„Ne simțim obligați să ne exprimăm în spiritul grijii pastorale față de tineri”, scrie episcopatul într-o declarație intitulată „Un tânăr merită mai mult”. Documentul a fost publicat pe 24 august și semnat de președinția Conferinței Episcopale Poloneze, condusă de Arhiepiscopul Tadeusz Wojda de Gdańsk. „Orele de religie nu sunt un privilegiu al Bisericii”, ci „un drept constituțional” bazat pe „libertatea de conștiință și de religie și pe dreptul părinților de a-și crește copiii în conformitate cu propriile convingeri”, subliniază documentul. De asemenea, aceștia afirmă că orele de religie pot ajuta elevii necredincioși să înțeleagă mai bine istoria națiunii și a Europei, precum și artele, cultura și literatura. „Mai ales în vremuri de criză”, se menționează în document, religia este o „lumină călăuzitoare care îi împiedică să se rătăcească”.

Episcopatul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că Ministerul Educației Naționale a programat „orele de educație religioasă înainte sau după alte activități școlare”, a redus „timpul de predare la o oră pe săptămână”, a facilitat amestecarea acestor clase și a eliminat nota obținută la acestea din media generală. Au afirmat că aceste măsuri marginalizează formarea religioasă în școli și au solicitat „restabilirea imediată a acestor ore la locul lor cuvenit și un dialog autentic cu reprezentanții comunităților religioase”. În același timp, episcopatul afirmă că „formarea valorilor” nu este „contrară pluralismului”, întrucât „permite un dialog respectuos și edificarea comunității”. Prin urmare, nu se opune alegerii între orele de religie și cele de etică.

Liderii catolici polonezi și-au exprimat, de asemenea, rezerve cu privire la noua disciplină obligatorie „educație pentru sănătate”. Deși aceasta lasă tema sexualității la alegere, au afirmat că „nu rezolvă problema”, întrucât un astfel de „domeniu sensibil al vieții umane trebuie să respecte dreptul părinților de a decide” asupra formei sale. Ei susțin, de asemenea, că sexualitatea ar trebui prezentată în contextul relațiilor conjugale și familiale, deoarece în acest context ea servește adevăratului bine al umanității. Mai adaugă că „lipsa unei poziții clare potrivit căreia căsătoria este o uniune între un bărbat și o femeie este, de asemenea, îngrijorătoare”. Până în prezent, modificările propuse au stârnit controverse din cauza viziunilor contradictorii asupra educației. Pe lângă Episcopi, Coaliția pentru Salvarea Școlilor Poloneze s-a opus „educației pentru sănătate” din cauza caracterului său „antifamilial și bazat pe ideologia de gen”.

Scrise de Cardinalul Stefan Wyszyński în timp ce era plimbat și reținut la diverse domicilii de autoritățile comuniste poloneze, textul jurămintelor a fost citit pentru prima dată în fața a aproximativ 500.000 de credincioși. „Fie ca programul de reînnoire morală a societății conținut în ele, prin protejarea vieții umane, grija pentru căsătorie și familie și educația copiilor și tinerilor, să continue să inspire construirea dreptății și a fraternității”, a spus Sfântul Părinte.

În spatele acestor cuvinte se află povestea modului în care au apărut jurămintele. În 1956, Cardinalul Stefan Wyszyński, primatul Poloniei, fusese internat de autoritățile comuniste timp de aproape trei ani. În timpul detenției, s-a convins de necesitatea reînnoirii morale a unei societăți marcate mai întâi de tragedia celui de-al Doilea Război Mondial și apoi de represiunea sub regimul comunist.

Polonezii au jurat fidelitate față de Dumnezeu, Cruce și Evanghelie; apărarea vieții umane; grija pentru stabilitatea căsătoriei și a familiei; și educația creștină a copiilor. De asemenea, s-au angajat să combată alcoolismul, imprudența și risipa, precum și să promoveze munca cinstită și respectul reciproc. Jurămintele exprimau, de asemenea, visul pentru o Polonie liberă de „ură, violență și exploatare”, în care roadele muncii vor fi împărtășite, astfel încât să nu existe „cei flămânzi, fără adăpost sau plâng”. 70 de ani mai târziu, Papa Leon al XIV-lea a revenit la acest mesaj. După cum a subliniat el, programul scris de primat în timp ce era lipsit de libertate ar trebui să continue să inspire construirea dreptății și a fraternității.

„Întrucât gesturile și cuvintele liturgiei sacre sunt esențiale pentru trăirea acestei experiențe, participarea credincioșilor nu poate fi pasivă”, a afirmat el. Papa Leon și-a continuat seria de reflecții asupra documentelor Conciliului Vatican II și a prezentat ultima sa cateheză despre constituția din 1963 privind liturgia sacră, Sacrosanctum Concilium. Acesta a fost primul text promulgat în cadrul Conciliului Vatican II și a adus schimbări importante în liturgie, precum permisiunea de a o celebra în limbile vernaculare și încurajarea unei participări mai active a credincioșilor. În cateheza sa, Pontiful a analizat motivele pentru care Părinții Conciliului au decis să promoveze această reformă.

Sfântul Părinte a subliniat că această dorință de reformă nu a apărut brusc, ci a fost evidentă în acțiunile și documentele publicate de Papii succesivi încă de la începutul secolului al XX-lea. El a citat, de exemplu, constituția apostolică a Papei Pius al XI-lea din 1928 Divini Cultus, decizia Papei Pius al XII-lea de a reprograma orele anumitor rituri din Săptămâna Mare sau motu proprio-ul Rubricarum instructum din 1960, al Sfântului Papă Ioan al XXIII-lea. „Reforma liturgică promovată de Conciliul Vatican II este, așadar, ferm înrădăcinată în tradiția vie a Bisericii”, a spus el. „O înțelegere corectă a acesteia ne permite, de asemenea, să respingem abuzurile care au avut loc în anumite sectoare ale Bisericii în perioada postconciliară și care, din păcate, se mai produc și astăzi din când în când, acolo unde unele dintre principiile care stau la baza reformei însăși au fost duse la extreme sau înțelese greșit.”

Papa a subliniat, de asemenea, că Sacrosanctum Concilium insistă asupra faptului că „slujbele liturgice nu sunt funcții private, ci sunt celebrări ale Bisericii, care este «sacramentul unității», și anume, poporul sfânt unit și organizat sub conducerea Episcopilor săi”. Prin urmare, Papa a afirmat că este „responsabilitatea primară a păstorilor, a Episcopilor, dar și a fiecărui preot în parte, de a apăra și promova o liturgie care, respectând normele liturgice, să strălucească prin simplitate nobilă și să manifeste astfel Biserica una, sfântă, catolică și apostolică”. „O astfel de liturgie va fi, de asemenea, un mijloc fundamental de evanghelizare, instrumentul harului prin care, așa cum ne învață Conciliul, putem învăța să ne oferim pe noi înșine și, prin mijlocirea lui Cristos, să fim desăvârșiți în unitate cu Dumnezeu și între noi”, a continuat Papa.

