Ardeiul

Animale folositoare plantelor agricole

2011-04-19T21:08:00.000+03:00

Animalele folositoare agriculturii sunt de nepretuit pentru serviciile lor, pentruca vaneaza larve, gargarite, fluturi, soareci de camp, coropasnite, melci, etc Gospodarul agricol trebuie sa asigure conditii de adapost pentru arici, broaste lilieci, soparle, cinteze, mierele, ciocanitori, pitigoi, si alte pasari. Este una din preocuparile lui sa amenajeze, gardurii vii, suporti pentru cuibare si colivii sau mici locuri de baltire.

Dintre animalele folositoare amintim:

· ALBINELE au un rol important in distribuirea polenului si mijlocitor al fecundarii multor plante agricole. La un hectar de floarea soarelui sunt necesare doua famiile de albine pentru polenizare suplimentara.

· ARICII sun vanatori lacomi ce se hranesc cu melci, viermi, rame si alti daunatori agricoli.

· BONDARII contribuie la fecundarea plantelor.

· BROASTELE RAIOASE, DE APA SI TESTOASELE inhata cu limba lor omizi, melci, muste, etc.

· CARTITELE consuma zilnic cantitati mari de larve, viermi , coropasnite, furnici. Un gospodar iscusit si practic isi populeaza ogoarele sale cu cartite;

· LILIECII se hranesc cu insecte zburatoare;

· NEVASTUICILE sunt dusmani de moarte ai soarecilor de camp

· SERPII vaneaza cu usurinta soareci si insecte;

· SOPARLELE cenusii si verzi (gusterii) rapun melci, viermi, omizi, gargarite;

· PASARILE, aproape de toate felurile, starpesc omizile, soarecii, insecte. Cucul mananca circa 100 de omizi pe ora iar o pereche de grauri mananca intr-o luna aproape 1 milion de oua de fluturi.

· CARABUSII vaneaza larve si oua de insecte, omizi si gandacei;

· BUBURUZELE, COCCINELA se hranesc cu paduchi de frunze.

www.gazetadeagricultura.info

Rolul ingrasamintelor in viata plantelor

2011-04-19T21:04:00.001+03:00

Rolul macroelementelor chimice

AZOTUL

Azotul din plantă este elementul fundamental cu rol plastic de construcţie în constituţia plantelor. El se găseşte sub formă de combinaţii proteice, aminoacizi, acizi nucleici, clorofilă etc.

Lipsa de azot duce la oprirea cresterii plantelor iar excesul de azot sensibilizeaza plantele la cadere, la boli, la seceta sau la ger. Plantele utilizează azotul în proporţie de 25-60%. Aplicând raţional fertilizarea plantele pot utiliza spre 60% azotul din sol (rezerva sol, azot fixat de bacterii, azot din precipitaţi, azot din îngrăşăminte, azot lăsat de resturile vegetale, azot din gunoi). Pierderile se datorează eroziunii şi spălări, levigării şi denitrificării.

Speciile care fixează azotul din plantă datorită bacteriilor Azotobacter şi Clostridim sunt leguminoasele: mazărea , soia, trifoiul, lucerna şi altele. În sol sunt şi alte bacterii care fixează azotul şi se comercializează ca îngrăşăminte biologice.

Azotul din sol se determină după IN (indicele de azot) şi H (humus). Un sol mediu fertil are IN=4 şi H=3. Peste aceste valori avem soluri foarte fertile.

FOSFORUL

Fosforul este un element absolut necesar plantelor. Se găseşte în plantă sub formă minerală sau sub formă de compuşi organici. Lipsa fosforului provoacă dereglări profunde. Plantele rămân mici, frunzele se decolorează, se frânează creşterea rădăcinilor, cad frunzele şi scade producţia. Lipsa de fosfor duce la foamea de azot chiar dacă în sol există destul azot.. Fosforul în exces devine toxic pentru plante şi duce la sterilitate, şi îngălbenirea prematură a frunzelor.

Din fosforul din sol plantele iau 1-5%, şi anume cel care este solubil. Conţinutul de fosfor se exprimă în ppm P2O5. Solurile slabe au ppm sub 20. Solurile mijlocii au ppm între 40-80. Solurile foarte bune au ppm peste 160.

POTASIU

Rolul potasiului în plantă este multiplu: intensifică absorbţia apei; reduce transpiraţia; favorizeazează sinteza clucidelor, lipidelor şi proteinilor; intensifică fotosinteza; stimulează diviziunea celulelor şi creşterea plantelor. Lipsa potasiului în plantă provoacă dereglări majore: frunze îmbătrînite care se răsucesc şi se uscă; slabă infrăţire la cereale; putrezire rădăcini; coacere neuniformă. Prin aplicare de sulfat de potasiu se corectează acest neajuns.

În sol potasiu este foarte răspândit dar doar 1-3% din totalul potasiului din sol este potasiul schimbabil din soluţia solului. El se exprimă sub formă de K ppm. Un sol slab aprovizionat în potasiu are ppm mai mic de 66. Un sol bun are ppm între 132-200, iar un sol foarte are ppm peste 200.

SULF

Sulful din plantă favorizează: creşterea vegetativă; fotosinteza; rezistenţa la ger; cicatrizarea rănilor; germinarea seminţelor. Lipsa lui se manifestă prin îngălbenirea frunzelor tinere. Pe cernoziom şi pe sol bogat în humus nu se simte lipsa lui. Dacă se aplică sulfat de potasiu, sulfat de magneziu sau sulfat de amoniu problema e rezolvată.

Sulful din sol este scăzut dacă este sub 5ppm.

MAGNEZIU

Magneziul are rolul de aprovizionare a celulelor plantelor cu azot şi fosfor. Este absolut necesar plantelor.

Când se manifestă primele simtome de carenţă se fertilizează cu cantităţi moderate de magneziu.

CALCIU

Calciu este prezent în toate celulele mai ales în cele bătrâne. Oferă elasticitate la membrana celulară; formează nodozităţile pe rădăcină la leguminoase. În cantităţi mici este necesar creşterii tuturor celulelor.

Lipsa lui duce la încetarea creşterii şi la uscarea vîrfurilor de creştere, iar execus de calciu face ca microelementele să nu fie accesibile plantelor.

SODIU

Sodiul nu este absolut necesar plantelor. Plantele de câmp nu suportă concentraţii mari de sodiu. În lipsa de potasiu unele plante au nevoie crescută de sodiu. Sensibile la sodiu (sărături) sunt sfecla, ţelina, morcovul, varza, bumbacul, ovăzul, orzul, lucerna, cartoful, porumbul.

CLOR

Clorul sporeşte suculenţa ţesuturilor fiind util în special la sfecla de zahăr şi la tomate şi reglează permeabilitatea celulelor.

SILICIU

În cantităţi mici este necesar tuturor plantelor pentru o creştere normală. Mai mult siliciu se găseşte în cereale şi ierburi graminee.

ALUMINIU

Are rol fiziologic redus şi se găseşte în cantitate mică în plante. Măreşte rezistenţa plantelor când este asociat cu bor şi molibden.

Rolul microelementelor chimice

FIER

Fierul este un microelemt cu rol catalitic şi un rol dinamic. Este prezent în cantitate mare în spanac, urzică şi ceai.

Lipsa lui provoacă îngălbenirea şi albirea frunzelor tinere.

Se aplică stropiri cu sulfat de fier sub forme de diluţii pe plante

BOR

Borul stimulează creşterea şi dezvoltarea plantelor şi în special al rădăcinilor şi tulpinilor precum şi fecundarea florilor. El se află în cantităţi mari la sfeclă, cereale, soia, ridichi.

Lipsa lui produce pagube mari la sfeclă, conopidă, la vie .

Se aplică acid boric sau borax

MANGAN

Manganul are rol stimulator în creşterea plantelor, în formarea florilor, în sinteza vitaminelor şi glucidelor.

Lipsa manganul provoacă pierderi mari la ovăs, spanac, grâu, fasole, cartof, mazăre. Apar pete galbene pe frunzele de sfeclă.

Se aplică mangan în sol sau prin stropirea plantelor

ZINC

Zincul are rol în sinteza clorofilei, creşterea plantelor, sporirea rezistenţei la secetă şi ger, în fecundare, în fixarea azotului de către leguminoase.

Lipsa zincului se manifestă la plante sub valoare de CZn de 3,4

Lipsa lui produce: la porumb albirea frunzelor; la tutun ,vie, orz, floarea soarelui boala “frunzelor mici.”

Lipsa de zinc se manifestă pe cernoziom şi soluri alcaline cu ph de 7,8, pe soluri reci cu exces de umiditate, şi cu temperaturi scăzute

Se aplică sulfat de zinc (22,8% Zn) în sol 30-40 kg/ha la 4-6 ani sau prin stropirea plantelor cu soluţii diluate 0,5-0,15% (neutralizată cu pastă de var). La porumb se aplică 5-10kg sulfat de zinc la hectar

Superfosfatul de zinc(1%Zn) se aplică 400-500kg/ha. Dacă solul este bogat în fosfor carenţa se va manifesta şi este indicat 5 kg de zinc administrat pe hectar sub formă de oxid de zinc (78%Zn) şi care are efect minim 5 ani.

Se pot da sub formă de complexe care conţine zinc sau îngrăşămintele foliare de tip F (411; 141; 331; 011).

CUPRU

Cuprul este esenţial tuturor plantelor şi are rol în formarea clorofilei, în germinarea seminţelor, în sporirea rezistenţei la secetă şi în aprovizionarea cu apă. Controlează respiraţia şi sinteza proteinelor. Lipsa cuprului din plantă se manifestă prin albirea spicului la cereale; ofilirea frunzelor tinere la cartof, albirea frunzelor la salată…

Plantele sensibile la lipsa de cupru din sol sunt grâul, orzul, meiul şi cânepa.

Plantele mijlociu sensibile sunt sfecla, guliile, morcovul, bobul, lupinul şi trifoiul roşu.

Plantele cu sensibilitate redusă sunt cartoful, secara, ghizdeiul

Se aplică: sulfat de cupru (25% Cu) : 25-30kg/ha sau ca soluţie 5-6% în 500lapă/ha. pe plante se recomandă o soluţie de o,5-0,75% neutralizată cu lapte de var; turdacupral (40-50%Cu): 0,8-1% în perioada de manifestare a carenţei.

Chelaţii de cupru: se aplicăîn doze de 0,8-2,5kg/ha prin stropiri foliare.

Îngrăşăminte complexe cu Cu de tip foliar. NUTRIVIT; NUTRI LEAF; NITROFOSKA

MOLIBDEN

Măreşte cantintatea de azot fixat biologic la leguminoase şi asigură utilizarea completă a azotului de către plante. Cerinţa de molibden apare frecvent pe solurile acide cu indice iMO sub 6,2. Lipsa de molibden afectează în special leguminoasele, conopida, tomatele, salata, spanacul, pepenele, pomii, dovleacul.

Cand se dă prea mult azot în primele faze de vegetaţie şi apare un fenomen fitotoxic, se inervine cu stropiri cu molibden pe plante.

Se aplică molibdat de sodiu 0,65kg/ha dizolvat în 300litri apă pe vegetaţie 2,,17kg pentru tratarea solului.

La tratarea umedă a seminţelor se aplică 0,5lsoluţie/kg sămânţă cu o concentraţie de 0,2% molibdat de sodiu.

Se aplică plantelor şi sub formă de îngrăşăminte complexe solide (Cropcare 1, 2, 3, 4) şi foliare care conţin acest microelemet.
Sursa de pe site www.gazetadeagricultura.info

Buruienile şi combaterea

2011-04-13T11:07:00.000+03:00

Buruienile şi combaterea lor

Buruienile sunt plante sălbatice fără valoare economică, care dăunează producţiei agricole, adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate, pe pajişti sau pe terenurile necultivate.
1.     Pagubele produse de buruieni
Buruienile consumă apă şi hrana din sol în dauna plantelor cultivate. O serie de buruieni, cum ar fi pălămida, sulfina, folosesc de două ori mai multă apă decât grâul. Pălămida, pe un hectar consumă de trei ori mai mult azot, o dată şi jumătate fosfor şi de cinci ori mai mult potasiu decât un lan de grâu. Reduc spaţiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determină scăderea termperaturii la suprafaţa solului cu 2-4 grade C, sărăcesc atmosfera în bioxid de carbon de care plantele cultivate au nevoie. Într-un lan în care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistenţă mai mică la cădere, fructifică mai slab şi devin sensibile la boli şi dăunători..
Anumite buruieni şi seminţe de buruieni, consumate de animale pot provoca intoxicarea sau iritarea organelor interne ale animalelor şi pot imprima un gust neplăcut laptelului şi untului. Exemple de burieni ar fi: laptele cucului, brânduşa de toamnă, usturoiul sălbatic, pelinul, sulfina galbenă etc.
De asemenea buruienile îngreunează efectuarea lucrărilor agricole, încarcă costurile de producţie. Datorită coacerii eşalonate, în seminţele plantelor de cultură pot să rămână seminţe de buruieni cu umiditate mare, care pot produce alterarea cerealelor înmagazinate.
2.     Sursele de îmburuienare
Cea mai importantă sursă de îmburuienare este rezerva de seminţe de buruieni din sol, provenite de la speciile care au invadat în anii precedenţi culturile şi care este, de obicei, de ordinul sutelor de milioane de seminţa la hectar. Gunoiul de grajd conţine seminţe de buruieni viabile. Seminţele folosite la semănat pot constitui o altă sursă de îmburuienare, dacă nu sunt curăţate de seminţe de buruieni. Transportul neatent al seminţelor şi produselor agricole pot contribui la răspândirea seminţelor de buruieni.
3.     Particularităţi biologice ale buruienilor
Alături de sursele de îmburuienare acestea sunt necesare a fi cunoscute pentru o combatere eficientă. Amintim câteva particularităţi mai importante:
a.                       Capacitatea mare de înmulţire, atât pe cale sexuală prin seminţe, cât şi vegetativ prin stoloni, rizomi, bulbi, lăstări etc. comparativ cu plantele cultivate.
b.                      Constituţia anatomică specifică, care favorizează răspândirea lor prin intermediul vântului, apei, animalelor.
c.                       Germinarea seminţelor are loc eşalonat, putând dura 2 ani.
d.                      Seminţele de buruieni se maturează în epoci diferite
e.                       Buruienile sunt rezistente la ger, secetă, boli etc.

