Ca să nu ajungem în situația în care petrecem timp exagerat de mult pentru lucruri care pot fi făcute într-un timp scurt, e important să ne menținem acest obicei de a distribui un anumit interval pentru fiecare sarcină în parte. Cu timpul, vom dobândi deprinderea de a face această alocare corect fără a depăși intervalul.

Așadar, vă invit să vă treceți în agendă sau în calendarul online nu doar ședințele și întâlnirile, ci și activitățile și sarcinile pe care le aveți de rezolvat. Astfel, șansele să vă treziți la finalul zilei cu doar 2 lucruri bifate în lista de to-do scad considerabil. Pe lângă aceasta, vă propun o tehnică ce merită încercată: tehnica Pomodoro. Practic, recomandă împărțirea timpului de lucru pe unități de 25 de minute de muncă și apoi 5 minute pauză.

Cine e pregătit să aibă o zi productivă?

Sursă imagine: smallbusinesssuccess.ca

Aud si citesc zi de zi articole sau e-mailuri cu privire la dezvoltare personală; primesc invitații sau promoții la diferite cursuri de dezvoltare personală și ,nu în ultimul rând, ne aflăm pe o platformă de dezvoltare personală. Probabil unii dintre noi își pun intrebări de tipul: „Dacă e dezvoltare personală de ce e atat de publică?”, „Dacă particip la acele cursuri inseamnă că m-am dezvoltat personal?”, ș.a.m.d.

De fapt, ce înseamnă dezvoltare personală?

Dezvoltarea personală este, fără doar și poate, un proces prin care un individ dobândește anumite deprinderi, cunoștințe și competențe. E un proces de învățare și, pentru ca învățarea să aibă loc, sunt necesare diverse resurse, metode și un cadru în care să aibă loc. Astfel, în funcție de natura și de obiectivul învățării , putem alege să fim autodidacți, să citim pe cont propriu anumite materiale, sa exersăm individual sau să apelăm la diverși specialiști în domeniu care să ne ofere suport și instruire sau, bineînțeles, toate cele de mai sus.

Dincolo de aceste metode și cadre de învățare, dezvoltarea personală implică mai întâi parcurgerea unor pași:

1. Cunoașterea bagajului de trăsături și caracteristici personale (de la caracteristici biologice și trăsături fizice până la valori, principii de viață și comportament). Dacă nu știi cine ești e puțin probabil sa stii cine vrei sa fii si cum anume te poți dezvolta. Dacă ești la început de drum, și unele caracteristici îți sunt încă necunoscute, nu-ți rămâne decât să investighezi , să experimentezi, să observi și să reflectezi asupra lucrurilor. În cele din urmă, vei identifica acele tipare și similitudini care te definesc.

2. Asumarea faptului că nu ești perfect(ă). Te poți cunoaște relativ bine și cu toate acestea să consideri că ești o persoană „desăvârșită” ce nu necesită retușuri! Fără îndoială, dezvoltarea personală nu își are locul în acest caz. Fiecare dintre noi are talente, puncte forte și trăsături pozitive. Cu toate acestea, e puțin probabil ca mama natură să ne fi înzestrat cu acea combinație perfectă de caracteristici care să ne ajute să ne adaptăm la un mediu în permanență mișcare. Dacă vrei să progresezi într-un mediu care, la rândul lui, progresează și se updatează constant în orice domeniu de activitate, va trebui să-ți construiești și tu, la rândul tău, un sistem personal de update.

3. Depunerea unui efort conștient și constant. Dacă ai trecut cu atenție prin primii 2 pași, ar trebui să poți identifica cu ușurință ariile în care dorești să te dezvolți. Fie că îți propui să slăbești 20 de kg, să înveți limba japoneză sau să comunici asertiv, va trebui să îți asumi acest angajament și să faci ceva în privința asta zi de zi. Astfel, vei avea nevoie de un plan cu termene limită care să te mențină pe traiectoria corectă și de un sistem de recompense și penalizări care să te țină motivat pe tot parcursul dezvoltării tale în acea arie.

