O Pata De Culoare

Dedicatie pentru PROFESORII NOSTRII CEI..................

noreply@blogger.com (storm_ys) — Wed, 19 Jan 2011 06:03:46 PST

Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult timp si efort inainte, in el incepe sa lucreze trufia.

Cel ce slabeste se uita cu dispret la grasi, cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor cand altul se balaceste , inca, in viciul sau iar cel ce se imbogateste se uita cu dispret la cel sarc si neajuns fara sa ii pese de nevoile si doleantele acestuia. Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie catre pacatosul care se cazneste sa scape de pacat, dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim ne poate spurca mai ceva decat pacatul insusi. Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap reperele emotionale in asa maniera incat sa ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganti pe foarte multi dintre noi, in special pe cei lacomi si zgarciti , cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilior sufletesti.

Drumul spre iubire si compasiune se ingusteaza cand ne uitam spre ceilalti, devenind asemeni inaltimii drumului vulturilor aflati in zbor. Acest drum ne face sa devenim imuni la si fata de sentimentele si trairile celor ce ne inconjoara, reusind de cele mai multe ori sa ii strivim sub talpi pe cei dragi noua sau chiar pe cei ce ne indragesc pur si simplu pentru ceea ce am fost.

Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, invidie, ura si trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori.Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca in suferinta si in pacat. Ochii nostrii nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur. Daca reprimi foamea in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare.Mintea ta o sa viseze mancaruri alese si gustoase, va simti mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca in ziua urmatoare, innebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbanzii trufase asupra poftelor. Dar dincolo de orice, trufia ramane trufie, asa cum un om betiv se trezeste a 2-a din betie dar unul prost niciodata din prostie, sentimentul frustrarii confirmand-o mereu in atitudinea zilnica a acestora.

Daca ai reusit in viata nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine Viermele cel aprig al orgoliului si Patima infumurarii.

Reusita este, dupa cum si mai marii filosofi au afirmat-o, energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramane nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean.

google-site-verification=lYO4raj54GPY5HTBeRFCxMkwtOGpIDqBu_qfubiSrcE

IMPRIETENESTE-TE CU RAUL SA NU DEVII SI TU CA EL !!!!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Tue, 30 Nov 2010 16:07:20 PST

Cand se intalneste prostul cu desteptul, frumosul cu uratul, cel bun cu cel rau, cel artagos cu cel calm se intampla un paradox.
Desteptul ia forma prostului, pa cand prostul ia forma desteptului, frumosul se urateste, minunandu-se de uratenia celuilalt, pe cand uratul se infrumuseteaza admirand frumusetea celui din fata sa. Cel bun judeca rautatea pana ce el insusi devine rau, pe cand raul ii ia locul.

Opusele trec unul in altul, iar acesta este un fenomen care are loc in intregul univers, ca si in universul psihologic omenesc. In felul acesta, devii ceea ce observi ca este altul si participi cu toata inconstienta la jocul suav, nebunesc, creativ, dar si transformator al dualitatii. Realitatea la forma observatiei, a perceptiei personale. Fenomenele obiective devin subiective, asa incat singura modalitate de iesire din subiectiv este aceea de a renunta la a-i atribui un lucru sau altuia calitati si defecte.

Pe buzele noastre a incoltit tot mai mult intrebarea : "De ce oamenii au un gust atat de pentru senzationalul negativ, pentru rautate si pentru intoleranta?" Iar anii post-revolutionari au dezvaluit un roman fundamental intolerant, dornic de pedeapsa si de judecata aspra. Este limpede ca "romanul post-revolutionar" manifetsa uimire in fata rautatii si a intolerantei celorlalti , tocmai pentru ca el aspira cu intreaga sa candoare si uimire catre bunatate, dreptate, adevar, fericire, frumusete. Aspiratia catre valorile pozitive este cat se poate de recomandata, dar nu in forme exacerbate, capabile sa nasca fenomenul de polaritate adica se declanseze trecerea valorilor pozitive in valori negative.

Sensibilitatea excesiva se transforma in duritate excesiva. Cel ce este bun pana la marginile bunatatii, devine rau pana la marginile rautatii. Fenomenul de polarizare se manifesta dincolo de vointa omeneasca.Natura insasi pare sa fi programat aceasta transformare pentru ca viata si fenomenele sale sa nu dispara prin dezechilibru.

In acelasi timp, fenomenul de polaritate marcheaza sfarsitul unei forme si inceputul unei alte forme. Logica noastra, nu are inca, instrumente suficient de puternice pentru a detecta logica mai ampla, ascunsa in umbra fiecarui fenomen, a fiecarei manifestari, a binelui sau a raului, a frumosului sau a uratului.

Dincolo de judecata obijnuita, exista un dans al existentei, un suras amplu si candid al vietii care se dezvolta, se amplifica, se extinde si ia forma a ceea ce noi observam ca este.

Obijnuinta de a percepe doar partea negativa a realitatii ascunde aspiratia noastra exacerbata catre partea pozitiva si respingerea completa a celei negative, la noi, daca stim sa tratam un caine cu respectul ce i se cuvine, sa-l mangaiem , sa-i dam atentie, este putin probabil ca el sa ne muste vrodata.

Daca il tratam cu pietre, cainele sigur vine dupa noi si vrea sa ne sfasaie. Putem privi catre partile pe care am obijnuit sa le percepem ca fiind negative, la noi insine si la ceilalti, cu intelegerea pe care o avem fata de conditia si situatia cainelui. Caci numai imprietenindu-te cu raul, ai sanse sa nu devii ca el. Si doar asa cainele devine prietenos, caci primeste iubirea ta , iar tu nu te transformi, psihologic, in caine.

DESPRE CE?....

noreply@blogger.com (storm_ys) — Tue, 30 Nov 2010 16:08:09 PST

Precum in explicatia nasterii iubirii, fenomenul irationalitatii este revelator, tot asa in senzatia iubirii, fenomenul topirii este nu numai revelator si semnificativ. Iubirea este o forma de comunicare si intimitate. Ce poate exprima mai bine aceata forma, decat fenomenul subiectiv al topirii, al spargerii tuturor barierelor individuale? A te topi in iubire inseamna a incerca un fior organic, ce reduce toata fiinta din tine la o pulsatie si la o palpaire greu de definit.

Cu ce te pune in contact iubirea?Nu este ca universalul si specificul absolut in acelasi timp?Nu este paradoxul iubirii de a atinge un vag general, desi ea se orienteaza inspre o singura fiinta?Comuniunea mai adanca nu se realizeaza decat prin individual. Iubesc o fiinta; dar intrucat ea este un simbol al totului, eu particip otologic la tot si la esenta, in mod inconstient si naiv.

Participarea universala a iubirii presupune specificarea obiectului, caci nu poti avea un acces total fara accesul absolut al unei fiinte individuale. Exaltarea si vagul in iubire rasar dintr-o presimtire si dintr-o prezenta nereflectata in suflet, irationala, a vietii in genere, care creste in tine la paroxism. Orice iubire adevarata reprezinta o culme careia sexualitatea nu-i rapeste nimic din inaltimea ei.Sexualitatea nu atinge ea culmi?Nu se atinge in ea un paroxism unic, extatic pana dincolo de orice margini?

Fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul constiintei sexualitatea, desi iubirea fara sexualitate nu se poate concepe.

fiinta iubita creste atunci in tine purificata si obsedanta cu un schimb de transcendenta si intimitate simultan, in sclipirile si reflexele caruia sexualitatea devine periferica, daca nu in mod real si efectiv, in tot cazul subiectiv si imaginativ.Iubire spirituala intre sexe nu exista , ci numai o transformare organica, prin care persoana iubita se fixeaza in tine, evoluand in carnea ta pana la a-ti da iluzia spiritualitatii. Numai in astfel de cazuri este posibila o senzatie de topire, cand carnea tremura de un fior total, cand ea nu mai este un obstacol si o rezistenta materiala, ci arde de focuri launtrice, si curge de fuiditati insesizabile. Sarutul, nu este posibil decat dintr-o astfel de senzatie de topire, de comuniune imanenta si fecunda.

Existential si ontologic, sarutul te apropie mai mult de esenta intima a vietii, decat o reflexiune indelungata si complicata.Caci nu prin forme si categorii se ajunge la realitatile esentiale. Si daca ajungi la acestea in mod inconstient si naiv ai pierdut ceva?Numai cand esti constient simti ca ai pierdut . Nu cred ca esenta si intimitatea vietii sa fi ramas un bun pierdut pentru aceia care nu s-au aventurat pe caile spiritului.

Numai inatia iubire are valoare. Cine a dus-o pana la capat a trait toate formele si farmecele ei, acela poate sa afirme ca nu este certat cu Eros. Dar dintr-o sovaiala si nesiguranta launtrica, dintr-o lipsa de curaj si avant in prima tinerete, nu ti-ai manifestat iubirea, ci ai omorat in tine expansiunile erotice, te-ai refuzat unei abandonari integrale ce mai poti spera atunci de la iubire? Vai de acei care n-au schimbat nici un cuvant cu prima lor iubire!Cum vor mai gasi cuvintele pentru a doua?Si oare mai renaste iubirea?

Depinde de om si de tristetile lui.Acea senzatie de presiune interioara, cand simti cum te aduni in tine, cum creierul e parca strand in corpul apasat de greutati interne, cand orice avantare moare sub glasul obscur si nelamurit al unor chemari din adancuri negre si coplesitoare, face din tristete o otrava care picurand in iubire o intuneca si o stavileste. Iubirea este prin esenta deschisa, ca o floare de primavara. Si nu inchide racoarea tristetii petalele acestei flori? Uneori invinge iubirea, alteori tristetea; cateodata se amesteca intr-un aliaj complex provocand o stare de neliniste, cand atat viata cat si moartea isi cer drepturile lor. Cum ataca tristetile radacinile lui Eros!

POVESTEA OAMENILOR MARI

noreply@blogger.com (storm_ys) — Tue, 30 Nov 2010 16:08:53 PST

De cate ori trecem printr-o dezamagire, de cate ori omul pe care credem ca il iubim ne lasa balta ne spunem drept consolare ca acolo undeva in lume ne asteapta cel potrivit.

Cel care ne intelege fara sa-i explicam. Cel care ne auda fara sa ii vorbim. Cel care ne iubeste fara sa incerce sa ne schimbe.

Fiecare din noi ne petrecem viata cautandu-l sau cautand-o pe „acel” barbat sau ,,acea" femeie, pe care il(o) putem numi „cel” ,”cea”ideal(a). Cautam clipa in care vom putea spune: „Uite, el e!” sau „Uite ea e!”.

