Lumea Florilor

Begonii de ghiveci cu flori

2012-07-17T20:09:00.000+03:00

Numărul estimativ al hibrizilor de begonie este cuprins Între 1000 şi 2000. Între aceste foarte multe plante, unele sunt destul de mici ca să crească Într-un pahar de ou, iar altele pot acoperi un perete de seră. Multe begonii au fost selectate sau create ca să fie cultivate ca plante de casă şi este necesară o clasificare, pentru a Inţelege acest gen vast. In primul rând, toate begoniile au câteva caracteristici de bază comune. O caracteristică importantă este că florile sunt ori masculine ori feminine şi că, În general, apar În ciorchini.

Descriere:

Tulpinile sunt adesea cărnoase, iar frunzele sunt, de obicei, asimetrice. Din punct de vedere botanic, sunt trei grupe de bază, În funcţie de natura părţii subterane a plantei. Grupa rizomilor este cea a tulpinilor subterane Îngroşate, folosite pentru Înmulţire - plantele din această grupă se cultivă, În general, pentru frunzişul atractiv şi aici se situează şi Begonia rex.

Grupa tuberculilor are rădăcini Îngroşate folosite pentru Înmulţire: aici se găsesc plantele cu flori mari. In sfârşit, grupa cu rădăcini fibroase, rădăcini obişnuite, care nu se folosesc pentru Înmulţire - aici se situează bine cunoscuta begonie ceroasă (B. semperflorens). Acest mod de clasificare poate avea valoare pentru un botanist, dar pentru un grădinar obişnuit este mai util ca begoniile să fie Împărţite În grupe, În functie de folosirea lor În casă sau În sera de casă.

Acestea sunt begoniile folosite ca rezidenţi temporari pentru a asigura pete strălucitoare de culori florale. Sunt trei tipuri principale În această grupă de plante de ghiveci. Cele mai spectaculoase sunt begoniile cu tuberculi care Înfloresc vara şi toamna. Aici sunt begoniile de coş care pendulează. Toate pot fi cultivate prin plantare de tuberculi primăvara, În cutii cu turbă umedă.

Menţineţi o temperatură de 16-21 ,5°C şi când lăstarii au o Înălţime de 5 cm, transportaţi-i În ghivece de 12,7 cm. Răsădiţi ulterior, În ghivece de 20 cm. La sfârşitul perioadei de Înflorire, opriţi udarea, scurtaţi lăstarii, scoateţi tuberculii şi depozitaţi-i În turbă. AI doilea tip sunt hibrizii Lorraine şi Cheimantha. Aceste begonii, care Înfloresc iarna, cresc cam de 45 cm şi au tulpini slabe care au nevoie de ţăruşi.

Dacă ciupiţi vârfuriie când plantele sunt tinere, se vor dezvolta ca tufe. Originea lor este oarecum complicată, fiind implicate B. socotrana şi B. dregei, dar ele s-au răspândit acum un secol. AI treilea tip, hibrizii Elatior, au devenit vedetele begoniilor de ghiveci. Ei sunt destul de asemănători cu begoniile Lorraine, dar au flori mari. Ei s-au răspândit mult În ultimii ani şi se pot cumpăra Înfloriţi tot timpul anului.

Cele mai răspândite begonii cu tuberculi sunt hibrizii Begonia tuberhybrida - singulare, semiduble sau duble Într-o gamă largă de culori şi combinaţii de culori. Plantele de 30 cm Înălţime cu tulpini cămoase au flori masculine mari şi aspectuoase şi feminine mai mici. Plantele monocolore sunt Sugar Candy (roz-pal), Gold Plate (galbenă), Guardsman (roşie) şi Diana Wynward (aibă).

Se găsesc şi de tip garoafă - căutaţi Seville (galbenă, cu margini roz) şi Double Picotee (crem, cu margini roşii). B. multiflora are flori similare ca formă, dar mult mai numeroase şi mai mici. Begoniile de coş sunt varietăţi ale B. tuberhybrida pendula - florile sunt singulare şi semiduble albe, galbene, roz, porto- calii şi roşii. O begonie cu tuberculi poate fi cultivată din seminţe - B. sutherlandii este o specie târâtoare cu tulpini de 30-45 cm şi flori mici, arămii din primăvară până În toamnă.

Celelalte begonii de ghiveci se cumpără de obicei Înflorite, deşi unele pot fi cultivate din seminţe. Hibrizii Lorraine au o mulţime de flori mici, iarna. De departe, cea mai cunoscută varietate este Gloire de Lorraine, roz - hibridul F1 Love Me (roz) poate fi crescut din seminţe. Din a treia grupă, hibrizii B. elatior se văd peste tot - plante compacte cu nenumărate flori singulare sau duble În culori strălucitoare.

Soiul Reiger are o bună reputaţie pentru fiabilitatea sa, iar varietăţile B. elatior mai populare sunt Heidi (roşie), Fire- glow (roşie), Schwabenland (roşie), Elfe (roz), Barbara (roz), Mandela (galbenă) şi Marco (aibă). Puteţi creşte Charisma (dublă, portocalie) din seminţe.

Ingrijire
Temperatură: Medie - minimum 13°C iarna. Temperatura să nu fie mai mare de 21 ,5°C.
Lumină: Un loc puternic luminat, dar nu în lumina directă a soarelui. Câteva ore de soare. iarna. sunt benefice.
Apă: Udaţi din belşug când plantele sunt înflorite, dar nu menţineţi compostul mereu îmbibat de apă.
Umiditatea aerului: Este nevoie de aer umed - înconjuraţi ghivecele cu turbă umedă şi pulverizaţi aerul în jurul plantelor.
Îngrijire după Înflorire: Begoniile cu tuberculi. Alte tipuri se aruncă, de obicei - dacă nu, scurtaţi şi menţineţi răcoare. cu apă puţină. Măriţi cantitatea de apă, primăvara. Noii lăstari pot fi folosiţi ca butaşi.

Lacrimioare

2012-07-17T11:25:00.000+03:00

Lacrimioarele sunt plante ce se remarca prin parfumul si delicatetea florilor. Planta este originara din Europa si Asia si creste in mod natural in padurile de foioase si campii. Lacrimioarelor li se mai spune si margaritare, aluzie la frumusetea florilor.

