Geamul deschis

Cât de important e un Like?

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Mon, 23 Jan 2012 01:13:00 +0000

"Dă-mi, te rog, un like, particip la un concurs."

"Like dacă ești de acord cu fotografia/ideea din statusul meu."

"Dă un like și un copil/animal/persoană nevoiașă va primi 1 leu din partea noastră."

Eu am făcut-o, recunosc. Am mai cerut un Like pentru un concurs sau pentru o pagină pe care o administrez. Niciodată ostentativ, m-am străduit să nu cer decât de la cei pe care-i cunosc, cu care am interacționat în viața reală, fără să deranjez. Și mereu m-am simțit prost după. Și m-am lăsat de sportul ăsta. Pentru că sunt de părere că fiecare Like contează. Fie că mă aduce în atenția altora în newsfeedurile sau apare pe profilul altora, îl văd ca un gest de încredere și de suport.

Ce mă intrigă e abundența de Like-uri din ultimele luni, abundență care a înlocuit exprimarea scrisă a oamenilor. Am citit ceva interesant, Like! Sunt de acord cu o idee, Like! Văd că cineva pune o întrebare pertinentă, Like! Unul din brandurile mele preferate a postat o fotografie sau o melodie, like! Am senzația că asta a dus la :

devalorizarea butonului de Like; nu mai e o preferință, ci mai degrabă o reacție automatizată, cumva o obligație, dar nu-mi dau seama încă cine obligă pe cine;
o comunicare online schematică, fără substanță; cerem și oferim o monedă de schimb slab prețuită, dar nu construim nimic;
relații reciproc false; m-ai like-uit la concursul la care am participat acum 2 luni, hai că te ajut și eu acum, că doar suntem oameni și prieteni online;

Văd din ce în ce mai multe site-uri și bloguri fără comentarii, cu autori care se străduiesc să își formuleze frazele astfel încât cititorii să reacționeze, indiferent cum o fac, doar să o facă. Și dacă răspunsul e vechiul "e un mediu virtual, oamenii se ascund în spatele anonimatului în continuare", o să cred că n-am evoluat deloc.

Spuneți-mi, din pură curiozitate, de ce preferați să dați Like și nu să vă exprimați părerea într-un comentariu? O fac și eu, doar că nu am încă un răspuns.

*Am articolul ăsta în cap de mult timp, l-am și împărtășit la o cafea sau alta. Firește că între timp au mai scris mulți oameni mai deștepți ca mine, cu perspective interesante și diferite. Domnul Seth Godin m-a provocat cu postul ăsta despre reciprocitatea în social media, pentru că e scris așa de bine că n-am nimic să-i reproșez.

Sursă foto: handmadeology.com

Ce fac eu cu provocările?

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Mon, 16 Jan 2012 06:30:00 +0000

Trebuie să recunosc, eu m-am uitat la Bring It On! Prost în draci, dar zboară fetele astea de mă fac să cred că-s legate cu cabluri ca-n Matrix. Doar că acum nu e vorba de un film prost, ci de un proiect online nou care se lansează astăzi.

Se numește Bring It On!, nu are nimic prost în draci în el, se axează pe dezvoltarea voastră personală și promite solemn, fără pompoane, să facă o treabă bună. Scurt pe 2, aici e un articol belvistic detaliat, aici e interviul de lansare de care sunt maxim de mândră, ăsta e site-ul, asta e pagina de Facebook și ăsta e contul de Twitter.

Și, dacă (nu)vă place ce vedeți, aruncați cu feedback în noi, o să-l prindem. Puteți prelua imagini de aici sau aici, să fie mai cu efect aruncarea :)

Nic e real.

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Sun, 15 Jan 2012 16:21:00 +0000

Am terminat Scrisori către Rita. 618 pagini în 7 ore. Pe nerăsuflate, la țigară, în pat, în timp ce mâncam sau vorbeam la telefon. Cu scurte pauze pentru râs. Mi-a plăcut intens, permanent și obsesiv.

A fost ca și cum aș fi citit Tsigara de după sau pe Zoso într-o zi normală, ca și cum m-aș fi intors la postările lui Curvette, fără să uit de sensibilitatea Prințesei Urbane. A fost un blog printat pe hârtie, cu greșeli ocazionale de gramatică sau punctuație, gânduri aruncate de pe tastatură fără niciun filtru, brut și sacadat. E o carte cum vreți voi să fie, numai vulgară nu e. Pentru că oamenii vorbesc așa, se înjură, se poartă urât, se brutalizează reciproc, își fac rău. Poate nu vouă, poate nu celor apropiați vouă, dar cineva, cumva, cuiva face sigur asta. Și-am ajuns la concluzia că Nic e real.

Autentic și relativ ușor de regăsit. E în fiecare din bărbații pe care-i cunosc, mai mult sau mai puțin exprimat, mai cizelat sau nu, dar e real. Diferența e că ei nu-și acceptă condiția și se străduiesc s-o depășească, după puteri, voință și ambiție. Iar cei care și-o acceptă, ascund asta mereu și mereu. Îl disprețuiesc din puteri și mi-aș dori să-l cunosc pentru a-l pocni cu patos și a-i râde în fața. Așa, pentru că pot.

