Happy Blogging!

O pungă cu mâncare

noreply@blogger.com (Happy) — Mon, 23 Jan 2012 15:47:00 +0000

Off course, și de data aceasta low carb, oh yeah!

Deci ziceam eu mai zilele trecute că țin dietă low carb și disociat, 2 în una, că e mare nevoie... E luni și sunt la a doua zi de carne. Ieri, fiindcă a fost duminică, am avut grătar. Dl. Happy a mâncat ceafă de porc, eu pulpe de pui. Cu mujdei. Și gumă de mestecat orbit mentolată.

Azi până pe la 3 după-masa am avut doar niște cafea, niște ceai și gumă orbit mentolată. La trei fix, am scos din congelator o pungă cu pulpe de pui.

Apoi mi-am pus întrebarea "cum puii mei să fac eu pulpele astea?". Căutând prin sertarul cu condimente tot felul de plicuri, borcănele cu tot felul de smacuri de pus în mâncare am dat de un plic mai aparte, pe care uitasem că-l am.

Ta-dam! - mi se aprinsese beculețul ăla cu ideea. M-am decis instant! Pulpele de pui se vor băga în pungă. Am consultat rețeta de pe plic, să nu fac vreo drăcie:

Îmi era cam foame, altfel făceam o groază de analiză pe textul expus. De exemplu cum e aia să faci cozonacul la pungă? Haide , bre, că-i prea de tot! Zghiorț-zghiorț zise stomaucl meu. An-tan-te, bite mane te , bite mane compane, an-tan-te - zise gura mea, în timp de mâna alegea borcănele ce ieșeau din joc în urma incantațiilor trebuincioase complicatei rețete.

Vouă s-ar putea să vă iasă alte combinații de condimente, nu e nici un bai, ăsta e farmecul rețelor cu incantații. Repet indicația de pe plic, adică partea aceea cu "preparatul condimentat se introduce în pungă". Hait, că mie nu-mi iese bine faza asta, drept pentru care îmi permit să introduc în pungă mai întâi condimentele:

... și mai apoi pulpele congelate. Leg punga la gură. Apoi încep să smotocesc pulpele (omg!).

Am pus punga-n tavă, am înțepat-o de câteva ori, iar tava am pus-o-n cuptorul preîncălzit la 200 grade Celsius. Nu cred că a durat mai mult de 15 minute până am simțit miros fain din cuptor. Între timp am mai studiat ambalajul plicului cu cele 8 pungi, și mi-am dat seama că-s tută. Am descoperit în plic, lângă pungi ața aia cu care se legau pungile. Eu le-am legat cu ață de cânepă, din ghemul din sertarul cu smacuri. Mnoah, kalatzară, la mine e rustic, da? După vreo 20-25 de minute deschid cuptorul și tai punga în care pulpele de pui erau frumos înăbușite.

Puteam să le las așa, dar prea ar fi fost de regim. Drept pentru care le-am mai lăsat pentru vreo 7-10 minute în cuptor până au prins o crustă ademenitoare.

Am mâncat de fapt două pulpe și aș fi mâncat-o și pe a treia, atât de fragede și aromate erau.

Mâine e ultima zi de carne, sunt curioasă ce-oi mai face? Aveți idei de împărtășit?

Later edit

Încă-mi caut mașina ideală. Ia, idei pentru tunning:

Nu-i rău, nu rău de loc. Notat, salvat. Mvai.

Vești din epoca low carb

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 21 Jan 2012 13:44:00 +0000

Dragii mei,

Aflați despre mine că sunt bine, ceea ce vă doresc și vouă. Pe aici vremea e foarte frumoasă, parcă ar fi primăvara, deși ieri era ploaie și mult noroi. La voi cum este vremea? Pe la noi a înflorit Galbena (are 5 tulpini din alea cu flori!!!), iar la Lila, mugurii-i stau să explodeze și ei a flori.

Vreau să vă spun că încă mai fac față regimului, în ciuda tuturor protestelor mele care adesea i-au forma unor dorințe dulci (că și-așa-s la modă protestele pentru orice!). Dar le țin sub control cu ajutorul portocalelor, fiindcă e sezonul dulceții de portocale. Dar în general, am reușit să mă păstrez în linia platformei program a low-carbului. Am aflat că și ciocolata neagră este afiliată partidului low-carb, deci da!, mă bucur, fiindcă mie-mi place ciocolata chiar și neagră, și chiar și exagerat de neagră, cum ar fi aia de 85% de la Heidi. Dar să știți că mă țin tare, uitați, pentru azi am o oală mare de varză.

Și ca să mă laud, e tocată fideluță-tăiței subțiri exemplari, fiindcă am catadicsit să scot jilăul ăla mic, moștenire de familie. Ie-te-l, despre el este vorba!

La vară îl vom recondiționa, îl vom revopsi și îi vom reascuți lamele. Promit! E bun, face fideluța delicată, și se potrivește numai bine pe castronul roșu. Nu l-aș da pentru niciun robot din lume, fiindcă roboții de care am avut eu parte până acuma făceau varza terci. Deci da, face parte din moștenirea mea de familie, va fi și al urmașilor-urmașilor mei, în veacul veacurilor.

Ce să vă mai spun despre mine? Azi, fiindcă e week-end, am vrut să-l facem mai sărbătoresc, drept pentru care am înobilat meniul cu o prăjiturică. Și fiindcă suntem în ~~(post)~~ low-carb, am încercat să o fac low-carb și pe ea. Cred că mi-a reușit, asta este prăjitureaua mea:

Afară e când soare puternic, când nor, deci pozele sunt când supraluminate, când întunecoase, asta e, cu vremea nu te pui, parol! Ia:

Acum cred că v-ați dumirit de prăjiturica mea. E din 4 albușuri bătute spumă cu un praf de sare. Când spuma de albușuri stă țapănă în castron se adaugă o lingură de fructoză lichidă. Apoi se adaugă unul câte unul, cele 4 gălbenușuri. Se pun 4 linguri de nucă măcinată, coajă rasă de portocală, și o linguriță de praf de copt și 2 linguri de ulei (nu vă prostiți cu ulei virgin sau mai știu eu ce ulei, folosiți ulei banal din floarea soarelui, ca sa nu dați gust aiurea prăjiturii!). Amestecăm pale-pale și turnăm aluatul în tavă mică (25cm/30cm așa e tava mea mică) unsă cu ulei și înfăinată. Se dă la copt în cuptor preîncălzit, aproximativ 12-15 minute la 180 de grade Celsius. Până se coace blatul de nucă se pregătește glazura de fructe. Un borcan de gem dietetic de vișine (am găsit la Billa) se pune la microunde pentru 40-60 secunde (în funcție de puterea cuptorului) (grijă mare, desfaceți borcanul și nu-l băgați în microunde cu capac!!). Astfel gemul se lichefiază și poate fi ușor întins sub formă de glazură peste blat. Deasupra am presărat niște ciocolată albă (nu e low carb, dar e cantitate f.f. f. mică).

Și-acum mă pun să-mi fac frumos siesta până o fi five o'clock, tea-time. Și-o fi cam așa pe-atunci:

Închei aici scurta mea scrisoare, care sper să vă găsească bine, sănătoși.

Vă pupă cu drag, a voastră,

Happy.

P.S. Aștept răspuns urgent!

P.S. al P.S. Am făcut ordine în bibliotecă și mi-am găsit o parte din corespondența pe care o purtam în tinerețe cu verișoarele și cu bunicii mei. M-am spart de râs, ce mai limbaj aveam, toate scrisorile aveau stereotipurile mai sus amintite. Dar măcar nu scriam cu cf?, bn ms. u?, omg!, wtf!

Budincă de iaurt

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 06 Jan 2012 14:29:00 +0000

(low carb, da?!)

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează fluarea rozzzz).

-Ce faci fată?

-Bine, fată, tu?

-'s-n-oraș, fată! Tu?

-'s-acas', fată! Hai p-aci, vii?

-'ai, că viu, fată!

-Bine, fată! Vino, că te-aștept!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Fata mea nu era chiar foarte departe de castelul meu. Eu sunt la low carb. Ea n-are nevoie. (o urăsc pentru asta, în rest, e fată faină!) Ceai nu bea. Nici cafea. Și nu mănâncă nimic alb. Acuma cred că știu de ce n-are nevoie de low carbs... dar nu despre asta voiam să vă zic și vouă. Ci voiam să vă zic că aveam eu boală pe-o rețetă de la prietenele mele rusoaice, alea care fac și dreg într-un fel de nu-i adevărat. Originala e aici, eu am tradus-o cu google și apoi am adaptat-o la low carb și la culoare. Nu vă încredeți în tot ceea ce vă traduce google cu al său google chrome, fiindcă la un momet dat mi-a povestit despre un tort (din?) 3 testicule, ceea ce nu e adevărat, fiindcă în poza acelui tort nu se vedeau decât 3 gogoloaie de ciocolată, care nu puteau fi respectivele organe masculine. Așa că atunci când facem rețete traduse de google, eu zic să ne folosim simțurile și să nu ne încredem orbește în ce ne spun americanii despre ruși.

Acum că v-am lămurit care au fost premisele acestei budinci/sufleu vă arăt ceea ce mi-a ieșit mie, nu vă mai țin în suspans, vă dau din prima și imaginea per ansamblu dar și imaginea cu secțiunea incredibil de pufoasă, aromată și apetisantă:

Eeeee? Este? Eu zic că da!

Vă las doar cu rețeta de la google sau vreți să vă spun despre experiența mea? Hai că nu mă las rugată, fiindcă eu vreau să vă spun. Așadar, pentru o porție am folosit 1 ou, 4 linguri de iaurt, miezul de la 2-3 nuci și 1 linguriță rasă de făină de migdale. Am adăugat coajă rasă de portocală. În a lui fata am pus și două pachețele de zahăr vanilat. În a mea am pus esență de vanilie de la dr. Oetker.

Am încins cuptorul la 180 de grade Celsius. Am pregătit formele ceramice, ungându-le cu puțin ulei de orez (dar se poate folosi cu bine orice fel de grăsime). Am turnat crema în forme și le-am dat la cuptor pentru vreo 15 minute (până am simțit miros frumos în bucătărie). Am scos formele din cuptor când budinca era frumos închegată, era frumos desprinsă de marginile vasului și arăta cam așa:

Am răsturnat fiecare formă în propria ei farfurie și le-am ornat "după posibilități". Eu atât am putut:

Pe a mea am început-o, după ce am stropit-o cu un pic de fructoză lichidă, ca să am secțiune (neașteptat de pufoasă!) și pentru voi și pentru frumosul blogu-mi:

Și n-are culoare albă defel, e gălbuie culoarea, iar fata care vine va mânca budincă de vanilie, fiindcă ea oricum nu e pasionată de bucătărie, ea face doar ou fiert, și nici ăla nu-i iese prea bine de fiecare dată. Dar are drăguț care gătește, și se luptă și el cu kilogramele ca toți bucătarii pasionați. Fată deșteaptă foc!

Deja am altă idee, dar o las pe mâine, fiindcă budinca asta merge și sărată. Dar vă zic despre ea mâine, ok?

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează din nou fluarea rozzzz).

-Fată, cât formez la interfon?

-Zece!

-Fată! Nu e zece aici!

-Atunci fă unu, apoi zero. Poate merge, ia?!

...

Trililili, trililili! (soneria de la interfon)

-Hai fată, c-a mers!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Post scriptum: Ne mai prostim și noi, că altfel am lua-o peste munți și peste văi. Urlând fără să ne doară.

