DACIA-VALAHORUM

Frontul de Eliberare al Daciei (RDCN)

2010-10-27T15:16:00.001+03:00

Numele meu este Octavian-Eugeniu Manu. Am 30 de ani, sunt absolvent de filosofie-sociologie şi, actualmente, lucrez ca ziarist în Constanţa. De un an şi două luni am devenit implicat social prin blogul meu, România-Dacia Casa Noastră (RDCN). Acum ceva timp am înfiinţat şi Frontul de Eliberare al Daciei (RDCN), pentru a strânge laolaltă oameni cărora le pasă de patria lor.
Obiectivele frontului sunt următoarele:

a) cercetarea şi promovarea adevăratei istorii şi culturi româneşti;
b) respectarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului;
c) promovarea valorilor individuale şi sprijinirea lor în vederea implicării şi afirmării lor în viaţa social politică;
d) respectarea şi apărarea suveranitatii naţionale, a independenţei şi unităţii statului şi a integrităţii teritoriului;
e) promovarea interesului naţional;
f) încurajarea controlului de către societatea civilă a principalelor instituţii ale statului; g) renaşterea satului românesc;
h) implicarea cu prioritate a tinerilor în procesul de restructurare a vieţii politice româneşti, în scopul formării unei noi elite politice;
i) educarea cetăţenilor în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora pentru a participa la viaţa publică, în toate structurile societăţii civile;

j) promovarea măsurilor juridice, instituţionale şi materiale necesare consolidării statului de drept.

   Acum este momentul pentru activarea punctelor c, f, h şi i din statutul frontului, pentru că altfel celelalte obiective vor rămâne doar o frumoasă intenţie. Este momentul pentru activarea persoanelor care vor să se implice. Apatia este problema ţării noastre, ne spun străinii. Oamenii sunt sătui de clasa politică, dar nu fac nimic pentru a o înlocui cu ceva nou, spunea un studiu britanic. Oamenii sunt apatici pentru că-şi spun că nu au cum să schimbe ceva de unii singuri. Şi nici uniţi nu îşi dau prea multe şanse. Speranţa unei vieţi mai bune este aşteptată mereu de la alţii, care au înşelat aşteptările poporului până acum. Atât timp cât clasa politică este impusă de afară, pentru a stoarce ţara asta de toate resursele pe care le mai are şi a ne transforma în sclavii imperiului european, care se va transforma în unul global, România, vechea Dacie, nu are nicio şansă, iar voi, cei care citiţi aceste rânduri, nu aveţi niciun viitor. De pământul stropit cu sânge de strămoşii voştri vor profita foarte puţini, majoritatea străini de ţara asta şi de interesele ei. Pentru ţara asta trebuie să luptăm, iar momentul a venit, trebuie să luptăm pentru viitorul nostru.
   Atât timp cât trăim avem datoria de a apăra ţara asta, indiferent de şansele pe care un astfel de efort le are. Lumea se împarte în două categorii, din punctul meu de vedere: actorii şi spectatorii. Invit prima categorie să vină alături de mine şi de Frontul de Eliberare al Daciei (RDCN) pentru a propaga platforma mişcării şi a aduna alături de noi cât mai mulţi concetăţeni.

   RDCN invocă articolele 20 şi 21 din Declaraţia Drepturilor Omului - orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere paşnică; orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi, pentru a acţiona în scopul realizării următoarelor puncte din aceeaşi declaraţie:

articolul 4 - nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor;
23,1 - orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului;
23,3 - orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială;
25,1 - orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurari independente de voinţa sa;
25, 2 - mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite. Toţi copiii, fie că sunt născuţi în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeaşi protecţie socială;
26,1 - orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învaţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învăţământul superior trebuie să fie, de asemenea, egal, accesibil tuturor, pe bază de merit.

   Drepturile care sunt garantate din Declaraţia Drepturilor Omului pot fi realizate într-o ţară a cărei economie funcţionează.
   Pentru aceasta, noi considerăm că agricultura românească trebuie să fie un domeniu prioritar. Aceasta va beneficia de subvenţii echivalente cu cele din alte state UE şi de protecţie în faţa concurenţei neloiale reprezentată de importurile extracomunitare şi de finaţarea de care beneficiază fermierii din UE. Va fi eliminat TVA-ul la produsele alimentare. Va fi încurajată eliminarea intermediarilor prin facilitarea creării de asociaţii care să aibă propriile puncte de desfacere, iar micii producători neasociaţi vor avea, de asemenea, posibilitatea de a vinde produsele în puncte de desfacere organizate. Statul va înfiinţa depozite care vor stoca gratuit recoltele. Statul va înfiinţa o bancă unde oamenii vor putea lua şi credite agricole, cu dobânzi mici, care să poată fi returnate, fără a transforma cetăţenii în sclavi.
   Politica de acordare gratuită de terenuri pentru tineri în sate va fi încurajată şi simplificată. Tineri care, de asemenea, vor beneficia de condiţii speciale de creditare pentru a-şi construi case sau a le achiziţiona.
   Realizarea unei infrastructuri care să asigure deplasarea către oraşele adiacente va stimula şi dezvoltarea turismului, care poate deveni o ramură importantă a economiei, pe lângă trezirea la viaţă a satului românesc. Turismul va fi stimulat şi prin punerea în valoare a obiectivelor istorice de importanţă naţională, având ca punct central capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, care, împreună cu celelalte cetăţi dacice şi nu numai din ţară, va fi dezgropată integral, restaurată şi va beneficia de măsuri speciale de protecţie.
   Fiscalitatea şi birocraţia vor fi reduse. Firmele vor beneficia de taxe mai mici pentru primii trei ani de la înfiinţare. Evaziunea şi contrabanda vor fi combătute prin formarea de instituţii de control bine finanţate, care să supravegheze activitatea economică.
   Resursele naturale vor fi naţionalizate, iar doar cetăţenii români vor avea dreptul de a deţine teren.

   Aceste măsuri, împreună cu altele pe aceeaşi linie de sprijinire a economiei autothone, vor permite acordarea unor salarii decente în sistemul bugetar, sănătatea şi învăţământul fiind considerate domenii de interes naţional. De asemenea, tot ele ne vor scoate de sub jugul finanţării externe, care ne impune direcţia de guvernare a ţării.

   Tot legat de interesul naţional, acţionând conform principiului "o ţară se întinde până unde se întinde poporul ei", cetăţenii de etnie română vor fi stimulaţi să se mute în Transilvania, mai ales în acele localităţi unde românii sunt minoritari. Ei vor beneficia de locuinţe gratuite, de facilităţi la angajare şi de facilităţi pentru înfiinţarea de afaceri în zonele respective. În plus, toate organizaţiile care militează împotriva României, ca stat unitar, vor fi scoase în afara legii, începând cu UDMR.

   Vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din statele vecine vor beneficia de sprijinul statului român pentru păstararea identităţii lor etnice. Minorităţile naţionale din România vor beneficia de aceleaşi drepturi pe care le au şi vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia în ţările vecine, Serbia, Ungaria, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Rusia. De asemenea, vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din ţările menţionate mai sus vor primi cetăţenie română la cerere, în regim de urgenţă.

   Statul român nu va mai recunoaşte independenţa Republicii Moldova, denunţând pactul criminal Ribbentrop-Molotov. Republica Moldova este parte a României.

   Cei care vor împlinirea celor schiţate mai sus, parte a unui program mai complex, care va deveni mai bine conturat pe parcurs, membri ai frontului, dar şi cei care nu fac parte încă din el, sunt rugaţi să mă contacteze pe adresa de mail pelasgic2009@yahoo.com. Împreună vom creea o reţea de bloguri care să promoveze obiectivele mişcării noastre şi va acţiona ca o revistă online a organizaţiei, o publicaţie cu mai multe pagini. De asemenea, cei care vin acum lângă noi, vor face parte din conducerea RDCN. Dreptul la liberă asociere ne garantează crearea de filiale, la nivel neoficial, în judeţele ţării şi în afara ei. Modalităţile de dialog şi întâlnire le vom stabili de comun acord, împreună cu voi.

Denaturarea adevăratei semnificaţii a unor cuvinte ale limbii române, precum şi a unor simboluri sacre ale străbunilor

2010-09-05T11:46:00.002+03:00

De câteva luni vroiam să scriu un articol pe marginea acestui subiect, doar că nu aveam toate datele necesare.

M-a frapat, în ceea ce priveşte cuvântul protocronism şi familia lui lexicală, uşurinţa cu care aceste cuvinte sunt vehiculate, m-a frapat uşurinţa de a pune aceste cuvinte ca etichete pe unele opere incorect politice, de multe ori, fără aprofundarea acelor lucrări.

Proto este ceva vechi şi foarte vechi (ex.protozoare, Protolatina), iar “cronism”, vine de la cronica-cronicar. Deci, protocronism poate fi o scriere ce atinge istoria veche si străveche.

Din dex aflăm: “protocronism” este un “curent de idei care urmăreşte să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica; protocronie”.

De la un cuvânt ce prezintă generic o creaţie literară, prin introducerea acesteia într-o categorie pe baze temporale, s-a ajuns la un termen care categoriseşte conţinutul unei opere literare pe baza presupusei obiectivităţi a acesteia.

Prin această manevră, un răspuns la apariţia unor opere incorect politice, a fost posibil ca unui om ce adunase pentru cartea sa de căpătâi, “Dacia Preistorică”, câteva mii de pagini de documentaţie, să i se atribuie un cuvânt dispreţuitor ce avea menirea de al discredita, pe dumnealui şi opera sa, fără a lua seama că Nicolae Densuşianu “a fost unul dintre cei mai harnici şi meticuloşi truditori spre dezvăluirea trecutului românesc.”

Nicolae Denşusianu “a studiat toţi autorii antici, aproape toată bibliografia momentului în domeniu, a solicitat culegeri de folclor şi mitologie de la învăţătorii săteşti, a colindat ţara în lung şi lat, inclusiv Transilvania aflată sub ocupaţie austro-ungară, sau Valea Timocului (Jugoslavia), populată compact cu români”, şi totuşi, a fost posibil ca unii să îl discrediteze doar cu ajutorul unui singur cuvânt căruia i s-a denaturat adevăratul sens.

În anul 2002 editura “Arhetip” a reuşit “să spargă o anume conspiraţie a tăcerii dusă în jurul lucrării” prin reeditarea operei de căpătai a lui Nicolae Densuşianu şi a istoriei României, “Dacia Preistorică”.

Această conspiraţie “avea un scop limpede şi care nu era spre binele neamului românesc. Încă mai trist, de cele mai multe ori, această acţiune s-a purtat prin indivizi care fie că frunzăriseră doar lucrarea, fie nu o citiseră de fel. Încă mai adesea era vorba de scepticismul ironic al celor care se grăbesc să vorbească despre cele pe care nu le ştiu şi nu le înţeleg, ai imbecililor utili”.

Să vedem alt exemplu de cuvânt cu semnificaţie voit peiorativă, substantivul naţionalism. Din dex aflăm: “ politică și ideologie care urmăresc întreținerea izolării și ațâțarea urii de rasă și naționalitate. Tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni”.

Napoleon Săvescu încearcă să pună lucrurile pe făgaşul lor firesc: “Naţionalist este acela care iubeşte ceea ce a dat mai bun poporul său de-a lungul sutelor de ani (naţiunea); cel care iubeşte şi protejează naţiunea din care face parte. . .Naţionalismul este conştiinţa apartenenţei la un neam. Este normal să existe o voinţă a naţiunii de a-şi afirma şi apăra pământul strămoşesc, istoria, cultura, religia, limba şi rasa.

De unde, însă, agresivitatea şi suspiciunea faţă de acest cuvânt? Unii politicieni s-au grăbit să imprime definiţiei un aspect tendenţios: naţionalismul ar fi iubirea exagerată a propriului neam. Ca şi cum ai putea să-ţi iubesti altfel decât exagerat propriul popor ?! Ei ar vrea să-ţi iubeşti neamul mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual să renunţi la exces şi să iubeşti mai mult alte neamuri, străine. . .Lupta noastră prezentă cu aceşti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciună repetată a devenit un adevăr aproape de nezdruncinat. . .În lupta noastră pentru adevărata istorie a poporului nostru, trebuie să desfiinţăm zeflemeaua lichelei istorice cât şi scepticismul invalizilor intelectuali, a amatorilor de diversiune în viaţa culturală, şi sa promovăm adevărul aşa cum este el, bun sau rău”.

Dar, “ştim cu toţii că este foarte greu să schimbi o părere falsă, fiindcă e înrădăcinată de secole prin manualele şcolare, prin tomuri de istorie, cărţi, articole, studii de aşa-zisă “romanistică”, intervenţii la radio şi la televiziune”.

Continui această incursiune cu cel mai sacru simbol al rumânilor străvechi, Svastika.

Evreul german Adolf Hitler împreună cu ceilalţi industriaşi evrei ce l-au susţinut financiar au încercat să satanizeze (doar în ochii lumii) acest simbol al străbunilor, dar Svastika rămâne în continuare o emblemă sacră.

Marija Gimbutaş, arheolog şi profesor la Universitatea din Los Angeles, a fost primul cercetător ce a rescunoscut că semnele incizate pe tăbliţele de la Tărtăria şi Lepenski Vir reprezintă cea mai veche scriere din lume.

O nouă descoperire în Serbia “avea să facă senzaţie în lumea pasionaţilor de istorie: sârbul Păun Es. Durlic, etnolog şi director al muzeului din Majdanpek, o localitate aflată în sudul Porţilor de Fier, lansa ipoteza îndrăzneaţă că o parte din semnele scrierii sistematizate de arheologul Marija Gimbutaş se regăsesc pe pâinea rituală a vlahilor din Serbia (colacii noştri, din nordul Dunării) preparată la parastase şi la sărbătorile morţilor. . . Comparate între ele, semnele de pe tăbliţele de la Tărtăria şi Vinca sunt aceleaşi cu cele de pe pâinile rituale ale vlahilor. Este incontestabil, afirmă Păun Es. Durlic, în lucrarea sa, “Limba sfânta a pâinii vlahilor”, că spirala, crucea Sfântului Andrei, crucea, luna nouă, soarele sau svastica se regăsesc atât pe tăbliţe cât şi în decoraţia pâinilor. Ele sunt prezente, de altfel, în tot spaţiul carpato-danubian, semne similare existând, de pildă, şi pe inscripţia dacică prezentată de Vasile Lovinescu în lucrarea sa, “Dacia Hiperboreană”.

Pe această pâine numită Muoş, prezentă la aromânii din sudul Dunării, se află două simboluri străvechi, : svastica (Luşafur) şi crucea cu luna nouă. “Crucea cu cele patru semilune (prezentă şi pe unele cruci vechi, de piatră, din cimitirele româneşti) îl reprezintă pe cel care a murit, iar svastica stă pe pieptul lui pentru a-l învia pe lumea cealaltă”.

Păun Es. Durlic “a identificat circa 40 de ideograme, prezente şi pe pâinile rituale ale vlahilor. Iar între toate cel mai mult l-a impresionat svastica . . .”Svastica ocupă locul central printre simbolurile tainice ale vlahilor”. Există o literatura bogată despre svastică, pentru că reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri, care îl urmăreşte pe om pe întreaga planetă, timp de mai bine de douăzeci de milenii. Cu toate acestea, ştiinta nu pomeneşte nimic despre existenta ei în cultul morţilor la vlahi. Aici, nu numai că este simbolul principal, dar este urmată de un şir de alte simboluri independente, care provin tot din ea. . .Cred, în acelaşi timp, că materialele etnografice din pâinea vlahilor vor anula, în final, iluzia că svastica ar fi venit de la est! La românii de pe ambele maluri ale Dunării, svastica apare, în decursul timpului, atât în cimitire şi biserici, cât şi pe pergamente voievodale sau pe broderii naţionale”.

Aici totul este clar, imaginile cu “sfânta pâine a vlahilor” sunt grăitoare, de asemenea, şi imaginea cu veşmântul de înmormântare a uneia dintre soţiile lui Ştefan cel Mare, Maria de Mangop.

Din “Dacia Hiperboreană” a lui Vasile Lovinescu aflăm de o întâmplare haiosă în care un profesor încearcă să îl lămurească pe un ţăran că zvastica este un simbol străin, dar ţăranul o ţinea “una şi bună”, ” Ba nu ! E a nost ! Îl avem de pe vremea urieşilor”.

Mulţi poate află pentru prima dată de aceasta trebuşoară, dar nu este nimic inventat, svastica era şi mai este încă un simbol sacru al străbunilor, fie ei numiţi Pelasgi, Belagi, Blaci, Blachi, Hiperborei, Brahmani Arieni, Valaci aparţinători de Dakşa ori Blajini, Rohmani, Rocmani, Rahmani, cum spune tradiţia populară românească.

Nicolae Densusianu află, mai ales din scrierile vechilor greci, de existenţa altor etnonime şi toponime ce aparţineau populaţiilor pelasge, cum ar fi, Placi lângă Olimp şi lângă Troia, Placia în Crimeea, Blachi şi Felahi/Fulahi(ţărani agricultori) pe şesurile Nilului, Balac în Palestina, de asemenea, mai aflăm că în vechime aproape tot gigantul arbore uman al Sciţiei a fost numit generic Belacae ori Belcae.

Dumnealui precizeză că “formele greceşci de Placos, Placia şi Palacos corespund din punct de vedere al etimologiei la Blacos, Blacia sş Balacos. Grecii cei vechi schimbau adese ori sunetul B cu P”.

Svastica este simbolul “Polului” spiritual al planetei, acele “ţâţâni ale lumii” cum frumos spune ţăranul român, de asemenea mai semnifică şi “iluminarea” ţinuturilor atinse de către aceia care au roit din acest centru.

Mai multe detalii despre svastică le aflăm din “Taina Kogaionului” a doamnei Cristina Pănculescu: “Una dintre formele cele mai remarcabile a ceea ce numim crucea orizontală [...] este figura swasticei [...] ce pare să se rataşeze direct Tradiţiei Primordiale, căci o întâlneşti în cele mai diverse ţări, [...] din epocile cele mai vechi, [...] din Extremul Orient în Extremul Occident [...]. Swastica este simbolul, emblema Polului; căci în adevăr, Lumea se învârteşte în jurul lui, Polul însuşi rămânând imobil şi neafectat de mişcarea pe care o produce; swastica nu figurează Lumea, ci acţiunea Principiului asupra Lumii.”

Aici avem o imagine din “Taina Kogaionului” ce reprezintă diferite modele de svastică din ornamentistica populară rumânească.

Vasile Lovinescu crede că “. . .zvastica pusă în faţa porţii – sculptată pe porţile tărăneşti din lemn – , indică . . . pe cât de precis posibil, situarea “polară” a acestui centru”.

Mai sus, o imagine din “Dacia Hiperboreană”, cu câteva forme de svastică.

Să mergem mai departe în această incursiune.

Mihai Eminescu a fost acuzat adesea că ar fi fost “reacţionar”, xenofob sau antisemit.

Radu Mihai Crişan, în cartea “Eminescu interzis. Gândirea politică”, încearcă o clarificarea a lucrurilor, arătând că aceste adjective nu numai că sunt voit injurioase dar sunt şi denaturate de la sensul lor iniţial.

Dumnealui precizează: “Atât termenul “xenofobie” cât şi cel de “antisenitism” sunt actualmente folosite impropriu. Înţelesul lor autentic este. . .xenofobia: frică faţă de străini – înţeleşi ca persoane (inclusiv colective: neamuri) -, iar nicidecum de ură împotriva lor. Obârşie: xeno – străin şi phobos – frică. . .antisemitismul: aversiune faţă de semiţi – înţeleşi tot ca persoane. Cuvântul “semiţi” desemnează toate cele mai bine de 20 de neamuri descendente ale patriarhului biblic Sem, care neamuri includ, ironia sorţii, şi pe arabi, dar şi pe evrei”.

Cum s-a ajuns de la frică de străni la ură împotriva acestora? Probabil datorită necesităţii de a atribui cuiva o etichetă batjocoritoare, iar unul dintre acei cărora le-a fost atribuit acest epitet înveninat este şi Mihai Eminescu.

Din definiţia veche a cuvântului antisemit reiese un fapt uluitor: cei mai mari antisemiţi sunt evreii şi arabii.

Acum dex-ul dă alte definiţii pentru aceste cuvinte. De ce oare?

Nu este aceasta o falsificare grosolană a adevărului, ce foloseşte unora?

Nu ştiu câţi cunosc acest fapt, dar Mihai Eminescu a fost acuzat de adversarii săi, printre altele, că ar fi recţionar.

Radu Mihai Crişan explică: “Mărturie că agresorii de rea credinţă cunosc perfect respectiva distincţie stă înverşunarea cu care aruncă asupra victimelor lor eticheta de reacţionari. Acest termen este şi el utilizat astăzi cu sens falsificat, lumea ajungând să-i considere, din oficiu, pe cei cărora le este aplicat, ca pe nişte ticăloşi. . .Autenticul său înţeles este însă cu totul altul: reacţiunea certifică o stare perfect normală, întemeiată pe înseşi legile fizicii. Amintiţi-vă elementarul principiu al acţiunii şi reacţiunii. . .Sesizaţi de îndată că reacţiune înseamnă reacţie, adică răspuns al unei entităţi la influenţa exercitată asupra sa de către o altă entitate. Dealtfel, biologii, şi nu numai ei, pot certifica oricând că reactivitatea este una dintre caracteristicile fundamentale ale oricărui organism viu şi sănătos. Diminuarea ei este semn de boală, iar dispariţia ei atestă moartea… Fireşte însă, orice agresor preferă ca atacul să-i fie uşurat de inerţia victimei…”

Cred că acest citat a făcut lumină în acest caz. Am aflat că şi până unui termen ştiinţific, specific mai multor ştiinţe, îi poate fi imprimat un caracter tendenţios.