Pentru a înțelege motivele reformei, Suveranul Pontif a citat o scrisoare pe care Arhiepiscopul de atunci al Milanului, Cardinalul Giovanni Battista Montini – viitorul Papă Paul al VI-lea – a trimis-o credincioșilor Bisericii sale în octombrie 1962. În aceasta, el sublinia modul în care liturgia „este o expresie sinceră atât a divinului, cât și a umanului”, întrucât este „un limbaj”, „un mijloc de transmitere a învățăturii divine” și „o voce în dialog cu Dumnezeu”. „Credincioșii «nu pot și nu mai trebuie să rămână tăcuți și pasivi»”, întrucât „prezența lor fizică nu poate fi împăcată cu absența lor spirituală”, scria viitorul Papă. Papa Leon a remarcat că aceste gânduri își găsesc ecoul în punctul 48 din Sacrosanctum Concilium, care sublinia că Biserica dorea ca credincioșii să nu participe la liturgie ca „străini sau spectatori tăcuți”, ci mai degrabă „să ia parte la acțiunea sacră conștienți de ceea ce fac, cu devotament și colaborare deplină”. În acest fel, ei pot „fi atrași zi de zi într-o unire tot mai desăvârșită cu Dumnezeu și între ei, astfel încât, în cele din urmă, Dumnezeu să fie totul în toți”, continua textul constituției.

Papa a afirmat că aceste cuvinte au arătat „o conștientizare reînnoită a valorii liturgiei” și i-au permis acesteia „să strălucească ca «sursa primară a acelui schimb divin prin care viața lui Dumnezeu ne este comunicată»”. Din această convingere a rezultat necesitatea de a face textele biblice și rugăciunile mai accesibile și de a simplifica ordinea celebrării, a subliniat el. A explicat că, întrucât „liturgia este o entitate vie de-a lungul secolelor, ea a fost întotdeauna supusă evoluțiilor și schimbărilor”, adaptându-și formele la nevoile diferitelor epoci. „Nu este, așadar, surprinzător faptul că și Conciliul Vatican II, cu cel mai mare respect pentru moștenirea tradiției și tocmai pentru a o face mai accesibilă, a considerat necesară revizuirea cărților liturgice”, a spus Sfântul Părinte. Citând punctul 21 din Sacrosanctum Concilium, a remarcat că textul făcea o distincție între „elementele imuabile instituite de Dumnezeu” și elementele umane care „nu numai că pot, ci trebuie să fie schimbate odată cu trecerea timpului”. Astfel, textele și riturile pot fi modificate pentru ca acestea să „exprime mai clar lucrurile sfinte pe care le semnifică”, iar credincioșii să poată „să le înțeleagă cu ușurință și să ia parte la ele pe deplin, în mod activ și așa cum se cuvine unei comunități”.

La finalul întâlnirii, la care a participat Nunțiul Apostolic, Arhiepiscopul Giovanni d’Aniello, și care a durat mai mult de o oră, Arhiepiscopul Gallagher și ministrul Lavrov au făcut declarații de presă. Înaltul reprezentant al Sfântului Scaun a reamintit apelul Papei Leon al XIV-lea de a pune capăt ostilităților dintre Rusia și Ucraina și de a iniția „negocieri autentice” cu sprijinul comunității internaționale. Arhiepiscopul Gallagher a afirmat: „Poziția Sfântului Scaun este clară: conflictul nu poate fi rezolvat prin mijloace militare”. Prin urmare, a subliniat el, „este esențial să se creeze condițiile necesare unui proces politic și diplomatic.” Oficialul Vaticanului a făcut, de asemenea, un apel către Rusia și Ucraina să dea dovadă de deschidere și bunăvoință și să respecte dreptul internațional și umanitar, în special în ceea ce privește civilii, infrastructura, răniții și prizonierii de război.

„Să fim clari”, a spus Arhiepiscopul Gallagher referindu-se la situația din Ucraina, „acest război trebuie să ia sfârșit”. Numărul victimelor de ambele părți continuă să crească constant ca urmare a ostilităților, la fel ca și suferința populației civile. „Este urgent și necesar”, a reiterat înaltul prelat, „să punem capăt ostilităților și să planificăm relațiile viitoare astfel încât să nu rămânem prizonieri ai greșelilor trecutului și să privăm ura de oxigen”. Ministrul de Externe Lavrov, exprimându-și aprecierea față de deschiderea Sfântului Scaun către dialogul cu Rusia și angajamentul său față de pace, a declarat că este de acord cu omologul său de la Vatican cu privire la necesitatea consolidării cooperării în chestiunile umanitare legate de conflict. Ministrul a descris întâlnirea ca fiind „foarte utilă”.

„Orice rezultat concret în sfera umanitară”, a subliniat secretarul pentru relațiile cu statele, „va contribui la alinarea suferinței și va face posibilă restabilirea unui nivel minim de încredere între părțile implicate în conflict”. În acest sens, a fost reamintită importanța viitoarei misiuni a Cardinalului Zuppi în Rusia. La rândul său, Sfântul Scaun, a continuat Arhiepiscopul, își reafirmă hotărârea de a contribui în continuare la crearea de spații de dialog, la consolidarea eforturilor umanitare și la oferirea „bunelor sale oficii” în vederea obținerii păcii. În cadrul întâlnirii sale cu ministrul Lavrov, Arhiepiscopul Gallagher a dorit, de asemenea, să reamintească rolul important al Bisericilor și al comunităților ecleziale locale în sprijinirea celor mai vulnerabili, într-un spirit de reconciliere. În acest context, secretarul pentru relațiile cu statele a subliniat, de asemenea, situația și nevoile Bisericii Catolice din Federația Rusă, în special în ceea ce privește pastorația credincioșilor și activitățile caritabile desfășurate de comunitățile ecleziale și religioase.

Marți seara, secretarul pentru relațiile cu statele s-a întâlnit apoi cu Mitropolitul Anton de Volokolamsk, șeful Departamentului pentru relații ecleziale externe al Patriarhiei Moscovei. Aceștia au discutat chestiuni de interes comun, având în vedere și contextul regional actual. Mitropolitul Anton și-a exprimat satisfacția față de contactele continue și cordiale dintre cele două Biserici și Sfântul Scaun.

Sărbătoarea Sfântului Mir a avut loc în cea de-a doua zi a hramului parohiei, ceea ce a făcut ca aceste zile să fie cu atât mai speciale pentru întreaga comunitate. Cu o zi înainte, copiii au avut parte de momente de bucurie, joc și voie bună, trăind frumusețea sărbătorii alături de comunitate. Însă, dincolo de toate aceste momente de distracție, ei au rămas receptivi și implicați, pregătindu-se cu seriozitate pentru ziua în care urmau să primească Sfântul Mir.