Toate aceste etape se pot repeta ciclic într-o spirală continuă care implică:

1. descoperirea unor noi ipostaze ale propriei persoane…
2. reconștientizarea faptului că exista loc de mai bine și
3. acțiunea de a începe dezvoltarea intr-o nouă arie.

Ceea ce facilitează acest proces continuu este curiozitatea descoperirii și nevoia permanentă de autodepășire. Deși e un proces foarte personal, cel mai adesea implică și o componentă socială. Ai nevoie de o interacțiune socială care să te împingă, într-o manieră mai mult sau mai puțin voluntară, să te dezvolți.

Poate fi vorba de grupul de prieteni sau colegi, de un antrenor, etc. Poți astfel să apelezi la o prietenă care vrea să scape de kilogramele în plus și să parcurgeți împreună un program de exerciții și dietă; poți să apelezi la un club de limbă și cultură japoneză sau sa te înscrii la un curs de comunicare asertivă. Poți, totodată, să stai în preajma acelori oameni care sunt mai buni ca tine într-un anumit domeniu și de la care poți învăța. E posibil să te simti stânjenit în preajma lor, să-i invidiezi sau să-ți dorești să te întorci la lucrurile pe care tu le faci sau le știi cel mai bine. Doar că, în felul acesta, s-ar putea să devii un om complexat care va ști să faca doar câteva lucruri și nu va afla niciodata cât de capabil este.

Din moment ce citești aceste rânduri , probabil te numeri printre cei ce caută să se dezvolte și să se perfecționeze, așa că nu-ți rămane decât să afli care sunt punctele tale de dezvoltare și să te alaturi acelor oameni care să te provoace și să te ajute să crești.

De unde pornești?

Tuturor ne place să participăm la evenimente, fie ele mici sau mari, și ce ne place cel mai mult la astfel de evenimente este fix momentul în care atmosfera devine mai non-formală, poți lua un pahar de vin/cafea/ceai/suc în mână și începi să te plimbi printre invitați cu scopul de a-i cunoaște mai bine și de a crea noi conexiuni în rețeaua ta socială, de data asta pe offline. Networking!

Astfel de conexiuni sunt vitale în viitorul tău profesional, dar deja știi asta. Poți crește un proiect doar pe spinarea ideii până la un moment; pe parcurs decoperi că încet-încet ai nevoie de noi conexiuni prin care trebuie să diseminezi informația, astfel încât să ajungă unde trebuie.

De aici și această strategie. Pânza de păianjen este una din cele mai rezistente structuri naturale cunoscute. Pe lângă rezistența dată de materialul folosit, forma pânzei contribuie semnificativ la stabilitatea acesteia.

În momentul în care un păianjen începe să își facă pânza, pornește din punctul A, unde se află prima ancoră principală, până în punctul B, unde se află a doua ancoră principală. După ce aceste două puncte au fost securizate, păianjenul creează o a treia ancoră principală în punctul C, pe care o conectează la centrul primei linii dormate de punctele A și B. Aceste fire sunt și cele mai groase din toată structura. De acolo pornesc ancorele secundare, care oferă un grad ridicat de rezistență ancorelor primare și ajută la egalizarea tensiunii și, în final, ancorele terțiare, care sunt transversale și conectează ancorele primare și secundare între ele.

În aceeași ordine de idei, conexiunile tale trebuie să fie încadrate în 3 categorii. Conexiunile primare, în mumăr de cel puțin 3 pentru a oferi o stabilitate acestei acestui prim strat pe care construiești celelalte conexiuni, reprezintă baza rețelei tale. Conexiunile secundare, reprezentate de fire mai subțiri pentru care nu s-au consumat atât de multe resurse și conexiunile terțiare, care fac legătura între cele două tipuri de conexiuni mai devreme amintite.

