Anoftalmie

patru pogoane de cumulus 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 9 Jun 2026 10:23:15 +0300

dacă aș fi știut să citesc semnele timpului

dacă aș fi intuit ce vremuri anapoda mi-au fost pregătite

încă înainte de a mă naște m-aș fi târât

la picioarele Domnului și

m-aș fi milogit cu toată rușinea:

mai întâi puternice Creator

te rog să nu interpretezi aiurea umila mea rugă

nu e că nu vreau să fac voia ta

dar după mulțimea îndurărilor tale

te implor din toată viitoarea - mi ființă

trimite-mă în alte vremuri și locuri

poate în peștera din Chauvet să desenez

hiene de stepă

sau în paleolitic ori în evul mediu întunecat

dacă nu mai sunt locuri

e ok și viitorul postumanist

te rog strânge-mă de aici

din acum

că intră toate în mine

ca niște proiectile artizanale într-un blindaj de merkava

și n-o să mai prind ziua de mâine cu mintea întreagă

iar dacă n-am mintea întreagă

n-am nici alți dumnezei în afară de mine

în cazul în care îmi vei răspunde cu dragoste infinită -

uof rătăcită oiță a mea ți-am spus că vreau îndurare nu jertfă -

sunt pregătit să negociez:

ok voi strânge din dinți

și-mi voi trăi zilele din aproape-n aproape

fără alte revolte sau comentarii

în schimb vreau scutire de la impozit

pe locul de veci așa cum au la noi în oraș

cei declarați cetățeni de onoare

patru pogoane de cumulus în concesiune

și fonduri europene pentru un afterschool

unde să-și facă ucenicia îngerii păzitori

să mai cârpească din oameni pe ici pe colo

n-aș vrea să-mi iasă vorbe prin târg

c-am făcut umbră degeaba pământului

oricât ar fi dracul de rogvaiv

nu pot să plec din lumea asta

fără s-o las

nițel mai bună decât

am găsit-o

frumusețea sfâșietoare a evoluției 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Mon, 8 Jun 2026 16:54:24 +0300

seara când pun capul în pernă - bucățică de cremene scăpărată peste praful de pușcă -

îmi spun cu încredere nu părăsi doamne lucrarea mâinilor tale. dumnezeu pare să fie un cod sau vreun cuvânt cheie caire trezește toți adormiții în țeastă apare Lemmy tună și fulgeră god was never on your side.

îmi scutur capul cum scuturi o mătură prin păienjeniș îi răspund domnul va duce la bun sfârșit ceea ce a început pentru mine Lemmy rânjește hell does not wait for our downfall

o vreme urmăresc mulțumit jocul ăsta stupid de-a ce se mai întâmplă prin mine. astronomic vorbind dacă cercetătorii au reușit să obțină imagini cu primele corpuri cerești care au populat universul cu cât cobor mai mult în mine cu atât mai mari sunt șansele să dau nas în nas și eu cu prima sinapsă care a generat influxul nervos numit conștiență poate mă dumiresc ce-am trăit cu adevărat și ce-a fost plăsmuire

[adevăr sau închipuire:

un început de trimestru la generală

în fața casei citim compuneri despre cum

ne-am petrecut vacanța

învățătoarea (să fi fost doamna Conachi ori doamna Gânju?) mă cheamă lângă ea la catedră deschid un caiet studențesc

și încep gâtuit de emoție: Căprioara

nu știu când sau dacă am terminat de citit

învățătoarea îmi pune un -10 pentru că

uitasem o liniuță de dialog

îmi spune că voi fi noul Labiș eu n-am habar cine-i Labiș dar cred c-o fi de bine]

[adevăr sau închipuire

ieșim de la ore într-o seară de iarnă în ‘90

lângă mine colegul de bancă Ionuț Bratu

(sau poate Florin? ba nu parcă ăla a fost jucător la Dinamo sau poate e unul și-același

că nimeni nu știe ce se alege de oameni)

mergem grăbiți prin zăpadă ne oprim la Patiserie și ne lipim obrajii de geam.

e fix ora 18 ora la care vânzătoarea bagă la video partea a treia din Emanuelle

avântul nostru de puțoi înfierbântați dispare

pe ușă un afiș IVENTAR.

ce ne facem avem atâta timp de pierdut

urcăm la Bratu în casă părinții lui sunt

directori la fabrici mari din oraș

mă uit cu mințile rătăcite la biblioteca ticsită de cărți până-n tavan

îmi umplu ghiozdanul cu Winnetou Pardaillan Rocambole și toată seria vicontele de Bragelonne apoi ne uităm pe video la sport sângeros ]

sunt zile în care pustietatea mă lovește în piept cu atâta putere că sufletul intră-n convulsii ca un luptător de muai thai după un head kick.

atunci îmi dau seama că scrisul nu rezolvă nimic. nu vindecă nu-i un mod de viață nu-i o formă cu ștaif de comunicare. vorba lui agheorghiesei: ne citim între noi că-n rest nu ne citește nici dracul. ba el s-ar putea să mai arunce un ochi să vadă când suntem gata de coacere umflați ghiftuiți cu vanitatea volumelor publicate și-a live-urilor de la festivaluri. îmi dau seama că scrisul nu-i decât un curs creativ de dresaj. învăț să-mi devin animalul de companie perfect. care scrijelește hârtia când are ceva de spus precum un câine care zgârie ușa când se cere afară. și care m-așteaptă loial ca hachiko și după ce n-oi mai fi.

până atunci inventez unități noi de măsurare a timpului. ieri îl vedeam pe Guardiola cum rupe mingea și azi aflu că de ieri au trecut zece ani în care a cucerit 20 de trofee ca antrenor la Man City. Patrick era un ghemotoc blond la clasa pregătitoare învăța din cărți foșnitoare cretine că puiul girafei se numește pui de girafă azi mă întreabă dacă poate confecționa invitații pentru ziua de naștere face acuș 10 ani și nu poate dormi noaptea de ciudă că a luat Barca titlul.

ieri se scria simplu „închis pentru renovare azi„ vezi anunțuri pompoase „în curând un nou concept” iar conceptul două mănunchiuri de stuf peste un gard de pexal ce imită răchita. ieri căutam vederi cu salutări din Roman azi îmi răspunde AI-ul salutare mă bucur să te cunosc vecinule sunt aici să te ajut și-n loc de vederi îmi arată catalogul Carrefour cu vouchere pe prima pagină pentru oale ninja.

e tot mai greu să-mi dau seama ce e real și ce-i plăsmuire. frumusețea sfâșietoare a evoluției: poate în viitor se vor pune la punct tehnici noi care vor demonstra că lidar, datarea cu carbon și toate sistemele noastre de referință sunt eronate și că tot ce definim noi adevăr științific e o eroare. un glitsh.

poate și eu sunt propria mea plăsmuire. poate tot ce trăiesc e închipuirea unei particule unui atom care umblă fără direcție prin univers. sau poate că sunt un exces de creație pe care Dumnezeu și-l tratează cu ceai de fenicul.

ce-ai face tu dacă Dumnezeu ar mai avea o singură zi de trăit 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 5 May 2026 12:54:20 +0300

ca de obicei așa cum fac în fiecare dimineață

aș pune pe masă în ou fiert o cutie cu brânză goldessa herbs un ardei roșu gras și un pumn de măsline. n-ar conta că nu mai e nimeni să-mi spună mersi. e un fel de-a simți că știi încotro s-o apuci că ai ce să faci și pe ce să pui mâna.

