Dicţionar explicativ al banalităţii cotidiene

Scrisoare pentru Moș Crăciun

2016-12-18T15:30:00.001+02:00

Dragul meu Moș venit de departe,

Știu că tu ești darnic și ești bun, dar anul acesta nu vreau să-mi aduci nimic. Nu vreau daruri, nu-mi trebuie nimic nou, nu-mi lipsește nimic. Aș vrea chiar să pleci de la mine cu câte ceva și-ți fac mai jos o listă amănunțită, să nu spui că nu ți-am zis:

celulele nefericite care cresc nepotrivit prin corpurile celor dragi mie și celor dragi lor. Ne plăceau mai mult celulele obișnuite, mulțumesc frumos, nu avem nevoie de noutăți, mutații și chestii rare prin medicină.
colesterolul. Unora le lipsește, dar la noi acasă avem găleți de dat și poate le suntem de folos. Îl producem intern, bio, mâncând doar legume fierte, deci poți fi sigur că e de calitate.
kilometri de parcurs până la cei dragi. Sunt frumoase drumurile, dar ce-i prea mult strică.
răutăți, egoism, gânduri urâte, idei proaste, fapte regretabile. Nu ți le mai explic, le știi prea bine, doar le contorizezi tot anul.
planuri care nu s-au realizat, cuvinte care nu s-au spus, priviri care nu s-au găsit.
dor, atât de mult dor.

Cu mulțumiri anticipate, promisiuni de cumințenie, planuri de bunătate și ceva mirosuri de prăjituri sănătoase,

Secția

2016-07-26T20:43:00.000+03:00

Au trecut mai bine de 10 ani de când am intrat prima dată în acea secție Spitalului Municipal. Eram blocată. Refuzam să cred că este altceva decât un vis urât și mă străduiam să nu văd nimic, să nu miros nimic, să nu aud nimic, să nu-mi amintesc nimic. Intram în fiecare zi, dar era mereu pentru prima dată. Acum, după 10 ani, pot să recunosc că deși nu-mi amintesc mai nimic, m-am rătăcit acolo.

Prima dată m-am întors după 3 ani, cu inima cât un purice, conștientă că și alte sfârșituri au început acolo. Am tremurat, am bravat, am fost crudă, încercând, din nou, să nu admit că lucrurile se pot întâmpla și altfel decât îmi doresc eu.

A treia oară, un telefon m-a smuls dintr-o zi însorită: "Vino și ia-mă, sunt la urgență, etaj 3". Nu mi-a trebuit mai mult. Știam prea bine ce înseamnă etaj 3. Știam prea bine că acolo nu se întâmplă nimic bun, iar când am ajuns pe vestitul etaj și i-am văzut sângele șiroind pe picior, mi-am înfipt unghiile în pumn și m-am luptat cu zeul secției. L-am provocat, l-am urât, l-am implorat. M-a învins încă o dată.

A patra oară voi trece pe acolo mâine. Mă voi îmbrăca urât, sfidător de urât, aș putea să și put, nu mi-ar păsa mai puțin. De data asta îmi voi aminti tot. Voi inspira adânc și voi privi și prin pereți dacă va fi nevoie. De data asta nu va vedea că sufăr și nici un om drag nu va fi în preajmă. De data asta n-am să-l las să mă doboare lovind în cei pe care îi iubesc. De data asta, sunt pregătită de luptă, pregătită să mă regăsesc și să ies de acolo împreună cu tot ce a luat din mine în acești 10 ani.

Expert pescar - by Tams

2016-06-29T10:12:00.000+03:00

Drumul

2016-06-25T09:00:00.000+03:00

Iubesc drumul pe care se aud pașii tăi. Nu vreau niciodată să ajung la destinație, iar oboseala, oricât ar fi de multă, e doar un semn că sunt acolo, vie, fericită.

Iubesc crengile care-ți mângâie părul și vin apoi să împartă îmbrățișarea cu mine. Le păstrez mirosul crud, de verde amestecat cu soare, le las să-mi tatueze pe față contururile tale.

