Hiking & Cycling Adventures

Circuitul culmii Rosia Noua...

2026-03-28T07:00:00.043+02:00

Ca parte a unui tur de o zi, ne-am întors în Munții Zarand, un lanț muntos situat în partea de vest a României. Zona este mai puțin frecventată, făcând-o ideală pentru cei care caută o aventură montană mai liniștită, departe de aglomerația altor destinații turistice. Traseul are ca punct de plecare comuna Petris. Am descoperit acest loc aproape din întâmplare, cu mulți ani in urmă. Uneori, trecutul și prezentul se întâlnesc în cele mai neașteptate feluri, iar poveștile continuă să fie scrise! Este un traseu accesibil, de dificultate medie, ce atrage atenția prin sălbăticia peisajelor și diversitatea naturală, dar include porțiuni mai abrupte, pante moderate și secțiuni cu teren accidentat. Este recomandat drumeților cu o condiție fizică bună și cu echipament adecvat pentru munte. Diferența de nivel este de peste 1066 m, iar lungimea de aproximativ 44 km. Am plecat dimineața devreme, la ora șapte, din Timișoara. Cu toate că am mai parcurs acest traseu în 2023 (vezi aici), am decis să repet aventura indiferent de starea vremii, de data asta împreună cu Roxana și Flavius. Cu Roxana am colindat multe trasee și am creat amintiri care vor rămâne alături de mine pentru întreaga viață! Dacă toată săptămâna a fost vreme cât de cât frumoasă, pentru acest weekend s-a anunțat cod galben de vânt și ploi în aproape toată țara, dar cum decizia era deja luată să mergem și în astfel de condiții, mi-am luat în rucsac geaca de ploaie, haine de schimb, lanterna, și nimic nu ne mai putea ține departe de această frumoasă tură, și nu am regretat. Am mai fentat noi ploaia și altă dată și s-a dovedit că a fost o idee bună, decizia luată

Hai să pornim la drum!

Și, în sfârșit, a sosit momentul mult așteptat: Ziua a început cu ploaie, adică prost. Am pornit curajoși puțin după ora 7 din Timișoara pe autostradă până la Făget, am traversat o pădure și am ajuns la Săvârșin, iar de acolo am mai avut puțin până la destinație.

Am ajuns pe la 9:30, am lăsat mașina în centru lângă școală, și am pornit pe traseu la 9:45 pe un fals plat de vreo 15 km până la Roșia Nouă, Obârșia.

Mergem încet de a lungul firului văii, iar delurile stau parcă priponite de drumul îngust, creînd imaginea unui tunel al infinitului.

Cei 13 kilometri de asfalt s-au scurs repejor iar partea care ne interesează mai mult acum începe. Sunt mai multe trasee care se pot face în zonă. Aici... Drumul Regelui, un alt traseu pe care am mai fost...

Ghidați de un indicator, începem cum știm noi mai bine.

De aici a început greul. Urmăm acest drum în urcare susținută spre creasta principală pe varianta Cruce albastră

Traseele ce duc către mai multe vărfuri ce trec prin păduri de fag și brad, urmate de pajiști alpine. Zona este apreciată pentru flora bogată, fauna sălbatică care creează o atmosferă liniștită și pitorească.

Doar puțin am urcat și priveliștea se întinde asupra satelor împrăștiate.

Traseul este marcat cu cruce albastră, urmat apoi cu bandă roșie. E important să urmezi marcajele montane pentru a nu te rătăci.

De aici cuprinzi în priviri toată suflarea care mișună jos, iar imaginea îți dă impresia că ai cucerit o redută a frumuseții unui basm prea puțin cunoscut.

Odată ajunși în golul alpin și recompensa este pe măsură: o panoramă uluitoare care se întinde peste munți, văi și sate pitorești.

Clar vizibil de departe, urmează un parcurs frumos cu diferențe de nivel prin poieni pitorești întrerupte de mici pâlcuri de pădure.

Culorile de primăvară încă nu erau la intensitate maximă, pomii și natura abia acum începe să prindă viață.

Și continuăm împinsul la bicicletă.

Traseul se urcă rapid în altitudine, traversând câteva serpentine și continuă pe crestele montane, unde întâlnești pajiști alpine.

Poți admira porțiuni din aceste masive muntoase, cu vârfuri și culmi ce se întind la orizont.

Iată-ne în sfârșit, după 5 km și 390 m diferență de nivel, ajungem la primul vărf, Tufari 662m

Primul popas mai lung al zilei l-am făcut aici. Ne-am luat masa și ne-am odihnit în același timp picioarele înainte de a ne îndrepta spre următorul vârf.

După ce ne mai revitalizăm un pic, continuăm plini de energie. Am mai fi stat, dar știam că trebuia să ne întoarcem și că mai avem mult de mers. Ne-am mai oprit din loc în loc ca să facem poze și să mai bem apă.

Continuăm pe poteca marcată cu banda roșie, în timp ce în depărtare se ivea și al doilea vârf al Munților Zarand, (Vf. Omeag 749 m).

Îmi iau astfel demaraj pentru jumătate din urcare, apoi tot pe lângă bicicletă, cum altfel.

Munții Zarand, deși domoli, te pun față în față cu un efort considerabil. Ai o o grămadă de urcușuri și coborâșuri care te pot epuiza destul de mult.

Aici se unesc vânturile din toate direcțiile...Au urmat o serie de urcări și coborâri tehnice pentru kilometri buni, cu priveliști panoramice asupra formelor de relief din jur.

O linişte străpunsă doar de sunetul vântului...Fiecare pădure are magia ei – de la lumina filtrată printre crengi, la sunetul vântului prin frunze.

După alte porțiuni în sus și-n jos, și-n stânga, și-n dreapta, am ajuns la următorul punct de odihnă, cabana de vânătoare care este la jumătatea drumului. Aici se unesc și câteva din drumurile ce vin sau trec de cabană în partea hunedoreană. De aici începem să ne întoarcem

Aceasta parte de traseu străbate in continuare creasta și se invecineaza cu judetul Hunedoara, oferind o experiență completă a frumuseților naturale din regiune.

E un traseu în circuit de dificultate medie, care poate fi parcurs lejer în 5 h, de aproximativ 15 km.

Luăm ca amintire imagini de la toate vârfurile pe care le întâlnim.

Aruncăm o ultimă privire traseului pe care l-am parcurs și privim continuarea acestuia.

Încă menținem drumul de creastă bandă roșie. Bineințeles că drumul de întoarcere a fost mult mai ușor. Acum coboram dar în scurt timp urcăm din nou!

Înaintând ușor cu gândul la obiectivul final și la peisajele frumoase ce ne mai așteaptau.

Găsim aici mai multe gospodării din lemn, toate răsfirate pe câte o coastă a munţilor Zarand. În cele din urmă, după cca 15 km de creasta parcurși în această manieră, când la deal, când la vale, un indicator ne îndeamnă să continuam traseul de creasta și unul să schimbăm direcția spre dreapta (sud) spre Obârșia și Petriș

Apoi când începi să cobori, ca o revelație parcă, apar în fața noastră primele case pictate de la Obârșia. Un colt de țară rămas neschimbat de-a lungul timpului, cu peisaje care te cuceresc pe loc.

Ne-am oprit la o poveste dar și pentru câteva poze...

O asezare frumoasă departe de gălăgia lumii și a civilizației...Oprim să luam apă de la izvor și admirăm, un adevărat Muzeu în aer liber. Din păcate au rămas neîngrijite și încet, încet, se vor degrada.

Nu am întâlnit urmă de om pe tot traseul, și ca element de noutate, în coborârea către sat, observăm o modernizare a drumului.

Ieșim în ulița principală asfaltată din Obârșia și în scurt timp poposim în zona centrală de unde am plecat.

Obarsia. Este o așezare situată la nord-est de Săvârșin, între dealurile domoale pe care natura le colorează în nuanțe seducătoare. O localitate care te îmbie cu tot farmecul său impunător să îi descoperi ineditul locului... Am crede că asta e tot. De obicei, aici se termină o poveste, dar mai avem cca 15 km de asfalt ca să ajungem la Petris, așa că ne-am îndreptat ăn viteză spre mașini. Acestea fiind spuse, ne-am bucurat de natură și de mișcare, ceea ce vă invit și pe voi să faceți. Fiecare moment petrecut pe acest traseu aduce cu sine povești, emoții și amintiri care nu doar că scriu trecutul, ci și îmbogățesc prezentul. Vremea superbă a ajutat și ea. Eu m-am simțit așa de bine aici, și sigur în această frumoasă localitate voi reveni oricând cu drag!

Noi începuturi

2025-04-18T09:00:00.017+03:00

Era o primăvară ca oricare alta dar multe s-au întâmplat. Aprilie a venit cu o schimbare neașteptată pentru mine. Roxana (fica mea) a decis să se mute... era decizia spre o schimbare în viața ei. Maxx cățelul "nostru", de care eram foarte atașat, urma să plece cu ea...Cum nimic nu ar mai fi la fel fără blănosul familiei, am decis să aduc un alt cățel în familie. Viața cu un cățel e minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit.

A trecut ceva timp de atunci. N-am povestit până acum cum a ajuns la noi, c-am zis să apucăm să ne acomodăm și să tragem câteva concluzii odată cu povestea ei – așa că asta facem azi, la doi ani... Este vorba despre ea, cățelușa mea, după care ne topim în fiecare zi...o minune de cățel.

Uneori, când anumite lucruri din viața ta se schimbă, o simplă schimbare de peisaj (prin natură) este tot ceea ce este nevoie. Așa că am plecat la o plimbare din Timișoara, și am ieșit din oraș prin partea nordică, urmând să merg spre Dudeștii Noi. Acolo trebuia să ajung ca să iau cățelul.

Era o zi înnorată, era și vânt din față, era și soare. Ce să mai...Am înclinat spre o plimbare frumoasă cu bicicleta în culorile de primăvară. Toate astea s-au întâmplat exact la jumătatea lunii aprilie, în a doua zi de Paști.

Așa am făcut și prima poză cu rapiță

Si mai multe...

O iarbă verde începea de la drum, trecea peste locul mai deschis și continuă neîntrerupt ca un covor verde fără de capăt.

Mă apropiam și avem primele priveliști spre sat.

Pe uliţele satului abia dacă trece câte o mașină la zece minute...

Liniştea satului este arareori tulburată de un mârâit înăbuşit de motor sau unui lătrat de câine. În urma descrierii avute la telefon cu proprietarul, am gasit adresa spre care ma indreptam. Am văzut cățelul, l-am luat și am plecat, totul s-a petrecut foarte rapid.

A fost o plimbare care a mers ca unsă. Nu am făcut o poză dar pur și simplu mi-a plăcut micuțul patruped de cum l-am vazut... puii au ceva special care îi face irezistibili. Cred că așa a fost să fie, presupun.

Pe drumul de întoarcere care nu era cel pe care am mers..

Si un mic popas

Ea este noua noatră cățelușă, pe care o strigăm Sara. Și da, e foarte simpatică 🙂

Au fost multe lucruri noi și muncim în continuare să ne înțelegem unul altuia limbajul, dar cred că după o săptămâna am simțit că ne-am intrat cu adevărat în rutină. A învățat repede că nimic interesant pentru ea nu se întâmplă înainte de 8 dimineata, chiar dacă mă trezeam mai devreme. Înțelege foarte repede când nu are voie să facă ceva, nu vine la mâncarea noastră fără să fie chemata (aici e meritul nostru că nu i-am dat niciodată mâncare cât timp eram la masă).

Cățeii sunt o companie plăcută și nu vor refuza niciodată o plimbare într-o locație nouă și interesantă.

În vreo săptămână a învățat și că, atunci când venim de la plimbare, n-are nicio șansă până nu-i spăl lăbuțele și tot așa. Dar, trebuie să recunosc că experiența s-a dovedit mult mai ușoară cu Maxx, nu a ros și nici nu a stricat nimic, în schimb Sara rodea cam tot ce prindea. Poate fiind în perioada când și-a schimbat dinții. Acum s-a rezolvat.

A mai venit o zi în care soarele e sus pe cer iar culorile de primăvară sunt superbe. Şi uite aşa o iau pe Sara și pornim la o plimbare lejeră!

O plimbare pe malul Bega sau prin parcul de lângă uzina de apă este de asemenea ideală pentru plimbări scenice și exploratul naturii, activități îndrăgite de orice patruped. Prin urmare am ajuns la uzina de apă (unde se termină pista de biciclete), apoi am luat-o la dreapta urmând sa ajung în cartierul Plopi și pădurea Bistra

Căutăm în permanență locuri noi

La plimbări e încă cu provocări, pentru că are zile în care mai trage în lesă, e încă speriată de ceilalți câini și tinde să fugă de ei sau spre ei, dar cu multă, multă, răbdare le rezolvăm și pe-astea. Peste tot se vede progres și e frumos sentimentul ăsta pentru mine.

Odată cu bucuria plecării la relaxare, este foarte important să ne controlăm cu atenție patrupedul, pentru a depista eventualele căpușe care s-ar fi putut atașa de el. Un catel este o mare bucurie in viața unui om, păcat că puțini știu asta.

Tu ce activități ai cu câinele tău ?

Carnic - vf Peleaga dus-intors

2025-02-22T17:42:00.041+02:00

Acest început de an ne-a adus și pe vf Peleaga.

Eu și coechipierul meu Mely ne aflăm în Retezat, la Cârnic și petrecem weekendul singuri aventurând, explorând munții. Prognozele pentru astăzi sunt foarte bune, asemănătoare unui început de primăvară. O să avem zece ore de soare cu un vânt blând, și toate parcă erau făcute pentru Retezat... Am mai prins așa o astfel de zi frumoasă și pe vârful Retezat (Vezi aici). La finalul săptămânii trecute nu am reușit să facem mare lucru, pe o vreme cu ceață (Vezi aici), așa că week-end-ul acesta ne-am orientat spre Peleaga. Este unul dintre munții cu altitudini de peste 2500 de metri în care încă nu am ajuns. Cu planul deja făcut, doar vremea mai reprezenta un impediment, anul ăsta nu voiam să-l ratez. Distanța și accesul greoi în masiv îl face mai scump la vedere, mai ales pe timp de iarnă, și cred că întregul traseu dus-întors o să ne ia în jur a 10 ore, sper... Astfel, pentru a avea întreaga zi la dispoziție, am ales să pornim de dimineața. După un drum de aproximativ trei ore de la Timișoara, un drum care a schimbat peisajele, ajungem la Cârnic, iar pe la ora opt dimineața reușim să ne punem în mișcare pentru a doua oară în această iarnă. Primul impact când cobori din mașină este temperatura mult mai scăzută comparativ cu zona de câmpie din vestul țării.

Intrarea în Parcul Național Retezat. Odată ajunși la Cârnic, ne echipăm de munte, ne luăm rucsacii în spate și începem urcușul către vârful Peleaga. Credeam că noi suntem singurii nebuni care au ajuns așa devreme dar tocmai când am ajuns plecau un grup din Arad. Cu siguranță somnul nu avea să fie unul bun când trebuie să te trezești la ora patru. În cazul meu nici nu am reușit să dorm.

Temperaturi foarte mici pentru această dimineață de weekend.

Drumul pitoresc de munte urcă prin pădure. Traseul până la Lacul Pietrele îl știu bine, abia ce am fost pe el în această iarnă. Pană la lac o să fie doar încălzirea, pentru că de acolo o să fie partea ce-a mai tehnică.

Încă de când parcurgi primii 800 m poți observa indicatorul spre cascada Lolaia (1074 m). Este o cădere de apă impresionantă pe care o vizitează foarte multă lume, fiind accesibilă direct de la drum.

Din Poiana Cârnic se urmărește marcajul Bandă Albastră care urmează o potecă largă, cu aspect de drum forestier.

Locul în care părăsim marcajul BA și alegem ruta directa fără a mai trece pe la Cabana Pietrele, închisă pe timp de iarnă. Punem colțarii în picioare pentru a nu patina în pantă și urcăm iute spre cabana Gențiana. Uneori nici nu observi că este gheață, dacă nu privești cu atenție poteca prin pădure.

Este și un pârâu care intersectează traseul, locul numit ”La două poduri”.

Al doilea pod

Intrăm adânc în bezna pădurii pe zăpada bătătorită. Cea de-a doua cascadă la care am ajuns și nu am oprit a fost Maria Magdalena. Și aceasta este aproape de poteca pe care mergem. Este o cascadă nu la fel de înaltă precum Lolaia.

Nu mai avem mult și ajungem la Cabana Gențiana. Se pare că ninsese ceva în ultimile zile, având totuși urme bune până la cabană, chiar gheață în unele locuri.

Ajungem la cabana ceva mai devreme decât estimam noi. Am făcut în jur de o oră și jumătate și am depășit cam trei grupuri până aici

Gențiana este mereu o cabană primitoare unde se poate face popas pentru un ceai cald și niște informații solicitate de la cabanier. Este adesea punct de plecare pentru traseele și vârfurile montane; Bucura, Peleaga, Păpușa etc. Accesul se face ușor din localitatea Ohaba de sub Piatră, iar drumul până la Cârnic, intrarea în traseu oferă priveliști pitorești asupra satului și împrejurimilor. Până aici se urcă aproximativ 670 m, iar de la aceasta până pe Vf. Peleaga încă 837 m.

Pe acest vârf de munte nu am urcat încă...Diferența de altitudine dintre Poiana Cârnic și Vf. Peleaga este destul mare, aprox. 1500 m.

Pe aici mai dam de un pârâu care intersectează traseul.

După 15-20 min de la cabană se ajunge la golul alpin. De aici perspectivele spre cele două culmi care străjuiesc Valea Pietrele nu mai sunt obturate. Efortul de a urca era răsplătit. În dreapta vedem crestăturile Culmii Stânișoara, iar în stânga versantul vestic al culmii Pietrele.

Valea pietrele...

Răsăritul surprins de pe valea glaciară Pietrele este unul dintre cele mai frumoase din câte am surprins. Mușchii sunt încinși, și ne odihnim puțin. Este prima pauză să mâncăm ceva dulce, și să bem o gură de ceai, pe care o facem la Bordul Tomii.

Valea glaciară de sub Lacul Pietrele spre amonte. Ultima treaptă înainte de Lacul Pietrele.

Razele soarelui deja încălzeau. Temperaturile erau mult mai confortabile și peisajul era spectaculos. Avem zăpadă bună, avem și urme pe care înaintăm ușor. Probabil era una dintre iernile cu cele mai puține precipitații, crestele fiind mai mult dezgolite.

Lacul Pietrele, acoperit de zăpadă. Traseul până la lac este unul accesibil pentru toate categoriile de turiști, fără a pune probleme majore prin prisma terenului. Unul dintre motivele pentru care multă lume alege acest traseu până aici.

De la uriașul bolovan Bordul Tomii până la Lacul pietrele se fac 25-30 min. Pentru că am fost de mai multe ori la acest lac, am decis ca de această dată să nu mai oprim, abia dacă îți dai seama unde este. Iarna nu-l putem vedea ci doar intui, noroc cu indicatorul.

Imediat după lac, varianta de iarnă a potecii se orientează spre sud-est, urcând cu spatele spre lac și culmea Stânișoarei. Urcăm pe sub un picior nordic al Vârfului Custura Bucurei pe care îl lăsăm în dreapta.

Mă uit în sus și muntele pare un zid de netrecut și neclintit. De aici începe partea mai grea a traseului pentru că o să fie un pic mai abrupt dar zăpada este bună. Cărarea cu ajutorul căreia o să-l dobândim urcă abrupt spre dreapta chiar sub acel ”picior”, așa că îi dăm bocanc. Avem nici mai mult nici mai puțin de 200 de metri până în Șaua Custurii. Zăpada avea din ce în ce mai mulți centimetri, dar înaintăm bine pentru că era încă tare și aveam urme.

Vârful Custura Bucurei 2369m pe fundal. Ajungem repede în șaua Custura Bucurei care ne permite o priveliște asupra Lacului Bucura. Dedicăm efortului și mușchiilor solicitați la urcare, vreo cinci minute de pauză.

Lacul Bucura îngheţat şi acoperit de un strat de zăpadă, și mai departe Vf. Judele.

Nu am stat foarte mult aici. Mna după o scurtă pauză pentru poze, o iei la stânga, tot pe urcare. Banda roșie va fi noul reper.

Continuăm însă tot cu privire în spate. Din urmă ne ajung alți trei timișoreni cu care speram să ne întâlnim la Cârnic sau undeva pe urcare.

Ne aflam pe o coamă de munte care oferea o priveliște deosebită asupra vârfurilor: Custura Bucurei, Bucura I, Bucura II și Retezat.

Mergem de aproape patru ore și am mai avea o oră până pe vârf, deci eram în grafic cu timpul. Ne încadrăm în cinci ore de urcat până pe vârf ceea ce e foarte bine. După primii metri se observă doar creasta alcătuită din pietre care trebuie cățărate. Urme pe zăpadă nu se mai zăreau în această zonă… bine aerisită.

Urmează o porțiune de traseu destul de anevioasă, chiar expusă pe anumite porțiuni însă cu grijă poate fi parcursă și această ultimă porțiune până pe Vf. Pelega...

Pe acolo sus este și vârful Peleaga. Cum lucrurile bune se păstrază la final, cea mai grea urcare este chiar ultima porțiune. Am urmat un traseu care siguuur nu este recomandat iarna... Și urcă. Și urcă. Și când crezi că s-a oprit, mai urcă un pic. Zăpada era îngheţată şi mergea foarte bine la colţari. Din cauza stratului de zăpadă redus nu exista ricul de a pleca zăpada dar și așa pericolul alunecării pe versant era mare. Datorită lungimii sale, o alunecare poate fi urmată de niște accidentări grave. În condiții de zăpadă considerabilă, această pantă devine foarte periculoasă din cauza avalanșelor. Recomandat e să fi echipat(ă) corespunzător cu colțari, pioleți și cască...

Poteca ne-o creem noi și ocolim stâncile cu atenție pe traseul de vară...și abia spre final ne repliem în creasta matematica

Începutul Colților Pelegii. Deși peisajul din creastă era unul superb, atracția de a face fotografii scădea și atenția se îndrepta înspre a pune piciorul în locuri sigure și stabile, dar și în a găsi prizele cele mai solide pentru mâini, mâinile fiind foarte mult folosite pe această porțiune de traseu.

Colții Pelegii,

Indicatorul spre Tăurile din Valea Rea și lacul Galeșu, care la fel ca și Bucura, nu se văd, fiind acoperite cu zăpadă.

Ultima porțiune de urcare până în Șaua Vârful Peleaga, dar și ultimele zeci de metri înainte de vârf sunt mai dificile prin prisma diferenței de nivel și a pantelor, respectiv prin prisma faptului că traseul este chiar pe creastă și prezintă porțiuni expuse.

Şi iată-ne pe vârf. Cinci ore ne-a luat de la Cârnic până pe vârful Pelega, cel mai înalt punct al Retezatului. Nu au mai fost alte urme. Prin urmare am fost primii care au pășit astăzi pe vârf. Vizibilitatea era superbă, vedeam foarte departe în toate zările, sub lumina intensă a Soarelui.

O vorbă veche spune că urcăm pe munte nu ca să ne vadă lumea, ci ca să vedem lumea. A fost o adevărată aventură această ultimă porțiune: depinde de noi să trăim frumos iar ceea ce simt eu acum, e extraordinar. Nu avem decât două condiţii de îndeplinit: să ne mişcăm în continuare şi să fim sănătoşi, nevoi strâns legate între ele!

Au ajuns și cealaltă trupă din Timișoara... Chiar și aici, suntem parte dintr-o comunitate mai mare, dintr-un grup de oameni, cunoscuți sau nu, care împărtășesc aceeași pasiune ca și noi și care își doresc să se bucure de întreaga experiență a muntelui.

Poza de grup… A fost o senzație deosebită să fim pe cel mai înalt vârf, Peleaga 2.509 m. Chiar dacă nu suntem singuri, liniștea naturii ne provoacă să găsim bucuria în lucruri mici și la îndemână. Am petrecut aproximativ o oră pe vârf în care am mâncat și ne-am pozat din toate părțile cu vârf și fără vârf și am surprins în câteva fotografii peisajul superb înspre toate crestele și văile

Căldarea cu lacul Bucura.

Aveam o perspectivă deosebită asupra Piramidei Retezatului

Șaua Pelegii urmat de vf Păpușa 2508m, Vârful Mare 2463m și Galeș 2261m.

Chiar dacă a fost un vânt blând, a fost destul de frig astăzi. Am prins o zi extraordinară, doar pe vârful Retezat am mai prins o zi la fel. Mai mereu avem noroc și foarte rar ni s-a întâmplat să nu avem vizibilitate pe munte. Poate și pentru că studiem atent vremea înainte de a pleca?

O ultimă privire spre Valea Rea, culmea și vf Valea Rea 2311m, după care am fugit pe traseul de coborâre. Desigur, este mult spus că am fugit, traseul fiind unul care necesita multă atenție la fiecare pas, având în vedere oboseala acumulată.

Nu ne-am simţit suficient de bine să mai prelungim puţin traseul spre Bucura, așa că facem cale întoarsă pe unde am urcat, trecem de colții Pelegii ținând creasta matematic bandă roșie (părea mai bine la colțari pe ea), apoi pe cel cu bandă albastră spre Gențiana. Coborând spre șaua Custura Bucurei, deja se aglomera. Oamenii mișunau doar în sus...am numărat vre-o 25 de drumeți.

La coborâre ești mai neatent la frumusețile de pe drum, mai grăbit, mai dornic să ajungi mai repede jos? Nici timp de hidratare nu îți mai iei, uneori. Zăpada se dezmorțise puțin, afundându-ne bine în unele locuri, dar ajungem rapid la Lacul Pietrele unde luăm o pauză, iar de aici avem o misiune ușoară. Nu stăm mult, ne grăbim să coborâm în Cârnic înainte să ne prindă întunericul. Cum intrăm în zona copacilor, ne reîntâlnim cu Cabana Genţiana.

Datorită faptului că eram foarte bine cu timpul, aici, merităm o pauză...Pe la 14, am început coborârea de pe vârf, iar pe la 16 am ajuns la Gențiana cu tot cu pauza de la Lacul Pietrele. A fost o coborâre faină fără evenimente

Vom sta de povesti la un ceai. După ce ne-am hidratat și alimentat bine, pe la 16:15 ne lăsam la vale. Era evident că nu ne va prinde noaptea la cum ne-am mișcat, însă ce mai conta, eram obișnuiți și aveam frontale la noi.

Ne-am mișcat bine și am ajuns în timp confortabil la mașini. Tura pe Vf. Peleaga a fost una foarte antrenantă și sportivă datorită faptului că vorbim despre un traseu de cca. 9 ore dus-întors, în condițiile unui ritm de mers constant... A fost de asemenea o zi perfectă cu un cer perfect senin, având șansa de a admira întreg masivul montan. Am crezut ca o sa facem undeva pe la zece ore sau mai mult, ei bine am făcut întregul traseu nouă ore... Chiar dacă cunoșteam foarte bine traseul până la Lacul Pietrele, urcarea abruptă până în șa și ultima porțiune înainte de vârf pot fi considerate ca având un grad de dificultate medie sau ridicată, în funcție de experiența avută pe munte. Atunci când te gândești să pornești la un astfel de drum iarna, este important să ai în vedere că vei avea nevoie să fi echipat corespunzător și nu ar trebui să lipsească colțarii și pioletul.

Traseul: Poiana Cârnic-Cabana Gențiana-Lacul Pietrele - Șaua Custura Bucurii - Vârful Peleaga și retur.

Marcaj: Bandă Albastră + Bandă Roșie, timp aproximativ: 5 h dus (9 h dus-întors, cu pauze) Diferența de altitudine dintre Poiana Cârnic și Vf. Peleaga este destul mare, aprox. 1500 m. În zilele cu vânt puternic sau ceață trebuie evaluat foarte bine riscul înainte de a porni. E bine să renunți, muntele va fi acolo și în zile cu vreme bună.

Iarna cu frumusețile ei - Lolaia (Munții Retezat)

2025-02-15T22:22:00.014+02:00

A fost odată ca-n povești o preafrumoasă idee de tură. Cum încă nu am fost pe Lolaia, voiam să îi străbatem creasta solzoasă și mi-aș fi dorit să o încerc iarna asta cu zăpadă pe ea, pentru că traseul inspiră o tură foarte frumoasă! Am urcat iarna doar până în Șaua Lolaia, asta a fost singura interacţiune cu această creastă… până acum🙂 Eram curios cum arată această porţiune a Retezatului. Deși de mai multe ori am fost la baza acestor vârfuri, de fiecare dată fie timpul pentru a urca pe vârf nu era suficient, fie vremea s-a schimbat și s-a renunțat. Plimbările prin zona văii Stevia nu au cum să nu vă atragă atenția la măreața creastă care stă în fața văii Ștevia. Pentru a urca pe creasta Lolaia dinspre Șaua Lolaia și nu din Șaua Ciurilă, se pornește de la Râușor pe traseul marcat cu bandă roșie spre Lacul Ștevia, înaintarea constând în urcarea unei pante lungi şi înclinate. Astfel, dis de dimineață am plecat spre Râușor, iar de acolo pe pe traseul descris mai sus. Am luat la noi, colțari și tot ce ne mai trebuia pentru orice situație în care iarna ar stăpâni încă Munții Retezat. În rucsac aveam un termos cu ceai cald ceva de mâncare și un polar de schimb. Iarna și-a intrat în drepturi în Retezat și… uneori și-a depășit atribuțiile, aducând adevărate valuri de ger.

O zi frumoasă pe munte, ceață, soare nu cred că o să-l vedem astăzi

Ne echipăm în câteva minute și respir adânc… Am plecat la ora opt din Râușor, zona pârtiei, cu un mers leneş, dar constant. Frigul era tare înţepător şi nu prea favoriza pauzele de căscat gura, nici nu aveai la ce, la ce ceață era.

...am mers pe firul principal al Văii Ștevia. Aveam în față o pantă lungă cu zăpadă. Zăpadă nu era aşa de multă prin pădure dar crescuse în nivel de la ultima vizită. Pe alocuri poteca mai era poleită cu gheaţă

Poteca era acoperită de zăpadă nouă, pudră, astfel încât nu am fost surprinşi că nu mai găsim urme...

Cu cât am urcat zăpada a fost tot mai maleabilă şi mai prietenoasă dar tot a trebuit să pun colțarii

Poate sunt un pic mai aproape de acel moment în care mă simt în largul meu cu colţari.

Regrupare o facem în apropierea refugiului Condor, numai bun pentru a ne permite să răsuflăm puțin.

Ieșim în golul alpin

...am avut parte de o constantă ceață. Ohh și ce mai ceață! Nu părea să mai avem șanse la soare în următoarele ore așa cum speram din informatii

Vremea parcă se înrăutățea iar orientarea în traseu și vizibilitate fiind de câteva zeci de metrii. Cu o senzaţie înşelătoare păşim parcă într-o altă lume, şi fără experienţă şi cunoaşterea zonei, uşor poţi să te pierzi. Nici o urma nu se mai zăreau în această zonă… bine aerisită. Atenţia ne-a fost atrasă de doi câini și doi tinerei care ne-au ajuns din urmă. Câinii știau foarte bine pe unde urcă poteca, astfel că ne-am luat după ei

De aici începe o urcare mai hotărâtă cu o pantă foarte mare. Datorită faptului că prezintă o pantă abruptă, se câștigă rapid în altitudine.

Faţă în faţă cu panta. Traseul de la Lacul Stevia spre Șaua Lolaia începe printr-o urcare destul de agresivă, zone cu lespezi mari de pietre și alternând cu porțiuni printre jneapăn.

Această porțiune nu pune dificultăți mari, dar consistența zăpezii era foarte capricioasă, pufoasă & nouă…nu te ținea dacă ai călcat în ea. Tot ce poti dori ca sa nu ai spor.

Când totuși ne-am mișcat, ne-am orientat în sus...

După aproximativ 40-50 de minute de la plecare de la Lacul Ștevia se ajunge la un stâlp de marcaj ce indică urcarea înspre Vârful Retezat. Aici traseul marcat banda roșie întâlnește traseul de creastă marcaj bandă galbenă care merge spre Vârful Retezat (2482 metri). De aici începe porțiunea cea mai abruptă și cu o pantă foarte mare

După cele aproximativ 3 ore si jumătate de urcare până la Șaua Lolaia, urcarea spre Vf. Lolaia Sud începe de la indicatoarele care semnalizează bifurcația traseelor marcate cu banda galbenă. Porțiunea de traseu de până la Lacul Stevia a fost în cea mai mare parte prin pădure, ceea ce a făcut să nu simțim frigul atât de intens, însă odată ce am ieșit din zona de pădure în zona subalpină, ceata vântul care adia, uneori chiar hotărât… a fost suficient cât să ne amintim că este iarnă și frigul se simțea tot mai tare dacă stăteai mult în loc, deși era doar în jurul orei 11:50.

Odată ce am ajuns în șa am făcut o scurtă pauză pentru relaxare, dar am și admirat peisajul limitat care se deschide înaintea ochilor. Aici chochetăm cu ideea dacă să mai continuăm sau nu, deoarece timpul nu era deloc favorabil iar acest lucru a mai descurajat ambiția unora. Totuși, trebuie punctat faptul că ne mişcăm greu. De aici înaintarea constând într-o urcare a unei pante care urmează baza piramidală a vârfului Lolaia. Pe prima porțiune am întâlnit numeroși bolovani care se ocoleau ușor, iar zăpada se opunea la fiecare pas, ne afundam până pe la genunchi chiar şi în urmele bătute de cel din faţă. Am continuat totuși până aproape de vf Lolaia Sud și ne-am dat seama că nu aveam nici cea mai mică șansă să înaintăm. Decizia de grup a fost să coborâm. Ar fi fost o zi pierdută, nu ne puteam orienta în trasee. Am coborât rapid, însă urmează să revenim… poate într-un peisaj mai înzăpezit🙂 Asta este, data viitoare…Muntele va fi acolo și în alte zile.

Chiar dacă mersul pe munte sau ideea de a ajunge pe un vârf de munte este întotdeauna atractivă, ideea de a urca sau coboara pe lespezi nu a fost foarte atractivă. Pe măsură ce urcam ne afundam la fiecare pas iar vizibilitatea facea imposibil de urmărit traseul. Astfel că riscul devine prea mare și am făcut cale întoarsă. Cu cât traseele devin mai dificile, cu atât suntem mai dependenți de generozitatea munților…Ne oprim la o gustare. Vântul era năzbâtios, aşa că ne-am ascuns după niște bolovani ca să luăm un mic-dejun târziu. Frigul se făcea deja simțit, dar am mâncat repede și ne-am pus în mișcare.

Ce lăsam în urmă…Retezatul nu prea a fost ospitalier de data aceasta…

Planuri ruinate de schimbarea de vreme și de vânturile năprasnice care biciuiau creasta sâmbătă. Am cam alergat/mers la pas grăbit pe poteca dintre Lacul Ștevia – Râușor. La ora 4 eram la pârtie în Râușor, ceea ce însemnă că toată experienţa a durat 8 ore… de la punctul în care am coborât din mașină până am revenit în Râușor. Am avut timp suficient de un ceai ieftin și cald (la barul de la pârtie), să nu-mi înghețe sufletul cât aștept să ajungă si restul.

Varful Retezat

2025-02-08T20:46:01.594+02:00

Pași, zăpadă și ceai...

Ziua drumeției a venit rapid și sâmbătă de dimineață alarma de la telefon mă trezește brusc la 4:30. Am plecat pe la 5:15 din Timișoara spre Stațiunea Râușor (Retezat), acolo unde aveam să începem traseul montan. Îmi place să merg pe munte, dar nu sunt un morning person. În mod normal, noi plecăm în drumeții la 6:00-7:00, dar ținând cont că drumeția avea ca și obiectiv Vf. Retezat, o altitudine de 2482 m, adică ore multe petrecute pe munte, și că era iarnă, adică se înnopta devreme, am zis că trebuie să-mi iau măsuri ca să nu mă prindă noaptea pe traseu, să nu ajungem să ne grăbim la coborâre. Deși de mai multe ori am fost la baza acestui vârf, de fiecare dată fie timpul pentru a urca pe vârf nu era suficient, fie vremea s-a schimbat și am făcut cale întoarsă. Drumul până acolo am stat la povești timp de două ore și jumătate, nici nu ne-am dat seama cum, la 7:50, am ajuns la Râușor. Deh… cine se trezește de dimineață, departe ajunge, cică.

Traseul a fost: Râușor - Refugiul Condor - Lacul Ștevia - Șaua Lolaia (BR) Șaua Lolaia - Vârful Retezat(BG) Vârful Retezat - Vârful Prelucele - Stâna (TR)

La 7:50 am ajuns la Râușor și am început să ne echipăm. Am fost o trupă mică compusă din două persoane care am ales să mergem. Ca să escaladezi Retezatul și să te și bucuri de asta, este ușor, dar tot trebuie să ai o condiție fizică peste medie. Urcarea nu e însă o plimbare.

Mai erau drumeți care tocmai plecau când am ajuns noi. Terminăm echiparea, ne luăm bețele de drumeție, facem poza de before și pe la 8:00 pornim la drum... Să prindem coborârea pe lumină...

Vremea e superbă dar cam rece. Cerul era era senin și soarele încă nu răsărise complet. Traseul pe care mergem pleacă de lângă pârtia de schi care are o super priveliște.

Un loc de schi și săniuș, micuț și drăguț

Prima partea traseului este prin pădure. Trecem peste și pe lângă câțiva copaci căzuți pe traseu. Ritmul de mers este bun, suntem în formă. Pornesc deci pe bandă roșie spre vf Retezat. Nu era zăpadă deloc jos, dar nu aveam să știu ce e pe sus, așa că aveam colțarii la mine.

Marcajul este pe pomi, uneori și pe pietre. Panta este abruptă și urcarea mă solicită destul de mult. Urc pe pământ înghetat, înconjurat de iarbă uscată și pietre. Panta-i tot abruptă. În poze nu se poate vedea cât de abruptă este, dar crede-mă, dacă ajungi acolo… o vei simți bine.

Nu știu de ce, dar urc bine azi. Mă simt în formă. După 50 de minute de mers facem primul popas. Nu ne dăm rucsacii jos. O pauza de doua minute... Ne relaxăm.

Încheiem pauza și ne punem în mișcare pe potecă.

Suntem înconjurați de copaci desenați de natură în culori de iarnă și merg pe covoare de zăpadă pe jos, pozând creasta care se vede pentru prima dată.

Este ceva zăpadă, dar nu foarte mare.

În 30 de minute ajungem la două indicatoare turistice din care nu mai înțelegeai mare lucru.

La alte 5 minute de urcat ieșim din pădure și primim prima recompensă a zilei... Se vede creasta și imediat și vârful Retezat.

Mergem printr-o zonă mai plată. Soarele luminează excelent creasta. Când ajung suficient de sus, mă mai opresc o dată ca să o imortalizez

Vârful Retezat

Vârful Prelucele. Cred că putem ajunge și acolo în drumeția de astăzi.

Mai urc o bună bucată de timp și pe direcția față-stânga începe să apară Saua Lolaia. Mamă, ce peisaj este în jur.

Continuăm urcarea spre creastă. Poteca este străjuită de jnepeni verzi. Daca nu ar fi ger, ai zice că este o zi de primăvară.

La 10:00 ajungem la lacul Stevia. Spre deosebire de alte dăți când am fost pe aici, de data aceasta am ajuns foarte repede. Ne-am întâlnit cu două persoane: un el și o ea care au pornit cu intenția de a urca pe horn. Vedem urmele ce urcă spre Șaua Lolaia și pornim pe ele. Din fericire nu a trebuit să mai batem noi potecă spre creastă, așa că am înaintat relativ repede.

Despre panta asta este vorba. Bețele de drumeție ne ajută mult aici. Ne ținem echilibru cu ajutorul lor și urcăm în siguranță.

Ajungem în șa... la 10:44. “Fiecare șa pe munte înseamnă o veste bună și una proastă. Vestea bună este că ai ajuns în ea. Vestea proastă este că începe o urcare.”Am urcat până aici 1003 m în 2:44 ore. Super ritm de mers. Suntem bine pregătiți fizic, așa că nu prea am făcut pauze. Pauzele pe care le facem pentru poze sunt suficiente.

