Cu Bicicleta

Surmont MTB Maraton Azuga 2012

2012-07-10T22:57:00.001-07:00

Mi-a fost dat sa particip duminica trecuta la Surmont MTB Maraton Azuga, unul dintre concursurile pe doua roti cu pedale care au prins foarte bine atat la ciclistii amatori cat si la cei profesionisti. Numarul concurentilor a crescut constant incepand cu debutul din 2010 si anul asta m-am regasit si eu pe grila de start, impreuna cu colegul meu Mircea Baciu. Pentru mine a fost primul concurs serios, Mircea a mai participat la cateva dar amandoi am decis sa participam la traseul scurt (24 Km).
Ne-am prezentat in Azuga de sambata ca sa mai facem o plimbare, un antrenament scurt si sa asistam la programul oferit de organizatori. Partea cu antrenamentul, pe cat de interesant suna, pe atat de repede a zburat din plan. Dupa o masa copioasa de pranz, numai de 24 km de urcat pe munte la 30 de grade caldura nu aveam chef. Mi-a sunat mai bine ideea unei beri reci cu lamaie, savurate la umbra si apoi o leneveala asa ca am facut cale intoarsa.
Seara ne-am intors la locul organizarii concursului pentru un foc de tabara si cateva filmari competitiile anterioare.
Si vine si ziua de duminica. Deschid ochii si vad pe fereastra ca afara era cam intunecat. Am observat ca era doar 5:30. Daca tot m-am trezit, hai sa ies sa alerg putin de incalzire mi-am zis...dar lasa ca m-am culcat la loc. La 7:30 m-am ridicat din pat, l-am contactat pe Mircea, am iesit sa mancam si apoi am plecat spre locul startului.
Acolo eram printre primii. S-a incercat oarecum respectarea regulilor privitoare la formarea grilei, adica pozitia la start se ocupa in ordinea sosirii dar evident asa ceva nu a fost posibil. Nu am nicio problema ca cei buni sa plece din fata dar am o mare problema daca esti o bestie nesimtita. Daca stii ca se pleaca in ordinea sosirii pe grila si ai pretentia sa pleci din linia intai pentru ca te-ai uitat la turul Frantei cu o seara in urma si ai impresia ca o sa ia foc pamantul sub tine, atunci pun-te primul la start si nu mai zice "pardon", "pardon", "imi dai si mie voie", deranjand 100 de oameni , inclusiv pe mine, inghesuiti ca sardinele, doar pentru ca esti tu "picior de fier" si ai stat sa ciufulesti ursoaica in padure pana in ultima clipa. In fine, la startul propriuzis, ne aflam undeva in pluton, asteptand cuvintele eliberatoare de emotii.

S-a dat startul, toata lumea a trecut peste covorasul care detecta cipul de pe bicicleta si am pornit prudent pe traseu cu intentia de a depasi acolo unde se poate ca inghesuiala era mare. Nu parcurgem nici 50 m ca unei domnisoare mai emotionate i-a tras cineva pamantul de sub roti si a cazut in mijlocul plutonului,chiar in fata lui Mircea care a trebuit sa opreasca pentru a putea ocoli, fara sa se fii mers cu viteza, fara sa fie vreo groapa, fara sa bata vantul, fara nimic. Prietenul ei care o insotea in competitie, s-a gandit sa fie ceva mai inteligent si s-a oprit brusc in dreptul ei ca sa vada daca e ok, in conditiile in care din spate venea o turma de biciclisti. M-am oprit si eu si am asteptat momentul prielnic pentru a-l depasi, cu cateva mici injectii ironice pe care i le-am adresat.
La scurt timp dupa, lucrurile s-au mai calmat, plutonul s-a mai rasfirat si deja se putea merge fara grija bulucului. Am incercat sa merg langa Mircea dar ritmul lui era ceva mai sustinut decat al meu asa ca am ramas la planul initial care prevedea un consum moderat de energie pana la catararea spre Susai, asta ca sa pot sa urc si panta. Urmatorii 12 km am mers constant pastrandu-mi cadenta, cu niste junghiuri in spate care imi cam taiau rasuflarea dar peste care am trecut. Mai depaseam unul, doi biciclisti, mai vedeam o fatuca abandonata pe margine, mai trecea in viteza cate un "picior de fier" care a ciufulit si el ursoaica inainte de start dar apoi a avut bunul simt de a se aseza unde i-a fost randul... si am ajuns la urcare. Foaia mica, pinionul 4 si da-i si ia-o marunt. Nu prea imi parea ca fac mari progrese dar erau destui care impingeau bicicleta si ma apropiam destul de repede de ei. Asta mi-a dat motivatia necesara sa continui. Cele 105 kile pe care le posed, imi limitau viteza extraordinara pe care o aveam in urcare:)). O doamna draguta care facea poze, mi-a spus sa zambesc ca gafaitul nu iese in poza, doar zambetul. La un moment dat trec si pe langa Mircea iar cu vreo 100m inainte de punctul de alimentare din varful urcarii, ma dau jos si imping si eu putin ca nu mai dadeam mult randament.
Beau o gura de apa acolo, ceea ce nu prea facusem pe traseu si plec mai departe. De acum stiam ca totul e mai simplu. Urma coborarea si conta mai mult tehnica decat forta si efortul depus. Viteza cat se poate de mare, am incercat sa folosesc frana cat mai putin posibil si am depasit vreo 5 adversari pe coborare. Bolovanii erau destul de mari pe unele portiuni incat imi era teama ca se va rupe bicicleta. N-a avut nici pe naiba, doar lantul care mi-a sarit de 2 ori si atunci cand m-am dat jos nu mai puteam sa ma opresc din tremurat la cat de rau am fost zguduit. Am ajuns la finish, miam primit medalia pentru cei care au terminat si am baut un fresh ca eram absolut epuizat. Nu prea mai eram atent la ce se intampla in jurul meu dar am aflat apoi ca am terminat pe locul 39. Timp final 1:21:57. Mircea a terminat pe 44 , la aproximativ 2 minute distanta.

Una peste alta, organizare foarte buna, concurs foarte frumos, distractie si recreere. Astept editia de anul urmator unde o sa-mi propun si un obiectiv, acum ca stiu unde ma aflu.

