Manuela's Blog

Cum inserăm CSS în documentele HTML

2010-05-31T20:49:00.004+03:00

O foaie de stil poate fi inserată în trei moduri:
• Foaie externă de stil
• Foaie internă de stil
• Stil inline

O foaie de stil externă este ideală atunci când stilul respectiv se aplică mai multor pagini. Cu o foaie CSS externă, puteţi modifica aspectul întregului site modificând un singur fişier. Fiecare pagină trebuie să se lege la foaia de stil folosind tagul <link> în interiorul secţiunii head:

<head>
<link rel="stylesheet" type="text/css" href="mystyle.css" />
</head>

O foaie externă de stil poate fi scrisă în Notepad, nu trebuie să conţină taguri html şi trebuie salvată cu extensia .css. Un exemplu de foaie de stil externă, memorată în fişierul stil.css, este prezentată mai jos:
hr {color:sienna}
p {margin-left:20px}
body {background-image:url("roses.gif")}

Obs. Nu lăsaţi spaţii între valoarea proprietăţii şi unitatea de măsură! Dacă scrieţi "margin-left:20 px" (în loc de "margin-left:20px") va merge în IE, dar nu în Firefox sau Opera.

O foaie internă de stil trebuie folosită când un singur document are un anumit stil. Foaia internă de stil se defineşte în secţiunea head a paginii HTML folosind tagul <style>, ca în exemplul următor:

<head>
<style type="text/css">
hr {color:sienna}
p {margin-left:20px}
body {background-image:url("roses.gif")}
</style>
</head>

Un stil inline pierde multe din avantajele foilor de stiluri amestecând conţinutul cu prezentarea. Utilizaţi această metodă cât mai rar. Pentru a utiliza un stil inline, folosiţi atributul style în tagul respectiv. Atributul style poate conţine orice proprietăţi CSS. Exemplul următor ilustrează cum se poate schimba culoarea şi marginea stângă a unui paragraf:
<p style="color:sienna;margin-left:20px">Acesta este

un paragraf.</p>

Ce stil va fi utilizat când într-un document HTML sunt specificate mai multe foi de stil pentru un element HTML?

La modul general, putem spune că stilurile se vor mixa într-o foaie de stil virtuală după următoarele reguli, unde prioritatea creşte odată cu numărul de ordine:

Foi de stil externe (din fişiere CSS)
Foi de stiluri interne (din secţiunea head
Setările implicite ale browserului)
Stiluri inline (din tagul elementului HTML)

Deci, stilul inline al unui element suprascrie stilul definit în <head>, într-un fişier extern sau în browser.

Obs: Dacă legătura către o foaie externă de stil este amplasată în secţiunea <head> după foaia internă de stiluri, atunci fişierul extern va suprascrie stilul intern!

Sintaxa CSS

2010-05-31T20:36:00.000+03:00

Ce este CSS?

CSS înseamnă Cascading Style Sheets (foi de stil în cascadă)
Stilurile definesc cum vor fi afişate elementele HTML
Stilurile au fost adăugate în HTML 4.0 pentru a rezolva o problemă
Foile de stiluri externe pot salva multă muncă
Foile de stiluri externe sunt memorate în fişiere CSS

În HTML 4.0, toate formatările pot fi înlăturate din documentul HTML şi stocate într-un fişier CSS separat. Toate browserele suportă CSS. În acest fel puteţi schimba uşor aspectul tuturor paginilor web dintr-un site modificând un singur fişier.

O construcţie CSS are două părţi: un selector, şi una sau mai multe declaraţii:

Selectorul este uzual elementul HTML pe care doriţi să-l formataţi.

Fiecare declaraţie este formată dintr-o proprietate şi o valoare.

Proprietatea este atributul de stil pe care doriţi să-l modificaţi. Fiecare proprietate are o valoare.

Declaraţiile CSS se încheie întotdeauna cu ; şi grupurile de declaraţii sunt scrise între acolade.

Exemplu:

p {color:red;text-align:center}

Pentru a face declaraţiile CSS mai uşor de citit, puteţi scrie fiecare declaraţie pe câte o linie ca în exemplul următor:

p
{
color:red;
text-align:center;
}

Documentul HTML care conţine declaraţiile CSS de mai sus va arăta astfel:

<html>

<head>

<style type="text/css">

{

color:red;

text-align:center;

}

</style>

</head>

<body>

<p>Buna ziua!</p>

<p>Acest paragraf este stilizat cu CSS.</p>

</body>

</html>

Comentariile se folosesc pentru a explica codul şi pot fi utile când modificaţi codul sursă pe parcurs. Comentariile sunt ignorate de către browsere.

Un comentariu CSS începe cu "/*", şi se termină cu "*/", ca în exemplul următor:

/*Acesta este un comentariu si nu se va afisa*/
p
{
text-align:center;
/*Acesta este un alt comentariu*/
color:blue;
font-family:arial
}

Pe lângă setarea stilului unui element HTML, CSS vă permite să specificaţi doi selectori proprii numiţi id şi class.

Selectorul id este utilizat pentru a specifica stilul unui singur element . Selectorul id foloseşte atributul id al unui element HTML, şi este definit cu "#".