Fiecare din noi isi cauta jumatatea care sail completeze, in felul lui. Unii „zboara din floare in floare” fara sa incerce sa isi cunoasca partenerul ales pentru o seara, o saptamana, o luna. Isi zic ca daca ar fi „cel” sau „cea” ar simti. Si nu isi acorda putin timp sa priveasca omul de langa ei. Poate nu e „cel”,”cea” dar poate fi „acel”,”accea”. De ce aceasta foame de aventuri fara oprire si o asidua cautare a sufletului pereche, dar fara a acorda nici cea mai mica importanta lucrurilor marunte din relatiile trecatoare?

Altii vad in fiecare relatie relatia ideala, in fiecare partener partenerul perfect. Chiar si cand nepotrivirea e mai mult decat evidenta, il considera pe „acel”,”acea” „cel”, ,,cea”. E o confuzie des intalnita la oamenii de rand. Si totul e de inteles. Nu e nimic complicat in a fi intr-un anumit fel si crezand ca si cei cu care esti sunt la fel. De ce sa acordam aceasi importanta tuturor din viata noastra din moment ce acestia nu sunt la fel? Nu ne incearca aceleasi sentimente, aceleasi trairi cand suntem cu ei.

Pentru unii nici nu exista suflete pereche. Pentru aceia viata are cea mai simpla forma. Se complac in aceeasi existenta banala zeci de ani fara ca macar sa se gandeasca ca viata poate fi diferita de cum o cred ei. Au crescut intr-un camin normal. Cu parinti obisnuiti care poate nu le-au insuflat ambitia pe care probabil nici ei nu au avut-o cand erau tineri. Persoana respectiva ajunge sa se casatoreasca cu iubita din facultate pe care o cunosc parintii si pe care o plac. De obicei o veche colega sau o consateana. Isi gaseste un serviciu cu orar fix, la un sef nu foarte strict dar suficient incat sa primeasca cateva injuraturi, unele pe merit altele nu. In fiecare seara vine acasa obosit. Se aseaza in sufragerie cu pantofii murdari de praf pe masuta proaspat stearsa de sotie. Isi cere berea si deschide sictirit televizorul. Se uita la stiri si apoi se duce la masa. Niciodata nu vorbeste decat dupa masa. Se aseaza in pat. Sotia iar il respinge pentru ca miroase a tutun si alcool. Sau doar pentru ca e satula sa se trezeasca langa acelasi individ mediocru. Poate la fel de mediocru ca si ea. Ticurile lui incep sa o enerveze. In curand vor ajunge sa doarma in camere diferite. Isi spun scurt istorisirile din ziua respectiva in timp ce ea dezleaga integrame si el butoneaza telecomanda sa vada unde gaseste sport. Au ajuns in starea in care nici unul nu se mai plictiseste de situatia asta. Se complac in ea stiind, crezand ca nu exista nimic mai bun de atat. Sau poate sunt prea comozi pentru a iesi in lume sa caute ceva mai bun. Poate ei au cel mai bun mod de viata. Se intorc in fiecare zi la aceasi persoana, in acelasi pat. Nu isi schimba nici macar marca de bere sau culoarea servetelelor. Nu cauta aventura, pericol, nu cauta lucruri care sa ii incite si sa le stimuleze spiritul de viata.

Dar ce facem cu acei care la un moment dat in viata dau din greseala peste persoana care i-ar implini, persoana alaturi de care viata ar fi un lung sir de provocari in doi....o aventura continua? Persoana pe care si-au imaginat-o, dar la care nu ar fi indraznit sa viseze ca exista. Si pur si simplu stiu ca aceea e persoana alaturi de care pot fi fericiti. Care i-ar face sa inceteze orice cautare. Care are tot ce se gaseste separat in altii. Suna

bine, nu? Dar ce te faci cand aceste persoane doar iti sunt aratate ca exista dar nu iti este permis sa te bucuri de ele? Iti este ingaduit sa le vezi, sa stii ca exista, sa te bucuri de ele pentru cateva clipe, dar niciodata nu iti va fi permis sa le ai. Si te chinuie gandul ca stii ca exista acolo, undeva, si ai putea sa il faci fericit si ar putea sa te faca fericita, dar asta e imposibil. Ceva va desparte. Ceva o sa va desparta mereu. Si culmea e ca nu tine de voi. Sa fie mediul inconjurator sau doar ghinionul tau sau al lui? Niciodata nu o sa stii. Sunt prea multe care va despart si totusi un singur lucru. Poate distanta, poate varsta sau poate doar destinul. Ai vrea sa fii cu el, sa il strangi in brate, sa il saruti, sau pur si simplu sa ii vorbesti. Ati putea vorbi ore in sir fara sa va plictisiti. Ati putea sta zi si noapte impreuna si tot nu v-ati satura unul de celalalt. Pentru ca fiecare ora unul in bratele celuilalt e o noua provocare. E un risc pe care vi-l asumati cu zambetul pe buze pentru ca stiti ca va tineti in brate. Alaturi de el ai calatori pana la capatul pamantului, v-ati scufunda in cele mai adanci ape, ati inota alaturi de rechini impreuna cu el pentru ca sunteti plasa de siguranta unul altuia. Sunteti intr-o continua competitie si asta va face sa fiti si mai apropiati. E mai mult decat dragoste. Nu poate fi dragoste pentru ca dragostea e un sentiment uman, iar felul in care inima voastra bate la unison, felul in care va cititi unul altuia in ochi e mai presus de dragoste. Dragostea e pentru muritori, dar nu pentru voi. Caci impreuna ati putea deveni stele, pe cand separat sunteti doar praf.

Si totusi in ultima noapte petrecuta impreuna v-ati asigurat unul pe altul ca nu puteti fi impreuna. Nu puteti avea o relatie. Sa fie ceva intre voi ar fi un sacrilegiu. Plecati unul spre vest, altul spre est, fara sa va uitati in urma, dar cu gandul la stelele la care v-ati uitat in noaptea aceea. La felul in care ti-a citit gandurile si a facut exact ce iti doreai fara ca macar sa ii dai de inteles. La felul in care stie mereu ce sa zica ca sa iti aduca zambetul pe buze. Cum la momentul potrivit stie mereu sa iti spuna un basm in care voi erati eroii. Dar basmul mereu se termina cu telefonul care suna. Cu mama care bate la usa si iti zice sa te trezesti. Realitatea nu te mai lasa nici sa respiri. Vrei sa alergi la el, dar te trezesti in bratele altuia. Iti doresti sa il auzi, dar vorbesti cu altul. Ai vrea sa dezbateti probleme filozofice, dar te terzesti vorbind cu altul despre meciurile Stelei. Si atunci iti dai seama ca sufletele pereche nu exista. Daca ar fi fost un suflet pereche nu ar fi trebuit sa fie imposibil, nu? Ar fi trebuit sa fiti impreuna si nu tu cu altul, el cu alta, dar visand unul la celalalt. Asa ca afli ca exista oameni care se imbina perfect. Care se completeaza, care se potrivesc, dar sortiti sa fie cu oameni nepotriviti si asta doar pentru ca au aparut unul in viata celuilalt la momentul nepotrivit, pe o cale nepotrivita. Ce dureros e sa ajungi in viata omului potrivit in locul si momentul nepotrivit.

Si asa fiecare din noi decide sa se multumeasca cu ce primeste. Alaturi de un tip mediocru care nu intelege nici jumatate din ce vorbesti, care nu te aude nici macar cand ii tipi in ureche, care incearca mereu sa te schimbe, sa te transforme in aceeasi fiinta mediocra ca el pentru a te putea iubi. Dar sufletul tau lupta. Nu vrea sa se lase metamorfozat din lebada in ratusca cea urata, de aceea petrece cel mai mult timp singur, visand, plangand, dar fara a mai spera vreodata la stele. Nu iti ramane decat sa faci ceea ce trebuie, pentru ca nu poti face ceea ce simti. Si ce sentiment ingrozitor te cuprinde cand stii ca ceea ce trebuie sa faci odata simteai ca vrei sa faci si nu puteai.

Cine stie poate veti mai trece din cand in cand unul pe langa altul, tu la bratul altuia si el cu alta la brat. Mereu altii langa voi, in timp ce voi sunteti aceiasi. In fiecare va cautati unul pe altul, dar stiti ca e in zadar. Niciodata nu se va putea termina ceea ce niciodata nu a avut sansa sa inceapa...

RENUNTARE ....continuare

noreply@blogger.com (storm_ys) — Fri, 05 Feb 2010 04:20:57 PST

Precum in extaz se realizeaza purificarea de toate elementele individuale si contingente, ramanand numai lumina si intunericul, ca elemente capitale si esentiale; tot asemenea in noptile cu insomnii, din tot ce are lumea acesta, multiplu si divers, nu mai raman decat un motiv obsedant sau un element intim, cand nu este prezenta evidenta unei persoane.

Cata vraja ciudata este in acele melodii care izvorasc din tine in noptile fara somn, care se dezvolta asemenea unui flux, pentru a se stinge intr-un reflux, care nu este un simbol de parasire, ci seamana usurintei unui pas inapoi din nu stiu care dans!

Ritmul si evolutia sinuoasa a unei melodii interioare pun atunci stapanire pe tine, si te cuprind intr-o incantare ce nu poate fi extatica, fiindca este prea mult regret in aceasta talazuire melodica. Regret dupa ce ? Greu de spus, caci insomniile sunt atat de complicate incat e imposibil sa-ti dai seama ce ai pierdut. Poate ca pierderea este infinita...

Obsesiile se individualizeaza numai in insomnii, deoarece numai in ele se poate realiza prizonieratul intr-o forma de gandire sau de simtire. In insomnii prezenta unui gand sau a unui sentiment este organica, este constituitiva, si se impune cu exclusivitate si imprialism. Tot ce apare in ele se realizeaza melodic , intr-o forma de ondulatie misterioasa.Fiinta iubita se purifica intr-o imaterialitate, intocmai cum s-ar risipi intr-o melodie. Si atunci nu poti absolut daca iubirea ta e vis sau realitate.Caracterul impalpabil ce-l imprumuta realitatii aceasta convertire in melodic, a tot ceea ce se petrece in insomnii provoaca in sufletul omului o neliniste si o tulburare, care nu sunt atat de intense pentru a duce la o anxietate universala, ci pastreaza toate elementele unei nelinisti si tulburari de esenta muzicala.

Moartea insasi, fara sa inceteze a fi hidoasa se manifesta intr-o universalitate de noapte, a carei impalpabila transparenta, desi este fructul iluziei, nu este mai putin muzicala.

Dar tristetea unei astfel de nopti universale este ca intocmai tristetea muzicii orientale, in care predomina mai mult misterul mortii decat al iubirii. $6.00 Welcome Survey After Free Registration!