Odată ce am ajuns în șa am făcut o scurtă pauză pentru relaxare, dar am și admirat peisajul superb care se deschide înaintea ochilor. Prin poziția acestei creste montane, poți admira întreg Retezatul. În stânga vedem Vârful Lolaia Sud. Aici traseul marcaj banda roșie întâlnește traseul de creastă marcaj bandă galbenă care merge la dreapta, în sensul de urcare.

În dreapta, cum te uiți se vede zona prin care trebuie să urcăm spre vârf. Ca să continui traseul spre Vârful Retezat nu ai altă variantă decât să urci spre baza vârfului în formă de piramidă, zone cu lespezi mari de pietre. Urcare este printre stânci, într-un relief montan 100%.

În dreapta se vede vârful Prelucele. Este și el destul de impunător

Tot de aici se poate admira culmea Stănișoara, iar în spatele ei vârful și culmea Pietrele. Îmi place cum arată, așa că îi pozez.

Vârful Lolaia Sud

Ne delectăm cu priveliștea de la belvedere.

După o pauză de cca. 10-15 minute în care am surprins în fotografii crestele montane ale Masivului Retezat am început urcarea spre Vf. Retezat. Deși în iernile trecute am mai avut gânduri pentru o tură aici se pare că acum chiar voi ajunge pentru prima dată pe acest vârf. Greul acum începe...Panta este abruptă, plină de stânci și de hornuri așa că mersul ca pisica este un musai uneori. Pe zona asta merg al doilea. Și urcăm și iar urcăm pe o zonă "riscantă", care a devenit din ce în ce mai faină pe măsură ce urcam. Intrau doar vârfurile bocancilor și aveam portanță pe stratul înghețat...

Și, cu-o ultimă-ncordare, la 11:45 sunt în vârf, lângă panoul de informare. Nu am avut probleme cu înălțimea. Acolo găsim lume: un grup de vreo 4 oameni care se bucurau că ajuns pe vârf.

Schimbăm impresii cu doi tineri de la Alba Iulia. Ne salutăm și îi rugăm să ne facă o poză... cu Noi aici. Alte două grupuri au mai sosit. Tot mici, ca al nostru. Toată lumea pe poze și cu zâmbetul până la urechi.

De-aici ochiul mi se pierde până-n zare, în neant… avem un orizont excelent spre vârfurile: Pietrele, Peleaga, Custura Bucurei, Bucura I, Bucura II Judele dar si multe alte vârfuri din munţii Retezat. La poalele lor distingem văile.

Înainte să plecăm de pe vârf fotografiem toate chestiile care se văd de acolo: din direcția din care am venit și noi, mai ajung și alți drumeți. Nu-i cunosc, dar din ce am înțeles de la Mely, cred că erau tot din Timișoara . Luau și ei pauză și se bucurau de peisaj. Oportunități de socializare.

O oră am stat pe vârf, cel mai mare popas al zilei. Mâncăm, ne relaxăm și povestim despre munte... Absența vântului ne-a permis să ne bucurăm de o pauză lungă la altitudine. Astfel de condiții nu-mi aduc aminte să fi prins prea des pe munte. Încet, încet toată lumea pleacă de pe vârf. Mai stăm puțin apoi reluăm parcursul și începem să coborâm. Nu vor fi probleme pe zonele care urmează însă tot trebuie mers cu atenție.. Este o pantă foarte abruptă. Ne întâlnim cu mai mulți turiști care parcurgeau traseul în sens invers. Poteca este îngustă așa că ne așteptăm unii pe alții pentru a avea loc. Parcugeau zona cu dificultate. Nu știau cum să o facă. Neinspirată alegere să coboare pe acolo pe unde am urcat noi. O zonă montană periculoasă, expusă, se urcă mult mai ușor decât se coboară.

Privire în spate. De acolo de sus am coborat. Pe traseu ne mai întâlnim și cu alte grupuri de călători care care veneau din față.

Acolo este doar un panou informativ. Coborâm în continuare. Dacă mergem bine, în 3 ore suntem jos, la masină. Pe traseu ne mai întâlnim cu un drumeț și prietena lui foarte bine echipați. Stăm puțin de vorbă. Sunt și ei tot din Timișoara .

Ajungem și pe vârful Prelucele. Ieșim în creastă. Victorie: Soarele de dimineață e tot sus. Se vedea totul clar, senin. Ne bucurăm de peisaje. Facem poze.

Zona asta de traseu între Prelucele si Șaua Muncelu este simplă. Poteca este foarte umblată acolo, așa că nu se pune problema pierderii ei, chiar dacă nu vedem tot timpul următorul marcaj.

Datorită faptului că eram foarte bine cu timpul, nu ne-am grăbit deloc la coborâre și am luat o pauză de ceai cald. Temperaturile erau undeva în jurul valorii de minus șapte grade

Ieșim din creastă. Pădurea ne întâmpină cu un covor de conuri de brad și cu veșminte ruginii. Ne bucurăm de peisaje. Facem poze.

În pădure panta e mai agresiva.

Soarele trece prin liziera de copaci dezgoliți și lasă niște umbre faine pe pământ.

Ieșim din pădure la stână.

În 40 minute terminăm traseul. Este 15:20 cand ajungem la stână. Facem poza de After. Sunt puțin obosit după coborârea din pădure.

Pe la 16:00 ajungem la mașină, în condițiile în care am grăbit pasul. Mă uit la ceas, datele tehnice ale circuitului îmi spun că am mers 14 km azi, am urcat și am coborât 1280 de metri, diferență de nivel. Grad de dificultate: Mediu spre Greu și foarte solicitant. Nu e rău pentru o singură zi. Cu pauzele incluse a luat 8 ore. 8 ore de sănătate în natură. A fost o zi minunată cu 8 ore de soare în care privirile noastre au fost încântate de tot ce se poate vedea de la înălțimea Munților Retezat. Muntele este o experiență superbă și mă bucur că am reușit să urc pe vârf pe o astfel de vreme. La 16:20 “se mișcă” roata în Râușor, cum se spune, și la 17:30 ajungem în Caransebeș și oprim la o ciorbă și o salată, abia apoi plecăm spre Timișoara. Ne promitem să ne vedem peste o săptămana la următoarea drumetie și ne despărțim. A fost o tură perfectă.

Arjana si Zascolul Arjanei

2025-01-25T00:02:00.040+02:00

Așa a fost weekendul nostru pe Vârful Arjana și Zascol. Visul te împinge dincolo de zona de confort și te ajută să explorezi teritorii, așa că ne-am conformat și am ales să o petrecem în mții Cernei. Nouă ne-a ieșit așa, dar vă puteți crea propriul traseu și sperăm ca jurnalul să vă inspire să plecați la drum prin acești munți, căci merită din plin. Tura începe la 565m alt. și se încheie la 1511, iar urcarea până pe Arjana durează circa patru ore și jumatate. Atât ne-a luat nouă cu tot cu pauze. Pe alocuri implică și cățărarea unor stânci, fără a fi totuși prea tehnic, așa că vei avea parte de experiența completă. Ușor de escaladat de orice drumeț cu experiență minimă. Urcarea nu e însă o plimbare. Tot e nevoie să pornești la drum echipat corespunzător.

Am plecat sâmbătă dimineața devreme din Timișoara alături de "tovarășii" mei de drumeție, Mircea, Mely, Marius, Fofo și Daciana. Deși depășește două ore și jumătate, călătoria cu mașina nu pare deloc lungă. Mi-ar fi plăcut să am munți mai în apropiere de Timișoara, dar pentru că nu e posibil, a trebuit să ne deplasăm până în satul Bogâltin din judetul Caransebeș, de unde ne-am pornit spre vf Arjana aflat 1511 m alt.

Obiectivul nostru se poate accesa din două direcții și... amândouă pornesc din centrul satului...După ce stabilim detaliile organizatorice, mai exact ne-am pus deacord asupra variantei de mers, îmi iau rucsacul în spinare și pornim la drum. Am optat pentru un rucsac mai ușor lăsând la mașină obiectele pe care obișnuiesc să le iau în drumețiile cu zăpadă, singurul lux pe care mi l-am luat, au fost colțarii... cântăreau mai puțin și am putut să-i pun într-un buzunar lateral. Luna ianuarie şi munții Cernei sunt aproape fără zăpadă; rămân totuşi niște munti extraordinari de frumosi, cu peisaje superbe şi un aer curat şi revigorant.

Am ieșit din sat pe ulița cu magazinul până la primul colț, circa 50m, apoi am cotit spre stânga (sud-est). Am ales traseul cel mai scurt, cel marcat (bulină roșie) părea mai lung și am preferat să ne întoarcem pe el...traseul fiind unul în buclă

Se merge cam 10-15 min până la ieșirea din sat, apoi se trece un pârâu și se continuă urcușul către creastă prin pădure pe un traseu nemarcat. Traseul marcat nu oferă nimic în plus.

Am mai fost pe aceste meleaguri (aici)

Traversăm cu atenție apa și pornim spre liniștea munților, cum ne șade nouă mai bine pe lângă cursul apei care ne urcă.

O drumeție de iarnă care cere orientare și precauție. Toate văile seamănă între ele, ceea ce poate crea confuzie și riscul de a te rătăci.

Ziua de azi se anunță caldă, frumoasă și cu priveliști. Am plecat din Bogâltin odată cu soarele ce se ridica pe cer. făcea treabă bună, căci peisajele cereau la tot pasul să ne oprim, și să facem poze. Dar am mers înainte.

După intrarea în vale, aceasta încă reușește să-și păstreze naturalețea simplă. La început, valea este destul de largă și oarecum comună.

Trecem si pe lângă un cătun

Traseul continuă într-o pantă lină, încă vreo 20 de minute… pentru ca apoi să devină tot mai abrupt, zonă din care încep să-și facă apariția și pietrele, apoi bolovanii…

Urcăm mai susținut printre tufe dese și crengi care ne zgârie, pe o pantă suficient de înclinată. Se avansează destul de greu...

Pășim pe pietre îmbrăcate în licheni, și tufe mici. Astăzi nu ne grăbim prea tare. Deși ne-ar prinde bine să ajungem la mașini înainte de venirea nopții. După primele 30 de minute de mers, încă se mergea încet cu pauze din când în când de tras sfletul. Așa se întâmplă cam pentru toată lumea la fiecare început de traseu, în special pentru cei care nu merg în mod obișnuit pe munte. Corpul suferă până se adaptează efortului.

Panta s-a accentuat și cărarea urcă abrupt pe grohotiș, pământ și stâncă, solicitând un efort considerabil, unde a trebuit să fim atenți în permanență unde calcam..

Un firicel de apă pe care îl traversăm de câteva ori, curge lent printre stânci și bolovani, iar semiîntunericul dă acestui loc o atmosferă aparte.

Pe vale există și o peșteră, dar nu stim cât de adâncă este galeria peșterii, nu am fost curioși să intrăm.

Cu răbdare, înaintăm pe unde putem, o pantă tot mai abruptă. În condiții de vreme umedă, coborârea devine foarte alunecoasă, dacă se coboară pe aici. Peisajele merită orice efort: păduri adâncite în liniștea iernii, zăpada foarte puțină spre deloc și priveliști impresionante care ne-au însoțit la fiecare pas. Este neașteptat de frumos, de natural!

Deși accesul este ușor, locul nu este foarte turistic, păstrându-se astfel ca un colț de natură neatins.

De aici, cărarea urcă și mai abrupt pe grohotiș și pământ, solicitând un efort considerabil.

Luăm altitudine şi ici colo se zăresc panorame asupra crestelor si-a văilor. Am mers mult și nu ne-am întâlnit cu alți călători... Poate mai sus! Iarnă fiind – și turiști puțini

Avem de urcat o pantă abruptă care brusc se simte și mai abruptă. Ultima urcare ne ridică pulsul, dar oboseala este deplin compensată.

Odată ce am lăsat valea în spatele noastru și am hotărât să urcăm pe versant, am lăsat cu ea și orice urmă de potecă și aproape până sus am mers prin gol alpin și prin zăpadă.

Luăm pieptiș ultima porțiune semi defrişată, sperăm noi că din cauza vremii nu de mâna omului. Nu-i prea plăcut dar... ne tragem sufletul la soare, în sfârșit avem priveliște și ne trece. Aici Florin ne zice: eu nu pot să urc astăzi mai departe. Nu mă simt bine.”. Îi zicem toți: „Prostii. E normal să te simți așa, corpul se adaptează la efort, dă-i o șansă și o să vezi că o să meargă”. Se oprește din nou și ne zice. "Nu. Nu se va întâmpla astăzi.” Avea privirea aia “Până aici”. Zicem toți: „Bine. Te descurci să te întorci singur la mașină?” „Da. Mă descurc.” „Bine. Ia-o încet și vezi ce faci tu toată ziua pe aici. Îl mai suna Mely din când în când și stăteau de vorbă...

Valea Bolvașniței. O lume simplă, în mijlocul unei naturi splendide.

Imaginea acelor sate, atârnate parcă între munții arizi, era fascinantă. Ne-am oprit pe iarba cu aspect de fan, pentru fotografii dar și pentru a aduna energie care ne făcea să mergem neobosiți, chiar inainte de urcarea finală, spre vârf... Fiecare trăiește experiența în felul lui, dar toți suntem marcați de cat de frumos e totul.

De aici avem o panoramă foarte faina spre creasta Cănicea și Piatra Elisovei 1152m iar in depărtare ni se arată si muntele Semenic

Următoarea bucată de drum a fost preferata mea (și cred că nu doar a mea)

Pe măsură ce urcăm, primele stânci devin vizibile, iar la o cotitură, începe să-și facă loc o priveliște spectaculoasă cu creasta șerpuind printre munți.

Stăm la poză...

Urcăm pieptiş panta finală care ne scoate pe creastă unde zăpada a fost mai consistentă iar ghearele de la coltari au fost de un real ajutor. Există riscul să bată destul de tare vântul. Așa că ar fi bine să ai la tine o geacă de vânt.

Este esențial să nu uităm să privim înapoi...! După încă o urcare scurtă, panorama este pur și simplu uimitoare – un loc de neuitat pentru oricine ajunge aici. Poteca este solicitantă pentru ca se derulează într-o succesiune de urcări și coborâri, în mare parte la altitudini de peste 700 de metri, spectaculos, cu priveliști panoramice asupra formelor de relief din jur.

Niciunul dintre noi nu se aștepta să nu avem zapada pe munte, mai ales in zona de creastă. Mă bucur ca am lasat rachetele de zăpada la mașina si nu le-am mai cărat după mine. De cele mai multe ori găsim zăpadă mare pe creste.

Traseul urmează muchiile crestelor. Înca 5 minute care te separă de vârful muntelui și apoi încă cinci minute pentru că poți, și încă cinci minute pentru că pe munte totul va fi mult mai solicitant și tot așa.

Pe măsură ce ne apropiem de vârf, peisajul devine tot mai frumos. Ne oprim din pas în pas pentru fotografii și pentru a profita de vremea superbă.

Așa a fost urcarea până pe muchia Arjanei.

De acolo am venit...Urcarea a fost o experiență de poveste, perfect pentru cei care iubesc natura în forma sa pură. De aici, avem o priveliște superbă asupra văii și satului Bogâltin, dar și spre abrupturile calcaroase ale munților Cernei.

Ajungând în vârf, avem parte de o priveliște spectaculoasă a munților și de un sentiment de mândrie și satisfacție pentru efortul depus. Nu aș fi găsit un loc mai potrivit decât cel în care mă aflu deja. Prezentul e clipa care tocmai a trecut

Toată creasta Arjanei până la Zascol și Biliana. Parcă am sta pe spinarea unui dinozaur.

Vântul bate mai puțin decât ne așteptam, dar cine știe cum va fi peste... cinci minute?

Un prim punct de atracție pentru noi a fost să ajungem pe vf Arjana. Ne va lua minute bune să admirăm panorama ce ni se deschide de pe vârf: Creasta Munților Mehedinți, câteva vârfuri din Munții Cernei

O panorama faina către varfurile: Pleșu 1222m, Cușmita 1454m, Șaua Ciumerna 14881m, și Iuții 1589m

În depărtare Munții Țarcu.

Privire în spate...

Nu departe, însă, există o mulțime de case cocoțate pe dealuri ce par de pe altă planetă sau din alte epoci.

Frumusețea și liniștea te duceau dincolo de încântare, peste culmea de unde începe să-și facă loc depresia, hrănită de ideea că mai mult nu-ți poți dori.

Profilul de creastă... cu versanţi abrupți. Pas cu pas, ne-am deplasat de-a lungul crestei spre vârful Zascol.

Țintim vf. Zascol 1496m și vf Biliana 1362 m.

Salut baieții din Arad cu care ne-am întâlnit în apropierea vf. Zascol, singurii oameni de pe traseu... coborâm pe potecă și mai urcăm puțin la vf Zascol – un loc impresionant.

Am urcat pe vf Zascol pentru câteva cadre.

Munții Mehedinți au înălţimi ce abia depăşesc 1400 m

Cătunele Poiana si Dobraia din vecinătatea parcului, unde traiesc oameni aparent simpli, oameni încercați de viață. Multe case sunt pur și simplu cocoțate pe dealuri. O civilizație care poate fi descoperită chiar și sub înfățișarea modestă a multor localnici.

Din poveștile astea, în care am ajuns sau nu pe vârfurile propuse am învățat că cel mai important obiectiv în drumeție nu îl reprezintă poza de tip „io și vârful”, ci să ajung acasă întreg, fără să fi trecut prin situații care să-mi pună viața în pericol. Drumețiile sunt ca să te bucuri, nu să trăiești periculos.

Vârful Zascol dintr-un alt unghi. Partea sudică a versantului cea din valea Cernei, este ruta preferata de cei mai mulți turiști. Ascensiunea este un abrupt calcaros ca un zid de cetate.

Am traversat cu bine toată creasta și urmăm traseul bandă roșie usor în coborâre spre dreapta apoi mai urcam putin spre vf. Dosul Cerbului 1446 m.

Speram tare să găsim un loc în care să mâncăm dar nici să nu ne bată vântul. Nu stiu ce l-a apucat că până nu demult era cuminte. Dacă stăteai mai mult pe loc era rece. Ne-am oprit imediat ce am trecut de vf Dosul Cerbului, un loc mai scutit si am reușit să mâncăm .

A urmat coborârea, un moment pe care mulți îl consideră, uneori, mai dificil decât urcarea. Dar peisajul compensează orice. Uiţi de oboseala acumulată, de alunecări pe pante şi de frig. Pur şi simplu e de vis.

Urmează o porțiune unde poteca ne duce în pădure (Coborâm mai sustinut). Ne regrupăm şi intrăm în pădure unde vizibil e mai multă zăpadă. Începem o coborâre spre Șaua Prislop pe alocuri terenul fiind acoperit cu gheaţă devenind alunecos.

Și în final, în fața noastră se înalță vârful Pleșu 1222m si vf Cușmita 1454m.

Aici am ajuns în Saua Prislop. La ieșire ne oprim pentru o scurtă odihnă si câteva poze apoi pornim pe ultima parte a traseului.

Dacă timpul îți permite, poți să te mai plimbi prin zonă. Marcajul banda roșie continuă către Șaua Ciumerna și vf Iuții. Noi cotim la stânga.

Trecem de o răscruce de drumuri și continuăm coborarea treptat prin pădure alternând cu mici urcușuri până ajungem la Bogâltin, unde avem masina.

Un alt traseu din Saua Prislop, coboară catre Prisacina, Cracul Mare și ajunge la Ineleț. Un traseu foarte fain pe care l-am parcurs cu bicicleta

Si o ultima privire spre munții Mehedinți

Poteca coboara prin pădurea.

Ultima parte din drumul de azi e marcat, triunghi roșu, tot șerpuitor.

După această porţiune foarte frumoasă de pădure, ajungem la Cracu Ciumerna, unde întâlnim marcaj bulina rosie. Un drum la dreapta urcă către Saua Cimerna și vârful Iuții, dar noi continuăm spre stânga.

Ritmul lent face ca drumul să fie perceput mai bine, iar experiențele trăite să pară mai vii decât în mod normal.

Azi am mers mult primul și a fost reconfortant.

Partea a doua a traseului nu e doar coborâre... coboară și urcă bine definit în serpentine pe colinele muntelui.

Ajungem in locuri de belvedere care ne oferă o panoramă peste aşteptări. Un splendid punct de belvedere îl avem și aici de unde ni se deschid frumoase panorame asupra mai multor varfuri de dimensiuni mai mici

Am găsit un loc liniștit, aproape de un izvor cu apă bună. Ne-am odihnit și ne-am regrupat.

Părea că soarele săruta muntele. E o imagine pe care nu cred că o vom uita vreodată. Un apus blând și o liniște ce se instalează rapid, iar senzația că ne prinde întunericul devine tot mai intensă. Vremea ne-a fost prieten astăzi, chiar daca au fost și ceva nori, am avut soare toata ziua.

O sâmbătă însorită pentru plimbare reușită. Am mai bifat o zi la soare semănătoare unei zi de primăvară. Lungimea totala a traseului nostru a fost de 17 km, cu o diferență de nivel 1121 m. Timpul parcurs cu multe sesiuni foto și video, a fost de 9 ore. Vârful Arjana din munții Cernei oferă o experiență de urcare excelentă în care mi-am antrenat fizicul și mi-am hrănit mintea avidă de explorare, un traseu nici prea greu nici prea ușor, a fost cum ne place nouă să fie. Aici, liniștea e altfel, e mai multă și mai profundă decât în oricare alt loc.

Godeanu (mtii Sureanu)

2025-01-18T09:00:00.008+02:00

Din nou la drum! Sâmbătă dimineață, după o săptămână de odihnă ca la carte, plecăm spre munții Șureanu. Am mai fost în urmă cu cinci ani și mi-am dorit foarte mult să mă întorc. De ceva timp este din nou prezent în capul meu, și iată că în acest weekend am hotărât cu colegii să reedităm traseul din toamna lui 2020 (aici). Sincer să fiu, nici nu am observat când a trecut timpul. Îmi amintesc adesea această drumeție. Traseul pleacă dintr-o parcare prin situl Sarmizegetusa Regia și urcă spre castrul roman de mars Vârful Muncel, apoi se face dreapta și se continuă spre vf. Godeanu. Având în vedere condițiile meteorologice favorabile, caracteristice primăverii, dar surprinzător de prezente în mijlocul iernii, munții Șureanu oferă o combinație de trasee accesibile și panorame spectaculoase pentru orice drumeț. Prin urmare, drumeția pe acest vârf nu a fost, o apucătură, a venit treptat, pe rând…și e potrivit pentru o excursie de o zi.

Acest traseu de drumeție foarte atrăgător cu vederi spectaculoase spre Parâng și Retezat, începe de la Sarmisegetuza Regia și urcă spre Godeanu. Face parte din Via Transilvanica pe ultimii 4 km, traseu nemarcat pe care ne-am întors.

Punctul de plecare pentru vf Godeanu. Nu prea am reuşit să dorm în noaptea de dinaintea plecării. Poate pentru ca eram cu gândul la tură, poate la drumul lung, departe, mult prea departe – cert este că nu m-am odihnit foarte bine. Sper să fiu totuşi suficient de apt pentru traseul de astăzi – vârful Godeanu. O să mă descurc eu cumva !

Începem aventura din parcarea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, în timp ce marcajul Cruce Roșie l-am văzut prezent abia la baza urcării în pădure.

Prezentul traseu este unul care are startul şi sosirea în acelaşi punct.

Am făcut echipă cu Ovidiu, Mely, Robi, Daciana, Mircea, Ion. Urcam când, în doi timpi și trei mișcări ne trezim cu câțiva dulăi de stână lângă noi. Nu i-am auzit decât cu câteva secunde înainte de a-i vedea aproape.

Plecarea în traseu se face prin situl Sarmizegetusa și a trebuit sa explicam ce și unde mergem unui paznic, care ne-a condus până la ieșirea din site.

Ei ne-au lătrat și acum sunt prietenii noștrii și... vor fi ghizii noștri în această drumeție

E chiar frig în dimineața asta dar începem urcarea și ne încălzim rapid. Rucsacul mi se pare prea greu, nu am avut inspiratia înaintea plecării să las rachetele de zăpadă la mașină. Nu mai contează. Mă concentrez și refuz să fac pe plac grijilor și gândurilor negre...

Luam ceva imagini din sit si pornim la drum.

Depășim zona și ne bucurăm de priveliști..

Marcat prin Cruce Roșie, traseul începe la baza abruptului.

De-aici ne angajăm pe o potecă îngustă și susținută (spre nord-est). Avem de urcat o pantă abruptă care brusc se simte și mai abruptă, cu câinii în fața noastră.

Pădurea nu este foarte deasă, iar un pic de zig-zaging pentru a evita câteva obstacole vă vor ajuta să treceți. Iarna, când este mai puțină verdeață, este și mai ușor.

Odată intrați pe traseu, descoperiți că acesta este bine marcat.

Urcam din greu poteca, strecurandu-ne printre fagasele facute de drumeti

Ajungem curând într-o poiană. După nici o jumătate de oră de la plecare ne m-am încăzit și a trebuit sa dau geaca jos

Bucata dintre sit și golul alpin e prin pădure. Nu sunt priveliști nici în stânga, nici în dreapta. Mai sus se deschide larg. Cum luăm înălţime, apar şi primele peisaje încântătoare spre versant.

Pe cuprinsul poienii se intersectează mai multe drumuri. Ne tragem sufletul în acest loc așteptând să ajungă toată lumea. În continuare marcajul e prezent pe cel din mijloc, adică tot în sus.

Poieni frumoase din care, printre crengii copacilor se pot observa crestele munților din împrejurimi.

Urcam din nou, pe taietura drumului acoperit de zapada și menținem marcajul spre culmemea golașă la circa 1564 m alt.

Este esențial să nu uităm să privim înapoi...!

Ajunși în golul alpin, oprim pentru câteva cadre după care ne continuăm drumul de unde începe o urcare susţinută spre culme. Mai avem un hop până la castrul roman de marș vârful Muncel 1564 m.

Merită urcușul, pentru că de sus priveliștea e superbă

Până acum ne-a fost ușor pe zăpada cu crustă, pe care pășeam de voie. M-am desprins de grup în dorința de a merge cât mai mult fără oprire (în ritmul propriu) și a ajunge mai repede pe vârf... mă atrăgea atât provocarea de a ajunge sus, cât și perspectiva diferită pe care o aveai de acolo.

Și iată-ne, ajunși la vârful Muncel Cruce. De-aici menținem marcajul la dreapta spre Est. Vârful nu este numit cu adevărat de niciun indicator sau chiar de multe hărți. De fapt, este doar o mică „denivelare” si o cruce.

Privire în spate. Menținem marcajul spre Est şi trecem cu uşurinţă printr-o șa, urcând din nou până ajungem la următorul punct de interes, Vârful Godeanu (1656m)

Avem o ultimă urcare până pe vârf.

După ce am parcurs porținea de creastă circa 1,5 km, ni se dezvăluie în toată splendoarea vârful Godeanu (1656 m)

Vârful Godeanu este finalul traseului pentru majoritatea celor care aleg să facă acest traseu.

După vreo două ore de urcat, un traseu de aprox. 6km, cu o diferență de nivel de 670 metri (cu câteva „pauze pentru povesti”) am ajuns pe vârf. Am fost singurii oameni pe traseu, doar pe vârf am întâlnit o persoană din Sibiu, ce a făcând același traseu împreuna cu cățelul ei...

Pe tot parcursul urcării am avut parte de compania lor

Aici am făcut o pauză! Am stat sus cam jumatate de oră... Era o pauză scurtă, dar prețioasă, luată chiar acolo, pe vârf.

Uiţi de oboseala acumulată, de alunecări pe pante şi de frig. Pur şi simplu e de vis.

Priveliştea din acest vârf, situat deasupra culmii principale a munţilor Sureanu (asemeni unui foişor), este de o frumuseţe rară. O variantă diferită de cea pe care am urcat se poate alege la coborâre.

Lăsăm în urmă Vârful și ne întoarcem respectand acelasi traseu până la vârful Muncel Cruce. Trecem cu uşurinţă printr-o șa, urcând din nou până ajungem la următorul punct de interes.

Natura își dezvăluie splendoarea în cele mai delicate forme. Acum privirea strabate coastele înalte, fără opreliște. Imaginea Parângului și-a Retezatului în față-priveliștea de care m-am bucurat, a fost un plus. Menținem poteca de culme, admirând marea de nori din fața noastră care este undeva mai jos.

Cum spuneam, o să coboram pe o variantă diferită de cea pe care am urcat. Drumul se continuă pe un traseu nemarcat și la un momentdat se înfige în Via Transilvanica. E varianta mai lină și implicit mai lunga...

Aproape de Cer...O priveliște absolut uimitoare, mai ales în zilele senine. Aici, munții se îmbrățișează cu cerul.

Privire în spate. Avem soare din belsug ((de se putea face plajă) si cer senin, atat de albastru cum nu mai vazusem de mult.

Șerpuiri ale culmii principale. Fiecare pas te poartă într-un peisaj spectaculos.

Potecile ce par să ducă spre alte lumi. Din fericire ultima parte a fost doar coborare ce oferă o vedere frumoasă asupra văii de dedesubt, precum și asupra altor vârfuri din jur. Fiecare colț ne așteaptă cu frumusețe autentică și trăiri de neuitat.

În cale dăm de stane, unele sunt bune de adăpost, altele sunt subrezite de trecerea timpului. Este un loc unde timpul își pierde graba, iar sufletul se regăsește în frumusețea simplă, dar copleșitoare, iar fiecare clipă se transformă într-o poezie..

Ne lasam pașii purtați prin peisaje de vis, și ne bucuram de liniștea locurilor, şi după o uşoară curbă pătrundem în pădure pe un drum forestier bine conturat...

Ne regrupăm şi intrăm în pădure pe latura nord-vestică a muntelui. Mai întâi în ocol pe la nord-vest, apoi din nou spre sud.

De aici până până la Sarmizegetusa Regia avem doar o „plimbare prin pădure” Ne rămâne doar să coborâm, urmând drumul forestier care duce la punctul nostru final pentru azi.

Această parte a drumului este mult mai bună

Traseul ne-a scos la Via Transilvanica, de unde a trebuit sa mai mergem aproximativ 4 km pana la mașină.

Înapoi unde am început... parcarea Sarmisegetuza Regia.

Oooo...tură faină!!!! O zi în munți cu un alb subțire și întărit, cu creste ridicate deasupra norilor asemeni unor temple străvechi, cu soare pe saturate și vânt pentru toți cei care l-au căutat, cu câini jucăuși și cu bucuria de a respira liber și de a împrumuta puțin din măreția munților pentru a-ți înțelege limitele. Visele devin realitate doar când se aliniază astrele, urci pe vârful Godeanu și cobori împreună cu soarele pe Via Transilvanica. Ce ne va rămâne la sfârșit, dacă nu experienta? Revenim la mașini după aproape 9 ore de la plecare, cu sufletele încărcate de frumos, și cu o lungime totală de 15 km din care aproape jumătate pe un drum forestier (nemarcat) bine conturat... iar ultimii 4 km pe Via Transilvanica, ocazie cu care am admirat 4 superbe borne din andezit.

Semenic Iarna

2025-01-11T21:48:00.807+02:00

Un altfel de ianuarie!

Începutul lui 2025 începe cu un nou traseu, ale căror poteci le străbatem cu bucurie în orice anotimp, fie vară sau iarnă 🙂 Este o lună splendidă de iarnă pentru plimbările pe munte: zilele nu sunt lungi ca în iulie, și nici temperaturile, dar sunt agreabile iar verdele pădurii s-a transformat în alb care îți poate încărca bateriile sufletului pentru o vreme îndelungată. Dacă mai ai norocul să prinzi o fereastră cu soare cum a fost astăzi la noi, deja poți să-ți consideri escapada un mijloc excelent de terapie interioară și nu numai. De la marginea oraşului Reșița, şoseaua duce prin serpentine strânse, până la Lacul Gozna. Lăsăm mașinile la coada lacului și pornim pe drumul forestier aproximativ 3,5 km până la Vila Clauss, locul în care începe propriu zis urcarea, oferind peisaje de vis și o provocare pe măsură. Că ne e drag Semenicul, și când oamenii de bine sunt hotărâți, ies lucruri frumoase, pe care cu drag vi le prezentăm și vouă – un nou traseu în Semenic, al doilea pt mine, Roxana, și Flavius după ce în prealabil am urcat pe pârtie până pe vârful Goznei (vezi aici). Acum am fost nouă : eu, Roxana, Flavius, Cristi, Mely, Daciana, Mircea, Mihai și Paul din Arad.

Transformă-ți drumeția într-o experiență de neuitat. Fă-ți timp pentru o escapadă liniștită și lasă-te cucerit de frumusețea acestui colț de rai.

Plecăm către Resița! Pregătirile le-am făcut în orele târzii ale nopţii dinanitea plecării. E ziua ideală să lași grijile deoparte și să te bucuri de o nouă tură.

Escapada noastră este una de înălţime și pornim practic pe varianta cea mai ușoară din punct de vedere fizic a drumeției, după aceea devine mai solicitant. Traseul fiind circuit, ne va aduce înapoi la start.

Pregătirile la o tură de iarnă trebuie să fie minuţioase, bagajele grele (adică să cuprindă mult mai mult decât strictul necesar). Ceaiul cald, colțarii și rachete de zăpadă nu trebuie să lipsească

A venit iarna cu adevărat pe Semenic !!! Și totuși aceeași vreme superbă ca acum două săptămâni (de pe muntele Țarcu). Știam că a nins proaspăt și vremea e însorită. Zăpadă cât vezi cu ochii, raiul iubitorilor sporturilor de iarnă și a naturii!

Pădurile îmbrăcate în matia albă a iernii, transformă peisajul într-un tablou de vis. Iarna ne cucerește mereu cu farmecul său unic.

Drumuri forestiere. Pe acesta am urcat in perioada verii, cu bicicleta

E acel moment magic al iernii când totul pare desprins dintr-un basm: cerul senin, soarele care strălucește și zăpada care sclipește printre brazii înzăpeziți. Nu putem decât spera că soarele își va face datoria și ne va încălzi.

După circa o oră de mers întâlnim o săgeată ce ne direcționează spre stânga – intră prin pădure și continuă pe marcajul cruce roșie ce ne va duce până în gol alpin.

Cealaltă variantă (pentru parcurgerea în sens invers) ar fi o urcare pe bulina albastră până la pârtia apoi la dreapta (spre vârful Gozna )

De aici printre crăcile pomilor, traseul urcă și urcă susținut pe un picior de munte până în apropiere de vârful Nedeea.

Vila Clauss (din lateral)

Poteca este neumblată cu zapadă destul de cosistentă dar înghețată. Trecem prin pădure deasă, și prin luminișuri, amestecuri de foioase și conifere.

Urcam și chiar cu toate fermoarele de la geacă deschise, simțeam că încep să transpir, lucru care nu e deloc indicat. Și e totuși destul de rece la cei 900 m altitudine la care ne aflăm. Continuarea necesită puțină improvizație deoarece se pierd marcajele. Privim în sus, dar nu mai vedem drum.

Am urcat brusc. Ajungem la un drum forestier ce merge pe curba de nivel, paralel cu creasta. Marcajele sunt foarte proaste, greu vizibile și orientarea pune probleme. Slavă gps-ului, aventurile sunt tot mai simple în zilele noastre.

N avem nici măcar o poză bună, din vreo 3 încercări! Știți ce înseamnă asta, nu? Că n'a stat nimeni să și studieze postura, preferând doar să se bucure de moment.

După o regrupare, și o scurtă recunoaștere a terenului, am continuat pe drumul forestier.

Reușim să rătăcim traseul din cauza marcajelor rare, dar ne revenim curând datorită aplicatiei GPS. După cum vedem pe hartă, traseul ar trebui să urmeze creasta, nu să coboare așa mult. Revenim spre locul unde ar fi trebuit să dăm de potecă sau marcaj. Ne uităm în toate direcțiile, pe copaci, pe trunchiurile căzute dar nu se vede pe nicăieri...

Urcăm în sus iar după un timp se conturează și drumul, e marcajul cruce roșie, pe care îl căutam mai jos.

Oricum, experienta unica de care am avut parte, nu era de ratat. Apropo, uite marcajul!

Vremea este perfectă, cerul albastru și mai ales liniște.

Avem numeroase momente în care ne oprim așteptăndu-i pe cei din urmă. Am parcurs deja vreo nouă kilometri, ce păreau că se lungesc cu fiecare pas făcut, mai ales că zăpada creştea şi creştea.

Înainte să ieșim în golul alpin ne oprim să mâncăm puțin, pentru a nu mai simți golul care ne-a umplut stomacul.

Ieşim treptat din pădure în gol alpin, admirând platoul înzăpezit. Pădurea ne-a îngustat frecvent orizontul vizual, așa că ne bucurăm când ieșim în golul alpin și admirăm peisajele mult așteptate. Vântul, însă, ne taie repede răsuflarea. Aerul e din ce în ce mai rece. Simt frigul cum își croiește drum prin materialul impermeabil al gecii

Poteca ne scoate suficient de aproape de vârful Nedeea. Având în vedere ora întârziată și cu noaptea pe aproape, nu prea ne venea să pierdem timp și continuăm ușor spre stânga, ținând linia stâlpilor (important punct de reper pentru cei care devin dezorientaţi) până se ajunge la stația meteo de lângă vârful Goznei. Știm zona destul de bine, așa că nu ne facem probleme pentru orientare, în creastă.

Prin golul alpin-avem priveliștile pentru care am venit.

Semenicul în toată splendoarea

Dacă am fi reușit să scoatem un timp mai bun până pe platou, poate am fi ajuns și la Vârful Piatra Nedeei. Am lăsat așadar pentru altă dată.

Luna și eu 🌜

Din loc în loc, scurte opriri pentru admirarea peisajului sunt inevitabile. Ne adăpostim de vântul geros și admirăm frumusețea simplă a naturii. Peisajele spectaculoase se reflectă în liniștea naturii, iar razele soarelui care se pierd printre vârfuri și creează un tablou de poveste.

Apusul pândea cuminte. Ai surprins vreodată un apus acolo? Călătorește, descoperă, trăiește, Semenicul te așteaptă!

Într-un târziu ajungem și la Baia Vulturilor care acum este înghețată, apoi în apropiere de vârful Goznei.

Aici regăsim obiective foarte cunoscute precum vârful Semenic, Gozna sau Nedea, ceea ce ne bucură nespus, dar există o multitudine de alte trasee. Înălțimile vălurite ale Semenicului sunt, ca de obicei ispititoare, mai ales în perioada verii!

Vântul, dușmanul cel mai crunt... Ne biciuește și ne taie răsuflarea! -8 grade, dar se resimțea ca la -15! Iarna totul e mai aspru, așa că și tu trebuie să te înăsprești.

Cerul se îmbracă în nuanțe aprinse, luminând întinderile muntoase din jur.

Așa a fost pe Platoul Semenicului! După cum se poate vedea în imagini, am avut parte de un apus perfect.

"Și când nu mai poți, mai poți puțin." Când nu-ți programezi corespunzător tura pe munte, poți avea probleme. Asta i s-a întâmplat colegului nostru din Arad. Urcarea în forță în prima parte, prin pădure... a dus la epuizarea fizică, și la multe pauze (la jumătatea turei insista tot mai mult să solicite ajutorul salvamontului) dar, n-am lăsat asta să ne descurajeze. Ajunși pe platoul Semenicului, am reușit să îl trimitem în siguranță cu o mașină până în primul sat. Epuizarea nu are neapărat legătură cu terenul, ci poate să vină și din lipsa condiției fizice, combinată cu eforturi susținute timp de mai multe ore, fără pauze. De aici misiunea noastră e mai simplă, intrăm pe pârtie și încheiat ziua cu o coborâre la frontală...Luminițe, luminițe...Frontale – Mă fac să mă simt în siguranță pe fiecare coborâre. În păduri, întunericul se instalează mai devreme decât în oraș. Alegem să coborâm pe traseul clasic, marcat cu bulina albastra, spre Axial Barzava. Nu este prima dată când coborâm pe aici, dar uitasem cât este de abrupt. Pășim cu grijă căutând tot timpul locurile prin care să avansăm mai ușor. Nu era noaptea prietena mea, dar începea să devină! Până la urmă am fost bucuroși că am bifat cu bine și acest traseu, chiar dacă natura ne-a făcut să ne adaptăm din mers. Am parcurs întreg traseul în 9 ore cu tot cu pauzele luate, în total 19 km cu o diferență de nivel de peste 1000 m... Un traseu aparent lung în condiții de iarnă, care ne solicită suficient încât să putem încheia ziua în forță.