Autorul mai specifică : “În ceea ce-l priveşte pe Eminescu, consider, aşa cum am consemnat în lucrarea mamă a celei despre care discutăm acum (intitulată: Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului), că ambele acuzaţii ce i se aduc (adică atât cea de xenofobie, cât şi cea de antisemitism) sunt lipsite de legitimitate şi că provin, atunci când cei care le formulează sunt de bună credinţă, dintr-o părere lacunară şi/sau deformată asupra scrierilor eminesciene. . .Aşa cum cercetători de variate specialităţi relevă cu prisosinţă în analizele lor, numele lui Mihai Eminescu a fost foarte mult legat de teoria păturii parazitare instalate la cârma ţării, interpretată injust ca atitudine xenofobă. . .Adversitatea sa declarată şi totală faţă de aceşti spoliatori, în majoritate străini, n-a avut niciodată un suport etnic, ci economic şi social. . .Nu prejudecăţi xenofobe şi nici vreun naţionalism retrograd l-au făcut să-i acuze de parazitism şi cosmopolitism, ci considerente de ordin economic, social şi naţionalpatriotic; el ridicându-se, ori de câte ori i s-a ivit ocazia, împotriva comportamentului paraziţilor şi speculanţilor de orice etnie. . .Aşadar, munca împreună cu valorile ei economice şi morale constituie criteriul suprem prin prisma căruia şi-a elaborat el judecăţile.”

Acestea sunt doar câteva exemple de cuvinte ale limbii române şi de simboluri sacre ale străbunilor cărora li s-a modificat semnificaţia iniţială, atâtea câte pot fi amintite într-un articol pe un blog.

Poate unii vă veţi întreba care este scopul acestor acţiuni.

Oare nu cumva ancestralitatea acestui neam, unicul de pe suprafaţa acestei planete care şi-a păstrat nealterate credinţele şi obiceiurile de cel puţin 8.000 de ani, precum şi frica ce o resimt unii faţă de istoria şi bagajul cultural al acestuia?

Şi aici iarăşi o să vă întrebaţi, de ce frică de istoria neamului nostru? Răspunsul este simplu, pentru că timpul este ciclic, întotdeauna va fi o întoarcere la origini, întotdeauna va fi un “timp al eternei întoarceri la izvoare şi rădăcini, la momentul iniţial al creaţiei”.

Dacă nu mă credeţi nu este nici o problemă, fiecare este liber să creadă ce şi cum doreşte.

Doamna Cristina Pănculescu gândeşte la fel despre folcorul păstrat cu sfinţenie de ţărani. “Poporul român, care nu a avut un Ev Mediu glorios (în sens occidental), şi nici Renaştere, şi deci n-a participat la istoria şi la crearea culturii europene – are o preistorie şi o protoistorie de egală valoare cu a oricărei naţii europene importante, şi are un folclor incontestabil superior tuturora”.

Nu putem trece cu vederea unele evidenţe. Cercetând o lucrare de strategie a războiului, fie contemporană fie antică, de exemplu a lui Lao Tzu, ” vedem statuată ca esenţială pentru dobândirea victoriei, identificarea şi anihilarea centrului de greutate, mai ales moralpsihologic, al adversarului. . .Ei bine, mai ales când e vorba de neamuri, acest centru este alcătuit, cu precădere, din valorile-simbol ale culturii naţionale, alături de tradiţii şi de credinţa religioasă. . .Prin urmare, împotriva acestor elemente, agresorul duce, permanent, o luptă pe cât de perfidă, pe-atât de necruţătoare. Iar agresiunea, se înţelege de la sine, nu trebuie să fie neapărat nici declarată şi nici armată, ba chiar e mai eficientă cu cât victimele ei o conştientizează mai puţin… Deh…altfel le-ar putea încolţi în minte dorinţa să se apere . . .altfel agresorul ar putea suferi pierderi grele. . .”

Ionel

Articolul este preluat de pe http://munteanul369.wordpress.com/ cu acordul autorului caruia ii multumesc si pe aceasta cale. Pe acest blog vati gasi foarte multe articole interesante pe care vi le recomand cu caldura.

Probleme cu blogul

2010-03-10T07:57:00.000+02:00

Datorita unuor probleme aparute in urma unui mesaj spam a trebuit sa fac cateva modificari insa nu am terminat inca. Toate postarile le-am salvat insa s-ar putea sa fiece ceva probleme cu comentariile. De aceea imi cer scuze anticipat si va rog sa aveti putina rabdare pana voi rezolva problemele. Si asa am pierdut deja gadget-urile insa nu asta este pr

Dacia lui Regalian

2010-03-06T23:54:00.002+02:00

Granitele Dacoromaniei lui Regalian.

     Guvernator al Moesiei, Pannoniei si Daciei cu numele de Regalianus Publius Cornelius (?-260). La scurt timp dupa infringerea uzurpatorului Ingenuus , este proclamat imparat de catre legiunile de la Dunare. In acelasi an respinge o invazie sarmatica. Se considera membru al familiei regale dacice, afirmind ca este ruda cu insusi Decebal. “gentis Daciae, Decebali ipsius, ut fertur, affinis” -”de neam dacic, fiind , pe cit se spune, ruda cu insusi Decebal” (Scriptores Historiae Augustae, Tyranni triginta,10,8) Istoria il mentioneaza ca fiind dac din Durostorum si s-a aratat dusman al oligarhiei de la Roma.

     Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.Scrierile vechi ne informeaza ca “Dacia a fost pierduta” in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.
     Uzurparea puterii lui Gallienus in zona, prin rebeliunea dacului Regalian si atacurile dacilor liberi, ne poate sugera ca retragerea armatei si a administratiei romane din provincie nu reprezinta un abandon al Daciei ci, din contra, o eliberare. Deci, romanii au fost, efectiv, alungati din provincie de catre daci si au sustinut apoi, ca justificare, ca Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat in sudul Dunarii o alta Dacie, numita “Dacia Aureliana” si mai apoi “Dacia Ripensis”, pentru a pastra aparenta unei Dacii romane. Ce s-ar fi intamplat daca Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau daca dacii liberi nu ar fi venit in ajutorul fratilor lor din tinutul ocupat de romani? Poate ca Dacia ar fi continuat, pentru cine stie cata vreme, sa fie provincie romana. In acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiti sa se retraga.
De asemenea a introdus si regalionul de argint ca moneda nationala.

MAI JOS SUNT DOUA DOCUMENTARE DESPRE DOMNIA LUI REGALIAN

Sarmisegetusa vandalizata

2010-02-28T17:49:00.002+02:00

Am preluat acest apel precum și fotografiile aferente din grupul de discuții Dacia Nemuritoare de pe Yahoo.

Va rog sa citiți și sa dați mai departe ! ! !

SCRISOARE DESCHISA

In urma recentei vandalizari a Marelui Sanctuar Circular de la Sarmisegetusa Regia

Ma adresez EXCLUSIV persoanelor sau grupurilor de persoane înregimentate într-o sfera sau alta de credință, care, vizitând Sarmisegetusa Regia:

aprind și abandonează lumânări,

profanează prin comportament indecent monumentele,

se urca pe monumente cautând energii , divinități sau vindecări divine ,

își scrijelesc numele pe pietrele din ziduri și pe copaci,

aprind focuri în zonele de protecție a monumentelor ,

campează în Incinta Sacra făcându-și nevoile în dosul copacului cel mai apropiat de cort,

abandonează deșeuri prin pădure sau chiar lângă monumente,

depun și abandonează icoane creștine sau simboluri păgâne pe monumente ,

sparg pietrele din sanctuare pentru a duce acasă o bucata de energie

confunda Incinta Sacra cu Vama Veche, dezbrăcându- se și făcând plaja

Lor, ȘI NUMAI LOR ma adresez și nu miilor de oameni civilizați, care vin sa viziteze, decent, cu inima deschisa, leagănul civilizației poporului roman.

Ticăloșia, nesimțirea, fanatismul, prostia, răutatea, indiferenta, superficialitatea, incultura, cretinismul, aroganta, intoleranta, toate aceste rele, scoase din cutia Pandorei sau derivate ale lor, sunt atributele care va caracterizează. Da, este adevărat, faceți toate aceste rele, pentru ca statul roman, legislația incoerenta, funcționărimea impotenta a Ministerului Culturii va permit sa le faceți sau mai bine zis, nu le pasa ca le faceți. Dar voi, care va căutați acolo alinarea, liniștea, credința, energia sau sănătatea , distrugând și pângărind, totuși, nu va temeți ca veți plăti pentru toate aceste fărădelegi? Ba, va sfătuiesc sa va temeți, pentru ca, într-o zi, veți plăti scump toate pagubele pe care le aduceți patrimoniului de la Sarmisegetusa. Nimeni nu va poate judeca pentru ceea ce sunteți sau pentru ceea ce credeți. Libertatea gândirii și a credinței este un lucru care trebuie și va este respectat. Dar puteți fi judecați pentru ceea ce faceți. Închinați-va cui doriți ! Invocați toți zeii în care credeți, luați toata energia pe care credeți ca o găsiți în acele locuri, dar lăsați monumentele în pace! Sub semnul iubirii fata de acest loc, veniți și distrugeți, în numele credinței voastre, dar de fapt nu sunteți decât niște bieți farisei, care sunt departe de iubirea adevărată fata de istorie, de strămoși și de pământul natal.

Aceasta scrisoare va ajunge în toata lumea, la mii de oameni care cred cu adevărat în valorile autentice ale Sarmisegetusei și care va vor judeca după cum meritați. Fac un apel la toți oamenii de buna credință, la toate asociațiile care promovează istoria și civilizația dacilor, sa ia act de aceasta stare de lucruri și sa va sancționeze pe voi, cei care săvârșiți astfel de nemernicii. Veți sta în boxa acuzaților alături de indiferenții slujbași ai Ministerului Culturii, care asista la distrugerea deliberata a zidurilor de la Sarmisegetusa Regia si alături de alte persoane cu îndatoriri exprese în protejarea monumentelor istorice. Cercetați-va adânc cugetul și faceți loc schimbării de mentalitate ! Altfel pedeapsa va va veni de unde nu va gândiți.

Fara nicio considerație și cu toata compătimirea

Vladimir Brilinsky

Redactor șef Dacia Magazin

P.S. Atașez fotografii edificatoare care au determinat aceasta scrisoare deschisa.

Sunet de corn dacic, din Scandinavia...

2010-02-24T22:39:00.001+02:00

Împinşi de marea năvălire a hunilor, getii din Europa de răsărit au ajuns până în Scandinavia. În Evul Mediu se spunea că strămoşii danezilor s-au numit iniţial daci şi că au venit în zona Mării Baltice de la Marea Neagră.

Carolus Lundus (Karl Lund) de la universitatea din Upsala remarca, în secolul al XVII-lea (1687), asemănări între credinţele religioase vikinge şi cele geto-dacice; ambele popoare adorau ca zeu principal pe Zalmoxis, în lucrarea de referinţă „Zamolxis primus Getarum legislator“.

Regii danezi, până doar acum câteva sute de ani, se auto-intitulau „reges daciae”, păstrând astfel memoria ancestrală a originii lor. La 1275, este menţionat un rege danez numit Petrus de Dacia, aflat în fruntea unui... „Colegiu al Daciei”!

O baladă normandă afirmă ca normanzii (danezii, stabiliţi în nord-vestul Franţei) îşi au originea la "mult marele fluviu Dunăre…numiţi Dani, care erau anticii Daci…"

Ou de Danube un flum mult grant,

K'Ester claiment, cler e luisant,

Ki le regnes vait devisant,

A cele part torne en corant

Furent cil apele Dani,

Ki esteient ancieis Daci…

Unde Dunărea, un fluviu mult grandios

Care este ?, clar şi luminos,

Care domina ?…?….

La acea parte întoarce alergând

Fură deci numiţi Danezi,

Care erau anticii Daci…

Danezii se mândreau în cronicile lor că se trag din daci. Ba, în Evul Mediu, se numeau chiar daci, care erau cunoscuţi cu numele de dacianini de către ruşi. H.C. Andersen povestitorul , trecând în anul 1841 prin ţara noastră, notează că totul pe aici are un caracter danez.

Ce-l făcea pe Bolliac să asemene "Pescer'a cu olele pre muntele Lespedei cu dolmenulu danesu şi cerculu de pietre sepulchrale?" Nu ne-am mira la o legătură strânsă reluată astăzi: Mircea Eliade în "De la Zalmoxis la Gengis-Han," Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980, pag. 83-84 afirmă că: "La începutul Evului Mediu, termenii de Gothia şi Geţia se aplicau Danemarcei şi peninsulei Iuthlanda şi pe hărţile medievale, Danemarca era numită Dacia sau Gothia, căci în Evul Mediu daci era sinonim cu dani." Adam de Bremen amestecă goţi, geţi, danezi şi-i numeşte pe toţi hiperboreeni.

Apoi citează pe Guillaume de Jumieges (sec.XI), care spunea că Dacia (adică Danemarca) era locuită de goţi, care aveau mulţi regi înzestraţi din abundenţă cu ştiinţa admirabilelor filosofii, mai ales Zeuta şi Dichineus, şi la fel Zalmoxis. E vorba de vreo tradiţie, intuiţie a unui trecut de o valoare care a depăşit timpurile? Dar, nesuferind de o amnezie a spiritului strămoşesc, noi ne situăm pe poziţia vechimii arhaice.

Sursa: http://www.geticul.blogspot.com/

Dacii de la capatul lumii

2010-01-09T15:49:00.007+02:00

Dacii de la capatul lumii

Banna - fortul dacilor e vizitat de mii de turisti

Urme "romanesti" in Marea Britanie

Zidul lui Hadrian

In Northumbria ai senzatia c-ai ajuns la capatul lumii. Un zid urias, de peste 100 de kilometri, taie insula Marii Britanii in doua, despartind Scotia de Anglia. Construit la marginea de nord a Imperiului roman, pavaza impotriva barbarilor, zidul lui Hadrian trebuie sa fie aproape. Ii presimti puterea si maiestatea. Parca intreg relieful se schimba inainte de intalnirea cu Marele Zid. Asezarile omenesti devin tot mai putine, mai mici. Ici-colo cate un satuc scotian, cateva ferme zgribulite, adunate in jurul unei piatete cu doua-trei pravalii, apoi iarasi pamanturi nesfarsite, inconjurate de ziduri din

piatra milenara. Piatra si pasuni verzi - asta e tot ce vezi in aceste locuri, in apropierea celei mai grandioase frontiere construite vreodata pe pamanturile Europei... si oi. Mii. Zeci de mii de oi pascand la intamplare, pana in departarile cu nori albastri-plumburii. Sfarsitul sfarsitului. Si-apoi, dintr-o data, zidul lui Hadrian! Un perete enorm, de 120 de kilometri, serpuind peste dealuri si vai, inaltat de imparatul roman pentru a-si desparti imperiul de barbarii din nord. O poveste de necrezut spune ca de-a lungul lui, undeva, exista o cetate care a fost locuita de daci: Banna, fabuloasa asezare antica, unde niste stramosi de-ai romanilor au facut istorie, lasand amintiri de nesters. Banna - cel mai mare si mai vechi fort din cele saisprezece insirate de-a lungul zidului, cel mai bine pastrat, cu cele mai multe vestigii, singurul locuit, si dupa destramarea imperiului roman, mult dupa aceea, de catre urmasii acelor soldati veniti din indepartata Dacie. Banna!... Birdoswald, cum l-au botezat englezii... Il rostesc intruna, in gand, privind curios in jur, prin fereastra deschisa a masinii, scormonind orizontul, spre ramasitele de fundatii ce se intrevad printre ierburi, trag adanc in piept aerul rece al Scotiei sau al Angliei, cine stie, caci suntem la hotar, mereu la hotarul imperial, inaltat, in urma cu peste doua milenii, intre cele doua tinuturi ale Marii Britanii. Aici, langa zid, toate asezarile poarta numele strabunelor forturi. Vindolanda, Carvoran (cu un templu inchinat zeului Mithra), Rudchester, Halton Chester, Ebchester, Great Chester, Rochester, Chester... Mereu acest Chester, inscris pe toate tablitele acelea cafenii, avand in paranteza denumirea veche: Deva. (Tocmai orasul nostru din tinutul Hunedoarei si-al Sarmizegetusei), nume provenind din dacicul dava, cu semnificatie de "cetate". Deva, Chester... Simpla coincidenta? si totusi, sunt prea multe Chester aici, la fel cum sunt o multime de "dave" la noi, in celalalt capat al continentului: Singidava, Piroboridava, Ramidava, Petrodava, Buridava, Sargidava, Pelendava... Toate nume de cetati pur dacice.

Fosta asezare a luptatorilor daci

Mergem mai departe. Drumul e ingust ca un fir, incadrat de ziduri din piatra veche, luata tot din ancestralele fortificatii. Ploua incet, cu soare si curcubeu, trecem prin cateva cranguri blande, in fata masinii se zbenguie soareci grasani de camp, o multime de vulpi roscovane, iepuroi... Trebuie sa oprim mereu ca sa-i lasam sa treaca. E frumos aici, ploaia, salbaticiunile, curcubeul, oile si vacile plimbandu-se printre zidurile aurite de soarele palid, mirosul de iarba amestecat cu cel de ruine vechi... Deodata, ajungem. Prin parbrizul udat de ploaie, vad clar numele pe care il visasem saptamani intregi. Cobor sa imi fac o fotografie langa sageata de tabla: "Hadrian's Wall. Birdoswald" (Zidul lui Hadrian, Birdoswald). Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata curcubeu care sa apara dimineata. Ma aflu in cea mai indepartata asezare dacica descoperita vreodata pe pamant.

BANNA, fortul dacilor

Banna! Fortul dacilor de pe zidul lui Hadrian. Dincolo de hotarul de piatra se vad temeliile unui intreg oras, cu strazi si zeci de cladiri uriase, inconjurat de alte ziduri impozante si turnuri de aparare, fundatiile adanci ale unei cetati fantastice, despre care se credea ca nu va putea pieri in veci, ca e nemuritoare...

Casa construita pe temelia vechiului fort

Banna este, fara indoiala, cea mai indelung locuita asezare dintre toate forturile Zidului. Chiar casa cea veche in care-i adapostit azi muzeul este o veche "ferma de oi fortificata" din veacul 17, ridicata peste alta ferma de oi fortificata din veacul 14, si peste alta, si alta, si-n cele din urma, peste aceleasi temelii ale asezarii daco-romane. Inca din secolul 12, hrisoavele amintesc de un anume Radul, mare stapan de oi la Birdoswald, care facea daruri bogate unei manastiri din apropiere. Ferma peste ferma, veac peste veac, soldati rasplatiti cu pamanturi si ranguri mari, pastori la origine, in asezarile lor din Carpati, ramasi pe pasunile de pe dealurile Britaniei, impamanteniti acolo, oieri bogati pana azi. Cu totii pastrand langa casa, ca pe un insemn de noblete si o amintire de pret, fundatiile vechiului fort, ocrotindu-le ca pe ceva sfant, falindu-se cu ele, platind cu banii lor arheologi, sa vina si sa sape.

COHORS I DACORUM - cei mai buni luptatori de pe Marele Zid

Ghizii nostri - "curatorii", cum li se zice pe aici - sunt un barbat batran si o femeie maruntica, cu ochelari, amabila, dar parca mereu intrebatoare din priviri. Stam la niste mese de lemn din curtea vechii ferme-muzeu, iar cei doi nu stiu cam nimic. Se uita unul la altul, nedumeriti, cand ii intrebam despre daci. Batranul se duce pana inauntru, incet, ca sa aduca o carte. Apoi iarasi intrebam.

Un reporter la "vanatoare" de daci

Iarasi si iarasi. si, abia intr-un tarziu tresarim, cand batranul ne spune ca fortareata asta a fost ridicata si locuita de 1000 de soldati din Cohors I Dacorum, recrutati de Hadrian pe la 120-125, ca sa lupte impotriva scotilor, iutilor si pictilor de la miazanoapte. Ca dacii au fost cei mai numerosi si cei mai buni luptatori din toate natiile aduse aici, pe Marele Zid, ca sa-l apere. Ca au construit cetatea Banna cu niste tehnici "ciudate", mai ingenioase decat la restul forturilor, si s-au bucurat de mari onoruri militare. Ca au continuat sa traiasca aici, fiindca s-au inteles bine cu localnicii celti, datorita unor asemanari de cultura, "probabil". si ca au lasat o multime de inscriptii in urma lor, dar pietrele acelea nu mai exista, pentru ca au fost duse la muzeele din Carlisle, din Newcastle, din... Le multumesc celor doi curatori si ma duc sa vad fortul. Dezamagit de putinatatea stiintei lor, nu le mai explic ce inseamna Cohors Primae Aelia Dacorum, de unde au venit soldatii aici. N-are rost sa le spun nici despre acele "probabil asemanari de cultura" dintre celti si daci, despre care s-a scris enorm, au curs rauri de cerneala, chiar si din condeiele multor istorici englezi, vorbindu-se chiar, uneori, de radacini comune spirituale si lingvistice.

Opinci ... romane!

