Happy Blogging!

Mai. Este toamnă?

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 15 May 2014 09:07:00 +0000

În această perioadă, cam până la sfârșitul lunii, în calendarul catolic sunt așa-numiții "sfinți de gheață". Dacă sunt mânioși pe oameni, acești sfinți sunt aducători de vreme rece, ploi și grindină. Se pare ca oamenii i-au supărat și în acest an, dar se pare că noi i-am supărat ceva mai puțin, fiindcă deocamdată nu ne-a adus decât frig și ploaie. Parcă-i toamna, acum în mai. Drept pentru care, am făcut puțină căldurică în bucătărie. Și dacă am dat drumul la cuptor, am vrut să aduc și ceva arome rapide și plăcute-n încăpere. Am preparat prăjitura rapidă a mamei, prăjitură care n-are alt nume decât ....

PRĂJITURA CASEI

Cred că o știți cu toții, aproape toate mamele o fac. Rețeta e flexibilă se poate face cu aproape orice ai prin casă. Se face o compoziție după formula 5-5-5, 6-6-6, 7-7-7, după cum e tava de mare.

Eu am tava obișnuită la cuptor, deci am făcut formula 7-7-7, ca să-mi iasă prăjitura mai înaltă. Dar mergea și formula 6-6-6. V-am aburit destul, hai să vă mai dau și alte detalii.

Deci se bat spumă 7 albușuri cu un praf de sare. Când spuma e tare se adaugă rând pe rând 7 linguri de zahăr tos. Se fac albușurile ca o bezea. Separat, cele 7 gălbenușuri se diluează, cam ca la maioneză, cu 7 linguri de ulei de floarea soarelui (sau orice alt ulei, neutru la gust, deci nu ne prostim cum ulei de măsline, da?). Această maioneză se adaugă în fir subțire în bezeaua de albușuri. Apoi se adaugă, rând pe rând, 7 linguri de făină proaspăt cernută. Deja când adăugăm făina renunțăm la paletele mixeului, și luăm lingura de lemn și amestecăm pale-pale, de jos în sus, ca să nu se lase bezeaua. Cine dorește poate adăuga și un pliculeț de praf de copt, dar vă zic că prăjiturica iese bine și fără praful de copt. Se pun într-un castronel 7 linguri din această compoziție care se vor omogeniza cu o linguriță cu vârf de cacao. Restul de compoziție se toarnă în tavă tapetată cu ulei și făină. Apoi se toarnă și compoziția cu cacao. Cu un băț de frigăruie se amestecă cele două culori în tavă - să obținem un efect marmorat.

Cam aceasta ar fi compoziția de bază a prăjituricii. Acum cred că ați prin ideea cu formulele de mai sus, vă reamintesc că eu fac de regulă formula 7-7-7.

După ce compoziția este turnată în tavă vine momentul de creativitate. Se pot adăuga cubulețe mici de rahat colorat. Și/sau stafide hidratate în coniac/rom. Și/sau nucă prăjită și tocată. Și/sau fructe confiate tăiate cubulețe mici. Sau cu nucă și bucățele din dulceață, de exemplu cu bucățele dintr-o dulceață de coji de portocale. Sau în compoziția galbenă se adaugă 2-3 linguri de cocos ras. Și/sau perle de ciocolată. Astea-mi plac iarna. Opțiunile de vară ar fi fructele de genul vișinelor. Adică cocos-vișine. Și lista opțiunilor rămâne deschisă. De exemplu, de la Lidl:

Dimineața, prăjitureaua ține loc de mic dejun sățios, alături de o ceașcă generoasă de cafea. Sau lapte. Sau ceai, după cum avem voie. Până luna viitoare eu n-am voie cafea. Nu știu dacă mai am nevoie de cafea, din octombrie anul trecut am avut interzis și văd că se poate trăi și fără cafea. Dar poate așa, de-o fiță de cafea poate tot mi-o fi și mie poftă odată.

Cu așa o prăjiturea, oare n-am îmbunat sfinții de gheață?

P.S. Peste o lună poate am să mă plâng de caniculă...

Astea-s pofte?

noreply@blogger.com (Happy) — Wed, 07 May 2014 12:12:00 +0000

De ceva vreme sunt în concediu. Am dormit (mai mult peste zi, căci noaptea am insomnii), am lenevit, am pierdut vremea. Acum m-am plictisit de așa huzur. M-am trezit de dimineață gândindu-mă ce voi face azi - dă-o naibii de treabă, nu se mai poate să treacă și ziua de azi tot așa. M-am uitat puțin la televizorul din bucătărie. Pe strada mea, la fel ca și prin întreg cartierul și orașul meu toate străzile sunt sparte. Se lucrează frenetic. Doar că nu se mai termină șantierul. Acum știu și de ce.

Oamenii de la șantier au fost prezenți la muncă de dimineață. Erau ei doi și un domn în haine civile. Șefu' probabil. Au făcut planul de lucru, au mai făcut o ședință, apoi au luat o pauză de masă. După care au trecut să-și facă siesta.

Între timp, eu am trebăluit prin bucătărie, amuzându-mă de ce vedeam pe mal. Ce să fac dacă am plita amplasată strategic chiar lângă fereastră? Domnii respectivi la "muncă", bunici și mămici plimbând pe faleza Mureșului cărucioare cu copii sau triciclete cu copii.

Probabil vă întrebați ce am trebăluit prin bucătărie. Păi nimic complicat, am făcut o supă de primăvară-vară: supă cremă de mazăre cu buchete de conopidă. Dacă de asta am poftit de vreo două săptămâni....

Nu se face greu de loc. Se pun la fiert o rădăcină de pătrunjel și una de păstrânac. Și o ceapă. Când sunt aproape fierte se adaugă mazărea (vreo 500 de grame) și buchetele de conopidă. Separat am făcut "îngroșala", așa-i spunea buna. Două linguri de ulei de floarea soarelui (nu ne prostim cu ulei de măsline chiar la orice mâncare!), o lingură de făină și doi trei căței...

... de usturoi. Se perpelesc pe foc și apoi se adaugă în fir subțire unul-două polonice cu zeamă fierbinte de la supă. Se amestecă încontinuu. Dacă s-au format cocoloașe, nu trebuie să disperăm, le spargem cu mixerul vertical (cu picior de metal).

Se scot buchetele de conopidă fiartă și câteva linguri cu mazăre boabe. Se toarnă sosul de "îngroșală" peste supa de legume și cu mixerul vertical se pasează legumele din supă. Se mai dă un clocot- două, apoi se adaugă în supa cremă conopida și mazărea boabe păstrată mai devreme. Se condimentează cu mărar, sare și piper. Și un praf de zahăr dacă vi se pare că mazărea nu este suficient de dulce.

Buna mea fierbea, în mod tradițional, în zeama de la legume găluște din făină. Dar eu am vrut supa mai ușoară. Nici măcar cu crutoane nu mi-a trebuit-o. Am mâncat două farfurii pline cu vârf. Mi-am făcut damblaua.

Ah! Cred că sunt defectă. Asta-i poftă?

Din iarna lui 2014

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 31 Jan 2014 15:13:00 +0000

....pe ulița mea!

La prima zăpadă, căței, copii și oameni mari s-au zbenguit în zăpada de pe digul din fața ferestrei mele.

Îmi place iarna, dar în acest an abia aștept să vină vara ! Până atunci,

Mărțișor

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 01 Mar 2013 07:55:00 +0000

Cel mai tare mărțișor pe care l-am primit :

Margarete pentru fete!

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 22 Feb 2013 10:11:00 +0000

Eh! E februarie, luna plină de dragoste, și nu se putea să nu marchez și eu cumva evenimentul în frumosul blog! Mai vă amintiți cum v-am învățat să vă dezmierdați Feți Frumoșii cu delicatele inimioarele din crenvuști sau cu inelele din ardei - idei minunate de mic de dejun romantic- ? Uite că azi, cu 2 zile înainte de Dragobete vă arăt încă ceva drăguț, ce merită încercat. Îl văzusem undeva pe facebook, și am zis că dacă tot am ce-mi trebuie prin frigider, să încerc să fac și eu. Așadar, ta-daaaa!

Cum se fac? Foarte repede și cu foarte puține ingrediente. 1 crenvuști și 2 ouă mai mici.

Se începe cu crenvuștiul. Se pune pe tocător :

Apoi se taie pe lung în jumătăți:

Apoi fiecare jumătate se franjurează așa:

Într-o tigaie antiaderentă se încinge niște ulei, apoi se pune crenvuștiul la prăjit, cu pielița în sus și capetele unite:

În mijloc vom pune un ou:

Cred că ar merge frumos cu ou de prepeliță. Eu n-am avut ouă mici așa că am spart într-o ceașcă un ou și cu lingura am luat gălbenușul și puțin albuș, cât să umplu frumos mijlocul rotocolului din crenvuști.

Se prăjesc foarte repede și se scot cu o paletă pe o farfurie. Se decorează frumos (nu așa ca mine!!!)

Apoi ne servim și mâncăm cu poftă!

De mult n-am mai mâncat crenvuști (vienezi, din ăia de la Lidl) și ouă prăjite, doamne ce bun a fost!

Să ne fie de bine la toți!

