Breath

After Black Friday

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Thu, 29 Nov 2012 08:48:00 +0000

Salutare tuturor!
Black Friday si ce a insemnat pentru mine ziua asta. In primul rand vreau sa va spun ca nu am dormit toata noaptea. Am sperat ca magazinele se vor deschide undeva la 4 dimineata si astfel pot avea ocazia sa prind ceva la reducere. Ei bine nu s-a intamplat asa si am stat toata noaptea fix degeaba. Poate va intrebati de ce am ales aceasta zi si de ce cred in aceasta zi de reducere...!? Anul trecut am prins la oferta televizorul ce il am si astazi. Fix in vara mi-am vazut tv-ul expus in cora si era la pretul de 1500 lei, eu l-am luat la 1000 de lei. Zic eu ca este o diferenta considerabila chiar si pentru cei mai instariti. Tv-ul pe care il am si acum are un pret peste 1200 lei. Este un televizor ce imi acopera mie toate nevoile, citeste avi, mkv, citeste subtitrarea si se vede MAREE, prinde hd fara aparatura in plus, se vede foarte bine si mai are si alte lucruri frumoase. Am crezut ca si anul aceasta o sa fie la fel, o sa ma trezesc la 5 dimineata si am sa prind o oferta asemanatoare la un laptop si inca un tv pentru nasu. Ei bine nu a fost asa, cei de la emag si flanco si-au batut pur si simplu joc de clientii lor. Emag a deschis abia la 8 dimineata, iar flanco la 14. Foarte urat din partea lor!!!
Cu toate astea am facut si cumparaturi si pot spune ca sunt multumit:
- TV LED Samsung la 1000 lei (Flanco) Pentru Nasu'!
- Laptop Acer 1700 lei (Domo)
- GPS Serioux 99 lei (Flanco)
Ofertele, anul acesta, nu au fost chiar cele mai bune, dar cu toate astea cumparaturi s-au facut!
Ma bucur ca am putut prinde si eu ceva la reducere!!! :)
Cam asta a fost cu black friday editia de anul acesta!
Voi ce v-ati cumparat?

Zi de Luni

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Tue, 13 Nov 2012 21:20:00 +0000

Brasov 12.Nov.2012 - La masa inainte sa intram la control

Brasov 12.Nov.2012 - Abia ajunsi in Brasov, imi era foame rau

Ieri am fost la Brasov, am fost cu aia mica la control. Cu aceasta ocazie doresc sa inchid si aceasta poveste despre problemele pe care le-am avut. Spre fericirea noastra aceasta poveste s-a incheiat intr-un mod absolut pozitiv.
Totul este absolul frumos, povestea noastra trista s-a incheiat. Acum ne este bine (va spuneam asta si ieri) si pot spune ca am scapat de probleme.
Vreau sa va multumesc tuturor pentru toate cuvintele frumoase, pentru toata sustinerea acordata. Va multumesc, va multumim din inima! V-am multumit si in viata de zi cu zi, va multumesc si aici!
Multumesc Bialog pentru tot efortul depus, pentru cuvintele frumoase, pentru sustinere, pentru TOT!
Multumesc Adi si Ana Zaharia pentru tot!
Multumesc familiei mele ca mi-a fost alaturi, in special mama mea pentru ca ne-a ajutat mult la ultima interventie cand aveam mare nevoie de ea.
Multumesc mamei lu' aia mica ca a fost zi de zi langa noi si ca a facut tot posibilul ca visul nostru sa se indeplineasca. Multumim tuturor pentru tot!
Multumim familiei, prietenilor pentru tot sprijinul acordat! Va multumim din inima si speram pe cat posibil sa ne revansam si sa incercam sa va multumim asa cum putem noi mai bine!
Nu a fost deloc usor sa strangem o suma atat de mare, nu a fost deloc usor sa ne stresam si mai ales sa suportam atatea. A fost foarte greu! Acum totul a trecut si nu dorim decat sa uitam si sa mergem mai departe in viata. Ne dorim multe lucruri, suntem tineri si speram la multe.
Au fost multe cuvinte urate aruncate la adresa noastra si cu aceasta ocazie doresc sa le multumesc si acelor persoane pentru ca ne-au intarit si mai tare convingerile ca trebuie sa mergem mai departe. Va multumim din inima si tot ceea ce voi ne-ati spus, noi doar le-am considerat lucruri constructive! Va multumim!
Ieri, la control am fost intampinat de dl Doctor pe care toti trebuie sa il cunoasteti! Este vorba de dl Dr. Andor Balint-Ciugudean din cadrul spitalului particular Brasov Clinicco. Nu stiu daca este bine sau nu sa ii spun numele aici, dar cum sunt dese cautarile pe blog-ul meu ce fac referire la doctori, spitalul unde s-a operat aia mica, trebuia sa scriu aici cine este si ce om frumos este acest medic. Defapt toti oamenii din cadrul spitalului Clinicco - Brasov sunt niste frumosi, SUNT OAMENI!
Posibil sa existe si pareri in genul acesta: "da, dar te-a costat!"Si intr-un spital de stat te costa si nu esti tratat deloc asa cum trebuie! Eu zic ca nu este mare diferenta asa ca eu as alege nu odata, ci de 10.000 de ori aceasta alegere deja facuta. Acest spital, acest doctor, acesti oameni ne-au oferit singura speranta din TARA. Ne-a oferit speranta ca aia mica sa mearga din nou! SI este bine! Doresc sa le multumesc pentru tot ce au facut, pentru tot efortul depus! Le multumesc si ma rog in fiecare moment pentru fericirea lor, pentru sanatatea lor! Este un spital minune si il recomand tuturor. Chiar ieri am fost sunat de cineva si m-a intrebat unde se poate face bine cu piciorul, in secunda doi i-am recomandat acest spital. Nu este ieftin sa te tratezi corespunzator, dar sanatatea nu are pret, iar fericirea este scumpa... chiar daca unii o primesc gratuit si nu stiu ce sa faca cu ea. Noi acum suntem fericiti multumita acestor oameni ce au facut ceva in tara asta! Deci se poate!
Nu vreau sa considerati ca fac reclama acestui spital sau acestui doctor, nu am niciun interes si lucrul acesta il stiti bine. Vreau doar sa stiti toti ca si in Romania se poate!
In cazul in care ajungeti pe acest blog in cautarea acestui spital, imi puteti adresa intrebari fie aici, fie pe e-mail la contact! Am sa incerc sa va raspund cat pot eu de sincer!
Asa cum va spuneam si la inceput, doresc ca aceasta poveste sa se incheie aici. Si speram, ne rugam la Dumnezeu sa fim bine si sa ne vedem de viata noastra!
Multumim Doamne Dumnezeule pentru tot ajutorul acordat!

Din nou online!

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sun, 11 Nov 2012 12:30:00 +0000

Am lipsit cam mult de pe blog. Multi prieteni mi-au spus sa revin, sa incep din nou sa scriu.
Timpul mi-a permis sa scriu, nu am argumente sa spun de ce am ales sa nu mai scriu. Pur si simplu nu am avut starea necesara.
Am multe sa va povestesc!
In primul rand vrea sa va spun totul in legatura cu aia mica. Cred ca acest aspect conteaza cel mai mult.
Vreau sa va spun ca totul e bine acum, ca ea este bine si ca deja a inceput sa nu mai utilizeze carjele. Le foloseste foarte rar, doar atunci cand este necesar sa mearga mai mult. Speram ca pana la sfarsitul anului (atunci cand vremea ii permite) sa le lase de tot. Merge foarte bine si se simte remarcabil de bine. Ma bucur tare pentru ea, pentru noi. Ma bucur ca acum putem avea si noi o viata normala de cuplu. Ma bucur ca acum putem iesi si noi la plimbare, putem merge prin magazine. Sunt foarte fericit si nu prea stiu cum sa va arat lucrul asta, cred ca se intampla in mine si atat. Sau se poate vedea si pe fata mea.
Nu a fost deloc usor anul acesta, mutarea din nou la Bucuresti, operatiile suferite de aia mica, toate au condus la o concentrare maxima. Speram sa ne asezam si anul ce urmeaza sa vina sa fie unul mai calm si ceva mai intens pe plan sentimental si material.
Spun material pentru ca acum vreau sa intru putin si povestea financiara. Vreau sa va scriu si despre mutarea la Bucuresti si ca ceea ce am gasit aici nu seamana deloc cu ceea ce am lasat atunci cand am plecat, in urma cu aproape 4 ani.
Job-urile nu sunt deloc din cele mai bune, se incearca sa se profite la maxim de oameni si nu mai este deloc ceea ce era inainte sa plec. Se simte criza, chiar daca unii spun ca-i abureala. Nu, nu e asa. Chiar traim vremuri grele si banii nu-s deloc la colt de bloc. Nu ma pot plange, dar nici nu pot spune ca o duc extraordinar.
Astept cu nerabdare o schimbare in viata mea, pe plan profesional. Astept sa se intample ceva. Defapt nu astept, chiar incerc sa fac ceva in sensul asta. Vreau sa gasesc calea care sa imi permita confortul unei vieti decente. Inca sunt in cautari.
Aveam programate mai multe lucruri pentru acest final de an, dar din pacate nu le pot onora. Nu imi permit inca sa fac anumiti pasi pana nu exista o stabilitate.
Voi ce mai faceti? Cum va mai este? Ce s-a mai intamplat in viata voastra in ultima jumatate de an?

Hristos a inviat!

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Wed, 18 Apr 2012 17:55:00 +0000

Au trecut și sărbătorile Pascale. Acum intrăm din nou în ritmul obișnuit, cu toate cele necesare vieții "umanoide". Nu știu ce ați făcut voi de aceste sărbători, dar la mine stresul a fost maxim. Nici până acum nu mi-am revenit din oboseala acumulată (ne-am întors de luni seara). Încă mă simt obosit de la gât în jos. Cu capul o duc ceva mai bine.

Stresul maxim a fost de sâmbătă când au venit și ai mei la Focșani. A fost destul de aiurea pentru că a fost pentru prima oară când părinții mei s-au întâlnit cu părinții lu' aia mică. Știu, sună aiurea că după atâția ani abia acum să se vadă. Dar ce să fac eu dacă nu a fost când!? Mama muncește prea mult, iar Mihai nu are timp din cauza facebook-ului:) Oricum, întâlnirea a fost de gradul 10+ și spre surprinderea mea totul s-a încheiat cu bine. Nu pot să mă ascund că nu am avut "emoţuri" cu această minunată întâlnire! Am avut din greu!

