Evenimentul s-a desfășurat la Seminarul Mare Diecezan din Iași, fiind marcat prin celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț, Episcop al Diecezei de Iași. Cu acest prilej, întreaga comunitate a adus prinos de mulțumire lui Dumnezeu, izvorul înțelepciunii, pentru anul academic-formativ încheiat, dar într-un mod special pentru promoția 2026 și familiile acestora. La finalul celebrării liturgice, Preasfințitul a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor implicați în formarea intelectuală și spirituală a studenților – pr. decan Ștefan Lupu și întregului corp profesoral – precum și sincere felicitări absolvenților.

După Sfânta Liturghie, sărbătoarea a continuat cu cursul festiv, desfășurat în Aula Magna a Institutului. În cadrul acestui moment solemn, s-au ținut diferite discursuri, iar părintele decan a susținut ultimul curs, având ca temă centrală recenta enciclică a Papei Leon al XIV-lea „Magnifica humanitas”, publicată la 15 mai 2026. De asemenea, au fost înmânate diplomele de absolvire pentru ambele specializări. Dar dincolo de aceste gesturi exterioare, care sunt, bineînțeles, prețioase, rămân însă bucuria și recunoștința, sentimente care transcend semnele prin care este marcat acest eveniment.

Fie ca aceste clipe să le amintească absolvenților de „umanitatea magnifică” pe care Dumnezeu a sădit-o în fiecare persoană. Iar la întrebarea pe care Creatorul i-a adresat-o lui Adam – și, prin el, fiecărui om din orice timp – „Unde ești?” (Gen 3,9), absolvenții să aibă curajul de a ieși din spatele diplomei obținute și de a-și îndrepta privirea spre sine, astfel încât, descoperind în interiorul lor bogăția acumulată de-a lungul anilor de studii, să devină capabili să contribuie cu mintea, inima și efortul lor la edificarea societății, transformând-o, pas cu pas, într-o cetate „în care Dumnezeu și umanitatea locuiesc împreună” (Magnifica humanitas, 1). (Marcu-Emanuel Talmaciu pentru ITRC.ro)

Programul vizitei a debutat duminică, 14 iunie, în filiala Turluianu, la Biserica „Sfânta Inimă a lui Isus”, într-o zi cu o semnificație aparte pentru întreaga comunitate. Numeroși credincioși, veniți atât din localitate, cât și din împrejurimi, s-au adunat pentru a participa la celebrarea hramului bisericii și la consacrarea noului altar, moment central al vizitei Episcopului. Într-o atmosferă de profundă rugăciune și recunoștință, ritul consacrării altarului a evidențiat importanța acestuia ca loc al jertfei euharistice și al întâlnirii dintre Dumnezeu și poporul său.

În cadrul celebrării, Preasfințitul Iosif Păuleț a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură și încurajare, subliniind importanța trăirii credinței în familie și în comunitate, precum și rolul fiecărui creștin în transmiterea valorilor evanghelice generațiilor viitoare. Prezența sa apropiată, blândă și părintească a fost apreciată de toți cei prezenți, care au avut ocazia să simtă grija și atenția păstorului Diecezei față de comunitățile încredințate slujirii sale.

După-amiaza și seara au fost dedicate întâlnirii cu copiii și tinerii comunității. Într-un cadru relaxat și prietenos, aceștia au dialogat cu Episcopul, adresând întrebări și împărtășind experiențe din viața lor de credință. Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă plină de bucurie și entuziasm, oferind celor mai tineri ocazia de a-l cunoaște mai îndeaproape pe Episcop. Programul zilei s-a încheiat printr-o vizită la cimitirul satului, unde au fost rostite rugăciuni pentru răposații comunității și pentru toți cei care, de-a lungul anilor, au contribuit la dezvoltarea și păstrarea credinței în aceste locuri.

Luni, 15 iunie, vizita pastorală a continuat în filiala Verșești. Credincioșii l-au întâmpinat cu aceeași bucurie și căldură sufletească, participând la Sfânta Liturghie celebrată de Episcop. În predica sa, acesta i-a îndemnat pe cei prezenți să rămână statornici în credință și să cultive spiritul de solidaritate și comuniune în cadrul comunității creștine. După celebrare, Preasfințitul a vizitat mai multe persoane vârstnice și bolnave din localitate, aducându-le binecuvântare, încurajare și speranță. Aceste momente de apropiere au fost primite cu emoție și recunoștință de cei vizitați și de familiile lor.

În cea de-a doua parte a zilei, Episcopul s-a deplasat la biserica parohială din Sănduleni, unde a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu credincioșii parohiei. În cadrul omiliei, a evidențiat importanța unității dintre preot și credincioși, a implicării active în viața Bisericii și a mărturiei creștine oferite în societatea contemporană. Participarea numeroasă a credincioșilor a demonstrat atașamentul și implicarea acestora în viața comunității parohiale.

La finalul programului pastoral, a avut loc întâlnirea cu membrii consiliului pastoral și ai consiliului economic parohial. Dialogul purtat a oferit prilejul unei evaluări a activităților desfășurate în ultimii ani, precum și identificarea unor direcții de dezvoltare pentru viitorul comunității. Într-un climat de deschidere și colaborare, au fost discutate proiectele pastorale și administrative menite să răspundă nevoilor credincioșilor și provocărilor actuale ale vieții parohiale. După încheierea discuțiilor, participanții au luat parte la o agapă frățească, desfășurată într-o atmosferă de comuniune și bucurie, oferind tuturor ocazia de a continua dialogul și de a împărtăși experiențe legate de viața comunității parohiale.

În jurul orei 20:00, vizita pastorală a ajuns la final. Preasfințitul Iosif Păuleț și-a luat rămas-bun de la credincioși, mulțumindu-le pentru primirea călduroasă, pentru mărturia lor de credință și pentru implicarea constantă în viața Bisericii. Cele două zile petrecute în mijlocul comunităților din Turluianu, Verșești și Sănduleni vor rămâne în memoria tuturor ca un timp de har, comuniune și întărire spirituală, care a consolidat legătura dintre Episcop și credincioșii încredințați grijii sale pastorale. Fie ca roadele acestei vizite pastorale să se reflecte în continuare în viața comunităților vizitate, printr-o credință vie, o participare activă la viața Bisericii și o mărturie creștină autentică în familii și în societate. (Clara Claudia pentru Ercis.ro)

„Am auzit numele apostolilor chemați de Cristos. Puneți numele voastre! Unde vă cheamă? Vă cheamă să fiți fericiți în familiile voastre și, din familiile voastre, să dați mărturie celorlalți. Nu veți deveni direct misionari, dar bucuria voastră va deveni bucurie și pentru cei pe care îi veți întâlni”, a transmis în predica sa părintele paroh Francisc Doboș. Pentru acest eveniment unic, cu o încărcătură spirituală majoră, cei 12 copii au beneficiat de o pregătire riguroasă, sistematică din partea pr. Francisc Doboș, înlesnindu-le astfel să pătrundă în taina Sfintei Împărtășanii. „Noi”, spunea părintele paroh, „prin această celebrare, primindu-l pe Isus pentru prima dată în inima voastră, în Sfânta Împărtășanie, recunoaștem că venim la Dumnezeu.”

Adresându-se direct copiilor, părintele paroh le-a transmis: „Aici este responsabilitatea voastră, de a-i provoca pe părinți să nu lase să treacă duminica fără Liturghie, fără sfințirea duminicii”. În acest sens, pilduitoare este povestea doamnei Elena Gherase și a copiilor săi, Pierre (12 ani) și Philippe (9 ani), relatată de pr. Francisc în predica sa. De obicei, părinții sunt cei care îi aduc pe copii la biserică. În această poveste, copilul, Pierre, a fost cel care a adus-o pe mama lui la credință. Mama îi însoțea pe cei doi băieți din când în când la biserică. Dar ea, cel mult, îi aștepta fără a intra înăuntru. Când l-a surprins pe Pierre, care avea atunci doar opt ani, că se ruga ca și mama lui să creadă în Dumnezeu, atunci Elena a simțit că parcă se luminează. Dar lumina credinței a simțit-o din plin, printre lacrimi, când a aprins o lumânare în Catedrala Sf. Iosif pentru Papa Francisc, abia ridicat la cele veșnice. Și, după o pregătire temeinică de peste un an cu pr. Francisc, doamna Elena a făcut mărturia de credință în Biserica Catolică și a primit pentru prima dată Sfânta Împărtășanie împreună cu Pierre și Philippe.

La acest eveniment deosebit din viața lor, copiii au fost însoțiți de părinți, bunici și de ceilalți membri ai comunității Sacré-Coeur. „Astăzi a fost o zi plină de emoție, recunoștință și bucurie. Mi se pare atât de important să le insuflăm copiilor convingerea că există un sprijin divin care ne poate călăuzi și ne poate da putere în orice situație: credința în Dumnezeu. Într-o lume care se schimbă atât de repede, credința poate fi un reper, o lumină și o sursă de putere interioară care îi va însoți toată viața”, a subliniat Laura Cosoi, mama Ritei, care i-a mulțumit pr. Francisc Doboș „pentru că a fost alături de cei mici la fiecare pas, cu dedicare, inspirație și har”.

În calitate de bunică, și Rodica Ban i-a mulțumit părintelui paroh „pentru felul în care s-a ocupat personal de pregătirea copiilor pentru prima Sfântă Împărtășanie”. „Pentru că au contat nu numai cunoștințele, dar foarte mult faptul că v-au simțit aproape, sprijin, încredere și autoritate”, a mărturisit ea. Anca Lazăr, mama Elizei, care a primit Prima Sfântă Împărtășanie, a fost, alături de ceilalți părinți, extrem de emoționată. „Bunica a fost cea care a facilitat acest moment deosebit. Această solemnitate este o încununare a lunilor de pregătire cu părintele Francisc, la care am participat și eu. Această pregătire a reușit să-i transforme din acei copii care își pierdeau rapid răbdarea în copii atenți la slujbă, la predică, la îndemnuri”, a povestit ea. „A fost o zi cu multe emoții: emoția pentru cercetarea cugetului, emoția pentru prima spovadă, dar și emoția părinților care, oricât au încercat să fie tari, tot aveau ochii în lacrimi”, mai subliniază mama Elizei.

Copiii, părinții și credincioșii participanți la această solemnitate au primit un mesaj-îndemn din partea părintelui paroh: „Nu uitați de Sfânta Liturghie! Nu uitați de Sfânta Spovadă!” „Puneți-l pe Dumnezeu pe primul loc și toate celelalte vor veni. În viață, nu vom fi lipsiți de încercări, dar cine are ochiul luminos al lui Dumnezeu va ști să dea sens, bucurie și profunzime lucrurilor orizontale, pentru viața noastră. Azi îl veți primi pe Isus în Sfânta Împărtășanie”. La final, pr. Francisc, autorul principal al acestui eveniment înălțător din viața comunității, a spus: „Să ne binecuvânteze Domnul! Să ne ajute pe fiecare dintre noi și să ne întărească în această credință atât de vie. Să descoperim dragostea lui Isus, care ritmează viața noastră! Să aduceți bucuria în casele voastre, pe care să o împărtășiți cu familia, cu prietenii, devenind astfel parte din această familie mai mare, chiar dacă biserica noastră, biserica Preasfintei Inimi a lui Isus, Sacré-Coeur, este mică”. (Magda Marincovici pentru ARCB.ro)

După toate pregătirile prealabile, cu mic cu mare, îmbrăcați în straie tradiționale românești, ne-am îndreptat cu florile de crini în brațe spre biserica „San Sebastiano” pentru Sfânta Liturghie solemnă. Altarul a fost înfrumusețat cu participarea a opt preoți români care studiază la Roma. Celebrarea a fost prezidată de pr. Dominic Ciobanu, colaborator în comunitatea română din Roma și student la Universitatea din Lateran. Predica a fost ținută de pr. Ionel Demetercă, preot originar din România, care se află de 36 de ani în Dieceza de Civitavecchia, în afară de misiunea de paroh ocupă și funcția de cancelar și judecător canonic al Diecezei.

În cuvântarea sa, pr. Demetercă a subliniat importanța misiunii de păstor, după modelul și inima lui Isus, animat de zelul apostolic și entuziasmul care nu trebuie să lipsească unui păstor. Pr. Ionel ne-a ajutat să descoperim mai mult figura Sfântului Anton de Padova, un om după inima lui Dumnezeu, explicând semnele care însoțesc imaginea Sfântului Anton, și anume, Cartea, crinul și Pruncul din brațele sale. Celebrarea a fost animată de corul comunității noastre, prin cântecele care au răsunat pline de bucurie în cinstea Sfântului Anton, un Sfânt atât de iubit de români într-un mod special.