Televizorul din bucătărie

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 02 Jun 2012 19:34:00 +0000

Nu-mi mai place televizorul din bucatărie. Deși e mic, argintiu și se încadrează-n peisaj, parcă nu mai suport ce are el de zis. Când spăl câte-o farfurie, un castron sau câte-o ceașcă de cafea îmi spune numai prostii: omoruri, violuri, bătăi, scandaluri. Nu-l mai vreau. Am înlocuitor pentru el, mai ales acum că e vremea frumoasă. Nuș' dacă mai vă amintiți de pozele astea puse cu alte ocazii pe frumosul blog, cu ocazia unor postări ceva mai interesante (și oarecum interactive) ?

Banca-dormitor

Adormitul de pe banca-dormitor

Cameristul și punga orange pe care n-a furat-o nimeni de cu o seară-nainte

Parcarea cu mașini roșii - Alba era în vizită

Poza asta îmi aduce aminte de mașinile hatchback :))

Mureș și grafitti cu BEN

Biserica din Subcetate - e părăsită, dar eu mai sper că-și va reveni odată și-odată, ca niciodată

The Best Goalkeeper ever

Ziceți și voi, chiar îmi trebuie televizor cu tonciuri și sânziene buruienoase, cu urlete și nesimțiri, cu vrăjitoare și mult paranormal, cu furtișaguri demascate, bacalaureate aranjate, cu telenovele și mai nou cu reality-telenovele cu actori tâmpiți cu voci urlătoare? Nu-mi trebuie, dom'le, nu, nu, nu, nu, mersi, dar nu. De ce? Păi pentru că de exemplu azi am avut parte de următorul program:

Pe la 10: Mireasmă de ceai proaspăt de tei. (Sandibelo, dacă ești pe recepție îți dau și ție)

Pe la 10 și un sfert: degustat iaurt cu gust de cafea.

Nu mi-a plăcut, e dulce și eu beau cafeaua fără strop de zahăr. Așa că am pus niște apă la încălzit în microunde să beau un nes amar și bun. Între timp, la TV e o altă emisiune: Doamna și Vagabondul, de data aceasta nu sunt legați printr-o spaghetă, ci printr-o lesă:

Cafeaua e gata, o sorbim liniștiți în timp ce sub nasul nostru se derulează evenimente deosebite. Cezărică ăsta e de comă :)))

Baba-l alintă, e copchilul ei :)

S-au odihinit și acum pleacă împreună la cumpărături. Sfârșitul episodului. Publicitate și promo.

Încă un ceai pentru duamna!

Baba a pupat cățelul. Acesta s-a transformat într-un tânar chipeș cu cămașă și rucsac orange. Baba cu basma a devenit o tânără adorabilă cu pălărie din material camuflaj.

Chiar dacă picură ploaia încet peste ei, banca le-a purtat noroc, nu vor să o părească așa de curând. Se uită în dreapta - liber, se uită în stânga - la fel, liber.

În față nu s-au uitat, și nici în sus, unde era un paparaț' de-ăla. Și i-a zis el ei: "Vrei să fii soția mea?" Și ia zis ea lui: "Da!"

Și au făcut o nuntă ca-n povești~~(ri adevărate de la Protv)~~. Cu lăutari și hora miresii pe trotuarul din fața blocului:

(Tomberonul din planul secundar se potrivește perfect evenimentului!).

Iar eu m-am apucat să pregătesc o friptană dintr-un cotlet de porc, că doar nu era să mă uit la TVfereastra toată ziua.

E mai mult decât clar ce invenție am făcut, nu? O felie de cotlet, învelită în 2 felii subțiri de bacon.

Am pus la copt într-o tavă, pe hârtie de copt. Am prins preventiv baconul cu o scobitoare. Acum știu că nu e necesar, baconul se strânge frumos și nu pică de pe cotlet.

Am făcut și o emulsie din 3 linguri de ulei de orez cu un praf de sare și boia iute. Nu puneți prea multă sare, s-ar putea ca baconul să aibă sare în exces, numai bine pentru carnea din cotlet.

Dați tava la cuptor. Publicitate. Promo. Finalul în emisiunea viitoare.

Vă asigur că a fost delicios. Cu salată de castraveți, mărar și usturoi. Că doar suntem la nuntă. Am și manichiură adecvată.

Dar asta v-am spus că e deja poveste din episodul următor! Hai că vă dau niște secvențe din episodul următor. Mireasa descoperă că Cezărică e Cezărică în timpul zilei, iar noapte devine Cezar, băiatul cu cămașă (sau fără, whatever!). Parol!

Așa că am apelat la vrăjitoare ca să rupem blestemul. Am angajat o gașcă de ~~golani~~ băieți și fete din fața blocului să împrăștie - cu grație! - coji de semințe de dovleac. Prăjite și sărate.

Cel/cea care va avea neșansa să curețe locul va lua blestemul lui Cezărică ...

V-am pupat, hai, pa-pa!

Breaking news: tocmai ce am avut parte de focuri de artificii. Dar până nu învață paparațul cum să facă poze noaptea avem parte doar de atât:

Moreneta

noreply@blogger.com (Happy) — Wed, 18 Apr 2012 11:45:00 +0000

Credeați că Barcelona înseamnă doar Gaudi, Picasso, Dali, Miro, paella, mare, Boqueria, Mesi, fiesta, Las Ramblas și shopping, mult shopping? Ei, vreau să vă spun că înseamnă ceva mai mult decât atât și încă pe-atât! Și dacă pantalonii-mi suferă de pe urma dezmățului culinar de la Paște, petrecut în deplasare, uite că vă scot și pe voi la o plimbărică prin Catalonia. Puneți-vă pantofii cei comozi, și hai să ieșim puțin din oraș și să ne îndreptăm spre munții cei zimțați, Munții Monserrat, aflați la vreo 50 km de oraș.

Scopul vizitei este să aflăm povestea singurei Fecioare negre din Europa. Așa spun ei, că ar fi singura. Dar Google nu e de acord, el zice că ar mai fi pe la greci niște Fecioare negre: The Black Madonna din Nekromanteion, Madona din Mânăstirea Taxiarchis, Lesvos dar și Madona din Basilica Sfântului Titus din Gortyn, Creta. Până să aud eu de Montserrat nici nu mi-am pus problema că sfinții din Biblie pot avea și altă culoare a pielii decât culoarea mea. Dar până la urmă nu suntem învățați că de fapt culoarea nu face diferență, ci doar diversitate, și că idealul este această uniune în diversitate?!

La Moreneta

De ce le zice munților Montserrat? Fiindcă sunt zimțați, da. Localnicilor le place să spună că sunt munții tăiați cu fierăstrăul - de fapt, geografia locului spune că aici, pe vremuri de foarte de mult apuse nu era decât fundul unei mări, munții aceștia fiind rezultatul prăbușirii acelui fund de mare- asta am înțeles eu din povestea însoțitorului meu, care nu prea rupea engleza, și nici eu nu prea rup spaniola/catalana. Și bineînțeles, după prăbușire a urmat un fenomen de eroziune extrem de intens. Ca să urcăm până la mănăstirea benedictină părăsim confortul propriului automobil și alegem confortul mijlocului de transport în comun, Cremaliera - un trenuleț care poate să urce pe acel "Transfăgărășan" în miniatură.

Se poate vedea de pe perete care va fi diferența de nivel pe are o vom escalada-o.

Am surprins și modul în care "doamnele" lor fac excursii cu copii catalonilor, ia uitați cum îi supraveghează cât până vine trenulețul:

Pun pariu că nici o mămicuță nu se va ofusca pe doamne din cauza faptului că "mvai, copilul meu a stat direct pe jos, poate răcește, poate-l trage curentu' etc, etc". Dar știu că doamnele mi-au atras atenția că nu am voie să fotografiez copiii, ele nu au permisiunea părinților de a lăsa copiii fotografiați de străini.

Și cu chiote de copii, cremaliera cea verde și-a făcut apariția dintre munți și văi.

Am intrat pe peron, după ce ne-am luat bilet ne-am urcat in vagonel, am luat loc pe scaune și am început să urcăm muntele. În fața mea era un cuplu de îndrăgostiți. Doi de "El". Recunosc că încă mă uit la faze din astea ca nana Frosina de la Vășcăuți, exact așa cum mă uitam lung în copilărie la oamenii negri (studenți) pe care-i mai vedeam prin Timișoara.

Uitatul lung se datorează probabil și atenționării pe care mi-o administra mama. Că de aia e mamă, ca să fie grijulie. Mă ținea de mână ca să fiu cuminte. Sau ca să nu mă piardă. Când ne întâlneam cu careva avea mare grijă să mă trezească din gândurile mele și să mă aducă-n lumea reală a oamenilor mari strângându-mă discret de mâna de care mă ținea. Ăsta era semnul că e cazul să salut și eu ca un copil binecrescut. Dar era și semnalul pentru "cască ochii pe unde mergi". Când mi-a arătat pentru prima dată oamenii negri a făcut-o prin acea strângere de mână, că doar eram pe stradă nu la zoo. Reflexul din mine s-a declanșat, și-am dat "săru-mâna" acelor studenți străini. Și-acuma sunt uneori confuză când mama mă ține de braț. Are ceva să-mi arate sau trebuie să salut?

Dar ca să nu fiu chiar kadelatzară, întorc privirile spre geam și admir "Transfăgărășanul" lor. E frumos ce au ei acolo! Dar și ce avem noi ar fi frumos dacă ar fi o idee mai curat, și o idee mai liniștit.

