Lady

Învățământ fără diplomă

2011-07-18T14:11:00.000+03:00

“Pe vremea mea, se dădea examen dacă doreai să faci o facultate” – spun din ce în ce mai mulți. Tot mai multe voci ridică vechiul sistem de învățământ în slăvi și caracterizează noul prin incompetență și dezinteres. De ceva vreme vorbim despre examene de maturitate picate, teste pentru titularizare în învățământ unde s-a copiat și de ce nu, de lucrări de dizertație luate de pe internet. Acum că tot nu ne mai interesează să avem o diploma, de ce să nu intrăm la facultate și fără BAC? Ne miră soluția găsită de o universitate particulară? Ne suprinde faptul că absolvenții de liceu, fără examenul de maturitate luat, au la dispoziție 2 ani de învățământ superior până să rezolve acest “mic impediment”? E o decizie luată de Senatul Universității, ilegală dar totuși aplicabilă. Având în vedere precedentele create în țara noastră nu ne-ar mira ca această veste să devină o realitate sumbră care să dea absolvenți care să proclame sus și tare că au studii superioare și doresc salarii de mii de euro. Ce fac cei care totuși au trecut prin toate examenele? Cei care sunt competenți și totuși înjosiți de un salariu mediu pe economie? Ce comunicare superioară învață cei care se pot înscrie la o astfel de facultate fără să fi demonstrat la BAC că știu diferența dintre “din cauza” și “datorită”? Așadar, s-a decis: România are prea mulți intelectuali! Să mai rărim rândurile!
Publicat in Zile si Nopti

Altundeva...

2011-07-18T14:10:00.001+03:00

Despre faptul că la bacalaureat a fost un “dezastru” am auzit, am asistat la discuții și la tot soiul de dezbateri astfel încât nu mai găsim sensul în a relua subiectul. Dacă nici contestațiile nu au reușit să dea un procent de promovabilitate mai bun înseamnă că ar fi inutil să incercam să găsim răspunzători pentru asta. Deși, ca de fiecare dată, putem vorbi la nesfârșit fără a găsi o soluție viabilă, limitându-ne doar la a ne plânge de un sistem defectuos și încurcat. Cred că cel mai mult mă miră în această perioadă agresivitatea oamenilor în a critica. E posibil să fi existat această tendință dintotdeauna dar abia acum să o observ ori tot conglomeratul de neajunsuri să fi contribuit atât de mult încât să nu mai avem noțiunea “moderației”. Oricare ar fi motivele, suntem din ce în ce mai porniți pe câte cineva ori ceva. Am asistat la discuții care au degenerat din prietenoase în nervoase. Motivele sunt multiple: sistemul e de vină pentru că e putred, “nenorociții care ne conduc, ne-au adus aici”, medicii sunt incompetenți, profesorii sunt slab pregătiți, funcționarii sunt leneși, polițiștii sunt..... . Lista e lungă, întodeauna în România “totul merge mai prost” decât în străinătate și avem iluzia constantă și declarativă că oriunde în altă parte e raiul pe pământ. Așa să fie oare? Altundeva e mai bine sau doar mai portivit pentru a ne plânge?
Publicat in Zile si Nopti

Secretul

2011-05-31T09:33:00.001+03:00

Trăind într-o societate utopică în care concepte ca “fericire”, “iubire”, “pace” sunt cu atât mai mult doar simple cuvinte cu cât nimeni nu le înţelege sensul sau nu le găseşte concretizarea, ne gândim deseori dacă nu alergăm după cai verzi pe pereţi (ca să păstrăm totuşi un limbaj colocvial!). Am auzit în ultima perioadă multe persoane care sunt stupefiate de mesajele subliminale din tot ceea ce ne înconjoară. Aş afirma că paranoia a ajuns până într-acolo încât găsim şi la Lady Gaga sau Jennifer Lopez tot felul de îndemnuri satanice. Internetul este invadat de astfel de “adevăruri” de parcă cineva ar vrea într-adevăr să ne deschidă ochii. Mintea umană este ca un burete şi absoarbe totul fără a trece deseori prin filtrul personal atât de necesar. Mă întreb dacă cineva găseşte secretul unei vieţi liniştite ar fi dispus să-l împartă? Mă mira dorinţa unora de a ne elibera de “jugul celor care conduc lumea”. Mă sperie înverşunarea cu care ajungem să credem că adevărul ne va face bine şi nu ne întrebăm cine îl stabileşte. Care or fi criteriile care stau la baza a ceea ce înseamnă fericire, iubire, libertate? Cine e în măsură să declare că merită să ne transformăm în maratonişti, să alergăm o viaţă pentru a fi într-un fel sau altul? Când am încetat să fim umani şi ne-am dorit să fim doar un concept?
Publicat in Zile si Nopti