Iubesc norii care te apără de soare și soarele care te apără de frig. Le cânt să-ți iasă-n cale și să-ți fie mereu prieteni.

Cu părul aurit de soare

2016-05-10T19:30:00.000+03:00

Mărţişor de aprilie

2016-04-06T11:23:00.000+03:00

Viena, orașul unde privești în sus

2016-03-30T08:47:00.000+03:00

În liniște

2016-03-15T21:44:00.001+02:00

Tac. Pisicile dorm, vecinii nu sunt acasă, televizorul e închis. Doar undeva departe se aude încet un glas de rock și, ocazional, trece câte un tren. Îmi scriu lista de cumpărături, silențios, cu creionul: roșii, salată, cartofi.. Telefonul mă întrerupe pentru o clipă. Nu era nimeni, se descărca. Portocale, mere.. Îmi întind picioarele dureroase, alegând o poziție mai bună. Am fost la sală azi, în căutarea formei perfecte. Îmi doresc să fiu perfectă. Nu atât frumoasă, cât perfectă. Nicicum cea mai dintre cele mai, doar perfectă. Să am greutatea și forma perfectă, să fac lucruri interesante, să am o viață care merită povestită, să am zâmbetul perfect și replica perfectă, să pot întreține conversația perfectă, provenită, firește, din inteligența perfectă. Să fiu sănătoasă, puternică, rapidă. Cum vă spuneam, într-un cuvânt, perfectă.

Ardei, cereale, mozzarela... Ei bine, nu-mi iese. Nu mă îngraș, dar nici nu reușesc să mă modelez în forma perfectă. Nu tac, dar nici ce-mi iese pe gură nu e conversația perfectă. Pentru restul, probabil mediocru ar fi termenul potrivit dacă aș dori să-l definesc perfect. Nu, nu-mi iese. Nu am talente artistice și nici memoria talentelor altora. Nu fac sporturi extreme, nu am pasiuni deosebite, nu am o carieră. Spanac, iaurt, migdale.. N-am o viață de invidiat sau de povestit, nu le știu pe toate și nici nu reușesc să termin un maraton.

Pisica începe să sforăie. Normal, ce-i pasă, ea n-are motive de îngrijorare. Dungile sunt la locul lor, pufos e, somn cât cuprinde și mâncarea nu-i lipsește niciodată. În plus, nici că s-a mai văzut pisică să se creadă altfel decât perfectă. Aș putea să-mi mai iau niște lămâi. Nu, nu ajută la perfecțiune, pentru salată. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată perfectă. Inițial nu eram deloc, iar când am prins de veste de existența mea devenisem deja 'altfel'. E tot un fel de imperfecțiune, dar mascată, pentru a nu nenoroci prea tare sentimentele adolescentice. Așa că eram altfel și mă împăcasem cumva cu ideea. Apoi, cu timpul, am început să devin imperfectă: prea slabă, prea băiețoasă, prea entuziastă, prea nerăbdătoare, prea împiedicată, prea lentă, prea puțin inteligentă, prea timidă, prea cuminte, prea departe de forma ideală, prea fără perspective, prea plictisitoare, prea obositoare, prea săritoare, prea cicălitoare, prea împrăștiată. N-am atins perfecțiunea în nici un domeniu, deși, drept să vă spun, am învățat multe. Tind să cred că asimptotic tind la perfecțiune.

Mai trece un tren. Pun lista în geantă și îmi iau o carte. Mâine mă duc iar la sală, apoi cumpăr ingredientele de salată și încerc din nou să mă reinventez.

