Viaţa în roz absolut

Tu ești Gabi Oprea?

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 20 Sep 2016 22:01:00 +0000

Gabriel Oprea a scăpat. Definitiv. Moartea polițistului Bogdan Gigină nu este, juridic, responsabilitatea sa. E greu să găsești probe noi într-un astfel de caz și să ceri o nouă urmărire penală. Există vreun procuror care să poată face asta în România de azi?

Gabriel Oprea va vrea să se întoarcă în viața publică. Și, de ce nu, în politică. Nu-i va păsa de stigmatizarea poporului și nici de vreo reacție a străzii. El este imaginea României profunde de astăzi. Fără principii, morală și pic de demnitate. A descurcărețior, prieteniilor, gășcuțelor, fofilatorilor, combinatorilor, sforarilor și șpăgarilor. A celor care cred că li se cuvine orice și oricând, a ălora care cred că doar adevărul lor există. A celora cărora le pasă doar de ei. "Dar ce, Gigină nu era la serviciu? Nu e polițist? I se putea întâmpla! Și-a asumat!"

România aparentă se revoltă. Pentru ea ceilalți contează. Uneori mai înregistrează și victorii. Ca aceea de deschidere a dosarului penal pentru omor din culpă. Victorii scurte și efemere. România asta a noastră e mică și neînsemnată. Scrie pe Facebook și se îmbată cu like-uri virtuale. Cu principii și morală. Uneori iese în stradă și se declară dezamăgită că nu s-a mobilizat suficient.

Azi, România profundă o execută oricând pe cea aparentă, așa cum Gabriel Oprea a executat pe oricine a fost împotriva sa. Cu răbdare, perseverență și multe prietenii.

Problema noastră fundamentală nu e Gabriel Oprea. Moartea polițistului Bogdan Gigină a fost doar scânteia care îi va aprinde rugul. Tăvălugul care va urma în celelalte dosare pe care le are nu are cum să-l scape. Mai devreme sau mai târziu. În viață există mereu o lege a compensației. Pentru legea asta nu există nici imunitate, nici prietenii.

Cea mai mare problemă a noastră suntem noi. Că uităm și iertăm. Că șpăguim în fiecare zi. Că ne fofilăm în fiecare clipă. Că tragem sfori ca să ajungem undeva sau ca să nu plecăm niciunde. Că ne descurcăm sau că apelăm la un prieten. Că nu avem demnitate și principii.

Tu, cititorule, te vei scula mâine dimineață, te vei duce la oglindă și te vei întreba dacă azi ești Gabriel Oprea? Pai dacă dai, iei, nu-ți pasă sau nu e treaba ta, dacă găsești o soluție imorală sau dacă încerci să scapi oricum, să știi că ești. Iar moartea lui Bogdan Gigină e și vina ta!

Scrisoare către fetele mele mari

noreply@blogger.com (Unknown) — Sun, 04 Sep 2016 10:03:00 +0000

Dragile mele,

Acum sunteți mici, dar într-o zi veți crește mari. Frumos și sănătos. La trup și, mai ales, la minte. Nu știu dacă o să vă pot învăța TOT, dar vă voi învăța tot ce știu. Poate puțin mai mult. Oamenii mici nu învață din vorbe, ci din ceea ce fac oamenii mari pentru ei. Adulții, mai niciodată. Așa că va trebui să știți să fiți mari de mici.

Dragile mele,

Lumea e rea. Nu fiți ca ea!

Fiți bune! Cu voi și cu ceilalți. Nu așteptați nimic în schimb. Fiți bune și atât. Bunătatea strălucește și se vede de departe. Într-o zi, vi se va întoarce însutit.

Investiți în voi

Evoluția înseamnă investiție. Citiți. Orice. Ascultați muzică. Oricât. Vorbiți limbi străine. Cât mai multe. Faceți sport și mergeți la teatrul. De câte ori puteți. Faceți voluntariat și construiți ceva. Plantați un pom, construiți o casă, creșteți un animal și faceți un copil. Sau mai mulți.

Puneți lumea mai presus de voi

Nici un om bun nu va fi fericit într-o lume greșită, așa că e de datoria voastră să faceți lumea noastră mai bună.

Asumați-vă

Lucrurile rele, dar mai ales pe cele bune. Nu fugiți și nu trădați. Nu îi lăsați pe alții să vă facă responsabile de greșelile lor. Cu eleganță și fermitate.

Cereți-vă iertare

În viață, cu toții greșim. Puțini recunoaștem. Aveți curajul să o faceți.

Lăsați deschise doar ușile către sufletele voastre

Fugiți de oamenii răi. Nu-I judecați și nu încercați să-I schimbați. Vă vor umple de venin și vă vor distruge sufeltul frumos. Când îi întâlniți, retrăgeți-vă. Nu suntem datori nimănui cu nimic. Nici măcar cu un strop de atenție. Cel mai deștept cedează primul.