Și după puțin timp ajungem aici:

Sunt tare ciudați munții ăia de acolo din spatele construcțiilor. Știți castelele alea din nisip ud pe care le facem la mare? Cam așa arătau munții ăștia, parcă Dumnezeu ar fi luat între degete nisip nămolos și l-ar fi prelins. Fiecare formațiune de roci (adică fiecare gogoloi de pe munte) are câte un nume. Ce am reținut eu? Elefantul. Dar am întrebat Google și mi-a adus aminte și de restul: Cavall Bernat, El Moro, La Panxa del Bisbe. Și poate c-ar mai fi.

Ca să ne facem o impresie a granduozității acestui loc suntem invitați să facem o drumeție. Mă pregăteam sufletește de un urcuș pe munte. Mi-a picat fața când am văzut că exista un lift care să te urce spre locul în care luai funicularul ca să te urce puțin mai sus pe munte. N-am luat liftul, că mi-am imaginat că precis au pus ăștia liftul pe munte pentru că e loc sfânt de pelerinaj, iar pelerinii pot fi adesea oameni în vârstă sau oameni bolnavi. Funicularul e al sfântului Joan :) De fapt funicularul te duce într-un loc unde era chilia sfântului.

Funicularul l-am luat din această cămăruță:

Funicularul coboară pe șine între treptele acelea, urci în el ca în tren te poți așeza pe scaun, sau nu, și privești cu extaz imaginea care ți se înfățișează înaintea ochilor prin tavanul de sticlă.

Apoi te pregătești de drumeție pe cărărui de munte.

Cărărui care arată cu mult mai bine decât trotuarul din jurul blocului meu. Din nou mi-a picat falca, e cu totul și cu toul diferit de ceea ce știam eu că înseamnă cărăruie de munte.

Deci nu facem drumeție, ci facem o plimbare. Din nou dăm de o lecție outdoor, pe care o pozez pe furiș:

Hehe! "Școala Altfel" și la ei :))

Băiatul ăsta ține cu tot dinadinsul să ne arate locurile sale mai mult sau mai puțin sfinte.

Nu știu dacă îi era frig, dar talia aia extrem de joasă mă intriga într-un mod neplăcut. Să fie ăsta modelul nou de cocalar? Ioi, așa vrei mă să mergi tu la chilia lui St. Joan?!

Renunțăm la plimbarea noastră pe trotuarul de pe munte deoarece se apropia ora amiezii, oră extrem de importantă. Nu, nu ne era chiar atât de foame. Dar la ora 12 (sau13?) în basilică venea corul de băieți, "Escolania del Montserrat" și cânta timp de câteva minute Salva și Virolai. Acest cor e unul cu totul special. Toți sunt soprane și alto și au vârste foarte fragede. Sunt dedicați acestui cor. În trecut ei locuiau la mânăstire, împreună cu călugării benedictini, azi, urcă în fiecare zi să-ți aducă salutul pelerilor. Escolania este una dintre cele mai redutabile școli de muzică din lume. Se spune că se întâmplă adevărate drame atunci când băieții cresc și vocea li se transformă.

Eu am văzut mitul Mioriței

Intrarea în basilică

În plan central - Moreneta

A fost pentru prima dată în viața mea când am auzit Tatăl nostru rostit simultan în toate limbile pământului. A fost ... n-am cuvinte să descriu cum a fost, dar cred că vă imaginați. Mulți dintre vizitatori erau totuși mai interesați de a urca la locul în care se afla Moreneta, Fecioara Neagră. De aceea, din "culise" se auzea un zgomot care deranja oarecum liniștea basilicii. La un moment dat, și-a făcut apariția corul de băieți. Cuminți, ordonați, disciplinați. Cu mâinile ascunse sub "șorțulețele" alea albe au intrat în biserică unul după altul. Apoi au început să cânte. Vocile lor îți dădeau senzația că au coborât îngerii în acel loc. Nu sunt eu foarte bisericoasă, dar să știți că am avut fiori când copiii aceia au început să cânte. Dați o căutare pe youtube și veți vedea ce pot copiii ăia să facă.

Corul de băieți văzut de sus, de lângă Moreneta

Imnul dedicat Fecioarei de la Montserrat se numește El Virolai, l-am auzit și ca muzică de fundal ceva mai târziu, când am vizitat muzeele din zonă. Am urcat și la Moreneta, aglomerație mare:

La Moreneta

Se spune că dacă ajungi în dreptul Ei trebuie să atingi globul pământesc pe care îl ține în mână. Statueta este din lemn, și se pare că provine din Ierusalim și datează "de la începuturile religiilor". Se zice că ar fi fost sculptată de sfântul Lucian în anul 50 î.C. A fost descoperită de călugării benedictini. Legenda spune că aceștia n-au putut să mute statuia din locul ei, și de aceea au ales să-și construiască mânăstirea în jurul ei. Datările cu carbon au scos la iveală faptul că sculpura datează din secolul XII d.C.

După ce ne-am înălțat sufletește, am ieșit din basilică am intrat pe la muzeele din zonă (am văzut un muzeu de artă și un muzeu în care era descrisă viața și obiceiurile călugărilor benedictini). De acolo nu avem poze, fotografiatul fiind interzis. Totuși, am făcut una pe furiș: o reproducere a bibliotecii benedictinilor. Era foarte igenios concepută acea cameră pentru a putea simboliza tezaurul de carte de care dispun benedictinii.Camera avea pereții din oglinzi, ceea ce crea o iluzie fantastică:

Și-am mai pozat macheta Monserratului:

Apoi am făcut încă o plimbărică prin zona cremalierei. Mai puteam merge și pe drumul crucii până la locul în care se zice că s-ar fi descoperit statuia Morenetei, dar era destul de târziu și se anunța vreme ploioasă. Puteam coborî cu telefericul în loc de cremalieră, dar am aflat asta prea târziu.

Am cumpărat o vedere cu Monserratul pe timp de iarnă:

A fost deosebit.

Desenul nu reprezintă un semn obscen, ci este logo-ul Munților Montserrat. Inspirați au fost designerii?!?!

Dacă prin 27 Aprilie sunteți prin zona Barcelonei, mergeți la fiesta Morenetei.

Știu că am scris mult, dar nah, n-am mai scris de mult, deci se iartă!

Trista realitate

noreply@blogger.com (Happy) — Sun, 18 Mar 2012 21:16:00 +0000

... descoperită în știrile de la yahoo:

Probabil deja se resimte efectul promisiunii ~~de mărire~~ reîntregire a salariilor bugetarilor. Deci nu mai există nici măcar o speranță, dacă BNR a ajuns să se țină cu dinții în halul acela!

A venit primăvara cu soare mult, cald, plimbări și pupături în parc!

Flori ,fete, (filme și), băieți

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 08 Mar 2012 15:48:00 +0000

Azi a fost baba mea. A fost o doamnă frumoasă, splendidă, cu soare, cu flori, cu tentații ciocolătoase și cu arome de cafea. Deci mă aștept la un an bun așa cum a fost babușca mea. Ca să fiu în rând cu lumea ar fi trebuit să încep cu nelipsitele flori din zilele astea. Încep acum. Cu ocazia asta mă laud că am îmbogățit colecția de orhidee. Și cum la noi orhideele sunt doar phalaenopsis, după cum în timpuri ceaușiste flori erau doar garoafe - iacă, zicem să fie primite și să ne trăiască. Ie-te vă prezint pe nou venitele Alba și Roza:

Îmi place "tatuajul" pe care-l are Alba la mijloc, zici că ar fi un fluture cu cap de leopard. Iar Roza e bestială cu roșul ei portocaliu de pe buze. Roza e cu fițe, are două fețe, una roz și pe verso e galbenă.

Anul acesta Lila a ieșit foarte cărnoasă, voluptoasă:

Galbena a fost mamă eroină, are cinci ramuri încărcate cu flori. Dar i-a fost destul de greu să le crească, florile-i sunt tare mărunțele. Dar tot e o drăguță cu vinișoarele-i mov din obrăjori și buzele-i bordo:

Acum aș vrea să le adun pe toate într-un ghiveci - trebuie să mă duc să caut la magazin ceva, fiindcă deja arată ciudat atâtea ghivece la un loc:

Ptiu să nu le fie de deochi!

Voi ce mai ziceți? Ce mai faceți? Cum v-au fost babele? (Mâine e ultima babetă, apoi urmează nuj câti moși).

Fir roș' răsucit c-un alb

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 01 Mar 2012 16:28:00 +0000

Fetete cochetele, se duse iarna cea mare, azi fu prima zi de babe. Nu noi babe, ci știți voi despre care babe Dochii este vorba în propoziție.

Frig dimineața, mai însorit după-masa, ca în luna lui Mart(i)e. Cei doi bărbați importanți din viața mea și-au făcut încă de ieri prezența, în mod discret.

Buchetul e handmade, nu e de cumpărat, și e făcut cu multă dragoste. De tată. :)

Inimioara din aur a lui dl. Happy are și garanție, și funda din fir de mărțișor a fost făcută exact în fața lui, asta ca să se certifice autenticitatea.

Mi-a plăcut și firul mare pe care l-a făcut Bia și l-am atârnat la loc de cinste pe panoul din plută pe care păstrez o mică parte din minunile minunate.