Ne-am întors de luni și iepurașul ne aștepta vesel la poștă!

Vreți să vedeți ce am primit!?

Bineeee! Vă arăt:)

A fost o veselie aseară când aia mică a început să citească ghidul de măritiș. Deja avea ea planuri cum și în ce fel, acum are mult mai multe idei. La film ne-am uitat pe la 12 noaptea și ne-a ținut treji până după orele 1:00.

Mulțumim mult Bia pentru surpriză plăcută!

Cand vine acasa...

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Mon, 09 Apr 2012 20:32:00 +0000

Am planuri mari şi lucruri importante de făcut atunci când ajunge aia mică acasă! Îmi doresc tare mult să ieşim împreună, pentru că eu singur nu am ieşit decât să muncesc. Îmi doresc să redescopăr Bucureştiul, dar de data asta altfel faţă de cum mi-aş fi dorit la altă vârstă. Când stăteam în Galaţi şi ajungeam pe la Bucureşti, voiam ca în fiecare moment cât stăm pe aici să vedem cât mai multe. Poate că vă întrebaţi de ce? Având în vedere că m-am născut în Bucureşti şi la o anumită vârstă am decis să descopăr şi alte "locuri", atunci când ajungeam acasă, voiam să văd cât mai mult. Bucureştiul nu este tocmai cel mai frumos oraş, dar încetul cu încetul, acest oraş prinde personalitate! Începe să devină (din nou) acel mic Paris. Păcat de oameni! Pe ei nu ai cum să îi schimbi:)

Aşa...

Când vine aia mică acasă am în plan să ieşim mult, să vedem cât mai mult! Săptămâna viitoare vine acasă şi stă până în Iulie, când e următoarea intervenţie medicală. Până atunci avem timp să vedem tot ce e de văzut. DAR în prima săptămână când vine acasă vreau să mergem în următoarele locuri:

Trebuie să ajungă şi ea la Madame Lucie! Cele mai inspirate momente dulci, le poţi gusta doar la Madame Lucie! Poţi mânca macarons şi la Paul, dar nu sunt la fel de bune si mai sunt si scumpe...

Următorul loc pe listă este Rue de Pain. Dacă nu sunt resurse şi momentele prielnice pentru a ajunge la Paris, poţi sta liniştit, a venit Franţa la tine! Deci trebuie să ajungem şi aici:)

Un alt loc unde trebuie să ajungem şi sub nicio formă evitat este: Boutique du Pain

Pe lista se mai află şi chocolat! De acest restaurant am auzit la Bianca şi tare mi-a făcut poftă să ajung.

Aşa că în prima săptămână avem treabă multă! Sper doar să găsesc parcare aproape cât să nu fie nevoie să o pun pe aia mică să meargă mult pentru că nu poate.

Cei ce doresc să iasă cu noi, îi aşteptăm:)

Drumuri

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sun, 25 Mar 2012 21:34:00 +0000

Tocmai ce m-am întors de la ţară (de la aia mică) şi mi-am dat seama că nu am mai scris de aproape 2 săptămâni pe blog. Este o perioadă lungă pentru cei ce s-au obişnuit să citească aproape zilnic lucruri noi din viaţa mea şi nu numai. Două săptămâni de când sunt pe drumuri. Alerg dintr-o parte în alta. Bucureştiul e mare şi este mult de muncă atunci când te apuci să munceşti aici. La sfârşit de săptămână, dau fuga la aia mică să o văd. Este tocmai la Focşani şi drumul este destul de lung. Aşa că atunci când ajung nu am timp decât să stau cu ea şi să fac unele lucruri prin curte. Ajung Duminică mai obosit decât am plecat, dar cu un zâmbet muşcat de o lacrimă... iar am plecat!

În acest weekend am mers la ea nu doar eu, au venit şi prietenii noştri de la Galaţi. Ana şi Ady au venit aşa cum au promis şi astfel au mai răpit puţin din "singurătatea" pe care o trăieşte aia mică stând acolo cu părinţii ei şi sora mai mică. Ea vrea lângă mine, dar trebuie să mai aştepte puţin.

Vineri, cum am ajuns am încins un grătar. Era necesar să mâncăm ceva după un aşa drum. Am stat la bârfe şi am jucat Căţân. A fost foarte frumos din partea lor că au venit la aia mică. Ştiu că şi lor le e greu, că deh trăim vremuri de criză şi nu e tocmai ok. Totuşi au făcut un efort şi au venit, aşa cum au promis. Ne-am bucurat enorm să îi revedem după plecarea noastră din Galaţi de acum mai bine de 4 săptămâni. Nu s-au schimbat deloc, arata la fel de ok şi sunt la fel de frumoşi!

A fost un weekend minunat, un weekend călduros, plin de soare! A meritat fiecare moment stat la ţară, simt că mâine pot începe munca cu forţe noi!

Am şi o promisiune faţă de Bianca -România merită descoperită!

Imediat ce imi fac timp, am sa scriu despre ceea ce am promis!

În rest totul este bine. Aia mică se simte mai bine, merge foarte bine (în cârje) şi nu o mai doare decât foarte puţin atunci când se întoarce în pat. Aşteptăm cu nerăbdare ca acel microb să dispară din organism şi să trecem la etapa finală!

Vă doresc tuturor o săptămână caldă şi plină de noroc!

Ne auzim!

Marţi - 13

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Tue, 13 Mar 2012 10:41:00 +0000

Pentru unii dintre voi, această zi poate însemna una stresantă, plină de lucruri malefice. Ei bine nu este aşa! Ziua de azi, este ziua lu' aia mică! Este o zi însorită, călduroasă! Este ziua lu' aia mică:)

Este pentru prima oară, de când suntem împreună când ea este la distanţă de mine de ziua ei. Din câte îmi amintesc eu (bărbat fiind), mereu am fost unul lângă celălalt în zilele de sărbătoare. A trecut aproape o săptămână de când sunt singur şi în tot acest timp m-am gândit doar la ziua de azi. Cum aş putea să îmi înveselesc eu viitoarea soţie. O pot face doar prin telefon şi doar să îi trimit ceva în dar. E aiurea singur, chiar foarte aiurea. Aproape că mă plictisesc de moarte seara, când mă mai liniştesc cu lucru. Mă uit la tv şi adorm imediat. Dimineaţă este frig, la fel cum este şi peste noapte. E aiurea şi nu vă recomand singurătatea.

Tocmai am primit telefon de la aia mică ca a primit cadoul de la mine. Din păcate nu au ajuns cum mă aşteptam eu. Degeaba am scris eu pe cutie fragil, că cei de la fan au zdruncinat cutia de a luat-o dracii. Foarte urât din partea lor! Oricum, mă bucur că i-am putut aduce un zâmbet pe buze în aceste zile grele pentru ea. Este greu să nu ai drept la vizită şi mai ales să nu te poţi mişca. Să stai doar în pat... Dar azi nu vreau să vorbesc despre spitale şi alte alea. Azi vreau să vorbesc despre femeia de lângă mine.

Este ziua lu' aia mică şi azi ea este centrul atenţiei mele. Nu mă interesează nimic altceva, mă interesează doar să îi fac o zi mai frumoasă.

La Mulţi Ani Logodnica Mea! Să ai un an plin de veselie, sănătate, iubire, armonie! Îmi doresc să ai grijă de tine acolo şi încă puţin, Duminică sunt la tine! LA MULŢI ANI!

Zile

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sat, 10 Mar 2012 13:31:00 +0000

Au trecut deja două zile de când stau singur. Este ameţitor să te muţi în capitala şi totuşi să te trezeşti singur între atâţia oameni. Ştiu, nu am uitat că sunt de aici, dar în cei trei ani cât am stat la Galaţi, am pierdut majoritatea contactelor active pe care le aveam. Foarte puţini oameni mi-au mai rămas prieteni prin "telefon". În aceste două zile nu am făcut mare lucru, doar că am făcut toată curăţenia rămasă după mutare. Am şters până şi tocurile de la uşi cu pronto.

Am tot vorbit cu aia mică şi a rămas că azi să ies la o plimbare prin oraş. Posibil o să iau şi aparatul să fac fotografii. Altceva mai bun nu am de făcut, până luni când merg la muncă. Merg să caut şi o bibliotecă pentru că am de făcut şi licenţa în săptămânile ce urmează. Aşa că am un weekend programat!

Aia mică se simte din ce în ce mai bine şi din câte am înţeles, luni posibil să facă primi pasi fără proteză. Din câte am mai înţeles, doctorul a avut mult de muncă cu această operaţie şi nu a fost deloc ok ce a găsit acolo. A spus că o să avem mult de muncit şi că toate o să fie ok dar nu după cum ne-am programat noi. Posibil să dureze ceva mai mult această eliminare de microb. Important este că nu o să mai aibă dureri, chiar dacă o să meargă în cârje pentru o perioadă de timp mai lungă (câteva luni). Important este să scape şi să se facă bine. Cu alte cuvinte se prelungeşte şi perioada în care trebuie să strângem cei 6500 de euro rămaşi de plată. Mă rog la Dumnezeu să îi putem strânge la timp!

În rest toate bune şi vă doresc tuturor un weekend călduros!

Inainte de...

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Fri, 09 Mar 2012 15:15:00 +0000

"Este trecut de miezul nopţii şi încerc din răsputeri să adorm. În casa s-a mai încălzit puţin şi la tv nu găsesc nimic interesant. A trecut 8 Martie şi eu nu am simţit deloc. 8 Martie este ziua mamei. Azi am condus 500 de km, am văzut muntele şi oamenii cum încep un frumos weekend. Pentru noi a fost un drum lung, un drum spre acea speranţă despre care vă scriu de atâta timp."

Suntem în 9 Martie, trecut de orele 16. Aia mică tocmai ce a ieşit din operaţie şi totul pare să fie ok. Se afla la terapie intensivă şi am reuşit să vorbesc cu ea (datorită oamenilor profesionişti din acest spital).