Luptați

Pentru ceea ce iubiți și pentru ceea ce credeți. Cu toată ființa.

Iubiți

Onest și deplin. Iubirea cinstită e o binecuvântare. Iubirea condiționată, o povară.

Aveți principii

Lumea a mers înainte atunci când oamenii buni au luptat împotriva celor răi. Oamenii buni sunt cei care cred în adevăr. Adevărul e unul singur și nu e individual.

Nu vă lăsați doborâte! Viața merge mereu înainte

Uneori, viața vă va pune jos. Cu sau fără voia voastră. Să știți că suferința nu e eternă. Aveți curajul să suferiți, să iertați și, mai ales, să vă iertați. Atunci, veți vedea, din nou, curcubeul. Apoi, va veni și ziua în care îl veți desena voi pe cer.

Dragile mele,

Voi veți fi mereu fetele mele cu ochi de ciocolată. Eu voi vedea lumea mereu prin ochii voștri. Indiferent cum vă va construi viața, eu vă voi iubi necondiționat și deplin. Fetele mele mari de mici, cel mai important lucru în viață e încrederea. Eu cred în voi și voi va trebui să învățați să faceți asta. Încrederea înseamnă speranță, bunătate și iubire. Când vă veți pierde încrederea în voi, toată lumea vi se va părea strâmbă. Eu știu că ziua aceea nu va veni niciodată!

O Mizerie de Spital. Universitar.

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 01 Jul 2016 13:40:00 +0000

Ca toţi oamenii, din când în când, mai am şi eu treabă la spitale. Azi, am ajuns la Spitalul Municipal, zis şi Universitar.

Ca orice aparţinător liniştit, am intrat în Spital. M-am gândit că mă opreşte cineva, că mă întreabă de sănătate, că măcar zice un mirific: "Fă, ce cauţi aici." Nimic!

Aşa că am plecat singură să caut lifturile despre care aflasem că m-ar duce la etajul potrivit. Unul superior. După ce am belmejit bezmetică pe holuri cu pereții jupuiți - de, nu i-am fotografiat, ca am zis ca am greșit eu calea - am descoperit minunea.

Nouă lifturi bune-bunuțe pentru cărat. Că doar nu e să urci 14 etaje pe jos cu bunătate de pacient avariat lângă tine. Și m-am așezat lângă ele. Mi-am zis, în gândul meu, că imediat urc și rezolv. Dar, normal, nu a fost să fie așa.

Mai întâi, am realizat că vreo câteva zeci de oameni așteptau si ei același lucru: liftul care nu venea.
Apoi, mi-am dat seama că nu toate lifturile sunt pentru mine: unul era pentru doctori, altul pentru personal, altul pentru mâncare, altul pentru blocul operator și un al cincilea, mai micuț, pentru cărat obiecte sanitare.

Așadar, mai rămâneam cu vreo patru.

Dar ce să vezi, la niciunul din alea patru nu mergea butonul să le chemi. Erau blocate și, inidferent cât de mult m-am chinuit, nu am reușit să le conving să mă asculte.

Trecuseră deja vreo 10 minute de consternare. Mă uit în jurul meu și urmăresc atitudinea celor care păreau mai experimentați: stăteau ca în bloc-start, și pe o parte, și pe alta, să vadă liftul care ajunge primul. Și când era momentul, năvăleau. Niciodată nu a ajuns liftul pentru pacienți....

Pe primul l-am ratat. Era indesat cu vreo 25 de persoane. Al doilea nu a vrut să mă ia, că eram prea mulți.

La al treilea am avut noroc. Era liftul de mâncare. Mergea la etajele pare și, deși aveam treabă fără soț, am zis că mă urc în el orice s-ar întâmpla.

Nu același noroc l-a avut și un domn cu piciorul în ghips și în cărucior. Trebuia să ajungă la 3, iar liftul mergea până la patru. Nu s-a riscat să o ia pe scări.

În lift, niște doamne extrem de "amabile", cu glume de șantier în ele: " Hahaha, vă face bine la sănătate să mergeți pe scări!"

De coborât, am coborât pe scări, ca să nu ajung jos mâine dimineață.

Eram consternată. Nici nu mai știu bine ce am filmat.

Dar mi-am propus ceva: să nu se mai repete a doua oară. Cum e un spital în care intră toată lume, le promit managerilor de aici să le arăt cum se vede spitalul lor de la mine din telefon. Cât mai mult și cât mai des. O să o fac cu perseverență până or să mă prindă. O să le arăt că pot intra oriunde fără să ma poată depista. Și voi scrie până liftul va deveni o prioritate națională. În calitate de plătitor cinstit de taxe, de cetățean, aparținător și pacient. De om revoltat, de persoană care le-a plins mereu de milă și i-a susținut.

Iar dacă politica lor de sănătate e selecția naturală a mersului pe scări, îmi permit să le urez un sincer: "Hai, sictir!"