Deși hramul le-a oferit copiilor ocazia să se bucure și să petreacă timp împreună, în ziua celebrării au știut să lase deoparte agitația și emoțiile și să fie prezenți cu totul la Sfânta Liturghie – atât cu trupul și cu sufletul. Atenția lor, răspunsurile date din inimă și felul în care au participat la celebrare au arătat că au înțeles importanța momentului pe care îl trăiau.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfințitul Petru Sescu, care a venit în mijlocul comunității pentru a-i însoți pe candidații la Mir în acest moment important al vieții lor de credință. Alături de el au fost părintele paroh Petru Blaj și părintele vicar Ioachim Doboș, care i-au pregătit și însoțit pe copii în drumul lor spre primirea acestui Sacrament. De asemenea, la celebrare au fost prezenți și un mare număr de preoți oaspeți, fii ai satului, dar și preoți vecini.

Un moment deosebit al celebrării a fost predica Preasfințitului. Acesta le-a vorbit copiilor despre credință, despre curajul de a-l urma pe Dumnezeu și pe Maica Sfântă, dar și de exemplul oferit de Carlo Acutis. Tânărul care a știut să trăiască o credință autentică într-o lume în care este atât de ușor să te lași influențat de ceilalți. În centrul mesajului s-a aflat și una dintre cele mai cunoscute idei ale lui Carlo Acutis: „Toți se nasc originali, dar mulți mor fotocopii.” Un îndemn simplu, dar puternic, pentru ca fiecare copil să-și păstreze propria identitate și să nu se teamă să fie diferit atunci când alege binele și credința.

În cadrul predicii, Preasfințitul le-a vorbit și despre Sfânta Fecioară Maria și Duhul Sfânt și i-a implicat pe copii în predică, adresându-le întrebări. Răspunsurile lor, venite cu emoție și cu entuziasm, au arătat că aceștia nu au venit doar să primească un Sacrament, ci s-au pregătit cu evlavie să înțeleagă mai bine ceea ce trăiesc. În spatele acestei zile frumoase s-au aflat și multe mâini care au lucrat cu răbdare și dăruire. Voluntarii au fost aproape de copii, i-au îndrumat, i-au încurajat atunci când emoțiile au fost mari și au contribuit la buna desfășurare a întregului eveniment.

De asemenea, nu putem să nu le mulțumim preoților care au fost alături de copii pe tot parcursul acestui drum. Părintele paroh Petru Blaj care a fost mereu aproape de ei, implicându-se cu multă grijă în pregătirea lor și însoțindu-i îndeaproape în perioada intensă de pregătire pentru Sfântul Mir. Un gând de recunoștință se îndreaptă și către părintele Toma Dămătărc, care, până în ultimele zile ale pastorației în parohie, a continuat să-i pregătească și să-i însoțească pe copii, iar apoi către părintele vicar Ioachim Doboș, care a preluat această misiune și a continuat munca începută. Le mulțumim tuturor pentru răbdare, implicare și dăruire, pentru fiecare întâlnire, fiecare explicație și fiecare încurajare oferită copiilor.

Nu trebuie uitați nici cei care au muncit pentru ca biserica să fie pregătită și împodobită pentru această mare sărbătoare. Este adusă recunoștință și corului, dirijorului și domnului dascăl, care prin cântările lor au făcut celebrarea mai solemnă și mai frumoasă. În mod evident și părinții au trăit această zi cu emoții. Pentru multe mame și familii, momentul în care și-au văzut copiii înaintând spre altar a fost unul încărcat de bucurie și recunoștință. După săptămâni de pregătire, întâlniri și repetiții, ziua mult așteptată a venit, iar emoția copiilor s-a împletit cu emoția celor care i-au însoțit.

Un rol important în această zi l-au avut și nașii, cei care au ales să fie alături de candidați într-un moment atât de important al vieții lor de credință. Prin prezența, încurajarea și sprijinul lor, aceștia au devenit adevărați însoțitori pe drumul credinței, asumându-și dorința de a-i susține și de a le fi aproape și de acum înainte. Ziua Sfântului Mir de la Iugani nu a fost doar o celebrare religioasă, ci și o adevărată sărbătoare a comunității. Biserica a adunat copii, părinți, preoți și credincioși care au venit să fie împreună într-un moment important pentru cei 86 de candidați. 23 august 2026 va rămâne, în amintirea comunității din Iugani ca o zi a credinței, a emoției și a bucuriei – ziua în care 86 de copii și tineri au făcut încă un pas pe drumul lor alături de Dumnezeu. (Daria Rediu pentru Ercis.ro)

Sfântul Părinte a recunoscut că activitatea Federației este „fără îndoială o sarcină grea, care implică multă muncă ascunsă pe care nimeni nu o vede și pe care numai Dumnezeu o poate răsplăti”. Cu toate acestea, a subliniat că este o misiune „profund satisfăcătoare” aceea de a-l găsi „în chipul fiecărei persoane, pe însuși Isus Cristos”.

Prin munca lor, a sugerat el, membrii Federației Marsodeto sunt martori ai mesajului Evangheliei: „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații Mei cei mai mici, Mie mi‑ați făcut” (Matei 25,40). Recunoașterea privirii lui Cristos, care ne provoacă, în viețile celor mai vulnerabili, a spus el, „ne ajută să creștem ca societate umană și creștină”.

Solidaritatea, apărarea demnității umane și incluziunea deplină sunt valorile care caracterizează abordarea Federației în lucrarea cu persoanele cu dizabilități intelectuale și paralizie cerebrală. Cu peste 40 de ani în urmă, pr. Marcelino Casas Puente a fondat Federația Marsodeto, dând naștere unui vis care a devenit de atunci realitate: „ca nicio familie care are în rândurile sale o persoană cu dizabilitate intelectuală să nu rămână vreodată fără sprijin”.

Federația vine în sprijinul a peste 2.600 de persoane. Acest lucru, a subliniat Papa Leon, pune în practică ceea ce a menționat în timpul vizitei sale în Spania, în luna iunie a acestui an: „iubirea lui Cristos ne îndeamnă spre frații și surorile noastre (cf. 2Corinteni 5,14), iar caritatea și grija cu care răspundem la îndemnurile Sale sunt dovada credinței noastre”. Încheindu-și mesajul adresat membrilor Federației Marsodeto, i-a încredințat protecției Maicii Domnului, pentru ca ea să însoțească grupul în activitatea sa continuă.

