Era o profesoara, sa ii spunem Jeana.

Ea are de corectat o gramada de lucrari de la elevii ei. In prima zi, luni, fiind plina de energie, corecteaza jumatate dintre ele. Marti, o treime din cate au mai ramas. Miercuri, Jeana corecteaza un sfert din cate ramasesera. Joi, o cincime din cele ramase, iar vineri, in ultima zi, vazand ca i-au ramas mai putin de douazeci, a decis sa le corecteze pe toate.

Cate lucrari avea Jeana de corectat?

P.S. Cine vrea sa o faca, sa nu se uite la comentarii, in caz ca a rezolvat-o altul inainte.

Noi am inventat gelozia care nu implica sentiment (iubire). Da, stiu ca da peste cap definitia termenului, insa barbatii simt acest gen de gelozie. Ii gelos, tu, deci sigur ma iubeste. Ei bine, eu zic sa va mai ganditi o data. Si sa va ganditi bine, sa actionati din timp.

In unele cercuri se mai numeste si posesivitate, iar femeile ar face bine sa evite pe cat posibil acest tip de comportament. Asta daca nu vor sa aiba parte de batai, de retineri in casa pe perioade nederminate, de alungarea tuturor prietenilor, de lesa invizibila care le tin legate de barbatii lor.

Cum iti dai seama ca e vorba de gelozie fara sentiment?
- Nu pleci nicaieri fara mine!
- Lasa tu sucurile cu fetele, pune mana si fa ceva de mancare, nu umbla aiurea
- Cine era ala, fa? Si de ce i-ai zambit asa?
- Unde esti? Termina-ti povestile, vin in 10 minute sa te iau!
- Ce e cu fusta asta scurta pe tine? Da-o repede jos si ia-ti blugii!

Am si eu o intrebare – de ce romanilor le place sa se planga ca n-au bani?

Vorbesc de acei romani care o duc decent, nu traiesc de pe o zi pe alta, ba isi mai permit cate un concediu aproape in fiecare an, ba niste rate la banca pentru o plasma, un frigider si o masina de spalat isteata, mancarea din frigider nu e doar slanina, zacusca si fasole scazuta, au chiar si niste economii puse la saltea. 

De ce oare ne plangem? Asteptam compasiune, asteptam prime, vrem sa scapam de privirile pline de invidie?

Niciodata nu te-ai apucat sa dai follow cuiva pe Twitter ca sa vezi unde e. Bine, asta daca nu esti o sclerozata cu stresu-n labie ca pe unde-ti umbla barbatul. Ma gandeam ca am ajuns un neinteresant in momentul cand tot timpul spun unde sunt.  

Si totusi, s-ar putea sa fie cateva situatii in care nu ma deranjeaza ca imi spui unde te afli:
- la un concert pe dincolo, unde poate doar tu esti prezent si chiar as fi curios de atmosfera, chiar daca presteaza… sa zicem Coldplay – intr-o locatie speciala, intr-un loc in afara orasului sau in afara tarii, loc care poate ma intereseaza si mine, loc unde nu merge oricine, oricand 
- la un eveniment unde nu sunt alti 50 de twitteristi care imi spun aceleasi lucruri.

Twitterul devine total neinteresant atunci cand citesc despre ce fac ei la un anumit eveniment (dar atentie, cand nu mi se dau niste informatii care mi-ar putea fi utile), unul la care eu nu am acces – blogmeet, #prinorasulmeu, lecturiurbane, lansare de chiloti Botezatu etc. Pentru mine e mult mai ok atunci cand tuitul este insotit de o poza. Da, omule, tuturor ne plac pozele si marturisesc ca apas pe 90% dintre pozele (twitpic, yfrog) date de cei pe care ii urmaresc. Pentru ca poza e o chestie interesanta – vad si eu cum e acolo, imi fac o imagine, vad cum arata un anumit obiect, vad cum e creasta de munte pe care te afli, admir o priveliste sau o pereche de ţâţe de la masa alaturata.

