Poezia...

Metastasis

noreply@blogger.com (Ale R.) — Fri, 21 Jan 2011 00:32:00 +0200

Urăşte-mă-

Da, sunt prea greu de iubit

Şi uşor de uitat.

Te-ai uitat ultima oară

La mine cu ochi

Stinşi şi vizi.

Mi-ai spus că nu sunt în stare

Să rănesc un suflet singur,

Dar iată, am făcut-o.

Şi sufletul a murit, s-a stins.

Nu va mai învia niciodată.
Noi am pierit.

Luna plina

noreply@blogger.com (Ale R.) — Mon, 10 Jan 2011 19:36:00 +0200

Veghează-ţi mersul

E frig afară-

Zgârie-mi sufletul

Cu praf de ceară.

Apropie bolta

Şi trage o pânză moale

Dansează-mi volta

În picioarele goale.

Risipeşte ceaţa,

Să se vadă luna plină.

Iarăşi vine dimineaţa-

E prea multă lumină.

E plină luna - luna plină

Vreau să cânt, s-o aduc la mine.

Timpul poată să revină

Când va fi uitat în fine.

Asteptarea

noreply@blogger.com (Ale R.) — Sun, 19 Dec 2010 18:01:00 +0200

În ploaie aşteptând,

Lacrimi curgând-

Iar tu nu mai vii.

Un tramvai rasună,

Fără să spună,

De iubeşte ori nu.

Ere trecute-au pierit.
Suflete tăcute-au împietrit,

Iar noi am rămas neschimbaţi.

Vremea a vorbit,

Dar sufletul a tăcut,

Şi tace-n continuare.

Plouă

noreply@blogger.com (Ale R.) — Wed, 8 Dec 2010 18:34:00 +0200

Norii se descarcă

Cerul fuge, parcă nebun;

Ploaia toarnă apa, toarnă

În gropile de peste drum.

Fulgerele ard, trosnesc

Vântul nemilos înfrânge,

Oameni de pe stradă

Care tac şi care-aleargă.

Tunetele ţipă-ngrozitor

Plopii se unduiesc măgulitor-

Şi dansul are loc afară,

Unde plouă şi e vară.

Tablou

noreply@blogger.com (Ale R.) — Sun, 5 Dec 2010 18:14:00 +0200

Uleiul din soare,

E mierea din lună.

Încerc să scap de oameni,

Dar toate se-adună.

Tablou din culoare

Minţi închise la răcoare-

Gravura se naşte

Dintr-o fiinţă ce creşte.

Tablou - vorbeşte-mi;

Şi spune ce culori s-aleg

Ce nuanţe să ivesc

Pentru a te-nsufleţi.

Totul mi-e atât de drag.

Pastel naiv in glossa

noreply@blogger.com (Ale R.) — Thu, 2 Dec 2010 22:19:00 +0200

Spunem puţine prin cuvânt;

Noi, suntem ostaşi ai morţii.

Nimic mai mult şi-atât.

Cădem pradă sorţii, atunci când

Toţi cred c-am reuşit.

Priviri reci ne-apostrofează,

C-un glas de om mut.

Când mergem şi sosim,

De fapt pornim-

Spre nesfârşit.

E lumea cea care ne-aşteaptă;

Ea ne vrea-ntreg sufletul-

Nimicit, pustiit, adormit,

Pe vecie.

Chiar de-am sta o oră,

Întinşi pe stradă,

Nimenea nu-ntreabă,

De suntem vii ori nu.

Asta e lumea pe care-am creat-o.

Fără să vrem ori nu.

Ea nu ne-ntreabă niciodată,

De suntem bine, sau nu.

Vreau o ploaie de stele...

noreply@blogger.com (Ale R.) — Fri, 26 Nov 2010 01:12:00 +0200

Seară, visul în somn

Parfum de fum, în părul tău.

Cerul întins, catifea de abanos,

Încântă minţi adormite.

Luna,face cărare din lumină,

Spre dulcele-ntuneric.