La fleur ... roz

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 05 Jan 2012 18:35:00 +0000

Vine o vreme în viața fiecăruia când trebuie să spunem "la revedere". Azi mi-a venit și mie rândul să-i spun "gudbai". Asta e! Trebuie să trec mai departe. Mă țin tare, să nu scap nicio lacrimă-n fața lumii. A fost o relație deosebită. Adormeam cu el în brațe. Mă trezeam lângă el. Uneori, dimineața, îl lăsam să mă strige până amuțea. Știam că nu insistă mai mult de cinci ori. Alteori, mă striga, dar nu știam unde era ascuns. Era tare glumeț! Am fost nedespărtiți în ultimii ani. Îmi va fi greu, fiindcă deja-i cunosc toate dedesubturile! Ne potriveam perfect! Ia, uitați-vă să vedeți că nu vă mint:

Mi-a fost fidel, nu mi-a făcut nici măcar o problemă. Încă mai are bateria lui, originală. Dar, din păcate, a început să se rideze... iar brățărica-i se cam ciobise. Așa că, azi a sosit ziua în care i-am zis "gudbai". Noua mea feblețe este aceasta:

Nu știu ce știe, dar nu mai contează, floricelele alea îs supercule!!! Se potrivesc perfect cu mine. Este?

Acum va trebui să ne cunoaștem mai bine. M-am amuzat că pentru a ajunge la mine întreg au contribuit cel puțin trei nații:

Îmi este deja atâta de drag! Acum sunt mai mult decât motivată să țin dietă. Am început cu supa-mi low carbs cu găluște de carne.

Ahhh! Cât e de frumușel, așa cu cu les fleurs alea ale lui, puțin pitzi, rozzz. Dacă-mi găsesc și mașină așa, mă consider super norocoasă!

Ultima cină ...

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 30 Dec 2011 19:37:00 +0000

M-am tratat azi așa cum am zis, cu ceaiuri de digestie ușoară, cu lămâie și portocală, exact cam ca și la socată, fiindcă, dacă nu știați și socata e tot un ceai, iar dacă-l bei rece din frigider îi poți spune ice-tea. Și spre seară mă cam rodea stomacul, așa că am pregătit rapid ultima cină. Din acest an.

Am pus în blender 1 cutie de brânză făgăraș, 1 ceapă mică. Peste acest amestec am ras niște cascaval (100g). Am gustat amestecul de brânze și am decis să-i mai dau încă o aromă. Am mai ras și vreo 100 de grame de ementaler. Se dă la frigider pentru 10-15 minute. Acum compoziția e fermă și poate fi făcută biluțe. Biluțe pe care le-am tăvălit în pătrunjel tocat și în boia de ardei. Iute! Perfecte cu câte-o feliuță de chiflă cu semințe. Oh, yeah!

Chiflă cu semințe de floarea soarelui și biluțe din brânză cu condimente

Iuțeala de piparcă a trebuit calmată cumva. Drept pentru care am degustat și niște chiftele. Și eram curioasă și de chiflele cu măsline de la Billa.

Chiflă cu măsline, chiftele cu mult usturoi, boia iute și pătrunjel, și niște roșioare dulci-dulci

Mi-a plăcut și chifla cu semințe și chifla cu măsline, dar și condimentele care au colorat perfect o ultimă cină. Le-am pus la microunde la 750W pentru 20 de secunde, erau ca praspăt scoase din cuptor!

Nici nu mai știu de când n-am mai mâncat pâine. Nu i-am simțit lipsa, dar mă gândesc că e o chestie exact așa cum au vegetarienii care nu simt nevoia de carne.

Și-apoi am trecut la leneveală-n pat, cu laptopul pe genunchi și televizorul aprins. Până ne vine moș Ene pe la gene mai savurăm o licuoare digestivă...

Ete, viață banală!

P.S. Înainte de a mânca ultima cină am amușinat una din tăvile de prăjituri pe care le avem în frigider (prăjituri de la cofetărie de pe Mețianu, consătenii mei știu ce spun):

Rândul al treilea e cu favoritele mele. Foi de cacao, însiropate, și crema de frișcă:

Și Lămâița este din blat însiropat cu sirop de lămâie, și cremă de frișcă și lămâie (parcă și ceva portocală am simțit):

Remarcați că am început ziua cu citrice și am terminat-o tot cu citrice.... :D

Viața are diferite arome, yep, yep, yep!

***********************************

Later edit:

Prăjitură cu blat și cremă de cacao

Prăjitură cu blat de cacao, spumă (mousse) de fructe de pădure, cremă cacao și glazură din gem de fructe de pădure

Prăjitură blat cacao, cremă mousse de frișcă și ness

Prăjitură cu foi și cremă punch

Salată de Crăciun

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 24 Dec 2011 17:28:00 +0000

Gânduri bune fug spre tine,
Sănătate numai bine!

Dragă cititorule,

Aș putea să-ți scriu aici aceleași deja clasice stereotipuri cu lumina, copilul, liniștea, bucuria sfântă pe care eu deja le-am primit prin SMS, mail și facebook. Dar n-am s-o fac.

În schimb, îți scriu aici salata mea de gânduri bune, că îți doresc ca Moșul să-ți aducă clipe frumoase alături de cei dragi, fiindcă ar fi mult prea trist să te știu singur în această seară. Îți doresc să te îmbrățișeze un copil cu toată puterea lui. Îți doresc să-ți arate cineva cât de mult te iubește și cât de mult însemni. Iar dacă bătrânul în roșu îți calcă pragul, îți doresc să ai puterea să păstrezi pentru tot anul care va veni toată fericirea pe care o vei simți în acele momente.

P.S. Dacă îți vor pica cam greu la stomac răciturile, salata boeuf, cartaboșii, sarmalele și cârnații, eu te aștept aici cuminte, în pidvor, cu ceainicul pregătit. Și cu o vorbă bună. Hai, te-am lăsat, că am auzit agitație în camera vecină. Cred că a venit cel mai așteptat personaj din această seară.

Seară faină să ai și tu, și nu uita să-mi scrii cum a fost, ce ai primit, alea-alea!

Later edit

Revin, fiindcă văd că mai sunt niște gospodine și niște gospodini care încă nu știu cum să orneze salata boeuf (beuf, biof, bef, sau cum se mai nimerește-n taste). Uite-le pe-ale mele din acest an:

Lângă acel "glob" de salată boeuf voi mai pune niște "porcării" (tobă, lebăr, cartaboș, jumări, șoric etc) pe care le aduc neamurile de țară -imediat vin și ei- dar nu promit că voi mai avea vreme să pozez. Vom vedea, vom vedea.

Ultima salată e pusă direct în caserolă, o fac cadou lui Moș Crăciun.

Later-later edit:

Sandibelă, am dat un ocol pe la rusoaice, și am găsit o grămadă de idei, mă, nu știu, dar alea mă dau întotdeauna pe spate! Ia o mostră:

Și a mea, făcută la repezeală:

Am mai făcut și un cadou, cu o floare din morcov fiert, umplută cu puțină maioneză și cu un bob de mazăre:

Mi-am dat jos pălăria în fața talentalor rusoaice:

Știu, mai am de exersat! Am remarcat asta când am făcut buburuzele pe salata de vinete:

Detaliu cu gângăniile:

Corpul era din jumătăți de roșioare cherry, bulinuțele de pe spate sunt din maioneză pusă cu scobitoarea, capul e din cașcaval ținut la temperatura camerei modelat ca plastilina, între palme, ochii și gura (cam dințoasă, cei drept!) le-am făcut cu scobitoarea înmuiată pe rând în maioneză și în piper măcinat, iar cornițele sunt 2 semițe de chimen. Vă rog să apreciați greutatea cu care am manevrat semințele de chimen, eu având la ora actuală o manichiură cu unghii destul de lungi. M-ar fi ajutat o pensetă, dar n-am decât penseta mea cosmetică, și nu mi s-a părut tocmai igienic să o manevrez în bucătărie... deci până am reușit să pun cornițele a durat (aproape) o veșnicie!

*************************************

Mai editez încă o dată, că am mai făcut o salată boeuf din verdețurile din supa de găină, ia:

Puzzle

noreply@blogger.com (Happy) — Wed, 21 Dec 2011 19:09:00 +0000

Bună seara și bonsoir!

Am fost la Dedeman în căutare de unele-altele pentru a mai dota palatele. Atâta m-am știut fâțâi prin magazin, până când m-au durut picioarele. Apoi am găsit un raion cu oale, cratițe și alte articole din această categorie. Mi-a făcut cu ochiul un joc de puzzle. Acum m-am jucat cu el și sunt super încântată că am reușit să-l fac. Vă arăt și vouă etapele:

1. Kiwi

2. Kiwi+Banane

3.+Mere+Pere

4.+portocale+mandarine

+2 pachete zahăr vanilat+1 fiolă esență de rom+1 pumn de stafide.

Se amestecă toate piesele puzzle-ului. Voila:

Merg de minune piesele de puzzle pentru tot felul de chestii mărunte care stârnesc setea de bere. Dar cum nu sunt low carb, nu e voie. Dar cu fructe este voie, deci, cine vrea să se joace cu mine?

Ceai de morcovi cu gârteni

noreply@blogger.com (Happy) — Mon, 12 Dec 2011 19:45:00 +0000

Pfff! Nici nu știu cum să-ncep. Mă uit ba la monitor, ba la unghiile de la picioare, ba în tavan și mai molfăi câte-o saloană. Ultima punguță pe iarna asta, promit. Simt așa, ca o stinghereală, că de ceva vreme, o doamnă cu care nu prea am interacționat, mi-a lăsat un dar la ea în blog. Întâmplător, abia azi am găsit dedicația ei. Deh, am avut "treabă" multă, am behăit aici și la fetele cucuietele-n bloguri.

Mi-a făcut plăcere, self esteem-ul meu acum e la apogeu. Recunosc deschis că m-a cuprins așa, o fâstâceală, exact așa cum am fost la prima serbare de Crăciun în grupa mică, atunci când, deși am știut atât poezia mea cât și toate celelate poezii din serbare, n-am fost în stare să spun vreo vorbă - de se uitau toți părinții celorlalți copii la mine ca la un copil cu nevoi speciale. Sper să-mi treacă fâstâceala la fel de repede ca și atunci la serbare. Îmi amintesc că atunci fâstâceala mi-a trecut repede, chiar imediat după serbare. Devenisem din nou ~~(prea)~~ grăitoare, recitându-i maică-mii tot spectacolul, și explicându-i că eu știam să zic toate poezele și de față cu ceilalți oameni, dar nu cred că ăia chiar erau interesați de ceea ce aveam eu să le spun, fiindcă ăia erau curioși de puradeii lor. Bineînțeles că în ziua aceea mi-a fost refuzată recompensa zilnică (putea fi o gogoașă, o înghețată, o acadea din piață, sau o șuhaidă). Am poftit la șuhaidă. Maică-mea n-a apreciat recitalul meu. O lungă perioadă de timp am fost complet nedumerită de comportamentul maică-mii. Încă mai am dubii, nu a apreciat corect valoarea mea artistică ... A doua zi în drum spre grădiniță, i-am spus poezii lui taică-meu. ~~Ca să tac,~~ mi-a cumpărat o șuhaidă. Am ajuns la grădiniță ca un clovn, doar că aveam mască din ciocolată.

Ehhhh, dar să revenim la ceaiul cu pricina ... de morcovi da? E bun tare. E de post. Și e bun mai ales după excese culinare (în cazul meu exces la mâncat bomboane de pom). De ce avem nevoie? Imaginea este grăitoare:

Evident că se curăță de coajă rădăcinoasele și dovlecelul. Se pun rădăcinoasele la ~~infuzat~~ fiert în 2.5 litri de apă rece, așa cum am văzut la Academia lui Horia Vârlan sau la Cireașa de pe tort (nu mai știu sigur).

Când verdețurile (a.k.a rădăcinoasele, așa le zice la noi, pe la Banat) s-au fiert, se pune și dovlecelul și se mai dau vreo 2-3 clocote.

Într-o altă oală se pun la fiert cam 500 ml de apă cu 1 linguriță de sare. Când clocotește se pun în ea aproximativ 100 de grame de gârteni. Ungurești. Din 4 ouă. Adică așa ceva:

Cam așa arată gârtenii:

(Dl. Happy zice că a văzut pe canalul tv PV cum momeau ăia niște pește cu kukoți din ăștia. Eu nu pot să înțeleg cum poți să te uiți la o emisiune unde unii stau cu bățul în baltă...)

