Pandora

Stephen Hawking şi Universul cuantic

2010-08-17T17:15:00.002+03:00

Stephen Hawking

La începutul carierei sale, la sfârşitul anilor 1960, Stephen Hawking a demonstrat că Universul trebuie să fi pornit de la o singularitate, un punct de densitate infinită. Câţiva ani mai târziu a aflat că găurile negre se micşorează treptat, până la evaporare completă, ideile sale stârnind controverse şi scepticism prin rândul oamenilor de ştiinţă
În cazul în care legile relativităţii genereale ale lui Einstein au fost aplicate pentru a explica expansiunea Universului nostru, atunci, la un moment dat, în trecut, toate tipurile de materie şi energie trebuie să fi fost concentrate la un punct de densitate infinită. Întregul cosmos a fost odată o singularitate, dincolo de orice explicaţie fizică.

Asta înseamnă că teoriile fizice nu pot explica cum a început Universul. În schimb, principiul de incertitudine face imposibilă formarea a astfel de singularităţi. O singularitate, prin definiţie, este un punct infinit de mic.

Dar teoria cuantică interzice o astfel de exactitate: nimic nu poate fi situat la un punct precis în spaţiu şi timp. În domeniul cuantic nu există poziţii fixe, particulele fiind capabile de a se afla în mai multe locuri, la un moment dat. Astfel, creatorii mecanicii cuantice au dezvoltat un instrument matematic numit funcţia de undă, care anticipează modul în care o particulă (val de energie, sau undă) se mişcă prin spaţiu şi timp.

Stephen Hawking, in colaborare cu fizicianul James Hartle, de la Universitatea California din Santa Barbara, a “împrumutat” matematica de bază a teoriei cuanice încercând să descrie modul în care evoluează Universul, în ansamblul său. Aşa cum funcţia de undă pentru o particulă descrie fiecare cale posibilă de urmat, de către acea particulă, între două puncte, funcţia Hartle-Hawking reprezintă toate istoriile posibile pe care Universul nostru le-ar putea avea, din punct de vedere cuantic. Universul nostru, pe care îl vedem, este doar un rezultat posibil printre multe altele.

Ideea de bază a lui Stephen Hawking este că întreg Universul este un fenomen cuantic gigant.

Teoria corzilor susţine că toate particulele şi forţele pot fi explicate ca fiind generate de vibraţiile unor “fire” foarte mici de energie; dar ea are o problemă uriaşă: ecuaţiile sale fundamentale au un număr aproape infinit de soluţii, fiecare corespunzând unui Univers unic. Ideea lui Hawking este că toate aceste soluţii ar putea reprezenta, pur şi simplu, istorii diferite, posibile, ale Universului nostru.

Hawking mai afirmă că, în cazul în care alte istorii cuantice întradevăr există, ele au putut lăsa o amprentă subtilă pe fundalul radiaţiei cosmice de microunde. În următorii ani, datele culese de sonda spaţială Plank ar putea confirma, sau nu, acest lucru.

Puteţi citi mai multe pe Discovermagazine.

World Wide Telescope

2010-07-29T21:22:00.002+03:00

Un program creat de Microsoft oferă acum pasionaţilor de astronomie o cale de a contempla Universul direct din faţa calculatorului. Această aplicaţie permite computerului să funcţioneze ca un telescop virtual, oferind o vastă gamă de imagini, captate atât de telescoapele spaţiale cât şi de cele de la sol.
Programul reuneşte un număr impresionant de arhive de date ale corpurilor cereşti, colectate cu ajutorul celor mai performante instrumente: telescopul spaţial Hubble, Chandra X-Ray Observatory, Sloan Digital Sky Survey (SDSS), şi Two Micron All Sky Survey (2MASS). Fiecare dintre aceste arhive conţine informaţii despre natura obiectelor cosmice, oferind acces liber publicului larg la o complexă bază de date astronomice. Deasemeni, vizualizarea poate fi făcută atât în spectrul luminii vizibile, cât şi în raze X sau infraroşu.
O altă facilitate o reprezintă redarea în 3-D a suprafeţei planetei Marte, cât şi a altor planete şi sateliţi din Sistemul Solar. Mai mult de 13 000 de imagini de înaltă rezoluţie sunt combinate pentru a oferi o experienţă realistă (ca în Google Earth). Tot odată programul mai conţine o mare varietate de tururi virtuale, create de astronomi, cosmologi şi profesori, de la observatoare sau universităţi, precum Alyssa Goodman de la Harvard sau Mike Gladders de la Universitatea din Chicago.
World Wide Telescope contribuie astfel la reducerea decalajului dintre cercetarea de ultimă oră şi educaţie, reprezentând un pas major în popularizarea ştiinţei.

Programul poate fi descărcat de pe site-ul WWT.

Doar... câteva bancuri

2010-07-16T21:21:00.003+03:00

Bunica intră la măcelarie cu nepoţelul în braţe.

- Vă rog, nu-mi cântăriţi şi mie copilaşul ăsta? – îl întreabă pe măcelar ……. Ştiţi, acasă nu avem cântar…

- Daţi-l aici, îl duc până în spate, la cântar.

În câteva minute se întoarce:

- 2 kile dezosat!

Un angajat intră în biroul şefului, smulge cablul telefonic din perete, îi aruncă hârtiile pe jos, îi toarnă cafeaua pe cap şi dă să-l bată. Colegii din birou strigă:

“Opreşte-te Ghiţă, noi am glumit, nu ai câştigat la loto…”

O puştoaică intră la frizerie cu tată’su. Stă lângă scaunul frizerului, mâncând o gogoşică, în timp ce tată’su se tunde. Frizerul îi zâmbeşte şi-i spune cu amabilitate:

- Drăguţa, o să ai păr pe gogoşică!

- Ştiu (răspunde ea)! Şi o să-mi crească şi ţâţele…

Poliţia rutieră la locul accidentului discutând despre importanţa purtării centurii de siguranţă :

- Uitaţi-vă la acest om care nu a purtat centura: capul rupt, maţele pe parbriz, ochii în pomi, fără mâini… În schimb, uitaţi-vă la cel care a purtat centura… Parcă-i viu!...

Viaţa în condiţii extreme pe Pământ oferă indicii pentru posibila viaţă pe Marte

2010-06-10T11:40:00.001+03:00

O nouă descoperire a unor bacterii într-un mediu de pe Pământ similar condiţiilor de pe Marte sugerează că planeta noastră vecină, ar putea fi, la rândul ei, propice existenţei unor forme de viaţă microbiene.

Astfel, bacterii care se hrănesc cu metan au fost identificate într-o locaţie unică din insula Axel Heiberg, în nordul extrem al Canadei.

