Some words

Ziua din care...

2017-05-03T14:41:00.000+03:00

... zbor cu o singură aripă frântă, cusută de carnea din care durerile au pierit de mult, șterse de agonia sufletului spart într-o mie de bucăți.

... respir otrava unui aer cenușiu care nu te mai cuprinde și nu îți mai picură de mult în plămâni.

... privesc fără să văd și aud fără să ascult pentru că peste ochi am pământ negru și greu, ca cel ce ți-a acoperit ție pieptul iar în urechi timpanele mi s-au spart de la țipetele mute ale nopților ce mă leagănă în brațe de coșmar.

... zâmbesc strâmb și gaura ce-mi ține loc de inimă se lărgește și înghite fărâmele de viață înrămate pe pereții anilor ce-mi curg printre degete, nisip într-o clepsidră spartă.

... alerg șchiopătând și mă ascund de singurătate sub măști colorate; dar nu-mi spune nimeni unde să mă ascund de singurătatea sădită într-un copil naiv de aproape 12 ani ce se întoarce la mine, an de an cu genunchii sufletului zgâriați și plini de sânge.

... încerc să adorm și-mi îngrop plânsul în pernă de teamă să nu trezesc tot Universul cu strigătul durerilor ce mi se zbat sub pleoape, atât de aproape să-mi sfâșie retina. Dar Universul m-a uitat de când trăiesc în Purgatoriu.

... visez în nuanțe terne de gri pentru că acuarelele s-au șters sub ploile nesfârșite de lacrimi ce le-ai lăsat în urma ta, să îmi aline durerea. Dar n-ai știut că durerea asta nu se poate alina? Oricât aș zbura, orice parfum aș respira, oriunde aș privi, oricât aș zâmbi sau aș plânge. Oricât aș alerga sau m-aș ascunde. Oricât aș dormi. Oricât aș visa...

... și urăsc atât de mult liliacul.

Unde-au plecat...

2017-04-17T19:02:00.000+03:00

... cuvintele?

S-au șters de pe filele vieții

purtate de clipe ce-aleargă

și nu se mai opresc.

Au curs pe pământul negru

de smoală rece

ce le-a băut cu sete și-acum

îi curg prin vene,

nevăzut.

S-au amestecat cu bătăile aripilor noastre

și au zburat purtate de doruri,

și mai ales de uitări,

cu aripile frânte și ochii închiși.

Sau poate doar au tăcut,

speriate

de atâta zâmbet legat cu noduri

de sufletele noastre moi.

16

2015-05-03T15:57:00.000+03:00

Am sufletul strâmb... și pustiu, părăsit

de fiorii ce stinși stau sub pleoape,

sub ploaia amară și grea, de granit,

când visul meu plânge în noapte,

când pașii se-ntorc iar și iar în trecut,

sub coaste sfărâmate-n durere

și-n zilele gri, modelate din lut,

din lacrimi și praf stins de stele.

Port golul în mine și sub tâmplele reci

amintirea se scurge-n tăcere

legată de glezne, și-aș vrea să nu pleci,

mai stai doar o clipă în brațele mele,

zâmbește-mi din nou și spune-mi povești

ca-n serile îngropate de vreme,

când stăteai ore în șir numai să ne privești,

când târziu era încă devreme.

Iris

2014-05-19T14:23:00.002+03:00

Tu dormi și miroși a vis, băiețelule,
și-a zâne ce se ridică noaptea în văzduh
și numără respirațiile ritmice ale norilor.
Stele ți se împletesc pe degete
și-un licurici ți s-a agățat de pleoapă
a zâmbet.

Tu dormi și miroși a vară, băiețelule
și-a flori de soare cu bucle galbene
legate-n panglici moi de curcubee
pe care vântul își scrie șoapta zorilor
a infinit.

Tu dormi și eu miros a tine, băiețelule
a doruri ce îmi cresc pe glezne, albastru, ca de iris
atunci când clepsidra tace și
când secunda încremenește între două îmbrățișări
a așteptare.

Tu dormi...

* Mai mulți iriși înfloresc în tabel la Psi*

De ce scriu

2014-03-24T12:50:00.000+02:00

E întuneric și demonii dorm cu genele strânse, sub aripa nopții, peste gleznele mele. E frig și e ceață lăptoasă de sentimente îngropate prin noi sub cântec de lună plină și dans de lumini distante, stele promise pământului. E gol și stihii se împletesc între coaste îmbrăcate în amintiri zdrențuite, sfâșiate de orele ce cad peste durerile înfipte în suflet. E un destin spart prin care curge lacrima amară a timpului și e o perna umedă pe care pune capul singurătatea cu ochi triști și buze mușcate, de sânge, pentru a ascunde nodul din gat și mâinile goale, desperecheate. E o arsură fără de chip ce mi se aprinde sub tâmple și îmi transformă gândul în scrum, plutind printre sinapse, rătăcind sensul cuvintelor și-al zilelor ce se adună pe la ferestrele sufletului părăsit. E o durere mută ce curge în cuvinte, pe obraji, pe geamurile ce mă strâng în colivia lor și îmi strivesc zâmbetul. E strigăt într-o lume de surzi... de-asta scriu.

