Misterele de langa noi

Misterele Tablitelor de la Tartaria

2010-02-06T11:23:00.000-08:00

Desi legendele pun inventarea scrisului pe seama atlantilor sau a altor civilizatii ipotetice pierdute in negura istoriei, pana in urma cu cateva decenii era un fapt general acceptat acela ca sumerienii au fost cei care au pus bazele scrierii. Descoperirea in anii ’60 a tablitelor de la Tartaria avea insa sa schimbe ordinea cronologica a aparitiei limbajului scris si insasi localizarea leaganului in care a luat nastere prima civilizatie a lumii.

Descoperirea

In anul 1961, arheologul Nicolae Vlassa a initiat un santier arheologic in apropierea localitatii Tartaria, intr-o zona cunoscuta pentru frecventa cu care resturi de ceramica si artefacte stravechi ies la suprafata, lasand impresia ca au fost cultivate acolo. In ciuda unui inceput ezitant, eforturile si asteptarile arheologilor au fost rasplatite in momentul scoaterii la lumina a trei tablite din lut care aveau in scurt timp sa zguduie lumea stiintifica. Faptul ca intreaga istorie straveche isi putea schimba cursul, i-a facut pe multi dintre oamenii de stiinta sa priveasca cu suspiciune aceste artefacte din lut, prea fragile parca pentru a sustine o asemenea povara. Tablitele nu au reprezentat singurul triumf al arheologilor. Impreuna cu acestea au mai fost dezgropate si 26 de figurine de lut sau piatra, o bratara confectionata din scoici si cateva oase umane care, la prima vedere, pareau ca apartin unui barbat adult.

In scurt timp, intreaga atentie a expertilor a fost acaparata de cele trei tablite, dintre care doua aveau forma rectangulara iar una rotunda. Simbolurile erau reprezentate doar pe o parte, iar cele rectangulare prezentau cate o gaura, deloc intamplatoare, sustin arheologii. Doua dintre aceste placute sunt acoperite cu semne pictografice care redau texte vechi, cu peste un mileniu anterioare celor similare descoperite la Djemer-Nasr, Kis si Uruk din Sumer, datate in jurul datei de 3300 i.H. Artefactele recuperate din acelasi loc cu resturile umane i-au facut pe arheologi sa banuiasca ca ramasitele apartin unui om de vaza al societatii de atunci, un preot, saman sau poate un medium.

Ceea ce reprezenta o descoperire epocala atat pentru cultura si civilizatia danubiana, cat si pentru intreaga Europa, a devenit un aprins subiect de controversa, ramas nesolutionat pana astazi desi, din ce in ce mai multi arheologi par sa confirme vechimea si importanta acestor vestigii istorice.

Incercari de descifrare

Majoritatea arheologilor si istoricilor au aproximat elaborarea tablitelor in jurul anului 5500 i.H., conferindu-le o vechime de peste 7 000 de ani. Astfel, un simplu calcul matematic impinge inventarea limbajului scris cu mai bine de un mileniu decat se credea initial si schimba total si locul de nastere al acestuia, din Mesopotamia in bazinul Dunarii. Este posibil ca o civilizatie sa se fi format in zona balcanica cu un mileniu inaintea altora, mult mai celebre si puternice, cum ar fi cele din Sumer si Egipt? De mai bine de jumatate de secol, tablitele de la Tartaria si simbolurile pe care le poarta sunt in centrul dezbaterii cu privire la “incubatoarele” spatiale si temporale ale scrisului si la primele lacasuri ale civilizatiei europene.

Aparitia celei mai vechi scrieri cunoscute pana in prezent, intr-un loc ce nu fusese luat in calcul ca un posibil leagan al civilizatiei, a dus la elaborarea unor serii de ipoteze in incercarea de a explica provenienta acestora. Unii arheologi au incercat sa demonstreze ca tablitele de la Tartaria au aparut ca urmare a influentei Sumerului. Ciudatenia este data de faptul ca simbolurile de pe tablite se aseamana extrem de mult cu cele folosite de sumerieni in comunicarea scrisa. In acest caz, s-a presupus ca simbolurile au fost imprumutate de la acestia, iar localnicii le-au preluat mot-a-mot fara sa cunoasca semnificatia lor. Insa oamenii de stiinta sunt contrazisi chiar de istorie, deoarece in jurul perioadei 5 500 i.e.n., scrierea sumeriana nu exista sau, daca exista, dovezile care sa sustina acest fapt nu au fost gasite inca. Istoricii au incercat chiar sa desluseasca semnificatia lor, dar citindu-le in sumeriana. Aceasta incercare nu a fost de natura sa lamureasca lucrurile intrucat, interpretate astfel, semnele de pe tablite duc in fata altei dileme: cum ar putea sa explice aparitia numelui zeului Saue, echivalentul zeului Usmu cunoscut in cultura sumeriana?

Expertii din cadrul Academiei de Stiinte din Rusia au concluzionat in urma analizarii materialului ca tablitele sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg raspandit, de origine locala. In opinia acestora, textul unei tablite enumera sase totemuri antice care coincid cu manuscrisul din orasul sumerian Djemdet-Nasra. Citite in cerc, contrar miscarii acelor de ceasornic, reiese textul proto-sumerian “NUN.KA.S.UGULA.PL.IDIM.KARA.I.”, tradus prin: "In (cea de-a) patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue cel mai vârstnic dupa ritual (a fost) ars. Acesta-i al zecelea". Interpretarea oamenilor de stiinta rusi lasa, insa, loc de interpretari, pana in prezent neexistand un consens la nivel academic cu privire la semnificatia pictogramelor.

Opinia generala este ca formele acestea de scriere nu puteau aparea izolat, ci puteau fi dezvoltate numai in cadrul unei culturi puternice si larg raspandite, prin urmare, dezlegarea tainei celor trei tablite ar putea fi oferita doar de studierea intregului complex Turdas-Vinca, de care este legat si Tartaria. Totemurile prezente pe tablite nu numai ca se aseamana izbitor cu cele sumeriene, dar sunt aranjate si in aceeasi succesiune. Coincidenta grafica a semnelor putea fi intamplatoare insa succesiunea lor nu. O serie de observatii indica o origine comuna a conceptiilor religioase din zona Tartaria si Djemdet-Nasra. Scrierea de pe tablite este ideografica, la fel ca si cea sumeriana, neexistand inca semne silabice si indici gramaticali, iar numele zeului Usmu este reprezentat la fel ca la sumerieni. Interpretarea tablitei rotunde indica faptul ca aceasta contine informatii scurte asupra ritualului uciderii si arderii unui sacerdot.

Cu toate acestea, cercetatorii se intreaba cum este posibil ca locuitorii stravechi ai Tartariei sa scrie in sumeriana cand inca nu se pomenea despre Sumer. Cercetatorul rus Boris Perlov este de parere ca sumerieni ca si babilonienii au fost doar niste elevi buni, preluand scrierea pictografica de la popoarele balcanice si transformand-o ulterior in scriere cuneiforma. Conform acestuia, inventatorii scrierii au fost chiar locuitorii balcanici, nu sumerienii.

Misterioasa Milady Tartaria

Osemintele scoase la lumina in acelasi sit arheologic, despre care s-a crezut initial ca apartin unui barbat cu varsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani, s-au dovedit a fi ale unei femei de aproximativ 55 de ani, o varsta care se atingea rar in urma cu 7 000 de ani. Judecand dupa obiectele de cult din jurul scheletului, arheologii au considerat ca era vorba despre o preoteasa sau poate chiar o femeie-saman. In jurul resturilor de oase umane au mai fost gasite 26 de figurine de teracota, 3 figurine de alabastru, impreuna cu cele trei placute de lut ars. In opinia lui Marco Mellini, director al Prehistory Knowledge Project si membru al World Rock Art Academy, Roma, femeia botezata Milady Tartaria nu era un mare preot sau un saman, iar analiza oaselor indica faptul ca nu au fost arse, prin umare varianta incinerarii, propusa initial, a fost exclusa, precum si cea a unui posibil act de canibalism. Arheologul roman Vlassa a fost primul care a emis aceasta teorie pe baza documentatiilor anterioare asupra unor ceremonii canibalistice danubiene efectuate cu scopul de a comunica cu zeii si cu spiritele. Varianta unui act antropofag a fost respinsa dupa analizarea oaselor, intrucat acestea au fost rupte in mod natural, fara a fi zdrobite sau arse. Teoria lui Mellini este sustinuta si de faptul ca oasele au fost ingropate in cadrul unui ritual, in vreme ce la banchetele canibalistice resturile umane erau aruncate animalelor.

O datare controversata

In privinta datarii celor trei tablite, documentarea arheologica inca nu este 100% sigura.Tablitele de la Tartaria par sa apartina migratiilor civilizatiei Vinca, una dintre cele mai vechi culturi europene, cu o vechime recunoscuta de circa opt milenii, cand un asemenea sistem de scriere era folosit nu numai in sud-estul Europei, dar si in aria civilizatiilor proto-sumeriene. In acelasi timp, alti oameni de stiinta au datat artefactele in mileniul V i.H. sau a doua jumatate a mileniului VI i.H. Conform acestora, tablitele sunt primele atestari ale unei scrieri vechi europene. In zilele prezente, controversa continua. Dar ce s-a intamplat cu adevarat la Tartaria? O analiza ulterioara asupra descoperirilor, efectuata ulterior, a facut mai multa lumina in acest caz.

In fapt, tablitele nu au fost niciodata analizate cu ajutorul radiocarbonului, insa acest lucru nu a impiedicat legendele sa se nasca in jurul subiectului. Conform unor arheologi romani, tablitele nu pot fi datate cu C14 din cauza tratamentelor la care au fost supuse in necunostinta de cauza. Se pare ca arheologul Nicolae Vlassa nu se afla in situl arheologic la momentul descoperirii care a avut loc cu cateva ore inainte de incheierea lucrarilor de excavare. Tablitele erau moi si acoperite de calcar din cauza umiditatii. Pentru a le intari, unul dintre restauratori a decis sa le usuce in cuptorul aflat in laboratorul muzeului, insa temperatura si perioada coacerii au ramas necunoscute. Dupa acest tratament, tablitele nu ar mai putea fi supuse unei datari cu C14, deoarece stresul termic a compromis calitatea de baza a lutului, indispensabila in cazul unei analize cu carbon. O mare parte dintre arheologii romani si straini se plang de faptul ca Vlassa nu a fotografiat artefactele in momentul dezgroparii si a refuzat sa colaboreze cu colegii lui, evitand in acelasi timp sa dea prea multe detalii despre descoperirile sale in cadrul raporatelor pe care le redacta periodic, multumindu-se sa repete aceleasi informatii sub denumirea de noutati.

Lipsa fotografiilor de la locul sit-ului si mai ales, dificultatea de a-l localiza chiar si in prezent, cumulate cu alti factori, cum ar fi imposibilitatea de a data cu exactitate placutele, dificultatea de a identifica o civilizatie puternica in bazinul Dunarii care ar putea sa “fabrice” scrisul cu 1 000 de ani inaintea Sumerului, toti acesti factori au indreptatit generatii intregi de arheologi si istorici sa se indoiasca de rolul pe care tablitele le-ar putea juca in stablirea unei cronologii precise si sa isi puna intrebari referitoare la adevaratul loc de nastere al civilizatiei.