Am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru prezența mai multor persoane consacrate din România, care activează în comunitățile din Roma și Civitavecchia. La finalul Sfintei Liturghii, părintele celebrant a binecuvântat copiii, crinii și pâinile oferite la altar, încheind celebrarea cu binecuvântarea solemnă a întregii adunări.

După încheierea părții spirituale ne așteptau aperitivele, oalele cu sarmale moldovenești și nelipsita muzică populară care i-a invitat îndată pe toți participanții să întindă hora mare. Cu inimile pline de bucurie și cu dorința în suflet de a ne aduna cât mai des în jurul lui Isus pentru a ne simți o mare familie ne-am îndreptat spre casele noastre. Rămâne mereu invitația pentru cei care vizitează Cetatea Eternă să treacă și prin periferiile Romei unde o comunitate iubitoare vă așteaptă cu brațele deschise. (Pr. Mihail Cojan pentru Ercis.ro)

Deosebit de gravă este afirmația făcută de autor: „Aceasta a fost și este biserica comunității, a credincioșilor care în 1948 au revenit la Biserica Ortodoxă cu lăcașul lor de cult, cu biserica lor, pe care nu au părăsit-o niciodată, nici nu au predat-o sau cedat-o celor ce s-au înstrăinat de ei, de poporul român dreptcredincios.” Apoi, problematică este afirmația potrivit căreia: „Putem spune, fără riscul de a exagera, că inima ei a fost și este dreptmăritoare, altarul ei a fost și este sfânt, ca liturghiile ortodoxe care s-au slujit aici din primul ceas al zidirii ei.”, precum și afirmația cu un conținut puternic omisiv potrivit căreia: „Biserica Ortodoxă din Baia Mare, cu hramul «Adormirea Maicii Domnului», construită sub îndrumarea vrednicului de pomenire protopop Alexandru Breban, între anii 1905-1911, a fost și rămâne biserica românilor creștini băimăreni…”. Aceste formulări reprezintă afirmații cu pretenție istorică. Or, adevărul documentar este altul.

Ofensatoare și jignitoare la adresa celor care au suferit sub regimul comunist este prezentarea anului 1948 ca moment al unei presupuse „reveniri” libere de voință la ortodoxie a Bisericii Greco-Catolice. Realitatea istorică este că anul 1948 a însemnat suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma de către regimul comunist, arestarea episcopilor săi, întemnițarea și persecutarea clerului și a credincioșilor, precum și confiscarea patrimoniului său și transferarea acestuia în administrarea Bisericii Ortodoxe. Astfel, a vorbi despre o „revenire” în contextul unei suprimări instituționale realizate prin constrângere, fără a aminti de represiunea și de suferința care au însoțit acele evenimente, înseamnă a falsifica adevărul istoric.

Mai mult, abuzul și nedreptatea produse în anul 1948 nu au fost nici astăzi pe deplin reparate. Deși Biserica Română Unită cu Roma a fost recunoscută oficial după căderea regimului comunist, Statul român nu a adoptat o soluție legislativă care să restabilească situația juridică a lăcașurilor de cult confiscate în urma desființării sale. Consecințele unei decizii impuse de regimul comunist continuă astfel să fie resimțite până în prezent. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1905-1911 de comunitatea românească greco-catolică din Baia Mare. Protopopul Alexandru Breban, invocat în text ca principal ctitor și organizator al lucrărilor, nu a fost preot ortodox, ci protopop greco-catolic. La fel, comunitatea numeroasă care a ridicat acest impresionant edificiu era comunitatea greco-catolică din oraș. Omiterea acestor realități esențiale ridică o întrebare legitimă: cum poate fi prezentată istoria acestei catedrale fără a fi menționată identitatea confesională a celor care au construit-o?

Totodată, în anul 1930, acest edificiu a devenit catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, iar aici și-a exercitat slujirea episcopală Episcopul Alexandru Rusu, martir al credinței, arestat de regimul comunist și mort în detenție pentru fidelitatea sa față de Biserica Română Unită cu Roma. Cu toate acestea, numele său și rolul pe care această catedrală l-a avut în viața Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș lipsesc cu desăvârșire prin omisiune. De asemenea, afirmația că în această biserică s-ar fi săvârșit „liturghii ortodoxe din primul ceas al zidirii ei” este nu doar surprinzătoare, ci profund contrară realității istorice. Din momentul punerii pietrei de temelie și până la suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma în anul 1948, acest lăcaș a aparținut comunității greco-catolice băimărene. Aici au slujit preoți greco-catolici, aici s-au rugat generații de credincioși greco-catolici, iar aici a fost instalat și a slujit Episcopul greco-catolic Alexandru Rusu.

În aceste condiții, o asemenea afirmație ridică întrebarea legitimă: dacă liturghiile săvârșite aici au fost „ortodoxe din primul ceas al zidirii ei”, atunci cine au fost credincioșii care au construit biserica, cine au fost preoții care au slujit în ea înainte de 1948 și cine a fost episcopul Alexandru Rusu, instalat în această Catedrală în anul 1931? Ne întrebăm cum poate fi trăit ecumenismul și dialogul dintre Biserici în timp ce este perpetuată o narațiune care ignoră identitatea comunității care a construit această catedrală, rolul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș și drama desființării Bisericii Române Unite cu Roma în anul 1948. Adevăratul ecumenism nu poate fi construit pe falsificarea prin omisiune a istoriei, ci pe recunoașterea onestă a faptelor și pe respectul față de memoria tuturor celor care au suferit pentru credința lor.

Istoria Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare începe cu comunitatea greco-catolică băimăreană care a construit acest lăcaș de cult, l-a susținut prin jertfa sa și l-a transformat în catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș. Orice prezentare care elimină sau minimizează această realitate fundamentală falsifică prin omisiune adevărul istoric și contribuie la marginalizarea memoriei comunității care a construit acest edificiu și i-a dat identitate timp de decenii. Respectul față de memoria înaintașilor, față de Episcopul martir Alexandru Rusu și față de generațiile de credincioși care au construit, au slujit și s-au rugat în această catedrală, dar și a celor care au suferit în timpul regimului comunist impune o prezentare completă și onestă a istoriei Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)

Celebrarea jubiliară a reunit numeroși preoți concelebranți, surori ale Institutului, credincioși, binefăcători și prieteni de aproape, dar și de departe – cei ne-au putut urmări pe Angelus TV Romania. La acest eveniment memorabil am avut bucuria de a le avea în mijlocul nostru și Maica noastră Generală Veronica, alături de Asistenta ei Generală, responsabilă pentru Provincia noastră sr. Geraldine. Ne-a onorat cu prezența și un reprezentant al autorităților locale în persoana Viceprimarului orașului Predeal, George Țuțui. La începutul Sfintei Liturghii, sr. Monica Cojan CJ, Superioară provincială, a adresat un emoționant cuvânt de bun venit Înaltpreasfințitului și tuturor oaspeților veniți la eveniment, invitând comunitatea la un pelerinaj de suflet prin memoria acestui veac de har:

„Deschidem astăzi o nouă filă de istorie, ceasul de aur al jubileului de 100 de ani al acestei bisericuțe a Congregatio Jesu. Ea este, înainte de toate, o mărturie vie că Dumnezeu este cu noi, generație după generație. Acest lăcaș a fost un crâmpei de cer pe pământ, un loc al rugăciunii, al încrederii și al slujirii tăcute. Un veac întreg nu înseamnă doar o cifră în calendare, ci un veac de respirații și de da-uri rostite la lumina lumânărilor de la altar. Aceste ziduri au început ca o vamă de piatră rece, menită să numere, să controleze și să despartă. Însă piatra, când stă suficient în bătaia soarelui și sub zăpadă, învață că menirea ei nu este să separe, ci să adăpostească. În 1926, granița nu a mai despărțit două lumi, ci le-a strâns pe amândouă în brațe.”

„Maria Ward ne-a învățat că lucrurile mari nu cer spații mari, ci inimi care nu pleacă și nu renunță când toate ușile se închid. Moștenind această carismă, nu am șters trecutul, ci l-am transformat; nu am fugit de răni, ci le-am dat sens. Femeile pot face fapte mărețe când aleg libertatea de a sluji mai mult și mai bine! Un zid devine altar doar atunci când în el intră oameni, nu doar lucruri. Veacul care vine are nevoie de aceeași îndrăzneală sfântă și de aceeași răbdare cu care surorile de astăzi știu să își plece urechea pentru a asculta strigătele omenirii rănite. Un veac nu se scrie cu cerneală, ci cu prezență; nu cu forța armelor, ci cu iubire.”

Firul roșu al omiliei ÎPS Ioan Robu, rostită în două momente al Sfintei Liturghii jubiliare, a fost străbătută de sublinierea convingerii că prezența, forța, binecuvântarea și iubirea lui Dumnezeu fac ca aceste spații să dăinuie ca puncte de lumină pentru toți cei care au poposit căutând alinare, mângâiere, întărire, binecuvântare, pace. Acest spațiu a fost un asemenea punct de lumină și pentru Regele României: Ferdinand – un mare binefăcător – Maiestatea Sa a contribuit financiar personal la zidirea acestei Biserici și care de mult ori a poposit aici, în două rânduri venind pe jos, a afirmat Excelența Sa, un loc pe care nici sistemele, nici regimurile politice nu l-au putut strivi sau reduce la tăcere. Arhiepiscopul și-a exprimat convingerea neclintită și crezul său că această casă a Domnului, această operă se va continua, în ciuda atâtor crize și vremuri tulburi, pentru că continuu aici se zidea ceva, prin rugăciune și sacrificiul de sine al surorilor.

Conferința rostită de pr. capelan Mihai Baciu, a treia predică, așa cum a numit-o ÎPS Ioan Robu, a scos la lumină din sipetul timpului pagini din istoria acestui lăcaș, momente de o uriașă încărcătură istorică a locului. În cadrul acesteia Părintele a reiterat scopul acestui spațiu, dezvoltarea în timp a acestuia, motivația alegerii Patroanei Bisericii – Sf. Tereza, arhitectura, marii binefăcători care au contribuit la ridicarea și susținerea ei, cu preponderență Regele Ferdinand, personalități care au celebrat sau care au prezidat Sf. Liturghie de sfințire a Bisericii aici: Arhiepiscopul Alexandru Cisar, apoi prezența tânărului preot Anton Durcovici, devenit ulterior martir al Bisericii catolice din România, apoi preoți catolici și nu numai…

Ca un ecou în timp, legătura spirituală dintre generațiile de surori care s-au rugat, au cântat, în acest spațiu cândva vamă imperială, devenit altar al milostivirii, s-a realizat mai ales în timpul Sfintei Liturghii jubiliare prin cântecele intonate de corul surorilor Institutului – Mater Alma, care i-au încântat pe cei prezenți. La finalul Sfintei Liturghii, întreaga adunare liturgică a înălțat o rugăciune fierbinte de mulțumire pentru cei 100 de ani de prezență, pentru fiecare generație care a păstrat aprinsă candela credinței, speranței și iubirii: preoți, călugărițe, laici, familii, toți cei care au trecut pragul acestei Case al lui Dumnezeu și Porți a Cerului, implorând bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu de a dărui inimi curajoase și generoase, iar Jubileul să fie un imbold pentru viitoarele generații. Omnia ad majorem Dei gloriam. (Sr. Giovanna Muha CJ pentru ARCB.ro)

Papa Leon l-a pomenit ca pe un „frate experimentat și înțelept, caracterizat de o credință profundă, o inteligență ascuțită și o viziune de anvergură, care a slujit Evanghelia și Biserica cu discreție și abnegație”. De asemenea, a amintit de „munca sa fructuoasă în cadrul Conferinței Episcopale Italiene” și de „dialogul productiv cu lumea culturii”. Sfântul Părinte a subliniat, de asemenea, „recunoștința față de Domnul pentru darul acestui stimat om al Bisericii”. Telegrama a fost adresată Cardinalului Baldassare Reina, Vicarul general al Diecezei de Roma. „Îl rog pe Domnul, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să îl primească” pe Cardinalul Ruini „în Ierusalimul ceresc și, din toată inima, acord binecuvântarea apostolică tuturor celor care îi plâng plecarea dintre noi, cu un gând de recunoștință pentru cei care l-au îngrijit cu atâta devotament”, a concluzionat Pontiful.

