Adela`s Blog

Goodbye Blogger

2010-06-02T12:57:00.000-07:00

M-am așezat în fața laptopului, am deschis fereastra cu Blogger și mă gândesc ce ar trebui să scriu acum. E ultima mea postare pe blogul acesta. Am făcut un ultim scroll printre postări ca să văd despre ce am scris timp de 1 an și câteva luni. Nu îmi plac despărțirile.

Acum nu îmi vine în minte decât imaginea inițială din header. Îmi aduc aminte și de etapa în care blogul era roz. Nefericită vreme. Mie mi se părea amuzant, așa roz și drăguț, dar în blogosferă copiii nu vor să se joace cu tine dacă nu ai un blog frumos, în cazul meu care să poată fi citit.

După ce am conștientizat că am și lucruri mai interesante de spus decât ce rochii frumoase am găsit pe net, blogul acesta căpătase o față care îmi plăcea mai mult, cu care mă obișnuiesem. Dacă cineva se întreabă de ce am încetat să scriu la un moment dat, răspunsul vine acum: nu am mai avut timp. Ultimele luni au reprezentat pentru mine o perioadă aglomerată cu multe proiecte pentru facultate, niște cursuri la care a trebuit să asist, o licență pe care încă nu am scris-o, un job unde a trebuit să depun mult efort, un alt job unde a trebuit să depun efort, plus o serie de decizii importante pe care a trebuit să le iau.

În toată această mișcare am neglijat blogul, dar tot timpul mă simțeam prost când cineva mă certa pentru că nu am mai scris.

Perioada aglomerată continuă, dar am hotărât să-mi fac timp pentru că îmi e dor de scris. Prin urmare, m-am așezat și m-am gândit la ce vreau să fac și am luat decizii în ceea ce privește blogul și ce trebuie să reprezinte el pentru mine.

Noul meu blog o sa fie pe domeniu propriu, în engleză și despre marketingul în domeniul modei. Nu o să scriu zilnic, dar sper să scriu relevant. O să-l lansez în zilele ce vine, iar linkul o să fie menționat aici. Pentru cei ce vor să mă urmeze, vă aștept cu mare drag în noua casă blogosferică.

Le mulțumesc tuturor care m-au certat, criticat, lăudat sau citit pe blogul ăsta :)

Gânduri despre sistemul de învățământ spaniol comparat cu cel românesc

2010-03-04T11:21:00.000-08:00

Mi-am dorit de mult să scriu articolul acesta, dar nu am vrut să vorbesc în necunoștință de cauză. Este vorba despre diferențele dintre sistemul de învățământ spaniol și cel românesc. Acum că s-a terminat primul semestru, a început al doilea, s-au afișat notele pe primul, am interacționat cu mai mulți colegi de aici, mă simt în măsură să opinez.

Sunt conștienă că învățământul este un subiect delicat, în special în România unde primește critici constante și de cele mai multe ori le și merită. Nu o să mă apuc să spun ce ar trebui făcut pentru că sunt prea multe. Cert este că sistemul spaniol are bubele lui, dar este mult mai bun decât cel românesc. Țin să precizez că fac acestă comparație din prisma unui student Erasmus, care nu s-a dus să se tăvălească pe mese și să își petreacă perioada de mobilitate alcoolizat. Chiar am fost la cursuri și am învățat pentru examene, chiar mai mult decât în România.

Ceea ce m-a impresionat pe mine foarte mult a fost faptul că majoritatea profesorilor activeaza într-o companie. Predatul este o slujbă part-time pentru ei, pe care o fac din plăcere. Chestia asta e benefică din multe puncte de vedere. Într-un domeniu cum e marketingul este extrem de important să fii la curent cu ultimele trenduri, dar și mai important este faptul că le poți oferi studenților o perspectivă realistă, le poți oferi realitatea companiei tale. În România, ne lovim uneori de anumiți monștrii sacri ai predatului, care te obligă să memorezi noțiuni ieșite din uz.

Proiectele de semestru se fac pe parcursul semestrului. În România, am făcut multe proiecte în noapte dinaintea predării. Uneori pentru că știam că nimeni nu le citește, alteori pentru că pur si simplu așa e natura studentului. Nu îl obligi, nu face. În universitatea de aici, profesorii efectiv ne-au urmărit activitatea pe parcursul întregului semestru. Dacă ai ales să fii evaluat continuu, atunci evaluarea într-adevăr se va face la fiecare oră.

Ai posibilitatea să alegi cum vrei sa fii evaluat: continuu sau final. Pe cea continuă am descris-o mai sus, iar cea finală constă în prezentarea la examen. Dacă nu ai chef să vii la școală, teoretic ți se oferă șansa de a lua o notă onorabilă.

Profesorii răspund la mailuri. Chiar în cursul zilei în care îl trimiți.

Evident, există și lucruri care nu mi-au plăcut. Unul dintre ele ar fi cerințele cursurilor. Universitatea aceasta are două tipuri de cursuri: obligatorii (6 credite) și opționale (4.5 credite). E normal ca cele obligatorii să solicite mai mult elevul, dar în final cele pentru care muncești cel mai mult sunt cele opționale.

Universitatea aceasta are reglementată acordarea notelor. Ca student nu ai voie să primești mai mult de 5 ori în timpul facultății nota 10. În România, eram veșnic obișnuită să iau 10 sau 9, dar aici nota 10 este privită ca o vedetă cu care puțini se pozează, iar 9 te etichetează ca un geniu. Mă mândresc și eu cu două note de 9 din 6, dar ținând cont că nu le-am obținut la materiile mele preferate nu mă încălzesc așa de tare. Ideea este că aici notele se muncesc. Punctul din oficiu nu există, iar majoritatea vin la facultate pentru a lua un 5. Poate părea un nivel scăzut, dar credeți-mă că ei uneori muncesc pentru un 5 mai mult decât unii elevi din România pentru un 10.

Dacă am uitat ceva o să le rog pe Mirabela, Larisa, Otilia sau Simona să adauge.

P.S. Îmi pare rău că scriu atât de rar, dar în ultima perioadă sunt destul de ocupată, iar oazele de liniște când am timp să scriu ceva sunt atât de rare.

sursa poză

The Diary of a young girl - Anne Frank

2010-02-15T12:40:00.000-08:00

Tot timpul am fost de părere că există o vârsta la care e indicat să citești anumite cărți. Îmi aduc aminte cât de mult mi-a plăcut Mary Poppins în clasa a patra. Am citit cele șase volume fără să clipesc, asta când puteam să stau să mă zbenguiesc cu ceilalți copii prin fața blocului. Acum, guvernanta cu umbrela zburătoare nu ar mai reprezenta nici un interes pentru mine. Acum sunt (citez) profundă și matură.

Jurnalul lui Anne Frank cred că e genul de carte pe care ar fi trebuit să o citesc prin liceu, dar dintr-un motiv sau altul am cumpărat-o și citit-o la 21 de ani. Îmi pare bine că nu am citit-o înainte. Nu aș fi înțeles-o. Nu în modul în care am înțeles-o acum.

E o carte marcantă. Pagini scrise într-un stil atât de pueril, tipic unui copil de vârsta ei și o serie de idei pe care sunt sigură că există adulți ce nu le percep o viață întreagă. Un copil ce cu siguranță poseda un talent aparte, dar sub influența circumstanțelor este forțat să se maturizeze înainte de vreme.

