- inspirat de lipsa de inspiratie a juriului de la Oscaruri, de tampenia enorma si badarania monstruoasa a clasei politice din Romania si din tarile din strainatate (da, bai bilosule, uite, iar, amestecam politicul cu frumosul)

- animat de convingerea ferma ca oricine, actor, sportiv, fufa, bolnav, civil sau politician, poarta undeva, prin vreo cavitate vestimentara sau corporala o statueta mica si penibila poleita cu staniolul auriu al ridicolului

- satul de incalzirea globala, dezarmarea nucleara, combaterea saraciei, promovarea saraciilor, de Fashion Channel, de cea mai recenta (speram si ultima) colectie de moda liberala in culoarea crinului turbat, expusa pe Pat(u)rici cu pantalonii descheiati la Catarama, si de discriminarea pozitiva la care sunt supuse femeile frumoase si barbatii prosti

- indignat de interzicerea fumatului pasiv in SUA si legiferarea furatului parsiv in Romania

Am decis in unanimitate sa infiintez cele mai teribile premii din ultima vreme, la toate categoriile, inclusiv musca, pana, si chiar Cocos (premiul Cel Mai Tare din Parcari).

Deci, vom avea urmatoarele premii:

- Premiul Oscarbon (pentru combaterea incalzirii globale, regionale si a incalzirii inainte de meciuri)

- Premiul Oscarrefour (pentru cel mai bun hotz al anului, deceniului si mileniului. Pe premiul pentru hotul secolului l-a suflat vantu)

-Premiul Oscar, ba ( sau O scarba) pentru cel mai infect politician

- Premiul Oscarici (cu “a” ca in carabus, a nu se confunda cu Oscarici al lui Catavencu) pentru cel mai ridicol personaj al unei anumite perioade de timp (sau tamp, cu i din a). Se poate da la pachet cu ala de mai sus.

- Premiul O scartzaiala (pentru cel mai bun muzician prost; acest premiu e echivalent cu Marele Premiu al Euroviziunii, deci el merge din start la aia doi rumuni care se stropshesc unu’ la cealalta peste pian)

Si acum, cu nominalizarile, e randul vostru. Cate cinci la fiecare categorie, cu argumentatie solida. Ar merge si lichida, dar nu primim bacsis.

In paralel, o comisie speciala formata momentan din nimeni se ocupa de stabilirea designului pentru statuetele care vor fi poleite si oferite. Ceva, sa zicem, cam ca un Ganditor de la Hamangia stand in cap si vorbind la mobil cu ma-sa din America. Sau, o statueta Hurt Locker, cu casca de scafandru si basca de tractorist peste ea. Ca de avatari cu coada suntem satui. La treaba!

Uite ieri, am spalat 8 chiuvete pline. Si as vrea sa mentionez ca nu am mâncat decât de doua ori. Iar capacitatea chiuvetei mele este mai mare decât a unei cesti de cafea. Prima data am tras o tura de încalzire pe la 8h30 cu niste farfurii, cani si tacâmuri rezultate dupa micul dejun, nimic extraordinar. Am trecut dupa o ora prin bucatarie sa-mi fac un plin la cana de cafea si aruncând o privire în chiuveta am constatat ca era plina ochi cu oale si alte diverse. M-am uitat în stanga si în dreapta, nimeni. Am ridicat din umeri, mi-am suflecat mânicele, am abandonat ideea citirii ziarului si degustatului cafelei si am purces la treaba. Cînd am terminat, mâinile îmi erau usor încretite.

Mai peste doua ore iar am avut drum prin bucatarie, de data asta în cautarea unei fructe. Chiuveta plina ochi. Lucrul dracului! Am strigat-o pe nevasta-mea si am întrebat-o daca ea este cea care-mi umple chiuveta. Mi-a raspuns afirmativ, spunând ca a transferat o parte din mâncarea din frigider în niste oale mai mici, sa faca loc. Si p-alea mari le-a dat la spalat. Cum ar veni, ma gândeam eu amarât, a facut loc în frigider murdarind alte oale. Mi-a mai luat un sfert de ora sa le termin si p-astea. Iar de fructe am uitat.

Peste înca o ora, pe la prânz, mi se facuse de-o bere dar nu îndrazneam sa ma duc sa-mi iau de frica ca o sa vad chiuveta plina. M-am apropiat tiptil în vârful picioarelor, de intrarea în bucatarie si am aruncat o privire dupa colt. Chiuveta plina. Pfoai de mine, daca nu era sa cad jos! Iar strigat la nevasta, iar primit explicatii ca uitasem la tura precedenta sa scot tigaile si tavile din cuptor si sa le spal si p-alea. Îmbufnat, am scos doza de bere de 500 ml si da-i si lupta. Spalam o tigaie, trageam un gât de bere. Si btot asa.

Dupa masa de prânz deja mi se zbatea un ochi cînd ma uitam la chiuveta. De data asta, ca sa nu mai gresesc, sotia îmi adusese la botul calului (a se citi chiuveta) toate vasele de spalat din bucatarie. Doua chiuvete pline. Mi-a luat vreo 40 de minute sa termin tot. 40 de minute din timpul meu liber în care puteam sa…ah, pe cine mint eu? Oricum nu aveam ceva mai bun de facut decît sa spal vasele.

Pe la sapte seara, înainte de masa de seara am intrat în bucatarie înarmat cu o noua rezerva de detergent lichid de vase si doi bureti noi. Ca aia de dimineata nu mai erau buni de nimic dupa atâta frecat. Chiuveta goala! Sa nu-mi cred ochilor. Bai, nu se poate, extraordinar! Cum de am scapat?, ma gândeam fericit. Sa sun un prieten sa-i dau vestea cea buna, sa ma laud pe Twitter sau sa ies in aleea din fata casei si sa-mi urlu împlinirea. Si când am facut stânga împrejur sa-mi îndeplinesc gândurile, zdrang, m-am împiedicat de o lada de 24 de sticle goale de vin. Care-si asteptau rândul la spalat, dupa care sa fie rânduite frumos în magazie sa se astearna praful pe ele.

As fi înjurat daca as mai fi avut puteri. Dar îmi era frica ca n-o sa mai am forta sa termin de spalat sticlele.

Ultima tura am tras-o la zece seara, cu ochii cazându-mi în gura de oboseala. Vasele de dupa masa de seara, of course. Si când am reusit sa termin, cu mâinile zdrente de la contactul prelungit cu apa si detergentul de spalat vase, m-am târat în sus pe scari si m-am lasat sa cad lat de oboseala în patul conjugal. Iar cînd sa adorm, o voce suava îmi sopteste la ureche ”Dragule, sper ca n-ai uitat sa dai drumul la masina de spalat vase, nu? Ca e plina cu vesela si paharele de la petrecerea de ieri”

Mai e nevoie sa va spun ca era cît p-aci sa sun la 1-8000-VESELA sa vina aia sa ma salveze?

Let’s take bouillabaisse. Where you can eat a traditionally, carefully prepared …

Restul l-am scris pe lightplay.ca

De ani, buni, asa-zisele premii americane pentru excelenta in cinematografie au devenit o imensa afacere de familie pentru cativa barosani de la Hollywood si amantele lor zburatoare.

Oscarurile nu se mai dau demult pe calitate, valoare, si nici macar pe succesul de casa, ci pe criterii oculte, de genul, la”’’s ca asta nu a luat anu”” trecut, ii dam la anu””, sa nu se prinda fraierii, si hai, sa fim politically correct un an pe partea de incalzire globala, iar anul urmator, pe partea de promovare a femeii, iar de-asupra tuturor criteriilor troneaza principiul “orice e propaganda pro-americana si da bine la fraierii care inca mai cred in filme cu cow-boy americani buni si indigeni rai, sau chiar albastri, trebuie premiat”, ca uite asa tinerii volintiri americani nu mai vad diferenta dintre vrajeala si realitate si isi lasa cu placere oasele prin Irak si Afganistan, crapand cu iluzia ca sunt si ei niste John-Way-ne-stropim-pe-noi-si-tragem-din-toate-pozitiile.

Anu”” asta a fost anu”” cu promovarea femeii, sorry Jimmy, randu”” lu”” Captain Planet e data viitoare.

