mai poti sta cu bratele intinse…
Si totusi ai atat de povestit…

Tot neamul tau este acum unit.
Ai fost, esti si vei fi
Un inger bun printer straini.

Joi e plin de lumini si flori,
Vineri nu va mai avea aceiasi zori.

Mana-ti neagra pe pieptul plapand
Ce sora ta-ti saruta cantand
Mi-e suferind de inclestata…
Si nu-i la fel ca altadata.
Lacrimi si flori fac aripile tale
De-o inocenta alba ce ne doare tare.

Cu albul tau ceresc
Negrul nostrum pamantesc
Se contrasteaza-n suflet.
Acum se-aude-un urlet
De duere-adanca si ce continua.
Teptat, se-ndeparteaza-n umbra,
Dar persista sumbru in surdina.
Tu esti de-o tacere muta si senina.
Sublime maretie-a prietenilor-suflet
Este ceva ce nu-i legat de cuget.

As da clipe din clipele mele
Sa pot sa-mi iau la-revedere!

Un inger (Dolofi)

2010-10-07T21:16:00.000+03:00

Nici nu stiu cu ce sa incep. Nici nu stiu ce as putea sa mai spun. O mana de cuvinte nu il aduce inapoi pe Andrei/Orbit. Sau nu il pot caracteriza asa cum era el. Azi s-a stins din viata un om nevinovat...un inger. Dar se spune ca Dumnezeu mai ia si ingeri.
Astazi, cand am aflat de tragedie, am crezut ca e o glumita proasta si-mi venea sa rad...chiar daca vestea a venit de la un jandarm (tatal Bicai). Am zis s-o sunam pe Teona sa vedem daca e asa. Si asa era. Teo era distrusa...fratele ei de care era atat de mandra si la care tinea atat de mult incetase din viata intr-un mod pe cat de stupid pe atat de fatal (injunghiat in inima neavand nicio vina)...nici n-am avut taria sa vorbesc cu ea si i-am dat Bicai telefonul. Sincer, nu vezi des o pereche de frati atat de uniti. Erau 2 in unu.
Dupa cateva reprize zdravene de plans am inceput sa realizez ce pierdere e de fapt Dolofi pentru mine...individa Roxana Enache. Chiar daca nu aveam eu cine stie ce tangente cu el, mi-era ca un frate. Am facut o groaza de chestii impreuna. Un om ca asta mai rar gasesti. Painea lu' Dumnezeu...
Cu cine mai plec eu in "Norvegia"...ca sa ajungem in Otopeni si sa ne intoarcem acasa cu coada intre picioare pt ca n-am putut sa iesim din tara? Cine imi mai mananca sandvisurile? Cine mai are grija de mine pe drum? Cine mai face cinste cu bilete de tren pana la Bucuresti? (regret ca n-am mers in ziua aia pana in Vama-1 mai) Cine imi mai zice "esti cam grasuta"? Cine ma mai tachineaza pe mine cum numai tu stiai sa faci? Cine mai face furori printre pustioace? Cu cine mai dorm eu in pat in "deplasari"? Cine mai "doarme" pe umaru' meu la majorat (ul Bicai)? CINE? (si lista poate continua)
Nici nu stiu ce as putea sa mai spun... Este o pierdere imensa pentru cei care l-au cunoscut. Un om ca el rar gasesti.
Sa te odihnesti in pace, Dolofi. Vreau ca amintirea ta sa ramana vie in mintea cunoscutilor si apropiatilor tai. Si sigur o sa ramana. Esti cam grasut...