Ma indrept catre fort, dar inainte de-a pleca am o presimtire ciudata si deschid cartea pe care mi-a daruit-o batranul ghid. Ma uit la cuprins si primele cuvinte pe care mi se opreste privirea sunt cat se poate de clare: "cohors I Aelia Dacorum, the Dacians from modern Romania...". Femeia face ochii si mai mari decat ii are. "Da, e extraordinar...", murmura. Apoi, pe aceeasi pagina, mai gasesc inca o cohorta de la Banna: "Cohors I Thracum". Si apoi altele: "Cohors VII Thracum, Cohors III Thracum, Cohors IV Thracum...". Cei doi curatori carora le citesc din cartea pe care mi-au dat-o in dar sunt pusi in locul asta ca sa vorbeasca unei lumi intregi. Sa le vorbeasca milioanelor de oameni care vin aici, pentru a vedea un sit dacic de Patrimoniu Mondial UNESCO, considerat azi una din cele mai mari Minuni ale Lumii.
Sunt in mijlocul cetatii, cocotat pe fundatia fostelor granare ale dacilor. Privesc in jur, peste capetele turistilor ce misuna curiosi printre pietrele milenare si ma simt putin mandru. Nu stiu de ce. Poate pentru ca, desi e inca dimineata, racoare, deja sunt atatia oameni pe pasunile verzi, abia scuturate de roua. Poate fiindca vad scris, pe una dintre placutele ce insotesc "traseul" turistilor, numele Daciei, in cele mai vorbite limbi ale lumii, chiar si in chineza. E un peisaj atat de tihnit, acesta, cu puzderia de oi albe preumblandu-se molcom pe pajisti, cu legendarul rau Irthing, caruia ii simti curgerea straveche si molateca, cu toata istoria asta mare si vie, pe care o ai la indemana, care te copleseste... Pasesc printre ruine si constat miracole. De pilda, ca dacii si-au ticluit hambarele de piatra cu un ingenios sistem de ventilatie pe sub podea, pentru ca granele sa nu mucegaiasca. Astfel, aceste granare au fost ridicate putin deasupra pamantului, suspendate pe piloni, iar dedesubtul lor au fost sapate niste intortocheate canale prin care sa ruleze aerul rece, pana la cateva gauri cu gratii din afara zidurilor. Se vad canalele acelea, poti intelege vazand. Acest "aparat de racire" nu-l mai gasesti la nici unul din celelalte forturi romane. si-mi vin in minte vorbele unui renumit istoric englez, Derek Williams, cercetator atent al zidului lui Hadrian: "Mai ales in ce priveste cresterea animalelor, romanii au fost mai degraba invataceii decat profesorii dacilor. Superioritatea tehnologica a romanilor a fost intotdeauna supraevaluata...".

Zidul lui Hadrian, bariera in fata barbarilor / Foto: Peter Loud

Nu e insa, nici pe departe, singurul lucru "ciudat" din fortareata asta. Chiar in fata fermei-muzeu sunt radacinile unei cladiri unice in tot Imperiul Roman. "Basilica exercitatoria", "biserica de exercitii militare" cum s-ar zice, o zidire cu fata spre rasarit, asemeni bisericilor de la inceputul crestinismului. Trebuie spus ca toate castrele romane aveau o structura standard, in toata lumea, indiferent de ce neamuri erau locuite. Acelasi fel de cladiri, dupa aceleasi reguli arhitectonice. Ei bine, fortul asta al dacilor este altfel. Niciunde in Imperiu nu gasesti aceasta biserica in care ostasii se antrenau sub protectie divina, pregatiti sa-si dea viata prin batalii, atat de departe de tara lor. Pentru ei, lupta era sfanta, la fel ca si moartea. In zidul sanctuarului s-a gasit incrustata una din cele mai importante inscriptii de la Banna, datand din anul 219. O dovada ineluctabila a trecerii dacilor prin aceste taramuri nordice. O relicva istorica de care noi, romanii, putem fi mandri. Nu pot sa vad decat o fotografie a inscriptiei. Ghizii iarasi nu stiu unde a fost dus originalul, la care muzeu. Inscriptia este dedicata marelui "tribun dac" Menander, rang acordat rareori unui strain "auxiliar". Tribunul avea puterea sa adopte legile Romei. Avea drept de "veto" in senatul roman. Ei bine, tribunul acesta dac a tinut sa-si decoreze piatra de mormant cu o "sica", sabia curbata, o marca a Daciei, arma etnica a tuturor luptatorilor danubieni. A facut asta tocmai pentru a-si sublinia originea dacica, mandria de-a fi facut parte din neamul lui Decebal.

Peste 100 de kilometri de piatra milenara

E, intr-adevar, uluitor: sica, falx-ul dacic, in Scotia! Cea mai temuta arma a antichitatii romane! E plina Columna de asemenea sabii. Insusi Traian, Imparatul, marturisea ca "soldatii lui incercati nu se sinchiseau de loviturile de sageata ale dacilor, dupa grozavele rani care le-au fost pricinuite de sabiile incovoiate ale acestora". Pe langa piatra tribunului Menander, la Banna au fost gasite inca aproape 20 de asemenea inscriptii, "cu sica si frunza palmata", lasate de cohortele dacice. Nici una n-a mai ramas la Birdoswald, in acest sit de patrimoniu mondial. Nici una! Voi afla, de asemenea, ca nici una nu e expusa azi in vreun muzeu englez sau scotian, ci zac uitate prin beciuri de arhive. Pe aceste placi de piatra, dacii marturisesc zeilor ca "si-au indeplinit cum se cuvine juramantul". Juramantul lor sfant, de luptatori pentru o tara straina. Trei veacuri si-au dat sufletul pentru apararea Britaniei si a Romei. Ei, stramosii romanilor, care astazi au fost uitati. Inaintasii acelor romani care azi, in Britania si la Roma, sunt socotiti "scursurile Europei". Macar un capitolas de istorie li s-ar cuveni si lor. Macar un jurnalist care sa vina sa le caute urmele. Macar ceva...
Dintre toate inscriptiile, cel mai mult m-a miscat o anumita piatra de mormant, inchinata memoriei a doi copii nascuti aici, in cetatea de la Banna. Piatra nu e intreaga, dar se poate citi. "Spiritului celui plecat, Decebal (...) care a trait (...) zile si a fratelui sau Blaes, care a trait 10 ani (...)". Cine sa fi fost acesti copii daci? De ce au murit ei asa de mici? Ce sa se fi intamplat atunci, in cetate? Cine poate sti... Privind fotografia inscriptiei, tocmai aici la Birdoswald, atat de departe de tara, n-ai cum sa nu te infiori. In urma cu doua milenii, un copil mort inainte de vreme a lasat, in schimb, o mostenire nepretuita: Decebal. Nume dacic, nume de rege, dovada istorica certa a prezentei dacilor in Britania.

Pelerinaj la hotarul magic

"Prima cohorta dacica sta acolo de doua secole", scria Andr Maurois despre Banna. "Soldatul, prinzand radacini, devine colon. Putin cate putin, legiunile uita de legaturile lor cu Roma..." Intr-adevar, exista o continuitate de locuire fantastica a dacilor acolo, in lumea celtica. O mana de soldati care au reusit sa sadeasca in Britania un sambure de istorie...
Adio Banna. Ma despart de cetatea dacilor ca de un loc care ar mai avea inca multe sa imi spuna, dar nu poate. Sunt iarasi in fata zidului, la poarta cetatii. Plec spre alt fort, Vindolanda, acolo unde se afla Muzeul Armatei Romane, singurul loc in care am putea vedea cateva urme gasite prin forturile locuite de daci. La Vindolanda il voi intalni pe arheologul Robin Birley, conducatorul lucrarilor de la Marele Zid, cel care a facut descoperiri incredibile. E trecut de amiaza si constat ca numarul vizitatorilor s-a marit. Multi dintre ei merg de-a lungul intregului zid, 120 de kilometri... pe jos! Un adevarat pelerinaj s-a nascut aici, la grandiosul hotar din piatra. Oamenii merg linistiti, privesc, iau aminte. Nu se grabesc, au timp. Am intalnit acolo, langa fortaretele lui Hadrian, in doua locuri diferite, doi barbati tineri care scriau ceva intr-un carnet. Isi lipisera caietele de piatra peretelui stravechi si scriau. Un fel de jurnal, poate. L-am intrebat pe unul din ei, un ins blond si inalt, de ce merge pe jos atata amar de drum. "Ca sa ma regasesc pe mine insumi", mi-a raspuns, simplu. Doi oameni in varsta, sot si sotie, domnul si doamna Bowman, vin si ei pe jos, de la Marea Irlandei, de la primul fort numit Bownes. si vor merge, pe langa zid, amandoi, tocmai pana la Marea Nordului. Pana la cel din urma fort, numit South Shields. Vor innopta pe la ferme, pe la casele oamenilor care ii vor gazdui. Nu conteaza. Nu se gandesc la confort. Important este ca vor merge impreuna, ca vor vorbi amandoi si vor fi impreuna... Imi spun ca cel mai "bogat" dintre toate forturile vazute pana acum este Banna. Ar vrea sa stie mai multe despre daci. Pot eu, oare, sa le spun ceva? Ar vrea sa merg impreuna cu ei, pana la Vindolanda, sa marsaluim impreuna, sa le spun tot ce stiu despre neinfrantul rege Decebal, despre frumosii nostri munti din preajma marelui oras al Sarmizegetusei de odinioara. Le-as spune, dar nu mai am timp. Mai sunt vreo 25 de kilometri de parcurs si atunci va fi seara. Ne indepartam cu masina, incet, privind mereu inapoi...

Scrieri romane pe lemn

N-ai ce spune, e frumos aici, la Vindolanda. Un fel de parc-muzeu in aer liber, cu gazon fin si mici lacuri peste care se arcuiesc podete elegante, cu turnuri si cladiri romane reconstruite dupa modelul celor antice, cu un muzeu modern, adapostit intr-un superb conac englezesc, la capatul aleilor umbrite de-o padurice atent ingrijita, odihnitoare... Intr-adevar, aici s-au adunat cele mai multe vestigii romane, atatea cate n-au fost duse inca pe la alte muzee. Romane, numai romane, chiar daca unele dintre ele te fac sa exclami uluit. De pilda, o pereche de opinci veritabile, cu gurgui si nojite pentru infasuratul obielelor, dedesubtul carora scria cu litere de o schioapa: "incaltaminte militara romana"... Din nefericire, nici una din cele aproape 20 de inscriptii cu sica, descoperite la Banna, nu se gasesc aici. Absolut nimic din ceea ce-a fost gasit in fortul locuit de daci. Toate acele tezaure au fost coborate in depozite si lasate acolo. De cativa ani, Birdoswaldul a fost trecut, si el, in grija celor de la "English Heritage", un organism guvernamental preocupat mai degraba de turism si protectia mediului, decat de cercetare, istorie si patrimoniu. Vestigiile autentice au fost inlocuite cu papusi imbracate in costume romane, care "mimeaza" viata de altadata, siturile arheologice cu machete fistichii si trasee turistice aducatoare de bani. Practic, desi e muzeu, toate obiectele proprii ale sitului au fost instrainate. Au si englezii lipsurile lor, gandesc, dar gandul acesta nu ma consoleaza deloc.

"Au fost stralucitori: brilliant!"

Profesorul Robin Birley este cu siguranta un geniu. Citisem despre el.

Un geniu: arheologul scotian Robin Birley

Stiu cine este, ce-a scris. E o onoare ca ne-a primit, fie si pentru 40 de minute, ca sa ne acorde un interviu. Unul dintre cei mai mari arheologi ai Marii Britanii si chiar ai lumii. Pentru toate cartile lui despre zidul lui Hadrian iti trebuie o biblioteca. De aproape 60 de ani face sapaturi aici, necontenit. Intr-o fotografie din muzeu apare el, copil de 8 ani, in pantaloni scurti, cu bretele, bucurandu-se la descoperirea unui vas de ceramica. La 14 ani, era deja profesionist in ale arheologiei. Tatal sau, Eric, a fost arheolog al zidului, fratele sau, Anthony, la fel. Fiii sai, Andrew si Patrick, sunt si ei arheologi aici. Conacul muzeului a fost cumparat din banii personali ai neamului Birley, doar pentru ca ei sa aiba unde arata lumii comorile descoperite. Fara familia asta ilustra nu s-ar fi stiut despre Zidul lui Hadrian, nici un sfert din cat se cunoaste astazi. Dar dintre toti, el, Robin, este neindoielnic cel mai important. El a descoperit aici cele mai vechi scrieri din Britania. Scrieri romane pe... lemn! Gasite in adancul pamantului, aproape 1500 de documente scrise pe foite subtiri de lemn, cele mai timpurii documente romane din intreaga Europa. Documente militare, contabile, scrisori intre oameni obisnuiti, cu semnatura si destinatar, desfoliate foita cu foita din bucati de lemn ingropate la cativa metri sub pamant. O munca de vrajitor. De om innascut sa scormoneasca in adancuri. Pe baza descoperirilor sale, s-a putut reface viata de zi cu zi a locuitorilor acestor vechi forturi. O munca teribil de grea, de istovitoare. De aceea ma previne, dintru inceput, sa nu ma astept din partea lui la speculatii ori povesti. El nu poate vorbi decat despre ceea ce a gasit: dovezi, descoperiri clare, certitudini. Fapte. Doar fapte. Acum, la varsta lui, "nu mai are dreptul" sa bata campii. Tocmai de aceea, atunci cand il intreb despre daci, imi raspunde prompt: "Au fost stralucitori. Brilliant! Atat ca luptatori, ca loialitate, dar si ca civilizatie. Romanii se temeau de ei. S-au temut enorm inainte de a-i cuceri, dar s-au temut chiar si dupa, cand i-au chemat sa lupte in legiunile lor.

Menander, tribunul dac

Erau luptatori remarcabili. Se bateau fara teama de moarte si mureau razand, deoarece credeau ca sufletele lor sunt nemuritoare. Insusi titlul "Aelia" era o mare onoare, caci deriva din numele intreg al imparatului Hadrian, denumire care putea fi castigata numai datorita unui serviciu militar sau cultural iesit din comun. La inceput au fost trimisi in fata Zidului, intr-un avanpost numit Bewcastle, ca sa se bata primii cu triburile barbare. Trimisi, oarecum, la sacrificiu. La un fort aflat intr-o zona deschisa, pustie, fara zid, fara paduri, fara nimic in jur. Asta, tocmai fiindca se cunosteau curajul si devotamentul lor in lupta. Se credea ca vor muri, insa ei n-au murit. Apoi au venit aici, la Banna, si aici au trait pana la sfarsit. Au primit pamanturi, drepturi, ranguri. Au ramas pentru vesnicie acolo, in cetatea lor. Da. Au fost, fara indoiala, dintre cei mai buni luptatori adusi sa lupte aici, la zidul lui Hadrian. Acestea sunt fapte, certitudini", imi spune arheologul Robin Birley. si nici nu ii cer sa imi spuna mai mult.

Soarta Scotiei, decisa in Dacia

Acelasi Robin Birley recunoaste, apoi, ca primele sale descoperiri importante le datoreaza, indirect... tot dacilor! Nu celor de aici, ci celor "de acolo, din tara lor, de pe actualul teritoriu al Romaniei". si este, intr-adevar, fascinant sa asculti povestea asta, din gura acestui barbat de 74 de ani, inalt, masiv, cu parul alb, inca foarte puternic la trup si la spirit, care spune zambind despre sine ca "mai are inca foarte multe de gasit pe sub pamanturile astea" pana ce va inchide ochii pentru totdeauna.

Placa tribunului Menander

Merita sa-i auzi povestea, de la inceput la sfarsit, si sa iei aminte: "Era in primavara anului 105, chiar inaintea celui de-al doilea razboi al lui Traian in Dacia. Dacii pusesera pe jar tot Imperiul, faima lor ajunsese tocmai pana aici, la ultimele hotare. In vremea aceea se afla la Vindolanda o super-garnizoana, cohorta a IX-a Bataviorum, toti luptatori profesionisti si nobili, recrutati din Belgia. Unul din regimentele "de top" ale Zidului, supranumit si "Regimentul Sageata". Erau specialisti in asalturile pe apa, stiau sa lupte inotand in plina viteza, pe ape involburate, de aceea erau primii aruncati in razboaie atunci cand era vorba de trecerea unui mare fluviu. Acest regiment a fost cel dintai chemat in Dacia, Romania de azi, special pentru trecerea Dunarii, si cantonat apoi la Buridava, in actualul judet, numit Valcea. Exista acolo, in vechea Dacia, dovezi clare ale prezentei acestor soldati, placute de marmura in care se povesteste plecarea lor din Britania catre Dacia, inclusiv pe monumentul de la Adamclisi. Ei bine, acest regiment a fost nevoit sa paraseasca Zidul urgent, pentru a ajunge la Dunare. Intreg Imperiul era preocupat atunci numai de razboaiele dacice. De aceea, ei au ars in mare graba, chiar inainte de plecare, toate tablitele "nedorite", mai ales pe cele din arhiva comandamentului, care contineau si informatii militare. Acesta a fost marele nostru noroc, al arheologilor: ca le-au ars! O ploaie torentiala a cazut peste fortul parasit, imediat dupa plecarea lor, asa cum se intampla atat de des aici, in Northumbria. Ploaia aceasta a inabusit focul, "calind" tablitele de lemn, acoperindu-le cu o crusta de carbon si oferindu-le astfel conditii anaerobe de pastrare, fara ca bacteriile sa le poata ataca, pana astazi. Mi se par niste documente importante chiar pentru istoria Daciei, care ar trebui, poate, sa fie bagate in seama si de arheologii romani. Noi am deschis aceste bucati de lemn ingropate, le-am desfacut strat cu strat, "foaie cu foaie"...

Macheta fortului locuit de daci

O munca intr-adevar foarte grea, migaloasa, pentru ca nu stii unde sa cauti, la ce adancime, sau le gasesti sparte, iar daca nu descoperi acolo macar cateva litere dintr-un nume - de oameni, de forturi, macar ceva! -, atunci ele nu mai au nici o valoare, raman doar cateva fragmente de scrisori despre lucruri banale. Apoi, cand le scoti, risti ca scrisul sa se risipeasca imediat la atingerea cu aerul si bacteriile, de aceea le aducem imediat la laboratorul nostru de aici, le cufundam 6 saptamani intr-o anumita substanta de prezervare si abia apoi le fotografiem in infrarosu, pentru a putea fi citite. E dificil, dar poate fi si fascinant totodata. Asa am putut descoperi un adevarat "secret militar", o scrisoare neobisnuita adresata prefectului Flavius Cerialis, comandantul acelui regiment batav din Vindolanda, semnata in comun de catre doi buni prieteni de-ai sai, tot nobili, prefecti si ei la forturile vecine. Acest secret era tocmai plecarea grabnica a batavilor in Dacia, spre luptele de la Dunare. Cei doi ii scriu lui Cerialis: "Ne rugam, frate, ca ceea ce este pe cale sa faci sa fie incununat de succes. Si, asa va fi, pentru ca este deopotriva in acord cu dorintele noastre, ale amandurora, sa faci asta, dar si in interesul tau, caci tu esti cel mai demn de respect. Il vei intalni cu siguranta pe Guvernatorul nostru cat de curand". si semneaza. Era ca un fel de scrisoare de ramas bun. Pentru ca, intr-adevar, la putin timp dupa scrisoarea asta, in primavara lui 105, guvernatorul Britaniei chiar a venit la Vindolanda, pentru o discutie cu Cerialis. Rezultatul: abandonarea fortului si plecarea in goana catre Dacia. Se pare ca n-a fost singurul regiment de la Zid plecat sa lupte acolo, in Romania de azi. Razboaiele dacice au absorbit energii mari, zguduind Imperiul pana la ultimele hotare ale sale. Va dati seama, daca au fost trimise cele mai bune legiuni tocmai de aici, de la 2500 de kilometri departare!... Dacii acestia au reusit, de fapt, sa schimbe istoria. Daca ne gandim numai la cate puteri erau atunci adunate aici, langa Zid...

Bogdan Lupescu in forma maxima

Zau, nu stiu ce s-ar fi ales de scotii, pictii si restul triburilor din Caledonia, daca aceste super-regimente de belgieni nu ar fi fost nevoite sa plece"... In timp ce profesorul Birley isi urmeaza pledoaria, imi vin in minte vorbele altui istoric britanic, Derek Williams, din recenta sa carte "Romans and Barbarians" (Romani si Barbari). Acesta spune si mai raspicat: "Soarta a ceea ce noi stim ca e Scotia a fost decisa in tara numita astazi Romania". Se referea tocmai la abadonarea Scotiei de catre armatele plecate spre razboaiele dacice. si se pare ca a avut dreptate.

Ii arat lui Robin Birley "inscriptia cu sica" a tribunului dac Menander. "Da, intr-adevar...", murmura arheologul, zambind parca a amaraciune. Imi face semn cu mana sa astept. Dupa cateva minute, se intoarce cu o carte neagra, veche, groasa. Un fel de "biblie" a arheologilor britanici romanisti. Insa, de data aceasta, se aseaza chiar langa mine. Scaun langa scaun, umar langa umar, de aceeasi parte a mesei. Amandoi cu cartea cea mare in fata, pe care vad alte si alte asemenea inscriptii, una sub alta. "Uite, toate sunt dacice...", zice, dand fila dupa fila, incet. "Uite, inca un falx, o sica... Da... Uite, inca una... si inca una..." Ma simt bine langa omul acesta. Ma simt, nu stiu cum... ocrotit. "Oh, iata inca una!", exclama dupa cateva pagini. si radem amandoi, ca intre prieteni vechi, ca intre tata si fiu, de parca am descoperi toate comorile astea chiar acum, pentru a doua oara, in pamanturile mangaiate de ploi de la capatul lumii...

Foto: ANDREI CHERAN REPORTER: Bogdan Lupescu

Sursa: Revista Formula AS

Articol preluat cu acordul autorului

SE RESTABILEŞTE DREPTATEA??? SPERANTE DE RECUNOASTERE

2010-01-05T11:57:00.001+02:00

Prof. Mariana Terra

Societatea Internațională "Reînvierea Daciei" şi revista "Dacia magazin" se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural - idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, "Noi nu suntem urmaşii Romei" - îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la "Institutul pentru studiul lumii antice" din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)

"THE NEW YORK TIMES", cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat "A Lost European Culture, Pulled From Obscurity".

Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.

O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ,

SCOASĂ DIN OBSCURITATE

Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.

Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume.

Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor...

Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.

Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: "Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume" şi a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei."...

La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum "Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene". Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, "egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea."

Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură...

Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit...

Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari...

Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit "Gânditorul", această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România...

Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României...

"Gânditorul", de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură "pierdută" din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată."...

N.R. Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.

Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html

Nota redacţiei

Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.

Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.

Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă.

Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.

Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să spunem lumii, din nou, tare şi răspicat: "Noi nu suntem urmaşii Romei!"

