Zu

3 ani documentati in detaliu

2012-01-27T14:30:00.001+02:00

Ieri m-a apucat nostalgia. De fapt nu nostalgia a fost de vina, ci discutia cu o prietena care ma intreba ce faceam eu cu cel mic pe la 4 luni, cum ne jucam, cum era. Pai ce faceam? Stai sa ma uit la poze si la ce am filmat.

Si uite asa m-am trezit privind filmuletele vechi, cele cu primii pasi, cu primul "mama", cu rasetele in hohote, cu impins cu tenacitate scaunul de masa prin toata casa, cu dansurile lui, cu strambaturile pe care le facea cand nu avea nici o luna si i-am dat zeama de lamaie pentru sughit, cu el la baie, cu bunicii, cu verisorul, cu escaladatul scarii cand nici nu stia sa merga, cu mutrita lui curioasa evoluand luna de luna catre omuletul care e acum... si am ras din toata inima si m-am emotionat si am ajuns sa ma uit si mai pe seara, cu piticul langa mine, incantat ca se vede "pe el" si mai apoi m-am distrat si impreuna cu Bu, eu deja bucurandu-ma de incantarea si uimirea lui de data aceasta.

Mi-am redescoperit primii pasi in viata alaturi de cel mic si, vai, cat de bogat a fost drumul pana aici! Si m-am convins, cand e greu (si e greu!) filmuletele astea sunt un adevarat balsam - iti aduc aminte ca viata e frumoasa si ca ai o comoara ascunsa :D.

Nu stiu ce o sa fie, sunt destul de convinsa ca o sa fiu albita inainte de vreme si zaluda anul acesta incercand sa intru in ritmul unei vieti cu doi copii (:D), dar eu abia astept sa serbez cei trei ani de omulet luna viitoare si sa ma intalnesc in vara cu a doua minune a vietii mele.

My song for today

2012-01-24T16:37:00.008+02:00

Cat Stevens - Lady D'Arbanville

Pentru ca imi place de mor, pur si simplu... :D

Lupul, spanacul, toaleta si multe altele

2012-01-23T16:10:00.004+02:00

Totul a inceput cu Scufita Rosie. Poveste pe care orice parinte al generatiei noastre are o ezitare cand vine vorba sa i-o prezinte copilului propriu, caci, deh, cum sa-i spun ca x a mancat pe y si ca y a murit si i-a fost taiata burta? Doar ca socoteala din targ nu se potriveste cu cea de la bunici unde omuletului meu i se citeste povestea in cauza cu intonatii speciale si copilul deja stie ca vine lupul si "am-am" (=te mananca). Buf, uneori evenimentele o iau inaintea ta si chestiunea e transata.

Si ajungem noi la seara linistita in care gateam cu copilul meu. Eu mesteream un spanac pe la aragaz, el amesteca laptele cu zahar pentru prajitura cu gris din cuptor, cand ii vine ideea sa maraie, ca uite ca a venit lupul la usa bucatariei. Hait! Ce te faci cand vine un lup imaginar la usa bucatariei proprii??? Cum reactionezi la asta? Mmmmnope, lecturile mele de parenting nu ma pregatisera pentru momentul intalnirii cu animalele imaginare din lumea copilului meu. Il gonesti pe lup? Te certi cu el? Ce faci?

Eu am ales calea pasnica. Lupul? Pfoa, prieten vechi, sigur nu a venit sa ne manance, ia vezi, poate are nevoie de ceva, il putem ajuta cumva?

Copilul intra in joc si, cred eu, nestiind prea clar ce sa faca totusi cu lupul asta care are asa o imagine negativa greu de depasit, il scoate rapid din ecuatie si introduce un catel. Un catel care latra la usa noastra de la bucatarie. Aaaa, pai si catelui ce vrea? Eh, turns out ca ii era foame si putin spanac il tenta si pe el (??!) asa ca i-am pus (imaginar) ceva spanac intr-un castronel si omuletul l-a dus cu grija pana la usa, punandu-l apoi pe jos "in fata" catelului si invitanadu-l pe acesta cu gesturi largi sa manance. Catel multumit de spanacul meu, copil fericit, i-a facut si cu mana de "pa-pa"...

Si de aici a inceput nebunia. Catelul a plecat, dar au venit pe rand:
- o rata care a vrut sa faca baie la noi in casa si careia i-am imprumutat servetul meu de bucatarie sa se stearga, sa nu ii fie frig cand iese din apa, deh
- o girafa care a vrut sa guste niste smantana (don't ask, nici eu n-am intrebat, am scos smantana si i-am dat-imaginar in castronel)
- un leu pe care l-am hranit cu supa, omuletul precizandu-mi ca nu trebuie sa fie prea fierbinte (!!! pretentios leul asta, ce sa zic, asa ca am suflat cu grija in supa imaginara)
- o zebra care a vrut o banana, scoasa de copil din frigider si pusa cu atentie pe jos la intrarea in bucatarie
- lupul, dap, lupul, revenit brusc la noi in casa pentru ca, sa vezi si sa nu crezi, avea nevoie sa faca pipi (!!!) asa ca omuletul l-a condus la baie (pe bune, am tras cu ochiul pe dupa colt, in timp ce imi radeam singura in barba: mergea usor aplecat, ca si cum conducea/ impingea pe cineva de la spate si spunea incetisor "'ai,'ai"= hai, hai, plus ca l-a ajutat pe lup chiar sa se urce pe scaunelul inaltator din fata WC-ului :D)
- o maimuta care a vrut un mar pe care cel mic i l-a spalat intai cu atentie la chiuveta
- un iepuras, musafirul final, care, ciudat lucru, a vrut chiar ceea ce mananca iepurasii si in viata reala, adica un morcov, chestie ce l-a tentat si pe pitic asa ca a vrut si el un morcov sa rontaie si iata cum s-a terminat cu vizitele diverselor animale, ca omuletul era ocupat cu mancatul :-)).

E fun la noi :D.

P.S. Aseara vorbea cu jucariile in cada si la un moment dat se auzea chiar cum plangea dupa "mamiiii", de era sa ma scol sa ma duc la el - turns out ca doar interpreta niste roluri, extrem de simpatic, Bu si cu mine radeam pe infundate pe canapea.

NU-urile unei femei insarcinate

2012-01-23T12:58:00.005+02:00

Chestiune de alegere a cuvintelor - conform logicii "Nu am fost miresica!!! Am fost mireasa", reluam si la aceasta sarcina:

Nu sunt graviduta!!! Sunt gravida. Sau insarcinata, daca vreti :D.

Ok??!!!

Doar fac un copil, nu m-am dilit.

Aventuri de mama

2012-01-20T14:26:00.001+02:00

1. Programare la dentist pt cel mic. Particular, deci din cel la care mai bine nu intarzii, ca iti dispare programarea. La o adresa care nu imi era cunoscuta asa ca ma cam grabeam. Booon: iau copilul de la gradinita, copilul nu vrea in masina - admira peisajul, negociem, copilul nu vrea sa se aseze in scaun, negociem - eu ma uit la ceas stresata si pufai, se aseaza, ma lupt cu centura, o inchid, ocolesc repede masina, ma arunc la volan, pornesc motorul, pornesc masina... si din spate se aude suav: "fac pipiii, mami". Injur printre dinti, trag masina pe dreapta, opresc motorul, ma dau jos si ocolesc toata sandramaua, desfac centurile, scot copilul, il pun langa un copac, desfac toate capsele si fermoarele, pufai si mai abitir, il ajut sa faca pipi, il impachetez la loc, iar negociez suitul in masina, iar pun centura, ma arunc la volan si purced sa galopez prin trafic pufaind ca o locomotiva...