Exemplu: Stilul următor va fi aplicat elementului care are atributul id="par1".

<html>

<head>

<style type="text/css">

#par1

{

text-align:center;

color:blue

}

</style>

</head>

<body>

<p id="par1">Buna ziua!</p>

<p>Acest paragraf nu este afectat de declaratia de stil.</p>

</body>

</html>

Obs. Nu începeţi numele id cu un număr deoarece nu va lucra în Mozilla/Firefox.

Selectorul class este utilizat pentru a specifica stilul unui grup de elemente. Astfel, puteţi seta un stil particular pentru toate elementele HTML care face parte din aceeaşi clasă. Selectorul class foloseşte atributul HTML class şi este definit cu "."

În exemplul următor, toate elementele HTML cu atributul class="center" vor fi aliniate la centru:

<html>

<head>

<style type="text/css">

.center

{

text-align:center;

}

</style>

</head>

<body>

<h1 class="center">Acest titlu este aliniat la centru cu CSS</h1>

<p class="center">Acest paragraf este de asemenea aliniat la centru cu CSS.</p>

</body>

</html>

Puteţi de asemenea specifica ce elemente din clasă vor fi afectate de stil.

În exemplul următor, numai elementele p din clasa center vor fi aliniate la centru:

<html>

<head>

<style type="text/css">

p.center

{

text-align:center;

}

</style>

</head>

<body>

<h1 class="center">Acest titlu nu este afectat de stilul CSS</h1>

<p class="center">Acest paragraf este aliniat la centru cu CSS.</p>

</body>

</html>

Obs. Nu începeţi un nume de clasă cu un număr deoarece numai Internet Explorer acceptă acest lucru.

Reprezentant FM Group

2010-05-29T21:36:00.003+03:00

Dacă vă plac parfumurile şi cosmeticele şi sunteţi intersaţi de produse pentru curăţenia casei de o calitate deosebită, probabil aceasta este cea mai potrivită afacere pentru dumneavoastră.

Firma internaţională Federico Mahora Group produce parfumuri folosind aceleaşi esenţe ca marile firme de piaţa mondială, esenţe achiziţionate de la producătorul german Drom. Diferenţa constă nu în calitate, ci în preţ care este foarte accesibil.

Dacă vă înscrieţi ca reprezentant, pe lângă faptul că beneficiaţi de produse de o calitate deosebită, aveţi comisione directe de 40-80%. Puteţi revinde aceste produse la preţ de catalog persoanelor din anturajul dumneavoastră, sau puteţi opta să vă dezvoltaţi propria reţea din veniturile căreia vă revin între 3-21%, sau puteţi desfăşura ambele activităţi simultan.

Indiferent ce alegeţi, vă asigur că veţi fi foarte mulţumit/mulţumită de produsele şi de politica firmei. Dacă doriţi să vizualizaţi catalogul de produse şi să aflaţi mai multe detalii despre această oportunitate de colaborare, accesaţi link-ul următor:

http://idealfm.webs.com

Singurătatea celor nemuritori

2010-05-29T21:08:00.001+03:00

Am revăzut zilele trecute superbul film "The Green Mile" (Culoarul morţii), regizat în 1999 de Frank Darabont după o povestire de Stephen King şi având printre protagonişti pe Tom Hanks, David Morse şi Michael Clarke Duncan.

Acum, ca şi atunci când l-am vizionat prima dată, am fost captivată de perfecţiunea şi profunzimea acestui film.

Povestea este cutremurătoare în sine: un uriaş cu intelectul unui copil de 5 ani este condamnat la moarte şi adus în sectorul special al închisorii statale unde şef este Paul Edgecomb (Tom Hanks).

Numai că acest negru uriaş (John Coffey, interpretat magistral de Michael Clarke Duncan) pare a fi un trimis divin, având în mâinile sale puterea de a vindeca bolile trupeşti şi a reda chiar viaţa unui şoricel strivit. Acţiunea se desfăşoară, în cea mai mare parte a timpului, în sectorul de închisoare denumit "Green Mile", provocând parcă o ruptură voită faţă de realitatea exterioară. Bunătatea şi inocenţa Lui John Coffey atrag imediat atenţia lui Paul, care este vindecat, împotriva voinţei sale de o urâtă infecţie urinară. Acest miracol clatină din temelii universul raţional bine ordonat al lui Paul şi îl determină să afle adevărul despre oribila crimă pentru care este condamnat John Coffey.

În timp ce Paul încearcă să înţeleagă cine sau ce este John, în Green Mile apar două noi pesonaje, ambele la fel de rele şi fundamental viciate: un nou gardian, Percy Wetmore, condus de un sadism explicit şi "Wild Bill" Wharton, sociopat declarat şi adevăratul autor al crimelor pentru care este condamnat John Coffey.

Mica comunitate din Green Mile are parte de propria confruntare "bine versus rău", numai că personajele pozitive nu sunt neapărat înafara gratiilor, iar cele negative în spatele lor.

Prin puterea miraculoasă pe care o are, John Coffey reuşeşte să vindece soţia directorului de o tumoare fatală şi să restabilească ordinea firească a lucrurilor în propriul univers. "Wild Bill" este ucis de Percy care înnebuneşte şi devine prizonierul propriei întunecimi psihice.

