Oglindirea sufletului

Speranță în întuneric

noreply@blogger.com (Symona) — Wed, 29 Apr 2026 19:12:00 +0300

“Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’”(Matei 27:41-43)

Cel mai probabil descurajarea i-a cuprins pe ucenici și pe toți cei care se încrezuse în Domnul Isus, ca Mântuitor al lor, atunci când fusese prins, arestat, bătut, batjocorit și umilit până la moarte pe cruce. Cel de la care se așteptase salvarea părea că are nevoie de a fi salvat. Și totuși, cei care L-au urmat, au crezut în El până la capăt. Pentru ei, încrederea în Cel ce era Domnul vieții și al morții, a fost ancora de care s-au ținut, iar mai târziu au înțeles că nu au crezut în zadar.

Cum să poți crede într-un Mesia care moare? Probabil se așteptau să facă o minune, așa cum făcuse de nenumărate ori, dar ei nu știau că El de fapt, trebuia să împlinească planul de mântuire pe care Tatăl îl pregătise. De aceea “Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” (Luca 23:25)

Dacă Îl urmezi pe Domnul Isus în lumină, atunci Îl vei urma și în întuneric. Dacă L-ai iubit când îți mergea bine, te vei încrede în El și la greu. Cei care s-au încrezut în Isus au continuat să spere chiar și atunci când, omenește, ar fi zis că nu mai este nicio șansă ca El să fie cu adevărat Mesia. Eliberatorul, Mântuitorul, Salvatorul cel mult așteptat, era acum căzut, înfrânt, umilit, zdrobit și omorât. El, care înviase pe Lazăr din morți, acum se stingea pe lemnul crucii. Speranța lor părea fără sens și totuși, “credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”(Evrei 11:1)

Și, într-adevăr, ceea ce li se vestise, mântuirea lor era pregătită tocmai prin patimile pe care Domnul le suferea în acel timp. “Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.”(Isaia 53:8,10)

Noi astăzi avem întreg tabloul de ansamblu și credem într-un Mântuitor care a murit pentru păcatele nostre, dar a și înviat spre a ne aduce la viață împreună cu El. Tocmai de aceea, încrederea noastră ar trebui să fie cu mult mai puternică și deplină în planul lui Dumnezeu de mântuire, gata pregătit pentru noi, înainte de întemeierea lumii.

Prețul slujirii

noreply@blogger.com (Symona) — Sun, 19 Apr 2026 19:12:00 +0300

S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.”

Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. (Matei 26,6-13)

Pe femeia care a turnat mirul cel scump pe capul și trupul Domnului Isus nu a interesat-o părerea celor din jur sau că fapta sa va fi judecată. De altfel, cei care au comentat au fost chiar ucenicii, care vedeau acest lucru ca pe o risipă.

Ea probabil că nu urmărea să fie lăudată pentru fapta ei sau ca mireasma acelui mir să atragă atenția, pentru că Domnul i-ar fi cunoscut intenția. Era un mir de nard pur, scump, într-un vas de alabastru pe care l-a folosit într-un gest frumos care a costat-o. Pe de o parte faptul că a plătit pentru el o sumă considerabilă, iar pe de altă parte comentariile disprețuitoare ale celor care au văzut-o. Devotamentul tău față de Hristos te va costa. Fie că te vei cheltui financiar, sau vei sacrifica timp, reusurse, sau vei fi disprețuit și batjocorit.

Gestul ei a fost apărat de Domnul înaintea celor care o judecau, iar fapta sa a rămas să fie pomenită în Sfintele Scripturi ca mărturie. Și “oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”(Matei 26:13)

Domnul Isus spune că ea a făcut un lucru frumos pentru El în vederea pregătirii Sale pentru îngropare. Slujirea ei arată astfel prețuirea față de Domnul Isus care pare să fi fost insuflată, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Cel mai probabi, fără să știe că Domnul Isus urma să Se jertfească și să moară, slujirea ei fusese sub providența divină a lui Dumnezeu. Slujirea sau faptele bune ale credincioșilor sunt pregătite mai dinainte de Dumnezeu pentru a călca în ele.

Deși era o femeie păcătoasă, ca oricare altul dintre noi, ea a ales să sacrifice un lucru de valoare pentru Domnul ei. Ucenicii spuneu că mirul acela ar fi valorat 300 de dinari. Această sumă reprezenta echivalentul a aproximativ un an de muncă pentru un lucrător obișnuit din acea vreme

Tu cum Îl adori pe Domnul tău? Ce anume sacrifici pentru lucrarea Sa? Ce ești dispus să jertfești pentru El? Când faci o slujbă pentru slava lui Dumnezeu te interesează mai mult ce cred ceilalți despre faptele și atitudinile tale?

Ce decizie să iau?

noreply@blogger.com (Symona) — Sat, 11 Apr 2026 12:43:00 +0300

Nu știu ce decizie va trebui să iei astăzi sau în perioada imediat următoare, dar știu că ai la dispoziție câteva lucruri care te pot ajuta să alegi înțelept.

Ia decizia în urma rugăciunilor.

Ia decizia după ce ai cercetat Cuvântul Domnului în domeniul care te interesează. Crezi că există ceva ce nu place lui Dumnezeu în decizia ta? Care este motivația de a alege planul A și nu planul B? Are ca și scop final glorificarea lui Dumnezeu sau doar propria plăcere sau ambiție?

Dumnezeu ne-a trimis Duhul Sfânt care să ne călăuzească în momentele de cumpănă. Ai făcut liniște și te-ai aplecat înlăuntrul tău ca să asculți ce îți vorbește?

Asumă-ți riscuri. O alegere bună nu poate fi însoțită doar de aplauze și încurajări. Pot exista și împotriviri care o vor face mai târziu și mai prețioasă.

“Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.”(Proverbele 16:1) Nu uita că Dumnezeu are ultimul cuvânt.

Indiferent de calea pe care o vei alege, dacă ai aplicat cele de mai sus și nu ai îndoieli, atunci lasă-te condus de providența Sa în ceea ce urmează alegerii tale. Nu va fi ușor, dar încrede-te deplin în ceea ce poate face El cu viitorul tău, în urma ascultării și a predării depline a controlului vieții Atotputernicului Dumnezeu.

Minciuna

noreply@blogger.com (Symona) — Fri, 6 Mar 2026 12:36:00 +0200

Cred că fiecare dintre noi ne amintim cel puțin o împrejurare din trecut, în care am mințit, și de care acum ne este jenă să o rememorăm. De ce mințim? Pot fi multe motive și răspunsuri.

Mințim pentru a ascunde lucruri pe care vrem ca alții să nu le cunoască, ca să ne protejăm imaginea înaintea celorlalți, pentru a da bine în ochii lor, creionând o imagine falsă. Mințim de teama pedepsei, încercând să ne salvăm din diferite situații sau pentru a avansa și pentru a obține anumite avantaje sau laude.

Oare cum s-ar fi terminat acea situație dacă am fi ales să spunem doar adevărul? Probabil nu ne-ar fi mers bine pe moment, dar mai târziu nu am fi rămas cu remușcări. De ce nu am zis adevărul? Pentru că nu am avut credință că Dumnezeu va rezolva situația, că El va purta de grijă, indiferent cât de grele ar fi fost circumstanțele ulterioare.

“Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.”(Proverbele 29:25) Atâta timp cât ne temem mai mult de oameni decât de Dumnezeu, vom da curs necredinței, iar de aici, și minciunii sau oricărui alt vicleșug omenesc de rezolvare prin propriile eforturi.

O minciună poate trece uneori neobservată, dar dacă este identificată, mai devreme sau mai târziu va fi pedepsită, iar rușinea consecințelor va fi cu atât mai mare.