Ieri am plecat devreme la drum, undeva după orele 9. Ne-am întâlnit cu socrii mei la Ploieşti şi de acolo am plecat împreună spre Braşov. Pentru că am trecut prin vârf de munte şi eram lihniţi de foame, ne-am zis să ne oprim undeva să şi mâncăm. Aşa că am ales cârciumă lu' nea Copilu'. O cârciumă la care noi am mai fost şi este extrem de ieftină şi mâncarea foarte bună. De acolo am plecat pe la orele 14 şi am ajuns numai bine la 15 la spital. Internarea a fost destul de simplă. Noi doar am stat confortabil pe canapea cât fetele de la intrare s-au ocupat de acte. La orele 15:30 deja aia mică intra pe secţie. Noi nu am putut intra, acolo nu ai voie să intri! Nu ai voie cu mâncare, chestii pe care le iei tot timpul în spital. Îţi asigură ei tot! Tu ai nevoie doar de tine şi de curaj! Singurele lucruri cu care poţi intra sunt cele de igienă personală. După ce am plecat de la spital, a trebuit să mă întorc pentru că am uitat să îi las nişte cărţi. Of, oraşul Braşov este minunat, dar şi foarte întortocheat:) Mi-a fost destul de greu la drum, singur. Este tare aiurea să pleci cu cineva (apropiat) şi să ştii că te vei întoarce singur. În toate aceste zile, până la plecare, m-am gândit ce o să fac eu singur. Cum o să mă descurc eu de unul singur. Am noroc că acum avem o căsuţă mică şi că nu trebuie să mă pierd sau să îmi fie frică de întuneric. Aseară, imediat ce am ajuns am continuat să vorbim la telefon. Nu era deloc emoţionată (a trecut prin prea multe să mai fie), era chiar bine. A plâns puţin la început, pentru că am uitat să îi las copiii.:) Avem doi ursuleţi, Tobby şi Henrry.:) Acum ei stau cu mine şi îmi ţin mie de cald. Am adormit destul de repede, dar m-am trezit pe la 3 cu dureri de stomac. Nu m-am simţit deloc bine, am vrut să scriu, chiar am început să scriu, dar nu am reuşit. Eram prea obosit să o mai fac.

Acum totul e bine! Mulţumesc Lui Dumnezeu!

De dimineaţă m-am apucat de curăţenie prin casă. Nu aveam deloc stare. Am avut şi o problemă cu vasul de WC (nu vreau să vă scriu ce:)) Am făcut şi maşina de spălat care avea ceva probleme cu scurgerea. Mi-am făcut de lucru, altfel simţeam că înnebunesc.

Acum puţin timp am vorbit şi cu soacra mea. A reuşit să vorbească cu doctorul şi totul e bine şi nu prea.

Microbul pe care îl are acolo nu arată deloc ok. Se pare că o să dureze ceva până o să fie eliminat complet. Prin efort şi speranţă totul o să fie.

De prima operaţie am trecut. Începutul deja l-am parcurs şi acum nu mai este cale să dăm înapoi. Simt ca Dumnezeu este alături de noi, încă de când am ales acest drum şi sper din toată fiinţa mea să fie în continuare!

Domnezeu sa fie cu noi!

Oficial: Am despachetat!

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sun, 04 Mar 2012 21:52:00 +0000

sursa

Şi ne-am mutat! Au trecut 4 zile de când suntem în Bucureşti şi noi nici nu l-am văzut. Am avut atât de multe bagaje de despachetat şi atât de multe de făcut în noua casă încât nu am stat o clipă locului. Ne aşteptam să găsim cât de cât curat, dar cel ce a stat înaintea noastră, nu a auzit de lucrurile elementare pe care trebuie să le respecţi atunci când te muţi. Când am plecat de la Galaţi, am făcut curăţenie până în momentul plecării, iar ultimul lucru pe care l-am urcat în maşină a fost aspiratorul. Am zis să nu lăsăm după noi dezastru şi să respectăm noii veniţi chiar dacă nu o să îi cunoaştem (probabil) niciodată.

Bucureştiul nu a fost deloc generos cu spaţiul de locuit, precum a fost Galaţiul. Aici am găsit o mică garsoniera, într-un bloc relativ nou. Ne bucurăm totuşi că avem tot confortul şi că nu este necesar să mai investim noi în nimic. Ne simţim relativ bine, chiar dacă este micuţ. Aia mică chiar a plâns când am ajuns. Nu îi venea să creadă că e atât de mic. Dar acum, de când am şi aşezat, spaţiul a devenit unul de locuit şi acum totul pare în regulă. Blocul în care locuim se află la mică distanţă de "civilizaţie". Metroul îl avem la doar 5 minute de mers cu maşina, iar Cora se afla la 10 minute. Ne aflăm undeva în Sudul oraşului, la ieşire spre Autostrada Soarelui. Când o să mergem la mare, o să fie perfect! Nu ne-am aruncat deloc cu banii (chiar deloc!), am preferat ceva de locuit urmând ca atunci când termină aia mică cu toate problemele să ne mutăm la ceva mai bun (posibil tot aici în bloc). Suntem aici, coşmarul cu mutarea şi cu toate cele a luat sfârşit. Toate sunt în regulă acum!

Deja mi-e dor de Galaţi! Deja mi-e dor de prietenii de acolo, de oamenii ce îmi ţineau tot timpul de urât. Mi-e dor!

Aseară am reuşit şi rezolvăm şi problema cu internetul. Se pare că pe aici lucrurile se mişcă extrem de rapid şi oamenii chiar nu pierd timp. Lucrurile nu par deloc schimbate şi totul arată la fel. Oraşul este în continuare plin de gropi! Noroc că locuim la periferie şi nu trebuie să auzim hărmălaia din oraş.

Încă nu am reuşit să fac poze cu nouă locuinţă, mai trebuie să aducem un pat de mijloc dintr-o garsonieră vecină şi abia apoi putem spune că s-a terminat.

Şi ce e mai important, am lăsat pe sfârşit! În seara asta, în timp ce mă plimbam prin sufrageria internetului (plimbărici.ro), am aflat că am câştigat un ghid turistic *Grecia! Aşa de casă nouă! Premiul a fost oferit de Bialog.ro! Pe această cale, doresc să îi mulţumesc Bia-logului şi să îi urez O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ!

Dacă sunteţi iubitori de călătorie, puteţi oricând să intraţi pe plimbărici.ro şi să vă interesaţi despre noi şi noi aventuri!Este un forum extrem de atractiv şi de bine structurat!

Săptămâna ce tocmai se încheie azi, a fost una de schimbare în vieţile noastre. Urmează o altă săptămână grea, săptămână când aia mică merge să facă prima intervenţie. Ce a fost mai uşor a trecut, acum urmează greul. Vineri (09. Martie) intră în operaţie. Vă rog, pe această cale, să o încurajaţi cum puteţi voi! Dumnezeu o iubeşte mult şi ştiu că o să fie alături de ea în aceste momente grele! Dar vă rog şi pe voi să vă rugaţi... în sufletul vostru! Vă mulţumesc!

Toate bune şi să ne auzim cu bine!

Oficial: Împachetăm

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Tue, 21 Feb 2012 22:18:00 +0000

Suntem pe ultima sută şi totul devine mai apăsător. Lucrurile din casa nu îşi găsesc starea necesară de echilibru şi necesită aşezarea lor în diferite cutii. Este o muncă deranjant de stresantă şi nu pentru că ai putea să uiţi ceva, ci pentru faptul că ai putea să îţi dai seama că ai uitat să pui ceva în cutie abia după ce ai sigilat-o. Azi ne-am apucat oficial de strâns prin casă. Ne-am apucat cu hainele, din motive (evident) obiective: ocupă cel mai mult spaţiu, sunt "aruncate" prin toată casa. Am terminat cu aceste minunate haine! Le-am împărţit pe două categorii (a treia nu îi dau importanţă pentru că este minoră): unele de dus la ţară şi unele de luat la Bucureşti. În timp ce împachetăm aceste minunate haine, vorbeam cu aia mică despre momentele când am aterizat eu în Galaţi. Am venit cu un mic bagaj şi acum trebuie să chem un tir. Împreună am strâns multe lucruri, de la cele mai mici până la unele uriaş de mari şi grele. Prima zi de lucru la domiciliu s-a încheiat cu o ieşire la cafenea. Îmi doream din toată fiinţa mea puţin relax şi a venit când mă gândeam mai puţin. În timp ce strângeam din lucruri, se uită aia mică în sufragerie şi mă întreabă:

- Azi nu trebuie să vină Ana şi Ady pe la noi!?

- Yuh... Ba da...!

- Păi şi unde îi primim!?

În acel moment m-am uitat în jurul meu şi am realizat (din nou) ce e la mine în casă şi cum lucrurile se întâmplă cu adevărat! Dacă acum jumătate de an îmi doream din toată puterea şi din toată fiinţa mea să mă întorc la capitală, azi parcă îmi stătea ceva în gât. Poate este vorba de o ameţeală de moment când te gândeşti la câte ai de strâns şi cât trebuie să munceşti ca totul să fie bine. Nu ştiu! Cert este că am trăit o perioadă bună de timp în acest oraş şi vorba aia, te acomodezi. Azi am primit şi o întrebare: Dar tu nu ar trebui să te bucuri că pleci!? Doar de acolo eşti! Am răspuns: Ba da! Mă bucur enorm că mă întorc acasă, la mine acasă... Dar.. dar nu ştiu! Sunt un om comod şi nu îmi plac deloc schimbările astea generale. Mă stresez la maxim şi parcă nu se mai termină. Sunt sigur că totul o să fie ok şi că o să pornim pe un alt drum, probabil mai bun... Dar na, până nu te vezi cu sacii în căruţa nu spui hop.

Trebuie să vă spun şi de aia mică câte ceva! Şi-a terminat de "lucrat" dantura. Înainte de astfel de operaţii trebuie să elimini orice fel de "posibilă" infecţie. Nu ne-a costat foarte mult pentru că (mulţumesc lui Dumnezeu) are dantura destul de bună. Mâine mergem şi la analize, foarte de dimineaţă (07:00). Este vorba de o listă de analize trimisă de doctorul de la Clinicco. Mâine ne apucăm de ele şi rezultatele le avem luni. Aşa că lucrurile par ok şi mergem înainte!