Deşi Paul este dispus să-şi rişte cariera pentru a-l ajuta pe John să evedeze, acesta refuză. Memorabil schimb de replici între cei doi, Paul Edgecomb sfâşiat între dorinţa de a salva "minunea trimisă de Dumnezeu" şi necesitatea de a-şi îndeplini datoria, şi John Coffey îndurerat şi sfâşiat lăuntric de răutatea şi urâţenia lumii, dornic să-şi găsească pacea şi odihna binemeritată.

Previzibil, John moare pe scaunul electric, nu înainte de a-i dărui lui Paul un pic din magia lui pentru a putea să vadă cu proprii ochi adevărul privind crima pentru care era acuzat.

Un dar care se dovedeşte în timp a fi mai mult o pedeapsă. Timpul pare să încremenească pentru Paul şi pentru şoricelul readus la viaţă de John Coffey. Anii trec şi Paul trăieşte durerea de a-i pierde pe cei dragi şi a deveni un străin în propria-i lume.

Nemurirea, sau cel puţin îndepărtarea pe termen nedefinit a momentului morţii, reprezintă pedeapsa lui Paul pentru nesalvarea lui John Coffey.

Un final apoteotic - viziunea lui Paul şi a şoricelului rămaşi singuri într-un univers dezolant şi necunoscut. Final care mă obligă să mă gândesc la "Tous les hommes sont mortels" (Toţi oamenii sunt muritori) - cartea lui Simone de Beauvoir- Fosca şi şoricelul pierduţi în neantul timpului, îndepărtaţi din curgerea firească a acestuia şi din istorie, privind viitorul ca pe un trecut încheiat şi viaţa ca o moarte veşnică.

Nu ştiu dacă imaginea a fost împrumutată din această carte şi nici măcar nu contează. Efectul ei asupra spectatorului este, implacabil, un sentiment de profundă tristeţe şi alienare spirituală...

Pentru informaţii despre "The Gree Mile" puteţi accesa link-ul

http://www.cinemarx.ro/filme/The-Green-Mile-Culoarul-Mortii-2918.html

Shutter Island

2010-05-25T11:51:00.002+03:00

Ultimul film al lui Leonardo di Caprio reprezintă a patra colaborare cu regizorul Martin Scorsese, după "Gangs of New York" (2002), "The Aviator" (2004) şi "The Departed" (2006).
Deşi am vizionat cu plăcere şi curiozitate majoritatea filmelor în care Leonardo di Caprio a fost protagonist, trebuie să mărturisesc că favoritele mele rămân "The Departed" şi "Gangs of New York".
Despre "Shutter Island" cred că că cel mai bun comentariu pe care în pot oferi este...interesant.

Interesantă povestea, foarte bun jocul lui Leonardo, final imprevizibil şi totuşi lipseşte ceva...
Prea mare asemănarea cu filmele lui Hitchcock, mai bine zis cu atmosfera acestora, minus tensiunea accumulată cadru cu cadru şi care dă fiori pe şira spinării.
Un întreg scenariu conceput de o minte alienată pentru a ascunde propria vinovăţie, propriile remuşcări. O întreagă galerie de personaje care participă la acest joc absurd a cărui finalitate este destul de înceţoşată.
Povestea pare a nu se închide, mesajul este destul de ambiguu şi personajul se auto-condamnă la o recluziune sine die în sanatoriu din cauza remuşcărilor sau pur şi simplu din imposibilitatea acceptării crimei oribile comise de soţie (sau de el însuşi împotriva ei?!).
Ca de obicei, jocul lui Leonardo di Caprio este profund şi nuanţat, deşi eu prefer amestecul de duritate, frustrare şi vulnerabilitate etalat în "The Departed" (Billy Costigan).
Pentru cei care nu au vizionat aceste filme, le recomand cu căldură. Nu veţi fi dezamăgiţi.
Întreaga filmografie a actorului o găsiţi la http://www.imdb.com/name/nm0000138/ .
Vizinare plăcută!

Prelucrări elementare ale vectorilor în C++ - IV

2010-05-24T20:57:00.003+03:00

Algoritmul de căutare binară. Se consideră un vector oarecare A cu n elemente şi o valoare x. Se cere să se verifice dacă x apare printre elementele vectorului sau nu. Dacă lucrăm cu un vector oarecare, se vor compara pe rând elementele acestuia cu valoarea căutată x. Sunt necesare cel mult n comparaţii în caz de succes (x apare în vector) şi exact n comparaţii în caz de eşec (x nu apare în vector). În cazul în care vectorul este ordonat crescător sau descrescător se poate folosi un algoritm de căutare mult mai eficient având complexitatea log₂n. Acest algoritm se numeşte “algoritmul de căutare binară” şi poate fi descris astfel : iniţial se consideră tot vectorul A şi se compară x cu elementul din mijlocul acestuia (fie el a[mij]). Dacă x=a[mij], algoritmul se încheie cu succes; dacă x, vectorul fiind ordonat, căutarea va continua în prima jumătate, iar dacă x>a[mij] căutarea va continua în a doua jumătate. Procedeul se repetă până când fie găsim valoarea x, fie nu mai avem secvenţă validă de căutare, adică elemente neverificate. Secvenţa curentă în care se face căutarea elementului x este identificată prin indicele elementului din extrema stângă, respectiv indicele elementului din extrema dreaptă. Secvenţa de program este următoarea :

f=-1; /* x nu a fost găsit în vectorul A */

st=0; dr=n-1; /* secvenţa iniţială de căutare este întregul vector A */

while(st<=dr)

