O poveste de iubire între el și ea, Taina sfântă a Căsătoriei, binecuvântarea prin copii… o viață trăită în credință, cu Dumnezeu aproape, cu încercări și greutăți, cu bucurii și surprize… și totuși parcă ceva lipsea… așa a apărut parcursul „Tandem” în viața noastră, dar și în viața cuplurilor care se însoțesc reciproc în această frumoasă călătorie de cunoaștere, de aprofundare și descoperire a soțului/soției într-o lumină creștină și umană. A venit în întâmpinarea noastră pentru a răspunde nevoii de a aparține unei comunități de familii cu aceleași valori și țeluri.

„Tandem” este un parcurs de 2 ani – 2 ani jumătate, cu întâlniri lunare, parcurs care propune 22 de teme de gândire, reflecție și acțiune. Grupul este format din 6 familii, este însoțit de un preot, iar pentru fiecare întâlnire cuplurile primesc o temă ce constă într-un material cu texte biblice, îndrumări și puncte de reflecție umane și creștine. Scopul acestei „călătorii” este de a susține familiile tinere, dar și pe cele cu experiență, de a aprofunda relația de cuplu împărtășind experiențele cu alte familii, de a crește în credință și dragoste, avându-l pe Dumnezeu drept Cap al familiei, promovând totodată valorile profund umane.

Sâmbătă s-au reunit cele trei grupuri „Tandem”: primul, care deja a terminat acest parcurs, și alte două grupuri, care sunt la mijlocul acestui drum. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie celebrată de pr. Daniel Iacobuț și pr. Cristian Diac, însoțitorii spirituali ai grupurilor „Tandem”, în cadrul căreia cu toții am cerut binecuvântarea Domnului peste toate cuplurile „Tandem” și i-am mulțumit pentru toți anii de căsătorie ai fiecărei familii. Ziua a continuat cu o agapă și comuniunea între adulți, copii și animatori. A urmat un moment de cunoaștere și împărtășire între familiile „Tandem” și preoții însoțitori, moment care ne-a îmbogățit pe toți și ne-a făcut parcă și mai dornici de a răspândi cuplurilor din jurul nostru tot ce am trăit și cât de valoroase și rodnice au fost toate întâlnirile „Tandem”.

Focul de tabără a încheiat această zi de sărbătoare, vremea a fost prielnică și Domnul ne-a dăruit adieri de vânt, câteva picături de ploaie la final și ne-a lăsat în suflete amintirea unei file importante din povestea fiecărui cuplu, dar mai ales din povestea familiei „Tandem”. Mulțumim lui Dumnezeu și Sfintei Fecioare pentru toate momentele de har, de inspirație, de bucurie petrecute în această zi, dar și pentru roadele fiecărei împărtășiri și pentru tot ceea ce va binevoi să ne ofere în următoarele întâlniri „Tandem”. (Irina și Cristi Grasu pentru Ercis.ro)

Pr. Lóránd Máthé, parohul locului, i-a urat bun venit Păstorului Diecezei și însoțitorilor săi, apoi a continuat astfel: „Îl rugăm pe Duhul Sfânt să îi binecuvânteze pe cei 30 de tineri prezenți aici, care au început pregătirea pentru Sf. Mir deja acum doi ani. Suntem aici pentru că această sărbătoare nu este doar a comunității noastre, ci și a întregii Dieceze, întrucât încă 30 de tineri stau astăzi de partea lui Dumnezeu ca luptători ai lui Cristos. Îl salutăm cu drag pe Părintele Episcop și îl rugăm să le administreze tinerilor pregătiți Sacramentul Mirului! Ei sunt speranța noastră, cei spre care privim cu admirație, pentru că stau înaintea noastră cu suflet curat. De astăzi înainte, ei vor fi cei care vor duce mai departe făclia credinței.”

Dintre tinerii candidați la Sf. Mir, Bodonea Vanesa l-a salutat pe Păstorul Diecezei: „Preasfințite Părinte Episcop, preacucernici părinți parohi, dragi părinți, membri ai familiilor și invitați! Vă salutăm cu multă dragoste și sincer respect în această zi specială și emoționantă pentru noi, deoarece putem sărbători împreună cu toți cei care au onorat acest moment și împărtășesc cu noi importanța acestui eveniment. Îi mulțumim părintelui paroh, care ne-a ajutat să ne pregătim pentru această zi și ne-a întărit prin exemplul său.”

A urmat candidatul Dávid Almási: „Le suntem recunoscători membrilor familiilor noastre, care ne-au ajutat în pregătire, care sunt mereu alături de noi, ne susțin și ne încurajează în momentele dificile, iar prin dragostea lor ne-au ajutat să ajungem astăzi aici. Grija și credința lor înseamnă mult pentru noi. Această zi nu este doar o sărbătoare, ci și o etapă importantă în viața noastră, un moment plin de bucurie și memorabil, pe care îl împărtășim cu voi și pe care îl vom păstra cu drag în amintire. Le mulțumim tuturor celor care ne-au onorat cu prezența și sărbătoresc alături de noi. Este o mare bucurie pentru noi să trăim acest moment împreună cu familiile noastre, prietenii noștri și membrii comunității.” Apoi Szellelki Dorottya a recitat poezia Marginea de Erzsébet Túrmezei.

În continuare, Episcopul diecezan i-a salutat pe pr. Árpád Király, protopop, paroh de Arad-Șega, pe pr. László Bakó, paroh de Iratoșu, și pe diaconul Ladislau Piklor, care slujește la Curtici. Înainte de Sfânta Liturghie, Episcopul i-a întrebat pe tineri dacă sunt emoționați. Unii au răspuns afirmativ, alții negativ. Câțiva se temeau dacă vor putea să își deschidă inima astfel încât Duhul Sfânt să poată locui în ea. De aceea, Păstorul Diecezei i-a rugat pe credincioși să se roage în timpul Sf. Liturghii pentru ca tinerii să fie capabili să-L primească pe Duhul Sfânt. Lectura a fost citită de un candidat la Sf. Mir, iar Evanghelia a fost proclamată de părintele paroh, care a afirmat că tinerii au primit o pregătire corespunzătoare și, prin Sf. Spovadă și Sf. Împărtășanie, s-au pregătit pentru primirea Sacramentului Mirului. Episcopul diecezan s-a adresat tinerilor: „Știți ce săvârșește Duhul Sfânt în voi?”, iar tinerii au răspuns într-un glas: „Duhul Sfânt ne întărește ca să ne păstrăm credința și să trăim conform ei.”

În continuare, Episcopul diecezan s-a adresat părinților, credincioșilor și preoților: „Astăzi, în prima lectură, am auzit despre primele Sf. Rusalii. Este adevărat că fiecare parohie este puțin diferită de celelalte, dar fiecare credincios poate învăța din ceea ce au trăit creștinii la primele Sf. Rusalii. Ucenicii erau cu toții împreună. Îl putem primi cu adevărat pe Duhul Sfânt atunci când îl și așteptăm împreună. Comunitatea nu doar ne sprijină, ci ne păstrează vie credința. Lectura spune că Duhul Sfânt S-a coborât asupra fiecărui apostol în parte. Revărsarea Duhului Sfânt asupra fiecărei persoane este un lucru mare, pentru că i-a întărit pe toți în mod individual.”

În continuare, Episcopul diecezan i-a întrebat pe tinerii care urmau să primească Sf. Mir câți dintre ei obișnuiesc să se roage acasă împreună cu cineva. O treime dintre ei au recunoscut că se roagă împreună cu un părinte, bunic, prieten sau prietenă. Episcopul a cerut binecuvântare asupra acelor persoane și familii care își asumă rugăciunea împreună cu tinerii. „Iubiți Frați în Cristos, pentru îmbunătățirea credinței lumii și a țării putem face puțin, dar pentru fericirea familiei și a comunității noastre putem face mult dacă ne rugăm împreună în mod regulat”, a spus Episcopul diecezan. Pentru a-și susține afirmația, Păstorul Diecezei a amintit exemplul lui Iosua, care și-a întrebat comunitatea: „Ce alegeți, viața sau moartea? Vreți să fiți cu Dumnezeu sau cu păgânii?” Pentru că de aceasta depinde fericirea noastră: dacă rămânem sau nu cu Dumnezeu.

Apoi Episcopul diecezan, împreună cu parohul, i-a primit pe tinerii candidați la Sf. Mir, care, însoțiți de nașii lor, au venit în față. Păstorul Diecezei i-a chemat pe fiecare pe nume, a făcut semnul crucii pe fruntea lor cu Sfânta Crismă și i-a atins ușor pe obraz, spunând: „Primește pecetea darului Duhului Sfânt!” Administrarea Sf. Mir s-a încheiat într-o atmosferă înălțătoare, pe acordurile imnului papal. (János Balta, nyugatijelen.com, preluat pe Gerhardus.ro)

„Aici, cu adevărat, mă simt acasă”, a spus el. Recunoscând că biserica augustiniană are, în mod firesc, o semnificație specială pentru el, ca fiu spiritual al Sfântului Augustin, Papa a împărtășit o amintire personală care datează de mai bine de patruzeci de ani. „Prima dată când am venit la această biserică a fost în 1984. Călătoream pe uscat de la Roma la León și am spus: «Există o biserică a Sfântului Augustin în Barcelona, hai să o vizităm.» Era închisă.” Astăzi, însă, a continuat el, este deschisă, și și-a exprimat bucuria pentru ceea ce a găsit. „Cât de frumos este să găsești o biserică cu o comunitate augustiniană și cu atât de mulți oameni care trăiesc aici, care îl laudă pe Dumnezeu, care găsesc o comunitate, primire și integrare prin această biserică și prin slujirea ei socială. Vă mulțumesc tuturor, din suflet!”

Printre întrebările adresate Papei de către Renzo s-a numărat și una despre fotbal. Deși a recunoscut că tenisul rămâne sportul său preferat, Pontiful a vorbit cu drag despre anii petrecuți în Peru, unde a urmărit echipele locale de fotbal și chiar a jucat alături de seminariști. „Puțin sport face bine tuturor”, a spus el. „Trebuie să găsim modalități de a ne menține sănătatea trupului, minții și sufletului.” Având în vedere că Cupa Mondială urma să înceapă a doua zi, Papa a folosit fotbalul ca o imagine a vieții înseși. „Viața nu este o cursă în care să strălucim singuri. Este ceva ce se joacă în echipă.” Observând că chiar și cel mai talentat jucător eșuează în cele din urmă dacă refuză să-i implice pe ceilalți, și adresându-se voluntarilor și lucrătorilor din domeniul caritabil prezenți, le-a mulțumit pentru că întruchipează acel spirit de cooperare și slujire, remarcând: „Cineva poate fi o vedetă, dar dacă nu pasează niciodată mingea, nu le permite celorlalți să intre în joc și probabil va pierde.”

Renzo a dorit să știe și dacă Papa a visat vreodată să devină Papă când era tânăr. „Nu cred că m-am gândit vreodată la aceasta”, a răspuns Sfântul Părinte cu un zâmbet, adăugând că ceea ce își amintea era o dorință timpurie de a-și dărui viața lui Dumnezeu, explicând că abia treptat a descoperit calea care îl va conduce spre preoție și spre Ordinul Augustinian. „Fiecare copil este un vis al lui Dumnezeu. Și tu ești, Renzo”, a continuat el, sugerând copiilor să-și pună o întrebare mai importantă: dacă vor să fie prieteni cu Isus. „Prietenia cu Isus ne dă bucurie, ne face liberi și ne ajută să descoperim, pas cu pas, vocația și calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru fiecare dintre noi.”

Cea mai provocatoare întrebare pusă de Renzo a vizat suferința și motivul pentru care unor oameni li se întâmplă lucruri rele, iar altora nu. Papa Leon a recunoscut că nu există un răspuns ușor. Reflectând asupra vieții lui Cristos, el a remarcat că Isus „a umblat făcând bine” și totuși a fost respins, condamnat și răstignit. „Dar povestea nu s-a încheiat aici. El a înviat a treia zi și a biruit răul și moartea.” Pentru creștini, a explicat Papa, suferința nu este niciodată ultimul cuvânt. „Chiar dacă există suferință, Dumnezeu nu-și abandonează niciodată copiii”, a spus el, încurajându-i pe cei prezenți să aibă încredere că Cristos îi însoțește prin fiecare încercare și le pregătește bucuria veșnică dincolo de durere și pierdere.

O altă întrebare a lui Renzo s-a referit la bunici, despre care Sfântul Părinte a spus că „nu ar trebui lăsați niciodată singuri”. El i-a lăudat pe nenumărații bunici care au grijă de nepoți în timp ce părinții lucrează și care transmit credința, iubirea și valorile generațiilor mai tinere. „Să nu permitem ca singurătatea și abandonul să devină ceva normal în viața persoanelor în vârstă. Este ceva foarte trist”, a spus Pontiful, subliniind că responsabilitatea de a avea grijă depășește legăturile de familie și îi cuprinde pe toți vârstnicii care riscă să fie uitați.

Răspunzând la o întrebare despre iertare, Papa a amintit învățătura lui Isus conform căreia creștinii trebuie să ierte „de șaptezeci de ori câte șapte”, deși „a ierta nu înseamnă a spune că ceea ce a fost greșit a fost corect”, a explicat el, „și nici nu înseamnă a permite cuiva să continue să facă rău”. Iertarea împiedică ura să pună stăpânire pe inimă și deschide calea spre vindecare și pace. „Când iertăm, imităm exemplul lui Isus, care i-a iertat pe cei care l-au răstignit.” Papa și-a îndreptat atenția și asupra misiunii organizațiilor caritabile adunate la biserica Sant Agustí și, mulțumindu-le pentru munca lor, s-a inspirat din spiritualitatea Sfântului Augustin și le-a reamintit că viața creștină nu începe cu efortul uman, ci cu harul. „A fi creștin este, mai presus de toate, un dar, un har”.

Din acea har, a explicat el, decurge responsabilitatea de a-i iubi pe ceilalți și de a-l recunoaște pe Cristos în cei care suferă. „Creștinul, pe lângă faptul că este bun și blând, trebuie să fie plin de compasiune, să iubească altruist și să caute binele celorlalți.” Papa Leon al XIV-lea a lăudat activitatea desfășurată în Arhiepiscopia de Barcelona și a subliniat că misiunea caritabilă a Bisericii devine deosebit de urgentă într-o perioadă în care societatea pare adesea să fi pierdut din vedere demnitatea sacră a persoanei umane. Această demnitate, a insistat el, nu depinde de bogăție, abilitate sau statut social, ci de faptul că fiecare ființă umană este creată după chipul lui Dumnezeu și iubită de El, adăugând că „persoana umană se află în centrul acțiunii Bisericii”.

Recunoscând importanța ajutorării materiale, Papa a reiterat că cei care trăiesc în sărăcie și marginalizare tânjesc, de asemenea, după însoțire spirituală. „Ei au nevoie nu numai de ajutor material și sprijin moral, ci și de Dumnezeu, de prietenia Lui, de binecuvântarea Lui, de Cuvântul Lui, de Sacramentele Lui și de un drum de creștere și maturizare în credință”. Înainte de a-și face timp pentru a schimba cuvinte de recunoștință și saluturi cu mulțimea care se aliniase pentru a-i mulțumi pentru prezența sa, Papa Leon i-a încurajat pe lucrătorii din domeniul caritabil să-și continue misiunea alături de păstorii lor, îndemnându-i să fie „martori credibili ai speranței creștine” și să reveleze, prin slujirea lor, dreptatea și pacea Împărăției lui Dumnezeu.