Obișnuita despărțire

2011-05-30T19:22:00.000+03:00

Deseori ma întreb dacă de-a lungul vieții reușim să cunoaștem cu adevărat sensul cuvântului „despărțire”? Să fie oare doar atunci când are o încărcătură sentimentală dureroasă? Sau e de fiecare dată când lăsăm în urmă o obișnuință și ne îndreptăm spre altceva? Începutul ne dă speranța că vom face altfel lucrurile, că vom fi mai buni și vom excela. Pentru a treia oara m-am despărțit de statutul de student. În același timp, pentru prima oară am încercat la final o nostalgie curioasă. Fiecare etapă a evoluției noastre cunoaște diverse gradații în ceea ce privește intensitatea a ceea ce simțim. La 22 de ani înțelegi finalitatea unui demers altfel, poate cu mai mult avânt. Aproape de 30 de ani îi vezi pragmatismul și concretizarea. Care să fie mai intens? Sau e doar normal să tânjim mereu după perioada adolescenței și a naivității că putem schimba lumea? Mă uit la foștii mei colegi, mai tineri și le văd înflăcărarea și nerăbdarea să-și înceapă carierele. Uneori văd și apatie ori dezamăgire că nu vor mai avea ce să facă, rutina școlară va trebui înlocuită și nu știu deocamdată, cu ce. Ultimul curs a fost însoțit și de un discurs motivațional din partea unui profesor emblematic. Așadar, un cumul de trăiri pe care le au în această perioadă. Cu toate acestea, nu mă pot abține să nu mă întreb: voi mai simți la fel ca la 20 de ani sau am înțeles ce înseamnă despărțire?
Publicat in Zile si Nopti

Țara copilului mamă

2011-03-21T20:41:00.001+02:00

Prima poveste pe care o auzim ne dezvăluie o lume fermecată în care prințesa își găsește salvarea în brațele prințului. La asta visează mai apoi o adolescentă în căutarea marii iubirii. Marea pasiune din versurile pe care le învață în școală o fac să-și construiască un vis care în realitate ia forma unui copil. Nu înțelege ce înseamnă asta deși, potrivit psihologilor, a trecut pragul de identificare cu mama și confirmare cu tatăl. Teoretic, practic 30.000 de adolescente nasc anual în România, iar numărul copiilor cu mame minore este de ordinul sutelor de mii - aflăm dintr-un reportaj realizat excepțional (în măsura în care această calificare pozitivă este suportabilă în acest context sumbru). Cum e posibil și cine e responsabil? Întrebări care își găsesc răspunsuri temporare, deloc satisfăcătoare într-un 2011 în care educația ar trebui să fie piatră de temelie. Suntem o țară europeană unde familia este un sistem închis și rigid în care discuțiile despre sex sunt subiect tabu. În schimb, despre cum să divorțezi cu surle și trâmbițe aflăm de dimineață până seara. Și ar mai fi ceva, tigaia magică dry care gătește fără ulei este mai cunoscută fetițelor decât ce anume ar trebui să facă când decid să-și înceapă viața sexuală. Poate într-o zi părinții vor învăța să le arate copiilor un prezervativ mai degrabă decât fata de la pagina 5. Ar fi un pas înainte!
Publicat in Zile si Nopti

