Autor: John Steinbeck
Rating:
Editura: Rao
Anul apariţiei: 2004
Traducător: Veronica Focșeneanu
218 pagini
ISBN: 978-973-103-069-2
(ediţia în limba engleză)

Pășind alene prin litere ca prin iarba dintre coastele dealului pe care se ițește orașul Monterey, cu pini negri profilându-se pe golful azuriu și pescăruși în contre-jour, tentația senzorialului este prea puternică și riști să te împiedici chiar de un paisano adormit lângă comoara sa – butelca de vin. Calmul interbelic pare că a luat în stăpânire acest colț de lume, o Californie unde nu există decât eterna clipă fără memorie, arborând în a sa trecere cel mai de preț lucru: libertatea.

Aici sălășluiesc Danny și cu prietenii săi paisanos. Cititorul neavizat s-ar grăbi, poate, să îi catalogheze drept huligani, bețivani, vagabonzi. Dar ce este un paisano? „O amestecătură de sânge spaniol, indian, mexican și caucazian”, spune autorul. Cineva absolut liber, aș adăuga. Singurele frânghii care îl leagă de timp sunt, poate, cele înnodate în vin. Dacă autorul își aseamănă eroii cu cavalerii Mesei Rotunde, ori cu haiducii lui Robin Hood, eu i-aș fi putut ușor confunda cu niște personaje uitate peste milenii din cortegiul lui Dionysos, scăldați în fluvii de vin (luate pe ochi dulci de la nevasta lui Torrelli, cel cu cârciuma mai din vale), protejați de nimfe (precum doamna Morales, vecina la ale cărei orătănii – și nu numai – poftește Danny) și acompaniați de acea libertate pură care se aciuează doar pe lângă cei ce știu și pot să trăiască veșnic în prezent.

Să îi cunoaștem pe protagoniști. Danny, un Rege Arthur modern, este recentul moștenitor a două case de lemn vechi de la viejo, bașca un calendar din 1906, niște funii de ardei roșii și usturoi, un godin, niște balansoare deșelate, un pat și o chiuvetă cu robinet (la care nu curge apă, fiindcă nu îi dau drumul decât cu garanție trei dolari, în traducere liberă – echivalentul a trei galoane de vin). Aceasta după ce a dormit de când se știe sub cerul liber și a spart geamuri toată viața ca să se distreze. Acum, după cum observă înțeleptul său tovarăș Pilon, „n-o să mai spargă Danny geamuri, [..] că le avea pe ale lui de spart.” Însă acum poate debuta romanul, întrucât fortăreața lui Danny va deveni sediul central al „cavalerilor” și liantul prieteniei lor.

Logicianul grupului este Pilon – „un iubitor al frumosului și o fire mistică” – deși mai des concetățenii l-ar considera „Pilon, păcătosul, care punea la cale intrigi și bătăi, care bea și trăgea înjurături”. Dacă Danny este o figura solară cu o forță gravitațională ce ține laolaltă grupul de paisanos, Pilon este forța motrice care pune în orbită, veghează și ajustează fin tot ce se mișcă în acest sistem planetar. Bunăoară, datorită lui apar în peisaj Pablo – care dispăruse la zdup pentru că furase o gâscă, Jesus Maria Corcoran – „cureaua de transmisie a omeniei”, un om cu suflet mare ce are și înzestrarea de a fi atras către cei suferinzi, pentru a le putea oferi alinare (asta atunci când nu stă la poștă pentru a se uita prin scara spiralată la picioarele fetelor), Piratul și Big Joe Portughezu’.

Figura Piratului, emblemă a bunătății și inocenței arhaice, este sanctificată prin alaiul său de câini, nedespărțiți de stăpân – Enrique, Pajarito, Rudolph, Fluff și Señor Alec Thompson. Între momentele bahice sorbite serile cu prietenii în borcane de compot, el agonisește în taină câte o monedă de un sfert pentru o lumânare de aur promisă Sfântului Francesco d’Assisi, ce va fi făcătoare de minuni. Cât despre Big Joe, acesta trăiește după convingerea că viața unui om este drept împărțită pe jumătate între libertate și închisoare.