O veche legenda spune ca lacrimioarele au aparut din lacrimile Evei, atunci cand a fost alungata impreuna cu Adam din Gradina Edenului. O alta legenda spune ca lacrimile Fecioarei Mariei s-au transformat in lacrimioare, atunci cand l-a jelit pe Christos la poalele Crucii. In pictura religioasa, lacrimioara este simbolul umilintei.
Lacrimioara (Covallaria majalis) este o planta mica (20-30 cm) cu frunze mari, ovale si ascutite la varf. Tulpina florala se termina cu un racem ce poarta 6-20 de flori albe. Planta infloreste primavara, intre aprilie si mai. Lacrimioara este o planta toxica.Se cultiva in special: Variegata - cu frunze panasate si Rosea cu flori roz.

Ingrijire lacrimioare

Lacrimioarele prefera semiumbra dar pot fi plantate si la soare daca solul dispune de umiditate suficienta. Se recomanda plantarea in sol argilo-nisipos bogat in humus. Se aplica toamna gunoi de grajd. Planta se va dezvolta insa mai bine in locuri umede.

Lacrimioarele se inmultesc prin mugurii stoloniferi. Odata la 3-4 ani rizomii stoloniferi se scot din pamat, se separa iar apoi se replanteaza toamna sau primavara. Se evita terenurile imburuienata. Inainte de plantare pe solurile grele se va aplica un adaus de nisip sau de pamant de frunze. Lacrimioarele se planteaza la o distanta de 25-30 cm. Se recomanda ca plantarea sa se desfasoare in luna octombrie.

Florile se revolteaza foarte devreme, dimineata prin smulgere. Este foarte important ca recoltarea sa se faca rapid si florile sa fie transportate la frig. Se pot pastra 4-5 zile la 2-5 °C.

Zantedeschia(cala)

2012-07-16T21:53:00.002+03:00

Zantedeschia este un gen care cuprinde 6 specii originare din zonele mlăştinoase tropicale ale Africii de Sud. Sunt plante extraordinar de frumoase care intră după înflorire într-o perioadă de repaus; de aceea, după câteva luni de la apariţia florilor, vor fi stimulate pentru reluarea creşterii prin udare şi nutriţie corespunzătoare. Cunoscute sub numele de cale, nu au tulpină şi prezintă frunze ample, sagitate şi flori foarte elegante. Imediat, sub suprafaţa pământului, prezintă rizomi cărnoşi din care se desprind rădăcinile.

Cultivare

Specia cea mai cunoscută şi cultivată este Zantedeschia aethiopica, la care se referă indicaţiile în ceea ce priveşte cultivarea. Este o plantă cu înflorire precoce, deci va fi replantată la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie, în timp ce alte specii se vor transvaza în februarie; se foloseşte un bun pământ fertil cu adaos de puţină turbă. Rizomii se vor planta în ghivece de 15-20 cm; pentru exemplarele mai mici, la circa 5 cm adâncime. Din februarie până în mai, Zanthedeschia aethiopica se va păstra la 13-16 °C, în timp ce în perioada anterioară se menţine exact la 10 °C. Toate speciile trebuie menţinute în locuri foarte luminoase, dar protejate de soarele direct. Udaţi-o moderat la începutul creşterii, amplificând udarea atunci când frunzişul este dezvoltat complet; din acest moment udaţi-o abundent şi menţineţi compostul perfect umed. Reduceţi gradat udările atunci când florile se veştejesc şi încep să se îngălbenească, ajungând în final să menţineţi compostul numai uşor umed. Din momentul apariţiei bobocilor florali până la terminarea înfloririi, diluaţi în apă un îngrăşământ lichid la fiecare două săptămâni şi efectuaţi stropiri intermitente cu apă necalcaroasă. Toamna şi iarna se va păstra la 10 °C, dar poate supravieţui şi la 5 °C; alte specii pretind circa 13 °C. Către sfârşitul iernii, la reluarea dezvoltării, creşteţi temperatura la circa 16 °C. Menţineţi compostul uşor umed, iar când planta şi-a reluat creşterea, măriţi treptat cantitatea de apă. În timpul înfloririi udaţi-o abundent şi administraţi circa o dată pe săptămână un îngrăşământ lichid. Alte specii de cale se păstrează din octombrie până în februarie doar uşor umede; ulterior, pentru a favoriza accelerarea reluării creşterii, se udă din ce în ce mai mult.

Reproducere

Puteţi multiplica cala în momentul replantării, prelevând vlăstarele laterale, dezvoltate în jurul rizomului. Trataţi suprafaţa tăiată cu o pulbere fungicidă şi lăsaţi vlăstarele să se zvânte. Plantaţi-le apoi în ghivece de 8-10 cm, conţinând compost adecvat pentru plantele adulte; transferaţi-le în ghivece mai mari când au crescut suficient, pentru a fi manevrate, şi trataţi-le ca şi pe plantele adulte. Puteţi reproduce calele şi prin seminţe, dar este un procedeu foarte dificil, în special pentru cei care nu sunt horticultori.

Pericole şi precauţii

Atenţie la temperatura din timpul perioadei de repaus; Dacă este prea frig, este dificil ca plantele să-şi reia ulterior activitatea. Un compost excesiv de uscat întârzie şi el reluarea activităţii vegetative, frunzele pierzându-şi coloritul şi compromiţându-se aspectul general al plantei. Coşenila făinoasă se elimină cu o pensulă înmuiată în alcool denaturat, în timp ce păianjenul roşu, care apare dacă aerul este prea uscat, se combate pulverizând produşi pe plantă specifici şi crescând umiditatea mediului.

Specii şi varietăţi

Zantedeschia aethiopica, specia cea mai cunoscută, are frunzele sagitate, lungi de 45 cm şi late de 25 cm, susţinute de peţioli lungi şi cărnoşi. În perioada cuprinsă între sfârşitul iernii şi începutul verii, apare pedunculul floral care susţine o barctee mare, colorată alb-crem, lungă de 15-25 cm, şi un spadix galben-auriu. Printre varietăţile cele mai frumoase se numără "Childsiana", cea mai compactă şi mai bogată în flori, şi "Green Goddess" care prezintă flori de o formă puţin diferită, prevăzute cu o bractee lucioasă, verde-deschis. Zantedeschia albomaculata formează un mănunchi de frunze sagitate, lungi chiar de 45 de cm, colorate verde strălucitor cu pete translucide albe-argintii. Florile; care sunt aproape de forma unei pâlnii, apar în timpul verii şi sunt formate dintr-o bractee tubulară având culori variate, de la alb la galben-crem, cu un "col" roşu care acoperă spadixul alb. Zantedeschia elliottiana prezintă în lunile mai-iunie flori spectaculoase, cu bractee colorate galben-auriu şi spadixul galben;are frunzele în formă de inimă, verzi punctate cu alb, şi ajunge la înălţimea de 60-90 cm. Înaltă până la 60 cm, Zantedeschia rehmannii are frunzele verzi, frecvent împestriţate cu alb, înguste şi sagitate, lungi de 25-30 cm. Florile în formă de pâlnie, lungi de 10-13 cm, înfloresc în general din aprilie până în iunie; bracteea variază de la roz palid la roşu-viu, în timp ce spadixul central este colorat crem-alb. În Noua Zeelandă s-au obţinut noi hibrizi, mai mici decât ai speciilor originare (înalţi de circa 30-45 cm), cu un aspect armonios şi compact, foarte adecvaţi pentru cultivarea în apartament. Florile prezintă o gamă largă de culori ce variază de la roşu la roz sau de la portocaliu la galben până la purpuriu şi maron, cu bracteele colorate foarte asemănătore.