Cardinalul Camillo Ruini s-a născut la Sassuolo, în Italia centrală, în 1931, și a fost hirotonit în 1954. A fost Episcop auxiliar de Reggio Emilia între 1983 și 1986, iar ulterior a fost creat Cardinal în 1991 de către Papa Ioan Paul al II-lea. În același an a devenit Vicar general al Diecezei de Roma și arhipreot al Bazilicii San Giovanni in Laterano, funcție pe care a deținut-o până în 2008, precum și președinte al Conferinței Episcopilor Italieni, până în 2007. Rămâne în memoria colectivă ca o figură influentă în Biserica italiană. Dieceza de Roma, actualul președinte al Conferinței Episcopale Italiene, Cardinalul Matteo Zuppi, precum și diverse alte organizații catolice italiene au emis declarații în care evocă slujirea adusă Bisericii de către Cardinalul Ruini.

În ultimele luni, starea sa de sănătate s-a deteriorat, obligându-l să primească îngrijiri zilnice la domiciliu. Anterior, se confruntase cu mai multe probleme de sănătate, printre care un infarct miocardic în iulie 2024 și insuficiență renală în 2025, care au necesitat spitalizare. Funeraliile vor avea loc joi, 18 iunie, la ora 16:30, la Altarul Scaunului din Bazilica San Pietro.

Pentru aceasta, Sfântul Părinte a spus că îi mulțumește lui Dumnezeu și întregului popor spaniol, regelui și autorităților civile, Episcopilor și comunităților Bisericii, și pentru oportunitatea de a-i întări pe credincioși și, ca Episcop al Romei, de a-i încuraja să depășească orice formă de diviziune și conflict, promovând mereu comuniunea, dialogul și unitatea în diversitate. „Aceasta”, a explicat el, „este chiar slujirea Succesorului lui Petru, o slujire care găsește o expresie specifică în călătoriile apostolice, de fiecare dată adaptată la situațiile ecleziale și sociale ale țărilor vizitate”.

În timpul călătoriei în Spania, Papa a spus că a observat cu bucurie cum oameni de orice vârstă și situație așteptau cu nerăbdare vizita sa și l-au primit cu mare căldură. „Acest fapt”, a subliniat el, „nu era de la sine înțeles și merită reflecție”. Recunoscând că o astfel de participare exprimă în mod firesc, înainte de toate, credința poporului spaniol, a spus în același timp că „revelează o nevoie răspândită de a găsi unitate pe un fundament adevărat și profund, care să nu fie nici ideologic, nici bazat pe interese parțiale”. Acel fundament, a subliniat Papa Leon, doar Cristos îl poate asigura.

Sfântul Părinte a amintit de celebrările liturgice de la Madrid și Barcelona și de rugăciunea Rozariului la mănăstirea Montserrat. „Această întâlnire a vechiului și a modernului, a tradiției catolice și a culturii contemporane”, a reflectat el, „mi-a permis să percep direct caracterul Europei, bogăția sa inestimabilă, ca realitate vie, nu ceva din trecut”. A spus că acesta este „un patrimoniu” care trebuie păstrat cu grijă, pentru ca să poată fi investit în lumea globală de astăzi cu provocările sale decisive: pacea, ecologia integrală, dezvoltarea echitabilă și durabilă și respectul față de demnitatea umană. Papa a prezentat acestea ca provocări deja recunoscute clar de Conciliul Vatican II și reluate de Magisteriul ulterior, inclusiv în propria sa enciclică Magnifica humanitas, care urmărește să apere persoana umană în era inteligenței artificiale. „Am înțeles, prin diversele întâlniri”, a remarcat el, „nevoia de a auzi, prin vocea Papei, Evanghelia speranței pentru umanitatea de astăzi, greu încercată de consecințele negative ale unui model de dezvoltare înșelător”.

Sfântul Părinte a mulțumit de asemenea lui Dumnezeu pentru întâlnirile emoționante și mărturiile edificatoare. În special, a reamintit chipurile celor mici și ale săracilor pe care i-a întâlnit, precum și „copilul care și-a citit scrisoarea în parohie, victimele abuzurilor care au cerut să fie ascultate, deținuții care îl așteptau în închisoare, tinerii plini de anxietate și aspirații și migranții din centrele de primire din Insulele Canare”. Oprindu-se la ultima etapă a călătoriei, a evocat realitatea Bisericii locale din Insulele Canare, care primește un număr mare de migranți forțați, veniți în principal din Africa. „Știm că fenomenul migrației este complex și necesită planuri de acțiune organice și coordonate. Dar această interpretare deschide o perspectivă diferită, mai largă.” Totuși, a remarcat, „ne permite să înțelegem cum suntem chemați să recitim Evanghelia în lumea de astăzi, schimbând între noi darurile culturilor noastre respective și în special roadele produse în ele de rodnicia mesajului lui Cristos.”

Unul dintre aceste roade, a spus Pontiful, este tocmai dialogul între persoane și între popoare și întâlnirea în spirit de frăție. „Acest drum nu este ușor”, a admis el, subliniind că „necesită bunăvoință și ajutorul lui Dumnezeu”, dar „conduce la civilizația iubirii”. La final, Papa Leon al XIV-lea a amintit că mottoul călătoriei a fost „Înalță-ți privirea!” (cf. Ioan 4,35) și a extins această invitație tuturor oamenilor de a-și înălța privirea spre Domnul.

La Sfânta Liturghie au concelebrat numeroși preoți veniți atât din județul Prahova, cât și din București, alăturându-se astfel comunității în această zi deosebită. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Francisc Doboș, paroh al bisericii „Sacré-Coeur” din București. Încă de la începutul predicii, acesta și-a exprimat bucuria de a se afla în mijlocul acestei comunități, pe care a vizitat-o pentru prima dată în perioada în care îndeplinea slujirea de vicar în cadrul Arhidiecezei de București.

Unul dintre aspectele importante subliniate în predică a fost necesitatea de a avea un sens și o direcție în viață, pentru a nu ne împiedica de dificultățile și încercările care apar pe parcurs. Părintele predicator a evidențiat faptul că, de multe ori, planurile lui Dumnezeu pentru noi sunt diferite de cele pe care ni le imaginăm. În acest context, a făcut referire la viața Sfântului Anton, care își dorea să fie misionar în Africa, însă problemele de sănătate și o furtună puternică, întâmpinată în timpul călătoriei pe mare, l-au făcut să ajungă în Italia și să descopere astfel un alt drum pregătit de Dumnezeu pentru el.

Totodată, părintele a subliniat că este bine și folositor să apelăm cu încredere la mijlocirea Sfântului Anton, prezentându-i în rugăciune grijile, dificultățile și nevoile noastre. Însă devoțiunea autentică față de un Sfânt nu se reduce la cererea unor favoruri sau la așteptarea unor minuni. Cei care îl cinstesc cu adevărat pe Sfântul Anton sunt chemați să îi urmeze exemplul de credință, de iubire față de Dumnezeu și de aproapele, precum și de fidelitate față de valorile Evangheliei. Astfel, rugăciunea adresată Sfântului trebuie să fie însoțită de dorința sinceră de a deveni creștini mai buni, mai generoși și mai angajați în trăirea credinței de zi cu zi.

În încheierea celebrării, copiii prezenți în număr mare au primit binecuvântarea episcopală. Totodată, au fost binecuvântați crinii aduși de credincioși, simbol tradițional al Sfântului Anton, care amintește de puritatea vieții și de apropierea sa de Dumnezeu. De asemenea, la sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Claudiu Cojan, parohul comunității, a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a sărbătorii. În mod deosebit, le-a mulțumit preoților prezenți pentru comuniunea fraternă și participarea lor la celebrare, precum și credincioșilor care, prin implicarea, rugăciunea și prezența lor numeroasă, au făcut ca această zi de hram să fie una cu adevărat deosebită și plină de bucurie spirituală.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie, comuniune și recunoștință față de Dumnezeu pentru darurile primite prin mijlocirea Sfântului Anton. Exemplul vieții sale ne amintește că sfințenia se trăiește în fidelitatea față de Evanghelie, în iubirea față de aproapele și în încrederea deplină în providența divină. (Simona Banu pentru ARCB.ro)

Sosirea relicvei, miercuri, 10 iunie 2026, a fost întâmpinată cu emoție și recunoștință de numeroși credincioși, preoți și persoane consacrate. Ceremonia solemnă de primire a avut loc la ora 17:00, în fața bisericii parohiale, unde bustul relicvar al Sfântului Anton a fost primit cu cântece și rugăciuni. Programul celor cinci zile a fost bogat în celebrări liturgice și momente de rugăciune. În fiecare zi au avut loc Sfinte Liturghii, Adorații, devoțiuni în cinstea Sfântului Anton, procesiuni și posibilitatea venerării relicvei. În fiecare zi, un moment deosebit l-a constituit procesiunea cu bustul Sfântului Anton prin piața care poartă numele patronului parohiei, eveniment însoțit de fanfară și de participarea numeroșilor credincioși. Atmosfera de rugăciune și comuniune a transformat aceste zile într-o adevărată sărbătoare a credinței.

Punctul culminant al celebrărilor a fost atins în ziua de 13 iunie 2026, când Biserica Catolică îl sărbătorește pe Sfântul Anton de Padova. Cu această ocazie a fost celebrată Sfânta Liturghie pontificală de hram, prezidată de PS Iosif Păuleț, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași. S-a marcat totodată împlinirea a trei decenii de existență a comunității parohiale, prilej de recunoștință pentru cei care au contribuit la dezvoltarea parohiei într-un important centru de viață spirituală, educativă și caritativă. La finalul celebrării au fost binecuvântați copiii și au fost sfințiți crinii, simbol tradițional asociat cu puritatea și sfințenia Sfântului Anton. Au participat numeroși credincioși veniți și din alte parohii ale Diecezei, cinstitori ai marelui făcător de minuni.

Vizita relicvei Sfântului Anton de Padova, sub coordonarea pr. paroh Iacob Stolnicu și a pr. vicar Gabriel Balint, va rămâne, fără îndoială, un reper important în istoria parohiei „Sfântul Anton de Padova” din Iași. La împlinirea celor 30 de ani de existență, comunitatea a primit un dar spiritual deosebit, care a întărit credința credincioșilor și le-a oferit un timp privilegiat de reînnoire spirituală, de reconciliere și de apropiere de Dumnezeu. (Alexandra și Gabriel Măriuț pentru Ercis.ro)

Duminică, 14 iunie 2026, la ora 8:30, Episcopul și referentul au fost întâmpinați de consiliul comunității cu tradiționalul colac și sare. În sala parohială, membrii consiliului au prezentat bucuriile și nevoile tuturor membrilor și diferitele activități desfășurate în cadrul comunității. Cei mici, însoțiți de părinți, au posibilitatea de a cunoaște și de a păstra tradițiile românești prin diverse activități, precum colindele de Crăciun, sărbătorirea Zilei Mamei și tradițiile pascale. Adolescenții au avut posibilitatea de a se pregăti pentru Sacramentul Sfântului Mir, conferit anul trecut de Preasfințitul Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași.

De asemenea, familiile au posibilitatea de a se întâlni o dată pe lună pentru a celebra împreună Sfânta Liturghie și pentru a participa la viața sacramentală a Bisericii. După Sfânta Liturghie, credincioșii rămân împreună pentru a împărtăși bucuriile și provocările vieții de zi cu zi. La ora 9:30, conform programului obișnuit al comunității, Preasfințitul Dominikus Schwaderlapp și pr. Eronim Vârgă au fost disponibili pentru administrarea Sacramentului Reconcilierii, în timp ce comunitatea s-a rugat împreună Sfântul Rozariu. La ora 10:00, comunitatea a avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie celebrată de Episcopul Dominikus Schwaderlapp.

Celebrarea a fost însoțită de procesiunea cu icoana Fericitului Ieremia Valahul și de slujirea ministranților comunității, dornici să participe activ la sfânta celebrare. Încă de la sosirea sa în mijlocul nostru, Preasfințitul ne-a salutat în limba română și a ascultat cu atenție cuvântul de bun venit adresat de pr. Eronim Vârgă. Mare a fost bucuria credincioșilor de a-l avea în mijlocul lor. PS Dominikus Schwaderlapp s-a arătat impresionat de numărul mare al familiilor prezente la Sfânta Liturghie și, în mod deosebit, de numeroșii copii care au participat activ la toate momentele celebrării.