În omilia sa, rostită în catalană și spaniolă, a amintit un pasaj din Evanghelia după Ioan: „veți muri în păcatele voastre dacă nu credeți că Eu sunt”. A remarcat că acestea sunt cuvinte puternice, dar și o invitație la mântuire. A subliniat că nu poți crede în Isus și să faci război. Nu putem crede în Isus și ucide nevinovații. Nu putem crede în Isus și abandona pe cei care suferă, care plâng, care fug din sărăcie. Salutându-i pe regele Felipe al VI-lea și pe regina Letizia, care l-au primit alături de premierul spaniol Pedro Sánchez, precum și autoritățile politice și ecleziastice, Pontiful a subliniat că Bazilica Sagrada Família își deschide ușile ca niște brațe întinse, invitându-i pe toți la acest altar, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, care ne face o familie iubită de Domnul și hrănită cu însăși viața Sa în Euharistie.

Adresându-se liderilor civili și religioși, a descris Bazilica drept un semn al unității care adună oamenii în jurul Cuvântului lui Dumnezeu și al Euharistiei. Bazându-se pe arhitectura sa, a comparat Biserica cu o structură vie construită din multe pietre, cu Cristos ca fundament și scop. Construcția în curs a Bazilicii, a spus el, simbolizează viața creștină ca o lucrare completată continuu de Dumnezeu, invitând credincioșii să coopereze la planul Său. A evidențiat semnificația spirituală a designului Bazilicii, remarcând că fațadele sale și Turnul lui Isus Cristos binecuvântat de curând indică spre Cruce ca semn al răscumpărării, speranței și iubirii divine. Crucea luminată din vârful turnului servește drept martor vizibil al credinței și far pentru oraș. A subliniat că arta joacă un rol unic în exprimarea credinței, lăudându-l pe Gaudí pentru că a creat un drum spiritual care îi conduce pe vizitatori la întâlnirea cu Cristos.

Încheindu-și omilia, Papa Leon le-a mulțumit celor care au sprijinit construcția Sagradei Família și a descris Bazilica drept o capodoperă arhitecturală și un puternic instrument de evanghelizare. I-a îndemnat pe credincioși nu doar să își ridice ochii spre Cristos, ci și să îi ridice pe cei marginalizați și suferinzi, lăsând mesajul de speranță și caritate al Bazilicii să călăuzească viața și mărturia creștină.

Tema întâlnirii este „O punte către cer: Magisteriul fragilității în timpul puterii”. În societatea de astăzi, a spus Papa, bătrânețea este o etapă complexă a vieții, bogată în posibilități, iar pentru Biserică, ce a recunoscut întotdeauna în vârstnici o prezență semnificativă, această inițiativă are cu siguranță o mare importanță. „Astăzi, în multe regiuni ale lumii, persoanele în vârstă au adesea încă multă energie pe care să o dedice în slujba comunității”. Acest lucru este evident în diversele forme de voluntariat, care sunt esențiale în multe domenii ale vieții ecleziale. Totuși, dincolo de aceasta, bătrânețea, a remarcat Sfântul Părinte, atrage atenția și asupra unui aspect mai profund și mai important al vieții creștine, și anume valoarea slăbiciunii.

Pontiful a arătat că creșterea speranței medii de viață implică inevitabil o prelungire a perioadei fragile a bătrâneții, ceea ce prezintă provocarea de a reflecta asupra semnificației acestei etape a vieții. El s-a întrebat: „Ce valoare ar trebui să se atribuie multor ani pe care un bărbat sau o femeie îi poate trăi într-o stare de slăbiciune fizică sau mentală? Care este perspectiva creștină prin care să trăim acest timp? Cum putem proclama că viața umană își păstrează întotdeauna «demnitatea infinită», în fiecare etapă?” Sfântul Părinte a spus că reflecțiile pe care le întreprind participanții la întâlnire pot ajuta la a răspunde la aceste întrebări și la altele.

Papa a subliniat, de asemenea, că fragilitatea are o valoare spirituală și comunitară, amintindu-ne că suntem dependenți unii de alții și că avem nevoie de Dumnezeu, și l-a citat pe Papa Francisc descriind fragilitatea ca un „magisteriu” din care omenirea de astăzi are multe de învățat. Bătrânețea, a subliniat Papa Leon, este un timp de har, care trebuie trăit în rugăciune, slujire, tandrețe și în memoria păstrată și transmisă mai departe: o binecuvântare pentru generațiile viitoare. Chiar dacă societatea în care trăim este dominată de logica performanței și a competiției, în care forța este concepută ca o etalare a puterii și tinde să degenereze în dominare, Biserica, a spus el, continuă să propună mesajul evanghelic al blândeții, al smereniei și al păcii.

„Membrii vârstnici ai comunităților noastre, prin experiența și înțelepciunea lor de viață, sunt primii și cei mai autorizați martori ai acestei viziuni creștine asupra umanității.” Sfântul Părinte și-a exprimat speranța că munca participanților la întâlnire va contribui la promovarea, față de persoanele în vârstă și față de perioada binecuvântată a bătrâneții, a unor atitudini reînnoite și la trezirea, în rândul celor în vârstă, a responsabilității de a transmite valori sănătoase și solide generațiilor viitoare. În final, Papa Leon al XIV-lea a invocat mijlocirea maternă a Fecioarei Maria și a dat din toată inima tuturor binecuvântarea sa apostolică.

Alegerea acestei teme capătă o semnificație aparte în contextul actual al Bisericii, având în vedere că Sfântul John Henry Newman, beatificat în 2010 de Papa Benedict al XVI-lea și canonizat în 2019 de Papa Francisc, a fost proclamat Doctor al Bisericii și numit co-patron al misiunii educative a Bisericii, alături de Sfântul Toma de Aquino, în cadrul Jubileului Lumii Educației din anul 2025. Această recunoaștere confirmă actualitatea gândirii sale și contribuția sa excepțională la dialogul dintre credință, cultură și educație. Deschiderea exercițiilor spirituale a avut loc luni, 9 iunie a.c., când pr. Mihai Vătămănelu, Vicar general, a adresat un cuvânt de bun venit participanților, subliniind importanța acestor zile de reculegere spirituală, lăsând deoparte grijile și responsabilitățile cotidiene, pentru a face loc rugăciunii, reflecției și ascultării Cuvântului lui Dumnezeu.

În prima sa conferință, pr. prof. dr. Wilhelm Dancă a prezentat personalitatea Sf. John Henry Newman, pe care l-a descris drept una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii europene din secolul al XIX-lea. Vorbind din propria experiență intelectuală și spirituală, conferențiarul a mărturisit că a descoperit în opera lui Newman răspunsul la dorința sa de a găsi o modalitate de a explica credința oamenilor formați intelectual – medici, ingineri, profesori, oameni de cultură – fără a diminua profunzimea adevărurilor revelate. „Am fost hotărât pentru toată viața să găsesc un mod de a explica credința – de a o face accesibilă oamenilor cu pregătire superioară: ingineri, medici, oameni ai culturii. Acesta era visul meu. Ei bine, în opera lui John Henry Newman am găsit tocmai acest lucru, realizat într-o manieră sistematică și profundă”, a mărturisit pr. Dancă. Newman a reușit să îmbine rigoarea rațiunii cu bogăția credinței, oferind generațiilor următoare un model de dialog autentic între gândire și revelație. Totodată, acesta era convins că „este nevoie de o elită teologică, spirituală și creștină, care să deschidă drumul, după care să urmeze și ceilalți”.

Pr. Dancă a evidențiat parcursul biografic al teologului englez, de la copilăria și formarea sa intelectuală la Oxford, până la maturizarea unei conștiințe care avea să îl conducă spre Biserica Catolică. Născut la Londra în anul 1801, Newman a beneficiat de o educație aleasă și a devenit una dintre figurile marcante ale mediului academic oxfordian. În același timp, experiențele personale, crizele spirituale și studiul aprofundat al istoriei Bisericii au contribuit la transformarea sa interioară și la căutarea sinceră a adevărului. Conferențiarul și-a exprimat convingerea că „John Henry Newman este una dintre cele mai mari personalități ale culturii europene din secolul al XIX-lea”, admirată de marii teologi ai secolului al XX-lea pentru intuițiile sale privind transmiterea credinței și dialogul dintre credință și cultură.

Un moment important al conferinței l-a constituit prezentarea călătoriei lui Newman în Europa Meridională, în anul 1832, când contactul cu Roma și cu moștenirea apostolică a Bisericii a lăsat urme adânci în sufletul său. Deși privea încă cu reticență anumite practici ale catolicismului, experiența întâlnirii cu locurile martirilor și ale apostolilor a deschis în inima sa întrebări decisive. Evocând această etapă din viața viitorului Cardinal, pr. Dancă a amintit că Newman considera Roma „domiciliul adevărat al religiei”, locul unde au triumfat martirii și unde se găsesc mormintele apostolilor. Ajuns în Sicilia, Newman s-a îmbolnăvit grav, iar experiența suferinței avea să marcheze profund evoluția sa spirituală. Evocând acest episod, pr. Dancă a amintit cuvintele notate de viitorul Cardinal în jurnalul său: „Nu voi muri, pentru că nu am păcătuit niciodată împotriva Luminii Conștiinței”. Pentru Newman, conștiința avea să devină unul dintre locurile privilegiate ale întâlnirii omului cu Dumnezeu și una dintre temele centrale ale reflecției sale teologice. Convins că Providența îi pregătea un drum aparte, acesta nota în aceeași perioadă: „Am o lucrare de făcut în Anglia”.

Conferențiarul a prezentat apoi rolul determinant al Mișcării de la Oxford, inițiată de Newman și de colaboratorii săi, în încercarea de reînnoire spirituală a Bisericii Anglicane. În centrul preocupărilor sale se afla raportul dintre credință și rațiune, două realități pe care Newman le considera complementare și indispensabile căutării adevărului. În această perspectivă, pr. Wilhelm Dancă a amintit că celebra imagine a credinței și rațiunii ca „două aripi” ale spiritului uman, consacrată ulterior de enciclica Fides et Ratio, își găsește una dintre sursele importante în gândirea Cardinalului englez. „Credința și rațiunea sunt ca două aripi cu care spiritul uman se înalță spre contemplarea adevărului absolut”, a subliniat conferențiarul, arătând că Newman era convins că nici credința și nici rațiunea nu trebuie limitate în căutarea adevărului.

Drumul spre convertirea sa la catolicism a fost marcat de profunde frământări interioare și de o neobosită căutare a adevărului. Studiind dezvoltarea doctrinei creștine, Newman a înțeles că adevărurile credinței sunt prezente încă din germene în Sfânta Scriptură și sunt aprofundate și explicate de Biserică de-a lungul veacurilor. Această reflecție a fost sintetizată în celebra sa lucrare Dezvoltarea doctrinei creștine, care a precedat primirea sa în Biserica Catolică, la 9 octombrie 1845. După convertire, a continuat studiile la Roma, fiind hirotonit preot catolic în anul 1847.

O atenție specială a fost acordată și spiritualității Sf. Filip Neri, pe care Newman l-a ales drept model de viață sacerdotală. Bucuria, libertatea interioară și accentul pus asupra aspectelor pozitive ale credinței au devenit repere ale activității sale pastorale și intelectuale. Evocând această alegere, pr. Dancă a amintit că Newman s-a îndrăgostit de spiritualitatea oratoriană tocmai pentru că descoperise în ea „libertate, bucurie și accentuarea permanentă a aspectelor pozitive ale creștinismului”, mărturisind: „Aceasta este direcția pe care vreau să o urmez și eu”. Totodată, părintele Dancă a prezentat contribuția lui Newman la dezvoltarea educației catolice, evocând proiectul Universității Catolice din Dublin și celebra sa lucrare Ideea de Universitate, în care susține libertatea cercetării, dialogul dintre credință și cultură și căutarea neobosită a adevărului. Participanții au fost invitați să descopere în figura Sfântului John Henry Newman exemplul unei conștiințe care a căutat adevărul fără compromisuri și a unei minți care a refuzat să opună credința rațiunii, ci le-a unit într-o sinteză armonioasă și fecundă pentru întreaga cultură europeană.

Cea de-a doua zi a exercițiilor spirituale, 10 iunie a.c., a început cu celebrarea Sfintei Liturghii în Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului”, celebrată de pr. vicar Antoniu Chifor împreună cu preoții participanți. În atmosfera de rugăciune și comuniune care caracterizează aceste zile de reculegere, participanții au încredințat Domnului slujirea lor sacerdotală și intențiile comunităților pe care le păstoresc. În cadrul celebrării euharistice, pr. Wilhelm Dancă a rostit cuvântul de învățătură, pornind de la lecturile biblice ale zilei și de la exemplul credinței lui Avram, prezentat de Sfântul Apostol Pavel în Scrisoarea către Romani (Rom 4,13-25). Predicatorul a reflectat asupra voinței lui Dumnezeu și asupra responsabilității celor chemați să slujească altarul, subliniind că adevăratul ucenic al lui Cristos este cel care împlinește voința Tatălui nu doar prin cuvinte, ci prin întreaga sa viață.

Adresându-se în mod special preoților, părintele profesor a explicat distincția dintre opus operatum și opus operandi, arătând că eficacitatea Sacramentelor își are izvorul în lucrarea lui Cristos însuși, care acționează prin Biserică. Totodată, această realitate nu diminuează responsabilitatea personală a slujitorului de a celebra cu evlavie, pregătire și autentică participare interioară. Sacramentele nu pot fi reduse la gesturi repetitive sau la împlinirea formală a unor obligații, ci cer implicarea întregii persoane în misterul pe care îl celebrează. În acest context, predicatorul a atras atenția că „nu poți să celebrezi în mod mecanic sau repetitiv, fără suflet și fără implicare, în prezența reală a lui Cristos cu patima, suferința și iubirea Sa de oameni”.

Un alt punct important al reflecției a fost atenționarea asupra păcatelor de omisiune și asupra riscului de a minimaliza importanța unei celebrări bine pregătite. Pr. Dancă a amintit că fiecare suflet are o valoare infinită înaintea lui Dumnezeu și că orice efort pastoral merită depus chiar și pentru o singură persoană. „Merită orice efort pentru un singur suflet. Se câștigă, într-un anume sens, lumea întreagă pentru o singură persoană”, a afirmat predicatorul. Din acest motiv, i-a îndemnat pe participanți să se pregătească pentru fiecare celebrare „ca și cum biserica ar fi plină”.

Predicatorul a vorbit și despre pericolul fideismului, înțeles ca tendința de a aștepta totul de la Dumnezeu fără implicarea propriei voințe și fără efort personal. Credința autentică presupune colaborarea omului cu harul divin, disponibilitatea de a renunța la propriile planuri și dorința de a face loc voinței lui Dumnezeu în toate aspectele vieții. Comentând cuvintele Mântuitorului – „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu” -, predicatorul a evidențiat necesitatea unei credințe care se traduce în fapte și responsabilitate. „Nu este suficient să strigi «Doamne, Doamne» sau să spui «Doamne ajută». Trebuie să faci ceva ca să primești mântuirea – trebuie să colaborezi, să renunți la ceva din tine și să-I faci mai mult loc lui Dumnezeu în viața și în planurile tale”, a subliniat acesta.

În încheiere, a arătat că rodul cel mai vizibil al împlinirii voinței lui Dumnezeu este bucuria. Inspirându-se din rugăciunea „Tatăl nostru”, acesta a subliniat că pacea, iertarea, binecuvântarea și prezența lui Dumnezeu în viața omului se transformă într-o bucurie profundă și durabilă, capabilă să lumineze chiar și cele mai dificile împrejurări. „Credința nu este o povară, ci o eliberare”, a afirmat pr. Dancă, adăugând că omul care rămâne în orizontul voinței lui Dumnezeu „are sufletul plin de bucurie – și se vede pe fața lui”. Totodată, acesta a mărturisit: „Îmi plac credincioșii care pleacă din biserică cu sufletul ușor, cu fața senină, cu un zâmbet pe buze – chiar dacă au pe umeri griji și poveri”. Credința nu este o constrângere, ci calea spre o bucurie pe care lumea nu o poate oferi.

