TANO

MERITA VICTOR PONTA TITLUL DE DOCTOR IN DREPT?

2013-03-24T13:18:00.001+02:00

Vestile bune par sa-l copleseasca in ultima vreme pe primul-ministru al Romaniei.

Ministerul Educatiei si-a asumat public decizia de a nu-i retrage titlul de doctor, ignorând dovezile clare de plagiat si consfintind sufocarea autonomiei universitare. Sa nu uitam ca afirmatia publica a neretragerii titlului de doctor vine ca urmare a cererii Universitatii din Bucuresti pe care, iata, o vedem pusa la colt, pentru amestec in treburile statului. Caci vezi, draga doamne, nu avea competenta sa se pronunte asupra retragerii unui titlu academic pe care ea insasi l-a emis.
In ciuda plagiatului evident, sondajul “Barometrul de opinie publica – Adevarul despre România” comandat de “Adevarul ” si realizat de INSCOP Research, il da in acest moment pe Victor Ponta invingator, indiferent de candidatul impotriva caruia ar concura pentru functia de presedinte al Romaniei. Potrivit acestui sondaj, romanii par a-i da dreptate lui Victor Ponta insusi care, in decembrie 2012, dupa alegeri, spunea cu satisfactie: ” Asa suntem noi, plagiatorii, mai votati, ce sa facem, decat ceilalti, cu usturoiul”.
Cum sa intelegem toate aceste lucruri ? Pana la urma, merita sau nu merita Victor Ponta titlul de doctor in drept ?

Ca sa raspundem acestor intrebari e nevoie sa intelegem mai intai ce este meritul si cine-l legitimeaza intr-o societate. Trebuie astfel sa mentionam ca meritul nu e un dat, nu e stabilit de cineva dinafara si impus tuturor, el este o constructie sociala. Cu alte cuvinte meritul este ceea ce societatea româneasca defineste, masoara si legitimeaza ca atare. Meritul definit si legitimat social devine principiu fundamental intr-un sistem de recompensa numit meritocratie (fiecaruia dupa cât merita).
E insa iluzoriu sa vorbim de meritocratie si de merit fara a preciza cu mai multa claritate ce se afla exact in spatele acestor notiuni, mai precis cine anume masoara ceea ce intelegem prin merit.
In societatile moderne, scoala e prima institutie care e legitimata social sa furnizeze unitatea de masura a meritului. Iar institutia scolara masoara meritul in functie de efortul depus pentru a realiza o anumita activitate.

In problema plagiatului pe care incercam sa o intelegem aici intalnim diferite forme a ceea ce am numit institutie scolara in sens larg cum ar fi universitatea sau specialistii români si straini care s-au pronuntat clar asupra acestei probleme. Ne mai intalnim si cu reprezentarea plagiatului in alte societati, cum e cea germana, de exemplu. Pentru toti acestia, meritul e masurat in functie de efortul depus pentru a realiza o teza de doctorat. Plagiind sau, altfel spus, copiind de la altii inseamna ca nu ai depus efort suficient, iar in plus, fiind vorba despre furt intelectual, ai incalcat si un principiu de moralitate.

Pentru a masura insa meritul in acest fel si a dezvolta asemenea reprezentari despre sistemul meritocratic de recompensa e nevoie sa ai incredere in scoala si in valorile pe care aceasta le promoveaza. Or, in Romania, institutia scolara este discreditata: “scoala scoate tâmpiti”, iar universitatile sunt “fabrici de diplome”. Cu alte cuvinte, in ochii românilor institutia de invatamant nu este legitima sa produca masura de efort care sa defineasca ce inseamna merit sau nemerit.
In aceste conditii, in Romania, o asemenea masura de efort in baza careia se apreciaza meritul este stabilita fie de putere, fie de hazard. Cu alte cuvinte, meritocratia de tip scolar (bazata pe principiul fiecaruia dupa efortul depus) e inlocuita la români de meritocratia politica (fiecaruia dupa câta putere are) si de meritocratia aleatorie (fiecaruia dupa cât noroc are).

Combinatia otravita dintre putere si hazard din sistemul meritocratic legitimat de români face ca raspunsul la intrebarea din titlu sa fie urmatorul: Da, Victor Ponta isi merita titlul de doctor deoarece neincrederea românilor in educatie i-l legitimeaza din plin. Are multa putere, dupa cum arata sondajele. Si mai are si destul noroc. Deocamdata.
AUTOR ADRIANA GORGA
SURSA contributors.ro

CAND SE SPARGE USL SAU DESPRE FEUDALIZAREA ROMANIEI

2013-01-26T13:29:00.000+02:00

Ceea ce ţine USL împreună nu sunt nici interesul naţional, nici comandamentele bunei guvernări, nici setea neostoită de putere a liderilor săi şi în niciun caz ameninţarea din partea unei Opoziţii care se luptă încă să cuprindă pe de-a-ntregul semnificaţia alegerilor şi a faptului că nu mai este la putere. Ceea ce ţine USL să nu se destrame sunt interesele personale ale celor compun actuala coaliţie de guvernare. Rezultatul împărţirii puterii între grupuri de interese economice este feudalizarea actulului de guvernare. USL se va destrăma în momentul în care graniţele acestor feude vor fi încălcate de PSD.

Să nu ne facem iluzii! Guvernul Ponta II, aşa supradimensionat şi superbirocratizat cum este, nu s-a format din nevoia de simetrie structurală cu Comisia Europeană sau cine mai ştie ce alt nonsens insolent invocat de Victor Ponta drept motiv. Guvernul Ponta II este rezultatul unei atente şi grijulii împărţiri a Puterii pe criterii clientelare între PSD, PNL şi Dan Voiculescu unde "atenţia şi grija" se referă la atenţia lui Ponta de a nu scăpa total controlul asupra unor sectoare esenţiale ale economiei şi societăţii şi grija PSD de a-şi păstra pârghiile care îi vor permite, la un moment dat să preia întreaga putere în stat.

Imperativele actualei guvernări nu sunt nici ideologice, nici economice, nici naţionale, nici europene. Sunt electorale şi de pradă. Cei care îşi imaginează că USL este cu adevărat o alianţă stânga-dreapta îşi iau, pur şi simplu dorinţele drept realitate politică şi riscă să parieze pe o guvernare profund viciată încă de la naştere. Proba este simplă. Aşa cum arată proiectul de buget, PNL ar trebui să spună "mulţumim frumos, dar noi n-avem nicio legătură cu genul acesta de politici şi ne retragem". Pentru că dacă PNL ar fi un partid liberal aşa cum se pretinde şi ar fi expresia politică a clasei de antreprenori privaţi şi a profesiilor liberale, atunci ar trebui să se indigneze în faţa acestui buget pentru că de-acum realitatea nu mai poate fi ascunsă: Guvernul Ponta II a pornit la vânătoare de investitori privaţi, care vor fi principalii purtători ai poverii fiscale a guvernării actuale şi principalele ei victime. Faptul că guvernul nici măcar nu a încercat să pună pe masa de discuţii cu FMI problema reducerii CAS, singura măsură care ar fi putut stimula activitatea antreprenorilor şi crearea de locuri de muncă dar a ales în schimb să crească salariul minim şi să crească taxele demonstrează că guvernul priveşte antreprenorii privaţi în primul rând ca surse de bani la buget. Nici salariul minim, nici cresterea impozitelor in agricultura, nici suprataxele din domeniul energiei şi al resurselor minerale nu fac nimic să uşureze viaţa întreprinzătorului privat, ci dimpotrivă, caută să-l stoarcă de bani pentru nevoile bugetului. Or, când prezumtiva ta bază electorală este luată la ţintă de un guvern populist, atunci firesc ar fi să te lupţi pentru oamenii pe care pretinzi că îi reprezinţi. PNL nu numai că nu se retrage de la guvernare, dar se îngroapă şi mai mult în tranşeele Puterii. De ce? Pentru că nu soarta întreprinzătorilor privaţi este grija cea mare a PNL ci exploatarea cât mai eficace, în beneficiul grupurilor de interese pe care le reprezintă a feudelor pe care le-au primit la împărţeala guvernului.

Astfel, grupul de interese financiare din jurul lui Dan Radu Ruşanu va exploata feuda ministerului de Finanţe, grupul de interese din jurul lui Relu Fenechiu va exploata feuda de la ministerul Transporturilor iar grupurile de interese din zona energiei vor exploata feuda lui Varujan Vosganian de la Ministerul Economiei. Acest proces de feudalizare a puterii nu este nou în România. El a început în guvernarea Tăriceanu - Năstase era mult prea autocrat ca să cedeze felii întregi de putere către baroni, fapt care i-a şi adus execuţia din Noaptea Cuţitelor Lungi - şi a fost perpetuat sub guvernarea PDL, când miniştrii ajunseseră să fie numiţi de baronii din teritoriu. Acum, fiind vorba de o coaliţie, feudalizarea Puterii este doar mai vizibilă. Nemulţumirea PNL este în altă parte.
Practic, cu excepţia lui Voiculescu la Agricultură, nimeni din membrii non-PSD ai actualului guvern nu are control absolut pe un sector. Ponta a avut grijă să îşi plaseze proprii oameni care să-i secondeze pe penelişti şi, acolo unde nu a fost posibil, a spart pur şi simplu ministerele creând instituţia ministrului delegat. Astfel, nici Vosganian, nici Fenechiu nu par să fie prea încântaţi de ministerul condus de Dan Şova, pe care Sorin Ioniţă îl numeşte Ministerul Parteneriatelor Public Privat sau Ministerul Marilor Ţepe. Ţepe sau nu, este vorba de o halcă foarte suculentă pe care Ponta le-a tras-o peneliştilor de sub nas şi a dat-o în administrare celui mai de încredere om al său. La fel, o fi domnul Chiţoiu ministrul finanţelor, dar stăpânul bugetului este Liviu Voinea, alt om de încredere al lui Ponta. Practic, în condiţiile în care PDL a devenit aproape complet irelevant în jocurile de putere, balanţa în exercitarea puterii este asigurată de controlul reciproc la care se supun unul pe celălalt PNL şi PSD.

Că este vorba de interese de grup imediate, o doveşte şi asaltul dat de PNL&Voiculescu asupra Justiţiei, a CSM, a procurorilor şi a Agenţiei Naţionale de Integritate precum şi chemările la o nouă suspendare a lui Băsescu venite din partea lui Voiculescu şi Frunzăverde. Ponta nu s-a alăturat acestui asalt decât parţial, dar nu pentru că s-ar fi îndrăgostit subit de Băsescu, de DNA sau de ANI, ci pentru că are nevoie de preşedinte şi instituţiile anti-corupţie pentru a-i ţine în şah pe Voiculescu şi Antonescu. Însă în momentul când va masa suficiente trupe şi va câştiga fidelitatea celorlalţi stăpâni de feude pentru a da asaltul final la capatul caruia să cucerească întreaga Putere, atunci va fi şi mat.
AUTOR CRISTIAN CAMPEANU
SURSA ROMANIA LIBERA

DE CE ESTE PUTREDA DREAPTA!

2013-01-12T00:44:00.000+02:00

Sunt şi voi rămâne un om de dreapta.

Urmăresc cu maxim interes, de câteva zile, dezbaterea privind viitorul dreptei, soarta PDL şi a celor două partide mai mici, PNŢCD şi FC. Discuţiile sunt absolut inerente, iar de necesitatea unei opoziţii credibile nu are rost să mai vorbim! Deocamdată, opoziţia este sedată, amorfă şi dezmembrată. Nu a reuşit să organizeze în timp util o conferinţă de presă, să opună programului Victor Ponta o strategie coerentă, să prezinte cetăţenilor o alternativă, să împingă în spaţiul mediatic un economist care să se ia la harţă cu cifrele „Bugetului cetăţeanului”. Dar altceva vreau să semnalez. Dreapta are un ghinion incredibil în România post-revoluţionară, din simplul motiv că nu a renăscut natural. Nu are o fundaţie, o temelie credibilă.

Cu scuzele de rigoare pentru ţărăniştii talibani, PNŢ-ul nu a fost niciodată în perioada interbelică un partid de dreapta. Dimpotrivă, striga stânga în el, iar programele agricole ale lui Ion Mihalache, doctrina economică a lui Virgil Madgearu au situat PNŢ-ul pe partea stângă a eşicherului politic! Dizidenţii naţional-ţărănişti, cu o singură excepţie - Al Vaida-Voevod au alunecat spre stânga radicală, cot la cot cu bolşevicii. Discursul anti- comunist violent de după ‘89, cât şi fructificarea electorală a zecilor de ani de temniţă nu sunt suficiente pentru o cristalizare doctrinară.
Singurul care a înţeles acest lucru, şi care a dorit să dea partidului o identitate, a fost Corneliu Coposu, care a adaugat partidului istoric particula de CD (creştin-democrat). Şi care a înţeles – e drept, la presiunile lui Ioan Alexandru, Iftene Pop, Liviu Petrina – că doctrina agrară şi mândria regional - ardelenească nu sunt teme politice în secolul XX. În cazul PD-ului, lucrurile sunt mult mai simple. Strivit de un gigant FSN/PDSR/PSD şi-a căutat un loc în dreapta. Din necesităţi politice, din instinctul de conservare, de supravieţuire. Nu din suflet, nu din conştiinţă. Ca să fim oneşti până la capăt, în 1989, dreapta supravieţuia doar în rândul foştilor deţinuţi politici, a supravieţuitorilor legionari şi în grupul mistic al regretatului Ioan Alexandru. Restul au fost nişte imitaţii jalnice!
O dreaptă autentică are la bază, are drept fundament doctrina creştină, filonul religios. Nu poţi vorbi de dreapta, de tradiţie, dacă nu te raportezi la Creator, la divinitate, la rânduiala lumii. Altfel rişti să creezi o „dreaptă” sterilă, o „dreaptă franceză” castrată de ideologie şi care are, ca singur argument, în absenţa lui Dumnezeu, emigraţia masivă!

Spun cu durere în suflet că dreapta a plecat cu stângul încă din anii ‘90. Cu părere de rău, la rece, trebuie să spun că mult mai la dreapta – deşi nu total autentic – s-a comportat PUNR-ul, o formaţiune politică născută în laboratoarele Cotrocenilor lui Ion Iliescu şi a serviciilor de informaţii de atunci. Rebrenduirea PNŢ a însemnat, pe plan politic, pierderea fiefului electoral transilvănean, dar şi al celui răgăţean. În Transilvania a apărut PUNR-ul, iar în vechiul regat, agrarienii lui Victor Surdu, PDAR!

Fără valorile creştine înscrise şi asumate în program, dreapta nu are nicio şansă. Va rămâne un club de elită, un cerc de gânditori dotaţi, dar niciodată un partid de masă, o formaţiune de substanţă. Drumul dreptei se confundă, sau, hai să spunem, ar trebui măcar să fie măcar paralel cu cel al Bisericii Creştine, indiferent de denominaţiunile sale. Dreapta nu poate să fie atee! Altfel e doar o dreaptă stângistă, o „dreaptă” puţin mai rezonabilă decât bolşevismul! Fără fundaţia creştină, dreapta nu are nicio şansă şi e sortită pieirii!
AUTOR FLORIN BICHIR
SURSA www.evz.ro

URMEAZA ALTE COMPROMISURI?

2013-01-10T00:55:00.000+02:00

Aflam, sa recunoastem, deloc cu uimire, ca ex-senatorul György Frunda, din 1990 incoace in toate cele cinci legislaturi in Parlamentul Romaniei, din partea UDMR, preferatul domnului Victor Ponta, a devenit consilierul personal pe probleme juridice si ale minoritatilor al premierului Romaniei. Vazandu-l asa de abatut, de daramat ca, la alegerile din 9 decembrie, n-a obtinut voturile necesare pentru a-si continua statul in Parlament, ca senator udemerist, premierul Ponta i-a sarit, repede, in ajutor, intinzandu-i o mana prieteneasca, romaneasca, cu toate stiutele dovezi ale pornirilor antiromanesti din trecut ale udemeristului György Frunda. Oare nu el era cel care clama, ca in Parlamentul Europei el reprezinta interesele UDMR, nu ale Romaniei?! Nu tot el era de parere ca solutia pentru asa-zisul Tinut Secuiesc este autonomia? Ca autonomia nu inseamna si federalizarea Romaniei, stat national unitar! Chiar sa nu fi aflat Victor Ponta inca spusele romanului: lupul isi schimba parul, dar nu si naravul?!

