Desecretizări

„Ştefan cel Mare a fost instruit de extratereştri”

2016-06-26T21:59:00.002+02:00

Acest articol l-am scris în noiembrie 2002. Mi-am amintit de el după ce, zilele trecute, am dat peste cartea Mariei Tiriboi. Teoria acestei femei, despre care nu mai ştiu nimic, e greu de acceptat, fiindcă nu ştii dacă să râzi sau să fugi. Însă, am recitit câteva pasaje din carte şi am rămas cu gura căscată. Nu felul cum gândeşte, ci vestigiile pe care le pomeneşte m-au uimit, artifacte din spaţiul românesc care au dispărut sau pur şi simplu sunt ignorate. Obiecte de care ar fi interesaţi cei de la Ancient Aliens şi orice pasionat de ufologie. De exemplu, reproduce un obiect de podoabă cruciformă care a aparţinut lui Ştefan cel Mare şi care ar fi fost expus în Muzeul Toader Hrib din Arbore, Suceava. Muzeu lăsat azi de izbelişte. „Pe fondul crucii centrale iese în relief chipul întreg al unui ozenaut. De necrezut! Ozenautul de la Arbore are în jurul capului un nimb de o formă ciudată. În mâini are câte un obiect oval. În zona torace-abdomen are trei fâşii în formă de V, cu vârful înspre plexul solar, plus brăţări, globule şi un instrument atârnându-i la şold.”
O să revin cu un rezumat al cărţii, despre oglinzile etrusce interpretate de Maria Tiriboi şi intenţiile ostile ale extratereştrilor. Până atunci, iată articolul din 2002, care explică de ce Ştefan cel Mare a câştigat bătăliile şi de ce trebuia, de fapt, să nu lase Moldova în mâinile turcilor.

Braşoveanca Maria Tiriboi a scris o carte despre simbolurile ascunse în picturile vechi, simboluri lăsate de civilizaţii nepământene. În fiecare pictură, în desenele scrijelite pe pietrele antice, acolo unde ochiul neavizatului vede doar simple reprezentări ale corpului uman, ea desluşeşte simboluri ale unor civilizaţii extraterestre sau ale celor mai recente descoperiri ştiinţifice. „Toate acestea au fost lăsate chiar pentru noi, cei de azi, ca să ne trezească din ignoranţă. Să ne putem da unele răspunsuri”. Maria Tiriboi îşi argumentează teoria făcând apel la astronomie, genetică, istorie şi biochimie.

Mama o striga „Faraoanco”

„M-am născut într-o casă de oameni destoinici dintr-un sat vasluian. Eram două fete. La 7 ani părinţii mi-au pus sapa în spate”, povesteşte Maria despre anii copilăriei. Muncea, dar îi plăcea şi să citească. Pe când era elevă a stat în podul unei fabrici de ulei, făcea foc cu coji de seminţe de floarea soarelui. Era în primii ani de după război. Fata simplă visa să fie învăţătoare. A citit mai întâi Biblia şi mitologia hindusă. „Eram tare neastâmpărată. Mama îmi spunea Faraoanco!. Am întrebat un profesor ce înseamnă. Aşa am aflat de civilizaţia egipteană. Apoi, văzând că-s mai destupată la minte, mi-a dat cărţi de citit”, îşi aduce aminte ea. Abia la 18 ani a avut ocazia să vadă o bibliotecă adevărată, în casa unor bătrâni din Bârlad. S-a apucat serios de studiu. A început cu Cartea Tibetană a Morţii. Au urmat alte şi alte documente despre civilizaţii îndepărtate pe care le strângea cu grijă pentru mai târziu.

Părtaşă la tranzacţiile secrete de la UTB

„De mică, toată averea mea au fost doi saci de cărţi şi trei valize cu hărţi şi poze. Nu ştiam de ce le păstram. Poate şi pentru că un profesor mi-a spus cândva: O să fie ceva cu tine, în viaţă”, îşi aminteşte Maria. A urmat şcoala Pedagogică de Învăţători din Vaslui. Apoi s-a mutat la Bucureşti, unde a absolvit şcoala de Subingineri în Industria Uşoară. „În pararel, învăţam limba engleză pe brânci, cu picioarele în lighean”, spune pensionara. După şcoala de Comerţ Exterior, a fost repartizată la Braşov, la UTB. Aici a lucrat 20 de ani cu ţări din Vest. Ea era cea care purta corespondenţa comercială în urma căreia tractoarele româneşti erau cumpărate în străinătate. Pentru că era în legătură cu Occidentul, a fost de multe ori verificată de Securitate, mai ales că multe dintre tranzacţii erau considerate „afaceri secrete”. „Între timp, descifram texte şi imagini, le puneam înapoi în valiză. Notiţele le ordonam pe ani, să ştiu mai târziu cum am evoluat”, explică Maria.

Prima carte, prima teorie

De mică i-a plăcut să picteze. În 1975 a avut prima expoziţie personală. Majoritatea tablourilor au fost cumpărate de nişte colecţionari din Grecia şi Israel. S-a înscris şi în Uniunea Artiştilor Plastici, dar s-a retras dintre profesionişti pentru că „se mâncau între ei”. Picturile ei reprezintă scene autobiografice din perioada petrecută în satul natal. Acum şase ani a ieşit la pensie. De atunci, preocupările spirituale ale Mariei s-au înteţit. Până când a ajuns la concluzia că a strîns destul material pentru o primă carte „unicat pe plan naţional şi mondial”. „Înapoi în viitor” descrie teoria originală a braşovencei despre originea omului, a Terrei, destinul României, interacţiunea noastră cu civilizaţiile nepământene, deloc bineintenţionate. „Toţi trebuie să oprim ororile care ni se impun. Toţi trebuie să oprim neantizarea noastră ca spirite divine, dar şi a planetei Geea-Terra!”, este mesajul autoarei.

Sub Braşov există o lume subterană

„Vedeam vecini cu câte 7-8 copii care munceau din răsputeri. Câmpul le dădea roade bogate şi totuşi n-aveau ce să mănânce. Am încercat să găsesc care este cauza răului. Pe atunci, aceasta era perpectorul care încasa taxele. când am ajuns la oraş, răul era altul, în capitală altul...şi tot aşa. Mi-am descoperit obligaţiile mele cosmo-terestre. De copil am avut vise-revelaţii, stări speciale pe care nu mi le puteam explica. Ce văd eu pe cer văd puţini oameni”, spune Maria. Chiar iarna trecută, când cerul era roşu, ea a auzit nişte sunete imperceptibile altor urechi: trosnituri urmate de flash-uri gigantice. „Am testat pe soţul meu, Costică. Ce văd şi aud eu, lumea nu percepe. Noi nu ştim ce avem aici, în Carpaţi”, mărturiseşte pensionara, explicând că în zona Braşovului fiinţează o lume subterană care ne supervizează activităţile, de 100 de milioane de ani încoace. Munţii noştri sunt, de fapt, piramide romboidale acoperite de păduri.

Extratereştrii veneau prin Groenlanda

Planeta Geea-Terra este un corp ceresc aflat în regim experimental, proprietatea unui imperiu cosmic (format din mai multe supercivilizaţii) ale căror interese nu au coincis totdeauna. De aici şi numeroasele conflicte cosmo-terestre. Iată câteva din concluziile teoriei sale. „Această frumoasă Geea-Terra a fost şi obiect de închiriat, ori de câte ori situaţia cosmo-terestră a permis-o. De milioane de ani, planeta aceasta a fost închriată pe bucăţi, pe bucăţele, pe continente, unor echipaje extraterestre în scopul experimentării unor programe şi linii genetice”. Învăţătorii soseau printr-un coridor energetic din zona Groenlandei, unită cu un fost continent gigantic Hyperboreano-Pelasg. În ochii extratereştrilor nu suntem decât nişte animale, un pic mai evoluate, tratate ca sclavi sau cobai. Mari bărbaţi de stat din istoria omenirii au fost creaţi în laboratoare ascunse de către genitori celeşti. Printre aceste personalităţi istorice se numără şi Ramses, Iisus, Fecioara Maria, Deceneu, Carol cel Mare, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Frederic al II-lea.

Ştefan cel Mare a fost instruit de către ET

După părerea braşovencei, Mănăstirea Putna a fost ctitorită pe un loc străvechi, plin de taine şi puternic energizat. Daniil Sihastru a avut misiunea să monitorizeze evenimentele istorice din perioada dinastiei Muşatinilor. El făcea legătura între lumea subterană („marţieni rancieni”) unde se află o bază extraterestră. Plus piramida romboidală în adâncurile Rarăului, cu porţi de ieşire. Acolo a fost instruit Ştefan cel Mare încă din copilărie, de o lupoaică. A fost „potenţat, magnetizat şi inspirat în câştigarea luptelor pentru neatârnare, dar mai ales pentru că barbarii să nu găsească ce căutau înnebuniţi: o informaţie capitală, o hartă. Acolo se arăta că soarta popoarelor fusese deja pecetluită”, precizează Maria.

ADN-ul de pe mantia lui Ştefan cel Mare

Tot la Putna se găsesc nişte dvere cusute, nişte giulgiuri cu portretele lui Ştefan şi Maria de Mangop. Aceste broderii au fost interpretate de Maria într-un mod aparte. „Anteriile, coroanele şi fondul ţesăturilor sunt pline de imagini cosmo-terestre, inclusiv genetice. Absolut superbe, uluitoare, tulburătoare”, notează autoarea. Dvera voievodului îl înfăţişează într-un anteriu. Mâna lui dreaptă iese printr-un ochi egiptean, reprezentând „un aparat ultrasofisticat prin care se vedea în cer, dar şi pretutindeni pe şi în pământ”. Ştefan stă cu braţele deschise către o stea, care face parte din constelaţia de obârşie. Coroana are trei pietre preţioase. Cea din mijloc are deasupra şi dedesubt litera W, care apare de trei ori, simbol al Constelaţiei Casiopeea. Maria remarcă faptul că nu există nicio cruce, în schimb Vodă e înconjurat de stele. Concluzia Mariei este: „El a fost misionat din partea Autorităţii Supreme - o trinitate. Trei consilii formate din reprezentanţii celor mai evoluate civilizaţii din Imperiul Confederaţiei acelei Autorităţi galactice”. Veşmântul are pe mijloc o cusătură care simbolizează o coloană energetică multifuncţională, helixa ADN. „Oricum, Voievodul Ştefan a fost - este un spirit foarte evoluat - ca şi alţi câţiva regi şi voievozi dinaintea sa”, trage concluzia Maria.

Dinastiile bizantine au dispărut odată cu plecare extratereştrilor

Dvera Mariei de Angop este încărcată şi ea de elemente enigmatice, dintre care se repetă structura elicoidală a moleculei de ADN şi simbolul Constelaţiei Casiopeea. După calcule şi observaţii amănunţite, Maria ajunge la concluzia că „Doamna Maria de Angop aparţinea unei alte linii genetice, unui alt genotip-matrice ADN cam nepotrivit liniei genetice a voievodului Ştefan. Mare incompatibilitate””. Dinastiile bizantine îşi sleiseră vâna biologică şi spirituală dând dovadă de o nelinişte interioară disperată, aspecte care i-au dus la dispariţie. „Motivul a fost de ordin cosmic. În perioada 1000-1500 trebuia să se petreacă ceva. O plecare de pe Terra a unor aleşi spre o altă planetă? De aici debusolarea, disperarea”, oferă Maria o explicaţie.

ET au pus ochii pe Paralela 45

„Prin Dumnezeu înţelegem şeful supersavant genetician al unor echipaje extraterestre plonjat pe Geea pentru a experimenta nişte planuri”, crede Maria. „şi hiperboreo-pelasgii şi traco-geţii, sciţii au fost îndrumaţi de mai mulţi şefi Extratereştri, cu baze în subterane, dar şi pe alte planete”, este convinsă pensionara. Civilizaţia etruscă a fost cea care a condensat în dovezi arheologice mărturia contactului cu această rasă superioară. Dar şi strămoşii noştri au cunoscut această „elită de supersavanţi cu laboratoare şi aparate de tip ozenistic superior, cu cosmodrom pentru decolări-aterizări ale astronavelor intra-extraterestre”. Maria susţine că, la obârşie, etruscii şi daco-geţii au fost fraţi. „Paralela 45 a fost şi este mereu în atenţia tuturor extratereştrilor deoarece buricul de fier al Pământului se află în vârful munţilor Godeanu (cel mai înalt punct geoamagnetic), un nod de fier, cu densitate foarte mare, producând ondulaţii gravitaţionale. Iar în mijlocul Bărăganului se găseşte un ciudat punct magnetic - cel mai jos din ţară”, este concluzia pensionarei preocupată de enigmele neştiute ale plaiurilor carpatice .

SOS România!

„Guvernanţii micilor şi marilor popoare ştiu multe dar ne ascund lăsându-ne de izbelişte în faţa monstruoasei dezordini planetare. Totu-i scăpat de sub control. Câţi dintre noi vor mai rămâne după marea curăţenie planetară? Se zice că vor mai rămâne aproximativ 10-15 milioane de oameni. Să apărăm paralela 45! De n-o vom face, ne-om merita soarta! Cam în această limită de 1500 km Nord şi Sud de paralela 45 s-au petrecut şi continuă cele mai mari grozăvii de pe planetă”, este convinsă Maria.

Fiinţele din cosmos sunt superioare

Studiind texte vechi şi noi, Maria a ajuns la concluzia că rasele extraterestre au calităţi spirituale superioare: IQ între 3200 şi 3000, percep culor în spectru între 1.900 şi 2.300 microni, peste 100 specializări individuale, „grad de solidaritate sinceră faţă de Autoritatea Supremă între 2 şi 12”. Viteza cu care gândesc fiinţele nepământene este de 1 miliard de ani/secundă cosmică. O secundă cosmică are 10,92 secunde terestre. Superspecialiştii (zei cyborg) deţin modalităţi de transfer intergalactic cu mari posibilităţi de acomodări pe plantele unde trebuie să intervină. Transmit cu o viteză incredibilă informaţii ultrasecrete, posedă tehnici de intervenţie rapidă, de anihilare, blocare a spiritelor rele. Sunt înzestraţi cu tehnici de superdetecţie mentală, pot vindeca toate bolile cu energiile gândului.

Geto-dacii au fost marcaţi genetic

Toni Victor Moldovan din Cluj are o teorie interesantă referitoare la zestrea genetică a strămoşilor noştri. El susţine că rasele umane actuale sunt rezultatul acţiunii mai multor zei care, în programe de inginerie genetică diferite, au modelat omul „după chipul si asemănarea lor”, adică dupa standardul ADN. Fiinţele extraterestre au scanat corpurile spirituale şi le-au „însemnat”. După părerea medicului clujean, structurile ADN umane au o bază comună, ce poate fi codificată numeric în numărul 666. În multe locuri ale teritoriului geto-dacic apare inscripţionat 666, sub forma SSS sau CCC - 6 grecesc sau VIVIVI - 6 latin. Astfel de inscripţii se găsesc în complexul de la Sarmisegetuza, opaiţul de la Drobeta, o placă de marmură de la Tomis, alta de la Tetovo (Macedonia). În concluzie, codul genetic al geţilor a fost marcat cu numărul 666.

Un român contra Nobel

Un profesor român din Călăraşi a scris lucrarea: „Noi date despre structura macromoleculară a acizilor nucleici şi despre cromozom”. Ion Matei consideră că Watson şi Crick au luat degeaba premiul Nobel pentru descoperirea structurii dublu elicoidale a ADN. „Niciodată nu se formează o moleculă din atomi sau din alte molecule care se leagă prin legături fizice. când două macromolecule de ADN, complementare æi antiparalele, se leagă prin legături fizice prin intermediul resturilor de baze azotate complementare nu se formează o macromoleculă de ADN, ci o entitate fizică de ADN dimacromoleculară”, susţine Ion Matei. Lucrarea a fost trimisă la mai multe academii din străinătate. Specialiştii au rămas uimiţi de descoperirea sa.

Monitorul de Braşov 2002

12 întrebări la care Papa n-a răspuns încă

2016-03-12T23:31:00.001+01:00

Toată lumea a observat că Papa Francisc vorbeşte tot mai des despre încălzirea globală. A publicat chiar pe pagina Vaticanului o scrisoare enciclică, „On Care for Our Common Home” cu valoare de lucrare ştiinţifică. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică, ba lumea chiar s-a bucurat că Înaltul Pontif se implică în problema ameninţătoarelor schimbări climatice. În 2015, dr. Klaus Kaiser din Canada, chimist german şi analist al miturilor societăţii, s-a încumetat însă să-i pună câteva întrebări de bun simţ, într-o scrisoare deschisă. Pe scurt, dr. Kaiser demonstrează că încălzirea globală nu are nicio legătură cu dioxidul de carbon, acesta fiind un gaz care susţine viaţa, iar soluţia e nu să renunţăm, ci să exploatăm din plin resursele naturale.

Deci, cum rămâne, există încălzire globală sau totul e doar o manipulare, menită să justifice taxele pe poluare şi alte manevre care îmbogăţesc anumite grupuri de putere?

Iată cele 12 întrebări-afirmaţii perfect logice la care Papa n-a răspuns nici cu DA, nici cu BA:

„1. Dioxidul de carbon (CO2) este baza vietii pe Pământ. Fără CO2 în atmosferă, plantele, animale, omul nu ar exista pe Terra. De acord?

2. Cea mai mare parte a istoriei sale, 4.500.000.000 ani, atmosfera Pământului conținea niveluri de CO2 mult mai ridicate decât în prezent. De acord?

3. Procesul de fotosinteză a transformat CO2 atmosferic, pe atunci abundent, în materie organică, cu reducerea proporțională a emisiilor de CO2 în atmosferă. De acord?

4. Întreaga cantitate de oxigen din atmosfera terestră a fost obţinută din CO2, prin procesul de fotosinteză naturală. De acord?

5. Oceanele și apele dulci sunt alcaline. Același proces de fotosinteza care convertește CO2 în materie organică sporeste si alcalinitatea apelor neutre sau acide. De acord?

6. În urmă că aproximativ 20.000 de ani, părțile nordice ale Americii de Nord și Eurasiei au fost acoperite cu scuturi mari de gheață, până la câtiva km grosime. Aceste scuturi de gheață s-au topit complet acum cca. 5.000 ani, fără nicio influență umană. De acord?

7. Nivelurile atmosferice de CO2 abia s-au schimbat pe parcursul celor 15.000 de ani, cât scuturile de gheață s-au topit; a rămas în jurul valorii de 250 de părți per milion, pentru cea mai mare parte a perioadei. De acord?

8. Plantele Pământului și algele oceanelor consumă dioxidul de carbon rezultat din utilizarea resurselor fosile cu aceeași vigoare cu care acest gaz e emis de vulcani. Prin urmare, nu-i așa că e incorect să afirmi că susţinerea vieţii cu CO2 înseamnă poluare? De acord?

9. Cărbunele, fără îndoială, o sursă majoră de CO2 antropogenic, furnizează un mare procent din necesarul de electricitate al lumii. Împreună, India și China consumă mai mult de jumătate din producția de cărbune din lume și-au declarat că nu vor reduce această expansiune de producere a energiei electrice din cărbune. Aceasta include construirea a aproximativ o nouă centrală de energie pe bază de cărbune în fiecare săptămână. Multe țări din Africa și din alte părți ar trebui să le urmeze exemplul şi să extindă utilizarea resurselor fosile. De acord?

10. Chiar și o majoritate covârșitoare de opinii identice nu stabilește un fapt științific. Astronomul italian Galileo a fost exonerat recent de Vatican, la aproximativ 400 de ani după ce a fost declarat eretic pentru punctul său de vedere științific asupra sistemului heliocentric. În mod similar, Einstein a remarcat că „Unul singur [fapt științific] ar fi fost de ajuns” pentru a-i infirma teoria. Este clar atunci că termenul „consens” nu are sens în lumea științei. De acord?

11. În cazul în care răspunsurile la întrebările de mai sus sunt afirmative, atunci trebuie să ne întrebăm dacă aceste adevăruri ştiinţifice recunoscute se potrivesc cu declarațiile contrare din ENC (enciclica papală). De exemplu, ENC vorbeşte despre „poluarea cu dioxid de carbon”. De fapt, CO2 nu este un „poluant”, ci un gaz vital în atmosferă. Prin urmare, atmosfera nu este în curs de a fi „poluată” prin utilizarea (oxidarea) combustibililor fosili.

ENC, de asemenea, afirmă că „utilizarea combustibililor fosili trebuie să fie înlocuită progresiv, fără întârziere”. Unii oameni chiar susțin că 80% dintre rezervele de combustibili fosili din lume trebuie să rămână neexploatate și că, în câteva decenii, lumea ar putea să-şi obţină necesarul de energie din sursa eoliană și cea solară. Asta pentru a evita tendința alerta de încălzire globală, chiar dacă mai mult de 100 de modele climatice au eșuat lamentabil în trecut. Modelele de predicţie a „tendinței de încălzire catastrofale, bazată pe niveluri mai ridicate de CO2 din atmosferă”, nu s-au materializat de aproape 20 de ani, iar masele de gheață polara au crescut, mai degrabă, decât au scăzut. Nu este o surpriză faptul că nivelurile de CO2 nu determină, ci urmează oricărei creșteri a temperaturii cu un decalaj considerabil de timp.

Astfel de contradicții ridică, de asemenea, problema dacă deliberările și opiniile PAS ( Pontifical Academy of Sciences) și a membrilor săi au fost, într-adevăr, auzite și dacă ENC le reflectă cu acuratețe. De acord?

12. Nominalizarea dvs. ca membru al Academiei Pontificale de Științe e o recunoastere a dvs. ca om de ştiinţă cu o personalitate morală de renume internațional. În umila mea părere, nominalizarea în PAS implică, de asemenea, datoria faţă de credință, Sfântul Scaun, Academie, lume în general și, nu în ultimul rând, faţă de conștiința dvs, ca cercetător independent în propriul domeniu profesional. De acord?

În încheiere, vă cer să declaraţi public și în mod clar opinia dumneavoastră, dacă sunteţi sau nu sunteți în deplin acord cu opiniile științifice privind emisiile de CO2 exprimate în ENC. Popoare flămânde şi lipsite de energie depind de înţelepciunea dvs.!”

O lume plină de coincidenţe

2016-02-07T01:11:00.000+01:00

Unii oameni folosesc expresia „simplă coincidenţă”, fără să ştie că explicaţiile nu sunt deloc simple. Alţii spun „nu există coincidenţe”, deşi realitatea îi contrazice. Iar alţii cred că „aşa trebuia să fie”. Nu avem o explicaţie definitivă în legătură cu astfel de întâmplări, unii le pun pe seama intuiţiei, a lui Dumnezeu, a sorţii, a legilor naturii, alţii le studiază prin prisma matematicii şi a statisticii. Nu ştim de ce apar coincidenţele, dar nu ştim nici de ce reacţionăm cu uimire şi ne amuzăm atunci când descoperim o coincidenţă. Sau, dimpotrivă, ni se face părul măciucă.

Mai multe feluri de coincidenţe

Coincidenţa face parte din existenţa noastră, are o frecvenţă destul de importantă, dar e trecută totuşi în categoria fenomenelor neobişnuite. Sunt considerate coincidenţe evenimentele simultane, întâmplările similare petrecute la distanţe mari în spaţiu, dar şi cele care se petrec iniţial în mintea omului şi ulerior se materializează, independent de voinţa lui. Tot coincidenţe sunt şi evenimentele rare din punct de vedere statistic, dar care se petrec în şir. Când devine repetitivă, coincidenţa ne pune pe gânduri, iar pentru aceste situaţii s-a inventat expresia „de ce ţi-e frică nu scapi”. Uneori nu vezi o persoană 10 ani, dar o vezi apoi de două ori în aceeaşi zi. Anumite numere par să ne însoţească toată viaţa sau o perioadă de timp. Coincidenţele sunt adeseori prea semnificative pentru a rămâne doar un joc al întâmplării.

Răspunsurile propriului creier

Psihologul Karl Gustav Young numeşte coincidenţele fenomene de sincronism şi consideră că două lucruri diferite pot avea o cauză comună sau se pot întâmpla fără nicio cauză, independent de legile naturii. El crede că aceste întâmplări destul de bizare sunt absolut fireşti, noi suntem cei care le considerăm spectaculoase, prin emoţiile cu care le trăim. Şi aceasta deoarece, conform lui Young, omul are nevoie de mici minuni. Le primeşte exact atunci când are nevoie de ele. Psihicul nostru e cel care creează coincidenţele pentru a ne arăta, de fapt, soluţia la o problemă care ne preocupă. Deci coincidenţele apar datorită trăirilor şi gândurilor omului. Tocmai de aceea, cei ce le trăiesc, evită să vorbească despre ele, pentru a nu se eface de râs. „Am fost uimit să constat câţi oameni au trăit experienţe de acest gen şi cu câte precauţii păstrează secretul asupra lor”, spunea Young.

Greu de explicat

Raţionaliştii încearcă să explice coincidenţele prin teoria probabilităţilor. Intuiţioniştii cred că sunt semnale de la o inteligenţă superioară sau de un „spirit pus pe glume”, ceea ce ar putea însemna că entităţile nevăzute au simţul umorului, iar noi suntem păpuşile cu care se joacă. Pentru unii, coincidenţele sunt lipsite de sens, pentru alţii par de importanţă vitală. Dacă însă le considerăm nişte prostii, coincidenţele ne vor ocoli. Dacă vom manifesta interes, am putea la un moment dat să culegem beneficii. Profesorul american Allan Combs crede că, dacă ştim să le dirijăm, coincidenţele ne pot arăta încotro e drumul corect. Unii cred că ne anunţă evenimente din viitor. Alţii cred că pur şi simplu ne anunţă că am evoluat şi am ajuns să aducem visele sau gândurile în realitate. Există şi teorii care consideră că sunt legate de salturi în timp sau chiar în universuri paralele. Young credea că că sincronismele nu pot fi încă explicate până nu vom ajunge să accesăm o nouă dimensiune a Universului.

Iată cele mai „circulate” coincidenţe din istorie

Restaurante şi hoteluri
- Geoffrey Kenihan şi soţia să Kerry au intrat într-un restaurant din Leningrad în data de 2 august 1971. Spre singura masă liberă se îndrepta un alt cuplu, Roger şi Alice. Au acceptat să împartă aceeaşi masă, după care s-au despărţit, convinşi că nu se vor mai revedea vreodată. Anul următor, tot pe data de 2 august, aceeaşi poveste s-a repetat cu cele două cupluri, la hotelul Oberoi din Singapore, la mii de kilometri distanţă de domiciliile lor şi de locul primei întâmplări.
- În 1953, Irving Kupcinet, jurnalist la Chicago Sun Times, a rezervat o cameră la hotelul Savoy din Londra, pentru a face un reportaj despre încoronarea reginei Elisabeth. În sertarul noptierei, a descoperit o cravată uitată pe care era brodat numele prietenului său Harry Hannin. După două zile, acel prieten i-a trimis o scrisoare, expediată de la hotelul Meurice din Paris, în care scria: „N-o să mă crezi, deschizând sertarul noptierei din camera mea, am găsit o cravată care îţi aparţine”. Kupcinet locuise la acel hotel cu ceva timp înainte.

Trenuri şi maşini
- În 1992, Jeanette Ellis, din Cobbs Creek, Virginia, a plecat împreună cu soţul ei spre clinica unde trebuia să nască. Dar nu au avut timp să ajungă, copilul s-a născut în maşină, la ora 6,40. Placa de înmatriculare a maşinii era BOY 640.
- Trei englezi călătoreau cu trenul prin Peru. Când s-au prezentat, erau singuri în vagon. Au rămas şocaţi când au aflat că numele unuia erau Bingham, al altuia era Powell, iar cel de-al treilea se numea Bingham-Powell. Nu erau rude în niciun fel.
- În 1975, în timp ce mergea cu un scuter în Bermuda, un om a fost accidentat mortal de un taxi. Şoferul de taxi, un an mai târziu, deplasându-se cu un scuter a fost acroşat mortal de un taxi. În ambele situaţii, în taxi era acelaşi client.
- Existau doar două mașini în statul Ohio în 1895. Într-o zi, s-au tamponat destul de serios.

Istorie şi personaje
- Când Margaret Thatcher a murit în 1996, niciun singur demnitar nu a venit la înmormântarea ei. Această Margaret a fost prima soție a lui Denis Thatcher, de care a divorțat în 1948. A doua soție s-a numit tot Margaret, a fost prim-ministru al Marii Britanii și care a murit în 2013.

- Hitler s-a născut la 129 de ani după Napoleon. A venit la putere la 129 de ani după Napoleon, a invadat Rusia la 129 de ani după Napoleon și a fost învins la 129 de ani după ce a fost învins Napoleon.
- Roma a fost fondată de Romulus şi Remus. Primul împărat al romanilor se numea Augustus, iar ultimul: Romulus Augustus.
- Prima invazie în Normandia a fost în 1066, când Roger de Montgomery a fost învins de William Cuceritorul. Debarcarea din Normandia a avut loc pe 6.06.1944, când Bernard Montgomery a fost învins de Eisenhower. Adversarul lui Montgomery, generalul german Rommel, s-a sinucis pe 14 octombrie 1944. Bătălia de la Hastings a avut loc pe 14 octombrie. Ziua de naştere a lui Eisenhower a fost 14 octombrie. Prima invazie a deschis calea emigrării evreilor în Marea Britanie, cea de-a doua invazie a inițiat lanțul de evenimente care i-a determinat pe evrei să revină în Israel.
- La începutul Primului Război Mondial, agenţii Securităţii franceze l-au arestat pe Peter Karpin, un spion german. Timp de trei ani, aceştia au întocmit rapoarte false în numele lui, interceptând fondurile care-i erau trimise. Cu aceşti bani a fost achiziţionat un automobil care, în anul 1919, a călcat un pieton. Victima accidentului era Peter Karpin, care evadase în 1917.
- Pe 20 iunie 1940, arheologii sovietici au descoperit mormântul lui Timurlenk, un descendent al lui Genghis Han. O inscripție de pe piatra mormântului avertiza: „Cel ce va deschide mormântul meu va dezlănţui un invadator mai teribil decât mine”. Arheologii au intrat în mormânt, totuşi. Germania a invadat Uniunea Sovietică două zile mai târziu.
- Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand a avut loc pe când se afla într-o mașină cu numărul A III 118. Războiul s-a încheiat printr-un armistițiu în data de 11-11-1918, la ora 11. Ucigaşul a încercat să îl ucidă pe arhiduce cu câteva ore mai devreme, dar bomba plasată în maşină n-a explodat. Stând pe o terasă, dezamăgit, a zărit maşina şi s-a decis pe loc să scoată pistolul şi să tragă, declanşând astfel o mare conflagraţie mondială.
- În timpul Războiului de secesiune, prizonierii nordişti au fost transferaţi cu trenul în lagărul din Salisbury, Carolina de Nord. Gardianul Beverly Tucker supraveghea un grup de prizonieri, care au şuşotit tot timpul călătoriei într-o limbă străină. S-a dovedit că vorbeau în dialectul cantonului elveţian natal şi că-şi puneau la cale evadarea. Când trenul a oprit, şi-au încercat norocul, însă au fost prinşi imediat. Aceasta deoarece fuseseră supravegheaţi de singurul om din toată armata sudistă capabil să le înţeleagă dialectul. Tucker fusese trimis la şcoală exact în acel canton elveţian.
- Prima bătălie din Razboiul Civil din America a avut loc lângă casa lui Wilmer McLean. O altă bătălie, de la Bull Run, s-a dat în oraşul lui natal. Generalul Beauregard a ales casa lui McLean ca sediu. Aşa că omul s-a mutat în casa părintească, la Bull Run. În scurt timp, aici s-a dat o altă bătălie. Şi-a luat familia şi s-a mutat cât mai departe, în Clover Hill, Virginia, unde a dat peste alte bătălii. Pe 9 aprilie 1865, generalul Lee s-a predat şi Războiul Civil s-a sfârşit chiar în casa lui McLean, care a spus atunci: „Războiul a început pe peluza mea şi s-a sfârşit în salonul meu”.
- Cancelarul german Bismarck a studiat la 3 şcoli, a fost ambasador în 3 ţări, a servit sub 3 regi, a luptat în 3 războaie, a semnat 3 tratate de pace şi a avut 3 copii. Blazonul său reprezenta un trifoi cu 3 foi şi 3 frunze de stejar.

Doctori şi pacienţi

- Fostul preşedinte al Societăţii Franceze de Psihologie Analitică, dr. Pierre Solié a constatat cu uimire că, într-o zi, nu mai puţin de trei pacienţi i-au povestit pe rând un vis aproape identic. Zăpăcit, a aşteptat şi al patrulea pacient. Convins că îi va povesti acelaşi vis, nu l-a lăsat să vorbească, i-a relatat el visul. Stupefiat de precizia detaliilor, pacientul a fost ferm convins că doctorul e clarvăzător. Acel vis nu însemna nimic pentru pacienţi, în schimb i-a dat doctorului soluţia la o problemă care-l preocupa de mult.
- În anul 1976, un ginecolog din Londra a asistat la o naştere de tripleţi pentru a treia oară în practica sa de câţiva ani. Numele de familie al acestui medic era Triplet.

Fraţi şi fraţi gemeni
- O femeie din Gwent şi-a petrecut viaţa încercând să-şi găsească fratele de mult pierdut. Rose Davies fusese crescută de părinți adoptivi și doar mai târziu i s-a spus că a avut trei fraţi. Dacă de primii doi a dat uşor, pe al treilea l-a găsit după îndelungi căutări. A descoperit că trăia peste drum de casa ei.

- În 2002, un finlandez de 70 de ani a fost ucis de un camion, pe când încerca să traverseze o autostradă, pe motocicletă. Două ore mai târziu, fratele său geamăn a murit în aceleași circumstanțe, la 2 km distanţă, pe aceeași autostradă.
- John şi Arthur Mowforth erau gemeni şi locuiau la 100 de kilometri unul de altul în Marea Britanie. În seara zilei de 22 mai 1975, cei doi au fost duşi la spital de urgenţă cu dureri în piept. Au ajuns acolo cam la aceeaşi oră şi au ambii au murit de infarct la scurt timp.
- Doi gemeni monozigoţi, Jim Lewis şi Jim Springer născuţi în Ohio au fost adoptaţi la scurt timp după naştere de două familii care nu se cunoşteau şi care locuiau la mare distanţă. În anul 1979, după 39 de ani de separare, cei doi s-au întâlnit. Au constatat cu uimire că pe fiecare îl chema James şi li se spunea Jim; că fiecare a studiat avocatura; că le-au plăcut desenul tehnic şi tâmplăria. Fiecare fusese căsătorit şi avea un fiu pe care îl chema James Allan. Primele soţii se numeau Linda. Ambii divorţaseră şi s-au recăsătorit. Pe noile neveste le cheamă Betty. Ambii aveau câte un căţel pe care îl chema Toy. De asemenea, amândoi obişnuiau să meargă în vacanţă la plaja Sf. Petersburg din Florida, unde, deşi semănau foarte mult, nu se întâlniseră niciodată.
- În ajunul Crăciunului din 1994, două mașini s-au ciocnit în apropiere de Litcham, Anglia. Şoferiţele erau surori gemene, care se îndreptau una spre cealaltă cu cadouri. Se numeau Lorena și Lavinia Crăciun.

Morţi bizare
- În 1883, prietena lui Henry Ziegland a aflat că a fost înşelată şi s-a spânzurat. Fratele ei a promis să o răzbune. L-a împuşcat pe Ziegland, apoi s-a sinucis înainte să afle că victima lui nu murise. Glonţul îi trecuse pe lângă obraz şi se oprise într-un copac. Ziegland a murit câțiva ani mai tîrziu, pe când încerca să taie copacul. Lovind trunchiul, a atins glonţul, care i-a zburat drept în cap.
- Daniel du Toit, astronom din Africa de Sud, a murit după ce a terminat de scris un eseu a cărui concluzie era că moartea poate lovi în orice moment. S-a aşezat şi s-a înecat cu o bomboană de mentă.
- Francezul Jean Marie Dubarry a fost executat pe 13 februarie 1746 pentru uciderea tatălui său. O sută de ani mai târziu, pe data de 13 februarie, un alt bărbat a fost executat pentru patricid. Se numea Jean Marie Dubarry.
- Un francez pe nume Baron Rodemire de Tarazone a fost ucis de către Claude Volbonne în 1872. Cu două decenii în urmă, tatăl lui fusese ucis de un om pe care îl chema Claude Volbonne, dar nu era acelaşi cu călăul fiului său, mort între timp.
- Barbara Forrest și Maria Ashford au murit în micul sat Erdington, lângă Birmingham, violate şi strangulate, după ce fuseseră la petrecere. Fiecare aveau 20 de ani, aceeași zi de naștere și au fost găsite în aceeași zi, 27 mai, dar la 157 de ani distanță (1817 și 1974). Ucigaşul, în ambele cazuri, se numea Thornton.

Scriitori şi cărţi
- În 1805, scriitorul Emile Deschamps a mâncat pentru prima dată budincă de prune de la un domn numit Fortgibu. Zece ani mai târziu a găsit budincă de prune într-un restaurant din Paris şi a dorit să comande. Chelnerul l-a anunţat că ultima porţie fusese comandată de un alt client, care s-a dovedit a fi Fortgibu. Peste ani, în 1832, Deschamps se afla în vizită. La cină s-a servit budincă de prune. Şi-a amintit incidentele precedente şi le-a spus prietenilor că doar Fortgibu mai lipseşte. În încăpere a intrat însuşi Fortgibu.
- În 1971, autorul George Feifer a pierdut manuscrisul corectat de mână al cărţii sale „Fiica lui Petrovka”. Peste doi ani, Feifer a mers la Viena unde aveau loc filmările la filmul bazat pe cartea sa. Acolo l-a întâlnit pe actorul principal, Anthony Hopkins, care i-a povestit că a încercat în zadar să cumpere romanul. Pe când se întorcea acasă dezamăgit, a zărit o carte abandonată pe o bancă de metrou. Era manuscrisul cu adnotări, pierdut cu doi ani înainte chiar de autor.
- Norman Mailer a fost un romancier american care a început să lucreze la o carte numită „Barbary Shore”. A inventat ca personaj secundar un spion rus în SUA. După ce a terminat romanul, serviciile americane au luat cu asalt blocul lui Mailer și au arestat un om care locuia cu un etaj mai sus. Acesta era colonelul Rudolf Abel, acuzat de a fi un spion rus cu misiuni în SUA.
- În 1838, Edgar Allan Poe a publicat povestirea „The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket”. Romanul vorbea de patru bărbaţi blocați pe mare, după ce nava lor se scufundase. Disperaţi, au decis să-l ucidă şi să-l mănânce pe tânărul Richard Parker. 46 de ani mai târziu, o navă numită Mignonette a avut aceeași soartă. Cei patru supraviețuitori înfometați au ucis și au mâncat un băiat pe nume Richard Parker.

- Samuel Clemens alias Mark Twain s-a născut în 1835, la scurt timp după apariția cometei Halley. Scriitorul a prezis că va muri atunci când va reveni cometa. În 1910, la o zi după ce cometa Halley a apărut, a murit de un atac de cord.
- Graham Joyce a descris în ultimul său roman o scenă care se petrecea pe o insulă din Marea Egee. Eroul central se întâlnea cu mai multe personaje simbolice: un cioban mustăcios care îi cerea o ţigară, apoi un şarpe mare şi veninos. După terminarea romanului, Joyce a plecat în vacanţă pe insula grecească Thassos. În timpul unei plimbări, s-a întâlnit cu un cioban mustăcios şi masiv, care i-a cerut o ţigară. Mergând mai departe, năucit de coincidenţă, scriitorul a descoperit un şarpe mare, tăiat în două, care zăcea în mijlocul drumului.
- Johann Wolfgang von Goethe mergea călare pe drumul spre Drusenheim. La un moment dat, a văzut venind călare din direcţie opusă un bărbat de statura sa, îmbrăcat într-un costum gri cu multe accesorii aurite. Marele poet a fost uimit să constate că seamănă izbitor cu el. Opt ani mai târziu, Goethe călătorea pe acelaşi drum, venind de asta data dinspre Drusenheim. Amintindu-şi întâmplarea de odinioară, nu mică i-a fost mirarea să constate că purta un costum gri cu multe accesorii de aur, la fel ca ale misteriosului călăreţ de atunci.
- După ce a scris cartea, JK Rowling a aflat data naşterii bunicului său decedat în Paris. Era aceeaşi ca a lui Harry Potter: 31 iulie.
- Henry Longfellow (1807-1882) şi-a obţinut diploma la 18 ani, s-a căsătorit 18 ani mai târziu, a scris 18 volume de poezii, a predat la Harvard timp de 18 ani şi a murit în 18 martie.
- Soțul lui Anne Hathaway, Adam Shulman, seamănă incredibil de mult cu William Shakespeare. Soția lui William Shakespeare se numea Anne Hathaway.

- Fotbalistul Mesut Ozil seamănă incredibil de mult cu Enzo Ferrari. Primul s-a născut în 1998, an în care a murit cel de-al doilea.

Avioane şi vapoare
- Pe 20 septembrie 1911, RMS Olympic, s-a ciocnit cu o navă de război britanică numit HMS Hawke, suferind avarii, dar fără victime. Șapte luni mai târziu, s-a scufundat Titanicul, când au murit mai mult de 1.500 de oameni. Pe 21 noiembrie 1916, nava britanică HSMS a lovit o mină şi s-a scufundat în Marea Mediterană. În afară de faptul că toate cele trei nave aparţineau aceleiași companii de transport maritim, White Star Line, un singur om a fost la bordul celor 3 vapoare în cele 3 naufragii. stewardesa Violet Jessup, care a supravieţuit tuturor incidentelor.
- Zborul Malaysia Airlines MH17 s-a prăbușit în estul Ucrainei, pe 17 iulie 2014. Avionul Boeing 777 a făcut primul zbor pe 7-17-97. A dispărut după 17 ani. Ciclistul olandez, Maarten De Jonge, care ratase zborul Malaysia Airlines MH370, prăbuşit pe 8 martie 2014, a renunţat la cel din iulie, luându-şi bilet la o cursă mai ieftină.