Cartea a fost scrisă de Ștefan Caraman sub pseudonimul Kaos Moon pe kaosmoon.blogspot.com, publicată sub același pseudonim, iar acum ceva timp a apărut un interviu cu autorul pe Belva.

Oare cum ar fi să-mi public blogul sau timeline-ul de pe Facebook?Ar fi, în primul rând, lipsit de poveste. La voi cum ar fi?

Sursă foto: ebooks.evobook.ro

Tu ce iubești?

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Tue, 10 Jan 2012 22:36:00 +0000

Mi-a sărit în ochi pe Facebook proiectul "Iubesc" al Martei Popescu, fotograf. E deja la ediția a-3a și mă face, lucru care nu se întâmplă des, să-mi pară rău că nu sunt în București.

M-am zgâit la fotografiile ei fără să-mi dau seama cum a trecut timpul și-am rămas c-o senzația că oamenii ăia pozați au fost sinceri cu mine, nu s-au ascuns și s-au arătat așa cum sunt. Și-ntr-o lume în care totul e pre-fabricat, parcă e o revelație să mai observi și altceva. Pozele postate aici sunt cele care m-au făcut să le analizez în detaliu și să le salvez în laptop.

Și Marta promite, pe pagina ei de Fb, că mai face și alte ediții. Recunosc, cu jumate de gură, că mi-ar plăcea maxim să fiu acolo. Dac-ar fi să continui, "Iubesc să mă joc". Voi?

Sursă foto: facebook.com/Marta.Popescu.photography

Facebook la maxim

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Sun, 08 Jan 2012 22:41:00 +0000

Înțeleg, zău că înțeleg, că Facebook-ul e folosit pentru fun. Ne mai jucăm c-o aplicație, mai punem o poză, mai râdem la un status, mai facem o glumiță. Înțeleg și că ne folosim de funcția lui de bază, aceea de a socializa și a avea mulți prieteni, câți în lună și-n stele, la nivel personal și cam atât. E spațiul perfect în care să fim random, să mai ignorăm câte o regulă de gramatică, să mai dăm un share de pe youtube sau pur și simplu să ne uităm la ce fac alții.

În același timp, mi-e ciudă pe voi că nu profitați de Fb și în alte sensuri. E ca și cum ați avea ocazia să faceți orice în lumea asta, dar preferați să rămâneți la ceea ce faceți acum pentru că e simplu. La cum văd eu lucrurile, nu mai e vorba de contul meu personal, ci de o profesionalizare a lui, în care mă reprezint pe mine, iar dacă n-o fac bine, îmi dau singură cu firma în cap. De aia, Facebook-ul înseamnă și:

sursă de informații(știri, articole, studii)
networking (știți toți oamenii ăia faini pe care îi admirați? toți sunt acum la un Like sau Subscribe distanță; și vorbesc aici de networking pe bune, în care încerci să-l cunoști pe omul cu pricina și apoi să te întâlnești cu el și în offline)
tool de branding personal (cum vreți să fiți percepuți când o să fiți mari? it's a good startpoint; ca să nu mai spun că poți să interpretezi modul în care ești perceput și să le faci pe toate.)
oportunități!(joburi, internshipuri, evenimente, propuneri de colaborare și o grămadă de alte minunății)

De ce rămân userii FB la stadiul inițial? Ce altă utilizare i-ați mai găsit site-ului care ne ocupă ore întregi din zi?

Și oricât de fain e să procrastinăm și să fim hateri sau troli, vă rog frumos eficientizați-vă personal pe Facebook, e păcat de voi.

Sursă foto: blog.sironaconsulting.com

Ce-ți doresc eu ție, dulce Ioană

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Sat, 07 Jan 2012 12:32:00 +0000

Să crești în 2012 cât au crescut alții până acum și apoi să-i depășești puțin.

Să te bucuri, femeie, de postura de Freelancer PR și să nu-ți fie frică să greșești, să iei decizii radicale sau să te impui în fața clientului.

Să realizezi cât de mult valorezi și să plusezi pe asta. Să faci cursuri de perfecționare, internshipuri minunate și să acumulezi cunoștințe la care acum doar râvnești.

Să faci o licență frumoasă, ușoară, să te duci la comisie cu zâmbetul de buze și să lași apoi nota să treacă pe lângă tine pentru că nu contează mai deloc.

Să valorifici fiecare secundă din anul ăsta, să nu simți că trece timpul pe lângă tine, să nu obosești pentru că faci ceea ce-ți place, iar când obosești, să fie genul de oboseală plăcută, împlinită, care te face să wink wink înainte de culcare.

Să nu lași pe nimeni, indiferent de cât de mare, puternic, cunoscut, apropiat sau prieten îți este să te pună la pământ și să realizezi că singura persoană care poate face asta ești tu. Atât.

