REPTILIANUL

Conace abandonate în Stresa, Italia

2017-04-29T00:21:00.000-07:00

Localitate Stresadin Italia este o mică oază de liniște. Orășelul a apărut în secolul al X-lea și de atunci ademenește turiști cu plimbările cu barca, pizza, spaghette, străduțele înguste și cele trei insule de pe lacul Maggiore. Pleci de la gară spre lac în miros de liliac undeva pe dreapta pe strada Duchessa di Genova găsești o curte plină de mașini, o parcare. Intră și iese cine vrea, locul nu pare să aibă alt scop. Mașinile cu număr de Italia așteaptă cuminți la umbra vegetației. La o privire mai atentă descoperi niște minunații de case sub verdele amețitor. Dacă te plimbi prin curte realizezi că ești într-un vechi complex rezidențial. Patru conace se bronzează la lumina soarelui de aprilie. Fiecare pare sa aibă ceva special. De la bovindoul cucerit de ferigi la ușa secretă care duce în baie, căsuțele te cuceresc de la prima întâlnire.

În interior, camerele sunt aranjate ordonat, casele sunt decomandate cu un hol ce duce în toate camerele de la parter la etaj. Ușile decorate cu rame solide din lemn te invită sa le deschizi. De la ferestre se văd împrejurimile, lacul și micuții locuitori. Cu greu te desparți de priveliștea armonioasă și mirosul de primăvară. La mansardă, balconul te cheamă să faci plajă printre frunzele de palmier, iar înăuntru mirosul de casă veche te răcorește. Petale de trandafir îți croiesc drumul spre ieșirea din curte, iar pietrișul se aranjează după urmele pașilor. Căsuțele au rămas în spate urmărind dinamica lacului, iar vizita s-a încheiat odată cu apunerea soarelui.

Satul Seliștat

2017-04-12T04:10:00.000-07:00

Conform datelor din 2011, în satul Seliștat sau Seligstadt din județul Brașov au mai rămas 178 de locuitori. Prima atestare istorică este datată din anul 1206, când „Selgestat” sau „Felix locus” se număra printre primele așezări ale sașilor din Transilvania, veniți din zona Rin-Mosel la chemarea regelui maghiar Gézá II. Astăzi, aici au loc diverse proiecte și tabere în jurul bisericii fortificate. De asemenea, pe site-ul www.seligstadt.ro/ro puteți găsi câteva variante de cazare în cazul în care doriți să vă petreceți timp în acest colț minunat de natură.

Cred că este important să înțelegem că există șanse de a reclădi comunități în sate precum Mighindoala, Gherdeal, Felmer etc., atâta timp cât casele vor fi locuite de oameni de bună credință. Încurajez pe oricine care dorește să contribuie la asta și e conștient de resursele necesare și beneficiile rezultate, să cumpere case și să le locuiască. Și, nu în ultimul rând, să încurajeze și pe alții să facă acest lucru. Astfel, am creat mailul saxonhaus@gmail.com, cu scopul de a centraliza informațiile cu privire la casele de vânzare din satele slab populate, date care vor fi redirecționate către potențialii cumpărători.

În această vizită făcută în 2016, m-au interesat mai mult casele, majoritatea periferice. Astfel, las imaginile să vorbească despre relația lor cu natura, starea lor de degradare și potențialul de dezvoltare.

Fotografii aflate sub proprietate intelectuală Harsany Intellectual Ventures

Hotel Lido

2017-04-04T10:25:00.000-07:00

Hotel Lido de pe Bulevardul Magheru a fost proiectat de arhitectul Ernst Doneaud și inaugurat în august 1930 cu uimitorul bazin cu valuri, o noutate absolută pentru bucureşteni. Proprietarul acestuia a fost doctorul Constantin Angelescu (1869-1948), fost senator și prim-ministru al României. După moartea lui, hotelul a intrat în posesia statului aflat sub regimul comunist, iar după mulți ani procesul retrocedării moștenitorilor de drept s-a dovedit a fi unul foarte încurcat din cauza unor ilegalități înfăptuite în anii '90.

În prezent, conform unor știri, afaceristul Mohammad Murad a închiriat Hotelul Lido din Bucureşti, pentru 15 ani, de la familia Monteoru Anghelescu, moştenitorii de drept, şi intenţionează să-l redeschidă în toamna acestui an, afiliindu-l lanţului hotelier controlat de Donald Trump, Trump Hotels.

Mai jos, câteva imagini din curtea și interiorul hotelului așa cum arata el în 2016 și cum va mai arăta până la începerea renovării.

Satul Mighindoala

2017-03-28T06:39:00.000-07:00

Despre satul Mighindoala / Engenthal din județul Sibiu am mai vorbit când realizam o documentare în 2013 pentru filmul Engelthal - Valea Îngerului. Este unul dintre locurile în care m-aș întoarce cu drag nu doar pentru a vedea evoluția bisericii săsești de care se ocupă Tara von Neudorf când mai stă pe-acolo, ci și pentru una dintre caracteristicile identitare ale satului. Așa cum numele spune, Engenthal este poziționat într-o vale îngustă și înconjurat de dealuri de peste 500 de metri altitudine. Este foarte ușor să te deconectezi de exterior în această bulă atemporală, unde natura ori îmbracă ultimele case și ruine rămase, ori face pact cu cei puțini care au ales să-și asigure un minim de confort pentru șederile lor sezoniere. Însă în acea zi din vara lui 2016 nu am întâlnit pe nimeni.

