Pr.CONSTANTIN LUPU-MARINEI - SAVINESTI - NEAMT

Cum saluta crestinii ?

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Wed, 25 Jan 2012 09:08:00 +0000

Salutul crestin este o scurta marturisire de credinta, precum si o rugaciune spontana. Mantuitorul ne-a spus urmatorul lucru: "Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu, in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Pentru aceasta, salutul crestin, fiind rostit in numele lui Dumnezeu, este totodata si o stare de comuniune cu Acesta.

Deoarece omul a fost zidit de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, el nu poate trai in singuratate, separat de semenii sai, ci numai in comuniune cu acestia. Comuniunea cu cei de aproape ai nostri se face insa numai in virtutea dragostei, singura care ne deschide inima spre cei pe care ii intalnim. Deoarece se poate observa usor faptul ca oamenii certati intre ei evita sa se intalneasca, iar daca o fac, refuza sa se salute, putem spune ca salutul necesita dragostea noastra fata de cel pe care il salutam.

Salutul crestinilor

Intalnirea cu un om trebuie sa fie intotdeauna prilej de bucurie. Sfintii Parinti spun ca fiecare intalnire este de mare folos, fie pentru noi, fie pentru cel pe care il intalnim. Bucurandu-ne de cel pe care il intalnim, simtim automat nevoia sa ii facem o urare de bine. Ca si crestini, urarile de bine pe care le dorim celor pe care ii intalnim iau forma unor rugaciuni spontane.

In cartile Sfintei Scripturi au fost inscrise unele formule de salut existente deja la acea data intre crestinii vremii. Formulele de salut folosite de crestini in primele secole aveau mai multe roluri. Astfel, in perioada persecutiilor, cand crestinii traiau in ascuns, unele forme de salut vizau in primul rand recunoasterea reciproca. Mai apoi, acestea au pastrat doua scopuri complementare: marturisirea credintei in Hristos si comuniunea cu cel intalnit.

Mantuitorul ii saluta adesea pe Apostoli, prin cuvintele: "Pace voua!" (Ioan 19, 20) sau "Bucurati-va!". El nu ii saluta doar, ci le si daruia o reala pace interioara, precum si o bucurie care nu ii parasea nici in cele mai vitrege momente. Aceasta bucurie a intalnirii arata starea sufleteasca pe care trebuie sa o avem intotdeauna, ca unii care traim in vremea Invierii.

Sfanta Scriptura consemneaza o serie de formule de salut specifice Epistolelor, acestea luand forma unor introduceri sau incheieri, dupa cum urmeaza: "Imbratisati-va unul pe altul cu sarutarea dragostei. Pace voua tuturor, celor intru Hristos Iisus" (I Petru 5, 14). "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!" (II Corinteni 13, 13). "Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul nostru Iisus Hristos" (I Corinteni 1, 3).

In cultul liturgic bisericesc s-au pastrat toate aceste formule de salut, sub forma unor binecuvantari. Salutul izvorat din bucuria pascala, anume "Bucura-te!", a fost prealuat in toate Acatistele inchinate Maicii Domnului sau sfintilor.

Astazi, crestinii se saluta intre ei mai ales cu salutul "Doamne, ajuta!". Acest salut nu trebuie inteles ca o necesitate de comportament, ci el trebuie sa izvorasca dintr-o vietuire autentica in Hristos, ca un fel de rugaciune spontana. Atunci cand acest salut este rostit in mod inconstient, el nu are puterea de a bucura inima celui salutat.

In perioada cuprinsa intre Pasti si Inaltare, crestinii se saluta cu "Hristos a inviat!" si "Adevarat a inviat!". Mai apoi, pana la Pogorarea Duhului Sfant, crestinii se saluta cu "Hristos s-a inaltat" si cu "Adevarat s-a inaltat!".

Slujitorii din Sfantul Altar pastreaza intre ei un salut cu totul special, numit "Sarutarea pacii". Aceasta forma de salut, formulata ca ritual liturgic, era la inceput o conditie a participarii credinciosilor la savarsirea Sfintei Liturghii. Fiecare crestin era dator sa fie impacat cu toti ceilalti. Treptat insa, din motive practice, acest salut a fost inlocuit de rostirea Crezului, el fiind pastrat in forma lui initiala numai intre sfintitii slujitori, in Sfantul Altar. In amintirea acestei practici, pe alocuri, credinciosii obisnuiesc sa isi stranga mana, dar din pricina aglomeratiei si a riscului de a se crea zarva intr-un moment de mare importanta al Sfintei Liturghii, acest lucru nu este incurajat.

Dupa cum spuneam, "sarutarea pacii", in forma ei initiala, este savarsita astazi numai de catre slujitorii Sfantului Altar. Astfel, cand la strana se canta "Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh...", slujitorii se inchina de trei ori inaintea Sfintei Mese, rostind rugaciunea "Iubite-voi, Doamne!", saruta Cinstitele Daruri si Sfanta Masa, dupa care isi dau succesiv "sarutarea pacii" pe umeri, strangandu-si mana dreapta. Primul dintre slujitori spune "Hristos in mijlocul nostru", al doilea continua, zicand "... este si va fi...", iar cel dintai incheie, zicand "... totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor!"

Din cuvintele salutului folosit se vede atat raportarea celui care saluta la cel salutat, cat si calitatea celui pe care il salutam. Crestinii ii saluta pe clerici folosind urmatoarele formule: "Binecuvinteaza, parinte!" sau "Sarut mana, parinte!". La acestea, slujitorii Altarului raspund prin cuvintele "Domnul sa te binecuvinteze" sau, mai scurt, "Domnul!" Sarutarea mainii preotului, ca a unuia care daruieste binecuvantarea si Sfintele Taine, este si ea o modalitate smerita de salut.

"Doamne, ajuta!" ramane insa cel mai folosit salut crestin. Legat de acesta, Costion Nicolescu spune: "Conform promisiunii evanghelice, cand doi oameni se intalnesc si sunt impreuna in numele Domnului, Acesta e cu ei. "Doamne ajuta!" este un salut, dar si o rugaciune, nu numai pentru cei ce se intalnesc sau se despart, ci si pentru toata lumea, nefiind precizata persoana. "Doamne ajuta!" este rugaciunea isihasta a satului nostru, conducand, prin pomenirea cat mai deasa a numelui Domnului, la linistire si trezvie."

Teodor Danalache

MÂINILE PREOTULUI - “linguriţe dumnezeieşti” De ce sărutăm mâna preotului?