Exercițiile spirituale continuă până pe de 12 iunie, oferind preoților participanți un timp privilegiat de rugăciune, reflecție și reînnoire interioară, sub semnul exemplului luminos al Sf. John Henry Newman și al chemării universale la sfințenie. Accesul este liber și pentru credincioșii din Oradea sau împrejurimi care doresc să își hrănească sufletul cu meditațiile susținute de pr. prof. dr. acad. Wilhelm Dancă. (Biroul de presă EGCO, Mihaela Caba-Madarasi)

Pontiful „și-a exprimat recunoștința pentru întâlnirea de astăzi și pentru mărturia călugărilor, care își trăiesc devoțiunea față de Fecioara Maria în cadrul unei comunități”, se mai spune în comunicat. În acest sens, Sfântul Părinte a subliniat cât de prețioasă este mărturia călugărilor în această perioadă istorică deosebită, pentru Biserică și pentru lume, mulțumindu-le „pentru darul tăcerii, într-o lume plină de zgomot, agitație și distrageri”. „Lumea are nevoie de modele care să ne invite să trăim momente de tăcere, să ne rugăm”, a concluzionat el.

În mănăstire trăiesc aproximativ 50 de călugări benedictini, care în 2025 au sărbătorit 1000 de ani de la fondare. În cartea de oaspeți a abației Fecioarei Maria de la Montserrat, Papa a scris: „Îmi pun slujirea petrină la picioarele Fecioarei Maria de la Montserrat, pentru ca mijlocirea ei maternă să protejeze întreaga Biserică. Cu afecțiunea și binecuvântarea mea.” La final, și-a exprimat recunoștința pentru ospitalitatea cu care a fost primit și a împărtășit binecuvântarea sa. Papa Leon se află în prezent la Barcelona, în a doua etapă a călătoriei sale apostolice în Spania, care se desfășoară în perioada 6-12 iunie. A vizitat anterior Madridul și va călători, de asemenea, în Insulele Canare.

„Să o rugăm pe Maria, Regina Păcii, să ne învețe să renunțăm la cuvintele ce rănesc, la judecata pripită, la bârfă și calomnie”, a spus el în discursul rostit în spaniolă și catalană, după recitarea rozariului. „Să învățăm de asemenea să prețuim și să hrănim iubirea în familiile noastre, între prieteni, la locul de muncă, pe rețelele sociale, în dezbaterile politice și în comunitățile creștine, pentru ca ura să facă loc speranței și păcii.”

O mănăstire veche de 1.000 de ani

Mănăstirea este un important centru spiritual al regiunii și adăpostește icoana din secolul al XII-lea a Fecioarei de la Montserrat, patroana Cataloniei. Este alcătuită din diverse clădiri din perioade istorice diferite, unele dintre cele mai vechi datând din secolul al XII-lea. Este condusă de călugări benedictini și în 2025 a sărbătorit 1.000 de ani de la fondare. La sosirea sa la mănăstire, Pontiful a salutat din papamobil mulțimile adunate în curtea Bazilicii. A fost apoi primit de Episcopul Diecezei de Sant Feliu de Llobregat, Mons. Xabier Gomez Garcia, și de abatele mănăstirii Montserrat, Manel Gasch i Hurios, înainte de a intra în Bazilică.

Aproximativ 7.000 de persoane au fost prezente în Bazilică și în zonele înconjurătoare din exterior. Acolo, Papa a sărutat crucea, a stropit credincioșii cu apă sfințită, a petrecut un moment în rugăciune în capela Preasfântului Sacrament și a ascultat cuvintele de bun venit ale Episcopului și abatelui, înainte de a începe rozariul. Evenimentul a fost marcat și de imnuri cântate de Escolania, cea mai veche școală de cor din Europa, alcătuită din băieți cu vârste între 9 și 14 ani.

Maica Domnului ne îndeamnă la o convertire profundă

În discursul său după rozariu, Papa Leon al XIV-lea a mulțumit tuturor celor prezenți pentru primire și a subliniat cât de bucuros este „să vină la picioarele Maicii Domnului de la Montserrat pentru a-i încredința … slujirea petrină și misiunea Bisericii într-o lume care strigă după dreptate și pace”. „Zidurile acestui Sanctuar ne-ar putea povesti nenumăratele istorii de devoțiune, recunoștință și speranță care au avut loc în jurul Fecioarei de la Montserrat de-a lungul veacurilor”, a spus el.

Sfântul Părinte a subliniat cum Fecioara Maria trezește cele mai nobile sentimente ale unei persoane și „ne îndeamnă la o convertire profundă”, cum s-a întâmplat cu Sfântul Ignațiu de Loyola, care, după ce a petrecut o noapte în rugăciune la mănăstirea Montserrat, a decis să lase „deoparte armele sale de cavaler”. În această privință, i-a încurajat pe toți să accepte invitația Mariei de a-l urma pe Cristos și iubirea Sa și de a face ce ne spune El. „Aceste cuvinte rostite la Cana Galileii conțin un adevărat ghid pentru viața creștină, deoarece Maria ne conduce la Cristos și ne învață să ascultăm vocea Sa, să ascultăm cuvântul Său și să îl lăsăm să ne transforme. Când Maria ne spune: «Faceți tot ce vă va spune El», ne invită să ne deschidem inimile reconciliate față de învățăturile Evangheliei.”

Să depunem la picioarele Fecioarei armura ce ne-a împietrit inimile

Papa a insistat că „Isus ne arată calea milostivirii, reconcilierii, adevărului și blândeții”, mai ales în fața conflictului care poate sălășlui în lumea noastră și în relațiile noastre. Isus „dezvăluie violența care poate pândi în cuvintele și atitudinile noastre: critica ce umilește, condamnarea ce distruge și agresiunea ce divide. Acea violență ascunsă se poate deseori deghiza ca un fel de armură, pe care o folosim pentru a ne proteja rănile, temerile și suferința cauzată de nedreptate.” În fața Fecioarei de la Montserrat, care îl poartă pe Isus „ca pe un Prunc neajutorat odihnindu-se în poala ei” și ne invită să ne iubim unii pe alții, „să depunem astăzi la picioarele Sale armura care a împietrit treptat inimile noastre”, a subliniat Papa Leon al XIV-lea.

„Pruncul Isus pe care Maria îl ține în brațe nu poartă nici o armură, și El însuși va fi cel care, mai târziu, gol pe Cruce, se va preda cu totul Tatălui pentru a ne mântui cu puterea dezarmată și dezarmantă a iubirii”, a continuat el. A remarcat de asemenea cum Fecioara de la Montserrat ține un glob în mâna dreaptă, explicând că acesta este un semn al grijii Sale materne față de întreaga lume. „Ne invită să ne recunoaștem unii pe alții ca frați și surori, pentru ca nimeni să nu fie exclus și comuniunea să fie mai puternică decât orice diviziune. Să ne ridicăm ochii spre Maria și să o implorăm să ne ajute să ne înarmăm doar cu armele lui Dumnezeu.”

Pontiful și-a încheiat discursul cu o rugăciune către Fecioara de la Montserrat, înainte de a petrece câteva momente în rugăciune în fața icoanei ei. A mers apoi pe balconul de pe fațada Bazilicii și i-a salutat pe credincioșii adunați afară și le-a dat binecuvântarea. „Mulțumesc pentru această frumoasă expresie de credință. Suntem cu toții uniți ca o singură familie, îmbrățișați de Mama noastră Maria, Fecioara de la Montserrat. Bucuria, entuziasmul și profundul simț al credinței pe care le trăim în aceste zile: mai întâi la Madrid, acum la Barcelona și Catalonia, și în curând în Insulele Canare. Toată Spania este plină de credință, de iubire, plină de această dorință de a-l lăuda pe Dumnezeu, de a-i mulțumi lui Dumnezeu și de a fi uniți”, a spus Sfântul Părinte de pe balcon. „Mulțumesc Cataloniei pentru că a primit atât de mulți oameni din alte țări, deoarece arată cum să aduci pe toți împreună ca o singură familie”, a continuat el, mulțumind și persoanelor consacrate și tuturor celor care vin să se roage la mănăstirea Maicii Domnului de la Montserrat.

Oficiul a fost celebrat de către Preasfinția Sa Vasile Bizău și a fost urmat de Sfânta Liturghie Arhierească. Au concelebrat: pr. Vasile Iusco – protopop al protopopiatului Sighet, pr. Vasile Codrea – protopop al protopopiatului Iza-Vișeu, pr. Gheorghe Mihnea – protopop al protopopiatului Copalnic-Mănăștur, pr. Eduard Fischer – protopop al protopopiatului Satu Mare, pr. Ioan Codrea – paroh al parohiei gazdă și un sobor de preoți din Eparhia de Maramureș și din Eparhia de Cluj-Gherla.

Aflându-ne în Duminica Tuturor Sfinților, Preasfinția Sa Vasile a invitat comunitatea parohială să mediteze la tema sfințeniei, privind-o ca pe „o chemare pe care o avem cu toții” și pe Fericiții Episcopi martiri ca fiind modelele noastre de mărturisitori, ei fiind și cei care ne-au arătat un drum spre sfințenie: „Jertfa lor este atât de prețioasă încât astăzi li se dedică biserici, iar moștenirea și Sfintele lor relicve sunt puse în altare, acesta fiind un semn al faptului că sunt în gloria lui Dumnezeu, că sunt mijlocitori pentru noi, că rămân păstorii noștri din cer și ne însoțesc pe drumul vieții noastre de credință. Ne aduc aminte, de asemenea, că ei au fost cei care au mărturisit pentru Isus înaintea oamenilor. Și cuvântul din Evanghelia de astăzi ne invită și ne aduce aminte: Cine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor și Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu din ceruri. Cine nu va mărturisi, nici Eu nu voi mărturisi pentru el (Mt 10,32-33).”

Vorbind despre misiunea creștinului de astăzi, Ierarhul a afirmat: „Aceasta nu este o misiune care vine din afară sub formă de poruncă, ci una care se naște din interior, din inima omului, este aceea de a pune lucrurile în armonie. Și în armonie putem să punem ce anume ne revine ca responsabilitate a noastră, acolo unde ajunge vorba noastră, mâna noastră, fapta noastră, familia noastră, comunitatea noastră, acolo unde putem să facem ce ține de noi. Este o misiune a vieții creștine aceea de a crea comuniune, și nu diviziune. Este un mod de a-l mărturisi pe Dumnezeu, Unul Întreit în Persoane”.

De asemenea, „Vocația Bisericii noastre Greco-Catolice este aceea de a chema spre unitate în Cristos: Ca toți să fie una. Și pentru aceasta îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul de care ne învrednicește: să fim și noi astăzi mărturisitori ai acestei vocații și ai acestei chemări”, a afirmat PS Vasile, felicitând comunitatea din Ocna Șugatag pentru dedicarea cu care a participat la construirea noii bisericii și lăudând hărnicia pr. paroh Ioan Codrea, căruia i-a oferit diploma de merit bisericesc, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția adusă la edificarea lăcașului de cult. „Vă felicităm pentru construirea acestei biserici, semn vizibil în această localitate a mărturisirii credinței și a unității Bisericii lui Cristos după exemplul înaintașilor și a Fericiților Episcopi martiri greco-catolici români. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu harurile Sale!”, citim în diploma oferită.

La rândul său, pr. Codrea a mulțumit Preasfințitului Părinte Vasile pentru celebrarea înălțătoare, oferindu-i, din partea Parohiei, un engolpion cu Sfânta Fecioară Maria, patroana Eparhiei. Părintele a mulțumit, de asemenea, tuturor celor care s-au unit în rugăciune în această sărbătoare importantă pentru parohie: curatorilor, echipei de constructori, colegilor preoți din Eparhia de Maramureș și Eparhia de Cluj-Gherla, primarului, viceprimarului și tuturor autorităților locale, călugărițelor, corului parohiei din Sighet și tuturor credincioșilor veniți de pretutindeni. La final, credincioșii au avut posibilitatea să intre în Altar pentru a săruta Sfânta Masă și Sfânta Evanghelie. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)

Mai mult, a subliniat că aceasta ne reamintește că iubirea Sa milostivă depășește întotdeauna ceea ce am făcut. „Orice ființă umană”, a insistat Sfântul Părinte, „este demnă prin simplul fapt de a fi fost voită, creată și iubită de Dumnezeu. Nu există, deci, nicio situație care să-l facă pe Domnul să-și întoarcă privirea de la noi.” Papa a spus că acest lucru este valabil mai ales pentru cei care poartă povara de a fi departe de cei dragi și care suferă din cauza circumstanțelor actuale. „Când ești tentat să te simți inferior și să crezi că nu merită să continui”, a spus Pontiful, „ridică-ți ochii spre Cel care, prin prezența atâtor oameni, nu încetează să îți arate iubirea și apropierea Sa.”

A recunoscut că anxietatea și tristețea marchează anumite momente ale drumului nostru, dar cu toate acestea trebuie să ne amintim că greșelile vieții nu definesc identitatea unei persoane. Sfântul Părinte a reamintit că Sfântul Augustin, în Confesiunile sale, vorbește despre aceasta când Domnul împărtășește cu noi drumul vieții Sale. „Dacă avem încredere în harul divin și ne lăsăm călăuziți și transformați de el, descoperim în viețile noastre că trecutul nu condamnă viitorul, ci mai degrabă, după cum a continuat marele Sfânt, ne oferă posibilitatea de a ne schimba deciziile și alegerile.”

Astfel, Papa Leon i-a invitat să îi facă loc Domnului în inimile lor și să caute fața Sa. „Să lăsăm iubirea Sa să ne călăuzească. Să ne agățăm de El, care ne invită necontenit la speranță”. Căci El, i-a reasigurat Papa, ne arată un orizont minunat pe care nicio barieră fizică nu ne poate împiedica să îl atingem. Astăzi, Domnul continuă să ne vorbească în adâncul conștiințelor noastre, ajutându-ne să descoperim că El locuiește în mijlocul nostru. Așteaptă doar să îi dăm o șansă. Astfel, Papa Leon a spus: „Vă invit să continuați să visați visul lui Dumnezeu și să îl lăsați să vă ajute să o luați de la capăt.” Cu aceste cuvinte mângâietoare, Pontiful a încheiat încredințând în mod special deținuții mijlocirii materne a Maicii Domnului a Milostivirii și dând binecuvântarea sa apostolică.

În luna octombrie 2025, șapte copii din comunitatea catolică română din Ladispoli (Roma) au început o călătorie spirituală sub îndrumarea părintelui Iulian Echert și a catehetei Mihaela Diac, sub atenta grijă a parohului, pr. Mihail Cojan. Au parcurs acest drum plini de entuziasm cu multă dorință și curiozitate. Ziua de 30 mai 2026 a fost dedicată Primei Spovezi. Următoarea etapă a călătoriei lor spirituale s-a încoronat duminică, 7 iunie 2026, la biserica „Sacro Cuore di Gesù”. Pr. Iulian la predică a subliniat faptul că „nu doar cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, căci inima dorește pace și iubire, iar sufletul Sfânta Euharistie. Domnul Isus ne oferă milostivire și prietenie. Alături de copiii lor, și părinții trebuie să învețe că Sfânta Euharistie înseamnă comuniune, familie, a sta la aceeași masă cu Domnul, unde toți au un loc asigurat.