Romanul patit, de atatea ori incercat de ale vietii valuri care s-au napustit asupra lui, dandu-l de toti peretii existentei lui mereu involburate, are o spusa cu samburele ei de intelepciune: tot raul, spre bine si adevar! Adica, un rau care lasa, cu timpul, loc adevarului. Un rau, fara de care nu ai putea deslusi binele unui viitor fapt implinit. Si, uite asa, incetul cu incetul, adevarul, ca untdelemnul, iese la iveala. Abia acum, odata cu trecerea timpului, se confirma multe din cele abia intuite de romanul mereu inselat, mereu mintit de politica oficiala din 1990 incoace. Mai cu seama, abia acum romanul isi da seama ca au existat si exista, intre PSD si UDMR, acele intelegeri subterane, tinute in mare taina, intre un partid (PSD) - e adevarat, cel mai mare si mai puternic din Romania – si struto-camila UDMR, nici uniune culturala, nici partid inregistrat, conform Legii Partidelor Politice, la Tribunalul municipiului Bucuresti! Abia acum romanul afla de intelegerile secrete, date in vileag si de György Frunda, intre USL (Uniunea Social-Liberala) si UDMR, inca inainte de alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Dar sa vedem care-i adevarul. "UDMR a publicat, joi (n.a. – 3 ianuarie 2013), pe site-ul formatiunii, acordul de colaborare, semnat la 1 octombrie 2012, intre USL si UDMR, prin care cele doua formatiuni politice se angajau sa constituie, dupa alegerile parlamentare, din 9 decembrie, o alianta politica, parlamentara si guvernamentala” (newsletter@machiavelli.ro). Acesta-i adevarul! Asa se explica multe, desi unele intelegeri din umbra au fost categoric negate, la vremea respectiva, de unii lideri ai PSD, in care USL s-a gandit la un "aliat” de dupa alegeri, pentru orice eventualitate. Asa se explica darea in vileag a unui scenariu de culise, de catre premierul Victor Ponta, de fapt, o dare in petic, la cateva minute doar dupa anuntarea primelor rezultate ale alegerilor parlamentare, imediat dupa ora 21 din seara acelei zile de 9 decembrie 2012! Va mai amintiti? Iesind pe posturile televiziunilor, aflat la Targu Jiu, premierul, in loc sa multumeasca romanilor pentru rezultatul de exceptie, realizat prin voturile lor (de fapt, un vot popular, negativ, contra lui Traian Basescu si PDL, pentru seria de gafe comise!), dumnealui dadea, spectaculos, cu parul in balta, stropindu-si si dezamagindu-si, total si sfidator, electoratul, anuntand ca el (nu invers!) i-a telefonat presedintelui UDMR, Kelemen Hunor, felicitandu-l pentru "victoria” in alegeri, cu 5%, a struto-camilei, invitand la guvernare UDMR, tocmai dusmanul traditional, mai ales al romanilor ardeleni. Cum, adica? Tu, cel puternic (atunci avea deja 62%!), te inchini strutocamilei cu doar 5% (m-as indoi!), invitand-o la guvernare? Mai altfel spus, in seara aceea mergea muntele la Mahomed, nu Mahomed la munte. O rusine! Oare s-a gandit el, Victor Ponta, ce au spus, in sinea lor, romanii? "Daca avea de gand sa bata palma cu UDMR, cu care Victor Ponta anunta, la luarea puterii de catre USL din mana Guvernului Ungureanu, ca nu va face cu ea nicio intelegere, de ce premierul n-a spus-o inainte de alegeri? Oare care ar fi fost rezultatul votului?” – se intreba un roman ardelean, revoltat de gafa premierului. Pana la urma, Victor Ponta a renuntat la gandul ticalos al unei guvernari cu UDMR, sub presiunea romanilor lucizi si, mai ales, a unei parti a presei careia premierul, dupa aceea, ii arunca vini si aspre reprosuri.

Ca acele intelegeri, stabilite inca dinainte de alegerile locale, au existat, ca acele sfori secrete, trase din culise, de mahari din PSD, erau reale, o spunea, senin, dupa 9 decembrie 2012, chiar Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, seful de campanie al partidului la alegerile parlamentare, ajuns, apoi, vicepremier al Romaniei. El, cu gurita lui, afirma, spre stupefactia PNL, tovarasul de guvernare, ca intelegerile au existat "cu mult inainte de alegeri”! Quod erat demonstrandum! Confirma acest amar adevar si felul in care au fost constituite Consiliul Judetean Mures si Consiliul Local Targu-Mures, cand (se vorbeste despre "un ordin dat de sus”) USL a dat mana cu UDMR, desi avea si alte posibilitati sa formeze, in cele doua consilii, o majoritate romaneasca, nu o alianta toxica, precum cea existenta! Totusi, ce se ascunde in spatele acestui nou compromis: numirea lui György Frunda, consilier personal al premierului? Exista si posibilitatea alegerii unui consilier al ministrului dintre reprezentantii celor 18 minoritati nationale aflate in Parlamentul Romaniei! De ce domnul Ponta n-a apelat la ei? De ce tocmai de la UDMR? Sa fi existat, oare, din nou, acea voce "de sus”, acel ordin de prin curtile occidentale? Nu stim. N-avem dovezi. Banuim doar. Un analist politic avizat intuia, mai zilele trecute, in felul lui, motivul acestor, surprinzatoare uneori, numiri, chiar a posibilitatii reluarii unor tratative secrete din partea PSD cu UDMR. Adevarul e ca Uniunea Social-Liberala incepe sa cam scartaie din toate partile. Multi se intreaba chiar cat va dura coabitarea aceasta. Dovezi sunt aprigele lupte din interiorul USL pentru posturile de ministri, urmate de frustrari, de nemultumiri si regrete. Se stie bine ca PNL, prin Crin Antonescu, a protestat impotriva oricarei incercari de participare a UDMR la guvernare. Si bine a facut! In cazul unei posibile viitoare rupturi, Victor Ponta isi ia, inca de pe acum, masurile de precautie! Aducerea UDMR la guvernare, prin acesti primi pasi ai concesiilor, devine, astfel, o posibilitate. Pe la noi nimic nu mai mira pe nimeni. Replicile dure ale sefului struto-camilei, Kelemen Hunor, indreptate impotriva lui Crin Antonescu si PNL, socheaza prin obraznicia lor. Precum multe spune si atacul aceluiasi Hunor la adresa PC, partid numit "tumoarea canceroasa a politicii romanesti”. Iar toate acestea spun ceva. Dar sa nu anticipam si sa asteptam!

Firesc este sa ne intrebam: ce urmeaza dupa acest pas al numirii lui György Frunda in functia de consilier personal al primului ministru al Romaniei? Gurile rele spun, iar sursele vin din interiorul USL, ca, in cazul acceptarii la guvernare a UDMR, ex-senatorul Frunda ar fi devenit ministru al Justitiei ! O spun unii dintre cei aflati la guvernare, iar de unde nu-i foc, nici fum nu iese! N-a fost sa fie asa. Acum macar consilier al premierului sa fie! Asadar, ce va urma? Probabilitati exista, ele au fost abordate in presa, in analizele unor specialisti in domeniu. Pe primul loc, asa dupa cum se si anunta, imediat dupa alegeri, ar fi modificarea Constitutiei Romaniei, mai cu seama a alineatului 1 al articolului 1: "Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”, cuiul sacaitor din talpa UDMR si a dusmanilor nostri. Calculele sunt simple: in momentul in care nu mai este "stat national unitar”, conform articolului 1, din Legea fundamentala a tarii, Romania devine stat multinational, cu toti cei 89% romani. Deci, mai usor de rupt, de federalizat si de realizat autonomii teritoriale pe criterii etnice, de tipul asa-zisului Tinut Secuiesc. O temere care-l determina pe presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, sa declare, la 3 ianuarie a.c., ca "articolul 1 din Constitutie nu este negociabil”, lucru comunicat UDMR, care l-a infuriat, la culme, pe Kelemen Hunor.

Se pregateste, oare, sub poala acestui nou inceput de cedari si compromisuri, acceptarea Legii Statutului Minoritatilor Nationale? Mai precis a unei legi doar pentru o singura minoritate, cea maghiara, nu pentru cele 18 minoritati parlamentare, care nu au de revendicat nimic intr-o Romanie devenita model european pentru rezolvarea problemelor minoritare. Votarea acestei legi este echivalenta cu acceptarea autonomiei, pe criterii etnice, pe teritoriul Romaniei! UDMR face presiuni continue pentru noua regionalizare a Romaniei, in varianta proprie a acceptarii unei macroregiuni creionate pe granitele trasate in urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, formata din judetele Harghita, Covasna, Mures, Bistrita-Nasaud, Cluj, Salaj, Maramures, Satu-Mare, cu o microregiune alcatuita din Harghita, Covasna, Mures, o resuscitare a defunctei Regiuni Autonome Maghiare. Intr-acolo bate gandul lor nemernic. Toate acestea, ascunse in spatele unor planuri rocambolesti de destructurare a statului national, unitar, roman!

Daca va fi sau nu dupa poftele unora, timpul le va lamuri pe toate. Deocamdata, UDMR, gratie mainii intinse de premierul Victor Ponta, face alti pasi, pasii aceia "mici” care au adus, din 1990 incoace, atata profit politic UDMR, spre guvernare. "Eu mi-am asumat, de data aceasta, ca premier, raspunderea!” – clama el. Da, asa este, el si-a asumat raspunderea, ca prim-ministru! Dar care-i parerea romanilor? Asta nu-l intereseaza?! Sau nu conteaza?! Deocamdata, primul pas spre guvernare al struto-camilei s-a facut deja prin numirea lui György Frunda consilier personal al premierului Ponta, prin numirea lui Karoly Andras György secretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale, carora li se adauga si Beatrix Gered, numita ca sefa a Institutului National de Statistica. Zadarnic zice premierul: "Numirea ca presedinte al INS, a doamnei Gered Beatrix, nu a fost influentata de UDMR, iar aceasta numire nu inseamna ca Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania a intrat la guvernare!”. Sa fim seriosi! Dar ce, oare, poate sa insemne? Este doar inceputul!
AUTOR LAZAR LADARIU
SURSA cuvantul-liber.ro

CATEVA MOTIVE PENTRU INFRANGEREA DREPTEI

2012-12-14T19:25:00.000+02:00

De dragul jocului vom accepta faptul că ARD a fost o alianţă electorală de dreapta, cu toate că, dacă ne vom uita atent, vom vedea că nici mesajele, nici comunicatorii şi nici măcar publicul pe care îl vizau nu era de dreapta. Peste toate acestea, strategia de comunicare a fost execrabilă.

Comunicatorii de la centru şi mesajele

În ultimele luni, electoratul n-a înţeles nimic. N-a înţeles cine e ARD, cine sunt liderii, ce susţin. N-a înţeles, de fapt, de ce să-i voteze! E facil să dăm vina pe electorat, însă ce ar fi putut înţelege când într-o seară îl vedea pe Neamţu, în alta pe Pavelescu şi în alta pe Blaga? Aceştia au venit, cel mai adesea, cu mesaje diferite.
În ultimele săptămâni am primit răspunsuri de genul acesta de la mai mulţi candidaţi ARD: „Da, sunt convins că ARD va pierde, însă sper ca în colegiul meu eu să iau mai mult…”! Traducerea: nu ne propunem decât să luăm bătaie decent. Cum ar spune fotbaliştii, „să nu luăm multe”.
În urmă cu câteva săptămâni am întrebat pe unul dintre candidaţii ARD la Senat de ce nu îşi schimbă mesajul, de ce nu vorbeşte şi despre valorile dreptei, nu doar despre plagiatul lui Ponta? Esenţialul e următorul: „Electoratului PDL nu i-a spus nimeni de ce trebuie sa iasă la vot. Pentru că nu iese doar pentru că ăia sunt mai răi, nu mai merge cu răul cel mic.” „Păi, alt argument nici nu există”, mi s-a răspuns.
Aţi înţeles da? Pur şi simplu, oamenii ăştia nu ştiau de ce vă cer votul. Au fost incapabili să spună clar, în campanie, câteva fraze. Discutăm aici de unul dintre intelectualii din PDL şi nu de vreun politruc venit din meandrele concretului. Din păcate, am întâlnit atitudinea asta la numeroşi candidaţi ARD, ceea ce mă face să cred că asta le-au spus experţii în comunicare / strategii sau ce-or mai avea ei pe acolo. Pur şi simplu, oamenii ăştia au cerut votul electoratului, însă au fost incapabili să ofere un argument. Păi, şi atunci, electoratul de ce să-i voteze?
Admitem totuşi că măcar câteva dintre mesajele politicienilor ARD au fost corecte. Din păcate, acestea nu au fost aproape niciodată explicate. Aici ajungem la altă problemă: pentru a explica un mesaj, trebuie să-l înţelegi. Eu de exemplu, înţeleg cam despre ce este vorba cu teoria relativităţii, însă sunt incapabil să o demonstrez la tablă. Probabil că în aceeaşi situaţie s-au trezit şi cei care au vorbit despre statul de drept, lovitură de stat, domnia legii ş.a.
O altă problemă au fost mesajele din sfera economică. Foarte puţini candidaţi au transmis mesaje de dreapta. Foarte puţini au vorbit despre piaţa liberă, despre capitalism şi despre economia de piaţă. Mulţi dintre candidaţii ARD au avut chiar mesaje de stânga, or a veni cu astfel de mesaje în condiţiile în care USL-ul s-a bazat pe „ăia v-au luat, noi vă dăm” e de-a dreptul prostesc.

Strategia decisă la centru

În ultimele luni am discutat atât cu o parte dintre liderii ARD, cât şi cu consilieri ai acestora. Singura lor idee a fost „ocupaţi internetul”. În condiţiile în care doar 7% dintre români se informează de pe internet (iar majoritatea au deja o poziţie clară), strategia s-a dovedit una dezastruoasă. A umple facebook-ul şi reţelele de socializare cu poze cu pisici, porci şi alte animăluţe simpatice pentru a face mişto de Ponta e obligatoriu, însă nici pe departe îndeajuns.
Din păcate, liderii ARD nu au învăţatat care este rolul reţelelor sociale, deşi au trecut deja deja patru ani de când staff-ul lui Barack Obama a reinventat modul în care se face campanie. La câteva luni după ce Obama a câştigat primul mandat, în presă a apărut un filmuleţ cu unul dintre consilierii actualului preşedinte american, care explica clar într-un grup restrâns, că pe atunci candidatul democrat a avut zile în care a refuzat să ofere interviuri sau să iasă în conferinţe de presă, în schimb a postat mici filmuleţe/ mesaje pe reţelele sociale. Consilierul lui Obama explica că astfel au păcălit media să preia acele mesaje integral! Candidaţii ARD nu au înţeles însă nici acum că reţelele sociale trebuie utilizate ca o platformă de pe care să arunci ştirile în media mainstream! A posta pe Facebook „motivațioanale” și citate doar pentru cele câteva mii de oameni care te urmăresc (marea majoritate admiratori) e o tâmpenie sinistră!

NU îşi cunosc electoratul!

Pentru a face campanie trebuie în primul rând să ştii cui te adresezi. Ei bine, dragilor, marii oameni politici de dreapta habar nu au care le este electoratul. Dacă vei discuta cu „intelectualii lui Băsescu”, aceştia se vor plânge că electoratul PDL este „fesenist”. Vă daţi seama, deci, ce e în capul lor? Prin urmare, mesajele lor către tineri, către oamenii decenţi, cu frica de Dumnezeu, către oamenii care muncesc, către oamenii de afaceri, către clasa de mijloc, a lipsit cu desăvârşire. Pe de altă parte, „bătrânii” nu au în cap decât să lupte cu adversarul folosind aceleaşi arme. Nu ştiu să facă campanie la firul ierbii, nu au idei, nu au carismă, dar au totuşi nesimţirea să se plângă că nu au loc la televizor!
O altă eroare pe care au făcut-o majoritatea ardiştilor este legată de percepţia asupra publicului ţintă. Majoritatea spuneau că mizează pe electoratul urban, cu venituri peste medie, cu studii peste medie. Ce mai, elita! Păi bine măi porumbeilor, elita asta a votat în Bucureşti primari de sector precum Vanghelie, Robert Negoiţă, Piedone, ş.a. Electoratul ăsta votează analfabeţi, pedofili, corupţi. Evident, porumbeii şi consilierii lor nu merg cu metroul sau cu autobuzul, nu merg pe stradă. Doar lucrează cu studii sociologice! Dacă ar ieşi în lumea reală ar vedea cum se comportă acest electorat urban elitist, ar vedea ce citeşte, numeroasele moduri în care scuipă pe jos, minunatul limbaj, Evident, dacă le spui că electoratul de dreapta, tradiţional, poate fi găsit încă în mediul rural şi că pentru asta trebuie să-şi mişte fundul până acolo, vor clipi des şi-ţi vor scoate din sertar noi şi noi studii sociologice care spun acelaşi lucru de 23 de ani.