De obicei, conexiunile primare sunt definite de familie, prieteni și colegi apropiați, conexiunile secundare de amici importanți și persoane de care te simți atașat, dar care nu au o importanță suficient de mare în cazul în care părăsesc rețeaua (structura slăbește, dar tot rezistă) și conexiunile terțiare, care sunt cele de ordin temporar sau care pot fi sacrificate în detrimentul capturării unei prade consistente și apoi reconstruite.

Un element de care nu am vorbit deloc în aceste paragrafe este centrul pânzei. Acolo rezidează propria persoană, elementul care contctează toate celelalte puncte din structura conexiunilor tale. Este legăruta principală, legătura cea mai importantă și, după cum este și firesc, legătura vitală ca rețeaua respectivă să existe.

„I choose my friends for their good looks, my acquaintances for their good characters, and my enemies for their good intellects.” (Oscar Wilde)

Cum arată pânza ta?

Astăzi, fiindcă e Duminică, avem un articol care să dea mai mult de gândit decât să detalieze un concept. Deseori ni se întâmplă să privim la viața altora sau să ascultăm cu interes poveștile altor persoane și să spunem pe moment „Wow, ce tare! Ce aș vrea să fiu și eu în locul tău!” sau „Ce n-aș da să fiu în locul lui!”. Din nefericire, aud tot mai multe persoane care spun asta zi de zi.

Suntem chiar atât de nemulțumiți de propria viață încât suntem gata să o dăm la schimb pentru cea a altcuiva?

Sunt curios. Ce ai da tu ca să fii în locul unei persoane pe care o admiri? Ai renunța așa ușor la propria identitate, la propria viață, la experiențele prin care ai trecut, la amintiri și la propriile valori pentru a deveni o persoană care există deja? Pentru ce? Pentru bunurile pe care le are? Pentru faima de care pare că se bucură? Pentru că pozează în postura unei persoane lipsită de griji? Food for thought…

„Be yourself, everyone else is taken.” (Oscar Wilde)

Faceți cunoștință cu George. Are 25 de ani și lucrează la magazinul de pe colț. Nimeni nu știe prea multe despre el și nimănui nu prea îi pasă. La urma urmei de ce să pese cuiva? E doar băiatul de la ghișeul magazinului de la colțul blocului…

George este un nume destul de comun, nu are o sonoritate remarcabilă. Nici George, ca persoană, nu se face remarcat prin ceva. Lucrează de la 16:00 la 22:00. În tot acest timp încasează banii clienților și dă rest fix, fără gume și bomboane. Stă în apropierea magazinului, dar nimeni nu prea știe unde exact. Nimeni nu-l cunoaște prea bine, dar lumea nu se ferește să îl judece.

Există tot felul de speculații referitoare la George. Unii spun că este o persoană slabă de înger, că nu prea îl duce capul, că de asta lucrează la anii lui la un mini-market de cartier. Alții spun că este doar retras, că nu are prieteni sau că are vreo dizabilitate care îl împiedică să poarte o conversație cu cineva. Lumea doar îl vede zâmbind de după ghișeu, luând banii și dând rest.

Într-o zi, în amiaza mare, pe toropeală și cu magazinul aproape plin, o bătrânică de la coadă leșină, doborâtă de căldură. În timp ce toată lumea se uita și nu știa cum să reacționeze, George a sărit în secunda doi de după ghișeu, cu telefonul deja la ureche și în timp ce acorda primul ajutor, explica persoanei de la capătul liniei cu exactitate simptomele de care bătrânica dădea dovadă. George a eliberat rapid spațiul și a scos majoritatea persoanelor afară, au mai rămas doar 1-2 care să îl ajute în caz de nevoie.

Toată lumea a rămas uimită de dinamica lui George, de timpul său de reacție extrem de rapid și de precizia și siguranța de care dădea dovadă. Era prima dată când îl auzeau să spună altceva decât bună ziua, prețul corect, restul și mulțumesc, ce să mai pui în discuție limbajul cu specific medical pe care îl folosea cu persoana de la urgențe. Zâmbetul îi fusese înlocuit de o privire tăioasă și analitică. Lumea a văzut în acele minute un alt George decât știau sau, mai bine zis, decât credeau că știu.