Alegeri de Prosteşti

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 30 Jun 2016 14:47:00 +0000

PERSONAJE:

Maricel Statuescu, actual şef al Judeţului, fost şef local al principalului partid de opoziţie, preşedinte de onoare pe viaţă al POC, Partidul Oamenilor Cinstiţi
Bombonel Tapiţel, pretendentul la şefia Prosteştiului, pupilul lui Maricel, şeful Partidului Oamenilor Cinstiţi – POC
Călărina Boţoianu, şefa Partidului Doamnelor, candidată virtuală la viceşefia Prosteştiului Graţioasa Burtărescu: şefa locală a Partidului Oamenilor Mereu Îndrăgostiţi – POMI
Săndel Bâlbâică: decanul de vârstă al consilierilor POC
Cabalin Lovărescu: preşedintele POMI Consilieri de la Putere şi toate cele 15 partide de Opoziţie. Televiziuni, ziarişti de presă scrisă

SCENA: Sala de marmură de la Casa Albă din Prosteşti. Dintr-un colţ, statuia marelui Marciel, zis şi Viteazu‘, priveşte spre masa ovală unde ar urma să se desfăşoare oficialităţile de alegere a noilor şefi ai judeţului. În persoană, oficila, Maricel urmează a-şi lua rămas bun de la cei pe care i-a păstorit peste 25 de ani. În mână, are foile cu discursul. Azi, vrea să-şi arate măiestria. Trebuie să lase în urma sa un tânăr destoinic, pe Bombonel Tapiţescu. Totul pare aranjat, dar mai e şi o problemă. Ca să-l scoată şef pe Bombonel, Mircea Statuescu a complotat cu şefele Partidului Doamnelor şi cel al Oamenilor Mereu Indragostiti.

Maricel Statuescu: Aşa, Nea Săndel, repetă! Te descurci minunat. Încet, cu calm! Să nu laşi nimic să se vadă înainte. De când mergi, mata, la cursurile alea de dicţie, eşti perfect. Nu mă gândeam io că la vârsta asta să mai mă pot baza pe matale. Generaţia asta tânără deloc nu mai ascultă, nicio disciplină, niciun aplomb. Nimic. Şi fii atent, să nu te vază ăştia (arată spre ziarişti)! Să nu se prindă dinainte, că ne strică tot.

Săndel Bâlbâică: Să-să tră-trăiţi nea Maricel! Ce-ce nu fa-facem noi ca-ca să fie bine la pa-partid şi la ma-ma ma-ma-ta-le! Doar ma-ma-ta-le ne da-dai şi nouă pe lângă mata.

Maricel Statuescu: Păi, da, ca să vă dau, trebuie să-mi daţi şi voi. Bagă acolo, să nu greşeşti!

Săndel Bâlbâică(singur, într-un colţ, în şoaptă, cu gesturi mici, dar ample): Să ne trăiţi, do-domnule nou preşedinte. Să-Să-fie într-un ceas bun! Eu pu-pup mâna bună, ea ne-ne ajută să pro-prosperăm. Să-să repet ca la di-dicţie. Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puoala popii, popa pupă pu-pu-puala mea.

Pe uşă intră Graţioasa Burtărescu, însoţită de un alai de secretare. Bufneşte.

Graţioasa Burtărescu: Domnu’ Statuescu, să vină domnul Statuescu!

Săndel Bâlbâică: Să-să-să-săru‘ mânuşiţele, du-du-du-duiţa Graţioasă. (pentru el, mai încet: Şase saşi în şase saci, şase saci în şase saşi, sace saşi, în şase saci) Ptiu, ce m-am emoţionat! Mă-mă-mă emoţionaţi pro-pro-profund! Fe-fe-licitări, sunteţi ca şi adjuncta la noi aici, toa-toa-toa-toată su-suflarea vă votează. Cu-cu-cu o aşa de arătare, ar fi şi păcat!

Graţioasa Burtărescu: Hai, hai, domn‘ Bâlbâică, ne ştim de prea demult ca sa mai pun botul la vrăjeala matale ieftină. Unde e nea Mircescu? Il simt că mă trage în piept.

Săndel Bâlbâică: Co-coniţă, eu v-am admirat de când mă mă ştiu. Dacă e-e-eram cu do-douăzeci de ani mai tâ-tâ-năr, parcă m-aş fi bă-bă-gat să-să vă fac şi cu-cu-cu-curte. Nea-Nea-Nea Maricel fuse aici, pâ-pâ-până să veniţi.

Graţioasa Burtărescu: Mă duc să-l caut pe sforar, mă trage-n piept, o simt.

Graţioasa Burtărescu se întoarce pe tocuri cu tot cu alaiul de secretare şi iese pe uşă. Se duce în stânga, spre biroul lui Maricel Statuescu.

Săndel Bâlbâică(singur, într-un colţ, în şoaptă, cu gesturi mici, dar ample): Să ne tră-tră-trăiască, do-domnule nou preşedinte. Să-Să-fie într-un ceas bun! Eu pu-pu-pu-pu-pu-pup mâna bună, ea ne-ne ajută să pro-prosperăm. ( şi mai încet)Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puala popii, popa pupă puoala mea! Eu pup puoala popii, popa pupă pu-pu-puala mea.

