VIATA IN ROZ ABSOLUT

TOAMNA MEA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Wed, 07 Oct 2009 16:40:00 +0000

Daca m-as asemana cu ceva, as fi toamna, mereu schimbatoare. Azi sa-mi zambesc soarele printre pomii-mi cu coama ruginita, maine sa-mi scutur ploaia pe oameni-mi posomorati de umblatura prin atat de multa viata.

Daca ar fi sa-mi fiu toamna, mi-as pune struguri in urechi si cosuri cu mere in par, mi-as face rochie din frunze inrosite. Si daca vantul lua-mi-o-va, cere-voi iernii sa ma acopere cu un strat gros de zapada sa ma pastreze cum fi-voi pana cand toamna ma va gasi din nou.

Daca iubesc toamna? Nu stiu daca o iubesc atat de mult cat iubesc iarna, dar stiu ca ea ma iubeste pe mine......

Nadina?

EU SI NOI

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Sun, 04 Oct 2009 14:19:00 +0000

EU a fost mereu o fiinta imposibila, aroganta, nesuferita, asociala si absolut lipsita de inteles. Nu i-a fost necunoscuta ambitia singulara si nici indarjirea de a merge la capat in planuri mari, consturite poate pentru teluri prea mici. EU a visat in fiecare zi iar visele-i rareori au devenit realitate. Uneori lupta pentru ele a fost atat de grea si nedreapta ca victoria nu mai avea niciun gust.

De atata alergatura prin viata asta, EU a obosit intr-o zi atat de tare incat se plictisise de propria-i persoana.

Moon River - Audrey Hepburn
Asculta mai multe audio Muzica

Iar cand EU ajunsese atat de in starea aia, a devenit NOI. Lucrurile extraordinare ti se intampla in viata fara sa le astepti si sa le programezi.

La inceput, NOI nu a insemnat mare lucru. EU manca mai mult si a luat mici proportii, nesemnificative. Apoi, cand, teoretic, toate lucrurile ar fi trebuit sa fie mai usoare pentr NOI, hazardul era cat pe ce sa ne transforme iar pe NOI in EU.

De atunci a trecut ceva vreme. NOI a fost un concept cu urcusuri si coborasuri, de negasit in cartile de specialitate si bun de cercetat. Dincolo de obsesiile, sperantele, renuntarile si frustrarile avute, EU realizeaza in fiecare zi ca NOI nu mai inseamna EU. Inima care-i bate in pantece are propria personalitate si vointa. E micuta si lipsita de aparare, greu de inteles, dar cu propria viata.

Charles Aznavour - She
Asculta mai multe audio Muzica

Niciodata lui EU nu i-a fost mai greu sa scrie despre ceva decat ii este acum. Si crede ferm ca la mijloc nu sunt doar superstitii nebune, ci o inexplicabila vina.

Sunt multe lucruri pe care le-am primit in viata ca pe un DAT. Lumea de azi, imprastiata virtual si in deplina miscare, e parca mai predispusa de a face greseli fata de cei care inca nu pot sa se exprime. Daca ma va condamna candva pentru ca nu i-as fi pastrat intimitatea? - ma obsedeaza constant aceasta idee.

Nu cred ca voi mai vorbi vreodata despre NOI. Vreau doar sa mai spun ca am inteles, in sfarsit, ca niciodata nu am fost EU pana n-am ajuns sa fiu NOI.

NEMULTUMIRI

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 21 Sep 2009 14:15:00 +0000

E greu sa fii perfectionist, mai ales atunci cand ai senzatia ca nimic din jurul tau nu mai urmeaza reguli de tine impuse.
Fac parte din categoria oamenilor pe care ii enerveaza cumplit lucrurile facile si, paradoxal, ceea ce e extrem de usor pentru ceilalti pare imposibil pentru mine. Evident, reciproca e valabila. Daca exista ceva teribil de greu de facut, eu sunt aia care reuseste si fara prea mari batai de cap.
Functionez invers decat toti ceilalti oameni si, uneori, tocmai pentru ca viata e facuta din lucruri simple, ma blochez.
Desi incerc sa ma comport ca toti ceilalti oameni, esuez in a ma auto-contempla in neputinta mea. Nu-mi iese, orice as face. Sunt un eu fals.
Azi constat asta. Maine probabil nemultumirea imi va disparea si ma voi reintoarce la o viata pentru toti normala.

