Just A Girl

Cum poate....

2012-01-22T20:05:00.000+02:00

Cum poate o simplă clipă să te derute complet...
Cum poate un singur suflet să îţi inunde fiinţa...
Cum poate o speranţă să croşeteze în tine un dor nebun...
Cum poate o inimă să facă ravagii într-un creier atât de complex...
Cum poate o voce să te facă să tremuri din cap până-n picioare...
Cum poate un zâmbet să îţi lumineze ziua...
Cum poate o viaţă să cuprindă întreaga ta fiinţă...
Cum poate un minut să îţi pară o eternitate...
Cum poate o mână să îţi ofere Universul...
Cum poate un DA să îţi arate viitorul...
Cum poate o moarte să îţi pară firescă după o viaţă... ?

Pentru toate astea există un singur răspuns.... e o boală psihică, în definitv...
Dragostea...

Puternic, emoţionant, adevărat

2012-01-01T21:50:00.001+02:00

Manifest pentru un An Nou altfel

2011-12-31T16:24:00.000+02:00

Aici începe credinţa mea. Un an se termină în câteva ore... dar nu-mi fac griji... altul începe, cu alte şi alte griji... sau...?

Sau azi e ultima zi? Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea? Poate că mâine nu va mai fi, sau nu vom mai fi. Azi e singura zi în care geamul se mai abureşte dacă sufli, când laptop-ul se deschide dacă apeşi on sau când muzica sună daca dai play.

Ai greşit? Fugi şi spune "iartă-mă".... Iubeşti? Du-te acum şi spune "te iubesc". Nu aştepta nicio clipă, căci poate fi prea târziu.... Fi un om mai bun, nu fi invidios, răutăcios sau egosit. Azi uită de tot şi iubeşte. Crede în bine şi uită că mai există şi rău în viaţa asta... Lasă speranţa să-ţi învăluie sufletul şi luptă cu răbdare pentru ceea ce crezi şi doreşti.

Azi fi bun, bun da` bun! Azi spune doar atât.. cred, visez şi sper, lupt şi nu mă las, iubesc... pentru că am o viaţă, ajut pentru ca să am o viaţă frumoasă.....

Un An Nou cu siguranţă mai bun... ăsta e manifestul meu pentru voi.... să luptăm împreună ca să ne facem anul mai bun, un An Nou altfel!

It only happens once a year: New Year's Eve. It's a time when hopeless can be romantic, and a resolution can become a revelation. And when one night can change everything.

The light

2011-12-19T21:01:00.001+02:00

Aşa, în criză de timp şi în aşteptare de nea...În vis tulburat de lumină şi în palmă atinsă de iubire...

I might be the only person on the face of the earth that knows you're the greatest woman on earth. I might be the only one who appreciates how amazing you are in every single thing that you do, and how you are with Spencer, "Spence," and in every single thought that you have, and how you say what you mean, and how you almost always mean something that's all about being straight and good. I think most people miss that about you, and I watch them, wondering how they can watch you bring their food, and clear their tables and never get that they just met the greatest woman alive. And the fact that I get it makes me feel good, about me. -- Melvin Udall to Carol Connelly (As Good As It Gets)

Peisaj urban

2011-11-29T18:42:00.000+02:00

Drumul gol. Hornurile caselor se întreceau care desenează pe cerul întunecat cel mai frumos lanţ de fum. Degetele mi-au îngeţat. Nasul urlă să-l bag sub fular. Ce caut eu pe drum? De ce nu ştiu cât e ceasul?

Unde mi-am lăsat mănuşile... simt cum sângele îmi îmgeaţă în vene.

Haide... vino repede că nu mai rezist. Vino şi îmbrăţişează-mă, stânge-mă la piept şi spune-mi că a trecut. Nu vreau să mai simt decât respiraţia ta. Sărută-mi nasul şi potoleşte-mi setea. Vino repede, grăbeşte-te căci timpul nu aşteaptă....

Mi-e dor de ameţitoarea fantasmă de apă şi stele de chin şi gând să mă întorc în minele de dinainte de mine, de oameni, de oricând. Să nu mai ştiu strigând, cum aud strigând, gând, flacara, aşteptare, chemare, uitare, lacrima, cuvânt, gând... Doamne, cât o să dureze această aşteptare?

