{Jurnal de mamica} {by Rox}

Cadoul meu de 8 Martie

2018-03-06T08:30:00.000+00:00

Astăzi sunt tare bucuroasă. Ieri mi-am făcut (am primit) cadou (de la soțul meu cu sugestie din partea mea) un domeniu propriu pentru blogul meu. Am încercat printre picături să mi-l personalizez și zic eu că e gata pentru a fi făcut public. E cadoul pentru 8 martie și pentru toate ocaziile de anul acesta.

Am citit multe despre Blogger, am văzut că poți pierde toată munca cât ai clipi, iar eu nu vreau să mi se întâmple asta. Chiar dacă îmi fac backup destul de des, tot nu mi-ar pica bine o asemenea situație. Mă învățasem totuși să lucrez cu ei. Începusem să am trafic, tot mai mulți cititori ajungeau pe paginile mele. Editam fără emoții tema în HTML, știam când ceva nu merge bine. Astea tot din pasiune, pentru IT. Mă ambiționam să găsesc soluții pentru a centra elemente pe pagină ori pentru a-mi crea propriul logo, în condițiile în care toate tutorialele arătau doar partea ușoară și aproape întotdeauna intervenea o eroare. Aveam planuri să-l transform într-un blog bilingv, începusem să-mi traduc articolele rând pe rând. Google Translate e groaznic la traducerile din română în engleză. Nu pot să spun că engleza mea e perfectă, dar cu siguranță mă fac înțeleasă, mai ales de către un vorbitor nativ. Dacă mi-ar permite timpul, zău că aș continua cu partea în engleză. Acum îmi iau însă la revedere de la Blogger. Noua platformă nu permite editarea la asemenea nivel, e ceva mai strictă dar îmi place, mi se pare mai ușor de gestionat.

Pe voi vă aștept ca de obicei, în spațiul meu cel nou de această dată AICI.

Vă salut.

Aceeași,

Rox

Gânduri de sâmbătă seara

2018-03-03T22:30:00.000+00:00

Câtă agitație, cât zbucium, câtă gălăgie în jurul meu de dimineață... Mă trezesc devreme, vreau să am timp de toate. Nu pot să sar peste micul dejun, încerc să profit de liniștea din zori ținându-l pe Robert ghemuit lângă mine, încă puțin, cu un ochi la ceas și cu celălalt la el, urmează câteva ore bune în care suntem departe unul de celălalt.

Am noroc că timpul zboară, până să-mi dau seama se sfârșește ziua de muncă. În dimineți precum cea de azi trebuie să plec mai devreme, nu se știe niciodată ce poți întâlni în drum: poate șoseaua e încă acoperită cu zăpadă ori gheață, poate se răstoarnă vreo remorcă cu animale și blochează circulația, poate cineva s-a gândit să plece la plimbare dis-de-dimineață, cu viteza melcului turbat. Iar eu nu sunt cea mai matinală persoană de pe planetă și parcă v-am mai spus că sunt în elementul meu seara.

Lucrul în mediul spitalicesc nu-i deloc ușor. Odată la câteva minute (cu indulgență) mai apasă cineva butonul, iar sunetul insistent îți răsună permanent în cap, chiar și atunci când e liniște. Cam așa simt eu acum. Dar mă bucur de liniște. Aș vrea să dorm, puiul meu iarăși a visat probabil că plec de lângă el și s-a trezit supărat. Puteam să-i tot spun eu că mami e aici, n-a avut efect.

Ultimele zile au fost parcă desprinse dintr-o poveste. Pe de o parte ne-am bucurat de ninsoare și apoi de zăpadă, neobișnuit de multă pentru Irlanda. Robert a urmărit pentru prima dată fulgii, se uita curios la ei, parcă se și ferea de ei dar în același timp îi și plăceau. Pe cealaltă parte ne-am simțit izolați, abia se auzea câte o mașină trecând. Magazinele au fost închise, majoritatea, iar cele pe care le găseai deschise nu aveau mare lucru de oferit. Astăzi încă mai era bătaie pe mâncare. Am văzut lumea alergând printre rafturi, cumpărând mâncare de parcă ar ști ceva ce eu nu știu. Se anunță iar vreo criză? Sper că nu.

Duminică frumoasă să aveți! Eu vă dau întâlnire săptămâna viitoare.

Rox :)

15 lucruri pe care nu cred că le știai despre mine

2018-03-02T09:20:00.000+00:00

Am citit mai multe articole pe tema asta și mi-a surâs ideea de a scrie despre mine. Sunt multe lucruri pe care mulți dintre voi nu le știți.

1. M-am născut și am crescut în Roman, jud Neamț. Am locuit toată viața la bloc, foarte rar mergeam la bunici la țară. Îmi plăcea ideea de a locui la casă, mi se părea că ai mai multă libertate. Am noroc că și soțul meu are aceeași preferință. De aceea acum ne construim propria noastră casă și abia așteptăm să ne mutăm în ea. Să nu vă mai spun că de entuziasm eram în stare să ne construim cu mâinile noastre fundația. Am dus-o așa vreo câteva săptămâni, până ne-am dat seama că nu-i de noi, că nu suntem constructori. Făceam betoane, la propriu. Echipa care a venit le-a și folosit, deci chiar am avut contribuția noastră la fundație până la urmă. Vremuri...

2. Am locuit împreună cu soțul meu în rulota pe care am cumpărat-o înainte de nuntă pentru o jumătate de an, pe pământul unde ne-am construit ulterior casa. Dacă ați ști ce frumos a fost... Nu are cabina de duș, însă improvizase el una lângă rulotă. Chiar și în luna de miere tot rulota ne-a fost casă, am plecat cu ea și în Deltă și la mare.

3. Primul film subtitrat (mai exact o telenovelă, Kassandra) l-am urmărit cu interes încă dinainte de a împlini 7 ani, abia învățasem să citesc cât de cât. Mi-am păstrat astfel preferința pentru telenovele, lucru care m-a ajutat să învăț și limba. De câțiva ani buni le pot viziona (a se citi și auzi, în caz că am altceva de făcut) pe internet liniștită, fără subtitrare.

4. Tatăl meu mi-a construit din bucăți prima bicicletă model Pegas. A încercat să mă învețe să merg pe ea de la o vârstă fragedă, însă eu nu și nu. Pe când aveam vreo 12-13 ani m-am învățat singură, în joacă, din plictiseală, în grădina verde a mătușii mele (probabil iarba îmi dădea senzația că nu mă pot lovi și mă făcea să prind curaj). Acum am impresia că nu mai știu să merg, chiar îmi e frică, deși se spune că mersul pe bicicletă nu se uită.

5. Am și un alt prenume, Gabriela. Îmi place mult însă eram obișnuită să mă recomand ca și Roxana. Probabil că aș răspunde la Gabriela, m-am recomandat de câteva ori cu acest nume.

6. Ador să călătoresc. Mi-e dor să merg cu trenul, când eram studentă era mijlocul de transport preferat, chiar dacă ajungeam de 2 ori mai greu acasă. Aveam cupoane de reducere, îmi plăcea să mă așez în partea de jos a vagoanelor cu etaj și nu mă deranja să mă poziționez în sens invers direcției de mers. Cât despre călătoria cu avionul... imaginați-vă pe cineva care stă cu ochii pe geam 4 ore (în condiții meteo favorabile). Asta e durata zborului Irlanda-România, așa sunt eu, de la decolare la aterizare.

7. Sunt perfecționistă, în multe dintre situații acesta este cel mai mare defect al meu. M-am potrivit perfect pe un post de cleaner (persoană care face curățenie) într-un laborator de celule stem, la NUI Galway, Irlanda. Mi-a plăcut și am avut ocazia să le urmăresc activitatea, este extraordinar ce se întâmplă acolo. O perioadă destul de mare au făcut doar experimente, iar de vreo 2 ani lucrează și pentru oameni, colaborează cu spitale. Eram în elementul meu și nu mi-a fost deloc greu să mă adaptez. Cred că le e dor de mine acum, ei lucrează doar în timpul săptămânii, iar eu doar în weekend, nu pot altfel.

8. În liceu am avut o profesoară de franceză care mi-a fost foarte dragă, mergeam chiar și sâmbăta mai mult de 2 km pe jos pentru meditații. Tot ea mi-a influențat decizia de a alege franceza la BAC. A fost singura mea notă de 10, dintre toate probele, la franceză.

9. Aveam o vârstă destul de fragedă (nu pot repera cu exactitate momentul) când am fost cu tatăl meu la clinica de stomatologie din Iași să îmi pun aparat dentar, însă abia mancasem și nu am suportat plastilina aceea pentru a se lua mulajul, astfel că nu s-a mai concretizat vreodată. Știți cumva dacă încă se folosește această metodă? M-ar interesa să-mi pun unul. Partea de sus a maxilarului e deplasată în față. Nu știu dacă așa m-am născut, însă observ că Robert ar putea avea aceeași problemă. Poate doar mi se pare.

10. Primul meu job l-am avut în perioada liceului, într-o vacanță de vară, i-am ținut locul unei fete care vindea flori pentru câteva săptămâni. N-am câștigat mai mult decât satisfacția muncii și bani de o pereche de pantaloni.

11. Chiar dacă am urmat cursurile Facultății de Litere și mi-ar fi plăcut să predau (pentru asta rămâneam mai mult timp în Iași să fac profilul psiho-pedagogic și într-un final s-a dovedit a fi degeaba) am lucrat în domeniul vânzărilor, începând cu telefoane, haine, articole indiene, accesorii, produse din Republica Moldova și terminând cu articole IT care mi-a plăcut cel mai mult și de care mi-e dor, m-aș întoarce acolo oricând dacă aș avea și mi s-ar da ocazia. Toate astea s-au intamplat în doar 5 ani.

12. Sunt claustrofobă. Nu suport să stau în locuri strâmte. Am fost în vizită la peștera Ialomicioarei și, deși am mers mult pe jos, când am văzut cât e de îngustă intrarea, am zis "nu, mulțumesc".

13. Mi-e frică de întuneric și de păianjeni (de gângănii în general, dacă stau să reflectez mai bine). De copil aveam o lumină de veghe în cameră. Cât despre păianjeni, erau sursa principală de amuzament a surorii mele mai mici. O rugam să îi omoare și cu greu mă scăpa de ei.

14. Sunt o persoană extraordinar de sensibilă. Plâng mult, din orice, e felul meu de a mă descărca: tac și plâng sau mă enervez mai tare și țip.

15. Dintotdeauna am urât sportul (disciplina). În școala generală mă bucuram că se înlocuia cu alte discipline, la liceu am avut o profesoară care mă brusca când nu reușeam să fac ceva (a fost nevoie de intervenție). Am ales sportul ca probă la BAC. Ce-o fi fost în capul meu nici acum nu știu, nu mă temeam de învățat, puteam alege orice alt obiect, era cât pe ce să nu trec din cauza lui, am plâns toată ziua și n-o să uit vreodată, țin minte inclusiv data.

Vă dau leapșa mai departe și vă provoc să îmi scrieți lucruri despre voi. Mie mi-a plăcut și m-am amuzat când am scris aceste rânduri :)

Rox

Unde ești, primăvară?

2018-03-01T14:05:00.000+00:00

Am intrat în luna mărțișorului, una dintre cele mai frumoase perioade din an, în care natura parcă revine la viață.

Chiar dacă avem zăpadă cam în toată Europa - se pare că e parte din peisajul începutului de martie, din ce în ce mai mult în ultimii ani - eu vă urez să aveți parte de o primăvară minunată și plină de lumină.

Las în treacăt și câteva curiozități pe care le-am cules despre vestitorul primăverii, gingașul ghiocel.

Ghiocelul, această floare delicată sub formă de clopot, este una dintre primele flori ale anului, fiind considerat simbol al speranței. În emisfera nordică se înmulțește, dacă vremea permite, încă din ianuarie, până cel târziu în aprilie.

În multe țări este interzisă comercializarea ghioceilor, aceștia fiind protejați de Convenția privind comerțul internațional cu specii de floră și faună sălbatică pe cale de dispariție. În Marea Britanie îi poți admira în grădini deschise încă din luna februarie.