O zi de neuitat pe Varful Piatra Iorgovanului

2025-01-07T23:30:00.627+02:00

Am tot căutat un loc de vis de unde să admirăm peisaje, și am găsit. Astăzi ne-au plimbat pașii pe vf Piatra Iorgovanului (Retezatul Mic) într-o superbă zi de iarnă. Mi-era dor să încerc zone noi de plimbare! Hotărârea de a urca muntele a venit firesc. Am zis să încercam marea cu degetul și ne-a ieșit... de multă vreme îmi doream să mă bucur de această experiență. Așa că în această mini vacanță am avut grijă să pun în practică. Mai exact Roxana (fiica mea) a venit cu această minunată idee... Am început traseul urmând o potecă marcată printr-o frumoasă pădure de foioase care, în urcare continuă și abruptă, ne-a condus până la capătul pădurii. Ieșind din pădure am continuat urcușul, printr-o vegetație de jnepeni, până la vf Piatra Iorgovanului.

Drumețiile de iarnă pe traseele marcate sunt o provocare, dar și o recompensă, datorită priveliștilor spectaculoase asupra crestelor înzăpezite.

Am pornit devreme din Timișoara, și iată-ne, de data aceasta dimineaţa ne găseşte pe drumuri noi. Ajungem la Camping Valea larului (Hunedoara) undeva după ora 10:00, circa 4 ore si jumătate de mers cu mașina. Drum lung, deci recomandat să porniți de dimineață pentru a avea timp să admirați frumusețea și să va luați pauzele de tras sufletul.

Având în vedere că nu am făcut traseul niciodată şi era destul de solicitant, abordarea o facem dinspre popasul de la cabana de vânătoare Câmpușel... Imediat cum se trece podul peste Jiul de Vest, pe partea dreaptă a drumului (venind dinspre Câmpu lui Neag), avem un loc de campare, cu foișor și indicatoare.

Lăsăm mașinile undeva la marginea drumului și identificăm intrarea în traseu.

Suntem patru: eu, Roxana, Flavius și Cristi... o trupă mică și hotărâtă. Nu știu prea multe lucruri despre traseu dar o sa le descopăr pe parcurs. Ne echipăm şi la ora 10:30 pornim spre Piatra lorgovanului - Distracție să fie!

Necunoscutul se aşternea la picioarele noastre sau, mai bine zis, se ridica deasupra capetelor noastre, că erau nişte dealuri înalte de jur-împrejur. Pornim de la 1300 m alt. și trebuie să ajungem la 2014 m alt. pe o distanță de cca 3,5 km. Așadar avem de urcat o diferență de nivel de +714 m ceea ce e foarte solicitant.

Pornim spre camping, și după câțiva pași, cotim spre dreapta pe marcaj triunghi roșu. Spiritul de drumeție din noi a ochit imediat traseul ce urcă prin pădure.

Odată intrați în pădure, ne trezim instantaneu cu panta în piept. Inițial am început pe o potecă domoală după care virăm la stânga și începem o urcare mai abruptă până ieșim în golul alpin.

O luăm în sus, si urcăm cuminței, încet și sigur!! Urcarea este continuă încă de la șosea și până pe vârf, iar marcajul triunghi roșu apare foarte des, dar nici nu ar fi nevoie, căci nu ai unde te duce

Traversăm mai întâi pădurea de foioase, apoi încet apar coniferele, pentru ca mai târziu să avem și jnepeniș și nu putem decât spera că soarele își va face datoria și va arunca o rază peste noi, sau măcar că... în gol alpin, norii se vor împrăștia și vom avea priveliștile pentru care am venit.

Existența urmelor ne ușurează mult urcarea. Uneori urmele existente sunt cel mai bun ghid pe traseu.

Câștigăm repede altitudine pe porțiuni cu pantă mare care alternează cu urcări mai domoale, și încet încet încep și punctele de belvedere. Un ochi în fata, un ochi în spate și un ochi la plafonul de nori care este destul de jos..

Panorame spectaculoase asupra masivelor vecine. Deși norii sunt amenințători, nu ne-a plouat, nu ne-a nins. Chiar dacă întotdeauna verific prognoza meteo, nu mă bazez sută la sută pe ea, pentru că pe munte vremea se poate schimba rapid și dramatic. Am măsurat cerul cu privirea și am decis să ne continuăm traseul.

Nu ne facem probleme pentru orientare. În golul alpin panta se mai domolește și ne putem trage răsuflarea.

Avem în prim plan o stâncă masivă, dar vârful este undeva în spatele ei, așa că înaintăm încet și sigur, căci panta chiar dacă s-a mai domolit pe alocuri, nu ne dă nici un fel de pauză.

Ne oprim pe platoul dinaintea crestei și admirăm priveliștea în vecini. Peisajele sunt spectaculoase.

După această oprire, poteca traversează o zonă pitorească de jnepeni, întreruptă ici-colo de mici poieni.

Drumețiile de iarnă pe traseele marcate sunt o provocare, dar și o recompensă, datorită priveliștilor spectaculoase asupra crestelor înzăpezite.

Alegem să urcăm spre dreapta, în serpentine largi având drept țintă jnepenii de sus.

Din păcate pentru noi urcușul adevărat de abia acum începe.

Din loc în loc trebuie să trecem de jnepenis care ne mai dau de furcă. Găsim urme printre jnepeni și ieșim fără efort mai sus, așa că nu avem probleme.

Deși nu e soare vedem până departe

Creasta Oslea din munţii Vâlcan - pe fundal.

Peisaje superbe am surprins și în Retezatul Mic... Priveliștea este incredibilă.

În golul alpin jnepeni răzleți își etalează crengile pe deasupra zăpezii, dar este ușor de ținut direcția.

Priveliștea spre creasta Oslei a fost mai frumoasă decât am putut visa vreodată.

Pe măsură ce jnepenii se răresc, ajungem sub Vârful Iorgovanului. Traseul triunghi roșu ocolește ușor spre dreapta pentru a ajunge pe vârf, pe o pantă mai lină. Micul ocol intersectează și traseul bandă roșie ce parcurge creasta Retezatului Mic.

Ultima provocare este urcușul pe versantul stâncos a Vârfului. O stâncă, frumos sculptată și rotunjită. Pe vreme senină, Vârful Iorgovanul oferă o priveliște de neuitat, cu peisaje ce îți taie răsuflarea și îți răsplătesc din plin efortul depus. Urcăm și tot urcăm și abia după 3:00 ore ajungem pe vârf. Am bătut poteca până în vârf cu mici abateri pentru a ocoli zonele cu jnepeniș, greu accesibile din cauza stratului de zăpadă ce nu ii acoperă în întregime, majoritatea fiind culcați la pământ sub greutatea omătului, adevărate bariere naturale.

Poteca ne conduce până la stâlpul Vârful Piatra Iorgovanului ce marchează altitudinea de 2014 m. Trebuie să recunosc că a fost mai greu de urcat decat am anticipat, unele porțiuni fiind mult mai abrupte, dar peisajul de sus face să merite cu siguranță experiența.

Ajungem toți pe vârf unde vântul bate mult mai rece.

Înconjurați de liniștea și frumusețea naturii! Panorama de pe vârf te lasă fără cuvinte. Suntem pe unul dintre acele vârfuri frumoase pe care le-am văzut. Pentru mine toate vârfurile sun frumoase.

Facem poze fără oprire, în ciuda vântului rece

Ne retragem din vârf din cauza vântului și rămânem în zona platoului sa mâncăm că aproape întotdeauna, facem pauza de masă pe vârf, unde vremea ne-a făcut cea mai frumoasă surpriză.

Lăsăm planul circuitului pentru o dată viitoare și coborâm la mașini pe unde am urcat! Dar așa se întâmplă mai mereu la coborâre – panta pare mai mare decât este – în mod normal, la urcare, se fac cam 3 ore până pe vârf, ceea ce înseamnă că traseul nu este foarte dificil.

Soarele și-a făcut timid apariția aruncând lumină calda pentru circa 15-20 min (asupra muntelui) suficient cât să ne mai încălzim. Atâta frumusețe și energie ne-a oferit natura, încât cu greu ne-am putut despărți de ea.

Înaintăm vitejește. Căldura luminii apusului, împreună cu zăpada imaculată și cu brazii sunt o combinație irezistibilă pentru orice fotograf.

Și astfel ne luăm „la revedere” de la Piatra Iorgovanului, unul dintre acele vârfuri frumoase pe care am urcat (noi l-am redenumit vârful prieteniei). Un traseu nici prea greu nici prea ușor, a fost cum trebuie să fie. O zi de marți muncită dus întors de la Camping Valea larului, pe Vârful Piatra Iorgovanului, în care ne-am luptat cu zăpada. Nu au fost necesare rachetele de zăpadă, doar colțarii i-am folosit la coborâre!

Toate s-au potrivit atât de bine încât a ieșit o zi de poveste! Vremea excelentă, noi ca echipă, zăpada proaspăt căzută, ceaiul cald și bun din termos, toate au rimat la unison pentru o zi-frumoasă, ce ne rămâne impregnată pe retină până la următoarea reîntâlnire cu Retezatul și ale lui frumoase păduri și priveliști.

Drumețiile de iarnă pe traseele marcate sunt o provocare, dar și o recompensă, datorită priveliștilor spectaculoase asupra crestelor înzăpezite.

Munții Reteza

Traseu: Camping Valea larului (Hunedoara) - Piatra lorgovanului - Camping Valea Iarului

Marcaj: triunghi roșu

Distanța: 3,7km (7.4km dus-întors)

Diferență de nivel: 837m

Dificultate: ușurel primăvara, vara și toamna / mediu iarna

Durată: 2,5h - 3h până pe vârf pe timpul verii... noi am făcut aprox 5h dus întors (pe zăpadă). Timpul de parcurgere e mai lung iarna din cauza condițiilor specifice.

O zi de iarna pe Varful Tarcu

2025-01-02T21:15:00.275+02:00

Începutul lui 2025 a însemnat, pentru o parte dintre noi, reîntâlnirea cu niște munți dragi nouă, ale căror poteci le străbatem cu bucurie în orice anotimp, fie vară sau iarnă 🙂

Începem anul cu un traseu de iarnă foarte frumos spre Vârful Țarcu (2190 m) de 1 zi alături de prieteni. Ruta clasică marcată cu Bandă Roșie pornește din Șaua Jigoriei, trece pe la Cabana Cuntu și într-un final urcă pe creastă în dreptul impresionantei căldări de sub Vârful Țarcu. În lunile de iarna, locul devine o bijuterie înghețată, un loc unde liniștea și frumusețea naturii te învăluie. Având în vedere drumul lung, ne trezim de dimineata și plecăm la 6:00. Drumul până la locul unde lăsăm mașina este asfaltat (în urcare și cu multe curbe, dar asfaltat). Nu trebuie să vă faceți griji nici în privința parcărilor - nu sunt amenajate, dar e loc suficient și e gratuit.

Șaua Jigoriei - baza de pornire spre Vârful Țarcu. Tot aici a fost și punctul de întâlnire cu Mely și Marius, dar întârzierea noastră a făcut ca acest lucru să nu se mai întâmple.

Noi suntem patru: Roxana, Flavius, Laurențiu și eu. Înainte de a porni, ne asigurăm că avem echipamentul adecvat. Ne luăm colțarii de zăpadă fără de care această aventură ar fi imposibilă, mai ales la întoarcere. Ziua precedentă a fost cu pregătiri, socoteli, organizare a rucsacului, mâncare, astfel că acum, plecat, mă simt liniștit.

Mașina se poate lăsa în curba ac de păr din Șaua Jigoriei. Parcarea este complet gratuită și există mult spațiu chiar și în sezonul de drumeții... Este vorba de traseul marcat cu Bandă Roșie care pornește de pe DJ 608A (drumul spre stațiunea de schi Muntele Mic).

Priveliștea e generoasă cu o vedere completă și frumoasă spre Munții Semenic și depresiunea Caransebeșului.

Drumeția către Țarcu este o invitație în mijlocul naturii sălbatice, printre păduri înveșmântate în zăpadă și poteci ce duc către priveliști uimitoare.

Am plecat din Șaua Jigoriei odată cu soarele ce se ridica pe cer. făcea treabă bună, căci peisajele cereau la tot pasul să ne oprim, să mai rostim câte un „Uau!” cu voce tare sau doar pentru noi, să facem poze, să ne gândim cum ar fi o încremenire într-un astfel de moment aproape perfect. Dar am mers înainte.

Ne menţinem în urcare pe un drum forestier, destul de lat și destul de domol prin frumoasa pădure de fag și molid.

Traseul marcat cu banda roșie este unul dintre cele mai căutate trasee, foarte circulat, atât vara, căt și iarna. Urcarea e constantă și cu excepția unei mici poienițe, excelent loc de belvedere spre Masivul Țarcu-Bodea-Căleanu-Brusturu şi căldarea Olteana.

Pe cuprinsul urcării se intersectează şi cu alte poteci: una fiind pe marcaj Banda Galbenă spre Cracul Pipului (vezi aici) iar cealaltă spre Culmea Varatica, ținând banda albastră, un frumos traseu pe care l-am parcurs deja de mai multe ori (vezi aici) sau în sens invers (vezi aici)

La 40 de minute de la pornire ieșim în poiana Șeroni și avem prima priveliște cu creasta complet albă a Munților Țarcu. Pe acest traseu întâlnim și încărcături mari de zăpadă iar înaintarea poate fi greoaie.

În poiana Șeroni cu creasta principală a Țarcului pe fundal, acoperiți de un strat imaculat de nea, într-o atmosferă ce îți taie răsuflarea.

Gheața de sub zăpadă pe unele porțiuni din pădure ne cam îngreuna mersu, dar ne-am descurcat fără a mai pune colțarii.

Până să ieșim din pădure ne-am oprit să mai dăm jos din bulendre şi să tragem o fotografie. Mai departe culmea se îndreaptă usor spre SE și după o porţiune mai plată urmează o ultimă urcare domoală, printre brazi falnici.

Traseul ne scoate în golul alpin pe la 1440 m altitudine

Tot mai aproape de stația meteo Cuntu.

Într-un final, la o oră și jumătate de oră de la pornire ieșim din pădure în golul alpin și avem prima priveliște cu cabana Cuntu. De aici, marcajul banda roșie continuă ascensiunea spre stânga, și ne scoate spre vârful Țarcu.

Trecem lăsând cabana în dreapta...

Urcușul devine destul de abrupt imediat ce trecem de Cabana Cuntu.

Traseul nu ridică probleme tehnice și se poate ajunge în scurt timp în cea mai frumoasă panoramă pentru a admira semeția Masivului Țarcu.

Cu vederi tot mai largi spre spre Muntele Mic. Priveliștea e generoasă și spre Muntele Mic.

Popas la soare

În funcție de starea zăpezii, durata de parcurgere poate fi mai mare sau mai mică. Si betele sunt de un mare folos pe urcare.

Urcarea spre vârf este domoală, devenind puțin mai solicitantă spre final.

Întâmpinați de cei doi câini de la stația meteo

Nu m-am transformat într-un atlet, dar ştiu că am progresat. Ajungem pe creastă la două ore după plecarea de la Cabana Cuntu. Mai întâi putem vedea stația meteo aflată pe Vârful Țarcu deasupra căldării.

Zăpada reflectă albul pur al munților, creând un peisaj de o simplitate copleșitoare. Din vârf, avem priveliști extraordinar de frumoase în toate direcțiile. Nu eram prima oară aici și știam bine ce priveliști ni se deschid la vreme senină.

Am profitat de avansul pe care îl aveam pentru a trage cu ochiul către piscurile din jur: Retezat, Godeanu și Cernei. Perspective superbe!

La 5 minute de stația meteorologică ajungem pe Vârful Țarcu (2190 m).

În ciuda frigului și vântului necruțător, este extraordinar să fii pe munte și ne bucurăm de priveliştea superbă de pe vârf.

Ne tragem sufletul cu un ceai cald după urcarea destul de lungă cu o diferenţă de nivel de mai bine de 1000m. Să fii în vârf îți taie, la propriu, respirația. Chiar și vara, simți o răcoare neobișnuită, ca și cum aerul rece vine de sub pământ, formând un adevărat frigider natural.

Pauza de alimentare nu a lipsit, a fost înăuntru la stația meteo unde eram mai protejați. PS: am adus de acasă baton energizant făcut de mine și; nu vă zic ce gust a avut, că nu o să mă credeți, dar a fost fix ce trebuia aici, acum, în frumusețea asta deplină a muntelui. Am mâncat doar ca să nu mă întorc cu el acasă, dar am și împărțit la toți, apoi ne-am pornit pe coborâre.

Părăsim vârful cu certitudinea că o să mai revenim aici la un moment dat. Dacă la urcare am urcat, fiecare în funcție de propriile puteri, la coborâre mergem mai grupați. Ne întoarcem pe același traseu spre Șaua Jigoriei unde am lăsat mașina... Gheața care s-a format pe zăpada troienită poate fi alunecoasă încât pericolul de accidentare fără colțari sau rachete dotate cu gheare e iminent.

Poza de grup din care lipsește Marius, el fiind fotograful

Lume multă pe Țarcu... Am depășit un grup la urcare dar și la coborâre

Pe final, coborârea este destul de simplă.

Regrupare

Ajunși în poiana Șeroni pe care am menționat-o la început, Munții Țarcu ne oferă un ultim spectacol: crestele sale scăldate în lumina apusului.

Imaginea care ne-a ținut în loc mai multe minute

Ziua de azi a fost mai mult decât un loc bine ales, a fost prima tură din an pe un drum lung și ne-a priit. Depinde de noi să trăim frumos.

Munții Țarcu

Traseu: Șaua Jigoriei – Cabana Cuntu – Vârful Țarcu (2190 m)

Marcaj: (bandă roșie)

Durata: 3,5 ore (dus), 3,5 ore (întors) cu tot cu pauze

Distanța: 19 km (dus – întors)

Retezat (Gentiana-Lacul Pietrele)

2024-12-28T09:30:00.726+02:00

Iată-ne pe final de an, când pașii timpului ne duc tot mai aproape de 2025. E important să nu ne gândim doar la lista de obiective, ci și la motivele pentru care am putea fi recunoscători. Anul 2024 a fost un an productiv şi sunt recunoscător că am avut norocul de a trăi momente de neuitat pe locuri extraordinare. Ţin să mulţumesc şi colegilor din drumeţii fără care nu aş fi reuşit să ajung în atâtea locuri minunate.

Prin urmare, această ieșire este ultima din an și cuprinde un traseu frumos. Abordarea o facem dinspre Cârnic - cabana Gențiana - lacul Pietrele și retur. În drumul spre Lacul Pietrele am avea de atins alte două puncte: Cascada Lolaia și Cascada Maria Magdalena. Încercăm să transformăm această zi în una minunată iar ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ajungem măcar la ce ne-am propus atunci când am plecat de acasă. Ce a ieșit? Vedeți mai jos în descriere!

Alături de copii și prieteni, ne urcăm în maşini şi pornim spre Retezat, pe drumul către Cârnic, mai sus cu vreo 17 kilometri de Ohaba de Sub Piatră. Ne echipăm în câteva minute și ne punem pe poziții. Iarna este un anotimp magic, plin de peisaje frumoase și activități unice.

Nici până azi nu m-am băgat pe un traseu montan considerat dificil, că am găsit destule de nivel mediu, pe care am plecat relaxat, dar mi-au dat leșin.

Am mai povestit și cu alte ocazii despre acest traseu. Urcarea nu este deloc complicată, dar necesită o formă fizică bună. Încă de când am pășit primii pași, natura era prezentă așa cum parcă nu o regăsisem în alte locuri.

Banda albastră ne călăuzește până sus.

Ajungem la un un punct excelent de odihnă de pe traseu. Nu știu cum îi zice sau dacă are vreun nume.

Aglomeraţie mare. După vre-o 40 minute merse, poteca era „marcată” cu oameni care se înșiruiau pe o bucată bună din traseu. Faină treabă.

Poteca în zăpadă este îngustă și nu este convenabil să ieșim din ea, ca ne afundam, așa că mergem în fileu.... Am dat peste un grup mai numeros ce nu puteam sa-l depăsim. Cu toții aveam aceași țintă: Lacul Pietrele.

Suntem în formă, drept urmare, nu luăm pauză acum și urcăm vitejie pe marcajul dungă albastră. Începem să descindem prin pădure către Gențiana. Aproape se făcuse întuneric de la câți copaci străjuiau poteca.

Începe o zonă cu urcuș serios. Gâfâim puțin. Facem și o mică pauză ca să ne dăm jos hainele groase.

Poteca marcată ne îndrepta îmbietor și clar marcat spre Cabana Gențiana.

Poteca ne îndrepta îmbietor și clar marcat spre Cabana Gentiana

Soarele strălucea ca de primăvară

...unii cu capul prin crengi mai mult decât alţii 😛

Ajunși la cabana Gentiana, am convenit să îi dăm înainte și să poposim la întoarcere.

Faptul că temperaturile au fost mai confortabile ne-a făcut să ne bucurăm de timpul petrecut, chiar dacă înfruntam o zăpadă tot mai mare.

Pe măsură ce vedeam cum avansăm, stratul de zăpadă a început să crească...iar valea Pietrele se deschidea larg în fața noastră, presărată cu jnepeni și aparent un teren ostil drumeților, asta la ceva minute merse, de la Gențiana.

Se vede foarte frumos și înapoi, iar sentimentul de libertate era minunat...Cum să nu îți placă așa ceva?

De aici am traversat urmând o potecă sinuoasă prin jnepeni, retrăind Cartea Junglei…

Sub mângăierea blândă a Domnului Soare!

Valea Pietrele în toată splendoarea. Se cunoaște că suntem la 1672 metri altitudine. Fiecare cadru surprinde măreția naturii și sălbăticia acestor munți în cea mai pură formă a sa.

Mai greuț cu observatul. Ceața se tot aduna deasupra noastră şi nu contenea să ne amintească faptul că nu ne puteam retrage. Peisajul este fantastic în față și pe laterale uriași de piatră. Natura își spune nestingherit povestea în tăcerea, culorile și sunetele ei neschimbate de timp, în frumusețea ei perpetuă...

Copii se țin bine și ritmul de mers este bun. Urcarea nu este deloc complicată, dar necesită o formă fizică bună.

Mai era puțin până sus! Drumetii sunt prezenți la tot pasul de jos și până la Bordul Tomii

Până la Lacul Pietrele am avut parte de o plimbare frumoasă, sub un soare prietenos şi alături de o companie pe măsură, Roxana Flaviu și Cristi, dar mai era și Marius cu Noi. Grupul era mai mare dar au rămas în urma. Poposim să ne bucurăm de peisaj, identificăm vârfurile din zonă, și întreaga creastă a Retezatului. Telefoanele au fost puse din nou la treabă și pozele de rigoare au fost făcute.

Creste semețe și peisaje care îți taie respirația, cu vâlcele pline de zăpadă și potențial de avalanșă la o nouă ninsoare. Dar fiind o zi așa de frumoasă, aş fi avut chef să merg mult mai mult, era aşa de plăcută drumeţia.

Ne retragem dincolo de principalul punct unde se opresc cei care urcă aici și lăsăm locul și altor persoane să se pozeze. Traseul nu se oprește imediat ce se ajunge la lacul Pietrele și se continuă către creste. În fața noastră se profila clar vârful Custura Bucurei și Bucura II. Deși poteca este clară, trebuie atenție pentru a urca că se poate aluneca ușor pe poteca foarte abruptă.

Nu a fost timp și pentru vre-un vârf de data asta, dar sigur vom reveni. După fotografiile obișnuite, am stat să ne bucurăm în briza rrrrrece și aprigă din valea Pietrele, ronțăind ceva înainte de a ne retrage. Pe vale, aglomeraţie mare, grupurile se mişcau în toate părţile.

Peste văi și păduri…

Dacă ridicăm privirea deasupra noastră, foarte aproape, se profila creasta Pietrele.

Lăsăm în urmă Lacul Pietrele. Coborârea se face pe aceeași pantă pe care am urcat noi, astfel că ne încrucișăm cu toți cei care urcă. Am dat peste mai multe grupuri

Coborârea devine mai confortabilă și mai rapidă decât am crezut... într-o oră ajungem la Gentiana pentru a aștepta si restul grupului, care a mers mai încet.

Ajungem înapoi la Gențiana.

O privire amplă spre vârful Pietrele... și într-un scenariu de poveste facem al doilea popas, timp în care ne-am relaxat, în care am fost la toaletă și ne-am odihnit, pornim din nou la drum. :)).

Se pare că a fost un week-end unde traseul mi s-a părut extrem de uşor şi frumos, dar și foarte popular. Nu ne-a prins noaptea până jos, deci noi zicem că ne-am încadrat frumos într-o zi lumină. La 15:30 ne-am luat la revedere de la cabană și am plecat spre mașină. Am coborât pe același traseu și la întoarcere. Bețele ne-au ajutat să ne echilibrăm pe poteca alunecoasă. La 17:20 eram la mașină. Ne-am schimbat de hainele de munte și am pornit spre Timișoara.

Așa cum poți vedea în poze, vremea a fost darnică și cred că am obținut maxim de la munte azi. Cu fiecare drumeție ne-am îmbunătățit condiția fizică, ne-am întărit musculatura și ne-am obișnuit cu ritmul susținut, pe care l-am adus în plimbările care mă ține în priză. Treptat, am crescut durata și dificultatea drumețiilor. Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte cu ceea ce am rămas după experiența din Retezat, pot spune că mi-a lăsat un sentiment foarte plăcut.

Muntele Mic (Vertical Race)

2024-12-14T08:00:00.885+02:00

Se apropie Crăciunul, cu toate bucuriile sale. Deoarece am dorit să profităm de timpul liber din weekend, dar să fim siguri că Moşul ne găseşte acasă de sărbatori, ca să ne lase cadourile, ne-am oprit la ideea unei ture de o zi la Muntele Mic. A fost un an plin de provocări, dar și de momente de neuitat petrecute, în mijlocul naturii, acolo unde inima noastră se simte cu adevărat acasă. După o săptămână incertă mergem - nu mergem, sâmbătă dimineața ne-am urnit spre Muntele Mic la clasicul loc de parcare, de la telescaunul Borlova Caransebeș. Waze arăta cam 1h 50m până la destinație. Trecem pe lângă singurul magazin deschis la Borlova și oprim să ne cumpărăm câte ceva, și să ne grupăm cu restul drumeților din cealaltă mașină. Nebunie: erau foarte multe mașini care urcau la schiat. Parcă toți românii au decis să urce azi pe Muntele Mic.

Ne-am propus un traseu de nivel mediu, ce scoate untul din tine dacă nu ești în formă, cu puțini kilometri pe orizontală și mulți pe verticală... Cea mai folosită rută de noi spre Muntele Mic pornește de la Telescaun și întreaga urcare durează cam cinci ore. Totuși Muntele Mic este un început bun pentru escalada în condiții de iarnă de cei care vor să se obișnuiască cu zăpada. Traseele din munții mici te pot pregăti pentru munții mari.

Până aici am urcat cu mașina. Am ajuns în parcarea telescaunului Borlova urmând mai departe drumul la pas spre Muntele Mic. Iarna aduce dimineți reci, cu temperaturi ce se bat în minusuri, aducând adevărate valuri de ger, solicitându-ne să alegem un echipament mai gros... Afară erau, cel puțin -6 grade. Cu toate acestea, unii dintre noi au sfidat frigul, rămânând mai lejeri sperând la o încălzire surprinzătoare a vremii.

Pe aici am venit

Nu am zăbovit! Ne-am pus rucsacii în spinare și la 9:30, am pornit în sir indian aproximativ 15 minute de mers pe marginea drumului.

Identificăm pe partea stângă a şoselei un drum. De aici continuam tura prin pădure pe un picior de munte, intrând pe o scurtă porțiune mai sălbatică. Ca să urci pe Muntele Mic (mult mai mare decât își are numele) este traseul cel mai fregventat de noi pe care îl urcăm de mai mulți ani când vine zăpadă. Da, sunt lucruri pe care să le faci înainte de întâlnirea cu alți munți de altitudine mai mare.

Am avansat rapid prin pădurea înzăpezită "Fie vom găsi o cale, fie vom face una." Împreună făceam o grupă tare veselă. Pe câți oameni, pe atâtea motive de a merge la munte.

Aerul răcoros de munte fac din fiecare pas o experiență de neuitat. Era frig, dar era bine pentru că mergeam prin pădure și nu simțeam vântul.

Un urcuş lin la început, prin urmare, această regiune oferă un amestec perfect de aventură și liniște.

Zăpadă nu era aşa de multă prin pădure și era sub forma unei pojghiţe îngheţate cu urme de picături de la ploaie, pentru ca la intrarea sub telescaun să îşi îmbogăţească prezenţa.

Avem un ritm bun până acum.

Urcăm încetişor în pădure şi admiram cât de rapid se schimba peisajul. Ningea frumos peste noi, cu fulgi aruncați în toate părțile! 😛Acum apare și zăpada, în strat mai gros, dar oricum zăpada a fost mai maleabilă şi mai prietenoasă, mersul este ușor.

Pașii ne poartă pe o potecă care merge pe sub telescaunul de la Borlova, dar ne mai opream din când în când să ne tragem sufletul. Am regrupat la un stâlp de telescaun, acolo unde panta era pe verticală. Nu era deloc greu, dar așa se întâmplă cam pentru toată lumea la fiecare început de traseu, în special pentru cei care nu merg în mod obișnuit pe munte. Corpul suferă până se adaptează efortului.

Deși traseul foarte atractiv pentru turiști, nu sunt prea mulți care să urce pe aici. Pot spune asta pentru ca nu am gasit urme.

Continuăm urcuşul prin pădure, până la culmea versantului stâng. Nu e chiar uşor, dar merită efortul. Astfel ajungem la „punctul de belvedere unde putem admira, o panoramă memorabilă a acestui traseu.

Tot urcând pe piciorul muntelui am ajuns la ieșirea din pădure, care avea să formeze ce-a dea doua secțiune a traseului. Eforturile ne vor fi răsplătite pentru ca locul în care ieșim este minunat.

Dacă prima parte din potecă avea zăpadă putină, cea de-a doua avea mai multă

Aici se schimbă treaba pentru că bate vântul. Nu este foarte puternic, dar este suficient ca să ne facă să ne izolăm mai bine fața. Tot traseul mai departe este în zona deschisă care a înlocuit frumuseţea de codru.

De aici traseul este “la inspirație”. Este importantă capacitatea de a te orienta în teren pe bază de repere, eventual cu o hartă mentală. Nu ne facem probleme pentru orientare, am mai fost în zona aceasta.

Tentația era să urcăm pe coama dealului pe care eram până pe vârful acestuia, un pic abruptă, dar deloc grea...

Nu ne mişcasem foarte repede. Mai exact, ne-am mişcat în regim de plimbare, cu stat mult timp şi cu aşteptat o echipa pe cealaltă. Unii merg mai repede, alții merg mai încet. Unii se opresc adesea, să facă poze sau să bea ceai. Alții, nu. Unii vorbesc tot timpul, alții preferă să meargă în liniște și să se bucure de zăpadă.

Zăpada se opunea la fiecare pas, și ne afundam, prin urmare ne punem rachetele și continuăm spre dreapta. Avem liber să ne croim calea după cum credem de cuviință. E mare diferență să mergem cu ele, suntem echilibrați și pășim cu siguranță.

Străbatem o porțiune cu zăpadă neatinsă - direcția generală este nord-est. Acesta ne duce în stațiunea Muntele Mic.

Minimalism natural.

Ne croim potecă prin zăpadă și printre jenepeni

Peisajul se schimbase destul de bine. De aici puteam vedea spre munții Țarcu care stă pitit după nori.

Muntele este extrem de frumos iarna, poleit cu zăpadă, tăcut, dar maiestuos. Zăpada îl înobilează. Când ești acolo sus, după un traseu fain… ai un sentiment care crează dependență!

Era plăcut în pădure, dar aici ne bătea un vânt taaaare rrreece.

Zăpada era viscolită aici, dar pe măsură ce am urcat, aceasta era din ce în ce mai înghețată. Perfectă pentru rachete!

Muntele fumega sub bătaia vântului…

Ne oprim la o gustare și la un ceai (cald) cu o priveliște fermecătoare. Nu zăbovim prea mult și revenim pe traseu.

Avalanșe de cețuri spre vârfuri. Intram în împărăția norilor, care ne învăluiau pas cu pas.

Acolo ne dorim să ajungem

Avem o panoramă de 360 grade asupra împrejurimilor. E ca la teatru.

Și tot mergând, am ajuns la Complexul Muntele Mic.

Nu ar fi uimitor să începi o dimineață într-un astfel de loc - privind răsăritul pictând munții aurii, sorbind o ceașcă de ceai cald și simțindu-te împăcat cu natura?

Am intrat în traseul din pârtia de schi Nordica pe care am urcat până la Crucea Eroilor.

Îți venea să pozezi în toate direcțiile și nu alta.

Panta era destul de abruptă, dar noroc că rachetele si mersul în zig-zag ne-a mai domolit puțin efort.

Aici zăbovim ca să ne încălzim, și să luăm prânzul. Nu am ajuns încă pe vârf, și nici nu avem intenția. Ne-am dat jos rucsacii, am băut ceai, am luat o mică gustărică, și după 15-20 minute de pauză pornim din nou la drum cu forțe proaspete. De data asta în sens invers. Ne întoarcem. Nu a fost timp și pentru vârf și nici vremea nu ne-a lăsat, dar sigur vom reveni.

Ajunşi pe Vf Muntele Mic ne adunăm energia şi ne pregătim să înfruntăm unul din cei mai înşelători inamici… Ceaţa și frigul. Cu ocazia acestui traseu mai învățasem ceva prețios: o geacă din puf natural poate face clar diferența între frig și cald!

Lăsând în urmă crucea, ne-am retras repede pe urmele pe care tot noi le lăsasem. Am coborât la mașini înainte să se lase întunericul. Am pornit leneş şi cam târziu, dar ne-am încadrat excelent în orele de lumină alocate pentru finele lui Decembrie 😀 Dacă vă e dor de zăpadă, asta-i locul potrivit. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la frumusețea acestui traseu.

Semenic

2024-12-01T21:22:00.483+02:00

Într-un moment de inspirație, urcatul pe Semenic devine o adevărată provocare în sezonul rece! 🌬️❄️Cu toții cunoaștem emoția de a începe ceva nou: O drumeție în Munții Semenic poate fi o alegere inspirată pentru a descoperi un stil de viață activ și pentru a ajunge la o formă fizică foarte bună. Fiecare ieșire este progres, indiferent de ritm sau distanță. Încă nu stim ce ne așteaptă dar din experienta anilor trecuți, iarna ne răsfață din plin și ne oferă șansa să urcăm și să coboram pe zăpadă în această perioadă din an, pe cea mai lungă pârtie din Romania, Văliug - Semenic, de 6 km!

Tura asta se anunța minunată, într-o zonă pe care o știam foarte bine. Așa cum am pornit noi din zona lacului Văliug, sau Gozna (cum mai este numit acest lac de acumulare), spre Platoul Munților Semenic, stratul de zăpadă lipsește iar atunci când apare mai sus, este mic! Traseul pe pârtie până pe Vârful Goznei(1447m) este o aventură de neuitat indiferent de timp, în care trebuie să fii pregătit să înfrunți vântul puternic din creastă, zăpada adâncă spre platou și temperaturile scăzute atunci când ele există.

Cu toate acestea, imposibil nu este! 🙂

Pornind de la Lacul Văliug urmăm marcajul cruce albastră, marcaj care pornește de la pârtia aflată în spatele unității de agrement Casa Baraj, și urcă prin pădure până întâlnește marcajul punct albastru. O a doua opțiune de traseu este cea care pornește de la capătul Lacului Văliug cum se merge în amonte, mai exact din spatele Hotelului Rândunica, acest marcaj fiind punct albastru, așa că tura noastră poate fi parcursă și sub forma unui itinerariu de tip circuit.... Voi lua în calcul o coborâre pe marcaj punct albastru.

Așa că s-a lăsat masina chiar la intrare în traseu, la baza pârtiei secundare de la capătul telescaunului Ponton Casa Baraj, ne-am pus rucsacurile în spinare și împreună cu Roxana și Flavius ne-am început în liniște urcarea pe marcaj cruce albastră, care durează aproximativ 3,5 - 4 ore, lejer. Atât traseul marcaj cruce albastră, cât și marcajul punct albastru urcă ușor prin pădure până ce la un moment dat cele două se întâlnesc în zona stâlpilor de înaltă tensiune care urcă până pe Semenic.

La scurt timp după ce am intrat în pădure un vânt primăvăratec s-a simțit. Iarna parcă nici nu a apucat să înceapă. Cu toate astea, am făcut tot posibilul să ne bucurăm de zăpadă pe unde am prins-o… de parcă nu o să mai ningă niciodată.

De obicei, oamenii urcă cu mașina personală până sus pe munte și coboară pe schiuri, pentru că nu există o instalație de urcare. Știam că traseul va fi solicitant dar satisfacția e mareee. Începe o pantă ușoară, după care înclinația crește transformându-se într-una mai grea spre vârf din punct de vedere efort fizic. Aceasta are o lungime de 5,8 kilometri, leagă stațiunea Semenic de comuna Văliug și coboară de la 1.450 de metri la aproape 700.

Nu prea se văd marcaje pe aici așa că punctul principal de orientare este această defrișare (marcajul e undeva prin pădure)

Ajungem la primele petice de zăpadă, în strat nu prea gros, dar oricum întărită. Combinația perfectă a unui traseu forestier, care pentru noi a fost cel mai revigorant, provocator, plin de senzații (de la wow la bau) și în cea mai mare parte ușor de parcurs

Ne uitam în spate, ne comparam gradul de înaintare în lungimi. Pe măsură ce urcam se deschidea în spatele noastru valea și diferența de nivel, greu de ignorat. Ne înălțam și lăsam în urmă o lume întreagă

De partea cealaltă a pădurii soarele strălucea asupra Semenicului

Nu ne grăbeam, nu aveam cu adevărat presiunea timpului și eram înconjurați de frumusețe. Ne-am oprit la câteva pauze, să bem o gura de ceai, să schimbăm păreri despre peisajele frumoase din jur.

Traseul se pretează minunat la o astfel de ieșire alături de copii, este scurt și plin de recompens

Mai aveam puțin și intrăm pe pârtia de slalom uriaș, iar de aici nu mai rămâne decât să urcăm pe pârtie până pe Vf. Piatra Goznei (1447 metri).

Pe aici zăpada insista să rămână un pic cam mare, deși nu mai ninsese de câteva săptămâni. Într-un fel sau altul iarna a sosit…bătea vântul și era foarte frig.

Cu privirile aruncate spre creste, către muchia Semenicului. Ce diferență de condiții, date doar de diferența de altitudine. Cu doar trei ore înainte ne topeam de cald și acum eram zgribuliți și ne afundam în zăpadă.

Odată ajuns în zona Platoului Semenic un orizont foarte larg poate fi surprins cu privirea. Putem observa în depărtare crestele montane din Munții Țarcu, Godeanu sau Retezat. Desigur, acest lucru doar în condițiile în care vremea este senină și permite o astfel de vizibilitate.

Faţă în faţă cu vârful Piatra Goznei. Momentul meu de stat și privit.

După aproximativ 4 ore de când am plecat, eram deja sus pe vârf.

Entuziasm la cote maxime pe Vârful Piatra Goznei.

Admirăm priveliștea care pur și simplu te lăsau fără cuvinte. Vârful te lasă să vezi totul în jur.

Lume multă

Majoritate urcă pe vârf venind cu mașina până aici

De la stația Meteo Semenic, pot fi urmate marcajele bandă roșie și cruce roșie pentru a te îndrepta înspre Izvorul Baia Vulturilor și înspre Vf. Piatra Nedeii, un vârf de unde te poți bucura de o priveliște fantastică asupra Rezervației Izvoarele Nerei. Parcurgerea distanței de la Vf. Piatra Goznei și până la Vf. Piatra Nedeii poate dura aproximativ 1-1,5 ore, fiind un traseu foarte lejer de plimbare pe un platou montan.

