Atmosferă de mare sărbătoare la Cleja, în parohia “Sfântul Francisc de Assisi”, luni, 28 mai 2012, când credincioşii, cei 142 de candidaţi la Sfântul Mir, ce aşteptau cu mare nerăbdare această zi, părinţi, rude şi prieteni din alte localităţi l-au aşteptat cu mare bucurie pe Episcopul auxiliar de Iaşi, Preasfinţitul Aurel Percă, pentru a-l împărţi pe Duhul Sfânt cu darurile sale. La ora 11.00 a început Sfânta Liturghie animată de vocile tinereşti ale copiilor şi adolescenţilor care aşteptau cu nerăbdare momentul primirii Sacramentului Confirmaţiunii. La începutul Liturghiei, părintele paroh Iosif Demeterc a adresat PS Aurel Percă un salut de bun venit în comunitate clejeană şi i-a cerut să îl implore pe Duhul Sfânt să coboare asupra copiilor şi tinerilor cu sfintele sale daruri, pentru ca primindu-l în această zi pe Duhul Sfânt, să mărturisească cu mai multă tărie credinţa primită la Botez.

În cadrul predicii, Episcopul auxiliar Aurel Percă a subliniat importanţa Sacramentului Mirului şi a Duhului Sfânt în viaţa credincioşilor, reamintind tuturor că Sacramentul Mirului reprezentă o maturizare în credinţă a celor ce îl primesc, o confirmare a credinţei mărturisite de părinţi şi de naşi în momentul Botezului. După un dialog purtat cu candidaţii la Sfântul Mir, Preasfinţitul a invitat întreaga comunitate la rugăciune, pentru ca roadele Duhului Sfânt să fie vizibile în viaţa de zi cu zi a fiecărui creştin. A urmat administrarea Sacramentului. Candidaţii, plini de emoţie, având alături pe naşii lor, au primit din partea Episcopului ungerea cu Sfânta Crismă. În încheiere, atât părintele paroh, cât şi nou-miruiţii i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile Duhului Sfânt, primite prin Sacramentul Confirmaţiunii. Cei miruiţi i-au mulţumit PS Aurel pentru că a venit la ei şi le-a dăruit “pecetea Duhului Sfânt”, primind totodată şi darurile lui sfinte şi i-au promis lui Dumnezeu că vor rămâne buni, vor fi mai responsabili şi prin harul acestui Sacrament doresc să înmiresmeze vieţile lor, ale familiilor lor, precum şi ale tuturor pe care îi vor întâlni, cu iubirea lui Cristos.

“Primindu-l pe Duhul Sfânt”, scrie sr. Veronica Călugăru în materialul de pe Ercis.ro, “copiii şi tinerii au devenit mai tari în credinţă şi mai conştienţi de misiunea lor pe acest pământ. Au lucrat intens şi s-au angajat să devină discipolii Domnului nostru, Isus Cristos. Mântuitorul este în inimile noastre, ale tuturor, şi trebuie să îl iubim şi să îl slujim toţi: cei vechi-miruiţi şi cei nou-miruiţi. Iar acum, când l-au primit pe Duhul Sfânt, cei nou-confirmaţi, luminaţi de darurile sfinte, doresc, cu mai multă ardoare, să fie flăcării vii de credinţă, ca nişte fii aleşi de Dumnezeu Tatăl, născuţi cu adevărat din apă şi din Duhul Sfânt. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să coboare asupra noastră, a celor care am fost prezenţi în jurul altarului la această minunată sărbătoare, asupra întregii comunităţi, precum şi peste lumea întreagă, ca să aprindă inimile tuturor de iubire sfântă faţă de Dumnezeu cel adevărat, unul şi întreit.”