Cred că este important să înțelegem că există șanse de a reclădi comunități în sate precum Mighindoala, Gherdeal, Felmer etc., atâta timp cât casele vor fi locuite de oameni de bună credință. Încurajez pe oricine care dorește să contribuie la asta și e conștient de resursele necesare și beneficiile rezultate, să cumpere case și să le locuiască. Și, nu în ultimul rând, să încurajeze și pe alții să facă acest lucru. Astfel, am creat mailul saxonhaus@gmail.com, cu scopul de a facilita strângerea de informații cu privire la casele de vânzare din satele slab populate, date care vor fi redirecționate către potențialii cumpărători.

Mai jos, un itinerariu pe drumul noroios care pleacă din Buia și urcă până în dealurile cu castani, intrând apoi în satul Mighindoala.

Fotografii aflate sub proprietate intelectuală Harsany Intellectual Ventures

Satul Gherdeal

2017-03-27T01:40:00.000-07:00

Satul Gherdeal sau Gürteln, denumirea germană, este un alt loc pustiu din inima României. Tăcerea a peste o sută de case, mai mult sau mai puțin ruinate, este copleșitoare. Pe ulițe nu se aud oameni vorbind, voci de copii, nechezatul cailor sau alte sunete de animale domestice. Doar câteva păsări care zboară la o altitudine mică din cauza vremii ploioase pe care norii o anunță. Dar, cu toate acestea, în Gherdeal se mai află o mână de oameni, sași și români, care au ales să rămână acolo unde a fost dintotdeauna casa lor.

Cred că este important să înțelegem că există șanse de a reclădi comunități în sate precum Gherdeal, Mighindoala, Felmer etc., atâta timp cât casele vor fi locuite de oameni de bună credință. Încurajez pe oricine care dorește să contribuie la asta și e conștient de resursele necesare și beneficiile rezultate, să cumpere case și să le locuiască. Și, nu în ultimul rând, să încurajeze și pe alții să facă acest lucru. Astfel, am creat mailul saxonhaus@gmail.com, cu scopul de a facilita strângerea de informații cu privire la casele de vânzare din satele slab populate, date care vor fi redirecționate către potențialii cumpărători.

Fotografiile de mai jos au fost realizate în vara anului 2016, într-unul dintre traseele prin satele săsești izolate, și reprezintă aspecte preponderent generale.

Fotografii aflate sub proprietate intelectuală Harsany Intellectual Ventures

Un centru plin de lipsuri

2017-02-28T14:36:00.000-08:00

Deși nu tot centrul istoric al unei capitale europene arată așa, cred că străzi precum Băcani sau Blănari sunt adevăratele cărți de vizită care recomandă Bucureștiul.

Obișnuința ne obligă să acceptăm

lipsa unui centru pietonal,

lipsa mai multor spații dedicate culturii,

lipsa siguranței de fiecare dată când treci pe lângă o clădire,

lipsa curiozității și dorinței de a admira un monument istoric.

Obișnuința ne obligă să acceptăm lipsa accesului la propriul trecut și greșelile lui, și ne învață cum să le repetăm. Iar lipsurile astea apar zilnic spre a ne lipsi pe noi de orice grijă.

Conacul Toma Cantacuzino din Breaza

2017-01-16T13:07:00.001-08:00

Localnicii din Breaza îl cunosc sub numele de Castelul Brâncoveanu. Inițial, conacul a fost construit în secolul al XVII-lea și a aparținut lui Toma Cantacuzino, iar ulterior Gheorghe Bibescu, domnitor al Țării Românești între anii 1842-1848, i-a adăugat etajul în acord cu cerințele arhitecturii moderne din vremea sa. Se pare că aici au locuit și au stat în trecere Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Martha Bibescu și, spun unii, Anna de Noailles, născută Brâncoveanu. Despre cea din urmă, însă, nu există referințe care să arate că a văzut mai mult decât Bucureștiul în singura ei trecere prin România către Constantinopol.

După naționalizare, în conac a funcționat un spital de tbc, iar apoi a devenit Hotel Parc, suferind modificări de structură necesare scopului turistic. Imediat după 1990, a fost cumpărat de un investitor italian, care a avut mai multe procese cu moștenitorii familiei Cantacuzino. După retrocedare au urmat ani de abandon în care conacul a început să se degradeze.

Surse: www.ofotografie.blogspot.ro/2012/12/conacul-toma-cantacuzino-sec-al-xvii.html

www.ecotrekker.org/monumente-breaza

Penitenciarul Doftana

2017-01-12T11:08:00.000-08:00

„Privesc din Doftana prin gratii de fier

Departe, în zare, un petic de cer.

E cerul sub care închisă şi ea

Se mistuie-n chinuri tovarăşa mea.

Azi spargeţi-mi zidul şi lanţul sfăr'maţi,

Să zbor ca un şoim peste ‘nalţii Carpaţi.

Să strâng înc-o dată tovarăşa mea

Şi iar să m-arunc în lupta cea grea!”

Aceste versuri de Teodor Rudenko cuprind sentimentele prizonierilor comuniști nerăbdători să evadeze din Penitenciarul Doftana să-și impună doctrina. Cu toate acestea, de la construcția ei din 1895 până în 1940 nimeni nu a reușit să evadeze din închisoare, aceasta fiind recunoscută drept „Bastilia”. Aici și-au ispășit pedepsele nume precum Nicolae Ceaușescu, Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima și Gheorghe Gheorghiu-Dej. Fiecare comunist sau legionar care petrecea perioade de detenție era considerat erou al cauzei sale, înfruntând cu stoicism regimul democratic „reacționar“. Despre „Şcoala Doftanei“, vor scrie mai târziu comuniştii, cu mândrie, în relatările despre anii de „luptă revoluţionară“.