Nouă nu ni se poate întâmpla

2011-03-21T18:21:00.001+02:00

Uitându-mă la ce se întâmplă în Japonia nu pot decât să preiau, șablonar, fraza din titlu. Cât adevăr și câtă amăgire există în această declarație? E doar proiecția noastră optimistă, singura scăpare verbală care ne salvează, teoretic, de la un colaps psihologic? Cum ar fi mai bine și mai sănătos: să credem în scenarii pesimiste și să le realizăm în detaliu ori să luăm în calcul ipoteza că nu ni se poate întâmpla din varii motive dovedite științific? Orice am face întodeauna există, conștient sau nu, ideea “și dacă”. Așadar, totul se poate întâmpla indiferent cât ne protejăm sau cât refuzăm să credem. E posibil să avem nevoie, de cele mai multe ori, să vedem cum arată o adevărată tragedie pentru a înțelege că lamentările cotidiene par cel puțin puerile. Sintagma de “cel mai nefericit și cel mai pedepsit popor” pare că nu-și găsește rostul în aceste zile. Însă e corect să trăim prin comparație? E necesar un dezastru să ne dăm seama că totuși nu o ducem atât de greu? E suficient să vedem cum casele sunt înghițite de ape ca să ne simțim norocoși? Dacă ar fi asta, atunci în fiecare zi ar trebui să fim veseli deoarece în orice situație ne-am afla, sigur este cineva mai nenorocit. În schimb, nu trăim așa și în nici un caz, nu putem restaura echilibrul emoțional doar citind sau văzând imagini șocante. “Nouă nu ni se poate întâmpla” rămâne însă o utopie.
Editorial publicat in Zile si Nopti

Divorțul deschizător de …știri

2011-02-28T23:50:00.002+02:00

De fiecare dată când ajungeam în redacția de știri, încercam să nu aud întrebarea: s-a întâmplat ceva dezastruos azi? O știre bună înseamnă o combinație înfiorătoare între moartea cuiva și tristețea celor rămași în urmă. Nu intru în detalii despre natura socială a ceea ce am descris pentru că în funcție de domeniu, fiecare ziarist își caută “senzaționalul” și dacă nu-l găsește, îl poate inventa prin omisiune. Poate e valabil doar la noi sau poate e în codul deontologic nescris al presei de pretutindeni. E drept însă că m-am obișnuit cu astfel de “senzațional” și am reușit, până acum, să evit certurile televizate sau clarvăzătoarele venite din Italia pentru a susține seminarii despre “cum să o găsiți pe Elodia în 5 pași”. Eram de asemenea, obișnuită cu stirile mondene la ora 19.00 și am văzut încercarea aceasta drept una reușită – să dăm un titlu cutremurător și apoi să punem “ceva de râs” din mondenul românesc. Chiar funcționa și poate ar fi fost în continuare deconectant dacă nu aș fi văzut o deschidere a grupajului de știri cu divorțul Columbenilor în timp ce barilul de petrol atingea un nivel maxim iar în Libia situația era cu adevărat explozivă. Cireașa de pe tort a fost nu la Prima ci la Antena 3 când G. V. Firea l-a avut ca invitat pe Irinel Columbeanu. Desigur, detalii picante vor fi în continuare dezvăluite “pe surse”. Până una alta, să nu uităm că încă mai sunt copii care mor de foame.
Editorial Zile si Nopti

Înainte în… trecut

2011-02-23T11:28:00.002+02:00

Ne uităm deseori cu mirare în calendar pentru a ne certifica faptul că suntem în 2011. Nu pentru că am sta prost cu memoria ci mai degrabă pentru că avem impresia că ne-am trezit dimineață într-o neplăcută realitate pe care am crezut că am lăsat-o în urmă. Despre cozile pentru alimente europene am mai vorbit însă pe măsură ce timpul trece, situația nu se schimbă ba mai mult, se accentuează. Un bătrân care stătea de 24 de ore, la -8 grade, pentru a prinde o pungă cu făină spunea: “am 81 de ani și trăiesc împreună cu soția din 600 de lei pe lună. Am plătit toate taxele vreme de 60 de ani și am ajuns în situația de a nu-mi permite o sacoșă cu mâncare, iau cu suta de grame și dacă s-ar putea aș lua o boabă de fasole doar.” Umorul ne salvează de fiecare dată însă în acest caz, oricât de amuzantă ar fi declarația nu putem să nu simțim fiori reci pe șira spinării. Așa vom fi și noi la pensie? Vom trăi sperând că ce? Sperând probabil că se va adeveri fraza: Fericiti cei săraci căci a lor va fi Impărăția cerurilor. La polul tânăr al povestirii sunt acei tineri cu salarii consistente și cu joburi ale căror denumiri sunt prea greu de pronunțat pentru bătrânul de 81 de ani. În schimb, aici situația e clară, ei s-au conformat – trăiesc prezentul fără a spera la liniștea bătrâneții. “Ce folos? Iau acum 800 de euro și cel mai probabil, voi ajunge să iau 100 la pensie.”
Publicat in Zile si Nopti

