Pentru a lasă însă detaliile despre viitor să vină la timpul lor, voi trece la abordarea primei teme, aceasta fiind şi cea care mi-a oferit ideea acestei serii de articole. Subiectul de astăzi este o noutate pe scena pieţei de retail IT din România şi anume lansarea de curând a ExtraGarantie de Retur de la eMAG (orice produs, cu mici excepţii, indiferent de modul în care a fost achiziţionat, poate fi returnat în termen de 30 de zile iar clientul îşi recuperează banii în funcţie de modul în care a operat cu respectivul produs). Astfel, cel mai mare magazin online românesc din acest domeniu oferă un foarte puternic avantaj clientului de a decide ce şi cât să cumpere. Mai precis, mai departe de listele cu specificaţii tehnice, mai departe de fotografii şi filmuleţe de prezentare, mai departe de showroom-uri şi păreri pe bloguri, forumuri şi între specialişti, oferă oportunitatea testului practic pentru o perioadă să o numim, confortabilă.

În acest mod, cei de la eMAG se dovedesc poate nu neapărat inovativi dar mai ales curajoşi şi inspiraţi în a aplica o asemenea măsură într-o perioadă în care vânzarile au scăzut destul de puternic. Astfel, chiar dacă acest principiu al garanţiei de retur este aplicat de ceva timp şi în alte domenii, eMAG o aplică la un nivel destul de ridicat pentru piaţa românească. Cu alte cuvinte, te poţi juca (bineînţeles, cu multă grijă şi restricţionat de câteva condiţii fireşti) cu un gadget de ultimă generaţie plătind poate doar câţiva lei pentru costuri de împachetare. Iată deci un nou mod prin care poţi decide ce produs să alegi dacă eşti într-adevăr un cumpărător riguros sau poate doar pasionat de tehnică. Ştiu, toate acestea ne pot duce cu gândul la principiul pieţarilor de a-şi vinde pepenii copţi şi la eterna tăietură în triunghi de încercare, însă mă întorc din nou aspura nivelului la care eMAG aplică o teorie de la baza marketing-ului la un nivel relativ important.

În concluzie, apreciez şi văd cu ochi buni noua facilitate oferită de eMAG în contextul în care aceasta vine după o serie de elemente de marketing importante aduse de cel mai mare magazin online românesc pe piaţa internă, elemente ce au condus spre evoluţie, target-ul pe care noi îl vom urmări şi în articolele următoare. Închei nu înainte de a spune că scriitura de mai sus, pe langâ rol informativ are şi o tentă distractivă: Cu acest articol particip la concursul Un Sony Vaio pentru cel ce duce vestea buna! Numarul meu norocos este 891093. Mulţumesc eMAG pentru ideea oferită!

Caut permanent ceva ce m-ar putea apropia din nou de această pasiune a mea. Mă cuprinde un sentiment de autoconservare – nu pot lăsa totul să moară. Nu pot să vă jignesc articol-de-articol cu promisiuni şi vise. Să îmi recapăt capacităţile prin a vă prezenta ştiri şi a relua popularizarea blogului? Să îmi aleg un anumit domeniu pe care să mă concentrez şi să muncesc serios? S-o mai duc aşa până… până când? Să închid totul – deja devenise mult prea pustiu. Nu mai scriu coerent de jumătate de an, perioadă echivalentă cu jumătate de an de lipsă de libertate.

Mi-e frică de ziua de mâine. Voi fi capabil să vin cu o idee şi să salvez o muncă şi o pasiune atât de valoroasă? Mă va ajuta cineva sau ceva? M-am schimbat eu sau s-a schimbat contextul? Lipseşte entuziasmul sau interesul? Toate acestea sunt întrebări la care nu reuşesc să îmi răspund. Am ajuns să scriu articole într-un caiet. Mi-e frică de cititori – i-am pierdut deja pe toţi.