Ceea ce obții prin minciună nu va rezista și nu te vei putea bucura de lucrul obținut. ”Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.”(Proverbele 21:6)

“Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş.”(Proverbele 20:17)

Dumnezeu urăște minciuna și iubește adevărul. “Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.”(Proverbele 12:22)

Expresia populară “minciuna mărturisită este pe jumătate iertată”, ascunde un oarecare adevăr. Dacă un om poate ierta, cu atât mai mult acest lucru este posibil la Dumnezeu. “De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”(Efeseni 4:25)

Dacă în trecut ai folosit în anumite contexte minciuna, astăzi, ia aminte că minciuna te va ține rob până ce vei mărturisi adevărul. Adevărul te va face liber. Alegi să te înconjori cu un lanț al minciunii sau să trăiești liber, cu nădejdea în ajutorul primit de Sus, orișicât de grele ar fi deciziile la care vei fi supus?

Unii folosesc minciuna ca pe un scut, să se apere de oameni, dar scutul credinței este cel mai puternic scut, cu care poți să te aperi de “toate săgețile arzătoare ale celui rău”.

Crede că Dumnezeu este mai puternic decât orice influență, și că, prin ajutorul Său, spunând doar adevărul, vei avea bucuria unui cuget curat și a unor experiențe dincolo de care să dai slavă lui Dumnezeu pentru biruințele finale.

Pedeapsa părintească a Domnului

noreply@blogger.com (Symona) — Sun, 15 Feb 2026 12:28:00 +0200

“Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11)

Pentru un copil, pedeapsa este „un rău necesar” pentru viitorul lui. În epistola către Evrei, capitolul 12, ni se spune că orice pedeapsă aduce întristare, iar pe moment nu vom simți decât gustul ei amar, fără să-i înțelegem consecințele. Și aici vorbim despre acea pedeapsă necesară îndreptării.

Pedeapsa aplicată corect este ca o școală, deoarece ne învață ceva, pentru binele nostru veșnic. Dumnezeu ne vrea părtași sfințeniei Lui, dar acest lucru nu se poate realiza decât trecând prin școala pedepsei, a încercărilor și a greutăților potrivite cu măsura puterii noastre.

Pe copil pedeapsa temporară îl va ajuta mai târziu să deprindă obiceiuri bune și îl va feri de un comportament sau limbaj neadecvat.

Pentru a ajunge la neprihănire este necesară tristețea pedepsei. Pedeapsa care duce la sfințire este un privilegiu care vine de la Dumnezeu și nu este de disprețuit. “Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui!”(Proverbele 3:11)

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci să nu ne surprindă pedeapsa Tatălui, deoarece fiii lui Dumnezeu au parte de suferință pentru a fi aduși la desăvârșire.

Dacă un părinte își pedepsește copilul din dragoste, pentru binele lui și în scopul educării, cu atât mai mult o face Dumnezeu.“Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbele 3:12)

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Și apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.” (Evrei 12:7-10)

De aici înțelegem că Dumnezeu, ca și un Tată iubitor, pe cine iubește, are grijă să-l disciplineze.

Noi însă, dacă suntem pedepsiți, vom suferi o vreme, spre binele nostru. Să nu uităm că pedeapsa care ni s-ar fi cuvenit pe merit pentru păcatele noastre, a purtat-o Fiul lui Dumnezeu, Cel Care nu a avut niciun păcat. Astfel, “El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5) Iar ceea ce suferim acum, nu este altceva decât nuiaua dragostei divine, care va aduce mai târziu roade binecuvântate în viețile noastre.

Pedeapsa aduce cu ea „roada de pace a neprihănirii”, care înseamnă și smerenie, și pocăință, și îndreptare, și sfințire.

Când un părinte își avertizează în mod repetat copilul, iar acesta continuă să îl ignore, urmează disciplinarea. La fel, Dumnezeu ne disciplinează doar atunci când nu Îl ascultăm. Aceasta este încă o dovadă a dragostei Sale pentru noi și a dorinței Lui de a ne sfinți și aduce la pocăință.

Planuri mari și viață scurtă

noreply@blogger.com (Symona) — Sat, 10 Jan 2026 12:23:00 +0200

“Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga”…nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere.

Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”(Iacov 4:13-15)

Ne facem planuri și viața ne-o organizăm în funcție de planurile pe care le facem pentru fiecare activitate ce va urma. Poate te-ai gândit deja cum să îți planifici concediul, cum va arăta locuința ta, încotro te vei îndrepta profesional sau poate trăiești rutina unei vieți prinsă între job și diverse activități ce par a continua la nesfârșit.

Cam așa se întâmplă de regulă, iar lucrul la care ne gândim cel mai puțin este că, într-o zi, ce poate fi mai devreme sau mai târziu, vom părăsi acest pământ, iar planurile făcute se vor nărui și ele.

Cred că este bine să îți administrezi viața corect și să îți faci planuri, cu condiția de a-ți încredința fiecare “pas” în voia lui Dumnezeu, pentru că, fără de ajutorul Său, nu ai putea mișca vreun deget. Viața pe pământ nu este altceva ”decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere”. Uneori rămâne în aer un timp, alteori se duce când de-abia ce se ridicase. Copii, tineri sau bătrâni părăsesc pământul și nimeni nu rămâne statornic și nu poate avea certitudinea că va mai trăi o zi, o săptămână sau un an.

De aceea, astăzi, când citești aceste rânduri, gândește-te la efemeritatea ta, dacă ești pregătit să părăsești pământul și să întâlnești pe Creatorul tău. Îți este teamă? Te va primi oare cu bucurie? A mai rămas vreun lucru pe care ar trebui să îl mai faci?

Momentul cercetării

noreply@blogger.com (Symona) — Tue, 30 Dec 2025 12:17:00 +0200

Ce minunat este momentul în care Dumnezeu cercetează pe fiii oamenilor și fiecare dintre cei aleși, la momentul hotărât de El, alege să răspundă chemării divine.

“O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33)

Clipa cercetării este greu sau aproape imposibil de înțeles de înțelepciunea lumii acesteia. Acesta poate fi și motivul pentru care, la un moment dat, Domnul Isus spune: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.”(Matei 11:25)

Momentul cercetării inimii este un lucru tainic, ce se petrece în adâncul sufletului și transformă într-un mod vizibil, extraordinar, ce trece dincolo de priceperea omenească. Faptul că nu este un efort omenesc sau o străduință personală, face din acest fapt un miracol.

Și iată cum un om decăzut devine un om total schimbat, sau o viață lipsită de sens devine o existență ce slăvește pe Dumnezeu, împărtășind altora Adevărul.

Transformarea aceasta are loc nu datorită meritului cuiva, ci datorită harului răscumpărător al lui Dumnezeu. Iar aceasta se întâmplă atunci când doar credința în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit pentru toți păcătoșii și a înviat pentru a-i răscumpăra, devine unica direcție ce a schimbat și schimbă oameni din fiecare generație. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, are putere, și cercetează și astăzi și aduce oameni la Dumnezeu prin pocăință.

Vedem în Sfânta Scriptură multe exemple. Iată cum Rahav, cu un trecut pătat, de femeie ușoară, sau Rut, aparținând unei culturi păgâne, sunt răscumpărate prin harul divin și ajung chiar să aibă onoarea de a fi parte din genealogia Domnului Isus Hristos.

Astăzi, la mii de ani după Hristos, Dumnezeu mai lucrează cu putere, și Se descoperă cui vrea, la vremea decisă de El.

Privesc adesea cu uimire și încântare, atunci când mai întâlnesc o mărturie a harului răscumpărător ce mă încurajează să-L laud pe Acela Care are putere să transforme, să curețe, să șlefuiască și să ridice din ruină.