Pe uşă intră Călărina Botoianu.

Călărina Botoianu: Graţioasa, unde e Graţioasa? Iese. În câteva secunde, Mircea Statuescu, însoţit de cele două doamne.

Mircea Statuescu: Doamnelor, staţi liniştite! Înţelegerea e înţelegere. Doar suntem bărbaţi. Votaţi-l pe Bombonel şi totul e cum am stabilit. Făceţi-mă capul judeţului şi vă dau şi luna de pe cer. Eh, de el e vorba. Veţi fi amândouă primele politiciene cu fustă ale judeţului. Pff, Graţioaso, tu eşti în pantaloni. Dar, lasă, merge şi aşa. Zic să înceapă şedinţa, să nu o mai lungim. Nea Săndel, dă bice!

Săndel Bâlbâică(curgând apele pe el): De-de-clar şedinţa deschisă. Pentru fu-fund fu-fu-fund-fundcţia de preş- preş- preş, ptiu!, preşedinte al judeţului nostru Prost- Prosteşti s-a s-a s-a înscris decât un singur candidat: des-des-destoinicul, şi tânărul, şi cel mai bunul, şi cins-cins-titul Bo-bo-bo-bo-bom-bonel Tapiţescu! O o-o-onoare pentru urbea noastră, ca-ca-capitală de cel mai important Judeţ.

Graţiela şi Călărina îşi dau ochii peste cap.

Săndel Bâlbâică: Sti-sti-stimaţi….. Maricel Statuescu îi face semn să tacă şi să treacă la vot.

Săndel Bâlbâică: Să votăm! Bine!

Consilierii votează în unanimitate. Merg pe rând pe lângă urna străjuită de nea Maricel, îi arată votul şi îl bagă acolo. Graţioasa şi Călărina, ostentativ.

Graţioasa Burtărescu: Şi acum e rândul meu să candidez. Domnul preşedinte, vă rog să consmnaţi. Îmi depun candidatura, vreau să fiu a doua domnă a Prosteştiului.

Călărina Botoianu: Eu vreau să fiu prima. Şi eu candidez! Şi se îndreaptă amândouă înţepate către Maricel Statuescu:

Graţioasa Burtărescu şi Călărina Botoianu, în cor: Că doar aşa ne-am înţeles.

Maricel Statuescu îi face semn lui Săndel Bâlbâică să continue.

Săndel Bâlbîică, transfigurat şi transpirat: Şi-şi-şi, înainte să declar şe-şe-şedinţa închisă, vă-vă-vă-vă, pfffff, vă rog să-l felicităm pe domnul nou preşedinte.

În aplauzele sălii, se duce la Bombonel Tapiţel şi îi pupă mâna.

Săndel Bâlbîică: Să ne trăiţi, do-domnule nou preşedinte. Să-Să-să-să fie într-un ceas bun! (îi pupă cu patos mâna) Eu pu-pu-pup mâna bună, ea ne bagă-n portofel. (întorcându-se spre cele două doamne): A-Acum e alt stpân, Aţi negociat cu cine nu trebuie. (pleacă bolborosind): Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea. Eu pup puoala popii, popa pupă puoala mea….. Ce bu-bun sunt!