Descoperirea a fost făcută de către microbiologi de la Universitatea McGill din Canada şi a fost publicată detaliat pe International Society for Microbial Ecology Journal.

Zona, cunoscută sub denumirea Lost Hammer, oferă condiţii climatice similare celor marţiene. Regiunea este atât de sărată încât apa nu îngheaţă chiar dacă temperatura scade cu mult sub zero grade celsius. De asemeni, apa nu conţine oxigen, în schimb există bule mari de metan care se ridică la suprafaţă. În aceste condiţii au fost descoperite bacterii anaerobe care cel mai probabil respiră sulfat în loc de oxigen.

Cercetătorul Lyle White, unul dintre autorii studiului, afirmă că temperaturile din această parte a Canadei sunt chiar mai dure decât în unele zone marţiene. „Există locuri pe Marte unde temperatura este relativ caldă, între –10 şi 0 grade celsius, iar pe Axel Heiberg poate ajuge uşor chiar şi la –50 de grade”, afirmă White.

Date recente arată că şi pe Marte există metan şi apă îngheţată, putând exista zone care să ofere condiţii propice dezvoltării unor astfel de comunităţi microbiene.

Puteţi citi mai multe pe Space.com.

Cupa Mondială inclusă în Google 3D

2010-06-09T21:07:00.001+03:00

Google Maps a inclus imagini 3D cu stadioanele în care se va juca Cupa Mondială la fotbal. Aceasta permite utilizatorilor să exploreze interiorul şi exteriorul locaţiilor într-o viziune de 360 de grade.

Printre stadioanele disponibile se află Soccer City din Johannesburg, Peter Mokaba Stadium din Polokwane şi Moses Maphida Stadium din Durban.

Cupa Mondială inclusă în Google 3D: Soccer City, Johannesburg

Modele 3D ale celor 10 stadioane care vor găzdui Cupa Mondială pot fi văzute, deasemeni, în mod panoramic, folosind Google Earth sau Google Maps.

Serviciul Google Street View a fost de curând criticat după ce a colectat din greşeală date de la clienţii care foloseau conexiuni wireless pentru internet. Compania din California şi-a cerut scuze pentru încălcarea vieţii private şi a spus că a încetat orice colectare de date cu caracter personal.

Puteţi citi mai multe pe Physorg.com.

Pământul şi Luna s-au format mai târziu decât se credea anterior

2010-06-08T19:40:00.003+03:00

Pamantul si Luna

Până în prezent astronomii au fost de acord că Pământul şi Luna s-au format după 30 de milioane de ani de la crearea Sistemului Nostru Solar. Iată că un nou studiu, realizat de cercetători de la Institutul Niels Bohr din cadrul Universităţii din Copenhaga în colaborare cu cei de la California Institute of Technology (Caltech) şi publicat pe Earth and Planetary Science Letter, afirmă că aceste corpuri au luat naştere în urma coliziunii dintre două planete de mărimea lui Venus şi Marte, cu 150 de milioane de ani mai târziu.

Aceste două planete ar fi avut câte un nucleu de fier şi o manta înconjurătoare compusă din silicaţi (rocă). Coliziunea a avut loc în mai puţin de 24 de ore, iar temperatura Pământului în formare s-a ridicat la 7000 de grade Celsius.

Studiul se bazează pe examinarea unor elemente chimice prezente în mantaua Pământului precum Hafniu-182, substanţă radioactivă care se dezintegrează în izotopul de Tungsten-182. În timpul impactului, datorită temperaturii ridicate, atât fierul cât şi silicaţii s-au amestecat.

Durata necesară transformării hafniu-lui în tungsten este de 50-60 milioane de ani. Ţinând cont că izotopii de tungsten preferă să se alieze cu metal, iar hafniul cu silicaţi, analizând concentraţiile acestora, noile studii au relevat faptul că Luna s-a format după transformarea totală a hafniu-lui în tungsten.

Rezultatul cercetării implică faptul că atât Pământul cât şi Luna trebuie să fi luat naştere nu cum se credea anterior, adică la 30 de milioane de ani după formarea Sistemului Solar, acum 4,567 miliarde de ani, dar probabil, cu până la 150 de milioane de ani mai târziu, în urma coliziunii a două planete.

Puteţi citi mai multe pe Science Daily.

Un dinozaur mumificat se află la muzeul din Dakota

2010-06-08T18:50:00.002+03:00

Paleontologii de la Muzeul de Stat din Dakota de Nord lucrează de aproape doi ani la relevarea unui dinozaur mumificat şi îngropat în rocă. Folosind instrumente de tăiere şi dăltuire similare celor dentare, cei patru cercetători au îndepărtat până acum aproximativ 450 kg de rocă. Blocul iniţial avea 4 tone şi fusese găsit cu peste un deceniu în urmă în aceaşi regiune.

Dinozaurul are o lungime de aproape 8 metri şi ar fi cântărit cam 6 tone. Paleontologii afirmă că este vorba de o specie de Edmontosaurus, un dinozaur cu cioc de raţă, care a trăit acum 65 milioane de ani. Viteza lui de alergare era de aproape 50 km pe oră, cu puţin mai mare decât a unui Tiranosaurus Rex.

Experţii cred că modelul poate avea foarte bine conservate pielea, ligamentele, tendoanele, precum şi unele organe interne. Coada şi unul din membre au fost complet extrase şi sunt expuse în cadrul Muzeului.

Cu toate că pe zi nu este îndepărtată decât o zonă puţin mai mare ca o monedă şi având câţiva milimetri grosime, cercetătorii speră ca anul viitor să poată afişa întregul exponat la Muzeul din Dakota.

Puteţi citi mai multe pe Discovery News.

Care este cea mai masivă stea din univers?

2010-06-05T08:45:00.002+03:00

Astronomii utilizează termeni ca rază solară sau masă solară pentru a defini dimensiunile celorlalte stele în raport cu Soarele nostru. Astfel, o rază solară este de 690000 km, iar o masă solară de 2x10³⁰ kg. O stea uriaşă, renumită în galaxia noastră prin dimensiunile sale este Eta Carinae, situată la 7500 ani lumină depărtare şi având o greutate de 100 mase solare. Este de 4 milioane de ori mai strălucitoare decât Soarele.
Însă această stea, prin dimensiunile ei colosale, expulzează materie (prin vântul solar) cam de 500 de ori masa Pământului în fiecare an. Ţinând cont de această pierdere de masă şi în conformitate cu legile evoluţiilor stelare astronomii apreciază că Eta Carinae ar trebui să explodeze destul de curând formând o spectaculoasă supernovă.

Totuşi, cea mai mare stea cunoscută este VY Canis Majoris, o hipergigantă roşie din constelaţia Câinele Mare. Situată la 5000 de ani lumină de Pământ ea depăşeşte de 2100 de ori mărimea Soarelui. Dacă ar fi plasată în centrul Sistemului Nostru Solar suprafaţa acesteia s-ar extinde până la orbita lui Saturn.