La origini, temnița a fost o ocnă de sare unde erau aduși infractorii pentu a-și ispăși pedepsele. Din 1890 începe construcția pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, iar în 1895 apare înscripționat pe frontispiciu „Penitenciarul Doftana“. Închisoarea era prevazută cu încălzire centrală și electicitate, iar legendele spun că autoritățile foloseau sistemul de încălzire ca pedeapsă ori recompensă în funcție de comportamentul deținuților.

Împărțită în opt secțiuni, notate de la A la H, închisoarea avea 365 de celule, „ziua şi celula“. Cea mai interesanta era zona H, „camera de tortura”, zona de pedeapsă în care se regăsea carcera și alte camere mici fără geamuri sau paturi. Toate acestea au funcționat până în 1940, când penitenciarul a fost închis în urma cutremurului de 7,4 grade. Puternic avariat, a fost refăcut la ordinul conducerii de stat din acea vreme, iar în 1950 a devenit monument istoric cu numele de „Muzeul Penitenciar Doftana”. În timpul comunismului a fost loc de pelerinaj și cadru de festivități pentru înmânarea cravatei roșii și a depunerii jurământului de pionier. În 1990 este lăsat în paragină din lipsa fondurilor. Diverse licitații și propuneri (vezi link) au fost dezbătute, însă costurile foarte mari descurajează investitorii și dezavantajează destinul fostei închisori Doftana.

Magazinul Universal București

2017-01-04T13:50:00.000-08:00

O scurtă vizită la fostul Magazin Universal București din Piața Roma, despre care am mai scris în iulie 2013 (vezi articol www.reptilianul.blogspot.ro/2013/07/magazinul-universal-bucuresti.html). Se pare că acum este folosit ca depozit pentru echipamentele și materialele de șantier folosite pentru restaurarea unui imobil din strada Gabroveni.

Pasajul subteran din Gara Predeal

2016-12-29T01:22:00.000-08:00

Pasajul subteran din Gara Predeal mi-a amintit de o scena din Harry Potter pe care am adăugat-o mai jos. Asta este starea foarte multor gări, a stațiilor și anexelor lor. Oamenii trec prin ele dezvoltând o rezistență uriașă față de, spre exemplu, filmele horror. Ușoara subestimare a lor și lipsa unor critici de film serioase sunt efectele trăirii în spații la fel de înfricoșătoare ca cele din filme, dar reale. Poate există revoltă, dar nu la cei care s-au obișnuit cu acest peisaj urban. Ei nu mai pot savura un film horror.

Institutul de Cercetare a Modei IMOD S.A.

2016-12-27T03:23:00.000-08:00

Pe strada Georges Clemenceau nr. 2 (fosta Gabriel Peri), la etajul 1, se află un dormitor foarte spațios, cândva un birou ocupat în anii '70 de Întreprinderea Electronum, care are plafonul pictat. Încadrată de un rând de casetoane din stuc bogat ornamentate și având fiecare în centru câte o rozeta, scena pictată reprezintă un cer pe care zboară zglobiu trei grupuri de îngeri, multe păsări și fluturi. Pictura, retușată foarte mult după 1957, este probabil realizată în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, de un artist influențat de decorația murală franceză și care cunoștea bine legile perspectivei plafonante (vezi fotografia de mai jos).

Întreaga clădire situată la intersecția dintre străzile Georges Clemenceau și Episcopiei găzduia Institutul de Cercetare a Modei IMOD S.A. și a fost construită în 1890 în stil neoclasic după planurile lui Albert Galleron, arhitectul Ateneului Român.

Înainte de 1990, moda în România era un sistem organizat, centralizat, noțiunea de designer vestimentar nu exista, iar atelierele de creație își desfășurau activitatea în întreprinderile de confecții unde se concepeau modelele pentru prezentări la târguri și expoziții. Modelele erau create sub îndrumarea unor specialiști din cadrul unui departament ce funcționa în cadrul centralei, iar ulterior s-a creat un institut de modă IMOD, care se ocupa de studii și cercetare, unde se efectuau rapoarte de tendințe, notează autorul blogului Povești cu plimbări.

Institutul de Cercetare a Modei IMOD S.A. a fost locul de unde se îmbrăcau cele mai sonore nume din România. Era o adevărată onoare să te îmbraci de aici. Directoarea institutului, Manuela Moise, își dorea ca IMOD să ajungă cunoscut și să fie un nume valoros asociat României, dar, din păcate, se urmărea încetarea definitivă a activității institutului. Manuela Moise a afirmat în 2007: „Sunt destule persoane interesate și de societatea IMOD, nu doar de clădire. Este o societate profitabila și fără mulți angajați. La noi vin persoane importante care doresc haine de calitate și pentru care valoarea nu stă în etichetă, ci în felul cum vine haina.”

Sursă: Revista muzeelor și monumentelor, seria Monumente istorice și de artă nr. 2, 1974.