După suma de 100.000 de euro donată de Papa Benedict al XVI-lea sâmbăta trecută, CEI – Conferinţa Episcopală Italiană – a alocat 1 milion de euro pentru a se face faţă urgenţelor în urma cutremurului din regiunea italiană Emilia. Este vorba doar de o donaţie iniţială, care nu va fi cu siguranţă ultima, în aşteptarea obţinerii unui cadru mai complet al necesităţilor. “În timp ce cutremurele de pământ continuă în Emilia, cu noi victime, mii de evacuaţi şi daune produse caselor, palatelor şi bisericilor, preşedinţia Conferinţei Episcopale, cu consensul Adunării generale”, se arată într-o notă a CEI, “a alocat 1 milion de euro ca o primă contribuţie pentru a se face faţă primelor urgenţe”.

“Din întreaga Italia, organizaţiile Caritas şi-au manifestat deja apropierea şi disponibilitatea pentru a ajuta: a fost deschis un centru de coordonare al Caritas la Finale Emilia, care se va implica într-o susţinere de durată, pe termen mediu şi lung, în faza cea mai dificilă a reconstrucţiei materiale şi a ţesutului social, cu atenţie specială faţă de reconstrucţia socio-economică, faţă de animarea şi locurile de întâlnire ale comunităţilor”. Sâmbătă, 26 mai 2012, a fost anunţată contribuţia de 100.000 de euro din partea Papei Benedict al XVI-lea, prin intermediul Consiliului Pontifical Cor Unum, ”pentru susţinerea activităţilor de asistenţă dezvoltate de Biserica Catolică în favoarea victimelor”.

Episcopii au mai stabilit realizarea unei colecte naţionale care se va desfăşura în toate bisericile italiene duminică, 10 iunie, în Solemnitatea Corpus Domini. Sumele adunate vor trebui predate cât mai rapid de toţi parohii respectivelor organizaţii Caritas diecezane, care le vor trimite mai departe către Caritas Italia, ce acţionează deja în zonele afectate prin centrul propriu de coordonare. În anul 2009, când a avut loc cutremurul din Abruzzo, Diecezele italiene au reuşit să adune circa 27 milioane euro. Se speră să se ajungă la aceeaşi sumă şi chiar mai mult pentru Emilia-Romagna.

“Aceşti tineri”, spunea părintele Michel Kubler, “au depus astfel în mod public un act de angajare creştină: ei îşi asumă în mod personal credinţa catolică pe care au primit-o la botez, şi vor să o trăiască în mod responsabil, ca martori ai lui Cristos, atât în sânul comunităţii bisericeşti cât şi în lume. Ei contează şi pe încurajările şi rugăciunea întregii noastre comunităţi, căci nu e întotdeauna uşor să trăieşti ca bun creştin în circumstanţele lumii de azi! Mulţumim pentru ei!” În materialul primit la redacţie de la Liana Gehl este inclus şi textul unei scrisori pe care candidaţii au primit-o, alături de o iconiţă ca amintire, de la un fost membru al parohiei Bucureştii Noi, actualmente preot iezuit:

“Dragă tinere, dragă tânără, fie ca această iconiţă să-ţi amintească de parohia unde ai prins – ca şi mine de altfel – ‘Suflu’ Sfânt pentru viaţă! Priveşte-o încă o dată cu atenţie şi observă cum nimeni nu primeşte această ‘scânteie’ dumnezeiască de unul singur, ci mereu laolaltă cu cei de lângă el! De aceea, măcar în această seară, să reciteşti lista colegilor tăi de Mir ca pe o litanie vie, rugându-te pentru fiecare nume pe care îl vei pronunţa în taină, fără grabă, la fel cum te rogi pentru tine! Iar la sfârşit, cere-i lui Dumnezeu să te ocrotească de cel rău, dăruindu-ţi acel duh care să te facă Om între oameni.”

3. Conform calendarului Bisericii Romano-Catolice joi, 7 iunie 2012 se sărbătoreşte Preasfântul Trup şi Sânge a lui Cristos. Cu această ocazie în Catedrala Romano-Catolică din Timişoara începând cu orele 18.00 va avea loc o liturghie solemnă celebrată de către Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, la care vor participa preoţii şi credincioşii celor şapte parohii romano-catolice din Timişoara. Conform tradiţiei, cu ocazia Solemnităţii Preasfântului Trup şi Sânge a lui Cristos se organizează procesiunea la altarele ridicate în Catedrala Romano-Catolică precum şi în apropierea Domului.

Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Eniko, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: sd_eniko@yahoo.com

Publicaţia L’Osservatore Romano a publicat astăzi un interviu cu Arhiepiscopul Angelo Becciu, substitut pentru Afacerile Generale ale Secretariatului de Stat, privitor la documentele papale furate. Prelatul afirmă că Sfântul Părinte “suferă deoarece, în baza la ce s-a descoperit până acum, cineva foarte apropiat lui pare a fi acţionat într-o manieră complet nejustificabilă. Desigur, sentimentul principal al Papei este de milă faţă de persoana implicată, dar faptul rămâne că a fost victima unei acţiuni brutale. Papa Benedict a fost martorul publicării unor scrisori furate din propria sa casă, nu simplă corespondenţă privată ci informaţii, reflecţii, gânduri, comentarii pe care le-a primit în virtutea slujirii sale. Din acest motiv, Papa este în mod special îndurerat, dar şi pentru cele suferite de cei care au scris textele pe care le-a primit.”

În viziunea Secretariatului de Stat, publicarea acestor documente “este un act imoral de o gravitate fără precedent, în special pentru că nu este doar o violare gravă a intimităţii la care fiecare are dreptul, ci un abuz josnic în relaţia de încredere care există între Papa Benedict al XVI-lea şi cei care se întorc împotriva lui, fie şi pentru a protesta. Problema nu se rezumă la furtul unor scrisori ale Papei; conştiinţa celor care i se adresează ca Vicar al lui Cristos a fost violată, iar slujirea Succesorului Apostolului Petru este supusă atacului.” Arhiepiscopul Becciu a mai afirmat că este nejustificabil să se pretindă că documentele furate au fost publicate pentru cauza transparenţei şi a reformei Bisericii. Jaful şi acceptarea lucrurilor furate sunt ambele ilegale. “Sunt concepte simple, poate prea simple pentru unii oameni, dar cu siguranţă când o persoană le ignoră ajunge cu uşurinţă să rătăcească şi să îi conducă şi pe alţii la dezastru. Înnoirea nu poate dispreţui legea morală în baza principiului că scopul justifică mijloacele, care în nici un caz nu este un principiu creştin.”

Mai multe articole apărute în ultimele zile în presă sugerează că documentele publicate ar revela afaceri tulburi din Vatican. Pe această temă substitutul pentru afacerile generale a subliniat că “pe de o parte se critică natura monarhică şi absolutistă a guvernării centralizate a Vaticanului, în timp ce pe de altă parte apare scandalizarea că oamenii care îi scriu Papei îşi exprimă idei, sau chiar plângeri despre modul de organizare a conducerii. Multe dintre documentele publicate nu arată lupte interioare sau vendete, ci libertatea de gândire pe marginea căreia Biserica este criticată, cum că nu ar permite-o. [...] Diversitatea punctelor de vedere, chiar evaluările contradictorii, sunt parte a ordinii normale, iar dacă cineva se simte neînţeles are dreptul să apeleze la Pontif. Ce este scandalos în aceasta? Ascultarea nu înseamnă a renunţa la propriile opinii, ci a le exprima sincer şi deplin, dar apoi supunându-te deciziilor superiorilor.” În concluzie, Arhiepiscopul Becciu le-a transmis credincioşilor că “Papa nu şi-a pierdut liniştea ce îi permite să guverneze Biserica cu hotărâre şi atenţie. [...] Dorim să ne facem ecou parabolei evanghelice pe care însuşi Sfântul Părinte a amintit-o acum câteva zile: vânturile se abat asupra casei, dar ea nu se dărâmă. Domnul o susţine şi nici o furtună nu o poate coborî la pământ.”

“Dumnezeu… ne mângâie în orice necaz al nostru” – pornind de la această afirmaţie a Sf. Paul, din Scrisoarea a doua către Corinteni, Papa Benedict al XVI-lea a dezvoltat cateheza din cadrul audienţei generale de miercuri, 30 mai 2012, din Piaţa San Pietro. A fost un mesaj de speranţă cu referinţă mai ales la ultimele evenimente legate de difuzarea de documente confidenţiale ale Vaticanului, care a provocat momente de “tristeţe”, la care se adaugă însă certitudinea privind susţinerea lui Dumnezeu pentru întreaga Biserică.