Animatie: cea mai masivă stea din Univers

Dacă Eta Carinae este cea mai luminoasă stea de care ştim, cu o temperatură de 25000 de grade Kelvin, stelele supergigante au o temperatură mai redusă, VY Canis Majoris având o temperatură de numai 3500 grade Kelvin. O stea foarte mare ar fi chiar mai rece. Astfel, la 3000 grade Kelvin o supergigantă ar avea de 2600 de ori masa Soarelui.

Puteţi citi mai multe despre stele gigant pe Universe Today.

Locuitorii din Tibet au dezvoltat gene care le permit să trăiască la mari altitudini

2010-05-16T11:46:00.000+03:00

Cercetătorii au identificat 10 gene care le permit locuitorilor tibetani să trăiască la mari altitudini, dezvoltând procese metabolice mai eficiente. Studiul a fost publicat în Science Express şi a fost realizat de către oameni de ştiinţă de la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii din Utah împreună cu cei de la Qinghai University Medical School din China.
Conform raportului lor, populaţia tibetană a început să se adapteze genetic cu mii de ani în urmă, pentru a preveni policitemia. Acesta este un proces prin care organismul produce prea multe celule roşii, ca răspuns la privarea de oxigen, provocând şi alte anomalii de sănătate precum edem pulmonar şi cerebral sau hipertensiune arterială.

Cercetătorii americani şi cei chinezi au observat că populaţiile din Tibet nu dezvoltă acest exces de celule roşii, de acest lucru fiind responsabil un grup de 10 gene. Două dintre acestea sunt direct asociate cu hemoglobina, o moleculă ce transportă oxigenul în sânge.

Adaptări pentru traiul la mari înălţimi au mai fost observate la populaţii indigene din munţii Anzi din America de Sud şi a localnicilor din regiunile muntoase din Etiopia, Africa. Cu toate acestea, doar tibetanii au dezvoltat aceste gene. Ei mai au, de asemenea, niveluri ridicate de acid nitric, o moleculă care ajută la transportul a mai mult oxigen în ţesuturi, prevenind policitemia.

Cercetătorii mai cred că cele 10 gene specifice au determinat apariţia unor procese metabolice mai eficiente, fără a provoca exces de celule roşii în sânge.

O înţelegere detaliată a acestor schimbări poate conduce la crearea de terapii pentru afecţiuni precum hipertensiunea, edemul pulmonar şi cerebral, maladii care afectează oamenii de pretutindeni. Însă obţinerea permisiunii de a desfăşura activităţi de cercetare în Tibet este destul de dificilă.

Puteţi citi mai multe pe ScienceDaily.

Telescopul Herschel descoperă o gaură în spaţiu

2010-05-13T18:26:00.005+03:00

Telscopul spaţial Herschel, al Agenţiei Spaţiale Europene, a descoperit un fenomen fizic ciudat şi anume o gaură în spaţiu. Este vorba de o gaură formată într-un nor de praf şi gaz cosmic din care se formează stelele tinere.
Analizând norul de gaz reflectorizant cunoscut ca NGC 1999, astronomii au observat o pată întunecată în interiorul acestuia, crezând mai întâi că este vorba de o masă opacă de materie. Folosind telescopul în infraroşu ei s-au aşteptat să găsească radiatii în acel loc, dar nu au găsit nimic. Concluzia a fost că acel spaţiu este întradevăr gol. Astronomii cred că acea gaură trebuie să se fi format atunci când jeturi înguste de gaz, ejectate de stelele în formare din acea regiune, au perforat foaia subţire de praf şi gaz care formează NGC 1999. Radiaţii puternice de la o stea matură din apropiere se poate să fi ajutat de asemenea la formarea acelei găuri. Oricare ar fi lanţul exact al evenimentelor, descoperirea este importantă pentru înţelegerea modului în care stelele tinere dispersează norul de materie din care acestea se formează.

Puteţi citi mai multe pe ScienceDaily.

Noi animaţii 3D cu planeta Marte

2010-05-01T11:29:00.006+03:00

Doug Ellison, fondator al UnmannedSpaceflight.com, a creat câteva videoclipuri folosind datele de la aparatul de fotografiat HiRISE de pe Marte Reconnaissance Orbiter. HiRISE este capabil să facă modele digitale de elevaţie, ceea ce i-a permis lui Ellison să realizeze filme 3D pentru anumite locaţii.

Videoclipuri pentru Gale Crater, Bahram Vallis, Candor Chasma, Juventae Chasma, şi multe altel animaţii au fost realizate folosind tehnica DEM (Digital Elevation Model), care implică procesarea a două imagini de înaltă rezoluţie realizate de către HiRISE asupra aceleiaşi zone. Cu toate acestea, DEM nu este numai pentru a face filme uimitoare, ci este un foarte util instrument de cercetare folosit pentru măsurarea şi modelarea proceselor geologice. Mai jos puteţi vedea câteva dintre aceste animaţii. Site-ul oficial HiRISE poate fi gşsit aici.

Candor Chasma

Bahram Vallis

Mars Gale crater

West of Juventae Chasma

Gheaţă şi materie organică au fost descoperite pe un asteroid

2010-04-29T09:24:00.003+03:00

Utilizând telescopul în infraroşu de pe Mauna Kea, cercetătorii au descoperit pentru prima dată gheaţă şi molecule organice pe suprafaţa unui asteroid. Această bucată de rocă îngheţată poate oferi cheia pentru înţelegerea modului în care apa a ajuns pe planeta noastră. Observaţiile au fost făcute de către două echipe de astronomi şi au fost publicate în revista Nature.

Asupra asteroidului Themis 24, situat între orbitele lui Marte şi Jupiter, au fost efectuate 7 măsurători pe parcursul a 6 ani, de către astronomii Andrew Rivkin de la Universitatea Johns Hopkins şi Iosua Emery, de la Universitatea din Tennessee, Knoxville. Ei au găsit o bandă de frecvenţă în spectrul de absorbţie a luminii reflectate de la suprafaţa sa care indică prezenţa apei îngheţate, precum şi a unor legături chimice carbon-hidrogen, ca la materia organică. Rezultatul a fost confirmat în mod independent şi de către o altă echipă, condusă de Humberto Campins, de la Universitatea din Florida.

Ambele echipe afirmă că este surprinzător cum de gheaţa de la suprafaţă nu a fost vaporizată complet şi speculează că rezervoare de gheaţă mai pot exista în interiorul asteroidului, aceasta ajungând la suprafaţa sa în urma bombardării cu alte mici obiecte cosmice.