Mi-a părut rău că știam sfârșitul dinainte să încep să citesc cartea, dar am devorat prin metrou paginile pentru a gusta o parte din ultimii doi ani din viața unui copil. Nu îmi dau seama ce e mai marcant, situația pe care o trăiește sau faptul că o persoană de vârsta ei poate să aibe asemenea gânduri și idei ca cele expuse în carte?

Acțiunile și atitudinile copilărește de care Anne dă dovadă sunt un refugiu, o fugă de o realitate pe care uneori nu se simte capabilă sau nu vrea să o înfrunte. Întrebările, grijile, emoțiile care o bântuie și pe care le caută sunt dovada clară a faptului că oamenii nu știu să se oprească și că sunt dependenți de informație. Odată ce simți gustul plăcut al cunoașterii nu te mai poți opri, iar tortura dintre episoadele în care nu găsești răspunsul pe care îl cauți nu sunt decât imboldul de care ai nevoie pentru a merge mai departe.

Citind acest jurnal am ajuns să înțeleg niște lucruri și vorbe care mi s-au spus. M-am regăsit în anumite părți. Pentru o lectură cu subiect profund, narată într-o forma adolescentină recomand cu cea mai mare plăcere această carte, iar cei care au citit-o sunt sigură că ar percepe-o diferit dacă ar reciti-o după câțiva ani.

Ca de fiecare dată, mă ofer să furnizez cartea celor care doresc să o citească în limba engleză

Cafeaua de dimineață servită cu gesturi mici

2010-02-04T14:09:00.000-08:00

Ca toți copiii despistați, habar nu aveam în ce mă bag când am ales să studiez marketing. Întâmplarea face că în confuzia din capul meu, am făcut alegerea corectă și că îmi place la nebunie ceea ce studiez. Ca orice student visător, spirit activ și entuziast, visez la ziua în care o să am ocazia să mă joc de-a marketerul într-o companie MARE.

Acum mă distrez într-o companie mică, minusculă aș putea zice, dar tot timpul am crezut că idealul în viață trebuie să fie ceva mare, de preferință legat de domeniul modei. Azi mi s-a întâmplat ceva care m-a pus un pic pe gânduri.

Ador cafeaua. Dacă nu îmi beau cafeaua cu lapte de dimineață sunt o nulitate toată ziua, un zombi cum îmi place mie să zic. Vis-a-vis de biroul meu, există un tipic local catalan. În prima dimineață când am intrat acolo, însetată după cafea, m-a servit un domn. Atent, amabil și drăguț, mi-a turnat magicul lichid în pahar și mi-a înmânat energie pentru toată ziua. Peste două zile, m-am întors, de data asta m-a întrebat dacă nu vreau și niște ciocolată pentru cafeaua mea cu extra spumă. Normal că am zis că da.

Azi, cum mă îndreptam spre muncă, mă duc să-mi iau cafeaua și mă întreabă dacă pe langă ciocolată nu aș vrea și puțină scorțișoară. Răspunzând afirmativ la întrebarea lui, îmi spune că o cafea bună e secretul unei zile perfecte. M-a cucerit pe viață. Am plecat fericită, promițându-i că mă voi întoarce și mâine.

Pe drum, stăteam și mă gândeam ce am cumpărat de fapt: cafeaua sau persoana? Mă duc acolo pentru că îmi place cafeaua, pe care aș putea să o beau și în casă sau pentru că mă simt bine când cineva se preocupă de ceva ce eu consider important, cafeaua de dimineață?

Cafeneaua aceasta este mică, tipica afacere de familie catalană. Nu toată lumea primește scorțișoară și ciocolată peste cafea fără să le ceară. E drept că faptul că sunt o fată blondă cu ochi albaștri mă ajută uneori, dar eram clientă fidelă fără aceste mici răsfățuri pentru că am nevoie de cafea.

Am concluzionat că de fapt cumpăr persoana. Îl cumpăr pe nenea ăla care are grijă de mine în fiecare dimineață. M-am gândit că are noroc pentru că poate să aplice gesturi mici ca astea pentru a-și menține clienții. Are o afacere profitabilă.

Mă întreb dacă o companie mare te lasă să faci gesturi mici? Dacă atunci când gestionezi un business de milioane ai ocazia să pui personalitatea și carisma personală în slujba clientului prin gesturi mici care contează?

sursa poză

Observații din metrou

2010-01-26T08:34:00.000-08:00

După cum spuneam într-un post anterior, mi-am descoperit o nouă pasiune în a observa oameni în metrou. Când nu am chef să citesc cartea din geantă sau nu am băut destulă cafea, mă relaxez uitându-mă la oameni. Azi am chef să notez și câteva gânduri despre ultimele mele observații.

Oamenii au constant fețele triste. Diferite combinații de trist, ce-i drept: trist gânditor, trist obosit, trist dezamăgit, trist serios. Nu îmi imaginez o societate cu clovni sau fețe tâmpe și zâmbitoare zilnic, dar e ușor deprimant să te trezești ca să vezi fețe triste.

Dacă un tip se holbează la tine tot drumul, probabilitatea să îți mai arunce încă o dată o privire înainte să plece este de 99%. Dacă îi zâmbești, vei primi un zâmbet ca răspuns, dar niciodată nu o să se întoarcă. Această constatare nu vine decât ca o confirmare a faptului că oamenii trăiesc constant filmul ăsta.

Spaniolii vorbesc mult, iar asta o spune o persoană, care la rândul ei vorbește îngrozitor de mult. Vorbesc despre toate tâmpeniile de pe fața planetei. Majoritatea se plâng că muncesc prea mult și că vor mai multe drepturi și beneficii din partea companiei. Știu din surse sigure (proprie experiență) că spaniolii au o definiție lejeră a ceea ce înseamnă muncă în comparație cu România. Sunt de vreo 2 ori mai puțin productivi decât o persoană din România. Mă amuză tare discuțiile lor.

Lumea citește în metrou ziare, reviste sau ultimile cărți ale lui Stieg Larsson.

Femeile și bărbații care călătoresc împreună sunt de două feluri: super îndrăgostiții și tăcuții. E lejer de imaginat cum se comportă super îndrăgostiții. Comportamentul tăcuților e cel îngrijorant. Cupluri de 30-40 de ani care pur și simplu nu vorbesc. Nu își adresează nici un cuvânt. Am început să mă întreb dacă există o limită de vârstă până la care conversația între un bărbat și o femeie este posibilă?

Lumea folosește prea mult combinația de maro și gri când se îmbracă. În general, oamenii care se îmbracă așa sunt cei cu fețele triste.

Vivir para contarla - Gabriel Garcia Marquez

2010-01-17T22:57:00.000-08:00

Îmi aduc aminte că m-am întâlnit fix înainte să plec în Barcelona cu prietena mea Ilinca care mi-a spus că a citit autobiografia lui Marquez și că i-a plăcut foarte mult. Îi spuneam că și eu îmi doresc de mult să o citesc, iar după multe luni mă găsesc scriind recenzia cărții.

M-a suprins foarte tare această carte. S-a dovedit a fi complet diferită față de ceea ce îmi imaginam eu înainte de a o cumpăra. Vivir para contarla prezintă parte din viața lui Gabriel Garcia Marquez așa cum și-o amintește acesta din copilărie până ce trecuse de vreo 26 de ani.