În aceeași zi, tot șapte copii, dar din comunitatea catolică română din Zaragoza, au făcut similar Prima Împărtășanie. Înainte de acest moment de har, copiii s-au apropiat de sacramentul Spovezii, experimentând bucuria iertării și întâlnirea cu milostivirea lui Dumnezeu, care reînnoiește și întărește viața credinciosului. Celebrarea a avut loc în biserica „Santa María Madre de la Iglesia”, în cadrul Sfintei Liturghii duminicale, desfășurată într-un climat de rugăciune, solemnitate și participare vie a întregii comunități.

În cadrul omiliei, părintele paroh Cristian Ciobanca a evocat parcursul catehetic al copiilor, marcat de descoperiri esențiale în viața de credință: învățarea semnului Sfintei Cruci, înțelegerea Bisericii ca loc al prezenței lui Dumnezeu, cultivarea rugăciunii și a tăcerii sacre ca spațiu de întâlnire cu Domnul. A fost subliniată imaginea lui Dumnezeu ca Tată bun și milostiv, care iartă și reînnoiește viața omului, precum și adevărul central al misterului mântuirii. În acest context, Sacramentul Spovezii a fost prezentat ca moment privilegiat al întâlnirii cu iertarea divină și al reînnoirii interioare, iar Sfânta Euharistie ca prezență reală, vie și transformatoare a lui Cristos, care se dăruiește Bisericii Sale și hrănește viața spirituală a credincioșilor.

După proclamarea Evangheliei și predica liturgică, copiii au trăit un moment de rugăciune personală în tăcere, marcând într-un mod profund și intim întâlnirea lor interioară cu Isus Euharisticul, într-un climat de reculegere și emoție spirituală. Acest timp de liniște a constituit o adevărată introducere în misterul prezenței lui Cristos, trăit nu doar la nivel exterior, ci mai ales în profunzimea inimii fiecăruia. Celebrarea a continuat cu reînnoirea promisiunilor baptismale, prin care întreaga comunitate a reafirmat apartenența sa la credința Bisericii, urmată de Rugăciunea credincioșilor, în care s-au înălțat către Dumnezeu intenții de mulțumire și cerere pentru întreaga comunitate. Procesiunea darurilor a fost momentul în care familiile copiilor și credincioșii prezenți au participat activ la celebrare, exprimând astfel dimensiunea vie și concretă a comuniunii ecleziale și implicarea întregii adunări liturgice în jertfa euharistică.

La încheierea celebrării, comunitatea a înălțat rugăciuni pentru acești copii, încredințându-i purtării de grijă a lui Dumnezeu. Fie ca bucuria întâlnirii lor cu Cristos în Sfânta Euharistie să rămână vie și statornică în inimile lor, însoțindu-i în drumul credinței și ajutându-i să crească în iubire, în fidelitate și în comuniune cu Biserica.

Sfântul Părinte a avertizat împotriva a ceea ce a descris drept „idolatria profitului și a performanței” și „cultul imaginii de sine”, numindu-le „anestezice menite să ne amorțească conștiința și să o modeleze după o anumită viziune asupra societății.” În schimb, i-a încurajat pe tineri să cultive tăcerea și interioritatea în mijlocul unei culturi a distragerii continue. „Priviți înăuntru”, i-a îndemnat. „Încercați să nu fiți copleșiți de ritmul vieții și de tentațiile externe. Cultivați momente de tăcere, poate oprindu-vă câteva minute în fiecare zi pentru a citi Evanghelia și a vorbi cu Dumnezeu.”

Dumnezeu în întuneric

A doua mărturie a venit de la Carmina, o tânără care a vorbit deschis despre lupta sa cu depresia și o tentativă de suicid din trecut. Întrebând unde poate fi găsit Dumnezeu când întunericul pare absolut, a descris primirea a ceea ce Papa a numit „o a doua șansă” la viață. Mulțumindu-i pentru curajul său, Sfântul Părinte a spus că sănătatea mintală este din ce în ce mai amenințată în societățile care se consideră avansate. „Acesta este un semn că ceva este profund greșit cu o anumită noțiune de progres care supune oamenii unor presiuni, așteptări și tensiuni care compromit echilibrele sănătoase”, a spus el. Reflectând asupra pătimirii lui Cristos, a indicat propria experiență a lui Isus de angoasă, abandon și suferință. „Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa, în propriul Său trup, toată angoasa, singurătatea și suferința umanității”, a spus el. „În acele ore întunecate, murind pe cruce, Isus a împărtășit durerea noastră și ne-a revelat chipul unui Dumnezeu plin de compasiune.”

Pontiful a recunoscut că suferința poate face să pară că Dumnezeu este absent, dar a insistat că Crucea spune o altă poveste. „Crucea lui Isus ne spune că Dumnezeu nu ne abandonează, că este alături de noi, răstignit cu noi în momentele de durere și singurătate extremă.” În același timp, i-a avertizat pe creștini împotriva oferirii unor explicații simpliste ale suferinței. „Nu trebuie să spiritualizăm durerea, atribuind-o superficial «voinței lui Dumnezeu» sau unui plan misterios al Său”, a spus el. „Dumnezeu nu vrea suferința. O poartă împreună cu noi.”

Iertarea ca drum

A treia și ultima mărturie a venit de la o tânără numită Cecilia, care a povestit o copilărie marcată de violență domestică, dependență și separare de familie. Descoperind credința prin sprijinul primit într-un centru catolic de îngrijire, a întrebat cum ar putea să îl ierte pe tatăl ei pentru că a încercat să o ucidă pe mama ei și cum s-ar putea reconcilia cu Dumnezeu. Papa Leon a abordat mai întâi întrebarea pe care și-o punea adesea: „Unde era Dumnezeu?” „Nu putem atribui lui Dumnezeu ceea ce a fost încredințat responsabilității noastre”, a spus el. „Nu ne putem închipui că Dumnezeu, de sus, va răspunde automat nevoilor noastre sau va împiedica în mod miraculos răul să se întâmple.” În schimb, a spus că situațiile de violență trebuie să determine societatea să se examineze pe sine.

„Dacă există violență, dacă egoismul prevalează, dacă chiar și iubirea dintre membrii familiei se transformă în ură, trebuie să punem la îndoială dinamicile societății noastre, cultura individualismului și tentația violenței – dar nu pe Dumnezeu.” Îndreptându-și atenția spre iertare, Sfântul Părinte a descris-o nu ca pe un act singular, ci ca pe un proces gradual. „Trebuie să învățăm să privim iertarea – acel remediu puternic împotriva răului, care vindecă rănile noastre interioare – ca parte a unui proces și a unui drum”, a spus el. Recunoscând cât de dificilă poate fi iertarea pentru cei care au suferit profund, a subliniat că adesea începe cu a-l ruga pe Dumnezeu să vindece locurile rănite din inima umană. „Înaintăm cu pași mici spre iertare”, a spus el. „Reconcilierea cu trecutul este graduală.”

Pontiful a clarificat de asemenea că iertarea nu înseamnă neapărat restaurarea unei relații anterioare, mai ales acolo unde a existat violență. „Putem menține o bună dispoziție a inimii față de persoana respectivă, să respingem orice formă de ură sau răzbunare, să ne străduim să reparăm relația pe cât posibil și poate să ne rugăm pentru ea”, a spus el. Încheindu-și discursul și răspunsurile, i-a încurajat pe cei care poartă amintiri dureroase să nu își piardă speranța, încrezători că Dumnezeu poate transforma treptat resentimentul în milostivire și compasiune.

Din noapte în lumină

După dialogul cu tinerii, Papa Leon a ținut o omilie centrată pe figura lui Nicodim, descriind fiecare persoană ca pe un „pelerin în noapte”, căutând sens, adevăr și iubire în mijlocul incertitudinilor vieții. „Suntem cerșetori de iubire; suntem cu adevărat flămânzi și însetați”, a spus el. „Căutăm un sens mai profund care să ne susțină, să ne inspire și să ne ajute să înțelegem misterul vieților noastre.” A reflectat apoi asupra realității că fiecare ființă umană trăiește momente de întuneric, confuzie și îndoială, atât în viață cât și în credință. Totuși, în loc să vadă aceste momente ca semne ale eșecului, i-a invitat pe cei adunați să le privească drept oportunități de reînnoire.

„Nicodim ne învață că aceste nopți – care însoțesc viețile noastre, drumul nostru de credință și istoria în care trăim – sunt un timp de binecuvântare, un loc pentru renaștere, un pântece care dă mereu naștere unei noi vieți”, a spus el. A remarcat apoi că întunericul poate înlătura măștile pe care le poartă oamenii și poate dezvălui ceea ce este esențial, creând ceea ce a numit un „spațiu gol” unde Dumnezeu poate aduce transformarea. „«Spațiul gol» pe care îl creează noaptea, chiar și atunci când ia forma suferinței sau a insatisfacției, a deziluziei sau a necredinței, poate fi o oportunitate de a primi viață nouă, de schimbare și reînnoire.”

Bazându-se apoi pe relatarea evanghelică a întâlnirii lui Isus cu Nicodim, Sfântul Părinte a subliniat că Dumnezeu nu se apropie de umanitate cu condamnare, ci cu dorința de a mântui și restaura. „Din acest motiv, și noi suntem chemați să nu judecăm «nopțile» – nici nopțile propriilor noastre vieți, nici pe cele ale Bisericii, nici pe cele ale societății din jurul nostru”, a spus el. Îndreptându-și privirea spre Spania contemporană, Pontiful i-a invitat pe credincioși să reflecteze onest asupra provocărilor cu care se confruntă societatea, inclusiv sărăcia, diviziunea socială și schimbarea culturală, întrebându-se ce fel de viitor doresc să construiască împreună. „Această țară poate fi atunci un spațiu primitor pentru toți, unde demnitatea fiecărei persoane este respectată și fiecare iubit pentru ceea ce este”, a spus el.

Încheindu-și omilia, Papa i-a încurajat pe toți cei prezenți și pe cei care urmăreau de departe să continue să îl caute pe Dumnezeu cu deschidere și încredere, siguri că lumina Evangheliei îi poate conduce „din noapte la lumină.” „Dumnezeu nu vrea să se piardă ceva”, a concluzionat. „Chiar și acum dorește să ne dea viață veșnică și să ne conducă spre o fericire care nu are sfârșit.”

Pr. Daniel Iacobuț, paroh și decan de Iași, la începutul celebrării liturgice i-a îndemnat pe cei prezenți să fie recunoscători „pentru darul minunat pe care Isus l-a făcut la Cina cea de Taină și care se întipărește și acum în inimile noastre la fiecare Sfântă Liturghie, Trupul și Sângele Domnului”. Copiii din Iași care au primit anul acesta Prima Sfântă Împărtășanie, îmbrăcați în alb, au stat în primele bănci, pregătiți sufletește să îl primească din nou pe Isus euharisticul, de data aceasta din mâna PS Iosif Păuleț, care i-a împărtășit. Ei au fost și cei care au presărat petale de flori în timpul procesiunii înaintea lui Isus din Preasfântul Sacrament. După proclamarea lecturilor sfinte și a evangheliei de către pr. diacon Dominic Brandiu, PS Iosif Păuleț a ținut cuvântul de învățătură.

Excelența Sa a subliniat faptul că „Biserica ne invită astăzi să contemplăm misterul cel mai prețios al credinței noastre: Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos”. Amintind de tema anului pastoral din Dieceza de Iași, „Euharistia ne hrănește speranța”, Preasfințitul le-a amintit credincioșilor că, într-o lume marcată de războaie nesiguranță și singurătate, Cristos nu ne oferă doar un mesaj de speranță, ci ni se oferă pe sine însuși ca hrana pe drumul nostru spre veșnicie”. Citându-l pe Sfântul Ignațiu din Antiohia, PS Iosif a scos în evidență că „Euharistia este leacul nemuririi”, „antidotul împotriva morții” și „hrana care ne face să trăim veșnic”.

La finalul celebrării liturgice, a urmat procesiunea. Prevăzută pentru sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului, cunoscută ca Joia Verde (4 iunie 2026), conform unei tradiții locale, aceasta se face în următoarea zi de duminică. Au participat copiii care au primit Prima Sfântă Împărtășanie anul acesta din parohiile din Iași, iar corurile Catedralei și al Seminarului Mare au animat cântările sfinte, acompaniate fiind de fanfară. La sărbătoare au fost prezente și autoritățile locale. Celebrarea și procesiunea s-au încheiat în Catedrală cu binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament. (Pr. Claudiu Bulai pentru Ercis.ro)

Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat sâmbătă, 6 iunie 2026, împreună cu Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, și un sobor de preoți, Sfânta Liturghie la Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Bisericii Române Unite cu Roma, închinat Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj), cu ocazia tradiționalului pelerinaj de primăvară. Numeroși credincioși din diferite comunități ale Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, precum și pelerini veniți din Sibiu, București sau de la Casa „Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc, au ales să petreacă această zi de har în rugăciune și comuniune, la umbra Maicii Domnului.

În cuvântul de învățătură, PF Claudiu a evidențiat semnificația profundă a pelerinajului și a Sanctuarului de la Cărbunari, un loc care îi invită pe credincioși să iasă, măcar pentru o vreme, din ritmul agitat al vieții cotidiene și să redescopere prezența lui Dumnezeu în adâncul sufletului. „Aici, la Cărbunari, suntem într-un loc retras și pare că am ieșit din lumea cu care suntem obișnuiți și am dedicat timpul nostru și viața noastră unei întâlniri speciale cu Dumnezeu și cu Maica Sfântă. Felul în care noi am venit aici este felul în care, în mod simbolic, suntem chemați să ieșim în fiecare zi din lumea în care trăim pentru a regăsi un astfel de spațiu în interiorul sufletului nostru”, a spus Arhiepiscopul Major.

Preafericirea Sa a arătat că Sanctuarul dedicat Fecioarei Săracilor reprezintă o invitație adresată fiecărui creștin de a crea în propria viață un loc de întâlnire cu Dumnezeu, un spațiu interior al rugăciunii, păcii și reculegerii. Totodată, prezența pelerinilor veniți din diferite colțuri ale țării a fost prezentată ca o imagine vie a Bisericii lui Cristos, unită în credință și speranță. Pornind de la exemplul Sfintei Tereza de Calcutta, care spunea că nu a încercat să schimbe lumea, ci doar să fie „o picătură de apă limpede într-un ocean tulbure”, Preafericirea Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să devină semne ale prezenței lui Dumnezeu în lumea de astăzi. „Suntem aici fiindcă încercăm să fim, la lumina Spiritului Sfânt, picături de apă limpede în această lume”, a afirmat PF Claudiu, amintind că adevărata transformare începe prin convertirea propriei inimi.

În centrul reflecției sale s-a aflat iubirea lui Dumnezeu revelată pe Cruce. Contemplându-l pe Isus răstignit și pe Maica Sfântă rămasă statornic la picioarele Crucii, Arhiepiscopul Major a evidențiat măreția unei iubiri care merge dincolo de orice logică omenească. „Este important să fim aici, la Cărbunari, pentru a ne aduce aminte de o iubire care depășește orice graniță și orice logică umană. Noi nu suntem capabili să trăim o asemenea iubire dacă nu o primim mai întâi de la Dumnezeu. De aceea venim aici: să învățăm iubirea. Venim la o școală a iubirii”, a spus Preafericirea Sa. Participarea la Sfânta Liturghie, la pelerinaje și la viața sacramentală a Bisericii reprezintă, a subliniat PF Claudiu, modul concret prin care credincioșii se hrănesc din iubirea lui Dumnezeu și primesc puterea de a o transmite mai departe.

