"Schimb de Cărți" este o serie de întâlniri lunare care se desfășoară în mai multe orașe din România. Ne întâlnim pentru a schimba cărți între noi din biblioteca personală și a discuta într-un cadru informal despre autori, noi apariții editoriale și orice ne mai trece prin minte.

Așa cum se întâmplă de fiecare dată, participarea este gratuită, nu este obligatoriu sa aduceți cărți cu voi, iar în cazul în care împrumutați o carte, schimbul este temporar.

Nu uitați să ne urmăriți și pe Facebook!

Aceasta nu este prima carte scrisă de Gordon Brown, în 2010 el a publicat un volum despre criza mondială, Beyond the Crash: Overcoming the First Crisis of Globalisation, care s-a vândut în 14,207 de exemplare, urmat de un al doilea volum: The Change We Choose. Eight Portraits vorbește despre viața a opt figuri marcante, de la Martin Luther King la Nelson Mandela, în timp ce Britain's Everyday Heroes este dedicată oamenilor obișnuiți care au crezut puternic într-o cauză.

Sursa: www.guardian.co.uk

Titlu: Erotikon bizantin
Autor: Hans-Georg Beck
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Mihai- D. Grigore
Numar pagini: 194
ISBN: 978-606-579-255-5

Privind picturile bizantine, prin excelență religioase, nu ni se întâmplă în mod frecvent să ghicim trupul omului bizantin. Aspiraţia bizantină spre Divinitate era atât de amplă încât corpul pământesc devenea un balast şi trebuia eludat. Mai accentuat decât în cazul trupurilor masculine reprezentate în frescele şi mozaicurile vremii, corporalitatea femeii bizantine şi întreg apanajul manifestărilor ei sunt încă şi mai ignorate.

În fond, cartea de faţă îşi propune să facă din terra incognita- cum am putea denumi feminitatea bizantină- o terra pacificata în termenii traducătorului Mihai-D.Grigore din prefaţă. În fapt însă, nu se va întâmpla astfel, deşi eseul apare ca fiind erudit şi impresionant. Puţinătatea probelor este de natura evidenţei: ascunsă în iatacuri vreme de un mileniu, femeia bizantină era sortită maternităţii ori rugăciunii. Ei nu i s-au închinat iubiri curtene, nici texte literare, nici şansele erudiţiei precum în cazul doamnelor din Apus.

Prima oară tradus la noi din limba germană, temeinicul eseu al bizantinologului Hans-Georg Beck este fără îndoială un reper în literatura de tip gender mainstreaming. El atestă indirect faptul că nici istoria, nici literatura bizantină nu au preţuit feminitatea şi senzualitatea. Uneori, autorul german înfierează dogma ortodoxă care prin chiar glasurile unui Vasile cel Mare şi Ioan Hrisostom a stigmatizat şi demonizat o Evă păcătoasă prin simplul fapt de-a fiinţa.

,,A fi femeie-i o nenorocire…’’ se plângea frumoasa şi inteligenta călugăriţă Casia (Casiana), poetă din secolul al IX-lea. Să fii frumoasă era un păcat, să nu fii frumoasă era neconsolabil. Cât despre a fi inteligentă, aceasta devenea ceva şi mai sfidător. Prinţesa Ana Comnena în secolul al XII-lea se lamenta la rându-i la fel de amar. Dar imensitatea dramei unei întregi feminităţi refulate a rămas necunoscută nouă. O istorie şi o cultură teologică făcută de către bărbaţi abstractiza femeia în fecioară eternă sau o hulea ca prostituată în cazul celei mai mici pasiuni trupeşti. Cel mai adesea senzualitatea feminină prelua numele curtezanelor vremii care pentru a se salva trebuia să se pocăiască devenind eremite, marii-magdalene sau teodore.

• Plusuri

  Salut excelenta apariţie editorială pe care o reprezintă Erotikonul bizantin de la Nemira căreia i-am apreciat implicit condiţiile tehnice precum şi calitatea traducerii, a culegerii, a adnotărilor.

• Recomandari

  Tuturor celor pasionaţi de tainele istoriei şi de un erotism transfigurat teologic.

Sursa: www.guardian.co.uk

Vreau să vă întreb pe voi: cum vedeți rolul bibliotecilor și care este relația pe care o aveți cu ele?

Titlu: Carol cel Mare şi Roland
Autor: Allan Massie
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Simona Ceauşu
Numar pagini: 277
ISBN: 978-973-724-325-6

”Crearea unui Imperiu nu este o activitate pentru persoanele delicate şi slabe de înger. Şi cum ar putea fi, de vreme ce îmbracă forma supunerii unui popor de către altul şi înlăturarea unor culturi străvechi? [...] Păgânismul, care îi îndemnase pe saxoni să se creadă un popor liber, trebuia nimicit, iar întregul stil de viaţă al saxonilor, de la naştere până la moarte, din leagăn până în mormânt, trebuia transformat radical potrivit cuvântului marelui rege.”