Trebuie să vă spun şi de o chestie tare! Ieri seară mă tot uitam pe la companiile de zbor low cost şi am găsit bilete destul de bune pentru Franta-Paris în luna Sept-Oct! Preţul biletelor pentru două persoane dus-întors: 500 de lei! Este ok!? Poate este cineva interesat şi chiar caută astfel de bilele reduse. Preţul acesta l-am găsit la BlueAir. Aşa că dacă doriţi, puteţi face şi voi un search! Eu am pus la căutare 20 Sept-10 Oct.

Acum mă retrag pentru că mâine trebuie să văd răsăritul *obligat forţat:)

Decodare Samsung Galaxy Mini

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sun, 19 Feb 2012 16:41:00 +0000

În după-amiaza asta ne-am făcut de lucru:) În urmă cu ceva timp, i-am făcut cadou lu' aia mică un telefon Samsung Galaxy mini dar blocat pe Orange. Cum noi făloşim Vodafone, în telefon avea o cartelă nefolosită de Orange. Pentru ea era ok că nu făcea nimic cu telefonul decât să se joace şi să stea pe net prin WiFi. Dar în seara asta ne-am gândit că trebuie să facem cumva să îl deblocăm. Cu alte cuvinte: au ieşit inginerii din noi:)

Zis şi făcut, cu inima cât un purice am început căutările pe internet. Ştiam că aceste telefoane (cu sistem android) sunt uşor de decodat şi că nu presupune introducerea a unui cablu special pe sub baterie sau mai ştiu eu ce software minune. După câteva căutări am dat de un site explicit care ne învaţă pas cu pas cum să facem minunăţia asta fără să mergem să dăm 100 de lei (aşa am înţeles că ne-ar costa). Bun şi am trecut la treabă... Toată tărăşenia nu a durat mai mult de jumătate de oră. Am luat totul pas cu pas şi am deblocat telefon:) Suntem nişte hackeri de telefoane:))

Dacă şi voi aveţi telefoane cu Android, vă puteţi inspira din acest articol (ataşat mai jos). Eu zic că merită să faceţi voi lucrul ăsta decât să aruncaţi cu banii pe la nu ştiu ce firmă de deblocări şi service GSM. Mult succes şi vouă!

Sursa articol: http://life4gadgets.com

Cu acest tutorial veti putea face root si unlock (decodare) telefoanelor Samsung Galaxy Mini, Ace, Gio, Pop si Fit. Unlock fara root nu se poate deci sa nu sariti acesti pasi. De asemenea, riscul de brick este de 30% daca nu faceti exact cum este scris in tutorial deci CASCATI OCHII!!! Telefonul trebuie sa aibe firmware stock instalat pe el, sa nu fi fost instalat pe el custom rom-uri pe el, toate aplicatiile sa fie inchise din Task Manager iar cartela operatorului pe care telefonul este blocat sa fie in telefon. OK, sa incepem tutorialul.

1. Asigurati-va ca aveti ultimile drivere instalte pe PC (faceti update la Samsung KIES si tot ce trebuie). Dupa update nu uitati sa restartati PC-ul.
2. Download-ati SuperOneClick de aici si salvati-l pe partia C a HDD-ului dumneavoastra in nici un folder
3. Conectati telefonul la PC si root-ati-l. E foarte usor, porniti programul si apoi apasati pe root.
4. Dupa ce ati facut root download-ati programul Root Explorer 2.16.apk de aici si instalati-l pe telefon. Dupa ce il instalati porniti-l iar SuperUser va v-a intreba daca are permisia de a-l porni. Dati Allow. Apoi restartati-va telefonul
5. Inchideti GPS, bluetooth si Data Roming si porniti Airplane Mode
6. Dati Enable setarii USB Debugging si conectati telefonul la PC. KIES nu trebuie sa fie pornit.
7. Mergeti la Start->Run si scrieti cmd pentru cei cu XP sau pentru Vista/7 direct in search scrieti cmd si porniti
8. In fereastra aparuta scrieti “cd..” (2 puncte dupa cd)
9. Mai scrieti odata “cd..” (din nou, 2 puncte dupa cd). Fereastra ar trebui sa arate ca in poza de mai jos

10. Scrieti acum in fereastra “cd adb”
11. Acum scrieti “adb shell”. Ar trebui ca pe noul rand sa apara simbolul $. Daca v-a aparut totul decurge cum trebuie
12. Acum deblocati ecranul telefonului dumneavoastra. Odata ce veti scrie urmatoarea comanda (comanda este “su”) SuperUser va cere permisie si va trebui sa dati Allow. Daca va aparea acest lucru, dupa Allow scrieti exit (enter) si apoi close(enter). Va inchide fereastra. Refaceti tutorialul de la punctul 7. Daca ajungeti la acest punct si pe ecranul telefonului va aparea din nou cererea de permisie opriti tutorialul aici pentru ca va ve-ti brick-ui telefonul. Daca va aparea “Unknown has been granted Superuser permissions” atunci puteti continua tutorialul.
13. Scrieti in cmd comanda “cd /”. Totul ar trebui sa arate ca in imaginea de mai jos

14. Deschideti Root Explorer pe care l-ati intalat pe telefon si apasati botonul de sus “Mount R/W”. In stanga sus ar trebui sa apara “Mounted as r/w”
15. In cmd scrieti acum comanda “mkdir /efs”. Ar trebui sa arate ca in poza de mai jos

16. Scrieti comanda ” mount -o nosuid,ro,nodev -t vfat /dev/block/stl5 /efs” (spatiu inainte de mount)
17. Acum scrieti comanda ” cat /efs/mits/perso.txt” (spatiu inainte de cat)
18. Aceasta comanda va deschide fisierul perso.txt, fisierul unde se afla codul de 8 caractere care va debloca telefonul. Notati codul undeva si urmariti in continuare tutorialul
19. Dupa ce ati notat codul apasati inca odata Enter in cmd si va aparea din nou #
20. Acum tastati comanda ” umount /efs” (spatiu inainte de umount)
21. In Root Explorer apasati pe butonul de sus “Mount as R/O” si asigurati-va ca in stanga sus spare “Mounted as r/o”
22. In cmd scrieti acum exit si apoi apasati enter de 2 ori
23. Scoateti cablul USB din telefon, inchideti telefonul si scoateti bateria (exact in ordinea asta)
24. Scoateti SIM-ul si introduceti un SIM pe care telefonul este blocat
25. Puneti bateria la loc, porniti telefonul, va cere unlock code, scrieti codul pe care l-ati notat si gata, telefonul este deblocat

As adauga si faptul ca dupa repornire sa scoateti telefonul din modul avion!!!

Succes maxim!

Sursa articol: http://life4gadgets.com/2011/09/28/tutorial-root-si-decodare-pentru-samsung-galaxy-mini-ace-gio-pop-fit/

Time is too fast

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Thu, 16 Feb 2012 22:26:00 +0000

Am ajuns şi la punctul când trebuie să spun adio. Mă doare să o fac pentru că timpul, chiar şi în mişcarea lui rapidă, mi-a răpit din esenţa sufletului şi mi-a presărat-o pe locurile unde mi-am găsit aşezarea mai bine de un an şi jumătate. Este dureros să te doară (dacă Eminescu a putut eu de ce nu!?) să te gândeşti că trupul îţi pleacă, iar sufletul îţi rămâne. Dar ce poţi face când deja ţi-e scris!?

Mai este o singură zi ce mă desparte de locul meu de muncă, de oamenii ce mi-au clădit cuvintele pe care urmează să le spun...

Înainte să ajung în Galaţi mă gândeam doar la o zonă de est a ţării, o zonă unde întâlneşti oameni săraci şi lipsiţi de educaţie şi de principii de viaţă. Cu acest lucru am crescut şi cu acest lucru trăiesc încă oamenii din sud şi vest. Ei bine, eu am trăit să văd cu ochii mei că nu este adevărat. Am trăit să văd că oamenii sunt diferiţi indiferent de zona de unde ei se trag, fie ei ardeleni olteni/germani sau francezi, în primul rând sunt oameni! Şi nu regiuni! Trebuie să trăieşti pentru a ajunge la anumite rezultate, dar asta nu înseamnă că acele învăţăminte îţi dispar cu desăvârşire. Neah... Nu, nu mă pot ascunde după perdeaua de ceaţă (creată în capul meu de atâţia ani) că încă nu mai judec aşa - v-aş minţi! Încă o mai fac şi destul de des! Şi nu cred că o să îmi dispară vreodată. Dar, în acelaşi timp, s-a născut ceva în mine ce nu o să aibă sfârşit - realitatea.

Vorbeam despre un an jumate, da aici m-am referit la oamenii cu care am lucrat. Oameni ce am ajuns să îi iubesc pentru simplitatea lor, pentru faptul că trăiesc prin fiecare clipă, fie ea atât de grea. Nu, nu pot spune că toţi sunt super, dar unii dintre ei îi completează şi pe ceilalţi şi atunci totul pare altfel.

În tot acest timp am învăţat să trăiesc, am învăţat să iubesc oamenii. În tot acest timp m-am maturizat şi am devenit mai corect în primul rând cu mine şi apoi cu cei din jurul meu. Am învăţat să apreciez ceea ce este al meu şi cel mai important ceea ce este al celorlalţi.

Am ajuns să spun adio! Aşa cum scriam şi în postul precedent, lucrurile au fost puţin grăbite datorită situaţiei în care ne aflăm. Îmi doresc să ne mutăm cât mai repede, dar în acelaşi timp îmi pare rău de ceea ce las în urmă. Primul pas îl fac mâine, când mă despart de colegii mei de muncă. Oamenii lângă care am crescut şi de la care am avut atâtea de învăţat. Urmează noi provocări, limite de timp, gânduri şi idei noi. Urmează un nou drum, un drum pe care sper să găsesc oameni la fel de frumoşi că cei de aici.

De săptămâna viitoare ne apucăm de împachetat, de pus totul la cutii, de strâns mobilă şi pus hainele la saci. Dar toate aceste lucruri mă vor face să trec mai uşor peste această "despărţire".