Nu urmaresti pe cineva ca sa vezi unde se afla, urmaresti pe cineva crezand ca va spune ceva interesant, o gluma buna, va da un link util, o informatie. Sunt in statie, astept metroul – ma doare fix intre fese unde esti. Cred ca era mai ok daca imi spuneai ca astepti metroul de 15 minute si nu mai vine.

Foursquare. Asta e aplicatia ce ne arata cat de tampi o sa ajungem si cat de trista o sa devina viata noastra. Deci daca am ajuns sa intram intr-un bar si sa anuntam lumea de pe twitter ca suntem acolo… dati-mi voie sa cred ca ne plictisim rau de tot, iar cei care sunt entuziasmati ca se fac primari peste multe locatii s-ar putea sa fie niste oameni cu foarte putine bucurii si realizari.

P.S. Nu dau eu sfaturi despre ce sa faci tu pe internet. Tu esti miezul!

Fratii Petreuş in actiune

Ma, stii cand erai mic si cei de la bloc plecau la padure, iar ai tai nu te lasau si pe tine? Sau atunci cand, in serile de vara, va adunati mai multi la ascunselea si flori, fete si baieti, si pe tine te chemau sus? Sau stii senzatia aia nasoala cand altul de la bloc avea minge, dar nu vroia sa vina cu ea pe afara, sa trageti un fotbal, in schimb iesea cu bicicleta, dar nu se dadea cu ea? 

Cu siguranta trebuie sa cunosti sentimentul de ciuda atunci cand invatai pentru o lucrare, te pregateai foarte bine, si cand colo profesorul va lasa pe toti sa copiati din caiete si fituici, si tu simteai ca ai invatat aiurea. Sau stai, am una si mai nasoala – cand se radeau aia din clasa de tine ca tu nu stii sa pupi cu limba, sa mozolesti, si radeau fetele de tine ca esti pampalau, mai stii cum era senzatia? Sau cand n-au avut ai tai bani de excursie, si n-ai putut sa mergi cu colegii de clasa la Cozia sau Castelul de la Hunedoara?

Iti amintesti ce nasol te-ai simtit cand ai vazut cum ala din clasa ta a platit si si-a luat bacul cu o nota mai mare ca a ta? Sau cand te-ai angajat prima oara si ceilalti te trimiteau dupa covrigi, iaurt sau tigari? Simti si acum cat de nasol te-ai simtit cand dupa ce ai fost la baie pentru o cacare, a intrat unul dupa tine si urla in gura mare ca ce pute. Mai stii cum era cand ai reusit o chestie misto la lucru, dar la urechile sefului a ajuns ca fiind realizata de altcineva?

Trebuie sa stii senzatia aia cand vrei sa faci dragoste cu prietena, vrei sa tina mult, pana se termina tot playlistul de Bon Jovi – Always, Unchained Melody sau Richard Marx – Right here waiting for you si tu iti dai drumu’ dupa 3 minute jumate. Simti si acum senzatia aia nasoala cand vrei sa te desparti de ea, si tocmai atunci dansa iti face o declaratie de dragoste si iti spune ca nu stie ce s-ar face fara tine. Iti amintesti cum sarea Geoana de bucurie ca a castigat – nu ti-e rusine de penibilitatea lui? Asa, e un sentiment tare aiurea, nu? 

No, strumfilor, ma bucur ca va amintiti de toate senzatiile astea deoarece vreau sa va spun de una care le intrece pe toate – sa lucrezi duminica. Doamne feri! Dar sa orbeasca Irod in timp ce-l face la buca pe Pilat si se joaca cu tuburile cu Iuda, fie cum o fi, dar sa nu lucrati duminica. Ba, e un sentiment de zici ca ai ajuns in puţul hăului, in intuneceala din cur si doar o clisma te mai scoate. Lumea mananca in familie, se scarpina pe burta intinsi in pat, altii si-o trag pe Tezaur folcloric, unii se plimba prin parc, altii fac gratare – io ma duc la lucru, manca-v-as diploma voastra de cititori de bloguri.