Greşelile din colegii

Mesajele de la centru către candidaţi au fost puţine. În general au conţinut modele de afişe, sfaturi privind culorile ce trebuie folosite şi extrem de puţine mesaje politice. Comunicarea între centru şi colegii a fost, în cele 30 de zile de campanie, aproape inexistentă.
O problemă în teritoriu a fost generată de legea electorală. Astfel, candidaţii ARD s-au luptat nu doar cu cei ai USL şi ai PPDD, ci şi între ei. La asta s-a adăugat şi faptul că, la nivel local, între PDL, FC şi NR nu a existat absolut deloc o colaborare. La câteva zile după debutul campaniei am aflat cu stupoare că în mai multe judeţe, liderii PDL, NR şi FC la nivel local, nici măcar nu se cunosc. Altfel spus, în teritoriu, ARD nu a existat!
Pe scurt, iată ce-mi spune unul dintre şefii de campanie din teritoriu:
“A fost fiecare cu a mă-sii între candidaţii de la acelaşi partid în acelaşi oraş, darămite din partide diferite.”
O alta problemă au fost suspiciunile de blat cu colegii din propria alianţă. Acest lucru s-a datorat faptului că numeroşi membri ai Noii Republici au plecat la FC, sau din cauza plecărilor dinspre PDL spre FC și NR.
Să-i dăm cuvântul domnul mai sus menţionat:
„Cel putin eu mi-am luat mult prea multe şuturi pe motive că sunt pedelist sub acoperire, atât de la NR cât şi de la FC.”
O problemă majoră a fost şi alegerea candidaţilor. Mulţi dintre ei nu au avut niciun aport în cadrul campaniei, au fost şterşi, plictisitori, nu au venit nici cu bani şi nici cu oameni. Alţii, mult mai grav, au făcut fie blat, fie non-combat.
Văd că şi Cristi Preda este interesat de viitorul dreptei. Să-l ascultăm:

Trei ar fi provocările la care PDL va trebui să răspundă în cadrul Convenţiei:
- organizarea opoziţiei faţă de USL în Parlament, pentru a reprezenta societatea ignorată ori dispreţuită de Ponta & co.
- alcătuirea, aşa cum o prevede statutul, a unui guvern din umbră, care să facă o critică sistematică a acţiunilor guvernamentale
- desemnarea unui candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2014 care să încarneze speranţa politică, dincolo de diviziunile partizane.

Câteva comentarii: electoratul ăla dezamăgit de USL nu este neapărat al vostru, pentru că dacă era, nu aţi fi avut 16% la urne, aşa că să fiţi sănătoşi, dar nu v-a cerut nimeni să-i reprezentaţi, cel puţin nu în formula asta. Până la alcătuirea guvernului, poate n-ar fi rău să vă construiţi o identitate, guverne din umbră poate face şi DD. Shadow cabinet, numit şi Her Majesty`s Loyal Opposition are o logică, oamenii ăia sunt „ai Reginei”. Pe voi, electoratul vă va întreba foarte simplu, aşa cum v-a întrebat şi în campania asta: voi pe cine reprezentaţi?
Am aflat pe surse un incident care, dacă este adevărat, este edificator pentru modul unitar în care a funcţionat ARD. Se pare că într-o şedinţă mai tensionată, doi dintre liderii Alianţei au fost aproape de o încăierare. Nu vă dau numele, nu asta contează.
PS: Observ o grămadă de oameni precum Aurelian Pavelescu, care insistă că declaraţiile lui Traian Băsescu din campanie ar fi dezavantajat ARD. Lor le spun doar atât:
USL 2012: 4.344.288
ARD 2012: 1.223.189
Traian Basescu 2009: 5.277.068
Dragilor, după cum vedeţi, marele USL a obţinut cu aproximativ un million de voturi mai puţin decât Traian Băsescu, iar voi nici măcar un sfert. Aşa că, Aurelian, ia-l de mână şi pe Vasile, şi valea!
AUTOR GEORGE DANIEL
SURSA inliniedreapta.net

VICTOR RONCEA DA DE PAMANT CU ASA ZISII REFORMISTI AI DREPTEI

2012-12-12T13:56:00.000+02:00

Traian Basescu si-l dorea succesor la tronul de la Cotroceni: “un candidat viabil pentru prezidenţiale în 2014“. Emil Hurezeanu, cel despre care presedintele Traian Basescu afirma voalat, la nervi, ca este fost agent al Securitatii (DIE) infiltrat la Europa Libera si actual agent de influenta al unei puteri straine, isi incepea o Prefata, intitulata “Ratiune si luciditate” (?), inchinata fostului premier, fostului sef al SIE si fostului ministru de Externe (demis/demisionar) cu: “asa cum spunea cineva despre un candidat la presedintia Americii, l-am cunoscut ‘inainte ca el sa devina virgin‘.” Hmmm… Spre final, Emilian - Emilian Hurezeanu -, credea despre Razvan - Mihai Razvan, Mihai Razvan Ungureanu -, ca “la o privire mai severa, starnita de stropii fatali ai invidiei, aceasta carte ar putea fi considerata si o dovada, nesolicitata, de narcisism”. Dar se auto-contrazicea rapid, imediat dupa.
Andrei Plesu vroia sa-l cloneze: ”Daca clasa politica romaneasca are nevoie de aer proaspat atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai-Razvan Ungureanu trebuie ” clonati” si pusi la locul potrivit”. Tot eseistul Minimei Moralia afirma, in Cuvantul inainte al aceluiasi tom amintit al fostului, fost si fost, “Intotdeauna loial” – da, dar cui? -, ca o calitate remarcabila a vedetei ARD/PDL/PFC/ICCD/PNL/UTC e “un anumit simt al oportunitatii si al orientarii politice”. “Restul e destin. Si va fi, deopotriva, istorie, caci prevad autorului o traiectorie publica de ordinul exceptiei”, conchidea rectorul Colegiului Noua Europa, sotul fostei agente DIE Catrinel Plesu. I-am vazut cariera. Nu poti sa spui ca profetul din strada Paris n-a avut dreptate: Mihai Razvan Ungureanu este el insusi o exceptie. Poate chiar si regula si exceptia la un loc.

Vedeta de exceptie despre care Elena Udrea afirma ca “n-a convins pe nimeni” desi s-a facut un partid special pentru ea (vedeta) si ca, alaturi de “domnul de la Noua Republica” reprezinta “o prostie pentru care se plateste”, este acum senator. Senatorul forcepsului. La Referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu i se spunea Asudatul. Acum o sa i se spuna Arici-Redistribuici. Spre deosebire de fosta lui sefa de la Fundatia Soros, Sandra-Marlyn-Andreea Budis Pralong, care a candidat cu tupeu in Bucuresti, Ungureanu a ales sa devina “os de aradean”. Daca avea curaj, ca fost prim ministru, fost sef al SIE si fost ministru de Externe al Romaniei, candida, normal, in Capitala tarii a carei destine le-a afectat, aproape iremediabil, din functiile pe care le-a ocupat vremelnic, prin numire directa, pe o filiera, gen, ca sa zic asa, Rich-Soros-Plesu-Basescu. Daca era mai putin fricos, candida in orasul sau de bastina, Iasiul unde s-a format si s-a afirmat, inca de pe bancile scolii, cand flutura cu mandrie pe sus a lui dreapta, normal, cu care daduse mana cu insusi Secretarul General al Partidului Comunist Roman, to-va-ra-sul Nicolae Ceausescu. Dar el n-a fost nici prea curajos, pentru a alege Bucurestiul, nici mai putin fricos, pentru a-si alege propriul camin, Iasul de bastina. N-a fost nimic. Adica a fost ceea ce este. A ales sa fie… falcos.
La Iasi insa l-a bagat la inaintare pe succesorul sau la MAE, fostul coleg de Noua Europa, fost ambasador si teolog J’acuzzist, fost “il consigliere” prezidential si fost Ministru de Externe demis de seful PDL si al Guvernului Boc, adica de insusi Boc. Respectiv pe Teodor Anatol Baconsky (schi), cunoscut drept “Dorel” alias “Doru”. Despre el, marele (la propriu) Plesu, “inventariindu-i meritele”, emitea: “Socotesc ca prestigiul, farmecul si distinctia culturala a capitalei moldovene ar putea fi reprezentate cu brio de acest curajos politician. Croiala lui si croiala orasului rimeaza. Restul tine de dreapta judecata a alegatorilor”. Insusiul Ungureanu, pe urmele magistrului, afirmand ca prietenul sau ”va reprezenta Iasul cu curaj” (atentie ca “Iasul: se aseamana cu “lasul”), decreta: “Candidatura lui Teodor Baconschi la Iasi este o veste buna pentru elita orasului (!), reunita in Copou, dar si pentru fiecare cetatean responsabil, care vrea mai-binele comunitatii… Sunt convins ca Teodor Baconschi are toate sansele sa castige Colegiul 4 Senat si ii chem pe toti sustinatorii dreptei nationale (?) si pro-europene sa iasa la vot pentru o victorie meritata”.
Dar “mahalaua inepta” din Iasi n-a avut, normal, “dreapta judecata”, in ciuda convingerilor lui Ungureanu si edictelor lui Plesu. Iesenii, cu totii, niste iresponsabili! Nu-si vor “mai-binele comunitatii”. Din zecile de mii de ieseni fara judecata dar cu drept de vot in Colegiul curajosului Baconsky, cu fostul, fost si fost, basca fost prim-vice-presedinte al PDL, au votat doar 9879. Restul, niste idioti. Peste 30.000 de asemenea specimene au votat cu o doamna care, daca ar fi sa ne luam dupa Ungureanu, nu merita sa reprezinte “elita orasului reunita in Copou”: Mihaela Popa. E doar o biata profesoara si directoare de liceu, chiar daca e si fosta PDL-ista. Ca sa conchid, acum Baconscky e fost, fost, fost, fost si fost… candidat, ratat. Pe scurt un pampalau inept. De ce ar mai baga Konrad Adenauer Stiftung bani in dosul lui? Pentru ca vrea Plesu? Sau seful lui Plesu? Ca seful sefului lui Plesu nu cred ca se incurca cu plevusca…

Intorsi la Ungureanu, liderul nu stiu carei chestii facute pe genunchi (ai cui?), ca sa o citez pe Doamna Udrea, el, cum se stie, a ales Aradul, fieful Falcii. Chiar daca Aradul nu l-a ales pe el. Dar acolo s-a intalnit si cu Neamtu. Horia Neamtu, ca sa il citam pe Presedintele Romaniei. “Domnul de la Noua Republica”, ca sa o citam pe Elena Romaniei. Mihaita Horia Neamtu, la randul lui fost bursier al Colegiului Noua Europa, este coordonatorul Omagiului scris si publicat in cinstea rectorianului Plesu, la a nu stiu cata serbare de ayatollah al tuturor regimurilor: “In honorem Andrei Pleşu” aparuta, unde altundeva decat la Humanitas. Daca Patapievici mai facea multi pui la ICR acum Omagiul era tiparit cel putin in 22 de limbi, fara a le mai socoti pe cele ale GDS-ului. N-are rost sa mai amintesc aventurile de cinci stele ale Neamtului tinut in puf de Tismaneanu, la IICCMER, pe banii “patibularilor” de romani. Este de consemnat doar ca, atat Neamtu cat si Baconsky, cat si Ungureanu (Traian) cat si Tismaneanu cat si, mai ales, Patapievici, incasau luna de luna cate un cec, de caciula, cu destule zerouri in coada, de la “sinistrul si odiosul” mult hulitoriul de Basescu, “mogulul cel rau” Sorin Ovidiu Vintu, pe cand erau auto-cantautori la “Idei in dialog”. Cate voturi a luat Neamtu’ lui Vintu, Basescu si Plesu? Pai… 6014. Rebut. Ratat. Nu continui rima.
Dar sa incheiem cu Austro-Ungureanu, alias Arici-Retribuici. Cand liderul suprem al ARD-ului, constructia supersofisticata gandita de consilierii tai mediteraneeni ajutati de mintile lui Tataru, Neamtu si insusiul Ungureanu, fost, fost, fost si actual, omul care a stat in capul la SIE, vazut de magistrii sai, de la Basescu la Plesu, chiar de “inainte ca el sa devina virgin”, drept succesorul tronului de la Cotroceni, iti ia, in fieful Falcii tale, baronul penticostal local, un scremut 30 la suta si pica, dupa care se apuca toate brigazile sa-i numere voturile doar-doar or mai creste peste 17-18.000 si intra, cu chiu cu vai, la redistribuire, practic printr-o frauda intelectuala si morala, ce inseamna oare aceasta? “Calea dreapta”? Nu. Si-a “ascultat inima”. Si ce mai inseamna cand alti doi liderici de-ai tai, scosi din menajeria Novaya Evropa, iti iau, unul, Paleologu, 6888 de voturi, si al doilea, Papahagi, un chinuit 7572, in alt fief, al baronului national Emil Boc, si pica si ei, lamentabil, pentru a fi salvat, doar unul, de blamata redistribuire? Mai cinstita a fost sefa lor de la Soros, Sandra-Marlyn-Andreea Budis Pralong, care a luat 13.000 de voturi in plin Bucuresti, dar tot degeaba, evident. Insa ce mai inseamna si asta, ca pana si matroana Soros, care i-a facut ce sunt pe toate vedetele puliticii (vorba lui Pastorel Teodoreanu), sa pice lamentabil?

Insemana ca toate stelele au cazut de pe epoletii PDL. Daca exista un sistem de uninominal pur PDL-ul disparea complet. In neant. Ceea ce si merita. Degeaba au pompat SON, KAS, NEC si alte entitati cu alte initiale zeci de milioane de euro in dosul “stelelor” lui Soros, Plesu si Basescu iar SIE si-a consumat norma de acoperiri pe un deceniu cu toate brigazile socio-pato-media-politice menite sa le lustruiasca ego-ul. Proiectul lor, desfasurat sub steag strain, e pe masura votului cu care i-au recompensat romanii. Pentru ca e nascut mort. Imi pare rau ca guristii Preda, Ungureanu II si comisareasa Macovei, alesi pe liste la Parlamentul European, unde au aterizat pe aceeasi filiera, Rich-Soros-Plesu-Basescu, nu au avut parte si ei de acest dus rece. O meritau, la fel ca toata cooperativa GDS care l-a facut pe Basescu din om neom, si se tot joaca cu el ca si c-o jucarie stricata, o matrioska mutanta, din care nici el nu stie ce mai iese .
In 15 iunie 2007 scriam si eu, in ZIUA, un editorial: “Cioro-ungurenii”. Era vorba despre “Esecul cooperativei antiromanesti – Crescatoria de papagali“. Citez: “(…) Din nefericire, toate iesirile ciudate ale lui Cioroianu par sa aiba legatura cu o linie politica prestabilita deja. In favoarea Rusiei. Actiunile desfasurate din sediul MAE in defavoarea Romaniei nu sunt de ieri de azi. Daca in cazul lui Cioroianu, aceastea sunt stravezii, dintr-o inabilitate de amator, in cazul predecesorului sau acestea au fost destul de bine mascate.
Adrian Mihai Cioroianu nu are insa numai patronimul in comun cu Razvan Mihai Ungureanu. Ambii reprezinta, inainte de vreo forta politica (Ungureanu a devenit membru PNL cu o zi inaintea numirii sale), produse ale unei retele bine infipte in toate sferele importante ale statului.
Putina lume stie ca, pe langa functia de conducere din cadrul Fundatiei Soros, Ungureanu a fost atat bursier al Colegiului Noua Europa patronat de Andrei Plesu cat si al lui Marc Rich, cunoscut drept infractor de talie mondiala si inventator al oligarhilor rusi Oleg Deripaska si Igor Ziuzin.
Cioroianu a fost atins si el cu ceva fonduri ale Soros, fiind bursier si scrib dilematic al Colegiului si Trustului lui Plesu, dar si membru al Grupului pentru Dialog Social. Ca si mentorul sau, de altfel, cunoscut drept, curios!, si ca oficial in toate guvernele Romaniei, de la Iliescu-KGB pana astazi.
In esenta, cele doua pseudo-mandate ale ungro-cioroienilor, dovedesc cred eu, cu prisosinta, esecul cooperativei antiromanesti.”