În cuvântul său de învățătură, Episcopul a împărtășit numeroase exemple care arată că îndemnul lui Isus rămâne viu și astăzi: „Mergând, predicați, spunând: «S-a apropiat împărăția cerurilor». Vindecați-i pe cei bolnavi, înviați-i pe cei morți, curățați-i pe cei leproși, alungați-i pe diavoli! În dar ați primit, în dar să dați!”. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși să nu înceteze să se roage „ca Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul său”. Familiile din comunitate au împodobit altarul cu flori, au pregătit darurile pentru ofertoriu și au proclamat lecturile. O parte dintre credincioși s-au dedicat animării cântărilor liturgice împreună cu domnul dascăl Silviu Ilinca, acela care, cu devotament și pasiune, contribuie constant la solemnitatea celebrărilor liturgice.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de recunoștință, pr. Eronim Vârgă a oferit, în numele comunității, Episcopului Dominikus Schwaderlapp și domnului Ingelbert Mühe o imagine a Fericitului Ieremia Valahul. Cu această ocazie, pr. Eronim a amintit că Fericitul Ieremia a părăsit România pentru a merge în Italia, purtând în inimă dorința de a deveni Sfânt. Aceeași dorință îi animă și pe românii care trăiesc astăzi departe de țară. Din diferite motive, mulți au fost nevoiți să caute un loc de muncă mai bun, însă dorința sădită în inimile lor rămâne aceeași: să devină sfinți și să ajungă în împărăția lui Dumnezeu. Prin grija Episcopilor din Köln și Iași și a preoților care fac posibilă celebrarea Sacramentelor în limba maternă, credincioșii sunt încurajați să meargă cu fidelitate pe acest drum al credinței.

Întreaga comunitate își exprimă recunoștința față de Episcopul Dominikus Schwaderlapp și față de Episcopii Diecezei de Iași pentru sprijinul oferit și continuă să se roage ca Domnul să trimită lucrători și în secerișul comunității românești din Köln și împrejurimi. După hrana spirituală oferită prin Sfânta Liturghie, a urmat o agapă frățească cu bucate tradiționale românești, pregătite cu dragoste de familiile comunității. În sala parohială, PS Dominikus Schwaderlapp i-a întâmpinat pe toți cu salutul românesc „Bună ziua!” și cu o strângere de mână călduroasă. Înainte de masă, ne-am rugat împreună pentru binecuvântarea darurilor primite.

Pe parcursul întâlnirii, Episcopul a stat de vorbă cu credincioșii, interesându-se de viața și preocupările lor și oferind tuturor un zâmbet, în special celor mici. Această întâlnire ne-a reamintit că suntem parte vie a Bisericii și că păstorii ei au grijă de noi și de sufletele noastre. Ne-am simțit văzuți, ascultați și încurajați în trăirea credinței noastre departe de casă. Întreaga comunitate este recunoscătoare pentru eforturile care se fac pentru ca noi să putem trăi în unitate și credință și adresează mulțumiri părintelui Cătălin Farcaș și părintelui Eronim Vârgă pentru grija lor față de sufletele încredințate. (Georgiana Imbrișcă pentru Ercis.ro)

A început cu cei din presa spaniolă, care se pregătiseră pentru conferința de presă din zborul de întoarcere din Tenerife, dar cărora nu le-a putut răspunde din cauza unei defecțiuni tehnice ce l-a obligat pe Sfântul Părinte să se întoarcă cu un alt avion. Întrebat despre recentul acord dintre Statele Unite și Iran, a spus: „Slavă Domnului, există cel puțin acest memorandum pe care îl vor semna oficial vineri”. „Vor mai fi câteva puncte de stabilit”, a adăugat el, „dar este întotdeauna mai bine să o faci prin dialog, prin negociere, decât să te întorci la război”. Sfântul Părinte și-a exprimat speranța că memorandumul ar putea fi „cu adevărat o soluție la război, că războiul este cu adevărat încheiat și că putem merge înainte pentru binele tuturor. Eliminarea armelor nucleare, da, căutarea binelui tuturor popoarelor, căutarea modului de a rezolva problemele și la nivel economic și social create în această perioadă.”

Papa a abordat de asemenea întrebări despre recenta sa călătorie în Spania, subliniind „răspunsul entuziast al atâtor oameni în toate locurile.” „Fiecare moment”, a spus el în spaniolă, „a fost bine pregătit. Trebuie să spunem de asemenea că Episcopii, împreună cu numeroși laici, numeroși voluntari, în toate locurile au lucrat pentru a pregăti totul, și a fost minunat.” Pe baza celor observate, Pontiful s-a simțit îndreptățit să declare că oamenii erau „foarte fericiți”. Un jurnalist a remarcat că nu este o perioadă ușoară pentru politica spaniolă. „Nu vreau să mă amestec în politica spaniolă, la fel cum nu o fac în alte țări”, a spus el, înainte de a sublinia „invitația la dialog, invitația de a ne asculta unii pe alții și de a nu critica și insulta mereu opoziția fără a ajunge la acorduri pentru binele comun”.

Pe aceeași notă, Papa a revenit la tema migrației, subiect abordat în mod repetat în timpul călătoriei, mai ales în Gran Canaria și Tenerife, după intrarea în vigoare a Pactului UE privind Migrația și Azilul. Sfântul Părinte a chemat din nou la „respectul față de persoană”: „De multe ori nu recunoaștem motivele pentru care acești oameni au fost forțați să-și părăsească țările. Atât de multe motive: violență, război, conflicte. Și deci pur și simplu a spune: «Să-i trimitem înapoi, ca să ne spălăm mâinile de problemă» nu mi se pare răspunsul cel mai creștin. Trebuie să respectăm cu adevărat oamenii – să analizăm cazurile și, mai presus de toate, să tratăm oamenii ca pe oameni, cu respect.”

Papa a fost întrebat și despre cazul Fraternității Sfântul Pius X, care a anunțat că pe 1 iulie va efectua patru consacrări episcopale fără mandat papal, în ciuda avertismentului biroului de presă privind riscul de schismă. Pe această temă, Pontiful a vorbit despre comunicarea dintre Fraternitate și Dicasterul pentru Doctrina Credinței: „Avem în vedere să facem încă un apel, să spunem: «nu faceți aceasta, să încercăm să trăim în comuniune în Biserică». Dar este alegerea lor. Trebuie să înțelegem ce înseamnă aceasta pentru ei și pentru Biserică. Cu siguranță, diviziunea între creștini este întotdeauna un punct dureros, dar ei refuză să accepte anumite elemente fundamentale ale Bisericii, începând cu diverse puncte ale Conciliului Vatican II. Dacă fac acea alegere, îmi pare rău, dar trebuie să mergem înainte.”

Ultima întrebare a fost mai personală: când va începe Papa vacanța de vară și cum o va petrece? „Puțin odihnă, multă lectură, reflecție, pregătire pentru ce urmează. Există întotdeauna și muncă…” Întrebat dacă se va odihni, a răspuns: „Să sperăm!” Întrebat apoi despre posibilitatea unei călătorii în Mexic și Peru, țara unde a fost misionar timp de peste douăzeci de ani, Sfântul Părinte a zâmbit: „Vom vedea”.

Mesajul Pontifului a fost transmis de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, într-o scrisoare adresată Arhiepiscopului John Sherrington înaintea marcării anuale din 21 iunie. „Sanctitatea Sa a aflat cu bucurie de tema aleasă pentru acest an, centrată pe minunea deplinei umanități a copilului în pântece, precum și de eforturile voastre de a sprijini mamele și tații care au suferit pierderea unui prunc”, a scris Cardinalul Parolin în numele Papei. „Din chiar momentul concepției, orice ființă umană este înzestrată cu o demnitate infinită, doar prin virtutea de a exista, de a fi fost voită, creată și iubită de Dumnezeu”, se arată în mesaj, citând din recenta sa enciclică Magnifica humanitas. Această iubire divină, remarcă Papa, dă sens oricărei vieți umane și deschide calea spre „o nouă plenitudine în eternitate.”

În mod special, Sfântul Părinte i-a asigurat pe părinții care plâng moartea unui copil de rugăciunile și apropierea sa și și-a exprimat speranța că cei care poartă povara unui astfel de doliu pot găsi sprijin în comunitatea creștină. „Este de asemenea speranța sa că acești părinți găsesc sprijinul de care au nevoie în comunitatea Bisericii și mai ales într-o viață hrănită de rugăciune și de Sacramente”, scrie el. Încheindu-și mesajul, Papa Leon le-a mulțumit tuturor celor implicați în promovarea și apărarea demnității vieții umane prin inițiativa Ziua Vieții și a dat binecuvântarea apostolică tuturor participanților. Celebrată anual de Conferințele Episcopale Catolice din Anglia și Țara Galilor, Scoția și Irlanda, Ziua Vieții urmărește să promoveze demnitatea oricărei persoane umane și să încurajeze sprijinul pentru cei care se confruntă cu circumstanțe dificile în orice etapă a vieții.

Luigi Maria Epicoco are darul cuvântului. Acest dar depășește simpla erudiție, acuratețea informației sau corectitudinea formală în utilizarea limbajului. Darul vorbirii este darul luminii. În acest sens, scrierile sale sunt întotdeauna scăldate într-o lumină care face ca proza lui să fie vie și să vibreze. Stilul scrisului său este cel care îl aseamănă cu genul mai nobil al predicii. Nu găsim la el intenții moralizatoare, nici deprinderi autoritare, sau vocație pedagogică. Cuvântul Părintelui Luigi Epicoco prinde contur din impactul singular cu misterul absolut al vieții și al morții. Desigur, nu fără – așa cum arată și această carte – citirea și relectura textului biblic. Utilizarea acestui text, însă, depășește și câmpul scolastic al înțelegerii teologice. Și în acest sens, cuvântul său este profund creștin, pentru că Isus este primul care arată că adevărul cuvântului său nu depinde de interpretarea corectă, teologică a textului, ci de exercițiul unei mărturii care este singura care poate ilumina adevărul – inaccesibil, de altfel – al textului. Luigi Epicoco rămâne fidel acestei învățături. Recursul său la Biblie nu este niciodată îngreunat de ostentația cunoașterii, ci este mereu filtrat de întâlnirea cu Isus, cu evenimentul Isus, total dependent de această întâlnire.

În ultima sa lucrare, intitulată Telemah avea dreptate (Telemah nu s-a înșelat), obiectul meditației sale este viața fiului. Tinerețea, ne spune el, nu este o boală care trebuie vindecată. Prima sarcină a educației este de a avea încredere în viața fiului. Tinerețea, aș adăuga eu, nu trebuie nici măcar privită ca o perioadă limitată a vieții, ci ca o resursă nelimitată de viață, capabilă să mențină energică viața. Căci nimic nu este mai tragic decât o viață care se manifestă deja ca o viață moartă. Pentru Isus, acesta este cel mai mare păcat: renunțarea la propriul talant. Iată de ce Epicoco poate scrie că „tinerețea este timpul iubirii”, în sensul că însoțește viața în desfășurarea ei, ca și cum ar fi limfa ei vitala, ca o energie – energia dorinței și a iubirii – care respinge umbra greoaie a morții, greutatea apăsătoare a trecutului, care preferă orizontul deschis al viitorului în locul sclaviei infernale a propriului Egipt. Nu întâmplător unele dintre cele mai intense pagini sunt dedicate „complexului egiptean”, adică atitudinii vieții umane de a se întoarce spre trecut ca spre un lanț de care nu se poate elibera, de a prefera propriile lanțuri în locul propriei libertăți.

În această călătorie în jurul misterului vieții fiului, Epicoco aduce printre noi, în timpul nostru prezent, figuri clasice din textul biblic: Isaac, Iosif, Samuel, David, fiul risipitor, Isus însuși. El le convoacă nu ca figuri istorice, din trecut, ca relicve simbolice. Nu, el arată că aceste figuri sunt printre noi, ele locuiesc în lumea contemporană, sunt figuri vii, nu prăfuite de timp. Acesta este felul lui de a gândi: să arate că adevărul Bibliei nu este un adevăr înmormântat, destinat arhivei, ci un adevăr palpitant, absolut prezent în lumea de astăzi. Aceste figuri de fii devin interlocutori valoroși pentru a înțelege calea prin care viața se umanizează. Ce înseamnă să fii fiu? Ce înseamnă să moștenești ceva? Care este cel mai mare dar al paternității? Cum se desfășoară procesul de filiație simbolică? Cum arată fiul corect?