Nu am avut inspirația de a imortaliza pentru nemurire restul de mărțișoare chicioase rău, da' știți cât de rău????!!!! Îmi pare rău că le-am pus la coșul de gunoi...mai ales când am descoperit că Sandibela face colecție de ele. Am primit și-o floare-pom, din aia făcută pe-o piatră din sârmă din aia subțire. Hidoșenia venea de la florile multe, mici, rozzzz și din plastik. Transparent. M-au luat instant transpirațiile când am văzut-o. O colegă mi-a spus că-mi dă un mileu din plastic să-l pun sub pietroi. Iar mileul să-l pun pe televizor. Nu mai am televizor din ăla lat, am televizor din ăla agățat pe perete, ca tabloul, deci unde să pun bolovanul cu floarea din plastic rozzz? Exact, ați ghicit! În coșul din plastic de lângă birou.

În drum spre casă m-am întâlnit cu niște băieți care mi-au oferit mărțișoare. Unul dintre ei mi-a dat un plic, sigilat în țipla lui de celofan, în care era o felicitare handmade. Mă și bucuram de urările scrise mână.

Păcăleală, zici că era 1 Aprilie. Păi felicitarea handmade avea încă "ceolofanu" pe ea, cum să cred că era scrisă. Dacă o vreau scrisă n-am decât să mi-o scriu singură.

Și în final, să știți că n-am depus la marele coș chiar toate marțafoaiele chinezești (adică broșele cu piatră și sclipici), antice (adică cele din recolta de anii trecuți) sau din altă categorie care mi-e personal în scapă la momentul de față. Nu m-a lăsat sufletul să arunc frumusețea asta de marțafoi, clar că e handmade și ăsta, ori mie-mi place handmade-ul.

Ce-are că s-a spart unpicuț punga de ambalaj? Ete, Sandibelo, hai de-l ia și ți-l pune la colecția ta. E frumos marțafoiul, ie albastru, ie cu codițe, și ți-l și împrumut de tot. Zici că e obiectul ăla care se dă la mirese (lol). Doar că are unpicuț de defect la ochi marțafoiul:

Îi cam fuge-un ochi, și creatorul marțafoiului a făcut niște vodoo, uite cum a înfipt acul, direct în inimă! Eu sper că e de bine.

Deci Sandibelo, nu mă refuza, că poate mă supăr și îți aduc un coș de gunoi plin cu marțafoaie care mai de care!

Vă fac mai încolo și-un ceai, să nu ziceți că n-ați primit nici măcar o rețetă pe ziua de azi! Hai, vă pup!

P.S. Care când aveți babele? A mea-i pe opt, am zis!

Later edit:

De Dragobete

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 24 Feb 2012 14:24:00 +0000

Anul trecut Dragobete a primit un chec. Făcut într-o mare viteză și care arată într-un mare fel. Anul acesta nu puteam să-l privez pe Dragobete de bucurii culinare. M-am tot gândit ce-aș putea să-i fac. Până seara târziu când de regulă apare Dragobete acasă mi-am zis eu că îmi va veni vreo idee. Așa că mi-am pus pe față o mască dintr-un gălbenuș amestecat cu o lingură de miere și vreo 2-3 stropi de lămâie. Și mi-am zis că e momentul să văd și ultimele episoade din Grey's. Când în Grey's drama era la cote maxime pentru ~~o astfel de telenovelă~~ un asemenea serial, și când masca începuse să-mi cam strângă obrajii și să-mi întindă ochii cam ca la chinezoaice, brusc am fost întreruptă de țârrrr-ul telefonului. "În cin'ș'pe minute vin acasă". "Da?!", am zis oarecum surprinsă. "Te-au dat afară?" - întreb. Râsete transformate-n hohote am auzit prin telefon. Mă uit înspre fereastră și constat că încă e lumină afară. Mă uit la ceas și constat că merge bine, la fel cu ceasul televizorului, la fel cu ceasul de la microunde, la fel cu ceasul telefonului. Mă uit și la telefon să mă conving că era Dragobete la telefon. El era.

Idee de meniu de Dragobete nu mi-a venit, că n-a avut vreme să-mi vină. Măcar să-mi dau rapid masca de zombie de pe față și să-mi pun zâmbetul drăgălaș la locul lui! Parcă și oul de-abea se spăla de pe obraji. Oul? Ouă facem pentru Dragobete, e clar! Și le-am făcut!

Dăm drumul la cuptor ~~în prealabil~~. 5 ouă le-am bătut spumă cu mixerul. Aproape s-au dublat, ce măi, chiar s-au triplat în volum, așa de bine s-au aerat! Până mixerul și-a făcut treaba, eu am tocat fin-fin, fâșii de kaizer. Dar știți cât de fin? Așa, firicele, cum se vede și-n poză. Am adăugat 2 linguri rase de gris (păi da, low-carb mănâncă și Dragobete - la el se vede taaaaaaaare bine chestia asta, mor de ciudă!). Și am adăugat și o lingură de smântână, că rău n-are cum să fie. Am uns cu unt o tavă mică, și-am turnat compoziția în tavă. Deasupra am ras niște telemea de oaie și niște cașcaval. Nu trebuie sare, fiindcă sunt destul de sărate și kaizerul și brânzele. Se dă tava la cuptor, 180 de grade, cam 7-8 minute (uitați-vă și voi prin geamul cuptorului ca să vedeți ce întâmplă pe acolo.) Am pregătit într-un castronel 2 linguri de smântână frecate cu puțin usturoi. Când s-a rumenit frumos omleta (vedeți ce crustă frumoasă a făcut?) se taie pătrate, iar pătratele se taie pe diagonală obținând niște triunghiuri. De preferat isoscele. (OMG!) Se asamblează frumos omleta pe o farfurie astfel: se pune un triunghi care se va unge cu o linguriță de smântână cu usturoi. Se pune deasupra acestei smântâne cel de-al doilea triunghi. Așa nu va mai fi seacă, înecăcioasă omleta (așa-mi pare mie). Și fiindcă n-am apucat să toc încă nimic în afară de hârtie cu foarfeca cea nouă, am profitat de ocazie și am pregătit un decor ~~urât~~ din pătrunjel. Și vreo două-trei măsline. Light, așa scria acolo la galantar.

Țârrr! Țârrrr! Mai întârzii puțin, dragă. Ok, mai am timp de dramele din Grey's. (De ce m-aș enerva, nu?)

Și ce frumos voi reîncălzi la microunde omleta mea coaptă la cuptor. Poate c-am să fac și-un ceai. Mai văd eu.

Iubiți-vă și aveți înțelepciunea toleranței și empatiei!

After eight

noreply@blogger.com (Happy) — Wed, 22 Feb 2012 14:43:00 +0000

Știți ciocolățelele alea mititele, cu aromă puternic de mentă și învelite într-o cuvertură din ciocolată neagră? Teribil ce-mi plac la cafea! Deși pentru mine cafeaua e perfectă când e neagră, ("no cream, no sugar"), aici mi se pare că menta ciocolătoasssă îi aduce acel "checheșoz" ce face perfectă orice după-amiază petrecută la o bârfă cu fetele.

Ne bucurăm că înghețul își arată colții doar dimineața devreme, pe la amiază soarele-l toropește și-l face să plângă cu lacrimi din zăpadă înghețată. Așteptăm cu bucurie primăvara.

Ne tratăm cu o salată verde îmbălsămată într-o vinegretă din ulei de orez, oțel balsamic, un praf de sare și unul de piper, niște usturoi tăiat bucățele. Și ca să rămâna low carb îi adăugăm niște cuburi dintr-un ementaler.

Aș fi vrut să adaug și niște pătrunjel verde, că trebuie să inaugurez foarfeca minune pe care mi-am luat-o duminică de la Selgros. Am avut totuși o reținere fiindcă mi s-a sugerat să nu exagerez cu verdele. Deci foarfeca a fost inaugurată doar cu hârtie.

Apoi ne-am delectat ca fetele cochetele cu niște ceai. Special pentru ele. De_mentă. Și pentru că totul a fost haios le-am dat și niște ciocolată.

Aromă delicată de ciocolată mentolată. Adică de "after eight".

A fost o dupămasă reușită. Ne-am întins la vorbe până după ora 8. Bye-bye!

Blogger este bolnav!

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 18 Feb 2012 09:21:00 +0000

A pierdut foarte multe poze! Mă deprimă, fiindcă tocmai ce am început să trec pozele pe blogger de pe photobucket, flickr și alte host-uri de imagni. Greșeala nr.1.

Nu am reușit să fac backup, așa că ... aleluia și amin. Greșeala nr.2

Problema e la nivel global, dar până acum se pare că Nimeni de la Blogger nu zice nimic. Greșeala lor.

Weekend de vis să aveți.

Pastila de cafea

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 16 Feb 2012 17:33:00 +0000

De aproape trei săptămâni sunt regina dietelor, mă țin tare și număr carbohidrați, fac combinații ~~uneori~~ reușite de diete (deja știți ce-mi place mie, low carb cu Atkins, dar și low carb cu disociat), și ca să mă laud singură, încet încet mă reîmprietenesc cu Măria Sa cântarul. Nu, încă nu suntem chiar prieteni, dar deocamdată pot să spun că suntem la un armistițiu amiabil: nu se mai încruntă așa de urât când mă urc în spinarea lui. Mai am cale lungă până să ajung să mă împrietenesc de tot cu el, dar dacă aplicăm tactica pașilor mărunți, am mari speranțe că ne vom respecta reciproc (că de iubit nu cred că ne-om putea iubi vreodată). Și dacă voi reuși să mă înțeleg cu cântarul, atunci promit că voi profita de abonamentul gratuit pe care-l am la o sală de sport de-aici din vecini, oricât de ~~lene~~ greu mi-ar fi.