Sursa: descopera.ro

Socantele mistere ale timpului & Calatoria in timp

2010-02-06T10:51:00.000-08:00

Timpul ne insoteste pretutindeni, amintindu-ne de unicitatea fiecarei clipe a trecerii noastre prin Univers. Dar ce este timpul in esenta sa? Avea dreptate Einstein cand spunea ca timpul este relativ? Sa fie posibila calatoria in timp?

Timpul lui Einstein

De milenii, cei mai straluciti savanti si oameni de stiinta au incercat sa rezolve una dintre cele mai mari enigme ale umanitatii: natura timpului. Are timpul un inceput? Va ajunge vreodata la un sfarsit? De ce se misca doar intr-o directie? Si ce este de fapt timpul? Albert Einstein a rasturnat toate teoriile existente cand, la inceputul secolului XX, a demonstrat ca timpul este relativ si ca depinde de miscare si de gravitatie. Teoria sa revolutionara a deschis calea catre studiul gaurilor negre, al gaurilor de vierme si asupra calatoriilor in timp.
Astazi, la inceput de secol XXI, majoritatea fizicienilor sunt convinsi ca acceptia comuna a timpului care se scurge ireversibil, zi de zi, este complet gresita si ca, in curand, vom avea instrumentele teoretice si practice necesare descoperirii adevaratei naturi a timpului, o natura mult mai subtila si mai complexa decat cea pe care o banuiam.

      Timpul este anonimul care ne aluneca printre degete, luand cu el intreaga noastra existenta. Fiecare stie ce este timpul deoarece il simte cum trece – acesta este, probabil, cel dintai aspect al experientei umane.
La fel de adevarat este insa ca aceasta trecere este perceputa diferit de catre fiecare individ. Timpul psihologic nu este la fel de obiectiv ca timpul fizic. Albert Einstein spunea ca „o ora petrecuta in compania unei fete dragute trece mult mai repede decat o ora petrecuta pe scaunul unui dentist.“ Poate ca de aceea au aparut ceasurile – modul stiintific de a masura timpul obiectiv, in afara trairilor personale. Acum cateva sute de ani, oamenii presupuneau ca timpul si spatiul sunt pur si simplu date de Dumnezeu. Sf. Augustin din Hippo a remarcat faptul ca „incercarea de a defini timpul se manifesta prin insiruirea unor cuvinte ce se vor pierde fara a reusi, insa, sa contureze un portret al acestuia.“
Demonstratia lui Albert Einstein conform careia timpul este relativ a fost un adevarat soc si pentru comunitatea stiintifica, si pentru cea religioasa. Pe scurt si pe intelesul tuturor, esenta teoriei este ca „timpul meu nu este acelasi cu timpul tau, daca ne miscam diferit.“ Daca iei, de exemplu, un avion de la Bucuresti la Cape Town, vei fi in contratimp cu cateva nanosecunde (nanosecunda este a miliarda parte dintr-o secunda) fata de cei ramasi pe loc.

Mai precis, durata calatoriei va fi un pic diferita daca o masori tu in avion, fata de cea indicata de ceasul Aeroportului Otopeni. Deci intervalul de timp dintre doua puncte stabile nu este fix, ci depinde de contextul in care este masurat. Deformarea timpului prin miscare se numeste efect de dilatatie si poate fi demonstrata folosind ceasuri atomice. Intr-un faimos experiment din 1971, doi fizicieni au instalat intr-un satelit care urma sa se invarta in jurul Pamantului doua ceasuri atomice. Ele au inregistrat o diferenta de 59 de nanosecunde fata de ceasurile de pe Pamant – exact cum prezicea teoria lui Einstein.
Teoria lui Albert Einstein s-ar confirma si mai convingator daca am detine tehnologia necesara pentru a depasi viteza luminii (300.000 km/s) – lucru care astazi este irealizabil, tinand de domeniul fizicii teoretice sau al SF-ului. In sfarsit, ipotetic vorbind, daca am atinge aceasta viteza, consecintele ar fi cel putin ciudate: de exemplu, am putea calatori cu o racheta timp de doi ani pana la cea mai apropiata stea, urmand ca apoi sa ne reintoarcem pe Pamant, unde i-am gasi pe cei dragi mai batrani cu 14 ani decat i-am lasat. Acesta se numeste „efectul gemenilor“: daca un membru al unei perechi de gemeni ar pleca in calatorie, la inapoiere cei doi nu ar mai avea aceeasi varsta.

FACTS: Who`s Who in Time

Galileo Galilei (1564-1642) A fost primul om de stiinta care a demonstrat ca timpul este un parametru-cheie in legile miscarii. Legenda spune ca, in timpul unei plicticoase slujbe religioase, Galilei se juca penduland un felinar si astfel a descoperit principiul ceasului cu pendul, in iunie 1637.
Isaac Newton (1642-1727) Si-a fondat teoria despre timp in anul 1686. A considerat ca intregul Univers este aidoma unui mecanism de ceasornic si ca partile acestuia se misca cu precizie matematica, stabilita de legi fixe si previzile. Timpul lui Newton este absolut si universal, acelasi pentru toata lumea, si nu depinde de modul in care se misca indivizii.
Alexander Friedman (1888-1925) A demonstrat ca un univers infinit aflat in continua expansiune poate avea un inceput localizat in timp – reluand astfel ideea Sf. Augustin. Modelul matematic prin care explica expansiunea Universului este prima teorie in care se foloseste termenul de Big Bang.
Albert Einstein (1879-1955) A revolutionat ideile lui Newton. A demonstrat ca timpul nu este absolut si universal, ci e relativ. Astfel, timpul tau si timpul meu nu sunt aceleasi daca ne miscam diferit, pentru ca timpul se dilata prin miscare. Einstein mai spunea ca „trecutul, prezentul si viitorul sunt doar iluzii.“
Hermann Minkowski (1864 -1909) A aratat ca teoria lui Einstein despre relativitatea timpului implica o legatura inexorabila intre timp si spatiu – notiuni ce nu pot fi separate. Minkowski afirma ca „de acum inainte, timpul si spatiul in sine sunt sortite sa se vestejeasca pana vor ajunge simple umbre.“
John Archibald Wheeler (1911-2008) Este fizicianul care a inventat si a definit exact termenul de gaura neagra. El considera gaurile negre niste tesaturi infinite ale timpului – portaluri spre eternitate. „Timpul este modalitatea prin care natura a facut ca lucrurile sa nu se intample toate deodata“, spunea el.

Ambiguitatea timpului

In afara de miscare, mai exista un mod de a dilata timpul – gravitatia. Timpul curge cu atat mai incet, cu cat gravitatia este mai mare. Acest fenomen poate fi demonstrat daca punem ceasuri in rachete sau daca, de exemplu, masuram frecventa vibratiilor din timpul exploziei unei cladiri, la baza si la varful acesteia. Pe Terra, acest efect este minuscul, dar daca ne-am apropia de o gaura neagra, timpul ar deveni din ce in ce mai greoi, pana cand, la intrarea in aceasta, ar ingheta cu totul. Se pare ca in interiorul gaurii negre se afla punctul fara intoarcere, eternitatea, timpul fara de timp si spatiul fara de spatiu.
Alta ambiguitate e aceea ca, din moment ce timpul este diferit pentru observatori diferiti, notiunile de „acum“ sau de „prezent universal“ nu mai au nici un sens. In viata de zi cu zi, impartim timpul in trecut, prezent si viitor, dar acestea sunt doar niste etichete menite sa ne puna ordine in viata. Din punctul de vedere al fizicii moderne, in loc de a spune ca „doar timpul prezent este real, pentru ca se intampla acum“, mai corect ar fi sa ne gandim la toate evenimentele din trecut si viitor ca si cum s-ar petrece acum.

Ramane un mister, daca admitem ca fizicienii au dreptate, de ce percepem timpul ca pe ceva ce trece moment cu moment. Filosofii si fizicienii cerceteaza de milenii daca scurgerea timpului este un efect fizic, sau o iluzie. Ceea ce se stie sigur este ca in fizica nu exista nimic care sa corespunda unui flux sau unei miscari a timpului. Sunt unii care ar putea spune ca, desi conceptele de trecut si viitor nu au un sens universal, cu siguranta exista o distinctie in timp intre directia spre trecut si directia spre viitor. Ei ar argumenta ca suntem totusi inconjurati de procese care au o directie in timp: oamenii imbatranesc, focul se aprinde, arde, apoi se stinge. Insa acestora fizicienii le pot raspunde ca la mijloc se afla o lege fundamentala a naturii – caldura paraseste corpurile calde si intra in corpurile reci.
Cand punem mai multe cubulete de gheata intr-un pahar cu whisky, nu ne asteptam ca lichidul sa inceapa sa clocoteasca. Intregul Univers pare a fi supus unei degradari termice continue si ireversibile: toate sursele sale de energie – asemenea stelelor – se consuma si mor. Toate procesele din Cosmos se hranesc din resturile de energie ale Big Bang-ului, pana cand aceasta va fi epuizata in intregime, moment in care Universul va muri. Daca acceptam aceasta teorie – tributara cosmologiei clasice a Big Bang-ului –, atunci putem spune ca moartea termica a Universului va insemna si moartea spatiului si a timpului.
Toate lucrurile care au un inceput ajung la un sfarsit. Daca timpul s-a nascut o data cu Big Bang-ul, neexistand un inainte, daca credem, asemenea Sf. Augustin, ca „lumea a fost facuta cu timp, nu in timp“, atunci e logic ca timpul sa se termine la un moment dat. Aceasta teorie are insa, si in fizica, si in filosofie, numeroase critici si alternative.

FACTS: Bizarerii ale timpului

Viteza celor mai puternice radiatii cosmice este atat de mare, incat acestea strabat intreaga Cale Lactee in mai putin de 15 minute.
In 1972, fizicianul american Bruce Partridge a incercat sa detecteze unde radio venite din viitor, folosind o antena-prototip amplasata in varful unui munte, pe care a indreptat-o spre spatiul intergalactic. Antena nu a receptionat insa nimic.
Daca am fi inchisi intr-o cutie vidata si impenetrabila, am muri in cel mult cinci minute, prin asfixiere. Insa, conform fizicii cuantice, miscarea aleatorie a moleculelor care ne compun ar face ca, peste un numar de ani ce se scrie ca un 1 urmat de un milion ori un miliard ori un miliard de zerouri, sa fim recompusi in starea biomoleculara pe care o aveam inaintea mortii si sa inviem pur si simplu!
Poate fi credibil ca Universul in care traim s-a format dintr-o raza cuantica a carei durata a reprezentat doar a zecea parte dintr-o milionime x 1018 x 1018 x 1018 x 1018 dintr-o secunda?