mi-aș încolăci brațele în jurul lui. nu ca să-l îmbrățișez ci să-i dau o formă așa mai în rând cu lumea. i-aș spune că totul va fi ok și că moartea e ca o coardă de rod înainte de plânsul viței de vie. ai mei îmi spuneau că merge tunsă la zece ochiuri. ani întregi am tuns via crezând că trebuie să închid ochii de zece ori și s-o scurtez unde pun mâna de fiecare dată când îi deschid.

seara după ce mă adun de pe drumuri adun umbrele mai gregare din casă și socializăm puțin. sunt și umbre mai agresive care cred că li se cuvine tot spațiul toată ființa și te fac să dai cu degetul mic de colțul biroului sau de vreun papuc străin. pentru ele am găsit soluția în tacticile anti bullying la mangustele pitice. când una din ele găsește ceva de mâncare și o altă mangustă mai agresivă îi fură prada atunci victima scoate sunete ascuțite ca toți să știe cine-i făptașul. seara când se adună în vizuină și-și fac reciproc toaleta nimeni nu-l bagă în seamă pe agresor.

dacă vreo umbră vrea să acopere tot mă-ntorc cu spatele și stau așa până se face una cu întunericul.

pentru că n-o să mă mai lege nimic de locul acesta voi scoate la vânzare apartamentul. am găsit și o reclamă faiină: grief decorates better than love. nu știu de ce tot ceea ce simți și nu poți spune sună mai bine într-o limbă străină.

după ce totul se va fi săvârșit îmi voi lua câmpii și voi pleca în Hamnøy cu o strategie bine gândită.

înainte era totul mai simplu. presa era mai rară și mai onestă cu titluri molcome. prea puțin îmi păsa de axe de influență moțiuni de cenzură blocade reconfigurarea geopolitică prețul petrolului gaze și minerale rare crize umanitare identități naționale. rezolvam totul simplu. spuneam: doamne tu ai făcut lumea tu să ai grijă de ea. acum toate intră în mine ca panica abstinentului care visează că-i beat apoi se trezește năuc și nu mai știe ce-a fost real sau recădere uscată.

în Hamnøy voi pune bazele unui complex de servicii pentru puful de păpădie orfan. îi voi oferi toată afecțiunea și grija de care mai sunt în stare până la majorat. atunci se va preface într-o generație responsabilă de îngeri păzitori. ei vor cutreiera lumea învățând pe cei dispuși să asculte că un rău nefăcut e o jumătate de bine.

eliberat de tristețea care mă tot amușină precum un câine utilitar voi ridica ochii spre cer ca la o cameră de supraveghere și voi saluta cu trei degete lipite de buze așa cum a salutat katniss districtul 11.

ce-ar face Dumnezeu dacă ar mai avea o singură zi de trăit? 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Thu, 30 Apr 2026 19:14:09 +0300

ai încercat vreodată să-ți prinzi respirația după ce iese din piept ca pe-o minuniță căzută din cuib?

ai locuit vreodată în podul palmei fără chirie?

aici stăm pe chesoanele din Scheveningen și privim cu nesaț Marea Nordului. când ni se împăienjenesc ochii jinduim la îmbuibarea liberală a omului ultim promis de Fukuyama.

pentru că imediat după naștere primim bsn-ul bocanci de carbon asigurări medicale și-o hală sortare embrioni de lalea apoi ne petrecem tot restul vieții luptând pentru o veșnicie pe care nu ne-am ales-o.

[...]

ca nematocistele galerelor portugheze un singur gând îmi otrăvește ființa: dacă somnul e o pregustare a morții? dacă moartea e somnul veșnic în care nu simți nimic? mintea mea creștinată nu poate concepe că tot ce-ai trăit toate durerile foamea setea înțepăturile viespilor gustul amar ori sărat sufocarea și toate absolut toate senzațiile au fost degeaba.

și-atunci mă întreb: ce-ar face Dumnezeu dacă ar mai avea o singură zi de trăit?

s-ar angaja mecanic de locomotivă pe la trochita.

ar îndopa cu lanolină toți îngerii păzitori să-și facă idee și ei despre cum e să fii în piele de om.

ar umbla pe pământ teleleu iar dacă l-ar întreba cineva ar spune că se numește Abdoul Rassoul. băiatul cu apa.

aici dracul nu e negru. nu nu. el doar modifică întunericul în lightroom îi mărește expunerea și ți-l prezintă ca pe un nou răsărit îți spune ia-l e al tău apucă-l vârtos cu ambele mâini meriți și tu un răsfăț după amarul ăsta de luptă. de la el știe probabil Petrică Tarzan să-și domesticească odraslele. când vine tombax acasă după ce le-a băut alocația și ei cer de mâncare pune o pătură-n geam și le spune: gata s-a făcut noapte cărați-vă la culcare dacă mâncați seara nu mai dormiți toată noaptea.

[...]

de la o vreme îmi tot repet scrie de parcă ai muri mâine și nu te-ar plânge nimeni de parcă nu te-ar citi nimeni un copac dacă nu face zgomot când cade nimeni n-o să creadă că a căzut.

scrie pentru că-i singura ta șansă la înviere. așa cum faraonii credeau că numele scris pe sarcofag va recunoaște trupul pentru a fi reuniți pe vecie poate că rândurile pe care le-am scris vor recunoaște carcasa și-atunci îmi voi spune:

ajunge, slujitor bun şi credincios! peste puţin ai fost pus, te voi stabili peste multe. intră în bucuria stăpânului tău.

strângem mânie pentru ziua mâniei scriem ca să devenim ceea ce scriem poate așa ceea ce spunem va avea greutate. dacă ne-am cântări toți la un loc n-am ajunge la 21 de grame.

fugim periodic din noi ne ascundem de ceea ce suntem cum se ascunde un rechin epolet în ochiuri de apă după maree.

căutăm nemurirea în pere nashi în blackgaze din când în când ne rugăm printre dinți tatăl nostru care ai crize tantrum sfințească numele tău focacia noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă astăzi. doar astăzi. că dacă ne-o dai și pe mâine e greu să ne mai rugăm cu burțile pline. dacă e să fim sinceri în fond nu credem în tine neapărat mai mult credem în binefacerile tale.

[...]

diverși oameni de știință cu țiglele pe casă

au calculat cât timp doarme un om în timpul vieții. sau cât timp mănâncă. ori câte calorii pierde dacă se masturbează regulat. n-a calculat nimeni cât timp ne petrecem din viață gândindu-ne la ai noștri. de aia credem că ni se cuvin iar pentru ce ni se cuvine nu merită să ne batem capul prea mult. și când am încheiat socotelile avem atacuri de panică: o fi fost destul? o fi fost prea puțin? ne-ar mulțumi oare să se gândească alții la noi cam cât timp ne-am gândit și noi la ei?

uneori se crapă de ziuă cum crapă mănușile de unică folosință pe mâini îmbibate cu sosuri exotice gata să fie livrate în supermarketuri. atunci mă uit la bibliotecă și la cărțile învelite în piele cu o tandrețe sfâșietoare. le vorbesc. le întreb ce se va alege de ele când nu va mai fi nimeni să le adulmece tușul să le șteargă de praf cum ștergeau de țărână bunicii cartofii desțeleniți. ce se va alege de cănile termice pe care apăreau chipuri sau păsări când le lua fierbințeala.

[...]

între două semidrepte opuse Nicholas mă întreabă dacă folosesc chatgpt. nu. bravo nici eu de fiecare dată când îl folosești el consumă 30 de găleți cu apă.

la predica din duminica tomei preotul a întrebat copiii cine-a lipsit când Cristos a apărut ucenicilor. Veronica a răspuns repede: ăla care n-a fost.