Conform astronomului Humberto Campins, asemenea asteroizi ar fi putut lovi Pământul în trecut, aducând apa pe planeta noastră. Constatarea întăreşte teoria conform căreia asteroizii au livrat ingredientele pentru formarea oceanelor Pământului şi a vieţii.

Acum 4 miliarde de ani, după o coliziune dintre Pământ şi un obiect masiv, a fost creată Luna, planeta noastră devenind complet uscată. Apoi, a urmat un bombardament cu comete şi asteroizi, gheaţa adusă de aceste corpuri devenind rezerva noastră de apă.

Detectarea gheţii şi a moleculelor organice pe suprafaţa unui asteroid este ultima dintr-o serie de descoperiri care arată că apa este o substanţă mai frecventă în spaţiul cosmic decât am fi crezut. În ultimii ani oamenii de ştiinţă au mai confirmat prezenţa gheţii la polul nord al Lunii şi sub suprafaţa lui Marte.

Puteţi citi mai multe pe Wired Science şi în Revista Nature.

Primele imagini de la misiunea spaţială SDO

2010-04-22T11:50:00.002+03:00

Lansată la 11 februarie 2010, misiunea spaţială SDO (Solar Dynamics Observatory) a transmis primele imagini despre soare, efectuate la cea mai înaltă rezoluţie până în prezent. Scopul acestei misiuni este de a realiza observaţii detaliate despre astrul nostru, pentru a permite predicţii mai bune asupra modului în care radiaţiile solare afectează spaţiul interplanetar.

Aceste radiaţii interacţionează cu atmosfera terestră generând frumoase aurore, dar pot pune în pericol sateliţii de comunicaţii de pe orbită cât şi aparatura electronică sensibilă, de la sol. Misiunea SDO va schimba înţelegerea noastră despre procesele şi fenomenele care au loc în soare, având un impact enorm asupra ştiinţei, similar cu impactul Telescopului spaţial Hubble asupra astrofizicii moderne.

Acum, pe deplin operaţională, SDO va oferi imagini cu o claritate de 10 ori mai mare decât televiziunea de înaltă definiţie. Timp de 5 ani vor fi studiate fenomene ca: vântul solar, erupţiile, turbulenţele şi furtunile, câmpul magnetic al soarelui, toate aceste informaţii, reprezentând 1,5 terabytes de date, fiind transmise în fiecare zi, înapoi pe Pământ.

Considerată „bijuteria coroanei” în flota de misiuni NASA destinate studierii soarelui, prin capacitatea de a transmite imagini dinamice la un nou nivel al detaliilor, SDO va spori puterea noastră de înţelegere asupra unor procese care ne afectează în mod direct viaţa şi societatea.

Puteţi citi mai multe pe Physorg, Discovery News şi NASA.gov.

Pe baza unei noi clasificări numărul planetelor pitice ar putea creşte

2010-04-11T10:56:00.000+03:00

Dr. Charley Lineweaver şi Dr. Marc Norman de la Institutul de Ştiinţe Planetare al ANU (Universitatea Naţională Australiană) au publicat recent, pe arXiv, un studiu despre o mai precisă clasificare a planetelor în funcţie de mărimea lor. Clasificarea actuală situează obiectele cu o rază mai mare de 400 km în categoria planetelor pitice, Pluto fiind încadrată aici încă din anul 2006.
Noi cercetări sugerează că această rază ar trebui să fie mai aproape de 200 km, ceea ce ar creşte numărul de obiecte încadrate în această categorie la aproximativ 50. Conform observaţiilor, corpurile cereşti de dimensiuni mai mici au, în majoritatea cazurilor, o formă neregulată, ca un cartof. În schimb, când raza acestora capătă valori de la 200 km la 300 km, forma lor tinde să devină rotundă. Acest lucru este posibil datorită acţiunii forţelor gravitaţionale, ajungându-se la un echilibru hidrostatic, în funcţie şi de materialul din care este alcătuit obiectul. Astfel, pentru ca un asteroid format în principal din gheaţă să capete formă sferică este suficientă o rază de 200 km, iar pentru unul alcătuit din rocă, raza necesară devine 300 km. Conform Dr. Lineweaver, dacă un obiect este suficient de mare încât propria gravitaţie l-a făcut rotund, atunci el trebuie catalogat ca planetă pitică. Dacă se iau în consideraţie noile calcule, bazate pe faptul că e suficientă o rază de cel puţin 200 km pentru ca un astfel de corp să capete formă rotundă, numărul obiectelor incluse în categoria planetelor pitice va creşte semnificativ.

Puteţi citi mai multe pe arXiv şi pe site-ul oficial ANU.

A fost decernat premiul Abel pentru matematică, echivalentul premiului Nobel.

2010-03-29T13:22:00.001+03:00

Premiul Abel pentru matematică, echivalentul premiului Nobel, a fost atribuit matematicianului John Tate, pentru dezvoltarea teoriei numerelor, teorie ce stă la baza stocării datelor informatice. Munca profesorului John Tate, acum în vârstă de 85 de ani, a contribuit la crearea de algoritmi pentru protejarea şi securizarea datelor transmise prin internet.
Deasemeni, a mai avut o contribuţie majoră şi la demonstraţia teoremei lui Fermat.

Premiul Abel, în valoare de şase milioane de coroane norvegiene, un echivalent al premiului Nobel, îi va fi înmânat profesorului pe data de 25 mai, de către regele Harald al Norvegiei.

John Tate a fost profesor la câteva universităţi de prestigiu: Princeton, Columbia, Harvard şi Universitatea din Texas. A fost ales membru al Academiei de Ştiinţe Naţionale Americane din anul 1969, precum şi membru onorific al Academiei Franceze de Ştiinţe şi al Societăţii de Matematică din Londra.

Premiul Abel a fost instituit în anul 2003, în cinstea matematicianului norvegian Nils Henrik Abel, decedat în 1829, la vîrsta de doar 26 de ani. Este decernat anual, pentru contribuţii majore aduse în matematică şi constă într-o sumă de bani echivalentă premiului Nobel

Alte câteva bancuri...

2010-03-25T13:17:00.001+02:00

Doua prietene vorbesc:

- Ceva sex de calitate aseara?

- Nu. A fost un dezastru. Barbatu-miu a venit acasa, a mancat cina in 3 minute, s-a suit pe mine, a terminat in 4 minute si-n 2 minute sforaia… Dar tu?

- Oh, a fost incredibil… Barbatu-miu a venit acasa. M-a dus la o cina romantica. Dupa cina, ne-am plimbat o ora. Cand am ajuns acasa, el a aprins lumanari prin toata casa si am avut o ora de preludiu.
Dupa preludiu, am facut sex o ora intreaga, fantastica, iar dupa aceea am stat de vorba o ora. A fost ca-n basme.