Conacul Oteteleșanu din Grădinari

2016-12-25T04:00:00.000-08:00

Conacul de la marginea comunei Grădinari, jud. Giurgiu, era locul unde familia Oteteleșanu se retrăgea pentru a profita de aerul curat de la țară. Casa avea la începutul sec. XX niște terase frumoase, un parc mare și îngrijit, un salon deschis prânzurilor și seratelor pentru prietenii din oraș și o excepțională haită de ogari. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar aici se pare că a funcționat și un cămin pentru copiii cu handicap, care au lăsat în urma lor o serie de mozaicuri la parter și la etaj. După retrocedări și vânzări, actualul monument istoric stă singur și gol pe malul drept al Argeșului.

Construcția în sine respectă un stil neoclasic curat, regăsit și în interior. Datorită decorației ușor agresive dat de portocaliul contrastant și de roșul cărămizii aparente, dar și a simetriei nu departe de perfecțiune, poți avea impresia, înconjurând-o, că te joci cu un cub rubik, spune autorul blogului Locuri de trecere.

Tabăra Lotru din Brezoi

2016-12-24T04:45:00.000-08:00

La intersecția drumurilor dintre Golotreni, Valea lui Stan și Căciulata, se află orașul Brezoi. Cei 6927 de locuitori se bucură de împrejurimile Parcului Național Cozia și de apele Olt și Lotru. În afară de ei, orașul este zilnic vizitat de turiști în trecere, nefiind o destinație turistică frecventată și având doar trei puncte de cazare active. Dacă vei fi vreodată unul dintre aceștia, la ieșirea din oraș, pe DN7, spre Sibiu, pe partea stângă, la coordonatele 45° 20' 24.774'' N și 24° 16' 32.7324'' E, la numărul 29, găsești patru căsuțe care veghează Defileul Oltului. Căsuțele captează atenția prin arhitectura de tip fachwerk combinată cu elemente românești.

Construită probabil la începutul secolului XX, Tabăra Lotru a găzduit multe generații de copii până în 2000. Dar diferite surse dezvăluie faptul că, înainte de asta, tabăra a adăpostit o vreme și măicuțe de la bisericile din zonă. Este foarte probabil ca ele să fi aparținut de Schitul Ostrov din apropiere, considerat a fi primul așezămând monahal pentru măicuțe din România. În orice caz, acum patrimoniul local servește drept fânar pentru animalele din curtea vecină și tablou al amintirilor pentru copiii care au vizitat-o.

Halele Carol

2016-12-06T00:55:00.000-08:00

Aceasta este una dintre halele construite înainte de 1936 și extinse în anii următori pe amplasamentul Fabricii de Mașini Erhardt Wolff de lângă Parcul Carol.

Înaintea Primului Război Mondial, Wolff a exportat rezervoare de fier şi instalaţii de ars păcura în Turcia, Egipt și Italia, iar în preajma războaielor şi în timpul acestora fabrica a produs armament. Fabrica este una dintre beneficiarele legislaţiei privind încurajarea industriei naţionale de la începutul secolului al XX-lea, totuşi criza economică din perioada 1925-1933 și apariția concurenței străine afectează fabrica. În 1928 se transformă în Societate Anonimă Română (echivalentul societăţii pe acţiuni), iar fabrica începe să îşi revină din punct de vedere economic în 1936.

După naționalizare a fost numită Uzinele Metalurgice Steaua Roșie, iar astăzi poartă numele S.C. Hesper S.A.

Surse și informații: www.industrial-heritage.ro/ro/content/fostele-uzine-e-wolff-sar-steaua-roie-azi-sc-hesper-sa-0

Fabrica de oțet din Margina

2016-12-05T03:20:00.000-08:00

Odată cu constuirea căii ferate dintre Lugoj și Ilia, localitatea Margina a intrat în atenția investitorilor. Astfel, în 1910, Societatea Razskatol din Budapesta angajează o firmă germană să elaboreze un plan de construcție a unei fabrici de distilare chimică a lemnului de fag. Aceasta funcționează din 1912 până la sfârșitul Primului Război Mondial, după care reintră în funcțiune în 1921 cu un capital majoritar românesc, urmând ca după nouă ani să înceapă prepararea acetonei. La scurt timp, conducerea unității achiziționează o instalație de fabricare a oțetului din vin și dă în producție o secție de conserve de castraveți și alte murături, cu o capacitate de 20 de vagoane în sezon.

Naționalizată la 11 iunie 1948, fabrica de oțet primește denumirea de Distileria de Lemn Severin, iar 20 de ani mai târziu ea devine secția chimică a Combinatului „Solventul” din Timișoara, unde lucrau peste 600 de oameni. La fel ca toată industria din România, revoluția din 1989 ia prin surprindere unitatea care intră într-un declin ireversibil în anii '90.

Surse și informații: www.prinbanat.ro/a-fost-odata-o-fabrica-de-otet

Cripta din San Simeone Piccolo

2016-11-25T13:55:00.001-08:00

Prima biserică pe care o vezi când ieși din Gara St. Lucia din Veneția este San Simeone Piccolo (sau SS Simeone e Giuda). De asemenea, se numără printre ultimele biserici construite în Veneția, mai exact în prima parte a sec. al XVIII-lea, și a fost de multe ori numită ca fiind una dintre cele mai urâte și disproporționate biserici.