RENUNTARE

noreply@blogger.com (storm_ys) — Fri, 05 Feb 2010 04:22:29 PST

Ai vazut batranetea, durerea si moartea, si ti-ai zis ca placerea este o iluzie; ca toti oamenii ce petrec nu inteleg nimic din instabilitatea lucrurilor, fiind prada celor mai mari iluzii. Si atunci ai fugit de lume convins de vremelnicia frumusetii si a tuturor splendorilor.Mult orgoliu si suferinta sunt in orice renuntare. In loc sa te retragi cu cea mai mare discretie, fara revolta si fara ura, declari cu patos si ingamfare, ignoranta si iluzionarea celorlalti, condamni placerea si toate voluptatile in care traiesc oamenii.Toti cei care au renuntat si s-au dedicat unei parctici ascetice, traind in pustiu, au facut-o din convingerea ca ei au depasit in mod esential relativitatile omenesti. Accesul la sentimentul unei vesnicii subiective le-a dat iluzia unei eliberari totale. Decat, incapacitatea lor de eliberare efectiva o dovedeste condamnarea placerii si dispretul, pentru oamenii care traiesc numai pentru a traii. Daca m-asi retrage in cel mai groaznic desert, daca asi renunta la tot si n-as mai cunoaste decat singuratatea absoluta , niciodata n-as avea indrazneala de a dispretui placerea si pe oamenii care o impartasesc. Din moment ce eu, prin singuratate si renuntare, nu pot castiga efectiv eternitatea, ci mor ca absolut toti ceilalti, de ce sa dispretuiesc si sa numesc calea mea cea adevarata?Vad durerea, batranetea si moartea, si imi dau seama ca nu pot fi depasite. De ce sa tulbur placerile altuia cu aceste constatari? Este drept , ca pe acela care a vazut in fata asemenea realitati si care le traieste convins de neanduplecata lor vesnicie, ce altceva il mai poate tenta, decat renuntarea? Suferinta duce la renuntare. Dar daca lepra m-ar cuprinde nu asi condamna bucuria altuia. Caci in orice condamnare exista multa invidie.Budismul si crestinismul sunt o razbunare si o invidie a SUFERINTELOR. Simt ca in agonie nu asi putea face dacat apologia orgiei. Nu recomand nimanui renuntarea, fiindca gandul instabilitatii nu se poate depasi decat de foarte putini dintre noi, in pustiu. In desert, ca si in societate, instabilitatea lucrurilor ti se ofera cu aceasi aroma dureroasa. Cand te gandesti ca nimic nu s-a ales de marii singuratici si ca iluziile lor au fost mai mari decat cele ale celor naivi si ignoranti !

Gandul renuntarii este atat de mare si de amar, incat este de mirare cum omul a ajuns sa il concepa. Cine nu a simtit in momentele de amaraciune si de tristete un fior rece prin tot corpul, o senzatie de parasire, de vid subiectiv si neliniste inexplicabila, acela nu cunoaste preliminarile groaznice ale renuntarii, rezultate ale unei indelungi dureri. Dar cum sa renunti ?

In mediul si clima noastra, nu mai avem avantajul "pustiului" exterior ci numai al unuia interior. Nu avem cadrul pentru renuntare.

N` ARE IMPORTANTA

noreply@blogger.com (storm_ys) — Tue, 30 Nov 2010 16:09:29 PST

Si ce importanta poate sa aiba faptul ca eu ma framant, ca sufar sau gandesc?

Prezenta mea in lume va zgudui - spre marele meu regret - cateva existente linistite si va tulbura naivitatea inconstienta si placuta a altora spre si mai marele meu regret. Sunt convinsa ca nu sunt absolut nimic in univers, dar simt ca singura existenta reala este a mea. Si daca a-si fi pusa sa aleg intre existenta lumii si existenta mea, a-si inlatura pe cealalta impreuna cu toate lumile si legile ei, incumetandu-ma sa planez singura in neantul absolut. Desi, uneori, pentru mine, viata este un chin, nu pot sa renunt la ea, fiindca nu cred in absolutul valorilor transvitale pentru ca sa ma sacrific in numele lor. Daca a-si fi sincera, ar trebui sa spun ca nu stiu de ce traiesc si de ce nu incetez sa traiesc. Probabil cheia ramane in fenomenul iretionalitatii vietii, care mentine numai motive absurde pentru a traii? Dar acestea se pot numi motive? Lumea aceasta nu merita sa te scarifici pentru vreo idee sau pentru vreo credinta. Cu cat suntem mai fericiti astazi daca lumea s-a sacrificat pentru binele si luminarea noastra? Ce bine si ce luminare? Daca cineva s-a sacrificat pentru ca eu sa fiu fericita acum, atunci eu sunt mai nefericita ca el, fiindca nu inteleg sa-mi cladesc o existenta pe un cimitir. Am momente cand ma simt responsabila de intreaga mizerie a istoriei, cand nu inteleg pentru ce unii si-au varsat sangele pentru noi. Cea mai mare ironie ar fi insa cand s-ar putea stabili ca aceia au fost mai fericiti decat noi. Praful sa se aleaga de intreaga istorie.Ar trebui sa nu ma mai intreseze nimic in aceasta lume, sa-mi para ridicola suferinta, limitata si nerevelatoare ; entuziasmul, impur viata rationala, dialectica vietii, dialectica logica, iar nu una demonica , disperarea minora si partiala, eternitatea, o vorba , fatalitatea, o gluma...Caci ma gandesc serios, ce importanta au toate astea? De ce sa mai pui probleme , sa arunci lumini sau sa accepti umbre? N-ar fi mai bine sa-mi ingrop lacrimile intr-un nisip la marginea marii, in cea mai deplina singuratate?Dar n-am plans niciodata , fiindca lacrimile s-au transformat in ganduri. Si nu sunt gandurile acestea tot atat de amare ca lacrimile?

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 04 Jan 2010 05:23:18 PST

Google, a început să facă o tradiţie din a-şi schimba logo-ul de pe pagina de start, a modificat, luni 04.ianuarie 2010, primul „o” din cuvântul „Google” cu o ramură înverzită, cu mai multe mere, dintre care unul cade după încărcarea paginii. Google încearcă astfel să facă trimitere la momentul în care Isaac Newton a început să se gândească la legea gravitaţiei universale.

Aşezat la umbra unui măr, Isaac Newton a observat un fruct căzând din pom. Aceasta a fost, se pare, prima dată când el s-a gândit la existenţa unei forţe universale de gravitaţie.

Legea atracţiei universale, descoperită şi enunţată de Isaac Newton, este o lege a mecanicii clasice care spune că două corpuri punctiforme de masă m1 şi m2 se atrag reciproc printr-o forţă direct proporţională cu produsul maselor corpurilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, orientată pe direcţia dreptei ce uneşte centrele de greutate ale celor două corpuri.

Pentru cei care cunosc mai putin cine a fost Isaac Newton, iata mai jos cateva detalii.

Sir Isaac Newton, fizician si matematician englez este considerat unul dintre cei mai mari oameni de stiinta intrat in istorie prin contributiile sale in diferite stiinte. Descoperirile si teoriile lui au pus bazele stiintei din timpul lui pana in zilele noastre. Newton a fost unul dintre inventatorii unei ramuri a matematicii numita aritmetica (celalalt a fost matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz). El, de asemenea, a rezolvat misterele luminii si opticii, a formulat cele trei principii ale mecanicii si plecand de la acestea a formulat legea atractiei universale.
Isaac Newton s-a nascut in ziua de 4 ianuarie 1643 la Woolsthorpe, langa Grantham in Lincolnshire.Tatal sau (cu acelasi nume) a murit cu trei luni inaintea nasterii lui. Cand avea trei ani, mama sa s-a recasatorit si l-a lasat in grija bunicii, timp in care a fost educat la scoala King's. In sfarsit mama sa, a doua oara vaduva (sotul a murit cand Newton avea 11 ani), era convinsa sa-l trimita la scoala secundara din Grantham. Mai tarziu in vara anului 1661, a fost trimis la scoala superioara Trinity din universitatea Cambridge. Aici profesorul de matematica Isaac Barrow l-a incurajat.

Newton si-a primit licenta in 1665. Scola a fost inchisa doi ani, timp in care Newton a studiat natura luminii si constructia telescoaopelor. Dupa o varietate de experimente pe lumina soarelui refractata printr-o prisma, el a ajuns la concluzia ca razele de lumina care difera in culoare difera de asemenea in refractabilitate - aceasta descoperire i-a sugerat ca imaginile pot fi deformate daca razele de lumina trec prin mai multe lentile departate, si a construit telescopul cu oglinzi reflectorizante. In acelasi timp el a studiat si miscarea planetelor.

La intoarcerea la Cambridge (1667), Newton a devenit membru al colegiului Trinity si in 1668 si luat masteratul. In anii urmatori, Isaac Barrow a abandonat postul in favoarea tanarului sau elev.

Isaac Newton este renumit pentru descoperirea legii atractiei universale (pornind de la principiile miscarii orbitale ale lui Johanes Keppler), inspirat de un mar care i-a cazut in cap. Acest mar l-a pus pe Newton sa se gandeasca la forta care atrage marul spre Pamant. Aceasta forta este aceasi cu cea care mentine Luna in orbita sa in jurul Pamantului. Dar in 1684, dupa un schimb de scrisori cu Robert Hooke si o vizita a lui Edmund Halley (astronom si matematician) a descoperit ca si Soarele actioneaza cu aceasi forta asupra planetelor si a dedus si formula matematica. Intre Newton si Hooke a existat o disputa pentru creditul descoperirii legii. Halley l-a convins pe Newton sa scrie o carte, si acesta a scris-o in 1687, numele ei fiind Philosophiae naturalis principia mathematica. Aceasta lucrare l-a facut pe Newton sa fie cel mai mare fizician al acelor vremuri. Isaac Newton a descoperit si scris toata dinamica corpurilor. Cele "trei principii ale dinamicii" au reprezentat bazele viitoarelor descoperiri ale lui.

Intre anii 1689 - 1701Isaac Newton a ocupat functii de conducere in parlament si la universitate. In acest timp s-a aratat un bun administrator. In 1704 Newton a publicat Optics in engleza, carte pe care a refuzat sa o publice pana la moartea lui Hooke, vechiul sau inamic. Mare parte din viata lui Newton a avut conflicte cu alti oameni de stiinta: Hooke, Leibniz si Flamsteed.