* De ce scriu ei, în tabel la Psi *

Ziua 30

2014-03-14T18:00:00.001+02:00

Drum...

Visele mă dor și pleoapele se închid sub lacrima ce se înnoadă cu dorul și cu griul vătuit al norilor. Bagajele așteaptă tăcute la ușă, două cripte mari purtând în ele îngerii ce acum privesc în altă parte neputând să suporte sunetul sufletului rupt și mirosul aripilor arse în crematoriul timpului cu chip de Cerber. E curios cum în ele poate încăpea viața unui om în timp ce trupul nu reușește să ascundă în el nici măcar tristețea ce i se înfășoară pe suflet precum iedera, gata-gata să îl sufoce. Inima se chircește într-un colț mucegăit de cameră albă. Nu vrea să plece; de ce ar vrea când locul ăsta i-a numărat toate bătăile și îi cunoaște toate tresăririle? De ce ar vrea când știe că aici tu îți vei odihni gândurile și vei respira liniștit aerul ce până de curând l-ați umplut de zâmbete și-apoi l-ați împărțit în două jumătăți ale aceleiași speranțe?

E târziu și nu o pot convinge că fără ea am coastele goale și frig alergându-mi prin vene. E târziu și timpul bate nervos din piciorul clipei. Ai grijă de ea. E acolo, în colțul din stânga ta. Încă bate, încă te așteaptă, încă trăiește pentru surâsul tău.

O lună...

Atât mi-ai dat. Iar eu ți-am dat înapoi 30 de bucățele de suflet și nu am păstrat niciuna pentru mine pentru că fără tine el ar fi doar un copil orfan pierdut pe străzi murdare și întunecate iar eu aș fi doar o fantasmă bântuind ruinele unui templu numit Viață. A fost drumul meu spre tine...

Spune-mi, am ajuns?

Ziua 29

2014-03-14T12:40:00.000+02:00

Un zâmbet se desface,

dinspre suflet spre buze,

de pe gânduri sub pleoape,

dintre stele peste noi

căci tu îmi ești ascuțitor de vise

colorate și moi.

Gând din cuvânt vă așteaptă în tabelul Irealiei iar ascuțitorul ne-a fost sugerat de Ghurhu

Ziua 28

2014-03-10T10:00:00.000+02:00

Dor...
Încă nu-i timpul,
dar îl simt,
îmi bate în inimă
și îmi adună norii pe tâmple.
De ce?
Spune-mi că-i doar o clipă
și că timpul s-a oprit
pentru un sărut etern
ca și iubirea ce îmi umple
ochii
de lacrimi,
atunci când te privesc.
Mai stai!
și lasă-mi sufletul
încă puțin
în palmele tale.
Poartă-l!
Așa cum eu îți port puloverul
pentru că miroase a tine
și a parfum de soare.
Încă nu-i timpul...
și-atunci de ce foaia
mi-e plină de picuri sărați
curgând pe obraz?
Doare.

Ceapa (Ziua 27)

2014-03-09T22:00:00.000+02:00

Pe umăr port sărutul

unei dimineți împărțite la doi,

pe buze se naște cuvântul

iubirii crescute în noi,

pe tâmple se cerne gândul

îmbrățișării tale moi

și ochii îmi poartă zâmbetul

conturat cu albastru-între foi.

Dar clipa se sfărâma rece,

furtuna cade din nori,

totul e gol, totul trece,

smoala curge pe flori.

Pe umăr înfierat stă regretul

și ziua se fărâmă; șiroi

de lacrimi ce-mi zguduie pieptul

și șoapte-ofilite; un roi

de secunde demolându-mi iar templul

ascuns după ochii mei goi,

căci vorbele tale par cepe

ce picură venin dintre foi.

Pierd iarăși tot însă sper

că iubirea ne poate salva

într-o lume-n care stele pier,

dar renasc, strălucind, undeva.

* Despre alte cepe, în tabel la Psi *

Ziua 26

2014-03-08T16:23:00.003+02:00

Vis...