Ghioceii conțin o substanță, galantamina, care este utilizată pentru a trata simptomele bolii Alzheimer și chiar pentru îmbunătățirea calității somnului.

Deși pare ireal, există mai mult de 2500 de soiuri de ghiocei împărțiți în 20 de specii, aceștia având o înălțime care variază între 7 și 30 de cm.

Ghiocelul este o plantă perenă, ceea ce înseamnă că poate supraviețui mai mult de doi ani în sălbăticie. Albinele îl polenizează de regulă în februarie și martie.

𝕽 🖋

Ce ne facem cu vremea rea?

2018-02-28T07:12:00.002+00:00

Bună dimineața! Irlanda (zona în care locuiesc) este sub cod galben de ninsori și viscol. Temperatura e de -4 grade acum. Se vede și un strat subțire de zăpadă.

Citisem zilele trecute, nu mai rețin exact unde, ce se întâmplă în țările Europei atunci când ninge, mai exact dacă se închid școlile sau nu pe vreme rea. Am văzut și o părere din Irlanda, adevărată, se pot închide școlile. De fapt cam nimic nu mai este la fel chiar și în cazul unui strat subțire de zăpadă.

Înțeleg, ei nu sunt pregătiți pentru o astfel de vreme. Însă vreau să vă spun că aseară am rămas puțin șocată să văd că rafturile magazinului unde ne facem cumpărăturile erau goale... Ce se întâmplă cu lumea? Chiar atât de rău să fie? Să mergi să golești pur și simplu rafturile magazinelor pentru că s-ar putea să vină vremea rea? Plus că de cealaltă parte a Irlandei, cea estică, se anunță a fi cel mai rău, cod roșu adică. Spun "s-ar putea" pentru că au mai fost prognoze care nu s-au adeverit. Mi-am proiectat pe loc în minte un film de groază (gen The Mist, unde mai mulți se adapostiseră în supermarket și au creat haos, toate din cauza unei creaturi misterioase) cu zăpada în rolul principal. Văzusem de dimineață o știre despre cum lumea a luat cu asalt magazinele, însă nu mi-am imaginat că poate fi atât de adevărată și de universală. Noi ne-am mulțumit până la urmă cu ce mai era disponibil. Acum nu mă mai mir de îmbulzeala de la noi când se fac promoții la tigăi. Situația asta din Irlanda e de departe cea mai tare.

Sursa: Dublin Live

Irlanda, spor la aruncat mâncarea! Îmi imaginez că s-au făcut provizii irealiste în casele lor din moment ce nu s-a întâmplat până acum să nu avem ce să cumpărăm. Aș fi vrut să fac și o poză dar m-am gândit că ar fi prea de tot să mă mai și vadă cineva. Au făcut alții, vă las și vouă să vedeți.

𝕽 🖋

Beneficiile îmbrățișărilor sunt neprețuite

2018-02-27T09:18:00.000+00:00

Încă de când l-am văzut prima oară pe Robert am simțit instinctiv dorința de a-l ține în brațe, cum ar simți orice mamă de altfel. Moașele mi l-au pus pe piept încă dinaintea plecării de la reanimare. Când era mai mic se lipea de mine, se prindea cu mânuțele lui mici de hainele mele, să nu cumva să îi dau drumul, reacționa la cel mai mic semn că vreau să îl las. Mai stă și acum, însă e și curios și vrea să exploreze împrejurimile.

Vă amintiți și voi, mămici, prima îmbrățișare? Se spune că este cea care stimulează creierul și îi ajută pe bebeluși să depășească eventualele traume. Un studiu realizat într-un spital din Ohio pe 125 de bebeluși, atât prematuri cât și născuți la termen, a evidențiat că dovezile de afecțiune primite devreme de la părinți influențează pe termen lung percepția în creierul bebelușului a unei atingeri blânde. Această percepție poate fi afectată mai ales în cazul bebelușilor născuți prematur, supuși de cele mai multe ori unor proceduri medicale dureroase, însă vestea bună este că îmbrățișările ajută la reducerea acestor efecte. Contactul piele pe piele este vital pentru bebelușii de la Terapie Intensivă, iar de multe ori părinții nu pot fi acolo să îi îmbrățișeze. Sunt spitale care au personal specializat pentru a avea grijă de toate aceste aspecte. Scriind asta îmi vine în minte imaginea acelui bătrânel (David Deutchman, vezi aici video) care merge de două ori pe săptămână la un spital din Atlanta să îngrijească bebelușii prematuri, să le cânte, să ii țină în brațe. Contribuția lui este foarte importantă, atât pentru personalul spitalului, cât și pentru bebeluși, care îl adoră.

Știai că nu numai bebelușii au de câștigat de pe urma îmbrățișărilor? Știm cu toții deja importanța contactului piele pe piele. Un studiu publicat în 2001 spune că îngrijirea stil cangur (cum i se mai spune contactului piele pe piele) poate reduce sau chiar preveni depresia postnatală, care afectează aproape 600000 de femei anual numai în Statele Unite. Același studiu evidențiază că îmbrățișările pot reduce anxietatea mamei și susțin dezvoltarea atașamentului securizant între mamă și bebeluș (mai multe despre tipurile de atașament găsești aici).

Îmbrățișările sau simpla strângere de mână ajută oamenii să se simtă mai puțin stresați. Acest lucru se întâmplă pentru că nivelul de cortizol - hormonul care controlează stresul - scade atunci când ești atins într-un mod prietenos. Cu alte cuvinte, îmbrățișarea te ajută să îți dezvolți o relație strânsă cu bebelușul tău. Iar pentru el înseamnă dezvoltarea creierului, întărirea sistemului imunitar, reglarea emoțiilor și încurajarea sentimentelor de natură pozitivă.

Știind că o simplă atingere, o îmbrățișare, poate avea așa mare importanță asupra creierului unui bebeluș, cum ai putea să nu i-o oferi? Nu te gândi că se învață. Cât poate sta în brațe? Până începe să meargă, apoi cu greu va mai vrea. Haideți să nu le refuzăm copiilor noștri căldura unei îmbrățișări. Avem cu toții nevoie de ea.

𝕽 🖋

My future bilingual blog - processing!

2018-02-24T19:59:00.002+00:00

I plan to make my own English translation of all the blog posts. My English is not perfect, it's my second language, so please be patient and rational. Google translate is even worse, it changes the meaning of my posts completely. And I don't want that to happen. Keep in touch! 😊
Later Edit 1st of March: I presume it'll be up to date in a two weeks period from now 👍

Când începem să folosim olița?

2018-02-23T07:46:00.000+00:00

Mersul la oliță are o istorie destul de lungă în spate, s-au realizat de-a lungul timpului multe cercetări și studii concrete pe grupuri de copii de diferite vârste, de cele mai multe ori necesită un plan și concluziile au fost că cel mai potrivit moment pentru a face acest pas este acela în care atât părintele cât și copilul sunt pregătiți. Nu există vârsta magică.

Acest proces numit mersul la oliță se consideră a fi unul natural care intervine odată cu dezvoltarea copilului. De fapt această etapă este una complexă, un proces care poate fi influențat de factori de natură fiziologică, psihologică și comportamentală.

Un articol publicat în 2012 (sursa) spune că prima metodă standard de educare a copilului pentru folosirea oliței a fost publicată în anul 1962 și avea la bază disponibilitatea copilului spre învățare. Un grup de 1170 de copii au fost puși pe oliță începând cu vârsta de 18 luni și abstinența pe timpul zilei a fost atinsă în jurul vârstei de 28 de luni. Copiii erau considerați pregătiți pentru acest proces atunci când erau fiziologic capabili și atât părintele cât și copilul erau interesați și pregătiți emoțional. Au urmat apoi alte două metode publicate, una în 1968, cealaltă în 1973, ambele bazate în primul rând pe gradul de pregătire al copilului pentru a începe procesul.

Un studiu publicat în 2014 (sursa) arată că folosirea oliței de către copiii cu vârsta sub doi ani poate crește riscul de incontinență mai târziu. Părinții care își pun copiii pe oliță prea devreme ar trebui să știe că se supun unor riscuri, spune autorul studiului. 112 copii au fost monitorizați, ei fiind împărțiți în trei categorii în funcție de vârsta la care încep să folosească olița: devreme (înainte de 2 ani), normal (între 2 și 3 ani) și târziu (după 3 ani). 60% dintre copiii care au început înainte de 2 ani au avut probleme de incontinență pe timpul zilei, prezentând un risc de 3 ori mai mare comparativ cu cei din grupul de mijloc. Pe de altă parte, nici cel de-al treilea grup care avea la bază educarea târzie nu stă mai bine. 70 % aveau probleme de incontinență și aceiași sufereau și de constipație.

Ambele surse au în final aceeași recomandare pentru părinții care se întreabă când e momentul ideal de a începe: atunci când copilul arată semne că e pregătit. Cât timp mușchii sfincterului nu pot fi controlați, bebelușul nu va putea întârzia eliminearea urinei ori a scaunului. Acest lucru se întâmplă de obicei în jurul vârstei de 18 luni. Unul dintre cele mai importante semne că este pregătit este conștientizarea. În preajma vârstei de un an copilul va începe să își dea seama că vezica este plină sau urmează să elimine scaunul. Atunci poți începe ușor ușor să ii arăți că este bine să fie curat prin schimbarea scutecului imediat și fără comentarii care l-ar putea face să se simtă prost. La fel de importante sunt și abilitățile motorii. Abilitatea de a merge, dobândită de regulă tot în jurul vârstei de un an, este un ajutor important în atingerea scopului. La început își va canaliza toată energia pe exersarea noii abilități, însă cu timpul va dori să încerce și altceva din categoria "oamenilor mari". Trebuie doar să ai grijă să îl înveți cum să se îmbrace și să se dezbrace singur, să te asiguri că hainele sunt suficient de lejere cât să facilitezi procesul și olița este la îndemână.

Sper să ne fie și nouă ușor!

𝕽 🖋

De ce este mămicia cea mai grea meserie?

2018-02-22T10:45:00.001+00:00

A fi mamă nu este cu siguranță ușor. Aud tot mai des fraze precum "aaa, tu stai mai mult acasă cu copilul, stai degeaba" ori "abia aștept să stau și eu, să nu mai muncesc"... Dar oare chiar așa este? Să fie meseria de mamă așa de ușor de îndeplinit? De ce acest job este cel mai greu din lume?

Păi să vedem. Încep prin a spune că vine la pachet cu luni, chiar ani, de nopți nedormite, depinde cum îți este norocul. Oricum nu poți ști și nu te poți pregăti în domeniu. Și nici nu se poate stoca somnul în timpul sarcinii - daaa, am dormit mult - ca să poți umple lacunele de mai târziu. Te gândești zi de zi cum să faci cu diversificarea, ce să mai gătești ca să-i starnesti interesul, ai voie să îi dai aia sau ar fi mai bine să renunți sau să amâni. Nu mai știi ce să faci ca să stea la tăiat unghiile - poate să plângă serios în acele momente și repede îi mai curg lacrimile - ori să aștepte liniștit câteva minute să îi poți face baie și abia apoi să stropească peste tot în jur, cum să îl ajuți când are o criză de plâns după o zi plină, cum să îl adormi la 11 noaptea când el se ridică de mijloc, poate poate mai salvează vreo 5 minute de dans în șezut pe ziua respectivă, cum să îl calmezi când dințișorii își fac de cap în drumul lor spre exterior - i-am pus chiar și 2 cuburi de gheață într-o șosetă (LE: de-a lui evident, de nou-născut, curată, am primit observații că se înțelegea altceva, completez 😂) groasă să stea să o molfăie și să-i calmeze durerea. Ai o mulțime de întrebări, iar jumătate din ele rămân fără răspuns.