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc

noreply@blogger.com (Symona) — Sat, 13 Dec 2025 12:15:00 +0200

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc pentru iubirea-Ți fără margini,

Când mă trezesc cu Tine-n gând, vorbesc, aud, privesc imagini,

Când simt că ești la cârma vieții și orice val s-ar ridica,

Vreau să strig la Tine, Doamne, căci singur să-l birui nu voi putea.

Iar pacea Ta, cea minunată, care întrece orice pricepere

Să fie pururi în a mea inimă, și zbuciumul să mi-l astâmpere;

Când viața mi-e amenințată de suferințe, dușmani sau catastrofe

Să nu mă tem, ci să mă-ncred în ale Tale promisiuni adevărate.

Și orice ar veni în viitor să nu mă îngrijoreze, ci să pot simți

Dragostea și grija Ta nemăsurată, care mă vor ocroti.

Călăuzește-mi pașii și netezește-mi calea, te rog, o, drag Părinte,

Învață-mă s-ascult cu răbdare și să-nțeleg a Tale îndemnuri sfinte,

Să-ți mulțumesc cu toată inima pentru a Ta milă și îndurare,

Căci m-ai cuprins în planul Tău, cel veșnic, de răscumpărare.

Hristos- Mielul tăcut înaintea jertfei

noreply@blogger.com (Symona) — Sun, 23 Nov 2025 12:13:00 +0200

“Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.” (Isaia 53:6-9)

Proorocul Isaia Îl descrie pe Domnul Isus Hristos Întrupat, ca “Rob al Domnului, care va propăși, Se va sui, se va ridica, Se va înălța foarte sus”(Isaia 52:13), dar descrie și prețul pe care Îl va plăti pentru aceste lucruri.

Proorocul Isaia menționează despre:

creștererea și trăirea Domnului Hristos într-un mod simplu pentru a fi accesibil tuturor;

trăirea spirituală a Domnului diferită de religiozitatea și ostilitatea liderilor religioși ai lui Israel;

experimentarea de către Robul Domnului a părăsirii și disprețului, a durerii și suferinței, a morții și îngropării.

Isaia folosește comparațiile “ca un miel pe care-l duci la măcelărie” și “ca o oaie mută înaintea celor ce o tund “, pentru a arăta atitudinea Robului Domnului în suferința provocată de mâna omului. Atitudinea aceasta fiind tăcerea!

Nu știm dacă Domnul Isus Hristos, ca și om, a avut momente în care să-Și fi ales mai greu cuvintele, dar pe paginile Sfintei Scripturi Îl găsim la vârsta de 12 ani, pierdut de către Iosif și Maria și regăsit în Templu, vorbind cu învățații Templului care rămăsese uimiți de vorbirea Sa plină de înțelepciune. Mai târziu Îl găsim pe Hristos la începutul lucrării Sale de propovăduirea a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, când vorbea ca Unul care avea autoritate, mustra pe farisei și cărturari pentru ipocrizia religiozității lor și deseori vorbea în pilde noroadelor. De aici înțelegem că Domnul Isus nu a fos deficitar în vorbire, nu I-a fost teamă de oameni, iar la baza lucrării Sale pe pământ a stat folosirea cuvintelor în proclamarea mesajului Evangheliei Îmăpărăției lui Dumnezeu.

Dar, în suferință, Hristos, ca Rob al Domnului, a ales tăcerea.

A ales tăcerea înaintea soborului condus de marii preoți care-L condamnaseră potrivit legii că S-a făcut pe Sine Însuși Fiul lui Dumnezeu.

A ales tăcerea atunci când a fost târât prin sălile de judecată ale palatelor lui Irod și Pilat, răspunzând doar faptul că este vremea puterii întunericului și că, doar rostind un cuvânt ar fi putut aduce o mie de îngeri în apărarea Sa.

A ales tăcerea în fața soldaților care-L scuipau, Îl loveau și Îl batjocoreau spunându-I: “Proorocește, cine Te-a lovit?”

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit să se dea pe Sine Jertfă pentru păcat, spunând ucenicilor că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor, că va fi omorât, iar a treia zi va învia.

El a venit să facă voia lui Dumnezeu după cum este scris: “în sulul cărții este scris despre Mine, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.”(Evrei 10:7)

A ales tăcerea în suferință pentru că a venit din dragoste pentru Bisertica Sa și S-a dat pe Sine pentru ea ca un prinos, ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu și pentru a o curăți, sfinți și a o înfățișa înaintea Lui ca și Biserică slăvită, sfântă și fără pată. (Efeseni 5:2, 25-27)

A ales tăcerea în suferință, în locul acuzării, apărării sau a răzbunării. El a fost Singurul om care a știut cel mai bine de ce suferă și a avut cea mai potrivită atitudine.

În suferință, noi, spre deosebire de El: poate uneori trebuie să ne apărăm, poate uneori trebuie să renunțăm la dreptul nostru, poate nu știm întotdeauna motivul suferințelor noastre, poate necesită să ne înarmăm mintea și să ne îmbărbătăm inima. Însuși faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu este un motiv bun pentru a suferi din pricina Evangheliei Domnului Isus Hristos.

(Iosif Mihăescu)

Biserica

noreply@blogger.com (Symona) — Wed, 1 Oct 2025 12:09:00 +0300

Biserica sunt eu, ești tu, sunt frații toți când se adună,

Se roagă, cântă Domnului, vestesc Cuvântul împreună,

Uniți de-același Duh, slujesc smeriți în ascultare

De-al Domnului Cuvânt, care lucrează cu putere mare.

Dumnezeu nu locuiește în temple zidite de mâini omenești,

Dar vine în prezența credincioșilor de El aleși,

Care se adună să I se închine cu teamă și adorare;

Biserica e Trupul Domnului Hristos, alcătuit din mădulare.

Iar mădularele acestea putem fi orișicare dintre noi

Când împărtășim bucuria sau plângem cu cei ce suferă-n nevoi,

Când ridicăm pe cel căzut și-i arătăm cărarea către Dumnezeu,

Care-l îndreaptă spre Isus Hristos, Mântuitorul sufletului său.

Dumnezeu Însuși zidește biserica Sa, sfântă și curată,

Prin jertfa Fiului Său scump, o vede astăzi fără pată;

Să-I mulțumim că ne-a iubit și ne crește spre desăvârșire;

Uniți, să fim lumini în lumea plină de nelegiuire.

Biserica-i iubită și cu un mare preț răscumpărată

Prin suferința, sângele și moartea pe lemnul crucii arătată,

De iubitul Hristos cel sfânt, Ce a purtat păcatul lumii întregi,

Crezând în El, s-o ierte de orice păcate și fărădelegi.

Biserică, veghează azi, și mâine și în fiecare zi,

Căci clipele se scurg și Mirele ce Îl aștepți cu drag va reveni;

Mai rabdă, mai rezistă în curăție și biruie păcatul,

Nu mai e mult și vei primi cununa de la Domnul, Împăratul.

Tovărășiile rele strică obiceiurile bune

noreply@blogger.com (Symona) — Sun, 7 Sep 2025 12:08:00 +0300

Un anturaj rău te poate conduce inevitabil către asemănarea cu cei cu care te-ai asociat, la fel cum un anturaj bun te poate ajuta să crești și să te dezvolți. Îndemnul începe cu o atenționare: “Nu vă înșelați”…deoarece ușor ai putea fi păcălit că poți fi imun influenței oamenilor alături de care petreci cel mai mult timp și ale căror idei le împărtășești zilnic.