In acelasti timp sotii lor stau de vorba:

- Ceva sex de calitate aseara?

- Da, a fost excelent! Am sosit acasa, cina era pe masa, am mancat, i-am tras-o nevestei si m-am culcat… Dar tu?

- A fost oribil. Am ajuns acasa si nu aveam ce manca, fiindca se oprise curentul electric pana dimineata. De-aia a trebuit s-o duc pe nevasta-mea la restaurant, si-a fost atat de scump ca n-am mai avut bani de taxi si ne-ma intors pe jos acasa, cale de-o ora. Eram atat de furios cand am ajuns, ca nu mi s-a mai sculat pentru o ora, si dup-aia nu mi-am putut da drumul o ora. In sfarsit, cand am terminat, aveam asa niste draci, c-am adormit abia peste inca o ora.

In peregrinarile sale prin satele patriei, Basescu vede o batrana inchinandu-se si batand matanii in fata unei troite cu Iisus rastignit.

Sigur pe dragostea netarmurita pe care i-o poarta poporul si oarecum contrariat, intreaba:

-Mamaie, de ce nu te-nchini mata mai degraba la iubitul presedinte al tarii?

Si raspunsul nu intarzie:

-Tare-as mai face-o, maica, daca l-as vedea si pe el rastignit!

Un tip, de la Cucuietii din deal, da telefon la service:

-Domnule, unde se introduce CD-ul?

-Apasati pe buton si o sa iasa un sertar!

-A… si eu credeam ca-i suport pentru cana de cafea!

Test de fidelitate:

1. Ia cainele si nevasta si baga-i in portbagaj.

2. lasa-i acolo 2 ore.

3. vezi cine se bucura ca te vede!

Un surdo mut se duce acasa dupa o zi grea de munca. Acasa il asteapta sotia in prag.

Bun, se aseaza tipul la masa face semnul de papa, vine sotia, ii pune mancare; face semnul de baut, ii pune sotia vin in pahar; apoi pune mainile la gura in forma de romb si da cu limba, bun, se dezbraca fata dar, uimire, nu vroia asta, in fine neintelegand il pune sa scrie pe hartie ce vrea, la care mutul scrie “ai spalat Renault-ul?”

Un tip intră într-un bar şi se asează lângă alt tip cu un câine aşezat la picioare…

− Câinele tău muşcă?

− Nu! raspunde acesta din urmă.

După nici două minute câinele îi trage o muşcătură de picior omului nostru.

− Am înşeles că ai zis despre câinele tău că nu muşcă! se răsteşte acesta indignat…

− Aşa e, dar asta nu e câinele meu!

- Ce s-a intamplat cu tine de esti asa distrus?

- Iti amintesti de fata aia superba de care ti-am povestit data trecuta? Tipa nou angajata la firma?

- Da, da.

- Cea pe care numai trebuie sa o privesc si am o erectie puternica.

- Si ce s-a intamplat?

- Pai mi-am luat inima in dinti si am rugat-o sa iesim seara la o cina in oras si la ora 8 trebuia sa o iau de acasa.

- Si, si?

- Pai ca sa n-o sperii din prima seara mi-am legat p**a de picior si asa am plecat la ea acasa. Am sunat la usa si a aparut intr-o rochie mini mini cu un decolteu imens.

- Si ce s-a intimplat?

- I-am tras un picior in gura..

Un autobuz foarte aglomerat. in spate se aude o voce:

− ma, care ati pierdut un teanc de bani, legat cu un elastic albastru???

undeva mai in fata, raspunde cineva:

− io, io…

prima voce:

− uite, ma, colea, ia-ti elasticu‘ inapoi !!

Un tip intra într-un bar si comanda o bere. Bea el ce bea si la un moment dat l-apuca nevoile. Se duce la toaleta si se întoarce dupa zece minute. Se aseaza pe scaunul de bar si începe sa înjure de mama focului. Barmanul, îngrijorat, îl întreaba:

− Dar ce s-a întâmplat domnule?

− Un nenorocit, în timp ce faceam pipi, a venit în spatele meu, mi-a pus o arma în ceafa si a zis ca daca nu îi sug p*la îmi zboara creierii…

− Si…

− Si ce? Ai auzit tu vreo împuscatura?

Discutie intre 2 soti:

− Draga mea stii cat de mult semeni cu maica-ta…?!!!

− Ai ochii matii, gura matii, gatu matii…

Cabinetul unui psihiatru. Se deschide usa si intra un barbat, in patru labe cu ceva in gura.

Psihiatrul :

− Vai! Cine a venit la noi? O pisicuta?

Barbatul se taraie pana in coltul cabinetului. Doctorul il urmareste.

− Un catelus?

Barbatul trece cu mana pe langa perete si se taraie in celalalt colt. Doctorul nu renunta

− Ah! Cred ca e un arici! Nu? O broasca testoasa?

Barbatul scoate un cablu din gura si zice :

− Auzi? Ma lasi si pe mine sa iti trag internetul sau nu?!?!?!?!?

Peste 1,5 milioane de ani o mică stea va pătrunde în Sistemul nostru Solar

2010-03-15T10:52:00.001+02:00

Conform calculelor astronomilor, o stea pitică portocalie, va pătrunde între graniţele Sistemului nostru Solar, peste aproximativ 1,5 milioane de ani. Aceasta va fi capabilă să influenţeze corpurile cereşti din Norul lui Oort, făcând ca unele dintre acestea să plonjeze către planetele din Sistem.

În studiul efectuat de astronomul Vadim Bobylev de la Observatorul Astronomic Pulkovo din St Petersburg, publicat pe arXiv, analizându-se traiectoriile mai multor stele aflate în vecinătatea Soarelui, 156 dintre acestea au prezentat interes prin faptul că s-ar fi putut apropia de Sistemul Solar în trecut, sau o pot face în viitor. Conform calculelor, din cele 100 000 de stele analizate şi cuprinse în Hipparcos Catalogue, o stea pitică portocalie, Glise 710, se va apropia până la distanţa de 50 000 UA (Unităţi Astronomice) de Soarele nostru, având 86 la sută şanse să treacă prin Norul lui Oort (situat la aproximativ 1 an-lumină). Această stea, având jumătate din masa solară, situată în prezent la 63 ani-lumină de Pământ, va fi capabilă să inducă perturbaţii asupra corpurilor cereşti întâlnite acolo, generând comete ce se vor îndrepta atât spre Pământ cât şi spre celelalte planete. Este posibil chiar ca ea să pătrundă şi mai adânc în Sistemul Solar, până la nivelul Centurii Kuiper (dincolo de planeta Pluto), această şansă însă, fiind totuşi doar de 1 la 1000.