Fulgul

2011-11-10T17:44:00.001+02:00

Imi simt picioarele plumb. Mintea, adineaori argint viu, mi-e acum tinichea.

Nu m-am săturat, doar că mi-au furat timpul. Nu mă lasă să dorm devreme până târziu, ci târziu până devreme. Nu pot să visez şi să scriu, ci să citesc şi să învăţ. De ce nu pot să fac ce vreau? De ce trebuie sa citesc cartea aceea stupidă despre sute de clasificări si exemple, în loc să îmi încarc sufletul de bine?

Nimic nu îmi oferă suficiente resurse de creaţie ca să pot desena clar conturul iernii. Nici nu vreau să mă gândesc câte nopţi albe mă aşteaptă până în ziua aceea de arşită, când voi putea zbura spre orizont... dar atunci sigur voi umpe univesrul spiritual cu miile de cuvinte care stau să iasă din colivia închisă.

După câteva luni, voi putea lipi pe perete, în loc de zecile de hârtii cu formule şi comentarii, fraza asta: Dimineaţa soare, miezul zile vise, după-amiază cuvinte, după-masă gânduri, seara aripi!

Dar eu sunt tot aici, voi? Să nu uitaţi să vă puneţi fularul şi mănuşile, poate veţi vedea un fulg... a şi aparatul foto, să mi-l păstaţi până la vară.

Mă prefac în nori

2011-10-23T21:46:00.000+03:00

A plecat.... nu a mai rămas decât un covor maro, câteva picături de ploaie şi un şevalet uitat în mijlocul nisipului ud de atâta suferinţă. S-a dus şi ultima pasăre cu tot cu dorul meu şi mi-a luat chiar şi ultima speranţă.

Cine mă va mai trezi de acum, daca ai plecat? Cine îmi va încălzi obrazul , cine îmi va mai mângâia glezna scăpată de sub cearşaf?

Unde eşti tu, Soare? Unde te-ai dus? De ce ai plecat şi m-ai lăsat dezgolită în plină toamnă? Eu nu vreau umbrelă, eu vreau raza ta... nu vreau nici ploaie ci vreau căldura ta.

De'asta azi, am găsit o nouă inspiraţie. Un alt soare, o lumină pură care nu contează de e toamnă sau iarnă, primăvară sau vară... de azi doar vocea soarelui meu mă va încălzi etern.Vocea ta îmi e de ajuns să mă trezesc dimineaţa, să zâmbesc ziua întreagă, iar seara, când pun capul pe pernă să îmi cânţi uşor la ureche.. I'm the man...

Bine ai venit, în cutia inspiraţiilor mele. Cel ce azi te ajută, ieri a intrat acolo. Acum e rândul tău să intri în lumea mea., să ne prefacem împreună în nori şi să zburăm dincolo de orizont. Cântă-mi şi eu voi dansa, visează şi eu voi exista.

Libertate de toamnă

2011-09-30T21:01:00.000+03:00

E toamnă din nou. Dar o altă toamnă... un alt spectacol al naturii. Miile de culori îmi inundă retina, îmi colorează sufletul de tine. Formele abstracte, structurile ciudate, miresmele ameţitoare al toamnei sunt cea mai bună sursă de inspiraţie pentru creator.

Dar eu doar văd,simt,privesc... şi mă întreb: ce creez eu? Câteva rânduri aruncate într-o postare.. sau o lume paralelă, lumea reală de fapt, a ideilor?

Pentru că iubesc natura, pentru că iubesc tot ceea ce mi se oferă şi cred în ceea ce dau. Dau totul şi nu aştept nimic. Mă hrănesc din vise şi cred cu tărie în cuvânt, în litere, în artă, în creaţie. Căci după tot ce se spune, nu rămâne altceva decât creaţia. Şi atunci, realizăm cât de importantă era cartea şi cuvântul.

Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Fiecare frunză îmi şopteşte fericirea, planând către pământ din copacul toamnei. Nu mă pot îndura să risipesc, stând în casă, ceva atât de preţios ca un răsărit de soare în toamnă.

Nopate bună, ne vedem mâine, sub soare!

Right here

2011-09-10T22:53:00.000+03:00

Poate că e un sfărşit. Un sfârşit de azi, care mâine începe din nou. Un nou, în care nu mai încap visele şi timpul pierdut printre miile de păsări ale cerului, nu mai încape cuvântul meu, ci doar cuvântul lor. E momentul să uit pentru un timp de sentiment şi să cred în faptă. Să muncesc, ca să culeg roade.