Momente amestecate

2010-10-06T17:23:00.000+03:00

N-am mai scris de mult ceva care sa ma descrie in momentele mele de "glorie". Momentan am o stare genial de ciudata...de fapt e mult spus ciudata. E o stare d'aia care te face sa vrei sa razi sa plangi in acelasi timp, o stare de vis in realitate...sau realitate in vis. E unul din momentele alea in care simti ca nimeni nu te intelege si totusi esti fericit ca se intampla asta. Ma uit in jur si vad chestii care ma streseaza, bucura, enerveaza, agaseaza, piseaza, intristeaza, deranjeaza, incita, intriga, melancolizeaza, amuza. Vreau sa simt fluturi in stomac asa ca la "prima intalnire". Genul asta de fluturi nu l-am mai simtit de enorm de mult timp...am uitat care e senzatia. Presupun ca e doar o chestiune de timp. Sau poate e vorba de cei acre te inconjoara. Apropo de asta, de zice ca esti media celor 4 care te inconjoara. Steam intr-o zi si-mi faceam calculul asta simplu de matematica (sau poate chimie...sau poate fizica...sau poate biologie...sau poate psihologie). Am ajus la concluzia ca da, asa este...si intr-adevar cei ce se aseamana se aduna. Am un anturaj al naibi de ciudat. M-am "inhaitat" de-a lungul vietii cu varii si diverse persoane. Regret ca i-am cunoscut pe unii sau ca am pierdut legatura cu altii. Ma intristeaza faptul ca nu am avut destul timp de petrecut cu diversi sau diverse. Ma bucura "noii" mei prieteni. N-o sa-i enumar pentru ca sunt sigura ca ei imi stiu gandurile. Si, in plus, nu vreau sa fac pe cineva sa se simta neglijat(a). Adevarul e ca e oarecum jignitor cand cineva pe care il considerai prieten poate s-a schimbat sau poate pur si simplu s-a saturat sa-ti mai fie confident si ajutor. Am trecut si eu prin asta de nenumarate ori. Sincer, imi iubesc prietenii. Stiu ca ei sunt singurele persoane care se stradiesc sa-mi inteleaga nebuniile si gadurile si conceptele...si tot..am o lista destul de lunga de "si"-uri. Uneori nici macar eu nu ma inteleg. Am frustrari vechi pe care n-o sa le pot rezolva niciodata...si nu mi-e frica sau rusine sa recunosc asta. Nu e placut. Stiu ca trec de la una la alta fara ca tot sa aiba vreun sens. Dar nici nu trebuie. De asta spun ca am momente in care nici eu nu pricep ce vreau sa fac. Vreau pe cineva alaturi. Un "cineva" destul de "cineva". Si, totusi, nu simt ca sunt pregatita sa primesc o astfel de persoana. Oricum e binevenita. Deseori ranesc fara sa vreau. Si nu ma refer la rani palpabile. Sunt rani in suflet greu vindecabile. Sunt constienta de asta si totusi nu incetez sa le fac. Am inceput sa actionez mai mult dupa instinct. Si poate ca e de bine. Am inceput sa ma analizez...si nu numai pe mine. Parca ma enerveaza din ce in ce mai multe cacaturi fara importanta. Partea interesanta e ca lucrurile care ar trebui sa ma supere nu ma calca pe nervi chiar asa tare. Am un psihic tare ciudat...face numai ce vrea el fara sa tina cont de vointa mea. Sunt dezordonata si asta se vede in tot. Sunt Gemeni...si cred ca si asta se vede in tot. Am ascendet in Balanta lucru care ar trebui sa ma cumpateasca...sau poate ca nu. Apropo de asta, zilele trecute ma uitam cu Mada (tipa aia pe care o iubesc si care ma intelege...sau macar incearca, si tipa careia ii spun tot pentru ca stiu ca nu ma judeca...si lu' Bica ii spun tot..si lu' Andrei...si lu' Teo-apropo, insanatosire grabinca!sa te vedem cat mai curand in a doua banca de pe mijloc-...tocmai am facut imprudenta sa dau numele celor care ocupa topu meu personal) pe net la horoscop si sincer m-am recunoscut in multe chestii. Cred ca si treaba asta m-a ajutat sa ma cunosc mai bine. Si cum spuneam. Vreau o perioada fericita in care sa nu ma gandesc prea mult la ce ma asteapta. Nu vreau sa imi fac griji pentru ce va spune x si y daca afla ca... sau ca... Of! E o brambureala totala in mintea mea si nici nu stiu cu ce sa incep sau la ce sa ma gandesc. Sunt imprastiata si asta se vede in tot. Stiu. Am mai zis asta odata. As fi mers azi la film. Si nu. Vremea asta mohorata ma melancolizeaza. Am o stare letargica de dor de ceva. Am deja-vu-uiri si anumite flashback-uri care-mi dau fiori pe sira spinarii. Simt ca mai vreau vremurile de acum 2, 3 ani. M-am deschis ca o carte fara pic de pudism. As fi vrut sa plec undeva vara asta. Sa uit de monotonia din oras. Simt miros de sarbatori de iarna chiar daca sunt cam departe. Am intrat intr-o transa din care mi-e extraordinar de greu sa ies. Sunt axata intr-o anumita directie de parca as avea ochelari de cal. Dar e cam ceata. Nu prea vad pe unde merg si incotro ma indrept. Traiesc doar cu speranta ca e de bine. Incerc sa-i ajunt pe cei pe care ii intalnesc pe drum. Sunt un fel de Harap-Alb care intalneste "dihaniile" de oamnei. Of!vad frunzele cum cad si-mi dau seama ca timpul trece...eu vreau sa stagnez macar. Nu-mi place ca ma "scurg" ca o clepsidra. Vreau sa cred ca mi-e sortit sa traiesc mult. Vreau sa plec cu un bagaj imens de amintiri si momente placute. Nu m-am gandit niciodata la moarte. Si mi-e imposibil s-o fac, oricum. Mi-e imposibil sa-mi dau seama de ce am starea asta. Poate pentru ca "mi-a venit" mai devreme. Poate ca si chestia asta are baze psihice pana la urma.
Totul e relativ...

I Fight Poverty

2010-10-05T17:45:00.000+03:00

We can dream together
We can love forever
Hope is our strength
We cannot lose our help...

Astea sunt versurile refrenului unei piese ce apartine unui grupe de 3 fete foarte talentate: Alina, Mihaela si Teona (hellow there!). Piesa se intituleaza "Dream Together". Daca va place, votati-o http://ifightpoverty.eu/high-seas . Bafta, fetele! :)

What's up?

2010-09-12T15:06:00.000+03:00

Teatrul Liric "Elena Teodorini", spectacol caritabil pentru ajutorarea lui Sebastian Bunica. Sa speram ca se va face bine.