Se fierb gârtenii al dente. Se scurg de apă și se trec sub un jet de apă rece. Tot la Horia la tv am văzut.

Într-un castron se pun gârtenii. Peste ei se toarnă infuzia de legume. Se potrivește de sare și piper. Se servește în ceașcă specială. Eu n-am avut. Așa că am servit această infuzie din farfurie.

Ca și în cazul ceaiurilor precedente, am mâncat și produsele infuzate. Un deliciu. Gust ușor dulceag de morcovi, aromă delicată de țelină și rădăcină de pătrunjel, înobilat cu un praf de piper negru proapăt rășnit. Divin. Poza e blițuită, fiindcă am făcut-o la ceas de seară. În realitate zeama are o culoare gălbuie. Dacă aveam și o frunză două de pătrunjel, era perfect! N-am avut. Dar a fost aproape perfect! Sănătate la farfurie.

Desertul l-am redus la :

Mai mult ca perfect!

P.S. Revin la scena de Crăciun, îs leșinată după grăsunelul din reclama asta:

Pijama's Day

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 10 Dec 2011 15:50:00 +0000

Pe 3 decembrie e ziua mondială a persoanelor cu handicap. Azi e Ziua mondială a drepturilor omului. Cum nu am prea multe handicapuri la vedere (zic eu), nu puteam aniversa prima sărbătoare. Dar cum oameni suntem toți, am decis că e obligatoriu să-mi sărbătoresc și eu drepturile mele. Cum le-am sărbătorit? Nu prin bal-mascat. Nici prin party și after-party. Ci am decretat ziua de azi ca fiind Paijama's Day. O dată, de două ori pe an o aniversez, și mă bucur de ea din plin.

Ce este Ziua Pijamalei? E o zi în care sunt singură acasă. În care n-am nici o obligație socială. În care nu am voie să mă schimb de pijama. În care nu am voie să fac patul. În care am voie să lenevesc. Să-mi pun măști cosmetice pe față. Să-mi pun lipiciuri pentru puncte negre pe nas și să nu-mi pese, fiindcă nu mă vede nimeni. Și la sfârșitul zilei să mă răsfăț cu o baie cu spume, iar mai apoi să trec din nou în pijama și țuști! în vârful patului. Și dacă seara se încheie romantic, pot spune că este mai bine decât la after party, n'est ce pas?

Oameni suntem și-avem dreptul la mâncare. Dimineața am păcălit-o cu un iaurt cu niște cereale. Apoi am băut sorbind cu patimă ceaiul aburind din ceașcă. Apoi am mâncat și felia de lămâie, deși lumea zice că nu e bună, pentru că lămâile din hiper-super de la noi nu sunt eco. Îmi asum acest risc, voi să nu faceți ca mine, vă rog.

Pe la ora 4 după-masa, mațele începuseră dialogul. Băh, sarbătoare-sărbătoare, dar chiar așa, pe sec? Îi promisesem lui Sandibela că-i pozez azi o mâncare, deși eu știam că azi e pijama's day, deci nu e voie la bucătărie. Așa că, de dragul ei, am încălcat regula de baza a pijama's day, și am pregătit ceva rapid de mâncare:

Pijama's day cake

Aaaa? Ce spuneți? Arată bine! E ca un boț de bulz! Vreți să vedeți și o secțiune? Ete! (vorba Sandibelei):

Secțiune pufoasă, proaspătă, aromată, fierbinte, aburindă!

Acum că v-ați prins ce e cu pijamas's cake-ul, e cazul să vă dau și rețeta, repede-repede până se mai răcește un pic secțiunea ca să o pot mânca. În vârful patului, dar să nu mă spuneți la Mr. Happy, că nu-i place să mănânc în dormitor.

Așadar, într-o crăticioară se pune la fiert o cană mare de apă, un praf de sare și 3-4 linguri de făină de mălai grisat. Made în Hungary am avut eu. Ca să fiu foarte exactă cu rețeta. De teama cocoloașelor din mămăligă eu pun făina încă de la început, și amestec cu telul pară până s-a făcut mămăliga tare.

Am pregătit un vas ceramic pentru a coace cake-ul. Am pus pe fundul vasului o felie mare de șuncă. Peste ea am pus un strat de mămăligă. Iar peste mămăligă am pus bucăți de cașcaval. Afumat am avut, dar e bun și cel neafumat. Sau orice fel de brânză aveți voi prin frigider.

Un praf de paprika iute aromează perfect pijama's cake-ul.

Se pune și al doilea strat de mămăligă. Apoi se nivelează frumos, cu o lingură înmuiată în apă.

Cu aceeași lingură facem o adâncitură în mijlocul cake-ului. Se pune o picătură două de ulei acolo (un strop de ulei, da?)

În adâncitură se pune un ou.

Se pudrează cu puțină paprika, și se dă la cuptor. 180 de grade , 10-12 minute.

E gata când cake-ul are o crustă frumos mirositoare.

Se lasă puțin la răcit, ca să poată fi frumos răsturnată pe platou. Aici felia de șuncă de pe fundul vasului se dovedește extrem de utilă.

Se ornează frumos platoul pe care se așează pijama's cake-ul. Am feliat un ardei copt. Apoi am căutat în frigider niște smântână. Aveam doar Făgăraș.

I-am făcut un moț dintr-o lingură de făgăraș din ăsta. Desigur, mi-am admirat manichiura de sezon. Apoi am făcut o poză în cinstea pijama's day, ia, să se observe cât eram de asortată:

Deci ie rozzz, la fel ca telefonu-mi.

Am căutat și ceva desert, că doar așa e la pijama's party. Am găsit Făgăraș. Din nou.

Deși m-ar fi tentat și

Mi-am mai admirat încă o dată peisajul de pe unghiuțe:

Apoi am tăiat pijama's cake-ul. Arome deosebite, gusturi picante, lavă de cașcaval.

Until the next pijama's day, with all my love !

(este degetul inelar, să nu generăm alte discuții!)

Later edit: yahoo romania ne oferă "chifteluțe" - vorba cârcotașilor

Un nou moment magic

noreply@blogger.com (Happy) — Mon, 05 Dec 2011 19:19:00 +0000

Seara s-a cam lăsat mult așteptată. Ziua, chiar dacă a fost o zi de luni, a fost mai blândă decât ultimele luni din luna trecută. Ajunsă acasă, n-am avut stare. Mi-am făcut introspecția și am ajuns la concluzia că are sens să-mi curăț botinele și să le așez pe pervaz într-o dulce așteptare. Apoi, m-am cuibărit în fotoliu, molfăind o clementină. Când s-a terminat clementina, am desfăcut o pungă de saloane. La început le-am ales pe cele cu jeleu. Apoi m-au apucat mustrările, m-am simțit ca atunci când eram copil și mâncam din cozonac doar umplutura. M-am apucat să ghicesc aromele: cocos, marțipan, rom, scorțișoară, nucă, portocale. M-am dezlipit ~~cu greu~~ de punga cu saloanele pe care le-am așteptat un an întreg. Tipil, m-am strecurat la fereastră, căutând să văd dacă a venit. N-a venit. Încă. Dar știu că va veni. Ah! Eu nu mai am răbdare!

La voi a venit????

Apple, Lime & Yoghurt

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 24 Nov 2011 17:21:00 +0000

Duamna Sandi este îngrijorată că nu mai gătesc, sau mă rog, eu cred că e îngrijorată de frecvența postărilor mele. Rușinată, am fugit repede-repede la bucătărie și am pregătit un delicios Apple, Lime & Yoghurt, ca la mama lui acasă. Deh, mi-era și-un pic de foame , dar și-un pic de frig, azi am călătorit cu o mașină cu scaune din piele și n-avea mașina aia încălzire-n scaune, mi-a dârdâit tot în mine. Așa că după ce m-am dezmierdat cu o baie fierbinte-fierbinte (cred că dacă aveam pene reușeam să mi le smulg fără nicio problemă), am considerat necesar să-mi dezmierd și papilele.

Mi-am făcut introspecția zilnică întrebându-mă ce-mi dorește suflețelul: an-tan-te-bite-mane-te-bite-mane-compane-an-tan-te. Și-a ieșit Apple, Lime & Yoghurt. Adică dânsul:

E din colecția de toamnă-iarnă, e savuros ca toate licorile fierbinți care se pretează acestui sezon. Are și o oarecare dulceață dată de conținutul ridicat de fructe deshidratate. Prepararea e conformă ritualului care se impune după o baie profundă, cu săruri multe și cu spume revigorante. Se pune la fiert o cană de apă plată. Între timp se pregătește cana specială de ceai cu infuzorul special. Se pune o linguriță cu vârf din amestecul din punguță.

Nu arată rău, și pentru confirmarea acestei opinii mai citesc încă o dată ingredientele, în timp ce înfulecam o feliuță de mandarină. Băile fierbinți mie îmi provoacă o sete profundă.

Nu văd între ingrediente unde este yoghurt-ul. Sper ca în urma reacției pe care o va avea amestecul cu apa fierbinte să apară și yoghurt-ul. Am turnat apa clocotită:

... apoi am pus capacul și am așteptat reacția.

Între timp m-am dat cu cremă, pielea mea trebuia rehidratată. Numai bine, amestecul a avut timp suficient să se infuzeze și să primească culoare frumoasă de la iarba de lămâie. Sau lime, că acum nu mai sunt sigură ce conține de fapt acest amestec. Ridic cu emoție capacul, sperând să apară și yoghurt-ul.

Yoghurt nu prea avem în ceașcă, în schimb constat că infuzorul nu e grozav, are "scăpări". Dar licoarea miroase frumos, iar gustul ei este foarte aromat. La a doua încercare de preparare a acestei licori, a apărut yoghurt-ul. Din frigider, că-i place să se creadă pilos.

N-are nevoie de pile, e chiar bun. Începe să-mi placă de băieții aștia de la Lidl.

Și totuși, de ce Apple, Lime & Yoghurt? Mmmmm! Și-apoi m-am cuibărit la căldurică. Și nu sunt speranțe să mai ies din cuib până mâine dimineață. Nope, nope, nope....

P.S. Mi-a plăcut sârma igenioasă cu care poți să închizi punguța de ceai.

Unii vine, alții plec

noreply@blogger.com (Happy) — Mon, 14 Nov 2011 15:14:00 +0000

Bună ziua!

Intru brusc în ~~dialog~~ monolog cu domniile voastre fiindcă duamna Zazu' s-a supărat și și-a strâns taraba, ba mai mult a stins și lumina. Păcat că au reușit să o supere, dar sper că după o pauză să se împace cu ea și cu noi, cei care o așteptăm cu lumina aprinsă-n pridvor. În schimb, nu pot să nu sar într-un picior de bucurie că duamna Sandi a intrat și dânsa în lumea bună a blogosferei. Nișa ei, sunt sigură că va fi în zona culinară, dar și a bâzei, că noi eram aproape perfecte la acest capitol prea puțin înțeles de majoritate.

Cum lui Zazu îi place tare mult culoarea verde-n farfurie îi dedic o farfurie cu mazăre. Iar lui Sandibela îi dedic ardeiul, usturoiul, sarea și piperul din mâncarica de mazăre. Fără bundașchenir că de azi e post. Mărarul vine într-un sfert de oră, maxim 20 de minute, așa mi-a zis.

Deci să recapitulăm: 1 ceapă tăiată mărunt se călește în 2-3 linguri de ulei (de orez am pus eu fiindcă azi sunt fițoasă), se adaugă o pungă de 400 de grame de mazăre congelată. Sărăm și piperăm după gust. Adăugăm 2-3 căței de usturoi tocați mărunt. Când s-au înăbușit toate legumele în tigaie, se adaugă o jumătate de borcan de Korona Konzerv de la Lidl (e bun-bun bun, să nu-l evitați dacă îl vedeți!)