5 intrebari si raspunsuri despre timp

1. Are timpul un inceput? Ce se intampla inainte sa apara timpul?
A intreba ce a fost inainte de aparitia timpului este similar cu a intreba cam cat de la nord este situat Polul Nord. Stephen Hawking remarca: „Polul Nord marcheaza cea mai indepartata limita geografica a Pamantului, dar Pamantul nu se termina practic acolo.“ In acelasi mod, timpul poate avea o limita extrema, Big Bang-ul. Teoria cosmologica a Big Bang-ului a oferit un raspuns despre cum s-au zamislit spatiul si timpul. Ultimele teorii din fizica sustin insa ca timpul nu ar avea inceput sau sfarsit, intrucat Universul s-ar afla intr-o eterna miscare de extindere/dilatare si restrangere/contractie. Potrivit lor, nu ar fi existat un singur Big Bang, ci o infinitate.
2. Putem intoarce timpul inapoi?
Multi scriitori de literatura SF au sugerat ca sageata timpului poate fi aruncata si spre trecut, si spre viitor. Stiintific vorbind, insa, in lumina celor mai noi teorii din fizica, rasturnarea timpului ar fi posibila doar daca Universul s-ar extinde la maximum, adica la infinit, si apoi ar incepe, brusc, sa se contracte. In acest caz, ne-am confrunta cu urmatoarele consecinte: apa ar curge in sus, oamenii ar intineri, iar stelele ar absorbi toata caldura si lumina. Existenta ar avea sens invers, iar oamenii ar fi instabili din punct de vedere mental. Practic, ar fi tot lumea noastra, numai ca lucrurile s-ar petrece pe dos. Pana acum, orice incercare de a descrie din punct de vedere fizic modelul timpului care inverseaza Universul a esuat.
3. Este posibila intoarcerea in timp cu o viteza mai rapida decat a luminii?
Teoretic, daca am putea depasi bariera luminii, am putea sa vizitam trecutul. Conform teoriei relativitatii, daca ai incerca sa accelerezi un corp cu viteza luminii, acesta ar deveni foarte greu. In masa lui ar intra din ce in ce mai multa energie, in timp ce energia necesara pentru cresterea vitezei ar scadea cantitativ. Ar fi nevoie de o cantitate uriasa de energie pentru a atinge viteza luminii, ceea ce actualmente este imposibil.
4. Exista ceva care sa poata calatori mai repede decat lumina?
Teoria relativitatii nu exclude posibilitatea unei calatorii cu viteze superioare celei a luminii. Fizicienii au descoperit tahionii – particule ipotetice care pot circula in timp mai repede decat lumina. Ei ar putea fi folositi pentru a calatori in trecut. Totusi, marea majoritate a comunitatii stiintifice este sceptica in privinta existentei tahionilor.

5. Exista timpul in realitate?
Spatiul si timpul sunt notiuni de baza ale fizicii. Multe teorii explica fenomene si formule plecand de la aceste notiuni. Spatiul si timpul sunt miezul multor structuri. Dar ce sunt ele cu adevarat nu stie – practic – nimeni.

FACTS: Unitatile de masurare a timpului

Attosecunda. Este a miliarda parte dintr-o miliardime de secunda. O attosecunda reprezinta cel mai scurt interval de timp care are nume. O miscare din interiorul atomului dureaza o attosecunda, acest fapt fiind observat de catre cercetatorii de la Universitatea Tehnica din Viena in cadrul unui experiment cu raze laser.
Picosecunda. Este a mia parte dintr-o miliardime de secunda. In apa (H2O), legatura dintre atomii de hidrogen se rupe si se reface la interval de cateva picosecunde.
Microsecunda. Este a miliona parte dintr-o secunda. Dupa ce fitilul dinamitei a ars, sunt suficiente 24 de microsecunde pentru ca aceasta sa explodeze. Un liliac poate percepe ecourile la un interval de doar 2 microsecunde.
Secunda. O pulsatie a inimii unui om dureaza in jur de o secunda. Ritmul batailor inimii este diferit la fiecare persoana, dar in mod normal au loc intre 50 si 100 de batai pe minut.
Ora. In medie, o persoana consuma intr-o ora aproximativ 350.000 jouli de energie. In biologie, cea mai rapida reproducere a celulelor prin diviziune dureaza o ora.
Ziua. Timpul aproximativ in care Pamantul se invarteste o data in jurul axei sale. Mai precis, miscarea de rotatie dureaza 23 de ore, 56 de minute si 4 secunde.

Cum construim masina timpului?

Calatoria in timp este unul dintre cele mai vechi si mai dragi visuri ale scriitorilor de anticipatie. Poate fi el realizat? Daca ne raportam la teoria relativitatii, nu exista motive intemeiate care sa impiedice acest fenomen; concretizarea lui ar insemna rezolvarea a nenumarate probleme cea mai mare dintre acestea fiind construirea unei masini a timpului.
La inceputul anilor ‘80, a fost lansata ideea calatoriei in timp printr-o gaura de vierme. Gaura de vierme este o structura ipotetica a spatiu-timpului, reprezentata sub forma unui tunel lung si subtire care face legatura intre doua puncte de spatiu-timp. Ea ar fi o zona de gravitatie intensa, asemanatoare unei gauri negre; dar, in timp ce gaura neagra este o calatorie catre nicaieri, gaura de vierme are atat intrare, cat si iesire. In limbajul SF, o gaura de vierme este o scurtatura intre doua puncte din spatiu-timp.

Obiectele care trec prin ea pot fi proiectate in trecut sau in viitor. Unii fizicieni cred ca gauri de vierme, de dimensiuni colosale, apar la fiecare Big-Bang, deci ele se afla undeva in Cosmos. Altii considera ca gaurile de vierme ar trebui cautate in microlumea cuantica. Unii ingineri si fizicieni cu idei mai nonconformiste au cochetat, la nivel teoretic, cu ideea construirii unei gauri de vierme, deci a unei masini a timpului. Va prezentam, pe scurt, demersul lor, sfatuindu-va totodata: Don’t try this at home!

1. Coliziunea
Primul pas in construirea unei gauri de vierme ar incepe nu in Cosmos, ci intr-un mediu controlat (laborator), in interiorul unui accelerator de particule numit collider. Asta pentru ca, daca am incerca sa cream o gaura de vierme in spatiu, ar trebui sa facem o taietura in spatiu-timp, ceea ce ar duce la eliberarea unor energii colosale, avand drept consecinta distrugerea naturii sau formarea de gauri negre. De aceea, cea mai buna idee ar fi manipularea particulelor la o scara cat mai mica, iar asta ar urma sa intre in sarcina collider-ului.

Collider-ul recreeaza conditiile care existau la cateva microsecunde dupa Big Bang, atunci cand temperatura era de 10 miliarde de miliarde de grade Celsius. El izbeste doua nuclee de uraniu cu o viteza enorma. Socul impactului amesteca nucleele dand nastere unui corp amorf, compus din constituenti de baza: quarci si gluoni (quarc – particula de baza care formeaza particulele elementare; gluon – particula ipotetica, neutra, fara masa, care se pare ca ajuta, alaturi de quarci, la formarea celorlalte particule). Primul collider din lume a fost inventat in 2002, in laboratorul CERN din Elvetia.

2. Implozia
Corpul amorf format din quarci si gluoni este pus intr-un shaker, care il amesteca cu o intensitate de 100 x 1018 x 1018 amperi. Pentru a crea aceasta intensitate, shaker-ul trebuie sa fie o incapere vidata, securizata, ai carei pereti sa fie formati din campuri magnetice. In interiorul sau se introduce corpul amorf, apoi se dezvolta o energie echivalenta cu cea obtinuta prin detonarea a 20 de bombe termonucleare. In acel moment, campurile magnetice se comprima si strivesc corpul amorf. Teoretic, dupa ce are loc explozia, la o scara incredibil de mica, spatiul se transforma intr-o agitatie clocotitoare, numita de fizicieni spuma de spatiu-timp.

Aici se formeaza si dispar in permanenta gauri de vierme temporare. Pentru a captura una dintre ele, e necesar sa se injecteze, prin implozie, un puls energetic echivalent cu 10 x 1018 jouli. Daca implozia functioneaza, corpul amorf agitat livreaza un impuls din magnitudinea sa spre o gaura de vierme temporara, luand-o in posesie si stabilizand-o indeajuns pentru pasul urmator.

3. Marirea
Pentru a trimite un temponaut intr-o gaura de vierme, aceasta ar trebui sa fie, in mod evident, de cel putin cativa metri latime, deci gaura de vierme microscopica trebuie marita. Marirea necesita folosirea unui camp antigravitational, care scoate gaura de vierme din spuma spatiu-timp. Pentru a genera antigravitatie, se poate injecta in gaura de vierme energie negativa, dar procurarea acesteia nu este usoara. O energie laser de foarte mare intensitate ar putea sa lanseze impulsuri scurte, gratie carora s-ar produce atat energie negativa, cat si pozitiva.

Pentru a se capta doar energia negativa, se vor folosi oglinzi rotative, care o vor directiona spre gura gaurii de vierme. O data ce marirea va fi realizata prin efectul antigravitational, insasi natura spatiala a gaurii de vierme va genera o antigravitatie indeajuns de puternica pentru a stabiliza definitiv marimea gaurii.

4. Diferentierea
Pasul final consta in transformarea gaurii de vierme intr-o masina a timpului. Acest proces necesita manipularea unei guri a gaurii de vierme, in timp ce cealalta ramane stabila. Procesul implica stoparea cresterii cand gaura de vierme este inca de marime subatomica. Apoi se injecteaza o forta electrica ce permite mutarea gurilor, prin folosirea campurilor electrice si magnetice. Una dintre guri poate fi rotita in jurul unui tub circular, intr-un accelerator de particule special adaptat.

Efectul de dilatare a timpului va imprima o diferenta permanenta de timp intre cele doua guri. Acest pas ar putea dura ani, dar, in momentul realizarii lui, gaura de vierme ar putea fi manipulata din nou prin intermediul pasului 3, astfel incat sa creasca pana la dimensiunile la care ar permite intrarea unui temponaut. In momentul de fata, insa, nu exista tehnologia necesara decat pentru realizarea pasului 1.

FACTS: Alte moduri de a construi masini ale timpului

In afara de gaurile de vierme, au mai fost studiate alte doua tipuri de masini ale timpului. In 1937, matematicianul van Stockhum a demonstrat teoretic ca, daca un cilindru de dimensiuni gigantice s-ar invarti in jurul axei sale, el ar rasuci spatiu-timpul ca intr-un vortex, permitand astfel aparatului spatio-temporal ce navigheaza in cilindru sa se intoarca in trecut (vortex – miscare circulara care formeaza vid in centrul cercului pe care il traseaza si atrage catre acest vid corpurile cu care intra in actiune).
Cealalta metoda implica asa-zisele sfori cosmice. Aceste legaturi subtiri de energie se presupune ca sunt un fel de urme indepartate ale Big Bang-ului. Ele ar avea o greutate enorma si ar produce efecte gravitationale puternice. Matematicianul american J. Richard Gott al III-lea a facut urmatorul calcul: o pereche de sfori cosmice drepte miscandu-se una langa cealalta cu o viteza foarte mare, pe cai paralele, ar permite scurte salturi in timp. Un astronaut care „infasoara“ sforile pe o traiectorie selectata s-ar putea intoarce in timp. Calculul lui Gott este insa unul idealist, intrucat presupune ca sforile au o lungime infinita si sunt perfect drepte.