Una dintre cele mai urâte biserici din Veneția sau din altă parte. John Ruskin

...o cupolă înaltă dizgrațioasă, acoperită cu cupru, de o formă disproporționată față de dimensiunea clădirii care o susține. Giulio Lorenzetti

Am mai văzut biserici fără cupole, dar niciodată până acum n-am văzut o cupolă fără o biserică. Napoleon

Anul acesta se pare că biserica este deschisă publicului nu doar în zilele de duminică, când se oficiază mesa în limba latină, ci și în restul săptămânii. Intrarea este gratuită în interiorul bisericii, iar pentru cei care vor să sape mai mult există o taxă de 2 euro pentru a vizita criptele. Cum în Veneția beciurile, catacombele sau criptele nu sunt un lucru comun, cred că merită să coborâm în vechiul cimitir de sub San Simeone Piccolo, format din patru coridoare ce leagă camera octogonală centrală de cele 21 de camere funerare, toate acoperite de fresce cu reprezentări ale morții și Judecății de Apoi.

Mai sus, elemente precum globul din mână și semiluna deasupra capului fac posibilă identificarea personajului drept alchimistul legendar Hermes Trismegistus (lat. Mercurius ter Maximus), asimilat cu zeul Thot pentru egipteni, Hermes pentru greci și Mercur pentru romani, fiind identificat de unii chiar cu Moise.

În Discursul perfect, Hermes Trismegistul îi dezvăluie lui Asclepios că Dumnezeu nu are nume, sau mai curând le are pe toate, deoarece el este în același timp Unu și Întregul. Bucurându-se în veci de fecunditatea celor două sexe, el dă mereu naștere la tot ceea ce a avut intenția să procreeze.

- Cum, Trismegiste, spui că Dumnezeu are ambele sexe?

- Da, Asclepios, și nu numai Dumnezeu, ci și toate ființele însuflețite și vegetale...

(Doina Ruști, Dicționar de simboluri dominante din opera lui Mircea Eliade)

Biserica Franciscană din Cetatea Aradului

2016-11-09T06:54:00.000-08:00

Biserica Franciscană din Cetatea Aradului a fost construită de călugării franciscani ai „Ordinului Sfântul Francisc d’Assisi” în anul 1705, pe locul unui vechi lăcaș de cult din sec. al XII-lea. Ulterior în jurul acestei biserici a fost construită actuala cetate. Ultimii patru călugări dedicaţi Sfântului Ioan de Capistrano au locuit în Mănăstire până în jurul anului 1861, când aceasta a intrat, în mod exclusiv, sub auspiciile armatei, devenind spital militar. Acest spital al garnizoanei militare, a cărui clădire era atașată de zidurile Bisericii Franciscane, a funcționat aproape 150 de ani, chiar și în timpul ocupației sovietice, când rușii au transformat biserica în grajd pentru cai.

Stilul architectonic predominant este cel baroc. Pe fațada bisericii se pot distinge elemente cu pilaștri ornați cu capiteluri corintice. Ornamentația barocă poate fi observată chiar și la cele două intrări în clădirea mănăstirii.

Stilul arhitectural baroc este caracteristic secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, ca un derivat al renașterii manieriste, evoluând ulterior în stilul rococo. Barocul a mai cunoscut o renaștere târzie la finele secolului al XIX-lea, în regiunea Banatului și Transilvaniei. În cadrul cetății, primul corp de clădiri sau „careul principal” are 85 de locuințe, șase cancelarii, o cameră pentru ordonanțe și altele. Al doilea corp de clădiri aparține bisericii franciscane și mănăstirii aferente. Mănăstirea este prevăzută cu 21 de încăperi, cancelarii și pivniță. Celelalte clădiri accesorii erau destinate unui spital de campanie cu o capacitate de 600 de paturi, unei băi și unei spălătorii cu aburi.

În noiembrie 1918, Cetatea a fost ocupată de trupele franceze și sârbe, iar din iulie 1919 este din nou preluată de Armata Română. După finalizarea Primul Rrăzboi Mondial, Cetatea, ca şi Aradul în ansamblul său, se înscriu în ampla mişcare pentru realizarea Statului Naţional Unitar Român. În interiorul Cetății se constituie Consiliul Militar, Gărzile Naţionale şi Consiliul Naţional Român. La 10 iunie 1919, în cetate intră prima unitate militară română – Regimentul 6 Vânători. În prezent, garnizoana din Cetatea Aradului este constituită într-un batalion mixt româno-ungar pentru menţinerea păcii, batalion devenit operaţional din anul 1999, până astăzi.

Sursă: www.aradcityguide.ro/_/monument-istoric/biserica-franciscana/#cetatea-aradului

În prezent, întregul ansamblu (monument istoric cat. A) se află într-o stare de degradare accentuată și face parte din lista obiectivelor proiectului Orașul user-friendly: implicare civică pentru revitalizarea fostelor spații urbane industriale inițiat de Institutul pentru Politici Publice, în parteneriat cu Programul de Cooperare Elvețiano-Român.

www.ipp.ro

www.facebook.com/InstitutulPoliticiPublice

Palatul Principilor din Alba Iulia

2016-11-05T07:13:00.000-07:00

Palatul Principilor a rămas unul sau poate chiar singurul monument nerestaurat de categoria A din Cetatea bastionară Alba Carolina. A fost construit în secolul al XV-lea, având rolul de reședință a principilor Transilvaniei, fiind modificat și extins în secolele al XVI-lea–al XVII-lea. Inițial, clădirea a avut drept destinație de reședință pentru capitulul episcopal, adică locul unde se redactau și se autentificau acte.