Labirint creat de ceaţă,

Iar noi nu ne găsim.

Gheaţa-ngheaţă cuvintele tale,

Ce-atârnă într-un fir de aţă.

Când zorii răsar, rămân

Cu un gust amar-

Surâsul tău s-a preschimbat

Într-o ploaie de stele.

Sa mori si nimanui sa-i pese

noreply@blogger.com (Ale R.) — Mon, 8 Nov 2010 21:58:00 +0200

Sã mori şi nimãnui sã-i pese-

Vorbele sunt tot mai dese

Şi-nghiţite de calvar.

Ce lucru trist şi ce amar!

Refrene de “Trãieşte-ţi viaţa!”

Îmi iau mintea dimineaţa;

Dar lipsite-s de prisos

Fiindcã viaţa n-are vreun folos.

Şi pruncii-mi zbiarã în timpane,

Rãgesc, de parc-ar vrea sã mã omoare;

Dar ştiu ei oare ce e clipa?

Ştiu nimic – cunosc risipa.

Cuţitele se-neacã în pahare de cleştar,

Apa se varsã-ntr-un râu mãrgãritar.

Lumea tace şi trãieşte,

Moartea stã şi îi priveşte –

Sã mori şi nimãnui sã-i pese.

Aştern

noreply@blogger.com (Ale R.) — Fri, 27 Aug 2010 12:44:00 +0300

Aştern pe foaie, fiecare gând.

Aştern şi scriu, fãrã ca sã mã plâng.

Aştern, aştern, pân' cuvintele n-au glas,

Pân’ mintea va ramâne în impas.

Aştern, şi-aştept ca ploaia sã vie,

S-aducã somnul molcom ce-mbie.

Aştern pe foaie, fiecare frazã,

Sorbind din orele de-amiazã.

Şi-aştern...

Sã alerg sau sã fug (?)

noreply@blogger.com (Ale R.) — Wed, 18 Aug 2010 13:39:00 +0300

Ieri am început sã umblu -

Dupã atâţia ani de zile

Dupã multe chinuri grele

Dupã multe clipe rele.

Azi vreau sã alerg desculţã -

Dupã oameni, muşte, frunze

Dupã clipe, ore, sãptãmâni

Dupã vise, doruri, lamentãri.

Mâine voi fugi de tot -

Dupã ape, mãri, oceane

Dupã dune, ţãrm, hotare

Dupã aer, praf şi stele;

Sã alerg sau sã fug...?

O, tu

noreply@blogger.com (Ale R.) — Mon, 5 Jul 2010 20:42:00 +0300

O, dulce copil, lasã-ma sã te mângâi

Şi nu te mânia cã te alint;

Fiindcã dragostea ce-o simt,

E mai presus decât orice.

Lasa-ţi gândurile într-un sac, deoparte

Fiindc-ai luat la a mea viaţã parte.

O, dulce fiinţã, lasã-mã sã te ghicesc

Şi nu mã-ndepãrta mâhnit,

Fiindcã rãul eu voiesc

De tine sã-l depãrtez.

Nu trãi-n viitor, nici în trecut;

Traieşte aici, cu mine.

O, firavã creaturã, lasa-mã sã te ador-

Şi cautã sã mã-ntelegi;

Fiindcã doar tu ştii,

Cât eu te iubesc.

Aleargã agale spre a ta menire,

Şi ia-mã pe mine-mpreunã cu tine.

Nimeni

noreply@blogger.com (Ale R.) — Sun, 4 Jul 2010 22:24:00 +0300

Nimeni nu te-ascultã când eşti cu sufletu-n gând,

Nimeni nu te-ascultã când vrei sã scrii un mic rând.

Nimeni nu te-ascultã când tu vrei sã taci,

Nimeni nu te-ascultã când farmece vrei sã faci.

Nimeni nu te-ascultã când iubeşti

Nimeni nu te-ascultã când amor cerşeşti.