M-a lovit o inspiraţie telegrafică şi nu sunt capabil să dezvolt fraze. A fi sau a nu fi? După o cugetare scurtă, ceva îmi spune că va fi. Va fi de mâine ori de ora viitoare dar cu siguranţă nu voi mai lasă timpul să zboare. Chiar şi din raţiuni economice devine stupid să stau şi să nu scriu nimic. Voi lăsa articolul în aer în speranţa unei continuări… simt că va veni.

Astăzi se aprind luminiţe de sărbătoare în căminul “Evo”. Cum probabil că majoritatatea dintre voi ştiţi, undeva într-o dimineaţă de 24 decembrie 2008 apărea primul articol pe “Blogul lui Dani’”, “Evodani’s Blog” – în prezent. De atunci, odată cu timpul, au trecut prin faţa dumneavoastră, a cititorilor, sute de gânduri, păreri şi percepţii pe care uneori simţeam că vi le prezint oarecum brutal, dar atât de liber. Dacă ar fi să fac un bilanţ a ceea ce a însemnat acest an de blogging, v-aş spune doar că a fost fantastic, a fost absolut, a fost LIBER. Nu ştiu dacă ar avea rost să vă port printre cifre şi rapoarte, printre statistici şi rezultate – tot ce îmi doresc este să mă întorc, prin intermediul acestor cuvinte, alături de voi, cei care aţi facut posibilă existenţa lui “Evodani”, voi cei care aţi fost, sunteţi sau veţi fi pe viitor, pentru că atâta timp cât eu voi fi, va exista un loc unde să ne putem întâlni în deplinul libertăţii şi să dezbatem subiecte diverse. Cert este că istoria “Evodani” nu se va termina prea curând; abia începe să prindă contur.

Pentru cei care s-au întrebat dacă am abandonat blog-ul, vă pot spune că am mai abordat tema aceasta de-alungul timpului. Văd în asta o maturizare şi un pas în faţă, nicidecum un regres. Cu prima ocazie îmi voi face din nou simţită prezenţa în acest mediu, odată cu noile mele idei şi planuri pentru anul viitor, despre care vă voi vorbi cât mai curând. Istoria mă împinge de la spate şi îmi motivează munca…

Iată-ne deci în ajun de Crăciun, la prima aniversare “Evodani”. Ţin să vă urez sărbători fericite şi toate cele bune. Vă învit să primiţi colinda mea şi vă aştept pentru continuare în zilele ce urmează – simt cum cuvintele nu îşi au rostul în aceste momente. Am fugit, mă aşteaptă bradul, cozonacii şi chitara. Crăciun fericit!

Daniel – Colaj colinde (5 minute de acorduri celebre de Crăciun şi improvizaţii)

Craciun fericit!

Astfel, se poate observa că cei de la Microsoft au gândit de această dată atât pe termen scurt cât şi pentru anii viitori, împinşi de la spate atât de criza economică puternic reflectată în piaţa IT cât şi de celelalte mari concerne rivale din domeniu care devin oponenţi din ce în ce mai importanţi pentru marele gigant software. S-a mai spus şi afirmaţia devine tot mai credibilă, anume că în contextul actual, comercianţii de echipamente hardware, loviţi puternic de scăderi ale vânzărilor, pot spera la o salvare din partea posibilelor comenzi de computere cu Windows7 preinstalat sau chiar cu Windows Vista cu posibilitate de upgrade la Windows7, opţiune posibilă până la 31 ianuarie. Astfel, Tudor Galoş afirmă că întreg anul viitor depinde de modul în care vânzările vor decurge până la finele lunii ianuarie, astfel încât un trimestru bun ar putea consemna o revenire a pieţei.