Să stăm la cafele și la bălării ca doi oameni mari ce suntem și să râdem împreună de anii și pățaniile care-au fost și-au trecut și vor mai fi. Și să râzi des, să mănânci combinații dubioase de chipsuri și ciocolată în timp ce te alinți de parcă ziua de mâine nu mai există.

Să vezi și să nu crezi cum a fost 2011

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Fri, 30 Dec 2011 18:31:00 +0000

Un an cu siguranță plin, în care aș fi zis că o să am timp să mă uit la stele și să mă bucur de lună, dar firește că timpul a trecut iarăși fără să apuc să-l simt. Iar când m-am uitat în calendar, era deja decembrie. Mi-e greu, totuși, să adun ce-a fost anul ăsta și să le sortez pe căprării.

O bucată de iarnă în care m-am achitat de responsabilitățile și proiectele asumate în 2010 și-n care am decis că independența financiară e mai importantă decât până acum, motiv pentru care am schimbat perspectiva de analiză a obiectivelor mele. O iarnă în care am făcut liste peste liste, cu argumente pro și contra, m-am lăsat influențată și am respins presiunile în aceeași măsură, până când decizia luată a fost acceptată rațional și emoțional.

O primăvară în care am început să accept oportunitățile diferite care mi se ofereau și să înțeleg dinamica unei piețe cu care interacționasem diferit până atunci. Și-n care licența îmi atârna amenințător deasupra capului, în timp ce o ignoram cu inconștiență. Agitație și agende peste agende începute și terminate, post-it-uri lipite peste tot într-o încercare disperată de organizare și eficiență. Fără modestie, am realizat atunci și realizez și acum că au fost obiective atinse în totalitate.

O vară în care am făcut o licență într-o săptămână și câteva zile o licență ce ar fi trebuit, din spusele altora, să mă țină ocupată cel puțin o jumate de an. Cu aceeași lejeritate cu care am trecut prin facultate, m-am uitat la o comisie de evaluare cvasi-indiferentă și-am trecut mai departe. O vară care m-a purtat pe ici, pe colo, în care am încercat ipostaze noi și am acumulat experiențe frumoase.

O toamnă care a venit, din nou, prea repede ca s-o iau în serios, care mi-ar fi plăcut să mă prindă mai copilăroasă și naivă, dar care mi-a cerut mult și permanent lucruri noi și creative. Dincolo de toate astea, m-am bucurat de-un decembrie al aducerii aminte, al rememorărilor și-al conștientizărilor diverse.

Vă doresc, în ordinea anotimpurilor:

o iarnă albă ce se vrea un început pentru voi, un început de ăla adevărat, în care să nu vă plafonați singuri și-n care să aveți curajul și energia să faceți să meargă lucrurile în direcția la care vă gândiți de ani buni;
o primăvară cu soare cu dinți în care să vă luați timp să mergeți pe jos și să vedeți care-s primii copaci care înfloresc;
o vară plimbătoare, cu dor de ducă și oameni pe care nu-i cunoașteți decât de pe o zi pe alta;
o toamnă în care să numărați reușite în loc de boboci și colaborări de succes în loc de promisiuni încălcate.

Să ne distrăm, zic, 2012!

E timpul să mulțumesc

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Fri, 23 Dec 2011 14:09:00 +0000

Încă n-am terminat de evaluat anul ăsta în ceea ce privește experiențele de învățare, reușitele și eșecurile sau rezultatele finale, dar am un gând în cap de prin noiembrie - aș vrea să mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat anul acesta.

Fie ei clienți pe termen lung sau scurt, colaboratori din același domeniu sau domenii conexe, specialiști pe care i-am cunoscut, coordonatori de proiecte și organizații cu care am interacționat, vreau să vă mulțumesc pentru relațiile construite, oportunitățile scoase la iveală, ponturile vândute sau furate, cafelele băute și lucrurile învățate.

Abia aștept să văd ce iese după ce îmi evaluez anul ăsta :)

Dac-ar fi să mulțumiți cuiva, cine ar fi persoana în cauză?

Sursă foto: lilduckduck.com

Cărțile de la Biblioteca Vie au fost răsfoite

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Thu, 15 Dec 2011 07:50:00 +0000

Biblioteca vie e un concept foarte mișto - se iau niște oameni interesanți din punct de vedere profesional și personal, cu experiență relevantă într-un domeniu și se pun la dispoziția celor interesați să discute cu ei sub forma unei cărți. Răsfoitul presupune dialog, deschidere, dorință de cunoaștere a autorului și luarea de notițe.

Când am văzut evenimentul organizat de cei de la CIPO, nu știam cum să apăs mai repede butonul "submit", să fiu sigură că mă acceptă.

Am răsfoit pentru aproape 2 ore 4 cărți frumoase, de care mai auzisem, dar pe care nu apucasem să le deschid cum trebuie - Daniel Buleu de la Embarcadero, Andreea Marc de la Icar Tours, Ovidiu Chițovanu de la Front Page Communication și Krumel de la Advert Point.