Nimeni nu te-ascultã când mut oftezi,

Nimeni nu te-ascultã când vrei sã visezi.

Nimeni nu te ascultã nicicând.

Era, candva

noreply@blogger.com (Ale R.) — Mon, 28 Jun 2010 22:10:00 +0300

Filosofia ta,

chiar despre un întreg

m-a învăţat să detest,

tot ce-i firesc.

Atâta sinceritate,

plină de raţiune,

e normal să doară.

Copilăria ta,

mizerabila mască,

a furat grotescul

ce zace-n fiinţa mea.

Ce am făcut eu, oare

când te-am lepădat de mine?

În fiece zâmbet,

ori prostie,

vedeam doar încă

un zid pus între noi.

Idealuri diferite am cautat,

şi iată-ne, azi,

singuri, uscaţi

şi goi.

Toate cartile jos

noreply@blogger.com (Ale R.) — Mon, 28 Jun 2010 00:14:00 +0300

Sã dãm cãrţile pe faţã!

Şi sã fim oneşti –

Asta e tot ce conteazã,

Atunci când greşeşti.

Sã dãm cãrţile pe faţã!

Toate, deodatã, iar nu pe rând;

Pentru cã nu vei şti niciodatã

Ce are amicu-n gând.

Sã dãm carţile pe faţã!

Dacã tot ne-am pornit

În acest joc fãrã prefaţã

Ce mulţi oameni a chinuit.

Sã dãm cãrţile pe faţã!

Fiindc-aşa-i just,

Iarã nimãnui nu-i place

Cu faptu-n faţã sã fie pus.

De ce nu îmi mai scrii?

noreply@blogger.com (Ale R.) — Fri, 25 Jun 2010 22:17:00 +0300

a nflorit cimitirul cu oameni strãvezii

chiar şi salcia azi mi-a zâmbit

a murit sufletul plin de nimic

chiar şi cerul l-a privit

a îngheţat oraşul minţile tulburate

chiar de aer poluate

a minţit ieri poştaşul

chiar - de ce nu îmi mai scrii ?

Rodica

noreply@blogger.com (Ale R.) — Tue, 22 Jun 2010 14:56:00 +0300

Rodica, fosta profesoarã de românã,

îşi carã gemantanul prin minunatul centru.

Atâţia ani, istoviţi în lumea nemiloasã,

d-excursii-n Rusia ea încã-ntreabã.

Rodica, fosta profesoarã de românã,

a ajuns sa strângã-n casã lucruri.

Lucruri bune, ce netrebuiesc

nefiinţei ce zace-n ea.

Rodica, fosta profesoarã de românã,

este chiar vecina mea.

Gândurile firii, parcã,

s-au ascuns de viaţa sa.

Rodic-a devenit ce era cândva, odatã:

Rodic-a devenit copil.

Cand farmece vrei sa faci

noreply@blogger.com (Ale R.) — Mon, 17 May 2010 16:21:00 +0300

De ce sã vii,

Când poţi sã pleci?

De ce sã ai,

Când poţi sã pierzi?

De ce sã râvneşti,

Când poţi sã nu vrei?

De ce sã scrii,

Când poţi sã rosteşti?

De ce sã munceşti,

Când poţi sã primeşti?

De ce sã blestemi,

Când poţi chema?

De ce sã spargi,

Când poţi să uneşti?

De ce sã mori,

Când poţi sã iubeşti?

Şi farmece vrei sã faci.

Nimicul si Totul

noreply@blogger.com (Ale R.) — Sat, 23 Jan 2010 20:35:00 +0200

Nimicul meu aduce-aminte

De clipele de-altminteri.

Nimicul meu mã-nalţã

Spre culmi cereşti, mãiestre

Şi adunã-n poalã toate bolţile celeste.

Nimicul meu tace mereu,

M-ascultã-atent cu ochii-adânc deschişi,

În timp ce-alte dihãnii tac şi înghit latent.

Nimicul meu ţine la mine;

El mã iubeşte, el mã râvneşte.