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Tue, 24 Jan 2012 12:21:00 +0000

Fără a avea intenţia de a mă face în acest chip învăţătorul cuiva, voi încerca, încredinţându-mă ajutorului oblăduitor al harului Sfântului Duh, să formulez un răspuns cât de cât temeinic la această întrebare, mai întâi mie însumi şi apoi fraţilor mei întru Hristos care, fie au fost tentaţi să privească cu suspiciune această practică (sărutarea mâinii preotului), fie au fost asaltaţi cu această întrebare de acei creştini “necreştini”, îmbuibaţi cu spirit raţionalist care, prin concepţiile şi atitudinile lor faţă de tradiţia ascetico-liturgică ortodoxă, tind să se situeze în afara Bisericii noastre dreptmăritoare, ba mai mult, tind să se autoexpedieze în atât de numeroasa “Biserică” înşelată de raţiune a Apusului, pe care Sfântul Grigorie Palama o asemăna elefantului care atunci când cade nu se mai poate ridica.

“Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească” - ne spun Părinţii tălmăcind în graiul nostru o zicere de-a Sfântului Antonie cel Mare: “Cei care nu au povăţuitor cad ca frunzele.”

Străduindu-mă deci să împlinesc acest cuvânt al Părinţilor, am purces a face un pelerinaj pe aripile filelor de carte pe la marile “scaune apostoliceşti” pentru a întreba pe “marii dascăli ai lumii şi ierarhi” şi “părtaşi obiceiurilor şi următori scaunelor apostolilor”, “pe propovăduitorii cei de Dumnezeu vestitori” în vederea obţinerii unui răspuns odrăslit din tulpina Tradiţiei apostolice.

În acest pelerinaj mi-am luat şi Sfânta Scriptură din care, adesea, îmi potoleam foamea şi setea pricinuite de greutatea drumului şi zăduful zilei. În aceste momente de liniştire, coborând parcă din Scriptura Vechiului Testament, înţeleptul Isus Sirah mi-a zis: “Din tot sufletul tău teme-te de Domnul şi pe toţi preoţii lui cinsteşte-i […], pe slujitorii lui să nu-i părăseşti […] cinsteşte pe preot şi dă-i partea lui precum s-a poruncit ţie.” (Sir. 7, 30-32).

Neîntârziat, întrupând Scriptura Noului Testament, Sfântul Apostol Pavel mi s-a adresat cu aceleaşi cuvinte cu care acum aproape 2000 de ani scria episcopului din Efes, Timotei: “Preoţii, care-şi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura […] Pâră împotriva preotului să nu primeşti…” (I Tim.5; 17, 19).

Multe perle duhovniceşti mi-au dăruit Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii, dar de multe din ele m-a văduvit uitarea. De aceea, mă voi grăbi a le împărtăşi dragostei Voastre, pe cele încă neprădate, ca unei vistierii nefurate.

Mai întâi mă plec preotului, apoi îngerului

Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu la vechiul Mediolanum (Milano de azi), cândva ortodox. Închinându-mă fericitului Arhipăstor Ambrozie, am sorbit de la el adânc de bogoslovie şi de har din care scot acum un cuvânt frumos pentru a-l împărtăşi dragostei Voastre: “Preotul este ambasadorul iubirii lui Hristos”.

Venind către neînseratul nostru Răsărit ortodox, un anonim apusean mi-a spus: “Dacă aş întâlni un preot şi un înger, aş saluta mai întâi pe preot şi apoi pe înger, pentru că îngerul este numai prietenul lui Dumnezeu, pe când preotul Îi ţine locul”. Ca apoi, aflându-mă gânditor în Roma cea nouă (Constantinopol), să aflu că aceste cuvinte fuseseră rostite de Sfântul Arhiepiscop Ioan “cel cu limba şi cu cuvintele de aur”. Dar aceste cuvinte cu aur poleite erau de data aceasta acomodate neliniştii mele, fiind menite să înlăture norii cei grei ai nedumeririi: “Dacă aş întâlni un preot şi un înger m-aş pleca întâi preotului până la pământ şi i-aş săruta mâna sfinţitoare şi apoi m-aş pleca îngerului”. Cu toate acestea nu l-am lăsat pe de Dumnezeu luminatul ierarh şi iar l-am întrebat: Pentru ce pricină, prea îndumnezeitule la minte Părinte ? Atunci, “Nilul cel ce revarsă undele sale de aur în cuvinte şi minuni”, amintindu-mi printre altele că “preotul este Evanghelia ce trece pe cale”, mi-a răspuns: “Spune-mi, te rog, unde-l vom pune pe preot, când cheamă Duhul cel Sfânt, când săvârşeşte prea înfricoşătoarea jertfă şi când atinge necontenit pe Stăpânul obştesc al tuturora ? Cât de mare curăţie, cât de mare evlavie îi vom cere? Gândeşte-te ce fel trebuie să fie mâinile acelea care slujesc, ce fel trebuie să fie limba aceea care rosteşte acele cuvinte? Nu trebuie să fie oare mai curat şi mai sfânt decât oricare altul, sufletul care a primit atâta Duh? Atunci şîn timpul Sfintei Liturghii-n.n.ţ şi îngerii stau împrejurul preotului. Tot altarul şi locul din jurul jertfelnicului se umple de puterile cereşti în cinstea Celui ce Se află pe jertfelnic” (“Despre preoţie” VI, 4). {i, ca un adevărat luminător al dreptei cinstiri de Dumnezeu, Sfântul Arhipăstor a continuat să mă înveţe: “Mai socoteşti, oare, că mai eşti printre oameni şi că mai stai pe pământ, când vezi că Domnul stă jertfă pe Sfânta Masă, iar pe preot stând lângă jertfă şi rugându-se, când vezi că toţi se înroşesc cu împărtăşirea cu Cinstitul Sânge al lui Hristos” din mâinile preotului? “Mai socoteşti oare, că te-ai mutat dintr-o dată în cer, că ai scos din suflet orice gând trupesc şi că priveşti numai cu sufletul gol şi cu mintea curată cele din ceruri? O, minune! O, iubire de oameni a lui Dumnezeu! Fiul, Care stă sus cu Tatăl, este ţinut în clipa aceea în mâini” de ţărână, în mâinile preotului. “şi Se dă pe Sineşi tuturor celor ce voiesc să-L sărute şi să-L primească” prin aceleaşi mâini ale preotului (“Despre preoţie” III, 4).