Pai, Comandante, daca ti-au si ti-am dovedit inca din 2007 asta, de ce ne-ai mai furat 5 ani x 20.000.000 de romani = 100.000.000 de ani din viata Romaniei?
Daca tot e vremea stelele cazatoare, n-ar trebui sa cada si capete? Poate chiar incepand cu capul tau. Sa-ti dai o demisie, de onoare, macar acum, pentru halul in care ai adus tara si poporul asta?! Ce mai astepti? Oricum ti-ai ratat rolul si locul in Istorie. Pe mana ta, care acum tremura, incontrolabil. Te scufunzi in tine, nu vezi? De ce vrei sa tragi si Romania dupa tine? Un Comandant prizonier pe propria-i epava, aflata in deriva…
Sau, daca crezi ca mai poti, incepe, macar acum, sa faci ce ai promis, in urma cu opt ani (!): pune tepele in Piata Universitatii si trage-i in ele pe toti ratatii din partid si groparii Romaniei. Asa macar se va implini si dorinta noastra cu reducerea numarului de parlamentari…

PS: Iti mai aduci aminte, Comandante, cum, in urma cu ceva ani, un parintel a batut la poarta la Cotroceni? Ti-a lasat o cerere, insotita de un milion (1.000.000) de semnaturi, cu tot cu “CNP”-uri. Nu 6014, nici 9879, nici macar 18964. Nu. 1.000.000 de semnaturi, care stateau in vreo 16 saci, adusi cu duba la Cotroceni! “Il consigluere” Baconsky era ocupat si nu a putut sa-l primeasca pe mesagerul celor 1.000.000 de romani, un monah amarat, cu doar vreo doua facultati si doctorate. “Il consigliere” facea o baie, probabil, in vreun havuz, daca n-aveti Jacuzzi la Cotroceni, visand la alte functii de marire, de care a fost, iata, vitregit acum de poporul roman. Cele 1.000.000 de semnaturi fusesera stranse, una cate una, de un batranel din Muntii Neamtului, un parinte duhovnic, fost voluntar pe frontul de Est, cu doar vreo 16 ani de lagare si inchisori in spate: Parintele Justin. Credea ca esti cinstit si o sa respecti Legea Referendumului, solicitat de el si acesti 1.000.000 de romani din intreaga tara, pelerinii sai, pentru o cauza dreapta. N-ai fost. Nu ti-a pasat, atunci, de 1.000.000 de romani, cum nu ti-a pasat, mai tarziu, de 7 milioane de romani. Si credeai ca n-o sa te bata Dumnezeu, pe tine si toata hoarda ta?
AUTOR VICTOR RONCEA
SURSA roncea.ro

ONOAREA DOMNULUI BLAGA

2012-12-11T14:52:00.001+02:00

Un val de compatimiri si incurajari a mai indulcit putin amarul marelui invins, Vasile Blaga. Cuvintele frumoase au venit in mod bizar din partea presupusilor sai adversari. Liderii USL s-au intrecut in a-si exprima speranta ca "omul dialogului" va intra totusi in Parlament pentru a face, nu-i asa, opozitie constructiva. Suspect de multa intelegere pentru un asa rateu politic. Pe scurt: un lider invins de un anonim (cine a azuit de Matei Suciu?), un lider sub care partidul pierde in jumatate de an - de la locale la parlamentare - aproape 50% din voturi demisioneaza in secunda doi. Aceasta se cheama demisie de onoare.

Blaga inca n-a facut acest rarissim gest politic. Adrian Videanu a anuntat intr-o conferinta de presa ca "are sanse sa isi ia mandatul" la redistribuire. Ce moment rusinos pentru un lider! Cata umilinta! Sa astepti tramurand numaratoarea care stabileste trupa de "lucky losers" din vitorul Parlament sperand sa prinzi un loc si sa te mai pretinzi "presedinte"! In paranteza fie spus, merita remarcat comicul nebun al situatiei: Victor Ponta vorbeste despre loserii care intra de pe locul doi in Parlament chiar in prezenta lui Crin Antonescu. Nu mai pomenesc de Liviu Dragnea, care-i trimite la balcon pe motiv ca nu mai sunt locuri in sala.

Dar sa revenim la apocalipsa fara morti din ARD. Dezastrul inregistrat dupa alegerile din 9 decembrie este, insa, pretul platit pentru blatul scandalos, non-combatul evident, vizibil de pe luna, din timpul campaniei. Este pretul platit pentru promovarea unor candidati slabi impusi din afara partidului, de finantatori dubiosi. Este, sigur ca da, si achitarea facturii taierilor anuntate de Traian Basescu in mai 2010. Puteti adauga multe alte explicatii lipsa. Dar nu e admisibil ca sub conducerea ta, Vasile Blaga, mare organizator de partide si sef de campanii, partidul sa piarda jumatate din voturi. Ceva nu e in regula. E a doua infrangere la vot popular inregistrata de fostul ministru de interne, dupa infrangerea din 2008 in fata lui Sorin Oprescu la Capitala. Blaga a pierdut cu atat mai lamentabil cu cat avea aranjat non-combat cu Ilie Sarbu la Timis, care a instruit primarii PSD din colegiu sa nu alerge pentru candidatul lor anonim. Asa stand lucrurile, ce mai astepti? A treia, a patra sau a cincea bataie pentru a cobora cu picioarele pe pamant, la o statura politica mai decenta, pe masura esecurilor tale?

Devine complet secundara gafa facuta de Vasile Blaga imediat dupa alegeri, cand coplesit de amploarea pierderilor a cam incurcat borcanele afirmand: "ARD a dus o campanie de mistificare a adevarului din tara, de manipulare a opiniei publice, iesita din comun". Intr-un fel, are dreptate, cel putin in ce priveste intelegerile pe sub masa cu USL.

Vasile Blaga vorbeste de cate ori are ocazia despre onoare si cuvant. A facut din corectitudinea comportamentului sau un mit, raspandit in special de adversari. Cezar Preda, prim-vicepresedinte, si-a anuntat demsia. Toate celelalte nume importante din ARD au pierdut alegerile. Inima ARD aproape ca s-a oprit, nici vorba de repornit Romania. Ce ar trebui sa urmeze? Evident reconstructie, analize laborioase, relansari in forta, cai verzi pe pereti. Cum si cu cine? Asta-i o discutie lunga si complicata. Dar intai de toate, demisii incepand cu seful suprem. Vasile Blaga, "omul faptelor", are obligatia sa-si probeze onoarea. Cata i-a mai ramas.
AUTOR DAN TAPALAGA
SURSA www.hotnews.ro

ARD, EXPLICATIILE UNUI DEZASTRU ANUNTAT

2012-12-10T13:27:00.000+02:00

Comentariul pe care-l semnam în numărul de vineri al ziarului, ca o prefaţă la scrutinul de duminică, se intitula: Se va repeta situaţia de la Parlamentarele din 2000?

Noi, jurnaliştii, obişnuim să punem titluri cu semnul întrebării şi din nevoia de a înviora o propoziţie bleagă. Aşa s-a întîmplat cu titlul din ediţia de vineri. Cine parcurgea textul se lumina că e vorba de o întrebare retorică. N-aveam nici o îndoială că în 2012 se va repeta situaţia din 2000. Şi nu atît în privinţa scorului obţinut de Stînga, cît mai ales în privinţa scorului smuls de Dreapta. În 2000, chiar dacă nu fuseseră într-Coaliţie, PDSR şi PRM înregistraseră la un loc 37% din voturi, PD şi PNL, formaţiuni care participaseră la Coaliţia de Guvernare CDR-PD, obţinuseră împreună 15%.

Chiar şi la o privire superficială, sesizezi că la scrutinul din 9 decembrie 2012, situaţia din 2000 s-a repetat în privinţa dezastrului înregistrat de Dreapta. Dacă aşezăm PPDD, tot în partea Stîngă a eşichierului politic, ceea ce s-ar impune, formaţiunea lui Dan Diaconescu jucînd acum rolul PRM din 2000, scorul Stîngii se apropie de 70%.

Despre consecinţele acestui scor pentru politica USL din perioada următoare, vom vorbi altădată. Să spunem de pe acum că, şi dacă n-ar vrea, liderii USL vor fi constrînşi de acest vot la Restauraţia FSN-istă. Acum însă se impune a explica dezastrul Dreptei. Aşa cum prevedeam în editorialul de vineri, dezastrul îşi are cauza nu atît în forţa Stîngii, întruchipate de USL, cît mai ales în slăbiciunea Dreptei, întruchipate de ARD. În 2000, slăbiciunea de fond a Dreptei a constat în imaginea de agonie impusă pe parcursul anului. În 2000, prezenţa la scrutin a fost de 65,31%. În 2012, ea a atins cifra de 41%. Chiar dacă un pic mai măricică decît în 2008 (acum 4 ani prezenţa slabă era explicabilă, miza nu era uriaşă), prezenţa din 2012 spune că o parte însemnată a electoratului n-a ieşit la vot.

Şi acea parte nu poate fi decît a electoratului de Dreapta.

A ieşit în schimb electoratul de Stînga, chiar dacă nu la proporţiile anunţate de maşinăria TV a USL.
De ce n-au ieşit alegătorii de Dreapta?!

Două fapte pot răspunde într-un fel:
1) Liderul PDL, Vasile Blaga a piedut bătălia de la colegiul din Timiş. Desigur şi alţi colegi, dacă nu chiar toţi, n-au obţinut 50%. Ceilalţi însă, spre deosebire de Vasile Blaga, au reuşit să roadă din procentajul concurentului USL, astfel încît acesta să nu închidă colegiul. Vasile Blaga n-a reuşit asta.
2) O candidată PDL îmi spunea că, în colegiu, alegătorii de Dreapta, o puneau să jure că nu va pleca din partid.
Primul fapt exprimă sancţiunea PDL pentru impresia de non-combat creată pe parcursul campaniei.
Al doilea fapt, exprimă neîncrederea alegătorilor fanatici în partidul lor.

Indiscutabil, această neîncredere s-a format începînd cu momentele în care fruntaşi ai PDL au trecut în rîndurile adversarilor.

Ea s-a adîncit pe parcursul campaniei.
Cei rămaşi sugerau electoratului o neîncredere în propriile forţe, dacă nu chiar, mai rău, o trădare a partidului.

Pentru PDL, dar şi pentru democraţiei din România vin vremuri complicate. Supravieţuirea democraţiei depinde printre altele şi de capacitatea PDL de a fi un partid de Opoziţie infinit mai puternic decît numărul de parlamentari.

Pentru asta, PDL are nevoie de un proces rapid şi spectaculos de schimbare la faţă. O formulă ar reprezenta-o fuziunea cu Forţa Civică şi România Dreaptă şi promovarea în structurile de conducere a oamenilor intraţi în aceste formaţiuni.

Pentru ca PDL să încerce acest proces e nevoie de o analiză serioasă a cauzelor dezastrului.
Cînd va începe ea?

AUTOR ION CRISTOIU
SURSA www.evz.ro

POLITICIENII NU PLAGIAZA NICIODATA

2012-12-07T16:22:00.000+02:00

Ecaterina Andronescu plantează o minciună în comunicatul oficial al ministerului, în speranţa că o confuzie de nume o poate ajuta să scape de acuzaţii.

“Toată această acţiune este o luptă a celor care au pierdut puterea împotriva Guvernului USL, care are susţinerea populaţiei”. Aşa declara în luna mai senatorul PSD Ioan Mang la momentul în care era acuzat că a plagiat nu mai puţin de şapte lucrări. Pe 5 septembrie, Consiliul Naţional de Etică a decis că Ioan Mang a plagiat. La auzul veştii, senatorul a ţinut-o pe a lui: “Este un atac politic, identic cu cel făcut asupra altor personae”. Care alte personae? Vedem acum.

“Nu cred că Băsescu a vrut să mă afecteze personal, ci politic. S-a întâmplat exact invers, m-a afectat personal, dar nu şi politic”. Aşa a declarat recent premierul Victor Ponta, referindu-se la afacerea cu plagiatul. De când a izbucnit scandalul, Victor Ponta nu zice nimic despre zecile de pagini colorate cu markerul din teza sa de doctorat, ci, ca şi Mang, o ţine tot pe-a lui: e atac politic de la Băsescu. Verdictul că nu a plagiat, pe care i l-a acordat Consiliul Naţional de Etică, nu-l ajută prea mult, ba dimpotrivă, câtă vreme componenţa acestui organism a fost modificată cu brutalitate de unul dintre miniştrii săi. Liviu Pop l-a burduşit cu oameni cu un cazier public favorabil PSD. Iar modul în care s-a ajuns la acest verdict nu e doar total atipic, ci de-a dreptul ruşinos: a fost constituită o comisie secretă, care a întocmit un raport la fel de secret. Nu ştim nimic despre modul în care s-a ajuns la concluzia că nu e plagiat, deşi evidenţele spun cu totul altceva.

"Nu vi se pare că este un scenariu care se repetă ca şi în cazul domnului Ponta? Ţine de campanie să spun lucrul acesta. Este urât, e foarte urât. Asta este lumea în care trăim”. Asta spune ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în faţa avalanşei de dezvăluiri privind participarea sa, direct sau indirect, la lucrări plagiate. În plus faţă de ceilalţi, implică ministerul pe care îl conduce în fapte care îi aparţin doar ei şi care nu au legătură cu activitatea din minister. Comunicatele prin care ripostează la acuzaţiile de plagiat poartă nu doar antetul ministerului, ci şi minciuni deliberate – aşa cum arătăm într-un material pe care îl publicăm azi. Ecaterina Andronescu ştie foarte bine că există două doamne Nechifor în afacerea asta, dintre care numai cu una a plagiat, şi totuşi plantează o minciună în comunicatul oficial al ministerului, în speranţa că o confuzie de nume o poate ajuta să scape de acuzaţii.

Toţi cei de mai sus au un numitor comun, dincolo de cel că aparţin aceluiaşi partid: nici unul nu vorbeşte despre substanţa acuzaţiilor ce li se aduc, ci folosesc drept pavăză argumentul că totul nu e decât un atac politic, iar ei se bucură de susţinerea populaţiei. E un grav amestec de planuri, nu ştiu dacă deliberat sau nu. Impostura academică nu se decide prin votul popular, ci cu instrumente reci şi ştiinţifice, altminteri putem ajunge la concluziacă politicienii de success nu plagiază niciodată. Era, cândva, o vorbă inspirată: “Cu cât suntem mai mulţi, cu atât suntem mai culţi”. Cam spre asta ne îndreptăm.
AUTOR LIVIU AVRAM
SURSA ADEVARUL

PE CE LUME TRAIESTE UNGUREANU?

2012-12-04T00:21:00.000+02:00

Motto: “Nu poţi să spui că, după ce un om a servit ca şef al unuia dintre serviciile de informaţii, cu care vorbesc zilnic, un om pe care te bazezi mai ales în întâlniri care nu sunt uşoare, că nu sunt cu sindicatele, mai poţi pune un semn de întrebare că nu ai avea încredere în el, că nu e o chimie a încrederii, în capacitatea lui de a fi responsabil, în capacitatea lui de a fi loial unor obiective de interes naţional, nu persoanei Băsescu, în capacitatea lui de a organiza lucrurile?!” - Traian Basescu, Presedintele Romaniei, despre alesul sau, Mihai Razvan Ungueanu.

Mihai Răzvan Ungureanu, ex-premier, ex-director SIE, ex-lider judeţean UTC, ex-ministru de Externe, ca să nu fie uitat cu desăvârşire, se bagă singur în seamă, şi din când în când aruncă câte o cugetare la plesneală, cum s-a întâmplat, deunăzi, la Digi 24, unde semeţ a spus că nu are nici o emoţie că ARD va ajunge la guvernare după 9 decembrie a.c. Dar nu graţie votului popular. Şi iată mostra de raţionament electoral a fostului premier de numai 72 de zile, neîndoielnic unul dintre cei mai slabi în perioada post-decembristă. „În ceea ce priveşte ARD, nu mă refer aici la un câştig de ordin cantitativ, cine ia peste cinzeci la sută, cine ia sub cinzeci la sută. Victoria ARD se marchează prin capacitatea de a construi în urma rezultatului alegerilor generale o coaliţie de guvernare aptă să ofere un nume pentru premier şi eventual să-l şi treacă prin Parlament (…). Cu cât obţinem mai multe voturi, cu atât oportunitatea de a deschide negocierile într-o coaliţie de guvernare cresc, şi evident, cresc şi opţiunile unei alianţe post electorale”. Logica şuie a lui MRU mai degrabă consternează. Fiindcă prima lui grijă ar fi să câştige mandatul de parlamentar în colegiul din judeţul Arad, unde s-a refugiat. Şi unde trebuie să-şi convingă alegătorii să-i dea votul. A fost o vreme când preşedintele Traian Băsescu nu punea preţ decât pe politicienii validaţi prin vot popular, şi dintre aceştia pe cei care făceau scor. Şi evaluarea era corectă. Ori, dacă ne luăm după declaraţia liderului PDL, Vasile Blaga, apărută în „România Liberă”, Alianţa România Dreaptă (ARD) a fost construită prea târziu, aflându-se, conform sondajelor, sub scorul PDL. Mai mult, pragmaticul om politic consideră că Mihai Răzvan Ungureanu făcea bine dacă intra direct în PDL, decât să-şi facă propriul partid. Reproşul, deşi voalat, tot reproş rămâne. Cu alte cuvinte, PDL plus Forţa Civică plus (o parte) din PNŢCD, care formează ARD, are un scor mai mic decât PDL. Ceea ce înseamnă că aportul electoral al lui MRU este unul „pe minus”, că tot se arată domnia sa „priceput” la aritmetică. Şi iată cum îl descria, într-un portret, descoperitorul său, prin 1998, eseistul Andrei Pleşu: „N-aveam de unde să ştiu, atunci, că diplomația și politica în genere erau pentru el nu simple dexterități anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii”. Vocaţie… pe dracu! Când nu faci priză la popor, când acesta te fluieră copios pe unde te prinde, când te dovedeşti un diletant ca premier şi suporţi umilinţa basculării guvernului tău prin moţiune de cenzură, scuteşti lumea de platitudini ţanţoşe şi îţi vezi de altele, dacă mai ai şi o carieră academică. Lupta deschisă e fără şanse şi fără sens, aşa că inutile sunt şi radicalismele şi trumfalismele stranii. Dar MRU nu se resemnează „democratic” şi ne mai spune că la nivelul ARD se judecă anumite tipuri de scenarii în privinţa unei alianţe post-electorale, iar unul dintre aceste „desene strategice” se bazează pe ruperea PNL. Şi recompunerea unei coaliţii fictive, diferită de cea degajată de votul popular. Adică, păcălirea electoratului. „Intelectualul” uns cu toate loţiunile posibile exhibă virilităţi, are o impudică mulţumire de sine, şi se dovedeşte dotat cu înzestrări acrobatice, vanităţi, cinisme de circumstanţă, fără prejudecata coerenţei. Bălteşte în sofisme ieftine. Îi lipseşte doar simţul orientării politice, fiindcă, judecat după ceea ce declară, nu ştie pe ce lume trăieşte. Dacă nu cumva, rupt de realitate, necuplat la starea generală de spirit, delirează de-a dreptul, fără să-şi dea seama. Dăm un exemplu dintr-o ţară din UE: Danemarca. Anul trecut, în luna septembrie, alegerile generale au fost câştigate de Blocul de centru stânga (social democraţii şi social liberali) condus de Helle Thorning-Schmidt, care a obţinut 89 de mandate, faţă de cele 86 obţinute de Blocul de centru dreapta (liberali conservatori şi populari conservatori), cu suţinere din partea Partidului Popular Danez, la o participare de 87,7% la vot. În aceeaşi seară, premierul în exerciţiu, Lars Lokke Rasmussen, şi-a recunoscut înfângerea şi l-a felicitat pe succesorul său, prima femeie daneză în această funcţie, fără nici o tentativă de „racolare” sau alte strategii de sistematizare a votului, la care năzuieşte MRU.