Yucca Iuca

2012-07-16T21:41:00.001+03:00

Yucca este un gen de circa 40 de specii originare din America Centrală şi vestul Indiei. În mediul natural atinge chiar 12 m înălţime, de aceea numai câteva specii cu creştere lenta pot fi cultivate în casă. Yucca are o tulpină caracteristică, lemnoasă, groasă şi aspră, la extremitatea căreia se formează una sau mai multe rozete de frunze. Dacă este cultivată în aer liber, produce infloreşcenţe înalte până la 60 de cm care se dezvoltă din centrul rozetei, fiecare fiind constituită din mai multe flori albe în formă de clopoţel.

Cultivare

Transvazaţi-o anual primăvara în ghivece din ce în ce mai mari până se ajunge la un diametru de 35-40 cm, după care limitaţivă la a înlocui anual un strat de 5 cm de compost, folosind un pământ fertil. Udaţi moderat între aprilie şi octombrie, evitând stagnarea apei în tăviţă, iar la fiecare 4 săptămâni diluaţi în apă un îngrăşământ lichid. Yucca trebuie expusă la cât mai multă lumină şi chiar în plin soare; de aceea, în special vara, aşezaţi-o în aer liber. Când este foarte cald este necesar să stropiţi dimineaţa planta cu apă, dar numai dacă se găseşte la umbră. Toamna şi iarna asiguraţi-i o temperatură de circa 10 °C (chiar dacă poate suporta şi 7 °C) şi menţineţi-o în stare de repaus pe timpul iernii printr-o udare redusă la minimum (deoarece în zonele de origine este obisnuita cu lungi perioade de secetă). Opriţi fertilizarea între noiembrie şi martie.

Reproducere

Yucca se însământează în februarie-martie la 0,5 cm adâncime, într-un pământ bine amestecat şi umed, format din două părţi compost şi o parte nisip grosier; introduceţi totul într-o lădiţă pe care o menţineţi la umbră şi la 21 °C; când seminţele au încolţit asezaţi plantuţele într-un loc luminos. Când acestea vor avea înălţimea de 5-8 cm (adica după circa 3 luni), replantaţi-le separat în ghivece de 13 cm conţinând cioburi de teracota la bază, pentru favorizarea drenajului, şi un compost obişnuit. Dacă plantele ajung prea mari şi îşi pierd forma, se pot multiplica prelevând fragmente de tulpină primăvara-vara. Se scoate vechea planta din ghiveci, se asaza tulpina lemnoasa pe o suprafata plată şi stabilă şi se taie în segmente de lungimi diferite (minimum 10 cm). Trataţi suprafaţa tăiata cu pulbere de hormoni rizogeni şi plantaţi segmentele într-un amestec constituit din părţi egale de turbă şi nisip grosier, îngropându-le suficient de adânc pentru a le menţine verticale. Acoperiţi ghiveciul cu un clopot de plastic transparent şi menţineţi-l protejat de lumina directă a soarelui, la o temperatură de 24-27 °C; menţineţi umiditatea compostului la un nivel adecvat. Îndepărtaţi învelişul de plastic dupa 3 săptămâni, când vlăstarele tinere s-au dezvoltat, şi transferaţi-le în alte ghivece separat sau în grupuri de 2-3.

Pericole

Dacă expunera la lumină este insuficientă, frunzele de la bază încep să-şi piardă coloritul. O udare excesiva vestejeste planta şi o face mai fragilă. Ciuperca Botrytis poate provoca pete cenuşii pe frunze: îndepărtaţi părţile atinse şi pulverizaţi un fungicid. Coşenila făinoasă produce pete asemănătoare bumbacului, iar cea brună scuame brune pe faţa inferioară a frunzelor şi pe tulpini; eliminaţi ambii paraziţi cu un tampon moale îmbibat în alcool denaturat, sau pulverizând insecticide sistemice.

Specii

Yucca aloifolia, originară din regiunile sudice ale Statelor Unite, Mexic şi vestul Indiei prezintă frunze dese, rigide şi ascuţite, cu marginile fin dinţate, dispuse în rozetă la extremitatea tulpinilor. Trunchiul creşte până la 0,9-1,2 m înălţime şi uneori formează la bază rozete noi. I se descriu multe varietati: "Marginata" prezintă frunze verzi cu margini albe-crem şi este o plantă căutată, deoarece are o creştere foarte lentă; poate înflori vara, având inflorescenţe sub formă de spirale înalţe cu flori dese, albe-gălbui şi uneori stropite cu roz. Rozetele de Yucca elephantipes (sin. Yucca guatemalensis), specie originară din Mexic şi Guatemala, pot răsări solitar direct din sol sau pot creşte în vârfurile unor tulpini lemnoase. Frunzele sunt lucioase şi ascuţite: cele tinere sunt suficient de rigide şi drepte, iar cele mai vechi au dimpotrivă tendinţa de a se arcui şi a cadea. În mediul natural această plantă atinge şi 12 m înălţime, dar în casă nu depăşeşte 0,9-1,8 m; florile pot să apară la sfârsitul verii, sunt parfumate şi reunite în inflorescente albe ca de fildeş. Yucca texanum provine din sudul Statelor Unite şi este o specie foarte preţioasă, în zonele de origine fiind aproape pe cale de dispariţie. Prezintă o elegantă rozetă de frunze subţiri gri-albastre, lungi de 60 cm şi ornamentate cu perişori lungi şi groşi. La jumătatea verii produce flori albe-crem, dar înflorirea se produce foarte rar în cazul plantelor cultivate în apartament.