Apoi este responsabilitatea imensă pe care o ai pe umerii tăi să-l crești cât mai frumos, să îi insufli toate acele calități pe care vrei să le aibă ca adult, să aibă amintiri cât mai frumoase din copilărie. Știm că în viața adultă nu ne amintim mare lucru din primii ani, dar mai știm și că ne influențează într-un mod ireversibil trăirile și experiențele de mai târziu. Aș vrea ca atunci când își va aduce aminte de copilărie, când va repera în capusorul lui miile de întâmplări care se vor acumula în timp, să știe că am făcut tot ce am putut să fie bine și frumos, EU voi fi mama lângă care a trăit atâtea. Pentru tot restul vieții lui, când se simte speriat ori are o îngrijorare și o vrea pe mama lui, EU sunt aceea. Asta este o foarte mare realizare, nu este un lucru minor.

Apar griji cu care nu te-ai confruntat niciodată până în momentul acela. Cu cât reușești să le ții mai la distanță, cu atât va fi mai bine pentru tine. Faptul că nu este o meserie plătită se aduce în discuție ori de câte ori se ivește ocazia. Dacă îți este recunoscută de familie (a se citi soț, în general) munca pe care o depui zi de zi în această meserie ești o norocoasă. De cele mai multe ori, cum spuneam și mai sus, viziunea generală asupra acestui job e că se stă degeaba acasă.

Un aspect la care mai am de lucrat este sentimentul că nu deții controlul. Atunci când ai un copil cu personalitate trebuie să ai și un calm de invidiat ca să poți fi zen atunci când situația o cere. Cu cât insiști mai mult să îți susții punctul de vedere în fața puiului de om cu atât se va încăpățâna mai tare să facă așa cum vrea el, indiferent că vorbim de schimbatul pampersului, băiță, somn, mâncare, îmbrăcat și altele. Și nu îl poți forța. Poți doar să faci în continuare într-un mod cât mai blând ceea ce intenționai și eventual să îți astupi urechile în caz de țipete.

Și cel mai important aspect este iubirea pe care le-o purtăm copiilor noștri. Lucrurile ar fi mai simple dacă nu am implica acest sentiment complex în ecuație. Nu ne-am îngrijora niciodată, nu am vrea să descoperim cu orice preț ce se întâmplă cu ei sau ce îi deranjează, am dormi toată noaptea și i-am lăsa să plângă până nu mai pot. I-am propti în fața televizorului și ne-am vedea de viața noastră.

Nu este așa și nici nu îmi doresc să fie. Nu sunt nici pe departe mama perfectă, dar mă străduiesc cât pot să fiu mama perfectă pentru el. Iubirea aceasta pe care o simt mă face să mă trezesc noaptea când scâncește, indiferent de oră, să îl țin în brațe când are o durere și să îi cânt să îl liniștesc, să îi schimb pampersul indiferent de ce ascunde el fără să mă strâmb, să mă îngrijorez în privința timpului pe care îl petrece în fața unui ecran și lista nu s-ar sfârși niciodată.

Tot iubirea este cea pe care o primești ca recompensă pentru toate cele de mai sus. Iubirea necondiționată pe care ți-o poartă puiul de om încă de când simțeai loviturile din burtică. Și chiar dacă iubirea face lucrurile să pară mai grele în toată această aventură, tot ea le face și mai ușoare.

Cum ai putea să nu iubești un astfel de job?

𝕽 🖋

Știați că? 13 lucruri amuzante despre nou-născuți

2018-02-21T21:20:00.000+00:00

Știați că bebelușii, chiar dacă par neajutorați și incapabili de a-și purta de grijă, se nasc cu un set de calități și abilități cel puțin ciudate ori surprinzătoare? Citește articolul în continuare și vei vedea la ce mă refer.

Bebelușii se nasc fără rotulă. În locul ei au doar o structură cartilaginoasă care nu se dezvoltă până la vârsta de 6 luni. De aceea mulți dintre bebeluși se târăsc și se ajută mai mult de brațe. Probabil știi și tu că la naștere în timpul contactului piele pe piele, atunci când acesta este permis, ei se târăsc pentru a ajunge la sân. Am văzut multe filmulețe și mi se pare extraordinar.
Copiii născuți în mai au o greutate mai mare la naștere. Cercetătorii susțin că bebelușii de mai cântăresc în medie cu 200 de grame mai mult decât cei născuți în restul anului. Cel mai greu bebeluș, un băiețel, s-a născut în Italia în 1955 și cântărea 10 kg.
Nou-născuții nu plâng. Aceștia țipă pentru a obține ceea ce vor, pentru că le este foame, vor să fie schimbați, sunt obosiți, plictisiți ori au dureri de burtică, însă nu plâng. Canalele lacrimale nu sunt complet dezvoltate până în jurul vârstei de trei săptămâni.
Bebelușii au 300 de oase la naștere. Spre deosebire de adulți, care au 206 oase, aceștia au cu aproape 50% mai multe. Oasele se vor uni pe parcursul perioadei de creștere.
Bebelușii sunt somnoroși aproape tot timpul. Aceștia sunt alerți pentru doar 3 minute în fiecare oră pe timpul zilei și mai puțin pe timpul nopții. Creierul unui bebeluș consumă până la 60% din rezerva de glucoză ceea ce explică nevoia lor de somn.
Nou-născuții ne zâmbesc. Bebelușii sunt capabili să ne răsplătească cu un prim zâmbet în jurul vârstei de o lună.
Bebelușul tău îți poate regla ritmul cardiac. El are în jur de 180 de bătăi pe minut la naștere. O universitate din Israel a descoperit că atunci când mama și nou-născutul se privesc în ochi ritmul lor cardiac se sincronizează în câteva secunde.
Bebelușii imită tonul vocii mamei lor atunci când plâng. Cercetătorii au evidențiat faptul că bebelușii preiau accente din limba maternă în ultimul trimestru de sarcină, lucru care se reflectă și în tonul vocii lor atunci când plâng sau gânguresc. Astfel, îți poți da seama după accent dacă este francez, englez, român sau altă naționalitate 😂
Bebelușii au mustață când sunt în burtică. Probabil ai auzit de lanugo, acel puf cu care este acoperită pielea bebelușilor cât stau în pântec. Majoritatea pufului cade spre finalul sarcinii, este înghițit de bebeluș odată cu lichidul amniotic și se elimină sub formă de meconiu în primele zile de viață.
Bebelușilor le place cel mai mult vocea mamei. Probabil acest lucru se datorează și faptului că le este familiară încă de pe perioada sarcinii. Mai mult, aceștia tind să prefere sunetele înalte în locul celor joase, reacționează mai bine la primele.
Culoarea ochilor unui nou-născut poate fi schimbătoare. Asta probabil nu e o noutate pentru tine. Se nasc de obicei cu ochi albaștri, în lipsa melaninei, care nu este prezentă la naștere, însă sunt șanse mari să li se schimbe culoarea, mai ales dacă în familie predomină ochii căprui sau verzi. Culoarea lor se stabilizează în jurul vârstei de 6 luni.
Bebelușul împrumută trăsături de la ambii părinți. La începutul anilor '90 se credea că aceștia seamănă într-o proporție destul de mare cu tatăl, încă cercetările au demonstrat că seamănă cu ambii părinți în proporții egale. Aici mă amuz, și în cazul nostru sunt păreri împărțite, însă mi se pare că Robert întruchipează combinația perfectă dintre noi doi.
Un nou-născut își poate tripla greutatea în primul an de viață. De regulă își dublează greutatea până la vârsta de 6 luni. pentru ca mai apoi rata de creștere să scadă. Nu e bătut în cuie, depinde și de greutatea copilului la naștere.

Acestea și multe alte curiozități le puteți găsi în articolul de aici.

𝕽 🖋

O nouă modalitate de a diagnostica autismul

2018-02-20T14:03:00.000+00:00

O echipă de cercetători de la Universitatea din Warwick împreună cu academicieni de la Universitatea din Birmingham, Universitatea din Bologna, Institutul de Științe Neurologice din Bologna și fundația ONLUS au descoperit o legătură importantă între TSA și modificarea proteinelor din plasma sanguină, scrie Science Daily în studiul publicat ieri aici.
Simptomele autismului sunt foarte variate și cel mai adesea părinții sunt cei care își dau seama că se întâmplă ceva cu micuții lor, însă manifestându-se sub multe forme este greu de identificat în stadii incipiente. S-a încercat diferențierea lor și ulterior au fost denumite ca fiind tulburări de spectru autist (TSA).

Diagnosticul autismului este de cele mai multe ori stabilit prea târziu, de aceea copiii care ar putea suferi de autism ar trebui evaluați la timp de o echipă de profesioniști cu experiență în domeniu. În general, fiecare copil diagnosticat cu această boală va avea propriile simptome. În unele cazuri dezvoltarea poate fi întârziată de la naștere, în altele copilul se dezvoltă normal pentru ca mai apoi să își piardă brusc aptitudinile sociale și cele de comunicare.

Noile teste de sânge și urină care urmăresc afectarea proteinelor din corp ar putea evidenția prezența TSA ceea ce ar putea duce la descoperirea timpurie a bolii și tratarea ei mai devreme. Testele care au stat la baza studiului au fost realizate pe un grup de 38 de copii - 29 de băieți și 9 fete - care au fost diagnosticați anterior cu autism în contrast cu un grup de 31 de copii sănătoși - 23 de băieți și 8 fete -, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani.

Au fost descoperite diferențe chimice între cele două grupuri. S-a dovedit a fi un test de diagnostic mai eficient decât orice altă metodă folosită în prezent, astfel că se intenționează efectuarea testului pe mai multe grupuri de copii în viitor pentru a stabili eficacitatea lui în identificarea precoce a prezenței TSA și pentru a cerceta reacția la tratament.

Atașamentul din perspectiva noastră

2018-02-19T09:28:00.000+00:00

Au trecut câteva zile de când nu am mai scris pe blog, am fost foarte prinsă și nu am găsit resursele necesare să pot să scriu. Revin însă astăzi cu un subiect care e de actualitate pentru noi: relația părinte-copil și importanța atașamentului securizant. Atașamentul reprezintă legătura emoțională strânsă dintre oameni. Acesta îl determină pe bebeluș să caute sprijin, apărare și liniștire la persoana de referință.

John Bowlby a construit teoria ataşamentului. Această teorie reprezintă instrumentul de bază pentru a înţelege rolul părinţilor/adulţilor, precum şi impactul rupturilor relaţiilor şi a modului în care adulţii interacţionează cu copilul asupra dezvoltării copilului. În fapt, teoria ataşamentului ne vorbeşte despre calitatea necesară a acestor interacţiuni, precum şi despre impactul interacţiunilor reale, trăite, asupra dezvoltării copilului.

Sursa foto

Printre modurile de comportament asociate relației de atașament putem identifica zâmbetul, țipătul, căutarea persoanei de referință. Suntem programați genetic să reacționăm așa, ca toate mamiferele de altfel. Manifestarea atașamentului este activată atunci când copilul dorește apropierea fizică, în situații de stres emoțional cum ar fi distanța prea mare față de persoana de referință, în stări de disconfort ori de durere, și nu în ultimul rând la reîntâlnire.

Este important de știut că atașamentul este de mai multe tipuri:

atașament securizant, categorie în care se încadrează copiii ce protestează împotriva separării și manifestă bucurie la reîntâlnire;
atașament evitant, dezvoltat de copii ai căror părinți sunt insensibili la nevoile copilului ori care se străduiesc din greu să îi mulțumească. Din păcate acești copii dezvoltă un comportament intrinsec și se deschid rar față de persoane străine;
atașament anxios, ca rezultat al comunicării necorespunzătoare nevoilor copilului, uneori afectuos, alteori nepăsător, copilul dezvoltând ulterior sentimente de îndoială, nesiguranță și ezitare;
atașament dezorganizat, identificat mai târziu de Mary Main și colegii săi (sursa), caracterizat printr-un comportament dezorientat al copiilor care par să nu aibă nici o relație cu nimeni.