Unii dintre voi poate gândiţi că nu ar trebui să pun atât la suflet, dar aşa sunt eu - mă ataşez prea puternic şi îmi place la nebunie stabilitatea şi strânsa relaţie. Îmi plac familiile.:)

M-am angajat la acest drum şi trebuie să suport fiecare consecinţă aşa că am să fiu tare şi am să trec şi de acest crossover.

Timpul s-a scurs prea repede şi se scurge în continuare. În fiecare moment învăţăm ceva şi întâlnim noi intersecţii de drumuri. Speram mereu să alegem calea cea bună ce ne va duce spre acea împlinire sufletească. Sper că şi eu/noi să fi ales drumul cel bun, drumul pe care urmează să înaintăm în viaţă. Mi-e frică de schimbări, aproape că tremur şi mă cutremur, dar schimbările au rolul lor în viaţă... te ajută să te "construieşti". Eu, pe aceste meleaguri, mi-am construit fundaţia, de acum înainte voi încerca să stau în calea vânturilor vieţii cu stoicism. Să pun în fiecare zi câte o cărămidă în viaţa mea şi că într-un final să am propriul meu cămin sufletesc!

Hope

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Mon, 13 Feb 2012 21:19:00 +0000

Foto

Nu am mai scris de ceva vreme pe blog, poate că timpul mi-a furat din gânduri, poate că timpul s-a suprapus cu lipsa mea de inspiraţie - nu ştiu. Cert este că, aşa cum spuneam şi în ultimul post, încercăm alte variante.

Ne-am hotărât să facem pasul mai devreme şi să ne mutăm la Bucureşti. Având în vedere că în Martie aia mică intră într-un act medical, eu nu îmi mai găsesc locul pe aici. În afară de acest lucru, după ce termină cu operaţia, are nevoie de recuperare şi această recuperare se poate face doar la Bucureşti. În niciun caz nu se poate la Galaţi. O să mergem mai devreme la Bucureşti şi astfel o să facem şi alte economii pe tot parcursul acestor luni. Eu am să fiu lângă părinţii mei, iar aia mică o să fie departe-departe. Nu mă doare acest lucru, chiar mă bucură. Ştiu că până în vară o să fie bine şi atunci totul o să fie altfel. O să începem o altă viaţă, un alt traseu, un drum plin de flori (cum speram noi să fie). Lucrurile nu sunt deloc simple! Dar bariera s-a spart şi în cont au intrat şi nişte bani. Au intrat 200 de lei, da LEI! Este puţin!? Nu nu este! Cineva s-a gândit la noi, la problema noastră şi astfel am simţit ceva ce ne-a pătruns până la inimă. Nu pot descrie acest sentiment, e prea frumos. Dar trebuie să vă descriu şi situaţia actuală, pentru că mă simt dator.

Pe data de 09. Martie, aia mică este programată la operaţie (conform e-mailul primit de la spital). Prima intervenţie este una destul de "simplă": eliminarea protezei actuale şi o extracţie din os pentru a se depista virusul/microbul. Această intervenţie costă 2500 de Euro. Bani pe care îi avem! Au fost oameni ce au venit la soacra mea şi au dat fiecare cât a avut. Ca un exemplu, cineva a venit şi a dat 100 de lei. Fiecare cât a avut. Aşa cum vă spuneam, ceva bani existau şi aceşti bani primiţi au contribuit foarte bine la nevoile noastre. În acest moment avem puţin peste 2500 de euro şi ne putem începe treaba. Este o chestie sensibilă şi sper să fie totul ok!

Următoarea intervenţie are loc abia după ce tratamentul local dă rezultat complet. Nu ştiu să vă spun data exactă pentru că nici doctorul nu ştie. Depinde foarte mult cum răspunde virusul/microbul. Cert este că minimum 6 săptămâni. Imediat după se face noul implant cu o proteză nou nouţă. Una extrem de bună, special realizată pentru astfel de cazuri. Este o proteză altfel, altfel decât cele asigurate de stat (destinate primordial oamenilor de vârsta a III-a). Ea este tânără, o să existe schimbări în greutate (sarcina) şi are nevoie de mobilitate. Lucrurile merg spre bine, dar abia în faza a două o să fie mai dificil pentru că atunci o să se termine şi banii pe care deja îi avem. A doua intervenţie costa ceva peste 6500 de euro (în funcţie de virus/microb). Acolo, sincer nu avem cale! Este extrem de dificil, este un drum copleşitor!

În această seară, aia mică a început din nou să se simtă rău. Este deja a 3-a criză. Prima şi a doua criză a ţinut circa o săptămână, timp în care nu s-a putut mişca aproape deloc. Practic a fost imobilizată la pat. Lucru extrem de dureros şi de apăsător. Sunt momente dureroase, posibil acel virus/microb îşi face de cap mai ceva decât în restul timpului. Este destul de aiurea, dar sper să nu intre. Măcar să îmi poată da indicaţii la împachetarea lucrurilor - şi avem o grămadă!

În cei 3 ani, de când stăm în Galaţi, am strâns o sumedenie de lucruri. Îmi amintesc că am venit la Galaţi cu un rucsac şi plec cu maşina de 3,5t:) Am strâns foarte multe cărţi, obiecte, mobilă, aparatura electrocasnică, aparatura electrică. Avem multe, sunt lucrurile noastre. Este micul nostru început!

Deja mi-a făcut câteva vorbe şi deja (sper) să încep lucrul imediat cum ajung. Pe data de 08 o duc la Braşov şi apoi intru în forţă! Mai avem jumătate de an! Pentru unii acest jumătate de an nu înseamnă nimic, pentru noi înseamnă tot! Înseamnă renaşterea noastră, speranţa noastră!

Dacă încă mai doriţi să fiţi alături de noi şi vreţi cumva să ne ajutaţi să trecem peste acest eveniment, vă rog să ne fiţi alături! Ştiu că mulţi dintre voi (prieteni, amici) nu aveţi resurse financiare. Nu vă cerem nimic, decât să ne fiţi alături! Pentru cei ce au mai citit din povestea noastră şi au mai aşteptat până să trimită bani, contul este în continuare deschis. Nu contează suma, contează gestul. Din puţin cu puţin se face mult! Mâine am să ataşez la acest post şi extrasul de cont.

Cont bancar: RO 86 RNCB 0748095184040001 deschis la Banca Comercială Română Galaţi, Sucursala Port.

Nu cer decat speranţa...(3)

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sun, 22 Jan 2012 11:17:00 +0000

Din păcate contul este în continuare pe zero. Urmează o reorientare! Nu ne dăm bătuţi indiferent de situaţie. Trebuie să facem ceva, trebuie că aia mică să se facă bine. Este o situaţie extrem de complicată pentru noi şi pentru viitorul nostru. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să trecem peste tot şi o să ajungem şi noi la capătul acestei curse infernale cu viaţă. În joc este dorinţa noastră de întemeiere a unei familii! Mergem înainte cu toate forţele, cu toată puterea noastră de fiinţe umane!

Nu cer decat speranţa... (2)

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Thu, 19 Jan 2012 08:43:00 +0000

Ieri, 18. Ian., am apărut şi în ziar! Este un lucru important pentru noi, fiind nevoiţi să ne zbatem pentru fiecare bănuţ. Este o cauză dreaptă, o cauză pentru speranţa noastră. În cursul zilei de mâine am să ajung şi la bancă pentru a scoate un extras de cont să vedem ce sumă s-a strâns până acum. Sperăm să avem surprize mari (plăcute)! Nu sunt mulţi oameni cu bani, iar cei ce au bani mulţi nu prea ajută (eu unul aşa cred). Aşa că speranţa noastră nu stă în cei cu mulţi bani, ci în oamenii ce cunosc viaţa în adevăratul ei sens. În oamenii ce au fost atinşi şi marcaţi de probleme şi acum realizează prin ce trecem noi.

În această postare doresc să mulţumesc şi a celor oameni ce au dat like, share pe facebook la problema noastră şi au făcut-o cunoscută şi altora. A fost un gest frumos şi vă mulţumim mult! Mulţumim şi a celor persoane ce ne susţin şi ne vorbesc atât de frumos pe messenger, e-mail, facebook!

Aceasta campanie continuă! Aia mică trebuie să se facă bine!

Link către articol: http://www.monitorulvn.ro/articole/povestea-unei-tinere-nenorocite-de-sistemul-medical-romanesc_2_121600.html

Cont bancar: RO 86 RNCB 0748095184040001 deschis la Banca Comercială Română Galaţi, Sucursala Port.

Jurnalul Străzii/Freedom Writers

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Tue, 17 Jan 2012 17:24:00 +0000

www.cinemagia.ro

Aşa cum v-am spus, acest weekend a fost rezervat statului în bârlog. Nu ne-am uitat la foarte multe filme, am ales să privim două şi bune. În seara asta am ales să vă vorbesc despre Jurnalul Străzii. Hilary Swank a jucat fenomenal, fiind obişnuit cu duritatea ei, în acest film şi-a arătat şi a cea parte feminină ce te impresionează şi te seduce până la lacrimi. Filmul descrie încercările unei profesoare de a aduce pe calea ce bună nişte copii din cartiere rău famate, făcându-i să fie uniţi indiferent de rasă şi culoarea pielii, riscându-şi în acelaşi timp şi căsnicia. Fenomenul din spatele acestui film este Jurnalul Annei Frank, jurnal ce îi face pe elevi să înţeleagă prin ce au trecut evreii în cel de-al doilea război mondial. Jurnalul Annei Frank este citit de fiecare elev şi aceştia prind drag de personaj şi încep să îşi compare propria lor viaţă cu cea a Annei Frank. Referitor la această carte/jurnal am doar cuvinte de laudă şi abia aştept să o citesc, imediat ce pun mâna pe ea. În mare parte nu am la inima evreii, dar asta nu înseamnă că printre ei nu sunt şi oameni ok. Filmul este "bestial", profund şi ameţitor. Sunt momente în care îţi vine să plângi şi alte momente în care râzi cu gura până la urechi. Vă recomand cu căldură să vedeţi acest film şi ulterior să citit şi acest jurnal.

Am încercat să văd şi Ultimul tango la Paris, dar neah... după primele cinci minute am oprit. Nu a fost pe gustul meu. Îmi pare rău Bia, dar nu a fost... Poate trebuia să mai aştept!