“Evenimentele care au avut loc în aceste zile referitoare la Curia Romană şi colaboratorii mei au produs tristeţe în inima mea”, a spus Papa după cateheză. Evenimentele au fost însoţite de înmulţirea de “speculaţii, amplificate de unele mijloace de comunicare, cu totul gratuite şi care au mers mult dincolo de fapte, oferind o imagine a Sfântului Scaun care nu corespunde realităţii”. De aceea, Papa Benedict al XVI-lea a profitat de ocazia audienţei generale pentru a-şi reînnoi “încrederea şi încurajarea faţă de cei mai apropiaţi colaboratori ai mei şi faţă de toţi cei care, zi de zi, cu fidelitate, spirit de sacrificiu şi în tăcere, mă ajută în îndeplinirea slujirii mele”.

Continuând ciclul de cateheze despre rugăciune, ajuns la Scrisorile Sf. Paul, Pontiful şi-a centrat reflecţia asupra dialogului între “‘da’-ul fidel al lui Dumnezeu şi ‘amin’-ul încrezător al credincioşilor”. În particular, Papa s-a oprit asupra Scrisorii a doua către Corinteni. “Sfântul Paul trimite această pasionată Scrisoare unei Biserici care de mai multe ori a pus în discuţie apostolatul său şi el îşi deschide inima pentru ca destinatarii să fie asiguraţi cu privire la fidelitatea sa faţă de Cristos şi faţă de Evanghelie”. “Paul trăieşte aşadar în mare necaz, sunt multe dificultăţile şi suferinţele prin care a trebuit să treacă, dar nu a cedat niciodată descurajării, susţinut de harul şi de apropierea Domnului Isus Cristos, pentru care a devenit apostol şi martor, încredinţând în mâinile Sale toată existenţa proprie”, a spus Papa, vorbind într-un anumit fel şi despre el însuşi.

Sf. Paul a suferit mult, “dar în toate aceste situaţii, în care părea să nu se deschidă un alt drum, a primit mângâiere şi întărire de la Dumnezeu”, şi de aceea şi-a început Scrisoarea “cu o rugăciune de binecuvântare şi de mulţumire către Dumnezeu, pentru că nu a existat nici un moment din viaţa sa de apostol al lui Cristos în care să fi simţit că a dispărut sprijinul Tatălui îndurător, al Dumnezeului oricărei mângâieri”. “Iubiţi fraţi şi surori, viaţa noastră şi drumul nostru creştin sunt marcate adesea de dificultăţi, de neînţelegeri, de suferinţe. Cu toţii ştim asta. În raportul fidel cu Domnul, în rugăciunea constantă, zilnică, putem şi noi, în mod concret, să simţim mângâierea care vine de la Dumnezeu. Şi acest lucru întăreşte credinţa noastră, pentru că ne face să experimentăm în mod concret ‘da’-ul lui Dumnezeu spus omului, nouă, mie, în Cristos”.

“‘Da’-ul lui Dumnezeu nu este înjumătăţit, nu merge între ‘da’ şi ‘nu’, ci este un ‘da’ simplu şi sigur. Şi la acest ‘da’ noi răspundem cu ‘da’-ul nostru, cu ‘amin’-ul nostru şi astfel suntem siguri de ‘da’-ul lui Dumnezeu”. Modul de a acţiona al lui Dumnezeu, “foarte diferit de al nostru”, a continuat Papa, “ne dă mângâiere, forţă şi speranţă, pentru că Dumnezeu nu-şi retrage ‘da’-ul Său. În faţa conflictelor în relaţiile umane, adesea chiar familiale, noi suntem tentaţi să nu perseverăm în iubirea gratuită, care costă angajare şi sacrificiu. În schimb Dumnezeu nu se satură de noi, nu încetează niciodată să aibă răbdare cu noi şi cu milostivirea Sa imensă ne precede mereu, ne vine în întâmpinare cel dintâi”. Credinţa, aşadar, “nu este în primul rând acţiune umană, ci dar gratuit al lui Dumnezeu, care se înrădăcinează în fidelitatea Sa… care ne face să înţelegem cum să trăim existenţa noastră iubindu-l pe El şi pe fraţi. Toată istoria mântuirii este o progresivă revelare a acestei fidelităţi a lui Dumnezeu, în pofida infidelităţilor noastre şi a tăgăduirilor noastre”.