/* secvenţa curentă de căutare conţine cel puţin un element */

{ mij=(st+dr)/2;

/* indicele elementului din mijlocul secvenţei de căutare */

if(a[mij]==x)

{ f=mij; /* memorăm poziţia în care apare */

break; /* căutare încheiată cu succes */

}

if(x<a[mij])

dr=mij-1; /* căutarea continuă în prima jumătate */

else

st=mij+1; /* căutarea continuă în a doua jumătate */

}

Interclasarea vectorilor. Se consideră doi vectori, A cu m elemente şi B cu n elemente, ambii ordonaţi crescător sau descrescător. A interclasa cei doi vectori înseamnă a obţine un vector C cu m+n elemente, care conţine toate elementele din A şi din B, ordonate în acelaşi mod. Metoda de creare a vectorului rezultat C este foarte simplă: se compară elementul curent din A cu elementul curent din B, în C se introduce spre exemplu cel mai mic dintre ele (la ordonare crescătoare). Dacă elementul introdus a fost din vectorul A atunci se avansează la următorul element din A, altfel se avansează la următorul element din vectorul B. În momentul în care elementele unui vector sunt epuizate, elementele rămase în celălalt vector sunt copiate direct în vectorul C. Acest algoritm se simplifică dacă folosim două “santinele” care vor face ca cei doi vectori să se epuizeze simultan. O santinelă este un element care nu influenţează valoarea unui rezultat, scopul utilizării lui fiind numai obţinerea unui algoritm mai simplu şi mai eficient. În cazul algoritmului de interclasare, vom adăuga la sfârşitul vectorului A o santinelă mai mare decât cel mai mare element din B, iar la sfârşitul vectorului B o santinelă mai mare decât cel mai mare element din A. În acest caz, dacă presupunem că toate elementele utile din vectorul A au fost deja introduse în vectorul rezultat C, atunci, toate elementele utile din B care nu au fost încă verificate sunt mai mici decât santinela rămasă în A şi vor fi copiate automat, fără nici-o verificare suplimentară, în vectorul rezultat C. Secvenţa care realizează interclasarea cu santinele este:

a[m]=b[n]+1;

/* santinela din A mai mare decât cel mai mare element din B */

b[n]=a[m]+1;

/* santinela din B mai mare decât cel mai mare element din A */

i=0; /* indicele elementului curent din A */

j=0; /* indicele elementului curent din B */

for(k=0; k<m+n; k++) /* k este indicele elementului curent din C */

if(a[i]<b[j]) /* pentru ordonare crescătoare */

c[k]=a[i++]; /* avansez în vectorul A */

else

c[k]=b[j++]; /* avansez în vectorul B */

Prelucrări elementare ale vectorilor în C++ - III

2010-05-24T20:43:00.004+03:00

Permutarea circulară cu o poziţie spre stânga. Prin acestă operaţie, elementele din poziţiile 2,3,……..,n se deplasează cu o poziţie spre stânga şi elementul din prima poziţie ajunge în poziţia n. Vectorul nu îşi modifică dimensiunea:

aux=a[0]; /*salvăm temporar primul element */

for(j=0;j<n-1;j++) a[j]=a[j+1]; /* deplasăm elementele spre stânga */

a[n-1]=aux; /* mutăm elementul în ultima poziţie */

Permutarea circulară cu o poziţie spre dreapta. Prin această operaţie, elementele din poziţiile 1,2,……,n-1 se deplasează cu o poziţie spre dreapta, iar elementul din poziţia n ajunge în poziţia 1. Vectorul nu îşi modifică dimensiunea:

aux=a[n-1]; /* salvăm temporar ultimul element */

for(j=n-1;j>=1;j--) a[j]=a[j-1]; /*deplasăm elementele spre dreapta */

a[0]=aux; /* mutăm elementul în prima poziţie */

Sortarea vectorilor. Prin sortare se înţelege aranjarea elementelor unui vector în ordine crescătoare sau descrescătoare. Pentru rezolvarea acestei probleme au fost concepuţi diverşi algoritmi, mai mult sau mai puţin rapizi, mai simpli sau extrem de complicaţi. În acest moment vom aborda două dintre cele mai simple metode de sortare de complexitate n² .

