Romana Invatata in Anii de Liceu

Pristanda si Tipatescu din O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

2014-01-22T02:31:00.000+02:00

,,O scrisoare pierduta” este considerata capodopera comediilor lui Caragiale, fiind a doua dintre ele, publicata si jucata in 1884. Este un text reprezentativ pentru realismul si clasicismul autorului, fiind o satira a societatii romanesti a vremii, dar si a unor defecte general umane.Cuplul constituit din prefectul Tipatescu si politaiul Ghita Pristanda este important in realizarea acestei satire.
Actiunea piesei se desfasoara in capitala unui „judet de munte” in timpul alegerilor parlamentare. Ea este inspirata din viata politica romaneasca a celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea. Nae Catavencu, avocat, proprietar al ziarului ,,Racnetul Carpatilor” si al unei grupari disidente in cadrul partidului aflat la guvernare, doreste sprijinul autoritatilor locale pentru a fi ales deputat. Cum nu este agreat de aceste autoritati (Tipatescu, prefectul si Trahanache, seful mai multor comitete si ,,comitii”), Catavencu recurge la santaj. Ameninta ca va publica un document compromitator pentru tabara adversa. Este vorba de o scrisoare de amor pe care Tipatescu o trimisese sotiei ,,prezidentului”, Zoe Trahanache. Pierduta de acesta, buclucasa scrisoare ajunge la Cetateanul Turmentat, de la care este furata de Catavencu. Catavencu obtine in cele din urma promisiunea Zoei, care se temea de scandal, ca va fi sprijinit.
in actul al treilea, la intrunirea electorala se produce o rasturnare de situatie (corespunzatoare punctului culminant). Candidatul partidului, anuntat de Zaharia Trahanache, nu este nici Farfuridi, nici Catavencu, ci un necunoscut, Agamita Dandanache, trimis de la ,,centru” (de la Bucuresti). Acesta va fi ales ,,in unanimitate”, dupa ce ajunsese aici tot prin santaj, folosindu-se tot de o ,,scrisorica” de amor. Dupa ce prima scrisoare este din nou pierduta, de data aceasta de Catavencu, ea va ajunge Ia Zoe, adusa de Cetateanul Turmentat, fost lucrator la ,,postie”. in final, ,,micile pasiuni” dispar (numai in aparenta), iar lumea vesela se aduna la banchetul organizat in onoarea ,,alesului”, banchet condus de Catavencu.
Un mijloc important in caracterizarea personajelor este chiar actiunea piesei: Tipatescu, unul din ,,stalpii puterii”, recurge la orice mijloc pentru a-si conserva pozitia si autoritatea. in confruntarea cu Catavencu, Pristanda ajunge un instrument docil in mainile prefectului. Relatia dintre cele doua personaje este dubla. Pe de o parte, Tipatescu joaca rolul stapanului, iar Pristanda pe cel al supusului, si pe de alta parte, cei doi sunt complici in jocul murdar al puterii.
In aparenta om al legii si al datoriei, in realitate Pristanda este un functionar slugarnic care indeplineste ordinele abuzive ale sefilor sai, Tipatescu si Trahanache. il spioneaza pe Catavencu si afla ca acesta detine un document compromitator pentru Tipatescu. Apoi, la ordinul celui din urmà il aresteaza pe santajist, incalcand formele legale. La intrunirea electorala provoaca o incaierare ca sa-l impiedice pe Catavencu sa dezvaluie continutul scrisorii. isi ajuta sefii, aparent devotat, sa traga sforile in aceasta farsa a alegerilor. in finalul piesei autorul, ironic, ii rezerva lui ultima replica: ,,Curat constitutional!” in realitate nimic nu fusese constitutional.
in timp ce trasatura dominanta a lui Tipatescu este abuzul de putere (daca facem abstractie de planul erotic al piesei, in care personajul apare in postura primului amorez), slugarnicia il defineste pe Pristanda. Personajele apar alaturi in prima scena a piesei cand politaiul ii relateaza prefectului cum l-a spionat pe Nae Catavencu si a aflat ca acesta detine un document compromitator pentru prefect. Familiaritatea formulelor de adresare (,,Ghita”, ,,coane Fanica”) subliniaza complicitatea lor. Prefectul ii numara steagurile puse in oras si e amuzat de faptul ca politaiul greseste numaratoarea pentru ca nu fusese corect.
Pristanda simuleaza devotamentul fata de Tipatescu si Trahanache. Le castiga de fapt bunavointa pentru a profita la randul lui si a-si completa, incalcand legea, veniturile modeste. Crede ca-i pot fi iertate ,,ciupelile”, cum ar fi aceea la punerea steagurilor in oras, pentru ca are ”famelie mare, remuneratie mica, dupa buget...” in monolog isi dezvaluie insa adevaratele ganduri. Tipatescu, care ii numarase steagurile este un privilegiat: “mosia, mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica...” stie ca este bagat in seama doar pentru ca poate fi folosit si-si insuseste principiul nevestei: ,,Ghita, Ghita”, pupa-l in bot, si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand!”
in finalul piesei, personajele apar toate in scena banchetului dat in onoarea alesului. Tipatescu sta alaturi de Zoe si-l asculta pe Trahanache inchinand in onoarea lui, iar Pristanda, ca un maestru de ceremonii ordona sa cante muzica. Dupa parerea mea, imaginea personajelor dezvaluie ironia scriitorului fata de o lume care reuseste sa pastreze aparenta de onorabilitate si care ascunde, de fapt, degradarea morala.

Otilia si Felix – cuplul adolescent (caracterizare paralela)

2014-01-22T02:30:00.000+02:00

    George Calinescu, personalitate encicplopedica a culturii romane, a fost critic si istoric literar, poet si estetician, dramaturg si romancier.
Dupa debutul scriitorului ( cu versuri) la „Universul literar” iar apoi la „Sburatorul”, Eugen Lovinescu afirma despre acesta: „Domnul Calinescu este mintea cea mai ascutita a generatiei de astazi. Am credinta ca ma va continua in critica literara” , fapt ce se va si intampla in 1928, Calinescu spunand atunci: „S-a ispravit – e de neinlaturat – sunt critic.”
Opera lui lui Calinescu este extrem de variata, de la poezie la cea mai complexa istorie a literaturii romane (publicata in 1941) – caracterizata ca fiinda „ o monumentala reconstituire a fenomenului artistic romanesc”, capdopera neegalata pana astazi.
    In 1932, George Calinescu sustinea idea aparitiei in literatura romana unui roman de atmosfera moderna, un roman realist, deci respingea teroria sincronizarii literaturii cu filosofia si psihologia, intr-o epoca cand prima romanul de analiza psihologica, acela de tip proustian - („Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi”).
Aparut in 1938 si comentat, de atunci, intr-o bogata exegeza, romanul „Enigma Otiliei”, are ca tema principala viata burgheziei bucurestene de la inceputul decolului XX.
Personajele romanului pot fi prezentate pe scurt, astfel:clanul Giurgiuveanu si clanul Tulea, intre care se declanseaza un conflict pentru avere, cea de-a doua familie urmarind sa-l mosteneasca pe batranul Costaghe, fratele Aglaiei. In pofida legaturii de sange raporturile dintre cei doi sunt reci, tensionate, marcate de suspiciuni reciproce si interesate de aspecte strict materiale, ajungand la conflicte grave. Chiar Aglaie Tulea isi jigneste fratele, sustinand ca acesta se senilizase si ca ar fi sustinut o relatie incestuasa cu fiica sa vitrega, Otilia. Pentru a-i mosteni mai repede averea, aceasta vrea sa-l puna sub stricta supraveghere a rudelor apropiate, ca sa ii poata controla afacerile. Clanul Tulea reprezinta o familie in care senilitatea precoce a barbatilor ( Titi, Simion ) se amesteca cu rautatea femeilor (Aglaie si fetele ei). Romanul devine o tragedie prin moartea prematura a lui mos Costaghe ( provocata intentionat de Stanica Ratiu), prin destramarea iluziilor sentimentale traite de Felix, prin evolutia deceptionala a Otiliei si prin imbatranirea solitara a mosierului Lodina Pascalopol, prietenul celor doi orfani ( Felix si Otilia) dar si ocrotitorul permanent al celei din urma.
Otilia Marculescu reprezinta drama feminitatiidar in acelasi timp este si cel mai modern personaj al romanului atat prin tehnicile de realizare cat si prin problematica sa existentiala fiind definita prin felul de a fi, adica prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri.
Pe langa faptul ca este fascinanta si imprevizibila, Otilia are un portret fizic ce sugereaza trasaturile comportamentului sau. Este deliata, tanara, are farmec, este cocheta,inocenta dar in acelasi timp matura: „(...) un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri (...) „.
Otilia este un personaj cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, sta ca un copil pe genunchi lui Pascalopol dar este lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei doi nu se pot casatori.
In fata lui Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Finalul romanului este decis in privinta destinului ce-l va avea Otilia, modernismul personajului consta si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tese in jurul ei, Felix impreuna cu Pascalopol, ajungand in finalul romanului la concluzia ca dupa atatia ani, pentru ei, Otilia nu „a ramas decat o enigma”.
Mos Costache o iubeste pe „Otilica”, pe fe-fetita mea”, el fiind papa care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si vioviciune.
Otilia este privita diferit de celelalte personaje ale romanului, astfel rationalul Felix vede in Otilia „ o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg” ; Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, cu care are rabdare, dar fata de care nu distinge insa „ce e patern si ce e viril” in dragostea lui pentru ea. Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu „spirit practic”, care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: „desteapta fata”. Aglae o considera „o zanatica, o stricata”, care suceste capul baietilor din familie, deoarece chiar si pe fiul acesteia, Titi, reuseste sa-l cucereasca. Atunci cand isi exprima parerea despre Otilia, autorul introduce in roman si elemente dramatice, Aglaie sustinad un monolog.
Otilia traieste drama singuratatii, toata viata fiind in cautarea fericrii dar pana in final singura admite ca „nu suntem fericiti decat cinci – sase ani”.
Felix Simaeste definit de Calinescu ca fiind „martor si actor”, este cel care ne introduce in atmosfera capitalei din acea vreme, autorul descriind foarte bine snobismul, zgarcenia si dorinta de parvenire.
Romanul pune in centrul narativ al actinunii formarea personalitatii lui Felix, din acest motiv putem considera romanul „Enigma Otiliei” un bildungsroman.
Portretul fizic a lui Felixil ilustreaza foarte bine si pe cel moral: „ fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina” – de unde putem deduce sensibilitatea personajului; cu „ suvite mari ...ce-i cadeau de sub sapca”, obrazul de „culoare maslinie” , iar nasul de „ o taietura elenica” ii dadea un „aer voluntar”.
Comportamentul, gesturile, atitudinea si faptele contureaza inca de la inceput o fire rationala, lucida, cu o mare nevoie de certitudini, cu un spirit de observatie foarte dezvoltat. Inca de la inceput simte pentru Otilia o simpatie aproape spontana care se transforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se dadea in adancul sufeltului sau intre a crede barfele clanului Tulea si a pastra o dragoste pura pentru fata. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. O data cu plecarea Otiliei la Paris ramane deznadajduit insa nu renunta, dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza, pastrand in suflet o iubire inocenta. Este foarte lucid si realist, intelegend ca intr-o societate degradata moral dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria fiind o afacere pentru avere, deci pentru supravieturire, el insusi „se casatoreste intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente”.
In relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze. Este ambitios, invata sa faca eforturi pentru a se remarca pe plan profesional, este ferm si tenace, muncind cu multa perseverenta pentru a deveni un nume in medicina, publicand un studiu de specialitate intr-o revista franceza/p>
Desi are parte de o dezamagire in ceea ce priveste dragostea, felix este „rasplatit” profesional, reusind sa se afirme, devenind o autoritate medicala, casatorindu-se potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i asigura un statut social superior.
Cartea trebuia sa se numeasca „Parintii Otiliei”, autorul schimbandu-i titlul la sugestia editorului. Tema paternitati (tema principala a romanului) – balzaciana – este privita din mai multe unghiuri: pentru Simion este obsesiva, pentru Stanica – generatoare de delir verbal si sentimentalism iar pntru Pascalopol devine unul din cele doua moduri de a o iubi pe Otilia. Criticul Ov. Crahmalniceanu observa ca toate personajele romanului, inclusiv Stanica, pot fi parintii Otiliei, in sensul ca ii influenteaza viitorul.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