Unde poti merge tu sambata cand stii ca duminica dimineata te trezesti pentru munca? Ce club de iehovisti ma primeste si pe mine si sa plec la 12 pentru ca ziua urmatoare sa ma trezesc pentru munca? Ce hazna ai de un film misto sambata seara cand stii ca la dimineata trebuie sa iei autobozul catre plantatie? Din partea mea, asta ar putea fi bagata ca blestem – da-ti-ar Dumnezo sa muncesti duminica, la amiaza!

Da, stiu ca titlul meu e de mare efect, insa personajul de care va voi vorbi mai jos nu e. Va zic despre acel tip de cersetor ce tot timpul este pe drumuri. Iti spune cu cea mai albastra seninatate ca nu e din oras si ca, atentie, aici se joaca totul, mai are nevoie de doar X lei ca sa ajunga in orasul Y.

De cele mai multe ori povestea lui se rezuma la asta: e din alta zona a tarii, a ajuns aici (nu se stie, acest scenarist de prima clasa nu ne da chiar toate detaliile) cu munca, a prestat pentru un domn care nu l-a platit. Si sa vezi, fratie, l-a si batut. Deci daca ai timp sa-ti povesteasca, ai impresia ca asta traieste un film de Tarantino. Nebunie sclipitoare!

E genul de cersetor care se prezinta, apoi iti spune ce il doare: Buna ziua, sunt Pulica Franaru din Botosani si vreau sa va rog ceva – mai nevoie de 2 lei ca sa-mi cumpar bilet de tren catre casa mea. Cand il vezi asa respectuos, cu hainele nu tocmai jegarite, ti se rupa inima – zici: lasa, ba, am de unde, cum sa nu-i dau bietului om 2 lei?! Sa ajunga si el acasa. Si ii dai. Le-am dat. Ca am avut de-a face cu trei astfel de cersetori calatori.

Doar ca pe astia o sa-i tot intalnesti prin oras pentru ca, ghici ce, ei nu pleaca nicaieri. Banii adunati de pe urma milei prostilor ca mine se duc pe rachiu, pe bere, nu pe bilete de tren, ci pe biletele catre o lume in care mai uiti de necazuri.

Si ieri am intalnit un astfel de specimen. El s-a prezentat frumos, mi-a spus ca e din Focsani sau Botosani, ca munceste, dupa care mi-a cerut doar 50 de bani, pesemne ca stie si el de taierile salariale. I-am dat tot maruntul, adica vreo 80. Apoi ii spun ce le spun de obicei: sper sa nu-i bei. La care el, mai sincer decat Clinton atunci cand a recunoscut ca Monica i-a supt dulaul, imi spune: asta nu se stie! Deci omul, cu sinceritatea lui de moldovean ajuns prin Alba Iulia, a tinut sa-mi spuna ca nu se stie daca isi cumpara bilet catre casa sau bea de banii aia. Si sa nu credeti ca avea doar de la mine, specia milosus prostus cu nemeritatus sunt cu gramada. Astea is momentele in care sunt cel mai zgarcit om din lume: imi pare rau dupa cei 80 de bani. Chiar imi pare!

Asta dupa prima luna de Facebook.

Intr-una dintre serile trecute imi povestea Alex ca in primele zile de munca ale deputatului Corneliu Olar (fost primar in comuna Horea, judetul Alba), acestuia i s-au luat cateva declaratii de catre o ziarista din Bucuresti.

La finalul interviului, ziarista ii cere o adresa de mail proaspatului deputat:
- aveti sa-mi dati o adresa de mail?
- sa stiti ca am, dar am lasat-o la Campeni.

Un el are sansa sa se asigure pe viata in ceea ce priveste partea materiala – o domnita tanara, cu parinti milionari (in lei noi), frumoasa, desteapta, fara fite de tută bogata se indragosteste rau de tot de un gagiu.

El, barbatul, hotaraste ca nu poate sa stea cu ea doar pentru bani. Acum ma pun la masa si ma intreb: de ce barbatii nu sunt atat de profitori ca si femeile? Ma refer la partea materiala. O fi din orgoliu? Oare suntem foarte convinsi, noi, in sinea noastra, ca ne putem face propria avere? Sau asta e un caz izolat si el e tantalau ca nu se baga?