Hoya - Floare de ceară

2012-07-16T21:35:00.000+03:00

În marea lor majoritate, speciile din genul Hoya sunt plante căţărătoare, plante tip arbust cu aspect de tufă sau plante târâtoare, originare din cele mai calde regiuni ale Asiei şi Australiei. Se cultivă cu uşurinţă, iar vara produc flori în formă de stea, ceroase, foarte atractive, care persistă întregul anotimp. Au frunze poziţionate simetric, două câte două, deseori suculente sau pergamentoase, ovale sau ascuţite, colorate verde închis şi flori albe, parfumate care sunt grupate câte 8-10 sub formă de umbele. Unele specii sunt plante căţărătoare cu dezvoltare rapidă, cu tulpini robuste care depăşesc chiar 4,5 m lungime şi trebuie să fie sprijinite de suporturi.
Cultivare-Primăvara transvazaţi planta dacă a crescut prea rapid, folosind pământ de pădure amestecat cu scoarţă fărâmiţată şi mangal; chiar şi vara expuneţi planta la lumină indirectă intensă şi la o temperatură care să nu depăşească 24-27 °C. Udaţi-o regulat, fără a lăsa niciodată pământul uscat; când este foarte cald stropiţi-o săptămânal sau zilnic în funcţie de temperatură şi aşezaţi-o într-un loc aerisit. Din aprilie până în septembrie administraţi un îngrăşământ lichid diluat cu apă. Toamna şi iarna aşezaţi planta în plină lumină, dar la adăpost de acţiunea directă a soarelui; temperatura nu trebuie să scadă sub 10 °C; udaţi planta doar când pământul pare uscat şi stropiţi-o cu apă la fiecare 2 săptămâni. La sfârşitul perioadei de înflorire tăiaţi ramurile prea lungi şi dezordonate.

Reproducere

Însămânţarea se efectuează în martie-aprilie într-un pământ pe bază de turbă, ud, aşezat într-o lădiţă, la o temperatură de 24 °C şi la umbră. Lăsaţi descoperite plăntuţele şi, în momentul în care este posibil să le manevraţi, transferaţi-le în mici ghivece diferite. Puteţi preleva butaşi în luna iunie, tăind o tulpină imediat sub punctul de inserţie al unei frunze; introduceţi apoi zona tăiată într-o pulbere de hormoni rizogeni şi plantaţi butaşii într-o lădiţă, folosind un amestec de pământ pentru ghiveci şi nisip grosier în părţi egale; menţineţi lădiţa la 24 °C. După 6-8 săptămâni butaşii produc noi vlăstare, iar planta începe să fie tratată ca una adultă. Primăvara şi vara puteţi reproduce planta îndoind şi introducând apoi în pământ ramurile lungi lipsite de flori.

Pericole şi precauţii

Excesul de apă îngălbeneşte frunzele; lăsaţi pământul să se zvânte şi udaţi-l mai puţin; dacă udaţi planta insuficient frunzele se veştejesc sau cad; administraţi în această situaţie mai multă apă, mai ales vara; dacă planta este expusă la soare, frunzele pot suferi arsuri; evitaţi soarele, dar nu şi lumina.

Specii şi varietăţi horticole

Hoya bella (sin. Hoya lanceolata subsp. bella) este originară din regiunile cuprinse între Himalaya şi nordul Birmaniei. Poate fi crescută pe suporturi sau în coşuleţe suspendate, profitând de aspectul său "căzător". Tulpinile sunt subţiri şi vara produc mici flori ceroase cu centrul roşu, reunite sub formă de umbele convexe; frunzele sunt ovale şi ascuţite, late de 1-1,5 cm şi lungi de 2,5 cm, colorate verde-opac. Hoya carnosa este o plantă căţărătoare, originară din China şi din sudul Indiei, care are frunze late de 2,5 cm şi lungi de 7 cm, groase, colorate verde închis; din mai până în septembrie produc flori parfumate albicioase-roz, cu centrul roşu, grupate în ciorchini formaţi din peste 30 de flori. "Variegata" are frunze verzi cu motive galbene-crem sau roz de-a lungul marginilor; "Exotica" are frunze verde deschis şi închis cu centrul pătat cu galben intens şi roz; "Compacta" este o varietate horticolă tip tufă, cu frunze mici încreţite. Originară din Malaezia, Hoya multiflora este o plantă fie căţărătoare, fie compactă în formă de tufă; are frunze verde închis, scorţoase, alungit-lanceolate; florile sunt reunite circa 25 într-un ciorchine şi sunt colorate galben-pai cu centrul brun. Hoya purpureo-fusca este căţărătoare cu creştere rapidă, originară din Malaezia şi Indonezia; are frunze asemănătoare celor de Hoya carnosa, dar mai lungi şi cu pete neregulate, colorate argintiu; prezintă flori maron sau purpurii cu conturul alb şi centrul roz-alb.

Tillandsia Cyanea

2012-07-16T20:34:00.001+03:00

Denumire populara: tillandsia, pana roz
Familie: Bromeliaceae
Origine: Ecuador
Inaltime: 30 - 35 cm
Diametru: pana la 36 cm
Sol: grunjos, usor drenabil, acid; pH 5.5 - 6.5, umiditate medie
Perioada de inflorire:primavara, toamna, iarna
Culoarea florilor: roz, violet, albastru
Tillandsia cyanea poate fi descrisa pe scurt ca un bulgare de frunze verzi din mijlocul caruia tasneste o floare ostentativa, care iese in evidenta prin frumusetea si forma ei ciudata. Florile apar la sfarsitul primaverii sau toamna si de obicei dureaza cateva luni. Inflorescentele au forma unui pampon turtit; in realitate, ele sunt formate din bractee roz din care ies flori mai mici, albastre, cate 1-2 odata.Ingrijire si cultivare
Tillandsia cyanea prefera lumina puternica, dar indirecta. Are nevoie de o temperaturi medii, 10-18 . Se planteaza intr-un amestec de compost afanat, usor drenabil, realizat din 2 parti turba, 1 parte pamant lutos si 1 parte nisip sau perlita. Amestecul de pamant trebuie sa fie mentinut umed in continuu, dar nu uitati ca apa in exces dauneaza radacinilor. Tratati tillandsia cu o substanta fertilizatoare echilibrata, diluata la jumatate din concentratie (respectati instructiunile de pe ambalaj).Pamantul se uda zilnic, pentru a fi mereu umed.De asemenea, foliajul se stropeste cu apa, mai ales in zilele cu temperaturi ridicate
Inmultire:
Tillandsia cyanea se inmultesc prin divizare sau prin seminte. Divizarea plantei se poate face in orice perioada a anului. Semintele germineaza daca sunt asezate intr-un amestec de turba cu pietris, si se mentin la 18 C; semintele au nevoie de lumina pentru a germina.
Dupa ce infloreste, planta va muri si va produce lastari tineri, care pot fi indepartati de planta-mama si plantati separat. In 2-3 ani, acestia vor inflori.
Boli si daunatori
Tillandsia nu prea este atacata de daunatori. Cosenilele sunt printre cele cateva insecte care pot pune probleme. Acestia se pot tine sub control cu o solutie de apa amestecata cu sapun sau cu o solutie din comert, caz in care se administreaza conform instructiunilor de pe ambalaj.