Din secolul al XVI-lea, a fost reședință princiară, iar pentru o perioadă de 11 luni, în anii 1599 și 1600, edificiul a servit ca reședință a voievodului Mihai Viteazul. Clădirea a fost grav avariată de turci și tătari, în timpul marilor invazii din 1658 și 1662. În urma cuceririi Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, palatul a fost transformat în cazarmă, rămânând cu acest statut timp de trei secole. Din secolul al XVII-lea, a găzduit garnizoana austriacă cu arsenalul și cazarma de artilerie, iar în decembrie 1918 a fost atribuit Comenduirii Regimentului 21 Infanterie. În cronicile străine ale vremii, Palatul Princiar a fost descris ca un edificiu foarte luxos, împodobit cu fresce și scări de marmură. Clădirile sunt grupate în jurul a două curți de formă pătrată. Edificiul este unul reprezentativ pentru spațiul transilvan și din punct de vedere arhitectonic, regăsindu-se stilurile gotic, renascentist și baroc, fiind trecută pe lista monumentelor istorice din județul Alba cu codul AB-II-m-A-00133.

În prezent, clădirea se află într-o stare de degradare accentuată și face parte din lista obiectivelor proiectului Orașul user-friendly: implicare civică pentru revitalizarea fostelor spații urbane industriale inițiat de Institutul pentru Politici Publice, în parteneriat cu Programul de Cooperare Elvețiano-Român.

www.ipp.ro

www.facebook.com/InstitutulPoliticiPublice

Satul Felmer

2016-10-20T05:41:00.000-07:00

Unii oameni locuiesc lângă vatra abandonată a satului Felmer (jud. Brașov), în case arse și fără acoperiș. Cea mai veche școală de aici a fost înființată de sași în jurul anului 1488, apoi a fost reconstruită la începutul secolului al XX-lea din materialul rezultat din demolarea zidurilor și turnurilor bisericii. Căci prin 1909 a avut loc ultima lucrare importanta de renovare și amenajare a bisericii evanghelice și a anexelor ei. Felmer se poate mândri, astfel, cu o construcție începută încă din 1250, dar transformată și completată cu ziduri de fortificație și bastioane în cursul a sute de ani.

Astăzi toate acestea sunt abandonate și greu de recuperat din starea avansată de degradare. Însă există o asociație care a îmbrățișat locul și se implică în "reconsolidarea spiritului comunitar alături de protejarea şi reutilizarea patrimoniului cultural în folosul comunităţilor pentru găsirea unui nou echilibru socio-economic durabil. Avantajele vieţii în comunităţile rurale sau urbane mici trebuie să fie conservate, sporite şi promovate, deoarece nu poate exista dezvoltare firească acolo de unde tinerii aleg să plece în lipsa unei perspective favorabile", declară Asociația Renascendis.

Cred că este important să înțelegem că există șanse de a reclădi comunități în sate precum Felmer, Gherdeal, Mighindoala etc., atâta timp cât casele vor fi locuite de oameni de bună credință. Încurajez pe oricine care dorește să contribuie la asta și e conștient de resursele necesare și beneficiile rezultate, să cumpere case și să le locuiască. Și, nu în ultimul rând, să încurajeze și pe alții să facă acest lucru. Astfel, am creat mailul saxonhaus@gmail.com, cu scopul de a facilita strângerea de informații cu privire la casele de vânzare din satele slab populate, date care vor fi redirecționate către potențialii cumpărători.

Fotografii aflate sub proprietate intelectuală Harsany Intellectual Ventures

Vizită la Hala Laminor (Republica)

2016-10-14T06:45:00.000-07:00

Hala Laminor de la Republica (București) a fost deschisă publicului joi, 13 octombrie. Vizita a fost precedată de o dezbatere organizată de Institutul pentru Politici Publice care, în parteneriat cu Programul de Cooperare Elvețiano-Român a obținut o co-finanțare printr-un grant din partea Elveției pentru proiectul Orașul user-friendly: implicare civică pentru revitalizarea fostelor spații urbane industriale. În cadrul acestui proiect, primul spațiu vizat este Hala Laminor (Arh. Horia Creangă), clasată ca monument istoric de categoria A. În acest punct zero, rolul acestor demersuri este de a demara proiectul de restaurare și reinventare a spațiului pornindu-se de la valoarea de monument a halei și nu de la valoarea terenului de sub ea. Cu aceste linii de start vor fi organizate la începutul anului 2017 ateliere și/sau concursuri de idei destinate arhitecților care ar putea soluționa remodelarea și păstrarea valorii arhitecturale luând în calcul și ce cred cetățenii că ar trebui să existe acolo.

Astfel, la masa rotundă au fost participat primarul Sectorului 3 Robert Negoiță, Luca Ciubotaru (consilier - Ministerul pentru Consultare Publică), Alexandra Stoica (arhitect), Irina Iamandescu (membru în Comisia Națională a Monumentelor Istorice), Ionuț Grosu (administratorul activelor Sectorului 3) și Elena Tudose (director Institutul pentru Politici Publice).

Mai jos un material video scurt de prezentare a halei împreună cu fotografii din interiorul acesteia, cât și imagini de la dezbare și vizita care a urmat.

Hotel Palace Bușteni

2016-09-13T23:57:00.000-07:00

Pleci de la Libertății și mergi spre Victoriei, dai colțul cu Traian și privirea se cazează în hotelul din intersecția cu Cezar Petrescu. Recepția este în reabilitare termică de 18 ani, iar personalul a fost înlocuit de libelule, muște și păianjeni de Bușteni cu contract pe perioadă nedeterminată.