Coboară cerul pe pamânt

Cu aceste aurite cuvinte mi-a învăpăiat sufletul părintele nostru Ioan, dascălul pocăinţei şi dulceaţa Bisericii. De aceea, părăsind cu bucurie împărăteasca cetate, m-am îndreptat spre Siria ca să mă adăp din râul cel plin de apele Duhului care în pustie a izvorât. Acest râu - Sfântul Efrem Sirul, m-a albit cu apele înţelegerii şi cunoştinţei celei curate, zicându-mi: “toţi să cinstim, toţi să fericim pe cei ce au treapta cinstitei preoţii, cunoscând cu dinadinsul, că dacă cineva pe prietenul Împăratului îl iubeşte, pe acesta cu mult mai mult îl iubeşte Împăratul. Deci să iubim pe preoţii lui Dumnezeu; căci prieteni ai însuşi Celui bun sunt şi mijlocesc pentru noi şi pentru lume. Cinsteşte pe preoţi împlinind porunca lui Hristos care zice: cel ce primeşte prooroc cu bucurie întru nume de prooroc, plată de prooroc va lua. Iar dacă nu ştii, de este vrednic de treaptă cel sfinţit preot sau de nu este vrednic, pentru porunca lui Hristos să-l cinsteşti!” (“Cuvinte şi învăţături”, Cartea a treia, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996, pag. 19-20).

Lăsând în urmă pustiul Siriei ce înflorea asemeni unui crin, m-am întors prin Episcopia Filadelfiei (Asia Mică). Aici m-am întâlnit cu plăcutul lui Dumnezeu ierarh Teolipt care, parcă ştiindu-mi dinainte neliniştea sufletului, a turnat peste el balsamul tămăduitor al cuvintelor sale: “De alergi la un preot dreptcredincios, la Hristos alergi, pe Hristos Îl cinsteşti, pe Hristos Îl primeşti”. N-am îndrăznit cu acest prilej să ocolesc strălucitul oraş al Niceii unde avut loc întâiul Sinod ecumenic (325). Aici, m-au întâmpinat cuvintele fericitului Teofan, Episcopul cetăţii, cuvinte care m-au mişcat mult, înţelegând şi de această dată pronia călăuzitoare a lui Dumnezeu: “Mâinile preotului sunt ca două linguriţe dumnezeieşti prin care se hrănesc mădularele Bisericii” cu Trupul şi Sângele Mielului Celui înjunghiat pentru viaţa noastră.

Părăsind Niceea, am ajuns în de Dumnezeu păzita noastră Patriarhie unde, aşa a vrut Dumnezeu, m-am izbit de frumoasele cuvinte ale părintelui Dumitru Fecioru, osârdnic traducător al cuvintelor Sfinţilor Părinţi în “limba vechilor cazanii”: “Mare şi înfricoşată taină! Dumnezeu Se lasă ţinut de mâinile omeneşti ale preotului. Preotul se apropie de Dumnezeire”, căci “de fiecare dată când slujeşte Sfânta Liturghie, preotul coboară cerul pe pământ. Cu mâinile lui de tină şi cu glasul lui de om, aduce pe Dumnezeu pe Sfânta Masă de pe tronul slavei Sale din ceruri". “Preotul este trup, este sânge, este carne şi oase, dar are putere mai mare ca un arhanghel. În faţa mâinii lui, cu degetele închipuind semnul Sfintei Cruci şi făcând semnul Sfintei Cruci, diavolul fuge, păcatele se şterg, lanţurile cad, lacrimile se usucă, sufletele se slobozesc şi pleacă luminate, uşurate, vesele, fericite”. “{i nu mă minunez atâta că cei mari ai pământului se pleacă şi îngenunche în faţa preotului, cât mă spăimântez că Împăratul împăraţilor, Domnul Domnilor, Se pleacă preotului şi-i face voia lui”.

Dau slavă lui Dumnezeu că mă aflu din nou în necropola Muşatinilor din Rădăuţi, lângă moaştele plăcutului lui Dumnezeu ierarh Leontie! Aici, îmi sună încă în urechile sufletului glasul nemuritorului dascăl al pocăinţei, Arhimandritul Teodor Pavlo (V 15 august 1996), fostul povăţuitor duhovnicesc al obştii de aici. Parcă îl văd cu ochii minţii cu ce zel, cu ce râvnă, cu ce dragoste de Dumnezeu ne povăţuia pe calea mântuirii! Îndrăznesc să spun că o făcea “cu duhul şi cu puterea lui Ilie” (Luca 1, 17)! Parcă se coborâse din icoana frescă a tuturor sfinţilor! Parcă se desprinse din ceata Proorocilor şi - foarte popular, aşa cum era - ne spunea în timp ce ne miruia: “Acu’ văd că unii sărută mâna preotului, alţii nu…Da’ ce?! Credeţi că noi avem nevoie să ne sărutaţi dumneavoastră mâna?… Dar eu mă gândesc că dumneavoastră vă folosiţi sărutând mâna preotului; căci preotul umblă cu cele sfinte, săvârşeşte Sfintele Taine…”. Acestea şi multe altele ne spunea retrăgându-se la locul lui; acolo, în ceata proorocilor propovăduitori, care, parcă era nedeplină fără el... Cred că de la o bucată nu l-au mai lăsat profeţii să coboare!…

Dumnezeieştii cleşti ai serafimului

Rămânând în acest spaţiu ascetico-liturgic şi istoric totodată, în care voievozii coboară din tabloul votiv, iar sfinţii din icoane, pentru a se uni în rugăciune cu obştea pravoslavnicilor creştini, l-am auzit pe Vlădica Gherasim predicând în urma săvârşirii unei hirotonii în preot. Printre altele, Prea Sfinţia Sa asemăna mâinile preotului cu mâinile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Căci, după cum acesteia i-a fost dat să poarte pe braţele sale pe Cel nepurtat, să cuprindă cu palmele pe Cel necuprins cu mintea nici de puterile îngereşti, în acelaşi fel, şi preotului i s-a dat, nu numai să ţină în palmele sale pe Cel ce ţine cu palma toată făptura, pe care cu dumnezeieştile Lui mâini a plăsmuit-o, ci i-a fost dăruit preotului chiar să-L junghie şi să-L jertfească, împărtăşindu-ni-L nouă “spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.