Iar tu, ştiu că stai acolo deoparte şi mă aştepţi. Ştiu că vei răsări abia când am trecut peste acel prag, vei fi acolo doar atunci când ştii că pot să îţi dau totul. Nu ştiu cine eşti, dar te visez mereu. Şi de aceea am certitudinea că visul va deveni realitate atunci când drumul se va pietrui şi trandafiri vor zâmbi din nou.

Până atunci voi sta în vizuina mea, voi croşeta mai puţine vise, dar voi munci mai mult pentru ca voi să ştiţi cine sunt şi cât pot.

Există un moment când trebuie să pleci, chiar şi atunci când nu ştii sigur unde mergi.

Lucky star

2011-08-22T23:10:00.000+03:00

Ceea ce mă inspiră şi mă face fericită sunt lucrurile mici. O poză, un film, o stea, un cuvânt, o persoană... Tot ceea ce ne înconjoară mă face să vibrez şi să simt căldură în sufletul meu.

Ştiu exact momentul când sângele mi se revarsă şi cuvintele se aştern pe alb. Nu sufăr, ci iubesc. Nu dorm, ci trăiesc!

Şi simt cum timpul vrea să fac ceva. Să fac un pas înainte, să scot capul pe fereastră, să simt răcoarea dimineţii... şi să scriu... da, să scriu. Îmi doresc neîncetat să spun tot ce simt, tot ce îmi trece prin minte şi prin suflet. Sunt lucruri care îmi sunt grele să le spun, dar e atât de uşor să le aştern "pe hârtie".

Iar visele mele trebuie să devină realitate! Tot drumul pe care îl stăbat, sigur mă va duce acolo unde mi-e locul. Acolo unde visele devin realitate, vorbele devin fapte.. şi cuvintele virtuale devin parte dintr-un tot.

Tot mai des visez cartea aceea. Momentul acela se apropie...simt asta. Un vis, poate... va deveni realitate. Iar povestea mea va deveni povestea ta. Cele două cărări se vor uni şi vor merge asa, împreună.. mai departe sprea alte vise şi alte culmi. Atunci când vom zbura în doi, voi putea spune că tu eşti inspiraţia mea.

Atunci lucrurile nu vor mai fi mici. Ci eu voi fi mică, în faţa lor!

Tipul din vara trecută

2011-08-17T15:21:00.000+03:00

Imaginea ta încă îmi e hrană. Nici nu te cunosc, nici nu ştiu unde eşti. Doar privirea, ceasul şi brăţările colorate le-am fixat în minte. Şi te-ai dus...

Cele două cuvinte le-am înghiţit înainte de a le putea rosti... Si totuşi, acele câteva minute au fost atât de puternice încât, cu siguranţă în trupul meu vor rămâne eterne. Iar tu, chiar de ştiu că doar o minune va putea face să ni se intersecteze din nou cărările, tu vei fi mereu tipul din acea vară care mi-a tulburat somnul, care mi-a sfărâmat oasele, dar mi-a adus zâmbetul pe buze.

Chiar de e doar o imagine şi câteva amintiri , chiar dacă doar cu atât am rămas din aventura asta, puterea care ai suflat-o asupra spiritului meu, m-a făcut să-ţi fac loc, chiar si pentru o singură clipă, în sufletul mare pe care l-am primit.

O minge, un copil... o dilema care mai târziu avea să se elucideze, câţiva morcovi şi nişte buze roşii.... un făt frumos care dispare la fel de repede precum a apărut... mărunţişuri adunate în desaga rezervată verii trecute.

Chiar de te-ai dus, destinul a vrut să îmi spună ceva... că trebuie să deschid bine ochii ca să văd ceea ce mi se dă, să deschid bine braţele ca să primesc, să plutesc atunci când visele mă învăluie.. şi să iubesc de câte ori am ocazia!

Magic summer

2011-08-12T22:11:00.000+03:00

Iubesc tot ce mă înconjoară. Apreciez tot ce mi se dă şi dau la rândul meu tot ceea ce consider că merită.

Viaţa e frumoasă doar atunci când trecem prin ea cu zâmbetul pe buze. Pentru că am învăţat să spun da , atunci când simt asta. Am învăţat că după colţ mereu mă aşteaptă ceva nou, ceva frumos. Respir , simt şi visez. Ador viaţa şi o trăiesc pentru că asta de fapt este menirea noastră aici.