Când prietenii se întâlnesc, se bat și se îmbată – nu neapărat în această ordine. Ritualul bahic nu lasă loc impreciziei, fiindcă, „din punct de vedere spiritual, butelcile pot fi gradate” de la conversație serioasă și concentrată (imediat sub gâtul primei sticle), până la bocete de dor sau mortuare, respectiv orice cântec cunoscut (două-trei degete sub gâtul celei de-a doua). Discuțiile de pe terasă – căci „ridicau acoperișuri, se uitau prin case, inspectau motive, repovesteau aventuri” – ne revelează o suită de personaje cu substanță: departe de a fi bieți alcoolici preocupați doar de grija următoarei mese, Danny și prietenii lui se dovedesc a fi suflete nobile, cu o credință de nestrămutat în Dumnezeu (până și câinii Piratului au o viziune sfântă) și cu un decalog propriu privitor la relațiile interumane, pe care îl respectă (aproape) fără abateri. Ceea ce ne și așteptam de la Steinbeck, maestru al portretelor oamenilor „de rând”.

Totuși, realul lui aici se desprinde de realul „de rând”, sau e prins de un colț într-o enclavă a acestuia. Codul prieteniei acestor cavaleri bahici aduce a iluzie optică în lumea noastră fragmentată. Comunitatea însăși are un farmec idilic ce ni se scurge, irecuperabil, printre degete. Peisajul rustic, mai mult decât decor, evocă o natură ce a fost, probabil, defrișată, împachetată și plastifiată de ani buni. Dualitatea existenței este surprinsă în colțurile gurii, cu fiecare surâs la ironiile dulci-amărui ale poveștilor prin care trec eroii lui Steinbeck.

Departe de îngrămădeala conceptelor și teoriilor despre etică, divinitate, existență, Steinbeck propune o plimbare dincolo de ținutul rațiunii, pentru a simți nemijlocit viața curgând în vene. Sau în pahare. Poate pentru că îmi trezește o nemărginită duioșie, se apropie de viață cu atâta candoare și răscolește toate simțurile cu o emoție concentrată, poate de aceea mă face Steinbeck să privesc întrebările existențiale din altă perspectivă. Din cea mai simplă. Nimic nu pare mai simplu decât să trăiești la nivelul senzației, al bucuriei mărunte, țesând poezia vieții de zi cu zi – neavând conștiința ei și tocmai prin aceea conferindu-i farmec și permițându-i să existe. O poezie udată cu vin și asezonată cu sudălmi.

Scris de Alexandra PopaCarti de acelasi autor

• Soareci si oameni
• Joia dulce
• Fructele maniei
• La rasarit de Eden

Autor: Oliver Goldsmith
Rating:
Editura: ALL
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Paul B. Marian
247 pagini
ISBN: 973-569-812-9


Cei care au citit Dickens, Brontë sau Austen sunt familiarizaţi cu numele romanului de faţă prin referinţele pe care le fac autorii. Dacă în ziua de azi Ulise sau Don Quijote sunt romane pretins citite de toată lumea, pentru Victorienii din secolul 19 Vicarul din Wakefield era textul care era mai mult citat decât citit.

Acţiunea se focalizează pe familia preotului Primrose, din cătunul Auburg – reprezentant aparent al unei lumi idilice, în care nimic rău nu se poate întâmpla. Urmează apoi a fi prezentate toate acele mici detalii, mici evenimente care alterează seninătatea atmosferei.

Totul este prezentat într-un ritm lent, linear, ca şi cum ai asista la mai multe predici ale personajului. Fiecare eveniment minor este analizat din prisma celor mai mari principii morale, fiind făcut să vădească anumite calităţi pe care ar trebui să le posede fiecare individ.

Intenţia autorului este clar aceea de a ne pune faţă în faţă cu inocenţa unui personaj căruia i se joacă feste şi de a cărui bunătate se profită. Desigur, lipsită de aventurile şi de multe altele obiceiuri cavalereşti, aş putea spune că atitudinea vicarului este una donquijotească. Probabil tocmai funcţia în care este învestit şi omiterea comportamentelor de care vorbeam mai devreme reduc din absurdul şi ridicolul care ar fi putut să se abată asupra personajului.