Un măr stricat aflat într-o grămadă cu mere sănătoase, în scurt timp, va infesta cu putregaiul lui și merele care îl înconjoară. La fel este și în cazul în care stai lângă oameni cu o reputație rea sau care vorbesc necuviincios, care glumesc luând în deșert Numele Domnului sau fac fapte rușinoase. Obiceiurile bune pe care le-ai deprins ca și om credincios pot fi foarte repede înlocuite cu alte apucături fără ca măcar să îți poți dea seama, sau poate o vei face când va fi prea târziu.

Psalmul 1 începe cu exemplul unui om care ar putea cădea într-una din aceste capcane: “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritor” (Psalmul 1:1). În vremurile actuale, multe dintre prieteniile pe care le dezvoltăm pot fi și cele virtuale, iar influența lor poate fi covărșitoare.

Când stai în prezența unor oameni credincioși vei prelua mireasma lor, asemenea întâmplării de mai jos. Se spune că un poet a ridicat de jos o frunză și a mirosit-o îndelung, deoarece împrăștia o mireasmă plăcută de flori de trandafir. -Frunză, tu ești trandafir? a întrebat el. -Nu, dar am stat lângă un trandafir, răspunse aceasta.

Depărtează-te de cei care nu aduc slavă lui Dumnezeu prin felul lor de a trăi. Înconjoară-te de oameni credincioși, care iubesc să petreacă timp în părtășie cu Dumnezeu și să crească în cunoașterea Lui, de oameni de la care poți să înveți și din a căror viață se simte mireasma Domnului în ciuda încercărilor la care sunt supuși.

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc

noreply@blogger.com (Symona) — Wed, 2 Jul 2025 12:18:00 +0300

Aș vrea mai mult să-Ți mulțumesc pentru iubirea-Ți fără margini,

Când mă trezesc cu Tine-n gând, vorbesc, aud, privesc imagini,

Când simt că ești la cârma vieții și orice val s-ar ridica,

Vreau să strig la Tine, Doamne, căci singur să-l birui nu voi putea.

Iar pacea Ta, cea minunată, care întrece orice pricepere

Să fie pururi în a mea inimă, și zbuciumul să mi-l astâmpere;

Când viața mi-e amenințată de suferințe, dușmani sau catastrofe

Să nu mă tem, ci să mă-ncred în ale Tale promisiuni adevărate.

Și orice ar veni în viitor să nu mă îngrijoreze, ci să pot simți

Dragostea și grija Ta nemăsurată, care mă vor ocroti.

Călăuzește-mi pașii și netezește-mi calea, te rog, o, drag Părinte,

Învață-mă s-ascult cu răbdare și să-nțeleg a Tale îndemnuri sfinte,

Să-ți mulțumesc cu toată inima pentru a Ta milă și îndurare,

Căci m-ai cuprins în planul Tău cel veșnic de răscumpărare

Dragostea adevărată

noreply@blogger.com (Symona) — Mon, 23 Jun 2025 10:44:00 +0300

Dragostea e aceea care

Te așteaptă cu răbdare,

Nu e doar un sentiment

Care trece pe moment.

Când dragostea este adevărată

Crește în timp și se dezvoltă.

Dragostea nu este oarbă,

Dar greșelile acoperă.

Când iubești cu adevărat

Îl vei accepta pe celălalt

Fără a-i schimba tu felul

Dacă așa îi este caracterul.

Dragostea începe cu ce poți oferi

Și niciodată cu ceea ce poți să obții,

Dacă nu ai nimic de oferit

Relația va lua curând sfârșit.

Timpul și distanța nu va putea să ofilească

O dragoste reală, ci chiar pot s-o-ntărească.

Dragostea adevărată Îl va pune pe Dumnezeu

Indiferent de circumsatnțe, pe primul loc mereu.

Dragostea înseamnă să dăruiești și să slujești,

Vei face sacrificii când te îndrăgostești,

Și când prea plin de iubire te vei simți,

Dorind să fericești pe altul, te vei căsători

Comori pentru cer

noreply@blogger.com (Symona) — Sat, 24 May 2025 10:28:00 +0300

Toate vor pieri într-o zi, fie locuințe, fie bani, fie orice alte lucruri de valoare. Ne străduim să construim pentru noi, pentru cei dragi ai noștri sau pentru alții. Solomon, cel mai bogat și înțelept om care a existat în istoria lumii, a ajuns la o singură concluzie, privind lucrurile menționate mai sus : “Totul este deșertăciune”.

Este necesar să ne asigurăm traiul pentru noi și familiile noastre, dar când uităm că avem de hrănit și îngrijit și sufletul nostru, atunci ne putem trezi prinși în grija de a strânge și a aduna fără a ne opri pentru un popas al sufletului. Unii exagerează cu munca, alții cu lenea, dar și aceasta este o deșertăciune… Domnul Isus dă o pildă în care vorbește despre un om bogat, care strânsese multe roade și a zis în sinea lui: “‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: «Suflete , ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!»’ Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul, şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’

Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:16-21)

De aceea să strângem comori pentru cer, investind din timpul, energia și resursele noastre în lucruri care nu vor arde odată cu tot ceea ce este pieritor.

“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:19-21)

Să folosim puținii talanți primiți pentru a-i înmulți spre bucuria Stăpânului nostru, Cel Care, la final, va răsplăti efortul investirii în lucrurile plăcute Lui.

Ascultând ca un copil

noreply@blogger.com (Symona) — Sat, 26 Apr 2025 10:09:00 +0300

Ascultarea este unul dintre lucrurile cele mai dorite de către un părinte de la copiii lui. Deși poate părinții se străduiesc să-i facă pe copii să-i asculte, totuși neascultarea este o mare provocare. La fel, Dumnezeu, ca un Tată iubitor, așteaptă din partea noastră, a copiilor Lui, să-L ascultăm. “Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui!” (Psalmii 81:8)

“Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu;” (Ioan 8:47) Într-o anumită împrejurare, Petru și ceilalți apostoli au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! “(Faptele Apostolilor 5:49)

Domnul Isus Hristos a spus: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.” (Ioan 10:27) Ca și Păstor al sufletelor noastre trebuie să-I ascultăm glasul și orice gând să-l facem rob ascultării de Hristos.

“Ca niște copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neștiinţă. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”(1 Petru 1:14)

Cel mai adesea copiii nu ascultă de bunăvoie și nu le vine nici ușor să asculte. Ca și părinți, pentru a favoriza ascultarea, folosim diverse metode precum: mustrarea, nuiaua sau privarea anumitor lucruri, care provoacă durere sau disconfort copilului. În mod asemănător, Dumnezeu folosește, spre binele nostru, instrumentele Sale prin intermediul încercărilor, necazurilor, pedepselor, care pot grăbi ascultarea de El și ne fac atenți la ceea ce vrea să ne spună.

Domnul Isus Hristos a dat dovadă de ascultare și S-a supus Tatălui chiar și în cele mai dureroase lucruri pe care avea să le trăiască. Și noi, ca și copiii ai Tatălui, trebuie să ne supunem Lui și să ascultăm de voia Sa, de poruncile Sale, de învățătura Sa, de Cuvântul Lui.

Porunca adresată copiilor este următoarea: “Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” (Efeseni 6:1) Ascultând de părinți, copiii ascultă, de fapt, de Dumnezeu.

“Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.”(Evrei 12: 7-11)

Ascultarea este modul prin care răspundem iubirii divine, este închinarea noastră. Tocmai de aceea, ascultarea face mai mult decât jertfele și decât orice sacrificiu pe care l-am face în Numele lui Dumnezeu. Cine ascultă și împlinește învățătura Domnului revelată prin Cuvintele Sfintei Scripturi este ca acel om care și-a zidit casa pe stâncă și a cărui lucrare va rămâne în ciuda tuturor greutăților. Va primi călăuzire prin Duhul Sfânt și o viață de biruință.

