xaaranovack

Poeții sunt oameni care și-au păstrat ochii de copil

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Fri, 10 Feb 2012 19:45:00 +0000

Definiția o dă prozatorul francez Alphonse Daudet, și din multele încercări de a defini poezia și altfel decât științifico-didactic, aceasta mi se pare aproape de suflet și de adevăr. Pentru aceia din voi care și-au păstrat ochii de copil și scriu versuri, cuvinte șlefuite, cu rimă, fără rimă, vă adresez postarea.

Biblioteca Prăfuită vă oferă șansa de a vă face remarcați și de a participa împreună cu alți poeți la realizarea unui volum de poezii. Încă există poeți, este un proiectul care vă dă șansa afirmării.

Mai multe detalii AICI.

Oja noastră cea de toate zilele

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sat, 04 Feb 2012 21:40:00 +0000

Ok, sper să nu mă judecați prea dur că am un sertar plin de ojă. Aici măcar mi-am permis să colecționez, deși, recunosc, mi-aș dori să colecționez și pantofi, sandale sau cizme, însă… am două probleme. Nu mă pricep la încălțăminte, ioc! Adică, îmi place să admir pe alții, dar la mine, mă decid greu, rar și uneori mă răzgândesc la fel de repede. A doua problemă, logică, oja costă mai puțin.

Nu vă faceți probleme, nu o să mă transform peste noapte în fashion/ trend guru. Mă pricep foarte puțin, deși aș putea să vă recomand atâtea persoane frumoase din blogosferă care se ocupă cu așa ceva. Pe lângă multele mele pasiuni, sunt stalker de bloguri/ site-uri fashion, make-up, și tot ce se leagă de asta.

Tot ce pot să ofer eu, este experiența pe care am avut-o eu cu anumite produse, și efectele lor, pe persoana mea. Când dau să cumpăr ceva, mereu încerc să mă informez în prealabil dacă merită sau ba. Eu cum îmi permit chestii care și le permit mai toate buzunarele, zic că las câteva informații ca majoritatea din voi să nu dea niște bani degeaba.

O să încep de la stânga la drepta, cu oja bej închis de la RIMMEL London.

Mi-a plăcut mult nuanța, este foarte plăcută și mată. Partea bună la această ojă este pensula maxi, care acoperă bine. Ce nu mi-a plăcut este că nu rezistă mai mult de trei zile, în caz că ai mâinile ocupate. Ca să reziste până la zece zile, cum se laudă pe sticluță, probabil trebuie să stai ca o mimoză și să nu faci nimic cu mânuțele. Se aplică destul de bine și din primul strat, dar uneori se mai observă nuanța unghiei pe dedesubt.

ASTOR LACQUE DeLuxe – VIP VELVET PARMA

Zice că are o pensulă de salon, dar mie mi s-a părut ca oricare altă pensulă. Aplicarea e bună, ajunge un singur strat și rezistă pe mână mai mult de trei zile. Culoarea de vișină putredă mi-a plăcut mereu, iar aceasta are o irizație de violet.

AVON – nailwear pro

Nuanțele închise, nu le recomand! Trebuie să dai în mai mult de patru straturi deodată ca să semene cât de cât cu nuanța ojei. Pensula e mediocră, găsesc pensule mai bune chiar și la cele ieftine. Nuanțele deschise sunt ceva mai acceptabile. Sunt suficiente două aplicări pentru o nuanță plăcută.

Cele două pe care le-am pozat aici sunt Coral Reef (cea deschisă) și Green with envy (verdele închis).

Kallos cosmetics

La fel ca la Avon, nuanțele închise necesită mai mult de două aplicări. Oricât de frumos ar arăta ele pe unghie, mi se pare anevoios, așa că rămân la ele doar când fac unele combinații sau desene. E singura ojă luată de la Kallos, deși îmi plac restul produselor. Rămân la măștile de păr și farduri sau lipglossuri.

Farmec

Îmi place. Pe lângă nuanța de gri metalizat mai am o nuanță de galben metalizat. Ojele de la Farmec mi se par bine diluate. Și cred că e bine, să vă spun și de ce.

În mai puțin de un an, într-unele sticluțe de ojă, compoziția începe să devină o mâzgă lipicioasă, care nu se poate folosi… ori se strică, la suprafață apărând o pojghiță ca apa, ce face culoarea transparentă. La Farmec, oja rezistă bine. De obicei îmi trebuie două straturi de ojă ca să arate bine, dar rezistă. Pensula e normală, dar în orice caz mai bună comparând cu Avonul.

FARMASI

Îmi place mult. Nu am avut probleme cu oja lor deloc, folosesc uneori un strat, la culorile deschise. Pensula este bună, întinde bine stratul.

Cam astea ar fi cele recente, am ales variante diferite. Singura recomandare pe care o fac, este că dacă vă place o nuanță, să nu ezitați în a o cumpăra. Și așa probabil veți ști sigur ce vi se potrivește. Eu una am observat că și nuanțele naturale ale unghiilor diferă de la persoană la persoană, astfel, poate fi influențabil de ce la unele merge o anumită ojă, la altele ba.

Dacă folosiți des ojă, pentru a nu avea acea nuanță de galben, datorită ingredientelor, e indicat să vă dați în prealabil cu un strat protector.

Cum să facem economie la ojă? Combinăm!

Ce fac eu atunci când oja devine puțin lipicioasă sau se strică? Încerc să o folosesc la pictat! Aici am un exemplu la care am folosit oja:

Ceva mai frumos colorat decât oja? Iată:

Love!

Început de lună

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Thu, 02 Feb 2012 11:57:00 +0000

Am răcit! Dar, stați oleacă. Nu-mi chemați încă SMURD sau preot. Mă mai târăsc până ici acolo, ca un zombi rătăcit în căutare de creier. Al meu mă doare… dovadă că-l am! Dacă mă doare. Pfff! Nu te doare ce nu ai, nu?

Ieri noapte ori am visat eu, ori a trecut peste mine o cireadă de elefanți. Ca în desenele animate. Păi altfel nu-mi explic de ce mă simt mai 2 D decât de obicei. Măcar am izbutit seara să mă uit la un film. V de la Vendetta.

Și nu e prima oară când îl văd, dar zicala aia, cu faptul că atunci când vezi un film a doua sau a treia oară îi descoperi noi înțelesuri, nu-i departe de adevăr. Nu vă povestesc acum pentru că n-am starea necesară. Pe scurt, iubiți-vă mult, fără să țineți cont de culoarea pielii, sex sau mai știu eu ce criterii născocite de cei care ne bagă în niște norme care îi ajută pe ei, iar pe noi, prea puțin.

Azi vroiam să mâzgălesc ceva, dar nu pot. Mi se închid ochii. Și apropo de asta, am citit o glumă zilele astea, despre ce scrisese un doctor în fișa pacientei sale.

«Înainte de a leșina, ochii pacientei s-au rostogolit prin cameră.»

Oricum o să vă las cu un link interesant, în special pentru cei care sunt fani ai serialului Mesaje de dincolo/ Ghost whisperer cu Jennifer Love Hewitt. Nu cred că trebuie să vă amintesc eu frumoasele desene care se regăsesc în intro-ul serialului. Ei bine, am descoperit artista și vă las să-i admirați sinistrele dar totuși fascinantele tablouri AICI.

Acum că v-am lăsat cu ceva bun, vă rog să nu răciți și voi.

Love!

Cu pluta pe conducta netului…

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Tue, 31 Jan 2012 12:27:00 +0000

De ceva vreme mă tot gândește un gând. La ce pana mea am cont de twitter? Ca eu nu pun acolo ce fac din oră-n oră, nu spun că amu` îs în pat și amu` la budă. Da, înțeleg pe cei care au viață activă, azi se trezesc în Los Angeles și peste o juma` de oră sunt în Paris, făcând mai știu eu ce. Io, mi-s d-acilea, abia că ies din casă, mai ales pe gerurile astea.

L-am făcut de curiozitè, acolo am mai adăugat câteva persoane a căror prezență mă încântă, virtual vorbind…și atât, deși, dacă aș avea bani, i-aș da să-i cunosc în persoană măcar odată. Că de citit, nu citesc «ciripituri» des, e de ajuns să intru măcar odată pe săptămână. Să nu se supere cei în cauză, dar îi urmăresc și pe bloguri sau vlgouri sau siteuri,etc. și le apreciez munca de toate zilele. Fără ei viața mea ar fi probabil una și mai încuiată.

Nu-mi săriți în cap, nu spun că twitter nu-i cool sau mai știu eu ce. Doar că, pentru mine și persoana mea, nu-i un musai. E ca odorizantul de cameră, acolo, chiar și când nu mai spârcăie parfum .

Și recent mă pun eu să-mi fac un cont tumblr. Și tot încerc temele lor pentru paginile de blog, sau site, mă rog, ce vrea el să fie. Nu mi-a plăcut niciuna, deși pe la unii văd câteva de-mi șade sprânceana mirată.

Prin urmare, am ajuns la concluzia că ce e mult strică, te poți pierde în meandrele internetului, atunci când nu reușești să mai înțelegi o iotă. Nu sunt as în ale netului, nici una cu «succesuri», dar cred că am început să plutesc în derivă.

PS: Nu-mi luați pamfletul chiar așa în serios…

PPS: Beți un ceai cu mine? Earl Gray , de vanilie sau fructat, care vă poftește inima.

Eternul Caragiale

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Mon, 30 Jan 2012 18:58:00 +0000

Constantin Jiquidi

Împlinindu-se 160 de ani de la nașterea dramaturgului și prozatorului Ion Luca Caragiale, mă gândesc poate, nu îmi dau seama dacă de bine sau de rău, că am rămas tot acolo unde ne-a lăsat. Numele sau schimbat, personajele însă, parcă mai superficiale, peste care soarta a aruncat o doza infinită de prostie.

Ce Farfuridi! Ce Brânzovenescu sau Coana Mița. Noi avem mai de soi! Flutur ce scrie cu oi pe câmpiile patriei, William Brânză ca să fie cașul fin, Frunzăverde ca în codru și Plăcintă să le țină măcar lor de foame, căci nouă…ni s-au uscat deja și buzunarele și burțile, deci mai putem răbda.

N-am învățat, nici atunci, nici acum, că românii autentici fug de prostie, de ipocrizie și de furtișagurile majorității, pe care le ridică la rang de valoare. Pentru că atunci când vine vorba de Caragiale, pe lângă operele sale, nu pot uita procesul în care a fost acuzat de Caion că a plagiat opera unui autor rus. Mai demult am citit Retorica lui Alexandru Țiclea, și am scos citatul în care Delavrancea, care s-a oferit să-i fie avocat lui Caragiale, îl descria pe Caion.

«Iată omul, domnilor magistrați, pe care îl judecați. E complet, în felul lui. Nu se sfiește de la nimic. Urăște pe Caragiale? Îl calomniază și calomnia și-o debitează în termeni înfiorători de murdari. Dar, ca să poată calomnia, el, Caion, pe un Caragiale, simte trebuința de a inventa oameni și opere? Inventează. Dar, atât nu-i de ajuns? Simte și trebuința de a fabrica documente false? Le fabrică și le publică. Și-a satisfăcut patima. Vrea să se ilustreze ca istoric? Nu rezistă de a minți!»

Portret (i) moral al unui om care a dorit să crească pe spatele altuia. Ceva ce încă se mai conservă, căci sunt mulți care dau cu pietre în alții, doar de dragul afirmării. Lui Caion, nu i-a rămas decât asocierea cu lucrurile urâte, în rest, aproape că nimeni nu știe cine este acest om. O spun, că poate se învață și alții minte.

Cât despre Caragiale, e de prisos să vă mai povestesc eu. E bine să ne delectăm cu scenetele sale, și să nu uităm să prețuim pe cei contemporani.

Ce am în geantă

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sun, 29 Jan 2012 12:03:00 +0000

Am venit cu tolba plină cum s-ar spune! Pentru că e neapărată nevoie să-mi curăț prin geantă și să o schimb cu cea gri (preferata mea) am zis că merge să vă arăt ce mai este nou în conținutul ei.