RUGACIUNE CATRE MOS CRACIUN

noreply@blogger.com (storm_ys) — Fri, 05 Feb 2010 04:45:34 PST

$6.00 Welcome Survey After Free Registration!Sub cetina verde de brad, aroma de Craciun, sub fulgii care-n pace cad, si rugaciuni ne spun, un mic copil cu ochii mari, statea si astepta, privind in zare undeva, privirea ii sclipea, un biet copil cu soare-n ochi cu buze rosii tremurande, ce astepta cuminte foc, minuni de nu stiu unde ! Dar zarea alba larga e, si frigul se-nteteste, in jurul lui doar vantul sec in soapte povesteste. Iar fulgii mici si jucausi ii canta un colind, sunt ingeri firavi ce danseaza in hora se tot prind, dar copilasul este trist, caci nimeni nu-i cu el, doar un catel prin nea fugind, il bucura nitel. Pe micul chip prea abatut, cu bucle ca de aur, ce-n ochi, mici indoieli ascund, si-n suflet un tezaur, un gand umbreste a lui chip, copil nascut din vise, avand in suflet aripi largi spre zbor mereu deschise, dar singur e, cine sa-i spuna, ca astazi e Craciun, ca-n iarna asta chiar de-i singur un Mos este pe drum ? Si-atunci trimite Doamne ingeri, in ochi inlacrimati, si fa iubirea sa incalzeasca pe cei infrigurati, nici un copil sa nu stea singur in seara de Craciun, asculta-mi rugamintea Doamne si fa minuni acum ! Si da-i raspuns la intrebari, unui micut copil, sa simta cum un Mos Craciun pe geam intra tiptil, si bucuria sa-i sclipeasca in ochii inocenti, macar un vis sa -nlocuiasca acei parinti absenti !

A NU MAI PUTEA TRAII....

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 04 Jan 2010 02:32:02 PST

Sunt experiente carora nu le mai poti supravietui. Dupa ele simti cum orice ai face, nu mai poate avea nici un fel de semnificatie. Caci dupa ce ai limitele vietii, dupa ce ai trait cu exasperare tot ceea ce ofera acele margini periculoase, gestul zilnic si aspiratia obijnuita isi pierd orice farmec si orice seductie. Daca totusi traiesti, aceasta se datoreaza capacitatii de obiectivitate prin care te eliberezi prin scris de acea incordare infinita. Creatia este o salvare temporala din ghearele mortii.

Simt cum trebuie sa plesnesc din cauza a tot ce imi ofera viata si perspectiva mortii.

Simt ca mor de singuratate, de iubire,de disperare, de ura si de tot ce lumina asta imi poate oferii. Este ca si cum in orice traire, m-asi umfla ca un balon, mai departe deca rezistenta lui. In cea mai groaznica intensificare se realizeaza o convertire inspre nimic. Te dilati interior, cresti pana la nebunie, pana unde nu mai exista nici o granita, la margine de lumina, unde aceasta este furata de noapte si acel prea plin, ca intr-un vartej bestial , esti amestecat de-a dreptul in nimic.

Viata dezvolta plentitudinea si vidul, exuberanta si depresiunea; ce suntem noi in fata vartejului interior care ne consuma pana la absurd? Simt cum trosneste viata in mine de prea multa intensitate, dar si cum trosneste de prea mult dezechilibru.

Este ca o explozie pe care nu o poti stapani,care te poate arunca si pe tine in aer, iremediabil. La marginile vietii ce nu este prilej de moarte? Mori din cauza a tot ce exista si a tot ce nu exista. Fiecare traire este , in acest caz, un salt in neant. Cand tot ce ti-a oferit viata ai trait pana la paroxim; pana la suprema incordare, ai ajuns la acea stare in care nu mai poti traii nimic fiindca nu mai ai ce. Chiar daca n-ai strabatut in toate directiile acestei trairi, este suficient sa le fi dus la limita pe principalele. Si cand simti ca mori de singuratate, de disperare sau de iubire, celelalte implinesc acest cortegiu infinit, dureros. Sentimentul ca nu mai poti trai dupa astfel de vartejuri rezulta si din faptul unei consumari pe plan interior. Flacarile vietii ard intr-un cuptor inchis de unde caldura nu poate iesi. Oamenii care traiesc pe un plan exterior, sunt salvati de la inceput; dar au ei ce salva, cand nu cunosc nici o primejdie?

Paroxismul interioritatii si al trairii te duce in regiunea unde primejdia este absoluta, deoarece existenta care isi actualizeaza in traire radacinile ei cu o constiinta incordata, nu poate decat sa se nege pe ea insasi. Viata e prea limitata si prea fragmentata pentru a rezista la mari tensiuni. N-am avut toti misticii dupa marile extaze,sentimentul ca nu mai pot continua sa traiasca?

Si ce mai,pot astepta de la lumea aceasta acei care simt dincolo de normal, viata, singuratatea, disperarea sau moartea?

Emotiile, imprevizibilul, schimbarea!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Tue, 30 Nov 2010 16:10:50 PST

Emotiile, imprevizibilul, schimbarea! “Reactiile imprevizibile” sunt o specialitate umana, o rutina la fel de puternica precum este..somnul sau hrana. Oamenii seamana teribil cu “vinturile” ce se ivesc din senin, or cu ploile neasteptate care se picura printre razele de soare. Instabila prin definitie, prin structura, prin natura, fiinta umana este ghidata de emotii. Emotiile creaza imprevizibilul sI genereaza schimbarea; emotiile dirijeaza reactiile, iar reactiile dreneaza, or imbicsesc realitatea, cum ingradesc sI ..libertatea. Sistemul emotional este, poate, coordonatorul real al realitatii omenesti, al intimplarilor sI al evenimentelor vietii. SI, oricit am crede ca suntem rationali, ca ne gindim fiecare miscare, or ca ne cream evenimentele in deplina libertate, sub masca mintii rationale se piteste intotdeauna ..o energie emotionala. Fie o frica, fie o cautare, fie o dorinta, fie un vis sau o indoiala reprezinta solul deciziilor mentale rationale sI sursa reactiilor imprevizibile pe care le manifestam, or le vedem in manifestare la cei din jurul nostru. Acestea ne indruma spre actiuni sI decizii, uneori pe drumuri folositoare sI pline de bucurie, alteori pe drumuri gresite, impinzite cu frici sI cu iluzii. Emotiile umane sunt prea putin reactii la ceea ce se intimpla in mod “real”. Ele nu descriu o realitate obiectiva, cit ..o serie de perceptii anterioare despre ce este bine sau rau, placut sau neplacut, frumos, or urit! Reactia nu descrie niciodata obiectul observat; un tablou, bunatatea unui om, frumusetea unei fiinte, or ..calitatile altui om, cit ceea ce emotiile noastre au inregistrat in trecut despre bunatate, frumusete, placut sau neplacut. Suntem autoexistentI, cumva sI de aceea ne descriem pe noi insine, orice reactie am avea in fata oricarui lucru sau situatii. Cind cineva se comporta neplacut cu noi sI ne suparam, supararea noastra este o reactie emotionala prin care spunem ca “nu suntem fericitI”! Aceste reactii umane ce deseneaza zona de imprevizibil, de schimbare brusca, or de cintarire abstracta a ceea ce este real sau nu pentru noi au sfarimat visele de iubire sI de bucurie pentru noi totI in anumite momente ale vietii. Daca este un destin in spatele acestor emotii sau numai necunoastere omeneasca sI incapacitatea de a depasI schemele mentale ale trecutului stie..bunul Dumnezeu. Cert este ca majoritatea oamenilor au trecut prin situatii in care au renuntat la o mare iubire tocmai cind iubirea ..plutea in frumusete sI-n certitudine, or au fost victimele unei renuntari. Nu sa ne pregatim pentru prabusiri, cit sa fim vigilentI in acceptare sI sa stim ca imprevizibilul este o componenta esentiala a existentei. Mintea nu trebuie sa bata in cuie ceva anume, sa puna stampila “definitv” pe iubirea unui om sau pe propria noastra iubire, pe promisiuni, pe un lucru sau pe orice este prezent acum in viata noastra. Ceea ce este acum nu garanteaza ..ca va fi mereu. Imprevizibilul demonstreaza ca este cu neputiinta sa-I dam cuiva o garantie, or sa primim o garantie de folosinta vesnica..In oirce clipa se poate schimba orice. Imprevizibil, haotic, absurd, aberant, oricum ar fi, ceea ce se schimba..ne poate fringe inimile! Dar, daca acceptam ca nimic nu-I vesnic, putem suferi mai putin.

Bilant personal la sfirsit de an!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Thu, 03 Sep 2009 03:58:33 PDT

Poate ca tocmai la sfirsitul unui an fiecare om isi face – macar mental, daca nu pe hirtie – un bilant personal. Ce am facut anul acesta, ce n-am reusit sa fac, ce actiuni benefice, reusite sau responsabile am am avut si care dintre actiunile, decizile si alegerile mele s-au dovedit a fi fost..gresite, or mi-au adus suferinta? Astfel de intrebari denota, deja, prin simplul fapt ca ni le punem, o constiinta..lucida, avansata, predispusa la evolutie, la constientizare si la autoresponsabilizare. Si, dupa ce ne vedem propriul bilant, dupa ce constatam comportamentele, atitudinile, reactiile si actiunile benefice, stimulante si aducatoare de bine, ca si pe celelalte – dificile, neinspirate, gresite, or iluzorii – urmeaza actiunea inerenta de asumare a responsabilitatii pentru toate. Oricare ar fi fost consecintele deciziilor, alegerilor si a comportamentelor noastre devine important sa ni le asumam in intregime. Sa ne asumam fiecare decizie si fiecare alegere, precum si consecintele care au decurs din ele. Acesta este modul firesc in care restabilim echilibrul propriei constiinte, calea reala de vindecare a tensiunilor interioare si calea pe care pornim catre schimbarea acelor alegeri, decizii, comportamente, atitudini si situatii negative pe care le-am trait. Procedura de “asumare a responsabilitatii” are beneficii exceptionale asupra vietii noastre pentru ca genereaza o detensionare in profunzime, la nivelul constiintei, acolo unde se depoziteaza toate tensiunile acumulate ca urmare a perceptiilor gresite si a actiunilor gresite ce le-au urmat. Si nu putem sa ne asumam responsabilitatea fara a lua decizia clara de a o face, ceea ce presupune renuntarea totala la fenomenul de proiectie (aruncarea vinovatiei asupra altora sau credinta ca am actionat gresit si autoculpabilizarea ce-i urmeaza). Asumarea responsabilitatii ne face constienti de faptul ca deciziile si alegerile noastre au consecinte. Daca unele dintre ele au consecinte nefaste, care ne aduc suferinta, or ne creaza probleme este important sa acceptam ca alti oameni care s-au aflat in preajma in noastra si par implicati in ceea ce ni s-a intimplat rau sau ne-au creat suferinta sunt actorii care au aparut pe scena si au – de asemenea – responsabilitatea proprie. A-i invinovati pe altii, a proiecta lipsa noastra de inspiratie, de atentie, incapacitatea de a lua decizii, or de a face lucrurile sa mearga mai bine asupra altora nu face decit sa perpetueze mecanismele reprimarii, frustrarii, tensiunii si ale proiectiei, care duc oamenii – de obicei – dintr-o eroare in alta. In realitate, toate consecintele se ivesc spontan, dintr-o decizie sau o alegere anterioara, care trebuie asumata pentru a genera vindecare si-a ne elibera energia..de sub presiunea sa. Observatia atenta, onesta si lucida asupra problemeleor noastre ne va dezvalui faptul ca luam adesea decizii care ne duc in stari extreme de suferinta, a carei cauza o gasim – apoi - in altcineva! Asumarea responsabilitatii ne va lumina constiinta si inima si ne va darui claritate mentala, precum si dorinta si puterea interioara de a restabili..relatia onesta cu noi insine. Vom vedea miine ca “asumarea responsabilitatii” reflecta constiinta inalta si pune punct unor presiuni uriase, pe care oamenii nu le pot rezolva in nici un alt mod!

căutare personalizată

Cand vei hotari sa faci un lucru...