Ce m-a surprins atât de tare? În primul rând, omul ce stă în spatele atâtor rânduri inspirate și mitice pe care le-am citit. Mi-aș fi imaginat că Marquez este oricum mai puțin timid. Mi-aș fi imaginat că un om care a înregistrat succesul lui posedă o încredere interioară foarte greu de combătut. Cartea mi-a demonstrat că nu. Refuz totuși să cred că timiditatea este ceva ce nu poate fi vindecată. Prefer să consider că în cazul lui a fost mai mult vorba despre concentrarea energiei înspre direcția scrisului și neglijarea persoanei.

În al doilea rând, m-a impresionat activitatea jurnalistică. Recunosc că am avut ceva flash-back-uri de la orele din liceu de română când vorbeam despre direcția literară și jurnalistică în România. Marquez a ilustrat jurnalismul ca pe un copil. Un copil pe care nu l-a vrut, pe care a încercat să-l schimbe, dar pe care a ajuns să-l reinventeze și să-l iubească.

În al treilea rând, sărăcia. Sper deosebire de alte cărți pe care le-am citit unde sărăcia apare ca o boală contagioasă, în cartea lui Marquez ea este o stare materială care nu provoacă nici un efect major asupra scriitorului. Nu cred că am mai întâlnit o așa desprindere de lucrurile materiale. Ca și cum ar fi trăit într-o lume paralelă.

Printre familia numeroasă, război și revoluții, amoruri și cronici, Marquez reușește să ilustreze o Columbia mai reală decât în celelalte opere, dar cu siguranță mult mai magică decât e în realitate. E de citit pentru cei care vor să se convingă că e posibil să nu te lași afectat sau impresionat de ceea ce ți se întâmplă sau pentru cei care vor să vadă un exemplu despre ceea ce înseamnă a trăi în cel mai pur și unic sens al cuvântului.

Pentru cine dorește să o citească în limba spaniolă poate să mă contacteze pe mail.

Oameni. Străzi. Ipostaze

2010-01-13T13:15:00.000-08:00

Mă gândisem să scriu rândurile astea de mai multă vreme, dar sub cu totul altă formă. Nu știu câți dintre voi s-au oprit vreodată să analizeze oamenii de pe stradă, din metrou sau din jur. Eu am încercat o dată și am terminat prin a-mi face un obicei din a face pe antropologul. Reacțiile merită fiecare secundă.

Inițial mă apucasem de observat oameni ca să pot scrie ceva despre diferențele pe care le percepeam între persoanele de aici și cele pe care le-am cunoscut în România. Vroiam să identific categorii, tipologii și într-un fel sau altul să găsesc vreo diferență revelatoare.

Singurul lucru pe care am reușit să-l observ și să-l conștientizez după luni de observare a fost că sunt tare toantă, tânără și că mai am atâtea de văzut încât nici nu-mi pot imagina.

Oamenii nu sunt diferiți. Aceleași mentalități, aceiași cultură și aceleași atitudini mascate sub altă formă se găsesc peste tot. Avem aceiași bază, aceleași sentimente și emoții care ne mișcă, aceleași detalii și clișee în care cădem.

După o zi de spionaj fotografic, am reușit să surprindem în imagini parte din civilizația catalană într-unul din cele mai simple și elocvente locuri: pe stradă. Voi încerca să le găsesc corespondentul românesc.

Bătrânelul singuratic de la etajul 3

Dorul după tinerețe și cochet

"Nu prea îmi pasă" girl și "(H)Armani" dude

Merci pentru că ați cumpărat de aici

Sunt peste tot

Tipica femeie catalană ce pare scoasă din filmele lui Almodovar. Cine e ea în peisajul românesc?

Copiii

Invisible Bicing sign

Bărbat

Plictisiți la muncă

Cât de des îi vedeți pe acești oameni pe străzi? De câte ori credeți că ați trecut pe lângă ei fără să-i vedeți?

Mulțumiri speciale fotografului (mil gracias para el fotografo)

Google nu poate răspunde la toate întrebările

2010-01-09T06:56:00.000-08:00

Urmărind de-a lungul lunilor cuvintele cheie cu care ajunge lumea la blogul meu, am avut ocazia de a experimenta sentimente variate: de la râs la plâns, de la groază la euforie. În final, am concluzionat că oamenii sunt confuzi și m-am hotărât să răspund la câteva întrebări și nelămuriri. Am scos din Google Analytics sintagmele mele preferate. Ordinea este aleatorie.

1. 10 lucruri pe care nu ti le spun parintii – sunt multe lucruri pe care părinții nu ți le spun. Să enumerăm câteva adevăruri crude: Moș Crăciun nu există, copii nu sunt aduși de barză, Bau Bau e și el tot o invenție, etc. Pentru certitudini e bine totuși să îi întrebi personal. Cu putere în glas și curaj în suflet cere-le părinților să-ți spună tot ce ți-au ascuns cu nerușinare.
2. 2 poze proaspete ale adelei =))=)) – când am văzut această formulare nu prea am știut ce să cred. Eram eu Adela căutată? Ce înseamnă o poză proaspătă? Și de ce semne de râs?
3. adela chiloti jos necenzurat – îmi pare rău. Deși m-am gândit de foarte multe ori să satisfac imaginația bolnavă a tuturor degenerațiilor, pudorile personale mă împiedică.
4. adela asistenta medicala – îmi exprim aceiași părere de rău. Nu e nici o asistentă medicală pe aici și nici nu cred că o să fie vreodata ținând cont că îmi e frica de sânge, doctori, operații și cam tot ce e relaționat cu domeniul medical.
5. adela nu vreau sa ne mai certam – nici eu nu vreau să ne mai certăm, dar spune-mi de ce ne-am certat în primul rand. Oricum, cere-ți scuze și se rezolvă. Sigur a fost vina ta.
6. adela si-a smuls chilotii – sper sincer că nu pe mine mă căutai.
7. am visat 3 perechi de pantofi ce inseamna – clar înseamnă că o să ți le cumperi. Mai întâi, însă trebuie să visezi și ce marcă erau ca să știi de unde să te duci să îi cumperi. Dacă e să ascultăm ce zice vise.ro răspunsul este aici.
8. ce are adela in geanta – ținând cont că în majoritatea cazurilor car după mine o geantă în care aș încăpea și eu, cantitatea de lucruri pe care le am în geantă este mare și diversă. Sunt totuși 3 lucruri pe care le port constant: agenda personală, cartea pe care o citesc la momentul respectiv și balsamul de buze.
9. ce include o vestimentatie acceptabila – lucruri simple. Tot ce e simplu e acceptabil și accesorizat cum trebuie se poate transforma în perfect.
10. cine ma ajuta sa iau bursa in barcelona – în primul rand tu. Aviz aici tuturor persoanelor care mă contactează ca să mă întrebe cum să obțină o bursă. Epuizați sursele de informație oficiale înainte să mă bombardați pe mine sau pe oricine altcineva care e plecat cu întrebări despre care sunt condițiile de aplicare. Fiecare facultate are criterii și procese de aplicație proprii, iar înainte de a cere informații despre cazare și transport ar trebui să vorbiți cu biroul vostru de programe comunitare pentru a afla cum puteți să plecați.
11. cite feluri de vagoane frigorifice exista – știu câte feluri de vagoane de transport există, dar sunt sigură că doamna Bălan are răspunsul și la întrebarea asta și că există o clasificare elocventă pentru acest tip de vagoane.
12. cum ajut o persoana cu obsesie pt o femeie – îi găsești un psihiatru.
13. cum sa fac sa mi se indeplineasca o dorinta – străduindu-te! – daca iti doresti cu adevarat atunci o sa se indeplineasca! (completat de Otilia)
14. cum sa ma comport ca un om matur – ar trebui prima oară să fi un om matur. Dacă pui întrebarea asta cu siguranță nu ești!
15.este adevarat ca daca ti 3 zile post ti se indeplineste dorinta – depinde. Dacă ești superstițios sau religios poate o să se îndeplinească sau nu. Minunea ține de divinitate și de cât de impresionată e de faptul că ai ținut post 3 zile.
16. lucruri interesante pe blogspot – mă bucur că cineva a ajuns pe blogul ăsta căutând așa ceva. E flatant, iar eu sunt puțin narcisistă.
17. nu am citit tot romanul adela deoarece – eu nu l-am citit pentru că nu mi-a plăcut. Am încercat de 3 ori, dar m-am lăsat baltă pentru că mi s-au părut cele mai plictisitoare rânduri pe care le-am citit vreodată.
18. ouale sunt lactate? – mă bucur să văd că mai există cineva care trăiește în aceiași confuzie ca mine. Din păcate ouale nu sunt lactate.
19. tatal nu intelege fiica indragostita – când înțeleg tații fiicele îndrăgostite? E rolul lor să se opună. E mai ”Romeo and Juliet” povestea dacă tatăl sau cineva din familie se opune. De fapt, sunt convinsă că se opun pentru a putea să le ofere fiicelor o poveste de dragoste mai romantică și ca ele să aibe ce povesti copiilor.
20.vi-a placut american psycho – da, mie mi-a plăcut. Îmi plac mult și ortografia și gramatica celui care a căutat așa ceva.