Încep cu vopseaua de păr, de la Palette mousse&color, despre care am scris aici. Geanta roșie pentru cosmetice, de la Avon. În ea nu am nimic nou, cam aceleași produse cosmetice.

Legat de asta, ce aș putea adăuga ar fi că am găsit în sfârșit un lipgloss care mi se potrivește! Eu sunt genul care își mănâncă rujul, nu-mi rezistă pe buze mult timp din pricina asta. Am încercat felurite, de la Miss Sporty, Avon, L`oreal, etc. și nimic! Așa că am dat peste un lipgloss de le Essence. Este potrivit pentru mine, are o compoziție extrem de lipicioasă, așa că nu știu dacă i se potrivește chiar oricui, și datorită acestui fapt, oricât aș încerca eu să pap din el, tot mai rămâne pe buze. Ok, închei paranteza!

Ochelarii, băgați în toc. Recent nu prea i-am purtat. Iarna, mai port și căciuliță, așa că uneori mă incomodează.

Bateriile care le păstrez pentru mp3 player. Sigur, eu sunt mai de modă veche, n-am un Iphone și nici nu cred că voi avea. Îmi doresc o tabletă, dar una pentru desen digital, nu pentru altceva. Pe sistemul, fiecare cu ce-l doare.

Carnețelul verde de la revista Joy, mai are încă suficient spațiu în el. Nu știu cum sunt alte persoane, dar eu păstrez toate carnețelele și caietele mele odată ce am terminat de luat notițe în ele. Uneori le cat pentru citate sau mai știu eu ce-mi aduc aminte că am scris în ele.

Șervețele umede, șervețele simple, pentru cazurile în care îmi curge nasul. Mi se mai întâmplă din senin, ceea ce este extrem de enervant.

Chitanță de la real, care trebuie aruncată. Le păstrez pentru a verifica prețurile, produsele…sunt un consumator sever.

Carcasa de la cameră, goală. Mp3 playerul în husă, lângă. Cred că o să caut să îi schimb husa, dar poate la primăvară. Îi iau haină nouă!

Batoane Snickers și niște Skittles pe lângă. Yum yum! Cam așa îmi petrec seara la tv, înainte de culcare (da, nu e deloc sănătos, dar nu fac asta chiar în fiecare zi)

Cheile și exact lângă ele, deși nu se vede bine, un inel de la MiniPrix. O să îi fac o poză mai îndeaproape.

Cutia cu cele la îndemână lunar. Cutia cu dropsuri chinezești, preferatele mele. Cred că am rămas cu amintiri de când eram mică. Aceste dropsuri și cutia aceea mică și roșie cu alifia extrem de mentolată, le țin minte ca fiind nelipsite din casa bunicilor mei.

Portofelul meu nou, cu un cap de văcuță. Era așa simpatic, încât n-am rezistat să nu-l iau! Nici în acesta nu îmi au loc actele, decât cardul și permisul de conducere, dar, nu contează! E prea simpatic!

Și la final, telefonul, care e băgat în husă pentru că deja a început să se zgârie. Nu sunt chiar cel mai perfect deținător de telefon. Uneori nu am grijă…

Pe final vă las poza cu inelul de la MiniPrix, am o obsesie cu inelele statement, cât mai mari! Și portofelul meu, care…deja ar trebui aruncat în mașina de spălat.

Love!

Jeanette Winterson – Sexul cireșilor

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sat, 28 Jan 2012 20:41:00 +0000

Sexul cireșilor mi s-a părut o combinație tâlcuită, altoită și savuroasă dintre Jerome K. Jerome și Marchizul de Sade. Desfăcându-se la citire aidoma bananei care este fructul fatidic pentru Jordan, fiul adoptiv al Doamnei cu câini, o femeie a cărei mărime nu este deloc un defect, ci o calitate.

Aventurile celor doi se petrec în Anglia anului 1600, pasiunea lui Jordan pentru ambarcațiuni, pe care le construiește de unul singur și le dă drumul de-a lungul Tamisei, îl pun față în față cu John Tradescant, botanist și explorator. Aflat într-o stare de veghe parcă, Jordan simte și știe că destinul său este acela de a călători, către locuri văzute și către locuri nevăzute…

Poveștile sunt precum niște note scrise pe un portativ, lecturat prin trecerea de la o stare la alta.

Ne amuză cu fraze unde umorul englezesc și ironia fină se contopesc:

«Ea e un șnur putrezit, iar el, o balegă uriașă. Copii umplu gazonul de parc-ar fi căcăreze de iepure. Eu sunt o păcătoasă și, pe deasupra, o femeie obișnuită, dar, dac-aș avea bani să-mi iau un șirag de perle, m-aș spăla pe gât înainte să-l port. »

Ne trezesc poate amintiri, dincolo de măsura timpului:

«Așa a învățat ce putere are vântul asupra unei corăbii, dar n-a învățat niciodată ce putere are iubirea asupra unei inimi.»

Șochează:

- «ASTA NU E SCULA VREUNUI NEFERICIT! E FRUCTUL UNUI COPAC. SE DECOJEȘTE ȘI SE MĂNÂNCĂ.

La auzul acestor cuvinte, i-a lovit pe toți greața.»

Însă, precum fructul exotic, ne poartă către tărâmuri ascunse, unde timpul, frumusețea sau cruzimea nu cunosc limite. Fiecare personaj pare a fi venit dintr-o carte de basm, iar interacțiunea sa cu lumea reală nu este pur întâmplătoare.

Poveștile personajelor cresc și se dezvoltă prin prisma altora, unele cunoscute, altele mai puțin cunoscute. Începând cu eroii din mitologia antică, Artemis, Orfeu, Acteon, Penelopa sau Sappho, ajungând la eroinele întâlnite de Jordan în peregrinările sale prin lumile invizibile, lăsate în urmă în cărți scrise cu lapte.

Povestea celor douăsprezece domnițe dansatoare ne trimite într-o lume fantastică, a iubirii, erotismului și tragediei, pe care doar adulții o recunosc. Fiecare dintre cele douăsprezece dansatoare are câte o istorisire despre lumea supranaturală în care trăiesc. Ultima, Fortunata, cea care îl conduce pe Jordan, precum o stea călăuzitoare, către o împlinire ce are pecetea dragostei amare dintre două suflete ce se întâlnesc la răscrucea dintre timpuri; căci «Toată lumea își amintește lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Și e un fapt bine cunoscut că oamenii uită de obicei lucruri care s-au întâmplat. Fie suntem cu toții închipuiți și mincinoși, fie trecutul nu are nici un contur precis.»

Sexul cireșilor mi se pare a fi o carte excentrică, unde există obsesii fanteziste pentru adulți a căror copilărie este mereu neconturată.

Natură statică

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Wed, 25 Jan 2012 20:35:00 +0000

Profesorul de desen obișnuia să le spună tiugi…Am căutat cuvântul în dicționar, dar nu l-am găsit. Se pare că toți ceilalți le definesc drept dovleci uscați. Eu le spun tot tiugi, pentru că știu că în mintea noastră, cuvintele au înțelesuri separate și diferite.

Le țin peste tot: pe rafturi, televizor, pe unul l-am tăiat pentru a-l transforma în ghiveci de flori. A rămas un fel de laitmotiv din trecut. Și micile găoace din galben crom se regăsesc și azi în tot ce fac. Pe atunci onduleurile lor încă-mi inspirau mister. Azi enigma s-a adâncit.

Suntem împreună, eu, amintirile și voința mea.

Lumea sensibilă îmi pare un subteran, ori, un subterfugiu; deși lărgimea ei nu o pot cuprinde cu gândul. Încerc să nu mă limitez în privința a tot ce este exterior mie. A tot ceea ce surprind pe o foaie și ceea ce pot exprima.

Lumea reală îmbinată cu lumea mea, ideală, încerc să-i dau nu doar forme, ci miros, gust, să se audă mai departe…și mai departe. Să prindă contururi dincolo de mina creionului. Talentul există atunci când ai distrus vioara, și a rămas muzica.

Chiar dacă adesea ești înlănțuit în propria-ți minte, torturat de dorința de a ieși totul cu tâlc. Suntem egoiști. Există o coincidență când lumea noastră se îmbină cu esența, indiferent, noi am fi.

Ca un dovleac uscat pus la vedere, privindu-l din mai multe părți, umbrele cad diferit. Unghiul este mereu altul, dovleacul, același. Ne putem limita la un singur unghi, sau încercăm totul până ce reușim să redăm puritatea conștiinței noastre. Imaginile ne aduc mai aproape de ceea ce căutăm cu toții. Că o știm sau nu, scrutăm cu privirea obiectul, duși de gânduri, printre regrete, amintiri, speranțe…chiar și din întâmplare.

Și rar, focul interior se aprinde în noi. Simțim, știm, înțelegem. Imagini. Gânduri. Amintiri. Ceva exterior ne provoacă în interior.

Diete – trăiesc pentru a mânca, sau mănânc pentru a trăi

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Mon, 23 Jan 2012 15:32:00 +0000

Subiectul este unul destul de delicat, în special datorită faptului că mulți au început să pledeze, fie pentru a fi vegetarian, a ține post, a mânca sănătos… deci o categorie destul de vehementă, și apoi cei ce susțin că nu e nimic rău în a fi mai «rotund» pe ici pe colo. Vorba lui Cartman din South Park, «Nu sunt gras, sunt doar bine-făcut!» (I’m not fat, I’m just well-boned)

Adevărul este pe undeva la mijloc, fiecare este responsabil pentru sănătatea proprie. Cert este că în ambele situații, atunci când se ajunge la exagerări, viața oamenilor este pusă în pericol – peste tot am văzut fotomodele care se înfometează ori oameni care sunt scoși din casă cu macaraua, pentru că nu mai aveau loc pe ușă. Să nu mai pomenesc de faptul că specialiștii în sănătate susțin că rata obezității a crescut.

Regimul de viață sănătos, părerea mea, este ceva imaginar, frumos ambalat și pus în fața consumatorului, fără a avea de-a face cu realitatea. Totul pare a fi un cerc vicios, precum enigma oului și a găinii. Într-un cuvânt, nu poți fi sigur pe ceea ce cumperi, chiar dacă încerci să descifrezi denumirile de pe o etichetă. Pentru cei care susțin că duc un regim de viață sănătos, îi contrazic.

Atâta timp cât nu culegi leguma din propria-ți grădină și o îngrași în mod natural, urmând un proces, ce-i drept, înapoiat, dar sănătos, precum strămoșii noștri…nu prea ai un regim alimentar sănătos. Povestea e lungă.

Ce putem să facem pentru a mânca normal? Cred că e un cuvânt mai real, a fi normal. Nici gras, nici slab, normal, după o anumită normă. Impusă de medici, desigur, care sunt în măsură să îți spună cam care ar fi greutatea pe care trebuie să o ai în funcție de înălțime, vârstă, etc.

Primul lucru ar fi să nu sărim peste mese. Mai țineți minte când părinții noștri insistau să mâncăm de trei ori pe zi? Era o înțelepciune în impunerea lor, pentru că astfel organismul își creează un ciclu de alimentare, un metabolism corect.

Apă, pentru hidratare. Măcar un pahar de apă după fiecare masă. Pe lângă asta am să adaug și ceaiurile.

Cafeaua o recomand doar celor care le aduce beneficii.

Fructe și legume, cum spune reclama de la televizor. Legumele trebuie consumate și gătite cât sunt proaspete. De preferință să fie mâncate crude, pentru a ne vitaminiza organismul, însă dacă sunt fierte, este recomandată o fierbere în cât mai puțină apă.

Iată o listă cu sursele cele mai optime de unde ne putem lua vitaminele necesare:

Vitamina A

- Ficat, spanac, morcovi, roșii, piersici, margarină, unt, fructe și legume galbene și portocalii, legume de culoare verde închis, ouă, brânză, lapte.