Preluat de pe http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com

Decebal catra popor

2010-01-04T21:32:00.000+02:00

DECEBAL CATRA POPOR

GEORGE COȘBUC

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sânt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

Prima scriere din istoria omenirii la Tărtăria

2009-12-30T08:59:00.002+02:00

Prima scriere din istoria omenirii la Tărtăria

de Cosmin ŞTEFĂNESCU

În localitatea Tărtăria, într-un loc de o neasemuită frumuseţe din judeţul Alba, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa face în anul 1961 o descoperire epocală. Făcând săpături in situ scoate la lumina zilei după mii de ani de uitare, un important complex de cult. Obiectele scoase de către arheolog atestă o continuitate de locuire pe aceste meleaguri, între anii 4500 – 200 î.e.n., în unele cazuri chiar mai târziu. Acestea au fost datate prin metode moderne de investigaţie. Printre obiectele găsite , cele mai importante ca informaţie transmisă peste timp sunt trei tăbliţe de lut ars. Două din aceste plăci sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic şi sunt datate prin metoda carbonului radioactiv la aproximativ două milenii anterioare tăbliţelor asemănătoare cu scriere cuneiformă, descoperite la Djemer Nasr, Kis şi Uruk din Sumer, datate 3300 î.H.

   Din sit arheologul N. Vlassa a scos schelete umane sfărâmate, iar dintr-o groapă cu obiecte presupuse de tipul culturii Turdaş – Vincea au fost scoase la suprafaţă 26 de figurine de teracotă, trei de alabastru plus plăcuţele de lut ars mai sus amintite.
   Se presupune că mormântul în care s-au descoperit cele trei tăbliţe ar fi fost al unui sacerdot. Scrierea de pe acestea atestă fără tăgadă prima scriere din istoria omenirii. Caracterele de pe tăbliţe se aseamănă într-o oarecare măsură cu însemnele de pe tăbliţele sumeriene. De aceea s-a vehiculat la un moment dat că şi acestea ar fi tot din Sumer şi că un negustor le-ar fi pierdut fiind în trecere prin această zonă. Unii au încercat să arunce cu noroi în arheolog spunând că acesta a venit cu aceste tăbliţe în geantă şi le-a plantat in situ.
   Unul dintre mulţii istorici care au studiat tăbliţele de la Tărtăria a fost domnul Paul Lazăr Tonciulescu; acesta chiar a reuşit să le şi descifreze. Despre conţinutul tăbliţei rotunde el scrie: „ Pe tăbliţa rotundă sunt scrise următoarele: 4. NUN. KA. ŞA. UGULA. PI. IDIM. KARA. I, în traducere (De către cele ) patru conducătoare, pentru chipul zeului Şaue, cel mai în vârstă (conducătorul – patriarhul – sacerdotul – preotul suprem),(în virtutea) adâncei înţelepciuni, a fost ars unul.” „ Tăbliţa tărtăriană conţine informaţii scurte asupra ritualului uciderii şi arderii unui sacerdot care şi-a săvârşit slujba într-un anumit termen al conducerii sale.” (Paul Lazăr Tonciulescu – „ De la Tărtăria la Ţara Luanei”, pag. 9-15)
   Între anii 1962 – 1965 o mulţime impresionantă de arheologi din toată lumea a studiat tăbliţele şi le-a datat prin metoda carbonului radioactiv, iar rezultatele studiilor lor au apărut în lucrări de prestigiu din toată lumea, ceea ce ne onorează. Iată ce spun câţiva dintre aceştia despre tăbliţele de la Tărtăria:

Marija GIMBUTAS – „…cea mai veche cultură europeană creată de o populaţie pre-indo-europeană…” – Los Angeles : Institute of Archaeology, University of California
R. SCHILLER – „ Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare cu mult înainte de Sumer.” – Reader’s Digest, 7/1975
Acad. Vladimir I. GEORGIEV – „Tăbliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene.” – Sofia
V.TITOV (arheolog rus) – „La Tărtăria…s-a ivit cea mai veche (până azi) scriere a omenirii.”
Profesorul Marco Merlini de la Roma afirma ca: „spiritualitatea danubiană este una dintre mamele culturii europene”.

NOTA REDACŢIEI:
Poetul rus Andrei Nadirov din
Leningrad, orientalist de pregătire, a
scris, având o imaginaţie şi inspiraţie
unice, o frumoasã şi sensibilã poezie:

„O, timp străbun, a ta stihie
S-a potolit gonind prin hãu,
Strig: unde eşti tu, Tãrtãrie?
Prin vremuri n-aud răspunsul tău.
Se-ascunde gându-n depărtare
Deşertul uitării, mut
Dar a-nviat a ta chemare
În micul şi-mpietritul lut.
El a sosit ca ciocârlia
Solia fraţilor pre-daci
Nu, n-ai pierit în veşnicia
Care-i ucide pe cei dragi…
Aud iar glasul Tărtăriei
Un colţ de val e destrămat
Şi caut a ei slavã vie
Ce încă nu a răsunat.”

Articol preluat din Revista Metamorfoze

Carti despre Zamolxianismul modern

2009-12-26T19:37:00.002+02:00

Unul dintre cititorii blogului a postat un link unde se pot gasi carti despre neozamolxianism si m-am gandit sa vi le fac cunoscute.
Multumesc domnului Octavian Sarbatoare ,daca dansul este cel care a postat link-ul, iar daca nu l-a postat dansul ii multumesc oricum ca a postat pe Scribd aceste carti si in acest mod avem posibilitatea de a le prelua.
Pe calea lui Zamolxe - Trezirea strabunilor

Pe calea lui Zamolxe - Renasterea neamului romanesc

Pe calea lui Zamolxe - Vieti din foc si piatra

O NOUA PERSPECTIVA SPIRITUALA PENTRU ROMANIA VIITOARE

RENASTEREA ZAMOLXIANISMULUI, RELIGIA STRABUNILOR ROMANILOR - Interviuri

Sperand sa va fie utile va doresc lectura placuta!

Regii danezi, se auto-intitulau "reges daciae"

2009-12-22T01:29:00.000+02:00

În antichitate, Dacia s-a bucurat de un mare prestigiu datorat vechilor tradiţii pelasge-ariene, învăţaţilor geţi, nivelului lor rididat de civilizaţie, dar mai ales vitejiei şi dragostei de libertate ale luptătorilor geto-daci, care au făcut să fie
consideraţi aliaţi şi fraţi de popoarele care luptau pentru eliberarea de sub
asuprirea romană.
În antichitate, înrudirile dintre tradiţiile şi limbile popoarelor ariene erau
mari. Diodor din Sicilia atesta la gali practici religioase asemănătoare cu ale geţilor. Sf. Ipolit arăta că şi ei cred în Zalmoxis (6,p.23-29). Istoricii
goţilor menţionau aceleaşi credinţe şi la goţi (5, M I, nr. 8, 1988).
Originea comună a popoarelor ariene şi-a lăsat amprenta în limbi şi mai evident în toponime. De pildă, Baltica corespunde în română la baltă. Cuvintele sanscrite:
karan=sabie, simha=leu, Agni=zeu al focului se regăsesc în română în numele
localităţilor româneşti: Caransebeş, Şimleu şi Agnita. Este posibil că, la
începutul erei noastre, dacii se puteau înţelege fără translator cu tracii, cu
latinii, cu macedonenii şi chiar cu scythii. Totuşi aceste popoare trăiau în
condiţii diferite; aveau idealuri şi interese deosebite care le dictau
acţiunile.
Ajunşi în Dacia, goţii au luat conducerea ţării. Datorită rădăcinilor comune cu
geţii şi interesului comun de a se opune puterii romane şi altor migratori care
invadau Europa, ei s-au considerat fraţi ai geţilor şi urmaşi ai lui Burebista,
Deceneu şi Decebal. Era o descendenţă măgulitoare, care-i onora, deşi este
probabil că ei s-au desprins din familia pelasgă-ariană şi de geţi mult înainte
de Burebista. Iordanes, care-şi redacta în latină scrierile despre goţii care
înainte s-au numit geţi, nu a comparat limbile celor două popoare. Wulfila (311-383)
a tradus Biblia în gotă, în Dacia. El predica creştinismul în gotă, dar şi în
limba autohtonilor; limba gotă era deci diferită de geto-daco-protoromână.
Goţii
au dus cu ei amintirea strămoşilor geţi şi mitul lui Zalmoxis în Spania. Rodrigo Jimenez de Ruda în 1243 şi Antonio de
Nebrija (1441-1522) , profesor la Salamanca şi Alcala, scriau despre străbunii
Buruista, Dicaneo, Dorpaneo şi Decibalo ( 5, M I, nr.8, 1988).Împinşi de marea
năvălire a hunilor, goţii din Europa de răsărit au ajuns până în Scandinavia. Carolus Lundus de la universitatea din Upsala remarca, în secolul al XVII-lea, asemănări între credinţele religioase vikinge şi cele geto-dacice; ambele popoare adorau ca zeu principal pe Zalmoxis. În Ervul Mediu se spunea că strămoşii danezilor s-au numit iniţial daci şi că au venit în zona Mării Baltice de la Marea Neagră ( 5, M I, nr.2, 1988).
Mai surprinzător este savantul german Johann Christooph Gotter
(1727-1799), care a emis ipoteza originei geto-dace a slavilor. Această ipoteză a fost, în acea vreme, adoptată şi de unii scriitori polonezi (5, M I, nr.9, 1988).Aceste ipoteze s-au datorat, mai ales, faptului că geto-dacii au fost un popor numeros, care a locuit pe un teritoriu întims, a păstrat tradiţii vechi şi a avut o istorie care făcea cinste urmaşilor. Este posibil, ca în antichitate, să mai fi existat ecoul tradiţiei că Dacia şi Tracia au fost vechea Arie, vatra popoarelor pelasgice-ariene.

" Burebista si geto-dacii vor ramine in istoriografia erudita a evului mediu occidental fiind revendicati ca stramosi de diferite popoare: gotii, danezii, spaniolii.
In "Cronica Generala " regele Alfonso el Sabio povesteste cu entuziasm
si admiratie despre ZAMOLXE, BUREBISTA si DECENEU. Faptele marelui rege si intreaga istorie a dacilor au constituit motive de mindrie pentru atitia care s-ar fi vrut urmasii lor!"

Bibliografie
1. Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, ediţia II, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986.
2. Constantin Paşcu-Taşbuga, Cavalerul dac Regalian, Rev. Dacoromânia, anul V, nr. 34, p.3.
3. Marija Gimbutas, Civilizaţie şi cultură, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989.
4. Nicolae Miulescu, Da.ksa God ’ s Country, Ed. Nagard,Veneţia, 1975.
5. Popescu-Puţuri, Pe urmele strămoşilor, Rev. Magazin istoric = M I.
6. Mioara Căluşiţă-Alecu, Zalmoxis, ediţia II, Ed. Miracol, Bucureşti,1993.
7. Mioara Căluşiţă-Alecu, Limba românilor, Ed.Miracol, Bucureşti, 1994.
http://ro1918.nice-subjects.com/file-de-dacologie-f13/nu-doar-noi-suntem-urmasi-ai-dacilor-t79.htm

Articol preluat de pe http://reforma.qforum.biz/istoria-dacilor-solutie-pentru-demnitatea-romanilor

Dr . Napoleon Savescu :” Scrisoare deschisa tineretului roman ” – un apel venit din SUA

2009-12-18T16:41:00.001+02:00

Scrisoare Deschisa Tineretului Român

Avertisment:
- daca nu vreti sa va suparati profesorii NU CITITI ACESTE RANDURI.
- daca va este frica de adevar si considerati ca un adevar reletiv (mincinos) va ocroteste impotriva unui adevar absolut NU CITITI ACESTE RANDURI.
- daca stiinta invatata in scoala, universitate va satisface NU CITITI ACESTE RANDURI.
- daca dogma “crede si nu cerceta” va caracterizeaza NU CITITI ACESTE RANDURI.

M-am intrebat de multe ori care este motorul schimbarilor pozitive intr-o societate si trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori sunt tinerii care refuza sa accepte un adevar relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legati de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce cauta un adevar absolut.

Deci pe ei ii indemn sa-si intreba profesorii de istorie si de limba româna: cat la suta din Dacia a fost cucerita de romani?

Si daca profesorul stie raspunsul : 14 % din teritoriul Daciei (care se intindea de la vest la est, de la lacul Constanta-Elvetia de azi si pana dincolo de Nipru- vezi www.dacia.org Maps of Old Europe).

Urmeaza alta intrebare: cati ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?

Si daca profesorul va raspunde : numai 164 de ani atunci puteti merge la urmatoarea intrebare:

Soldatii “romani” chiar veneau de la…Roma si chiar erau fluenti in limba latina?

Aici le va fi si mai greu sa va raspunda, caci acei soldati “romani” vorbeau orice limba numai latina nu. Cohortele aflate pe pamantul Daciei cuprindeau soldati din diferite parti ale imperiului roman, uneori foarte indepartate. Gasim Britani din Anglia de azi, Asturi si Lusitanieni din peninsula Iberica, Bosporeni din nordul Marii Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin, din partile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reti din partile Austriei si Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, pana si Numizi, si Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Si ultima intrebare: cum a fost posibil ca intr-un asa de scurt interval istoric TOATA populatia Daciei sa-si uite limba si sa invete o limba noua, limba latina, de la niste soldati “romani” care nici ei nu o vorbeau ?

Cind toate popoarele civilizate din lume initiaza, desfsoara, promoveaza valorile istorice care le indreptatesc sa fie mindre de inaintasii lor, gasim opinia unor astfel de “adevarati români”, care nici mai mult, nici mai putin, spun despre formarea poporului daco-român: “… puterea cotropitoare (soldatii romani, N.A.,) a adus femeile si fetele dace in paturile lor si asa s-au nscut generatii de copii, care invatau numai limba latina de la tatal lor, soldatul “roman’” deoarece Limba Materna la noi era transmisa numai de soldatii romani ¡!!!!!.

Cum or fi venit ele din Moldova de azi , de pe Nistru, Bug si de pe Nipru, acele sotii si fete de carpi, costoboci, tira-geti, de la sute si sute de kilometrii departare ca sa fie “hibridate” de soldatii “romani”?

Dupa parerea stimabililor, femeile dace erau si “c….” ba chiar si mute, nefiind in stare sa transmita limba daca nici macar la copii lor!

Cit despre noi, urmasii lor, cum ne-am putea numi decit.”copii din flori“, aparuti dintr-o aventura amoroasa a intregii populatii feminine dacice, la care dacii de sex masculin priveau, cu “mindrie“, asteptind aparitia “simburilor” noului popor, grabindu-se, intre timp, sa invete cit mai repede si mai bine noua limba, limba latina, cind de la sotii, cind de la fiicele lor, iubite ale soldatilor romani cuceritori, ba chiar si de la soldatii romani.

La Centrul Cultural Român, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o alt somitate, de origine romana, prof.dr. in arheologie Ioan Pisso, ca dacii au invatat latina, de la romani, prin baile de la Sarmisegetusa lui Traian! De ce prin baile romane si de la niste soldati cam fara haine pe ei? Nu prea stiu ce a vrut sa spuna stimabilul profesor din Cluj despre barbatii daci, dar cred ca nici un român, nici macar in joaca, nu are voie sa faca o astfel de afirmatie decat daca… De fapt tot dansii ne spun ca ne tragem din doi barbati cu…..brate tari !

Astfel de declaratii ” istorice” te fac s-ti doresti sa fii oriice, numai român nu.

Domnilor, Dacia a fost cotropita de romani in proportie de numai 14% si pentru o perioada istorica foarte scurta, de 164 de ani.

86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut ca intr-o asa de scurta perioada istorica, dacii sa fi invatat latina, fara ca pe 86% din teritoriul lor s-i fi intilnit pe soldatii romani.

Dar daca nu de la romani au invatat dacii latina, atunci de la cine? – se intreaba aceeasi demni urmasi ai lui Traian?

Herodot ne spune ca, cel mai numeros neam din lume, dupa indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune si el: “sa nu uitam ca Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul ca dacii vorbeau “latina vulgara“, este “un secret” pe care nu-l stiu numai cei ce refuza s-l stie.

Cind sub Traian romanii au cucerit pe daci
La Sarmi-seget-usa n-a trebuit talmaci,
Afirma Densusanu si asta totul schimba,
Deci dacii si romanii vorbeau aceiasi… limba.

Daca astazi se consider ca 95% din cunostintele acumulate de omenire sunt obtinute in ultimii 50 de ani, sa vedem cum si notiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua.

Cind nu de mult s-a publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea cromozomala, s-a ajuns la concluzia ca “prima femeie” a aparut in sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost in nordul Egiptului, iar de aici, Peninsula Balcanica.

Cind profesoara de arheologie lingvistica Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca despre spatiul Carpato-Dunrean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a inceput sa existe, am fost placut surprins si m-am asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tacere.

Cind profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig in cartea “The Indo-european heritage“, aprut la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa a mileniului 5 i.d.H., cares-i avea locul in centrul României de azi, sa nu fim mindri?

Cind studiile de arheologie moleculora ne indrepttesc sa ne situam pe primul plan in Europa ca vechime, nu-mi este usor sa le raspund unor persoane care nu citesc nici ce spun, inteligent, altii despre noi si nici macar ce scriu eu.

Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction) , pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani.Teoria genoamelor situeaza spatial carpato-dunarean ca fiind, nici mai mult nici mai putin decat, locul de unde a inceput Europa sa existe; locul unde acum 44.000 de ani sosesc primele 3 Eve si primul Adam.

Cind am scris Epopeea Poporului Carpato-Dunrean, si volumele “Noi nu sintem urmasii Romei”, “In cautarea istoriei pierdute” si “Calatorie in Dacia – tara Zeilor” m-am bazat pe astfel de cercetari, dar si pe cartea unei somitti in domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, professor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia I se publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization”, ” The Aryans”. El exploreaza intr-un mod fascinant originea si difuzarea limbilor in Europa preistorica. Intre paginile 176-177 publica si o hart aratind leaganul aryenilor in timpul primei lor aparitii: si minune mare, spatial Carpato-Dunrean este cel vizat.

Cind roata, plugul, jugul, cruta cu dou, trei si patru roti apar pentru prima dat in lume pe teritoriul nostru, dacic, cind primul mesaj scris din istoria omenirii se gseste tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, cind primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelas spatiu, intr-o perioada cind Anglia abia se separa de continent si din peninsula devenea insul – 6,500 d.i.H., (vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York, 10020, Chronology), nu-ti vine a crede ca tocmai cei pentru care aduni aceste informatii formidabile despre poporul si spatiul pe care il ocupa tara noastra, te deceptioneza.

Nu de mult, la Primul Congres International de Dacologie, Bucuresti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor in istorie Augustin Deac ne vorbea despre Codex Rohonczy, o cronica daco-româneasca, insumand 448 pagini, scrisa in limba româna arhaica, “latina vulgara“cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagina se afla scrise circa 9-14 rinduri. In text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii este de la dreapta la stinga si textul se citeste de jos in sus. Descoperim ca in bisericele vechi, daco-rominesti, cultul ortodox se exercita in limba “latina vulgara“, chiar pina in secolele XII-XIII, cind s-a trecut la oficierea cultului in limbile greaca si slavona.

Codexul cuprinde mai multe texte, ca Jurmantul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite in fata ostasilor vlahi inaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri. O cronica privind viata voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, Imnul victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, insotit de note musicale etc.

Atunci se mira si se intreaba, pe buna dreptate, domnul professor doctor in istorie Augustin Deac : “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au ramas nu numai pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba daco-româna, latina dunareana, intr-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult inaintea celui latin al romanilor?”

Dar, dupa orientarea ideologica ce o au, cei sus amintiti ar fi preferat ca acest diamant sa nu se fi descoperit. Academia Româna ar fi trebuit sa organizeze o mare sesiune stiintifica cu caracter nu numai national cit mai ales international.

Dar, si ei la fel ca si “românii adevarati“, vajnicii urmasi ai lui Traian, arata ce inseamna sa fii umil si sa-ti dispretuiesti stramosii, trecutul, neamul, patria si poporul din care faci parte .

Faptul ca NOI suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nici decum o ruda marginala, abia acceptaat, ar trebui sa ne faca sa ne mindrim si nu sa cautam contra argumente.

Avind in vedere importanta evenimentului pe plan national si in special international, cei interesati sunt bine veniti la lucrarile celui de Al doilea Congres International de Dacologie : “Buerebista 2001″ din 15-16 Aug. 2001, Bucuresti, hotel Intercontinental, sala Ronda.

Cu deosebita stima,
Dr. Napoleon Savescu,

Fondator & Presedinte al Dacia Revival International Society of New York,

Romani uitati de tara

2009-12-14T15:23:00.000+02:00

Socant: “insula” romanilor

* Descoperire inedita! La 200 km de Sighet, la granita vechiului Comitat al Maramuresului, traiesc, la limita saraciei, 1600 de romani, porecliti „volohi”, fara legatura cu tara sau alte comunitati de romani din Ucraina * Fara scoala si biserica, „volohii” din Poroscovo au pastrat, aproape inexplicabil, un dialect ce seamana cu limba vorbita in evul mediu * Despre „insulita de volohi” complet izolati se spune ca s-a auzit prin anii ’90, cand un barbat intors din armata le-a adus un radio cu tranzistori si, astfel, au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor * GAZETA de Maramures este prima publicatie romaneasca care a ajuns la Poroscovo.

Incredibil! GAZETA de Maramures a descoperit, la doar 200 de kilometri de Maramures, o comunitate de romani care nu apare in niciun document oficial, nici din Romania, nici din Ucraina, si despre care nu stie nimeni nimic! Cei 1600 de romani complet izolati din Poroscovo (raionul Perecin) si-au pastrat limba, desi in sat n-a existat niciodata scoala sau biserica romaneasca. In mod bizar, se spune ca satul a fost descoperit abia prin anii ’90 si ca, tot in acea perioada, romanii din Poroscovo au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor. Niciunul dintre ei n-a fost niciodata in Romania, nu-si imagineaza unde este situata „Tara Mama” si nu stie nimic despre neamul din care face parte. Mai mult, in „insulita de romani” din Poroscovo, se traieste si se vorbeste in niste conditii care amintesc de Evul Mediu. Cele mai multe familii traiesc la limita saraciei si, pana la destramarea URSS, isi paraseau locuintele si plecau cu tot cu copii la munca, in Kazakhstan. Se spune ca satele Mircea si Poroscovo au fost descoperite de o delegatie care a ajuns in zona prin anii ’90, iar localnicii s-au identificat ca fiind de aceeasi origine cu fratii pe care ii auzeau la radio. Frecventa ascultata de romani era cea de la Radio Bucuresti. Altii au aflat ca sunt romani de la parinti si abia pe „stroica” (santier, n.red.), in Kazakhstan, au aflat ca exista si altii care vorbesc aceeasi limba cu ei. Romanii din Poroscovo spun ca, pana la vizita noastra, n-au vazut in carne si oase niciun roman din Romania. Si nu au fost cautati de nicio publicatie romaneasca! Mai mult, nu stiau nici de comunitatile de romani din dreapta Tisei sau din alte regiuni ale Ucrainei!