Să învățăm să fim ascultători și împlinitori ai Cuvintelor Domnului!

Și tu pierzi timpul?

noreply@blogger.com (Symona) — Thu, 20 Mar 2025 10:08:00 +0200

Ți s-a întâmplat și ție să vezi cum ziua trece și nu ai făcut nimic pentru sufletul tău? Că nu ai petrecut timp de părtășie cu Domnul în Cuvânt și că viața de rugăciune pare că se stinge? Sau poate cititul Bibliei a devenit un obicei destul de rar? Uneori folosești poate timpul liber în lucruri mărunte. Ziua se termină și rămâi cu regretul că nici astăzi nu ai citit, nici astăzi nu te-ai rugat, nici astăzi nu ai petrecut timp în părtășie cu Domnul. Cauzele pot fi multiple: un serviciu solicitant, o familie numeroasă, diverse sarcini de îndeplinit sau chiar o viață de slujire prea intensă. Și astfel te poți îndepărta ușor de cei ce cheamă Numele Domnului pentru că nu ai timp să investești în acest lucru. Este internetul o problemă? Ce te împiedică?

Poate îți dorești o relație strânsă de părtășie, dar nu mai ai pasiunea, lipsește dorința de a căuta pe Dumnezeu cu toată inima. Se prea poate să îți pară rău că viața ta de închinare nu seamănă deloc cu ceea ce ar trebui să fie. Și ai vrea, dar nu poți…

Trebuie să începi de astăzi. Există o disciplină proprie. Fără disciplină nu vei avea victorie, nu vei avea bucuria ce urmează unei încercări sau necaz. Trebuie să guști că bun este Domnul, nu doar să știi despre El că este bun.

“Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.”

“Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:10-11)

Fără o căutare sinceră după Dumnezeu, fără disciplină spirituală, nu poți obține biruință. Mereu vor exista dușmani ai timpului, care vor încerca să îți fure binecuvântarea de a sta în închinare, în prezența lui Dumnezeu. Aceștia vor ataca acele semințe aruncate de Semănător. Astfel semințele fie vor fi călcate în picioare, fie vor fi mâncate de păsările cerului, fie vor răsări și se vor ofili imediat, fie vor fi acoperite de spini.

Dacă și tu îți dorești o viață cu rod spiritual, o relație vie și autentică, atunci caută pe Domnul, strânge Cuvântul în inimă, perseverează zilnic în părtășia cu El și depărtează-te de orice lucru rău. Atunci “Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.” (Isaia 58:11)

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic (partea a doua)

noreply@blogger.com (Symona) — Fri, 31 Jan 2025 12:15:00 +0200

“Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:1-6)

Pasajul nu ne prezintă într-un mod clar modul în care Domnul Isus pregătește acel loc veșnic. Dar dacă luăm ca întreg Cuvântul lui Dumnezeu și medităm la implicațiile Întrupării și Jertfei Domnului Isus Hristos, observăm cum ne confirmă că numai prin El este posibilă intrarea în veșnicia prezenței lui Dumnezeu a tuturor credincioșilor de-a lungul veacurilor.

Una dintre implicațiile Întrupării și Jertfei Domnului Isus este că Domnul Și-a primit și însușit rolul de Mare Preot al credincioșilor înaintea Tatălui ceresc. Mijlocirea ca Mare Preot cuprinde: îndurarea, mila, iertarea, răspunsul la rugăciuni din partea Tatălui pentru ucenicii lui Hristos. Deasemenea înseamnă și primirea închinării Bisericii de către Tatăl prin Hristos și, faptul că Dumnezeu ne vede pe noi, ucenici și copii ai Lui, doar prin și în Hristos. Iar această mijlocire poate fi considerată ca parte din pregătirea locului veșnic în veșnicia prezenței lui Dumnezeu.

Cum putem contribui la pregătirea acelui loc veșnic?

Dacă pentru a intra în posesia locului veșnic este necesară doar credința în jertfa lui Hristos, El fiind singura Cale de intrare, pentru pregătirea locului veșnic putem contribui într-o oarecare măsură. Adică, pentru pregătirea unor lucruri pe care le vom avea acolo putem trimite material din punct de vedere spiritual, care să ajute la primirea unor răsplăți în veșnicie.

“După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”(1 Corinteni 3:10-15) Deși în capitolul menționat anterior, cel mai probabil apostolul Pavel face referire la cei care vestesc Evanghelia, la lucrarea lor, care poate fi: “aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie”, odată ce un om aude Evanghelia și pune ca temelie a vieții sale credința în Hristos, ascultarea acestui om de Tatăl pe acest pământ poate fi considerată lucrarea pe care omul credincios o așează pe această temelie.

Potrivit versetelor menționate, apostolul Pavel spune că lucrarea noastră din trăirea pe pământ are consecințe veșnice. Lucrarea noastră poate fi “aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie”, iar acestea să fie considerate materialul trimis pentru a primi o răsplată în locul veșnic pregătit.

Lucrarea noastră din trăirea pe pământ va fi încercată. Se va dovedi dacă este un material de calitate pentru care să primim sau nu o răsplată. Pavel face referire și la faptul că este posibil ca lucrarea celui credincios (vestitor sau nu al Evangheliei) să nu rămână în picioare. Adică, să ardă la încercarea cu focul, dar cel credincios să fie mântuit și lipsit aproape de orice răsplată.

Cum putem fi siguri că lucrarea noastră este aur, argint, pietre prețioase?

-Având credință în Dumnezeu și Domnul Isus Hristos. Atunci când credem ceea ce Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură despre viață, moarte și modul în care să ne trăim viața. Dar și atunci când credem în promisiunile lui Dumnezeu.

-Aducându-ne trupurile ca și o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta fiind o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1)

-Ducând o viață plăcută Domnului cu lucrurile pe care le facem și recunoscând suveranitatea și dependența de ajutorul Lui.

-Fiind tari și sporind în lucrul Domnului, știind că osteneala noastră nu este zadarnică. Astfel facem lucrurile pentru Dumnezeu și oameni cu dragoste (1 Corinteni 13), iar dărnicia sau fapta bună sunt făcute fără a atrage laude, ci în ascuns (Matei 6:2-4). Iar Dumnezeu, care vede în ascuns, va răsplăti.

-Având un mod de gândire centrat pe lucrurile de sus. (Coloseni 3:1-2)

Este important să avem echilibrul acela în care să dorim o viață frumoasă și binecuvântată în voia lui Dumnezeu, dar în același timp să fim folositori Împărăției lui Hristos și oamenilor. Astfel să ne gândim că aparținem cerului și cu dor să-L așteptăm pe Mirele nostru Isus Hristos ca să revină.

“Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”(Filipeni 3:20-21)

Gânduri de final

Viața este foarte scurtă, atât pentru copil cât și pentru bătrânul de o sută de ani. Fie că vrem sau nu, suntem datori cu o moarte, iar ea este o realitate de care nu ne putem ascunde. Va muri și cel sărac și cel bogat, și cel tânăr și cel bătrân, și cel credincios și cel necredincios, acesta din urmă având parte și de o a doua moarte, în chinuri, lipsit de Dumnezeu.

Ziua plecării noastre sau ziua venirii Domnului Isus pe norii cerului poate fi o realitate mai aproape de noi decât ne-am putea gândi vreodată.

De peste două mii de ani Biserica se află în așteptarea Mirelui ei. Dar, până atunci, Duhul Sfânt să ne cerceteze și să ne călăuzească să ne punem întrebări. Cum stai cu gândul la pregătirea locului veșnic în prezența lui Dumnezeu? Dar cu păcatul tău? Te vezi în smerenie cu nevoia de a fi iertat prin Jertfa crucii Sale?

“Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.”(Evrei 13:20-21)

Și cred că acel loc veșnic este ceva măreț, maiestuos, minunat, dar chiar și așa, vorbirea noastră este prea săracă ca să redea în totalitate acea splendoare în veșnicia prezenței lui Dumnezeu. (de Iosif Mihăescu)

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic (partea 1)

noreply@blogger.com (Symona) — Sat, 25 Jan 2025 12:11:00 +0200

Contextul de dinaintea acestor lucruri menționate în Evanghelia după Ioan este următorul: Domnul Isus spală picioarele ucenicilor Săi și face descoperirea vânzătorului înaintea lor, dar în așa fel încât ucenicii nu au înțeles la ora Cinei despre ce este vorba, ci mai târziu, în grădina Ghetsimani. Iar Iuda se duce să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă pentru prinderea lui Isus. Domnul Isus le spune ucenicilor în pilde despre faptul că se apropie ziua răstignirii Sale. “Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi , cum am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.”(Ioan 13:33)

„Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.” „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine. Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.” (Ioan 13:36-38)

Domnul Isus le dă o poruncă nouă ucenicilor: să se iubească unii pe alții așa cum i-a iubit El și-l înștiințează pe Petru că se va lepăda de trei ori de Domnul.

Deasemenea Domnul Isus își îmbărbătează ucenicii pentru că se apropia ziua răstignirii Sale, pentru că ei nu pricepeau faptul că Domnul Isus va muri, va învia, după care Se va înălța la cer. Pe ucenici îi apucase, cel mai probabil, o mare întristare, iar Domnu Isus se ocupă de starea inimii lor, dându-le câteva promisiuni:

-promisiunea pregătirii unui loc veșnic;

-promisiunea trimiterii Duhului Sfânt în viața lor, care va rămâne cu ei și-i va mângâia în absența Domnului;

-promisiunea păcii Lui, care îi va ajuta să nu se înspăimânte de ceea ce va urma.

Promisiunea pregătirii unui loc veșnic

Ce înseamnă acel loc veșnic? Biblia, prin cuvintele Domnului Isus, vorbește despre acel loc veșnic, în veșnicia lui Dumnezeu, sub diverse feluri:

-cârmuirea unor cetăți, în pilda polilor “Cel dintâi a venit şi i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli.’El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.’”(Luca 19:15-19)

-străzi de aur din Ierusalimul ceresc –”Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.“ (Apocalipsa 21:21)

-cununi care nu se vestejesc ca și răsplată – “De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:8)

“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.”(Iacov 1:12)

“Şi, când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.”(1Petru 5:4)

-multe lăcașuri.

Biblia nu vorbește concret despre ceea ce înseamnă acel loc sau despre lucrurile în posesia cărora vom intra acolo pentru că nu se poate vorbi în cuvinte omenești despre lucruri existente în veșnicia lui Dumnezeu. Dar ea vorbește concret despre existența fizică a acelui loc în prezența lui Dumnezeu.

De ce existența acelui loc veșnic în prezența lui Dumnezeu poate fi și materială?

Pavel menționează că a fost “răpit în rai”, “în al treilea cer”, și descrie experiența sa în 2 Corinteni 12:2-7. Adică lucruri palpabile ce pot fi văzute și atinse. Cu siguranță că Îl vom lăuda pe Dumnezeu în veșnicie, dar nu doar vom cânta toată veșnicia! Iar Biblia vorbește despre ceruri noi și un pământ nou “Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:13)

Mai este menționat faptul că trupurile credincioșilor vor fi asemenea trupurilor în care ei au trăit pe pământ, dar vor fi niște trupuri slăvite, sănătoase, fără imperfecțiuni.

“Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.”(2 Corinteni 5:1-4)

“Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.”(1 Corinteni 15:40)

“Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”(1 Corinteni 15:53)

“Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”(Romani 8:22-23)

Cum anume pregătește Domnul Isus acel loc veșnic pentru ucenicii Săi?

Domnul Isus a trasat o singură Cale pentru ca omul să poată intra în posesia locului veșnic.

El a zis despre Sine: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:6)

Multe căi pot părea bune omului, dar fiecare dintre ele vor duce la moarte veșnică, care înseamnă despărțirea de Dumnezeu, în chinuri.

Omul, chiar în sinceritatea inimii lui, poate să își aleagă o cale a închinării într-un mod foarte religios. Poate să își aleagă o cale jertfitoare de sine, să facă bine tuturor, să fie atent cu fiecare, să își facă un renume și un confort mult dorit… Dar, toate aceste căi, chiar bune în aparență, nu ajută la intrarea în posesia locului veșnic. Singura Cale este Isus Hristos. Iar intrarea pe această Cale este Evanghelia, nașterea din nou făcută de Duhul Sfânt, pocăința și credința primite în dar de la Dumnezeu. Iar apoi contează trăirea vieții într-un mod frumos, în ascultare de Tatăl ceresc, folositor Împărăției lui Hristos și oamenilor.

Domnul Isus Și-a dat viața pentru ca omul credincios (ucenicul lui Hristos) să poată intra în acel loc veșnic.

Pentru pregătirea acelui loc veșnic Domnul Isus Hristos a trasat o singură cale, pe Sine, dar totodată Și-a dat și viața în același scop.

Astfel că, după acea discuție profundă cu ucenicii, Domnul Isus avea să Își dea viața!

Pregătirea acelui loc veșnic a însemnat durere, batjocură, răstignire pe lemnul crucii, purtând păcatele multora și fiind considerat păcat, deși nu păcătuise deloc.

Dumnezeu, în trecut, a lucrat într-un mod deosebit cu oamenii prin legăminte particulare, care aduceau jertfe de origine animală. Credincioșii din acele vremuri aduceau acele jertfe prin credința, în viitor, la Mielul care avea să vină și să ridice păcatul lumii, La împlinirea vremurilor, Domnul Isus, Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru mulți, iar noi, credincioșii de astăzi, privim în trecut prin credință la jertfa Domnului Isus Hristos.

– va urma –

Așteptarea după voia Domnului

noreply@blogger.com (Symona) — Thu, 16 Jan 2025 12:09:00 +0200

Există perioade de așteptare atât de diferite, precum așteptarea mântuirii unui suflet drag, așteptarea unui răspuns de la Dumnezeu în vederea căsătoriei, așteptarea izbăvirii dintr-un necaz sau așteptarea vindecării unei suferințe.

Așteptarea plăcută Domnului nu este însă orice fel de așteptare. Nu este atunci când aștepți într-un mod pasiv, ci atunci când aduci în mod constant cererea ta înaintea Sa, prin rugăciune. Perioadele de așteptare pot fi mai lungi sau mai scurte. Ele pot fi o reală binecuvântare, deși par privite mai degrabă ca un motiv de neliniște, frustrare, epuizare sau nerăbdare.

Așteptarea înseamnă rugăciune, lacrimi, predarea deplină în voia lui Dumnezeu, Cel Care cunoaște cel mai bine evoluția lucrurilor până la final.