Știu că există multe persoane care cred că Google are răspunsul la orice, dar uneori poate ar trebui să ne punem încă o dată întrebarea înainte de a tasta.

sursa poză

Tradiții ce alimentează iluzii copilărești

2010-01-05T15:09:00.000-08:00

În Barcelona azi a fost o nebunie. Una atât de mare că nici măcar nu am putut să fac o poză să o pun pe blog.

Pe 5 ianuarie este ziua plimbării Regilor, La Cabalgata. Spaniolii păstrează tradiția celor trei regi care au venit să îi aducă cadouri lui Iisus la naștere. Cu alte cuvinte, copii din Spania nu îl așteaptă pe Moș Crăciun, ci pe Los Tres Reyes Magos: Balthazar, Gaspar și Melchor.

Tradiția spune că regii vin pe data de 5 să adune scrisorile copiilor care vin să îi întâmpine. A doua zi de dimineață, copii care au fost cuminți primesc cadouri, iar cei care nu au fost primesc carbon, un tip de produs din zahăr ce are ca și semnificație necesitatea copilului de a-și schimba comportamentul.

Plimbarea la care am asistat eu astăzi reprezintă drumul pe care cei 3 regi l-au facut pentru a-l întâlni pe pruncul Iisus urmărind steaua care îi ghida. În realitate, eu am perceput-o ca fiind o petrecere stradală mai frumoasă decât începutul noului an și decât orice tip de manifestare pe care am văzut-o până acum în Barcelona. Cele trei trăsuri care au venit animate de clovni, acrobați, steluțe, praf sclipitor și baloane au trezit spiritul infantil din mine.

Toată lumea a ieșit în stradă ca să vadă parada regilor, iar copii erau în delir. Am văzut atâtea fețe demne de a fi capturate într-o poză și atâta iluzie în ochii copiilor încât mi-ar fi plăcut și mie să mă duc să-mi dau scrisoarea cu dorințe.

Tot spectacolul aceasta a fost sponsorizat de primărie, dar nimeni nu părea să regrete banii. Sincer, mi-ar plăcea să văd o astfel de petrecere organizată în România, unde lumea să iasă în stradă veselă și entuziasmată.

Partea cea mai amuzantă a fost faptul că regele care e negru era jucat de un om alb vopsit negru, deși în Barcelona există destule persoane de culoare neagră care ar fi putut să joace rolul acelui rege. Surprinzătoare mi s-a părut și dorința copiilor de a crede în magia regilor. În Barcelona, trăsurile regilor vin din port, dar în Lleida (altă regiune din Catalunya), trăsurile coboară din munți. Nimeni nu se întreabă cum regii pot să fie în mai multe locuri în același timp.

Gândindu-mă la această sărbătoare, la iluzia din ochii copiilor, la entuziasmul adulților și la fenomenul stradal la care am participat, nu am putut să nu mă întreb de ce ne este atât de ușor să credem în magii copilărești? De ce creștem cu întrebarea ”de ce?” pe buze, dar o uităm complet când trebuie să alimentăm o speranță proprie?

sursa poza 1 2

Final de 2009

2009-12-28T14:55:00.000-08:00

O să închei acest an cu o ultimă postare cu câteva concluzii personale legate de anul 2009.

A început teribil. Se termină atât de bine încât nici nu îmi vine să cred. Pot spune cu mâna pe inimă că 2009 a fost unul dintre cei mai buni ani din viața mea. Poate anii pe care i-am trăit până acum nu au fost cei mai relevanți, dar cu siguranță o să-mi amintesc multă vreme de anul acesta.

Cel mai important lucru pe care 2009 mi l-a adus a fost o viziune amplă. Convingerea că dincolo de orizontul pe care-l percepem există o lume mare si largă care așteaptă să fie descoperită. E mai ușor să ne mulțumim cu ceea ce avem, dar satisfacția unui nou început și emoțiile descoperirilor personale sunt momente pe care nimeni nu ți le poate lua.

Anul acesta am avut norocul să cunosc oameni geniali (vezi colegii de la Millenium), oameni puternici (vezi Otilia), oameni înțelepți și m-am bucurat în continuare de prezența oamenilor echilibrați (vezi Flo) si susținători (vezi Mama). Am adăugat puțină ambiție personală și închei anul cu zâmbetul pe buze.

Ce v-aș sfătui pentru 2010?

Să explorați pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză.

Construiți-vă un 2010 cât mai fericit!

Vor dispărea magazinele în 50 de ani?

2009-12-13T03:37:00.000-08:00

Ni s-a cerut recent la un curs să ne imaginăm cum o să fie comerțul peste 50 de ani. Să gândim un pic outside the box și să ne lăsăm imaginația să zboare. Atunci mi-am pus întrebarea: Unde o să ne facem cumpărăturile peste 50 de ani?

O să raportăm un pic întrebarea la industria modei. Pentru majoritatea oamenilor moda înseamnă strălucire, glamour, fete înalte și slabe, haine cu forme pe care nu le înțelegem prezentate generic ca o formă de artă. Pragmatic vorbind, industria modei e ca oricare alta. Scopul ei principal e să vândă. Marele avantaj este că toate sunt învelite într-un ambalaj foarte frumos care ne ia ochii.