4.     Clasificarea buruienilor
Criteriul cel mai important de clasificare este cel care ţine cont de felul nutriţiei, durata vieţii şi particularităţi de înmulţire.
După felul nutriţiei, buruienile pot fi: buruieni neparazite, buruieni parazite şi buruieni semiparazite.
După durata vieţii, buruienilor pot fi:
-                       buruieni anuale care se înmulţesc prin seminţe şi după timpul când apar şi se împart în: efemere cu o perioadă scurtă de vegetaţie; buruieni de primăvară cu germinaţie timpurie; buruieni de primăvară cu germinaţie târzie; buruieni umblătoare cu germinaţie din toamnă până în primăvară; şi buruieni de toamnă care frutctifică după ieranre.
-                      Buruieni bienale – germinează primăvara
-                      Buruieni perene - sunt cele mai periculoase
5.     Combaterea buruienilor
Combaterea buruienilor este una dintre măsurile importante pentru obţinerea de producţii mari şi se bazează pe creşterea surselor de îmburuienare, a vegetaţiei existente pe terenul agricol, a rezervelor de seminţe şi alte organe de îmnulţire din sol, precum şi pe recunoaşterea particularităţilor biologice ale fiecărei specii, modului de viaţă, înmulţirea şi răspândire.
Combarea buruienilor din culturile agricole, horticole etc. se realizează prin măsuri preventive şi prin măsuri curative.
Principalele metode preventive de combaterea a buruienilor sunt: carantina; folosirea la semănat a seminţelor condiţionate; obţinerea şi folosirea de gunoi de grajd cu grad redus de infestare; curăţirea apei de irigat de seminţe şi buruieni; distrugerea focarelor de buruieni de pe suprafeţele necultivate; curăţirea maşinilor agricole; recoltarea la timp şi corectă a culturilor.
Metodele curative combat efectiv buruienile răsărite sau în curs de răsărire. Ele pot fi agrotehnice, fizice, biologice şi chimice.
Principalele metode agrotehnice sunt:
-                       rotaţia raţională a culturilor în asolament. Semănând aceleaşi culturi sau din aceeaşi grupă pe acelaşi teren câţiva ani în şir, se poate ajunge la o infestare crescândă a solului cu aceleaşi buruieni;
-                       lucrările solului sunt în prezent cele mai importante măsuri agrotehnice de combatere directă a buruienilor. Cele mai importante lucrări în legătură cu combaterea buruienilor sunt: dezmniriştirea, arătura, lucrările cu diferite tipuri de grape, lucrările cu cultivatorul.
-                       Semănatul la timp şi realizarea unei desimi optime
-                       Întreţinerea culturilor în timpul vegetaţiei prin plivit şi prăşit. Prăşitul este o lucrare de combatere a buruienilor mai eficace şi mai puţin costisitoare decât plivitul.
-                       Folosirea amendamentelor pe solurile acide sau alcaline reduce foarte mult numărul de buruieni specifice acestori soluri.
-                       Mulcitul organic (acoperirea intervalului dintre rânduri cu resturi organice sau masă plastică) împiedică mai puţin apariţia buruienilor, dar este foarte costisitor.
-                       Desecarea terenurilor cu exces de umiditate contribuie la reducerea numărului de buruieni specifice unui conţinut sporit de apă.
Metode fizice. Principalele metode fizice sunt: arderea cu flacăra; sterilizarea solului se practică mai ales, în sere, răsadniţie, la solul pentru ghivecele nutritive.
Metode biologice. Se folosesc fenomenele aleopatice, insectele, agenţi patogeni, iar uneori melci, peşti etc.
Metode chimice. Creştera producţiei agricole este legată şi de utilizarea tot mai intensă a substanţelor chimice (erbicide) în combaterea buruienilor. Folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor constituie atât avantaje cât şi dezavantaje.
Ca avantaje menţionăm reducerea necesarului de forţă de muncă în agricultură şi creşterea productivităţii muncii.
Dintre dezavantaje, amintim: poluarea solului, aerului şi apei.
Erbicidele sunt substanţe chimice care manifestă acţiunea fito-toxică asupra buruienilor din culturi, plantaţii pomicole şi viticole, parcuri, margici de drumuri, căi ferate etc.
Clasificarea erbicidelor se poate face după mai multe criterii:
a.       după spectrul de acţiune: erbicide selective şi neselective.
b.      După epoca de aplicare: erbicide preemergente – a căror aplicare este obligatorie înainte de răsărirea culturii şi a buruienilor; erbicide postermegente – care se aplică după răsăritul buruienilor fie înainte, fie după răsăritul plantelor de cultură.
c.       După modul cum inhibă procesele metabolice: erbicide care inhibă fotosinteza, erbicide care inhibă respiraţia, erbicide hormonale, erbicide care inhibă germinaţia şi creşterea radicelei.
d.      Din punct de vedere fizic, erbicidele se pot clasifica în: erbicide sub formă de soluţii; erbicide sub formă de emulsii; erbicide sub formă de pulberi muiabili; erbicide fabricate sub formă de granule sau microgranule; ebicide fabricate sub formă de pastile fluide; erbicide fabricate pentru tratamente VUR.
Acţiunea erbicidelor asupra buruienilor. Efectul fitotoxic al erbicidelor se poate manifesta imediat ce au venit în contact cu diferite părţi ale plantei, sau după ce pătrund în plantă.
Erbicidele de contact acţionează asupra celulelor şi ţesuturilor vii cu care vin în contact.
Erbicidele sistematice pătrund în plantă şi se deplasează cu seva elaborată prin vasele liberiene.
Transformările erbicidelor în sol. La suprafaţa solului sau în sol, erbicidele sunt expuse degradării prin: volatilizare, levigare cu apa ce se infiltrează, absorbţie la suprafaţa coloizilor, descompunere chimică şi biologică, metabolizare de către plante.
Prin erbicidare nu se urmăreşte distrugerea ultimului exemplar de buruiană. Ar fi o măsură costisitoare şi inutilă, contrară regulilor privind menţinerea echilibrului ecologic.
Aplicarea erbicidelor este o activitate care trebuie pregătită din vreme şi care nu se va desfăşura decât pe baza unui plan minuţios pregătit, respectându-se o serie de principii şi reguli:
a.                       Întocmirea programului de erbicidare – tipul de asolament şi rotaţia culturilor, cartarea buruienilor predominante pe fiecare solă, conţinutul în hunmus şi argilă, cantităţie de gunoi de grajd folosite anterior, gradul de infestare cu buruieni pe sol, particularităţile climatice ale zonei.
b.                      Pregătirea terenului destinat aplicării erbicidelor. Când se aplică erbicidul la sol, acesta trebuie să fie mărunţit şi perfect nivelat.
c.                       Calcularea dozei de erbicid.
d.                      Strabilirea normei de amestec erbicidat. Reprezintă cantitatea de amestec lichid necesar pentru a erbicida suprafaţa de 1 ha şi este determinată de mai mulţi factori cum ar fi: natura chimică şi forma sub care este erbicidul, faza de vegetaţie în care se găsesc plantele, aparatura folosită la administrare, condiţiile naturale, gradul de infestare cu buruieni etc.
e.                       Prepararea amestecului pentru erbicidat. Se poate folosi direct în rezervoarele maşinilor de erbicidat, în cisterne sau instalaţii speciale.
f.                       Alegerea corectă a tipului de duză. Duzele transformă amestecul în picături, formând conul de pulverizare. Conurile de pulverizare pot avea forme diferite.
g.                      Mărimea picăturilor pulverizate. Este indicat ca diametrul picăturilor să fie cuprins între 150-500 microni. Picături cu diametrul mai mare este indicată atunci când se aplică pe părţile aeriene ale plantei.
h.                      Fixarea înălţimii de pulverizare. La erbicidarea pe întreaga suprafaţă, înălţimea de pulverizare trebuie aleasă, încât marginea jetului dispersat să se suprapună.
i.                        Verificarea debitului şi a uniformităţii de distribuţie a duzelor. Se execută staţionar, la presiunea de lucru, colectând în vase separate lichidul pulverizat de fiecare duză timp de 1 minut, după care se măsoară separat conţinutul fiecărui vas.
j.                        Respectarea vitezei şi a presiunii de lucru – este stabilită la proba de teren a maşinii, conduce cu administrarea unei cantităţi mai mici de amestec erbicid, fiind necesare lucrări de prăşit mecanic sau manual.
k.                      Jalonarea terenului – la tratamente efectuate cu mijloace terestre, cât şi cu mijloace aviatice, este necesar să se asigure jalonarea terenului.
l.                        Proba în teren a maşinilor de erbicidat – verificarea în staţionar a debitului şi uniformităţii de distribuţie, trebuie efectuată în mod obligatoriu şi proba în teren pentru verificarea cantităţii de amestec erbicid debitat la hectar.
m.                    Cerinţele specifice pentru pomicultură, vititicultură şi legumicultură – în pomicultură şi viticultură, trebuie să se evite contactul între amestecul erbicid şi organele verzi. La viţa de vie, aplicarea erbicidelor trebuie precedată de copcit (îndepărtarea rădăcinilor emise din altoi sau de la nodul superior) când acesta nu s-a efectuat câţiva ani. La culturile de legume pe straturi înălţate, aplicarea erbicidelor se face cu 1-2 zile înainte de modelarea terenului, respectiv cu 10-15 zile înainte de semănat sau plantare.
n.                      Încorporarea în sol a erbicidelor – Erbicidele volatile sau cele care sunt descompuse uşor de razele solare trebuie încorporate în sol concomitent cu aplicarea lor sau cel mult după 15-20 minute.

o.                      În timpul efectuării erbicidării – viteza vântului nu trebuie să depăşească 5 km/oră în cazul tratamentelor cu maşini terestre şi 2 km/oră cu mijloace avio; înălţimea de zbor a mijloacelor avio nu trebuie să depăşească 5-10 m la avioane şi 5 m la elicoptere; la umplerea rezervoarelor de erbicidat să se folosească site pentru filtrare etc.
Sursa www.comarion.ro

Culturi de varza

2011-04-09T20:16:00.002+03:00

Producerea rasadurilor de legume - Semanatul
Data: Tuesday, December 23 @ 14:01:01 EET
Topic: Agricultura

Se executa in spatii si perioade diferite in functie de momentul cand se planteaza rasadurile si tinand seama de varsta optima a acestora.
Varsta se calculeaza in zile din momentul rasaritului pana la plantare.
Aceasta difera cu specia.
Pentru ardei gras este de 60-65 zile, ceapa de apa 60 zile, castraveti 35-40 zile, conopida timpurie 45-50 zile, conopida de toamna 30-35 zile, dovlecei timpurii 35-40 zile, ardei gogosari si lungi 60 zile, gulioare 35-40 zile, pepeni galbeni 50-60 zile (pentru solarii), praz 60 zile, salata timpurie 30-35 zile, tomate timpurii 50-55 zile, tomate de vara si de toamna 35-40 zile, telina 60 zile, varza timpurie 45-50 zile, varza de vara si de toamna 30-35 zile, vinete 60-65 zile.
In vederea obtinerii rasadurilor pentru solarii si culturi timpurii in camp semanatul se face in spatii incalzite.
Pentru cantitati mici de rasaduri se seamana in ladite care se aseaza in camere incalzite.
Pentru culturile de vara se poate semana in solarii neincalzite sau tunele, cu sau fara dubla protejare.
Rasadurile destinate culturilor de toamna se produc afara, pe brazde reci.