Au trecut deja primele mele 2 zile de muncă de după concediul de maternitate. Mie personal mi se pare foarte dificil să stau departe de Robert, iar după reacțiile pe care le are pot să spun că și el e de aceeași părere. Cum mă vede nu mă mai lasă să plec. Au fost totuși 7 luni în care nu ne-am despărțit decât pentru maxim 2 ore, căci nu am avut în grija cui să îl las. Să nu mai spun că atunci când l-am lăsat după ce am coborât cele două etaje de bloc simțeam că vreau să mă întorc, că nu pot să plec departe de el. Se întâmpla când Robert avea 3 luni.

Pe noi doi simt că ne leagă mai mult decât un atașament. Relația pe care am dezvoltat-o în tot acest timp de când s-a născut este una foarte strânsă, am vrut cu tot dinadinsul să îl alăptez, intenționez să o fac pentru mult timp. Irlanda oferă mamelor dreptul de a-și alăpta copiii în timpul orelor de muncă, dându-le o ora liberă plătită care poate fi folosită pentru a merge la serviciu mai târziu ori pentru a pleca mai devreme acasă, sau sesiuni de alăptare/pompare pe parcursul zilei - una de o oră, 2 de 30 de minute sau 3 de 20 de minute.

LE 26.02.2018: legea are multe înțelesuri, nu doar în România, iar eu am greșit, parțial. Aceste pauze se dau doar în cazul în care copilul are mai puțin de 26 de săptămâni. Cum mi se pare asta? Fără rost. Poate ajută cel mult mamele care se întorc la serviciu mai devreme. Dar dacă te întorci când se termină concediul, e degeaba. Ce părere am? Groaznică. Degeaba se plâng că rata mamelor care alăptează este foarte scăzută în țara aceasta. Degeaba se plâng dacă nu este pic de suport atunci când trebuie să mai și muncești. Răspunsul pe care l-am primit eu a fost: noi nu îți putem plăti pauzele pentru alăptare/pompare. Și sunt convinsă că nu sunt singura în situația asta. Așa că Irlanda ratează ceva și dacă își doresc o schimbare trebuie să înceapă prin a schimba ei ceva în legile pentru maternitate.

Nu am reușit să mă organizez foarte bine, m-au copleșit toate, dar sper că în timp lucrurile se vor așeza. În niciun caz nu vreau să renunț după ce am luptat atât să ajungem aici. Ar fi păcat.

Se vorbește întotdeauna despre dependența copilului față de persoana care îl îngrijește. Dar eu stau să mă gândesc: oare nu există dependență și de celalaltă parte? Cum ne putem obișnui dintr-o dată să stăm departe o zi întreagă de bebelușul nostru? La ce ne zboară gândul când suntem plecați? Cum să ne adunăm și să le împăcăm pe toate? Am încredere că ne vom obișnui cu toții în timp.

𝕽 🖋

Beneficiile purtării bebelușului

2018-02-15T14:59:00.001+00:00

Sursa imagine: freehandsfullheart.com

Purtarea bebelușului este o practică foarte întâlnită încă de la începutul secolului 20 în principal în țările slab dezvoltate, dar abia în ultimii ani s-au descoperit beneficiile acesteia. Pe vremea aceea mamele trebuiau să muncească mult, de aceea nu era percepută ca fiind ceva special, așa cum este astăzi în lumea modernă. Ele foloseau eșarfe sau chiar cearșafuri în acest scop.

Eu mi-am dorit foarte mult să folosesc wrap cu Robert, însă încă de la început nu i-a plăcut să stea în el. Aș fi vrut să știu pe atunci că există posibilitatea de a testa diverse tipuri până să ne hotărâm la un sistem care să ne avantajeze pe amândoi. Inițial am aflat la cursul de alăptare despre cât de benefic este pentru starea de bine a bebelușului, acesta reglându-și funcțiile (respirația, bătăile inimii, temperatura corpului) în apropierea corpului meu, apropiere care duce și la o creștere a producției de lapte, scade nivelul de stres și oferă acces la sursa de hrană fără a fi nevoie să te oprești sau să te așezi.

Prima oară am comandat pe internet un wrap, pe la 8 luni de sarcină, care până la urmă nu s-a dovedit a fi prea elastic, mi se părea chiar rigid, Robert nu a fost niciodată foarte ușor de convins - am așteptat mult până să practic, în ideea că nu e indicat să îl pun așa de devreme în wrap, iar asta cred că a contribuit, din păcate, la reacțiile lui de mai târziu - așa că după ce l-am folosit de 2 ori am renunțat. Am găsit apoi un sistem ergonomic 3 în 1, îmi plăcea că putea fi poziționat cu fața, cu spatele ori în spate, în funcție de vârstă. Nu l-am folosit nici pe acela, începea să plângă deși nu părea să îl deranjeze nimic. În cele din urmă am ales Boba Wrap, o eșarfă extraordinar de elastică, foarte confortabilă la purtat.

Neavând foarte multă experiență în purtarea cu wrap - Robert avea deja aproape 3 luni și începuse să fie curios, ceea ce făcea purtarea și mai dificilă - nu prea am folosit-o nici pe aceasta. Doar câteodată, când nu se liniștea cu nimic, o foloseam pentru a facilita contactul piele pe piele sau pentru a mă plimba cu el prin casă. Nici acum nu prea reușesc să îl conving, el nu suportă nici pantalonii ori șosetele, darămite un wrap... Statul în brațe i se pare suficient de confortabil, însă e din ce în ce mai greu de realizat pentru mine.Vorbim totuși de un copil care are aproximativ 8.5 kg, îmi rupe mâinile dacă îl țin mai mult de jumătate de oră.

Din păcate, pentru mult timp purtarea bebelușului a fost văzută ca o "activitate" specifică oamenilor săraci care nu își puteau permite un cărucior pentru a-și plimba copiii ori a-i lua cu ei peste tot. În prezent însă purtarea bebelușului în diferite sisteme capătă tot mai multă popularitate în țările europene și în America, aceasta fiind văzută ca un factor important în parenting, iar medicii și specialiștii în creșterea copilului încep să realizeze importanța acestei practici în stabilirea unei relații apropiate părinte-copil și în dezvoltarea armonioasă a copilului.

Ales cu grijă și în conformitate cu ultimele descoperiri în ceea ce privește poziționarea corectă, un astfel de sistem poate fi ceea ce și-ar dori orice părinte. Folosiți-l încă de la naștere, obișnuiți-vă bebelușii cu el. S-a dovedit că bebelușii purtați plâng mai puțin (sursa). Practicați câte puțin în fiecare zi, progresiv, corpul și greutatea bebelușului pun presiune pe corpul celui care îl poartă. Și mai ales, bucurați-vă de aceste momente când sunt extrem de dependenți de voi pentru a le arăta lumea și creați-le o imagine cât mai pozitivă pentru viitor. Cresc extraordinar de repede! Nu va gândiți că îi răsfățați.

Tu ți-ai purtat bebelușul? Ce dificultăți ai întâmpinat?

𝕽 🖋

Rolul tatălui în creșterea copilului

2018-02-12T11:31:00.001+00:00

Observ că internetul are prea puține informații spre deloc pe acest subiect. De cele mai multe ori mama este cea vizată atunci când vine vorba despre creșterea copilului, în cel mai fericit caz se vorbește mai la general, despre părinți. Nu spun că rolul mamei nu este cel mai important, însă și tatăl are contribuția lui în dezvoltarea armonioasă a copilului, a adultului de mâine. Din păcate timpul nu poate fi oprit și etapele odată depășite nu se mai întorc.

Mă uit la Robert când e cu tatăl lui, în puținul timp pe care îl petrec împreună. Sunt convinsă că e loc de mai bine și țin neapărat la lucrul ăsta, dar nu prea pot face nimic. Tatăl pentru copil este în primul rând colegul de joacă, atunci când intră pe ușă i se luminează fața, un zâmbet larg se ivește și abia așteaptă să se joace puțin cu el.

Eu sunt cea care îi dă mâncare de când am început diversificarea. Relația noastră este altfel, îi acord multă atenție - nu are nevoie să facă ceva pentru asta - atât cât pot, mai am și eu momente când nu fac mare lucru, nu-mi iese. Suntem oameni în primul rând și apoi mame. Doar când doarme mai fac și altele. Mâncarea, atunci când i-o dau eu, pare neinteresantă, doar lăpticul e cel mai bun, eu sunt sursa, mă rog eu de el să deschidă gura. Însă aseară i-a dat și tatăl lui și cerea, bătea efectiv în măsuță să-i atragă atenția, se întindea la linguriță. Parcă nu era el, acela care învârte capul ca titirezul când mă apropii cu lingura de el. Cerșește atenție, te citește, vede ce merge, caută orice motiv ca să fie băgat în seamă.

Nu a spus nimeni că a fi tată este simplu. De multe ori nici nu știi ce să faci și cu ce să începi. Tatăl este cel care muncește în timp ce mama are grijă de copil. E și ea obosită, căci nu e ușor. Ești și tu obosit după o zi de muncă, însă nu uita că te așteaptă și pe tine să vă jucați. Relaxează-te, intră în lumea copilului tău. Mamele pot crește un copil, dar nu pot transmite trăsăturile încărcate de masculinitate, nu pot copia modelul pe care doar tatăl i-l poate oferi copilului său, indiferent că este fată ori băiat. Acolo intervine tatăl. Petrece timp de calitate cu copilul tău, construiește acea relație cu el de care să fii mândru, fii acolo pentru el atunci când are nevoie de tine. Fă loc zilnic în rutina ta pentru a sta împreună. Toate celelalte mai pot aștepta.

Aceste "cadouri" valoroase de la viață pe care le numim copii nu au cerut să vină pe lume, ei au dreptul să fie îngrijiți, hrăniți și iubiți. Nu contează ce vârstă are copilul tău sau câți copii ai, rolul de tată nu se sfârșește niciodată. Ca să fii un tată bun trebuie să te implici, trebuie să fii prezent. Indiferent de temperamentul pe care îl ai, dacă îți dorești să fii un tată ideal trebuie să pui timp deoparte zilnic pentru copiii tăi. Nu lăsa alte responsabilități să te îndepărteze de ei. Relația cu copiii tăi începe încă dinainte de a veni pe lume. Nu sări peste etape, nu vei reuși să le recuperezi vreodată. Poate ca nou-născut și mai apoi până merge ori vorbește ți se pare că nu prea ai ce să faci în ceea ce-l privește dar te asigur că nimic nu se compară cu tabloul complet al unei familii pe care i-l poți oferi, în care atât mama cât și tatăl fac tot ce le stă în putință pentru binele acesteia.

Vă las aici (sursa) și o minunată poveste scrisă de un tată, Alex, pe același subiect ca și articolul meu de azi.

𝕽 🖋

Să povestim (V)

2018-02-10T09:00:00.002+00:00

Timp, care ți-e secretul?

E abia februarie, sunt la o săptămână distanță de momentul în care voi începe munca dar mie îmi zboară gândul la vacanță.

Acea vacanță pe care o aștept demult, cu Robert puțin mai mărișor, alergând pe plajă în piciorușele goale și jucându-se cu nisip. Biletele de avion sunt luate, rezervarea la mare este făcută. Mai trebuie doar să treacă timpul.

Cum simțim trecerea timpului? Foarte rapidă, acum începe săptămâna și acum se și sfârșește, cam ăsta e sentimentul. Între nopți mai mult sau mai puțin agitate și zile diferite, cu zâmbete, plânsete, dureri de dinți, căzături - oh, Robert a avut parte aseară de prima căzătură din pat, deși i-am blocat accesul spre marginea patului; sărăcuțul, așa de mult a plâns, cred că mai mult de sperietură -, succese sau eșecuri în ale diversificării... timpul pur și simplu zboară. Chiar și pentru noi doi, care stăm mai mult pe acasă.

Visez la liniștea mării, să stau efectiv să mă uit în zare și să văd departe, să văd valurile venind la picioarele mele, să anticipez puterea lor. Ador marea, de când eram copil. Aveam o cochilie în vitrină și din când în când o puneam la ureche să mai ascult puțin sunetul mării. Am avut norocul să merg de câteva ori la mare în copilărie, conjunctura a fost favorabilă. Plus că eram și cea mai mare. Răceam des și foarte ușor, am făcut atât de multe injecții cu antibiotic încât nu știu dacă am vreun centimetru de piele în zonă fără să fi fost înțepat. Marea m-a ajutat, zic eu. Acum dacă am o răceală pe an e deja prea mult.