Maica Domnului, pe care o sărbătorim astăzi, este în Cer și pe pământ, de unde „fiii și fiicele Sale o privesc cu credință. Atunci când privim la Maica Domnului vedem o viață împlinită, o viață desăvârșită, care a trecut prin moarte și suntem motivați să ne privim propria viață cu speranță”, a transmis PS Vasile, îndemnând credincioșii din Mănăștur să privească în interior și să-și observe propria transformare interioară, modul în care fiecare își urmează propria chemare la sfințenie. Omul face un pas în față spre a alege mai mult, atunci când simte o iubire mai profundă, a afirmat Ierarhul, explicând modul în care putem alege iubirea lui Dumnezeu atunci când avem inima liberă, atunci când „inima noastră nu este legată în mod posesiv de ceea ce are, ci este dispusă să pună în slujba celorlalți ceea ce deține: „Este invitația pe care ne-o face Isus și nouă astăzi (Mt. 19,16-26), aceea de a ne aduce aminte că drumul nostru spre viața de sfințenie trece prin eliberarea și curăția inimii, iar atunci când inima este curată, parcursul nostru este unul roditor”. Roadele trăirii în sfințenie se văd printr-o viață generoasă, o viață dedicată celorlalți, o viață trăită în rugăciune, a spus Arhiereul, aducând exemplul Sfântului Francisc de Assisi în anul în care se împlinesc 800 de ani de la moartea sa, invocând totodată ocrotirea Maicii Preacurate, Mama noastră din Cer și de pe pământ.

La finalul celebrării, pr. Gheorghe Mihnea, paroh și protopop al Protopopiatului Mănăștur, a mulțumit Preasfinției Sale Vasile pentru prezența în mijlocul comunității din Copalnic-Mănăștur, amintind că în acest an comunitatea aniversează 20 de ani de la sfințirea bisericii. Părintele a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în etapa de construire a bisericii și în buna desfășurare a activităților în parohie până în momentul prezent, dar și preoților care s-au alăturat sărbătorii: pr. Augustin Butica – paroh al parohiei Cetățele, pr. Vasile Hotico – paroh al parohiei Dragomirești, pr. Silviu Hodiș – paroh al parohiei Târgu Lăpuș, pr. Aurel Pop – paroh al parohiei Suciu de Sus, precum și părinților diaconi Ioan Mititean și Florin Marc. A mulțumit domnului primar prezent la eveniment și tuturor credincioșilor din Parohie și din alte parohii, care s-au unit în rugăciune de sărbătoarea bisericii. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)

Atrăgând atenția poporului lui Dumnezeu asupra figurii părintelui Maximilian Kolbe, la numai treizeci de ani de la moartea sa în lagărul de concentrare de la Auschwitz, Sfânta Biserică ascultă de Duhul Sfânt, care o călăuzește prin trimișii săi. Pentru toți cei care încearcă să interpreteze semnele timpului în lumina Celui care este însăși Lumina, beatificarea părintelui Maximilian Kolbe, pe 17 octombrie 1971 (și canonizat pe 10 octombrie 1982), în bazilica „Sfântul Petru” din Roma, nu a fost doar o grandioasă ceremonie, ci și o chemare și un avertisment.

Nu este vorba doar despre proclamarea oficială a unui nou fericit. Mai întâi de toate, ne aflăm în fața mărturiei unei vieți trăite într-un trecut nu prea îndepărtat, ale cărei fapte pot fi verificate și care, tocmai de aceea, nu poate fi izolată în atmosfera legendei. Este vorba despre o viață, dar și despre o prezență vie. Printre catolicii din Polonia, nimeni nu se îndoiește că uimitoarea rodnicie spirituală a unei Biserici umilite nu poate fi înțeleasă fără jertfa atâtor victime anonime, care au găsit în spiritualitatea părintelui Maximilian Kolbe nu numai puterea de a rezista, ci și tăria de a-i ierta pe călăi, de a-i iubi și de a se ruga pentru ei. Numeroasele vocații la preoție și la viața călugărească de după cel de-Al Doilea Război Mondial, care a costat Polonia șase milioane de vieți omenești, nu pot fi explicate fără această rezervă de energie divină din comuniunea sfinților. Numai în ziua judecății lui Dumnezeu vom cunoaște minunatele influențe tainice ale înaintașilor noștri.

Care a fost secretul părintelui Maximilian Kolbe? Care a fost misterul vieții și al morții sale? Răspunsul este cât se poate de simplu și de limpede: dragostea sa față de Maica Domnului, sfânta Fecioară Maria. Această dragoste, lipsită de orice sentimentalism, își avea rădăcinile teologice adânc înfipte în nepătrunsele comori ale Tradiției. Acest preot, înzestrat cu reale aptitudini pentru știință și având pregătirea necesară pentru a deveni inventator, a dus până la ultimele consecințe o doctrină inspirată, fără îndoială, de haruri excepționale, pe care însă le-a supus întotdeauna judecății Bisericii. Om al ascultării în cel mai înalt grad, după pilda sfintei Fecioare Maria, și-a făcut din ascultare o adevărată trambulină de lansare. Dezvoltarea uimitoare a operei sale este, într-adevăr, ritmată de acel „da” rostit în noaptea credinței. Știm cu toții până unde a ajuns, în ultima vreme, deprecierea noțiunii de ascultare, considerată nevrednică de omul matur. Părintele Maximilian Kolbe avea însă o convingere cu totul opusă, părând că merge împotriva curentului.

Prin viața și, mai ales, prin moartea sa, părintele Maximilian a devenit un sfânt cu adevărat modern. În fața unei lumi fără Dumnezeu sau care susține că Dumnezeu a murit, argumentele teologice și mărturiile noastre despre Dumnezeu și existența lui nu mai au nicio putere. Aproape toți suntem prinși într-o dialectică ce îi așază de o parte pe cei pe care îi iubim, iar de cealaltă pe cei pe care nu îi iubim. De multe ori ne alegem singuri aproapele. Însă cei care l-au cunoscut pe părintele Maximilian nu au mai făcut această deosebire. În vâltoarea unui infern al patimilor, el putea spune: „Nu urăsc pe nimeni!” și îndrăznea chiar să recomande să-i iubim și pe călăi, „pentru că și ei sunt fiii Fecioarei Neprihănite”.

Niciodată iubirea nu a fost atât de trădată și atât de grotesc răstălmăcită și niciodată omul nu a flămânzit și nu a însetat atât de mult după iubire ca în zilele noastre. Tocmai de aceea, iubirea adevărată, care se dăruiește printr-un gest cu totul dezinteresat spre ajutorarea celuilalt, este atât de prețioasă. Unui prieten de suferință, ajuns la disperare, i-am răspuns unei provocări aducându-i ca exemplu cazul părintelui Maximilian Kolbe, care a preferat să moară în locul unui necunoscut. „Nimeni nu mă poate convinge”, mi-a spus el în timpul discuției noastre, „că ar putea exista un sfânt într-un lagăr de concentrare și exterminare, unul care să-l prefere pe aproapele său sieși! Nu pot crede așa ceva!”