CALATORIA IN VIITOR
Intr-un anumit sens, calatorim in viitor – dar secunda cu secunda, pe masura ce trece timpul. Teoria relativitatii spune, insa, ca am putea ajunge mult mai repede intr-un anumit moment din viitor, daca am calatori cu viteza luminii. De exemplu, daca am dispune de un aparat care ar atinge 300.000 km/s, am ajunge in anul 3000 intr-un singur an. Teoretic este posibil, practic e inca imposibil.
CALATORIA IN TRECUT
Gandul, masina a timpului care se afla la dispozitia fiecaruia dintre noi, ne transporta zilnic in trecut, prin intermediul amintirilor. Totusi, calatoria in trecut este diferita de cea in viitor si e mult mai greu de realizat. Pentru a reusi, ar trebui sa facem un salt in spatiu-timp, iar apoi ar trebui sa stim sa tinem sub control si sa exploatam bizarele deformari ale gravitatiei – intrucat totul s-ar petrece pe dos.

Dilemele si interdictiile timpului

Chiar daca nimic din teoria lui Einstein nu interzice calatoria in trecut, oamenii de stiinta resping ideea ca fiind prea ciudata sau chiar paradoxala. Ce s-ar intampla cu un calator care s-ar intoarce in timp si si-ar omori mama la momentul cand ea este inca doar un copil? Cu siguranta, el nu s-ar mai fi nascut, deci nu ar fi putut comite crima. Pentru a rezolva aceasta dilema, Stephen Hawking (foto, jos)) a propus o „conjectura de protectie a cronologiei“ ce interzice intoarcerea in timp. Aceasta impiedica o gaura de vierme si orice alt dispozitiv sa fie transformate intr-o masina a timpului. Alta interdictie, venita din fizica cuantica, se bazeaza pe principiul incertitudinii al lui Heisenberg si se aplica domeniului subatomic.

Pe de o parte, energia fluctueaza imprevizibil chiar si in spatiul liber; nimic nu poate opri aceste fluctuatii, intrucat asa este alcatuita natura spatiu-timpului in care traim. De aceea, pentru o calatorie in timp – in eventualitatea in care am avea deja la dispozitie o masina a timpului –, am „imprumuta“ practic energie gratuit, pacalind astfel natura. Natura ne-ar permite acest imprumut atata timp cat energia ar fi returnata rapid. Conform principiului nesigurantei, cu cat ar fi mai mare cantitatea de energie de care am avea nevoie, cu atat durata imprumutului ar fi mai scurta.

O masina a timpului ar transforma energia imprumutata intr-un salt in timp. Insa daca respectiva masina nu s-ar intoarce aproape instantaneu inapoi, energia cuantica lipsa ar genera campuri gravitationale masive, care ar distruge gaura de vierme folosita. Din perspectiva principiului incertitudinii al lui Heisenberg, am putea folosi o masina a timpului, dar am ramane pentru vesnicie captivi in spatiu-timpul destinatiei alese.
Cercetarile profesorului Kip Thorne (foto, jos), de la Institutul de Tehnologie din California, lasa deschis raspunsul la intrebarea daca fluctuatiile energiei ar putea distruge gaura de vierme si deci masina timpului. Poate ca o viitoare teorie a gravitatiei, din perspectiva cuantica, ne va lamuri acest aspect – desi fizica cuantica nu se impaca prea bine cu gravitatia. Cele mai faimoase teorii cuantice care au tangenta cu gravitatia, teoria M (unificarea tuturor fortelor si particulelor naturii intr-o schema matematica) si teoria sforilor / corzilor (Universul este format din lanturi si fasii) nu au avut foarte multe de spus cu privire la calatoria in timp. Nu toti fizicienii sunt adepti ai paradoxurilor calatoriei in timp.

David Deutsch, de la Universitatea din Oxford, crede ca, dimpotriva, fizica cuantica vine in ajutor. Nesiguranta din principiul lui Heisenberg se datoreaza faptului ca nu se poate sti cu certitudine ce se va intampla in momentul urmator. Un mod prin care se poate elimina nesiguranta este vizualizarea unui ansamblu de realitati contradictorii, fiecare reprezentand un posibil viitor atomic. Deutsch propune ipoteza a doua universuri paralele. Intr-unul dintre ele, atomii se misca spre dreapta, in celalalt – spre stanga.
Din perspectiva cuantica, ambele universuri sunt reale, intrucat in fizica cuantica exista un numar infinit de realitati paralele. In cazul in care calatoria in timp ar fi posibila, nesiguranta atomica ar putea fi amplificata la dimensiuni individuale, asa incat un calator in timp sa nu aiba un singur trecut, ci o multitudine. Ar putea sa-si omoare mama in istoria unei lumi, lasand-o totusi in viata in universul din care a plecat. Doar cativa savanti cred ca teoria relativitatii este adevarata in raport cu timpul si gravitatia.
Alte teorii alternative ale gravitatiei evidentiaza indepartari de la teoria relativitatii, ele putand fi confirmate in laborator, in viitorul apropiat, prin urmatoarea generatie de acceleratoare de particule. Acceleratorul Large Hadron Collider, de la laboratorul CERN de langa Geneva, poate deja amesteca protoni si antiprotoni cu o energie nemaiintalnita. Se presupune ca, in cativa ani, aceste coliziuni cu viteze foarte mari vor putea crea gauri negre microscopice si, in cele din urma, gauri de vierme. Chiar daca marirea acestor gauri de vierme nu va fi inca posibila, se va incerca trimiterea prin ele a unor particule in viitor sau in trecut. In functie de rezultatul acestui experiment, calatoria in timp va fi, in sfarsit, confirmata sau infirmata.

FACTS: Scurta istorie a calatoriilor in timp

1895. H.G. Wells scrie romanul Masina timpului, punctul de plecare al SF-ului modern.
1905. Albert Einstein publica prima sa lucrare despre teoria relativitatii, demonstrand ca timpul poate fi incetinit.
1915. Einstein isi completeaza teoria, aratand ca gravitatia are, de asemenea, capacitatea de a dilata timpul.
1937. Van Stockhum apeleaza la teoria relativitatii pentru a demonstra ca, folosindu-ne de campul gravitational al unui cilindru gigantic, am putea inventa masina timpului.
1949. Kurt Godel lanseaza ideea ca, daca intregul Univers s-ar invarti, intoarcerea in timp ar fi posibila.
1957. John Archibald Wheeler scrie o conjectura despre existenta gaurilor de vierme, dar nimeni nu il ia in serios.
1968. Wheeler inventeaza termenul de gaura neagra: „portiune goala a spatiului si a timpului unde campul gravitational este atat de intens, incat orice traiectorie a razelor luminoase este deviata.“
1986. Carl Sagan publica romanul Contact, in care o gaura de vierme este folosita pe post de masina a timpului.
1988. Dupa ce citeste romanul Contact, Kip Thorne cerceteaza la modul cel mai serios ideea lui Sagan si confirma ca scriitorul a intuit adevarul.
1990. Stephen Hawking intervine impotriva libertatii calatoriei in timp, publicand lucrarea Protectia cronologiei.

Experientele de dupa moarte – Amintiri din casa mortilor

2010-02-05T11:00:00.000-08:00

Ne-am obisnuit sa privim experientele din pragul mortii drept fenomene paranormale care se intampla in cazuri speciale, extrem de rare, si carora cu greu le putem gasi o explicatie. Nu realizam ca sunt atat de comune si de des intalnite incat au intrat practic in vocabularul nostru de zi cu zi. Expresii ca „intreaga viata mi-a trecut prin fata ochilor” sau „nu te indrepta spre lumina” au devenit deja de notorietate. Ce anume insa reprezinta aceste fenomene? Sunt experiente spirituale? Halucinatii? Modificari chimice la nivel cerebral in momentul mortii? Sau sunt ele dovada clara a existentei vietii de dupa moarte?

Intunericul, tunelul si lumina
„Ati auzit probabil, de multe ori, ca moartea este o experienta terifianta. Sa nu credeti asta! Moartea este cea mai dulce, tandra si senzuala senzatie pe care am trait-o vreodata. Moartea vine deghizata intr-un prieten foarte foarte bun... Este usor sa mori... Ca sa traiesti, insa, trebuie sa lupti” - Edward V. Rickenbacker, pilot din timpul Primului Razboi Mondial, care a fost la un pas de moarte dupa ce avionul sau a fost doborat de inamici.

In 1975, Dr. Raymond Moody lansa pentru prima data o ipoteza tulburatoare, cea a existentei unui set de experiente comune tuturor persoanelor care s-au aflat in pragul mortii. Cartea sa, „Viata de dupa viata”, s-a dovedit un succes de proportii si a impamantenit, atat in mediul stiintific cat si in viata de zi cu zi, notiunile tunelului intunecat, a luminii, a senzatiilor de parasire a corpului si toate celelalte experiente care insotesc momentul mortii. Nu va ganditi insa ca astfel de fenomene au inceput cu Dr. Moody. In realitate, ele sunt cunoscute de cand lumea. Platon, in celebra sa „Republica”, din anul 360 i.Hr., povesteste experienta unui soldat pe nume Er, dupa ce acesta a fost ucis intr-o lupta. Er descrie momentul in care spiritul ii paraseste trupul, pentru ca apoi sa fie judecat alaturi de sufletele altor persoane decedate si, intr-un final, sa vada un loc minunat... paradisul.

Succesul inregistrat de tratatul medical al lui Raymond Moody a dus ca in 1978, la numai trei ani dupa lansarea cartii, sa ia nastere International Association for Near-Death Studies (IANDS), o asociatia ce trebuia sa largeasca in mod considerabil aria cercetarilor in domeniu. Astazi, aceeasi asociatie se bucura de ajutorul unora dintre cei mai prestigiosi medici, specialisti si oameni de stiinta. Daca la inceput, in mediul stiintific, problema experientelor din pragul mortii a fost privita cu scepticism, in prezent nu mai exista niciun dubiu cu privire la autenticitatea lor, adevarata provocare a oamenilor de stiinta fiind elucidarea originilor acestora. Nu mai departe de anul trecut, mai precis in septembrie 2008, experti din 25 de spitale din Marea Britanie si SUA, coordonati de specialistii Universitatii Southampton, au anuntat ca au demarat un proiect amplu, care va dura trei ani si care va include observatii atente pe 1.500 de pacienti. Scopul? Aflarea unei explicatii plauzibile privind experientele din pragul mortii.

Studiile efectuate inca din 1980 au aratat o realitate socanta. Peste 15% dintre cetatenii americani au trait astfel de senzatii. In Germania, numai 4%, dar daca raportam acest procent la populatia de peste 82 de milioane de locuitori a tarii, numarul celor care au trecut prin experienta mortii iminente este unul extrem de mare.