În zona expusă de pe creastă ne-am luptat cu frigul. Era tare înţepător şi nu prea favoriza pauzele de căscat gura. Cu toate acestea, o mică întâlnire pe neașteptate a schimbat acest tipar…

Întoarcerea e bineînțeles pe același traseu până la intersecția cu marcaj bulină albastră. Ne-am simţit suficient de bine să mai prelungim puţin traseul spre Valea Bârzavei.

La scurt timp după ce am părăsit pârtia, am găsit și marcajul bulină albastră care ne va îndruma până în vale.

Coborârea a început să fie mai pieptișă, mai accidentată după care a ieșit într-un drum forestier dar îl traversăm ținând marcajul. Pe aici este necesară ceva mai multă atenție.

Poteca cu marcaj punct albastru ne-a condus imediat într-o pădure cu copaci nu prea groși, cu ramuri rotite și întortocheate și cu mult aer și lumină în jur. O pădure de foioase dintre acelea care te lasă să vezi totul în jur, inclusiv ursul cum se apropie să te mănânce (glumă). Norocul nostru că încă nu sunt ursi sau nu i-am văzut noi.

Aveam să facem puțin peste opt ore cu totul, ne-am mișcat bine și am ajuns în timp confortabil la mașini, mai ales că la întoarcere pe lângă lacul Gozna (Valea Bârzavei) ne-am relaxat complet. Când scriu despre experiența trăită acolo, retrăiesc momentele, pentru că ieșirile la munte nu sunt niciodată doar despre munte, în spate este mereu o poveste mult mai bogată. Este traseul perfect dacă vrei să te bucuri de frumusețea zonei, să faci mișcare și să explorezi stațiunea. Și aceste fiind spuse, ne auzim la următoare tură

Lindenfeld

2024-11-24T22:25:00.012+02:00

Zilele cu soare cer călătorii, așa că am ales să o petrec în stil mare, dar nu singur. Nu voi intra în prea multe detalii despre asta acum, voi adăuga doar că am fost o trupă mică și hotărâtă, și fără să mai dăm importanță aspectelor care încearcă să ne țină acasă, la căldură, hotărâm și plecăm a doua zi. Iarna aduce adesea zile mai scurte, vreme mai rece și, pentru mulți, un sentiment de izolare. Nici ceasul pus să sune la ora 6:00 nu a reușit să ne ridice din pat. Singura convingătoare este rațiunea care ne amintește că urmează o drumeție minunată în care vom avea ocazia să descoperim în siguranță farmecul turelor de iarnă, pe care ar fi bine să o începem de dimineață. Deși am mai ajuns în zonă și cu altă ocazie, în capul meu se va amesteca mereu un traseu de bicicletă pe care l-am parcurs cu mulți ani în urmă, în prima mea călătorie, şi ceea ce poţi vedea acum...Timpul trecut se transformă în prezent și aspiră să devină viitor. Locul ne este foarte drag.

Muntele ne-a primit cu o pătură superbă de zapada, cu nori și cu o fereastra lungă de soare - era exact ceea ce aveam nevoie pentru a putea continua.

De aici pe jos! Privim plafonul de nori care este destul de jos. Fiindcă traseul ne duce prin vale, aproape orice vreme este una potrivită pentru parcurgerea acestui traseu. Vom avea atât porțiuni de platou, cât și prin loc deschis, dar și prin livezi. Mai exact vom explora o zonă frumoasă.

Înviorarea a fost făcută... să trecem la activități mai serioase.

Pornim în răcoare-a dimineții dar și al unei zi de plină iarnă, lăsând mașina la intersecția drumului comunal din apropierea satului Poiana, cu drumul forestier valea Mare.

Traseul pleacă din Poiana prin Valea Mare, iar planul era să ajungem în satul părăsit Lindenfeld (în traducere „Câmpul cu Tei”), situat la o altitudine de 788 de metri, în valea vârfului Cracu Teiului, apoi să ne întoarcem pe o variantă diferită de cea pe care urcăm.

Drumul s-a întins în faţă, fără provocări sau dificultăţi majore. Mă bucuram să fiu din nou în aceste locuri descoperite cu mulți ani în urmă

Căpițe cu fân

Mergem pe nemarcat.

Ajungem unde poteca trece chiar prin parau. Copacii, cum ne văd că ne apropiem, își ascut mai tare crengile și ne îngustează trecerea.

În ciuda tuturor dificultăților pe care ni le oferă, pădurea este de o rară frumusețe. De aici și până la ieșirea în gol alpin, facem slalom prin vegetație - practic suntem pe „nemarcat” și se vede lipsa traficului uman. În fața mea poteca suie ușor pe un versant abrupt, chiar deasupra apei pe care tocmai am traversat-o. Așa că alegem să urcăm spre stânga, în serpentine largi având drept țintă culmea.

Zona aceasta pare ca nu a văzut picior de om. Relieful este prietenos și nu avem zone periculoase sau dificile. Nici panta nu este foarte mare.

Lumina blândă a soarelui intră printre frunzișul des, săgetând aerul rece cu razele dimineții.

Urcusul abrupt ne pune muschii obositi la grea încercare. Ne mișcăm ca niște bătrânei încercând să ne croim drum printre obstacolele naturii

Iată răsplata muntelui, după drumul lung, străbătut prin desișul monocrom al codrilor umbroși.

Suntem înconjurați de munți și de singurătate. Nu mai este nimeni pe aici.

Ne-am încălzit cu primele raze de soare, iar norii se risipesc, parcă la comanda noastră. Avem noroc, și de data asta.

Astazi nu ne grăbim prea tare și preferăm să mai zăbovim puțin și privim munții, care se îmbină în depărtări cu albastrul cerului.

Rămânem aici, pentru a lua o pauză scurtă și a contempla peisajul. Între timp mâncăm un fruct ceva ca să ne revină forțele, și ne răsfățam cu o gură de ceai.

Soarele se joacă deasupra noastră, făcându-ne să trecem frecvent de la frig la cald.

Peisajul își deschide larg orizontul înainte noastră, trimițându-ne cu privirea până pe masivul Muntele Mic și Țarcu, o panoramă superbă care răsplăteşte oboseala urcuşului...

În plină iarnă, am trăit sentimentul că e primăvară, în sensul cel mai bun al cuvântului.

,,,sub soarele amiezii și după ce am parcurs pe jos cel puțin jumătate din traseu. Mai urcăm puțin și dăm de prima casă. Conform cu harta odată ajunși sus, mai avem puțin până în sat.

Traseul este anevoios, fără semne, fără cărări bine definite.

Urcăm printre tufe dese și crengi care ne zgârie, unde soarele se strecoară cu dificultate, încercând să mai topească din urmele albe lăsate de zăpadă. Ne minunăm la fiecare pas de felul în care natura și-a orânduit lucrurile.

Intrăm din nou în păduri, printre crengi lăsate și dese, iar când ajungem la marginea poienilor, ne lasă o senzație frumoasă, pe care nici cele mai alese cuvinte n-ar reuși s-o ilustreze! În lumina soarelui totul este de basm.

Pasii ne sunt amortizati de covorul gros al zăpezii.

Ne recalculăm timpul până la lăsarea întunericului și ne gândim că nu ar fi rău să încercăm spre Nemanu Mare apoi să coborâm spre valea Strugurului, dar ne-am lungi prea mult așa că îmi retrag repede gândul iar destinația finală rămâne Lindenfeld.

Ne întoarcem spre stânga și ne avântăm pe ulita principala

care traversează satul Lindenfeld

Biserica romano-catolică.

Peste tot domnește liniștea.

Lindenfeld, o variantă perfectă pentru o escapadă cu copiii. Frumusețea locului a trezit în noi dorința de a mai zăbovi puțin. Nu am fost presați de timp, soarele încă era sus și ardea bine.

Continuăm pe Via Transilvanica. Drumul de întoarcere e mai scurt şi însorit.

Printre ruine

După un popas, reintrăm pe traseu

Uneori, trebuie să privești înapoi pentru a merge înainte.

Cu greu ne-am despărțit și ne-am continuat drumul comunal în prezent Via Transilvanica, către Poiana... drum utilizat în trecut de pemii care locuiau aici.

Identificăm lângă drum și prima bornă Via Transilvanica (surprinzător de prezente pe acest traseu), care o să vă ghideze pe coborâre.

E drept că tot drumul în jos, e la vale.

Atenția îmi este atrasă de alte aspecte mai captivante ale locului. Un pom rupt probabil de vre-o furtună

o priveliște frumoasă asupra văii, Dintr-un punct de belvedere surprindem, în toată splendoarea, masivul Țarcu. Nu este prima dată când coborâm pe aici, dar uitasem cât este de frumos.

Acest traseu spre Lindenfeld, de exemplu, e parcurs și de tot felul de oameni cu motoarele, ATV-uri, mașini 4×4 și alte mijloace de transport. Tocmai a trecut pe lângă noi un ATV și un motor.

Pe măsură ce coboram, peisajul devine din ce în ce mai fascinant, iar muntele și-a schimbat radical înfățișarea.

Cel puțin vara are o priveliște deosebită, e foarte verde, și atrage mulți bicicliștii din Caransebeș. Au natura foarte aproape de casă - pot pleca și în timpul săptămânii de exemplu, într-o seară, până la Lindenfeld, și ajunge înapoi acasă pe lumină.

Norii au, cu siguranță, o contribuție la schimbarea bruscă de peisaj. Plutesc liniștiți deasupra noastră, admirând și ei apusul.

Mai rătăcesc o vreme printre norii încălziți de soare și revin la potecuța noastră, gata să o ia de la capăt.

Toate contrastează cu norii albi și pufoși ai cerului. Suntem fermecați de tot ce ne înconjoară.

Pe aici pe undeva mai poposim puțin. Mâncăm puțin și pornim pe ultima poțiune pe care o mai avem de coborăt astăzi. noi. Mâncăm mai mult de nevoie sau să nu cărăm înapoi acasă decât de foame.

Lăsăm în urmă vraja înălțimilor și ne bucurăm în continuare de aerul și căldura zilei. Soarele a dezghețat pământul, topind zăpada

Traseul îți oferă câte o surpriză la fiecare bornă pe care o întâlnești. Niciuna nu seamănă cu alta și devine un fel de vânătoare de comori să le găsești și să descifrezi, uneori mai greu, alteori fără niciun efort, imaginea reprezentată pe ele.

...locul din care am plecat! Deci oricum am fi pornit, ca direcție, am început sau am terminat în același loc, la acesta bifurcație de drum.

Experienţa noastră s-a limitat la doar 12 kilometri iar zona traversată ne-a umplut de bucurie şi de relaxare. Plimbarea nu a durat foarte mult, cu totul nu cred că am depăşit cinci ore. Dar a fost frumos. Poate că nu a fost cea mai aventuroasă zi, dar nu a fost cu nimic mai prejos decât toate cele care au trecut deja până atunci. Pe la 14:50 eram deja la mașină, neștiind ce să facem cu restul zilei, că la ora 16:00 am fi fost deja acasă. După o supunere cu tovarăși mei de călătorie, ne-am oprit în Caransebeș. Nimic nu merge mai bine decât o masă delicioasă la un restaurant. O experienţă ce nu trebuie ocolită. Şi uite aşa a fost să fie una dintre cele mai frumoase drumeții din munții Banatului **, într-o zi minunată despre care ţi-am povestit cu lux de amănunte şi mai multe fotografii.

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

2023-10-28T15:28:00.120+03:00

Play la idei

Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentru că mă energizează și-mi dă un sentiment de libertate greu de înlocuit!”( același traseu tot într-o zi de toamnă). De aceea, în weekend sau chiar și într-o zi normală, plec haihui, să mai descopăr indiferent de cum este vremea. Să mergi pe bicicletă chiar și iarna este o experiență care te face să te simți în largul tău 🙂 Odată cu sfârșitul lunii octombrie (O lună deosebită), vremea începe să se schimbe încet! De fapt, ne oferă șansa de a ne lua rămas bun de la ultimele raze calde ale soarelui înainte de iarna rece și lungă, iar ciclismul capătă o atmosferă interesantă.

O sâmbătă dintr-un octombrie cald.

Weekendul înseamnă mult timp cu mine, pentru mine, despre mine. Trecuse de miezul zilei când am hotărât să plec, să cutreier magia satelor. Moutain bike merge de minune în această perioadă a anului. Iar zona din Lunca Timișului îmi place mult, aveam drumuri drepte cu peisaje deosebite.

Acolo unde alții nu văd nimic... azi am trăit o bucurie greu de expus în cuvinte. Chiar dacă luna octombrie este foarte capricioasă (pare-se), tot se nimerește câte o zi numai bună pentru o plimbare. Sau chiar două-trei. Căci aceasta a fost Provocarea pentru astăzi. Dacă până acum câteva zile am avut încă senzația că este vară, de două-trei zile vremea s-a schimbat brusc și acum suntem nevoiți să ne adaptăm rapid la sezonul cu ploi.

Cele mai ușoare plimbări pot fi făcute în salba de sate din jurul Timișoarei… sate cu peisaje superbe în care vă puteți plimba liniștiți, cu drumeții de neuitat. După-masa a fost una caldă, cu ore bune de soare și o viziblitate excelentă, anotimpul perfect pentru a merge cu bicicleta, în ciuda faptului că ziua de ieri a fost una rece și umedă în care a plouat. Așadar, e deja sfârșitul lunii octombrie (când și unde s-au dus zilele???) îmi place foarte mult acest anotimp de toamnă deoarece temperaturile din timpul zilei variază între 18 și 25 de grade, ceea ce este ideal.

Am ales o plimbare pe câmp. Am cutreierat de prea multe ori pe acest drum, dar tot timpul cu cineva iar acum mă trezesc mergând singur... Nici măcar nu mi-am dat seama. Mă simt la fel de bine și singur atunci când nu am cu cine... Leii merg întotdeauna singuri, doar oile le vezi în grup.

Bucuria mersului pe bicicleta, una adaptată şi readaptată după... să zicem, „mai pe uşor”, cum se zice, cu durată variabilă combinată cu descoperirea unor locuri inedite. Îmi amintesc când eram copil și mă plimbam peste tot cu bicicleta! Aveam sentimentul de libertate în timp ce vântul îmi sufla în păr. Astăzi, mersul pe bicicletă îmi aduce aminte de acele vremuri frumoase din copilărie. De asemenea, este și o formă excelentă de exercițiu.

Anumite locuri au o notă de tristețe. Și nu le caut ci așa se așază în fața mea.

...deși, față de tura de anul trecut, nimic nu e schimbat (Încă o zi de toamnă frumoasă). Același soare și același aer, puțin puțin, la fiecare adiere, perturbând starea statică de afară. De cum te urci pe bicicletă te simți purtat în altă lume! Traseul străbate o zonă plină de vegetație uscată.

E o apariție semeață, turla bisericii Adormirea Maicii Domnului din Albina. În pauza de respiro pe care am luat-o în sat, s-a lăsat cu o bere, așa de sete, fiind prea frumos afară.

...fără gunoaie aruncate pe marginea drumului, nici chiar pe lângă sat… m-am simțit într-adevăr foarte bine, chiar și la o plimbare pe câmp…

Râul Timiș pe care îl traversez... Ziua nu trecuse, ba chiar mai erau câteva ceasuri bune până la asfințit.

Așa că am mers până la capătul podului și am făcut dreapta către malul apei.

Mi-am revăzut drumul şi toamna a devenit mai frumoasă decât e. Deja de aici începe „aventura”. Arată super bine!

Zone deosebit de frumoase pentru bicicleta. Un loc în care am revenit des des des pentru a observa cum se transformă pe parcursul trecerii anotimpurilor? E vorba de gusturi? E vorba de amintirile care se tot adună?

Timișul m-a primit cu foșnet melodios, freamăt de păsări care se pregătesc de iernat și multe zgomote pe care am încercat să le identific.

Toamna se numără culorile. Pe măsură ce vremea se răcește, ne putem lua adio de la mușcăturile enervante ale țânțarilor și ale altor creaturi similare, astfel încât să ne putem concentra mai mult pe mersul pe bicicletă.

Frunze în culorile toamnei

Se aude cântecul păsărilor, foșnetul frunzelor și murmurul râului.

Pe zi ce trece, verdele se transformă în galben, portocaliu, roșu sau brun, invitând la liniște și contemplare. Într-un final, ramurile vor rămâne dezgolite și totul va înverzi, din nou, la primăvară.

Zbârnâit în desiș, foșnet de frunze.

Apa trece, pietrele rămân. Îmi place mult să petrec un timp la râu. Mai mă joc cu câte un băț, îl mai arunc în apă… sau pur și simplu privesc apa și-i ascult curgerea jucăușă printre pietre.

Într-un peisaj colorat în nuanțe de portocaliu și maro dar și încă destul de mult verde (specifice acestui anotimp), o plimbare cu cățelușa mea, face parte din starea mea de bine...

Ea e cea mai bună prietenă ! Îmi dă ocazia să descopăr locuri noi și mă însoțește în drumurile mele. Îmi oferă libertate maximă, mă relaxează, și îmi dă încredere în mine. Mai exact mă ajută să mă mențin în formă.

Pier depărtările vechiului drum. Unde-s cărările? Unde-s acum? Îmi fac cărare printre toate şi încerc să nu le strivesc, calc atent deşi ecoul fiecărui pas străpunge, nemilos, liniştea din jur.

Pentru unii, Timișul înseamnă doar, pescuit. Normal, pentru alții Timișul înseamnă loc de scăldat, plaje și picnic. Și mai sunt și unii, ca noi, pentru care Timișul înseamnă recreere și plimbări cu bicicleta în care se vor duce de fiecare dată cu mare drag, o zonă cu o mulțime de atracții turistice, trasee și peisaje unice.

Timișul are de toate pentru toți, trebuie doar să știi să le cauți. În luncă ne simțim minunat de fiecare dată și e de menționat că acolo lucrurile se mișcă tot mai spre bine… chiar și din punct de vedere turistic (mă refer la traseul de bicicletă dar și la locurile amenajate pentru picnic. Păcat că majoritatea au fost distruse cu bună știință).

Iar de această zonă extraordinară ne îndrăgostim și mai tare cu fiecare moment petrecut acolo și ne facem planuri să revenim cât mai curând posibil, chiar și numai pentru un traseu scurt ca și acesta. Iar cea mai bună perioadă, din punctul meu de vedere, este primăvara, când toată vegetația revine la viață, floricele înfloresc și se arată în toată splendoarea lor.

Am ajuns și la Uliuc… numai că, acolo, am ales să traversez podul de fier pentru a ajunge pe malul drept al Timișului.

Râul Timiș

Liniile paralele care se întâlnesc în culorile toamnei

Timișul a avut unul dintre nivelele foarte scăzute, practic putând fi străbătut cu piciorul.

Natura este mai mult decât generoasă în acest anotimp, cu adevărate locuri care pot încânta pe orice iubitor de frumos, și care cu siguranță că sunt binevenite pentru scurtele noastre plimbări.

Tot mergând am trecut pe lângă vre-o trei sau patru stâne și toate erau păzite dulăi și mai mari și mai mici, care mi-au întrerupt drumul silindu-mă să mă dau jos de pe bicicletă. Erau între cinci și șapte câini pe la fiecare stână (știu pentru că i-am numărat) iar ciobanu era la depărtare, și nici că ii păsa. Nu săreau pe mine, dar nici nu mă lăsau să trec, învârtindu-se și lătrând în jurul meu, când spre stânga, când spre dreapta. Cum plec de aici? Să fac doi pași înapoi sau să pornesc în pas alert drept înainte? Rămân pe loc și singura strategie e să încerc să mă împrietenesc cu ei! Lătrau deja din ce în ce mai neconvingator și am reuși să mă depărtez. Sunt animale de haită și simt frica iar atunci când cineva nu se sperie ei înțeleg cine e șeful.

Sub ultimele raze calde ale soarelui.

Frunze pe drum… frunze cărora li s-a scris soarta demult! Frunzele care ajung pe sol se descompun puțin câte puțin, transferând nutrienții în pământ.

O imagine care are ceva înfricoșător numai ca e doar o falsa impresie.

E seara pe-aproape și ziua se stinge... Amurgu-i de sânge... Și cerul e roșu. Oricât de grea ar fi viața, există un lucru pe care îl putem face fără să ne coste nimic: să privim cerul în loc să tot privim în jos...un apus ce te alintă în culori de seară, şi te ţine captiv, cu gândul dus.

Și-n liniștea-nserării, ce ne-nghite, priveșc apusul, frunzele uscate, și-un cer cu nori lipsiți de țel.

Liniște cu bulină și tente portocalii. Mă uit la ceas și-aștepț cum se ridică mândră Luna!😍

Momentul dintre zi și noapte!

Apusuri ale aceluiași soare. Fac o pauză să mă bucur! Sunt serile în care numărăm clipele şi le lăsăm să se piardă spre cer…Şi apoi m-aş ridica şi eu spre nori, în diferite forme.

La ceasuri de hotar dintre zi şi seară... Ultimele momente spre amurg, fără să fie nevoie să aprind frontala.😯Pesemne că înserarea nu-şi grăbeşte paşii, ar mai sta puţin ascunsă ca şi cum nu ar vrea să întrerupă minunatul spectacol... Secundele şi tăcerile se risipesc într-un contur nedesluşit. Țin minte că momentul ăsta a fost absolut minunat.

Trei zile, atât au mai rămas din Octombrie. A fost o luna în care vara și toamna păreau că au ajuns la o înțelegere: în timpul zilei să stăpânească vara, pe timp de noapte să fie sefa toamnă. Am avut parte de o zi de toamnă faină cu un soare blând și aproape 20 de grade la prânz! Am pedalat pe malul Timișului, pe un traseu plăcut, de 48 km, în care m-am bucurat pe deplin de plimbare! Nu țin evidența orelor, kilometrilor sau a intervalelor, ci doar mă bucur de peisaj. Am vizitat mai întâi localitățile, Moșnița Veche și Albina apoi am trecut Timișul și am continuat pe malul stâng până la Uliuc. Am trecut din nou Timișul și am continuat de data asta pe malul drep până la Giroc! Pot spune, acum, că ziua a trecut cu bine. Am alergat mult reușind a mă încadra în ceea ce-mi propusesem… 😀

Toamna între weekenduri...

2023-10-02T00:59:00.048+03:00

O aventură în stilul meu!

Stilul meu înseamnă un traseu de o zi, cu momente în care să mă pot bucura de peisajele care ne înconjoară. Viața într-un oraș aglomerat și gălăgios poate trezi o dorință de a te detașa de probleme și a te refugia în natură cu plimbări aventuroase și pline de adrenalină la ghidonul unui mountain bike... Toamna ne încântă cu ale sale culori vii și șoptește cu foșnetul frunzelor, dar uneori pare neplăcută, umedă și neprietenoasă. De fapt, ne oferă șansa de a ne lua rămas bun de la ultimele raze calde ale soarelui înainte de iarna rece și lungă. Unde să te plimbi cu bicicleta: cele câteva destinații ce vor fi descrise mai jos, pot să vă atragă atenția și să încercați să vă aventurați cu bicicleta în necunoscutul pădurilor sau drumurilor de țară!! Ciclismul nu trebuie să se întâmple în munți sau dealuri. Poți merge cu bicicleta și prin pustă sau păduri pentru a adăuga o varietate rutinei. Chiar dacă am mai povestit despre unele dintre ele, fiecare ieșire în natură își are povestea...Urmează o postare luuuuungă. Nu am vrut să o fac din mai multe bucăţi că nu am vrut. Citiţi numai dacă aveţi timp şi chef 😉

Astăzi te invităm să te alături unor călătorii magice prin locuri încărcate de semnificații, ce îți oferă o experiență unică, pe care cu siguranță nu le vei uita prea curând. Nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine, motiv pentru care mi-am zis... bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne. Drept urmare aceste trasee va fi pe sistemul, go with the flow. Așadar, în fiecare zi câte un traseu de mountain bike... pregătiți bicicleta și lăsați-vă captivați de farmecul și de frumusețea zonei în care se află cele 6 trasee potrivite pentru plimbările cu bicicleta... Toate-s vechi și noi sunt toate. Veți avea astfel prilejul de a descoperi o destinație fascinantă și plină de surpriză. Printre acestea, ruta Timișoara-Lunca Timișului, cu trei rute și lungimi diferite, Timișoara-Dealurile Recașului, Pădurea Verde-acumulare Ianova, Timișoara-Pădurea Bistra. Rute parcurse între două weekenduri - în fiecare zi câte un traseu.

Lunca Timișului pe dOuă rOți

În proximitatea Timișoarei există o mulţime de piste şi trasee de bicicletă pentru cicliști, trasee ce te vor debarasa de stresul orașului. Începutul acestui traseu este de la Ghiroda, se va intersecta cu Centura Sud, si continuă pe lângă Balta cu Nuferi, Popasul La Lizieră și Pădurea Bistra până la Parcul Dendrologic Bazoș.

Pornesc la drum iar primii kilometrii sunt pe asfalt. Un traseu aproape pentru o dezmorțire după o lungă perioadă de pauză sau pentru un weekend în care nu vrei să te deplasezi prea departe de oraș.

Pista de biciclete pe lângă canalul Bega între Ghiroda și Remetea, oferă bicicliștilor aproape 6 km lungime, 3 m lățime și 2 stații de tip veloTM. În sfârșit, prima pistă de biciclete adevărată cu mult peste cele din oraș sau cu ce-a până la granița cu Serbia.

Cei care vor urma traseul de cicloturism se vor putea bucura de priveliștea de la Balta cu Nuferi. Mai exact, este vorba de un ochi de apă care se află la liziera pădurii Bistra...sau pot face un popas la Lizieră înainte de a vă aventura pe noile trasee de cicloturism... În serile de vară sau week-end, plimbarea pe pistă a devenit destul de aglomerată printre bicicliștii ce vor să încerce această rută.

E posibil ca noua pista se va lega pe viitor de Pădurea Bistra și de acolo va ajunge până la Moșnița Nouă.

La terminarea pistei, traseul trece în marea majoritate a sa prin câmpie, drumuri de pământ însă pot exista și porțiuni de asfalt. Înglobează în sine atât drumuri asfaltate cât şi drumuri de ţară, aşa că fii pregătit.

Mai departe se află porțiunea de pământ, care poate fi puțin problematică în caz că plouă. Nu merită timpul când vremea este rea.

Conectare la natură și poze care să ne rămână ca amintiri.

De pe pista, pe bicicleta sau pe jos, se ajunge, la Bucovăț apoi la Parcul Dendrologic Bazoș.

Am trecut de Bucovăț și înainte să ajung la Bazoș am cotit la dreapta, renunțând la parcul Dendrologic. Toamna cu culorile ei ruginii te îndeamnă la drumeții mai lungi așa că am pornit pe un drum de pământ ce duce până la Timiș, de unde pe malul râului până la Albina.

O mare parte dintre aceste drumuri se pretează perfect pentru a fi parcurse cu bicicleta.

Cu o traversare a unor zone deosebit de retrase. Traseul se poate face, desigur, și în sens invers.

Eu și cățelușa mea! Ne-am bucurat, împreună de o plimbare spre Lunca Timișului. Când se ajunge la dig, atenție la câinii de la canton, sunt cam mulți și cer atenţie! Comportamentul lor e destul de agresiv...

De pe dig se poate continua până la drumul judeșean DJ592 care te va duce până la Timișoara.

O etapă ușoară din traseul Lunca Timișului

Râul Timiș

Mai o oprire, mai o tura, iar o oprire si tot așa, după-amiaza a trecut pe drumuri prietenoase cu bicicliștii. Per total, Lunca Timișului e un loc bun pentru a te reconecta, pentru a-ți răcori privirea și a-ți umple plămânii cu aer proaspăt, mai ales în zilele călduroase. Drumeția este ușoară, fără diferențe de nivel semnificative.

Lunca Timișului

Din ciclul: ce vară frumoasă avem toamna aceasta... Un fel de iulie în octombrie.

Pornind dinspre Giroc, Lunca Timișului este un traseu foarte popular în rândurile timișorenilor, în special a posesorilor de biciclete de trekking, mountain bike sau cyclocross bike...Un traseu cu peisaje fermecătoare ce se întind pe parcursul acestuia. Lunca Timișului este și locul unde se desfăşoară de obicei competiţiile de MTB, cel mai cunoscut dintre ele fiind Lunca Timisului CX.

Traseul, deși se desfăşoară într-o regiune off-road, nu este dificil, ideal de parcurs cu bicicleta. Pe parcursul lui ajungi în zone cu peisaje minunate. Un exemplu simplu cred că ilustrează cel mai bine realitatea din teren.

Având destinația Lunca Timișului ca circuit, drumul este ușor iar lunca este un loc potrivit pentru grătar, picnic, pescuit și relaxare în mijlocul naturii.. Pe malul drept al Timișului sunt amenajate bănci cu mese.

Dacă sunteți dornic de o noapte petrecută în natură, pe tot parcursul traseului veți întâlni diferite locuri frumoase unde veți putea instala un cort sau face un mini-camp.

Ne-am împrietenit imediat! Luați-vă mai mult timp pentru tură, în care să puteți observa viața păsărilor de luncă sau a viețuitoarelor pădurii...

După o pauză bine meritată ne continuăm traseul prin luncă.

Lunca Timișului văzută din şaua bicicletei... O metodă perfectă de a face ceva mişcare şi de a respira ceva aer curat.

Pe traseu se văd urme ale trecerii oilor, semn că ciobanii își mână turmele pe aceste locuri

Traseul poate fi și merită parcurs la aproape orice oră și orice anotimp.

Drumuri de țară duceti-mă acasă! Datorită suprafaței, o combinație între asfalt și puțin drum de țară, tura implică și câteva localităţi: Giroc, Urseni și Moșnița Nouă. Traseul e recomandat bicicliștilor modești.

Doua roti, fie zile fie nopti. De-a lungul celor peste 35 km, abia dacă te întâlnești de câteva ori cu asfaltul, la plecare și la întoarcere, în rest ești doar pe drumuri de pământ și drumuri de iarbă. Și este atâta linșite de nu-ți vine să crezi în ce paradis ai ajuns.

Lunca Timișului, traseul 2

Încă o zi, la fel... One thought on. Un traseu de bicicletă ambițios care ne relevă frumusețea Luncii Timișului. Acest traseu începe de la Urseni, și ne oferă posibilitatea de a admira peisaje minunate cu floră și faună specifică.

Dacă plănuiți să petreceți timp în sânul naturii, o plimbare cu bicicleta pe traseul cicloturistic 3 ,,Lunca Timișului”, va fi cea mai bună alegere pe care o puteți face. De la ture ușoare ce pot fi îndeplinite cu o bicicletă și o sticlă de apă, până la variante foarte lungi și mult mai complexe trasee. Așadar, asigură-te că dacă pleci la drum, ai la tine suficientă apă.

Drumul, înțesat cu bănci și mese, străbate peisaje spectaculoase care iți dă o senzație de bine și te fac să-ți dorești ca această călătorie să dureze cât mai mult. Chiar dacă toate aceste locuri amenajate pentru picnic de pe malul apei sunt distruse și de nerecunoscut, unele poate și din pricina inundațiilor, dar cele mai multe sunt distruse cu bună știință, lunca este totuși destinația ideală pentru picnic sau plimbări (un alt traseu).

În acest traseu trecem prin doar o parte a Luncii Timișului, cea aflată între Urseni și Șag. Majoritatea drumului vei fi nevoit să-l parcurgi pe iarbă sau pământ bătătorit de mașini, în cel mai bun caz, drumuri acoperite cu pietriș sau piatră.

Cele mai bune tipuri de biciclete pentru aceste trasee sunt desigur, mountain bike-urile și cyclocross.

Toate arată la fel, păcat... iar coșurile de gunoi sunt pline și lângă ele mormane de deșeuri! Sticle, PET-uri sau ambalaje sunt peste tot.

Întreaga Luncă a Timișului a fost trecută sub protecția unui regim de arie naturală protejată.

Timișenii s-au obișnuit să își petreacă zilele de weekend de vară pe malul râurilor din județ, unde fac plajă și baie. Însă, oficial, în Timiș nu există niciun loc de scăldat autorizat. Este de dorit să parcurgeți acest traseu pe timp de vară pentru a putea savura din plin frumoasele peisaje, dar, cu siguranță, călătoriile în natură sunt mai frumoase toamna când întreaga natură îmbracă o haină frumos colorată...dar fiecare din anotimpuri au o frumusețe și o semnificație în parte.

O zonă primitoare și captivantă în care are acces toată lumea. Aici se pot vedea mai clar urmele lăsate de ATV-uri ce se aventurează peste tot unde le cade bine. Totul din dorința de adrenalină a celor care nu înțeleg că pădurea trebuie protejată.

Traseul trece și prin pădure, ceea ce ne va feri de soarele puternic, mai ales în timpul verii. După aceea însă suntem pe deplin expuși acestuia, deoarece traseul urmează de-a lungul râului Timiș la distanță destul de mare de digul râului...

În drum merită să luați în considerare că se află Mănăstirea Șag-Timișeni, o mănăstire de maici, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, unde puteţi face o vizită.

Odată ajunși la Șag, puteți explora împrejurimile dacă sunteți un turist și aici.

Suprafața de rulare până la Șag este cel puțin 90% foarte bună, alcătuită fiind în cea mai mare parte din pământ nisipos și iarbă, asta însemnând că poți face tura și după ploaie. Sau dacă te prinde ploaia pe traseu, vei putea s-o termini fără să ai încă 20 de kg de noroi lipite de bicicletă.

Avantajul traseului pe dig este că ne oferă vizibilitate atât spre râu cât și spre zonele aflate în exteriorul luncii.

Nu ştiu ce zi e azi, dar ştiu să spun în ce sat sunt. De la Șag, traseul poate continua și mai departe prin luncă (vezi aici), însă pentru mine traseul până aici va fi de ajuns. De aici continui către Sânmihaiu Român.

Drumul între cele două localități este unul agricol de pământ și se face din zona nord-vestică a localității Șag, de la DJ 593, până la intersecția cu DJ 591 A în Sânmihaiu Român, lungime acestuia fiind de 6,5 km însă pentru a ajunge la DJ 593 trebuie traversată localitate.

Despre drumul care leagă Șagul de Sânmihaiu Român, citeam undeva că s-a semnat contractul de finanțare și că va face face parte din „Centura mică” a Timișoarei, care unește localități din proximitatea orașului. În prezent este unul agricol, nu are structură rutieră, nici sistem de colectare a apelor pluviale și poate deveni impracticabil în perioadele cu precipitații abundente.

Zona gării din Sânmihaiu Român

După o după-amiază de cicloturism plină de aventură și explorare, vei avea nevoie de un loc unde să te poți relaxa și recupera. Aici intervine Pod Popas Utvin, o locație la doar 2 km de Timișoara, o oaza de liniște și voie bună care oferă bicicliștilor o experiență autentică în mijlocul naturii.

Până la urmă sunt doar 58 de km dus-întors, iar ziua de vară este extrem de lungă. Ai timp berechet să faci liniștit tot traseul, mergând și la pas chiar, și oprind des pentru pauză de admirat peisajul, lucru pe care îl recomand. În general, făcând abstracţie de lungimea acestuia, traseul poate fi parcurs, într-un temp lejer, în 5-6 ore, pe drumuri de pământ, asfalt și ocazional gravel. Pornește din Timișoara pe asfalt către Urseni, până ajunge la râul Timiș, apoi în dependență de viteză medie cu care puteți merge, veți ajunge la Sag. După asta traseul continuă către Sânmihaiu Român, porțiune care poate fi puțin problematică în caz că plouă. Când ajungeţi la pod, merită să luaţi în considerare faptul că doar la pasi depărtare se află popasul bicicliștilor, La Livada Bănățeană, unde puteţi face o vizită. Relaxarea și confortul sunt esențiale pentru o refacere rapidă. Întoarcerea la Timișoara se face pe pista de biciclete. Dacă vrei să parcurgi acest traseu, bicicleta trebuie să fie de tip mountain bike sau ciclocross şi o sticlă de apă, mai ales dacă plănuieşti ieşirea pe timp de vară.

Baraj Ianova - dealurile Recaşului

Când visele prind putere... O altă destinație ce nu trebuie ratată este zona de dealuri. Cu atracțiile sale variate și frumusețile naturale, a reprezentat parcă dintotdeauna o destinație ideală pentru timișoreni și pentru cei care doresc să evadeze și să se bucure de o experiență autentică cu bicicleta. Cicloturismul este o modalitate minunată de a explora frumusețea naturală a locurilor. Am mers cu bicicleta în aproape toate satele din zonă şi, de multe ori, am rămas uimit, pentru că este zona contrastelor (în special toamna). Vei găsi aici și relief care îți va pune la grea încercare condiția fizică. Direcția de pornire pentru acest traseu este Ianova-Herneacova. Până în Ianova se trece prin comunele Ghiroda și Remetea Mare.

După multe vizite în care am fost neînsoțit, iată că a venit și momentul de a face acest drum alături de Cristi. Nimic mai plăcut. Așa că, mergem împreună pe drumuri care unește. Am plecat să unim Ianova cu Herneacova pe drumuri cu și fără asfalt. În Ianova poţi face un mic popas la magazin, unde este amenajată și o mică terasă, unde poţi bea o băutură răcoritoare sau chiar mânca ceva.

Am urmat indicatorul spre lac pe un drum de macadam... Cu mulţi ani în urmă, am descoperit acest loc, în care soarele, şi pământul se îngemânează ca în nici un alt loc de pe Pământ. Principala activitate din jurul localității Ianova oferă trasee diverse pentru toate nivelurile de experiență. De la călătorii ușoare, peisaje rurale și păduri încântătoare până la provocările intense ale cățărărilor pe dealuri, aici vei găsi prin urmare liniștea naturii... Din păcate, prezența ATV-urilor și motocicletelor de teren este tot mai des întâlnită în astfel de locuri, dar și în pădurile din județ iar această liniște de care vorbeam, să nu mai existe. Mulţi dintre aceştia au obiceiul de a tura motoarele, iar zgomotul mare și fumul acestor vehicule te lasă cu un gust amar afectând în special animalele sălbatice.

Dacă iau privirea de la drum și mă uit în sus, sentimentul se schimbă. Chiar dacă nu avem munți înalți pe care să ne cățărăm, avem în schimb dealuri verzi și domoale care pur și simplu încântă privire. Pornind spre lacul Ianova, acest traseu este destinația ideală pentru o plimbare lejeră cu bicicleta (dintr-o altă tură).

Traseul dispune de câteva mici dealuri ce pot fi trecute cu ușurință dacă este drumul uscat și fără noroi. Dacă plouă, totul se înmoaie şi devine o aventură mersul pe drumurile de pământ, care se transformă în noroi până la genunchi.

Situat într-o zonă deluroasă, la 22 km nord-est de municipiul Timisoara, între localitățile Ianova, Herneacova, Benceacul de Sus și Recaș, lacul Ianova oferă un peisaj deosebit și te îmbie să te relaxezi în mijlocul naturii. E în topul traseelor noastre preferate iar pădurea de acolo are un farmec anume, drag nouă...Vă recomand să vă dați jos de pe bicicletă pe această porțiune de traseu, nu neapărat din cauza urcușului dar priveliștea e cu adevărat unică.

Desigur, cele câteva cuvinte nu pot exprima complexitatea și frumusețea locurilor, dar pozele sunt relevante și vor completa tabloul.

Admirăm, pozăm, și plecăm....

Fiecare tur al acestui circuit duce cicliști peste o cățărare mică, o dificultate mică și o durată, raportată la pregătirea fizică a fiecăruia, oferindu-le în același timp peisaje pitorești și senzații unice.

Savurăm peisajele, fauna și flora din jurul Lacului Ianova. Dacă vrei să te bucuri de peisaje forestiere, acest traseu este perfect pentru tine.

Trec anii și iată-ne tot împreună. Povestea noastră pe două roți s-a pus în mișcare cu mulți ani în urmă, la altă vârstă, în altă etapă a vieților noastre... Copil, încă îi spun, deși-a crescut prea mare. Așadar, lucruri firești, normale, încercate și trăite de mulți dintre noi.