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 02 Mar 2009 03:35:52 PST

“Cind te vei hotari sa faci un lucru, lucrul il vei izbuti si lumina va straluci pe toate drumurile tale”.Iata de ce insist din nou asupra actiunii de a ne asuma responsabilitatea si a “ne hotari”( a ne decide) in privinta lucrurilor pe care vrem sa le facem, sa le vedem in “carne si oase”, sa le aducem in realitatea experientei noastre. Fara a ne asuma responsabilitatea, insa, riscam sa ne impiedicam in invinuiri, in proiectia raspunderii, a vinovatiei, a fricii, a indoielii si a neputiintei asupra altor oameni, ceea ce are ca efect spontan autoculpabilizarea inconstienta. Legea spirituala functioneaza fara gres, asa cum ne-a spus Isus; orice vom ierta altuia, ne vom ierta noua insine si de orice vom acuza pe altul, ne acuzam..inconstient pe noi insine. A fi constienti de unitatea noastra subtila si de efectele “legii lui UNU” inseamna a ne asuma responsabilitatea si a decide intr-o clipa ceea ce vrem cu adevarat pentru noi insine. Iar ceea ce vrem pentru noi, va deveni automat ceea ce vrem si pentru altii! “DECIZIA” devine, astfel, un concept esential in cresterea noastra si unul care va activa in interior puterea fantastica a legilor spirituale ale armoniei, iubirii, vindecarii si creatiei constiente. “Decizia” sau ”Hotarirea de a face un lucru”, despre care ne vorbeste si Iov, este transmisa subconstientului nostru, care o va duce la indeplinire. “Si lumina va straluci pe toate drumurile tale”, mai spune IOv. Asadar, el subliniaza puterea extraordinara care pune in miscare creatia si pulseaza in lumina, in stralucire si-n gratie in fata celui constient de puterea “horaririi” sale. Sa ne amintim ca Isus insusi vorbeste despre puterea credintei, precum si despre cele doua mari “hop-uri” pe care omul le intimpina atunci cind “decide” sa faca ceva: este vorba despre “frica” si “indoiala”! Frica si indoiala sunt transmise subconstientului ca aspecte dizarmonioase, aflate in conflict cu “decizia” luata initial. Ca urmare, “apostolul nu poate sa merga pe apa(“Prea putin credinciosule, de ce te-ai indoit”, intreaba Isus”), iar omul – din pricina fricii de nereusita si a indoielii sfirseste prin a-si pierde puterea)..Asadar, “a hotari”, “a decide” unde vrei sa ajungi si a pastra intacta credinta ca vei ajunge acolo, a nu te indoi, indiferent de ceea ce-ti arata realitatea pe moment, de blocajele ce apar in calea ta, a nu te teme, oricite intimplari contrare ar incerca sa te deturneze din drum, inseamna “a crede ca ceea ce ai hotarit se va intimpla negresit”..Stralcuirea puterii divine se va ivi pe drumul aceluia ce “hotaraste” ca va reusi ceea ce este spre binele cel mai inalt al tuturor. Atentie! ”Regula deciziei” sau a “hotaririi” functioneaza fara gres atunci cind o folosim cu intreaga responsabilitate si onestitate, pentru binele tuturor. Vom vedea miine ce se intimpla atunci cind ne sugestionam subconstientul negativ in legatura cu alti oameni, precum si faptul ca orice gindim despre altii inregistram – de fapt – ca sugestie (sau hotarire) in propriul nostru subconstient.

Azi se intampla ceea ce ai hotarat in trecut!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 02 Mar 2009 02:25:16 PST

Experientele vietii, fie frumoase, urite, bune, rele, traumatizante sau fericite sunt inregistrate in subconstientul omului care le traieste. Aceasta uriasa memorie sau baza de date inregistrate sfirseste prin a ne determina – de-a lungul vietii – reactiile, comportamentele, atitudinile, succesul sau esecul. Intilnirile placute sau neplacute, relatiile de dragoste, de munca, de prietenie sau de orice alta natura par sa aiba - intotdeauna – ca autor principal propriul nostru subconstient. Ceea ce noi nu stim, subconstientul nostru “Stie”! Trecutul, prezentul ca si viitorul se impletesc in acest rezervor de cunoastere, de intelegere si de intelepciune, asa incit..tot ce ni se intimpla sfirseste prin a fi ceea ce ..se leaga intotdeauna de experienta inregistrata in subconstientul nostru. Mai mult, prin ceea ce “stim” fara sa stim ca stim, ne legam de experienta inconstientului colectiv, a oamenilor din jurul nostru, a familiei si chiar a umanitatii. Noi suntem atrasi inconstient catre oamenii care ne ofera experientele in care credem, fie ca sunt placute sau neplacute, bune sau rele. Daca suntem marcati de negativitate, de sentimente care vizeaza esecul, suferinta, distrugerea si nefericirea si credem ca acestea populeaza viata, inregistram in subconstient toate aceste sugestii. Ulterior atragem catre noi oamenii, situatiile si problemele de viata care vor ilustra realitatea asa cum am crezut, “am hotarit” ca este! Mentalul nostru constient nu-si mai aminteste momentul in care “a decis” ca dragostea este suferinta, de exemplu, dar..inconstientul a inregistrat aceasta afirmatie, aceasta experienta a suferintei- poate in copilaria noastra. Ca urmare, vom fi atrasi iremediabil si cu putere in relatii de dragoste care vor ilustra aceasta perceptie. Fie ne vom indragosti de oameni care nu pot fi impreuna cu noi, vom fi atrasi de aceia care nu ne iubesc, vom fi captati catre relatiile care ne vor da mai mult si mai mult..suferinta. Aceasta pentru ca in trecut, cindva, ne-am autoprogramat astfel; “dragostea este suferinta”...Aceasta reprezinta una dintre programarile cele mai raspindite printre oameni. Sugestia se afla..la baza oricarei alte programari umane subconstiente. De aceea Iov a spus “cind te vei hotari sa faci un lucru, lucrul il vei izbuti si lumina va straluci pe toate drumurile tale”! El exprima astfel puterea sugestiei, puterea propriei “hotariri”, a propriei decizii, care apare, apoi, in lumina ca experienta a vietii. Capcana omeneasca fundamentala apare, insa, in momentul in care “hotarim” ceea ce nu vrem, ceea ce ne displace, ceea ce ne aduce suferinta, ceea ce ne ..imbolnaveste. Capcana negativitatii, a sugestiei negative, a credintei in neputiinta, in slabiciune, in rau, in distrugere, in ura ne prinde incetul cu incetul si de aceea suntem atrasi in experientele “hotarite”. Lumina divina, ascunsa in strafundurile fiintei, ne arata ( cum spune Iov) ceea ce singuri am hotarit cindva. Si, daca am hotarit sa percepem suferinta, raul si nefericirea, lumina subconstientului va arata dimensiunea perceptiei noastre prin cele ce vor aparea ca experiente si trairi. De aceea “ a decide”, “a hotari” devine esenta experientei de fiecare clipa a fiintei umane! Caci experienta de azi este ceea ce singuri am hotarit ..in trecut..

Sa crezi ca ai ajuns deja unde ai decis!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 02 Mar 2009 03:38:36 PST

Dupa ce ne-am asumat repsonsabilitatea pentru orice consecinta a actiunilor noastre, decidem ..sa vedem pentru noi in viitor un rezultat diferit. Luam decizia si apoi o sustinem prin actiuni care o sprijina. Daca decidem sa ajungem profesori, urmam firul acestei ..decizii; invatam, suntem perseverenti, cautam informatii, urmam studiile de rigoare. In mod asemanator, putem decide sa avem o afacere, or sa cunoastem tot ce este omeneste posibil despre lume si viata. De obicei se intimpla sa apara pe drum fire intrerupte, probleme nenumarate, piedici iscusite si dezmagiri fantastice. Se poate sa atingem stari conflictuale puternice, or sa ajungem in situatia in care sa ne convingem de faptul ca ceea ce am decis cindva..nu poate fi realizat. Ca este imposibil, or ..ca piedicile din calea noastra sunt de nedepasit. O afacere poate ajunge intr-un punct..apropiat de faliment ( vezi criza financiara despre care se vorbeste atit de mult)! Un context social sau conjuctural – de orice alta natura - ne poate aparea precum ..apa involburata, care ne arata ca ne vom inneca in curind. O criza financiara mondiala, precum aceasta pe care o vedem balansindu-se imprejurul nostru, ne poate arata dezastrul .. ce vine si esecul unei lumi in care am huzurit si ne-am risipit. De fapt, criza dezvaluie existenta negativitatii subconstiente a lumii, a fricii de pierdere a banilor, a neincrederii in prosperitate, a neintelegerii felului in care am folosit resursele, banii sau chiar conceptele spirituale! Credinta in criza, sustinuta de frica, de indoiala, de suferinta interioara si de informatiile catastrofiste care circula peste tot nu reprezinta altceva decit felul in care..confirmam scenariul mintii negative. Principiile “credintei”, ce ne-au fost aduse de Isus Hristos si se gasesc presarate prin toata Biblia, sunt – de fapt – principiile divine calauzitoare. Credinta in rau il intareste. Credinta in dezastru ..il accentueaza. Decizia de a “crede” in dezastru este tot o decizie si ea “va fi realizata, infaptuita si luminata pe drumurile celor ce cred in ea”, asa cum ne spune Iov. Credinta in puterea fantastica a inconstientului colectiv de a se revigora, de a se vindeca de negativitatea sa, de a inflori este sustinuta de catre puterea divina, care nu-i vrea nici macar celui mai rau dintre oameni vreun..rau. Dumnezeu nu pedepseste oamenii, dar ei singuri asculta cu indradnicie si supusenie susotelile prelungi ale fricii, ale indoielii, ale terorii mentale, dind astfel apa la moara fortelor raului si creindu-si raul. Credinta presupune materializarea, deopotriva a ceea ce credem a fi bun si frumos, precum si a ceea ce credem a fi rau si dezastruos. Dupa ce am luat decizia de a crede cu toata fiinta in faptul ca ajungem acolo unde am decis, se poate ca fortele inconstiente negative sa se rascoleasca si sa ne dea de lucru, parca pentru a ne convinge ca ne apropiem de esec. Dar tocmai atunci trebuie sa stim ca exista o putere mai mare decit puterea mintii si a lucrurlilor vizibile, exista..ceva mai presus de ceea ce simtim vedem sau traim pe moment si ca viom ajunge la ...destinatia aleasa. Aceasta este credinta capabila sa mute cu adevarat si muntii din loc.