24 ianuarie continuă

2011-01-31T13:46:00.001+02:00

Despre lipsa de raportare la autoritate am tot discutat, de câțiva ani nimeni nu mai practică acest semicult al personalității instituționale. Care ar fi argumentele ce stau la baza dispariției? De ce nu mai avem nevoie de asta și ne-am oprit doar la divinitatea pe care nu o vedem, de care ne este frică mai mult decât o iubim și care este în același timp, aici și acolo? Cu siguranță, putem dezbate la nesfârșit fără să ajungem neapărat la concluzii satisfăcătoare. Ce rămâne de necontestat este faptul că nu mai avem președinte. În mintea noastră respectul pentru instituția prezidențială corelează cu situația disperată în care ne găsim în prezent. Pe bună dreptate? Probabil însă cert, un singur om nu poate face totul. Hora Unirii, a unității și neamului a confirmat că nu mai suntem capabili să ne integrăm în conceptul de popor și nici să credem în cel de lider. Astfel, suntem o “mână de oameni” fără apartenență la grup și fără un conducător care să-l ghideze. Ce facem în acest caz? Vom orbecăi prin întunericul actual fără a fi capabili să ne regăsim unitatea? Astfel, ziua de 24 ianuarie cu huiduieli, nemulțumiri și disperare continuă. Nu știm până când ori dacă rezolvarea este cea pe care o auzim de la alții. Incertitudinea prezentului ne-a făcut să nu mai valorificăm trecutul și să plasam responsabilitatea viitorului în cuvintele altcuiva.

Editorial Zile si Nopti

iPadomania

2011-01-24T11:29:00.001+02:00

Ca orice român dornic să lucreze performant, cu cele mai inventive și utile gadgeturi, m-am interesat cum funcționează un iPad. Auzisem de la conducătorii țării că e un must - have și am zis că ar fi bine să înțeleg ce e și mai ales, câtă nevoie am de el. Lăsând la o parte șocul la aflarea costului unei astfel de tablete, trebuie să recunosc, am rămas surprinsă de funcționalitatea ei. Așadar, se poate, printre altele naviga pe internet fie printr-o rețea fără fir de tip Wi-Fi, fie prin rețeaua celulară de telefoane mobile de tip 3G. Poate fi folosit și pentru e-mail. Alte scopuri pentru care a fost proiectat iPad-ul sunt: vizualizarea diverselor fișiere media (fotografii, videouri, muzică, hărți, cărți electronice ș.a.), jocuri și crearea de materiale publicabile de factură simplă pentru mass-media sau internet. La aceste caracteristici se adaugă bineînțeles, faptul că poți ține legătura cu miniștrii dacă ești o persoană importantă și poți afla concentrația de apă din castraveții importați dacă ești o persoană mai puțin publică. În rest, din salariul minim pe economie poți păstra în pușculiță câte un leu. Din câte am calculat, după plata dărilor la Stat, bănci și o pâine pentru prânz, cam atât mai rămâne. Ca să îți iei un iPad trebuie să ajungi la aproximativ 600 – 800 de euro. Așadar, strânge cureaua și pune leul greu la păstrare!
Editorial publicat in Zile si Nopti

In Deriva

2011-01-21T10:23:00.005+02:00

In viata esti intodeauna singur in Barca insa te simti confortabil cand in departare vezi si alte felinare... Urmaresc acest serial la HBO din decembrie, uneori in reluare, alteori dupa ora 12.00 noaptea. Am fost incantata sa vad ca in tara noastra se poate face o productie serioasa, fara State si Narcise porno. Profesionalismul acestui serial incepe cu protagonistul - Marcel Iures. Lasand la o parte faptul ca ma intereseaza din punct de vedere profesional si remarc tehnici, intrebari directive, terapia de cuplu si contratransferul, acest film este senzational si este o dovada ca se poate si asa. In Deriva suntem cu totii, dupa cum afirma si Marcel Iures, intrebarea este: ce facem ca sa plutim totusi sau sa ajungem la destinatie?
Serialul se concentrează pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihiatru de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie – 4 şedinţe individuale între psihiatru şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihiatrului la propriul său terapeut.
HBO

In Treatment este productia HBO pentru SUA, la fel de bun si intens cu un Gabriel Byrne minunat.