.

Curatenia de primavara

2012-04-03T22:34:00.000-07:00

A venit si vremea frumoasa pe anul asta si am inceput sa scot bicicleta la inaintare. Cum anul trecut am parcurs destui kilometri, am adunat si vreo cateva kilograme de mizerie pe cadru si prin toate angrenajele bicicletei, desi am mai avut tentative de curatare superficiala macar asupra lantului.
Asa ca am avut doua variante: sa duc bicicleta la un service sa o curete si sa o regleze in schimbul a minim 100 de lei sau sa fac operatiunea personal. Am ales a doua varianta, mi-am achizitionat o presa de lant si m-am apucat de treaba.
In general, toata lumea cred ca are tragere de inima cand vine vorba de un mic reglaj la bicicleta, de o stergere de praf. Cand planifici o curatare mai cu simt de raspundere, trebuie sa fii sigur ca tragerea de inima va disparea foarte repede cand ai sa vezi ca murdaria nu conteneste sa tot apara cu toate ca tu cureti peste tot. Asadar daca stai la bloc, pentru "Operatiunea Monstrul" ai nevoie de mult timp, de un balcon si o baie pe care sa le murdaresti putin de ulei si noroi.
Incep prin a suspenda bicicleta printr-o improvizatie inventie proprie, dupa care demontez rotile si ma apuc sa desfac lantul. Desi presa este una ieftina, nu mi-a dat nicio bataie de cap si a mers ca unsa.

Dupa ce am desfacut lantul, m-am asigurat ca nu pierd elementele din zaua desfacuta si am legat-o cu o sarma. Boltul ce prinde zaua nu prebuie indepartat de tot, doar cat sa permita desfacerea lantului.

Lantul l-am introdus in diluant si l-am lasat aproximativ o ora dupa care l-am scos, l-am spalat cu apa cu detergent in timp ce l-am frecat cu peria prin toate zalele.

Am scos apoi cablul de la schimbatorul spate si am desfacut cele doua rotite care macinau nisip in interior cand se invarteau. M-am ocupat intai de schimbator si de arcul din interior care se lafaia in noroi. L-am curatat cu detergent, frecand cu o perie in exterior si cu jet de apa in interior.

Apoi m-am ocupat si de rotite. Le-am indepartat mizeria din interior si am curatat capacelele si cilindrul.

Dupa curatarea schimbatorului, mi-am adus aminte de culoarea si desenele care le avea initial, inainte de a se umple de uleiuri si pamanturi de toate felurile.

Am inceput apoi asamblarea, nu inainte de a unge fiecare incheietura, rotitele si arcul din interior.

Urmeaza sa sterg foile si cadrul bicicletei. Nemaiavand rotile, lantul si schimbatorul pe bicicleta, a fost destul de usor de curatat. Am inceput cu foile. Am scos aparatoarea montata pe ele apoi am turnat o solutie compusa din apa cu dero si alte degresante pe care le-am gasit prin casa. Dupa ce am inmuiat mizeria bine, am frecat foile cu o perie mica, sa incapa prin spatiile inguste

A urmat si stergerea cadrului, mai ales ca au sarit multi stropi de la curatarea foilor. Chiar daca iti vine sa dai cu carpa pe unde vezi mizeria mai mare, e indicat sa incepi de sus in jos ca sa nu se prelinga mizerie pe locurile curatate.

Au ramas doar rotile pe care le-am bagat in cada si din nou cu peria, dero si jetul te apa le-am dat luciul.

Si la pinioane uitasem ca mai au si un scris pe ele si nu sunt chiar negre toate. se poate vedea diferenta dupa spalare.

Ma apuc sa montez rotile, nu inainte de a baga putin ulei pe langa toate ansamblele butucilor.

Urmeaza sa pun lantul.

Dupa ce il trec prin toate orificiile necesare, leg schimbatorul spate ca sa nu imi intinda lantul si sa-l pot prinde la loc.

Iau din nou presa si la inchidere e putin mai complicat decat la deschidere pentru ca boltul ce inchide zaua trebuie sa fie in line cu presa si cuiul care il impinge la loc, altfel riscam sa stric zaua lantului.

Zaua trebuie impinsa pana ajunge la nivel cu celelalte si cam asa ar trebui sa arate. La o viitoare desfacere a lantului, e indicat sa se desfaca alta za.

Bineintele, m-am ocupat si de elementul cel mai important...protectia cadrului.

Bicicleta e gata pentru plimbarile din vara asta. Am scos-o la un drive test si deja se simte diferenta.

13 - 15 Oct. Stana de Vale

2011-11-03T04:28:00.000-07:00

Bucurie mare! Inca o excursie cu drum lung, foarte lung, interminabil ce mi-a dat senzatia ca masina e casa mea! De aceasta data un info tur de la agentie, toooooocmai la Stana de Vale in judetul Bihor. 530 de km in mod normal pe cel mai scurt drum insa cu cateva ocoluri planificate si neplanificate, am parcurs vreo 610 km. Timp total 11 ore si ceva, echivalent cu un zbor cu avionul din Egipt in Romania, apoi din Romania in Egipt si iar retur in Romania.

Ziua plecarii a inceput chiar cand incepe ziua, adica noaptea (sau dimineata) la ora 3. Plec din casa pe la 4 si ma intalnesc cu colegii mei Mircea & Georgiana, doar o parte din trupa ce va sa fie. Se face ca tocmai in ziua aia am implinit 26 de ani de viata iar ei, ca niste prieteni buni ce sunt, mi-au facut urari de "La Multi Ani" cu subinteles de cinste. Cainii latra, ursul merge...la fel si noi care pornim la drum. O luam pe Valea Prahovei,trece ceva timp, ajungem si in Brasov, mai trece ceva timp. Mircea gasea tot felul de subiecte din ce in ce mai neinteresante pentru mine in timp ce scaunul mi se lasa usor, usor mai pe spate, pana cand capul mi-a cazut ca nuca din pom, direct pe umarul lui. Am cazut intr-un somn chinuit, cu bale ce imi curgeau suav pe hanoracul lui catifelat pana cand o serie de manevre bruste stanga dreapta, absolut fara necesitate, m-au trezit violent. Era prea invidios pe ochii mei inchisi ca sa ma poata lasa sa dorm.