Povestea florilor de mac

2012-07-15T22:59:00.000+03:00

Prima descriere a florii de mac a fost facuta de un invatat pe nume Dioscoride care a trait in primul secol dupa Hristos. In Grecia antica, floarea se regasea pe fetele monedelor fiind asociata cu bogatia si fertilitatea.

In capitala Imperiului Roman oamenii o incadrau printre plantele funerare desi proprietatile sale halucinogene incepeau sa atraga atentia asupra sa. Astfel se face ca in secolul al IV-lea, in Roma existau circa opt sute de locuri in care se vindea opiu, la un pret modic, fixat de imparat.

Exista numeroase varietati de mac, diferentiate in special prin efectul semintelor din centrul florii. Macul european este inofensiv, dovada ca obisnuim sa consumam covrigi sau prajituri cu mac. Varietatea asiatica, in schimb, este halucinogena fiind cea remarcata in secolul al XIII-lea de Marco Polo pe campurile din nordul Afganistanului.

In traditia medievala crestina, macul se crede a fi aparut din sangele unor sfinti martiri. O alta legenda marturiseste cum odata, in Sambata Mare, cand toate florile s-au hotarat sa privegheze, numai macul somnoros a adormit venindu-si in fire la strigatele de bucurie ale semenelor: "Hristos a inviat!" Atunci, macul s-a rusinat asa de tare incat a devenit din alb, asa cum era inainte, rosu aprins.

Macul simbolizeaza, in primul rand, frumusetea si gingasia persoanei care primeste floarea. Este floarea dragostei pasionale, asociata cu ardoarea si nerabdarea. In cazul unei relatii aflate la inceput, primirea unei flori de mac poate insemna dorinta de "a avansa".

In imprejurari nefericite, macul simbolizeaza regretul dar si speranta ca durerea va putea fi depasita. Crestinismul a ignorat toate calitatile ambigue ale plantei, considerand macul simbol al odihnei sufletelor celor adormiti intru Domnul. La mormintele eroilor necunoscuti, in zilele de peste an in care sunt comemorati, se aduc flori de mac.

Cactusi

2012-07-15T00:54:00.000+03:00

Cactusii sunt plante care pot imbogati aspectul unei camere sau a unei gradini. Singurile regiuni de pe Pamant unde nu se gasesc cactusi sunt in zone polare si subpolare, iar cele mai multe tipuri de specii de cactusi se gasesc in Mexic. Pentru a avea cactusi frumosi si sanatosi nu trebuie decat sa respectam anumite reguli specifice acestor plante.

Lumina - este o sursa foarte importanta in cresterea si inflorirea
cactusilor de aceea se recomanda ca ghiveciul sa fie pus in apropiere de lumina soarelui, in preajma unei ferestre ar fi un loc ideal. Trebuie sa avem un lucru in vedere, faptul ca prea multa lumina poate fi daunatoare. Lumina solara are acelasi efect asupra cactusilor ca si la oameni. Prea multa lumina intensa poate provoca arsuri, astfel ca este recomandabil
ca in astfel de situatii ghiveciul sa fie mutat intr-un loc mai umbros.

Apa - Nu trebuie sa uitam ca avem de-a face cu niste plante foarte rezistente, obisnuite cu putina apa, astfel incat udarea lor
trebuie facuta rar. Cactusii nu au nevoie de o cantitate mare de apa. Dupa prima etapa de udare a cactusilor trebuie sa asteptam pana ce pamantul din ghiveci se usuca, de abia atunci vom putea sa-i udam din nou. Totodata udarea lor depinde mult si de anotimp, de exemplu: daca este vara atunci cactusii vor fi udati mai des deoarece nivelul ridicat de caldura determina
evaporarea apei mai repede, iarna in schimb cactusii conserva apa, deci udarea lor se face mult mai rar. Cactusii nu mor din cauza unei cantitati mici de apa, dar apa excesiva poate avea consecint asupra lor.

Solul - cactusii se pot adapta la majoritatea tipurilor de pamant. Totusi cel mai potrivit pentru acestia ar fi unul usor si care sa contina mici pietre si nisip in compozitia lui, facandu-l mai poros pentru a permite circulatia apei mai bine. Acest lucru explica prezenta cactusilor si la altitudini de peste 3000 de metri.

Garoafele

2012-07-15T00:00:00.003+03:00

Denumire populara: garoafa, garoafa de gradina
Familie: Caryophyllaceae
Inaltime: 45-60 cm
Diametru: 38-45 cm
Expunere: plin soare
Sol: 6,6-7,5 (neutru), 7,6-7,8 (usor alkalin)
Udare: medie - nu exagerati; la intervale regulate
Perioada de inflorire: primavara tarziu - vara
Foliaj: verde, verge-albastrui

DescriereGaroafele sunt un gen de plante care infloreste anual, de doua ori pe an sau in continuu. Garoafa are frunze ascutite, lanceolate, de culoare gri-verzui, asezate de-a lungul tulpinii; frunzele se intorc usor in afara. Florile pot fi parfumate, simple sau duble, de mai multe culori. Exista multi hibrizi de garoafa care nu au parfum, dar au o varietate mai mare de culori. Garoafele infloresc mai ales in perioadele cu temperaturi mai scazute ale anului, la inceputul iernii. Sunt plante perfecte pentru gradina, dar si ca flori taiate. Daca sunt ingrijite corespunzator, garoafa rezista in glastre chiar si o luna.