Change the New Year

2011-01-01T20:09:00.001+02:00

La multi ani!!!!!

My Christmas’ Resolution

2010-12-22T14:29:00.001+02:00

I'm Gonna Make A Change,
For Once In My Life
It's Gonna Feel Real Good,
Gonna Make A Difference
Gonna Make It Right . . .

As I, Turn Up The Collar On My
Favourite Winter Coat
This Wind Is Blowin' My Mind
I See The Kids In The Street,
With Not Enough To Eat
Who Am I, To Be Blind?
Pretending Not To See
Their Needs
A Summer's Disregard,
A Broken Bottle Top
And A One Man's Soul
They Follow Each Other On
The Wind Ya' Know
'Cause They Got Nowhere
To Go
That's Why I Want You To
Know

I'm Starting With The Man In
The Mirror
I'm Asking Him To Change
His Ways

Săracul 2010

2010-12-14T11:47:00.001+02:00

Mai am doar două lucruri să vă spun și se încheie 2010. Recapitulăm ce am făcut în acest an sau preferăm să nu ne mai aducem aminte? A fost chiar atât de rău cum au vrut alții să credem? Ne-am conformat situației și am tras hubloul împiedicându-ne să luăm o gură de aer curat? Cine a creat această fereastră etanșă? Multe întrebări pesmiste și nici o soluție. Nichita Stănescu spunea că muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare și atunci, de ce avem totuși atât de multe fraze interogative? Veți spune că viața nu e muzică și că realitatea nu e melodie. Și atunci sunetul ce înseamnă? Vacarmul, zumzetul, vociferările, strigătele, plânsetele – tot ce am auzit în acest an nu înseamnă oare muzică? Ne-am cântat atât de mult nefericirea că am rămas până la urmă cu întrebările, contrazicându-l pe marele poet. Am pierdut în 2010 ceva mult mai important decât salariile, pensiile, mâncarea, căldura. Ne-am pierdut pe noi, am pierdut muzica transformând-o în întrebare: Când ne va fi mai bine? Astfel, ne agățăm de începutul lui 2011 și lăsăm totul în seama hazardului iar ”facă-se voia ta” nu a fost nicicând mai folosit. Dar totuși, responsabilitatea noastră când apare? Când vom prelua noi frâiele existenței și vom folosi resursele interioare fără a ne uita undeva pe drum, printre văicăreli și conformări? Poate anul următor...
Editorial publicat in Zile si Nopti

Rețeta românească

2010-11-15T11:11:00.001+02:00

Au venit ajutoarele de la UE! Avem alimente descărcate din camioane, firmituri pentru oamenii care au muncit cu drag și spor și care trăiesc acum dintr-o pensie ce le ajunge doar să-și plătească alte dări la același stat. Așa cum înainte de 90 stăteau pe scăunele de la 4 dimineața să prindă un copan, acum se îmbrâncesc la ghișee luxoase să semneze pentru supraviețuirea controlată de statutul de european. România anului 2010 este uimitoare, senzațională și doar la extreme. Cea mai mare discrepanță o observi când ieși din Mall. Dacă faci acest exercițiu într-o zi vei observa cum funcționează lucrurile în țară. Stil, opulență, lux, brand-uri și cafea servită în fața laptop-ului conectat temporar la wireless. Ieșind pe ușa rotativă vezi altceva: mâna întinsă și copilul înfrigurat din brațe, câinii muritori de foame care se uită la tine cu certitudinea că oricum nu le vei da nimic – per total sărăcie lucie. Cu siguranță, nu poți să rezolvi totul în această viață. Oricât de mult ne-am dori, vor exista întodeauna săraci și bogați însă cum se transformă „cerșetorul” în prinț european este o rețetă pe care doar noi o avem: cu zahar și făină se face blatul; coca se obține din fondurile de reorientare profesională și se presară puțină „șmechereală românească” la final. Se servește cu șervețele parfumate și se numește „Lăcătușul devenit Brand Manager”! Poftă bună!
Editorial publicat in Zile si Nopti

Si totusi e un telefon!