De apă încă mi-e frică, nu plec prea departe de mal. De când era să mă înec în parcul de distracții sunt rezervată. Acum suflu și în iaurt, mai bine previn decât să vindec. Mi-ar plăcea să știu să înot, admir dintotdeauna persoanele care au abilitatea asta. Probabil doar dacă aș ști mi-aș învinge și eu frica. Tare îmi doresc ca Robert să învețe să înoate.

Ce e timpul pentru mine? O enigmă, mă atrage mult subiectul. Colecționez ceasuri încă de când eram la școală, în clasele mici. Strângeam banii pe care îi aveam pentru mâncare și mergeam să îmi cumpăr ceasuri, de mână pe atunci. Primul ceas pe care l-am purtat era al mamei mele, eram abia în clasa întâi. Aveam magazinul meu preferat unde mergeam să le admir. Acum am vreo zece ceasuri de mână, mai de actualitate, altele, nu le mai știu numărul, puse la păstrare, trei ceasuri de perete doar în dormitor, plus unul la radio și altul la receptorul tv...

Aștept cu nerăbdare să îmi arate că e momentul să plecăm. Până atunci sunt aici, bucurându-mă de faptul că pot să scriu pe blog și să împărtășesc cu voi visele și întâmplările mai mult sau mai puțin fericite din prezentul nostru.

𝕽 🖋

Dimineața pe răcoare

2018-02-09T07:21:00.000+00:00

Astăzi se dă startul Jocurilor Olimpice de Iarnă, zicea Facebook de dimineață.

Evenimentul va avea loc în perioada 9-25 februarie 2018 și este găzduit de PyeongChang, Coreea de Sud. Este prima ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă și a doua ediție a Jocurilor Olimpice organizate în Coreea de Sud, fiind totodată al treilea oraș asiatic ales ca și gazdă de-a lungul timpului. Le-aș urmări și eu dar nu prea deschid televizorul în ultimul timp. E principala atracție pentru Robert.

Ediția de anul acesta include 102 evenimente sportive la 15 discipline la 7 sporturi. Dintre toate sporturile cel mai mult îmi place patinajul artistic. Mi-ar fi plăcut să îl pot practica și eu, dar nu mi-a ieșit, singură dată când am încercat nu m-am desprins de margine. Vorba soțului meu: dacă n-ai învățat fizică... 😅Așa este, nu mi-a plăcut ca și obiect de studiu, învățam pentru note.

Concluzie: Acum știu de ce era nins dimineață, Irlanda vrea să fie în ton cu Jocurile Olimpice de Iarnă. Pun și o poză, demo.

𝕽 🖋

Toate într-o zi

2018-02-08T18:48:00.003+00:00

Vreau să nu uit că astăzi te-am lăsat să dormi în voie până la 12, ca intr-o zi de sărbătoare, ca atunci când nu ne grăbește nimeni.

Vreau să nu uit că astăzi s-a ivit un colțișor, al celui de-al treilea dinte. Ai zâmbit larg când te-ai trezit și m-ai văzut de parcă ai fi vrut să îmi arăți că ai noutăți.

Vreau să nu uit că astăzi pentru prima dată mi-ai dat un pupic la cerere, așa cum știi tu, cum ai învățat din sutele de pupici pe care i-ai primit până la vârsta asta.

Vreau să nu uit că astăzi te-am lăsat în siguranță departe de marginea patului pentru un minut și te-am găsit în partea cealaltă, gata să vii după mine. Mai trebuia doar să înveți să mergi! Asta înseamnă că ai învățat să te și rostogolești, alftel nu îmi explic viteza cu care te-ai deplasat. Trebuie să iau măsuri de siguranță de-acum.

Vreau să nu uit că astăzi ai mancat brânzică cu banană cu așa mare poftă ca atunci când testai gusturi noi. Îți mai dădusem dar n-a fost atunci pe placul tău.

Vreau să nu uit că astăzi la amiază ai adormit singur la câțiva centimentri de mine când mă pregăteam să te duc la joacă. Cred că te-am cam obosit.

Vreau să nu uit că astăzi a fost publicată povestea nașterii tale la Born Abroad (adică aici). Multumesc că ai ales să o publici, Anca.

Vreau să nu uit, nici astăzi, nici mâine, niciodată!

Mami 🙂🖋

Tu ți-ai vaccinat copilul?

2018-02-08T10:39:00.000+00:00

Subiectul vaccinării a adus cu sine un val de refuzuri printre părinții de nou-născuți, nu doar în România, cel puțin în toată Europa. Eu am ales să îmi vaccinez copilul, atât pentru sănătatea lui, căci va veni momentul să intre în colectivitate, cât și pentru sănătatea celor din preajma lui. E cel mai sigur așa.

De zeci de ani copiii sunt vaccinați. Chiar și noi, ca părinți, indiferent de vârsta pe care o avem, am fost vaccinați. Schemele de vaccinare s-au modificat odată cu trecerea timpului, în funcție de descoperiri și nevoi. Nu spun că dacă îți vaccinezi copilul nu se mai îmbolnăvește niciodată. Însă sunt șanse mari să îi salveze viața, la propriu. Corpul lui își dezvoltă abilitatea de a lupta cu un anumit virus.

Când vorbim de bolile copilăriei, se știe că forma pe care o iau acestea în momentul în care se activează este una relativ ușoară dacă vaccinul a fost făcut în prealabil. În plus, multe din boli au fost eradicate odată cu descoperirea imunizării. Cum ar fi ca epidemiile unor boli demult apuse datorită vaccinurilor să reapară în zilele noastre? Va imaginați ce ar însemna? Părinți care ați refuzat imunizarea copiilor voștri, cum va lasă conștiința să îi trimiteți în colectivitate? Mi-ar plăcea să știu că atunci când băiețelul meu va avea vârsta de grădiniță vaccinarea să fie o condiție obligatorie de admitere. Dacă un copil n-a fost vaccinat, poate nu-i târziu atunci.

Sănătatea copilului meu este cea mai importantă. Nici nu s-a pus problema să nu îl vaccinez. Am urmat încă din perioada sarcinii recomandările de vaccinare în cazul meu. Am făcut vaccin împotriva tusei convulsive, la momentul ideal pentru a-i da și lui imunitate, apoi m-am vaccinat împotriva gripei, căci sarcina s-a suprapus cu sezonul rece, se știe că o gripă poate afecta mult prea puternic organismul mamei, care are deja o imunitate scăzută.

Schema de vaccinare a bebelușilor din Irlanda începând cu luna octombrie a anului 2016 arată cam așa:

la naștere se face BCG, vaccinul împotriva tuberculozei;
la 2 luni se face 6 in 1, MenB, PCV și Rotavirus;
la 4 luni se face 6 in 1, MenB și Rotavirus;
la 6 luni se face 6 in 1, PCV și MenC;
Rotavirus se face doar până la vârsta de 8 luni;
la 12 luni se face MMR și MenB;
la 13 luni se face HIB/MenC și PCV.

Noi până la 12 luni am scăpat. Cele pe care le-a făcut deja nu au pus probleme. Pentru primele doze de MenB, cele de la 2 și respectiv 4 luni, era recomandat să se administreze suspensie pe bază de paracetamol imediat după vaccin, în caz că face febra, măcar să nu crească foarte tare. Așa am făcut, nu a avut febră , a fost doar puțin morocănos, ceea ce mi se pare normal. Nu au fost reacții de niciun fel.

Deci să ne vaccinăm copiii, zic, și să nu mai căutăm motive de îngrijorare pe nicăieri. Când nu exista internetul și mamele își duceau copiii la medic pentru imunizare a fost în regulă. Avem mare nevoie să învățăm să filtrăm informațiile pe care le luăm din diferite surse și să ne gândim la viitorul îndepărtat al copiilor noștri, nu doar la tendințele din prezent.

𝕽 🖋

Mi-e dor să văd un film bun!

2018-02-07T17:39:00.000+00:00

Sunt o mare iubitoare de filme, cu ani în urmă pot spune că eram cinefil împătimit. Aveam acasă o colecție impresionantă de DVD-uri. Vânam filmele, eram permanent în temă cu noutățile, așteptam cu nerăbdare să apară un nou episod dintr-o serie. Îmi plăceau mult filmele de groază dacă aveam companie, dar nu refuzam nici o dramă ori o comedie, fie ea și romantică.

De când s-a născut Robert n-am reușit să mai văd un film întreg. Numai pe bucăți, puțin azi, continuam în altă zi, poate într-o săptămână reușeam să îl vizionez. Până să îl termin nu înțelegeam mare lucru. Acum nici nu mai știu care sunt tendințele. La cinematograf n-am mai fost de foarte multă vreme, eram în facultate. În orășelul nostru mic oricum nu aveai unde să mergi. Nici acum nu ai.

Se apropie Valentine's Day, o sărbătoare împrumutată, contestată vehement de unii și așteptată, celebrată de alții, mai ales de cei tineri. Mulți nici nu știu că și noi avem în tradiția românească o sărbătoare a iubirii, Dragobete, care se sărbătorește pe 24 februarie. Eu și soțul meu alegeam să vizionăm un film. De obicei, o comedie romantică, să fim în ton cu sărbătoarea. Mi-ar plăcea să ne uităm și anul acesta, nu doar de Valentine's Day. Măcar câte un film pe săptămână.

Sursa: blogevent.ro

Am dat o căutare rapidă pe site-urile de profil și la o primă vedere 9 dintre filme mi-au atras atenția (sursa):