Nimicul meu e altul;

Nimicul - tu ar trebui sã fii.

Totul meu nu-i de ajuns,

Voiesc sã am mereu mai mult.

Totul meu rãpune totul:

Minţi, suflete şi chiar plãceri.

Totul meu coboarã adânc,

Sã-l aibã toţi şi toate-n mâini;

Poticnit stã-n pãmânt şi absoarbe tot ce-i tot.

Totul meu numai umil nu e;

El vrea sã ştie, sã distrugã tot.

Cum altfel s-ar numi, dacã nu tot?

Totul meu e plin de vervã;

El e nebun, lucid, cumplit şi sacru.

Totul meu sunt eu;

Totul tãu eu nu voi fi.

Balada Arlechinului

noreply@blogger.com (Ale R.) — Thu, 21 Jan 2010 22:03:00 +0200

Doar un semn voiesc, într-un secul.

Agonia strãpunge-ntregul.

Mi-s nopţile-un mormânt de-atâta suspin

Şi nopţile-un coşmar de-atâta chin.

Oraşul nevrotic a încremenit

De-atât neajuns şi de-atât vorbãrit.

Noaptea mã-nconjoarã-n vrejul ei cel dulce

Iar pacea tot mai-ncet din mine s-ar duce.

Idilic apare-un surâs fãţarnic, anost

Ce voieşte-a lumii-ngenuncheare fãr’ de rost.

Arlechinul odios hotãrât-a nimici

Orice dulce lamentare umplutã de vicii.

Oamenii, oripilaţi de a lui neclintire

Au preschimbat într-o clipitã a lui menire.

Schimbând omenirea, s-a schimbat şi pe sine.

Pentru ca în final, sã strige cãtre mine:

“Mi-e silã de tot ce-nseamnã omenire!”

Schimbarea l-a dus pe-arlechin la pieire.

Veşmintele s-au schimbat în alb-negru,

Culorile dansau în marş funebru.

Lumea s-a rupt de realitate,

La o tragedie-au luat parte.

De extaz, angoasã murmurat

Murit-a clovnu-ncatuşat.

Dispari IV

noreply@blogger.com (Ale R.) — Sun, 3 Jan 2010 02:55:00 +0200

Norii se îngână-n vis

Frunzele se şterg de nins

Apa murmură plăceri

Aerul şopteşte vremi.

Pietrele mocnesc în brânci

Aurul mocneşte-n stânci

Stele imense cad din cer

Vântu'-adie pe-un miner.

Fie cer, fie pământ

Fie apă, fie vânt,

Omul tace şi dispare

Universul - e candoare.

Vorbe

noreply@blogger.com (Ale R.) — Wed, 8 Jul 2009 22:39:00 +0300

M-am săturat de vorbe.

Vreau să le iau, să le mototolesc,

Şi să le arunc

-la gunoi.

Compromisuri înecate

În spirtul ce dezinfectează

Rănile tuturor

-şi ale nimănui.

Vorbele ne seacă fiinţa

Şi câteodată chiar voinţa

Pentru că deasupra lor sunt

-faptele.

Nu merita efortul...

noreply@blogger.com (Ale R.) — Mon, 18 May 2009 22:29:00 +0300

Nu merită să înveţi, pentru ca mediile au crescut şi oricum n-o să intri la fără plată.
Nu merită să înveţi pentru că oricum o să iei o notă proastă.
Nu merită să înveţi pentru că oricum n-o să rămâi decât cu o idee, două.
Nu merită să înveţi pentru că maine o să plouă.

(Iar tu nu vei merge la şcoala, oricum)

Nu merită să iubeşti, pentru că iubirea nu durează.
Nu merită să iubeşti, pentru că cel de lângă tine, vrei nu vrei te trădează.
Nu merită să iubeşti, pentru că nimeni nu te iubeşte.
Nu merită să iubeşti pentru că dragostea se veştejeşte.