- În 1979, Die Beste, ediţia germană a Reader's Digest, a organizat un concurs cu titlul: „Cea mai bună aventură personală”. Jurnaliştii au primit două poveşti identice, semnate Walter Kellner, dar una din Munchen şi alta din Austria. Amândoi pilotau un Cessna 421, care s-a prăbuşit în Marea Tireniană, între Sicilia şi Sardinia. S-au salvat într-o barcă pneumatică. Cel mai şocaţi au fost cei doi piloţi, care nu se cunoşteau până să ajungă în redacţie.
- La 5 decembrie 1664, pe coastele Ţării Galilor s-a scufundat o corabie. La data de 5 decembrie 1785, în acelaşi loc, a naufragiat un alt vas. La data de 5 decembrie 1866, acolo a avut loc un al treilea eveniment similar. După fiecare accident a rămas în viaţă o singură persoană şi, de fiecare dată, aceasta se numea Hyu Williams.
- Romanul americanului Morgan Robertson, „Futility, or the Wreck of the Titen“, publicat într-o revistă în 1898, descrie naufragiul unui vas imens numit Titan, cu 14 ani înainte de naufragiul mileniului. Titan e o navă de lux transatlantică „de nescufundat”, dar care naufragiază în Oceanul Atlantic. Coincidențele nu se termină aici: Titan şi Titanic s-au scufundat la 400 de mile de Newfoundland, ambele au avut prea puține bărci de salvare (24 în carte, 20 în realitate), ambele aveau circa 800 picioare lungime și au dispărut în naufragiu în aprilie, la miezul nopții. Ambele se aflau la călătoria inaugurală. După ce ambele vapoare s-au lovit de un iceberg apărut din ceaţă, au murit 3.000 de pasageri în carte şi 2.207 în realitate. Autorul a scris apoi o altă carte, la fel de ciudată, în care era descris un război din viitor, cu aeronave care purtau „bombe de soare”, care atunci când explodau orbeau pe toată lumea. Războiul masiv în Pacific începea cu un atac surpriză al japonezilor și se încheia atunci când avioanele americane lansau bombele de soare asupra Japoniei.
- În anul 1939, pe un vapor american era şi un inginer. Când vasul s-a apropiat de locul unde s-a scufundat Titanicul, omul şi-a amintit cum se numeşte vaporul pe care se îmbarcase, Titanian, şi a intrat în panică. A reuşit să îl convingă pe capitan să oprească motoarele. Din întuneric a apărut un aisberg gigantic. Vasul s-a lovit de el, dar nu s-a scufundat.
- În timpul Primului Război Mondial, armata britanică a deghizat o navă de pasageri, RMS Carmania, într-un vas de pasageri german cu numele SMS Trafalgar. Vaporul Trafalgar a scufundat o navă germană în coastele Braziliei, în 1914. Nava germană s-a dovedit a fi adevăratul Trafalgar, pe care germanii îl schimbaseră ca să arate ca nava britanică Carmania.

Regi şi prinţese
- Regele Umberto I al Italiei cina într-un restaurant din Monza, pe 28 iulie 1900. Spre surprinderea lui, a constatat că proprietarul restaurantului arăta exact ca el şi se numea Umberto. În plus, soțiile lor aveau același nume: Marguerita. Se născuseră în aceeaşi zi: 14 martie 1844, la Torino. Fiecare avea câte un fiu Vittorio. Managerul deschisese restaurantul în aceeaşi zi în care regele Umberto a fost încoronat. La scurt timp, regele Umberto a fost informat că proprietarul restaurantului murise într-un accident cu o armă de vânătoare. În aceeaşi zi, regele a fost asasinat de un anarhist.
- Ludovic al XVI-lea era ferm convins că ziua lui nefastă e 21, aşa că nu semna niciun document în această dată. Pe 21 iunie 1791, în timpul Revoluţiei Franceze, Ludovic şi regina au fost arestaţi în timp ce încercau să fugă din Franţa. Pe 21 septembrie, în acelaşi an, Franţa a abolit monarhia şi s-a proclamat republică. Pe 21 ianuarie 1793, Ludovic al XVI-lea a fost ghilotinat.
- Nunta prinţesei Maria del Pozo della Cisterna cu Amadeo, duce d'Aosta, fiul regelui Italiei, a avut loc la Turin, pe data de 30 mai 1867. În aceeaşi zi: garderobiera, majordomul şi portarul s-au sinucis. Colonelul care conducea alaiul de nuntă a murit în urma unei insolaţii. Şeful de gară a fost călcat de trenul care urma să-i ducă pe căsătoriţi în luna de miere. Consilierul regelui a fost aruncat din şa. Mirii nu şi-au găsit niciodată fericirea împreună.

Filme şi actori
- Anurag Basu, regizor la Bollywood, trebuia să descrie moartea unui personaj într-un film. Şi-a imaginat ce ar simţi dacă ar muri tatăl său. A scris o scenă bună, dar nu ştia că, în acea noapte, tatăl său chiar murise.
- În 1979, regizorul american Woody Allen a jucat în comedia „Manhattan“. Avea o replică în care spunea că „iubeşte o adolescentă cu ochi piezişi şi care încă mai merge la şcoală“. Peste 20 de ani, Allen a declanşat un scandal imens când s-a aflat despre relaţia să cu tânăra de 17 ani Soon-Yi.
- În „Vrăjitorul din Oz”, Frank Morgan joacă rolul profesorului oracol Marvel. În buzunarul costumului în care a interpretat rolul, cumpărat la mâna a doua, actorul a găsit o inscripţie cu numele celui ce-l purtase: Lyman Frank Baum (autorul povestirii). Crezând că e o glumă, a contactat-o pe văduva Baum și pe croitorul acestuia, care au confirmat că era costumul scriitorului.
- Christopher Reeve, eroul filmelor cu Superman, a jucat în 1994 într-un film intitulat „Above Suspicion“, în care interpreta rolul unui poliţist care paralizase după ce căzuse de pe cal. În 1995, în timpul unui concurs de călărie, Reeve a căzut rupându-şi coloana vertebrală şi rămânând paralizat.
- În septembrie 1955, actorul James Dean murit într-un accident de maşină. Când automobilul, un Silver Porche Spyder botezat „The Little Bastard”, a fost ridicat de la locul accidentului, motorul a alunecat, strivindu-l pe mecanic. Motorul a fost cumpărat de un doctor, care l-a montat la propria maşină de curse. A murit în scurt timp într-un accident. Ulterior, Porsche-ul lui James Dean a fost reconstituit, dar garajul în care se afla a fost mistuit de flăcări. Când a fost expus în Sacramento, a căzut de pe postament, rănind grav un adolescent. În Oregon, trailer-ul cu care a fost mutată maşina a distrus un magazin. În 1959, maşina s-a dezmembrat misterios în 11 bucăţi.
- Când locuitorii din Ruthwell, Dumfriesshire, se uitau la filmul „Ocolul Pământului în jurul lumii”, la scena în care un balon cu aer cald era pe cale să cadă, s-a produs o pană de curent. Liniile electrice au fost avariate din cauza unui balon cu aer cald care se prăbuşise peste ele.

- În timpul filmării la pelicula „Troia”, Brad Pitt (rolul lui Ahile), şi-a rupt tendonul lui Ahile.
- În 2013, Rajkumar Rao a fost distribuit în filmul „Shahid”. Peste câteva zile, Shahid Kapoor a început filmările la „R. Rajkumar”.

Astronomie
- În „Călătoriile lui Gulliver“ (1726), se povesteşte cum un astronom descoperă că în jurul lui Marte se învart doi sateliţi: „primul se învârteşte în spaţiu în zece ore, iar al doilea în douăzeci şi una de ore şi jumătate“. Peste 150 de ani, astronomii au confirmat existenţa celor două luni, Phobos şi Deimos, cu o durată de revoluţie umitor de exactă cu cea din carte.
- În filmul „Odiseea spaţiala 2001” se descoperă o anomalie pe Japet, unul din sateliţii lui Saturn. Era un oval alb, cu o lăţime de mai multe sute de kilometri, care semăna cu un ochi. În centru, se găsea un monolit negru. Când sonda spaţială Voyager-1 a trecut pe lângă Saturn, mulţi ani mai târziu, primele fotografii ale lui Japet au arătat o zonă albă, imensă, de formă ovală, în centrul căreia se afla un punct negru.
- Soarele și luna par a avea aceeași dimensiune din cauza unei coincidențe uimitoare. Luna este de 400 de ori mai mică, dar e de 400 de ori mai aproape.

Preşedinţii SUA
1840: William Henry Harrison (a murit în biroul său)
1860: Abraham Lincoln (asasinat)
1880: James A. Garfield (asasinat)
1900: William McKinley (asasinat)
1920: Warren G. Harding (a murit în biroul său)
1940: Franklin D. Roosevelt (a murit în biroul său)
1960: John F. Kennedy (asasinat)
1980: Ronald Reagan (a supravieţuit unei încercări de asasinare)
2000: George W. Bush (a supravieţuit după ce s-a înecat cu un pretzel)

- Thomas Jefferson, al 3-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, s-a născut la 13 aprilie 1743 şi a fost al 3-lea copil din familie şi al 3-lea care se numea Thomas. A început redactarea Declaraţiei de Independenţă la vârsta de 33 de ani, a cumpărat Louisiana de la Franţa în luna mai 1803, şi a fost învins în alegeri cu o diferenţă de 3 voturi.
- Thomas Jefferson şi John Adams, semnatari ai Declaraţiei de Independenţă, au murit în aceeaşi zi, 4 iulie 1826, exact la 50 de ani de la semnarea documentului.
- Pe 4 noiembrie 2008, Barack Obama a câștigat alegerile prezidențiale. A doua zi, una dintre combinațiile câștigătoare la Loteria din Illinois a fost 6-6-6.
- În decursul celor 7 ani cât a fost membru al corpului de pompieri-salvatori publici ai statului Illinois, Ronald Reagan a salvat 77 de persoane. A debutat la cinema în 1937 şi a devenit preşedinte al organizaţiei actorilor în 1947. A preluat mandatul de guvernator al statului California în 1967 şi a fost reales în 1970. A fost ales de către republicani pentru a candida la alegerile prezidenţiale în ziua a 17-a a lunii a 7-a din 1980. Şi-a sărbătorit a 70-a aniversare la 17 zile după învestitură, a fost victima unei tentative de asasinat în a 70-a zi după preluarea puterii. Glonţul a ricoşat pe cea de-a 7-a coastă. La sfârşitul celui de-al doilea mandat la Casa Albă, avea 77 de ani.

Lincoln şi Kennedy
- Ambele nume de familie au câte şapte cifre.
- Abraham Lincoln a fost ales în Congres în 1846, John F. Kennedy în 1946. Abraham Lincoln a devenit preşedinte în 1860, John F. Kennedy în 1960. Amândoi au studiat dreptul şi erau preocupaţi mai ales de drepturile omului. Ambele soţii şi-au pierdut copiii pe vremea când trăiau la Casa Albă. Ambii preşedinţi au fost numiţi după bunicii lor. S-au născut ca al doilea copil în familie. Şi-au luat soţii de 24 de ani. Fiecare cuplu a avut patru copii, dintre care doi au murit înainte de adolescenţă.
- Lincoln a spus: „Dacă cineva vrea să-mi ia viața, nu pot face nimic pentru a împiedica acest lucru”. Kennedy a spus: „Dacă cineva vrea să mă împuște de la o fereastră cu o pușcă, nimeni nu poate opri asta”. Ambii preşedinţi au fost împuşcaţi într-o vineri, în cap, în timp ce stăteau lângă de soțiile lor. Niciuna nu a fost rănită. În fiecare caz, preşedintele a fost rănit, dar nu fatal. Lincoln a fost împuşcat la Teatrul „Ford”. Kennedy a fost împuşcat într-o maşină „Lincoln” făcută de Ford. Lincoln a fost împușcat într-un teatru și asasinul lui a fost încolțit într-un depozit, în timp ce Kennedy a fost împușcat dintr-un depozit și asasinul lui a fost capturat într-un teatru.
- John Wilkes Booth, care l-a asasinat pe Lincoln, s-a născut în 1839. Lee Harvey Oswald, care l-a asasinat pe Kennedy, s-a născut în 1939. Ambii sunt cunoscuţi cu trei nume. Ambele nume sunt compuse din 15 litere. Booth şi Oswald au fost împuşcaţi cu un Colt, înainte de proces. Amândoi erau sudişti. Ambii au avut cariere militare. Luther B. Baker a fost lider al patrulei de cavalerie care l-a prins pe Booth. Marion L. Baker, polițist din Dallas, l-a prins pe Oswald în depozit.
- Pe secretara lui Lincoln o chema Kennedy. Pe secretara lui Kennedy o chema Lincoln.
- Amândoi au fost succedaţi de sudişti numiţi Johnson: Andrew Johnson, născut în 1808 şi Lyndon Johnson, născut în 1908. Ambii Johnson au avut avut pietre la rinichi, singurii președinți cu această afecţiune. Ambii Johnson au ales să nu candideze pentru alegerile din '68.
- Edwin Booth a salvat viaţa fiului lui Abraham Lincoln, Robert, care-şi prinsese piciorul între şinele de tren. Incidentul a avut loc în Jersey City, New Jersey, la sfârșitul lui 1864, cu puțin timp înainte ca fratele lui, John Wilkes Booth, să-l asasineze pe președintele Lincoln.

Muzicieni
- În 1980, John Lennon a fost împușcat de Mark Chapman. Cinci ani mai târziu, NBC a decis să facă un film despre Lennon și soția sa, intitulat „John și Yoko: o poveste de dragoste”. Actorul care urma să joace rolul lui Lennon se numea Mark Chapman. Conducerea studioului a decis să angajeze pe altcineva.
- Richard Wagner s-a născut în 1813. Cifrele din anul naşterii dau numărul 13. Numele său era compus din 13 litere. A scris 13 opere. A suferit 13 ani în exil. Teatrul de la Riga unde a fost director al orchestrei a fost inaugurat pe data de 13 septembrie. Artistul şi-a pierdut viaţa pe data de 13 februarie 1883, în al XIII-lea an al unificării Germaniei.
- Beatles-ii au ales numele piesei „Eleanor Rigby” de la actriţa Eleanor Bron și magazinul din Bristol Rigby & Evens Ltd, Wine & Spirit. În anii 1980, a fost descoperit un mormânt în St. Peter’s Parish Church din Woolton, Liverpool, cu numele de Eleanor Rigby pe piatra funerară. La câţiva paşi, se află un mormânt pe care scrie „McKenzie”, un alt tilu de cântec al Beatles-ilor, ales din cartea de telefon.
- Kylie Minogue a schimbat titlul albumului ei din 1997 în ultimul minut, după ce a aflat de moartea prinţesei Diana. I-a spus „Kylie Minogue”, titlul iniţial fusese „Impossible Princess”.
- Joan Rivers a făcut o glumă despre Beyonce cu o zi înainte ca vedeta să intre în comă. Joan a murit de ziua cântăreţei Beyonce.

Predestinări
- Aimee Maiden și Nick Wheeler urmau să se căsătorească. Răsfoind un album foto vechi, au descoperit o fotografie cu Nick pe o plajă din Cornwall, Anglia. Aimee a observat că ea era fetiţa din fundal. Fotografia fusese făcută cu 11 ani înainte de a-şi cunoaşte viitorul soţ.
- Jason și Jenny Cairns-Lawrence din Birmingham, mari iubitori de călătorii, au asistat la trei atacuri teroriste internaționale în 7 ani. Ei au fost în New York, pe 11 septembrie 2001. În 2005, au fost şi în Londra, când au avut loc atacurile sinucigașe şi au fost şi în Mumbai, în noiembrie 2008.
- În 1958, domnul şi doamna Donald P. Sullivan, proaspăt căsătoriţi, au sosit la Miami, pentru luna de miere. În acelaşi timp, a sosit la hotel un alt cuplu de tineri căsătoriţi, care şi ei au semnat în registrul hotelului cu numele de dl şi dna Donald P. Sullivan. A fost necesară o identificare a celor două perechi, o confruntare a actelor de identitate, a certificatelor de căsătorie, ambele încheiate cu o zi înainte. Nici bărbaţii şi nici tinerele lor soţii nu se cunoşteau. Cei doi Donald aveau fiecare 23 de ani, frecventaseră aceeaşi universitate şi trăiseră în copilărie în acelaşi cartier, dar fără să facă cunoştinţă unul cu celălalt până.
- Eileen Bithell din Portsmouth, Anglia, povesteşte: „În vitrina băcăniei părinţilor mei a rămas atârnată, vreme de mai mulţi ani, o pancartă înrămată care indica ziua de închidere săptămânală a magazinului. Cu 15 zile înaintea căsătoriei fratelui meu, am dat jos pancarta şi am scos-o din ramă. Pe spatele pancartei am găsit o fotografie cu o fetiţă în braţele tatălui său. Era viitoarea soţie a fratelui meu, iar bărbatul, viitorul său socru”.

Stastici imposibile
- Maiorul britanic Summerford, în timp ce lupta în Flandra, în februarie 1918, a fost doborât de pe cal de un fulger și a paralizat de la brâu în jos. S-a retras la Vancouver. În 1924, în timp ce pescuia, un fulger a lovit copacul sub care stătea și a paralizat pe partea dreaptă. Doi ani mai târziu, l-a mai lovit un fulger, a rămas paralizat total şi a murit după alţi doi ani. Dar fulgerul l-a mai căutat o dată. Patru ani mai târziu, în timpul unei furtuni, i-a distrus piatra funerară.
- Un fulger a ucis un om, în curtea casei lui din Taranto, Italia. Treizeci de ani mai târziu, fiul său a fost ucis de un fulger în acelaşi loc. Pe 8 octombrie 1949, a murit ucis de fulger şi nepotul Rolla Primarda.
- Ghinioanele lui Frane Selak, un profesor de muzică croat, au început în 1962, într-un tren care mergea de la Sarajevo la Dubrovnik. Trenul a sărit în mod inexplicabil de pe şine și a căzut într-un râu înghețat, ucigând 17 de pasageri. Profesorul a reușit să înoate până la mal, dar s-a ales cu hipotermie și un braț rupt. Un an mai târziu, în timp ce era într-un avion, ușa a zburat și a fost aspirat afară din avion. Avionul s-a prăbușit. El s-a trezit într-un spital. Fusese găsit într-un car cu fân. În 1966, el s-a răsturnat cu un autobuz într-un râu. Patru persoane au fost ucise, el a suferit doar răni minore. În 1970, mașina lui a luat foc, dar a oprit și a ieșit chiar înainte să explodeze. În 1995, a fost lovit de un autobuz, dar a suferit numai răni minore.
- În întreaga istorie a omenirii, o singură persoană a avut ghinionul de a fi fost lovită de un meteorit: Ann Hodges. În timp ce legile probabilității spuneau că meteoriții cad, în general, în zone nelocuite, cum ar fi deşerturi sau oceane, cel din noiembrie 1954 a aterizat pe o femeie care dormea pe canapea, în living, în Sylacauga, Alabama. A scăpat nevătămată, doar cu o vânătaie pe şold.
- Joseph Aigner era un pictor necunoscut din secolul XIX, în Austria, care încercase de trei ori să se sinucidă, dar fără succes. Când a vrut să se spânzure, a fost oprit de apariţia unui călugăr. Peste 4 ani, a mai încercat o dată, dar a fost salvat de acelaşi om. Opt ani mai târziu, a fost condamnat la moarte pentru opiniile sale politice, dar şi atunci a fost salvat de calugăr. La 68 de ani, Aiger a murit după ce s-a împuşcat în cap. A fost condus la groapă chiar de călugărul care, de această dată, n-a mai ajuns la timp.

Pariuri şi sportivi
- Un australian pe nume Bill Morgan a fost declarat mort timp de 14 de minute, dar a fost resuscitat. Pentru a sărbători supraviețuirea miraculoasă, a cumpărat un loz și a câștigat o mașină de 27.000 de dolari. Un reporter i-a cerut să reconstituie momentul câştigului pentru a filma, aşa că Morgan a cumpărat un alt loz, cu care a câștigat un jackpot $ 250.000.
- În 1858, Robert Fallon din Northumberland (Anglia), acuzat că a trişat la poker, a fost ucis cu revolverul. Partenerii lui au continuat jocul cu un ins oarecare, care a câştigat jackpot-ul şi încă de două ori pe atâta. Când poliţiştii i-au cerut jackpot-ul înapoi pentru a-l înmâna moştenitorilor jucătorului ucis, toată lumea a înlemnit, inclusiv tânărul norocos: era fiul lui Fallon şi nu-şi mai văzuse tatăl de la vârsta de şapte ani.
- Pe pagina Wikipedia a luptătorului de wrestler profesionist Chris Benoit, cineva a făcut o glumă sinistră, scriind că soţia sportivului a murit. Peste 14 ore, poliția a descoperit corpul ei neînsufleţit. Fusese un accident.
- Pe 27 aprilie 2008, CBS a difuzat un turneu de golf, care a condus la un playoff între Adam Scott și Ryan Morre. Mai târziu, în aceeași zi, CBS a difuzat finalul de la Big Brother 9. Finalişti erau Adam Jasinski și Ryan Quicksall. În ambele concursuri, a câştigat Adam.

Alte coincidenţe
- Revista „Life” relata în martie 1950 cum 15 persoane care aveau repetiţie la cor la ora 19, 15, la biserica din Beatrice, Nebraska, au întârziat din motive complet diferite. Unii uitaseră ora, alţii nu şi-au putut porni maşina, alţii au fost reţinuţi. La ora 19, 25 de minute, biserica a fost distrusă de o explozie de la o scurgere de gaze. Şansele ca toate persoanele să întârzie în acelaşi interval de timp erau de una la un milion. Toţi cei 15 corişti au ajuns la ora 19,35.
- În luna mai 1944, profesorul pensionar Leonard Dawes, care a compus ani de zile cuvinte încrucișate pentru Daily Telegraph, a realizat un careu în care a inclus câteva cuvinte de cod secrete, cum ar fi Overlord, Mulberry și Juno, pe care nimeni din afara Statului Major General nu le ştia. Presupunând că Dawes era agent german, a fost interogat, dar investigatorii au constatat că a ales absolut toate cuvintele aleator.
- The New York Herald relată că în data de 16 noiembrie 1911, Sir Edmundbury Godfrey a fost asasinat în mod sălbatic într-un loc numit Greenberry Hill. Asasinii au fost descoperiţi; ei se numeau Green, Berry şi Hill.
- Arthur Flegenheimer, un gangster de la începutul secolului trecut, a ordonat omorârea unui tânăr de 23 de ani, la data de 23 octombrie 1932, pe strada cu numărul 23 din New York. Gangsterul a fost şi el ucis la 23 octombrie 1935 de către Charlie Yorkmen, care stătuse la închisoare 23 de ani.
- Băieţelul Roger Loser, de 4 ani, a fost salvat de la înec de o femeie pe nume Elise Blais. În anul 1974, când avea 16 ani, în acelaşi loc, Roger a salvat de la înec un bărbat care s-a dovedit a fi soţul lui Elise Blais.
- În 1930, în Detroit, un copilaş a căzut pe fereastră, iar un străin pe nume Joseph Figlock, care trecea pe acolo întâmplător, l-a prins în braţe. Peste un an, acelaşi copil a căzut de la aceeaşi fereastră, fix în braţele salvatoare ale lui Figlock.
t Primul lucrător care a murit în timpul construirii barajului a fost JG Tierny, pe 20 decembrie, 1922. Ultima persoană care a murit a fost JG Tierny Jr., care a murit la 12.20.1935.
- J. Thomson a câştigat Premiul Nobel în fizică (1906) arătînd că electronii sunt particule. Fiul său a câştigat acelaşi premiu în 1937 pentru că a arătat că electronii sunt unde.

- În timpul producției „Deus Ex”, autorii au uitat să introducă în joc Turnurile Gemene. Apoi au completat scenariul cu o explicaţie: WTC a fost ţinta unui atac terorist. Jocul video a fost lansat în 2000.

Predicţii 2015 - câte s-au împlinit?

2015-12-20T00:53:00.001+01:00

Clarvăzătorii, mediumii, astrologii, cu toţii şi-au pus la bătaie calităţile paranormale ca să afle de pe acum ce se va întâmpla în 2015. În cărţile de tarot, în globul de cristal, în vise sau pur şi simplu închizînd ochii, prezicătorii „au citit“ viitorul omenirii. Nici mai bun, nici mai rău ca în alţi ani. Cu atentate şi cutremure, dar şi cu descoperiri medicale uimitoare. Cu scandaluri şi bîrfe mondene, dar şi cu serioase crize economice. România nu e menţionată pe lista evenimentelor majore, ceea ce înseamnă că ne putem vedea liniştiţi de schimbările pe care ni le-am propus. Însă, la nivel mondial, 2015 pare să fie un an efervescent. Chiar dacă predicţiile, în marea lor majoritate, rămân neîmplinite, la început de an, să ne amuzăm aruncând o privire în viitor, aşa cum „l-au văzut“ cei mai populari clarvăzători din lume.

Profeţiile lui Nostradamus

Celebrul Nostradamus, decriptat şi interpretat în fel şi chip, dar niciodată din timp, ar fi lăsat un mesaj special pentru 2015. „Experţii“ în catrenele profetului au găsit cel puţin 10 predicţii. Unele sunt ridicole: morţii vor ieşi din morminte, viii vor trăi 200 de ani, vor face copii numai cu permisiunea autorităţilor şi „porcul va deveni frate cu omul“. Alte predicţii sunt mai aproape de realitate: erupţia vulcanului Vezuviu, decimarea pădurilor, furtuni solare puternice, cutremur major în California. Unul dintre aceşti traducători ai lui Nostradamus, Michael McClellan, susţine că a mai găsit şi alte înţelesuri în catrene, mult mai precise şi chiar localizate în timp. El spune că, în luna martie, ISIS va lua ostatic un cardinal din preajma Papei. Preşedintele Turciei va supravieţui unui accident aviatic în care vor muri zeci de oameni. Un avion Air India va cădea şi toţi pasagerii vor muri. Într-un alt accident aviatic, va muri un star pop, posibil Lady Gaga. O navetă va exploda în spaţiu.

Ruşii vin în Europa

Tot conform interpretărilor lui Michael McClellan, un mare cutremur va lovi Los Angeles-ul. În Balcani va izbucni un nou război, între Macedonia şi Serbia sau Bulgaria. Un lunetist va ucide oameni într-o universitate. Preşedintele Argentinei ar putea muri de cancer. Un cântăreţ de operă va fi găsit spânzurat. O supernovă va deveni vizibilă în emisfera nordică. Rusia va invada Georgia din nou. Un vulcan va erupe în SUA. Începând cu luna mai, în Europa va începe foametea, care va dura 2-3 ani şi va cuprinde întreaga planetă. Cele mai afectate vor fi Marea Britanie, Franţa, Germania. În aprilie, bursa va cădea, colapsul economic va fi global. Rusia va testa arme noi pe Lună, deformând astrul. Milioane de ruşi vor emigra în Europa, în urma unui război civil sau a unei revoluţii. China va invada Japonia. Siria va ataca Israelul.

Atacuri la Papă

Bulgăroaica Dimitrinka Staikova (foto) din Varna, mai puţin celebră decât compatrioata ei, baba Vanga, prezice că Papa Francisc va deschide uşile bibliotecii secrete a Vaticanului. Cineva va încerca să-l otrăvească, dar o rudă aflată în apropierea lui îl va salva. Nici cu sănătatea nu stă bine în 2015: dureri de coloană, chisturi la rinichi şi plămâni, deranjamente la fiere şi tiroidă şi o intervenţie chirurgicală. Englezoaica Soraya spune că vor demisiona cardinalii din jurul Papei, care nu sunt de acord cu reformele acestuia. După 3 ani, timp în care va fi ţinta calomniilor, Papa va demisiona. Clarvăzătoarea Nikki crede că Papa va fi ţinta unui atac. De altfel, atacurile teroriste se vor înmulţi în 2015, cele mai vizate fiind: Toronto, Quebec, Scoţia, Paris, Washington, Melbourne, Casablanca, Londra, Boston, LA, Chicago. Nikki spune că vor fi în pericol preşedintele Hollande, Regina Elisabeta, Obama, prinţul Harry, secretarul american de stat John Kerry, chiar şi Kim Jong-un. Staruri de la Hollywood vor fi răpite pentru răscumpărare. Un atac terorist va avea loc în timpul unui eveniment sportiv. Britanicul Craig Hamilton-Parker prezice atacuri teroriste simultane în Berlin, Roma, Paris, Londra. Unul dintre ele va viza un membru al familiei regale din Arabia Saudită.

Terorismul învinge turismul

Franţuzoaica Virginie Béasse susţine că un atac va avea loc la metroul din Paris. Violenţele teroriştilor vor fi atât de multe încât oamenii vor înceta să mai călătorească. Conform viziunilor americancei Cheri Mancuso, companiile aeriene îşi vor ţine avioanele la sol din lipsă de pasageri. Biletele de avion vor avea preţuri infime în această primăvară. Gruparea teroristă ISIS va încerca să preia controlul în unele zone din Iordania şi Turcia. Mai multe atentate sunt prevăzute în Europa, SUA şi Canada, multe dintre ele vor viza poliţişti. ISIS va ataca SUA cu drone. Ţările din întreaga lume se vor uni cu americanii împotriva teroriştilor. Canadianca Tara Greene crede că vom deveni aproape paranoici după o ameninţare de otrăvire a apei şi alimentelor. Multe ţări vor returna imigranţii musulmani suspecţi.

Rusia se aliază cu China

Economia mondială va trece prin mari încercări, după unii clarvăzători, după alţii o vom duce tot mai bine. Jodie Senkyrik crede că economia mondială va fi dominată de India şi China. Craig Hamilton-Parker vede o alianţă între Rusia şi China. Pactul, militar sau economic va deveni peste câţiva ani cel mai puternic din lume. Economia rusă se va prăbuşi, dar va fi salvată de China. India va creşte mai repede decât China în următorii ani. Cheri Mancuso spune că numărul 8 (obţinut din însumarea cifrelor anului) este un număr bun, aducător de avere. 2015 ar sta sub semnul aurului. Multe dintre problemele noastre financiare se vor rezolva. Până şi recenta scădere a preţului la benzină ar fi efectul vibraţiilor lui 8 care ne ajută să ne relaxăm financiar. Tara Greene prezice şi ea că Rusia va scădea preţurile la petrol. Franţa şi Italia vor intra în colaps economic. Atacurile cibernetice vor îngrozi lumea, unele bănci puternice se vor închide. Economia Chinei va încetini, ceea ce va duce la înmulţirea protestelor sociale. Roxanne Usleman din New York prezice o criză a monedei Euro şi o inflaţie fără precedent în Uniunea Europeană. Bursa pe Wall Street va scădea brusc, China şi Rusia vor dezvolta o strategie economică comună.

Război ruso-american

Politica mondială va trece prin mari schimbări. Clarvăzătoarea Tara Greene (foto sus) susţine că în Pakistan va fi război civil, după uciderea a câtorva sute de copii. Danemarca, SUA, Rusia şi Canada îşi vor disputa Polul Nord. Nikki anunţă că Rusia va invada alte ţări şi, la rândul ei, va fi invadată de americani. Tancuri britanice vor intra în Moscova. Americanii vor fi atacaţi cu drone, iar Coreea de Nord va declara război Coreei de Sud. O bombă va exploda la Palatul Buckingham. Hillary Clinton va câştiga alegerile. Cheri Mancuso prezice că armata americană va începe pregătirile pentru a debarca din nou în Orientul Mijlociu. Putin va câştiga controlul asupra întregii Ucraine, până la sfârşitul acestei primăveri. Britanica Soraya a aflat că acest conflict Ucraina-Rusia se va termina abia în 2018. Miniştrii şi preşedinţii ucraineni vor demisiona unul după altul. Celebrul Craig Hamilton-Parker prezice că Josefina Vázquez Mota va deveni primul preşedinte femeie din Mexic, conservatorii vor câştiga alegerile din Marea Britanie, iar Jeb Bush va ajunge preşedintele SUA în 2016.

Tsunami, caniculă şi secetă

În ceea ce priveşte dezastrele naturale, prezicătorii le-au anunţat pe toate. Francezul François Lambert (foto) spune că Franţa va trece prin uragane şi cutremure mari, iar Delta Ronului se va scufunda. Acoperişul unui centru comercial din Paris se va prăbuşi sub greutatea zăpezii. Mare parte din Statele Unite va fi afectată de un ciclon devastator. China va fi lovită de un cutremur violent cu mulţi morţi. În viziunile Tarei Greene, pentru primăvară sau toamnă se anunţă un tsunami devastator. Vara va fi caniculară, apa va fi raţionalizată şi vom avea mare probleme cu aprovizionarea cu alimente. În SUA, vor fi inundaţii apocaliptice. Cutremure majore se aşteaptă în America Centrală, Columbia, Indonezia, China, Turcia. Nu şi în România. Vulcanii din Italia, Islanda şi Hawaii îşi vor intensifica activitatea, un gheizer din Yellowstone va erupe.

Cutremure şi erupţii vulcanice

Americanca Nikki (foto) prevede cutremure de magnitudine mare în Washington şi San Francisco. Tokyo va ajunge ruine, iar oraşul australian Auckland va fi lovit de un meteorit. O mare inundaţie e preconizată în România. Vor erupe vulcanii Etna şi St. Helens. Exploziile solare vor deregla câmpurile magnetice ale Terrei. Un cutremur din Chile va fi urmat de un tsunami gigantic. După Jodie Senkyrik, vom auzi de accidente soldate cu deversări de petrol şi de secetă mare în America de Nord. În luna august, Venezuela va fi lovită de un cutremur puternic, iar tsunami-ul va devasta Florida. Ar putea fi lovite de cutremure şi Madridul şi California (6,5 pe scara Richter). Soraya prezice că un oraş din India va fi afectat de un dezastru natural soldat cu multe decese. Craig Hamilton-Parker anunţă erupţii vulcanice majore în Japonia şi Hawaii şi un cutremur mare în capitala Mexicului.

Tragedii în aer şi pe mare

Nenorocirile se vor ţine lanţ şi în aviaţie, unde vom auzi de mai multe aeronave prăbuşite. Tara Greene prezice că la vară vor dispărea mai multe avioane cu pasageri. Nikki anunţă că, în SUA, avioanele se vor ciocni pe pistă sau vor fi lovite de meteoriţi. Un avion va dispărea între Singapore şi Japonia. Dezastre aviatice vor avea loc şi în Amsterdam, două numai pe Aeroportul Internaţional Kennedy. O tragedie se va întâmpla la Luvru şi alta la noul World Trade Center. O navă de croazieră se va scufunda în largul coastei franceze. Craig Hamilton-Parker crede că un submarin nuclear rus va avea probleme serioase. 2015 va fi un an cu o mulţime de probleme maritime şi ar putea exista un dezastru foarte grav, similar scufundării Titanicului. Dar, după Nikki, vom auzi şi o veste bună: epava avionului malaezian dispărut în martie 2014 va fi găsită pe o insulă situată la aceeaşi longitudine sau latitudine cu Hawaii.

Leacuri pentru cancer

În domeniul ştiinţelor, în 2015, ne vom bucura de descoperiri epocale. François Lambert prezice că un medicament cunoscut deja va ajuta la descoperirea unui alt medicament pentru mai multe tipuri de cancer. Vor apărea şi noi tratamente estetice cu efecte uimitoare. După Ebola, un nou virus mortal va face ravagii. Se va descoperi că medicamentele pentru tratarea SIDA au consecinţe nefaste asupra oaselor. Tara Greene anunţă că tot mai mulţi oameni vor deveni vegetarieni după ce vor fi mai multe alerte de carne infestată, în special cea de vacă, după mai multe cazuri de Boala Vacii Nebune în Anglia. Ebola se va răspândi pe toate continentele. În medicină, vom descoperi noi metode şi dispozitive de stimulare a memoriei, boala Parkinson ar putea fi eradicată. Vor deveni tot mai populare terapiile alternative. Zahărul va fi eliminat din alimentaţia copiilor şi multe substanţe toxice vor dispărea din apă şi din cabinetele stomatologilor. Statele vor lucra împreună pentru stoparea efectelor încălzirii globale (controlul emisiilor de carbon).

Puzderie de OZN-uri

Nikki crede că 2015 va fi anul în care se va găsi leacul pentru Ebola, dar un alt virus periculos pornit din Suedia va şoca lumea. Va fi o puzderie de observaţii OZN. Craig Hamilton-Parker prezice că vom renunţa la Google în favoarea unor motoare de căutare dezvoltate de Facebook şi BBC. Premiul Nobel pentru Pace va fi câştigat de un canadian, după cum anunţă Nikki. Tara Greene prezice că, după descoperiri arheologice importante în zona arctică, care vor dovedi implicarea extratereştrilor în evoluţia speciei umane, mulţi oameni îşi vor părăsi vechile credinţe religioase. Vom găsi dovezi ale existenţei vieţii pe mai multe planete. Organizaţiile pentru drepturile animalelor vor înregistra victorii uriaşe. Creşterea găinilor, vacilor şi porcilor în sistem intensiv va încetini, în schimb vor înflori micile ferme, unde animalele sunt mai sănătoase.

Justin Bieber se pocăieşte

În lumea mondenă, spectacolul va fi total, cu divorţuri şi căsătorii, decese şi naşteri. Canadianca Tara Greene crede că fetiţa cuplului princiar britanic se va numi Diana Mary. Justin Bieber va face puşcărie, va avea probleme cu drogurile, dar se va pocăi şi va lansa hitul „L-am găsit pe Dumnezeu“. Amal va rămâne însărcinată, iar George Clooney va intra în politică şi va deveni guvernatorul Californiei. Vor rămîne însărcinate şi Kim Kardashian şi Beyonce. Jennifer Anniston se va căsători. Di Caprio va anunţa căsătoria cu un model latino-american. George Bush Senior ar putea muri în acest an, Johnny Depp şi Avril Lavigne vor afla că suferă de cancer sau scleroză multiplă. Jesse Bravo prezice că Jennifer Aniston va rămâne tot singură în acest an, Bill Cosby va avea probleme cu legea, Beyonce şi Jay Z vor deveni din nou părinţi.

Oprah se mărită

Nikki, clarvăzătoarea starurilor, prezice că în 2015 vom auzi de o persoană care susţine că e copilul celebrei actriţei Marilyn Monroe. Vor avea copii în acest an Jennifer Aniston, Beyonce. Oprah şi Anne Hathaway îşi vor pune pirostriile. Se vor despărţi Jessica Biel şi Justin Timberlake, Tom Hanks şi Rita Wilson, Barbra Streisand şi James Brolin, Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi, Keith Urban şi Nicole Kidman, Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas. Vom auzi că scârţâie mariajele unor staruri ca George Clooney, Ben Affleck, Brad Pitt, Beyonce, Tori Spelling. Probleme de sănătate vor avea Angelina Jolie, Jean-Claude Van Damme, Johnny Depp, Hugh Jackman, Jack Nicholson, Madonna, Pierce Brosnan, Selena Gomez, Sharon Stone, Dr Drew, Bill Cosby, Ducele de Edinburgh. Ar putea muri în acest an Bill Gates, Richard Gere, Lady Gaga, Fidel Castro, BB King, Gerard Depardieu, Sylvester Stallone, Kenny Rogers, Ozzy Osbourne, Kim Jong-un, Hillary Clinton, La Toya Jackson, David Letterman, Cher, Jodie Foster, Jay Leno, Paul McCartney, Vladimir Putin, Mel Gibson, Liza Minnelli. Oscarul va fi câştigat de Brad Pitt sau Denzel Washington.

Accidente cu regi şi prinţi

Tot Nikki prevede că un jucător de golf celebru va suferi un accident spectaculos şi un star de cinema îşi va pierde un picior într-un accident de motocicletă. Se anunţă o răpire în familia regală, Dalai Lama va avea probleme de sănătate. Un star de cinema va muri într-un incendiu pe un iaht. Se aşteaptă şi un nou scandal sexual la Casa Albă. Un accident de maşină va viza membrii familiei regale din Monaco şi altul la schi (sau cu calul) ameninţă familia regală din Marea Britania. Englezoaica Soraya crede că un grup va lansa o melodie de mare succes internaţional, dedicată unei cauze medicale. Craig Hamilton-Parker spune că Prinţul Harry se va logodi şi în familia regală britanică va fi un deces.

09.01.2015

Povestea Bibliei

2015-12-19T23:47:00.001+01:00

Biblia este cea mai importantă şi preţuită carte din lume. Patru miliarde de oameni consideră că textul ei este sacru. Este cartea cu cel mai mare succes de librărie, fiind tipărită în peste 2.400 de limbi. Cea mai citită carte a tuturor timpurilor este şi cea mai controversată. Aceasta deoarece nu există un manuscris unic, o primă ediţie. Dimpotrivă, cartea de căpătâi a creştinilor, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost scrisă de mai mulţi autori, unii rămaşi anonimi. Nu se ştie exact nici în ce perioade s-au scris fragmentele ei, iar unii comentatori se întreabă cât este relatare şi cât ficţiune. Biblia cuprinde 66 de cărţi canonice diferite şi este structurată în două părţi mari: Vechiul şi Noul Testament. Vechiul Testament este format din 39 de cărţi, iar Noul Testament din 27. Biblia are origini milenare, dovedite de manuscrisele descoperite de-a lungul timpului. Cele mai importante sunt aşa-numitele Manuscrise de la Marea Moartă, conţinând scrieri din Vechiul Testament atribuite unui grup izolat de creştini, aproape necunoscut. Misterul se adânceşte dacă adăugăm şi evangheliile după Baraba, Petru, Filip, Iuda sau Maria Magdalena, care dacă ar fi dovedite, ar pune într-o lumină cu totul nouă întâmplările din viaţa Mântuitorului. Oricum ar arăta Biblia completă, deocamdată avem numai una.