Allan Massie a conceput romanele cuprinse în trilogia Imperiul fără margini ca nişte basme cărora însă le lipseşte elementul fantastic. Ceea ce face ca poveştile lui să fie foarte aproape de adevăr. Aceste relatări îl au ca povestitor pe Michael Scott, un mare cărturar şi astrolog, îndrăgostit de filosofie, cu o minte foarte deschisă şi modernă pentru începutul secolului al doisprezecelea când el a trăit. Ascultătorul acestor relatări este “băiatul care avea să devină împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederic al II-lea”, iar scopul acestora este educarea şi instruirea viitorului împărat.

Al treilea roman al trilogiei, Carol cel Mare şi Roland, este o înșiruire de întâmplări care dezvăluie caracterul celor doi eroi, oferind detalii şi asupra circumstanţelor în care aceştia s-au format pentru a oferi o înţelegere mai profundă asupra personalităţilor celor doi. Ei sunt prezentaţi în mod destul de obiectiv, cu calităţi şi defecte de-o potrivă, oameni reali care datorită curajului şi-a voinţei dar şi a împrejurărilor – ajutaţi poate şi de noroc – , susţinuţi de oameni ce le-au fost credincioşi mai presus de orice, au schimbat cursul istoriei. Charlemagne, ce va fi considerat mai târziu părintele Europei moderne, împreună cu nepotul său Roland, au dus războaie sângeroase şi pline de cruzime pentru a-şi îndeplini voinţa şi credinţa, luptând împotriva sarazinilor şi a saxonilor pe care îi considerau păgâni, alungându-i sau asuprindu-i pentru a le impune credinţa creştină. Aceste războaie au reconfigurat Europa şi s-au transformat în legende cântate de menestreli.

Istoria a fost şi va fi întotdeauna subiectivă. Eroi există doar dacă priveşti din punctul de vedere al învingătorului, altfel nu există decât monştrii. Legendele se clădesc pe fapte reale ce sunt mistificate, dând naştere unor personaje fantastice care şi-au pierdut, undeva pe parcursul repetării poveştii, umanitatea.

Adevărul din spatele acestor povestiri poate fi probat cu documente istorice. Însă ce farmec pot avea astfel de însemnări dacă nu sunt povestite cu măiestrie? Şi tocmai acesta este talentul lui Massie, un povestitor înzestrat, ce şi-a ales ca voce naratoare o figură învăţată şi suficient de deschisă la minte pentru a prezenta faptele petrecute în adevărata lor lumină, într-un mod cât mai obiectiv. Pentru că, deşi vorbeşte de acte pline de vitejie, aceste relatări spun totuşi povestea unor fapte ce nu pot fi lăudate decât dintr-o anumită perspectivă ce justifică actele de cruzime pe care cei doi eroi le-au săvârşit. Faptele lor bune îi spală de ruşinea acestora, însă doar în ochii poporului pe care l-au condus, iar aici Michael Scott pare să piardă puţin din obiectivitate. Însă romanul rămâne unul foarte educativ din mai multe puncte de vedere.

• Plusuri

  divagările filosofice și uneori chiar psihologice, pasajele pline de o înțelepciune universală și atemporală

• Minusuri

  stilul uneori prea simplist al scriiturii ce aduce prea tare a basm pentru copii

• Recomandari

  o lectură plăcută şi interesantă

El a definit toate astea ca “un nou și interesant sistem de a promova arta” și i-a îndemnat pe toți cei care vor să devină cunoscuți să-și posteze munca gratis pe internet. Totodată el s-a declarat împotriva Stop Online Piracy Act, spunând că această inițiativă este un pericol pentru pentru noi toți, nu doar pentru America.

Sursa: www.guardian.co.uk

Titlu: Daţi foc acestei case
Autor: William Styron
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Virgil Stanciu
Numar pagini: 535
ISBN: 978-973-124-521-8

„Cu un aparat Polaroid, i-am făcut poză unui prieten. Aşteptând să treacă minimul necesar, intru, fără ţintă, într-o altă cameră şi abia acolo extrag din aparat fotografia printată, jilavă şi lucioasă. "Ha!", sau "Hei!", sau "Uite!", strig, încântat, către prima cameră. Dar, aplecându-mă să examinez fotografia, nici vorbă să văd în ea chipul prietenului meu, ci doar un monstru hidos, îngălat. Iar tăcerea din prima cameră e netulburată.”