Gânduri ard pereții înroșiți ai minții ce poartă pecetea unui zbor devorator de înalturi prins în cercuri mari de aripile noastre ce-au fost cândva de plumb rece îmbrăcat în smoala timpului ce topește în el visele tivite pe nori și planurile lui „mâine”. Clipa se frânge sub pașii grăbiți, în ritm de tic-tac, ce ne dansează destinul și ne joacă speranțele la ruletă. Ieri a fost doar un fir de praf ce azi a născut o galaxie dintr-un Big Bang de mirări și de șoapte plutind între noi, pe oceanul de asfalt și gri. Din lutul amorf al lui „poate” mâinile modelează amfore ce poartă în ele viață. Degetele se umplu de stele pisate, aprinse, scânteind în noaptea grea a îndoielii și a temerilor ce ni se cuibăresc în suflet, vierme ascuns în rotundul roșu al mărului.

Visul tău se împletește cu al meu: doi pescăruși deasupra mării agitate în care oameni mici se îneacă tăcuți. Zâmbetele ne sunt azi călăuze, beduini tainici ai deșertului de lacrimi strânse pe perne în nopți fără de lună ori speranță. În depărtare se aud ecouri: viața nouă ce ne cheamă într-o îmbrățișare fugară ce nu știm ce ne va aduce. Și valuri... valuri ce se fărâmă pe țărm, sărutate de briza răcoroasă și învelite de mantia înstelată și de lampadarele aprinse a promisiune. Pleoapele-s grele de gândurile noi atârnate de gene și de toate întrebările desenate în gesturi. Aripile-s obosite iar visele dorm surâzătoare unul lângă celălalt. Al tău. Al meu. Noi.

* Vise împlinite să aveți, dragele mele și La mulți ani! de 8 Martie *

Ziua 25

2014-03-08T03:23:00.001+02:00

Încremenire...

Orele trec ca un fum albicios pierdut în uitare. Dansează prin aer cu mișcări fluide și moi de porumbel picurat cu lapte, însetat de zbor și zare albastră, și-apoi se topesc în nemișcare ca și cum totul ar fi fost doar o părere mută. Brațele îmi pulsează de dorul inconfundabil și nestins al îmbrățișărilor noastre precum o rană deschisă colorând cu roșu-sângeriu carnea din care a fost tăiată. Corpul se învârte gol printre așternuturile reci îmbibate în coșmaruri și tăcerea lichidă ce se scurge pe pereți, împodobite cu ghirlande de mucegai și mirosind a cauciuc ars. Liniștea asta îmi asurzește urechile.

Dimineața te aduce obosit precum marea aduce la țărm trupurile furate de sirene printre ochiuri albastre de mătase și printre undele clare ce se sparg în curcubee minuscule, de stânci. Palma îți este caldă și poartă rotundul dantelat al sânului meu printre amprentele fine, poartă parfumul așteptării mele și șoapta nescrisă încă pe buzele noastre. Inima se întoarce iar la locul ei între coastele mele abandonate fantasmelor cu ochi de himere și voci de amăgiri dulci aducătoare de furtuni. Coșmarul se topește-n vis legat cu zâmbet cernut pe tâmple a împlinire.

Ploaia se scurge pe geamuri într-un spectacol dezolant ce îmi inundă trupul obosit. Buldozerele cuvintelor tale se lovesc de marginile de sticlă ale distanțelor pe care sufletele noastre, ascunse în buzunare, și le desenează acum printre genele surate și printre bătăile de aripi. „Mi-e dor!”, „Te iubesc!”, „Mâine...”

* Cuvintele lor: „Scorpio”, „Oglinda lui Erised”, „AdrianaT”, „Vienela”, „Adriana”, „Dan”, „Carmen Pricop”, „Maya”, „Vavaly”, „Drugwash”, „Vântdetoamnă”, „Adicherish”, „Dia naicu”, „Adelina”, „Matilda”, „Laura Laly” sub bagheta magică a lui „Psi”

Ziua 24

2014-03-05T12:00:00.000+02:00

Iubire...

Te privesc zâmbind în timp ce te plimbi cu pași mari prin casă. Încerci să nu uiți iar eu încerc să mă umplu de tine, să mi te tatuez pe încheieturi și pe retina ce altfel ar aparține unui orb pierdut într-o lume de culoare din care ochii lui nu vor putea nicicând gusta. Clipele se rostogolesc smulse din clepsidră - mângâieri smulse din carnea mea învinețită de dorul ce încă nu s-a născut, dar pe care îl ghicesc apăsător și dureros sub sânul stâng. Viața noastră, un șir de veniri și plecări, un dans ce ni se scurge pe coapse, un sărut suspendat între două perechi de buze zdrobite de șoapte. Iubire.

Gând din cuvânt vă așteaptă în tabelul Irealiei, iar despre viață ne-a îndemnat să scriem Sonia

Ziua 23

2014-03-04T12:00:00.000+02:00

Contur...