În background, Gabena vă face cu ~~mâna~~ frunza

Ah, nu v-am zis ce e în borcanul cu KONZERV. Pe eticheta cealaltă scrie așa:

Adică în borcan este un bulion cu fâșii de ardei gras. Pe stilul gătelilor din zona satului meu, în borcan se împrietenște excelent zahărul cu sarea, exact atât cât trebuie.

Revin la rețetă: două-trei clocote sunt suficiente, doar niște fire de mărar îi mai lipsesc.

Divin de bun, ca pentru prima zi de post.

Zazu, Sandi vă pupez!

P.S. Aș mânca bundașchenir acum ...

11.11.'11 la ora 11:11':11"

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 11 Nov 2011 15:05:00 +0000

Azi e o zi mare. La fel de mare cum a fost și ziua de acum un an, adică ziua din 10.10.'10. Trebuia cică să se-ntâmple nu știu ce chestie, după cum zic ziarele, dar nu s-a întâmplat. Nu ne pierdem speranța, așteptăm anu' următor să vină ziua de 12.12.'12, și în mod special ceasul al 12-lea din acea zi.

În rest, deși nu am mai scris pe aici, eu încă fac bine, la fel și Galbena și Lila s-au făcut și ele bine au scăpat de purecii care le învadaseră culcușul. Acum vor să-mi mulțumească pentru că am avut grijă de ele toată vara și m-am luptat cu purecii ăia, care de fapt cică sunt doar acarieni.

Galbena

Galbena are lăstari

Lila are și ea un lăstar, ea nu e așa tigancă ca și Galbena

Zic eu că nu s-a-ntâmplat nimic deosebit azi, fiindcă vreau să ascund gunoiul sub preș, poate așa scap de mustrările care mă încearcă de vreo 3-4 ore. Fiindcă de fapt azi s-a întâmplat ceva ce nu mi s-a mai întâmplat de mult, m-am trezit cu o foame de lup. Nu știu de ce. Dimineața eu am prostul obicei să sar peste "le petit dejeuner". Așa că am decis că mă țin tare, ignor foamea de dimineață și o să-mi treacă. Și ce credeți că mi s-a-ntâmplat când aproape că uitasem de dânsa? M-a apucat de nas un miros de covrig proaspăt de la ghereta din stația de autobuz. Phiii, dă doamne să vină odată autobuzul ăla, că altfel aici leșin. Când am fost 99,9999999999999999999999999999999999999% convinsă că trebuie să iau măcar vreo 2-3 covrigi (pentru colegi, off course - emoticon cu ochii peste cap -) s-a arătat în zare albastrul autobuzului. Drept pentru care, m-am bucurat, și m-am felicitat, uite cât sunt eu de decisă să nu renunț la low carbs. Bravo fată, sunt mândră de tine. În stația cealaltă de autobuz, adică acolo unde trebuia să ajung, a apărut o gheretă. Nu făcea covrigi. Făcea langoși! Ah doamne, cum mai miroseau de bine! Am decis că azi e ziua marilor încercări. Fiind coadă la gheretă (vreo 5-6 persoane și vreo 4-5 dulăi scăpați de prin ogrăzile din vecini) m-am încurajat din nou că e clar că azi e ziua în care am să fiu cuminte. În birou, când am intrat m-a lovit miros aromat de cafea neagră. Uite vezi ce de treabă e lumea din jurul meu!!!! Și discret din biroul secretarelor m-a luat din nou de nas mirosul de langoș. Doamna, unul e pentru dumneavoastră! M-a luat cu leșin de atâta poftă. Între timp m-a vizitat un copil. L-am servit cu langoșul cu telemea și cașcaval. Că doar nu era să stric gustul cafelei, nu? Bravo fată, n-ai trădat low carb-ul.

Am trecut cu bine până a trebuit să plec către casă. Ghereta din stația de autobuz a fost închisă, s-a terminat aluatul de langoș, mai aducem mâine, doamnă! La covrigărie a fost închis, ufff ce bine, am scăpat. Uite merg două stații de tramvai pe jos, ca să mai ardem niște calorii, fiindcă uite ce era să pățesc azi. Și ajung în zona gării. Unde colcăie gheretele. Covrigi, fornetti, ziare, reviste, sărăței și sărățele, plăcintă cu varză, plăcintă-ntinsă. Ufff, ce bine mai arătau! Am trecut pe lângă ele, dar când am văzut că plăcinta-ntinsă era cu brânză, n-am mai rezistat. Am luat o bucată, mama ei de treabă! O bucată cu telemea, și o bucată cu brânză dulce...

Cu nările potolite de mirosuri dar cu foamea și mai stârnită, trec și pe lângă șaormeria turcului. Nu vreți să știți ce bine mirosea și acolo. Am strâns din nări și am trecut mai departe, având deja pe umeri vinovăția că mi-am trădat low carbs-ul. Ajunsă acasă, dau peste tigaia cea mare de clătite, aia care face clătite XXL. O ascund în dulap. Dar the little devil al zilei de unșpe a unșpea nu mi-a dat pace. Așa că l-am potolit cu 3 clătite XXL.

Pe una am vrut să o fac șaormă. Deschid frigiderul și inspectez. Am pus ce aveam pe acolo: 2 felii de șuncă presată, niște gogoșar murat, și am răzuit niște cașcaval.

Am rulat-o frumos și am pus-o în tigaia încinsă ca să se omogenizeze în ea umplutura.

Am presărat-o cu puțină boia iute și am pozat-o.

Apoi am mâncat-o. Cu patimă.

Pe-a doua clătită am umplut-o cu dulceață de zmeură. Că am poftit la dulceață de zmeură când am fost la Lidl.

Acum vă pot spune că e bună, dar să nu care cumva să dați toți iama în dulceața de zmeură așa cum ați făcut cu lasagnele de la Lidl. Că și alea erau bune ) și eu nu mai găsesc de ceva vreme, zici că e zahăr din timpuri ceaușiste.(și-acum îmi aduc aminte ce rău mi-a fost după ce am mâncat ultima dată lasagne, am mâncat ca haplea, de zici că am știut că n-am să mai apuc la lasagna în viața mea!! deci nu e bună, să nu cumpărați lasagna de la Lidl!!!)

Acum mă uit la a treia foaie de clătită XXL. Și ea la mine. Ea zice să o cruț. Eu zic la fel. Dar my little devil mă tot plimbă prin bucătărie.

Doamne, nu se mai termină ziua asta? Să vină odată 12.12.2012!!!!

Când ne-o fi rău așa să ne fie, amin!

P.S. Cineva a ajuns în frumosul blog căutând "PRAJITURI CU 24 DE FOI FESELE DOMNULUI". Mi-e rău, ce-or avea până și cu fesele Lui? V-am spus că e zi fatidică, ptiu dra...e, scuip în sân.

Wallpaper

noreply@blogger.com (Happy) — Mon, 03 Oct 2011 12:53:00 +0000

Wallpaper. Cu cârnați afumați. Și varză acră. De poftă! Mare. Cu o linguriță mică de erős Pista. Ca să simți viața.

Rețeta e banală. Se călește o ceapă mai mare, împreună cu 1 morcov mare și 1 gogoșar. Se adăugă o linguriță de boia (iute sau dulce, cum vă lasă inima). Varza acră se spală în câteva ape (pentru desărare), apoi se amestecă împreună cu legumele călite. Într-o tavă se așează un rând de feliuțe de șunculiță. Afumată ar fi recomandarea noastră. Peste care se pune stratul de varză, iar mai apoi, se pun bucățile de cârnați. Îngropați cârnații în varză, vor fi demențiali! Se dă la cuptor la 180 de grade pentru 40 de minute.

Dacă doriți, pripiți între timp o mămăliguță. Dacă nu, dați fuga până la colț, la brutărie. Mâncarea aceasta cere pâine caldă, abia scoasă din cuptor.

Să ne fie de bine!

Salata anotimpurilor

noreply@blogger.com (Happy) — Fri, 30 Sep 2011 18:40:00 +0000

Încă de pe vremea când citeam eu multe povești nemuritoare (mai țineți minte colecția aia de cărticele? o adoram!)mă întrebam ce-or fi și cum or arăta rodiile alea aurite ale lui Ispirescu. Pot spune cu mâna pe inimă, că dintre recentele mele descoperiri (adică acu vreo 4-5 ani) am avut pentru prima dată rodia-ntre palme. Credeam că trebuie să fie galbenă, că doar erau aurite-n poveste. Dar uite, că astea din piață erau poate din alt soi, mai pământean, mai pentru muritori. :)

Și fiindcă-n drumul meu pedestru la/ și de la job s-a deschis recent un fel de aprozar, uite cum am decis eu să rup inima târgului, satisfăcându-mi o poftă de fructe. Că doar e toamnă, și cum vă ziceam în postul anterior, e anotimp bogat. Pe aici e toamna aia ca vara, ca să parafrazez celebra zicală. Așa că merge un cocktail de fructe. Sau mai bine o salată, că tot reveni dtoamna vară pe la noi.

Vreți și o rețetă, nu-i așa? Luați ceva și vă notați: 1 rodie (dacă nu găsiți auritele lui Ispirescu, alegeți varianta roșiatică), 1 banană, 2 kiwi, 1 portocală. Asta pentru exotismul anotimpului ciudat. Adăugați la listă o pară (de toamnă, musai de toamnă, din aia verde cu coaja pistruiată!!!) și-un măr. Și pentru că mai sunt mai puțin de 100 de nopți până vine Moș Crăciun, adăugați pe listă și vreo 2-3 linguri de stafide îmbătate-n rom. Un baton de vanilie e și el bine venit. Amestecați-i semințele parfumate divin în romul bețivelor. Dați-le și-o pulbere fină de zahăr brun. Împrieteniți-le pe toate într-un castron mare, și lăsați-le la frigider pentru vreo 30 de minute. Pregătiți-vă de sărbătoarea exotică de toamnă întârziată. Mmmmmmmmmmmmm!

Apoi așezați-vă cât mai comod în fotoliu. Nu îndrăzniți să ațipiți, că va suna telefonul.

"Curierul sunt, doamnă! Vin acuma la dumneavoastră!"

A venit coletul de la Quick, în care, printre altele am găsit și cele 3 forme de copt pâinea.

Ok, nu vă temeți, nu mă apuc (încă!) de copt pâine, dar nu n-am putut abține să nu comand formele astea fiindcă erau la reducere.

Acu' uitându-mă pe cutie, constat că am 2 "doboszuri" (aka cutie de tablă) în formă de stea și unul în formă de floare. Pe cutie este unul în formă de inimă. Nu mă deranjează prea tare dar nah, dacă aveam chestia asta pe vârful limbii și-n buricele degetelor a trebuit să o spun/scriu.

Faza mișto e că în cutie am găsit și un manual.

Pretențios zis manual. De pe maieul ce l-am îmbrăcat azi dimineață a trebuit să tai mai multe etichete decât câte file are manualul ăsta de 10cm x 8cm. Citesc și răscitesc din manual partea în limba română și încă nu-s dumirită.

Poate reușiti voi.

Deci mă amuz. Ce aluat să pun în apă caldă? Oricum achiziția e ok, formele-s bune, au capace la ambele capete.

Și-am mai primit niște forme de fursecuri.

Era păcat să nu le iau, că tot erau la reducere (5 lei parcă).

Dovleac (?)

Frunză

Porumbiță

Ghindă

Frunză de vâsc

Măr

Dar sunt cam micuțe. Uite a picat o frunză din bonsai:

O fi venit toamna???

Ruginiu de toamnă

noreply@blogger.com (Happy) — Tue, 20 Sep 2011 16:59:00 +0000

Toamna-i anotimp bogat
Bucurie mare-n sat!

Mai departe am uitat ce scrie-n cartea de Citire.

Azi a fost o adevărată zi de toamnă, coafată vâlvoi din cauza vântului nebun. Și gel-ată (hmmmm? există cuvântul ăsta în DEX? ) cu stropi mari și repezi de ploaie. Mi-a plăcut! :D

Mi-am pus manichiura ruginie, ca să vă arăt că-s fan adevărat al Doamnei Toamna.