Viata este un joc . Ramane sa alegem rolul. Sufletul este cel ce percepe si reveleaza adevarul.

Una şi doar ea

2011-07-19T22:51:00.000+03:00

Stătea pe o bancă, în parc, cu o carte în mână, căutând un indiciu printre rânduri. Ochii negrii, încercănaţi îl dădeau de gol. Era evident că noaptea trecută şi-a petrecut-o sorbind fiecare cuvânt al ei, căutând orice indiciu care să-l poată duce la ea, la cea care l-a făcut să simtă că acea carte "Destinul există" s-a lipit de degetele lui, până când Sfărşitul v-a dezlega vraja.

Doar numele îl ştia şi povestea aceea atât de siropoasă care l-a ţinut cu sufletul la gură două nopţi la rând. Telefonul sună continuu , dar lui nu-i pasă. Femeia aceea care a scris acele rânduri e femeia pe care el o vrea. Nu-i mai pasă de problemele de la birou, de nimic altceva decăt acea carte.

Sună ceasul. Cartea era pe birou. Azi era ziua cea mare. Trebuia să o găsească neapărat. Numele acela trebuia să-l cunoască cienva, undeva, în lumea aceasta. Trăirile acelei femei îi erau atât de prezente în gând , de parcă o cunoştea de o viaţă. Iată, habar n-avea cum arată, câţi ani are, daca poartă fustă de firmă, sau blugi de calitate de la croitoria de la colţ.

Iese grăbit din casă, ia cheile de pe masă şi fuge la maşină. Ziua întrega şi-o petrece prin biblioteci, librări, căutând un semn, o lumină care să-l ducă spre ea.

Dar nu... n-a avut noroc azi. Obosit, se urcă în maşină. Dă să pornească, dar maşina nu mai vrea să vină cu el... a rămas fără benzină. Beton. Fără să stea pe gânduri o ia pe bulevard, hotărât să o ţină pe jos , până pe Calea V. de unde sigur va găsi un taxi. O atingere rece îi mângăie obrazul. Perfect... va ploua. Grăbeşte pasul. Ajuns pe Cale, zăreşte un taxi cu farurile aprinse, gata de pornire.

O tânără blondă, cu o rochie bej din mătase şi pantofi maro cu toc întalt dă să urce în taxi. O priveşte fix... "Pot să urc şi eu? Plouă foarte tare. Stau la două străzi de aici." a spus el. Ea l-a privit, a zâmbit uşor şi a dat din cap.

Atunci a fost momentul. El ştiuse că azi dimineaţă avea dreptate. O găsise... şi doar dintr-o întâmplare, destinul a făcut posibilă minunea. O avea la doar câţiva centimetri... Nu avea cum să-i mai scape. "Destinul există"şi-a spus privind chipul celei care mâine se va trezi în patul lui...

Apel pentru bun simţ şi respect

2011-07-14T22:58:00.000+03:00

Azi m-am enervat. Am decis să renunţ puţin la visare şi să analizez câteva situaţii reale care pur şi simplu mă scot din sărite.
Foarte rar mă enervez atât de repede. Dar m-am săturat de atâta ipocrizie, răutate, ură. Nu vreau să mai văd, să aud, să fiu înconjurată de astfel de oameni.

Prima situaţie: Mădălina Manole. Nu vreau să dau în cancan cu analiza asta , aşa că o luăm pe scurt. Nici după UN AN nu s-au potolit părinţii aceia disperaţi să apara la TV cu câte o presupunere sau o acuzaţie. Nu judec acum cine e de vină sau nu. Nici măcar atunci nu am făcut-o. Dar mă indignă situaţia în care familia a ajuns să pună sufletul artistei. Să îţi faci în fel şi chip apropiaţii, chiar acolo lângă mormânt...pentru ce? pentru reclamă, pentru cei din spatele trusturilor care sunt capabili de orice, doar pentru audienţă şi bani... dar mai las-o`ncolo de viaţă... Urât, foarte urât... o lipsă de respect totală...