Mi-a plăcut să văd cum pasiunea este importantă, iar înaintarea în ierarhie nu presupune și plafonarea, una dintre cele mai mari temeri pe care le am. Și că, într-o vreme a extremelor profesionale, mai există echilibru între muncă și viață personală. Greu și cu măsura echilibrului propriu, dar se poate.

Apoi, e reconfortant să vezi cum greșelile nu sunt ascunse, ci sunt văzute ca un punct de învățare, pe care e fain să le împărtășești tocmai pentru că ești om. Sau carte, după caz. M-a ajutat să ascult decizii luate în momente cheie, decizii greșite sau corecte, dar asumate ca atare.

Între o bomboană și alta, am realizat că vreau, cu atât mai mult, să-mi deschid la un moment dat agenția MEA de PR. Ca să-mi iasă fire de păr alb înainte de vreme, să o dau în bară de să-mi vină să plâng și să mă dau cu capul de toți pereții pentru că mi-a picat un client. Frumoasă viața asta de om de comunicare :) Pe cuvânt.

Într-un final, mi-am schimbat o percepție asupra ultimei cărți răsfoite și m-am entuziasmat când am descoperit un cuprins interesant, pe care aș vrea să-l mai citesc la o cafea. Pentru că da, sunt de acord, oamenii care se autoeducă și fac voluntariat sau lucrează pe sistem de freelancing, sunt de apreciat. Se anunță lucruri frumoase, mai ales când ai atât de multe surse de inspirație în jur.

După cum le ziceam și fetelor de la CIPO pe Facebook - să mai faceți, că mai vin!

Ioana, Simina, Andreea, Krumel, cum a fost?

Despre motivarea venită de la Cluj la Iași

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Sun, 11 Dec 2011 17:32:00 +0000

Am rămas în urmă cu detalierea evenimentului Dreams for Change, un proiect Dreams for Life, ce a avut loc săptămâna trecută la Universitatea "Petre Andrei" din Iași.

Pe scurt, 2 tineri din Cluj au fondat Dreams for Life și au făcut un prim eveniment despre ceea ce-i atinge, despre lucrurile care-i motivează și îi inspiră la ei în oraș. Le-a ieșit super-bine și, cu un buget mic, au venit și la Iași.

Poate că n-a fost sala plină, poate că nu fost participanții foarte vorbăreți(cel puțin până am plecat eu), dar a fost un prim pas frumos spre educarea tinerilor din Iași, spre a-i face să conștientizeze probleme globale și locale, spre a-i face să discute despre ele deschis. Am apreciat în mod deosebit discursul rectorului de la UPA, n-am știut până acum că un reprezentant al unei universități poate vorbi pe înțelesul celor din sală, simplu și persuasiv, fără să fie demagog.

Din filmulețele prezentate, mi-am notat câteva referințe pe care le voi folosi mai departe, fie în traininguri, fie în articole și pentru asta le mulțumesc organizatorilor.

Ce-ar fi mișto să faceți pe viitor:

să promovați din timp evenimentul;
să organizați filmulețele într-o anumită direcție(self-motivation, leadership motivational, social, politic, caritabil, comunitate etc);
să structurați discuția din sală într-o direcție clară, ca să ieșiți cu niște outputuri finale, pe care apoi să le postați de la un eveniment la altul;
să cereți feedback și îmbunătățiri de la participanți;
să mai veniți în Iași; :)

Și unul din filmulețele pe care mi le-am notat:

Simte

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Tue, 06 Dec 2011 23:40:00 +0000

Muzica nu e doar pentru entertainment, e și pentru completarea stărilor de spirit, exacerbarea emoțiilor plate sau revelații ale corazonului.

Arta e artă atunci când te atinge, indiferent de ce îți provoacă, indiferent de interpretare sau rezultat final.

Sexy jazzy stuff:

http://youtu.be/BBv8rx8N5M0
http://youtu.be/PoPL7BExSQU
http://youtu.be/tnFfKbxIHD0

Și mi-a mai plăcut tare un mix cu iz de vintage pe care l-am găsit pe facebook.

Pentru mai ce e muzica?

Anotimpurile lui Vivaldi/ Nuntă însângerată

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Mon, 05 Dec 2011 13:08:00 +0000

Am fost aseară la primul meu spectacol de balet și a fost așa de frumos! Poate nu chiar ca în filme, pentru că în timpul unui dans pe viu mai observi o gleznă care tremură, o picior nesigur sau o piruetă nesincronizată, dar tot frumos se cheamă.

Au dansat oamenii ăia pe scenă cu toată inima, cu tot patosul și au făcut să se ridice în picioare o sală întreagă. Și, deși sunt demne de menționat eforturile balerinilor, entuziasmul lor, expresivitatea trupurilor, coregrafia sau atmosfera creată, vreau să vă spun de un moment frumos de la final.