Comuniştii aveau mai multă autocritică în discursuri

În ultimele zile ale unei campanii electorale lipsită, în genere, de nerv, pentru alegerile legislative, candidaţii ARD, predominant PDL, au amnezie selectivă şi o desăvârşită uitare de sine. Oameni care au trecut pe la putere cu intenţii stimabile, dar cu performanţe între deplorabil şi dezastruos, încearcă să recite ceea ce nici ei nu înţeleg. Guvernele Boc, câte au fost, şi muribundul Guvern MRU, au dus lucrurile într-o fundătură, printr-o austeritate prelungită resimţită de toate categoriile sociale. Fără excepţie. Că nu se putea fără măsurile de austeritate împinse la maximum, fără precedent la nivelul Uniunii Europene, cum am tot auzit, poate fi o temă de dezbatere electorală, însă dezavantajată e tot fosta guvernare. Fiindcă, dincolo de faptul că place sau nu, guvernarea USL, aşa din mers, a fost capabilă de câteva corecţii, resimţite benefic de populaţie. Ceea ce surprinde este altceva: absenţa din retorica tuturor candidaţilor ARD, unii dintre ei poate de luat în seamă, a oricărei componente autocritice. Până şi comuniştii, în bilanţurile lor, indiferent de context, nu ezitau „să-şi pună cenuşă în cap”, să mai recunoască deschis şi „aspectele negative”, derivate din faptul că nu găseau soluţii potrivite la toate dramele ţării, că uneori erau depăşiţi, că mai greşeau pe ici, pe colo, că gândirea umană nu e infailibilă. Un asemenea limbaj, evident vetust, e cu totul străin candidaţilor ARD, care arborează un aer competent şi eficace: eşecul e ceva de care n-au auzit. Nimeni nu se simte vinovat de nimic, responsabil, contaminat de asemenea indispoziţii prosteşti. Ar fi chiar culmea ca Mihai Răzvan Ungureanu, care nu ştim ce-i tot răspunde, când lui Vasile Blaga, când lui Cezar Preda, să afirme ceva concret, raţional, coerent despre mandatul său de premier, scurt e drept, dar de ţinut minte. Ori, tocmai „normalitatea” discursurilor ar fi constituit dovada conştientizării erorilor, unele fireşti într-o guvernare grea, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Uniune Europeană, premisă a evitării lor, într-o eventuală dobândire a încrederii cetăţenilor. Ipocrizia veşnic surâzătoare seamănă cu aceea dintr-un pavilion al celor suferinzi de boli pulmonare, în care nimeni nu trebuie să ştie diagnosticul exact. Cam aşa stau lucrurile. Dacă adevărul miroase urât uneori, în schimb minciuna provoacă realmente greaţă. Poate n-ar trebui zgândărite răni deschise, menţinute proaspete cicatricile, dar aşteptam „un curajos”, deloc fals cordial, lipsit de ezitări, care să spună cu nevroza lui justiţiară ceea ce gândeşte lumea. Aşa, toţi cultivă grimase şi par distribuiţi în roluri pentru care nu au adecvarea cuvenită, pendulând între parastas şi cenaclu literar, într-o atmosferă somnolentă. Până acum, la toate rândurile de alegeri, „dreapta” a fost salvată precumpănitor de retorica acidă a preşedintelui Traian Băsescu, sistematic inventiv, combativ, convingător pentru mulţi, oricum, rareori anost. De această dată, el însuşi pare epuizat, neinspirat, temele searbede oferite dezbaterilor nemaisuscitând vreun interes.
AUTOR MIRCEA CANTAR
SURSA CUVANTUL LIBERTATII

CUM SE FACEAU DEMASCARILE PE VREMURI

2012-12-03T20:30:00.000+02:00

Răsfoind presa anului 1952, am dat peste un articol care te înfioară dacă te gândeşti că el se referea la un om de ştiinţă, coleg cu autorul. Sub titlul, „Mai multă vigilenţă în munca de popularizare a ştiinţei!“ în „Scînteia“ din 31 mai 1952, dr. C. Marcu, director adjunct al Institutului de Fiziologie al Academiei RPR, o demască pe dr. Amelia Bernea pentru articolul „Celula, cărămida corpurilor vii“, apărut în nr. 36 din mai 1952 al revistei „Ştiinţă şi tehnică pentru tineret“.

Autorul debutează prin a plasa dezbaterile şi controversele ştiinţifice în planul primejdios al luptei ideologice dintre socialism şi imperialism:

„O luptă îndîrjită şi neîmpăcată se desfăşoară între materialism şi idealism, în biologie ca şi în alte ştiinţe. Azi, ca şi în trecut, concepţiile idealiste în biologie încearcă să dea o motivare aşa-zis «ştiinţifică» misticismului şi obscurantismului , să predice resemnarea, supunerea în faţa «soartei» - în scopul apărării intereselor claselor exploatatoare.

Concepţiile idealiste în biologie – de pildă, concepţiile lui Virchow, Mendel, Weissman şi Morgan – sunt folosite de imperialismul americano-englez şi de filosofii şi biologii vînduţi acestuia pentru susţinerea din punct de vedere ideologic a planurilor criminale de înrobire a lumii întregi, pentru justificarea mîrşavelor teorii rasiste, a exploatării şi războaielor de cotropire“.

O dată creionat contextul, sunt reamintite sarcinile oamenilor de ştiinţă din RPR în demascarea concepţiilor ştiinţifice imperialiste:

„De aceea, pentru oamenii de ştiinţă este o sarcină de cinste, o îndatorire faţă de poporul muncitor, aceea de a combate necruţător aceste concepţii retrograde şi duşmănoase, de a demasca concret, pe bază de fapte, putreziciunea, falsitatea şi caracterul lor antiştiinţific, folosind uriaşul material furnizat de descoperirile epocale ale biologiei sovietice care, prin strălucitele lucrări ale lui Pavlov, Miciurin, Lisenko, Lepeşinksaia, au lovit nimicitor la temelia concepţiilor idealiste în biologie, au marcat triumful biologiei materialiste“.

Prefaţa politico-ideologică are menirea de a pregăti terenul pentru virulenţa demascării:

„Cu toate acestea, dînd dovadă de o gravă lipsă de vigilenţă, revista «Ştiinţă şi tehnică pentru tineret» a găsit cu cale să publice în Nr. 36 din Mai 1952 un articol intitulat «Celula, cărămida corpurilor vii», care, în întregimea lui, nu face decît să popularizeze concepţiile reacţionare, antiştiinţifice, ale reprezentanţilor idealismului în biologie – Virchow, Mendel, Weissman, Mogan. (...)

Autorul articolului – dr. Amelia Bernea – ignorează lucrările lui Miciurin, Williams, Lâsenko în domeniul transformării speciilor şi al moştenirii noilor caractere dobîndite. A vorbi, aşa cum face revista «Ştiinţă şi tehnică», despre concepţia lui Weissman şi a lui Morgan asupra rolului cromosomilor – ca fiind, cică, elemente de bază ale eredităţii, nesupuse nici unei influenţe exterioare – fără a arăta că ştiinţa sovietică a dărîmat aceste concepţii reacţionare, înseamnă a falsifica în mod grosolan adevărul, a te situa pe o poziţie în mod obiectiv reacţionară şi duşmănoasă faţă de realizările imense ale ştiinţei puse în slujba omului.”

Intervenţia din „Scînteia“ lasă să se întrevadă că Amelia Bernea nu îmbrăţişează tezele geneticii, combătute de ştiinţa sovietică. Pentru că încearcă să rămână, totuşi, în planul disputei ştiinţifice, evitând politizarea dezbaterii, dr. C. Marcu o desfiinţează politico-ideologic pe autoare:

„Evitînd să ia o poziţie fermă, critică, împotriva teoriilor reacţionare în biologie şi căutînd în mod împăciuitorist să «îndulească» cît mai mult chiar şi acele slabe încercări de critică, abia schiţate în articol, dr. Amelia Bernea numeşte tezele greşite, reacţionare, ale lui Weissman, «sărituri dincolo de cal», «năzdrăvănii», etc.

Cititorul care se gîndeşte că asemenea «năzdrăvănii» şi «sărituri peste cal» au constituit baza ideologică a monstruoaselor crime făptuite de hitlerişti, a crematoriilor de la Dachau, Oswieczim şi Buchenwald, a bestialităţilor imperialiştilor american în Coreea, se simte cuprins de indignare în faţa «criticii» călduţe şi glumeţe pe care o adresează articolul teoriilor weissmanist-morganiste!“

Printr-o mişcare tipică anilor 1948-1953, de la articolul tipărit în „Ştiinţă şi tehnică pentru tineret“ se trece rapid la demascarea publicaţiei:

„Cum a fost posibil ca un asemenea articol, în care nu ştii unde se termină ignoranţa crasă şi unde începe reaua credinţă, să se strecoare în paginile revistei «Ştiinţă şi tehnică»? Unde a fost vigilenţa redacţiei?”

Au trecut de atunci 60 de ani. Ce s-o fi ales de dr. Amelia Bernea? Dar de dr. C. Marcu? Dacă au murit, au urmaşi?
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

MAI SUNT LIBERALI CINSTITI?

2012-11-28T09:58:00.000+02:00

Am fost si eu liberal. Pana in 2007, cand Tariceanu a predat partidul socialistilor. Ca sa castige alegerile din 2008. Nu le-a castigat.
Am fost dat afara si am demisionat simultan, nu stiu care dintre variante a functionat.
Tariceanu a renuntat la ideile si filosofia liberala. A „duduit” salariile si pensiile, mai ceva ca Germania, care a marit salariile cu 21% in 10 ani. In loc sa faca autostrazi.
A lasat un deficit bugetar de 5,5% dupa o crestere de 8,5%, arierate de 2 miliarde euro, banii luati pe BCR i-a aruncat pe apa sambetei.
Dar pensiile si salariile duduite trebuiau platite in continuare, chiar daca bula imobiliara s-a spart, banii capsunarilor au cam disparut si de vandut nu mai era mare lucru.
I-a lasat lui Emil Boc economia in cadere libera, de au fost necesare sacrificii uriase pentru a o stabiliza, cat de cat.

Nu stiu daca liberalii cinstiti au apreciat performanta lui Tariceanu.
Antonescu si actuala echipa de conducere a PNL au facut mai mult. Un „mariaj” oficial cu PSD, sub coordonarea atenta a lui Voiculescu, „partenerul” meu, cum declara Crin Antonescu.
Adica, mandrul PNL, legat de numele Bratienilor, Djuvara, Campeanu, Stolnici si atatia alti seniori mandri si intelepti, a ajuns la mana securistului Voiculescu si imberbului mincinos Victor Ponta. Si au port-drapel pe Gigi Becali!
Inghit adevaratii liberali asa ceva? Unde se regasesc filosofia, valorile si principiile liberale in programul de guvernare al USL? N-am vazut nimic din toate acestea.
Sunt convins ca adevaratii liberali inteleg momentul economic dramatic prin care trece Romania si intrega lume. Datorita politicilor aberante, asistentiale, de pomeni electorale, de consum irational, fara resurse reale, de minciuni turuite pentru minti necoapte.
Cei care gandesc in termenii filosofiei liberale nu pot fi de acord cu o clica care s-a instaurat la varful partidului, doar pentru a scapa de justitie si a agonisi averi nemeritate.

Liberalii adevarati muncesc si castiga bani cinstiti, prin imaginatie si munca creativa, prin conectarea la economia europeana, la valorile si principiile Uniunii Europene.
Avem o sansa uriasa sa beneficiem de bani nerambursabili, tehnologii, investitii, piete globalizate. Din care oameni inteligenti, creativi si muncitori au doar de castigat.
Si sa dam cu piciorul la toate astea doar pentru ca un Pinocchio s-a cocotat in fruntea guvernului, sustinut de un securist si un profesor adormit?
Este inca posibila o alianta de guvernare intre ARD si liberali adevarati. Condusi de un lider adevarat, care sa inteleaga rostul si sensul evolutiei Romaniei. Daca exista dorinta si determinarea de a ajunge la aceasta solutie.
De la socialisti nu este de asteptat sa inteleaga ceva. Au mintea blocata in fata viitorului si evolutiei omenirii. Dar cu liberalii e altceva.
Mai sunt liberali cinstiti? Eu cred ca da!
AUTOR STEFAN VLASTON
SURSA contributors.ro

INTERESUL NATIONAL A LUI BASESCU

2012-11-16T17:19:00.001+02:00

Traian Băsescu ne-a spus de atâtea ori, la modul cel mai sincer, care este interesul SĂU naţional, încât nu înţeleg de ce ne mai mirăm şi acum, după opt ani, când ne spune că, ignorând votul alegătorilor, în numele interesului naţional, va numi ca prim-ministru pe cine va dori!
Aşa a făcut în 2004, când l-a numit pe Emil Boc, deşi PSD avea dreptul să primească prima nominalizare. Abia apoi a făcut potecă la Grivco pentru a pune la cale „soluţia imorală” care să-i satisfacă pe deplin dorinţa. Acela era atunci interesul lui naţional, să pună ca prim-ministru o marionetă care să stea în genunchi în faţa sa, astfel încât, chiar din poziţia nepolitică în care se afla, aceea de preşedinte, să poată, totuşi, să se implice direct în actul de guvernare!

A fost, de asemenea, în interesul său naţional s-o promoveze pe pupila sa, Elena Udrea, ca ministru şi aşa s-a făcut. N-a contat ce spuneau analiştii politici, presa sau chiar mulţi dintre pedelişti: s-a făcut, pur şi simplu, voia lui Băsescu, în numele interesului său naţional.
Şi cum altfel să fi fost dorinţa sa de a-şi vedea fiica cea mică în postul de înalt demnitar al statului român la Bruxelles, dacă nu expresia interesului său naţional? Astfel, toate organizaţiile PDL, ca să slujească interesul naţional al lui Traian Băsescu, au acceptat s-o susţină pe independenta Elena Băsescu la Parlamentul European!

Chiar şi în 2008, când se constituise o altă majoritate parlamentară, care-l susţinea pe Klaus Johannis pentru funcţia de prim-ministru, interesul naţional al lui Băsescu a fost altul, adică perpetuarea rămânerii la putere a PDL-ului său – şi aşa s-a făcut!
Ce altceva a însemnat succesiunea celor 5 guverne Boc, dacă nu definiţia aceluiaşi interes naţional personal al lui Băsescu? Asta a vrut, asta s-a făcut! Şi, uite-aşa, în numele interesului naţional al lui Traian Băsescu, Udrea a devenit un ministru şi mai puternic, cu şi mai mulţi bani pe mână, chiar dacă dispreţul de care se „bucura” în rândul populaţiei creştea proporţional cu bunăstarea colegilor de partid.
Şi nu tot acelaşi interes naţional personal al lui Traian Băsescu a dus la ignorarea celor 7,4 milioane de voturi de la referendumul din această vară? Nu, în numele acestuia, ditamai Curtea Constituţională a ignorat toate regulile pentru ca, la nunta Ebei, să nu stea în capul mesei un preşedinte suspendat, ci chiar preşedintele României? Cum era ca, în numele votului popular, să se strice nunta mezinei şi să fie date peste cap toate „succesurile” estimate la darul din final?
Şi, acum, de ce ne mirăm pe la televizor că Traian Băsescu ne spune răspicat: nu mă interesează rezultatul votului din 9 decembrie, întrucât eu voi numi ca prim-ministru pe cel de care am nevoie să-mi împlinească propriul meu interes naţional?