2014-01-22T02:28:00.000+02:00

Camil Petrescu este unul dintre cei mai mari romancieri romani din perioad interbelica.
El a fost omul care "a vazut idei", din asta intelegand a adus inovatii in scrierea romanului romanesc.
A fost teoretician al modernismului lui Eugen Lovinescu, aducand cateva noutati care au devenit principalele lui coordonate in scrierea romanelor: erou intelectual ce se confeseaza, relatarea la persoana I, relativismul, autenticitatea subiectului.
Opera sa cuprinde romane celebre precum: "Ultima noate...","Patul lui Procus", drame de idei precum "Jocul ielelor".
Cel mai important roman subiectiv din literatura romana este "Ultima noapte...", fiind scris de Camil Petrescu.
Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere, cu personaje multe dar bine conturate, cu o actiune complicata structurata pe mai multe planuri narative.
Este un roman subiectiv deoarece naratorul relateaza intamplarile la persoanaI, apropiindu-se astfel de personaje.
Acest roman a fost publicat in 1930 si nu se distanteaza foarte tare de "Patul lui Procust" deoarece propune un erou intelectualizat.
Romanul are 2 planuri narative, care se imbina, apartinand fiecare unor momente improtante din viata eroului principal.
Romanul este alcatuit din doua carti, care sunt corespunzatoare celor doua jumatati ale titlului.
Cartea I este intitulata "Ultima noapte de dragoste" si prezinta povestea de dragoste din Stefan Gheorghidiu si Ela.
Cartea II se numeste "intaina noapte de razboi" si este un jurnal de campanie, care prezinta fata grea a razboiului.
Tema romanului este iubirea si razboiul.
Perspectiva narativa este subiectiva, scrisa la persoana I, de un narator omniscient si omniprezent.
Perspectiva spatiala este bine definita, pentru ca actiunile se petrec la Bucuresti, Odobesti, COnstanta, Campulung. Perspeciva temporala este si ea bine precizata.
Romanul este construit pe baza unui jurnal de campanie, autorul folosind tehnica rememorarii evenimentelor.
Iubirea dintre Stefan si Ela incepe la Universitatea Bucuresteana IN 1913, el fiind student la filozofie, ea la filologie. Cei doi se casatoresc, la inceput traind in conditii materiale modeste, pana in momentul in care o intamplare neasteptata avea sa le schimbe viata. Este vorba de o mostenire care urma sa o primeasca Stefan de la unchiul Nae.
    Dupa aceasta mostenire cei doi soti isi schimba stilul de viata, coborand astfel din mitul iubirii prefecta, in lumea plina de anturaje a BUcurestiului. Stefan este atras de un var in lumea afacerilor, el fiind un insetat de absolut se dovedeste a fi un inadaptat. Ela este atrasa in lumea buna a Bucurestiului de atunci. Cu ocazia unei excursii care o fac la Campulung, Ela este vazuta tot mai des in compania unui avocat G. (Gregorian). Cei doi ajung sa divorteze, dar primavara lui 1916 ii gaseste pe cei doi impacati si linistiti.
    Sa se razbune pe sotia sa, Stefan aduce o femeie usoara, iar sotia sa il paraste.
    Cartea a II a prezinta plecarea pe front a lui Stefan, in fond tot o "noapte", sfarsita adesea prin moarte.
    Acum, fie ca este pe campul de lupta, la BUcuresti, la Odobesti sau pe malul Oltului, Stefan ramane tanar lucid, transparent si insetat de cunoastere.
    Obtine o permisie pentru a o vedea pe Ela, aflata tot in compania aceluias G., fapt care accentueaza starea de gelozie a eroului, gandidu-se pentru un moment sa-i ucida pe cei doi amanti. Este chemat insa la lupta de un coleg si gaseste puterea sa divorteze in cele din urma de Ela, "lasandu-i tot trecutul".
    Romanul "Ultima noate..." este un roman subiectiv prin excelenta, in care autorul propune un alt tip de personaj, scrie intr-un alt ritm intelectualizat, exprimand la persoana I gandurile si sentimentele unui erou care evolueaza intr-un mod aparte, un tanar ale carui intrebari isi gasescc raspunsul la sfarsitul cartii a II a, cand el devenise "un alt om".