O destinaţie magnifică pentru bicicliştii iubitori de natură şi peisaje fermecătoare cu aspect deluros.

Cărarea ține la liziera pădurii Richitaș, apoi intră în desișul de foioase, unde răcoarea e mai mult decât binevenită în zilele cu soare arzător... Mai mult de atât, te va inspira și îți va da putere să continui drumul.

Drumul între două sate nu este chiar o simplă deplasare, devenind pe alocuri sport extrem.

Pe dealul pe care scrie cu litere mari: Cramele Recaș. În total mi-au ieșit aproape 60 km cu aproape 370 m diferență de nivel. Nu este cine știe ce, însă este suficient dacă tot ce vrei este să vizitezi puțin zona pe bicicletă. Se întinde pe diferite tipuri de drumuri, de la cele de țară ce constau doar din pământ bătătorit de roțile căruțelor până la drumuri județene bine asfaltate. Poate fi parcurs de majoritatea cicliștilor datorită terenului în majoritate plat, ce deține doar cu câteva urcușuri mai importante. Vă sfătui să plănuiți această escapadă într-o zi însorită de primăvară, vară sau toamnă.

De la Herneacova la Timișoara veți avea parte de o șosea bine asfaltată. Bonus faţă de peisajele frumoase este că poţi face o pauză la Crama Recaş din zonă de unde îţi poţi reface fortele cu o stică cu vin, pentru acasă evident. Întoarcerea se va finaliza pe la Recaș, unde de asemenea am decis să ne oprim pentru puțină vreme la particulari și să cumpăram o sticlă de must, pe care l-am găsit în variantele, rose și roșu... Exact ce trebuie după o zi întreaga de transpirat! Si uite așa, pentru noi s-a mai dus o zi! Am petrecut ore plăcute cu bicicleta, în compania fiului meu Cristian.

Înapoi la Ianova, traseu 2

Un nou traseu își are începutul său la Pădurea Verde prin Gearmata Vii şi Ianova, destinaţia finală fiind Baraj Ianova-Domeniul Herneacova. Traseul este domol şi poate fi parcurs de oricine. Sunt doar dealuri în zonă aşadar nu exista dificultăţi tehnice deosebite.

Prima etapă a acestei rute are loc pe un drum forestier ce se află într-o stare destul de bună indiferent de anotimpul în care te vei afla acolo. Pe lângă Pădurea Verde, acest traseu ce fascinează prin multitudinea de poteci adumbrite de stejari, carpeni sau frasini, mai are multe atracții de oferit, este, de asemenea, o zonă importantă de recreere și agrement (vezi aici).

Colțișoarele de natură ce le poți găsi în imediată apropiere de oraș impresionează prin frumusețea și armonia inspirată de acestea. Pentru cicliștii amatori, traseul până aici va fi de ajuns pentru a simți aventura în sânge. Pădurea este străbătută pe o lungime de 2,6 km de Behela (afluent al râului Bega ), care alimentează, înainte de intrarea în pădure, lacul artificial Dumbrăvița, loc de agrement pentru turiști și pescari.

De menţionat este faptul că majoritatea din drumurile care alcătuiesc acest traseu sunt din pământ, complet neamenajate. În cazul în care plouă sau a plouat recent, aceste drumuri devin impracticabile.

În zile frumoase, priveliștea e încântătoare.

Bicicleta mea este potrivită pentru această excursie, o bicicletă care se descurcă bine pe off-road moderat, așa cum am avut în tura asta, dar și pe asfalt.

La Giarmata Vii am ajuns pe traseul de la Pădurea Verde, trecând pe lângă lacul de acumulare Dumbrăvița. Am traversat centura pe dedesubt de pod si am urmat drumul.

Si acest traseu face parte din categoria traseelor ce au fost deja explorate de mine. Veți întâlni diferite tipuri de drumuri, de aceea trebuie să fiți cât mai pregătiți posibil.

Comuna Giarmata

Podul peste autostrada A1

Ocazional se mai și coboară, dar automat alternează cu o urcare, iar pe măsura ce înaintăm, ajungem în Ianova unde putem face o scurtă pauză dacă vrem.

La Ianova am ajuns pe traseul de pe lângă aeroport, trecând pe lângă pista de aterizare. Am parcurs această porțiune fără probleme pe un drum agricol și am traversat A1 pe deasupra (pe un pod). O dată ajuns în sat, poți face o pauză la unul din magazinele sătești pentru a-ți reface rezervele de apă.

Mai sus și un mic deal de urcat. Drumul nemarcat alternează constant cu urcări și coborâri. Un traseu de bicicleta este cu atât mai frumos, cu cât este mai dificil. Pentru că nimic nu se compară cu adrenalina pe care ți-o dau pedalatul la deal, coborâtul în pantă abruptă sau terenul accidentat și plin de pietre.

Lucrurile se defășoară firesc și normal fără suișuri amețitoare ori coborâșuri dărâmătoare.

În dreapta drumului vei întâlni o stână mare. Sunt și aici câini de stână însă totul este în regulă. Câinii se mulțumesc să latre de la distanță.

Personal, în această perioadă a anului prefer să merg cu bicicleta, și să urc până la un punct cu o priveliște frumoasă unde să observ mediul înconjurător și spectrul său nesfârșit de culori. Aici sunt întâmpinat de o zonă deosebită, deschisă și luminoasă, plină de iarbă și foarte liniștită. Asta se întâmplă pe la km 30.

M-am trezit în fața unui observator. Un punct de reper al excursiei este acumulare Ianova la care voi ajunge în jurul km 32, locul unde te poţi relaxa după un drum lung şi să iei o mică gustare. De acolo mă voi întoarce...

Căldura avea să mă afecteze destul de tare, după ce mi-am terminat rezerva de apă. Din acest motiv am și decis să scurtez drumul.

Pentru o vreme admiram frunzele unui copac magnific

Drumul de la liziera pădurii și Viile Recaș

Activitățiile de lungă durată sau de pe tot parcursul zilei pot necesita atât o gustare, cât și o ajustare a dozei de insulina...După o inspecție mai atentă printre rânduri, strugurii găsiți mi-au redat sursa de energie de care aveam nevoie.

Traseul continuă la stânga pe un forestier, iar într-un final, printr-o coborâre mai rapidă, vei ajunge la barajul Ianova, fiind un loc frumos, ideal pentru o plimbare lejeră cu bicicleta.

În cazul în care a plouat recent, aveți grijă la tranșeele lăsate de iubitorii de motociclete și ATV-uri ce pot apărea pe drumuri de pământ.

Actractivitatea este sporită de un baraj și un lac de acumulare, devenit în prezent raiul celor împărțiți de pescuit.

În afară de lătratul câinilor de la canton și de uruitul ocazional al motocicletelor de teren - până la părăsirea lacului - o liniște adâncă domină peisajul.

În funcție de preferințe, tura poate continua și poate fi mult mai grea. De la lac, prin pădure, te vei îndrepta spre localitatea Herneacova, de unde, la fel, te vei putea îndrepta spre Centrul de Echitație (vezi aici). De la Centrul de Echitație, traseul poate fi continuat și merită să luaţi în considerare faptul că doar la câţiva kilometri depărtare ajungi în zone cu peisaje minunate, dar și în sate unde vei cunoaște farmecul vieții rurale, cum ar fi, Nadăș, Sălciua, Bencecul de jos sau Bencecul de Sus. Ceva mai îndepărtat se află Remetea Mică, sau Șarlota (Charlottenburg), unicul sat rotund din Banat, dar și alte sate, unde puteţi face o vizită străbătând pădurea cu același nume (Șarlota). Vizitarea fiecărui sat, până la urmă, își are propria cultură și tradiții. Eu de data asta am ales să fac ceva mai ușor și mai scurt.

Trecând o mare parte a traseului, următoarea etapă este urcarea unui deal ce se termină cu o intersecție, drumul la stânga ducând la Ianova.

Pământurile cultivate sau nu, se întind până spre pădure. Cursa parcurge un drum de pământ, fiind un loc frumos, ideal pentru o plimbare lejeră cu bicicleta. Următoarea intersecție tot stânga. La dreapta vei ajunge la Bencecul de Sus (vezi aici). Continuând traseul pe un macadam, vei ajunge din nou la Ianova, apoi ultimii kilometri sunt pe asfalt prin Remetea Mare și Timișoara. Întâlnirea cu mai mulți dulăi de stână lăsați liberi în apropierea drumului dintre Ianova și Bencecul de Sus, a fost una care nu mi-a făcut plăcere, însă este o realitate cu care drumeții se confruntă în multe locuri din țară, inclusiv în apropere de un sat cum ar fi Ianova...

În lumina apusului. După un weekend ca de vară, apare ora de aur, momentul ăla ca de poveste. Diversitatea şi frumusețea zonelor străbătute este greu de descris în cuvinte sau în câteva fotografii. Deși am mai parcurs acest traseu, acesta face parte dintr-un traseu mai mare ce a fost descris și cu alte ocazii. Cu scurte pauze alocate fotografiilor și admiratului naturii, acesta măsoară doar 60 kilometri dus-întors și poate fi parcurs în 5 ore, iar diferența de altitudine este de doar 370 m. Traseul este un mix între asfalt, drum de pământ și ocazional gravel. Cu alte cuvinte, tura nu este recomandată dacă plouă. Este potrivit pe timp de vreme bună pentru cicliștii ce vor să-și încerce puterile pe o rută în afara orașului... chiar și de amatorii care consideră că pot susține aproape 60 de kilometri de traseu.

Pădurea Bistra

Din nou prin pădure, de data asta una mai luminoasă și cu mai multe urme ale trecerii umane, este locul unde anual se ține festivalul de muzică, codrufestival. Festivalul de muzică este deocamdată singurul festival eco-frendly din România, fiecare bilet vândut însemnând un copac plantat. Deși e aproape Timișoara, până nu de mult a fost aproape necunoscută pentru mulți, asta și pentru că nu exista nicio amenajare. O veste și mai bună e că aceasta s-ar putea amenaja în pădure-parc, iar asta ar presupune piste de bicicletă, alături orice alte facilităţi de recreere compatibile cu conceptul de pădure-parc.. Cicloturismul e din ce în ce mai popular în rândul celor care doresc să descopere frumusețea naturii și să exploreze locuri într-un mod activ și sănătos.

Din acest punct se începe adevărata aventură. Până la intrarea în pădure drumul este asfaltat și ușor de parcurs. Pornesc la drum, iar primele sute de metri sunt mai simple și gândurile zboară aiurea. O creangă mă trezește la realitate și mă pocnește peste toată fața!

Numai după ce am ajuns în pădure am dezlănțuit-o pe cățelușa mea Sara și i-am permis să fugă liberă, până atunci a stat cuminte într-un rucsac special de căței.

În timpul pedalării în pădurile întâlnite de-a lungul traseului trebuie să fii atent la ţânţari, noroi, crengi așezate strategic, bușteni, copaci căzuți, scaieți, sau lipsă parțială semnal (mai ales în pădure) iar dacă ai ales să parcurgi traseul pe timp de ploaie, asigură-te că anvelopele sunt prielnice pentru noroi.

Un traseu plăcut, ce îmbină drumurile însorite de la lizieră cu cele răcoroase și umbroase din pădure.

Datorită faptului că este un traseu destul de uşor de parcurs, dar şi a peisajelor fermecătoare ce se întind pe parcursul acestuia, Pădurea Bistra la fel cum și Pădurea Verde, este un traseu foarte popular în rândurile Timișorenilor dornici să se bucure de frumusețea autentică a locului..

În inima pădurii unde până nu demult se afla un canton silvic, de ceva vreme s-a născut un loc de cult. Nu stiu dacă e o mănăstire sau o bisericuță

Mă opresc să analizez situația, după ce doua motoare de teren au trecut prin acest loc, moment de care profit ca să beau niște apă. O gură de apă te va ajuta să învingi canicula dezhidratarea și oboseala ce te va cuprinde.

Partea mai puțin plăcută a fost întâlnirea cu vre-o doi tinerei ce-și încercau forța motoarelor de teren, foarte zgomotoase. Nu e ideal să te intersectezi cu ele mai ales în pădure (întâmplător, nu prea am scăpat la nici o tură). În pădure, ca să strici un echilibru numai de dragul că vrei tu să ai adrenalină mi se pare o idioţenie, dar cine să intervină, peste tot e la fel. Legea spune că: Potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor, „accesul public în fondul forestier național cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepția activităților sportive, de recreere și turism organizate, care se pot practica pe drumurile forestiere sau pe trasee special marcate și omologate, numai cu acordul: a) sefului ocolului silvic, în cazul administrării; b) proprietarului, cu avizul șefului ocolului silvic, în cazul asigurării serviciilor silvice”.

Ieșirea din pădure în cealaltă parte de către Bega

Este un traseu destul de scurt și ușor de îndeplinit în afară de un copac căzut unde va trebui să luați bicicleta în mână pentru a trece. Un drum forestier și cu noroi. Nu mult, dar poate fi destul de mult dacă fie a plouat înainte fie plouă când ești tu pe acolo. Dacă ești la plimbare, nu ai de ce să-ți faci griji, întrucât cei 4 km prin pădure pot fi parcurși fără probleme și pe jos într-o zi de vară! Plimbările prin pădure pot fi ajustate după cum dorești, de aceea ele alături de copii sau animalele de companie pot fi mai lungi sau mai scurte. Fără diferențe de nivel semnificative, tura în circuit din Timișoara a acumulat circa de 18 km. Un traseu de câmpie în lunca stângă a Begăi, între Bega şi Timiş. Se află la cca 7 kilometri de oraș, pe teritoriul comunelor Ghiroda și Moșnița Nouă... De la liziera pădurii nu mai durează mult, și se intră pe asfalt, pentru ca în cele din urmă să te întorci în satul Ghiroda, sau Cartierul Plopi, de unde am plecat. Este de fapt pista de biciclete ce face legătura între Ghiroda și pădure, ceea ce o face o rută lejeră pentru bicicliști.

Concluzia

Viața trece, amintirile rămân! Pentru a petrece timp în sânul naturii nu este nevoie să pleci departe de Timișoara, este nevoie doar să ştii de locurile unde poţi să scapi de stresul urban, iar descrierea acestor trasee confirmă că se poate. Ciclismul îți oferă o șansă excelentă pentru a ieși afară din casă și pentru a te putea bucura de aer proaspăt și de exercițiu, indiferent dacă te plimbi recreațional sau în scopuri utilitare. Trebuie să alegi un traseu pe care îl vei parcurge în întregime, deoarece numai aşa vei simţi cu adevărat aventura împlinită. Îţi recomand să începi cu traseele mici dacă eşti un începător, iar dacă eşti un biciclist cu experienţă, poţi parcurge și trasee mult mai lungi, și mult mai grele. Avem unde, zona e plină de ele.

Cheile şi cascada Suşara

2023-09-29T19:19:00.033+03:00

Să facem împreună amintiri!

Există un singur lucru mai prețios decât timpul nostru: cu cine îl petrecem. Pentru că venim după perioadă de pauză destul de mare, 24 septembrie 2023, a fost o ziua în care am făcut echipă cu Roxana, Flavius și Cristi, pentru un traseu din Sasca Montană. N-ai chef de drumeţii măreţe? ☺ Iaca o alternativă: Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița şi traseele de aici... Parcul este mare și plin de trasee care duc către obiective turistice unice. Ca să o zic pe aia dreaptă, dacă vrei fotografii superbe, astea sunt destinațiile pe care nu trebuie să le ratezi! Așadar, călătoria noastră în munții Locvei (grupă a Munților Banatului) că despre asta este vorba, a vizat Cheile și Cascada Șușarei, iar pe tot parcursul plimbării ne-au însoțit și cei doi patrupezi ai noștri: Sara, cățelușa mea și Maxx cățelul Roxanei ! A fost și cea mai mare surpriză de până acum. Cred că e foarte important să alegi tura după felul în care dorești să îți petreci timpul.

Din ciclul: ce vară frumoasă avem toamna aceasta! O poveste care ține pasul cu tine cel de acum. Pentru că asta e tot ce ai: ”acum”.

Sasca Montană e locul unde să te refugiezi la munte... înainte de a lua contact cu Muntele cel Mare. Străbătând satul, am văzut multe pensiuni, unele arătau foarte bine, cel puțin la exterior! Drumul județean DJ571, care leagă localitatea Sasca Montană de Cărbunari, facilitează accesul și spre localitățile, Padina Matei și Moldova Nouă. Acesta nu mai este asfalt de ani de zile

Accesul se face de la ieșirea din Sasca Montana înspre Cărbunari, unde pe partea stângă observăm un vagonet minier galben.

Așadar, începem distracția pe la ora 10:45, pe drumuri de toamnă cu ultimele nuanțe de vară! Deși vremea părea urâtă și pusă pe ploaie, a fost potrivită pentru drumeție, spre deosebire de ziua precedentă când au fost peste 30° C. Nu întotdeauna dacă este înnorat și plouă.

Ei sunt toată gașca mea. După ce am lăsat mașina în locul amenajat, foarte aproape de punctul de start al traseului, ne echipăm rapid și îi dăm bătaie spre atracțiile de dincolo de drum, cu speranța totuşi că ploaia ne va ocoli.

Pe panou găsim o atenționare în care ne cere să parcurgem traseul cu atenție pentru a evita riscul unei mușcături a viperei cu corn. Aceste mici observații nu diminuează însă cu nimic frumusețea peisajelor pe care le străbate drumul.

Trecând dincolo de Sasca Montană, începe zona deosebit de frumoasă a văii Şuşarei, Drumeția începe lejer pe o potecă care urcă domol pe la umbra copacilor pe lângă versantul stâncos. Deși nu a fost prima noastră experiență prin cheile Șușarei (am mai fost aici), tura tine mai mult de explorare decât de plimbare. Nu aș putea spune că plimbarea are neapărat un sens concret sau un obiectiv, dar se poate transforma într-o foarte plăcută zi de relaxare.

Conform indicatorului aveam de parcurs un traseu care se face în circa o oră până la Cascadă (aproximativ 2,5 km). Indicatoarele conţin informaţii despre direcţia de mers şi timpul necesar parcurgerii acestora. De asemenea pe indicatoare sunt incluse şi pictograme cu recomandări pentru drumeţie.

Debut de traseu pe Valea Șușara. Poteca este destul de îngustă la început și merge în lungul pârâului, paralel cu câteva case, iar apoi intră în pădure.

Din acest punct natura devine din ce în ce mai fermecătoare. Nimic nu se compară cu senzaţia care ti-o conferă mersul pe o cărare de munte.

Ca în orice alt sezon, toamna este destul de magică. Pomii își vărsă frunzele, acoperind potecile în roșu și auriu.

Pregătirea mea fizică este aproape inexistentă, deoarece vin după o lungă perioadă fără mișcare și efort, dar cu o abordare potrivită pot cuceri și-un vârf, trebuie doar să îmi doresc. Mă cunosc și știu cât sunt capabil să merg și cât efort pot să depun cu tot cu „prelungiri”

O mini cascadă dincolo. Cum să nu adori aceste peisaje mirobolante?

Stăm puțin la taclale, apoi plecăm

Simt picături de ploaie caldă, atingându-mi fața. La cum se prezenta cerul înainte să intrăm pe traseu, aveam presimțirea că o să plouă dar mai pe dupămasă. Ce faaaiin...Au fost doar niște picuri de ploaie ce s-au oprit repede din căderea lor din nori

Pe traseu am întâlnit doar un grup de trei sau patru persoane. Poate a fost și din cauza vremii

Recunosc, am avut foarte mari emoții cu Sara, care, până atunci, nu a mai fost pe un traseu de munte. Îmi era teamă că va trebui să o duc in brațe, motiv pentru care am luat cu mine și rucsaul special al ei. Deși, era tot timpul în fața noastră, nimic nu părea schimbat, avea mai tot timpul chef de joacă și aceeași viteză la alergat, la fel și Maxx

Albia Susarei este o succesiune de praguri de travertin...

Drumul este destul de clar și bine marcat. Nu prea ai unde să te rătăcești.

Aici traseul face dreapta pe un pod de lemn, iar pârâul va trece pe partea stângă. După un timp traversăm din nou și tot așa schimbăm malurile de mai multe ori până la cascadă.

Dorne adânci cu limpezimi celeste... m-am tot oprit pentru te miri ce: e greu să nu vezi frumusețea din jur. E greu să nu te oprești în unele locuri!

Ceea ce a fost foarte surprinzător aici, a fost liniștea acompaniată de zgomotul plăcut al apei repezi de munte care ne-a cucerii cu minicascadele și ochiurile de apă de culorile albastru - turcoaz - verde.

Reguli de comportament!

Prim-planurile scot în evidență detalii și informări

La aproximativ 20 de minute după pornirea pe traseu, frumoasa vale împădurită, este întreruptă de o poieniţă, în mijlocul căreia se înalţă Cabana Şuşara, scoasă din circuitul turistic, dar care pare bine întreținută. Probabil e administrată privat și este folosită doar în scopuri private

Cabana Şuşara şi anexele. Mai multe tăblițe ne atenționează ca este proprietate privată iar zona este supraveghetă video.

Înspectăm puțin locul

În spatele cabanei era o moară turcească și un izvor, dar mai nou, accesul este interzis. Izvorul este adus printr-un furtun până în partea din față a cabanei

Prin drepta cabanei traversăm din nou un pod de lemn iar pârâul trece pe partea stângă.

Undeva, pe poteca, ne-a atras atenția o gaură în stâncă. Am remarcat-o și in prima noastră tură când am mai fost pe acest traseu. Atunci ne-am făcut curaj și am intrat pentru a explora un pic peştera însă este destul de mică ca şi adâncime (nu cred că are nici 30 m). Acum mina este inundată - şi încă se mai poate vedea capătul scării care coboară în subteran. Atunci era si o placă pe care scria ca aceea este intrarea în vechea mină romană.

Cadrul e perfect - o poteca mărginită de apă pe o parte și un versant stâncos pe cealaltă, încadrată de copaci care încă sunt verzi chiar dacă mai avem o săptămână și vine Octombrie peste noi.

Peisajul acesta minunat ne-a absorbit cu totul și, nici nu ne dăm seama cât de tare ne-am apropiat de cascadă. De aici mai sunt doar 5 minute până la Cascada Șușara.

Acestea sunt defat cheile Șușarei care sunt scurte cu o lungime de aproximativ 30 metri, dar spectaculoase. Defileul l-am parcurs ușor cu ajutorul cablurilor fixate în stâncă.

Privire în spate

Imediat ce am trecut de acel mic defileu, ajungem la obiectivul zilei: Cascada Șușara. Aici traversăm pentru ultima dată șușara...

Cascadă se află în imediata apropiere de confluența pârâului Ungureanu cu Şuşara.

...si, la final... cascada, un fuior de apă îşi aruncă apele de la 15 m înălţime, cu cădere în două trepte. Probabil după ploi are apă mai multă și este și mai spectaculoasă.

Chiar dacă am găsit cascada cu debit mic de apă, o minunăție de loc în care să stai și să tot stai! Poți servi masa, poți face fotografii sau te poți relaxa privind cascada. Traseul parcurs până în acest loc a fost de un pitoresc deosebit şi este, evident, de revăzut.

De la cascadă poteca începe să suie Muntele Gheorghe urmărind același marcaj Cruce Albastră şi ne scoate peste o oră la drumul DJ 571B în apropiere de localitatea Cărbunari. Mi-am spus că pot, cel puțin încerca, să împlinesc un vis. Iar urcarea la Cărbunarii a fost ceea ce aveam nevoie. De fapt, au fost mai multe visuri într-unul, nu doar ascensiunea în sine, ci faptul că am putut face asta alături de cei cu care am venit.

De multe ori mă întreb ce caut eu pe munte?! Răspunsul este simplu, îmi place liniștea, aerul, natura, dar mai ales îmi place să mă redescopăr pe mine.

Comportamentul lui Maxx este unul de bucurie.

O mână de ajutor nu strică atunci când e nevoie...

Traseul pe care urmează să ne întoarcem la mașină este pe drumul județean DJ571. Dacă ești pe grabă, sau îți dorești o drumeție mai scurtă, poți face cale întoarsă pe același traseu pe care ai venit.

Mai departe ne așteaptă o zonă foarte sălbatică, plin de provocări și peisaje superbe de toamnă, unde pe măsură ce înaintam, deslușeam cu greu poteca. Traseul este unul care necesită bocanci de munte, indiscutabil! În cazuri extreme, viperele mușcă cel mai frecvent în zona gleznei, de aceea trebuie să porți bocanci de drumeție, altfel traseul ar putea fi făcut cu niște adidașii de trekking. Din păcate natura s-a dezlănțuit și a doborât copaci întregi pe vale dar...au fost înlăturați de pe "potecă". Cu bucurie vom descoperii sălbăticia acestor locuri, așa cum îi șade bine unui călător.

Traseul continuă prin pârâul Ungureanu cca 500m, apoi o porțiune foarte solicitantă spre stânga ne scoate din vale. Pe scurt, vom depune efort mai susținut doar pe unele porțiuni ale acestui traseu.

Km din tură nu spun mare lucru, dar am avut și o porțiune cu pantă abruptă care nu a fost deloc ușoară. Cu alte cuvinte, a trebuit să folosesc bețe de drumeție, lucru pentru care m-am felicitat avându-le la mine, dar am ajuns în scurtă vreme pe un drum mai drept.

Drumul păstrează același aspect de urcare ușoară până la ieșirea din Știnăpari.

Şi uite aşa, la capătul unui marș (deplasări) lung cât o jumătate de zi de toamnă, ieșim treptat din pădure în zona în care drumul ajunge deasupra Văii...Din acest loc se poate ajunge si la Lacul Dracului (am fost)

O frumoasă perspectivă asupra localității Cărbunari. Vei putea admira priveliști fără opreliști.

Din acest punct se deschid frumoase perspective în mai multe direcții...locuri cunoscute și spectaculoase.. Acesta este un loc foarte drag, pe care noi l-am mai vizitat și cu bicicleta: vezi (aici) sau (aici)

De pe acest drum se ajunge la Sasca Montană

Ne-am întors înapoi în Sasca Montană, dar pe drum ne-am oprit și să mâncăm ceva. Drumul şerpuieşte uşor pe spinarea dealului până la mașină. Suntem niște norocoși că am scăpat de ploaie. Am putea spune că acest traseu este printre traseele noastre lejere preferate.

Dacă nu gresesc, avem un punct de belvedere spre vf. Crucea Osmanului, unde perspectivele sunt de-a dreptul spectaculoase

Drumul nostru dus întors are cam 12 kilometri. Traseul este foarte ușor din punct de vedere al pericolului, pentru că nu trebuie să mergi pe margini de prăpăstii dacă e să-l compar cu cel din Cheile Gîrliștei. Este accesibil chiar și pentru copii, în mod normal nu este necesar un echipament prea sofisticat, însă acesta se impune datorită prezenței viperelor. În cazuri extreme, viperele mușcă cel mai frecvent în zona gleznei, de aceea trebuie să porți bocanci de drumeție. O altă metodă de protecție des întâlnită este folosirea parazăpezilor. Tot traseul a fost splendid, prin diverse tipuri de vegetație, dar cea mai frumoasă parte a fost cea până la Cascadă. Deși este toamnă, am avut o zi exact cum am avut nevoie, și împreună, am adăugat amintiri plăcute, unice...Rămânem cu o zi minunată petrecută în liniștea naturii, și poze care să ne rămână ca amintiri... Visele nu zboară dacă nu le dai aripi. Și uite așa s-a mai dus o zi în munți...Acum nu ne dorim decât să revenim să mai descoperim și alte zone!

Nici o vară fără mare!

2023-06-16T07:00:00.105+03:00

Cui nu-i place marea? Cred că toți ne dorim să ajungem măcar câteva zile la mare, atunci când se poate.

Am cunoscut marea la 18 de ani. Atunci am văzut-o pentru prima oară. Eram în tren și vedeam o imensitate albastră, mare, împunătoare și totodată atât de primitoare. Mi-e dor de mare și gândurile mă duc pe plaja aceea pustie – plaja pe care o caut de-o viață. Uneori alegerea locului poate fi greoaie, mai ales atunci când locul ales trebuie să îndeplinească fel de fel de condiții, în funcție de preferințele fiecăruia. Știu că e acolo, mă așteaptă. Mi-e dor de nisipul fin. Mi-e dor de briză, și mi-e dor de cântecul valurilor, de somnul furat sub umbrele colorate. Mi-e dor de soarele obosit la sfârșit de zi, de portocaliul lui frumos și de valurile mici pe nisipul ud. As vrea să fiu acolo și nu aici visând la mare. Furnicile din tălpi pișcă din ce în ce mai tare și abia aștept să plec de acasă. Poate mâine... Am învățat că uneori e bine să nu mai faci atâtea planuri așa că am păstrat tradiția și am făcut o rezervare și în acest an tot în Venus, la același hotel de acum un an, chiar dacă am vrut să mai schimbăm. Planul general era pentru 10 zile, cu opțiunea de a prelungi. Această stațiune este una din favorite pentru că oferă multiple oportunități pentru petrecerea timpului liber. Am ales această perioada de început de sezon în primul rând pentru că prefer relaxarea și liniștea, în detrimentul zarvei turistice, iar costul vacanței este semnificativ mai mic. În plin sezon estival, litoralul este mult mai aglomerat și destul de zgomotos, în special dacă au loc festivaluri sau concerte, dar și șansele să găsești cazare care să corespundă preferințelor tale poate fi mai dificil. Fiind o vacanță planificată din scurt am plecat la drum, ca niciodată, fără foarte mult research făcut în avans, însă până la urmă sa dovedit că mi-a plăcut mai mult așa.

Indiferent de perioada în care o planifici, o vacanță pe malul mării poate fi o experiență minunată. Și pentru că vacanța înseamnă mai ales soare, plajă și mare, o să vă arăt câteva poze cu cele mai frumoase locuri în care ne-am bălăcit dar și peisajele ce ne-au încântat… Recunosc că le-am călcat mai mult pe cele aflate în sudul litoralului dintre Olimp și Costinești, pentru că ne sunt mai dragi țărmurile, cu golfuri sălbatice și cu cât mai puțină lume eventual.

”Do-it-yourself vacation”.

And so...my adventure begins! Bagajul meu de călătorie...un rucsac și-o trotinetă. Este mică şi pliabilă şi o pot lua cu mine oriunde în vacanţă la mare sau la munte, pentru a mă bucura pe deplin de aceasta, pentru că, mereu e un loc nou în care vrei să ajungi sau pe care vrei să-l descoperi.

În trenul pe ruta Timișoara - București. Era o noapte caldă de vară, un tren care mă legăna din toate părțile și un drum care mi se părea infinit de lung. Pentru că majoritatea călătoriilor cu trenul sunt ştiute de călătorii autohtoni, nu voi detalia foarte mult, încercând să pun accent doar pe unele probleme legate de mine. Pentru că nu am avut un tren direct Timișoara/Mangalia, decât peste o zi, am fost nevoit să merg prin București cu un tren ce venea de la Arad. Acest lucru a transformat călătoria mea până la Mangalia într-un drum de 18h 30, ceea ce putea fi de doar 15 h pe linie directă. Nu mă plâng, doar încerc să ofer o imagine realistă. Pentru mine a fost relaxant, am putut să mă deconectez, să stau întins (scaunul alăturat era liber) și să mă pierd în gânduri...sau să ascult muzică în căști.

There is no problem without a soluțion. Totul poate fi rezolvat sau se poate ajunge la o rezolvare. București Nord. O gară foarte aglomerată. Condițiile de călătorie până aici au fost bunicele, nu sunt semne că s-ar schimba ceva în acest sens. Am ajuns cu o jumătate de oră întârziere însă nu m-a deranjat, a mai scurtat puțin din timpul celor două ore și jumătate pe care le aveam de așteptat la trenul de legătură către Constanța.

Drumul până la Constanța deja se anunța unul supraaglomerat, asta și pentru că se apropia week-end-ul, dar și pentru că trenul venea de la Brașov și sigur nu venea gol. CFR a pus la grea încercare răbdarea noastră pentru că și la acel tren s-au anunțat întârzieri. Până la urmă nu au foarte multe, la cele două ore care ar fi trebuit sa fie timpul de așteptare, s-a mai adăugat o jumătate de oră.

Gara din Constanța. Experienţa cu trenul rămâne memorabilă. Și aici aveam de așteptat aproximativ o oră și jumătate ca să iau trenul spre Mangalia, timp în care nu m-am depărtat foarte mult de gară.

Foarte curând voi fi din nou la malul mării şi ca de obicei, cu siguranţă voi umbla, voi căuta şi voi vizita locuri noi... sigur mai găsesc eu ceva interesant de văzut. Litoralul românesc a avut şi are foarte multe locuri frumoase care merită descoperite.

Neptun. Accesul către toate stațiunile de pe litoral, Mangalia, Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora, Neptun și Olimp, se face pe șoseaua E87 (DN39).

La cazare... Acest loc mi-a atras atenția cu cu ceva ani în urmă pentru că oferă posibilitatea unui loc izolat, înconjurat de spații verzi și pomi care asigură aer curat și răcoare în timpul verilor toride, dar totuși aflat într-o stațiune în care ai acces la toate facilitățile. Am fost și anul trecut aici.

Mă întorc mereu cu drag în unele locuri. Principalele motive datorită cărora am preferat sudul litoralului sunt experiența anterioară pozitivă, plajele și opțiunile pentru petrecerea timpului liber. Vreau ca șejurul meu care este de 16 zile la mare, să mă bucur în principal de stațiune și de plajă?

Tot ce am nevoie pentru o ședere confortabilă: pat, toaletă complet utilată, TV, Wi-FI. În plus, este la doar câteva minute distanță de plajă și dispune și de un minibar, parcare, terasă și camere cu balcon.

...simplu azi. Încep cu plajele din Venus. Acestea sunt, pline de turişti în sezonul estival, şezlonguri și umbrele.

Prima zi a fost una de acomodare. Pășeam cu grijă, pășeam plutind parcă la întâlnirea cu apa mării, cu valurile jucăușe.

Câteva zile de leneveală cu burta la soare în acest loc ar veni doar să completeze o vacanță bogată în multe alte experiențe.

În prima seară s-a lăsat cu o plimbare, pân' la "La Foisoare". Au cam de toate aici: supe și ciorbe, fripturi, salate, garnituri, prăjituri, chiar ;i pizza. Chiar dacă împingi tava nu e autoservire pentru că nu te poți servi singur, poți doar comanda iar cineva te servește. Mâncarea în general se cântărește, mai puțin ciorbele iar preturile pornesc de pe la 10 lei pe suta de grame în funcție de preparat.

Soarele se lasă uşor-uşor, peste stațiune. Privit din depărtare, îl poți acoperi c-un deget, atât de mic pare! Am mâncat, apoi m-am plimbat prin stațiunea care își întâmpină turiștii cu aceleași trotuare înguste și pline de gropi, apoi m-am întors la cazare! Încă de la intrarea în Venus, oamenii sunt șocați și dezamăgiți de imagistica stațiunii. Peste tot s-a mai făcut un trotuar o băncuță, un spațiu verde dar, Venus e neschimbat, e așa de când o știu... nimic nu s-a făcut, nimic nu s-a schimbat. De schimbat s-au schimbat doar oamenii din ea.

Dimineaţa devreme. În aceste zile mă voi bucura de plajele cu nisip fin și de apele calde ale Mării Negre. Lady M, e locul unde mi-am propus să stau la soare pentru că am vrut să rămân aproape de cazare. Am descoperit plaja plimbându-mă pe malul mării (cu mai mulți ani în urmă). Se află în apropierea restaurantelor, magazinelor și-a câtorva tarabe cu street food. Am fost de mai multe ori aici, dar nu țin minte să fi fost atât de liber. Mă simt de parcă am plajă privată.

Plaja este relativ mică în zona de cearșafuri, deloc liniștită și foarte aglomerată în sezonul estival. Pentru că sezonul de plajă e abia la început, este exact ce îmi doream. Acest lucru oferă premisele unei vacanțe liniștite și ferite de orice factor de stres. Nu sunt adeptul aglomerației din stațiuni. În concluzie, plaja Lady M. e o opțiune frumoasă până nu devine aglomerat.

Chiar de pe plajă puteți lua o barcă care să vă ducă la o plimbare în larg. Pentru 30 de min, tariful e în general 30 lei/ persoană doar că domnul cu barca o plimbarea nu a durat mai mult de 15 min

Hello, it's me! Cu picioarele în nisip. Dimineți răsfățate de soare cu multe momente de relaxare la malul mării. Când a fost ultima oară când te-a i relaxat cu adevărat?

🍽 Pentru masa de prânz aveam de ales dintre a merge câteva minute pe jos, până la Larisa sau alăturat la terasa Foișoare. Ca să vă faceți o idee despre acest loc, este o autoservire cu terasă – la care se poate lua micul dejun, prânzul sau cina în aer liber. NU este o încurajare de a mânca la Foișoare, în realitate mâncarea e foarte scumpă! Locurile de luat masa sunt pe alese și pentru toate gusturile, astfel poți servi masa în fiecare zi în altă parte, la o distanță rezonabilă de plajă. În principiu găsim cam același lucru peste tot.

Pentru început am ales să mănânc la Foișoare. Mâncarea mult mai proastă ca acum un an. Poate și pentru că e la început de sezon?. Ciorba de burtă fără burtă, numai zeamă, ciorba de perișoare fără perișoare, la fel și ciorba de văcuță, carnea avea un gust oribil ( probabil era veche, recongelată), iar multe dintre preparate arătau bine dar nu aveau gust! Tot ce se afla în această farfurie a fost cântărit: morcovii separat, brocoli separat, carnea separat. Mi-aș fi dorit să aibă un preț corect pentru ceea ce oferă dar în general, nivelul prețurilor mi se pare disproporționat în raport cu cel al serviciilor oferite. Din moment ce sunt mereu valuri de turiști care frecventează astfel de locuri, șansele de a servi vreodată mâncare și nu rebuturi... sunt destul de mici! Nu degeaba multă lumea preferă litoralul din alte țări, la noi nu se schimbă nimic în bine, poate din rău în mai rău. Însă, în pofida nemulțumirilor, litoralul nostru este plin ochi.

După ce mi-am luat "porția de soare", pot explora împrejurimile și pot descoperi oriunde pe distante mici. Nu obişnuiesc să stau pe aceeaşi plajă de dimineaţă până seara.

Mangalia - oraș turistic și port la Marea Neagră

Am ales să fac o plimbare la Vama Veche!

Și, cum în drum spre Vamă, o întâmplătoare coincidenţă a făcut să zăresc Muzeul Marinei din Mangalia, trebuie să recunosc că mă bucur. Foarte interesant pentru cine este interesat de lucruri tehnice si eventual a făcut și armata. Muzeul Marinei este situat la ieşirea din Mangalia spre Vama Veche, cu acces direct la drumul E 87. Program: Zilnic 08:00-18:00.

Muzeul Marinei cuprinde o expoziție de armament și tehnică navală, organizată pe servicii de luptă. O mare parte din exponatele muzeului sunt expuse în curtea din fața muzeului, acolo unde se poate admira o impresionantă colecție de artilerie navală și antiaeriană, vase și alte obiecte marinărești.

Cel mai mare, interesant şi atractiv exponat al întregului muzeu, este nava militară expusă aici. Este vorba despre o vedetă torpiloare cu aripi portante, navă ce face parte din clasa Huchuan şi care cândva se încadra în elitele marinei române.

Ce am reuşit să o identific a fost o torpilă de 533 mm şi o rachetă anti-navă P-15

...o torpilă de 533 mm și Bustul Marinarului Erou

Intrarea principală în clădirea muzeului. In cele două săli ale muzeului este dispusă o impresionantă colecție de tehnică militară și obiecte de patrimoniu care redau istoria recentă a Marinei militare.

În curtea din fața clădirii muzeale este dedicată exclusiv artileriei navale și antiaeriene, aproape toate dintre tipurile de arme prezentate fiind încă folosite pe navele noastre militare. Primul exponat care îți sare în ochi este o mitraliera MR-2N de calibrul 14,5 mm

Tunul antiaerian ZIF-31

Piesa de rezistență a acestei colecții este un tun antiaerian KS-30 de calibrul 130 mm, folosit între anii 70–90 de către Artileria de Coastă.