Ce poți face în aceste perioade de așteptare? Este nevoie de putere pentru a rezista și aceasta trebuie cerută prin rugăciune. Este necesar să îți întărești credința în ajutorul și călăuzirea lui Dumnezeu și să îți încurajezi inima în El. “Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!”(Psalmii 27:14)

În toată această perioadă este nevoie să îți încredințezi soarta în mâinile Domnului: “Dar eu mă încred în Tine, Doamne, și zic: “Tu ești Dumnezeul meu! Soarta mea este în mâna Ta.”(Psalmii 31:14-15)

Este, de asemenea, nevoie de răbdare și speranță în lucrul pe care îl aștepți. De ce este nevoie de așteptare, care uneori pare mai degrabă un instrument neplăcut al vietii credinciosului? Tăcerea lui Dumnezeu în astfel de circumstanțe ar putea avea ca și scop următorul fapt: Putem dobândi tot ce ne dorim dacă El ne-ar răspunde repede, dar ca să-I putem cunoaște dragostea, mila, îndurarea în suferință, mângâierea în necaz, atunci ar trebui să așteptăm. Când ne rugăm, în așteptare, primim pace când avem sufletul neliniștit, primim putere când resursele ni se epuizează, primim mângâiere în suferință, iar credința crește și se întărește. Primim sfat și călăuzire, putere și pace, atunci când lăsăm toate în grija Sa. Așadar, chiar dacă răspunsul pare că întârzie, acesta poate fi doar un mod prin care Dumnezeu vrea să ne învețe, să ne vorbească, să-L cunoaștem mai bine.

Ceea ce face El în timpul în care noi așteptăm este cu mult mai valoros decât lucrul mult așteptat.

Un copil care primește de la părintele său tot ce îi cere imediat, nu va prețui acele lucruri primite. Dar, atunci când i se oferă ceva mai târziu, și așteaptă un timp până îl primește, va învăța lecții prețioase precum ascultarea, răbdarea și disciplina.

Uneori nu vom primi răspunsuri în perioadele de așteptare. Dar, chiar și atunci, Domnul este vrednic de încrederea noastră, măcar că nu înțelegem căile Sale. De aceea, să aducem înaintea Sa toate perioadele noastre de așteptare, închinându-le Lui, cu speranță și credință.

Mesajul simplității la Nașterea Domnului

noreply@blogger.com (Symona) — Wed, 25 Dec 2024 17:09:00 +0200

Chiar din momentul în care Dumnezeu Își trimite Fiul în lumea noastră, are să ne transmită un mesaj despre smerenie și simplitate. La aceste lucruri ne cheamă și pe noi. Fiul lui Dumnezeu, Împărat al împăraților, Care ar fi trebuit să aibă toate privilegiile unei nașteri într-un palat, a ales simplitatea, ieslea. Dacă El a primit să se nască în acel loc umil, noi suntem cu atât mai mult datori să nu ne mai plângem de lipsurile sau asprimea vieții.

El a ales ieslea, locul umil, S-a născut ca și un copilaș, într-o cetate lipsită de însemnătate din acea vreme, Betleemul. Toate aceste lucruri însă, fusese profețite cu sute de ani înainte, pentru ca, cuvintele Scripturilor, să se împlinească întocmai.

Și nu doar atât, dar “Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1:27-29)

Dumnezeu, de-a lungul vremii, nu a ținut cont de poziția socială, ci s-a revelat deopotrivă, tuturor categoriilor sociale, iar Domnul Isus remarcă acest lucru: “Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11:25)

El este Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, ca să împace lumea cu Sine, deoarece aceasta căzuse în păcat de la începutul Creației și avea nevoie de un Salvator care să restabilească legătura cu Dumnezeu.

Pentru cel necredincios, Întruparea și Jertfa Domnului Isus, rămâne chemarea la pocăință și mântuire, sau va deveni o mărturie la judecată, ca refuz al acestei chemări.

Pentru cel credincios, Întruparea și Jertfa Domnului Isus devine, într-o stare permanentă, un motiv de mulțumire, recunoștință, bucurie și încredere, ca răspuns pentru eliberarea din păcat și primirea mântuirii.

„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

Dumnezeu răstoarnă și pune pe împărați

noreply@blogger.com (Symona) — Sat, 23 Nov 2024 10:00:00 +0200

În timpul perioadei judecătorilor, atunci când poporul Israel făcea ce nu îi plăcea Domnului, Dumnezeu trimitea popoare străine vrăjmașe, care să-i asuprească drept pedeapsă, așa cum au fost filistenii sau amoniții.

Poporul ales de Dumnezeu a avut însă parte de căderi repetate, dar în același timp și de bunătate și milă din partea Domnului. În dreptatea Sa, Dumnezeu i-a pedepsit pentru a-i aduce la Sine. Mărturisirea păcatelor trebuia urmată de părăsirea acestora și pocăință. Dumnezeu i-a folosit pe Ghedeon, Barac, Iefta, Samson, și mulți alții ca și instrumente spre realizarea planului Său pentru eliberarea poporului de sub asuprire.

De asemenea, Dumnezeu a intervenit și în viața conducătorilor marilor imperii. Pe împăratul Bbilonului, Nebucadnețar, l-a smerit o perioadă de timp, ajungând până acolo că se comporta precum un animal. Dar a revenit la starea lui mai dinainte după ce L-a recunoscut pe Dumnezeu ca Împărat al împăraților. Biblia ne relatează și modul în care Dumnezeu S-a folosit de Darius și Cir, împărați ai imperiului medo-persan, pentru eliberarea poporului evreu din robie și pentru zidirea noului Templu de la Ierusalim. În aceste relatări ale Bibliei putem vedea, cum Dumnezeu poate interveni în viața conducătorilor marilor puteri ale lumii.

De-a lungul timpului, Dumnezeu S-a implicat în modul Său providențial, în ce privește pe cei aflați în conducerea unei țări sau a unei regiuni. Nu este de mirare, ținând cont că toate lucrurile Îi sunt supuse, ba chiar până și numărul firelor de păr ale unei persoane Îi sunt cunoscute. Cu mult mai mult atunci, va fi important, cine va guverna un stat.

Urmează o perioadă în care și noi vom alege oameni ce vor fi puși în conducerea țării noastre.

“Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată demnitatea.” ‭‭(1 Timotei‬ ‭2‬:‭1‬-‭2‬ ‭)

Să ne rugăm ca printre cei aleși să existe și oameni care să se teamă de Dumnezeu mai mult decât de oameni; și oameni care să fie interesați de binele semenilor mai mult decât de dorințe egoiste și invidie; și oameni cu o inimă înțeleaptă, sinceră și credință în Dumnezeu mai mult decât cei conduși de viclenie și fățărnicie.

“El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!”(Daniel 2:21)

Votul tău contează, dar alegerea finală Îi aparține lui Dumnezeu, care va rămâne credincios planului Său și îl va duce la împlinire indiferent de deciziile noastre. “Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul. (Psalmii 75:7)

Ca pentru Dumnezeu

noreply@blogger.com (Symona) — Thu, 21 Nov 2024 11:42:00 +0200

„Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.” (Coloseni 3:23-24)

Fiecare avem zilnic diverse activități: treburi casnice, îndatoririle ca elevi sau studenți, sarcinile de la serviciu, munca de soție și mamă, ajutorul acordat oricând și oriunde celui care se află într-o nevoie…

Cum am putea face ca toate acestea să fie făcute “ca pentru Domnul”? Mai întâi de toate, ele trebuie făcute “din toată inima“.

Atunci când înveți pentru școală, nu învăța superficial, ci fă-o cu pasiune.

Atunci când ajuți sau faci un bine, fă-l cu bucurie și fără să te îndoiești.

Atunci când lucrezi corect și cu hărnicie, fă-o nu doar când poți fi văzut sau apreciat de superiorul ierarhic.

Atunci când îți îngrijești familia, pregătești hrana copiilor sau faci curat, fă-le cu devotament și nu le privi ca pe o obligație în plus.