Vedeta serii a fost Beatrice Rancea, actualul director al Operei Române, aplauzele s-au inmulțit când, la final, a ieșit ea pe scenă. Ce m-a impresionat a fost faptul că, împreuna cu cei care au jucat rolurile principale, s-a asigurat că toată lumea iese în față și-și primește laudele. Faptul că a insistat să iasă și cei din culise mi s-a părut un gest de respect maxim, genul de moment care-i face pe cei implicați să gândescă - "Da, s-a meritat totul!"

Mulțumesc Centrul Comercial Felicia pentru invitație :) și bravos lor pentru o seară artistică reușită.

Sursă foto: oradeiasi.ro

Note to self

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Sat, 03 Dec 2011 14:18:00 +0000

Mi-a dat CZ o leapșă simpatică acum ceva timp - să fac un fel de note-to-self list, că tot se apropie Anul Nou și sărim toți cu promisiunile pe 2012. Și dacă tot mă încadrez în trend, măcar s-o fac înaintea altora, nu?

Așadar, note-to-self-urile mele sună cam așa:

dormi, fată dragă, atunci când simți că trebuie să dormi;
du-te unde vezi cu ochii, adică vizitează orașe și țări noi;
bucură-te de toate reușitele tale;
dă-ți seama când e momentul să refuzi un proiect pentru că ai deja prea multe
bea mai des;
învață că nici lucrurile urgente nu sunt cu adevărat urgente;
zâmbește;
conștientizează-ți potențialul;
nu mai lasă lucrurile pe ultima sută de metri, chiar dacă lucrezi bine sub presiune;
fii spontană;
bucură-te de oamenii din jur, așa cum sunt ei;

Leapșa merge mai departe la Ioana și la Georgiana.

Sursă foto: 26.media.tumblr.com

Despre aprecierea care vine la momentul potrivit

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Wed, 30 Nov 2011 19:10:00 +0000

Nu cred în aprecierea permanent arătată și nici că feedbackul pozitiv te motivează. Cred însă că fetele mele de la mentoring - Ioana, Diana, Ella și Cătălina merită toate laudele din lume pentru eforturile depuse și rezultatele ce au apărut deja sau urmează să apară. Pentru că mi se pare firesc să recomand oamenii pe care încerc să-i dezvolt și să-i cresc, mai ales dacă merită. Așa, de la mine citire, personal.

O să revin cu câte un post despre fiecare, atât de importante sunt. Și mai cred că oricine a colaborat până acum cu ele ar trebui să le ofere aceeași apreciere.

Ce să nu faci dacă vrei să fii angajat

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Tue, 29 Nov 2011 08:30:00 +0000

Se bate apa-n piuă în stânga și-n dreapta, și-n sus și-n jos - "Nu sunt joburi, vrem să ne găsim unul!", iar CV-urile se depun fără număr peste tot. Buuun, o dată trecut de selecția CV-ului, urmează interviul mult-temut, când celor mai mulți le cam tremură toate.

Făcând haz de necaz și mișto mult de gafele mele, hai să vedem ce-ar fi bine să eviți la un interviu, că doar vrei jobul ăla, nu?

Ai grijă la fustița aia scurtă! Știu că pare sexy și profi în același timp, dar zău nu m-am simțit deloc flatată când potențialul meu angajator vorbea cu picioarele mele și mai puțin cu ... mine. La băieți, mai ușor cu gelul în păr, iar cămașa aia chiar trebuie încheiată până mai sus.

Informează-te despre profilul și activitatea generale ale companiei! Așa m-am trezit că mă întreba omul de site-ul lui, iar eu nu aveam nici cea mai mică idee ce e pe online pentru brandul său.

Lasă atitudinea superioară! Știu că vrei să te vinzi bine și să-i arăți că tu poți și ești cel mai potrivit pentru asta. Problema e că te comporți ca ultima prințesă din lumea asta mare, nu prea o să-i pese de abilitățile tale. Eu m-am rățoit la el c-a întârziat 10 minute, am făcut pe ocupata când a vrut o a doua întâlnire și i-am demontat 2 din cele 3 idei ale lui vis-a-vis de planurile lui de promovare viitoare. Baaaaad!

Nu te da mai bun/ă decât ești! Sună bine să zici că lucrezi pe domeniu de mult timp, că știi oameni importanți și stai la cafele cu ei, că ai rezultate fantastice pe proiectele trecute sau că ai terminat facultatea cu 10. Penibil e când te prinde. Încă nu m-a prins. :D

Omul cu pricina a trecut peste greșelile mele, m-a luat în echipă și m-a lăsat să-mi dau singură cu firma în cap. Și m-am învățat minte, pe cuvânt!

Acest articol participă la concursul Blogoree și PortalHR

Sursă foto: mama2point0.files.wordpress.com

Despre Zâne Bune

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Mon, 28 Nov 2011 21:43:00 +0000

"Zece întâmplări ciudate și-o minune te-au adus în casă

Zece pictori se tot miră cât ești de frumoasă

Zece zile trec absurde

Nu știu, nu știu, cum nu știu pe unde, nu știu

Zece vieți de-aș sta cu tine

Tot ar fi puține" (Florin Chilian - Zece)

Doamnelor,

Când ați avut ultima oară senzația că sunteți cele mai frumoase? Când, fără să vă ridicați sprânceana, ați crezut ce vă spune omul din fața voastră?