CARNAVAL CU TEAPA

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 22 Feb 2013 11:45:00 +0000

Fiica-mea, cea mare, a avut astazi de infruntat primul bal mascat din viata ei. Ca sa prevenim din timp o furtuna, mici, mari, ne-am strans in sedinta de familie sa luam decizii in privinta celor doua chestiuni majore ce trebuia rezolvate pentru un astfel de eveniment - costumul si "ceva-ul dulce" pe care doamna il ceruse ( aici am avut noroc, pentru ca daca am fi fost in grupa cu "ceva sarat", viata noastra ar fi fost crunta). Ca orice printesa de trei ani care se respecta, fii-mea s-a vrut imbracata, evident, in ... PRINTESA. Pentru o astfel de atitudine, previzibila de altfel, eram super-pregatita: facusem studii de piata, notasem toate telefoanele utile si ma interesasem de teremenele de livrare. Nu puteam esua. Mai mult, imi pregatisem deja si discursul anti-roz. Ma pregatisem degeaba. Ea avea alt plan. S-a dus la sifonier. l-a deschis si mi-a aratat, candida, cu ce se imbraca: "Uite rochia de printesa, nu mai stii, mami?" una dintre rochiile pe care le avea deja si nu e o rochie obisnuita pe care mintea ei de copil o transformase. E o rochie de printesa in toata regula - cu funde, volane si paiete. In fata evidentei, eu paream singura defecta care se gandise ca, fiind o rochie pe care o purtase deja, o va respinge din start. Urma sa fie o printesa unica! Teoretic, problema rochiei fusese rezolvata. Practic, distractia abia incepea... Purtata la o alta petrecere, rochia era neagra pe poale si avea doua frumoase pete de ciocolata pe piept. Un fas! Impachetez rochia, ma imbarc in masina si ma duc, ca o doamna ce ma aflu, la mall, aici, in Baneasa, la fite. Nu aleg spalatoria pe care o mai incercasem, ca, na, e la subsol si scumpa. Merg pe mana a ceva nou si mai ieftin. Daca am facut economie bugetului cu rochia, nu pot sa fac pana la capat, si cu spalatul ei? Ais si facut! Ma prezint marti dimineata la doamna cu spalatul. Ma asigura ca rochia e gata a doua zi "fara probleme", joi dimineata cel tarziu. Imi ia si numarul de telefon, sa imi dea sms cand e gata. Im ia si banii, inainte, na, ca asa e la ei. Eu plec linistita. Trece miercuri seara - niciun sms, trece joi dimineata. Imi zic ca sunt ametita si le-am dat numarul gresit. La 16 fix ma prezint la spalatorie. Imi ia duduia de la casa bonul si.... ma anunta ca nu gata. Vad mov in fata ochilor, mov de la vineteala pe care ma gandeam, serios, ca i-o voi face in jurul ochilor. Imi zice, senina, ca are o problema rochia. Mai mult, mi-o aduce. "Doamna, nu au iesit petele!" Zic:"Ia s-o vad!" Cand ma uit la ea, poalele erau la fel de negre ca atunci cand le-o dusesem. Acum vedeam negru in fata ochilor si nu de la parful de pe rochie. Am trimis-o sa vorbeasca, din nou, cu spalatoresele, ca aia nu era o rochie spalata. S-a intors cu sefa la telefon. Sefa, cu muult PR in ea, ma asigura ca "maine" rochia va fi ok, ca incearca, DIN NOU, sa scoata petele. O rog sa incerce si sa o spele. In plus, PR-ul ei nu ma ajuta deloc, eu aveam neboie de rochie dimineata la gradi, nu la spalatorie. M-a rugat sa i-o mai las pana la 21, sa incerca sa o rezolve. La 21 ma prezint cu copilul netuns la spalatorie. Rochia curata pe poale, cu petele ce devenisera din dotare, in continuare, pe piept. Nu mai vad nicio culoare in fata ochilor, ca eram cu copilul, copil care intelesese si el dimensiunile dezastrului. Iau rochia, iau copilul, ma bag in magazinul in care stiam ca exista ceva costumatii. Cumpar repede aripi, bagheta si fustita de spiridusa. Pe drum, spre casa, ii explic cat de tare e sa fii spiridus. Tare o fi fost pentru mine, dar ea voia sa fie printesa. Si mai voia sa-i spele ma-sa rochia, ca ma-sa stie, nu? Ajung acasa, bag rochia in vanish - ori la bal, ori la spital. Dupa 20 de minute nu mai aveam nicio pata. Mica printesa le-a ecplisat azi, alaturi de celelalte printese, pe cele vreo doua zane ratacite la carnaval. Cat despre spiridusi, n-a fost loc de niciunul... Ce-am invatat eu de la primul carnaval? Ca nu experimentezi cand e vorba de copil, nici macar spalatoria. Cat despre firma, nu am gasit link sa o tag-uiesc. E la Mall Baneasa, langa Carrefour si se cheama AQUA!

PROFESORUL ADRIAN NASTASE

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 20 Jun 2012 21:30:00 +0000

Inainte de a fi premier sau președinte de partid, Adrian Nastase este jurist. Și nu unul oarecare, ci unul de rang inalt. Juristul Adrian Nastase învață studenții însemnătatea dreptății la cea mai prestigioasă facultate de drept din România. La Facultatea de Drept a Universității București, Adrian Năstase nu este un profesor oarecare, ci unul care are puterea de a îndruma cele mai alese minți din domeni, într-una dintre cele mai abstracte materii de drept - dreptul internațional. A ajuns pe treapta de pe care poate îndruma doctorate. Mai sus de atât nu se poate. Profesorul universitar doctor în drept Adrian Năstase a încercat în seara asta să se împuște. (Refuz să mă gândesc ca a încălcat legea și a folosit pistolul lui. Pe ăsta ar fi trebuit să îl predea autorităților de pe vremea când era doar urmărit penal). Profesorul, nu demnitarul, Adrian Năstase, nemulțumit de justiția la a cărei formare a contribuit s-a gandit să îi dea cea mai grea lecție. O lecție care nu are legătură nici cu dreptatea, nici cu adevarul. Și cred ca nici cu menirea unuia care ar fi trebuit să formeze oameni.

SCHIMBARE

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 27 Oct 2011 06:27:00 +0000

ma gasiti aici

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 25 Oct 2011 14:31:00 +0000

Astăzi, Majestatea sa, Regele Mihai I de România, s-a adresat,după 65 de ani, Parlamentului. Imi pare rau, dar eu nu am vazut altceva decât o familie regală stând lângă cei care i-au hulit zeci de ani.