George lucra la un mini-market de cartier, dar cariera lui era în medicină. Visa să fie doctor, dar asta necesită mulți ani și multă muncă. Tocmai ce terminase facultatea și a devenit stagiar la spitalul din oraș. Deși fiind de acolo, era singur și nu avea cine să îl susțină, astfel că George a ales să se întrețină singur, lucrând ore în plus după orarul său de la spital. Din acest motiv George nu era prea vorbăreț, având doar puține ore de somn pe seară și multe ore de muncă pe timp de zi. Totuși, nu se dădea înapoi de la a zâmbi clienților și a le face ziua mai frumoasă.

Câți astfel de tineri întâlnim zi de zi și pe câți dintre ei îi judecăm după aparențe? Câți dintre noi îndrăznesc să taie perdeaua prejudecăților și să judece o persoană nu după copertă, ci după conținut? Un astfel de proces cere timp și, la fel ca în cazul lui George, lumea se mulțumește cu ce primește decât să încerce să pornească o conversație și să afle ce se ascunde sub uniforma de serviciu.

Fiecare are motivele lui pentru care face ceea ce face. În cazul lui George era vorba de supraviețuirea într-un context dificil: singur, fără fonduri garantate și cu cheltuieli lunare constante. După cum știm, sau dacă nu știm aflăm acum: „There’s a job for the bills and a job for the dreams”.

În primul caz, este vorba de jobul care te ajută să te întreții, oricare ar fi acela și în al doilea caz de job-ul care te ajută să avansezi pe drumul carierei și să acumulezi experiență validă.

Tu ce șii despre băiatul care îți aduce cafeaua în fiecare zi sau despre fata care îți servește plăcinta preferată în pauza de masă? Ce ai pute să afli și, mai bine, cum ai putea să afli?

Puterea gândului nu se referă la vreun fenomen paranormal sau la vreo practică neortodoxă, ci la consecinţele pe care le are gândul asupra acţiunilor şi implicit asupra personalităţii.

În cotloanele întunecate ale minţii ascundem uneori gânduri negre crezând că ştiindu-le doar noi acestea nu pot avea repercusiuni negative. Însă, de cele mai multe ori facem ceea ce gândim. Gândurile pe care le avem ne fac să ne setăm scopuri, scopurile determină acţiuni, nimic mai simplu. Astfel, acţiunile pe care le întreprindem sunt urmările a ceea ce ne-a stăruit în minte. În acelaşi timp ceea ce facem îşi pune amprenta asupra a ceea ce suntem.

Prin urmare gândurile şi modul în care percepi evenimentele din jurul tău determină sentimente negative sau pozitive. Sentimentele şi raţiunea determină omul să acţioneze, astfel ajungând să-şi atingă sau nu obiectivele. Sentimentele influenţează şi starea fizică, iar cel mai simplu exemplu este că atunci când eşti fericit debordezi de energie, în schimb tristeţea te înmoaie, te face să îţi pieri vigoarea.

Conchidem, deci, că e de preferat să gândim pozitiv. Totuşi, gândirea nu poate fi programată, ar spune unii. Cu puţin exerciţiu însă, putem să ne modelăm gândurile astfel încât să atingem armonia pe care ne-o dorim.

Ce anume să faci ca să te menţii mereu optimist şi să ai un tonus psihic bun? În primul rând fă o listă cu toate sursele generatoare de energie şi nu uita să subliniezi furăcioşii. Astfel, încearcă să faci cât mai multe lucruri care te umplu de enegie. În fiecare lucru pe care îl realizezi găseşte ceva să-ţi facă plăcere. În al doilea rând nu acumula frustrări, vorbeşte despre ceea ce te deranjează. Lasă deoparte întâmplările mai puţin plăcute, evocă trecutul doar pentru a-l glorifica. De azi înainte profită de tot ceea ce îţi oferă prezentul şi nu rata ocazii importante gândindu-te la trecut. Ocupă-ţi mereu mintea cu idei constructive, caută singur soluţii. Nu îţi lăsa gândurile să vagabondeze prea mult, oferă-le un scop căutării lor. Şi nu uita în ultimul rând că o acţiune reuşită porneşte mai întâi de la un gând.

