Homemade by Georgiana

Take a look outside...

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Mon, 19 Jun 2023 19:23:00 +0000

It's a beautiful daaay!

I'm gonna keep it that way!

It's been a looong weekend. Emotions all over the place, both good and bad.

Enjoy little things! Hard lesson to learn. It's very difficult to build a good habbit. Even more difficult to make it last!

Don't waste your time with toxic people and moreover... don't have a toxic attitude towards you and the choices you make. Remember: being good to you only when you do good things is like watering a plant only when it blooms. Not my saying, I'm not that smart 🤣. Thank you, Internet, for giving me the opportunity to discover dr. Julie!

And one more for the road... here's my song for today: Imagine Dragons.

Tic - tac, tic - tac... so little time remaining and so many things to do!

(Încă) am blog!

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Sat, 27 May 2023 16:24:00 +0000

Blogger (meaning): Influencer din alte timpuri, pe când Facebook nu era atât de răspândit, iar Instagram nici nu știu dacă exista 🤷‍♀️.

Blog. Eu (încă) am un blog!

El: mai știi și tu măcar adresa de la blogu' ăla?

Eu: da, sigur!

*** faptul că am ajuns la el nu însemna și faptul că mai știam și datele de conectare, dar asta-i altă poveste 🤣

Am reușit până la urmă să mă conectez, iar dovadă stă acest mesaj...

Varsovia. 25 - 28.05.2018

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Tue, 29 May 2018 21:14:00 +0000

Muzeul Armatei Poloneze

In curte sunt expuse tancuri, avioane, bombardiere. Accesul este gratuit.

In muzeu se poate plati doar cash. Taxa platita de noi a fost de 15 zl / persoana. Doamna de la intrare nu cred ca stie engleza, dar are pregatita o hartie pe care sunt scrise preturile.Se pot face fotografii, cu rugamintea sa nu folosim blitzul. Nu erau foarte multi vizitatori, probabil si pentru ca era foarte devreme, lucru de care partenerul meu de calatorie a fost incantat, intrucat a putut sa admire fiecare exponat in parte.

Muzeul National

Aflat la doi pasi de Muzeul Armatei Poloneze. Nu exista un indicator care sa iti spuna de unde ar trebui sa pornesti vizitarea, insa ca si in muzeul celalalt exponatele erau impresionante prin ceea ce reflectau si prin faptul ca erau foarte bine intretinute. Taxa de intrare in muzeu se poate plati si cu cardul. A fost de 20 zl / persoana.

Anterior, Muzeul National, era cunoscut sub denumirea Muzeul de Arte Plastice. Astazi in interiorul sau pot fi regasite picturi impresionante, unele dintre ele avand cateva sute de ani, precum si sculpturi, desene, printuri, fotografii sau monede.

*** In aproape toate muzeele pe care le-am vizitat exista un spatiu amenajat, supravegheat, unde iti poti lasa bagajele.

POLIN - Muzeul de Istorie a Evreilor Polonezi

Taxa platita de catre noi: 30 zl / persoana. Se poate plati cu cardul.

Muzeul Polin se afla intr-o cladire foarte moderna, care gazduieste si sali pentru evenimente, intalniri si discutii pentru cei care isi doresc sa afle mai multe despre cultura evreiasca. Ce m-a surprins pe mine este faptul ca muzeul nu dispune de o colectie semnificativa de obiecte pe care sa le expuna, farmecul sau si informatiile oferite fiind aduse in fata vizitatorului prin intermediul tehnologiei. Ecrane tactile, interactive, fragmente din carti ori scurt metraje ce redau viata evreilor in decursul a aproximativ 1000 de ani.

Muzeul Insurectiei din Varsovia

Nu am platit nicio taxa de intrare intrucat am fost Duminica, zi in care am aflat ca se permite accesul gratuit. In mod normal taxa de intrare este de 25 zl/persoana.

Era destul de aglomerat intrucat erau si cateva autocare cu turisti, lucru care a facut vizitarea greoaie. Partea buna este ca la intrare exista un fel de harta a muzeului, un traseu pe care il puteai folosi pentru a te orienta intre camere / exponate.

Muzeul a fost deschis ca un omagiu la adresa rezidentilor din Varsovia, la adresa celor care au luptat si au murit pentru Polonia, pentru libertate si independenta.

In curtea muzeului - fara taxa de acces, exista o expozitie prin care s-a incercat aducerea de culoare in fotografiile alb - negru gasite / donate. In plus, pe ziduri s-au inscris numele soldatilor care si-au pierdut viata.

Interiorul uimeste ca si in cazul Polin, prin folosirea imaginilor, a luminii si a sunetelor pentru conturarea unei atmosfere care sa il duca pe vizitator cat mai aproape de realitatea traita in acele vremuri grele.

Pentru partenerul meu de calatorie, cel mai impresionant exponat a fost avionul B-24 Liberator, pentru a carui construire s-au folosit inclusiv componente originale. Pentru mine, cele mai impresionante au fost imaginile care aratau cladirile inainte si dupa bombardamente. Mi-a ramas intiparita imaginea cladirii care astazi adaposteste Muzeul Culturii si Stiintei. Un fel de Casa Presei din Bucuresti. O cladire ce a renascut dupa bombardamente pentru a deveni un simbol al orasului.

*** Din ce am vazut pe site-urile muzeelor, cam toate au o zi pe saptamana, cand accesul este permis in mod gratuit vizitatorilor. Multe dintre ele ofera (contra cost) si ghid audio, pe care vizitatorii il pot folosi pentru a asculta informatii despre exponatele din muzeu. Mare parte dintre ele sunt oferite in limba engleza, dar am vazut si in limbra romana. Majoritatea exponatelor au, pe langa descrierea in limba poloneza, si descriere in limba engleza.

Muzeul Chopin

Nici in acest muzeu nu am platit o taxa pentru intrare pentru ca am nimerit intr-o zi cu acces gratuit. Pretul unui bilet ar fi fost 22 zl.

Ne-au fost inmanate si niste carduri, pe care la sfarsitul vizitei le-am returnat. Cardurile ofereau acces la fragmente muzicale sau din corespondenta purtata de catre Chopin.