Cum spuneam și într-un post anterior, am renunțat de mult să mai cumpărăm doar haine. Achiziționăm de cele mai multe ori experiența pe care ne-o oferă colindatul prin magazine în goana după acea piesă care o să ne facă să arătăm superb.

În ultimii ani, au apărut magazinele online, iar industria modei s-a adaptat. Acum poți să cumperi online cam tot ce vrei. Toți marii retaileri au magazine online. Au și obiective de business pentru ele. Mango își propune creșterea cifrei facturate prin magazinul online cu 7% anul acesta. Zara are deja un concept funcțional, iar de H&M nici nu mai zic.

Comerțul online oferă foarte mult avantaje, principalul fiind costul care este mult mai mic decât cel implicat de un magazin tradițional. Singurul dezavantaj care ar putea fi invocat ar fi nevoia femeilor de a proba hainele înainte de a le cumpăra. S-a găsit deja răspunsul la întrebarea ”Eu cu ce mă îmbrac azi?”, deci eu cred că e doar o problemă de timp până când tehnologia va oferi o soluție eficientă și pentru problema implicată de probat.

La început mi se părea o alternativă SF, dar după m-am gândit un pic și mi-am dat seama că magazinele așa cum le știm noi nu o să mai aibe viață lungă. Nu mai sunt rentabile. De ce să pierdem timpul așteptând la case dacă putem plăti printr-un click? De ce să ne călcăm în picioare la reduceri când putem fi anunțate printr-un newsletter când apar? De ce să rugăm vânzătoare sictirite să ne caute mărimea când magazinul online ar putea să-i ofere fiecărei cliente un personal shopper electronic care cu siguranță ar fi mult mai amabil?

E posibil oare ca în viitor să nu mai mergem prin magazine? E posibil să ne bucurăm de plăcerea de a cumpăra haine doar din spatele unui ecran?

poza

Critică constructivă

2009-12-09T01:44:00.000-08:00

A trecut un an de când m-am hotărât să pornesc blogul ăsta. L-am pornit dintr-o prostie, l-am continuat din inerție, iar după mi-am dat seama că îmi place și că vreau să-l țin.

De la postările cu rochii și pantofi la cele de astăzi simt a trecut multă vreme. Am profitat de anul ăsta ca să experimentez cu blogul și să îmi dau seama cam ce aș vrea să fac cu el.

Aș vrea ca fiecare persoană care citește postarea aceasta să îi dea un cadou blogului meu. Eu cred în critica constructivă și mi-ar plăcea foarte mult ca fiecare să-mi spună de ce citește acest blog și ce altceva ar vrea să citească pe el?

Fiți răi! Azi aveți voie :)

Predictably Irrational - Dan Ariely

2009-12-05T10:26:00.000-08:00

Uită-te cu atenție la imaginea aceasta. Observi ceva ciudat?

Dacă răspunsul este NU înseamnă că ar trebui să citești cartea aceasta.

Predictably Irrational este o carte ce reușește să-ți ofere răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu ți le-ai pus.

În general, fiecare dintre noi se consideră un om rațional. Dacă ne-ar fi chestionate deciziile de cumpărare, ne-am argumenta cu tărie hotărârile sprijinindu-ne de termeni economici. Dan Ariely oferă în cartea lui o perspectivă diferită. Ca urmare a unor fapte pe care le-a observat de-a lungul vieții, a realizat o serie de experimente pentru a determina cât de raționale sunt deciziile pe care le iau oamenii și care sunt în realitate factorii care le determină.

Concluziile experimentelor arată o față a oamenilor care pică victimele propriilor lor sisteme de manipulare. De ce pretindem că suntem raționali atunci când nu suntem? Pentru că nu ne dăm seama. Influența pe care subconștientul o are asupra noastră este mai pronunțată decât ne imaginăm.

Un experiment care mi-a atras atenția a fost cel legat de procesul de ”agățat”. Unii bărbați ar putea face o profesie din a agăța femei, la fel cum unele femei ar putea face o meserie din a se lăsa agățate. Cert e că toată lumea a ieșit cel puțin o dată la agățat. Indiferent de care este scopul final al acțiunii, Ariely oferă un sfat foarte practic pentru a-ți mări șansele de succes.

Oamenii au tendința de a compara pentru a putea determina valoarea pe care un obiect o are. Același fenomen se întâmpla și atunci când obiectul comparării este o persoană. Dacă ieși la agățat singur(ă), cineva te poate observa sau nu. Dacă ieși cu un/o prieten(ă) care te pune pe tine într-o lumină mai favorabilă, probabilitatea de a fi percepută ca o persoană mai frumoasă, mai interesantă sau mai cum vreți voi este mai mare. Prezența ”termenului de comparație” crește valoarea voastră.

Recomand sincer și mă ofer să furnizez această carte tuturor persoanelor interesate de marketing, mai ales de partea privind comportamentul consumatorului. Oferă insight-uri interesante pentru cei dornici să jongleze cu mintea consumatorului.

Mai uitați-vă o dată la imagine. Observați cum bila a căzut înainte că moneda să fi fost înghițită complet de aparat?

Atât de previzibile sunt și acțiunile noastre uneori, chiar dacă ne e greu să acceptăm această realitate.

Later edit: Am carte și în varianta pdf pentru cine o vrea :)
sursa poză

10 lucruri pe care nu le știi despre mine

2009-12-01T01:58:00.000-08:00

Cătălin mă invită la o leapșă și, cum nu e frumos să refuzi o invitație m-am gândit să îi dau curs pe blog. Subiectul abordat: 10 dovezi de ciudățenie. M-am gândit să scriu despre ciudățeniile altora, dar mi-am dat seama că aș avea mai multe de scris dacă le-aș descrie pe ale mele. Am făcut un top. Iată ciudățeniile finaliste:

1. Nu suport mâncarea cu chestii roșii în ea. Din acest motiv nu mănânc ciorbă care conține roșii sau ardei de culoare roșie.
2. Nu îmi plac stafidele, nucile și cocosul în prăjituri. Nici după rahat nu mă prea dau în vânt. Nu îmi plac laptele, brânza, iaurtul, gutuile, dudele, corcodușele, ciorba de burtă, ouăle, iar lista poate continua la nesfârșit pentru că sunt ceea ce oamenii numesc ”o sclifosită”.
3. Până pe la 18 ani (din cauza unei MARI neînțelegeri) am crezut că ouăle sunt lactate. Acum m-am lămurit că nu e adevărat.
4. Când eram mică, am inventat ”Ziua surorii bune” doar ca să o pot convinge pe Cătălina să-mi cumpere ceva ce îmi doream pe post de cadou. De atunci, ”Ziua surorii bune” este o tradiție și își schimbă data în fiecare an în funcție de Ce și Când ne dorim câte ceva.
5. Am luat un singur 4 în liceu în ultima săptămână de școală pentru că am pus o paranteză greșit.
6. Nu suport să aud oamenii vorbind despre doctori, intervenții chirurgicale sau injecții pentru că îmi vine să leșin. Am leșinat la toate vaccinurile obligatorii și leșin în continuare dacă văd ace de seringă apropiindu-se de mine cu intenția de a mă atinge.
7. Nu suport iarna și zăpada.
8. La grădiniță, aveam o educatoare surdă care tot timpul ne punea să vorbim mai tare. Din acest motiv aud des oameni care îmi spun să vorbesc mai încet.
9. Când eram mică, nu puteam să pronunț h și îl înlocuiam cu f. Am un unchi care mă ia peste picior constant aducându-mi aminte cum îl colindam ”Afo, afo de anul nou/ Că găina n-ar ou/ Și cocoșul n-are gușă/10 lei să-mi dai mătușă/ Și un păfăruț de vin/Pân-la anu nu mai vin”
10. În copilărie, am convins-o pe Cătălina că a fost adoptată de la o familie de broaște, iar ea în replică mi-a spart capul cu țeava de la aspirator.