Și ca să consfințim promisiunea scrisă, o parafăm cu 2,6 g de carbohidrați cu gust aromat de cafea:

După cum se poate vedea, aștept cu nerăbdare să se ducă nămeții, să văd pomii-nfloriți și pe mine mai ușoară!

Verde și oranj

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 10 Feb 2012 09:37:00 +0000

Deși mie îmi place iarna mai mult decât toamna și cu mult mai puțin decât îmi place vara, în momentul de față recunosc cu mâna pe inimă că aș vrea puțină primăvară. Nămeții care ne-au ocupat străzile, trotuarele, mașinile și în general viața nu se dau bătuți chiar așa ușor. Aliat de nădejde le e și frigul geros cu temperaturi din ce în ce mai îndrăznețe. Ieri minus 18, azi minus 23, temperaturi măsurate în mașină, în câmp deschis. Ciudat că pe alocuri azi am avut ceață. Deasă rău. Parcă eram cu avionul printre nori.

De la geam, Lila încă mai surâde frumos.

Nu același lucru pot să-l spun și despre vărul ei, Cyclamen, care îngălbenește pe zi ce trece, semn că e tare obosit și trebuie să-l pun să se odihnească. I-am cules ultimele două flori necăjite pe care le mai are, și i-am mulțumit că mi-a ținut companie frumoasă încă din luna octombrie.

Ca să dispară senzația neplăcută pe care mi-a dat-o frigul de-afară, am pus la fiert niște apă. Apoi am invocat primăvara, amestecând gusturi și culori. Am ales verde și oranj.

Aroma de mandarină se combină perfect cu aroma stoarsă dintr-o lămâie verde (lime, n'est ce pas?). Nu mai e deloc banal și fad ceaiul verde, chiar îmi place. Iar forma piramidală a pliculețului, m-a dus cu gândul la perfectul număr de aur dar și la beneficul efect de piramidă. Stau bine cu autosugestia, deci acum mi-e cald și bine. Și parcă nici nu mai e chiar mult până la primăvară. Doar un Valentin și-un Dragobete ne mai despart de ea.

Rămâi cu bine, iarnă albă!

Trădare!

noreply@blogger.com (Happy) — Sun, 29 Jan 2012 11:46:00 +0000

Și ce dacă? A? Cu ce-am greșit? Cu ce zici că am trădat disociatu'? Cu prietenul său (s)low carb-ul? Păi și ce-are, frate, că doar nu am mâncat zaharuri și carbohidrați?! E tot de dietă ce am mâncat eu, da?!

Acesta a fost un ~~dialog~~ monolog purtat de mister Happy cu mine. Că și el face regim cu mine, sau eu cu el. El mi se lăuda cât a fost de cuminte când a fost momit cu mici de către niște binevoitorii de la birou, într-una din zilele trecute. A ripostat sec și plin de bravadă: "Io azi sunt la lactate!" "Hai, măh, n-avem lactate, ia mici, uite ce faini îs, nu fii fraier, ia, că ți-am luat o porție și ție". Și alte îndemnuri motivante a auzit dar nu e cazul să le expunem aici. "Și te-ai ținut tare?" - întreb eu, oarecum sceptică. "Da, m-am ținut! Am mâncat ~~decât~~ doar unul, ca să-mi demonstrez că nu-s buni." Mda!

Acasă-l așteptau cuminți în frigider cutii și cutiuțe cu brânze și iaurturi de toate formele și toate culorile. Inclusiv iaurturi cu fructe, care evident că nu-s recomandabile, deoarece sunt ele low carb fiindcă-s iaurturi, dar au zahăr, ceea ce le descalifică. Dar un iaurt cu caise sau cu pere de la Lidl mai pot să iert. Desigur pot să păcălesc pofta de dulce cu iaurt sub formă de desert. Low carb, că se pare că aici e cheia succesului, noi nu suntem croiți pentru disociat fiindcă în zilele de carne am râvnit la brânză, în zilele de lactate am râvnit la mere, iar acu' în ziua de legume-fructe eu aș fi mâncat o supă low carb cu găluște de carne. Nu, deci e clar, abandonăm disociatu' și rămânem doar cu low carb-ul. Poate că o să-l împrietenim mâine cu Atkins, azi mai studiem puțin problema și o mai negociem.

Și cum vă ziceam, la una din zilele de lactacte a fumoasei noastre diete combinate (disociat cu low carb) am executat un desert care se încadrează doar la low carb. Acuma aș zice că am disociat si regimul la acea dată, în sensul că atunci am avut o masă cu disociat și low carb și o cină cu low carb. Duamne ce bine că am decis să combin dietele, așa parcă nu trădez chiar atât de urât cauza!

Și cine a fost obiectul trădării? Un (ră)sufleu de iaurt.

Ră-sufleul este făcut pe principiul budincii de iaurt, dar adaptată condițiilor ~~vitrege~~ actuale. Rețeta pe care am urmat-o acuma a fost încropită la fața locului. Albușul de la 3 ouă l-am bătut spumă tare. Separat, gălbenușurile le-am amestecat cu 1 linguriță de fructoză și cu un pahar mare de iaurt Pilos de la Lidl. Am adăugat o mână de stafide (aici am dubii cu low carbul), puțină răzătură dintr-o coajă de portocală și o lingură de migdale măcinate foarte fin în râșnița de cafea. Am adăugat albușul și am amestecat în compozitie de jos-în sus. Mi-a ieșit un aluat foarte aerat de aceea Budinca s-a rebotezat: Sufleu.

Și fiindcă cu o postare mai înapoi s-a discutat despre tigăi, am decis să folosesc pentru prima dată tigaia minune la cuptor. I-am demontat mânerul și am uns-o cu foarte puțin ulei. Apoi am turnat în ea compoziția de iaurt și ouă și am dat-o la copt în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Ah, da! Din imagini se observă ușor că am ornat-o cu fâșii de migdale. Nu știu cât timp să fi trecut până a fost gata, dar am oprit focul atunci când în bucătărie a mirosit frumos a ... prăjitură cu brânză (e clar, delirez!). Prin geamul de la cuptor se vedea frumos crescută și rumenită. Când am scos-o din cuptor, încet-încet a început să piardă din înălțime. Drept pentru care, am re-rebotezat-o: Răsufleu!

Am răsturnat-o pe un grătar, și am feliat-o.

Gust foarte bun, de prăjitură cu brânză. Doar că e un răsufleu de iaurt, ca să mai bifăm încă o rețetă nouă-n frumosul blog.

În cazul în care vă sperie să țineți o dietă am să inventez eu cât de curând un spray cu ambiție pentru a te ține de dietă. Ideea mi-a venit de la sprayul ăsta :

Și tot de acolo mi-a venit și ideea de a inventa pastilele de voință de a ține dieta.

Lovesickness pills

Și acum, de final de postare, mi s-au răscolit vagi amintiri legate de gemul ăsta din vin (divin):

O pungă cu mâncare

noreply@blogger.com (Happy) — Mon, 23 Jan 2012 15:47:00 +0000

Off course, și de data aceasta low carb, oh yeah!

Deci ziceam eu mai zilele trecute că țin dietă low carb și disociat, 2 în una, că e mare nevoie... E luni și sunt la a doua zi de carne. Ieri, fiindcă a fost duminică, am avut grătar. Dl. Happy a mâncat ceafă de porc, eu pulpe de pui. Cu mujdei. Și gumă de mestecat orbit mentolată.

Azi până pe la 3 după-masa am avut doar niște cafea, niște ceai și gumă orbit mentolată. La trei fix, am scos din congelator o pungă cu pulpe de pui.

Apoi mi-am pus întrebarea "cum puii mei să fac eu pulpele astea?". Căutând prin sertarul cu condimente tot felul de plicuri, borcănele cu tot felul de smacuri de pus în mâncare am dat de un plic mai aparte, pe care uitasem că-l am.

Ta-dam! - mi se aprinsese beculețul ăla cu ideea. M-am decis instant! Pulpele de pui se vor băga în pungă. Am consultat rețeta de pe plic, să nu fac vreo drăcie:

Îmi era cam foame, altfel făceam o groază de analiză pe textul expus. De exemplu cum e aia să faci cozonacul la pungă? Haide , bre, că-i prea de tot! Zghiorț-zghiorț zise stomaucl meu. An-tan-te, bite mane te , bite mane compane, an-tan-te - zise gura mea, în timp de mâna alegea borcănele ce ieșeau din joc în urma incantațiilor trebuincioase complicatei rețete.

Vouă s-ar putea să vă iasă alte combinații de condimente, nu e nici un bai, ăsta e farmecul rețelor cu incantații. Repet indicația de pe plic, adică partea aceea cu "preparatul condimentat se introduce în pungă". Hait, că mie nu-mi iese bine faza asta, drept pentru care îmi permit să introduc în pungă mai întâi condimentele:

... și mai apoi pulpele congelate. Leg punga la gură. Apoi încep să smotocesc pulpele (omg!).