Cel mai atractiv mi s-a parut faptul ca la subsolul muzeului a fost amenajata o sala in care erau cateva centre muzicale, daca le pot numi asa, pe tipuri de compozitii ale lui Chopin: sonete, pian, vals, mazurca, etc. Muzica putea fi ascultate la casti, fara a ii deranja pe ceilalti, calitatea sunetului fiind ireprosabila.

Ne-am dorit sa vizitam si Centrul de Stiinta Copernic, lucru care nu a fost posibil datorita faptului ca vineri am ajuns foarte tarziu si nu mai erau locuri disponibile. Cu toate astea, ne-am plimbat prin parcul din jurul centrului si n-am facut rau, pentru ca am descoperit si acolo cateva surprize ale tehnologiei.

Transport

Trenul care face legatura intre aeroport si oras circula din 30 in 30 de minute, are in interior si un aparat de cumpărat bilete. Scaune de catifea si aer condiționat. In aeroport exista marcaje, pe culori, care te îndruma spre mijlocul de transport de care ai nevoie pentru a calatori. Mai mult decât atât, exista ghișeu de bilete in aeroport, unde vânzătorul îți poate oferi informatiile necesare. In limba engleza.

Alaturi se afla un Info Point pentru turisti. Nu am gasit un angajat acolo, insa erau harti pe care le puteai lua fara vreun cost.

Scara de acces metrou Centrum Nauki Kopernik

Ulterior am aflat ca toate mijloacele de transport in comun dispun de aparate pentru cumparat bilete, unde se poate plati si cu cardul.

In Orasul Vechi au un lift care merge pe diagonala. Acesta este folosit pentru carucioare si biciclete, nu pentru oameni certati cu bunul simt.

N-am fost cazati prea departe de centrul orasului, insa pentru a ajunge la diversele puncte de interes pe care ne-am dorit sa le vizitam a fost totusi nevoie sa folosim autobuzul. Aproape de hotel era si o statie de metrou, asadar l-am folosit si pe acesta.

Reteaua de transport este destul de bine pusa la punct, oferind acces rapid catre orice loc ai fi dorit sa ajungi. Mai mult decat atat, legatura intre autobuze, tramvaie si trenuri este destul de clar structurata. Nu am pierdut foarte mult timp in trafic. Posibil ca lucrul acesta sa fie explicat si prin faptul ca era weekend.

Biletele sunt intre 3,4 zl (o calatorie de 20 de minute) si 40 zl (un abonament de weekend pentru un grup cu 2 - 5 persoane). Noi l-am cumparat pe cel de 40 zl, care ne-a oferit acces la orice mijloc de transport in comun apartinand Autoritatii de Transport Public din Varsovia (ZTM) de vineri de la ora 19:00 pana luni la ora 08:00.

Vistula. Parcuri. Spatiul verde.

Pe malul Vistulei trebuie sa ajungi oricat de putin timp ai petrece in Varsovia. Este unul dintre primele locuri pe care le-am vizitat si nu mi-a parut rau decat de faptul ca a doua oara cand am vrut sa mergem ploua si n-am mai putut sa stam decat cateva minute. Chiar daca nu are cea mai impresionanta plaja, pentru unii turisti parand chiar o zona banala, malul Vistulei este locul de unde poti privi apusul si unde poti lua contact cu localnicii. Se spune ca in zona este interzis consumul de alcool, insa majoritatea celor care isi petrec timpul pe scarile de la malul apei impart o sticla de vin sau o bere :). N-am vazut politie prin zona si nici nu cred ca i-ar putea amenda pe toti. De asemenea este amenajata o zona cu mancare in aer liber, unde poti gasi diverse - de la preparate traditionale, pana la paella sau pizza.

Inainte de calatorie am citit ca 25% din suprafata orasului este acoperita de spatiile verzi, in oras existand 82 de parcuri, ceea ce inseamna 8% din suprafata Varsoviei. Cel mai intins parc este Lazienki (ocupa 76 ha). In weekend aici se organizeaza, vara, concerte de muzica in aer liber. Am prins si noi cateva minute dintr-unul. A fost foarte impresionant, iar numarul de spectatori era considerabil. Ceea ce am admirat cel mai mult a fost linistea participantilor, respectul acordat celei care sustinea recitalul.

Experiente culinare

In fiecare zi am incercat sa mancam in alta parte.

Cea mai buna ciorba traditionala (zurek), cu carnati, ou fiert si hrean, am mancat-o la Zapiecek. Au mai multe locatii, atat in Nowy Swiat cat si in Stare Miasto. Am mancat si aici coltunasi (cu afine), insa mie mi s-a parut ca aluatul era cam gumos.

Cei mai buni coltunasi (pierogi) i-am mancat la Gosciniec, in Stare Miasto. Atat ca desert - coltunasi cu branza si stafide, cat si ca fel principal - coltunasi umpluti cu carne tocata.

Am mancat si la Bierhalle (Nowy Swiat), unde ciorba traditionala a avut o consistenta si un plating diferit de cea de la Zapiecek.

Trebuie incercata vodka traditionala (zubrowka).

Diverse

Majoritatea obiectivelor vizitate, precum si mijloacele de transport aveau pe undeva cate un sticker din care se intelegea faptul ca respectivele bunuri sau lucrari au fost obtinute, consolidate cu ajutorul fondurilor europene. Bravo lor!

Cam in toate locurile in care am fost era foarte curat. Inclusiv la toalete. Despre a noastra din aeroport (terminal sosiri) n-as putea sa spun acelasi lucru. Bine ati venit acasa!

M-am apucat de cusut

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Tue, 16 Jan 2018 02:37:00 +0000

2013. Cumparat masina de cusut. Am folosit-o doar de vreo cateva ori. Nu eu, ci mama. A cusut o perdea. Si inca vreo cateva detalii, cand a venit pe la noi.

2017. Atelierele interactive de croitorie organizate de Alexandra Druta au reprezentat pentru mine "rampa de lansare".

Ganduri am avut mai multe, diferite proiecte de-a lungul timpului. Dar niciunul nu a implicat si masina de cusut.

Despre atelierele Alexandrei am aflat de pe Facebook (a friend of a friend 💖).

Intai m-am dus la cel de incepatori pentru a invata cum se foloseste masina de cusut.