Înţelegem deci că de această dată, Microsoft doreşte să lupte pe toate fronturile. Pe partea de business a venit cu Windows Server 2008 R2 ce promite cheltuieli hardware reduse şi o utilizare mult mai la îndemână în tandem cu Windows7 prezentând mult mai multe facilităţi decât versiunile anterioare, demne de secolul în care trăim şi esenţiale unei afaceri de succes. Cât despre clienţii obişnuiţi, utilizatorii de computere din toată lumea, aceştia vor fi abordaţi într-o tentă mult mai curajoasă decât până acum, mergându-se până la cei care nu au avut niciodată un computer. Clienţii cu o oarecare experienţă, mulţi dintre ei reticenţi în privinţa Vista, considerat un eşec, devin clienţi pentru care Windows7 ar putea fi o alternativă demnă de luat în seamă pentru WindowsXP, întrucât noul sistem de operare consumă mai puţine resurse şi energie decât precedentul, investiţiile pentru un upgrade hardware fiind reduse substanţial.

În prezent, Microsoft se confruntă însă cu un apetit redus de consum, acest lucru putând fi însă echilibrat în balanţă de sărbătorile de iarnă ce urmează. Un alt obstacol în faţa Windows 7, poate cel mai puternic, este dezvoltarea pirateriei. În acest domeniu au propus noi soluţii promiţând că vor lucra în continuare la acest subiect delicat ce aduce pierderi imense companei, de această dată alegând să meargă pe o cale ceva mai neobişnuită, despre care voi vorbi pe scurt în rândurile ce urmează, făcând referire la piaţa autohtonă şi la Microsoft România.

Astfel a luat naştere campania Fii Deştept, un parteneriat între producătorii, distribuitorii de computere şi Microsoft România, ce are ca idee principală recomandarea utilizării unui echipament cu Windows7 preinstalat, soluţie ce duce la eliminarea bătăilor de cap generate de instalarea driverelor, configurarea sistemului dar în primul rând, de artificiile pe care le realizează utilizatorii de Windows piratat. Campania este caracterizată prin deschidere şi legătura directă cu consumatorul, astfel încât desenele şi textele amuzante să ne convingă că nu merită să ne batem capul inutil sub deviza “Fii deştept şi alege Windows7 pentru o viaţă cu mai puţine griji”. Astfel, se revine la exemple pure din viaţa reală, reuşind a se face trecerea de la elemente banale la lucruri ceva mai serioase, bineînţeles alături de un simţ al umorului fin şi binevenit. Până la urmă, de ce ţi-ai cumpara un computer fără Windows preinstalat dacă nu ţi-ai cumpăra şi o bicicletă fără lanţ şi frâne ori o maşină fără roţi sau dacă datele din calculator îţi sunt atât de dragi iar vecinul “expert in calculatoare”, atât de antipatic? – aceasta fiind sinteza câtorva mesaje ce circulă în cadrul campaniei. Voi încheia aici anunţându-vă lansarea oficială Windows7 în Romania din 6 noiembrie despre care puteţi afla mai multe detalii pe 7recorduri.ro, un alt element al promovării neconvenţionale susţinută de Microsoft pe care vă invit să îl descoperiţi singuri.

Variantele Windows7 disponibile deja pe piaţă, pot fi achiziţionate online de la eMag, partener Microsoft România.

M-am jucat aşa câteva ore, zile, săptămâni. Descoperisem numele corzilor şi ordinea lor dar imi era foarte greu să ţin acorduri. Profesor nu aveam, iar cărţile de chitară îmi vorbeau atât de rece. Am apelat evident, la internet unde am dat peste o serie de lecţii atât în română cât şi în engleză. Entuziasmat, m-am aruncat asupra lor în setea mea de a cunoaşte cât mai mult, cât mai repede. Le-am citit pe toate foarte atent, inima crescând în mine. Când să trec la practică, am descoperit o altă realitate: la început e cu adevărat greu, indiferent de urechea muzicală, lungimea degetelor ori modelul de chitară folosit. Nu m-am lăsat însă descurajat şi am trecut prin primii paşi, reuşind să prind noţiunile de ritm dar rămânând la problema principală: mâna stângă şi luarea acordurilor.