CONSTATARE

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 24 Oct 2011 17:39:00 +0000

Oamenii care vorbesc mult nu spun nimic. Cei care nu spun nimic evolueaza repede. Cei care evoluează repede ajung sus. Cei care ajung sus îi detestă pe cei care vorbesc mult.

MI S-A LUAT DE BAC!

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 05 Jul 2011 12:56:00 +0000

De câteva zile, altceva decât de BAC nu auzi, indiferent ce mediu consulți, real sau virtual. Ba că trăim un mega-dezastru, ba că suntem mai proști ca niciodată, ba că e sistemul de vină, ba că sunt profesorii, camerele de supraveghere, etnobotanicele,părinții, meditatorii. Ba că e mentalitatea, că ne-am învățat cu șpaga de când ne-am născut, ba că ăsta ne e nivelul social, sau de țară, sau care nivel o mai fi el.

Din când în când, mai este promovat câte unul dintre cele 65 de "genii" care au luat zece la BAC. E plimbat ca maimuța pe plajă - să facă toți poze cu el. Excepția care confirmă regula, chipurile! Dovada palpabilă că încă mai avem resurse să supraviețuim intelectual.

Ascultăm atent discuțiologi care ar fi picat și ei, cu brio, la gramatică și facem bancuri "bune", ne uităm cu invidie la toate parașutele pe care BAC-ul le-ar fi putut vreodată interesa doar dacă ar fi fost o marcă de geantă și ne dăm ochii peste cap de "cum era pe vremea mea".

Mie mi s-a cam luat de BAC-ul asta. Aș vrea să nu mai aud de el și nici de specialiștii în tot felul de tipuri de eșec, de la cele economice, la cele electorale sau la BAC. Aș prefera ca cineva să facă ceva pentru miile de "ratați" de astăzi. Indiferent care ar fi cauzele sinistrului, la ei sunt cele mai puține și, chiar dacă ne place sau nu, trăiesc drame de care nici măcar nu sunt toți conștienți.

BEBELINELE IUBESC ROZUL

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 04 Jul 2011 09:16:00 +0000

Fac parte din categoria mamicilor care au scos definitiv rozul din vesitmentația copiilor lor. Din motive de ... turma. Magazinele sunt pline de rochițe, fustițe, bluzițe, pantofiori roz. Papușile au și ele vesitmentație identică, iar carucioarele, scaunele de masina sau umbreluțele de bebei se prezintă în aceeași mirifică și mirobolantă culoare. 90 la suta dintre bebelușe au ceva roz în dotare iar 70-80 la sută tind să fie ciclam(siclam-?) din cap până în picioare.
Ca să combat eficient aceste tendințe de uniformizare, am decis, evident unilateral, ca Eva sa fie ținută cât mai departe de atot-prezentul roz. Așa că nu deținem multe țoale culoarea respectivă, excepție făcând câteva hainuțe primite cadou.

Vacanța mi-a adus însă o surpriză,nu știu încă la ce categorie să o încadrez. Mi-am cumpărat și eu, ca toate duduile aflate în concediu, câteva perechi de încălțări. Două, identice - una roz, cealaltă albastră: sandale accesorizate cu floricele. Totul sublim până le-a văzut fiica-mea. Nu pe amandouă, ci doar pe cele roz. De atunci, indiferent cu ce sunt încălțată, vine cu ele la mine și ma ceartă în bebelească până mă descalț de orice altceva și mă încalț cu ele. Am încercat să-i explic, să-i arăt că nu mă asortez, că mă dor picioarele, că nu am chef. Nimic. Este suficient de încăpățânată să mă facă să cedez eu.

Iar acesta este doar un episod! Al doilea s-a petrecut într-un magazin de încălțăminte: Eva, avida de shopping, pune ochii pe o pereche de sandale aflate în mâna unei doamne. Mărimea 40, evident roz! Prima dată, încearcă să i le ia pe cale amiabilă, apoi, când constată că nu are succes, dă din picioare și începe să zbiere. Evident, a reușit! Doamna a părăsit magazinul în fugă, zâmbind amar.

Acestea fiind spuse, aștept cu viu interes să văd cum continuă sau se dezvoltă pasiunea pehntru roz a fiica-mii. Mă bucur că, deocamdată, nu a pus ochii pe nicio rochiță sau bluză roz, mărimea bebelească.

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 23 Jun 2011 22:22:00 +0000

I'll be back. Soon.