A doua situaţie: Să lămuresc întâi că nu am nicio preferinţă politică. Doar că, m-am săturat de analiza unor oameni chemaţi ori la Realitatea ori la Antena3 să-şi dea cu părerea ba despre unul, ba despre altul... fără măcar să gândească că şi ei sunt oameni, greşesc şi de multe ori iau decizii nu tocmai bune. Dar în România doar asta ştim., să minţim, să judecăm, să ne prefacem.... aici doar dacă spui "ani de zile" deja ţi se sare în cap şi te trezeşti cu un dicţionar în poştă.

Trist, aş putea spune.. foarte trist, că uităm că suntem oameni, că greşim... uităm rostul nostru pe pământ şi facem tot mai mult rău celor din jur, poate prin simple vorbe care, uneori dor...
România, trezeşte-te!

Paradoxul perfect

2011-07-05T18:01:00.000+03:00

Nu e cum vreau eu. Nici măcar cum speram eu să fie... Exact din momentul acela am început să greşesc. Tot ce am făcut de atunci a fost complet greşit.
Am făcut ce am simţit, am dat conştiinţa la o parte şi am făcut tot ce nebuna de inimă mi-a dictat. Doar că ea face ce vrea ea, e pe cont propriu şi nu are minimum de consideraţie faţa de sufletul meu.
Recunosc, sunt doar o femeie care visează la prinţul ei, la cel mai frumos şi cel mai deştept. Ar fi mândră să îl ţină de mână, să fie a lui pentru totdeauna.
Dar viaţa nu e un basm. Nu toate poveştile noastre sunt cu prinţi şi prinţese fericite. Nimic din ceea ce ne înconjoară nu e roz precum în poveştile spuse de bunica. Doar zmeii cei răi există azi.... Dar unde mi-e zâna cea bună?
Unde e paharul cu apă să mă trezească din visul acesta atât de ireal, de ce nu pot să spun stop gândului.. care fuge mereu de acasă şi nu mă lasă să am un somn liniştit...
Atunci am greşit, iar acum trag continuu de vâsle până când, în cele din urmă valul mă va izbi de peretele realităţii. Realitate mea şi doar a mea.. acolo unde el e prea sus ca eu să-l pot ajunge...

California King Bed

2011-06-28T21:23:00.000+03:00

Nici nu pot să vă spun cât de mult mă inspiră piesa şi videoclipul acesta. Pur şi simplu mă transportă undeva departe, mă face să visez şi să adorm în fiecare seară, târziu după ce toate visele s-au colorat, atunci când tu eşti undeva departe, iar eu mă lupt printre perne şi cearşaf, mă lupt la nesfârşit să-ţi uit numele şi privirea.... Dar rămâi mereu acolo, in My California King Bed.

Evadează!

2011-06-21T23:17:00.000+03:00

Claxoane, ambuteiaje, salvări, un poliţist plictisit dirijează fiarele drumurilor, oameni trişti , chipuri plictisite de viaţa lor monotonă... totul se repetă la nesfârşit.

M-am plictisit de tot ce mă înconjoară. M-am plictisit să văd cum oamenii aleargă după bani, cum se învârt în acelaşi cerc, zi de zi, gândindu-se doar la ziua de mâine, la ce vor pune pe masă sau cum vor rezolva problemele de la servici.

Nu mai vreau să cred că totul e mâncare şi bani. Haide-ţi, oameni buni, să ne gândim puţin la ceea ce ne dorim cu adevărat. La tot ceea ce ne rămâne după toate luptele acestea infinite cu imposibilul.

Mâine eu vreau să-i povestesc copilului meu despre locurile pe care le-am văzut în lumea asta, cărţile care mi-au plăcut cel mai mult sau cât de mult l-am iubit pe tatăl lui. Nu cred că-l va interesa prea mult stresul sau grijile pe care le am în pivinţa zilei de mâine.

Hai să evadăm! Hai să facem ceea ce vrem, să nu ne mai învârtim în jurul unor bancnote care de fapt vin si pleacă.... Hai să plecăm azi, fără valiză, fără nimic, doar cu vise... să plecăm departe, exact acolo unde am visat azi noapte.

Eu vreau să îmi trăiesc viaţa şi să fac numai ce vreau şi ce simt. Vreau să cred că banul nu e totul, că ceea ce îmi rămâne după o viaţa pe Pământ îmi vor fii amintiri îndeajuns de mari ca să mă hrănesc cu ele şi după ziua de după.

Simt cum aripile îmi cresc... simt cum zbor... zbor... zbor!!!!