Puterea gândului constă în gândirea pozitivă, în sentimente plăcute şi emoţii trăite în prezent, în planuri de viitor şi nu în gânduri negative ce se transformă în forţe distructive.

Ce ai făcut azi ca să îţi menţii tonusul psihic?

Există un lucru la care ne pricepem de minune, fie că realizăm asta sau nu. Ne pricepem atât de bine încât suntem gata să îl folosim oriunde, în orice situație, fără să ne gândim prea mult – tot ce avem nevoie e ca circumstanțele să facă loc unei astfel de reacții. Este vorba despre atitudinea noastră față de autoritate, mai specific, la sfidarea acesteia.

Încă de mici copii reacționăm la autoritate. Copii fiind, autoritatea supremă pentru noi este reprezentată de figura părinților și statutul pe care îl adoptă. Unii au părinți mai calmi, alții mai severi, dar copiii tot copii rămân. Aceștia nu stau pe gânduri atunci când răspunsul la intrebarea „De ce?” nu le este pe plac. Autoritatea impune copilului o anumită acțiune, însă pentru care nu oferă o explicație validă sau suficientă – din puncul de vedere al copilului, bineînțeles. Vă sună cunoscut?

Numai zilele trecute ce eram într-un autobuz nou, în care un copil isteț era fascinat de butoanele de oprire ale autobuzului. Toată lumea știe: dacă apeși pe buton, acesta se aprinde, se aprinde o lumină și în fața autobuzului la șofer și, teoretic, autobuzul ar trebui să oprească în stația următoare ca să coboare cineva. În orașele în care autobuzele opresc oricum în fiecare stație, butoanele nu își au rostul, dar tot funcționează… Copilul, la cei 5 anișori ai lui, nu se mai sătura de apăsat butonul. Mama sa încerca cu disperare să îl facă să se oprească, spunându-i una sau alta, în general explicându-i de ce nu e bine să apese butonul. Copilul a pus tot drumul o singură întrebare: „De ce?”. La auzul întrebării, mama sa a trecut de la fabula motive până la a amenința că șoferul îl va da jos la următoarea stație, însă copilul nu se oprea nici în ruptul capului. Ba mai mult, își provoca mama să îi explice clar de ce ar trebui să înceteze să mai facă asta. Era un joc de-a „Te rog nu mă mai du cu zăhărelul, spune ce ai de spus!”. Într-un final, mama s-a rezumat la adevăr și a spus: „Trebuie să te oprești pentru că deranjezi ceilalți pasageri. Și ei călătoresc cu autobuzul!”. În secunda doi copilul s-a oprit. Explicația a fost suficientă de data aceasta…

Esențialul întâmplării nu stă în ceea ce făcea copilul, ci mai degrabă de ce făcea copilul acel lucru. De ce suntem atât de tentați să sfidăm autoritatea cuiva, să gustăm din „fructul oprit al nesupunerii”, ca să spunem așa? De ce suntem mereu setați pe a pune sub semnul întrebării influența cuiva asupra propriei persoane? Există două cazuri în care o persoană sfidează autoritatea: în momentul în care corectitudinea unei fapte este pusă sub semnul întrebării sau în momentul în care persoana respectivă are o problemă patologică asupra conceptului de autoritate.

În primul caz, este vorba de o atitudine sănătoasă, o atitudine analitică, orientată către progres prin simplul fapt că pune sub lumina reflectoarelor scopul unei acțiuni. Dacă acțiunea este una justificată, corectă, sfidarea nu are loc. În caz contrar, poate începe o adevărată anchetă neoficială. Aici poate avea loc transferul de autoritate, atâta timp cât inițiatorul procesului de sfidare continuă să pună întrebările corecte.