Acolo mi-a "picat fisa". Si de atunci... masina a intrat in functiune, putin cate putin. Pana cand m-am dus la al doilea atelier. Cel de traiste. Si apoi al treilea, cel de paturici. De-atunci masina nu mai sta. A devenit prietena mea. Companionul meu, la bine si la greu.

Ce cos? Traiste. Genti. Si mai nou, paturici. Dar cel mai mult... cos ganduri. Dureri. Nelinisti. Incertitudini. Le transform, spun eu, in ceva frumos. Colorat. Util.

Asadar, daca aveti nevoie de ceva cusut... nu foarte complex, ca-s la inceput :), va stau la dispozitie!

0765 488... sau mai bine Homemade by Georgiana

Hugs!

5

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Fri, 27 Oct 2017 10:50:00 +0000

They say, “A picture is worth a thousand words”. You used the picture yesterday. What can I do today? Improvise!

Indeed, "We Found Love" in a hopeless place, as not many girls get to meet their "Boyfriend" at the market.
"RumourHas It" that the most popular song in 2012 is "SomebodyThat I Used to Know". Well, it just happens that this is one of the few songs from this century that you recognize 😋😋. And that's the same year you decided to "Set Fire to The Rain" and "Put A Ring on It", my finger, that is.

Since then... we became "Stronger". "The Motto" of our life was to "Take Care" of each other, no matter what "Everybody Talks". We were "Young, Wild and Free" and we totally agreed on the fact that "As Long As You Love Me" no worries are to be made.

Sometimes we "Scream", sometimes we "Feel So Close". Sometimes I give you a "Heart Attack". And sometimes you make me want to “DieYoung". But you’re still the one that gives me a “Good Feeling”. And I'd like to live with you at least "A Thousand Years" more.

If I were to go "Back In Time" I would choose you again. As I think I'll never find "Someone Like You" who likes me even when I'm so "Hard to love". "Diamonds", "BirthdayCake", who cares about them when I'm so "Glad You Came" into my life!

Pentru toti iubitorii de animale

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Fri, 24 Feb 2017 08:40:00 +0000

Asa cum tu ai dreptul sa iubesti animalele, eu am dreptul sa nu le iubesc. Si tocmai de aceea, am dreptul sa merg pe strada fara ca ele sa se urce pe mine. Si fara sa ma miroasa. Si fara sa fiu stresata de faptul ca se afla in spatele meu si ca as putea sa fiu atacata de ele asa cum am mai patit in trecut. Si cand, cu bune intentii fiind si, ignorandu-le ca de "sunt si ele fiinte" si "nu fac rau decat daca sunt provocate" m-am trezit lipsita de aparare in fata lor. Asadar, daca un animal cu 4 picioare si unul cu 2 picioare merg "de mana" am pretentia ca cel cu 2 picioare sa respecte normele unei societati in care amandoi traim pe picior de egalitate.

Daca iesi la plimbare cu 2 caini, iar pe unul il tii in lesa in timp ce alalaltu alearga liber si se urca pe mine... iar tu nu dai 2 bani pe asta, inseamna ca esti un mare dobitoc.

Si daca il strigi si vezi ca nu te asculta si nici reactia mea nu e prietenoasa, ci una in care eu iti spun sa iti iei cainele de pe mine si tu nu reactionezi, inseamna ca iarasi esti un mare dobitoc. NU, nu vreau sa ma joc cu cainele tau. Nu imi pasa de el. Plus ca, nici eu nu vin la tine sa te trag de obrajori, pe pricipiul "ma joc si eu".

Si daca mai vine si a doua oara si totusi tie continua sa nu iti pese, desi ai vazut ca reactia mea prima data nu a fost pozitiva, inseamna ca meriti sa mori in chinuri, mancat de animalele pe care le tii in casa langa tine. Faptul ca o alee este mai mult sau mai putin circulata nu iti da dreptul sa umbli cu animalele fara lesa. Oricand poate aparea un copil, o fiinta ca mine, care nu le suporta, care e traumatizata de un inchident din trecut si care nu isi doreste ca un idiot cu 2 picioare, ca tine, inconstient si fara pic de respect fata de cei din jur sa lase un caine sa se apropie.

Sa te fereasca Sfantu' de ziua in care o persoana draga tie pateste si simte ce am patit si simtit eu astazi. Sau si mai rau... sa se fi "jucat" un animal cu 4 picioare cu el, "pe o alee necirculata" si sa n-aiba cine sa il sau sa o ajute, tocmai pt ca e necirculata, si un dobitoc ca tine umbla liber.

Toata dragostea pentru animale. Faptul ca nu le doresc in preajma mea nu inseamna ca le doresc raul. Sunt si ele fiinte. Pacat de voi... cei cu 2 picioare.

Decizia corecta

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Wed, 30 Nov 2016 23:12:00 +0000

Cum stii cand si daca ai luat decizia corecta?

Faptul ca tu esti convins de ea suta la suta inseamna si ca este corecta?

Si cand ai luat o decizie presupus corecta cum o transmiti celorlalti? Cat de mult ai imbraca-o in haine de sarbatoare, raspunsul negativ este si va ramane o dezamagire pentru cei care il primesc.
"Nu". Nu vin. Nu fac. Nu doresc. Nu te potrivesti. Nu te acceptam. Nu e nu. Pana in panzele albe. Si cand te duci in piata si refuzi sa cumperi de la batranica din colt. Si cand refuzi ceea ce poate parea un vis. 

De-a lungul timpului cu totii il auzim pe nu. Nu pune mana. Nu ai voie. Nu avem bani. Nu vreau. Nu pot. Nu stiu.

Cum ar fi viata noastra fara nu? Pai de exemplu, nu ai pentru ce s-ar putea transforma in cu placere. Nu stiu s-ar putea transforma in stiu foarte putine despre subiectul acesta. Dar nu te plac? In acest moment sunt foarte putin interesata de subiectul acesta? Dar nu te vreau? Din pacate in momentul acesta am alte prioritati? Da. Poate. Poate am putea sa ii gasim si alte exprimari lui nu. Dar de cate ori o facem?