Daddy Cool, un film franțuzesc, destul de interesant din trailer, apărut în ianuarie anul acesta. La patruzeci de ani, Adrien dă dovadă de atâta imaturitate, încât iubita lui, Maude, se gândeşte serios să-l părăsească. Ea are treizeci şi cinci de ani şi visează la o familie. Ca să-şi recâştige marea iubire a vieţii lui, Adrien se hotărăşte să deschidă o creşă la domiciliu chiar în viitorul fost apartament conjugal. (trailer)
Every Day, un film cu o adolescentă de 16 ani care se îndrăgostește de o entitate misterioasă, pe nume "A", care ocupă involuntar, dar inevitabil, în fiecare zi, corpul unui alt adolescent. Simțind că între ei se stabilește o legătură incredibil de puternică, Rhiannon și A se străduiesc să se regăsească în fiecare zi, fără să știe ce sau pe cine va aduce ziua următoare. Cu cât cei doi se îndrăgostesc mai tare unul de celălalt, cu atât mai mult consecințele acestei iubiri în care la fiecare 24 de ore partenerul este altcineva (și totuși același), apasă mai tare asupra lor, obligându-i pe Rhiannon și A să ia cea mai grea decizie din viața lor. Filmul va rula în cinematografe din 23 februarie. (trailer)
Tot în 23 februarie este și premiera filmului The Post. În rol principal îl regăsim pe Tom Hanks, care îl interpretează pe editorul Ben Bradley, cel care alături de Katharine Graham (Meryl Streep), prima femeie editor al unui ziar american important, se aruncă într-o cursă contra-timp împotriva publicaţiei The New York Times. Miza este deconspirarea unei mari muşamalizări guvernamentale, care implică informaţii referitoare la trei decenii de activitate a patru preşedinţi de stat. Pentru a reuşi, Ben Bradley şi Katharine Graham trebuie să-și depăşească propriile neînţelegeri, în timp ce carierele lor sunt pe cale să fie distruse, iar libertatea lor este mai fragilă ca oricând. (trailer)
Forever My Girl, un film lansat în octombrie 2017, urmărește povestea unui star al muzicii country care după un deceniu se întoarce acasă la iubirea pe care o lăsase în urmă. Liam Page este un bărbat care și-a părăsit mireasa în fața altarului, în favoarea faimei și averii. Cu toate acestea, chiar dacă Liam și-a construit o carieră frumoasă și a devenit un superstar al muzicii country, acesta nu a uitat-o niciodată pe Josie, dragostea sa adevărată, și nici rădăcinile sale sudice din comunitatea mică unde s-a născut și a crescut. Atunci când se întoarce în mod neașteptat în orașul său natal pentru înmormântarea celui mai bun prieten al său din liceu, Liam se confruntă brusc cu consecințele a tot ce a lăsat în urmă. (trailer)
Un film marca Netflix, Irreplaceable You, a cărui lansare este anunțată pentru data de 16 februarie în SUA. Abbie (Gugu Mbatha-Raw) și Sam (Michiel Huisman) sunt cei mai buni prieteni din copilărie, de când aveau 8 ani. Se logodesc și plănuiesc să se căsătorească când un diagnostic neașteptat le tulbură viața fericită în New York. (trailer)
În luna aprilie a acestui an este anunțată lansarea filmului Midnight Sun. Având la bază o producţie japoneză, filmul prezintă povestea lui Katie, o tânără de 17 ani obligată să stea închisă în casă încă de mică din cauza unei boli foarte rare care o pune în pericol de moarte la cea mai scurtă expunere la lumina soarelui. Soarta intervine atunci când fata îl cunoaşte pe Charlie, cu care trăieşte o frumoasă dragoste de vară. (trailer)
Home Again e o comedie despre dragoste, prietenie, și familiile pe care ni le formăm. Dar are și o lecție de viață extrem de importantă: să o iei de la început nu e o treabă de începător... A fost lansat în România pe 6 octombrie 2017 și mi-aș dori să îl văd și eu. Abia aștept să mai văd un film cu Reese Witherspoon în rolul principal. (trailer)
Lost in Paris e un alt film franțuzesc pe care abia aștept să îl văd. A avut premiera în România pe 15 septembrie 2017. Fiona ajunge la Paris pentru prima dată, pentru a-i veni în ajutor mătușii sale Martha, căreia vârsta înaintată și miopia îi joacă feste. Este începutul unei curse nebunești, la care se autoinvită Dom, locuitor al străzii, pe cât de egoist, pe atât de incapabil în a-și exprima sentimentele. (trailer)
Table 19, un film cu și despre o nuntă. După ce este părăsită și scutită de îndatoririle de domnișoară de onoare printr-un simplu mesaj pe telefon de către cavalerul de onoare, Eloise hotărăște să continue să țină capul sus și să participe oricum la nunta celei mai vechi prietene a ei. Însă odată ajunsă la localul în care are loc petrecerea, află că locul ei se află la o masă oarecare, tocmai din capătul sălii, alături de un grup de invitați necunoscuți, de la care toți s-ar fi așteptat să refuze să participe la un eveniment atât de personal. Dar pe măsură ce fiecare începe să vorbească despre sine, Eloise află tot mai multe despre invitații de la masă cu numărul 19, iar prieteniile, ba chiar și o mică idilă, se pot înfiripa chiar și în cele mai neașteptate circumstanțe. (trailer)

Timp să fie, filme am găsit! 😄 Poate le și vedem dacă tot am făcut o listă cu titluri care mi-au făcut mie cu ochiul.

𝕽 🖋

Să povestim (IV)

2018-02-07T08:31:00.000+00:00

Despre somnul bebelușului meu

În ultima perioadă Robert are cel puțin un somn "sănătos" de câteva ore pe timpul zilei - pot fi două ore ori chiar patru uneori -, ar trebui să fiu obișnuită deja și să las să se întâmple, să mă bucur la maxim de timpul acesta pe care îl am pentru mine. Trebuie totuși să fie liniște ca să doarmă, deci nu mă pot apuca de mutat prin casă. Aș face orice să aibă un somn bun, mai ales dacă a adormit deja fără prea mult tam-tam. Orice mamă știe la ce mă refer.

Moașa ne spunea la cursurile prenatale că nu e nevoie să facem liniște, că ei cunosc multe sunete încă de când erau în burtică. Inițial a funcționat, stăteam lângă el în timp ce dormea și vorbeam la telefon. Dar apoi s-a obișnuit cu liniștea, ori pentru că dormeam împreună și nu ne deranja nimic ori pentru că somnul de pe timpul nopții se desfășura într-o liniște deplină, doar ceasul se mai auzea.

Cine să ne mai înțeleagă pe noi mămicile? (știu că nu numai eu gândesc așa). Dacă nu doarme: "vaaai, are nevoie de somn, de ce doarme așa de puțin?". Dacă doarme: "a dormit prea mult, e timpul să se trezească!". Astfel că sunt momente când îl trezesc, când mi se pare mie că a dormit suficient. Ca orice părinte, am și niște întrebări: Când e prea mult, sau dimpotrivă, prea puțin somn? Ce înseamnă destul? Când e cazul să intervenim? De unde să tai și unde să mai adaug? Când să îmi fac griji?

Sursa: Shutterstock

Am căutat informații peste tot. Prima oară am întrebat pediatrul, la numai o zi după ce l-am născut. Mi-a răspuns atunci că se reface, m-a întrebat dacă a fost un travaliu lung și mi-a spus că se nasc obosiți, pentru că și ei participă activ la tot ce înseamnă venirea lor pe lume, așa că au nevoie de somn și dorm foarte mult în primele zile. Așa a și fost, cu greu îl puteam ține treaz, să-i văd ochișorii, să îi vorbesc, să îl hrănesc.

"Minunea" n-a ținut mult. Au urmat luni întregi în care, cel puțin pe timpul zilei, nu avea un somn mai lung de 30 de minute. Mă îngrijoram atunci, căci și "microbul" acesta de a căuta permanent răspunsuri îți poate deveni dușman în cele din urmă. E suficient să dai o căutare rapidă pe Google și articolele de pe site-uri de profil apar ca ciupercile după ploaie. Găseam numai păreri de genul: un bebeluș de vârsta lui trebuie să doarmă cel puțin patru ore pe timpul zilei, să nu stea mai mult de 90 de minute treaz, să aibă trei reprize de somn pe timpul zilei etc. Mai venea și asistenta cu întăriri la ceea ce eu știam deja din ce citisem și mă simțeam încolțită. Stresul că somnul puțin l-ar putea afecta? Era acolo, o grijă în plus.

Nopțile erau bune, majoritatea. În prima parte a nopții dormea dus, pentru vreo cinci ore, iar apoi se trezea cel puțin din două în două ore. La întrebarea "doarme noaptea?" răspundeam fericită "da, doarme destul de bine, nu mă pot plânge!". Nu mai e cazul acum.

Prezentul arată cam așa: treziri cel puțin la fiecare oră, nu neapărat de foame, dimineața după 5 e somnul cel mai dulce, doarme până la 10-11, chiar și 12 dacă îl las, dar eu pe la 6 jumătate sunt în picioare. În timpul zilei dacă am noroc doarme cel puțin 2 ore într-o repriză. Oricât aș sta să fac calcule nu scot mai mult de 12 ore de somn din 24. Specialiștii în domeniu recomandă in jur de 14-15 ore. Acum ne confruntăm cu durerea asociată dinților și din experiența mea știu că durerea este mai acută noaptea. Dar până când o vom ține așa?

Unele dintre sfaturile și recomandările pentru un somn "ca la carte" sunt:

stabilește o rutină pentru somn: poți să îi faci băiță, să îi cânți un cantecel, să va jucați în liniște, să îi citești o poveste. Noi facem băiță, seară de seară, mai ales de când am început diversificarea. Niciodată nu știi pe unde a ajuns mâncarea 😅 Și ne mai spălăm pe dinți. Apropo, știați că încă de la apariția primului dințișor trebuie să spălăm bebelușii pe dinți? Chiar dacă sunt dinți de lapte, dacă nu sunt îngrijiți pot fi afectați și cei definitivi. O periuță cu perii moi și apă sunt suficiente. Pasta de dinți nu este recomandată până la vârsta de 2 ani minim ori până învață să scuipe. Apoi o cantitate cât o bobiță de mazăre poate fi folosită. Revenind la rutina pentru somn, funcționează, dar până nu îl pun la sân nu se întâmplă nimic. Asta înseamnă că doar eu îl pot adormi.
fă-i program de somn. Aici ce să zic? Nu funcționează deloc. Mai ales de când îi place să stea în șezut, chiar dacă poate părea ora potrivită pentru somn nu doarme nici să stau în cap. Vrea ridicat și altceva nu. Face orice să îmi dea de înțeles că nu sunt pe drumul cel bun.
încurajează-l să adoarmă singur. Asta am cam făcut, fără să vreau uneori, plecând din camera fără să îl iau cu mine. Îl găseam dormind și vizibil deranjat de faptul că am revenit. Adoarme singur dacă îl las, însă asta nu îl ajută și pe timpul nopții. Suge degetul, suzetă nu acceptă. Asa se liniștește el.
încearcă să îl pui la somn mai devreme, asta l-ar putea ajuta să aibă un somn mai liniștit noaptea. Nu prea pot, dacă ar adormi la 8:30 nu ar mai petrece deloc timp cu tatăl lui, și așa stau destul de puțin timp împreună.

Nu știu încotro ne îndreptăm și cât va mai dura perioada asta. Dințișorii ies cam până pe la doi ani. Oare atât să dureze și la noi perioada aceasta de somn zbuciumat? Sau mai rău, să fie așa cum spunea o altă mămică, abia după 3 ani putem spune că dormim bine? N-am idee dacă pot face ceva să schimb prezentul, așa că las să treacă zilele. Poate mâine va fi mai bine! 😉
Despre somnul bebelușului am mai scris și aici.

𝕽 🖋

Efectele cezarienei pe termen lung

2018-02-06T10:59:00.001+00:00

Sursa foto: euforiatv

Creșterea spectaculoasă la nivel mondial a numărului de cezariene în ultimele decenii a adus cu sine o multitudine de cercetări și discuții. Mi-a atras atenția în mod special un studiu publicat acum 2 ani de PLoS One (sursa) care prezintă tendințele din perioada 1990-2014, în contextul creșterii rapide în întreaga lume a preferinței pentru cezariană, fără a analiza însă și riscurile atât pe termen scurt cât și pe termen lung ale acestei intervenții chirurgicale.

Deși de cele mai multe ori cezariana este aleasă cu prea multă lejeritate, fără motive reale, este bine de știut că aceasta reprezintă o operație majoră, ai nevoie de o perioadă destul de lungă de refacere.

Potrivit studiului realizat pe baza informațiilor strânse din 150 de țări, la momentul publicării articolului 18,6% din nașteri erau prin cezariană, oscilând între 6% în țările subdezvoltate și respectiv 27,2% în țările dezvoltate. America Latină este regiunea cu cea mai crescută rată (40,5%), urmată de America de Nord (32,3%), Oceania (31,1%), Europa (25%), Asia (19,2%) și Africa (7,3%). Studiul a arătat o creștere la nivel mondial de 12,4%, cu o medie anuală de 4,4%. Cu excepția a două țări, Guineea și Nigeria, a căror rată a fost în scădere, și Zimbabwe, care și-a menținut rata, toate celelalte țări participante la studiu au avut creșteri mai mult sau mai puțin evidente.

Comparativ cu nașterea naturală, nașterea prin cezariană este asociată cu o rată redusă de incontinență urinară și prolaps uterin, însă acestea ar trebui puse în balanță împreună cu fertilitatea scăzută pe viitor, sarcinile viitoare (crește riscul de avort spontan) și efectele pe termen lung asupra bebelușului (s-a observat o asociere între nașterea prin cezariană și apariția astmului la copiii sub 12 ani și risc de obezitate la copiii sub 5 ani).

În ceea ce privește sarcinile viitoare, există un risc crescut pentru femeile care au născut prin cezariană, incluzând placenta previa (placenta este inserată pe cervix și poate fi descoperită ecografic începând cu luna a patra de sarcină), placenta accreta (atunci când placenta se fixează pe cicatricea rămasă de la nașterea anterioară, putându-se declanșa hemoragii grave în momentul desprinderii forțate) și histerectomia (îndepărtarea uterului pe cale chirurgicală). Mai multe pe această tema puteți găsi aici (rezultatele studiului au fost publicate relativ recent, acum două săptămâni).