Figura lui Telemah acționează ca un fiu care rezumă și răspunde pozitiv la aceste întrebări. Telemah este fiul corect pentru că știe că viața fiului are nevoie de viața tatălui pentru a-și găsi propria cale, dincolo de cea a tatălui. Telemah este fiul bun pentru că interpretează calitatea de fiu în lumina sarcinii etice de a moșteni: adică a ne însuși ca fiind al nostru, cu adevărat al nostru, ceea ce am primit de la generațiile dinaintea noastră; să îmbinăm proveniența cu destinația; să ne inventăm un drum personal recuperând ceea ce strămoșii noștri ne-au transmis; să nu rămânem paralizați în conflictul orb cu părinții noștri, ci să recunoaștem datoria simbolică care ne leagă de ei; să nu dorim moartea tatălui, ci să stabilim cu el o nouă alianță în numele vieții. Telemah este fiul care știe să trăiască în așteptare, în pregătirea venirii Celuilalt, fără melancolie, dar cu forța celui care este pregătit pentru o nouă călătorie. Luigi Epicoco preia această figură și profunzimea ei simbolică din lucrarea mea despre dinamica filiației, dar o extinde prin intermediul figurilor biblice ale fiilor pe care tocmai i-am amintit mai sus. Cititorul va putea aprecia incisivitatea cu care Epicoco insistă să lege aceste istorisiri despre fii de marea problemă a crizei discursului educațional care afectează epoca noastră. Dintre aceste figuri, îl putem lua ca emblematic pe Iosif din Egipt. Îi cunoaștem destinul: fiind fiul cel mai tânăr și cel mai iubit de tatăl său, el stârnește mânia invidioasă a fraților săi care îi pun la cale moartea. După ce a scăpat de pericol, el se găsește într-o poziție privilegiată la curtea faraonului într-un moment de mare criză. Acolo își întâlnește frații care îl recunosc și se tem de răzbunarea lui. Cu toate acestea, Iosif se împacă cu ei, salvându-i de la nenorocire. Sterilitatea individualismului, care nu generează decât invidie și gelozie, este astfel depășită de o responsabilitate care asumă orizontul relației și nu pe cel al prădării celuilalt.

Un detaliu, însă, atrage atenția lui Epicoco. Aceasta se referă la relația specială dintre Iosif și tatăl său. Copiii, ne amintește Epicoco, au nevoie să fie de neînlocuit, să fie prețuiți. Predilecția ar trebui să însoțească fiecare fiu în relația sa cu Celălalt care are grijă de el. Levinas o amintea bine: fiecare copil este un copil unic. Tunica pe care bătrânul tată o pregătise pentru Iosif, fiul său cel mai mic, avea caracteristica de a fi inconfundabilă, de a avea mâneci deosebit de lungi. Această anomalie este, de fapt, un semn de distincție. Tunica lui Iosif este o tunică diferită, unică, ceea ce îl face să fie fiu, fiul preferat. „Logica turmei” – explică Epicoco – se aprinde împotriva acestui fiu, pornind de la un sentiment de excludere. Este aceeași mișcare care inspira gestul lui Cain: lovirea predilectului, eliminarea celuilalt care atrage iubirea tatălui. În acest sens, fiecare fiu ar trebui să aibă dreptul de a moșteni tunica lui Iosif, de a fi, în ochii Celuilalt, demn de iubire. În acest sens, tunica, ca simbol al darului de iubire al Celuilalt, este cea care îi permite lui Iosif să nu răspundă la ură cu ură, ci să ierte, să scape de spiritul de răzbunare prezent în logica turmei. „Când cineva în viața sa experimentează predilecția, este capabil să devină o moștenire pentru ceilalți… Este o lecție imensă pe care adulții ar trebui să o învețe mereu: singurul mod în care o persoană poate moșteni ceva este să facă posibilă fericirea celui pe care îl iubește“. În acest fel, noi, la rândul nostru, putem primi ceva de la copiii noștri. Numai iubirea de predilecție permite să răspunzi cu iubire: „conceptul de moștenire este astfel răsturnat: copiii sunt cei care lasă o moștenire părinților, în timp ce părinții dau o promisiune copiilor”. (Massimo Recalcati)

După predică, a avut loc o rugăciune specială de binecuvântare a lucrărilor realizate în biserica noastră. Aceste lucrări au fost posibile datorită sprijinului oferit de Secretariatul de Stat pentru Culte, de Primăria orașului Sinaia și de numeroșii binefăcători care au contribuit cu generozitate la înfrumusețarea și renovarea lăcașului de cult. Astăzi, biserica se prezintă într-o stare deosebită, fiind un loc strălucitor și primitor, cu porțile deschise pentru toți oamenii. Ea rămâne un spațiu al liniștii și al păcii, unde credincioșii și toți cei care îi trec pragul pot găsi reculegere, speranță și apropiere de Dumnezeu prin rugăciune. La acest eveniment au fost prezenți și primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, precum și membri ai consiliului local, care au dorit să fie alături de comunitatea catolică în această zi de sărbătoare.

După încheierea Sfintei Liturghii, credincioșii s-au reunit în curtea bisericii pentru un moment de comuniune frățească, într-o atmosferă de bucurie și prietenie. Credincioșii au avut ocazia să petreacă timp împreună, să împărtășească impresii și să întărească legăturile care unesc comunitatea parohială. Hramul din acest an a fost o frumoasă mărturie a credinței, a unității și a recunoștinței față de toți cei care contribuie la viața și dezvoltarea Bisericii Catolice din Sinaia. (Pr. Eugen Răchiteanu pentru ARCB.ro)

Biroul de presă al Sfântului Scaun a anunțat vizita marți, publicând un comunicat emis de Prefectura Casei Pontificale. Intenția de rugăciune a Papei Leon al XIV-lea pentru luna mai a fost „pentru ca toți să aibă hrană”, invitând catolicii din întreaga lume să se roage și să lucreze pentru această intenție, subliniind cum milioane de frați și surori continuă să sufere de foame în timp ce atât de multă hrană este risipită. Potrivit Perspectivei Globale 2026 a PAM, 318 milioane de persoane se vor confrunta cu crize alimentare sau situații și mai grave în acest an.

Agenția avertizează că conflictul din Orientul Mijlociu ar putea împinge încă 45 de milioane de persoane să se confrunte cu foamete severă până la mijlocul acestui an. Sfântul Părinte a vizitat sediul Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pe 16 octombrie 2025, pentru a marca Ziua Mondială a Alimentației și cea de-a 80-a aniversare a fondării organizației. În discursul său la FAO, a reafirmat apropierea Sfântului Scaun față de instituție și a chemat la un angajament global comun pentru eradicarea foamei și malnutriției.

În cadrul întâlnirii de la secretariatul de stat, cele două părți au vorbit despre bunele relații dintre Sfântul Scaun și Republica Coreea – stabilite acum 63 de ani, în 1963. De atunci, cele două țări au menținut relații strânse, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea vizitând țara de două ori – în 1984 și 1989 – și Papa Francisc în 2014, cu ocazia celei de-a VI-a Zile Mondiale a Tineretului din Asia. Cardinalul Parolin și președintele Republicii Coreea au reflectat de asemenea asupra „contribuției pozitive oferite de Biserica Catolică locală societății coreene, în special în domeniile educației și asistenței sociale”, potrivit comunicatului de presă al biroului de presă al Sfântului Scaun. Discuțiile au atins de asemenea tema viitoarei Zile Mondiale a Tineretului din 2027 și „anumite aspecte ale situației regionale și internaționale”.

După mai bine de trei decenii de jertfă, rugăciune și muncă neobosită, sâmbătă, 13 iunie 2026, comunitatea romano-catolică din Mărășești a trăit un moment de o profundă încărcătură spirituală și istorică: chiar în ziua de prăznuire a patronului spiritual, biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” a primit pecetea ungerii și a consacrării, devenind oficial o casă a Domnului ale cărei porți vor fi deschise mereu (cf. Is 60,11) și un far călăuzitor pentru noi toți. Evenimentul, așteptat cu mare emoție de credincioșii locali, a fost prezidat de Excelența Sa Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, alături de mai mulți preoți, în prezența a numeroși pelerini și reprezentanți ai autorității locale.

Ceremonia a urmat ritualul complex și plin de simbolism al consacrării unui altar și al sfințirii unei biserici. Momentul culminant al consacrării a constat în depunerea în altar a relicvelor Sfântului Anton de Padova, ale Sfântului Alois Orione, ale Fericitului Anton Durcovici, ale Fericitului Ieremia Valahul și ale Fericitei Veronica Antal. În cuvântul său de învățătură, Episcopul auxiliar Petru Sescu a subliniat faptul că această biserică nu este doar o construcție din cărămidă și beton; ea este reflexia vie a credinței și suma sacrificiilor fiecărui membru al acestei comunități. Așa cum ne învață și Sfânta Scriptură: noi suntem pietrele vii (cf. 1Petru 2,5) care alcătuiesc edificiul spiritual al Bisericii lui Cristos, având datoria să păstrăm vie credința și să fim făclii de iubire în familiile noastre și în societate.

A urmat apoi citirea publică, în fața comunității noastre, a decretului pentru consacrarea altarului și sfințirea bisericii, emis de Preasfinția Sa Iosif Păuleț, Episcop de Iași, actul oficial fiind adus la cunoștință de către pr. Alexandru Roca, economul diecezan. La finalul Sfintei Liturghii, parohul comunității – pr. Marius Adam jr. – a adus calde mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui vis: în primul rând bunului Dumnezeu care a condus pașii ctitorilor și binefăcătorilor până în această zi de mare sărbătoare. Apoi, Excelenței Sale Petru Sescu, pentru prezența în mijlocul comunității din Mărășești, semnul legăturii de comuniune a credincioșilor cu Dieceza de Iași și cu Biserica Universală.

Mulțumiri au fost îndreptate și către preoții care au slujit în această biserică de-a lungul timpului, pr. Ștefan Coșa, pr. Eduard Farcaș și pr. Valeriu Mărtișcă, acesta din urmă încheindu-și activitatea în anul 2022, când la cârma parohiei Adjud și a comunității din Mărășești a fost numit paroh părintele Marius Adam jr., Sfinția Sa asumându-și responsabilitatea de a uni eforturile tuturor credincioșilor până la acest moment deosebit al sfințirii bisericii. Mulțumiri speciale au fost acordate și pr. Mihai Enășel – inițiatorul și ctitorul de facto a bisericii din Mărășești, care s-a implicat activ între anii 1994 și 1998, rămânând alături proiectului și pe întreaga perioadă de consolidare și renovare a acestui lăcaș de cult.

Au fost apreciate public și eforturile autorității locale, prin reprezentantul ei, primarul Adrian Toderașc, care a ales să susțină financiar și material această biserică, în ciuda numărului mic de credincioși catolici existenți la nivelul orașului Mărășești, înțelegând că o biserică ridicată este un semn al civilizației și al păcii între oameni. Totodată, au fost îndreptate mulțumiri și tuturor celor care au făcut posibilă ridicarea acestei biserici: inginerului constructor Felician Pascaru și familiei dumnealui, pentru implicarea efectivă în toate lucrările de construire, renovare și înfrumusețare a lăcașului de cult, care, împreună cu întreaga comunitate, își dăruiesc timpul, energia și dragostea pentru Cristos pregătirii acestui loc de întâlnire cu Dumnezeu, făcând posibilă buna desfășurare a Sfintelor Liturghii.

Nu putem să nu amintim și corul de copii și tineret „Voces Angelorum”, din Cireșoaia, județul Bacău, care a dat strălucire, culoare și bucurie Liturghiei solemne de consacrare a altarului și de sfințire a bisericii. Sărbătoarea a fost continuată într-o atmosferă de comuniune, agapa ce a urmat oferind tuturor celor prezenți ocazia de a împărtăși impresii și de a mulțumi pentru această zi binecuvântată de 13 iunie 2026, care va rămâne cu siguranță scrisă cu litere de aur în cronica comunității romano-catolice din Mărășești. (Constantin Antohe-Pascaru pentru Ercis.ro)

În cadrul predicii, pr. Măriuț Fabian, parohul bisericii din Cioplea, ne-a amintit de copilăria Sfântului Anton și de chemarea sa la o viață de credință și iubire față de Dumnezeu. De asemenea, a evidențiat profunda sa devoțiune față de Fecioara Maria. Sfântul Anton a fost prezentat și ca model de curăție, fiind adesea comparat cu crinul. În zilele premergătoare sărbătorii, pr. Fabian a predicat la cele două Sfinte Liturghii de pregătire, ajutându-ne să ne pregătim sufletește pentru acest moment de har.