În al doilea caz vorbim de cârcotași, de acei Gică-contra pe care ni-i închipuim la colț de stradă, convingând vecinul de la 2 să meargă să îi ia o cafea de la magazin, că el are treabă. Deși nu recunoaște prezența unei autorități în viața lui, el însuși se consideră a fi o autoritate legitimă iar cuvântul său este mai presus de orice.

Sfidarea autorității poate apărea oriunde. Acasă, în familie, între doi prieteni la o cafea, la secția de poliție, în vizită la părinți, la un training sau pur și simplu în trafic. Cine a ținut traininguri recunoaște deja de la distanță undefuckerul din sală, pus pe fapte mari să arate că punctele de vedere ale trainerului pot fi dinamitate.

Autoritatea îngrădește, delimitează, ține în frâu, face ca demersurile unei acțiuni să fie mai variabile decât ne așteptăm, dar în același timp, autoritatea previne instaurarea haosului general. Sfidăm autoritatea de mici, din momentele în care mama ne cheamă în casă la o oră târzie din vară și noi, în loc să ascultăm, fugim cât mai repede din fața blocului până undeva unde nu o putem auzi sau nu ne poate vedea. Autoritatea a fost sfidată și în timpul revoluției, când s-a constatat că schimbarea nu vine de la sine. În prezent, acțiunea noastră de a sfida autoritatea tinde mai mult să devină o modalitate de a justifica propriile puncte de vedere decât de a susține progrsul unei idei.

Tu cum tratezi persoanele autoritare din viața ta?

„Legea tuturor e libertatea, care se sfârşeşte acolo unde începe libertatea.” (Maximilien Robespierre)

Sursă foto: randi.org

A trecut şi ziua numărul 2 – ultima, de altfel – a conferinţei SMARTer, organizată de AIESEC Iaşi.  După ce prima zi de conferinţă ne-a schimbat/întărit (după caz) propria opinie  asupra conceptului de leadership, ca să nu mai vorbim de ideile, planurile noi cu care am ieşit din sală, ei bine, în a doua zi pot spune că participarea la această conferinţă  chiar s-a meritat.

M-am bucurat să întâlnesc în sală, printre participanţi, elevi de clasa IX-a, interesaţi de dezvoltarea lor personală şi profesională dincolo de băncile şcolii. Sunt oameni care vor creşte tare frumos dacă vor continua să răspundă provocărilor lansate de cei “mai mari”.

Ziua a început numai bine – cu o conversaţie plină de învăţăminte, controverse şi entuziasm,  purtată cu Dan Schipor, manager Daris Consulting. “Un lider care se uitã în spate ca sã-şi numere urmaşii nu mai este lider” ne-a spus Dan şi nu putem să nu fim de acord cu dânsul.  Timp de o oră şi jumătate am dezbătut împreună subiectul, iar concluziile le-am tras fiecare pentru noi înşine. Îndemnul primit – acela de a ţine cont de lucrurile simple, banale din viaţa noastră -  ne va ajuta pas cu pas pe drumul ales de noi, pentru că “bucuriile cele mai simple ale vieţii sunt şi cele mai mari”.

A urmat apoi o scurtă întoarcere la pregătirea academică şi am trecut rapid în revistă oportunităţile oferite de EuroEd, de altfel şi parteneri ai evenimentului.  Proaspăt aduse în Iaşi, cursurile online la University of London sună tare bine pentru un început de carieră la nivel internaţional.

Supriza zilei a fost chiar invitatul surpriză – Ovidiu Cristea, hairstylist MAVIOV Hairstyle & Beauty, care ne-a povestit cum e cu leadership-ul  în domeniul frumuseţii. Pentru că există şi acolo. Domnişoarele au fost, desigur, cele mai încântate de prezenţa lui, însă cu toţii  ne-am bucurat să-l avem alături de noi pe Ovidiu, să ascultăm povestea din spate a salonului încă de la început şi până în momentul de faţă  spusă cu o pasiune şi cu un entuziasm rar întâlnit. Am avut astfel ocazia să-l felicităm personal pentru cei 20 de ani de activitate MAVIOV, împliniţi chiar în ziua conferinţei.