Apoi am plecat la cumpărături, hai-hui, cântând ~~în gând~~ prin ploaie. Apoi am aplicat terapie de iarnă. Am cumpărat un dovleac.

Cât timp a stat la copt, coafura-mi a devenit decentă, vâlvoiul a dispărut înghițit de dinții flămânzi ai periei de păr.

Arome de zurgălăi s-au împrăștiat în toată casa: cuișoare, scorțișoară, vanilie. Și prafuri parfumate pentru cafea și capucino (n-au stricat deloc). Aromă perfectă pentru o după-masă tihnită.

Să ne fie de bine, că taaaare bine a mai fost!

P.S. Nu înțeleg de ce ciupanezul ăsta are copyright? Se pare că am fost la aceeași nuntă. Nici lui nu i-a prea plăcut... Nici mie nu prea îmi place ce face el. Dă-i Doamne Internet tăiat de câte ori va dori să navigheze. Amin!

Nuntă - reloaded

noreply@blogger.com (Happy) — Sun, 18 Sep 2011 22:26:00 +0000

Bună seara, prieteni! (vorba cântărețului)

E aproape miezul nopții, așa că e aproape ~~trecută~~ ora pentru bedtime story, chiar dacă mâine, dimineața iar va veni nemilos de repede. Dar cum ieri și azi, săptămânile trecute și vara trecută au făcut furori nunți regale, nunți de ciocoi românești și de alte etnii conlocuitoare, merită să relatez și eu de la trecutul eveniment de ieri noapte - ultimul anunțat din acest an. Cel puțin pentru noi. Din nou m-au apucat idioțeniile de a accepta să particip la nunți de oameni pe care nu-i cunosc. Mirele este coleg de job de-al jumătății mele, ne-a făcut un favor (contracost) acu' vreun an de zile, drept pentru care, ieri seara am onorat tânăra familie. N-am servit starea civilă și nici cununia religioasă, consider că asta ar fi datoria celor apropiați, am senzația că momentul ține mai mult de intimitatea lărgită (există oare așaceva?) a celor doi eroi principali. Ce-i drept, noi ne-am mobilizat mai greu ieri pentru eveniment, așa că am decis că vom ajunge cu vreo oră, o oră și jumătate cu întârziere la restaurantul în care a avut loc petrecerea. Timp în care m-am fâțâit prin piață în căutarea buchetului perfect.

Nu știu cum e în alte părți, dar în Piața Mică din satul meu (deci înseamnă că există și o Piață Mare, da?) florarii parcă sunt la datorie 24/24, 7/7, 12/12. Iar oferta e deosebită, mi-am clătit ochii și sufletul cu frumusețea lor. Și-am meditat în sinea mea: ce buchet să aleg pentru o mireasă despre care nu știu nimic? Chiar și acum mă întreb oare cum o cheamă? (știu, bag capul în pământ...). Florarii mă asaltau/agasau cu întrebările: nuntă? zi de naștere? buchet mai mare? buchet mai mic? mai ieftin, la 15 lei e bine doamna? orhidee la 130? le las la 100 pentru doamna!

Am decis că vreau un buchet care să se asorteze cu rochia mea. Nu aveam alt criteriu! Și am găsit un buchet cu niște trandafiri albi, și niște flori violet (nu știu cum le cheamă, arată ca macii doar că sunt violet, am văzut și albi, am o poză cu ăia albi, cine știe să-mi spună și mie cum se cheamă acele flori, please). Inconștient sau nu, am oferit miresei flacăra violet (e de bine :) ) .

Cu buchetul cel frumos cumpărat am plecat spre locația petrecerii. Cum suntem oameni maturi și responsabili, am mers cu taxi ca să nu fim nevoiți să facem abstinență la alcool. Că de condus mașina după ce am "consumat" nu se pune problema. Nu știi niciodată când apare piaza rea, pisica 13!

Ajunși în fața restaurantului, vedem Mirele în parcare. Am considerat că ar fi fost frumos să așteptăm în fața restaurantului să-și termine mirele treaba din parcare, să-i dăm timp să ajungă în sala de restaurant ca să ne poată primi cum se cuvine. Oricum ajungeam să așteptăm în restaurant dacă intram, așa că am încercat să evităm penibilul. Deja luasem asupra noastră faptul că aveam întârzierea. Am observat că, în general, nu se prea mai ține cont de ora aia trecută pe invitație, ora aia e un fel de oră la care începe petrecerea, cine vrea se poate lipi și pe parcurs, deci e ok să ai o oarecare întărziere. Au fost cazuri în care nunta a întârziat și stăteam cu chelneriii în așteptarea nunții. Mi-am jurat că nu voi mai păți așa ceva. Ei, dorința mi s-a-ndeplinit, nu mai așteptam cu chelnerii, așteptam singuri! După un timp, mirele a apărut de la mașină, cu un costum de haine pe un umeraș. Ne-a salutat, văzându-și de treaba lui, pe noi predându-ne unui alt coleg, care știa unde eram repartizați la masă. Mi s-a părut aberant, dar nu mă mai miră nimic, asta e soarta mea pe la nunți! Am rămas totuși proțăpiți la intrarea în sala de mese, după ce un chelner ne-a pus în mâini câte o cupă cu șampanie. Măcar el știa ce datorie are. Mirele și mireasa nu prea știau. Dar nah, aveau o scuză, erau pentru prima dată în postura asta. Și noi la fel. Ce trebuia să facem cu șampania? Să o bem cu chelnerii? Să o bem între noi? Că nu aveam cu cine ciocni, nici mire, nici mireasă. La un moment dat apare mireasa, pasează rapid buchetu-mi de flori unui chelner (măh, chiar era mișto, nici măcar nu s-a uitat la el, știu că era inflație de flori pentru ea, dar orișicât...) și ne arată cu degetul direcția pe care trebuie să o urmăm ca să ajungem la masa dedicată onoraților oaspeți (cică ăia eram noi, măcar în sinea noastră). La masă găsim doi ortaci, cunoscuți la nunțile despre care am mai relatat pe frumosul blog, și încercăm să ne revenim ca să ne "sim(p)tem bine".

Ce să vă mai zic? Mâncarea a fost bună și multă (aperitiv rece, aperitiv cald - un rulou de șalău cu un moț făcut dintr-un crevete și cu garnitură de morcovi - io pe ăsta l-am săltat, a venit pre repede după aperitivul rece, mai țineți minte că noi avem o oarecare întârziere - supă cu gârteni, cartofi aurii și friptură și ceva ruladă din piept de pui, tort și sarmale). Am stat până la tort, deși cineva drag mie ar mai fi stat pentru sarmale, e înebunit după sarmalele de la nunți. N-am observat bufetul de fructe decât atunci când am plecat. A fost o chestie mișto, cu tot felul de fructe sculptate și cu fântâni de ciocolată, uite că a ajuns moda cu astea și la noi în sat, ole! Mai că m-aș mai duce la o nuntă doar ca să savurez atât vizual cât și gustativ bufetul. Pfoai!!!!! Ce mă oftic că nu l-am văzut mai devreme!

În rest, nu prea știu cine erau oamenii ăia care s-au căsătorit, parcă eram din filmul acela în care un el și cu o ea erau clandestin la o nuntă. Au venit de două ori mirii și pe la masa noastră (parcată pe ultimul rând de mese în fundul sălii după un stâlp). Ne-au urat ceva de "să vă simteți bine" noi am zâmbit și am mulțumit politicos. A doua oară au venit după ce au tăiat tortul, să ne întrebe dacă a fost bun. Noi încă n-am apucasem la tort, fiindcă eram cam ultimii la rând. A fost bun și tortul, blat normal cu cremă de ciocolată și boabe de vișine. Învelit în marțipan, dar ăla era foarte dulce.

Abstracție făcând de momentele ciudate de mai sus, seara a fost ok, păcat că psihic mă simțeam ca la nuntă (am eu buba la cap cu nunțile, știu). A fost nunta la care n-am văzut absolut nimic - eram după stâlp, jumătate de masă vedeau stâlpul, cealaltă jumătate erau cu spatele la stâlp. Și de data asta au plimbat supa și friptura. Tortul a fost adus pe întuneric, dar nu știm ce s-a întâmplat "pe centru", de la periferie nu se vedea și nu se prea auzea decât muzica. Muzică multă ungurească, nu știm cine erau ungurii pe acolo, înțelesesem că toți erau români. La furatul miresei nu s-a făcut zarvă mare, la negociere a fost banal, cică să cânte nașu' două melodii. S-au decis la "Noi suntem români" și încă una tot cu Avram Iancu. Mă așteptam să cânte și imnul, măcar cele 4 strofe, că și-așa e plin scandal cu imnu'. Am avut parte și de doină (tradițională la supă?) și de "Ciocârlia" cântată la vioară (la friptură). După friptură a fost nuș' ce cântec popular cu tata care are fată, sau ceva de genu'. Și evident n-a putut lipsi nici "Pușca ~~mea~~ și cureaua lată" (bat-o D-zeu s-o bată, citat din lăutari). Lăutarii au anunțat la un moment dat dansul pinguinului. Nu s-a prea îngrămădit multă lume, drept pentru care într-un minut-două au omorât pinguinul. N-am scăpat de recesământul nuntașilor ("Cine-i născut în ianuarie? Hai sus-hai sus, hai sus"). Nici ăsta n-a avut succes, cel puțin așa se ~~vedea~~ auzea de la masa de după stâlp.

N-am văzut ce s-a întâmplat când a venit mireasa din furat, dar lumea de la centru, care a făcut roată în jurul lor (se) râdea. Ăștia de la masa noastră cică: să nu ne supăram, că o să ne dea DVD-ul cu nunta. Iai! De vis! N-am dansat, n-am jucat, n-am horit, n-am tropotit. N-am vrut. N-am avut loc. Dar ne-am plimbat pe malul gârlei, că restaurantul era pe mal. Și a fost bine. Chiar puteam trece și pe acasă și să revenim la sarmale, dar mi-a fost jenă să fac așaceva. Și mireasa n-a dansat pe masă. Doamne, ce nuntă, aproape frumoasă.

Să nu credeți că nu mi-a plăcut nimic la nunți în general. Uite de exemplu am spus clar că la nunta asta a fost mâncarea bună, băutură a fost destulă. Mi-a plăcut și rochia mea. Și buchetul cu care m-am asortat (și care se pare că mi-a plăcut doar mie). Mi-a plăcut că n-au fost oamenii care să lipească banii de acordeon. Sau de frunți. Și mi-au plăcut și chelnerii, au fost ok, doar e restaurant în buricul târgului. Mi-a plăcut în mod special modul în care schimbau scrumierele. Țineau cumva scrumierele la spate în palme, și acolo în spate, mâinele lor făceau scamatoria și puneau pe masă scrumiera curată.

După ce am mâncat tortul, am decis că n-am văzut destul, și că putem merge la culcare, că doar eram ghiftuiți. Am dat să mergem spre "centru", acolo unde erau "cazați" mirii și nașii. Dar era gol. Am rămas iar ca papagalii pe acolo, și bine a fost, fiindcă am descoperit bufetul suedez de fructe. Când tocmai îmi găsisem ocupație, a apărut Mirele. Care, când a aflat că plecăm, a luat-o la fugă. Să ne aducă o cutiuță de prăjiturele. Și pe Mireasă. Ca să ne mulțumim. Mireasa a cerut să fie pupată. De noi. Voi vă pupați cu străinii? Uite, se pare că noi ne.

Disclaimer

Am decis să scriu despre nunțile la care particip fiindcă am constatat că multă lume vine aici, pe frumosul blog, căutând informații despre nuntă (nuntă în Certeze și nuntă la pocăiți e cap de afiș în căutări, habar n-am de ce). Dom'le, dacă sunteți în căutarea organizării nunții perfecte, vă rog citiți despre nunțile la care am fost și despre care am scris aici (n-am scris despre toate la care am fost, deci stați calmi, nu e foarte mult de citit ), poate aveți de învățat. Sau poate nu.

Casă de piatră tuturor!