Ce alegem...ce!?

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Mon, 16 Jan 2012 20:10:00 +0000

Poza preluata.

Nu sunt doctor în istorie şi nici în economie. Nu mă dau cunoscător, dar ceea ce azi se întâmplă în lume e clar, se pregătesc corporaţiile de război, de conducere totală, de globalizare. Eu aşa văd lucrurile şi cine doreşte să mă contrazică, o poate face liber. Întâlnim azi la tot pasul lozinci, manifestaţii, ciocniri violente între armate şi oameni ce îşi cer drepturile. Ne pregătim, prin conflict şi manipulare, de ceea ce se doreşte a fi globalizare. Ce înseamnă aceasta globalizare şi cum văd eu lucrurile:

Globalizarea trebuie să fie altfel de cât ne închipuim noi. Statul nu îşi mai are loc în peisaj. Trebuie să fie altceva, un alt ordin mondial. Structurile par să fie noi şi credibile în faţa oamenilor. Imaginaţi-vă următorul lucru: Casele de Gladiatori, aveau câţiva biciuitori, paznici şi un singur conducător. Cam aşa o să fie şi în această nouă ordine mondială. Doar că paznicii sunt înlocuiţi de tot ceea ce înseamnă mass-media (aceasta o să îngrădească viziunea umană asupra realităţii), biciuitorii vor fi nişte "şefi" mai mici ce vor conduce popoarele pe drumul ales de "acţionarii globalizării", conducătorul suprem fiind înlocuit de aceşti acţionari ai globalizării. Economia lumii este pe marginea prăpastiei nu pentru că nu se mai poate, ci pentru că aşa vor ei. Consumul trebuie să fie maxim, trebuie să consumăm maxim! Din acest motiv maşinile de spălat nu mai ţin 20 de ani. Trebuie să înţelegem că nu mai suntem de mult trataţi uman, ci doar ca simpli consumatori. Precum acele vaci ce trebuie să mănânce şi să dea lapte. Aşa suntem şi noi în acest moment. Ei bine, aceste lucruri au ajuns la apogeu şi ei ştiu lucrul ăsta şi acum trebuie să treacă la următoarea etapă... Au nevoie de altceva! Au nevoie de dezvoltare maximă, au nevoie să iasă din acest spaţiu numit TERRA! Ceea ce spun aici este simplă mea gândire! Eu aşa văd lucrurile! În 10 ani, 100 de ani... nu ştiu, cert este că aceste lucruri, aceste întâmplări sunt clare. Asta se doreşte. Să nu cumva să aveţi impresia că mai este că acum 100 de ani! Magazinele mici de acum 100 de ani, au devenit corporaţii şi au nevoie de dezvoltare continuă.

Ai impresia că ai libertate, dar democraţia de fapt te îngrădeşte şi mai rău. Te manipulează, îţi dă voie să vorbeşti şi din păcate nu ai cui. Îngrădirea este maximă în această democraţie, de pe întreaga planetă! Suntem manipulaţi după bunul lor plac.

Nu ştiu ce să aleg: Dictatura, monarhie, statul ăsta de drept "depravat". Am ajuns prea târziu în democraţie, am ajuns la final... Nu ştiu ce să fac şi cum să văd lucrurile, dar sunt sigur de un lucru: Nu ai în ce să speri pentru că nu există în cine să speri!

Voi ce speraţi? Ce credeţi că se întâmplă azi în lume? Suntem pe drumul descris mai sus de mine sau doar aberez!?

Mulţumesc,

Cosmin
P.S. Va provoc, daca nu aveti spatiu aici, sa scrieti chiar la voi pe blog si ulterior sa lasati un link in comentariu.

Fără Violenţă!!!

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sun, 15 Jan 2012 22:42:00 +0000

sursa: www.evz.ro

Sunt total împotriva acelor manifestanţi ce au devastat Bucureştiul. Oameni buni, suntem oameni nu animale, nu suntem băştinaşi! La acest protest sângeros nu au participat huligani, ci băştinaşi. Am văzut imagini cu bănci din parcuri arse şi cum aceşti băştinaşi dansau în jurul focului. Nu este normal. Nici eu nu mai suport sărăcia şi dispreţul cu care sunt tratat în fiecare zi, dar nu cu pumnul, piatră, bată se rezolvă problemele! Sunt conştient că aceşti conducători merită o soartă cruntă, judecaţi şi trataţi cu acelaşi dispreţ cu care ei ne-au tratat. Oameni buni, luptăm să înlocuim ce!? Să înlocuim cu ce!? Nu avem cu ce! Toată clasa politică este compromisă pentru că nu suntem conduşi din interior. Lucrurile sunt aşezate pe plan mondial şi nimeni nu are putere să facă nimic. Se doreşte cu un deosebit interes asuprirea popoarelor şi transformarea acestora în simpli sclavi pe care să îi poată manipula şi folosi (câţiva conducători) după bunul plac. Nu ştiu dacă sunt masoni/evrei, cert este că se pregătesc de globalizarea totală! Oameni buni, ne luptăm degeaba! Ne luptăm cu umbrele noastre! Referitor la cei ce au participat la protestele din seara asta (15. Ian.2012) doresc doar să mai spun atât: felicitări celor ce au fost paşnici, iar pentru cei ce au distrus, am doar cuvinte josnice şi dispreţ. Tot noi plătim pentru ceea ce voi aţi stricat! Dacă ne dorim să facem ceva, nu facem aşa!

Dar..

Ne-am dorit democraţie, asta avem!

Program de weekend

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Sat, 14 Jan 2012 11:40:00 +0000

În acest weekend ne-am propus să ne liniştim, să uităm de toate. Oricum, fiecare ban contează în aceste momente aşa că planul e bine intenţionat. Eu am să lucrez puţin pentru licenţă, aia mică are şi ea câte ceva de făcut pentru la facultate şi apoi începem maratonul filmelor. Afară este frig şi nu avem şanse de plimbări, posibil doar puţin după-amiază, în faţa blocului. Încă de aseară am început căutările şi am găsit filme destul de bune şi iată la ce ne vom uita:
Primul film: Freedom Writers. Cum încă nu am văzut filmul, nici nu pot face o descriere. Aşa că am să mă folosesc de descrierea de pe Cinemagia. Vă mai pot spune nota de pe imdb (7.4). Mulţi spun că acest film merită 10, dar notele pe imdb nu sunt date doar pentru poveste, este un întreg proces (imagine, coloană sonoră etc) Cert este că filmul merită văzut!

Regizorul Richard LaGravenese aduce în prim-plan proiectul „The Freedom Writer's Diaries: How a Teacher and 150 Teens Used Writing to Change Themselves and the World Around Them”, scris de profesoara Erin Gruwell, împreună cu elevii ei. Ceea ce încep să scrie elevii „periculoşi” este o odisee împotriva ignoranţei, a neînţelegerii şi a forţelor negative din propriile vieţi, ce le va deschide ochii şi-i va învăţa să devină eroii propriilor vieţi.Cinemagia

Al doilea film pe care dorim să îl vedem este Last tango în Paris. Film despre care am auzit pe blogul Biancăi.

Paul e un american de vârstă mijlocie, care se mută la Paris la puţin timp după ce soţia sa se sinucide. Întâmplător, o întâlneşte pe tânăra franţuzoaică Jeanne, alături de care are o relaţie predominant carnală, dincolo de canoanele expresivităţii erotice ale vremii. Relaţia lor intensă contrastează cu amorţeala şi indiferenta celor din jur, mai ales la adresa suferinţei lui Paul. Pe lângă intimitatea pasională dintre el şi Jeanne, filmul se axează şi pe sentimentele de vinovăţie ale lui Paul faţă de trecutul şi soţia sa, lucruri care ies la iveală cu prisosinţă în celebrul monolog pe care el îl ţine la mormântul soţiei. Deşi celebru mai mult pentru numeroasele scene explicite de sex, Last Tango în Paris e memorabil din multe aspecte, de la tematica abordată la muzică, nominalizata la premiile Grammy.Cinemarx

Acesta este programul nostru de weekend. Închişi în casă, cu o cană mare de cafea, lângă brad (pentru că încă nu l-am desfăcut) uitându-ne la filme!

Vă dorim tuturor un weekend minunat şi liniştitor!

Săptămână apocaliptică

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Fri, 13 Jan 2012 20:49:00 +0000

Nu îmi vine a crede cât de dură a fost săptămâna asta cu mine. Un amalgam de probleme şi de dureri. M-am simţit că pe o scară îngustă, undeva la înălţime şi lipsit de aer. A fost o săptămână apocaliptică, stresantă şi dureroasă. Întreaga săptămână nu avut pic de răgaz să pot trage aer în piept. A trebuit să mă împart între viaţă şi viaţă. Săptămâna s-a încheiat într-un mod şi mai dureros, a încetat din viaţa Peghy! Pentru cei ce nu ştiu, Peghy este căţelul cu care eu am copilărit, câinele lângă care eu m-am maturizat şi mi-a dezvoltat cel mai important simt: iubirea. Este dureros să pierzi pe cineva drag, este sfâşietor să trăieşti cu gândul că nu mai este acolo, că nu o mai poţi mângâia.

Când era mică, dormea în sertarul de la birou în timp ce eu lucram pentru la şcoală. Când ieşeam afară, de fiecare dată prezenţa ei era obligatorie. Toţi din faţa blocului o iubeau şi se jucau cu ea. De la acest câine am învăţat să iubesc mai mult oamenii, să fiu om cu suflet de câine! Ai spune că este un lucru rău să ai suflet de câine, dar nu... sufletul de câine este gingaş. Indiferent cât de mult rău îi vei face unui câine, el de fiecare dată te va iarta dacă ştii cum să îi ceri iertare. De la acest câine am mai învăţat să iubesc aproapele, să îi respect pe cei din jurul meu. Nu, nu am devenit un om perfect în urma acestei relaţii om-câine, doar am devenit ceea ce trebuia să devin. Mulţumesc Peghy! Dumnezeu să te aibă în pază! Şi un drum bun în raiul câinilor!

Adio!

Săptămâna s-a încheiat azi şi sper din inima că toate cele întâmplate să se şteargă cu buretele, să pot avea pacea sufletească pe care mi-o doresc.