INCEPUTURI

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Fri, 11 Sep 2009 12:58:00 +0000

Exista oameni care te readuc pe tine la tine si intamplari care te fac sa accepti ca, in viata lucrurile, importante depind de ceva mai presus de noi.

Candva, mai demult, m-am pierdut pe mine insami. Atat de tare ca nici azi nu am reusit sa-mi regasesc fiecare bucatica imprastiata.

Putin mai incoace decat demult, ceva m-a facut sa-mi aduc aminte de adevrata mine, ceva atat de mic si de neasteptat.

Lucrurile nu se intampla pentru ca trebuie, ceea ce facem este doar aparenta noastra vointa. De cate ori intamplarile nu au fost asa cum am fi vrut noi sa fie si de cate ori din cauza noastra?

Nu am inca forta sa ma accept si, poate, nici curajul. Poate si ca acum, in perioada asta, mi-am pierdut, in mod normal, din rezistenta fizica, iar asta imi mai taie din aripi.

Am insa un cineva care-mi aduce aminte constant ca undeva inauntrul meu stau eu insami. Sa ma rescot la suprafata e alegerea mea. Provocarea? Sa ma regasesc astfel incat acel cineva sa nu fie deloc afectat.

Noa - Life Is Beautiful
Asculta mai multe audio Muzica

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Fri, 07 Aug 2009 15:33:00 +0000

Minunile nu se mai intampla atunci cand refuzi sa mai crezi.

Frederic Chopin - Waltz
Asculta mai multe audio Muzica

REPORTERIA - MESERIE DE PUBELA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Thu, 23 Jul 2009 08:36:00 +0000

REPLICA ZILEI:

" E, daca nu imi gasesc nimic altceva, ma fac reporter. Mie cred ca imi place si e cel mai usor."

AUTOR: VIITOR EX-PREZENTATOR TV PLEIBOIST(!!!)(OARE?)

O vorba veche, imi spune ca "cin' se scoala de dimineata, departe ajunge". Ei bine, azi vorba nu se aplica. M-am trezit eu de dimineata si tot acolo am ajuns.

Stiu, nu era deloc necesara o asfel de introducere pentru ceea ce va voi relata in continuare. Ea are simplul scop de a sublinia, o data in plus, ca normalitatea a devenit anormala si firescul, nefiresc, ca toate fac parte din cotidianul apropiat si au valente de axioma.

Pe vremea mea, a fi reporter era, poate, cea mai nobila dintre meseriile jurnalistice. Reporterul era individul acela care dormea putin, avea viata personala limitata, dar care voia intotdeauna sa stie primul informatia si sa zduncine ceva atunci cand lucrile mergeau prost. Un reporter bun era invidiat de colegi, iar orice sef ar fi dat orice sa il aiba in ograda.

Astazi, reporterul este personajul acela sinstru care apare televizor si spune nimic, eventual agramat si plin de contradictii logice. Nu are intrebari minim-existentiale si nu si-ar deranja programul liber pentru niciun ministru sau presedinte de tara arestat. Are public fix printre rudele de la Cucuietii din Deal, dar reuseste cu succes sa se mentina pe val.

Solutia succesului e simpla - umple de bale posteriorul sefilor si, in plus, se bate cu indivizi de nivelul sau, pentru ca cei de alta factura au disparut.

Toata viata mea m-am considerat reporter, indiferent de pozitiile trecatoare pe care le-am ocupat la un moment dat. Am incercat sa fiu unul macar bunicel. De ceva vreme nu ma mai regasesc deloc in aceasta tagma. Astazi am realizat ca ceea ce am facut ani de zile este doar o pubela salvatoare si, evident, trecatoare pentru diversi play-boy-isti lasati de criza fara prompter.

Ma poate contrazice cineva?