Sub soarele ce arde

2011-06-14T22:24:00.001+03:00

Azi n-am chef. Pur şi simplu nu vreau să mă trezesc, nu vreau să mă ridic din pat. Nu am nevoie de voi azi, iar voi cu siguranţă nu-mi veţi simţi lipsa printre miile de feţe pe care le vedeţi zilnic.

Pentru că lor le e dor de mine. Doar ei mă vor şi doar ei citesc puţinele rânduri care le aştern săptămânal. Pot să strâng perna în braţe, pot să arunc telefonul în vaza cu flori sau pot să şterg rujul de pe buze, căci azi sunt doar eu. Eu aşa cum scriu, nu cum vorbesc, cum mă îmbrac sau cum arăt azi.

Mă regăsesc aici şi ştiu că tu citeşti acum ceea ce scriu. Şi doar asta îmi face să-mi rămână sufletul agăţat în vise, de-atâta dor şi atâtea dorinţe.

Doar azi stau şi visez. Şi într-o zi o să vină. Şi toată răbdarea de până acum va fi meritat. Toate clipele trăite în lumea de dincolo de fizic tu le vei face pulbere în realitate. Azi stau în pat. Azi creez vise iar mâine le aşez pe firul realităţii şi-l tot lungesc până când firul de aţă se va transforma în mătase de iubire.

Pun punct, aşez pixul lângă foaie şi mai pun o cărămidă la temelia zidului ce reîncepe să se ridice. Este cel dintâi zid, zidul care mă desparte de întreaga lume.

Şi-acum încotro?!

Dincolo de fereastră

2011-06-06T21:37:00.000+03:00

În fiecare dimineaţa te trezeşti la 7. Mereu văd cum aprinzi lumina, deschizi larg ferestrele şi tragi draperiile. Nu mi-e teama să te privesc pentru că ştiu că nu ai timp sa treci cu ochii spre fereastra mea.
De ce oare primul lucru pe care îl scoţi din şifonier e cămaşa aceea roz? Şi asta în fiecare zi... dar nu te-am văzut niciodată purtând-o.. mereu tinzi spre o culoare mai liniştită.
De câte ori nu te-am văzut căutând cu disperare telefonul, cheile sau protofelul.... dar mereu mă liniştesc când te zăresc bucuros ieşind pe uşă, gata de o nouă zi.
Mereu mă sperii, seara târziu când te întorci acasă şi trânteşti uşa de la maşină. Şi atunci, stau şi te privesc cum deschizi din nou geamul şi aprinzi lumina.
Multe femei ţi-au trecut pragul.... Mereu le-am zărit, ba unele cochete, ba altele mai liniştite... însă doar una, doar când vine ea închizi toate ferestrele, tragi draperiile şi stigi lumina... o fi ea , doar ea?
Mă întreb doar... oare voi putea privi şi eu vreodată camera mea din camera ta? Aş vrea să închidem fereastra împreună, să stingem lumina, să ne spunem noapte bună şi să privim răsăritul de la acelaşi geam...
Tu, cel de dincolo de fereastră.... oare mă auzi?
Îmi pare bine, Marcela.

A fi sau a iubi? asta e întrebarea

2011-05-29T13:53:00.000+03:00

E o vorbă "Destinul ne-a unit". Dar ce mă fac dacă destinul nu vrea ca paşii noştri să se sincronizeze? Să-mi bag coada şi să lupt? Sau să las timpul să-şi aşterene mătasea pe paşii noştri?

Chiar dacă drumurile noastre au sensuri diferite, chiar dacă nu ajungem niciodată la aceeaşi destinaţie, cum oare să fac să schimb sensul destinului? Spune-mi cum aş putea să pătrund în lumea ta şi să rămân acolo? Vreau să-mi fac şi eu loc în dreapta ta, vreau şi eu să ştiu ce-ţi place, ce visezi, în ce crezi, de ce eşti trist azi sau de ce eşti fericit mâine...

Dar cum? Cum să mă apropi de gardul tău şi să-l trec, fără ca nimeni să mă vadă? Cum să las lumea mea şi să vin în a ta dacă tu nu-mi dai niciun semn de dorinţă...

Şi mai ales... cum să te fac să înţelegi că eu nu sunt... ci eu iubesc!?