Pe urmele muzicanţilor

2016-02-17T13:14:00.000+02:00

Portret XXXIII

2016-02-02T19:58:00.000+02:00

Aștept de vreo 10 minute la ușa cabinetului. Încep să mă întreb dacă nu cumva am greșit ușa pentru că este singura unde nu este nimeni. În jur, asistente îmbrăcate în turcoaz, medici cu halat alb peste haine scrobite, pacienți încotoșmănați de iarnă. Mă deschei la gât să mai alung tensiunea. Nu-mi plac medicii și nu-mi place să-i vizitez. Mă simt ca la școală când eram ascultată și nu știam lecția. În sfârșit cineva se apropie de ușa mea. Răsuflu ușurată, este o doamnă în blugi, încotoșmănată în palton ca și mine, grăbită și totuși coafată drăguț. Poate de ea o să-mi placă. Mă invită în cabinet după ce a scăpat de palton și a făcut rost de un halat alb. Își cere scuze pentru întârziere și mai câștigă niște puncte. Apoi mă întreabă care mi-e problema și le pierde pe toate, ca orice medic care mi-a stat vreodată în față. Mă bâlbâi, mă pierd, îmi spun necazul.

"Aha", zice doamna și notează pe un caiet. "Dureri de stomac? Greață?"
"Nu", mărturisesc sfios, jucându-mă cu fularul.
"Deci nu vă doare stomacul?! Hm..", și mai notează ceva. "Alte probleme de sănătate? Am înțeles de ce ați venit la mine, dar vreau să știu ce alte probleme mai aveți."
"Păi n-am altele..", mă pierd eu cu firea.
"Părinții?"
"Ce-i cu ei?", îndrăznesc să bângui, convinsă că vor fi convocați la o ședință.
"Au boli cronice?"
"Nu.. tata are colesterol mare."
"Și mama?"
"Mama n-are."
"Aha", zice doamna și notează din nou.

A umplut o pagină de caiet studențesc. Mă privește peste ochelari cu neîncredere. Pare că-i ascund ceva. Îmi feresc privirea când ajunge la întrebări de genul "mâncați regulat", "faceți mișcare", "cât de des vă duceți la baie". Notează tot cu o hărnicie fantastică. Roman foileton mă face. Sunt convinsă că trebuie să-și noteze, dar asta nu mă face să mă simt mai puțin ca la interogatoriu. Într-un final se oprește din scris, cugetă și începe să înșire o listă lungă de analize, ce trebuie să mănânc sau să nu mănânc înainte de fiecare, cu ce pastile trebuie să mă pregătesc pentru analize și câtă apă în câte ore trebuie să înghit. Când a ajuns la final am uitat de mult începutul. Nu recunosc nimic și aprob din cap totul, ca un elev care minte că a înțeles demonstrația. Sigur, sin(a+b) e fix cât ziceți dumneavoastră, am înțeles. Mă ridic să ies, merg cu spatele spre ușă și aprob în continuare tot. Gata, am scăpat. Mă așez transpirată pe scaunul pe care am așteptat să intru și trec mental în revistă instrucțiunile. Am ratat cam jumate, dar tot mi-a mai rămas ceva. Mă trece un fior rece pe șira spinării gândindu-mă că mă voi întoarce cu temele nefăcute.

Medicii mă sperie. Foarte rar găsesc câte unul dornic să-mi explice, zâmbitor și aducător de liniște. Cei mai mulți mi se par niște generali în rezervă sau niște pedagogi care știu sigur că ai comis o prostie. Din păcate, pic cu brio la toate capitolele prevenție: muncă de birou, mișcare pe sponci, mâncat neregulat, o alură suspect de slabă și un colesterol suspect de mare - moștenire de familie. Așa că în fața declarațiilor mele sprâncenele se încruntă și foile se umplu. Apoi mi se recomandă să-mi dau două palme și să încep să trăiesc sănătos sau, în unele cazuri, să consult un alt doctor. După ce termin cu vizitele și investigațiile, colesterolul meu a mai crescut câteva zeci de unități, pe fond nervos de data asta.

Undeva sus

2016-01-13T09:56:00.001+02:00

Notă: Cine caută, găseşte!

Luminile Crăciunului

2015-12-16T11:43:00.000+02:00

Minunile pădurii

2015-12-09T02:30:00.000+02:00

Pentru prima dată, continuare

2015-12-05T08:58:00.002+02:00

Acum mulți ani (vreo cinci), vorbeam cu voi despre lucruri făcute pentru prima dată, despre dorințe, despre acea listă cu lucruri mărunte pe care o ascundem în geantă și o purtăm cu noi mereu, chiar și atunci când au fost bifate toate punctele de pe ea. M-ați întrebat atunci ce-mi doresc și descopăr azi, taman azi dintre toate zilele, că nu stau prea rău la capitolul bifate.