Orange

noreply@blogger.com (Happy) — Thu, 08 Sep 2011 11:47:00 +0000

Încă de acum vreo două luni îmi pusesem în gând să-mi potolesc pofta de-o prăjitură/plăcintă cu caise. Doar că lenea și promisiunea că "de azi nu mai mănânc ~~atâtea~~ dulciuri" mi-au pus pofta-n cui. Dar dacă floarea care suferă-n ghiveciu-i (are acarieni devoratori de frunze) de pe pervazul ferestrei a înflorit a doua oară, am spus că-i motiv de sfântă sărbătoare.

Drept pentru care, i-am făcut o tartă parfumată cu gem de caise. Caise orange ca să se asorteze la culoare cu floarea. Ca acum orange-ul nu-i mai motiv de încrâncenare. Rețeta tartei este pe blog, doar că de data aceasta am pus unt în loc de untură (untura face aluatul de tartă foarte fraged) și în loc de dulceață de afine am pus dulceață de caise. Și-un praf de scorțișoară, că să nuanțeze aroma de vară a caiselor. Și-un praf de zahăr vanilat, ca să-i dea față.

O lavă dulce și parfumată într-un coșulet fraged și sfărâmicios. Iată un model banal de satisfacție.

Să vină așadar oaspeții la toate Măriile Voastre ! La Măria Mea au venit! :)

În audiență la palat

noreply@blogger.com (Happy) — Tue, 30 Aug 2011 12:47:00 +0000

Dacă ai norocul ca pașii (sau roțile mașinii) să te ducă pe frumoasa coastă dalmată, îți spun cu toată convingerea că nu ai ce să regreți. Oricum, cred că e un noroc că suntem ghidați de o putere pe care o putem conduce cu ajutorul curiozității, iar puterea aceea este puterea cunoașterii. De undeva de sus, imaginea de ansamblu a unui golfuleț îți taie respirația și îți aduce promisuni de vacanță reușită.

Într-una din zilele ce le-am petrecut pe coastă, am decis că e cazul să ne prezentăm omagiile împăratului, drept pentru care, i-am cerut foarte frumos Ioanei (vocea de la GPS) să ne ducă la palat. Palatul era în Split, la vreo 30 de km de locul unde ne-am aciuiat noi, la Castel (Kaštela) (hehehehe, ete că am fost și noi niște regi și nici măcar nu ne-am dat seama până acum!).

Se zice că Dioclețian a fost un împărat care a cam condus imperiul roman în mod democratic. A fost un bun manager, a avut 4 ajutoare (vice-împărați :) ) pe care îi coordona. Când a venit bătrânețea, a decis că "gata! e cazul să ies la pensie!". Nu a fost un gest nepremeditat. Dimpotrivă. De ani buni Dioclețian își construia palatul în Dalmația natală, plănuind că acesta va fi locul în care își va petrece liniștit bătrânețile. Și-a dorit foarte mult să facă ceva trainic și uite, că a reușit. Până în zilele noastre mai se vede ceva din palat: un zid pe ici, un zid pe colo, o coloană pe dincolo. Ironia sorții aș putea să zic că este, în acest caz, faptul că în palat a ajuns să locuiască la un moment dat populația creștină din zona Salon-ului (Solin). Aceștia, prin sec.VII s-au refugiat din calea invadatorilor între zidurile palatului. Dioclețian a luptat din răsputeri împotriva creștinilor, dar uite ce se joacă soarta cu noi!

Drumul până la Palat a fost frumos și scurt, însoțit de o priveliște minunată oferită de Marea Adriatică. În drum spre Palat am intrat și în Solin, dar nu am reușit să găsim orașul Antic - no problem, data viitoare o să-l găsim și pe el, nu puteam lăsa un împărat să ne aștepte la nesfârșit. Odată ajunși în oraș, Ioana ne-a ghidat spre palat. La un moment dat nu prea am mai avut nevoie de indicațiile ei, ne puteam lua după colegii de trafic, toți erau cu ochii-n GPS-uri. Desigur, fiind copilot de nădejde, m-am înarmat și cu hărți pe hârtie, culese de la recepția ~~castelului~~ hotelului în care am stat. Zona care ne-a interesat am pozat-o și o pun și aici, cine știe poate va mai fi de folos cuiva. (În Split, biroul de informare turistică de unde se mai poate face rost de hartă, este situat chiar în palat).

Palatul este încadrat în dreptunghi

Ajunși aproape de palat am avut neplăcuta surpriză de a nu găsi loc de parcare. Am surprins și ignorat totodată o mică discriminare: la o parcare din zonă, angajatul ne-a ușchit de acolo arătându-ne indicatorul cu "Full". Neamțul din spatele nostru a fost lăsat să treacă. Probabil că euroii lui erau mai strălucitori decât ai noștri. Mă consolez cu gândul că poate neamțul ăla o fi avut măcar vreo ramură a unei rădăcini prin RO. Nu ne-am dat bătuți, și am început să ne afundăm prin labirintul de străduțe din zona pieței ce se afla lângă palat. La un moment dat, am găsit un loc de parcare mic-mic-mic-miiiiiiiiic (recunosc, eu nu m-aș fi parcat în veci acolo, dar asta e o altă poveste), mașinile fiind înșirate pe străduțele înguste și întortocheate una după alta, fără a putea să te strecori printre ele. I-am spus Ioanei că am lăsat mașina pe strada George Washingtona, nu de alta dar trebuia să ne găsim mașina după ce vedeam palatul. Mica discriminare ne-a prins relativ bine, nu am plătit nimic.

Înainte de a intra în palat, trebuie să treci prin piață. E un fel de piață "Mihai Viteazu" din satul meu, cu de toate: vegetale, miere, nuci, fructe, borek, pleșcavița, ouă, salamuri, șunci, șlapi și țoale (nemțești, nu-s turcești, a.k.a. calitate, să fim înțeleși). Poarta pe care noi am intrat în palat arată cam așa:

Știam de pe hartă, de pe net și din panourile de la intrare că palatul e împărțit în patru; îmi imaginam să văd acele entități distincte.

Nu le-am văzut, ceea ce am văzut a fost un amalgam de construcții mai vechi și mai noi, ridicate cu grijă printre ruinele antice. Imediat cum am intrat pe poartă se află un hotel:

Constastul vechi-nou este emblematic pentru acest loc. Piața se întinde și pe aleile palatului antic, aici găsești de cumpărat tot felul de mărunțișuri și nimicuri ca suvenir. De multe ori marfa este expusă direct pe pietrele ruinelor, iar printre aceste tarabe se întind, atât cât e loc, diverse terase.

Când am intrat noi în palat, ceasul arăta că e vremea amiazului.

Drept pentru care, terasele erau pline ochi de turiști flămânzi. Cei care nu au mai prins loc pe la terasele cu mâncare, s-au mulțumit cu priveliștea. Fast food se mânca în general. Și înghețată, fiindcă era teribil de cald.

La un moment dat am auzit niște strigăte, urmate de aplauzele mulțimii. N-am știut că pe acolo se retrăiau vremuri dioclețiene, așa că le-am ratat. Am prins doar finalul, când auditoriul se împrăștia prin mulțime.

Micul scuar se numește Peristil, și este punctul central al palatului. De aici se intra în catedrala Sf. Dominus, remarcabilă prin turnul ei cu clopot.

Intrarea în catedrala Sf. Dominus

În aceast scuar - Peristil - se afla și biroul de informare turistică, precum și un birou de unde puteai să închiriezi un ghid. Erau o mulțime de ghizi. Te puteai lipi relativ ușor de un grup ghidat, dar acest lucru pe noi nu ne-a avantajat, deoarece majoritatea grupurilor erau nemți sau italieni - noi nu știm de-aștea. Ghizii îi distingeai cu ușurință. Erau ciudații care aveau umbrela cu măr în vârf, sau un muțunaiche în vârful unui băț. Unii ghizi stăteau bine și cu tehnica, aveau și căști și microfoane pe ei. Alții, mai naturali pur și simplu ridicau pălăriuțele în sus:

Imediat se forma grupul în urma ghidului. Noi ne-am cam ținut de grupurile astea, măcar avea o logică vizita, nu era chiar haotică.

Scuar - observați perinițele roșii? Acolo erau "măsuțele" terasei Luxor

Biroul de informare turistică

Cu troșcoleta de mai sus, parcată strategic în fața biroului de informare turistică, 2 persoane puteau face rapid un tur al zonei în 15 minute. Cam 5 euro/persoană. Era destul de aglomerat în zonă așa că am rămas fideli propriilor picioare.

Intrarea în catedrală e străjuită de 2 doi fioroși. Unul dintre ei are mielul între ghiare. Sunt convinsă că au o poveste frummoasă, dar eu nu am reușit să o aflu. Poate data viitoare, fiindcă acum știu ce trebuie să caut.

Lângă intrare e o terasă/balcon, unde turiștii stau și fac poze. Ne-am conformat și noi.

Am intrat în catedrală. La intrare stă un băiat care împarte șaluri doamnelor prea dezgolite. Gratuit. Când ieși din biserică predai șalul și la revedere. Nu se fotografiază și nu se filmează înăuntru. E destul de mică sala în care am intrat. La ieșire am fost tentați să urcăm în turn. Era atât de înalt și nu am putut să fac față scărilor - eram după o zi de mers prin Plitvice - am făcut febră musculară (cetățean sedentar, crescut în curtea blocului care sunt!).

Am preferat o plimbărică printre casele de locuințe și ruine:

Fereastra avea vedere spre mare. Am văzut și palmierul cu fructele lui:

Natura e extrem de creativă. Floarea a răsărit și s-a dezvoltat într-o crăpătură a zidului:

Am trecut prin această cupolă găurită, se vedea, cu puțin efort, turnul.

Apoi am zărit cei doi romani, cred că se pregăteau de o altă reprezentație. Am așteptat puțin, dar am renunțat, nu dădeau semne că ar fi început în curând vreo acțiune pe acolo.

Am coborât în subsol, unde am găsit un bazar cu suveniruri.

Vestigii romane :) :

Apoi ne-am mai plimbat prin zonă (palat?). Stăduțele au ajuns să fie din ce în ce mai mici, din ce în ce mai înguste. Locul aduce cumva cu Veneția. Normal, doar venețienii au fost și ei stăpâni de-a lungul istoriei pe aici. Să ne plimbăm deci:

Strada aceasta e cu muuuult mai mică decât un coridor dintr-un apartament dintr-un bloc comunist! :)

Urmele timpului și al timpurilor

Furnicar

Timp încremenit

Aer!

Clădirile botezate de mine Baba și puștoaica - un pas mic (mai puțin de 1 m) între generații

Shopping street

Terasa pe scări

Înfrumusețare

Aliniere

Indicator "Spre piața de pește" (mirosea teribil, nu mai era nevoie de indicator vizual)

Lumea Nouă

Casa Nereidelor în vacanță la Adriatica :)

Roș'-Albastru = Steaua! (sau Piața Republicii, similară Pieței San Marco din Veneția)

Am coborât scările și am ajuns la faleză. Se ridica/monta o scenă:

Am rămas neplăcut impresionată de mirosul mării. Infect. A fost pentru prima dată când am găsit o "mare" urât mirositoare în Croația. Am crezut că era de la alge, cum am văzut că se întâmpla la Mamaia. Nu se vedeau algele dar mirosul, pfoaaaai!

Am făcut câteva poze cu faleza, era frumos, păcat de miros:

Far

Low Cost Ferry

Cam atât am avut de văzut la palat. Împăratul Dioclețian nu era acasă. Tronul era gol. Pensia cam mică. Așa că tronu-i era de vânzare.

Am căscat gura la artizanii flower-power din zonă:

Abundență

Mult nimic la lădiță

Suport pentru tacâmuri (urme ale războiului)

Frați și surori

Tehnologie la tarabă

Bani, bani, bani de vânzare

Brățările lui Dioclețian

Să nu încercați să faceți așa la restaurant!

Handmade bijoux!