2. Sotul nu vine acasa la timp, culc copilul singura. Apare si Bu, ca i s-a intepenit un muschi/ nerv la spate, cauta medicamente, da-l cu creme, aterizez si eu in pat. Si copilul se scoala, socant, din ora in ora, asa ca traversez toata casa dormind pe mine pe la 00.40, pe la 1, pe la 2, pe la 3, pe la 4... coafura rezista, eu ma clatin... si pauza pana la 7 cand omuletul se infiinteaza singur in patul nostru. Intai se lateste intre noi doi, adultii prabusiti epuizati printre paturi, pana cand ajungem sa dormim fiecare in pozitii chinuite. Apoi scoate tacticos cartea cu poezii (Elena Farago, carte fara poze, doar cu text din care copilul meu mai nou "citeste") si o rasfoieste linistit, "lecturand" cu voce tare si intonatie in patul meu. La 7 dimineata!!! Pe la 7.20 i-am dat pe amandoi afara din pat, tata si fiu si le-am zis sa se descurce cum or vrea, doar sa ma lase sa dooorm. Ideea geniala a lui Bu a fost ca "ii trebuie o baie calda pentru spate" asa ca a dat drumul la apa, cu putere (in conditiile in care la noi inainte de 8 cred ca nu se spala nimeni in bloc si vine doar apa rece, oricat ai lasa-o sa curga). Si baia e fix langa dormitorul nostru si apa aia curgea, curgea, curgea... si eu sunt insarcinata... aaaa, m-am trezit de tot si gata!

Baiii, mami

2012-01-18T16:55:00.002+02:00

Ieri, liniste la noi in casa. Dupa ce ne jucasem diverse aveam putin program de voie: micutul spiridus se uita la Pocoyo iar eu ma bucuram de o pauza inainte de a purcede cu programul de seara: baie, lapte, spalat pe dinti, citit, culcat. Il si informasem ca o sa vin in curand sa pregatesc toate cele pentru baie, insa pe moment stateam zen in birou, la computer, jumatatea mea de ora de tras sufletul.

Brusc langa mine apare un capsor carliontat itindu-se ceva mai sus de blatul mesei mele de lucru si turuind de zor ceva despre apa... ??? E un episod cu apa la Pocoyo? E Pocoyo in apa??? Ce spui, mami?

Baiii, explica omuletul si ma trage grabit de mana ai, ai, mami (=hai, hai, mami). Ma uit mai bine la el, mda, era imbracat regulamentar in body, insa mai in jos... nud! Picioare goale, fundulet gol, zambet larg, entuziasm, spriridusul se dezbracase singur si ma poftea grabit sa ii fac baie, ba chiar, cum aveam sa descopar doua minute mai tarziu plecand pe urmele labutelor desculte ce alergau vioi prin casa, daduse si drumul la apa in cada si adusese si masinutele!!! :D

Jurnal de bebe2 (13 saptamani)

2012-01-13T10:20:00.003+02:00

Am intrat in saptamana 14, luna a patra, trimestrul doi. Sa va zic sincer, n-am habar unde s-a dus primul trimestru, cred ca l-am cam dormit :D. Avand si omuletul (bebe 1 :D) de ingrijit de data aceasta, cum prindeam ceva timp liber, pac, aterizam pe unde puteam si una peste alta cu greu am rezistat mai mult de doua zile la rand fara un somn inainte sa ma duc sa-l iau pe cel mic de la gradinita.

Sarcina aceasta a mai venit la pachet si cu enorm de multa aiureala, ceva incredibil, de la uitatul cuptorului pornit pana la o discutie lunga in care m-am convins si pe mine si pe interlocutor ca am Windows Vista instalat in computer pentru ca la inchiderea telefonului sa realizez ca am Windows 7... si pana la monumentala, absolut naucitoarea faza in care m-am dus la intalnirea cu colegii de generala, m-am vazut vesela cu X si ne-am bucurat de revedere si impreuna am dat si peste Y , alta veselie mare, cu care am inceput sa povestesc cu el cine mai vine la intalnire. Si, cu X langa mine, X cu care taman vorbisem, da??? , am declarat gratioasa ca aaaa, sigur vine si X, am vorbit eu cu el pe FB ca vine. Riiight...

Un alt "bonus" (desi nuuu e e chiar bonus, bebe, nuuu e ok, mami nu mai vrea, bine?) sunt greturile. In prima sarcina nu am avut greturi, nimic. Nici nu stiam cum vine treaba asta. Ei bine, bebe 2 se pare ca este ceva mai nabadaios, dar tot moderat, multumesc eu dupa doar cinci zile de greturi raspandite aiurea prin calendarul sarcinii: trei legate cam inainte de Craciun si alte doua la inceput de ianuarie. Ok, nu stiu ce umreaza, dar so far I can live with that... chiar daca zilele alea, ah, zilele alea, vai mie, am murit, nu puteam sa mananc nimic, nu era bine nicicum, doar portocalele au reusit sa-mi fie consolare insa alea in cantitati mari dau aciditate, alta belea. Cel mai crunt a fost cand am plecat cu omuletul pe bd. Magheru, sa-i arat luminitele de sarbatori - eu la volan in traficul ala de ora 7 si ceva, copilul minunandu-se in spate si provocandu-ma sa numaram impreuna stelute, iar eu mestecand guma isteric in fata, cautand zorita o ramasita de portocala, ceva, sa miros, sa-mi taie impulsul ala nebunesc de a ma arunca din masina cu greata mea cu tot, in centrul orasului :D.

Si... mai sunt si analizele. Urasc sa mi se ia sange pentru ca am vene greu de gasit si fragile iar in ultima luna m-au ciuruit ba pentru Bitest, ba pentru analize de sange... taman bine m-am ales cu variate intepaturi, vase sparte si vanatai cat ciresele pe ambele brate. Si am senzatia ca iar incep sa ma bantuie insomniile, cu siguranta daca ma trezeste ceva noaptea nu mai reusesc sa adorm si stau huhurez, pazind invidioasa somnul omuletului si al lui Bu. Mda, ce sa spun, asta e, rabda baba la sarcina :-).

Dincolo de toate acestea vin ecografiile si vizitele la doctor, emotionante asa cum nu credeam ca mai pot fi, dupa o sarcina parcursa deja pana la capat. Ei bine, cand la 8 saptamani si ceva am mers sa-i aud inima cum bate si am vazut mogaldeata cum se misca, of, m-am topit toata. Bebe dansa la mine in burta, se bataia frenetic, dadea din cap (rocker de-al meu! :D) si doar cand m-am ridicat sa-l vad mai bine (iar doctorul m-a avertizat ca m-am miscat si m-am incordat) s-a oprit, brusc, atent la ce se intampla. M-am asezat la loc si si-a reluat dansul...

Ieri am avut ecografia TN care a durat mai mult, aproape jumatate de ora, timp din belsug sa admir mogaldeata dansatoare care de data aceasta parca stia ca e musai sa pozeze bine pentru masuratori: a stat impecabil, s-a miscat putin, mai mult foia manutele si piciorusele pe acolo, ba ciar ne-a si facut un gest regal de salut ridicand manuta la inceputul ecografiei, pfff... si s-a rasucit o singura data, revenind insa la pozitia initiala cand doctorita i-a spus ca nuuu, era mai bine cum stateai inainte :D. Adorabil e putin spus, emotionant pana la "fara de limita" sa stai acolo si sa te uiti la bucatica aceea de om care se zbenguie fara griji si isi urmeaza linistita ciclul de crestere la tine in burta.

Si rezultatele sunt toate bune, masuratorile sunt in parametrii, sarcina are 13 sapt si 3 zile iar conform masuratorilor bebe are 13 saptamani si 6 zile. Totul pare ok, nu sunt anticorpi de RH, da, riscul de preeclampsie e in continuare acolo si chiar am avut o alerta cu o tensiune de 15 cu 8 care cred ca m-a aruncat direct intr-un atac de panica si mi-a adus acum o lista cu medicatie in caz ca mai apare, insa in afara de aceasta crestere tensiunea mea a fost f ok pana acum, sper sa ramana la fel mai ales ca inteleg ca totusi problemele nu prea apar inainte de 20-23 de saptamani, asa ca ar trebui sa mai avem cateva saptamani de liniste, oricum, eu inspir si expir cat pot de calma, ma bucur de fiecare pas inainte si... mmm, dospesc :D.