În încheierea omiliei, Arhiepiscopul Major i-a îndemnat pe cei prezenți să ceară darul adevăratei iubiri, capabile să-i cuprindă chiar și pe cei care ne rănesc sau ne sunt potrivnici. „Noi nu putem schimba lumea, dar ne putem schimba pe noi înșine. Iar dacă ne schimbăm pe noi, devenim lumină pentru lumea în care trăim”, a concluzionat Preafericirea Sa. La finalul celebrării, pr. Petru Dumitru, rectorul Sanctuarului Arhiepiscopal Major „Fecioara Săracilor”, și-a exprimat recunoștința pentru prezența Preafericirii Sale Claudiu și a Preasfinției Sale Cristian, care au binecuvântat pelerinajul prin slujirea și rugăciunea lor.

Părintele rector a mulțumit, de asemenea, preoților concelebranți, persoanelor consacrate și tuturor pelerinilor care au ales să participe la această zi de har și comuniune. În cuvântul său, a amintit că Fecioara Maria se face prezentă la Cărbunari sub titlul de „Fecioara Săracilor” pentru a-i primi pe toți cei care, în fața provocărilor vieții, caută sprijin, speranță și întărire în credință. „Aici, Fecioara Săracilor își împarte harurile fiilor și fiicelor sale, tuturor celor care o caută și îi cer ajutorul”, a subliniat pr. Petru Dumitru. După Sfânta Liturghie, participanții au fost invitați la o agapă frățească, iar programul pelerinajului s-a încheiat cu Paraclisul Maicii Domnului, încredințând ocrotirii Fecioarei Maria familiile, comunitățile și intențiile tuturor celor prezenți.

Pelerinajul de primăvară de la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Fecioara Săracilor” din Cărbunari rămâne, astfel, un prilej de reînnoire spirituală și de redescoperire a iubirii lui Dumnezeu, pe care credincioșii sunt chemați să o poarte mai departe în familiile și comunitățile lor. (Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Nicu Goga)

Această procesiune se înscrie în tradiția acestei manifestări de credință, ale cărei origini coboară în secolul al XIII-lea. Procesiunea euharistică a avut ca punct de plecare biserica Preasfântul Mântuitor (biserica italiană) și a parcurs un traseu care a ajuns până la Catedrala Sfântul Iosif, unde a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii solemne, prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. De altfel, procesiunea a fost condusă de Păstorul Arhidiecezei, însoțit de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, și Excelența Sa, Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova. La sfârșitul procesiunii s-a celebrat, în Catedrala Sfântul Iosif, Sfânta Liturghie solemnă prezidată de ÎPS Aurel; ambele evenimente fiind transmise în direct de postul de televiziune Angelus TV.

Episcopilor li s-au alăturat preoții care slujesc în parohiile din capitală și împrejurimi, persoane consacrate și un număr mare de credincioși de toate vârstele, care au dorit să exprime public credința lor în prezența reală a lui Cristos Domnul în Sfânta Euharistie. Este demn de menționat prezența unui număr mare de copii, de adolescenți și de tineri voluntari, care, pe bună dreptate, reprezintă o mare speranță pentru Biserică și pentru societate. Frumusețea acestei procesiuni a fost sporită de cântarea fanfarei și a participanților. Potrivit tradiției legate de această procesiune, înaintea baldachinului care adăpostea Sfânta Euharistie purtată în monstranță de ÎPS Aurel au fost presărate petale de flori de către copiii care au primit Sfânta Euharistie pentru prima dată, fie anul acesta, fie în anii trecuți. Acesta este un semn al nevinovăției lor sufletești și o invitație de a păstra și noi o inimă curată și deschisă prezenței lui Isus Cristos în viața noastră.

În omilia sa, ÎPS Aurel Percă a explicat înțelesul profund al mărturiei publice oferite prin procesiune, dincolo de dimensiunea ei tradițională: „Nu a fost un simplu gest tradițional și nici o manifestare exterioară de triumfalism religios. A fost o mărturisire smerită de credință. Am dorit să spunem lumii că Isus este prezent, că merge împreună cu poporul său și că El este comoara cea mai prețioasă pe care Biserica o are.” Arhiepiscopul a subliniat apoi adevărul de credință celebrat în această zi: „Euharistia nu este doar un simbol frumos al iubirii lui Dumnezeu. Nu este doar o amintire a Cinei celei de Taină. Nu este doar o idee religioasă sau un semn al fraternității. Ea este prezența reală a lui Cristos cel viu.”

ÎPS Aurel Percă a evocat enciclica Magnifica Humanitas a Papei Leon al XIV-lea: „Spiritualitatea de care avem nevoie este o spiritualitate euharistică, adică o spiritualitate a unității ecleziale în iubire. În Euharistie se arată în mod vizibil că noi suntem Biserica lui Cristos, suntem membrele sale, Trupul său. În Cristos, deși suntem mulți și diferiți, suntem una.” Arhiepiscopul de București a atras atenția asupra riscului de a neglija Sfânta Taină, prin banalizarea acesteia: „Putem participa la Liturghie ani întregi fără să mai simțim măreția misterului. Putem primi Euharistia fără să ne mai lăsăm surprinși de iubirea lui Dumnezeu. Astăzi Domnul ne invită să redescoperim această uimire. În câteva clipe ne vom apropia de altar și vom întinde mâinile asemenea unor săraci care cer pâine. Acesta este adevărul nostru: suntem cerșetori ai harului. Vom spune prin gestul nostru: Doamne, fără Tine nu am viață. Fără Tine nu pot traversa deșertul existenței. Fără Tine nu pot iubi cu adevărat. Fără Tine nu pot ajunge la ținta călătoriei mele”.

La final, ÎPS Aurel Percă a oferit credincioșilor o imagine a chemării lor: „Și asemenea razelor care pornesc din ostensoriu, și viața noastră este chemată să răspândească lumina lui Cristos în familiile noastre, în comunitatea noastră și în lumea întreagă.” Fie ca Domnul nostru Isus Cristos, prezent în Euharistie – „marea taină din Altar” – să fie mereu călăuză și speranță pentru veșnicie, hrană pentru suflet și element de comuniune cu frații noștri. (Pr. Andrei Dumitrescu pentru ARCB.ro)

Pontiful a intrat într-o capelă laterală pentru un moment de rugăciune în tăcere în fața Preasfântului Sacrament, înainte de a se îndrepta spre nava centrală a lăcașului de cult, în timp ce corul cânta imnul de deschidere. În omilia sa, rostită într-un amestec de spaniolă și catalană, i-a invitat pe credincioși să mediteze asupra a două imagini: Mireasa și Trupul. Biserica, a explicat, este în primul rând o „Mireasă Iubită”, iar comunitatea catolică din Barcelona – cu bogata sa diversitate de daruri, haruri și povești personale – este o mărturie a acestui lucru. „Dumnezeu a vrut ca voi să fiți aici”, a spus Papa, „pentru că în voi și în faptul că sunteți împreună, El iubește o frumusețe și o bunătate unice și sacre. El v-a ales să reprezentați astăzi comuniunea sfinților care se află în Barcelona.” A subliniat că Biserica este „rodul unui act de iubire care precedă și vine de la Dumnezeu”. Aceasta înseamnă, a continuat, că Biserica crește mai presus de toate permițându-și să fie iubită de El, cu o inimă umilă și recunoscătoare, „căci numai cei care se lasă iubiți de Dumnezeu pot zidi, împreună cu ceilalți, lucrările iubirii”.

Papa Leon al XIV-lea a trecut apoi la a reflecta asupra celei de-a doua imagini: Trupul. Suntem cu toții un singur trup cu Cristos, a observat, și, la fel ca într-un trup, „există membre care sunt mai puternice și altele care sunt mai slabe”. Mai mult, în timp ce unii membri ai Bisericii „sunt vizibili, îndeplinind funcții evidente pentru lumea exterioară”, alții sunt ascunși, „lucrând din interior – în unele cazuri fără încetare și îndeplinind funcții vitale fără ca nimeni să observe”. În fața unei astfel de diversități, Pontiful i-a încurajat pe credincioși să acorde prioritate unității: „Suntem puternici pentru că suntem uniți, și suntem uniți pentru că suntem animați de același Duh”. Într-o lume sfâșiată de războaie și diviziuni și într-o societate din ce în ce mai fragmentată și individualistă, i-a îndemnat pe creștini să fie „martiri” – adică, a explicat el, „martori și profeți ai unității, ai primirii, ai armoniei și ai păcii, chiar cu prețul sacrificiului și al renunțării”.

Mulți oameni și-au luat concediu de la serviciu, iar alții s-au dedicat cu normă întreagă timp de câteva luni pentru a pregăti sosirea sa. „Fiecare dintre voi a dat ce a putut, oferindu-și inima, mâinile, ideile, talentele și zâmbetele”, a spus el. „Fie ca Dumnezeu să vă răsplătească așa cum numai El știe!” Papa Leon a încurajat apoi creștinii de pretutindeni „să ducă plămada altruismului în lume”. Amintind de pilda lui Isus despre plămadă, a spus că generozitatea voluntarilor arată că creștinii știu să facă să dospească aluatul societății prin grija lor față de ceilalți. „Altruismul este ca plămada care face să crească dimensiunile umană, etică și spirituală ale unei societăți și este un element distinctiv al «Cetății lui Dumnezeu»”, a spus el.

În lumea noastră plină de interes personal și de goana după profit, creștinii trebuie să gândească și să trăiască într-un mod care să conducă la dezvoltarea umană integrală, chiar dacă aceasta înseamnă a face bine celor care nu au cum să ne răsplătească. Isus aduce Împărăția cerurilor în lumea noastră ca o plămadă, vindecând umanitatea noastră bolnavă prin jertfa Sa și prin focul Duhului Său Sfânt. „După moartea și învierea Sa”, a spus Papa, „El și-a trimis discipolii, cu puterea aceluiași Duh, să fie semne și instrumente ale Împărăției Sale de iubire, dreptate și pace în lume”. Noi, creștinii, răspândim Împărăția lui Dumnezeu prin predicarea noastră, dar mai ales prin modul nostru de viață care se conformează Evangheliei.

Papa Leon al XIV-lea le-a mulțumit din nou voluntarilor pentru generozitatea lor, spunând că munca lor, impregnată de iubirea lui Dumnezeu, a ajutat Madridul să se apropie mai mult de Împărăția lui Dumnezeu. „Totul este harul Său! Acesta este secretul: iubirea lui Dumnezeu, care mișcă soarele și stelele, mișcă și inimile celor care l-au întâlnit pe Domnul Isus, căci El însuși a spus: «Mai mare fericire în a da decât în a primi»”. În încheiere, Sfântul Părinte i-a încurajat pe voluntarii care au pregătit vizita sa să își împărtășească experiența din aceste zile în viața lor de zi cu zi, cu smerenie, fermitate în credință și generozitate în slujire.

Părintele predicator al acestor zile a fost Clement Tălin OFMConv, care, prin tematicile propuse și inspirându-se din viața, predicile și minunile Sfântului Anton, a oferit tuturor o invitație la convertire personală mai curajoasă și o întărire în credință în contextul provocărilor de astăzi. A fost ocazia ca, prin prezența grupurilor parohiale ale copiilor, adolescenților, tinerilor, AMD, Terțiarii Franciscani, dar și a întregii comunități înaintea mijlocitorului nostru ceresc, fiecare să prezinte dificultățile, problemele și încercările sale ca Sfântul Anton să continue pentru fiecare mijlocirea sa puternică la bunul și milostivul Dumnezeu. Prezența relicvelor „ex masa corporis” a fost totodată prilejul, fiind în apropierea sărbătorii Sfântului Anton, de a reuși să ajungem cu toții mai aproape de cel care a săvârșit atâtea minuni în timpul vieții sale, dar și mai multe, după această viață, ca mijlocitor puternic la tronul harului dumnezeiesc.

Mulțumindu-i Domnului pentru aceste zile de har, îi încredințăm în continuare pe toți mijlocirii Sfântului Minunilor pentru ca astfel să reușim să hrănim în noi speranța și să maturizăm cu fiecare zi cât mai mult credința în Dumnezeu! (Pr. Marius-Cătălin Alistar OFMConv pentru Ercis.ro)

La pelerinajul din anul 2025 – Anul „Cardinal Iuliu Hossu” în România, în prezența și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Claudiu, acum Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite, pr. protoarhimandrit Robert OSBM, Superior general al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, a anunțat că această mănăstire este dedicată memoriei Cardinalului Iuliu Hossu, așa cum a fost intenția inițială a fondatorilor, Protoegumenul Silvestru Augustin Prunduș, OSBM și a donatorilor, Ion și Virginia Sigartău și Eugen Bozga. Astfel, mănăstirea „Coborârea Spiritului Sfânt” se va numi mănăstirea baziliană „Fericitul Arhiereu Iuliu” iar hramul va fi celebrat în Duminica Tuturor Sfinților, apropiată datei de 2 iunie – Sărbătoarea Fericiților Episcopi martiri greco-catolici români ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Pelerinajul, devenit tradițional la mănăstirea din Molișet, amintește marile pelerinaje ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu cea mai mare amploare între anii 1936 – 1948, când, urmându-și Păstorul, pe Arhiereul Iuliu Hossu acum Fericit martir, zeci de mii de credincioși mergeau, cu căruța și pe jos, în cântec și rugăciune, la sfintele mănăstiri ale acestui Ordin (OSBM), în zilele marilor sărbători de peste an.

Celebrarea de hram a anului 2026, ca în fiecare an este ocazie pentru un important pelerinaj la această mănăstire, cu mii de participanți – cei mai mulți din județele apropiate: Bistrița, Maramureș, Satu-Mare dar și Cluj sau alte regiuni. Sărbătoarea din Duminica Tuturor Sfinților – 7 iunie 2026, a început cu procesiunea preoților de la mănăstire până la altarul de vară, frumos împodobit, unde a urmat Sfânta Liturghie celebrată de: pr. Cristian Goia, protopop de Beclean, Bistrița și Rodna, pr. Ioan Albu, Protoegumenul OSBM și pr. Dominic Huja, Egumen al comunității baziliene de la Molișet, împreună cu un sobor de preoți. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de copii al bisericii greco-catolice din Florești, condus Sara Marișca.

În cuvântul de învățătură, pr. Marcelin Rotaru, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, i-a îndemnat pe credincioși să caute sfințenia prin rugăciunea împreună, cu răbdare și perseverență. I-a încurajat să se roage pentru cei dragi ai familiilor lor, copii, frați și părinți, și să facă totul pentru ca, împreună, să ajungă în Împărăția Cerurilor. A insistat că o mamă nu este suficient să dea viața fizică, trebuie să o dea și pe cea spirituală, să facă și posibilul și imposibilul pentru mântuire. A încheiat invitându-i pe toți să se roage și să ceară haruri prin mijlocirea Fericitului Arhiereu Iuliu căruia îi este închinată mănăstirea.