După Sfânta Liturghie de hram, comunitatea s-a adunat într-un frumos moment de comuniune, fiind o bună ocazie pentru toti credincioșii de a se cunoaște mai bine și de a împărtăși unii cu alții acest moment unic, sărbătoarea Sfântului Anton de Padova. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei zile deosebite și ne rugăm ca Sfântul Anton să mijlocească pentru comunitatea noastră. (Clara Frîncu pentru ARCB.ro)

În text, Sfântul Părinte spune că profetul ne oferă o privire asupra unui dialog intim și intens în care Dumnezeu se adresează, în termeni familiari, fiecărei persoane în parte și poporului în ansamblu, spunând că și astăzi putem citi aceste cuvinte ca referindu-se la fiecare dintre noi. Aceste cuvinte care ne umplu de mângâiere și speranță, a spus el, sunt răspunsul la un sentiment chinuitor care tulbură inima: „Domnul m-a părăsit; Domnul meu m-a uitat” (Isaia 49,14). Pontiful a recunoscut că destul de mulți vârstnici împărtășesc sentimentul dureros de a fi uitați, mai ales atunci când se confruntă cu singurătatea sau când sunt reduși uneori la un număr de pat sau la o boală.

Papa Leon a spus că celebrarea Zilei Mondiale a Bunicilor și a Persoanelor Vârstnice este o ocazie de a redescoperi că Biserica este chemată să fie o mamă pentru toți și că, la orice vârstă, „este întotdeauna posibil să ne recunoaștem ca fii și fiice ale lui Dumnezeu”. Sfântul Părinte i-a invitat, de asemenea, pe toți, în special pe tineri, „să reînvie frumosul obicei” de a-și vizita bunicii, rudele în vârstă și chiar pe cei care nu au pe nimeni care să-i viziteze. „Aduceți-le, prin acest mesaj și prin prezența voastră, apropierea și afecțiunea Papei”, a spus el, îndemnându-i pe cei dragi să le ofere bunicilor și persoanelor în vârstă dragi o întâlnire plină de tandrețe și afecțiune.

Pontiful a reiterat că Biserica înțelege suferința membrilor săi vârstnici. Este o bucurie, la orice vârstă, dar mai ales când nu mai suntem tineri, să descoperim, așa cum a spus Fericitul Papă Ioan Paul I, că suntem destinatarii „iubirii nemuritoare” a lui Dumnezeu, că El „are mereu ochii ațintiți asupra noastră, chiar și când pare să fie întuneric” și „este tatăl nostru; mai mult decât atât, El este mama noastră”. Chiar dacă nu ne vine în mod natural să gândim astfel, Papa Leon a subliniat că adevărul rămâne că, la bătrânețe, nu încetăm să fim fii și fiice. Invitația de a ne întoarce în brațele lui Dumnezeu rămâne valabilă la orice vârstă. Pentru mulți, descoperirea tandreții lui Dumnezeu are loc de-a lungul vieții, uneori chiar în etapele sale finale.

Sfântul Părinte a observat că, mai mult decât în trecut, este din ce în ce mai frecvent să ajungem la bătrânețe fără să fi avut o experiență autentică a credinței. În ciuda acestui fapt, Dumnezeu încă se apropie de noi. „Nu este niciodată prea târziu să începi să te îndrepți spre El. Poate fi un mare dar pentru toată lumea. Aș vrea să vă spun: nu vă temeți de fragilitate!”, a spus el, observând că la bătrânețe, cineva poate fi „fragil”, dar în același timp „chemat”. A subliniat că un bărbat și o femeie pot, de fapt, să se renască la bătrânețe. A remarcat și că, în această perioadă, atât de dur marcată de violența războiului și de tulburările sociale, mulți se întreabă cum va arăta lumea în care vor crește nepoții lor și, astfel, a îndemnat persoanele în vârstă să i se alăture în rugăciune sinceră pentru ca pacea să vină curând în lume.

În final, Sfântul Părinte le-a mulțumit tuturor persoanelor în vârstă pentru că îl susțin în fiecare zi cu rugăciunile lor, în special atunci când recită Sfântul Rozariu. „Vă întorc această recunoștință din adâncul inimii”, a spus el, menționând că le lasă această rugăciune: „Fie ca Domnul să ne reînnoiască mereu în credință, speranță și iubire – El, care nu ne uită niciodată!”

Amintind de constituția apostolică Christo Pastorum Principi, promulgată de Papa Pius al XI-lea în 1932, Sfântul Părinte și-a exprimat recunoștința pentru mărturia Venerabilului Mar Ivanios și a lui Mar Theophilos, care au îndrumat clerul, călugării și credincioșii spre comuniune cu Succesorul lui Petru. Descriindu-l pe Mar Ivanios drept un „adevărat Păstor după inima lui Isus”, Pontiful a spus că acesta a întruchipat dorința unei Biserici unite care să servească drept „semn al unității și comuniunii” și sursă de reconciliere în lume.

Papa Leon a remarcat că, încă de când era un tânăr preot, Mar Ivanios a privit dincolo de granițele propriei comunități și a recunoscut necesitatea învierii dinamismului misionar sădit pentru prima dată în India prin predicarea Sf. Apostol Toma. A înțeles, de asemenea, a spus el, că munca misionară nu trebuie să se desfășoare „doar cu cuvintele, ci mai degrabă printr-o viață virtuoasă și o slujire caritabilă autentică”. Din acest motiv, a continuat Sfântul Părinte, Biserica Siro-Malankareză a devenit „un far al energiei evanghelice și al carității apostolice”, aducând educație, justiție socială și dezvoltare umană integrală celor aflați la marginea societății. Citându-l pe Papa Benedict al XVI-lea, a reamintit că Evanghelia se răspândește mai presus de toate prin atracție, întrucât Cristos „atrage pe toți la Sine prin puterea iubirii Sale”.

Referindu-se la prezența tot mai mare a Bisericii în afara Indiei, Papa Leon a subliniat importanța păstrării moștenirii spirituale și liturgice a Bisericilor Catolice Orientale, în special în rândul comunităților din diaspora. A amintit de înființarea unui Exarhat apostolic pentru credincioșii siro-malankarezi din Statele Unite sub Papa Benedict al XVI-lea și de extinderea ulterioară a grijii pastorale în Canada sub Papa Francisc. Referindu-se apoi la credincioșii care trăiesc în străinătate, a menționat că l-a numit pe Episcopul Mar Osthathios ca primul vizitator apostolic cu normă întreagă pentru catolicii siro-malankarezi din întreaga Europă.

Misiunea Episcopului, a explicat Pontiful, este de a evalua situația pastorală și de a ajuta la stabilirea unor „fundamente solide și durabile”, astfel încât generațiile viitoare să poată continua să-și aprofundeze „prietenia cu Domnul Isus prin angajamentul față de tradițiile lor unice”. Papa Leon a mai spus că a cerut Dicasterului pentru Bisericile Răsăritene să ajute la definirea modalităților prin care Episcopii latini pot sprijini catolicii răsăriteni în păstrarea tradițiilor lor, îmbogățind în același timp Bisericile locale în care trăiesc.

Încheindu-și discursul, Sfântul Părinte i-a încurajat pe credincioși să promoveze o mai mare conștientizare a „prețioasei identități” a Bisericii Siro-Malankareze și să participe activ la viața ei eclezială. I-a îndemnat pe toți cei prezenți să rămână uniți cu Arhiepiscopul lor Major și cu Sinodul Episcopilor, prețuind în același timp moștenirea pe care au primit-o. Menționând în final reputația Sfântului Toma în comunitățile creștine pentru o viață de familie puternică și devotată, Papa s-a rugat ca „credința puternică să continue să înflorească” în casele și inimile lor, în special în rândul tinerilor.

Sfântul Părinte i-a întâmpinat, amintind că organizația lor servește ca instrument al filantropiei evreiești la nivel global, oferind ajutor umanitar și servicii sociale populațiilor vulnerabile, inclusiv celor săraci, refugiaților, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități, în New York, Israel și în peste șaptezeci de alte țări. „Aceste eforturi”, a spus el, „reflectă o recunoaștere clară a demnității umane și a fraternității, rezonând cu angajamentul Bisericii față de dezvoltarea umană integrală și chemarea de a ne iubi aproapele”. A amintit că acest angajament comun are o semnificație specială în lumina istoriei comune a creștinilor și a evreilor și a ascendenței lor spirituale în Abraham, Isaac, Iacob și Iosif.

Sfântul Părinte a menționat documentul de referință al Conciliului Vatican II din 1965, declarația Nostra aetate privind relația Bisericii cu religiile necreștine, a cărei a 60-a aniversare a fost sărbătorită de Biserică anul trecut. A spus că aceasta „a deschis un nou orizont de întâlnire, respect și ospitalitate spirituală” și a afirmat, printre altele, „adevărul că aparținem unei singure familii umane”, condamnând antisemitismul și orice formă de discriminare sau hărțuire pe motive de rasă, culoare, condiție de viață sau religie.

„Într-o lume încă rănită de diviziuni și conflicte”, a subliniat Papa Leon, „aceasta ne-a chemat să trecem dincolo de neînțelegerile din trecut către colaborarea pentru binele comun”. Cu acest sentiment, Papa Leon a continuat să descrie slujirea celor săraci, marginalizați și neputincioși „ca un mijloc de a întâlni sacrul”, observând că, prin ei, vocea Divinității continuă să ne vorbească. La finalul discursului său, Sfântul Părinte le-a mulțumit pentru dedicarea lor în a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași, în a combate ura și intoleranța și în a lucra pentru a construi o lume mai bună pentru toți. „Fie ca misiunea voastră să întărească dialogul, să aprofundeze înțelegerea reciprocă și să contribuie la pacea de care lumea noastră are atâta nevoie.”

Spiritul Sfânt se manifestă ca o chemare tainică interioară, care ne îndeamnă să alegem binele și să evităm răul, a transmis PS Vasile, introducând astfel mesajul evanghelic al duminicii (Mt 4,18-23 – Chemarea primilor discipoli) și explicând modul în care Cuvântul Domnului „are putere să transforme viața omului”, dar și faptul că acesta „o transformă prin participarea liberă a omului. Omul este invitat să răspundă Cuvântului lui Dumnezeu, iar dacă răspunde, viața lui înflorește, se schimbă, se transformă”. „La început, Isus a chemat două perechi de frați, iar acest lucru ne arată că noua comunitate, care se naște pentru Împărăția lui Dumnezeu, este constituită în dimensiunea frăției: în Cristos, toți oamenii sunt frați și surori”, purtători de talanți și de haruri unice sădite în noi.

Sfinții sunt cei care au dat un răspuns imediat chemării de a-l urma pe Isus. Sfântul Anton de Padova întruchipează modelul de dăruire, prin modul în care se angajează în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, contemporan fiind cu Sfântul Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan. În acest an se împlinesc 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc. Este an jubiliar franciscan. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă. Aceasta este logica Evangheliei. Și intrând în această logică, facem parte din Împărăția lui Dumnezeu… Astăzi Sfântul Anton ne aduce aminte de faptul că atunci când manifestăm generozitate față de semenii noștri, de fapt, ne împlinim viața”, a spus Preasfinția Sa în comunitatea din Satu Mare, invocând de la Dumnezeu harul de a ne da și nouă harul de a răspunde vocației la sfințenie și de a păși pe drumul Împărăției lui Dumnezeu.

La finalul celebrării, pr. paroh Daniel Bonea a mulțumit Preasfințitului Părinte Vasile pentru cuvântul de învățătură ziditor, precum și colegilor preoți care au concelebrat: pr. Eduard Fischer – protopop de Satu Mare și pr. Ioan Sas – paroh al parohiei Viile Satu Mare. A mulțumit, de asemenea, „părinților diaconi Florin Marc și Ioan Mititean, consiliului curatoral, corului bisericii și tuturor credincioșilor care s-au rugat împreună Sfântului Anton, mijlocitorul nostru pe drumul sfințeniei”. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)

Nunțiul Apostolic a transmis la început: „Cu afecțiune, vă aduc salutul și binecuvântarea Sanctității Sale, Papa Leon al XIV-lea care, acum un an, în prima sa intenție de rugăciune pentru luna iunie, ne invită să ne adresăm Domnului pentru ca fiecare dintre noi să găsească mângâiere în relația personală cu Isus și să învețe de la Inima Sa compasiunea pentru lume”. În predica sa, Mons. Giampiero Gloder ne-a propus spre reflecție trei cuvinte-cheie: inimă, iubire și viață. În legătură cu inima, „locul cel mai profund și mai intim al ființei noastre”, Nunțiul apostolic ne atrage atenția că, în această perioadă extrem de agitată, ne pândește riscul să o pierdem.