Am pus punga-n tavă, am înțepat-o de câteva ori, iar tava am pus-o-n cuptorul preîncălzit la 200 grade Celsius. Nu cred că a durat mai mult de 15 minute până am simțit miros fain din cuptor. Între timp am mai studiat ambalajul plicului cu cele 8 pungi, și mi-am dat seama că-s tută. Am descoperit în plic, lângă pungi ața aia cu care se legau pungile. Eu le-am legat cu ață de cânepă, din ghemul din sertarul cu smacuri. Mnoah, kalatzară, la mine e rustic, da? După vreo 20-25 de minute deschid cuptorul și tai punga în care pulpele de pui erau frumos înăbușite.

Puteam să le las așa, dar prea ar fi fost de regim. Drept pentru care le-am mai lăsat pentru vreo 7-10 minute în cuptor până au prins o crustă ademenitoare.

Am mâncat de fapt două pulpe și aș fi mâncat-o și pe a treia, atât de fragede și aromate erau.

Mâine e ultima zi de carne, sunt curioasă ce-oi mai face? Aveți idei de împărtășit?

Later edit

Încă-mi caut mașina ideală. Ia, idei pentru tunning:

Nu-i rău, nu rău de loc. Notat, salvat. Mvai.

Vești din epoca low carb

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 21 Jan 2012 13:44:00 +0000

Dragii mei,

Aflați despre mine că sunt bine, ceea ce vă doresc și vouă. Pe aici vremea e foarte frumoasă, parcă ar fi primăvara, deși ieri era ploaie și mult noroi. La voi cum este vremea? Pe la noi a înflorit Galbena (are 5 tulpini din alea cu flori!!!), iar la Lila, mugurii-i stau să explodeze și ei a flori.

Vreau să vă spun că încă mai fac față regimului, în ciuda tuturor protestelor mele care adesea i-au forma unor dorințe dulci (că și-așa-s la modă protestele pentru orice!). Dar le țin sub control cu ajutorul portocalelor, fiindcă e sezonul dulceții de portocale. Dar în general, am reușit să mă păstrez în linia platformei program a low-carbului. Am aflat că și ciocolata neagră este afiliată partidului low-carb, deci da!, mă bucur, fiindcă mie-mi place ciocolata chiar și neagră, și chiar și exagerat de neagră, cum ar fi aia de 85% de la Heidi. Dar să știți că mă țin tare, uitați, pentru azi am o oală mare de varză.

Și ca să mă laud, e tocată fideluță-tăiței subțiri exemplari, fiindcă am catadicsit să scot jilăul ăla mic, moștenire de familie. Ie-te-l, despre el este vorba!

La vară îl vom recondiționa, îl vom revopsi și îi vom reascuți lamele. Promit! E bun, face fideluța delicată, și se potrivește numai bine pe castronul roșu. Nu l-aș da pentru niciun robot din lume, fiindcă roboții de care am avut eu parte până acuma făceau varza terci. Deci da, face parte din moștenirea mea de familie, va fi și al urmașilor-urmașilor mei, în veacul veacurilor.

Ce să vă mai spun despre mine? Azi, fiindcă e week-end, am vrut să-l facem mai sărbătoresc, drept pentru care am înobilat meniul cu o prăjiturică. Și fiindcă suntem în ~~(post)~~ low-carb, am încercat să o fac low-carb și pe ea. Cred că mi-a reușit, asta este prăjitureaua mea:

Afară e când soare puternic, când nor, deci pozele sunt când supraluminate, când întunecoase, asta e, cu vremea nu te pui, parol! Ia:

Acum cred că v-ați dumirit de prăjiturica mea. E din 4 albușuri bătute spumă cu un praf de sare. Când spuma de albușuri stă țapănă în castron se adaugă o lingură de fructoză lichidă. Apoi se adaugă unul câte unul, cele 4 gălbenușuri. Se pun 4 linguri de nucă măcinată, coajă rasă de portocală, și o linguriță de praf de copt și 2 linguri de ulei (nu vă prostiți cu ulei virgin sau mai știu eu ce ulei, folosiți ulei banal din floarea soarelui, ca sa nu dați gust aiurea prăjiturii!). Amestecăm pale-pale și turnăm aluatul în tavă mică (25cm/30cm așa e tava mea mică) unsă cu ulei și înfăinată. Se dă la copt în cuptor preîncălzit, aproximativ 12-15 minute la 180 de grade Celsius. Până se coace blatul de nucă se pregătește glazura de fructe. Un borcan de gem dietetic de vișine (am găsit la Billa) se pune la microunde pentru 40-60 secunde (în funcție de puterea cuptorului) (grijă mare, desfaceți borcanul și nu-l băgați în microunde cu capac!!). Astfel gemul se lichefiază și poate fi ușor întins sub formă de glazură peste blat. Deasupra am presărat niște ciocolată albă (nu e low carb, dar e cantitate f.f. f. mică).

Și-acum mă pun să-mi fac frumos siesta până o fi five o'clock, tea-time. Și-o fi cam așa pe-atunci:

Închei aici scurta mea scrisoare, care sper să vă găsească bine, sănătoși.

Vă pupă cu drag, a voastră,

Happy.

P.S. Aștept răspuns urgent!

P.S. al P.S. Am făcut ordine în bibliotecă și mi-am găsit o parte din corespondența pe care o purtam în tinerețe cu verișoarele și cu bunicii mei. M-am spart de râs, ce mai limbaj aveam, toate scrisorile aveau stereotipurile mai sus amintite. Dar măcar nu scriam cu cf?, bn ms. u?, omg!, wtf!

Budincă de iaurt

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 06 Jan 2012 14:29:00 +0000

(low carb, da?!)

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează fluarea rozzzz).

-Ce faci fată?

-Bine, fată, tu?

-'s-n-oraș, fată! Tu?

-'s-acas', fată! Hai p-aci, vii?

-'ai, că viu, fată!

-Bine, fată! Vino, că te-aștept!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Fata mea nu era chiar foarte departe de castelul meu. Eu sunt la low carb. Ea n-are nevoie. (o urăsc pentru asta, în rest, e fată faină!) Ceai nu bea. Nici cafea. Și nu mănâncă nimic alb. Acuma cred că știu de ce n-are nevoie de low carbs... dar nu despre asta voiam să vă zic și vouă. Ci voiam să vă zic că aveam eu boală pe-o rețetă de la prietenele mele rusoaice, alea care fac și dreg într-un fel de nu-i adevărat. Originala e aici, eu am tradus-o cu google și apoi am adaptat-o la low carb și la culoare. Nu vă încredeți în tot ceea ce vă traduce google cu al său google chrome, fiindcă la un momet dat mi-a povestit despre un tort (din?) 3 testicule, ceea ce nu e adevărat, fiindcă în poza acelui tort nu se vedeau decât 3 gogoloaie de ciocolată, care nu puteau fi respectivele organe masculine. Așa că atunci când facem rețete traduse de google, eu zic să ne folosim simțurile și să nu ne încredem orbește în ce ne spun americanii despre ruși.

Acum că v-am lămurit care au fost premisele acestei budinci/sufleu vă arăt ceea ce mi-a ieșit mie, nu vă mai țin în suspans, vă dau din prima și imaginea per ansamblu dar și imaginea cu secțiunea incredibil de pufoasă, aromată și apetisantă:

Eeeee? Este? Eu zic că da!

Vă las doar cu rețeta de la google sau vreți să vă spun despre experiența mea? Hai că nu mă las rugată, fiindcă eu vreau să vă spun. Așadar, pentru o porție am folosit 1 ou, 4 linguri de iaurt, miezul de la 2-3 nuci și 1 linguriță rasă de făină de migdale. Am adăugat coajă rasă de portocală. În a lui fata am pus și două pachețele de zahăr vanilat. În a mea am pus esență de vanilie de la dr. Oetker.

Am încins cuptorul la 180 de grade Celsius. Am pregătit formele ceramice, ungându-le cu puțin ulei de orez (dar se poate folosi cu bine orice fel de grăsime). Am turnat crema în forme și le-am dat la cuptor pentru vreo 15 minute (până am simțit miros frumos în bucătărie). Am scos formele din cuptor când budinca era frumos închegată, era frumos desprinsă de marginile vasului și arăta cam așa:

Am răsturnat fiecare formă în propria ei farfurie și le-am ornat "după posibilități". Eu atât am putut:

Pe a mea am început-o, după ce am stropit-o cu un pic de fructoză lichidă, ca să am secțiune (neașteptat de pufoasă!) și pentru voi și pentru frumosul blogu-mi:

Și n-are culoare albă defel, e gălbuie culoarea, iar fata care vine va mânca budincă de vanilie, fiindcă ea oricum nu e pasionată de bucătărie, ea face doar ou fiert, și nici ăla nu-i iese prea bine de fiecare dată. Dar are drăguț care gătește, și se luptă și el cu kilogramele ca toți bucătarii pasionați. Fată deșteaptă foc!

Deja am altă idee, dar o las pe mâine, fiindcă budinca asta merge și sărată. Dar vă zic despre ea mâine, ok?

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează din nou fluarea rozzzz).

-Fată, cât formez la interfon?

-Zece!

-Fată! Nu e zece aici!

-Atunci fă unu, apoi zero. Poate merge, ia?!

...

Trililili, trililili! (soneria de la interfon)

-Hai fată, c-a mers!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Post scriptum: Ne mai prostim și noi, că altfel am lua-o peste munți și peste văi. Urlând fără să ne doară.