Sa am motocicleta si sa plec cu ea prin tara. Sa ajung la Cluj si la Praga si in tarile nordice si in America de Sud. Sa fac un film de lung metraj (documentar) difuzat dincolo de blog. Sa scriu o carte. Sa zbor cu deltaplanul si sa ma dau cu parapanta. Sa-mi repar masina singura. Sa urc Piatra Craiului. Sa merg la un concert Dream Theater si la un G3. Sa lucrez in TVR. Sigur mai sunt si altele.

Acestea mi-erau dorințele și acum pot să vă spun cu drag că am rezolvat următoarele: motocicleta, Clujul, G3-ul, zborul cu avion ultraușor (încă nu deltaplan și parapantă), iar partea cu mașina este veșnic o epopee. O parte din ele le-am pierdut pe drum (nu-mi mai doresc să lucrez în TVR), dar am câștigat o mulțime de noi dorințe și nu le-am uitat nici pe cele de atunci (îmi doresc să urc Piatra Craiului, la fel de mult ca acum cinci ani).

Cred că o listă de mici obiective este foarte sănătoasă. Sunt lucruri fără de care poți trăi, dar care ți-ar face viața mult mai frumoasă. Și uneori sunt foarte ușor de obținut (cât de greu poate fi să te urci într-un tren și să vezi Clujul?), așa că îți ridică moralul și te învață că poți. Și uite-așa, rezolvând una câte una, prinzi curaj și le rezolvi și pe cele mai mari. Înveți din mici reușite că până la urmă depinde de tine să fii fericit. Să nu lăsați neajustată lista, să nu renunțați s-o îndepliniți, pas cu pas, dorință cu dorință. Și să vă aducă Moș Nicolae mâine, o dorință împlinită. Un pentru "prima dată" bifat.

Despre locuri și orașe - Cluj

2015-11-18T03:00:00.000+02:00

Și se duce ..

2015-11-15T10:37:00.000+02:00

Anul. Despre el e vorba. Este efectul ornamentelor și bomboanelor și al reclamelor cu brăduți și Moș Crăciuni grăsuni care au invadat deja magazinele. În primă fază mă demoralizează complet, scoțându-mi ochii că a mai trecut un an și, la o adică, ce am făcut cu el.. Păi nu mare lucru, mă apăr eu, am mai învățat câte ceva. Dar pentru conștientizare, fac listă (cine știe, cea care voi ajunge la 90 de ani poate are nevoie de dovezi scrise).

Am început anul frumos, beată de fericire, transpirând prin zăpadă și admirând primul apus al anului. Și-am ținut-o așa, într-o beție și-ntr-o zăpadă, cam până la Paște, când am ciocnit ouă roșii în pădure și am fost alungată violent din ea de un cocoș de munte furios. Între Revelion și Paște am reușit să ajung prima dată în viață pe Transfăgărășan (la o vârstă rușinos de înaintată pentru cineva care locuiește la mai puțin de 200 km de cel mai grozav drum din țară), când era acoperit de 2 m de zăpadă, iar eu l-am coborât pe snowboard. De două ori.

Vară n-am prea avut, să spun drept. De fapt, am avut, dar am muncit-o cam toată, contrar direcției generale de vacanță estivală. Nu e rău având în vedere aglomerația specifică. Și mi-am luat revanșa în ultima zi a verii, conducând 7 ore ca să-mi înmoi picioarele în mare și ca să constat că în Vama Veche nu mai există câmpul cu ciulini pe care am iubit, zburat și reînviat acum mulți ani.