Bun! Da-i admira campuri, case, munti, peisaje si uite asa ajungem la Medias de unde preluam prima colega din provincie...pe Simona. De aici continuam catre Tg. Mures de unde trebuie sa imbarcam si ultima colega, Sonia. O alta colega, Nicoleta, care a refuzat la fata locului oferta de a ne insoti, ne scurteaza din drum si o aduce pe Sonia la Ungheni.

Gata! Capitanul Mircea striga "all aboard" si ii dam bataie catre destinatie. Drumul se continua pe "lunga" autostrada cat un drum judetean, de la Campia Turzii (adica vreo 40 km).

Dupa ce iesim de pe autostrada, continuam prin comune si sate spre Oradea. Intre timp am descoperit pe harta un drum care ne scurta cu vreo 80 km traseul. Problema era ca parea a drum forestier si nu prea practicabil. Ajungem la fata locului si intrebam pe cativa localnici daca se poate parcurge drumul cu masina si raspunsurile au fost destul de incurajadoare. Si parea ca nu e chiar asa de rau!

Chiar incurajator as putea spune...

Dar usor, usor, speranta incepe sa moara...

Intalnim de data aceasta un sofer de duba, nu de caruta, care ne sfatuieste sa nu ne avantam mai departe ca ne va parea rau. Repede intrunire ad hoc sa decidem ce facem. Dupa o secunda, verdictul este NE INTOARCEM. Ne recomanda un alt drum si uite asa , de la 20 km de destinatie, facem un ocol de 80 km.

De aici cale lunga pana la Beius, peisaje superbe si viraje cu nemiluita. Intr-un final vedem si intrarea in Beius.

Traversam orasul si ne continuam drumul catre Stana de Vale. Mult nu mai avem ca ce a fost greu a trecut. Pe cat de plat parea drumul la inceput, pe atat de brusca a fost urcarea catre Stana de Vale. E denumita astfel pentru ca, dupa ce urci vreo de la 200m la 1100 m altitudine in doar 15 km, urmeaza o mica vale unde un cioban si-a facut o stana. Locul poarta de atunci acest nume.

Si iata-ne ajunsi si la hotel.

Ne facem comozi si apoi plecam cu gazda noastra sa vizitam complexul. Incepem cu hotelul. Baza de tratament cu sala de gimnastica...

fizioterapii....

bai...

cabinetul de masaj unde domnu' doctor cred ca a avut ceva de lucru cu amatoarele de frectie...

si nu in ultimul rand sauna unde au fost "aburite" fetele inainte de masaj.

Si fetelor noastre le-ar fi prins bine tratamentul dar au refuzat justificat, ca sunt in timpul programului.

Vedem in continuare vilele Izvorul Minunilor...

cu living, dormitor,baie si bucatarie, excelente pentru distractii in gasca.

Si vedem si vila Liliacul, buna pentru distractii cu tot neamul.

La iesire o poza cu fetele...Doamna din spate nu era cu noi!

Si o poza de grup. Eu eram de partea cealalta a pozei.

Plecam mai departe sa vedem si locul de unde izvoraste apa "Izvorul Minunilor"...stiti voi reclama cu printesa gheturilor si cu printul in flacari. Acesta este izvorul...

si aici e scrisa povestea de la televizor.

Aici este partia de schi din Stana de Vale. Cam plata dar este pentru incepatori. Daca habar n-ai sa stai in doua picioare s-ar putea sa te ajute. Teleschiul desi pare luat de pe Titanic, se zvoneste ca ar functiona.

Vizitam si tunelul de captare a apei din izvor si apoi catre supermarket, lung de 1150m .

Ca sa nu batem atata drum in sir ingian, facem cate o poza mai aproape de intrare si iesim la lumina.

Dupa turul de statiune, ne asteapta o mica gustare, afara la foisor.

Meniul serii...tuica fiarta cu scortisoara si pita picurata. Mai exact, paine pe vatra peste care se picura slanina topita in foc si se mananca cu branza, ceapa coapta si rosii. Iti cam zemuieste gura la gandul lor. Mircea e primul la foc. El are experienta ca a mai facut.

Georgiana a ramas cu batu' infipt. A scos din foc juma' de nuia ca restul s-a topit.

Hop si eu sa arat la lume ca nu mi-e frica de soacra.

Colega noastra Sonia pregatea ceapa. Simona deja ne parasise. A fugit la training de facut pita picurata cu oamenii locului.

Alaturi de noi am avut si echipa de la Travel Mix, compusa din Florin Racoci si Nelu Gheorghe care faceau un reportaj despre zona. Vazand ei treaba ca eu as fi cel mai priceput de acolo, am fost solicitat bineinteles sa dau si un interviu: E greu sa fii vedeta!

Si poza de grup la tuiculita. Aroma imbietoare ... dar de moale era tare rau.

De aici plecam in restaurant sa mancam ceva mai familiar si avem la masa pui in sos de smantana cu garnitura de cartofi la cuptor. De baut: palinca veche de 16 ani, wiskey si vin alb. "Imi dati si mie o apa va rog?"

A doua zi avea sa fie si cea mai interesanta. In program aveam o vizita la Parcul Natural Apuseni, la o pastravarie, la un muzeu etnografic si cireasa de pe tort, pestera Ursilor. Ne trezim si plecam dis de dimineata.

Prima oprire: Parcul Natural Apuseni.

Suntem luati in primire de un "Ranger" cum frumos este denumit pe romaneste. Acesta ne scoate la harta si ne prezinta zona. El este rangerul...:

Dupa ce a terminat Walker Texanul cu noi, am pornit catre muzeul de etnografie Flutur din Chiscau. Nu prea prezenta mare interes numele insa odata ajuns acolo devine interesant.

In fata portii tronau intr-un garaj a la Chiscau, cateva "piese" de epoca.

O mica bisericuta de lemn te indeamna catre cutia cu donatii de la poarta...

Ohooo...celebrul "Tohan" cu frana perpendiculara pe cauciuc, care a strabatut toate drumurile satelor, avea si el locul lui in muzeu.

Iat-o si pe doamna Flutur cu obiecte traditionale romanesti si steagurile tuturor tarilor ca la cupa mondiala.