A) Metoda bulelor (bubblesort)

Conform acestei metode, vectorul este parcurs de la stânga spre dreapta comparându-se perechi de elemente succesive (a[j] cu a[j+1]). Dacă cele două elemente nu sunt în ordinea cerută, se interschimbă şi, o variabilă iniţial egală cu 0, se incrementează. În acest fel, la prima parcurgere a vectorului, elementul maxim din şir (dacă se face ordonare crescătoare) se deplasează spre dreapta până când ajunge în ultima poziţie. La a doua parcurgere a vectorului , al doilea cel mai mare element ajunge în penultima poziţie etc. Parcurgerea vectorului se reia până când nu mai găsim nici-o pereche de elemente consecutive neordonate. La fiecare parcurgere, lungimea secvenţei care se verifică scade cu o unitate:

k=n-1; /* iniţial verificăm tot vectorul */

do{

f=0; /* numără perechile neordonate */

for(j=0;j<k; j++)

if(a[j]>a[j+1]) /* pentru ordonare crescătoare */

{ aux=a[j]; a[j]=a[j+1];

a[j+1]=aux; /* interschimbăm elementele */

f++; /* numărăm in f */

}

k--; /* lungimea secvenţei care se verifică scade */

}while(f); /* repetă cât timp mai sunt perechi neordonate */

B)Sortarea prin selecţie directă

Conform acestei metode primul element (a[0]) se compară pe rând cu toate elementele de după el şi dacă ordinea de sortare nu este respectată, cele două elemente se interschimbă. După efectuarea tuturor comparaţiilor, în prima poziţie ajunge cel mai mic element din vector (în cazul ordonării crescătoare). Se compară apoi al doilea element cu toate elementele de după el etc. La ultimul pas se compară numai ultimele două elemente. Secvenţa corespunzătoare de program este :

for(i=0; i<n-1; i++) /* elementul care se compară */

for(j=i+1;j<n; j++) /* elem. de după el cu care se compară */

if(a[i]>a[j]) /* pentru ordonare crescătoare */

{ aux=a[i]; a[i]=a[j];

a[j]=aux; /* interschimbăm elementele */

}

Prelucrări elementare ale vectorilor în C++ - II

2010-05-24T20:36:00.005+03:00

Eliminarea tuturor elementelor cu o anumită proprietate. Cea mai simplă metodă de a elimina dintr-un vector toate elementele cu o anumită proprietate este să creăm un nou vector în care se păstrează elementele care nu au proprietatea respectivă. De exemplu, pentru a elimina dintr-un vector toate elementele negative, putem utiliza secvenţa:

j=-1;

for(i=0;i<n;i++)

if(a[i]>=0) /* nu are proprietatea cerută */

b[++j]=a[i]; /* păstram elementul în vectorul b */

n=j; /* actualizăm dimensiunea vectorului */

Metoda este ineficientă datorită consumului de memorie necesară pentru vectorul b. O metodă mult mai eficientă este să folosim acelaşi vector în care vom „îngrămădi” pe primele poziţii elementele care trebuie păstrate. Prin actualizarea dimensiunii vectorului, elementele de prisos nu vor mai fi luate în consideraţie în prelucrările ulterioare. Secvenţa care realizează această operaţie este următoarea:

j=-1;

for(i=0;i<n;i++)

if(a[i]>=0) /* nu are proprietatea cerută */

a[++j]=a[i]; /* mutăm elementul la începutul vectorului */

n=j; /* actualizăm dimensiunea vectorului */

Eliminarea elementului din poziţia k dată. Prin eliminarea elementului din poziţia k dată (elementul de indice k-1), se observă că primele k-1 elemente rămân neschimbate, în timp ce elementele din poziţiile k+1, k+2,…….,n se deplasează cu o poziţie spre stânga pentru a “umple” golul rămas prin eliminarea elementului din poziţia k. Evident, dimensiunea vectorului scade cu o unitate :

for(j=k-1;j<n-1;j++) a[j]=a[j+1];

/* deplasăm elementele spre stânga */

n--; /* corectăm dimensiunea */

Inserarea unui nou element y în poziţia k dată. Cum inserarea unui element se face fără a pierde vreun element din vectorul iniţial, elementele din poziţiile k, k+1,.......n trebuie să se deplaseze cu o poziţie spre dreapta pentru a face loc noii valori y introdusă în poziţia k (indice k-1). Dimensiunea vectorului creşte cu o unitate:

for(j=n;j>=k;j--) a[j]=a[j-1];

/* deplasăm elementele spre dreapta */

a[k-1]=y; /* inserăm elementul y */

n++; /* actualizăm dimensiunea */

Prelucrări elementare ale vectorilor în C++ - I

2010-05-24T20:32:00.007+03:00

Deoarece limbajul C nu verifică depăşirea dimensiunilor maxime declarate pentru tablourile utilizate în aplicaţii, pentru a evita scrierea accidentală a unor zone de memorie, programatorul trebuie să asigure validarea dimensiunilor reale (implicit a numărului de elemente) citite de la intrare. Uzual, un vector se declară în următoarea manieră:

#define MAX 100 /* dimensiunea maximă admisă */

…………………………

int a[MAX];

int n; /* dimensiunea reală citită la intrare */

..............

cout<<“n=”; cin>>n;

Citirea elementelor. După validarea dimensiunii, citirea elementelor unui vector se face în ordinea crescătoare a indicilor, uzual cu o instrucţiune for :

for(int i=0; i<n; i++)

{ cout<<“a[“<<”]=”;

cin>>&a[i];