Evenimentul Crucii, apoi, demonstrează iubirea “care nu calculează, care nu are măsură” a lui Dumnezeu pentru oameni. “Nu există persoană care să nu fie ajunsă şi interpelată de această iubire fidelă, capabilă să îi aştepte şi pe cei care continuă să răspundă cu ‘nu’-ul refuzului sau al împietririi inimii. Dumnezeu ne aşteaptă, ne caută mereu, vrea să ne primească în comuniunea cu Sine pentru a dărui fiecăruia dintre noi plinătate de viaţă, de speranţă şi de pace”. “Pe ‘da’-ul fidel al lui Dumnezeu se altoieşte ‘amin’-ul Bisericii, care răsună în fiecare acţiune a liturgiei: ‘amin’ este răspunsul credinţei care încheie mereu rugăciunea noastră personală şi comunitară şi care exprimă ‘da’-ul nostru spus iniţiativei lui Dumnezeu”, dar pe care adesea îl rostim “din obişnuinţă… fără a-i percepe semnificaţia profundă”. “Acest termen”, a explicat Pontiful, “derivă de la ‘aman’ care, în ebraică şi în aramaică, înseamnă ‘a face stabil’, ‘a consolida’ şi, prin urmare, ‘a fi sigur’, ‘a spune adevărul’… În rugăciunea noastră suntem chemaţi să spunem ‘da’ lui Dumnezeu, să răspundem cu acest ‘amin’ al adeziunii, al fidelităţii faţă de El a întregii noastre vieţi”.

În Indonezia, Syafi’i Maarif este o personalitate intelectuală marcantă. Este fostul decan al Universităţii de Studii Islamice Sunan Kalijaga şi fost preşedinte al Muhammadiyah, organizaţie musulmană a doua ca mărime din ţară. Este de asemenea fondatorul Institutului Maarif pentru Cultură şi Umanitate, care este dedicat integrării comunitare, dialogului interreligios şi culturii naţionale. În fiecare an, Institutul îi premiază pe cei care se disting prin promovarea dezvoltării Indoneziei. Pr. Carolus a fost ales datorită “angajamentului său total” şi pasiunii pe care o are pentru oamenii din Segara Anakan, pe care i-a ajutat fără favoritisme sau discriminare, chiar dacă majoritatea sunt musulmani, nu creştini asemenea lui.

Preotul catolic, care printre altele a întemeiat Fundaţia socială Bina Sejahtera a primit premiul la sfârşitul săptămânii trecute, într-o ceremonie desfăşurată în capitala Indoneziei, Jakarta. Este al treilea preot catolic care primeşte acest prestigios premiu după pr. V. Kirjito şi pr. Yoseph Suyant, amândoi din Arhidieceza de Semarang. Directorul de programe al institutului, Fajar Riza Ul Haq, a vorbit despre dedicarea preotului în acţiunile caritabile şi despre “punţile” pe care le-a construit între culturi. Pr. Carolus a înfiinţat şcoli şi centre de pregătire profesională. “Are multă răbdare şi umilinţă”, a afirmat Atiek Wibisono, o credincioasă catolică din Cilacap.

Biserica Catolică, în învăţătura sa, a transmis mereu datoria de a acţiona pentru binele comun, al cărui factor fundamental este binele omului (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, enciclica Redemptor hominis, nr. 17). În acest spirit, întrucât în momentul alegerilor acţiunea cetăţeanului nu se reflectă doar asupra binelui propriu, dar al binelui comun al tuturor, Episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România au dat o declaraţie comună cu privire la alegerile locale din 10 iunie.