S-au unit în rugăciune și au fost de față, în număr mare, persoane consacrate, între care: Maica Andreea, Superioara provincială și surori ale Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, Maica Teodorina, Superioara generală și surori ale Congregației Maicii Domnului, surorile Sfântului Iosif al Apariției și frații minori capucini Târgu Lăpuș. Au participat și autorități locale: primarul și viceprimarul comunei Târlișua. La final, pr. protopop Cristian Goia a rostit un cuvânt de învățătură, iar egumenul locului, ierom. Dominic a mulțumit tuturor și a îndemnat credincioșii să ajute, după posibilități, la construirea unei noi biserici a mănăstirii. Toți pelerinii, ca de fiecare dată, ca oaspeți ai călugărilor și fraților bazilieni, cei veniți de aproape și de departe, au fost invitați la agapa fraternă care a fost îndestulătoare pentru toți. (Pr. Laurean Daboc OSBM pentru EparhiaClujGherla.ro)

În prezența familiilor, nașilor și a numeroșilor credincioși, cei 29 de copii l-au primit pentru prima dată pe Isus în Sfânta Euharistie. Emoția, rugăciunea și recunoștința au caracterizat această celebrare, care va rămâne o amintire de neuitat pentru toți cei prezenți. Prima Sfântă Împărtășanie este unul dintre cele mai importante momente din parcursul spiritual al unui copil, reprezentând întâlnirea personală cu Cristos în Euharistie și aprofundarea apartenenței la Biserică. (Pr. Iulian Cochior pentru ARCB.ro)

Înaintea discursului Papei, reprezentanți ai comunității diecezane au oferit mărturii personale care au reflectat realitatea diversă a Bisericii din Madrid: un credincios laic implicat în viața parohială, un membru al unui consiliu pastoral, un preot diecezan, o familie de migranți care a găsit primire și sprijin în Biserică și un tânăr adult care a primit recent Botezul. Poveștile lor de credință, slujire, discernământ, primire și convertire au oferit contextul viu pentru reflecțiile Papei asupra comuniunii, evanghelizării și vocației misionare a Bisericii în societatea urbană contemporană.

Adresându-se celor aproximativ 80.000 de credincioși adunați pe stadion, Papa Leon a descris seara ca fiind „un mare imn al credinței” și i-a mulțumit Arhiepiscopului de Madrid, Cardinalul José Cobo Cano, pentru că a prezentat imaginea cântecului și a armoniei ca o modalitate de a înțelege viața eclezială. „Cifrele, datele și faptele nu sunt suficiente pentru a construi o comunitate”, a spus Pontiful. „Inimile noastre trebuie să cânte.” Bazându-se pe simbolismul muzicii, a reflectat asupra Bisericii ca o comunitate care învață „arta polifoniei” – unitate care nu șterge diferențele, ci le aduce în armonie. Sfântul Părinte a indicat în special mărturia celui care vorbise despre puterea transformatoare a Botezului, observând că credința schimbă nu numai viețile individuale, ci și modul în care sunt înțelese darurile și talentele. „Ceea ce odată era un dar privat”, a spus el, „devine orientat spre slujirea binelui comun.”

Pontiful a continuat să reflecteze asupra relației dintre diversitate și comuniune și, citând enciclica sa „Magnifica humanitas”, a amintit de figura biblică a lui Nehemia, care a unit o întreagă comunitate în reconstruirea zidurilor Ierusalimului. În același mod, a sugerat el, creștinii de astăzi sunt chemați să transforme diferențele într-o resursă prin ascultare, dialog și sinodalitate. Provocarea este deosebit de urgentă în orașele mari precum Madridul, a observat el, unde converg multiple culturi, tradiții și experiențe. Este un oraș care oferă oportunități unice de evanghelizare, punând în același timp noi întrebări Bisericii.

Astfel, Papa i-a încurajat pe catolici să se împotrivească tentației de a rămâne închiși în cercurile familiare și să se aventureze, în schimb, spre „inima orașului”, unde prind contur noi narațiuni culturale și realități sociale. „Pentru a ajunge la inima orașului, trebuie să cultivăm conștiința că adevărul este simfonic și ne depășește întotdeauna.” În acest context, a subliniat bunătatea ca o dimensiune esențială a mărturiei creștine. În societăți adesea marcate de fragmentare, incertitudine și singurătate, a spus el, vestirea Evangheliei riscă să devină ineficientă dacă este detașată de o întâlnire umană autentică.

Reflectând asupra bogatei diversități a Madridului, le-a reamintit celor prezenți că milostivirea lui Dumnezeu îmbrățișează fiecare persoană fără excepție. Misiunea Bisericii, a spus el, este de a face vizibilă acea chemare universală la plinătatea vieții revelată în Isus Cristos. Mărturiile oferite mai devreme în seara aceea au revenit în mod repetat din remarcile sale. Referindu-se în special la familia de migranți care și-a împărtășit experiența de a fi primită în Biserică, a remarcat că multe persoane se apropie de comunitățile creștine purtând temeri modelate de prejudecăți sau dezamăgiri. „Bunătatea, chiar dacă vine doar de la câțiva, poate învinge frica multora”, a spus el.

Pontiful a subliniat, de asemenea, rolul consiliilor pastorale parohiale și diecezane, avertizând împotriva reducerii acestora la simple structuri administrative. Mai degrabă, le-a descris ca spații privilegiate pentru discernământul comunitar, unde credincioșii învață împreună să asculte de Duhul Sfânt și să descopere modul în care Domnul cheamă Biserica să răspundă provocărilor contemporane. Adresându-se direct preoților, i-a încurajat să îmbrățișeze practica sinodală a discernământului ca sursă de înnoire și mângâiere în slujirea lor, ajutând comunitățile să interpreteze schimbările sociale, evoluțiile culturale și realitățile locale în lumina Evangheliei.

Seara apropiindu-se de sfârșit, Papa Leon a revenit încă o dată la glasurile auzite pe parcursul întâlnirii. Poveștile împărtășite de membrii comunității diecezane, a spus el, au revelat o Biserică plină de viață, de credință și generozitate. În încheiere, i-a îndemnat pe cei prezenți: „Iată Biserica! (…) Iată muzica Evangheliei!” „Fiți, pentru toți, ca o Biblie deschisă”, a îndemnat el. „Cuvântul lui Dumnezeu să se regăsească pe chipurile voastre și în viețile voastre. Iubirea, într-adevăr, este limbajul care îi face pe toți să se simtă acasă.”

Pentru o zi, capelania catolică românească din Torino parcă s-a transformat într-o mică capitală a credinței, prin prezența numeroasă a prezbiterilor care au concelebrat Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Petru Sescu, cei „de departe”: Mons. Isidor Iacovici (Roma), pr. Cezar Chelaru-Dămoc (Maikona, Kenia), pr. Paul Căliman (Milano), pr. Andrei Ficău (Torino), pr. Claudiu Iștoc (Alba), pr. Adrian Stoica (Monaco) cu cei „de-ai casei”: pr. paroh Iulian Herciu, diaconul Daniel Mîrț și diaconul permanent Silviu Catana.

Biserica „Madonna del Carmine” i-a primit cu bunăvoință în brațele sale materne pe cei 35 de tineri care s-au pregătit de-a lungul anului catehetic împreună cu pr. diacon Daniel Mîrț pentru „a fi demni” de primirea Sacramentului maturității creștine. O maturitate care izvorăște mai ales din darul perseverenței, căci „este foarte frumos să primim acest Sacrament, pentru că plinătatea Duhului Sfânt ne dă acest entuziasm, această forță, această capacitate de a-l urma pe Isus Cristos, de a-i spune mereu «da» Domnului, de a nu ne teme să îl urmăm cu curaj, de a trăi credința într-o lume care de atâtea ori vrea să ne îndepărteze de Isus” (Papa Leon al XIV-lea). O lume în care românii din diaspora încearcă mereu să își amintească propriile rădăcini și să pună în practică toate frumoasele învățăminte primite acasă, încercând să le fie exemplu propriilor fii. Unul dintre moduri este contribuția concretă a comunității, împreună cu Dieceza de Iași, la susținerea proiectelor în Maikona, Kenya. După cum a subliniat și Preasfințitul Petru Sescu, familia este nucleul principal în care noile generații cresc, felicitând candidații pentru dublul efort depus de a se pregăti în limba română, cu dorința de a se apropia de cultura și limba natală a părinților.

Mulțumind tuturor prezbiterilor prezenți, în mod deosebit Preasfințitului Petru Sescu, pentru prezența și prietenia sa, și pr. diacon Daniel Mîrț, care s-a ocupat cu iubire și dăruire de toate nevoile capelaniei în perioada în care a fost în mijlocul acesteia, comunitatea din Torino se strânge alături de propriii copii, cu o sensibilitate în plus, conștienți fiind de faptul că „imigrantul din prima generație se confruntă cu probleme bine definite […] și îi este foarte greu să se adapteze. Dar, indiferent cât de mari sunt dificultățile, el poate recurge la confruntarea cu propriile sale rădăcini culturale. Poate suferi de nostalgie; poate regreta că a emigrat, dar, cel puțin, nu are îndoieli cu privire la propria identitate: este un expatriat care trebuie să găsească o modalitate de a se adapta la noua țară. Copilul unui imigrant, pe de altă parte, se confruntă cu o problemă mai subtilă: dacă s-a născut în noua țară, nu are nimic care să îl protejeze atunci când se simte respins de societatea gazdă. Se află în poziția dificilă a cuiva cu un picior în două lumi separate. În timp ce părinții săi se așteaptă ca el să le urmeze cultura și tradițiile și să se simtă conectat la o patrie pe care nu a văzut-o niciodată, el caută cu disperare să aparțină singurei țări pe care o cunoaște. Dar societatea sa insistă să îl considere străin, iar el, care s-a născut acolo, aude uneori cuvintele: Întoarce-te de unde ai venit!” (Castels S., Kosack G., Imigrația și structura de clasă în Europa de Vest). (Tatiana Ghiurca pentru Ercis.ro)

„În timpul conversației, care a durat aproape o oră”, a menționat directorul biroului de presă, „fiecare dintre cei prezenți, bazându-se pe propriile experiențe personale dureroase, i-a oferit Papei o serie de propuneri menite să facă mai eficientă reacția Bisericii la astfel de cazuri tragice”. „Papa”, a continuat Bruni, „a ascultat cu afecțiune și atenție, i-a asigurat de apropierea sa – precum și de cea a întregii comunități ecleziale – și și-a reafirmat angajamentul de a se asigura că propunerile primite vor servi drept fundament pentru eforturi viitoare, astfel încât Biserica să poată fi cu adevărat un loc sigur și sănătos din punct de vedere spiritual, unde rănile pot găsi mângâiere și vindecare”.

Matteo Bruni a confirmat înainte de plecarea Sfântului Părinte din Roma că această întâlnire va avea loc, explicând că a fost organizată de Biserica locală și menționând că detalii suplimentare vor fi oferite în curând, cu respectarea vieții private a victimelor. Problema abuzurilor rămâne una dureroasă pentru Biserica spaniolă, care în ultimii ani a pus în aplicare diverse inițiative destinate prevenției și reparației. Cel mai recent, în luna martie, Conferința Episcopală Spaniolă, Conferința Persoanelor Consacrate și autoritățile spaniole au convenit asupra unui protocol pentru a aborda această realitate dureroasă cu adevăr și dreptate.

Dialogul privat, cu ușile închise, al Papei Leon al XIV-lea a fost similar ca stil cu cele ale predecesorilor săi. Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu victimele abuzurilor în timpul vizitelor sale în Statele Unite în 2008, precum și în Marea Britanie, Australia și Germania. Papa Francisc a organizat, de asemenea, întâlniri similare în timpul călătoriilor sale în Irlanda, Chile, Portugalia și Belgia.

Imediat după sosire, cei prezenți au participat de la ora 10.00 la o Sfântă Liturghie celebrată în Bazilica Maria Radna de pr. Zalán Árpád Miklós, paroh de Zagyvaszántó, Dieceza de Vác, Ungaria, secretar al Comisiei pentru îngrijirea vocațională din cadrul Conferinței Episcopale din Ungaria. Au concelebrat pr. Emil Alin Irimiciuc, paroh de Bocșa, responsabil diecezan pentru pastorația ministranților și vicepreședinte al Federației Internaționale a Ministranților / Coetus Internationalis Ministrantium (CIM) și un grup numeros de preoți, care au sosit împreună cu grupurile de ministranți din mai multe parohii ale Diecezei. Cadrul muzical a fost asigurat de corul de copii Angelis al parohiei romano-catolice Dumbrăvița. Datorită transmisiunii în direct realizată de colaboratorii parohiei Radna, mulți credincioși au putut să participe și online la Sfânta Liturghie.

„Cu multă bucurie am venit astăzi la Sanctuarul Maria Radna pentru a aduce mulțumire Bunului Dumnezeu pentru chemarea la slujire la altar și a cere în continuare, prin mijlocirea Sf. Fecioare Maria, harurile necesare în misiunea la care voi în mod special ați fost chemați: cea de a ajuta preotul în cadrul Sfintei Liturghii și nu numai. Tema pelerinajului din acest an este din prima carte a lui Samuel, capitolul al treilea: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»”, s-a adresat celor aproape 200 de participanți în cuvântul său introductiv pr. Emil Alin Irimiciuc. Pasajul Evangheliei a fost proclamat de pr. Constantin Rudolf Cocriș, administrator parohial de Gătaia.

În omilia sa rostită în limbile maghiară și română, pr. Zalán Árpád Miklós a transmis: „Am sosit aici, la Bazilica din Maria Radna, ca pelerini. Noi, pelerinii nu suntem doar turiști, deoarece nu ne schimbăm doar locul, ci și inima noastră parcurge un drum. Îl căutăm pe Dumnezeu și dorim să-i auzim mai bine vocea. Fiindcă Dumnezeu ne vorbește și astăzi. Mulți cred că Dumnezeu s-a adresat poporului doar în vremurile biblice. Dar El ne vorbește și astăzi. Așadar, întrebarea nu este dacă Dumnezeu vorbește astăzi, ci mai degrabă dacă noi îi auzim cuvântul. Lumea de astăzi este plină de gălăgie, multe voci ne vorbesc în același timp. Vocea lui Dumnezeu nu este agresivă, El nu strigă. Trebuie să învățăm să-l auzim. Slujirea ca ministrant ne ajută în acest sens, pentru că un bun ministrant învață să fie atent. Iar cel care este atent la altar poate auzi mai ușor vocea lui Dumnezeu și în lume. Din aceasta se poate naște o misiune. Ministrantul nu este un spectator la Sfânta Liturghie, ci o persoană care îndeplinește o slujire. Iar Isus ne învață că adevărata măreție nu stă în putere, ci în slujire. Lumea spune: «fii puternic, fii de succes, preocupă-te doar de tine însuți». Iar Isus spune: «iubește și slujește. Recunoaște-l în persoana de lângă tine pe Dumnezeu.» Acesta este drumul creștinului, acesta este drumul ministrantului.” În cadrul omiliei pr. Zalán Árpád Miklós a menționat și faptul că se află pentru prima oară în Bazilica Maria Radna, deși are o mică legătură și cu Dieceza de Timișoara: în urmă cu 40 de ani a fost botezat în biserica din Pecica.

La sfârșitul Sfintei Liturghii pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum a prezentat crucea pelerină jubiliară, care a fost purtată de ministranți și la acest eveniment. Crucea a fost realizată anul trecut cu prilejul întâlnirii interdiecezane la Cenad a tinerilor din Episcopiile Romano-Catolice de Timișoara, Szeged-Csanád și Becicherecul Mare / Zrenjanin, cele trei Dieceze succesoare ale vechii Episcopii de Cenad, aflate pe teritoriul României, Ungariei și Serbiei. Aceasta a fost întemeiată de Sf. Ștefan, regele Ungariei, în anul 1030, iar jubileul de 1000 de ani va fi sărbătorit în anul 2030. Cu această ocazie ministranții au fost invitați la întâlnirea interdiecezană organizată în acest an la Szeged, în Ungaria. Un alt program, un pelerinaj de mare amploare a ministranților din Diecezele țărilor aflate în Bazinul Carpatic va avea loc în anul 2027 la renumitul Sanctuar marian din Mátraverebély-Szentkút din Ungaria, la care au fost, de asemenea, invitați și ministranții din Dieceza de Timișoara. O a treia invitație a fost adresată de pr. Zalán Árpád Miklós membrilor corului de copii Angelis din Dumbrăvița: de a participa la următoarea întâlnire mondială a ministranților la Roma și de a asigura cadrul muzical al Sfintei Liturghii celebrate în limba maghiară.