Mancare gatita pentru acasa

2012-01-12T09:51:00.000+02:00

Pentru ca mi-am adus aminte, iata care a fost solutia mea temporara dupa ce am nascut: aveam nevoie de mancare (in special eu, mai ales lichide :D) insa tocmai intrase taifunul in viata noastra si inca mai incercam sa ne punem pe picioare si sa ne organizam putin asa ca solutia unei firme care livra mancare gatita acasa (pentru cateva zile/ o saptamana), wow, mie mi-a simplificat enorm existenta si asa mult prea incalcita in acel moment. Pe vremea aceea (batranetile astea :D) stiam de Pomello, intre timp am mai aflat si de Oala cu bunatati - eu la prima apelasem si deja ma cunosteam bine cu cel de la livrari care era suficient de amabil cat sa nu sune la sonerie ci sa bata discret la usa, sa nu-mi trezeasca copilul, bebe plecand de la care, de altfel, cand l-a gasit intr-o repliza de urlete maxime mi-a spus zambind: "Vedeti doamna, de aia nu fac eu copii"... :D. I-am zambit si eu, ca era tanar si inca nu stia care e treaba cu copiii astia, cum iti fura ei sufletul si te fac sa vezi lumea in culori nebanuite...

De ce sa il faci pe al doilea

2012-01-11T11:19:00.001+02:00

(cred ca se aplica si la al treilea, al patrulea, samd, dar nu ma bag, ca nu fusei acolo :D)

Cu primul copil e simplu: cei doi s-au vazut, s-au placut, s-au luat (cu acte sau fara) si au decis la un mostenitor, sa intregeasca famiglia si sa paseze genele mai departe. Dupa episodul acesta apar rudele: aaa, si cand il faceti pe al doilea? Eee, e clar ca va pricepeti, faceti copii frumosi, musai sa mai faceti unul. Da' nu vreti si o fetita/ un baietel (replica variaza in functie de sexul primului copil)?. Folclorul (=intelepciunea poporului) ofera variate motive pentru acest al doilea copil iar eu am auzit idei de genul: sa nu fie primul singur, cresc altfel in doi, invata sa imparta si sa fie mai generosi; sa ai ajutor la batranete, sa aiba maica cine sa-ti aduca apa; sa nu iti pui toate ouale intr-un singur cos (pe asta eu am luat-o ca pe un soi de backup, daca nu iese bine treaba cu primul...si zau ca e cel mai aiurea argument posibil); pentru ca vedem lumea in doi, ca doar si noi am avut frate sau sora; pentru ca asa primul nu mai ramane singur pe lume cand nu or sa mai fie parintii; pentru ca mai vreau un copil de sexul opus... Temerile de parinte opresc de multe ori ideea, ca doar o sa fie mult mai greu, primul o sa fie gelos, cum o sa il afecteze, cum ii modifica personalitatea, ce tare ii provoaca aparitia inca unui copil in familie, oare o sa il accepte, oare putem sa ducem doi (emotional, financiar, logistic) etc.

Nu sunt experta, insa dincolo de analiza fireasca a contextului, care a existat si la primul copil asa cum exista si la al doilea si la al treilea si la al catelea o fi, de genul: relatia noastra e destul de stabila, exista probleme de sanatate, cum stam financiar etc. dupa mine al doilea copil nu e mai prejos cu nimic decat primul si asa cum raspunsul in cazul primului copil e simplu: "ne-am dorit un copil", asa ar trebui sa fie si in cazul celui de-al doilea: "pentru ca il dorim". Fara a ignora complet cele insirate in paragraful de mai sus (unele sunt absurde rau, insa cateva au ceva noima), totusi al doilea copil nu ar trebui sa vina pe lume ca o proptea pentru primul, sau ca o anexa a acestuia, trebuie sa vina pe lume pentru ca este dorit, ca orice copil de pe planeta asta. Si atat.

Restul... sunt discutii pe langa, punctul de plecare zic eu insa ca ar trebui sa fie mereu "ne mai dorim sau nu unul?" Si daca raspunsul e unul pozitiv, bon, se poate decide daca se poate, e momentul, cum sa facem... etc., insa in cele mai multe cazuri acestea nu reprezinta chestiuni insurmontabile, decizia nu e acolo, decizia e in "il vrei sau nu".

Jurnal de omulet - 2 ani si 10/11 luni

2012-01-10T11:02:00.003+02:00

Am sarit o postare aniversara. Nu mi s-a mai intamplat asta. De vina sunt sarbatorile acestea agitate dar mai ales somnul care m-a dovedit. A fost o perioada plina, plina rau. Si omuletul a simtit asta din plin, pentru ca, ciudat sau nu, pana sa ii spun de sarcina relatia noastra se schimbase putin: ori ca eram eu tensionata si el ma simtea, ori ca treceam prin diverse stari noi si a reactionat, ori ca a perceput cumva schimbarea (stia?) si s-a confuzat - cert este ca erau vibratii aiurea in aer si brusc nu ma mai intelegeam la fel de bine cu propriu-mi copil. Cateva informatii suplimentare m-au pus pe ganduri, asa ca, desi initial ziceam sa mai stau, sa ma vad intai eu "pornita bine pe dumul asta" si apoi sa nu-i creez deja asteptari pentru haaat in vara, pana la urma i-am spus. Ca mami are bebe. Si, stupid sau nu, cred ca undeva, cumva, stia. Si ca ce i-am spus eu a venit doar ca o confirmare de care avea nevoie din partea mea, o confirmare primita cu o reactie de genul "aha, ok" si fara intrebari suplimentare, emotii, dileme sau framantari. Chestiunea a fost luata firesc si concluzia la care am ajuns acum este ca "mami bebe, tati nu bebe, A'api nu bebe" adica, mai clar, mami are bebe in burta, tati si cu el nu au bebe in burta. Simplu, nu?

Acum lucrurile au revenit la normal intre noi. Sa zicem ca e armonie si pace in casa noastra, desi e cam greu sa vorbim de liniste, norisori pufosi si tril de pasarele cand ai o tornada mica de aproape trei ani :D. Mai degraba e frumos si uimitor iar eu ma regasesc in postura babei uimite de la poarta care duce mana la gura si se minuneaza singura: bai, ce a crescut si ce minune fantastica pot sa am in viata mea! Ma surprind studiindu-l: parca e mai inalt, aaaa, ce simpatic vorbeste (usor cantat), aaa, formuleaza niste propozitii adorabile, aaa, a fost plecat si la intoarcere s-a cuibarit tot in bratele mele, aaa, ce istet e, vai ce ii merge mintea, uite, gandeste niste traznai de iti sta mintea in loc, aaa, ce smecher mic e!

Hitul finalului de an a fost "wow nino" (= o masina cu sirena, mare) din care a primit vreo... patru (?) pentru ca se pare ca Mos Craciunii de pretudindeni s-au mobilizat, asa ca am avut de la nino mare si mut, la nino care canta o melodie gen Bad Boys, latra ordine si merge singura inainte sau inapoi, la nino mica si rosie si pana la nino-teroarea care zdrangane de mama focului si deschide si inchide usile (asta ultima are ban la Buna in casa, am fost sfatuiti amical sa o facem pierduta :D). Mos Craciun i-a scris constiincios (cu penelul Adei) si desi prima reactie a fost sa caute direct masinuta in plic (e inca mic, nu s-a prins el prea bine cum sta treaba cu ii scriem-ne scrie-aduce cadoul sub brad), surpriza a fost totala, entuziasmul mare si stelutele au fost adunate cu grija si depozitate langa brad, misiva lecturata si pusa pe usa, musai sa o vada si tati cand vine. De altfel, in urma acestei avalanse de nino-uri, concluzia omuletului era ca unde vedea brad incepea sa topaie fericit intonand "nino-nino-ninooo" (fix cum face sirena de masina, semn ca da, astepta un nino, pam-pam!).