Semnele comuniste nu aveau cum sa lipseasca dintr-un asa muzeu.

Dupa parerea mea, aici am vazut bijuteriile muzeului. Un Lincoln Town Car al anilor '80

si un Cadillac Deville tot de prin anii '80.

Cele doua erau insotite de batrane doamne ca Mercedes 115 (mai cunoscut ca bot de cal), Trabi si Fiat 850.

Caruta de interventii a pompierilor. Nu stiu daca inca de atunci exista garantia asta cu sosirea la incendiu in 5-10 minute de la apel...

si o alta unitate de interventie rapida la flacari, de data asta ceva mai moderna.

Garajul cu toate atelajele vremii, cu propulsie cabalina sau bovina.

De la Achile pana la Hitler toti si-au lasat castile aici. Cuibul de randunele nu face parte din exponate.

Aici Radio Romania Actualitati. Ora exacta: tit, tit, tit...A fost ora 12. Cotele apelor Dunarii...

Facebook-ul familiei Flutur. New post on their wall!

Bancile scolare care seamana mai mult sau mai putin cu bancile in care am stat cu totii. Aceea nu este clasa, doar camera de expozitie. Clasese sunt totusi ceva mai mici in zona.

Avem prezentata si arta razboiului...de tesut.

Rasnite antice si pisaloage...intr-un timp cred ca mirosea numai a naut si a mujdei aici.

Expozitie de cruci. Marfa este din belsug, doar sa-ti alegi modelul si sa vrei sa-l folosesti.

Trofee vanatoresti...vanate de altii si adunate laolalta.

Curtea muzeului cu o varietate de strachini puse pe pereti, ca sa nu calci in ele...

o locomotiva pe aburi care nu merge pe sine,

si pentru final o foarte interesanta...chestie!

Daca vizitati muzeul, intrarea este absolut gratuita insa la iesire exista o cutie de donatii pentru cine vrea sa dea ceva. Macar voi sa dati!

Ajungem si la pastravarie. Una ca oricare alta dar amplasata intr-o zona superba.

Mini pranzul meu isi facea de cap prin bazin.

Urmatoarea oprire si cea mai importanta, la pestera Ursilor. In pestera asta au fost descoperite numeroase schelete de ursi care traiau in pestera si care au ramas prinsi acolo. Finalul...tragic! Niciun supravietiutor in prezent.

Mi-a placut mult termopanul de la intrare...da bine cu pestera.

Pestera impresioneaza inca de la intrare. Pretul biletului este de 15 lei/pers insa merita fiecare banut. Noi fiind invitati nu am platit. Eu si cu Mircea ne-am infiltrat in echipa de la Travel Mix care filma in pestera. In felul asta am scapat de ghidul care zorea grupul si am avut timp sa vedem totul mai in detaliu.

Oase de ursi. Trebuia sa-si justifice si pestera intr-un fel numele.

Mircea poza mie!

Eu poza lui Mircea. Daca tot face poze tuturor, macar sa vada lumea ca a fost si el.

O infinitate de stalactite si stalagmite.

Stalactitele sunt "turturii" care pleaca din tavan in jos si cresc prin depuneri de calcar din apa infiltrata in sol...

iar stalagmitele sunt formatiunile ce pleaca de jos si se ridica tot prin depuneri de calcar din apa scursa de pe stalactite.

Cand stalactitele se unesc cu stalagmitele formeaza o "sta-la-"...pacalealaaaa! Formeaza o coloana.

Ursoaica din imagine a murit acum cateva sute de ani.

Practic nu este exact exponatul original, este o reconstituire din oase gasite in pestera.

Poza de grup si in pestera:

Dupa vizitare, luam pranzul tot la pestera unde au sosit si pastravii pe care i-am admirat la pastravarie. Lui Mircea i s-a facut foame de la aerul de scorbura.

Dupa masa, fetele m-au solicitat pentru poza...

Si de aici plecam inapoi la hotel.

Seara avem cina festiva cu lautari.

"Guristii" intretin atmosfera cu cateva cantece de petrecere.

Dupa masa ne retragem in receptie.

Aici incepe si petrecerea sa fie mai animata.

Urmatoarea zi ne decidem spontan sa plecam acasa... Marea majoritate a participantilor plecau, zapada isi anunta prezenta si nici tratatie nu mai aveam inclusa asa ca pornim catre Ploiesti.

Pe drum gasim o alta pestera aparent. Ne oprim sa cercetam dar alarma falsa.

Localitate cu palate tiganesti.

Primul popas il facem in Targu Mures unde o lasam pe Sonia. Facem si o mica plimbare prin oras printr-un frig amarnic si o ploaie mocaneasca trecatoare prin geaca.

Dupa despartirea de Sonia ne indreptam catre Sighisoara unde urma sa o lasam si pe Simona. Aici ne intalnim si cu colega Cristina la o pauza de pizza.

Dupa alte cateva ore de mers, peisajul vazut prin geam incepe sa-mi para cunoscut. Am intrat pe Valea Prahovei. In Azuga incepuse deja o ninsoare foarte abundenta.

Si in sfarsit acasa dupa milioane de ore petrecute in masina. Drung lum si obositor dar o excursie frumoasa cu multe locuri interesante trecute la categoria "vazut"!

Coborare de la manastirea Magura

2011-10-04T15:51:00.000-07:00

Un scurt clip cu drumul ingust care urca la Manastirea Magura de langa Slanic Moldova.

17 Sept. - Road Trip to Slanic Moldova

2011-09-21T06:27:00.000-07:00

Am fost invitat saptamana trecuta sa petrec un weekend la hotelul Coroana Moldovei din Slanic Moldova de catre Dana si Adrian, proprietarii hotelului. De data asta a fost tot o plimbare cu bicicleta dar cu bicicleta lasata acasa asa ca l-am convins pe Mircea sa puna la bataie masina si impreuna cu Georgiana, Mihaela si junior am pornit la drum.

Prima oprire am facut-o undeva pe un camp la iesirea din judetul Brasov. Zaresc un cioban care isi acompania oile la pascut.

Nu trece mult timp si sunt nevoit sa strig la el vazand o oaie ratacita iesind dupa un copac.

Plecam mai departe si intram in judetul Covasna. Lumea incepe sa se uite dupa ceapa si cartofi...eu dupa Kurtos proaspat.