În afara lui Primrose, restul personajelor sunt construite dupa tipícul epocii care este descrisă, fără a ieşi în evidenţă cu nimic altceva. De menţionat sunt doar concluziile pe care le trag, în mod firesc, de pe urma acţiunilor proprii sau a intrigilor la care sunt martori, concluzii care de celele mai multe ori vădesc o fineţe a gândirii. Astfel, pentru cei curioşi, aceasta este o bună ocazie de a fi observatori ai spiritului uman.

Defectul pe care îl găsesc cărţii este acela că are un efect de piesă de teatru prea bine regizată. Coincidenţele sunt mai mult decât evidente şi ar fi nevoie de o doză mare de încredere pentru a le putea considera credibile pe unele dintre ele. Linia dintre bine-intenţionat şi absurd este una foarte subţire, la fel ca şi cea dintre un deznodământ fericit şi unul previzibil. Astfel satira (ne)intenţionată a autorului devine una care te face doar să te întrebi de ce în viaţa reală nu se poate întâlni un astfel de om.

În ansamblu, totuşi, atmosfera cărţii este una calmă, plăcută, ce reprezintă o ieşire numai bună din agitaţia cotidianului pentru firile visătoare ce încă mai cred în valorile înalte.

Scris de Silvia GrădinaruCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Răspunde pe blog sau pe twitter la această întrebare şi poţi câştiga un voucher pe săptămână oferit de Buybooks.ro, în valoare de 100 Ron + cartea cu cele mai multe recomandări din partea comunităţii Teacup.ro în săptămâna respectivă.

Pentru a putea centraliza răspunsurile trebuie folosit hashtag-ul #buybooks în menţiuni/articol şi link către cartea aleasă de pe site-ul www.buybooks.ro

Concursul de desfăşoară în perioada 15 – 31 martie.

În octombrie 2008 lansam prima secţiune bookblog.ro – secţiunea de Ştiinţe Umaniste şi Religie (pentru prieteni, SUR), în care ne propuneam să discutăm despre cărţi din domenii ceva mai deosebite, precum filozofia, sociologia, teologia, retorica, tehnologia şi ştiinţa. Aveam o mie de motive ca să renunţăm pe parcurs, dar nu am făcut-o. Ne-a reuşit.

De un an şi jumătate, ne-au trecut prin mână peste două sute de autori de primă mână, incomozi şi provocatori – de la Naomi Klein la Jean Baudrillard, de la Mircea Eliade la Alexandru Paleologu, de la Nikolai Berdiaev la René Guénon, de la Nae Ionescu la Ernest Bernea. Şi cum biblioteca s-a mărit şi s-a tot mărit, ne-am mutat într-o casă nouă şi arătoasă – de azi ne numim www.conştiinţe.ro.

Vă aşteptăm cu noi lecturi!

La construirea casei au participat mai mulţi oameni, cărora trebuie să le mulţumim: Andrei Roşca – aici în rolul de dezvoltator imobiliar (care nu-i stă deloc rău), Andrei Diaconu, Andrei Boghiu şi Alexandru Negrea – excelenţi arhitecţi şi designeri web, Dan de la graphicube.ro pentru logo-ul splendid de la intrare, colegilor de la Bookblog-Cel-Mare şi, fireşte, cititorilor noştri. Şi cum orice mulţumiri dau impresia de lucru terminat, mă văd nevoit să clarific: abia am început!

Silviu

Vă recomand cîteva articole din secţiunea de Carte pentru copii:

- campania Darul lecturii. Dacă doriţi să vă implicaţi, puteţi citi aici detalii.

- un concurs la care încă mai puteţi participa: Care este basmul vostru preferat? Mai multe aici.

- recenzia la Cartea de baie Nuby, scrisă de Irina, în caz că sunteţi curioşi ce e aceea o carte de baie şi cum arată nişte ilustraţii simpatice.

- o recenzie 2 în 1 (galactică!) la Super DubluClic, scrisă de Roxana şi Petra.

- Năzdrăvăniile lui Păcală, citite de Ioana.