}

Observaţie: Deşi tablourile sunt indexate în C începând de la 0, se pot utiliza elementele numai de la indexul 1 (ca în Pascal), elementul a[0] rămânând liber. În această situaţie secvenţa de citire (şi toate celelalte secvenţe de prelucrare) se vor modifica corespunzător, conform modelului de mai jos:

for(int i=1;i<=n;i++)

{ cout<<“a[“<<”]=”;

cin>>a[i];

}

Determinare minim/maxim. Metoda tipică de determinare a elementului minim/maxim dintr-un vector este următoarea : se iniţializează minimul/maximul cu primul element din vector apoi se compară cu celelalte elemente din vector reţinându-se, pe rând, valorile mai mici/mai mari.

minim=a[0]; /* maxim=a[1]; */

for(i=1; i<n; i++)

if(minim>a[i]) /* (maxim */

minim=a[i]; /* maxim=a[i]; */

Determinarea primului element cu o anumită proprietate. Pentru a determina primul element (de indice minim) cu o anumită proprietate, se parcurge vectorul de la stânga la dreapta până când găsim primul element cu proprietatea cerută sau până când epuizăm elementele vectorului. De exemplu, determinarea primului element nul dintr-un vector se realizează cu secvenţa:

f=-1;

for(j=0;j<n; j++)

if(!a[j])

{ f=j; break; }

Verificând valoarea variabilei f decidem dacă în vectorul există cel puţin un element cu proprietatea cerută (f=indicele acestuia) sau nici unul (f =-1).

Determinarea ultimului element cu o anumită proprietate. Pentru a determina ultimul element (de indice maxim) cu o anumită proprietate, se parcurge vectorul de la dreapta spre stânga (în ordinea descrescătoare a indicilor) până când găsim primul element cu proprietatea cerută sau până când epuizăm elementele vectorului. De exemplu, determinarea ultimului element par dintr-un vector se realizează cu secvenţa:

f=-1;

for(j=n-1;j>=0;j--)

if(!(a[j]%2))

{ f=j; break; }

Declararea şi iniţializarea tablourilor în C++

2010-05-24T20:19:00.003+03:00

Un tablou reprezintă un tip structurat de date care ocupă o zonă de memorie continuă,cu elemente componente de acelaşi tip. În cadrul tabloului un element este în mod unic identificat prin poziţia ocupată în cadrul structurii. Această poziţie este definită prin unul sau mai mulţi indici sau indecşi, din acest motiv tablourile numindu-se variabile indexate.

Declararea unui tabou se face cu sintaxa :

tip nume[dim_1][dim_2]……..[dim_n];

unde :

- tip este tipul elementelor componente ale tabloului. Acesta poate fi un tip predefinit sau definit de utilizator

- nume este numele variabilei tablou

- dim_1, dim_2,…..,dim_n sunt numere întregi pozitive care exprimă dimensiunile tabloului

Pentru a utiliza un element din tablou se foloseşte sintaxa :

nume[index_1][index_2]……[index_n]

fiecare index respectând condiţia index_i aparţine mulţimii {0,……,dim_i-1}.

Un tablou unidimensional se numeşte vector, iar un tablou bidimensional se numeşte matrice .
Exemple:

char s[100];

int x[25];

long double a[10][15];

Observaţii

- primul element dintr-un vector va avea indexul 0, iar ultimul element stocat va avea indexul dim-1

- primul element dintr-o matrice va avea indexul (0,0), iar ultimul va avea indexul (dim_1-1,dim_2-1)

- dimensiunile tabloului trebuie să fie expresii constante

- compilatorul nu face verificări pentru depăşirea dimensiunii tabloului

- pentru alocarea unui tablou sunt necesari nr_elemente*sizeof(tip) octeţi, unde tip este tipul de bază al tabloului

- atribuirea tablourilor nu poate fi făcută direct

Exemple:

int x[10],y[10];

x=y; /*operaţie ilegală*/

Declaraţia unui tablou poate fi urmată de o secvenţă de iniţializare formată din una sau mai multe perechi de acolade între care se pun valori ale tipului de bază, separate prin virgulă.

Pentru tablourile unidimensionale este permisă omiterea numărului de elemente. El va fi egal cu numărul de valori folosite la iniţializare.

În cazul în care la iniţializarea tablourilor de tip numeric sunt folosite mai puţine elemente decât dimensiunea tabloului, restul elementelor sunt iniţializate cu 0.

Exemple:

float x[5]={1.2,3.4e3,-2,90.7E-8,-88.5e-7};

char s[100]=”test tablou”;

short y[]={0,1,2,3,4}; /* y are 5 elemente */

char s[]={‘t’,‘e’,‘s’,‘t’,‘\0’}; /* char s[]=”test”; */

int x[5]={1,2}; /* x=(1, 2, 0, 0, 0) */

Iniţializarea unui tablou multidimensional se face asemănător cu cea a unui vector. Se poate face specificarea completă sau parţială a datelor, cele nedefinite fiind iniţializate cu 0. Este permisă doar omiterea primei dimensiuni (cea din stânga).