Plimbare și la Limanu

2 Mai...Foarte frumos locul pentru amatorii de liniște și off camping...numai că-s și mulți nudiști prin zonă... am fost doar cu pasul și e frumos!

Poate nu am nimerit într-o zi bună, dar plaja aceasta nu m-a impresionat. Cu siguranță însă în realitate arată mai bine decât se vede în fotografii.

Localitățile 2 Mai și Vama Veche, cele mai sudice de pe litoralul românesc, erau simple sate de pescari în trecut.

Situat la circa 1 km. de granița cu Bulgaria, 7 km de 2 Mai și la 12 km de Mangalia, Vama Veche este în continuă schimbare și modernizare. Reprezintă o zonă foarte cunoscută și apreciată de turiștii veniți aici. Sătucul Vama Veche are numeroare terase, fast-food-uri, restaurante și o mulțime de tarabe cu suveniruri de toate felurile... Distracția este cuvântul de bază al stațiunii, pe plajă fiind organizate în mod constant seri de chitară la foc de tabără

Lista de prețuri Vama Veche

Ce m-a atras la acest loc cred că este redundant să spun, vă invit să vă uitați la poze 🙂 Mangalia reprezintă capăt de linie a căii ferate, iar din Mangalia pân'la Vama Veche, se pot lua microbuze sau autobuzele electrice, care fac legătura dintr-un capăt în celălalt al stațiunii, puse la dispoziție de primăria Mangalia. Din ce am observat, au un parcurs destul de regulat. Se poate ajunge și cu mașina proprie pe drumul național E 87.

Plaja are cam 1000m lungime, ceea ce vă permite să alegeți o zonă mai liniștită sau una mai animată, după gust.

În stațiune există mai multe plaje/zone ale plajei de diferite tipuri. În funcție de preferințe, puteți alege o zonă mai izolată sau mai apropiată de facilități, beach baruri și restaurante de-a lungul drumului ce merge pe lângă plajă..

Porțiuni de plajă liberă.

Culoarea apei și marea limpede creează un cadru pitoresc de neuitat.

Puteți căuta cazare în această zonă, dacă vreți acces ușor la plajă fără a sta la un Hotel.

Pe aici se coboară pe plajă. Merită din plin efortul, vă puteţi relaxa fără sa vă perturbe nimeni liniştea.

Beautiful scenery! Conectat cu natura, conectat cu adevărat la propriu.

Din Vama Veche se pot vizita cu ușurință zone și stațiuni din partea nordica a litoralului bulgăresc.

Loc de belvedere, unde te pui cu fundu’ la Marea Neagră, și-ți tragi un selfie! O fotografie autoportret.

La întoarcere m-am plimbat prin portul Mangalia. Și da, în sudul litoralului ai ce face din plin, nu trebuie doar să stai izolat: plajă cameră de hotel și să mănânci👯

Matinal, aştept răsăritul zi de zi. Nu am mai pozat de foarte mult timp un rasărit. Privit din depărtare, îl poți acoperi c-un deget, atât de mic pare!

Mornings with a special charm. Când vine vorba de motivație, putem spune cu ușurință că întotdeauna ne-ar trebui mai multă! Încep dimineața cu doza potrivită de energie.

Cerul pare învăluit în nori roz și portocalii.

Relaxarea nu înseamnă lipsa acțiunii. Las soarele să mă cuprindă, în timp ce fac o baie în mare și mă bucur de tot ce mă înconjoară oriunde ajung cu privirea.

Doing nothing can sometimes still be something. Așa arată un moment de relaxare deplină, cu o muzică bună ascultată (în surdină) doar pentru mine, la răsărit de soare...✨

Prin utilizarea cremei de protecție solară precum și evitarea expunerii directe în orele de vârf, îmi mențin sănătatea pielii și previn arsurile solare și mă pot bucura de soare în siguranță și fără riscuri.

Este o vară luuungă și din ce în ce mai fierbinte. Cu toate că foloseam o cremă de protecție solară, am stat la soare până în jurul prânzului... încercând să previn arsurile solare și expunerea excesivă la raze UV. 🙂

Plajă din Neptun

După-amiaza norii aduc umbră, lucru bine venit în zilele toride cu temperaturi foarte ridicate, mai mult decât atât îmi ofereau cel mai bun moment să-mi extind ”hotarele” și să descopăr locuri inedite, locuri cu emoţie.

Cu trotineta voi putea ajunge cu uşurinţă în toate colţurile litoralului și mă pot putea bucura de tot ce are aceasta de oferit. Neptun-Olimp, Jupiter, Venus sau Costinești sunt stațiuni în plină vogă, și pot fi o adevărată aventură pentru escapada mea cu trotineta.

Lacul cu Nuferi din Neptun

Olimp. Căutarea unor noi locuri de plajă

Plajele private din Olimp

Cele pe care le vedeți în fotografii sunt ale unor unități de cazare. Acest lucru este însă tipic plajelor din Olimp.

Faleza Olimp care te îndeamnă la plimbări lungi

La plajele private, distanța dintre șezlonguri e ceva mai mare în comparație cu celelalte plaje

Dacă ești în căutarea unei zone care să impresioneze prin frumusețe și bun gust, în sudul litoralului este exact unde trebuie!

Din întâmplare mi-a ieșit în cale un drum de pământ. Chiar și în zone precum Olimp, se găsesc, șantiere. Asta și pentru că zona este ținta mai multor proiecte de anvergură. Așadar în nordul Olimpului, în imediata vecinătate a ultimelor hoteluri și la doi pași de mare, se lucrează intens la construcția unui dig în mare. Drumul este folosit de camioane pentru că pe acolo se căra piatră. Poți vedea ce-i dincolo de el doar în zilele de weekend când nu se lucrează.

Această parte a plimbării s-a strecurat pe nesimțite usor-ușor. Drumul de care vorbeam mi-a trimis în întâmpinare o plajă cu nisip fin. Veștile sunt grozave și nu prea: grozave pentru că este o scurtătură, și nu prea grozave pentru că, în cazul unei mașini cu garda prea la sol, o s-o cam rupeți în două. Așadar, alegerea fiecăruia. Există însă o variantă ocolitoare cu drum asfaltat pe care urmează să îl descopăr la întoarcere.

Oriunde privești, există ceva în construcție....zona din apropierea plajei este un imens șantier.

Din acest loc se observă mai bine!

Între Olimp și Golful Francez din Costinești se află plaja aceea la care visezi un an de zile și în care vei găsi și multă natură și libertate. Practic, plaja se afla în comuna 23 August lângă Hotelul Blaxy, și apartine de Fishing Village, Popasul Pescarilor. În apropiere se află și lacul Tatlageac unde se poate pescui.

Oaza mea de linişte de pe litoral e aici.

N-au trecut nici 5 minute, că m-am și trezit cu un musafir din cale afară de curios! Am surprins-o jucându-se pe plajă ceva mai devreme iar acum a venit la mine

Aici găsești relaxarea. Accesul la plajă este prioritar pentru clienții pensiunii Fishing Village, Popasul Pescarilor, dar poți veni să faci plajă aici și dacă ești cazat într-una dintre stațiunile învecinate și cauți un loc la malul mării care să nu fie atât de aglomerat.

În această zi mi-am primit porția de inspirație pentru zilele ce vor urma. Adevărul e că atât de cucerit am fost de plimbarea asta, încât mi-am promis că o să mă întorc. Îmi imaginez ca și cum dorința acesta ar fi deja împlinită.

Întoarcerea spre Olimp a fost pe un drum de asfalt.

Lacul Neptun

...spațiul de recreere. Seara mi-am încheiat-o prin stațiunea Jupiter și Venus.

O nouă zi începe pe trotinetă. Întâmplarea de ieri mi-a făcut așa o plăcere că dimineața mea începe într-o frenezie. Sărind peste micul dejun și ieșind în grabă pe ușă, am și pornit către locuri noi, recent descoperite, Golful Pescarilor (plaja 23 August)

Neptun! În drumul meu spre plajă (dimineața la 5:30)

Depozit de piatră imediat cum se iese din Olimp

Din Olimp, se poate urma un drum de aproximativ 4 km asfaltat. După ce treci de calea ferată pe strada Trandafirilor, faci dreapta pe primul drum care îți iese-n cale, adică la indicatorul către BLAXI sau Plaja Maya. Drum care duce și la halta Pescăruș.

Aici se face dreapta

Indicator există doar pe partea opusă, pentru cei care vin dinspre Constanța

Complexul Rezidențial Blaxy

Intrarea în Complexul Rezidențial Blaxy se face pe aici...

Lacul Tătlăgeac, iar dincolo de el Fishing Village, Popasul Pescarilor. E aproape capăt de linie. Cu mașina, poți veni din 23 August, din Costinești (pe drumul care duce spre Mânăstirea Sfânta Elena, care este asfaltat doar până în zona mănăstirii) sau din stațiunea Olimp, cca 4 km pe un drum comunal asfaltat. Aici se termină asfaltul, așa că nu vă așteptați la cine știe ce trafic în zona aia.

Halta Pescăruș! Localitatea, dacă putem să-i spunem așa, e legată de restul lumii prin calea ferată, însă numai câteva trenuri mai opresc zilnic în Halta Pescăruș. Nu e un loc uitat de lume, dar e un loc în care te poți simți departe de lume.

Drumul către țărm se face pe unul de macadam. Jos, dincolo de linie e plaja, una superbă, cu nisip și scoici aduse de valuri, pe care stau aliniate bărcile pescarilor ce ies în larg la primele ore ale dimineții pentru a aduce pe țărm guvizi, stavrizi și tot ce altceva mai poate oferi marea.

Another Day, Another Place! După un drum destul de lung, la care nu m-aș fi încumetat să merg pe jos (motiv pentru care nu am ajuns până acum aici), dar floare la ureche cu o trotinetă, am descoperit această mică şi deosebită plajă. Ce se poate vedea în excursia la golful Popasul Pescarilor? Aici doar câteva imagini...restul experiență!

Always A Pleasure To Discover New Places! Mereu mă bucur când descopăr locuri frumoase. Doar exploram și la fiecare pas mă bucuram de ce vedeam în jurul meu. Pentru a ajunge pe plajă e necesar să cobori mai multe trepte abrupte, însă priveliștea de sus este incredibilă, mai ales dacă vrei să prinzi răsăritul!

Așezați la mal aveți posibilitatea să admirați marea și plaja și să priviți în larg spre bărcile pescarilor și locurile unde sunt puse plasele de peste, pentru a aproviziona cherhanaua din apropiere. Așadar, mare parte din preparatele de aici sunt proaspete, prinse din Mare de către pescarii aflați la o aruncătură de băț.

Această plajă este locul unde îți poți petrece mai multe zile sau chiar un concediu într-o atmosferă specială de libertate potrivită pentru cei care doresc să campeze cu cortul și să se bucure de natură. Nimic nu se compară cu răsăritul și apusul soarelui, de care te poți bucura direct din cort. Nisipul fin este amestecat cu cochilii de scoici și melci iar apa este curată, fără muzică în boxe, singurul zgomot auzit aici fiind cel al valurilor. Este printre cele mai frumoase de pe litoralul romanesc, (dar, să nu uităm că frumusețea stă în ochii privitorului) un loc incredibil de frumos și liniștit...și se învecinează la nord cu Costinești. Plaja Pescăruș e destul de lungă ca să nu te simți asaltat de vecinii de cearșaf

Așteptând soarele...

Casa Analys în dreapta și câteva construcții ridicate una lângă alta a-le pescarilor... Un loc frumos de cazare - preturi pe măsură. Din aceste curți, de altfel înverzite de copaci sau viță-de-vie, în ciuda spațiului restrâns, se coboară direct pe plajă, pe scări de lemn sau de metal construite de pescari.

Faleza abruptă și calea ferată. Accesul la plaja se mai face și prin acest loc pe câteva trepte abrupte săpate în pământ.

Ce trebuie să iei în considerare înainte să vii aici, este faptul că plaja Pescăruș este o plajă în totalitate neamenajată, prin urmare nu veți găsi acolo beach bars sau șezlonguri de închiriat, și nici vreo altă sursă din care îți poți procura băutură sau mâncare: nu se vor plimba vânzători cu fructe, porumb fiert sau kurtoskalacs (colac secuiesc), dar cu toate acestea iți va lăsa amintiri de neuitat. De aceea, este important sa pleci pregătit către această plajă. Nu uita să iei cu tine apă, alimente în cazul în care vrei să stai aici mai mult de câteva ore, prosoape, crema cu protecție solară și eventual o umbrelă.

Ai parte de multă liniște, mai ales în timpul săptămânii. Este o plajă îngustă, dar lungă, înconjurată de maluri înalte, ceea ce creează o atmosferă intimă și relaxantă. Culoarea apei este uluitoare, având o nuanță turcoaz intensă care contrastează frumos cu malurile înalte care înconjoară plaja.

Priveliștea oferită de malurile înalte și marea limpede, creează un cadru pitoresc de neuitat. Un peisaj care se îmbină armonios cu natura în starea ei pură. Ce spuneți? Ați văzut fotografiile. Nu-i așa că merită să vă pregătiți mașina și să porniți la drum, acum, când încă nu mulți cunosc locul? Vă veți relaxa după un an de muncă și veți uita de toate, în acest mic colț de rai.

Acesta era, pe scurt, tabloul așezării de pescari de la Halta Pescăruș, dar o să mai revin. Întoarcerea o fac deja pe un drum deja cunoscut pe care l-am folosit de dimineață. Dincolo de acest gard situat lângă Popasul Pescarilor, se află Complexul de Vile SunSilva. Un frumos loc de cazare, unul select de 4 stele cu dotare și servicii pe măsură.

Doar niște spatii părăsite

Aici trec frumos calea ferată, benoclându-mă de trei ori în stânga și-n dreapta pentru că pe acolo trece trenul de-adevăratelea, cu viteză, multe vagoane și tot tacâmul, apoi mai merg puțin și dau de plaja Maya.

Direct în plaja Maya.

Vreme perfectă, plajă liberă.

Când veți ajunge aici, după ce o sa vă bată puțin briza o să cam uitați de toate relele, de aglomerație sau de drumul pe care e posibil să-l fi bâjbâit dacă nu v-ați documentat bine înainte.

De aici se poate vedea foarte bine digul la care se lucrează zi de zi...

Plaja este ușor mai lată în partea de șezlonguri și se îngustează pe măsură ce înaintezi spre zona de coastă. Această linie de plajă este supravegheată zilnic de doi salvamari.

Dincolo de aceste umbreluțe e locul ideal care te îmbie la un prânz liniștit. La briza mării, cu un peisaj de excepție și o mâncare delicioasă, uiți de griji și te încarci cu energie pozitivă. Am descoperit un borș de peste, o bunătate cu " genocid " și mujdei de usturoi 🥂🍺👍 Curcubeu pe cerul gurii doar când mă gândesc, iar la felul doi, pește (vedeta acestor locuri), pe care l-am savurat până la ultima bucățică. Așadar, o mâncare absolut demențială - mare parte din preparatele de aici sunt proaspete, prinse din mare de către pescarii aflați la o aruncătură de băț...

Cățelușa de pe plajă (s-a atașat de mine încă din prima zi, nu i-a trebuit mult) Era tare cuminte dar uneori avea obiceiul să mai fure câte un șlap, un tricou, tot ce credea ea că se poate juca, apoi fugea cu ele pe plajă.

Cu ea îmi fac toate deplasările. Când ești conectat cu dorințele tale, trotineta poate face puțină ordine în viețile noastre…

Locul în care mă simt mereu liniștit...Ceva se schimbă de fiecare dată și totodată ceva rămâne la fel. Astăzi marea ne-a trimis niște valuri mai consistente. Poți să vezi totul clar la mal. Mă bucur însă să remarc că deși foloseam telefonul, acesta stătea uitat chiar și pentru mai multe ore pe pătură, îl foloseam doar pe post de aparat foto, uneori nici nu îl auzeam că sună.

Dimineți răsfățate de soare cu multe momente de relaxare la malul mării.

Astăzi se văd alge pe mal, probabil marea a fost mai agitată peste noapte.

După-amiaza se lasă cu o nouă plimbare! Întotdeauna este o plăcere să descoperi locuri noi

Privire spre portul Mangalia

Portul turistic Mangalia

De aici, pot fi efectuate călătorii către stațiunile aflate în imediata vecinătate, de-a lungul litoralului Mării Negre, dar și trasee de navigație costieră mai lungi.

Voi ajunge și la „farului genovez“ din Mangalia

Aici sunt mereu bărci care vă permite să vă aventurați într-o plimbare deasupra valurilor line ale mării, ca metodă de relaxare după o zi sub soarele torid al verii.

Plaja din Mangalia este mărginită de faleza folosită ca zonă de promenadă. Să mergi la plimbare pe faleză exact la apus, este modul perfect prin care poți încheia orice seară.

Plaja din Mangalia (împărțită în mai multe plaje/zone ale plajei de diferite tipuri: plajă cu nisip, plajă organizată, plajă neorganizată), se întinde între plaja Saturn și digul nordic al Portului Mangalia.

Plaja Corsa - multe plaje se află chiar în apropierea restaurantelor, magazinelor și zonelor în care se găsesc apartamente de închiriat. Întinderea de nisip este caracterizată printr-o abordare ușoară a mării și o porțiune considerabilă cu apă de mică adâncime.

În funcție de preferințe, puteți alege o zonă mai izolată sau mai apropiată de facilități, food trucks și restaurante de-a lungul falezei ce merge pe lângă plajă..

La fel ca și alte zone de pe litoral, plaja din Mangalia dispune de serviciu de salvamar, mai multe terase, precum și zone amenajate cu șezlonguri și umbreluțe.

I love the smell of coffee in the morning ☕ Dacă o dată îmi imaginam doar cum m-aș simți să am un moment doar pentru mine, în care mă plimb și îmi savurez cafeaua în liniște? Iată că acest lucru s-a întâmplat... la 5 dimineața

În armonie cu natura și cu mine însumi. Se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață.

Pentru o dimineață de ținut minte, am ales acest loc. Înspre prânz și cina, masa se poate servi la Cherhanaua de la Popasul Pescarilor. Mă bucur de frumusețea mării încă de la debutul dimineții!

De aici te poți bucura de o priveliște absolut impresionantă spre Olimp

Peisaj de vis pe mare. Pescarii ies în larg... nu se lasă învinși și speră în fiecare zi ca peștele să se lase prins, apoi vin din larg.

Zilele însorite se arată la orizont și pentru că ele trec cu repeziciune, trebuie să profităm pe deplin Dacă ajungi să prinzi un rărărit în locuri ca și acesta, este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poți face.

Plaja 23 August

O plimbare pe malul mării îți va oferi priveliști de neuitat.

Drumul care merge la Costinești ! într-una dintre zile am să vreau să merg până acolo să fac plajă, baie în mare și baie de soare. De altfel una dintre cele mai renumite plaje ale României.

Cu un astfel de tren am ajuns ți eu de la Timișoara.

Satul pescăresc 23 August. Citeam pe undeva că în curând, toată așezarea de pescari va dispărea de pe faleză, care va fi modernizată cu fon-duri europene. Așa s-a întâmplat și la Tuzla, când toate barăcile de pescari de lângă plajă au fost rase de pe fața pământului.

La răscruce de drumuri. Cu mașina, poți veni din 23 August, din Costinești (pe drumul care duce spre Mânăstirea Sfânta Elena, care este asfaltat doar până în dreptul stabilimentului duhovnicesc) sau din stațiunea Olimp, pe un drum comunal pavat cu piatră spartă.

Închei ziua pe această plajă

Vibe de mare, soare, vacanță și griji puse pe pauză…Aici mi-am petrecut foarte mult timp la soare, pe pătură.

Norii fac parte din peisajul zilnic și sunt, unele dintre cele mai apreciate fenomene ale naturii. La prima vedere par ușori și pufoși, însă în realitate nu este deloc așa. Norii sunt formați din particule de apă care se evaporă din mări și oceane, sub căldura soarelui.

Before Sunrise! O nouă zi, un nou loc de plajă

⏱ Trăiește la 5 dimineața răsărituri și la 17:00 la apusuri, unde vei vedea culorile pe cer care de obicei nu aparțin.

SATURN este stațiunea în imediata vecinătate a Mangaliei. Apă, soare și briza. Întinsă pe o distanța de aproximativ 1.5 kilometri, plaja stațiunii Venus păstrează particularitatea plajelor din sudul litoralului romanesc, aceea că este brăzdată de golfuri care intră adânc în țărm.

Plaja dintre Jupiter și Saturn. Abia aici mi-am dat seama ce minunată e briza de pe mare. Nisipul fin și intrarea lină în apă fac o plajă foarte potrivită pentru familii cu copii – mergi mult și bine și apa e tot până la brâu. Este o plajă largă, și există mult spațiu iar nisipul fin și marea sunt, de asemenea, foarte curate.. În plus, există taverne și baruri unde poți savura mâncăruri și băuturi răcoritoare în apropiere.

⛱ O plajă într-o zonă „vântoasă” In anii anteriori aici era populară pentru kitesurfing. Anul acesta nu am văzut nici măcar o încercare. Poate și din cauza sporturilor cu skijetul (scutere de apă) care au devenit o afacere. 10 minute cu skijetul, pe Marea Neagră ajunge și la 250 de lei, iar cei care preferă să se plimbe cu banana, trebuie să plătească o taxă de 70 lei/persoană

Stațiunea este cunoscută ca fiind o locație în care apa mării este liniștită, iar algele își fac apariția destul de rar la mal. Este important de menționat că condițiile pot varia în funcție de anotimp și de vreme. În timpul sezonului de vârf, plaja poate deveni mai aglomerată. Cu siguranță cea mai bună plajă din litoral este aceea unde te vei simți cel mai bine, căci părerile sunt subiective. Eu prefer plajele mai puțin aglomerate.

I love the smell of coffee in the morning! Motivarea este cea care ne pune în mișcare. Ea ne stimulează gândurile și acțiunile, împiedicându-ne să lenevim toată ziua.

La ora 4:50 am fost pe plaja, știind că urmează destul de rapid ceva frumos.

The moment doesn't wait. The moment is now! Spectacolul răsăritului din această dimineață este pe plaja Neptun?

Absolutely stunning! Avem nevoie de motivație pentru a mă trezi dis-de-dimineață (uneori și la ora 04.30) pentru a vedea un răsărit de soare ca acesta

''It's today; my favorite day'' Mai tăcută decât de obicei, marea „Nu se simțea nicio adiere de vânt” Liniștea va rămâne până când va fi din nou animată de turiști.

În rest? Am stat la plajă, m-am bucurat de mare și de soare, m-am relaxat într-un loc cu adevărat minunat. Timpul zbura și venea o nouă zi. Fiecare zi era copia celei din urmă.

Așa mai stau eu uneori. Fizic în prezent, uitându-mă în zare după viitor, însă nu văd decât un vapor.

✨Chiar dacă sunt încă cu picioarele în nisip, bronzul mi-l iau încet, încet. Obișnuiam să stau acolo (ore întregi), până când canicula mă obliga să caut răcoarea de la umbră.

Zona dintre Neptun și Jupiter e o porțiune de plajă liberă cu pietre și nisip grunjos ⛱ Cândva... în acest loc era plaja amenajată (îngrădită) pentru cei care practicau nudismul. Este o plajă cu nisip, însă nu opțiunea ideală pentru relaxare la plajă, având în vedere alternativele. Cu toate acestea, dacă îți dorești un loc "mai ferit" de lume, atunci aceasta este plaja ideală cel puțin în prima parte a zilei!

Se adună lumea, încă e dimineață.

La doar câțiva pași este plaja din Jupiter.

Prima mare aglomerație s-a înregistrat și odată cu ea și Cozi la restaurante. Este loc “sub soare” pentru toată lumea dar ar fi plăcut să fie puțin mai “aerisit”... Am trecut pe lângă această plajă încercând să o văd măcar, dar plină ochi m-a gonit instant…Prefer plajele mai liniștite, cu mai puțină foială pe nisip dar și în apă. Este important să luați în considerare faptul că nu există toalete sau dușuri publice pe plajă iar dacă totuși acestea există nu sunt deloc la vedere sau prin apropiere. Majoritatea folosesc marea pe post de toaletă.

Farmecul dimineților cu nuanțele roșiatice de neuitat

Nimic nu se compară cu răsăritul și apusul soarelui, de care te poți bucura direct de la malul apei.

Plaja Popasul Pescarilor. Este preferată atât de turiștii cazați la hotelurile din zonă, cât și de cei veniți în camping și este potrivită în cazul în care cauți liniște și relaxare, fiind totodată o zonă curată și retrasă.

Și aici ai posibilitatea să-ți închiriezi umbrele și sezlonguri și este preferată de turiștii care caută zone liniștite de plajă.

În primul rând, nu este pentru cei pentru care locul perfect include un șezlong confortabil și un pahar de cocktail adus direct la umbrelă. Acest tip de servicii se găsesc la resorturi.

Pe lângă răsăriturile și apusurile uimitoare, care au servit drept sursă de inspirație există multe alte fenomene naturale incredibile.

Natura ne uimește aproape zilnic datorită peisajelor superbe, dar și fenomenelor care par ireale și greu de explicat, uneori. Ziua de azi a început cu o ceață, un fenomen care apare îndeosebi toamna şi primăvara.

Ceața obstrucționează vizibilitatea și creează o barieră în calea pătrunderii luminii solare. Un peisaj misterios ce povoacă diferite senzații: fie calm și liniște! fie agitație chiar nervozitate.

O ceață ce a acoperit tot litoralul. Imaginea misterioasă nu a durat prea mult, căldura soarelui abia răsărit limpezind repede atmosfera. După ce mi-am luat “porția de soare”, mă întorc cu ușurință în locurile care mă atrag ca un magnet.

Pe lacul de la Neptun mai multe lebede îți atrag atenția prin sunetul lor specific. Te întrebi unde sunt păsările ce fac faimă ?

E musai să povestesc și despre locul care mi-a plăcut în mod deosebit…

Am venit aici pentru distracție așa că asta voi face. În a doua parte a zilei, pe la prânz când deja era foarte cald, am făcut acea pauză de la bronzat și am pornit spre adevărata distracție... Motivația este dorința arzătoare care mă pune în mișcare și mă face să-mi doresc să ies din hățișul prezentului…!

La această plajă poți ajunge și cu trenul coborând la Halta Pescăruș. Nu știu cum se face, dar acest loc mă atrage ca un magnet.

Ia uitați ce priveliște avem de aici! "Într-o bună zi" este chiar astăzi. Energia unei dorințe arzătoare te atrage ca un magnet și îți clarifică deciziile și alegerile pe care le ai de făcut.

Această parte a plimbării nu s-a întâmplat dintr-o dată, ci s-a insinuat ușor-ușor - un traseu pe care l-am construit de la o zi la alta. Atunci când trotineta devine parte din plimbările noastre, energia dorinței noastre nu cunoște decât limitele pe care noi le impunem... Cu alte cuvinte Trotineta e cea care pune lumea în mișcare.

Punctele de belvedere sunt nenumărate, astfel că după ce voi trece de acest golf, voi ajunge la un alt punct de belvedere. Acela va oferi o panoramă completă către Costinești.

Pescărușii au venit special acolo ca să se odihnească. Mă apropii încet fără să deranjez.

Și plaja este plina de cormorani și pescăruși ce se odihnesc... toate adunate, laolaltă, cu mic și mare. Într-o prietenie nebănuită și o comunicare inimaginabilă pentru mintea umană. Diferiți și totuși se înțeleg. Nu se bat. La prima impresie, ai senzația că este o adunare, bine planificată, de-a lungul malului - nu m-am așteptat să văd atât de mulți.

Vor exista întotdeauna provocări...drumuri, apusuri, căi ferate și câmpii care par aproape nesfârșite.

We Live To Explore! Evident, pe traseu te poți opri în mai multe locuri pentru a admira peisajele și marea.

Am stat ceva vreme pe acolo fotografiind sau doar îmbătându-mă cu priveliștea, până când am realizat că mai am ceva de mers.

Până la urmă exploratorul din mine m-a scos din reverie, îmboldindu-mă să văd drumul până la capăt. Această atracție mi-a purtat irezistibil pașii către Costinești.

Cheers To Beautiful Moments. E vreme de poveste și de o bere rece. Greu de rezistat după așa un drum! M-am desfătat cu vreo două bericioaice Tuborg

Obeliscul, simbolul stațiunii Costinești

Canalul care face legătura dintre Marea Neagră și Lacul Costinești

Și pe aici o mulțime de restaurante, terase și tarabe cu suveniruri de toate felurile. Astfel, și Mamaia e un loc, plin de culoare, în care turiștii se pot plimba, pot face cumpărături sau pot mânca preparate diverse (la mare căutare sunt celebrele hamsii prăjite, sau midii, însoțite de o halbă cu bere).

Nu știu dacă ce-a mai căutată stațiune este acesta sau Eforie, eu le-am vazut sufocate aproape pe toate pe unde am umblat. Acum e încă în extrasezon și la o ora când lumea e încă la masa.

Am încercat să mă las vrăjit de magia stațiunii și mi-am permis să descopăr o parte din povestea acestuia.

Epava navei Evanghelia pare integrată în peisajul stațiunii devenind în timp un simbol al Costineștiului. Îmi doream de mai mult timp să o văd în realitate nu doar din fotografiile turiștilor. Recunosc, m-au fascinat întotdeauna epavele, indiferent că vorbim despre cele ale vaselor eșuate sau despre cele abandonate. Se poate ajunge până la ea cu ajutorul bărcilor puse la dispoziție de localnici.

Bucurii simple, cu un gust desăvârșit

Cu aceste priveliști minunate din Costinești, urmează drumul de întoarcere. Acesta se continuă pe lângă calea ferată, același drum pe care am venit.

Conplex balnear și Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare. Tot pe aici se termina și asfaltul. Mai departe se continuă un drum din macadam

Am crescut la țară și cred că simt mereu nevoia să mă reconectez cu natura, să mă bucur de simplitatea și frumusețea lucrurilor și de liniștea pe care doar astfel de locuri o oferă.

Apa de la un albastru deschis, până la un turcoaz pătrunzător și chiar un verde smarald în lumina soarelui. Fiind o plajă liberă, foarte retrasă unde accesul se face dintr-un drum de ţară, este locul unde uneori se practică si nudismul, deci perfect pentru persoanele total nonconformiste.

Plaja Pescăruș este o plajă sălbatică unde se poate campa și cu rulota.

Mi-a prins tare bine plimbarea. Această aventură mi-a demonstrat încă o dată că locurile mai puțin bătute pot oferi surprize foarte plăcute. Și e o altă senzație când ajungi prin zone mai puțin umblate și le ai doar pentru tine.

Am încheiat după-amiaza cu o baie pe plaja Popasul Pescarilor. Felul în care ne comportăm în apă seamănă destul de mult cu moduri în care ne putem trăi viața. Uneori înotăm lin și înaintăm încetul cu încetul, iar alteori ne zbatem și riscăm să ne înecăm.

Plaja din Jupiter - Dimineața la răsărit

Plaja principală din Neptun, cunoscută și ca plaja „La Steaguri” este acoperită de nisip fin, cu intrare lină în mare, apă curată și numeroase posibilități de agrement.

Lacul cu nuferi Neptun la răsărit pe lângă care trec aproape în fiecare dimineață.

Accesul la plajă este pe jos, se trece o cale ferată. În imediata apropiere există și o parcare mare.

Cherhanaua Împăratul Romanilor

Când soarele apune deasupra litoralului cu nuanțele roșiatice, merg ușor spre cazare, dar în drum am oprit să mănânc ceva. Lucruri pe care le faci doar pentru că trebuie!

Terasa unde poți să iei prânzul sau cina la preturi mult mai accesibile decât în alte părți. Am fost atras de meniul zilei la doar 25 lei.

Meniul zilei la 25 lei, autoservire – felul 1 + felul 2 + salată + chiflă, iar seara după ora 19 totul era la 50%, deci un mare plus, se poate deci ;i pre'uri mai accesibile

Multe hoteluri s-au schimbat, renovat, alei, trotuare, faleze, cât despre prețuri sunt efectiv pentru toate buzunarele” M-am plimbat pe aici atât ziua cât și la apus.

Plaje frumoase dar parcă prea înghesuite.

În fața mării. Albastrul cerului se ferea după nori. Sunt acei nori care se formează la mare altitudine și toți prezic ceva în meteorologie. Undeva departe plouă. La Timișoara plouă sigur, a plouat toată săptămâna.

Dimineața lentă. Cafea bună. Nici un plan. Zilele treceau iar soarele ardea mai puțin azi așa că, îmi beau cafeaua și mă las în voia vremii ,,la ce bun să stau pe plajă în vreme de ploaie?!..." Norii de data asta au adus apă, picături de ploaie caldă. Și mâine e o zi...!

M-am hotărât să iau micul dejun apoi să mă retrag în camera de hotel. Deci... de pe plajă am plecat direct la masă. Am luat micul dejun, iar... ca ziua mea cu Soare s-o salvez, planul pentru restul zilei a fost plimbare. Ploaia a fost de scurta durată și la un nivel destul de redus, suficient cât să strice o dimineață faină de plajă. Era mereu ceva de vizitat sau de inventat și nu vreau să-mi pierd ziua stând în camera de hotel, vreau să o petrec bucurându-mă de ea.

Din punctul meu de vedere, este cel mai bun moment pentru a vizita Olimpul de la un cap la altul. Plajele sunt multe și unele dintre ele superbe.

Plimbarea s-a încheiat așteptând-ul pe Cristi la halta Neptun. De astăzi vibe-ul de vacanță începe să se facă din ce în ce mai simțit.

O nouă dimineață spre Popasul Pescarilor. De data asta nu am mai fost singur.

Ne îndreptăm așa ușor spre malul marii

Let's Make Memories Together! Prima zi a fost așa: cu trotinetele în Olimp - plaja Popasul Pescarilor

Se pare că a fost o noapte agitată pe mare. Algele de la mal confirmă acest lucru. Algele se formează din cauza sau datorită Dunării care se varsă în Marea Neagră, iar Dunărea aduce nutrienți cu care aceste alge se hrănesc.

În dimineața asta i-am adus o pungă de oase pe care le-a mâncat fără să clipească

Ne bucurăm de vacanță și de momentele frumoase petrecute împreună.

Plaja de azi are o vedere frumoasă, are nisip fin și auriu, iar printre activitățile pe care le poți face aici se numără plimbările cu barca.

Viața e frumoasă în plină vară, cu zile însorite plină de tentații, păcat că nu toți se pot bucura de ele, liberi să facă doar ce le face plăcere.

În după-amiezele când nu mai stau la plajă, vizitez locuri cunoscute pe faleza din Mangalia, care te îndeamnă la plimbări lungi.

„farul din capul digului“ Mangalia

Mangalia la ceas de seară

Am vizitat „farul genovez“ de două ori în câteva zile. Prima dată am fost singur, apoi am venit și cu Cristi. Accesul în interiorul lui nu este permis, închis fiind cu lacătul

Undeva în Mangalia

Penserat.

Și iată-ne! Am petrecut împreună cele mai frumoase clipe ale acelei veri. Așa am petrecut o seară minunată de relaxare.

Vara, cea mai frumoasă perioadă dintr'un an, te face să'ți cheltui și ultimu' ban din buzunar, atmosfera nopților de vară incendiară nu pot să dorm știind ce se petrece afară.

Miros marea și simt cerul. Acesta este exact vibe-ul vacanței noastre din ultima săptămână.

Ne bucurăm de vacanță și de momentele frumoase petrecute împreună și prin Vama Veche

Vama Veche și 2 Mai nu mai sunt demult sate de pescari, ci stațiuni în toată regula, cu hoteluri prezente pe site-urile internaționale de rezervări turistice.

Spre uimirea tuturor, România este bogată în obiective și atracții turistice

Și dacă tot vezi frumosul din jur, cum să treci fără să te oprești? Nici vorbă. Nu în cazul meu. Unele dintre cele mai frumoase momente sunt spontane, nu planificate.

Porțiunea dintre Vama Veche și 2 Mai iți dă sentimentul că timpul s-a oprit de mult în loc. Tot din întâmplare am ajuns aici. Băteam malurile în lung şi-n lat, fără un scop anume. Iubesc ceea ce fac și mă trezesc în fiecare zi întrebându-mă „oare ce mai descopăr azi?”, chiar dacă e luni sau plouă, sau poate am dormit prost sau insuficient.

Am învățat să mă bucur mai mult de timpul petrecut cu cei dragi sau să le spunem ceea ce simțim.

Privim marea și cerul, și ne bucuram de fiecare moment. Inspir adânc și ofer o îmbrățișare, fără un motiv anume, în mijlocul unei zile de vară pentru tot ce am strâns pe lista... „într-o zi, când o să am timp”…

Azi în drumul nostru pe-afară, ne-a prins o ploaie de vară, în care nimic nu a fost neobișnuit! Puțin prea torrențială, but it's so totally worth it !😜 Mai mulți tineri, fug și ei prin ploaie, râd, purtând drept pălărie, câte-o mână deasupra capului, ce nu are nici un rost în ploaia mare. Iute am căutat și noi locul de-adăpost sub o umbrelă.

Am ascultat și privit ploaia caldă de vară! Dejaaa....simt apa sub "sandală"...DUȘ, mare duș am făcut, dar nu-mi pasă că m-am udat. Ce-i drept, nici n-am avut prea multe accesorii pe mine. O șapcă și un tricou, doar na, era vară. Natura şi-a făcut baia cam un sfert de oră. Acum totul e curat... iar când s-a mai oprit un pic, îmi iau inima-n dinți, și fug…că sunt ud, nu-mi mai pasă 🙂Încheiem un sfârșit de zi spectaculos pe faleza din Mangalia

Every Sunset Has A Story! Aceasta a fost prima plajă din sudul litoralului pe care am ajuns, în prima mea călătorie pe litoral. M-a fermecat atunci și pentru multa vreme a fost una dintre preferatele mele. Se face seară ! La malul apei e o seară frumoasă de vară

Such beautiful sunset! Pe măsură ce seara se scurgea, deveneam din ce în ce mai absorbit de reverie.

Fotografie de stradă 🙌 Afara pe strada o petrecere pe undeva e gata să înceapă.

Un albastru infinit, numai Marea Neagra ni-l poate dărui.

Fiecare zi contează. Astăzi, mâine şi poimâine sunt paşi către obiectivul final. E ultima zi când mai venim la aceasta plajă și, contrar prejudecăților mele legate de această plajă, ne-am simțit minunat acolo, am petrecut clipe frumoase în compania cățelușei și am vizitat locuri memorabile și atracții turistice interesante. Ba chiar am mâncat acolo cel mai bun borș de pește de până acum…

Acel moment când realizezi că te bucuri de încă un răsărit superb ce pare a fi și ultimul pe una dintre plajele frumoase din Venus.

Când vom închide ochii vom vedea aceiași imagine doar că în negativ.

La ora 5 am fost pe plaja, știind că urmează să se aglomereze destul de rapid, dar oricum e ultima zi, a 16 .

Ochi împăienjeniți de somn, și cafea în loc de mic dejun. Cum îți place să îți bei cafeaua? ☕️

Și această plajă rămâne în continuare una dintre plajele mele preferate din sudul litoralului. Este plaja publică cea mai bine amenajată, dintre cele vizitate de noi.

O ultimă privire înapoi înainte de a pleca spre Constanța

Sezlongurile și umbrelele abundă în lung și în lat pe nisip, iar dacă vrei un refugiu temporar față de soare, te poti bucura la beach barul din apropiere

Cazinoul din Constanța. Este unul dintre simbolurile reprezentative ale orașului, fiind ridicat în anul 1909 și inaugurat la data de 15 august 1910. Wikipedia

Lucrările sunt aproape de final și vom vedea într-un final, clădirea cazinoului readusă la strălucirea de altădată…Şi cu asta cred că ar cam fi momentul să pun punct acestui articol şi să închei cu “restanţele” din vacanţa anterioară petrecută pe litoral. Vizitarea plajelor din Mamaia

O priveliște spre Portul Tomis din Constanța

O plimbare pe faleza cazinoului. Este un loc încărcat de poveste.

Ne-am rezervat o după-amiază pentru o plimbare pe faleza cazinoului, prelungită cu vizitarea plajelor din Mamaia

Si luăm pentru prima dată contact cu plaja. Mamaia este celebră pentru plajele late cu nisip fin și condițiile foarte bune din hotelurile de la malul Mării Negre. Este o destinație de vacanță frumoasă.