Semanatul in rasadnite.
Se efectueaza dupa 3-6 zile de la introducerea substratului, cand acesta s-a incalzit.
Pentru ardei, vinete, tomate temperatura substratului trebuie sa ajunga la 22-26°C, iar pentru varza, salata 18-20°C.
Inainte de semanat substratul se afaneaza cu sapa si se niveleaza cu spatele greblei.
Apoi se taseaza cu un batator simplu. Substratul trebuie sa fie potrivit de umed.
Se poate semana prin imprastiere sau in randuri.
Prin imprastiere se face atunci cand se seamana des si urmeaza repicatul rasadului.
Semintele se imprastie pe suprafata substratului uniform, apoi se cerne un strat de amestec in grosime de 0,8-1 cm.
Urmeaza tasarea cu batatorul, pentru ca semintele sa ia contact cu pamantul.

Semanatul in randuri se practica pentru semanaturile rare, la care rasadul nu se mai repica. Dupa nivelarea si batatorirea substratului se deschid mici sentulete, cu ajutorul marcatoarelor.
Distanta intre randuri este cuprinsa intre 5-10 cm.
Semintele se repartizeaza pe sentulete cat mai uniform, la 1-3 cm distanta intre ele, prin frecarea semintelor intre degete.
Cantitatea de seminte difera in functie de specie si de desime.
Daca se seamana des pe 1 m² se pot obtine 1200-1500 fire, iar daca se seamana rar 400-600 fire.
La semanat des pe m² se distribuie 12-15 g la ardei, 7-8 g la conopida, gulie, varza, tomate timpurii, 12-15 g la tomate de vara, toamna si vinete.
In cazul semanatului rar se folosesc la m² 10-15 g seminte la ceapa de apa, 15-20 g la dovlecei, 5-7 g la ardei si vinete, 4-5 g la conopida de toamna, varza de vara si de toamna, 10-15 g la praz, telina 1-1,5 g etc.

Ca epoci de semanat pentru cultura in camp, ardeiul gras se seamana intre 25 II-10 III, ceapa de apa 1-10IV, castravetii 5-10IV, conopida timpurie 10-15 II si de toamna 25-30 V, dovlecei timpurii 15-200 III, gogosar si ardei lung 1-10 III, gulioare 1-10 II, praz 1-10 IV, salata timpurie 20-30 II, tomate timpurii 25 II-5 III, tomate de vara si toamna 20III-20IV, telina 1-30 III, varza timpurie 10-15 II, varza de vara 15-20 III, varza de toamna 20-30 V, vinete 25II-10III. In cazul culturii in solarii semanatul se face mai devreme: 1-5 II ardei gras, 5-10 III castraveti, 1-10 III dovlecei timpurii, 10-20 III pepeni galbeni, 10-15 II tomate timpurii, 1-5 II vinete.
Dupa semanat, sentuletele se acopera cu amestec cald in grosime de 1-2 cm, prin imprastiere cu mana, astfel ca in final sa rezulte o suprafata neteda.
Apoi se batatoreste cu batatorul pe toata suprafata semanaturii.
Urmeaza udatul cu stropitoarea cu sita fina de la distanta mai mare, folosind apa calduta.
Apoi rasadnitele se acopera cu ferestre si rogojini pentru a se pastra caldura.
Pentru usurarea semanatului in randuri putem folosi rama de semanat, cilindri din material plastic perforati etc.

Semanatul in ladite.
Este mult practicat in gospodariile individuale deoarece acestea se manevreaza usor si pot fi mutate in diferite spatii si locuri, in functie de lumina si caldura.
Se pot folosi ladite din lemn sau din plastic, cu lungimea de 40 cm, latimea de 30 cm si inaltimea de 6-8 cm.
In ladite se asterne un strat de 1 cm de nisip, apoi amestecul de pamant care se batatoreste usor. Se marcheaza randurile la distanta de 4-5 cm cu un marcator, se repartizeaza semintele pe rand la cca 1 cm, se acopera cu amestec nutritiv, se taseaza, se eticheteaza si se uda cu stropitoarea cu sita fina.
Se acopera cu o foaie de hartie si se aseaza in rasadnite sau solarii incalzite sau in camere calde.

Semanatul in ghivece.
Se foloseste in mod deosebit pentru castraveti, dovlecei, pepeni galbeni care nu suporta bine repicatul.
Se folosesc ghivece din material plastic sau de pamant ars cu diametrul de 8-10 cm, ca si cuburile nutritive, ghivecele din hartie.
Pe fundul ghiveciului se pune un ciob si un strat foarte subtire de nisip, apoi amestec de pamant in asa fel incat ghiveciul sa ramana 1 cm gol.
In fiecare ghiveci se seamana 1-2 seminte, la adancimea de 2-3 cm, apoi se uda. In ghivece se pot semana si alte specii ca tomate, ardei, vinete, salata, evitandu-se lucrarea de repicat, care este destul de migaloasa.
Ghivecele se aseaza in spatii bine incalzite, la 24-28°C, acoperite cu hartie pana la rasarirea plantelor.

Semanatul pe brazde reci.
Se executa in luna mai pentru culturile de toamna (varza, conopida, gulii etc.).
Brazdele se pregatesc afara, prin saparea si maruntirea pamantului.
Se poate adauga mranita si chiar nisip care se incorporeaza in sol prin sapare.
Dupa maruntire se batatoreste pamantul, se marcheaza randurile la 7-10 cm distanta si se seamana obisnuit.
Se seamana mai rar pe rand deoarece nu se mai repica.
Semintele se acopera cu un amestec nutritiv, se taseaza, se uda cu stropitoarea cu sita fina si stratul se acopera cu o folie de polietilena.
Toate semanaturile se eticheteaza folosind etichete din lemn pe care se scrie cu un creion negru specia, soiul, data pentru a se putea tine o evidenta clara a rasadurilor.

Prof.univ. dr.ing Victor Popescu

Metode agrotehnice de protecţie a culturilor

2011-03-30T08:26:00.000+03:00

Metode agrotehnice de protecţie a culturilor

Metodele agrotehnice de protecţie a culturilor sunt cele mai vechi metode de combatere a buruienilor, fiind foarte importante în agricultura ecologică. Cele mai importante metode din această categorie sunt: rotaţia culturilor, lucrările solului, fertilizarea, amendarea şi semănatul corespunzător, distrugerea buruienilor prin grăpat, plivit şi prăşit, cositul buruienilor, inundarea, mulcirea şi altele. Majoritatea acestor metode sunt elemente componente ale tehnologiei agricole, dar care aplicate judicios, cu anumite particularităţi, care vor fi precizate în continuare, pot combate eficient unele specii de buruieni fără nici-o cheltuială suplimentară.

Metodele agrotehnice prezintă atât avantaje cât şi unele dezavantaje pentru agroecosisteme, de aceea alegerea metodei, condiţiile şi momentul de execuţie influenţează consecinţele aplicării acestor metode.

Dintre avantaje cele mai importante sunt: combat toate speciile de buruieni monocotiledonate şi dicotiledonate, anuale, bienale sau perene, concomitent cu lucrările de bază, cu pregătirea patului germinativ, trasarea de brazde pentru irigat, rotaţia culturilor, contribuie la combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură etc. fără să fie nevoie de cheltuieli suplimentare; nu sunt poluante, deoarece nu lasă reziduuri în sol, apă, plantă.

Metodele agrotehnice au şi câteva dezavantaje: executate în exces favorizează mineralizarea humusului, degradarea structurii şi tasarea solului; unele sunt foarte costisitoare, necesită multă forţă de muncă manuală, de exemplu prăşitul manual şi plivitul; nu întotdeauna se pot executa la momentul optim, din lipsă de braţe de muncă sau în perioadele ploioase; sunt lucrări energofage (exemplu: aratul), nu se poate interveni la momentul potrivit în cazul precipitaţiilor de lungă durată etc.

1. Alegerea soiurilor. Sunt indicate soiurile rezistente la boli şi dăunători, mai rustice, chiar dacă producţia este uneori mai scăzută.

2. Rotaţia culturilor. Este o metodă de bază în lupta împotriva buruienilor, bolilor şi dăunătorilor ca urmare a eficienţei combaterii şi a costurilor neînsemnate. Rotaţia culturilor judicios alcătuită, împiedică proliferarea unor grupe de buruieni specifice pentru anumite culturi.

Monocultura şi cultura repetată, mai ales în cazul culturilor semănate în rânduri dese, favorizează înmulţirea buruienilor. De exemplu, în cerealele păioase se înmulţesc muşeţelul nemirositor (Matricaria inodora), romaniţa (Anthemis austriaca), odosul (Avena fatua), iarba vântului (Apera spica-venti), albăstriţa (Centaurea cyanus), pălămida (Cirsium arvense), măzărichea (Vicia sp.), macul roşu de câmp (Papaver rhöeas), punguliţa (Thlaspi arvense), cocoşeii de câmp (Adonis aestivalis), muştarul sălbatic (Sinapis arvensis) etc., iar în culturile prăşitoare – zârna (Solanum nigrum), mohorul (Setaria sp.), iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), cornacii (Xanthium italicum), pirul gros (Cynodon dactylon), costreiul (Sorghum halepense), teişorul (Abutilon theophrasti), meişorul (Digitaria sanguinalis), volbura (Convolvulus arvensis), mărul lupului (Aristolochia clematitis), susaiul (Sonchus arvensis) etc.

Unele plante de cultură, sfecla, inul, mazărea, sorgul, porumbul, cerealele păioase de primăvară etc. sunt sensibile la îmburuienare, mai ales în primele săptămâni după răsărire. Altele sunt mai competitive, înăbuşă buruienile, de exemplu rapiţa, secara, iarba de Sudan, cânepa, lucerna şi trifoiul din anul II etc. Ca urmare, capacitatea de a concura cu buruienile este diferită, periodicitatea de aplicare a metodelor de combatere şi eficienţa (spectrul) acestora este diferită favorizând sau dimpotrivă reuşind să combată bine anumite grupe de buruieni. Prin rotaţia culturilor se potenţează efectul de combatere al metodelor integrate, printr-o rezultantă comună şi eficientă. Rotaţia îşi exprimă efectul asupra reducerii îmburuienării terenurilor, atât direct, cât şi indirect prin corelarea cu lucrările solului, fertilizarea, amendarea, semănatul şi lucrările de îngrijire specifice fiecărei culturi.

3. Lucrările solului. Se execută cu plugul, plugul paraplow, cizelul, grapa, cultivatorul, combinatorul, freza etc., contribuind la distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire, prin lucrări de bază, lucrări de pregătire a patului germinativ şi lucrări de întreţinere.

Prin arătură sunt tăiate, încorporate în sol şi distruse aproape toate buruienile anuale şi bienale în vegetaţie şi numai temporar cele perene (pirul, pălămida, volbura, susaiul, trestia, rugul, mărul lupului etc.) care regenerează după un timp din organele vegetative (rizomi, bulbi etc.). O bună parte din masa organelor subterane este adusă la suprafaţa solului şi distrusă prin uscare, vara, sau prin îngheţ, în timpul iernii. Întreţinerea arăturilor prin lucrări superficiale (exemplu: grăparea) determină distrugerea buruienilor abia răsărite. Rezultatele bune se obţin când solul este mai uscat, altfel rădăcinile se restabilesc în solul umed şi buruienile încep să vegeteze din nou. Arătura are efect bun în combaterea buruienilor numai atunci când este executată în momentul optim, imediat după recoltarea culturii premergătoare (vara sau toamna timpuriu). Dacă se întârzie efectuarea arăturilor efectul de combatere al buruienilor este mult diminuat, deoarece buruienile ajung la maturitate şi diseminează. Dacă arătura se efectuează an de an la aceeaşi adâncime seminţele de buruieni îngropate vor fi aduse iarăşi la suprafaţă, fapt ce impune şi din acest punct de vedere, alternarea adâncimii de lucrare a solului. Arăturile foarte adânci şi îndeosebi cele de desfundare (efectuate periodic) combat radical toate buruienile.

Respectarea cerinţelor agrotehnice la executarea lucrărilor solului contribuie la păstrarea apei în sol, asigurând mobilitatea şi accesibilitatea elementelor nutritive. Răsărirea uniformă şi rapidă a culturii scurtează perioada în care agenţii patogeni pot ataca plantele în faza germinaţiei, totodată influenţând într-o măsură mare formarea florei sănătoase.

Prin efectuarea la timp a dezmiriştirii şi prin distrugerea samulastrei pot fi prevenite daunele gândacului ghebos sau bolile paiului la cereale. Prelucrarea solului contribuie în mod direct la distrugerea dăunătorilor, prin strivirea ouălor, pupelor (gândaci, coropişniţă, gărgărie, cărăbuşi etc.).

Lucrările de afânare fără întoarcerea brazdei, efectuate cu paraplow sau cizel, realizează o combatere mai redusă a buruienilor, în comparaţie cu arătura cu plugul cu corman, fapt ce impune controlul îmburuienării prin accentuarea altor metode.