La fleur ... roz

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 05 Jan 2012 18:35:00 +0000

Vine o vreme în viața fiecăruia când trebuie să spunem "la revedere". Azi mi-a venit și mie rândul să-i spun "gudbai". Asta e! Trebuie să trec mai departe. Mă țin tare, să nu scap nicio lacrimă-n fața lumii. A fost o relație deosebită. Adormeam cu el în brațe. Mă trezeam lângă el. Uneori, dimineața, îl lăsam să mă strige până amuțea. Știam că nu insistă mai mult de cinci ori. Alteori, mă striga, dar nu știam unde era ascuns. Era tare glumeț! Am fost nedespărtiți în ultimii ani. Îmi va fi greu, fiindcă deja-i cunosc toate dedesubturile! Ne potriveam perfect! Ia, uitați-vă să vedeți că nu vă mint:

Mi-a fost fidel, nu mi-a făcut nici măcar o problemă. Încă mai are bateria lui, originală. Dar, din păcate, a început să se rideze... iar brățărica-i se cam ciobise. Așa că, azi a sosit ziua în care i-am zis "gudbai". Noua mea feblețe este aceasta:

Nu știu ce știe, dar nu mai contează, floricelele alea îs supercule!!! Se potrivesc perfect cu mine. Este?

Acum va trebui să ne cunoaștem mai bine. M-am amuzat că pentru a ajunge la mine întreg au contribuit cel puțin trei nații:

Îmi este deja atâta de drag! Acum sunt mai mult decât motivată să țin dietă. Am început cu supa-mi low carbs cu găluște de carne.

Ahhh! Cât e de frumușel, așa cu cu les fleurs alea ale lui, puțin pitzi, rozzz. Dacă-mi găsesc și mașină așa, mă consider super norocoasă!

Ultima cină ...

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 30 Dec 2011 19:37:00 +0000

M-am tratat azi așa cum am zis, cu ceaiuri de digestie ușoară, cu lămâie și portocală, exact cam ca și la socată, fiindcă, dacă nu știați și socata e tot un ceai, iar dacă-l bei rece din frigider îi poți spune ice-tea. Și spre seară mă cam rodea stomacul, așa că am pregătit rapid ultima cină. Din acest an.

Am pus în blender 1 cutie de brânză făgăraș, 1 ceapă mică. Peste acest amestec am ras niște cascaval (100g). Am gustat amestecul de brânze și am decis să-i mai dau încă o aromă. Am mai ras și vreo 100 de grame de ementaler. Se dă la frigider pentru 10-15 minute. Acum compoziția e fermă și poate fi făcută biluțe. Biluțe pe care le-am tăvălit în pătrunjel tocat și în boia de ardei. Iute! Perfecte cu câte-o feliuță de chiflă cu semințe. Oh, yeah!

Chiflă cu semințe de floarea soarelui și biluțe din brânză cu condimente

Iuțeala de piparcă a trebuit calmată cumva. Drept pentru care am degustat și niște chiftele. Și eram curioasă și de chiflele cu măsline de la Billa.

Chiflă cu măsline, chiftele cu mult usturoi, boia iute și pătrunjel, și niște roșioare dulci-dulci

Mi-a plăcut și chifla cu semințe și chifla cu măsline, dar și condimentele care au colorat perfect o ultimă cină. Le-am pus la microunde la 750W pentru 20 de secunde, erau ca praspăt scoase din cuptor!

Nici nu mai știu de când n-am mai mâncat pâine. Nu i-am simțit lipsa, dar mă gândesc că e o chestie exact așa cum au vegetarienii care nu simt nevoia de carne.

Și-apoi am trecut la leneveală-n pat, cu laptopul pe genunchi și televizorul aprins. Până ne vine moș Ene pe la gene mai savurăm o licuoare digestivă...

Ete, viață banală!

P.S. Înainte de a mânca ultima cină am amușinat una din tăvile de prăjituri pe care le avem în frigider (prăjituri de la cofetărie de pe Mețianu, consătenii mei știu ce spun):

Rândul al treilea e cu favoritele mele. Foi de cacao, însiropate, și crema de frișcă:

Și Lămâița este din blat însiropat cu sirop de lămâie, și cremă de frișcă și lămâie (parcă și ceva portocală am simțit):

Remarcați că am început ziua cu citrice și am terminat-o tot cu citrice.... :D

Viața are diferite arome, yep, yep, yep!

***********************************

Later edit:

Prăjitură cu blat și cremă de cacao

Prăjitură cu blat de cacao, spumă (mousse) de fructe de pădure, cremă cacao și glazură din gem de fructe de pădure

Prăjitură blat cacao, cremă mousse de frișcă și ness

Prăjitură cu foi și cremă punch

Salată de Crăciun

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 24 Dec 2011 17:28:00 +0000

Gânduri bune fug spre tine,
Sănătate numai bine!

Dragă cititorule,

Aș putea să-ți scriu aici aceleași deja clasice stereotipuri cu lumina, copilul, liniștea, bucuria sfântă pe care eu deja le-am primit prin SMS, mail și facebook. Dar n-am s-o fac.

În schimb, îți scriu aici salata mea de gânduri bune, că îți doresc ca Moșul să-ți aducă clipe frumoase alături de cei dragi, fiindcă ar fi mult prea trist să te știu singur în această seară. Îți doresc să te îmbrățișeze un copil cu toată puterea lui. Îți doresc să-ți arate cineva cât de mult te iubește și cât de mult însemni. Iar dacă bătrânul în roșu îți calcă pragul, îți doresc să ai puterea să păstrezi pentru tot anul care va veni toată fericirea pe care o vei simți în acele momente.

P.S. Dacă îți vor pica cam greu la stomac răciturile, salata boeuf, cartaboșii, sarmalele și cârnații, eu te aștept aici cuminte, în pidvor, cu ceainicul pregătit. Și cu o vorbă bună. Hai, te-am lăsat, că am auzit agitație în camera vecină. Cred că a venit cel mai așteptat personaj din această seară.

Seară faină să ai și tu, și nu uita să-mi scrii cum a fost, ce ai primit, alea-alea!

Later edit

Revin, fiindcă văd că mai sunt niște gospodine și niște gospodini care încă nu știu cum să orneze salata boeuf (beuf, biof, bef, sau cum se mai nimerește-n taste). Uite-le pe-ale mele din acest an:

Lângă acel "glob" de salată boeuf voi mai pune niște "porcării" (tobă, lebăr, cartaboș, jumări, șoric etc) pe care le aduc neamurile de țară -imediat vin și ei- dar nu promit că voi mai avea vreme să pozez. Vom vedea, vom vedea.

Ultima salată e pusă direct în caserolă, o fac cadou lui Moș Crăciun.

Later-later edit:

Sandibelă, am dat un ocol pe la rusoaice, și am găsit o grămadă de idei, mă, nu știu, dar alea mă dau întotdeauna pe spate! Ia o mostră:

Și a mea, făcută la repezeală:

Am mai făcut și un cadou, cu o floare din morcov fiert, umplută cu puțină maioneză și cu un bob de mazăre:

Mi-am dat jos pălăria în fața talentalor rusoaice:

Știu, mai am de exersat! Am remarcat asta când am făcut buburuzele pe salata de vinete:

Detaliu cu gângăniile:

Corpul era din jumătăți de roșioare cherry, bulinuțele de pe spate sunt din maioneză pusă cu scobitoarea, capul e din cașcaval ținut la temperatura camerei modelat ca plastilina, între palme, ochii și gura (cam dințoasă, cei drept!) le-am făcut cu scobitoarea înmuiată pe rând în maioneză și în piper măcinat, iar cornițele sunt 2 semițe de chimen. Vă rog să apreciați greutatea cu care am manevrat semințele de chimen, eu având la ora actuală o manichiură cu unghii destul de lungi. M-ar fi ajutat o pensetă, dar n-am decât penseta mea cosmetică, și nu mi s-a părut tocmai igienic să o manevrez în bucătărie... deci până am reușit să pun cornițele a durat (aproape) o veșnicie!

*************************************

Mai editez încă o dată, că am mai făcut o salată boeuf din verdețurile din supa de găină, ia:

Puzzle

noreply@blogger.com (Happy) — Wed, 21 Dec 2011 19:09:00 +0000

Bună seara și bonsoir!

Am fost la Dedeman în căutare de unele-altele pentru a mai dota palatele. Atâta m-am știut fâțâi prin magazin, până când m-au durut picioarele. Apoi am găsit un raion cu oale, cratițe și alte articole din această categorie. Mi-a făcut cu ochiul un joc de puzzle. Acum m-am jucat cu el și sunt super încântată că am reușit să-l fac. Vă arăt și vouă etapele:

1. Kiwi

2. Kiwi+Banane

3.+Mere+Pere

4.+portocale+mandarine

+2 pachete zahăr vanilat+1 fiolă esență de rom+1 pumn de stafide.

Se amestecă toate piesele puzzle-ului. Voila:

Merg de minune piesele de puzzle pentru tot felul de chestii mărunte care stârnesc setea de bere. Dar cum nu sunt low carb, nu e voie. Dar cu fructe este voie, deci, cine vrea să se joace cu mine?