Vitamina B₁ (Tiamină)

- Carne de porc, ficat, șuncă, slănină, cartofi, pâine, cereale pentru micul dejun, leguminoase, nuci, lapte

Vitamina B₂ (Riboflavină)

- Ficat, carne, lapte, brânză, ouă

Vitamina B (Niacină)

- Ficat, carne, pâine, carne de pui, leguminoase, cereale pentru micul dejun

Vitamina B (Folat)

- Ficat, zarzavaturi verzi, mazăre, portocale, pâine integrală

Vitamina B (Biotină)

- Ficat, carne de porc, rinichi, nuci, linte, cereale pentru micul dejun, conopidă

Vitamina B (Acid pantotenic)

- Ficat, rinichi, ouă, alune, ciuperci, spanac, brânză, pere

Vitamina B₆ (Piridoxină)

- Ficat, cereale pentru micul dejun, leguminoase, carne de pasăre

Vitamina B₁₂ (Cobalamină)

- Carne, lapte, brânză, ouă

Vitamina C (Acid ascorbic)

- Citrice, stafide proaspete, zarzavaturi verzi, căpșuni, agrișe, banane, roșii, conopidă, cartofi

Vitamina D

- Lapte smântânit, pește gras, margarină, ouă, lapte, dar și razele solare ne ajută la absorbția ei

Vitamina E

- Uleiuri vegetale, nuci, ouă, unt, cereale integrale, zarzavaturi verzi

Vitamina K

- Zarzavaturi verzi

Și puțină atenție la ceea ce ne spune organismul nostru. Eu am avut perioade în care am slăbit mult, iar asta se observa. Oboseam mai repede, nu prea aveam dispoziție sau dormeam mult. Cele câteva kilograme puse înapoi contează.

Cât despre cei care vor să slăbească în mode serios, să își mențină tonusul și sănătatea, mișcarea este la fel de importantă precum dieta. Mișcarea e importantă în general, în special acum, cât devenim din ce în ce mai comozi.

La pas prin Vâlcea

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sun, 22 Jan 2012 13:52:00 +0000

De sărbători, exact când lumea se pregătește pentru toate cele, am zis să mergem la o plimbărică prin Vâlcea, oraș cam la trei ore diferență de Craiova. A fost o plimbare de o zi, destul de frumoasă, cu impresii felurite.

M-am interesat din timp care sunt atracțiile turistice din Vâlcea. Știu, mi s-ar recomanda nu doar orașul cât și împrejurimile, dar eu am ales să-l văd, pentru că adesea am fost ba la Ocnele Mari, ba la Călimănești – Căciulata, Ostroveni sau Olănești, și niciodată n-am zăbovit în Vâlcea, decât să iau autobuzul înapoi spre casă. Acum am reglat conturile…

Orașul l-am găsit plin de forfota dintre sărbători, toată lumea la cumpărături, mulți oameni pe stradă, destul de aglomerat în centrul Vâlcei. Primul parc vizitat a fost Mircea cel Bătrân, micuț dar frumos, unde am găsit un foișor îngrijit, în ciuda mult obișnuitelor mâzgălituri pe lemn, lăsate posterității de tinerii rebeli.

Apoi de acolo am mers către Palatul de Justiție, o clădire pe cât de indezirabilă datorită faptului că nu mai reprezintă nimic, pe atât de impunătoare. În fața Palatului de Justiție este un părculeț mic, frumos amenajat cu bănci sau aranjamente florale. În sus, pe scări se vede deja Monumentul Independenței. Cred că este locul meu preferat din toată Vâlcea, este amplasat sus, de unde se poate admira o mică panoramă a orașului.

Poate este doar o impresia de-a mea, dar locul și modul în care trebuie amplasate monumentele descriu destul de bine relevanța lor pentru popor, însemnătatea. Spre exemplu mie îmi displace monumentul din Sibiu, închinat eroilor revoluției, care este pus pe jos, încadrat în asfalt.

De la Monumentul Independenței, am mers către Parcul Zăvoi. Un parc măricel, destul de sărăcăcios. Am trecut pe la Fântâna Monument 29 iulie 1848, pe la Fântâna lui Turbatu` și am încercat să găsesc Iazul cu Nuferi, dar era secat… În schimb, am trecut pe la Teatrul Ariel, unde era un frumos car alegoric și un brad împodobit destul de simplu. De cealaltă parte, am trecut pe la râul Olănești, care trece prin Vâlcea. Unde înotau nestingherite rațe sălbatice și niște pescăruși rătăciți îi dădeau târcoale.

În centru, am vizitat cele două Mall-uri, care sincer, nu au avut cu ce să mă încânte. Când vine vorba de cumpărături, nu sunt persoana care să meargă în Mall și să cumpere. Acolo prețurile sunt piperate și țin destul de mult la portofel, pentru că, oricât mi-ar place o garderobă înnoită, la fel de mult îmi plac și cărțile noi, pensulele noi pentru pictat, tempera ori pixuri cu care să desenez. Încerc să găsesc prețul corect, de ce să nu o spun drept, nu-mi place să fiu un cumpărător «țăpit».

Și dacă tot veni vorba de cărți, în Vâlcea am văzut cea mai mare bătaie de joc în privința librăriilor. În toate centrele comerciale (dacă aveai noroc să găsești librării, pentru că eu am căutat o vreme) cărțile erau puse unele peste altele, alambicate în turnuri și turnulețe, mai mai că ți-era teamă să le atingi sau frică să te strecori să citești niște nume, că poate îți cădeau în cap.

Niciunde n-am mai văzut atâta dezordine și lipsă de respect pentru cărți. M-au lăsat cu un gust amar modul în care aveau «grijă» de ele. Sperasem să pot cumpăra ceva, dar n-am putut, n-am avut cum. Eu sunt genul care nu caută un titlu anume. Vin, deschid cartea, citesc recomandarea din spate, rezumatul dacă are așa ceva, compar cu altele mai interesante, ca apoi să mă hotărăsc. Acolo trebuia să vii cu lista, ca la aprozar, și să rogi vânzătoarea să facă surfing printre cărți, poate – poate o găsi și ce cauți tu.

În privința asta, total dezgust. Dacă treceți prin Vâlcea, nu mergeți în librării! Pierdeți vremea!

Mi-a plăcut însă la Galeria de Artă, unde se găsesc pânze deja pregătite pentru pictat, la prețuri extrem de accesibile. La noi în Craiova, încă n-au apărut astfel de minunății, din nefericire. Sunt sigură că ar avea vânzare.

Cam aceasta a fost aventura, m-am bucurat însă de vizita scurtă. Mereu sunt lucruri, oricât de mici, pe care mi le voi aminti cu plăcere…și culmea, din cele mai simple. Iată:

Mai multe AICI

Recenzie – Palette Mousse & Color

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Fri, 20 Jan 2012 18:19:00 +0000

O folosesc deja de trei luni, prima dată am cumpărat o nuanță de șaten deschis pentru că m-am hotărât să-mi deschid părul la culoare. Am hotărât să-l deschid la culoare treptat, și să nu-l decolorez, astfel pe parcurs ce va crește, culoarea va deveni uniformă. Țin să precizez că am ales o culoare care să nu sară în ochi și să nu fie chiar foarte diferită de culoarea mea naturală. Spre exemplu nu poți face asta dacă ai părul negru sau roșu, iar la bază va fi blond… (însă depinde de gusturi chiar și aici)

Recipientul de plastic miroase a căpșuni și fără a fi nevoie să-l desfac. Aici, au un plus. Înăuntru ar trebui să se afle emulsia fixatoare, pudra colorantă, un pliculeț cu balsam, mânușile de plastic și instrucțiunile de folosire. De asemenea ambalajul să-l cumpărați întotdeauna sigilat. Nu pentru prima oară am auzit guri rele în privința vopselurilor de păr desfăcute, schimbate emulsiile, etc. Și chiar personal, mi se întâmplă în hipermarketuri, să găsesc unele ambalaje că sunt desfăcute. Recent în Real, cineva umblase într-o pungă cu absorbantele de zi…

Revenind. Emulsia fixatoare este lichidă, într-o sticluță de plastic. Pudra colorantă, la celelalte nu prea am băgat în seamă culoarea când m-am vopsit, dar de data asta am tras cu ochiul. Era de culoare cenușie, ducându-mă, mai în glumă mai în serios, cu gândul că agit o urnă cu cenușă.

În reclamă ne spune frumos că nu curge. Curge! Deși o agit de mai mult de 40 de ori… Aici, au un minus. Se salvează cu faptul că rezultatul vopsirii este unul mulțumitor, zic eu.

Mi-a plăcut că nu îmi lasă urme pe scalp, după vopsire. Se îndepărtează ușor și de pe piele, dar eu oricum îmi iau ca măsură de precauție ungerea cu puțină cremă de gălbenele pe frunte, urechi sau gât, pentru a nu-mi rămâne urme. Sfat pe care-l recomand tuturor care se vopsesc și sunt îngrijorate că le vor rămâne pete pe piele.

Un alt plus este că se potrivește și părului mediu spre lung, așa cum îl am eu. Dacă aș fi cumpărat vopsea cremă, normală, pentru lungimea părului meu mi-ar fi trebuit două tuburi. Astfel, mă scutește de a achiziționa două produse. Prețul este în regulă, pe două produse, depinzând de marcă aș plăti cam aceeași sumă, la o vopsire.

O recomand celor care știu că le va avantaja, atât ca nuanțe, pentru că am observat că nu are o paletă diversificată, câte două nuanțe pentru fiecare culoare; dar și ca preț - calitate.

Cea mai bună cafea

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Thu, 19 Jan 2012 10:34:00 +0000

Cafeaua perfecta este cea pe care o bei de dimineață, în liniștea și căldura casei. Cu o carte sau cu un ziar alături, e aroma începutului de zi.

Mi-am dat seama că prefer să-mi savurez cafeaua acasă, ieri, când Phantom mă ruga să luăm una de la un tonomat. Am refuzat, știind că peste o oră urma să fiu la căldurică, cu ceașca mea Nescafe în mână, savurând lichidul cafeniu. În comparație cu cafeaua băută-n grabă, în pauza de la serviciu, cafeaua cumpărată de la tonomat ale cărei arome se risipește repede, sau cafeaua dintr-un bar, cafenea, eu o aleg pe cea la mine acasă.

Pentru libertate

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Tue, 17 Jan 2012 20:33:00 +0000

Plângem, da, că prea ne doare!

Nu pe noi! Crescuți în chin

Ne-am amintit de-un cer cu soare

Și-l cunoaștem cel puțin!

Plângem copii, sărmanii,

Că-ntr-al temniții mormânt

Își încep în noapte anii,

Neștiind ce-i soare sfânt.

Plângem, da, și strâns ne strângem

Lâng-olaltă, câți suntem,

Dar să știți că nu ne plângem

Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniți prin jocul sorții,

Noi ai chinului am fost,

Însă nu, și nu, ai morții!

Nu cătăm noi adăpost

Nici în milă, nici în rugă;

Asta cear-o de la voi

Cel ursit să fie slugă –

Dar n-o cereți de la noi!

Vom răbda, privind în față

Orișicui, și-a orice chin,

Că noi știm că-i multă viață

Și în noi și-n cei ce vin.

Blăstemați pieri-vor regii

Cari s-abat din drumul drept –

Ne-ați adus stricarea legii

Și ne stați cu mâna-n piept.

O, și-n loc s-aveți rușine,

Vă mândriți cu ce-ați adus:

Dar puterea, știți voi bine,

Nu vi-a dat-o Cel-de-Sus,

Nici Eternul Domn! Vi-e dată

De-un vremelnic din Infern!

Deci vi-e binecuvântată

Și la voi va fi-n etern!

Lumile-au văzut mirate

Cât de mult iubirăți voi

Șuierul de bici ce bate

Făr` de milă oameni goi?

Dar și pentru noi rămâne

Timp – ah, cine poate ști!