Sarmanul Dionis - Comentariu Literar

2014-01-22T02:26:00.001+02:00

    Mihai Eminescu este considerat cel mai mare poet roman, dar a fost si un mare prozator. Opera sa este diversa, Eminescu fiind un poet universal, un prozator la fel de universal, un dramaturg important si un publicist de o adevarata valoare a constiintei.
    Adeseori, Eminescu a utilizat tema filozofica in multe dintre scrierile sale, dar cel mai mult a utilizat-o in nuvela "Sarmanul Dionis".
    Cu aceasta scriere, Eminescu deschide seria scrierilor fantasice din secolul XX, incepand cu Mircea Eliade si Vasile Voiculescu.
    Nuvela este specia literara a genului epic, in proza, de intindere medie (mai mica decat romanul si mai mare decat schita si povestirea) cu un singur fir epic, cu personaje bine conturate si cu o actiune strucurata pe momente ale subiectului.
    Intreaga nuvela are niste elemente care toate se regasesc in opera eminesciana si sunt de factura romantica.
    Ceea ce face din aceasta opera o nuvela fantastica se datoreaza faptului ca autorul apeleaza la elemente fantastice, cele mai importante elemente fantastice intalnite in aceasta nuvela sunt: metamorfoza, reincarnarea, magia si calatoria in timp si spatiu.
    Tema acestei nuvele o constituie conceptia despre lume si viata a personajului principal, prin impletirea epicului cu fantasticul si filozofia.
    Titlul nuvelei face referire directa la personajul principal, iar adjectivul "sarman" se refera la faptul ca eroul este obligat sa traiasca intr-o lume in care nu se regaseste; dar se poate referi si conditia sociala a eroului.
    In aceasta nuvela timpul si spatiul sunt vag precizate.
    Subiectul nuvelei poate fi interpretate prin niste filozofii pe care le regasim fiecare dintre noi astazi.
    Naratorul foloseste in aceasta nuvela toate modurile de expunere, imbinand naratiunea cu descrierea, dialogul cu monologul.
    Subiectul nuvelei este structurat pe un singur plan narativ, naratorul apeland din plin la antiteza(procereu romantic) si poate fi povestit la cel mai simplu mod astfel: Actiunea nuvelei se petrece intr-o seara de toamna, umeda, in Bucurestiul secolului XX, cand un tanar pe nume Dionis se intoarce de la cafenea, punandu-si intrebari existentiale. Dionis era un tanar singur pe lume, insetat de cunoasterea absolutului. El considera ca lumea nu este decat un vis si ca nu exista timp si spatiu, ci ca ele exista doar in mintea fiecaruia din noi.
    Acest lucru reiese din cuvintele personajului(monolog interior): "In fap, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp nici spatiu ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de ghida...". Din acest monolog se naste intrebarea: daca trecutul si viitorul nu exista, nu s-ar putea transpune omul intr-o alta perioada de timp? Aceasta este de fapt intriga nuvelei.
    Monologul interior al lui Dionis este un prim semn al romantismului pentru ca se refera la aspiratia eroulu spre cunoastere.
    Dupa un scrut popas la cafenea, Dionis ajunge acasa, unde incearca sa descifreze o carte de astrologie pe care o cumparase de la anticarul Riven. Atras de sunetele de pian (care se auzeau din casa de alaturi), tanarul se indragosteste de chip fetei care canta si ii parea asemenea unui inger. Deci apare visul (motiv literar). Trezindu-se din aceasta stare, Dionis realizeaza un act de magie (motiv literar), punand degetul in centrul unei file a cartii si astfel se transforma in calugarul Dan, fiind tras in timp pana in vremea lui Alexandru cel Bun. Acesta o iubeste pe Maria, fiica lui Tudor Mesteacan (dragostea il ajuta in aventura initiatica de mai tarziu si este tot un motiv literar).
    Daca prima "treapta" a fost coborarea in timp isotric, Dan se pregateste sa se intoarca in spatiul originar. Acum apare profesul Ruben, cu care Dan poarta discutii filozofice invatandu-l cum sa foloseasca vechea lui carte, pentru a ajunge acolo unde isi doreste. Astfel, Dan isi pune intrebari despre existenta lui Dumnezeu, savarsind un pacat, iar Ruben (care se dovedeste a fi Satana) il atrage de partea sa. Apare acum mitul lui Lucifer (procedeu romantic si motiv literar).
    Mai departe, savarsind un act de magie, Dan isi va readuce pe pamant umbra (motiv literar) iar apoi, impreuna cu Maria se indreapta spre Luna.
    In intreaga nuvela, cel mai des utilizate dintre elementele fantastie sunt magina si metamorfoza.
    Vazand ca tot ceea ce gandeste i se indeplineste, Dan face greseala de a se crede el insusi Dumnezeu si este aruncat pe pamanat si redevine Dionis (care visase ca este Dan). Bolnav fiind, este vegheat de o alta Marie (fata din casa vecina) de care se indagostise in vis.
    In incheiere, pot spune ca viziunea despre lume si viata din aceasta nuvele este abordata prin motive literare romantice, impletite cu elemente fantastice (de aceea este si nuvela fantastica). In finalul nuvelei, autorul sugereaza ca Dionis nu este decat un avatar, unul dintre oamenii in care s-a reincarnat acelasi suflet, in perioade succesive.

Caracterizarea lui Ghita din Moara cu noroc

2012-05-10T21:34:00.002+03:00

CARACTERIZAREA LUI GHIŢĂ din Moara cu Noroc de Ioan Slavici

Ghiţă trăieşte o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri/ pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el şi încrederea Anei, soţia lui, în el. Consecinţele nefaste ale setei de înavuţire şi procesul înstrăinării de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a face avere alături de Lică.
La început, „cârciurnarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o palidă umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton"(Magdalena Popescu). El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Ghiţă este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se dovedeşte un om de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, iar familia trăieşte în armonie. Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu:i depăşeşte puterile.
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara normelor etice sunt enorme: „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii". Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă credincioasă, pe Marţi, „un ungur înalt ca un brad".
Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie. Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează conflictul interior şi se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă. Naratorul surprinde în mod direct transformările personajului: Ghiţă devine „de tot ursuz", „se aprindea pentru orişice lucru de nimic", „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci rădea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el", iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ" (caracterizare directă). Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasa faţă de Ana, se poartă brutal cu cei mici.

La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta autocaracterizarea: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare".
Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă devine laş, fricos şi subordonat în totalitate Sămădăului. În plus, se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana („îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa"), aruncând-o în braţele sămădăului: „Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe", îi spune Ghiţă Anei, într-un rând.

Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de nădejde şi chiar îi spune acest lucru: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş avea tovarăş pe tine, aş rade şi de dracul şi de mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă ştiu alăturea cu un om ca tine". Totuşi Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-1 ţină de frică şi de aceea treptat distruge imaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit. Astfel, Ghiţă se trezeşte implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei. Este închis şi i se dă drumul acasă numai „pe chezăşie". La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Are totuşi momente de sinceritate, de remuşcare, când cere iertare soţiei şi copiilor: „Iartă-mă, Ano! îi zise el. lartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului Ai avut tată om de frunte, ai neamuri oameni de treabă şi ai ajuns să-ţi vezi bărbatul înaintea judecătorilor". Axa vieţii lui morale se frânge; se simte înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru modul în care s-a purtat. De ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să plece de la Moara cu noroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă îi oferă probe în ceea ce priveşte vinovăţia Sămădăului numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta.

Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul moment că se va produce o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a sămădăului. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e „om", pe când Ghiţă „nu e decăt muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti". „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de Ana e unul împărţit între vanitate masculină şi dragoste"(Magdalena Popescu). De aceea în momentul în care îşi dă seama că soţia 1-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, încercând să o scape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o firească satisfacţie materială şi socială. Patima pentru bani şi fascinaţia diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă a degradării morale. Sfârşitul lui şi al celor care-1 înconjoară este în mod inevitabil tragic.

Scrisoarea I

2012-05-10T14:36:00.002+03:00

Seria celor cinci Scrisori, publicate în 1881, din februarie pânǎ în septembrie, cu exceptia Scrisorii V, apǎrutǎ fragmentar în 1886 si integral post-mortem, face parte din opera de maturitate artisticǎ a lui Mihai Eminescu.

Scrisoarea I a aparut pentru prima data in "Convorbiri literare" la 1 februarie 1881. In totalitatea ei, ea este mai mult o meditatie asupra existentei pe tema fortuna labilis din Memento mori.

Scrisoarea I este deci un poem filozofic cu o structura romantica. El abordeaza in cadrul mai larg al relatie omului de geniu cu timpul si societatea omeneasca in genere, tema nasterii, evolutiei si a unei previzibile stangeri a sistemului cosmic.

Compozitia: Poemul este alcatuit din cinci parti, din care prima parte si a cincea reia motivul contemplatiei. 1

In prima parte motivul contemplatiei ( 1-6 ) este pus sub zodia timpului, scurs ireverzibil pentru om. In opzitie cu omul, luna devine zeitatea omniprezenta si omnireienta aflata sub zodia eternitatii, adica a timpului universal, fara inceput si sfarsit. Astfel in acesta parte, poetul introduce doua motive romantice dragi siesi: motivul timpului bivalent. Timpul individual "doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare", si timpul universal - reprezentat prin motivul lunii "ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate".

In partea a doua - versurile 7-38 - nuanteaza motivul lunii ca astru tutelar al fapturilor merchieve sau mobile ale oamenilor. Acesta parte a poemului fascineaza prin densitatea ideilor, sugestiilor si motivelor si are ea insasi structura de sine statatoare. Poetul creaza imaginea globala, de dimensiuni terestre, a privelistelor ce se ofera ochiului contemplativ al lumii, pentru a o restrange apoi treptat: de la pustiuri, la codri si izvoare; de la "miscatoarea marilor singuratate", la tarmuri, palate si cetati si de aici "in cate mii de case lin patruns-ai prin feresti, / Cate frunti pline de ganduri, ganditoare le privesti !".

Dupa un alt sir de ipostaze, fata de care cititorul simte ironia poetului, acesta se opreste indelung la conditia vitreaga a omului de geniu, pe care il pune insa in antiteza cu individualizarile anterioare: "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic, / Universul fara margini e in degetul lui mic".

Dar inainte de a ajunge la satira, Eminescu prezinta o cosmogonie (39-86) in partea a treia cu surse, cum s-a dovedit, in scrierile lui Kant, dar si in miturile din Rig-Veda. Lumea s-a nascut prin miscarea unui punct. Exista un macrocosmos si un microcosmos. Oamenii tin de lumea cea mica, lumea cea mare e "vis al nefiintei".