Originare din Eurasia, garoafele sunt unele din cele mai populare flori de gradina si se numara prin cele aproape 300 de specii de plante anuale, bianuale sau perene ale genului Dianthus. Exista sute de varietati si hibrizi. In limba greaca, "dianthus" inseamna "floarea lui Zeus" sau "floarea divina".
Garoafele pot atinge 60-90 cm inaltime, desi majoritatea varietatilor cultivate in gradina ating 25-50 cm.

Ingrijire si cultivareGaroafa este printre cele mai cautate flori; ele au atat valoare comerciala cat si ornamentala. Gradinarii nu stiu in general tehnicile de cultivare a garoafelor si conditiile de care au nevoie acestea. Garoafele sunt potrivite ca plante de bordura, in straturi, in gradini cu rocarie si chiar in ghivece. Ele se gasesc intr-o varietate de culori cum ar fi rosu, caramoziu, portocaliu, violet, galben, roz, alb, crem, etc.

Garoafele au nevoie de pamant fertil, usor alkalin sau neutru din punctul de vedere al pH-ului, usor drenabil si de 4-5 ore de plin soare, zilnic.

Pamantul trebuie sa fie umed. Evitati sa udati in exces florile, pentru ca acest lucru va duce la ingalbenirea foliajului. Pentru ca sa infloreasca in continuu, garoafeletrebuie tratate usor cu o substanta fertilizatoare lichida (10-10-10), la fiecare 6-8 saptamani. Florile trecute, ofilite, trebuie inlaturate repede pentru a incuraja inflorirea continua.

Un alt aspect important este ciupirea florilor. Garoafele trebuie ciupite pana au numai 6 noduli pe fiecare tulpina - aceasta operatie incurajeaza dezvoltarea tulpinilor laterale, ramificatia tufei in general. La fel, si tulpinile laterale trebuie ciupite. Nu uitati ca daca tufa are mai multe tulpini, va avea si mai multe flori. De asemenea, la inceput, planta trebuie legata de un bat pentru a creste dreapta. Daca se doresc flori mai putine, la capatul unei tulpini lungi, atunci garoafa se ciupeste o data, cand are 15 cm inaltime, si apoi inca o data cand tulpinile laterale au 10-15 cm (cam la 4 saptamani dupa prima "ciupire"). Odata plantata, garoafa trebuie udata la fiecare 5-7 zile. In ghiveci, udarea trebuie facuta la 3-5 zile.

Daca garoafa este crescuta la planta de apartament, trebuie sa aveti mare grija la conditiile de temperatura si umiditate din incaperea in care este asezat ghiveciul. Aerul prea uscat dauneaza foarte mult garoafelor; acest lucru se poate regla prin stropirea frunzelor si asezarea ghiveciului intr-o pozitie in care sa nu fie expusa la surse de caldura sau la soare direct.

Metode de inmultire
1. Seminte. Pentru a colecta semintele, lasati capetele garoafelor sa se usuce pe planta, dupa care se taie si se aduna semintele. Daca sunt curatate corespunzator, acestea pot fi chiar pastrate mai mult timp. Se pot planta in interior, inainte de ultimul inghet, la 3 mm adancime, intr-un amestec usor drenabil, primavara sau la inceputul verii. Compostul trebuie sa fir umed dar nu exagerat de ud. Eventual, stropiti cu apa pentru a-i mentine umiditatea. Semintele vor germina in 2-3 saptamani. Cand rasadurile au crescut destul de mult, garoafele pot fi transplantate in ghivece sau drirect in pamant. Ele vor inflori in 6-9 luni sau chiar un an.

2. Butasi. Acestia se recolteaza de la orice garoafa, dar cei mai calitativi sunt cei de pe plantele de un an, dupa ce aceasta a inflorit. De fapt, tulpina florii este de cele mai multe ori singurul element din care garoafa isi va dezvolta o alta tulpina destul de lunga, capabila sa infloreasca la randul ei. Butasii se preleveaza cel mai bine la inceputul toamnei. Ei vor prinde radacini de la nodul umflat ascuns sub fiecare frunza. Faceti o taietura inclinata (nu dreapta!) imediat sub un nod si indepartati partea de sus, lasand inca un nod din care sa creasca tulpina noua. Butasul se infige intr-un ghiveci cu pamant usor drenabil, sau intr-o rasadnita.

3. Marcotaj. Este cea mai simpla metoda de inmultire a garoafelor, aplicabila numai cand planta s-a maturizat complet. La o tufa de garoafe, cautati tulpinile care stau desprinse de grup sau care cad inspre pamant. Este posibil ca acestia sa fie deja inradacinati, dar daca nu, iata ce trebuie sa faceti: aplecati tulpinile pana ating pamantul si fixati-i cu o piatra sau, mai bine, cu un carlig de fier; taiati toate florile care cresc pe tulpina respectiva. In cateva saptamani, veti vedea ca garoafa a prins radacini. O alta metoda, usor diferita este ca tulpina sa fie putin ingropata in pamant. Odata de radacinile ating 10-12 cm lungime, taiati noua planta si transplantati-o intr-un ghiveci sau in gradina, in pamant usor drenabil.

4. Garoafele mai pot fi inmultite prin divizarea radacinilor. Scoateti din pamant ghemul de radacini si impartiti-l cu grija, cu mana sau cu o foarfeca de gradina. Fiecare segment de replanteaza intr-un amestec usor drenabil, care trebuie mentinut mereu umed.

Petunii

2012-07-14T11:42:00.000+03:00

Petunia (familia Solanaceae) este una dintre cele mai importante flori anuale. Este o plantă de grădină, dar poate fi crescută şi în jardinieră pe balcon.
Ajunsa in Europa de mai putin de 200 de ani,vine din America de Sud (Brazilia si Argentina).
Cele mai populare soiuri şi mai cultivate la noi sînt cele denumite ştiinţific Petunia nyctaginiflora şi Petunia violacea, care sint si baza a numeroase varietati.
Din specia Petunia hybrida, s-au creat numeroase soiuri ce difera dupa inaltime si ,forma si culoarea florilor. Impartite in : inalte, mijlocii si pitice , au intre 80 si 20cm.
Petuniile, inalte si pitice pot avea cu tulpini erecte sau pendule, cu flori in forma de palnie in variate culori(unicolore sau pestrite), involte si simple, cu inflorire bogata si persistenta
Soiurile pitice, care au o crestere compacta cu flori mici sau mari, simple sau duble, sunt foarte frumoase daca sunt plantate in ghivece.
Petuniile înfloresc din iunie pana in septembrie, sînt rezistente la vînt, iar florile nu se strica daca ploua sau daca se face frig. Ele au nevoie de mult soare şi de aceea trebuie ţinute în locuri luminoase şi călduroase, în bătaia razelor solare.