Șuierul acesta mâne

Cânt al lui Tirteu va fi!

Iar din lanțul ce-azi ne strânge

Pot să iasă spăzi, și pot

Spăzile să vadă sânge,

Nu de-al nostru însă tot!

Și sfârșitul tău veni-va

Azi ori mâne, ori mai apoi!

Și-o să poți tu sta-mpotriva

Poate-a celor mai vro doi,

Dar mai tari prin răzbunare

Și prin ura lor turbați?

O să fii destul de tare,

Tot potopul să-l abați?

Eu nu chem această vreme,

Dar tiranul braț al tău

Face totul ca s-o cheme,

Rău îngrămădind pe rău.

In Opressores

Împotriva asupritorilor

Tu te plângi că milă nu-i?

Mai aștepți tu mila lui?

Haina el ți-o ia din cui,

Pâinea de pe masă.

Casa ta, și ei stăpâni!

Prinde-ți ce vă cade-n mâini,

Și-i loviți la mir, români,

Că-i la voi acasă!

Numai temniți ne-au zidit,

Numai lanțuri au gătit,

Numai cuie-au făurit,

Cruci de schingiuire:

Dar, pe moși și pe nepoți

Și pe iad, pe dracii toți,

Nu mai vrem să fim iloți,

Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns,

Ne-au bătut, și ne-am ascuns;

Ne-au scuipat, și n-am răspuns –

Am crezut în soarte.

Noi murim de mii de ori:

Și e laș așa să mori!

Sus, români! Suntem datori

Numai cu o moarte!

Prigoniți de soarte noi?

Slabi și de virtute goi?

Lași copii din tați eroi?

E mințit cuvântul!

Azi ne prigonesc acei

Cari ne cred bărbați mișei,

Că privim tăcând la ei

Cum ne-nchid mormântul.

Stați cu mâna-n sân, flăcăi?

N-auziți plângând prin văi?

Ceru-i roșu de văpăi

Și se umflă vadul:

Dumnezeu ni-e-într-ajutor!

Dacă și el e de-ai lor,

Nu-l mai vrem ocrotitor:

Ne-nfrățim cu iadul.

Spânzurați-l, de-i mișel…

Spânzurați-l, de-i mișel,

De-i nebun, la gard cu el:

De-i ciocoi cu fumuri,

Dați-l celor lui de-un fel:

Câinilor din drumuri!

Ce vă doare, cui i-ați spus?

Pentru cine-ați tot adus

Smirna și tămâia?

Latini jos și lifte sus,

Iar în vârf momâia!

Buni ori răi, români suntem,

Românesc pământu-l vrem,

Românească țara.

Noi ne suferim ce-avem,

Noi purtăm ocara.

Cui nu-i place-așa cum vrem

Ducă-se la dracul.

Ai venit la noi golan,

Fără țintă, făr-un ban,

Fără neam și nume,

Și-astăzi, câne, al meu dușman,

Vreai s-orbești o lume.

Copii nu-nțeleg ce vor:

A plânge-i cuminția lor.

Dar lucrul cel mai laș în lume

E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul

În ochii unui luptător.

O luptă-i viața; deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Ești un nemernic

Când n-ai un țel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi? De n-ai pe nimeni,

Te lupți pe seama tuturor.

E tragedie nălțătoare

Când, biruiți, oștenii mor.

Dar sânt eroi de epopee

Când brațul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge

Și-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârșitul luptei,

Să stai luptând, căci ești dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte,

Iar cei fricoși se plâng și mor.

De-i vezi murind, să-i lași să moară,

Căci moartea e menirea lor.

Nu este de mirare că l-au scos pe George Coșbuc din manuale. Și dacă ar putea ar scoate și mai mulți poeți care ne amintesc de istoria noastră și trezesc în noi mândria de a putea răbda, dar și mândria de a lupta împreună pentru un crez.

Sfaturi utile, pentru problemele de zi cu zi

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Mon, 16 Jan 2012 14:01:00 +0000

Am dat peste această carte de la Reader`s Digest, iar cu ocazia aceasta o să vă împărtășesc din sfaturile utile pe care le-am găsit printre paginile ei.

Una din ele este cum să îndepărtăm guma de mestecat de pe suprafețe. Eu una am pățit-o la liceu, cineva lipise gumă de mestecat pe scaunul din clasă, n-am observat decât atunci când a fost prea târziu. Paltonul meu negru, deja era mânjit. Ce să facem în situații de gen?

Guma de mestecat va fi mai ușor de îndepărtat dacă o întărim cu un cub de gheață împachetat într-o folie de plastic sau introducând articolul pătat în congelator, într-o pungă de plastic. Se îndepărtează apoi guma cu ajutorul unui obiect neascuțit sau chiar folosindu-vă de propriile unghii. Aveți mai multă grijă la articolele din lână și la cele cu fibre libere.

Dacă ați îndepărtat guma însă au mai rămas urme pe țesătură, folosiți puțin albuș de ou bătut ușor, în cazul țesăturilor care se pot spăla, ori un solvent chimic de curățare sub formă de lichid, spray sau pastă. Respectați instrucțiunile producătorului și testați mai întâi solventul pe o porțiune care nu se află la vedere.

Nu folosiți solvenți de curățare obișnuiți pe articolele din piele sau din piele de căprioară, din cauciuc, plastic sau țesături impermeabilizate. Încercați să scoateți urmele de pe cauciuc sau mase plastice, cu apă rece.

Răul de călătorie

Cum să evităm senzația de greață? Pentru că multe persoane suferă de efectele răului de călătorie, fie că aleg calea aerului, pe mare, pe șosea ori cu trenul, e bine să știm cum să luăm măsuri de prevenire. Simptomele dau disconfort, și includ greața, transpirațiile reci sau diareea.

Acestea sunt produse de mișcarea vehiculului, care perturbă relația dintre ceea ce văd ochii și ce simte mecanismul echilibrului din urechea internă. Ochiul se adaptează mișcării, dar urechea nu; prin urmare «semnalele» care vin de la ochi și de la ureche sunt diferite.

Nu există leac pentru răul de mișcare odată instalat, dar există măsuri pe care le puteți lua pentru a preveni sau ameliora starea. Luați o pastilă pentru rău de mișcare, cu cel puțin o jumătate de oră înainte de a începe călătoria. Se găsesc la farmacie și nu este nevoie de prescripție de la medicul de familie pentru acestea, însă, ele pot produce somnolență, afectând acuitatea la conducerea automobilului. E bine să citiți prospectul înainte de a le lua.

Nu călătoriți cu stomacul gol și nu consumați alcool. Mâncați ceva ușor digerabil înainte de cursul călătoriei.

Dacă vă este greață, nu încercați să citiți sau să scrieți, într-un autobuz sau automobil – starea vi se poate agrava. Încercați să vă țineți mintea ocupată, jocuri, puzzle, sau ascultatul de muzică la căști vă pot distrage atenția.

Priviți în fața mașinii. Urmărirea obiectelor care trec foarte repede prin dreptul geamului vă poate potența greața. Priviți către orizont, nu spre lucruri din apropriere. Aceasta ajută la menținerea capului nemișcat și reduce senzația de greață. Iată mai jos indicații pentru cei care suferă de rău de călătorie:

Nu permiteți fumatul în mașină! – poate declanșa o criză

Nu vorbiți despre posibilitatea de a vi se face greață în fața cuiva care are deja această problemă – îi va fi și mai rău

Luați pungi de plastic pentru cazul în care nimic nu are efect

Asigurați aerisirea mașinii: deschideți un geam sau aerul condiționat

Stați în zona cea mai stabilă a unui vehicul: lângă șofer sau pe locul din față în automobil. Stați pe puntea vaporului – este mult mai bine decât în cabină.

Răul de mișcare este rareori o problemă în avioanele mari cu reacție, care parcurg rapid zonele cu vreme nefavorabilă sau zboară deasupra acestora, astfel încât efectele mișcării sunt minime. Dacă sunteți predispus totuși la rău de mișcare, încercați să obțineți un scaun departe de fereastră, unul dintre cele de lângă coridorul central.

Să trecem la ceva destul de amuzant, dar în același timp, enervat. Sughițurile.

Țin minte că eram în școala generală, la o oră de curs și m-au apucat sughițurile. Mi-am ținut respirația, am mușcat din mărul pe care îl țineam în ghiozdan și nimic! Profesoara m-a rugat să ies în hol și să beau puțină apă, pentru că toată lumea începuse să se veselească atunci când sughițam gălăgios. A mers, știți voi…cele trei înghițituri rare.

În carte indicațiile sunt altele. Ni se spune că sughițurile apar atunci când diafragma, care separă toracele de abdomen, este cuprinsă de spasme și întrerupe ritmul normal al respirației. Acest lucru poate fi declanșat de o masă prea abundentă, de râs prea puternic sau de o băutură fierbinte înghițită prea repede.

Leacul simplu pentru sughițuri este să inspirați dioxid de carbon – gazul pe care îl expirați la fiecare respirație. Puteți face acest lucru acoperind nasul și gura cu palmele, apoi inspirați și expirați de mai multe ori; puteți folosi chiar o pungă de hârtie în loc de mâini – dar nu o pungă de plastic.

Majoritatea crizelor de sughiț se termină în cel mult 20 de minute. Dacă persistă mai mult de atât, trebuie să apelați la un medic.

Sincer, am încercat metoda și nu a fost deloc funcțională. Am rămas la cele trei înghițituri lente de apă.

O să revin cu alte sfaturi interesante, pe parcurs, cât am să citesc. Momentan spiritele sunt încinse având în vedere reacțiile oamenilor ieșiți în stradă. Nu prea îmi place să dezbat subiecte de gen pe blogul meu, nu pentru că n-aș avea o opinie conturată. Însă, am dat peste oameni care trăiesc pur și simplu într-un con imaginar, și nu sunt în stare să rumege la rece tot ceea ce se întâmplă. Degeaba explici, cu exemple reale, concrete care pot fi văzute și probate. Sunt sătulă de ei, și nu vreau să dau apă la moară unor asemenea deplasați.

O singură remarcă am. Din viermi, ies fluturi.

Parcul Nicolae Romanescu

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Fri, 13 Jan 2012 12:21:00 +0000

Locul pe care Parcul Romanescu a fost construit, a fost grădina familiei domnitoare Bibescu, cunoscută la mijlocul secolului XIX –lea ca loc de promenadă pentru nobilimea craioveană. Amenajat între anii 1844 – 1845 de un grădinar neamț angajat de marele logofăt Ioan (Iancu) Bibescu și parcul a fost înzestrat cu sere, pavilioane, bănci, animale și păsări.

În 1846, un călător descria grădina Bibescu ca fiind «o podoabă care se poate numi cele dintâi (…) un parc în cel mai bun gust englezesc, cu un chioșc și alte foișoare cât se poate de frumoase. » în care răsuna muzica militară de două ori pe săptămână și care aducea vizitatorilor «cea mai dulce desfătare mângâind auzul cu cântece ale celor mai plăcuți compozitori. »

În 1853, ajunsă în părăsire, grădina a fost cumpărată de Magistratul (Primăria) Orașului Craiova. În act se menționa că suprafața grădinii, dar și «zidirile de locuință, pavilioanele, florăriile și alte dependințe cu toate mobilele și dichisurile lor. »

În anii ce vor urma, grădina Bibescu se leagă de numeroase evenimente istorice ( vizita domnitorului Ioan Cuza la Craiova, înființarea de depozite de alimente, furaje și muniții în timpul Războiului de independență, organizarea de expoziții de produse și unelte agricole) și s-au executat lucrări sporadice de întreținere, însă în ultimele secole se puteau observa grade de degradare.