Spre adeverirea deplină a celor scrise, îndrăznesc a cita aici din ritualul Sfintei Liturghii: “Iar preotul, sfărâmându-L în patru părţi, cu luare-aminte şi cu evlavie, zice: Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte”. (Liturghier , Ed. Inst. biblic şi de misiune al B.O.R., Bucureşti, 1995, pag. 162).

Aşadar, nu vom cinsti oare cum se cuvine dumnezeieştii cleşti ai serafimului văzut de Isaia (Is. 6, 6), care ne curăţesc de zgura păcatelor cu Cărbunele cel înţelegător, Hristos, Dumnezeul nostru? Vom săruta deci mâna distinselor doamne, pentru că aşa ne învaţă doamna Aurelia Marinescu în “Codul bunelor maniere”, iar mâinile Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, Doamna noastră, a tuturor, mâinile bătrânului şi dreptului Simeon, cu care asemenea sunt mâinile preotului, nu le vom săruta?!

Să pătrundem dar, dragi cititori şi iubiţi fraţi în Domnul, cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos adresat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli şi, prin aceştia, urmaşilor lor legitimi, episcopilor şi preoţilor: “Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine…Cine primeşte prooroc (preot, în virtutea slujirii profetice pe care o exercită din încredinţarea Mântuitorului - n. n.) în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua.” (Luca 10, 16; Matei 10, 41).

Ierodiacon LEONID

Corul de copii al Bisericii Sf .Dimitrie Savinesti-25 dec 2011.AVI

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sun, 25 Dec 2011 21:29:00 +0000

Parintele Justin le vorbeste maicilor in Ajun de Craciun 2011

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sun, 25 Dec 2011 19:23:00 +0000

Concert de colinde - Protopopiatul Piatra Neamt

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sun, 25 Dec 2011 19:13:00 +0000

Spicuiri din Pastoralele ierarhilor nostrii la Praznicul Nasterii Domnului-2011

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Wed, 21 Dec 2011 21:34:00 +0000

† D A N I E L

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,

MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,

LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI

ŞI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

[…]”Să folosim timpul acesta al Sărbătorii Naşterii Domnului astfel încât să aducem bucurie copiilor şi părinţilor şi tuturor oamenilor, mai ales acolo unde este întristare şi tulburare. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor în care a slăbit iubirea şi bucuria comuniunii, precum şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă bună şi un cuvânt bun. Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă unde aceasta a slăbit.

Astăzi, când foarte adesea iubirea şi bunătatea din inimi este înlocuită cu ura şi răutatea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă atenţie şi multă lucrare a faptelor bune.

Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia.

Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte.

Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu.

Să ne rugăm necontenit Maicii Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu […]

Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de sprijin în continuare, pentru cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora…”

IPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului-Taina întrupării Domnului

[…]”Avem datoria sfântă să păzim curăţia neamului românesc, atât de ameninţată în acest ultim deceniu. Să nu uităm că această curăţie a copiilor este principalul gaj pentru care Dumnezeu mai ţine lumea. Oare putem rămâne indiferenţi la ceea ce se întâmplă în şcolile noastre, în societatea noastră? Oare putem trece cu vederea faptul că prin toate mijloacele mass-media, prin jocurile pe calculator, prin imaginile din presă sau de pe internet se urmăreşte distrugerea minţii şi a sufletului copiilor şi destrămarea familiei? Oare ce pot învăţa cei mici puşi în faţa televizorului? Cine este, oare, răspunzător de toată desfrânarea şi necurăţia care intră în sufletele copiilor noştri? Cine este, oare, răspunzător că noi lăsăm pe fiii neamului nostru să evadeze în fiecare zi într-o lume a violenţei, a desfrâului, a adulterului, a pornografiei, propusă prin televiziune? Oare nu ne dăm seama cu ce probleme ne vom lovi peste câţiva ani, când copiii noştri vor creşte?”

† NICOLAE din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului-

[…]”Astăzi Hristos se naşte în sufletul şi în inima noastră, dar nu ca un prunc, ci ca un stăpân, care ne aduce dumnezeiască ocrotire, nu ca un prunc aşteptând să fie purtat în braţe, ci ca un călăuzitor în stare să ne poarte pe drumul bun al vieţii spre împărăţia lui Dumnezeu”[…]

“Bucuria Crăciunului este pentru noi bucurie adevărată, bucurie cerească, bucurie veşnică. Este adevărată, deoarece ne este împărtăşită de însuşi Dumnezeu, care nu‑şi amăgeşte cu deşertăciuni făpturile Sale. Este cerească, fiindcă îngerii cerului au fost primii ei vestitori pe pământ. Este veşnică, pentru că fără margini şi fără sfârşit este iubirea Ziditorului a toate. Căldura şi lumina ei ne învăluie pe toţi credincioşii, întăreşte pe cei slabi, mângâie pe cei îndureraţi, înţelepţeşte pe cei neştiutori, pe toţi ne îmbogăţeşte duhovniceşte, tuturor ne împărtăşeşte viaţă nouă.”

†ANDREI Andreicut,Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

[…]”In asemenea imprejurari trebuie sa-i intrebam cu insistenta pe cei ce ne pot raspunde: unde-L putem gasi pe Fiul lui Dumnezeu Cel nascut in Betleemul Iudeii? Eu va voi raspunde simplu: in biserica si la Sfanta Liturghie”.[…] Din nefericire, pentru multa lume Craciunul ramane o sarbatoare folclorica, la care, in ambianta colindelor, se desfata cu sarmale si carnati, aniversand nasterea lui Hristos in absenta Lui. Indiferentism religios se gaseste peste tot. Parintele stefan Anagnostopulos ne relateaza ca in Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viata religioasa. insa, de dragul traditiilor, de Craciun, s-a dus la rudele sale de la tara. N-avea de gand sa mearga la biserica. Totusi, dupa ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus si el. S-a asezat intr-un loc si privea atent la altar. si ce-a vazut? "Cand parintele a rostit «Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va...» si a inceput sa-i impartaseasca pe credinciosi, Domnul Costas deodata a sarit ca ars si nu-i venea sa-si creada ochilor ....! Parintele Gheorghe tinea in maini un Prunc, dezbracat pana la brau, invelit in partea de jos intr-o hlamida rosie ... Din pieptul Pruncului tasnea sange ... Crestinii primeau picaturile de sange si, in continuare, se stergeau cu acea hlamida rosie! Peste putin timp, lucrurile au devenit ca mai inainte ... Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne ..., cred!»” (6).