Magaria de””az”” noapte a intrecut orice limita, mai rau chiar decat porcaria pe care “academia” lu”” Peste i-a facut-o lui Mungiu acum doi ani cand nu l-a nominalizat, de teama ca o sa castige.

Deci, “Furt Locker” asta care cica-i al mai tare film de anul trecut, e o comedie involuntara despre razboiul din Irak asa cum il vad gospodinele fara aragaz de la Hollywood, recte tanti Bigelow, altfel o regizoritza buna, si la propriu si la figurat. Femeia asta, care a facut filme pasabile, de la Blue Steel, trecand prin Point Break si ajungand pana la Strange Days, a ramas o executanta corecta de filme de actiune si lipsa de creier. Am vazut filmul asta grozav anul trecut si mi-a parut rau dupa timpul pierdut.

In afara de moaca iritanta a lui Renner, actorasul care se da cow-boy prin Irak, scenariul e de un cretinism fara margini, si e de-a dreptul insultator pentru bietii irakieni. Filmul e un fel de Avatar pe invers, ca si aici americanii sunt cei buni si frumosi si curajosi si civilizati, scarbiti de cat tot trebuie sa omoare la salbaticii aia de arabi care nu au avut bunul simt sa se dea cu curu”” de pamant in fatza tancurilor americane si sa isi lase mustati de pisica si cozi albastre.

Dar e insultator si periculos si pentru militarii americani. Ca om care a discutat cu o gramada de veterani din Irak si cu multi colegi care si-au riscat viata pe acolo, pot sa va spun ca filmul e un rahat penibil. Militarii americani sunt mai speriati decat irakienii insisi, iar fitzele astea gung-ho, de cine trage primul din sold, nu si le permit decat cand sunt in situatii de nivel “100-de-tancuri-Abrams-incarcate-cu-munitie-cu-uraniu-saracit-contra-un-arab-jigarit-cu-AKM-Made-in-Romania-si-slapi-made-in-China.”

Restul e propaganda. Toate situatiile din film sunt false, penibile, si creeaza o imagine distorsionata despre razboiul din Irak. Probabil ca de aia si TREBUIA premiat. Daca vreti sa vedeti un film adevarat despre Irak, inchiriati-va sau dati de pe net “Generation Kill”, o capodopera in sapte episoade facuta de aceeasi echipa care a facut “The Wire”. E povestea adevarata a unei companii de puscasi marini spusa de un ziarist care i-a insotit pe toata durata invaziei. Senzational, iar Alexander Skarsgard face un rol formidabil.

Anyways, sa mergem mai departe. Anul asta, presa a impins in fata o pretinsa rivalitate intre doi fosti soti mai degraba decat intre doi artisti: Bigelow si Cameron. Am spus intotdeauna, James Cameron nu e un regizor, ci un expert in (d)efecte speciale. Titanicul pe celuloid a fost o catastrofa mai mare decat Titanicul real, dar a prins din cauza campaniei publicitare despre cum cheltuie Cameron banii fara rost, mai degraba decat din cauza de arta (haida-de, o polologhie de patru ore care nu se mai termina, de-ti venea sa suni la submarinele germane sa scufunde naibii odata magaoaia).

Despre Avatar nu vreau sa ma pronunt, pentru ca deja toata planeta s-a pronuntat, si nu Pandora, ci Terra. Subtitlul ar trebui sa fie “Pocahontas cu coada.” Sau, cum zicea un blogger misto, animaloo, niste strumfi uriasi care-si fac de lucru printre liane mov.

Deci, doua filme schioape impinse in fata pe sistem de coterie hollywoodiana. Ar fi ridicol, daca nu ar fi revoltator. Hollywoodul creaza tendinte (se aude bai, romanilor? Tendinte, nu “trenduri”!) care au efect de tsunami pe tot globul. Strumfi gigant la Rosia Montana si in Gaza, am vazut deja. Ce urmeaza? Ceva carne proaspata americana de tun in Irak, imitand fitzele cow-boy-ului din film?

Pai, si, veti zice, cine-l merita pe Oscarel? Poate nimeni, ar trebui sa fie ani in care sa nu se dea, daca nu e de unde. Dar, pen”” ca aia e imposibil, atunci Quentin Tarantino, care-i atat de genial de parca a baut terebentino, trebuia sa ia ceva pentru dementialul lui film facut la misto total, “Inglourious Basterds”.

Ala e un film de arta, inspirat masiv din westernurile spaghetti din anii ””60 si din cartile lui Sven Hassel, dar din pacate, din motive de propaganda, dat pe invers, adica baietii buni nu sunt nemtii, ca in carti, ci americanii, evident. L-am intrebat acum vreo doua saptamani pe baiatul lui Sven Hassel, Michael (Sven are 93 de ani si nu mai e in cea mai buna forma) daca nu i se pare ca Quentin al nostru a dat cu jula de prin cartile babacului lui, si a fost si el de acord ca multe scene si personaje sunt copie la indigo cu cele din Lichidati Parisul, Camarazi de Front sau Gestapo.

http://videosift.com/video/Inglorious-Basterds-Strudel-Scene?loadcomm=1

Cel mai evident, seful gestapovist interpretat sublim de Cristoph Waltz, e inspirat din personajul Paul Bielert, seful Gestapo-ului din Hamburg in cartile lui Hassel. Cea mai superba scena din film, scena strudelului cu frisca, i-a adus lui Waltz un Oscar aseara, si e singurul care-l merita (in scenariul original al lui Quentin, Shoshanna facea pe ea in timp ce manca strudelul, dar asta a fost cam mult pentru buldogii de la cenzura hollywoodiana).  Si apoi, ia ziceti-mi voi, copilasi care ati crescut cu Karl May, in cate filme americane ati mai vazut sa se pomeneasca de Winnetou?

Inca doua chestii scurte, una buna, una rea.

Buna: ma bucur ca Sandra Bullock, aceasta Betty Boop in carne (si ce mai carne!) si oase i l-a suflat pe Oscareanu baboiului Meryl Streep, care ar trebui sa mai ia o pauza de vreo 100 de ani. Sandra nu e actrita, ea e fata, si raman la parerea ca trebuia sa se marite cu Keanu Reeves si sa faca copii. Ea, nu el. La ce nud ne-a aratat Sandica in The Proposal, eu i-as fi dat Oscarul pe loc, atunci, inca, si o scuteam de tot travaliul cu palma peste fund. Era just.

Oscarul Pentru Corectitudine Politica

Rea: nu ma bucur ca Jeff Bridges a luat Oscarul numai asa, ca tre”” sa ia si el unu””. Anul trecut l-au furat pe Mickey Rourke tot din political correctness, ca era mai important sa dea Oscar unui personaj homo. Anul asta, l-au furat pe Georgica, al carui rol din Up in the Air e o capodopera. Sarcu”” George, e prea aratos ca sa ia Oscarul de doua ori…

A, si inca o chestie: cel mai penibil Oscar din toate timpurile l-a luat acum cativa ani Al Gore, Nea Ozon: Oscarul pentru Pace. Sau, era Nobel? Da”” ce mai conteaza, tot aia e…

1. Mi-ar place ca banca sa se deschida mai devreme. Eu ajung la birou la 9h00 dimineata în timp ce ei deschid la 10h00. Foarte incomod pentru mine.

2. În acelasi timp, mi-ar place ca banca mea sa închida mai târziu. De obicei, în afara de joia cînd au program pâna la 20h00, în fiecare zi închid la ora 17h00, aceeasi ora la care eu ies de la birou. Iar ghiseele se închid de fapt la ora 16h00. Nici o sansa sa faci vreo operatiune bancara.

3. Asta înseamna ca daca vreau sa nu astept pâna la prima joi seara, trebuie sa-mi sacrific prânzul si sa merg în pauza mea dintre 12h00 si 13h00. Faza e ca doau doua ghisee sînt deschise din sapte, pentru ca (lucru de mirare) restul casierelor sînt în pauza de prânz, tabarnak! Bineînteles conform legilor lui Murphy, doar atunci se formeaza cozi imense, pentru ca au si altii aceeasi idee ca mine.

4. Mi-ar place foarte mult ca acei casieri care sînt totusi disponibili, sa nu stea de vorba atâta între ei. Majoritatea par sa se simta foarte bine stând la cioace exact cînd îmi rup eu din timpul meu de papica, cînd de fapt ar trebui sa se miste super fast, exact ca bucatarii de la restaurantul italian din colt care la ora prânzului par a fi pe perfuzii cu adrenalina, în timp ce în afara orelor de mâncat se plictisesc cu gratie.

5. Mi-ar place ca aceeasi casieri sa nu mai afiseze o mina de super-sictir si oboseala. Daca-i cineva care ar trebui sa fie sictirit, ala-s eu, clientul.

6. Mi-ar place si sa existe niste reguli care sa explice bancii ca daca eu îi dau banii mei sa se joace cu ei, mi-ar place sa primesc în schimb o dobânda lunara care sa însemne dupa taxe, ceva mai mult decît doua cafele la Starbucks-ul din colt. Ar fi uber-cool.

7. Mi-ar place sa existe si niste reglementari care sa împiedice o banca sa plateasca salarii si bonusuri anuale care depasesc profiturile ei. Tare misto ar fi!

8. Dar cel mai mult si mai mult mi-as dori sa-mi promita ca n-o sa-mi piarda investitiile facute prin ei, indiferent ce s-ar întâmpla cu economia. Da, as putea plasa economiile în fonduri garantate de stat, dar cu dobânda primita n-as putea sa platesc nici macar hostingul la blogul asta.

Cam asta mi-as dori eu de la banca mea. Voi ce v-ati dori de la banca voastra?

- Nu exista fiinta umana, fie ca locuieste în Africa, în Asia sau în Rahova, care sa nu fi vazut un film, sa nu fi rupt o floare, o fata sau un baiat, dupa cazul care este fiecare.

- Numai cine nu lucreaza nu poate sa i se impute ca poate sa fie si mici greseli.

- De cînd ma stiu eu copil, ma urcam în pom si mâncam corcodusi.

- Cine nu are loc de mine, nu ma intereseaza. Sa se înghesuieste!

- Acel tânar care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur.

- Soarta mea a fost hotarâta de destin.

- Vocea mea se va face auzita oriunde. Si pe sub apa!

- Sînt oameni tineri care sînt prezenti aici în fata si pe care vreau sa le multumesc.

- În ultimii cinci ani este anormal sa mergem cu masinile si cu transportul în comun care mergem.

- Deci prezenta mea e datorita starii Bucurestiului în care ne aflam.

- Sint atât de nervos si suparat, încât nu vorbesc decât administrativ.

- Eu am sa-l scot pe Gigi Becali din politica pentru ca si Gigi Becali m-a scos pe mine din sarite.

- Si într-un pom daca ma puneti, eu am puncte de vedere.

Culegerea de Texte semnata olograf de autorul ei poate fi comandata în persoana la sediul Primariei Sectorului 5 din Capitala, etajul doi, a treia usa pe dreapta.

În mod curios sau nu în exact aceasta perioada, BBC Media Group îsi restrânge activitatile si face loc concurentei. Nu stiu daca prezentatorii BBC sînt stresati la serviciu de fac atâtea tâmpenii în ultimul timp. Poate ca îi invidiaza pe colegii lor de la France Telecom care stau la coada sa se arunce pe fereastra. Tinând cont de milenara rivalitate dintre englezi si francezi, poate ca prezentatorii BBC s-au gândit sa le fure putin prima pagina a ziarelor, francezilor.

Era o vreme cînd BBC reprezenta profesionalismul în mass-media. Acum mi-e frica sa ma mai duc pe site-ul BBC World ca nu cumva sa aflu ca Jack the Ripper era de fapt prezentator BBC.

Printul o urma, dar nu o prinse. In graba, se intampla sa-i cada un condur din sticla, pe care printul il culese. Cenusareasa ajunse acasa fara caleasca, fara lachei si cu hainele ponosite.’’

Cunoasteti cu totii povestea Cenusaresei, nu? Ei bine, cînd eram mic si ascultam aceasta poveste citita de bunica . . .

Restul l-am scris pe lightplay.ca

En 1574, Charles de Balzac, dit le “Bel Entraguel”, Seigneur de Dunes, fut l”amant de la Reine Margot.
On ranconte les avoir apercus une nuit dans un carrelot (petite ruelle) de la bastide, tendrement enlaces sous la lumiere pale de la lune. On dit meme qu”une coupe argentee de vin de Brulhois aurait ete l”instigatrice de cette rencontre…
Issu des cepages Merlot, Tannat et Cabernet, le “Carrelot de Anants” tout en rondeur, gouyelant aux aromes des petits fruits rouges, accompagnera merveilleusement viandes en sauces, viandes grilles, fromages et charmera vos repas comme il a charme, il y a quatre siecles, les rencontres de Charles de Balzac et de la Reine Margot

Traducere, pentru anglofoni si franco-afoni

In 1574, Charles de Balzac, zis si ‘’Frumosul Entraguel’’ (familie nobiliara franceza – nota mea), Senior de Dunes, fu amantul Reginei Margot (Marguerite de Valois, sotia lui Henric al IV-lea – nota mea)

Se povesteste ca ar fi fost zariti într-o noapte, pe o ulita (mica straduta) a bastidei (bastida - orasel de provincie din Sudul Frantei, fortificat – nota mea), înlantuiti tandru sub lumina pala a lunii. Se spune chiar ca o cupa de argint de vin de Brulhois ar fi fost instigatoarea acestei întalniri..

Ivzorât din lastari de vie de Merlot, Tannat si Cabernet, ‘’Ulita Amantilor’’ cu rotunjimea lui, debordând de arome de mici boabe rosii, va acompania minunat fripturi în sos, gratare, brânzeturi si va fermeca mesele dvs la fel cum a fermecat, acum patru secole, întalnirile dintre Charles de Balzac si Regina Margot.

Dupa cum puteti vedea, putem spune fara teama de a gresi, nu doar In Vino Veritas dar si In Vino Fabula.

Bine, nu ar trebui sa va pregatiti examenul de istorie citind etichete din astea. Marguerite de Valois, alias Reine Margot, nu avea cum sa se plimbe în 1574 sub clar de luna prin Sudul Frantei la bratul amantului sau pentru simplul fapt ca din 1572 pâna în 1576 a fost sub arest la Luvru, arest ordonat de mama ei regina Catherina de Medicis. Stim ca în poveste e vorba de Sudul Frantei, pt ca bastide înseamna orasel fortificat si este o denumire folosita doar in Languedoc, Gascogne si Aquitane, provincii din sud învecinate cu Spania.

Asta este doar o Fabula, adica o poveste. Dar interesanta mai ales pentru fraierii de consumatori care au nevoie de povesti ca sa deguse un vin bun.

Acum, nu stiu daca ati vazut vreodata o piata din asta, numita în franceza ‘’Marché aux Puces’’ sau ‘’Flea Market’’ în engleza. Adica ‘’Piata cu Purici’’ în traducere grosiera, ori bazar daca ar fi sa ne luam dupa mostenirea lingvistica lasata noua de catre prietenii nostri din Imperiul Otoman. Gasesti acolo toate rahaturile posibile, de la bucati de masina la antichitati de valoare. Sa nu va amagiti crezând ca numai în Romania exista bazare din astea. Am gasit si la Londra si la Boston si peste tot.

Cum ne plimbam noi printre vechituri, prietenii cu care eram se opreau din loc în loc în functie de educatia si cultura fiecaruia. De exemplu, amicul meu libanez se uita la pipe si nargilele. Chebecosul era interesat de chestii legate de istoria hokeiului în Quebec. Sau de antichitati prezentate ca provenind direct din casele primilor emigrati în Noua Franta.

Eu ma uitam dupa niste articole de colectie legate de al doilea razbel mondial. Unul din amicii pasionati de antichitati, datorita caruia am iesit in piata de vechituri, se da în vânt dupa chestii legate de Wermacht. Si nu, nu-l cheama Mazare, daca la asta v-ati gândit. Tipul are deja în colectie un cutit care a apartinut unui soldat german ce era cantonat în casa bunicilor sai din Romania, cutit turnat în otel Krupp si care taie si astazi la fel de bine cum taia în 1942. Si asta fara sa fi fost ascutit nici macar odata. Deci ma uitam dupa o Cruce de Fier sau dupa o insigna apartinând trupelor SS.

Deci ma uitam dupa o Cruce de Fier sau dupa o insigna apartinând trupelor SS. O sa ziceti ca sînt diliu sperând sa gasesc decoratii naziste sau insigne într-o piata de vechituri canadiana, cînd mult mai probabil ar fi sa le gasesti în Europa. Nu bre, nu sînt diliu. În Europa este interzisa comercializarea lor, în timp ce în Canada e legal.

Intermezzo : Orpilatii care se burzuluiesc la citirea acestor rânduri, sa se abtina. Fiecare colectioneaza ce-l pasioneaza!

Cum ma uitam eu la niste vechituri, se apropie prietenul meu chebecos si-mi arata mândru niste insigne rusesti care se purtau la sapca, din alea cu steaua rosie, apartinand fostilor soldati ai Armatei Rosii în timpul Uniunii Sovietice. ‘’Nu ma intereseaza’’ îi spun. ‘’Romania era la granita cu URSS si e plin de rahaturi din astea la mine în tara. Daca vrei sa fii folositor, cauta-mi Crucea de Fier’’. Amicul se uita la mine amuzat si pleaca la scotocit prin tarabe.

Între timp, celalalt român cu care eram se apropie de mine cu un pistol din ala cu teava ca o pâlnie cum trebuie ca aveau primii francezi stabiliti în Quebec. ‘’Uite ba’’ zice el râzând ‘’ am gasit pistolul cu care a fost împuscat Hayenwatha (sef indian mohawk - nota mea)’’. Ma uit la el curios, îl întorc pe toate partile si-i spun sa se uite pe teava. Cînd îl întoarce, vede ca teava era teava numai vreo 10 cm in interior, restul fiind non-teava. Adica era obturata cu metal turnat. Dupa aia îi arat vânzatorul de vechituri care-i vanduse pistolul. Era un chinez batrân, din ala cum vezi prin filmele cu Jackie Chan. ‘’Vezi, bre, au ajuns chinezii sa contrafaca pâna si pistoalele primilor pionieri canadieni. Asta da popor!’’ am râs eu cu gura pâna la urechi.

Si tot plimbându-ma, am gasit în sfarsit si Crucea de Fier mult cautata. Cu tot cu panglica care se lega la gât. Avea aerul ca e veche si chiar provine din timpul razboiului. Excitat tot, am luat-o în mâna numai ca sa ma prind ca respectiva Cruce de Fier era bine mersi din aluminiu. L-am întrebat pe vânzator daca-s multi fraieri care pun botul la produsele lui si a dat din cap într-un soi de mâraiala. Mai departe, pe masa lui am gasit asa : o insigna aurie cu cap de mort apartinând trupelor de blindate germane, una argintie cu vulturul nazist si care-mi facea impresia ca e aia pe care o purtau în piept subofiterii SS si înca una cu simbolul Gestapo. Normal, toate contrafacute.

‘’Auzi, da vrun inel sau cercel care a apartinut faimosului pirat Henry Morgan, n-ai?’’ (faimos pirat britanic care ataca galioanele spaniole în Caraibe - nota mea). Mosul s-a aplecat repede si a scos un inel de argint cu cap de mort si doua pistoale încrucisate si mi l-a pus în mâna. ‘’Pirate ring, pirate ring’’ zicea el excitat. ‘’Ten dolars for you’’ a adaugat el cu inconfundabilul accent chinez. ‘’Du-te ba, d-acilea’’ am râs eu si i-am dat inelul înapoi.

Chebecosul cu care eram si-a cumparat o busola destul de misto, cu zece dolari. Facuta în Germania de Vest în 1950. Era fericit, cica la Sport Expert o busola costa vreo 150 spre 200 de dolari. N-am de unde sti, ca nu m-a interesat pâna acum. Oricum, am facut misto de el vreo jumatate de ora întrebându-l daca era debusolat înainte sa-si ia busola si razând cu lacrimi cînd ne-am ratacit printre tarabe si nu mai gaseam iesirea. Dar macar busola arata nordul, singura problema e ca noi nu stiam daca iesirea e la Vest sau la Nord Est. Pâna la urma am iesit din piata cu GPS-ul meu.

Cam asta a fost cu piata de vechituri. daca nu m-ar interesa originalitatea antichitatilor si provenienta lor, as fi putut sa-mi fac o colectie chiar misto de rahatele. Dar cum eu nu achizitionez decât antichitati de calitate, o sa caut în alta parte cadoul pentru amicii mei colectionari.

Dar nu mi-a iesit. Nu mi-a iesit pt ca nu am timp. In fiecare zi am scris cite o fraza, mi-am repetat ideile si m-am invirtit in jurul cozii pt ca la urma sa dau “publica” la articol si sa vad ca WP nu imi afiseaza decit prima parte, ceea ce am scris saptamina trecuta.

E ca naiba. Am o perioada super incarcata si nu mai am energie seara si pt blog. Cred ca revin la articole mai scurte si la obiect. Cum mi-am rupt blugii intre picioare, istorii romantice scrise pe-o butelca, chestii din astea de adormit tzincii.

Pai nu?

Ah, da. Deja am trei amici care mi-au cerut sa le-o împrumut. Vedem.

OK, daca as fi baut o bere alaturi de un ardelean, as fi înteles. Ardelenii sînt niste extraterestrii parasutati din alta lume, una în care toate denumirile populare ale românilor se cheama altfel. Dar asta era moldovean din Botosani, Cum se putea oare sa nu stie ce-s alea tavalute?
- Tinere, ciuleste urechea încoa’! Stii ce-s alea ‘’noua pietre’’ si cum se joaca?
- A, pai cum nu, începe amicul caruia i se lumineaza ochii. Sa vezi cum jucam eu cînd…
- Lasa ce faceai tu, ca nu despre asta vorbim noi aicea! Deci stii. Stii ce-i aia ‘’poarca’’? ‘’Cornete’’? ‘’Flori fete sau baieti, melodii sau castraveti’’ ori ‘’Tara, tara vrem ostasi’’?
- Sigur ca stiu.
- Dar ‘’tavalute’’ nu-ti spune nimic…
- Nu.

Ma scarpin în ureche cu degetul mic si trag un gât de bere. Dupa aia ma pun pe explicat stiintific :
- Tavalute era un joc care se juca pe capace de bere. Luai capacul, îl îndreptai cu ciocanul si-l jucai împreuna cu altii, cam cum joaca astia curling, arat cu capul catre TV. Numai ca în loc de pietre se foloseau chei. Tavalutele se asezau una peste alta si se arunca cu cheia de la o linie trasa la vreo 5 m distanta. Ala care aseza cheia cel mai aproape, dadea primul în tavalute cu latul. Alea de le întorcea, erau câstigate. Erau cu valori diferite, un capac de Tuborg facea cît cinci de bere Carpati si tot asa.

Pe amic îl apuca râsul.
- Nu bai, eu jucam barbut. Pe bani.
- Tu si Satana aia de Pitzurca, îi raspund. Daca ma prindea tata ca joc ceva pe bani (poker sau barbut) cred ca nu mai puteam sta pe fund o saptamâna. Si eu tin la fundul meu. Asa de mult, încât nici macar pâna în ziua de azi nu stiu sa joc poker ori barbut.
Amicul continua sa se amuze.
- Pare misto jocul asta. Se juca afara?
- Cum adica afara? Afara din ce? Din tara?
- Nu bre. Afara, adica pe strada?
- Normal ca pe strada. Ce jocuri jucam noi pe atunci în casa? Nu toate erau afara?
- A, ba da! zice el. Si spune, bagam o partida de tavalute?
Îmi arata cu un gest larg capacele de bere întinse în fata noastra.
- Bagam! ma declar eu de acord.

Si am bagat! Am îndreptat cu ciocanul capacele de bere si le-am jucat cu cheia de la masina, ca are cap de plastic si pune stop misto. Le-am pierdut pe toate chiar la mine în driveway. De nervi, i-am telefonat maica-mii sa-mi trimita cu posta rapida cheia de la servanta ei cu bibelouri, aceeasi cu care am câstigat la viata mea pungi întregi de tavalute de la prietenii de joaca.

Dar pâna vine cheia, are careva sa-mi împrumute niste capace de bere?

Sa începem deci!

Intro

Le Parti québécois qui a l’air de vouloir remplacer l”ADQ dans la niche du radicalisme. Dans l’immédiat au Québec, on a autres choses à faire que d’attendre quelque chose qui ne vient pas vite. On a des problèmes très graves, des problèmes économiques, des problèmes d’éducation, des problèmes de santé, de finances publiques, il faut qu’on se mette à la tâche

Lucien Bouchard - avocat, fost sef al Parti Quebecois, fost prim-ministru al Quebecului, fost sef al miscarii OUI (miscarea care a votat pentru separarea Quebecului la referendumul din 1995)

Adicatalea :

Partidul Quebecois (partid provincial de opozitie axat pe politica secesionista si suveranist în Quebec - N.A) pare ca vrea sa înlocuiasca ADQ (alt partid de opozitie provincial - N.A.) în nisa radicalismului. În viitorul imediat din Quebec, avem si alte lucruri de facut decît sa asteptam ceva ce nu vine repede (independenta Quebecului - N.A). Avem probleme grave de rezolvat, probleme economice, probleme de educatie, de sanatate, de finante publice. Trebuie sa punem osul la treaba !

Nu mi-a placut niciodata Lucien Bouchard dar l-am considerat un tip cu capul pe umeri. Pentru ca în general le spune lucrurilor pe nume, chiar daca marii majoritati a chebecosilor nu le place sa auda aceste lucruri. Zilele trecute, tipul asta a facut declaratia de mai sus care a facut pagube în toate paturile sociale si politice în Quebec. Pt ca el e un simbol al independentei Quebecului si cînd simbolul tau zice sa-ti bagi p..la în ea de independenta, avem o problema. Adica ei au, ca io sînt oricum contra.

Dar nu despre asta vreau sa va povestesc. Declaratia lui Bouchard si efectele ei sînt doar zgomotul de fond. Actiunea e de fapt în alta parte!

***
Ieri am convocat o sedinta pe santierul unei lucrari foarte mari si complexe, pt ca-s o gramada de probleme la executie. Compania mea e consultantul independent pt contul clientului care-i strain si e platita sa faca auditul (inspectii, control, verificare calcule, documente, etc) lucrarii. Eu sînt seful echipei multi-disciplinare care se ocupa de acest audit. În echipa asta sînt o gramada de nationalitati: spanioli, haitieni, americani, thailandezi, scotieni, irlandezi, turci, chebecosi, români si asa mai departe. Un futai total atât în materie de comunicare cît si de organizare si coordonare. Ca sa va faceti o idee, în e-mailul meu de la firma intra cam 5 mesaje pe ora. Într-o zi primesc între 35 si 50 de bucati. Dracu’ le citeste pe toate! Plus rapoarte, sedinte, calcule si alte chestii amuzante. E absolut si definitiv criminal!

Ieri eram deci pe santier cu vreo 10 sau 15 persoane, fiecare în brate cu un raport în engleza pe care l-am facut pt client, încercînd sa identificam solutii la problemele ridicate. Discutia era super-tehnica, n-are rost sa va plicstisesc cu detalii. Ei bine, exact cînd le explicam contractorilor într-o engleza fara cusur cam în ce mod s-au pishat pe coduri si pe practica canadiana, vad un ochelarist cam la vreo 23 de ani cum ridica doua degete timid în spate. Baiatul, curatel de felul lui, era un inginer junior chebecos si un soi de asistent pt seful de santier care-i spaniol.

Îi dau cuvântul, gândindu-ma ca tre’ sa ma trozneasca cu vreo întrebare tehnica
- Da, te ascult!
- As putea avea acest raport pe care l-ati facut în franceza?
Ma uit în jur, numa’ strainezi. Majoritatea expati, ajunsi în Quebec special pt acest proiect. Toti fiind lemn la franceza.
- Poftim? îl întreb incredul.
- Pot sa am acest raport în franceza? Aici sîntem în Quebec, mi se pare normal sa primesc toate documentele în franceza. Daca as lucra în Ontario, as întelege. Dar aici este Quebec. Eu sînt francofon si sînt mândru ca sînt francofon. Zic ca ajunge cu engleza!

Îl privesc derutat. Ochii lui arunca fulgere. Ma astept sa-mi arunce între ochi Carta Limbii Franceze în Quebec, promovata si aplicata de Oficiul Quebecos de Limba Franceza. Ma felicit totodata ca între el si mine sînt interpusi vreo doi insi si ca port casca de protectie. Cu talibanii separatisti nu se stie niciodata.
- Nu, nu poti sa ai acest raport în franceza, îi raspund în limba lui materna. Nu de la mine, în orice caz. Nu-i treaba mea sa ti-l traduc. Ai un sef, fa-i o cerere scrisa sa ti-l traduca.
- Icitte on est au Quebec! repeta el încapatânat.
- Corect! raspund eu. Deci nu stii engleza?
- Nu. Stiu franceza si e suficient. E cea mai frumoasa limba din lume, zice el.
- Cea mai frumoasa prin comparatie cu ce? De unde stii ca-i cea mai frumoasa daca nu vorbesti o alta?

Pare derutat dar îsi revine repede.
- As putea sa fac o plângere la O.Q.L.F. (oficiul ala de limba - N.A.).
- Ai putea! Dar nu uita înainte sa faci cererea sa citesti si referirile la aplicabilitatea Cartei de catre companiile care n-au sediul social în Quebec, îi arunc eu viteaz desi stiu prea bine ce zice legea. Capitolul 4 specifica ca orice angajat al oricarei companii în Quebec are dreptul de a solicita sa profeseze exclusiv în franceza.

Aia în jurul meu asteptau rabdatori sa terminam dialogul asta într-o limba pe care n-o întelegeau. Un spaniol chiar îmi spune ca pt el a sunat de parca as fi vorbit în chineza. Bizar, ma gândesc eu, daca consideram ca Spania e usa-n usa cu Franta.
- De cînd spaniolii nu înteleg franceza? ma întorc spre el.
- Nu sînt spaniol, zice el semet. Sînt basc! Scrie si pe casca mea.
Ridic privirea si-i vad numele: Ibaiguren Mendoza.
- Si asa, esti basc dar nu spaniol, huh?

Da afirmativ din cap cu mândrie. Oftez si ma gândesc cu ce naiba am pacatuit eu de am dat peste unguri din astia tocmai într-o zi cînd am treaba.
- Tu esti român, nu? se amuza o inginera chebecoasa. E mai înalta ca mine si-si mentine cu greutate echilibrul precar pe barele de armatura
- Nu. Sînt moldovean.
- Ce-i aia? se intereseaza ea. E ca un chebecos din Romania?
- N-ai nimerit-o, râd strengar. E un soi de balena-n polonic!

Acesta este privilegiul imens al inginerului.

Marele dezavantaj al inginerului, comparat cu alte profesii, este ca operele sale sînt în câmp deschis, acolo unde oricine le poate vedea. Actiunile lui, pas cu pas, sînt sapate într-o substanta dura. Nu-si poate îngropa greselile în cimitire precum doctorii. Nu poate aduce argumente din senin sau sa dea vina pe judecatori precum avocatii. Nu-si poate ascunde erorile, precum arhitectii, în spatele copacilor sau ale viilor. Nu poate da vina pe altii, precum politicienii si apoi sa spere ca lumea va uita. Inginerul spre deosebire de alte profesii, nu poate nega ca el este autorul. Daca opera lui nu functioneaza, este condamnat!

Pe de alta parte, spre deosebire de doctori, el nu-si petrece viata printre cei slabi si bolnavi. Spre deosebire de soldati, distrugerea nu este scopul sau. Spre deosebire de avocati, nu-si trage pâinea zilnica din condamnarea vagabonzilor sau rafuieli. Inginerul îmbraca oasele goale ale stiintei pure cu hainele comfortului zilnic, cu speranta. Nu-i nici o îndoiala ca odata cu trecerea anilor oamenii vor uita care inginer a realizat o anumita opera. Asta în cazul în care au stiut vreodata. Sau daca vreun politician nu-si pune numele peste opera lui ori vreun dezvoltator care a folosit banii oamenilor, nu pe ai lui.

Ïnsa inginerul se poate uita înapoi cu împlinirea pe care i-o da fluxul nesfârsit de opere care rezulta din succesele lui cu o satisfactie pe care putine alte profesii le ofera. Si verdictul colegilor lui este singura îmbratisare de care are nevoie.

Engineering … it is a great profession!

Herbert Hoover (1874-1964) - Introduction to Aeronautics: A Design Perspective - US mining engineer & politician (1874 - 1964) - former president of the USA (1929-1933)

Dar niciodata nu m-am simtit mai mindru ca sint canadian ca in seara asta cind un sportiv canadian din Quebec, Alexandre Bilodeau, a cistigat aurul devenind primul canadian din istorie care cistiga aurul pe pamint canadian. Nici un alt canadian nu a reusit la JO de la Montreal in 76 sau Calgary in 88. Cind a cistigat m-am trezit in mijlocul livingului urlind ca apucatul de bucurie.

Si poate par patetic, dar cind s-a auzit imnul canadian cintat din mii de piepturi pe pista de la Cypress Mountain, a fost ceva exceptional.

Motiv pt care pot spune cu mina pe inima: Proud to be canadian! Pacat ca a trebuit sa emigrez pt a-mi recistiga demnitatea de cetatean al unei tari democratice.

***
Bucata de mai sus a aparut în Evenimentul Zilei din 14 iunie 2009. Pe 4 februarie 2009, acelasi subiect a fost preluat la Cronica Cârcotasilor de la Radio Kiss, unde s-a facut haz de faptul ca respectiva banca de sperma solicita exclusiv caucazieni cu studii superioare si ca tiganii solicita la rândul lor numai copii cu trasaturi caucaziene. Deh, cerere si oferta! Bizar e si faptul ca donatorii nu iau bani, tinând cont ca respectiva clinica de fertilitate face banul gramada.

Ieri ascultam faza asta în masina pe podcastul de la radio Kiss. Si dupa ce mi s-a dus hohotul de râs, mi-a venit în minte o întrebare tare de tot : daca un barbat e casatorit sau are o partenera stabila, însa decide sa doneze sperma, se cheama ca o înseala pe partenera lui sau nu? Fetele, ce parere aveti?

Am întrebat-o pe sotia mea de curiozitate sa vad ce parere are. Si mi-a spus fara sa clipeasca nici o secunda ca daca vreau sa donez, la întoarcere o sa gasesc niste bagaje la usa pe care le pot lua la spinare si pleca unde vad cu ochii. Recunosc ca raspunsul ei m-a cam zapacit. N-am prea înteles de ce donarea de fluide nu se supune acelorasi reguli. Daca donez sânge e OK dar daca donez sperma la modul anonim e nashpa? De ce?

Si alta întrebare: cum se controleaza riscul de incest? Adica daca un barbat are copii dar doneaza si pe undeva prin oras mai are un copil (normal, fara ca mama aluia sau el sa stie) cum se evita riscul ca fratele si sora nestiuta sa se îndragosteasca la maturitate unul de altul si sa aiba la rândul lor copii? Huh?

Astept pareri fara sa cadem în derizoriu, ca sîntem cu totii adulti.

1. Generozitatea si altruismul. Elena ar putea fi presedinte pentru ca Emil Constantinescu sa nu ramâna în istorie drept cel mai idiot si depasit de evenimente presedinte. Elena ne-a demonstrat deja ca stie cine-i presedintele Norvegiei, deci ar putea sa aseze Romania acolo unde-i este locul.

2. Inteligenta nativa. Se refera la români drept ‘’urmasii lui Traian. Traian Basescu’’.  Este evidenta din aceasta declaratie inteligenta ei nativa si apartenenta la mentalitatea poporului român care spune ‘’pupa-l în fund pe seful tau’’. De aici rezulta o independenta si autonomie iesita din comun pentru un politician.

3. Stie ce vor sa auda românii. Discursurile ei sînt memorabile si vor ramâne înscrise în analele stiintelor politice prin calitate si precizie. Nu vorbeste niciodata banalitati si nu-si spala niciodata rufele murdare ale partidului în fata camerelor TV.

4. Nu are nevoie sa citeasca discursurile. Are o memorie incredibila si nu foloseste niciodata notite.

5. Aduce o audienta de calitate. Elena e grozava la acest capitol, numai oamenii inteligenti si educati se uita la interventiile ei televizate. Altfel OTV-ul n-ar mai invita-o sa-i scuture scamele de pe guler.

6. Învata din greseli. Stie ca gresit cu biletelul lui Tariceanu asa ca de atunci n-a mai scapat niciodata pisica din brate. Cum ar fi sa dea detalii despre rapirea din Irak si fuga lui Hayssam.

7. Se aliaza numai cu oameni inteligenti si de calitate care nu gresesc niciodata. Se stie ca prietenii ei cei mai buni sînt Cristian Preda, Monica Macovei si TRU.

8. A înteles perfect principiile capitalismului. La numai 36 de ani e ministru, a fost ministreasa peste doua ministere în acelasi timp, doctor în stiinte juridice, femeie de afaceri de succes, milionara în dolari si profesor universitar. Nici macar Tiriac nu a reusit atâtea lucruri pâna la 70 de ani.

9. Stie care-i sînt atuurile profesionale si le foloseste. Faptul ca toti colegii prefera sa i se uite în decolteu cînd ea le vorbeste, arata ca a reusit sa stapâneasca perfect viata politica plina de valori a Romaniei.Daca ar scoate o caseta sexy, rata ei de aprobare s-ar ridica probabil la cote neatinse nici de Iliescu în Duminica Orbilor.

10. Nu are idei proprii. Dar acesta e un lucru foarte bun. Primim ideile lui Traian Basescu într-un ambalaj mult mai atragator.

Parerea mea e ca Elena Udrea e cea mai buna urmasa la Cotroceni, a lui Traian Basescu. Ar fi pacat ca mostenirea brilianta a acestuia din urma si politica lui de viziune extraordinara sa se piarda la sfarsitul actualului mandat.

Votati Elena Udrea!

Sa oferim aici niste argumente pentru care mariajul gay ar trebui interzis. Argumente furate de pe Craiglist, traduse si adaptate conditiilor românesti special pentru cititorii Cafeina.ro:

1. Homosexualitatea nu este naturala. Asa cum nu sînt naturali ochelarii, polyesterul sau controlul natalitatii.
2. Casatoriile hetero-sexuale sînt valide pentru ca rezulta copii. Iar Africa are nevoie de cît mai multi copii, ca sa dam un exemplu la întamplare.
3. Evident, parintii gay vor creste numai copii gay din moment ce parintii hetero cresc numai copii hetero.
4. Mariajul heterosexual îsi va pierde semnificatia, daca mariajul gay va fi legalizat. Briana Caragea ar putea sa va spuna multe.
5. Mariajul hetero exista dintotdeauna si nu s-a schimbat deloc de-a lungul timpului: femeile sînt proprietatea barbatului, negrii nu se casatoresc niciodata cu femei albe si divortul este ilegal.
6. Mariajul gay trebuie decis de catre populatia majoritara prin referendum, deoarece se stie ca populatia majoritara protejeaza întotdeauna interesele populatiei minoritare.
7. Mariajul gay nu este agreeat de catre Biserica. Evident, într-un stat laic ca al nostru, Biserica îsi poate impune vointa asupra întregii populatii. Din acest motiv în Romania exista numai o singura Biserica (religie).
8. Legalizarea mariajului gay îi va încuraja pe hetero sa fie gay în acelasi mod în care niste oameni scunzi care o ard toata ziua pe lânga oameni înalti, ar fi încurajati sa devina înalti.
9. Legalizarea mariajului gay va încuraja un comportament bizar la pe oameni. Unii s-ar putea sa vrea sa se casatoreasca cu animalul lor de companie, pentru ca un animal de companie are un statut social recunoscut si poate semna un contract de casatorie perfect legal. Exact ca si homosexualii.
10. Copiii nu pot reusi în viata fara sa aiba acasa ca model un tata si o mama. Din acest motiv femeilor sau barbatilor singuri li se interzice sa creasca copii.
11. Legalizarea mariajului gay va schimba din temelii societatea noastra si nu ne vom putea adapta niciodata unor noi norme sociale, asa cum nu ne-am adaptat unor lucruri cum ar fi zburatul cu avionul sau guvernarii interminabile a lui Emil Boc.