Cadouri de Craciun - Cadou de la Mos HBO

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Thu, 12 Jan 2012 23:31:00 +0000

Nu am vorbit deloc despre cadourile primite de Craciun si chiar trebuie sa o fac. Am primit de la aia mica ceva ce imi tine de cald tot timpul, un lucru de senzatie, dar despre asta am sa vorbesc in postul urmator. Pentru ca acum vreau sa va vorbesc despre ceva neasteptat. Am o mare pasiune pentru cani, diferite modele si de cele mai multe ori ma zgarcesc sa cumpar pentru ca trebuie sa recunosc ca sunt un zgarcit :) un zgarcit cand vine vorba de mine. Pot sa jur ca imi place mai mult sa cumpar pentru persoanele din jurul meu (in special aia mica) decat pentru mine. Eu mereu ma las pe ultimul loc la capitolul cumparaturi si jur ca imi place. Craciunul asta chiar a fost de senzatie si chiar nu ma asteptam, mai ales din partea unei companii asa de mari sa se gandeasca si sa raspunda atat de frumos. Iubesc HBO, iubesc acest post de televiziune inca de mic. Consider acest post sacru pentru mine si foarte putin timp mi-a lipsit din grila de programe. De ce iubesc HBO!? Pentru ca pur si simplu sunt buni! Multi au incercat sa se afirme in acest domeniu, dar HBO a ramas the best! Serialele pe care le fac, filmele pe care le fac. Toate sunt de bun gust si fac societatea asta sa fie "palpabila". Dar sa va spun cu ce m-au surprins...M-am surprins ca mi-au trimis drept cadou exact ceea ce i-am cerut Mosului HBO si anume o cana. Poate pentru unii nu inseamna nimic, dar pentru mine- un iubitor al canilor unice- m-a inveselit si va spun sincer ca de atunci doar din cana HBO imi beau cafeau diminetile. A fost un cadou frumos din partea lor, a fost un gest onorabil si ma asteptam in sinea mea ca ei sa raspunda astfel. Multumesc HBO! Multumesc ca existati!

Nu cer decat speranta...

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Tue, 10 Jan 2012 21:59:00 +0000

Astazi a fost o zi mult asteptata, o zi asteptata inca de anul trecut. A sosit scrisoarea medicala! Asteptam aceasta scrisoare ca pe painea calda. Acum putem sa incepem o campanie pe la rude si prieteni pentru a putea strange banii necesari. Suna aiurea pentru noi sa facem asta, dar asa cum v-am mai spus, banii astia nu ii avem undeva aruncati intr-un buzunar la o haina mai veche si nici undeva ascunsi dupa draperie. Suntem oameni normali, ce nu isi permit multe lucruri, doar mici bucurii de care se bucura precum zicala aia "bucura-te in viata de lucrurile marunte pentru ca ele sunt cele mai semnificative si se intiparesc cel mai bine in minte". Nici nu aspiram la multe lucruri marete, poate doar o casa de om normal si un copil. Copil pe care speram sa il avem intr-un viitor cat mai apropiat. Fac o mica paranteza si va spun o intamplare din seara asta. La tv era un film destul de comic "Biletul de loterie", si eu ma tot minunam cand vedeam luxul ce era prezentat in film si o intreb pe aia mica: "Tati, iti dai seama daca am castiga si noi 300 de milioane de euro/dolari" la care aia mica raspunde: "Nu cred tati ca asta ne dorim noi! Noi sa avem necesarul nostru."
Eu stiu firea ei. O cunosc destul de bine, dar uneori ma astept sa gandeasca omeneste. Ea nu! Ea vrea doar familia ei si strictul ei necesar. Sa avem doar ceea ce trebuie sa aiba o familie: un camin, liniste, sanatate si putin de pus pe masa! Este o fire ce aspira la spiritualitate si la ceea ce nu se vede cu ochiul liber si asta ma face si pe mine sa visez la cum viseaza ea. Ma face sa traiesc in lumea ei. Si jur ca este frumoasa!
Si sa revin...
Asa cum spuneam, noi nu suntem facuti sa apelam la cei din jurul nostru. Noi nu cerem daca nu avem... doar foarte rar si de la oameni pe care ii stim foarte bine, iar cand o facem ne respectam cuvant fata de ei. Am ajuns in situatia de azi cand trebuie sa cumparam viata si nu avem resursele necesare sa o facem, dar cu toate astea nu am cerut nimic pana acum. Stim si ca exista oameni care au mai mare nevoie decat noi! Sunt copii cu cancer si alte boli extrem de grave si unele extrem de rare. Nu ne dorim decat o lume mai buna in care sa nu mai existe astfel de lucruri, dar din pacate lumea noastra nu este perfecta... Poate alta...
Nu vreau sa scriu in acest post ca avem nevoie de ajutor, nu... sunt prea demn! Suntem prea demni chiar si in fata destinului! Pot doar sa va rog sa faceti ce considerati voi de cuviinta. Daca voi simtiti ca aveti cum sa ne ajutati o veti face fara ca eu sa va cer lucrul asta. Am sa va mai spun ceva, ceva ce mi-a citit asta mica in seara asta de pe un blog. Era o fetita ce avea nevoie de ajutor banesc pentru un tratament, fiind la scoala, o colega se duce la banca ei si ii intinde 20 de lei si ii spune: " poftim banii astia, nu sunt multi, dar te rog sa ii primesti". Nu conteaza cum si cu ce ajuti, important e sa o faci! Sunt lucruri ce nu le mai acceptam si nu dorim sa le mai auzim: La nu stiu ce spital ai incercat? In Turcia/Italia/Spania/America/Zimbabwe/Tazmania/Tara de foc ai incercat? Dar nu ai incercat si tratamente alternative? O asigurare privata!? ... R: Cine iti asigura tie vreodata o masina infipta in copac?
De aceste intrebari suntem satui pana peste cap! Le multumesc celor ce gandesc atat de profund, dar dupa 3 ani de incercari, intrebari, metode.... stop... Cred ca stim mai bine ce e cu noi, cu aia mica decat stie oricine dupa o discutie de 5 minute. Poate par iritat, dar chiar nu sunt. Daca ati sti ce intrebari ne-au fost puse.... In fine...Va rog sa nu credeti ca sunt rautacios, vreau doar sa cred ca nu toti trebuie doar sa ne spunem pareri. Putem foarte frumos sa spunem: Imi pare rau pentru ce se intampla cu tine! si cam atat... In fine... intelegeti voi, cititorii mei, ce vreau sa spun prin ceea ce spun.

Trecem prin momente mult prea dificile si suntem prea tineri sa le avem, dar daca totusi au aparut, din pacate nu le putem evita pur si simplu, ci trebuie sa ne luptam cu ele. Trebuie sa aratam vietii ca suntem in stare sa ii rezistam, indiferent cat de puternica vrea ea sa para cu noi. Nu cedam si mergem inainte cu orice pret. Nu vrem sa fim Romeo si Julieta, vrem sa fim Cosmin si Mihaela. Sa luptam pentru noi, pentru familia pe care incercam sa o formam, pentru speranta noastra, pentru visele noastre, pentru Dumnezeul nostru.
In incheiere, va las atasat tutor, scrisoare medicala primita azi si o copie dupa extrasul de cont pe care l-am deschis in urma cu o zi. Mai avem la dispozitie aproximativ o luna in care trebuie sa strangem banii. O parte din bani ii avem de la parinti, pe care dorim sa ii salutam si sa le multumim pentru faptul ca sunt langa noi.Dar inca mai avem nevoie si nu ne oprim din strans pana nu ii avem pe toti. In fiecare saptamana am sa public extrasul de cont. Stiu ca toti sunteti curiosi cum si ce final o sa aiba aceasta poveste. Va spun un secret: si eu! Este o poveste reala, despre viata si sacrificii!
O seara frumoasa va doresc si sanatate!
Cosmin

P.S. In urma sesizarilor facute, am sa scriu contul direct aici: RO86RNCB0748095184040001
Titular: Cotonea Mihaela Cerasela
Sucursala BCR, Port-Galati

Realizari in 2011

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Mon, 09 Jan 2012 22:23:00 +0000