Cu toate acestea, decis să nu renunţ am încercat toate modalităţile de a schimba cât mai eficient acordurile şi mi-am întocmit propriile mele scheme cu degetele dispuse pe fiecare coardă. Cu baza pe care o aveam am căutat printr-o arhivă de tabulaturi cu muzică românească şi am început să mă chinui să le urmez. Evident, nu am putut nici din prima, nici din a doua şi parcă abia din a treia părea să sune a ceva. Au început să mă doară degetele şi dacă cu o oră înainte îmi ieşea bine, atunci nu mai reuşeam sa trec de primul acord. Eram obosit… mă chinuiam zilnic câte 2-3 ore. La un moment-dat, epuizând şi ultima picătură de ambiţie, am renunţat să mă mai chinui să învăţ.

Astfel, zilnic, timp de jumătate de an, nu am făcut decât să ma joc cu chitara, să mai repet câte puţin din ceea ce învăţasem dar asta pentru doar 5-10 minute pe zi. Am realizat după un timp că mă descurc din ce în ce mai bine şi am revenit la cursuri. De această dată nu mi-am petrecut nici 2 ore, nici o oră şi nici măcar jumatate de oră pe zi ci am exersat în reprize de câte 10 minute, cam de două sau trei ori pe zi. Am progresat relativ repede şi am trecut de la acordurile de pe primele 4 fret-uri la acorduri barre şi power chords, de la bătăi folk la ciupituri, avântându-mă tot mai mult în tainele chitării. De fiecare dată când aflam ceva nou, exersam până fixam şi reuşeam să fac acel ceva cât de bine, adăugând încă o noţiune la baza mea de cunoştiinţe. Acesta este secretul: o bază de cunoştiinţe bine-definită şi o muncă solidă depusă în spate, nu neapărat habotnică ci mai mult încărcată de multă-multă răbdare.  Nu săriţi direct la ceea ce vă place ci luaţi mai întâi ceea ce trebuie; satisfacţia va veni chiar dacă mai târziu şi nu pe măsura aşteptărilor voastre. Şi încă un sfat pentru cei pasionaţi de chitară, autodidact înseamnă întotdeauna lipsuri şi lacune; vă recomand să cereţi măcar din când în când sfatul unei persoane avizate şi să nu vă lăsaţi păcăliţi de how-to-urile de pe youtube. Căutaţi să descoperiţi singuri bătăile, notele, ciupiturile şi apoi consultaţi cărţi de cântece corecte; nu orice pagină de internet reprezintă varianta corectă.

Revenind la pasiunea în sine, chitara mi-a adus şi continuă să îmi aducă o serie întreagă de avantaje. Mă ajută să mă relaxez, mă face mai om, ma ajută să visez. Mi-am format un obicei din a exersa în fiecare dupamiază când mereu descopăr ceva nou. Mă bucur atunci de sentimente de deplină mulţumire şi satisfacţie de sine. E ceva greu de descris şi numai cei care au muncit mult pentru ceea ce le place vor putea înţelege. Poate dacă voi prinde şi ceva curaj, vă voi prezenta o serie de cover-uri însoţite de ce nu, şi de sfaturi oferite din experienţa proprie pentru cei care vor să înveţe şi ei la rândul lor. Nu vor nicidecum nişte lecţii, n-aş fi în stare de aşa ceva atâta timp cât încă nu stăpânesc foarte bine teoria muzicală, ci vor semăna mai degrabă cu nişte tips and tricks pentru depăşirea dificultăţilor de începător. Astfel, acest articol a avut rolul de a confirma revenirea mea definitivă în postura de autor pe acest blog şi de a sintetiza percepţia mea asuprea pasiunii pentru un instrument extraordinar. Am decis să îmi imbin toate pasiunile iar acum, după un timp, am găsit şi calea. Nu mai urmează decât să trec mai departe. Până la un articol viitor, vă las cu bine şi nu uitaţi că nu poţi fi om fără sentimente şi pasiuni.