O carte care s-a scris în 1.500 de ani

Vechimea primelor scrieri din Biblie merge până acum 3.500 de ani, perioadă din care ar data Legile lui Moise. Totuşi, specialiştii au mai multe teorii: scripturile ebraice au fost scrise, între secolele VIII şi VI î. H. sau ar fi mai recente (secolele IV-II î. H.) sau din epoca elenistică (nu înainte de secolul II sau I), deci cu puţin timp înainte să se nască Iisus. Copii ale acestor cărţi biblice sau fragmente din ele au fost găsite printre Manuscrisele de la Marea Moartă. Datarea făcută cu carbon 14 (carbon radioactiv) şi paleografia (studiul textelor vechi) confirmă că manuscrisele cele mai vechi provin din perioada cuprinsă aproximativ între anii 200 î. H. şi 100 d.H. Trebuie să luăm în considerare faptul că primele cărţi ale Bibliei au fost scrise pe materiale degradabile. Prin urmare, nu ne putem aştepta ca scrierile originale din timpul lui Moise, Iosua, Samuel şi David să mai existe. Trebuie să acceptăm că textele ajunse până la noi au fost copiate de nenumărate ori încă din perioada când Biblia, în integralitatea ei, încă nu fusese terminată. Aceasta deoarece textele sacre erau folosite. Fără un motiv întemeiat, nimeni nu s-ar fi ostenit să le copieze. Odată cu transcrierea Vechiului Testament, proces care a durat circa 1.500 de ani, cei ce copiau au fost nevoiţi să adapteze textul conform noului vocabular şi noilor reguli gramaticale. Astfel că Biblia pe care o citim astăzi, deşi a păstrat esenţa celor dintâi scrieri, este departe de ceea ce citeau iudeii precreştini.

Mai mulţi autori, o singură credinţă

Se apreciază că Vechiul Testament are circa 100-150 autori diferiţi, provenind din intelectualitatea aflată în serviciul conducătorilor politici, dar şi clerici. Cărţile Vechiului Testament au fost publicate separat şi adunate în secolele I-II e.n. în prima Biblie, Tanach. Vechiul Testament reprezintă, în mare, traducerea grecească a textului sacru ebraic. A doua parte a Bibliei creştine actuale este numită Noul Testament, alcătuit din cele patru Evanghelii plus Faptele Apostolilor, Epistolele pauline, Epistolele catolice şi Apocalipsa. Numai 8 din cele 27 de cărţi din Noul Testament sunt scrise în mod cert de autorii cărora le sunt atribuite. Dar cine sunt cei care au scris Biblia? Cei mai mulţi creştini consideră Biblia ca având origine supranaturală, fiind cuvântul revelat al lui Dumnezeu, sau că autorul ei este Dumnezeu însuşi, bazându-se pe mai multe citate din Biblie: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“, „oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“. Însă cei mai mulţi specialişti consideră că Biblia a fost scrisă de oameni. Autori au fost nu doar redactorii iniţiali, ci şi scribii care au copiat textul de la o generaţie la alta, cu adăugiri. Totul cu bună credinţă, însă se pune întrebarea dacă şi ei, copiatorii, au fost inspiraţi de Dumnezeu. Ceea ce ştim cu siguranţă este că autorii erau regi, pescari, preoţi, oficiali din guvern, fermieri, păstori şi medici. Din toată această diversitate, în mod extraordinar, a rezultat o unitate incredibilă, ceea ce demonstrează că, într-adevăr, aceşti oameni au fost îndrumaţi de Dumnezeu. Biblia nu se contrazice pe sine şi nu conţine erori. Toţi autorii prezintă perspective diferite, însă proclamă acelaşi Dumnezeu adevărat şi aceeaşi cale spre mântuire.

Şapte suluri

Manuscrisele de la Marea Moartă reprezintă cele mai vechi capitole ale Bibliei. Misterul lor este departe de a fi descifrat în întregime, ceea ce dă naştere la multe speculaţii şi teorii. Manuscrisele au fost descoperite în Deşertul Iudeii, în 1945 sau 1947, data nu e sigură, de către Mohamed eb-Dib, un tânăr beduin care-şi pierduse o capră. Căutând-o, a ajuns într-o grotă în care a găsit nişte suluri din piele învelite în pânză şi închise în oale de lut. A încercat să le vândă unui anticar din Betleem, dar n-a obţinut preţul propus, aşa că beduinul a ajuns cu manuscrisele la un cizmar, în speranţa că i le va cumpăra pentru pielea lor.

Cizmarul Halila Iskander, cunoscut şi sub numele de Kando, a realizat că se afla în faţa unor manuscrise vechi şi l-a anunţat pe Atanasie, stareţul mănăstirii Sfântul Marcu. Acesta nu cunoştea limba manuscriselor, dar şi-a dat seama că sunt foarte valoroase din faptul că proveneau din regiunea Qumran, nelocuită de secole, fapt ce oferea garanţia vechimii lor. Creatorul Statului Israel, David Ben Gurion, l-a însărcinat pe profesorul E.L. Sukenik să facă rost de sulurile de piele. La acea vreme, dealurile cu grote din regiunea vestică a Mării Moarte se aflau sub stăpânirea regatului iordanian. Sulurile au ajuns astfel la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde au început să fie studiate cu metode ştiinţifice. Cărţile biblice descoperite în grotele de la Qumran aparţin, toate, Vechiului Testament şi au fost scrise în ebraică şi aramaică, între 250 î.H. şi 70 d. H. Documentele au o uriaşă importanţă pentru istoria Bibliei. Scrierile conţin cea mai completă copie a cărţii lui Isaia, texte de rugăciuni, interpretări biblice, fragmente de poezii, texte de înţelepciune.

Esenienii, enigmaticii autori ai manuscriselor

Această descoperire întâmplătoare a declanşat cea mai mare campanie arheologică din secolul XX, fiind considerată cea mai importantă, de la descoperirea în 1844 şi în 1859 a tezaurului de manuscrise aflate în mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai. În următorii nouă ani, au fost cercetate circa 300 de peşteri, în 11 dintre ele s-au mai găsit şi alte manuscrise. Peste 15.000 de alte documente scrise pe piele, papirus şi aramă au fost descoperite în grotele din zonă, toate având legătură cu creştinismul. Întreaga comoară constă în 30% manuscrise biblice, 30% texte religioase diverse şi 15% fragmente manuscrise minuscule şi indescifrabile. Nu se ştie însă câte manuscrise s-au pierdut în perioada când căutau şi păstorii seminomazi, care nu ştiau să mânuiască sulurile fără să le deterioreze. Cele şapte manuscrise din prima peşteră sunt cele mai importante. La studierea lor au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetători ai artei antice. Cea mai importantă chestiune este cea a originilor esenienilor, despre care se bănuieşte că au fost evrei care au fugit din Ierusalimul corupt. Textele descoperite spun că ei ascultau de „Învăţătorul Dreptăţii“ şi îşi spuneau „Drepţii“, „Aleşii lui Dumnezeu“, „Fiii Luminii“, „Fiii Cerului“ şi-l aşteptau pe Mesia. Esenienii aveau calendarul şi sărbătorile lor (care se deosebeau de cele evreieşti), dispreţuiau bogăţia şi plăcerile simţurilor, se rugau laolaltă şi studiau zi şi noapte scrierile sfinte. Secta nu a numărat niciodată mai mult de 4.000 de membri. Însă, despre esenieni nu se spune niciun cuvânt în Evanghelie. Nici numele Qumran nu figurează în Biblie şi nici în vechea toponimie a Palestinei.

Comoara încă negăsită

Pe lângă importanţa culturală, unul din manuscrise conţine veşti despre o comoară ascunsă: tone de aur şi de argint. Este vorba despre misteriosul manuscris de aramă. Descoperit în martie 1952, manuscrisul de aramă este unic prin felul în care a fost scris, nu pe o bucată de piele sau pe un papirus, cum se obişnuia în trecut, ci pe un strat subţire de aramă, lung de 2,5 metri. Textul vorbeşte despre cele 64 de ascunzători ale unei comori: vase şi haine scumpe, esenţe preţioase care au fost ascunse acum 2.000 de ani în diverse grote, morminte şi tuneluri secrete. O altă parte a comorii este compusă din monede: manuscrisul pomeneşte despre 608 vase pline cu argint şi alte 619 vase pline cu aur şi argint. în total, cam 65 de tone de argint şi 36 de tone de aur. Adevărata valoare a comorii este foarte greu de stabilit, pentru că în manuscris se vorbeşte despre „taleanţi“, o măsură care ar putea defini atât greutatea, cât şi valoarea. Amplasarea comorii este descrisă în termeni destul de clari. De pildă, „în mormântul lui Ha-Kippa, pe drumul care duce de la Ierihon la Sokokah, îngropaţi la 7 coţi: 32 de taleaţi“. Niciuna dintre expediţiile care au plecat în căutarea comorii nu a avut succes. Mai ştim din textul manuscrisului de aramă că bogăţiile fuseseră ascunse în anul 68 d.H., pe când romanii au traversat Qumranul, pentru a asedia Ierusalimul. Documentul de aramă furnizează, de asemenea, detalii preţioase legate de existenţa unei hărţi care ar oferi şi mai multe informaţii: „În camera subterană, care a fost construită la nord de Kohlit şi a cărei intrare se află orientată spre nord, se află nişte morminte: în ele este ascunsă dublura acestui text şi un inventar al comorii, obiect cu obiect“.

Papirusul cu notiţele apostolului Marcu

Manuscrisele au condus la discuţii pătimaşe legate de originea şi a izvoarele creştinismului, dar şi de viaţa lui Iisus. O serie de cercetători consideră că textele de la Qumran sunt similare pildelor şi învăţămintelor propovăduite de Mântuitor. Activitatea Lui de început şi recrutarea primilor discipoli s-au petrecut în regiunea învecinată Qumranului, unde Ioan Botezătorul îşi exercita misiunea. Cercetătorii presupun că Ioan Botezătorul şi Iisus au fost, cel puţin temporar, membrii acestei secte. Iisus a fost identificat cu „Învăţătorul Dreptăţii“. Însă, dincolo de secretomania specialiştilor care abia după 50 de ani au publicat textele în integralitatea lor, descoperirea de la Marea Moartă are o importanţă fundamentală în creştinism. Un fragment minuscul, cu dimensiuni de aprox. 4/5 cm, conţinând versetul 6: 52-53 din Evanghelia după Marcu, este singura evidenţă clară, care leagă Evangheliile de perioada apostolică, pe care oamenii de ştiinţă o numesc perioada Martorilor Oculari. Spre deosebire de restul documentelor, acest fragment este singura scriere creştină păstrată pe papirus. E posibil ca Evanghelia după Marcu, prima Evanghelie şi model pentru celelalte, să fi fost iniţial o colecţie de notiţe ale lui Marcu în timpul predicilor lui Petru. Ulterior ucenicii lui Marcu au alcătuit o scriere completă, care a devenit prototipul Evangheliilor. Conform caligrafiei, fragmentul datează din jurul anilor 40 d.H., deci foarte curând după Învierea Mântuitorului.

Qumran sau Gomora?

Unii cercetători sunt de părere că denumirea Qumran este traducerea arabă a denumirii ebraice Gomora. De altfel, Sodoma şi Gomora au fost plasate în apropierea Mării Moarte, presupunându-se că explozia care a distrus oraşele a cauzat şi o rupere a malului sudic al mării, ceea ce a produs inundarea lor. Localnicii mai numesc Marea Moartă şi „Marea lui Lot“, singurul om căruia i s-a permis să părăsească Sodoma, împreună cu familia sa, cu condiţia să nu se uite înapoi. Soţia lui a nesocotit porunca divină, a privit înapoi şi s-a transformat într-o coloană de sare. Înainte de catastrofă, valea era fertilă şi foarte populată. Conform istoricului I.M.Blake, apa din izvoarele de lângă Marea Moartă este contaminată şi astăzi de substanţe radioactive.

„Facerea“ n-a fost scrisă de preoţi

Un algoritm dezvoltat de o companie israeliană de software a oferit noi indicii despre multiplii autori ai Bibliei. După manieră şi numele pe care i l-au atribuit lui Dumnezeu, s-au identificat mai multe condeie. O parte a textelor are autori preoţeşti, cealaltă parte aparţine unor autori care nu au legătură cu clerul. Algoritmul a confirmat aceste două categorii de autori. Cu câteva excepţii. De exemplu, primul capitol al Facerii era considerat de către cercetători ca fiind opera autorului „preoţesc“, însă software-ul l-a clasat ca fiind scris de non-preoţi.

Din ebraică, în toate limbile Pământului

Scrierile vechi erau în ebraică şi aramaică, limba vorbită şi de Iisus, cele din Noul Testament, în greacă, limbă de largă circulaţie în epocă. Dar nu era greaca vorbită de Platon şi Aristotel, ci dialectul comun. Doar Evanghelia după Matei a fost scrisă în limba aramaică. După ediţiile greceşti, Biblia a fost tradusă în toate limbile Pământului. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688. Cea mai cunoscută traducere aparţine preotului Dumitru Cornilescu. Deşi iniţial a fost acceptată de Biserica Ortodoxă Română, ulterior, această versiune a fost respinsă. BOR a generat, la rândul ei, mai multe traduceri de-a lungul timpului, fie integrale fie parţiale, ale Sfintei Scripturi: Biblia „Carol al II-lea“, Palia de la Orăştie, „Biblia pe versuri tocmită“.

Despre ce e vorba în Biblie?

Vechiul Testament este istoria unui popor, iar Noul Testament, istoria unui om care a împlinit profeţiile Vechiului Testament, trăind o viaţă fără păcat, murind pentru a învia şi a deveni astfel Mântuitorul nostru. Iisus este personajul central al Bibliei. Vechiul Testament prezice venirea Sa, iar Noul Testament certifică faptul că viaţa lui a fost cel mai important eveniment istoric din lume. De fapt, ce ne povesteşte Biblia? Că Dumnezeu l-a creat pe om, omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi întreaga lume, de atunci, poartă blestemul păcatului originar. Însă omenirea îşi poate răscumpăra acest păcat prin Iisus Hristos. El a acceptat să fie biciuit, umilit şi răstignit, a murit şi a înviat din morţi. Moartea lui Hristos este baza unui nou legământ (testament) cu lumea. Toţi cei care au credinţă în Iisus vor fi mântuiţi de păcat şi vor avea viaţă veşnică. După învierea Sa, Iisus i-a trimis pe ucenicii Săi să răspândească în întreaga lume vestea bună despre viaţa şi puterea Lui de a-i mântui pe oameni. Ucenicii au călătorit prin Asia Mică, Grecia şi Imperiul Roman. Prin părţile noastre, a ajuns Apostolul Andrei, Întâiul Chemat. Noul Testament se încheie cu profeţia întoarcerii lui Iisus pentru a judeca lumea necredincioasă şi a elibera creaţia din blestem.

18.04.2014

Romanesthan, patria ţiganilor

2015-12-19T23:10:00.000+01:00

Îi vedem pretutindeni, îmbrăcaţi în felul lor, vorbind pe limba lor şi ieşind în evidenţă prin comportamentul specific lor. Le auzim muzica şi le admirăm dansurile, poate la fel de mult pe cât ne revoltă scandalurile, furtişagurile, cerşitul şi „ţigănia“ unora dintre ei. Fără ipocrizie, putem pune întrebarea: de ce nu ne plac ţiganii?. Pe de o parte, pentru că trăim cu prejudecăţi. Pe de alta, pentru că nu-i cunoaştem. Sau nu-i înţelegem. Cine sunt, până la urmă, aceşti ţigani? Cu ce se deosebesc de europeni şi de ce cei mai mulţi trăiesc în România? Care sunt legile lor, obiceiurile şi ocupaţiile, de ce au regi şi împăraţi şi, în final, de ce, în ciuda unui recul pe care-l avem faţă de ei, acest popor cu cultură exotică a fascinat atâţia scriitori, regizori şi artişti? Deşi se cunosc multe despre ţigani, rămân un neam greu de cunoscut.

„Egiptenii” de la Braşov

Se crede despre ţigani că au venit din India. Teoria se bazează pe asemănările lingvistice între limba romani şi cea indiană. Apoi, datorită trăsăturilor fizice, iar, recent, analiza genetică a confirmat similitudini ale cromozomilor Y la ţigani şi indieni. Chiar şi grupa sanguină, predominant B la ţigani, i-ar origina în India, de unde au plecat în urmă cu 1.400 de ani. Prin părţile noastreau fost confundaţi, din cauza culorii pielii, cu egiptenii. Atacurile turcilor i-au împins din Est spre restul Europei, astfel că, în secolul XV toate popoarele consemnau în cronici referiri la existenţa ţiganilor. Aveau reputaţia de ghicitori şi magicieni. S-au aşezat şi în Ţările Române. Conform cronicilor, pe 3 octombrie 1385, domnitorul Dan Vodă confirma dania de „40 de sălaşe de aţigani” dăruiţi mănăstirii Vodiţa de către voievodul Vladislav cu aproximativ 20 de ani în urmă. Acelaşi voievod al ţiganilor a primit în 1422 de la regele Sigismund al Ungariei privilegiul de a circula liber prin ţară „împreună cu ceata sa de ţigani”. Unele drepturi au primit şi de la Gabriel Bethlen, iar ţiganii respectivi, conduşi legal de un voievod, şi-au luat numele de gabori. Pe timpul lui Mircea cel Bătrân, boierul Costea stăpânea în Ţara Făgăraşului satele Viştea de Jos, Viştea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, „precum şi 17 ţigani de cort”. În 1416, miloşi faţă de nomazii care trăiau din pomeni, braşovenii au făcut donaţii în bani şi alimente „seniorului Emaus din Egipt şi celor a sută douăzeci de însoţitori ai săi”.

Ţigani călăi, ţigani de vînzare

Primul voievodat al ţiganilor a fost desfiinţat în 1588, în Dieta Ardealului. Ţiganii erau vânduţi ca sclavi şi puşi să execute muncile cele mai grele şi mai dezgustătoare. De exemplu, în Braşovul secolului XVI, ţiganii erau cei angajaţi pe post de călăi. Pe Dealul Furcilor, situat prin zona actualului Spital Judeţean, ţiganii îi executau pe infractori şi trădători prin tortură, spânzurare, decapitare, ardere pe rug, bătaie, tăieri de urechi. Şi la Bran, Egiptii sau Ciganorum, cum erau mumiţi ţiganii, erau buni tot pentru a spânzura răufăcătorii. În aceeaşi vreme, Ştefan Răzvan, fiul unui rob ţigan, a ajuns pe tronul Moldovei. A pierit în lupta cu polonezii din acelaşi an. Nicolae Iorga a notat că, la 1 decembrie 1599, o ceată de lăutari ţigani, cântând imnuri naţionale, a fost prezentă la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. „Alături de cei opt trâmbiţaşi care mergeau înainte erau viori ţigăneşti”. În secolul XVIII, Maria Tereza le-a luat ţiganilor dreptul de a deţine cai şi căruţe, i-a obligat la plata impozitelor, a interzis folosirea limbii ţigăneşti şi căsătoriile între ei, iar copiii de peste cinci ani erau puşi să slujească la familiile de ne-ţigani. Dezrobirea ţiganilor nu s-a realizat peste noapte. Procesul a început în 1783, în Bucovina, peste doi ani, ajungând şi în Ardeal.

În Ţările Române, la 1800, robii erau încă robi. Egumenul mănăstirii Govora a dat „o fată de ţigan schimb pentru o pereche de tingiri de aramă”. În anul 1834, Ioan Câmpineanu a fost primul boier care i-a eliberat pe ţiganii moşteniţi de la părinţi. După publicarea „Ţiganiadei”, epopeea lui Ion Budai Deleanu, după mai multe studii ale lui Kogălniceanu şi ale altor intelectuali români, după programul paşoptiştilor, care cerea şi „desrobirea ţiganilor prin despăgubire”, vor mai trece mulţi ani până când, în 1856, se va proclama abolirea robiei ţiganilor din Ţările Române.

Dinastia ţigănească regală, invenţie din Ardeal

Ţiganii au continuat să trăiască pe aceste meleaguri şi să participe la istorie, în felul lor. Cel mai mult li s-a dus faima de buni lătari. În anul 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, au impresionat prin virtuozitate. George Potra scria: „Într-un pavilion erau adunaţi muzicanţi ai diferitelor ţări, pentru executarea unui concert. La un moment dat, lumina electrică se stinge, sala rămâne în întuneric, iar orchestra amuţeşte. Numai ţiganii români au continuat să cânte până s-a aprins lumina din nouă”. Celebrul lătar Zavaidoc a cântat împreună cu George Enescu şi soprana Elena Zamora prin spitale, în primul război mondial. În anul 1925, ţiganii români au început să scrie istorie şi în alte părţi ale Europei. Plecaţi din Ardeal în Polonia, unii au ajung regi. În 1925, Ion Mihalache, ţigan căldărar, s-a autoproclamat rege. În anul următor, clanul Kwiek a instaurat dinastia regilor ţigani din Polonia, singura din istorie. Dimitrie, Mihail, Vasile, Mateiaş, Rudolf şi Ianoş Kwiek au domnit peste ţiganii polonezi în perioada 1926-1939. Spre deosebire de regii ţigani de azi, cei din perioada interbelică erau învestiţi chiar de către conducerea statului, în cadrul unor ceremonii grandioase, oficiate de către arhimandriţi ortodocşi.

Primul a fost Grigore, al doilea Mihai, care în 1932 a făcut un turneu european, însoţit de gărzi de corp, secretare şi detectivi, ca să obţină susţinere pentru crearea unui stat al ţiganilor în India, pe malurile Gangelui. În 1934, a ajuns şi la Bucureşti, după care şi-a ţinut discursul în Hyde Park, în Londra. Succesorul lui a fost Mathias Kwiek, care a propus de câteva ori guvernului polonez, fără succes, o reformă civilă şi socială pentru populaţia de ţigani.

Încoronare regală, dar contrafăcută

A urmat Janos Kwiek. Au rămas celebre imaginile de la încoronarea lui, din 4 iulie 1937, desfăşurată pe stadionul naţional din Varşovia, în aclamaţiile a mii de oameni, ţigani şi neţigani, inclusiv Germaine Skadkowska, soţia premierului polonez. De fapt, fastul ceremoniei a fost un fals. Se pare că invitaţii au fost plătiţi pentru prezenţă, costumul regal a fost închiriat de la teatru, iar cele 21 de salve de tun au fost trase cu pocnitori. Cu ocazia încoronării, Janos I a anunţat: „Voi trimite o delegaţie la Mussolini care să ceară să ne garanteze o bucată de pământ în Abyssinia (Sudul Africii). A venit timpul să ne încetăm viaţa de nomazi. Vom avea în curând reprezentanţi proprii în Liga Naţiunilor”. A fost arestat şi executat pentru că a refuzat să colaboreze cu naziştii.

Succesorul lui, Rudolf, a simpatizat cu naziştii, dar în 1947 tribunalul care l-a judecat pentru crime de război l-a găsit nevinovat. A murit în 1964. La scurt timp după moartea sa, s-au găsit dovezi prin care oferea servicii naziştilor în schimbul permiselor de emigrare ale membrilor familiei sale. Rudolf s-a autoproclamat şi el rege, dar a trebuit să renunţe la titlu regal în Polonia comunistă, alegând să fie numit preşedinte al Consiliului Mondial al Ţiganilor.

Romanesthan, patria ţiganilor

Ideea unui stat al ţiganilor, lansată pentru prima oară în istorie de dinastia regilor români din Polonia, a fost reluată în 1959 de către Ionel Rotaru, autointitulat Vaida Voevod al III-lea, ales voievod de către ursarii din România. S-a stabilit în Franţa, unde a scris numeroase articole de presă despre înfiinţarea Romanesthan-ului, ţara ţiganilor, care propunea să fie lângă Lyon. Avea propriul cabinet şi comunica cu miniştrii francezi, a scris chiar şi o scrisoare către ONU în care făcea o altă propunere de aşezare politică şi guvernamentală a ţiganilor: Somalia. A făcut chiar paşapoarte pentru acest nou stat. A înfiinţat Uniunea Mondială a Ţiganilor, interzisă de autorităţile franceze în 1965, care a continuat totuşi să funcţioneze ilegal până în 1984. Deşi intenţiile lui erau dintre cele mai bune şi deşi este considerat fondatorul modern al drepturilor ţiganilor, ideea unui stat al ţiganilor a rămas o utopie.

Nici măcar coetnicii lui nu au aderat la ea, aceştia considerând că „Romanesthan-ul este oriunde unde îmi stau picioarele”, după cum afirmase scriitorul canadian ţigan Ronald Lee. Ideea unei patrii unice a ţiganilor n-a dispărut cu totul. În 1993, Iulian Rădulescu, Împăratul Ţiganilor, a emis un decret pentru crearea primului stat al minorităţii rromilor, cu numele simbolic de Cem Romengo, în oraşul Târgu-Jiu, cu promisiunea că noul stat nu va avea armată, nici frontiere. Decretul a fost tratat ca o glumă.

Deportaţi şi „integraţi”

În România, prima asociaţie ţigănească a apărut la Calbor, lângă Făgăraş, în 1926, şi a fost înfiinţată de Naftanailă Lazăr. „În parcul Regina Maria din Făgăraş a avut loc o adunare a societăţii „Înfrăţirea neorustică” din Calbor, judeţul Făgăraş, înfiinţată de curând, în ziua de 18 iunie 1935. Această societate este constituită din ţiganii aflaţi în jud. Făgăraş, însă numai o parte din ei, şi are ca scop, după cum declară ţiganul Naftanailă, preşedintele acestei societăţi, lupta pentru revendicările ţiganilor în vederea unui trai mai bun“. Prima organizaţie ţigănească din lume, organizată după model săsesc, îi ajuta pe ţigani să se cultive prin seri de lectură, dans şi vizionări de spectacole de teatru. Tot Lazăr a înfiinţat şi primul ziar al acestei etnii: „Neamul ţigănesc” (1934-1935). În 1933, a luat fiinţă Asociaţia Generală a Ţiganilor din România, condusă de arhimandritul Calinic Pop Şerboianu. Asociaţia urmărea şcolarizarea adulţilor, înfiinţarea de biblioteci, muzee, cantine, spitale, grădiniţe şi chiar o universitate ţigănească. Au apărut mai multe publicaţii şi asociaţii ale ţiganilor din România, numărul studiilor şi operelor literare era tot mai mare. Ţiganii, ca întreaga societate românească, cunoşteau o perioadă de bunăstare.

Până în 1942, cînd a început deportarea lor masivă în Transnistria. Comitetul Român pentru Crime de Război a recunoscut oficial cifra de 36.000 de ţigani ucişi în Holocaust. Comuniştii le-au ignorat existenţa. În perioada 1977-1983, programul PCR „Integrarea ţiganilor”, derulat prin Ministerul Afacerilor Interne, a trecut la sedentarizarea forţată a ţiganilor, încadrarea lor în muncă şi crearea de condiţii de trai, mai mult teoretic. În 1977, fuseseră recenzaţi în România prin acest program circa 1.800.000 de ţigani, iar în 1983, 2.300.000.

Vremea palatelor şi a regilor

În 1971, la primul Congres mondial al Rromilor, s-au pus bazele Uniunii Internaţionale a Rromilor, s-au adoptat drapelul şi imnul internaţional (Gelem, gelem), iar data de 8 aprilie a devenit Ziua Internaţională a Rromilor. După Revoluţie, Frontul Salvării Naţionale a inclus în Parlamentul României trei ţigani: Ion Cioabă, tatăl lui Florin Cioabă, reprezentant al căldărarilor şi nomazilor, Szomantz Petre, din partea ţiganilor maghiari, şi Nicolae Bobu, ţigan vătraş. Consilier pentru problemele ţiganilor în Consiliul pentru Minorităţile Naţionale a fost intelectualul Nicolae Gheorghe. Din 1990, până în 1996, în Parlamentul României au mai fost Gheorghe Răducanu, Mădălin Voicu şi Nicolae Păun. Au apărut mai multe formaţiuni politice ale ţiganilor, care s-au desfiinţat şi s-au reînfiinţat sub alte denumiri. În 1993, Iulian Rădulescu s-a autoproclamat Împărat al Ţiganilor. Din 1997, la moartea tatălui său, Florin Cioabă a devenit Rege al Ţiganilor. În 2000, Ordonanţa de Urgenţă 137/2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare a reuşit să mai atenueze din statutul de cetăţean de categoria a doua al ţiganului.

Etnia a făcut mari progrese în ceea ce priveşte integrarea în societate, însă unele probleme s-au perpetuat. Infracţionalitatea în rândurile ţiganilor, de pildă, s-a extins în întreaga Europă şi a ajuns de pomină. La fel şi căsătoriile fetelor de 12 ani. Fără să se spetească într-un loc de muncă, ţiganii se întorc acasă cu pungile doldora de euro şi-şi fac palate. Îşi etalează colanele groase de aur şi manelele greu de înghiţit. Din robii de odinioară, ţiganii au ajuns nişte belferi. Unii dintre ei. Clanurile de ţigani din Timişoara, de pildă, deţin supremaţia imobiliară din zonă şi s-au făcut stăpâni pe centrul oraşului. Alţii, conduc din umbră mafia comerţului cu „maşini aduse“ sau traficul de ,,carne vie“.

Marea masă a ţiganilor nu mai păstrază nici portul, nici tradiţiile, ci formează comunităţi marginale care trăiesc de pe o zi pe alta din cerşit sau scormonind prin ruine după fier vechi sau prin gunoaiele oraşelor. Florin Cioabă, diplomatul ţiganilor, cel care i-a mai bătut la cap să facă şcoală şi să respecte igiena şi legile, a fost îngropat cu mare pompă. Fiul său, Dorin Cioabă şi-a pus în aceeaşi zi coroana, preluând şi ,,sceptrul“ de aur care a aparţinut bunicului şi tatălui său.

Expresii uşor de recunoscut

Noroc - baftă, bulan
Bună ziua - Teaves bahtalo
Cum te cheamă? - Sar buşos?
Bani - love, biştari
Bun - mişto
Frumos - şukar
Ce faci? - Socherez?
A strica - a buli, a paradi
A muri - a mierli
Păsări - cirikli
Tăcere - mucles
Rău, urât - naşpa, nasol
Nebun - diliu
La o parte - hacana
Mîncare - haleală
A fura - a mangli, a ciordi, a şuti

De ce nu poartă ţiganii bermude?

Căldărarii au păstrat portul tradiţional. Femeile poartă fuste lungi şi colorate, salbe de aur la gât şi monede în păr. Simbol al norocului, roşul este culoarea preferată a femeilor. Doar cele căsătorite au obligaţia de a purta batic. Bărbaţii au pălării şi mustăţi lungi. Întotdeauna cămaşa se poartă deasupra pantalonilor. Partea de jos a corpului trebuie să fie în permanenţă acoperită, atât la femei, cât şi la bărbaţi. Din acest motiv, nu vom vedea niciodată ţigănci cu fuste scurte, nici ţigani autentici în bermude. Genunchii sunt consideraţi cele mai indecente părţi ale trupului uman şi nu trebuie să se vadă. Cămăşile şi bluzele se spală separat de fuste şi de pantaloni, în vase speciale pentru fiecare piesă vestimentară.

Ţigani celebri la noi şi peste hotare

Anton Pann, Ion Budai Deleanu, Luminiţa Mihai Cioabă, Ştefan Bănică, Johnny Răducanu, Mădălin Voicu, Marin Petrache Pechea, Marius Mihalache, Damian Drăghici, Gabi Luncă, Cornelia Catanga-Pădureanu, Nelu Ploieşteanu, Nicolae Guţă, Viorica de la Clejani, Pepe, Constantin Angheluţă, Costel Busuioc, George Udilă, Bănel Nicoliţă, Ninel Potîrcă, Petru Maior, Victor Babeş, Grigoraş Dinicu, Ion Voicu, Ştefan Ruha, Barbu Lăutaru, Petre Creţul Solcan, Vasile Pantazi, Fănică Luca, Toni Iordache, Fărămiţă Lambru, Marcel Budală, Ion Onoriu, Ionel Budişteanu, Ion Drăgoi, Nicuşor şi Victor Predescu, Zavaidoc (Marin Teodorescu), Cristian Vasile, Romica Puceanu, Gheorghe Lambru.
Ţigani faimoşi din alte ţări: Rita Hayworth, Ava Gardner, Michael Caine, Eric Cantona, Gipsy Kings.

Neamurile ţiganilor

În cultura tradiţională a ţiganilor, noţiunea de neam nu se referă la înrudirea de sânge, ci la gruparea după meseria tradiţională, structurile de organizare socială, obiceiurile de familie şi calendarul sărbătorilor.
• boldenii/florarii: pe vremuri se ocupau cu confecţionarea florilor artificiale pentru coroane, coroniţe, jerbe, iar astăzi vând flori
• richinarii/ursarii: plimbau ursul prin pieţe şi primeau bani pentru spectacol. Prin ,,reconversie profesională”, au devenit fierari, pieptănari, ciurari şi lăutari
• gaborii: ţigani unguri care se ocupa cu tinichigeria, astăzi fac şi comerţ ambulant cu covoare, cuverturi, oale şi haine second-hand
• lovarii/geambaşii: ţigani unguri care se ocupau cu negustoria de cai. Erau şi buni medici veterinari. Cei mai mulţi erau la Tărlungeni

• xoraxane/turci: ţigani turci musulmani, din Dobrogea (Babadag, Tulcea, Isaccea, Casimcea)
• xanotoria/spoitorii: pe vremuri se ocupau cu spoitul sau cositorirea vaselor din metal
• rudarii: ţigani care şi-au pierdut limba maternă şi cultura tradiţională şi se ocupă cu prelucrarea lemnului
• fierarii: se ocupau cu prelucrarea fierului
• lăutarii: muzicieni, mai ales instrumentişti, cântau în taraf la nunţi şi târguri
• rupunarii/argintarii: prelucrează bijuterii din aur şi argint, sunt renumiţi pentru bijuteriile în filigran
• căldărarii: lucrează tabla de aramă din care fac căldări, tigăi, oale, sfeşnice. Este neamul care a păstrat cel mai bine limba, portul, obiceiurile, tradiţiile, modul de viaţă romanes
• cărămidarii: frământă lut şi prelucrează cărămizi pentru construcţii.

23.08.2013

Un cutremur care n-a fost

2015-05-28T01:57:00.003+02:00

În data de 25 mai 2015, la ora 21,04, ora României, s-a produs un cutremur de mică adâncime (10 km) şi 4,1 grade pe scara Richter. Epicentrul a fost localizat undeva lângă aeroportul Kogălniceanu, jud. Constanţa. Website-ul emsc-csem, de altfel o sursă foarte serioasă, l-a anunţat imediat. După câteva ore, l-a şters. De ce? Oamenii l-au simţit până în Bacău, n-a fost o nălucire. In stitutul Naţional de Fizică a Pământului nici nu l-a raportat. Este posibil să anulezi un cutremur, să spui că pur şi simplu n-a existat, deşi l-au înregistrat zeci de staţii seismologice? De ce acest seism a trebuit să fie trecut sub tăcere şi cine vrea asta? Să fie o legătură între baza de la Kogălniceanu, recenta defilare a armatelor NATO şi ceea ce ne tot spune generalul Emil Streinu, că războaiele nu mai sunt convenţionale, ne putem ucide folosind forţele naturii? A fost acest cutremur-fantomă o aplicaţie militară?

Dezastre la comandă

Nu vreau să intru în detaliile războiului geofizic, sunt cunoscute explicaţiile generalului Emil Streinu, cel care de vreo 15 ani ne atrage atenţia că ruperile de nori, grindina, gerul, zăpezile, seceta, tsunami-urile, tornadele şi, mai nou, cutremurele nu sunt chiar toate nişte capricii ale naturii. Unele sunt provocate, dirijate să se întâmple într-un loc anume, la o dată anume. Există cel puţin 10 ţări care deţin tehnologia cu care pot provoca astfel de dezastre. Unele metode sunt încă în stadiu de testare, altele sunt deja uşor de aplicat. În România, multe fenomene meteo extreme se explică numai prin teoria generalului Streinu. Începând cu prima tornadă românească din istorie, de la Făcăeni (2002), şi terminând cu nefireştile cutremure de suprafaţă din Vrancea, toate pot fi considerate atacuri geofizice. Dar cine le provoacă şi ce urmăreşte? Cei mai mulţi cred că ruşii îşi testează armele, înainte de a-i lovi pe americanii staţionaţi în România. Dar de ce n-ar fi chiar americanii cei care exersează înainte de a ataca Rusia? În fond, nu e foarte clar de ce au ales tocmai România ca să-şi instaleze trupele. Şi dacă nu e vorba nici de unii, nici de alţii? Până la urmă, nu s-a produs niciun dezastru major, poate chiar noi ne jucăm cu faliile.

Produs în România, simţit în Franţa

Cum spuneam, nu vreau să aflu răspunsul la astfel de întrebări. Vreau să ştiu ce s-a întâmplat cu cutremurul meu. A existat, dar a fost dat dispărut în câteva ore. Am capturat câteva imagini chiar în seara cu pricina, din care putem extrage datele generale: adâncime, magnitudine, coordonate. În primul rând, cutremurele de Dobrogea (uscat, nu Marea Neagră) sunt rare, iar cele de 4 grade şi mai rare. Cu atât mai mult, staţiile româneşti ar fi trebuit să îl înregistreze, iar seismologii noştri să fie interesaţi. Dar nimeni n-a scos niciun cuvânt. Institutul n-a anunţat nimic, ca şi cum cutremurul nici n-ar fi fost. Însă o staţie franceză a anunţat acest cutremur, astfel că a ajuns pe site-uri. Cum e posibil ca o staţie aflată la 2.500 km să capteze vibraţiile, iar Vrâncioaia să nu simtă nimic? De ce tocmai din Franţa? Cum s-au propagat undele până acolo? Cât de sensibile sunt echipamentele francezilor?

O staţie care înregistrează explozii nucleare

Staţia aceasta e mai mult decât o simplă staţie. Aparţine armatei franceze, mai precis Direcţiei de Aplicaţii Militare din cadrul Comisariatului pentru Energie Atomică şi Alte Energii Alternative. Cu alte cuvinte, măsoară magnitudini, dar se mai ocupă şi cu altceva. Din propria prezentare aflăm că e şi un instrument de supraveghere antiteroristă. Cum? „Obiectivul sistemului este de a permite detectarea oricărei explozii nucleare cu o putere mai mare de 1 kilotonă (de exemplu, 1.000 de tone) echivalent TNT, indiferent de locul din lume unde se produce, în sol, atmosferă sau oceane.” Cum se culeg informaţiile? Detectarea e posibilă graţie banalelor seismometre. „Un test nuclear subteran creează valuri seismice similare celor unui cutremur.” Până la urmă, ce a fost la Kogălniceanu, cutremur sau explozie subterană? Dacă seismele naturale şi detonările seamănă atât de bine între ele, câte seisme mai sunt naturale? Tot staţia franceză este capabilă să anunţe populaţia franceză cu 2 ore înainte de producerea unui cutremur mai mare de 4 grade. Dar cred că se laudă. Aşadar, Laboratoire de Detection et de Geophysique, având cele mai antiteroriste intenţii din lume, a înregistrat o mişcare suspectă lângă baza militară Kogălniceanu. Dar de ce a făcut-o publică? Şi, mai ales, de ce a şters-o?

Cu un simplu Delete

Datele furnizate de staţia franceză au circulat şi, în unele locuri, mai sunt încă vizibile. Rog pe cine ştie să le traducă să ne spună tuturor. Poate înţelegem cum un cutremur măricel, care trece prin 13, respectiv 19 staţii, poate fi ras din memoria aparatelor, website-urilor şi a oamenilor. Veţi spune că probabil a fost o eroare de computer. Erorile le corectează seismologul de serviciu, ajustând magnitudinea şi coordonatele. Nu veţi găsi nici măcar o firavă similitudine de date între cutremurul din România şi cele apropiate de ora 18,04 (UTC). La 17,59 a fost unul în Turcia de 2 grade, la 18,05 unul de 4,6 grade în zona Japoniei. Cum 2 nu se apropie de 4, iar România nu e la o aruncătură de băţ de Japonia, este clar că seismul nostru a fost şters. Românii nici nu s-au sinchisit să-l posteze, au ştiut de la bun început ce este, şi ruşii au ştiut, dar francezii nu. Au aflat mai târziu şi s-au conformat şi ei. Şi uite-aşa, am trecut printr-o zgâlţâială fără să primim nici măcar confirmarea oficială că s-a petrecut. Dimpotrivă, suntem invitaţi să uităm. Mai grav e că nu ştim dacă fost un atac sau doar o repetiţie.

Roswell: după extratereştri, au apărut baghetele luminoase

2015-05-19T22:42:00.004+02:00

Pe 2 iulie se vor împlinit 68 de ani de la celebrul „Incident Roswell“, când se crede că un un OZN s-a prăbuşit lângă o localitate americană. Este cea mai cunoscută întâmplare cu extratereştri a omenirii. Atunci, se spune că nişte fiinţe umanoide nepământene au fost capturate de americani şi studiate în secret. A căzut sau nu o farfurie zburătoare? Au fost sau n-au fost studiate trupurile unor fiinţe nepământene? Este Roswell un loc al fenomenelor misterioase? Fiinţele invizibile fotografiate pentru prima oară chiar la Roswell par să susţină teoria unicităţii acestei zone.

OZN prăbuşit, piloţi capturaţi

În noaptea de 2 iulie 1947, un obiect zburător s-a prăbuşit în deşert, lângă Roswell, New Mexico. Imediat, armata a închis zona. Primul anunţ făcut atunci presei, de către militari, spunea ceva despre o farfurie zburătoare de provenienţă necunoscută. Însă foarte curând, povestea a fost modificată, explicaţia oficială fiind clasicul de-acum balon meteorologic care i-a înşelat pe martori. Unii au crezut, cei care au fost la faţa locului s-au îndoit, dar povestea a fost dată uitării până în 1970, când maiorul Jesse Marcel a anunţat public că vehicolul prăbuşit era o navă extraterestră, din care au fost recuperate cadavrele piloţilor. Nici azi Forţele Aeriene Americane nu au recunoscut existenţa OZN-ului, deci nici vorbă de alienşi. Controversa s-a perpetuat fără evoluţii spectaculoase până în 1995 când Roy Santilli, producător independent de film, a dat unui post serios de televiziune din Marea britanie un film de epocă înfăţişând ceea ce a fost descris ca fiind autopsia unui pilot extraterestru de pe OZN-ul de la Roswell. De aici, s-a declanşat nebunia.