Plajele din Mamaia s-au extins fiind foarte frumoase astfel îți poți permite să alegi o zonă mai liniștită sau una mai animată, după gust. Aici nu este exagerat de lată, este perfectă.

Am găsit o bancă și am reluat poveștile de pus țara la cale între tată și fiu, acum că ne-am pus la cale această plimbare.

Pe faleză este și o pistă de biciclete și multe tarabe cu street food.

Ne bucurăm de fiecare plajă în parte. De-a lungul plajei sunt multe locuri organizate cu umbrele iar spațiul dintre ele este suficient cât să nu vă îngrijoreze acest aspect. Așa înțelegem să funcționeze locul ce aduce liniște, confort, ce ne fac concediul plăcut. În realitate plajele arăta mai bine decât pozele – nisipul mi s-a părut mai alb 🙂

Activități pentru cei mici la marginea plajei în materie de muzică. Desigur, jocurile de plajă pentru copii îi distrează atunci când sunt în afara apei.

Găsim câteva elemente interesante, iar ca sa ajungi la apă de pe faleză, iți ia cam patru minute, mers lejer. Deci cam așa arată o plajă extinsă la Mamaia

Așa arată Mamaia 2023. Beach baruri, fast food-uri şi terase, sunt destule

Sunt sectoare de plajă pentru toate gusturile. Șezlongurile și umbrelele abundă în lung și în lat pe nisip

Plajele din Mamaia sunt printre cele mai lungi de pe întregul tărm românesc.

Ne îndreptăm tot mai mult spre Mamaia Nord iar plajele sunt tot mai late.

Pe lângă stațiunea Mamaia care oferă nenumărate posibilități de distracție pe plaje late cu un nisip fin și o mare de un albastru superb, orașul merită descoperit pas cu pas. Am făcut acest lucru și în vacanțele anterioare.

Aici suntem pe o pasarelă

Aici suntem pe o pasarelă pietonală din zona Cazino. Aflată între ape, de o parte Marea Neagră și de cealaltă parte Lacul Sutghiol, Mamaia este o alegere perfectă pentru petrecerea unei vacanțe.

Timpul zboară, “restanţele” (vizitând plajele din Mamaia) mi l-am luat, mai trebuie doar să ajungem în timp util la gară.

De distrat m-am distrat, bronzul mi l-am luat. Întotdeauna mi-e greu să plec de la mare, să o las în urmă, să știu că o revăd doar câteva zile pe an. Chiar și așa, ea mereu mă primește cu căldură.

Gânduri de final. Majoritatea pozelor au fost făcute dimineața (atunci când plajele au fost goale), poate de aceea nu tot timpul se vede soarele.

Chiar dacă nu e totul frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât aș vrea să fie, povestea mea e tot ce am, tot ce voi avea vreodată. Este ceva ce merita prețuit. Dacă ar fi să trag o concluzie după această vacanță ar fi că porțiunea dintre Olimp și Costinești a devenit unul din locurile mele preferate și ar fi frumos să rămână neschimbat! Au fost sincer niște momente de zen terapie curată pentru suflet și minte. Am prins răsăritul în multe locuri frumoase și romantice, însă cel mai frumos moment a fost din Neptun. Să nu mai spun că poți să vezi răsăritul, chiar și apusul
stând cu picioarele în apă – deci cu siguranță o să mă întorc aici și în alte vacanțe.👋 Am ajuns oricum și în toate locurile drăguțe și am explorat și cele mai îndepărtate și puțin accesibile locuri (cum ar fi țărmurile, cu golfuri sălbatice). Am avut trotineta cu care ne-a fost foarte ușor să ne deplasăm peste tot. Am mâncat la taverne tradiționale pe care fie le-am găsit din întâmplare, fie după recomandări. Am testat apa în mai multe locuri, atât plaja cu nisip mai dur cât și cu nisip fin auriu. 🌞Durata drumului, tipul petrecut în tren mă preocupă mai mult, altfel as mai fi mers o data anul acesta. Si-o sa vină toamna. Și-o să tot vedem ploaie. Si ni s-o face dor de vara asta caniculară 😀 Aștept cu nerăbdare vara următoare, cu tot ce are ea să-mi ofere.

Prin muntii Zarand si-a Săvârsinului-Circuitul culmii Rosia Noua - Obarsia

2023-03-25T15:05:00.070+02:00

Drumuri de primăvară cu nuanțe de iarnă!

Anul acesta suntem părtași la o primavara foarte specială și interesantă. Temperaturile sunt perfecte pentru călătorit și explorat. Doar pentru că lucrurile se leagă mereu într-un mod straniu, am ajuns cu gândul la Petriș. Putea fi orice. Ideea a fost inspirată de o experiență mai veche, vezi aici. Din capul locului, înainte de a porni descrierea acestei frumoase escapade, țin să iterez câteva aspecte care dau consistență acestui traseu ca și obiectiv turistic, musai de bifat măcar odată de către orice biciclist iubitor al traseelor de munte. Căutarea de noi trasee nu se oprește niciodată. Intrați în a doua decadă a lunii martie, o perioadă în care zona de munte se transformă treptat din culmi înzăpezite, la pajiști înflorite, iar crestele înalte contrastează încă cu zăpezile iernii.

Pentru că nici o tura nu se poate face fără trudă, vă prezint și povestea... Undeva Prin Lumea Mea.

Dacă vi se pare plictisitor ce vă scriu eu aici, vă dau dreptate: nu se compară cu povestea reală.

Am plecat un mic grup de prieteni la drum, hotărâți să mai adunăm multe amintiri frumoase. Ziua începe bine. Am pornit pe la 7:30 din Timișoara cu 2 mașini pe autostradă până la Făget, am traversat o pădure și am ajuns pe Valea Mureșului, apoi pe o vale secundara până la destinație.

La Petriș am ajuns pe la 9:20. Au trecut vreo câțiva ani de când nu am mai fost aici. Și cum viața este o succesiune de contraste, începem tura după un popas pentru echipare.

Ne-am pus în mișcare pe la ora 9:40, pe traseul de concurs "Drumul Regelui", pe un fals plat urmat de o urcare lină. Am pornit cu bucurie, nu ne-am stresat deloc pentru că nu e ca și cum ne grăbeam undeva. Am fost organizator, participant și om. Tura însemna numai explorare și socializare. Nu există goana după date, după km, sau timpi pe Strava.

La trecerea peste râul Petriș

Dimineața cerul era acoperit și amenințător. Știam de la meteo că pe la prânz, după-amiază sunt anunţate ceva precipitaţii, dar suntem optimiști. Am mai fentat noi ploaia. Dacă toată săptămâna a fost vreme frumoasă, în această zi avem cele mai mari șanse să nu vedem soarele. O tură de MTB pe ploaie… este coşmarul multor pasionaţi ai pedalatului în afara şoselelor

Kilometrii s-au scurs repejor și pe la 10:20 ajungem la Roșia Nouă. Partea faină abia de acum avea să vină. Aici am decis să continuăm spre creastă în sens invers față de cel de concurs. Evident că această decizie nu a fost pe placul unora și s-au iscat discuții și văicăreli. Sună puțin ciudat, nu? Mereu am încercat să îi mulțumesc pe ceilalți. Până la urmă după puțină deliberare ne-am pornit toți așa cum am propus (cruce albastră).

Am scăpat de asfalt, și o să începem o drumeție frumoasă pe un drum de pământ.

Gospodării Roșia Nouă

Am ales intenționat să urcăm pe aici datorită instabilității vremii și voiam să facem cât mai mult din circuitul de pe dealuri înainte să înceapă ploaia. E drept, pantele pe aici sunt mai mari și e important e să urcăm pe uscat. Pe ploaie suntem în căutarea aderenţei, atât la urcare cât şi la coborâre. Cele mai alunecoase suprafeţe pe ploaie sunt suprafețele cu pământ. Evident, nu o să le putem evita complet, dar putem alege o linie cu cât mai puţine obstacole din acestea.

Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcarea spre creastă.

Urcuşul spre vârful Tufari a creat tovărăşia de drumeţie...

Încetișor ieșim în golul alpin de unde avem o primă priveliște cu adevărat impresionantă. Este esențial să nu uităm să privim înapoi...Roșia Nouă şi depresiunea întinsă sub noi, cu munți în stânga și-n dreapta se vedea foarte frumos.

Partea de început a urcării a fost pe un drum spălat de ape și poteci înierbate. Este un drum de culme şi face legătura cu Vf. Tufari lung de cca 4,5 km. Zona e extrem de abruptă și am câștigat altitudine repede. Aici doar am împins și am luat pauze dese.

Am dat și de ceva bălţi de netrecut pe care le-am ocolit.

Pe unele bucăți am pedalat iar pe altele am mers pe lângă ea până în punctul în care am început să coborâm. Ce bine! Ce linistitor :) Cu cât ne depărtăm mai mult de şosea şi intrăm în mijlocul naturii, mă simt din ce în ce mai bine.

Norii în fâşii sprijiniți pe umerii munților căpătaseră o culoare tot mai întunecată. Chiar şi aşa priveliştea era frumoasă.

Marcajul e unul foarte bun

Pe măsură ce mă afundăm în ținutul acestor munți, peisajul a început ușor, ușor să se schimbe iar drumurile principale sunt clare, fără dubii, și nu prea ai cum să te rătăcești.

Tot pe lângă bicicletă, cum altfel. Drumul urca, tot urcă și nu se mai termină și scotea ușor-ușor tot untul din mine.

Pesemne nu scăpăm de ploaie ! E drept, se anunța o zi cu ploi pentru un pic mai târziu. Vremea, timpul sucește anotimpul cum vrea. Desigur, nu plouă tare dar suficient cât să înmoaie praful și să ne îngreuneze nouă mersul. E bine că avem poteci cu cât mai multe zone de iarbă sau frunze uscate care să ne mărească aderenţa.

O vreme am urcat, apoi am coborăt, iarăși am urcat, și tot așa am mers, apoi am schimbat marcajul pe banda roșie.

Din acest loc poteca merge pe la limita cu localitatea Mădrigești

Ajungând într-o zonă mai dreaptă, ne tragem sufletul pentru doar cinci minute, apoi continuăm. Au urmat o serie de urcări și coborâri tehnice pentru kilometri buni, în mare parte la altitudini de peste 700 de metri, spectaculos, cu priveliști panoramice asupra formelor de relief din jur.

Deja începeam să gustăm din ceea ce aveam pregătit pentru lunga coborâre, dar până la coborâre mai era cale lungă. Nu m-am dat în vând după genul ăsta de bucăți foarte tehnice cu coborâri foarte abrupte și bolovănoase așa că în unele porțiuni am coborât din șa.

Și continuăm împinsul la bicicletă.

Deja cam începea să-mi iasă pe nas.

Pe acea bucată am împins serios dar am avut noroc că n-a fost lungă. După vreo 4 ore de urcat, la fiecare curbă priveam în spate și îmi tot spuneam că la cât am urcat, n-are cum să mai fie așa mult. Bineînțeles că n-aveam dreptate dar așa am reușit să încalec culmea și să mă delectez cu priveliștea de sus.

Încet-încet ajungem în punctul maxim, pe un nou vârf. Mi-am autoevaluat oboseala și eram chiar bine, picioarele și genunchii nu mă dureau, nu eram chiar epuizat.

Moment de pauză. Eram acoperiți complet de norul cenușiu și noi și munțișorul și e neaşteptat de rece pentru vremea asta. Poate și pentru că ploua. Aici ne îngăduim să ne tragem sufletul și chiar să zacem câteva minute bune. Deși au trecut doar 5 zile de la echinocțiul de primăvară, luna martie se dovedeste a fi destul de capricioasă. Potrivit observatorului astronomic data de 20 martie marchează începutul primăverii astronomice.

Ai timp să te bucuri pe îndelete de fiecare moment. Aproape că este păcat să stai acasă în timp ce natura oferă un astfel de spectacol. Imi plac schimbarile, sunt provocări însă... azi... acum... parcă ar fi fost mai frumos cu soare.

Pe o ploaie măruntă, care tot venea și se oprea, potecile devin tot mai apetisante, și lipicioase de roțile bicicletelor! În general, asta se întâmplă pe traseele de pământ, unde apa se păstrează în sol mai multă vreme. Solul este mult mai nisipos şi pietros iar potecile şi drumurile în general nu au noroi adânc, iar dacă acesta există, nu este de genul care să blocheze roata. Bineînţeles, există şi excepţii

Încet-încet am la limita cu Gurahonț. Oricât de mult am mers, la un moment dat mai trebuia să ne mai și oprim.

Dacă opririle de pe traseu au fost scurte, micuțe și drăguțe, pe la mijlocul turei am avut parte de o pauză mai consistentă.

Motivul? Prânzul și odihnă.

Liniștea era la ea acasă. Aici ne facem mai comozi, pozăm și filmăm să ne bucurăm pe îndelete.

Așadar, poposim în acest loc acoperit pentru a mânca și după ce ne mai revitalizăm un pic, plecăm repede... Este un loc minunat pentru a sta chiar mai mult...Mi-a plăcut mult șederea asta scurtă pentru că era la scut.

Pornitul a fost cel mai greu, ca întotdeauna, de altfel.

Loc din care se poate vedea dezastrul. Un incendiu a existat aici dar e bine că nu a făcut pagube mai mari. De aici, reuşim cumva să ţinem uşor stânga apoi dreapta ieșind de pe traseul marcat și coborâm într-un drum nemarcat.

Indescriptibil, total, amețitor

Am dat peste un drum care cobora până jos în vale. Și când panta mai scade, am ajuns în această zonă cu aşezări de tipul risipit în cătune şi crânguri, pe cursul râurilor şi pâraielor. Gata, de-acum am scăpat, dar na fost ușor.

Suntem în fundul văii Roșia, urmând firul apelor, toate având o frumusețe cu totul aparte și nu mai oprim doar pentru o pană de cauciuc, unde contemplăm activitatea reparării ei.

E genul ăla de drum pentru care ai împinge și căra bicicleta toată ziua doar pentru a coborâ câteva minute pe el. Traversăm satul cu casele pictate, Obârșia către satul Roșia Nouă.

Regăsim în curând Banda galbenă și o urmăm pentru a încheia circuitul și tura printr-o coborâre destul de lentă pe lângă râul Valea Roșie (Petriș) trecând prin satul Roșia Nouă, Corbești

Una peste alta, ce începe se mai și termină și așa am reușit cu toții să ajungem la asfalt 🙂 și să revenim în traseul pe care am urcat de dimineață

Ploaia s-a oprit iar norii au început să se împrăștie. Până la Petriș, desigur că nu merge nimeni ca pensionarii. Și săreau și nămolul de pe roți și apa din bălți într-o veselie: în sus și-n jos și pe noi!

Și, uite așa, sfârşitul unei zile lungi şi frumoase prin Munții Zarand îl avem la Petriș cu clătite, o vorbă și glumiţe glumiţe... Muream sa beau o bere. Găsesc repede un băruleț și comand, două beri :)) Habar nu aveți cum le-am băut... fără să respir! Tre' să fi tâmpit să bei altceva după atâta efort 😛

Prima mea tură de bicicletă mai serioasa de anul acesta! După o zi lungă pe drumuri, soarele, nevăzut, arunca vagi irizații aurii, calde. A ieșit încet, încet la orizont, dar eram deja la Petriș. Eram cu toții stropiți și murdari. "Noroiul se va spăla, dar amintirile vor dura toată viața." Deşi acești 40 de km nu sunt mulți pe hârtie, acest traseu, prin modul în care s-a prezentat, părea că nu se mai termină niciodată, dar efortul cu siguranţă a meritat, căci parcurgerea traseului a fost răsplătită cu o privelişte de neuitat. Cu siguranță viteza ar putea rezolva această problemă, dar nu este cazul. Restul călătoriei ce a rămas până acasă, s-a finalizat cu mașina.

Animalul de companie, un prieten extraordinar

2023-03-18T21:53:00.015+02:00

Există un singur lucru mai prețios decât timpul nostru: cu cine îl petrecem.

Mișcarea generează întâmplări, oportunități, atât pentru tine cât și pentru cei pe care îi întâlnești în drumul tău. Atunci când alături de noi este mereu un micuț blănos care ne acordă toată atenția și afecțiunea pe care o are, bineînțeles că și noi trebuie să îl răsplătim în același mod. Chiar dacă sună puțin atipic, Maxx este primul la ușă atunci când aude cuvântul „afară sau mergem la plimbare”, este un mare fan al plimbărilor indiferent că sunt lungi sau scurte, prin păduri sau în chiar în spatele blocului. Așa deci: „unde ne vom găsi un traseu mai lung?” Pentru că stau destul de aproape de Pădurea Verde, a fost simplu... o plimbare cu bicicleta și cu patrupedul va fi mixul perfect pentru o stare de bine atât pentru mine cât și pentru cățel. Plimbările zilnice sunt cele mai frumoase momente din zi pentru ei. Evident, nu e vorba doar de mișcare și de faptul că-și fac nevoile. Câinii au multe de mirosit pe „teritoriul lor” dar se bucură foarte mult atunci când pot explora și o zonă nouă. Vedeți voi, asta e chestia: orice câine, indiferent de rasă sau talie, trebuie plimbat zilnic pentru ca el să fie fericit și sănătos. De obicei eu o fac înainte de a-l hrăni, de obicei, pentru necesități fiziologice, ceea ce implică și responsabilitate. Indiferent unde alegem să ne plimbăm cățelul, este foarte important să respectăm o regulă general valabilă – trebuie întotdeauna să strângem materiile fecale în urma animalului nostru! Am tot citit că este extrem de important să plimbi câinele înainte de a-l hrăni. Astfel el va înțelege hrana ca pe o recompensă pentru activitatea de dinainte. Plimbarea de azi o să fie mai lungă și o s-o transform într-o adevărată aventură. Va avea ocazia de a adulmeca în pădure și în jurul copacilor, sau relaxarea pe care i-o oferă mirosurile naturale pe care le simte în mijlocul naturii. Orele pe care le am la dispoziție să le petrec cu micuțul blănos sunt suficiente pentru toate activitățile. Se va distra de minune în natură.

...nimic nu valorează mai mult ca ziua de azi.

E bine să ai pădurea aproape, când ții dor… hop și ești în pădure. Distanța și suprafața dură de pe drum până la pădure poate stresa lăbuțele sensibile ale câinelui, așadar, ca să ajung la pădure am folosit bicicleta iar pentru cățel am folosit un rucsac pentru ca totul este să fie în regulă și să fie capabil să mă însoțească pe tot traseul de pădure.

Căsuțe de păsări! Plimbarea o încep pe cel mai cunoscut și abordat traseu, cel dinspre grădina zoo... (fără lesă).

Pădurea e străbătută de multe poteci și trasee de alergat, care pot fi la fel de bine trasee pentru biciclete sau pentru plimbare, astfel că fiecare își poate croi drumeția după bunul plac. Peisajul s-a schimbat complet de îndată ce am avansat prin pădure.

Este important să urmărim poteca desemnată plimbărilor prin pădure. Lăsat liber, mă asigur că vine înapoi când îl strig. Astfel îl pot chema atunci când trec oameni ce aleargă, bicicliști, sau alt câine nesociabil, care poate fi imprevizibil și agresiv. Chiar dacă unii câini nu au un comportament agresiv în mod obișnuit, există factori declanșatori care îi pot provoca.

Pentru Maxx este o mare bucurie atunci când este afară indiferent că este la plimbare sau pentru nevoi. Desigur, orice activitate de genu, presupune timp din partea noastră, și renunțare la canapeaua confortabilă.

Inocența naturii sălbatice. De foarte multe ori am cutreierat această pădure. Chiar tânjesc după ea….E un loc bun pentru plimbări vara, fiind în mare parte umbrit.

Oare cât de mult iubesc câinii apa? În general la o plimbare sau la o drumeție, câinele tinde să fugă spre apă și să se bălăcească puțin?

Pe măsură ce temperaturile de afară continuă să crească, nevoile animăluțelor noastre de companie, cresc și ele, așa că nu puteam pleca fără sticluța lui de apă... Prin urmare, la fel ca noi, oamenii, și câinii au nevoie de hidratare

Şiii… ia să vedem, cum evidenţiez eu centrul de interes într-o fotografie: nimic nu pare mai la locul lui în lumea asta decât ei, alergând prin pădure, tupilându-se în iarba înaltă (acolo unde există), sau tăvălindu-se în frunzele de pe traseu.

Odată ce câinele nu mai este la fel de timid în privința pădurii, începe încet, încet, să se simtă în largul lui și e atent la tot ce mișcă pe domeniul lui. Pădurea are multe de oferit

Acuși vor roii țânțarii ca nebunii prin parcuri și păduri, mai ales la lăsarea serii.

Mi-ar fi plăcut să existe bănci și coșurile pentru gunoi, făcute în acelaș stil: din lemn.

Traseul, deși se desfăşoară într-o regiune off-road, nu este dificil, ideal de parcurs cu bicicleta.

Primăvara pentru mine este despre sfârșitul iernii, înfloritul florilor, despre revenire la viață și reflecție asupra tuturor din sezonul cald al Soarelui. Fiecare anotimp are gloria sa și un scop bine totuși de a privi în interior...

Am luat cu noi lătratul bucuros al unor câini dornici de companie.

Au apărut primele flori de primăvară🐾🤗

… până aici, hehe! După atâta luptă și efort am ajuns la malul lacului Dumbrăvița unde am făcut o pauză de admirat rățuștele sălbatice. “admirăm” Un loc foarte fain. Am stat ceva vreme pe acolo fotografiind sau doar îmbătându-mă cu priveliștea.

N-am mai pierdut mult timpul și-am luat-o ușor pe o altă cărare. O asemenea ieșire s-ar putea să fie exact ce ai nevoie ca să te deconectezi și să-ți încarci bateriile. Sau, poți să mergi doar așa “for fun“, cum zice românul! 😀

Această activitate provoacă câinele să își folosească nasul pentru a găsi un anumit miros. Curiozitatea lui e și mai mare dacă îl încurajez.

Am avut parte de multe momente solare, ori pentru că nu mai aveam altă umbră decât trunchiurile dezgolite ale copacilor.

Cel mai mult mi-a plăcut că e curat (nu ca în zonele noastre de agrement din Lunca Timișului…grămezi de gunoi după piknik) și că de copaci sunt agățate căsuțe pentru păsări.

O excursie grozavă de-a lungul traseului triunghi roșu... un dram de timp, un dar prețios💚 Timpul petrecut alături de câinele tău este întotdeauna extrem de apreciat, în special de către micuțul patruped, care se bucură de fiecare secundă alături de tine. A fost puțin epuizat la final, dar i-a plăcut! Ne-am aventurat dar a fost senzațional. Odată ce cățelușul a învățat să se plimbe politicos, acesta, ca și noi oamenii, trebuie să își dezvolte rezistență. Plimbarea nu înseamnă mare lucru, dar... Maxx a fost în cea mai bună formă a vieții lui și abia aștept să fiu alături de el și la următoarea plimbare pentru a se antrena în această direcție. Este plăcut să vizitezi și alte locuri dacă ele există. În cazul câinilor, mersul în teritorii diferite pune creierul în mișcare și va crea înțelepciune, relaxare, de aceea, când ies la plimbare cu Maxx, uneori o iau în stânga, alteori în dreapta, schimbând traseul tot timpul.

Aproape de oras, în Ghiroda (una dintre comunele lipite de Timișoara), undeva spre marginea sa, nimic nu mai e la fel. Există o pistă dar și o pădure, numai bună de plimbare. Așadar, ca să ajung la pădurea Bistra am traversat Ghiroda folosind bicicleta apoi am continuat pe pista de biciclete ce șerpuiește spre Remetea, alături de râul Bega! Faptul că ca am reușit să îl duc pe Maxx în rucsac a fost un avantaj. Distanța și suprafața dură de pe drum până la pădure stresează lăbuțele sensibile ale câinelui.

Natura e fascinantă, doar ne-am oprit un pic să o observăm! În zonă sunt și două bălți: una dintre ele fiind Balta cu Nuferi (aceasta), iar cealaltă, La Lizieră.

Și nici nu trebuie să călătorim kilometri întregi pentru a o admira, e suficient să privim în propria ogradă: avem păduri înconjurătoare, acest ecosistem deosebit pe malul Begăi.

Acest tronson este unul dintre pistele pentru biciclete apărute în ultimii ani, și face mai atractivă și mai sigură deplasarea cu bicicleta prin aceste locuri. Începe la marginea cartierului Plopi, intrarea în Ghiroda, și șerpuiește alături de râul Bega, pe lângă dig, trece pe lângă Balta cu Nuferi apoi pe lângă balta La Lizieră, cca 6 km spre Remetea!

Am mers spre capătul pistei apoi m-am întors până la un drum neamenajat ce ducea spre o intrare în pădurea Bistra. De fapt, petecul de pădure ce se află nu departe de casa noastră ar putea deveni în viitorul apropiat, pădure-parc.

Un panou mare de la liziera pădurii ne atenționează despre acest lucru și totodată ne interzice accesul în pădure. Nu cred că facem vre-un rău dacă intrăm, urmele de pe jos fac dovada că au mai intrat și alții. Pădurile pot fi adevărate oaze de relaxare dar și opțiunea perfectă pentru activități în aer liber atât singur, cât și alături de cățel.

Drumul este în cea mai mare parte drept, dar pe ici pe colo dai și de câteva denivelări, asta ca să simți puțină dificultate și adrenalină. Aproape ca la munte! Am descoperit, cu totul întâmplător, cel mai frumos loc de plimbat cu Maxx.

Raze de Soare. Am rămas să admirăm împreună spectacolul apusului. Și ce spectacol!

Un canal strâmt, colmatat în multe locuri, cu depuneri de mâluri și alte sedimente, străbate imensitatea stufărișurilor de la marginea pădurii.

Ne cufundăm în atmosfera pădurii cu toate simțurile (văz, auz, miros, atingere…poate și gust). Această activitate nu este deloc complicată și necesită doar energie și voie bună.

Aici e locul lor de joacă, iar felurile diferite în care o arată nu transmit nimic altceva decât mulțumire.

E seara pe-aproape și ziua se stinge... Daaa, nu există artist mai talentat decât Mama Natură!

Am mers fără să ne jegoşim câtuşi de puțin, chiar dacă pădurea ne-a primit acolo cu un drum mai puțin prietenos, cu mocirlă… dar mai contează acum?

Soarele abia a apus. Amurgu-i de sânge... iar noi ne scufundam tot mai mult în liniștea amurgului cald de sfârșit de martie.

Cu orașul departe, liniștea pădurii e ușor neobișnuită și augumentată ireal de o pală de vânt care poate mișca doar vârfurile copacilor, căci n-are vlagă să ajungă până jos.

Întotdeauna simplitatea ne conferă o anumita deschidere, blândețe, inocență, bucurie și seninătate.

Cântec de păsărele, iarbă începe să răsară, ciuperci, melci…

Pădurea ne-a oferit și câteva provocări: așa am trecut peste cea mai dificilă porțiune a acestei ieșiri.

Cum prindea câte un moment propice, cum trecea la acțiune. Și-a prins… o grăăămadă de experiență

Indiferent de anotimp, câinii au nevoie de activitate și stimulare, pentru a avea o viață fericită și sănătoasă, iar petrecerea timpului în aer liber, reprezintă un mod excelent de a îmbunătăți starea de sănătate a câinelui: de obicei când ies din casă la trasul de lesă, el controlează plimbarea, merge în fața mea și eu nu fac decât să-l urmez dar... în plimbarea de azi, eu am controlat fiecare pas, iar Maxx a fost foarte ascultător! Câinele trebuie să fie supus iar în cele două plimbări, asta am simțit.

Am coclăurit-o și la ieșire din pădure, m-am împregnat cu liniştea de pe câmpuri. Câmpuri ce se scufundau în liniștea amurgului cald de martie.

Eu mă plimb liniștit și meditez, iar el aleargă, la 1 metru sau 2 de mine, apoi îl pun în rucsac și plecăm acasă. Alergatul si plimbatul lui Maxx a fost până la lăsarea serii, până când acesta a devenit foarte obosit și s-a întinde pe jos.

Și chiar dacă în momentul ăsta nu am vreun offroader cu mine, asta nu înseamnă că nu m-am bucurat și nu mă bucur în continuare pe terenuri mai mult sau mai puțin accidentate.

Fereastra prin care privisc spectacolul serii.

Finalul nu s-a lăsat prea mult așteptat: umbrele nopții se-ntind și liniștea vine din ceruri.

La revedere iazuri, cu văi, culori seducătoare şi lumină mângâietoare! 🙂 Mersul pe jos este perfect pentru menținerea sănătății și a unei vieți fericite, un antidot puternic împotriva stresului, în plus, iți creează și o stare de bine. Și parcă mersul e mai plăcut atunci când te însoțește animalul de companie, nu? Am fost în pădure și ne-am întors mai înalți decât copacii🍂🍂🍂!M-am întors acasă cu tolba plină de imagini memorabile. Bineînţeles că am câştigat mai mult decât nişte imagini care încântă ochiul. Per total, plimbarea a fost un moment relaxant atât pentru Maxx cât și pentru mine, bucurându-ne unul de altul. Iar dacă din tot ce-am povestit și ilustrat până acum nu ți se pare că ieșirea asta ar fi fost foarte provocatoare, pentru Maxx a fost excelentă.

De la o ieșire la alta.

Foarte aproape de casa noastră, este locul unde mergem poate cel mai des. Sunt băncuțe ici și colo, dar și locuri generoase unde se poate întinde pătura de picnic. Zâmbetul ştrengar și cald al soarelui m-a luat ușor de mână și m-a scos din nou din casă.

Așadar, păstrez călătoria proaspătă cu o varietate de rute între casă, Parcul Uzinei și pădure. Aceeași pădure Bistra. Mă bucur de primăvară pentru că îmi dă posibilitatea să ies din casă și vremea este potrivită pentru plimbări.

Debutul turei a fost prin cartierului Plopi, apoi pe viitoarea centură a orașului, folosind bicicleta iar pentru cățel am folosit un rucsac pentru ca totul este sa fie în regulă și ca micuțul să fie capabil să mă însoțească pe tot traseul de pădure. De ce-am luat-o într-acolo?

Păi e simplu: la doar câțiva kilometri de mers cu bicicleta, un alt fel de tărâm te așteaptă să-ți bucure ochiul.

Pe drumuri între câmpuri…Centura orașului încă în șantier...

Din nou prin pădure, Acolo unde se termină asfaltul, începe aventura... cu entuziasm. De data asta prin locul unde anual are loc festivalul de muzică, Codrufestival.

Nu-i de mirare că aici are loc anual festivalul de muzică! Pădurea Bistra este un loc splendid în care te poți încarcă cu energie.

Forest bathing! Dacă ești în căutare de relaxare pură nu-i nicio problemă! În tot acest spațiu verde vei găsi numeroase locuri numai bune. Drumul nu are neapărat o destinație, te plimbi de dragul plimbării 😊. Astfel de excursii trebuie adaptate cățelului și nevoilor sale de mișcare liberă. Așa că distanța pe care o parcurg e decisă de micuțul patruped.

(Re-)Descoperire. Același panou care interzice intrarea în pădure (până la amenajarea ei în pădure-parc), îl întâlnim si aici!

Până să intrăm în pădure m-a cam bumbăcit vântul. După ce-am intrat printre copaci, vâjul s-a domolit deplin căci oricât bătea la porțile pădurii, n-a reușit nici c-un milimetru să strice plăcerea noastră.

Și dacă tot a venit vorba de pădure, când ne-a văzut atât de puși pe treabă, aceasta s-a decis să ne încerce hotărârea, de la cele mai populare trasee, până la cărările ascunse.

Pentru bicicliștii de offroad poate fi o variantă destul de potrivită.

Văzduhul e plin de sunete, șoaptele vântului prin copaci se sting ușor.

Apoi un ochi de apă ne-a ieșit în cale prin pădure…ne acordăm timp, deoarece nu este o activitate pe care să o facem în grabă.

Savurăm sunetele, mirosul și priveliștile oferite de natură și lăsăm beneficiile pădurii să ne cuprindă.

Primăvara vine cu zile mai lungi, cu zile călduroase (cum este și ziua de azi), cu muguri și flori. Primăvara aduce speranță *în zile însorite și blânde* și bucurie *că se duce frigul.

Au și frunzele farmecul lor!!

După un timp micuțul mai încetinește sau nu mai are chef, și facem o pauza astfel încât el să își facă nevoile dar și să poată admira împrejurimile.

Deoarece câinilor le place să se joace dar și să investigheze, acest joc poate să devină unul dintre preferatele lui. Ce presupune? Ei bine, tot ceea ce trebuie să faci, este să observi când nu este atent și să te ascunzi într-un loc mai greu de găsit.

După cum bine știm, câinii sunt animale foarte inteligente, iar dacă ar putea vorbi, cu siguranță aceștia ne-ar spune de fiecare dată cum se simt și care este starea lor. Însă, cum din păcate micuțele patrupede sunt necuvântătoare, acestea au un mod aparte de a ne semnaliza și atunci că sunt fericite dar și atunci când nu se simt bine.

M-am dat viteaz aici, fără să știu în ce m-am băgat, dar m-am întors repede

Prin urmare, ar fi fain ca din când în când să ne pierdem și prin vegetația uscată, aici însă era prea deasă.

Ajunși în inima pădurii... Printre atâtea bălți, crengi și hârtoape am mai strecurat și niște momente de pauză.

Ei bine, la ultima mea plimbare, am lăsat aici un canton forestier. Sunt surprins să văd că în locul lui a răsărit un lăcaș de cult, taman în mijlocul pădurii Bistra.

Principala atracție a acestui traseu este singurătatea. Liniștea naturii și farmecul locului ne cucerește din plin!

O plimbare în tăcere, cufundată în natură.

Pista de biciclete, ne va duce la Timișoara.

Râul Bega. O idee de petrecere a timpului liber.

Cicloturismul e din ce în ce mai popular în rândul celor care doresc să descopere frumusețea naturii.

Verdele este stăpânul absolut al locurilor și întâmpină cu nuanțele…

Balta cu nuferi aflat la marginea comunei Ghiroda, lângă aceeași pădure Bistra.

Tovarășul meu cu urechea pleoștită, ședea pe labe gânditor, și privea câte-un călător...

Desfătare cu apus. Privesc cu coada ochiului cum razele soarelui se juca să obţină nişte efecte minunate.

Semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui. Drumul către casă a fost liniștit, chiar dacă pe pistă.

Soarele abia a apus și cerul e roșu. O plimbare ușoară și potrivită pentru excursiile cu cățeii. Și uite așa într-o după-amiază de joi, după muncă am avut condițiile perfecte pentru o relaxare activă și cu roți în meniu. Am petrecut ore plăcute, în compania lui Maxx.

Hoinari prin iarna-Muntii Zarandului (Vf. Izvorul Iovului)

2023-02-11T23:58:01.095+02:00

La maximum o oră de Timișoara

Acesta este un loc foarte drag mie, pe care nu l-am mai vizitat de ceva vreme, un loc în care nu prea ajung turiștii. Pentru că venim după o tură cu zăpadă și destul de grea, din Munții Țarcu (aici), acum am găsit doar un strat mic de zăpadă așternut pe culmile mai înalte. Simțeam nevoia unui weekend relaxant, și o tură mai ușoară, în care să ne și tihnească lucrurile, să nu ne grăbim, și să ne bucurăm la maxim de natură...Astfel că ne-am îndreptat atenția spre Munții Zarandului. Acești munți ne oferă o tură lejeră și cum sunt încă destulte variante, unele mai umblate, altele mai puţin umblate de data asta am ales caalea cea mai accesibilă. Funcție de zăpadă și disponibilitate la efort, vom lungi sau vom scurta tura. Prezentul traseu pleacă din Radna (o localitate componentă a orașului Lipova din județul Arad ). Este unul mai puțin umblat de noi, având ca obiectiv general atingerea unui vârf, care are startul și sosirea în același punct și se parcurge pe poteci și drumuri faine cu peisaje de iarnă. Durata parcurgeri acestui traseu este în funcție de condiția fizică și experiența de munte a fiecăruia, putând fi parcurs în 4-5 ore, pe o distanță de aprox. 16 km. O tură de iarnă este un bun prilej pentru a-ți umple plămânii de aer „tare” de munte, pentru a-ți încărca „bateriile” pentru o nouă săptămână de muncă. Un detaliu important pentru cei care doresc să parcurgă acest traseu, este lipsa unui izvor, de aceea ar fi bine să vă aprovizionați cu necesarul de lichide.

Fiecare anotimp este ideal pentru drumețiile pe munte alături de gașca de prieteni.

Este o zi superbă, soarele e sus pe cer şi la 09:20 luăm direcţia spre înălțimi. Fără alte introduceri, pornim pe un traseu turistic care se poate face tot timpul anului, indiferent de sezon (cu condiția să te asiguri că ai în rucsac echipament de drumeție perfect adaptat condițiilor).

Plecarea se face pe lângă biserică, se urmărește marcajul Bulină Albastră care urmează o potecă largă, cu aspect de drum forestier. Tura ne poartă pașii pe creastă și spre vârful Izvorul Iovului unde am mai fost, aici. Se poate ajunge din mai multe direcții, dar traseul ales de mine de data asta a fost unul diferit, pe care nu am mai urcat.

Şi uite aşa începem urcarea prin pădure. Traseele sunt prietenoase chiar și pentru începători.

Prima parte a traseului este ceva mai solicitantă în rest vom depune efort mai susținut doar pe unele porțiuni ale acestui traseu...Un traseu ideal pentru cei ce vor să îi facă pe cei mici să descopere farmecul naturii.

Paul a venit cu băietelul lui! E micut pentru o astfel de aventură, dar atunci când nu va mai dori să mergă pe jos, va putea savura priveliștea de sus dintr-un rucsac special care va sta pe umerii lui Paul. Până la urmă, cu toții suntem niște copii la un anumit nivel. Iar dacă simțim că nu mai suntem, ar trebui să încercăm să ne aducem aminte.

Nu este foarte multă zăpadă până aici, nu-s condiții 100% de iarnă, însă asta mă bucură.

Ieșim în sfârșit din pădure și avem primele priveliști..

Pe această urcare este esențial să nu uităm să privim înapoi. De aici e cea mai frumoasă priveliște de pe tot traseul și merită fiecare efort. Doar nebulozitatea atmosferică te poate opri să scrutezi orizontul până la mari distanțe. Urc de atâția ani de zile, și parcă merg de fiecare dată pentru prima dată. Bucuria e la fel ca în prima zi.

Când am ajuns în acest punct mi-am dat seama că ar fi fost o mare uimire să fi ajuns aici din sens opus. Pe de altă parte, venind din sens opus am fi mers cu soarele în față. Eh, plusuri și minusuri. Dar, oricum o dai, tot frumos e :)

O iarnă timidă în munții Zarandului. Un februarie în care zăpada aproape lipsește la altitudini mici. Lipsește zăpada dar nu și diversitatea peisajelor.

Pe urcare, pe Muchia Lungă, am găsit urme, acest traseu fiind totuși destul de umblat.

Drumul păstrează același aspect până la intrarea in pădure

Urcarea este destul de domoală și neobositoare. Este un loc numai bun de plimbare pentru cei mici și de a îi învăța cu muntele. Ai parte de privelisti spectaculoase și nu este foarte solicitant.

Continuăm urcarea până unde putem poposi pentru belvederi.

Într-un final, ajungem pe un vârfuleț, unde ne bucurăm de panorama spre toate zările. Toate se văd de aici. Mai întâi privim spre sud unde priveliștea e foarte frumoasă. O nebunie să stai o vreme și să te minunezi!

Zona este presărată cu multe poteci ce vin din stânga sau din dreapta, motiv pentru care trebuie o atenție sporită. În caz contrar, drumul te va duce prin zone diferite iar traseul se va dovedi extrem de dificil de dus până la final. Partea bună la acest traseu este că ai mai multe șanse de retragere înapoi spre Radna, pentru a scurta traseul în caz de nevoie (vreme rea, accidentare, oboseală sau alte motive), cea mai importantă fiind cea din zona Vârfului izvorul Iovului...Dacă lucrurile ar fi arătat mai rău, am fi scurtat pe oricare din drumurile din stânga sau din dreapta.