Construit în 1903 de Ioan Slavici cu rolul de stabiliment balnear, primul hotel din localitate avea să fie negociat patru ani mai târziu. Imediat după apariția Castelului Cantacuzino, în 1912 este inaugurat Hotel Palace Bușteni, ce avea în dotare un cazino, băi minerale și săli cu automate muzicale. Constucția păstrează cerdacele de lemn din arhitectura culelor oltenești și transformă meterezele caracteristice în ferestre aranjate simetric. Își îndeplinește funcționalitatea până în 1916, când devine comandament local pentru trupele austro-ungare.

După terminarea primului război mondial, reintră în circuitul hotelier până la începerea celui de-al Doilea Război mondial. În 1943, Mareșalul Ion Antonescu preia hotelul în folosul armatei pentru a-i servi drept spital pentru ofițerii răniți. Datorită naționalizării de după război, hotelul intră în patrimoniul Ministerului de Interne care îl transformă în sanatoriu, iar la scurt timp este cedat Ministerului Sănătății. Ultimul scop legal pe care l-a îndeplinit Hotel Palace a fost cel de orfelinat. Căminul de copii 9 mai (denumire dată cu privire la evenimentele din 9 mai 1945) a fost transferat în proprietatea Consiliului Județean Prahova în anul 2002.

Bușteni s-a extins discret de la “drumul domnișorilor” până la stațiunea montană de pe E60. Clădirile construite la începutul secolului al XX-lea au conturat atmosfera neo-românească a orașului. Fiind una dintre primele construcții impozante ale stilului, Hotel Palace a găzduit curioșii și a contribuit la dezvoltarea Bușteniului în perioada interbelică.

Surse

http://ziardebusteni.ro/2013/02/11/cazinoul-din-busteni-sau-hotel-palace-fostul-9-mai/

http://www.ziarulprahova.ro/stiri/valea-prahovei/11074/fostul-cazinou-din-busteni-tulbura-linistea-din-judet

http://www.carpati.org/articol/drumuri_uitate_1_-tabla_bu%C5%A3ii/437/

http://www.orasul-busteni.ro/scurt%20istoric.htm

Vila Cembra din Vatra Dornei

2016-08-13T03:15:00.000-07:00

Până în anul 1890, pe actualul amplasament al Vilei Cembra a funcţionat Hanul Petru Rareş, una din cele mai renumite unităţi de profil din zona Dornelor. După amenajarea restaurantelor şi a pensiunilor, hanul a pierdut din importanţă. Vechea clădirea şi anexele destinate adăpostirii cailor şi parcării căruţelor, deşi aveau un aspect arhitectural deosebit, au rămas în paragină.

Astfel că, în anul 1890, căutându-se amplasament pentru Hotelul Oțelul II, s-a trecut la demolarea acestor clădiri şi a anexelor gospodăreşti. Pe terenul rămas liber s-a construit actuala vilă, care a fost dată în folosință în anul 1895. Până în anul 1914, clădirea a funcţionat în regim de hotel, însă după începerea războiului a intrat sub administraţie militară. După sfârșitul Primului Război Mondial, Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina a cedat spaţiile în vederea înfiinţării primului gimnaziu și primului liceu din Vatra Dornei. În anii ce au urmat, liceul și gimnaziul au fost desființate în mod repetat din lipsă de fonduri, clădirea redevenind hotel.

Istoria s-a repetat, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata a ocupat vila. După naţionalizare, edificiul a fost dat în folosință ca și casă de odihnă şi a funcţionat în regim de sanatoriu. În 1963, pe considerente de caritate, clădirea a devenit un sanatoriu-şcoală pentru copiii bolnavi de poliomielită. Astfel a funcţionat până pe 28 mai 1975 când, complet renovată, a fost pusă la dispoziţia sindicatelor. Din 1990, vila a fost denumită Cembra, a intrat în structura Sind-România – Filiala Vatra Dornei şi a rămas în administrarea sindicatelor. Astăzi este închisă și lăsată în paragină de câțiva ani buni. Anul acesta, cu ocazia editiei a doua a Festivalului Dorna Art, publicul a avut acces în interiorul Vilei Cembra pentru a asista la spectacolul de teatru senzorial experimental Clepsidra universală.

Surse de informare: Ţaranu, Petru – Memoria Dornelor, vol. III, Editura Biblioteca Bucovinei, Suceava, 1999; Prof. Ciprian Vrânceanu (Liceul teoretic ‘’Ion Luca”)

Templul Mare din Vatra Dornei

2016-07-30T23:35:00.000-07:00

Construit în perioada 1898-1902, Templul Mare din str. Mihai Eminescu 54 a fost prima sinagogă din Vatra Dornei. La acea vreme, comunitatea evreiască constituia o parte importantă a populației orașului. Astfel, pe lângă construirea acestui templu și a unei alte sinagogi de pe str. Luceafărul, ei și-au înființat școli private la care se studia în limba ebraică.

Cu două decenii înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, evreii din Vatra Dornei dețineau băcănii, măcelării, farmacii, restaurante, cafenele, cabinete medicale sau stomatologice. Mai multe hoteluri și bănci erau administrate de ei. Chiar și Cazinoul din Vatra Dornei a fost închiriat timp de mulți ani de un evreu (sursa).