În toamnă mi-am luat drumurile la spinare din nou. Am respirat o gură de aer la Cluj, între două concerte, am bătut Sibiul la pas mărunt și am gustat Brașovul cu plăcintă. Am mirosit frunzele la Sinaia și am dus o sărutare și-o amintire la Pitești. Am dat ocol la Sfânta Ana, m-am făcut frate de biscuiți cu Jack la Poiana Brașov și am luat cina sub stele, pe-un deal la Păltiniș. Am iubit fiecare centimetru de drum și aș pleca din nou acum, fără să termin ce am de spus.

Am învățat multe anul acesta. Am învățat că mai există animale sălbatice și libere prin pădurile noastre și m-am bucurat că este așa. Am învățat că lumea e frumoasă, doar oamenii sunt perfizi și ipocriți. Nu-mi explic răutatea lor și nici bucuria crudă a durerii celui de lângă. Dar am găsit și oameni frumoși, care vând langoși cu suflet și zâmbet la pachet, oameni care pun oamenii înainte de profit și am învățat că se poate, trebuie doar să-i caut și să mă alătur lor. Am învățat că nu merită să pierd timpul cu ceilalți, dacă vor să-ți facă rău o vor face, indiferent cât îi veghezi tu. Am învățat că dacă îți deschizi ochii și sufletul când trebuie este aproape imposibil să nu vezi ceva frumos. Și că un apus te poate face fericit, chiar dacă îți îngheață picioarele. Am învățat că nu trebuie să am încredere în toți oamenii, dar uit mereu lecția asta.

Acum aștept cuminte zăpada.

Lacul îngheţat

2015-11-11T05:30:00.000+02:00

Culori de sezon

2015-10-21T10:44:00.003+03:00

Bagajele vieții mele

2015-10-20T19:04:00.000+03:00

Unii fac listă. Alții consultă buletinul meteo. Alții merg pe ținute complete, asortate, potrivite oricărei ocazii. Cei mai mulți se lasă conduși de inspirație, deschid cât mai multe dulapuri și aleg după miros, după moment.

Se ia o viață. Se dă un timp, niște locuri, ceva noroc. Și după startul zgomotos, alergăm adunând, selectând, pentru a ne petrece tot timpul dat făcând bagaje. De oameni, de lucruri, de amintiri, de cunoștințe. Alegem haotic, ne ghidăm după modă, după ce au alții și, la final, totalul ne iese cu plus sau cu minus.

Bagajul meu pare mic, dar uneori abia îl pot duce. Poate doar nu mă pricep la împachetat. L-am legat cu frânghii groase în multe puncte și asta îl face valoros și greu de manevrat. Mereu în echilibru. Bocceaua unui vagabond legată artistic într-o basma roșie.

Marele blond

2015-10-07T09:30:00.003+03:00

Notă: Cu ochii mei ca marea, pe loc te-am cucerit!

Cetatea Braşovului

2015-09-30T08:22:00.001+03:00

Corul - by Tams

2015-09-23T15:13:00.001+03:00

Pregătiri de vacanţă în trei paşi

2015-09-16T11:15:00.000+03:00

Notă: 1. Unde, unde?! 2. Mmm… l-am ochit! 3. Nici o grijă, nu-mi scapă.

Foto: buyhand-bags

De ziua ta

2015-09-09T18:12:00.003+03:00

Așa acum atunci când eram cu voi nu-mi păsa dacă oamenii ne văd, așa și astăzi ne-am plimbat toți trei deși numai noi ne vedeam. Pentru că azi e ziua ta și ne sărbătorim. Garoafe roșii și albe, ceva dulce, poate o îndulcită și, musai, o plimbare lungă. Am mers la braț aproape două ore, ne-am povestit, ne-am uitat în jur observând, comentând, râzând. Și am fost fericiți.

Nu, fericirea nu trebuie afișată, nu e ostentativă. Este un aspect foarte intim al fiecăruia. Aproape că nu-mi vine nici să vă povestesc. Nebunia unuia e fericirea altuia. Și orice-ar zice lumea asta făcută din reguli, legi și fizică, orice ar zice iubitorii de cadouri strălucitoare, plimbarea noastră e exact ce-mi doream. Pentru că mi-e dor. Atât de dor.

Un moment

2015-09-06T09:59:00.000+03:00

All I can taste is this moment..