O farsă cu păpuşi

Omenirea a fost gata să creadă că aşa arată ET, iar guvernul american ne ascunde adevărul. Sute de cărţi şi mii de articole s-au scris pe tema celebrei autopsii. Specialiştii din cele mai diverse domenii au fost provocaţi să-şi spună părerea şi, în final, nicio tabără n-a ieşit câştigătoare. Misterul s-a elucidat peste câţiva ani când, la un post de televiziune japonez, a apărut un american care susţinea că el este cel care a făcut filmul în 1947 şi i l-a vândut lui Santilli pentru că avea mare nevoie de bani. Experţii militari au demolat povestea SF, dovedind că filmul e un fals, americanul e un angajat al lui Santilli, ET este o păpuşă, iar toată povestea o farsă uriaşă. Fanii fenomenelor neobişnuite au rămas dezamăgiţi. Dar cei mai câştigaţi au fost locuitorii din Roswell care, şi-au văzut orăşelul asaltat de turişti, ocazie excelentă pentru afaceri şi dezvoltarea turismului local.

Profit de pe urma legendei

Oamenii de ştiinţă au continuat însă să caute dovezi ale OZN-ului prăbuşit la Roswell, în încercarea de a dezlega o dată pentru totdeauna misterul. Dar căutările lor, cu cele mai moderne echipamente, n-au scos nimic nou la lumină. Chiar şi aşa, entuziaştii iubitori de întâlniri de gradul III au continuat să venereze acest loc intrat în folclorul ufologic. Au înfiinţat Muzeul Roswell la care vizitatorii fac pelerinaj tot timpul anului. Aici sunt expuse rămăşiţe recuperate din nava extraterestră, toate nişte falsuri. Mai atractive sunt manechinele care înfăţişează alienşi prietenoşi, suvenirurile în formă de OZN şi umanoizi ciudaţi. Când s-au împlinit 6a de ani de la debutul legendei, localnicii au pregătit un festival tematic, la care au venit peste 50.000 de oameni.

De fapt, n-a fost la Roswell

Nava prăbuşită în vara anului 1947 în deşertul din New Mexico în timpul unei puternice furtuni a fost zărită prima oară de un cioban. Dar locul exact al impactului nu era Roswell, ci un sat pe nume Corona. Ciobanul ieşit cu oile la păscut a zărit primul locul impactului. La îndemnul prietenilor şi vecinilor care l-au sfătuit să caute un avantaj material din acest lucru, a străbătut peste 120 de kilometri până în Roswell cu câteva resturi din epava extraterestră. S-a dus cu ele la armată, la mass-media şi le-a arătat chiar şi trecătorilor. Ziarul Roswell Daily Record a publicat peste câteva zile un articol pe prima pagină în care menţiona că o farfurie zburătoare a fost capturată de către forţele armate în apropiere de Roswell, nu Corona. Reperul a fost ales în funcţie de localitatea mai importantă din zonă şi astfel, acest incident a rămas în istorie ca „Incidentul Roswell“ în loc de „Incidentul Corona“.

Baghetele zburătoare

După 47 de ani de la incident, Roswell-ul avea să ajungă celebru şi pentru alt fenomen controversat: Rods. Sau „skyfish”. Termenul este folosit în criptobiologie şi ufologie pentru a desemna nişte baghete luminoase, invizibile pentru ochiul omului, dar care pot fi surprinse de camerele foto, atât clasice cât şi digitale. Arată ca nişte bare care se deplasează incredibil de rapid prin aer. Se consideră că sunt specii necunoscute, forme de viaţă extraterestră, creaturi din alte dimensiuni sau chiar miniOZN-uri.

Specialiştii în arta fotografică spun că sunt simple iluzii optice sau dârele unor insecte. Explicaţia nu i-a mulţumit pe fpasionaţii de mistere. Unul dintre cei mai sinceri susținători ai teoriei formelor de viață extraterestră este Jose Escamilla, care susține că a fost primul care le-a filmat, pe 19 martie 1994, chiar la Roswell, New Mexico, locul unde s-a prăbuşit cel mai celebru OZN. Culmea, primul Rod a fost filmat chiar în timp ce Escamilla încerca să filmeze un obiect zburător. De atunci, a mai făcut şi alte înregistrări. În toate se vede cum nişte tije luminoase străbat cu mare viteză întunericul, dispărând aproape instantaneu.

Capturate doar pe film

În 2005, China Central Television a difuzat un documentar în două părți despre rods-urile, surprinse de camerele de supraveghere ale unei companii farmaceutice din China. Au fost montate plase uriașe, dar acestea n-au prins decât nişte molii. Investigațiile ulterioare au dovedit că apariția rods-urilor pe video a fost doar o iluzie optică generată de viteza lentă de înregistrare a camerei.

Totuşi, Rods-uri au fost filmate peste tot. „Niciodată nu am văzut un Rod care zbura încet. Cele mai multe imagini durează între unul şi cinci cadre. Ceea ce consider a fi cele mai lente rods-uri care le-am văzut vreodată aveau o durată de zece cadre, adică o treime de secunda”, spune Escamilla. Mulţi nu ştiu că au capturat pe peliculă asemenea fiinţe, descoperă abia acasă. Alţii fac expediţii prin peşteri şi alte locuri întunecoase, preferatele rods-urilor, pentru a filma fiinţele misterioase. Unii vor cu orice preţ să le captureze. Matthew Lazenby n-a reuşit, dar le scriere astfel: „Modul în care se mişcă nu seamănă cu nimic din ceea ce ştim din regnul animal sau chiar aeronave. Este cel mai rapid lucru pe care l-ați văzut vreodată. Examinând un cadru, se poate observa că are șapte segmente și aripi”. Deplasându-se cu aceste aripi, baghetele luminoase seamănă cu nişte anghile care înoată prin apă. O explicaţie definitivă a originii acestor fiinţe luminoase nu s-a găsit încă. Cei mai mulţi cred că sunt fenomene banale, însă nu este ciudat că primul astfel de efect optic a apărut tocmai la Roswell, locul de unde provine cel mai bine păzit secret al guvernului american?

Ce s-a mai întâmplat în 1947?

Conspiraţioniştii susţin că nu întâmplător cea mai mare captură de material extraterestru s-a petrecut în 1947. În acelaşi an, evenimentele importante de pe Terra s-au întâmplat aşa cum au hotărât ET, aflaţi în plină campanie de modificare a istoriei omenirii:

- s-a înfiinţat CIA

- a început să opereze FMI-ul

- s-a pus la cale Planul Marshall

- Regina Elisabeta a Angliei (pe atunci prinţesă) s-a măritat

- s-au descoperit manuscrisele de la Marea Moartă

- s-a proiectat celebra armă Kalashnikov

- căpitanul Chuck Yeager din Forţele Aeriene SUA a zburat mai repede decât viteza sunetului

- fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain şi William Shockley au conceput primul tranzistor

- s- a inventat holograma.

Uriaşii de pe la noi

2014-10-13T22:28:00.003+02:00

Scheletele uriaşilor descoperite în întreaga lume dovedesc că, în vremuri străvechi, pe Pământ au trăit oameni cu înălţimi colosale

În legendele româneşti apar făpturi de dimensiuni gigantice care ar fi trăit cândva prin aceste locuri. Uriaşii au fost la început fiinţe blajine, dar s-au înrăit, aşa că Dumnezeu a trimis potopul ca să-i nimicească. Începând cu Goliat din Vechiul Testament, relatările despre giganţi sunt prezente în toate mitologiile lumii. Dar care este adevărul? Au existat cu adevărat sau sunt doar plăsmuiri ale vechilor popoare? Arheologii au descoperit pe toate continentele sute de schelete de giganţi, ca mărturie că uriaşii n-au fost doar legende. În România, în mai multe locuri, au fost dezgropate oasele unor oameni de câteva ori mai înalţi decât cei de azi. Descoperirile au stârnit vâlvă şi circulă pe Internet, însă oamenii de ştiinţă nu s-au pronunţat cu privire la autenticitatea acestor dovezi. Folclorul din Ţara Bârsei e plin şi el de poveşti cu giganţi, care au modelat geografia locului. Dacă legendele vor fi confirmate de antropologi, acesta va fi doar începutul care va schimba istoria omenirii.

Uriaşii din Piatra Craiului şi Munţii Perşani

Se zice că, pe vremea când pământul României de azi era un fund de mare, au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcând din munte în munte, s-au oprit pe Piatra Mare. Până în Făgăraş, oricât de mare le-ar fi fost pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare, pe locul unde este acum Tâmpa, până ce s-a ridicat deasupra apei muntele pe care îl vedem acum. Aşa s-a născut muntele braşovenilor. Legenda ar confirma şi ipoteza că în interiorul Tâmpei ar fi un lac imens. Uriaşii s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona. O legendă povesteşte că uriaşii, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile. Şi astăzi, localnicii continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide. Colinele de la Cristian ar fi opera unui copil de uriaş, care, jucându-se, a scăpat pământul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi. În Pia

tra Craiului, pe peretele de Vest, la 1.600 m altitudine, se poate observa un fenomen carstic cu totul deosebit, denumit Poarta Basmelor. Seamănă cu o uriaşă intrare spre adâncul pământului. Legenda spune că pe acest munte îşi ducea veacul un uriaş. Un flăcău viteaz i-a venit de hac aruncând cu pietre în el. Pietrele au trecut prin trupul uriaşului, făcându-i găuri mari. Namila a împietrit şi astfel s-a format Poarta Basmelor. Cele patru pietre care l-au doborât pe uriaş se pot vedea şi astăzi, în apropierea porţii. Peştera Comăna din Munţii Perşani este şi ea sediul unei legende despre făpturi mitice, numele lor rămânând în denumirile galeriilor. Astfel, există o Sală a Uriaşilor, descoperită în 1994. Se pare că Ţara Bârsei a fost populată cândva de umanoizi cu statură colosală, buni la suflet, care stăteau la masă cu oamenii. Au fost creaţi de Dumnezeu şi anihilaţi tot de el, după ce s-a dovedit că sunt al doilea experiment eşuat, după cel al căpcăunilor.

Misterioasele cutremure din Buşteni

Legendele n-au rămas doar simple legende. În „Viitor cu cap de mort“, Radu Cinamar, reluând un articol din Monitorul Expres, relatează straniile întâmplări din Buşteni, care în final duc la confirmarea existenţei uriaşilor. Bucegi, unde se află Sfinx-ul, cea mai misterioasă structură antropomorfică din Carpaţi, a fost bănuit dintotdeauna că este străbătut de galerii subterane. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu“ din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a povestit pentru prima oară în 2004 despre fenomenele stranii trăite de locuitorii din Buşteni. „În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel puţin 20 de persoane“, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de euforie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. Au încetat la fel de brusc cum apăruseră. Apoi au început cutremurele. Nişte mişcări ale scoarţei ciudate, neînregistrate de seismografe, dar simţite de toată lumea. Seria de cutremure a început în 1994 şi a ţinut 3 ani. „Se produceau la ore fixe: la 20 şi la 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise. Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Buşteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din Pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale“, povesteşte Traian. În acea perioadă, nu se făcuseră niciun fel de săpături în zonă. În Vrancea, n-a fost niciun cutremur cu magnitudine semnificativă. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismeice, de 3-4 grade pe scara Richer. Au căzut câteva coşuri de pe acoperişuri, în zidurile caselor au apărut câteva fisuri.

Fenomene electrice inexplicabile

A urmat un nou fenomen: locuitorii din Buşteni s-au încărcat energetic într-un mod de neînţeles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mâna obiecte sau fiinţe fără să se electrocuteze. La atingerea palmei de corp apăreau arsuri, iar oamenii evitau să-şi mai strângă mâinile. „Am avut multă vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a bătut pe umăr, amical. Prin cămaşă, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a înroşit. Pe întuneric, atunci când atingem unele obiecte, ieşeau scântei“, îşi aduce aminte muzeograful. „Aveam nişte căşti de radioamator. Recepţionam cu ele un program de radio. Dar am observat că numai în zona Buşteni. Ieşind din oraş, spre Bucureşti sau Braşov, nu mai recepţionam nimic. Cred că exista un puternic câmp energetic în zonă care amplifica semnalele radio“, crede Traian. A mai observat şi alte fenomene bizare. În jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate şi chiar holograme. Într-o dimineaţă, pe un soare splendid, fără nici o urmă de ploaie în ultimele zile, a văzut un curcubeu imens, cu o strălucire neobişnuită. Un capăt pornea din cartierul Zamora, iar celălalt era ancorat în Crucea de pe Caraiman. Curcubeul apăruse în contradicţie cu legile fireşti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este înconjurat de un brâu lăptos de nori. Acest inel compact este prezent numai în partea de mijloc a masivului. Piscul şi baza muntelui rămân neînvăluite în ceaţă. „Timp de două luni, în muzeul unde lucrez, luminile se stingeau şi se aprindeau, într-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defecţiune“, povesteşte Traian.

10 ani de la descoperirile din Bucegi

Traian are o teorie proprie. Crede că toate anomaliile din Buşteni vin de la nişte galerii din măruntaiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepământene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona Crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau recepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Dar Traian nu poate spune şi cine produce acele amplificări stranii, în ce scop şi cui îi sunt destinate bizarele mesaje radio. „Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul despre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comunicăm. Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleagă nişte lucruri“, conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comunicare între cele două civilizaţii. Oricum, e mai mult decât tăcerea pe care au oferit-o până acum oamenii de ştiinţă. Însă Radu Cinamar a făcut legătura cu nişte informaţii secrete care au ajuns la el şi care explică fenomenele stranii din Buşteni prin existenţa unor culoare subterane în munte, formaţiuni săpate de uriaşi. Descoperirea acestora s-ar fi produs exact acum 10 ani, în iulie 2003, când zona a fost cercetată de o echipă a Pentagonului. Burghiul cu care s-a forat a dat peste o încăpere cu pereţii şlefuiţi. De aici pornea un tunel. Intrarea era ferecată cu un scut energetic. Trei oameni au murit atingându-l. Însă americanii au descoperit cum se poate trece de acest zid, acţionând un triunghi încrustat în piatră. S-a intrat astfel în Marea Galerie, luminată, însă nu se ştie de unde.

Mesele la care au stat uriaşii

Cei care au pătruns în tunele spun că după Marea Galerie urma Sala Proiecţiilor, înaltă de 30 de metri, în care se aflau mai multe mese de piatră, înalte de doi metri, la care nu s-ar putea aşeza un om de talie obişnuită. Suprafaţa meselor era acoperită de o scriere ciudată şi cu aparate necunoscute care emiteau semnale luminoase. La apropierea de ele, se proiectau automat holograme imense cu imagini din diferite domenii ştiinţifice, inclusiv cu datele genetice ale fiinţelor nepământene care au realizat toată această tehnologie. „Cei care au construit întregul edificiu trebuie că erau foarte înalţi, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiecţiilor“, conchide autorul. Printre informaţiile furnizate de extratereştri, apar şi cele legate de enigmele din istoria Terrei, inclusiv dispariţia dinozaurilor sau viaţa lui Iisus. Galeriile din Bucegi s-ar continua până în Irak, Tibet şi Egipt. Cartea lui Cinamar pare o fabulaţie science-fiction, dar autorul susţine că în poveste a fost implicat însuşi Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, care a fost chemat la Casa Albă. Americanii şi chiar Papa Paul al II-lea au îndemnat oficialii români să nu dezvăluie nimic despre cele descoperite în adâncurile Munţilor Bucegi. În lipsa unor dovezi recunoscute oficial, totul a rămas o poveste. Însă ideea uriaşilor nu era nouă în România. Minerii de la Roşia Montană povestesc că în 1976, securitatea a închis o galerie străjuită de o piatră ciudată. Aici s-au găsit nişte oase umane imense. Scheletul ar fi avut cam 10 metri lungime. Rămăşiţele au fost ambalate în lăzi şi trimise la Moscova şi nimeni n-a mai auzit nimic de ele.

România, ţara oamenilor mari

În România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, la Cetăţeni (2005), sub mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se spune că avea el însuşi o statură impunătoare. Ţara Haţegului este şi ea plină de legende despre uriaşi. La începutul secolului XX, în depresiunea dintre Petroşani şi Deva, s-au găsit câteva schelete despre care s-a crezut că aparţineau uriaşilor. Numeroase legende vorbesc despre cetatea de la Onceşti (Maramureş), ca fiind sălaşul uriaşilor. Necropola de la Argedava (Cetatea lui Burebista) a adăpostit mormintele a 80 de oameni înalţi de 5 metri. Tot aici s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele uriaşilor. În zona Bihorului, se povesteşte din bătrâni că Decebal a fost de acord să-i lase pe uriaşi să trăiască în Munţii Apuseni, cu condiţia ca aceştia să-i păzească comorile. Legendele despre existenţa uriaşilor în zonă s-au perpetuat până azi. La Scăieni (1985), judeţul Buzău, au fost dezgropate de asemenea două schelete de uriaşi. Localitatea Măriuţa din judeţul Călăraşi este locul din care au fost deshumate trei schelete de uriaşi, dintre care unul fără cap. În România există Peştera Uriaşilor, Movila Uriaşului, Mormântul Uriaşului, Cetatea Uriaşului. Toate aceste toponimii amintesc de oamenii înalţi care au populat spaţiul românesc. În întreaga lume au fost găsite oase de giganţi şi, la fel ca la noi, totul a fost trecut sub tăcere, cu toate că există fotografii şi relatări în presă. În total, se vorbeşte de peste 200 de schelete de umanoizi cu înălţimi de la 3 la 20 de metri. Absolut niciun antropolog nu a confirmat autenticitatea lor.

Cel mai înalt roman era trac

Strămoşii noştri traci aveau reputaţia de bărbaţi bine făcuţi. Cel mai înalt om al antichităţii se pare că era trac. Gaius Iulius Verus Maximinus (173-238) s-a născut într-un sat din Tracia. Tatăl său se numea Micca, iar mama, Ababa. A ajuns împăratul Imperiului Roman (235-238), primul de origine barbară. Cu el a început criza secolului III din Imperiul Roman. A fost cunoscut sub numele de Maximin Tracul şi a luptat cu triburile germanice de la Nord de Dunăre. Se spune despre el că avea 2,62 m şi putea ridica singur un car încărcat.

12.07.2013 Monitorul Expres

Misterul Globului de Aur din Şchei

2014-10-13T21:56:00.000+02:00

Biserica Sfântul Nicolae din Şchei nu e numai leagănul primei şcoli în limba română, nu e doar un străvechi lăcaş de cult al Braşovului şi nu e doar polul spiritual în jurul căruia au supravieţuit locuitorii din Şchei de-a lungul secolelor. Se pare că edificiul are şi taine, unele dintre ele greu de desluşit. În turla cea mai înaltă a sfintei biserici, la baza crucii mari, stă aşezat un glob de aur. Mulţi ar crede că e doar un obiect de decor, subscris unui stil arhitectonic anume. Dar e mai mult de atât. În acel misterios glob sunt depozitate documente vechi, lăsate spre ştiinţa generaţiilor viitoare. Ca un fel de mesaj pentru urmaşi. Nu ştie nimeni ce conţin exact acele hrisoave, cu toate că, în trei secole, de două ori au fost scoase la lumină. Secretul lor a rămas pecetluit şi se pare că va rămâne aşa multă vreme. Doar la o nouă renovare a bisericii s-ar putea ajunge la manuscrise. Până atunci, globul de aur zăgăzuieşte mai departe cel mai mare mister al Şcheiului.

Descoperit şi tăinuit din nou

Nu este o legendă, documentul despre care doar câţiva oameni au auzit, există. Preotul Vasile Oltean, directorul Primei Şcoli Româneşti confirmă că globul de aur al celui mai mare turn adăposteşte un manuscris de maximă importanţă pentru Braşov şi pentru tot neamul românesc. Iată cum a ajuns acolo. „Documentul a fost redactat în 1742 de către Radu Tempea, cronicarul care a scris istoria Bisericii Sfântul Nicolae din Şchei. Pe atunci, era doar diacon. El a aşezat în glob hrisovul împreună cu Dumitru Dascălul, care era de fapt, Dumitru Duma, din familia Dumeştilor, şi de la care ne-au rămas multe scrieri valoroase“, explică Vasile Oltean. În 1887, biserica a fost renovată. Cu acest prilej, muncitorii au ajuns în turn şi, la îndemnul preotului de atunci, au deschis globul. Misteriosul zapis a fost citit şi copiat. A treia oară, când a avut loc o nouă renovare, la 1946, preotul Candid Muşlea a deschis din nou documentul, iar Ioan Emiliu Prodanu a redactat un proces verbal despre ce s-a descoperit. Dar manuscrisul care a înfruntat veacurile a fost aşezat la locul lui, în glob şi, aşa cum spune Vasile Oltean, nimeni nu ştie exact ce conţine.

Tezaurul ascuns de comunişti

„Până în 1965, uşa care duce la turn era zidită. În spatele ei am descoperit un tezaur inegalabil: 6.000 de cărţi vechi, 30.000 de documente, sute de tablouri, toate manuscrisele lui Andrei Şaguna. Aici am găsit şi această dare de seamă din 1946, încadrată la obiecte necatalogate. Am descoperit şi un manuscris vechi din secolul XI, ceea ce ar schimba total istoria noastră. Primul secol francez este secolul XIII, noi existam cu 200 de ani în urma lor. Asta e valabil şi pentru cei care cred că nu eram pe aceste meleaguri“, spune Vasile Oltean. De ce au fost ferecate aceste vestigii ale istoriei? Pentru că erau legate de biserică, pentru că vorbeau cu năduf de ocupaţia maghiară. Au fost salvate de preoţii de la Biserica Sfântul Nicolae, „comuniştii le-ar fi ars“. Documentul care pomeneşte de hrisovul din globul de aur are 11 pagini şi a fost redactat la 8 septembrie 1887. Dar n-a fost singurul. Căci autorul scrie „Alt înscris mai pe larg am pus noi în turnul cel mare al bisericii“. În afară de procesul verbal semnat de Ioan Emiliu Prodanu, preotul Muşlea a realizat şi traducerea din chirilică a documentului original din turnul cel mare. Dar numai el a ştiut ce a scris în el.

„Originalul nu l-a văzut nimeni“

Aşadar, manuscrisul pe care îl face astăzi public Vasile Oltean nu este cel din globul de aur al turlei mari. Dar face referire la el. Este cel mai nou proces verbal despre acel tainic document. A fost plasat în globul unei turle secundare, în care, după cum se observă, de asemenea există lucruri importante puse la păstrat, la care nu ajunge nimeni. „Acum 20 de ani, am găsit şi traducerea din chirilică de la 1887. Dar nu vă pot îngădui să-l publicaţi încă. Pot să vă spun doar că este un document despre istoria braşovenilor din Şchei. Ca stil şi vocabular, e diferită de varianta din 1946. Originalul nu l-a văzut nimeni“, mărturiseşte păstrătorul tainelor bisericii. Documentul de acum 60 de ani, relatînd cele întâmplate la deschiderea anterioară a valorosului hrisov, precizează că toate turnurile au fost reparate la 1887, de către „totalitatea creştinilor majoreni“. „Când au luat crucile şi globurile cele vechi jos, au aflat în globul acesta, din care scoateţi Domniile Voastre acestu înscrisu, numai o iconiţă mică pe care se mai puteau citi numai următoarele cuvinte: «Pususau această icono în turlă în anul 1742 sept. 1.»“. Lângă această veche icoană, stă din 1887 încoace şi documentul următor.

Prima istorie a românilor

„Cătră iubiţii noştri nepoţi şi strănepoţi“. Aşa şi-au început strămoşii noştri mesajul pe care au vrut să-l aflăm şi care este, de fapt, o istorie a românilor de la 1848 până în 1887. „E o mărturie autentică a veacului XIX. Încă nu se scrisese o istorie globală, ci numai cronici private, de familii sau voievozi. Pornind de la particular la general, manuscrisul poate fi considerat prima încercare de istorie a românilor. Era perioada absolutismului asutro-ungar, dacă preoţii ar fi făcut public acest document, ar fi fost împuşcaţi“, precizează Vasile Oltean. Într-adevăr, cei ce au scris acest mesaj de istorie a Şcheilor a folosit temeni duri la adresa ocupaţiei străine. „Braşovu-Brasso-Cronstadt-Corona se ţine astăzi de Ardeal sau Transilvania, iară aceasta e unită cu Ungaria. În toată Ungaria dimpreună cu Transilvania sunt aproape 3 milioane de Români“, se spune în document. Contemporani revoluţiei paşoptiste, autorii hrisovului, încep să povestească istoria românilor din acest moment pentru că „Viaţa noastră politică naţională se începe cu deosebire la anul 1848. În acest an al mântuirii popoarelor din întreaga Europă, dându-se impuls din Francia, s-au proclamat drepturile omeneşti: libertate, egalitate şi frăţietate“.

Sub ocupaţia austro-ungară

La adunarea din „Câmpul Libertăţii“ de la Blaj, au fost, după spusele cronicarului braşovean, 40.000 de români, printre care şi braşovenii: protopopul Ioan Petricu şi Ioan M. Burbea. După proclamarea libertăţii, „s-a încins un sângeros războiu civil între Unguri şi Români. Ungurii s-au luptat contra Împăratului Austriei, carele era şi regele Ungariei, noi Românii am ţinut cu împăratul. Ne-am luptat vitejeşte. Revoluţiunea a durat doi ani“. După război, românii au ajuns să fie numiţi printre dregători, au primit unele înlesniri, „am început a ne ridica şcoli, astfel că azi fiecare comună unde se află români îşi are şi şcoala sa românească“. Dar a venit un nou război, în 1866, cu Prusia, când „armatele noastre au fost bătute“. Soarta românilor s-a schimbat. „Ungurii au început să-şi ridice capul. Din Monarhiei Austriei, s-a făcut Monarhia Austro-Ungaria, cu formă dualistică, adecă Ungurii au căpătat dietă proprie, ministeriu propriu, iar Transilvania au unit-o fără voia Românilor cu Ungaria. Din acest an au început suferinţele pentru noi“. Autorii, care au trăit pe pielea lor acele vremuri, se plângeau că „politiceşte, avem drepturi naţionale pe hârtie, dară în faptă, stăpânitorii, adecă Maghiarii, nu ne lasă să le folosim, fiindcă tendinţa lor este de a maghiariza toate popoarele din ţară“.

„Atunci, Ruşii au chemat pe Români într-ajutor “

Contra asupririi maghiare de atunci, românii se luptau „cu toate armele iertate fără a despera şi iubirea către limbă şi naţiune devine tot mai mare“. Alinare găseau în „biserica noastră greco-orientală de la 1866“. Tot biserica susţinea şi învăţământul şi astfel „şcoalele noastre în întreaga mitropolie stau binişor“. Mitropolit era Miron Românul, născut în Ungaria, episcop al Aradului era Ioan Meţianu, născut la Zărneşti, iar episcop al Caransebeşului era braşoveanul Ioan Popazu. Documentul mai vorbeşte despre Andrei Baron de Şaguna, numit de români Marele Andrei. „El era de viţă Cuţovlah, adecă Român din Macedonia, astăzi provincie turcească. Şaguna era bărbat mare, înţeleg politic mare, şi avea multă influinţă la curtea Împăratului Francis Iosif I-ul“. Relatînd împrejurările în care s-a desfăşurat Războiul de Independenţă, autorii notează: „Atunci, Ruşii au chemat pe Români într-ajutor fără condiţiune. Românii au trecut şi ei Dunărea şi au luptat cu atâta vitejie încât i-au admirat nu numai Ruşii şi Turcii, ci întreaga Europă“. În urma acestui război, România s-a declarat regat, sub Carol I de Hohenzollern. Faptele românilor din regat au avut „influenţă bună şi asupra noastră, a Românilor din Ungaria şi Austria“.

Un mesaj pentru braşovenii altor secole

Scrisoarea care ne este adresată nouă, generaţiilor viitoare, se încheie cu enumerarea „maeştrilor“ care au contribuit la restaurarea Sfântului lăcaş românesc, aproape toţi saşi şi unguri: aurarul Ludwig Goldschmidt, fierarul Gustav Bieltz, tinichigiii Dick şi Gross, zidarul Lazăr Andraş, lemnarul Friedrich Sahnen şi măsarul Vasile Popovici. „Aşadară s-a putut găsi şi un meseriaş român. Măsarul nostru e cel mai vestit dintre toţi măsarii din Braşov, fără osebire de naţionalitate“. Vă veţi întreba dacă această scrisoare veche de 122 de ani, copiată în caractere latine la 1946, ascunde într-adevăr un mister. Nu. Chiar dacă o citim pentru prima oară, ea este doar o mărturie istorică, plină de detalii preţioase. Existenţa, autenticitatea şi conţinutul sunt elucidate. Pe când documentul din globul de aur, pomenit în scrisoare, rămâne un subiect tabu. „Mai multe înscrisuri am găsit în globul turnului celui mai înalt. Să ştiţi că toate acestea le-am aşezat în Arhiva Bisericii sub no. 230/1887“. Deci, legendarul hrisov secret, despre care se spune că ar fi fost scrijelit pe foiţă de aur, există. „E şi acum în glob. Doar la restaurare să ajungem la el. Eu am încercat să mă urc acum câţiva ani, n-am reuşit, mi s-a făcut rău“, mărturiseşte Vasile Oltean. se mai spune că, de fapt, un om de rând nici nu are voie să afle ce scrie în document. Dacă vreodată hrisovul îşi va dezvălui tainele, nu ştim. Până atunci, deşi este la vedere, rămâne păzit cu străşnicie. Nu de forţe armate, sisteme de alarmă sofisticate, blesteme sau capcane. Ci, pur şi simplu de înţelepciunea înaintaşilor noştri care au aşezat misteriosul înscris la o înălţime care rivalizează cu muntele Tâmpa.

„Românilor din Şchei la ziceau Trocari, fiindcă mulţi dintre locuitori făceau găitani pe troci, acum vreo 50 de ani. Ei se supără de această numire, dar aceasta se întâmplă din neştiinţă, căci numirea e tocmai aşa de onorifică ca şi când ai zice măsarului că e măsar fiindcă face mese. Deosebirea este că măsarului i s-a dat numirea dela obiectul ce-l prepară, pe când Trocarului dela obiectul cu care prepară.“

27.02.2009 Monitorul Expres

Inelul care ar putea schimba istoria lumii

2014-08-31T22:15:00.000+02:00

Cristian Pintilie a descoperit un inel gravat cu aceleaşi simboluri prezente pe misterioasele tăbliţe de la Tărtăria, dar şi pe petroglifele din Mexic

Braşoveanului Cristian Pintilie îi place să se plimbe prin lume cu ajutorul programului Google Earth. Turistul virtual caută locuri interesante, încărcate de istorie, dar încă nedescifrate. În special în Dobrogea îşi îndreaptă atenţia, acolo unde au înflorit vechi civilizaţii şi despre care încă nu s-a aflat totul. A găsit astfel urme de cetăţi şi sanctuare. Însă zilele trecute, căutările braşoveanului s-au concretizat într-o descoperire arheologică palpabilă despre care crede că va produce o cotitură importantă în istorie. Lângă Cernavodă, în satul Seimeni, acolo unde văzuse pe Internet zeci de adâncituri ciudate în formă de disc, a săpat şi a găsit o comoară: ceramică, vetre, amfore. Dar cel mai valoros artifact pe care l-a scos la lumină îi întrece cu mult aşteptările: un inel de bronz pe care sunt inscripţionate simboluri similare celor de pe celebrele plăcuţe de la Tărtăria.

Dacă inelul se va dovedi a fi vechi de circa 3.500 de ani, aşa cum bănuieşte arheologul amator, atunci ne aflăm „în faţa verigii lipsă care leagă culturile neolitice de epoca tracică“. Inelul ar putea atesta faptul că pictogramele găsite la Tărtăria, despre care se crede că sunt vechi de circa 7 milenii, constituind prima scriere din istoria omenirii, au fost folosite vreme de mii de ani de către civilizaţiile care au trăit pe meleagurile noastre. O surpriză totală, deoarece la vremea când se fabrica acest inel, alfabetul de la Tărtăria se presupune că era deja dispărut. Enigma se adânceşte, dacă ne gândim că, faţă de Tărtăria, Seimeni e la o distanţă de sute de kilometri şi circa 3.000 de ani. Însă la numai o aruncătură de băţ de Hamangia, ceea ce lansează noi ipoteze de lucru pentru istoricii din întreaga lume. Deocamdată, inelul a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie. Curând vom afla de ce specialiştii de la Bucureşti au recepţionat artifactul cu o mare uimire pe chipuri.

Inelul din brazdă

Acum patru ani, Cristian Pintilie a descoperit pe harta virtuală a Dobrogei 59 de discuri de pământ, în apropiere de Cernavodă. Fiecare adâncitură circulară are circa 20 m diametru. Zona nu este inclusă în repertoarul arheologic al României, deci pe-aici nu s-au căutat vestigii istorice. Însă este foarte aproape de necropola de la Hamangia, acolo unde a fost descoperită capodopera neoliticului, statueta „Gânditorul“. După ce a emis mai multe ipoteze în legătură cu ceea ce ar putea fi aceste discuri, săptămâna trecută, braşoveanul s-a hotărât să descindă la faţa locului şi să sape într-unul din aceste cercuri de pământ. Şi-a luat familia şi a ajuns la Seimeni. „Îmi propusesem să caut urme de cenuşă, dovadă că acolo ar fi fost o aşezare, fiindcă am presupus că discurile au fost locuinţe. Am săpat şi imediat am dat peste ceramică, la aproximativ 15 cm adâncime. Amfora getică era fixată în solul nisipos al locuinţei. Am luat detectorul de metale şi, deşi locul era plin de sârme şi tot felul de metale, prima descoperire a fost chiar inelul. Cum s-a desfăcut brazda, a şi apărut. Inelul acesta parcă se cerea descoperit, atât de uşor a ieşit la iveală“, povesteşte entuziasmat braşoveanul. A anunţat autorităţile, dar fiind week-end, cu greu s-a găsit cineva să-i înregistreze descoperirea. După două zile, a reuşit să încheie formalităţile, apoi s-a dus glonţ cu inelul la Bucureşti şi l-a predat la Muzeul Naţional de Istorie. „Inelul sigilar trebuie să fie o piesă de mare valoare, după cum s-a uitat la el istoricul care l-a recepţionat. Din păcate, evaluarea va avea de aşteptat, până se găsesc fonduri“, spune braşoveanul.

„Un mesaj din neolitic în capsula timpului“

Tot privind frumuseţea de inel perfect conservat, pe care se pot vedea foarte clar scrijelite nişte semne, Cristian a observat similitudini cu misterioasele tăbliţe de la Tărtăria. „Inelul are diametrul de 20 mm, iar sigiliul are formă octogonală cu laturile de 3 şi 6 mm, dispuse alternativ. Pe sigiliu sunt gravate imagini ideografice, dintre care două sunt identice cu semnele Vinca-Turdaş. Unul se regăseşte pe plăcuţa circulară descoperită la Tărtăria în 1961 de către cercetătorul clujean Nicolae Vlassa, iar alte două sunt asemănătoare cu un semn existent pe o plăcuţă din ceramică descoperită în anul 1969 la Gradesnica, în nord-vestul Bulgariei“, explică arheologul amator, care consideră acest obiect de podoabă „un mesaj din neolitic în capsula timpului“. Studiind datele cercetărilor anterioare, Cristian a tras câteva concluzii interesante. El crede că inelul poartă semnele scrierii danubiene, cea mai veche din lume cunoscută până acum. Aceste simboluri s-au transmis de-a lungul generaţiilor vreme de mii de ani fără să sufere modificări importante şi, probabil, sunt încărcate de semnificaţii deosebite, din moment ce apar pe un inel. Dar ce anume reprezintă acest mesaj şi vechimea lui sunt amănunte pe care le vom afla abia peste câteva luni. Descoperirea lui Cristian Pintilie poate fi dovada de care aveam nevoie pentru a demonstra că plăcuţele de la Tărtăria conţin o scriere veche, şi nu imagini cu conotaţie artistică sau comercială cum presupun teoriile de până acum. Nu desene întâmplătoare, ci care au dăinuit prin aceste locuri vreme de milenii.

Seimeni, Tărtăria - aceleaşi semne

Prima observaţie interesantă care leagă inelul de la Seimeni cu plăcuţele de la Tărtăria este similitudinea semnelor. Din moment ce acestea au fost folosite în ambele locuri, atunci este vorba de aceeaşi civilizaţie neolitică în epoci diferite. Dar care civilizaţie şi ce arie acoperea? Nicio scriere nu funcţionează izolat, trebuie să se dezvolte în cadrul unei culturi puternice şi larg răspândite. Aceasta nu poate fi decât cultura Vinca-Turdaş, cu o vechime recunoscută de circa şapte milenii, răspândită pe teritoriul de astăzi al Serbiei, României, Ungariei, Bulgariei şi Greciei. Reprezentanţii culturii Vinca-Turdaş au fost şi inventatorii primelor unelte de cupru. Dacă inelul de la Seimeni aparţine culturii Vinca, atunci cum se explică prezenţa lui în zona Hamangia, în care a înflorit cultura cu acelaşi nume, distinctă de Vinca? E posibil ca aceste două civilizaţii să fie una şi aceeaşi, concluzie care ar intriga specialiştii. Locul descoperirii, aflat la 500 km de Tărtăria, ridică un alt semn de întrebare: simbolurile s-au perpetuat din Tărtăria spre Seimeni sau invers? Cristian Pintilie presupune că „reprezentanţii culturii Hamangia, care au creat «Gânditorul» (descoperit în necropola de la Cernavodă, la aproximativ 5 km de Seimeni), au creat şi (sau au utilizat) scrierea ideografică numită acum scrierea danubiană. O parte din aceste semne se regăsesc pe tăbliţele descoperite la Tărtăria, amulete purtate de un călător care a ajuns în mileniul V î.H. prin acele meleaguri“. Călătorul respectiv s-a dovedit a fi o femeie de circa 55 de ani, după cum arată analiza oaselor descoperite lângă tăbliţele de la Tărtăria.

Controversata descoperire de la Tărtăria

Scheletul de femeie descoperit lângă tăbliţele de la Tărtăria provine din perioada 5300-5500 î.H. Dar se poate spune cu certitudine că tăbliţele au fost ale femeii? Dacă am şti sigur, atunci vechimea plăcuţelor ar fi uşor de stabilit. Dar tocmai aceasta este marea controversă a acestor artifacte neolitice, nu pot fi datate. Povestea misterioaselor obiecte de la Tărtăria, judeţul Alba, a început în anul 1961, când echipa condusă de arheologul Gheorghe Vlassa a descoperit trei tăbliţe de lut. Una dintre ele cuprinde patru grupuri de semne, despărţite prin linii, fiind considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. O bună parte din aceste semne se regăsesc în inscripţiile arhaice greceşti, feniciene, etrusce, iberice. Dar aceste scrieri încă nu erau apărute la vremea când se presupune că erau bătute plăcuţele, circa 5.500 î.H. Cel mai vechi este considerat alfabetul fenician (3.500 î.H). Unii cercetători cred că toate aceste scrieri antice s-ar origina în scrierea de la Tărtăria, cu alte cuvinte plăcuţele ar conţine cel mai vechi scris din istoria omenirii. Din păcate, vechimea plăcuţelor nu poate fi stabilită prin metoda cu radiocarbon pentru simplul motiv că un arheolog le-a uscat în cuptor distrugând urmele de carbon. Nu există nici fotografii de la momentul dezgropării lor. Se bănuieşte că plăcuţele au fost găsite în altă parte şi plantate în situl de la Tărtăria. Cert e că astfel de semne au mai fost descoperite şi în Bulgaria şi Serbia. Unii cercetători s-au grăbit să tragă concluzia că scrierea a apărut mai întâi în sud-estul Europei, şi nu în Mesopotamia (cuneiformele). De aici, indo-europenii au migrat spre Orientul Apropiat, luând cu ei şi scrierea pe care o inventaseră. Alţii cred că tăbliţele provin din mileniul III şi au fost aduse pe la noi de călători din Asia.

Inelul-hartă

O altă controversă este legată de mesajul tăbliţelor. Sunt doar trei, dar atât de diferite! Una conţine o scriere pictografică, alta una de tip anatolian, iar ultima este o scriere propriu-zisă. Din păcate, sunt prea puţine inscripţii pentru a putea înjgheba un alfabet. Iar o scriere nu poate fi descifrată dacă nu se cunoaşte ce limbă simboliza. Cu alte cuvinte, protoscrierea de la Tărtăria este şi va rămâne indescifrabilă. Două din aceste simboluri apar şi pe inelul sigilar găsit de Cristian. „Simbolul care a fost interpretat ca figura stilizată a pământului şi a cerealelor ajunse la maturitate (care se regăseşte şi pe tăbliţa discoidală descoperită la Tărtăria), un triunghi cu vârful în jos din care ies trei-cinci linii paralele, se află amplasat în partea de sus, iar jos este figurat un simbol Vinca-Turdaş, care ar simboliza o apă curgătoare, un val reprezentat ca un semicerc şi linii paralele. Dacă ne gândim la aşezarea neolitică de pe coama dealului Seimeni, la baza căruia se întinde câmpul ideal pentru cultivarea cerealelor, iar în partea opusă este scăldat de apele fluviului, observăm că sigiliul ar reprezenta o hartă. Simbolul pământului ar fi dealul Seimeni, iar simbolul apei ar fi Dunărea. Ceva în genul: «Eu, care stăpânesc bogatul deal, situat lângă marea apă curgătoare». Sigiliul furniza astfel informaţii despre deţinătorul puterii şi despre ţinutul pe care îl stăpânea“, explică braşoveanul.