“Îndemnăm cu insistenţă pe toţi creştinii să îşi exercite dreptul de a vota şi să voteze pe aceia care promovează valorile demnităţii umane, sprijină familia şi respectă viaţa încă din momentul conceperii ei şi până la sfârşitul ei natural, care promovează pacea, valorile eticii creştine şi creaţia lui Dumnezeu”, afirmă Episcopii catolici. De asemenea, Episcopii amintesc dreptul şi responsabilitatea fiecăruia de a participa la vot, precum şi datoria fiecărui creştin de a avea “un rol activ şi esenţial în păstrarea şi promovarea valorilor creştine proprii poporului nostru, şi conforme cu învăţătura Sfintei Scripturi şi a Bisericii”. Totodată, Episcopii îndeamnă ca, în exercitarea dreptului de vot, nimeni “să nu se lase influenţat de promisiuni, bani sau alte avantaje materiale”.

Declaraţia, adresată credincioşilor catolici şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, a fost adoptată de episcopatul catolic din România la 10 mai 2012, în cadrul sesiunii de primăvară a Conferinţei Episcopilor din România, desfăşurată la Blaj între 8 şi 10 mai a.c. Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi Episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu Urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte. (pr. Eduard Mihai Coşa, secretar general)

* * *

În continuare Declaraţia Conferinţei Episcopilor din România referitoare la alegerile locale din 2012, nr. 51/10.05.2012

Noi, Episcopii catolici de ambele rituri din România, reuniţi la Blaj în sesiunea de primăvară, între 8 şi 10 mai, îndemnăm pe fiecare creştin şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot, pentru alegerile locale din 10 iunie 2012.

Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea şi promovarea valorilor creştine proprii poporului nostru, şi conforme cu învăţătura Sfintei Scripturi şi a Bisericii. De aceea îndemnăm cu insistenţă pe toţi creştini să îşi exercite dreptul de a vota şi să voteze pe aceia care promovează valorile demnităţii umane, sprijină familia şi respectă viaţa încă din momentul conceperii ei şi până la sfârşitul ei natural, care promovează pacea, valorile eticii creştine şi creaţia lui Dumnezeu. Fiecăruia în parte, şi tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile şi interesele sociale.

În exercitarea acestui drept constituţional şi cetăţenesc, nimeni nu trebuie să se lase influenţat de promisiuni, bani sau alte avantaje materiale. Adresându-vă acest îndemn ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru binele ţării şi al poporului nostru. Cu binecuvântare arhierească:

PF Lucian Card. Mureşan, Arhiepiscop Major, Mitropolit de Alba Iulia si Făgăraş, Preşedintele CER
IPS dr. Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti
IPS dr. Jakubinyi Gyorgy, Arhiepiscop de Alba Iulia
PS Martin Roos, Episcop de Timişoara
PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureş
PS dr. Virgil Bercea, Episcop de Oradea
PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi
PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj
PS Bocskei Laszlo, Episcop de Oradea
PS Tamas Jozsef, Episcop Auxiliar de Alba Iulia
PS Schonberger Jeno, Episcop de Satu Mare
PS Aurel Percă, Episcop Auxiliar de Iaşi
PS dr. Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla
PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureşti
PS dr. Claudiu Lucian Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore
PS Mihai Frăţilă, Episcop Auxiliar de Alba Iulia şi Făgăra, Vicar de Bucureşti

Prezenţa Papei Benedict al XVI-lea la Milano săptămâna aceasta, pentru a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, transmite un mesaj puternic despre cât de importantă este evanghelizarea familiilor pentru acest pontificat. Jennifer şi Greg Willits sunt activ implicaţi în această evanghelizare, printr-o varietate de iniţiative de apostolat, cel mai recent printr-o carte în care vorbesc despre cum poate să trăiască o familie catolică în lumea de astăzi. “The Catholics Next Door: Adventures in Imperfect Living” este o carte ce se adresează nu doar părinţilor şi bunicilor, ci oricui încearcă să îşi trăiască credinţa catolică şi se luptă cu căderile naturii umane. Agenţia Zenit a stat de vorbă cu soţii Willits pentru a le cere opinia pe teme precum sfinţenia şi trăirea Zilei Domnului.

- Care credeţi că este cheia evanghelizării familiilor catolice? Cu problemele care există la capitolul contracepţie, de exemplu, despre care discutaţi şi în cartea voastră, chiar şi Episcopii recunosc că învăţătura catolică nu prea reuşeşte să pătrundă. Care este soluţia?

- (Jennifer) Evanghelizarea familiilor catolice este critică pentru lumea de astăzi. Această nevoie a fost motivaţia principală care a condus la apariţia acestei cărţi. Am dorit nu doar să abordăm majoritatea realităţilor de interes pentru viaţa de familie – precum practicarea Sacramentelor, ideea de vocaţie, înţelegerea adevărului despre Euharistie şi a învăţăturii Bisericii despre contracepţie – ci am simţit în acelaşi timp importanţa la a încuraja cititorul vorbind de lângă el, nu de deasupra lui. Greg şi cu mine ştim bine că nu suntem mai buni decât alte cupluri; doar că înţelegem foarte bine drumul şi căderile lui. Cred că una dintre metodele prin care putem să ne îndeplinim propria parte la evanghelizare este să analizăm cu atenţie ce spunem şi ce credem, comparându-le cu modul în care trăim. Pentru a vesti Evanghelia lui Isus Cristos trebuie mai întâi să ştim foarte clar istoria mântuirii. După ce o cunoaştem şi îi putem aprecia dimensiunea, împărtăşirea ei devine în mod natural mai uşoară. Evanghelizarea se face din mai multe direcţii: de la predicile pe care le auzim la Liturghie la modul în care răspundem la încercările vieţii – şi la modul în care iubim şi slujim familia noastră în Trupul mistic al lui Cristos.

Lupta noastră personală cu învăţătura privind contracepţia a fost obligatoriu de inclus în această carte. Ne întrebăm adesea de ce nu auzim mai mult vorbindu-se de la amvon despre această dificultate. În carte includem o poveste tragică despre ce ni s-a întâmplat când am cerut răspunsuri de la un preot în care aveam încredere. Acel incident ne-a condus la o descoperire dureroasă: inconsecvenţa cu care este predată învăţătura despre contracepţie de la amvon, în confesional şi respectiv în discuţiile cu preoţii. O mare parte a soluţiei ar fi o mai mare unitate între preoţi şi Episcopi pe marginea acestei învăţături; altfel vor continua să producă confuzie şi să îi împartă între ei pe laicii Bisericii.

- Vorbiţi, direct şi indirect, despre sfinţenie. Cum aţi defini sfinţenia pentru o familie catolică a anului 2012?

- Împărtăşind episoade amuzante şi cu mesaje despre încercări ale credinţei prin care am trecut împreună cu copiii, lăsăm cititorii să ştie că sfinţenia unei familii catolice nu se atinge într-o zi, ci devine mai degrabă o căutare zilnică. Sfinţenia nu se rezumă la a face alegerile corecte din punct de vedere moral, după puterile noastre, pentru binele nostru şi al familiilor noastre. Ea înseamnă a arăta copiilor că relaţia principală care trebuie căutată este cea dintre noi şi Isus Cristos; înseamnă asumarea iubirii capabile de jertfă şi modelarea după ea de dragul copiilor; înseamnă şi a trăi în consecvenţă cu învăţătura catolică, luptând cu demoni precum relativismul moral sau imoralitatea sexuală.

- Sunteţi fondatorii mai multor iniţiative de apostolat, iar acum autorii unei cărţi. La ce nevoi ale familiilor catolice încercaţi să răspundeţi?