- Cu toate că suntem în martie, iarna nu vrea să plece, aşa că puteţi citi cîte ceva despre Laponia şi familia Crăciun, într-o carte prezentată de Andra.

- cîte ceva despre alegerea meseriilor, pe un CD prezentat de Antonia.

Lectură plăcută!

Autor: Juan Carlos Onetti
Rating:
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Ileana Scipione
142 pagini
ISBN: 973-569-812-9

Întotdeauna am considerat că întâlnirea cu literatura latino-americană este una care te provoacă. Nu atât prin ideile pe care le lansează cât prin felul în care aceste idei sunt expuse într-un limbaj care te transpune într-un mediu al emoţiilor care curg, într-un firesc numai de ele ştiut.

Întâlnirea cu Onetti a fost una de acest tip. La început, povestea este una simplă: într-un sat de munte în care sunt trataţi bolnavii de ftizie îşi face apariţia un bărbat de patruzeci de ani, retras. Singurele lucruri care îl disting şi în acelaşi timp îi sporesc misterul sunt cele două rânduri de scrisori, de la expeditoare diferite, pe care le primeşte săptămânal.

Încetul cu încetul, prin prisma povestitorului care ştie la fel de multe precum noi, suntem introduşi în miezul bârfelor care încep să se ţeasă în jurul acestui om. În fapt, nu se întâmplă nimic şocant de-a lungul romanului, însă involuntar ajungi să fii cuprins de aceeaşi curiozitate bolnavă pe care o manifestă locuitorii şi pacienţii din satul respectiv. Faptul că personajul subliniază şi urmăreşte anumite gesturi te determină să stai în umbră, ăn spatele său, pentru a urmări ce se va întâmpla în momentul următor.

Aş putea spune că totul se rezumă la o vânătoare a detaliilor. Misteriosul domn nu lasă nimic de la el ceea ce, printr-o lege nescrisă a firescului, sporeşte roadele fanteziei în fiecare martor al existenţei sale. Dacă povestitorul are variantele sale, în calitatea de complice al acestui martor, se foloseşte un filtru cu atât mai riscant al judecăţilor.

Forţa lui Onetti rezidă în capacitatea de a menţine ambiguitatea. Pentru că, deşi la finalul cărţii te simţi în parte păcălit, în parte vinovat, nu ai cum să-ţi dai seama care din ipoteze este cea reală. Iar însuşi faptul că nici martorul nu este sigur, nu poate să ajute. Poate cel puţin să ofere o consolare.

De asemenea, aş putea spune că Despărţiri (dacă se trece peste ambiguitatea determinata prin titlul original Los adioses – „adios” însemnând atât „adio” cât şi „cu Dumnezeu” în limba spaniolă) vorbeşte despre oameni. Despre omul ce nu poate fi cuprins de ceilalţi, despre cei care nu pot cuprinde dar şi despre fiecare persoană care e un aşa zis martor prin intermediul scriiturii. Personajele, chiar fără nume, nu îşi pierd din identitate. Sunt schiţe care îşi primesc viaţa nu numai din partea autorului ceea ce, din punctul meu de vedere, este un alt plus al cărţii.

În chip de încheiere, nu mai prelungesc acest comentariu mai mult decât este nevoie, ci subliniez doar felul în care poţi fi atât de uşor fermecat de stilul aproape liric al povestirii, dar şi de puterea cu care te implici într-o nedumerire densă, concentrată în atât de puţine pagini.

Scris de Silvia GrădinaruCarti de acelasi autor

• Viaţa scurtă

*video retras la cererea cititorilor bookblog.ro. Vă mulţumim pentru feedback.

Autor: George A. Akerlof
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
254 pagini
ISBN: 978-973-1931-21-0

Ştiţi cum sunt oamenii aceia care lasă impresia că ţi-ar putea explica orice, de la fizică cuantică până la mecanismul de funcţionare al locomotivei cu abur? Ei bine, pentru un aproape profan, Akerlof pare exact opusul acestui gen de oameni. Şi spun asta după frecvente încrucişări ale ochilor, pe parcursul celor 254 de pagini, care m-au determinat să cred că Akerlof ar putea lua circuitul apei în natură şi transforma într-o ecuaţie din care să nu mai înţeleg nimic.