Toate aceste lucruri, când le faci cu încrederea că ești văzut de Dumnezeu, fără să aștepți o răsplată de la oameni, devin parte a închinării tale zilnice. Și, nu-i așa, că atunci când ne închinăm, dorim să aducem ce este mai bun Domnului Dumnezeu? De aceea, însăși lucrurile acestea, ce fac parte din rutina noastră zilnică, când le facem ca pentru Domnul, Îl vom onora cu trăirea noastră. Prea adesea încercăm să facem lucrurile să iasă bine pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Mai bine ne-ar interesa ce gândește Dumnezeu despre ceea ce facem și cum facem, pentru că restul au o importanță cu mult mai neînsemnată.

Te îndemn ca orice slujire vei face pentru familie, casă, biserică, să o faci nu doar pentru a-i mulțumi pe cei din jur sau ca să fii văzut și apreciat de ei, ci ca și cum te-ai afla sub permanenta privire a Domnului. Și, din partea Sa, vei primi și răsplata pe măsură, pentru orice slujire făcută din toată inima, ca pentru El!

“Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3:17)

Smerit și după binecuvântare

noreply@blogger.com (Symona) — Wed, 23 Oct 2024 13:20:00 +0300

Smerit înseamnă să te cobori, și atunci când ai o funcție mai înaltă, să ai acea capacitate de a fi aproape și de a-i ajuta pe cei mult inferiori ție.

Smerit înseamnă să ai daruri sau talente pe care să nu le exprimi în ideea de a fi lăudat.

Smerit înseamnă să obții o promovare sau un rezultat bun pentru care să recunoști că meritul nu îți aparține, și că, datorită puterii și a înțelepciunii primite de sus, ai avut parte de această binecuvântare. Să recunoști că ai greșit, că mai ai de învățat și să te lași învățat.

De regulă succesul nu ne smerește, ci mai degrabă suferința este cauza smereniei. Oare de ce? De ce să uităm să fim recunoscători Domnului atunci când ne merge bine? De ce să-L căutăm mai mult atunci când vine suferința?

Exemplul nostru de smerenie rămâne Domnul Isus Hristos, care a spus: “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29)

Este mai ușor să rămâi smerit după ce treci printr-o încercare sau suferință, dar ce se întâmplă când lucrurile îți merg bine, când ești binecuvântat? În urma binecuvântărilor primite putem să ne atribuim meritul, lucru care aduce mândrie uneori.

Cum să rămânem smeriți și după binecuvântare? Cum să menținem aceeași stare de mulțumire și recunoștință a inimii pentru lucrurile primite prin voia, mila și harul lui Dumnezeu? Să ne reamintim constant că de la Domnul am primit toate lucrurile, că El controlează tot ce ni se întâmplă, și că, dacă o clipă nu ar veghea, totul s-ar nărui. Să ne aducem aminte de promisiunile pe care le-a împlinit față de noi și să le privim ca venind din partea Sa. Să fim conștienți că putem pierde oricând acele binecuvântări trecătoare, dar că ele nu reprezintă totul.

Creștinul care rămâne smerit și după binecuvântare este acel creștin matur, care în urma vieții trăite cu Dumnezeu, a ajuns la acea maturitate care îi permite să rămână smerit, să nu se entuziasmeze ca și un copil de ceea ce primește, ci să le privească cu bucurie, dar și cu detașare de ceeea ce este vremelnic. Pentru că nu în aceste lucruri trecătoare își pune el nădejdea, ci în ceea ce rămâne pentru veșnicie.

“Oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:14)

Perseverența prin credința în promisiunile Domnului

noreply@blogger.com (Symona) — Wed, 16 Oct 2024 13:10:00 +0300

Ce anume face diferența atunci când un credincios și un necredincios trece printr-o încercare?

Dumnezeu îi spune lui Moise să trimită doisprezece oameni care să iscodească țara Canaan, țară pe care o promisese că o va da în stăpânire poporului evreu, scos din Egipt. Zece din cei doisprezece spioni, s-au temut de oamenii din țara aceea și, datorită temerilor și a necredinței, au ponegrit țara înaintea poporului și l-au oprit să înainteze să o cucerească. Doi dintre ei, Caleb și Iosua, au văzut pericolele, au înțeles că țara era greu de cucerit și că părea imposibil din punct de vedere omenesc. Dar ei, spre deosebire de ceilalți opt spioni, s-au încrezut în promisiunile făcute de Dumnezeu, anume că țara va fi a lor.

Credinciosul vede că drumul este greu, că există greutăți și piedici pe calea sa, dar se încrede în promisiunile lui Dumnezeu. El crede că Dumnezeu nu îl va părăsi nicidecum și că îl poate ocroti.

Pentru acela care nu are această nădejde, obstacolele care apar pe parcurs îl va împiedica să meargă mai departe pe calea cea îngustă a credinței, se va opri sau chiar va da înapoi. Pentru el, drumul va părea prea greu, iar viața creștină imposibil de trăit.

Credinciosul va porni însuflețit că “poate totul prin Hristos, care îl întărește” , va privi la ținta sa mai mult decât la pericolele temporare ce pot să apară pe calea credinței. El nu își va atribui meritul victoriei, de a ajunge la țintă, ci Îl va slăvi pe Dumnezeu pentru aceasta. Dacă te bazezi pe puterea ta de a face față încercărilor care apar în viața ta, nu vei rezista în lupta biruitoare ca și creștin în această viață. Vei fi descurajat și vei da înapoi.

Copiii lui Israel s-au arătat nemulțumitori și, plini de teamă și necredință, au hotărât chiar să se întoarcă înapoi în Egipt, unde fusese sclavi. Pentru că nu au ascultat de Dumnezeu, ci s-au luat după cei zece, Dumnezeu i-a pedepsit, lipsindu-i de binecuvântarea de a intra în acea țară , urmând să parcurgă încă patruzeci de ani prin acele locuri pustii. Deși au văzut multe minuni înfăptuindu-se chiar sub ochii lor, totuși, nu au crezut în izbăvirea pe care Dumnezeu le-o putea da. Doar Iosua și Caleb au avut parte de acea țară, deoarece ei au crezut promisiunea și au acționat prin credință.

Necredința și îndoiala ne poate costa pierderea binecuvântărilor promise. Dumnezeu nu ne promite că va fi ușor să Îl urmăm pe El, dar promite că nu ne va părăsi niciodată, Caleb și Iosua au văzut greutățile, dar au crezut că Dumnezeu este destul de puternic pentru a le da victoria. Ai încredere că Dumnezeu îți poate da biruință în orice încercare a vieții. Lasă temerile și grijile privind tot înainte, cu credința că El te poate salva din orice dificultate.

Mângâierea inimii îndurerate

noreply@blogger.com (Symona) — Mon, 14 Oct 2024 13:09:00 +0300

Ce să spui acelui care, doborât de întristare,
A uitat că Dumnezeu, Cel mare, este plin de îndurare?
Inima îndurerată s-ar putea să nu-nțeleagă
Cum același milos Tată o lasă neobservată…

Ai vrea să-i spui cuvinte, dar îți par așa mărunte,
Și la tot ce-ți vine-n minte, ai vrea doar să te asculte.
Vorbește-i cu-nțelepciune, arată-i compasiune,
Iar când nu mai ai ce-i spune, taci și-nalță o rugăciune.

Cu iubire îi vorbește, blând, smerit îl sfătuiește,
Plângi cu el și urmărește tot ce-ți pare că-l zidește.
Caută-l când e-n necaz, câtă vreme este treaz,
Iar când lacrimi pe obraz i se preling, nu-i da răgaz.

Sufletul îndurerat, încercat și frământat
Va putea fi mângâiat, zidit și încurajat
Când o inimă cu dăruire îl încurajează cu iubire
Și se roagă cu credință vie să primească așteptata izbăvire.