Sper sincer că Protecția Copilului nu-mi citește blogul. Am niște părinți foarte buni care au avut grijă de noi.

Îi dăm leapșa mai departe Elei, Ancăi și cui o mai dorește...

sursa poză

Zara închide magazine. Mango se extinde în Irak

2009-11-27T09:55:00.000-08:00

Inditex (Zara) și Mango sunt firme spaniole. Inditex e lider de piață în Spania, iar Mango este challengerul. Criza economică a afectat vizibil industria textilă, iar cele două companii au trebuit să găsească metode pentru a-i face față.

Atât Zara, cât și Mango vând haine la prețuri medii în spații luxoase. Locațiile Zara și Mango nu diferă ca aspect de cele ale unor mărci de lux, dar prețurile produselor da. Practic, Zara și Mango oferă trenduri la prețuri accesible în spații costisitoare.

locație Zara

Această viziune a funcționat de minune până acum ținând cont de dimensiunea pe care aceste două companii au atins-o pe parcursul ultimilor ani. Acum că e criză, cumpărătoarele par mai puțin sensibile la magazinele frumos aranjate și pline de produse pe care nu și le mai pot permite.

Zara a ales să-și închidă unele locații sau să le transforme în magazine Lefties (un fel de outlet Inditex). Mango a lansat colecția He pentru bărbați, linia low-cost Think Up și a continuat să se extindă pe plan internațional prin sistemul de franciză.

Mango prevede o creștere a cifrei de afaceri cu 5%, iar vânzările Zara continuă să scadă.

Ce face Mango bine? Unde greșește Zara?

Mango se adaptează. Lansează campanii. Crește și din ce am văzut la prezentarea lui Isak Andic, păstrează o atitudine pozitivă. Zara închide magazine. Nu comunică, iar tăcerea ne sperie, ne dă un sentiment de disconfort.

outdoor Mango

Tot timpul mi-a plăcut mai mult Mango decât Zara. Trebuie să recunosc că în ultimul timp, m-am îndrăgostit treptat de brandul ăsta și că aplic ca nebuna pentru un post la ei. Totuși, mi se pare că strategia Mango este vizibil mai bună decât ceea adoptată de Zara.

Voi ce cumpărați? Zara sau Mango?

Lady Shop

2009-11-20T04:26:00.000-08:00

LadyShop este un magazine online ce comercializează lenjerie intimă si bijuterii unicat. Cu un site foarte bine pus la punct, magazinul își propune să satisfacă prin produse de calitate cerințele celor mai pretențioase doamne sau domnișoare. Produsele lor se adresează unei femei ce nu se teme să fie seducătoare și să se exteriorizeze prin lenjeria pe care o poartă. Accesoriile unicat reprezintă detaliile care conturează ținuta clientelor.

Magazinul oferă în această perioadă reduceri și prețuri speciale pentru anumite produse. Printre piesele care mi-au atras atenția se numără:

Setul Sutien Push Up si String Kinga Nightlife

sau

Sutien Push Up Rumba Kinga Gri

Păcat că nu mă căsătoresc pentru că aș putea alege acest corset

Am găsit și acestă brățară

și acești cercei care mi-au plăcut foarte mult.

Cu produse și servicii de calitate, LadyShop este un magazin care demonstrează că oamenii din locul meu natal știu să facă comerț online. Sus constănțenii!

Mango, atitudine pozitivă și antreprenoriat

2009-11-19T10:56:00.000-08:00

Studenția în Barcelona are multe avantaje. Unul dintre ele este că astăzi am avut ocazia de a asista la o conferință cu Isak Andic, fondatorul și președintele Mango.

Mango este una dintre cele mai mari firme spaniole; au o rețea de 1280 de magazine și sunt prezenți în 95 de țări. Pe scurt, sunt o companie gigant.

Să revenim la Isak Andic. A început afacerea Mango când avea 18 ani. Numele provine de la fructul cu același nume, pe care Isak l-a gustat pentru prima oară în Filipine. Hotărârea de a-și numi firma așa provine din ideea că Mango are o semnificație universal valabilă și reprezenta un fruct exotic pentru piața din Spania atunci când a fost înființată compania.

La conferință, a discutat despre marketingul și business-ul din spatele Mango și despre viața lui, în general.

În ceea ce privește business-ul Mango, întrebările publicului au fost legate de noua linie pentru bărbați pe care au lansat-o anul trecut, magazinul online Mango, strategiile de extindere Mango, diferențierea pe care o au față de Inditex, motivele pentru care produc în China, etc. (cei ce doresc detalii suplimentare mă pot contacta)

Vizibil educat în spirit PR-istic, Isak Andic a știut cum să evite întrebările mai ”incomode” ale audienței și cum să păstreze pentru el elementele esențiale ce au contribuit la succesul Mango. Ne-a povestit despre cum a evoluat Mango, dar a refuzat să ofere date despre modalitatea în care a obținut banii pentru a realiza investiția inițială.

Am apreciat politica lui de viață foarte mult. Cred că este printre puținii oameni pe care l-am auzit declarându-se fericit (într-o manieră credibilă). Se consideră un optimist incurabil, face sport pentru a se menține în formă și vede viitorul Mango în board-ul de directori pe care i-a transformat în asociați.

În discursul pe care l-a ținut, am identificat aceeași idee pe care o sprijină și profesorii de la Universidad de Barcelona: să fim proprii noștri șefi.

În România, educația are ca scop final obținerea unei slujbe. Facultățile formează angajații de mâine. În Barcelona, profesorii implementează în sufletul studenților ideea de antreprenoriat. Proiectele de la facultate sunt concepute în așa manieră încât să-ți poți da seama dacă ai putea să îți deschizi propria ta afacere. Te învață cum să elaborezi planul de afaceri și mai ales, cum să-l vinzi unor investitori. Facultățile formeză viitorii oameni de afaceri.

În primul an, la un curs de microeconomie, domnul profesor Constantin Popescu a făcut un mic experiment cu noi. Ne-a întrebat din senin, câți dintre noi ne dorim să ne angajăm. 90% din oameni prezenți în sală au ridicat mâna. I-a întrebat pe restul ce vor să facă. Majoritatea au răspuns că vor să-și deschidă propria afacere. El i-a felicitat și le-a spus că ei vor fi motorul economiei.

Atunci nu am conștientizat atât de bine importanța subiectului. Acum stau și mă întreb dacă e bine să lasăm toate ideile (mai mult sau mai puțin geniale) pe care le avem să zboare? De ce să ne plângem de salarii mici și șefii răi doar pentru că ne e frică să riscăm?

sursa poză

Tipologii de studenți Erasmus

2009-11-17T02:48:00.000-08:00

Acesta este un articol pentru copii care vor să plece cu o bursă Erasmus și, avizi de informație, ar vrea să știe cât mai multe despre cum o să fie experiența care îi așteaptă.