În anul 1941, în Vatra Dornei locuiau 8.217 locuitori, dintre care aproape un sfert erau evrei. Într-o după-amiază de octombrie a aceluiași an, un număr de 2.650 evrei din Vatra Dornei și din satele din jur au fost duși de soldați spre gară, îmbarcați în vagoane de vite și transportați în lagărele din Transnistria. În oraș au rămas doar 21 de evrei conform evidențelor din 1942.

Începând din 1945, supraviețuitorii Holocaustului au început să se întoarcă în oraș. În perioada Revoluției din decembrie 1989, în Vatra Dornei mai locuiau câteva sute de evrei, dar în câteva luni au emigrat aproape toți în Israel (sursa). Templul Mare a fost abandonat, iar anii 2000 l-au prins într-o stare precară. Acoperișul stătea să se prăbușească, tencuiala de pe pereți era căzută, pereții erau crăpați și geamurile sparte.

Cazinoul din Vatra Dornei

2016-07-27T07:11:00.001-07:00

La finalul lunii iulie (29-31 iulie), în Vatra Dornei are loc ediția a doua a Festivalului de Artă și Cultură Urbană Dorna Art, creat cu scopul de a reactiva orașul bucovinean printr-o platformă culturală alternativă de recreere, interactivă și contemporană. Activități diverse precum concerte, ateliere, filme și alte expoziții și spectacole, sunt menite să sporească încrederea comunității în propria forță de luptă pentru recâștigarea unui spațiu urban controversat, de o valoare inestimabilă pentru acest oraș.

Aici mă refer la Pavilionul Central al Băilor, cunoscut drept Cazinoul din Vatra Dornei. Simbolul orașului a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea la inițiativa primarului Vasile Deac, care l-a convins pe împăratul Franz Joseph al Austriei de necesitatea existenței unui cazino pentru turiștii veniți la băi. Astfel, cazinoul a fost inaugurat pe data de 10 iulie 1899 și dispunea de o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie si alte spații de utilitate publică.

Clădirea în stil eclectic, cu influențe ale Renașterii germane, a îndeplinit de-a lungul timpului mai multe funcțiuni: sală de jocuri de noroc, sală de concerte și spectacole, precum și club muncitoresc în perioada regimului comunist. Totuși, cu toate că este inclus în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, cazinoul se află în prezent într-o stare avansată de degradare, după ce lucrarea de renovare aprobată de Nicolae Ceaușescu în 1987 a fost oprită după Revoluția din decembrie '89. În trei luni s-au furat candelabre, marmura de Carrara, cristaluri și căzi de cupru. Lucrările nu au mai fost continuate din lipsă de fonduri și ca urmare a schimbării repetate a proprietarilor.

În 2003, Cazinoul din Vatra Dornei a fost revendicat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în calitate de administrator juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, și a rămas în continuare în posesia ei, urmând să restaureze clădirea și să o transforme într-un muzeu al Bucovinei, după cum a explicat preotul Gheorghe Saftiuc, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor:

„Recent, am obţinut de la Ministerul Culturii avizul pentru reabilitarea clădirii cazinoului. Proiectul aflat în lucru presupune realizarea unui muzeu al Bucovinei, de la începuturile acestei regiuni şi până în prezent. Pentru ca proiectul să fie eligibil şi să aibă cât mai multe şanse pentru a fi acceptat la finanţare ne-am propus să întocmim şi proiectul tehnic şi abia ulterior vom depune dosarul la Piatra Neamţ. Am convingerea că vom finaliza totul până la termenul limită de depunere, respectiv 25 august.”

(știre din 06.07.2016 www.monitorulsv.ro/Local/2016-07-06/Cazinoul-din-Vatra-Dornei-va-deveni-muzeu )

Însă Cazinoul nu este singurul spațiu abandonat din Vatra Dornei. Aici sunt numeroase clădiri de patrimoniu aflate în aceeași situație. Cu ocazia festivalului Dorna Art (29-31 iulie), o serie de fotografii semnate Reptilianul vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții din incinta Cazinoului. Mai multe în următoarele articole de pe www.reptilianul.blogspot.ro.

Institutul Astronomic al Academiei Române

2016-06-29T03:45:00.000-07:00

Institutul Astronomic din București are o vechime de 105 ani. A fost înființat în anul 1908 prin preocuparea și stăruința fostului Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, Spiru Haret. Acesta și-a făcut studiile la Observatorul din Paris elaborând în anul 1878 o teză de doctorat cu titlul “Asupra invariabilitatii axelor mari ale orbitelor planetare” la susținerea căreia a participat și marele mecanicist al secolului al XIX-lea, Henri Poincaire. Spiru Haret revine ulterior în România cu ideea implementării astronomiei în țara noastră prin înființarea unui Observator Astronomic.

Terenul Observatorului (3 ha), a fost donat de către boierul Constantin Bosianu statului român în 1880. Terenul a aparținut mai întâi Institutului de Metereologie și ulterior Institutului Astronomic.

Construcția Observatorului din București a început în 1908 după planuri asemănătoare Observatorului din Liege. La început, era doar un observator care studia poziția stelelor pe cer precum și mișcarea aparentă a acestora (astrometrie), conform preceptelor sfârșitului de secol XIX și început de secol XX. Partea de astrofizică a fost atașată Observatorului abia în 1957.

Academicianul Gheorghe Demetrescu, a demarat partea de astrofizică prin achiziționarea în 1957 a unui telescop stelar de 50 cm și a unei lunete solare. Acestea au rămas până în prezent cele mai performante instrumente astronomice ale României. (sursa text)

Telescopul principal

Sala Meridian

Casa Bosianu