Lucrările de pregătire a patului germinativ reprezintă prin epoca de execuţie şi realizarea indicilor de calitate, metoda agrotehnică cea mai eficientă pentru combaterea buruienilor (îndeosebi pentru culturile de primăvară). Din acest punct de vedere este obligatorie executarea ultimei lucrări de pregătire a patului germinativ, în ziua sau preziua semănatului, pentru a combate întreg spectrul de buruieni cu germinaţie şi răsărire identică cu biologia plantei semănate.

Pentru o mai bună combatere a buruienilor prin intermediul lucărilor solului se recmandă metoda provocaţiei şi metoda epuizării.

Metoda provocării (semănatul fals) constă în mărunţirea stratului superficial de sol, prin grăpare, pentru a stimula germinarea seminţelor de buruieni. Când câmpul s-a înverzit (după 2–3 săptămâni), solul se lucrează din nou superficial pentru a distruge buruienile răsărite, fiind totodată şi o lucrare de provocaţie. Operaţia se repetă de 2–3 ori, la adâncimi diferite, iar reuşita ei depinde şi de umiditatea solului, deoarece după ploi, seminţele de buruieni germinează în măsură mai mare. Această metodă este indicată în livezi pentru a întreţine intervalele dintre rândurile de pomi prin metoda ogorului negru şi în cazul semănăturilor de primăvară din epoca a III-a (sorg, bumbac, arahide, pepeni, iarbă de Sudan etc.).

Metoda epuizării se foloseşte pentru combaterea buruienilor perene cu înmulţire prin muguri de pe rizomi sau de pe rădăcini: pir târâtor (Agropyron repens), pir gros (Cynodon dactylon), costrei (Sorghum halepense), trestie (Phragmites communis), papură (Typha latifolia), pipirig (Juncus inflexux), urda vacii (Cardaria draba), pălămida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis), alior (Euphorbia cyparissias), susai (Sonchus arvensis), mărul lupului (Aristolochia clematitis), sângele voinicului (Lathyrus tuberosus), linariţa (Linaria vulgaris), boz (Sambucus ebulus), coada calului (Equisetum arvense), măcriş (Rumex acetosella) etc.

Principiul metodei constă în lucrarea superficială (8–10 cm) şi repetată a solului (la interval de 10–14 zile), pentru a tăia lăstarii nou formaţi, până când apariţia acestora consumă toate substanţele de rezervă, epuizează rizomii şi rădăcinile, provocândule moartea.

Metoda epuizării se poate aplica numai în cazul culturilor prăşitoare şi în cazul solului întreţinut ca ogor negru.

• variantă mai practică a metodei epuizării constă în fragmentarea organelor vegetative de înmulţire a buruienilor (în primul rând rizomii) prin lucrări superficiale, iar la înverzirea câmpului se execută o arătură adâncă pentru îngroparea lor. Acest lucru nu este valabil pentru toate speciile, deoarece la Cirsium arvense fragmentele de 1,5 cm lăstăresc în totalitate iar rizomii se găsesc în mod normal până la adâncimea de 3–6 m. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul pirului gros, costreiului etc., care au organe vegetative în profunzime.

Această metodă este posibilă după recoltarea borceagului, mazării, rapiţei, cartofilor timpurii, cerealelor păioase, inului etc., pentru ca terenul să fie necultivat o perioadă mai mare de timp. Practic, se execută mai întâi o arătură superficială sau normală pentru a aduce rizomii la suprafaţa solului, apoi două discuiri pe direcţii perpendiculare, când rizomii sunt fragmentaţi. În sfârşit, când câmpul a înverzit, lăstarii formaţi sunt încorporaţi printr-o arătură adâncă. Această ultimă lucrare nu trebuie întârziată pentru că prin fotosinteză se acumulează noi substanţe de rezervă în rizomi.

Inconvenientul metodei de epuizare este costul ridicat datorită numeroaselor treceri cu agregatele de lucru şi eventuale influenţe negative asupra degradării structurii şi compactării solului.

4. Fertilizarea organică determină creşterea viguroasă a plantelor de cultură care stânjenesc buruienile ce răsar mai târziu. Dar pentru aceasta este necesară distrugerea timpurie a buruienilor care sunt şi ele stimulate de aplicarea îngrăşămintelor. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine fermentat şi să se aplice, cu prioritate, la plantele prăşitoare care-l valorifică foarte eficient. Aprovizionarea cu elemente nutritive se realizează prin toate cele trei componente naturale: gunoi, îngrăşământ verde şi compost. Aceasta este forma de nutriţie cea mai armonioasă privind raportul de macro- şi microlemente. Dintre prăşitoare porumbul valorifică cel mai bine fertilizarea organică. Aceasta trebuie evitată la floarea soarelui care nu suportă aprovizionarea bogată cu azot şi ca urmare este foarte sensibilă la Sclerotinia sclerotiorum. Din cercetările efectuate se constată că la un raport NPK 1:2:2 existent în sol, atacul de Sclerotinia este de 10–15% şi poate ajunge la 60–90% la un raport NPK de 2:1:1.

Prin fertilizarea organică activă şi în special „hrănirea prin sol” a plantelor, folosind elementele nutritive în forma lor insolubilă în apă, se asigură dezvoltarea unei biocenoze active cu un „potenţial antipatogen” ridicat, la care antagonismul microbiologic devine un factor important de protecţie. Folosirea îngrăşămintelor verzii poate contribui chiar direct la combaterea dăunătorilor. Astfel, după lupinul încorporat ca îngrăşământ verde, rizoctonioza cartofului este limitată de speciile de Trichotecium, dezvoltate pe plantele de lupin descompuse în sol.

5. Folosirea amendamentelor determină dispariţia buruienilor acidofile (Equisetum arvense, Spergula arvensis, Polygonum convulvulus, Raphanus raphanistrum, Ranunculus arvensis, Rumex acetosella etc.) de pe solurile cu reacţie acidă sau a buruienilor specifice solurilor halomorfe (Salicornia herbaceea, Salsola soda, Salsola kali, Artemisia sp., Statice gmelini etc.). Prin schimbarea reacţiei solului speciile respective nu se mai pot dezvolta şi mor. Necombătute, aceste buruieni s-ar înmulţi foarte mult şi din cauza lipsei de concurenţă din partea plantelor de cultură care nu suportă aciditatea sau alcalinitatea.

6. Semănatul raţional presupune asigurarea unei desimi optime, efectuarea acestei lucrări la timpul potrivit (în epoca optimă şi imediat după pregătirea patului germinativ), într-un pat germinativ pregătit în mod corespunzător. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie să fie executată în ziua sau preziua semănatului. Dacă s-ar face mai devreme, cu 1–2 săptămâni înainte de semănat, sau chiar cu câteva zile, buruienile ar răsări mai repede şi ar câştiga avans în vegetaţie.

O desime mai mare, către limita maximă recomandată pentru specia, soiul sau hibridul cultivat, împiedică dezvoltarea buruienilor. Dacă desimea este mică, buruienile invadează repede cultura şi mai ales golurile din ea. De pildă, costreiul şi romaniţa, în zona colinară, sunt buruieni care „sancţionează” imediat golurile din lanurile de păioase.

Desimea prea mare la floarea soarelui, peste 60–65 mii plante/ha determină o creştere a gradului de infestare cu Sclerotinia sclerotiorum. În schimb la desimi mai mici de optim, adică sub 50 mii plante/ha, gradul de infestare este mult diminuat. Aceasta se explică prin faptul că înmulţinduse asexuat, scleroţii din sol după infestarea primelor tulpini şi dezvoltând primii micelii pe tulpinile florii soarelui, transmiterea acestora de la o plantă la alta este mult mai rapidă la desimi mari. Aşa se explică că boala apare în lot sub forma unei pete ovale prelungite de-a lungul rândului. Infestarea este mai rapidă în interiorul rândului. Sclerotinia se înmulţe şte şi sexuat dezvoltând apoteci, în care se formează o multitudine de ascomicete cu ascospori. Un scleroţiu poate forma 2–3 apoteci, trimiţând în aer 1,5–3 milioane de ascospori. Germinaţia sexuată este favorizată de o umiditate ridicată şi de luminozitate scăzută, timp de 5–7 zile. Dacă scleroţii de la adâncimea de 2–15 mm cresc spre suprafaţa solului şi sunt atacaţi de razele solare sunt distruşi înaintea dezvoltării apotecii. Tolerează numai lumina slabă şi disipată. Infestarea în relaţie cu desimea este explicată astfel şi din acest punct de vedere, deoarece într-un lan cu 60–70 mii plante/ha umbrirea este mult mai mare decât într-un lan cu 50 mii plante/ha.

La cultura de grâu semănată prea devreme făinarea poate să apară încă din toamnă, iar pagubele produse sunt mult mai mari. Culturile de toamnă semănate prea târziu vor avea în general daune mai importante din cauza vicisitudinilor iernii.

În cazul plantelor de primăvară semănatul prea devreme duce la o răsărire prea lentă şi la creşterea pericolului de apariţie a bolilor. Aşadar, semănatul trebuie început în epoca optimă şi terminat într-un timp cât mai scurt posibil.

Semănatul timpuriu, în cadrul epocii optime, poate avea avantaje pentru unele culturi. Astfel floarea-soarelui se coace înaintea ploilor de vară şi se evită putregaiurile calatidiului, iar la ceapa de arpagic se evită mana cepei de la sfârşitul verii.

În primăverile mai răcoroase şi mai ploioase, culturile semănate prea devreme răsar mai greu şi sunt îmburuienate pentru că buruienile cu germinaţie primăvara timpurie vor invada terenul înaintea plantelor cultivate. Dimpotrivă, dacă se seamănă către sfârşitul epocii optime, plantele de cultură răsar mai repede, pun stăpânire pe teren şi luptă mai bine cu buruienile. Totuşi fermierul trebuie să urmărească cu atenţie

condiţiile pedoclimatice locale şi să adopte cele mai bune practici în funcţie de toţi factorii care influenţează procesul de producţie agricolă.

Conf. dr. ing. Teodor Rusu

Universitatea de Ştiinţe Agricole

şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Castravetele

2011-03-19T09:03:00.000+02:00

Sursa articol

Castravetele (Cucumis sativus) este o planta legumicola anuala din familia Curcubitaceae, originara din Asia si este cultivata in gradinile populatiei pentru fructele sale care se consuma atat in stare proaspata cat si prelucrata. Castravetele este o planta cu tulpina cataratoare care creste in culturi fara sustinere sau in culturi conduse pe verticala, agatandu-se pe structuri de sustinere cu ajutorul carceilor. Planta are funze mari de culoare verde inchis acoperita cu peri aspri. Fructul prezinta la unele soiuri mici tepi de culoare neagra, are forma clindrica, alungita, cu margini rotunjite, lungimi de pana la 60 cm si un diametru de 10cm.

Cele mai populare soiuri de castraveti sunt castravetii lungi (folositi in special pentru slate) si castravetii cornichon (utilizati in special pentru muraturi), fiecare dintre aceste soiuri cuprinzand mai multe tipuri de hibrizi. Unele soiuri de castraveti produc doua tipuri de flori: femele si mascului. La aceste soiuri numai florile femele vor produce fructe, iar pentru aceasta este necesar sa florile femele sa fie polenizate de catre florile mascul. Exista si soiuri care produc 100% numai flori femele, iar acestea nu au nevoie de polenizare pentru a produce fructe.

Infiintarea culturii de castraveti se poate face prin rasaduri in spatii incalzite sau prin semanare directa in camp deschis. Castravetele este o cultura cu cerinte ridicate fata de temperatura. La o temperatura de pana la 15ºC semintele nu germineaza iar la temperaturi de 5ºC plantele pier. Semanatul pentru obtinerea rasadurior se poate face in giveci sau pe brazde la inceputul lunii martie prin folosirea a 3-4 seminte la ghiveci sau cuib. Dupa incoltirea semintelor si in momentul in care rasadul a format primul set de frunze, adevarate, pastrati numai rasadul cel mai viguros si indepartati-le pe celelealte. Acest lucru este necesar pentru a asigura rasadului ramas o dezvoltare sanatoasa si rapida. Plantarea in camp a rasadului se poate realiza la inceputul lunii mai in momentul in care a format 2-4 frunze adevarate, la distanta de 1 m intre randuri si 0,4 m intre plante pe rand. Este recomandata varianta plantarii rasadurilor in ghivece, deoarece acestea permit efectuarea transplantarii rasadurilor fara a deranja radacinile, stiut fiind faptul ca acestea sunt foarte sensibile la operatia de transplantare.

Infiintarea culturii prin semanat direct se poate face incepand cu sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai. Semanatul se face la distante de 1 m intre randuri si 15-20 cm intre plante prin utilizarea a 4- 5 seminte pe cuib la adancime de 1-1.5 cm. Dupa ce samanta a incoltit si tulpina a format primul set de frunze adevarate pastrati numai rasadul cel mai viguros si indepartati-le pe celelealte. La culturile dirijate pe spalieri pentru o ramificare abundenta si stimularea productiei de fructe este recomandata efectuarea operatiei de „ciupire” (indepartarea varfuluid e crestere a plantei) dupa cum urmeaza: primul ciupit se face deaspura primelor 3-4 frunze iar urmatoarele 2-3 ciupiri se fac deasupra urmatoarelor 2-3 frunze noi dezvoltate pe ramificatiile nou aparute.