2010-11-01T13:04:00.002+02:00

Am citit dimineata stirea si am vazut acest montaj. E ciudat sa iei in considerare parerea regizorului cum ca doamna care vorbeste la telefon ar fi calator in timp...in mintea noastra sceptica si indopata cu realitati sarace nu intra asa ceva. Ma intreb daca nu e doar o filmare pe chroma key cum am vazut de altfel ca isi pregatea si Michael Jackson in ” This is it”. Sau o fi o ”calatoare” care s-a pierdut pe drum si pe platoul de filmare? E interesant la nivel de intriga si discutie insa serioase dubii imi trec prin cap in acest moment cu privire la veridicitatea ”descoperirii”.Poate insa asa gandeau si altii cand Galileo Galilei spunea convins:” Si totusi se invarte”...veti vedea voi.

Comunicarea?

2010-10-28T10:32:00.000+03:00

Deși realitatea fiecăruia este subiectivă, avem totuși aceleași nevoi. O comunicare ideală este cea în care reușim să stabilim un flux concret și stabil: ce observ, ce simt, de ce am nevoie, ce anume cer pentru a trăi bine; ce observi tu, ce simți, de ce ai nevoie, ce anume ceri pentru a trăi la fel de bine. La o primă interpretare, sună ca o teorie a celor care cred în Flacăra Violet sau în ”sunt din ce în ce mai relaxat. Simt că vibrez în armonie cu întreg Universul.” Dar dacă ne eliberăm de scepticism, vom constata că este efortul tuturor spre o mai bună înțelegere. Așadar, încercăm zi de zi să înțelegem și să ne facem înțeleși însă nu cred că reușim într-o proporție, din nefericire, covârșitoare. Am observat mereu tendința concretizată a oamenilor de a face favoruri și m-am întrebat dacă nu vine din dorința de a culege laurii, de a beneficia din plin de payback. Nu cred în altruism sau bunătate necondiționată. Cu toții facem ceva pentru a primi răsplată – acum sau într-o altă dimensiune. De aici și concluzia că orice relație interumană funcționează ca un card – iei și plătești comision. Astfel, mai ținem pledoarie pentru comunicare eficientă? Da, poate într-o zi ceea ce plătim se va concretiza într-un depozit comun și vom învața că avem aceleași nevoi însă comunicate cu egoism. Sau poate de la Big Bang și până în prezent, totul este doar o mare explozie de...sentimente.
Editorial publicat in Zile si Nopti

Leapsa lui Zurliu!

2010-10-23T13:03:00.000+03:00

Eşti dispus/ă să emigrezi în altă ţară?
Mai mult decat dispusa, pregatita.

Eşti mulţumit/ă de viaţa pe care o duci?
Da, deoarece 91% depinde doar de mine cum o fac.

Ce nu-ţi place cel mai mult la România şi români?
Mizeria si ipocrizia.

Ce te-ar putea face să zâmbeşti la ora asta?
O cafea:)

Ce cuvinte i-ai spune soţului/soţiei când ar fi dezamăgit de persoana lui/ei?
Dezamagirea vine doar pentru ca avem asteptari prea mari. Sa ne temperam putin si sa vedem impreuna cum arata de fapt, realitatea.

Cum ţi-ar plăcea să arate zona în care să locuieşti?
Curata si cu mult soare!

De ce greşim?
Pentru a invata.

Multumesc lui Zurliu:)

Sfânta pe Facebook

2010-10-12T11:19:00.003+03:00

Sfânta are cont pe Facebook! Mai exact e ”Saint Paraschiva of Iasi” ca să se înțeleagă bine al cui oraș este acest brand. Oare putem să-o numim așa? Sfânta care adună zeci de mii de pelerini în fiecare an poate fi redusă sau etichetată așa? Oricum, poate fi o soluție mai atrăgătoare decât frunza. Astfel, cine nu poate ajunge la Iași, se poate închina pe Facebook. Socializarea a prins și religia iar căile de comunicare, până acum neumblate, vor fi în curând bătătorite. Astfel, pe drum ne însoțește crucea de la oglinda retrovizoare; pe telefon avem SMS-urile cu pomelnice; pe desktop e un screensaver cu îngerii păzitori și nu trece o zi fără să pupăm contul și să socializăm cu sfinții. Așadar, pe lângă un poker și un farm vile scurte, facem o rugăciune și ne închinăm evlavioși.
Trecând peste uimirea cu cei peste 5000 de ”prieteni” am citit și mesajele. M-am oprit la unul dintre ele: ”Îți mulțumesc pentru ajutorul acordat, te rog iartă-mă pentru păcatele mele și ale soției și aș vrea că copilul meu și soția să fie sănătoși. Cu stimă...”. Așadar, încheierea este cea care ne asigură că receiver-ul va fi informat cu privirea la considerația noastră. Ce concluzie putem trage din toată asta fără a fi acuzați că suntem atei, ”cu sufletul negru”? Oricum ”să nu-ți faci chip cioplit” nu includea și varianta online, așadar, suntem în conformitate cu dogmele creștinismului.
Editorial Zile si Nopti

Despre care “javră” vorbim?