Trecând la partea subiectivă a analizei fotomaratonului de anul acesta, vă pot spune că m-am distrat pe cinste, am cunoscut mulţi oameni şi am învăţat foarte multe. Când spun “multe” mă refer la tehnici ce ţin atât de fotografie cât şi de comunicare, de organizare a timpului, de stimulare a imaginaţiei, mă refer la elemente de cultură materială şi spirituală. Am învăţat să privesc mai departe de aparenţe, am mai luat o lecţie de “frumos”, am învăţat graiul imaginilor şi asta în numai 12 ore, ore ce au trecut uneori atât de repede, alteori atât de încet, ore în care am parcurs poate chiar mai mult de 100 de kilometri şi am aflat câte o părticică din fiecare loc frumos al Iaşului. Anul acesta s-au înscris un număr record de aproximativ 550 de fotografi, fiecare venind cu viziunea lui. Astfel am avut ocazia să cunosc diferite idei, am avut ocazia să încerc să merg mai departe, să mă autodepăşesc, să gândesc limpede, evadând din cercul vicios al zilelor de astăzi.

Concursul a debutat la 8 dimineaţa, urmând să se încheie în jurul orelor 21. Temele ne-au fost oferite în grupe de câte 6, dimineaţă şi la prânz în momentul în care trebuia să trecem pe la punctul de control pentru a ne viza legitimaţiile. M-am bucurat din plin din fiecare oră ce însemna o fotografie. Bineînţeles că nu am reuşit să mă încadrez perfect în timp şi am ajuns să realizez până la trei fotografii în interval de o oră, o oră şi ceva. La înscriere am primit fiecare câte o şapcă albă pe care era trecut numele compeţiei acest lucru generând un fenomen de amploare: era o chestie să vezi prin Iaşi mişunând tineri misterioşi, cu capul în pământ sau în palme, metitând pe bănci, prin copaci, pe acoperişuri, prin parcuri, prin gări sau prin cartierele mai sărace ale oraşului, mereu cu aparatul pregătit, cu foia cu teme în mâna stângă şi telefonul în mâna dreapta sunându-şi prietenii fotografi care se aflau cine-ştie-unde în căutarea momentelor ideale de imortalizat pentru cine-ştie-ce temă a concursului. A fost frumos şi atunci când am fost loviţi de inspiraţie ori de noroc cum a fost frumos şi să pierdem timp cu orele căutând idei şi aşteptând să se petreacă “ceva” inedit.

Am predat fotografiile, seara la ora 21 fix, respectând exact termenul. Am fost printre ultimii, majoritatea concurenţilor câştigând un avans considerabil în prima parte a concursului. Am încercat să fiu unic şi am încălcat majoritatea principiilor pe care mai toţi concurenţii le considerau esenţiale. Când m-am întâlnit cu ceilalţi participanţi am aflat că nu am fost chiar cel mai bun şi nici cel mai original, mereu găsind idei mai bune ori fotografii realizate mai bine din punct de vedere tehnic decât ale mele; şi cu toate astea am fost foarte mulţumit. Am participat cu eternul meu PowerShot A430 de 4 mpx de la Canon, efectuând un număr total de 155 de fotografii (din care am selectat 12) şi epuizând trei sau patru seturi de acumulatori. Am folosit un trepied portabil la majoritatea fotografiilor şi am preferat să fotografiez fără blitz. Nu pot împărtăşi cu voi fotografiile selectate întrucât termenii competiţiei interzic publicarea materialului realizat până la data anunţării câştigătorilor. Fotografii de la eveniment nu am reuşit să adun prea multe iar în momentul de faţă nu am reuşit nici să le încarc pe cele pe care le am; voi reveni. Cei interesaţi pot găsi fotografii pe contul de flickr al Fotomaraton.

Concursul, aflându-se la a cincea ediţie, a fost organizat de Centrul Cultural francez Iaşi, mai multe detalii fiind disponibile atât pe site-ul oficial Fotomaraton cât şi pe contul de twitter @fotomaraton.