PRIETENII ŞTIU DE CE

noreply@blogger.com (Unknown) — Fri, 15 Apr 2011 16:09:00 +0000

"Ipocrizia este un viciu priveligiat care astupă, cu mâna ei, gura tuturor şi se bucură, în pace, de o impunitate suverană."
MOLIERE

ŞEFUL SUPREM

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 13 Apr 2011 12:40:00 +0000

Pentru a deveni suprem, şeful trebuie să se aleagă, obligatoriu, cu grave probleme de sănătate. Îşi antrenează intens respiraţia şi coloana pentru a se plasa, de fiecare dată, într-o poziţie superioară în ochii celorlalţi. Polipii trebuie să-i înfunde nasul când vorbeşte sfătos despre realizările lui sau nerealizările celorlalţi, iar scolioza să-i blocheze ferm bărbia în poziţia "drept în sus". Merge apăsat, salută din vârful buzelor, fără a avea nevoie, pentru asta, de chirurgia estetică, scrutează orizontul imediat în căutarea celor ce nu-i înţeleg menirea.

Se antrenează, în particular, pentru a fi cât mai autentic, iar asta îi ocupă mult din preţiosul lui timp ocupat. Are nevoie de pauze dese în care cugetă la binele superiorilor săi şi la necazul subordonaţilor. Uneori îşi arată faţa celor de jos şi împarte idei. Când nu e băgat în seamă, tună şi fulgeră, tot cu şi pe nas.

E pe cale de apariţie şi are şi o variantă supremă-absolut: şefa supremă!

DESPRE PROSTI, NUMAI DE BINE

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 12 Apr 2011 12:36:00 +0000

PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s.m.și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac.SURSA: www.dexonline.ro

M-am saturat de oameni suficienti, plini de ei, care nici măcar cu google nu sunt capabili să se împrietenească.

Mi-e silă de ştiinţa ridicată la rang de virtute a celor care au senzaţia că vorbesc din cărţi, când singura lor lectură, în ultimii ani, a fost celebra şi deja omniprezenta pagină 5.

Mi s-a luat de mironosiţele ieftine care se bâlbâie în scris, dar se pretind literate; de virgula dintre subiect şi predeicat; de DECÂT; de apendicele verbale fără număr; de metaforele ieftine şi epitetele pleonastice.

Dar cel mai mult, cred ca as vrea sa ajung să trăiesc ziua în care să nu mai simt nevoia să protestez împotriva lor, în felul meu ieftin.

INTREBARE

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 11 Apr 2011 12:23:00 +0000

Cum se numesc aceia care reproşează unora politica pe care o duc, dar se comportă la fel de murdar cu cei pe care îi păstoresc?

TIMP

noreply@blogger.com (Unknown) — Thu, 07 Apr 2011 10:32:00 +0000

Lucururile defecte dispar, mai devreme sau mai târziu. Timpul judecă oameni şi fapte, iar apoi le alege. Le pune deoparte pe cele cu adevarat valoroase, urmând să arunce balastul în uitare.

Lucrurile bune ni se întâmplă rar. Pentru a ajunge la ele, soarta ne încearcă in fiecare zi.

Vietuirea demna inseamna principii. Principiile nu se schimba niciodata, nu cad in desuetudine si nici nu mor. Ne trebuie doar, uneori, rabdare pentru a le lasa sa razbata.

PROST SA FII, BINE CĂ EŞTI!

noreply@blogger.com (Unknown) — Mon, 17 Jan 2011 12:16:00 +0000

Întotdeauna cinci creiere reduse dar ascultătoare vor fi preferate unei minţi sclipitoare, chiar dacă întreţinerea celei din urmă costă mai puţin.

35

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 12 Jan 2011 09:06:00 +0000

To be successful you need friends and well wishers. But to be very successful you need competitors and enemies!

Deci, ce-mi doresc la 25? Friends and competitors!

PROSTIA CA MANIFESTARE DE INTELIGENTA

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 11 Jan 2011 08:50:00 +0000

Exista oameni care tin cu tot dinadinsul sa para inteligenti. Nu conteaza ce fac sau cum, important este ca "inteligenta" lor sa le asigure un loc caldut si prosperitate. Cea mai buna dovada a intelgientei, in viziunea lor, este implicarea. Si, ca sa para cat mai implicati in orice problema, fac pe nestiutorii, avizi in permanenta de a cunoaste lucruri noi: pun intrebari, pretind tot timpul ca nu cunosc anumite lucruri si au vointa de a le cunoaste, vorbesc mult si fac planuri.

Cand ajungi intr-o anumita pozitie care presupune ca mai multi oameni sa depinda de tine. nestiinta se cheama prostie, iar implicarea, circ penibil si ieftin. Parerea mea!

STIRI

noreply@blogger.com (Unknown) — Sat, 08 Jan 2011 22:39:00 +0000

Ma uitai in seara asta la o televiziune de stiri, alta decat cea la care functionez, si aflai doua lucruri extrem de interesante.

1. Ne preluara( ca sa nu zic furara) ideea de la Observator de a pune un regizor ( Sergiu Nicolaescu, ca altul nu a vrut) sa comenteze ODIOASA DUBLA crima de la Cernavoda. ( Stiu ca poate fi "detestabil", dar ridicator de rating!)