Când v-ați lăsat răsfațate ultima oară, fără să vă gândiți la cât costă, la cât timp se pierde sau când e următoarea sarcină de îndeplinit?

Poate că romantismul nu mai e ce-a fost, poate că nu mai așteptăm un Făt-Frumos pe cal, poate că existența noastră nu mai e guvernată de emoții. Dar poate că ne dorim acum să fim apreciate mai mult decât în trecut. Și pentru că momentele se precipită în fața noastră, uităm să apreciem o poveste frumoasă, o clipă intensă, un gest profund. Le râdem în față și ne mascăm uimirea prin sarcasm și ironie. Sau, mai trist, uităm să arătăm că ne pasă.

Se mai poate ca romantismul să nu fie desuet, ci doar neînțeles, nu extinct, ci doar uitat. Nu răsuflat, ci greșit interpretat. Poate că, dincolo de imaginile de femei puternice prezente pretutindeni, ne datorăm nouă înșine să ne permitem să simțim intens fără să catalogăm.

Și poate, pe final, trebuie doar să vă imaginați cât de departe puteți merge. De mână sau nu, separat sau împreună, dimineața sau pe înserat. Dar cu gândul unul la celălalt.

Domnilor,

Cu pragmatism îmi veți spune că visele sunt inutile și că în viață trebuie să acționezi. Și dacă e așa, iar pentru voi nu e suficient să vă imaginați și atât, vă invit să visați la declarații care de care mai frumoase în culorile calde și vitrinele pline ale noului magazin Coriolan. Nu trebuie să vă legați pe viață, dar atmosfera caldă de acolo, bijuteriile frumoase și sclipirile lor le vor răsfăța în mod sigur pe doamnele voastre.

Să le lăsați să se vadă în postura de zâne bune, să-și scalde ochii și poate chiar să notați ce și-ar dori. Dar mai mult decât atât, când i-ați oferit ultima dată ocazia să vadă dincolo de imaginea dură de bărbat puternic?

Cum să vorbești în public fără să te faci de râs - prezentarea

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Mon, 28 Nov 2011 10:16:00 +0000

Scurt pe doi - a fost fain să țin trainingul pe public speaking la ZENF 2011, unde am fost din partea Training People Association. Participanții au fost în număr mare, feedbackul bun, timpul suficient.

Așa cum am promis, mai jos e și prezentarea. Nu mă deranjează dacă vreți să o folosiți în scopuri proprii și personale, doar dați de veste înainte, să știu și eu o treabă.

Și către organizatori, aștept cu interes centralizarea feedbackului și datele de contact ale participanților.

Pam pam, la mai multe evenimente de astea :D

Cum să vorbești în public fără să te faci de râs de Mădălina Buzdugan

Pentru când se adună multe și nu mai poți

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Fri, 18 Nov 2011 12:36:00 +0000

*sunt așa de multe lucruri despre care mi-am notat că vreau să scriu, urmează să le iau treptat, unul câte unul. Până atunci, am dat peste un text mai vechi, scris pentru cei cu care fac mentoring pe PR. Cred că acum se potrivește tuturor celor care se străduiesc în domeniul ăsta, cu rezultate mai bune, sau mai rele, acelora dintre noi care dau tot ce pot.

Când e greu și nu mai poți.

Când e mult și nu mai poți.

Când ți-e somn.

Când ești un ghem mare de frustrări.

Când nu mai citești bine rândurile și ochii ți-s roșii și dureroși.

Când adormi cu capul pe laptop și te trezești în 20 minute un lac de apă.

Când te împleticești printre linkuri, explicații, alte linkuri și alte explicații.

Când nimic nu mai face sens și, pur și simplu, nu mai ai chef,

shut it down.

Închide totul. Uită momentan totul. Pentru că în momentul X nu mai contează dacă stii cum se face un comunicat de presă.

Nu mai contează dacă știi să scrii corect pentru online sau dacă știi ce-s webinars.

Pentru că PR-ul nu poate fi făcut așa.

PR-ul nu e o povară.

Nu e “chestia” care nu te lasă să dormi, care te copleșește, care te macină.

PR-ul e creativitate, cunoștințe, lectură, relații construite cu grijă de-a lungul timpului,

PR-ul înseamnă să crezi, să pui suflet, să visezi strategii, să ai flash-uri cu noi idei.

PR-ul e pasiune. Să nu crezi nicicând că e mai puțin de atât.

It’s ok. We’ll start again tomorrow.

Because you won’t settle down for anything else than butterflies in your stomach.

Mada :)

Ce-am făcut eu cu mânuțele astea două

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Fri, 04 Nov 2011 14:17:00 +0000

Trebuie, mai înainte de toate, să spun că stima și respectul meu față de developeri a crescut fantastic. Mă uit la ei de la distanță, le fac din mână și le mai fac și-o cafea dacă au nevoie.