La un moment dat, un afacerist libanez care avea o companie de import de haine, l-a auzit la radioul scolii în timp ce era cu treaba prin liceu. S-a amuzat teribil de glumele acestuia si l-a cautat mai tarziu, propunându-i sa realizeze un spectacol de stand-up comedy. Gad Elmaleh a râs si i-a spus ca nu crede ca va avea succes. Afaceristul a insistat si i-a închiriat o sala, ocupându-se si de biletele de intrare. Marea majoritate a spectatorilor a constituit-o prieteni, rude si colegi d-ai lui Gad.

Aceasta experienta a fost decisiva pt Gad. În acel moment a hotarât ca vrea sa fie actor de comedie. A urmat Stiintele Politice timp de patru ani la UQAM dar imediat dupa absolvire a plecat în Franta unde pe parcursul urmatorilor ani s-a ridicat la statutul de vedeta incontestabila a comediei franceze, cu o gramada de spectacole si de filme la activ.

Cu toate acestea Gad Elmaleh nu a devenit niciodata francez. A ramas cetatean marocan si canadian. Zilele acestea este la Montreal pentru a-si promova urmatorul specacol ‘’Papa est en haut’’ pe care-l va prezenta la Centre Bell. O distanta de ani lumina fata de prima sala închiriata de acel afacerist libanez, care a ramas pâna azi prietenul sau.

Citind interviul si detaliile despre viata lui Gad Elmaleh, mi-am pus niste întrebari simple:

Cît de aproape este meseria pe care ne-am ales-o de aspiratiile noastre? Cît de mult se pliaza jobul nostru pe talentul nostru nativ de a face ceva?

Gad a avut noroc de un ‘’descoperitor de talente’’ altfel poate ca ar fi ajuns consultant politic cu un mare talent de a-si amuza prietenii în particular. Nae Caranfil a avut noroc de taica-su care a fost unul din cei mai mari critici de film din Romania si care i-a deschis gustul pentru cinema. Andreea Marin a avut noroc de primul sau barbat, Gheorghita, care era regizor de teatru si emisiuni de tv, altfel poate ca ar fi ramas doar un inginer electronist ( a terminat Electronica în Iasi).

Eu am talent la dat din gura si ma simt ca pestele în apa în situatii limita. Sînt foarte bun la ‘’creat imagine’’ si servit argumente impecabile, asa ca m-am facut inginer. Pe mine nu m-a descoperit nimeni la timp ca sa ma îndrume spre stiinte politice sau relatii publice.

Cînd am ajuns în Canada cu o experienta de 8 ani în spate de coordonare tehnica, relatii cu clientii si vânzari legate de constructii, m-am simtit ca un absolvent abia iesit din bancile facultatii. Pe meleagurile astea ingineria nu prea are treaba cu vânzarea. Asa ca mi-am pus la pastrare talentul de ‘’imagine’’ si diploma în barbologie si m-am apucat serios de partea tehnica. De învatat coduri, norme de design, etc. Pentru ca nu eram inginer, eram doar barbolog.

Cît timp am fost inginer junior, toate talentele mele ascunse nu mi-au folosit la nimic. Eram mereu coordonat, supravegheat, toate miscarile si calculele îmi erau verificate de ingineri seniori. Ca asa e în meseria asta. în momentul în care am devenit inginer plin, licentiat si cu patalamaua în regula, am devenit independent. Propriul meu sef pe parte tehnica doar cu sef deasupra mea pe parte administrativa.

Cît timp am fost tinut în gaoace, fara posibilitatea de a decide singur daca-i alba sau neagra, a fost nasol. Cînd am terminat cu junioratul, am explodat. Am avut voie sa discut direct cu clientii si talentul meu la barbologie a creat coridoare largi în perceptia lor despre mine. Eram solid tehnic datorita junioratului în Canada si aveam abilitati de negociere si coordonare tehnica formate în Romania. Dintr-o data am devenit interesant pentru companie pe partea de management în inginerie, desi nu aveam (si nu am) nici un curs legat de asta.

Revenind la întrebarile de mai sus: se potriveste jobul pe care-l aveti cu talentul vostru? Cît de mult din acest talent folositi în activitatea de zi cu zi?

Unul din motivele pentru care manânc aici este berea maison de o foarte buna calitate. Caci da, Les Trois Brasseurs este o berarie în toata puterea cuvântului, cu lichidul auriu facut la fata locului. Montrealezii stiu despre ce vorbesc. Berea poate fi asezonata cu unul din sandwichurile excelente sau cu cârnati afumati cu varza murata. O nebunie!

Un alt motiv pentru care manânc aici este chelnerita. Care, departe de a fi o frumusete, are ceva un soi de vino-ncoa si nu pleca. Mai flirtez din cînd în cînd cu ea, asa de antrenament ca sa nu-mi ies din mâna. N-are un corp iesit din comun si nici nu-i genul meu (prefer brunetele), dar de atmosfera e buna. Si tot de atmosfera, îi lasam de fiecare data vro 20% din nota de plata, bacsis. Pentru ca merita!

Vinerea trecuta, a fost altfel. Am intrat val-vârtej în local, împingând la o parte din fata mea pe amarâtii care nu ‘’cunosc’’ procedurile si m-am aruncat pe un scaun. Am ridicat capul sa-i fac semn lui Evelyn sa-mi aduca o pinta de bere Ambrée, fin alcoolizata cu doi stropi de whiski single malt. Dar Evelyn, ia-o de unde nu-i!

Ïn locul ei servea o blonda de maxim 20 de ani care avea în dotare niste tzatze cum înca n-am vazut în afara ecranului TV. Dolly Parton ar fi fost cu siguranta invidioasa daca ar fi vazut-o. Ïmbracata cu o bluza neagra strânsa pe corp si care-i scotea în evindenta mijlocelul foarte subtire prin contrast evident cu sânii enormi, se misca cu atâta naturalete prin fata mea si-a celorlalti clienti, încât am ramas perplex! Mi se întâmpa foarte rar sa ma uit ca boul la o gagica dar de data asta pur si simplu nu reuseam sa-mi dezlipesc privirea din decolteul ei adânc.

Ïmi revin cu greu si o observ de cealalta parte a barului pe Evelyn, care se uita la mine cu un soi de amaraciune. Ïi fac un semn care ar putea fi intrepretat vag drept ‘’ce faci acolo’’ si-i indic cu aratatorul ca ‘’vreau o bere mare’’. Ea-mi zâmbeste ridicând din umar a neputinta si-mi transmite din vârful buzelor ‘’nu mai e sectorul meu’’ aratând cu capul spre colega ei bine dotata. Derutat, ma uit înspre Monique (blonda în cauza) si vad ca pe partea ei de tejghea de bar nu mai era nici un scaun liber, în timp ce pe partea de bar a lui Evelyn erau jumatate din scaune neocupate.

Evelyn continua sa se uite spre mine. Deodata o vad ca-mi face semn cu mâna ‘’vino încoa’’. Ïmi arata ca are doua scaune libere în fata ei. Ma uit la ea lung. E cumva trista. Ma uit lung si la Monique. Doamne cum arata! Si cît de ocupata este. Ïn mine se da o lupta acerba. Pe care s-o aleg? Fac rapid un calcul ca o sa am de asteptat ca la balamuc pâna-mi vine berea de la Monique, e clar ca o gramada de clienti au facut coada ca sa fie serviti. Mai e si loialitatea fata de Evelyn.

Deodata ma hotârasc si spre uimirea unui tip îmbracat la patru ace care statea în picioare în spatele meu asteptând sa se elibereze un scaun în sectorul lui Monique, ma ridic si ma mut pe scaunele lui Evelyn. Care foarte fericita îmi zâmbeste larg si ma întreaba:
- Ce sa-ti aduc? Ca de obicei? O pinta de ambrée si un sandwich de carne de vita afumata marca înregistrata Trois Brasseurs?

Ïi confirm comanda si o vad tzasnind catre bucatarie. Ïntre timp ajunge si prietenul meu si se aseaza pe scaunul de lânga mine.
- De ce te-ai asezat aici? Nu mai erau locuri?