În numeroase rapoarte ale medicului orașului și dări de seamă ale administrației locale, grădina Bibescu era prezentată ca sursă a bolilor ce afectau populația orașului. N.P. Romanescu descria lacul de la marginea parcului ca fiind «împotmolit și neîngrijit, primea în el toate scursurile ce veneau din deal, de la cazărmi. La o margine a grădinii erau instalate grajdurile Primăriei, locuința princiară de odinioară era transformată într-un azil pentru infirmi, iar afară, lângă parc se afla instalat un cartier întreg populat cu țigani, cartier compus din bordeie, case în ruină, șandramale învechite și putrezite de vreme și intemperii, cartier în care era încuibat întotdeauna tifosul, bubatul și alte boli molipsitoare.»

Această situație a constituit un argument puternic în inițierea și demararea unor lucrări de modernizare și urbanizare a Craiovei, menite să asigure locuitorilor săi condiții de habitat moderne, la standarde europene.

În 1898 erau elaborate obiectivele principale, ce aveau în vedere pavarea străzilor, desecarea definitivă și completă a bălților de la periferie, împădurirea locurilor mlăștinoase, mai ales în partea de sud a orașului (unde se află Parcul Romanescu), sisteme moderne de alimentare cu apă și canalizare, plantarea de arbori pe străzi și în spațiile aferente instituțiilor publice, construirea de școli.

Planul de modernizare se va lega în principal de numele unuia dintre inițiatorii programului, N.P. Romanescu, primar al Craiovei în mai multe rânduri și consilier în consiliile municipale până la sfârșitul vieții.

În concepția lui Romanescu, modernizarea Craiovei, asigurarea salubrității și a igienei publice presupunea trei componente: alimentarea cu apă, asanarea solului și asanarea aerului, adică plantarea de arbori și flori pe străzi și înființarea de parcuri și grădini. Grădinile, spațiile verzi, plantațiile de arbori erau considerate de Romanescu ca «plămânii orașelor, magazii de oxigen, de aer dătător de viață. »

În 1898, România este invitată de Franța să participe la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900. Primăria Craiova a considerat că, pe lângă alte lucruri, merită să fie trimise și planurile de asanare a bălților din orașul Craiova întocmite de arhitectul peisagist francez E. Redont. Din cele 35 de piese trimise la Paris, 34 vizau transformarea Grădinii Bibescu într-un mare parc. La Expoziția Universală din Capitala Spirituală a lumii, întregul proiect a obținut diploma și medalia de aur, considerat ca «fiind o lucrare distinsă și de mare merit. »

Lucrările complexe privind transformarea și înfrumusețarea orașului, încredințate lui Emilè Redont, au început în 1899, continuând și în anii următori. Cele mai importante lucrări au fost executate începând cu primăvara anului 1901, când s-au creat principalele elemente în arhitectura peisajului: marele lac, lacul superior, alei și drumuri circulare pentru trăsuri, alei secundare nu nisip pentru călăreți, alei și cărări pentru pietoni, plantații de arbori, peluze cu iarba și flori pe marginea lacurilor și râurilor, pepinieră, seră, hipodrom, castelul de apă și un pod suspendat peste pârâul Valea Fetii.

În anii următori s-au executat lucrări deosebit de complexe: canalizarea parcului, cascade și ansambluri de stânci din granit extras din cariera Gura Văii (jud. Mehedinți) pentru care s-au adus specialiști din Franța, amenajarea cursurilor de apă, construirea de chioșcuri rustice, poduri și podețe, plantarea de arbori și arbuști ornamentali. Totodată, pentru plantațiile de iarbă, flori, arbori și arbuști, Romanescu a purtat o intensă corespondență cu cele mai renumite pepiniere, sere, horticultori din țară și din Europa.

Greutățile financiare ale administrației orașului l-au obligat pe Romanescu să găsească soluții pentru asigurarea materialelor și fondurilor necesare. Folosirea de materiale rezultate din pavarea străzilor și din lucrările de sistematizare a orașului, organizarea de concursuri, loterii, serbări, spectacole, introducerea de taxe de acces în parc și la dotările acestuia, obținerea de donații în materiale și bani.

Nicolae P. Romanescu a dorit și a reușit să facă din inaugurarea Parcului un eveniment deosebit, pe care l-a obținut cu măiestrie. Deși inaugurarea a fost programată inițial, în lunile mai – iunie, aceasta a fost amânată pentru toamna anului 1903, când la Craiova erau programate manevrele regale de toamnă ale armatei, ce urmau să se desfășoare în prezența regelui și a membrilor familiei regale.

Romanescu, cu spiritul de orientare ce-l caracteriza, și-a dat seama că prezența regelui și a familiei regale îi oferea șansa de a da festivităților de inaugurare a parcului o amploare deosebită. În ședința din 30 august 1903 în cadrul Consiliului Municipal s-a stabilit ca dată certă a inaugurării ziua de 29 septembrie.

Nicolae Romanescu a declanșat o activitate extraordinară pentru pregătirea și desfășurarea festivităților. S-au realizat manifestări diverse: expoziții de costume populare din majoritatea județelor țării, expoziții horticole, de lucruri de mână și desene ale elevelor școlilor primare și secundare de fete, expoziții de fotografii artistice, curse de cai la hipodrom, spectacole la Teatrul Național și în Parc. O atenție deosebită s-a acordat pregătirii și pavoazării orașului. La 16 iulie Primăria făcea apel către locuitori, în special către cei de pe străzile principale pe unde urma să treacă familia regală, ca până la 30 august să văruiască fațadele caselor, să mențină ordinea și curățenia și să arboreze steagul românesc.

Ecoul acestor pregătiri l-a determinat pe unul dintre cei mai cunoscuți fotografi in București, Franz Duschek, să solicite aprobare de a lua imagini pentru diferite ziare și reviste din statele occidentale și să publice reportaje despre« această mare sărbătoare.»

Programul vizitei regelui (26-29 septembrie) a fost tipărit în 1.000 de exemplare, dintre care 500 de format mare, au fost afișate în oraș, iar restul au fost difuzate locuitorilor. Pentru ziua de 29 septembrie Programul cuprindea vizitarea instituțiilor publice – Liceul Carol I, Școala Fiilor de Militari, bisericile Sf. Dumitru și Sf. Ilie – iar după-amiaza, se desfășura Festivitatea de la Parc, cu expoziții de lucrări manuale, curse, iluminația orașului și a parcului, focuri de artificii.

Pompa deosebită a manifestărilor este ilustrată și de faptul că Primăria Craiova a invitat la serbare membrii guvernului și ai Parlamentului, ambasadorii acreditați la București, prefecți și primari din țară, personalități ale vieții politice și culturale. Romanescu nu i-a uitat nici pe descendenții familiei Bibescu, Anton Bibescu, Emanuel Bibescu, Valentin George Bibescu și Constantin Basarab Brâncoveanu, pe care i-a invitat la inaugurarea Parcului.

Spectacolul la care au luat parte mii de craioveni și cetățeni din diverse colțuri ale țării, a fost pe măsura eforturilor. Iluminația orașului și a parcului au creat o atmosferă feerică. Potrivit Serviciului Tehnic al Primăriei Craiova, au fost executate ghirlande de lămpi incandescente pe o lungime de 80 metri, la intrarea I, ghirlande cu lampioane la intrarea a II-a, «pe drumul gârlei până la pavilionul regal», câte un lampion la fiecare metru.

Prin lumini așezate pe iarba s-a realizat textul «Nihil sine Deo» (Nimic fără Dumnezeu), marginile lacului, drumurile pe insulă și de-a lungul râulețului și chioșcurile au fost iluminate cu borcănașe cu flori. Insula mică din mijlocul lacului a fost înconjurată de 100 de făclii de smoală, iar pe apa lacului au fost realizate decorații cu flori luminoase plutitoare.

Parcul a fost apreciat atât de contemporani, cât și de generațiile următoare ca un adevărat monument de artă peisagistică. Însuși Nicolae Romanescu considera că «lucrarea realizată poate servi de model în țara noastră și este, în felul ei, una dintre cele mai frumoase și reușite din întreaga Europă, atât ca operă de artă, cât și ca operă în adevăr folositoare sănătății publice.

Drept recunoștință a strădaniilor sale, în ședința din 16 iunie 1930, Comisia interimară a orașului Craiova a hotărât ca parcul, cunoscut până atunci sub numele de Bibescu, să poarte numele de Nicolae Romanescu.

Tot în semn de cinstire, în aproprierea intrării principale, a fost ridicat în 1943 bustul ctitorului acestei minunate lucrări.

- Articol preluat din revista Magazin Istoric, CRAIOVA, număr special editat de Editura Alma – Craiova. Autor: Ion Zarzără –

Poze de azi în Parcul Nicolae Romanescu:

mai multe AICI

dar și AICI sau AICI

Poezii de George Cosbuc

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Wed, 11 Jan 2012 19:02:00 +0000

Cântecul fusului

Eu mi-am făcut un cântec

Stând singură-n iatac –

Eu mi-am făcut un cântec,

Și n-aș fi vrut să-l fac.

Dar fusul e de vină

Că se-nvârtea mereu,

Și ce-mi cânta nainte

Cântam pe urmă eu.

De-atunci îl cânt într-una

Că-mi vine-așa nevrând;

De-aș face orice-aș face

Nu pot să-l scot din gând.

Îl cânt torcând la vatră

Și-l cânt mergând pe drum

Și nu pricep ce-i asta,

Și nu știu, biata, cum?

Adese, stând la cină

Simt lacrimile des,

Nu pot mânca de lacrimi

Și trebuie să ies

Afară-n vânt, afară,

Și-ngrop în palme capul

Și-mi cânt amarul tot.

Am stat la roata morii,

Și roata umblă des,

Și roata morii cântă

Cuvinte cu-nțeles.

Ea cântă înainte;

Cânt și eu după ea –

Moraru-și face cruce

Privind în urma mea.

Și-am mers pe malul apei,

În valuri să-mi îngrop

Și cântecul și-amarul –

Dar a-nceput un plop

Să cânte, și toți plopii

Cântau duios în vânt,

Și m-am trezit dodată

Că plâng și eu și cânt!

Și-am mers pe lunci, dar jalnic

D-a lungul peste lunci

Cum plâng și cântă toate!

Și-n crâng m-am dus atunci –

Nu-i loc mai bun pe lume

De plâns decât în crâng!

Ah, toate plâng, și satul

Se miră că eu plâng!

Dar fusul e de vină,

Că se-nvârtea mereu

Și el cânta un cântec,

Și-l știu d-atunci și eu!

Și-ncet ce trece viața

Când n-ai nici un noroc –

Mai iute dac-ar trece,

De-ar sta mai bine-n loc!

De-ar sta pe loc mai bine!

Ori loc eu să-mi găsesc

Să pot să plâng cu hohot –

Nici asta nu-ndrăznesc!

Că mama mă tot ceartă

Și tata-i supărat,

Și-n ochii mei se uită

Toți oamenii din sat.

Ah, seara numai, seara

Mă simt la largul meu,

Că-ngrop în perne capul

Și până-n zori mereu

Tot plâng ca o nebună

Și perna-n brațe-o strâng,

Și plâng, că nu mă vede

Măicuța-mea că plâng.

Rea de plată

Ea vine de la moară:

Și jos în ulicioară

Punându-și sacul, iacă

Nu-l poate ridica.

- «Ți-l duc eu!» – «Cum?» –«Pe plată!»

Iar ea, cuminte fată,

Se și-nvoiește-ndată –

De ce-ar și zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate,

La calea jumătate

Cer plata, trei săruturi.

Dar uite, felul ei:

Stă-n drum și să socoate,

Și-mi spune câte-toate,

Că-s scump, că ea nu poate,

Că prea sunt multe trei!

Cu două să-nvoiește,

Iar unul mi-l plătește,

Cu altul să-mi rămâie

Datoare pe-nserat.

Dar n-am să-l văd cât veacul!

Și iată-mă, săracul,

Să-i duc o poștie sacul

P-un singur sărutat!

Gazel

Oamenii mă-nvinuiesc,

Că sunt tânăr și iubesc!

Tu mi-ai zis să viu la moară

Pe-nsărat, să te-ntâlnesc,

Dar la moară dau de prieteni,

Și de prieteni mă feresc.