În trecut, astfel de evenimente au mai avut loc, provocând crearea de comete cu perioadă lungă, una dintre acestea fiind şi cometa Hale Bopp. Ameninţarea nu este iminentă, dar studiul oferă o viziune îmbunătăţită asupra mecanismului formării cometelor şi este bine de ştiut când va creşte riscul unui posibil bombardament cu astfel de corpuri.

Puteţi citi mai multe pe Discovery News şi pe arXiv.

Bancuri

2010-03-13T21:18:00.000+02:00

Un indian navajo statea langa un agent de vanzari pe o banca in parc…
intre ei se afla o punga mare de hartie… indianul fixa de ceva timp punga de hartie.
- Vrei sa stii ce e in punga?, intreaba agentul de vanzari. Indianul dadu afirmativ din cap.
- E o sticla de vin, am luat-o pentru nevasta-mea. Indianul tacu o vreme, apoi zise,
dand afirmativ din cap de mai multe ori:
- Bun schimb ai facut.

Capitanul unei corabii de balbaiti, urmarind in zare cu binoclul:
- Re…re….repede, om la apa !
Sar balbaitii in mare si-l scot pe unul in ultimul moment.
A doua zi:
- Re…re…..re……repede, om la apa!
Iar sar toti balbaitii si scot pe unul gata sa se inece.
A treia zi:
- Re…..re…..re…
Sar toti balbaitii in apa, iar capitanul:
- Re….rechini!

La o nunta, un tip ii spune unui invitat:
- Ati vazut cat de urata poate fi mireasa? De fapt, este oribila!
- Ce ai, domnule? Nu vorbi asa de fata mea!
- Ma scuzati! Nu stiam ca sunteti tatal ei.
- Nu sunt tatal ei, sunt mama ei!

Un tip nu fusese niciodată cu o femeie, iar prietenii, ca să-i facă o glumă, au pus o femeie gonflabilă în pat şi i-au zis că îl aşteaptă femeia visurilor sale şi este pregătită pentru orice. A doua zi, îl întreabă cum a fost.
- M-am dezbrăcat şi m-am băgat în pat cu ea, am observat că era cam rece, aşa că am încercat s-o încălzesc. Şi apoi s-a întîmplat un lucru tare ciudat, am muşcat-o de gît şi ea s-a băşit un pic, după care a fugit pe fereastră.

Cele mai spectaculoase cratere făcute de meteoriţi

2010-03-05T14:58:00.022+02:00

Din aproximativ 150 de cratere cunoscute ca fiind făcute de meteoriţi pe suprafaţa Pământului, doar câteva, mai spectaculoase, mai sunt vizibile astăzi, prin fotografierea de la mare înălţime, sau din satelit. Restul, au fost acoperite între timp de tone de sedimente sau sunt de mult erodate. Iată câteva imagini a celor mai reprezentative dintre acestea:

Craterul Manicougan din Canada, cunoscut şi ca „Ochiul din Quebec”, este unul dintre cele mai vechi cratere de impact, datând de aproximativ 200 de milioane de ani. Având o circumferinţă de 70 de kilometri, el este în prezent înconjurat de un rezervor de apă.

Lacul El'gygytgyn, care se află 100 de kilometri nord de Cercul Arctic, în Rusia, este format într-un crater cu o vechime de 3,6 milioane de ani. Această fotografie prezentată în culori false este realizată de către NASA, din satelit.

O hartă 3D bazată pe variaţiile locale de câmp magnetic dezvăluie craterul Chicxulub în Mexic, acum îngropat sub tone de sedimente. Acesta a fost creat de către un asteroid având un diametru de 20 de kilometri, considerat de specialişti că a determinat şi extincţia dinozaurilor.

Wolfe Creek este un crater bine conservat din Australia, de aproximativ 900 de metri lăţime, fiind format în urmă cu 300 000 de ani. În urma impactului au fost lichefiate complet atât meteoritul cât şi rocile înconjurătoare, astăzi, aflându-se în centrul lui, un mare depozit sedimentar de gips.

Marele şi binecunoscutul crater din deşertul Arizona. Această fotografie conţine şi o iluzie optică atunci când este privită invers, cu susul în jos.

Astronomii au descoperit o stea care îşi devorează propria planetă

2010-02-25T11:19:00.001+02:00

Un grup de cercetători de la departamentul de astronomie al Universităţii Pekin, din Beijing, au publicat în Jurnalul Ştiinţific al Revistei Nature, un studiu cu privire la o planetă ce este absorbită de steaua în jurul căreia gravitează. Planeta, denumită WASP 12-b, orbitează în jurul unei stele similare Soarelui, aflată în constelaţia Auriga. Ca şi cele mai multe planete extrasolare şi aceasta, descoperită din anul 2008, are o masă cu aproape 50% mai mare decât a lui Jupiter şi un volum de 6 ori mai mare.
Temperatura la suprafaţă depăşeste în timpul zilei 2500 de grade Celsius, datorită faptului că se afla la o distanţă de 75 de ori mai mică de steaua ei, decât Pământul faţă de Soare. Perioada ei de revoluţie este de doar 26 de ore. Gravitaţia stelei exercită asupra sa forţe mareice deosebit de puternice, schimbându-i forma din rotundă într-o formă alungită, precum o minge de rugby. Aceleaşi forţe, care pe pământ determină doar umflarea mărilor şi oceanelor, fiind deosebit de puternice în cazul acestei planete, induc frecări în interiorul său, frecări ce generează căldură, determinând planeta să se extindă precum un balon. Din această cauză, materia din straturile superioare ale atmosferei nu mai poate fi reţinută gravitaţional de către planetă şi este atrasă către stea, formând un disc de acreţie în jurul acesteia. Rata de pierdere a materiei către steaua gazdă este de şase miliarde de tone pe secundă, în acest ritm planeta va fi distrusă complet în zece milioane de ani, după cum apreciază astronomii. O analiză atentă a mişcării orbitale a planetei WASP 12-b a condus la determinarea existenţei a unui alt companion, mai mare decât Pământul, aflat chiar în discul de acreţie. Discul de materie format în jurul stelei precum şi planeta companion sunt detectabile prin facilităţile oferite de telescoape în prezent.

Puteţi citi mai multe pe SpaceDaily şi pe Physorg.