Eu nu am avut probleme mari, însă în primele 2 săptămâni m-am axat doar pe îngrijirea lui Robert, nu puteam să stau mult timp în picioare, nu puteam să merg mult. Multe dintre efectele postoperatorii le-am simțit până după 6 săptămâni. Dar în cazul meu cezariana a fost necesară. Nu poți opta pentru operație în Irlanda. Nici nu îți pun viața în pericol dacă nu se poate altfel. Zic eu că așa este ideal. Cât despre viitoarele nașteri, medicul a ținut să precizeze la controlul de 6 săptămâni că nu există o contraindicație pentru o viitoare naștere naturală în cazul meu, cu condiția că bebelușul să fie puțin mai mic (Robert s-a născut cu o greutate de 4.325 kg) și bine poziționat, condiție urmată evident de un progres favorabil unei nașteri naturale.

Nașterea vaginală după cezariană (NVDC) este o practică din ce în ce mai populară în țările dezvoltate și poate fi posibilă dacă nu există riscuri. Aceste descoperiri despre riscurile operației de cezariană ar putea să ne pună pe gânduri, ar trebui să creeze subiecte de discuție între oamenii de știință și cadrele medicale, să instruiască femeile în privința beneficiilor și riscurilor asociate intervenției, iar dacă se menține posibilitatea de a alege modalitatea prin care să naști, măcar să o faci în cunoștință de cauză.

M-am simțit motivată să tratez acest subiect în contextul situației nefericite de la spitalul privat ISIS din Constanța, unde acum mai puțin de două săptămâni și-a pierdut viața o mămică care a ales să nască natural după o cezariană. Hemoragia care a intervenit când medicul a încercat să desprindă cu forța placenta adânc inserată i-a fost fatală. Acum bebelușul născut și fratele acestuia în vârstă de 4 ani au rămas fără mamă din cauza neglijenței medicilor. Nu poți rămâne indiferent la auzul acestor știri. Ca să nu mai spun că 10 zile mai târziu la același spital a murit un nou-născut (vezi aici ).

E trist la noi! Se întâmplă în zilele noastre, din păcate...

𝕽 🖋

10 idei greșite care te fac să renunți la alăptare

2018-02-04T09:53:00.000+00:00

Bună dimineața în această frumoasă zi de duminică. Este 7 dimineața, Irlanda are cer senin, înstelat, o lună care a luminat cu putere toată noaptea, iar termometrul arată 1º. Soarele răsare abia după ora 8. Se anunță o zi frumoasă, dar aici nu poți ști niciodată.

Eu mă gândesc de ceva timp să scriu despre alăptare, mai pe larg, să tratez un aspect care mie mi-a dat bătăi de cap la început de drum și care m-a ținut trează căutând informații pe internet, întrebând pe chat-ul pro-alăptare al HSE Irlanda, căutând răspunsuri, suport, soluții pe forumurile IBCLC, La Leche League și altele. Este vorba de producția de lapte pe care o mamă o poate avea pentru bebelușului ei. Este lapte suficient pentru el? De ce mănâncă așa des? Nu se satură? Este laptele meu bun? Trebuie să îi dau completare? În cele aproape 7 luni ale lui Robert cred eu că am găsit răspunsul la toate aceste întrebări. Dacă te interesează, citește în continuare.
Acum scuză-mi întrebarea, dar "Ai într-adevăr lapte puțin?". Este o întrebare pe care poți să ți-o adresezi chiar tu, am făcut-o și eu.
Majoritatea femeilor care dau completare cu lapte praf în ideea că bebelușul nu primește suficient sau nu se satură nu au într-adevăr o problemă. Iar cercetările au demonstrat că o mamă are lapte cât pentru 5 copii, deci unul singur cu siguranță va fi satisfăcut.
Nu ai o problemă dacă:

Bebelușul tău nu are un număr de x ore între mese, așa cum ai citit tu în cărți ori ai auzit din alte surse că ar putea fi normal. Se știe că laptele matern este ușor digerabil, tocmai pentru că e conceput special pentru el, e cadoul cel mai de preț pentru copilul tău. Poate fi flămând după o jumătate de oră, o oră , două ore sau nu mai mult de zece minute. Da, crede-mă, ai citit bine. Poate trece printr-un puseu, poate sta la sân toată ziua. Am avut nopți când l-am alăptat din jumătate în jumătate de oră . Să-ți spun ceva: hormonul responsabil cu producția de lapte este la cote maxime seara, iar bebelușii știu asta. În timpul unui puseu petrec mult timp la sân (vei observa că există cerere mai mare spre seară) pentru a da comandă de mai mult pentru ziua următoare. Puseul are ca rezultat o achiziție: creștere în greutate, în înălțime ori o nouă abilitate dobândită. Acest secret l-am aflat încă dinaintea primului puseu (cel de la 10 zile) când Robert avea doar 4-5 zile. Sper să-ți fie de folos.
Sânii tăi sunt mai moi decât îi știai odată. Senzația de sâni plini pe care o știm de la începuturile alăptării nu va dura o veșnicie. Mai devreme sau mai târziu sânii tăi se educă, devin experți în stocare, se adaptează nevoilor bebelușului tău. Nu uita că laptele poate fi produs inclusiv în timpul suptului (vezi și punctul 3). Sânii angorjati au în majoritate lapte transparent, primul lapte, cel care induce senzația de sațietate, plin de glucide. Este laptele care îi potolește setea. Cu cât sânii sunt mai moi cu atât laptele este mai gras, lucru benefic și pentru bebelușul tău. Să nu aștepți niciodată în ideea că se vor umple, se vor întări, vor fi așa cum îi știi. Este o mare greșeală. Pe de altă parte, un sân plin va transmite mesajul că nu este nevoie de lapte și va încetini producția. Un sân gol întotdeauna va produce mai mult lapte.
Ai auzit vreodată de faptul că laptele își poate schimba compoziția de mai multe ori în timpul unei mese? Sfârcurile scanează saliva bebelușului de viruși și alte potențiale pericole care îi pot afecta sănătatea și dacă identifică vreo problemă, chiar și dacă e vorba de o banală răceală, dau comandă de anticorpi pentru a-l face bine. Îmi imaginez că pare SF, dar știu asta din mai multe surse. Există un sâmbure de adevăr în toată povestea asta.
Bebelușul se hrănește pentru o perioadă scurtă de timp. Majoritatea bebelușilor își procură cantitatea necesară în mai puțin de 10 minute, odată cu înaintarea în vârstă crește și abilitatea lor de a goli sânul, devin eficienți. La începutul mesei înghit cu o frecvență mai mare care încetinește pe măsură ce se satură. În general, o masă mai lungă nu este neapărat o masă mai copioasă.
Sânii tăi sunt mici. Mărimea sânilor nu contează atunci când vine vorba de alăptare. Nu poți aproxima ce producție de lapte există în funcție de mărimea sânilor. Ai încredere în corpul tău, a muncit 9 luni de zile să se pregatească pentru venirea bebelușului pe lume.
Bebelușul tău se trezește des să mănânce. O mulțime de bebeluși au o frecvență a meselor asemănătoare cu cea din timpul zilei. O mulțime continuă să se trezească la intervale de 2-3 ore sau mai des pentru o perioadă îndelungată. Robert nu a dormit mai mult de 30 de minute într-o repriză pentru mult timp. Îmi dau seama că ești epuizată, și eu am fost. Dar a trecut.
Bebelușul tău nu adoarme după masă. Îl pui în pătuț și se trezește căutând sânul de parcă nu ar fi mâncat deloc. Ei adoră căldură noastră, ne adulmecă. Se întâmplă să le placă să stea la sân, îi liniștește, e mediul lor preferat, cel pe care îl știu încă de când erau în burtică. Apropo, știai că mirosul laptelui este același cu cel al lichidului amniotic? Poate lucrul acesta îți răspunde la multe dintre neliniști.
Bebelușul tău acceptă completare după o masă la sân. Orice bebeluș când va fi provocat să sugă o va face. Iar laptele prin biberon curge foarte ușor, el muncește foarte puțin. De aceea, mulți nu mai acceptă sânul când se obișnuiesc cu fluxul rapid la biberon. Iar hrănirea cu biberonul poate predispune la obezitate, e greu să se oprească, să își dea seama când e sătul.
Nu simți ejecția laptelui. Unele femei au acea senzație, de electrocutare în sfârcuri, unele nu. Și mai mult, unele o au la început și apoi se pierde. Te poți îngrijora uneori, dar este perfect normal ca senzația să dispară.
Nu poți scoate mult lapte cu pompa. Pomparea și alăptarea sunt în mod surprinzător nerelaționate. Bebelușul extrage laptele într-un mod complet diferit. Multe femei cu o producție sănătoasă nu pot să scoată nimic prin pompare.

Dacă încă ai rămas cu mine, îți pot spune că ai o problemă dacă:

Bebelușul tău nu ia în greutate. Orice bebeluș pierde un procent din greutatea de la naștere și îl recâștigă în aproximativ două săptămâni, ajungând apoi la un câștig de 150-200 grame pe săptămână. Dacă bebelușul tău are o problemă, încă mai pierde din greutate ori nu ia suficient, se va vedea cu siguranță în grafic, însă și acela este informativ. Nimic nu e bătut în cuie, fiecare bebeluș este unic și se va dezvolta în ritmul său. Graficul ne poate ghida în stabilirea unei normalități în ceea ce îl privește. De aceea controalele sunt foarte dese în primele luni. Pentru a descoperi eventualele probleme.
Nu schimbi suficient de multe scutece. În prima lună ne ghidăm după urină și scaun. Odată cu venirea laptelui (între 2 și 5 zile de la naștere) ne așteptăm la cel puțin 6 scutece cu urină și 3 scutece cu scaun de mărimea unei monede de 50 de bani ori mai mare în 24 de ore. După prima lună, scaunele se pot rări. Asta nu înseamnă că este o problemă. Oricum, dacă cineva îți spune că este în regulă ca un bebeluș de doar 10 zile să nu aibă scaun pentru mai multe zile nu-l crede. Trebuie investigată problema.

Greutate și scutece, aceste două aspecte îți pot da de înțeles că este o problemă de producție a laptelui. Dacă acestea sunt în regulă, părerea mea personală este că nu ai de ce să îți faci griji și mai ales să îi refuzi bebelușului tău cel mai bun start pe care îl poate avea în viață.

Observă-l, cam pe la o lună începe să îți zâmbească. Robert la două luni a început să și gângurească timid. Îl vezi cum înflorește, îi urmărești dezvoltarea pas cu pas, îl cunoști, ești mama lui. Știi mai bine decât oricine dacă bebelușul tău este bine. Este activ? Este vesel?

Ori poate alăptarea pur și simplu nu e pentru tine. Contează mult să te simți confortabil cu tine însăți, așa că nici laptele praf nu e otravă. Faci tot ce poți pentru bebelușul tău.

Este perfect normal să te simți permanent legată, într-adevăr, dar nu va dura o veșnicie toată situația asta. Și spune sincer: ce sentiment te încearcă atunci când îți ții bebelușul la sân și știi că pe lângă dragostea ta e tot ce are el nevoie? Să-ți fie aproape, este o apropiere care nu poate fi înlocuită cu nimic, se pun bazele celei mai frumoase relații. Este acel moment care doar între voi doi poate exista, cu biberonul oricine îl poate hrăni.

Unele dintre avantajele alăptării: laptele pe care i-l poți oferi este gratis, mereu la temperatura optimă, îl ai tot timpul pregătit. S-a dovedit că mamele care alăptează dorm mai mult. Nu ai grija biberoanelor, sterilizării, termosului, temperaturii. Imaginează-ți doar, dacă nu te-ai confruntat încă cu așa ceva, plânsul de foame al unui copil în toiul nopții în timp ce tu îi pregătești laptele și nu reușești să îl răcești mai repede. Groaznic mi se pare!