Cat timp si resurse alocam schimbarii lui nu cu alte variante de raspuns. Si cat de mare ar fi impactul unui (permanent) pozitivism asupra vietilor noastre?
Vrei sa mergem la un film?
Nu. Nu te suport.
Multumesc pentru invitatie. Am alte planuri.
Ar fi asta un exemplu de inlocuire fericita sau ar fi un exemplu de ipocrizie mascata? Ce spune acest raspuns despre tine ca persoana. Ca esti diplomat sau ca esti fals, incapabil de sinceritate cu cei din jurul tau?

Baga-mi-as p... in mo... ma-...

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Tue, 22 Nov 2016 09:22:00 +0000

Scriind aceste randuri imi dau seama cat de dezgustator este gestul acesta. Ba chiar, nu mi se mai pare distractiv, ca la inceput.

Insa... am gasit alta distractie... Gandul ca acesti monstri sacri ai culturii contemporane habar nu au cum se scrie expresia de mare caracter pe care nici cand o pronunta nu stiu sa o faca intr-un mod corect.

Asa ca: bagamias randurile pe blog si lasavas sa va ingroziti de ceea ce am scris!

Am auzit ieri in coloratul Bucuresti un baiat, viitor barbat (tineret mandria tarii) injurand de mama focului. Cel mai tare m-am distrat cand l-am auzit spunand cuvintele care dau si titlul acestei mari capodopere pe care o scriu acum.

Baga-mi-as p... in mo... ma-tii!

Pornisem atunci ideea dezbaterii pe tema asta intrebandu-ma cum ar putea sa faca asta. Adica, daca tot era asa dezgustat de persoana cu care vorbise la telefon... cum l-ar fi putut detensiona momentul in care si-ar fi strecurat organul reproductiv in locul cu pricina.

Mai mult decat atat, putem face chiar o ancheta pe tema asta:

1. Cati morti are persoana in cauza.
2. Unde sunt ingropati.
3. Ii dezgroapa el sau cheama si ajutoare.
4. De cat timp sunt morti, respectiv care este gradul de deteriorare al fostului.
5. In care parte a fostei persoana isi baga, ceea ce s-a oferit cu atata patos.

Va las. Ma duc sa ma tratez!

Despre cum "Afara-i vopsit gardul, ...

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Thu, 04 Aug 2016 12:10:00 +0000

... Inauntru-i leopardu'"

Daca nu m-as fi pierdut in "cum se scrie" probabil ca articolul meu ar fi avut alta pornire, dar cum mi s-au impleticit degetele in titlu, acum scriu despre cu totul altceva...

Ma framanta de cateva zile o intrebare pe care am primit-o de la un baietel de aproape 7 ani: "care e pasiunea ta?"

Mi-au trecut multe raspunsuri prin minte: handmade, fotografiat, uitat la tv, sters praful :). Pana la urma nu ma intereseaza cat de banala sau mai putin banala i s-ar parea cuiva pasiunea mea pentru "...", ci ma intereseaza sa stiu eu in ce directie sa apuc.

Momentan nu am gasit raspunsul. Iar asta ma face sa ma intreb daca nu cumva e ceva gresit in formarea mea.

1 Iunie

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Wed, 01 Jun 2016 11:18:00 +0000

Iubesc multi copii. Iar unii dintre ei ma iubesc si ei, mai mult decat mi-am imaginat vreodata. Nu am copiii mei. Poate ii voi avea vreodata. Sau poate nu. Dar sunt recunoscatoare pentru fiecare clipa petrecuta in jurul lor. Le multumesc parintilor care isi lasa copiii sa se joace cu mine si le multumesc tuturor copiilor pentru faptul ca imi daruiesc zambetele lor.

La multi ani, copii! :*

MACII

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Fri, 20 May 2016 10:49:00 +0000

Ardeau ca niste facle vii,
în vârf de firave tulpini.
Îsi înãltau râzând zglobii
obrazul rosu dintre spini.

I-am adunat cu mâini avare,
am rãtãcit în seara blândã,
umplându-mi bratele de floare
învãpãiatã si plãpândã.

Si m-am întors într-un târziu,
departe câmpul rãmânea,
atât de singur si pustiu,
în urma mea.

Dar când acasã-am încercat
sã-i strâng înttr-un aprins buchet,
toti macii mei s-au scuturat
ca niste lacrimi pe parchet.

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996

preluare de aici: http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html#11

A trecut aproape un an

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Thu, 05 May 2016 11:18:00 +0000

A trecut aproape un an de cand ai pornit o calatorie pe care cu greu o putem accepta si intelege.

A trecut aproape un an de cand zambetul tau si vocea ta au ramas o amintire.

A trecut aproape un an de cand nu ne-am mai povestit intamplarile de peste zi.

A trecut aproape un an de cand lacrimile sunt singurele care ne mai ating obrajii. Cateodata ma intreb daca nu cumva lacrimile sunt felul vostru, al celor plecati, de a ne mangaia. Si alteori ma gandesc ce bine ar fi fost, totusi, daca in locul lacrimilor am fi avut parte de o imbratisare...

A trecut aproape un an de cand nu putem sa nu ii invidiem pe cei care va au alaturi. De cand ati devenit doar o amintire. O amintire frumoasa, ce-i drept, pe care nimeni nu poate sa o stearga din sufletele noastre. Dar, din pacate, si o amintire a greselilor pe care le-am facut si pentru care nu am apucat sa va cerem iertare.

A trecut aproape un an de cand cuvintele nu mai au sens. De cand simtim lucruri pe care nu vrem sa le simtim. De cand va cautam si nu va mai gasim...

A trecut aproape un an de cand telefoanele ne suna a tristete. A trecut o zi de nastere. A trecut si a doua. A trecut si a treia... de cand numaram nu cati ani am implinit, ci cat timp a trecut de cand nu ne-am mai urat "La multi ani!".

A trecut aproape un an de cand ne construim amintiri noi. In lipsa voastra. Pe care stim sigur ca le vedeti. Si pentru care va bucurati. Dar nu alaturi de noi... Ci de acolo, de departe...

A trecut aproape un an de cand nu va mai putem intreba cum sa procedam intr-o situatie... acum trebuie sa ne rezumama la "oare... ce-ar fi facut daca"...

A trecut aproape un an de cand cu totii (si noi, dar cu siguranta si voi) invatam sa ne traim viata unii fara altii.

A trecut aproape un an. Cel mai trist este ca vor mai trece...