Scriind aceste rânduri, am acceptat provocarea interlocutorului meu. Nu vreau să fiu indiscretă spunând că răspunsul meu a ajuns drept la inima lui Petru; așa se numea tovarășul meu de suferință. Părintele Maximilian l-a fascinat, la propriu. Întorcându-se în pelerinaj la Auschwitz, el a reluat un dialog întrerupt și, regăsindu-l pe omul pe care îl căuta, l-a regăsit pe Dumnezeu. Și acum, Petru, îți revine ție datoria de a da mai departe acest mesaj. (Maria Winowska)

Pontiful a adresat salutări „tuturor membrilor – creștini și necreștini deopotrivă – ai Armatei, Forțelor Aeriene, Marinei, Gărzii Naționale Republicane și Poliției de Securitate Publică din Portugalia” și i-a comemorat, de asemenea, pe cei doi tineri soldați care au decedat vineri, 21 august. Aceștia „și-au pierdut viața în timp ce s-au oprit cu generozitate pe marginea drumului, asemenea Bunului Samaritean, pentru a oferi ajutor”, a spus Papa, adăugând că i-a încredințat pe ei și pe familiile lor Domnului. Cei doi militari au fost loviți de un vehicul pe o autostradă în timp ce ajutau un șofer de camion care avea o pană. Membrii Ordinariatului Militar s-au aflat la Roma pentru a sărbători o serie de aniversări, printre care înființarea vicariatului în urmă cu 60 de ani, în 1966, ridicarea acestuia la rangul de ordinariat militar în 1981 și numirea primului său Episcop în urmă cu 25 de ani.

În discursul său, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe cei care sunt creștini să folosească acest pelerinaj la Roma ca pe o ocazie de reînnoire personală și de întărire a credinței lor. El i-a încurajat să urmeze cuvintele Sfântului Paul din Epistola către Efeseni: „Luați-vă puterea din Domnul” și „stați tari, cu mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu dreptatea ca cu o platoșă și cu picioarele încălțate cu pregătirea pentru Evanghelia păcii”. De asemenea, apa i-a îndemnat să fie tari în Domnul, asemenea centurionului din Capernaum – care I-a cerut lui Isus să-l vindece pe slujitorul său suferind –, întrucât acesta s-a apropiat de Cristos știind „că ființele umane nu sunt autosuficiente, ci aspiră la ceva mai mult, la ceva care le transcende”.

„El cunoștea bine valorile după care vă modelați viețile: ascultarea, disciplina, renunțarea la sine, loialitatea, camaraderia, devotamentul, responsabilitatea și curajul”, a explicat Papa, subliniind totodată că acest soldat „simțea nevoia de Dumnezeu”. Prin atitudinea sa, a remarcat, centurionul arată cum „prețuia ierarhia”, iar „această dimensiune a vieții sale cotidiene l-a condus la înțelegerea relației sale cu Isus din Nazaret, pe care l-a mărturisit ca Domnul și Dumnezeul său”.

„Pe de o parte, acest soldat era conștient de autoritatea sa; pe de altă parte, în fața Fiului lui Dumnezeu, a demonstrat puterea credinței și curajul smereniei”, a insistat Pontiful. „Într-adevăr, oricâtă responsabilitate ar avea o persoană, oricâtă putere ar exercita, oricât de ireproșabilă ar fi, ea este întotdeauna înfometată după infinit și însetată după eternitate”, a subliniat el. „Acum, infinitul și eternitatea sunt la îndemâna noastră în Isus Cristos: ele sunt un dar al Domnului”, a spus el.

La final, adresându-se capelanilor, a subliniat modul în care Biserica le încredințează „creșterea spirituală a personalului militar și a ofițerilor de poliție”. I-a încurajat să îi primească pe toți, să îi asculte, să le aducă Cuvântul lui Dumnezeu și să acționeze în numele lui Cristos prin celebrarea Sacramentelor și însoțirea fiecărei persoane și a familiilor lor. „Din această slujire specifică vor rezulta roadele creșterii personale în trăirea vieții creștine și întărirea esprit de corps-ului forțelor militare și de securitate pe care le slujiți”, a continuat el, mulțumindu-le totodată pentru slujirea lor. „Mărturia voastră de iubire față de Biserică și față de țară este un balsam care aduce mângâiere și dă speranță”, a spus el, încheindu-și discursul prin rugăciunea ca Fecioara de la Fatima să-i însoțească pe toți cei prezenți în misiunile lor.

Cu o oră înainte de începerea Sfintei Liturghii de mirungere, în sala parohială, Episcopul diecezan s-a întâlnit cu tinerii. După cum a menționat Păstorul Diecezei mai târziu, în cadrul cuvântului său introductiv, candidații la Sfântul Mir au o credință sinceră și matură, considerând important și sprijinul comunității, precum și al persoanelor care au nevoie de ajutor. La începutul Sfintei Liturghii, Episcopul diecezan a fost salutat în numele comunității de pr. Francisc Lisi. „Înainte să pornim către biserică, i-am întrebat pe tineri ce să cerem în această Sfântă Liturghie. Ei au răspuns: să coboare Duhul Sfânt asupra noastră, a tuturor, cu darurile Sale. Să cerem deci aceasta de la Bunul Dumnezeu” – a spus la rândul său Păstorul Diecezei..

„Preasfințite Părinte Episcop, cei care s-au pregătit pentru primirea Sfântului Mir și s-au adunat aici cu această dorință vă roagă, prin mine, să le dăruiți acest Sacrament” – s-a adresat pr. Lisi Episcopului diecezan în cadrul Sfintei Liturghii, iar tinerii au rostit împreună: „Duhul Sfânt vrea să ne sfințească și să ne întărească, ca să ne mărturisim credința cu statornicie și ca să putem trăi așa cum ne învață această credință.”

La începutul omiliei, Episcopul s-a adresat în primul rând candidaților la Sfântul Mir, subliniind că Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi, care ne ajută să avem o relație vie cu Dumnezeu și să dăm mărturie despre credința noastră în viața de zi cu zi: „În Evanghelia de astăzi am auzit că Isus, mergând cu ucenicii Săi, îi întreabă ce spun oamenii despre cine este El. Iar aceștia au răspuns că unii cred că este Ioan Botezătorul, alții că este Ilie, iar alții că este Ieremia sau unul dintre profeți. «Dar voi, cine spuneți că sunt eu?» – le-a adresat Isus întrebarea ucenicilor. Aceasta este și întrebarea noastră astăzi: eu ce spun, cine este pentru mine Bunul Dumnezeu? Este prietenul meu, este lumina mea, este bucuria mea? Iar Duhul Sfânt ne ajută, ca să avem o relație strânsă cu Bunul Dumnezeu. Aceasta va fi și identitatea noastră. Să cerem astăzi de la Bunul Dumnezeu acest dar, ca Duhul Sfânt să ne lumineze pentru a avea o viață echilibrată și fericită” – a încheiat omilia Păstorul Diecezei.