Despre ce fel de experiente vorbim insa? Intr-o lista a trairilor paranormale de acest gen, specialistii au enumerat nu mai putin de opt stari corelate, desi extrem de putini oameni ajung sa le traiasca pe absolut toate.

Sentimentul de liniste – Prima senzatie pe care o au cei aflati in pragul mortii, este cea de pace interioara, de liniste sufleteasca, acceptarea mortii si confortul fizic si emotional. Uneori, aceasta stare poate fi precedata de un zgomot extrem de neplacut.
Lumina intensa si pura – Cateodata, aceasta lumina intensa ( deloc dureroasa) pare sa umple camera in care se afla subiectul. In alte cazuri, pacientii mentioneaza o lumina neobisnuita, care pare sa vina dintr-un colt al camerei, si pe care o asociaza cu Dumnezeu sau cu Paradisul.
Parasirea propriului corp – Cel de al treilea pas este cel in care persoana in cauza simte ca isi paraseste propriul corp. Exista numeroase mentiuni in care pacientii sustin ca levitau si ca puteau vedea si auzi persoanele din jurul lor, la fel de bine cum isi puteau vedea trupul inert. Uneori, „spiritul” poate zbura in afara camerei, catre cer sau catre ceea ce pare a fi Raiul.
Intrarea in alte dimensiuni - Indiferent de orientarile religioase ale celui afectat, exista aceleasi mentiuni cu privire la natura locului in care „spiritul” poate ajunge. In marea majoritate a cazurilor, cei aflati in pragul mortii vorbesc de Rai, desi exista si situatii in care oamenii vorbesc de locuri reci, intunecoase, si de voci disperate care se aud in jurul lor, o imagine pe care nu au putut sa o asocieze decat cu Infernul.
Entitati luminoase – Una dintre cele mai intalnite si ma des relatate experiente este cea a entitatilor luminoase care insotesc sufletul celui aflat in pragul mortii. Majoritatea relatarilor fac referire la un glob de lumina, a carui voce este calda si prietenoasa. Acesta este perceput ca Dumnezeu, un inger, un sfant sau chiar o persoana apropiata care a decedat.
Tunelul – La fel de cunoscuta este si prezenta tunelului intunecat, pe care spiritul este nevoit sa il traverseze. In unele relatari, la capatul acestuia se afla o lumina, in timp ce altele sustin ca singura sursa de lumina este cea a entitatii care insoteste sufletul celui aflat in pragul mortii. In tunel este mentionata prezenta a numeroase alte spirite, unele ratacite, in timp ce altele isi urmeaza drumul catre aceeasi sursa de lumina.
Comunicarea cu spiritele – Inainte ca experienta sa ia sfarsit, pacientii afirma ca au comunicat cu o alta entitate. Aceasta a fost descrisa sub forma unei puternice voci masculine, care ii spune celui afectat ca inca nu a sosit timpul sau si ca trebuie sa se intoarca. Unii subiecti pretind ca li s-a dat posibilitatea alegerii intre lumina divina si intoarcerea in propriul corp, in timp ce altii sustin ca li s-a ordonat, pur si simplu sa se intoarca.
Vizualizarea propriei vieti – Aceasta experienta mai este numita si „vederea panoramica a vietii” si poate fi intalnita atat la inceputul starii propriu-zise cat si la finele trairilor paranormale. Modul in care ea se produce difera de la persoana la persoana. Daca unii pacientii sustin ca imaginile erau extrem de detaliate, altii sustin ca au vazut doar franturi din propria viata. Subiectii aud uneori voci apropiate care le judeca faptele.

Asa cum mentionam si mai devreme, aceste opt experiente ajung doar rareori sa fie traite in totalitate. Unele dintre ele, asa cum este senzatia de parasire a propriului corp, pot fi percepute in situatii care nu au nimic de a face cu experientele din pragul mortii. In acelasi timp, trairile difera la o persoana la alta, relatarile care sa se incadreze exact in tiparul de mai sus fiind extrem de putine.

Teorii supranaturale
Este evident ca teoriile care incearca explicarea experientelor din pragul mortii intra inevitabil intr-una din cele doua categorii: stiintifice sau supranaturale. Ambele variante pot fi acceptate la fel de bine cum pot fi si combatute. Important insa de mentionat este ca teoriile supranaturale au la baza substratul cultural si religios al celor implicati. Sa urmarim insa cateva dintre acestea.

Cea mai simpla explicatie este aceea ca subiectii care experimenteaza senzatiile de mai sus isi amintesc, de fapt, ceea ce se intampla cu propria lor constiinta dupa parasirea corpului. Mai exact, atunci cand sunt pe moarte, oamenii isi simt sufletul disociat de trup si incep sa perceapa stari si trairi pe care nu le-ar putea percepe in mod normal. Sufletul merge pana la granita dintre lumea noastra si cea a mortilor, de obicei reprezentata prin acel tunel. Odata ajuns, spiritul intalneste sufletele altor decedati si chiar o entitate divina, asociata uneori chiar cu Dumnezeu. Pacientului, sau spiritului acestuia, i se prezinta cealalta lume, Raiul sau Iadul, dupa care este trimis inapoi in propriul corp.

Credinta in proiectiile astrale leaga experientele din pragul mortii cu alte forme de parasire ale propriului corp. In cazul de fata, eul astral se elibereaza spontan de trup si calatoreste liber catre alte dimensiuni. Ceea ce ii socheaza pe oamenii de stiinta este dovada irefutabila a acestor parasiri ale corpului. Exista numeroase marturii despre persoane inconstiente sau aflate in moarte clinica care, atunci cand si-au revenit, au dat detalii uluitoare despre procedurile medicale care s-au efectuat asupra lor sau despre persoanele prezente in apropiere. Si mai uluitoare sunt declaratiile unor persoane oarbe care au identificat cu precizie culorile hainelor celor care s-au aflat in camera de spital, in preajma lor.

Pentru iudeo-crestini, astfel de experiente reprezinta dovada clara ca exista viata dupa moarte si ca oamenii continua sa existe intr-o alta dimensiune, in genere, Raiul sau Iadul. Nu mai putin importanta este si convingerea unora ca senzatiile din pragul mortii nu sunt altceva decat lucrarea diavolului, cel care incearca sa profite de vulnerabilitatea oamenilor si care apare ca un „inger de lumina”. In ce mod profita Satana de oameni reprezinta inca un subiect de discutie.

Anumite teorii tind mai degraba spre ezoterism. Unii oameni sunt convinsi ca experientele din pragul mortii reprezinta o conexiune la nivel psihic intre entitati cu o evolutie superioara, din alte dimensiuni. Acestea pot fi chiar oameni care au depasit ciclul nastere-moarte-reincarnare, si care au capacitatea de a oferi neinitiatilor imagini din viitor. Da, este adevarat ca anumiti subiecti au facut previziuni extrem de detaliate dupa iesirea din starile mentionate mai sus.

Interesant este si punctul de vedere al reprezentantilor altor religii decat cea iudaica sau cea crestina. In budism, spre exemplu, „lumina mortii” nu este altceva decat dovada decaderii morale a celui in cauza. Un suflet curat ar trebui sa fie capabil sa recunoasca atat natura luminii cat pe cea a propriului suflet detasat de corp. In situatia in care cel aflat pe patul de moarte este capabil sa identifice aceste trairi, se poate spune ca a depasit ciclul reincarnarilor si ca este gata sa atinga starea de nirvana.

Moartea sub lupa cercetatorilor
Nu mai este un secret pentru nimeni, ca stiinta nu poate explica experientele paranormale din pragul mortii. Nu putem spune ca explicatiile medicilor sau psihologilor sunt incorecte dar, categoric, multe dintre aspectele acestor trairi nu pot fi testate. Oare cum ai putea elabora un test prin care sa dovedesti ca cineva se duce, literalmente, in Rai sau in Iad; ca cIl intalneste pe Dumnezeu, si apoi sa il resuscitezi pentru a dovedi stiintific toate acestea?

In orice caz, stiinta poate dovedi ca numeroase aspecte ale trairilor din momentul mortii au, de fapt, o natura psihologica si fiziologica. Cercetatorii au descoperit ca anumite droguri, asa cum este ketamina, pot crea senzatii identice cu cele descrise mai sus. Mai mult, anumiti pacienti chiar sunt convinsi ca mor sub efectul acestor droguri. Mecanismul care se afla insa in spatele unor atari senzatii nu este altul decat propriul nostru creier. Ceea ce noi percepem ca o realitate, poate fi, de fapt, o suma a informatiilor pe care creierul le transmite in acel moment. Sa luam, spre exemplu un test simplu. Inchideti ochii si ridicati mana dreapta pana in momentul in care va atingeti crestetul capului. De unde stiti unde se afla mana voastra atata timp cat tineti ochii inchisi? Evident, senzorii cerebrali au capacitatea de a prelucra informatii privind spatiul si timpul, chiar si in lipsa stimulilor vizuali. De aceea, acest test nu va da gres niciodata.

Acum, imaginati-va ca tot acel sistem neuronal a luat-o razna si ca functiile sale se afla in degringolada. In locul senzatiilor reale, creierul poate transmite o multitudine de informatii eronate, dandu-va impresia ca va aflati in cu totul alte locuri decat cele in care va aflati de fapt, si ca traiti experiente care nu au nimic in comun cu realitatea. Aceste senzatii pot fi atinse sub efectul drogurilor sau, spre exemplu, sub cel al unor traume cerebrale puternice. Creierul incearca sa interpreteze toti stimulii pe care ii primeste, dar senzatiile pe care noi le simtim reale nu sunt nimic altceva decat stradaniile acestuia de a-si reveni la normalitate. Suprasaturarea cu informatii false a creierului da celui in cauza senzatia, ati ghicit, unei lumini puternice. Pe masura ce aceasta se amplifica, o alta reactie normala a creierului este cea a crearii imaginii unui tunel intunecat.

Senzatia de plutire si de parasire a corpului are, la randul ei, o explicatie logica. Din nou, creierul incearca sa „traduca” informatiile privitoare la spatiu si timp. Rezultatul? Pacientul are impresia ca leviteaza si ca isi paraseste trupul. Lipsa de oxigen, combinata cu o trauma puternica, poate duce la aceasta senzatie. Calmul, pacea, linistea interioara se explica prin nivelul ridicat de endorfina secretat in corpul nostru in momentul unei traume cerebrale. Exista numerosi pacienti care au declarat ca s-au simtit lipsiti de orice emotii in timpul unor momente traumatice (vezi aici chiar si experientele din pragul mortii). Nimic paranormal pana aici.

Inexplicabile pentru medici raman insa bizarele experiente in care apar entitati divine, spirite sau chiar Dumnezeu. Nu se poate explica nici modul in care oameni inconstienti relateaza in detaliu, evenimente si lucruri despre care nu ar trebui sa aiba nici cea mai mica idee. O teorie cat de cat plauzibila este aceea ca, inclusiv in momente de inconstienta, creierul nostru continua sa inregistreze informatiile transmise de stimuli externi, si sa le depositeze la un anumit nivel, astfel incat ele sa ajunga din subconstient in memoria pacientilor. Da, dar aceasta este doar o ipoteza, iar demonstrarea ei ramane inca un deziderat al medicilor si specialistilor in neurologie.