Ma uit la el fara sa-i raspund. O observa pe Monique si ochii i se deschid mari. Oahahau! îl aud soptind. Dar nu spune nimic altceva. Evelyn vine cu comanda mea aducând în plus înca o pinta de bere blonda, preferata amicului. Care râde tacut si-mi da o palma peste spate:
- Daca asta nu e loialitate, atunci nu stiu ce anume este!

Vineri i-am lasat lui Evelyn un bacsis mai generos ca oricând.

***

Foto: Les Trois Brasseurs

Ïnsa Biblioteca Academiei Române, care poate fi considerata Biblioteca Nationala a Romaniei are în patrimoniu abia 10 milioane de volume, periodice, documente sonore, tiparituri istorice si alte obiecte de valoare. Comparând cu Biblioteca Nationala a Frantei care are 14 milioane de volume, 12 milioane de afise sau 2 milioane de documente sonore, mai are de muncit. Dar ma rog, Franta e Franta!

Diferenta dintre natiuni nu sta numai în diferenta de PIB. Ci si în numarul de carti citite, în gramele de pasta de dinti consumata sau în orele de stat în fata televizorului.

Na ca am uitat ce vroiam sa spun!

Nu-i greu sa scrii! E greu sa scrii inteligent. Citesc douazeci de bloguri zilnic si ma plictisesc de moarte. Pâna si Julica a început sa-si piarda din pene în RSS-ul meu. E grav, monser! Nici macar nu stiu cum ar trebui sa fie scris un blog (articol de net) ca sa fie interesant pentru elitistul din mine. Pentru ca azi ma poate interesa caderea Romei si mâine cultivatul portocalelor.

Am fost în seara asta la un prieten sa-i încercam Calvadosul si am vazut ca tinea pe masuta o carte de Paler. Octavian Paler. Adânca rau! L-am întrebat foarte natural: ‘’Si zi, te dai jmec?’’ Saracul om n-a priceput unde bat. Poate el chiar citea Paler. Poate chiar exista oameni interesati de proza lui. Dar eu cred ca e imagine. Am si eu un Augustin Buzura aruncat neglijent pe masuta de cafea. Vecinul de la zece case mai încolo se simte timorat rau în prezenta lui. Ïl simte pe Buzura la mine în living. Simte cultura si elitismul. Adica, pana mea, nu poti sa fii egalul unui om care-l are pe Buzura pe masuta de cafea, este? Omul ala are preocupari adânci, dincolo de probleme zilnice, dincolo de facturi si rata la masina. Omul ala citeste Buzura.

Chiar, mai citeste cineva Buzura?

N-ar trebui sa va obositi, zau asa. Uite, cartea de pe masuta mea de cafea e scrisa fara punct si virgula. 350 de pagini fara semne de punctuatie, va dati seama? E arta, bai! Cultura. Experiment literar în valoare de 350 mii lei vechi. O mie pagina. Adânc ca groapa Marianelor!

De ce am cumparat-o? Mi-a recomandat-o o fosta iubita. Mi s-a parut mai greu de citit decît Shakespeare în engleza. Care nici aia nu-i de colo! Cere efort si concentrare si cam doua duzini de piramidoane.

Sa trecem peste. Ceea ce vroiam sa va comunic în acest articol absolut sclipitor este ca inteligenta si intengibilitatea în scris este foarte dificila. Din acest motiv exista numai un Eminescu.

Muscând dintr-un mar, Marius îmi spune o mare chestie :
- Stiai ca echipa canadiana de schi alpin si-a dezvoltat echipamentul de schi în tunelul nostru aerodinamic?
- Nu stiam, de unde naiba sa stiu?
- Serios! Costumele sportivilor sînt personalizate si testate în laboratoare pentru aerodinamism.

Foarte tare, frate!

Continuam sa ne uitam la schi si deodata vine rândul unui sportiv canadian.
- Uite unul care si-a facut costumul în laboratorul la tine! îi spun amicului, dând peste cap o dusca de Remi Martin.
- Din banii tai de taxe! raspunde hâtru amicul.

Schiorul coboara, negociaza curbele cum stie mai bine, iese de doua ori pe lânga si ajunge în sfarsit la linia de sosire. Pe ecran apare clasamentul. Sportivul în cauza e pe locul 25.

- Cred ca o sa-mi vreau banii înapoi! spun resemnat, terminând paharul de cognac.

Zilele trecute am reusit sa conving un amic sa ma lase sa dau cu jula prin butoiul lui de muraturi. De unde am extras urmatoarea capodopera:

Vreau sa va povestesc ca în ciuda culorii cam palide (nu era exact un pepene rosu, dar avea gust de pepene rosu) a fost unul din cei mai buni pepenbi murati pe care i-am mâncat vreodata. Ïn cinstea lui am trântit o fasole cu ciolan afumat, special pentru vargatul asta.

Iar moarea era acidulata cam ca sampania si un pic iute. Si atât de clara, încât o puteam turna linistit într-un pahar cu picior si utiliza pe post de drege mahmureala.

Cu siguranta în toamna viitoare o sa-mi pun si eu pepene la murat. Stiu o ferma la 20 km de casa si am vazut la ei si cîmpuri de pepeni din astia mici, numai buni de murat. O sa-i dau o lada de bere amicului care si-a facut mila de mine si o sa-l rog sa-mi scrie reteta de muraturi pe o bucata de hârtie, ca sa o pot urma la litera.

PS Ma bate gândul foarte serios sa ma las de blogging asa ca saptamâna asta s-ar putea sa fie ultima a Cafeina.ro. Eu zic sa profitati

Asa ca am chemat o pisica sa descurce nodul gordian. Iar ea l-a rezolvat cum a stiut ea mai bine.

Dar vroiam totusi sa le comunic cititorilor mei din Montreal si împrejurimi ca agenta mea de voiaj (care-i mexicanca) m-a sunat sa-mi spuna ca pâna pe 10 februarie are reduceri gratioase la zborurile catre Romania, dus-întors. Mi-a dat un exemplu din care reiese ca pentru un adult cu plecare din Montreal pe 13 Iunie si întors pe 7 Iulie, pretul unui bilet este de 1100 CAD ( aprox 650 EUR) cu tot cu taxe. Daca adaugati un copil cu vârsta peste doi ani, pretul biletelor adult + copil este de 1630 CAD (958 EUR) cu tot cu taxe.

Nu stiu la ce linie aeriana, înclin sa cred ca e Air France. Mi-a fost lene sa întreb. Mi se par niste preturi rezonabile spre misto. Soacra-mea a zburat dus-întors cu British Airways la un pret de 800 EUR, în afara sezonului. Comparativ cu 958 EUR un adult + un copil as spune ca-i super deal.

Anyway, eu v-am spus! Daca intereseaza pe careva, bagati un mail pe adresa de contact a blogului, sa va dau datele agentului.

Cînd cineva îti spune ca se pricepe la toate, înseamna ca nu se pricepe la nimic - Taica-miu

În  Romania nu cunoasteti valoarea banului. Pentru mine 100 de euro valoreaza 100 de euro. Pt voi 100 de euro nu valoreaza nimic - George, muzician stabilit în Suedia

Voi românii va urâti atât de mult tara, încât s-ar putea scoate bani frumosi din chestia asta - Shlomo Perez, inginer israelian

Daca Punctul 8 al Declaratiei de la Timisoara ar deveni lege, Romania ar ramâne fara politicieni - Alex, inginer la Bombardier Aeronautics

În campania electorala, toti politicienii se dau balene în polonic - Marius, mecanic auto

Toti sîntem cu coada pe sus cînd sîntem în vârful copacului si toti ne guduram dupa ce dam cu fundul de pamânt - Radu, analist media

Singurul caz în care cineva ajunge direct într-o pozitie de conducere fara sa treaca prin etapele intermediare este cînd e retrogradat în acea functie - Catalin, brooker imobiliar

Curios cum în epoca GPS-ului si a satelitilor, poti sa gasesti o moneda de 10 centi la 1 000 de metri adâncime dar te iau prin surprindere cîteva nave de pirati în Golful Aden - Mark, maistru de santier

Toti visam! Dar unii ne mai si trezim - Anca, desenator