Marea realizare (si pasiune) e cu numaratul. Cu mici poticneli la doi si sapte ii iese un sir de cifre pronuntate usor stalcit si lungite cumva in insiruire, cifre dintre care marea lui febrete raman trei si opt: "unuu, doua, tei, patu' (enuntat triumfal, ca un prag important), ciiici, sesii, saapti, opt (alt mic moment de triumf :D), noa, zeci!!! (finalul apoteotic, rostit ca o mica izbanda personala, iote ca am ajuns la capat cu numaratoarea)". Si de aici incepe balul: numaram tot ce prinde si sta suficient cat sa ne exersam noi noua dobandita abilitate. Sau sunt informata cate x lucruri va face: opt, ba nu, tei, ba cici... Cu adevarat remarcabil este ca al nostru copil bilingv numara pana la 10 "in limba lui mami" si pana la 5 "in limba lui tati" :D.

Seara avem doua reguli: fara desene inainte de ora 8, asa ca se uita singur la ceasul digital, cand e opt, sa dam drumul la Mickey Mouse cel care i-a capiat pe Buna si Bunu dar continua sa domine in topul preferintelor. A doua regula este ca la culcare citim o carte, una pe care o alege el din cele cateva date de mami - de obicei e cea cu luuuna, sau cea in care numaram stelutele... si cel mai adesea sfarsim prin a negocia inca o carte si, daca ar fi dupa el, inca una si inca una :D.

Stie ca daca se loveste "pupa mama" si cel mai adorabil gest pe care l-a facut a fost ca il pupe pe Bunu atunci cand se plangea ca il doare tare piciorul - "pup A'api" a fost replica de topit instantaneu pana si calotele polare...

La gradinita pare sa fie bine, mama patita sufla acum si in iaurt, insa cu bolile stam f ok, raportam doar trei zile lipsa cu o raceala fara febra si un puseu de 1. independenta/ abilitate de a se descurca singur 2. dorinta de a vorbi (care ma bucura). Asta pentru ca stie sa se spele singur pe maini, sa scoata geaca si sa o puna in cuier etc etc iar pragul vorbitului lui - pasareasca proprie care ma facea sa ma tem ca va avea ceva frustrari pentru ca ceilalti copii nu vor intelege ce spune... ei bine, se pare ca smecherul meu a reusit sa se faca inteles, ba chiar pare sa aiba mai multe prietene fete (mamoase, de!) care chiar ii aduc de mancare dimineata (au bufet suedez, se servesc singuri, iar domnul uneori este servit :D). Si vrea din ce in ce mai mult sa isi dea drumul la vorbit, invata cuvinte noi cu rapiditate, deja nu mai tin pasul cu lista. Unele au sens, de exemplu "departe" e "parte", altele vin tot din radacina lui de micut japonez care le amesteca pe toate, de "rosu" a ajuns "ruja" iar "soare" e "java" (???).

Am trecut de mult la reductor, olita a fost abandonata, iar accidentele sunt din ce in ce mai putine. Din pacate acasa mananca mai putin, nu il trage ata... cumva e genul care prefera sa se joace si sa faca orice altceva decat sa piarda timpul mancand si cred ca nu da buzna la masa de lene, nu din alte motive. Pur si simplu copilul asta nu traieste ca sa manance si sigur nu mananca singur, nu e genul - daca e atmosfera in jurul lui, daca e lume si se ia cu ceilalti, da - la gradi se pare ca mananca bine, ba chiar ca e unul dintre cei cu care nu sunt probleme iar supele si ciorbele sunt intotdeauna ispravite. In caz de oboseala mare spune "gata, A'api nani" si se duce singur la culcare, iar regula veche cu "cand copilul meu zice nu, gata, nu mai ai sanse sa bagi nicio lingura de mancare in el" e in continuare valabila :D. Cu somnul acasa avem inca de pazit pe langa el 10-15 minute (eu), uneori chiar si o ora (Bu), iar dimineata ne trezim invariabil cu el in vizita. Mai dormim ceva impreuna dupa care incepe sa ne intoneze "mami, bleble, mami Minii" de pas sa mai dormi! :D

Si vine si mi se cuibareste tot in brate iar eu il legan usor si il intreb: "cine e puiul meu mic?", iar vocea mica si melodioasa imi raspunde incantata: "A'api"... E puiul meu de om.

2012

2012-01-09T10:38:00.050+02:00

Incep sa realizez, cred ca al doilea an consecutiv, ca la vreme de sarbatoare sau in vacante eu dispar complet. Dau shutdown din online si ma retrag cu ai mei, preferand prefer sa transform putinele momente in care are si Bu liber in timp petrecut cu familia. Familia noastra si familia lui sau familia mea... In rest, cu riscul de a parea nepoliticoasa, dispar - cei care imi sunt dragi au parte de gandurile mele bune si imi vor primi urarile cu prima ocazie dupa ce imi reintru in ritmul firesc, iar eu mesaje nu prea trimit (incerc sa raspund la cele primite, totusi :D). Nu e prea frumos stiu, dar sunt rare momentele in care "il am acasa" si ne putem face program in voie impreuna, in restul timpului am destule momente pe care sa le daruiesc celorlalti, acum sunt zgarcita cu mine si cu clipele mele de "calitate".

Anul acesta a si fost nebunie, eu dormind pe mine si cu o plecare precipitata pentru a ne izola de toti si de toate in satul parintilor lui, intre nameti si dealuri... iar mai apoi seri de lene absoluta petrecute in doi sau patru (cu prietenii nostri de canasta) in care nu ne-am dorit decat sa inchidem usa intre noi si lume.

Nu am facut nici lista tipica a lucrurilor pentru noul an: ce mai putem pune pe ea, in 2012 ni se va naste un copil, ce se mai poate adauga la asta, ce iti mai poti dori pe langa? Iar modificari... vom avea destule, toate prilejuite de venirea aceasta pe lume, asa ca o sa fie oricum un an plin si musai un an frumos, ca doar e anul nasterii copilului nostru!

Am sa spun doar ca pentru blogul meu imi doresc sa fie asa cum era la inceput, in primul meu an de mamicie, in care daca va veti uita la comentarii veti vedea ca era armonie si buna pace, ca oameni cu diverse opinii isi exprimau ideile deschis si fara conflicte - asta imi doresc si acum, sa am un blog prietenos, fara incrancenari, usa sa fie deschisa oricui/ oricum/ oricand si sa putem interactiona asa cum candva se putea, fara toate framantarile acestea obositoare si dureroase, fara razboaie. O sa am un an plin si greu, am o sarcina relativ dificila de dus pana la capat iar mai apoi o sa fiu proaspata mama again, cu tot tavalugul cuprins in aceste cuvinte si voi avea nevoie de sustinere, zambete si multi, multi prieteni asa ca da, imi doresc un blog "trouble-free" (asa cum uite ca a reusit sa fie so far) si in care oricine isi exprima ideile cu bun simt sa se simta ca acasa. Nu doresc acum sa deschid cutia Pandorei pe acest subiect, vreau doar sa spun cu voce tare ca, utopic sau nu, imi doresc sa fie cam cum era candva cand comunitatea asta a mamelor era mult mai unita si deschisa catre alte idei.