Desigur, exista o explicatie pentru fiecare moment din experientele din momentul mortii. Dar oamenii de stiinta sunt constienti ca ipotezele lor nu au ajuns decat la un nivel infim fata de ceea ce se doreste. Oamenii prefera sa creada in teoriile supranaturale si este evident de ce fac acest lucru. Lor li se ofera speranta ca dincolo de moarte vor continua sa existe si ca moartea nu este un capat macabru de drum. Singurul lucru cert este acela ca exista o teorie stiintifica pentru absolut fiecare pas din experientele de mai sus. La fel de cert este insa ca pentru fiecare ipoteza a specialistilor exista cel putin cinci cazuri de senzatii din pragul mortii care sfideaza logica si, implicit, stiinta.

Sursa: Descopera.ro

Apocalipsa 2012: 10 Motive pentru care lumea nu se sfarseste in 2012

2010-02-05T09:14:00.000-08:00

Perspectiva sumbra ca in anul 2012 se va sfarsi odata pentru totdeauna cu civilizatia umana a inflacarat atatea minti candide, incat, in ultima vreme, am fost sufocati de o serie de scenarii apocaliptice, unul mai catastrofal decat celalalt. Cele mai in voga retete de “apocalipsa” si contra-argumentele lor sunt prezentate mai jos, cu nota personala ca inainte sa ne izbeasca elucubratiile respective, tare mi-e teama ca ne grabim sfarsitul pe mana noastra. Un razboi atomic, un virus scapat din laborator sau, mai ales, o otravire lenta a Terrei prin poluare si efect de sera – din pacate, aceste alternative de apocalips, mai apropiate de realitate, nu ne impresioneaza nici pe jumatate comparativ cu o absurda aliniere de biliard a planetelor...

10. Schimbarile din campul magnetic al Soarelui vor duce la explozii orbitoare

Linistiti-va, daca nu am orbit pana in prezent, expusi la o cantiate coplesitoare de grozavii tabloide, sunt slabe sansele ca Helios sa o transforme pe Terra intr-o planta populata de Stevie Wonderi. Nu ne vom alege nici cu o planeta prajita la propriu de razele unui Soare agresiv si pus pe apocalipse de buzunar. De fapt, lucrurile stau in felul urmator:

Inca de la formarea sa, Soarele trece printr-un ciclu de aproximativ 11 ani pamantesti la sfarsitul carora campul sau magnetic se extinde si se distorsionaeza, schimbandu-si polaritatea. Intr-adevar, un nou astfel de ciclu va atinge apogeul in anul 2012 sau 2013, savantii inca nu s-au pus de acord, iar unele estimari arata ca acest varf de intensitate al activitatii solare ar putea fi cu 30-50% mai puternic decat antecedentul. Insa expertii, pe baza statisticilor din anii trecuti si secolele precedente, demonstreaza ca acesta nu va fi nici pe departe cel mai puternic varf de activitate solara suportat de specia noastra.

Soarele nu va scoate spre noi o limba de foc care sa strabata cei 152 milioane de kilometri care ne despart de el. Cea mai puternica explozie solara inregistrata pana in prezent s-a petrecut pe data de 4 noiembrie 2003, cand cateva miliarde de tone de plasma au explodat in directia Terrei. Radiatiile X care s-au lovit de atmosfera care protejeaza Pamantul au avut atunci intensitatea radiatiei a 5.000 de sori. Cu toate acestea, inca misunam bine-mersi pe planeta...

9. Polii magnetici ai Pamantului se vor inversa

Asa, si? Cei cu asta? vor intreba pe buna dreptate miliarde de pamanteni. Oricat de stiintifico-pomposo-apocaliptico-inevitabilo suna, oamenii obisnuiti au dreptate sa stea linistiti. Nici aici nu este vreo mare smecherie! Am mai trecut de numeroase ori prin momente similare.

Ultimul a fost taman acum 800.000 de ani. Au supravietuit mamutii, rinocerii, ursii uriasi, tigrii cu colti pumnal, nici macar nevolnicii presupusi stramosi ai oamenilor nu au patit mare lucru in urma inversarii polilor magnetici. Vreti una si mai tare?
Ei bine, geologii sustin, cu probe serioase, ca mult iubita noastra Terra si-a schimbat orientarea polilor magnetici de cateva zeci de mii de ori de la formare pana in zilele noastre. Tot asa, nu exista nicio evidenta serioasa care sa dovedeasca faptul ca un camp magnetic intors pe dos ar fi cauzat extinctii in masa ale vietuitoarelor sau, mai rau, ar fi dat o mana de ajutor patrunderii radiatiilor X in atmosfera. Deci, scapam si de data asta...

8. Axa de rotatie a Pamantului se va inclina atat de mult incat... Ajutor cadeeeem !

Aceasta teroie este atat de fantezista incat l-ar face sa rada si pe un copilas cu notiuni elementare de astronomie. Cu toate acestea, in trecut, multe minti de savanti au luat foc, alarmate de posibilitatea de a cadea cu totii, fara exceptie, oameni, animale, obiecte, undeva in haul spatiului cosmic. Asta bineinteles, doar daca Pamantul se apleaca atat de puternic incat « ameteste », pierzandu-si axa de rotatie pe drum, si noi cadem ca prostii din ghinion de nesansa. Adevarul este ca, spre deosebire de Marte, care porneste deseori in excursii in afara axei de rotatie, Terra isi mentine axa cu ajutorul influentei gravitationale venita din partea Lunii.

Pentru ca o asemenea catastrofa, evident apocaliptica, sa aiba loc, Pamantul ar trebui sa fie lovit de un obiect de marimea lui Marte, incident in urma caruia multiubita si poluata noastra planeta va fi dezechilibrata in vecii vecilor. Nu vom fi martori nici la asa ceva, deoarece proto-planetele de dimensiunea lui Marte haladuiau de capul lor prin Univers in urma cu peste 4 miliarde de ani. Asta e, oameni buni, de la Big Bang a trecut ceva timp, s-a linistit Universul si nu mai arunca alandala cu planete prin galaxia noastra!

7. Marea aliniere intre Jupiter si Saturn ne va perturba gravitational planeta

Nu cred ca existe vreo reteta apocaliptica mai dezbatuta decat aceasta. Nici pe departe. Aceasta ipoteza a ajuns atat de populara, incat, la ora actuala, exista o multime de oameni cu pretentii intelectuale care isi scuipa pe furis in san cand citesc despre alinierea care, chipurile, ar suna stingerea pe Terra. Asta pentru ca, in ultimii zeci de ani, s-a format o inflatie de scenarii care sustin ca o astfel de aliniere va duce la dezastre fara precedent - de la venirea antihristului si deschiderea portilor spre taramuri malefice (fanii serialului Twin Peaks de la inceputul anilor '90 stiu de ce) pana la catastrofe ecologice si geologice de neimaginat. Am o veste buna:

Spre disperarea astrologilor de taraba si a firmelor de asigurari, in anul 2012 pur si simplu nu se aliniaza nicio planeta. Or fi suparate, nu s-au inteles la pret, sau pur si simplu au altceva mai bun de facut decat sa se alinieze. Le priveste.

Inca ceva, am trecut destul de recent prin alinieri mult mai fioroase decat cea intre Jupiter si Saturn. Nu mai departe de pragul anului 1962, o conjunctie extrem de rara intre planete i-a facut pe astrologi sa delireze le propriu. Colac peste pupaza, conjunctia "catastrofica" petrecuta in noaptea de 4 spre 5 februarie a aceluiasi an a fost acompaniata de o eclipsa solara! Ghiciti ce s-a intamplat? Exact! Nimic...

Stati putin ca nu s-a sfarsit. Cea mai mare si mai tare aliniere din parcarea sistemului nostru solar a avut loc in anul 1982. Evenimentul a fost popularizat de catre un escroc in cartea "The Jupiter Effect". Conform cartuliei, (care s-a vandut in sute de mii de exemplare) alinierea prost inspirata a Terrei cu Jupiter ar fi urmat sa provoace cutremure de neimaginat si valuri tsunami inalte cat turnul Eiffel. Tot ce s-a intamplat a fost ca un smecher din America s-a imbogatit peste noapte, profitand de frica colectiva si de naivitatea compatriotilor sai. Nu ma intrebati acum la ce i-ar fi ajutat cartulia, daca grozaviile profetite se intamplau cu adevarat.

Adevarul este ca banala Luna, la care urla lupii si cainii cand este plina, are asupra Terrei o influenta gravitationala mai mare decat cea a uriasului Jupiter. Situat la fix 628.743.036 km de noi, Blestemul lui Jupiter ajunge pe Pamant sub forma unei adieri la fel de puternice precum aerul starnit de zborul unei vrabii.

6. Soarele se va alinia cu ecuatorul galactic in momentul solstitiului de iarna

Hopa! Asta suna de rau. Hai ca macar reteta asta de apocalipsa poate o sa mearga. Nu prea, spre deloc - este verdictul corect! Tot acest titlu bombastic nu descrie altceva decat simple coordonate astronomice. Stiti care este de fapt adevarul?

Chestia de mai sus dezvolta aceeasi "putere apocaliptica" (valeu! cum suna asta) precum are intersectarea Strazii Jean Luis Calderon cu Strada Tudor Arghezi asupra geologiei terenului de sub cladirea Mediafax din Bucuresti. In plus, deseori cand aud de alinierea Sorelui cu orice, oamenii intra automat in panica, fara sa aiba habar ca pozitia lui Helios oscileaza in sus si jos de fiecare data cand Soarele orbiteaza in galaxie.

De la formarea Universului, am mai trecut prin exact aceeasi situatie la fiecare 35-40 de milioane ani. Este posibil ca interactiunea gravitationala cu cele mai dense parti ale galaxiei sa duca la o crestere a intensitatii activitatii cometelor in jurul Terrei. Dar aici este vorba despre fenomene care se pot intampla peste zeci de mii de ani. Ah, inca ceva, in 2012 nu se se va produce nici o astfel de aliniere. Pacat, poate mai iesea material pentru o seama de efecte de calculator cu pretentie de film...

5. Gaura neagra din centrul galaxiei ne va afecta iremediabil

Sincer va spun, greu de gasit subiect mai apocaliptic decat viziunea hulpava a unei gauri negre care absoarbe totul intransa cu o lacomie comparabila doar cu aceea a unor camatari care-si devoreaza datornicii. Orice om, indiferent de educatia si profesia pe care o are, simte un fior de gheata daca isi imagineaza in apropierea planetei noastre o grozavie care inghite totul, dar absolut totul.