Traducerea unui text care n-ar fi trebuit să existe

Nu ştim cui a aparţinut inelul de la Seimeni, însă tăbliţele de la Tărtăria ştim sigur că au fost ale unei femei vârstnice pentru acea vreme, când puţini oameni împlineau 55 de ani. Suferise de TBC osos şi a fost, probabil, o preoteasă, după cum susţin mai mulţi istorici. Lângă ea au fost găsite 26 de figurine de lut, piatră şi alabastru şi o brăţară din scoici. Figurinele au aceeaşi expresie cu cele din cultura Vinca şi s-a dovedit că au fost făcute din materiale locale, însă scoicile nu sunt de prin partea locului. Pe malul Mureşului se găsesc doar scoici de apă dulce, mari, din care nu se fac brăţări. În schimb, scoici mici găsim din belşug în Dobrogea. Ceea ce ne poate duce cu gândul la originea danubiană a acestei preotese, care trebuie să fi ajuns la Tărtăria în misiune religioasă, dar care, din diferite motive, n-a mai plecat. În acest caz, Hamangia pare să fie mai veche decât Tărtăria sau Tărtăria e mai recentă decât se credea. Mulţi cercetători presupun că aşa-zisa scriere de pe tăbliţa preotesei nu reprezintă nimic altceva decât nişte mâzgălituri. O afirmaţie caraghioasă. Existenţa unei scrieri preistorice lângă Alba Iulia a fost pusă în evidenţă încă din 1874, prin arheologul Zsofia Torma. Textul de la Tărtăria a fost tradus cu regulile scrierii sumeriene, adică în cerc, în sens invers acelor de ceasornic, şi s-a descifrat un mesaj despre ritualul uciderii şi arderii unui sacerdot: „În cea de-a patruzecea domnie pentru buzele (gura) zeului Saue, cel mai vârstnic, după ritual, a fost ars. Acesta-i al zecelea“. Dacă ar fi nişte mâzgălituri, atunci cum de se poate forma o frază logică? Alţii spun că sunt semne copiate după scrierea sumeriană (Saue era un zeu sumerian) sau au fost aduse de mineri sumerieni, dar decalajul între cele două culturi este de cel puţin un mileniu. Dacă scrierea de la Tărtăria e anterioară celei din Mesopotamia, atunci leagănul civilizaţiei a fost pe Dunăre, ipoteză cu care niciun specialist n-a fost de acord până acum. Dar astfel s-ar explica de ce alfabetul sumerian a apărut brusc şi direct într-o formă evoluată.

Satul „Gânditorului“

Revenind la inelul descoperit de Cristian, acesta a stat îngropat 3.500 de ani, la o palmă sub pământ, într-o locuinţă circulară de lângă Seimeni. Acolo, în epoca bronzului, o familie de geţi îşi construise un bordei pe jumătate îngropat. „Locuinţe circulare de mărime comparabilă (diametre de 25-28 m) au fost descoperite în Marea Britanie, la Thwing şi datează din epoca târzie a bronzului. În interiorul altei locuinţe circulare am descoperit că peretele exterior fusese întărit cu piatră spartă, iar interiorul a fost finisat cu cărămizi din pământ uscat la soare şi apoi tencuit. Într-o vatră amenajată lângă o locuinţă, pe un strat de piatră spartă, se poate observa stratul de cărbune“, spune Cristian. A identificat 59 de astfel de locuinţe, dar în total sunt vreo 200. „Aşezarea de la Seimeni ar putea reprezenta cea mai mare concentrare de locuinţe circulare cu diametre de peste 20 m din Europa“, crede el. În apropiere, pe Dealul Sofia, a fost descoperit „Gânditorul“ într-o necropolă neolitică. Dar singura aşezare aparţinând culturii Hamangia se află în localitatea constănţeană Cheia, adică la 30 de km de necropolă. Mult mai aproape e Seimeni, la numai 5 km. Cristian presupune chiar că aceste două culturi au fost contemporane (mileniul VI î.H): „Nu este exclus ca această civilizaţie sud-dunăreană să fi creat tăbliţele care au fost descoperite la Tărtăria“. Cristian crede că simbolurile magice sau religioase s-au transmis nemodificate de-a lungul mileniilor, „ajungând ca, la sfârşitul epocii bronzului, să fie şi simboluri ale puterii şi să fie incizate pe un inel sigilar“. Părerea lui este că „inelul sigilar certifică autenticitatea plăcuţelor de la Tărtăria, constituind veriga lipsă între culturile neolitice“. Cine ştie? Poate că îi venea perfect pe deget chiar celebrei preotese de la Tărtăria.

Tăbliţele de la Sinaia

O controversă similară o ridică şi tăbliţele de la Sinaia. Se pare că, în jurul anului 1873, cu prilejul unor lucrări la temelia Mănăstirii Sinaia, au fost descoperite un număr neprecizat de tăbliţe de aur cu inscripţii dacice.

După ce au fost copiate pe alte tăbliţe, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I pentru a finanţa construcţia reşedinţei sale montane. O parte ar fi fost depozitate în tezaurul Băncii Naţionale şi ar fi luat drumul Moscovei, împreună cu tezaurul. Prin anii ’40, plăcuţele de plumb au fost fotografiate. Fotografiile ne dezvăluie imagini din bătăliile dacilor cu romanii şi texte în greacă şi o limbă necunoscută. Se spune că dacii nu cunoşteau scrierea, deci în ce limbă să fi fost scrisă acea cronică a dacilor? După 1990, scrierea conţinută pe aceste vestigii a fost studiată. Cercetătorii români au lansat teoria că nu e vorba de o limbă indo-europeană, ci de una să-i zicem dacică. Cât despre conţinutul tăbliţelor, acesta nu a fost publicat, dar dr. Aurora Peţan, care se ocupă de ele, spune că această cronică relatează detalii despre succesiuni dinastice, lupte locale, marile cetăţi ale dacilor.

Alte interpretări ale mesajului de la Tărtăria

Unele teorii susţin că pe cea de-a treia tăbliţă de la Tărtăria sunt scrijelite detalii contabiliceşti ale unei negustorese, mai precis măsurile de făină. Dacă ar fi aşa, atunci nu se explică de ce nişte socoteli ar fi inscripţionate pe un obiect de podoabă, simbol al stării sociale, cum e inelul găsit la Seimeni. Alţii spun că plăcuţa de lut era o monedă de schimb. În acest caz, n-ar fi singura, iar inelele nu au avut niciodată funcţie comercială. O altă teorie presupune că două dintre plăcuţe erau card de identitate şi certificat de producător, care vorbeau despre ocupaţiile comunităţii. A treia tăbliţă, însă, nu mai are funcţie de document, ci ar fi un calendar al anotimpurilor şi al activităţilor pe care era obligată familia/comunitatea să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai zilnic. Însă ipoteza nu explică de ce în acest calendar circular după iarnă vine vară, iar după toamnă, primăvară. Mai plauzibil ar fi să considerăm că enigmatica plăcuţă conţine simboluri ritualice.

„Tăbliţele zăceau pe fundul a ceea ce părea un puţ artificial, lângă câteva rămăşiţe umane. Pe ele figurau simboluri picturale ce aminteau atât de tăbliţele sumeriene, cât şi de vestigiile civilizaţiei minoice din Creta. Dar tăbliţele de la Tărtăria, care este posibil să fi aparţinut culturii Vinca, trib agricol din epoca pietrei, precedeau cu o mie de ani scrierea sumeriană şi cu două mii de ani, pe cea minoică. Teoria este îndrăzneaţă pentru că, dacă scrierea a apărut în Europa în epoca pietrei, şi nu în Sumer, în epoca bronzului, se ridică întrebarea cum a ajuns în îndepărtatul Sumer cu o mie de ani înainte să fi apărut în insula cretană". (Erich von Daniken – „Înţelepciunea pierdută a vechilor civilizaţii“)

Şi totuşi, ce legătură are Dobrogea cu civilizaţiile precolumbiene?

Lucian a descoperit că semnele de pe inel se regăsesc tocmai în Mexic: "În anul 2013, în vestul Mexicului, au fost descoperite 30 de petroglife atribuite civilizaţiei maya sau aztece. Câteva au forma unor rune, iar una reprezintă identic cele trei simboluri cu originea în neoliticul Vechii Europe (V-ul, bucraniul şi pieptenele), amplasate în aceeaşi ordine cu simbolurile incizate pe inelul sigilar, dar şi cu grupul de simboluri incizate în partea superioară a statuetelor antropomorfe din lut, aparţinând culturii de epoca bronzului Gârla Mare." O analiză minuţioasă a acestor simboluri şi comparaţia acestora, găsim pe website-ul arheologului amator.

Trebuie adăugat că, în acea zonă a civilizaţiilor precolumbiene, a fost descoperită şi o statuetă "gânditoare".

Monitorul Expres 20.06.2014

Istoria dejecţiilor lumii

2014-08-29T23:25:00.002+02:00

Ce-ar fi dacă, plimbându-vă pe stradă, v-aţi trezi cu conţinutul unei oale de noapte în cap? Pare o scenă ireală, dar cândva exact aşa era viaţa în marile oraşe. În lipsa canalizării, oamenii îşi făceau nevoile în casă şi aruncau dejecţiile pe uliţe, uneori direct de la ferestre. De exemplu, în secolul XV, în Braşov trăiau circa 6.000 de oameni, pe străzile vechiului burg se deversau zilnic aproximativ o tonă de excremente şi 9.000 de litri de urină. Dacă mai adăugăm şi resturile aruncate de meseriaşii de blănuri şi măcelari, e uşor să înţelegem de ce epidemiile făceau ravagii. Până la introducerea canalizării şi la viaţa civilizată pe care o cunoaştem azi, au trecut secole de mizerie cumplită.

„Ciubărul în care urinau domnii din Braşov“

Până în 1907, în Braşov, n-a existat niciun sistem de canalizare. Pentru aducerea apei potabile, se găsiseră soluţii, dar pentru cea reziduală, erau doar şanţuri în care se strângeau mizeriile oraşului şi care degajau mirosuri cumplite. În vremea lui George Bariţiu, de exemplu, gunoiul şi hoiturile se aruncau sub Tâmpa, iar oamenii îşi făceau nevoile în găleţi, pe care le deversau în aceleaşi şanţuri sau în drum. În cel mai bun caz, în curţile celor bogaţi, erau latrine, pe care, după cum spune Sextil Puşcariu, le golea „Mark cel aspru la vorbă, un om mărunţel şi bărbos. Toţi braşovenii îl cunoşteau, căci el avea folositoarea meserie de curăţitor al haznalelor“. Vidanjorul Braşovului lucra doar noaptea. Treaba lui era să transfere dejecţiile în butoaie, pe care le căra cu căruţa, răspândind „un parfum penetrant în tot oraşul, de aveai impresia că e dus la mormânt un doge veneţian“. Aşa că, dacă voiai să deschizi fereastra pentru o gură de aer curat, te izbea o duhoare greu de suportat. La sfârşitul secolului XIX, doar două-trei case aveau băi. Braşovenii nu ştiau de toaletă privată, de una publică, nici atât. Oamenii simpli îşi făceau nevoile pe ziduri, numai cei cu stare socială aveau voie să folosească locul special amenajat la „casină“, după poartă: „un ciubăr în care urinau domnii“. Urina era colectată şi folosită la vopsitul lânii. Din când în când, canalele care colectau mizeria şcheienilor erau curăţate, iar prin grămezile de mizerii scormoneau ţiganii „căutând zdrenţe şi oase. Uneori aveau noroc să găsească, înainte ca gunoiul să fie cărat si depozitat în gropile de la Sprenghi, şi câte o linguriţă strâmbă sau un cercel pierdut“.

Edilii curăţau canalizarea

Introducerea reţelei de canalizare a fost o mare uşurare, „viaţa la Braşov s-a simplificat atât de mult şi mai ales atât de repede, încât peste câţiva ani nimeni nu mai ştia cât de greu fusese înainte“. Dar nu numai braşovenii trăiau în propriile mizerii, întreaga omenire a întârziat enorm cu adoptarea igienei. Nu pentru că nu se descoperiseră deja soluţii, ci pentru că, se pare, oamenilor nu le prea păsa şi nu ştiau că există o legătură între murdărie şi boli. Toaleta şi canalizarea nu sunt invenţii recente. Se pare că au apărut acum circa 5.000 de ani, în India, numai că reziduurile, deşi erau colectate din locuri special amenajate, ajungeau tot în stradă. Şi, oricum, erau numai pentru nobili, restul lumii folosea groapa. Grecii şi romanii, însă, erau mari admiratori ai toaletelor. În palatul Knossos, din insula Creta, aristocraţii mergeau la toalete de marmură, la care se trăgea şi apa. Romanii preferau să se slobozească în grup, în timp ce conversau între ei. Existau la Roma, în secolul III, 144 de latrine publice, în care, în aceeaşi încăpere, cîte 20-30 de persoane se aşezau pe toalete pe sub care curgea un pârâiaş. Foloseau în comun până şi buretele care ţinea loc de hârtie igienică.

Aceste „Cacatorum“-uri erau surse serioase de boli. Reţeaua de canalizare se numea cloaca maxima şi deservea 1 milion de utilizatori. Canalele erau curăţate de funcţionari publici numiţi edili. Oamenii de rând, care locuiau chiar şi în clădiri cu şapte etaje, îşi făceau nevoile într-o oală, pe care o goleau pe fereastră. Cu timpul, s-au construit nişte jgheaburi, care colectau dejecţiile prin gaura din podeaua bucătăriei şi le deversau tot în stradă. Fântânile arteziene, pe care le admirăm şi astăzi, nu aveau un scop estetic, cât unul sanitar: apa dădea pe dinafară, se revărsa pe străzi şi astfel gunoaiele erau împinse în râu.

Parisul, capitala mirosurilor grele

În Evul Mediu, mizeriile pe care azi le trimitem în canalizare erau aruncate tot pe geam, chiar în capul trecătorilor. Uneori, se auzea: „Păzea la apă!“. Dacă în antichitate, gunoaiele înălţau străzile, obligând oamenii să-şi înalţe şi ei casele, în Evul Mediu, grămezile de gunoi din afara oraşului erau metereze de pe care atacau invadatorii. Urina şi fecalele erau colectate în oale de lut, fiind folosite în diagnosticarea bolilor, la vopsirea ţesăturilor sau ca loţiune împotriva razelor solare. În castele, existau mici debarale numite „gaura preotului“, fiindcă aici se ascunseseră preoţii romano-catolici în secolul XVI de persecuţia engleză.

Regii aveau scaune speciale căptuşite cu catifea, iar în loc de hârtie igienică foloseau câlţi de lână. Se spune că palatul Versailles a fost construit de Ludovic al XIV-lea departe de Paris tocmai pentru că regele nu mai putea suporta mirosul pestilenţial de sub geamurile Luvru-ului, palat în care nu exista nici măcar o singură toaletă. Dar, în scurt timp, duhoarea a cuprins şi noua reşedinţă. Mersul la toaletă nu era un act privat nici măcar în castele, nobilele se dădeau pe după perdele şi se uşurau fără ruşine. Iar nobilii, direct de pe balcon. La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, fiindcă ţăranii îşi îngropau excrementele în gropi. La oraş, pe lângă propriile gunoaie, pe străzi aruncau resturi urât mirositoare şi măcelarii, pielarii, tăbăcarii. Din aceste deşeuri infectate mâncau porcii. Doar ploaia mai spăla mizeria stocată în cantităţi greu de imaginat. Colac peste pupăză, fiindcă se credea că baia deschide porii şi favorizează bolile, prin decret regal, s-au închis băile publice.

Primul closet a stârnit repulsie

În secolul XV, se făcea baie de două ori pe an. În următorii 200 de ani, baia a ieşit complet din obiceiurile oamenilor. Purtau asupra lor săculeţi cu plante aromate, ca să-şi mascheze mirosul greu. Preoţii catolici îi îndemnau pe oameni să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Isabella de Castillia a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat doar de două ori, la naştere şi la propria nuntă. Lipsa igienei a favorizat devastatoarele epidemii de ciumă din secolele XV şi XVI. Oraşele cu reguli de curăţenie şi sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare erau puţine, iar în Europa de Est, deloc. Cu cât localităţile erau mai populate, cu atât focarele de infecţie erau mai mari şi epidemiile mai nimicitoare. Sir John Harington a fost cel care, în 1589, a inventat toaleta cu apă, asemănătoare cu cea de azi. Era din lemn, iar apa se ducea în grădină, degajând un miros fetid pe proprietate. Reginei i-a plăcut maşinăria, dar populaţia n-a fost prea încântată, iar biserica, nici atât, aşa că s-au folosit mai departe oalele de noapte. În următorii 200 de ani, europenii au dus un trai natural, folosind haznale săpate în curţi. În 1775, ceasornicarul londonez Alexander Cummings a patentat un model de closet mai avansat. Trăgând mânerul, supapa culisa, apa uzată de evacua şi vasul se umplea la loc cu apă curată. Joseph Bramah a mers mai departe, punând la punct vârtejul de apă care antrenează reziduurile.

Toaletele au adus moartea

Primele W.C.-uri au fost plasate în colţul camerelor sau în mici dulapuri. Problema era că reziduurile se îmbibau în pământ, infiltrându-se în stratul de apă din care beau cei ai casei sau răbufneau în casele vecinilor.

Oricum, canalele de scurgere ajungeau în stradă şi de aici în râuri. Cu toate că oamenii au înţeles rostul curăţeniei, la începutul secolului XIX, toaletele aduceau moartea. În marile capitale europene, opt din zece copii mureau din cauza contaminării apei potabile. Cartiere întregi din Londra erau inundate de propriile fecale. Holera a făcut ravagii pentru că oamenii nu ştiau că toaletele răspândesc microbi. Ei credeau că bolile sunt trimise de Dumnezeu. Nimeni nu dădea importanţă nevoilor biologice. Trenul care a inaugurat linia între Bristol şi Londra, în 1841, nu avea nici măcar o singură toaletă la bord. Probabil că situaţia ar fi rămas aşa mai departe, dacă n-ar fi crescut nevoia de intimitate. Până atunci, a-ţi face nevoile era considerat ceva natural pentru toţi, indiferent de clasa socială. Dar, deodată, oamenii, în special americanii, au vrut să fie singuri în baie. Sfârşitul anilor 1800 a marcat „epoca de aur a toaletelor“, mecanismele s-au perfecţionat, iar W.C.-urile au început să fie prevăzute în planurile arhitecţilor care proiectau case. Tot mai multe locuinţe au fost dotate cu băi şi racordate la sistemul central de canalizare. Hârtia igienică a apărut în 1895. George Jennings a introdus toaletele publice, plasate în staţii de tren, parcuri sau alte locuri publice. Au apărut chiar şi modele ecologice, cum ar fi dispozitivul lui Vivian Poore, care transforma excrementele în îngrăşământ.

Ce se întâmplă după ce tragem apa?

În secolul XX, a crescut importanţa băii în locuinţe, acestea fiind proiectate la de trei ori dimensiunile anterioare. Astăzi, tehnologia a creat cele mai uluitoare closeturi, cu muzică, jeturi de aer şi colac încălzit, cu dispozitive de neutralizare a mirosului şi mascare a sunetelor.

Toaleta viitorului însă, oricât ar fi de sofisticată, va suferi de o mare problemă: apa, care se împuţinează tot mai mult pe planetă. De aceea, modelele futuriste nu se mai bazează pe apă, sunt toalete uscate. De fapt, ce se întâmplă după ce tragem apa? Apa reziduală travesează oraşele prin canalele subterane şi ajung în staţii de epurare, cum e cea din Bartolomeu. Aici sunt separate materiile solide de cele lichide. Începând cu 1920, în toată lumea, apele reziduale au început să fie filtrate, înainte de a fi deversate în natură. Azi, o staţie de epurare ultramodernă procesează 1,3 miliarde de litri zilnic. Deşeurile solide sunt mixate şi transformate în îngrăşământ organic. România e pe ultimul loc în U.E. în privinţa racordării gospodăriilor la reţelele de apă şi canalizare. Din 16.000 de localităţi, 13.000 încă nu au sisteme de canalizare, iar 9 milioane de români nu beneficiază de apă potabilă curentă. Adică jumătate din populaţia României trăieşte în locuinţe fără chiuvetă, fără baie, cu WC în curte sau la capătul holului. În Braşov, beneficiază de cei 361,9 km de canalizare 14.345 locuinţe şi 1.363, asociaţii de proprietari.

Nu stăm nici bine, nici rău, localităţi turistice importante din judeţ funcţionează încă pe bază de fosă septică. Dar nici în alte ţări situaţia nu e mai roză. Dejecţiile se aruncă în continuare pe geam chiar şi în oraşele mari. În capitala Mexicului, o mare parte din praful din atmosferă este de fapt format din fecale umane uscate. Deşi civilizaţia a avansat spectaculos, murdăria o ţine încă în Evul Mediu.

Monitorul Expres 29.06.2012

Găurile din Siberia

2014-07-28T22:57:00.000+02:00

Acum două săptămâni a fost descoperită o ditamai gaura în gheţurile din Siberia. Zilele trecute, au mai apărut încă două. Noile cratere sunt mai mici, dar au structură similară. Deşi s-au lansat mai multe ipoteze credibile, oamenii de ştiinţă sunt încă nedumeriţi în legătură cu originea acestor formaţiuni. Ar fi putut să apară în urma impactului unui meteorit. Sau după o explozie de gaze subterane. Sau sunt pur şi simplu locuri în care au aterizat OZN-uri. Sau nimic din toate acestea.

70x80 m

După cum se vede în imagini, solul este aruncat peste marginile gropii, deci ceva s-a produs în adâncuri şi a dizlocat pământul îngheţat al Siberiei. Gropile nu au fost excavate, nu sunt făcute de mâna omului. Dacă s-ar fi prăbuşit un meteorit, consecinţele ar fi fost catastrofale pentru întreaga regiune. Aceste gropi sunt perfect desenate, ca şi cum un filet uriaş s-ar fi înfiletat în pământ. Groapa scoate şi un sunet ciudat, un vuiet puternic. Prima gaură gigantică a fost descoperită pe 16 iulie 2014, dar se pare că există de doi ani. Are un diametru de 80 de metri, o adâncime de 70 de metri, deci e o groapă aproape pătrată, deşi în imagini nu pare aşa. Este situată în peninsula Yamal, la 30 km de un zăcământ important de gaze, exploatat de Gazprom. Cercetătorii ruşi au luat probe de sol, gheaţă şi apă, dar încă nu ne-au spus ce au descoperit.

Un lac sărat, dar îngheţat

Au fost eliminate toate ipotezele fanteziste şi s-a ajuns la concluzia că e vorba de o explozie subterană de gaze, combinate cu apă şi sare. Sarea ar proveni din resturile mării care a acoperit zona în urmă cu 10.000 de ani. De altfel, pe fundul găurii e un lac îngheţat. Încălzirea globală ar fi de vină, care a dus la încălzirea permafrostului, solul de la sute de metri adâncime. Dar dacă temperaturile subterane au crescut, de ce lacul e încă îngheţat? Şi cum poate fi îngheţat un lac cu apă sărată? Pământul dislocat ar fi efectul ţâşnirii amestecului exploziv, cam ca un dop de şampanie. Tocmai de aceea groapa e perfect cilindrică. Dar unde sunt tonele de pământ? Pe marginea craterului sunt doar nişte muşuroaie modeste. S-a aflat că 80% din crater e alcătuit din gheaţă. Ciudat, pentru că în imagini nu vedem decât pământ.

Experţii spun că zonele întunecate care formează inelul intern al craterului indică „arsuri severe” care au pârjolit marginile acestuia. Mai există o ipoteză care susţine că este posibil ca aceste găuri să fie rezultatul unui fenomen geologic numit pingo, adică un bloc de gheaţă a crescut într-un mic deal, în pământul îngheţat. La un moment dat, s-a topit.

Zeci de găuri misterioase

Ultimele două găuri sunt mai mici. Că aceste cratere nu sunt rezultatul pungilor de gaz o dovedeşte faptul că una dintre găuri se află în apropiere de satul Antipayuta, la sute de kilometri de prima şi de acel zăcământ. Krasnoyarsk. Are un diametru de 4 metri şi o adâncime estimată între 60 şi 328 de metri.

Spre deosebire de gaura mare, nu există pământ aruncat de ipotetica explozie subterană. Potrivit localnicilor, gaura s-a format pe 27 septembrie 2013, zi în care au văzut şi nişte lumini ciudate în zonă. A doua pâlnie a fost găsită de nişte ciobani, în apropierea satului Nosok, în regiunea Krasnoyarsk. Are un diametru de 4 metri şi o adâncime estimată între 60 şi 328 de metri. Găuri misterioase au mai apărut şi în alte părţi. În America, de exemplu, numai în orăşelul Harrisburg, Pennsylvania, sunt zeci de astfel de găuri care au ciuruit infrastructura. Deseori, când apar în oraşe, găurile distrug case şi omoară oameni.
Găurile acestea nu sunt opera unor oameni, dar nici nu arată a formaţiuni naturale. Nicio explicaţie nu e satisfăcătoare, dar nu strică să ne gândim că ar putea fi răspunsul naturii la testele făcute de mâna omului.

Teorii despre MH17

2014-07-27T01:39:00.002+02:00

Există o serie de cincidenţe bizare şi semne de întrebare în cazul avionului prăbuşit în Ucraina pe 17 iulie 2014. Încă nu se ştie ce s-a întâmplat, au tras americanii, ucrainenii sau separatiştii pro-ruşi? Au confundat avionul sau a fost un act terorist? De ce trebuia să moară aceşti oameni, de ce în această zi, de ce în această zonă? Cui foloseşte acest genocid şi, mai ales, ce urmează? Încă nu s-au găsit răspunsuri, poate nici nu le vom şti vreodată. Însă merită inventariate câteva teorii.

Iată câteva „adevăruri“ vehiculate nu doar pe site-urile de socializare, ci şi pe canalele de ştiri ruseşti sau americane:

1. Separatiştii spun că au tras ba din greşeală, ba fiindcă avionul a căutat-o cu lumânarea, n-avea ce căuta în acea zonă. Din greşeală nu se putea, pentru simplul motiv că un BUK-M1 nu poate fi manevrat de nişte ţărănoi, ci de un echipaj de militari, dintre care unul trebuie să aibă un grad şi o specializare în antiaeriană. Oricât ar fi fost de beat, tot ar fi ştiut că e un avion de pasageri, după viteză, lumini, înălţime, zgomot. În plus, culoarul 330 era folosit până atunci, nu era primul avion comercial pe cerul separatiştilor. Deci s-a tras cu bună ştiinţă.

2. Ştim că avionul a fost doborât de o rachetă. Experţii spun că nu există niciun sistem de rachete SA-11 care să poată doborî un avion care zboară la 10.000 m.

Avem filmări ale exploziei la sol. Dar aceste imagini arată doar explozia, căderea corpului aeronavei nu e surprinsă. Cum distanţa era mare, există şi teoria că n-a venit nimic din aer, explozia a fost aranjată la sol. În sprijinul înscenării ar veni următoarele amănunte: paşapoartele victimelor au fost plantate la locul prăbuşirii, de aceea sunt atât de curate după explozie, incendiu şi stingerea acestuia cu apă. Similar, paşapoarte întregi (ale teroriştilor, evident) au fost recuperate şi după atacul de la 11 septembrie.

4. Nişte localnici comentează că văd un pilot care s-a paraşutat. Nimic mai mult despre acest amănunt.

5. Avionul a fost plin de cadavre atunci când a decolat de la Amsterdam. Cei ce le-au adunat de pe câmp la câteva minute de la prăbuşire spun că acestea în stare avansată de degradare.

6. Accidentul a fost parte dintr-un plan al americanilor care vor să provoace un război cu Rusia. Foarte multe teorii susţin că Obama nu e străin de ceea ce s-a întâmplat.

7. Dintr-un motiv inexplicabil, avionul a renunţat la traiectoria de zbor standard, pe care o folosise compania până atunci, şi s-a îndreptat spre zonele controlate de rebeli. Mai mult, dispecerii au indicat piloţilor să coboare altitudinea chiar înainte de accident. Cum armata ucraineană dispune de sisteme de apărare aeriană în zonă, catastrofa a rezultat dintr-o confuzie. De fapt, ucrainenii au vrut să doboare avionul prezidenţial al lui Putin, care arată exact la fel şi care urma să treacă tot pe acolo.

Un bilet pe care nu scrie Amsterdam, doar Kuala Lumpur, 18 iulie

8. Toate conturile de Facebook ale victimelor au fost create într-o zi. (Informaţie parţial adevărată. Cel puţin șase pagini de Facebook au fost create folosindu-se numele victimelor ucise (Sursa)

9. MH17 este, de fapt, MH370, cursa companiei Malaysia Airlines care a dispărut în luna martie, în Oceanul Indian şi n-a mai fost găsită niciodată. Conform acestei teorii, avionul nu a dispărut deloc, a fost dus la baza militară americană Diego-Garcia. Apoi a fost adus în Olanda de unde a plecat plin de cadavre şi cu pilot automat, piloţii adevăraţi au executat doar manevrele de decolare, apoi s-au paraşutat. Avionul nu a fost lovit de o rachetă sol-aer, ci a explodat în urma detonării bombei de la bord, după modelul WTC 9/11.

10. Această tragedie nu s-a întâmplat, totul e o înscenare din care trebuia să iasă bani. Printre altele, avionul fusese reasigurat de curând. Ca dovadă, zborul Malaysia Airlines MH17 a sosit la Kuala Lumpur, după cum arăta display-ul pe care sunt afişate sosirile din data de 18 iulie 2014.

Conspiraţia conspiraţiilor este însă următoarea: Fostul şef al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, este creierul din spatele atrocităţilor. Asta pentru că, încă din ianuarie, a ţinut un discurs la National Press Club din Washington DC, despre puterea lui 7 şi a făcut previziuni despre acest an făcând referiri tot la magica cifră 7. Atât de mult a insistat, încât toată presa a remarcat că a avut un discurs neobişnuit, ba chiar au acuzat-o de înclinaţii oculte.

Iată ce a spus despre 2014:

„Va marca 70 de ani de la Conferinţa Bretton Woods, care a dat de fapt naştere FMI” (7 + 0 = 7)

„Va fi a 25-a aniversare de la căderea Zidului Berlinului” (2 + 5 = 7)

„Va marca, de asemenea, a 7-a aniversare a nervozităţilor de pe pieţele financiare"

„După aceşti şapte ani mizerabili, slabi şi fragili”

„Avem şapte ani puternici

„Nu ştiu dacă G7 nu va avea nimic de-a face cu asta” (G a 7-a lietară a alfabetului)

„2014, scăpaţi de zero, paisprezece ani, de două ori, şapte”

„Deci, iată speranţa şi dorinţa mea pentru 2014” (2+0+1+4=7).

Şi iată cum s-au potrivit lucrurile în cazul accidentului aviatic şi cum apare fatidica cifră 7 peste tot:

- zborul MH17

- avion Boeing 777

- ziua 17

- luna 07

- anul 2014

- prima cursă: 17.07.1977 (acum fix 17 ani)

- 298 de victime (dacă erau 289 însemna fix 17x17)

Se pare că 7 e noul 9-11. Pentru că 7x17=119, iar Torez este localitatea ucraineană din apropierea accidentului. Torez, în engleză, înseamnă piscuri (turnuri). Bombele din Londra: 7.07.2005 (2+5=7). Bombele din Boston: 15.04.2013 (4+15+2+1+3=25. 2+5=7). Şi nu în ultimul rând: 9.11.2001 (9+1+1+2+1=14=adică 2x7)

Să adăugăm la lista evenimentelor cu 7 şi avionul prăbuşit în Mali. Era zborul AH5017 şi se pare că la bord era nepoata lui Fidel Castro.

Pe de altă parte, matematicianul Elise Janvresse a anunţat că, în 2005, cinci avioane au căzut în doar trei săptămâni, între 2 si 23 august. Există o șansă din zece ca 5 accidente să aibă loc într-o perioadă de 22 de zile, în orice moment din timpul anului. Calculul a fost făcut numai pentru accidente din erori umane, ea spune că statistica nu poate face nicio previziune dacă luăm în calcul şi deturnările şi atacurile cu rachete.

S-ar putea ca seria catastrofelor aviatice să nu se fi terminat.

Deochiul sau uitătura parşivă

2014-07-13T20:57:00.003+02:00

Există în credinţa românilor ideea că anumiţi oameni, înzestraţi cu dar demonic, pot îmbolnăvi alte persoane asupra cărora îşi fixează privirea cu răutate, invidie sau cu admiraţie. Urmările fatale ale simplei uitături, fără a se recurge la nicio formulă sau ceremonie magică, deosebesc deochiul de toate celelalte mijloace utilizate în scopul de a vătăma: vrăji, farmece, blesteme.

Asirienii, evreii, grecii credeau în deochi. Arabii îl pomenesc şi în Coran. Egiptenii vorbesc în vechi manuscris e de un individ care avea „ochi aşa de răi, că nu putea să-şi îndrepte uitătura asupra unui lucru fără să-l nimicească“. În vedele indiene, deochiul era numit „ghoram kakshus“. Romanii foloseau expresia „fascinare lingua“ (a deochea cu vorba). Pliniu cel Bătrân în „Istoria naturală“ a inventariat numeroase superstiţii din vremea sa (sec. I e.n.), amintind şi faptul că doica scuipa de trei ori în gura copilului adormit când intra în casă un străin, de teamă să nu i-l deoache. Nici o superstiţie n-a fost şi nu este atât de răspândită ca deochiul. Moştenit de mii de ani, creştinismul n-a putut să-l alunge.

Cine poate să deoache?

Oricine poate, vrând-nevrând, să deoache: bărbat, femeie, copil sau bătrân. Însă acest „dar“ îl au mai ales persoanele cu ochi verzi sau albaştri, cele cu sprîncenele îmbinate (caracteristică şi a celor ce se vor preface în vârcolaci sau sunt deja strigoi), cele cu ochi injectaţi, urduroşi, cele cu ochi mari sau, dimpotrivă, cu ochi mici, duşi în fundul capului. Mai pot deochea şi oamenii pociţi, cu diverse metehne ale trupului, şaşiii şi orbii. În Cairo se spune: „Dacă vezi trecând un chior, răstoarnă o piatră sau sparge ulciorul, ca să scapi de deochi“. Trebuie să te fereşti şi de omul cu părul roşu şi de spân. Cea mai mare putere de a deochea o au cei întorşi de la ţîţă (sunt în stare, cu o singură uitătură, să răstoarne un călăreţ de pe cal) şi copiii născuţi cu tichie. Copilul care se uită în oglindă până la împlinirea vârstei de un an se deoache singur. Pentru germani, evreii au darul deochiului, iar pentru români, ţiganii. Această putere o au şi animalele: calul, vaca neagră, păsărelele, iarba, câmpul, fântâna şi chiar Dumnezeu, pentru că românii cred că şi lucrurile au suflet.

Cine poate fi deocheat?

Forţa magică a deochiului se poate răsfrânge asupra copiilor frumoşi sau deştepţi de care se miră toată lumea peste măsură. Sunt expuşi şi flăcăii şi fetele frumoase, mirele, mireasa, lăuzele, animalele (caii, vitele cornute, găinile, stupii de albine, viermii de mătase) şi plantele (grâne, poame). Aluatul pentru pâine nu mai creşte când te miri de el. Din laptele deocheat nu se mai alege untul. Până şi săpunul se poate deochea.

Cum se manifestă deochiul?

Persoana deocheată capătă din senin groaznice dureri de cap, se înroşeşte şi face febră. Urechile încep să ţiuie, cască întruna, fără să-i fie somn. Dacă baba doftoroaie începe şi ea să caşte în timp ce descântă, e semn cert că bolnavul e deocheat. Cu cât ea cască mai mult, cu atât vindecarea e mai sigură. Mai apar la persoana deocheată şi vărsături, scurgeri de sânge din nas, piere pofta de mâncare, apar bube negre. Animalele tremură, îşi pierd vigoarea şi plantele se ofilesc. Lucrurile încep să se strice din senin, de exemplu: o vioară nu mai cântă frumos, o moară nu mai macină bine, o lulea nu mai arde ca lumea, sticla se sparge.

Leacuri şi descântece de deochi

Marele vornic Iordache Golescu spune că cel care deoache simte o „iuţime, o arsură în ochi. Are mare şi înfocată dragoste şi plăcere către acel lucru ce vede, încât îi vine să-l înghită de viu“. Vornicul sfătuieşte pe cel ce deoache să scuipe asupra victimei de trei ori. Cel ce vrea să se ferească de deochi să scuipe de trei ori în sân. La capul copiilor se atârnă usturoi, o bucată de postav roşu, un ban mare de argint sau aur. Moaşa trebuie să sufle peste capul lăuzei înainte de a intra cineva. În mijlocul viermilor de mătase se pune un ou roşu de Paşti. Lecuitoarele spală mai întâi icoana Maicii Domnului cu apă de la Bobotează şi o dă bolnavului s-o bea. Dacă animalul se scutură, atunci ia sigur deochiul asupra lui. Vrăjitoarea mai înfige în pământ cuţitul cu care a descântat de deochi.

Stingerea cărbunilor

Reţetă: se aduce apă neîncepută de la izvor, fântână, apă curgătoare sau apă adunată de la roata morii. Cu vârful unui cuţit se scot din vatră trei, şase sau nouă cărbuni aprinşi, şi se aruncă cu mâna în apa din ulcică, unul câte unul, numărându-se de la nouă la unu. La primul cărbune se zice: „ăsta-i de potcă“, la al doilea „ăsta-i de deochi“, iar la al treilea „ăsta-i de mirare, de strigare, de căscare“. Apoi începe descântecul, tăind mereu în cruciş cu cuţitul pe deasupra apei din ulcică. Dacă omul e deocheat, cărbunii se aşază la fund sfârâind, dacă nu, plutesc deasupra apei. La sfârşit, cel deocheat trebuie să soarbă de trei ori din apă şi să se ude cu ea la tâmple, ochi, frunte, nas, inimă şi la încheieturi. Restul se varsă pe parul din gard ori pe balamalele uşii şi se spune „Câtă apă a rămas pe ţâţâni atâta rău să rămână la cutare“. Paharul se întoarce cu gura în jos: „Nu întorc ulcica, ci întorc sănătatea şi tot binele asupra lui cutare“.

Cum ne ferim de deochi?

Paza de deochi se face astfel: trebuie să purtăm la noi ceva roşu sau usturoi. Coşciugele trebuie căptuşite şi ele cu material roşu. La gât sau la încheietura mâinii se leagă un fir roşu. Copilului i se taie o şuviţă de păr, se leagă cu panglică roşie şi se pune în spatele icoanei. Sau se mai leagă la mâna copilului o coardă furată de la o vioară. Se recomandă un săculeţ cu: usturoi, piper, grâu de primăvară, grâu de toamnă, sare şi pâine, câte trei din fiecare. Săculeţul cu cărbuni purtat la gât ocroteşte de deochi, la fel ca şi mărgelele din păr. Un alt remediu îl reprezintă purtarea chiloţilor pe dos.

Copilul nou-născut trebuie cântărit înainte de a i se face baie. Până în a treia zi de la naştere nu trebuie spus de ce sex este copilul. Tot pentru a fi ferit de deochi, copilul e bine să sugă de la sânul unei ţigănci. Noului născut i se face un benghi pe frunte din cenuşă, noroi de pe talpa încălţămintei şi salivă. Cea mai răspândită modalitate de a te feri de deochi este rostirea cuvintelor: „să nu-i fie de deochi“ sau „de nu m-aş deochea“. Germanii exclamă: „Uberufen“ sau „Gott sei Dank“ sau „Nichts für ungut“. Italienii spun: „Che Dio lo benedica!“ sau „Se malocchio non vi fosse!“. Francezii se apără de deochi cu „Touchons au boi“, iar sârbii cu „ne bud uroka“.

Monitorul Expres ianuarie 1999

Omul care învârte planete

2014-07-10T22:49:00.000+02:00

Un glob pământesc de carton stă nemişcat pe o orbită de plexiglas. Se sprijină doar într-un vârf metalic sfidând legile gravitaţiei. Inventatorul porneşte motorul dispozitivului. Soarele se luminează, iar Pământul începe să se învârtă în jurul lui. Pare vrăjitorie. Bărbatul cu părul alb zâmbeşte, amuzat de uluiala ta. Numai el ştie cum funcţionează invenţia care demonstrează mişcarea planetelor. O invenţie care a pus pe gânduri specialiştii din întreaga lume.

30 de ani de experimente

Giorgică Lupchian s-a născut în comuna Răchitoasa, judeţul Bacău. La şcoală, după ce a învăţat primele noţiuni de astronomie, a început să mediteze la tainele Universului. „Voiam să cunosc ceea ce e dincolo de ce poţi vedea cu ochiul liber“, mărturiseşte el. În clasa a V-a, a confundat mişcarea de rotaţie cu cea de revoluţie. „Profesoara mea, Mălina Predescu, m-a pedepsit foarte aspru. Acum câţiva ani, ne-am întâlnit la un salon de inventică. Mi-a spus: «Cum ţi-a trecut prin cap aşa invenţie, că n-am înţeles-o deloc?“, povesteşte el amuzat.

Teorie proprie

A studiat de unul singur mişcarea planetelor şi s-a pus la punct cu cele mai noi descoperiri în domeniu. De mare folos i-au fost cărţile sovietice, fiindcă „ruşii sunt mai darnici cu informaţiile“. Pentru că fizica newtoniană nu-l satisfăcea, a căutat alte legi care guvernează Universul. A ajuns la o teorie proprie în baza căreia a construit un aparat cu totul inedit. L-a perfecţionat continuu, de-a lungul celor 30 de ani de experimente. Acum a ajuns la al şaselea model, cel mai izbutit şi brevetat de OSIM. Prezentat la numeroase saloane de inventică din lume.

Model cosmic aproape perfect

„În manual, pentru simularea mişcărilor Terrei, este descris un experiment comic. Profesorul spune elevilor: «Tu eşti Soarele, iar tu eşti Pământul. Acuma rotiţi-vă!». Aparatul meu vine în sprijinul cadrelor didactice“, spune Giorgică. Modelul se apropie de realitate în proporţie de 99%, după cum susţine el. Astfel, elevii înţeleg mult mai uşor ceea ce se petrece în Sistemul Solar. Aparatul i-a adus lui Giorgică, pe la saloanele de inventică la care a participat, şi o poreclă: „omul care învârte planetele“.

Axă magnetică

Există în lume, mai multe aparate asemănătoare. Sunt construite cu axe metalice şi pârghii. Principiul pe care funcţionează invenţiabraşoveanului este însă doar o axă magnetică. El o numeşte axa port-planetă. Aceasta este cauza mişcării globului pământesc. Şi a planetelor din Sistemul Solar, deoarece o astfel de axă există şi în realitate pentru fiecare corp ceresc. Dacă axa port-planetă este perfect perpendiculară pe traiectoria planetei, astrul nu se mişcă. Ca în cazul planetei Mercur. Dacă unghiul este mai mare de 90°, planeta se învârte invers. Cum e cazul planetei Venus. Aţi înţeles?

Şi totuşi, se mişcă

Dispozitivul lui Giorgică este compus din: Soarele (un glob luminos), orbita planetei din plexiglas şi un braţ metalic în vârful căruia este plasată o sferă. Aceasta este „Steaua Polară“ care are un rol covârşitor în mişcarea Terrei, după părerea lui. Steaua este, de fapt, un magnet. În globul pământesc este alt magnet, plasat într-un loc anume, conform calculelor inventatorului. Ciudăţenia apare în momentul când motoraşul învârte braţul metalic. „Pământul“ începe să se mişte, aparent fără să fie acţionat de nimic. Se învârte în jurul axei sale, dar şi în jurul Soarelui. Cu alt glob, se poate studia mişcarea de revoluţie a unei planete care include şi cele trei mişcări de rotaţie: directă, de libraţie şi retrogradă. Al treilea glob face 365 de rotaţii într-o mişcare completă în jurul Soarelui. „Să zicem că profesorul e la Cucuieţii din Deal. Nicio problemă. Pentru şcoli unde nu există curent electric, dispozitivul poate fi acţionat manual“, explică inventatorul.

Laborator în bucătărie

În 1978 a reuşit să pună la punct primul aparat, supărat că, după formula lui Newton, nu s-a putut realiza niciun material didactic funcţional. „Formula lui nu este valabilă pentru toate planetele. Nici măcar pentru Terra pentru că planeta noastră nu se roteşte uniform. Matematic, poţi scoate formule din creion, dar în practică nu mai merge“, spune Giorgică. A calculat distanţa până la Steaua Polară: 460 ani lumină. Apoi a făcut nenumărate experimente. A stricat multe globuri de carton. Laboratorul de cercetări l-a mutat în bucătărie.

„Măi, să fie! Să ştii că steaua aia e tot acolo în vârful parului“

În fiecare noapte a urmărit de la geam poziţia Stelei Polare. A observat că aceasta este vizibilă mereu în acelaşi loc. „I-am explicat şi tatălui meu. Am înfipt un par în pământ. În vârful lui se vedea Steua Polară. Bătrânul nu credea o iotă din ce-i povesteam eu. În fiecare seară se ducea pe furiş la par şi privea cerul. L-am auzit spunându-i mamei: «Măi, să fie! Să ştii că steaua aia e tot acolo în vârful parului“, povesteşte inventatorul. Pornind de la această descoperire, Giorgică a trecut la fapte. În 1995 a obţinut brevetul pentru invenţia sa. Aparatul a fost omologat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Un preţ mic pentru o invenţie mare

În 1997, specialiştii de la Roman S.A. auzind de invenţia lui, devenită de acum cunoscută în toată lumea, i-au făcut o vizită. Încântaţi de cum se mişcă planetele lui Giorgică de unele singure, i-au propus inginerului să-i achiziţioneze invenţia. Pentru suma de 7 milioane de lei. Inventatorul a acceptat să cedeze drepturile de autor, iar uzina a promis că se va apuca de produs în serie dispozitive de mişcare a planetelor. În primă fază, trebuia să producă 1.000 de bucăţi destinate şcolilor din ţară. Preţul unui aparat este estimat la aproximativ 170 de dolari. Comenzile au început să curgă din toate colţurile lumii. Dar concret, pe poarta uzinei, n-a ieşit încă niciun aparat. Giorgică a rămas în continuare inginer-şef la Laboratorul de Încercări Mecanice visând la ziua când elevii vor studia mecanica cerească după maşinăria lui.

Axa lumii

„Cauza mişcări planetelor“ este lucrarea de căpătâi a inventatorului. Aici, inginerul îşi expune teoria sa privitoare la formarea Universului şi legile mecanice care guvernează Sistemul Solar. Motto-ul tezei precizează: „O axă invizibilă poartă Pământul în jurul Soarelui“. Este vorba de axa port-planetă, numită, în cazul Pământului, axa lumii. Alta decât axa magnetică dintre cei polii geografici, cu care face un unghi de 12°. Ea uneşte Steaua Polară cu un punct din constelaţia sudică a Octanului. Aceasta rămâne nemişcată şi este şi axă de rotaţie.

Pământul şi-a schimbat sensul de rotaţie

Giorgică a identificat axele port planete cu aşa-zişii „Stâlpi ai Cerului“ din Biblie, iar „Temeliile“ cu planul ecliptic (planul pe care se formează eclipsele). La intersecţia dintre acest plan şi axa port planetă s-a format planeta. În funcţie de unghiul pe care-l formează cu planul ecliptic, axele imprimă planetelor mişcări diferite. Planul ecliptic solar s-a înclinat cu un unghi de 30° atunci când a avut loc Potopul lui Noe. Axa lumii s-a înclinat şi ea cu 23,5°. Atunci s-a produs şi oprirea Pământului din mişcarea de rotaţie în jurul axei lumii. A urmat schimbarea sensului de rotaţie. Cu aceste evenimente sunt de acord şi specialiştii în fizica Pământului şi teologii. Pasajul biblic care consemnează inversarea rotaţiei Terrei este: „Iată, voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz, să zic cu zece linii. Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care el le străbătuse“.

Newton contestat

După Newton, Pământul se roteşte în jurul Soarelui din cauza atracţiei gravitaţionale şi principiului inerţiei. „După expresia matematică a teoriei atracţiei universale elaborate de Newton nu se poate realiza un model practic. Formula este acceptată numai de teoreticieni şi puţin, sau deloc, de către fizicienii experimentatori“, precizează lucrarea lui Giorgică. Braşoveanul consideră că atracţia gravitaţională nu participă la mişcarea de rotaţie a planetelor. Ea are doar rolul de a contracara forţa centrifugă.

Medalie de Argint la Geneva

„Primul meu critic este soţia. M-a sfătuit să îndepărtez orbita de plexiglas. În felul acesta voi reproduce realitatea 100%“, spune inventatorul, mărturisind că, la a şaptea generaţie de aparate, va înlocui orbita cu un câmp electromagnetic. Atunci, componentele vor părea că sunt supendate în aer. A născocit şi alte lucruri: instalaţii frigorifice, un cartuş pentru recoltarea zăpezii carbonice, amortizoare. În curs de brevetare este motorul magneto-gravitaţional, fără combustibil clasic. Pentru dispozitivul de demonstrare a mişcării planetelor a primit Medalia de Argint la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, în 1999. Din cele câteva sute de inventatori prezenţi, numai trei au ajuns la televiziunea din Geneva. Printre invitaţi a fost şi braşoveanul.

Apreciat de Dumitru Prunariu

Invenţia lui Giorgică a uimit mulţi specialişti. În 1998, la Muzeul Tehnic din Bucureşti, Dumitru Prunariu s-a apropiat de dispozitiv şi i-a spus autorului emoţionat: „Uite ceva din domeniul meu! Lasă-mă să înţeleg singur ce se petrece aici!“, îşi aminteşte inventatorul. Dintre toţi, i se pare că cel care a apreciat cel mai mult invenţia a fost cosmonautul. Ion Hobana l-a felicitat, comparându-l cu Jules Verne, precursorul tehnologiei moderne. Alexandru Mironov s-a purtat rece la început, apoi, înţelegând importanţa dispozitivului, a mărturisit că ar trebui ca materialul didactic să intre în dotarea tuturor şcolilor şi grădiniţelor. A comandat 100 de bucăţi pentru taberele studenţeşti.

S-a furat globul pământesc

La Geneva, aparatul lui Giorgică a stârnit invidia multor inventatori. Cel mai intrigat a fost taiwanezul Zu-Yn, unul dintre cei mai renumiţi fabricanţi de material didactic din lume. Se tot învârtea pe lângă standul românesc şi cerea lămuriri. Nu pricepea cum de se învârte gobul pământesc. Când Giorgică nu era atent, i-a furat unul din globuri. „L-am căutat peste tot, nu era nicăieri. Cum deja îl bănuiam pe taiwanez, i-am spus să dechidă geanta. Am găsit globul la el. Pe urmă ne-am împrietenit şi i-am explicat cum funcţionează. Săracu, credea că înăuntru e un motoraş. Sau nişte acumulatori pe care-i încarc pe ascuns“, îşi aduce aminte zâmbind braşoveanul.

Regina Ana vrea să predea astronomia

Tot la Geneva, Giorgică a avut ocazia să-i explice reginei Ana mişcările Pământului în cosmos. După lecţia de astronomie, soţia regelui Mihai a exclamat: „E o lucrare fantastică. Abia acum am înţeles cum se roteşte Pământul. Am învăţat atâtea în jumătate de oră cât n-am învăţat toată viaţa. Parcă mi-e şi frică să mai stau pe Pământ. Cred că acum aş putea să predau astronomia la clasele mici“, a apreciat ea, spre marea bucurie a inventatorului. Giorgică a făcut demonstraţii prin multe şcoli, licee, universităţi şi biserici din Braşov. Preotul Deteşan Dan de la Biserica Sfânta Treime l-a invitat în septembrie să-şi prezinte invenţia în cadrul unei sesiuni de comunicări religioase şi ştiinţifice.

Extratereştrii circulă pe axa port-planetă

„Păsările migrează pe vibraţiile lor magnetice“, a observat Giorgică. Gândindu-se că o asemenea traiectorie trebuie să aibă şi Pământul, a lansat şi ipoteza că axa port-planetă este calea de acces pentru civilizaţiile ET. A observat că, în rapoartele privind apariţiile OZN, vehiculele sunt semnalate ca venind din zona Polului Nord. Niciodată de la Polul Sud. Crede că axa port-planetă este autostrada pe care circulă civilizaţiile nepământene în drumul lor către Terra, „această navă cosmică cu echipaj uman la bord, care funcţionează atât de precis“.

Ce poate simula invenţia lui Giorgică?

Cu ajutorul aparatului lui Giorgică se pot demonstra:

- mişcarea de revoluţie a planetelor

- mişcarea de rotaţie a planetelor

- formarea zilei şi a nopţii

- formarea eclipsei de Soare şi de Lună

- formarea unui singur anotimp (înainte de Potop) şi a patru anotimpuri

- accelerarea şi decelerarea planetei în mişcarea sa de rotaţie

- mişcarea de nutaţie şi simularea mişcării de spin a electronilor.

Aparatul poate fi folosit şi ca obiect de decor sau veioză.

Monitorul Expres 2002

Ce s-a întâmplat cu steagurile de pe Lună?

2014-07-05T11:09:00.001+02:00

La data de 20 iulie 1969, Apollo 11 a aterizat pe Lună. Cu cuvintele nemuritoare, „Un pas mic pentru un om, un salt uriaş pentru omenire“, Neil Armstrong a devenit primul om care a pus piciorul pe un alt astru ceresc decât Pământul. La scurt timp după el, Buzz Aldrin a păşit şi el pe Lună. Cei doi şi-au petrecut următoarele două ore şi jumătate explorând, făcând fotografii şi colectând de probe. Înainte de a face cale întoarsă, Apollo 11 a lăsat dovezi ale trecerii oamenilor pe acolo. În afară de urma ghetei lui Armstrong şi o grămadă de gunoi, astronauţii au plantat şi un steag al SUA, din nailon, de 90 pe 150 cm. Misiuni Apollo ulterioare au repetat gestul. Dar ce s-a întâmplat cu toate aceste steaguri? Sunt încă în picioare după aproape o jumătate de secol?

În ceea ce priveşte steagul misiunii Apollo 11, atunci când motorul a pornit şi nava s-a îndepărtat de Lună, Aldrin a spus că a văzut că steagul a fost atins de explozia rocilor. Oricum, se crede că ar avea puţine şanse să reziste pe mediul dur al Lunii. Praful lunar extrem de abraziv şi razele ultraviolete nefiltrate ale soarelui ar fi albit rapid steagul şi l-ar fi dezintegrat.

De fapt, steagul nu a fost conceput să dureze mult timp. A fost achiziţionat de la compania Annin din New Jersey, cel mai vechi producător american (din 1847), cu cinci dolari şi 50 de cenţi (care ar însemna azi aproximativ 35 de dolari). Drapelul a fost făcut din nailon obişnuit, fără nicio intenţie de a exista pe Lună pentru foarte mult timp, cu atât mai puţin pentru zeci de ani sau mai mult. În 2008, Dennis Lacarrubba, un angajat de la Annin, a declarat că nu crede să fi rămas ceva din acel steag. „Trebuie să fie cenuşă“.

Alte cinci steaguri au mai fost înfipte pe Lună de echipajele de pe Apollo 12, 14, 15, 16 şi 17. Nici aceste steaguri nu au fost făcute special pentru a supravieţui în cosmos.

Pe măsură ce tehnologia a avansat, din 1972, anul ultimei misiuni cu echipaj uman pe Lună, mai multe navete au luat imagini în detaliu de pe suprafaţa satelitului natural al Pământului. În 2012, The Lunar Reconnaissance Orbiter Camera a petrecut peste trei ani pe orbita Lunii şi a făcut fotografii de înaltă rezoluţie. Imaginile trimise au confirmat faptul că steagul lăsat de Apollo 11 şi, eventual, şi cel al misiunii Apollo 15 nu numai că au supravieţuit, dar sunt încă în picioare. Mulţi nu vor să creadă că e adevărat, fiindcă materialele n-ar fi rezistat şi oricum, s-a decis că acelea ar fi steaguri doar după nişte umbre surprinse de camere. Întrebarea e de ce celelalte steaguri s-au dezintegrat, iar acestea două nu?

LROC a mai reperat şi alte lucruri lăsate în urmă de oameni, rucsacuri şi rovere. Dar nicio imagine clară. Este cel puţin ciudat că, după atâta timp, cu tehnologia avansată de azi, nu putem vedea clar steagurile sau alte lucruri de pe suprafaţa selenară şi deducem că sunt acolo doar în funcţie de mişcările umbrelor.

Miracolele creştine ale ultimului secol

2014-04-18T23:00:00.002+02:00

Nu numai în vremea când a trăit Iisus, ci şi în zilele noastre se petrec minuni, fenomene inexplicabile pentru ştiinţă, dar posibile prin puterea divină. Vindecători cu puteri miraculoase, ape tămăduitoare, apariţii sfinte, stigmate, icoane făcătoare de minuni, voci care transmit omenirii mesaje din partea Atotputernicului.

Astfel de miracole se întâmplă şi în România.

Lumina sfântă a ortodocşilor

Cea mai grozavă minune din zilele noastre, cu cea mai mare vechime în istoria creştinătăţii, se întâmplă la Mormântul Sfânt de la Ierusalim. An de an, de Paştele Ortodox, focul divin se coboară din cer şi aprinde candelele din biserica în care sunt adăpostite Golgota (micul deal pe care a fost răstignit Iisus) şi „mormântul cel nefolosit“ unde a fost aşezat trupul mort al lui Iisus, aşa cum scrie în Evanghelie. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormânt între orele 12.30-13.30, în timpul Vecerniei Mari. Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către poliţişti civili necreştini: un arab, un turc şi un reprezentant din partea statului Israel. Apoi se sting toate luminile şi se sigiliează uşa cu două peceţi mari, benzi de pânză albă cu sigilii din miere şi ceară. Gardienii ramân de pază la uşa Mormântului până când se aprinde Sfânta Lumină.

Miracolul de la Ierusalim

Patriarhul Diodorus I, cel care are sfânta misiune de a intra în Mormânt spune rugăciunile care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor. „Câteodată aştept câteva minute, dar, în mod obişnuit, minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba şi poate lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă cu cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră ca ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină", mărturiseşte patriarhul. Miracolul nu se limitează doar la ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului. Mulţi credincioşi declară că lumânările pe care le ţin în mână se aprind de la sine. Flacăra albastră poate fi văzută deplasându-se în diferite locuri prin Biserică. Este însoţită de un vuiet. Se manifestă sub forma unor sclipiri alb-albăstrii, ca şi cum milioane de aparate foto ar clipi în acelaşi timp. Oamenii încep să plângă emoţionaţi.

Viziunea de la Maglavit

În România, dovezi de iubire ale lui Dumnezeu s-au semnalat de-a lungul timpului în mai multe zone. El este cel care i-a investit pe oameni simpli, dar credincioşi, cu puteri supranaturale. În 1935, la 10 km de Calafat, în comuna Maglavit, făcea vâlvă un cioban clarvăzător. Lui Petrache Lupu i se arătase Dumnezeu, pe câmp, sub forma unui bătrân îmbrăcat în alb. Tânărul de 17 ani a încercat s-o ia la fugă, dar s-a împiedicat. Dumnezeu i-a vorbit ciobănaşului. I-a spus să se ducă în sat, la preotul Nicoale Bobin şi să-i povestească ce s-a întâmplat. Petrache n-a ascultat. Peste o săptămână, Dumnezeu i s-a arătat din nou, dar ciobanul tot n-a transmis mesajul. Următoarea vineri, doi săteni l-au văzut pe Petrache vorbind de unul singur. Apoi, împins de o forţă nevăzută, a căzut peste lapte. Mărturisindu-le că a avut o viziune, oamenii l-au crezut şi vestea s-a întins.

Ciobanul proroc

Românii au venit în pelerinaj din toate colţurile ţării, ca să asculte îndemnul la pocăinţă transmis de Dumnezeu prin gura lui Petrache. Minunile au început să curgă la Maglavit. Ologii îşi aruncau cârjele, orbii vedeau din nou lumina soarelui, după ce stăteau sub salcia plângătoare unde s-a arătat minunea. În timpul războiului, Petrache Lupu a ajuns la Cotul Donului pentru a sfinţi trupele române, din ordinul personal al lui Antonescu. Tot aici, a prorocit sfârşitul războiului. Securitatea l-a ridicat de-a lungul anilor de mai multe ori pe Sfântul din Maglavit, l-a bătut, dar Petrache a supravieţuit. Nimeni n-a îndrăznit să taie salcia tămăduitoare. Neurologul Gheorghe Marinescu şi profesorul Parhon l-au consultat pe cioban şi l-au declarat perfect sănătos.

Minunea din Şchei

În Braşov, acum 3 ani, avea să se petreacă o altă minune. Două icoane din casa unei credincioase din Şchei au plâns. Magdalena Sandu a văzut cum, din ochiul stâng al Maicii Domnului izvorâse o lacrimă. La scurt timp, au izvorât lacrimi şi din ochii lui Iisus, din cealaltă icoană. I-a telefonat celui care pictase icoanele, părintele Visarion din Comarnic. Preotul s-a minunat şi le-a cerut să atingă lacrimile, să se convingă că nu e o năzărire. În scurt timp, părintele Gherasim, prim-ucenic al părintelui Visarion, a venit în Braşov, întâlnindu-se în casa binecuvântată de Dumnezeu cu alţi prelaţi ai bisericii. Protopopul Zenovie Moşoiu al Braşovului a îngenunchiat. Atunci, şiroaiele de lacrimi ale Mântuitorului s-au transformat în lacrimi de mir. Întâmplarea a făcut ca în acea casă să existe o cameră de filmat. Viorica a imortalizat pe peliculă ambele momente: lacrimile de apă şi lacrimile de mir. Icoanele au plâns până seara târziu, sub ochii tuturor. Pe 30 noiembrie 2004, icoanele au fost luate de către reprezentanţii bisericii. Au fost studiate la Bucureşti, Târgovişte şi alte oraşe, apoi s-au întors în Braşov. Acum, sunt expuse la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Craiter. Icoane cu Maica Domnului care au plâns mai există în România. Este însă pentru prima oară la noi când plânge însuşi Mântuitorul.

Crucea izvorâtoare de mir

La Roman, în luna iunie a anului 1998, în mijlocul unui butuc de fag despicat cu toporul s-au ivit două cruci. O bătrână tăia lemne de foc, când a dat peste minune. Preoţii au decis că e un semn de la Dumnezeu. Închise într-o vitrină de sticlă, cele două bucăţi de lemn cu chipul Sfintei Cruci sunt aşezate acum la loc de mare cinste, în biserica Precista Mică din Roman. Astfel de cruci au mai apărut şi în trunchiurile altor copaci. Veche de aproape jumătate de secol şi pomenită de mai toţi marii noştri istorici, Crucea de la Coslogeni este o minune recunoscută de toţi creştinii. Legenda spune că un om s-a trezit ţintuit locului, iar boii au refuzat să mai meargă. A înnoptat în câmp şi a avut un vis în care un înger îi spunea că acolo se află îngropat un mare sfânt. A doua zi, săpând la rădăcina copacului, ţăranul a găsit o cruce de piatră de doi metri. Prima minune s-a săvârşit atunci când o fată mută şi-a recăpătat graiul după ce a dormit o noapte lângă cruce. Crucea e şi astăzi o enigmă. În zile anume hotărîte de Dumnezeu, din două puncte aflate pe braţele Crucii, cam în locul unde s-ar imagina cuiele ţintuite pe mâinile Mântuitorului, se prelinge mir. Cei care s-au uns cu acest mir s-au tămăduit.

Purtătorii rănilor lui Iisus

Semne ale crucificării s-au arătat şi pe corpul oamenilor, în locurile unde au fost rănile lui Iisus. În preajma sărbătorilor de Paşte, stigmatele celor aleşi de Dumnezeu încep să sângereze. În cazurile reale de stigmatizare, rănile sunt adânci şi pot chiar perfora mâinile sau picioarele. Sângerările sunt abundente. Rănile emană adesea un miros plăcut, de flori. Stigmatele sunt însoţite de dureri cumplite. Rănile nu se infectează, dar nici nu răspund la tratamentele medicale. Începând cu 1982, într-o casă din Damasc, dintr-o copie a icoanei Fecioarei Maria şi din corpul Myrnei Nazzour a început să curgă ulei. Pe palmele şi picioarele femeii au apărut semnele crucificării. Specialiştii din mai multe ţări au analizat compoziţia uleiului. Rezultatele de laborator au fost aceleaşi: din corpul ei iese ulei de măsline 100%. Fecioara Maria i s-a arătat Myrnei de multe ori comunicându-i mesaje pentru binele omenirii. Numai în anii în care Paştele ortodox şi cel catolic s-au sărbătorit în aceeaşi zi, rănile s-au închis de la sine. Fenomenul a fost confirmat de chirurgi. Preotul italian Padre Pio a sângerat 50 de ani. El avea şi darul tămăduirii, dar şi al prorocirii. I-a spus lui Karol Wojtyla, pe când era doar un tânăr preot: „Vei deveni Papă“. Se spune că pe planetă există în permanenţă 12 purtători de stigmate, în viaţă. Vaticanul a consemnat aproximativ 500 de cazuri până în prezent, din care a santificat doar 62.

Minunea de la Seuca

Şi românca Rozalia Marian din Seuca a primit mesaje divine. Ea a fost aleasă în 1999 de Fecioara Maria ca să transmită îndemnul Ei la dragoste şi înţelegere între oameni. Mai mult chiar, binecuvântând fântâna din curtea familiei Marian, harul vindecător al Maicii Domnului a început să lucreze. O bătrână s-a vindecat de cataractă doar spălându-şi ochii cu apa din fântână. Alţii s-au vindecat de paralizie, boli de piele, cancere, şi-au găsit slujbe, iar satul a fost protejat de inundaţii şi grindină, deşi cele vecine au fost crunt lovite. Maica Rozalia Marian este nevăzătoare şi suferă de diabet. Dar o vede cu ochii minţii pe Maica Domnului care ne porunceşte să mergem la biserică şi să formăm un grup de rugăciune, format din 7 catolici şi 7 ortodocşi, pentru iertarea păcatelor şi întoarcerea la credinţă a celor rătăciţi. „Dragi copii, căutaţi-L pe Fiul meu cel Sfânt. Rugaţi-vă zi si noapte, veniţi dragi copii, veniţi aici, multe haruri veţi primi, nu vă temeţi, Satana nu vă poate face nimic dacă sunteţi înarmaţi cu arma rugăciunii“, este unul din mesajele trimise nouă de Maica Sfântă.

Părintele vindecător de la Sâmbăta

Dar cele mai multe şi mai inexplicabile tămăduiri se petrec în Săptămâna Luminată, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului. În România există peste 200 de izvoare tămăduitoare. Una dintre ele se află la Sâmbăta de Sus. Fântâna „Izvorul Tămăduirii“, atestată documentar din secolul XVI, a adunat în jurul ei, de-a lungul timpului, multe întâmplări miraculoase şi legende. Credincioşii fac adevărate pelerinaje la această fântână a cărei apă vindecă şi cele mai incurabile boli. Unul din călugării care au slujit la Mănăstirea Sîmbăta se spune că a făcut minuni vindecând suferinzi. Părintele Arsenie Boca (1910 - 1989) socotea că boala apare în suflet şi din suflet ricoşează în trup. Mulţi oameni s-au întors spre credinţă, după ce au fost vindecaţi de harul părintelui Arsenie. Au fost cazuri în care cancerul a fost vindecat pe loc, acolo, în biserică.

Tămăduiri în Piatra Craiului

Schitul din Munţii Piatra Craiului este renumit pentru puterea lui tămăduitoare. Tânărul monah Ioanichie, luminat de părintele Cleopa, a refăcut bisericuţa săpată în stâncă. Pe drumul către mănăstirea Colţul Chiliilor, într-o poiană, se află şi un izvor cu apă vindecătoare, ce-a tămăduit o mulţime de oameni bolnavi. Credinţa veche de secole a zărneştenilor este că „veneticul care soarbe cu poftă din apa cristalină a izvorului nu va uita niciodată Colţul Chiliilor, iar de are vreo boală, se va tămădui“. Biserica din peşteră e ocrotită de Sfântul Pantelimon, patronul munţilor şi al animalelor. Se mai spune că însuşi faptul că, rezistând la slujbă în frigul din biserică, oamenii îşi vindecă sufletele şi bolile trupeşti.

Moaşte făcătoare de minuni

Un miracol de netăgăduit al creştinilor de pretutindeni este şi păstrarea trupului întreg după moarte, fără să putrezească. Prin viaţa lor plină de pilde, cei ce au urmat în dreapta credinţă pe Mântuitorul Hristos şi nu s-au abătut de la poruncile Lui se învrednicesc de darul îndumnezeirii. Aceştia sunt sfinţii, ale căror trupuri se păstrează intacte peste timp. Moaştele sunt înzestrate şi cu darul tămăduirii, cine le atinge se însănătoşeşte. Totul depăşeşte logica şi limitele înţelegerii noastre. Dar puterea acestor oase este reală. Aşa se întâmplă în cazul moaştelor Sfintei Paraschiva de la Iaşi, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Dimitrie cel Nou din Bucureşti, Sfântul Mina din Bucureşti, Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş, Sfântul Grigore de la Costeşti, Sfântul Daniil Sihastru de la Voroneţ, Sfântul Iararh Calinic de la Cernica. Dincolo de mormânt aceşti sfinţi îşi dovedesc harul de a vindeca, în numele credinţei.

Fără explicaţie ştiinţifică

Icoanele sau statuile plângătoare constituie una din enigmele pe care nici ştiinţa modernă nu le poate explica. Fenomenul se petrece în cele mai diverse locuri din lume, în lăcaşuri de cult sau în casele oamenilor simpli, la icoane vechi sau recente, iar lacrimile sunt de apă, sânge sau mir. Lichidul izvorât din ochii sfinţilor se spune că este tămăduitor. S-au înregistrat cazuri de vindecare a orbirii, astmului şi chiar a unor boli grave. La insistenţa reprezentanţilor bisericii, vindecările au fost certificate de medici. S-au semnalau şi zeci de cazuri de reînnoire a icoanelor în care chipul lor întunecat s-a înseninat, schimbându-şi expresia. Se spune că icoanele nu plâng fără rost. Ele vestesc o nenorocire sau un eveniment crucial la nivel naţional sau chiar mondial. Începutul conflictului din Cecenia a fost semnalat prin lacrimile a două icoane din cătunul Zelenciuk: „Grabnic Folositoarea“ şi „Maica Domnului de Iveria“. În Ucraina, există o icoană a Mântuitorului care plânge continuu din 1998 cu lacrimi de sânge, încât, pe pieptul lui s-a format o adevărată crustă sângerie. Analizele au relevat faptul că este vorba de aceeaşi grupă sanguină cu cea impregnată în Giulgiul de la Torino. Icoana Maicii Domnului de Iveria din Montreal este continuu izvorâtoare de mir, din 1982.

Monitorul Expres 7.04.2007

De ce a murit Iisus?

2014-04-18T22:14:00.001+02:00

Legiştii s-au pronunţat asupra cauzei morţii pe cruce a Mântuitorului

În Vinerea Patimilor, Iisus a fost răstignit pe cruce şi a murit pentru mântuirea oamenilor. Minunea Învierii Lui s-a produs trei zile mai târziu şi continuă să ne cutremure şi azi. Chinul Lui pe cruce este bine ştiut, şi totuşi, necunoscut în detaliu. Părerea iniţială a specialiştilor a fost că sângerarea şi deshidratarea au reprezentat cauza directă a morţii. Alţii au găsit alte explicaţii. Supliciul crucificării acceptat de Iisus a fost studiat pe toate părţile de oameni de ştiinţă, credincioşi şi atei. După 2.000 de ani, medicii au înţeles din ce cauză s-a stins pe cruce. Să parcurgem împreună detaliile ultimelor ore din viaţa Lui, de la urcarea pe Cruce, până la îngropare şi Înviere, pentru a-I înţelege suferinţele îndurate pentru noi.

Cât cântărea crucea?

Crucificarea, un mod brutal de execuţie, reprezenta un lucru obişnuit în lumea antică, unde moartea făcea parte din spectacolul vieţii. Mântuitorul a fost şi El urcat pe cruce, umilit şi rănit, până şi-a dat sufletul. Într-un apreciat jurnal medical, dr. W. Edwards, un renumit specialist american, a descris cronologic şi foarte bine documentat, fiecare moment din calvarul Mântuitorului. Totul din punct de vedere medical. Concluzia lui nu face altceva decât să confirme sfârşitul pământesc al lui Iisus şi minunea Învierii Lui. Dacă ar fi să începem cu purtarea crucii, oricare bărbat în putere s-ar îngrozi aflând că trebuie să ducă pe umeri, pe o distanţă de 600-700 de metri, o bârnă de lemn grea de 30-50 de kilograme, după cum estimează cercetătorii. Această bârnă se numea patibulum şi trebuia cărată când Iisus era deja într-o stare de epuizare avansată. Nici nu e de mirare că, de 14 ori s-a oprit pe Drumul Golgotei, dar o singură dată a fost ajutat, de către Simon din Cirene.

Tortura biciului cu plumb

Înainte de crucificare, Iisus a fost lăsat fără mâncare şi apă timp de cel puţin 12 ore, de la Cina cea de Taină. De marţi până vineri, a fost supus unui tratament fizic inuman. Conform cu relatările evanghelice, după condamnare, Iisus a primit 39 de lovituri de bici, de la soldaţii romani. Aceştia au folosit un instrument de tortură specific epocii, numit în latineşte flagrum: de mâner erau prinse trei curele de piele cu mici greutăţi de plumb la capete, iar uneori erau adăugate bucăţi tăioase de os pentru a amplifica suferinţa. Biciuirea a provocat pe trupul lui Iisus nouăzeci de răni, cele mai multe fiind pe umeri şi pe spate. Dar soldaţii lui Pilat l-au lovit cu armele şi peste faţă şi frunte, provocându-i răni deschise şi o umflătură sub ochiul drept. Evaghelistul Matei vorbeste şi de lovituri cu trestia. O altă serie de răni pe frunte, tâmple şi ceafă a fost provocată de coroana de spini. Investigaţiile medicale, bazate pe mai multe dovezi, printre care şi Sfântul Giulgiu din Torino, au ajuns la concluzia că 28 dintre răni erau sângerânde în clipa morţii.

Traumele crucificării

Dr. Edwards afirmă că este evident că înainte de crucificare se instalase deshidratarea. În plus, traumele multiple duseseră deja la o pierdere de sânge considerabilă. Ajuns pe Dealul Golgotei, locul unde aveau loc condamnările prin crucificare, pentru Iisus a urmat o nouă traumă, de o cruzime atroce, determinată de procedeul fixării de cruce prin introducereaunor piroane (cuie de dulgher denumite clavi trabales, lungi de 12-18 cm) la nivelul mâinilor şi al gleznelor. Problema medicală a susţinerii corpului cu mâinile imobilizate pe Cruce, aşa cum e ilustrată în picturi, a creat controverse. Palmele s-ar fi sfîşiat sub greutatea corpului. Chirurgul francez Pierre Barbet a elucidat enigma, arătând că, la încheietura oaselor antebraţului există un loc gol, aşa-numitul spaţiu Destot, în care ar fi putut fi introduse cuiele. Dr. Edwards afirmă că o astfel de crucificare duce la imobilizare totală: „În timpul acestui proces, victima suportă un stres deosebit şi din cauza instalării hiperventilaţiei şi a insuficienţei respiratorii, precum şi a agravării deshidratării“.

Cauza morţii

Este ştiut că victimele crucificării pot supravieţui pe cruce între 3-4 ore şi 3-4 zile, în funcţie de constituţia răstignitului. Iisus a fost pus pe cruce vineri înainte de amiază şi a murit brusc la 3-6 ore de la răstignire. Evanghelistul Ioan relatează despre soldatul Longinus care a împuns cu o suliţă pieptul Mântuitorului când era deja mort. Din rană au ţâşnit sânge şi apă. Pentru medici, acest gest reprezintă o dilemă: ori centurionul a vrut să constate moartea, ori a vrut să i-o grăbească printr-o nouă hemoragie, mai puternica decât toate celelalte. W.Edwards susţine că lovitura de lance a fost dată imediat după deces, de aceea a fost posibilă scurgerea de lichide vitale. El consideră acea apă ca fiind lichid pleural. Afirmaţia biblică se confirmă şi logic, întrucât dacă ar fi vrut să-L ucidă, centurionul I-ar fi străpuns inima, cum se făcea de obicei. Specialistul are următoarea concluzie medicală: cauza morţii lui Iisus nu e una singură, ci este consecinţa traumelor multiple, epuizarea totală (hipovolemie), insuficienţă cardiacă acută şi, în cele din urma, tromboza sau fibrilaţia. Imobilizarea şi deshidratarea au dus la apariţia emboliei pulmonare, cauza directă a morţii de acum 2.000 de ani.

Minunea Învierii

În momentul când Iisus a murit, au avut loc mai multe minuni: s-a întunecat cerul, a avut loc un cutremur foarte mare care a despicat catapeteasma templului şi a dat la o parte pietrele de la morminte, au înviat morţi. Mulţi au exclamat: într-adevăr, acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu. După ce şi-a dat duhul, Iisus a fost înfăşurat în giulgiu şi aşezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea. Acesta a fost închis cu o piatră şi păzit de străjeri romani, zi şi noapte. Cu toate măsurile militare, Mântuitorul a înviat, mormântul a fost găsit gol. Prin Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos a biruit moartea, dăruind generaţiilor următoare garanţia Învierii şi a Vieţii în vecii vecilor. Este minunea pe care se întemeiază credinţa noastră, un fapt cert, dar imposibil de dovedit ştiinţific. E bucuria pe care o simţim în fiecare an atunci când preoţii ne invită să luăm lumină şi ne anunţă că s-a întâmplat cu adevărat ceea ce nimeni n-a putut să explice în două milenii: „Hristos a înviat!“

Execuţie barbară

Pedeapsa cu moartea prin răstignire a fost preluată de la fenicieni în secolul III î.H., fiind o practică frecvent răspândită în Europa până în 337 d. H. când acest supliciu a fost abolit de către împăratul Constantin cel Mare. Răstignirea nu era practicată de evrei, dar era aplicată de către autoritatea romană. Erau condamnaţi, de regulă, sclavii şi foarte rar cetăţenii romani, acuzaţi de rebeliune, lezmajestate, dezertare, spionaj, falsificarea testamentului, practicarea magiei negre. Sentinţa era pronunţată de către procuratorul provinciei, printr-o formulă lapidară: „ad crucem eundum est!“. Condamnatul era predat apoi călăilor, dezbrăcat de haine şi obligat să parcurgă drumul (via crucis) până la locul execuţiei, purtându-şi crucea. Deseori, condamnaţii mureau pe drum. Locul execuţiei era un loc pustiu în afara zidurilor cetăţii, dar vizibil de la depărtare. Condamnatului i se administra o băutură revigorantă folosită de soldaţii romani, numită poscă (vin oţeţit amestecat cu apă şi îndulcit, eventual, cu miere). Când se dorea grăbirea morţii, ca în cazul celor doi tâlhari răstigniţi alături de Hristos, se recurgea la crurifragium, zdrobirea fluierelor picioarelor cu lovituri de măciucă. Astfel se punea capăt ridicării a picioarelor pentru a uşura respiraţia. Uneori, condamnatii erau fixaţi pe cruce cu capul în jos. Leşul era aruncat într-o groapă comună, împreună cu instrumentele execuţiei, sau putea fi încredinţat oricui s-ar fi milostivit să-l îngroape.

Crucea, simbol creştin

Crucea, ca simbol creştin, a apărut abia pe la sfârşitul secolului IV, când creştinii au început sa facă analogia între poziţia de rugă, cu braţele întinse, şi forma crucii. În primele secole după răstignirea lui Cristos nu s-a reprezentat corpul lui Iisus pe cruce pentru că amintea dureros creştinilor de moartea Lui. La Sinodul Trullanic din 691 s-a acceptat reprezentarea trupului Lui crucificat. Cea care a descoperit crucea de lemn pe care a fost răstignit Cristos a fost Sfânta Elena, mama Împăratului Constantin. Aceasta a făcut săpături pe Golgota şi a găsit-o în anul 326. A aşezat-o în Biserica Sfânta Cruce din Ierusalim, alături de un cui şi de placa pe care scria INRI. Sfânta Cruce a fost luată de perşi, adusă înapoi şi apoi, din nou, dată dispărută. Astăzi, se ştie doar de câteva bucăţi din ea, aflate în proprietatea unor patriarhii. Cea mai mare relicvă se află la Mănăstirea Xiropotamou (Muntele Athos), fiind adusă în 1992, pentru câteva săptămâni şi în ţara noastră, spre închinare.

Pilat, un prefect indecis

În vremea lui Iisus, Pilat din Pont era reprezentantul Cezarului în teritoriu. Preoţii aveau o înţelegere cu romanii: comunitatea evreilor va face tot ce se poate pentru a păstra pacea, altfel Pilat va răspunde în forţă. Conform unor scrieri din Alexandria, guvernatorul roman era „inflexibil, refractar şi crud“ şi cunoscut pentru executarea fără judecată a răufăcătorilor. În cazul Iisus, şi-a spus: „Dacă nu îl condamn, Caiafa va porni o rebeliune. Dacă îl condamn, o vor face ucenicii lui“. Se vehiculează ideea că, de la prinderea Lui şi până la înmormântare, Pilat L-a favorizat permanent pe Iisus. Însemnarea pe care Pilat a pus-o deasupra crucii, avea scris: „Iisus din Nazaret, Împăratul Iudeilor“. Nu a modificat-o, chiar dacă i-a nemulţumit pe preoţi. Pilat le-a spus: „Ce am scris, am scris“. Există multe comentarii care bănuiesc existenţa unui scenariu de salvare a lui Iisus, posibil instrumentat de Pilat.

O crimă politică

Unii analişti înclină să considere că uciderea lui Iisus a fost o crimă civilă, nu una religioasă. Cei doi oameni care au murit odată cu Iisus au fost identificaţi în unele traduceri cu nişte hoţi, dar cuvântul poate însemna şi revoluţionari. Acest lucru ar susţine ideea că a fost vorba de o crucificare politică care avea menirea să transmită mesajul: feriţi-vă de revolte sau Roma vă va face şi vouă acelaşi lucru.

Monitorul Expres 17.04.2009

Mistere ascunse în Cina cea de Taină

2014-04-17T23:22:00.000+02:00

Pictura renascentistă dă naştere la noi speculaţii care completează enigmaticul Cod al lui Da Vinci

„Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci este cea mai populară reprezentare artistică a ultimei cine a Mântuitorului. Marele pictor renascentist a reuşit să zugrăvească momentul dramatic în care Iisus anunţă că unul dintre apostoli îl va vinde. Este însingurat şi trist. Geniul lui Da Vinci nu numai că impresionează şi astăzi iubitorii de artă, dar generează şi interpretări, mai mult sau mai puţin veridice. Convinşi că ascunde mistere încă neobservate, teologi, istorici, muzicieni, informaticieni şi scriitori au descoperit noi mesaje, simboluri şi coduri nedezlegate în compoziţia lui Da Vinci. Dacă vreţi să le studiaţi cu atenţie, pe viu, nu pe Internet sau în cine ştie ce copie kitschoasă, puteţi admira clona uimitor de reuşită care străjuieşte altarul Bisericii Evanghelice din Râşnov.

Iisus copil, Iisus la marginea mesei

Apropiindu-se data Paştelui (care la evrei înseamnă sărbătoarea comemorării ieşirii din robia egipteană), Iisus a vrut să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Ştia deja că Iuda îl vânduse şi că aştepta doar momentul potrivit pentru a-L preda căpeteniilor iudeilor. Cina cea de Taină s-a săvârşit în ziua de 13 nisan (6 aprilie) a anului 30. Scena cu Iisus înconjurat de cei 12 apostoli stând la masă a fost zugrăvită de mulţi artişti de-a lungul timpului. Dar cea mai populară rămâne fresca lui Da Vinci, veche de peste 500 de ani. Înaintea ei, au existat şi altele. Fresca din catacomba Domitila (Roma) îl reprezintă pe Hristos-Învăţător înconjurat de apostoli. Se află toţi în jurul unei mese, înveşmântaţi în alb. Chipul lui Cristos arată un Mântuitor foarte tânăr, iar discipolii au feţe de copii. Printre mozaicurile din Ravenna (secolul VI) există o altă Cină cea de Taină. Apostolii stau în spatele lui Iisus, în semicerc. Aici, Iisus este matur, cu barbă. În bisericile ortodoxe, Cina apare în numeroase icoane de lemn, iar în România, la Voroneţ, întâlnim o Cină în care Iisus este plasat nu în centru, ci la marginea mesei.