Mă joc cu ideile. Le frământ între degete ca pe bucățele colorate de plastilină ce în câteva minute pot deveni oameni ori frunze. Miros a sinapse aprinse și a nisip adunat de pe pereții clepsidrei ce ne măsoară clipele, fără zgomot, sorbindu-ne tăcut, cu înghițituri mici, viața. Prin ele curge seva gândului înroșit și naivitatea zborului de fluturi în căutarea luminii ce le va orbi ochii aducându-le pentru totdeauna întunericul. Culori nedefinite se amestecă într-un pastel perfect, ca o promisiune de primăvară încărcată de verde și galben solar. Nou. Cerc.

Privirile mi se agață de ele și-mi umplu ochii de mirări rotunde purtătoare de întrebări nerostite și de răspunsuri pe care nu le mai caut de mult. Le-am găsit pe toate ascunse în buzunarele tale, uneori sclipind printre gene, alteori încriptate într-un cuvânt ce pentru lume nu înseamnă nimic, dar pentru mine desenează un univers întreg străbătut de fiorii atingerilor ce nu se opresc pe piele ci trec prin ea și se conturează fin, pe suflet.

Și în conturul lor dorm visele mele pentru că știu că tu le veghezi.

Ziua 22

2014-03-03T14:00:00.000+02:00

Furtună...

Întunericul mușcă din mărul zilei și eliberează stihiile ascunse în cutia Pandorei. Vuietul lor umple zările și înfioară norii pierduți pe cerul negru aducător de furtuni și de lacrimi mari de ploaie. Pe geamuri curg blestemele vântului ce aleargă turbat prin marea de gri în care niciun suflet nu îndrăznește să iasă în larg. Stelele se sting pe rând precum reflectoarele după căderea cortinei, prevestind liniștea grea de plumb și uitarea aducătoare de praf. Copacii își poartă greu povara în bătaia nebună a vântului, înclinându-se în mătănii ce par a cere îndurare.

Și în mijlocul acestui spectacol grandios în fața căruia ne simțim mici precum fire disparate de nisip, focul își înalță brațele aprinse spre cer într-un dans roșu, captivant, ce încălzește aerul încremenit al încăperii. Două voci valsează prin lumina slabă și prin parfumul de cireș înflorit al lumânărilor aprinse a apropiere și a taină. Amintirile se rostogolesc pe covoare și zâmbete înmuguresc sub piele, deschizându-se colorat la fiecare atingere moale. Cuvintele se împletesc și se desenează pe încheieturi ori în palme, verzi și aproape timide precum firele de iarbă apărute după iarna cernită. Tăcerile se împart și ele la doi prinse între privirile ce-și numără parcă gândurile și bătăile de inimă. Gleznele, prinse una de cealaltă cu panglici de mângâieri satinate, primesc sărutul înfiorat al nopții.

Mi-ar plăcea să avem stele pe tavan. Să le numărăm și să căutăm în ele constelații și poveștile galaxiilor ori culorile nebuloaselor cu formele lor ciudate. Să pictăm flori pe pereți, buburuze ori ghioceii ăia de care îmi e așa de dor. Să ne desenăm mirările ori clipele rotunde ce curg prin noi înspre eternitate.

Și dacă aș fi un fluture atunci aș fi un fluture mov.

Depărtătorul de coaste (Ziua 21)

2014-03-02T22:00:00.000+02:00

Când zgomotele nopții adorm pe la colțuri

și stelele-și deschid ochii pe cer,

când noaptea adâncă zboară în fluturi

și luna se-învelește-n mister,

când șoapta se topește pe pleoape

și ochii se-întorc înspre mine

atunci iau depărtătorul de coaste

și-încep să te caut pe tine.

Bisturiul îmi mângâie pielea,

e rece și-l simt cum dansează;

un gând și-un fior pulsează sub ea,

mi-e frică, dar nu mai contează

căci firul cel roșu se înnoadă deja

cu toate cuvintele mute

și simțurile toate încep a plonja

printre fantasme cu zâmbete slute.

Carnea-și desface fibrele moi

și din vene țâșnesc mii petale,

promisiuni legate cu panglici în noi,

clipe aproape banale,

toate-s ascunse, toate le port

comori îngropate-n artere,

iubiri între coastele înălțate a fort,

doruri ce stau, santinele.

Și-acolo închis în clepsidra de trup,

captiv într-un suflet-căuș,

clipe se nasc, clipe se rup,

toate în dans jucăuș.

Tu rămâi suspendat între două tăceri,

plămânii îmi umpli cu stele,

mereu împreună, niciodată stingheri...

te port între coastele mele.

* Coastele lor, depărtate, în tabel la Psi *

Ziua 20

2014-02-28T22:00:00.000+02:00

Prohod...

Cu zâmbetul agățat de colțul gurii licurici aprinși mă privesc din spatele pleoapelor, mormânt cald al amintirilor și al clipelor înfășurate în giulgiu cu sclipiri de staniol, ascunzând bomboane și bucățele glasate de fericire. Sub mângâierea lor îmi simt trupul descărnat și iubirea toată revărsând-se prin sufletul descompus de prea multe emoții și senzații ce îl inundă; moarte lentă cu gust dulce de sărut depus pe gâtul meu gol în care cuvintele se înnoadă cadaveric într-un ghem de șoapte multicolore. Sub sânul stâng un convoi mortuar poartă cu el fricile mele ce se proiectau cândva sumbru pe pereții viselor purtate de căușul palmelor osoase ale nopții. Deasupra lor înfloresc acum lalele galbene iar plămânii, impregnați cândva de mirosul greu de putregai și zboruri frânte, respiră azi parfum suav de frezii și ceruri noi deschise deasupra tâmplelor gata să îmi prindă glezna într-o îmbrățișare albastră.

Degetele tale desenează răsăritul pe spatele meu; pensule moi înmuiate în culorile curcubeului, monument funerar al stropilor de ploaie, ce s-a topit, teatral, la picioarele noastre. Fiorii îmi electrizează simțurile captive în colivia roșie a cărnii ce se izbesc de gratii prinse în frenezia eliberării. Mușc din rotundul clipei cu foamea nestăpânită cu care marea mușcă țărmul și mă scufund în nemișcare și în apele ochilor tăi ce îmi îneacă gesturile.

Și de-aș putea fura eternității o petală,

și de-aș putea păstra etern un ceas,

și de aș rupe doar o stea din a nopții negreală

pe toate, ție, aș vrea să ți le las.

* Cuvintele lor: „Scorpio”, „Abisurile”, „Carmen Pricop”, „Comicultural”, „Vienela”, „Oglinda lui Erised”, „Dan”, „Griska”, „Adriana”, „Motanul Pandalie”, „Vavaly”, „Maya”, „Mitzaa”, „Adicherish”, „dia naicu”, „Adriana T”, „Sonia”, „Dan”, „Roxana”, „Radu Thor”, „Lili3d”, „Adelina”, „Psi” sub bagheta magică a lui Psi *

Ziua 19

2014-02-27T20:00:00.000+02:00

Inimă...

Îmi odihnesc tâmpla pe pieptul tău și ascult melodia perfectă a inimii tale bătând sub stern. Îmi spune povești în versuri despre iubiri ce n-au fost și despre miracole ce sunt, zi de zi, între noi, firele invizibile și roșii ce ne leagă bătăile și respirațiile, cuvintele și tăcerile, privirile și visele tăinuite în noapte. Simt cum moleculele mele încep să se lovească de închisoarea de carne ce le ține captive, într-un haos brownian, aproape perfect; ele nu cunosc răbdarea, nici limitele sau timpul. Ele te cunosc doar pe tine și-ți recunosc atingerea din milioanele de atingeri câte există în lume. Sângele nu mai curge în venele mele ce vor să se desprindă toate din mine precum rădăcinile unui copac ce își părăsesc bucata de pământ rupând singura conexiune pe care o mai au cu Universul și cu însăși viața. Capilarele sunt primele ce îmi ies de sub piele căutând căldura unui alt cord... apoi vin toate celelalte: vasele de sânge, arterele, atriile și ventriculele, simțurile, dorințele, gândurile. Mușchii mi se atrofiază și oasele se prăbușesc în mine absorbite de gaura neagră dintre coaste. Nu mai știu nimic, nu mai vreau nimic. Am totul! Mâine poate să nu mai existe pentru că azi s-a oprit din goana-i nebună și mi-a dăruit o cupă de fericire pe care am sorbit-o cu nesațul beduinului rătăcitor prin deșert.

Ochii mei lichizi îmi curg pe obraji și se transformă în boabe mari de fericire ce îți udă umărul. Nodul din gât mă sugrumă și-mi sufocă cuvintele ce se izbesc de cerul gurii într-un zbor orb spre nicăieri. Ți-aș fi spus că dacă aș muri acum m-aș transforma în fluturi, nicidecum în cenușă pentru că iubirea nu poate fi purtată de vânt ci doar de aripi fragile care nu se tem de aerul rarefiat al celui de-al nouălea cer. Ți-aș fi spus că viața mea înflorește toată în palmele tale, fără teama că într-o zi ai putea închide pumnul, fără regrete sau tremur. Speranțe. Încredere. Ți-aș fi spus că nu mai vreau nimic. Am totul!

Ziua 18

2014-02-27T12:00:00.000+02:00

Oare...

Se plimbă nori pe cerul ăsta, știai? Unii sunt albi, pufoși, și îmi imaginez cum ar fi să alerg printre ei desculță. Oare ar fi ca vata? sau precum covoarele alea delicate peste care îmi plimb mâinile prin magazine? Și dacă am sta întinși și am sări în ei ar fi precum paturile alea moi sau am cădea prin ei și ne-am zdrobi de pământ? Poate am ateriza în vreun copac sau pe pajiștea aia albă ce pare ninsă de atâtea flori și pe care am putea face un picnic cu clătite și multe visuri turnate în pahare cu picior înalt. Știu, e proprietatea cuiva, dar hai să îi sărim gardul într-o seara!