Programul întâlnirii a continuat la Centrul Info cu prânzul, după care ministranții și animatorii din Slatina Timiș cu coordonarea pr. Sergiu Ștefan Ursache, parohul acestei comunități au pregătit diferite jocuri și dansuri comunitare. La final, toți cei prezenți au primit ca amintire o brățară și o cruciuliță. Pelerinajul ministranților s-a încheiat cu o rugăciune. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)

„Mergem în urma Lui”

În cuvântul său, Sfântul Părinte le-a reamintit că „Domnul este cel care ne conduce” și care este „stăpânul istoriei și al fiecăreia dintre poveștile noastre.” „El”, a remarcat Pontiful, „determină ritmul. Mergem în urma Lui; ba mai mult, mergem cu El ca mădulare ale unui singur trup.” Această legătură profundă, a insistat el, cere ca Biserica, „în acest timp de polarizare și diviziune crescândă, să ofere o mărturie a unității în diversitate”. Sfântul Părinte a chemat Biserica din Spania să favorizeze o comuniune capabilă să îmbrățișeze bogăția darurilor, carismelor și sensibilităților și a subliniat că în această sarcină, slujirea Episcopului capătă o semnificație deosebită.

Păzind cu iubire credința

„Suntem chemați”, a spus Papa Leon, „să fim un semn vizibil al comuniunii: înainte de toate, al comuniunii cu Cristos, păzind cu iubire credința pe care am primit-o, în docilitate față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de Tradiția vie a Bisericii.” Aceasta, a spus el, necesită trăirea vizibilă în comuniune cu Succesorul lui Petru și cu Biserica universală, „cu clerul și cu comunitatea diecezană însăși, cu viața consacrată, cu mișcările, cu asociațiile și cu orice carismă autentică pe care Duhul o dăruiește pentru binele comun”. În consecință, le-a spus să promoveze unitatea și să își însoțească poporul, pentru a contribui la „vitalitatea misionară”. „O Biserică ce are pace în interior”, a spus Sfântul Părinte, „poate vorbi mai liber fraților și surorilor din alte confesiuni creștine și alte religii, celor care nu cred, autorităților civile și tuturor oamenilor de bunăvoință care lucrează pentru binele comun”. Sfântul Părinte i-a îndemnat de asemenea să rămână aproape de tineri, de seminariști și de cei vulnerabili.

Încredințând slujirea lor Maicii Preacurate

Pontiful a reamintit că Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a numit Spania „Pământul Mariei”. Referindu-se la Fecioara Maria ca „mamă a comuniunii și a speranței”, a spus că Episcopii au în ea „prima lor tovarășă de drum și cea mai mare comoară a lor”. Maria, a continuat el, „le arată credincioșilor cum să primească Cuvântul și să îl păstreze în inimile lor, îi însoțește pe discipoli pe drumul lor și rămâne prezentă de-a lungul întregului drum al Bisericii. Ei îi încredințez slujirea voastră, pentru ca ea să vă ajute în mijlocul poporului încredințat îngrijirii voastre.”

Apărând viața preoțească

Papa a reamintit de asemenea că în acest an se împlinesc cinci secole de la hirotonirea ca preot a Sfântului Ioan de Ávila, patronul clerului spaniol. A reamintit că Sfântul Papă Paul al VI-lea l-a descris ca „un dascăl binevoitor și înțelept al vieții spirituale, un renovator exemplar al vieții ecleziastice și al obiceiurilor creștine” și, în același timp, „un preot simplu.” În acest Doctor al Bisericii, a spus Pontiful, Biserica recunoaște viața preoțească pe care fiecare Episcop este chemat să o apere și să o favorizeze în propriul cler. În acest context, a subliniat că cei mai apropiați companioni ai Episcopilor pe acest drum sunt anume „«preoții simpli», în sensul cel mai înalt și mai exigent al termenului”, care sunt „îndrăgostiți de Cristos, înrădăcinați în rugăciune, fideli Bisericii, apropiați de popor și capabili să unească doctrina sănătoasă, zelul apostolic și caritatea pastorală”.

Episcopii trebuie să fie părinți care îi însoțesc pe preoții lor

Sfântul Părinte le-a spus celor prezenți că preoții ar trebui să găsească în Episcopul lor „nu doar o autoritate recunoscută, ci un tată care îi însoțește”, iar în confrații preoți „frați cu care să împartă greutățile și bucuriile acestui pelerinaj plin de întâlniri, prin care toți îl căutăm pe Cristos.” Pontiful a spus că dorește să încheie cu o rugăciune a sfântului care le-a reamintit credincioșilor că orice reînnoire eclezială se naște dintr-o inimă conformată cu Cristos, când a spus: „Dacă îmi poruncești, Doamne, să fac ceea ce ai făcut Tu, dă-mi inima Ta”. S-a rugat de asemenea: „Doamne, dă-ne inima Ta, o inimă capabilă să își ridice privirea spre Tine, să pornească la drum, să asculte, să discearnă, să slujească, să corecteze cu iubire, să însoțească cu răbdare și să proclame cu bucurie.” „Căci Biserica ce primește inima lui Cristos”, a spus Papa, „poartă cu ea stâlpul de foc care o călăuzește, o susține, o apără și o mângâie – proviziile necesare pentru a face față oricărei provocări”.

În centrul discursului Pontifului s-a aflat ideea că orice societate cu adevărat dreaptă trebuie să fie fondată pe recunoașterea demnității inviolabile a persoanei umane. O astfel de demnitate, a reafirmat, precedă orice concesie a statului și nu poate fi subordonată unui consens social în schimbare sau fluctuațiilor majorităților momentului. Pe această bază, Papa Leon a spus că dorește să adreseze un cuvânt calm și hotărât celor care poartă grava responsabilitate de a organiza juridic conviețuirea socială, care, a avertizat, poate fi amenințată de o „cultură a rebutului”, după cum a spus în mod repetat Papa Francisc.

Papa Leon a întrebat ce viitor pot avea societățile noastre dacă viața încetează să fie recunoscută ca valoare fundamentală și dacă o comunitate lasă în umbră copilul nenăscut, bătrânul, bolnavul, cei care suferă în tăcere sau cei complet dependenți de îngrijirea altora. A spus că apărarea vieții umane nu este nici o chestiune de interes privat, nici o preocupare confesională, ci un obiectiv al civilizației. Orice viață umană trebuie recunoscută și apărată de la concepție până la sfârșitul ei natural, în orice circumstanță a existenței sale. Când această certitudine este întunecată, a explicat, cei mai vulnerabili sunt primele victime, iar legea își pierde sensul său cel mai profund: de a sluji și proteja fiecare persoană. Sfântul Părinte a sugerat că măreția morală a unei națiuni se manifestă în capacitatea sa de a însoți, proteja și prețui acele vieți marcate de o fragilitate mai mare. Când binele comun încetează să fie un orizont comun, a avertizat, acțiunea publică riscă să se fragmenteze în interese parțiale, incapabile să protejeze ceea ce aparține tuturor.

Papa a spus că familia are o importanță deosebită, constituind de asemenea prima realitate umană și fundament natural al comunității. În cadrul familiei, a reamintit Papa Leon, generațiile se împletesc și se transmite o memorie vie care dă continuitate interioară societății. Acolo unde familia este sprijinită, a afirmat, este întărită și stabilitatea spirituală și socială a națiunilor. Le-a reamintit celor prezenți că familia va fi întotdeauna prima școală a umanității, unde se învață, înainte de orice alt loc, gramatica elementară a conviețuirii și cum să primești viața, să ai grijă de ceilalți, să ierți, să slujești și să aparții. Papa a remarcat de asemenea că instituțiile de învățământ joacă și ele un rol decisiv în această sarcină. În ele, a reflectat, noile generații pot învăța să caute și să iubească adevărul, să pună sub semnul întrebării sensul vieții și demnitatea fiecărei persoane.

Sfântul Părinte a recunoscut că numeroase persoane sunt forțate să lase în urmă totul în căutarea păcii, securității și a unui viitor. Drama tragică a migrației, a spus el, provoacă astăzi conștiința națiunilor și fundamentul etic al ordinii internaționale. A condamnat de asemenea situațiile în care o persoană este discriminată din cauza originii sale naționale, etnice, religioase sau lingvistice, sau din cauza condiției economice sau sociale, observând că atunci când aceasta se întâmplă, principiul universal al egalei demnități a tuturor ființelor umane este grav violat. Situația migranților și refugiaților, a afirmat Papa Leon, necesită un răspuns care plasează persoanele în centru, abordează cauzele care îi forțează să plece și depășește simpla gestionare a fluxurilor.

De aici, a remarcat el, apare o dublă cerință a dreptății sociale. În timp ce a spus că există necesitatea de a oferi căi sigure și legale, primire respectuoasă și oportunități reale de integrare, a adăugat că există în același timp necesitatea de a promova dreptul de a rămâne în propria patrie. Aceasta necesită muncă pentru a se asigura că nimeni nu este forțat să-și abandoneze casa din cauza lipsei de pace, securitate sau condiții de viață demne, din cauza inegalităților economice sau a efectelor crizei climatice. În ultimii ani, a deplâns el, rutele din ce în ce mai periculoase au evidențiat costul imens al acestei realități, adesea ascunsă sau ignorată, cu mulți oameni căzând victime ale traficanților și contrabandiștilor care le exploatează disperarea.

Din acest motiv, Papa a spus că este necesară consolidarea prevenirii, operațiunilor de salvare și asistenței acordate victimelor, mai ales în cadrul cooperării regionale și multilaterale. A subliniat că nici o națiune nu poate face față singură unei provocări de această magnitudine. Din acest motiv, a insistat, este indispensabil un răspuns coordonat, solidar și eficace, capabil să garanteze protecție, primire și oportunități reale de integrare celor care migrează.

Sfântul Părinte a subliniat de asemenea că lumea traversează o profundă criză spirituală și culturală, care se manifestă în multiple forme de violență, polarizare și neîncredere reciprocă. În acest context, a spus că pacea se prezintă ca o aspirație politică și, mai mult, ca o autentică necesitate morală. Ea necesită un discurs public care să îi respecte pe cei care gândesc diferit, instituții în slujba întâlnirii, o memorie istorică ce caută adevărul și reconcilierea și o viață socială capabilă să susțină prietenia civică și respectul reciproc chiar și în dezacord. La nivel internațional, a insistat, pacea necesită curaj diplomatic, responsabilitate etică și o viziune asupra viitorului fondată pe respectul față de identitatea fiecărui popor și pe obligația statelor de a-și rezolva disputele prin mijloacele pașnice oferite de dreptul internațional.

În acest context, Papa Leon a subliniat că orice război constituie în cele din urmă un eșec dureros al capacității de negociere și al acelei conștiințe comune a umanității care recunoaște legăturile de dreptate între națiuni. Armele, a observat el, pot impune o tăcere temporară, dar nu pot construi niciodată o pace autentică și durabilă. Din acest motiv, a spus că este îngrijorător că, în diverse părți ale lumii, inclusiv în Europa, reînarmarea este din nou prezentată ca un răspuns aproape inevitabil la fragilitatea situației internaționale. Adevărata securitate, prin contrast, se naște din dreptate, dialog răbdător, respect față de dreptul internațional și o politică ce este capabilă să pună viețile popoarelor înaintea intereselor care profită de pe urma războiului.

Sfântul Părinte a spus că dezvoltarea noilor tehnologii și a inteligenței artificiale în sfera militară necesită de asemenea o vigilență etică riguroasă, pentru ca deciziile privind viața și moartea să nu fie niciodată delegate sistemelor automatizate sau scoase din responsabilitatea morală a persoanei umane. Astfel, comunitatea internațională este chemată să redescopere valoarea indispensabilă a dialogului drept cale răbdătoare spre acorduri drepte și durabile, fondate pe respectul față de tratate, transparența în acțiunea diplomatică și voința sinceră de a plasa pacea înaintea recursului la forță.

Papa a subliniat că pacea nu este doar o realitate politică sau instituțională, ci se naște și în conștiință, acolo unde resentimentul, indiferența și ura cedează locul reconcilierii. Din acest motiv, pacea se instaurează și se apără și prin limbaj. Cuvintele pot deschide căi sau le pot închide; pot ilumina realitatea sau o pot distorsiona până la punctul de a face imposibilă întâlnirea. A avertizat că aceia care exercită responsabilitate publică au în consecință o obligație specială de a proteja discursul pentru „a dezarma limbajul”. A adăugat că fermitatea nu necesită dispreț și că dezacordul nu implică umilire.

Din acest respect față de ceilalți, a spus Pontiful, apare datoria de a proteja spațiul în care se maturizează convingerile, conștiințele și relația lor cu Dumnezeu. A explicat că atenția față de acest domeniu interior permite o mai bună înțelegere a unui aspect decisiv pentru orice societate cu adevărat democratică: libertatea de gândire, de conștiință și de religie, un drept fundamental care protejează sfera cea mai intimă a persoanelor. Libertatea pe care se fondează statul modern, dacă este autentică, a remarcat Papa, recunoaște dimensiunea religioasă a ființei umane, o respectă și o protejează juridic. Mai mult, evită să forțeze pe cineva să renunțe la a contribui la societatea în care trăiește din cauza credinței.

Papa Leon a spus că, fără a confunda sferele juridică și morală, merită reamintit că libertatea necesită o înțelegere deplină a ei înseși. A fi liber nu înseamnă doar a trăi fără constrângeri sau a poseda multe opțiuni din care să alegi, ci înseamnă a fi capabil să recunoști binele și să aderi la el în mod responsabil. Prin urmare, a insistat, orice societate cu adevărat liberă necesită de asemenea o limitare adecvată a puterii publice, pentru ca libertatea persoanelor, comunităților și asociațiilor să nu fie restrânsă în mod nejustificat. Din această perspectivă, autonomia legitimă a ordinii temporale nu trebuie niciodată interpretată ca ostilitate față de fenomenul religios. Credința, a subliniat el, nu caută să se impună prin privilegii sau coerciție; cu toate acestea, nici nu poate fi relegată la tăcere, ca și cum ar fi irelevantă pentru viața publică.

În acest context, sigiliul sacramental al Spovezii are o importanță specială pentru Biserica Catolică, aparținând cadrului mai larg al libertății religioase, care garantează comunităților de credincioși propria lor sferă de viață, organizare și disciplină internă. A-l proteja juridic, cum se face în mod analog în anumite profesii, a remarcat Sfântul Părinte, înseamnă a păstra un spațiu sacru al libertății interioare, unde credinciosul își poate deschide sufletul către Dumnezeu fără teama de presiuni externe, așa cum este recunoscut și în normele internaționale.

În final, Papa i-a invitat pe membrii Parlamentului Spaniei să își ridice privirea nu pentru a se îndepărta de realitate, ci pentru a-și aminti că fiecare decizie a autorităților publice privește persoane în carne și oase. I-a chemat să privească mai adânc la ceea ce este în joc în fiecare decizie publică, observând că alături de soluțiile tehnice și reformele legislative, este necesară și o reînnoire morală.