O da!!! Am gasit Kurtos, motiv pentru o noua scurta pauza. Imi apar in cale si frumusetile locale care se feresc de pozat. Daca se recunoaste fata in poza, o rog sa-mi lase un mesaj cu nr. de telefon ca adresa o stiu.

Mai departe, drumul interminabil a tinut pana s-a terminat la Slanic Moldova. Parca incepusem sa uit cum e sa mai iesi din masina.

Ajungem la hotel unde suntem intampinati in cel mai calduros mod de catre minunatele gazde.

Ni se prezinta hotelul. O casa de epoca cu 17 camere, obiect de patrimoniu, care a fost restaurata recent si transformata intr-un hotel tip boutique de 4 stele, cu fiecare camera decorata diferit, toate pastrand stilul si rafinamentul aristocratiei de alta data.

Incomparabil cu alte camere ale altor hoteluri de categorie smilara care in ciuda dotarilor nu iti pot crea ambianta si atmosfera unei camere calduroase si primitoare.

Intr-o astfel de camera te poti simtii pe parcursul sejurului ca intr-un castel al epocii de odinioara, cu regi si regine.

Dupa ce servim cate o ciorbita calda pentru a prinde ceva puteri, plecam in plimbare cu gandul sa parcurgem traseul celor 300 de scari. Un traseu cu multa urcare si putine zone de plat, nu foarte greu dar destul de dificil pentru cei care se antreneaza zilnic pe traseul celor 300 de scari rulante din mall.

Scarile sunt destul de degradate si le-ar prinde bine o mica restaurare pentru ca dau senzatia ca nu mai suporta sa fie calcate in picioare asa cum au fost atatia ani.

Si start! Pornim la urcat.

Dupa cateva minute de mers gasim si o banca. "Georgiana, te asezi tu sau te asez eu?"

Daca nimeni nu a fost obosit, nimeni nu s-a asezat. Continuam drumul.

Scarile se cam termina insa traseul continua cu cele 300 de radacini de copaci ,intortochiate si iesite la suprafata.

Dupa parcurgerea acestora...in continuare celelalte 300 de radacini, partea a doua.

Scapam de urcusul abrupt pe radacini de copac si continuam drumul pe o poteca ceva mai plata de data asta. Acum drumul cred ca se numeste "traseul celor 300 de mii de servetele" aruncate de doamnele ale caror vezici n-au facut fata urcarii!

Gasim o alta banca, acum una naturala. Din nou nimeni nu e obosit, nimeni nu se aseaza.

Si iata-ne si in varf. Un nou popas. prilej pentru Johnny Bravo-ul din mine sa iasa la suprafata.

Stilul smuls in actiune!

Ultima poza in varf de munte cu Tudor biped, descalecat din carca lu' tac-su.

Si incepe coborarea, destul de abrupta, cu frana de picior trasa. Unii s-au plictisit de partea asta si s-au culcat.

Si ajungem jos in poienita, timp si pentru o pozita.

Unii se simt toropiti,

altii se simt sexy si senzuali in iarba moale afanata,

insa Johnny Bravo nu se dezminte niciodata " Bigalaw Mamma!"

Se termina pauza si o luam din loc...

unii mai putin, altii mai mult. Au aparut si ielele padurii care incercau sa sperie turistii.

Johnny Bravo din nou infruntand moartea...a Supa Hero!

Si ajungem si in parcul cu minunatele izvoare.

Majoritatea izvoarelor nu prea au indicatii terapeutice tiparite insa probabil pentru majoritatea persoanelor in etate care le beau, nici nu mai conteaza.

Peisajul este frumos, aleile sunt frumoase sau cel putin erau la inceput, inainte de a arata ca si cand au fost platou de filmare pentru ultimul film cu fantome.

Primele banci zdravene din localitate. Poza!

O alee cam in pragul surparii si stanci inscriptionate de toti latino-loverii secolului trecut plus un anunt de vanzare insotit de un numar de telefon. Am sunat. Stanca nu mai este de vanzare!

Aqua-parcul statiunii. Sus soseaua iar jos parcul. Daca ti-e lene sa ocolesti iti poti delecta fundul pe o tabla ruginita si zgrumturoasa ca smirghelul de 60. Eu as fi pus stalpul pe mijloc.

Pomelnicul izvoarelor. Lista cu laude aduse smecherilor care au facut posibila aceasta poza.

Izvoarele se termina chiar langa hotel. Aici se termina si traseul nostru. E timpul pentru retragere la garaj si masa de seara.

Inainte de niste snitele din piept de pui, pufoase si delicioase cu garnitura de ciuperci la gratar umplute cu branza de burbuf, am primit cate o cornata ca aperitiv.

Dupa cina iesim la plimbare prin parcul central al statiunii. Doar eu, Mircea si Georgiana. Ceilalti, mai cu voie mai fara voie au fost nevoiti sa urmareasca Frumoasa si Bestia, desene animate.

Parcul foarte frumos, destul de mare, ingrijit si curat. Lipseau doar oamenii. Ceva mai multa agitatie era la cazino

Pustiu in stanga, pustiu in dreapta.

Cand deodata, din marele pustiu apare senzational doamnelor si domnilor, fantoma cu ochelari de la Slanic Moldova. Am sa las si un numar de telefon pentru cei de la OTV sa ma contacteze pentru mai multe detalii. Poate facem si o sedinta de spiritism in care sa chemam fantoma in direct.

O vedere si asupra hotelului Venus, denumit de localnici "Spital".

Ne sculam de dimineata, ne relaxam cu un mic dejun delicios si ne pregatim de plecare. Asta este patul in care mi-am dormit somnul de frumusete.

O ultima fotografie din balcon inainte de plecare. Fantana de pe terasa hotelului.

Plecam spre casa. Ne amintim imediat ca atunci cand am venit, am vazut o turla de biserica undeva pitita prin padure, pe creasta muntelui. Am vazut si poteca asfaltata care ducea intracolo si ne-am decis sa urcam. Limba de asfalt era lata cat o masina urmand ca pe masura ce urcam sa fie limitata de un perete stancos in stanga si rapa in dreapta.

Case frumoase si aer proaspat pana sus.