PRIMA MEA DRAGOSTE

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 06 Jul 2009 09:59:00 +0000

Nu-mi amintesc cum ne-am cunoscut, desi e dragostea care-mi dureaza deja de o viata mai mica de om si tot cea care se va duce in eternitate. Era intr-o zi de primavara sau intr-o noapte, cine stie. Ciresii de-abia se scuturasera. Cred ca pe ei ii am undeva inauntrul meu, de atunci. le simt aroma, de fiecare data cand mi-e greu sau mi-e bine. Sunt omul-cireasa. Nu-mi amintesc cum a inceput si nici nu o sa pot asta vreodata. Mi-am scormonit ani sa retraiesc acel moment al debutului dragostei noastre. Lucrurile sunt facute in lume sa vina si sa treaca. Sa le uitam si sa mergem mai departe.
Ne-am iubit din prima secunda, iar pe mine dragostea m-a implinit. Mai intai mi-a crescut o manuta, mai apoi cealalta, un piciorus, celalalt, degetele, ochii, nasul. Luni de zile am fost ocupata sa ma autocontemplu, sa-mi antrenez noile posesiuni, sa zbor. Apoi m-am intors catre dragostea mea. Am crescut impreuna si am devenit oameni. Dupa noua luni, i-am vazut chipul. Era intr-o dupa amiaza lenesa de iarna. Nu mai stiu daca ningea sau nu. Si lenea din acea zi mai umbla uneori prin mine. I-am contemplat fata, i-am atins parul, am plans de bucurie. Apoi obosita am adormit.
De-atunci au trecut ani cat o viata mica de om. Intr-o zi, cineva de acolo de sus a zis ca e mai bine sa ne separe. Eu aici si ea acolo. S-a scurs timpul, a trecut vremea, ochii nu ni i-am mai vazut, vocea nu ne-am mai auzit-o, nu i-am mai simtiti mirosul. S-a dus tot. Prima mea dragostea nu va muri niciodata. Despartite sau nu, viata mea mica de om va creste si va deveni o viata batrana, apoi se va duce si ea acolo, cu prima ei dragoste.

Shearwater - Rooks
Asculta mai multe audio Blog

Idee de la PIFI.

REQUIEM PENTRU SUFLET DE COPIL

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Sun, 05 Jul 2009 18:03:00 +0000

Sa nu te uiti niciodata pe tine insati, sa nu-ti uiti sufletul si lucrurile care te-au facut sa mergi inainte. Sa nu-ti uiti primavara din suflet si nici copilaria. Sa-ti amintesti mereu ca, mai demult, ai zambit, ai iubit noptile si ploaia. Sa nu uiti ca nu aveai limite ce nu puteau fi atinse si nici bariere care nu puteau fi daramate. Sa nu uiti sa iubesti viata si sa nu uiti sa nu-ti fie teama de ea. Sa nu-ti fie frica sa infrunti si nici sa fii infruntata. Sa nu te ascunzi, dupa altii sau dupa tine.

Viata e o calatorie. Locoul ni-l alege Dumnezeu. Cum traversam prin ea depinde de noi insine.

Shearwater - Rooks
Asculta mai multe audio Blog

CONSTATARI

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Sun, 28 Jun 2009 15:50:00 +0000

Oamenii iti pot distruge viata doar daca ii lasi sa o faca.

Eminem - Business
Vezi mai multe video Diverse

VIATA IN ROZ ABSOLUT

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Thu, 25 Jun 2009 12:47:00 +0000

Nu toti oamenii sunt la fel si nici nu au toti vieti care sa respecte legile sau regulile firii. Pentru unii, drumul, indiferent care o fi fiind el, e mai mult serpuit si mai putin lin.

De o saptamana, perspectiva din care imi vad ambientul s-a rasturnat la orizontala. Lumea umana e departe si mica. Am mai vazut-o ieri, trecator, si m-am intors apoi intre cei cativa-mi pereti sa-mi prelungesc asteptarea reintalnirii.

Infrunt lumea insa, intreaga, lunga si lata, virtual, in jocuri pe care in mod firesc nu le-as fi abordat niciodata. Curand, o sa imi umilesc virtual toti cunoscutii, luandu-le locurile in ierarhiile pe care le stabilisera de luni.

Nu citesc, nu privesc la televizor, nu scriu si nici nu ascult. Nici muzica, nici sfaturi....Sunt parca blocata intr-un prezent imuabil pe care nici nu doresc sa-l schimb.

La orizontala, viata mea e frumoasa si poarta in ea germeni de roz absolut.

DILEMA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 18 May 2009 13:11:00 +0000

Ma intreb ce se intampla daca petreci prea multa vreme in mijlocul unor oamenii pe care soarta i-a privilegiat cu extrem de putina minte si exagerat de multa aparenta cultura. Nu ajungi, inevitabil, ca ei?

Suntem un popor de legume lenese si mincinoase care, cand ajung deaspura, se coc singure in suc propriu - bulion de prostie si suficienta. Uneori explodeaza, cu stoicism, pe cei din jur, evitand convietuirea cu propria-i mizerie. Fericiti se considera cei pe care jegul uman ii atinge, si ei nimicuri in devenire.