2. Ca ma aflu intr-o perioada retrogada, zise o doamna specialista in eclipse, stele si zodii. Adica sunt conflictuala, risc sa-mi rup gatu', sa ma cert cu poporu' sau mai stiu eu ce grozavie, ca sunt Capricorn.

Ma intrebai, Ievident, de ce naiba ma uitai la televizor in seara asta? Nu era mai buna traficarea pe internet? Ma simt, iar, ca un soborintobrontozaur care, PE VREMEA LUI, stia, cred eu, ce e aia stire....

Apropo, tocmai impuscasera o CONGRESMENA, "peste Ocean".

P.S. Cica perioada retrograda mai dureaza, pana pe 15. :))

INSPIRATIE

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 05 Jan 2011 22:20:00 +0000

EVA are un an. Un an si 11 zile, mai exact. Nu are dinti, nu merge si a ramas cea mai pitica din generatia ei.
Eva e, in schimb, cel mai destept bebelus. Nu, nu citeste Kant si nici Shopenhauer. Nu, inca. E pasionata de carti, de lego si... de mama ei. Am stat 7 zile acasa si m-a studiat bucatica cu bucatica. Mi-a scos ochii, m-a tras de buze, am invatat sa suflam nasul - o super-performanta, sa stam linistite cand ne baga mami picaturile in nas, chestiuni bebelesti....

Azi am lipsit, ca in majoritatea zilelor din an, vreo 12 ore. Pe zi, ca sa n-avem voreb la proces. Cand am ajuns, in sfarsit, la ea, Eva m-a luat in brate. S-a lipit de mine, s-a pisicit ca un catelus si apoi mi-a intins boticul sa-l pup.

Despartirea bebeleasca are, definitely, alta intensitate.

Eu sunt un om distant pe care EVA l-a topit!

EXERCITIU DE LOGICA

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 05 Jan 2011 21:48:00 +0000

CINEVA, nu conteaza cine, persoana cu greutate, functii, comitii, comitete si alte asociatii si conglomeratii ne-profesionale a luat o decizie. Un inteleapta, clara, pe placul, in conformitate si concordanta cu principiile de dreptate si adevar ale persoanei in cauza. Si, de ce nu, ale unei intregi mini-comunitati! Decizia privea un alt individ, cam hoinar si cam nebun, neseminficativ, neimportant, de inlocuit, cumparat la gramada in vremuri demult apuse.

Intr-o zi, acel CINEVA interpela pe ALTCINEVA si ii spuse ca, daca ar fi stiut el ca ALTCINEVA e atat de legat de acel individ neimportant, ar fi procedat altfel. Ar fi fost mai atent, mai permisiv si, de ce nu, ar mai fi inchis ochii, pe ici, pe colo. Poate. Isi puse cenusa in cap si se dadu peste cap sa ii satisfaca lui ALTCINEVA toate celelalte dorinte.

Cum s-a simtit ALTCINEVA in acea zi? Simplu, JIGNIT! De ce?

Pentru ca ALTCINEVA inca mai credea ca deciziile, in viata, se iau dupa STIINTA, CREDINTA, AUTO-RESPECT. Discursul lui CINEVA tocmai ii demonstra contrariul....

GANDURI

noreply@blogger.com (Unknown) — Tue, 04 Jan 2011 20:25:00 +0000

Exista momente in viata cand trebuie sa o iei de la capat, cand increderea in ceea ce ai putea fi devine mai mare, iar multumirea de ceea ce esti, din ce in ce mai mica. E momentul acela in care realizezi, nu doar subconstient, ca risti sa te plafonezi - spiritual, profesional sau uman; clipa in care constientizezi ca esti de neinlocuit pentru ceilalti; imposibil de acceptat, pentru tine.

Viata e facuta din incercari, iar evolutia presupune risc. Atunci cand propria persoana nu te mai multumeste, trebuie sa schimbi ceva la ea. Uneori, trebuie sa afli ce, alteori, esti dator sa incerci.

Mai am putin si marchez 35. O viata de om, ar spune unii. Ma simt ca la 20, cand nu-mi pasa ce fac, desi, acasa, un copil imi gangureste sa nu fiu inconstienta.

P.S.

Scriu....

TO DO LIST!

noreply@blogger.com (Unknown) — Wed, 29 Dec 2010 15:45:00 +0000

Cum 2010 fuse un an in care nu ma pot mandri cu prea multe realizari, mai cinstit, nu ma pot mandri cu niciuna, m-am gandit eu ca e bine ca pe 2011 sa-l intampin, cum trebuie, cu lista de lucruri de facut:

1. sa-mi fac mai mult timp liber
2. sa scriu mai mult
3. sa-mi schimb locul
4. sa ajung sa nu mai fiu platita in lei
5. sa-mi iau o casa si o masina, ambele noi. dar astea se pot deduce din 3+4.
6. sa am mai multa rabdare. mai ales cu mine.

Acestea fiind spuse, va urez un an nou fericit!