Ei bine, dacă domnişoarele au avut sesiunea lor preferată, a venit timpul şi pentru domni să discute despre subiecte…tipic masculine. Despre Marină, deci.  Capt. Gabriel Ciortescu – Shipping Mariner, Zodiac Maritime Agencies Ltd., London, UK  ne-a  vorbit despre leadership… în larg. Pe navă, mai exact. Despre încărcat, descărcat,  canale trecute, locuri vizitate cu vapoare pe care le vedem de obicei în filme.  Despre responsabilitate, dificultăţi, sacrificii şi împlinirile care vin odată cu acestea.  Recunoaştem, ne-a plăcut şi nouă, domnişoarelor!

La sesiunea lui Vlad Bodi, managing partner la Thinslices am râs mult, mai ales atunci când ne-am citit gândurile pe care ne-am dori ca prietenii noştri să le rostească la înmormântările noastre. Dar după râs am tras şi învăţămintele:  viaţa nu e întotdeauna aşa cum ne dorim, dar de noi depinde dacă îi dăm o altă direcţie sau nu.

Oricât de mult încercăm să găsim o definiţie universal valabilă, să nu uităm că „există tot atâtea definiţii ale conceptului de leadership, câţi oameni încearcă să-l definească”.  Eu vă urez multă baftă în găsirea stilului de leadership potrivit pentru voi şi nu uitaţi să spuneţi întotdeauna „Bring It On!” provocărilor!

„Învingătorii nu renunţă, iar cei ce renunţă nu ajung învingători.”

Eșecul, acest bau-bau al oamenilor mari, e unul din ingredientele succesului.

De cele mai multe ori îţi dă gust de pământ şi te face să te simţi precum un muc de ţigară strivit sub bocanc. Simţi că toată munca depusă, toate eforturile au fost în zadar. Zâmbeşti amar, ai dreptul să fii dezamăgit. După ce ai povestit la toţi cât de nedreaptă a fost soarta şi cum destinul ţi-a încurcat planurile, e timpul să revii la sentimente mai bune.

E normal să faci erori, e indicat să greşeşti, dar e esenţial să încerci din nou. Eşecul nu ar trebui să sperie, el ar trebui să implusioneze. O dată ce i-ai simţit gustul, adună-ţi toate forţele şi mergi mai departe. Priveşte eşecul ca pe o experienţă în care totul depinde de reacţiile tale. Ia o pauză, înconjoară-te cu persoanele care te iubesc, oferă-ţi momente de rasfăţ, apoi analizează. Asumă-ţi vina! Vezi ce nu a mers bine şi ce anume a dus la situaţia de faţă, ce se poate remedia, ce impact a avut asupra ta. Întreabă-te ce ai schimba pe viitor pentru a nu te confrunta cu o situaţie asemănătoare. Trage concluziile şi reţine învăţămintele.

Dacă ai comis-o şi a ieşit un adevarat fiasco, nu te retrage în carapace. Aşează-te la masă şi stai de vorbă cu tine. Priveşte dincolo de paloarea feţei, în adâncul sufletului, caută cine eşti şi adu-ţi aminte scopul pentru care ai luptat. Nu renunţa, rememorează reuşitele şi fiecare cuvânt al celor ce cred în tine. Greşelile te formează ca persoană, te fac mai responsabil şi mai înţelept, devii un om mai valoros.  Priveşte eşecul ca pe o formă de învăţare şi ca pe un impuls pentru a te provoca mai mult. Ia orice oportunitate ţi se oferă fără teama de a eşua.

Eşecul e un ingredient al succesului pentru că fără el satisfacţia ar fi infimă.

Universul nu se opreşte în loc pentru un examen picat, o concediere, o inimă ranită sau o alegere prost făcută. Singurul care rămâne în loc eşti tu. Succesul se clădeşte din curaj şi perseverenţă şi nu cunoaşte renunţări.

De câte ori n-ai devenit mai puternic în urma unui eşec?