Savantii care isi petrec viata uitandu-se prin megatelescoape ultraperformante ne asigura ca, si de acesta data, apocalipsa 2012 nu se va tine de cuvant. Iata de ce:

Gaura neagra din centrul Caii Lactee nu are nicio influenta asupra discului de planete al galaxiei. In plus, gaura neagra vizata este cat 3 milioane de mase solare. Calea Lactee nu e nici ea vreo amarata, este ditamai galaxia care contine (tineti-va bine) cateva trilioane de mase solare. Cu alte cuvinte, in acest moment, influenta gravitationala a gaurii negre asupra Caii Lactee este cumva asemanatoare cu furia unui catel de 2 luni indreptata contra unui tigru siberian. Nici pe viitor nu avem motive de teama. Previzionata coliziune a Caii Lactee cu galaxia Andromeda va arunca o cantitate atat de mare de gaze si gunoi spatial in gaura neagra incat aceasta va sfarsi sub forma unui quasar. Acest fenomen se va petrece peste cateva miliarde de ani...

4. Un asteroid se va zdrobi de Pamant

A venit randul si celei mai profitabile (uite ca am trait sa o vedem si pe asta) apocalipse. Insa, sfarsitul lumii care a scos din foame jumatate din Hollywood si a facut sa curga rauri de cerneala, nu are nici el sanse prea mari de concretizare.

Conform ultimelor date, cel mai periculos asteroid care are sanse pozitive sa ne loveasca este Apophis. Bezmeticul bolovan spatial (cu nume de demon stravechi egiptean) este o bucata de roca in lungime de 350-400 metri. Teoretic, daca impactul dintre un astfel de asteroid si Terra ar avea loc, s-ar produce pagube serioase. Dar se pare ca nici Apophis nu dezvolta intentii serioase.

Satul probabil sa se infrunte cu Bruce Willis sau sa serveasca propagandei NASA, asteroidul s-a saturat si s-a carabanit spre alte colturi ale galaxiei. Ultimele estimari ne spun ca demonul care-i speria pe faraoni s-a razgandit, deocamdata. Ar avea in plan sa se apropie din nou de Terra candva prin anul 2029, dar si atunci sansele de a ne saruta planeta sunt de 1 la 250.000. Astronomii si fizicienii seriosi, oameni care si-au dedicat viata studierii misterelor Universului, ne spun totusi ca peste cateva miliarde de ani Terra nu va scapa de un impact potential nimicitor. Tinand cont de acest generos interval de timp, anuntul lor nu cred ca mai sperie pe cineva...

3. In 2012 ne "intalnim" cu planeta Nibiru

Scoborata direct din categoria "Sadam Hussein poseda arme nucleare", "Nu am incercat niciodata sa-l asasinam pe Fidel Castro" sau "I did not have sex with that woman", americanii revin cu o gogomanie care, daca era la locul ei, adica in vreo serie cu Star in fata (Star Wars, Star Trek, Stargate etc), era chiar simpatica.

Insa enormitatea de mai sus a venit cu girul Astrophysical Journal Letters, o publicatie care se pretindea serioasa, agreata de Asociatia Astronomica Americana. Adevarul este ca nu exista nicio planeta Nibiru, cu atat mai mult una, care in fatidicul an 2012, sa se napusteasca peste sistemul nostru solar, distrugand totul in cale, inclusiv pe biata si mult incercata Terra.

Mitul Nibiru a fost alimentat de nenumarate fotografii care, absolut toate s-au dovedit a fi false. Afla mai multe despre apocalipsa 2012 si planeta Nibiru.

Avertismentul "Nu credeti tot ceea ce cititi sau vedeti pe Internet" ar trebui sa apara pe ecranul calculatorului ori de cate ori accesam reteaua.

2. O supernova sau hipernova va iradia Pamantul

Hotarati-va odata! Nu de alta, dar gandul unei supernove sugubete, care isi imprastie radiatiile pe unde are chef, poate inspaimanta multi creduli. Daramite perspectiva unei hipernove (mai mare, mai rea). Paradoxal, cei care au cosmaruri din pricina unei nove, habar nu au macar ce e aceasta. In fond, este definitoriu pentru psihicul uman sa ne speriem de necunoscut. Insa, nu avem niciun temei, nici de data aceasta. Toti specialistii seriosi sustin ca nu vom fi martori la o astfel de grozavie. Iata de ce:

In proximitatea sistemului nostru solar nu exista vreo stea care sa dea ortul popii, transformandu-se intr-o supernova chitita sa ne iradieze pana la exterminare. Cea mai apropiata candidata la titlu este o giganta rosie, pe numele ei Beetlejuice. Acest astru cu nume de Halloween se va sfarsi intr-o explozie cosmica abia peste 1.000 de ani. Presupunand ca ne vom reincarna taman atunci, astronomii afirma ca, nici macar in acel moment, radiatiile novei nu vor afecta Terra.

Urmatoarea pe lista astrelor care vor face bum! este Eta Carinae, o stea situata la o distanta cu adevarat astronomica... deci nu avem motive temeinice sa ne ingrijoram ca vom fi prajiti de vreun fascicol devastator de radiatii gama care va strabate Galaxia, atunci cand gigantica Eta Carinae is va da obstescul sfarsit. Pasionatii de astronomie care au calculat probabilitatile de a fi atinsi de o asemenea nenorocire, declara ca exista o sansa de 1 la 10 miliarde ca aceasta nova sa afecteze in vreun fel Terra. Va mai este frica ?

1. Un nor de energie negativa va inghiti intregul sistem solar

Ocupanta primului loc in acest top al fricilor apocaliptice fara temei, nu se dezminte - este o teorie gogonata cu medalie de aur! Va puteti imagina un nor intunecat de dimensiuni incredibile si o atiudine dusmanoasa? Ei bine, si l-au imaginat altii inaintea dvs. Pana aici nimic in neregula, numai ca multi conspirationisti au lansat deja zvonul ca maleficul nor energetic ar exista cu adevarat si nu mai avem mult timp la dispozitie pana cand ne va inghiti cu totul. (Trebuie ca are stomacul tare).

Scenariul asta, pe cat de fantezist pe atat de investit cu grad de veridicitate de unii creduli, suna precum o combinatie stangace dintre un episod de Star Wars (vezi partea intunecata a Fortei) si unul de Star Trek (cu mister Q si alte entitati cosmice misteriose), totul altoit pe pseudomitologia unei secte apocaliptice moderne care predica cum ne va lua Cornoratu' daca nu ne inscriem in turma lor. Pe scurt, este ca si cum Lucifer i-ar inmana lui Darth Vader o tigara de iarba crescuta pe langa cazanele Iadului, si l-ar povatui sa pufaie pe la toate colturile galaxiei, pana cand ne vom inneca intr-un nor de energie rea.

Si totusi exista destui pamanteni care iau in serios teoria energiei malefice. Daca ar binevoi sa aprofundeze subiectul, ar descoperi ca asa-zisa energie neagra se afla peste tot in jurul nostru, si asta de cand lumea. Fizica contemporana inca nu a stabilit ce este exact misterioasa energie - insa, in orice caz, nu o entitate malefica. Materia si energia neagra sunt elemente ipotetice, nedetectabile prin radiatiile prin care le emit, ci a caror prezenta se poate deduce din efectele pe care le au campurile lor gravitationale asupra materiei vizibile. Potrivit astronomilor moderni, materia/energia intunecata, invizibila, ar forma, de fapt, marea masa a Universului observabil.
Forta fie cu voi!

Sursa: www.descopera.ro

Sirusul, dragonul biblic real sau ireal?

2010-02-02T15:01:00.000-08:00

În jurul anilor 600 î.Hr., pe vremea domniei regelui Nabucodonosor, un artist babilonian a cioplit nişte basoreliefuri pe cărămizile folosite la făurirea uriaşului arc ce împodobeşte Poarta lui Iştar, precum şi zidurile înalte de pe drumul ce duce la ea. Basoreliefurile reprezintă trei animale, fiecare şir de cărămizi expunând numeroase imagini ale unuia din ele. Şirurile alternează, unul cuprinzând imagini de lei, al doilea de rimi (cum le numeau babilonienii), iar al treilea siruşi (dragoni).

Rimi a fost un animal real, care deşi dispăruse ca specie din Mesopotamia, existenţa lui a fost cunoscută sau păstrată în memoria populaţiei prin exemplarele aduse din Eurasia unde aceşti boi sălbatici (cunoscuţi sub numele de uruşi sau auroci) au trăit până în 1627. Dragonul, bineînţeles, era un animal creat de imaginaţie. Dar, oare, chiar a fost o născocire a închipuirii?
 Willy Ley a descris siruşii ca „o enigmă zoologică de dimensiuni fantastice; un trup zvelt acopârit de solzi, o coadă lungă şi mlădioasă de asemenea cu solzi, un gât lung, subţire şi solzos care purta un cap de şarpe. Deşi gura e închisă, o limbă lungă şi bifurcată se iveşte din ea. În spatele capului sunt ataşate aripi de piele, iar capul e împodobit [şi înarmat] cu un corn.
 Cartea apocrifă a lui Bel şi a dragonului conţine o poveste curioasă. În timpul lui Bel, Stăpânul Lumii şi zeul preferat al lui Nabucodonosor, preoţii îngrijeau „un dragon mare sau un şarpe pe care cei din Babilon îl proslăveau;. Regele l-a sfidat pe Daniel, profetul evreilor ; care dispreţuia zeii neînsufleţiţi de bronz ; să-l înfrunte pe zeul care „trăia, mânca şi bea, că nu puteai spune că e un zeu neînsufleţit; de aceea să i te închini. Pentru a ieşi din încurcătură Daniel a otrăvit animalul.
 Capitolul al XI-lea din cartea lui Iov din Vechiul Testament ; deşi a fost scris cândva între 100 şi 1300 de ani înainte de construirea Porţii lui Iştar ; este posibil că se referă la siruşi, sub altă denumire: „Iată, priveşte-l acum pe Behemoth; mănâncă iarbă ca boii. Ia te uită cum toată puterea lui i s-a adunat în mădulare, iar forţa lui e în buricul de pe pântec. El îşi mişcă coada ca un cedru crengile sale; vinele puternice ale testiculelor se împletesc între ele. Oasele sale sunt tari ca bucăţile de bronz, oasele sale sunt ca nişte drugi de fier. El stă întins la umbra copacilor, la adăpostul trestiilor din mlaştină. Coroanele copacilor îl învăluie cu umbra lor, pâraiele îl înconjoară; Nasul străpunge printre colţi;
 Identitatea lui Behemoth i-a pus în încurcătură, multă vreme, pe savanţii care interpretau Biblia şi care nu se îndoiau că Iov se referea la un animal real, chiar dacă nu putea fi încadrat în mod satisfăcător printre cele existente. Iată interpretarea lui Mackal: „Coada lui Behemoth e asemuită cu cedrul, ceea ce sugerează un sauropod. Această identificare este întărită şi de alţi factori. Nu numai aspectul fizic al lui Behemoth, dar şi deprinderile lui alimentare sunt compatibile cu ideea unui sauropod. Amândouă trăiesc în zone mlăştinoase, cu copaci, stufăriş ci cu ierburi specifice;.
Descoperitorul Porţii lui Iştar, arheologul german Robert Kolde-way, a luat în consideraţie; cu multă seriozitate ; posibilitatea ca siruşii să fi fost nişte animale reale. Spre deosebire de alte făpturi fantastice din arta babiloniană, imaginile siruşilor au rămas nemodificate de-a lungul secolelor. Ceea ce l-a frapat pe el în reprezentarea siruşilor a fost „uniformitatea reprezentării fiziologice [a siruşilor]“.
Siruşul ; a spus el ; seamănă cu un saurian mai mult decât orice alt animal. Asemenea făpturi nu puteau convieţui cu fiinţele omeneşti. Babilonienii, nefiind paleontologi, nu puteau reconstitui un saurian din rămăşiţele fosile ale acestuia; totuşi, Vechiul Testament arată în mod explicit că siruşul a existat în fapt. Ţinând seama de toate aceste considerente, el a fost tentat să facă speculaţia că preoţii babilonieni ţineau „nişte reptile; în întunericul templului, facându-i pe oamenii naivi să creadă că acolo se afla un siruş.