Singura chestiune care se pune este de ce trebuie ca întreaga ţară să suporte finanţarea publică a interesului naţional al unei singure persoane. Mai bine am transforma Preşedinţia într-un SRL cu acţionar unic, astfel încât Băsescu să ia nestingherit orice decizie doreşte şi să nu mai dea socoteală nimănui. Să i se pună la Cotroceni un televizor la care să se vadă doar B1, cu Pora, Turcescu, Bădin sau Cartianu, care să-l critice necontenit, aşa cum fac şi acum.
Ne-ar costa şi mai puţin şi, poate, într-o astfel de situaţie, în loc să comentăm la infinit ce băsmeşte Traian Băsescu de la pupitrul prezidenţial, am căuta şi o soluţie pentru satisfacerea unui interes naţional mai larg, care să cuprindă suma intereselor naţionale ale tuturor românilor.
AUTOR ION SPANU
SURSA COTIDIANUL

TOATE-S VECHI SI NOI TOATE

2012-11-12T15:03:00.000+02:00

Cam aşa s-ar putea defini starea de lucruri ce domneşte acum între cei „care s-au urcat în spatele ungurilor şi secuilor” din România, încercând să le câştige încrederea şi, odată cu ea, voturile. E agitaţie mare printre aceştia. Mai mare ca niciodată. Fiindcă se apropie alegerile parlamentare şi, pentru prima dată în ultimele două decenii şi mai bine, UDMR-ul nu mai este singura beneficiară a voturilor electoratului de etnie maghiară. A apărut concurenţa politică, pe care până acum udemeriştii, prin tertipuri de tot felul, au reuşit s-o ţină departe de „bucatele alese” ale puterii.
Acum, gata, nu se mai poate! Alături de vechii militanţi şi agitatori unguri, care s-au boierit între timp, „care s-au aliat cu puterea română de ocupaţie, trădând cauza ungurimii din România”, au apărut în arena politică „lupii tineri”, dornici de afirmare, care şi-au dat seama că, rămânând mereu în umbra marilor seniori, nu vor avea nicio şansă de a se lansa şi de a se impune în faţa celor pe care încearcă să-i atragă alături de ei. Aşa se va întâmpla în această campanie electorală ce va premerge alegerilor parlamentare din 9 decembrie a.c.. Pentru prima dată, UDMR-ul va trebui să înfrunte doi adversari politici de temut: Partidul Civic Maghiar - în frunte cu extremistul Szasz Ieno, fostul primar al Odorheiului Secuiesc, cu care se mândrea că este „cel mai curat oraş unguresc din România”, în sensul că acolo elementul românesc este aproape inexistent, după evenimentele petrecute în decembrie 1989; şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania - avându-l preşedinte pe „ucenicul” lui Tokes Laszlo, Toro T. Tibor, în realitate însă condus din umbră de răspopitul episcop.
Iar aceştia, spre a avea câştig de cauza în faţa bătrânilor vulpoi politici udemerişti, unşi cu toate alifiile, care au învăţat demult arta demagogiei şi a minciunii politice, trebuie să iasă în faţa electoratului maghiar cu „marfă nouă”, cu sloganuri noi, care să-i mobilizeze pe alegători şi să-i determine să meargă alături de ei. Numai că ceea ce lansează pe piaţa electorală cei ce vor să-i concureze pe udemerişti, sunt tot vechile sloganuri ale adversarilor lor politici, iar ei au acum impresia că le lansează „în premieră”. Nu demult, într-o conferinţă de presă, preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a lansat strategia electorală a partidului său, bazată pe autonomia comunitară: „Punctul forte al strategiei este autonomia comunitară a maghiarilor din România, pentru care totdeauna (?!) PPTM a militat”.

În primul rând, sintagma „totdeauna a militat”, pare că vrea să exprime ideea că partidul „clocit” sub pulpana ocrotitoare a lui Tokes există de multă vreme, ori, după cum se ştie, acesta a fost lansat abia de un an. Autonomia comunitară a maghiarilor din România este sloganul pe care udemeriştii l-au lansat încă de când au apărut pe scena politică românească. A fost singurul „şlagăr” udemerist care a rămas neschimbat, reluat de-a lungul celor două decenii şi mai bine, mai ales în preajma alegerilor. Pe el şi-au clădit udemeriştii întregul eşafodaj electoral de fiecare dată. Cu o asemenea „premieră” electorală va fi foarte greu să depăşească „maşinăria bine pusă la punct şi rodată a UDMR”, după cum a recunoscut chiar Toro T. Tibor.
Un al doilea „pilon” pe care se va baza campania electorală a PPMT va fi susţinerea unui nou „cadru instituţional al României”. Sintagma este nouă, ce-i drept, numai că ceea ce se ascunde în spatele ei este tot o vechitură, la care udemeriştii au recurs cândva. Văzând însă că nu au spor, ba din contră le creează mai multe deservicii decât beneficii, au abandonat- o. Este vorba de acea idee parşivă privitoare la federalizarea ţării, susţinută de unul dintre candidaţii udemerişti la Preşedinţia României, Borbely Imre, pe vremea aceea deputat de Gheorgheni, importat tocmai de la Timişoara.
Era pe la începutul anului 1996, când cunoscutul fruntaş udemerist se pornise într-un fel de turneu pre-electoral prin „secuime”. „Visul meu este o Românie federativă. Sper să conving destui cetăţeni români de avantajele incontestabile ale unui stat federativ”, a afirmat el atunci, la Miercurea-Ciuc. Dumnealui a şi explicat de ce anume vrea să transforme visul în realitate: „Pentru că tradiţiile şi mentalităţile din Moldova sunt cu totul diferite de cele din Oltenia, Banat sau Ardeal. În concepţia mea - spunea fostul chimist devenit filozof - Banatul este Banat, Ardealul rămâne Ardeal, Moldova este Moldova, la fel şi Oltenia”!. Spre fericirea noastră, a tuturor românilor, dar şi a României, el nu a convins atunci pe nimeni ca să-l aleagă preşedinte, spre a-şi vedea visul întruchipându-se.
Acum, după 16 ani, Toro T. Tibor relansează ideile atât de dragi tutor celor cărora România, în configuraţia ei teritorială de acum, le stă ca un ghimpe în ochi. Printre ei se află, chiar în primele rânduri, preşedintele PPMT, care, relansând ideea dezmembrării ţării, are grijă să o transpună la noile realităţi existente: „Credem că actuala formă administrativă este o cauză a crizei în care ne aflăm şi suntem convinşi că pentru România ar fi mai bun un cadru federalist”. Ba, mai mult, „federalizarea ar fi un instrument de luptă împotriva corupţiei, pentru că acum cetăţenii români sunt închişi într-o ţară coruptă”! Toro T. Tibor şi-a exprimat convingerea că „în Transilvania este mai puţină corupţie decât în Moldova sau decât în altă regiune”! Lăsând la o parte criza şi corupţia pe care „un cadru federalist” le-ar lichida, fruntaşul ppmt-ist este convins că acesta ar fi benefic şi pentru alte considerente, „chiar istorice, economice şi culturale, care ne arată că ar fi mai bine pentru România să aibă provincii mai mari, organizate federalist”. Ar fi, deci, ideal ca România să facă parte din acel „club al federaliştilor” europeni!
Cum anume vede el viitorul federalist al României, ne-o şi explică: „Prin crearea unor regiuni mai mari pe considerente istorice, economice, culturale, cu instituţii proprii, inclusiv parlamente regionale, cu competenţe decizionale, care în prezent aparţin administraţiei centrale, Parlament, Guvern sau alte instituţii”.

Sunt multe idei trăznite - dacă nu cumva chiar tâmpite! - în spusele lui Toro T. Tibor. De exemplu, cred că mulţi ar dori să-l întrebe cum anume acel „cadru federalist”, pe care-l propune, ar lichida criza economico-financiară pe care o traversează întreaga Europă, nu doar România? Cum ar lichida el acea plagă socială a corupţiei ce s-a întins ca o caracatiţă în România, dar de care nu este străină nici Europa? Prin ce anume a constatat că „în Transilvania este mai puţină corupţie decât în Moldova”? (Ce-i drept, aici Toro T. Tibor şi-a găsit un susţinător de nădejde în persoana unuia care s-a săturat de mult de România, ardeleanul, care spune că e şi român, Sabin Gherman, cel căruia, ca răsplată, Paszkany Arpad i-a asigurat un locuşor cald şi bine plătit la TV Transilvania Live, de unde aruncă cu săgeţi înveninate şi cu vorbe ticăloase spre „ăia de dincolo de munţi, pentru că vom pune şi noi odată steagul pe Carpaţi”!)
Şi, desigur, nu aş putea încheia rândurile de faţă fără să-l rog pe Toro T. Tibor să ne explice cum anume „considerentele istorice, economice şi culturale ne-ar arăta că ar fi mai bine pentru România să aibă provincii mai mari, organizate federalist”? Mai concret: pe ce te bazezi, stimabile, când susţii astfel de gogomănii revanşarde cu iz antiromânesc?!
AUTOR ILIE SANDRU
SURSA CONDEIUL ARDELEAN

DE LA RASARIT NU MAI VINE LUMINA, VINE GERUL SOVIETIC

2012-11-09T22:03:00.000+02:00

Realegerea lui Barak Obama ca președinte al SUA a făcut, cu certitudine, să fie deschise multe sticle de șampanie la Kremlin. Rusia își vede acum larg deschis drumul spre Vest și spre dominația asupra unei Europe slăbite de criză, divizată politic și incapabilă să acționeze ca un bloc unitar în politica externă.

Pentru România, situația este cum nu se poate mai proastă. Barak Obama este cel care le-a promis rușilor că o va lăsa moale cu scutul anti-rachetă și, implicit, cu sprijinirea fostelor state comuniste din Europa de Est. Pentru cei care nu au văzut secvența surprinsă de microfoanele uitate deschise în timpul unei întrevederi Obama-Medvedev, reiau dialogul celor doi, care este în măsură să dea fiori reci oricărui român cu idei europene: ”Barack Obama: Toate aceste probleme, dar în special scutul anti-rachetă, pot fi rezolvate, dar este important ca el [Vladimir Putin n.t.] să-mi lase spațiu. Dmitri Medvedev: Da, înțeleg. Înțeleg mesajul tău despre spațiu. Spațiu de manevră pentru tine… Barack Obama: Acestea sunt ultimele mele alegeri. După alegeri, voi avea mai multă flexibilitate. Dmitri Medvedev: Înțeleg. Îi voi transmite această informație lui Vladimir, și îți sunt alături”.

Obama a învins, cu sau fără sprijinul rușilor. Acum va veni momentul în care băieții de la Kremlin vor veni să ceară plata pentru ”spațiul de manevră” pe care i l-au acordat președintelui SUA. Și știm, dureros de bine, cât de pricepuți sunt rușii atunci când este vorba de a colecta datorii. Rakeții ruși îi întrec mult în duritate pe cei mai răi colectori din Mafia italiana, iar URSS și urmașa sa, Rusia, au spoliat la sânge toate popoarele și țările care au avut nefericirea să intre sub influența lor.

Asistăm, practic, la o repetarea a situației din 1989, dar în negativ. La sfârșitul anilor optzeci, URSS era prinsă într-un conflict costisitor și imposibil de câștigat cu talibanii din Afganistan – sprijiniți puternic de americani și NATO – și cu rebelii teroriști (islamiști) din Cecenia. În același timp, URSS se afla într-o profundă criză economică, provocată de presiunile cursei înarmărilor. Politica dură a republicanului Ronald Reagan, urmată și de succesorul său la cârma SUA, George W. Bush senior (tot republican), au silit fostul imperiu comunist la eforturi economice atât de mari, pentru a ține pasul în domeniul militar, încât URSS a intrat în faliment. Criza economică a provocat, la rândul ei, o criză politică și o mișcare centrifugală, atât a republicilor componente ale URSS, cât și ale statelor-satelit din estul Europei. Conflictele din cadrul PCUS, între adepții liniei dure și reformatorii lui Gorbaciov au slăbit și mai mult imperiul comunist. Tentativele de salvare ale comunismului, făcute de Gorbaciov, prin ”perestroika” și ”glasnost” nu au făcut altceva decât să accelereze procesul de destrămare a URSS și a comunismului în general. Ce a urmat, este istorie. Revoluțiile din estul Europei, destrămarea URSS, extinderea NATO și a UE, reformele democratice din fostele țări comuniste, au conturat ideea unei lumi noi, cu o orientare clară spre democrația de tip occidental.

Din nefericire, am uitat cu toții de Rusia și de visele imperiale care îi domină pe conducătorii acestei țări, de la Petru cel Mare încoace. După ceva mai mult de două decenii, situația s-a inversat. SUA și NATO sunt acum prinse într-un conflict dur în Afganistan, la fel de costisitor și care pare la fel de imposibil de câștigat. Rolul cecenilor este îndeplinit de fundamentaliștii islamici din Al Qaeda. Lumea occidentală se confruntă cu o criză economică foarte gravă, provocată de lăcomia bancherilor și amplificată de prostia, nepriceperea și disensiunile dintre liderii vestici. Barak Obama nu a reușit să redreseze situația economică a SUA în primul mandat. Dimpotrivă, criza s-a amplificat.

Pe fondul acestei crize, SUA conduse de Obama au dat dovadă de o miopie extraordinară în politica externă. Țările din America de Sud devin, una câte una, socialiste și antiamericane, Ucraina și Georgia au intrat sub controlul Rusiei, țările baltice sunt amenințate de aceeași soartă, Africa a ajuns în buzunarul Chinei, Coreea de Nord și Iranul își văd nestingherite de procesul de înarmare nucleară. Revoluțiile din țările islamice, așa-numita ”Primăvara arabă”, pe care Barak Obama le-a salutat cu entuziasm, au adus la putere guverne islamist-fundamentaliste, profund antiamericane și antioccidentale și reduc tot mai mult influența SUA și NATO în Orientul Apropiat, izolând Israelul de lumea vestică. Americanii sunt bulversați de reformele semi-socialiste ale lui Obama, care au divizat profund societatea, astfel încât acordă tot mai puțină atenție restului lumii.

Pe acest fond, Rusia jubilează și își extinde, prin metodele vechi ale URSS, influența în Europa. Cel mai dur adversar al Rusiei din Europa, Polonia, și-a văzut conducerea decapitată în urma unui ”accident nefericit” de avion, produs, simplă coincidență, pe teritoriu rusesc. ”Europa Liberă” și ”Vocea Americii” au fost înlocuite de ”Vocea Rusiei”. Uniunea Europeană tace timidă, de frică ursului rus, care controlează robinetul de la conductele de gaz.

Și România? Scutul anti-rachetă și garanțiile de securitate ale SUA devin îndoielnice, în urma promisei flexibilități a lui Barak Obama. Alegerile parlamentare au mari șanse să fie câștigate de către o coaliție declarat slugarnică față de Moscova (să nu uităm masajul pe care l-a aplicat limba catifelată a fostului ministru de externe, Andrei Marga, pe dosul liderului de la Kremlin, ”Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa și de la noi să fie la fel de competenți”), antiamericană și anti-UE. Aceeași coaliție care a fost foarte puternic susținută de Moscova, prin ”Vocea Rusiei” și, foarte probabil, financiar și informativ, prin FSB (serviciul de securitate al Federației Ruse, fostul KGB), în vară, în timpul tentativei de lovitură de stat. Dacă USL câștigă alegerile, liderii de facto ai țării devin Ion Iliescu, vechi politruc comunist, școlit la Moscova, și Dan Voiculescu, slugă a Securității, brațul înarmat al PCR. Este mai mult decât clar că promisa schimbare de orientare a României, către Rusia și China, se va produce rapid, dacă vechii slugoi ai URSS vor ajunge la putere. Din păcate, pentru milioanele de asistați social care sunt votanți entuziaști ai USL, pierderea libertății, renunțarea la democrație și statul de drept, transformarea României într-un satelit al Moscovei, nu înseamnă nimic. Ca și Ivan Turbincă în iad, ei vor întreba ” Tabacioc este? Votchi este? Femei sunt? Lăutari sunt?”, și dacă răspunsul va fi ”Da”, o să le dea dracului de libertate și democrație.

AUTOR ADRIAN HORINCAR

SURSA NASUL TV

BERLUSCONI : ''MERKEL SI SARKOZY AU INCERCAT SA UCIDA CREDIBILITATEA MEA LA NIVEL INTERNATIONAL''

2012-10-28T01:23:00.000+03:00

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat, sâmbătă, că se simte "obligat" să rămână în politică pentru a reforma justiţia italiană, a criticat măsurile de austeritate luate de guvernul Monti, a criticat Germania, ţară care deţine hegemonia în Europa, şi a criticat fiscul italian, informează mass media din Italia.