La circa 200 de kilometri de Sighet, la poalele Carpatilor Padurosi, s-au pastrat, in mod inexplicabil, niste „insulite de romani”, despre a caror provenienta nu se stie nimic! Una dintre cele mai mari comunitati de romani, porecliti de localnici „valahi”, „volohi” sau „rumani”, traieste la marginea satului Poroscovo. La marginea padurii, de-a lungul unui drum infundat si plin de noroi, se insira vreo 200 de case, cele mai multe, din pamant sau lemn. De cum intri pe straduta ingusta, strajuita la un capat de un autobuz ruginit, folosit, probabil, pe post de cotet, auzi un dialect ciudat, ce seamana cu limba romana veche, vorbita de stramosii nostri. Pe ulita plina de gropi si urme de copite, alearga prunci desculti. In curti, femeile spala rufe in „troci” (ligheane, n.red.). Comunitatea din Poroscovo detine, probabil, recordul absolut la natalitate, in intreg spatiul romanesc. La fiecare portita subreda, din lemn, stau minim patru copii blonduti. Cea mai numeroasa familie are 13 copii si exista case in care locuiesc chiar si 30 de persoane. Ileana Stancovici are 23 de ani, are deja doi copii si e insarcinata cu al treilea. Daca intrebi cat e media copiilor in Poroscovo, femeia rade si arata spre vecinii cu 10-12 sau chiar 13 copii. Misa Hanea, alta romanca din zona, e singura acasa, cu patru prunci in grija. Sotul sau e plecat la padure si vine numai seara. De altfel, singurul barbat intalnit pe ulita, Vasile Canalos, dupa ce ne-a atentionat ca „nu Konolos, ca-s roman”, si-a cerut scuze si a plecat grabit, cu drujba in spinare, spre padure.

Cele 1600 de suflete din Poroscovo se declara romani, dar la recensamantul din 2001, niciunul nu a fost trecut in acte ca facand parte din aceasta etnie. Cei mai multi nu stiu carte deloc, asa ca „domnii cu recensamantul” au scris ce au vrut... Din motive inexplicabile, romanilor li se spune insa „volohi” sau chiar „tigani albi”. Desi acestia explica faptul ca „magraunii traiesc la celalalt capat de sat si vorbesc rusa”. Prin anii ’90, in zona, abia locuiau vreo 120 de romani. Cele mai multe familii migrau, cu tot cu copii si neveste, la munca, in Kazakhstan. Din aceasta cauza, copiii nu erau trimisi la scoala, asa ca cei mai multi sunt analfabeti. Abia dupa destramarea URSS, „volohii” au inceput sa cumpere terenurile si casele rusilor si sa formeze, incet, un cartier compact. Acum, numai barbatii mai pleaca la padure sau la „stroica”. Femeile raman acasa si ingrijesc copiii si putinii batrani din sat. Din cauza conditiilor grele de trai, media de viata in zona este extrem de scazuta. Satenii ne spun ca satul are un singur batran. Restul s-a prapadit din cauza bolilor.

Un grup de femei gata sa „rodeasca” (insarcinate, n.red.), inconjurate de prunci, ne spun ca singurul care ar putea sti ceva de originea lor e „Laci Biraul”. Ocupati cu munca si cresterea copiilor, satenii n-au avut timp sa-si puna intrebari sau sa-si cerceteze trecutul. Stiu ca sunt romani si punct.
Laci Biraul locuieste la o straduta departare de intrarea in comunitate, in cea mai frumoasa casa din zona. In curte, o tanara spala haine. Initial, oamenii cred ca suntem reprezentantii vreunei autoritati ucrainene. N-au vazut romani din Romania in viata lor si se mira ca ne putem intelege: „batranii graiau mai tare (mai bine, n.red.) romaneste. Dar numa’ unul mai traieste. Pa unul, unchiul meu, l-am ingropat ieri”. Vasile Gorvat ne invita in casa si se uita hatru la abecedarul si cartile de religie donate de Ioan Botos, presedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia „Dacia” si deputat in consiliul regional Transcarpatia. N-a mai vazut nicio scriere in limba romana si recunoaste ca nu stie citi in romaneste.
De altfel, „biraul” n-a auzit nici de palinca maramureseana, nici de Bucuresti, nici de Ceausescu... N-a auzit nimic despre Romania. Desi, din tata-n fiu, familia sa s-a declarat ca fiind una de romani, niciunul n-a vazut nici macar pe harta Romania si n-a auzit nimic despre istoria sau civilizatia tarii noastre: „acuma, suntem 1600 de romani, din care 360 is copii. Nu stim cum am ajuns in zona. Nu stiu nici batranii cum au ajuns aici. Ai nostri batrani ziceau doar ca sunt romani. De Romania, nu stim nimic. Nimeni din Poroscovo n-o fost in Romania. Noi am umblat numa’ in Kazakstan si Ucraina. Niciun voloh, niciun batran n-a fost in Romania”.

Laci spune ca multi din consatenii sai au aflat ca exista o tara in care se vorbeste o limba ca a lor pe santierele din Kazakstan. Acolo, mergeau la munca, cu tot cu neveste si copii, romanii, pana la destramarea URSS: „pe vremea cand mergeau la munca, i-au auzit si pe altii vorbind ca ei si, asa, au aflat ca-s romani. Batranii ziceau ca-s romani, dar ceilalti, pana prin ‘90 si ceva, n-au stiut ca-s romani. Noi am invatat limba fara scoala si fara biserica. Pe toti copiii ii invata parintii romaneste”. Dupa destramarea URSS, romanii din Poroscovo au renuntat la „migratia” anuala. Asa, si pruncii lor au ajuns sa invete carte. Cum scoala romaneasca nu exista in sat, copiii invata in rusa. Daca in urma cu cativa ani, abia daca erau vreo 2-3 copii intr-o clasa, care stateau in ultima banca si nu erau niciodata scosi la raspuns, acum, s-au format clase speciale pentru copiii „volohilor”. In total, la scoala din sat, invata 160 de prunci. Laci spune ca, in timpul alegerilor, romanilor li s-a promis o scoala cu predare in limba romana. Numai ca proiectul a tinut doar cat au tinut alegerile. Acum, in locul institutiei de invatamant, s-a ridicat o casa particulara.

Laci „Biraul” este si deputat in Consiliul Local din Poroscovo, alaturi de alti doi deputati volohi. Numai ca minoritatea lor nu e recunoscuta oficial de autoritati. Mai mult, Gorvat a inregistrat la primarie, in acest an, o prima asociatie a romanilor din Poroscovo. In loc de „Vorba romaneasca”, cum voia s-o boteze Biraul, in acte a fost trecuta de oficiali, „din greseala”, „Vorba Tiganeasca”. Singura solutie eficienta pentru reprezentarea romanilor din Poroscovo a fost propusa de Ioan Botos, care doreste infiintarea unei filiale a Asociatiei Dacia in aceasta localitate, urmand ca „Biraul” sa devina presedintele ei. Laci spune ca o alta problema este lipsa cadrelor didactice, care sa-i invete sa scrie si sa citeasca romaneste. Recent, 50 de copii din zona au fost in „lagar” (tabara, n.red.) internationala, la care au participat si alti romani din Ucraina, iar pruncii ar fi incantati sa invete in limba materna. Numai ca nu prea are cine sa-i invete. Barbatii sunt ocupati cu padurea si „stroica”, iar femeile, cu copiii. Laci spune ca fiica sa ar fi interesata sa-si continue studiile, eventual in Romania, dar deocamdata, si ea se afla in concediu de maternitate. Multi dintre romanii din Poroscovo nu stiu sa-si scrie nici macar numele. Asa ca, de multe ori, semneaza documente despre care nu stiu nimic si care ii trimit, uneori, chiar si la puscarie. Se spune ca, in schimbul unui pachet cu ciocolata, cafea si alimente, romanii sunt „momiti” sa semneze declaratii prin care le sunt puse in carca diferite infractiuni. Presa ucraineana ii acuza de furt de lemn, dar si de agresiuni impotriva padurarilor si chiar de fapte de coruptie. Cum nu stiu carte, nu se pot apara si nici nu-si cunosc drepturile.

Marie Gorvat, sotia Biraului, spune ca romanii de aici erau invatati din batrani sa faca linguri de lemn si troci (coveti, n.red.) pentru slanina: „Ne spuneau ca cine nu stie a face o lingura nu-i roman”.
Cei mai de seama lingurari traiesc insa in zona Vasnita si Obava, alte insulite de romani din zona. Laci spune ca acestia sunt singurii romani cu care tine legatura: „da’ ei rad de noi, de cum vorbim. Ei vorbesc mai tare romaneste si rad, ca zicem o cazut in sant. Ei zic ca-i corect o picat in arac”.
Matusa Biraului este, probabil, cea mai batrana femeie din sat. Iulia Volosin are 74 de ani si se declara, hotarata, „romanca”. Si ea a invatat de la stramosi limba, retetele si obiceiurile romanesti.
De Craciun, se colinda si aici colinde vechi, iar la nunti, se „lauteste pe lauta ori boian (acordeon, n.red.)”.
Ca sa-si demostreze afirmatiile, batranica ne-a cantat si „Tot am Doamne auzit-o/ Ca s-o nascut fiul sfantu’/ Da noi nu stim unde s-o nascut-o/ Pa sub cer, pa sub pamantu/ Sa fii gazda veseloasa/ C-am auzit zilele frumoase”. Bucuros de „prestatia” matusii, Biraul tine sa mai confirme o data orginea romana a comunitatii pe care o conduce: „Avem toti nume romanesti: Iancu, Vasile, Iosif, Jana, Ileana, Ion si nume de familie Volosin (de la valah, n.red.), Canalos, Horvat, Stancovici. Suntem romani si oameni harnici. Dar... Biraul ofteaza si continua cu regret: „Mi-i greu, ca al meu sange da inapoi. Cade inapoi si ma doare cand altii isi bat joc de el”. Ca la un semn, batrana incepe sa cante o doina: „Ioi, fost-o bine, fi-va iara,/ Numa’ capu’ meu nu piara/ Dirima, dirima mea,/ Fa dirima cum ii vre/ D-apoi de-oi fi in tara mea. Ati priceput ce am zas”. Pana sa apucam sa-i raspundem afirmativ, pe ulita plina de noroi, doua femei incep sa discute in ruseste si sa se planga ca, la rata de natalitate a romanilor, in cativa ani, satul va deveni in intregime de „volohi”. Si, totusi, dincoace de granita, nu s-a auzit nimic de ei...

Urmasi ai granicerilor volohi?

Documentele istorice din zona arata ca, pe la 1364, in zona Munkacevo, ar fi fost infiintate 10 puncte de graniceri, la care au fost adusi militari volohi. Tot in acea perioada, se spune ca si in zona Poroscovo au fost infiintate 7 puncte de graniceri, unde lucrau tot volohi. Pornind de la aceste date istorice putin cunoscute, s-a dezvoltat teoria ca „volohii” din Poroscovo ar fi urmasii militarilor adusi la aceste puncte. Potrivit altui scenariu, romanii de la baza Carpatilor Padurosi s-ar trage din ciobanii volohi veniti in zona.

Vin valahii!

Desi limba vorbita de „volohii” din Poroscovo este clar romana, un ziar ucrainean de la Ujgorod a sustinut, recent, ca o delegatie stiintifica care a efectuat o expeditie in zona a tras concluzia ca acestia nu sunt romani. Comunitatea din Poroscovo este descrisa ca una ciudata, „care vorbeste un dialect romanesc complicat, stapaneste ucraineana si duce un trai apropiat celui tiganesc”. Mai mult, presa ucraineana sustine ca romanilor de aici li se spune „tigani albi” si foloseste apelative de genul: „hoti”, din cauza unor incidente legate de furtul lemnului. In plus, ziarul „Starei Zamok” lasa sa se inteleaga ca romanii nu numai ca savarsesc infractiuni, dar mituiesc si oamenii legii, ca sa scape de pedepse.

Ioana LUCACEL
Mircea CRISAN
ioana@gazetademaramures.ro
mircea@gazetademaramures.ro

Articol preluat din Gazeta de Maramures cu acordul autorilor carora tin sa le multumesc si pe aceasta cale.

2009-12-14T01:55:00.000+02:00

History - Ce limba vorbeau dacii
Asculta mai multe audio Politica

Din nou, Dacii liberi

2009-12-08T21:48:00.001+02:00

Din nou, Dacii liberi

de Adrian Paunescu

Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.

Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.

Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.

Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.

Ocultarea istoriei neamului

2009-12-08T21:36:00.001+02:00

UN SCANDAL CONTINUU – Cosmin Stefanescu

http://studiidacologice.com/2008/05/10/cosmin-stefanescu-ocultarea-istoriei-neamului/

O serie impresionantă de artefacte a fost catalogată, fără să fie cercetată în prealabil, ca fiind falsuri fără valoare istorică. Astfel mintenaş au fost fabricaţi câţiva ţapi ispăşitori pentru a ascunde adevărul falsificării sau furtului acestor aşa zise… făcături. Mistificarea unor date s-a făcut în cazul tăbliţelor de la Sinaia şi în multe altele. Mai mult, acestea fiind catalogate drept falsuri, au fost vitregite de şansa de a fi văzute expuse la muzeu dar au fost depozitate/aruncate de-a valma în subsolul Muzeului Naţional de Arheologie din Bucureşti în nişte coşuri de nuiele timp îndelungat. În momentul de faţă există două tabere: -Unii care încearcă să discrediteze piesele cum ar fi în Proiectul Limbilor Thraco-Daco-Moesiene – un site al lingvistului Sorin Olteanu în care acesta conchide că tăbliţele sunt falsuri fără să le studieze atent . -Un alt grup încearcă să dezgroape adevărul ascuns în întunericul istoriei. Aceştia sunt Dr.Săvescu, preşedintele „Societăţii Dacia Revival Internaţional”,Dan Romalo cu remarcabila carte „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Adrian Bucurescu în „Tainele tăbliţelor de la Sinaia”, Dumitru Manolache cu „Tezaurul dacic de la Sinaia”.
Dacă dorim să găsim informaţii despre aceste piese le putem căuta pe site-ul lingvistei Aurora Peţan http://bibliotheca-dacica.ro , în care aceasta susţine autenticitatea artefactelor. Dintre contestatari s-au ridicat voci în decursul timpului care au afirmat că autorii “falsurilor” ar putea fi Bogdan Petriceicu Haşdeu sau Nicolae Densuşianu, etc.
Regele Carol I, în 1875 a reuşit să schimbe un teren din Bucureşti pentru un teren din Poiana Văcăriei care aparţinea Mânăstirii Sinaia, teren unde aveau să apară în timp Castelele Peleş şi Pelişor. Se pare că la momentul începerii excavaţiilor pentru construirea Peleşului s-au descoperit numeroase piese din aur inscripţionate în relief într-o limbă total necunoscută. După ce i s-au făcut copii în plumb, tezaurul a fost topit la comanda lui Carol I şi transformat în fonduri necesare finalizării construcţiei. Pe replicile pieselor de tezaur există imagini în clar ale cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia lucru care la vremea respectivă (anul 1879) era chiar imposibil dacă am ţine cont de cei care le consideră falsuri deoarece aceasta nu fusese încă descoperită. Descoperirea acestui templu dacic cât şi dezvelirea lui avea să se petreacă mult mai târziu, mai precis la finele anilor ‘50 de către arheologul I.H. Crişan. Tot pe aceste tăbliţe mult contestate mai apar imgini ale vechilor daci, scrieri încifrate şi chiar Şarpele Tomitan nedescoperit în acele vremuri. De aici nu putem trage decât o concluzie şi aceasta este că există anumite facţiuni care nu urmăresc decât interese meschine şi nu doresc să se cunoască adevărurile conţinute de aceste tăbliţe. Din motivele pe care le-am enunţat mai sus, tezaurul de la Sinaia nu numai că nu a fost studiat, înregistrat, inventariat timp de o sută de ani, dar a mai fost şi prădat până când nu au mai rămas decât câteva piese. Mă întreb aşa, într-o doară, dacă tot au considerat aceste artefacte nişte falsuri ordinare de ce acei muzeografi care erau plătiţi să le protejeze “au avut grijă” să le valorifice în întreaga lume.
Articol preluat din revista http://metamorfoze.wordpress.com

DACIA DIN PERSPECTIVA ISTORIEI SACRE (thread Atena)

2009-12-07T08:58:00.001+02:00

"DACIA, a fost unul din acele centre care in lumea arhaica alcatuiau osatura unei geografii simbolice, suport la randul ei al unei istorii mistice, deci sacre in cel mai inalt grad.
Mitul nu este o simpla fantezie si nici un produs al imaginatiei ,,poetice" populare, cum se sustine in genere. El este un mod de gandire coerent si semnificativ, ca si o expresie a unui mod de traire spirituala. El poate fi deci un ,, document" ca orice mesaj scris sau figurat, din care se poate descifra profilul spiritual al unei civilizatii.
In DACIA a fost prezent un CENTRU SPIRITUAL, hotarator in formarea si continuitatea poporului si civilizatiei romane.
Formarea Daciei e pusa in legatura cu acele migratiuni dinspre Nord spre Sud, ale popoarelor hiperboreene, atestate de multe mituri si de multi autori antici.
Explicatia ne poate fi data de geografia sacra a acestor tinuturi. Daca pamantul nu este decat o oglinda a cerului, dupa aceasta geografie, sa observam ca lantul CARPATILOR are forma Constelatiei Dragonului, cu capul in Platoul Boemiei, corpul (inima) in Carpatii nostrii si coada in Balcani. Polul cerului ( centrul cercului de precesie si nu Steaua Polara) care se gaseste in spira principala a corpului Dragonului, proiectat pe pamant, apare in Platoul Transilvanean, determinand aici un important centru spiritual.
Celebrul etnograf si istoric MARIJA GIMBUTAS, pornind de la o baza stiintifica scria: ,, Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala, cuprinsa intre 6500-3500 i.e.n. [...]. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie europeana, precede cu cateva milenii pe cea sumeriana [...]. A fst o perioada de reala armonie indeplin acord cu energiile creatoare ale naturii. [...]
Vasile Lovinescu: "Din perspectiva istoriei sacre, centrele spirituale se oculteaza odata cu cu mersul descendent al ciclului, deschizandu-se in locul lor, guri de infern."
Scriitorii antici ne arata existenta, in nordul Greciei, pe tarmurile Dunarii si Marii Negre, a unei mari rase unitare ca limba, moravuri si traditii, desi divizata politic. Este rasa geto-traca.
Herodot, afirma ca Tracii, erau cel mai numeros popor dupa indieni. -- Nu numai pe vechii locuitori al Bulgariei, dar si alte popoare de aceeasi rasa: Dalmati, Panonieni, Ilyri, Geti, Agathyrsi, Sarmanti, Sciti, Arimaspi etc. (vreo 50 de nume)
Strabon scrie ca Getii (locuind la N de Dunarea Inferioara si actuala Ucraina) aveau aceeasi limba ca si Tracii.
Pliniu, spune ca Dacii si Tracii sunt acelasi popor. Toate aceste popoare, locuiau teritoriul ocupat astazi de Bulgaria, Yugoslavia, Albania, Ungaria, Romania, Ucraina si Rusia meridionala pana la Volga.
Toti anticii sunt unanimi in a afirma ca Getii erau un popor hiperborean. Pindar (poetul cel mai erudit al Greciei) ne arata ca ,,APOLLO, dupa ce ridicase cu NEPTUN si EAC zidurile TROIEI, intorcandu-se in patra sa de pe Istru (Dunarea Inferioara) la Hiperboreeni."
Strabon este categoric: ,,Primii care au descris diferitele parti ale lumii spun ca HIPERBOREENI, locuiau deasupra Pontului- Euxin (Marea Neagra) si a Istrului."

Citat din DACIA HIPERBOREANA
de Vasile Lovinescu
Preluat de pe http://dacia.forumotion.net

Sfântul Andrei – Moşul din Carpaţi!

2009-11-30T10:36:00.001+02:00

Sfântul Andrei – Moşul din Carpaţi!

Posted on 29 noiembrie 2008 by Sibilla

Sfântul Andrei – Moşul din Carpaţi!

TROPAR

„Că cel dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă”

*******

Mâine, întreaga creştinătate îl prăznuieşte pe Sfântul Andrei, Cel dintâi chemat la apostolie. Pentru noi românii, sărbătoarea acestui sfânt are o importanţă aparte, întrucât el este naşul de botez al poporului nostru. În decursul istoriei, prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul de astăzi al României a fost nu de puţine ori contestata sau ignorată, deşi există nenumărate dovezi ale prezenţei lui în ţinuturile „lupilor”, după cum o demonstrează şi argumentele cuprinse în volumul „Andrei, Apostolul lupilor”, semnat de Dumitru Manolache, a cărui a doua ediţie a fost recent lansată. Printre aceste dovezi, una este de excepţie: cea referitoare la prezenţa Apostolului Andrei în memoria pustnicilor păstrători de la Râmeţi, consemnată de către unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai noştri, regretatul părinte Ghelasie de la Râmeţi, pe care o prezentăm în continuare.