Te-am văzut și ieri pe-o cale,

M-am temut să te-opresc,

Că de mama mi-e rușine

Și de tine mă sfiesc.

Mi-e necaz pe toată lumea

Și mi-e ciudă că trăiesc:

Te-aș lăsa și mi-e cu jale,

Te-aș iubi și nu-ndrăznesc!

Pe lângă boi

Pocnind din bici pe lângă boi,

În zori de zi el a trecut

Cu plugul pe la noi.

Și de pe bici l-am cunoscut,

Și cum țeseam, nici n-am știut

Cum am sărit și m-am zbătut

Să ies de la război.

Și-atâta tort mi-am încâlcit

Și-n graba mare-am spart un geam,

Știu eu ce mi-a venit!

Am cap, dar parcă nu-l mai am!

Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,

Dar era-n zori, și eu voiam

Să-ntreb cum a dormit.

Și vezi așa-i el, nu știu cum!

M-a prins de braț, și m-a cuprins

Să mă sărute-n drum.

Dar eu din brațe-i m-am desprins

Și l-am certat și l-am împins –

Dar n-am făcut cu dinadins,

Și-mi rău ce-mi pare-acum!

O, nu mi-e că mi-am sângerat

La prag piciorul într-un cui,

Dar mi-e că e păcat!

Om bun ca dânsul nimeni, nu-i,

Și pentru-o vorbă rea ce-i spui

El toată ziulica lui

Muncește supărat!

George Coșbuc

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sun, 08 Jan 2012 18:02:00 +0000

Se naște în 1866, pe 8 septembrie în județul Bistrița-Năsăud, la Horodu, într-o familie de preoți. Petrece copilăria la sat, într-o autentică atmosferă folclorică, ce se va regăsi apoi în poemele sale. Talentul său se manifestă din școlile primare, acesta compunea versuri și strigăte pentru petrecerile țărănești. Învață la liceul din Năsăud, unde își cultivă pasiunea pentru lectură, fiind interesat de clasicii greci și latini sau de poezia germană.

Debutul tipărit are loc în Calendariu pedagogic, în 1885, iar după ce renunță la teologie, devine student al Facultății de filozofie din Cluj, pe care însă, nu o termină. Colaborează la diverse publicații ardelene: Familia, Foaia interesantă, Tribuna. La aceasta din urmă va fi redactor, chemat la Sibiu de Ioan Slavici, directorul revistei. Coșbuc continuă să scrie, îndeosebi adaptări și prelucrări folclorice.

În 1889 este remarcat de Titu Maiorescu, Coșbuc pleacă la București, unde începe colaborarea la Convorbiri literare și participă la ședințele Junimii. Adaptarea la mediul bucureștean se produce însă greu și poetul va păstra mereu gândul reîntoarcerii în Ardeal. Ocupă diverse funcții mărunte, lucrează cu publicații comerciale, editează, împreună cu Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale, revista ilustrată Vatra, cu un program literar antimodernist.

În 1901 va fi, alături de Alexandru Vlahuță, directorul Semănătorului. A fost de asemenea, conferențiar, a scris cărți pentru țărani, a întocmit manuale. Lovit de o tragedie familială în 1915, poetul se prăbușește moral, trăind ultimii ani într-o lungă agonie.

De ce George Coșbuc?

Pentru că reprezintă spiritualitatea românească, esența ei.

Vă amintiți de melodia Numai Una cântată de Talisman?

Iată poezia întreagă:

Pe umeri pelete-i curg râu –

Mlădie ca un spic de grâu,

Cu șorțul negru prins în brâu,

O pierd din ochi de dragă.

Și când o văd, îngălbinesc;

Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,

Iar când merg alții de-o pețesc,

Vin popi de mă desleagă.

La vorbă-n drum, trei ceasuri trec –

Ea pleacă, eu mă fac că plec,

Dar stau acolo și-o petrec

Cu ochii cât e zarea.

Așa cum e săracă ea,

Aș vrea s-o știu nevasta mea,

Dar oameni răi din lumea rea

Îmi tot închid cărarea.

Și câte vorbe-mi aud eu!

Toți frații mă vorbesc de rău,

Și tata-i supărat mereu,

Iar mama la icoane,

Mătănii bate, ține post;

Mă blăstemă: -« De n-ai fi fost!

Ești un netot! Ți-e capul prost!

Și-ți face de cap, Ioane!»

Îmi fac de cap? Dar las` să-mi fac!

Cu traiul eu am să mă-mpac

Și eu am să trăiesc sărac,

Muncind bătut de rele!

La frați eu nu cer ajutor,

Că n-am ajuns la mila lor –

Și fac ce vreau! Și n-am să mor

De grija sorții mele.

Mă-ngroapă frații mei de viu!

Legat de dânsa, eu să știu

Că am urâtei drag să-i fiu?

Să pot ce nu să poate?

Dar cu pământul ce să faci?

Și ce folos de boi și vaci?

Nevasta dacă nu ți-o placi,

Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui

Să-mi placă tot ce-i place lui!

Așa om nici vlădica nu-i

Și nu-i nici împăratul!

Să-mi cânte lumea câte vrea,

Mi-e dragă una și-i a mea:

Decât să mă dezbar de ea

Mai bine-aprind tot satul!

Zările, de farmec pline,

Strălucesc în luminiș;

Zboară mierlele-n tufiș

Și din codri noaptea vine

Pe furiș.

Care cu poveri de muncă

Vin încet și scârțiind;

Turmele s-aud mugind,

Și flăcăii vin pe luncă

Hăulind.

Cu cofița, pe-ndelete,

Vin neveste de la râu;

Și cu poala prinsă-n brâu

Vin cântând în stoluri fete

De la grâu.

De la gârlă pâlcuri dese

Zgomotoși copiii vin;

Satul e de vuiet plin;

Fumul alb alene iese

Din cămin.

Dar din ce în ce s-alină

Toate zgomotele-n sat,

Muncitorii s-au culcat.

Liniștea-i acum deplină

Și-a-nnoptat.

Focul e-nvelit pe vatră,

Iar opaițele-au murit,

Și prin satul adormit

Doar vreun câne-n somn mai latră

Răgușit.

Iat-o! Plină, despre munte

Iese luna din brădet

Și se-nalță, -ncet-încet,

Gânditoare ca o frunte

De poet.

Ca un glas domol de clopot

Sună codrii mari de brad;

Ritmic valurile cad,

Cum se zbate-n dulce ropt

Apa-n vad.

Dintr-un timp și vântul tace!

Satul doarme ca-n mormânt –

Totu-i plin de Duhul sfânt:

Liniște-n văzduh și pace

Pe pământ.

Numai dorul mai colindă,

Dorul tânăr și pribag,

Tainic se-ntâlnește-n prag,

Dor cu dor să se cuprindă,

Drag cu drag.

Nunta Zamfirei

E lung pământul, ba e lat,

Dar ca Săgeata de bogat

Nici astăzi domn pe lume nu-i,

Și-avea o fată, - fata lui –

Icoană-ntr-un altar s-o pui

La închinat.

Și dac-a fost pețită des,

E lucru tare cu-nțeles,

Dar dintr-al prinților șirag,

Câți au trecut al casei prag,

De bună seamă cel mai drag

A fost ales.

El, cel mai drag! El a venit

Dintr-un afund de Răsărit,

Un prinț frumos și tinerel,

Și fata s-a-ndrăgit de el.

Că doară tocmai Viorel

I-a fost menit.

Și s-a pornit apoi cuvânt!

Și patru margini de pământ

Ce strâmte-au fost în largul lor,

Când au pornit s-alerge-n zbor

Acest cuvânt mai călător

Decât un vânt!

Ca ieri cuvântul din vecini

S-a dus ca astăzi prin străini,

Lăsând pe toți, din cât afund

O mie de crăimi ascund

Toți craii multului rotund

De veste plini.

Și-atunci din tron s-a ridicat

Un împărat după-mpărat

Și regii-n purpur s-au încins,

Și doamnele grăbit au prins

Să se gătească dinadins,

Ca niciodat`.

Iar când a fost de s-a-mplinit

Ajunul zilei de nuntit,

Din munți și văi, de peste mări,

Din larg cuprins de multe zări,

Nuntași din nouăzeci de țări

S-au răscolit.

De cum a dat în fapt de zori

Veneau, cu fete și feciori,

Trăsnind rădvanele de crai,

Pe netede poteci de plai:

La tot rădvanul patru cai,

Ba patru sori.

Din fundul lumii, mai din sus,

Și din Zorit, și din Apus,

Din cât loc poți gândind să bați,

Venit-au roiuri de-mpărați,

Cu stemă-n frunte și-mbrăcați

Cum astăzi nu-s.

Sosit era bătrânul Grui

Cu Sandală și Rusanda lui,

Și Ținteș, cel cu trainic rost,

Cu Lia lui sosit a fost,

Și Bardeș cel cu adăpost

Prin munții sâlhui.

Și alții, Doamne! Drag alint

De trupuri prinse-n mărgărint!

Ce fete dragi! Dar ce comori

Pe rochii lungi țesute-n flori!

Iar hainele de pe feciori

Sclipeau de-argint.

Voinicii cai spumau în salt;

Și-n creasta coifului înalt

Prin vulturi vântul viu vuia,

Vreun prinț mai tânăr când trecea

C-un braț în șold și pe prăsea

Cu celălalt.

Iar mai spre-amiazi, din depărtări

Văzutu-s-a crescând în zări

Rădvan cu mire, cu nănași,

Cu socrii mari și cu nuntași,

Și nouăzeci de feciorași

Veneau călări.

Și ca la mândre nunți de crai,

Ieșit-a-n cale-ales alai

De sfetnici mulți și mult popor,

Cu muzici multe-n fruntea lor;

Și drumul tot era covor

De flori de mai.

Iar când alaiul s-a oprit

Și Paltin-crai a stărostit,

A prins să sune sunet viu

De treasc și trâmbiți și de chiu –

Dar ce scriu eu? Oricum să scriu

E ne-mplinit!

Ș-atunci de peste larg pridvor,

Din dalb iatac de foișor

Ieși Zamfira-n mers isteț,

Frumoasă ca un gând răzleț,

Cu trupul nalt, cu părul creț,

Cu pas ușor.

Un trandafir în văi părea;

Mlădiul trup i-l încingea

Un brâu de-argint, dar toată-n tot

Frumoasă cât eu nici nu pot

O mai frumoasă să-mi socot

Cu mintea mea.

Și ea mergând spre Viorel,

De mână când a prins-o el

Roșind s-a zăpăcit de drag –

Vătavul a dat semn din steag

Și-atunci porniră toți șireag

Încetinel.

Și-n vremea cât s-au cununat

S-a-ntins poporul adunat

Să joace-n drum după tilinci;

Feciori, la zece fete, cinci,

Cu zdrângăneii la opinci

Ca-n port de sat.

Trei pași la stânga linișor

Și alți trei pași la dreapta lor:

Se prind de mâini și se desprind.

S-adună cerc și iar se-ntind,

Și bat pământul tropotind

În tact ușor.

Iar la ospăț! Un râu de vin!

Mai un hotar tot a fost plin

De mese, și tot oaspeți rari,

Tot crai și tot crăiese mari,

Alături cu ghinărari

De neam străin.

A fost atâta chiu și cânt

Cum nu s-a pomenit cuvânt!

Și soarele mirat sta-n loc,

Că l-a ajuns și-acest noroc,

Să vadă el atâta joc

P-acest pământ!

De-ai fi văzut cum au jucat

Copilele de împărat,

Frumoase toate și întrulpi,

Cu ochi șireți ca cei de vulpi,

Cu rochii scurte până-n pulpi,

Cu păr buclat.

Și principi falnici și-ndrăzneți,

De-al căror buzdugan isteț

Pierit-au zmei din iaduri scoși!

De-ai fi văzut jucând voioși

Și Feți-voinici și Feți-frumoși,

Și logofeți.