Constat ca prostia si suficienta se propaga procum neghina. Niciuna din ele nu poate fi combatuta cu acceptare si detasare.

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Fri, 08 May 2009 10:41:00 +0000

Am atat de multe de spus, ca, brusc, m-au parasit toate cuvintele. Povestea ma intriga. Scrijelite sau suierate, moi sau mai tari, le-am considerat mereu prietenele mele, nu m-au tradat niciodata si nici nu m-au abandonat. De data asta, le-am lasat eu.

Exista lucruri care este mai bine a nu fi spuse - senzatiile care, pentru a deveni cuvinte, au nevoie de maturizare; ideile care, pentru a fi realitate, au nevoie de confirmare; intamplarile care, pentru a se transforma in viata, au nevoie de timp.

Am crezut mereu in trenul care opreste a doua oara in aceeasi gara, in cafeaua de la Paris pe care o visezi si pe care intr-o zi ajungi s-o bei. De azi, mai cred in ceva - in soarta. In cea pe care n-o programezi, nu o astepti, dar se intampla....

AS VREA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Thu, 07 May 2009 12:01:00 +0000

sa primesc toate raspunsurile la intrebarile care ma framanta intr-o singura zi. Nu ca asta mi-ar face existenta mai putin complicata, ci doar, poate, mai putin linistita. Cu siguranta ca, daca le-as avea, ar aparea altele mai staruitoare, cele pe care acum le-am asezat pe flancul doi.

Rezolvarea nelinistilor noastre nu depinde niciodata, de fapt, de noi.

C'est ma vie
Asculta mai multe audio Muzica »

LUCRURI PE CARE NU VREAU SA LE INVAT NICIODATA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Tue, 05 May 2009 09:09:00 +0000

ANTI-MOTTO:
"Capul plecat, sabia nu-l taie!"

Masura succesului zilelor noastre se masoara in pozitii. Nu mai conteaza ce faci pentru a le obtine, cat investesti in tine si cat de multa munca si pasiune pui, cata daruire. Noptile nedormite in dorinta de a deveni mai bun, de a face fata unor competitii cinstite sunt doar esecul unor experiente personale fara insemnatate sociala. Talentul nativ, inzestrarea sunt doar piedici in fata unor oameni pentru care unica si suprema ratiune de a fi in viata e de a acapara cat mai mult. Puterea.

E usor sa stergi pantofi sclipitori, ultima creatie la moda, sa umplii posterioare de bale lipicioase, sa cari genti marca Vuiton-Obor, sa faci cafele si, eventual, sa scuipi in ele, in semn de protest. Nu iti cere multa carte si nici macar sapte ani de-acasa. Nu ai nevoie de zeci de mii de pagini citite citite, de ore pierdute prin biblioteci, de renuntari, ci doar de buze lungi si moi, de genunchi tociti si brand de luptator.

Demnitatea pe care o arati fata de tine nu-ti pote aduce mai mult de dispretul celui pe care-l slujesti, un dispret exprimat manifest: " M-ai enervat, ma pis pe tine!"

Ce face un astfel de om cand se vede derutat? Se sterge pe fata de lichidul lipicios si merge mai departe. Isi cere iertare in genunchi si isi imprastie ritualic tone de cenusa in cap.

Sunt putine lucruri pe care viata nu m-a invatat niciodata sa le accept. Nu am stiut niciodata sa ma fac frate cu necuratul sa trec puntea si nici sa imi plec capul, ca sabia sa nu mi-l taie. Ma enerveaza romanismele ieftine, exprimate poetic in maxime, care te mentin pe val si-ti asigura o pozitie calduta. Inca mai cred ca ce am in cap nu-mi poate lua niciun om. Restul? Chestiuni trecatoare.

LISTE

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 04 May 2009 16:12:00 +0000

Viata e un plan neprevazut. Traim facand scheme si emitand ipoteze, ne inchipuim ce ar fi daca si cum ar fi sa, ne aruncam in valtoarea trairii de zi cu zi si speram. Uneori sperantele se numesc vise, alteori capata aparent nuante de certitudine. Incercam pentru ca trebuie, trebuie sa vrem; arareori se-ntampla ca planurile sa se transforme in realitate. De cele mai multe ori, ele raman amintiri neintamplate vreodata.