Intr-o carte pe care o dedica ”Mosului din Carpati”, Pustnicul Neofit, din stravechea vatra eremita-pustniceasca a Rametului, din Muntii Apuseni, invocand o traditie „tainica”, ce se mentine in pofida tuturor piedicilor, relateaza unele „memorii ce nu se sterg, care reapar tocmai cand se considera ca s-au pierdut”, referitoare la continuitatea succesorala a „duhului de traire in acest specific de caracter carpatin”. Este vorba despre o traditie pastrata si comunicata de la un pustnic la altul, pana in zilele noastre, referitoare la momentul trecerii dacilor la crestinism.

Marele Preot dac devine preotul lui Hristos
Asa cum ne spune parintele Ghelasie, urmasul mos-pustnicului petrecea o perioada de timp in Sfantul Munte Athos, de unde se intorcea si abia dupa aceea primea asa-zisa „succesiune” de mos-pustnic. „Se pastra tradita din vechimea traco-dacilor, cand urmasul lui Zalmoxe, si dupa el al marilor preoti, trebuia sa calatoreasca in Tarile Inteleptilor, dupa care se stabilea ca «Inteleptul Divin» al neamului sau si totodata unul dintre inteleptii lumii”. Referindu-se la tinuturile din zona
Manastirii Rameti, parintele Ghelasie spune: „Se vorbeste de o traditie care spune ca in acest loc a fost ultimul urmas al ultimului «preot al dacilor», dupa cucerirea de catre romanii lui Traian. Acesta s-a «ascuns» in munti, «sub chipul unui iconar-purtator de icoana»… Se zice ca marele preot a venit aici cu o icoana ce reprezenta pe Fecioara cu Pruncul Hristos in brate. Tradat, l-au gasit, dar cand au vrut sa-l omoare, minune, un foc a iesit din icoana. Si ostasii au orbit, scapand astfel…”. Intors pe pamantul strabun din calatoria la invatatii piramidelor din Egipt, ultimul urmas al lui Zalmoxis descopera Dacia cucerita de romani, cu populatia care nu vrea sa se supuna decat legilor strabune. Dupa moartea lui Decebal, marele preot-mag, ascuns prin sihastrii cunoscute doar de bastinasi, travestit in iconar, este descoperit si, dupa intamplarea cu sabia si icoana, relatate mai sus, incearca sa arate „Noua Taina” geto-dacilor. La inceput, a fost suspectat ca si-a schimbat credinta stramoseasca, punandu-i-se clar , intr-o adunare, problema alegerii: Zalmoxe sau Hristos. Iata ce le-a raspuns „mos-magul”, de data aceasta, cu „limba preoteasca”: ”Poporul meu iubit, stiti din mosi-stramosi ca Intelepciunea Cerului S-a pogorat si pe acest pamant prin chipul magului preot, al carui nume de taina era Zalmoxe. Din neam in neam, mos-magul lasa un altul dupa chipul si asemanarea sa si Glasul de Sus niciodata nu lipsea. Au trecut si peste noi si zile bune si zile rele… dar Puterea de Sus prin magul de jos le spulbera… Lumea cazu din chipul creat, dar Ziditorul nu putea lasa chipul cel stricat. Iata taina ce de acum lumii se arata: Insusi El din cer pe pamant vine, ca nimeni sa nu-L mai inchipuie in zei si idoli si in intelepti. Iata poporul meu ce trebuie sa va spun: Eu, magul – urmasul Zeului – Mos al acestui pamant, pe Cel ce este Insusi Dumnezeu Care coboara din cer si se descopera la fata, eu L-am cunoscut si L-am intalnit si I-am cazut in genunchi la picioare, si El mi-a pus mana pe cap si chipul meu de mag s-a prefacut in alt chip. Asa, poporul meu, de acum nu mai aveti pe magul-batranul, ci pe preotul lui Hristos.”

Peştera Sfântul Andrei

Ultimul urmas al lui Zalmoxe, primul mucenic crestin

La o asemenea marturisire, preotul a fost acuzat de tradare, dar el le-a explicat ca insusi „Zalmoxe a lasat cuvant: «Cand v-a veni Insusi Dumnezeu pe pamant, chipul meu va trece in alt chip». Ca eu sunt doar umbra acestuia. Asteptati marea zi pe care s-o primiti cu toate inimile deschise, ca sufletul acestui neam are deja taina lui… Recunosteti, poporul meu, in chipul lui Hristos si pamantul neamului nostru. Eu, magul-preotul acestui neam, am implinit porunca lui Zalmoxe”. Apoi un ostas, concluzionand, intreaba: ”Vasazica, te-ai crestinat ?”, dupa care ii spune:” Se vorbeste ca un apostol al lui Hristos a venit in Dacia noastra si tu insuti, marele mag, l-ai primit si din pestera de taina a lui Zalmoxe ai facut biserica”, dupa care il condamna: „Batranule mag va trebui sa mori pentru aceasta schimbare de credinta. Lasa-ne in schimb un urmas, un alt mag ca sa nu ramana pamantul nostru fara legatura cu cerul”. Preotul-mag spune poporului ca el nu a tradat, ci ca a „implinit credinta in Chipul ei mult asteptat.” „Apostolul lui Hristos, Andrei, intr-adevar a fost la noi si ne-a adus chipul lui Hristos in fata Caruia eu, chipul lui Zalmoxe, am ingenunchiat si am dezbracat «haina de mag» si am primit haina noua de preot al lui Hristos. Preotului lui Zalmoxe, imbracat in haina cea noua, i se cere sa moara, dar sa lase un „urmas de mag”, lucru acceptat: ” Voi merge pana la Zalmoxe caruia ii voi duce «haina de crestin» in locul celei de mag, haina sufletului dac, care incepe o noua nastere de viata nemuritoare, asa cum a crezut din mosi-stramosi ca se va implini si aceasta mare zi”. Magul le spune celor care il ascultau ca in curand vor auzi „din sufletul insusi „glasul lui Hristos”, dupa care a savarsit „primul botez al vietii fagaduite”, noul preot fiind numit Andrei, „dupa numele apostolului ce ne-a adus pe Hristos. Eu insumi am noul nume tot de Andrei, in locul celui de Zalmoxe”. Aruncat in suliti, de catre trei ostasi legati la ochi, solul mag este primit de zeul Zalmoxe, ca ultim urmas al lui, devenit preot al lui Hristos, chip probat cu insasi jertfirea sa. Astfel, ultimul urmas al lui Zalmoxe a devenit primul mucenic dac crestin, sangele lui sfintit ridicand acest pamant la cer, „care s-a facut haina lui Zalmoxe, ce de acum nu va mai fi «zeu si intelept», ci preotul lui Hristos”, pentru ca doar Hristos este Adevarul si Unicul Dumnezeu al Cerului si Pamantului.

Traditiile din noaptea Sfantului Andrei contin cele mai vechi informatii crestine de la noi

Poate parea neverosimil, dar cele mai multe informatii despre prezenta Sfantului Apostol Andrei in teritoriile noastre sunt depozitate in traditiile, obiceiurile, colindele legate de numele sau. In aceste „arhive” se conserva de peste doua milenii fragmente din primele predici crestine tinute de Apostolul Andrei „lupilor” de la Istru, imagini care descriu secvente din viata Mantuitorului Iisus Hristos, elemente vetero-testamentare, simboluri crestine etc., uneori „acoperite”, alteori imprastiate fragmentar in structura textuala sau regizorala a unor productii populare, multe suprapuse peste traditii autohtone ancestrale.
Intr-o traditie care circula inca prin satele din nordul tarii, vom descoperi ca pe fundamentul precrestin al acesteia a fost “depusa” informatia vetero-testamentara referitoare la copilul Moise, aruncat in
tr-un cosulet pe o apa. Numai ca povestea lui Moise a devenit la noi povestea Apostolului Andrei. Unul dintre cele mai interesante obiceiuri legate de noaptea Sfantului Andrei este pazitul usturoiului, care inca se mai practica prin unele localitati din judetul Galati. Aceasta traditie reediteaza in fond scena privegherii Mantuitorului Hristos. Usturoiul, turtele framantate asezate pe masa simbolizeaza trupul flagelat si framanat de durere al Domnului, iar consumarea mancarurilor ritualice (turta, vinul etc.) spre dimineata intruchipeaza cuminecarea. In satul Fundeni, spre exemplu, din acelasi judet, priveghiul usturoiului aminteste aluziv de giulgiul in care a fost infasurat trupul lui Iisus, pentru ca in aceasta noapte se toarce numai in si canepa, nicidecum lana. „Si Iosif, luând trupul, l-a înfasurat în giulgiu curat de in si l-a pus în mormântul nou, pe care-l sapase în stânca, si, pravalind o piatra mare la usa mormântului, s-a dus”, se spune la Matei 27, 59-60. Tot despre “giulgiu de in” vorbeste si Luca în Evanghelia sa (23, 53). In noaptea Sfantului Andrei, la Namoloasa, acelasi judet, gazda punea într-un castron pe masa 30 de capatâni de usturoi – câte zile are luna noiembrie – cum spune Eugen Holban, care erau luate la sfârsit de gazda si de fiecare fata participanta la claca. Cele 30 de capatâni de usturoi – ca simbol al patimilor lui Iisus – fac aluzie la cei 30 de arginti pentru care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Mântuitorul. In multe din traditiile legate de ziua Sfantului Andrei, apostolul era invocat ca aparator al oamenilor împotriva tuturor rautatilor, semn ca forta si puterea lui, simpla rostire a numelui lui echivalau cu punerea sub protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre “lupi”. Îmbracat în har, purtator de cruce – “ca semn al mântuirii” – Sfântul Apostol Andrei a ramas viu în amintirea oamenilor, în aceasta ipostaza, pâna în zilele noastre.

Capacul dacic de la Brad, dovada tulburatoare a crestinarii timpurii a stramosilor nostri

Cea mai tulburatoare descoperire care probeaza crestinarea stramosilor nostri inca din secolul I d.Hr., despre care s-a vorbit foarte putin, este cea de la Brad, facuta de arheologul prof. dr. Vasile Ursachi, din Roman, in campania arheologica din anul 1987. Este vorba despre un capac realizat in tehnica ceramicii pictate, conservat in stadiu fragmentar, care are ca motiv decorativ un peste. Este vorba despre un obiect realizat din pasta fina de lut, arsa pana ce a capatat culoarea rosie.Pe partea sa exterioara, au fost pictate mai multe bande orizontale, de culoare maron, pe un fond galbui, pe margine si pe calota. Este de remarcat insa faptul ca pe cea de-a treia banda a fost redat un peste de apa dulce, probabil un salau, dupa determinarile profesorului Sergiu Haimovici, care inoata de la dreapta la stanga. Cele trei benzi par a imagina valurile de apa. Capacul are, dupa cum spun specialistii, dimensiuni obisnuite: diametrul-25 cm, inaltimea aproximativ 12 cm. Imaginea pestelui este conservata partial si are 6,3 cm lungime si 2 cm latime. Acesta are marcati ochiul drept, solzii si cele sase aripioare, dintre care patru pe o parte, iar doua pe cealalta. Profesorul Vasile Ursachi este de parere ca desenul era reprezentat pe obiect de cel putin patru ori. O reconstituire grafica a capacului dispune cele patru imagini ale pestelui pe capac, pe directia imaginara a unei cruci. De asemenea, profesorul Ursachi nu exclude posibiliatea ca printre pesti sa fi fost plasate si alte motive decorative sau poate chiar simboluri. Ceea ce face din aceasta descoperire un unicat sunt urmatoarele elemente, asa cum au fost ele prezentate de cercetatorul mentionat mai sus: „Fie ca motiv decorativ, fie ca simbol, pestele este foarte putin reprezentat in culturile din prima Epoca de Fier al Moldovei. Am putea mentiona aici numai ornamentarea cu imaginea pestelui de la Ijdileni (Frumusita, Galati) sau piesa de aur de la Stancesti, langa Botosani. De asemenea, el apare in comorile de la Agighiol (pasarea cu peste in cioc), la Portile de Fier (pe potirul care semana cu cel de la Agighiol) sau in comoara de la Peretu. In perioada clasica a culturi dacice (secolul I i.Hr.-inceputul secolului II d.Hr.) acest motiv decorativ nu mai este atestat nicaieri, nici in ceramica, nici in lucrari de alta natura. Conform celor precizate de domnul prof. dr. Vasile Ursachi, „capacul de la Brad a fost descoperit la 1,30 m adancime, in transeea XXXII,7, in stratul arheologic al acropolelui, deci in ultimul nivel dacic (secolul I-inceputul secolului II d.Hr.)”. Mai departe, renumitul arheolog face o precizare extrem de importanta: ”Tinand cont ca in aceasta perioada simbolul crestinatatii incepuse sa fie raspandit in tot Imperiul Roman, nu este exclus sa fie prezent si in aceasta parte a Europei… Daca acest lucru ar fi real, din punct de vedere teoretic, mai ales ca relatiile cu Roma erau in acea perioada destul de stranse, am putea vorbi de prezenta, la est de Carpati, a catorva elemente crestine, chiar de la inceputul raspandirii noii religii. Consideram ca aceasta ipoteza, chiar daca putin probabila, nu este imposibila. Prezenta unui motiv zoomorf, pestele, chiar daca este unica in ornamentatia generala a culturii dacice din perioada clasica, mai ales in aceasta ultima parte (primul secol dupa Hristos), este de natura sa puna problema aparitiei unor simboluri crestine in aceasta zona, indiferent de caile de raspandire…”. In acest exemplu, nu avem de-a face cu un obiect de import adus aici din Imperiu, ci cu un produs local, dacic, fara indoiala, pe care a fost pictat pestele, unul dintre primele simboluri prin care se identificau intre ei crestinii primului secol de dupa Hristos, intr-o perioada in care cultul lor era interzis in intreg imperiul in care aparuse. Ce demonstreaza aceasta ? Faptul ca dacii inca din a doua parte a secolului I auzisera de Cel care murise si Inviase si-si insusisera nu numai datele dramaticei Sale existente pamantene, ci si parte din simbolistica credintei pe care El o propovaduise, simbolistica deja consacrata la vremea respectiva in mare parte a Imperiului. Descoperirea este cu atat mai importanta cu cat ea demonstreaza patrunderea crestinismului, in formele sale primare, evident, dincolo de granitele Scythiei Minor, in nordul Dunarii, in teritorii unde poate ucenicii Sfantului Andrei ajunsesera, poate apostolul insusi propovaduise, sau preotii cultului local convertiti la noua credinta, „luminati”, cum ar spune Dan Puric, dusesera mesajul nemuririi.

Spiritul Lupului Alb l-a vegheat pe Andrei in pustia Scythiei

In puzderia de obiceiuri si traditii de la noi, numele Apostolului Andrei apare mai intotdeauna legat de cel al lupilor, animalele care, mai mult decat oricare altele, au strans in jurul lor cele mai multe legende, mituri si povesti. Unii cercetatori cred ca el a fost un simbol al sanctuarelor dacice, fiind admirat cu sfintenie, tainicul Lup Alb fiind considerat capetenia lupilor. Unele legende aproape uitate spun ca Lupul Alb a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei. Se povesteste de asemenea ca spiritul Lupului Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera care avea sa-i ofere adapost. Cercetatorul Ion Ghinoiu, referindu-se la lup spunea: “Desi are a actiune predominant malefica, lupul si nu alt animal jaloneaza intre leagan si mormant intreaga existenta a oamenilor… Fratia cu lupul incepe inca din segmentul preexistential, cand copiii care plang in pantecele mamei inainte de a se naste se transforma in pricolici, si continua dupa moarte, in postexistenta, in lumea miticului, asa cum reiese din cantecul zorilor cantat la casa mortului”. Puternicile atribute ale animalului heraldic al dacilor nu puteau fi intrupate decat intr-un personaj puternic. Conform Evangheliei dupa Ioan, Sfantul Andrei a fost, cronologic, cel dintai chemat, adica primul care L-a cunoscut personal pe Iisus Hristos Mantuitorul si tocmai de aceea profund convins ca El este Mesia. Sa propovaduiesti cuvantul Celui ce a schimbat lumea inseamna sa fii puternic ca un lup. Iar numele Apostolului Andrei tocmai asta semnifica. El provine din grecescul “Andreas”, care se traduce “viteaz”, “barbat”. Prin predica lui Andrei adresata “lupilor” de la Istru s-a “innodat” aici lumea Vechii Legi si cea a Legii Noi, iar Andrei a jucat, intr-un fel, rolul unui alt Ioan Botezatorul.
Pestera Sfantului Andrei, Dervent, Galati si Brasov, anul acesta, «capitalele» Primului chemat
Ziua Sfantului Andrei este sarbatorita in tara noastra de aproape 600.000 de romani. In ziua acestui praznic, in trei mari locuri din tara se desfasoara adevarate pelerinaje la care participa sute de mii de credinciosi. Este vorba despre Pestera Sfantului Andrei, Dervent, din Dobrogea, si orasul Galati, care are ca patron spiritual pe marele apostol. În aceste zile, Episcopia Dunarii de Jos a primit în custodie relicvele celui mai vechi crestin straromân cunoscut în tara, Innocens (secolul al III-lea), oseminte care vor fi asezate în Capela Palatului Episcopal, viitorul muzeu religios al Dunarii de Jos. Anul acesta, un mare pelerinaj se va desfasura si la Brasov, unde vor ajunge moastele Sfantului Apostol Andrei. Cinstea de care se bucura cel caree a adus cuvantul Mantuitorului Hristos populatiei de la gurile Istrului este dovedita si de faptul ca noua catedrala patriarhala care va fi ridicata incepand de anul viitor in Bucuresti va avea unul dintre hramuri dedicat acestui sfant ocrotitor al tuturor romanilor.

Vaticanul confirma: Andrei a fost in cetatile de pe malurile Dunarii

Calatoriile apostolului prin cetatile de la Dunare au fost pomenite de doctorul în Teologie Ion Dinu, care, în Viata si activitatea Sfântului Apostol Andreiu, din 1945, spunea: „Dar chersonitii si cetatea Olbiilor, de la gura Nistrului si peste marea Azovului îl asteptau si mult se bucurau de vestea ca apostolul va veni si la ei cu învatatura si cu botez. De aceea, cu tovarasii sai a parasit cetatea Silistrei si s-a îndreptat spre cetatea dunareana Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergând apoi prin sirul de cetati pâna la Noviodunum, care se cheama Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunarii“.O marturisire, care confirma cele aratate in acest sens, vine chiar de la Vatican. Insusi Papa Pius al II-lea, referindu-se la faptul ca la trei decenii dupa moartea poetului latin Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr., Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, spune ca a fost primit de catre o uriasa multime „inflacarata de cuvintele sale”.
Credinta geto-dacilor in nemurire a fost valorificata de misionarii crestini
Pe vremea cand era doctorand, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel spunea urmatoarele, in concluziile unei lucrari de seminar intitulate ”Elemente ale religie geto-dacilor favorabile procesului de crestinare a stramosilor”: credinta puternica in nemurire intensifica vitejia geto-dacilor, trezindu-le constiinta de nemurire nu numai a insului, ci si a neamului. Ea a putut fi valorificata de misionarii crestini, care propovaduiau credinta in inviere. Ideea de jertfa – in felul cum era conceputa si traita de geto – daci – a putut constitui un element favorabil crestinarii, care desi nu s-a facut oficial, a patruns destul de repede si profund in Dacia Romana si imprejurimi. Curatia vietii morale pe care o aveau slujitorii lui Zamolxis a putut familiariza pe stramosii geto-daci cu atmosfera sihastrilor, care, mai tarziu, in crestinism, vor fi calugarii din muntii nostri. Armonia dintre conducatorul politic ale geto-dacilor si Marele Preot devine obisnuinta si stare normala, ambele parti slujind poporul. Aceasta stare nu a ramas fara ecou si rod in istoria poporului roman.

Dumitru Manolache

Sursa : www.gardianul.ro

*******

RUGACIUNE

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii; nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint numele Tau, in vecii vecilor. Amin.

La Mulţi Ani, tuturor sărbătoriţilor !

Fie ca Sfântul Andrei, Ocrotitorul nostru al tuturor, să ne Lumineze şi să vegheze asupra noastră, rugăciunile Moşului din Carpaţi să ne aducă bucuria schimbării în bine pentru noi, cei mulţi, şi să depărteze răutatea, fiara şi dihaniile cu chip de om , de sufletele noastre, de neamul nostru, să devenim mai buni, mai drepţi, să redevenim oameni, pe placul Tatălui, călăuziţi de Învăţăturile Fiului şi prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ţărişoarei noastre ! Amin !

Articol preluat de pe blogul http://sfinx777.wordpress.com

Zidire de neam mare

2009-11-29T14:41:00.003+02:00

Zidire de neam mare

C.Şt. Stăm de vorbă cu domnul Tiberiu Rusu, directorul Casei de cultură a sindicatelor din oraşul Medgidia. Dumnealui a avut amabilitatea să aducă în atenţia cititorilor revistei Metamorfoze un spectacol inedit, desfăşurat în piaţa centrală a oraşului în urmă cu 30 de ani…
Bună ziua domnule Director!
C.Şt. În ce condiţii politice şi culturale aţi putut realiza acel superb spectacol evocator al neamului traco-geto-dac în anul 1980? Puteţi să ne introduceţi în inima acelui eveniment cultural?

T.R. Dacă stau bine să mă gândesc, acesta a avut loc în vara anului 1980, în condiţii politice… este vorba de regimul comunist de care unora le este jenă să amintească. Acesta este un subiect tabu. Nu că aş fi un nostalgic al regimului, dar pe linie culturală, pe linia culturii de masă şi a promovării, respectiv oferirii condiţiilor celor mai bune tuturor oamenilor care locuiau în acest oraş şi nu numai, chiar la nivel naţional se punea problema. Erau vremuri în care oricine se putea manifesta din punctul de vedere cultural, acolo unde avea chemare. Vreau să spun că pasiunile curgeau ca un fluviu, peste tot în ţară.

C.Şt. Din punctul de vedere al logisticii pentru acest eveniment, cum v-aţi descurcat?