Drumul ingust ne facea sa ne rugam sa nu vina alta masina in timp ce alta masina se ruga sa nu venim noi. Inevitabilul s-a produs si cineva trebuia sa dea cu spatele pana la primul palc de pamant care sa lateasca poteca.

Ajungem si la manastirea Magura. Parcam masina si o luam la pas pe o alee ce urca la poarta bisericii.

Manastirea cum sa fie...ca orice manastire de maici, foarte curata, cu gradina mare plina de verdeata si flori ca doar o viata intreaga se straduiesc sa-si rezerve biletul pentru un loc cu verdeata.

Lume multa la slujba, care mai de care mai gatit la intalnirea cu Gizas si un preot nebun care ragea tot felul de prostii in boxe cum ca sa renunt la bogatii si la cele lumesti ca nu-mi fac decat rau. N-am mai avut rabdare sa astept sa iasa din slujba si sa-l intreb daca nu cumva ar vrea sa renunte in favoarea mea la Volvo-ul sau

XC 90 cu care s-a prezentat la spectacol. Presimteam ca nu.

Plecam mai departe catre urmatoarea destinatie, salina Tg. Ocna.

Prima perversa de pe Tg. Ocna a venit la auzul pretului pentru un bilet 18 lei. Sarea pentru muraturi nu este inclusa

La intrare in salina gasim biserica Sf. Varvara. Nu e joc de cuvinte.

Cam racorica in salina...undeva pe la 12 grade.

Nimic senzational de vazut ... poate doar aerul de inhalat. Pentru 18 lei nu mi-am tinut respiratia o clipa. Am bagat la plaman cat am putut.

Cel mai deosebit loc de vazut in salina este o cascada frumos luminata si decorata.

De banii aia te lasau sa lingi si peretele dar nu mai mult de doua limbi. Buna sarea.

Pe modelul pozelor "IOLA" , Johnny Bravo iese din nou din mine...IO LA fantana.

Cam atat din plimbare. A urmat un dejun cu o pizza picanta la cea mai celebra "si singura" terasa din Tg. Ocna, " La Michele". Dupa ce mancam pornim spre casa. Ne mai oprim din loc in loc pentru o poza. Dupa o serie de 4560 de viraje stanga si 5432 de viraje dreapta, toate incadrate in 250 Km, Georgiana capituleaza. Decreteaza starea de dat la boboci. Reuseste totusi pana la final sa duca acasa tot ce a mancat prin excursie.

Ultima poza...un calut burta plina de lucerna!

Catarare la Seciu

2011-09-20T13:14:00.000-07:00

Cu vreo 2 saptamani in urma, intr-un inceput de weekend, plec impreuna cu Mircea intr-un mic traseu de vreo 40 km la Seciu. Partile feminine care alcatuiau gasca biciclista de obicei lipseau, speriate probabil de o asemenea urcare.

Ma intalnesc cu Mircea la iesirea din Ploiesti si plecam pe traseul Poiesti-Bucov-Pleasa-Boldesti-Seciu-Plopu-Bucov-Ploiesti. Pornim la drum si dupa cativa kilometrii de mers lejer se intrezareste deja dealul Seciu.

Facem o pauza de incarcare a bateriilor in Boldesti apoi ne apucam de urcat.

Prima pauza vine destul de repede dupa un inceput destul de abrupt.

Mircea avand de tras cu vreo 30 kg mai putin decat mine, o zbugheste repede la drum. Ar fi fost necesar si fi-su in spate ca sa mai echilibram balanta.. Imi bag aparatul foto la ghiozdanel si pornesc dupa el. In total 3 opriri pana sus si un kil de apa care desi l-am baut n-a mai ajuns in vezica.

Bucurie mare pe noi odata ajunsi la crama unde ne tragem sufletul aprox. 20 min.

Peisajul din varful dealului era destul de frumos si se edeau o multime de poteci ca varianta de coborare. Decidem sa pastram drumul asfaltat si dat fiind faptul ca acum urma o binecuvantata coborare lunga cu adrenalina maxima, nu mai facem niciun popas pana la Bucov. In total cam 4 ore petrecute pe drum, putin dificil dar si frumos.

A doua zi urmeaza o drumetie scurta catre padurea de la Crangul lui Bot. O relaxare comparata cu experienta din ziua precedenta si o ocazie pt. mine sa ma dau in ceva spectacol.

Nu prea impresionez pe nimeni decat pe Tudor care imi lasa impresia ca isi dorea cu ardoare sa-mi rup gatul.

De data asta formatia a fost completa. La placinte inainte, au venit si fetele!

9 Iulie 2011 - Plimbare pe Valea Stanii - Cheia

2011-07-15T15:52:00.000-07:00

Primul weekend cu soare din luna Iulie si Mircea suna adunarea pentru plimbare cu bicicleta pe Valea Stanii, in apropiere de Cheia. Membrii echipei: eu, cineva care trebuia sa suporte jumatate din cheltuiala cu iesirea (Georgiana) si familia Baciu cu tot cu Bugs Bunny Tudor.
Stabilim punct de intalnire intrarea pe drumul forestier care duce catre vale, ne echipam si pornim la drum.

Plimbarea incepe cu o superba panta, menita sa ne puna sangele in miscare.

Pentru Mircea e ceva mai greu, el concurand la categoria atas.

Dupa cateva serpentine urcate, e timpul pentru o pauza de alimentare facuta la prima zona umbroasa gasita.

Mancam banane si ciocolata (ciocolata mai mult eu ca n-am venit cu mama si tata ca Tudor sa nu ma lase sa mananc dulciuri inainte de masa), bem apa si pornim iar la drum. De data asta motoarele dau semne de fierbere asa ca gasca e talpasa pentru o perioada.

Eu sunt foarte fresh asa ca-mi permit sa o iau inainte apoi sa fac pauze pentru a poza trupa vesela care vine din urma. Ma uit in urma si ii vad in departare...

Ei sunt! O noua repriza de impins bicicleta, macar pana se trece de panta asta grea.

Hmmmm...par a avea niste fete crispate. Georgiana a inceput sa prezinte simptomele decesului.

Da! Iata-l si pe Mircea. Ii pui 20 de Kg suplimentare pe bicicleta sa-l traga in spate si "Rambo" e toropit. E timpul pentru indemnul calaretului: "Hai ca poti!!!!"