In rest... nu am facut nici urari, dar zic sa avem parte cu totii de un an bun, mai bun ca toate daca se poate, fiecare cu ce isi doreste in el si, bonus, cu multe bucurii pentru toti! Sa ne fie bine in 2012 asta! Hai la drum! :D

Craciun

2011-12-26T18:43:00.000+02:00

Craciunul meu de anul acesta pare rotund. Asta daca ma uit in jos, la burtica bombata deja ce imi dicteaza ore lungi de somn si portii mici de mancare :D, dar si daca ma uit la noi, ca familie. E bine, e frumos, avem un copil minunat si in curand o sa fim patru.

Restul... este tavalugul obisnuit, tipic noua: galop intre mai multe destinatii... balamuc si incurcaturi... cadouri si brazi impodobiti sub care copilul cauta mereu convins cate un "titi", ca doar el asta a inteles, ca primeste masinute :D... temperatura corpului meu ce s-a reglat miraculos (pe motiv de noua functie de incubator) astfel incat frigul tipic orasului de bastina al lui Bu mi se pare o nimica toata si ne jucam in zapada de-a trenuletul, plimbatul cu sania sau da-cu-bulgari-in-mami... pozam, vorbim, vizitam... pandim bomboanele din brad (omuletul ca sa le manance, noi ca sa-l oprim)... si cumva gravitam in jurul copilului carliontat, cu ceva grija si pentru copilul din burtica iar asta ne ocupa tot timpul :D.

Sarbatori fericite!

Sugar, spice and everything nice...

2011-12-22T13:17:00.004+02:00

Mai sus e cadoul facut de noi (omuletul ajutat de mami) pentru educatoare. Mai jos este surpriza ce ma astepta cuminte in cutia postala: o felicitare facuta de el la gradi, pusa frumos intr-un plic de acolo si trimisa prin posta :D. Inutil sa va descriu emotiile ce m-au cuprins cand am vazut numele expeditorului scris frumos pe plic: e prima scrisoare primita de la fiul meu :-) (ok, nu e opera de arta dar e de la el si zau daca nu asta e tot ce conteaza)!

Intre cele doua evenimente a fost serbarea de la gradi. Iata si impricinatul (remarcati, va rog, bluza cu Mickey Mouse primita cadou de la Buna si nelipsitul iepuras):

Update

2011-12-19T11:48:00.002+02:00

Da, stiu, nu am mai scris de muuuult. Am dormit... :D. In fine, nu numai... dar in mare parte. In rest, am avut zile pline-pline de genul celei in care m-am trezit singura acasa intr-un weekend si pac-pac, am imbracat copilul de dimineata sa-l duc la mama, dau sa ies pe usa, descopar ca a facut caca pe el, schimb copilul, ma arunc afara pe usa, in masina imi aduc aminte ca am lasat cuptorul pornit acasa si checul in el, fug la mama (sta aproape, norocul meu), arunc copilul, imi dau seama ca i-am uitat acasa sacul cu schimburile, pufai, galopez acasa, inchid cuptorul, scot checul ultra-rumenit, fac dus, zac nitel, dau sa ma imbrac sa merg la un botez, descopar ca mi s-a dus firul de la ciorap... samd.

Totul urmat de petrecerea prietenului cel mai bun al omuletului care a implinit 4 ani si la care al meu copil s-a entuziasmat complet ca o sa fie ca in Mickey Mouse, unde ii fac o surpriza lui toodles si ii pregatesc un tort si sufla in lumanari si ies de sub masa si striga "surprizaaaa" - numai asta mi-au auzit urechile jumatate de zi pana cand am ajuns la petrecere unde intai s-a lasat cu lacrimi si jelanie ca nu erau dispusi sa-mi imparta noile jucarii, iar apoi tot ei s-au impacat si s-au descalcit si ajuns sa sufle relativ impreuna in tort (nu mi-am imaginat ca al meu copil va dori sa si apice partea asta din desenul animat :D).

Sau vizite la munte unde am racit cobza, de nu imi mai trebuia nimic si nici sa ies din casa sa vad veveritele cum vin la mancare n-am mai avut chef. S-a entuziasmat omuletul...

Sau petrecerea maaare in care am aniversat o tona de sfinti din familia mea, inclusiv pe cel al omuletului si al bunicului sau, de s-a lasat cu lins frisca de pe tort, tarat pe podele cu autobuzele, desfacut cadourile omuletului de catre amandoi piticii, parte-pe-parte, varat pe sub mese si fugarit pititci (Gogoasa).

Ori weekend-uri ca ultimul, in care am ramas iar parinte-singur si mi-am unit fortele cu un alt parinte singur si al sau copil (prietenul cel mai bun al piticului) asa ca doua mame am plimbat piticii prin Cismigiu, unde au mers in vizita la Mos Craciun si i-au spus ce isi doresc (un "nino waaaw" = maaare), cel mic a desenat impreuna cu un spiridus cel mai futuristo-haotic si lipsit de perspectiva nino pe care l-am vazut in viata mea dupa care ne-a plouat nitel marunt-marunt in timp ce zgatiile se alergeau prin locul de joaca... apoi i-am parcat in camera omuletului , sa doarma, si am facut o ciorba la care visa de ceva timp copilul din burta-mi, iar dupa amiaza am mai primit un copil, pe Gogoasa venita sa doarma la a sa matusa si una bucata sot (nu al meu :D) asa ca i-am indopat si pe ei si pe cine am mai prins, am mai varat niste pui si cartofi in sos de vin la cuptor, sa am de mancare a doua zi, s-au jucat care cu platilina, care cu Wii, ci-am culcat seara pe aia care au mai ramas prin casa (doua bucati copii), am prins ceva din XFactor si m-am prabusit.

A doua zi am adunat trupa, trimis unul la baie sa se spele, mobilizat altul spre imbracare, hranit pe amandoi... cautat loc de parcare de mi-a venit boala, reunit cu mama singura numarul 2 si copilul aferent si Antipa, here we come. Waaaa! a fost refrenul care s-a auzit tot muzeul, cele doua capete crete oprindu-se sa se minuneze la fiecare diorama. Gogoasa studia mai stiintific, dupa denumire, poze, panouri si, mai ales, recipiente cu formol... :D, deh, alta varsta. Mamele carau haine si incercau sa tina pasul. Grota si podeaua din zona dinozaurilor au fost mari hituri, cei mici paseau inceet... iar eu am traversat chiar intreaga pestera tinand cu fiecare mana cate un pitic si gandindu-ma ca daca picam ne rostogolim de-a valma doi omuleti si o gravida :D. La pietrele de la final... neinteresant pentru ei, deja cam obosisera, in fine, excluzand partea in care al meu copil m-a informat ca le "veau" pe toate. Bine mama, sa fie, ametiste, granate si alte alea, sa fie la noi! Ce a urmat: circ la iesire, unul vroia iepurasul, celalalt nu-l avea la el si dadeam in alta tragodie... mers in parc la Kiseleff, urcat pe toate alea, inclusiv pe cele de pe care a trebui sa-i dea joc Gogoasa, ca nu se mai puteau cobori, dat nas in nas cu Ana pe drumul catre masina (cam mars fortat cu un copil adormit si marait, altul flamad care intreba meniul zilei si unul insetat :D), ajuns acasa, hranit copiii (al meu a zis gata, veau nani si s-a dus singur la culcare, de obosit ce era), recuperat Bro' si unul dintre soti (al meu a lucrat aproape non-stop tot weekend-ul) si jucat niste jocuri extrem de caraghioase pe Wii de am ras cu lacrimi de ma durea apoi burta de la atata zgaltait (cred ca bebe a zis ca e party cu dans :D). Plecat toti, spalat copilul propriu, citit povestea cu lunaaa si culcat.

Noapte buna...

Revin cu povestile-jurnal restante despre copilul 1 si copilul 2, musai sa pun si banner cu evolutia sarcinii, stiu... sunt in urma :D.