.
Avind pretentii reduse fata de sol si expozitie, de aceea se cultiva pentru parcuri si gradini, ronduri, rabate, singure sau in combinatie cu alte plante.
Cultivare:
Cultura lor este simplă şi pot fi cultivate şi în acelaşi loc cu alte plante.. Atenţie! Pe timpul verii ele trebuie ţinute afară.
Petuniile se planteaza de obicei in lunile aprilie si mai. Ca teren, este nevoie de un compost fertilizat amestecat cu nisip, un sol bogat in substante nutritive, motiv pentru care sunt recomandate ingrasamintele Prefera soluri bogateine, substante organice, in special gunoi de grajd la care se adauga putin nisip pentru ca apa sa treaca mai usor prin acest amestec. Pămîntul potrivit pentru plantarea petuniilor se poate achiziţiona de la florării sau alte magazine de specialitate.Au nevoie de lumina, deci este preferabil sa le plantati in locuri insorite.
Inmultirea
Petuniile cu flori simple se inmultesc prin seminte (puterea de germinatie a semintelor este de 4 ani), care se seamana la diferite perioade, in functie de timpul infloririi; pentru a obtine plante inflorite devreme, prin mai, vom semana pe la jumatatea lunii februarie, in cutii, intr-un amestec de pamant de frunze si nisip. Semanatul se face la suprafata ,acoperind usor samanta cu nisip, iar pana la rasarire, cutia respectiva se tine acoperita cu geam si hartie. Udatul tinerelor plantute sa se faca moderat. Pentru obtinerea unor rasaduri de calitate este bine ca acestea sa se repice cand au aparut primele frunze adevarate. Insamantarea petuniei . se poate face si direct in gradina, in luna mai. In acest caz, plantele vor inflori mai tarziu. Plantarea rasadurilor in gradina se face in luna mai, la distanta de 20-40 cm (in functie de talia soiului respectiv).
Pe timpul iernii pot fi cultivate chiar si in interior. Pentru aceasta trebuiese fac rasaduri care se transplanteza in septembrie in ghivece mici. Vor ramine afara intr-un loc adapostit si inainte de a da inghetul se aseaza in interior, la o fereastra insorita. Prin ianuarie incep sa apara primii muguri de flori.

Petuniile cu flori involte : se practica butasirea, care se efectueaza usor, din varfuri de lastari, aproape in orice anotimp,din plante aflate in cultura(in perioada iulie-august reusita inradacinarii este mai mare . De la plantele obtinute (in august) se vor face, in februarie, in sera calda (unde lastarii au pornit din belsug din planta mama) alti butasi, intr-un substrat incalzit (pamant humos, foarte nisipos). Se repica o data sau chiar de doua ori la ghivece. La loc definitiv se planteaza prin mai, la distanta de 35-40 cm (in borduri) si 50-60 cm(in ronduri), intr-un pamant nu prea umed de gradina.
În timpul plantării petuniilor solul trebuie să fi umed. Ele au nevoie de umiditate dar nu în exces. Petuniile se udă o dată pe zi, sau chiar o dată la două zile. Dacă s-a observat că pămîntul este umed sau musteşte de apă, nu este necesar ca petuniile să mai fie udate în acea zi. Seara, petuniile pot fi stropite pe frunze şi flori, pentru a-şi menţine prospeţimea. Petuniile infloresc frumos si bogat atunci cand sunt cultivate pe terenuri insorite, afanate, permeabile si ingrasate. Atunci cand sunt plantate este necesar ca pamantul sa contina si turba cu ph adecvat. Un sol asemanator muscatelor este indicat.
In conditii de semiumbra, inflorirea este mai slaba. In general, petuniile cu flori mari sunt mai pretentioase la lumina si caldura . Pentru o ramificare mai buna si o inflorire abundenta se ciupesc varfurile lastarilor. Ciupitul consta in indepartarea varfului plantei, atunci cand are inaltimea de 10-15 cm.

Atenţie! Petunia are nevoie de fertilizări o dată la 2-3 săptămîni cu un îngrăşămînt bogat în azot.
In timpul vegetatiei, se recomanda sa se faca ingrasarea suplimentara de 1-2 ori, putandu-se folosi in acest scop o solutie nutritiva de gunoi de pasari (1 parte gunoi la 10 parti apa)..
O data pe luna este indicat administararea unei doze de fier. Fertilizarea cu ingrasamant la un interval de 10 zile, va accentua frumusetea petuniei.
Daca plantele s-au depreciat, (ca urmare a unei udari neregulate sau a unor atacuri de boli si daunatori) pierzind frunzele de la baza tulpinii, care se ingalbenesc si se usuca, raman doar cu cateva flori si frunze in varful lastarilor, ele se pot reface cu putin ajutor.Panta flori pana toamna tarziu, iar planta se va reface in intregime. Dupa taiere este recomandat sa aplicati un tratament foliar preventiv Mospilan, Nissorun sau Bavistin. La sol utilizati sau Revital (produs de refacere a plantelor care au suferit).
Bolile si daunatorii
Fainarea - combateti cu Rubigan 0,03% sau Bavistin 10 WP 0,1%.; fungicidele (Shavit-0,05 %, Systhane12 E-0,05%). Se fac 2 tratamente la interval de 7-12 zile.
Paianjenul - Nissorun 10 in concentratie de 0,03% ; combate toate tipurile de paianjen. Neuron 500 EC 0,008%, Omite 57 E 0,1%
Musculita alba - Mospilan 20 SP 0,025%, Confldor 20 SL 0,075%.
Cercosporiza - Dithane M45, Topsin M 0,05%, Merpan 50. Se fac 2 tratamente la interval de 7-10 zile.
Puricii de frunze - Mospilan 20 SP, Fastac 10 EC.

Petuniile, le mai puteti pastra inca un an, sub forma de plante cu lastari scurti (10-15 cm), in conditii de temperatura scazuta (8-10 grade Celsius) si lumina multa.

Asclepias curassavica

2012-07-13T21:46:00.003+03:00

Devil PH Correct Phosphate

Asclepias curassavica este un arbust originar din America Cetrala, care se dezvolta in salbaticie doar in zonele cu climat tropical si subtropical. Planta mai este denumita “floarea sangelui” sau “iarba mexicana a fluturilor”, fiindca din primavara pana toamna, este impodobita cu numeroase flori rosii si portocalii, cu diametrul de 2-4 cm. Un soi cu flori galbene este de asemenea disponibil. In zilele noastre, Asclepias curassavica este cultivata in scop ornamental si este adesea introdusa in gradina ca sursa de hrana pentru fluturi.