T.R. La Medgidia, era un curent puternic, al artei interpretative, mai ales în domeniul teatrului, în perioada aceea… Între 1975 – 1980, luase fiinţă ca instituţie culturală un teatru popular, care avea statut de teatru semi-profesionist. Aşa a fost posibil ca să se materializeze acest spectacol, numai datorită faptului că aici exista un potenţial artistic-interpretativ foarte valoros, recunoscut în confruntările naţionale ale genului. La toate festivalurile de teatru din ţară, teatrul popular din Medgidia (aşa se chema pe atunci) era în primele locuri.

C.Şt. Acesta era un lucru extraordinar…
T.R. Un lucru bun al teatrului popular este faptul că preocuparea mea era coordonarea acestuia către producţii artistice unicat. Astfel am adus în scenă personalităţi puternice ale neamului românesc. Într-un spectacol am pus în premieră absolută piesa lui Virgil Stoienescu, ce se numea Diplomatul şi astfel am adus în scenă figura lui Nicolae Titulescu, mare diplomat, om politic şi prim-ministru, care s-a afirmat pe plan internaţional. Am mai pus în scenă o piesă care îl aduce în prim plan pe Nicolaie Iorga, momentul asasinării acestuia de către legionari. Acesta se numea Gândul ultimelor clipe.
C.Şt. Care au fost sursele documentare pentru spectacolul Zidire de neam mare?

T.R. În acea vreme, am intrat în posesia unui scenariu unicat al unui profesor de estetica artei, de la şcoala de perfecţionare a cadrelor din Ministerul Culturii, pe nume VLAD ANDREI ORHEIANU. Lucrarea avea un titlu sugestiv - „Zidire de neam mare”. Aceasta din câte ştiu este de altfel şi unica lui lucrare dramatică. Această dramă viza personalitatea marcantă a strămoşului nostru, Burebista, cel care a înfăptuit primul stat unitar independent, prin unificarea triburilor geto-dacice. Regizorul teatrului era pe atunci, un om deosebit, directorul şcolii populare de artă din Constanţa, pe nume HERŞCOVICI SADY, care îşi formase un adevărat atelier la Medgidia de pregătire şi perfecţionare a artiştilor amatori. Găsise aici la noi un material uman pe care ştia să îl şlefuiască foarte bine şi de aici au venit şi rezultatele pe care le obţineam în competiţiile naţionale ale genului. Spectacolul după scenariul domnului Vlad Andrei Orheianu l-am pus în primă fază în scenă la nivel de sală, iar condiţiile de realizare erau tare vitrege. Acest spectacol s-a realizat cu o figuraţie de o sută de persoane, iar într-o sală nu încăpeam cu toţii. Figuraţia o făceam în grădina de vară, acolo reuşeam să ansamblăm scenele de masă, iar în sală realizam scenele cu artştii/ actorii principali. De aici s-a născut ideea ieşirii afară. Având în vedere că nu încăpeam, am zis ia să realizăm pentru prima dată în Medgidia un spectacol de sunet şi lumină şi să ieşim afară.

C.Şt. Din câte am aflat, toată lumea din oraş a venit la spectacol.
T.R. Da. Atunci am discutat cu organele de partid. Trebuia să obţinem o mulţime de aprobări pentru ieşirea în aer liber. Era o mulţime de aspecte care trebuia gândite, referitor la contactul şi impactul nostru, al actorilor şi al cailor cu publicul. Un public needucat, care dădea buzna pur şi simplu. Nu aveau cum să fie altfel. Nu se participase până atunci la o manifestare de o asemenea anvergură. A trebuit să ne documentăm din cărţile de istorie, unde am văzut cum erau dacii îmbrăcaţi. Am făcut costume asemănătoare din banii noştri. Am confecţionat costume de păstori, daci, scuturi, lănci, torţe. Am reuşit să creăm o atmosferă tipică vremurilor de mult apuse.

C.Şt. Din fotografiile pe care aţi avut bunăvoinţa să ni le puneţi la dispoziţie, lucru pentru care vă mulţumim, reiese clar că spectacolul a beneficiat de text şi regie. Vă rugăm să faceţi câteva referiri la aceste două aspecte.
T.R. Vreau să vă spun că pentru realizarea acestui spectacol nu a fost uşor pentru nimeni - artişti, figuranţi, regizor. A fost o muncă titanică pentru a realiza un spectacol de proporţii. Oamenii fiind pasionaţi de artă, nici nu se mai gândeau la mâncare.

Nu se pluângeau, nu pretindeau bunuri pecuniare, absolut totul era făcut cu abnegaţie. În acest spectacol erau intelectuali de renume din oraş, printre care învăţătorii Dobrescu şi Şerban, profesorul Raşcu. Învăţătorul Şerban era octogenar (îl veţi vedea în fotografiile pe care vi le-am pus la dispoziţie) şi, săracu de el, nu vedea prea bine şi am fost nevoiţi să îi scriem replicile cu caractere mari pe „coli ciocan”.

C.Şt. Spuneaţi, într-o discuţie preliminară, că aţi ajuns cu acest spectacol la Târgovişte. Vă rugăm, să detaliaţi acest episod.
T.R. Toate producţiile artistice ale Teatrului Popular mergeau în centrul teatrului cultural istoric şi aveau ca punct de reper această localitate cu rezonanţe istorice (Târgovişte a fost prima Capitală a Ţării Româneşti). Acolo se desfăşura în fiecare an Festivalul Teatrului Istoric care s-a stins imediat după Revoluţie. Fiecare dintre formaţiile artistice din ţară mergea acolo. Noi am avut ideea de a ţine spectacolul integral în aer liber. În momentul când am spus organizatorilor că suntem o sută de oameni şi că vom ţine spectacolul în aer liber, aceştia nu au pus problema cazării, ci a locaţiei desfăşurării spectacolului. Am precizat că vrem ca spectacolul să se desfăşoare pe ruinele vechii cetăţi de scaun. Organizatorii au fost încântaţi de ideea noastră, iar comunitatea a avut prilejul şi a rămas înmărmurită, văzând o sută de geto-daci mărşăluind pe străzile oraşului. Într-o seară splendidă am realizat un spectacol de mare succes – să vezi ruinele de la Târgovişte însufleţite de o ceată o sută de daci! Şi acum, când rememorez acele imagini, mă trec fiorii… La repetiţiile din timpul zilei, a asistat şi o echipă a Televiziunii Române care a dorit să filmeze acest spectacol ce a avut loc seara.

C.Şt. Aţi anticipat întrebarea care urmează şi anume ce ecou a avut în mass-media acest spectacol, la vremea respectivă?
T.R. La acea vreme mijloacele de imortalizare erau limitate şi trebuie precizat că în acea epocă era doar T.V.R. neexistând studiouri regionale sau locale. Fiind un spectacol de referinţă, televiziunea venea şi lua imagini.

C.Şt. Precizăm că acest interviu va fi publicat pe blogul revistei METAMORFOZE - http://metamorfoze.wordpress.com ; precum şi pe blogul meu personal – http://cosminstefanescu.wordpress.com ; iar dacă vom putea lua legătura cu domnul Napoleon Săvescu Preşedintele Asociaţiei Dacia Revival cu sediul la New York spre a primi acceptul de a fi publicat în revista Dacia Magazin – www.dacia.org

Zidire de neam mare

Vă mulţumim pentru acest interviu.
T.R. Şi eu vă mulţumesc. Îmi amintesc cu plăcere de fiecare dată de aceste momente deoarece în sufletul meu dacismul este un fenomen peren.
Interviu realizat de Cosmin Ştefănescu şi consemnat de Const. MIU

Interviul a fost preluat din revista

METAMORFOZE - Revista de spiritualitate si atitudine civica prin amabilitatea domnului Prof.Dr. Constantin Miu

Revistă de spiritualitate şi atitudine civică.

Tatal Nostru

2009-11-28T18:32:00.000+02:00

Tatal Nostru al dacilor - Har Tios

Har Tios (Tatal Harului)

Atta Unsar Thu In Himinai Veihnai Namo Thein ,
Vimai Thiu Dinasus Theius , Vairthai Vilga Theius ,
Sve In Himina Gai Ana Airthai .

Hlaif Unsar Ana Thana Sinteinai Gif Uns Himina Daga .
Gah Aflet Uns Thati Skulan Biganima .

Gai Veis Thai Skulam Unsaraim ,
Gai Ni Brigais Uns In Frainstubru .

Gah Akh Lausei Uns Af Thama Ubilin Aunte Theina Ist Tindagardi .
Gam Machs , Gah Vultans In Aivin .

Tatal Harului – Tatal Nostru al dacilor

Tatal Nostru , Tu Care Ai Locul Tau In Lumina ,
Sfant Esti Tu Si Numele Tau …
In Cer Si Pe Pamant , Astept Darul Inaltarii Tale In Mine .
Sfanta E Vointa Numelui Tau In Mine - In Cer Si Pe Pamant .

Primesc Darul Harului Tau In Fiecare Zi .
Da-Ne Darul Luminii Tale Si Azi - El e Painea Noastra In Fiecare Zi .

Harul Tau Sa Ne Dea Puterea Sfinteniei Sufletului ,
Da-Ne Noua Puterea Luminii Numelui Tau .
Tata Sfant , Prin Puterea Harului Numelui Tau ,
Sufletul Nostru Cere Sa Primeasca Binecuvantarea Luminii Tale ,
In Inima Intunecata Si In Inima Care Intuneca .

Tata Sfant , Aducem Multumire Focului Inimii Tale ,
Care Ne Duce Binecuvantati In Cerul , In Puterea Si In Sfintenia Ta . Amin .............................................................................................

Rugaciunea “Tatal Nostru” al dacilor era si este spusa de Fiii Soarelui , in tacere (in inima) sau cu voce , atunci cand fac “Salutul Soarelui” , cu fata spre Soare , sau oricand doresc sa intre – sa stea in inima lor …
….. rostiti si veti vedea ce simtiti la aceasta rugaciune …

“Tatal Nostru al dacilor - Har Tios” (care e transmis sub o forma mai simpla prin apostolii lui Isus Cristos)
e scrisa in Limba Pientra ( “limba dacilor scrisa pe pietre”– care se gaseste si azi in anumite temple ) , din care s-a nascut Limba Oromanisa acum cca. 78.000 de ani in urma.

Rugaciunea Tatal Nostru al dacilor ne este spusa –direct prin revelatie de preotul lui Zamolxe –
Vulfila (Cel care aude si duce vocea zeilor).
Vulfila (este unul dintre Fiii Luminii si ai Adevarului -preot Virachocias) cel care a plecat si transmis invatatura / initierile dacilor lui Zamolxe , dincolo de Lakhma - LohuMana ((… a dus-o in Germania , Danemarca , Finlanda , Irlanda din zilele noastre – care faceau parte din Dacia acum aproximativ 80.000 ani )), fiilor Luminii civilizatiei zeilor Odin (Orin) si armoniei lui –Lug .

In limba Romana rugaciunea ne-a fost spusa de Zamolxe .

Consider ca ceea ce am postat acum aici , este o premiera in actuala perioada - civilizatie a omenirii .
Daca aveti informatii ca ar fi aparut si in alta parte - prin alta sursa , va rog sa ne informati ,
deoarece suntem interesati sa vedem daca mai primeste si altcineva asemenea informatii .

Multumesc
- sper sa umple inimile tuturor Fiilor Luminii – Daci Ai Lui Zamolxe ...
Articol preluat de pe forumul http://dacia.forumotion.net

Descoperă istoria cu evz.ro

2009-11-27T16:59:00.000+02:00

În următoarele două săptămâni, evz.ro vă propune o serie de articole pe teme istorice, adunate sub titlul „Istoria românilor, altfel”.
Plictisitoare atunci când e închistată în urzeala limbii de lemn, istoria devine captivantă odată eliberată de balastul clişeelor şi al adevărurilor absolute pe care nimeni nu are voie să le conteste.

Întâmplările şi personajele trecutului au fost adesea folosite, în special în perioada comunistă, pentru a susţine scopuri politice, aflarea adevărului fiind pusă între paranteze.

Fie că era vorba de a demonstra că lupta de clasă exista din vremuri imemoriale sau de a-l legitima pe conducătorul ce împrumuta virtuţile, reale sau nu, ale voievozilor medievali, scopul istoriei fusese deturnat.

Evz.ro a consultat mai mulţi specialişti care vă vor povesti altfel istoria românilor, inclusiv întâmplări inedite sau aspecte mai puţin cunoscute, neasumate încă de istoria oficială şi de manualele şcolare.

Mileniul întunecat din istoria noastră, absenţa informaţiilor despre români în evul mediu timpuriu, închegarea târzie a statelor sau cruzimea legendară a unor domnitori sunt câteva dintre episoadele pe care le vom parcurge împreună.

Seria debutează luni, cu un articol despre misteriosul tezaur dacic din aur, despre legendele care circulă şi acum printre săteni, dar şi despre competiţia dură care se dă între arheologi şi braconieri pentru

a ajunge primii la comorile din pământ. Recuperate recent din străinătate, spendidele brăţări dacice din aur sunt numai un exemplu pentru cum riscăm să ne pierdem patrimoniul.
Andreea Dogar
Vineri, 27 Noiembrie 2009

Iisus , marele iniţiat din Dacia

2009-11-27T15:32:00.000+02:00

Articolul este preluat de pe http://quadratus.wordpress.com
   Daca veti citi articolul direct veti descoperi acolo si numeroase comentarii. Eu personal nu sunt de acord cu faptul ca Isus ar fi fost dac dar nu pot sa nu observ similitudinile (prea multe pentru a fi simple coincidente) intre doctrina lui Isus si religia dacica. Cred asa cum este comentat si pe blogul de unde am preluat articolul ca este vorba despre asa zisa perioada alba a lui Isus. Am postat articolul in varianta originala deoarece nu mi-am permis sa-l modific din doua motive : respectul pentru munca de cercetare a autorului precum si pentru faptul ca nu sunt eu in masura de a face anumite afirmatii.

Profit de ocazie pentru a multumi inca odata administratorilor http://quadratus.wordpress.com pentru bunavointa da care au dat dovada permitindu-mi sa preiau articolele dumnealor. Va multumesc domnilor !!!
   Gata cu comentariile mele! Cititi si asteptam parerile voastre atat eu cat si autorul articolului.

Iisus , marele iniţiat din Dacia

Numeroase voci, uneori avizate, alteori neavizate, se pronunţă că Iisus Christos nu a existat ca personaj istoric, fiind doar o născocire evreiască. Ateii mai moderaţi şi cu puţină ştiinţă de carte, susţin faptul ca inexistenţa unui Iisus istoric este susţinută de cvasi-totala lipsă a informaţiilor despre persoana sa în documentele istorice ale vremii (în afara Evangheliilor a căror existenţă nu o pot contesta). Noi spunem că nici unii nici ceilalţi nu au dreptate.

Avem anumite rezerve în a crede ca evreii se tem atât de mult de o „născocire” şi mai ales o născocire de-a lor, cu care ar trebui sa fie mândri. Avem rezerve în a crede si faptul că Isus lipseşte cu desăvârşire în literatura vremii, deoarece există o sumedenie de autori care-l menţionează foarte clar ca personaj istoric. Acest lucru îl menţionează până şi evreii, acuzându-l însă de vrăjitorie. O tradiţie din secolul I sau II menţionează pe „Yeshu” care „ practica vrăjitoria şi uimea Israelul” (B Sanhedrin, 43,a; cf Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol II,p.305, ed1992). Apoi, avem mărturia lui Flavius Josephus, istoric roman de naţionalitate evreiască, care afirma că în acea epoca trăia un om pe nume Iisus, care avea o purtare foarte bună şi virtuţi puternice ( cf. J. Duquesne, Iisus, Ed. Humanitas,1995, p245). Mai mult, el este pomenit şi de către cei mai înverşunaţi duşmani ai creştinismului, romanii. Tacitus de exemplu, ne confirmă faptul ca Iisus a fost condamnat la moarte în vremea când guvernator al Palestinei era Pontius Pilat (Anale 15, 44). Alte mărturii în legătură cu Iisus le avem de la Pliniu cel Tânăr, (Scrisori, 10,96) si Suetonius (Viaţa lui Claudius, 25,4). Să nu mai punem la socoteală faptul ca o „născocire evreiască” nu putea beneficia de „acte în regulă” a condamnării sale la moarte. Acest document există, precum şi altele cum sunt Mărturia păgânului Lentullus, proconsul al Tyrului şi Sydonului în vremea împăratului roman Tiberius; Epistola femeii lui Pilat, pe numele său Procula, adresată prietenei sale Pulvia, în care se relatează despre ultimele evenimente din viaţa lui Iisus şi alte patru epistole ale lui Pilat către împăratul Romei. Atâta zarvă pentru o „născocire evreiască” ?… ne îndoim în mod serios.

Urmărind atât relatările istorice despre Isus, cât şi cele evanghelice, avem anumite rezerve în a crede că Iisus ar fi fost evreu aşa cum afirma M. Eliade şi ca divinitatea căreia i se închina el şi o numea Tată, era Yahwe al evreilor.

Sa purcedem şi să vedem dovezile…..!

Caracterele tipologico- raseologice ale lui Iisus

Beneficiem de doua descrieri amănunţite ale lui Iisus: una a lui Lentullus , funcţionar roman în regiunea Tyr si Sydon şi alta a guvernatorului Iudeii, Pontius Pillat, ambele adresate împăratului de la Roma.

Să dăm cuvântul lui Lentullus care ne spune: „(Iisus) este de o statură mijlocie şi de o frumuseţe fără seamăn, uimitoare, şi seamănă cu mama lui, care este cea mai frumoasă femeie din lume. Părul lui este ca aluna coaptă şi îi cade până la umeri, se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul locuitorilor din Nazareth. Fruntea lui este lată, exprimând inocenţă şi linişte. Nici o pată sau zbârcitură nu se vede pe faţa lui rumenă. Nasul drept, buzele subţiri, expresia nobilă, nu arată nici un argument pentru vreo critică logică, iar **barba lui bogată si de aceeaşi culoare cu părul său, este lungă şi se desparte în două pe la mijloc. Ochii sunt albaştrii vineţi,** blânzi şi senini.” (diacon Gheorghe Băbuţ, Vămile Văzduhului, Istoria despre Christos, Documente istorice, ed. Pelerinul Român, Oradea, 1993, p. 116).

De altfel, în majoritatea icoanelor creştine mai vechi sau mai noi, Fecioara Maria este înfăţişată cu acelaşi păr şaten, ochi albaştri, piele deschisă la culoare… prin urmare, nimic din caracterele tipologico-rasiale ale evreilor. “

Faptul este dovedit şi de afirmaţia lui Pontiu Pilat: „Trecând într-o zi pe lângă lacul ce se cheamă Siloam am văzut acolo mare mulţime de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr…Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ceea ce puţin mă aşteptam să vad, atât de mare era deosebirea dintre el şi ascultătorii lui… El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast mai izbitor decât între el şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele încruntate” (ibidem, p. 121)

Urmărind cele relatate de cele două oficialităţi romane, tragem concluzia că Iisus nu era evreu! Dar cărui neam putea aparţine el?

Ne lămureşte în această privinţă Eugen Delcea şi Paul Lazăr Tonciulescu care vorbind despre tărtărienii plecaţi spre Sumer din „Ţara Soarelui Răsare” (Dacia) spun că, sumerienii, „în acord cu prezumţiile sumerologilor”, aveau ochii mari, buzele subţiri, nasul drept sau puţin acvilin şi pielea albă, fiind de tip brahicefal (cu fruntea lată) – descriere ce se potriveşte perfect tipului uman geto dacic. La acesta se adaugă portul bărbii lungi şi a pletelor ( Eugen Delcea/ Paul Lazăr Tonciulescu, Enigmele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, ed. Obiectiv, Craiova, vol I, p. 63). Iar I. I. Russu completează: ”…dacii erau aşa cum este aproape în totalitate poporul român, iar brahicefalii europoizi (a se înţelege tărtărienii – n.n) cuceritori ai Sumerului la mijlocul secolului al IV-lea, nu puteau fi decât cu părul castaniu” (ibidem, p. 64)

Prin urmare ca şi caracteristici tipologice, Isus se încadrează tipului uman carpato-dunărean şi nicidecum tipului semitic!

Zamolxe în predicile lui Iisus

Urmărind cu atenţie textele creştine, putem observa ca epitetele pe care le da Iisus lui Dumnezeu nu sunt caracteristice credinţei yahviste. Trei dintre epitetele pe care le atribuie Iisus părintelui său divin, atrag atenţia în mod deosebit: Dumnezeu, Tatăl şi Omul.

Ioan ne spune în Evanghelia sa: „Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan,1:33). Cine este această divinitate căreia i se închina Iisus ştiută fiind diferenţa flagrantă dintre Dumnezeul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament ? Ne lămureşte arheologia şi scrierea genială a lui N. Densuşianu „Dacia Preistorică”. Iată ce spune Densuşianu:” Cuvântul arhaic de „deu” sau „deul” îl aflăm întrebuinţat, ca un termen naţional, în ţinuturile pelasge ale Traciei şi Mesiei, şi în timpurile Imperiului Roman. …În Munţii Rhodopului un veteran ridică la anul 76 d. Chr., un altar lui DEO MHDYZEI (MHDVZEI Desj., MHDIZEI Ren.), unde ultimul cuvânt ne prezintă numai o forma alterată a lui Domnudzei sau Domnidzei, rom. Dumnedeu (Dumnezău – n.n). ( N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed. Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată „Deu – Dumnedeu” care ne duce cu gândul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu o aflăm şi azi în tradiţiile populare romaneşti (loc. cit. nota 2)

Observăm că Dumnezeu într-o forma sau alta este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri până azi. Spunem aceasta cu atât mai mult cu cât Isus în Evanghelii apare şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării locuită de asemenea de daci se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus ca Iisus era de origine dacică iar formarea s-a spirituală s-a desavârşit aici. Mai trebuie amintit şi faptul că numele lui Zamolxe ca părinte eponim al moesilor ar putea fi Messios.