într-un cărturești din Oradea Ioana citește texte semnate Emilian Pal și lumea se miră întreabă cine-i și ce hram poartă. într-un cărturești din Iași cineva mă roagă să-i scriu câteva rânduri cu dedicație. librarii se uită atent verifică de unde am pixul mă escortează din ochi până afară. e bine că ochii lor pot vedea doar până afară și nu până în valea Kumrat unde e mintea mea când n-o mai scoate la capăt cu tot ce-i real.

dacă ar folosi la ceva mi-aș cumpăra haine în disperare. poate așa mi s-ar da zile cât să le port pe toate pentru că n-am cui să le las și-i păcat de atâta risipă.

de mult nu mai măsor timpul în ore sau zile ci în revizii tehnice ale centralei. mi-e mai simplu să cred că viața și moartea sunt unități cu care calculăm inerția termică: de fiecare dată când cineva intră în cameră termostatul crește cu câteva grade.

fericiți jucătorii de remi căci ei vor moșteni insulele Diomede 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Thu, 12 Mar 2026 02:41:00 +0200

Michael Jackson nu e mort

stă pe plajă face sport

cântă din toți rărunchii copiii

în timp ce fac zidul pentru lovitura liberă

doar Kevin stă la recuperare

i-a intrat ghinionul în șpiț

sigur din cauză că el ține cu PSG

da’ poartă jambiere cu Barça

privesc absent vânzoleala

mă pregătesc va veni iar anotimpul

când o să-mi cadă unghiile de la picioare

o dată pe an participă cu sfințenie

la ritualul ăsta bizar în amintirea celor căzute

în hala din romboe sauzen

în cantina din menken

și sub arțarii din rustoff park

ca să adoarmă unii numără oi

într-un timp eu număram

caserole cu bulbi de lalea

pe un conveior într-o făbricuță din Sassenheim

recunosc și-au făcut treaba o vreme

apoi lumea a început să se ducă de râpă

și cu ea toată liniștea ca un animal de pripas

care-l urmează domestic

pe cel care i-a hrănit frica

așa că-mi petrec nopțile

jucând (r)emi cu partea bună și partea rea

partea bună din mine se bucură

la gândul că nu vom mai prinde

cruntele vremuri ce vin

iarna atomică dolarul charlie kirk

și oxigen la cartelă

partea rea cu un pliculeț velo sub buză

bagă bățul prin gard

parcă parcă s-ar merita încă o gură de aer

în plus peste ce-ți este dat

poate dracul nu-i așa negru

și vor veni vremuri faine

sângele i se urcă la cap părții bune

care începe să urle:

animal nesătul sac fără fund

zi să audă toți

cât ai vrea să trăiești?

cât?

partea rea coboară pe masă

un șapte negru și spune

până când nu mai e nimic de trăit

sau până când vom moșteni

insulele Diomede

clarity check 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Wed, 4 Mar 2026 08:52:00 +0200

domnu’ Emi ce înseamnă roman grafic întreabă achim

e o carte cu benzi desenate răspund

aha cum e superpisoii se lămurește copilul

n-apuc să aprob clopoțelul anunță sfârșitul

orei de studiu

de puta madre strigă achim și aruncă superpisoii

sub bancă

ce-ai zis achim? știi ce înseamnă?

copilul se uită la mine trufaș

ca supereroii lui dahl

în drum spre directorul supervilan

două eleve în clasa întâi repetă la unison

petardă că parașută sunt deja

petardă că parașută sunt

unde ați auzit asta

la vecina lu mami

ok o să vorbim cu mami pe videocall

tot mai des dimineața

îmi pare că mă trezesc deasupra lumii

și că desfac un sac mortuar

în care dau peste trupul meu

într-o parte a vieții psalmistul se roagă

cât de adânci sunt gândurile tale Dumnezeule

când mă trezesc tot lângă tine sunt

pe cealaltă parte a vieții

îmi întorc trupul pe față pe dos

ca pe-o monedă coclită

îl împung cu degetul mic resemnat

tot lângă tine sunt?

dap

tot lângă tine

așa că orice lucru sau fapt

ca să-i dau importanță

trebuie să răspundă la trei întrebări:

îmi pune pâine pe masă?

îmi dă o stare de bine?

pot schimba eu ceva?

nu am trebuință să știu

că lumea se duce de râpă

sau că zilele-i sunt numărate

mi-e mai simplu să cred că noi oamenii

de fapt suntem niște îngeri căzuți

într-o prosectură municipală

pentru că am cheltuit rugăciunile altora

pe concedii în Valea Kumrat

și-acum ne petrecem eternitatea

pipăind trupuri ca să aflăm

de ce cât trăim ne doare moartea

în halul ăsta

killing in the name 🙃🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 24 Feb 2026 15:02:00 +0200

o dimineață în care ceața se lipește de ceafă

ca un emițător pentru animale sălbatice

pe care entități peste puterea ta de-nțelegere

l-au fixat sub piele să aibă în timp real

informații despre ce gândești

în habitatul tău natural

până se obișnuiește lumina cu ochii

dai la o parte rămășițele visului

cum dai la o parte spuma din laptele fiert

încă ești tu respirația e a ta patu-i al tău

nu e cimentul cantinei din menken

pe care te-a furat somnul cu o rulată în gură

apoi te-au trezit cu picioare în coaste

doi bulgari scoși din minți că ai furat pauza lor

ten minutes/3 cigarettes only one person

nu e librăria din capitală nici scaunul pe care

abia te țineai în timp ce komartin

făcea praf debutul tău în volum

acum că ai stabilit ce-i real

mai rămâne să te convingi că peste noapte

nu te-ai dat de trei ori peste cap

și te-ai transformat într-un LLM făcut la genunchi

așa că începi să faci ce știi cel mai bine:

îți închipui că Dumnezeu s-a trezit odată cu tine

își săpunește vârtos barba cu L'Oreal fresh extreme

aruncă un ochi pe memeuri deștepte

care îl arată pe Fiul cu o cruce la gât

și dedesubt spoiler alert

sau alea în care se-ntreabă lumea de ce

Fiul e alb dacă-i născut în Orientul mijlociu

mai aruncă un ochi și la musulmanii care

scriu pe wall cel care a creat nu poate fi creat

își face cu ochiul ștrengar din oglindă

și cântă frenetic

some of those that work forces

are the same that burn crosses

în cafeaua călduță numai bună de înghiți

pune o porție generoasă de berberină

apoi își face un selfie cu lumea ce arde

sub care scrie

ah ce artist piere odată cu mine

indie ‘80 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Mon, 23 Feb 2026 18:24:00 +0200

ce poți face în preoperator:

să-ți închipui că ești în anatomia lui Grey

dr Oh se ceartă cu dr Hunt peste targa

pe care zace Cristi Popescu

dr Oh vrea să-l lase să moară

pentru că altfel se citește un poet mort

altfel te descoperă critica

dr Hunt vrea cu orice preț să-l salveze

ca să termine mai optimist

jurnalull vieții moarte de-a gata

două infirmiere cu un bax de javel

intră-n scenariul tău și îl curăță

ca pe toaleta personalului medical

fără vlagă te-ntorci în existența ta batială

aia în care triajul Recuperare e doar triajul Recuperare

nu o insuliță din Filipine

bătrâna din Cornu Luncii care frământă cardul de sănătate ca pe-un acatist

e doar bătrâna din Cornu Luncii

nu Hiroo Onoda

îi vezi bărbia cum tremură să-ți vine

să spui ca psalmistul

nu părăsi Doamne lucrarea mâinilor tale

frigul pătrunde prin haine

ca acidul hialuronic în articulații

te întrebi când ai început să vorbești despre tine

la persoana a doua și dacă nu cumva

e un mecanism de disociere perfecționat

în halele puturoase din Sassenheim

când ți-ai fi dorit să fii o țiplă de bacon

ori caserolă cu sos care ajunge în case mai primitoare

sau când te rugai ca cel mai mic junghi în coloană să prevestească junghiul cel mare

sfârșitul

het einde

să ieși din viață ca orderpickerii fericiți

c-au păcălit qr-ul pentru pontaj

sau când îți dădeai pumni în cap pentru că

te-ai jurat că vei face pomană câte un euro zilnic dacă se-ndură de tine Bărbosul