Ce ar fi daca nu am mai vrea nimic, daca am lua viata asa cum ea vine, fara asteptari, fara vise? Ne-am bucura oare de orice mica implinire sau am ajunge captivi in micimea propriului eu?

Intotdeauna am sperat si am visat. Mai devreme sau mai tarziu, planurile mele cele mai mari au devenit realitate. Am fost, poate, o norocoasa. Pretul platit pentru ele a reusit sa-mi estompeze insa bucuria....

Le-am bifat la realizari si am mers mai departe. Mi-am schimbat pretentiile, viziunile, viata, mi-am schimbat listele de prioritati.
Fiecare lista are insa nebunia si nelinistea ei, indiferent ce ar fi pe ea. Toate au aceeasi poveste.... Aceeasi pasiune si tot atat de multa munca...

Nu stiu cate voi bifa din nou, pentru ca, indiferent cate pauze am, mereu, undeva am o lista. Stiu ca merita sa incerc.... Daca n-as face-o, as trai cu false amintiri ale unor proprii completari neincercate inca.

DESPRE IPOCRIZIE

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Thu, 23 Apr 2009 18:33:00 +0000

Oamenii sunt ipocriti! Stiu, n-am descoperit eu asta si nici n-am inventat-o.
De fiecare data cand isi scot, zambind, gherutele, lustruite, date cu lac, sau pe cele pe care au omis, cu stoicism, sa si le ascuta, ma enervez. Suficient ca sa nu ma mai simt in elementu-mi, insuficient sa le dau satisfactie.
Ca sa fii ipocrit, cred insa ca e nevoie de arta. O sa-mi precizati, coerent si argumentat, ca ma insel.
Va contrazic! Ca orice calitate, si ipocrizia desavarsita necesita inzestrare naturala, ambitie si multa, multa munca. Ipocritul perfect e cel care reuseste sa isi atinga scopul, indiferent de combatant. Pai, pe romaneste, asta ar suna cam asa: sunt ipocrit, te flatez sau te sap ca sa ti se intample ceva, rau sau bun. Nu reusesc, inseamna ca sunt un ipocrit idiot, nepregatit si fonfleist. Un inevoluat redus si abject, un adaptat involut, un nimic.
Ma distreaza ipocritii de ocazie, chiar perseverenti, duc batalii, declanseaza razboaie si esueaza, pana la urma, prin a recunoaste ca celalalt a fost mai bun.
Nu inteleg niciodata ca energia, ca si viata, se duc. Important este ce si cum lasi in urma....

MI-AR PLACEA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Tue, 14 Apr 2009 19:22:00 +0000

Ei, bine, mi-ar placea:

1. sa mai pot visa.
2. sa se termine urmatoarele doua zile mai repede.
3. sa mai scriu.
4. sa cresc in greutate.
5. sa nu mai creada prietenii ca-i ignor. stiu ei care.
6. sa ma bucur de lucrurile mici si sa nu le ignor pe cele mari.
7. sa dau, uneori, timpul inapoi. sa pot face aceleasi prostii, nu sa repar ceva.
8. sa privesc marea si ea sa ma priveasca pe mine.
9. sa alerg de nebuna la volanul LULUTEI, cu destinatia niciunde.

Dar cred ca cel mai mult mi-ar placea sa mai CRED. In oameni, in mine si in minuni.

Van Morrison - Brown Eyed Girl
Asculta mai multe audio Muzica »

Da inventez o leapsa, desueta si neinsemnata, dar e a mea. O dau Laurei, pe care n-am apucat s-o cunosc, o pasez si lui Dan, pe care l-am omis in ultima vreme, lui Robert, sa ne amintim de vremurile cand puteam orice si Nicoletei pentru cele in care cu indiferenta traim.

Si domnului cu ciocolata, caruia ii lipseam. De pe blog.

SAPTAMANA PATIMILOR MELE

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Tue, 14 Apr 2009 13:07:00 +0000

Arareori nu ma enervez. Mai exact, mai niciodata. Ma aprind usor si ard cu auto-combustie. Ma consum repede si imi revin imediat.

Azi nu am mai reusit. M-am enervat si m-a tinut. Inca ma MAI TINE.

Dimineata m-au enervat unii, apoi altele, apoi m-am enervat eu pe mine, apoi masina, apoi vremea, internetul, mancarea, telefonul, reteaua, tastatura. Ce nu m-a derenjat?!