Berlusconi a confirmat faptul că nu va candida la funcţia de premier la viitoarele alegeri legislative, din primăvara anului 2013, dar a adăugat că, după sentinţa de vineri din dosarul Mediaset, se simte "obligat să rămână în politică pentru a reforma justiţia".
"Sper ca altor cetăţeni italieni să nu li se întâmple ce mi s-a întâmplat mie", a spus fostul şef al executivului italian, în cursul unei conferinţe de presă convocate sâmbătă seară la Villa Gernetto, una dintre reşedinţele sale, lângă Milano. Acesta a adăugat că sentinţa de vineri "a depăşit orice limită, iar eu nu pot accepta să fiu prezentat ca un delincvent".
Berlusconi a mai confirmat faptul că vor fi organizate alegeri primare pentru alegerea viitorului candidat la funcţia de prim-ministru din partea partidului pe care l-a fondat, Poporul Libertăţii (PdL), de centru-dreapta.

Silvio Berlusconi a atacat apoi Germania, ţară care "deţine hegemonia în Europa şi care a impus cu forţa deciziile Uniunii Europene". Decizii greşite, după părerea fostului premier, care a spus că "numai când economia este în creştere se pot impune măsuri de austeritate".
Il Cavaliere este convins că numeroasele critici pe care el însuşi le-a adus în trecut politicilor de austeritate decise în Europa de Germania şi de Franţa au dus la discuţii în contradictoriu între el, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy ce i-au deteriorat imaginea la nivel internaţional. "Merkel şi Sarkozy au încercat să ucidă credibilitatea mea, la nivel internaţional", a afirmat Berlusconi, potrivit Agerpres.
Fondatorul PdL a mai spus că şi-a dat demisia, în noiembrie 2011, pentru a-i permite guvernului tehnocrat condus de Mario Monti să poată ajuta Italia prin reforme, dar acestea nu au fost realizate. "Monti ar fi trebuit să modifice Constituţia italiană, acesta era mandatul primit din partea PdL, dar nu a făcut acest lucru, iar fără o schimbare a Constituţiei, Italia nu poate fi guvernată", a declarat Il Cavaliere care a adăugat că Monti s-a limitat să adopte sută la sută "deciziile Germaniei, iar Italia este în recesiune".

Berlusconi a mai declarat că, în Italia, Curtea Constituţională "nu este o instituţie de garanţie, ci un organism politic de stânga".
Fostul premier a mai spus că "Fiscul italian îi exasperează pe contribuabili, prin extorcare fiscală, iar Italia a devenit un regim de poliţie fiscală".
"Toţi italienii sunt în mare dificultate, sunt speriaţi de taxe, de controalele Gărzii Financiare, de sistemul violent al fiscului, se tem să facă cumpărături, nu consumă, deci se produce mai puţin, cu grave consecinţe asupra crizei economice. Va trebui să schimbăm politica impusă Italiei de doamna Merkel", a insistat Berlusconi.
Il Cavaliere, în încheierea conferinţei de presă de la Villa Gernetto, a atacat din nou magistratura italiană şi a declarat: „În Italia nu există o adevărată democraţie, ci o magistrocraţie, o adevărată dictatură a magistraţilor. Iată de ce eu am acum datoria de a continua activitatea politică, cu scopul de a reforma justiţia italiană".
SURSA ADEVARUL

D-LE ANTONESCU, UNDE NE SUNT LIBERALII?

2012-10-17T19:13:00.000+03:00

Dle Antonescu, îmi e mie ruşine în locul dumneavoastră!

„Domnilor!
Să nu vă uitaţi la succese de persoane sau de moment, ci să urmaţi pulsul inimii poporului, conştiinţa lui naţională şi să aveţi contactul neîntrerupt cu dânsa, ca să fiţi reprezentanţii sinceri ai unui neam conştient. Sunt convins că această conştiinţă a neamului nostru este puternică prin înălţarea unei însufleţiri naţionale, sunt plin de încredere că vom avea un viitor în raport cu misiunea noastră istorică, binefăcătoare pentru civilizaţia lumii în Orientul Europei". (fragment din discursul premierului liberal Ion I.C. Brătianu la banchetul oferit în 5 august 1919 de către Iuliu Maniu).

Dle Antonescu, îmi e mie ruşine în locul dumneavoastră! M-aş pune în genunchi, cu faţa la pământ, trecând prin minte de mii de ori cuvintele marelui Brătianu, ridicându-mă apoi cu credinţa că îi pot urma vorbele, dacă aş şti că asta vă va face să nu vă mai urâţi ţara. Pentru că eu asta cred că faceţi. Ne vreţi răul! Ne vreţi proşti! Îndobitociţi! Spălaţi pe creier de nişte bufoni, inculţi, şpăgari, puşcăriaşi sau puşcăriabili. Ne pregătiţi un prezent submediocru, ancorat într-un viitor în care conştiinţa naţională va fi doar un termen din discursul marilor oameni care au crezut odată în noi.
Dle Antonescu, vă ascult încremenită şi mă întreb dacă aţi ştiut vreodată ce este politica? Ce sunt valorile liberale? Valorile şi dragostea despre care ne vorbea acum un veac un om mai mare decât noi toţi la un loc. Ce înseamnă să vrei să faci din ţara ta cel mai demn, sigur şi valoros loc în care să îşi dorească să trăiască tot neamul tău?
Mă întreb când s-au transformat cuvintele lui Brătianu în: „Am ieşit în întâmpinarea ofertei lui Gigi Becali, cu câtă audienţă are el. Faptul că USL are un acord prin care Becali şi alegătorii lui să ne dea voturile nu ne face să ne cadă niciun epolete". Nu vă face? Ar trebui, dle Antonescu! Pentru că, în toată povestea asta a alegerilor, în tot jocul acesta de-a politica, în tot scenariul acesta schizofrenic expus cu numele de „Binele Ţării", suntem noi, românii! Sunt vieţile noastre, sunt destinele copiilor noştri. Dle Antonescu, după luni în care ne-aţi târât printr-un puci, printr-o ruşine de neşters în faţa lumii întregi, vă înjosiţi acum şi mai tare. Ne prezentaţi salvarea în imaginea unui isteric, a unui incult, a unui homofob, rasist, a unui aşa-zis războinic care vrea să facă lumină aruncând cu milioanele în aer, în ritmuri de manele.

Dle Antonescu, aceştia ne sunt liberalii? Salvatorii? Îmi e milă de dumneavoastră! Vă compătimesc! Vă e, probabil, imposibil să găsiţi un alt leac propriei disperări decât sprijinindu-vă pe umărul unui farsor. Noi, cei care mai sperăm în ţara noastră, cei care nu o să dansăm niciodată pe manele, cei pentru care viitorul nu se rezumă la o luptă politică câştigată acum, ci la un război al dreptăţii câştigat pentru viitor, vă spunem doar atât: un nimeni e un nimeni. Istoria nu-şi va aminti niciodată de un PNG-ist care zbiera. Nici de un alt nimeni care poza! Chiar şi-n liberal.
AUTOR RAMONA URSU
SURSA ADEVARUL

UN MOGUL - PAMFIL SEICARU

2012-09-17T16:21:00.000+03:00

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie.

George Stanca şi-a publicat la editura Adevărul Holding teza de doctorat în Istorie, „Pamfil Şeicaru - analistul politic!", sub un titlu mult mai atrăgător, „«Şantajul şi etajul». Pamfil Şeicaru între legendă şi adevăr»".

„Şantajul şi etajul" e formula batjocoritoare folosită de duşmanii lui Pamfil Şeicaru pentru a sugera că marele gazetar se îmbogăţise prin şantajul de presă.
Nu sunt dovezi convingătoare pentru a declara în scris că Pamfil Şeicaru a practicat şantajul. George Stanca apelează la acest titlu pentru a lua în răspăr legenda care-i atribuie lui Nicolae Iorga vorba de duh.
Potrivit autorului, cel care a născocit-o şi a lansat-o a fost Nichifor Crainic.
Lectura cărţii, cât şi taifasul TV despre ea, avut cu George Stanca, îmi dă prilejul, în sfârşit, să mă ocup de o realitate evidentă a presei dintre cele două războaie: ziaristul - proprietar de trust, sau, ca să folosim un termen drag prezentului, ziaristul - mogul.

Aruncând o privire în împrejurimile noastre mediatice, vom observa că ziarele, televiziunile, radiourile au drept proprietari cetăţeni fără nicio legătură cu presa. Sau, dacă au, nu suficient de pregnantă pentru a identifica instituţia cu numele unui gazetar celebru. Toţi ziariştii mai acătării ai României de azi sunt, într-un fel sau altul, angajaţi ai unui patron cunoscut mai ales ca om de afaceri.
Perioada dintre cele două războaie a cunoscut însă o realitate diferită - cea a trusturilor de presă având ca proprietari ziarişti de răsunet. Unul dintre aceştia e Stelian Popescu, celălalt e Pamfil Şeicaru.
La taifasul TV, îi reamintesc lui George Stanca citatul din carte în care se referă la debutul lui Pamfil Şeicaru ca proprietar:

„Vinde o parte din averea sa şi a soţiei, Constanţa Pătraşcu (...) şi, la 11 ianuarie 1928, demarează proiectul unuia dintre cele mai importante şi mai longevive ziare din istoria presei româneşti: «Curentul»".
De aici, de la banii puşi jos pentru înfiinţarea ziarului „Curentul" şi până la sediul impunător, ditamai Palatul, dar, mai ales, până la atotputernicul trust „Curentul", e cale lungă.
Succesul lui Pamfil Şeicaru ca mogul de presă rămâne pentru mine o enigmă. Judecat retrospectiv, gazetarul mărturiseşte notele unei personalităţi complexe. Până în 1944, când pleacă din ţară pentru totdeauna, publică zilnic un comentariu politic de pagina întâi.
Scrierea unui articol - deseori depăşind două coloane de ziar - e una dintre multele îndatoriri zilnice ale lui Pamfil Şeicaru. O altă îndatorire reclamând - o spun din experienţă - timp, energie şi talent -e cea de director al ziarului, dar şi al tuturor publicaţiilor din trust. Pe lângă „Curentul", trustul mai editează „Curentul familiei", „Curentul magazin", „Curentul pentru copii şi tineret", „Evenimentul zilei", „Rapid".

Anumite campanii sunt dirijate nemijlocit de director. Tot directorul se ocupă de angajarea şi promovarea redactorilor. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, postura de director al unei publicaţii presupune o uriaşă pierdere de timp cu fel de fel de fleacuri de la răspunsurile pe care trebuie să le dai amicilor, cunoscuţilor şi fruntaşilor zilei în legătură cu articolele apărute până la soluţionarea conflictelor dintre angajaţi.
Pamfil Şeicaru nu-şi rezumă viaţa la aceste două îndeletniciri. E de trei ori deputat independent (în 1928, 1931, 1935), preşedinte al Societăţii Ziariştilor Români, membru în conducerea Societăţii Române de Radio, are numeroase întâlniri cu politicieni, demnitari, premieri şi miniştri. Răspunde invitaţiilor făcute de Carol al II-lea mai întâi, de Ion Antonescu, mai apoi, de a se întâlni şi de a-i consilia în diferite chestiuni, ctitoreşte mănăstiri, monumente („Pe aici nu se trece" de la Mărăşeşti).
A face faţă unor răspunderi atât de diferite reclamă o uriaşă putere de muncă şi îndeosebi o remarcabilă distribuţie a atenţiei.

Nu m-am lansat în afaceri sau în politică şi din motivul că, pe lângă cheltuiala de timp, asta m-ar fi distras de la efortul de a scrie. În acelaşi timp, a face politică, a te ocupa de afaceri, a consilia politicieni sunt ipostaze care nu pot să nu influenţeze făurirea unui comentariu, întreprindere care presupune să rămâi singur faţă-n faţă cu actualitatea.
A reuşit analistul Pamfil Şeicaru să facă faţă provocărilor impuse de activităţile colaterale scrisului? După opinia mea nu! Marile lui analize sunt cele din exil, când viaţa îl obligă să se rezume doar la scris.
Mogulul lasă locul ziaristului. Ca dovadă că un ziarist autentic nu poate fi niciodată mogul. Şi invers!
AUTOR ION CRISTOIU
SURSA ADEVARUL

CRIZA POLITICA RIDICA BURSA. DE CE?

2012-09-06T19:10:00.000+03:00

La fel ca ultimii ani, şi 2012 a adus cu sine, în plan economic, ingredientul nelipsit al vremurilor noastre: incertitudinea. Incertitudine privind veniturile sau cheltuielile, incertitudine privind legislaţia, privind politica economică a statului etc.

Este un mediu incert, unde a prognoza este o loterie, unde a programa este o himeră. Această stare a economiei şi, putem spune, a societăţii, a produs o evidentă stagnare a pieţei bursiere româneşti, care nu a mai înregistrat aceeaşi volatilitate ca în ultimii ani, în timp ce lichiditatea a fost adesea la „cota de avarie“.
Ca atare, vara acestui an nu pornea de la cele mai bune auspicii. Experienţa ultimilor ani ne punea în gardă: puteam vedea o piaţă dominată de vânzători şi de dorinţa de siguranţă, de „debarasare“ de active riscante. Declanşarea crizei politice interne era astfel mobilul perfect pentru o altă perioadă negativă a pieţei bursiere autohtone.

Surprinzător, bursa românească nu a înregistrat şocul tulburărilor interne. Dacă leul s-a depreciat puternic, indicii bursei autohtone nu au scăzut, ci au înregistrat uşoare aprecieri. De la începutul lui iulie, indicii au crescut cu peste 5%, indicând o insensibilitate surprinzătoare a pieţei la zbuciumul politic pe care întreaga ţară l-a parcurs în ultimele săptămâni. Cum am putea explica o atare contradicţie? Nu cred că este nevoie de explicaţii savante, ci cred că motivele sunt destul de simpliste. După ce am intrat în al cincilea an de stres pentru pieţele financiare, multe dintre elementele negative au fost mai mult decât integrate în preţurile de tranzacţionare. De exemplu, faptul că România este o ţară cu un mediu intern instabil nu mai poate surprinde pe nimeni. La fel, sentimentul că funcţionarea greoaie a statului nu poate fi, pe termen scurt, din păcate, nici accelerată, nici frânată este unul omniprezent. Poate mai interesant de comentat ar fi semnificaţia acestui început de trend pozitiv într-un context politic negativ. Dacă analizăm evoluţia anuală a indicilor bursieri şi evoluţia PIB, putem observa că şi bursa românească posedă calitatea de barometru al economiei: indică „vremurile“ bune sau rele cu circa şase luni - un an înainte ca economia reală să constate schimbarea economică. După căderea brutală a pieţei din 2008, PIB-ul a decelerat extrem de puternic, revenirea bursei din 2009 şi stagnarea din 2010 au adus o frânare puternică a scăderii PIB, şi ulterior revenirea la creştere economică. Scăderea bursei din 2011 a avut ecou în infirmarea prognozelor optimiste de creştere pentru 2012, în prezent, guvernul ajustând la doar 1,2% prognoza de avans a PIB pentru acest an.

n contextul datelor prezentate mai sus, aprecierea din acest an, de circa 11%, dublată de o rezistenţă la scădere a pieţei nemaiîntâlnită de mult timp, ne indică faptul că anul viitor ar putea fi un an mai bun decât ne lasă să sperăm actualul context intern, pe care am putea să îl caracterizăm cel puţin ca fiind neproductiv. Cauzele posibile ale acestei schimbări de trend economic: epuizarea perioadei electorale interne, cât și din alte mari economii (în frunte cu cea americană), avansarea mult mai rapidă spre furnizarea de soluţii durabile pentru problema datoriilor suverane din zona euro şi, nu în ultimul rând, o consolidare a economiei globale, care să ofere baza intrării într-un nou ciclu economic.
AUTOR ALIN BENDREA
SURSA www.capital.ro

GHISE, ULTIMUL SOLDAT JAPONEZ

2012-08-28T12:27:00.000+03:00

Într-o similitudine perfectă cu soldaţii japonezi care negau evidenţa pierderii războiului, senatorul Ghişe nu se dă bătut în lupta contra lui Băsescu.

Privind numărul de circ pus în scenă de penibilul domn Ioan Ghişe, care propunea ieri Parlamentului să continue lupta pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu chiar şi după verdictul Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, nu poţi să nu te întrebi ce-au învăţat politicienii noştri din lecţiile istoriei. Una dintre acestea este că orice război are un sfârşit şi că, atunci când nu mai ai nicio şansă de-a învinge, trebuie să ceri pacea.

Sigur, conflagraţiile din ultimul secol ne-au arătat că, pe măsură ce confruntările devin tot mai distructive, combatanţii sunt din ce în ce mai puţin dispuşi să-şi accepte înfrângerea. În epoca modernă, pare de neconceput să ridici, ca odinioară, steagul alb deasupra cetăţii. Acum, bătăliile se poartă până la exterminare - fie a duşmanului, fie a propriilor forţe.
La finele Primului Război Mondial, ziarele vremii consemnau povestea romanţată a maiorului Hermann Detzner, ultimul ofiţer german care se preda după încheierea oficială a ostilităţilor. Personajul, trimis să apere colonia din îndepărtata Nouă Guinee, cutreiera prin insulă când i-a ajuns la urechi vestea capitulării Germaniei. De la semnarea armistiţiului, pe 11 noiembrie 1918, într-o pădure din nordul Franţei, trecuseră aproape două luni până când, în primele zile ale noului an, Detzner a decis să depună armele în prezenţa trupelor aliate.