Altfel de Cine, altfel de personaje

Cina din cripta bazilicii San Isidoro din Leon, frescă apariţinând picturii romanice, ne arată nu numai personajele ştiute, ci şi alţi ucenici, cum ar fi Matia. Iuda primeşte pâinea din mâna lui Cristos, în timp ce, cu cealaltă mână apucă un peşte din tavă, gest prin care îşi dovedeşte trădarea. Cea mai bogată în reprezentări ale Cinei cea de Taină este perioada Renaşterii. Domenico Ghirlandaio, din Florenţa a pictat în 1480 o Cină în care Iuda e însoţit de o pisică, simbol al infidelităţii. În tabloul lui, pictorul olandez Dirk Bouts din Louvain (1467) înfăţişează personajele fără aureole de sfinţi, iar Iuda e pictat cu spatele. Cina cea de Taină a lui Juan de Juanes evocă momentul consacrarii pâinii de către Isus, iar Iuda e surprins gata să plece. În ultimele secole, artiştii moderni au dat noi interpretări momentului Cinei. La bazilica Sagrada Familia, Cina cea de Taină apare sculptată cu forme viguroase, de influenţă cubistă, pe faţada Patimilor. Este opera sculptorului J. M. Subirachs. Controversatul Dali a pictat şi el Cina cea de taină (1955), într-o ambianţă futuristă.

De ce Iisus n-are picioare?

Peste miile de variante ale Cinei cea de Taină din toate timpurile, cea a lui Da Vinci a rămas cea mai cunoscută, dorită, copiată şi interpretată. Are 460x880 cm. Pictura murală se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. A fost realizată între 1495–1498, în tempera şi ulei pe ipsos. După puţin timp, vopseaua a început să se desprindă. În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, culorile întunecându-se. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus. Ultima restaurare, începută în 1948 şi terminată la 28 mai 1999, a reînoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii s-a prăbuşit, dar pictura a rămas ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a devenit patrimoniu UNESCO. E vizitată din 15 în 15 minute de câte 25 de vizitatori. Pe an, sunt cam 320.000, de 3-4 ori mai puţini decât numărul cererilor.

Litere care nu se văd

Cina lui Da Vinci este deosebită pentru că, pentru prima oară, personajele sunt zugrăvite cu emoţiile fireşti din momentul când au aflat de la Iisus că „Unul dintre voi mă va trăda“. Ca şi pe Gioconda, mulţi pictori au încercat să o reproducă, dar fără a reuşi să egaleze geniul originalului. Cina a ajuns şi în producţia industrială, pe oglinzi, mouse-pad-uri, feţe de pernă, brelocuri. E cusută pe goblenuri. E folosită în reclame şi caricaturi. Există şi o formaţie canadiană cu acest nume. Dar, mai presus de toate, Cina cea de Taină e studiată şi răstălmăcită în fel şi chip.

Apostolul Ioan

Mulţi cred că Da Vinci, autor a peste 600 de invenţii, ar fi introdus cu bună ştiinţă în pictură mai multe mesaje codate. Niciun detaliu nu pare să fie întâmplător. Eroii cărţii lui Dan Brown poartă un dialog despre „Cina cea de taină“, ajungând la concluzii care, dacă ar fi adevărate, ar zdruncina din temelie creştinismul. Astfel, de câţiva ani ne macină gândurile ideea că personajul din dreapta lui Iisus, cu un chip feminin, este Maria Magdalena, cu care Mântuitorul ar fi avut o legătură intimă. Între ei, linia umerilor desenează un „M“, de la numele femeii. Tot între ei, ar fi un „V“, simbolul Sfântului Graal. Iar dacă imaginea femeii am muta-o la dreapta, Maria Magdalena ar sta cu capul pe Iisus, într-un gest tandru.

Un prunc la Cină

O legendă spune că Leonardo ar fi folosit acelaşi bărbat drept model pentru pictarea chipurilor lui Iisus şi Iuda, cele două personaje semănând foarte mult. În cartea „The Bible Fraud“ a australianului Tony Bushby, se vorbeşte despre fratele geamăn al lui Iisus. Unii spun că în tablou n-ar fi Ioan, dar nici Maria Magdalena, ci fratele lui Iisus, asemănarea dintre ei fiind izbitoare. Că Iisus ar fi avut legături matrimoniale cu Maria Magdalena pare să susţină şi experimentul italianului Slavisa Pesci. Informaticianul a obţinut întâi imaginea în oglindă a picturii. Apoi a suprapus-o peste original. Ceea ce a obţinut a dat naştere unor noi ciudăţenii şi scandaluri.

Prin întrepătrunderea celor două imagini, se obţine silueta unei femei stând în picioare, cu un prunc în braţe. Mai apare şi un cavaler templier (Da Vinci făcea parte din Ordinul Opus Dei, conform unor dosare secrete din Arhivele Naţionale Franceze). Imaginea este neclară, de aici şi acuzaţia că marea descoperire ar fi pură speculaţie. Suprapunând parţial cele două picturi, Pesci a descoperit la marginea mesei chipul lui Da Vinci însuşi.

O pictură melodioasă

Dacă nu ascunde secrete codate, atunci fresca ascunde sigur compoziţii muzicale. Aceasta este ultima descoperire a compozitorul italian Giovanni Maria Pala. El a arătat că, dacă aşezăm pe un portativ mâinile apostolilor şi ale lui Iisus, precum şi pâinile de pe masă, exact la înălţimile la care sunt poziţionate în tablou faţă de o linie orizontală imaginară, vom obţine o melodie de 40 de secunde. Notele cântate de la dreapta la stînga, cum scria Da Vinci, formează o compoziţie completă, solemnă, în tempo lent, subliniind tragismul scenei biblice. Fiindcă apostolii sunt grupaţi câte 3, atunci muzica se cântă în măsura de 3/4, aşa cum se cânta cea mai mare parte a muzicii din secolul XV. Dar de ce ar fi „ascuns“ Leonardo această partitură în tablou şi ce mesaj transmite melodia, nu s-a explicat încă.

Zodiacul lui Da Vinci

Un post de televiziune german a prezentat o altă teorie năucitoare despre tabloul lui Da Vinci. Autorii susţin că în „Cina cea de Taină“, sub chipurile apostolilor se ascund cele 12 zodii. Iisus ar fi semnul Balanţei, fiindcă stă cu braţele depărtate. Toma, cu degetul în sus, mimează o înţepătură, deci a semnul Scorpionului. Gheorghe e pregătit să apuce prada, fiind zodia Leului. Filip are braţele întoarse spre trup, ca un Rac. Matei e Săgetătorul, dar fără arc. Simon Zilotul e Berbecul fiindcă ţine degetele în formă de cerc, simbolul începutului de an zodiacal. Ioan este zodia Fecioarei, Petru este Capricorn fiindcă mâna lui stângă pare să semene cu botul unei capre, Iuda nu e nicio zodie, Taurul e Tadeu cu degetele ridicate precum coarnele taurului. Andrei simbolizează Peştii după cum ţine mâinile astfel încât să sugereze un peştişor cu înnotătoare. Iar zodia Gemeni e reprezentată de Iacob Alfeu, frate cu Iacob. Specialiştii au observat că, dată fiind precizia cu care au fost aşezate personajele, aproape matematică, nu e de mirare că apar atâtea interpretări, care mai de care mai aiuristice.

Cina de la Râşnov

Biserica Evanghelică din Râşnov adăposteşte două replici ale Cinei ce de Taină. Una este pictată la 1500, pe peretele din stânga altarului. A fost descoperită acum câţiva ani, cu ocazia lucrărilor de restaurare. Din păcate, pictura murală este în prezent puternic deteriorată, neputându-se descifra detaliile operei contemporane cu Da Vinci. Însă altarul, construit în 1682, este decorat cu o clonă a celebrei lucrări a lui Da Vinci, realizată de pictorul Eduard Mores în 1929. Biserica poartă hramul Sfântului Matei, este cea mai veche ctitorie a Basarabilor din Transilvania, a fost amintită în documente prima oară la 1394 şi are forma unei bazilici romane, fiind fortificată ulterior în stil gotic.

A treia în lume

„Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci este estimată la 510 milioane de dolari. Principalul motiv pentru care n-a fost vândută sau furată până acum este acela că nu poate fi mutată. Este a treia în topul celor mai scumpe lucrări artistice din lume, după Capela Sixtină (789 milioane de dolari) şi Gioconda (642 milioane dolari).

Monitorul Expres 22.04.2008

Invenţiile unui braşovean cu 10 clase

2014-04-02T21:49:00.000+02:00

În Predeluţ, sătenii îl ştiu pe Gheorghe Dionisie Stanciu de mare inventator. Îl respectă, când li se strică ceva la el apelează. Are 51 de ani şi a conceput până acum sute de maşinării trăsnite. Când auzi ce ciudăţenie are de gând să construiască, te întrebi dacă aşa ceva va funcţiona vreodată. Îl vezi sigur pe el, explicând fără prea multe detalii. Te lasă să înţelegi că piesa secretă care asigură funcţionarea invenţiei o cunoaşte numai el. E mândru de realizările lui originale cu care şi-a umplut curtea. Dar cea mai ferită de privirile străine este o maşinărie cu totul ieşită din comun: un perpetuum mobile.

Idei năstruşnice

De mic a avut idei năstruşnice. Aproape zilnic născocea ceva nou. A terminat 10 clase în Zărneşti şi a lucrat 4 ani matriţer la Uzina „6 Martie“. A inventat utilaje pentru agricultură: maşini de treierat, măcinat şi presat cereale, pe care le-au cumpărat ţărani din mai multe judeţe. Şi-a deschis un service în curte. Pe ce pune mâna imediat transformă. A zidit fântâna din curte, veche de 100 de ani. Acum arată ca o piramidă de piatră. N-are găleată. Apa iese printr-un cilindru. „Ce visează noaptea, inventează ziua“, spune soţia lui. „Acuma vreau să-l pun la treabă şi pe Cezar să inventeze şi el câte ceva“, spune inventatorul bucuros că fiul său de 13 ani e interesat de tot ce e nou.

Leagăn de 20 de metri

În grădina lui Gheorghe, cu petunii şi meri, zac aruncate care încotro nişte agregate ciudate: Dacii ruginite, cărucioare, maşini de preparat furaje, minibetoniere şi macarale. Atârnat de un stejar secular, se balansează scrânciobul. Puştiul lui Gheorghe se dă în el în fiecare zi. Leagănul atârnă de la 20 de metri şi are un balans de 20 de metri. Scaunul, un cauciuc cu spiţe de bicicletă, e prevăzut cu centură de siguranţă. În vârful copacului, inventatorul vrea să amenajeze o terasă cu scaune şi măsuţe. Accesul se va face pe o scară de lemn încolăcită în jurul copacului.

Inventator secretos

Încă n-a ajuns la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Zice că la ţară are multă treabă de făcut. Dar ştie că înregistrarea unei invenţii costă cam 6 milioane. Şi, la câte i-au trecut prin minte până acum, i-ar trebui o avere numai ca să depună dosarele. Aşa că, multe din visurile sale nu vor fi puse în practică din lipsă de materiale. Dar e convins că vor revoluţiona tehnologia. Prudent, nu spune nimănui secretul invenţiilor sale. După ce le dă viaţă, inventatorul se uită prin cărţile de fizică să vadă dacă a respectat legile ştiinţifice.

Macaraua minune

A construit o macara, înaltă de doi metri, cu care zice că poate ridica de la sol o maşină ARO. Totul doar prin rotirea volanului de la macara. Dar, Gheorghe vrea să ne înveţe cum putem să ridicăm singuri un autoturism în braţe numai cu o „frânghie înfrânată“ şi nişte beţe. Dar, mai întâi să-şi omologheze metoda. Mai are şi o maşină de tâmplărie universală cu toate utilajele necesare unui dulgher: strung, motoare, circulare. Cu betoniera pe roţi a turnat ciment la câteva case din Predeluţ.

Motorul etern

Invenţia cea mai de seamă a lui Gheorghe este motorul fără combustibil. „Sunt supărat pe savanţii care spun că ceva nu se poate. Eu sunt deja la al treilea tip de motor care funcţionează pe principiul unui perpetuum mobile“, se laudă brăneanul. A realizat macheta unui astfel de agregat acţionat de câmpul magnetic universal. „Nici nu apuci să pui ultima piesă şi prototipul începe să meargă. Fără impuls. Foloseşte câmpul magnetic, dar nu-l consumă“, precizează inventatorul. Nu vrea să facă o demonstraţie. Se teme de un alt inventator care se laudă că a inventat şi el un perpetuum mobile. Piesa care dă viaţă motorului n-o poate arăta. „Am în cap lucrul ăsta de 20 de ani. Probleme am nu la pornirea agregatului, ci la frânare“, spune el, avertizând că, odată pornit sistemul de magneţi, acesta poate fi cu greu oprit.

Secretul construcţiei piramidelor

Crede că deţine secretul construcţiei piramidelor, deoarece a inventat maşina de rectificat piatra. „Pot demonstra oricând acest lucru cu ajutorul caprelor“, susţine brăneanul. A mai inventat şi nişte biciclete la care, în loc de spiţe, a pus lame de bomfaier. Roţile au astfel o suspenise mai bună, fiind potrivite pentru cărucioarele bebeluşilor şi biciclete pe drumuri de ţară.

Biciclete spaţiale

Bicicletele spaţiale sunt montate pe copacii din curte. Cea orizontală merge pe cablu şi înlocuieşte bicicleta medicinală. În cazul metropolelor supraaglomerate, cablul poate fi întins între două blocuri. „Circulând pe sus, în afara carosabilului, copilul face mişcare în aer liber, nu încurcă circulaţia şi e ferit de accidente“, explică inventatorul. Bicicleta verticală este utilă alpiniştilor. Omul se înalţă cu scaunul prin pedalare. Poate ridica greutăţi, chiar şi o a doua persoană. „Dacă oboseşti, stai aşa şi te odihneşti. Cu bicicleta poţi intra şi sub surplombă“, spune el, în timp ce face o demonstraţie în curtea sa.

Cu familia în tractor

Daktari este o maşină neobişnuită, născută dintr-o Dacie veche şi un tractor. Are 17 viteze. Plus cinci la troliul cu care tractează alte maşini. Fiind joasă, are stabilitate mare şi poate urca pante înclinate. Motorul este de Fiat. Tracţiunea e pe spate. Consumă 8 litri de motorină la suta de kilometri. Viteza maximă: 30 km/h. Bătrâna maşina, concepută acum 20 de ani, tractează şi acum maşinile împotmolite în noroi sau zăpadă. În spate se pot ataşa remorci şi utilaje agricole. „Avantajul tractorului-maşină este că la muncile câmpului poţi merge cu familia şi asculţi şi muzică“, spune inventatorul.

Noutăţi neinventate

Gheorghe are un dosar doldora de proiecte noi, greu de descifrat şi de profani şi de oamenii de ştiinţă. Numai el ştie ce reprezintă fiecare şi cum ar putea funcţiona. Printre viitoarele lui invenţii va figura şi un OZN cu care are de gând să-şi plimbe familia prin toată lumea. Celelalte idei sunt mai modeste:

motorul cu muşchi
biciclete care merg pe apă cu 1, 2 sau 3 roţi
paraşuta fără pânze şi sistem de frânare care permite oprirea în aer şi chiar întoarcerea la locul de unde s-a efectuat saltul
schiuri nautice cu propulsie proprie
cuiul cu memorie, care se adaptează instantaneu la temperaturi şi forme variabile, util în astronautică
maşina-miriapod pentru adunat gunoaiele de pe drumurile publice şi de peste gard
roaba cu 10 tipuri de roţi flexibile, care îşi schimbă permanent centrul de greutate
dispozitiv de condus caii
peştele cu volan, care înaintează dând din coadă
motorul de lemn se bazează pe un prototip observat de el la căruţele vechi româneşti
Încălţămintea de mers pe apă

Invenţia imposibilă

Perpetuum mobile sau motorul etern este definit în cărţile de specialitate drept o maşină care, odată pusă în mişcare, merge fără să se oprească. Toate manualele de fizică precizează că acest lucru este imposibil. Conform statisticilor OSIM, în România vin în medie 10 inventatori de perpetuum mobile pe an. Răspunsul OSIM în cazul solicitărilor de brevete pentru perpetuum mobile este standard: „Referitor la motoarele care dau energie fără a consuma combustibil, denumite perpetuum mobile, fizicienii au demonstrat teoretic că realizarea lor este practic imposibilă, deoarece contrazic legile generale ale fizicii“. Pe uşa de la intrare a instituţiei este postat un afiş: „Nu primim dosare pentru perpetuum mobile“.

Ce se inventează în România

Înainte de 1989

La Salonul Invenţiilor de la Geneva, România a ocupat primul loc ca număr de premii obţinute şi al doilea loc ca număr de invenţii prezentate, după Federaţia Rusă. Românii născocesc, însă, an de an, mult mai multe decât se mediatizează. Înainte de 1989, statul, prelua şi valorifica ideile. Oamenii inventau din pasiune sau din sarcină. Circa 20-30 % din invenţii erau din petrochimie, chimie, 6 % din construcţii, 4-5 % în agricultură. Oricum, invenţiile treceau în proprietatea statului, indiferent cine era autorul.

Astăzi

Astăzi vin la OSIM mai mult persoane fizice care caută să breveteze lucruri care pot fi produse fără mari investiţii. Există un dosar care propune un aparat anti-ţânţari: un fel de pâlnie de plastic acoperă insecta pe perete. Fiind prevăzută cu un piston, ţânţarul va fi absorbit, apoi distrus, ca să nu păteze locul. Există un brevet pentru aparatul de presat şniţele. Unul pentru pantofi antistres. Mai este şi o lamă de cuţit cu 12 funcţiuni. S-a auzit chiar şi de o „mitralieră de însămânţat porumbul din elicopter“. În lume există şi invenţii ciudate care au primit brevete. Există un brevet american pentru iluminarea Pamântului în momentul în care Soarele se va stinge.

Cel mai prolific inventator român

I. C. Vissarion (1879-1951) este cunoscut ca inventator autodidact. Din cauza mijloacelor modeste, n-a putut să-şi pună în practică invenţiile. În 1909 efectua experienţe de captare a energiei din natură, cu ajutorul unor zmeie uriaşe. A făcut proiectul unui aeroplan Vissarion nr. 1 (1912), care este în esenţă un helicopter. În 1922 a brevetat mai multe invenţii mărunte: Văruitorul Vissarion, Bastonul-scaun Vissarion şi Încăltămintea cu ventilaţie Vissarion. A purtat corespondenţă cu Thomas Alva Edison.

Beneficii din utilizarea creierului

Anual, în Europa, se acordă azi 50.000 de licenţe ale unor brevete de invenţie. Volumul cunoştinţelor se dublează la fiecare 15 ani. Anual se încheie aproape 50 de mii de contracte privind acordarea unor licenţe către diverse firme. Veniturile obţinute depăşesc 2 miliarde de dolari. Sunt state care deţin sub cheie un mare potenţial ştiinţific, pe care îl negociază şi îl vând unor state mai slab dezvoltate. Doar un brevet din opt ajunge în faza de producţie, restul ramân în seifuri. Cel mai bogat om al planetei este un inventator: Bill Gates. Dar, în general, inventatorii nu sunt cunoscuţi. Cei care inventeaza pentru firme primesc salarii şi prime, nu procente din câştiguri.

Invenţii amânate

Morse a murit în mizerie, aşteptând 11 ani să-i dea bani Congresul american ca să realizeze prima linie de telegraf. Adevăratul inventator al maşinii cu abur moderne n-a fost Fulton, ci un precursor care a murit la azil. Motorul cu aburi a fost descoperit de Heron, în Grecia antică. În loc de a fi perfecţionat a fost interzis. Aristocraţii se temeau să nu „cadă“ economia, deoarece dispărea nevoia de sclavi. La fel stau lucrurile pentru motorul cu apă sau alte produse nepetroliere. Dacă s-ar generaliza astfel de combustibile, supremaţia statelor bogate în ţiţei, ar apune. Acum câţiva ani, în Tg. Mures, inventatorii au ieşit în stradă să-şi ardă brevetele, în semn de protest faţă de modul în care sunt ajutaţi de societate să-şi valorifice invenţiile.

Afacerea „perpetuum mobile“

Un alt braşovean susţine că a inventat un perpetuum mobile, botezat „Motor gravitaţional“. Mihail Voicu spune că OSIM-ul a refuzat să-l înregistreze explicând că „nu ne putem juca cu gravitaţia“. Este convins că ideea o are direct de la Dumnezeu, pentru a salva lumea de la distrugere prin poluare. I-ar trebui doar câteva sute de mii de dolari pentru realizarea motorului care va da apoi energie electrică gratuită la infinit, folosind gravitaţia. Inventatorul a promis celor ce se vor asocia cu el în realizarea măreţului proiect că vor fi părtaşi la împărţirea profitului.

Monitorul Expres 2002

Predicţii 2014

2014-02-17T23:41:00.002+01:00

Experţii în evenimente care nu s-au întâmplat au văzut pentru 2014 că anul acesta regina Angliei renunţă la tron, în America e posibil un nou atac terorist, Oprah revine în forţă, Jerry Lewis va muri, ceva se întâmplă cu piramidele din Egipt, se schimbă preşedintele la Microsoft, iar Papa va fi tot mai tolerant în problema homosexualilor.

4Thomas John, supranumit clarvăzătorul Manhattan-ului, anunţă că, în 2014, Kanye West şi Kim Kardashian vor schimba de câteva ori locul şi data nunţii. Separarea lor este inevitabilă. Jessica Biel şi Blake Lively vor anunţa că sunt însărcinate. Justin Bieber va face un film şi va începe o relaţie fierbinte cu o nouă parteneră. Tom Cruise începe o nouă relaţie cu o binecunoscută tânără brunetă. Oprah Winfrey ajunge din nou în topuri, cu un rating incredibil. Sharon Stone va avea o revenire spectaculoasă, va câştiga multe premii. Britney Spears se va certa cu tatăl ei. Cupluri care se vor destrăma: Eva Mendes şi Ryan Gosling, Amber Heard şi Johnny Depp, Katy Perry și John Mayer, Eddie Cibrian și LeAnn Rimes. Bruno Mars va vorbi deschis despre sexualitatea lui. Chelsea Clinton ar putea avea un avort spontan sau o naştere foarte dificilă. Sandra Bullock va adopta un copil. O actriţă sau cântăreaţă va muri de supradoză, în timpul unui turneu. O celebritate va fi implicată într-o răpire. O alta va face o crimă, dar numai după un lung proces va fi găsită vinovată. În aprilie, două celebrități, eventual un cuplu, vor trece printr-un accident de maşină. Miley Cyrus va merge la dezintoxicare, dar asta nu-i va afecta cariera. Tina Turner se îmbolnăveşte grav în aprilie sau mai. Beyonce va rămâne însărcinată.

4Următoarele persoane vor apărea la ştiri cu probleme de sănătate semnificative sau deces: Jay Leno, Barbra Streisand, Lady Gaga, Arnold Schwarzenegger, Zsa Zsa Gabor, Jerry Lewis, Natalie Cole.

4Pe plan internaţional, vom auzi de distrugerea unor temple sacre ale unor culte religioase. Papa va avea mari probleme de sănătate, care îl vor determina să-şi anuleze călătoriile. Biserica Catolică îşi va schimba complet poziţia cu privire la căsătoria între homosexuali.

4În China, va fi o explozie nimicitoare. Tot chinezii vor suferi de pe urma unei substanţe otrăvitoare. În India va fi o revoltă civilă. Germania este ţara unde clarvăzătorul vede că o bombă va exploda într-un loc public. Scoţia va vota împotriva independenţei.

4Scufundarea unei nave de croazieră va face multe victime. În ţări de la care nu ne aşteptăm să sufere de foame, va exista penurie de alimente. La un eveniment sportiv major, se vor trage focuri de armă. În şcoli din Colorado, Arizona, California vor avea loc schimburi de focuri. În Florida, Texas, Pennsylvania vor fi mai multe atacuri Al Qaida. În primăvară, la Disney World, o defecţiune majoră se va solda cu decese. Un tren va deraia în Philadelphia, între martie şi octombrie. Un tsunami se va produce într-un loc neaşteptat şi va implica țări vorbitoare de limba engleză. Alte cutremure mari se vor înregistra în California, Colorado, Indonezia, Mexic şi Europa (8-9 grade). O furtună va mătura totul în California de Nord, fluviul Mississippi se va revărsa, San Francisco va vedea valuri uriaşe, o tornadă devastatoare se va produce în Illinois şi nordul statului New York.

4Bill Clinton va fi supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Se va isca un scandal major în jurul CIA. Va avea loc o tentativă de asasinat asupra lui Obama. Henry Kissinger, Fidel Castro şi George Bush Sr., Billy Graham vor muri în acest an. Alan Mulally devine următorul preşedinte Microsoft, după ce Bill Gates va avea o criză majoră de sănătate. Prinţul William va deveni următorul rege al Angliei. În octombrie, schimbare mare în economia SUA, una dintre cele mai importante pe care le-am văzut vreodată. Thomas John prezice că atacul cibernetic major asupra SUA din partea unei ţări străine, posibil Coreea sau China, va întrerupe Internetul câteva zile.

4Va apărea pe piaţă o maşină zburătoare, iar vedetele vor fi primele care o vor cumpăra. Testele ADN vor deveni practic instantanee. Se va găsi remediul pentru diabet zaharat. Genetica va salva de la dispariţie mai multe specii.

4Mediumul Judy Hevenly din Los Angeles, arată că în acest an, Brazilia va câştiga Campionatul Mondial de Fotbal, asta dacă nu cumva echipa Germaniei va face o surpriză. Pe la jumătatea anului, Hillary Clinton îşi va anunţa candidatura la preşedinţie. În Africa de Sud va veni un nou președinte, cu valori similare cu ale lui Nelson Mandela.
4În domeniul medical, se va descoperi un tratament pentru insuficienţa cardiacă, dar şi un remediu pentru hepatita C. O apă specială, alcalină, va ajuta în cazurile de Alzheimer, va diminua guta şi va ameliora migrenele.
42014 va fi ultimul an de domnie al Reginei Elisabeta. Papa Francis va fi spitalizat cu infecţie pulmonară. Chelsea Clinton va avea un băieţel, Kate Middleton va anunţa că e însărcinată cu al doilea copil. Vor intra în uz noi tratamente pentru cancerul pulmonar.

4China va trece prin mari încercări, spune Elizabeth Good. Clarvăzătoarea crede că va avea loc un accident de tren cu o eliberare semnificativă de material toxic. În Islanda va erupe un vulcan, Olanda ar putea ieşi din Uniunea Europeană. Ruşii vor descoperi o nouă stea pe cer.

4Clarvăzătoarea Michelle Lea vede o îmbunătăţire a economiei mondiale în 2014: „Nu simt dezastre naturale severe. Doar în California ar putea fi ceva”.

4Jenny Ren, o clarvăzătoare din Africa de Sud, spune că pierderea de Nelson Mandela a fost un „cadou” pentru națiune, oamenii devenind mai uniţi şi mai înţelepţi. Cu toate acestea, prevede, înaintea alegerilor, acte de violenţă.

4Sidney Friedman, despre care se spune că face preziceri cu o acurateţe de 72%, anunţă că Edward Snowden va reveni în SUA, dar nu se va confrunta cu un proces. Papa va anunţa că vrea să viziteze America de Nord. Vom auzi ştiri importante legate de usturoi. Va cădea zăpadă mare în sudul Floridei. Pippa Middleton îşi va anunţa logodna, iar Kate aşteaptă la o fetiţă.
4Eric Leigh-Pink spune că Al Assad va cădea în cele din urmă, Israelul va avea un conflict sângeros cu un vecin, iar Irlanda va exploda în violenţă. În Coreea de Nord se va încerca o lovitură de stat, dar Kim Jong-un nu va renunţa încă.

4Craig Hamilton Parker prevede că Obama se va arăta interesat de vindecarea holistică.

4James Van Praagh anunţă că Washington-ul va fi zguduit de un război împotriva corupţiei din guvern.
4Nikki, medium-ul vedetelor, anunţă probleme în Liban, scufundarea piramidelor egiptene, o tragedie în timpul unui maraton, atacuri pe un stadion din Brazilia, inundație în metroul londonez, tragedie în Alpii elveţieni, atac la o bază militară din SUA, prăbuşirea unui pod în Florida, prăbuşirea parţială a Colosseum-ului, mare cutremur în Japonia, atac terorist în New York, cutremur major în California, un vas de croazieră se va rupe în două, atac terorist asupra Empire State Building, pieţele bursiere din întreaga lume se vor închide pentru o săptămână.

4Tara Greene crede că reactorul de la Fukushima va polua întregul Pacific, în SUA se va instaura legea marţială în SUA, vor avea loc proteste masive la nivel mondial, chiar războaie. Mai multe scandaluri vor duce la schimbări majore în sistemele bancare, după luna iulie. Unele bănci s-ar putea închide. Protestele mondiale vor fi şi împotriva alimentelor modificate genetic. Mulţi de la Monsanto vor fi arestaţi. Canada va intra în criză politică. În Siria se va încheia situaţia tensionată, fără pierderi mari, după ce statele lumii vor interveni împotriva dictatorului. La Jocurile Olimpice de Iarnă din Rusia vor fi probleme tehnice şi accidente, atacuri teroriste şi proteste. Rusia, SUA, Norvegia şi China vor ocupa primele locuri în clasamentul final. Canada va câştiga Campionatul Mondial de Hochei. Revolte vor fi în Grecia şi Spania. Neliniştile vor continua şi în Turcia, iar în Ungaria, „democraţia politică s-a sfârşit”. Guvernele vor recunoaşte că au înţelegeri cu ET.

4Vor fi inundaţii în Filipine, record de zăpadă în Orientul Mijlociu. În locuri neaşteptate, vor fi cutremure de peste 8 grade şi erupţii vulcanice. Mii de oameni vor muri în inundaţiile din SUA şi China, unde se va rupe un mare baraj. Japonia va opri pescuitul oceanic, sushi nu va mai avea căutare. Va scădea drastic populaţia de somon şi tot mai multe balene vor eşua pe plajele lumii. În medicină, va fi utilizată la scară largă nanotehnologia. Imprimarea 3D va fi testată pentru crearea de organe. Se vor întoarce boli vechi ca lepra şi TBC.

4S-ar putea pune la cale tentative de asasinat la Vatican. Prinţul Harry nu se va căsători cu Cressida Bonas pînă în 2015. Pippa Middleton va avea o nuntă simplă. Kate rămîne însărcinată la sfârşitul anului şi va avea o fată pe nume Diana. Miley Cyrus va merge la dezintoxicare. Lady Gaga va avea probleme cu drogurile, dar îşi va reveni şi se va apuca de pictură. Beyonce va sparge toate recordurile. Angelina Jolie şi Brad Pitt se vor căsători în 2014 şi vor avea un copil de la o mamă surogat. George Clooney se îndrăgosteşte. Jack Nicholson va suferi un atac de cord. Burt Reynolds, Sly Stallone, Prinţul Philip, Phillip, Hilary Clinton, Pamela Anderson vor avea probleme de sănătate.

4La decese, clarvăzătoarea Tara Greene anunţă că îi vom pierde pe Eli Wallach, Tom Petty, Luise Rainer, Kirk Douglas şi Jerry Lewis.

4Rusia, SUA, Norvegia şi China vor ocupa primele locuri în clasamentul final la JO de Iarnă. Canada va câştiga Campionatul Mondial de Hochei.

4Astrologul american Denise Guzzardo vede în 2014 numai pagube până în septembrie. În guvernul SUA, vom auzi de multe demisii. Undeva, într-una dintre zonele fierbinţi ale globului, Siria, Sudanul de Sud, Coreea de Nord, se va produce un conflict înfricoşător, vara, dar din fericire va fi înăbuşit la timp. „Pământul se va cutremura în acest an și în locuri neaşteptate”, spune ea. William şi Kate vor avea o fetiţă, dar nu în acest an.

4Cea mai sumbră predicţie a făcut-o Nostradamus. Conform celui mai popular prezicător al tutror timpurilor, Al Treilea Război Mondial va începe în noiembrie şi se va da cu arme bacteriologice şi chimice.

Grupul de Clarvăzători din Denver, cel mai cunoscut şi numeros grup de acest fel din lume, este format din peste o mie de specialişti care citesc viitorul omenirii unindu-şi forţele sub conducerea maestrului Charles Cox, un clarvăzător cu 30 de ani de experienţă. A devenit o tradiţie ca, în fiecare lună ianuarie, grupul să-şi prezinte rezultatele predicţiilor pentru anul în curs. Pentru 201, ei au găsit următoarele schimbări majore în evoluţia omenirii:

1. Femeile vor purta un dispozitiv pe încheietura mâinii care le va anunţa când sunt la ovulaţie, astfel controlul nașterilor și planificarea familială devenind ceva precis.

2. Prinţul Philip va muri. Pierderea soţului o va determina pe Regina Elisabeta să abdice.

3. În primăvară, tornadele vor lovi în locuri unde nimeni nu se aşteaptă. Vor fi mari pierderi materiale şi umane.

4. Medicii vor diagnostica greşit anumiţi bolnavi, dar în final vor înţelege că noile boli au cauze energetice şi se pot vindeca tot cu ajutorul energiei naturale.

5. Fluviul Mississippi îşi va schimba cursul în urma cutremurelor.

6. California va fi zguduită şi ea de un cutremur puternic (aproape 8 grade), în perioada 12-16 mai 2014.

7. Papa este în pericol. El spune adevărul, dar cei din jurul lui nu sunt încântaţi, motiv pentru care va fi atacat, dar nu fizic, ci energetic.

8. Stația Spațială Internațională va trece printr-o situație de urgență care necesită evacuarea imediată a echipajului.

9. Un dezastru natural va lovi clădirea Sydney Opera din Australia.

10. Rachetele Coreei de Nord vor lovi în zona rurală a Japoniei. Din fericire, fără pierderi de vieţi omeneşti.

11. În Orientul Mijlociu va apărea un om care va reuşi să-şi consolideze puterea politică dincolo de granițele naționale, în toate statele din Golf. Acest nou lider va fi văzut de către Occident drept cineva cu care se poate lucra pentru obţinerea păcii între Est şi Vest.

12. Inundațiile masive din centrul în estul Indiei vor ucide mulți oameni.

13. NASA va dezvălui datele care atestă prezenţa vieţii curente pe Marte.

14. SETI (Search for Extra Terrestrial Intelligence) va primi un semnal puternic și clar din cosmos.

15. Un mare furnizor de servicii va expune informaţiile cu caracter personal ale milioanelor de clienţi.

16. Noi scandaluri în legătură cu siguranţa alimentară pronind de la fructe și legume proaspete.

17. La Muzeul Smithsonian, un fals va fi plasat în locul originalului. Poate fi vorba de o piatră prețioasă.

18. Zahi Hawass, fostul director al departamentului de Antichități Egiptene, se va muta în Occident. El va face dezvăluiri pe care nu le-a putut publica în Egipt. Aceste noutăţi sunt legate de camerele secrete găsite sub Sfinx şi piramide.

19. Haiti va fi din nou lovit de dezastre naturale, două la rând, populaţia va fi decimată. Toată lumea va trimite ajutoare, dar aeronavele nu vor putea ateriza pe insulă.

20. Teroriştii vor crea panică într-o bază sportivă din America Centrală.

Raportul Rockefeller anunţă că, după îngheţul fără precedent din această iarnă, în America de Nord vor veni furtunile. Conform raportului, nivelul mărilor şi oceanelor va creşte rapid. „În 2014, râul Hudson se va revărsa peste New York City, în timpul unei furtuni puternice. Spaţiul unde a fost World Trade Center se va transforma într-un lac adânc de un metru. Imaginea bărcilor cu motor navigând prin Manhattan va determina cele mai puternice naţiuni ale lumii să înţeleagă că schimbările climatice nu reprezintă doar o problemă a ţărilor în curs de dezvoltare. În acelaşi an, noi măsurători vor arăta că nivelul dioxidului de carbon în atmosferă a crescut alarmant, guvernele fiind presate să facă repede ceva”, se arată în raportul care sugerează că, în asemenea situaţie de criză, naţiunile vor acţiona împreună, iar ONU va trece la un nivel de autoritate superior. Cooperarea internaţională în acest domeniu va continua şi în anii următori, însă abia în 2022 vom vedea primele semne ale reducerii dioxidului de carbon în atmosferă.
Monitorul Expres 6.01.2014

Farfurii zburătoare la Braşov

2014-01-01T11:18:00.001+01:00

De-a lungul vremii, în zona Braşovului, au fost semnalate mai multe fenomene ciudate: lumini colorate de provenienţă necunoscută, globuri luminoase, obiecte care se mişcau pe cer şi chiar întâlniri cu fiinţe nepământene. În jurul acestor apariţii s-a creat mare vâlvă. Oamenii au găsit explicaţii dintre cele mai diverse, de la farse la teorii ştiinţifice. Iată care au fost cele mai spectaculoase cazuri din Braşov.

Luminiţe deasupra Braşovului

Braşoveanul Mihai Harry Danciu este la curent cu toate fenomenele paranormale care s-au petrecut în spaţiul braşovean. Ufologul se ocupă de OZN-uri încă din 1968, când o întâmplare neobişnuită l-a determinat să creadă în existenţa farfuriilor zburătoare. Atunci, el a văzut o luminiţă portocalie deasupra Braşovului care staţiona, se plimba în zig-zag şi îşi schimba culoarea. După cutremurul din 1977, Danciu a descoperit, în pădurea Cernatu, o zonă cu anomalii. A făcut fotografii care surprindeau „fiinţe luminoase“, pe care le consideră „emanaţii de natură electromagnetică postseismice“. A studiat împreună cu Ion Hobana fenomenele din Pădurea Baciu, de lângă Cluj.

Sub lupa ET

La Pietrele lui Solomon, Danciu a trăit o experienţă inedită. Fotografiind un pâlc de brazi, la developare, a constatat că surprinsese un fel de OZN, pe care, în momentul fotografierii nu-l văzuse. Danciu are o cazuistică bogată legată de Braşov, strânsă de-a lungul anilor. El crede că obiectele neidentificate provin de la fiinţe extraterestre sau dintr-un univers paralel. Ele ne controlează şi ne dirijează evoluţia. „Scopul experimentului ai cărui subiecţi suntem nu ne este cunoscut“, spune el.

Cazul Bâlea-Lac

Cel mai spectaculos caz petrecut vreodată în Braşov este cel de la Bâlea Lac, din 23-24 septembrie 1978. Martorii evenimentelor au fost 12 soldaţi şi un locotenent-major. La miezul nopţii, ei au văzut o ceaţă luminoasă care oscila. Apoi, o siluetă întunecată înaltă de 2 metri. Speriat, a trezit superiorii, dar aceştia au râs de el. În seara următoare, sergentul le-a strigat subordonaţilor: „Ia uitaţi-vă ce vine în jos!“ Era o siluetă de 2,5 metri, mai înaltă decât cisterna de care se sprijinea. Venea spre ei lent, greoi. Soldaţii au rupt-o la fugă spre dormitor. În acelaşi timp, cei care jucau rummy în cabană au auzit cum cineva încerca să deschidă obloanele legate cu lanţuri. Unul din ei a ieşit afară şi a văzut o siluetă întunecată, cu două coarne îndoite spre spate, picioare butucănoase şi două braţe cu gheare lungi. Alt soldat a aruncat cu pietre în intrus. A auzit un fel de „pufăit“. Sergentul a ridicat un băţ cu intenţia să lovească silueta. S-a auzit „un suflu ca de tigru“, după care sergentul a căzut pe spate, iar ceilalţi au încremenit nemaiputând să se mişte.

Top Secret

„Am vrut să mergem la sergent să-l ridicăm, dar nu puteam face nici o mişcare. Eram ţeapăn ca şi colegul meu Stan şi parcă nici nu mai puteam gândi“, a povestit un soldat. Altul a descris fiinţa astfel: „Nu semăna nici a om, nici a animal. Am văzut umbra dispărând ca un om care merge în apă, aplecându-se mult şi într-o parte şi în alta, dar nu ca un urs sau alt animal, că am văzut urşi destui“. Sergentul avea picioarele ţepene, iar de la brâu în sus era moale. Avea ochii deschişi şi privirea fixă. Pielea mâinilor şi a feţei era roşie. După 10 minute, şi-a revenit, dar nu-şi amintea nimic. Pe obloane au rămas zgârieturile. Erau 4 linii drepte în diagonală, intersectate de o a cincea, perpendiculară pe ele. În zăpadă nu s-a găsit nici o urmă a fiinţei misterioase. Concluziile anchetei oficiale au fost trecute sub tăcere şi clasate într-un dosar pe care scrie „Secret militar“.

Extratereştrii din baie

Un alt contact de gradul III a avut loc în apartamentul din strada Toamnei al Otiliei Ghioc, în 1995. Pensionara s-a trezit la ora 2 noaptea înconjurată de patru fiinţe mici, întunecoase, care o ţineau pe braţe şi o cercetau cu o baghetă. Omuleţii au dispărut când femeia a strigat după ajutor, însă toată noaptea le-a simţit prezenţa în casă. A doua zi, a găsit în cadă urmele unui picior stâng, de dimensiunile unui copil, care avea însă trei degete. Harry Danciu este convins că întâmplarea nu este o halucinaţie şi nici o escrocherie, ci o întâlnire reală cu fiinţe extraterestre.

OZN-ul din Steagu

Acum 3 ani, un englez a văzut şi a fotografiat un obiect ciudat, de pe balconul apartamentului din Calea Bucureşti. Este convins că a văzut un OZN. Lee McGeorge, scriitor britanic, se afla în concediu în Braşov. Pe la miezul nopţii, în iulie 2002, a ieşit pe balcon. „Priveam ceea ce credeam că este un foc ce arde în spatele clădirilor, când sfera luminoasă a început să se deplaseze. Imaginaţi-vă cum un balon cu halogen se deplasează uşor în depărtare. Am înşfăcat aparatul de fotografiat şi am făcut câteva poze. În 20-30 de secunde, obiectul a dispărut în întuneric îndepărtându-se rapid înspre munţi“, povesteşte el.

OZN-ul a mai apărut o dată, dar foarte departe, balansându-se de la dreapta spre stânga. „Obiectul a părut că dispare sau se stinge în timp ce se deplasa“, a mărturisit Lee. A doua zi, a fost trezit la 6 dimineaţa de zgomotul unor elicoptere care zburau deasupra zonei unde survolase OZN-ul. Impresionat de experienţa neobişnuită, englezul a publicat totul pe un site românesc de OZN-istică.

Farfuria de la Bran

„Pe drumul dinspre Bran spre Braşov am văzut ceva ciudat. Un nor refracta lumina soarelui într-un mod ciudat. Nu ştiu ce a fost, n-am mai văzut aşa ceva“, povesteşte Ştefan Petre. Braşoveanul a fotografiat neobişnuitul fenomen. Cei care au văzut fotografiile cred că e vorba de un OZN. „Cineva mi-a explicat că în aer erau particule de gheaţă şi de aceea a apărut acel efect“, spune el.

TEX PLUS - martie 2005

Dragonieni, draconari şi Drăculea

2013-10-27T21:40:00.002+01:00

Şarpele Glykon de la Tomis,
unicul în lume

Valentin Thrcaar este un personaj binecunoscut în cercurile celor preocupaţi de mistere. A apărut la toate emisiunile de profil, a fost invitatul celor mai cunoscuţi comentatori ai fenomenului UFO. Asta pentru că aduce în discuţie o teorie care nu s-a prea vehiculat prin cercurile de profil. Se bazează pe cercetări proprii şi pe ceea ce susţine că i-au dezvăluit iniţiaţii. Teoria lui e simplă şi combate darwinismul şi teologia: extratereştrii sunt cei care au format Terra şi au populat-o cu proprii semeni, astfel că noi suntem urmaşii acelei specii. De la ei ne-au rămas nu doar simboluri, ci dovezi concrete care amintesc de civilizaţia din Constelaţia Dragonului.

România joacă un rol aparte în această altfel de istorie. Fiindcă arcul carpatic avea atât de mult aur, extratereştrii, mai precis, dragonienii (originari din Constelaţia Dragonului), şi-au făcut sediu aici, au extras metalul preţios care le era atât de necesar şi ne-au lăsat moştenire o sumedenie de indicii ca să înţelegem cine suntem. Cum ar fi tunelurile care străbat munţii şi pe care încă nu le-am desecretizat. Valentin, însă, a dat peste mai multe intrări secrete şi, deşi a bătut la uşile autorităţilor şi istoricilor, nimeni nu a aprobat începerea săpăturilor. Se luptă să convingă şefii de instituţii că descoperirea unor încăperi subterane mai vechi decât începuturile omenirii ar fi de folos adevărului istoric şi comunităţii locale, atrăgând turişti din toată lumea. Chiar şi cu dovezile în mână, uneori la propriu, aducând cu el pietre cu forme ciudate descoperite în zona Râşnov-Bran, Valentin se alege doar cu promisiuni. „Se pare că secretele dragonienilor sunt bine păstrate şi există interese ca ele să rămână doar în interiorul anumitor cercuri”, crede el. Teoria lui Valentin este centrată pe semnul dragonului, despre care susţine că este nu doar o creatură mitologică, ci chiar o civilizaţie cu care avem mai multe legături decât am putea crede.

În România, îi numim balauri, în China şi Japonia li se spune dragoni, iar la civilizaţiile amerindiene sînt şerpi cu pene. De fapt, aproape că nu există istorie veche care să nu menţioneze dragonii ca entităţi misterioase care s-au implicat în evoluţia omenirii sau chiar au creat-o. Valentin susţine că dragonii sînt fiinţe superioare, iar noi suntem urmaşii lor. Iată de ce:

1.Cu multe milioane de ani în urmă, dragonienii au plecat din cea de-a şaptea constelaţie, cea ca Dragonului, către sistemul solar, pe care l-au creat „după chipul şi asemănarea lor”, adică în formă de dragon. Astfel, spune Valentin, dacă privim Calea Lactee, vom observa că seamănă cu un şarpe încolăcit. „Vasile Lovinescu dezvăluie un fapt cunoscut cu secole şi milenii în urmă, că lanţul muntos al Carpaţilor are o formă absolut asemănătoare cu Constelaţia Dragonului”, aminteşte el.

Capul de dragon din Oceanul Atlantic

Carpaţii, structură artificială în formă de dragon

2.Terra a fost, înaintea migraţiei continentelor, o suprafaţă în formă de dragon, lucru uşor de observat dacă alipim din nou continentele. Capul dragonului, inclusiv dinţii acestuia, se află în sudul Americii de Sud, forma fiind vizibilă din satelit.

3.Lanţurile muntoase sunt şi ele formaţiuni „desenate” în formă de şarpe. De pildă, Carpaţii noştri. Priviţi din spaţiu, arată ca un dragon cu aripi. 17 locuri importante sunt presărate de-a lungul acestor munţi, tot atâtea câte stele sunt în Constelaţia Dragonului. Cele mai multe se află pe teritoriul României. Sfinx-ul şi Babele sunt poziţionate chiar în inima dragonului şi sunt amplasate pe structuri artificiale de piatră care, privite de pe orbită, seamănă cu un dragon. Munţii Bucegi au formă de cap de dragon.

4.Nilul şi Dunărea au forma cobrei imperiale, animal sacru la vechii locuitori ai Egiptului şi Traciei. De-a lungul acestor fluvii sunt dispuse 17 mari oraşe corespondente celor 17 mari stele din Constelaţia Dragonului.

Obiect folosit în cultul Sabazius

5. Că românii şi strămoşii lor i-au întâlnit pe dragonieni nu încape nicio îndoială, atâta vreme cât în memoria colectivă au rămas basme, mituri şi povestiri cu şerpi şi balauri. Chiar mitul Sburătorului este tot o reflexie a dragonului. Şarpele din credinţa populară poate ucide nu doar cu veninul, ci şi cu privirea, ceea ce înseamnă că e mai mult decât un animal.

6. Geto-Dacii considerau că şarpele este spiritul strămoşilor şi simbolul nemuririi lui Zamolxe. Zeul trac Sabazius era un şarpe care simboliza înţelepciunea şi care avea obiceiul să coboare în adâncurile pământului, întocmai ca Zamolxe. Mama lui Alexandru Macedon, o femeie despre care se ştie că era tracă, l-a conceput pe marele conducător cu un zeu-şarpe.

7. Multe brăţări de bronz dacice se termină la ambele extremităţi cu câte un cap de şarpe. Găsim la muzeul din Constanţa o statuie ciudată de dragon cu cap de om, atribuită şarpelui Glykon, cult răspândit în secolul II în Imperiul Roman.

Însă nu s-a găsit nicio altă statuie de acest tip, semn că şarpele era venerat la Tomis mai mult decât în alte părţi. Dar de unde până unde cultul şarpelui pe aceste meleaguri? Se spune despre acest zeu că ar fi fost importat din Asia, dar în realitate, nu se ştie de unde a apărut şi de ce doar la noi s-a materializat într-o statuie. Mai mult, figura şi pe monedele emise la Tomis, iar în zilele noastre, am avut bancnota de 10.000 de lei cu acest simbol.

Columna lui Traian

8. Cercetătorul Mihai Coman arată că stindardul dacic „ar fi derivat din acel draco (ie-şarpe)”. Valentin completează: „Steagul tracilor era un dragon în vârful unei ţepuşe, şi nu un dragon cu cap de lup, cum se crede în mod uzual”. Draconarii, purtătorii steagului-dragon al dacilor, steag denumit Draco, formau o castă aparte a războinicilor. Draco este imortalizat pe Columna lui Traian, împărat care a bătut şi o monedă pe care e configurat un dragon.

Moneda lui Traian

9. Deseori ne amuzăm spunând draci în loc de traci, dar asemănarea fonetică nu e întâmplătoare. Valentin susţine că termenul „trac” provine din „dragon” (draco-drac în limba latină), iar „baalkan” (zona geografică ocupată de traci), în limbile vechi are sensul de „dragon”. „Este cunoscut de asemenea faptul că o parte din teritoriul României de astăzi se numea „Baal-Hakia” (Valahia - Ţara Balaurului), denumirea „Dacia” derivând de la „Hakia”.

Blazonul Ordinului Dragonului (stânga) şi al lui Vlad Ţepeş

Castelul Bran (Balaurului)

10. Cultul balaurului s-a perpetuat de-a lungul întregii istorii a românilor, însă Vlad Ţepeş chiar şi-a afişat originea dragoniană. Porecla pe care a acceptat-o, Dracul, are mai puţină legătură cu diavolul şi mai multă cu civilizaţia dragonienilor, deoarece înseamnă Fiul Dragonului, nicidecum al Satanei. El însuşi membru al Ordinului Dragonului, era originar din Drăculeşti, iar blazonul familiei sale avea imaginea unui dragon pe ea, diferit de cel al ordinului. Acelaşi dragon îl mai putem vedea în Şchei şi în zilele noastre, pe inele porţilor. Într-o stampă a vremii, Castelul Bran e denumit al Balaurului, iar un alt castel care apare în hartă e astăzi dispărut cu desăvârşire.

Se pare că Ordinul Dragonului a luptat dintotdeauna împotriva nedreptăţii, inclusiv a abuzurilor Bisericii. Astfel că, nu e de mirare că domnitorul român a ajuns un monstru, iar Bram Stoker i-a pecetluit definitiv soarta, transformându-l în vampir. România continuă să fie folosită în literatură ca tărâm al dragonilor. De exemplu, personajul Harry Potter vine în România pentru a studia dragonii la Sinaia, unde ar fi centrul de cercetare a acestor fiinţe.

În concluzie, şarpele, balaurul, dragonul n-ar trebui deloc să ne sperie, din moment ce sunt simboluri care au însoţit istoria românilor, iar Vlad Ţepeş n-ar trebui să fie un simbol al Halloween-ului, aşa cum îl înţeleg americanii, pentru simplul motiv că nu are nicio legătură cu vampirii, vrăjitoarele, vârcolacii sau zombie. Nici măcar cu bostanii. Dragonii sunt parte din trecutul nostru, iar dacă avem suficientă răbdare, şi din viitorul nostru. Până atunci, nu ne rămâne decât să le descoperim urmele.

În tocul uşii sau lângă pat?

2013-10-13T00:04:00.002+02:00

Românii se întreabă când se va produce o nouă mişcare tectonică în Vrancea şi dacă aceasta va fi devastatoare, cum a fost cea din 4 martie 1977. Oamenii de ştiinţă nu pot da un răspuns exact. Mişcările scoarţei din Galaţi le-au dat peste cap toată ştiinţa. Eu nu cred că sunt cutremure, nici nu sunt provocate de forări, cred că la mică adâncime există ceva ce încă nu cunoaştem. După 200 de seisme într-o zonă surpriză, a venit unul de 5,5 în Vrancea. Cu toate acestea nimeni n-a găsit nicio legătură între ele. Aşa că nu ne rămâne decât să ţinem cont de semnele care prevestesc nenorocirea. Care sunt acestea şi ce e de făcut când pământul se zgâlţâie? Ce trebuie să facem când simţim trepidaţiile? Există trucuri pentru o salvare sigură sau totul depinde de ce e scris omului?

4 martie 1977

Acum 36 de ani, pământul s-a cutremurat atît de violent încât ziua de 4 martie 1977 a rămas în istoria României drept una a groazei şi tragismului. Undele seismice verticale şi orizontale au culcat la pământ într-o secundă sute de clădiri şi au înghiţit mii de vieţi omeneşti. România s-a legănat ca o corabie în furtună. Clădiri vechi din Bucureşti s-au transformat în mormane de moloz. Au izbucnit incendii. Mulţi s-au aruncat de la etaj, alţii s-au călcat în picioare la ieşirea din imobile. Unii au rămas în casă paralizaţi de groază şi au supravieţuit. Sau nu.Vreme de trei ore, seismografele au continuat să înregistreze alte mişcări mai slabe. În seara de 4 martie, Ceauşescu era în Nigeria. Prima vizită oficială în acest stat african. A fost informat de dezastrul din România înainte de a-şi rosti toastul. A încercat să rezolve totul prin telefon, dar când a aflat că situaţia e groasă, s-a hotărât să vină în ţară. A dat imediat Decretul Prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate. Armata, activiştii de partid, personalul sanitar, cascadorii, toţi oamenii buni de muncă au fost mobilizaţi. Supravieţuitorii şi morţii au fost scoşi pe rând de sub dărâmături. Toma Caragiu, Doina Badea, Alexandru Bocăneţ, Eugen Baconsky, Veronica Porumbacu au fost striviţi de ruine. Ultimul găsit în viaţă, după 11 zile. a fost Sorin Crainic, de 22 de ani. Familia Ceauşescu l-a vizitat în spital şi i-a adus portocale. Întreaga lume, socialistă şi capitalistă, a sărit atunci în ajutorul României cu medicamente şi echipament medical.

„Urmează un cutremur de adâncime de tip 1940“

Unii spun că numărul cutremurelor pe glob nu a crescut, a crescut doar precizia noastră de a le localiza şi de aceea ni se par mai multe. Conform geologilor americani, în 1931, au existat aproximativ 350 de staţii seismologice în lume, astăzi, funcţionează mai mult de 8.000, iar datele sunt procesate rapid prin satelit. Astfel, detectarea cutremurelor la secundă nu mai este o problemă, nici chiar pentru cele mici, cu magnitudini de 1 grad. Conform previziunilor bazate pe înregistrările din 1900 încoace, specialiştii se aşteaptă la aproximativ 17 cutremure majore (7,0-7,9 grade) şi unul mare (8,0 grade sau mai mari), în fiecare an. Unde va lovi marele cutremur în 2013? În 2012 a fost în Peru, în 2011, în Japonia, în 2010, în Haiti, în 2009, în Sumatra, în 2008, în China. Periodicitatea seismelor mari din zona Vrancea este de 30 până la maximum 50 de ani. Avem motive să ne îngrijorăm? În ultimul secol, România a fost lovită de peste 100 de cutremure, dintre care două au avut efecte catastrofale. Pe 10 noiembrie 1940, cutremurul din Vrancea a avut magnitudinea de 7,4 pe scara Richter. Numărul victimelor: între 1.000 şi 4.000. La 4 martie 1977 (7,2 grade), au murit 1.570 de oameni, 11.320 au fost răniţi, au fost distruse peste 33.000 de locuinţe, iar pagubele au depăşit două miliarde de dolari. „Nu urmează un cutremur de suprafaţă de tipul 4 martie. Urmează un cutremur de adâncime de tip 1940“, apreciază Gheorghe Mărmureanu, fostul directorul al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Semne de la animale şi plante

Dezastrele naturale sunt imposibil de prezis, tot ce putem face e să fim pregătiţi pentru supravieţuire. Însă, unii cred că există semne prevestitoare. Se crede că animalele simt vibraţiile pământulului înaintea oamenilor, că pot detecta gazele eliberate de pământ sau sarcinile electrice din aer. Specialiştii chinezi au observat că, înainte cu două săptămâni de dezastrul din 12 mai 2010, mii de broaşte au invadat străzile din Mianzhu, un oraş ce avea să fie grav afectat (2.000 de morţi). În ziua cataclismului, la o grădină zoologică din Wuhan, zebrele au început să se lovească de gratiile cuştilor. O întreagă populaţie de broaşte şi-a abandonat brusc balta, cu câteva zile înainte de cutremurul din L'Aquila, Italia, în 2009. Devastatorul tsunami din decembrie 2004 a făcut sute de mii de victime omeneşti, dar dintre animalele sălbatice aproape niciuna. Acestea s-au refugiat pe dealuri cu câteva ore înainte ca litoralul să fie lovit de valul ucigaş. Oamenii care le-au urmat, au scăpat cu viaţă. Japonezii susţin că Stapelia variegata L, o floare din familia Mimosa prezice cutremurele. Planta îşi închide frunzele cu câteva ore înainte ca pământul să înceapă să se zguduie. Gheorghe Mărmureanu susţine ca peştii şi canarii de la Observatorul Vrâncioaia sunt sensibili la seisme: „Peştii sar cu aproximativ o jumătate de oră înaintea producerii unui seism, iar canarii tac cu 4, chiar 5 ore înainte. Totuşi, nu ne putem baza pe comportamentul animalelor, pentru că acestea nu reacţionează aşa doar în cazul cutremurelor“.

Oameni care presimt cutremure

Anumite semnale misterioase ale Pământului premergătoare cutremurelor şi erupţiilor vulcanice pot fi detectate şi de către oameni. Există persoane „sensibile“ la anumiţi factori măsurabili cu ajutorul tehnicii moderne. De cinci ani încoace, americanca Suzanne Smart a fost supusă la nenumărate teste cerebrale de către specialiştii care căutau explicaţii pentru senzaţiile pe care această femeie le trăieşte înaintea unor cutremure: migrene, ţiuituri şi dureri intense în urechi. Simptomele dispar după un cutremur mare, în rest e perfect sănătoasă. Ca ea, mai există şi alţi oameni care presimt declanşarea unui seism, dar nu pot spune cu precizie unde şi când. De multe ori, speriaţi de stările prin care trec, le spun celorlalţi că se apropie un cutremur, dar nimeni nu-i crede. Cercetătorii s-au întrebat care este natura acestor misterioase semnale ale Pământului? Este vorba despre sunete sau despre o pulsaţie electrică care imita sunetul? La începutul anilor '90, s-a constatat că în New Mexico, mai mulţi oameni au reclamat o senzaţie de huruit uşor sau sunete de motor diesel, asociate cu crize de greaţă, ameţeală şi dureri de cap. Instrumentele cele mai sensibile însă n-au înregistrat nimic, iar savanţii sunt nedumeriţi şi azi, când aceste persoane mărturisesc că recepţionează aceleaşi emisii, chiar mai intense, înaintea marilor cutremure.

După unul mare, vine unul şi mai mare

Oamenii cred că un alt semn că se apropie un cutremur mare ar fi o serie de zguduieli mai mici, petrecute într-un interval de câteva zile. Alţii, dimpotrivă, cred că înaintea unui seism puternic, pământul e neobişnuit de calm, iar cu câteva minute înainte, se stârneşte o furtună. Alţii cred că seismele mari sunt anunţate de alte cutremure măricele. Înaintea celui din 1977, România trecuse, cu patru luni înainte, printr-un cutremur de şase grade. Cutremurul de 7,4 grade din 10 noiembrie 1940 a fost precedat, pe 22 octombrie, de un alt cutremur Vrâncean, de 6,2-6,5 grade. Unii au observat că marile mişcări tectonice din România s-au produs primăvara şi toamna. Alţii au legat cutremurele de la noi cu cele din Turcia. De mai multe ori s-a întîmplat ca un cutremur major în Vrancea să fie precedat de unul din Asia Mică. O altă ipoteză leagă dezastrele naturale de Luna Plină. Istoria consemnează câteva coincidenţe între evenimentul astronomic şi cel seismologic: 1992, cutremur, urmat de tsunami în Nicaragua, 2004, cutremur de 9 grade în Oceanul Indian şi tsumani ucigaş în Indonezia. Pe 4 martie 1977, era tot lună plină. În 27 octombrie 2004 (6 grade), la fel. Teoria nu a fost confirmată, dar adepţii ei susţin că seismicitatea este de 10 ori mai crescută în nopţile cu Lună Plină.

Făgăraş, zonă seismică importantă

Există oameni care, înaintea unui cutremur, au migrene şi le ţiuie urechile. La începutul anilor '90, în New Mexico, mai mulţi oameni au auzit un huruit, asociat cu crize de greaţă, ameţeală şi dureri de cap. În acel an, s-au produs 2.268 de cutremure, cifră record pentru SUA. Cele mai respectabile par să fie predicţiile seismologilor care, pe baza înregistrărilor, pot calcula ciclicitatea cutremurelor mari. Însă, nu cu exactitate. În România există un sistem de avertizare seismică rapidă. Specialiştii află cu 25 până la 28 de secunde înainte ca fenomenul să aibă loc. Conform protocolului, în următoarele 0,5 secunde, industria nucleară, gazul sunt blocate. Realizat de ingineri şi seismologi români în colaborare cu specialişti de la Universitatea Karlsruhe din Germania, sistemul era în 2006, când a fost pus în aplicare, primul din Europa care permitea detectarea în timp real a cutremurelor. Din partea specialiştilor români, încurajările sunt vagi. Mircea Radulian, preşedintele Institutului Naţional de Fizică a Pământului, spune că apariţia unui cutremur cu magnitudinea peste 7 grade „teoretic vorbind, poate apărea.“ Expertul crede că e destul de posibil să trecem printr-un seism cu o magnitudine între 5 şi 6 grade, deoarece acet tip de cutremure apar cu o anumită frecvenţă la 2-5 ani. Mai îngrijorător pentru noi e faptul că şi zona Făgăraş are activitate seismică, şi încă de 6,4-6,5 grade. Iar periodicitatea n-a putut fi aproximată. Cercetătorul susţine că, în Făgăraş, se produc 4-5 cutremure de peste 6 grade la 80-100 de ani. Ultimul a fost în 1916.

Predicţii şi circ

În lipsa unei anticipări exacte, proliferează prezicătorii. Ciudatul profesor Vergil Hâncu susţine că detectează seismele „după viteza de propagare a particulelor aflate în suspensie gazoasă“. Prezicătorul a anunţat un seism devastator pe 15 ianuarie 2001. Nu s-a întâmplat nimic şi de-atunci lui Hâncu i-au amuţit prezicerile. România se va zgâlţâi serios în 2012, credea şi cercetătorul George Purcaru. Cutremurul ar fi trebuit să aibă 7 grade pe Richter. Fiindcă nu s-a produs, a decalat data dezastrului cu un an. Profesorul de la Universitatea din Frankfurt deţine recordul pentru cea mai exactă precizie din lume pentru un cutremur care a avut loc în 1994, în insulele Aleutine. El a studiat toate cutremurele din Vrancea, începând cu anul 1107, iar pe cel de anul acesta îl anticipează încă din 1979. Pe cel din 1977 l-a anunţat cu patru ani mai devreme, dar nu l-a ascultat nimeni. Seismologii pot prezice doar unde este probabil să aibă loc un seism puternic, bazându-se pe istoricul zonei, mişcarea plăcilor tectonice şi detectarea locurilor în care se acumulează presiunea, de-a lungul faliilor. Totuşi, aceste predicţii sunt extrem de vagi. În acest moment, nimeni nu ştie exact când şi unde se va zgâlţâi pământul.

La un pas de o mare descoperire

„Dacă am avea un avans de 10 de ore, am putea evacua populaţia, am putea scoate oamenii din clădiri“, spune Paul Silver, cercetător la Carnegie Institution for Science din Washington. Echipa lui a conceput o tehnică prin intermediul căreia s-ar putea prezice, în viitor, producerea cutremurelor. Măsurând schimbările petrecute în scoarţa pământului înainte, în timpul şi după două cutremure mici ca magnitudine, petrecute la mare adâncime în falia San Andreas din California, seismologii au descoperit că există o diferenţă mare în nivelul de stres înregistrat la nivelul crustei terestre. Această modificare apare cu zece ore înainte de seismul propriu-zis. După catastrofa din China petrecută recent, oamenii de ştiinţă din această ţară au pus la punct o reţea de 20 de sateliţi care măsoară schimbările produse în ionosferă. Aceste modificări ar constitui indiciul unui viitor cutremur care se va produce nu peste 10 ore, ci 2 săptămâni, timp suficient pentru evacuarea populaţiei dintr-o zonă oricât de mare. Ideea a venit de la un cercetător NASA, Dimitar Ouzounov, care a observat, în 2 mai, surse de lumină pe infraroşu în regiunea Sichuan. A trimis ulterior descoperirea către colegi şi presă, dar nimeni nu l-a luat în seamă. În 12 mai, s-a produs cutremurul. Acum, teoria lui stă la baza proiectului chinez care urmează să revoluţioneze seismologia.

„Vrâncioaia“, nr. 1 în Europa

În România există un sistem de avertizare seismică rapidă, în cazul producerii unui cutremur de proporţii în zona Vrancea. Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului află cu 25 până la 28 de secunde înainte ca fenomenul să aibă loc. Conform protocolului, în următoarele 0,5 secunde, întreaga industrie nucleară a ţării e blocată. Sistemul este deja patentat pentru gaz, iar pe viitor va putea fi folosit şi la securizarea datelor calculatoarelor sau la avertizarea medicilor din sălile de operaţie. Realizat de ingineri şi seismologi români în colaborare cu specialişti de la Universitatea Karlsruhe din Germania, sistemul era în 2006, când a fost pus în aplicare, primul din Europa care permite detectarea în timp real a cutremurelor. Autorii invenţiei au primit cel mai mare premiu în domeniu, European ICT Prize. Aceeaşi specialişti români ne asigură că următorul cutremur major (cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter), nu se va produce înainte de 2012. Seisme de magnitudine mică în Vrancea există destul de des, nu sunt periculoase şi pot fi urmărite chiar online, aici.

Mai bine înăuntru

Dacă mâine s-ar produce o mişcare seismică de proporţii ce trebuie să facem? N-am apucat să consolidăm blocurile, deci nu putem sta nepăsători. Cum procedăm pentru a ne salva vieţile nouă şi celor dragi? În „Normele de comportare în caz de cutremur“ editate de ISU Braşov şi distribuite asociaţiilor de proprietari, şcolilor şi instituţiilor, suntem sfătuiţi să nu ne repezim în afara imobilului, pentru că suntem mai în siguranţă în interior. În lucrarea „Triunghiul vieţii“, americanul Doug Copp, managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internaţionale de Salvare, spune că „este mult mai bine să fii lângă exteriorul unei clădiri decât în interior“. Colonelul Lucian Bogdan de la ISU Braşov ne avertizează că, dacă urmăm această idee, riscăm să ne cadă în cap balcoane, ferestre şi alte obiecte desprinse de la etajele superioare. „Ideal e să ne adăpostim în cadrul unei uşi, sub o masă, o bancă, un birou. Dacă nu există mobilier solid, staţi lângă un perete interior şi protejaţi-vă capul şi viaţa“. „Oamenii care se pun sub obiecte, ca birouri sau maşini, sunt întotdeauna zdrobiţi“, este contrareplica americanului.

„Triunghiul vieţii“

Copp ne recomandă să ne ghemuim în poziţia fetală. „Este un instinct de supravieţuire natural. Poţi supravieţui într-un mic gol. Du-te lângă un obiect, lângă o canapea, lângă un obiect mare şi voluminos, care se va comprima într-o oarecare măsură, dar care va lasa un gol lângă el“, explică el. El numeşte acest spaţiu în care te poţi adăposti „triunghiul vieţii“ şi este practic o piramidă de moloz formată în jurul unui obiect mare. În acel spaţiu gol, orice fiinţă care stă ghemuită în poziţia fetală ar putea, teoretic, să rămână în viaţă. „Data viitoare când priviţi clădiri prăbuşite, număraţi «triunghiurile» pe care le vedeţi formate. Sunt peste tot. Este cea mai comună formă pe care o veţi vedea într-o clădire prăbuşită“, crede americanul. Specialistul de la ISU e de altă părere: „E vorba de alte construcţii, cu structuri uşoare. După tornade, nu rămâne casă în picioare la americani. La noi, cel mai sigur loc e tocul uşii de la intrare în apartament, deoarece pe deasupra lor trec grinzile de rezistenţă care protejează şi unde descărcarea forţelor e cea mai mică“. Aşadar, sfatul lui Copp e bun eventual doar dacă nu ajungem la uşă: „Dacă eşti în pat, pur şi simplu rostogoleşte-te jos din pat. Un vid de siguranţă va exista în jurul patului“.

Ne poate ucide un obiect din casă

Cam toată lumea ştie ce e de făcut în caz de cutremur: să n-o luăm la goană pe scări, acestea sunt primele care se prăbuşesc, să nu stăm în dreptul ferestrelor, să închidem sursele de apă, gaz, curent electric şi, mai ales, să nu intrăm în panică. De fapt, pregătirea pentru a face faţă unui seism începe înainte de producerea catastrofei, prin fixarea fermă în pereţi a etajerelor şi plasarea cât mai jos posibil a obiectelor grele, pregătind un plan de urgenţă pentru întreaga familie. Trebuie să avem provizii puse deoparte, hrană şi apă pentru trei zile, haine călduroase şi pături, baterii, lanternă şi un radio, trusă de prim ajutor, extinctor. Şi, mai ales, trebuie să învăţăm din timp să le folosim. Specialiştii spun că mai trebuie să treacă 400 de milioane de ani până când cele trei plăci tectonice de pe teritoriul României să se lipească la loc. Abia atunci cutremurele din Vrancea vor afecta Ardealul. Asta înseamnă că la primul cutremur serios putem sta liniştiţi?

O soluţie sigură: construcţii rezistente

Cutremurele sunt provocate de procese geologice imprevizibile, care nu pot fi controlate. Au loc cu aceeaşi frecvenţă ziua şi noaptea, nu depind de anotimp sau starea vremii. Primele unde seismice detectate ne vor spune că vor sosi vibraţii mai puternice, însă cu cel mult câteva minute înainte de momentul producerii cutremurului. Seismologii pot prezice doar unde este probabil să aibă loc un seism puternic, bazându-se pe istoricul zonei, mişcarea plăcilor tectonice şi detectarea locurilor în care se acumulează presiunea, de-a lungul faliilor. Totuşi, aceste predicţii sunt extrem de vagi. Ei au avut mai mult succes însă în prezicerea replicilor. Se mai studiază relaţia dintre descărcările magnetice şi electrice din roci şi cutremure. Aceste cîmpuri electromagnetice se modifică, se pare, chiar înaintea producerii cutremurului. Scurgerile de gaze şi înclinaţia solului sunt considerate şi ele semnale de avertisment. Dar, niciunul din acestea nu prezic cu exactitate dezastrele. Deci, ce putem face? Proiectarea de construcţii rezistente este deocamdată singura soluţie serioasă. În 1973, Codul Uniform privind construcţiile, un set internaţional de reguli privind realizarea clădirilor, a prevăzut reguli noi pentru fortificarea edificiilor împotriva forţei undelor seismice. Acestea includ întărirea fundaţiilor, flexibilitatea imobilelor astfel încât să poată absorbi vibraţiile fără să cadă sau să se deterioreze. Consolidarea clădirilor ar trebui să ne preocupe mai mult decât previziunile despre mari dezastre.

Experimentul Copp

Doug Copp este considerat părintele metodei de salvare în caz de cutremur numită „Triunghiul vieţii“. „M-am târât în interiorul a 875 de clădiri prăbuşite, am lucrat cu echipe de salvare din 60 de ţări, am fondat echipe de salvare în mai multe ţări, am fost expertul Naţiunilor Unite în Micşorarea Dezastrelor timp de doi ani. Am lucrat la fiecare dezastru major din lume din 1985“, se prezintă el. Ca să dovedească veridicitatea şanselor de supravieţuire prin ghemuire lângă un obiect mare, a făcut un experiment cu 20 de manechine plasate în interiorul unei clădiri. A fost provocat artificial un cutremur, iar ceea ce a urmat a făcut obiectul unui film documentar extrem de popular. Doar manechinele care au aplicat metoda lui Copp au rămas intacte. Dacă are sau nu dreptate, puteţi stabili şi dumneavoastră privind fotografiile de la cutremurul din 1977.

Măsuri de supravieţuire

Pregătirea începe înainte de producerea catastrofei, prin fixarea fermă în pereţi a etajerelor şi plasarea cât mai jos posibil a obiectelor grele. Se pregăteşte un plan de urgenţă pentru întreaga familie. Trebuie să avem provizii puse deoparte, hrană şi apă pentru trei zile, haine călduroase şi pături, baterii, lanternă şi un radio, trusă de prim ajutor, extinctor, acte.

Şi, mai ales, trebuie să învăţăm din timp să le folosim.

Imediat după seism, trebuie:

- să n-o luăm la goană pe scări, acestea sunt primele care se prăbuşes

- să nu stăm în dreptul ferestrelor

- să închidem sursele de apă, gaz, curent electric

- să nu intrăm în panică

- să ne adăpostim sub o grindă

- să ne ândepărtăm de clădiri, dacă suntem deja în stradă.

Doug Copp, managerul pentru dezastre al Echipei

Americane Internaţionale de Salvare, vorbeşte de un aşa-numit triunghi al vieţii., în acel gol rămas lângă pat sau orice piesă de mobilier voluminos. În acel spaţiu gol, orice fiinţă care stă ghemuită în poziţia fetală ar putea, teoretic, să rămână în viaţă. „Dacă eşti în pat, pur şi simplu rostogoleşte-te jos din pat. Un vid de siguranţă va exista în jurul patului“, sfătuieşte specialistul.

„România se află în fereastra unui cutremur de amploare“

Un profet al seismelor mai puţin mediatizat susţine că România va fi zguduită de un puternic cutremur ce va curma zeci de mii de vieţi omeneşti. Deşi este profesor renumit în Brazilia, predicţiile savantului nu sunt luate în serios. Vasile I. Mârza, un fost angajat al Institutului de Fizică a Pământului, actualmente profesor la Universitatea din Brasilia, a făcut în 2006 o declaraţie şocantă: până în 2013 îşi vor pierde viaţa cel puţin 60.000 de bucureşteni, într-un cutremur care ar putea atinge 8,1 grade pe scara Richter. El a declarat că „România se află în fereastra unui cutremur de amploare“, a spus el. Calculele seismologului spun că teribila catastrofă urmează să se producă în jurul anului 2006, plus sau minus şapte ani. Epicentrul cutremurului va fi în Vrancea şi va avea o magnitudine de circa 7,5, cu un maxim posibil de 8,1. Gheorghe Mărmureanu susţine că afirmaţiile fostului său coleg sunt hazardate: „În România nu s-a produs şi nu se va produce niciodată o mişcare seismică de 8,1 grade“. Profesorul Mârza a estimat că, dacă un cutremur atît de puternic se va produce noaptea, cele 500 de blocuri din Bucureşti sunt în pericol şi se pot înregistra 60.000 de victime. Mârza şi-a obţinut doctoratul în 1982 la Universitatea din Bucureşti cu teza „Semnificaţia premonitorie a fluctuaţiilor seismice. Scala globală a manifestărilor cu particularizări şi accente pe regiunea Vrancea, România“.

Unde se simte cel mai puternic?

Cele mai importante zone epicentrale ale României sunt:

- Regiunea Vrancea

- Zona Făgăraş-Cîmpulung

- Zona Banat

- Dobrogea

- Platforma continentală a Mării Negre

- Crişana

- Maramureş

- Podişul Transilvaniei

- Câmpia Română

Casa inteligentă

Cercetătorii Institutului de Nanomanufactură din Leeds, Marea Britanie, au testat o casă care, spun ei, şi-ar proteja locuitorii. Construcţia are o structură din oţel, dar pereţii au în compoziţie cel mai rezistent tip de gips şi nanoparticule de polimeri care, printr-o reţea de senzori, masoară în timp real vibraţiile, temperatura, umiditatea şi nivelul gazelor din atmosferă. Graţie acestor date, casa „ştie“ când există pericolul de a se prăbuşi şi poate chiar să-şi repare singură fisurile, deoarece nanoparticulele solide, atunci când sunt supuse unor presiuni, devin lichide şi se infiltrează în crăpături, solidificându-se apoi la loc.

Invenţii de vânzare

Inginerul Nicolae Savin a proiectat în 2001 o cabină antiseismică în stare să reziste la orice cutremur. Invenţia a fost brevetată şi în SUA şi deja s-a interesată şi Japonia. Cabina este pentru două persoane, are o bază de trei metri pătraţi, fiind cam de mărimea unui dulap cu patru uşi. Este construită din oţel, iar tavanul are formă de vîrf de lance, ceea ce face ca forţa de compresiune să se reducă de 1.000 de ori. E dotată cu două scaune şi centuri de siguranţă, cpşti de protecţie şi măşti de gaze, e prevăzută cu sursă proprie de energie şi rezervoare de oxigen. O astfel de cabină va costa 4.000 de euro. A fost testată în 2005 când a fost aruncat asupra cabinei un bloc de beton armat de 20 de tone. Betonul s-a fărâmat, cabina a rămas intactă. De la adresa de Internet puteţi achiziţiona avertizoare cu 419 lei. Aceste dispozitive pâlpâie luminos şi onor cu cel mult 60 de secunde înaintea unui seism.

Ştiaţi că?

- Centrul de Informaţii privind Cutremurele localizează între 12.000 şi 14.000 de cutremure în fiecare an. Dintre acestea, în medie, 19 sunt clasificate ca majore (magnitudine peste 6.5 sau mai mică, dar care cauzează pierderi de vieţi omeneşti sau pagube majore).

- Aproximativ 75% din energia seismică a Terrei este eliberată în Pacific, de la coastele vestice ale Americii de Sud şi Centrale, America de Nord, până la Insulele Aleutine, Japonia, China, Filipine, Indonezia şi Australia.

- Cel mai puternic cutremur a fost cel din Chile, din 22 mai 1960, cu magnitudinea de 9,5 pe scara Richter.

- Cele mai multe victime le-a făcut cutremurul din China, din 1556, când au murit 830.000 de oameni.

- În timpul unui seism de 4 grade pe scara Richter, se eliberează o energie echivalentă cu explozia a 6 tone de trinitrotoluen. La magnitudinea de 7 grade - 199.000 tone TNT.

- Există 7 platouri de crustă majore pe Pământ, de circa 80 km grosime, care se deplasează între 10 şi 130 mm pe an.

- În România, cel mai devastator cutreur a fost cel din 1802, când în Bucureşti au murit 600 de oameni.

- Majoritatea cutremurelor durează doar câteva secunde. Cel din Alaska (1964) a durat peste 7 minute.

_________________________________________________________________________________

4 martie 1977, la Braşov

Se spune că mişcările seismice din Vrancea nu afectează Ardealul, că Braşovul n-a păţit nimic în '77. Totuşi, pagubele făcute publice în acea perioadă nu sunt deloc nesemnificative. În 1977, în Braşov s-au înregistrat doar avarii uşoare la întreprinderile Carpatex, Aurora, Reconstrucţia Feldioara şi Fabrica de Zahăr Bod. La Întreprinderea de Postav Pejmer s-a întrerupt parţial activitatea din cauza unor fisuri la turnul de răcire. După 14 ore, problema s-a remediat. Postul de radio Bod avariat a reintrat şi el rapid în funcţiune. Bilanţul oficial anunţa că aproximativ 3.000 de clădiri din judeţ au fost afectate uşor, 69 de locuinţe au devenit nefolosibile, iar 79 de familii sinistrate au fost cazate în alte locuri, în regim de urgenţă. Au fost parţial degradate 20 de şcoli. Cele din Moeciu de Jos, Calbor şi Perşani au fost temporar închise. Castelul Bran, Preventoriul de Adulţi Timiş şi Casa Municipală de Cultură au funcţionat parţial. S-a acordat asistenţă medicală unui număr de 58 de persoane. S-au înregistrat două decese. În Braşov, cele mai multe probleme au apărut pe strada Castelului, la numerele 32, 47, 72 şi Armata Roşie nr. 17. De pe Castelului 52 s-au scos două camioane de ţigle căzute de pe acoperişuri. Pe str. Castelului 96, autocamionul 31-BV-747 a fost acoperit de molozul unui horn. În primele trei zile, braşovenii au trimis în Bucureşti 40.000 kg de pîine, 34.000 de litri de lapte, 187.000 de sticle de apă minerală, 100.000 de sticle de băuturi răcoritoare, 6.200 borcane de iaurt, 2.700 kg de smântînă. După încheierea operaţiunilor de salvare, inginerul Gheorghe Haizea, directorul tehnic de atunci al trustului braşovean de construcţii, a ridicat 59 apartamente noi în Drumul Taberei. În prezent, specialiştii apreciază că Bucureştiul este capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa. Braşovul nu face parte din categoria zonelor unde catastrofa ar putea cauza mari pagube. Dar şi la noi multe clădiri poartă bulina roşie.

Braşovenii au ridicat Bucureştiul

În 1977, în total, în Bucureşti şi 9 judeţe afectate, au murit 1.570 de oameni, au fost distruse peste 33.000 de locuinţe, iar pagubele au depăşit două miliarde de dolari. Numărul răniţilor a fost de 11.320, iar 35.000 de familii au rămas pe drumuri. În primele trei zile, braşovenii au trimis în Bucureşti 40.000 kg de pîine, 34.000 de litri de lapte, 187.000 de sticle de apă minerală, 100.000 de sticle de băuturi răcoritoare, 6.200 borcane de iaurt, 2.700 kg de smântână. După încheierea operaţiunilor de salvare, s-a trecut la reconstrucţia capitalei. Inginerul Gheorghe Haizea, directorul tehnic al trustului braşovean, a ridicat 519 apartamente noi în Drumul Taberei. Practic, constructorii braşoveni au ridicat noul Bucureşti, după catastrofă.

Trei blocuri din trei

În evidenţele Primăriei Braşov, 60 de imobile sunt încadrate în diferite grade de risc în caz de cutremur. Majoritatea sunt în centrul istoric. Dar nici unele blocuri nu sunt scutite de riscul de a se prăbuşi parţial. Din 1992 până astăzi au fost expertizate doar 3 blocuri şi toate au fost declarate cu grad de risc: Soarelui 13 (grad III, adică mare), Saturn 50 (Grad II) şi Aurora 25 (grad I).

Monitorul Expres 22.08.2008, 4.03.2009, 2.03.2012