Viaţa în alte universuri, cu legi fizice diferite de ale noastre

2010-02-23T15:39:00.001+02:00

În activitatea lor recent publicată în Scientific American, fizicieni de la MIT(Massachusetts Institute of Technology), coordonaţi de profesorul Robert Jaffe, au aratat că ingredientele esenţiale vieţii pot exista şi în universuri diferite de al nostru. O modernă teorie cosmologică apreciază că universul nostru ar fi doar una dintr-o vastă colectie de universuri, cunoscută sub numele de multivers. Potrivit fizicianului Alan Guth, acestea sunt în mod constant create, însă nu pot fi percepute de la nivelul universului nostru.
Din acest punct de vedere natura este formată dintr-o mulţime de încercări, repetate de mai multe ori, cu legi fizice mai mult sau mai puţin diferite decât cele cunoscute de noi, în prezent. Unele dintre aceste universuri alternative s-ar distruge instantaneu, în altele însă, forţele dintre particule nu ar fi decât cu puţin diferite faţă de cele cunoscute şi ar putea da naştere atomilor şi moleculelor. Fizicienii au apreciat că universurile care pot susţine viaţa sunt cele în care pot fi găsite elemente precum hidrogenul, carbonul şi oxigenul. Ei au stabilit ce s-ar putea întâmpla cu aceste elemente în cazul în care s-ar modifica masele unor particule elementare numite cuarci. Există sase tipuri de cuarci, care sunt elementele constitutive ale protonilor, neutronilor şi electronilor. Echipa de la MIT şi-a axat cercetările asupra cuarcilor „up”, „down” şi „strange”, cei mai comuni şi care intră in alcătiurea protonilor şi neutronilor. În universul nostru, cuarcul „down ” este de aproximativ de două ori mai greu decât cuarcul „up”, rezultând că neutronii sunt cu 0,1 la sută mai grei decât protonii. Fizicienii au modelat un univers în care cuarcii „down” sunt mai uşori decât cuarcii „up”, rezultând un scenariu în care atomul de hidrogen nu ar mai fi fost stabil, în schimb ar fi putut fi izotopii săi mai grei, deuteriu şi tritiu. Un alt izotop al carbonului, denumit carbon-14, ar fi fost deasemeni stabil, astfel încât reacţiile organice necesare vieţii ar fi fost posibile între aceste componente. Un alt grup de cercetători, de la Lawrence Berkeley National Laboratory, au făcut studii legate de posibilitatea lipsei uneia din cele patru forţe fundamentale şi anume forţa nucleară slabă, care permite reacţii precum transformarea protonilor în neutroni şi invers. Concluzia a fost că celelalte forţe rămase ar putea compensa această lipsă, ceea ce ar permite, din nou, formarea de elemente stabile favorabile vieţii. Un alt parametru fizic a cărui mărime poate fi modificată extrem de puţin îl reprezintă constanta cosmologică, o masură a presiunii exercitate de spaţiul gol, şi care poate provoca extinderea sau contracţia universului. În cazul când aceasta este pozitivă universul se extinde, iar când este negativă se prăbuşeşte în sine. În universul nostru, constanta cosmologică este cu o valoare foarte mică pozitivă, valori mai mari ale acesteia determinând o expansiune prea rapidă a universului, ceea ce ar duce la imposibilitatea formării galaxiilor.
Puteţi citi mai multe pe site-ul oficial MIT sau pe Physorg.com.

Nicolaus Copernic

2010-02-18T19:33:00.013+02:00

Nicolaus Copernic s-a născut la 19 februarie 1473, în oraşul Torun, aflat astăzi în Polonia. Astronom şi cosmolog, matematician şi economist, preot şi prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a sistemului solar. Copernic provenea dintr-o familie de comercianţi şi înalţi funcţionari administrativi de etnie germană. După patru ani de studiu la Universitatea din Cracovia, pleacă în 1496 în Italia, unde în 1497 începe studieze medicina şi dreptul canonic la Universitatea din Bologna, aprofundând şi studiul literaturii clasice.
În Italia a citit despre ideea filosofului grec Aristarh din Samos, care, cu mai bine de un mileniu şi jumătate înainte, afirmase că Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui, iar nu invers, aşa cum susţinea opinia comună la acea vreme. În acest timp locuieşte în casa matematicianului Domenico Maria de Novara, care se ocupa cu scrierile astronomului Ptolemeu, şi începe să se intereseze de astronomie şi geografie. După terminarea studiilor în 1500, Copernic ţine prelegeri de astronomie la Roma şi în anul următor este acceptat să studieze medicina la renumita universitate din Padova. În anul 1503 i se acordă în Ferrara titlul de Doctor în Drept canonic, după care se întoarce în Polonia. Între anii 1503 şi 1510, Copernic locuieşte în palatul episcopal al unchiului său în Lidzbark Warminski, ajutându-l la administraţia diocezei. În acest timp redactează un scurt tratat de astronomie, "De Hypothesibus Motuum Coelestium a se Constitutis Commentariolus", care va fi publicat postum mult mai târziu, în secolul al XIX-lea. În 1512, înainte de a împlini 40 de ani, Copernic scrisese deja „Comentariolus”, o descriere a modelului heliocentric al sistemului solar, manuscrisul fiind însă destinat numai apropiaţilor. În acelaşi an începe să lucreze la opera sa fundamentală, "De Revolutionibus Orbium Coelestium" ("Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti"), pe care o termină în 1530, dar va fi publicată abia în anul 1543, cu puţin înainte de moarte, fiind conştient de contradicţiile cuprinse faţă de doctrina oficială a Bisericii Catolice. În tratatul său, Copernic reia o veche ipoteză heliocentrică, deja susţinută de filosofii pitagoreici, şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale pământului: în jurul axei (rotaţie), în jurul soarelui (revoluţie) şi în raport cu planul eliptic, menţinând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe. Între 1543 şi 1600 puţini au fost adepţii sistemului copernician, cei mai renumiţi fiind Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Abia după sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicei cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni. Teoriile lui Nicolaus Copernic, expuse în lucrarea “De Revolutionibus Orbium Coelestium”, au fost condamnate oficial de Papa Paul V, în anul 1616.
Mormântul lui Copernic a fost descoperit abia în anul 2005. Arheologii polonezi au găsit rămăşiţele unui bărbat în vârstă de 70 de ani, presupus a fi Nicolaus Copernic, într-un mormânt din apropierea Altarului Sfintei Cruci din Catedrala gotică Frombrock,. Analizele detaliate au evidenţiat faptul că osemintele descoperite aparţin celui considerat părintele astronomiei moderne. Oamenii de ştiinţă au comparat mostrele de păr descoperite pe osemintele din Frombrock cu două şuviţe de păr din volumul Calendarium Romanum Magnum, scris de Johannes Stoeffler în anul 1518, carte aflată pentru mult timp în proprietatea lui Nicolaus Copernic. Spre surprinderea întregii echipe, cele două şuviţe de păr din carte prezentau o secvenţă genetică identică cu genomul extras din dintele şi firele de păr aflate în mormântul din Frombrock, ceea ce denotă că persoana înhumată în acel mormânt este, întradevăr, Nicolaus Copernic.