Viaţa în roz

2011-05-22T21:31:00.000+03:00

Chiar de eşti mic înţelegi mai multe, poate, decât cei mari. Chiar dacă acolo e o prăpastie, ţie nu ţi-e frică să te apropi şi să te uiţi în jos.

Lumea ta e atât de perfectă încât şi cea mai ploioasă zi e frumoasă în felul ei. Tu înţelegi cel mai bine viaţa. Tu nu o iei în serios, ci o trăieşti. Tu îţi asumi riscul, alergi fără să te uiţi vreo secundă în spate şi chiar dacă cazi ştii prea bine că rana se va vindeca.

Dacă nu-ţi place ceva o spui fără să stai o clipă să te gândeşti la consecinţe. Dacă vrei ceva neapărat lupţi cu toate puterile ca să îl ai. Iar dacă tu crezi cu tărie în ceva, reuşeşti mereu să-i faci pe toţi să creadă în visul tău.

Şi, cu toate astea, ei te iau în glumă şi te mint în faţă, fără să-şi dea seama că tu de fapt realizezi care e adevărul.

Dar nu-ţi pasă. Tu îţi vezi de drum şi speri într-o zi vei fii şi tu mare şi vei face ce fac şi ei.

Adevărul existenţei tale e esenţa vieţii noaste. Pentru că tu ne dai bucurie, ne faci să zâmbim şi să ne umplem sufletul de căldură.

Pentru că e farmeul de a fii copil.

Priviri umede

2011-05-14T21:52:00.000+03:00

Ei sunt infinitul iar sufletul tău e ceea ce-i dincolo de infinit. Atunci când vibrez, atunci când zâmbesc sau atunci când mă pierd printre cuvinte înseamnă că privirea ta m-a atins.

Vreau să-ţi ofer fericirea şi să-ţi arat ce înseamnă cu adevărat să trăieşti viaţa. E atât de firesc să iubeşti încât noi uităm să arătăm asta.

Undeva unde nimeni nu te priveşte, pentru că e preocupat de inima sa. Nu contează că cei doi se ţin de mână, că privesc cerul sau pur şi simplu aşteaptă valurile mării să le lovească gleznele. Acolo vreau să merg cu tine. Acolo, cu siguranţă vei uita de tot şi vei înţelege că ceea ce ai cu adevărat nevoie e pofta de viaţă.

Atinge-mă cu ochii tăi negrii şi spune-mi tot ce gândeşti. Prinde-mă de mână şi vei simţi cum trupul meu tremură de teama că nu vei înţelege ce-mi doresc. Tot ce vreau e să mă pierd în braţele tale... să visez întreaga noapte, iar dimineaţa să-mi dau seama că de fapt nu era un vis, ci realitatea noastră.

Mai stai puţin... lasă-mă să-ţi spun acele două vorbe... nu pleca, lasă-i pe ei şi rămâi cu mine. Trebuie să pleci, ştiu , dar totuşi nu mă lăsa cu picioarele goale... acoperă-le cu săruturi, aruncă-mi încă o privire profundă şi nu uita să vii şi mâine. Noapte bună.

O nouă cale

2011-05-07T23:03:00.001+03:00

E un fel de dorinţă. Nu am visat niciodată asta. Dar îmi dau seama acum că-mi doresc foarte mult lucrul acela. Îl vreau. Pur şi simplu simt nevoia de a face asta, de a fii aşa , de a avea acel ceva.

Cercul nostru nu e nici pe departe perfect rotund. E greşit chiar, să zicem cerc. Dar dacă nu am mai spune, atunci niciun cuvânt din vocabular nu ar mai fii corect. Fericirea, e tocmai fericire? Perfecţiunea există?

Nu sunt lucruri obişnuite. Nu vrea să ţi le spun. Nu vreau să crezi că am nevoie de o gură de aer să realizez că ceea ce vreau e imposibil. Nu vreau asta. Pentru că eu vreau să ies din cercul vostru imperfect.

Chiar îmi doresc asta. Vreau să ies şi să zbor. Vreau să cred şi să visez. Dacă stau în loc şi aştept ca voi să faceţi ceva nu voi câştiga nimic. Dar dacă eu mă cer afară, dacă eu vreau să ies din cerc lăsaţi-mă!