2010-09-29T16:15:00.001+03:00

Spunea cineva că în cel mult 6 luni, România se va prăbuși. Panicant, anticipativ și mai mult decât pesimist. E ca și cum ai anunța un cutremur. De unde știi cu exactitate că așa va fi? Poate putem apela la optimismul incurabil care ne caracteriza pentru a infirma această analiză sumbră. Ori poate vom pune marș la marș și vom face împreună nu o revoluție ci o schimbare. Certă este, din nefericire, lipsa unei raportări la autoritate. Am renunțat noi sau au renunțat ei? Bilateral, criza ne-a adus aici. Și atunci care să fie soluția? Citim analize și anchete în presa care nu fac altceva decât să critice o parte și să ridice în slavi o alta; vedem dezbateri care nu mai oferă decât înverșunare; bătrânii trăiesc cu 7 lei pe lună; pleacă tinerii și specialiștii convinși că nu mai au ce să facă într-o “țară de mâna a doua”; cei care rămân apără patria din boxa în care locuiesc. În aceste condiții cum să mai fii convins că Instituția nu înseamnă un Om ci o serie de reguli scrise în constituție care nu atentează la drepturile tale ca cetățean. Astfel, cine este “javra”? Statul sau Omul? S-au confundat atât de mult cele două încât vorbim despre o entitate? Dacă răspunsurile sunt afirmative atunci înseamnă că în România, minoritatea nu mai este stabilită pe criteriu etnic și în curând pe însemnele bilingve va scrie : “Pe aici aveți voie! Pe aici NU!”
Editorial publicat in Zile si Nopti

Perspectivă rușinoasă

2010-09-29T16:12:00.001+03:00

M-am întrebat deseori ce anume ne aruncă în acest scenariu pesimist pe care l-am ridicat în ultima perioadă la rangul de motto. Să fie oare întregul peisaj mediatic, manipularea prin discurs, „știrea comandată” sau doar aceeași moștenire care ne face să mergem cu “Dumnezeu înainte” posomorâți și apatici? Oricare ar fi răspunsul, pentru tânărul din România este vorba doar despre un singur lucru: lipsa de perspectivă. Alternativa? Plecarea în străinătate. Astfel, am ajuns în punctul sensibil al traiului în 2010. Cu toții visăm la carieră și la posibilitatea de a fi tratați cu respect. Asta înseamnă doar două lucruri: un loc de muncă promițător și un salariu decent. Ce înseamnă “decența” în străinătate? Undeva peste 1500 de euro. Ce înseamnă în România? Aproximativ 300 Euro și asta îndeplinind numeroase condiții – masterand, experiență, multinațională sau cel mai bun în IT ori Vânzări. Visul unui tânăr absolvent de a se încadra pe piața muncii după licență este ușor spulberat în ciuda târgurilor de job-uri. Așadar, ajungem și la plecarea în străinătate. Ce se întâmplă acolo? Fiecare caz are propria poveste însă comun la toate ar fi ce mi-a spus un prieten, venit acasă, în vacanță, din Marea Britanie: “trăiesc mai des decât aș dori, sentimentul rușinii că sunt român. Chiar și colegul meu de birou face glume pe seama noastră deși lucrez cu el de mai bine de 5 ani”.
Editorial publicat in Zile si Nopti