Domnul Costas de Craciun a devenit un om credincios si s-a inchinat lui Hristos. L-a gasit in biserica, acolo unde-L poate gasi oricine.[…]

† CASIAN,Din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunarii de Jos

[…]”Astazi, la Nasterea lui Hristos, "ingerii canta, arhanghelii psalmodiaza, heruvimii inalta imnuri, serafimii aduc doxologie. Toti praznuiesc vazand pe Dumnezeu pe pamant si pe om in ceruri, pe Cel de Sus, jos, din pricina tainei intruparii, pe cei de jos, sus, din pricina iubirii de oameni“. Asa, in locul stelelor de pe cer, rasar lumini si rugaciuni pe pamant, iar impreuna cu ingerii din ceruri rasuna in biserici, in case si in sufletele oamenilor, armoniile dumnezeiesti, care au darul de a-L aduce pe Hristos, "mititel si-nfasetel“, "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat“ , in noi si intre noi.

Prin bunatatea si prin staruinta multimii crestinilor, prin lucrarea sfanta si sfintitoare a Bisericii noastre, "norii“ intunecati ai secularizarii lasa loc luminii stelei sfinte a Betleemului si, astfel, noaptea de Craciun vesteste revenirea Soarelui Hristos in sufletele, in familiile si in bisericile noastre. De aceea, cel mai semnificativ raspuns al nostru la darul cel mare si sfant, Nasterea Mantuitorului, este lumina vietii curate din familiile crestinilor nostril[...]

Prin nasterea de prunci in familie se actualizeaza bucuria Betleemului, iar prin Botez, nou-nascutul se impartaseste de darurile ceresti ale Mantuitorului…Dar pentru ca toti pruncii sa se bucure de crestere si de educatie virtuoasa este nevoie de familii jertfelnice, puternice si credincioase, pe care valurile efemere ale modernismului si ale secularizarii sa nu le cucereasca, nici sa le distruga. Asistam uneori cu durere la nenumaratele drame sociale care ating cea mai curata "celula“ a Bisericii, familia, prin multimea divorturilor, prin inlesnirile legislative ale destramarii cuplurilor "in numele drepturilor omului“, prin abandonul nedrept si antiuman al copiilor, prin perpetuarea avorturilor, crima asemanatoare celor savarsite de Irod la Nasterea Domnului.”

† GHERASIM, ARHIEPISCOP AL RÂMNICULUI

[…]”Praznicul Naşterii Domnului trebuie să fie, pentru noi toţi, un prilej de a ne înnoi viaţa duhovnicească prin înălţarea sufletească de la cele pământeşti la cele cereşti, de a ne întări nădejdea, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune: "Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele" (Romani XII, 21). După modelul marilor noştri înaintaşi suntem chemaţi să răspundem îndatoririlor sfinte de a păstra credinţa străbună, rânduielile şi tradiţiile bisericeşti. De aceea, vă îndemn, prin cuvintele apostolului neamurilor, "să nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri" (Evrei XIII, 9) şi "să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o" (Romani XVI, 17).

Statornicia în respectarea adevărurilor de credinţă a fost o virtute cu care înaintaşii noştri s-au afirmat şi şi-au păstrat unitatea de gândire de-a lungul veacurilor. Credinţa este un dar de la Dumnezeu, pe care nu avem dreptul să-l schimbăm de la o zi la alta. In unitate stă tăria unui popor şi existenţa lui liberă. Aşadar, şi de acum înainte "staţi neclintiţi şi să ţineţi predaniile pe care le-aţi primit" (II Tes. II, 15), pentru că "fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el" (Luca XI, 28).

† IRINEU - ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

[…]”În centrul rugăciunilor noastre, stă numele lui Iisus prin care, dacă îl invocăm, noi ne puriﬁcăm și ne sﬁnțim. Nouă, creștinilor ortodocși, ne este dragă așa-numita rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Despre această rugăciune scurtă, Bătrânul Amﬁlohie de Patmos († 1970) aﬁrma: „Rugăciunea lui Iisus sﬁnțește locul unde ești și munca ce o faci. Rugăciunea aceasta rezolvă orice lucru. Ea te face să umbli pe mare, scurtează distanțele, schimbă dispoziția oamenilor, dă curaj, credință și răbdare în viață”.

† TIMOTEI,ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI-COLIND DE TAINĂ

[...]"Nu s-ar putea uita că sărbătoarea Crăciunului avertizează şi pe latura profană asupra sfârşitului şi începutului de an, ca marcând succesiunile unor etape în viaţa ce îndeamnă la o cugetare mai adâncă şi la întocmirea bilanţului lucrării omeneşti. Calea colindelor este una ce duce la rememorarea trecutului, reflectat în prezent pentru proiectare spre cele viitoare; înţelegând şi cele dincolo de timp şi spaţiu, ce urmăresc scopul vieţii şi răsplătirea împlinirilor în comuniunea cu Dumnezeu. Chiar pentru cei care obişnuiesc într-un limbaj comun să se refere de preferinţă la sărbătorile de iarnă, natura înconjurătoare înfrumuseţată cu haina albă a zăpezii, insuflă starea de nevinovăţie, în care s-ar putea reflecta mobilizator la o lucrare în rugăciune şi practicare a virtuţii. Mai mult ca oricând se retrăieşte nu doar trecutul apropiat şi propriu, ci cel foarte depărtat, ce îi aşează pe înaintaşi pe piedestalul unor idealuri vrednice de realizat şi pentru cei de azi, întrucât intră în planul divin pronietor a toate. Dobândim deodată cu strădania lucrării spre desăvârşire şi harul de a o ajunge. Şi aceasta angajând toate puterile sufleteşti în atmosfera sărbătorii. În acest fel colindatul aduce o nespusă mângâiere peste nostalgia nevinovăţiei începuturilor fiinţării şi totodată maturizării puterilor sufleteşti ce se cer înnoite şi înmulţite pe măsura cutreierării spaţiilor şi timpurilor, cum arată şi psalmistul: “înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţele tale”[15], vădind un optimism sănătos, hrănit de nădejdea în ajutorul dumnezeiesc. Răsplătirea colindătorului cu darurile Crăciunului este chezăşia milei lui Dumnezeu faţă de toţi, cum intonează şi versurile: “Și de-acum până-n vecie / Mila Domnului să fie”

† S E B A S T I A N,Episcop al Slatinei şi Romanaţilor-HRISTOS ŞI „MARELE INCHIZITOR”

[…]”Coborât cu aceeaşi smerenie cu care venise şi odinioară şi împărtăşind oamenilor aceleaşi binecuvântări şi minuni, Hristos găseşte la începutul secolului al XVI-lea un creştinism interesat şi străin; la fel de interesat de darurile Sale − în ceea ce-i priveşte pe cei mulţi −, dar străin de Duhul Său − în ceea ce-i priveşte pe conducători. Bucuros să-L revadă într-o primă fază, poporul este copleşit apoi imediat de frică la vederea celor ce stăpânesc acum lumea şi, iubindu-şi mai mult viaţa decât soarta, Îl lasă iarăşi singur în mâna dregătorului.