Vă las să vă învârtiţi alienant fără mine. Nu spun că dincolo de cerc e linişte. Dar eu vreau să văd copacii, vreau să aud muzica naturii, vreau să simt frigul , să aud marea, să mă ardă soarele... Nu caut liniştea. Ea nu e pe Pământ, aşa zici tu. Chiar dacă umbra mea în oglinda lacului poate dispărea într-o clipă, nu-mi pasă. Nu vreau să fiu ca voi.

Pentru o oră, pentru o zi sau pentru o secundă vreau afară din cerc. Vreau să trăiesc ca în poveştile mele şi să simt ca în muzica ta. Pentru că decât Nimic într-un mare Ceva mai bine Ceva într-un Mare Nimic.

Alesul

2011-05-01T14:50:00.001+03:00

Îl caut. Încă îl caut. Nu vreau neapărat să fie cum îl descriu eu aici. Dar vreau să se apropie, cel puţin de ceea ce îmi doresc eu.

Nu mă interesează de e blond sau brunet. Nici culoare ochilor nu mă omoară. Vreau doar să-mi pot plimba mâna prin părul lui moale şi să pot să-l privesc în ochi şi să-i citesc sufletul.

Nu mă impresionează dacă are un costul de firmă sau o pereche de jeans şi un tricou. Pentru mine contează atitudinea şi felul cum se pune el în evidenţă pe el, nu hainele lui. Gustul lui contează, atitudinea şi ochiul care îl are atunci când caută o cămaşă în şifonier.

Poate să aibă un mercedes, o dacie sau doar o bicicletă. Nu contează. Pe mine mă înteresează să fie acolo, la ora aceea. Ce-i drept ceasul contează. Cel de la mână, da. Trebuie neapărat să fie unul perfect, perfect desenat pe mâna lui.

Nu mă interesează dacă are pantofi eleganti, pantofi sport Nike sau o pereche de tenişi luaţi de la obor. Contează pasul, mersul lui să-i dea încredere şi să mă facă să-l privesc până departe, în umbă.

Tot ce ne rămâne după o viaţă e sufletul. Îmi permit luxul de a alege. De a-i alege. De a-mi plăcea doar unul sau doi , pentru că ei sunt aşa cum vreau eu.

Nu-mi doresc multe. Cred că vreau doar puţină sinceritate, atitudine şi respect. E tot ce-mi doresc de la tine.

Dar unde eşti? De ce nu-mi vii? Tu, vină!

Acceleratul destinului - partea a doua

2011-04-26T21:47:00.000+03:00

Veţi spune că un om lucid nu ar face aşa ceva. Binenţeles că nu. Eu eram pur şi simplu fermecată de locul pe care îl călcam în picioare... Sus, după deal se vedea o casă mică si un câine păzind cu atenţie cele câteva văcuţe savurând fânul proaspăt cosit.

Nu-mi doream să vorbesc prea multe. Mi-am dat seama că nici el nu dorea asta. Am trecut de casa aceea de după deal şi ne-am aşezat la umbra unui copac cu faţa spre Soarele care tocmai travesa sudul...

Simţeam ochii lui cum îmi ardeau faţa. A început să-mi povestească ce era cu locul acela. L-a descoperit şi el, tot aşa într-un moment de evadare din lumea reală. Aici a petrecut cele mai frumoase momente, savurând fiercare carte a adolescenţei. "Aici e locul unde lumina soarelui este singura care te încălzeşte iar sufletul călătoreşte spre meleaguri neaşteptate"- mi-a spus. E exact ceea ce visam, ceea ce îmi doream, Ţara luminilor.

Cum oare tânărul acela ştia exact ceea ce îmi doream? Mi-a ajuns exact la suflet, exact în locul acela pe care nimeni până atunci nu a reuşit să ajungă. "Mulţumesc" am spus. Mă simţeam puţin stânjenită. Nu ştiam ce să fac. Am deschis valiza şi am scos prima carte: " Nuntă în cer" - M. Eliade.

El m-a îndemnat să citesc cartea. Mă va privi din umbră. După un timp.. terminasem cartea. În colţul ochiului o lacrimă insista să-mi umezească faţa... Ochii lui însă îmi căutau buzele...

Soarele era pe punctul de a apune. Urechea mea era lipită de inima lui... Amândoi eram cu gândul undeva departe.... Ce zi minunată.... ce clipe de vis... Cine se gândea că acceleratul acela de Predeal îmi va schimba destinul... cine credea ca în ziua aceea îmi voi găsi cealaltă aripă şi astfel voi putea zbura spre infinit!