A fost un an greu, plin de incercari si de noutati. Lucruri frumoase mi-au mangaiat sufletul si altele destul de ingrozitoarea mi-au strapuns mintea si trupul. Nu este deloc usor sa treci de la o stare la alta, sa te imparti intre binele pe care ti-l doresti si lucrurile ce iti dau impresia ca te doboara. E frumos atunci cand visez, dar e urat atunci cand ma trezesc. Dar imi revin repede si merg, in fiecare zi, mai departe. Strabat viata cu un tupeu pe care nu stiu de unde il dobandesc pentru ca de felul meu sunt cuminte si fricos. Posibil Dumnezeu ma face asa, defapt sunt sigur ca EL este la mijloc si ii multumesc.
Asa cum toti au planuri si eu am planuri. Imi doresc nenumarate lucruri! Ce, nu va vine a crede!? Imi doresc lucruri lumesti, dar cel mai important imi doresc liniste. In acest an am primit mai mult lucruri lumesti si doar cateva atingeri divine care sa ma mai dezmorteasca din trista mea viata. Spun trista pentru stiu ca nu e usor, dar m-am obisnuit si merg inainte. Anul asta mi-a adus si curajul sa fac anumiti pasi de care nu ma credeam in stare si va jur ca a fost cutremurator, apocaliptic, apasator, devaztator etc.
Pai sa incepem cu inceputul:
Anul a inceput destul de bine, parca asta mica se simtea ceva mai bine si incepeam cu planuri de nunta pentru anul acesta. Strangeri de bani si alte alea. Prin luna Mai am fost si la o nunta si am cam analizat cum sta treaba cu subiectul asta si am inteles urmatoarele: - o nunta o poti face pentru bani, - o nunta o poti face in graba, - o nunta o poti face si pentru bani si pentru tine, - o nunta o poti face pentru tine daca vrei sa o faci o singura data in viata. Noi am ales ultima varianta pentru ca asa suntem noi, ne dorim ca toti sa se simta bine sa in primul rand sa fim noi impacati ca am facut ce ne-a stat in fire ca ziua asta sa fie mareata. Nu a fost sa fie anul asta si cred ca stiti si voi de ce nu se poate sa fie anul asta, asa ca nu are rost sa mai intru in amanunte.
Pe 2011 am avut si vacante! Chiar daca lucrurile nu stau deloc ok in viata noastra, nu am renuntat la a incerca sa traim, sa ne traim tineretile. Acum ganditi-va si voi, de cate ori intr-o viata ai intre 20 si 30 de ani!? De cate ori in viata poti sa te bucuri de nici tanar nici trecut de a doua varsta!? Am profitat si profitam la maxim. Ne place sa calatorim, chiar daca pana acum destinatia noastra nu a depasit 600 de km. Ne-am plimbat prin Romania si ne place sa facem asta. Nu avem inca resursele necesare sa depasim hotarele, dar chiar daca a fost Marea Neagra sau muntele de la Sinaia noua ne-a placut si ne-am simtit bine. Asa ca in primavara am fugit de Pasti la Piatra Neamt! O frumusete si atat va spun, restul puteti sa cititi in postul dedicat :) In vara am mers si la mare si asa cum v-am spus s-a intamplat si inevitabilul, cel mai important lucru de pana acum din viata mea, cel mai semnificativ lucru de la primul contact cu apa si aerul. Am cerut-o pe aia mica de sotie. Fac o mica paranteza (((( ma intreaba asta mica, in urma cu cateva saptamani - Tati, care a fost cel mai important lucru din 2011 pentru tine? Am stat, m-am gandit si am raspuns: "Ne-am luat tv :))) Am raspuns asa nu pentru ca nu eram constient de ceea ce facusem, doar ca cererea in casatorie a fost un eveniment mult prea important sa-l spun pe asta. Parca s-a intamplat mult prea demult sa mi-l amintesc :) Incerc sa ma scot, nu!? Nu o fac... ))))))
Da, atunci cand am fost la mare s-a intamplat sa se intample si va jur din nou ca senzatia e unica si trebuie o singura data sa se intample chiar daca este prea frumos... intelegeti voi ce vreu sa zic...
Apoi prin toamna am inceput sa mai achizitionam diferite lucruri prin casa, tv :) telefon cu android pentru aia mica si multe altele. Tot anul asta ne-am luat si scaun de director ... este minunat de confortabil :)
Am facut lucruri memorabile in anul ce a trecut si pot spune ca l-am inchis pe plus.
In toamna asta am aflat si ce are asta mica la picior, un lucru destul de neplacut, dar ne bucuram ca am aflat problema.
Anul 2012 a inceput cu ganduri multe, cu sansa la viata, speranta la viata! Am plecat la drum cu un target, un target de 11.000 de euro pe care trebuie sa ii facem rost cat mai repede cu putinta. Nu stiu de unde si cum, dar trebuie! Pana in Martie! Altfel... nu vreau sa ma gandesc...
Anul asta o sa fie un drum plin de serpentine, cu mutari, recuperari, operatii, interventii si multe altele DAR SPER ca si acest an sa se incheie tot pe acelasi plus.

Vatra Dornei - Prima zi

noreply@blogger.com (CosminVisan) — Wed, 04 Jan 2012 18:55:00 +0000

Dupa un drum atat de lung si plin de pericole rutiere, te astepti ca atunci cand ajungi sa gasesti lucruri care sa te linisteasca, dar in Romania stai cu grija si iti pui fel si fel de intrebari: Oare o sa gasim cald in camere!? Oare proprietarii pensiunii sunt oameni de treaba!? Oare o sa fie patul tare si asternutul murdar!? Sunt intrebari pe care le pui mereu si cred ca cea mai intrebata - intrebare este: Oare au apa calda non-stop!? Stiti doar ca multe dintre toate astea se intampla sa existe in Romania si nu eziti sa te intrebi. Intunericul si-a impus respectul peste vaile muntoase din Vatra Dornei, iar frigul isi facea aparitia si se impunea in forta. Mai aveam doar cateva zeci de minute sa ajungem si inca de la intrarea in oras ne-am setat GPS-ul pentru a ajunge la pensiune cat mai repede. Imediat ce am intrat pe strada am vazut niste porti deschise larg si scris mare Pensiunea Elena. Wow! Portile deschise!? Niciodata nu s-a intamplat sa mergem undeva si sa gasim portile larg daschise si gazdele sa ne astepte cu bratele deschise. In fata noastra au aparut doi oameni frumosi, simpli cu ochii mici si stralucitori. Elena, o femeie mica, cu un batic pe cap si cu ochelari i-am auzit pentru prima oara vocea live. Deja stiam cum vorbeste, are doua vorbe mari: mamica si bubulino. Cuvinte simple dar tandre si pline de dragoste. Aceste lucruri ne-au impresionat. Radu sau Raducu' cum ii spune D-na Elena, este un om bine facut, inalt. Daca il vezi de la distanta ai spune temator, dar imediat ce ii vezi chipul iti dai seama ca este un om bland. Acesti doi oameni simpli ne-au tinut portile deschise, ne-au asteptat cu sufletul la gura stiind de unde venim si cat drum am batut. Imediat ce am intrat in casa, am dat de o caldura de era sa pic din usa :) Nu ma asteptam sa fie atat, dar atat de cald! Toti au ramas cu gurile cascate pentru ca toti comentau negativ pe drum. Aceasta casuta nu este o pensiune asa cum ti-o imaginezi sau o vizualizezi pe internet. Este o casuta simpla, cu un etaj si un balcon. Pensiunea are trei camere mari, cu sobe de teracota, o baie la etaj pentru doua dintre camere si o baie jos pentru cealalta camera. Baia de sus este dotata cu dus, iar cea de jos cu cada. Pensiunea este destinata prietenilor apropiati, pentru trei familii ce se respecta reciproc si vor sa petreaca zile de vacanta de neuitat. Pensiunea nu este deloc scumpa, fiind negociabil fiecare pret pentru ca Elena si Raducu sunt oameni blanzi si intelegatori. Cel putin impresia asta ne-a lasat-o noua! In tot timpul cat am stat la aceasta pensiunea, eu unul cat si familia mea (aia mica si cumnata) ne-am simtit beton. Elena mereu a mentinut curatenia si in mai tot timpul ne-a spalat vasele si ne-a aranjat masa. Ne-am simtit chiar in vacanta. Raducu, ne-a pregatit de fiecare data lemnele de foc in gratar, doar noi sa mergem sa il aprindem. Toate lucrurile erau puse la fix si mereu la locul lor. Nu trebuia sa cauti nimic! Pana si papuci de casa! Exista si o serie de poze, dar am sa le postez intr-un post viitor, pana atunci va las sa va imaginati :)

In prima zi ne-am trezit devreme, am baut rapid cafeaua si ne-am indreptat spre partie. Nu doream decat sa schiez, asa ca la 10 eram pe partie. Am fost pe partia mica, unde era si cea mai multa zapada din cate am inteles. Am gasit schiuri la preturi avantajoasa (5 lei/h). Am luat doua perechi, pentru mine si cumnatica si ne-am repezit pe partie. Aia mica a ramas la poalele partiei sa ne priveasca. Stiti bine ca ea nu poate merge foarte ok, asa ca ea s-a bucurat de peisaj. M-am rugat in tot acest timp sa nu inghete, asa ca nu am stat foarte mult si m-am dus inapoi la ea. La orele 13 eram deja inapoi la pensiune si eu parca nu aveam stare. Am lasat-o pe aia mica acasa si am fugit cu cumnatica in oras la vizitat, pe jos. Am fost sa cautam posta si ne-am ratacit prin padure, am fost sa cautam felicitari pentru Bia - log .

Cu ocazia asta am vazut cam tot ce era de vazut prin oras: magazine, stradute, raul Dorna si gara. Nu va puteti imagina cat de simplu poate sa fie acest orasel si in acelasi timp cat de frumos. Este fermecator prin simplitatea lui. Nu este un oras cu ziduri vopsite, din contra tencuiala cade de pe pereti. Gara, nu este o gara renovata, dar pozitia ei si arhitectura simplu iti invioreaza ochii. Este minunat! (vb. unei prietene). In timp ce cautam prin oras lucruri de vazut si cel mai important, vederile am dat si peste Albisor.
Un caine ce era sa ma faca praf, la propriu :) Dar!!! dar ma latra molcom... parca si el s-a lasat influentat de ceea ce-l inconjoara. L-am linistit strigandu-l si alintandu-l asa ca mi-am vazut de drum mai departe. Am vazut si locurile din emisiunea de pe TVR2 "despre Vatra Dornei". Am stat pe strazi cateva ore bune. Am facut o sumedenie de poze in parcul veveritelor!

Dar seara se apropia si urma Revelionul. Asa ca am incins rapid gratarul pentru a manca bine si pentru a ne pregati sa fugim pe strazi. La orele 20 eram deja mancati, imbracati si pregatiti de iesire. I-am dus si pe restul prin locurile pe unde eu am cutreierat pe zi si am facut pe ghidul. Era deja seara si parca totul se schimbase. Parcul era frumos luminat, strazile si oglindeau in apele Dornei. Bradul din centru, de o marime colosala, s-a aprins si el si lumina mai bine de juma' de strada. Totul in jur era fermecator! In tot acest timp, pe langa noi se perindau colindatori, unii mai insistenti ca altii.
Lucru ce nu ne-a placut, dar asa e traditia in aceste zone. Posibil noi ne-am speriat, dar din cate am vazut cei din jurul nostru erau deschisi si nu pareau deloc speriati. Mai aveam mai putin de o ora pana la gongul de inceput de an. Frigul ne patrundea din ce in ce mai tare in oase, aia mica nu se simtea prea bine, asa ca am ales sa ne urcam in masini si sa asteptam acolo pana ce scena din centrul orasului se va lumina. Am parcat pe o straduta de unde puteam vedea ceea ce se intampla in jur. La 11 si un pic ne-am dat jos din masina si am mers spre scena.

Ziua s-a incheiat cu imbratisari intre noi, focuri de artificii si am fost asteptati de Elena si Raducu la pensiune. Ne-am pus pe chefuit la maxim pana undeva la orele 3 dimineata, cand am ales sa dormim pentru ca nu aveam de gand ca a doua zi sa ne trezim tarziu si sa pierdem "muntele" :)