Bibi, sau cum se misca muntii

2011-12-09T15:30:00.001+02:00

Acum ceva vreme va intrebam daca vreti sa puneti umarul la ceva mutari de munti. Ei bine, de maine un munte se urneste chiar el inspre noi si timp de o saptamana o sa fie cu mult mai usor de pus umarul la munca asta herculiana.

Timp de o saptamana Bibi va avea numere dedicate pentru sms si apeluri. Puteti dona 2 Eur printr-un simplu SMS la 848 - cat va ia? cinci minute? nici macar... si puteti salva viata unui copilas care are deja donator dar mai are nevoie de bani. 140.000 eur pentru o viata, suma din care pana acum s-au adunat 36.293 euro.

Suna crud o viata pusa in cifre, nu? Cititi povestea lui, aici si vi se va pune un nod in gat. Pentru ca suntem oameni iar emotiile si sentimentele ne domina viata si tocmai de aceea zic eu sa apelati la latura voastra umana si impreuna sa mutam muntele acesta pentru Bibi, pentru sansa lui la viata.

Preluati povestea mai departe, scrieti si spuneti despre aceasta saptamana a numerelor dedicate, puneti bannere... donati! Daruiti o picatura de viata...

SMS 2 euro/sms - 848

De asemenea, puteti dona prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.

Atentie: Numerele intra in vigoare pe 10 decembrie si sunt valabile pana pe 16 decembrie ora 24:00!

Lucrurile bune vin cand te astepti mai putin

2011-11-21T11:15:00.002+02:00

... spuse Frumoasa cea Adormita :D.

Sau, daca vreti, la fel de bine postul acesta se poate numi Bebe la bord - take 2 pentru ca frumoasa mai mereu pusa pe un somn bun sunt eu, yours truly, Zu cea insarcinata again, in 6 saptamani.

In stilul nostru clasic de a ne face copiii pe alte coclauri decat cele natale probabil ca pe acesta l-am adus din Italia, asa cum fratele mai mare e "la origine" din Bulgaria. Probabil de aceea, spre deosebire de primul care a venit neasteptat de repede, acesta s-a lasat asteptat: pandea concediul :D. Si l-a pandit destul de mult, cat sa ne luam noi gandul de la el si sa ne faca o surpriza de proportii, una pe care am aflat-o abia acum o saptamana si pe care inca o mai rumegam.

Insa unele lucruri sunt ciclice cumva si cum pe primul l-am anuntat la sase saptamani, iata ca acum, tot la sase saptamani vorbim despre bebe numarul doi. Si speram din tot sufletul sa fie bine, doctorul ne-a spus deja sa fim pregatiti pentru o sarcina cu complicatii datorate problemelor de tensiune aparute in prima sarcina (preeclampsie). Asa ca musai sa raman zen si, zic eu, la fel de "wise" :D ca atunci cand am zis ce scrie aici - copilul exista, se pare ca foreaza ceva tunele pe-acolo, iar eu dorm pe mine...

Asadar, reluam ecuatia cu bebe si de data aceasta mai avem bonus un omulet carliontat topaind prin zona. Ce pot sa spun: stay tuned, ca o sa fie fun :D.

Bu si Zu

2011-11-19T13:15:00.000+02:00

Dupa un conflict cu cel mic, decis sa faca x lucru taman cum vrea el si nu cum vrem noi (in ultimul timp cred ca are un puseu de independenta, ceva), lucrurile fiind rezolvate, ma asez la computer sa termin ceva, cand Bu intra si el in birou si in spatele meu se aude mormaitul lui cam agitat (alegerea cuvintelor e o dovada clara ca omul era cam confuzat :-))) : "Cred ca a mostenit de la tine, frate, deci atata incapatanare n-am vazut!"

:-))

Jurnal de omulet - 2 ani si 9 luni

2011-11-18T13:47:00.001+02:00

Teroristul nostru creste. Si ii spun terorist pentru ca mmmm, este un munte de caposenie si smecherie. Totul, dar absolut totul la noi este negociere si santaj, inspira si expira din partea mea si oh, cele mai dulci zambete din partea lui. Pentru ca da, smecherul sef are o tactica dementiala: face o boacana, stie ca e ceva ce nu are voie si taman cand ma bosumflu eu mai bine la el, pac, intoarce mutrita aia de ingeras din poza de mai sus, cu un zambet larg (sirop-sirop, ce mai!) si imi zice pe cel mai alintat si plin de iubire ton... "maaami"... de parca l-a lovit revelatia vietii lui si bucuria maxima ca ma vede pe mine, obiectul adoratiei lui... Bonus, imi mai ia si fata in maini si ma mangaie, pas sa nu te apuce rasul, daca te tin curelele!!!

Asa ca pot spune cu mana pe inma ca aia cu usturoiul mancat si gura care nu miroase a invatat-o perfect. Acum lucreaza la negocieri, si cum la capitolul cifre stie doar unul (unu),tei (trei) si opt (rostit triumfal de fiecare data :D), discutiile noastre legate de "hai, se termina episodul asta din Mickey Mouse si gata" ajung la "unuuul, mami!" "mai vrei sa vezi unul? bine, inca unul si gata"... Frumoasa negociere, nu? Doar ca micutul zambaret vede ca ii merge si pluseaza big time, lansand trimfal un "opt!", hehehe, inca opt episoade? sa fim seriosi... moment in care incearca ceva mai pasnic cu un "tei, mami" :D. Si tot asa, la orice, de la numarul de patratele de hartie igienica pe care pofteste sa le consume (hei, se sterge si el, ca oamenii mari) pana la numarul povestilor citite inainte de culcare, totul este prilej de discutii.

A redescoperit trenuletele si insiram sine prin toata sufrageria, eu ma bucur ca i-am gasit ceva carti de povesti mai umane si citesc de zor in fiecare seara (problema e ca face fixatie pe cate una si musai sa o repet la infinit, grrr), vrea sa se imbrace/ coboare din masina/ faca aproape orice singur si "nuuu, mami" e la ordinea zilei. Picteaza si amesteca toate culorile intr-un hal fara de hal, iar autobuzele sunt preferatele lui cand vine vorba de "masinute" (mari, mici, autobuze sa fie!). Facem lego si ne jucam de-a supermarketul, omuletii merg la cumparaturi si cand obosesc mai apar si cate un buldozer sau o pisica prin magazin, ca doar si ei vor o paine, o sticla de lapte, ceva... Am descoperit care este melodia cu wa-wa-wa, era chiar sub nasul meu si nu ma prindeam: "The wheels on the bus", mare feblete mare care acum a intrat si ea in repertoriul meu si nu ca mi se cere sa o cant, mi se spune exact ce parte sa cant: pe cea cu bebe care plange, cu stergatoarele care fac "swish-swish-swish" sau cu usile care se inchid si se deschid...

Lumea imi spune ca sunt calma, foarte calma si ca nu pot nicidecum sa scot flacari pe nari, eu ma simt ca trei vulcani pusi unul peste altul... insa adevarul este ca cel mic e ca cel mai fin detector de metale in preajma mea. Ma simte si reactioneaza prompt atunci cand eu nu sunt ok cu mine si ceva ma framanta, e fantastica legatura asta dintre starea mea de spirit si dispozitiile lui. Asa ca respir/inspir, iau totul ca pe o joaca si ne gadilam, topaim, negociem in cifre si ne minunam incantati la orice masina care intra in garaj (se duce sa faca "nani") sau dovleac sculptat la gradinita. Si e frumos si multa veselie si imi aduc aminte de ce am citit aici: "You can't possibly know the enormity of the feelings you will have for your children. It is absolutely fucking terrifying."

Sa va mai zic?

Ei bine, un copil e 49% "incredible pain in the ass" si 51% "most sublime joy you've ever felt" iar "that one percent makes all the difference".

:D

Mutam ceva munti?