Ceai de morcovi cu gârteni

noreply@blogger.com (Happy) — Mon, 12 Dec 2011 19:45:00 +0000

Pfff! Nici nu știu cum să-ncep. Mă uit ba la monitor, ba la unghiile de la picioare, ba în tavan și mai molfăi câte-o saloană. Ultima punguță pe iarna asta, promit. Simt așa, ca o stinghereală, că de ceva vreme, o doamnă cu care nu prea am interacționat, mi-a lăsat un dar la ea în blog. Întâmplător, abia azi am găsit dedicația ei. Deh, am avut "treabă" multă, am behăit aici și la fetele cucuietele-n bloguri.

Mi-a făcut plăcere, self esteem-ul meu acum e la apogeu. Recunosc deschis că m-a cuprins așa, o fâstâceală, exact așa cum am fost la prima serbare de Crăciun în grupa mică, atunci când, deși am știut atât poezia mea cât și toate celelate poezii din serbare, n-am fost în stare să spun vreo vorbă - de se uitau toți părinții celorlalți copii la mine ca la un copil cu nevoi speciale. Sper să-mi treacă fâstâceala la fel de repede ca și atunci la serbare. Îmi amintesc că atunci fâstâceala mi-a trecut repede, chiar imediat după serbare. Devenisem din nou ~~(prea)~~ grăitoare, recitându-i maică-mii tot spectacolul, și explicându-i că eu știam să zic toate poezele și de față cu ceilalți oameni, dar nu cred că ăia chiar erau interesați de ceea ce aveam eu să le spun, fiindcă ăia erau curioși de puradeii lor. Bineînțeles că în ziua aceea mi-a fost refuzată recompensa zilnică (putea fi o gogoașă, o înghețată, o acadea din piață, sau o șuhaidă). Am poftit la șuhaidă. Maică-mea n-a apreciat recitalul meu. O lungă perioadă de timp am fost complet nedumerită de comportamentul maică-mii. Încă mai am dubii, nu a apreciat corect valoarea mea artistică ... A doua zi în drum spre grădiniță, i-am spus poezii lui taică-meu. ~~Ca să tac,~~ mi-a cumpărat o șuhaidă. Am ajuns la grădiniță ca un clovn, doar că aveam mască din ciocolată.

Ehhhh, dar să revenim la ceaiul cu pricina ... de morcovi da? E bun tare. E de post. Și e bun mai ales după excese culinare (în cazul meu exces la mâncat bomboane de pom). De ce avem nevoie? Imaginea este grăitoare:

Evident că se curăță de coajă rădăcinoasele și dovlecelul. Se pun rădăcinoasele la ~~infuzat~~ fiert în 2.5 litri de apă rece, așa cum am văzut la Academia lui Horia Vârlan sau la Cireașa de pe tort (nu mai știu sigur).

Când verdețurile (a.k.a rădăcinoasele, așa le zice la noi, pe la Banat) s-au fiert, se pune și dovlecelul și se mai dau vreo 2-3 clocote.

Într-o altă oală se pun la fiert cam 500 ml de apă cu 1 linguriță de sare. Când clocotește se pun în ea aproximativ 100 de grame de gârteni. Ungurești. Din 4 ouă. Adică așa ceva:

Cam așa arată gârtenii:

(Dl. Happy zice că a văzut pe canalul tv PV cum momeau ăia niște pește cu kukoți din ăștia. Eu nu pot să înțeleg cum poți să te uiți la o emisiune unde unii stau cu bățul în baltă...)

Se fierb gârtenii al dente. Se scurg de apă și se trec sub un jet de apă rece. Tot la Horia la tv am văzut.

Într-un castron se pun gârtenii. Peste ei se toarnă infuzia de legume. Se potrivește de sare și piper. Se servește în ceașcă specială. Eu n-am avut. Așa că am servit această infuzie din farfurie.

Ca și în cazul ceaiurilor precedente, am mâncat și produsele infuzate. Un deliciu. Gust ușor dulceag de morcovi, aromă delicată de țelină și rădăcină de pătrunjel, înobilat cu un praf de piper negru proapăt rășnit. Divin. Poza e blițuită, fiindcă am făcut-o la ceas de seară. În realitate zeama are o culoare gălbuie. Dacă aveam și o frunză două de pătrunjel, era perfect! N-am avut. Dar a fost aproape perfect! Sănătate la farfurie.

Desertul l-am redus la :

Mai mult ca perfect!

P.S. Revin la scena de Crăciun, îs leșinată după grăsunelul din reclama asta:

Pijama's Day

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 10 Dec 2011 15:50:00 +0000

Pe 3 decembrie e ziua mondială a persoanelor cu handicap. Azi e Ziua mondială a drepturilor omului. Cum nu am prea multe handicapuri la vedere (zic eu), nu puteam aniversa prima sărbătoare. Dar cum oameni suntem toți, am decis că e obligatoriu să-mi sărbătoresc și eu drepturile mele. Cum le-am sărbătorit? Nu prin bal-mascat. Nici prin party și after-party. Ci am decretat ziua de azi ca fiind Paijama's Day. O dată, de două ori pe an o aniversez, și mă bucur de ea din plin.

Ce este Ziua Pijamalei? E o zi în care sunt singură acasă. În care n-am nici o obligație socială. În care nu am voie să mă schimb de pijama. În care nu am voie să fac patul. În care am voie să lenevesc. Să-mi pun măști cosmetice pe față. Să-mi pun lipiciuri pentru puncte negre pe nas și să nu-mi pese, fiindcă nu mă vede nimeni. Și la sfârșitul zilei să mă răsfăț cu o baie cu spume, iar mai apoi să trec din nou în pijama și țuști! în vârful patului. Și dacă seara se încheie romantic, pot spune că este mai bine decât la after party, n'est ce pas?

Oameni suntem și-avem dreptul la mâncare. Dimineața am păcălit-o cu un iaurt cu niște cereale. Apoi am băut sorbind cu patimă ceaiul aburind din ceașcă. Apoi am mâncat și felia de lămâie, deși lumea zice că nu e bună, pentru că lămâile din hiper-super de la noi nu sunt eco. Îmi asum acest risc, voi să nu faceți ca mine, vă rog.

Pe la ora 4 după-masa, mațele începuseră dialogul. Băh, sarbătoare-sărbătoare, dar chiar așa, pe sec? Îi promisesem lui Sandibela că-i pozez azi o mâncare, deși eu știam că azi e pijama's day, deci nu e voie la bucătărie. Așa că, de dragul ei, am încălcat regula de baza a pijama's day, și am pregătit ceva rapid de mâncare:

Pijama's day cake

Aaaa? Ce spuneți? Arată bine! E ca un boț de bulz! Vreți să vedeți și o secțiune? Ete! (vorba Sandibelei):

Secțiune pufoasă, proaspătă, aromată, fierbinte, aburindă!

Acum că v-ați prins ce e cu pijamas's cake-ul, e cazul să vă dau și rețeta, repede-repede până se mai răcește un pic secțiunea ca să o pot mânca. În vârful patului, dar să nu mă spuneți la Mr. Happy, că nu-i place să mănânc în dormitor.

Așadar, într-o crăticioară se pune la fiert o cană mare de apă, un praf de sare și 3-4 linguri de făină de mălai grisat. Made în Hungary am avut eu. Ca să fiu foarte exactă cu rețeta. De teama cocoloașelor din mămăligă eu pun făina încă de la început, și amestec cu telul pară până s-a făcut mămăliga tare.

Am pregătit un vas ceramic pentru a coace cake-ul. Am pus pe fundul vasului o felie mare de șuncă. Peste ea am pus un strat de mămăligă. Iar peste mămăligă am pus bucăți de cașcaval. Afumat am avut, dar e bun și cel neafumat. Sau orice fel de brânză aveți voi prin frigider.

Un praf de paprika iute aromează perfect pijama's cake-ul.

Se pune și al doilea strat de mămăligă. Apoi se nivelează frumos, cu o lingură înmuiată în apă.

Cu aceeași lingură facem o adâncitură în mijlocul cake-ului. Se pune o picătură două de ulei acolo (un strop de ulei, da?)

În adâncitură se pune un ou.

Se pudrează cu puțină paprika, și se dă la cuptor. 180 de grade , 10-12 minute.

E gata când cake-ul are o crustă frumos mirositoare.

Se lasă puțin la răcit, ca să poată fi frumos răsturnată pe platou. Aici felia de șuncă de pe fundul vasului se dovedește extrem de utilă.

Se ornează frumos platoul pe care se așează pijama's cake-ul. Am feliat un ardei copt. Apoi am căutat în frigider niște smântână. Aveam doar Făgăraș.

I-am făcut un moț dintr-o lingură de făgăraș din ăsta. Desigur, mi-am admirat manichiura de sezon. Apoi am făcut o poză în cinstea pijama's day, ia, să se observe cât eram de asortată:

Deci ie rozzz, la fel ca telefonu-mi.

Am căutat și ceva desert, că doar așa e la pijama's party. Am găsit Făgăraș. Din nou.

Deși m-ar fi tentat și

Mi-am mai admirat încă o dată peisajul de pe unghiuțe:

Apoi am tăiat pijama's cake-ul. Arome deosebite, gusturi picante, lavă de cașcaval.

Until the next pijama's day, with all my love !

(este degetul inelar, să nu generăm alte discuții!)

Later edit: yahoo romania ne oferă "chifteluțe" - vorba cârcotașilor