După reînnoirea făgăduințelor de la Botez și mărturisirea de credință, candidații însoțiți de naș sau nașă, s-au prezentat în fața Episcopului pentru ungerea pe frunte cu Sfânta Crismă, însoțită de cuvintele: „Primește pecetea darului Duhului Sfânt.” La sfârșitul Sfintei Liturghii solemne, unul dintre tinerii miruiți i-a adresat cuvinte de mulțumire Episcopului diecezan pentru Sfânta Liturghie și pentru conferirea Sfântului Mir. Totodată, pr. Francisc Lisi a mulțumit celor trei tineri din parohia Lugoj care s-au implicat în pregătirea candidaților, precum și părinților și nașilor, care i-au educat în spirit creștin și i-au însoțit până acum pe drumul credinței pe tinerii miruiți. De asemenea, le-a mulțumit tuturor celor care au depus efort pentru organizarea și buna desfășurare a acestei sărbători. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)

La începutul celebrării, pr. Daniel Iacobuț, parohul catedralei, i-a invitat pe cei prezenți în lăcașul de cult sau uniți cu acesta prin intermediul mijloacelor de comunicare să ceară de la Maria „harul ca ea să domnească în inimile noastre așa cum a văzut la Fiul ei, slujind mântuirea sufletelor noastre și a vieților noastre. Ea domnește prin slujire”.

La cuvântul de învățătură, pr. Cristinel Fodor le-a amintit credincioșilor că „Maria nu este regină pentru că și-a dorit puterea, ci pentru că a știut să iubească, să slujească, să fie fidelă lui Dumnezeu până la capăt”. Și a continuat predicatorul: „Maria este regină pentru că este mama regelui Isus”. Dacă în lume este mare cel care domină, în evanghelie este mare cel care slujește. „Privind la exemplul Mariei, patroana catedralei”, spunea predicatorul, „să ne întrebăm ce fel de comunitate vrem să fim. Să nu fim o comunitate care vine doar pentru sine, ci să fim o comunitate în care să observăm cine lipsește, cine este singur, cine suferă, cine are nevoie de un cuvânt bun, cine s-a îndepărtat, cine a venit pentru prima dată. Să fim o comunitate care are o inimă de mamă.” Și a concluzionat pr. Fodor printr-o rugăciune: „Marie, regina noastră, du-ne la Cristos!”

La finalul celebrării, PS Iosif le-a mulțumit tuturor celor care au dorit să participe la această sărbătoare atât fizic, cât și prin intermediul mijloacelor de comunicare. Excelența Sa a împărțit apoi binecuvântarea finală cu ocazia hramului. (Pr. Claudiu Bulai pentru Ercis.ro)

Aceste daruri sunt menite să-l transforme pe creștin într-un „ostaș al lui Cristos”, pentru a-l mărturisi fără frică și cu evlavie într-o lume marcată adesea de confuzie și indiferență. Modelul suprem al acestei tării rămâne Sfânta Fecioară Maria, care, luminată de Duhul Sfânt și încrezătoare în promisiunile lui Dumnezeu, a rămas fidelă până la picioarele Crucii. Tot în cadrul cuvântului de învățătură, prin dialogul deschis cu Preasfințitul Petru Sescu, tinerii au dat dovadă de faptul că s-au pregătit pentru a primi Sacramentul maturității creștine, răspunzând prompt la toate întrebările adresate de Excelența Sa.

În continuarea predicii, Mons. Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu Dumitru Matei, a explicat pe înțelesul tuturor cum acest „erou al credinței” este o lecție vie pentru noile generații. Mărturia lui arată că cel plin de Duhul Sfânt poate birui orice formă de opresiune. Astfel, mărturia pr. Dumitru Matei le amintește celor tineri că adevărata demnitate stă în puterea de a rămâne credincios până la capăt, trăind după îndemnul Mântuitorului: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul!” (Matei 10,28).

După ce și-au mărturisit credința într-un glas, prin reînnoirea făgăduințelor de la Botez, candidații au fost unși cu Sfânta Crismă și l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile Sale. Ne dorim ca aceia care au fost umpluți de Duhul Sfânt să aibă înțelepciunea de a distinge între bine și rău, înțelegere și sfat pentru a fi alături de cei aflați în nevoie, tăria de a nu renunța în fața încercărilor, știința de a descoperi voința lui Dumnezeu în viața de zi cu zi, precum și evlavia și frica de Dumnezeu, pentru a trăi o credință autentică, plină de speranță. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru reușita acestei sărbători. (Delia-Bianca Enășel pentru ERCIS.ro)

Sâmbătă, 22 august, în prima zi a Pelerinajului Memoriei, cei 100 de tineri s-au aflat la Șimleu Silvaniei, unde au participat la momente de reculegere și comemorare dedicate victimelor regimului comunist, marcând astfel începutul unui traseu încărcat de semnificație spirituală și istorică. Pe parcursul zilelor următoare, fiecare pas va deveni un omagiu adus martirilor din temnițele comuniste, celor care au ales să rămână neclintiți în fața nedreptății și a opresiunii, plătind adesea cu propria viață fidelitatea față de valorile în care au crezut. Drumul spre Sighet, loc-simbol al represiunii comuniste din România, capătă astfel o profundă dimensiune spirituală și civică, transformând mersul într-o formă de rugăciune, reculegere și recunoștință.

Acest pelerinaj este mai mult decât o simplă traversare a unor kilometri. Este o lecție vie de istorie, un exercițiu de memorie colectivă și un apel la conștiință. Într-o vreme în care uitarea poate deveni un pericol, tinerii participanți aleg să poarte mai departe mărturia celor care au suferit pentru ca noi să putem trăi astăzi în libertate. Drumul Memoriei ne amintește că libertatea nu este un dar garantat, ci o moștenire câștigată prin sacrificiu și responsabilitate. Prin acest pelerinaj, memoria martirilor nu rămâne închisă între paginile istoriei, ci prinde viață prin pașii celor care refuză să lase uitarea să se aștearnă peste jertfa lor. Un drum al memoriei. Un drum al recunoștinței. Un drum al demnității, pe care fiecare pas spune, în tăcere, că jertfa celor care au suferit pentru credință și libertate nu va fi niciodată uitată. (Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea)

Prin ora de rugăciune și apoi celebrarea Sfintei Liturghii de deschidere, am intrat în atmosfera de sărbătoare, inspirați de viața plină de virtuți a Sfântului Francisc din Assisi. De-a lungul acestor două zile, comunitatea fraților a organizat mai multe momente de rugăciune și meditație cu diferite grupuri parohiale, precum cel al adolescenților și al tinerilor, al copiilor, al terțiarilor franciscani și cel al Armatei Maicii Domnului. Aceste zile de har și binecuvântare pentru comunitatea noastră au fost prilejul, cu acest centenar franciscan, de a obține și indulgența plenară prin mijlocirea Sfântului Francisc, îndeplinind condițiile cerute, motiv pentru care au fost numeroase persoanele venite din alte comunități parohiale pentru a cere mijlocirea puternică în rugăciune a Sărăcuțului din Assisi.