Exemple:

int a[3][2]={{1,2},{3,4},{5,6}};

echivalent cu :

int a[][2]={{1,2},{3,4},{5,6}};

sau chiar cu:

int a[3][2]={1,2,3,4,5,6};

Iniţializarea

int m[2][3]={{1},{2}};

este echivalentă cu :

int m[2][3]={{1,0,0} , {2,0,0}}; /*elementele lipsă au fost iniţializate cu 0*/

Limbaje de programare

2010-05-24T20:08:00.001+03:00

Pentru că asta mi-e meseria, m-am hotărât să adaug în acest blog şi câteva postări referitoare la programarea clasică în C++, obiectuală şi vizuală în C# şi programare web: HTML, CSS, JavaScript, ASP etc.

Sper că veţi fi interesaţi şi le veţi citi şi comenta.

Dacă este un subiect anume care vă interesează, postaţi un comentariu şi mă voi strădui să vă răspund.

Eliberarea de frică

2010-05-23T10:18:00.003+03:00

Realitatea dă buzna cu bocanci de oţel peste vieţile noastre şi le striveşte sistematic.

Singura problemă, adevărata problemă este că nu noi am creat această realitate, ci aceia pe care i-am ales să ne conducă. E parţial şi vina noastră că i-am crezut şi le-am acordat votul nostru.

Din fericire, într-o societate democratică nici-o decizie nu este ireversibilă. Există întotdeauna opţiunea retragerii încrederii şi solicitarea demisiei. Depinde numai de noi cum şi dacă alegem să ne exercităm acest drept.
Mişcarea sindicală, deşi coruptă la cel mai înalt nivel, reprezintă încă o armă redutabilă. Ne permitem să facem o grevă generală? Desigur, fie şi numai pentru a transmite un mesaj sau a forţa demisia unui guvern, a unui preşedinte.
Există riscuri? Desigur, vom pierde bani dintr-un salariu deja ciopârţit, dar nimeni nu poate lua atitudine în locul nostru. Este o decizie personală şi ar trebui luată, nu pe baza instinctului primar de conservare, ci din perspectiva principiului mai înalt pe care îl reprezintă.
Citeam zilele trecute, într-un blog de pe mediafax, că mişcarea sindicală va pierde tot ce a câştigat în ultima sută de ani, că vom ajunge să lucrăm pe salarii de nimic un număr nelimitat de ore. Profeţii spuse cu o satisfacţie nedisimulată de aceeaşi persoană care afirma că învăţământul şi sănătatea ar trebui complet privatizate.
O viziune complet deformată şi partinică din partea unei persoane care se consideră un valoros comentator politic şi economic.
Nu cred că există vre-o ţară care să fi aplicat acest principiu. Dreptul la educaţie şi sănătate este garantat prin constituţie, la fel şi dreptul de a fi plătit pentru munca depusă. Mereu se afirmă că aceste sectoare nu sunt productive. Şi cum ar putea fi? Unde în lumea aceasta sunt ele productive?
Vom fi mai educaţi, mai sănătoşi şi mai civilizaţi dacă aceste sectoare vitale ale societăţii vor fi privatizate? Cred că abia atunci vor pierde tot ceea ce am câştigat în ultima sută de ani.
Sunt necesare măsurile de austeritate cerute de guvern? Sunt convinsă că da, dar am mari probleme vis-a-vis de modul de aplicare. Există un studiu corect asupra fiecărui sector bugetar, asupra diferenţelor de salarizare, asupra politicii de angajare din ultimii, să zicem , patru ani?
Trebuie toate sectoarele tratate la fel? Trebuie toate pensiile tratate la fel? Ce dorim de fapt? Pauperizarea întregii societăţi pentru a proteja cei maxim 8% de răsfăţaţi ai sorţii?
Se vorbeşte foarte mult de solidaritate socială, un subiect căzut în derizoriu când cei care îl susţin au salariul, redus cu 25%, egal cu 10, 20, 30 de salarii ale unui om obişnuit.
"Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei"
Probabil că a venit momentul să ne eliberăm de frica cultivată cu bună ştiinţă de cei ale căror greşeli le plătim acum.
Să ne eliberăm de dictatura fricii şi să afirmăm cu tărie că nu suntem nesemnificativi, că poţi fi guvernant numai dacă ai pe cine să guvernezi şi poţi fi lider numai dacă ai pe cine să conduci şi dacă ţi se recunoaşte acest drept.
Să le retragem dreptul de a ne trata ca pe nişte imbecili şi dreptul de a distruge puţinul care a rămas ne-distrus...

Dincolo şi dincoace de "Avatar"

2010-05-22T13:15:00.005+03:00

Şi mă refer aici la ultimul film al lui James Camoron, ieşit zgomotos dintr-un prelungit con de umbră.

Lăsând la o parte acuzaţiile de plagiat apărute în diferite postări pe net şi reacţiile exagerate ale fanilor, "Avatar" rămâne un film care nu poate fi ignorat.

Fascinanta lume a planetei Pandora, efectele vizuale excepţionale şi melodioasa limbă Na'vi nu fac decât să accentueze efectul asupra spectatorului.

Universul pandorian pare a fi o versiune SciFi a paradisului pierdut, a purităţii şi a vechilor credinţe panteiste.