Handmade bijoux - detalii

Obosiți fiind de atâta plimbare, toropiți de soarele ucigător de cald am renunțat la plimbarea de 10 minute pe dealul lui Marjian (vezi harta), asta fiind o altă promisune pentru o revenire viitoare. Apoi Înălțimile Noastre s-au întors la castel (Kastela) și ne-am îngrămădit la plajă și la bălăceală până luna plină s-a ivit pe cer.

Noapte (ne)bună :) !

Despre nuntă și despre cărți

noreply@blogger.com (Happy) — Sun, 28 Aug 2011 11:35:00 +0000

Mă amuz foarte mult de modul în care lumea dă de frumosul blog aici de față. Cea mai frecventă căutare, după case/vile/palate Certeze, este căutarea legată de nunți. Se întreabă lumea cum e la nuntă în general, dar și la anunite categorii în particular. Normal că o mare parte a acestor întrebări si-au găsit răspuns în paginile scrise de mine pe aici, că doar am fost și eu la vremea mea un stoic cronicar de nunți. Și fiindcă în ultimele luni lumea a fost asaltată la TV de nunta anului, a secolului, a mileniului, a universului și a cui o mai fi, mi-am zis că e momentul să pregătim prelegerea despre nunta ca la carte.

Iar cartea la care m-am oprit e volumul 7 din Poveștile bucătăriei românești, (R.A.R. - știați că are pagină pe facebook? eu nu, doar ce am descoperit-o!) cărți pe care maică-mea le-a cumpărat odată cu ziarul. De fapt ea avea abonament la ziare, și de când cu moda asta cu cărțile la ziar, tata a trebuit să schimbe cutia poștală ca să devină încăpătoare și pentru scrisori (eh, nu au mai primit bieții de ei scrisori de mult, a trecut moda asta, dar așa mi-a venit să la zic plicurilor cu facturi), cărți postale/felicitări (puterea obișnuinței a unor prieteni vechi și foarte bătrâni), ziare, cărti, pliante cu reclame și cine mai știe ce alte minuni. Vorbind de scrisori și cărți poștale m-am surprins adesea bucurându-mă că-mi citeau -chiar și la telefon- din ele. ("Ne-a scris Cutare!", "Da?! Ce mai zice?", "Stai că-ți citesc!" - urmează lectura - "Frumos, ce om cumsecade e Cutare! Mâine am să-i trimit răspuns!" ).

Ahhh, să revenim la nunta ca la carte, fiindcă acesta am hotărât eu azi că va fi subiectul zilei. Nunta ca la carte nu e nunta ce-o vedem azi la știri~~le sportive~~ și care ni s-a spus de nenumărate ori că a costat 1 milion de euro. Nunta ca la carte e nunta despre care am citit cu drag în R.A.R. și în care am surprins bucuria întregii comunități de a participa la eveniment. Din păcate, nu mai avem comunitate (sună îngrozitor, dar eu așa văd. Și din nou aș putea spune că și asta este o altă poveste de scris pe aici).

Las povestea să o citiți voi singuri din cartea mea.

Iar dacă v-a încântat povestea, nu pregetați și comandați și restul volumelor. Ba mai mult, chiar puteți lua cea mai cunoscucută cartea a lui Radu Anton Roman - Bucate, vinuri și obiceiuri românești- (editie nouă, îndelung revăzută și mult adăugită) că e la ofertă de vară, doar 40 de lei. Și pentru prietenii voștri nevorbitori de limbă românească aș spune că versiunea în engleză e un dar binevenit.

Referitor la darul de nuntă, "nu poți da mai puțin decât se dă, că intri-n gura lumii și ăla ești, nimic nu mai spală. Dacă dai mai mult, iar nu-i bine, zice (tot) lumea că vrei să te fălești și că faci pe nebunu'. În sfârșit, s-a dat darul, nașu' și socrii s-au pus pe numărat - acesta e momentul suprem al nunții- așa că dacă tot ai scăpat de bani, măcar să te și distrezi de ei!". Și dacă ar fi după mintea mea, aș da pe lângă plicul cu darul de nuntă și un volum din cartea mai sus amintită. Fiindcă ce alt îndreptar de bună purtare (până la urmă buna purtare = o colecție de reguli conforme cu tradițiile și obiceiurile obștei), plin cu vorbe ale bătrânilor, mai bun decât ăsta aș găsi să-l pun ca temelie a viitoarei case de piatră și al urmașilor bine-crescuți?

P.S. Dacă se supără careva din cauză de drepturide autor, e simplu, dau delete la poze.

Slunj-Rastoke - satul în formă de ... Veneția

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 20 Aug 2011 09:03:00 +0000

Satul cu mori de apă de la Eftimie Murgu pe care l-am văzut la Bogdana are un frate în Croația, în apropiere de Slunj și se numește Rastoke. Merită să te abați de la autostradă -care există și este impecabilă cum este în orice stat normal- și să o iei hai-hui prin zone ascunse turistului a cărui destinație este doar malul mării de pe coasta croată.

Se ajunge ușor în zona acestui sătuc, și este imposibil să nu-l observi, chiar dacă șoseaua trece oarecum pe lângă el. Îl protejează printr-o curbă largă pe un pod:

Lăsăm caii putere să se refacă după goana de pe autostrăzile vecinilor nostri unguri/croați și o luăm la plimbărică prin Rastoke. Sub pod cineva pescuia.

Probabil că își pregătea cina.

La intrarea în Rastoke găsim niște panouri. Unul ne anunța despre ce am putea mânca prin zonă: pește, miel la proțap (în panou seamană cu o șopârlă uriașă :)) sau o peka - tocana croato-dalmațiană)

Despre peka pot să vă spun că în general există regula că nu se pregătește decât pentru un număr minim de porții (2 sau 4) și neapărat trebuie comandată cu câteva ore înainte. Din câte am înțeles eu este nevoie de pregătirea jarului pentru cuptor (cuptor de ăla tradițional, ca la buna). Din păcate noi nu am încercat nici peka, nici proțapul, niciodată nu am găsit numărul suficient de persoane și oricum comunicare prin Croația este deficitară dacă nu cunoști germană sau italiană. Oricum, am senzația că nici măcar limbile astea nu le cunosc nici ei suficient, dar nah! oameni suntem!

Lângă panoul cu reclamă la mâncare există și un panou cu informații despre fenomenul natural din acest sat, unde se explică pe înțelesul tuturor (din fericire aici exista și o traducere în engleză) cum au luat naștere aceste căderi de apă. O să vedeți mai jos cum satul este construit peste ape a căror cursuri formează mici cascade, una mai frumoasă ca alta!

Trecem podul și privirea ne este acaparată. Nu știu dacă se poate povesti senzația pe care o ai în momentul în care observi cu încântare ingeniozitatea umană împletită cu ingeniozitatea naturii!!

Alei între case

Intrare dinspre apă

Terasă în curtea casei

Aceași terasă împreună cu casa ei :)

Uliță uscată în sat - e puțin comercial/turistică ( "sobe" (-camere-), pizza, cola, fast food)

Vecini

Detaliu


O casă frumoasă, aproape tradițională (la un moment dat o tanti a ieșit din casă și a clătit o crăticioară în apa din fața pridvorului)

Balcon, terasă, uliță

Loc de serandă sub balcon (muzică non stop asigurată gratuit de susurul apei)

Cascadă - cei din Maramureș ar fi amenajat o "mașină de spălat" tradițională - vâltoare parcă-i spune, nu?

Dinamism

Uliță curgătoare și un pod mic

O roată de moară uitată în apă.

La revedere!

Zagrebačka

noreply@blogger.com (Happy) — Wed, 17 Aug 2011 07:50:00 +0000

Nu vă minunați prea tare, cred că nu există cuvântul Zagrebačka, probabil l-am ~~inventat~~ stâlcit eu. Dar așa îmi va fi mai ușor să fac referire la acel fel de mâncare pe care l-am avut la o cină prin Croația. Că dacă aș spune cordon bleu ar fi banal. Așadar, pentru azi avem Zagrebački odrezak. Dacă dați o căutare pe net o să vi se spună că există mai multe feluri de a prepara Zagrebački. Poate fi prăjit, ca și cordonul bleu, sau varianta care m-a îmbucurat pe mine, poate fi pus la grătar.

Așadar, se bate carnea de vițel (eu zic că fiind români merge perfect și cu niște carne de porc). Se marinează pentru o oră într-un amestec de iaurt + 2linguri de ulei de usturoi (am pus într-o sticluță ulei și vreo 5-6 căței de usturoi și l-am păstrat în frigider vreo 2 săptămâni) + condimente (sare, piper, paprika iute). Sau în marinata pe care o folosiți voi de obicei. Apoi se încinge grătarul (merge bine și pe tigaia grill), am pensulat grătarul cu ulei de usturoi și am pus pe el pachețelele făcute dintr-o felie de carne de vițel peste care am pus o felie de cașcaval și o felie de șuncă. Aveți grijă ca fiecare pachețel să fie bine închis, altfel cașcavalul se va scurge. Din când în când mai pensulăm cu puțină marinată/ulei+condimente.

Tradițional, la ei se servește cu niște cartofi pai, sau orez sau legume înăbușite. Merg bine și fără (carbohidrații!!!) doar cu o salată ușoară de vară.

S-aveți poftă!

Kerkini

noreply@blogger.com (Happy) — Tue, 02 Aug 2011 17:39:00 +0000

Dacă nu sunteți foarte epuizați de atâta stat la soare, de atâta ghiftuială și băutură, și dacă nu v-au picat chiar rău nopțile pierdute-n buzukii pasionale, atunci astăzi vă invint să veniți cu mine într-o mică escapadă, mai puțin cunoscută amatorilor de Grecia. Nu este vorba de vestigii antice, după cum v-ați aștepta probabil, ci este vorba de o mică plimbare într-un loc care a renăscut, precum pasărea Phoenix. Ei, dragii mei, sunteți gata pentru o aventură pe apă, la Kerkini?

Kekini este o localitate și un lac în județul Serres, vecin cu Thessaloniki, aproape de granița cu Bulgaria. Dacă nu sunteți obosiți după sejurul petrecut în Grecia, puteți să mai lungiți concediul cu încă o zi pe care să o petreceți aici, vă asigur că nu veți regreta. Mica așezare este cochetă, are suficiente pensiuni în care puteți înopta, așa că am rezolvat și această dilemă, gata! nu mai aveți motive să nu veniți cu mine!

Așadar, am găsit ușor mica localitate (hai că mă dau mare, de fapt pontul mi l-a dat un prieten din Salonic). Acolo ne-am oprit la un punct de informare, ca să aflăm detalii despre locul în care ne aflăm. Doamna a fost drăguță și ne-a primit în muzeu/expoziție, unde am aflat povestea locului.

Ni s-a povestit că de fapt în trecut zona aceasta era mai tot timpul inundată. Localnicii au dorit să controleze cumva inundațiile, drept pentru care mai întâi au secat lacurile, apoi le-au refăcut - mă rog, doamna ne vorbea într-o engleză aproximativă, cam asta e ceea ce am înțeles noi. Apoi ni s-a atras atenția că zona a devenit un loc preferat de multe specii de păsări, care obișnuiesc acum să își facă veacul în locul cu climă blândă de la lacul Kerkini. Am luat la cunoștință de această diversitate vizitând expoziția/muzeul din acel centru de informare:

După care am mers vis-a-vis și am închiriat biciclete (am primit și căști), ca să ne putem deplasa mai repede prin zonă.

Cine voia putea să închirieze mașina:

Am pornit-o înspre lac, având grijă să mă bucur de ceea ce vedeam: așezare liniștită, curată, elegantă, nu opulentă. Frumos. Oamenii de acolo aveau grijă și respect pentru natură. Au ajutat păsările să își facă cuiburi, ia:

La un moment dat am ajuns aici:

Unde l-am găsit ascuns la umbră pe el, cel care păzea lacul:

Fiindcă, întradevăr, eram în apropierea lacului:

Ne-am lăsat bicicletele și căștile în rastel, am plătit pentru barcă și ne-am îmbrăcat cu vestuțele de salvare. Apoi am luat loc în barcă și am așteptat cu aparatul de fotografiat în brațe să prind momente deosebite.