Îmi doresc să cred că te-am liniștit, că motivele pentru care erai îngrijorată se află în prima categorie și nu în a doua. Nu e ușor, dar poți să o faci!

Ideile m-au acaparat și nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Este deja 9. Robert încă doarme. Cum spuneam, se anunță o zi frumoasă aici. Aruncă și tu o privire.

𝕽 🖋

Disclaimer: Nu sunt consultant în alăptare, nici medic. Acest articol este bazat pe experiența mea și conține informații diverse colectate și adaptate la propria condiție. Întotdeauna este bine să căutați ajutor de specialitate.

Să povestim: Despre IT și gadget-uri (I)

2018-02-02T10:15:00.002+00:00

Cum mi-am dezvoltat pasiunea pentru IT

Dintotdeauna am fost atrasă de tehnologie. Îmi amintesc că prin clasa a II-a am fost înscrisă la un curs de calculatoare la noi la școală și cred că acesta era unul dintre cursurile de la care nu voiam să mai plec. Imaginați-vă că învățam comenzi la vârsta aceea, cam prin 1996. Bine, mai și jucam câte un joc. Nu îmi aduc aminte de ce am renunțat, probabil nu s-a mai ținut. Cred că atunci mi s-a deschis mie apetitul pentru IT și pentru tot ce înseamnă gadget în general.

N-am uitat de această pasiune, așa că, după vizite făcute în clasa a VIII-a în grup pe la liceele din oraș, am aplicat la admitere pentru profilul matematică-informatică. Am fost admisă la un liceu care era la vreo 2 km în afara orașului, distanță pe care de multe ori o parcurgeam pe jos. Chiar dacă era autobuz, preferam să-l evit, era o cursă specială pentru navetișții care lucrau la o fabrică în apropierea liceului, iar aceștia se plângeau de multe ori că autobuzul este prea plin. Au făcut chiar și reclamații. În plus, vara era foarte plăcut să mergi pe jos, ne strângeam un grup mai mare și ne opream apoi în parc, iar timpul trecea așa de repede, nici nu îți dădeai seama că e timpul să pleci acasă. Acestea sunt momente de care mi-e dor, exact ca în cântecul cu anii de liceu.

Am participat cu plăcere la toate orele de informatică, profesori nu prea erau, probabil din cauza distanței ori în vremea aceea (2001) informatica nu era încă un domeniu destul de căutat, iar cei care acceptau să vină să predea citeau din carte cuvânt cu cuvânt și niciodată nu puneau accent pe practică. Ăsta e unul din dezavantajele majore ale sistemului de învățământ românesc: accentul se pune prea mult pe partea teoretică și practica rămâne undeva, uitată. Mi-ar fi plăcut să învăț programare, într-a XII-a a venit un profesor bun, prea târziu pentru mine din păcate, căci eram la sfârșit de ciclu. Am reușit însă să învăț esențialul, m-am pregătit cum am putut pentru atestatul profesional, dar nu era suficient pentru o facultate în domeniu. Nu prea poți merge având cunoștințe puține, sunt alții care au învățat multe până în punctul acela și nu poți ține pasul cu ei.

De aceea, după multe ezitări - știți că toată lumea întreabă unde vrei să dai la facultate și pe mine mai mult mă stresa, eram din ce în ce mai confuză cu atâtea întrebări - și o notă de 10 la BAC la limba franceză, am hotărât să depun dosar la Litere, Limbi și literaturi străine, Franceză - Engleză. Astfel s-a format în caracterul meu de adult un mix destul de ciudat între real și uman. Pe de o parte e pasiunea mea pentru calculatoare și nu numai, pe cealaltă parte este plăcerea de a scrie.

Calculator am avut de prin clasa a XI-a, nu prea știam cum să îl folosesc, internet nu aveam. În speranța că aș putea învăța ceva în domeniu am fost în librărie și mi-a atras atenția o carte despre Windows NT. Am răsfoit-o puțin, era complexă, avea tot felul de informații și m-am hotărât să o cumpăr. Doar că, surpriză, eu nu aveam același sistem de operare și parcă între Windows NT și Windows XP fusese un salt destul de mare. Așa de mare mi-a fost dezamăgirea încât n-am răsfoit-o niciodată.

Sursa imagine: https://www.reuters.com/

Printre gadget-urile cele mai dragi mie se află fără doar și poate iPhone-ul. Prima oară când am ținut unul în mână a fost pe la 24 de ani. Până la vârsta aceea am avut mai multe modele de telefoane, începând cu un Sony Ericsson cumpărat prin clasa a IX-a, apoi mi-am făcut primul abonament la Vodafone la doar 3 zile după împlinirea vârstei legale pentru a-mi cumpăra un Siemens și le-am tot schimbat. Tehnologia avansează într-un ritm destul de rapid ca să te oprești la un model. Cred că primul meu iPhone l-am avut prin 2012, un iPhone 3G, iar de atunci am rămas la această marcă. Printre minusurile pe care le vedeam atunci era faptul că nu puteam transfera foarte ușor file de pe telefon pe PC ori prin bluetooth de pe iPhone pe altceva. Apoi mai era memoria de stocare. Fiind pasionată de fotografie, memoria nu e niciodată destulă, iar iPhone nu acceptă memorie externă. Cu greu mă despart de pozele din telefon, chiar și acum.

Am avut aproape fiecare model de iPhone, a urmat și 4, și 5s, acesta din urmă fiind primul cumpărat direct de la Apple, neverlocked, nou-nouț. Când l-am luat în mână era perfect. N-avea nimic care să nu-mi placă. L-am ținut 3 ani, chiar și acum îl folosesc, însă într-o eră în care telefonul este indispensabil un ecran ca al lui mi se părea puțin cam mic. Ochii mei îmi mulțumesc acum, pe lângă 6S este ca un pui. Bateria nu prea mai rezistă, parcă scădea procentul prea repede. 1% în colțul din dreapta sus, cel mai mare coșmar în ceea ce îl privește.

N-aș renunta la iPhone. Când era în vogă Samsung Galaxy S III mă tenta să îl cumpăr. Dar sfatul soțului meu, binevenit de altfel, că el în locul meu nu ar renunța la iPhone dacă ar fi obișnuit cu el, căci Android e puțin mai instabil, m-a făcut să mă răzgândesc. Nici acum nu-mi pare rău. Probabil m-aș fi reîntors destul de repede la iPhone. Apple nu mai e ce-a fost, dar pentru mine încă e ceea ce îmi trebuie și ceea ce îmi place. Cu tot cu minusurile aferente. De preț nu mai vorbesc, e mult prea mare pentru un telefon, dar sunt opțiuni. Poți cumpăra în rate sau second-hand la preț accesibil.

Laptopul meu, un Dell Latitude E7250, și iPhone 6s sunt cele mai îndrăgite "accesorii" pe care le am în prezent.

𝕽 🖋

Februarie,1! | February, 1st!

2018-02-01T12:46:00.000+00:00

Printre pasiunile mele se află fără îndoială și fotografia. Ador să surprind frumusețea locurilor în imagini, să păstrez amintiri cu locurile pe care le-am vizitat. Cu mine sunt critică, nu mă consider fotogenică și rareori apar și eu în poze. 😅
Deși nu am călătorit foarte mult până acum, am o colecție impresionantă de poze, una mai spectaculoasă ca cealaltă (aici sunt subiectivă, îmi plac mie, mult). Primul aparat foto l-am avut prin liceu, un Canon, apoi am folosit telefonul, odată cu evoluția tehnologiei, era mai la îndemână.

Astăzi m-am trezit cu chef de scris. După o noapte nedormită - abia pe la 4 jumătate s-au liniștit apele, și apoi 2 ore de somn-, m-am retras ușor de lângă Robert, de obicei nu mai pot să adorm, mi-am luat laptopul în brațe și am început să răsfoiesc articole pe internet. În ultimul timp mă axez pe cele de creștere copil. Dacă tot am puțin timp disponibil, de obicei dimineața, măcar să îl fructific la maxim și să îl adaptez la nevoile actuale.

Așa a apărut primul meu articol de azi. Al doilea e motivat de peisajul nemaipomenit pe care l-am găsit când mi-am aruncat privirea pe fereastră. Vă las și vouă aici o mostră, 2 poze. Vedere de la geamul dormitorului și din fața casei, astăzi, 1 februarie 2018. 😍 Senin, soare, frig, verde, și tot ce vă mai inspiră ele.

𝕽 🖋

Februarie e aici

2018-02-01T09:03:00.000+00:00

sursa: https://www.another71.com/

Februarie, ai venit. Se apropie momentul să mă întorc la serviciu și, deși nu voi lucra mai mult de două zile pe săptămână pentru că nu am cu cine să îl las pe Robert, aproape mă îngrozește gândul că nu voi putea să îmi termin sarcinile pe care le am împărțindu-mă între muncă și pompat - cel puțin o dată la 2 ore, pentru că am acasă un mâncăcios.

Fără să vreau am ajuns pe paginile unui blog irlandez al cărei posesoare trata sincer, fără menajamente, subiectul concediului de maternitate și circumstanțele în care se află mamele irlandeze la job, atât pe perioada sarcinii cât și după nașterea copilului. În timpul sarcinii nu am lucrat foarte mult, în martie am intrat în concediu de risc, la 5 luni de sarcina, serviciul pe care îl am este foarte solicitant și nu am mai făcut față cu burta în creștere. Iar supervisorul meu nu înțelegea că nu mai am aceeași mobilitate și stabilitate ca înainte de sarcină.

Studiul realizat de iReach și Nestle SMA pe un eșantion de 996 de femei, care fie sunt însărcinate ori în concediu de maternitate fie au avut un copil în ultimele 12 luni, evidențiază că jumătate din femei continuă să păstreze o legătură cu sarcinile de la serviciu. 24% dintre mamele aflate în concediu de maternitate își verifică e-mail-ul, una din patru îl verifică zilnic. Aproape una din trei preia apeluri în interes de serviciu, 14% dintre ele săptămânal. Și mai mult de una din zece merge la birou să lucreze, una din trei spune că merge "de câteva ori".

Regula generală este să nu lucrezi pe perioada concediului de maternitate ori vei pierde indemnizația. Și totuși se permite un oarecare contact angajator-angajat în această perioadă. Cine setează limita? Nu este foarte clar.

Constat din rândurile articolului publicat relativ recent, acum mai puțin de un an - îl găsiți aici - că odată cu anunțarea sarcinii și venirea unui copil apar și multiple probleme la serviciu pentru femeile irlandeze. Eu nu am citit foarte multe despre acest subiect, între depresie și nopți nedormite n-am reușit decât să mă documentez în privința alăptatului și somnului bebelușului. Jen O'Connell vorbește despre una dintre consecințele puțin vizibile ale vieții de proaspătă mămică: deși angajatorul nu te poate sancționa legal in timpul sarcinii, mesajul că nu îți mai poți îndeplini sarcinile ca înainte te încolțește și de multe ori ajungi să te pedepsești pe tine însăți alegând să lucrezi pe perioada concediului de maternitate și lucrând de 2 ori mai mult odată cu revenirea la locul de muncă. Am simțit și eu presiunea care se punea pe mine din toate părțile in timpul sarcinii, deși nu este legal să faci asta unei femei însărcinate, m-am stresat de multe ori, dar de la un punct dacă am simțit că nu pot face ceva, am spus și gata.

Ca să nu mai vorbim că, față de România, unde poți sta 2 ani în concediu de creștere copil, în Irlanda la nici 6 luni trebuie să te întorci la serviciu. Eu trebuia să revin pe 2 ianuarie, cu 10 zile înainte ca Robert să împlinească 6 luni, dar am avut concediu de odihnă și zile libere legale din 2017 și le-am luat acum, ca o continuare a concediului de maternitate.

Cum va fi când mă voi întoarce la serviciu? Probabil dificil, cu un copil dependent 100% de mine - nu se poate mai puțin-, obișnuit 24/7 cu mine, fan înfocat sân. Vom trăi și vom vedea. Revin cu impresii.

𝕽 🖋