Lucrarile de ingrijire constau in plivit, musuroirea, protectie impotriva bolilor si daunatorilor, ciupitul, dirijarea pe structura de sustinere, udari dese efectuate numai la radacina intrucat vrejii pot putrezi daca baltesc in apa iar contactul apei cu frunzele poate favoriza aparitia bolilor. Intrucat castravetele contine aproximativ 96% apa, udarea trebuie efectuata mai des in timpul infloririi si formarii fructelor.

In functie de modul de utilizare, culegerea castravetilor trebuie efectuata in fiecare zi sau odata la doua zile intrucat acestia se dezvolta si ajung foarte rapid la maturitate. Daca veti culege castravetii la maturitate deplina, sau daca vor suferi de seceta acestia vor avea un gust amarui.

Spanacul

2011-03-19T09:00:00.000+02:00

Sursa articol
Spanacul (Spinacia oleracea) este o planta legumicola anuala, originara din Asia, fiind valoroasa datorita continutului ridicat in substante nutritive - saruri de fier, calciu, vitamina C. Spanacul face parte din categoria legumelor rezistente la frig, sămânţa încolţeşte chiar la 3-4°C, iar temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-17°C. Culturile de toamnă rezistă bine la iernat, cu condiţia ca până la apariţia gerurilor să fie bine înrădăcinate şi să nu prezinte un foliaj prea dezvoltat. Pentru culturile succesive de spanac, semănate vara sau la începutul toamnei, trebuie să asigurăm mai multe udari, altfel spanacul are tendinta de a forma tija si ulterior va produce flori.

Semanatul din toamna se poate incepe din august pentru productia de toamna, iar pentru cea din primavara, spanacul se seamana in septembrie-octombrie. Semanatul de primavara se face cat mai devreme, in martie - inceputul lui aprilie. Incercati sa nu plantati spanacul mai multi ani la rand in acelasi loc, intrucat este o planta mare consumatoare de substante nutritive si va saraci solul.

Spanacul se poate semăna în rânduri echidistante la 20-40 cm sau prin împrăştiere. Este de preferat varianta în rânduri, pentru a putea efectua lucrările de îngrijire. Adancimea de semanat este de 1-2cm. Ca lucrari de ingrijire mentionam plivitul buruieniilor, raritul efectuat in doua etape astfel încât, în final, distanţa între plante pe rând va fi de10-12 cm si udarea in caz de seceta.

Recoltarea se poate incepe cand plantele au 5-6 frunze de 10-12 cm si se face fie prin ruperea frunzelor de la exteriorul rozetei, fie taindu-se rozeta cu frunze de la baza.

Productia de alimente ecologice

2011-03-18T08:03:00.001+02:00

Stire preluata de la ziarul local Informatia Zilei

Miercuri, 17 martie, in Sala de sedinte de pe Platforma Agricola din Satu Mare, a avut loc prezentarea unor produse naturale folosite in productia ecologica. Invitat a fost prof. dr. Marai Geza – de la Universitatea Agronomica din Godolo – Ungaria.

Intalnirea cu producatorii agricoli a avut ca scop stimularea productiei ecologice in conditiile unei cereri in crestere pe piata europeana.
Potrivit statisticilor locale, la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Satu Mare, la nivel de judet sunt inregistrati 39 de producatori de produse alimentare ecologice. Cifra include alaturi de productia vegetala si zootehnica si stuparii. La intalnirea despre care vorbim au participat 12 producatori si cativa specialisti implicati in productia agricola si/sau subventionarea acestei activitati precum DADR, Camera Agricola Judeteana (CAJ) si Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Satu Mare.
Unele tari europene isi produc doar 40% din necesarul de alimente ecologice
Potrivit celor spuse de profesorul Marai, in Europa se cultiva in sistem ecologic aproximativ 15-20 de milioane de hectare de teren, din care pe aproximativ 8 milioane de hectare se obtin produse ecologice.
La nivelul Ungariei, se cultiva ecologic aproximativ 500000 de hectare, din care 150000 de hectare sunt ocupate de culturi ecologice vegetale si legumicole. La nivelul tarii noastre, potrivit statisticilor Uniunii Europene, diverse culturi ecologice si rezervatii ocupa un milion de hectare, din care 350000 de hectare sunt folosite pentru obtinerea produselor alimentare ecologice.
Aceleasi statistici europene arata ca unele tari ale UE isi acopera doar 40-45% din necesarul de produsele ecologice, diferenta fiind asigurata din importuri sau comert intracomunitar. Ca urmare a acestei statistici, tarile din Europa de Est pot constitui furnizori de produse ecologice pentru piata europeana.
Cu alte cuvinte, fermierii interesati pot dezvolta asemenea culturi care sa le aduca profit in conditiile in care majoritatea consumatorilor de produse ecologice din Europa de Vest dispun si de banii necesari. Exista si o categorie de consumatori care sunt saraci. Ei se bucura daca pot intra in posesia produselor ieftine fara a pune pe prim plan calitatea si sanatatea alimentelor.
A urmat apoi prezentarea unor substante naturale cu spectru larg de actiune (imbunatatirea potentialului productiv al solului si stimularea plantelor) folosite in agricultura ecologica. S-au avut in vedere culturi de cereale paioase, fructe, vie, flori, arbusti ornamentali, legume, pastaioase, cartofi s.a. Expunerea a fost urmata de un dialog cu fermierii.
Amanunte privind subventiile in agricultura ecologica puteti citi in editia tiparita de joi, 17 martie.

Cultivarea cepei

2011-02-20T14:30:00.000+02:00

Cultura cepei prin semanat direct

Scris de ing. Mircea Suhoverschi

Peste tot in Europa se practica tehnologia de cultivare a cepei direct in camp. Doar astfel se pot realiza productii de peste 30 de tone/ha, si binenteles profit.

Alegerea terenului

· Cele mai bune soluri sunt cele nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, cu un Ph mai mare de 5,5.

· Ceapa nu trebuie cultivata pe acelasi loc mai devreme de cinci ani, nu trebuie cultivata pe soluri infestate cu boli si daunatori si cu grad ridicat de imburuienare.

Plante premergatoare

· Sunt foarte bune cerealele, mazarea, fasolea.

· Sunt bune premergatoare tomate, ardei, vinete, care au fost fertilizate cu gunoi de grajd (40t/ha)

· Sunt corespunzatoare bostanoase si varzoase.

Pregatirea terenului

· Aratura se face la o adancime de cel putin 20-25cm din toamna (in cazul infiintarii culturii in primavara), sau doar inainte de semanat pentru cultura infiintata din toamna.

· Cel mai bun pat germinativ este cel care are stratul superficial de 5-10cm foarte bine pregatit.

· Inainte de efectuarea araturii se recomanda fertilizarea de baza cu fosfor si potasiu,

· Dupa efectuarea araturii, se marunteste terenul cu grapa cu discuri sau cu combinatorul, pe adancimea de 8-10cm, in cazul in care se infiinteaza cultura din toamna.

· Daca se amplaseaza cultura de ceapa dupa tomate, ardei, vinete, care elibereaza terenul tarziu, se lasa terenul doar arat peste iarna.

· Recomandam sa se pregateasca terenul din toamna si sa se modeleze astfel incat primavara, cel tarziu in prima decada a lunii martie sa se poata semana.

· Primavara devreme, imediat ce solul permite, inainte de semanat, se distruge crusta si se afaneaza solul superficial printr-o trecere cu o grapa cu colti reglabili.

Infiintarea culturii

· pentru tehnologia cu trecerea culturii peste iarna, se recomanda ca semanatul sa se efectueze in perioada 15 august-15 septembrie;

· pentru tehnologia cu infiintarea culturii prin semanare in primavara, se recomanda ca semanatul sa se efectueze primavara cat mai devreme posibil, in prima decada a lunii martie si chiar in ultima decada a lunii februarie;

Trebuie acordata o mare atentie urmatoarelor aspecte: sortimentul utilizat, cand semanam, cu ce semanam, calitatea patului germinativ, adancimea de semanat, cantitatea de samanta folosita, schema de infiintare a culturii (distanta intre randuri, intre plante pe rand, intre benzi, numar de randuri pe strat).

De asemenea, nu se va semana niciodata la o adancime mai mare de 2-2,5cm.

Cantitatea de samanta utilizata la hectar difera in primul rand in functie de schema de infiintare a culturii, si de cat este de performanta semanatoarea.

Se recomanda a se utiliza la semanat semanatori de precizie pentru seminte mici, mecanice sau pneumatice. In tara nu se fabrica o semanatoare de precizie pentru seminte mici care sa semene pe o banda de un metru 5-6 randuri distantate la 20-25cm. Recomandam producatorilor de ceapa achizitionarea de semanatori fabricate in Germania, Italia, Anglia. Mecanismul de distribuire a semintelor este de tip mecanic, format din discuri cu alveole sau benzi perforate. Sunt cele mai accesibile ca pret, (cele pneumatice sunt mult mai scumpe), si prezinta avantajul ca se pot infiinta culturi de ceapa si pe suprafete mici. Mai prezinta avantajele ca sunt prevazute cu tavalugi pentru tasarea solului inainte si dupa semanat, de asemenea sunt prevazute cu fertilizatoare reusindu-se sa se administreze localizat o doza de ingrasaminte chimice concomitent cu semanatul.

Pe fiecare strat se seamana 5 randuri cu distanta intre randuri de 25 cm, sau 6 randuri cu distanta intre randuri de 20 cm. Prin marirea numarului de randuri pe strat cu 1-2, productia la hectar se mareste considerabil.

Distanta plantelor pe rand se recomanda sa fie de 3-3,5cm.

Cantitatea de samanta/ha depinde de cat de performanta este masina de semanat, de tipul de samanata folosit (calibrata, drajata), de tipul de sol, de conditiile locale de clima, de schema de infiintare a culturii, aceasta in nici un caz sa nu depaseasca 5 kg/ha.

Daca semanatul se efectueaza cu semanatori care nu sunt prevazute cu tavalugi, se recomanda efectuarea unei tavalugiri pentru a pune mai bine semintele in contact cu solul, in felul acesta asigurandu-se o rasarire mai uniforma.

Erbicidatul

Este foarte importanta erbicidarea care trebuie efectuata imediat dupa semanat. Aceasta erbicidare se va face dupa efectuarea semanatului, nu mai tarziu de prima saptamana inainte ca ceapa sa rasara, de preferat cand solul este umed (chiar daca se intarzie cateva zile), in conditii racoroase. Trebuie avuta de asemenea, mare atentie la doza care se aplica pentru ca daunele cauzate culturii de ceapa sa fie minime, contactul cu erbicidele fiind intotdeauna periculos, in special contactul radacinilor firave, superficiale din primele faze de vegetatie, care va duce la intarzierea cresterii, producand amanarea timpului de recoltare, si, in ultima instanta, scaderea productiei si a calitatii.

Buruienile au fost si sunt dusmanii de temut a producatorilor de ceapa, din care cauza cu mare greutate a fost adoptata aceasta tehnologie prin semanare direct in camp. De multe ori cultura a fost compromisa atat din cauza ca s-a aflat pe terenuri cu grad foarte mare de imburuienare, cat si din cauza faptului ca deseori au fost folosite erbicide expirate sau nu au fost administrate corespunzator.

Erbicidarea preemergenta va fi efectuata folosindu-se erbicidul STOMP 6l/ha, administrat printr-o pulverizare fina, foarte uniforma pe suprafata solului, formandu-se o pelicula fara a aparea benzi de suprapunere (fitotoxice pentru ceapa), sau benzi neerbicidate.

Erbicidul STOMP administrat preemergent formeaza o pelicula cu valoare reziduala lunga care distruge buruienile cand incearca sa treaca prin aceasta. Pentru o actiune cat mai indelungata in timp a acestui erbicid se recomanda a nu se interveni prea des cu lucrari mecanice de afanare a solului si de distrugere a buruienilor sau prasile manuale care distrug pelicula erbicidala anuland efectul erbicidului.

Cand efectul erbicidului STOMP inceteaza, incep sa apara buruieni care se vor distruge in primele faze de vegetatie prin erbicidarea postemergenta cu GOAL.

Pentru buna combatere se aplica GOAL cand buruienile sunt in stadiul de 2-4 frunze (maximum 7-10cm inaltime). Buna acoperire cu erbicid si umectarea buruienilor sunt esentiale pentru eficienta maxima in combatere. Cat este posibil se va evita deranjarea solului in vederea folosirii activitatii reziduale a erbicidului ajuns pe sol pentru o perioada mai lunga.

Erbicidul GOAL combate peste 18 specii de buruieni dicotiledonate si o parte din buruienile monocotiledonate. Se va aplica 0,75-1,0 l/ha GOAL in 300-500 l solutie/ha. In cazul in care dupa o perioada de timp va apare un al doilea val de crestere al buruienilor, un nou tratament de 0,5-0,75 l/ha va fi suficient pentru a le distruge.

Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate se va folosi erbicidul FUSILADE FORTE 1 l/ha. Pentru eficienta maxima acesta nu se administra in conditii de seceta sau umiditate excesiva, se va aplica in perioada de crestere vegetativa intensa a buruienilor monocotiledonate (cand au 4-5 frunze). O pulverizare fina sporeste efectul produsului asigurand o buna acoperire a buruienilor.

Irigarea

Se recomanda a se efectua prin aspersie, care da rezultatele cele mai bune, asigurand o aprovizionare uniforma a solului cu apa.

Daca la ceapa din arpagic umiditatea din sol trebuie sa fie constanta (70-80% din capacitatea de camp), pe tot parcursul perioadei de vegetatie, la ceapa semanata direct, umiditatea in sol variaza in functie de faza de vegetatie. Dupa cum se cunoaste, in faza a II-a de crestere a plantelor (aparitia primei faze adevarate), acestea incep sa-si pregateasca singure hrana.

Aceasta este perioada cea mai critica pentru plantulele de ceapa, si impune o umiditate in sol de 80-90% din capacitatea de camp, si cantitati insemnate de substante nutritive in stratul superficial al solului.

Dupa aceasta faza, umiditatea solului trebuie sa fie constanta, 70-80% din capacitatea de camp, pana la sistarea completa a cresterii frunzelor in sistemul radicular, dupa care trebuie sa scada la 60-70% pana la recoltare.

Nu se poate recomanda aplicarea unui anumit numar de udari pe timpul perioadei de vegetatie, acesta depinzand de numarul si volumul precipitatiilor care au loc de la rasarire la sistarea completa a cresterii frunzelor si a sistemului radicular.

In cazul infiintarii culturii de toamna, dupa semanat este necesar sa se irige, pentru a realiza o germinatie rapida si uniforma.

Daca toamna este uscata, plantele tinere nu vor forma 3-4 frunze pana la inghet fara o irigare adecvata. In mod normal, primavara ceapa care a trecut peste iarna nu are nevoie de irigatie, dar in cazul unei primaveri uscate, acest lucru este necesar.

Fertilizarea

Trebuie sa se bazeze pe testele de laborator (analize) ale solului facute atat inaintea semanatului cat si in timpul perioadei de vegetatie. Este important sa se tina seama si de numarul de plante care trebuie hranite. De asemenea, dozele si momentele de aplicare a ingrasamintelor difera si in functie de tehnologia aplicata: daca cultura se infiinteaza in toamna sau in primavara.

In cazul semanatului din toamna unui sol obisnuit i se va administra inaintea semanatului 50-60kg P₂O₅/ha, 180kg K₂O/ha si 65kg N/ha. In cazul in care se seamana cu o semanatoare prevazuta cu fertilizatoare, atunci se recomanda ca azotul sa se administreze o data cu semanatul localizat pe rand, nu mai mult de 50kg azotat de amoniu la hectar.

Recomandam a se folosi doar 1/3 de N inainte de semanat sau in momentul semanatului si 2/3 cand plantele pornesc din nou in crestere dupa perioada de iarna, la inceputul lunii martie 30kg N/ha, si apoi la jumatatea lunii aprilie 55kg N/ha. Plantele pot intra in iarna cu un sistem radicular puternic si un habit scurt. Daca se foloseste in toamna prea mult azot, acesta poate reduce rezistenta la inghet a plantelor. Trebuie avut grija la fertilizarea cu potasiu deoarece acest element mineral este necesar pentru toleranta la inghet. In cazul semanatului din primavara recomandam aplicarea azotului in etape: 2/3 inainte de semanat sau o data cu semanatul si 1/3 cand plantele de ceapa au atins o inaltime de aproximativ 10cm.

In baza analizelor se recomanda ca in stratul de sol (cca 30cm adancime) sa se aplice o cantitate totala de maxim 180kg N/ha.

Aplicarea unei cantitati mici de N inainte de semanat va avea ca rezultat obtinerea unor plante tinere neuniforme.

Azotul in exces poate cauza gatuiri si ingrosari ale frunzelor, foliaj abundent, precum si bulbi mici si de o calitate mai slaba ce nu garanteaza o pastrare buna. Acesti bulbi sunt de asemenea mai usor atacati de boli.

Lipsa fosforului asimilabil din solutia solului poate cauza o slaba maturizare a plantelor. In acord cu rezultatele analizelor de sol se pot administra 200-220kg P₂O₅/ha atunci cand solul este foarte sarac in fosfor. In mod normal se vor adminstra 90-120kg P₂O₅/ha. Pentru aceasta se recomanda 450-500kg superfosfat/ha.

Absenta potasiului din sol poate cauza incetinirea cresterii, ingrosarea gatului, un verde foarte inchis si aparitia unor necroze pe marginile frunzelor imbatranite. Se pot administra peste 440kg K₂O/ha pe solurile fara potasiu disponibil. Normal se administreaza 200-225kg K2O/ha, ceea ce reprezinta aproximativ 550kg sulfat de potasiu si 30% magneziu necesar pentru echilibru cu potasiu.

Lipsa magneziului disponibil se observa foarte bine atunci cand foliajul este redus, cu frunze atarnate si striatii galbene pe frunze. Deficienta de magneziu se poate manifesta pe solurile calcaroase usoare si pe solurile cu prea mult fosfor. O fertilizare foliara cu 1,5% solutie de sulfat de magneziu, aplicata seara inainte de apusul soarelui va preveni aparitia unor simptome nedorite pe frunze si poate rectifica deficitul.

Afanarea solului

In timpul perioadei de vegetatie este foarte importanta si se realizeaza prin prasile mecanice si daca este cazul manuale (numai daca trebuie distruse buruienile). In urma unor ploi torentiale sau a efectuarii irigatiilor prin aspersie se poate forma o crusta puternica la suprafata solului care favorizeaza acumularea de bioxid de carbon in sol la nivelul radacinilor, inhiband absorbtia apei si a sarurilor minerale.

Aceasta lucrare este bine sa se faca la timp cand solul are umiditatea optima si la o adancime de pana la 8-10cm. Nu este bine sa se intarzie efectuarea acestei lucrari pentru ca daca aceasta lucrare se executa cand solul a format crusta groasa, exista riscul ca bucatile de crusta sa acopere plantele de ceapa, iar buruienile aflate pe aceste bucati continua sa vegeteze, mai ales daca la putin timp dupa prasit cad precipitatii sau se iriga.

Aceasta lucrare de afanare a solului si de distrugere a buruienilor in cadrul tehnologiei modernizate pe care o prezentam, trebuie sa se efectueze cu un cultivator cu latimea de lucru de 1,5m. In prezent, in tara noastra nu avem un cultivator cu latime de lucru de 1,5m, care sa lucreze la prasit strat cu start, culturi semanate in benzi de un metru pe 5 sau 6 randuri.

Fabricarea acestui cultivator nu ridica probleme deosebite, intrucat toate reperele care intra in compunerea lui sunt in fabricatie de serie, putandu-se face chiar zonal in cadrul oricarei ferme.

Cultivatorul va fi realizat cu 7 sectii, cu 5 sau 4 pentru prasit intre randuri iar 2 sectii, pentru prasit urmele lasate de rotile tractorului.

In cadrul acestei tehnologii modernizate, daca erbicidele administrate cu multa competenta isi dovedesc eficacitatea, nu mai este nevoie sa se efectueze prasile manuale. Acestea se vor aplica la aceasta cultura ori de cate ori este nevoie pentru distrugerea buruienilor de pe randul de plante si pentru afanarea solului.

Combaterea bolilor si daunatorilor

Mana cepei (Peronospora destructor Casp)

Pe frunze apar pete alungite de culoare galbuie, la suprafata carora, in conditii de umiditate atmosferica ridicata si la temperaturi de 10-18grade C, se dezvolta un puf cenusiu violaceu format din fructificatiile ciupercii. (conidiofori si conidii).

Combatere. In timpul perioadi de vegetatie se aplica 3-5 tratamente in functie de condittile climatice si de modul de irigare, la intervale de 8-12 zile, folosindu-se produsele Ridomil gold plus 0,3%, Ridomil gold MZ 0,25%, Planet 0,25%, Sandofan C 0,25%, Ripost M 0,2%, Acrobat MZ 0,2%, Curzate Manox 0,25%, Previcur 607 SL- 0,15% + Dithane M45 - 0,2%.

Se pot utiliza de asemenea fungicide de contact:Dithane M45-0,2%, Sancozeb 0,2%, Vondozeb 0,2%, Folpan 50-0,2%, Folpan 80 - 0,15%, Bravo 500- 0,2%

Putregaiul cenusiu al cepei (Botrytis allii Munn)

Boala apare frecvent in anii cu primaveri bogate in precipitatii. Pe frunzele plantelor apar pete albicioase, mici (1-3mm), rotunde sau ovoidale, usor cufundate in tesuturi. La suprafata tesuturilor atacate apare un puf cenusiu. La plantele mai avansate in vegetatie atacul apare in zona coletului care se inmoaie si putrezeste. In sectiuni longituinale prin bulbi se constata ca acestia sunt cuprinsi de un putregai umed care progreseaza din partea apicala spre cea bazala.

Combatere. Primul tratament se aplica cu 6 saptamani inainte de recoltare, iar al doilea 3 saptamani mai tarziu, folosindu-se produsele Rovral 0,1%, Sumilex 0,1% sau Calidan 0,15%

Putregaiul alb al cepei (Sclerotium cepivorum Berk)

Atacul apare frecvent pe terenurile grele, in anii cu precipitatii abundente. Primul semn al bolii este ingalbenirea si uscarea varfului frunzelor care progreseaza lent spre baza acestora.

Radacinile sunt distruse si are loc o putrezire umeda a tunicilor, urmata de acoperirea acestora cu un miceliu alb, afanat, superficial. Daca infectia se produce tarziu, putrezirea acestora continua in timpul pastrarii.

Combatere. Se va repeta o rotatie a culturii pe 5-6 ani. In 6-8 saptamani dupa rasarire se va aplica un tratament cu Rovral 0,25%, Ronilan 0,25%, Calidan 0,25%, folosindu-se 1000 litri solutie/ha.

Dupa tratament se va efectua o irigare prin aspersie cu 10-15 litri apa/m², care are ca scop antrenarea fungicidelor in zona radacinilor plantelor.

Putregaiul bacterian al bulbilor de ceapa(Erwinia carotovora Jones)

Atacul apare incepand cu a doua perioada de vegetatie si este favorizat de umiditatea ridicata a solului. Coletul plantelor bolnave devine moale, pe sectiuni longitudinala prin bulbi. Se constata ca tunicile sunt inmuiate. In timpul pastrarii, atacul progreseaza, in final bulbii putrezesc in intregime si prezinta un miros neplacut, specific.

Combatere. Respectarea unui asolament de 3-4 ani. La aparitia atacului plantele bolnave vor fi indepartate din cultura si distruse prin ardere. Produsul Starner 20-0,1% da rezultate bune daca tratamentele se aplica preventiv. Principalii daunatori care trebuie combatuti la timp sunt: musca cepei si tripsul comun.

Musca cepei (Delia antiqua Meig.)

Este un daunator specific producand insemnate pagube. Specie cu doua generatii de adulti pe an, larvele din prima generatie ataca frunzele si bulbii in formare, iar cele din a doua genertie numai bulbii.

In interiorul unui bulb de ceapa se dezvolta intre 5-10 larve, care produc galerii profunde, atacul fiind insotit de degradarea tesuturilor pe care secundar se instaleaza diferite ciuperci saprofite. Frunzele plantelor atacate se ingalbenesc, se vestejesc si se usuca. Cele mai mari pagube le produc larvele din prima generatie, atunci cand plantele sunt tinere. In anii cu conditii optime de dezvoltare (in special in primaveri cu precipitatii putine si temperaturi ridicate), daunatorul poate cauza pierderi cuprinse intre 30-50%. Ierneaza in stadiul de pupa in sol, la 10-12cm adancime, primii adulti aparand primavara la sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai.

Depune esalonat 50-70 de oua pe sub bulgarii din apropierea plantelor gazda.Durata perioadei de incubatie este de 5-8 zile, stadiul de iarna 15-20 zile iar cel de pupa 5-8 zile. Pentru limitarea atacurilor se recomanda respectarea rotatiei culturilor, strangerea resturilor vegetale ramase in camp dupa recoltare, efectuarea araturilor adanci de toamna, semanarea anticipata de benzi capcana formate din ceapa.

Chimic,se aplica pentru fiecare generatie doua tratamente (la interval de 10-12 zile), in perioada de maxima aparitie a adultilor, cu produsele Diazol 60 EC- 0,15%, Zolone 35 EC-0,20%, Sinoratox 35 CE- 0,15%.

Tripsul comun (Thrips tabaci Lind.)

Este un daunator specific culturilor de ceapa, ataca frecvent in anii caldurosi si secetosi. Atacul se manifesta frecvent pe parcursul lunilor iunie-iulie, plantele se opresc din crestere, frunzele sunt lipsite de turgescenta, iar cultura privita in lumina soarelui are o culoare argintie.