- (Greg) Noi nu încercăm doar să răspundem unei nevoi a familiilor catolice, deşi este important acest lucru. Scopul principal al tuturor iniţiativelor noastre de apostolat este să încurajăm şi să îi asistăm pe oameni în a-şi dezvolta o relaţie strânsă cu Isus Cristos. Intenţia apostolatului noii evanghelizări (NewEvangelizers.com), de exemplu, este să ofere instrumente şi resurse gratuite, care să îi asiste pe oameni în noua evanghelizare. Ţelul nostru este să îi ajutăm pe toţi oamenii să îşi cunoască mai bine credinţa, să şi-o trăiască mai deplin şi să o împărtăşească mai eficient. Prin misiunile multiple propuse de apostolatul nostru, sperăm să îi ajutăm pe oameni să îşi dezvolte o relaţie cu Cristos şi, prin extindere, să îşi dezvolte relaţii minunate în familie. Revenind la întrebare, dacă relaţia noastră cu Cristos este puternică, putem să îi iubim mai mult pe cei care sunt lângă noi, în special familiile noastre.

Cartea noastră ar fi putut fi cu uşurinţă centrată total pe familie, şi într-adevăr într-un anumit punct ne-am gândit să o intitulăm “Adventures in Imperfect Parenting” în loc de “Adventures in Imperfect Living”. Dar deşi în carte, în cadrul programului nostru de radio şi în apostolatul nostru folosim adesea familia noastră ca un exemplu în lupta cu obstacolele vieţii, am înţeles că multe probleme legate de familie sunt probleme care îi privesc de asemenea şi pe cei necăsătoriţi sau persoanele consacrate. Toţi avem mare nevoie să înţelegem mai bine principalele elemente ale credinţei noastre, cum ar fi prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie. Avem uneori nevoie de reconciliere prin Sacramentul Spovezii. Cu toţii avem nevoie să trăim vieţi în castitate. În cartea noastră şi în diferitele noastre eforturi, sperăm să oferim încurajare persoanelor care se luptă uneori cu, sau au întrebări în aceste domenii ale credinţei noastre catolice.

- Sfântul Părinte va merge la Milano în următorul sfârşit de săptămână, pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, dedicată anul acesta temei muncii şi sărbătorii. Referitor la a doua parte a temei, Papa a vorbit adesea despre importanţa duminicii pentru familii. Ce sfat aveţi pentru a face duminica o zi aşa cum o doreşte Dumnezeu?

- (Greg) A face duminica o zi aşa cum o doreşte Dumnezeu este adesea un lucru dificil pentru familia noastră. Cu cinci copii mici, avem tendinţa să fim mereu ocupaţi. Pentru o familie în creştere, ce înseamnă odihna? Când alergăm prin casă cu un copil de 3 ani în braţe, încercând să îl ducem cât mai rapid la baie înainte să aibă un “accident”, ne odihnim oare? Poate că ne-ar place să ne trântim apoi pe canapea, dar aceasta nu este cu adevărat odihnă! Trebuie să fim foarte atenţi să nu lăsăm duminicile să devină zile cu cumpărături urgente, teme făcute în ultimul moment şi treburi gospodăreşti presante. Nu cred că suntem singurii cărora trebuie să li se amintească nevoia de a încetini ritmul. Lumea noastră în general se împacă greu cu ideea de odihnă.

A concentra ziua în jurul Euharistiei este un lucru de maximă importanţă. În Euharistie, putem să locuim în Isus aşa cum El locuieşte în noi. A-i ajuta pe copiii noştri să se pregătească pentru Liturghie citind dinainte lecturile este de un enorm ajutor, şi apoi a face în această zi o mini-celebrare, eventual cu o trecere pe la cofetărie, ajută la a le sublinia importanţa zilei. Deşi este aproape imposibil să nu ai ceva de lucrat cu atât de mulţi copii în jur, am învăţat (şi continuăm să învăţăm) care sunt beneficiile la a face ca această zi să fie petrecută cu familia, odihnindu-ne în Dumnezeu şi bucurându-ne unii de compania celorlalţi. La fel ca în multe alte domenii din vieţile noastre, adesea călcăm greşit şi ne împiedicăm în eforturile noastre de a încetini ritmul; dar la fel ca în celelalte domenii ale vieţilor noastre de credinţă, trebuie să continuăm să mergem înainte şi să cerem Duhului Sfânt ajutorul pentru a deveni tot mai buni.