Cel mai tare ma enerveaza nesimtirea si, nu stiu cum reusesc, dar de fiecare data cand dau de ea, nu pot sa ma deturez. Ma enervez ca-I accept. Ma enervez ca MA accept acceptandu-i. Ma enervez ca ma enervez pe mine si ca nu pot sa-i schimb pe ei.

Uneori mi-as dori ca nesimtirea sa doara, fizic. Imi place sa cred ca exista oameni care doar asa pot invata ceva. Sunt constienta ca si asta e o iluzie....

DACA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 23 Mar 2009 21:07:00 +0000

Toti visam. Arareori visele noastre devin realitate.

Daca insa tot ceea ce ni se intampla in fiecare zi, lucruri pe care nu le-am visat niciodata, ar disparea si ar deveni vise, ce am face?

Nu trebuie sa nu visam, spun doar ca ceea ce avem si merita nu trebuie niciodata transformat in vis, pentru ca atunci visul s-ar numi remuscare.

E usor ca visele sa devina realitate; niciodata, realitatea sa devina remuscare.

DESPRE PROBLEME IN GENERAL

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 23 Mar 2009 20:24:00 +0000

O veche vorba spune ca primul lucru, atunci cand ai o problema, e sa recunosti greutatea ce te apasa.

Lunile ce au trecut mi-au demonstrat ca simpla recunoastere nu e niciodata primul pas. Am recunoscut de o mie de ori, in milioane de situatii ca am o problema, iar asta m-a consternat. Da, sunt asa..., pentru ca... Si? Se rezolva lucrurile? Se schimba ceva?

Am mers si mai departe, de mai putin de mii de ori, de cateva sute. Mi-am impus sa fac aia si aia, m-am raportat la mine, ce veche - tanara, adolescenta - si nu mi-a iesit. Nu mai sunt la fel, nu mai am vointa aceea. Nu sunt mai slaba sunt doar mai altfel.

Azi am mai adaugat un numar la cele cateva sute de incercari. Am fost mai putin exigenta cu mine, dar parca a mers. A sosit seara si, paradoxal, lucrurile pe care trebuie sa le fac nu mi se par istovitoare, desi nu le voi face. Nu azi. Poate maine.

Cred ca uneori, drumul spre fericire e pavat cu acceptari, iar acceptarea propriului EU e doar o etapa in a-i accepta pe ceilalti. Nu trebuie sa ne acceptam fara sa ne transformam. E necesar sa gasim calea spre a ne convinge pe noi insine.

P. S. Nu va speriati. Nu e ceva grav. Doar lupta mea cu kilogramele. In minus!

DESPRE CRIZA(1)

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 09 Mar 2009 19:39:00 +0000

Partea buna a crizei e ca selecteaza valorile. Stiu, veti spune ca e o aberatie. Asa cred si eu numai ca toate stirile pozitive despre ea, gandirea oamenilor mari si comparatiile cu precedentul declin economic abrupt spun ca individa - criza in speta - filtreaza pana la urma ce-i mai bun intr-o societate, cel putin la nivel cultural. ( Nu ma puneti sa caut exemple, ca n-am chef; cautati singuri ce spune Einstein, ce au facut francezii sau cum era intelectualitatea romaneasca dupa anii '30)

Criza mea, generalizata la scara mondiala, nu are niciun inceput de evolutie in ea. Arata simplu cam asa.....

SCENA 1 - INTERVIU DE ANGAJARE

CANDIDATUL 1

- Ma recomanda CV-ul, experienta, daruirea, capacitatea intelectuala si abilitatile de comunicare cu oamenii. Cer un salariu rezonabil, iar daca nu era criza, v-as fi cerut dublu.....

CANDIDATa 2

- Nu am experienta, dar, daca imi spuneti cu cine trebuie sa ma culc ca sa ma angajez, o fac.....

CANDIDATUL 3

- Ma recomanda directorul X, familia, contul, casa in care locuiesc. Nu vreau bani, vreau doar pozitie....

Cine a castigat? Candidata 2, normal. In criza poti face orice lucru prost, cu un pret acceptabil. Nu dai satisfactie celor ce te-ar putea inlocui vreodata, dar iti tii si coada sus, adica nu angajezi pe pile. Candidata 2 a fost declarata castigatoare, la salariul cerut de primul ca sa motivezi pe noii-veniti. Creezi disconfort si neplaceri colegilor care trebuie sa ii suplineasca prostia, dar se merita. Esti un om bun, ce salveaza suflete in criza pierdute. Cand s-o termina, mai vedem.....

p.s. Azi am ajuns la concluzia ca, si daca fi-vor adevarate prezumtiile inaintasilor, eu una voi fi prea obosita sa ma mai bucur de ne-criza.