Campania, numită sugestiv “La mulţi ani! Ai împlinit doi ani” a debutat vinerea trecută (2 octombrie) cu un spectacol de neomagie la care din păcate nu am putut participa după care a continuat sâmbătă cu un concurs Wii (aflat la a treia ediţie, conform organizatorilor) însufleţit de un concert Fără Zahăr. În aceeaşi zi, în parcarea centrului comercial a avut loc prima competiţie interjudeţeană de Karting de la Iaşi. Spre încântarea mea am reuşit să mă învârt şi eu pe acolo, astfel vă voi rezuma cum şi ce a fost.

Pentru început, în cursul dimineţii au avut loc calificările pentru Cupa Iaşului la Karting la care am asistat parţial.  Pentru că acest eveniment se afla la prima ediţie, a constat într-un element nou pentru public, un public entuziast format din toate categoriile de vârstă. De acolo m-am întors cu 2-3 fotografii reprezentative şi un colaj de filmuleţe pe care le puteţi viziona în cele ce urmează.

Evenimentele au continuat cu competiţia Wii la care au participat 16 jucători, jocul ales fiind tennis-ul. Spre amuzamentul tuturor, am pierdut din prima tură meciul cu un copil de vreo 8-9 ani, astfel fiind eliminat. După o serie de meciuri, au fost aleşi finaliştii care urmau să joace în acea seară cu Bobo şi Bobi (Fără Zahăr) pentru a stabili învingătorul dintre cei patru. Înaintea finalei însă, a avut loc concertul Fără Zahăr, concert în spiritul specific al baieţilor de la Dorohoi care au reuşit să distreze o audienţă destul de numeroasă. Nici de aici nu am putut lipsi şi astfel acum aveţi ocazia să vizionaţi câteva fotografii din timpul concertului. Pentru seria întreagă de imagini, vizitaţi albumul Săptămâna Felicia – 2 ani de pe blogul foto.

Cam atât despre weekend-ul trecut la Felicia. Ce urmează? Alte surprize şi evenimente “şmechere”, aşa cum le-au denumit ei. Vă voi ţine la curent cu noutăţile şi voi reveni asupra subiectului. Puteţi afla mai multe detalii citind comunicatul de presă ori consultând fluturaşul postat la începutul articolului (click pentru mărire).

*acest articol NU este un advertorial

Să o luăm cu începutul. Ultimul articol a fost scris undeva pe la mijlocul lui august iar acum ne aflăm în prag de octombrie, mai clar, 30 septembrie. Nu ştiu… probabil acest articol îl voi scrie poate doar pentru mine atâta timp cât nimeni nu a mai dat pe aici în ultima vreme, întocmai cum mă aşteptam şi era de aşteptat.

De ce nu am scris de o lună jumătate? În primul rând pentru că am fost plecat trei săptămâni departe de tot ce înseamnă IT, internet ori tehnologie, trei săptămâni în care am realizat de fapt ce şi unde greşeam. Am realizat că viaţa într-un mediu virtual, lăsând la o parte ceea ce înseamnă realitate, m-a schimbat radical. Bineînţeles, schimbarea s-a produs atât în bine cât şi în rău, cea din urma îngrijorându-mă ceva mai mult. Iată că ajunsesem să renunţ la atât de multe hobby-uri care înainte îmi făceau plăcere. Am uitat să mă plimb, să citesc, să vorbesc cu cei dragi şi am renunţat la lucrul care înainte imi făcea atât de multă plăcere, chitara. Punând în balanţă toate acestea, mi-am spus că o pauză nu îmi va strica absolut deloc, aşa cum şapte luni de blogging m-am distrat scriind, comunicând şi fiind mereu ONLINE.