Ba Peneș-împărat, văzând,

Pe Barbă-cot, piticul, stând

Pe-un gard de-alături privitor,

L-a dus la joc! Și-ntre popor

Sărea piticu-ntr-un picior

De nu-și da rând!

Sunt grei bătrânii de pornit,

Dar de-i pornești, sunt grei de-oprit!

Și s-au pornit bărboșii regi

Cu sfetnicii-nvechiți în legi

Și patruzeci de zile-ntregi

Au tot nuntit.

Și vesel Mugur-împărat

Ca cel dintâi s-a ridicat

Și, cu paharul plin în mâini,

Precum e felul din bătrâni

La orice chef între români,

El a-nchinat.

Și-a zis: «- Cât mac e prin livezi,

Atâția ani la miri urez!

Și-un prinț la anul! blând și mic,

Să crească mare și voinic, -

Iar noi să mai jucăm un pic

Și la botez!»

Rezoluții pentru noul an

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Wed, 04 Jan 2012 20:26:00 +0000

Eu am rezoluții limitate, nu-mi fac planuri mari, ba chiar poate o să vi se pară prea reduse, casnice ori fără importanță deosebită. Pentru mine însă, sunt musai, ca usturoiul din saramurică.

- * Să nu mai uit să ud florile (și să nu le mai ud prea mult ca să recuperez)

- * Să pot utiliza tehnica șervețelului măcar pe un băț de lemn

- * Să pictez pe toate suporturile pe care le-am achiziționat (pânză, coli albe sau cartoane)

- * Să-mi castrez pisicile

- * Să-mi cumpăr o carte lunar , chiar dacă va fi de la anticariat

- * Să termin de pus pozele și desenele pe Images ina tea cup

- * Să am multă inspirație…

- * Să gătesc cât pot eu de des

- * Să călătoresc unde îmi va permite buzunarul

Nu cred că am planuri prea mari, așa e? Și cum blogul acesta e locul unde vă scriu totul, pe viitor vor fi postări interesante despre Parcul Romanescu din Craiova, puțină istorie despre eroul Franței dar și al României și poezii de George Coșbuc.

Au scos un autor mare din manuale pentru a băga tot felul de rahaturi. Iar Funeriu vrea să le scoată de tot, pentru că, în secolul în care trăim, putem da search și pe google. Atâtea suporturi și să ne rezumăm la manual ca la evanghelie?! Dă-l în boc de manual!

Pentru secolul în care trăim, am văzut niște cercetători care învățau nu știu pe unde, niște maimuțe să aprindă un foc, să folosească Ipad… Eu vreau altfel, scoatem Funeriu, băgăm Citah. Tot alba neagră.

Poveste de Crăciun

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Tue, 03 Jan 2012 13:01:00 +0000

S-a întâmplat în seara zilei de 25, ninsese cât să se așeze o pojghiță albă peste pământul înghețat. Eram sus în cameră, după cina împreună cu familia, văzându-mi de treabă când mă strigă taică-meu să cobor jos. Afară se auzeau miorlăituri…

Am luat o lanternă și am ieșit în curte să vedem de unde provin. Ne-am dus în mijlocul drumului, panicați și confuzi, pentru că nu ne dădeam seama de unde vine. Dintr-o dată s-a auzit un *miau* foarte puternic și m-am uitat în sus. Era un pisic micuț pe hambarul de la vecini. Am încercat să îl chemăm să își dea drumul, pentru a-l prinde, dar n-a fost chip. Fiind prea frig, nu am mai avut răbdare și m-am urcat pe gardul vecinilor, m-am prins de copacul din curtea lor și am ajuns să dau pisicul jos de pe hambar. Odată luat în brațe s-a cuibărit timid și a început să toarcă.

L-am adus în casă și a început cercetarea. Era o pisicuță cu blana cafenie , tigrată, care s-a cumințit foarte repede. I-am dat să mănânce, pentru că aveam mâncare destulă de la celelalte două pisici. Apoi am hotărât să încercăm să-i găsim stăpâni.

Două zile a fost suficient, am hotărât să o păstrăm. Cadoul nostru de Crăciun a fost o nouă pisicuță în familie. O cheamă Pufy, este isteață căci a învățat din prima să folosească litiera. Este foarte afectuoasă, atât cu celelalte două pisici cât și cu Tsutzy, bassadorul nostru.

Ai mei s-au atașat de ea, ziua își face siesta împreună cu ei, apoi seara împarte camera cu celelalte două pisici, Blacky și Smoky.

Așa au fost găsite ieri seară, fără nici o grijă, relaxate, împreună.

Își găsise culcuș în ghiveciul de la cactus, și era destul de bosumflată că a gasit-o câinele. :)

Cu Tsutzy se înțelege bine, spre deosebire de celelalte două mâțe, ea nu fuge de câine și atunci când are chef, se joacă împreună.

Sper că și voi ați avut parte de cadouri frumoase sărbatorile acestea!

2012

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sun, 01 Jan 2012 20:38:00 +0000

LA MULȚI ANI!
Vă urez tuturor un an nou fericit!

Eu am început anul cu o mâzgăleală, tradiția la mine este ca de fiecare dată în prima zi a anului să scriu sau să desenez ceva pentru a fi inspirată tot anul. Sper să funcționeze...

Crăciun fericit!

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sat, 24 Dec 2011 18:39:00 +0000

Sper să aveți un Crăciun frumos, indiferent alături de cine vă aflați, cei dragi sau colegi, amici, iubiți, iubite, amanți, amante. J

Și în caz că vreți să vă schimbați wallpaperul pe desktop, vă fac cadou câteva care mi-au plăcut mult. Mai multe AICI.

Chiromantie, liniile

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Wed, 07 Dec 2011 14:18:00 +0000

În postarea «Scurtă incursiune în lumea mâinilor», am scris despre ghicitul în palmă, dar foarte pe scurt. Așa că am să continuii cu restul detaliilor interesante despre liniile noastre din palmă…

În studiul amănunțit al chiromanției, fiecare linie are însemnătatea ei, după forma pe care o are și după poziția ei față de celelalte linii și mai ales față de liniile principale.

Acestea sunt:

Linia vieții – care înconjoară Muntele lui Venus

Linia capului – ia naștere dintre degetul cel mare și arătător, aproape din același loc ca și linia vieții, străbătând mâna paralel cu linia inimii.

Linia inimii – începe de la Muntele lui Jupiter și trece pe sub munții lui Saturn, Apolon și Mercur, pentru a se termina spre dosul palmei

Linia norocului – numită și Linia lui Saturn, pleacă de la brățară, trece prin mijlocul mâinii și se sfârșește sub Muntele lui Saturn sau al lui Mercur

Linia soarelui – sau a lui Apolon, merge de la linia vieții către Muntele lui Apolon

Linia sănătății sau hepatică – pleacă din linia vieții, trece pe lângă Muntele Lunii și a lui Marte și se sfârșește în muntele lui Mercur

Linia intuiției sau a Lunii – înconjoară Muntele Lunii și se sfârșește deasupra Muntelui lui Mercur

Linia lui Marte – pe care nu o posedă toată lumea, este paralelă cu linia vieții

Linia căsătoriei – începe de la linia inimii și se sfârșește la marginea mâinii

LINIA VIEȚII

După cum o arată și numele ei, se leagă chiar de existența individului. După cum se înfățișează, lungă și bine definită sau întortocheată și scurtă, se poate spune că posesorul ei va avea o viață plăcută și lungă sau scurtă și bolnăvicioasă.

Când liniile vieții, a inimii și a capului încep din același loc, indivizii trebuie să se teamă de o moarte violentă.

Dacă aceasta începe de pe Muntele lui Jupiter, persoana va cunoaște gloria sau cel puțin succesul, fie că se ocupă cu comerțul, fie că se ocupă cu arta. Orice ramură nou formată arată o schimbare de situație. Astfel, infirmitățile ereditare ale individului sunt puse în evidență de aspectul ei sfărâmat, iar nenorocul și încăpățânarea sunt marcate de mai multe cruci cu care se termină această linie.

Dacă formează insule (grupuri mici de semne) ea arată boli ereditare, iar când are o linie, ce se termină într-o insulă pe muntele lui Jupiter, persoana suferă de pleurezie. Nervozitatea este pusă în evidență de o linie paralelă, iar succesul în oratorie de o linie ce pleacă de la extremitatea sa și se termină pe Muntele lui Mercur.

Împărțirea ei în două ramuri, dintre care una se îndreaptă spre Muntele lui Mercur și cealaltă spre Muntele Lunii, semnifică reumatism; unită mult cu linia capului – timiditate, iar ramurile ce se ridică până la Muntele lui Saturn sau Muntele lui Apolon indică moșteniri.

Viața neînțeleasă este simbolizată de mai multe linii mici care parcă se unesc cu brățara decepției, iar o boală periculoasă este pusă în evidență de o ramură ce se îndreaptă spre degetul cel mare.

Onorurile și bogăția sunt marcate de ramurile ce se ridică spre linia capului, iar dacă aceste linii se opresc pe Muntele lui Marte, vor exista unele dificultăți pentru a ajunge la ele.

LINIA CAPULUI

Când linia capului se desparte în două linii, este semn de mare inteligență și în acest caz ea este bine accentuată și lungă. Dacă este lungă, dreaptă și curată, arată voința. Dacă este scurtă și abia vizibilă arată voința mediocră și o inteligență puțin pronunțată.

Atunci când se oprește la linia norocului, posesorul ei este unul dintre cei mai mărginiți.

Când apare lungă și dreaptă, înseamnă economie; aplecată spre Muntele Lunii, elocvență, poezie și idealism. Urcată spre linia inimii arată un om zăpăcit; urcată spre linia inimii în dreptul degetului lui Saturn – fatalitate. Dacă începe deasupra liniei vieții arată brutalitate și încredere în sine. Când este legată cu această linie pe o mare întindere înseamnă timiditate, iar urcată pe linia inimii și părând că leagă degetele lui Apolon și Mercur, semnifică nebunie. Același indiciu și dacă are o ramură ce se termină cu o stea lângă rădăcina mâinii.

Să observăm și alte semne.

Punctele albe aflate la înălțimea Muntelui lui Saturn indică succes bănesc. Dacă linia este lungă, dar abia indicată – frivolitate, iar aspectul ei ondulat ne spune despre o cinste relativă.

O astfel de linie lungă și începând cu linia vieții, aplecată spre brățară, indică nervozitate, isterie, imaginație tulburată; foarte îndepărtată de linia vieții ne indică lipsa de inteligență. Dacă este unită cu linia inimii sub Muntele lui Mercur arată moarte timpurie.

Împărțită la capăt, cu o ramură ce se îndreaptă spre Muntele Lunii arată minciună, iar aplecată spre linia inimii arată timiditate. Dacă are o ramură oprită într-o stea pe Muntele lui Jupiter persoana va avea un succes extraordinar. Când această ramură se urcă în degetul lui Jupiter ne indică vanitate, mândrie, iar când se oprește într-o stea mândria va fi fatală. Formând cu linia vieții un unghi ascuțit, denotă prudență. Oprit pe Muntele lui Mercur, unghiul dovedește spirit adaptabil împrejurărilor. Cu totul despărțit de linia vieții, înseamnă încredere în sine.

Dacă găsim o ramură ce pleacă de la extremitatea liniei vieții, ajungând la linia inimii, rațiunea va fi mai puternică decât inima; iar dacă găsim mai multe ramuri ce se îndreaptă spre Saturn avem parte de bogății. Punctele alba aflate la înălțimea degetului lui Saturn indică succes în științe, iar ramurile ce urcă spre Mercur, ne spun despre reușita în afaceri.

Dacă liniile ce se îndreaptă spre linia inimii nu o ating, persoana va alege cu inima; linia capului împărțită, persoana are vocație diplomatică; dacă este tăiată de o linie scobită în jocul Muntelui lui Apolon, indică ruină în dragoste. Când este aplecată spre linia vieții, amorul aduce nenorocire, iar prezența unei pete albăstrui în Câmpia lui Marte indică tendință spre asasinat.