Pentru combatere se recomanda doua tratamente la interval de 10-12 zile cu Diazol 60EC- 0,2%, Mospilan 20EC- 0,03%, Supersect 10EC-0,03%. Pentru ca tratamentele aplicate impotriva bolilor si daunatorilor sa aiba o eficienta maxima, recomandam urmatoarele: avand in vedere ca frunzele de ceapa sunt lucioase din cauza stratului de pruina, in solutia de stropit se va adauga un adeziv (de preferat Aracet 0,2%);

duzele aparatelor de stropit trebuie sa asigure o pulverizare fina si uniforma, un tratament eficace nu inseamna o ”imbaiere” a plantelor, ci picaturi foarte fine care nu se ating intre ele;

cantitatea de solutie pentru cultura de ceapa trebuie sa fie de minimum 600 l/ha.

Recoltarea

Calitatea productiei, dar mai ales capacitatea sa de pastrare este direct determinata de momentul recoltarii. Astfel, recoltarea mai timpurie presupune acumulari mai mici de 9% substanta uscata, ceea ce ar determina deprecierea produselor prin deshidratare, reducerea capacitatii de pastrare si pierderi excesive in greutate, dar mai ales de calitate.

Recoltarea tardiva a bulbilor chiar daca au acumulat peste 12% substanta uscata, atrage deprecierea tunicilor invelitoare ale bulbilor, pierderi in greutate prin deshidratare sau chiar reluarea vegetatiei in conditii de umiditate (ploi sau stocare necorespunzatoare).

Identificarea momentului optim consta in urmarire periodica a evolutiei vegetatiei si maturizarii bulbilor si coincide momentului cand treimea superioara a frunzei s-a ingalbenit si are tendinta de a se apleca spre sol, tulpina falsa se inmoaie, iar tunicile sunt la inceputul colorarii, fara fisuri sau exfolieri, inchizand prin suprapunere zona tulpinii false.

Se va efectua recoltatul ziua, dupa ce nu mai exista roua pe plante, pe timp uscat si cand solul este reavan.

Daca recoltarea se efectueaza manual, costul acestei lucrari este foarte mare si mai cu seama pe suprafete mari nu il recomandam. Recoltarea este mult mai eficient sa se faca mecanic, folosind masina MRC-1,2 in cu tractorul L-445 sau U-650, iar dupa dislocare bulbii raman pe camp in benzi, timp de 6-7 zile pentru solarizare (uscarea frunzelor). In perioada de solarizare a bulbilor, productia de ceapa scade cu circa 5% ca urmare a pierderii apei intercelulare.

In faza a doua, cu aceeasi masina dar echipata cu transportor, bulbii sunt adunati si incarcati intr-un mijloc de transport.

In cazul aplicarii tehnologiei prin semanare direct in camp toamna cu trecere peste iarna, recoltarea productiei destinata se poate imediat face direct trecand peste faza de solarizare si incarcand productia direct in mijloacele de transport dupa ce bulbii au fost dislocati si scuturati de catre partile active ale masinii de recoltat.

Producatorilor de ceapa pe suprafete mari le recomandam dotarea cu masini de recoltat si de conditionat ceapa. Prin utilizarea acestora pretul de productie va scadea semnificativ si profitul obtinut pe hectarul cultivat cu ceapa va fi mult mai mare.

Cultivarea acestei specii devine foarte rentabila daca se reuseste ca productia sa depaseasca 30 t/ha si daca se reuseste ca aceasta sa se valorifice superior. Este foarte important a se stabili procentul din recolta care se valorifica imediat dupa recoltare si cantitatea care se depoziteaza pentru a fi valorificata in special pe timpul iernii si in primavara anului urmator. Cand se obtine o productie mare pe poate valorifica imediat dupa recoltare la un pret destul de scazut si profitul va fi unul pe masura asteptarilor. In cazul in care producatorul dispune de spatii pentru depozitare, recomandam pastrarea si valorificarea bulbilor dupa cateva luni, cunoscandu-se faptul ca pretul se dubleaza sau chiar se tripleaza.

Costurile de productie la hectarul de ceapa cultivat dupa tehnologia modernizata prezentata se situeaza la circa 6 mii lei. Prin urmare la o productie de 30 t/ha (considerata o productie mica daca se respecta tehnologia prezentata), in urma valorificarii la recoltare la un pret de 0,5 lei/kg se va obtine un profit de 9 mii lei. Profitul va creste considerabil daca productia se va pastra si va fi valorificata dupa 4-5 luni de la recoltare la un pret cel putin dublu. Acest calcul simplu de eficienta economica speram ca va determina fermierii, producatorii de ceapa, sa adopte rapid aceasta tehnologie modernizata care sa le aduca profituri mari.

Sursa informatie www.gazetadeagricultura.info

Calendarul gradinii de legume

2011-02-05T19:53:00.000+02:00

FEBRUARIE

- Se incearca semintele sanatoase punand cateva din ele sa incolteasca in muschi sau nisip umezit.

- Livada doarme sub amortirea iernii; in zilele frumoase se pot curata pomii de frunzele uscate - in ele se ascund dusmani din primavara; tot in aceste zile se sapa pomii la radacina si se pune gunoi, se acopera cu pamant sapat, sau se aduna zapada la radacina lor.

- si pamantul are viata lui; din cand in cand nu strica sa se puna pe el gunoi. Pe straturile de langa casa se pune gunoi de pasari, cenusa pentru ingrasarea pamantului.

MARTIE

- replicatul rasadurilor in cuburi sau ghivece nutritive destinate culturilor timpurii de camp (tomate, ardei, vinete)

- insamantarea in rasadnite sau solarii incalzite biologic a legumelor destinate culturilor de vara (varza, tomate)

- plantarea in prima jumatate a lunii in solarii sau tunele a verzei timpurii, conopidei timpurii si gulioarelor

- plantatul si semanatul din timp a mazarei, verzei si conopidei timpurii, a cepei din arpagic si samanta, a usturoiului de primavara, a morcovului, patrunjelului, spanacului, ridichii de luna, etc.

- in a doua jumatate a lunii se planteaza in rasadnite castravetii, ardeii

- se pregatesc solariile pentru tomate, ardei, vinete

- se continua protejarea verdeturilor cu polietilena si recoltarea verdeturilor produse in sistem fortat

- se practica supraaltoirea pomilor (unde e cazul) dupa metoda prin despicatura, copulatie sau triangulatie

- fertilizarea suplimentara cu azot

- dezgropatul si demusuroitul vitei de vie

- se face taierea radacinilor pornite din altoi (taierea de rodire si copcitul)

- in legumicultura se continua dezinfectarea rasadnitelor, solariilor, cu formalina sau sulfat de cupru;

- pomii fructiferi se pot stropi cu solutie sulfo-calcica, impotriva fainarii; peste 2 saptamani se mai face o stropire impotriva moniliei, cu o solutie pe baza de cupru. Tot in aceasta luna putem pregati terenul pentru plantarea de noi pomi fructiferi: se sapa si se gunoieste pentru a fi reavan, apoi, spre sfarsitul lunii, se pot planta.

APRILIE

- pana la mijlocul lunii aprilie se mai pot planta in gradina:

- radacinoasele (morcovi, patrunjel, pastarnac) in randuri, distanta de 25 cm; salata, spanacul;

- se seamana soiuri de mazare tarzie, sfecla rosie si samanta de ceapa;

- de la mijlocul lunii incepe:

- plantatul varzoaselor, guliei si conopidei;

- semanatul cartofilor preincoltiti la distanta de 70 cm intre randuri, iar pe rand, intre cuiburi, 30-40 cm, la adancimea de 10 cm;

- semanatul fasolei, castravetelui, pepenelui si dovlecelului;

- se mai poate semana inca sfecla rosie la 30 cm intre randuri;

- plantarea telinei la distanta de 40 cm intre randuri si pe rand;

- semanatul porumbului;

- semanatul florilor anuale, plantatul trandafirilor, al daliilor, gladiolelor, crinilor;

- la sfarsitul lunii se poate planta rasadul de rosii timpurii si ardei;

- Atentie la semanat! Combinatii bune: morcovi-mazare, semanate alternativ; ceapa-morcov, semanate alternativ; ceapa-sfecla rosie-gulie; cartof timpuriu-mazare; cartof-fasole sau ridiche de luna cu fasolea. Combinatii rele: ceapa-usturoi; morcov-patrunjel; mazare-fasole; castravete-cartof;

- În livada se uda bine pomii fructiferi plantati in primavara si se incepe pregatirea pentru stropitul lor.

MAI

- incepe plantarea rasadurilor de legume. Vom planta rasadurile de ardei, rosii, castraveti, varza, gulie, conopida, broccoli, telina, ceapa (din seminte), praz, vinete;

- inainte de plantarea rasadurilor este necesar sa faceti o erbicizare a solului cu urmatoarele substante: Dithane 0,5%, Captan 5%, Merpan 0,5%. De asemenea, uneltele trebuie dezinfectate cu solutie de Carbetox 0,4% sau sulfat de cupru 2-3%.

- plantarea rasadurilor de varza timpurie, conopida, broccoli si castraveti se face numai pe pamant umed, la o temperatura de 7-10 grade Celsius. daca nu a plouat, udati terenul, operatiune care se repeta si dupa plantare;

- rasadurile vor avea roade dupa 50-60 de zile, timp in care trebuie sa prasiti de 2 ori si sa udati din 10 in 10 zile. Controlati mereu rasadurile pe masura ce cresc si nu ezitati sa folositi insecticide daca vor aparea paraziti: purici, fluturi, muste.

IUNIE

- daca nu ai reusit sa termini plantarea rasadurilor de legume in luna mai, ai timp doar la inceputul lunii iunie sa plantezi rasadurile de rosii, ardei si vinete;

- pe soluri fertilizate cu ingrasamant organic planteaza conopida, varza de toamna, varza rosie, varza de Bruxelles, gulia de toamna si broccoli;

- foloseste culturile succesive pe parcele eliberate dupa ceapa verde, salata, spanac, mazare si gulioare. În vederea infiintarii culturilor duble cureti terenul de resturile vegetale, sapi si nivelezi pamantul. Poti cultiva fasole, ridichi de toamna, castraveti de toamna;

- este perioada pentru palisarea, copilirea si carnatirea rosiilor timpurii;

- daca ai vita de vie, continua legarea lastarilor, copilitul si carnatitul (indepartarea varfurilor tuturor lastarilor mai vigurosi). Daca ai timp suficient, aranjeaza frunzele vitei in asa fel incat ciorchinii sa aiba mai multa lumina, mai mult soare. Stropeste via contra manei, fainarii si putregaiului;

- intinde castravetii timpurii din sera pe sfoara. Daca frunzele nu sunt ridicate pe sfoara, castravetii nu vor avea lumina si nu se vor coace;

- continua prasitul. Plivitul, raritul si irigarea zarzavaturilor si combaterea bolilor si daunatorilor la legume.

IULIE

- Atentie! Rosiile care incep sa se maneze pot fi salvate prin ruperea regulata a frunzelor si indepartarea fructelor stricate.

AUGUST

- grabeste strangerea cepei, dar inainte de depozitare pastreaz-o la soare cateva zile;

- continua recoltarea castravetilor pentru muraturi;

- strange rosiile pentru sucuri si bulion, dar nu uita sa continui copilitul si carnitul lor;

- spre sfarsitul lunii poti incepe recoltarea cartofilor, dupa o prealabila verificare daca s-au maturat suficient;

- fasolea uscata pentru consum se aduna, se despoaie si se mai pastreaza la soare cateva zile inainte de depozitare;

- pentru o productie sporita de ardei vei continua fertilizarea cu azot si potasiu;

- continui recoltarea vinetelor, ardeilor, verzei de vara, pepenilor galbeni si verzi;

- in livezi incepe adunarea merelor de vara (imediat dupa ce roua s-a uscat) si se continua recoltarea piersicilor si a caiselor tarzii;

- incep sa se coaca strugurii timpurii, dar atentie, acestia nu se recolteaza decat daca sunt complet copti, caci altfel sunt acri;

- nu uita sa semeni pe sol bine maruntit salata, pentru obtinerea rasadului de plantat la inceputul lunii octombrie;

- daca vrei sa ai hrean cu radacina dreapta si groasa, indeparteaza radacinile laterale;

- pe terenuri eliberate se poate semana spanac, morcov si patrunjel, pentru productia de primavara.