2011-11-11T13:18:00.002+02:00

E greu sa publici despre diverse cazuri pentru ca, inevitabil, va trebui sa alegi pe cine sustii si pe cine nu, pe cine ajuti si pe cine nu. Asa ca am preferat sa raman in umbra si sa nu imi fac publice donatiile, insa... mi s-a schimbat oarecum perspectiva. Am inteles ca primul pas este popularizarea, pentru ca asa vestea va ajunge la cat mai multa lume si muntii ar putea incepe sa se miste. Am inteles asta pe pielea mea, cand cu gradinita - atunci am primit ajutor si am vazut ce inseamna puterea adunata a mai multor oameni. Asa ca vin cu trei povesti ce au nevoie de sustinerea voastra, cu rugamintea sa ajutati si sa transmiteti vestile mai departe:

Talciocul urban de weekend-ul acesta este dedicat sustinerii lui Bibi, un copil (bebelus de nici doi ani!) ce are nevoie de transplant de maduva pentru o boala extrem de rara, cauza pentru care Bogdana pledeaza de foarte mult timp, organizand diverse vanzari de produse pe blogul ei. Ei bine, de data aceasta lucrurile iau amploare si toti banii stransi la talcioc ii vor fi donati lui Bibi.

Ada a scris acum ceva timp despre cazul unui tanar doctor, Catalin Sandu, 25 de ani, absolvent de Medicina cu 9.06, bolnav de o forma de cancer atat de rara incat se cunosc doar 200 de cazuri. Dam o sansa unui tanar doctor sa salveze la randul sau alte vieti?

Maria cauta donatii pentru copii nevazatori din Buzau, de la haine si jucarii pana la ajutoare in bani care se pot transforma in atatea lucruri minunate pentru ei... Orice ajutor este binevenit, hai sa ne asiguram ca vine si la ei Mos Nicolae!

Ce ziceti? Va implicati? Facem muntii sa se miste din loc?

Dimineti de catifea

2011-11-08T11:12:00.001+02:00

Diminetile de catifea vin dupa o noapte buna de somn, in care copilul se trezeste o singura data si tu reusesti sa bucuri de moliciunea saltelei proprii si de perna cea pufoasa. Lumea se vede altfel cand esti odihnit si faptul ca cel mic se agita nitel pe la 6 dimineata, cat sa se ridice din pat si sa se vada ca esti acolo, pentru ca apoi sa se cuibareasca mai bine langa iepuras, e doar un prilej ca sa il invelesti cu pledul si te uiti la el cu drag: cat de mic e! Omuletul doarme si il asculti cum respira incet, aproape ca o soapta, cu gura intredeschisa si figura de ingeras bucalat si inocent. E al tau.

Nu iti mai vine sa dormi, asa ca mai lucrezi ceva la computer, in linistea absoluta ce cuprinde casa - nu e graba, e bine si e tihnit, iar luminile diminetii presara umbre fugare prin intunericul ce cuprinde casa. Apoi intorci capul: pe hol se aude un fosnet aproape imperceptibil, dar pe care il cunosti atat de bine... asa ca te uiti spre usa si astepti si, intr-adevar, curand apare copilul cret, molfaind urechea iepurasului. Il iei in brate si ti se cuibareste la piept inca adormit, furand cateva momente in plus de lene si rasfat.

Apoi isi ridica brusc capul si vezi privirea alerta, vesela: un zambet larg ii lumineaza fata - e clar, s-a trezit, iti spui in timp ce omuletul lanseaza deja binecunoscutul indemn: "Mami, bleble (=lapte)!" si se da jos din bratele tale, tragandu-te repede dupa el catre bucatarie. Incepe o noua zi...

Buna dimineata!

La opera cu copilul

2011-11-07T15:25:00.004+02:00

In weekend am ajuns cu cel mic la primul nostru spectacol de opera: Motanul incaltat - eh, bilete obtinute printr-o intamplare, am zis ca ok, nu stiu cat o sa inteleaga cel mic, insa sigur o sa vada si el ceva, o sa fie simpatic, cu motanul, sala de spectacol etc... si iesim cand cedeaza. So, here it goes, povestea unei iesiri la Opera cu un copil de 2,9 luni, manualul for dummies:

Inati urca mataluta doua (parca?) etaje de scari maestuoase cu copilul in brate, asta daca vrei sa ajungi in secolul asta sus, preferaabil inainte de inceperea spectacolului la care taman ai fost anuntata ca s-au dat mai multe locuri decat sunt. Apoi explica-i copilului de ce s-au stins luminile (chestia asta e intotdeauna surprinzatoare). Dupa care... improvizeaza. La greu. Nu te lasa vrajita de iepurasii de pe scena, ca sa zici ca ai scapat, deh, iepurasii sunt fun si intelege copilul care-i treaba cu ei... dar nu, acusica vin motanul si stapanul sau si incep sa se lamenteze pe scena. Eu i-am explicat omuletului ca sunt suparati, ca le e foame si nu au bani sa-si cumpere mancare iar cand stapanul a insistat sa-si puna si un streang de gat si a incercat sa se spanzure de un copac am trecut cu gratie peste si am subliniat ca este "foarte" suparat (in mod evident, omul vroia sa se spanzure!). Apoi bucura-te de o mica perioada de relaxare, ca iar vine un iepuras si cu astia e usor. Apar si niste vanatori. E simplu: il cauta pe iepuras, el se ascunde (e un joc) si motanul le iese in cale si le spune ca o sa il gaseasca el si, deh, trag un dans in cinstea evenimentului (???)... dupa care uite, mama, vezi, ii da un morcov si noi stim ca iepurasilor le plac morcovii, vezi, ce dragut e... si acum sunt prieteni si, uite, danseaza de bucurie...

Bon, iar zici ca ai scapat si ca poti face asta, te pricepi sa improvizezi, cand pe scena apare nu, nu o trasura, ci o masina, din care coboara doi mafioti-hoti care incep sa se lupte pe niste cufere (in care anunti victorioasa ca sunt bani, prematura idee) si... hmmm... ii spui copilului ca sunt niste oameni care uite ca nu se mai inteleg si se cearta (ignori cu grate cutitele cu care se ameninta, doar s-au certat si au o discutie, da???) si... uite ca apare motanul si le spune sa nu se mai certe si mda, in cufar erau haine, dar, uite, mama, o palarie maaare, vezi ce frumos ii sta??? si uite ce haina frumoasa!!! si ce cizme, mama, wow, ce bine arata acum motanul, vezi, ii place si iepurasului, ca iar danseaza si canta de bucurie amandoi!

Hai ca-i bine!

Schimbare scurta de decor, cade cortina, copilul incepe sa mormaie ceva despre tati si plecat cu titi dar incepe o noua scena si il vrajesti cu povestea palatului, care este, asaaa, o casa foarte maaare si iata ca toti fac nani... care pe unde a apucat, pe jos, pe podea... si uite, imparatul (intr-un scaun cu rotile si un ghiveci cu flori in cap???) e suparat si le spune sa faca ordine si curatenie ca vine motanul in vizita si toti se trezesc si fac repede-repede curat (ignoram individul in costum cu alura de Matrix, nu e clar cine e si de ce sta infipt in mijlocul scenei cat timp restul alearga de bezmetici). Si vin motanul si iepurasul si, ooo, ce fericire, vorbesc cu imparatul... si de aici lucrurile devin incerte pentru ca mai apar si vanatorii si in toata marea aia de costume de epoca vine si o trupa de comando-ninjutu cu cagule in cap si un mare dregator cu fata verde si mers tapan care insista ca imparatul sa semneze ceva si motanul il invata sa nu semneze, ca poporul e "napastuit" (cum explici asta???), iar apoi motanul sare pe geam (???) si copilul se foieste din ce in ce mai tare ca tati, titi...