și nu te trimite la recoltat bulbi de lalea

iar el ți-a arătat că se poate mai rău

un rezident anul IV sau V

lovește cu sete automatul cu sucuri

un șarpe smarald i se umflă pe gât

tot mai cumplită senzația asta că trupul tău

nu e al tău adică tot al tău e dar nu ești în el

cumva e în urmă ca urma unei căni cu cafea

încerci să rămâi conectat la real

îți îndeși sufletul pe gură cu pumnul

parcă ai sta pe-o valiză și-ncerci

s-o închizi cu genunchii

te lași păgubaș închipuirea

e o tehnică de supraviețuire esențială

altfel ai sta ziua întreagă în fața panoului de la intrare

te-ai întreba ce-a fost în capul părinților

când au ales pentru fiul lor

să-l strige Pantelimon Halipa

și dacă sunt mândri că au numit un spital după el

sau deși nu-i deloc bărbătește și nici poetic

i-ai întreba pe cei care au rămas fără mamă

cum au trecut peste asta

nu că ar face vreo diferență

dar tu ai citi apometrele ai lăsa indexul în cutia poștală

apoi ți-ai zbura creierii neuron cu neur

în timp ce Bărbosul fredonează o piesă indie de prin anii ‘80

impecabilul denzel cu o căpușă în scrot 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Fri, 20 Feb 2026 21:07:00 +0200

o noapte când se imprimă gânduri în țeastă

ca marile vânători în calcitul din valea Vézère

stai sfiicios la marginea somnului

cum stăteai pe vremuri la ia-mă nene

prea timid să faci semn cu mâna

îți închipui că ești impecabilul denzel

repeți în neștire oamenii făcuți pentru noi

vor veni când nu vom forța pe alții

să ne aleagă

apoi înțelegi:

așa cum tu te întrebi

ce-au gândit oamenii preistorici

când au văzut prima oară cum se moare

și de ce i-au spus moarte

nu soare frunză mamut

cum și-au dat seama că ouăle sunt comestibile

și ce ou e bun

peste milioane de ani

generații mai blânde și mai docile vor întreba

la ce te gândeai când ți-ai desenat palma

pe stâncile din marea nordului

și de ce ai îngroșat linia vieții

ce-ai vrut să transmiți

își vor da seama oare că linia vieții

e liniuța de coca pe care ai refuzat-o

în baia din stiching kreda după o noapte în care

în hala de distribuție ai blocat banda rulantă

cu două mii de conserve de vită angus

la ce te gândeai și cum ți-ai dat seama că

din naștere toți oamenii sunt inegali

suntem egali doar în uitarea care ne-acoperă

și-n cleiul din oasele noastre

cu care Bărbosu lipește vreo pagină din jurnal

smulsă la nervi

așa cum tu te întrebi

ce-au gândit oamenii preistorici

când au văzut prima oară că-s singuri

și de ce i-au spus singurătății Cristos

nu întuneric ecou sau furtună

cum și-au dat seama de propria voce

și ce și-au spus când vorbeau singuri

pentru prima oară

peste milioane de ani

holograme mai blânde și mai docile vor întreba

dacă tot ce ai scris a fost pe bune

și cum e să te simți

imigrant ilegal în propria viață

fără portofel Google și fără visuri

să-ți câștigi existența la negru

zilier pe moșia lui Dumnezeu

încercând să faci parte din peisaj

să nu atragi atenția cu nimic

doar seara când pui capul în pernă

să te întrebi dacă Domnul s-a bucurat

de creația lui

dacă l-ai făcut mândru

chiar și atunci când ai dormit pe bănci și prin parcuri

de frica lui Mikhail arhanghelul polonez

dependent de alcool și amfetamine

apoi ai umblat o săptămână întreagă

cu o căpușă în scrot

nu intraseră banii să mergi la urgențe

și nici nu puteai să scapi singur de ea

mâinile tremurau într-un hal

că

nu puteai ține drept un băț de chibrit

nici măcar trei secunde

cigarillos 2 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Sat, 1 Nov 2025 15:53:00 +0200

vă mulțumim din suflet că i-ați adus întregi

susură mama în armonie

cu zgomotul portierelor lambo

nu face nimic răspunzi cu jumate de gură

și te întrebi ce naiba mai vrea să însemne

expresia asta nu face nimic

în timp ce copiii întorși din excursie

urlă din toți rărunchi

cinci japonezi mâncau orez

pe o bombă nucleară

sari de la cine-o fi inventat expresia

nu face nimic

la gândul că așa se naște rasismul

că tragediile lumii nu sunt tragedii

sunt promoții la supereroi Marvel

te contrazici

îți spui că ești bătrâior și cam woke

pe vremea ta și tu

urlai din rărunchi

un vietnamez se legăna

pe o bombă-americană

un flayer murdar se lipește de tălpi

execut morminte simple complete

3000 de lei o persoană

4000 două

mintea se-nvârte în gol

ca tamburul unei mașini de spălat

îți închipui că cineva leagă morminte la ochi

și le împușcă în ceafă

apoi te întrebi

ce-i ăla mormânt simplu

și de ce doi costă mai puțin decât unu

dacă fiecare în ochii altuia

nu are preț

tragi aer în piept

cum a tras Dumnezeu hotar

între lumină și întuneric

în propria țeastă captiv

ești un mic leu de mare

în mijlocul unei haite de orci

care te țin în viață

până când generația viitoare

va stăpâni vânătoarea

(ce te faci dacă mori într-o zi

din senin?

soarele-i sus

iar horoscopul meteo calendarul

sau alte organe vitale

n-au dat niciun semn

că e timpul să spargi gașca

neanunțat?

ce te faci?

de ce te-apuci prima dată?

faci aceeași cafea răsuflată

sau te dai pe tchibo barista?

verifici fbul dacă ai amintiri

din ziua asta?

dai telefon cunoscuților

să le spui c-ai ajuns și că ești disponibil

oriunde oricând?

te-apuci pe bune să fii

ce-ai vrut și nu ți-a ieșit?

dacă viața nu-i decât o beție

completă și voluntară

iar când te trezești te chinui o veșnicie

să-ți amintești

când ți s-a rupt filmul

și cât ai făcut-o de oaie?)

cigarillos 1 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Wed, 29 Oct 2025 15:21:00 +0200

și-ntr-o duminică oarecare

cosmopolită și blândă

ca vocea lui Jimmy Carr

repetând hapiness is your curent situation

minus expectations

te plimbi gură cască prin C&A

new yorker spartan ccc

îți cumperi imaginar

o pereche de shaq

soarele destramă visul de peste noapte

și asta nu e ok

ai mai fi zăbovit în el

în starea de bine pe care o dau

schimbările pozitive

ai visat că erai la nu știu ce festival literar

și ai refuzat carafa de lacrima lui Ovidiu

(până acum visai o dată pe lună

că te-ai cherchelit și te panicai -

semn clar de recădere uscată -)

iei microbuzul până acasă

oamenii ți se par kendame

prea scumpe și migăloase

te pui în pat și-ți închipui

că viața îți iese pe gură

perfect rotundă ca rotocolul din fum de țigară

în urma ei trupul pe pat -

săpun lichid bonus de la catena

uitat pe tejghea -

și viața de dincolo o tombolă uriașă

la care poți câștiga

protectoare hepatice pe-o jumate de an

oricum despre veșnicie

știi cam tot atâta cât știi despre doradă

(abia azi ai aflat că există doradă albă

și doradă roșie

dacă n-ar fi fost pliantele promo

ai fi murit crezând că albă e

denumirea generică pentru carnea de pește)

cu viața de-aici te-ai dumirit

e un pliculeț cu dinți de lapte

și pat de moarte ca accesorii Minecraft

dar pentru că lucrurile mici capătă

umbre mari când ai îndoieli

exersezi uitatul doar spre lumină

ca să nu-ți ghicești viitorul

în propria umbră

câteodată visez biciclete pentru nevăzători 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Sun, 21 Sep 2025 06:49:00 +0300

se întâmplă să mai visez

că sunt pe plajă în Scheveningen

și băiețașul din Hunedoara

care lucra pe bandă cu mine

în fabrica de conserve

îmi spune glume corporatiste

despre politica woke și filmele Disney

auzi frăție un lucru e sigur

Tarzan o să fie alb totdeauna

pentru că nimeni n-ar avea coaie

să pună un afroamerican

să imite maimuțe

apoi mergem pe plajă

și facem sand surfing pe dune de coca

plutim grațios fără grija paleților de conserve

care ne așteaptă în hală

un stol de biciclete pentru nevăzători

ne taie calea

și mă trezește propria voce

care șoptește în loop:

bicicletele aduc ghinion

trag aer în piept să verific

dacă încă mă mulțumesc cu puțin

duc mâna la pleoape

la gură la stern

ce ușurare și fericire că-s eu

același animal casnic prin definiție

care adoarme cu televizorul aprins

să-și adoarmă închipuitele voci fără chipuri

ce-i macină țeasta ca un grinder

de pachamama.

care poartă în buzunar

două sacoșe când iese din casă

care are o groază constantă

să nu se electrocuteze când

bagă în priză cuptorul cu microunde

și care când scoate rufele la uscat

le agață pe sârmă cu două câ

rlige.

întotdeauna de aceeași culoare

când îngerii păzitori vând nicotină la plicuri 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 16 Sep 2025 16:27:00 +0300

9.09. 2025

o dată pe săptămână

comunitara se-nfige pe centru

îl umflă pe iromel și-l plasează

undeva printre blocuri

după ce-i varsă bidonașul de Neumarkt

și țușpoaca de scandic

de pe podul din groapă

sarion râde strâmb

pe el îl lasă în pace că nu încurcă pe nimeni

are boxă wifi și cei care-l scot la produs

i-au făcut un playlist cu stihoavne

când dispare comunitara

iromel se târăște la profi

și-ncepe a ugui: suflete bune

dați-mi și mie de-un rachiuaș

că n-am mai băut de ieri seară

după ce-și face plinul

adoarme chircit pe trotuar

cei care-l văd prima dată

sună febril ambulanța

brancardierii îl umflă și-l leagă pe targă

jegul îl face alunecos ca slana topită

bă iromel bă tăticule

într-o zi ai să mori și lumea o să ridice din umeri

o să treacă pe lângă tine și-o să creadă

că iar ești rangă

cu gândul la țușpoaca de scandic

iromel fornăie slab:

o gură în minus o vodcă

în plus

8.09.2025

la trei luni după ce taică-miu a murit

constat la rece

că nu mai pot scrie nimic despre el

când trăia parcă tot ce spuneam avea sens

și nu mă credea lumea

încă unul pe care smurd-ul chemat

de vecinii îngrijorați

îl găsește vorbind singur

acum

dacă-i în iad mi se pare absurd

să mai pun și eu sare pe rană

lipsa lui Dumnezeu e de-ajuns

dacă-i în rai

nu sunt genul de om

care să bage bățul prin gardul Bărbosului

vorba clișeului

ce nu-ți place altuia nu face

așa că încerc să-mi văd de treabă

în fiecare dimineață când mă trezesc

îmi închipui că sunt un bolnav terminal

și că ziua care începe e ultima zi

că în curând camera se va umple

de medici studenți asistente

mă vor găsi poate în timp

ce întind untul pe pâine la micul dejun

sau când mușc din banană după pilaful de prânz

orice când mă lupt să înghit jeleul de seară

vor deconecta plămânul mecanic

vor lua cateterele monitoarele

și alte asemenea drăcovenii

vor nota scrupulos

tot ce-mi trece prin cap

urmărind pe un scanner

cum se dilată porțiunea din cerebel

responsabilă de simțul poetic

7.09.2025

îți dai seama că ești mâncat

când cei care au fost odată copii

te salută pe stradă

bună ziua și doamne ajută

cum vă mai merge

iar tu ofuscat le răspunzi

nu-i nevoie de politețuri

cum mine să vorbiți la pertu

că nu-s chiar așa de bătrână

(și -n capul tău o voce hodorogită:

să mori tu? iar te crezi tânăr

ca un bonsai?)

5.09 2024

amăgit de independența financiară

(s-a săturat să tot stea în rugăciunile mele)

îngerul meu păzitor s-a reprofilat

vinde nicotină la plicuri

îi merge când bine când rău

piața asta e cam volatilă

și produsul oarecum mai de nișă

pe de o parte(cea bună)

întreaga suflare s-a pus de acord

că Dumnezeu nu suportă miros de țigară

și când plimbi pliculețul prin gură

toți cred că te rogi

pe de alta(cea rea)

nu poți face aureole

cum fac alți întreprinzători

din vapeuri

din regatul unit al marii închipuiri, cu deosebită considerație 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 9 Sep 2025 16:38:00 +0300

2-3.09.2025

animalul acesta pufos și abominabil

s-a ghiftuit cu tot ce-aș fi putut

să însemn

îl voi ucide în somn

nu există altă ieșire

când trebuie să decid

dacă sunt Iona

sau burta balenei

la primul Crăciun abstinent

după slujba Ajunului

am găsit în fața bisericii 50 de euro

prin fața ochilor mi-a trecut

comprimată într-o singură clipă

dispersarea prelinsă de-a lungul anilor

când aș fi dat orice pentru o doză de argus strong pentru un muscățel ori o combinată

și născoceam drame halucinante

în variante print PDF sau ebook

10 lei cu autograf de preferință

prin western sau moneygram

am luat banii i-am pus în cutia pentru donații

am ridicat ochii spre cer și-am zâmbit:

bine jucat Doamne bine jucat

știu că mi-ai copt-o demult

dar ce-i al tău e al tău când e vorba

de creație și circumstanțe

bine jucat Doamne bine jucat

am zis și când s-a introdus treaba cu SGR-ul

acum ai soluții la toate crizele mele

îmi spui printre rânduri că

viitorul era mai blând

înainte

3.09.2025

(03.44)

(rupestre la minut)

ce culoare are viața de dincolo?

brună ca iodul

din nucile verzi

cum face sufletul când părăsește un trup?

ca un sprinkler pornit din senin

dacă un demon ar ajunge la ATI

și-ar avea nevoie de sănge

ai dona pentru el?

fără-ndoială

sunt dealer de sânge universal

prima doză e gratis

întotdeauna

într-o altă viață am fost colecționar

compulsiv de lumină

astfel nu pot să-mi explic

de ce mă pricep la un singur lucru:

să schimb filtrele

la dezumidificatorul de întuneric

3.09.2025

(06.37)

am prins o zi atât de tăcută încât a trebuit s-o declar arie protejată

când ies afară trag după mine tot aerul

pieptul mi se cabrează

de parcă ar fi ultimul cal sălbatic din deltă

o zi atât de tăcută

încât și sfredelin panicat

se jură că nu-i responsabil

până și el are metode mai civilizate

de a pune oamenii pe chituci

mă uit cu dragoste la străinul acesta

e tot ce am

iertarea nu vine niciodată când o ceri

doar când nu mai ai nevoie de ea

demult îmi închipuiam scriitorul

ca pe un samurai ce moare cu demnitate

în timp ce-și spintecă pieptul pe foi neîncepute

acum tot ce scriu eu un fel

de a purta pielea invers

ca atunci când te-mbraci din greșeală pe dos

și n

ecunoscuții citesc eticheta interioară

cu voce tare

20% cotton 80% polyester

când moartea își mănâncă dresorul și lumea crede că așa e scenariul 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Wed, 3 Sep 2025 15:42:00 +0300

(în)semnări

30..08.2025

mă trezesc într-un iad permanent cu uși glisante și panouri pe care scrie proaspăt spălat

doare ca dracu să faci ochi dimineața

și să nu știi încotro s-o apuci prin mulțimea de oameni care știe încotro s-o apuce

să fii locuit de o tristețe continuă

fierbinte ca o miriște arsă

sonoră ca fluieratul unui delfin

ai vrea să ai de unde să pleci și unde să te întorci

cine-a spus că adevărul te eliberează a mințit

de-au înghețat oamenii

adevărul nu te eliberează

doar te lovește în moalele capului

ca un glonț o capră sfioasă de munte

de fiecare dată când oamenii pleacă

pe ochi ți se pune o pâclă ca aburul pe geamul unui vagon Iași - Timișoara pe care necunoscuți scriu cu degetul alin+elena=

și nu se mai înțelege cu ce e egal

repeți doare ca dracu până când

își face apariția sfredelin

îți spune să nu iei numele dracului în zadar

e și el om are și el sentimente

plânge și râde

vorbește de unul singur ca tine

iar când cineva ajunge în rai

simte cum i se smulge carnea de pe oase

de parcă s-ar smulge bandajul

de pe-o arsură

31.08.2025

numerologii s-au pus de acord

că runa uruz își va face de cap toamna asta

în timpul ăsta mintea se zbate într-o dilemă

oarecum locativă

când admiți creștinește iadul și raiul

când tot creștinește accepți că animalele

au suflet și ele

dacă aduni toți oamenii și toate jivinele

de la facerea lumii încoace

te întrebi cu gura căscată

unde încape amarul ăsta de suflete

nicăieri în cărțile sfinte

nu se vorbește despre înghesuială

și crize locative în veșnicie

probabil

ba nu probabil ci sigur

există un responsabil cu mentenanța

o selecție supranaturală

sau și mai credibil

apocalipse cu dată fixă

ca sărbătorile cu cruce roșie

din calendar

prin care se controlează

demografia aleșilor

(caligrafic pe verso:

tocmai ați urmărit o transmisie

din creierul unui abstinent care dezvăluie

pe repede - înainte

un coping eficient

când ții pentru prima oară în mână

un heineken

după trei ani de sobrietate)

1.09.2025

ca un făcut

la intervale prestabilite

apare unul cu fericirea pe față - fericirea că nu-i în pielea ta -

și zice

nu mai pune la suflet

vizualizează ce vrei să ți se întâmple

și se va-ntâmpla

celor care au în programul de viață

motivaționale tâmpite

le-aș îndesa fericirea pe gât

cum îndopi o rață cu portocale

le-aș pune pe deget inelul de creștere

al scândurii premium de fag

apoi aș urla: ce ați ieșit să vedeți în pustie?

sicrie legănate de vânt?

un om îmbătat de absint?

cine adaugă zilele altuia

la viața sa nu face decât

să măture frunze uscate

în toiul furtunii

trăim o singură dată

și asta-i mai mult decât

putem noi să ducem

acolo unde își dau elefanții ultima suflare 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 20 May 2025 09:32:00 +0300

printre fâșii de regrete eterne

și doze de Caraiman

femeile cuvioase fac rând

te strâng în brațe vârtos

de parcă și-ar potrivi perna sub cap

te ciupesc de obrajii

fac doi pași înapoi să te vadă mai bine

da clementino

fix tat’su-n picioare

atunci înțelegi superputerea vindecătoare

a pokemonilor

te consolează că cel plecat a lăsat și ceva bine în urmă

nicio zi nu se termină așa cum începe

niciun om nu sfârșește așa cum trăiește

te uiți la cel nemișcat

chipul acela nu bate nici pe departe

cu chipul păstrat în memoria ta

poate l-au ros amintirile

ca pe-o cămașă purtată la nesfârșit

sau poate-i uimirea astronautului

care-a văzut prima oară

pământul din spațiu

și totuși de unde toată această tristețe

doar nu e ca și cum n-ai mai avea pe cineva

căruia să-i spui tată oricum îți părea ciudat

și când venea vorba de el îi spuneai simplu nea omu’

o fi un instinct al tristeții

tristețea cărnii care își pierde din frăgezime

tristețea firească a unei turme de elefanți

care în drum spre mărețul Zambezi

își face timp să amușine blând

un fildeș necunoscut

să nu mori niciodată când sunt prezidențiale 🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 20 May 2025 07:56:00 +0300

atunci toate crâșmele de cartier sunt închise

și unde-i deschis mustește de viitori președinți

descheiați la cămașă înfierbântați

pregătiți de când s-au născut

să ia țara în piept și la pumni

cum au făcut

cu viața și cu nevasta

în colțul capelei tu stai

timid și stingher

ca pâinea uitată pe-un raft de trei zile

te mănâncă palma și nasul

ah cu ce sete te-ai scărpina

dar ți-e rușine să nu sperii rudele

de care n-ai vrut să știi toată viața

și-acum te îngroapă cât de cât creștinește

asculți argumente suveraniste și pro Europa

în clinchet de păcănele și cursuri gratuite de biblie

copiii înjgheabă un scrânciob din capacul sicriului

o lumânare gheboasă se-aruncă în gol

fără bilet de adio

ai da o raită prin memoria fiului mic

dar fiul cel mic face azi 44 și muncește nebun

să termine -o lucrare pentru un avocat

care pleacă-n America

pe vremuri n-ar fi contat i-ai fi spus

fă-ți timp pentru mine

și ce dacă e ziua lui

peste o săptămână faci și tu 72

acum altfel se vede de sus

ce-i în sufletul altora

de doi bani speranță (cât ai pe pleoape)

îți pui în fiul cel mare

dar fiul cel mare stă în florărie blocat

în fața coroanelor funerare ca niște forme

necunoscute de viață:

coroane cu un picior cu două picioare

cadru în formă de A sau crăcană

plastic sau flori naturale

regrete eterne sau

cât vă aștept

vorba părintelui Constantin

te trece-un fior pe șira spinării

te înfășori mai bine în piele

s-a făcut frig și aici

îți strângi coastele ca pe niște apostoli

călare pe căței de pământ pornești spre lumină

în timp ce mulțimea cu ramuri de palmieri

și măslini strigă voios

osana osana

opriți frauda de proporții

Cloisonné 🙃🙃🙃 (25.05.1953 - 16.05.2025)

noreply@blogger.com (emil) — Fri, 16 May 2025 17:59:00 +0300

În loc de Dumnezeu să-l ierte ➕

aștepți să se facă verde la semafor

o cioară se cacă zgomotos

pe haina ta Zara proaspăt spălată

partea rea din tine sugrumă cioara în gând

partea bună îți spune că nu-i vina ei

în schimb e un semn că poate ți se schimbă

norocul

adormi cu speranța

că ți se schimbă norocul

o dimineață fragilă ca timbrele dantelate

fredonezi obsedant

a mirror just mirrors your behavior

hold up by the artist of broken glass you say

messengerul clipocește-n derivă

cereri noi de mesaje

te gândești că ți se schimbă norocul

bună ziua Emilian

cu părere de rău și cu durere în suflet

trebuie să te anunț că tatăl tău

a trecut la cele veșnice

noaptea trecută

creierul își caută o poziție confortabilă

ca un șofer care își potrivește oglinda retrovizoare

ceea ce pentru tine credeai că-i neființă

devine acum veșnice

bună ziua și scuze de întrebare

cine sunteți că numele ăsta e un nume comun

prin partea noastră de lume

nu-i o greșeală

tatăl tău era din zăpodia cum se spunea

și locuia în ultimii ani la mama mea

Vali a murit în somn l-a găsit mama la ora 8

sângele se retrage spre inimă

cum se strânge oceanul spre mijloc

înainte de cataclism

ai vrea să spui ceva memorabil

credibil

scurmi creierul după o amintire

și tot ce-ți vine în cap

e resemnarea falită

a lui Tony Meucci

să dai unsubscribe morții 🙃🙃 (vă rugăm nu hrăniți animalele 2)

noreply@blogger.com (emil) — Sat, 3 May 2025 13:41:00 +0300

despre lucruri mărunte e vorba.

despre țăcănitul constant al bastonului de carbon pe care încercai să-l îmblânzești. să memoreze traseul balcon-sufragerie-bucătărie. și care umplea toată casa cu un soi de căldură pe care numai trupul aproapelui o poate da chiar dacă nu-l vezi dar știi că-i acolo. țăcănitul constant care pe-alocuri aducea cu sărutul zgomotos al bunicilor la finalul vacanței în schimbul unei promisiuni cu jumătate de gură că von învăța bine.

despre cum te-ai emoționat când ai ascultat prima oară hallelujah lui Cohen și ai decis că ar trebui cântat în toate bisericile noastre.

apoi ți-am tradus versurile și ai decis că gesturile mărețe de dragoste de credință de bunătate de orice fel sunt o diversiune.

cel mai mult o să-mi lipsească sfârșeala din voce când mă întrebi ce mai e nou prin oraș. noi credem că vocile altora nu se cuvin pentru că dau sens vocilor noastre. pentru că dacă n-ar întâlni alte voci cunoscute s-ar întoarce în noi și ne-ar sufoca lent ca niște infirmieri care îndeasă perna pe fața bolnavilor în metastază.

îmi tot repet că atunci când trăiești zi de zi cu dureri în tot trupul ți-e mai simplu să crezi că moartea e un fel de magazin online ori aplicație preinstalată de plată. periodic primești mesaje cu documente anexe care intră în spam. ești anunțat că termenii contractuali se modifică și că lipsa unui răspuns se consideră acceptare. pentru vizualizarea corectă e necesar să muți mesajul în inbox dacă nu mai dorești să primești informări sau oferta actualizată apasă pe unsubscribe.

ce bazaconie fericită ar fi să poți da unsubscribe morții. ne-ar mai rămâne timp să umblăm prin sufletul nostru ca printr-o rezervație naturală și când dăm peste demoni în perioada de rut să respectăm cu sfințenie însemnele “nu hrăniți animalele”.

vă rugăm nu hrăniți animalele

noreply@blogger.com (emil) — Fri, 2 May 2025 16:55:00 +0300

ești tot ce sunt tot ce am. uneori mă scoate din minți că trebuie să te împart și cu Dumnezeu. la gândul că eu mă bucur de tine vremelnic iar El - o eternitate îmi vine să-l răstignesc pe Cristos încă o dată. să-i bat cuie în mâini și picioare până când Dumnezeu o să-mi spună ia-ți mama și umblă iubirea v-a mântuit.

iar noi să tot umblăm ca niște țânci care aleargă nebuni și nu se mai satură după ce-au învățat să stea în picioare.

ochelarii uitați lângă pasta de dinți cănile cu ceai ori cafea nespălate pe care le trânteam în chiuvetă apoi spuneam că plec La Moldoveanu să cumpăr o racletă de 60 pentru că doar așa mai pot fi curățate. serile în care-ți spuneam că-i ok dacă nu prindem dimineața ce vine. ăl de sus știe ce face. ne trimite pe fiecare în lume asta pregătiți să-i facem față și când totul o ia razna în jur ne ia înapoi. pentru că nu mai e timpul nostru și nici lumea noastră.

alarma de la mobil setată întotdeauna la 7 doar ca să știi câtă vreme mai poți lenevi. diminețile în care am dat soarele pe o lumânare tot căutând să spun ceva să-ți facă ziua frumoasă tu căutând să spui că nu te mai doare ca ieri. și tot ce ieșea era o tăcere stângace ca-într-un magazin uitat de lume în care intri în să scapi de ploaie și ți-e rușine să-ntrebi cât costă un fleac de teamă să nu dai vânzătoarei speranțe. iar ei i se face teamă să-ntrebe ce cauți ca nu cumva să te-alunge.

vopseaua 8-56 sweet brown pe care o confundam cu 4-86 chocolate brown și ca să-mi spăl păcatul luam și o ciocolată neagră cu alune întregi. dischetele demachiante și cocoloașele de vată care-ți cădeau pe unde-apucau. zilele în care îți povesteam că anul 536 a fost cel mai cumplit an din istorie. sau zilele în care mă întrebai ce se va alege de mine când n-o să mai fii dacă am vreun plan de rezervă. și eu îți spuneam să nu-ți faci griji o să-mi iau tălpășița rapid o să mă stabilesc în Insulele Feroe și-o să cresc iarbă neagră cât mi-o fi dat s-o mai duc pe aici.

îți scriu toate astea pentru vremea când n-o să mai știi cine sunt. sau nu voi mai ști cine sunt. îți scriu deși în mine e marele rift. jumate din ceea ce sunt ar vrea să trăiești măcar până la vârsta lui David Attenborough chiar dacă memoria ta va fi un cățel de pământ care scurmă după tuberculi imaginari. jumate din ce am fost ar vrea să nu mai suferi și să pleci cât încă mai ai ce lua dincolo. pentru că dincolo de pășunile verzi și apele de odihnă cei care vor veni după noi au nevoie mereu la intrarea în trup de suflete ecorșeu și însemne „vă rugăm nu hrăniți animalele”.

polder 1 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Sat, 5 Apr 2025 10:26:00 +0300

uneori te simți atât de singur încât

toate organele se adună în jurul inimii

ca like-urile la un reel cu un shar pei

care latră în somn

totul se-ntâmplă de-a-ndoaselea

luna răsare dimineața și încălzește înțepător

soarele iese noaptea sfrijit și disforic

oamenii se sprijină de sicrie ca de niște premergătoare

fac primii pași dumnezeu îi filmează

roșu de emoție până-n vârful urechilor

morții sunt coborâți în uter bocitoarele îi îmbracă

în lichid amniotic

tu fredonezi

alouette, gentille alouette

je te plumerai la tête

te gândești cum să faci absurdul mai suportabil:

ți-ai vinde drepturile de autor numai să simți o strângere prietenească de mână

te-ai înrola pe un submarin clasa typhoon

ca să primești mailuri de la străini care te felicită pentru curaj

nu numai mailuri de la discovery think tank

în care ești întrebat ce părere ai de noul sezon

al căutătorilor de aur din marea bering

ai organiza nu o zi

ci o viață a porților deschise

ți-ai tăia sternul cu un ferăstrău de oase

cum taie primarii cu foarfeci supradimensionați panglici la inaugurări de autostradă

i-ai pofti pe toți înăuntru

la demonstrații de judo moonwalk allelluia de mozart și alte lucruri pe care te pricepi cel mai bine să le faci pe jumătate

vrei să arăți tuturor că nu ești cămila

care a plecat după coarne

și s-a întors fără urechi

sunt zile în care totul mustește de oameni

tu stai și-i privești cu jind cu invidie cu stupoare

te consolezi dacă tot ce-i firesc ar conta

peștele n-ar mai fierbe în apă

ești atât de singur încât

trupul își ia tălpășița din tine

ca un adolescent care știe că a făcut ceva rău

în lipsa lui îți dai umbra jos

și te apuci sa cari înapoi

lumina în soare

grafemică

noreply@blogger.com (emil) — Sat, 11 Jan 2025 12:41:00 +0200

grafem 5

(uitarea-i făcută din însingurări

netrăite la timpul lor)

am învățat să-mi duc demn stângăciile

de la ronnie james dio

când un gnom de grădină i-a zdrobit

degetul mic

nu s-a gândit la durere

ci dacă va putea să mai facă

semnul coarnelor în turnee

și pentru că nimeni nu-mi duce

numele mai departe

îmi doresc pe ascuns

ca după numele meu

să fie numită o boală nouă

sau o cometă

alegere grea

pentru că nu știu care din ele

apare mai des pe buzele tuturor

grafem 4

(dacă veșnicia ar fi o insulă pustie

pe cine ai lua cu tine?)