SEPTEMBRIE

- acum este momentul strangerii semintelor pentru primavara. La tomate, se aleg fructele mari, specifice soiului, sanatoase, coapte bine. Rosiile se zdrobesc bine, se pun in vase cu apa, unde se spala bine. Dupa ce s-au spalat se indeparteaza de pe seminte resturile de pulpa si se lasa apa sa se linisteasca. Semintele bune se lasa la fund, in timp ce semintele seci plutesc la suprafata. Semintele bune se spala bine si se pun la uscat, la soare. Cand s-au uscat trebuie sa aiba o culoare albicioasa-argintie. În medie la 10 kg tomate se obtin 30-50 g samanta ( in functie de soi). La ardei, pentru extragerea semintelor se taie fructul in jurul coditei, apoi se scot semintele (codita cu seminte se aseaza pe un ziar si cu mana se desprind semintele). Acestea se spala in apa, se separa semintele bune de cele seci prin punerea lor in apa si decantarea apei. Se usuca la umbra, iar semintele se rasfira intr-un strat subtire (1-2 cm). Din cand in cand se rascolesc cu mana, pentru a se usca mai repede. Cand sunt uscate au o culoare galben-aurie. Se pastreaza pana in primavara in pungi de hartie. Din 15 kg ardei se pot obtine in medie 100 g samanta. La vinete, cand fructele au ajuns la maturitate, se zdrobesc, se toaca marunt, apoi pulpa se pune intr-un vas cu apa, unde se freaca bine cu mainile pentru a separa semintele de pulpa. Semintele bune sunt grele si se lasa la fundul apei, separate de cele seci, usoare, care raman la suprafata. Cele bune se spala, se usuca la umbra si apoi se pun in pungi de hartie. La castraveti se aleg fructele mari, galbene, care au ajuns la maturitate. Se lasa la soare 6-7 zile, dupa care se extrag semintele. Se taie longitudinal fructul si cu o lingura se scot semintele, se spala si se lasa in apa. Apoi, dupa cateva ore acestea se desprind usor de mucilagiile care le inconjoara. Semintele bune raman la fundul vasului, se scurg, se usuca la soare in strat subtire de 1-2 cm, cat mai repede, pentru a nu se innegri. La salata, semintele ajung la maturitate la 25-30 de zile de la inflorire. Plantele se taie, se fac snop, se duc la umbra pentru uscare. Dupa o saptamana snopii se scutura bine deasupra unui ziar, se vantura si ramane samanta buna, care se pastreaza in pungi de hartie. La ceapa, semintele se recolteaza dimineata, pe roua, pentru a nu se scutura. Se taie cu tija intreaga, se fac snopi mici, se usuca la umbra, dupa care se scutura capsulele, sa iasa semintele, care sunt de culoare neagra. Se vantura semintele si se pun la uscat in strat subtire.

OCTOMBRIE

- se scot cartofii de toamna;

- morcovii, patrunjelul, pastarnacul se scot pe timp uscat, se zvanta, se curata de frunze si se depoziteaza in pivnita;

- se recolteaza ultimii ardei, care au devenit dulci si carnosi;

- rosiile necoapte se pot smulge din vrejuri cu tot si se pun la adapost si intuneric, unde se coc;

- se recolteaza varza si se pune la murat;

- se recolteaza vinetele, ardeii, guliile, morcovii, patrunjelul, pastarnacul, telina;

- se recolteaza gogonelele, care pot fi puse la murat sau pot fi depozitate in pivnita sau in incaperi mai calduroase, unde cu timpul se inrosesc si se pot consuma ca rosii coapte. Se vor depozita numai gogonelele sanatoase; pivnita inainte de depozitare trebuie aerisita, curatata si dezinfectata;

- se defriseaza terenul de resturile vegetale si se pregateste terenul in vederea fertilizarii;

- se sapa terenul, pe masura ce s-au recoltat ultimele legume;

- Nu uita! Pentru a avea legume proaspete primavara devreme, este timpul sa le cultivam - ceapa verde (de stufat), usturoiul verde, salata, spanacul, loboda, toate acestea rezista bine la temperaturi joase: se planteaza rasadul de salata pentru primavara, cu 2-3 udari obligatoriu; se seamana morcovii, patrunjelul, mazarea, ceapa si usturoiul pentru recoltele timpurii de anul viitor;

- se recolteaza merele, perele, gutuile, nucile, prunele;

- se aduna porumbul care este copt;

- se mai pot aduna semintele de ceapa si loboda;

- pentru protejarea pomilor tineri de inghet si de rozatoare vom pune frunze moarte in jurul lor si le vom acoperi tulpinile cu saci.

NOIEMBRIE

- pe masura ce gogosarii se coc, sunt culesi si pusi la borcan;

- sfecla rosie mai poate fi recoltata, curatata de frunzele verzi si depozitata in pivnita;

- se mai culege porumbul, se taie cocenii si se pun pe foc;

- zarzavaturile vor fi recoltate dupa 1 noiembrie, dupa caderea brumei;

- varza se recolteaza tot acum;

- toamna se scurteaza radacinile pomilor batrani pentru a le prelungi viata. O lucrare care da bune rezultate la pomii batrani carora li s-au aplicat taieri de regenerare este si intinerirea radacinilor. Aceasta lucrare se face fie in toamna premergatoare regenerarii, fie primavara, inainte de intrarea pomilor in vegetatie, si consta in saparea unui sant circular in dreptul proiectiei coroanei pe sol, adanc de 60-80 cm si lat de 60 cm. Toate radacinile se taie cu fierastraul de pomi si se scot. Apoi santul se acopera cu pamant amestecat cu ingrasaminte. Pentru un pom se socotesc 150 kg gunoi de grajd bine putrezit, 3 kg superfosfat si 1 kg sare potasica. santul se umple pe trei sferturi, se toarna 10 caldari de urina de grajd subtiata cu apa (1 parte urina si 3-4 parti apa). Dupa udat santul se umple definitiv cu pamant. La pomii batrani se face o scurtare foarte puternica a ramurilor de schelet astfel incat jumatate din lungimea lor se taie. Trebuie insa sa respectam cateva reguli la taierea de intinerire: 1) punctul din care se face scurtarea ramurilor trebuie sa se afle deasupra unor ramuri lacome sau a unei ramuri laterale; 2) in locul unde se face taierea, ramura nu trebuie sa fie au groasa de 8-10 cm. Pentru asigurarea unei incarcaturi normale de fructe pe pom, este bine sa se faca si rarirea ramurilor de rod, stiut fiind ca distanta normala intre ele este de 10-20 cm. Trebuie pastrate ramurile de rod cu pozitie laterala, acestea fiind considerate cele mai bune.

Pregatirea solului

2011-01-23T13:08:00.000+02:00

Solul pe care urmeaza sa se cultive trebuie sa fie bogat in substante hranitoare, cu apa freatica la cel putin 1 m de la suprafata si ferit de inundatii. Este indicat ca terenul sa se gaseasca in apropierea unei surse de apa pentru udat. Daca locul este drept sau usor inclinat spre sud irigarea se va face mai usor. Terenul ales pentru cultura este bine sa fie insorit, ferit de vanturi sau furtuni puternice (marginit de o liziera de copaci).

Este de preferat ca terenul sa fie usor accesibil (aproape de drumuri, sosele), pentru a usura transportul. Terenul se ara de toamna la o adancime de 25-30 cm. Primavara, dupa ce s-a uscat, terenul se lucreaza cu grapa pentru a nu se forma crusta. Intr-o parte a gradinii se va rezerva un loc pentru culturile care raman pe loc mai multi ani. Amenajarea terenului consta in executarea santurilor de irigare.

La impartirea terenului pe parcele se va tine cont de modul de udare al legumelor de pe parcelele respective, precum si de cerintele legate de dezvoltarea legumelor (lumina, adapost, etc.). Pentru culturile timpurii se pot face straturi inaltate sau coborate de 10-20 cm si 1-1,3 m latime despartite de poteci cu o latime de 30 cm.

Este recomandat sa nu se cultive aceeasi planta 2 ani la rand pe acelasi loc, deoarece productia din anul urmator va fi mult mai mica si mai slaba calitativ, mai ales datorita inmultirii de boli si daunatori, specifici culturii respective.

Trebuie sa retineti ca o leguma se cultiva din nou pe acceasi parcela dupa 2-4 ani. Foarte mare importanta are fertilizarea terenului toamna (fertilizare de baza), prin care se asigura nevoia de hrana pentru urmatoarele 2-3 culturi. Ingrasarea terenului se face odata cu aratura de toamna, imprastiind ingrasamantul cat mai uniform.

Sursa de prevenienta informatii
www.gradinamea.ro

Pregatirea semintelor

2011-01-23T12:57:00.000+02:00

Procurarea semintelor trebuie facuta de la unitati si magazine specializate, care au obligatia de a pune in vanzare numai seminte garantate, insotite de buletine de analiza din care sa rezulte puritatea si facultatea germinativa.
Semintele trebuie sa corespunda speciei si soiului dorit (sa fie autentice), sa aiba puritate mare si germinatie buna.
Unii cultivatori isi produc o parte din seminte in propria gospodarie (la tomate, ardei, castraveti, pepeni etc.).
Pot fi folosite si unele seminte ramase din anii trecuti. In aceste cazuri trebuie sa se cunoasca insusirile acestor seminte, in principal germinatia.
Germinatia poate fi verificata in propria gospodarie.
Se folosesc vase intinse (farfurii) in care se pune hartie sugativa sau un strat subtire de vata pentru semintele mai mici si nisip pentru cele mai mari.
Hartia, vata sau nisipul se uda, dupa care se pun cate 100 de seminte in fiecare vas.
Vasele se acopera cu hartie si se pun in camere de locuit, la temperatura optima ceruta de fiecare specie.
Se uda periodic in asa fel ca substratul pe care sunt asezate semintele sa fie mereu umed.

Dupa trecerea unui num-ar de zile caracteristic fiecarei specii (ardei si vinete 12 zile, castraveti, pepeni galbeni 3-8 zile, varza, conopida 4-5 zile, tomate 8-9 zile) se numara semintele incoltite si aflam direct in procente facultatea germinativa.
Daca aceasta este destul de ridicata, apropiata de cerintele pentru calitatea I, semintele se pot folosi pentru producerea rasadurilor.
Pregatirea semintelor cuprinde o serie de operatii care au ca scop o rasarire mai rapida si mai uniforma a acestora.

Umectarea
se aplica mai ales semintelor care incoltesc mai greu (ceapa, ardei, vinete).
Semintele se pun in saculeti de panza rara si se introduc in apa calduta, unde se tin un timp diferit in functie de specie: 48-60 ore la ceapa, praz, telina; 24-48 ore la ardei, vinete, tomate; 12-20 ore la castraveti, pepeni, dovlecei; 2-4 ore varza, conopida, gulia.
Semintele care se tin in apa mai mult de 24 de ore se scot o data pe zi si se aerisesc 10-15 minute.

Incoltirea fortata este o continuare a operatiei de umectare.
Dupa ce saculetii se scot din apa, se mai tin la caldura camerei 2-3 zile pana cand se observa ca tegumentul a inceput sa crape, iar la unele apare chiar coltul.
In acest timp semintele se stropesc zilnic cu apa pentru a nu se usca.
Semintele umectate si cele incoltite se zvanta si se seamana, apoi se uda.

Calirea semintelor se practica pentru culturile timpurii (tomate, varza, conopida, gulii, salata).
Rasadurile rezultate din seminte calite rezista mai bine la temperaturile scazute din primavara si dau productii mai timpurii.
Calirea se face dupa umectare.
In acest scop semintele se tin 24 de ore la temperatura camerei si alte 24 de ore la frig (1-4°C).
Dupi cateva zile de astfel de socuri, semintele se seamana in mod obisnuit.

Dezinfectia se face cu scopul prevenirii atacului bolilor sau daunatorilor.
Se poate face pe cale chimica sau termica.
Pe cale chimica se face prin tratarea semintelor cu diferite substante chimice, prin prafuire sau imbaiere.
Substanta cea mai folosita este sulfatul de cupru (piatra vanata).
Se prepara solutii in concentratie de 0,5% (5 g la 1 l de apa) folosind vase smaltuite sau din sticla.
Semintele se introduc in saculeti de panza rara sau de tifon, se introduc in solutie unde se tin 10 minute la tomate si salata, 15 minute la castraveti, pepeni, telina, ardei si vinete.
Dupa tratament semintele se zvanta fara sa se spele.
Sulfatul de cupru nu se foloseste la varza, conopida, gulie.
Pentru semintele de tomate se foloseste si sublimatul corosiv (1 g la 3 l apa) in care semintele se tin 3-5 minute, dupa care se spala cu apa curata si se zvanta.
Tratarea pe cale termica (cu caldura) este o metoda la indemana fiecarui cultivator, dar trebuie respectata cu strictete temperatura prescrisa.
Mai usor tratamentul se face in apa.
Se incalzeste apa la temperatura ceruta de fiecare specie, se introduc semintele (puse intr-un saculet) si se tin un anumit timp.
Semintele de tomater se tin la 52-54°C timp de o ora, cele de ardei, vinete si varzoase la 50°C timp de 30 de minute, cele de castraveti, pepeni la 35°C timp de o ora.
Temperatura se controleaza cu un termometru.
Dupa tratament semintele se scot din saculet si se intind pentru a se raci.

Desi pregatirea semintelor inainte de semanat comporta un oarecare consum de forta de munca, avantajele sunt evidente si trebuie neaparat efectuata.

Prof.univ.dr. Vasile Popescu
Sursa de provenienta informatie
www.fermierul.ro