Anul 2012 si cresterea frecventei de vibratie!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 02 Mar 2009 03:37:50 PST

Toate religiile lumii, precum si adeptii spritualitatii din lumea intreaga prezic faptul ca Pamintul si omenirea se apropie de incheierea unui mare ciclu de viata si inceputul unui nou ciclu (vom scrie mai multe articole dedicate acestui subiect, care vor avea ca scop intelegerea fenomenelor subtile si a posibilelor probleme fizice si psihologice ce pot aparea pe drum). Schimbarile asteptate pina in anul 2012 vizeaza deopotriva clima, modificari ale tiparelor timpului, ale magnetismului terestru etc, ceea ce atrage schimbari la nivelul constiintei, al tiparelor de gindire umana. Anul 2012 este privit de catre cei multi interpreti ai calendarului Mayas sau a altor texte vechi ca anul in care..omenirea se intoarce cu fata catre Creator sau se intoarce la Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu este un proces care s-a desfasurat de-a lungul evolutiei constiintei umane si care se desavirseste..pina in anul 2012. Aceasta presupune ca ne aflam chiar acum..intr-o etapa importanta, puternica in care se petrec schimbari, deopotriva in corpurile noastre, ca si la nivelul proceselor mentale, emotionale, la nivelul perceptiilor si al felului in care intelegem Viata. Anul 2012 este privit in lumea sprituala ca anul “intoarcerii lui Cristos”, dar nu asa cum ne-am fi asteptat, in forma fizica obisnuita, ci in forma..”lui Cristos launtric”! Cresterea frecventei de vibratie a corpurilor, incepind cu Pamintul si terminind cu trupurile noastre fizice, este descris in literatura de specialitate ca un proces de inaltare cristica sau de recunoastere a lui Cristos in interiorul nostru. Aceasta inseamna ca apar premisele cresterii nivelului de constiinta al omenirii - in ansamblul sau, ceea ce inseamna o restructurare mentala, emotionala, dar si la nivelul perceptiilor asupra lumii si a vietii, care poate lua forme radicale. Este de asteptat ca, atita vreme cit constiinta si tiparele de gindire se schimba, acestea vor antrena schimbari la nivelul organizarii sociale, a vietii de zi cu zi, a perceptiei pe care o avem despre tot ce ne inconjoara( inclusiv despre bani, munca, sisteme de invatamint, vindecare etc). Cresterea frecventei de vibratie a Pamintului ( ceea ce inseamna apropierea de Dumnezeu) obliga toate sistemele vii existente sa se armonizeze cu aceasta noua vibratie. Pentru a face o comparatie, sa spunem ca am locuit pina ieri intr-o casa veche, ponosita, fara lumina electrica, in care ne simteam saraci si deprimati, eram imbracati in zdrente si ne spalam o data pe luna. Si, iata, ca intr-o zi, prin miscarea fireasca a destinului, ne trezim intr-o casa stralucitoare, luxoasa, in care domenste caldura, lumina, frumusetea si bucuria. Daca am continua sa nu ne spalam, asa cum faceam in casa veche, sa traim desculti si sa ne gindim la saracie si la suferinta, ar fi ca si cum ..ne-am perpetua mizeria intr-o casa stralucitoare. Gindirea noastra deformata n-ar reprezenta adevarul in care traim si ar duce la dizarmonie si la minciuna de sine. Procesul de crestere “a frecventei de vibratie” presupune o adaptare la noua energie, la apropierea noastra de constiinta divina, cristica, ceea ce inseamna renuntarea la vechile perceptii, la vechile moduri de gindire si de interpretare a realitatii. Se spune ca oamenii care nu vor tine pasul cu aceasta “mutare” intr-o noua locatie a constiintei se vor confrunta cu “puterea” frecventelor inalte, in fata carora ..exista doar optiunea de a le accepta!

Profeti mincinosi!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 02 Mar 2009 03:39:50 PST

Una dintre intrebarile ce ne pot aparea in minte in legatura cu evolutia constiintei si anul 2012 poate fi aceasta:”Si daca nimic din ceea ce au prevazut mayasii sau religiile lumii, interpretii textelor vechi sau clarvazatorii nu este adevarat”? Cum sa ne comportam, ce atitidini sa adoptam in fata informatiilor de toate felurile ce ne parvin despre data de 21.12. 2012 (sa observam sincronicitatea cifrelor, despre care vom scrie in ziarul nostru de miine, caci cifrele reprezinta frecvente si tipare energetice)? In primul rind, sa ne intoarcem putin la nenumaratele previziuni catastofiste facute de-a lungul timpului de catre diferiti clarvazatori, unii dintre ei cu reputatii deosebite. Faptul ca ne aflam astazi aici si acum este semnul limpede si dovada clara a faptului ca previziunile (sau intepretarile lor) au fost un esec al mintii– slava Domnului. Sa amintim de anul 1999, cind se vorbea despre despre sfirsitul lumii prezis de Nostradamus, de anul 2000, de cutremurele devastatoare pe care le-au ticluit diferite minti si care au creat panica, frica, indoiala, suferinta si ..nebunie prin multimi. Din aceste grozave erori ale mintii umane avem de invatat ceva important si anume faptul ca “mintea, chiar daca este a unui clarvazator celebru, poate fi dusa in eroare si in stare de esec fundamental). “Sa ne indoim de mintea noastra si de scenariile pe care ea ni le prezinta drept adevar” pare a fi un mesaj de bun simt, puternic si ajutator, mai ales ca ne indeamna sa ne infricosam mai putin si sa intelegem ca adesea gindurile si emotiile ne inseala dramatic. “Vor veni multi profeti mincinosi”, ne avertiza Isus acum 2000 de ani. Si pare ca lucrurile stau chiar asa. De aceea sa privim cu un scepticism de bun simt catre informatiile care prevad ..sfirsituri, catastofe si ..alte manifestari grave, caci multe dintre acestea sunt distorsiuni ale mintii care le vede. Chiar mayasii au prevestit ca-i important locul catre care privim si din care privim lumea si viata si, mai mult, ca privitorul..schimba viitorul cu privirea sa. Credinta in Cristos, in puterea lui Dumnezeu, in Gratia Divina, in iubirea si-n compasiunea divina, in capacitatea nesfirsita a lui Dumnezeu de a ierta si a iubi omul, cu toate ..pacatele sale, poate duce lumea noastra..catre lumina! Viziunea apocaliptica poate deveni si ea un scenariu ..prin puterea credintei colective. Mayasii ne avertizeaza asupra puterii noastre de a alege directia in care privim; spre Dumnezeu sau spre propria noastra minte! Si aceasta alegere ne decide viitorul..Iat de ce a ne intoarce privirea spre ceea ce avem de schimbat in bine in propriile noastre minti, inimi si vieti nu poate fi un pacat, cit un ajutor pe care ni-l daruim singuri si, poate, il daruim lumii noastre. Daca Cristos se intoarce deplin in anul 2012 nu stie nimeni cu precizie. A deveni mai buni, mai intelepti, a capata claritate si a fi constienti de valorile divine este o alegere pentru orice moment al vietii. Si una care nu-i da friu liber imaginatiei, fantasmelor, or iluziilor mentale! Sa le permitem iluziilor sa fie cum sunt si noi..sa ne rugam pentru puterea dee a vedea mereu “adevarul”. Caci, asa cum a spus Isus, “cereti adevaul si adevarul va va face liberi”!

Tiparele energetice ale numerelor 21.12.2012

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 02 Mar 2009 03:40:43 PST

Data de 21.12. 2012 ( ziua in care se incheie Calendarul mayas) este una sincronistica. O sincronicitate perfecta a cifreleor ar fi fost la 20.12.2012 sau in la 21.12.2112(aceasta din urma cifra va fi sincronistica in mod perfect peste o suta de ani). Asa cum multi stiu din cercetarile facute de catre psihanalistul Carl Gustave Jung, noi le dam semnificatie evenimentelor din lumea noastra, dar o putere non fizica le poate lega dincolo de implicarea vointei, a dorintei sau a intelegerii noastre imediate. Mistica numerelor a fost intotdeauna o preocupare a omului, caci se spune ca numerele sunt expresii ale ale unor tipare energetice deloc intimplatoare. In mistica numerelor, cifrele de la 1 la 10 ascund secretele intregii existente. De aceea, orice numere am avea in fata, le adunam asa incit sa obtinem un numar de la 1 la 10. Daca procedam ca atare cu numerele ce compun sfirsitul calendarului mayas vom obtine mai intii urmatoarele secvente numerice: 3.3.5. Sau putem imagina secventa sub forma 3.3.2.3. Cifra totala iese 11, iar 11, 22 si 33 nu se aduna in mistica numerelor. Ele fac exceptie de la principiul adunarii tocmai pentru ca reprezinta tipare energetice semnificative (ale luminii) prin ele insele. Ca urmare, avem un 33 in data de 21.12, ceea ce inseamna ca ne aflam in fata unui tipar energetic de tipul 33.2.3! Tot mistica numerelor spune ca 33 este vibratia cristica. Frumusetea sincronistica a cifrelor de tipul 12.21, precum si aparitia lui 33 arata ca data sfirsitului calendarului mayas este mai degraba una..armonioasa. Aparitia frecventa sau sincronistica a unor cifre dezvaluie armonia unor zile, ani sau evenimente de viata ce se petrec in acele timpuri. Iar in spatele armoniei sta intotdeauna Vointa Divina si puterea ei de a se manifesta vizibil, in viata de zi cu zi. Trebuie sa mentionam ca “armonia divina” nu inseamna ca noi vom cistiga bani cu nemiluita, ca Egourile noastre isi vor putea manifesta ifosele si nici ca vom putea controla chiar si misarea aripii unui fluture! Dimpotriva, manifestarea Vointei Divine poate presupune chiar inversul a ceea ce am crezut, am fost convinsi sau am inteles de-a lungul evolutiei constiintei. Renuntarea la tendinta de a controla oamenii, lumea, viata ar putea fi impusa( nu de catre Dumnezeu, ci de legea creatiei, in care domneste armonia, pacea si iubirea). Vointa mintii umane, dorintele si confuziile mentale care au creat frica, ura, distrugerea, respingerea si suferinta profunda a constiintei ar putea deveni “cheia dramei umane”! Pentru ca din minte se naste opozitia la intelegerea si cunoasterea lui Dumnezeu, iar ..dizarmonia si drama s-ar putea ivi tocmai din rezistenta Egoului sau a mintii. Tiparul energetic de tipul 3 sau 33, ca si cel de tipul 11 si 22 au semnificatia “interventiei divine”, a Prezentei Divine in viata de zi cu zi si ele ne cer sa avem credinta completa, totala si neconditionata in puterea iubirii divine de a ne ghida si a ne oferi ceea ce avem nevoie pentru supravietuire. Dramele mintii ar putea fi dezvaluite prin puterea Gratiei Divine, asa incit crizele de toate felurile vor aparea ..doar ca efect al credintelor, convingerilor si proiectiilor mentale, pe care frecventa 33 le va dezvalui ca fiind..produse ale mintii sau ale credintei noastre in ele.