Într-un moment special din traseul meu bine stabilit pentru a crește mare m-am izbit aseară de taburile customizate de pe Facebook, de aplicațiile grele pentru mintea creață și durerea de cap puternică, permanentă și alte cuvinte care încep cu p.

Dar, cu mânuțele astea două, am făcut primul tab personalizat, pe care-l puteți vedea aici. Da, da, nu e mare lucru, dar pentru mine și orgoliul meu e la fel de important precum publicarea unei cărți și situarea ei în top 10 Betsellers.

Și cu ocazia asta vă mai zic de concursul lansat pe Teo's Cafe - Căutăm slogan, oferim premiu!

Pam pam :>

Cum să vorbești în public fără să te faci de râs

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Fri, 04 Nov 2011 02:45:00 +0000

Vă spuneam aici că va avea loc un eveniment frumos în Iași - Zilele Educației Nonformale. Data s-a schimbat, trainingurile vor avea loc în perioada 15-18 octombrie, dar sesiunea mea a rămas aceeași - "Cum să vorbești în public fără să te faci de râs".

Vă invit să vă uitați pe tot programul, sunt teme din cele mai diverse, iar pentru studenți trainingurile de Oportunități în carieră, Scriere academică, Voluntariat sau Cum să te prezinți la un interviu sunt un mare musai!

Iar trainerii sunt niște oameni frumoși și bine pregătiți, care își dau silința să-i învețe pe studenți lucruri folositoare, în mod gratuit. O parte din ei sunt și colegii mei din Training People Association, iar pe alții îi știu din activitatea lor AIESEC, experiența universitară sau colectivul Belva.ro. Companie selectă, eh?

Să ne vedem cu drag și spor la traininguri :)

Sursă foto: 3.bp.blogspot.com

Cum să NU soliciți o sponsorizare!

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Wed, 26 Oct 2011 23:40:00 +0000

O să încep postul ăsta prin a spune că mie îmi place să fac pe deșteapta mult și des, mai mult decât e de multe ori cazul și mă mai și distrez copios pe seama asta. Pentru că indiferent de cât de ironică, sarcastică și răutăcioasă aș fi, îmi dau silința să nu fac atac la persoană și să nu-mi uit propriile limite și greșeli. Și-mi mai place să simt pământul sub picioarele mele.

Cu această mică steluță de început gata scrisă și menționată, vă las mai jos o minunată cerere de sponsorizare. Da, da, cerere, prin care se solicită sus și tare, cu majuscule chiar, de către organizatorii unui bal de boboci, "bani lichizi" sau "premii". Acuma, în spiritul obiectivității, vă rog să observați ce operă de artă am făcut eu în Paint, tocmai pentru a-i scuti de autori de o umilință gratuită. Țin totuși să vă spun că adresele de mail erau deosebit de amuzante, pe măsura celor de genul skumpik89_4you sau printzesik_4ever.

Și ca să facem acest post unul util pentru cei ce au nevoie de sponsorizări, am identificat următoarele sugestii:

Nu trimite o imagine drept oferta de sponsorizare. Mai mult, dacă nu poți dormi la noapte decât dacă trimiți un .jpeg, atunci fii simpatic și scrie ceva în corpul mailului. Ajută.
Nu pune la subiectul mailului numele tău, al destinatarului, se poate întâmpla să fie văzut ca spam sau pur și simplu un mail neinteresant.
Fă o ofertă decentă! Explică ce servicii de promovare oferi, ce pachete predefinite ai și care sunt costurile minime pentru fiecare pachet. Exemplifică pe un afiș sau fluturaș, să văd acolo cum ar arăta logo-ul meu, ca partener.
Fă apel la cifre, pe eventualii sponsori îi interesează numărul de studenți prezenți, numărul de afișe lipte și zonele în care se lipesc, numărul de fluturași împărțiți și pe unde, numărul de spoturi de promovare. În felul ăsta arăți amploarea evenimentului și sponsorul înțelegere câtă expunere oferi.
Greșeli de gramatică, punctuație, ortografie - pune spațiu după virgulă, ai grijă la greșeli de typing, nu scrie cu CAPS, nu folosi culori stridente una peste alta - deranjează ochiul.
Nu folosi un ton agresiv, nu solicita nimic, ci propune o întâlnire, o discuție, o colaborare. Când ceri direct și fără pic de tact bani sau produse/servicii, sunt șanse mici să meargă.
Trimite din timp, nu cu o săptămână înainte de eveniment. De obicei, sponsorii mai au și alte evenimente în vizor și au bugete sau planificări bazate pe perioade mai lungi de timp.

Ce-ar mai fi de adăugat?

Vine ZENF 2011

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Mon, 17 Oct 2011 10:07:00 +0000

Între 15și 18 noiembrie au loc la Iași Zilele Educației Non-Formale 2011, unde voi ține un workshop cu tema "Cum să vorbești în public fără să te faci de râs" în calitate de membru Training People Association.