Alții sunt gri și încruntați și par că stau să plângă, dar îi aleargă vântul și uită. Îmi par reci și grei ca de plumb. Oare dacă i-ai ține tu de mână așa cum mă ții pe mine ar mai fi așa triști? Uite, eu zâmbesc. Uneori zâmbesc numai în gând. Mi-e teamă să nu sperii lumea cu fericirea mea și cu surâsul ăsta roșu ce mă urmărește peste tot. Oare cum râde un nor? Hai să îl gâdilăm! Dar dacă râde cu lacrimi? Noi nu avem umbrelă azi doar raze de soare ce se joacă de-a v-ați ascuns. Știu că ai furat din el și l-ai închis în privire. Altfel cum ți-ar străluci ochii precum o armată de licurici într-o noapte toridă de vară? Șșșș... e secretul nostru!

Ziua 17

2014-02-26T14:00:00.000+02:00

Cercuri...

Se juca cu degetele lui și câmpuri de stele alergau pe sub tălpile lor în cercuri perfecte, concentrice. Îi culesese constelații de pe fruntea norilor și petale roșii de camelii pe care ea le sărutase, le închisese parfumul suav între două respirații și le furase catifeaua acoperindu-și zâmbetul cu mătasea lor. Boboci de primăveri îi înfloreau pe coapsele pe care el își odihnise mâna iar tălpile-i erau arse de toate păsările Phoenix renăscute pe care ea le numea simplu speranțe.

Asta este culoarea zilei perfecte... iubirea. Știa!

Gând din cuvânt vă așteaptă în tabelul Irealiei iar cuvântul, știați? a fost ales de mine.

Ziua 16

2014-02-26T00:26:00.000+02:00

Culori...

Diminețile noastre încep cu un zâmbet plin de toate fericirile ascunse în cuferele lumii. Încep cu joc, cu săruturi moi încă adormite, cu degete înnodate a necuprins și a poveste. Încep cu soare mângâind pervazul și cu privirile mele mângâindu-ți chipul și arătându-ți „te iubesc”-ul scris pe tavan. Diminețile noastre au gust de lapte cald și de sărut pe umăr, aromă de cafea și de cuvinte aburind cu scorțișoară, au pași de dans printre așternuturi și urme roșii de ruj pe oglinzi.

Diminețile noastre prevestesc nopți de mister, pahare de vin pe jumătate goale și povești scrise cu cerneală de șoapte pe un spate dezgolit. Diminețile noastre sunt un preludiu al după-amiezilor prinse într-o îmbrățișare și al întoarcerii la noi, când Universul își ține respirația pentru a sorbi promisiunile noastre cu parfum de iasomie și etern. Diminețile noastre sunt rotunde; cercuri perfecte rostogolind suflete pline împărțind răsăritul aceluiași vis.

De azi anotimpul meu e dimineața.

Ziua 15

2014-02-25T03:05:00.001+02:00

Catharsis...

Deschid ferestrele sufletului și las particule de viață să-i invadeze toate ungherele umede, bântuite de fantasme și de cuvinte scrijelite pe roșul pereților lui ce se aud uneori, în nopțile străine, precum urlete de lupi înfometați. Ei vin și se hrănesc din mine, din carnea în care și-au făcut cuib amintirile, din tendoanele legate cu frânghii pentru a nu se transforma în porumbei speriați zburând spre nicăieri-ul ce-i ademenește cu flori de „nu-mă-uita”. Îmi curg ploile mucegăite pe pervazurile pictate cu verde primăvăratic și le strâng pe toate în poalele rochiei așa cum adunam cireșele coapte în timpul inocenței ce alerga desculță prin iarba înaltă și crudă. Sipetele miros a închis și a poveste nescrisă, a flori presate între pagini îngălbenite de romane cu Eve ce-și caută arhetipul printre psalmi și printre lumile imperfecte ce le străbat, pierzându-și identitatea pentru a-și recâștiga spiritul la sfârșitul celor 7 existențe.

„- Sufletul nu are nevoie de cuvinte pentru a înțelege”, știai? șoptește ea... și cuvintele îmi picură pe gene, a lacrimi. Se pare că știam sau...

Petale de camelii albe se topesc pe podele într-un dans lent de lebede amorțite. Plămânii mi se umplu de parfum și un aproape zâmbet înflorește pe tocul ferestrelor. O voce îi răspunde răspicat:

„-E tare greu să alini o durere de care ești străin!”. Hamma, cu ochii ei albaștri și adânci precum apele cerului o privește trist. E poate obosită de atâta alergat printre dunele din clepsidre, dar Servilla o strigă de peste pragul unei clipe. Fantasma ei se disipă lăsând în urmă-i dorul de sferă al iubirii. Marguerite se ascunde în umbra unui gând cu-mi pulsează sub tâmple: e timpul!

Ferestrele se închid atinse de degetele moi, albastru-închis, ale amurgului prăbușit peste pleoapele lumii. Emoțiile stau toate împachetate pe rafturile lor, așezate după gusturi, arome și culori. Unele mai mari, altele mai mici, unele lungi, cât o îmbrățișare caldă, altele scurte și moi; clipe rotunde înșirate pe fire de nailon precum coliere de reverii strălucitoare. Și peste toate o singură șoaptă: Te....

* Întâlnirea celor două personaje a fost provocată de Anca iar postarea mea are drept scop promovarea campaniei Semn SPRE Carte, un proiect cu suflet, demarat de Sonia *

O dragoste (Ziua 14)

2014-02-23T22:45:00.001+02:00

Fragil...

Toate clepsidrele își cern nisipul galben pe pleoapele noastre închise a visare, pe surâsul rotunjit al clipei ce-și întinde umbrele negre pe parchet. Doar cât un fulger sfâșiind un nor în noaptea rece a unei furtuni tropicale, doar cât o zbatere de aripă a unui pescăruș rostogolind valuri albastre peste țărmuri pustii, atât durează totul, atât durează o clipă, o iubire, o viață întreagă. Suntem păpuși legate în corzi țesute de păienjeni și toate uitările Universului ni se aștern pe umeri în mantii cenușii. Purtăm zâmbete desenate strâmb peste cojile uscate ale speranțelor și peste roșul inimilor frânte cu genunchii juliți. Tăcerile lungi înfloresc pe la colțuri, printre cuvintele ce nu-și mai știu sensurile, numărându-și literele și sunetele mute ce cad cu stropi mari - lacrimi ce ne curg printre degete precum lumi pierdute. Păpușarul ne ascultă planurile scrise stângaci pe foi albe pătate cu cerneală și cu toate neîmplinirile și neîntâmplările. Râde și ne privește cu aceeași înțelegere cu care am privi un nebun ce pictează pereții cu fraze lipsite de sens. Ne disecă sufletele și ni le pune la loc, între coaste. Nici de data asta nu a găsit nimic... doar sentimente îngrămădite și buchete de uimiri. Doar ploi și grădini părăsite, ofilite, ruine. Nimic nou.

Toate clepsidrele își cern nisipul galben pe pleoapele noastre închise a visare, pe surâsul rotunjit al clipei ce-și întinde umbrele negre pe parchet. Coșmarurile nopții se ascund sub pledurile dimineții și se topesc într-un zâmbet naiv, un fir colorat tivit pe buze. Păpușile se trezesc și prind clipa într-o îmbrățișare, cu venele înnodate a iubire, cu inima împărțită la doi. Închid orele în borcane cu capac și le colecționează pe pervaz precum fluturi vii închiși în închisorile lor de sticlă, lovindu-se de pereți în căutarea libertății. Își scriu promisiunile pe frunzele uscate ce le numără anii și-și ascund lacrimile în palme, printre cutele scrijelite de timp. Zilele lor zboară senin, precum un sărut pe umărul nopților.

Atât durează totul. Doar o clipă. O clipă de dragoste.

* Poveștile lor de dragoste în tabel la Psi *

Ziua 13

2014-02-23T03:11:00.000+02:00

Licurici...

Nicio notă nu străbate aerul parfumat, nicio muzică nu ni se lipește de trupuri precum hainele ude într-o zi cu ploi torențiale, niciun sunet nu face să vibreze tăcerile colorate pe podele. Doar o melodie neștiută de nimeni ni se insinuează printre gene, ne curge în sângele arzând a iubiri și ni se cuibărește în amfora roșie a inimii, pulsând viață și vise. În cele patru camere ale ei se îngrămădesc vioare, flaute și piane, o orchestră întreagă dirijată din umbră de un geniu uscățiv, cu părul cenușiu și cu nisip portocaliu curgându-i din mânecile sacoului roase de timp. Sub piele ni se ascund note și cheia sol înflorind precum o orhidee ciudată născută din catifeaua unei aripi de fluture și verdele crud al unui smarald neșlefuit. Ritmul ni se rostogolește pe coapse a dans și ne aprinde luminile difuze ale unei scene imaginare mărginită de sălcii și alb de iasomie. Dintre stele cad fulgi mari, violeți, promisiuni mute scrise pe apele limpezi ale unei priviri, fiori calzi desenați pe umerii goi ai dimineții.

„Degetele noastre se-amestecă-n ceață;

care-s ale mele? care sunt ale tale?”