Lătratul sirenei

2010-09-15T09:31:00.002+03:00

A avea un cățel e mai mult decât o responsabilitate, e nevoie de răbdare și de foarte multă schimbare în viața unei persoane de altfel, liniștite și monotone. Cele mai frumoase nebunii din viața noastră le facem sub impulsul momentului și decidem într-o secundă că „da, vreau asta!”. Așa s-a întâmplat și cu cea pe care, după mai bine de o săptămână, am numit-o Lizzie. Surogat sau nu, este cea care uimește prin veselie, amuzament și agitație – atribute ce lipsesc cu desăvârșire din viața unui om angrenat în mecanismul social și perseverent în carieră. Cum ar fi dacă atunci când ajungi acasă te-ar întâmpina cineva ca și cum nu te-ar mai fi văzut de luni întregi? Cum e să nu-și piardă cineva răbdarea cu tine și, necondiționat, să fie acolo de fiecare dată? Ți-ai imaginat vreodată că există atât de mult atașament încât nu poți să nu te gândești în fiecare secundă la cea pe care o ai acasă? Cu siguranță, se numește dragoste chiar dacă nu e pentru o altă persoană ci e doar pentru cineva cu patru lăbuțe și care „cântă” când aude sirene pe afară. Ștrengară și mereu agitată este cea care te poate întodeauna scoate din cel mai pesimist scenariu în care te aruncă cotidianul. Fără a fi lacrimogenă și fără a inventa lucruri ori sentimente, recunosc o altă atitudine și un alt zâmbet în prezența ei. Poate așa cum ar trebui să fie între doi oameni neîntinați și desprinși din poveștile cu happy ending.

Editorial Zile si Nopti

August Rush

2010-09-13T23:48:00.002+03:00

What keeps us alive? Just the sound...

and the masterpiece!

I loved Guns n' Roses!

2010-09-12T12:20:00.004+03:00

Mi-am amintit astazi de Guns n' Roses si de ce nu, de oracolul pe care il completam cand eram la scoala. Nu stau prea mult in trecut insa uneori mai trec pe acolo sa-mi amintesc cine eram ca sa stiu cine sunt astazi:)
In alta ordine de idei, cred ca in acest moment francezii (caci ei sunt cei mai vehementi!) se gandesc intens daca sa-si schimbe imnul (poate face Carla Bruni un cover). Potrivit lor, avem un salut care ne caracterizeaza, ar fi timpul si pentru o piesa care sa ne puna la locul nostru, nu?
"Immigrants and faggots
They make no sense to me
They come to our country
And think they'll do as they please
Like start some mini Iran
Or spread some fucking disease" ...

Speed Dating

2010-09-09T16:36:00.002+03:00

Când am auzit prima dată că se organizează Speed Dating în oraș, am zis că e sigur o nouă piesă de teatru în cafenea. Mi s-a explicat că nu e așa și că, de fapt, e ceea ce vedeam în filme atunci când în câteva minute trebuia să-ți dai seama dacă poți acorda sau nu o șansa celui din fața ta.
Am stat de vorbă cu Alice de la Maideyi, „autoarea” acestui eveniment unic în Iași și ne-a spus: “Știi cu siguranță din filme, dacă te-ai uitat la Eva Mendez și Will Smith în „Hitch” sau la episoadele din Sex and the City: o oră în care vei avea câte o întâlnire cu 12 posibili parteneri / partenere. Ai 5 minute cu fiecare, să vă cunoașteți, să întrebi și să răspunzi ce-ți trece prin cap. Când clopoțelul sună, partenerii se schimbă. Unde și când mai poți avea 12 întâlniri într-o singură seara?!” Cu siguranță, nu ai cum decât dacă acestea sunt virtuale. „Impresiile le vei scrie într-un formular special. Vei nota persoana care ți-a plăcut, iar la final echipa Maideyi va anunța echipa câștigătoare, ce va fi premiată cu dinner & a movie”.
Iar prima întâlnire va avea loc chiar atunci, la petrecerea Flirt Marathon. În timpul sesiunii de Speed Dating, nu se schimbă numere de telefon, adrese de e-mail sau conturi de facebook.
Așa că ai numai de câștigat: fie că îți găsești sau nu perechea, ai o oră de speed-dating-fun și un super party.
Așadar, salutăm această inițiativă și chiar dacă nu mergi acolo să te îndrăgostești, simpla etichetă de spectator te poate face să-ți dorești să te înscrii la Episodul 2 deoarece Alice ne promite că la final, va scrie mare pe ecran „ To be continued...”.
Speed Dating Session
The Flirt Marathon (Episode 1)
Vineri, 10 septembrie, ora 20.00
Maideyi

Articol publicat in Zile si Nopti