(Iar ţie-ţi va păsa sau nu, vei trece peste)

Nu merită să te stresezi, pentru că orice problemă are o rezolvare.
Nu merită să te enervezi, pentru că un singur nerv omoară mii de neuroni.
Nu merită să te trudeşti, pentru că munca ta va fi dată jos.
Nu merită să te izbeşti de problemele vieţii, pentru că oricum, mori.

Fericire si ghinion

noreply@blogger.com (Ale R.) — Tue, 31 Mar 2009 23:31:00 +0300

Ţi-am sorbit fericirea,

Şi ţi-am transformat-o-n lacrimi.

Mi-ai luat zilele,

Eu ţi-am luat viaţa chiar.

Te-am prefăcut în lut,

Şi te-am format precum am vrut.

M-ai facut să zâmbesc,

Nu să râd, nu am putut demult.

M-ai lăsat să te văd plecând,

Ţi-am interzis să mă vezi venind.

Te-am lăsat să crezi că te-am iubit;

Şi crezând tu asta, ai zâmbit şi ai jignit.

Mi-ai promis marea în nisip, cu sare cu tot;

Păcat că nu era cine să te creadă şi care să te piardă.

Ţi-am zâmbit, ţi-am zâmbit şi te-am ştirbit.

De singurătatea oarbă de care pomeneai.

M-ai minţit, m-ai minţit şi mi-ai dat curaj.

Să te înfrunt şi să te fac încă o dată să te naşti.

Te urăsc indiferent, înălţându-mă, răstesc.

Mă iubeşti tăcut, tăcut trişezi.

În propriul joc, cu un singur jucător

În care doar tu - pierzi.

În tăcere am să pier,

În indiferenţă ai să mori.

Nu vreau

noreply@blogger.com (Ale R.) — Sat, 7 Mar 2009 23:14:00 +0200

Nu vreau nimic... Nu mai vreau nici să citesc, nici să scriu, nici să învăţ, nici să stau, nici să râd, nici să iubesc, nici să mor, nici să mă opresc...

Şi de ce...?

Pentru că nimic nu se schimbă, chiar de tu vrei

Pentru că oamenii nu te apreciază, ba chiar te batjocoresc pentru ceea ce eşti

Pentru că dacă tu vrei să oferi din ce ai tu, eşti luat de prost

Pentru că dacă te comporţi mai altfel, sau ca tine, eşti considerat un ciudat

Pentru că dacă iubeşti, esti urât de cei din jur

Pentru că dacă râzi, toată lumea te invidiază

Pentru că dacă eşti singur, toată lumea arată cu degetul spre tine

Pentru că dacă citeşti, lumea spune că eşti un soarece de bibliotecă

Pentru că dacă scrii, eşti judecat

Pentru că dacă înveţi, lumea te consideră un tocilar

Pentru că dacă mori, nimănui nu-i va păsa şi

Pentru că dacă te opreşti, le dai satisfacţie tuturor.

Noapte buna sau Scrisoarea iubitului parasit

noreply@blogger.com (Ale R.) — Sat, 7 Mar 2009 23:13:00 +0200

Zâmbeşte, mâzgo către ecran

Să-ţi vadă lumea al tău zâmbet

stupid.

Uită-te-n oglindă,

Cât de frumoasă eşti când plângi

atât de tare urli.

Ochii tăi holbaţi la tavanul mucegăit,

Se pierd în întunericul şi frigul

ce-ţi stăpâneşte mintea.

Părul tau bălai, ca soarele săgetat

Devine din ce în ce mai rar-

tunde-te cheală.

Corpul rău osos o să se evapore

În canalele ghetoului plin

de şobolani.

Mintea ta prea scurtă

O sa devină inefabilă, o să devii

legumă.

Pielea ta uscată, o să cadă

O să cadă de pe tine încet-repede

precum frunzele târzii ale toamnei.

Faptele tale o să curgă pe

râul Pierzaniei

şi-o să rămâi goală.

Zâmbeşte-mi, mâzgo,

În faţa maşinii mele

gata să... -te calc!