Iată însă că o pasiune, dacă este adevărată, nu poate fi niciodată lăsată la o parte pentru prea mult timp. Ceva m-a atras înapoi dintotdeauna deşi până acum am încercat să ignor acest sentiment. Zilele au trecut mai greu fără un loc în care să îmi expun viziunea, opinia şi în care să evadez spre libertatea şi căldura pe care blog-ul mi-o oferea. Cu toate acestea, în tot acest timp în care abia dacă am navigat pe internet, am învăţat că ce e mult strică şi niciodată nu trebuie să renunţi la ceva drag în schimbul a altceva. Răspunsul teoretic care urmează ar fi să le combini. Aici lucrurile se complică niţel, pentru ca nu orice poate fi îmbinat.

Ce voi face mai departe? Cu siguranţă nu voi continua să fac ce am făcut până acum. Ori voi renunţa complet la orice activitate şi ma voi restructura, reconstrui pe mine însumi ori voi continua să fac ceea ce îmi place în paralel dar de această dată, încercând să nu mă implic în aceeaşi măsură; cu alte cuvinte, voi evita extremele. Dacă va fi să continui să scriu, altenartiva la care mă gândesc cu cea mai mare seriozitate, o voi face din respect pentru mine însumi, pentru efortul pe care l-am depus şi pentru voi, cei câţiva care m-aţi aşteptat până acum. Cert este că în curând vor mai urma câteva articole care să sintetizeze această perioadă, cu bune şi rele, până când lucrurile se vor lămuri. Atunci voi veni cu o decizie clară. Până la următoarea revedere, vă las cu bine.

Noaptea va debuta cu un show arhitectural 3D în premieră în Iaşi. Pentru cei care întâlnesc pentru prima data termenul de show 3D, putem explica pe scurt: pe clădirea centrului comercial se vor putea admira timp de şaizeci de minute iluzii optice şi proiecţii spectaculoase ce vor face ca clădirea să pară că prinde viaţă, că este asaltată de extratereştri, bântuită de fantome ori că dispare în întuneric. Show-ul va fi însufleţit şi de vocea lui Sean Jay Dee, ce va susţine un concert pe perioada spectacolului. Pentru cei care nu sunt încă convinşi că nu trebuie să rateze acest eveniment, iată o demonstraţie de show 3D din partea celor de la “easyweb“, firmă specializată în acest domeniu:

Pe lângă aceasta, în zona food-court a centrului va avea loc o competiţie Nintendo Wii destinată celor pentru care shopping-ul nu este neapărat o pasiune ori pentru cei care vor să se relaxeze într-o atmosferă specială. Evenimentul va avea loc pe data de 21 de august, începând cu orele 22. În concluzie, seara de 21 întruneşte toate caracteristicile perfecţiunii : shopping, reduceri, relaxare, muzică bună, artă. Mai multe detalii pe site-ul Felicia – Iaşi.

Galbenă e raza de lumină de după furtună, galben reprezintă laolaltă pământul roditor dar şi cel uscat, galbenă e toamna şi frunzele ei moarte, galbenă e firimitura de pâine de care se bucură un biet orfan. Galben e peste tot, galben e în noi; iată aşadar un rezumat al percepţiei mele asupra acestei culori. Cu siguranţă că ar mai fi atât de multe de spus dar eu nu am reuşit să ajung mai departe de atât. De aici în continuare rămâne la latitudinea ta să decizi ce e galben pentru tine… Pentru mine galben rămâne caimacul laptelui fierbinte pe care il savuram când eram mic, galben rămâne soarele răsărind din mare şi stelele strălucind în miez de noapte.

Când Dheo m-a invitat să scriu pe această temă, eram dezorientat în schimb acum mă simt oarecum desăvârşit şi mulţumit. Astăzi, blogosfera e în culori datorita proiectului “Curcubeul”. În cadrul acestuia au mai scris copilANDRA – roşu, Brylu - oranj şi vor mai scrie, la intervale de 15 minute, Dheo – verde, Dany – albastru, Andy Mihail – indigo şi Florin Puşcaş – violet. “Curcubeul” se vrea o leapşă mai interactivă, un mic experimenent blogosferic. Vă invit să citiţi şi articolele celorlalţi şase participanţi şi aşteptăm opiniile voastre.