LINIA INIMII

O linie a inimii foarte curată e semn bun, iar dacă posedă la începutul ei, un fel de rădăcini, ce pleacă din Muntele lui Jupiter, atunci norocul se mărește. Din contră, dacă mersul îi este întortocheat și dacă este tăiată de multe linii mici, trebuie să știi că posesorul ei va avea multe deziluzii și necazuri din cauza dragostei.

Dacă este prea ușor desenată sau dacă se oprește în dreptul Muntelui lui Saturn înseamnă egoism; dacă se coboară către linia capului, indică o lipsă completă de inteligență. Ondularea ne vorbește despre natura cochetă.

Aspectul ei scobit și culoarea roșie, denotă cruzime, iar o poziție prea apropriată de linia capului înseamnă ipocrizie. Când înconjoară Muntele lui Jupiter, persoana este geloasă. O linie a inimii lungă, largă și puțin indicată este gravă, persoana în cauză având tendințe spre omor. Dacă are ramuri care se opresc în Muntele lui Jupiter, idealism în dragoste; dacă începe în josul Muntelui lui Saturn, materialism în dragoste.

Dacă linia inimii este dublă, atunci persoana este una devotată. Multe puncte albe pe tot parcursul ei, indică iubiri multe și fericite. Sfărâmată sub Muntele lui Saturn, anunță moarte apropriată; sub Muntele lui Apolon, indică încredere în sine, iar sub cel al lui Mercur, prostie și zgârcenie. Desenul ei în formă de lanț, arată un temperament cardiac.

Dacă această linie lipsește cu totul, e semn de egoism și cruzime.

LINIA NOROCULUI

Linia norocului foarte curată și lungă, mergând de la rădăcina mâinii spre Muntele lui Saturn și împărțită la capăt, promite glorie; dacă merge pe degetul lui Saturn, înseamnă bogăție și o existență demnă de admirat.

Puțin indicată și despărțindu-se în mijlocul mâinii în două linii ce se unesc arată nenorocul și nereușita; curată și luând naștere din câmpul lui Marte – viață ușoară; sfărâmată la linia capului arată o schimbare de situație; aplecată spre muntele lui Apolon indică o mare elocvență. Dacă ia naștere de pe muntele Lunii înseamnă că posesorul ei și-a făcut avere prin prieteni; iar când se termină pe muntele lui Jupiter, persoana în cauză este naivă.

Când apare ondulată, străbătută cu o linie paralelă înseamnă nenorocire, iar când se ridică pe muntele lui Saturn, persoana ar putea face închisoare. Oprindu-se pe linia capului, arată nenorocire, cauzată din greșeală personală, iar când pleacă din Muntele Lunii și se oprește la linia inimii, înseamnă căsătorie fericită. Mai multe linii ce o taie orizontal sunt semnele necazurilor. Dacă are o ramură ce se îndreaptă spre muntele Lunii, necazurile sunt sentimentale. Dacă ramurile ei coboară spre rădăcina mâinii, norocul se va întoarce.

Plecând de la linia capului, linia indică o reușită târzie, iar întretăiată de o linie ce ajunge până la muntele lui Mercur indică un succes dramatic. Oprirea ei între degetele lui Jupiter și Saturn indică o viață liniștită. Dacă ajunge linia inimii și sfârșește pe Muntele lui Jupiter, este semn al unei iubiri unice și din contră, ruptă lângă linia inimii înseamnă ruperea unei relații de dragoste.

Trebuie precizat că mâinile unora dintre oamenii modești prezintă o linie a norocului dintre cele mai curate și accentuate.

În acest caz, trebuie să accepți că, având în vedere mentalitatea inferioară a acestor persoane, lipsa ambițiilor sau succeselor zgomotoase, ele sunt mulțumite cu soarta lor și nedorind onoruri sau glorie, sunt cât se poate de fericiți.

LINIA SOARELUI SAU SOLARIANA

Începe de la linia vieții și este sinonimă cu cea a norocului. Dacă se termină în dreptul Muntelui lui Apolon arată celebritate; dacă e lungă arată bogăție; dacă este curată demonstrează triumf și glorie; iar împărțită în trei ramuri la extremitate, onorări. Din contră, dacă se oprește în nenumărate linii mici în jurul muntelui Apolon, arată insuccesul în artă sau în afaceri.

Poeții, literații, norocoșii soartei, fericiții au o frumoasă linie solariană.

Dacă ai această linie să nu te temi de mizerie, dar nici succesul nu te va urmări dacă nu vei munci pentru el. Ea luminează existența ca o rază a astrului al cărui nume îl poartă, aducând adesea gloria, când e perfectă sau cel puțin onorurile.

Dacă lipsește va domina insuccesul și ambițiile vor fi zadarnice.

LINIA SĂNĂTĂȚII

Linia ficatului (hepatica) sau a sănătății, lasă să se ghicească rolul pe care îl joacă boala în viața individului. Dacă este sfărâmată, sunt temeri de o boală gravă. Dacă începe din linia vieții individul este supus la leziuni ușoare, iar dacă urcă spre Muntele lui Saturn, este semnul unei lungi bătrâneți.

Dacă se întâlnește cu linia capului pe Muntele Lunii, acel om este plin de viață, iar dacă una din ramuri ajunge pe muntele lui Jupiter, individul a făcut sau va face multe călătorii.

Lipsa totală a acestei linii nu se întâlnește decât la oamenii veseli.

LINIA INTUIȚIEI

Este slabă sau bine definită, în funcție de cum posedă fiecare această calitate. Străbătută de linii numeroase, e sinonimă cu călătoriile. Această linie e localizată pe Câmpia lui Marte.

LINIA CĂSĂTORIEI

Liniile iubirii și căsătoriei se află la rădăcina degetului mare, aproape de Muntele lui Mercur.

Dacă este sfărâmată înseamnă logodnă desfăcută din cauză de moarte; daca are o insulă înseamnă căsătorie nefericită, iar mai multe insule înseamnă iubire pentru o rudă. Punctele negre înseamnă văduvie; sfărâmate și tăiate mici linii verticale indică o căsătorie nefericită.

Deasupra liniilor căsătoriei, se află mici linii paralele care indică numărul copiilor pe care i-ai avut sau pe care îi vei avea.

-va urma-

Favoritele lunii decembrie

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Mon, 05 Dec 2011 22:35:00 +0000

Cum decembrie este luna cadourilor, am făcut o listă, destul de scurtă, cu ceea ce am primit, cumpărat sau ceea ce s-a întâmplat în general în acest timp al anului până acum. Sunt lucruri care le ador la nebunie!

Muffinele mele, le spun muffine (de la brioșe în engleză) deși sunt de fapt niște cizmulițe de casă. Nu m-au costat foarte mult și sunt extrem de călduroase având în vedere că și la etaj și la parter, la noi în casă este gresie.

Dovleac la cuptor. Pur și simplu delicios! Se coace repede și se mănâncă la fel de repede, se poate face pastă, ca apoi să fie folosită pentru copt alte minunății.

Murăturile. Nu se poate fără când vine iarna.

Skittles! Am trecut de la M&M`s la Skittles. Yum Yum! Pisicile mele vin mereu când desfac câte o punguță.

Mouse-ul meu nou, wireless, cu simbolul Japoniei, de la Canyon. Primit de la Phantom :* Thank-you!

Tot de la Phantom am această mică decorațiune amuzantă cu o bufniță. Am o obsesie nouă - bufnițele.

Osul lui Tsutzy, care a fost deja devorat…

Migdalele. Câinele meu este înnebunit după ele, se pare că a luat obsesia de la mine! Doar uitați-vă cum bagă în el:

Tocăniță de ciuperci

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sun, 04 Dec 2011 19:41:00 +0000

Da, e prima rețetă pe care o pun pe blog, probabil pentru că e printre mâncărurile mele favorite pe care le pot prepara singură. De obicei nu gătesc meniuri complicate, pentru că sunt încă la început și mai am de experimentat.

Ce vă trebuie:

Ciuperci desigur! eu am avut un kilogram, și mi-au mai rămas de gătit, așa că fiecare pune în funcție de cât are nevoie.

O ceapă (am încă ochii roșii de la ceapă pentru că am alergie) și praz (că doar sunt din Oltenia!)

O roșie de preferință nedegerată, a mea era cam degerată pentru că le cumperi înghețate din piață și acasă … se moleșesc…

Un de usturoi

Un ardei , eu am pus doar jumătate de ardei…

Și smântână (a mea a fost dulce, dar după preferință poate fi și acrișoară)

Apoi urmează pusul uleiului în tigaia încinsă, eu am folosit ulei de măsline. Am pus pe rând la călit, ceapa și prazul, apoi când s-a făcut puțin aurie am adăugat usturoiul și ardeiul. Când și acestea s-au călit puțin în ulei, am pus roșia mea degerată. J

După ce le-am mai lăsat puțin să se întâlnească toate aromele și să-și dea bunăziua, am pus și ciupercile, pe rând, căci la început dacă aveți multe ciuperci, nu o să încapă toate.

Ce sfat am, dacă gătiți ciuperci să nu puneți așa mult ulei, pentru că oricum ele vor lăsa multă apă și se vor micșora frumos. La final când ciupercile sunt moi și gustoase, se adaugă smântâna, se amestecă totul și se mai lasă un minut-două pe foc.

De condimentat, pune fiecare ce are, sau ce preferă. Eu am pus Herbes de Provence, tarhon și piper împreună cu usturoi pisat de la Fuchs.

Apoi se servește!

Sper ca pozele făcute de mine să vă fi făcut poftă și să încercați rețeta!

Frankly, my dear, I don't give a spam

noreply@blogger.com (Xaara Novack) — Sat, 03 Dec 2011 22:30:00 +0000

Mai e cineva ca mine care-și verifică mailul înainte de culcare? Sigur însă, știu că în folderul meu spam se adună tot felul de subiecte, amuzante sau nu…că doar mare e grădina, vorba aia.

Iată peste ce minunății am dat:

Parfumuri cu feromoni – Atracție sexuală garantată. (nu mulțumesc, n-aș testa așa ceva decât pe politicienii noștri, închiși într-un țarc de gorile masculi)

S.O.S Slăbire! – sincer, îmi place începutul. SOS! și tot ce ține de mâncare, îmi place. Nu țin cure de slăbire, nu cred în diete, fiecare să facă ceea ce simte, și ceea ce le cere corpul.

Mesaj personal – zicea să-l deschid repede. Din păcate, l-am șters repede. Data viitoare să încerce psihologia inversă.

Suifan Chinese Brush, întârziere ejaculare – dacă voi ziceți, cine sunt eu să vă contrazic?! Se pare că au avansat de la energia kundalini încoace.

Învață Spaniola fără profesor – como estas, fernando, alejandro, hose armando?!!!

Un cutare doctor, nu dau nume, îmi recomandă călduros să scap de kilogramele în plus. - și mie ce îmi mai ține iarna de cald?!

Perna electrică, ideală pentru serile reci! – am două pisici în curs de dezvoltare, care abia îmi mai încap în poală, dar tot insistă să stea amândouă, chiar dacă nu mai au aceeași lungime și lățime ca atunci când erau mici. Mai pernă călduroasă ca ele, naturale, blănoase, pufoase și miorlăitoare…nu e nimic!

Mărirea penisului – mit sau realitate medicală – Simplu! Chirurgie estetică… dar, degeaba e mare, dacă e stricat…nu?! și deci ne întoarcem la Suifan Chinese Brush J

Voi primiți mesaje gen, a murit cutare miliardar din Uscații de Sus și vrea să-ți lase ție banii drept moștenire. Trimite datele de contact, etc…

De parcă o fi cineva (în afară de maică-mea) care crede porcăriile astea trimise în scopuri dubioase. Doar ea dădea click pe toate reclamele cu APASĂ AICI PENTRU PREMIUL CEL MARE.

Dacă tot există, măcar să facem ceva cu el...

Spamul este dincolo de noi!