In timp ce tu negociezi cu cel mic daca sa mai stai sau nu, pe scena s-a schimbat secventa si au aparut niste robi in lanturi care cantau nefericiti. Robi??? Sclavi??? Eu m-am blocat. Imaginatia mea functionase pana acolo, cu astia ce mai era, unde sa ii mai bag in poveste??? Iepurele s-a imprietenit cu motanul, motanul a gasit niste haine foarte frumoase, merg impreuna in vizita la palat si... cu robii ce sa fac? Al meu nici nu stie ce e aia "rob", "inchisoare", "inlantuit" etc... insa omuletul baga textul cu "pipi, mami" si pana cand agitam noi tot randul, ne impiedicam pe intuneric si galopam pana la toaleta si inapoi, se lasa pauza. Aia mare, moment taman bun sa declaram ca ok, atat e suficient pentru moment, mergem acasa, mai ales ca iata ca ies si cei cu care am fost la spectacol: prietenul cel mai bun al omuletului si mama lui.

Acum, sa fiu cinstita, povestea bietului Motan incaltat a luat turnuri nebanuite in cazul unor mame cu copii mici, poate prea mici pentru un spectacol care altfel probabil ca e ok pentru alt segment de varsta, acolo nu imi dau cu parerea, eu povestesc doar experienta din unghiul nostru, ce am facut/ gandit si improvizat. Si ca veni vorba de improvizat, the fun part pentru adulti abia acum incepe, ca cel mai nostim e sa faci schimb de impresii si de povesti, afland astfel ca ceea ce tu ai numit "e suparat pentru ca ii e foame si nu are bani sa cumpere mancare" a fost interpretat doua scaune mai incolo ca "e suparat pentru ca nu a fost la gradinita"... :D

Lalaieli

2011-11-01T23:15:00.002+02:00

Am vazut Vocea Romaniei. Frumos, n-am ce sa zic, dar, zau, oameni buni, nu se compara cu ce fac eu in masina cand merg cu piticul! :D Pentru ca, da, v-ati prins: cant. Sau cantam. Intai incepe el: o jelanie de iti crapa capul, melodii urlato-recitate, nimic cu noima decat daca esti mami si ai habar ca "ho'to'" e "Hot dog" si se vrea melodia din Mickey Mouse sau ca "ia-ia-o" este "Old Macdonald had a farm...". In fine, trebuie sa recunosc: nici mamele nu sunt infailibile, asa ca melodia cu "wa-wa-wa" intonat obsesiv n-am habar ce e, dar cred ca o cam uraaasc :D.

Eh, chestiunea e ca un moment dat cedez. Nu o sa iasa cantaret, asta imi e clar, dar cum sa-i distrug eu placerea si sa-i narui increderea in sine? Pot? Nu pot, asa ca zic macar sa-l completez, sa particip si eu activ, poate imi mai trece durerea de cap. Atata imi trebuie, pentru ca omuletul se prinde rapid ca mami = radio super funny cu comanda vocala si imi dicteaza pe rand ce sa lalai:

"Ho'to', mami" si ma pun pe intonat melodia asta pe care nici nu o stiu bine. Cand ma incalzesc mai tare, pac: "ia-ia-o, mami"... eh, aici e mai bine, pot sa ma desfasor in voie, pot chiar sa-l sperii pe paznicul de la work, iesit saracul din ghereta la timp sa ma auda intonand puternic un ia-ia-o in timp ce activam bariera de la intrare cu cartela, motiv pentru care lasasem si geamul jos.. dar, hait, comada vocala ma intoarce cu coada intre picioare la amicul meu Mickey si al sau "ho'to'", pentru a ma arunca mai apoi in ceata lui "otutu, mami!"... huh? vrei sa faca mami ca trenul? daaa, vine raspunsul entuziast, asa ca ma lansez cu patos intr-un "uciu-ciu-ciu, uciu-ciu-ciu... tu-tuuuuu"!

Mami stie

2011-10-31T18:47:00.002+02:00

Pentru ca eu cred in transmiterea de informatii si periodic imi mai scrie cate cineva sa ma intrebe diverse (raspund cu drag, cat ma pricep) si pentru ca netul asta mi-a scos in cale oameni faini cu care am si lansat proiecte, dar in special multe mame una si una pe umarul carora pot sa ma vaicaresc in liniste ca ele stiu/ been there/ done that si se manifesta la fel de uman ca si mine, pe care pot sa le intreb orice minune a universului mi s-a mai nazarit, care se indigneaza alaturi de mine si purced la atac sau care se napustesc la fel de jumulite, flamande si pofticioase asupra cine stie ce mancare ori pur si simplu se bucura de o conversatie cat se poate de directa, fara fandari si volute obositoare... ei bine, pentru toate acestea si mult mai multe am sa public din cand in cand si aici, pe "Mami stie". Pentru ca eu cred in retelele de mame :D.

Voi?

Jurnal de omulet - 2 ani si 8 luni

2011-10-25T10:18:00.001+03:00

Stiu ca e aproape final de luna insa cel mic a fost in vacanta la bunici, asa ca nu am aut prea multe de scris despre evolutia lui. Insa weekend-ul acesta am fost sa il luam si pot sa spun ca m-am topit :D. E mai inalt cumva, cu un vocabular imbogatit, pur si simplu adorabil... si totusi tot copilul meu cu figura aia vesela care imi zambeste creata si luminoasa, primul lucru pe care il vad dimineata in fata ochilor.

Interesant este ca, la fel ca anul trecut, dupa o sedere prelungita la bunici reactia la aparitia noastra nu este una gen cliseu de film: cu el fugind cu bratele deschise si strigand "maami!!!". Nu copilul nostru dovedeste a n-a oara ca el face lucrurile in ritmul lui, asa ca atunci cand am aparut in raza lui vizuala ne-a tratat de parca fusesem doar pana la magazinul din colt, o fuga de 5 minute. Doar lumina din ochi si insistenta cu care a inceput sa ne aduca jucarii dovedeau ca "e ceva acolo". Evident ca pana la sfarsitul zilei omuletul deja se tinea doar dupa noi, devenisem interlocutorii lui favoriti, se cuibarea in bratele mele si ma mangaia din cand in cand dupa care pleca mai departe la ale lui, se agata de piciorul lui Bu iar cand a vazut ca facem bagajele a tropait pana cand l-am scos afara de unde nu se mai dadea dus de langa masina "sa nu cumva sa piarda trenul" si sa nu il luam cu noi :D. Cunoscandu-l, era clar extrem de fericit iar bucuria cu care statea in masina si entuziasmul cu care si-a redescoperit casa... wow, plus ca turuia incantat, de mama focului.

Cel mai induiosator, pur si simplu de topit inima si facut piftie suflet de mama :D a fost prima noapte, cand am dormit toti trei impreuna la munte si pur si simplu ma cauta in intuneric, manuta mica si calda ce ma batea usor pe brat, parca sa se asigure ca eram acolo... ma prindea de mana si ma tinea asa sau pur si simplu imi gasea obrazul si incepea sa ma mangaie...

DJ Zu

2011-10-24T12:31:00.003+03:00

De azi sunt la butoane, mixez cu talent si ma manifest in intreaga mea genialitate pe pagina de facebook a BodyBebe. Daca nu ii stiati, ei bine BodyBebe - Natural Born Charmers au niste body-uri delicioase, in culori departe de banalul roz pentru fetite si albastru pentru baietei, ha, your baby is way cooler than that (preferata mea e colectia Rebel Tatoo, yeah, rock lives forever :D)!

Si cum sunt "guest star" :D, va invit sa dati like, nu de alta dar puteti vedea live cum ma dau in stamba, asta da imagine :-)). Enjoy!

P.S.: Nu v-am zis de promotie: pentru comenzi de peste 150 lei pe site-ul BodyBebe, aveti reducere de 10% din totalul cumparaturilor.