Să mergi la școală, să înveți bine, să iei note mari, să nu pășești greșit, să faci tot tmpul ceea ce este bine, să respecți regulile, să fii o persoană cumpătată, să îți asiguri un job stabil chiar dacă nu este plătit cu cât îți dorești, să întemeiezi o familie, să ai copii și să îi înveți aceleași lucruri de care ai avut tu parte în tot acest timp în care ai respectat toate cele de mai sus.

Avem tendința să încadrăm totul în niște standarde general acceptate. Fie că vorbim de prejudecăți, care sunt tot un fel de standarde impuse, fie că ne rezumăm doar la standardele de trai, suntem programați să catalogăm lucrurile în conformitate cu ideile care ne-au fost date mai departe prin sfaturi sau sisteme de învățământ, fie ele oganizate sau mai puțin.

Într-un fel, dacă nu ar exista această ordine, aceste standarde, lucrurile ar scăpa de sub control iar rezultatul final ar fi haos. Totodată, „haosul” poate duce la aflarea unor lecții noi, permite șansei să se desfășoare după bunul plac și introduce un nou element în ecuație: serendipitatea.

Să pășești în afara regulilor înseamă să îți asumi riscuri. În momentul în care am aplicat la facultate, am încălcat convenția generală „să îți depui dosarul final acolo unde ai șanse”. Am depus dosare la specializările Jurnalism și apoi la Comunicare și Relații Publice. La Jurnalism, am intrat din prima la fără taxă și coordonatorii înscrierilor abia așteptau să primească actele în original și confirmarea mea. La Comunicare și Relații Publice, treaba nu era așa de roz: nu mă calificasem nici măcar pentru grupa de cu taxă. Cu toate acestea, instinctul meu îmi spunea să nu aleg calea ușoară, ci să risc. Așa am și făcut… A urmat apoi o lungă perioadă de drumuri făcute la secretariat, unde de 50 de ori am primit același răspuns: „Îmi pare rău, nu ai intrat! Cred că ar trebui totuși să încerci altceva, unde să fii sigur că intri…”. Eram sfătui să din nou să urmez standardele de a intra undeva, chiar dacă nu era pe placul meu. Măcar așa, aveam facultate… Nu știu dacă a fost ambiție sau încăpățânare oarbă, dar la al 51-lea răspuns, situația s-a schimbat radical: am fost acceptat!

Acesta a fost un moment care avea să marcheze o întreagă schimbare în ceea ce aveam să devin și practic a contribuit masiv la persoana care sunt acum, de la oamenii pe care îi pot considera cu drag prieteni și, fără de care sincer, nu îmi pot imagina viața ca fiind altfel decât este acum, până la informațiile acumulate, teoretic sau empiric. Acum pot spune că asta a fost ceea ce îmi doream!

Am riscat tot ce aveam, de la șansa de a fi la facultate până la personalitatea mea de acum, toate acestea au fost jucate într-un „all in” fără să am cărțile pe față și rezultatul final a devenit ceea ce sunt eu și toate lucrurile de care am parte în momentul de față. Toate lecțiile învățate, toate experiențele prin care am trecut și prin care încă mai trec sunt rezultatul unei alegeri: cea de a păși în afara standardelor impuse.

Acum, ca răspuns la primul paragraf: nu merg la școală, merg să învăț, oriunde mă duce asta, învăț ceea ce este bine pentru mine, nu mă bazez pe note, pentru că note pot să îmi dau și singur, pășesc greșit, pentru că acolo se ascund lecțiile cele mai de preț, fac ceea ce este corect, respect regulile care merită respectate, sunt persoana care doresc să fiu, fac ceea ce îmi place, voi întemeia o familie care va avea parte de un mediu mult mai dinamic și fără standarde impuse, o familie în care copii mei vor fi ceea ce vor dori să fie și în care vor fi liberi să aleagă ce este mai bun pentru ei, fără a fi constrânși de standarde sociale transmise și impuse de atâtea generații din urma noastră…

Tu de ce ești pesoana care ești acum?

Sursă imagine: claruslearning.com