Partea a patra (87-144) este comparata pozitiei vitrege a cugetatorului de geniu in, lumea semenilor rau. Dar nici aici problematica sociala a geniului nu e abordata direct, pentru ca dascalul continua in mod firesc sa cugete, de data aceasta nu la destinul lumilor cosmic, ci la destinele indivizilor lumii terestre, cugetare in care apare din nou identitatea oamenilor ca ei insisi si cu omenirea intrega: "Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate"( dupa textele indice ). Framantarea vointelor marunte si loveste de inedestin al timpului ireversibil: "Ce-o sa-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gandesc ?.../ Ca si vantu-n valuri trece peste traiul omenesc.". Idei schopenhaueriene mai apar si aici. Impesibilitatea cunoasterii proprie vietei - pentru ca singura clipa sigura de existenta e cea prezenta - clara considerarea operei omului de geniu la directia rau voitoare a invidiosilor: "Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost,/ O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost ? / Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, / Printre tomuri bracuite asezat si el, un brac, / Aticismul limbii tale o sa-l puna la cantari, / Colbul ridicat din carte-ti l-o sufla din ochelari / Si te-o strange-n doua siruri, asezandu-te la coada, / In vro nota prizarita sub o agina neroada". Din sarcasmul sau impotriva detestabilei marginiri si ingaa filistinului, izvoreste pozitia contemporanului care va gasi prelejul sa se autoglorifice pana si in discursul funebru, iar pendantul ipocrit, cu ochii verzui, neincrezator, va pune la "cantar" peste un veac, cel mult "aticismul", eleganta limbii, "in vro nota prizarita sub o pagina neroada". In cazul acesta dascalul - omului de geniu - nu mai poate aspira la nemurire, nu mai poate obtine recunoasterea meritelor sale nici macar in posteritate pentru ca incompetenta ( si nepasarea ) comoditatea si seaua credinta vor conduce la ignorarea adevaratei opere, totul rezumandu-se la "biografia subtire", careia-i vor gasi "pete multe, rautati si mici scandele, pacatele si vina / Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt / Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant". Pentru ca "Astea toate te apropie de dansii... Nu lumina / Ce in lume-ai revarsat-o".

In partea a cincea (145-se revine la motivele initale; contemplarea proprie vietii si a vietii lumii sale, zodia luminii selenare ce dezvaluie, alaturi de frumusetile eterne ale naturii, crudul si tristul adevar al identitatii tuturor oamenilor cu ei insisi si a tuturor laolalta in perspectiva mortii: "Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii / Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii !".

Moara cu noroc

2012-05-10T12:10:00.001+03:00

Ioan Slavici (1848-1925) a fost unul dintre marii clasici (alaturi de Eminescu, Creanga si Caragiale), precursor al lui L. rebreanu – in evocarea satului transilvanean- si intemeietor al nuvelei realist-psihologice in literatura romana.

Nuvela “Moara cu noroc” – cea mai izbutita dintre scrierile de acest gen ale lui Slavici – intruneste toate aceste trasaturi: in actiune sunt antrenate carctere tari de oameni primitivi, intriga reliefeaza stari sufletesti complicate, iar finalul demonstreaza justetea normei morale enuntate in preambul.

Tema nuvelei o constituie consecintele nefaste, morale si existentiale ale patimii banului.Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul ca fatalitate impusa de adancimile sufletesti ale personajelor.

Titlul denumeste spatiul in care se implineste destinul personajelor pedepsite pt ca au incalcat norma morala.

Nuvela este o lucrare narativa in proza, de intindere medie, avand o actiune care se complica progresiv, un conflict puternic si personaje bine reliefate.

Cele 17 capitole se afla in ordinea cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de

cuvintele rostite de batrana la inceputul si sfarsitul operei:

„Omul sã fie multumit cu sãrãcia sa,cãci daca e vorba nu bogãtia,ci linistea colibei tale te face

fericit”-si finalul”:”Se vede cã au lãsat ferestrele deschise… simteam eu ca nu are sa iasã

bine,dar asa le-a fost dat.”

Actiunea se desfasoara intr-o zona geografica a Ardealului,la hanul Moara cu Noroc,aflat in

valea dintre doua drumuri,o rascruce prin care treceau turme de porci spre targ si dinpre

targ,loc important pentru afaceri si comert.

Porcarii de aici au apucaturi primitive,sut fiorosi la infatisare,banditii,stapanii de turme sau

hotii si ucigasii platiti alcatuiesc lumea care se perinda pe la „Moara cu Noroc”.

Ghita,eroul principal,nemultumit de conditia sa sociala de cizmar modest si

sarac,se hotaraste(impotriva sfaturilor soacrei sale) sa ia in arenda carciuma de la Moara cu

Noroc.El intentioneaza sa stea aici numai „trei ani,sa se puna pe picioare”,astfel incat sa

lucreze cu”zece calfe si sa le altora de carpit”si astfel se muta cu familia aici.La inceput

,treburile merg bine,viata este linistita si prospera si Ghita este multumit seara cand isi numara

castigul.

Intriga incepe odata cu aparitia.la Moara cu Noroc,a lui Lica Samadaul, un simbol al raului

care ii da de inteles ca,daca vrea sa ramana aici,va trebui sa devina omul lui.Conflictul

psihologic se amplifica treptat pe masura ce Ghita se implica in afacerile necinstite ale lui

Lica.

Stapanit de setea de bani,Ghita se indeparteaza de familia sa,fiind din ce

in ce mai mult manevrat de Lica,devenindu-i complice si partas in afacerile sale necurate.Se

gandeste la un moment dat sa paraseasca hanul,aceasta fiind unica solutie de a ramane un om

cinsit,dar lacomia pentru bani il face sa nu mai poata sa se retraga din incurcaturile in care

intrase.

Punctul Culminant il constituie momentul cand Ghita turbat de manie si gelozie, ii vede pe

Ana si Lica”prinsi in jocul dragostei”si vrea sa se razbune.

De aceea,se duce la jandarmul Pintea ca sa-i spuna adevarul si sa ii ofere probe de vinovatie a

lui Lica.Chiar si jandarmul ii reproseaza insa procedeul la care Ghiat recursese,oferindu-si

sotia ca momeala:”si eu il urasc pe Lica,dar n-as fi putut sa-mi arunc o nevasta ca a ta drept

momeala in cursa cu care vreau sa-l prind”.

Intorcandu-se la Moara cu Noroc,Ghita o injunghie pe Ana,care,in

agonie,striga numele Lica.In acelasi moment,la comanda lui Lica, Raut il impusca pe Ghita in

ceafa,care „cazu inapoi fara sa mai poata afla cine l-a impuscat”.Dupa ce dadu foc casei,ca sa

nu se mai afla nimic.Lica,urmarit de jandarmi,se sinucide lovindu-se cu capul de trunchiul

unui copac:”Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului”.

Moara cu noroc se mistuie intr-un incendiu care distruge si transforma totul in scrum,ca semn

ca loul trebuia purificat,curatat de relele ce se inradacinasera acolo.Tot sugestive sunt si

cuvintele batranei din finalul nuvelei:”asa le-a fost dat”

Personajele sunt realiste, dar accentul nu cade pe trasaturile lor de caracter, ci pe drama existentiala pe care o parcurg.

Lumina de L.Blaga Scurt Comentariu

2011-05-10T18:37:00.000+03:00

Poezia lui Lucian Blaga se afla sub numele de "coroane de minuni ale lumii", simbol al perfectinuii si se constituie, cu fiecare volum, intr-un edificiu fascinant, in care lirismul, mitul orientului expresionist.
Titlul este chiar numele primului element in ordinea genezei, caruia pretul il inchina nu doar poezia de fata, ci si intregul volum inaugural.
Tema- celebrarea luminii primordiale, ale carui virtuti creatoare s-au ridicat in momentul auroral al lumii.
Structura- poezia este formata din cinci strofe de intindere integrala, poetul folosind versul liber.
Prima strofa contine o intrebare adresata iubitei, la vederea careia tanarul poet isi simte sufletul inundat de lumina.
Setea de viata a luminii primordiale "isteria vitalista" consituie primul element expresionist. Iubirea este o modalitate de comunicare cu Universul si cu Marele Timp.
Strofele II si III prezinta un mic tablou comogarnic restrans la momentul nasterii luminii.
In priemele versuri, viziuni emiesciene a Nefiintei aflate intr-un somn de veacuri i se substituie imaginea uriasa a Nimicului agonic, plutind peste apele intunecate ale marii.
Cel care ii da viata acestui Nimic este "Nepatrunsul", Demiurgul, echivalent la Blaga cu Marele Anonim la care mintea omeneasca nu poate accesa.
La semnul acestuia, lumina inseatata de viata se rupe ca o stihie ("vifor nebun de lumina"), trezind dorintele lumii abia nascute.
In strofa IV de numai doua versuri, poetul deplange disparitia luminii "orbitoare" din prima zi a Genezei.
In ultima strofa, autorul reia monologul adresat iubitei, gaseste rezolvarea: lumina care inunda sufletul poetului la vederea iubitei, este poate "ultimul strop" din marea revarsare orbitoare care a chemat lumea la viata.

Ion de L.Rebreanu->Caracterizarea personajului principal

2011-05-07T12:39:00.000+03:00

L.Rebreanu prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care impune in constiinta literara specificul artei sale. Dintre romanele sale: "Ion", "Padurea spanzuratilor", "Adam si Eva", "Ciuleandra"; primul se evidentiaza prin prezentarea unei intregi umanintati rurale.
Publicat in 1920, romanul prezinta spatiul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea in mod realist si are ca punct de plecare cateva dintre nuvelele cu care debuteaza scriitorul.
Ion este un personaj eponim., realizat prin tehnica basoreliefului. El domina intreaga lume, ce graviteaza in jurul sau. Aceasta lume contribuie la evidentierea trasaturilor sale, a caracterizarii complexe cu insusiri contradictorii.
Monografia satului ardelean se realizeaza treptat prin prezentarea obiceiurilor, traditiilor, problemelor taranilor, problema nationala. Nu intamplator romanul incepe cu descrierea jocului popular, scena antologica prin care autorul realizeaza mai multe obiective: introduce treptat personajele, descrie obiceiurile si sugereaza viitoarele conflicte.
Ion este caracterizat in mod direct de catre narator beneficiind de un portret marcat de calitati: "Iute si harnic ca ma-sa", "munca ii era draga oricat ar fi fost de aspra". Elementul fundamental al conflictului, pamantul ii subordoneaza toate trasaturile "pamantul ii era drag ca ochii din cap", iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate ceea ce justifica dorinta patimoasa de-al avea: "toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata daca n-are si el pamant mult...".
Celelalte personaje ii evidentiaza caracterul cu lumini si umbre in functie de conflictele in care sunt implicati. Astfel invatatorul Herdelea il aprecia ca "unul dintre cei mai iubiti elevi, iar doamna Herdelea il considera un baiat cumsecade, muncitor, harnic, saritor si istet". Optica lor se va schimba cand Ion va trece in conflictul dintre invatator si preot, Ion fiind de partea celui din urma.
Autocaracterizarea evidentieaza framantarile sufletesti prin intermediul monologului interior "Ma molesesc ca o baba". Definitoru pentru personajul principal este conflictul interior intre glasul pamantului si glasul iubirii.(desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa dar saraca, dorinta de posesie a pamantului il determina sa o aleaga pe Ana). Ana cea "uratica" dar bogata.
Cele mai multe trasaturi reies din caracterizarea indirecta din faptele si atitudinea personajelor, din relatiile sale cu celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent uneori, ceea ce atrage teama celorlalti flacai ai satului.
viclenia sa este evidentiata in relatia cu Ana pe care o seduce. Inteligenta dura, egoismul, cruzimea ii subordoneaza toate actiunile. In relatia cu Vasile Baciu este naiv, crezand ca nunta ii va aduce si pamanturile. De fapt destinul acestuia nu este marcat de conflictele exterioare, cat mai ales de cele interioare, generate de relatia sa cu pamanturile: "Il cuprinsese o pofta salbatica sa imbratiseze bruma...".
Personajul traieste o deplina voluptate a simturilor, a puterii si a trupului atunci cand vorbeste despre pamant. Din aceasta perspectiva, deznodamantul este previzibil. Ion va murii, ucis cu ajutorul unei unelte a pamantului, sapa.
Ion este un personaj memorabil, ipostaza a omului simplu dar supus destinului tragc de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui: pamantul, stihie.

Morometii-Marin Preda.Caracterizare personaj principal-Ilie Moromete

2011-05-06T22:54:00.000+03:00

Debutul extraordinar al lui Marin Preda nu l-a impus, pe cat era de asteptat, ca prozator, poate si din prejudecata ca un volum de nuvele nu poate consacra un mare scriitor. Abia aparitia "Morometilor" (vol. I 1955) a atras atentia asupra dimensiunii talentului sau si a noutatilor pe care o reprezenta formula sa epica. Romanul a fost intampinat favorabil si nici mai tarziu interesul criticii nu a scazut. S-a pronuntat destul de repede cuvantul "capodopera" si de aici inainte toate scrierile prozatorului au avut de infruntat comparatia cu acest model.
Personajul principal al operei este Ilie Moromete,fiind personaj eponim,dinamic si in acelasi timp regresiv,deoarece involueaza.
Este caracterizat de catre narator,ca fiind:"Om intre doua varste,pe care mari bucurii sau mari nenorociri il pot schimba".
Are o personalitate puternica si bine conturata,iar dupa cum se observa,exista o mare deosebire intre Moromete de la inceputul romanului si Moromete de la finalul romanului.
La inceput este vorbaret,lucru pe care Catrina i-l reproseaza tot timpul,este dornic de comunicare,asa se explica vizita lui duminicala in Poiana lui Iocan. Pe cand la final,va fi tacut,inchis in sine.
Este tipul taranului roman din Campia Dunarii din perioada interbelica.
Casatorit a doua oara,are o familie numeroasa pe care incearca sa o tina unita.
Tine la valorile satului,fiind refractar la tot ce inseamna civilizatie,modernitate citadina.
Incearca sa nu vanda din pamant,pentru ca acesta ii asigura traiul si un statut in societate,iar mai tarziu revine drept zestre copiilor.
Este tipul taranului filozof si demonstreaza acest lucru in Poiana lui Iocan,unde citeste ziarul,dar este in stare sa si comenteze anumite evenimente,are pareri,este un om calculat.
O personalitate bine conturata,chiar daca nu are o cultura si o educatie deosebita.
Poseda arta disimularii,pentru ca desi este pus in situatia de a plati impozitul,incearca sa amane.
Un tata autoritar,din incercarea de a-si tine unita familia.Este o autoritate pe care copiii i-o vor reprosa si sub influenta Mariei Moromete i-o vor submina.
Intra in conflicte puternice cu cei trei baieti,pe de alta parte si cu Niculae,pe care nu vroia sa-l lase la scoala.Intra intr-o relatie de conflict cu sora sa,cea care alimenteaza conflictul cu cei trei baieti.
Este o fire reflexiva,deoarece este in stare sa mediteze atat asupra unor probleme personale,cat si asupra unor probleme generale.
Schimbarile profunde produse asupra lui Moromete aveau sa se extinda in curand asupra intregului sat , „trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial . Timpul nu mai avea rabdare”.
Personajul principal al romanului „Morometii” de Marin Preda , Ilie Moromete este un contemplativ inteligent , temperat , un taran filozof, iubind linistea si mai ales iubind libertatea , independenta de gandire si exprimare a opiniilor.

Creanga de aur M.Sadoveanu-Comentariul literar

2011-05-05T00:19:00.000+03:00

    Romanul lui Sadoveanu cu cele mai profunde semnificatii mitice, este "Creanga de aur" (1933), povestire filosofica. Mihail Sadoveanu prezinta vremea arhaica a magilor care continua initierea in tainele lumii.
   In expozitia romanului, profesorul Stamian, aflat intr-o tabara organizata incepea istorisirea despre evenimentele ce au avut loc in Bizant, in 787, cu diverse conflicte interne si primejdii carora imparateasa Irina incerca sa le faca fata.
In anul 780, Kesarian Breb, un taran din Dacia, este trimis de al treilea si doilea decheneu, preot al lui Zamolxe, sa se initieze in tainele lumii la templele egiptenilor si sa afle rosturile noii credinte care se raspandeste cu repeziciune in tot Bizantul.
    Breb isi uimeste semenii cu darurile sale neobisnuite: citeste pe buze de la distanta, asculta glasul animalelor si mai ales citeste in semnele tainice ale viitorului.
    In calatoria sa de a indeplini misiunea, Kesarion a fost urmat de un slujitor, un dac crestin.
   In anul 787 Kesarion a plecat spre marele Bizant spre a pune in aplicare planul batranului decheu. In Bizant l-a cunoscut pe episcopul Platon un dar pentru Filaret; A reusit sa renoveze vechile biserici crestine si icoanele din acestea.
In drumul lor spre Amnia cei doi au poposit la un han de unde au aflat de la Filaret, un cunoscut in intreg tinutul pe bunatatea si sfintenia acestuia caruia i-a darut darul pe care Platon i-l timisese, zece magari incarcati cu grau. La vederea darului, Filaret si familia lui s-au bucurat nespus.
    La casa lui Filaret, Kesarion a cunoscut-o pe Maria, nepoata lui Filaret careia i-a dat sa probeze conturul imparatesc si potrivindui-se perfect a fost dusa la palat pentru a fi prezentat lui Constantin si Irina cu scopul intrecerii a inca nousprezece fete frumoase spre a devenii sotia lui Constantin.
    Maria a castigat concursul ajungand in cele din urma sotia lui Constantin, la nunta imparateasca participand si familia Mariei care s-a mutat la casa imparateasca.
Constantin a fost necedincios sotiei sale Maria dar si mamei sale, in cele din urma a fost incoronat inlocuind-o pe mama sa irina si renegand-o pe sotia sa Maria casatorindu-se cu Teodata.
    Maria a fost alugata din Bizant, dusa in insula Printeselor unde a fost obligata sa se prostitueze si nu i-au permis sa ajunga decat la priveghiul bunicului ei nu si al bunicii acesteia.
   In Bizant poporul l-a detronat pe Constantin.
   Cand Kesarion s-a intors in Dacia, Constantin il omorase pe episcopul Platon si pe Alexie Moseles.
   Astfel Kesarion Breb devine ultimul decheneu. El a iesit pentru a binecuvanta oamenii Daciei, despre care auzind de la slujitorul sau, Constantin ca multi sustineau ideea ridicarii unor manastiri crestine in Dacia.
    Tema romanului "Creanga de aur", simbol al nemurii, al intelepciunii si al cunoasterii releva principalele atribute ale lui Kesarion Breb.
    Personajele lui Sadoveanu sunt tipice pentru constructia unui spatiu organizat, a unei "lumi dincolo de lume".
   Practic, scriitorul ne ofera un veritabil jurnal intim, dar oarecum intors pe dos, totul cu o savanta strategie a discontinuitatii. Tocmai aceasta voluptate a discontinuitatii seduce si implica orice cititor. In concluzie se poate afirma ca opera literara sadoveniana "Creanga de aur" este un roman mitic simbolistic.

Ion de L.Rebreanu ->Comentariul Literal

2011-05-04T23:43:00.000+03:00

    Liviu Rebreanu (1885-1944) este prozator interbelic, dramaturg, unul dintre scriitori care impune in constiinta literatura specifica artei sale. Din romanele sale: "Ion", "Adam si Eva", primul se evidentieaza prin prezentarea unei intregi umanitati reale.
    Romanul Ion a fost publicat in anul 1920, aparitia acestuia starnind un adevarat entuziasm in epoca. Eugen Lovinescu priveste romanul "Ion" ca pe o izbanda a literaturii romane.
    Ca orice roman "Ion" este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actine complexa desfasurata pe mai multe planuri narative, cu o intriga ampla si complicata. Personaje numeroase, de diverse tipologii dar bine individualizate, sunt argumentate in conflicte puternice.
    Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect din propriile fapte, ganduri, vorbe, cu ajutorul dialogului, monologului interior si introspectiei accentoriale.
    Tema romanului: "Ion" este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul sec. al XX-lea, ilustrand evenimente importante din viata omului, obiceiurile, realitati ale familiei, destine individuale. Conflictul in care statutul social este stabilit de pamantul sau, starea materiala a fiecaruia.
    Titlul este dat de numele personajului principal, realizat prin tehnica baso-reliefului, el dominand intreaga lume din jurul lui.
    Structura narativa realista profileaza o imagine consistenta si profunda a vietii.
    Tema pamantului: Este miza conflictului, il copleseste si intreaga lui fiinta "arde de dorum de a avea pamant mult, cat mai mult..." .
    Incipitul, simetric finalului, este real, prin descrierea drumului spre satul Somesul.
    Actiunea romanului incepe cu "Glasul pamantului", unde se fixeaza timpul si spatiul in care vor avea loc evenimentele, intr-o zi de duminica, in satul Pripas, cand toti locuitorii se afla adunati la hora traditionala.
    Ion o iubea pe Florica, fiica lui Maxim Oprea, "fata cea mai frumoasa dn Pripas", insa "mai saraca ca dansul" .
    Un prim conflict exterior izbugneste intre George si Ion la carciuma lui Avram si cei doi se iau la bataie, Ion fiind certat de preot la slujba de la biserica.
    Ion lucreaza cu indragire pamantul si intra cu o brazda in pamantul lui Simion Lungu, ceea ce isca un conflict. Drept urmare, este dat in judecata de pagubit, dar cei doi se impaca la tribunal. Prezent ca martor, preotul intervine, iar Ion este condamnat la doua saptamani de inchisoare. La rugamintea lui Ion, Herdelea redacteaza un numele acestuia, o reclamatie unde afirma ca, "jude taran si preotul se intovarasesc pentru a napastui pe un biet taran nevinovat". Urmand sugestia lui Jete, Ion revine la Ana, pe care o lasa insarcinata in timpul unei nopti de dragoste, cand tatal ei era prea beat ca sa-si dea seama de ce se intampla langa el. Se isca un conflict aparent pentru plata lautarilor, dar in fapt pentru a o lua pe Ana de sotie.
    Drama lui Ion este drama taranului sarac care nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea lui pentru Florica si averea Anei.
    Ion ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria.
Sinuciderea Anei nu constituie pentru Ion un act de vinovatie deoarece el nu vede in Ana si in copilul lor Petrisor decat garantii asupra pamantului. Nici moartea copilului nu-l impiedica pe Ion sa mearga la Florica, ea fiind maritata cu George.
    George nu este decat un instrument in mana destinului pentru ca-l omoara pe Ion, fiind arestat, Florica ramane singura, iar averea revine Bisericii.
Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita si o viclenie iesita din comun.
    Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului omniscient si omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea naratorului ce reiese din relatia sa cu personajele, profileaza focalizarea zero si viziunea "dindarat", argumentand conflictul obiectiv al romanului.
    Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii Biserici.
    Romanul se incheie cu o dedicatie, finala adresata "celor multi umili".

Luceafarul-Strucutura(Util pentru Bacalaureat)

2011-05-04T20:12:00.000+03:00

    Schema epica este simpla alcatuita din patru tablouri structurate astfel:
   Primul tablou (strofele 1-43) prezinta idila dintre fata de imparat si luceafar.
   Al doilea tablou (strofele 44-64) ce prezinta idila dintre Catalin si Catalina, pe planul terestru, in spatii inchise. Perspectiva este ascendenta.
   Al treilea tablou (strofele 65-85) prezinta zborul cosmic al Luceafarului.
   Al patrulea tablou (strofele 86-98) se reia idila pamanateana intr-o atmosfera tipic romantica(noaptea). Perspectiva este descendenta.
    In finalul poemului este prezentata fata de imparat ce priveste spre cer invocand astrele pentru a-si asigura destinul terestru.

    Eul licirc: Il desemneaza pe cel care vorbeste in text si care nu se confunda cu personalitatea biografica a creatorului.

    In poezie biografic este izvorul eurilor lirice:
   1. Luceafarul care se-ntrupeaza de doua ori pentru a dialoga cu fata de imparat:
-ipostaza angelica
"O esti frumos, cum numa-n vis/un inger se arata"
-ipostaza demonica
"O esti frumos cum numa-n vis/un demon se arata"
   2. Fata de imparat "prea fumoasa fata de imparat"
Demna de Luceafar "din rude mari imparatesti".
In final este prezentata ca o fata anonima ce regreta iubirea si cere binecuvantarea Luceafarului "norocu-mi lumineaza"
   3. Catalin - se identifica cu 'gura lumii', fiind "viclean copil de casa".
In final este un indragostit oarecare.
   4. Demiurgul=puterea absoluta careia Hyperion ii cere dezelgarea.

Morometii "Taierea salcamului" de Marin Preda

2010-11-04T20:29:00.000+02:00

Marin Preda(1922-1980)s-a nascut în satul Silistea Gumesti,din judeţul Teleorman.Scoala primară o face în satul natal , în şcoala normală din Marud.Debutează în ziarul "Timpul" cu schiţa "Parlitul".Operele salae ilustrează mai ales viata rurală.Morometii au aparut în 2 volume,primul publicat în1955, iar al 2 lea în 1967.
Aceasta scena face parte din capitolul al doisprezecelea si poate fi considerata un nucleu al romanului.Aflandu-se în criza financiară Moromete conştientizează necesitatea tăierii salcamului pentru a găsi o sursa de venit.Tăierea salcamului se produce înainte de ivirea zorilor ca un ceremonial rusinos,ferit de ochii lumi.Astfel Moromete nu doreşte sa ofere celorlalti vreun spectacol care sa dovedeasca momentul de criza al familiei sale.În aparentă calm,linistit,parand sa nu acorde importantă acestui episod, el îşi disimuleaza trăirile reusind sa fie ironic în anumite momente(fata de Nila)
Doborarea salcamului se desfăşoară pe un fundal al bocetelor care se aud din cimintir, prefigurand ideea mortii salcamului.Copacul reprezinta atat pentru familia Morometilor cat si pentru intregul sat un simbol al statorniciei, al maretiei, verticalitatii.Odata cu taierea salcamului,satul devine mic,în caderea sa acesta parea ca se impotriveste nevrand sa părăsească cerul,iar zgomotul produs de caderea lui fiind hiperbolizat.
Starnind liniştea diminetii ca o vijelie sa prabusi in mijlocul gradini cu un sunet asurzitor.Privelistea este dezolanta.Parca intregul sat(intregul univers al satului)ramane acum deschis primejdiei, lipsei de primejdie in fata transformarii istorice.Secventa are un caracter anticipativ semnaland declinul lui Moromete din postura de cap al familiei.Eugen Simion considerea ca salcamul era"dublul vegetal al lui Moromete"

Comentariu literar La Hanul lui Manjoala de I L Caragiale

2010-11-04T19:38:00.000+02:00

A fost pubicata în "Gazeta Sateanului" în 1898 apoi reluat in volumul "Nuvele si povestiri".Tema este legata de mitul vrajitoarei aceasta vanzandu-si sufeltul diavolului, primeste puteri neobisnuite si influenteaza viata oamenilor incercand sa-i atraga intr-un cerc magic.Finalul povestirii lui Creanga ofera un remediu "40 de zile post,matanii si molitve"
Ideea centrala a operei este legata de un adevar potrivit careia cel care apeleaza la vrajitorii, farmece va fi pedepsit.Astfel Manjoloaia va fi cuprinsa de flacarile care vor arde hanul din temelii.Aceasta este osanda vesnica, flacarile simbolizand chinurile iadului.
Perspectiva narativa:eroul povestirii,Fanica,este in acest timp, si naratorul acestuia.Naraţiunea se realizează la persoana intai singular,de aici rezulta o proză de tip subiectiv,iar protagonistul devine narator personaj.
Secvenţa introductivă:modalitatea de expunere folosita este monologul prin care naratrul se plasează în plan real.Calatorul se gandeste sa facă un popas la han, dar în acelaşi timp sa ajungă la Potcovnicul Iordache fără a intarzia.Discontinuitatea gandurilor este remarcata prin folosirea punctelor de suspensie.Calculand distantele si timpul Fanica vade ca la o batae buna de puşca este Hanul lui Manjoala.Cateva amanunte legate de planul trecutului pregateasc aparitia elementului fantastic:pe de-o parte amintirea legata de moartea lui Manjoala si redresarea hanului printr-o afacere profitabila a soţiei acestuia, cealalta amintire este legata de-o intamplare petrecuta intr-o noapte cand niste talhari au vrut sa jefuiasca hanul dar momentul a fost finalizat cu pedepsirea acestora.
Odata cu patrunderea in han este placut impresionat de curatenia camerelor, mirosul imbietor si frumos al hangitei.In acest timp el sesizeaza cateva aspecte bizare, absenta icoanelor, in momentl in care a dat sa se inchine la masa,s-a auzit un miorlait si un pisoi a navalit spre usa lasand ca aerul rece sa patrunda si sa stinga lampa.
In timp c are parte de o cina imbelsugata afara se starneste o vijelie cumplita chemata parca de necuratul la porunca hangitei.Hotarat sa ajunga la logotnica sa Fanica se pregateste de plecare obervand ca Margioala ii tinea in mana caciula:"o tot invartea si o rasucea".Plecand din cauza viforului dar si a caciulei este invalui intr-o stare de rau care il impiedica sa ajunga la destinatie.

Sara pe deal de Mihai Eminescu-CLASA IX

2010-11-03T16:37:00.000+02:00

Poezia a fost publicata in 1855 in revista "Convorbiri literare" desi a fost concepută în perioada vieneză, cand poetul o cunoaste pe Veronica Micle si aspira spre iubirea ideală.Ca specie literara, poezia este o idila.Tema aceste poezi este aspiratia tanarului spre iubirea ideală.Structura -poezia contine 6 catrene, cuprinzand doua planuri poetice:cel al iubiri si al naturii.In primele patru strofe predomina planul descriptiv,doar patru versuri celuilalt plan.Ultimele doua strofe sunt rezervate ceremonialului iubirii in care îndrăgostiţi eminescieni refac unitatea primordială amintind de cuplul adamic.
Strofa intai
Spaţiul poetic este compus atat din elemente de natura terestra(salcam,turme)cat si din elementele de natura cosmică pentru a conferi iubirii o dimensiune planetara,ea cuprinde întregul univers.Imagini auditive "buciumul suna cu jale" exprima o stare sufleteasca specii ca indrgostitului,melancolia specifica liricii eminesciene.Salcamul elementul natural prezinta ata un martor cat si un protector al iubirii.Iubirea ideala este doar sugerata ca ea sa nu se realizeze.Asa se explica si folosirea unor termeni graviprecum"plang si jale"
Strofa a doua
Dacă in prima strofa salcamul vegheaza iubirea,luna sfanta si clară trece luminand si arzand de nerăbdarea intalnirii,asemenea unei fete.Este real portretul fizic al iubitei,dar dar cu adanci implicatii sufletesti.Fata cercetează cu ochii sufletului dezvaluind emotia,nerăbdarea,dorinta dorul fiind de nestapanit.
Strofa a treia
Treptat linistea se instaleaza peste sat,iar inseararea este inlocuita de noapte.Natura se afla cumva in asteptare, ea avand rol de intensificare a trăirilor celor doi.Tabloul este bucolic alunecand peste dealuri,de scartaitul cumpenei de la fantana si de murmurul venind dinspre fantana.
Strofa a patra
Se remarcaun contrast intre oboseala, lipsa de energie a oamenilor care vin de la munca si nelinistea,vitalitatea trairilor indragostitilor care isi asteapta cu nerabdare iubita.Clipa iubiri este insotita de armonii auditive ca si cand s-ar oficia un ritual sacru.Clopotul si toacasunt elemente care accentueazastarea sufleteasca a indragostitului, careia parca bataile inimi i se accentueaza in apropiereamomentului intalnirii.Cu versul"Sufletul meu, arde-n iubire ca para" se incheie planul narativ si incepe spectacolul povesti de iubire.

Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade-CLASA IX

2010-11-03T16:11:00.000+02:00

"Trebuie sa scriu un roman"
Romanul a fost scris din dorinta de a imortaliza perioada adolescentei.Adept al autonaticitati,scriitorul crede ca inspiratia nu este absolu necesara ci este nevoie de a inregistra toate faptele de viata incepand cu clasa a 6 a de liceu cand"aveam pistui ca un OVREU si invatam chimie intr-un laborator"

"Gloria lui Robert"
Personalul Robert joaca rolul unui adolescent care vrea sa devina faimos citind Balzac.El isi schimba in mod deliberat mastile,jucand mai mule rolurisi ajungande"sa se creada altul".Autorul il caracterizeaza in mod direct considerandu-l sentimental, increzut si marginit asteptand gloria fara sa muneasca.

"Jurnal de clasa"
Este infatisata atmosfera unei ore de muzica in care elevii se simt relaxati,deoarece profesorul dovedeste toleranta chiar daca in final declara sa isi va reclama conducere scolii.Sunt descrisi doi elevi,pe de o parte Fosil care era schiop, para baietii,copia la teze dar stia chimie , iar pe de alta parte Fanica,un personaj timid,emotiv.
Concluzia personajului narator este aceea ca invatamantul romanesc este unu de tip formal,rupt de realitate.

"Intre Don Juani"
Capitolul prezinta doi prienteni care sunt mereu aceeasi si care isi schimba mereu imbracamintea si comportamentul.In timp ce Robert viseza o plimbare in parc impreuna cu o fata prin intermediul careia sa simta fericirea,Dinu chiar povesteste o intamplare cand a fost condus de o femeie in fata unei fete pentru a-i face cunostinta.

Comentariu Literar Venere si Madona de Mihai Eminescu-CLASA IX

2010-11-03T15:29:00.000+02:00

Opera"Venere si Madona" de Mihai Eminescu a fost scrisa in perioada vieneaza.Este unul dintre cei mai mari poeti romani apartinanad perioadei marilor clasici.In 1866 publica prima poezie"La mormantul lui Aron Pumnul".
Titlul poeziei denumeste inca de la inceput antiteza,figura de stil intalnita la nivelul intregului text.Venere, zeita iubiri la romani, corespondentul Afroditei la greci,dupa relatarile lui Homer, fiica lui Zeus si sotia lui Hefaistos.
In schimb Madona este reprezentarea Maicii Domnului in artele plastice,femeie cu chip de inger.Inca de aici obervam antiteza dintre cele doua tipuri de femei:Venere tipul femei adulterine ce e frumoasa, dar infidela sotului, iar Madona este considerata femeia ideala pentru ca este casta,pura,sfanta.
Poetul vine cu proiectia femei ideale a iubitei.Poezia de fata este impartita in trei secvente.In prima secventa poetul infatiseaza chipul angelic al femaii si talentul lui Rafael:"Caci femeia-i...".Predomina imagini artistice create cu ajutorul comparatiilor,inversiunilor si al epitetelor duble"tanara si dulce veste".Apare adresare directa in prima strofa a poeziei (Venere)"O te vad, te-aud".
In secventa a doua face din"femeie fara suflet, fara foc" intr-un inger prin sintagma "bland ca ziua de magie".In prima secventa vocabularul este elevat si rafinat,iar in a doua secventa expersiile si cuvintele sunt dure"betie","crudo"poetul imagineaza ideeea femeii sterpe, care nu intelege dimensiunea iubirii.
Poezia este structurata pe o antiteza romantica ce persista si la nivelul versurilor(demon-sfanta)dispretul este principalul sentiment al aceste secvente lirice.Poetul imortalizeaza asemena lui Rafael"cele doua ipstaze ale femeii" "Madona dumnezeii" si "palida femeie"
In partea a treia,adica in finalul poeziei,poetul se simte vinovat pentru invinuirea adresata femeii si fara sa se gandeasca la iertarea acesteia.Este constient ca "invinuirea a fost cruda si nedreapta"provocandu-i multa suferinta.Rima este incrucisata,masura 15-16 silabe,ritmul trohaic.
Alex Filiippide comenteaza prima strofa astfel"Eminescue din fire mai bastinas al aceste lumi despre care se vorbeste in Venere si Madona si el gandeste in basme,adica poetic".Totodata trebuie adaugat ca mintea lui e tot asa de potrivita si pentru abstractia, pentru cugetare pura el avand cunostinte temeinice de filosofie traducand pasaje din "Critica ratiunii pure"a lui Kant.

Comentariu Literar- Nopti La Serampore de Mircea Eliade-CLASA X

2010-11-02T22:20:00.000+02:00

Mircea Eliade (1907-1986) a fost cel mai mare om de cultura roman din sec. al XX-lea, una mare scriitor.
Nuvela "Nopti la Serampore" se incardreaza in proza fantastica si apare in 1940, intr-o placheta, alaturi de nuvela "Secretul doctorului Honigberger".
Nuvela fantastica este o specie a genului epic, in proza, de intindere medie, intitiind un fantastic realizat prin imbinarea planului real cu planul albstract.
Tema operei "Nopti la Serampore" o constituie o experienta existentiala neobisnuita, pe care o traise naratorul atunci cand era tanar si anume iesirea din timpul si spatiul real.
Datorita aceste teme, nuvela intra in sfera prozei fantastice: in lumea reala, se produce o ruptura, o intamplare bizara si imposibil de explicat.
Titlul nuvelei-noptile petrecute la Serampore, constituie un timp mitic si magin, in care, intr-un spatiu incadrat de sacralitate.
Relatarea se face la persoana I, naratiunea desfasurandu-se la nivelul a trei timpuri: prezentul(in care naratorul isi aminteste aceasta intamplare), trecutul apropiat (timp in care a intrat, fara voie, tanarul european aflat in India).
Continutul nuvelei:
Pe vremea cand se afla la studii in India, povestitorul ("un foarte tanar invatacel") se imprieteneste cu alti doi europeni: Bogdanof (un rus orientalist celebru) si Van Manen (un irlandez care statea aici de multi ani, bibliotecar al Societatii Asiatice in Bengal)
Van Manen le-a sugerat celorlalti sa mearga impreuna la Serampore, unde un prieten de-al sau, Budge, avea o casa veche. Asa incepe minunatul timp petrecut in lungi discutii pe teme religiase, magice sau culte.
Intr-o noapte, cei trei pornesc spre Calcutta, intr-o masina condusa de soferul gazdei. La un moment dat, toti trei traiesc o senzatie stranie, avand impresia ca s-au ratacit desi drumul era unul sigur.
Tocmai cand naratorul incearca sa recunoasca locurile prin care treceau, linistea noptii este sfasiata de tipatul inspaimantator al unei femei care cerea ajutorul, strigand ca moare, ca si cand ar fi fost injunghiata. Infiorati europenii au sarit din masina incercand sa o gaseasca, in interiorul padurii bengaleze. Orice cautare este zadarnica, dupa o vreme, cei trei dandu-si seama ca in codru nu se afla nici o fiinta omeneasca; fiecare traind niste senzatii ciudare)"aveam necontenit senzatia ca visez si ca nu ma pot trezii din vis") ca si cand padurea executa efecte magie.
Obositi si crezand ca au avut halucinatii, cei trei se intorc la sosea, dar nu-l gasesc pe sofer. Se hotarasc sa meaga pe joc la Serampore, zarind, parca lumina unu felinar care se afunda in jungla, cei trei pornesc in directia ei, dar pierd imediat iluzia. In preajma unei case, parca din alt veac, erau mai multe vetre cu jaratec dar nici un om.
Primiti de un batran ciudat, europenii sunt condusi la stapanul casei, fiind anuntati ca li se pregastesc camerele pentru odihna, nimeni si nimic nu se misca in acea casa.
Amintindu-si de tipatul auzit in padure, Van Manen i-a relatat gazdei intamplarea. Acesta i-a produs lui Dasa o suferinta atroce, exprimata in propozitii de neinteles, din care se distingea numai numele Liba.
Europenii intelesese ca femeia a fost ucisa; curtea se umplea de umbre, totul denea mai stranui.
Considerand ca este mai bine sa se retraga, cei trei barbati se hotarasc sa plece spre Serampore pe jos, unde ajung in zori. Acolo afla, cu stupoare, ca nici ei, nici soferul nu iesisera din casa intreaga noapte, iar intamplarea la care asistasera se petrecuse cu 150 de ani in urma.
Mai tarziu, aflandu-se la manastirea din Himolog, naratorul a incercat sa dezlege misterul celor intamplate, intr-o discutie cu Shivananda, opiniile fiind diferite. Tanarult sustinea ca practicile magice ale unui profesor in Calcutta, ar fi creat "o zona sacra" de care ar fi fost absorbiti cei trei europeni, proiectandu-i in alt timp.
Shivananda i-a explicat ca realitatea este o iluzie, proiecatandu-l din nou pe tanar in vremea lui Nilamvara, proiecatandu-i a doua iesire din timp.
In final, se arata ca, in dimineata urmatoare cand s-a trezit din somn, aflat la Serampore, a gasit o lume calma si plina de stralucire.
Bogdanof este un orientalist celebru, colaborator al celor mai renumite publicatii. El iubea musulmanii, era un provaelnic convins.
Van Manen, un tanar invatacel, adora lumea indiana. Era de multi ani bibiotecarul si secretarul Societatii Asiatice in Bengal. Este foarte inteligent reusind sa invete limba bengaleza, dar era si lenes.
Budge era un om bogat, foarte ciudat, se remarca prin faptul ca era celibatar si neindemanatic la vanatoare, el ramane in spatiul si timpul profan.
In sfarsit, fantasticul se impleteste cu mitul zeitei Maya dand nastere unor profunde interogatii filozofice.
Intr-o lume contemporana manata de grave contradictii si supusa neincetat indoielii, Eliade propune prin nuvelele sale o viziune armonioasa despre cosmos, unitara si indreptata cu totul spre redescoperirea sacrului, spre intalnirea cu ceea ce ne mantuiste, dand sens existentei noastre".(Eliade-"Incercarea labirintului")

Danila Prepeleac de Ion Creanga-CLASA X

2010-11-02T21:46:00.000+02:00

De la un an de la debutul sau in ,,Convorbiri Literare"(1875)cu Socra cu trei nurori ,Ion Creanga publica Danila Prepeleac(1 martie 1876), povestea facand parte din categoria celor care sunt aproape lipsite de miraculos.
Titlul are in componenta lui pe langa prenumele Danila porecla ,,Prepeleac",intrucat,dupa spusele autorului ,,asa ii era porecl,pentru ca atat odor avea si el pe langa casa facut de mana lui' adik un par cu brate infipt in pamant slujind drept cuier de care se atrna oalele ca sa se usuce .
Tema o constituie,pe de-o parte, prostia si pe alta istetimea eroului,dovedite in raport cu semenii si,respectiv cu dracii,fortele malefice pe care le invinge.
Incipitul este cel specific orcarui basm, avand formula intiala,,era odata''necurmat insa de acel,,ca niciodata"pentru ca autorul nu ne introduce intr-un tinut fabulos,asemenea celui din creatiile populare similare.Tinutul este un sat oarecare in care traiau ,,doi frati si amndoi insurati".Asadar lipsesc determinarea spatiala cat si cea temporala a actiunii,ca si in basmele populare,desi tinutul nu estu unul fabulos.Unul dintre ei,cel mare,era bogat dar avea o nevasta rea si zgarcita.Nevasta celui mic a lui Danila ,,era muncitoare si buna la inimia" insa el era sarac si avea o multime de copii.Singura lui avere erau doi boi tineri si frumosi dar era nevoit sa imprumute celelalte unelte gricole dela fratele sau care, exasperat de aceasta situatie si cicalit de nevasta il sfatuieste pe Danila sa vanda boii si pe banii obtinuti sa-si ia altii mai mici si un car.
Danila ii urmeaza sfatul dar nu cu prea mare tragere de inima,caci isi,,tufeste cusma pe cap, o indeasa pe urechi si habar n-are'' si pleaca spre targ.Acesta este intriga,momentu determinant pentru desfasurarea actiunii,care cuprinde doua parti distincte.In prima Danila pleaca spre targ si pe drum face schimburi sau trocuri dezavantajoase si ajunge din stapan al celor doi boi, posesor al unei pungi goale dupa ce schimba boii,carul,capra,gascanul si in final primeste punga,pe care o daruieste fratelui sau.Acum ii adreseaza fratelui sau o ultima rugaminte pe care acesta i-o indeplineste,sa-i dea carul cu boii sa aduca niste lemne din padure-dar prostia si ghinionul nu-l parasesc caci sfarama carul si omoara boii,lasand copacul taiat sa cada direct peste car.Danila este hotarat sa-si piarda urma in lume si vrea sa-i ceara in acest scop iapa fratelui,dar trecand pe langa un heleste,pierde toporul pe care il arunca dupa niste lisite, fratelui sau ii scunde insa adevarul si intentiile sale spunandu-i ca are nevoie de iapa pentru a scoate boii din lacul mlastinos. in care s-au impotmolit.
Suparat acesta ii spune ca mai bine s-ar calugari ca sa nu-i mai necajeasca pe oameni,dar Danila fura iapa si pleaca spre helesteul din padure ca sa caute toporul pierdut.Considerand sfatul fratelui sau unul intelept,hotaraste sa-l urmeze si vrea sa contruiasca o mansatire pe pajistea de langa helesteu.Cu aceasta hotarare incepe o a doua parte care se desfasoara in padure langa un helesteu lipsind si aici o determinare spatiala precisa.
Daca in prima parte autorul ni-l infatiseaza pe Danila in postura prostului sua pacalitului in cea de-a doua eroul isi manifesta istetimea in confruntare cu dracii.In momentul in care Danila ciopleste o cruce si incepe sa caute copacii buni pentru constructie din iaz iese un drac spune ca locul acela le apartine diavolilor.Cum Danila nu renunta la planul sau i se ofera ,,un burduf de bivol plin cu banii''pana la urma dracii se razgandesc si-si conditioneaza darul de trecerea unor probe:inconjurarea iazului cu o iapa in spate,intrecerea la fuga,intrecera la tranta,proba chiuitului,azvarlirea buzduganului,intrecerea in blesteme.Danila reuseste de fiecare data sa treca asceste probe pentru ca el inlocuieste forta fizica prin istetime si viclenie.
Deznodamantul este ca in orice basm, deoarece Danila scapa de draci si ramane cu bani.Sintagma,,pana la adanci batraneti' aminteste de formulele de incheiere a basmelor populare,care aduc o nota optimista,indiferent la care dintre partile basmului ne-am referi,se observa prezenta unor motive specifice basmului popular:calatoria,trocul,prostia omeneasca,motivul probelor,al ajutoarelor,buzduganului sau al blestemului(in a doua parte)
Creanga traieste cu ingenuitate intamplarile povestite,,el este creatorul unei comedi tot asa de profunde si universale in tipicitatea ei precum aceea a lui I.Sadoveanu.

RECLAMA IT Galaxy

2010-11-02T13:41:00.003+02:00

Prezentare IT Galaxy si Dell Studio 1745

Itgalaxy.ro este un magazin online cu peste 10000 de produse din majoritatea categoriilor IT&C (http://www.itgalaxy.ro/pagina.php?id=3).
Dell Studio 1745 (http://www.itgalaxy.ro/laptop_uri/16098-dell_studio_1745.html) este un laptop care ofera o multitudine de facilitati (procesor puternic, 4GB de RAM, ecran de 17,3" si o intreaga suita de porturi pentru toate nevoie) pentru un pret exceptional in gama lui.
Te rugam sa concepi un material despre magazinul online IT Galaxy, care sa cuprinda si o descriere a modelului Dell Studio 1745, cu trimitere la pretul foarte bun pentru facilitatile oferite.