Autoprogramarea si elementele de viata care se repeta

noreply@blogger.com (storm_ys) — Fri, 27 Feb 2009 01:07:03 PST

Noi, oamenii, nu ne dam seama cit de mult functionam prin “autoprogramare”! Tot ce este “obisnuit” in vietile noastre devine un fel de automatism. Devin automate ideile, cuvintele pe care le exprimam, gindurile, emotiile, visele, dorintele, actiunile si automat ne atragem prin acestea si relatiile, fie ele placute sau neplacute. Omul crede ca ii este superior robotului tocmai pentru ca are capacitatea de a crea, de a simti, de a gindi spontan, ceea ce este adevarat intr-o oarecare masura. Si spunem “intr-o oarecare masura” pentru ca fiinta umana are uimitoarea capacitate de a se autoprograma in toate privintele si din toate punctele de vedere. Mai mult, automatismul poate fi observat de catre executantul sau, or poate deveni un fel de program care ia conducerea, te poarta inconstient catre aceleasi situatii, aceleasi probleme, aceleasi alegeri, aceleasi actiuni si aceleasi moduri de a gindi, a vorbi sau a simti! Un om obisnuit sa fie “tradat” poarta in interiorul sau convingeri si credinte care-l vor conduce automat catre “tradatori”. Fireste, el va fi convins ca de data aceasta procedeaza corect, ca are in fata un om chibzuit si aducator de foloase, dar intr-un tirziu ...scenariul tradarii se va repeta! Tiparele inconstiente creaza..evenimente ce se repeta. Daca prietenii ne tot tradeaza, daca dupa o vreme ..iubirea cautata devine un fiasco, daca ..intilnim prea multi oameni deficienti la caracter trebuie sa cautam in noi insine, in tiparele ce ne ghideaza inconstient. Sa cautam tiparul creator de automatisme. Tiparul mental, emotional, programat cindva prin afirmatii (tot ale noastre) nu este ca o portita pe care o descuiem si ..s-a incheiat. Un tipar ne conditioneaza. Salivam in fata lui precum ciinele lui Pavlov si suntem tentati sa credem ca el ne arata realitatea. In fapt, tiparele creaza actiuni automate si aceasta este cea mai zdrobitoare dovada a faptului ca ceea ce se afla in inconstientul nostru ne conduce, dincolo de toate explicatiile si constienta sau luciditatea proprie. Puterea tiparelor inconstiente nu trebuie deloc neglijata; ele au fost energizate prin convingere, credinta, afirmatie, ginduri si emotii si de aceea a le modifica devine o munca sisifica. Programele devin extrem de puternice si de evidente la oamenii care trec de virsta de 30 de ani. Pina atunci oamenii se autoprogrameaza inconstient si o fac in fiecare zi. Puterea programelor nu este atit de consistenta pentru ca ele abia se inregistreaza ( prin perceptiile, afirmatiile, cuvintele si trairile noastre) pentru ca, dupa aceasta virsta programele sa ia conducerea si sa devina un fel de “personalitate” conducatoare a comportamentului, a atitudinii, a actiunilor umane. Un program mental puternic ne va determina sa vorbim automat, sa actionam automat, sa facem alegeri automate, greseli automate, sa avem relatii cu oameni care nu ne iubesc sau nu ne fac bine si sa ignoram ..orice posibilitate de a alege diferit. Sa retinem astazi ca recunoastem existenta unui program inconstient puternic prin faptul ca aceeasi situatie de viata se repeta dupa o vreme( chiar ani) cu personaje diferite. Toate situatiile care se repeta in vietile noastre provin din programari inconstiente.

Puterea de a crede intr-un alt vis de dragoste!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Mon, 02 Mar 2009 05:20:20 PST

In viltoarea nebuneasca a emotiei omenesti de iubire omul - un el sau o ea – construiesc cite-un vis mult prea lucitor si prea indraznet pentru ca vreodata sa devina si real! Visele izvorite din emotia omeneasca de dragoste lumineaza, cheama vijelios si ademenitor spre implinire, pentru ca – dupa un timp oarecare, un ceas, o zi, un an sau mai multi ani – sa te trezesti ca intr-o dimineata ploioasa. Sa te trezesti si sa vezi cit, cum si ce misterioasa forta ti-a dat sugestia unei realitati atit de consistente cind tu visai. Cum se face ca visul se destrama, se face tandari, ca un obiect oarecare, pentru ca cioburile sa se imprastie dureros in inima ta? Cum se face ca dragostea omeneasca..ajunge dezamagire si cum se face ca, din visul tau maret de dragoste se alege un inceput de zi, in care pustiul, golul, pirjolul si dezastrul interior iau locul saralucirilor de odinioara? Tu imaginezi frumusetea, sub povara neinduratoare a unei inexplicabile chemari launtrice, tu visezi propriile tale amagiri si apoi tu esti dezamagitul. Nici macar nu se poate spune ca te-a amagit cineva, caci singur ai calcat prin imaginatiile Egoului, singur i-ai urmat cararile si chemarile, singur te-ai tulburat, in credinta ca - de data aceasta – Dumnezeu ti-a atins crestetul. Dar el, Egoul, a construit o Fata Morgana si ti-a aratat trupul ei vaporos tocmai pentru ca tu sa alergi iarasi plin de vise si de sperante catre promisiunea iubirii ce te cheama in afara ta. SI asa alergi in amagire, pina ce vezi cum Fata cea lucitoare se destrama ca un fum, si vezi cum visul de noapte ti-a daruit un dram de frumusete pentru urmatoarele veacuri de goliciune ce-ti sfisie inima. Zilele indragostitilor se umplu de seva acestei iubiri emotionale, pe care omul o crede reala atit vreme cit..viseaza profund. Si omul se multumeste cu atit. Cu frinturile de vis! Este bine si atit, frumos si atit, suficient cit sa-ti revii - in cele din urma - din dezastru, sa poti ramine pe linia de plutire, un vajnic si singuratic supravietuitor al furtunilor interioare. Suferintele din dragoste nu sunt altceva decit un fel de a ne trezi din visele de dragoste. SI omul se obisnuieste atit de mult cu ele incit incepe sa le caute iarasi si iarasi, pentru ca el, omul, prin intermediul creierului propriu, invata ca “dragostea si suferinta” sunt unul si acelasi lucru. De fapt, visul de dragoste si suferinta ce-i urmeaza se ivesc din chemarile morganatice ale Egoului, care nu indrazneste sa caute mai departe, mai mult, mai sus, caci cautarea aceasta i-ar descoperi confuzia. Cautarea reala l-ar duce la adevar si adevarul ar dezvalui ca dragostea nu poate fi niciodata in alta parte, in alt loc sau intr-un altul, aflat in afara. Dragostea se arata in tine cind il iubesti pe altul. Si, daca nu este in tine, nici macar nu te poti amagi. Daca n-ai simti pulsul si freamatul ei fantastic in tine, visul de dragoste, amagirea, dezamagirea si suferinta n-ar fi posibile! Zilele indragostitilor pot fi fericite si pline de frumusete in doua ipostaze: in vreme ce visezi si in vreme ce esti complet treaz. Numai ca “trezirea” este un eveniment spiritual, pe cit de puternic si de frumos, pe atit de rar. Oamenii continua sa viseze chiar daca stiu cu totii ca se vor trezi in dezastru, nu in ”spiritul” autentic al iubirii. Frumusetea lor fantastica devine tocmai puterea de a visa din nou, ca si cum visul ar fi real! Sufletul spera doar ca data asta nu se va trezi in pustiu si asta-i maretia fiintei care sarbatoreste si azi visul ei de dragoste!

căutare personalizată

Fortele astrale inferioare’ in viata de zi cu zi?