Se deschide in fata ochilor si curba fericirii. Aceasta a fost ultima urcare. Urmeaza injectia de adrenalina si coborare furtunoasa pana in vale (pentru cei ce n-au venit cu copii evident ). Inainte de coborare facem inca un popas, unii pentru hidratare si Tudor pentru pipilica. Desi pare ca misca, va asigur ca Georgiana a trecut in lumea celor drepti.

Pare foarte fericit. Nu da calul randamentul scontat insa e satisfacut de plimbarea in scaun.

Intre timp suntem depasiti de catre un camion al padurarilor.

Cand in spate ...ce sa vezi? Tapinarii faceau si ei un ban de-o bere, carand "domnisoarele" care vroiau sa vada frumusetile naturii fara sa-si toceasca talpa la Nike-urile lor cu toc in fata. Baieti!! Vesti bune. La intoarcere veti fi mancati de ursi ca nu va mai ia nimeni in masina.
Adevarul ca drumul este destul de anevoios pentru calcaiele fine.Este locul in care natura s-a lepadat de meltenii cu BeMyWife-uri derapanate, care au descoperit acceleratia si tractiunea spate, fiind dornici de ceva alergari. Aici orice babuin fugit din copac direct in masina lui de fite nu are ce sa faca decat sa-mi inhaleze praful pe care il las in urma cu bicicleta.

Ne strangem bagajele, incalec bicicleta si ma straduiesc sa uit de frane pana jos, lasand in urma camionul care mergea putin mai incet decat un melc strivit de pantof si care ridica nori de pamant. Odata ajunjsi la capatul coborarii, luam firul vaii si gasim peisaje deadreptul impresionante.

Sigur ca printre cabanele si casutele din lemn se mai gaseste si cate un suporter al micilor cu mustar si al halcilor de carne impanata consumata ascultand simfoniile lui Salam, care sa-si tranteasca o baragladina de casa, cel mai probabil mai inalta decat varful muntilor.

Ajungem si la intrarea in poiana, unde Mircea propune o hidratare din paraul ce trecea pe acolo. Ma las pagubas la gandul ca bacteriile,stafilococii si alte dracovenii microscopice ce zac pe acolo, ma pot face sa ma imprietenesc cu WC-ul de 11 ori pe zi, insa primim apa de la niste domnite bucuroase de oaspeti si plecam mai departe spre locul unde vom intinde masa.

Trecem si pe langa cantonul vanatoresc...

Si in sfarsit in poiana, gata sa luam prinzul

Tudor se gandeste ca la o asa burta i-ar mai trebui un mercedes si un lant gros la gat in timp ce Mircea se chinuie sa ridice un bustean cu puterea mintii.

Probabil ca fata mea ii sporeste apetitul pentru ca nu a mancat dect daca am fost eu folosit pe post de tobogan.

E timpul sa plecam si e timpul sa apar si eu in poze. Noroc cu muntele din spate ca asa par si eu mai mic!

La intoarcere mai facem o pauza la vecina de peste drum ca sa ne alimentam cu apa.

Pe drum, o turma de oi cu doi magari in frunte. Un magar o vede pe Georgiana, Georgiana vede magarul....dragoste la prima vedere.

Suntem prinsi in mijlocul manechinelor behaitoare ce defileaza in haine de lana. Asteptam recolta de masline!

Urmatorul obstacol...cireada de vaci. Baltata trece insa Joiana ma fixeaza din priviri, indreapta capul catre mine si se apropie amenintator sa ma impunga.

Mare greseala. Acum e moarta...de batranete evident!

Georgiana in sfarsit bucuroasa ca vede ceva familiar. Amintirile din copilarie i-au fost rascolite.

Asa cum zicea si Mircea, vacarul este in plan secund... Eu ma multumesc cu bicicleta mea. Doar ca nu da lapte ca in rest, coarne are!

Plimbarea se termina spre seara...urmeaza somn de voie.

12 Iunie 2011 - Concurs la Cocorastii Misli

2011-06-15T09:42:00.000-07:00

M-am tot antrenat, am facut tot felul de trasee ba chiar soarta m-a impiedicat sa particip la concursul anterior dar de data aceasta nimic nu-mi putea sta in cale. In sfarsit eram gata sa particip la concursul de MTB organizat de Clubul Sportiv de Orientare Valea Prahovei si Asociatia Sportiva RaceTech Ploiesti care a avut loc in padurea de la Cocorastii Misli.

La start, alaturi de mine se afla colegul meu Mircea, nelipsit de la astfel de evenimente dar si lume noua...prietenul meu Andrei.

Sperantele mele la cununa de lauri s-au spulberat repede la vederea personajelor care se afisau la linia de start

. Niciunul nu parea sa fii venit la plimbare asadar obiectivul meu "Cupa si campionatul" s-a transformat rapid in "Nu ultimul".

Cateva discutii pe linia de start cu concurentii, ceva intrebari adresate lor referitoare la o mica posibilitate de a ma lasa pe mine sa castig dar baietii, desi radeau, nu pareau prea cooperanti.

Bogdan, presedintele clubului Racetech, suna adunarea pentru start, incepe numaratoarea inversa...5, 4, 3, 2, 1 si....a pornit macelul!!! Profesionistii sunt relaxati, Mircea pus pe fapte mari, pregatit sa ia in coarne adversarii.

Planurile mele de a nu ma murdari prea rau au fost spulberate inca din primii 50 de metrii cand o balta imensa mi-a aplicat pete de noroi pe mimica fetei. Trec peste asta, pedalez in continuare si observ ca ma aflu in plutonul fruntas..."Taci ca nu-i asa nasol cum ma gandeam" imi ziceam eu...

Teoria a fost valabila fix pana la prima urcare unde am experimentat si mersul pe jos ca face piciorul frumos. Mircea s-a incapatanat sa pedaleze mai mult insa varful pantei l-a frant si pe el fiind nevoit sa apeleze tot la push-bike.

Trecem de prima panta si la scurt timp urmeaza cea de-a doua, mult mai lunga si abrupta, care ma face deja sa aduc blesteme mamei, vizavi de clipa nasterii.