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Sat, 28 Feb 2009 17:12:00 +0000

Cateodata obosim sa mai facem lucuri imposibile. Ne multumim cu cele mici in care incercam sa mai punem putina nebunie....

DIN NOU

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Mon, 23 Feb 2009 16:20:00 +0000

Nu toate lucrurile sunt ceea ce par; nu toti oamenii, asa cum si-ar dori....

DACA

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Sun, 01 Feb 2009 22:35:00 +0000

Daca viata ar fi facuta din certitudini, daca am cunoaste si am controla totul, poate ca lucrurile ar fi mult mai asezate si triste, uneori poate mai linistitoare.

Daca am avea planul a ceea ce urmeaza sa ni se intample maine, poimaine sau saptamana viitoare, poate ca am incerca sa schimbam acele lucruri care nu ne plac sau am crede ca putem sa facem lucruri care nu sunt in plan.

Daca...

SI, M-AM INTORS

noreply@blogger.com (OANA DESPA) — Wed, 28 Jan 2009 18:38:00 +0000

Nu a sunat bine semnalul de inchidere, a telefoanelor in cursa low cu care am binevoit sa revin pe meleaguri romanesti, ca o duduie de pe scaunul din fata apasa tasta verde. De apel....

- Amore mio, ti amo, amore mio, ti amo mult, incepe destainuirea intr-o spurcata stridenta italo-romana. Acu' plec, amore mio. Te iubesc, amore mio. Multo, amore mio. Tocmai ne-au spus astia sa inchidem telefoanele, nu mai putem vorbi....

Avionul se pune in miscare, in miscare rapida si ascendenta. Nu ne pasa. Declaratia de dragoste tipata acopera huruitul motoarelor.

- Amore, te sun cand ajung la Bucuresti. Vad ce e cu aia ( mama sus-numitei) si ma intorc repede. Amore mio sa fii cuminte ca si eu sunt. Ti amo, amore mio, ti amo molto.

Inchide. Sper ca nu doar convorbirea, ci si telefonul. Nu mai am de multa vreme frica de zbor, dar nici confortabil nu ma simt si incerc, pe cat posibil sa respect regulile si, stupid, astept si de la ceilalti la fel. Imi zic ca poate nu stie, saraca, dar imi spun gresit. Proaspat scapata de presiunea raportului catre Amore Mio, duduia incepe conversatia cu colegul ei de scaun, pe aceeasi tonalitate.

- Eu zbor de multa vreme. Nu se intampla nimic, am mai vorbit la telefon. Da, de cand cu americanii aia care au ajuns in rau, parca m-am mai speriat si eu.... ne linisteste pe toti intr-o romana prelungita vocalic.

Vazand atata deschidere, colegul de scaun, se gandeste sa profite. Incet, subtil, tenace, fara prea multe complimente se baga linistit in sufletul mimozei de ... nu stiu de ce sa spun, ca as jigni cartierul Berceni. Usurel, fara apropouri prea subtile, trece la subiectul principal.....

-Da cum e iubitul tau?

Atat ii trebuie....

- Pai, are 42, ba nu 40 sau 38 de ani. Eu am 24. Ne stim de 4 ani. El m-a agatat. Veneam de la serviciu si s-a tinut cu masina dupa mine. Are o masina smechera si bani. L-am lasat cat l-am lasat si cand m-am enervt m-am intors la el < mai baiatule, tu ce vrei de la mine?>. Si asa ne-am combinat. Mi-a cerut telefonul si apoi am iesit in oras.De 4 ani sunt cu el si e bine.
- Pai si-l iubesti?
- Ehe, dragoste; dragostea trece prins stomac. E de treaba, are bani, ce-mi mai trebuie. Dar sa stii ca eu sunt independenta, mi-am pastrat servicul, sa nu ma trezesc ca ma da macaronaru' afara in strada. Astia sunt nebuni, daca te prind.....

Va intrebati cum s-a terminat? Pai simplu, duduia a plecat cu domnul de langa care s-a oferit sa o duca unde avea treaba si i-a carat si bagajul.

Sa nu o condamnati, va rog! L-a sunat pe Amore Mio cand a ajuns si i-a spus din nou cat de mult il amo.