Momentan nu sunt foarte multe informații nici pe site-ul evenimentului, daaaaar din culise vă pot spune că vor fi multe workshopuri interesante pe teme diverse, de la NLP la artă sau scris academic.

Promit o intâlnire interactivă, amuzantă și antrenantă cu cei care se vor înscrie, cu mult spațiu pentru creativitate și cât mai puțin pentru constrângeri sau plictiseală.

Fiți pe fază, organizatorii dau drumul la promo cât de repede!

Sursă foto: zenf.ro

Învață să taci!

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Fri, 14 Oct 2011 00:11:00 +0000

De prin adolescență îmi place să vorbesc, îmi place să mă aud vorbind, mă exprim la tot pasul și sunt rare momentele de tăcere. Ca femeie, pot să extrapolez și să divaghez teribil, fără nicio problemă, iar apoi să mă întorc după 15 minute de unde am pornit. Ca om de comunicare, am ajuns să ascult și să mai tac naibii din gură.

Am învățat să văd ce are de zis omul ăla din fața mea, să îl las să-și termine ideea, să-i înțeleg punctul de vedere și să am o perspectivă cât mai amplă asupra celor discutate. Când îmi vine momentul de glorie și deschid gura am câteva obiective/reguli mari și late:

să fiu clară
să expun întregul context/aspect sau problemă
să fiu concisă
să nu irosesc timpul omului fără motiv

Oricât de mult mi-aș dori să construiesc o relație personală cu un jurnalist, de exemplu, nu-l țin la telefon mai mult decât e strict necesar. Iar dacă intuiesc vreun semnal că vrea să încheie discuția, o închei eu în mai puțin de 30 de secunde, în semn de respect față de timpul lui. Oricât de mult mi-aș dori să obțin un parteneriat, o aprobare, o sponsorizare, nu las gura să mă ia pe dinainte și nu aplic "vraja mării". Adică nu vorbesc de dragul de-a vorbi și a demonstra cât de important este evenimentul/compania pentru care lucrez. Dacă aș face asta, singurul efect ar fi plictiseala.

Dacă simt nevoia asta puternică, de altfel, de a mă exprima în mod verbal, mă mușc de limbă, îmi notez pe agendă ce-mi trece prin cap sau îmi iau 1-2 secunde înainte de a articula ceva.

Așa că, dragi PR-iste, vă sugerez să mai închideți gura. Face bine, se mai relaxează mușchii.

Sursă foto: images.sodahead.com

Caut altfel de inspirație

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Mon, 10 Oct 2011 20:26:00 +0000

Cred și caut acele frânturi care fac ziua mai frumoasă, noaptea mai liniștită și momentele mai intense. Poate că nu e nevoie să ne blocăm într-un context pentru a căuta ieșirea, poate nu e firesc să ne meargă rău pentru a ne uita către bine.

De ce n-o fi normal să caut bucăți din altceva-uri aruncate în neant și să le potrivesc în minte și zi de zi cu orice le acceptă? Când totul este interpretabil și nimic nu e luat de-a gata, văd legături ce nu există și nuanțe vii ascunse de griuri adânci. Și-atunci le caut și scriu în căsuța de search până când nu mai dă eroare și pagina găsită se potrivește-n cap și-n suflet.

Cu o curiozitate morbidă, caut mai mult.

Într-un perpetuu mers și ocazional alergat, mă opresc să văd mișcarea unduioasă a picioarelor pe tocuri din față, să aud melodia din căștile vecinului sau să simt aerul rece din balconul deschis spre grădină.

Sursă foto: tumblr.com

Fabule despre PR

noreply@blogger.com (Madalina Buzdugan) — Fri, 07 Oct 2011 20:54:00 +0000

În continuarea ideii de aici, am adunat o serie de ... ziceri originale zilele astea legate de PR și PR-iste. Multe păreri, unele pe subiect, altele pe lângă, dar păreri în mod sigur. Nu le pun între ghilimele pentru sunt parafrazate cele mai multe dintre ele, dar le pun în italic pentru a le sublinia caracterul de fabulă.

O PR-istă e mereu pe tocuri și cu ruj pe buze.

Viața unei PR-iste este mai ușoară decât a unui jurnalist.

PR-istele sunt blonde, cu picioare până în gât și cu mai nimic în cap.

În PR ești în lumina reflectoarelor.

PR-ul este glamorous și fashionable.

Pentru haterii supremi există Răutăcisme pe Twitter, cu listă separată pentur PR-iste, precum și articole scrise bine și sarcastic ca PR and the Chick Factor sau Samantha Jones strikes out.

Observații personale - la noi la facultate nu te primește decât dacă ai părți importante ale corpului la vedere, dar să se vadă, nu ne jucăm cu regulile impuse, da?

Vă invit cu drag să le completați, sunt deosebit de curioasă cât de departe se poate ajunge. Deci, ce-ați mai auzit despre PR și PR-iste?

Sursă foto: funnyshirtz.info