Nu știu cum zboară clipele, spre ce zări sau printre ce alte destine, frânte ori poate strălucind a soare. Nu aud nici respirația pământului, nici lacrima ce cade în vreun colț îndepărtat de lume în care speranța și-a împrăștiat petalele ofilite și s-a transformat în cenușă amară. Nu simt zâmbetele ce se înlănțuie cu brațele umezite de doruri și regăsiri și nici săruturile aprinse arzând marginile norilor. Pentru o secundă lumea s-a oprit și numai noi, două fărâme de soare, două picături clare de rouă, am umplut universul și i-am furat comorile ascunse printre constelații. Și-acum eu sunt un licurici.

Licuriciul din vârful capului tău.

Ziua 12

2014-02-21T22:00:00.000+02:00

Raze...

Soarele ni se agață de genele mirosind încă a vise și ne prinde, fără să îngaime nicio scuză, brățări aurii de glezne. În aer plutesc parcă primăveri coborâte delicat pe scara de sfori și raze, desfășurând muguri și petale albe, suave precum aripi de lebede miniaturale. Pe scaunul din colț pe care mi-am dezbrăcat amintirile și măștile ce-mi acoperă demonii au răsărit cumva curcubee ce se reflectă viu în privirile tale. Viața curge învolburat prin venele noastre injectate cu iubiri și otrăvite cu atingeri șoptite, ca într-un scenariu suprarealist în care timpul își stinge clipele în scrumiera unui zâmbet. Hai să fugim! fără scop și fără nicio destinație. Prinde-mă de mână și lasă-mă să te port printre toate florile ce-mi înfloresc pe tâmple atunci când mă săruți scurt, precum un vis fugar, ascuns în scorbura încă întunecată a nopții. Simte și tu mângâierea moale, aproape ca o părere, a clipelor ce ne leagă tot mai strâns inimile într-o îmbrățișare avidă ce ne oprește respirația și ne crește doruri de necuprins între coaste. Respiră promisiunea tăcută a gândului abia ieșit de sub zăpada uitării și de sub scândura umedă a ploilor nesfârșite, scuturându-se vioi de praful căzut peste el din stelele ce s-au stins atunci când nimeni nu le privea.

Galben...

Buchetul de la tine mă atinge galben, mirosind a lună, a grija ce mi-o porți, a promisiune și a un mâine schimbat pe un pumn de nisip și pe o fărâmă de mare. Dacă aș fi o sclifosită ți-aș cere poate petale de trandafiri ori orhidee legate cu panglici mov, cuvinte scrise pe bucățele parfumate de hârtie și pierdute pe străzi pietruite cu frânturi de povești ori poate chiar o firimitură de lună ambalată într-o cutie de cadouri. Dar nu-s pentru că...

... Buchetul de la tine mă atinge galben, mirosind a lună, a grija ce mi-o porți, a promisiune și a un mâine schimbat pe un pumn de nisip și pe o fărâmă de mare. Iar mie îmi pare o bucățică de suflet ascunsă vag printre frunze verzi și scame de polen, curgând prin seva nouă și mângâindu-mi pleoapele. Mi s-a părut mie sau tocmai ce am auzit un „te iubesc!”?!

* Cuvintele lor: "Vienela", "Scorpio", "Oglinda lui Erised", „Sonia”, „Blogul Claudiei”, „Carmen Pricop”, „Cita”, „Adriana”, „Lili3d”, „Adicherish”, „Dia naicu”, „Maya”, „Roxana”, „Radu Thor”, „Anacondele”, „ComiCultural”, „Ioana”, „Laura laly”, „Vavaly”, „Dan” sub bagheta magică a lui Psi *

Ziua 11

2014-02-21T10:00:00.000+02:00

Amândoi...

Îți ascult bătăile inimii și țes povești pe care apoi ți le desenez pe piept, ți le agăț de plămâni și ți le înfășor în jurul arterei aortă. Îți înnod de trahee un sărut roșu. Să-mi spui dacă e prea strâns, da?! Pe umăr am lăsat un cocon. Tu încă nu știi, dar acolo crește o speranță nouă ce se hrănește cu zâmbetul tău. Acum ai înțeles de ce noaptea mă transform într-un hoț de surâsuri?

Mă întrebi dimineața de ce sunt atât de obosită. Pentru că te iubesc, îți spun. Zâmbești din nou! Ce bine! Curând coconului meu îi vor crește aripi de bucurie și-ți va zbura printre bătăile de inimă și printre respirații. La amurg se va îmbrăca în portocaliu iar noaptea te-ar feri de coșmaruri și ți-ar aprinde stelele. Le-ar învăța să îți cânte și să îți șoptească vise în timp ce eu aș fura zâmbetele lumii. Pentru tine, toate.

Gând din cuvânt vă așteaptă în tabelul Irealiei iar bucuria ne-a fost împărtășită de Vienela