Cat priveste cerintele de baza, acestea nu ies din tiparele cunoscute. Floarea sangelui se cultiva de regula in locurile insorite (ori in semiumbra) si, in ciuda afinitatii sale pentru cladura, nu se teme de frig. Desigur, valorile sub zero grade sunt de evitat, chiar daca plantele degerate produc uneori noi vlastare in anul viitor. Daunatorii principali sunt afidele, ridicand mai putine probleme ciupercile sau animalele.

Plantele se adapteaza oricarui tip de teren, daca acesta este bine drenat. Cultivata in ghivece, Asclepias curassavica trebuie transplantata obligatoriu la fiecare 2 sau 3 ani. Pentru plantele sanatoase, impodobite cu o multitudine de flori, udarea constituie un factor cheie. Nevoia de apa poate fi satisfacuta fie mentinand in permanenta terenul usor umed, fie intervenind de fiecare data cand solul pare deshidratat.

Inmultirea se realizeaza prin seminte sau prin butasi apicali, prelevati spre sfarsitul primaverii. Majoritatea membrilor familiei Asclepiadaceae secreta un suc laptos, au fructe de tip pastaie si seminte cu peri care sunt purtate de vant.

Contraindicatie: Evitati contactul ochilor si a pielii cu sucul toxic al plantei.

Leandrul (Nerium oleander)

2012-07-13T21:39:00.001+03:00

Este un arbust mediteranean cu frunzele groase si flori mari, de culoare roz, alb sau galben. Se cultiva ca specie decorativa, dar iarna trebuie adapostita in camere fiind sensibila la temperaturi scazute. Planta se numara printre cele mai toxice din lume, consumul acesteia fiind deseori fatal.

Dumbcane (Dieffenbachia)

2012-07-13T21:29:00.002+03:00

Dupa forma si coloritul frunzei, recunoastem deseori Trestia de zahar salbatica in foarte multe case. Oricare dintre partile plantei ar fi mestecate apar imediat inflamatii dureroase ale limbii, gurii si gatului, fapt care poate impiedica vorbirea pe o perioada de cateva zile. Contactul ochilor cu seva plantei poate cauza durere intensa si chiar orbirea pentru o perioada de timp.

Aloe Vera

2012-07-13T21:26:00.002+03:00

Aloe Vera este o planta suculenta inconfundabila, folosita de sute de ani in tratarea arsurilor, iar in vremurile noastre, cu precadere in industria farmaceutica si cea a produselor cosmetice. Unii dintre noi o crestem chiar in propria locuinta, insa putini stiu ca Aloe Vera este otravitoare. Gelul plantei, neotravitor, este invelit intr-un strat subtire de Aloina si Antrachinona care sunt extrem de toxice. Daca sunt consumate in cantitati mari provoaca crampe absominale, greata, varsaturi, diaree si urinat rosu.

Crinul trompeta (Lilium longiflorum)

2012-07-13T21:21:00.001+03:00

Crinul trompeta este o specie comuna in familia Liliaceae. Chiar daca provine din Insulele Ryukyu (Japonia) si Taiwan, toata lumea il cunoaste si l-a oferit celor dragi in dar. Minunata floare, remarcabila prin aspect si parfum, este totusi otravitoare din cauza alcaloidului Licoryne regasit in bulb si tulpina. Simptomele principale ale intoxicatiei sunt: durerile abdominale, greata, frisoanele, varsaturile si diareea.

Iedera (Hedera helix)

2012-07-13T21:11:00.002+03:00

Hedera helix este cea mai cunoscuta specie de iedera, cultivata in gradini si parcuri. Pamurile ei lungi, groase si lignificate, pot fi dirijate dupa dorinta gradinarului, pot fi lasate sa atarne sau pot fi ajutate sa se suie pe aproape orice suport. Cel mai frecvent, victimele “otravii” sale sunt copiii atrasi de aspectul sau curios. Ingestia produce delir, convulsii, halucinatii si febra iar contactul cu pielea, iritatii, mancarimi ale pielii sau eruptii cutanate. Interesant este ca, din pricina capacitatii sale uimitoare de a se extinde, planta a fost interzisa in statul Oregano.

Craciunita (Euphoria pulcherrima)

2012-07-13T17:38:00.001+03:00

Craciunita este poate una dintre cele mai cunoscute plante ornamentale din lume, care in ciuda originilor sale mexicane a devenit un simbol acceptat international pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Culoarea nu este o caracteristica definitorie, frunzele putand fi atat rosii cat si roz, albastre sau de alte nuante. General valabil este faptul ca Euphoria pulcherrima prezinta oarecare grad de toxicitate daca este ingerata, cauzand greata si varsaturi. Contactul cu ochii este din nou de evitat intrucat are efect iritant si duce chiar la pierderea temporara a vederii.

Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica)

2012-07-13T16:00:00.000+03:00

Hepatica este un gen de plante erbacee perene, originare din Europa Centrala si de Nord, Asia si nord-estul Americii. O varietate intalnita doar in muntii romanesti si in interiorul arcului Carpatic este Hepatica transsilvanica, floare de o deosebita gingasie.

La noi in popor, planta poarta denumirea de Crucea voinicului sau Trei crai. Ca o curiozitate, numirea de hepatica provine de la asemanarea frunzelor trilobate cu ficatul uman.

Asemenea florilor de colt, Crucea voinicului este foarte rara si iubeste clinele montane greu accesibile. Cateva dintre adaptarile impuse de conditiile de mediu sunt: inaltimea mica sau medie (circa 20 cm), radacinile adanci, puternice si rezistente la forta mecanica dezvoltata de apa in scurgere, toleranta la soluri pietroase si calcaroase.

In ciuda asteptarilor, Crucea voinicului poate fi compatibila si cu gradinile decorative. Este recomandata, insa, cultivarea sa la umbra deasa a arborilor. Florile de Hepatica transsilvanica apar de la sfarsitul lunii februarie, pana aproximativ in luna mai.

Fiind putin cunoscuta, si in consecinta mai putin apreciata, Crucea voinicului a scapat de culegerea nerationala a oamenilor. Numarul de exemplare a scazut totusi in anii fara zapada, planta murind din cauza inghetului uscat.