Partea cea rea trece si urmeaza portiunea cu adrenalina. O coborare destul de lunga printre plante ce-mi depaseau roata in inaltime si craci de copaci ce ma pieptanau constant pe casca.

Dupa 26 de minute terminam prima tura din totalul de 4, cu Mircea inaintea mea,

urmat la o distanta de doar cateva secunde de catre mine. Aici ne asteapta punctul de alimentare si fotograful nostru "oficial", Georgiana.

Prima tura mi s-a parut chiar putin mai grea decat muncile lui Sisif dar deja incepand cu a doua m-am obisnuit cu efortul si cu noroiul intrat prin toate orificiile asa ca treaba incepea sa fie din ce in ce mai placuta.

Mircea a fost si el alaturi de mine pe parcursul cursei si ne-am tinut de urat unul altuia de la distante mici, cand eu in fata, cand el.

La sfarsitul penultimei ture, ii gasim si pe baietii de la RaceTech care terminase cursa deja si care ne incurajau frenetic pe noi pentru ultima noastra tura.

Si...iata ce se vede in departare...eu cu Mircea, umar la umar pe ultima suta de metri a traseului.

Linia de sosire am trecut-o bineinteles impreuna asa cum am fost toata cursa, cu mainile ridicate in semn de bucurie pentru locul 8 ocupat de amandoi.

In sfarsit relaxare, pauza de hidratare si vitaminizare plus analizarea bicicletei pe cre nu o mai cunosteam datorita noroiului. Cateva poze de final impreuna cu Mircea, care nu stiu ce vrea sa insinueze prin semnul aratat insa cu siguranta nu despre mine e vorba.

Ne deplasam apoi catre un foisor unde a avut loc premierea castigatorilor. Am primit si noi diplome de participare , ne-am odihnit, am discutat cu organizatorii iar eu ma chinuiam sa scot noroiul care imi impodobise nasul si nu ma lasa sa respir...

La ceva timp dupa, ne dam seama ca lipseste un participant. Cine sa fie oare??? Aaaaa....Andrei! Ce s-o fi intamplat cu el? Bogdan pariaza pe faptul ca a poposit cu fundu-n iarba undeva, mancand ca ursul fragute de pe o craca. Alte pareri printre concurenti spuneau cum ca ar fi fost rapit de extraterestrii. Oricum, incepe impachetarea ca precis trebuia sa-l gasim la masini. Dar stati putin...ce se vede in zare....?

Este chiar el ... Andrei!!!! "Haide, haide ca se inchide cursa", si lumea il incurajeaza.

Chiar daca a terminat ultimul, este o performanta ca nu a abandonat si ne bucuram cu totii de experienta avuta.

Cu convingearea ca nu suntem primiti la casele noastre cu 10 kg de pamant suplimentar fata de plecare, trecem si pe la spalatorie sa ne coafam bicicletele.

Primim si putin ajutor din partea patronului si ne indreptam catre casa, eu beneficiind de o superba parapareza spastica ce m-a chinuit vreo 2 zile.

Dealul Gageni

2011-05-03T22:17:00.000-07:00

Pe 1 Mai urma sa aiba loc pe Dealul Gageni un concurs de Mountain Bike Orientare (MTBO), la care imi anuntasem deja prezenta impreuna cu colegul meu Mircea si prietenul Andrei. Din pacate, soarta cruda m-a tinut departe de o victorie spectaculoasa deoarece, in drum spre Gageni, Mircea a intampinat in intersectia din centrul Ploiestiului, un stimat domn in etate ce s-a gandit ca timpul nu mai are rabdare cu el si a plecat la drum pe culoarea rosie. Raman asadar cu consolarea unui antrenament plimbare, facut intr-o zi cu soare.

Catre locul faptei am mers pe biciclete asa ca primul popas l-am facut chiar la punctul de start, langa o fantana, intr-o zona in care vilele de lux rasar mai ceva ca in Pipera.

Mircea scoate harta din ghiozdan pentru a face un ultim plan de atac inainte sa pornim.

Bicicletele se pregatesc si ele de drumul accidentat de pe deal si din padure.

Imi arunc si eu ochii pe harta dar oricum, la orientare Mircea e baza!

Pornim la drum si pentru inceput urcam o panta nu foarte inclinata dar a carei suprafata de rulare punea ceva probleme datorita pamantului arat in unele locuri. Marcam primul punt de control apoi pornim mai departe prin vegetatie, ajungand intr-o zona in care am fost nevoiti sa mai mergem si pe langa bicicleta.

Iesim din zona deasa de buruieni si ne intersectam cu un drum de tara unde avea sa fie si cel de-al 2-lea punct de control. De aici urmeaza o coborare mai rapida, pe un drum accidentat cu ceva zone de pietris in unele locuri ce iti crestea nivelul adrenalinei.

Intram in padure, intampinam o mica panta iar dupa ce o urcam urmeaza o noua pauza de hidratare si consultare a hartii.

Pornim mai departe si abordam o noua coborare ce ne mai destinde putin si dam de o sonda de petrol in mijlocul pustietatii unde ne oprim cateva minute sa schimbam doua vorbe cu paznicul de acolo.

Mircea verifica harta si il intreaba cateva detalii pe paznic, legate de mlastini si sonde din zona.

Ne continuam apoi drumul prin padure si intalnim ieslea pentru caprioare,semn ca ne aflam pe drumul cel bun.

Mircea umezeste degetul, il ridica in vant si da verdictul: inainte e directia corecta.

Continuam drumul prin padure si ne pregatim sa gasim ultimele puncte de control, urmand apoi sa celebram finnish-ul.

Ajungem la sosire si Mircea se aseaza pe iarba sa-si traga sufletul, fiind putin extenuat.

Cerul incepe sa se "lumineze" a furtuna asa ca scurtam pauza si pornim spre casa. Pe drum ne-a prins rapaiala desigur, ne-am oprit sa ne ambalam aparatele foto in saci si am pornit mai departe. Din fericire am pedalat mai repede ca ploaia si pe final am reusit sa lasam norul in urma.

Pertotal un traseu frumos, de recreere, ce ne-a facut sa regretam apoi ca am ratat concursul dar il asteptam cu nerabdare pe cel din Iunie de la Cocarastii Mislii.