Povestiri despre cum este o perioadă care îți schimbă viața, care te ajută să te maturizezi și să te descoperi se întâlnesc peste tot. Articolul meu este despre ceva mai practic, și anume tipologiile de studenți Erasmus.

1. Nu sunt alcoolic. Sunt doar student Erasmus. Studenții din categoria asta își petrec 90% din perioada Erasmus într-o stare de ebrietate atât de cruntă încât rareori ajung să mai experimenteze altceva decât alcool. Activitățile lor preferate se rezumă la petreceri. Când posedă ceva spirit întreprinzător le organizează chiar ei, dar în majoritatea cazurilor se mulțumesc doar să onoreze cu prezența invitațiile celorlalți. Vin la cursuri în primele zile ca să vadă ”cum stă treaba” și de cine se lipesc ca să treacă la examene. Posedă un simț al orientării foarte bine dezvoltat și reușesc să o scoată la capăt oricât de rea ar fi situația. Sunt de evitat atunci când trebuie să elaborezi lucrări pentru facultate. De la ei o să auzi doar scuze de genul ”cățelul mi-a mâncat tema”. (De obicei, sunt italieni)

2. Germanii. Sunt o specie aparte de studenți Erasmuși. Petrec, glumesc, dar când vine vorba de treburi serioase sunt de o conștiinciozitate strașnică. Foarte meticuloși și concreți în ceea ce fac, majoritatea posedă un coeficient de inteligență destul de ridicat și o serie de cunoștințe (practice și teoretice) cu care reușesc să uimească pe toată lumea. Sunt perfecți pentru lucru în echipă și te uimesc cu robotizarea de care dau dovadă uneori.

3. Fetele fidele cu prieten. Majoritatea își blesteamă zilele din cauza unor iubiți incredibili de geloși, care au grijă prin conversații cu temă obsesivă să nu fie uitați. Cam la asta se rezumă activitatea lor.

No offence O. știi că nu faci parte din majoritatea descrisă de mine

4. Fetele ”cuminți” cu prieten. Fetele din categoria asta știu că există cineva acasă, dar sunt conștiente că este o ocazie unică în viață. Prin urmare, profită de ea în fel și chip cu diverse naționalități ale planetei. În același timp, îl amăgesc pe fraierul care le așteaptă acasă că au răcit când de fapt au cea mai cruntă mahmureală ever.

5. Vizionarul. Dornic să acumuleze multe cunoștințe de ordin cultural, să învețe cât mai multe limbi, să viziteze și să cunoască. Posedă de cele mai multe ori capacitatea de a vedea mai mult decât ceilalți. Are rezultate foarte bune la facultate și probabil că va ajunge într-un loc pe care oameni îl numesc ”departe”.

Am mai întâlnit și alte prototipuri cum ar fi: băiețelul timid care vrea o relație stabilă, studenți cu idei de te doare capul sau heartbreak-erii care vin să-și completeze lista de cuceriri, dar despre ei în alte articole.

Părerile exprimate în acest articol sunt complet subiective. Există persoane care se pot încadra în mai mult decât o categorie.

Art of the Trench

2009-11-11T11:23:00.000-08:00

Vă place imaginea asta?

Eu m-am îndrăgostit de ea.Mă topesc când văd ce atitudine au copii ăștia 2. Viitori Chuck Bass-i ai lumii.

Poza face parte dintr-o serie de 100 de imagini, pe care The Sartorialist le-a realizat pentru Burberry. Proiectul se numește The Art of the Trench și cuprinde fotografii cu persoane ce poartă Burberry. Majoritatea celor fotografiați poartă piesa de rezistență Burberry: trench-ul.

Recomand vizitarea site-ului oficial pentru mai multe poze și pentru a vedea dimensiunea proiectului. Inspirată colaborare.

sursa poze: The Sartorialist

Vise, vise, dar ce diferită e realitatea!

2009-11-09T15:20:00.000-08:00

Proiectul de la tehnici moderne de vânzare mi-a mâncat zilele. Nu mă atrage subiectul și raportul evaluare finală/puncte de credit pentru materie nu mi se pare deloc motivant. Totuși, nu despre asta vreau să scriu.

Vreau să vorbesc despre o diferență pe care am remarcat-o în sistemul de evaluare al profesorului.

Până acum, evaluarea activității din cursul semestrului implica un proiect de semestru. Toți studenții știu în ce constă. Seminaristul îți spune la începutul semestrului că trebuie să predai un proiect de final. Îți detaliează în primul seminar (cel de introducere) toate detaliile proiectului sau îți spune că o să ți le comunice ora viitoare (seminarul de acomodare). Profesorii și seminariști organizați au și structuri pe care vor să le urmezi, uneori hotărăsc și tema concretă pe care trebuie să o abordezi. Totul e clar de la început.

Profesorul meu de tehnici moderne de vânzare are o altă viziune. În prima oră, ne-a spus că trebuie să facem un proiect. Privirile noastre lipsite de interes au fost prefect explicabile din moment ce la fiecare materie trebuie să facem unul. Pe măsură ce am înaintat în semestru, a început să adauge elemente care să crească dificultatea proiectului. Ceea ce trebuia să fie o idee pentru un nou produs s-a transformat într-un plan comercial care trebuie susținut cu date concrete și obiective pe cinci ani.

În a doua oră, ne-a pus să ne alegem colegii de echipă fiind perfect conștient de faptul că nu știam nimic unul despre altul. Probabilitatea de a greși crește geometric atunci când trebuie să alegi pe întuneric. Să formezi o echipă e un lucru greu. Când nu cunoști oamenii, nu vorbiți aceiași limbă, proveniți din culturi diferite, nu aveți același bagaj de cunoștințe și nu sunteți motivați în egală măsură, munca în echipă devine cel mai mare calvar de pe planetă.

Deși condițiile nu sunt cele mai prielnice, acestă temă are o parte bună. Ne determină să ne confruntăm cu o situație. Ne pune în fața unei probleme pe care trebuie să o rezolvăm. În viața reală, lucrurile se modifică constant și de cele mai multe ori în rău. Prin urmare, mi se pare extrem de educativ că suntem surprinși la fiecare curs cu o nouă provocare referitoare la proiectul pe care trebuie să-l susținem.

Sistemul din România, ne crește ca pe niște zei. Nu ne surprinde cu nimic și din acest motiv tratăm proiectele semestriale ca pe o altă metodă de a consuma tușul imprimantei. Ieșim din facultate crezând că suntem mai mult decât pregătiți să surprindem planeta cu inteligența noastră. Ne angajăm și în prima zi de muncă ne dăm seama că am trăit într-o altă dimensiune.

Acum stau și mă întreb. De ce nu aleg și profesorii din România să ne trezească la realitate?

sursa poză

Replica unei sfertodocte

2009-11-08T09:10:00.000-08:00

Astăzi am primit un mail care mă anunța că am un comentariu nou pe blog. L-am deschis, deși mi-ar fi plăcut să nu o fac.

Am primit următorul comentariu:

A. spunea...
De obicei, când cineva scrie "îmbogăţii" (doi "i"!) eu îl consider sfertodoct (genul ăla care dă -cum altfel?- la ASE) al cărui blog nici nu mai trebuie citit.