„Într-o societate precum a noastră, în care ritmul vieții este tot mai accelerat, în care valoarea unei persoane este măsurată după ceea ce face, nu după ceea ce ea este, într-o societate în care tehnologia care, deși este un element pozitiv pentru dezvoltarea noastră, ne poate răpi uneori capacitatea de a ne opri și de a intra în dialog cu noi înșine, există pentru noi un risc: riscul să pierdem contactul cu acest centru al vieții noastre interioare care este inima, riscul să ne pierdem inima”. Pentru a evita acest risc, Nunțiul apostolic ne îndeamnă să redescoperim inima, după modelul Preasfintei Fecioare Maria, „care citea cu inima toate evenimentele vieții sale”.

„În această perspectivă, dacă privim Inima Preasfântă a lui Isus, nu contemplăm pur și simplu o inimă, ci privim și contemplăm identitatea cea mai profundă a Domnului, centrul ființei Sale, acolo unde îl putem întâlni într-un mod intim și personal.” Între Inima lui Isus și iubire este egalitate absolută. Inima lui Isus ne vorbește doar despre iubire, „ne spune două lucruri foarte simple, dar care, în cele din urmă, sunt esențiale și pot schimba mereu viața noastră: Te iubesc și Iubește-mă”, ne-a transmis Mons. Giampiero Gloder în predica sa. Această iubire înălțătoare, spirituală, izvorâtă din Inima străpunsă a lui Isus dăruiește „adevărata viață”.

„Viața dumnezeiască ce izvorăște din Preasfânta Inimă a lui Isus trebuie să inunde inimile noastre, pentru ca și noi să devenim izvoare de viață și iubire pentru ceilalți, într-o lume marcată de prea multe semne ale morții, ale violenței, ale urii și ale războiului, care nu numai că nu sunt creștine, ci nici măcar umane”, sublinia Nunțiul Apostolic. Mons. Giampiero Gloder ne sfătuiește să ne întoarcem la inimă, „să ne deschidem inima către Preasfânta Inimă a lui Isus, pentru a simți iubirea Sa infinită și pentru a face ca El să simtă iubirea noastră limitată, dar sinceră”. De asemenea, ne-a amintit să ne rugăm pentru preoți cu ocazia Zilei Mondiale pentru Sfințirea Preoților: „ne rugăm pentru vocații și ne rugăm ca preoții să fie un semn luminos al iubirii care izvorăște din Inima lui Cristos”.

Nunțiul Apostolic le-a transmis celor prezenți și familiilor acestora „salutul patern de binecuvântare al Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea”. La finalul celebrării Sfintei Liturghii, pr. paroh Francisc Doboș le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit să avem o zi de sărbătoare plină de haruri: E.S. Mons. Giampiero Gloder, preoților din mai multe parohii, corului, un reper al parohiei Sacré-Coeur, care a conferit o notă distinctă Sfintei Liturghii, doamnelor care pun suflet ca totul să fie în ordine. De asemenea, le-a mulțumit credincioșilor, reamintind că important este să trăim ca o comunitate parohială și să trăim spiritual împreună această minunată sărbătoare a hramului. (Magda Marincovici pentru ARCB.ro)

La ora 10:40 a fost primirea Episcopului de către candidații la Sfântul Mir, însoțiți de părinții și nașii lor, precum și de credincioșii veniți la sărbătoare, atât din Dărmănești, cât și din alte localități. Cuvântul de bun-venit a fost adresat Episcopului de către părintele paroh, urmat de răspunsul Excelenței Sale. A urmat procesiunea spre Biserică și celebrarea Sfintei Liturghii solemne. În cadrul predicii, Preasfințitul Petru Sescu ne-a vorbit despre iubirea infinită a Inimii Preasfinte a lui Isus față de noi, despre valoarea și importanța darurilor Duhului Sfânt în viața noastră, oferindu-ne exemple concrete în persoana pr. Ioan Mărtinaș, pr. Mike Fallon prezent la altar, dar și mărturia de viață a Sfântului Carlo Acutis.

După ce parohul a dat mărturie că au fost aflați vrednici, cei 48 de adolescenți și tineri – 21 de băieți și 27 de fete – au primit, plini de bucurie și emoție, pecetea darului Duhului Sfânt, Sacramentul Mirului. La finalul Sfintei Liturghii, tot poporul creștin prezent și-a reînnoit Consfințirea către Inima Preasfântă a lui Isus, ca rugăciune după intenția Sfântului Părinte Papa, pentru obținerea indulgenței plenare cu ocazia hramului. Din partea Episcopului și a parohiei, noii miruiți, nașii, părinții, membrii corului și voluntarii au primit câte o amintire, atent pregătită, pentru a rămâne de neuitat această zi de mare sărbătoare din viața lor. (Radu-Marian Moise pentru Ercis.ro)

Celebrată de vicarul episcopal cu pastorația familiei, pr. Mihai Valentin Tegzeș, împreună cu un numeros sobor de preoți, Sfânta Liturghie a adus împreună rugăciunile tuturor celor prezenți, oferite în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus, izvorul milostivirii și al oricărei binecuvântări. Răspunsurile liturgice și cântările au fost susținute de corala „Sfânta Familie”, care a contribuit prin interpretarea sa la frumusețea și solemnitatea celebrării. În anumite momente ale celebrării a intervenit și corul de copii „Angelus”, care a adus un plus de sensibilitate și bucurie.

După programul liturgic, cei prezenți s-au bucurat de un moment artistic pregătit de copii. Prin dans, cântece, momente calde de reflecție, aceștia au adus un omagiu Preasfintei Inimi a lui Isus și au oferit participanților clipe de emoție și bucurie. Lansarea baloanelor cu mesaje pentru toți cei prezenți a fost încă un moment de bucurie spirituală, un gest care a adus zâmbete și a transmis mesaje de speranță, iubire și binecuvântare. Sărbătoarea s-a încheiat într-o atmosferă de fraternitate și bucurie, printr-o agapă oferită tuturor participanților, prilej de întâlnire, dialog și consolidare a legăturilor dintre membrii comunității. Mulțumim din suflet tuturor! Sfânta Inimă a lui Isus să reverse haruri bogate peste comunitatea noastră religioasă și peste toate familiile! (Surorile Sfintei Inimi din Zalău)

În mesajul său publicat duminică și datat 13 iunie, de sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, Pontiful susține că Psalmul 14 continuă să se adreseze fiecărei generații. Versetele de început, spune el, indică contrastul dintre cei care trăiesc cu înțelepciune și cei care „trec prin viață ca și cum nu ar exista nimic mai mare decât ei înșiși”. „Din păcate”, scrie el, „vedem că și astăzi există o nedreptate socială răspândită, care provine din corupția arogantă, la fel de deplorabilă pe cât este de discriminatorie”.

Nu permiteți ca strigătul celor săraci să fie redus la tăcere

Papa continuă să observe că consecințele cad adesea mai întâi asupra celor săraci, al căror număr continuă să crească în multe societăți. „Absența lui Dumnezeu nu mai așează oamenii unul lângă altul în respect reciproc”, spune el, „ci îi așează pe unii deasupra celorlalți într-o relație de dominare și opresiune”. Sfântul Părinte avertizează că strigătul celor săraci este adesea redus la tăcere „printr-o multitudine de tactici din ce în ce mai subtile”, în timp ce lumea digitală poate agrava prejudecățile și întări indiferența. „Cei săraci nu au altă alegere decât să strige către Dumnezeu”, scrie el, adăugând că ei se încredințează Lui „siguri că vor fi auziți, deoarece Dumnezeu este fidel și milostiv”.

În mesajul său, Suveranul Pontif spune că săracii sunt adesea mai capabili decât alții să recunoască ceea ce este esențial, deoarece „trăiesc cu strictul necesar”. Din acest motiv, spune el, ei sunt în mod special capabili să-l recunoască pe Dumnezeu ca refugiu al lor și să-și pună speranța în dreptatea Sa. Reflectând asupra sărăciei contemporane, Papa Leon spune că „săracii zilelor noastre sunt cei uitați și marginalizați: jefuiți nu numai de pâine, ci și de voce și de chip”. Având în vedere acest lucru, se roagă ca aceștia să-l întâlnească pe Cristos, în special prin creștini și prin Biserică, unde „Isus este Cel care oferă pâine și prietenie; El aduce lumină și deschide un orizont al speranței; El cheamă fiecare persoană pe nume și redă demnitatea tuturor”.

Sfântul Părinte continuă subliniind că creștinii sunt chemați nu numai să caute refugiu în Dumnezeu, ci și „să fie un refugiu pentru cei săraci”. El spune că comunitatea creștină „nu poate rămâne indiferentă față de mulțimea celor care astăzi stau la ușă, dar rămân invizibili pentru cei care sunt închiși în propriile lor ziduri”.

Examinarea priorităților

Amintind comentariul Sfântului Augustin asupra parabolei bogatului și a lui Lazăr, Papa Leon îi invită pe credincioși să-și examineze propriile vieți și priorități. Citează din exortația sa apostolică Dilexi te, reafirmând că „Dumnezeu arată o preferință pentru cei săraci” și că Biserica „trebuie să fie o Biserică a Fericirilor, una care face loc celor mici și umblă săracă alături de cei săraci”. „Dorim să mărturisim”, scrie Papa, încheindu-și mesajul, „că este posibil, chiar și astăzi, să trăim aceeași bucurie punându-ne în locul celor săraci și ascultându-i, mai degrabă decât doar să vorbim despre ei”. La final își exprimă speranța că cea de-a zecea Zi Mondială a Săracilor îi va ajuta pe creștini „să redescopere chipurile atâtor frați și surori care caută refugiu în Dumnezeu și tânjesc să se simtă acasă în comunitățile noastre”.

În biserica surorilor de Notre Dame, Sfânta Liturghie de hram în limbile română, maghiară și germană a fost celebrată vineri, 12 iunie, la ora 18.00, de pr. Péter Szabó, canonic emerit. Au concelebrat: Mons. Johann Dirschl, Vicar general, pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, Mons. Gheorghe Augustinov, parohul comunității bulgare, pr. Adalbert Jäger, paroh de Timișoara VI Fratelia, pr. Simon Ciubotaru, paroh de Timișoara VII Freidorf, pr. Augustin Bărbuț, paroh de Timișoara IX Marienheim, și pr. Branko Duma, capelan la parohia Timișoara IV Iosefin. Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurat de Alberta Claudia Kovacs, organist în parohia Timișoara VI Fratelia, împreună cu membrii corurilor din Fratelia și Iosefin, precum și de Leonard Agigheoleanu (vioară).

Evanghelia după evanghelistul Matei, capitolul 11, au fost proclamate de Mons. Johann Dirschl, Vicar general. În predica sa, pr. Péter Szabó a făcut referire la învățăturile Sf. Scripturi: „Isus ne cheamă la El și, pe cărările întortocheate ale vieții noastre, ne spune: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!» Despre creație, dar și mai mult despre lucrarea răscumpărării, putem spune că am cunoscut iubirea lui Dumnezeu, pe care El a așezat-o în noi. «Dumnezeu este iubire și cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el» – am auzit în lectura de astăzi. Cu alte cuvinte, cine rămâne în iubire trăiește în Dumnezeu. În aceasta s-ar putea rezuma esența devoțiunii Preasfintei Inimi a lui Isus. Regele Solomon spunea despre tatăl său, regele David: «Tu ai arătat o mare îndurare față de slujitorul tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea ta în adevăr, în dreptate și în corectitudinea inimii față de tine.» Aceste trei lucruri merită să le păstrăm și noi: să umblăm înaintea lui Dumnezeu în adevăr, în dreptate și în corectitudinea inimii. Dar toate acestea sunt posibile doar cu ajutorul harului.”

În continuare, celebrantul principal a evocat figura Sfintei Margareta Maria Alacoque, călugărița franceză căreia îi este atribuită devoțiunea Preasfintei Inimi a lui Isus. De asemenea, a amintit cele 18 gravuri care apar în cartea de rugăciuni a lui Mátyás Hajnal, intitulată „Az Jézus szívét szerető szíveknek ájtatosságára” / „Pentru devoțiunea inimilor care iubesc inima lui Isus”, apărută în 1629 la Viena și cunoscută în rândul credincioșilor maghiari sub numele de „Cărticica Inimii”. Aceasta se numără printre cele mai vechi mărturii tipărite ale cultului Inimii lui Isus din Ungaria. Pentru ilustrațiile cărții, autorul a folosit seria de gravuri a artistului flamand Anton Wierix II. Devoțiunea Preasfintei Inimi a lui Isus a fost întărită ulterior în Ungaria și prin rugăciunea „Folyamodás Jézus szentséges szívéhez” / „Rugăciune către Preasfânta Inimă a lui Isus”. La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. Zsolt Szilvágyi i-a mulțumit celebrantului principal precum și preoților prezenți și surorilor Congregației Notre Dame pentru participarea și comuniunea în această sărbătoare de hram. Agapa fraternă a avut loc în curtea bisericii. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)

Programul pregătit de Birourile pentru Pastorația Familiei din Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla s-a desfășurat la Sanctuarul Arhiepiscopal Major – Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Timp de o zi, sâmbătă, 13 iunie 2026, familiile Bisericii au fost împreună în adăpostul Inimii Neprihănite a Preasfintei Fecioare Maria – sărbătorită în această zi în Biserica de rit latin – și sub ocrotirea Sfântului Anton de Padova, mare făcător de minuni – pomenit de asemenea în această zi în Biserica de rit latin și bizantin, ale cărui moaște au fost așezate în fața altarului exterior și, la momentul rânduit, au fost venerate de credincioși.