Prin urmare tot ce pot face în cazul de faţă este să vă spun despre ce puteţi citi în “Cartea de poveşti a unui economist” şi nu să vă şi explic diversele chestii care mie mi s-au părut geniale. Pe mine titlul m-a păcălit big time, mă aşteptam la ceva mult mai puţin ermetic deşi bănuiam oricum că cele câteva (mai multe) concepte acumulate de-a lungul Co.lecţiei de economie nu-mi vor fi de ajuns. Din păcate însă cartea de faţă m-a cam şi demotivat să încep studiul serios al economiei. Eu credeam că e cu ecuaţii cu fluturaşi şi ghiocei, însă Akerlof m-a adus cu picioarele pe pământ, arătându-mi că de fapt ecuaţiile sunt cu p, cu “q la d” cu “t indice e” şi “n indice sk” (aşa arată mai frumos decât scrise matematic).

Poveştile sunt de fapt o colecţie de eseuri publicate de către economistul american de-a lungul vremii, care încep cu faimosul studiu despre piaţa de “ţepe”, care i-a şi adus un premiu Nobel. Ce remarcă Akerlof în The Market for Lemons: Quality Uncertainty and the Market Mechanism este faptul că din cauza asimetriei informaţiei (informaţie deţinută doar de vânzător), produsele de proastă calitate nu numai coexistă cu cele de bună calitate însă se şi vând de multe ori la acelaşi preţ -vezi exemplul cu piaţa de maşini second-hand. În sensul că un cumpărător nu va plăti niciodată mai mult de un preţ mediu pentru o maşină second-hand, de teamă să nu nimerească o “ţeapa” (una proastă). Desigur, dacă vânzătorul ar da drumul informaţiei, ar putea obţine un preţ foarte bun pentru maşinile de bună calitate. Altfel, în situaţia actuală, “ţepele” ameninţă de fapt să scoată de pe piaţă produsele de calitate.

O altă temă abordată de Akerlof este aceea a şomajului. După pagini întregi de exerciţii şi grafice, care demonstrează “atentie!- rolul convenţiilor sociale în apariţia şomajului involuntar, una din concluziile la care se ajunge este aceea că muncitorii necalificaţi, cu rezultate foarte uşor măsurabile şi care prezintă costuri reduse de pregătire, riscă cel mai mult să rămână şomeri. Este posibil să fi ajuns şi altcineva la această concluzie, însă ce rol au convenţiile sociale aici?

Ei bine, Akerlof este vizionarul care încearcă să introducă în economie o nouă abordare, aceea “psiho-socio-antropologica” argumentând faptul că aceste aspecte fac ca informaţiile pe care se bazează teoriile economice tradiţionale, considerate odată perfecte, să nu mai fie chiar atât de perfecte. De fapt agenţii economici nu sunt nişte roboţi, ei iau decizii bazându-se pe tot felul de factori emoţionali şi sociali, punând cap la cap informaţiile astfel încât să îşi atingă propriul interes.

S-a născut astfel economia behavioristă, la elaborarea căreia a participat şi autorul. Iar în paginile Cărţii de poveşti găseşti de fapt psihologia şi sociologia transformate în matematică, astfel încât studenţii de la ASE să poată învăţa noua economie. Din păcate însă, cred că ei sunt categoria pentru care cartea va fi cea mai atrăgătoare, ei şi restul persoanelor care au studiat economie. Asta pentru că poveştile, care de fapt sunt eseuri, de fapt seamănă foarte bine cu ce cred eu că ar trebuie să fie un curs foarte bine structurat.

Poate din această cauză am dat totuşi 4 stele cărţii, deşi au fost multe lucruri din ce spune autorul, pe care nu le-am înţeles: mie mi s-a părut a fi una din cele mai argumentate lucrări pe care le-am citit, cu atât mai mult cu cât Akerlof aduce concepte noi în economie. Încheind simetric, din perspectiva unui aproape profan, eu zic că dacă tot aţi trecut prin economia tradiţională, neo-clasică şi restul economiilor posibile, aţi putea la fel de bine să citiţi şi o altă părere.

Scris de Raluca AlexeCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor