208 pag. color
Această carte îşi propune să vă însoţească în călătoria către cele mai cunoscute parcuri naţionale ale Terrei. Este reconfortant să ne imaginăm că natura s-ar putea într-o bună zi dezvolta în voie, cel puţin în câteva locuri de pe Pământ. Astăzi, parcurile naţionale conservă ultima noastră şansă de a ne putea cunoaşte planeta aşa cum era ea cândva, înainte de intervenţia brutală a omului.

Prima rezervaţie naturală a luat fiinţă în Canada, în anii 1870, iar de la începutul secolului al XX-lea au fost înfiinţate în aproape toate ţările arii naturale conservate, rezervaţii ale biosferei şi parcuri naţionale. Multe dintre acestea au devenit între timp atracţii turistice de prim rang, ele fiind totodată şi ultimul refugiu pentru un mare număr de animale aflate în pragul dispariţiei.

100 DE MINUNI ALE CHINEI

208 pag. color, 99 lei

China este o ţară imensă, cu o lungă istorie. Pe teritoriul său sunt numeroase vestigii istorice, bine cunoscute în întreaga lume : Marele Zid, Palatul Potala din Tibet, Grotele Mogao din Dunhuang ori Oraşul Interzis, din Beijing. Peisajele pitoreşti şi misterioase ale Chinei au atras milioane de exploratori şi vizitatori atât din interiorul ţării, cât şi din lumea largă. Printre minunile naturii se numără: Muntele Galben din Anhui, Muntele Lushan din Jiangxi, Defileul Jiuzhaigou şi ţinutul Huanglong din Sichuan, râul Lijiang din Guangxi, Lacul de Vest din Zhejiang, Bazinul Tulufan din Xinjiang şi districtul Shangrila şi Lacul Luguhu din Yunnan.

100 DE CATASTROFE NATURALE

208 pag. color, 99 lei

Această lucrare prezintă o selecţie a unor dezastre care au afectat omenirea ca urmare a activităţilor telurice. Cutremurele şi vulcanii, uraganele şi valurile tsunami, toate acestea constituie o gamă largă de dezastre ale căror magnitudini subliniază limitele fundamentale ale omenirii de a le face faţă. Evenimentele spectaculoase sunt combinate cu tragedii, afectând şi distrugând bunăstarea. În faţa unor astfel de demonstraţii de forţă, omul nu poate decât să-şi recunoască limitele şi vulnerabilitatea. Aceste evenimente sunt tot atât de impresionante şi de transcendente precum viaţa şi viitorul Universului.

CELE MAI FRUMOASE LOCURI DIN EUROPA

416 pag. Color
Chiar şi în vremurile pe care le trăim, când distanţele nu mai sunt o problemă şi până şi cele mai exotice ţări pot fi vizitate, Lumea Veche îşi păstrează farmecul şi atractivitatea. Datorită comorilor sale istorice şi naturale, ea rămâne o încântare pentru ochi, oferind o serie practic nelimitată de experienţe de călătorie. Europa frumoasă, de o familiaritate care inspiră încredere, şi totuşi mereu surprinzătoare, ne vorbeşte într-un limbaj pe care îl putem înţelege cu uşurinţă, deşi bătrânul continent este în fapt un caleidoscop de popoare cu istorii, mentalităţi şi limbi adeseori dramatic de diferite.

Puteti afla mai multe despre aceste volume aici.
*post sponsorizat

Okian.ro iti ofera orice carte in limba engleza. Cauta cartea sau autorul preferat si comanda aici.

Andrei Boar scrie despre controversatul manuscris nears al lui Nabokov. E o carte care va stîrni cu siguranţă mulţimi de cititori şi opinii. O aşteptăm

La fiction addiction am citit o recenzie la The Enchantment of Lilly Dahl, de Siri Hustvedt: Stephen King, Sandra Brown si Paul Auster se intalnesc intr-un bar. Cred că titlul spune multe despre cartea respectivă

Dacă vreţi să vă scrieţi pe hîrtie însemnările despre cărţi, aveţi la Skoobs Books o mulţime de carneţele şi jurnale handmade, pentru toate gusturile.

Şi fiindcă tot spuneam săptămîna trecută despre TED, am primit pe mail un video interesant: Ken Robinson vorbeşte despre sistemul de educaţie actual, care ucide creativitatea şi cum ar putea fi el schimbat:

Pentru recomandări şi linkuri, adresa este aceeaşi, recenzii[at]bookblog[punct]ro. Lectură plăcută!Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Okian.ro iti ofera orice carte in limba engleza. Cauta cartea sau autorul preferat si comanda aici.

Autor: Elena Dulgheru
Rating:
Editura: Arca Învierii
Anul apariţiei: 2004, ediţia a III-a
Prefaţă de prof. univ. dr. Manuela Cernat
279 pagini
ISBN: 973-85077-6-6

Dacă ar fi să expediem în câteva rânduri cartea “Tarkovski – Filmul ca rugăciune. O poetică a sacrului în cinematograful lui Andrei Tarkovski” , am trebui să spunem măcar că Elena Dulgheru a reuşit nu o monografie costelivă (aşa cum cred mulţi că trebuie discutată arta), ci o operă cu o structură simfonică, care se deschide cu o scurtă biografie a regizorului, lipsită de picanterii şi indiscreţii, în care se pun în valoare mai cu seamă detaliile relevante pentru opera lui Tarkovski (lupta cu frigul şi foamea a Mariei Ivanovna Vişniakova – mama sa, şi izolarea de viaţa publică pentru zeci de ani a poetului Arseni Aleksandrovici Tarkovski, tatăl său; chinul montajului la filmul Oglinda; cunoscuta luptă cu autorităţile sovietice, de aproape un deceniu, pentru filmul Andrei Rubliov etc.). Biografia este urmată de partea cea mai consistentă a volumului – anume analiza elementelor care compun sacrul din opera tarkovskiană : spaţiul (cu remarcabila nuanţare a motivului casei), timpul, motivul christic (cuprinzând studiul elementelor naturii şi animalelor-simbol, chipul femeii şi al copilului etc.).

Epilogul este urmat de o „addenda” cuprinzând detalii de culise din conflictul mai sus menţionat privind soarta lui Rubliov, o conferinţă despre Apocalipsă, rostită de regizor în 1984 la Londra, o excelentă traducere, semnată de autoare, din poeziile lui Arseni Tarkovski introduse în filmele fiului său, încheind cu un mic grupaj de opinii ale spectactorilor, prilej pentru adevărate uimiri (cum altfel se poate numi starea pe care o încerci când afli că o spectatoare, maistru la o uzină din Novosibirsk (!) i-a scris lui Tarkovski, după ce a văzut de patru ori Oglinda, următoarele cuvinte, care fac mai mult decât toate tratatele despre rolul artei în societate: “Pentru prima dată în viaţa mea, filmul a devenit o realitate, iată de ce merg la el: ca să trăiesc în el.”)

Dincolo, însă, de această descriere frustă a volumului, prima întrebare pe care ne-o punem este: în ce fel trebuie să priveşti filmele/capodoperele lui Tarkovski pentru a le pătrunde sensurile? Cu alte cuvinte, cum priveşti însăşi privirea artistului? Aici, la primul obstacol al înţelegerii, trebuie să lepezi haina de critic şi să o îmbraci pe aceea de martor. Şi asta pentru că nu poţi sta băţos şi rumega doct şi absent concepte de tehnică sau simbolistică a imaginii când pe ecran ţi se arată Zona din Călăuzasau visele din Copilăria lui Ivan. Pentru a începe să înţelegi filmele acestui uriaş rus, nu trebuie să dai asaltul cu teorii, ci trebuie să ştii să te laşi cucerit. Tarkovski nu face filme din idee, ci din durere, iar adevărurile din filmele lui nu se lasă uşor capturate, ci emană tainic. Iată de ce îţi trebuie auz bun şi văz limpede, neobosite de păreri gata mestecate. Auz şi văz. Şi mirare.

Auz, văz şi mirare are din plin autoarea. Şi mai are şi o foarte bună pregătire teoretică, pe care nu o foloseşte ca unitate supremă de măsură. Şi talent literar, pe care nu-l consumă mai mult decât e nevoie. Însă toate aceste calităţi nu sunt suficiente pentru a scrie o carte precum cea de faţă. Mai este nevoie şi de un alt ingredient, cu adevărat rarissim în critica de la noi: simţul inefabilului. Elena Dulgheru ştie bine liniile de forţă ale cinematografiei tarkovskiene, dar nu le îngroaşă, nu le disecă, ci doar le urmăreşte atent, parcă spre a nu le perturba cu prezenţa. Cartea domniei sale este, poate, cea mai delicată (oricât de straniu ar părea acest adjectiv!) hermeneutică a operei vreunui cineast. Delicată datorită artei cu care lasă loc de mister când vorbeşte despre opera a cărei sursă şi materie primă este misterul şi despre omul cel viu din spatele camerei :

“Ne apropiem astfel de aspectul central al stilisticii limbajului cinematografic tarkovskian: capacitatea de a reda pe peliculă «materia îndumnezeită» şi de a suprinde profilului sacru al persoanei, de a găsi, prin imaginea filmică – ca să-l parafrazăm pe Uspensky – expresia vizuală a transfigurării”. (subl. mele, S.M.)

Elena Dulgheru nu „s-a agăţat” de operă, nu a avut ambiţii de critic care ţine morţiş să se facă remarcat prin învecinarea cu un artist ce a făcut istorie, nu a încearcat să tragă în toate părţile de obiectul analizei sale pentru a corespunde unei grile de interpretare dinainte stabilite. A ascultat vocile interioare ale operei şi le-a descris tandru şi cu meşteşug. La Andrei Tarkovski mai mult ca la orice alt regizor de film, forma este îngemănată cu conţinutul, aşadar munca autoarei nu a fost o muncă de sondare, de spargere a nivelurilor “inferioare” ale operei pentru a avea acces la cele „superioare”, ci de a pune în lumina corectă opera, care astfel se mărturiseşte singură:

“Rafale neaşteptate de vânt brăzdează toposul casei din OGLINDA, ori pe acela neprimitor al Zonei; vântul pornit din senin trădează întotdeauna prezenţa – binecuvântătoare sau ameninţătoare – a divinului, în imediata vecinătate a fiinţei: invizibilul parcă de-abia se abţine să nu irumpă în epifanie!”

Dacă Ortega y Gasset scria că “Am înţeles sau explicat un fenomen când i-am descoperit expresia foronomică, formula de mişcare”, putem spune că Dulgheru a intrat în lumea tarkovskiană pătrunzând în Timpul operei, Timp meditativ, sediu principal al tainelor zugrăvite de artist. Rezultă de aici, şi poate părea paradoxal, o interpretare care se impune de la sine, a cărei forţă constă nu în suma şi greutatea argumentelor, ci mai aleg în fineţea contactului exegetic – contact care are loc nu numai prin idee, ci mai ales prin intuiţie, adică printr-o inteligenţă de esenţă supraraţională. O lucrare precisă, ferită de ispitele dogmatismului. Îmi vine chiar să spun că orice alt tip de studiu, concurent cu Tarkovski – Filmul ca rugăciune ar avea ca rezultat un portret ne-real al regizorului rus, sau dacă nu ne-real, cel puţin incomplet.

Asumându-şi discret rolul de călăuză prin universul “Călăuzei”, Elena Dulgheru a reuşit nu numai o carte despre arta filmului, dar şi o carte despre sufletul omului, aşa cum se reflectă el în poligonul de minuni care este Cinema-ul, prin ochii pătrunzători şi trişti ai lui Andrei Tarkovski – cel iubit de muze, de oameni şi de îngeri, numai de birocraţii sovietici nu. După lecturarea volumului, se impune fără îndoială (re)vizionarea filmelor „omologului lui Dostoievski din domeniul artei a şaptea”. În linişte, poate chiar în singurătate, fără suc şi fără popcorn.

Scris de Silviu Man
Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Okian.ro iti ofera orice carte in limba engleza. Cauta cartea sau autorul preferat si comanda aici.

Autori: Richard Gay, Alan Charlesworth, Dr.Rita Esen
Rating:
Editura: All
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Ion Costache
543 pagini
ISBN: 978-973-571-754-4

Degeaba citim Seth Godin sau Guy Kawasaki, degeaba îl ascultăm pasionaţi pe Steve Jobs vorbind despre noul iphone, dacă nu facem minime eforturi de a înţelege că acei oameni nu au pornit de la nivelul la care sunt acum şi că, în mod cert, au nişte baze teoretice verificate în timp de numeroasele experimente, eşuate sau reuşite, pe care astăzi le numesc experienţă.

Aşadar, există o problemă de mentalitate care, corelată cu dimensiunile încă mici ale industriei online, e foarte posibil să se traducă într-o piaţă redusă de oameni interesaţi de cărţi de online marketing. Din fericire, lucrurile par să se schimbe şi oameni încep să realizeze că nu poţi face performanţă doar cu entuziasm şi pasiune, chiar dacă, de multe ori, pasiunea şi entuziasmul sunt foarte buni catalizatori.

Apoi, mai există doua motive pentru care cărţile de marketing online sunt atât de rare în România. Editurile care publică sau au publicat vreodată cărţi de IT ştiu că au doi mari duşmani. Primul este chiar internetul, o sursă de informaţii inepuizabilă şi, mai ales, aproape gratuită. Al doilea este viteză cu care lucrurile evoluează în această industrie. Dacă astăzi te hotărăşti să scoţi pe piaţă o carte despre Photoshop, Flash sau vreun alt limbaj de programare, există o probabilitate foarte mare ca până în momentul în care cartea va ajunge să se găsească efectiv în librării, o mare parte dintre acele informaţii să nu mai fie de actualitate. În cazurile fericite, cărţile rămân de actualitate, însă incomplete, fiindcă între timp au mai apărut alte “n” versiuni ale acelor programe. Aceeaşi problemă există şi în cazul marketingului online.

Din fericire, nu este şi cazul cărţii despre care scriu astăzi. Varianta în engleză a apărut în 2007, însă mare parte din informaţiile din carte sunt extrem de actuale. Surprinzător, dacă ţinem cont de faptul că Marketing on-line este plina de referinţe şi recomandări de site-uri, locuri în care cititorul poate merge pentru a aprofunda anumite subiecte din carte.

Richard Gay & co au scris o carte foarte asemănătoare “bibliilor” lui Philip Kotler, deosebirea fiind că în timp ce Kotler a scris doua mii de pagini despre cam tot ce inseamna marketing, Gay a reuşit să trateze exhaustiv, în 500 şi ceva de pagini, un domeniu ca marketingul online. Şi poate că acesta este adevăratul punct forte al cărţii, faptul că a reuşit să structureze atât de bine un volum de informaţii atât de mare. Este ceea ce internetul încă nu a reuşit să facă.

Structurată în 13 capitole mari, de la elemente de planificare în marketingul online, trecând în revistă instrumente de comunicare (printre care, bineînţeles, şi blogurile) şi până la discutarea unor elemente juridice ce ţin de spam, managementul bazelor de date sau sisteme de plăţi electronice, cartea celor trei autori este de departe cea mai completă carte de online marketing pe care am întâlnit-o, o surpriză placută.

E accesibilă tuturor, este genul de carte-manual pe care merită să o citeşti o data de la cap la coadă, însă în mod cert te vei reîntoarce la ea de câte ori Godin sau Jobs va reaminti faptul ca less is more şi că, uneori, problemele de business complicate au soluţii simple bazate pe cele câteva principii de bază ale marketingului. Dacă ştiţi principiile de bază, atunci cartea lui Richard Gay vă va ajuta să le adaptaţi pentru mediul online. Iar din acel moment, nu vă mai lipseşte decât experienţa pentru a excela. Experienţă care se obţine greşind.

Scris de Andrei RoşcaCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Okian.ro iti ofera orice carte in limba engleza. Cauta cartea sau autorul preferat si comanda aici.

Autor: Philip Roth
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Radu Pavel Gheo
272 pagini
ISBN: 978-973-46-1365-6

Moartea înseamnă totul

Pentru cei care au citit Everyman, cartea despre care vă vorbesc acum este o variaţiune pe aceeaşi temă, moartea, ca şi cum cuvîntul final din povestea lui orişicine avea nevoie de o adăugire. Indignare se numeşte această completare. Iar dacă răceala şi eleganţa confesiunii din Everyman ilustrează ideea că moartea dă sens vieţii, Indignare vine cu patima şi naivitatea tinereţii: moartea este o nedreptate, o glumă a istoriei lipsită de sens.

Cartea este istoria scurtei vieţi a unui băiat evreu dintr-o familie cinstită, respectabilă, copilul model, care vrea să le facă pe toate cum se cuvine pînă cînd, exasperat de brusca insistenţă a tatălui de a-l proteja, pleacă de-acasă şi începe o viaţă de colegiu din care nu lipsesc gafele lui de raţionalist cuminte. Povestea vine de nicăieri, de după moarte, iar naratorul, cu ai săi veşnici 19 ani (vîrsta la care a murit) scrie:

“Nu eşti prizonierul propriei vieţi doar atunci cînd o trăieşti, ci continui să rămîi cu ea pe cap şi după ce ai pierit. Sau, zic eu iarăşi, poate că aşa-i cazul meu, doar al meu. De unde să fi ştiut? Şi ar fi fost oare moartea mai puţin înfricoşătoare dacă aş fi ştiut că nu e doar un neant nesfîrşit, ci e formată din memoria ce meditează eoni în şir la ea însăşi?(…) De unde să ştiu că nu numai că n-o să am parte de lipsa amintirilor, ci şi că prezenţa amintirilor o să însemne totul? ”

Indignare sau cum să mori dintr-o felaţie reuşită

Atunci cînd vorbeşte de prizonierat în propria viaţă, Marcus Messner repetă, vrînd-nevrînd, gîndirea tatălui său, obsesia lui pentru amănuntele care pot distruge viaţa (“Problema e viaţa, viaţa în care şi cel mai mic pas greşit poate avea consecinţe tragice”, strigă tatăl). Admiraţia sa pentru gîndirea curăţată de misticism nu va provoca doar o scenă memorabilă în roman, ci va avea chiar consecinţele tragice prezise de înspăimîntatul său tată. Marcus Messner e prins ca într-o capcană între ce se cuvine şi ce vrea să facă din viaţa lui.

Fatalitatea aceasta este subtil inserată de Philip Roth în tot romanul. Dacă prezentarea evreităţii ocupă acelaşi spaţiu ca în majoritatea romanelor sale – aici avem o măcelărie, descrieri ale muncii sîngeroase şi onorabile, scene cu cumpărători caraghioşi -, personajul nu are o viaţă întreagă la dispoziţie pentru a se construi pe sine, pentru a se împăca în mintea lui cu frînele puse de părinţi. El se află în plin avînt, încercînd să-şi găsească locul în propria viaţă, oprit la fiecare pas de bunele intenţii ale educaţiei părinteşti. O idee despre acest amestec ne-o aduce întrebarea tînărului Messner dacă nu cumva moartea e pedeapsa pentru prima felaţie de care-a avut parte, pentru prima lui poveste amoroasă, atît de atipică.

Philip Roth, stilistul

Dacă aveaţi cumva îndoieli, Indignare e încă o demonstraţie a stilistului Roth: cu un umor sardonic, întrebări răscolitoare despre viaţă şi moarte şi încîntătoarea lui vehemenţă, care nu îl părăseşte nici în cele mai austere condiţii stilistice. În Indignare, sub pielea (scrisul) meditativă a povestitorului, se află puştiul de 19 ani, ca şi cum trecerea în viaţa matură, asta e moartea.

Pe lîngă recomandarea caldă de a citi această carte, vă invit să ascultaţi şi ce spune autorul. Pînă la urmă, nici nu are nevoie de intermediari:

Scris de Mihaela Butnaru

Carti de acelasi autor

• M-am măritat cu un comunist
• Complotul împotriva Americii
• My Life as a Man
• Everyman
• Patrimony. A True Story
• Complexul lui Portnoy
• Animal pe moarte
• The professor of desire

Okian.ro iti ofera orice carte in limba engleza. Cauta cartea sau autorul preferat si comanda aici.

Autori: Irvin D. Yalom, Ginny Elkin
Rating:
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Smaranda Nistor
376 pagini
ISBN: 978-973-707-268-9

După cum se observă şi din (sub)titlu, cartea îşi propune să prezinte o terapie din perspectiva ambilor participanţi: medicul şi pacientul.

Pseudonimul Ginny Elkin ascunde o tânără scriitoare ce se confruntă nu numai cu un blocaj în a crea, dar şi cu anumite probleme psihice. Din nefericire, în ciuda încercării mai multor tipuri de terapie, nu a fost găsită o soluţie şi a fost diagnosticată ca fiind „schizoidă”.

Acesta este stadiul în care o întâlneşte doctorul Yalom. După 18 luni de terapie de grup, care s-a dovedit a fi fără roade, cei doi încep o terapie individuală dar cu condiţia ca Ginny să scrie un rezumat după fiecare şedinţă (lucru pe care îl va face şi doctorul), urmând ca la fiecare şase luni să le citească şi discute pe marginea lor.

Aflăm de acest experiment în acelaşi timp literar şi psihoterapeutic tot dintr-o dublă perspectivă: de la soţii Yalom (soţia sa a fost editorul manuscrisului ) şi de la Ginny. Cuvântului înainte îi urmează 6 capitole, 5 dintre care împărţite pe anotimpuri iar ultimul dând numele volumului, în care sunt prezentate alternativ rezumatele şedinţelor de-a lungul a doi ani, cu scurte întreruperi. În încheiere se află tot un dublu deznodământ din partea autorilor.

„S-ar putea de fapt oferi ca definiţie a bolii mentale ideea că suntem bolnavi psihic în măsura în care ne lăsăm conduşi de forţe inconştiente.” Aşadar, ce se întâmplă în spatele uşilor închise în timpul şedinţelor de terapie?

Interesant de observat la descrierile celor doi este tocmai diferenţa de stil între modurile de a-şi prezenta perspectiva. Rezumatele lui Ginny iau pe alocuri forme de experimente literare („Satira lui Ginny – Neadaptata”) părând a fi cel mult scrisori adresate unui prieten. Talentul ei artistic este vizibil, stilul fiind unul aproape ludic, dar abundând de analogii şi comparaţii revelatoare, după cum chiar ea observă: „Am încercat să găsesc confort psihic prin a săpa adânc, croindu-mi o galerie înapoi spre cuib, înconjurându-mă cu calm. Zău, cred că sunt probabil şi acum îngropată în vizuina din pământ, ca în peştera lui Platon din moment ce scriu şi gândesc numai în analogii. Toate parcă sunt altceva.”

Contrastând, observaţiile lui Yalom sunt redactate aparent obiectiv, ca o descriere profesională. Deşi tonul predominant este acesta, din pagini mai răzbate şi un „menuet de transfer şi contratransfer”, justificabil prin condiţia doctorului. În anul 1970, Yalom se afla în poziţia de profesor de psihiatrie la Stanford University, însă era abia la începutul carierei sale în materie de scris. Astfel, nu este surprinzător faptul că îl vedem pe doctor în postura sa „umană”, de persoană care are fantezii chiar în privinţa apariţiei cărţii de faţă.

Cuvântul de încheiere care îi aparţine este relevant citirii întregii cărţi, punând-o într-o altă lumină. Aici, el descrie din nou evoluţia lui Ginny, de această dată numind şi metodele pe care le-a folosit şi principiile cu ajutorul cărora şi-a condus terapia, ceea ce pentru cineva interesat de domeniu se poate dovedi util.

Metoda pe care o foloseşte este poate una atipică, dar care oferă rezultate. Spre deosebire de alţi psihoterapeuţi, Yalom nu îşi concentrează interpretările pe axa trecutului, ci pe rezolvarea problemelor curente: „Săpăturile arheologice, căutarea sursei de la care provine ceva, cauza primordială – întrebări interesante, despre probleme care intrigă, dar nicidecum sinonime cu procesul terapeutic. Dar nici irelevante, totuşi.” Se axează pe relaţia medic – pacient pentru a deschide mai uşor poarta spre ceea ce numeşte voinţa de a vrea, cea care facilitează şi declanşează schimbarea din viaţa pacientului. Şi nu numai. Nu doar pacientul este cel care îşi rezolvă din probleme, ci şi doctorul care spune că „terapia a fost pentru mine. Am devenit Ginny şi m-am tratat singur.”

Pe de altă parte, prezentarea terapiei în acest fel oferă o experienţă interesantă cititorului. Ca persoană care doreşte să practice în domeniu, mi-a satisfăcut întrucâtva curiozitatea în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară astfel de şedinţe. Pe de altă parte, fluctuaţiile de dispoziţie ori momentele de derută descrise pot fi familiare multora, lucru ce îndeamnă la autoreflecţie.

Aş putea rezuma ce se întâmplă în Cu fiecare zi mai aproape prin următorul pasaj:

„Arta psihoterapiei are pentru mine o dublă semnificaţie : artă în sensul că executarea terapiei presupune utilizarea facultăţilor intuitive, pe care nu le poţi deriva din principii ştiinţifice, şi artă în sensul dat de Keats, anume că-şi instituie propria analiză obiectivă care transcende adevărul. Adevărul este minunăţia pe care Ginny şi cu mine am trăit-o împreună.”

La sfârşitul cărţii, este greu de oferit o concluzie. Povestea nu are un sfârşit, având în vedere că ceea ce descrie este viaţa, iar ea se modifică în afara maculaturii. Psihoterapia este şi ea greu de definit; a lua parte la ea pe această cale este o experienţă care îndeamnă la întrebări pe măsură ce oferă unele răspunsuri.

Ca şi cititor, volumul te pune în ambele posturi, astfel că la final sfârşeşti prin a avea o nouă perspectivă. Pentru cineva care nu a avut o experienţă directă care să implice terapia, este o ocazie bună de a o cunoaşte, altfel decât din cărţile de specialitate. Folosindu-se de principiul „Nu există boală, există numai bolnavi”, Yalom pare să demonstreze faptul că nu putem vorbi de psihoterapie ci de psihoterapii, iar a descoperi universul interior al fiecăruia nu este numai o aventură, ci şi o artă.

Scris de Silvia Grădinaru Carti de acelasi autor

• Plânsul lui Nietzsche

Okian.ro iti ofera orice carte in limba engleza. Cauta cartea sau autorul preferat si comanda aici.

Nu pot să afirm că sunt o persoană super mobilă însă sigur fac parte din rasa celor care “încă nu s-au aşezat la casa lor”. În România am stat în 3 locuri diferite, în funcţie de perioada în care am făcut studiile. Acum, după aproape un an în Franţa, am strâns suficient de multe cărţi încât să le socotesc în kilograme şi să mă gândesc serios că ar trebui să plătesc bagaj suplimentar pentru a le lua în avion, la întoarcerea în ţara.

Cărţile nu sunt adaptate la un astfel de mod de viaţă. Sedentare, greu de transportat şi fragile, nu sunt făcute pentru a fi înghesuite în bagaje.

Cred că orice om care citeşte şi s-a mutat măcar o data în alt oraş înţelege ce vreau să spun. În momentul în care te regăseşti pe punctul de a pleca (din nou) îţi pui întrebări despre utilitatea cărţilor pe care le-ai luat, despre câte ai cumpărat şi câte ai citit, ce ţi-a plăcut cel mai mult, la care ai renunţa dacă ar fi nevoie, etc

Ne-am obişnuit să le posedăm. Într-o foarte mare măsură, avem aceeaşi atitudine faţă de cărţi ca faţă de orice alt obiect. Cărţile sunt o emblemă a identităţii noastre, poate chiar mai mult decât alte lucruri pe care le deţinem: bijuterii, haine, gadgeturi, etc. Avem, aşadar, nevoie de ele pentru a ne defini în faţa noastră şi a celorlalţi. Intrăm într-o librărie şi nu putem să plecăm cu mâna goală din simplul fapt că funcţionam pe bază de dorinţe pe care le confundăm de cele mai multe ori cu nevoi. Nu în ultimul rând, ne ataşăm de cărţi şi ne e greu să le părăsim că şi cum ar fi prieteni buni.

Ca sa evite acumularea excesivă de cărţi, oamenii mobili au câteva soluţii la îndemână: să le împrumute, să le cumpere şi apoi să le vândă când pleacă în alt oraş sau să treacă încet spre o variantă mai scalabilă: cărţi electronice sau audio. O altă soluţie, cu impact pe termen lung, e adoptarea unui mod de viaţă simplificat, care te leagă de cât mai puţine obiecte şi lucruri materiale oferindu-ţi o mai mare libertate şi flexibilitate. Ar însemna să cumperi o carte doar atunci când ai nevoie de ea, să dai/vinzi toate cărţile pe care nu le-ai citit până acum, să păstrezi doar ce e esenţial. Dacă ar fi aşa de uşor….

în acelasi timp, sunt tot mai convinsă că o adaptare a mentalităţii e necesară: dinspre posesiv spre funcţional, dinspre cartea mea, spre cartea pe care am citit-o. Să ne gândim la schimburile de cărţi şi la book crossing, acţiuni care pun în mişcare cărţile şi le fac să ajungă la oameni care au nevoie de ele. Până la urmă e mai important să citeşti o carte decât să fie a ta.

Pentru viitor îmi imaginez un fel de “book commonwealth”, o bibliotecă uriaşă din care fiecare ia când vrea cărţi. Astfel, nu trebuie să deţii nimic, te bucuri de cărţi fără să fii constrâns de nevoia de a le depozita, şterge de praf şi îngriji. Cărţile ar putea fi accesibile oricui pentru a fi citite. Desigur, această viziune nu e încă posibilă în primul rând pentru că editurile şi scriitorii nu au găsit un alt mijloc de remunerare mai bun decât taxarea cărţilor. Dacă orice formă de cultură stocată (cărţi, muzică, filme) ar fi gratuită oamenii ar scoate bani din buzunar strict pentru experienţele live (conferinţe cu scriitori, concerte, teatru şi tot ce înseamnă spectacole în direct)? Ar putea fi o formă de monetizare alternativă…

Internetul este unul din factorii care contribuie deja la accentuarea acestei tendinţe spre gratuitate.Tot el ne duce încet spre o realitate în care biblioteca din sufragerie se transformă în colecţia de rafturi de pe shelfari. Ceea ce ai citit nu mai e legat neapărat de o locaţie fizică ci de un profil virtual, de o referinţă care îţi permite să ţii evidenţa lecturilor, să îţi notezi pasaje şi citate, să împărtăşeşti şi să socializezi cu alţi oameni. Dacă o reţea socială te ajută să îţi organizezi cărţile, de ce să ai nevoie de o bibliotecă reală?

Nu ştiu dacă un astfel de viitor va deveni cândva realitate. Eu, oricum, nu sunt foarte pregătită pentru el, dovadă fiind faptul că încă mă lupt cu transportatul cărţilor cu avionul.

Scris de Iulia Nălăţan

Okian.ro iti ofera orice carte in limba engleza. Cauta cartea sau autorul preferat si comanda aici.