Endlessly (dedicatie)

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Tue, 08 Mar 2016 09:12:00 +0000

M-am trezit cam greu astazi de dimineata. Nu prea eram convinsa ca vreau sa ma dau jos din pat si inca ma intreb unde am gasit vibe-ul asta bun care ma incearca in clipele astea?

Unde am gasit inspiratia sa scriu randurile astea? Si de unde mi-au venit in minte versurile "higher than the highest mountain"? Fredonam o melodie. Ma gandeam ca poate am inventat-o eu cumva... din nevoia de a ma agata de ceva pentru a merge mai departe si astazi... Apoi enciclopedia google a scos la iveala rezultatul: endlessly!

Un cantec minunat! Pe care vi-l dedic voua... celor care ma sustineti si ma incurajati mereu!

In special tie, iubita mama, care mi-ai fost mereu alaturi. Te-ai lasat in plan secund pentru ca mie sa imi fie bine. Nu te-ai suparat cand am gresit. M-ai ascultat indiferent ce am avut de zis, desi sunt convinsa ca uneori cuvintele mele ti-au provocat o durere pe care as vrea sa am cumva puterea sa o iau inapoi acum... stiind si intelegand cat de greu trebuie sa iti fi fost.

Ti-l dedic tie, prietena mea speciala, care iti faci timp zi de zi sa ma asculti. Sa imi spui ce pastile sa iau cand sunt racita, sa ma asculti in zilele "negre" si sa te bucuri pentru reusitele mele.

Ti-l dedic tie, nasa mea frumoasa, pentru ca m-ai primit in familia ta. Pentru ca ai impartit cu mine bucuriile tale si m-ai inspirat!

Ah... si cum sa nu ti-l dedic tie? Mama, de baiat, ce mi-ai dat ocazia sa am un sot minunat? Care ma incurajeaza mereu cand gresesc, in loc sa se transforme intr-un balaur cu sapte capete... cum fac altii?

Ti-l dedic tie, buburuza mica, abia venita pe lume... si mamei tale si mamei mamei tale :). Te-am asteptat in loc de Martisor care vine sa aduca muuulta bucurie in sufletul meu de matusa adoptiva!

Si voua... surorile care ma baga mereu la mijloc! Nu are rost sa detaliez... va recunoasteti in toata splendoarea. Si pentru mama voastra minunanta!

Si tie, colega mea de birou... Matematica, traducerile, articolele, facturile sau contractele... nu ar avea acelasi farmec fara tine!

Vi-l dedic voua, fetele de pe whatsapp! Va stiti voi, care... Sa nu va suparati ca v-am zis asa, dar timpul a fost cam zgarcit cu noi in ultima vreme si doar asa ne-am mai "vazut".

Melodia asta, e pentru voi... cele care ma completati in fiecare zi; pe care v-am intalnit pentru a invata ceva nou si pentru a ma descoperi pe mine! Si va multumesc!

Vorba lunga... iata link-ul: Endlessly!

Mult stimati conducatori de trib

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Fri, 13 Nov 2015 13:29:00 +0000

Dedic aceste randuri mult stimatilor conducatori de trib!

Stiu ca pentru a ocupa tot felul de functii publice ai nevoie de studii de specialitate in domeniu. In unele cazuri chiar de experienta. In contextul actual ma intreb care e diferenta intre voi si o persoana care a avut nenorocul sa mearga la scoala doar pentru 4 ani.

Sunteti oameni cu afaceri de succes. Sunteti oameni cu bani. Care nu isi traiesc viata de pe o zi pe alta cu grija unui salariu minim pe economie care nu iti ajunge pentru nimic. Cu toate astea, parca in momentul in care ajungeti conducatori de trib, va pierdeti mintile. Ideile bune de gestionare a unei afaceri dispar din capul vostru ca si cum ar fi acoperita o pata cu var. Vi se pune pe ochi o negura de neinteles.

Am 30 de ani. Muncesc de aproximativ 10. Mama si tatal meu au trecut prin momente grele pentru ca eu sa merg la scoala. Apoi la liceu. Apoi la facultate.
Oare parintii vostri nu au facut sacrificii? Oare nu va pare si voua rau de sufletele triste ale celor care v-au dat tot ceea ce ei nu au avut? Oare lor... nu le-o fi rusine cu voi? Eu cred ca da. V-au trimis la scoala pentru a fi capabili sa luati in viata decizii bune. Pacat ca nu e asa.

Pana acum ceva timp nu intelegeam rostul lucrurilor. Dar de 10 ani incoace ma intreb asa: pentru ce?

Platesc in fiecare luna contributii la stat pentru ca mama mea sa se trezeasca dimineata la 3 in ziua cand trebuie sa mearga la medic. Altfel nu mai prinde bon de ordine la analize. Drept urmare pierde programarea la medic. Apoi trebuie sa mai astepte o luna jumatate sa prinda un loc disponibil iar. Ati introdus marele program cu Cardul. Blocat sistem. Bifat! Asteptat 4 ore ambulanta. Bifat. Prelungit perioadele de asteptare la medic? Bifat!
Dau un salariu pe taxe(le tale): cas, cass, fnuass, impozit pe venit, tva. Oamenii din sistemul sanitar sunt platiti putin. Spitalele arata deprimant. Pensia cine mai stie daca o apuc. Infrastructura e la pamant.

Toate astea, pentru ce?

Doliul

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Sat, 25 Jul 2015 22:55:00 +0000

Dimineata, pe racoare, inspiratia e mare...

Scriu sa ma revolt. Scriu sa aflu. Si mai ales, scriu pentru ca simt. Scriu pentru ca nu inteleg "legile" nescrise ale pamantului.

Scriu pentru ca nimeni nu stie sa imi explice lucrurile altfel decat cu "asa e bine" sau pentru ca "asa se face".

Cred intr-o forta superioara. Intr-un Dumnezeu corect, darnic si iubitor, chiar daca uneori in viata noastra apar greutati si lucruri de neinteles.

Am pierdut de curand doi oameni dragi.
Intai pe bunica. Nici macar nu exista o legatura familiala intre noi. Era o persoana pe care am cunoscut-o in urma cu 10 ani. De care m-am atasat si care m-a indragit. Care mi-a suportat nazurile si tumulturile de la 20 de ani. Am impartit cu ea ganduri bune si rele, ne-am facut confidente si ne-am alinat durerile.

Apoi pe tatal lui B. M-a primit in casa cu bratele deschise si mi-a oferit, alaturi de mama lui B, cea mai de pret avutie a lor; acum si a mea: pe fiul lor - sotul meu.
Un om care si-a petrecut viata citind fel de fel de carti - din variate domenii, si care si-a investit timpul, si resursele, in educarea fiului sau.

Acum, ca "introducerea" a fost facuta, as vrea sa mi se explice modul in care ar trebui sa port doliul pentru cele doua persoane dragi mie, pentru a nu intra in gura lumii. Oare daca ma uit la televizor, durerea e mai mica? Oare daca nu dansez timp de un an persoana respectiva se va intoarce alaturi de mine? Ii respect pe amandoi. Si le multumesc din suflet pentru minunatele lucruri facute pentru mine, dar oare... Oare oamenii care au ramas nu merita sa le fiu alaturi?

Sa nu te implici in pregatirea mancarii daca esti ruda apropiata. Sa acoperi oglinda. Sa nu te uiti la televizor. Sa te imbraci in negru. Sa nu iti razi barba. Sa nu asculti muzica. Sa nu canti. Sa nu mergi la petreceri. Sa nu speli. Sa nu... ca nu e bine. Dar, nu va suparati, de ce nu e bine? Ce se intampla daca incalc "regula"... nu stie nimeni sa imi explice.

Cumva respectul meu pentru cei plecati sta in bluza neagra pe care o port? Eu spun ca nu. Sta in sufletul meu. Si e acelasi. Indiferent daca ma uit sau nu in oglinda. Si lacrimile vin cand vor ele. Nu cand le cere "publicul".

Asa ca, inca o data - in loc de incheiere, intreb: ce e doliul? Cine stie sa imi explice cum se tine si care este semnificatia pasilor ce trebuiesc parcursi? Astept raspuns :).

Un camin. Nu doar o casa...

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Tue, 19 May 2015 11:50:00 +0000

AMR 15 zile in care trebuie sa gasim acel spatiu minunat, care sa reprezinte locul nostru special pentru anii ce vor veni. Nu doar o casa, ci un camin.

Later edit: l-am gasit. Si ne mutam in el.

1 august. Un nou inceput. Acasa la noi!

AMR 3 zile.

Ce e dragostea?

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Tue, 24 Feb 2015 12:39:00 +0000

Nu am stiut care este definitia dragostei. Dar am stiut ca o simt in momentul in care imi lipseai. Nu am crezut ca pot face compromisuri in viata mea pana in momentul in care tu ai gresit. Iar eu am inteles ca in loc sa te indepartez si sa te judec, mai bine te ajut sa indrepti situatia.

Nu as sti sa explic altora ce e iubirea. Dar as sti sa mi-o explic mie. E momentul acela cand tu, frant de oboseala te duci sa imi faci un ceai pentru ca nu pot sa adorm. Sau momentul acela in care tu ma ierti ca am fugit cu papucii tai pentru ca pe ai mei nu i-am gasit pe partea mea de pat.

Nu stiu cum pot altii sa isi imparta iubirea intre mai multe persoane. Nu acest tip de iubire!

Ce e dragostea? E acel amestec de ceva cu ceva, care iti da o stare de nedescris. Este acel moment in care el renunta la filmul cu bataie, pentru filmul siropos la care i-ar placea ei sa se uite.
E acel moment in care... sufletul unuia e spart in bucatele, iar celalalt incearca sa il recompuna. Cand unuia dintre ei ii este rau, iar celalalt incearca sa ii aduca alinarea.

Dragostea, acel ceva de nedescris, cand el si ea privesc inainte si vad un drum lung, pe care doresc sa il parcurga impreuna, pana cand inevitabil se vor desparti pentru a se reintalni intr-o alta lume!

Eu sunt Malala

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Sun, 11 Jan 2015 00:00:00 +0000

Am citit cartea scrisa de Malala, cea mai tanara castigatoare a unui premiu Nobel pentru pace. Am citit-o si am fost surprinsa de gestul de neconceput al unui om ce crede in Dumnezeu. Un Dumnezeu care, indiferent cum se numeste, propovaduieste bunatatea intre semeni.

Am terminat de citit cartea luni, 05.01.2015. Miercuri, 07.01.2015 s-a intamplat... ceva de neimaginat. La Paris. Si atunci mi-am amintit de paragraful acesta din cartea Malalei, referitor la exercitiile facute in scoli de catre refugiati:

<< Copiii din taberele de refugiati chiar studiau dupa niste manuale tiparite de o universitate americana, in care aritmetica de baza era predata folosind termeni militari. Contineau exemple ca: "Daca dintre 10 necredinciosi rusi 5 sunt ucisi de un musulman, mai raman doar 5" sau "15 gloante - 10 gloante = 5 gloante". >>

Malala mi-a mai amintit un lucru:

"Noi, oamenii, nu pricepem cat de mare este Dumnezeu. Ne-a dat o minte extraordinara si o inima sensibila. Ne-a binecuvintat cu doua buze cu care sa vorbim si sa ne exprimam sentimentele, cu doi ochi cu care sa vedem lumea plina de culori si frumusete, cu doua picioare cu care sa mergem pe drumul vietii, cu doua maini cu care sa facem treaba, cu un nas care simte toate parfumurile minunate si cu doua urechi cu care sa auzim cuvinte de dragoste. Asa cum am constatat eu de cand nu mai auzeam cu o ureche, nu ne dam seama de cat de multa putere sta in fiecare organ de simt pana cand nu ne pierdem unul."

In opinia mea, noi, oamenii... ar trebui sa petrecem cat mai mult timp alaturi de cei dragi pentru ca apoi sa nu regretam alegerile facute...

De gasit titlu

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Fri, 12 Dec 2014 21:45:00 +0000

Cand viata iti pune lucruri pe tava si tu nu stii sa le primesti inseamna ca ai o problema pe care trebuie sa o lamuresti. Cand viata iti da alimente si nu esti in stare sa le gatesti o sa iti ofere si momente in care ti-ai fi dorit sa le pretuiesti. Cadouri primim multe. Pacat ca nu oferim. Ganduri curate sunt multe, pacat e ca nu le traim. Ai vrea tu sa stii multe... pe care eu nu vreau sa ti le spun. Gandindu-ma la mine, ma-ntreb unde am gresit. Gandindu-ma la tine ma-ntreb de ce ti se pare gresit. Suntem suflete aparte; fiecare dorim... niciodata nu am sa inteleg insa, de ce nu ne unim. De ce cauti lupta in loc sa accepti ca unde e lume mai multa e si bine, la fel.

Amestec de ganduri

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Sun, 30 Nov 2014 16:13:00 +0000

Am ajuns sa vad binele si sa nu mi-l doresc...

M-am uitat la televizor. La emisiunea "Visuri la cheie". O emisiune pe cat de minunata prin ceea ce face, pe atat de trista, intrucat cazurile prezentate acolo sunt foarte speciale. Oameni care se confrunta cu atatea greutati... Cu probleme de sanatate, de cele mai multe ori. Dar mai trist decat boala in sine e faptul ca afecteaza copii. Omuleti mici si sensibili. Care nu au cunoscut frumusetile vietii decat vazandu-le traite de altii. Suflete calde care nu au facut rau nimanui. Care nu au suparat cu nimic. Dar care platesc pentru ceva - posibile greseli - pe care nu doar ca nu le-au comis, ci nici nu le-au gandit vreodata.

Viata mea, cu gandurile mele, reprezinta ceva frumos si sanatos si nu atat de greu pe cat il vad eu; pe care trebuie sa invat sa il accept asa cum e.
Nu vreau binele acela intrucat ascunde povesti prea triste si prea grele... ale unor parinti curajosi, luati pe nepregatite de boli necrutatoare. Parinti minunati care fac tot posibilul pentru a isi salva copiii si pentru a ii scuti de poveri de neinteles pentru sufletele lor.

Am vazut binele si nu mi-l doresc. Nu binele obtinut asa!

Au trecut ani...

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Mon, 20 Oct 2014 11:09:00 +0000

... buni de cand mi-ai scris aceste randuri.

Pe-atunci ma intrebam ce cadou "mult mai mare" as putea sa iti cumpar. Inventam lucruri cu care sa te recompensez fara sa fiu nevoita sa le cer bani parintilor. Mi se parea greu sa fii copil si sa nu ai jucariile pe care ti le doresti.

Am impartit multe cu tine. De la nimicuri pe seama carora ne amuzam impreuna acum, pana la probleme, reale, care si-au pus amprenta asupra sufletelor noastre si ne-au format ca adulti.

Astazi stiu! Stiu care este cel mai mare cadou pe care ti-l pot oferi: dragostea mea. Prietenia mea!

Umarul meu, pe care sa plangi indiferent unde te afli. Acum stiu ca prietenia adevarata rezista indiferent de distanta si ca dainuie in timp, fara sa judece si fara sa ceara socoteala.

Cineva spunea ca dragostea nu este limitata. Ca dragostea nu este intr-o cantitate fixa pe care o imparti cu cei din jurul tau. Dragostea creste mereu. Este infinita si suficienta pentru toate sufletele pereche sufletului tau.

Iti urez, astazi, "La multi ani!". Si suficient de multa intelepciune incat sa apreciezi bucuria pe care o regasim in lucrurile marunte. Gesturile mici ne umplu viata, insa din pacate nu avem suficient de multa ratiune incat sa intelegem acest lucru imediat, iar astfel ajungem sa pretuim ceva abia dupa ce l-am pierdut.

Mi-a fost greu sa inteleg ca ai crescut. Mai am si acum momente in care mi se pare ca esti mica si necoapta. Dar apoi imi demonstrezi contrariul prin deciziile pe care le iei. Prin curajul cu care infrunti viata si greutatile ei.

Dumnezeu mi-a dat o sora care sa o inlocuiasca pe cea pe care am pierdut-o. Mi-a dat ocazia sa te ajut sa inveti sa citesti, sa scrii, sa socotesti. Sa reinventez cu tine felurile de mancare. Sa ma supar cand nu ma ascultai sau cand luai o nota mica. Si... sa ii urez multa sanatate, fericire si putere sa mearga mereu mai departe, oricat de anevoios ar fi drumul pe care a pornit.

Imi este dor de tine!

Ochi in ochi

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Fri, 03 Oct 2014 04:15:00 +0000

Stam de 2 ore fata in fata si ne privim. Ochi in ochi s-ar putea spune, daca el ar avea ochi... ne intrebam cum am putea sa schimbam ceva in relatia noastra. Sa nu mai fie asa... obositoare. Stresanta. Sa nu ne mai chinuim unul pe celalalt.

Stam de 2 ore impreuna. Atingandu-ne unul pe celalalt, intrebandu-ne daca vreodata vom mai putea sa traim unul fara celalalt. Gandindu-ne, probabil, cum a fost viata inainte sa ne avem. Si de ce, desi ne petrecem atat de mult timp impreuna, suntem atat de... altfel.

Nici nu stiu cand a trecut atata timp. Macar daca as fi putut sa ii spun ceva. Dar n-am reusit. Nu s-a creat niciun fel de conexiune intre noi. Doar ne-am privit si... atat!?!

Noroooc cu prietenii care sunt cu noi: G, M, F. Ei ne-au ajutat sa mai interactionam un pic. Ne-au dat timp sa clipim din cand in cand. Sa avem senzatia ca ne-am inteles. Daca a trecut atata timp... as zice ca nu a fost tocmai un succes, nu?

Oare caldura lui se poate interpreta ca fiind o dovada a faptului ca si el ar vrea mai mult? Oare faptul ca si el ma priveste fix in ochi inseamna ca ar vrea sa ii spun ce am pe suflet? As vrea uneori sa imi raspunda. Sa imi arate unde gresesc, cu toate cuvintele, nu doar cu (cateva) sunete (mormaieli) pe care oricum nu le inteleg. Sa nu ma mai chinui sa il privesc in ochi pentru a imi da seama (singura) ce e gresit. Ce nu se potriveste.

Ah, daca ar vorbi cu mine... daca s-ar opri din a ma privi si... oare de ce nu pot sa ii spun ce am pe suflet? De ce nu pot sa ii spun ce vreau cand trebuie si nu cand e prea tarziu?

Stam de 2 ore impreuna si suntem mai straini ca la inceput. Oare s-o fi plictisit? Eu am obosit! Mi-am pierdut rabdarea. L-as lua si... as da cu el de pamant! Mi-am pus mainile la ochi. Nu mai suport privirea lui atat de luminoasa si totusi rece.

Pauza.

Tot aici. Au mai trecut 2 ore. S-a facut 6. Inca 2 ore si plec. A ramas atat de putin timp in care ne mai putem privi. Si apoi? Apoi voi privi in ochii altcuiva. Oare ce o fi in sufletul lui? As zice ca nimic... din moment ce nu reactioneaza in vreun fel. Sta, ma priveste si tace. Accepta tot ce ii spun. Nici macar nu mai mormaie. S-o fi impacat cu gandul?

Trebuie sa plec. Dar e atat de greu. Odihneste-te, calculatorule! Diseara o sa am nevoie din nou de tine... Facem noapte alba, iar, privindu-ne in ochi!

Acel moment cand...

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Sun, 27 Jul 2014 08:35:00 +0000

Viata isi face de cap. Acel moment cand timpul nu mai are rabdare. Acel moment cand realizezi cati ani au cei dragi ai tai. Cati ani ai tu. Cate lucruri ai fi vrut sa fi facut pana acum. Si cand incepi sa intelegi de ce in copilaria ta vedeai fete triste. Obosite. Al caror rost nu il stiai.

Acel moment in care ajungi sa pretuiesti copilaria mai mult decat orice. Si in care ti-ai da tot prezentul pentru o clipa din fericirea aceea pura si simpla pe care nu ai mai avut ocazia sa o simti de mult.

Cautam in fiecare clipa solutii pentru probleme pe care ni le imaginam a fi mai mari decat ale celorlalti. Pe care uneori chiar noi le creem. Intrucat nu avem timp. Sau rabdare. Sa ne petrecem timpul cu cei dragi. Sa ii ascultam. Sa ii intelegem. Sa ii ajutam. Intotdeauna suntem pe fuga. Mereu gasim ceva mai important.

Acel moment cand timpul nu mai are rabdare... cand nimic nu iti mai poate reda zambetul. Cand ai vrea sa lupti si nu poti. Cand te-ai poticnit in gandurile tale. Cand ai nevoie de ceva mai mult decat ai, fara sa stii ca ai deja mai mult decat meritai

Acel moment cand timpul trece si iti dai seama ca te-ai apucat sa scrii un articol de 2 luni si inca nu l-ai publicat.

Ma mananca degetele

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Wed, 09 Jul 2014 19:06:00 +0000

Sa scriu la nesfarsit. Pana imi dau suflarea. Pana cand "vars" tot ce am acumulat de atunci si pana acum.

De cand...? De atunci!

De cand nu mai stiu sa ma bucur de lucrurile simple. Din momentul in care timpul a devenit cel mai mare dusman al meu. Da... din ziua in care nimicul s-a instalat confortabil pe scaunul meu si nu mai vrea sa plece.

Ah... si atata am acumulat. Si nu mai vrea sa plece. S-a lipit de fundul tavii. As fi zis ca zaharul ars. Dar si ala se curata. As fi zis ca timbrul de scrisoare. Dar in zilele noastre si timbrele au personalitate :).

Citesc articole ale unor oameni care au depasit greutatile vietii. Care au ajuns un exemplu pentru cei din jur. Ale unora care astazi dau lectii celorlalti...
Apoi citesc articolele unora care par destepti. Si ma intreb daca intr-adevar sunt. Daca faptul ca au multe like-uri, multe postari si de nenumarate multe alte ori mai multi cititori este suficient de "etalon" incat sa cred ca sunt in masura sa imi spuna mie ca este gresit felul in care aleg sa imi traiesc sau nu viata.

Ma manaca degetele si ar scrie intr-una... Pana cand ar termina toate cuvintele de pe fata pamantului!

De ziua ei...

noreply@blogger.com (Georgiana Barbu) — Tue, 08 Jul 2014 14:02:00 +0000

N-am avut bani sa ii cumpar ce si-ar fi dorit. Stie deja ca nu castig destul de bine...

N-am avut niciun strop de inspiratie, ce alt cadou sa ii cumpar. Stie deja ca nu ma pricep...

Candva... N-am avut nici macar intentia sa ii fiu prietena. Si uite ca i-am ajuns!

Nu, nu o sa va spun de cati ani ne cunoastem. Si nici cati au trecut de cand suntem prietene.

Nu, nici cati ani implineste ea. Atunci o sa va dati seama ca suntem de aceeasi varsta.

O sa va spun asa: am luat contact cu ea prima data la un examen. Ea a fost scoasa din examen, pe motiv ca a copiat. Eu am fost mustrata cand s-au dat rezultatele. Am fost confundata cu fata care copiase.

Din cauza asta nu mi-a placut de ea.

Aaa... Si pe motiv ca avea tocuri cu care calca prea apasat pentru gusturile mele.

Am tinut-o asa 2 ani. Nu o vedeam prea des, ceea ce era bine. Pana cand... am ajuns mai aproape de ea. Fortate de imprejurari, desigur. Nu prea imi sta in caracter sa fiu nepoliticoasa. Poate mai mult taioasa. Dar asta e partea a doua.

Nu imi aduc prea multe aminte din primii 3 ani. Nu stiu cum de-am ajuns sa ne invartim in cercuri mai comune decat cel in care eram deja. Apoi am inceput sa iesim la suc. Sa vorbim pe mess. La telefon. Apoi am devenit colege de birou. Apoi am avut din ce in ce mai multi prieteni comuni. Apoi am inceput sa iesim in club. Apoi sa ne povestim vrute si nevrute. Sa ne impartasim greutatile, secretele... Sa ne sfatuim una pe cealalta. Sa ne certam cateodata. Sa ne bombanim reciproc.

Ea a venit la nunta mea. Eu abia astept sa ma duc la a ei. Ea e mica de inaltime. Si arata bine. Eu nu. Ea mananca sanatos. Eu toate prostiile din lume. Ea e draguta ca o floricica. Si gadilata de un nerv pentru ca ii spun pe nume care ei nu ii plac. Dar ma accepta asa cum sunt. Un fel de extensie a ei.

Si ii multumesc pentru asta!