îngerul meu păzitor

avea toane

și cam uita drumul spre umăr

cu chiu cu vai l-am convins

a făcut un CT

o doctoriță drăguță l-a luat cu ușorul

i-a spus că are binswanger

dar în fază incipientă

tratament nu există

dar poate încetini boala

cu dietă și exerciții

ca să amâne uitarea

și-a impus o rutină

în fiecare dimineață cu ceață

ia o sticlă goală de lapte

și o țigară

apoi dispare în vălătucii de abur

se-ntoarce după zece minute

și-mi dă sticla plină cu fum

poftim niște ceață îmi spune

să ții minte cine am fost măcar tu

dacă se-ntâmplă să nu mai știu

cine sunt

eu mă minunez și mă-ntreb

cu mințile rătăcite

ce-am făcut bun ca să merit

cel mai gregar înger din lume

grafem 3

(dacă 1, 25 de secunde sunt de ajuns ca lumina

să străbată distanța dintre pământ și lună

cât îi va lua sufletului să ajungă

din lumea asta în lumea de dincolo?)

pe vremuri în crâșme

stătea scris:

nu servim pe datorie

și oameni de oameni

când le dai se bucură

când le ceri se supără

de aia când se dă vreo spargere

cea mai mare grijă a unui crâșmar

e să nu dispară caietul cu datorii

ce s-ar întâmpla dacă

s-ar da o spargere-n cer

și s-ar fura condicuța

cu născuții pe datorie?

grafem 2

(dacă între creier și inimă sunt 35 de centimetri

cât de departe-i aproapele?)

cred tot mai mult că

ce ne deosebește pe noi

oamenii

de restul creației

e că nimeni n-ar putea pentru semenii lui

să însemne într-o zi totul iar în alta nimic

de aia spunem

că viața noastră-i un iad permanent

dacă iadul înseamnă lipsa lui dumnezeu

și dacă suflarea divină-i în fiece om

atunci ai trăi altfel lipsa aproapelui

dar nu nu nu

inventăm motivaționale tâmpite

fă rai din ce ai

așa cum din sânge

nu poți face apă

nu poți face rai

din iadul pe care îl ai

cel mult poți merge prin el

cu încăpățânarea lui Churchill

dacă unul sau altul se-ntreabă

de ce permite dumnezeu răul

e pentru că toți uită prea repede

binele

sau cred că li se cuvine

grafem 1

(dacă sufletul are 21 de grame

atunci cât cântărește un urlet?)

o dată pe săptămână

lipesc urechea de pernă și-ncerc

să ascult bătăile inimii

încerc să ghicesc ce vrea să spună

ca atunci când eram copil

și vorbeam cu ai mei

la telefoane din cutii de tablă

legate-ntre ele cu ață

de obicei roșie

ca să fi

e mai limpede vorba

tot ascult și-ncerc să pricep

dar e greu

vorbitul de unul singur e o limbă

care dispare odată cu tine

n.d e. 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Tue, 7 Jan 2025 13:29:00 +0200

(asta-i cea mai mare frică a ta

ca să te vindeci trebuie să vorbești despre ea până o să-și ia tălpășița și-o să intre în altul)

o dimineață nehotărâtă

ca un autobuz londonez într-un sens giratoriu

lumina încearcă să-și facă loc printre lucruri

îți pare o ricșă decorativă la intrarea în tk max

pe marginea patului capul în mâini

te întrebi cât durează o veșnicie

un crist de fosfor ca un iepure alb

îți răspunde: uneori o secundă

din așternut abia trezită

starea de panică îți face în joacă

cerculețe pe omoplați

te golește de sânge gândul

că într-o zi se vor sfârși toate

și n-o să mai simți

nici măcar amorțeala din degete

după ce bei prea multă cafea

nici măcar propria respirație

zgomotoasă și grea ca jurământul de cununie

îți spui cu lehamite

moartea e ca atunci când te așezi la un film

te fură somnul și te trezești iar pe ecran

rulează mulțumirile de final

o clipă ți-e ciudă că ai ratat ceva important

cei din jur te calmează n-ai pierdut mare lucru

omul e și cimitir și mormânt

iar zilele lui un pumn de țărână

pe care-l aruncă în grabă

un dumnezeu melancolic

[***] 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Sun, 5 Jan 2025 13:48:00 +0200

uneori mi-e mai simplu să cred

că viața înseamnă mai mult

în inima celui care vrea să trăiască

decât în ochii celui care o vede

cum curge

întotdeauna mi-am zis

că moartea are miros de ars

ca atunci când ai prea multe electrice-n priză

și dintr-o dată pocnesc siguranțele

într-un fel are logică

dacă sufletul nu-i decât o combustie

iar viața durerea arsurii

pe care-o îndură cei care

oferă lumină

să fim serioși

nimeni nu dăruiește la nesfârșit

fără să aștepte la schimb

ceva cât de mic

pe lumea asta ori cealaltă

idioțenia rostogolită de mulți

aia cum că e forma desăvârșită a dragostei

să dăruiești fără să te aștepți la nimic

a fost spusă de unul care

n-a dat nimic cu adevărat niciodată

și vrea creștinește să se justifice

pentru alegeri greșite și oameni pierduți

așa cum sfinții au destule schelete-n dulap

și demonii au în desagă

toiagul de serafim

ce ne face în schimb oameni pe noi

e disperarea cu care ne agățăm

de orice ne face să ne vedem de viață

în vreme ce îngropăm liniștiți și fără vreo remușcare

tot ce însemnăm cu adevărat

ca niște îngrijitori din spitale

care sufocă din milă

pacienții cu perna

fantezie cu mărunțiș de iarna trecută 🙃🙃🙃

noreply@blogger.com (emil) — Thu, 19 Dec 2024 08:16:00 +0200

oare cât va conta ce ai spus

ce ai scris

după ce vei trece de partea cealaltă a lumii

toropit ca o albină îmbuibată

cu propria miere?

dacă e adevăr că tu nu ai suflet

ci ești sufletul

atunci scrie-ți de parcă ți-ai fi

cel mai fidel cititor

de parcă ai aștepta cu inima-n dinți

întoarcerea prințului caspian

scrie-ți pe tot ce apuci

piele moartă

tendoane

plămâni

cerul gurii

scrie-ți și-ascunde ce scrii

cu simț de răspundere

nu știi niciodată

când o să-ți prindă bine

dincolo poate o să fii nevoit

să intri în tine și-o să dai peste cine ai fost

ca atunci când scoți haine de iarnă

te cauți prin buzunare

și dai peste mărunțișul de iarna trecută