Discret, tăcut şi smerit în faţa celui care Îl arestează (iată, din nou!), Domnul arată aceeaşi siguranţă de Sine cu care ne-a obişnuit; aceeaşi autoritate, aceeaşi convingere că tot ce a fost de spus s-a spus deja şi că tot ce s-ar mai putea adăuga ar atenta la libertatea pe care marele inchizitor o demonizează atât de mult.

Pe cât de discret şi de tăcut, pe atât de provocator priveşte Hristos cum uzurpatorul Său se zbate în chinurile propriei viziuni asupra vieţii, o viziune care a falsificat grosolan Evanghelia şi Viaţa. În faţa tăcerii Sale, marele inchizitor perorează dezvinovăţindu-se până la epuizare, în timp ce Domnului I-a fost de ajuns să i Se arate doar… Siguranţa Lui îl ustură, iar tăcerea Sa îl doare, zădărnicindu-i pledoaria pe cât de ferventă, pe atât de perversă şi de inutilă. Ceea ce îl copleşeşte, însă, pe cel ce s-a arătat atât de „tulburat” de incomoda apariţie a Domnului pe pământ a fost nemaisperata Lui iubire. Sărutul Său, ultimul lucru la care s-ar mai fi putut aştepta marele inchizitor după o atare „primire”, este mai tulburător decât sărutul lui Iuda….http://www.episcopiaslatinei.ro/2011/12/21/hristos-si-%E2%80%9Emarele-inchizitor%E2%80%9D-scrisoare-pastorala-la-nasterea-domnului/

+ÎPS CALINIC,Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

[…]"Dumnezeu, în atotînţelepciunea Sa, a ales pentru întruparea Fiului sânul mamei ca altar şi familia ca loc de creştere „în har şi înţelepciune.”

Cine nu ştie că familia este cea mai caldă şi sigură vatră, cea dintâi şi cea mai binecuvântată şcoală, dacă părinţii se dăruiesc chemării de ziditori binecuvântaţi de Dumnezeu, în această frumuseţe a lumii văzute?

Cum să nu mărturisim că astăzi stau faţă în faţă familia sfântă, în care creşte Iisus şi familia blestemată a lui Irod? Una e familia, cămin al nevinovăţiei, rugăciunii, duioşiei, bucuriei şi al tuturor harurilor şi virtuţilor. Cealaltă este familia lui Irod, cuib al nelegiuirilor, al desfrâului, al beţiei, al petrecerilor vinovate, al uciderii de prunci neajutoraţi.

Ca temei viu şi pururea prezent, avem mereu în faţă mărturia familiei simple dar aspre, cum era casa bătrânului şi dreptului Iosif, în care a crescut şi s-a întărit în Duhul Sfânt, pruncul Iisus. Este şi casa noastră unde ne-am născut şi am crescut ca şi Iisus, în grija părinţilor veghetori şi neadormiţi asupra vieţii de zi cu zi, asupra pruncilor veniţi, ca dar al lui Dumnezeu."

Clopotul sau bormasina ?

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Tue, 13 Dec 2011 09:23:00 +0000

Sunt unii care, atunci când apare ceva referitor la religie sau credinţă (în special cea creştin-ortodoxă) fac urât. Zici că sunt ăia răi din filmele horror atunci când personajul pozitiv le arată crucea ori îi stropeşte cu aghiasmă. Suduie, înjură, scuipă, protestează.
Îi, vorba aceea, deranjează. Îi deranjează bisericile pentru că sunt prea multe şi nu au loc de parcare pentru rabla luată pe credit ori în leasing. Îi deranjează dangătul clopotelor. Îi deranjează boxele exterioare de unde se aude slujba. Îi deranjează „popii” pentru că sunt popi, credincioşii pentru că cred, icoanele pentru că se închină lumea la ele, moaştele pentru că se fac procesiuni cu ele, procesiunile pentru că perturbează traficul. Îi deranjează religia pentru că nu e cam ce ar vrea ei să fie. Îi deranjează biserica pentru că „nu ajută”. Îi deranjează contribuţiile la biserică pentru că „sunt obligat să dau bani la popi”. Invocă libertatea credinţei lovind tocmai în credinţă şi insultând pe credincioşi. Aţi spune că, OK, fiecare e liber să creadă sau nu, să se închine sau nu, să se roage cum ştie el că e mai bine, să îşi aleagă ce zeu vrea el. Să fie catolic (romano sau greco), evanghelic (lutheran sau calvin), mozaic, musulman şiit sau sunnit, brahman, animist, închinător la vechii zei ai Romei, la Zamolxis, Zarathusra ori Budha.
Da, în principiu e corect, până la momentul când credinţa omului este insultată de părerile cam slobode la gură ale unora. Ale „deranjaţilor”. Care, după cum se vede, sunt extrem de vehemenţi şi ţin neapărat să arate că ei sunt deştepţi, iar restul proşti. Aşa e cool, mai ales pe net. Şi mai ales când scuipi şi faci spume sub protecţia anonimatului.
Biserica nu ajută, cică. Nu, domnilor, toate parohiile ajută, în măsura posibilităţii lor materiale, pe cei aflaţi în dificultăţi: meditaţii, mese ale săracilor, ajutoare materiale chiar. Problema este că nu prea se face „propagandă” pe tema asta, din păcate. „Popii” iau bani la nunţi şi botezuri? Oau! De ce nu se plâng plângăcioşii când sparg banii pe închiriat limuzine de fiţe cu care se dau prin oraş, pe lăutari „de top” ori de banii daţi sclavului ăluia de cameraman? Iar dacă e cheltuiala prea mare banii aceia daţi „la popă”, de ce nu renunţă la cununia de la biserică? Merg numa la primărie, se pozează la arteziană şi apoi, fuga la restaurantul de ţşpe stele. Deranjează clopotele care cheamă lumea la slujbă? Vai. Ce să spună cei care stau în centru `i aud non-stop clopotele de la două ceasuri de biserici (evanghelică şi romano-catolică) ce bat din sfert în sfert de oră? Clopotele deranjează, dar bormaşinile gospodarilor de vecini care bârâie de zici că pică pereţii pe tine, nu. Nici motoarele ori maşinile ambalate ca la raliu. Nici claxoanele nuntaşilor, nici muzica maneloasă ori „de Ardeal” de la chefuri. Îi deranjează sfinţii? Păi să îşi boteze copiii cu nume ne-sfinte, ca nu cumva sfântul protector să le deranjeze ateismul cronic. Să le dea prenume ca Pixel, Google, Eşapament, Audiaseis, ori să le pună doar user şi parolă. Interesant mai este cum vehemenţii atacatori ai credinţei ajung, la un moment dat, cu basca-n mână şi ochii plecaţi, la un preot, să îl roage acolo de o cununie, un botez ori parastas, că „aşa se face”. Şi totuşi, ce alegem între zgomotele „deranjante”? Clopotul credinţei ori bormaşina harnicului? Biserica ori parcarea? Toleranţa religioasă ori insulta credinţei celuilalt?

Articol preluat http://www.tribuna.ro/stiri/editorialul-zilei/....

Sfintire la Manastirea Nechit

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Mon, 12 Dec 2011 20:07:00 +0000

Taina Sfantului Maslu de obste in Postul Nasterii Domnului

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sun, 11 Dec 2011 21:33:00 +0000

Hram 2011

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Thu, 27 Oct 2011 19:45:00 +0000

Ingerii de la Manastire

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Tue, 04 Oct 2011 14:45:00 +0000

Viitor luminos fara de carte nu exista. O stiu sute de copii din Romania care, in ciuda lipsurilor de acasa, vor sa invete.

Conferinta preoteasca- Durau 18-20 sept

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Thu, 29 Sep 2011 15:08:00 +0000

Schimbarea la Fata - Bartolomeu Anania

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sat, 06 Aug 2011 20:03:00 +0000

Schimbarea la fata a Domnului

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sat, 06 Aug 2011 19:56:00 +0000

http://www.youtube.com/watch?v=Hh-kqIdETdU&feature=player_embedded#at=18

Cunoasterea voii lui Dumnezeu

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Fri, 29 Apr 2011 21:20:00 +0000

pr. Gheorghe Holbea - "Cunoasterea voii lui Dumnezeu"

Asculta mai multe audio traditionala

INVIEREA DOMNULUI

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sun, 24 Apr 2011 18:10:00 +0000

HRISTOS A INVIAT!
SA AVEM INVIEREA CEA DUHOVNICEASCA!

Vinerea Mare

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sat, 23 Apr 2011 20:25:00 +0000

DESPRE POSTUL MARE

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Tue, 15 Mar 2011 00:19:00 +0000

Trăim timpuri în care şi credincioşii care frecventează Biserica, duminica nu mai ştiu cum să răspundă la miile de probleme pe care le prezintă realitatea cotidiană.Dacă ei totuşi sunt pe aproape cu solutiile pe care le propune Sfânta Biserica, unii rămân an de an, departe de ceea ce ar trebui sa trăiasca deoarece Ortodoxia nu este numai „dreaptă credinţă „ ,ci si „dreapta traire”.

Zi de zi ascultăm şi vedem relatări despre perioada pe care o traversăm. Însă aceasta extraordinară mediatizare a postului,inclusiv la tv,nu rezolvă întru totul sensul adevarat al felului de a posti ci uneori aduce o saturaţie pentru cei ce nu împlinesc … asa că am ales cîteva întrebări şi răspunsuri care să ne determine a fi în această călătorie împreună cu Domnul, pe calea spre Înviere, care trece prin greutăţile Crucii şi ale Patimilor.

Ce este Postul Mare?

Este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Când ne apropiem de o sărbătoare trebuie să conştientizăm ceea ce ne a adus la ea. Este un timp liturgic, din cadrul perioadei Triodului, de mare nevoinţă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total.

Este numit "Mare" pentru că este cel mai lung şi cel mai important dintre toate posturile. Este o zeciuială a întregului an. Postul ca orice infrânare tine de dragoste. Dragostea cere o nevoinţă pentru veşnicie.Sf Ciril al Alexandriei spune :” La Dumnezeu nu se poate intra decât in stare de jertfă”!

Ce ne dă nouă Postul ?De ce sa postim?

Astăzi trăim şi vremuri de împuţinare a credinţei. Postul este şcoala anuală a credinţei. Este drumul de întoarcere al "fiului risipitor" spre casa părintească.

Postul este timpul care ne apropie de Dumnezeu. Dacă ne hrănim bine, greu vom mai prinde curătirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, Spovedanie si împărtăsirea cu Sfintele Taine. Odată cu intrarea în Săptămâna Mare, credinciosul posteşte însă pentru a dărui lui Hristos iubirea şi jertfa sa, în efortul de a se elibera de măruntul interes omenesc. El nu mai cere nimic, doar se dăruieşte participând, prin nevoinţă, la Pătimirile Domnului.

Postul Mare este timpul privilegiat al pelerinajului interior spre cel care este Izvorul milostivirii. Este un pelerinaj în care El însuşi ne însoţeşte prin pustiul sărăciei noastre, susţinându-ne în drumul spre bucuria intensă a Paştelui.

Părinţii Bisericii, vorbesc despre puterea postului, capabilă să ţină în frâu păcatul, să reprime dorinţele intense ale “vechiului Adam”, şi să deschidă în inima celui credincios drumul spre Dumnezeu. Sa traim timpul postului ca un timp in care, examinandu-ne constiintele, golim tot ceea ce este pacat pentru a ne umple de iubire si sfintenie. Abtinerea de la păcat este postul sufletului. Aşadar cu ocazia Postului Mare, Biserica ne invită la o revizuire sinceră a vieţii noastre în lumina învăţăturilor Sfintei Evanghelii.

Ce nu este postul ?

Nu este dietă. De aceea, pe lângă postul alimentar, care ne uşurează şi disciplinează trupul, avem multe altele de făcut. Să ne bucurăm de lectură (şi mai puţin de televizor sau calculator), să sporim rugăciunea, să mergem mai des în Casa Domnului, să fim mai atenţi la cei din jurul nostru, să zâmbim, să dăruim bucurie, să iertăm. Să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. O faptă măruntă, ceva de mâncare sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi. Să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective. Să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră. Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a putea face loc în el lui Dumnezeu.

La ce să mai luăm aminte în Postul Mare?

În perioada postului este o perioada în care oamenii trebuie sa faca exercitii pentru a fi mai buni, mai întelepti, mai blanzi, sa priveasca mai mult la ei si mai putin la cei din jur, sa nu fie lacomi la mancare chiar daca alimentele sunt fara carne sau lactate, pentru ca lacomia este un păcat de moarte.

Unii işi pun problema mâncării de post care este mai bună decât cea de dulce şi le place mai mult.Aici se mai găseşte nevoinţă? Dacă postul este o atitudine sufletească , o luptă duhovnicească vor afla si răspunsul. Altii , se întrebă cum sa postească ca mâncarea de post e mai scumpă decât cea de dulce…Dacă ar alege în locul bucatelor, Cuvântul lui Dumnezeu şi la ogorul ne îngrijit sămînţă bună si ar rezolva si această dilemă.Oamenii puţini credincioşi întodeauna sunt plini de superstiţii zadarnice. Dacă nu ţinem Postul parcă simţim că lăsam Biserica şi ne –am lepădat şi de Dumnzeu.

Totodată se întâmplă şi multe lucruri foarte specifice, unice şi minunate, în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare si trebuie să le sesizăm:
* muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare
* cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar, iarăşi, şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu)
* slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
* veşmintele preoţilor şi odoarele în care este înveşmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei)
* postul de bucate şi abstinenţă în viaţa sexuală, precum şi reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară) etc.

Ce să facă cei care nu pot posti ?

Să se sfătuiască cu duhovnicul lor iar dacă nu- l au să şi l caute de urgenţă pentru Înviere. Dacă ne e greu să postim, înseamnă că nu postim corect.Foamea ,nesaţiul nu este în stomac ci în mentalul nostru.Tot timpul trupul vrea să fie deasupra sufletului. Practica conştiincioasă a postului contribuie de asemenea la a da unitate persoanei, trup şi suflet, ajutând-o să evite păcatul şi să crească în intimitate cu Domnul. Postul Mare să fie valorizat în fiecare familie şi în fiecare comunitate creştină pentru a îndepărta tot ceea ce distruge duhul şi pentru a intensifica ceea ce hrăneşte sufletul deschizându-l spre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele.

Care sunt duşmanii postului ?

-Diavolul

-Lumea

-Trupul.

INTRU MULTI ANI , VĂ ŢINĂ DOMNUL, PARINTE IUSTIN !

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Thu, 10 Feb 2011 21:38:00 +0000

Implinirea celor 92 de ani de viaţă, a Prea Cuvioşiei voastre, a dat astăzi în ziua când Sfânta Biserică prăznuieste pe Sf.Mare Mucenic Haralambie,celor ce se consideră fii duhovniceşti si mai ales celor ce va sunt apropiati şi vă cunosc ,vă sunt în ascultare prilej de mare bucurie şi de mulţumire că Bunul Dumnezeu vă ţine pentru Neam şi Ţară, duhovnic bun,rugător...mare răbdator.
Aţi primit multe flori ,peste numarul anilor şi cele mai frumoase rămân asa cum îmi spuneaţi în Sfântul Altar,rămân florile cele duhovnicesşti,flori de fapte culese din grădina în care lucraţi.
Acum acestea se pot vedea de vine cineva la Petru Vodă şi mai ales la Mănăstire.
Pot şi eu acum să mărturisesc că s-a împlinit ceea ce doreaţi(preziceaţi) cu 38 de ani în urma când eraţi la M-rea Secu :CTITORIREA, pe locurile noastre natale a unei vetre mănăstireşti.Domnul v-a dat şi ani dar şi ctitorii pentru că v-aţi implinit canonul de rugăciune neâncetată cu mult zel şi pentru toată lumea care v-a căutat.Aşa se face ca şi noaptea sărbătoririi v- a prins deşi nu perfect sănătos, la Priveghere ca la Înviere.

Pentru cei mai tineri care v-au cântat" Intru multi ani Părinte, Arhimandrit!",acesta rămâne exemplul "cu timp si fără timp"dar şi curajul mărturisirii într o lume tot mai încercată şi al cărui război se duce nevăzut...
Şi dacă mai punem şi pe cei care i-aţi ajutat,"dar din dar se face rai" şi eu mi-aş permite "dar din dar ,floare din rai!", ce trebuie atârnată la cununa înveşnicirii.

Cuv. Preasfintitului Irineu Bistriteanul - Ep. vicar la Inmorm I .P. S. Mitrop. Bartolomeu Anania

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Fri, 04 Feb 2011 12:19:00 +0000

Mitropolitul Bartolomeu

„Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Cuv Prea Sfintitului Irineu Bistriteanul - Ep vicar la Inmorm I P S Mitrop Bartolomeu Anania

Asculta mai multe audio traditionala

Cuv. Prea F. Daniel,Patriarhul B.O.R. la slujba de inmormantare a I. P. Mitropolit Bartolomeu Anania

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Thu, 03 Feb 2011 16:53:00 +0000

Cuv P F Daniel la slujba de inmormantare a I P Mitropolit Bartolomeu Anania - 3 febr 2011

Asculta mai multe audio traditionala

Cuvantul I.P.Mitropolit Teofan la trecerea la Domnul a I.P.Mitropolit Bartolomeu Anania

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Wed, 02 Feb 2011 11:38:00 +0000

Cuvântul Inaltpreasfintitului Parinte Teofan la trecerea la cele vesnice a Mitropolitului Bartolomeu Anania from Silviu Cluci on Vimeo.

Parintele Iustin Parvu despre anul 2011

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Fri, 31 Dec 2010 23:36:00 +0000

URARE

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Fri, 31 Dec 2010 22:40:00 +0000

Sa fie de bine la mic si la mare
la toti cati se afla la asta adunare.
Uram sanatate la toti totdeauna
dragoste intreaga si inima buna

...Cine ce doreste sa il daruiasca
far’de-ntarziere pronia cereasca.
Multi ani sa traiasca toti cati sunt in casa
si se ospateaza la aceasta masa;
Multi ani sa traiasca toti cati sunt in casa

Domnul va cheama!

noreply@blogger.com (SĂVINESTI-NEAMT) — Sat, 25 Dec 2010 00:46:00 +0000

LA BUCURIE DE SARBATOARE!