Este adevărat că am scris inițial în articol îmbogăți cu doi de i și că am modificat după ce mi-a fost atrasă atenția. Sunt prefect conștientă de greșeala mea, mi-o asum și nu o să încerc să mă justific.

Ce m-a deranjat la acest comentariu a fost altceva. Cum adică ”genul ăla care dă - cum altfel?- la ASE”?

Această persoană a pus clar o etichetă de sferodoct (SFERTODÓCT, -Ă, sfertodócţi, adj., s.m. si f. care are cunostințe puţine şi superficiale (dar se consideră cult); v. incult, v. semidoct) tutoror persoanelor care studiază în Academia de Studii Economice.

Recunosc că există studenți în ASE care nu ajută la dezvoltarea imaginii de instituție de învățământ respectabilă, dar astfel de persoane se întâlnesc în toate universitățile. Nu mi se pare normal să atașăm etichete oamenilor în funcție de instituția unde învață.

Eu consider că facultatea m-a învățat lucruri bune. Poate nu am avut acces la toate informațiile pe care mi le-aș fi dorit, poate că nu toți profesorii au fost excelenți, dar dacă aș putea să fac încă o dată alegerea facultății nu cred că aș opta pentru altceva.

Stimate A. dacă tu te consideri o persoană doctă te-aș ruga să o demonstrezi. Oameni care într-adevăr sunt erudiți nu se grăbesc să arunce etichete asupra celorlați. De asemenea, sunt convinsă că știi că este foarte greu să cunoști un om pentru a putea să îți faci o părere cuprinzătoare cu privire la nivelul lui de cultură.

Sincer, preferam mai mult comentariile de pe blog care îmi spuneau că sunt proastă pentru că îmi plac pantofii. Să aud că sunt sfertodoctă pentru că sunt studentă ASE mi se pare o jignire nefondată.

sursa poză

Ultima găselniță

2009-10-22T02:37:00.000-07:00

Facultatea în Barcelona e cam dezamăgitoare pentru mine. Elevii de aici sunt pur și simplu slab pregătiți. Totuși, am două cursuri la care mă duc cu plăcere și unde chiar simt că învăț ceva: tehnici moderne de vânzare și marketingul serviciilor.

La ultimul curs de marketingul serviciilor, profesoara ne-a vorbit despre un concept de magazin foarte interesant pe care eu nu l-am văzut în România (și nici nu cred că o să-l văd prea curând), dar care în Spania are extrem de mult succes.

Trebuie să fac o mică introducere ca să se înțeleaga contextul. În Spania, fiecare lanț de magazine are marca lui. Prin urmare, în funcție de poziționarea lor aleg să-și împingă mărcile proprii la rafturi și să excludă marii producători.

Astfel a luat naștere conceptul ESLOULTIMO (în traducere mai argotică: Ultima găselniță)
Cum funcționează?

Mai mulți producători excluși de pe linii de vânzare s-au aliat și au închiriat spațiu comercial unde își expun cele mai noi produse pentru a testa reacția consumatorilor. Consumatorul plătește 5 euro pe semestru și are dreptul să aleagă din magazin 5 produse în fiecare lună. Nu are voie să ia același produs de două ori.

De ce îmi place?

Pentru că e manieră foarte eficientă de a scăpa de sub supremația marilor magazine. O metodă ieftină de a testa produse și de a studia reacția consumatorilor la produsul pe care tu te pregătești să-l lansezi pe piață. Dacă nu merge aici, unde lumea vine dispusă să încerce, slabe șanse să meargă în magazine.

Încă nu am fost într-un astfel de magazin, dar plănuiesc să mă duc cât mai repede pentru a testa pe viu.

O să vedem așa ceva în România? De ce da? De ce nu?

We have been published!!!!

2009-10-20T00:56:00.000-07:00

În urmă cu ceva timp am descoperit site-ul PR Couture și îi spuneam Suzanei cât de mult mi-ar plăcea să scriu ceva pentru ei.

Aparent, unele vise se împlinesc dacă ai alături oameni geniali ca fetele de la BURP. Materialul pe care l-am făcut cu ele pentru PR Couture a fost publicat astăzi (aici) și promit că vor mai urma :)

Aș vrea să le mai mulțumesc încă o dată fetelor pentru amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări.

Me so happy!

Deci...unde te vezi peste 5 ani?

2009-10-17T04:10:00.000-07:00

Postul de astăzi este inspirat de un tip pe care l-am cunoscut aseară.

Nu știu câți ani avea L., dar eu am calculat vreo 27. A terminat facultatea în 2005, s-a apucat de un an de inginerie, dar nu i-a plăcut și s-a lăsat. S-a apucat de un an de economie, dar nu i-a plăcut și s-a lăsat din nou. A stat un an la Londra, unde și-a luat un job ca barman pentru a se întreține. Și-a dat seama că nu vrea să fie barman toată viața și s-a apucat din nou de facultate, marketing de data asta. Acum este Erasmus în Barcelona și plănuiește să se mute la Sydney.

De ce vă povestesc despre el? Pentru că în România dacă cineva ar face așa ceva ar fi considerat un ratat de către departamentul de HR. Lipsă de ambiție, criză de personalitate, instabilitate sunt câteva dintre caracteristicile care i s-ar atribui probabil.

Diferența dintre studenții Erasmuși din România și cei din celelalte țări este că noi plecăm pentru a ne îmbogăți CV-ul. Pentru a adăuga încă ceva acelor foi care trebuie să fie perfecte pentru a ne angaja. Erasmușii din celelalte țări vin pentru a se distra, pentru a-și da seama cine sunt, pentru o experiență de viață. Ce dacă au 27 de ani și încă nu știu cine sunt? Nu există nici un fel de presiune socială și nimeni nu-i va considera ratați doar pentru că le-a luat mai mulți ani să își dea seama cine sunt și ce vor să facă.

Se miră lumea de ce românii sunt atât de înnnebuniți după mașini scumpe, Chanel-uri și telefoane de ultimă generație. Sunt singurele pe care ne este ușor să le apreciem pentru că nu avem timp să explorăm alte lucruri. Pentru că lumea se așteaptă la 21 de ani deja să știi cine ești, ce master vrei să faci, unde te vezi peste 5 ani. Pentru că părinții se vor simți dezamăgiți de tine dacă le spui că vrei să pleci un an să lucrezi ca barman într-o altă țară după ce ei te-au ținut în facultate.

Muncim pentru niște diplome care oricum nu ne garantează nimic.

E normal ca lumea în Barcelona să fie mai degajată. Dacă la 30 de ani mai stau cu părinții nimeni nu o să îi considere ratați. Ei au timp să își dea seama ce vor să facă, cum vor să fie, iar dacă greșesc nu e nici un stres. Se apucă de altă facultate. Își fac alți prieteni. Au toată viața la dispoziție să învețe și să exploreze.

Și, sincer, par mai fericiți decât noi, unde ne mândrim că la 25 de ani ocupăm funcții importante în companii multinaționale și conducem un BMW.

Mi-a fost violată retina...

2009-10-11T14:03:00.000-07:00

...de către pantofii ăștia.

Sunt atât de hidoși încât trebuia să îmi împart suferința cu cineva. What is wrong with Alexander McQueen?

Sursa