Era frumos! Frumos de tot! Eram atât de încântată! La un moment dat, Popeye The Greek (adică El căpitan de barcă, da?!) a oprit barca și a început să ne prezinte locul. Din păcate în grecește. Din fericire, un binevoitor din barcă, a făcut un efort și ne-a tradus și nouă. Ni s-a spus că am ajuns în zona în care sălășuiau păsările și că acum trebuie să păstrăm liniștea. Ceva mai departe, întradevăr se vedeau păsările:

Un pelican se legăna ~~pe o pânză de păianjen~~ :

Flamingo? Și "the black birds are cormorans" :

La un moment dat, tabloul a prins viață:

Momentul t1:

Momentul t2:

A fost spectaculos modul în care, instantaneu păsările au prin culoare. Instantaneu și-au luat zborul și s-au făcut nevăzute. Apoi , Popeye The Greek, pus din nou în funcțiune motorul bărcii și ne-a mai plimbat puțin pe lac. Am găsit câțiva singuratici:

O barcă concurentă :

În apropierea punctului de întoarecere, ne-am întâlnit cu un obișnuit al locului:

Am impresia că ne zâmbește șmecherește :)

În zare mai rătăcesc niște pescăruși:

... și un alt pelican.

Iar pe mal, iai! Era să nu-l văd!

Zoom la aparat, că prea era frumos!

Cred că era o egretă. Oricum, stat frumos, să o admirăm și să o fotografiem.

A fost frumos, ne-am bucurat de ceea ce ni s-a arătat. Am revenit la bicicletele noastre le-am încălecat, nu înainte de a arunca o ultimă privire lacului:

Apoi ne-am dus să vizităm și ferma de "buffalo" (buffalo ni s-a spus, buffalo vă zic și eu, deși puteți să le ziceți chiar bivoli). Pe drum spre "buffalo's house" ne-a dat binețe un măgar (la propriu!):

La fermă, ordine și disciplină, pe stil nemțesc, nu prea era exuberanță grecească pe acolo!

Cu ciudă-n suflet m-am gândit la bieții noștri zimbri. Niște cerșetori în zdrențe sunt dacă e să-i compar cu bivolii ăștia. Visez la o zi în care nu voi mai fi dezamăgită de modul în care se cultivă turismul în RO, dar asta e o altă poveste. După ce ne-am pozat cu bivolii și măgarul am plecat spre pensiunea în care ne-am cazat. Ne așteptau cu pește proaspăt, dar nu am mai pozat fiindcă s-au terminat acumulatorii. Și evident, mâncarea e bună caldă :) Așa că, s-aveți și voi poftă! Și de drumeții și de mâncare bună!

Între joc și știință

noreply@blogger.com (Happy) — Sat, 16 Jul 2011 18:51:00 +0000

În anul de grație 2011, fenomenul educației este bulversat la nivel mondial. În SUA au fost niste probleme legate de niște examene finale în niște școli publice. În Franța a fost scandal mare fiindcă s-au răsuflat subiectele la bac. În România, scandal mare cu bacul, auzi dom'le, a fost foarte foarte-foarte-foarte greu (lacrimi și suspine pe ritm de manea).

Eiiiii! Nu vă speriați, că nu schimbăm profilul blogului, rămânem tot la capitolul povestiri din bucătărie. Doar că, (și) de data aceasta nu gătim, ci ne răcorim cu o felie de pepene galben de la frigider și facem niște planuri de vacanță. Toată lumea a fost în Turcia, toată lumea a fost in Grecia, toată lumea a fost în Italia, în Spania, în Franța, în Germania, în America ... unde să mergem și noi dom'le ca să fim în rând cu lumea? Păi nah, nu prea cred că noi putem fi în rând cu lumea. Nu prea ne place la all inclusive, fiindcă ne e teamă să nu ne anchilozăm. La plajă ne plictisim repede, așa că noi avem nevoie de genul acela de odihnă/relaxare activă. De exemplu, când am fost la greci ultima dată, am auzit de o fostă faimoasă școală antică, reconstituită într-un un parc, la poala muntelui, la vreo 90 de kilometri de Salonic, în Stagira, locul în care s-a născut faimosul Aristotel. Probabil că ați ghicit, vă voi povesti de școala lui Aristotel, aflată în Stagira, Halkidiki. De Halkidiki știu că ați auzit, iar dacă doriți să spargeți monotonia all inclusive-ului, ascultați ce vă voi arăta și priviți ce vă voi povesti în continuare :)

Așadar, luați/închirați o mașină sau mai bine un moped (avem nevoie de niște aventură, n'est ce pas?) și mergeți pe șoseaua foarte îngustă și șerpuitoare, prin fermecătoare și autentice sate elene, până când, deodată veți vedea intrarea de mai jos, aflată la marginea unui sătuc, Stagira, fostă mare cetate antică (polis?).

Așa arată intrarea în parc, nu vă faceți griji, parcarea este foarte mare, este loc pentru toată lumea. Taxa de intrare e aproape simbolică, undeva pe la 1 euro, dacă mai țin eu bine minte. Se zice că parcul acesta e unui tematic, inspirat din una din scrierile anticului Aristotel: Phisyca. Parcul este bine îngrădit de un gărduleț artizanal, ca să delimiteze cumva "curtea școlii".

Și fiindcă tot spuneam eu că am venit la școală, ceea ce ni s-a oferit la Stagira a fost ideea de școală "outdoor", idee pe care cu greu ne-o mai putem imagina astăzi. Cum adică sală de clasă fără pereți? Ei uite că se poate!

În curtea școlii sunt amplasate atât băncuțe, cât și tot felul de aparate, care au ca scop gimnastica. Gimnastica minții, logica. Cu ajutorul căreia încercăm să explicăm tot felul de fenomene mai mult sau mai puțin artificiale pe care, cât de curând, cu multă curiozitate, urmează să le generăm.

Domnul profesor Aristotel așteaptă cu indulgență să ne liniștim ca să poată începe lecția.

Potrivește răvașu-i în palmă și ne invită să cercetăm primele fenomene fizice.

Discurile hipnotizante! (Hehehehe! câtă șmecherie, uite cum să cumințești elevul, ca să te asculte toată ora!) Și purcedem fiecare în a-l hipnotiza pe celălalt, învârtind cu multă râvnă discurile vrăjite!

Efect vizual halucinant! Fascinant! Haios!

Ispitiți în studiul științelor naturii, ne îndreptăm pașii spre pendul:

Un mic impuls, și ne afundăm în fizică, generând un perpetuum mobile (de speța întâi, parcă).

Continuăm jocul, îndreptându-ne spre bilele spânzurate de niște frânghii.

Nu prea aveam idee ce se poate face cu bilele alea, singura idee ce mi-a venit a fost să trag de funiile alea, ca și când aș fi tras clopotele. Lângă acel amplasament am descoperit și instrucțiunile de folosire, cioplite-n 3 limbi: greacă, engleză și germană.

Deci da!, dom'le, acum avem sarcinile de lucru puse la îndemână, să vedem cine le vine primul de hac!

Ciudat lucru mai este și inerția!

La un moment dat, un ins răcnea într-o parabolică. Evident ne-am apropiat de dumnealui, să vedem de ce ne deranjează lecția.

Apropiindu-ne de parapolice, am descoperit și instrucțiunile de folosire ale lor.

Melteanu nu știe nici engleză, nici germană, nici greacă. Așteptăm să-și termine incantația. Apoi trecem noi la "aparat". Am șoptit, pe un ton liniștit, că doar așa ni se cerea: "σαγαπω". Și am fost auzită în cealaltă parabolică. Am inventat telefonul fix :)

După vorbe de iubire, respectând tradiția Julietei și a lui Romeo, urmează scena cu serenada. Drept pentru care, toată atenția ne-a fost captată de pentafon (un văr de-al lui xilofon).

Ne-am cântat serenadele cum am putut noi mai bine, încercând să deranjăm cât mai puțin. Ei au dat-o pe ritmuri rock. :)

Timpul trece fără să simți. Oare cât o fi ceasul? Păi să ne uităm:

Nu prea am avut noi soare mult , dar cică arată data și ora cu o foarte mare exactitate! Și zodia o mai arată, asta ca să fie și pe placul pițipoancelor.

După ce ne-am ancorat în timp folosind ceasul solar, e destul de ușor să ne putem orienta în spațiu, folosindu-ne de busola uriașă.

Abundența fenomenelor acustice și optice ne impresionează foarte mult. Era de așteptat să găsim și prisma cu spectrul solar, dar și lentila cu ajutorul căreia să aprindem focul.

Lentila avea o mică suferință, dar sunt convinsă că nu ireparabilă. Aș fi vrut să încerc să dau foc unei hârtiuțe, unei frunzulițe. N-am avut soare puternic, dar acum, în iulie-august, nu mă îndoiesc că experimentul ar fi reușit.

Privim în zare, printr-un telescop, în care ni se promite că putem zări muntele Athos, sau marea Egee. Din cauza norilor, nu am reușit să vedem chiar până acolo.

Ca să mai consumăm energie, folosim mecanismul ce va genera furtuna-ntr-un pahar :)

Vreau și eu turbina mea!!!

Timpul s-a scurs printre valurile generate de undele turbinei mele. Pauza e aproape. Pauza mare! Ne îndreptăm spre taverna care e în curtea "școlii".

Imaginea din sala de mese nu îți dă voie să uiți unde ești. Pictura murală, cu siguranță e opera unuia dintre elevii mai puțini talentați, dar cu multă voință. Trebuie să încurajăm toți copii, nu-i așa?

Ora de fizică s-a sfârșit. Aristotel și cu ai săi au dat ceva omenirii. Noi ce vom da omenirii? Ce se va ști despre noi peste 2000 de ani?!?!? Că am fost generația cu probleme mari la bac?

Korozot - cremă de brânză cu smântână și diferite condimente

noreply@blogger.com (Happy) — Wed, 13 Jul 2011 15:25:00 +0000

E atât de cald, încât am impresia că locuiesc în cuptorul aragazului... Nopțile-mi sunt transformate în lungi sesiuni de saună...în nopțile acestea atât de fierbinți ...c'mon, nu vă gândiți la prostii... e prea cald pentru atingeri fierbinți... ah! da! voiam să vă zic despre gaia sau cucuveaua aia care s-a aciuiat în parcul de vis a vis... doamne! cât poa' să urle, chirăie, chițăie... de azi noapte cred că are și neamurile-n vizită sau nuș' ce s-a-ntâmplat, dar chițăie pe 4-5 voci ... delirez de la căldură, de la nesomn. La noapte am să chițăi și eu. Cred. Ca să enervez la rându-mi corul de zburători. Sau zburătoare.

Ca să-mi mai treacă amorțeala am decis să o tratez cu o sesiune scurtă de bucătărit.

Mai aveam o ceapă, 2 ardei, 2 cutii de brânză Făgăraș și o cutie de perle de brânză de la Tnuva (cică pentru dietă). Așa că următorul pas e ușor de anticipat. Am tocat fin-fin ceapa, am condimentat-o cu boia, niște piper și-un praf de sare. Și i-am dat și-un damf de chimen proaspăt râșnit. Apoi am adăugat brânzele. Am omogenizat totul, și-am obținut o cremă fină, aromată și răcoroasă. Am ascuns-o-n cei doi ardei, să stea la răcoarea frigiderului. Apoi am savurat-o. (Ia uitați-vă cum a transpirat și ardeiul când l-am scos din frigider :) ) Mi-ar fi plăcut să înmoi niște saleuri/grisine în crema aceasta, să o tratez ca pe un dip, mi se pare că se potrivesc de minune. Dar am zis că avem dezlegare la grisine carbohidratoase abia peste vreo 3 kg. Deci se va reface.

Nu-mi rămâne decât să vă urez s-aveti multă poftă! Și răcoare!

P.S. Și uite cum am reușit să adaug la indexul rețetelor de mâncăruri un fel de mâncare care începe cu K. :)