Cel mai des întâlnit epitet al lui Dumnezeu în predicile lui Iisus, este “Tatăl „ care, aflăm tot de la Densuşianu, era un alt nume al lui Zamolxe. (op.cit, p.208-210). De notat în acest sens este şi faptul că lui Zamolxe îi erau dedicate ca locuri de cult şi închinăciune vârfurile munţilor, pe teritoriul actualei Românii existând numeroase înălţimi ce poarta denumirea de tartar, tatăl sau tătar (op. cit. p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atenţia asupra unui fapt şi anume acela că Iisus în toate momentele principale ale vieţii sale pământeşti a fost legat de munte: Schimbarea la faţă se petrece pe munte, moartea sa se petrece pe munte, naşterea lasă de bănuit ca s-ar fi petrecut tot pe munte, într-o peşteră.

Una dintre cele mai fregvente denumiri pe care şi le dădea sieşi Iisus, era ceea de Fiu al Omului. Poate că acestă denumire e cea mai misterioasă din tot cuprinsul Noului testament, cu referire la Iisus. Cine era acest om ? în nici un caz denumirea nu se referă la Iosif – logodnicul Mariei, ci mai degrabă la aceea fiinţă celestă la care face referire Daniel: „M-am uitat în timpul viziunilor nopţii şi iată, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului” (7:13). Pentru a ne lămuri mai bine, este cazul să amintim încă un nume sub care Isus apare în Evanghelii: ”Fiul lui David” ca şi precizarea lui Marcu referitoare la acesta titulatura: ” Şi învăţând în Templu, Iisus zicea: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Căci însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale”. Deci, însuşi David îl numeşte pe el Domn; de unde dar este Fiul lui” (Marcu 12:35-37). Ciudat nu?

Permiteţi-ne să facem o mică divagaţie pentru a afla cine este acest David despre care vorbeşte Isus. Urmărind puţin mersul istoriei vedem ca aceasta nu a confirmat niciodată existenţa regelui David ! Ba mai mult, cartea Psalmilor atribuită lui David în Vechiul Testament, face notă discordantă cu întreg conţinutul Vechiului Testament având mai degrabă un caracter esenian. Numai ca…. Esenienii erau discipolii dacilor fiind singurii dintre evrei care s-au „încăpăţânat” să rămână la tradiţia primordială din Carpaţi, ai dacilor care în calitate de locuitori ai davelor se numeau “davi”. Şi iată cum o singura literă poate schimba o întreagă istorie!

Acum să revenim şi să vedem de ce însuşi Iisus îşi spunea “Fiul Omului”. Densuşianu vine şi ne lămureşte şi în această privinţă: „cuvântul Om reprezenta în antichitate o înaltă putere divină” (op. cit. p. 255, nota 2). Şi mai departe tot el ne lamureste spunând: „ Vârfurile cele mai înalte ale acestui munte (Bucegi – n.n) poartă azi numele, unul de Caraiman si altul de Omul, şi amândouă au fost odată consacrate divinităţilor supreme ale rasei pelasge, unul lui Cerus Manus si altul lui Saturn numit Omul” (op. Cit. p. 226). Numai că Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că cele doua zeităţi sunt una si aceeaşi mare divinitate a preistoriei Zamolxe, careia i se închina si Iisus.

Concluzia care se impune alăturând cele două atribute ale lui Iisus, Fiul Omului si Fiul lui David ar fi o dublă legitimare a acestuia: Iisus Fiul Daviei (Daciei) (care) se închină lui Zamolxe, Tatăl, zeul dacilor. Mai mult, această denumire de Fiu al Omului ne-ar putea indica şi ce anume a facut Iisus în perioada aşa numită ”albă” a vieţii sale, perioada dintre 12 si 30 de ani în care nu se ştie nimic despre el. Urmărind cele spuse pană acum precum şi alte informaţii ale istoriei sacre vom vedea că cel mai probabil, în această perioadă, Iisus şi-a desăvârşit formarea spirituală de Fiu a lui Dumnezeu /Zamolxe în Dacia, mai exact pe Vârful Omu şi în peştera Ialomicioara, peştera marelui preot al lui Zamolxe. De ce? Pentru că … geografia sacră a antichităţii se reduce la…Dacia, iar momentele naşterii lui Christos şi a morţii lui Iisus sunt legate de o peşteră… peşteră care peste tot este legată de iniţierile misterice. Mai mult moartea lui se petrece pe cruce şi are o dimensiune mistică pronunţată, cruce care, ne spune Eliade devine Axis Mundi – axa lumii. Numai că pentru antici, Axa Lumii se afla în regiunea polului getic, în Hiperboreea dacică, ţara lui Zamolxe.

Dacii. Poporul model din predicile lui Isus

Iisus Christos, iniţiatul dac desăvarşit se delimita foarte clar de evrei, carora li se adresa numindu-i „Voi evreii” . Să ne oprim acum puţin asupra Predicii de pe Munte şi a Fericirilor pe care Iisus le-a enunţat atunci şi să vedem dacă există vre-un model viu pentru acestea.

Mai întâi sa încercăm să punem unul lângă altul, doua texte sacre: Evanghelia după Matei si Herto Valus a antichitatii pelasge. Iata ce spune Iisus în Predica de pe Munte:

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Ferice de cei care plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Ferice de cei blanzi, căci ei vor moşteni pământul!

Ferice de cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, căci ei vor fi saturaţi!

Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi mila!

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Ferice de cei prigoniţi din cauza dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor!

(Evanghelia după Matei, 5:3-10)

Să privim acum comparativ, un text antic numit Herto Valus, care cuprinde învăţăturile preoţilor zamolxieni catre norod. Textul este versificat:

„Fericiţi cei ce-s cutezători

Că a lor este victoria

În plaiurile cele sfinte

Fericiţi cei ce plâng, că aceia

În dalbe ceruri s-or mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia

Vor moşteni întreg pământul.

Fericiţi cei care flămâzesc

Şi însetează după ştiinţă,

Că aceia se vor sătura

Şi niciodată n-or mai răbda.

Fericiţi aceia care muncesc,

Pământul făcându-l gradină,

Că ei vor culege roadele

În Grădinile Cerurilor

Fericiţi vor fi şi cei milostivi

Că aceia se vor mântui

Fericiţi cei curaţi în suflet

Că s-or hrăni doar cu lumină

Fericiţi făcătorii de pace,

Că Fii cerului s-or chema

Fericiţi cei prigoniţi pentru

Dreptate, că a lor este Raiul.

(Herto Valus, Cartea Secretă; cf. Adrian Bucurescu, Dacia Magică, Ed. Arhetip, 1999, p. 95 – 96)

…şi textul continuă mai departe în acelaşi ton cu fericirile Noului Testament. Acestea erau Legile Belagine, scrise versificat, aceleaşi pe care Iisus, le-a învăţat pe muntele sacru al geţilor, Omul, în peştera marelui preot Zamolxe şi pe care apoi le-a transmis iudeilor pentru ai readuce la tradiţia primordială, hiperboreană.

Se mai impune o precizare: prima dintre fericirile lui Iisus chiar dacă nu-şi găseşte paralela în textul Belaginelor, are o paralelă în lucrarea lui Herodot, care vorbind despre daci ne lamureşte şi asupra provenienţei acestor legi înălţătoare : ”Zamolxe (marele preot- n.n)…a cladit o casă pentru adunările bărbaţilor, în care îi primea şi îi punea să benchetuiasca pe fruntaşii ţării, învaţându-i că nici el, nici oaspeţii lui şi nici unul dintre urmaşii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc (Împăratia cerurilor, Preidis, Pleroma -n.n), unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bogaţiile”…” (Herodot, Istorii, IV, 95; cf. Trad. Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, ed. Obiectiv, Craiova, 1997, p. 50)

Am scris acest articol, poate destul de întortocheat şi misterios, în speranţa că măcar unii dintre urmaşii ramanilor( fii lui Ra(m), Rama, si Râm), a tracilor şi dacilor liberi să se trezească, iar ei la randul lor să trezească şi pe alţii facând cunoscută adevărata istorie a acestui neam străvechi şi măreţ, dar oropsit de la începuturile sale şi până în prezent.

Vor veni vremuri şi mai bune, după vechile profeţii! Să fiţi siguri de asta! Doamne ajută!

zamolxe

Bibliografie:

1. Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, vol II, 1992 ;

2. J. Duquesne, Iisus, Ed. Humanitas, 1995;

3. diacon Gheorghe Băbuţ, Vămile Văzduhului, Istoria despre Christos, Documente istorice, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1993;

4. Eugen Delcea şi Paul Lazăr Tonciulescu, Enigmele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, Ed. Obiectiv, Craiova, vol I;

5. N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed. Arhetip, 2002;

6. Adrian Bucurescu, Dacia Magica, Ed. Arhetip,1999;

7. Cornel Barsan, Revanşa Daciei, Ed. Obiectiv, Craiova, 1997.

Mic eseu despre un popor ce se incăpaţânează să existe

2009-11-26T19:30:00.000+02:00

   Ceea ce observ de douăzeci de ani încoace e faptul că aproape toţi cei ce ne înconjoară cu ajutorul neprecupeţit al mass mediei - politicieni, analişti, chiar aşa-zişi oameni de cultură, cu regret şi unii istorici - ne îndeamnă să ne punem singuri cenuşă în cap.
   Tot ce e „românesc” a devenit deja echivalentul peiorativului. România a devenit echivalentă cu ţara şmecherilor. Mioritic înseamnă fără „cojones”. Made in România e ca şi cum ai spune: „e de c...t”.
   Acest lucru este premeditat! Se doreşte aducerea în stare de „consumator şi atât” a întregii naţiuni, exact după modelul verifi cat american. Iar copiii noştri sunt ademeniţi să plece din ţară să le fi e storşi creierii de idei.
   La început, după ‘89, au venit europenii şi au început să ne dea lecţii de democraţie şi de toleranţă. Când au ajuns democratic peste ei ţiganii, au început să urle ca din gură de şarpe să-i ţinem la noi!!! Oare când dai lecţii, nu ar trebui să ai chiar tu lecţia învăţată? Continuă cu aplomb americanii umilind orice român ce vrea să viziteze „ţara tuturor posibilităţilor şi a bulelor de cola”. Aceasta se întâmplă zilnic la ambasada democraţiei duse la excepţional şi a toleranţei de-a dreptul idilice doar pe hârtie şi la modul declarativ.
   Suntem calificaţi, dar în acelaşi timp şi împinşi de la spate să ne autocalificăm ca hoţi, neserioşi şi duplicitari, şi câte şi mai câte.
   Asta pentru toată istoria noastră multimilenară, dar şi pentru timpurile ce le trăim. Dar cei ce ţin aprins farul democraţiei şi toleranţei uită să menţioneze nişte lucruri „minore”, pe care îmi voi permite să le detaliez.
    1. Unii sub masca credinţei, iar alţii fără jenă sub acoperişul unor companii au furat sute de ani din aşanumita lume a treia şi nu numai. Pe lângă faptul că au furat, au şi omorât, siluit, murdărit pe acolo pe unde au fost. Lista poate continua, dar cuvintele din limba română nu sunt în stare să exprime toate mizeriile făcute de aceştia prin lume. Culmea e că ei continuă şi astăzi, sub pretextul răspândirii democraţiei. Vin şi mă întreb cu ce drept sunt eu, român, pus la colţ de nişte criminali, hoţi sau indivizi fără credinţă în Dumnezeu?
   2. După ce au murdărit şi otrăvit o întreagă planetă, au abolit în mod oficial sclavagismul. Unii au făcut şi un război pe acestă temă, probabil pentru efectul „artistic” generat. Apoi mă iau pe mine la refec precum că nu aş fi tolerant. De fapt, ei nu fac altceva decât să întoarcă lucrurile pe dos şi să le prezinte ca adevăr. Vezi cazul lui Mihăilă Cofariu prezentat de televiziune în lumea întreagă ca fi ind un ungur bătut de „barbarii” de români.
   3. Înainte şi după al doilea război mondial, fi ecare a făcut „ce a vrut muşchiul lui” cu bucăţi din România.
Au semnat şi apoi au încălcat tratate la greu şi fără nicio jenă sau ruşine, apoi au venit părinteşte şi ne-au spus că suntem duplicitari, iar din cauza asta nu ne putem număra printre naţiunile învingătoare.
   Oare ce au făcut ei când şi-au apărat interesele? Să înţeleg că noi nu avem voie să ni le apărăm pe ale noastre? Ca să nu mai vorbim de episodul mai recent de la Malta, când iarăşi am fost vânduţi, în numele democraţiei bineînţeles. Iar acum, după 60 de ani, mă trezesc pe cap şi cu un holocaust de care nu s-a plâns nimeni până acum.
   4. Apar pe „canalele” naţionale analişti „imparţiali”, politicieni care mai de care la putere sau în opoziţie. Încep să se spurce între ei, dar pe banii noştri, ca mai apoi să folosească sintagme de genul: „Noi românii nu suntem în stare să facem / dregem nimic”. De parcă ar sta în sarcina mea să termin nu ştiu ce autostradă sau să aduc nu ştiu ce fonduri europene. De fapt, impotenţa combinată cu nesimţirea şi interesele acestora sunt transformate ca prin minune în prostie naţională, de care, bineînţeles, sunt şi eu vinovat! Altora le cresc
conturile prin bănci, au „vânzări anterioare”, iar nouă ni se volatilizează flota.
   5.Pe lângă Patapievici, cel ce-şi refula peste Poporul Român complexele de individ conceput de mă-sa din jeturi de urină, apar şi alţii care „realizează” cât de paradoxală e România! Apoi unul, Pleşu, cu stiloul lui greu de intelectual pune şi un punct pe i. De fapt, e altul care încearcă să mă umilească şi să-mi găsească pricină spunându- mi că eu sunt vinovat pentru că poluez fără industrie, că sistemul medical mă omoară cu toate că avem medici, că nu avem turism dar avem minister, că suntem patrioţi dar nu avem patriotism. Şi câte şi mai câte. Păi domnule, ai avut posibilitatea să dai sfaturi exact cui trebuia! Faptul că respectivul nu te-a ascultat sau poate mi-ai păpat banii nefăcând nimic, nu mă învinovăţeşte pe mine în particular şi pe noi ca popor în general cu nimic! Iar faptul că la un moment dat te-ai retras să pui nişte puncte, nu te absolvă cu nimic! Pe de altă parte, voi ăşti, nu realizaţi un lucru simplu şi vechi de când lumea: România este unică!!! A încerca să pui România în ecuaţie, înseamnă că nu ai înţeles-o!
   Ca români, suntem nevoiţi să trăim în criză de două mii de ani.
   Nu am făcut decât să ne adaptăm situaţiilor ivite. Şi Doamne, cât de multe şi de diferite au fost şi mai sunt!!!
   Păi eu sunt duplicitar,când strămoşii mei nu au făcut decât să păstreze ţara aceasta cât decât întreagă şi rotundă ca o pâine, iar voi, politicieni susţinuţi de intelectuali de (o) marcă, o vindeţi pe bucăţi? Eu manelist, când voi încercaţi să ne băgaţi pe gât la televizor toate ţigăniile şi mizeriile autohtone şi din toată lumea, dar nu ne oferiţi educaţie?
   Eu intolerant, când alţii încearcă să mă oblige să le învăţ idiomul cu acceptul tacit al vostru, al politicienilor?   Eu nu-mi găsesc nicio vină, iar strămoşilor mei, fi e-le ţărâna uşoară, nu aveţi cum să le găsiţi. Dar le inventaţi. Eu nici măcar nu pot să spun că nu vă mai dau bani „să trăiţi voi bine”, căci mă veţi lega. Eu nu pot să vă spun nici măcar că m-am săturat de democraţia” voastră ipocrită, pe care ba mi-o fluturaţi ca o mare realizare a voastră, ba mă ameninţaţi cu ea. Dar vă pot spune răspicat - doar atât, din păcate - că nu sunteţi creştini ortodocşi! La oricâte biserici vă veţi duce să vă închinaţi ca să vă vadă tot poporul în direct şi în reluare la televizor.
   Scriam la început despre „unii istorici”. Sunt plătiţi tot din banii noştri, dar încearcă să minimizeze sau chiar să ducă în derizoriu rolul jucat de poporul acesta pe scena istoriei. Un rol milenar recenzat de nişte critici fără coloană vertebrală, după umila mea părere afl aţi în slujba şi solda duşmanilor acestei ţări şi a poporului român.
   Bineînţeles, aceştia sunt cei invitaţi la televiziuni să-şi dea cu părerea lor de lefegii. Iar ceilalţi istorici de bună credinţă, când prin conjuncturi fericite ajung şi ei să fi e văzuţi la televizor sau publicaţi prin ziare, vorbesc steril despre subiecte cu care privitorul / cititorul nu rezonează. Ajungi în acest fel să schimbi postul sau să dai pagina. Nu le cer istoricilor titluri senzaţionale, dar din bruma de istorie pe care o ştiu, puţine sunt momentele din istoria noastră care să nu fi e suprasaturate exact de contrariul a ceea ce suntem acuzaţi. Aceste lucruri trebuie spuse cu voce tare, atât de tare încât toate gurile spurcate să nu se mai audă.
   Şi, ca să facem un mic şi succint pomelnic a ceea ce a făcut şi a dat omenirii Poporul Român cu binecuvântarea lui Dumnezeu, a ceea ce s-a întâmplat pe lumea aceasta datorită nouă, a unor lucruri ce într-adevăr ne caracterizează pe noi ca popor, voi folosi vechea sintagmă „Ştiaţi că...”:
- primul homo sapiens (adică om nu maimuţă) din Europa a trăit pe teritoriul actualei Românii acum mai bine de 35.000 de ani?
- prima scriere pictografi că a apărut la Tărtăria, lângă Alba-Iulia, nu în Mesopotamia?
- cea mai mare petrecere din istoria omenirii a fost de 123 de zile? Cu această ocazie, populaţia Romei antice a mâncat, a băut şi a mers la spectacole în cursul cărora au fost ucise cam 11.000 de animale sălbatice şi domestice şi au luptat zeci de mii de gladiatori. Toate astea pe cheltuiala imperiului pentru a sărbători „mica şi neînsemnata” victorie a romanilor împotriva unor indivizi ce-şi spuneau daci şi erau conduşi de un anonim cunoscut sub numele Decebal !
- suntem singurul popor născut creştin?
- nu există în istoria omenirii alt martiriu mai cumplit ca cel al lui Constantin Vodă Brâncoveanu şi al fi ilor lui? De fapt, suntem unici în ortodoxia noastră, iar alţii zic că suntem laşi.
- am dat lumii cuvintele „omenie” şi „dor”, dar nu ştie nimeni să le traducă în altă limbă? De înţeles, ce să mai vorbim...
- Eminescu nu a murit nebun, ci a fost omorât din prea mare dragoste de ţară?
- Mahomed al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului, a fost înfrânt doar de Vlad Ţepeş şi de Ştefan cel Mare şi Sfânt?
- stiloul folosit de Pleşu să pună punctul pe i e inventat de Petrache Poenaru?
- omenirea a început să zboare în adevăratul sens al cuvântului odată cu Traian Vuia?
- omenirea zboară cu avioane cu reacţie datorită românului Coandă?
- insulina este o invenţie românească, iar inventatorului ei, Nicolae Paulescu, i-a fost, practic, furat „democratic” premiul Nobel pentru medicină?
- „Psihologia Consonantistă”, inventată de Ştefan Odobleja, este, de fapt, prima denumire a ciberneticii?
- omenirea a fost complet nepregătită din toate punctele de vedere pentru fulminanta performanţă a tinerei gimnaste Nadia Comăneci, ea primind un 1.00 pe afi şajul electronic ce nu ştia de 10?
- ne-am luptat în timp cu toţi „americanii” vremurilor respective, cum ar fi : turci, tătari, unguri, polonezi, germani? Şi ce i-am mai bătut!
   Iar în timp ce noi făceam istoria Europei, alţii o consemnau fără a mai aduce aminte de noi. Mai mult, chiar minţeau şi răstălmăceau adevărul. Aşa ei au avut timp să-şi construiască palate, să inventeze maioneza, să se mai omoare între ei pentru averi şi pământ, să aibă chiar doi papi simultan şi, din când în când, să mai apară şi pe aici din curiozitate „cuceritoare”.
   Lista aceasta poate continua aproape la nesfârşit. Despre fi ecare din subiecte s-a scris şi încă se mai poate scrie fără pretenţia de a le epuiza. În spatele acestor fapte stă corul neauzit al martirilor neamului şi cel al românilor creştini ortodocşi ce spun cu neasemuită modestie: aşa a vrut Dumnezeu!
   Sunt bucuros şi mă simt norocos că m-am născut din acest neam ce după dorinţele şi faptele unora ar fi trebuit să dispară demult de pe scena istoriei. Dar spre urprinderea şi disperarea tuturor am rămas aici şi ne-am păstrat şi limba, şi ortodoxia! Având în vedere că noi nu ne-am clădit ţara pe minciuni, hoţii, crime sau genociduri, sunt convins că Dumnezeu ne va ajuta şi de acum înainte. Mai sper, de asemenea, ca măcar un tânăr căruia i s-a furat manualul de istorie de către guvernanţii postdecembrişti să citească aceste rânduri, să înceapă să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri. În momentul acela, gândurile mele „aşternute” pe ecranul calculatorului au avut un rost. Oricum, voi continua a scrie până când speranţa se va împlini.
Published de Florin Ignat in Condeiul Ardelean, 11 - 17 septembrie , Volume 2009, No. 136
Articol preluat de la http://dacia.forumotion.net

Ruga unui get

2009-11-25T13:51:00.001+02:00

RUGA UNUI GET

de Adrian Bucurescu

Dacã încã n-am dus
Lumina şi Gloria Ta
Pe tot pãmântul,
Tu sã mã ierţi, Zamoxis!

Dacã n-am ascultat mereu
Slãvite Poruncile Tale,
Dacã mi-a curs vre-o lacrimã
Tu sã mã ierţi, Zamolxis!

Dacã pe mine însumi
m-am terfelit în întuneric,
dacã am fost nedrept,
tu sã mã ierţi, Zamolxis!

Dar dacã vreodatã
Pe lumea aceasta
mi-ar fi fricã de moarte,

SĂ NU MĂ IERŢI, ZAMOLXIS!