A urmat cel de-al Doilea Război Mondial căruia nu i s-a pus punct în mai 1945 decât în Europa. La celălalt capăt al lumii, operaţiunile dintre beligeranţi aveau să înceteze abia trei luni mai târziu, pe 15 august, când Împăratul Hirohito anunţa, printr-un mesaj radio, capitularea Japoniei. Pentru câteva zeci de soldaţi japonezi însă bătălia nu se terminase. Ascunşi în jungla filipineză sau indoneziană, unii dintre aceştia şi-au păstrat poziţiile până în anii '80.

Cel mai cunoscut este cazul lui Hiroo Onoda, un fost ofiţer de informaţii din armata imperială, care a rezistat până în martie 1974. Interesant este că, în cele aproape trei decenii scurse de la sfârşitul războiului, el a refuzat să dea crezare fluturaşilor aruncaţi din avion pentru a-l convinge să se predea, pe motiv că sunt o diversiune. A fost nevoie ca fostul său comandant să se prezinte la faţa locului şi să-l elibereze de îndatoririle militare. Astfel, Onoda putea spune, fără riscul de-a greşi, că n-a cedat niciodată în faţa inamicului!
Într-o similitudine perfectă cu soldaţii japonezi care negau evidenţa pierderii războiului, senatorul Ghişe („Ionică", după numele său de turnător la Securitate) nu se dă bătut în lupta contra lui Băsescu. Îl doreşte demis cu orice preţ. I s-au alăturat, pentru câteva clipe, alţi doi parlamentari la fel de penibili: fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi trubadurul social-democrat Victor Socaciu, ale căror prestaţii frizează patologicul. De undeva, din spatele sălii, auzim vocea înfundată, venind parcă din criptă, a bătrânului bolşevic Ion Iliescu: „Victorie sau moarte!"
AUTOR SABIN ORCAN
SURSA ADEVARUL

LOVITURA DE STAT A ESUAT. URMEAZA APOCALIPSA ECONOMICA

2012-08-25T14:23:00.000+03:00

De luni, Crin Antonescu pleacă acasă, iar Victor Ponta se apucă să buchisească parametrii economici ai guvernării sale. Sau cel puţin aşa vor arăta lucrurile dacă România se va comporta ca un stat de drept.

Pentru că tentativa de lovitură de stat poate fi considerată în mod oficial eşuată. În special prin efortul instituţional al unor structuri importante într-un stat de drept, în ciuda voinţei unor oameni politici. Acum, numai nişte inconştienţi ar continua şicanele prin jocul cvorumului sau cel al publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial. Personal dau foarte puţin credit acestei posibilităţi, dar dinamica politicii dâmboviţene ne-a arătat că meandrele concretului depăşesc puterea noastră de prognoză. Vorba lui Ion Iliescu: "Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului".

Reîntoarcerea la o atmosferă mai calmă ne va da răgazul unei priviri mai atente asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Mai ales vom putea contempla prăpastia ce se cască sub economia României. Am tot arătat modul în care presa străină, în special cea economică, a prezentat evoluţia ultimelor şase săptămâni. Nu are rost să reiau articolele din The Economist, Financial Times, Le Monde, Frankfurter Allgemaine Zeitung, Wall Street Journal şi câte şi mai câte, pentru că ele au avut acelaşi efect: îndepărtarea investitorilor serioşi de România. Toate aceste articole, câteva sute în ultimele două luni, au fost rodul strategiei produse de minţile înfierbântate de la Bucureşti. Care vor trebui făcute responsabile pentru ceea ce va urma.

Avem deja primele semne. Rectificarea bugetară ne-a dat primele frisoane. Creşte deficitul bugetar, iar inflaţia a atins 3,5 la sută. Ţinta de 2,3 la sută asumată de guvernul Boc în privinţa creşterii economice a fost înjumătăţită de guvernul Ponta. Dar şi această prognoză pare foarte optimistă până la sfârşitul anului, un zero mare cât roata carului fiind colacul de salvare al guvernului. Vreţi să căutăm şi semne bune? Au crescut încasările la bugetul de stat din impozitele pe salarii, arieratele au o tendinţă de reducere. Contrabalansăm printr-un eşec total la atragerea fondurilor europene.

România domină ultimul loc în clasament la nivelul Uniunii Europene, dar nu vă aşteptaţi ca vreunul din miniştri cabinetului Ponta să aducă vorba de acest lucru. Erau curajoşi doar în opoziţie, când înfierau cu mânie proletară incapacitatea guvernului Boc. Acum tac mâlc, preferând discuţiile despre referendum. Majorările salariale promise de USL vor fi date în detrimentul investiţiilor care sunt reduse spre nivelul unei specii pe cale de dispariţie. Nu trebuie uitat şi fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului- ministru, care a fost umflat cu peste 320 de milioane de lei, o sumă numai bună de împărţit în campania electorală.
Că doar nu aţi crezut că Ponta şi Antonescu, când îl acuzau pe Boc de aceleaşi practici, se vor ţine de promisiunea de a proceda altfel?! Personal îmi pare rău că nu se pot aloca direct din bugetul de stat nişte bani şi către contul lui Crin Antonescu, pentru a nu-l văduvi de plăcerea împărţirii "dividendelor" guvernării.
Urmează trei luni de aceeaşi politică ameţită, în care vom vedea cum rezerviştii lui Dogaru vor primi pensiile majorate, Dan Voiculescu va pune mâna pe Loteria Naţională şi pe ce-o mai vrea el, Relu Fenechiu şi Dan Ruşanu vor "organiza" privatizările, iar Liviu Dragnea îi va strânge periodic pe cei 40 de preşedinţi de consilii judeţene pentru a mârâi în cor la Victor Ponta şi Florin Georgescu. După care începe căderea…
Vom putea contempla îndelung prăpastia ce se cască sub economia României.
AUTOR DAN ANDRONIC
SURSA www.evz.ro

CU DEDICATIE PENTRU USL

2012-08-24T16:31:00.000+03:00

ILIESCU, CONSTANTINESCU, BASESCU SI EREDITAREA COMUNISTA

2012-08-16T21:11:00.000+03:00

Nu trece o zi fara ca Ion Iliescu sa nu se manifeste public cu ale sale arhi-cunoscute reflexe comuniste. Forma mentala a acestui om, manicheista si exclusivista, este marcata inexorabil de vechile sale pasiuni, atasamente si mai ales fobii. Intre acestea, dispretul pentru lege si statul de drept.

Toti presedintii post-decembristi au provenit din PCR. Diferentele sunt insa notabile: Ion Iliescu a fost un important demnitar de partid, ideolog de frunte si conducator al UTC (ministru pentru problemele tineretului). A jucat un rol nefast in epurarile anti-studentesti atat in 1958-1960, cat si in 1968. De asemenea, a fost arhitectul restauratiei neo-comuniste de dupa revolutia anti-totalitara, deci anti-comunista, din decembrie 1989. Posibilitatea ca Ion Iliescu sa invete politic a fosta ratata, din vina sa. De fapt, nu a acceptat niciodata, in chip sincer, pluralismul politic si ideologic. In decembrie 2006, alaturi de Vadim Tudor si Voiculescu, s-a opus cu maxima duritate condamnarii dictaturii comuniste. A servit statul de nedrept comunist, ii repugna statul de drept post-comunist.

Profesorul universitar Emil Constantinescu nu a detinut niciodata o functie in nomenclatura comunista, dar a fost, un timp, secretar al Comitetului de partid din Facultatea de Geologie. La capitolul decomunizare, a facut declaratii splendide, dar niciodata nu a actionat pentru o condamnare oficiala, in fata Parlamentului, a regimului ilegitim si criminal. De aici si un fel de ranchiuna la adresa lui Traian Basescu care a facut ceea ce multa lume asteptase de la anti-comunistul Constantinescu.

Capitan de nava in marina comerciala, Traian Basescu nu a detinut funcii in aparatul de partid si nu a fost un propagandist comunist. A fost membru PCR, unul dintre cei aproape 4 milioane de membri de partid. Speculatiile adversarilor sai politici privind prezumtive legaturi cu Securitatea pe vremea cand a fost seful Agentiei Navale din Anvers nu au fost probate cu documente si raman tributare unui partizanat propagandistic. A avut o cariera profesionala in Romania comunista, supravietuind, ca atatia altii, fara a face concesii majore.

Odata ajuns presedinte, Traian Basescu a fost confruntat cu presiunile societatii civile pe linia decomunizarii. Initial sceptic (si nu doar el, dar si consilierul sau politic, dl Claudiu Saftoiu), a acceptat, in martie 2006, infiintarea Comisiei Prezidentiale. Treptat, a ajuns la concluzia ca proiectul sau politic (modernizarea institutionala, statul de drept, eradicarea coruptiei, politica externa euro-atlantica) convergea cu decomunizarea. Confruntarea cinstita si dezinhibata cu trecutul traumatic este o conditie pentru dezvoltarea unei democratii robuste, in care legile sa fie respectate, iar individul sa nu se simta neputincios in raport cu felurite actiuni abuzive.

Membru de frunte al clasei politice post-decembriste, cu ale sale caracteristici, Traian Basescu a trecut, dupa alegerea ca presedinte, printr-un proces de reinventare, ori, cu un termen mai pretentios, de transfigurare (unii i-ar spune metamorfozare). A decis sa actioneze ca un sef de stat veritabil, in virtutea unor principii, nu ca parte unui grup de presiune cu interese mafiotice. Ruptura nu doar cu niste oameni, dar, mult mai important, cu niste cutume, cu metehnele nomenclaturiste, a dus la reactiile ultragiate venite din zonele peneliste si pesediste. A urmat razboiul dintre Basescu si oligarhia transpartinica. Traian Basescu si-a depasit in chip radical ereditatea comunista.

Am mai spus-o, paralela ar putea fi, din punct de vedere psihologic, cu toate distinctiile necesare, cu ceea ce poate fi numita transformarea printului Hal in Henric al V-lea, geneza conducatorului de stat. Doar ca adversarii lui Traian Basescu nu se numesc Falstaff, ci Iliescu, Voiculescu, Ponta, Antonescu, Fenechiu etc Disperarea si furia acestor oameni frizeaza patologicul.

AUTOR VLADIMIR TISMANEANU
SURSA hydepark.ro

PARLAMENTUL - ZID IN FATA JUSTITIEI

2012-08-13T02:29:00.003+03:00

Pe zi ce trece Parlamentul, prin noua majoritate parlamentara uslamista, demonstreaza tuturor oamenilor civilizati ca ceea ce scriu pe blog, de atita amar de timp, tinde spre adevarul absolut. Noua clasa politica ce a pus laba pe Romania ne vrea in afara spatiului european. Este singura sansa ca cei mai mari hoti, banditi si corupti ai Romaniei sa scape de bratul lung al Justitiei.
Ultima dovada este tergiversarea parlamentarilor, intarita de declaratii politice uslamiste de tip Voicu-PNL, in a da “verde” procurorilor pentru inceperea urmaririi penale a lui Dobre liberalul, fost nr. 2 la Interne, omul care a blocat CCR si Romania pentru inca o luna, prin falsul pe care l-a trimis Curtii Constitutionale in ceea ce priveste “negarantarea” numarului de votanti!

Din sursele mele, Dobre a fost impins sa semneze hirtia care a mai nenorocit o data Romania dupa ce a primit asigurari ferme ca procurorii NU vor fi lasati sa-l ancheteze! Adevarul e ca daca Dobre isi va da drumul la gura, speriat de anii grei de puscarie, criza politica se va rezolva in 5 minute, avind in vedere numele grele pe care le va turna! Nu ne va fi suficient numarul de procurori pentru a-i “racorii” pe toti cei implicati in prabusirea Romaniei.

Am totusi o mica satisfactie. Multi oameni de afaceri, citiva intelectuali plus ambasadori, care rideau de “pesimismul” subsemnatului, au astazi niste fiori pe spinari! Cind vorbeam in 2010 despre absenta presei independente ca vulnerabilitate a Statului credeau ca doresc sa imi fac reclama! Sau ca umblu dupa insigne! Imi raspundeau ca exista atitia jurnalisti independenti! Unde?! In baie?! Unde sa replice un ziarist liber daca nu are ziar sau televiziune care sa il gazduiasca?! Pe internet?! Hai sa fim seriosi, internetul e gonflat de tot felul de escroci doritori de bani! In realitate, maxim 15% dintre romani acceseaza netul in mod frecvent! Si sint oameni cu multi neuroni, care oricum inteleg ce se intimpla, chiar daca nu dau click.

Presa independenta inseamna organizatii independente, ziare sau televiziuni detinute de oameni independenti care traiesc din tiraj sau audienta si nu din interese politice sau din banii statului. Din pacate, nici Traian Basescu si nici sistemul imunitar al Romaniei nu au inteles nimic din ce le spunea un ziarist curat, cu 20 de ani de lupte grele si rani serioase! Hai sa fim iubiti, noi romanii adevarati! Macar fiindca noi platim “distractia”!
AUTOR RADU MORARU
SURSA www.nasul.tv

SA MA DUC, SA MA ZBAT SA MUSC, SA RUP

2012-08-12T14:50:00.000+03:00

Stenograma videoconferinţei PNL de vineri, 3 august, a scos la iveală nu doar încercările stupide ale lui Varujan Vosganian de a scoate din listele de alegători cel puţin 1,4 milioane de oameni, pentru a face cvorum unui referendum eşuat.

Întâlnirea, la care a participat şi preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, i-a dat ocazia şi lui Mircea Diaconu să-şi exprime frustrările, bine garnisite cu angajamente caragialeşti şi cu lamentări de femeie neglijată.

Doamnelor şi domnilor, vă rugăm să cuplaţi centurile de siguranţă, urmează stenograma!
Mircea Diaconu: De ce m-ai pus pe mine vicepreşedinte aici?
Crin Antonescu: Cum să te pun eu?
Mircea Diaconu: Păi, tu m-ai pus. În intervalul ăsta atât de acut şi de nu ştiu ce, dacă nu mă suna domnul Chiţoiu de câteva ori... nu ştiu, parcă mă simţeam pe undeva disperat. Voiam să lupt, să muncesc, n-aveam cu cine.
Relu Fenechiu: Dar eu nu te-am sunat de mai multe ori?
Mircea Diaconu: Şi tu m-ai sunat.
Relu Fenechiu: Păi, vezi? Nu te-am pus la treabă?
Mircea Diaconu: Prea puţin, prea puţin. Vorbesc foarte serios.
Crin Antonescu: Chiţoiu, Fenechiu... Puţini oameni sunt sunaţi de ăştia trei - Ruşanu, Chiţoiu, Fenechiu -, pe cuvânt. Deci, dacă te-au sunat ăştia trei, eşti tare, crede-mă! Eşti mare.
Mircea Diaconu: ... Vorbesc foarte serios, am avut sentimentul că nu sunt chiar vicepreşedinte, din moment ce nu e atât de mare nevoie de mine - să mă duc, să mă zbat, să muşc, să rup, să... tot ce trebuie.
Cât de mic poate fi, ca om, un actor de talia lui Mircea Diaconu! Intervenţia acestuia îi arată disponibilitatea de politruc fără limite. Să se ducă, să se zbată, să muşte, să rupă, să... tot ce trebuie. Şi toate astea - nu într-un film, ci pe scena politico-mediatică. Domnul Diaconu a fost, parcă, ministrul Culturii... Incompatibil, e drept, dar a fost.

Mircea Diaconu este expresia desăvârşită a compromiterii artistului în politică. Puţini reuşesc să se cufunde în ridicol cu atâta voluptate. E nevoie, totuşi, de doi paşi: 1. să te avânţi pe scena politică; 2. să accepţi rolul de activist, care presupune - vorba aia - tot ce trebuie: minciună, gălăgie, demagogie, obrăznicie, neruşinare... E ceva să te faci de râs seară de seară - şi asta la Antena 3, nu la Teatrul de Comedie! Un Victor Rebengiuc, de exemplu, n-ar fi acceptat niciodată un rol atât de degradant, bazat pe scenariul parvenirii.
Să mă scuze maestrul Rebengiuc că am îndrăznit o asemenea comparaţie, dar mi-a fost la îndemână. Nu pot uita sulul de hârtie igienică întins mâncătorilor de rahat de la Televiziunea Română, pe 23 decembrie 1989. La acea oră, Mircea Diaconu făcea manevre mortale cu trupele de Securitate, pe la TVR-Băneasa-Otopeni. S-a dus, s-a zbătut, a muşcat, a rupt, a... tot ce trebuia.
Mă tem că, de data asta, ar fi nevoie de mai multă hârtie igienică decât în decembrie '89. Şi, poate, de nişte procurori hotărâţi să asculte şi vocile morţilor...
AUTOR GRIGORE CARTIANU
SURSAADEVARUL