Publicat pentru prima dată în 1960, „Daţi foc acestei case” este al treilea roman al lui William Styron. Dacă în „Alegerea Sofiei” (1979), cea mai cunoscută carte a sa, Styron aborda tema lagărelor de concentrare naziste şi a supravieţuitorilor acestora, „Daţi foc acestei case” este o poveste mai degrabă dostoievskiană - cu toate ridicările de sprâncene pe care le-ar putea provoca epitetul.

Cei trei protagonişti, ingenuul Peter Leverett (avocat), alcoolicul Cass Kinsolving (pictor) şi Mason Flagg (diletant, să spunem pentru moment) au părăsit America din motive diferite, întâlnindu-se, la ceva timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în satul italian Sambuco. Dacă primele capitole sunt narate retrospectiv de Peter, care se străduieşte să-şi lămurească aşa-zisa sinucidere a prietenului său din copilărie, Mason, multe dintre capitolele ulterioare îl au drept narator pe Cass, care l-a cunoscut pe Mason recent, printr-o coincidenţă nefastă.

Individ şters, cu năzuinţe artistice ocazionale, Peter se simte măgulit de atenţia pe care i-o acordă când şi când Mason, moştenitor al unei averi care îi permite, printre altele, să nu cadă în ridicol când îşi dă cu părerea despre potenţialul artistic al Americii, al Europei şi al civilizaţiei vestice în general. Cass, pictor ratat, ale cărui escapade alcoolice indică mereu spre un fals moment culminant, devine incapabil să-şi întreţină familia numeroasă şi, deseori, agasant de tandră. Confundat de Mason cu un artist mult mai celebru, Cass cedează insistenţelor acestuia de a-i deveni protejat, iar momentul revelaţiei măruntei lui identităţi îl condamnă la o dependenţă aproape fără limite de „binefăcătorul” său.

Dostoievskiană în toată povestea este scormonirea după rădăcinile răului din fiecare dintre personajele centrale. Dacă Peter îşi vede coruptibilitatea în neputinţa de a respinge prietenia lui Mason, măgulit fiind de confidenţele adesea şocante ale acestuia, Cass constată că „există lucruri atât de monstruoase, încât nu te poţi căi, pur şi simplu, că le-ai săvârşit, nu există ispăşire”. Din acest motiv, şi pentru că fiecare dintre noi îşi doreşte, în fond, să se poată ierta, memoria operează anumite excizii la scurt timp după producerea faptelor reprobabile. Astfel, Mason ni se dezvăluie drept insul fără memorie, cel a cărui poveste trebuie spusă, dar numai la persoana a treia.

În fond, acţiunea romanului se poate rezuma la un calup de ştiri de la ora cinci: bărbat de familie bună violează o tânără ţărancă, găsită agonizând în pădure; vinovatul se sinucide sau este omorât de amantul înnebunit de gelozie al fetei. Talentul lui Styron constă în umplerea interstiţiilor dintre corpuri şi fapte. Câteva zile din vieţile protagoniştilor sunt reluate cu o minuţiozitate bolnăvicioasă, prin câteva salturi temporale. Fiecare pornire este bănuită drept cea fatală orânduirii spirituale a individului, fiecare neclaritate drept focar al viitoarelor fapte de neconceput.

„Să nu crezi în mântuire, să porţi pe cap povara necredinţei ca pe un pietroi de neclintit şi, totuşi, în momente ca acesta (calm & senin), să vezi revărsate peste ceruri şi peste nisipurile tăcute atâta frumuseţe & măreţie şi să vezi toată certitudinea & dulceaţa cu care cei proveniţi din carnea & sămânţa ta se hârjonesc în afara timpului, neobosit, pe ţărm, şi tot să nu crezi - e ceva care mă îmbolnăveşte până în străfundurile inimii”, spune Cass; căci, în jurul lui Mason şi al ucenicilor lui, roiesc permanent personaje a căror inocenţă irită şi pe care protagoniştii o pun pe seama unor carenţe intelectuale. Distanţa dintre cele două categorii de personaje poate părea desuetă, ca şi tema centrală a răului ca virus al clasei intelectuale. Totuşi, de multă vreme nu am mai întâlnit o carte care să mă intrige de la un capăt la altul, pe care să o aprob şi resping în egală măsură, care să se ceară reîntâlnită.

• Plusuri

  Anecdotele al căror comic se topeşte în atmosfera în general întunecată a cărţii, atenţia pentru detalii, dezvăluirea treptată a misterului iniţial, abordarea riscantă a unei teme literare majore.

• Recomandari

  cititorilor lui Fitzgerald, ai lui Hemingway şi ai clasicilor literaturii ruse.