Mituri arhaice par a se împleti subtil pentru a crea o lume care atinge delicat amintiri îngropate adânc în subconştientul uman.

Copacii în care trăiesc comunităţile Na'vi par a fi o trimitere la simbolul copacului vieţii, acel axis mundi evocat în scrierile lui Eliade.

Profunda şi misterioasa comunicare energetică care interconectează toate formele de existenţă de pe Pandora trimit către vechile credinţe panteiste şi mai noua religie Wicca şi doctrinele spiritualiste.

Este un univers copleşitor prin profunda lui simplitate şi puritate, un univers în care iubirea pare să se manifeste printr-o profundă comunicare spirituală ce reaminteşte de perechea primordială din grădina Edenului. Sexualitatea este sublimată la nivelul trăirilor spirituale şi al contopirii Eu-rilor în marele flux energetic care străbate şi susţine întreaga planetă.

Este o lume în care nu există trădare, minciună şi ură, o lume în care sacrificiul inerent al unor vieţuitoare pentru a susţine supravieţuirea altora, este privit la adevărata valoare şi onorat ca atare.

Întregul film pare a fi un manifest pentru întoarcerea la origini, pentru recucerirea paradisul pierdut şi revenirea la vârsta de aur a inocenţei şi purităţii.

Nu ştiu dacă asta a gândit şi a intenţionat creatorul acestui film uluitor, dar asta este ceea ce am simţit când am vizionat prima dată "Avatar".

Acea senzaţie a unei lipse la un nivel atât de profund încât nici nu există cuvinte potrivite pentru a o defini, străfulgerările unor amintiri îngropate adânc în genele mele, senzaţia unui deja-vu transmis pe căile impalpabile ale spiritului, sentimentul acut al apartenţei demult uitate la un univers asemănător.

Poate că aceleaşi sentimente de dezrădăcinare şi înstrăinare, duse la un nivel paroxistic, au provocat tentativele de suicid semnalate de media în rândul tinerilor după vizionarea filmului.

Pentru că, în ciuda armurilor succesive cu care civilizaţia, societatea şi educaţia ne-a îmbrăcat, în profunzimea sufletului uman rămâne ascuns un copil suferind care va tânji mereu după Edenul din care s-a auto-exclus...

Arta visatului

2010-05-21T21:24:00.004+03:00

Ştiu cum sună acest titlu...

Complet desprins de realitatea care încearcă să ne sufoce, să ne anihileze speranţa, să ne reducă la statutul de spectatori neputincioşi ai vieţii noastre scăpate de sub control.

Adevărat, dar numai în măsura în care noi acceptăm acest adevăr care nu ne aparţine, care este creeat şi propovăduit de alţii, acei alţii care nu ştiu sau nu vor să ştie nimic despre ce gândim noi.

Şi este numai vina noastră dacă îi lăsăm să gândească, să spere, să viseze şi să trăiască în locul nostru.

Nu militez pentru ieşirea în stradă cu torţe şi instrumente destinate măcelului, ci militez pentru o verticalitate asumată în mod conştient de fiecare dintre noi, o verticalitate a gândurior şi a trăirilor interioare, o clarificare a scopurilor care ne mână şi a ideilor care ne conduc viaţa.

Militez pentru o asumare lucidă a vieţii personale, pentru refuzul explicit de a ne lăsat trăiţi de cei care nu au nici-o legătură cu speranţa şi lumina noastră interioară.

Indiferent de ceea ce ne rezervă viitorul, indiferent de ceea ce alţii încearcă să ne impună, indiferent de perpetua criză din această ţară, de nimicnicia şi incompetenţa celor o conduc, noi suntem cei mai puternici şi în noi este puterea schimbării.

Nu cred în încercarea de a-i schimba pe ceilalţi, de a-i face să fie altceva decât ceea ce sunt, pentru că este o încercare sortită eşecului, care nu poate aduce decât şi mai multă disperare.

Cred cu încăpăţânare în schimbarea modului personal de a privi lumea şi a lucrurilor care se petrec în ea, în dobândirea acelui echilibru interior care îţi permite să fii tu însuţi în această nebunie cotidiană şi a-i lăsa şi pe ceilalţi să fie ceea ce îşi doresc, fără ca acest lucru să te afecteze.

Cred în puterea gândurilor noastre personale şi a realităţii pe care o proiectează zi de zi, chiar dacă ea există doar pentru noi.

Cred în puterea de a schimba exteriorul schimbând peisajul psihic interior, dorinţele, speranţele şi aşteptările noastre.

Cred în arta de a visa, a visa cu ochii larg deschişi viaţa aşa cum ar trebui să fie ea şi aşa cum merităm fiecare din noi.

Cred că frumuseţea, speranţa şi lumina nu pot veni decât din noi înşine şi nu putem da vina pe ceilalţi că ni le răpesc. Nimeni nu poate răpi lucruri care ţin de Eul interior şi ne definesc ca fiinţe spirituale, care sunt dincolo de raţiune şi cuantificare.

Cred că a venit timpul să ne asumăm rolul de creatori ai propriului vis, ai propriei vieţii şi al propriului destin.

Cred că a venit timpul să facem din arta visatul o datorie personală faţă de viitorul care se naşte acum...