Cu Sfânta Liturghie solemnă a zilei de 20 august, celebrată de pr. paroh Gabriel, și cu participarea numeroasă a preoților și a credincioșilor, s-au încheiat aceste zile de har și credință pentru comunitatea noastră, motiv de a aduce laudă și mulțumire bunului și milostivului Dumnezeu pentru că a binevoit ca exemplul de dăruire și umilință al Sfântului Francisc din Assisi să fie în mijlocul comunității noastre și să ne impulsioneze pe toți pe calea perfecțiunii creștinești și a maturizării personale în credință! Sfinte Francisc din Assisi, roagă-te pentru noi! (Pr. Marius-Cătălin Alistar OFMConv pentru ERCIS.ro)

Pr. Felician a deschis cele două zile de reculegere întrebându-ne provocator: „Dumneavoastră mai credeți? În condițiile de astăzi, când totul tinde să fie tehnologizat, când AI a invadat lumea oamenilor, când omul este un străin pentru el însuși, când bisericile se golesc cu fiecare zi care trece, noi, creștinii deveniți astfel prin botez, mai credem? Care este rolul nostru al creștinilor în lumea de astăzi?” Tot părintele a continuat spunând: „Dacă Dumnezeu a creat lumea din nimic și l-a făcut pe om coroana creației, iar dacă omul a întins mâna în pomul oprit, păcătuind, cursul lucrurilor nu s-a oprit acolo, în zorii creației, ci același Dumnezeu a promis un Mântuitor, pe Isus, Cuvântul Tatălui, care prin întruparea Sa a împlinit cuvântul-promisiunea făcută de Dumnezeu. O, dacă și noi ne-am ține de cuvânt, așa cum s-a ținut și se ține Dumnezeu! Oare cum ar arăta lumea?”

Au fost două zile de har, de rugăciune și de cânt, de adorație și meditație, un timp în care am avut posibilitatea să ascultăm și să împărtășim, să oferim și să primim. La capătul primei zile am putut privi împreună filmul „Babette”, un film recomandat și de Papa Francisc în Exortația apostolică Amoris laetitia, la numărul 129, unde Pontiful afirmă că: „Bucuriile mai intense ale vieții se nasc când se poate procura fericirea celorlalți, într-o anticipare a cerului. Trebuie amintită scena fericită din filmul «Ospățul Babettei», unde bucătăreasa generoasă primește o îmbrățișare recunoscătoare și un elogiu: «Cum îi vei delecta pe îngeri!» Este dulce și mângâietoare bucuria care derivă din a procura delectare celorlalți, de a-i vedea bucurându-se” (Amoris laetitia, 129).

Într-un final, aceasta a fost și atmosfera în care s-au desfășurat cele două zile de reculegere. Generozitatea echipei de la Centrul „Gaudium et Spes” s-a împletit cu maturitatea și responsabilitatea de care a dat dovadă fiecare din participanți. Asemenea aprecierii făcute bucătăresei Babette: „Cum îi vei delecta pe îngeri!”, și noi, participanții din mișcarea „Familiile de Nazaret”, vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au stat alături în această minunată „aventură” a întâlnirii intime cu Dumnezeu, cu Isus și cu Preasfânta Fecioară Maria, Regină. Mulțumim Mons. Benone Farcaș, directorul spiritual al mișcării și parohul nostru de la Iași „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, pr. Felician Tiba, pentru răbdarea și disponibilitatea în a ne împărtăși din cuvântul lui Dumnezeu, ca și tuturor participanților care au oferit din timpul lor, dedicându-l căutării asidue a mântuirii. (Ana Simon pentru Ercis.ro)

– Preafericirea Voastră, este o mare plăcere să vă ascultăm din nou, mai ales în acest context, când în fiecare zi auzim de atacuri continue și intense asupra capitalei Ucrainei, inclusiv lovituri asupra părții orașului în care se află catedrala și reședința dumneavoastră. Cum trăiți situația actuală?

– Cu toții am petrecut această noapte în adăpostul antiaerian, așa cum am făcut-o și în nopțile anterioare, deoarece, din păcate, numărul dronelor și al rachetelor lansate deasupra capetelor noastre este în creștere. În ultima vreme, fiecare lună a devenit mai sângeroasă decât cea precedentă. De exemplu, potrivit misiunii de monitorizare a Organizației Națiunilor Unite, iulie a fost cea mai sângeroasă lună din martie 2022 încoace, care a fost luna cu cel mai mare număr de victime în acești patru ani și jumătate de război. Statisticile oficiale arată că numai în iulie au fost uciși 437 de civili și 2.610 au fost răniți, înregistrându-se cel mai mare număr de copii uciși și răniți din aprilie 2022.

Toți experții care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă spun că acest război devine din ce în ce mai mult un război de înaltă tehnologie, care implică arme extrem de sofisticate. Unii vorbesc despre un „război al orașelor”. De ce? Pentru că, în practică, posibilitatea de a avansa de-a lungul liniei de luptă s-a oprit. Avansarea de-a lungul frontului a devenit din ce în ce mai imposibilă și extrem de costisitoare pentru armata rusă. Așadar, aceștia încearcă să lovească civilii, sporind suferința oamenilor care trăiesc mai ales în marile orașe. Acesta este motivul pentru care capitala Ucrainei a devenit ținta principală. Când oamenii încearcă să găsească paralele istorice, mulți spun că ceea ce se desfășoară în Ucraina este foarte asemănător cu războiul Iran-Irak din anii 1980, care a fost cu adevărat un război între două popoare care nu au reușit să obțină victoria de-a lungul liniei frontului și, prin urmare, au căutat să sporească suferința civililor. O altă caracteristică extrem de gravă, din punct de vedere moral și etic, este faptul că tehnologia de vârf dezvoltată nu folosește doar inteligența artificială pentru a determina punctul de atac al dronelor. Astăzi, aceste drone mortale – precum și rachetele, care devin din ce în ce mai sofisticate în ceea ce privește țintirea civililor – sunt echipate cu camere video. Astfel, un operator care ghidează o rachetă sau o dronă în timp real poate vedea oamenii pe care îi ucide.

Este imposibil să se afirme că victimele civile sunt victime accidentale, neintenționate. De exemplu, zilele trecute un autobuz a fost lovit în orașul Herson. Au fost uciși nu numai cei care călătoreau în acel autobuz, ci și persoanele care se aflau întâmplător în apropiere. Este evident că operatorul acelei drone putea vedea persoanele pe care le ucidea. Aceasta este cu adevărat o problemă morală foarte gravă. Se spune că astăzi Rusia încearcă să folosească suferința civililor, și chiar frica însăși, ca armă. Ceea ce nu au reușit să realizeze pe câmpul de luptă, încearcă să realizeze prin această teroare impusă marilor orașe. Acest război încearcă, de asemenea, să transforme epuizarea oamenilor, suferința lor, inclusiv suferința spirituală, într-un instrument de presiune politică. Evident, acest lucru schimbă fața războiului, care rămâne, din toate punctele de vedere, un război sacrilegiu. Fiecare act de acest fel constituie o crimă atât împotriva dreptului internațional umanitar, cât și împotriva legii morale care reglementează conflictele armate. Aceasta este situația pe care am trăit-o, mai ales în capitală, în ultimele luni și zile.

– În această situație, ce înseamnă să sărbătorim 35 de ani de independență, care coincid exact cu patru ani și jumătate de la începutul acestei agresiuni atroce?