Traseul continuă urcând ușor și plăcut iar pe măsură ce înaintăm, deslușeam cu greu marcajul, cat pe ce să mergem pe un drum greșit, însă cu un GPS te poți descurca ușor.

O scurta pauză! Ceaiul cald din termos e numai bun, suficient de fierbinte cât să-l pot bea fără să-l răcesc cu zăpadă! Aaaaa, ce bun e!

Trebuie să mărturisesc că și pădurile Zărandului sunt racolate de ATV-uri și motoare. Urmele lăsate de ele sunt peste tot.

Avem deja puțin peste patru ceasuri de când suntem pe traseu și ne apropiem de finalul urcușului de unde urmează să ne întoarcem. Îmi era deja foame și mai mergem doar puțin până la drumul de întoarcere unde ne-am decis să facem o pauză de masă. Totuși, dacă urmezi drumul care merge mai departe spre nord, vei ajunge la vârful Crucea Țiganului.

Nu stăm mult! Timpul zboară parcă prea repede. La întoarcere puteți urma drumul către valea Șoimoșului luând-o pe poteca din stânga și astfel să schimbați traseul. Puteți face o trecere scurtă pe la Cetatea Șoimoș, dacă aveți timp.

Apusul nu a fost chiar cel mai spectaculos, așa cum ne-am fi așteptat noi, dar a fost unul plăcut.

Drumul de întoarcere ne-a trecut mai aproape de Cetatea Șoimoș, spre care am fi vrut sa mergem dacă avem mai mult timp la dispozitie, dar am lăsat-o pentru alta dată.

O vedere mai amplă, având în planul apropiat dealul Cioaca Tăutului pe care se află Cetatea Șoimoș, la 2 km NE de Lipova. A fost construită după primele invazii ale tătarilor în zonă și este atestată documentar din anul 1278. Accesul la cetate se face destul de uşor, poteca şerpuieşte pe spinarea dealului urcând o pantă abruptă dar accesibilă. De la poalele dealului până sus în cetate se fac cam 20-30 de minute.

Aproape de finalul traseului avem o frumoasă perspectivă asupra Lipovei

...dar și a Văii Mureșului

Cu atenție poți vedea Mănăstirea Radna. Acolo trebuie să ajungem

De pe drumul de culme cotim ușor dreapta spre SV si finalizăm cu o coborâre spre vale.

Cu câteva sute de metri, până să ajungem în vale, gheața de pe potecă ne-a pus ceva probleme, astfel că am fost nevoiți să folosim colțarii din dotare. În maximum o oră de pe vârf, din locul în care am făcut bucla de întoarcere, am ajuns la Radna. A fost a plimbare care a mers ca unsă.

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și în cazul în care acestă drumeție iți trezește pofta de aventura, te invităm să descoperi locurile, și multe altele! Garantăm că se lasă cu amintiri frumoase și povești de neuitat! Zarandul rămâne o frumoasă provocare în continuare pentru că îți oferă condiții diferite, de la sezon la sezon. Drumurile forestiere sunt de vis.. Când am făcut noi acest traseu, la început de Februarie a fost o zi superbă, cu soare, cu liniște, cu peisaje pitorești, culori superbe de iarnă. O plimbare frumoasă, tihnită. Chiar dacă drumul dus întors are cam 16 kilometri, micile urcușuri și coborâșuri m-au obosit un pic.

Noi Orizonturi-Saua Iepii (Mtii Țarcu)

2023-01-28T07:00:00.194+02:00

Iarna în Șaua IepIi – traseu minunat de o zi dinspre Baraj Gura Apelor.

La final de ianuarie s-a pus o zăpadă cam peste tot la munte. Zilele se precipită și iarăși am ajuns într-o zi de sâmbătă. Prognoza era una de vreme bună, astfel că un gând bun ne îndeamnă să ieșim și să vedem locuri noi, să trăim momente unice și să luăm cu noi câte o părticică de prin locurile umblate. Deși am mers în Țarcu de multe ori, niciodată nu am urcat din Gura Apelor, de cele mai multe ori din Șaua Jigoriei și Poiana Mărului. Așadar, începem ziua de azi 28.01.23 cu o călătorie spre Barajul Gura Apelor. O tură pe care mi-o doream de multă vreme. Alarma sună la o oră la care în ultimul timp nu prea m-am mai trezit decât foarte rar. N-am dormit decât vreo 5 ore și ceva, și alea destul de prost. Dar nu a fost greu decât primul moment de trezire. Mă pregătesc, mănânc ceva cât de repede și ies în liniștea dimineții cu rucsacul în spate în fața blocului așteptând să vina mașina după mine. Plecăm cu 2 maşini. Mihai cu Paul pe de o parte iar eu Mely, Roby şi Ovidiu pe de altă parte. Împreună creăm cele mai perfecte Ture. E destul de rece! Sper să nu murim de frig pe munte! Lăsând asta la o parte, văd ziua de azi ca pe un moment, care dă startul la idei, proiecte si de ce nu, la gânduri noi.

Prima ieșire din acest an la munte.

Și uite așa, ajungem la Baraj, Gura Apelor

Ca să ajungeți la intrarea în acest traseu va trebui să urmăriți drumul către satul Clopotiva și mai departe drumul pe lângă pârâul Raul Mare (aproximativ 26-27 kilometri) ce duce sus la Baraj. Kilometrii s-au scurs repejor și pe la 10:00 am ajuns la Baraj Gura Apelor, o destinație care nu îmbătrânește și al cărui farmec nu se diminuează odată cu trecerea timpului.

Indicatoarele conţin informaţii despre direcţia de mers, distanţă şi timpul necesar parcurgerii acestora. Ținând cont de faptul că odată ce ai ajuns aici, ai multiple variante de petrecere a timpului.

O dimineață cu soare, cu liniște, cu peisaje pitorești...E o nebunie de jur împrejur. Ce poţi să vrei mai mult de atât???

Pe cer se formează la fiecare câteva minute o nouă formațiune noroasă cu formă ciudată sau specială, și totul pare un miraj. E o transformare continuă peste tot. Dar să lăsăm la o parte detaliile nesemnificative şi să vă spun şi să vă arăt!!!

Ei, şi-am pornit la drum. Așa începe distracția, cu doar două urme de schiuri dar și alea acoperite de zăpada proaspătă ninsă peste noapte... De la Baraj, nu facem stânga să-l traversăm, trecem de o barieră și continuăm să mergem înainte, ținând drumul cel spre dreapta. Cel din stânga duce la o proprietate Hidroelectrică în zonă. Fără alte urme acest traseu pare neumblat. Si noi, ca mulți alții am ajuns destul de rar în această parte a țării deși, se poate ajunge relativ ușor aici.

Bineînțeles, pe drum vă puteți opri să faceți niște poze și să admirați Retezatul sau Godeanu în toata splendoarea lor. Lacul Gura Apei unește în oglinda apei Masivul Retezat, Munții Godeanu și Masivul Țarcu. Munţii Ţarcu probabil nu sunt chiar aşa de sălbatici şi de izolaţi precum vecinii de la sud-est Godeanu dar cu siguranţă sunt extrem de pitoreşti şi impunători.

Mi-am plimbat privirea de jos sau de sus, din stânga sau din dreapta, drept sau pe diagonală, ca să mă impregnez cu tot ce avea natura şi locurile de oferit. Mi-a plăcut mult, chiar și cu norii aceia – ce nu ne-a lăsat să vedem crestele înalte, dar au făcut echipă faină pentru fotografii.

Partenerul nostru de drumeție care ni s-a alăturat de la baraj. Am luat cu noi lătratul bucuros al unor câini dornici de companie. Sunt animale inteligente, puternice, cu instincte de supraviețuire și care ca și oamenii, sunt cum au fost crescuți să fie.

Avem o vedere incredibilă asupra lacului. Fiecare poză pe care o fac e o provocare.

Deja nu mai bătea niciun soare acolo. Bine, nu că ne-ar fi influenţat pe noi cu vreo ceva, căci prin pădure nu contează prea tare..

Din informaţiile culese ştiam că intrarea în traseu este undeva la 4-5 kilometri de la baraj. Traseul nu este semnalizat și nici nu e marcat pe acest drum forestier, dar colegii mei din față au ochit locul unde părăsim drumul forestier pentru a continua pe banda rosie, traseul spre Saua Iepei. Poate ar fi bine dacă intrarea în traseu s-ar putea marca mai bine pentru că e un pic greu de găsit.

Drumul forestier până aici într-o stare acceptabilă. Facem dreapta, şi ne loveşte în faţă realitatea: Ei, acu-i acum! Sper că nu-i așa până sus. Începe urcușul propriu zis, cu o pantă destul de aspră din prima, și imediat ce intrăm în traseu observăm şi indicatorul bandă roşie care urcă până în şa...

Bețele de trekking sunt foarte utile aici. Cam așa se prezintă urcușul prin pădure.

Urcăm, fiecare în ritmul său… Antrenamentul mi-l credeam pierdut pe apa sâmbetei, dat fiind turele tot mai rare pe munte, dar se pare că nu mă descurc chiar rău… Panta se mai domolește un pic mai sus, apoi iar urmează câteva porțiuni mai abrupte, dar scurte… per total nu e o urcare extrem de grea, dar nici ușurică.

Ultimii brazi, dincolo de limitele pădurii. Toți sunt îmbrăcați într-o plăpumioară albă groasă.

Până acum traseul a fost special...

Acumulări de zăpadă. Până la genunchi uneori, apoi un pic mai sus. Înotăm ceva, nu glumă. Un lucru este cert, zăpezile din zonele de altitudine, vor fi întotdeauna mai consistente decât cele din zonele joase. Noroc, totuși, că avem la noi rachete de zăpadă.

Am reușit să urc, cu foarte multe pauze (să îmi trag sufletul), și după vreo trei ore și ceva de mers, ieșirea în pajiștea alpină este îmbucurătoare. Am tot așteptat-o, deși calea prin pădure nu e chiar atât de lungă… Dar, până să ajung acolo, am găsit o pădure frumoasă, liniștită. Pauza a fost una scurtă dacă o compar cu ce-a a colegilor de drumeție (cu care nu am reușit să țin pasul), doar cât să-mi pun rachetele de zăpadă și ne-am pornit apoi în şir indian, prin zăpada care sincer, nu e deloc comodă la mers. Abia așteptam și ultima porțiune superbă din acest traseu.

Nu toate iernile sunt la fel în Țarcu, iar o iarnă nu poate fi la fel pe toată durata sa. Există ierni sau perioade din iarnă în care zăpezile pot fi mai mici, iar accesul spre crestele alpine mai ușor.

Era foarte frumos și ne bucurăm în liniște de întreg peisajul fără aproape nicio urmă de civilizație...

Noi cei mici prin munții cei mari. Soarele, care s-a ascuns toată ziua pe după nori, nu are de gând să ne arunce o rază în acel loc în care mi se pare cel mai frumos de pe tot traseul. Ar fi fost un moment cu adevărat unic, de poveste daca ar fi ieși măcar o rază de soare.

Acum se disting greu cărările dar ne croim drum prin zăpadă. Din loc în loc apar stâlpii de marcaj, care ar fi destul de greu de urmărit traseul fără ei.

Am încercat cu greu să prindem cum se vedea zăpada: această poză nu este neclară, ci pur şi simplu am fotografiat ceața (un pericol în timpul iernii...) În timp ce înaintăm, cortina de ceață e tot mai deasă iar vizibilitatea destul de redusă, făcând un adevărat spectacol. Mă uit la ceas. E 14:50. Începem să urcăm un fel de panta prostului spre Șaua Iepii, şi nu mă rog decât să se termine mai repede.. Aceasta se află la altitudinea 1727 m, între vârfurile Baicu și Custurii, într-un gol alpin foarte frumos atunci când nu e ceață. Din acest punct se deschid frumoase perspective în mai multe direcții: spre SV sunt vârfurile Baicu 2123 m, vârful Mătania 2150 m străbătute de traseul marcat: banda roșie ce duce spre vârful Țarcu, iar spre NE, spre vârfurile: Custurii 2089 m, Bloju 2162m, Pietrii 2192, Scărișoara 1880 m și Petreanu 1895 m. O traversare spre NV se ajunge la Poiana Mărului, unde se află şi un frumos lac de acumulare...

Am orbecăit tot mai mult prin ceață. Să nu mai zic ca eram destul de obosiţi dar, cu ultimele puteri ne luptăm cu panta și tragem un pic ca să ajungem în șa.

Nici o șansă, ultima urcare este cu gheață și prea abruptă. Eram undeva pe la 1680 de metri şi în jurul orei 15:00 când am decis să facem cale întoarsă, știind că este cea mai bună decizie. Iarna nu este despre vârf sau obiective pe care trebuie să le bifăm. Este despre puterea corpului, pusă în fața forțelor naturii, este despre siguranță și luare de decizii, mult mai mult decât o facem vara. Nu am zăbovit prea mult și o luăm încet spre coborâre. Traseul pe care urmează să ne întoarcem este același pe care am urcat.

Abia aici mi-am dat şi eu seama că sunt cam epuizat. Cu toate astea trebuia să cobor și va trebui să trag un pic de mine ca să termin tura asta

Coborârea a fost ajutată şi de urmele făcute la urcare. Una peste alta unul din cele mai frumoase trasee ce le-am făcut până acum.

Cu efort, adevărat, am ajuns în locuri care nu-s deloc accesibile altfel. Coborârea a fost mai solicitantă pentru picioare spre final, ca să nu zic de-a dreptul brutală, și trebuie să mă concentrez pe fiecare pas... Nu înțeleg de ce alergăm, pesemne că toți voiau să scăpăm și să ajungă jos? Lumea cădea din când în când, practic se aluneca pe frunzele care erau pe sub urmele de zăpadă...am căzut și eu, ce să mai, nu-i traseul cel mai plăcut... Poate ar fi ajutat colțarii… dar, cu atenție și ajutându-ne de bețe, reușim să nu mai cădem. Spre liniştea mea, am ajuns şi la un drum mai drept, la drumul forestier de pe lângă Lacul Gura Apelor. Mi-am autoevaluat oboseala și eram chiar bine, picioarele și genunchii nu mă dureau, dar abia în zile ce vor veni, urma să aflu asta, datorită febrei musculare. Credeam că o parte din coborâre se va finaliza la frontală, ca de obicei, dar nu, le-am aprins doar spre final, când oboseala și durerile m-au lovit, parcă deodată. Și uite-așa într-un final am ajuns şi la mașini, pe la 18:30... Pe drumul de pe lângă lac am avut ghinionul să îmi pierd geaca. O aveam atârnată de rucsac și doar la mașină am observat lisa ei. Plimbarea a fost oricum, foarte faină, încă una în care mi-am depăşit altă limită. Pozele le-am făcut în cele câteva secunde când mă opream să îmi trag sufletul. Până la urmă ne-am dus spre Șaua Iepii să dăm bună ziua. Acum că am fost iarna aici urmează încă o tură, poate la vară sau la toamnă şi poate ajungem până în locul unde vedem Lacul Netis.

Cu Colindu la Preveciori

2022-12-29T08:00:01.809+02:00

Ultima mea excursie preferată a fost la Preveciori, într-o zonă de o rară frumuseţe cu pășuni și peisaje de poveste.

Povestea începe cu vreo 5 ani în urmă (aici), când visam la locuri noi, pe care să le descoperim de pe bicicletă. Pornind dinspre Băuțari, o comună situată în extremitatea nord-estică a meleagurilor cărăşene, pe cursul superior al Văii Bistrei, ne doream o urcare prin partea de est a munților Poiana Ruscă către Negoiu. Detalii despre aceste locuri sălbatice și izolate au fost destul de greu de găsit. Internetul nu părea să conţină prea multe informaţii despre această zonă, așa că era nevoie doar de un moment potrivit. Mașinile le-am lăsat în satul Voislova, parcurgând distanța până la Băuțari pe biciclete. La indicatorul din localitate către Cornișoru, am cotit la stânga, am traversat satul, apoi am ținut un drum forestier/de căruță (marcat cu banda roșie) ce urcă treptat și în serpentine (către o antenă GSM), până la altitudinea de peste 1000 m. Pentru a ajunge în cătunul Preveciori, a trebuit să mai parcurgem o distanță mică ținând culmea spre dreapta. Atunci l-am întâlnit și cunoscut pentru prima dată pe nea Gheorghe, singurul locuitor pe atunci în cătunul uitat de lume. Între timp s-au mai construit câteva case prin apropierea antenei, sunt vreo 5-6 familii care care vin din când în când să se relaxeze...nu cred că stau toată perioada anului. Și uite aşa se face că de atunci revenim prin aceste ţinuturi (ori de câte ori ne e dor) în vizită la nea Gheorghe. Semn că ne-a plăcut extrem de mult aceste locuri. Nici nu prea are cum să nu-ţi placă pentru că e unul dintre cele mai frumoase şi spectaculoase locuri la limita județului Caraș-Severin cu județul Hunedoara.

Am ținut neapărat să fac o ultimă drumetie pe final de an, după sarmalele și prăjiturile multe pe care le-am mâncat de Crăciun, așa că semnalul de start este tras. Decizia am luat-o cu vre-o două zile înainte, după ce am vorbit cu Mely. Așadar, sâmbătă 29.12.2022, ne urnim din loc pe la 7:00 și plecăm doar cu o mașină, şi pe la 10 şi ceva intrăm în traseu. E o zonă cu un potenţial incredibil pentru activităţi în toate anotimpurile

O zonă care merită aprofundată pentru că e extrem de frumoasă şi de pitorească. Pornind de la Cornișoru, există există o gamă largă de trasee de drumeții pe care să le încerci spre culmile munţilor Poiana Ruscă. Le-am urcat cam pe toate. Acum am urmat drumul cu mașina tot drept, până aproape de capătul văii, locul de pornire al drumeției. Despre drumul forestier aș spune că nu este asfaltat și e plin de gropi, dar se poate parcurge cu grijă.. dacă ai o mașină cu garda sus și mergi cu mare atenție.

De la locul de parcare, cu rucsacurile făcute, pornim spre stânga şi luăm din start urcarea susținută. Alt traseu destul de des abordat de noi cu MTB, este cel marcat cu banda roșie. Acesta pornește pe un drum forestier, lung de 9-10 km, urmând firul văii din stânga, și duce la Preveciori. Este cam lung pentru a fi făcut la pas. Distanța trebuie luată în calcul și la dus și la întoarcere în plus se mai adaugă și timpul petrecut pe munte, apoi calculezi în asa fel încât să nu te prindă noaptea pe munte.

Traseul pe care urcăm nu este marcat, este mai mult intuitiv, folosit se pare, tot mai mult de localnici sau ciobanii ce au stânele pe sus. E varianta ce-a mai scurtă ce poate fi făcută la pas spre Preveciori.

Am distins cu greu cărarea acestei urcări prima dată, atunci când am ales să coborâm pe bicicletă (MTB) prin acest loc. Este deosebit de frumos. Cu bicicleta poate fi parcurs mai rapid. De atunci am urcat și coborât de mai multe ori pe aici, și de fiecare dată e tot mai umblat, călcat de rotile mașinilor 4×4.

Noi (eu Mely, Florin și Daciana). E un traseu destul de interesant şi poate fi parcurs atât vara cât și iarna. Înaintăm relativ uşor peste frunzele care au renunțat la perspectiva de pe creangă, fără grabă, cu pauze foto dese.

Ajungem și trecem pe lângă un sălaș părăsit. Probabil că mai e folosită vara dar e absolut clar că tinerii nu mai sunt interesaţi de crescut vite şi stat la sălaşe.

Zăbovim câteva minute aici iar mai apoi după o urcare de aproximativ 40-50 de minute prin stânga (șerpuit cum duce drumul), ajungem pe culme.

Ne așteaptă o urcare urâțică…nu părea, însă s-a dezghețat și s-au creeat porțiuni cu noroi, ceea ce știam că va fi extenuant, astfel bețele de trekking ne-au fost foarte utile.

Ca să nu ne înnoroim și murdări ca niște porci, o tăiem pieptiș prin iarbă. Urcarea a fost susţinută dar... extrem de plăcută având în vedere vremea frumoasă.

Așa am urcat noi fără să ne jegoşim câtuşi de puțin, până când…Aflați înapoi pe drum, avem de ales: ori o tăiem, din nou pieptiș (!), spre culme, ori ne mai “odihnim” pe drumul forestier. Ne tragem sufletul pentru doar cinci minute, apoi continuăm.

Privire în spate. Impresia pe care mi-o lasă aceste urme, mă lasă cu o tristețe

Alegem drumul forestier, deoarece nu mai e noroi, plus că ne doream o plimbare mai lejeră nu epuizantă.

Ne întoarcem acum privirea spre Sud-Est (spre dreapta, în sensul acelor de ceasornic, și vedem câteva vârfuri ascuțite ce ajung obraznic spre cer. Sunt munții Retezat, și totodată (în partea dreaptă), și o bună parte din Țarcu. Panorama este specială. Ne-am oprit să ne bucurăm.

Cu orașul departe, liniștea pădurii e ușor neobișnuită și augumentată ireal de o pală de vânt care poate mișca doar vârfurile copacilor, căci n-are vlagă să ajungă până jos.

Prin pădure și până pe culme, este cald. Lipsa zăpezii ne inspiră o atmosferă de toamnă. După ieșirea din pădure, ca un bonus pentru oboseala cumulată, peisajul care se dezvăluie privirii este foarte frumos.

Eram undeva pe la 1000 de metri şi în jurul orei 12:00 când am ajuns sus. Am ajuns după apoximativ 2 ore de mers prin pădure. Timpii aceștia au constat într-un ritm ușor de urcare și cu multe pauze de odihnă, fotografii, pauze de hidratare, etc... Un loc în care mă reîntorc de fiecare dată cu drag și care mă atrage de fiecare dată, indiferent de anotimp.

Am mai mers vreo 10 minute și într-un final zărim căsuțele din lemn. Cătunul Preveciori este atât de bine ascuns, încât dacă nu ști, poți trece liniștit pe lângă el. Se află, puțin ferit privirii de pe drumul de culme, care este undeva mai la stânga.

Vedem casa lui nea Gheorghe

...iar imediat lângă vedem o casa nouă, construită recent.

Tăcuți, mergem înainte și în curând ajungem la capătul căreia e satul Preveciori și un singur om, călcând pe urmele fostelor ulițe.

Am ajuns la capăt de drum, în aşezarea izolată Preveciori, de pe culmile munţilor Poiana Ruscă. Să tot vii şi să tot stai. Mai ales că nu vezi absolut nici un fel de turist pe aceste plaiuri, doar urme, și alea tot mai multe de ATV-uri...

Îl găsim pe nea Gheorghe sănătos, singur pe un munte, și ca de fiecare dată bucuros că ne revede.

Nici câinii nu ne-au mai lătrat, deja ne cunosc.

Ne aștepta cu ciaunul care încă era la foc.

Mai aruncăm un lemn pe foc așteptând vedeta mesei, pregătită pe îndelete. Plăcerea gătitului în natură, la foc, ne trezește amintiri când bunicii preparau mâncăruri gustoase la ceaunul din curte.

Verificăm în permanență și amestecăm la intervale scurte de timp cu o lingură de lemn. Focul trebuie să fie mediu – în acest fel ingredientele se gătesc lent și au timp să-și împrumute aromele. Când totul este gata, e luată de pe foc și ne punem la masă. Din fericire nu s-a lăsat prea mult așteptată și-am avut parte de un dezmăț culinar pe cinste, încununat de gustul special pe care-l capătă mâncarea preparată la ciaun. Mămăliga și gogoșarii acri au mers de minune și conversaţia şi-a lăsat locul pentru “Mmmm”, “Foarte bun”, “Delicios”.

Pauza aceasta mai lungă a fost și un prilej perfect pentru a sta la povești cu nea Gheorghe.

Aici sunt casele împrăştiate. Cele mai multe sunt sălașuri vechi, case bătrânești. Nu poți să nu te gândești că a fost cândva aici o lume, cu 40 de case şi şcoală, și copii la scoală. Acum e amintirea celor care nu mai sunt, a lumii care a dispărut. Doar nea Gheorghe se încăpățânează să mai trăiască pe aici, în vârf de munte.

☀️ Soare și curenți prielnici...sus , mai aproape de cer! Cu toate astea, ne ia frigul până la urmă și ne gândim să o luăm din loc. Un lucru știu sigur: aș mai fi zăbovit acolo, dacă era după mine.

Ne luăm rămas bun de la nea Gheorghe, ne strângem lucrurile și pe la 14:20 ne pornim din loc. Facem cale întoarsă pe aproximativ acelaşi traseu pe care am venit.

Ce ar fi o plimbare fără acel mic moment de răgaz ? Cel în care oprești totul pentru câteva minute și te bucuri de lucrurile pe care natura ți le oferă: cântecul păsărilor, cerul mult prea senin, mirosul ierbii și aerul proaspăt.

Am coborât mai direct, prin altă parte, și a fost bine așa că am evitat zona cu noroi, și nu ne mai oprim, până jos.

Cu atenție se poate zări Antena GSM. Am început să vedem alte detalii pe care nu le observasem când am urcat. Pe acolo am urcat prima dată (traseul marcat banda roșie).

Privire în spate

Am admirat cu alți ochi peisajele.

Este mult mai ușoară vizita pe două roți, motivul este că nu tot drumul trebuie să-l străbați pe jos.

Atunci când îmbini frumosul cu mişcarea atât de necesară pentru o sănătate înfloritoare, ştii că ai găsit combinaţia câştigătoare. Și uite așa în ultima sâmbătă din an, am avut și ultima ieșire din acest an 😆 Mi-a părut bine să revăd aceste locuri. Panoramele văzute de pe traseu, ne-au bucurat sufletele, acesta fiind cu certitudine un motiv pentru care merită făcută drumeția.

La un ceai în Retezat (Gentiana și Pietrela)

2022-12-17T16:34:01.771+02:00

O zi prin nori, și pe deasupra lor...

Profitând de vremea excelentă de la mijlocul lunii decembrie, am ales Masivul Retezat ca destinație și ne-am pornit la o drumeție (pentru una din obișnuitele acțiuni de iarnă), să descoperim împreună cât de frumoasă și interesantă poate fi iarna pe munte! În noiembrie nu am reușit să mai ajung pe munte. Motivele au fost diverse. Fie vremea neprietenoasă pentru drumeții în siguranță, fie altele ce m-au ținut pe acasă în weekend. Pur și simplu așa a fost să fie. E tare frumos iarna la munte, asta e clar! Faptul că lucrurile sunt mereu diferite are și o parte foarte bună: poți alege să mergi acolo unde găsești ceea ce e potrivit pentru tine. Și munte iarna nu înseamnă doar schi - înseamnă foarte bine și drumeție! Din capul locului, țin să precizez că drumeția este un sport frumos datorită simplității sale. Pentru o excursie (de o zi) ca și aceasta, există câteva avantaje: nu e nevoie să investești prea mult în echipament. O pereche bună de ghete, parazăpezi și un rucsac în care să ai haine potrivite (care te pot menține cât mai uscat), poți porni oriunde. De la transpirație dar și de la umezeala din exterior poți avea probleme. Pe scurt, un echipament potrivit face o mare diferență. Vrei trasee cu gheață sau zăpadă abundentă? Sigur se găsește un munte, atunci pot exista situații când fără rachete sau colțari nu poți avansa - sau cel puțin nu poți parcurge traseul în întregime, așa cum ți l-ai fi dorit! Rachetele se atașează pe bocanci și te ajută să rămâi la suprafața zăpezii, fără să te afunzi la fiecare pas. Nu tot timpul sunt utile, există riscul să le cari mai mult în spate decât în picioare uneori și nu-s deloc ușoare, dar am avut destule ture la care nici măcar n-aș fi putut ieși din pădure fără ele. De aceea e foarte important să îți alegi și calculezi cu grijă traseul și timpul de mers - mai ales că pe timp de iarnă, ziua e mai scurtă iar multe ture se pot termina pe întuneric!

Nu-i bai, hai la drum! Turele de o zi pot fi minunate și utile - chiar și fără să ajungi pe vre-un vârf.

Si chiar dacă începutul de iarnă se dovedește a fi zgârcit cu zăpada, munții Retezat ne-au primit și de această dată cu brațele deschise. Lipsa zăpezii ne inspiră o atmosferă de toamnă. De-ar fi început de Noiembrie, nu ne-am supăra, dar e Decembrie și vrem zăpadă! Aceste mici observații nu diminuează însă cu nimic frumusețea peisajelor pe care le străbate drumul. Oricum ar fi vremea, cu siguranță ne vom bucura de traseu.

Am ales traseul din Cârnic care urcă spre cabana Gențiana (1672 m) și mai apoi la Cabana Pietrele (1480 m). Este un traseu frumos și ușor, care poate fi făcut în orice anotimp deoarece nu ridică nicio problemă. Fiecare tură trebuie analizată în funcție de condițiile din teren (știute sau preconizate). Dacă te arunci prima oară direct spre vârfuri iarna, s-ar putea să nu fie cea mai reușită excursie. Nu zic că nu se poate, spun doar că mi se pare mie mai înțelept să începi treptat pe trasee potrivite și de preferat când se anunță vreme bună...

Prezența zăpezii și/sau a frigului ar fi schimbat puțin situația! Zăpada, oricât de puțină ar fi ea pe potecă, tot necesită energie suplimentară pentru a fi traversată - iar viteza de deplasare scade - oricât de antrenat ai fi. De aceea e foarte important să îți alegi și calculezi cu grijă traseul și timpul de mers – mai ales că iarna, ziua e mai scurtă! Iar de aceste aspecte trebuie ținut cont tot timpul

Pană aici se ajunge foarte ușor, cu mașina din Ohaba de sub Piatră, trecând prin satele Sălașu de Jos, Sălașu de Sus, Mălăiești și Nucșoara. Am lăsat mașina în parcarea de la capătul drumului, ne-am echipat rapid, ne-am pus rucsacii în spate și am pornit la drum foarte entuziasmați.

După cum se știe, Cârnic este una dintre porțile de intrare în Parcul Național Retezat.

La pornire suntem însoţiţi de o ploaie măruntă, astfel că mergem într-un tempo mai lent. Nu m-am încărcat cu prea multe bagaje, pentru a nu îngreuna prea mult rucsacul. Ceva de mâncare (la îndemână), dulciuri și un termos cu ceai cald (foarte important!) dar și o sticlă cu apă au făcut deja rucsacul destul de greu. Deshidratarea pe trasee lungi este periculoasă iar nevoile de apă depind în general și de greutatea pe care o ai.

Urcare constantă pe forestier chiar dacă la început e mai blândă, prin pădure urcă destul de susținut.

Am trecut pe lângă indicatoarele ce ne informau direcțiile în care o puteam lua. De aici, am luat-o la spre stânga în locul în care putem vedea cascada Lolaia, foarte frumoasă când debitul de apa este foarte mare .

începusem să coborâm ușor spre cascadă pe niște trepte din lem ude care mai și alunecă

Aici ne facem mai comozi, pozăm, filmăm și ne bucurăm pe îndelete.

Cascada Lolaia ne surprinde și de data asta prin căderea ei spectaculoasă.

Ei sunt toată gașca.

Condițiile meteo se pot schimba de la o oră la alta și diferă de la un traseu la altul – sau chiar și pe același traseu, de dimineață până seara. Una e să mergi iarna fără zăpadă la 0 grade, alta e să mergi când sunt - 10 grade, viscol și un strat de 10 cm de zăpadă.

Prima parte a traseului am străbătut-o pe un foretier pe o pantă mai lină. Ne-a prins tare bine, acest gen de efort.

Pauză de ceai! Ne mai odihnim din loc în loc în special în locurile amenajate de pe traseu. Pe traseu vom mai găsi zone amenajate pentru popas.

Pe la aproximativ 3,5 km de Cârnic, drumul marcat cu banda albastră face o curbă mare la dreapta (curba Soacrei), variantă care duce la Pietrele

Traseul este destul de ușor până aici, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al distanței și al timpului parcurs. Cu toate acestea ai nevoie de bocanci destul de serioși (cu talpa aderentă) pentru că vei merge în mare parte pe bolovani, iar dacă plouă poți aluneca foarte ușor.

De aici peisajul a devenit din ce în ce mai spectaculos.

Muntele este în continuare învăluit în ceață și nici o speranță la vre-o schimbare.

Urmăm poteca schițată spre cabana Gențiana (triunghi albastru)

Trecem Valea Stânişoara la confluenţa cu Valea Pietrele şi începem urcuşul pe lângă pârâul Pietrele urmând marcajul triunghi albastru ce urcă spre Genţiana.

Trecem și al doilea pod de lemn, apoi intrăm în linistea pădurii

Privire spre aval

Între cele două podețe și Cascada Maria Magdalena, traseul Triunghi Albastru intersectează poteca marcată cu Triunghi Roșu, care vine dinspre Cabana Pietrele și merge spre Lacul Galeș, (3h, timp de vară). De aici, traseul urcă prin pădure

Traseul este destul de antrenant și merge în mare parte prin pădure

În munți mai înalți implică un efort mult mai mare. Cu cât urci mai sus pe munte, cu atât vei simți nevoia să iei mai multe pauze.

Aici am găsit micuța cascadă Maria Magdalena.

Pe munte iarna poate fi, aș spune „ca-n povești”, dar poveștile sunt inventate, pe când muntele e real - și de multe ori… mai frumos ca-n povești.

De subliniat faptul că în zona a apărut o măsuță din lemn și două băncuțe din bușteni, semn că totuși se mai face câte ceva și din perspectiva amenajărilor turistice.

Stăm câteva momente și la micuţa cascadă Maria Magdalena. Opririle de 5-10 minute sunt cele mai indicate.

Un loc liniștit numai bun de relaxare unde puteti savura ce aveti in rucscac.

La câțiva metri mai sus de cascadă traseul intersectează marcajul Triunghi Galben, care vine de la Cabana Pietrele și merge spre Șaua Pelegii pe la Tăurile Valea Rea. (2/½ - 3h, timp de vară)

De la Cascada Maria Magdalena se mai fac cca 5-10 minute până joncțiunea cu marcajul Bandă Albastră care vine de la Cabana Pietrele. De aici se intră din nou pe marcajul Bandă Albastră, iar în alte 30 min se ajunge la Cabana Gențiana.

Condițiile pe care le întâlnim pe poteci se schimbă mereu, uneori devin mai ușoare, alteori mai grele.

Tot timpul ochii cerceteaza terenul, căutând locurile prin care vom păși

Urcarea prin pădure e mai abruptă, “Panta Prostului” este foarte solicitanta. Pietrele sunt alunecoase, trebuie în anumite locuri să traversați bolovani uriași, să vă ajutați cu tovarășii de drum.

În terenul accidentat foarte înclinat, dacă e necesar se vor utiliza și mâinile pentru păstrarea echilibrului, dar toate aceste situații dificile dau farmec drumețiilor.

Pe unele trasee e știut faptul că apar zone de ghețuș uneori – care pot deveni periculoase. De aceea, echipamentul necesar pentru drumeții de iarnă trebuie să fie și el adaptat la condițiile pe care le vom întâlni. Niște accesorii anti-alunecare (colțari care se montează pe talpa bocancilor), pot da un plus de siguranță pe potecă. Eu ii consider obligatorii la majoritatea turelor de iarna, chiar daca nu tot timpul ajungi să-i folosești. Mai contează foarte mult și să știi să pui pasul, să calci, să ai încredere în bocanci. Riscul de alunecare e foarte mare.

Cu cât te ridici mai sus în munți, cu atât aerul devine mai rar, scade conținutul de oxigen. Spre exemplu, eu simt nevoia de a respira mai adânc și mai des. În plus, la altitudine nu te confrunți doar cu o scădere a densității aerului, ci și cu o scădere a temperaturilor așa că legat de îmbrăcăminte, e foarte util să ținem cont de beneficiile îmbrăcatului în straturi pentru a menține o temperatură optimă. Cel puțin în mers. Hainele NU produc căldură! Ele pot doar să oprească la interior căldura pe care o producem și să țină la exterior frigul/vântul.

Pas cu pas (pe Valea Pietrele) am ajuns în mijlocul Munților Retezat, la Genţiana, o cabană primitoare, unde mereu este cineva și ești întâmpinat oricând cu un ceai cald, o vorbă bună, un adăpost și mai presus de toate o priveliște ce-ti taie respirația. Ne-a luat ceva mai mult ca să ajungem la cabană decât cele două ore și jumătate-trei estimate. Accesibilitatea cât și ascensiunea ușoară face din acestă cabană la îndemana tuturor ce doresc să ajungă pe Vârful Peleaga, Curmătura Bucurei sau Bucura II.

...am făcut și un popas la cabană înainte de a ne întoarce pentru un ceai cald..

În sala de mese pregătiți deja de plecare după ce domnul cabanier, ne-a întâmpinat cu ceai. Am fi vrut să stăm mai mult, dar am poposit mai bine de jumătate de oră timp în care am și mâncat.

Avem prima panoramă într-adevăr frumoasă cu vederi spre creste 🙂 Peisajul este greu de descris în cuvinte, pentru că ești înconjurat de unii dintre cei mai înalți munți din România. Cei ce mai au putere pot pleca mai departe, poteca continuă spre creasta principală a masivului trecând pe lângă lacul Pietrele, de unde privirea se va delecta cu Vârful Peleaga (2509m) în stânga, Vârful Curmătura Bucurei în faţă şi Vârful Bucura II în partea dreapta. Exista si un traseu dincolo de creastă, spre sud, unde se află Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din ţară.

Noi însă, după câteva poze și mai multe minute de relaxare totală, am pornit spre coborâre urmând aceeași potecă.

Având în vedere altitudinea la care ne aflăm a început să se lase răcoarea. Curenții de aer fac ca temperatura resimțită să fie mult mai mică decât cea reală.

Am ales să ne întoarcem pe la Cabana Pietrele.

Indiferent cât de obișnuit ești cu drumețiile montane, picioarele tot vor suferi în timpul unor drumeții mai lungi. Mersul în coborâș trebuie sa fie un mers elastic ca o balansare a corpului când pe un genunchi când pe celălalt pentru a absorbi energia produsă de cădere.

Am coborât pe același traseu până în acest loc. Am fi mers direct spre Cârnic, dar, daca tot avem timp, ar fi păcat să nu facem o trecere scurta și pe la Cabana Pietrele pentru a mai lungi puțin.

Am ajuns și la Cabana Pietrele

Cabana Pietrele iar în spatele ei si Cabana Stânişoara (nu se vede), situate în inima Parcului Național Retezat, la 1480 m - Poarta Nordică de intrare în tărâmul Marelui Retezat.

Găsim cabana închisă (la fel de părăsită) cum era și la ultima noastră tură cu toate că în perioada estivală a funcționat.

Aici poți ajunge doar pe jos, urmând traseul ce pornește din Cârnic

Aici se zăreste și Cabana Stânişoara.

Pârâul Stânișoara

Fostul centrul de informare Pietrele si Salvamont Hunedoara, pe poteca spre Cabana Pietrele Retezat.

Mai departe traversam un sir de cabane spre drumul forestier

Dacă dorești să înnoptezi în aceată zonă în perioada de iarnă nu ai nici o șansă, nu este nimeni iar cabanele sunt închise. Este necesar să urci pană la Gențiana, singurul loc unde există cabanier și se poate înopta.

Refugiul Salvamont Pietrele

La întoarcere am întâlnit și alți pasionați de călătorii care urcau 😊 Am evitat să folosim așa-zisele "scurtături ", au fost vre-o două, preferând forestierul. Putem câștiga timp. În concluzie nu ne abatem de la traseu și încercăm să respectăm marcajele turistice. Nu am mai fost în Retezat de ceva timp și indiferent cât de obișnuit ești cu drumețiile montane pe aceste poteci, picioarele tot vor suferi în timpul unor drumeții mai lungi, iar gleznele și genunchii vor da semne de oboseală. M-am bucurat de potecile și drumurile uscate cât am putut. Un traseu montan conține și porțiuni tehnice (rădăcini, bolovani, urcuș pieptiș, coborâri abrupte). Cei 16+km, cu o diferență de nivel de 600m, și-au spus cuvântul când am ajuns la mașină, răsuflând ușurați că am terminat tura cu bine.😁 Am avut parte de o toamnă prietenoasă, cu vreme prielnică pentru drumeții, și credem că următoarea noastră ieșire va fi pe zăpadă! SPER!