Galileo Galilei

2010-02-15T07:00:00.004+02:00

Galileo Galilei (15 februarie 1564 – 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom şi filosof italian care a jucat un rol important în Revoluţia Ştiinţifică. Printre realizările sale se numără îmbunătăţirea telescoapelor şi observaţiile astronomice realizate astfel, precum şi suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaţionale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele ştiinţei”, şi „părintele ştiinţei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru naşterea ştiinţei moderne.”

Galileo este poate primul care a afirmat răspicat că legile naturii sunt matematice.
Mişcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu şi început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii.
Primul telescop realizat de Galilei avea puterea de mărire de 3X. Ulterior, el a realizat şi altele, cu măriri de până la 30X. Cu acest dispozitiv îmbunătăţit, el a putut vedea imagini mărite pe Pământ – era ceea ce se numeşte astăzi telescop terestru, sau lunetă. El l-a folosit şi pentru a observa cerul; o vreme, el a fost unul dintre cei care puteau construi telescoape suficient de puternice pentru acest scop. La 25 august 1609, el a prezentat primul telescop în faţa dogilor veneţieni. Telescoapele sale au fost o afacere profitabilă. Le putea vinde negustorilor care le găseau utile atât pe mare, cât şi ca marfă comercială.

Telescopul lui Galileo Galilei

Contribuţiile sale la astronomia observaţională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliţi ai lui Jupiter: Io, Europa, Callisto şi Ganymede (denumite în cinstea sa lunile galileene), cât şi observarea şi analiza petelor solare. Galileo a lucrat şi în ştiinţa aplicată şi în tehnologie, îmbunătăţind tehnica de construcţie a busolelor.
Lucrările teoretice şi experimentale ale lui Galileo în ce priveşte mişcarea corpurilor, împreună cu lucrările în mare parte independente ale lui Kepler şi René Descartes, au fost precursoarele mecanicii clasice dezoltată de Sir Isaac Newton.
Galileo a propus că un corp în cădere va cădea uniform accelerat, atâta vreme cât rezistenţa mediului prin care cade rămâne neglijabilă, sau în cazul limită al căderii sale prin vid. El a şi calculat legea cinematică corectă pentru distanţa parcursă în timpul unei accelerări uniforme începând din repaus şi anume, că este proporţională cu pătratul duratei de timp.
Galileo a avansat principiul de bază al relativităţii, acela că legile fizicii sunt aceleaşi în orice sistem în mişcare rectilinie uniformă, indiferent de viteza sau direcţia sa. Deci, nu există mişcare absolută şi nici repaus absolut. Acest principiu a furnizat contextul de bază al legilor mişcării ale lui Newton şi joacă un rol central în teoria relativităţii restrânse a lui Einstein.
Susţinerea de către Galileo a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor şi astronomilor încă susţinând (cel puţin declarativ), viziunea geocentrică, cum ca Pământul ar fi centrul universului. După 1610, când a început să susţină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziţie din partea a numeroşi filosofi şi clerici, doi dintre aceştia din urmă denunţându-l inchiziţiei romane la începutul lui 1615. Deşi la acea vreme a fost achitat de orice acuzaţie, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals şi contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susţinerea sa, ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, şi-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziţie, găsit „vehement suspect de erezie”, forţat să retracteze şi să-şi petreacă restul vieţii în arest la domiciliu.

Stonehenge apărat de o barieră de verdeaţă şi folosit pentru ritualuri secrete

2010-02-14T09:47:00.005+02:00

Potrivit unui nou studiu, realizat de către arheologul David Field, de la English Heritage, agenţia guvernamentală responsabilă cu întreţinerea monumentului, Stonehenge pare să fi fost înconjurat de o barieră de verdeaţă cu scopul de a împiedica spectatorii să asiste la ritualuri secrete. Dovezile pentru existenţa a două garduri vii sau tufărişuri, ce ar fi înconjurat monumentul acum 3600 de ani, au fost descoperite în timpul unui sondaj al sitului.

Investigaţiile argeologice precedente s-au concentrat în special pe studiul pietrelor în sine şi mai puţin pe zona înconjurătoare. Cele mai recente descoperiri relevă faptul că Stonehenge a fost înconjurat cu un fel de palisadă formată din arbuşti şi tufărişuri cu rol de apărare sau de acoperire. Lucrări superficiale de terasament, datând din epoca bronzului, sunt totuşi vizibile doar pentru un ochi format, după cum afirmă David Field. În anul 2009 a fost realizat un sondaj de suprafaţă, folosind lasere de înaltă rezoluţie, pentru a discerne forme invizibile pentru ochiul uman. Această investigaţie asupra terasamentului a relevat existenţa unei movile aplatizate în apropiere de centrul monumentului şi care pare să fie de origine funerară. De altfel, întreaga zonă este plină de movile funerare preistorice, de acum 5000 de ani, întreg Stonehenge-ul părând să fi servit mai întâi ca cimitir.
Puteţi citi mai multe în revista National Geographic.

Chimia cuantică; reacţii chimice la temperaturi ultrareci

2010-02-13T16:57:00.000+02:00

Noi experimente realizate de fizicieni de la National Institute of Standards and Technology (NIST), împreună cu colegii lor de la Universitatea din Colorado au pus în evidenţă reacţii între molecule aflate la temperaturi foarte apropiate de zero absolut. Potrivit raportului lor, publicat în revista Science, aceste molecule ar fi trebuit să fie nemişcate, conform legilor clasice ale fizicii.
Răcind un gaz format din molecule de potasiu – rubidiu până la doar câteva sute de nanokelvini peste zero absolut (un nanokelvin este o miliardime dintr-un grad kelvin), au observat că moleculele, practic îngheţate, pot totuşi interacţiona chimic unele cu altele. Aceste reacţii nu pot fi explicate decât prin legile mecanicii cuantice, care guvernează materia la nivel submicroscopic. Conform acestor legi, particulele care nu au suficientă energie pentru a se mişca pot „împrumuta” aparent de nicăieri această energie. Însă, tot la acest nivel, particulele mai pot fi privite şi ca unde. În chimia convenţională, la temperatura camerei, moleculele se ciocnesc şi reacţionează pentru a forma diferiţi compuşi. În experimentele chimiei ultrareci, particulele nu intră în coliziune în sensul convenţional ci mai degrabă funcţiile lor de undă se suprapun, la un moment dat. Conform principiului excluziunii, particulele cu spin identic se resping, pentru că nu pot ocupa simultan acelaşi loc. Astfel, un nor molecular de joasă energie poate reacţiona cu un alt nor în care se află particule de spin contrar sau, nu poate interacţiona de loc, cu alt nor, care conţine particule de acelaşi spin. Acest lucru oferă cercetătorilor posibilitatea de a controla şi coordona reacţiile chimice la temperaturi ultrareci.
Puteţi citi mai multe pe Scientific American şi pe World Science.