Ziua a început cu primirea și înscrierea participanților, în murmurul rugăciunii Rozariului, rostită de surorile Congregației Maicii Domnului, care, împreună cu Maica Teodorina, superioara generală, se aflau în apropierea altarului amplasat în curtea mănăstirii. O procesiune a preoților și a Ierarhului, de la poarta mănăstirii până la altar, purtând Sfânta Evanghelie, a deschis solemn evenimentul central al sărbătorii, Sfânta Liturghie arhierească. Între preoții concelebranți: pr. Traian Radu Coste-Deak, vicar judecătoresc; pr. Cristian David, rector al sanctuarului CMD; pr. Călin Sechelea, protopop și director al Biroului pentru Pastorația Familiei din Cluj; pr. Radu Roșu, protopop Alba Iulia; pr. Ioan Fărcaș, protopop de Târgu Mureș și Râciu; pr. Răzvan Oprișa, protopop de Timișoara; pr. Aurel Dan, protopop de Luduș; pr. Marius Cerghizan, protopop de Someș și capelan CMD; pr. Nicolae Țap, protopop de Gherla și Dej. Au diaconat dc. Ioan Paul Fărcaș, din Târgu Mureș, și dc. Emanuel Boroș, din Cluj-Napoca, celebrarea fiind asistată și de studenți ai Seminarului Teologic eparhial clujean.

Cuvântul de învățătură la Sfânta Liturghie, rostit de Preafericirea Sa Claudiu, a fost despre trăirea iubirii, despre „a judeca totul în logica iubirii, a îndurării și a iertării”: „Să ne aducem aminte că suntem frați și surori, să reușim să trecem dincolo de logica dreptății, împlinind-o în logica îndurării, a iertării, atât de importantă în familiile noastre, atât de importantă în viața Bisericii”. Evanghelia pe care Biserica o propune pentru această zi (Matei 7,1-8), a spus Ierarhul, „vine în întâmpinarea noastră, fiindcă este vorba despre felul în care frații și surorile trebuie să trăiască în Casa lui Dumnezeu”. A descris Familia Bisericii unită în jurul celor două Inimi „care ne iubesc nesfârșit”: „Ieri s-a sărbătorit Preasfânta Inimă a lui Isus și astăzi se sărbătorește Inima Neprihănită a Maicii Sfinte. Două inimi, Mamă și Fiu, care ne învață care este legătura în Împărăția Cerurilor între tată și fii, între mamă și fiice, între membrii aceleiași familii. Iubirea celor două inimi ne învață în ce fel trebuie să se manifeste iubirea noastră”.

La încheierea celebrării liturgice, pr. Călin Sechelea, care a moderat programul, a oferit microfonul, pentru meditația tematică, invitatului ediției: pr. Daniel Piț, responsabil al Departamentului pentru Pastorația Familiei din cadrul Episcopiei de Maramureș. S-a făcut, în continuare, rugăciune către Sf. Anton de Padova, cu binecuvântarea, de către Ierarh, a crinilor, a copiilor și a familiilor, urmată și de venerarea moaștelor Sfântului Anton de Padova. După prânz, partea a doua a programului a cuprins și decernarea, de către PF Claudiu, a diplomelor pentru familii, cu ocazia împlinirii unui număr important de ani de căsătorie: fiecare familie apelată a fost sărbătorită de toți cei prezenți cu aplauze și binecuvântată de Ierarh. Programul după-amiezii a fost cuprins în Festivalul Familiilor: cu reprezentații artistice, mărturii, ateliere. Momentele artistice au fost susținute de Ansamblul Folcloric „Datini”, al parohiei Andrei Mureșanu din Cluj-Napoca, coordonat de instructorii Călin Vac și Narcisa Boilă; Formația vocal-instrumentală „Anima”, coordonator Cristina Mureșan; Corul „Angeli”, al Catedralei „Schimbarea la Față”, Cluj-Napoca, dirijor Angela David.

Au edificat auditoriul și cele două mărturii despre viața de familie, provocările și bucuriile ei: Mircea și Teodora Fernea au vorbit despre rolul comunității în viața lor de familie. Pr. Călin Sechelea i-a prezentat astfel: „Au trei copii și sunt un cuplu implicat în multe activități pentru familii, actualmente fiind și cuplul responsabil pentru Echipele Maicii Sfinte în România”. Totodată, Antonela și pr. Romulus Iușan au oferit o mărturie legată de adopție și despre modul în care Dumnezeu a lucrat în această călătorie a lor, prin sprijinul și implicarea comunității Bisericii. Ei „au doi copii, iar pr. Bebe (cum i se spune), a fost hirotonit întru preoție în urmă cu doi ani”.

Înainte de apusul soarelui, participanții au participat la atelierele coordonate de specialiști în psihologie, consiliere familială și pastorația familiei. Fiecare a ales subiectul care-l preocupa mai mult. Pr. Cristian Langa a prezentat „Lupta spirituală a cuplului – înăuntru și în afară”; Domnica Petrovai, psihoterapeut de cuplu, a propus tema „Provocările cuplului și ale familiei în contextul actual”; Adela Oprișa, psihoterapeut de cuplu, a vorbit despre „Creați pentru comuniune. Cum transformăm dansul relației după modelul Sfintei Treimi?”; Maria și pr. Mihai Groza au propus tema: „Vindecare după situațiile de abuz”; Anamaria Roșu s-a referit la „Puterea binecuvântărilor în familie”. A existat și un atelier destinat copiilor, care a fost animat de surori CMD – sr. Veronica, sr. Dominica și sr. Andreea – și a fost locul din care răzbătea cea mai multă bucurie. Copiii au cântat, s-au jucat, dar au realizat și aranjamente florale, pe care apoi le-au oferit participanților adulți. La încheiere, câte un raportor a prezentat tuturor, pe scurt, subiectele discutate, concluzii și învățături ale fiecărui atelier.

Pentru ca Sărbătoarea Intereparhială a Familiilor să devină, pentru toți cei care au participat și pentru Familia Bisericii, un izvor de har și o lumină pe cale, au fost alături de organizatori, în toate cele de trebuință, și un număr mare de voluntari, din Asociația Cercetașii Munților, ASTRU, Echipele Maicii Sfinte, Mișcarea Focolarelor, Frățiile de bărbați creștini. De asemenea, Surorile Congregației Maicii Domnului nu doar au găzduit întâlnirea, ci s-au implicat concret în buna desfășurare a Sărbătorii Familiilor din Biserică, asigurând și transmisia în direct a întregului program.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Evanghelia de astăzi (Matei 9,36-10,8) ne aduce un mare dar, pentru că îi atrage pe toți cei care o ascultă în privirea lui Isus: este o relatare care mărturisește atenția acestei priviri, după cum ne spune și ce vede Domnul. Citim, de fapt, că Cristos, „văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite” (v. 36). Devenit fratele nostru, Fiul lui Dumnezeu privește poporul, privește umanitatea: vede oprimarea care apasă și violența care face puterile să se ofilească. Vede rănile războiului și golul consumerismului. Vede chipuri reduse la măști, familii sfâșiate de rău și tineri amăgiți de idealuri false. Isus vede și iubește. Iubește și suferă pentru noi și cu noi: compasiunea Sa exprimă nu doar apropierea frățească, ci și dorința Sa de a răscumpăra.

Căci El cunoaște inimile noastre și are grijă de noi. Privind atâția oameni precum „oile fără păstor” (v. 36), Cristos se dedică tuturor ca Bunul Păstor și, ca Domn al secerișului, trimite lucrători în câmpul lumii (cf. v. 38). Care este sarcina lor? Trebuie să ofere mângâierea lui Dumnezeu celor care suferă, aducând caritate acolo unde este sărăcie, speranță acolo unde este suferință, credință acolo unde este neîncredere.

Evanghelia enumeră numele primilor doisprezece „lucrători”: sunt discipoli făcuți apostoli, adică misionari și predicatori. Printre ei, primul pe care îl găsim este Simon, numit Petru. Dar îl găsim și pe Iuda Iscarioteanul, numit ultimul, pentru a ne aminti că poți să-l urmezi pe Isus și să-l trădezi totodată. Și totuși, Evanghelia rămâne pentru toți un cuvânt viu și adevărat. Vestea Bună care se întinde peste veacuri este aceeași, mereu nouă, proaspătă și liberatoare: „S-a apropiat Împărăția cerurilor!” (Matei 10,7). Da, este aproape pentru că în Isus Cristos, Dumnezeu se apropie de fiecare bărbat și femeie, de fiecare popor și națiune. Când această Evanghelie este vestită și trăită, răul se năruiește precum o boală care trece (cf. v. 8), precum o noapte care face loc zorilor, precum moartea învinsă de Cel Înviat.

Astfel transformă privirea lui Isus realitatea. Plină de iubire, inițiativa Sa dă naștere unui popor nou, Biserica, chemată să continue misiunea apostolilor: „În dar ați primit, în dar să dați” (v. 8). Da, darul lui Isus este cu totul gratuit, pentru că valoarea Sa întrece orice măsură: este imposibil de meritat sau de „cumpărat.” Acest har este numele frumos al milostivirii lui Dumnezeu, care ne caută oriunde ne-am afla, pentru a ne atrage spre Sine. „Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său” (Matei 9,38)!

Dragi prieteni, sarcina evanghelizării izvorăște din darul lui Dumnezeu, care în Cristos devine iertare pentru lume, slujire pentru cei mai mici și pentru săraci și angajament pentru dreptate. Să invocăm ajutorul Fecioarei Maria, plină de har, pentru ca să răspundem cu bucurie și curaj misiunii la care ne cheamă Isus.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Înainte de toate, îmi exprim recunoștința față de Domnul pentru călătoria apostolică pe care mi-a permis să o întreprind în Spania. Le mulțumesc de asemenea spaniolilor care m-au primit cu mare entuziasm și devoțiune. Sunt deosebit de recunoscător Maiestății Sale Regele; le mulțumesc cu afecțiune Episcopilor, tuturor comunităților pe care le-am vizitat și întregii Biserici din Spania. Que Dios bendiga siempre a España!

Aș dori de asemenea să evoc câțiva dintre noii beatificați: preoții diecezani Václav Drbola și Jan Bula, din Moravia; și Jan Šwierc și cei opt companioni, preoți salezieni polonezi. Toți au fost beatificați ca martiri, victime ale persecuției regimurilor totalitare din cauza fidelității lor față de Cristos. Ieri, în Mato Grosso, Brazilia, a fost beatificat și Nazareno Lanciotti, un preot misionar roman; și el a fost martir, deoarece i-a apărat pe cei mai săraci în numele Evangheliei. Fie ca exemplul și mijlocirea acestor curajoși martori să susțină misiunea preoților și a întregii Biserici. Asigur poporul filipinez, lovit de câteva zile de un puternic cutremur, de apropierea mea. Mă rog pentru cei decedați și familiile lor, pentru răniți și pentru toți cei care suferă din cauza acestui dezastru.

Și acum vă adresez salutările mele tuturor, romani și pelerini din diverse țări! Îi salut pe membrii Comisiei Internaționale pentru Dialog dintre Discipolii lui Cristos și Biserica Catolică. Fie ca reflecțiile voastre să ne ajute să creștem în comuniune. Îi salut pe pelerinii din Statele Unite ale Americii, în special pe credincioșii din New Jersey și pe cei de la Carrollton School of the Sacred Heart din Miami, Florida. Îi salut pe candidații la Mir din Bergamo, Comunitatea „Casa di Maria” – pe care Papa Francisc îi numea „copiii Neprihănitei” – și grupurile parohiale de la Santa Maria delle Grazie și Santa Francesca Cabrini din Roma. Tuturor vă doresc o duminică frumoasă!