noreply@blogger.com (storm_ys) — Fri, 27 Feb 2009 00:45:08 PST

“Tarimurile astrale reprezinta domenii periculoase pentru oameni. Sunt invizibile si nu pot fi verificate prin intermediul validarii consensuale; in plus, sunt domenii necunoscute persoanei obsnuite. Sunt ocupate de entitati ale caror energii si intentii sunt necunoscute. Acestea sunt extrem de inteligente si abile in a seduce persoane umane inocente pentru a capata influenta. De asemenea, tarimurile astrale inferioare includ entitati foarte periculoase, ce au capacitatea de constiinta unor oameni mai slabi”< spune David Hawkins in cartea sa “Sinele:realitate si sibiectivitate”(Ed. Cratea Daath). Autorul mentionat a verificat prin testarea kinesiologica a mii de oameni existenta - intre altele – a tarimurilor astrale inferioare si tot cu ajutorul tehnicilor kinesiologice a conchis ca “planurile astrale inferioare sunt locuite de entitati care l-au refuzat pe Dumnezeui. Complotul lor vizeaza controlul auspra oamenilor si distragerea lor intentionata pe o alta cale, pe care accesul catre Dumnezeu este blocat”. Nu din intimplare abordam acum “tema tarmiurilor astrale” si o vom face in citeva articole de astazi incolo. Ne aflam intr-o perioada instabila, susceptibila - ca urmare a conditiilor sociale, economice, financiare – sa genereze o atmosfera emotionala si mentala care permite ascensiunea “entitatilor astrale” in viata de zi cu zi. Fiecare dintre noi are nevoie de repere, de o cunoastere spirituala minima, de o capacitate minima de intelegere a ceea ce se intimpla pentru a ramine conectati la puterea lui Dumnezeu si pentru a ne feri pe cit posibil de manipularile acestor forte necunoscute. “Criza financiara/economica” aduce din subconstientul colectiv al oamenilor o emotionalitate stridenta, justificata de nevoia de supravietuire! Forta umana si autoritatea ce deriva din ea par a fi subminate si depasite de fenomenul infractional “extrem”, precum jaful armat, uciderea pentru bani, furtul de arme etc. Aceste manifestari repetate in timp scurt, in pofida masurilor de precautie, de protectie, de siguranta sau de pedeapsa aplicate, sugereaza faptul simplu ca “avem de-a face o constiinta poluata, toxica, inconstienta de consecintele actiunilor sale, nepasatoare fata de consecinte, cruda, criminala, condusa de emotii distructive si complet lipsita de onestitate”. Nivelul acesta este “periculos”, pentru ca ar putea reprezenta exact ceea ce David Hawkins numeste “constiinta luata in stapinire” de forte din astralul inferior. Dincolo de partea “umbroasa” pina la intunecime a constiintei criminale se desfasoara provocator umbrele unor emotii la fel de distructive, a unui mental supus provocarii generate de schimbarile conditiilor de viata, de munca, de siguranta si de fericire. Daca in conditii economice de inflorire s-au manifestat lipsa de onestitate, minciuna, ura, resentimentele, dorinta de putere, dorinta necontrolata de cistig, este important sa subliniem ca “o criza a sistemului social” risca sa genereze manifestari instinctuale, pulsiuni, emotii si mentalitati negative, a caror sursa nu este niciodata Dumnezeu. Entitatile nevazute despre care vorbeste David Hawkins nu sunt departe de noi – asa cum credem – ci pot salaslui chiar in mintea si-n trairile noastre. A invata sa discernem intre “intunericul si lumina” din mintea proprie (ceea ce vom face in zilele urmatoare), intre momentele in care suntem manipulati sa manifestam “intunericul” si psihologia sa devine crucial pentru oricine, in orice clipa si crucial in timpul ce urmeaza.

Cum sa indrepti raul din altul cand esti ca si el?

noreply@blogger.com (storm_ys) — Wed, 06 Jan 2010 05:50:23 PST

Reformele nu pot sta in picioare mai mult decit “zboara o libelula” fara o schimbare in constiinta fiecarui om. Incapacitatea omului de a-l intelege pe om are consecinte dezastruoase sI duce la imbolnavirea sufletului omenesc, a mintii sI a lumii noastre. Inca din prima zi de de gradinita, copilul ar putea fi invatat sa iubeasca. Esecul asimilarii cunostintelor devine evident pe zi ce trece, caci a memora nu inseamna - iata - a creste mai departe decit pina la genuchiul slabanog al unei broaste. SI ne-o demonstreaza cu virf sI indesat ceea ce am numit “elitele societatii”, a caror existenta pare a fi brazdata de tare ce pun sub semnul intrebarii starea de lumina a constiintei. Doctorii se lovesc strasnic intre ei. Oamenii justitiei se acuza unii pe altii. Oamenii responsabili cu educatia ..se lovesc sI ei de scuze pentru diferite iesiri comportamentale. Oamenii de presa isI gasesc, la rindul lor, scuze pentru ca transmit continuu starea de prafuire sufleteasca, morala sau mentala a lumii, influentind mintea. Oamenilor le place sa priveasca spre violenta altora pentru ca atunci se pot vedea pe ei insisI mai buni. Oamenilor le place sa vada ca altii fura, lovesc, distrug, gresesc, or vor sa cistige cu orice pret putere, prestigiu, privilegii sI drepturi. SI cu totii ne intrebam: “Ce-I de facut? Cum de am ajuns aici? Cum se face ca raul se perpetueaza sI degradarea tuturor sistemelor pare..de neocolit?” Oamenii care au ales sa..observe lumea, mai mult decit sa se implice in treburile ei, pot intelege mai usor ca nu se schimba nimic pina ce nu te schimbi tu insuti. SI apoi vine intrebarea:”dar, cum sa te schimbi? SI ce sa faci cind fiecare iI cere altuia sa se schimbe, sa devina mai bun, sa reactioneze diferit, caci problema fiecaruia pare a fi intotdeauna “altul, altceva sI altcineva”? Noi credem ca esenta tulburarii in viata omeneasca provine din placerea nedeghizata a omului de a vedea ce rau este un altul. SI de aici se naste tendinta de a judeca, a critica, a ne gasi justificate, indreptatite sI corecte atitudinile, comportamentele sI resentimentele, in vreme ce propria justificare ne trimite exact in rind cu aceia pe care-I contestam. A vedea ca raul vine din afara noastra pare a fi eroarea umana, care ne conduce continuu catre alte erori. A striga catre raul din afara inseamna a deveni la fel de rau. Este ca atunci cind vrei sa indreptI rautatea copilului prin bataie sI pedeapsa. Adica, tot printr-un act de rautate. Este ca atunci cind vrei sa indreptI un partener ce te tradeaza prin tradarea pe care o pui la cale tu insuti. A indrepta raul prin trairi sI comportamente rele devine un fel de a escalada Everestul cu patine! Este imposibil sa-tI corijezi dusmanul prin ura. Este imposibil ca un comportament grav sa fie indreptat printr-un comportament grav. SI atunci avem o singura optiune normala, o singura optiune..clara, capabila sa ne schimbe cu adevarat sI sa ne conduca spre normalitatea emotionala sI sociala. “A ne schimba pe noi insine, privindu-ne continuu emotiile, reactiile, comportamentele sI alegerile de zi cu zi”. In fata dusmanului sa analizam “ce simtim fata de el”, ce gindim despre el, ce emotii ne indeamna sa actionam cu dusmanie la rindul nostru? SI aceea este schimbarea de sine; noi nu ne-am putea cunoaste starea de dusmanie din interior fara ca un dusman din afara sa ne provoace. SI, daca vrem sa vindecam lumea, putem alege doar sa ne vindecam propriile perceptii despre ea.

Poti schimba ceea ce simti ca-i lumea, nu lumea insasi!

noreply@blogger.com (storm_ys) — Wed, 06 Jan 2010 05:48:36 PST

Ceea ce simti in relatia cu orice eveniment, cu orice persoana, cu orice imagine, cu lumea, cu obiectele, cu lucrurile care te inconjoara este ceea ce se numeste “experienta” de viata. Fara ca tu sa simti ceva, tot ce te inconjoara..n-ar avea semnificatie si sens. Daca ti-e indiferent ceva sau cineva, starea de indiferenta este experienta ta de moment. Daca simti bucurie, bucuria este ceea ce experimentezi in acel moment. Daca simti ura sau suparare, ura si supararea sunt..experienta ta. Nu are importanta evenimentul sau situatia, persoana sau lucrurile care se intimpla, cit ceea ce tu simti in relatia cu tot ce se intimpla. Nu este important daca ceva te infricoseaza, cit starea de frica ce se arata in interiorul tau. Frica este exprienta pe care o traiesti in relatia cu un eveniment. Dar, oare, oricarui om i-ar fi frica de lucrurile care ne infricoseaza pe noi? Orice om iubeste acelasi om pe care-l iubim si noi? Raspunsul este categoric “nu’! Un alpinist traieste experienta fericirii in clipa in care se cocoata pe stinci. Dar, daca am duce pe aceleasi stinci un savant ce si-a petrecut viata pe sub veioze si-n birouri izolate, este probabil ca savantul va experimenta frica. Asa cum alpinistul ar experimenta deprimarea, apatia si neplacerea daca l-am inchide in biorul savantului pentru o vreme..Asadar, nu conteaza atit ce ti se intimpla, ce face altul, oricine ar fi el, ce motive de suferinta, or de bucurie iti ofera lumea inconjuratoare, cit ceea ce tu simti in relatia cu tot si cu toate. Chiar intr-o clipa banala, in care un om te calca pe picior in tramvai, tu esti invitat intr-o experienta. Se poate sa simti suparare, dar se poate sa simti intelegere si sa zimbesti, caci stii ca omul te-a calcat fara intentie. Poti sa-l urasti pentru neatentia lui si aceasta devine experienta ta de o clipa. Ceea ce simti este ..al tau..Iti apartine numai tie, te defineste numai si numai pe tine, este numai si numai..tu. Ceea ce simti nu este efectul unei “actiuni” facute de altul, caci daca ar fi asa, simtamintele ar fi standard. A recunoaste faptul simplu ca orice experienta este – de fapt – una interioara si orice eveniment exterior se reflecta in trairile tale intr-un mod particular, care te defineste pe tine insuti, este un pas extraordinar catre intelegere si intelepciune. In acest punct vei intelege ca nimeni nu te obliga sa te infurii, sa fii trist, sa acuzi, sa judeci, sa iubesti sau sa urasti. Nici un eveniment exterior nu-ti creaza realitatea si nu alege ce anume sa simti. Tu alegi experienta pe care o traiesti in fiecare clipa. Este inevitabil sa te infurii, sa fii trist si la fel de dificil sa modifici perceptia personala, care te determina sa vezi lumea in culori sumbre!! Esenta problemlor vietii se iveste continuu din dorinta noastra de a-i face pe ceilalti sa se schimbe. Sa reactioneze diferit. Sa vada lucrurile asa cum le vedem noi, or sa le perceapa ca si noi. Si aceasta devine piedica spirituala majora in calea schimbarii de sine. Ceea ce putem schimba cu certitudine nu sunt evenimentele vietii sau comportamentele altor oameni, ci propriile noastre reactii la ele. Ceea ce simtim in fiecare clipa devine mai important decit ..ceea ce se intimpla pentru ca numai trairile noastre pot fi schimbate! Nu atit de simplu pe cit am crede, dar – cu perseverenta si cu indeminare – putem privi din noi insine catre o lume a carei suferinta provine din neintelegere si inconstienta.

BANI DIN CLIK-URI

noreply@blogger.com (storm_ys) — Tue, 24 Feb 2009 00:42:02 PST

DACA VREI SA ITI SUPLIMETEZI VENITURILE SI NU MAI STII CE SA FACI INTRA PE http://world-bux.com/?r=simonica23 SI INSCRIE-TE. ACCESAND ZILNIC CATE 5 MINUTE SITE-UL VEI CONSTATA CA FACI BANI NUMAI PENRU TINE , NU PENTRU ALTII.

google554be51236f4577e.html

noreply@blogger.com (storm_ys) — Sat, 21 Feb 2009 17:28:22 PST