Papa Leon a chemat Spania să nu piardă niciodată memoria rădăcinilor sale și nici curajul de a privi spre viitor și să continue să fie un pământ al întâlnirii, culturii, solidarității și speranței. S-a rugat ca Dumnezeu să dăruiască pace tuturor națiunilor pământului, armonie familiilor și seninătate conștiințelor, și ca zile de prosperitate, pace și dreptate să vină peste Regatul Spaniei, marcat de amprenta apostolică a Sfântului Iacob și de prezența maternă a Maicii Domnului din Pilar. Cei prezenți au răspuns la discursul Sfântului Părinte cu mai mult de șapte minute de aplauze.

Înconjurați de părinți, bunici, nași, rude și prieteni, copiii au pășit cu emoție spre Sfântul Altar, trăind unul dintre cele mai importante momente din viața lor de credință. Pentru fiecare dintre ei, această zi a reprezentat mai mult decât împlinirea unei etape de pregătire: a fost întâlnirea personală cu Isus, care a venit să locuiască în inimile lor și să-i întărească pe drumul credinței. Sfânta Liturghie s-a desfășurat într-o atmosferă de profundă rugăciune și comuniune, întreaga comunitate parohială unindu-se în jurul copiilor pentru a-i încredința Domnului și pentru a mulțumi pentru darurile revărsate asupra lor.

În cadrul omiliei, pr. Niculae Ilie a vorbit despre misterul iubirii lui Dumnezeu și despre chemarea fiecărui creștin la comuniune. Amintind că Dumnezeu este comuniune desăvârșită de iubire, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, părintele a subliniat că și Biserica este chemată să fie o familie unită în jurul lui Cristos. Astfel, bucuria acestei zile nu a aparținut doar copiilor și familiilor lor, ci întregii comunități care s-a adunat pentru a celebra împreună lucrarea harului lui Dumnezeu. Pornind de la simbolismul culorii verzi din timpul liturgic, părintele le-a amintit copiilor că aceasta reprezintă viața, creșterea și speranța. Așa cum o plantă crește atunci când este hrănită și îngrijită, tot astfel și viața spirituală are nevoie de hrană pentru a se dezvolta și a aduce roade. Dacă până acum au fost preocupați în mod firesc de hrana trupului, de acum înainte sunt chemați să prețuiască și hrana sufletului: Sfânta Euharistie.

Un moment aparte al omiliei a fost reflecția asupra măreției acestui Sacrament. Pentru a exprima profunzimea misterului euharistic, părintele a reluat o expresie memorabilă: „În puțină pâine mâncăm toată istoria mântuirii”. În Ostia consacrată este prezent însuși Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care a creat lumea, a răscumpărat omenirea prin jertfa sa și continuă să se ofere credincioșilor ca hrană pentru viața veșnică. În continuarea omiliei, copiii au fost invitați să-l descopere pe Isus ca pe cel mai apropiat și mai fidel prieten al lor. Printr-un dialog simplu și plin de sensibilitate, părintele le-a arătat că biserica este locul unde îl pot întâlni pe Domnul, îi pot vorbi despre bucuriile, întrebările și încercările lor și pot găsi mereu alinare și putere. Prima Sfântă Împărtășanie nu reprezintă sfârșitul unui drum de pregătire, ci începutul unei prietenii care este chemată să crească și să se aprofundeze de-a lungul întregii vieți.

Această zi de sărbătoare s-a bucurat de participarea numeroasă a credincioșilor, care au împărtășit emoția și bucuria copiilor și a familiilor lor. Rugăciunea comunității, frumusețea celebrării liturgice și prezența celor dragi au făcut ca această sărbătoare să rămână o amintire prețioasă în inimile tuturor. În încheiere, pr. paroh Cristinel Țâmpu a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la pregătirea și desfășurarea acestei frumoase sărbători: pr. Niculae Ilie pentru dăruirea și răbdarea cu care i-a însoțit pe copii în drumul lor spre Prima Sfântă Împărtășanie, părinților și familiilor pentru sprijinul oferit, precum și tuturor celor care, prin rugăciune și implicare, au făcut posibilă această zi deosebită. Totodată, i-a încurajat pe copii și pe părinții lor să păstreze vie legătura cu Cristos prin participarea fidelă la Sfânta Liturghie și prin apropierea frecventă de Sacramente.

După Sfânta Liturghie, copiii au luat parte la o agapă frățească, continuând astfel bucuria și comuniunea trăite în jurul Sfântului Altar, împărtășind emoțiile acestei zile binecuvântate și păstrând vie în inimile lor amintirea întâlnirii cu Isus în Sfânta Euharistie.

Al 6-lea Congres Apostolic Mondial al Milostivirii are loc la Vilnius, Lituania, în perioada 7-12 iunie. Acest eveniment are loc o dată la trei ani într-o țară diferită și se concentrează pe proclamarea și promovarea Divinei Milostivirii a lui Dumnezeu prin mărturii, prelegeri, evenimente culturale, liturgii și altele. În mesajul său video, Pontiful l-a salutat pe Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care participă la eveniment, precum și pe Arhiepiscopul de Vilnius, Mons. Gintaras Grušas, pe președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, și pe toți participanții. A evocat de asemenea cum această inițiativă „a fost atât de mult dorită” de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.

Dumnezeu nu obosește niciodată să arate milostivirea Sa

În mesajul său video, Papa a subliniat cum în „lumea de astăzi, cu multele sale temeri și anxietăți, tensiuni și războaie” există „o nevoie din ce în ce mai urgentă de pace în inimile atât ale indivizilor, cât și ale popoarelor”. „Dumnezeu nu obosește niciodată să arate milostivirea Sa”, a insistat el, adăugând că iubirea Sa „dăinuie în veci și cât de mult strigă lumea noastră după milostivire la orice nivel!” Citând din Sfântul Augustin, care spunea că singura sa speranță era în „milostivirea covârșitoare a lui Dumnezeu”, Sfântul Părinte a evidențiat că este cu adevărat o sursă de bucurie și speranță „când experimentăm cât de milostiv este Dumnezeu față de fiecare dintre noi”.

A explicat însă că pacea „pe care o dorim atât de profund nu poate fi atinsă fără milostivire”. „Să unim deci încrederea noastră în milostivirea nesfârșită a lui Dumnezeu cu angajamentul nostru personal de a construi o societate mai primitoare și mai milostivă, începând cu familiile noastre”, a îndemnat el. A încheiat încurajându-i pe cei prezenți să ducă înapoi în comunitățile lor tot ce au adunat din această întâlnire internațională și le-a dat binecuvântarea apostolică.

Evenimentul a reunit artiști, academicieni, lideri de afaceri, reprezentanți ai sindicatelor și sportivi într-o conversație menită să favorizeze dialogul dintre Biserică și societatea contemporană. Dintre cei care i s-au adresat Pontifului s-au numărat actorul Antonio Banderas, care a reflectat asupra relației durabile dintre credință și expresia artistică; José María Coello de Portugal, rectorul Universității Complutense din Madrid, vorbind în numele comunității educaționale și științifice; reprezentanți ai organizațiilor de afaceri și muncă, discutând despre provocările etice puse de inteligența artificială și transformarea economică; și sportivele de renume Teresa Perales și Carolina Marín, care au evidențiat valorile rezilienței, umilinței și solidarității învățate prin sport.

Ce moștenire lăsăm?

După ce a ascultat cuvintele vorbitorilor, precum și un spectacol de flamenco al celebrei dansatoare Sara Baras și companiei sale, Papa Leon și-a început discursul lăudând bogatul patrimoniu cultural al Spaniei, reflectând asupra frumuseții țesute de-a lungul istoriei țării – în orașele și monumentele sale, universități și biserici, muzică, artă, dans și bucătărie. Totuși admirația față de realizările generațiilor trecute, a spus el, dă naștere inevitabil unei întrebări care privește pe toți: „Ce moștenire lăsăm pentru viitor și, prin extensie, ce fel de comunitate construim?” Sfântul Părinte a recunoscut capacitatea extraordinară a societății de inovație și comunicare, dar a avertizat că progresul tehnologic și economic riscă să își piardă scopul mai profund dacă se detașează de persoana umană. „Riscăm să devenim experți în media și producători eficienți”, a spus el, „dar nesiguri în privința motivului pentru care, în ce scop, cu cine și pentru cine producem.”

Biserica – „expertă în umanitate”

Reluând învățătura Sfântului Papă Paul al VI-lea și a Conciliului Vatican II, Papa Leon a reafirmat angajamentul Bisericii față de dialogul cu lumea contemporană. „Întrebarea decisivă rămâne aceeași”, a spus el. „Ce înseamnă să fii cu adevărat uman?” Bazându-se pe experiența multiseculară a Bisericii de însoțire a umanității de-a lungul istoriei, a explicat că credința creștină propune căi orientate spre demnitate și binele comun, deoarece recunoaște în Isus Cristos răspunsul la cele mai profunde întrebări ale existenței umane. Citând din recenta sa enciclică Magnifica Humanitas, a insistat că persoana umană rămâne „calea Bisericii” și centrul dezvoltării autentice și integrale. Din acest motiv, a continuat, Biserica nu poate rămâne indiferentă față de cultură, deoarece cultura însăși este una dintre principalele căi prin care umanitatea își exprimă și modelează identitatea.

Ce cultivăm?

Reflectând asupra legăturii etimologice dintre cuvintele „cultură” și „cultivare”, Suveranul Pontif și-a invitat audiența să reflecteze la ce seamănă societatea contemporană pentru generațiile viitoare. „Ce înflorește”, a întrebat el, „și ce se ofilește în tăcere în societatea noastră?” „Ce valori păstrăm și pe care le lăsăm să moară?” Aceste întrebări, a spus el, necesită un dialog social onest și permanent, înrădăcinat în ascultare, respect și întâlnire.

Construind rețele prin dialog

Tema centrală a serii a fost exprimată în imaginea „țeserii de rețele”, pe care Papa a descris-o ca pe o artă ce necesită ca oamenii și instituțiile să se reunească în respect reciproc. Un astfel de dialog, a spus el, trebuie să fie întotdeauna centrat pe demnitatea umană. Universitățile, a remarcat el, nu ar trebui nici să abandoneze adevărul, nici să se izoleze de realitățile muncii. Afacerile nu trebuie să reducă niciodată angajații la simple variabile economice. Arta nu trebuie să devină apanajul elitelor. Sportul nu trebuie redus la divertisment sau profit. Progresul tehnologic trebuie să rămână atent la bătrâni, săraci și cei ale căror voci sunt rareori auzite. Comunicarea însăși, a adăugat el, poartă o responsabilitate morală. „Orice formă de expresie vorbește și transmite sens”, a spus el. „Poate răni sau vindeca, poate sfărâma așteptările sau deschide noi orizonturi.”

Creat din fire de iubire

Din perspectivă creștină, a explicat Sfântul Părinte, dialogul autentic începe cu recunoașterea demnității intrinseci a fiecărei persoane umane. „Creatorul a țesut ființele umane din fire de iubire”, a spus el, amintind că umanitatea este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Această demnitate, a continuat, nu este acordată de instituții sau guverne, ci este inerentă și inalienabilă și constituie prin urmare fundamentul oricărei relații sociale autentice.

Frumusețea care transformă

Reflecțiile Pontifului au revenit de asemenea în mod repetat la rolul frumuseții și al expresiei artistice. Citând observația Papei Benedict al XVI-lea că credința „creează poezie și muzică” și „creează frumusețe”, Papa Leon a vorbit despre acele experiențe care transformă oamenii din interior: un cântec, o poezie, o biserică, o voce, o privire sau chiar un joc împărtășit între prieteni. A indicat din nou bogata tradiție spirituală și artistică a Spaniei – de la cântecele saeta din Săptămâna Mare până la scrierile lui Lope de Vega, Sfânta Tereza de Ávila, Sfântul Ioan al Crucii și Calderón de la Barca – drept dovadă a profundului dialog dintre dimensiunile materiale și spirituale ale existenței umane.

Contribuția credinței la societate

Revenind la contribuția creștină la viața publică, Sfântul Părinte a evocat nenumăratele școli, spitale și inițiative caritabile înființate prin inspirația credinței. Fără a căuta controverse, și-a invitat ascultătorii să reflecteze asupra măsurii în care Europa însăși a fost modelată de moștenirea sa creștină. „Este cu adevărat posibil să credem că Europa ar fi la fel fără influența credinței?” a întrebat el. Reluând cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, a repetat apelul: „Nu vă temeți. Deschideți larg porțile lui Cristos.”

Strigătul săracilor

Papa a plasat de asemenea situația săracilor în centrul reflecției sale. „Cine sunt cei excluși în ciuda virtuților și abilităților lor?” a întrebat el. Condiția săracilor, a insistat, rămâne o provocare permanentă pentru societăți, sisteme politice, economii și Biserică. Amintind doctrina socială a Bisericii, a subliniat că structurile economice și instituționale pot fi considerate drepte numai în măsura în care promovează dezvoltarea integrală a fiecărei persoane și încurajează participarea responsabilă a tuturor.

Lecții de pe terenul de joc

Pontiful și-a încheiat discursul reflectând asupra sportului, o lume pe care a descris-o ca deosebit de familiară lui. Mulți oameni, a observat, învață respectul, perseverența și fair play-ul mai eficient pe un teren de sport decât prin instrucție formală. Sportivii, a adăugat, îi învață pe ceilalți cum să piardă fără amărăciune, să câștige fără a-i umili pe alții și să se ridice din nou după eșec. Amintind cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, care era și el sportiv, a remarcat că sportul poate oferi o mărturie puternică a unității, păcii și coeziunii sociale într-un moment în care violența și diviziunea amenință legăturile care țin comunitățile împreună.

O societate reînnoită

Încheindu-și discursul, Papa Leon i-a chemat pe toți cei prezenți să devină protagoniști în construcția unei societăți reînnoite. O societate, a spus el, în care timpul rămâne deschis eternității; în care cultura păstrează memoria și încurajează dialogul; în care educația urmărește adevărul cu onestitate intelectuală; în care arta trezește uimirea; în care afacerile recunosc demnitatea fiecărei persoane; și în care munca rămâne o sursă de speranță. Invocând îndemnul Sfântului Pavel de a „vă bucura cu cei ce se bucură” și a „plânge cu cei ce plâng”, și-a îndemnat ascultătorii să trăiască în armonie și pace. Căci, a concluzionat, viitorul depinde de faptul dacă adevărata măreție a umanității continuă să strălucească: „Să fim noi protagoniști în țeserea unor noi rețele care să armonizeze toate domeniile vieții”.

„După salutul Superiorului Provincial, Papa s-a adresat celor prezenți cu cuvinte de recunoștință pentru ocazia de a se întâlni, subliniind cum comuniunea și unitatea inimii în rândul augustinienilor pot servi ca mesaj pentru lume în acest moment al istoriei”, se arată într-un comunicat dat publicității duminică de biroul de presă al Sfântului Scaun. „Un mesaj de împărtășit cu tinerii, precum cei 600.000 adunați în Plaza de Lima ieri seară, care și-au exprimat întrebările și căutarea lor spirituală”, mai citim în comunicat, amintind de veghea de rugăciune cu tinerii care a avut loc sâmbătă seară.

În timpul întâlnirii cu augustinienii, Sfântul Părinte a remarcat prezența surorilor contemplative și a subliniat „valoarea vocației lor, inclusiv pentru a da sens acțiunii sociale, într-un moment în care tăcerea și capacitatea umanității de a intra în propria inimă se pierd”. Pontiful i-a invitat apoi pe toți cei prezenți să rostească împreună Rugăciunea domnească și le-a dat binecuvântarea, înainte de a-i saluta pe fiecare în parte. Papa Leon se află în prezent la Madrid, în prima etapă a călătoriei sale apostolice în Spania, din 6 până în 12 iunie. Va vizita de asemenea Barcelona și Insulele Canare.