Se ştie că babilonienii au pătruns în Africa Ecuatorială, care este sălaşul lui mokele-mbembe. Ley, Bernard Heuvelmans şi Mackal presupun că în cursul călătoriilor aceştia au auzit despre asemenea fiinţe, poate că le-au şi văzut sau chiar au luat acasă cu ei un exemplar. Aceasta este o ipoteză care nu e lipsită de logică dacă acceptăm existenţa lui mokele-mbembe.
Pe de altă parte, unii savanţi moderni ca ; de pildă ; Adrienne Mayor, combat ipoteza că lumea antică nu cunoştea sau nu se interesa de animalele preistorice. Mayor a scris: „Surse de încredere din antichitate dezvăluie că atunci când erau descoperite fosile, ele erau transportate cu mare grijă, identificate, păstrate şi uneori negociate; Modele reconstituite sau rămăşiţe ale unor specii necunoscute erau expuse în Grecia sau la Roma. Ea arăta că străvechile cronici par să indice că „unele reprezentări şi descrieri de criptoanimale în antichitate se întemeiau pe reconstituirea unor animale existente sau care pieriseră;. Totuşi, dacă acesta e cazul siruşilor, trebuie că rămăşiţele lor fosilizate au fost aduse din alte locuri, în Mesopotamia nu au existat fosile de dinozauri.

Diferenta dintre paranormal si normal

2010-02-02T14:32:00.001-08:00

Paranormal, oare exista acest paranormal, sau este doar ceva ce omul a inventat pt a-si creea putere si renume prin el?
Intrebari asemanatoare ne punem in fiecare zi, dar niciodata nu am fost in stare sa gasim un raspuns atat de bun incat sa ne convinga in totalitate.
Nu incerc sa dau o explicatie paranormalului, ci numai sa imi astern punctul meu de vedere in fata voastra...

CRED IN PARANORMAL !!!
Urmeaza intrebarea... "Si ce-mi spui mie?"
Toti avem pareri despre paranormal, dar nu si argumente indeajuns de bune ca sa ne sustinem ideile.
Sa mergem la inceputurile omului, asa cum il vede stiinta...el e aproape singur, nu cunoaste nimic din lumea inconjuratoare, se sperie aproape de orice, e asemenea unui animal...urcam in timp...descopera focul, ceva nou pentru el, un pas catre viitor...facem o saritura milenara in timp....vedem omul deja organizat, incercand sa explice ceea ce se intampla in jurul lui, sa explice ceea ce noi numim normal, iar el numea paranormal. Ne continuam calatoria in timp si ajungem in zilele noastre, noi, oamenii, cunoastem, spunem noi, tot ce e in jurul nostru, si clasam acest tot in normal...MDA ....
Daca ceva apare si nu ne putem explica, incadram acel ceva in paranormal.... DE CE
Fiindca, spun unii, tot ce e paranormal este interzis ratiunii umane, este inexplicabil...sa fim seriosi, daca cineva ar veni cu o idee ce ar da peste cap tot ce stim pana acum ar fi ucis si ar disparea din istorie...de ce noi tot mai mergem pe baza de combustibil petrolier si gaze naturale?...cand de ani de zile masina ce functioneaza pe hidrogen ( foloseste combustibil apa pura ) e aparuta...de ce sa apara aceasta masina pe piata?? sa distruga tot sistemul petrolier, firmele petroliere sa fie aduse la 0 ?? atatia oameni cu putere sa-si piarda posturile??...Credeti ca le pasa ca planeta moare?? Nu le pasa !!!
Exista 2 tipuri de paranormal...cel inexplicabil pt moment si cel ascuns de noi, cel care este cunoscut, dar nu ne este dezvaluit.
in timpul Razboiului Rece tehnologia a avansat atat de mult incat oameni vedeau OZN-uri peste tot... OZN-obiect zburator neidentificat, oare cate din aceste OZN-uri care se sustine ca au fost vazute sunt adevarate?...FOARTE PUTINE!!!
Omul a inventat atatea chestii de care noi nici macar nu avem idee incat tot ce vedem ciudat pe cer e OZN.
Exista extraterestrii, dar nici chiar atatia...la cate nave au vazut pana acuma insemna ca ar fi trebuit sa fim invadati, sau mai frumos, sa traim cu ei aici, sa facem schimb de cunostinte, ei cu noi si noi cu nimeni, sa fim ca in sf-uri. Dar uite ca nu se intampla nimic.
Mai nou cei de la NASA au inventat NIBIR si i-au alaturat argumente astfel incat sa dea vina pe el de tot ce se intampla. dar ei nu spun ca S.U.A. nu a fost de acord cu tratatul incheiat de marile puteri ale lumii in care se interzice folosirea multor materiale ca sursa de energie, materiale poluante, extrem de periculoase...ce mai, SUA e cea mai tare din parcare si stie ea ce face, noi sa facem ce vrem, nu sa le dam lor ordine. Acum cand vad ca planeta moare inventeaza o planeta care sa ne dea de lucru pana cauta ei o solutie pt tot ce se intampla...nu or sa o gaseasca...viitorul e incetosat, nu se stie ce o sa se intample, ori un nou EINSTEIN ne va salva, ori o minune, ori acele OZN-uri
Sa ne gandim si la a 2a categorie de paranormal, acel paranormal de care ne lovim destul de des, pana la urma, e ceva normal, nu avem cum sa stim tot ce se intampla pe lumea asta, si mereu exista ceva inexplicabil, mereu a fost si va fi asa, altfel am fi putut sa ne salvam planeta .
Concluzia v-o las voua...

Oscar motanul, mesagerul mortii

2010-02-02T10:08:00.000-08:00

Motanul "Mesager al mortii" a prezis peste 50 de decese

Pisica Oscar se pare ca are un simt mai mult decat dezvoltat in ceea ce priveste moartea. Animalul locuieste la un azil de batrani din Providence, Rhode Island si, cand simte ca unul dintre pacienti va muri, se aseaza langa el si incepe sa toarca. Stirea despre aceasta felina a facut deja inconjurul lumii.

Medicii americani au fost stupefiati sa constate ca Oscar nu se inseala niciodata, el avand dreptate in nu mai putin de 25 de cazuri. Angajatii spitalului au putut chiar crea o statistica, stabilind ca daca Oscar se cuibareste langa unul dintre batrani, atunci acesta mai are mai putin de patru ore de trait. Atat de multa incredere au ajuns sa aiba in animal incat daca vad ca aceasta intra in camera unui pacient, asistentele cheama rudele bolnavului astfel incat acestia sa-si poata lua ramas bun. "Nu face greseli. Pare sa inteleaga care dintre pacienti va muri" a declarat dr. David Dosa intr-un interviu. El a descris chiar acest fenomen intr-un studiu pe care l-a publicat in Revista de Medicina din New England. "Multi membri ai familiilor pacientilor sunt recunoscatori pentru faptul ca pisica sta alaturi de muribunzi in ultimele lor clipe de viata", a declarat Dosa, care este geriatrician si profesor asistent al Universitatii Brown. Felina, care are doi ani, a fost adoptata si a crescut intr-una din sectiile Casei de batrani Steere. In acea unitate mai sunt tratati si pacienti care sufera de Alzheimer sau Parkinson sau diverse alte boli. Dupa sase luni de la sosire, angajatii au observat ca Oscar isi face propriile sale vizite, la fel ca medicii si asistentele. El adulmeca si observa pacientii, apoi se cuibareste alaturi de cei care stie el ca vor muri in urmatoarele ore. Dosa a mai declarat ca Oscar isi ia "slujba" in serios si ca el in general este un animal distant: "nu este o pisica prietenoasa sau lingusitoare" a mai explicat medicul. La randul sau, dr. Joan Teno, de la Universitatea Brown, care lucreaza si el cu pacientii de la azil si care este expert in ingrijirea pacientilor care se afla in faze terminale ale unor boli grave este uluit si a declarat ca "Oscar poate prezice decesul unei persoane mai bine decat orice alt angajat care lucreaza aici". Dr. Teno a mai povestit cum ea este convinsa de simturile lui Oscar, dupa ce acesta a avut dreptate in 13 cazuri la rand. In timp ce observa o pacienta, dr. Teno a sesizat ca aceasta nu mai manca, respira cu dificultate iar picioarele femeii capatasera o nuanta albastruie - semne care indica faptul ca decesul este aproape. In timp ce o consulta pe pacienta, Oscar nu a intrat in camera, astfel incat dr. Teno a presupus ca pisica nu poate prevedea chiar toate cazurile, insa ulterior s-a dovedit ca ea se inselase, pentru ca pacienta a mai trait peste zece ore. Si ca totul sa fie bizar pana la final, asistentele au informat-o pe dr. Teno ca in ultimele doua ore pisica a venit si s-a asezat lana bolnava. Oscar a reusit sa prevada corect 25 de decese la rand.
Medicii au mai declarat ca pacientii care sunt vizitati de pisica sunt foarte bolnavi si ca in cele mai multe cazuri nici macar nu sunt constienti ca animalul intra in camera la ei, astfel incat nu se poate presupune ca il considera pe acesta ca "un mesager al mortii". Majoritatea familiilor sunt foarte recunoscatoare de faptul ca sunt anuntate din timp, desi unii cer ca in ultimele momente pisica sa fie data afara din camera. In aceste cazuri, animalul refuza sa plece din fata usii, miorlaind si zgariind, manifestandu-si zgomotos nemultumirea. Nimeni nu-si poate da seama daca acest comportament al pisicii are vreo importanta sau vreo explicatie stiintifica. Dr. Teno crede ca poate fi vorba si despre anumite mirosuri pe care le emite un om pe moarte si pe care Oscar le poate descifra. La randul sau, Thomas Graves, expert in feline al Universitatii din Illinois, a declarat ca "pisicile deseori pot sa simta cand stapanul lor este bolnav sau cand animal este bolnav. Ele simt si cand se schimba vremea si deja sunt faimoase pentru faptul ca par a sti exact cand se apropie cutremurele". Un alt medic din cadrul azilului este de parere ca poate exista o explicatie biochimica, mai degraba decat faptul ca este un animal cu capacitati paranormale. In orice caz, angajatii unitatii medicale nu se straduiesc foarte tare sa-si explice fenomenul "atata vreme cat exista o sansa ca familiile bolnavilor sa-si poata lua ramas bun".