– Pentru noi, sărbătorirea Zilei Independenței Ucrainei înseamnă, în primul rând, să-i mulțumim Domnului pentru darul libertății, al cărui garant este statul ucrainean independent. Pentru creștini, iubirea de patrie nu se poate transforma în idolatrie față de stat. Un stat guvernat de statul de drept este un instrument important pentru protejarea demnității umane, a libertății, a binelui comun și a dreptului la viață al poporului. Iubirea de patrie nu înseamnă ură față de ceilalți; dimpotrivă, este disponibilitatea de a-ți asuma responsabilitatea pentru poporul tău și de a-l sluji. Prin urmare, pentru noi, această zi în care aniversăm independența Ucrainei este o zi de rugăciune și de reflecție asupra modului în care, astăzi, trebuie nu numai să ne apărăm libertatea, ci și să ne construim în mod constructiv viitorul. În aceste zile vorbim, de asemenea, în mod constant despre unitatea națională, deoarece aceasta este o unitate în jurul unor valori fundamentale. Statul este un instrument pentru slujirea binelui comun și a demnității persoanei umane, pentru asigurarea supraviețuirii, pentru a trăi în libertate și pentru a ne construi societatea în pace. Evident, în această zi ne vom ruga cu toții pentru încetarea războiului. Știm că nu numai independența Ucrainei este un dar de la Dumnezeu, ci și pacea este un dar de la Dumnezeu. Vom fi cu toții uniți în rugăciune, dar și în slujirea binelui comun, în slujirea salvării vieților omenești, mai ales în contextul războiului pe care îl trăim astăzi.

– Ați vorbit despre darul libertății. În acest context, aș dori să vă adresez o întrebare personală. V-ați născut în perioada totalitarismului. Formarea dumneavoastră preoțească a început în seminarii clandestine. Ce înseamnă pentru dvs. personal acești 35 de ani de libertate, mai ales când vă uitați la tinerii de astăzi, care sunt deja a doua generație născută în această perioadă de independență?

– Am trăit momentul în care statul comunist totalitar, care căuta să controleze chiar și mințile și voința oamenilor, s-a prăbușit în bucăți. În acel moment, am înțeles că libertatea nu înseamnă pur și simplu posibilitatea de a fi liber în exterior. Am înțeles că libertatea este o categorie spirituală și morală. Îmi amintesc că, chiar și în Uniunea Sovietică, noi, creștinii catolici care trăiam în clandestinitate, eram mai liberi decât liderii comuniști, pentru că purtam în inimile noastre această libertate a copiilor lui Dumnezeu. Și tocmai datorită acestei capacități de a fi liberi – de a avea curajul să gândim diferit față de ceea ce ne impunea ideologia comunistă de stat –, libertatea de a lua decizii, de a decide liber, dar întotdeauna conform criteriilor discernământului creștin – aceasta a reprezentat pentru noi, în perioada sovietică, o școală spirituală a libertății.

Apoi, când acest stat totalitar s-a prăbușit, am reușit să transmitem această libertate interioară pe care o purtam în noi în contextul societății civile ucrainene. Astfel, am devenit cu adevărat aluatul noii societăți. Biserica noastră a devenit cu adevărat un agent al transformării societății ucrainene dintr-o țară postcomunistă, postsovietică și colonială într-o țară democratică. Evident, această călătorie nu va fi niciodată ceva finalizat odată pentru totdeauna. În fiecare zi trebuie să demonstrăm această libertate creștină și să ne continuăm călătoria. Dar aici am înțeles ceva foarte profund, care aparține tradiției spirituale și teologice bizantine: libertatea este ceva mai mare decât simplul liber arbitru. Libertatea este rodul unei alegeri bune, o alegere întemeiată pe adevăr. Dacă fac alegerea corectă, dacă aleg valorile fundamentale, dacă aleg ceea ce este bun, atunci liberul meu arbitru – care este o potențialitate a libertății – se transformă într-o experiență a libertății. Prin urmare, a ajuta oamenii să facă alegerile corecte este o cale către libertatea autentică. Nu este vorba de libertinaj, nici de anarhie, ci de o libertate care este întotdeauna legată de responsabilitate și de binele comun.

Este evident că această înțelegere a libertății este foarte căutată astăzi în Ucraina. Este interesant de remarcat că mulți dintre tinerii noștri care au fost prizonieri de război, care au îndurat torturi îngrozitoare în timpul captivității în Rusia și au fost eliberați ulterior, au spus că se simțeau mai liberi chiar și cu mâinile legate decât cei care îi torturau. De ce? Pentru că acei ofițeri ruși erau, de fapt, prizonieri ai propriilor lor cadre de gândire. Le era frică de superiorii lor. Le era frică să nu ajungă ei înșiși în închisoare pentru că nu au ascultat ordinele pe care le primiseră orbește. Iar soldații noștri, în acele momente, se simțeau mai liberi chiar și cu mâinile legate. De ce? Pentru că își făcuseră propria alegere. Alegerea corectă. Alegerea care se bazează întotdeauna pe adevăr și pe apărarea vieților oamenilor. Aceasta este experiența noastră din perioada Uniunii Sovietice. Este experiența noastră a unei societăți care se reconstruiește după căderea totalitarismului de stat. Iar aceasta este libertatea pe care poporul ucrainean caută să o apere și să o consolideze tot mai profund în propria țară liberă și independentă.

– Care ar putea fi mesajul poporului ucrainean pentru lumea de astăzi, în care observăm o anumită criză a democrației, cu tendințe autoritare în creștere în diferite părți ale lumii, chiar și în locuri unde ne-am aștepta cel mai puțin?

– Nu vă plictisiți de a fi liberi! În opinia mea, această criză a valorilor democratice este legată de o anumită criză a responsabilității personale față de propria țară. Toată lumea vrea să-și transfere responsabilitatea pe umerii altora. Și, uneori, oamenii caută un țap ispășitor, un politician sau un autocrat care să-și asume îndatoririle personale pe care fiecare dintre noi le are față de patria și țara noastră. Uneori, oamenii vor să fie scutiți de nevoia de a gândi și de a discerne. Vor ca altcineva să gândească, să discearnă și să decidă în locul lor. Aceasta este o formă de infantilism, pentru că așa se comportă copiii când cred că întotdeauna altcineva ar trebui să le construiască un viitor mai bun. Fuga de responsabilitate, în opinia mea, este unul dintre marile flageluri ale democrațiilor moderne.

De aceea mă impresionează faptul că astăzi Biserica devine din ce în ce mai mult un garant și un apărător al valorilor democratice, deoarece Biserica afirmă demnitatea fiecărei persoane umane. Tocmai Biserica este cea care protejează ființele umane, în cultura de astăzi, de dezumanizare la toate nivelurile, începând chiar de astăzi cu provocarea reprezentată de inteligența artificială. Tocmai Biserica este cea care afirmă că nimeni nu ar trebui să aibă dreptul de a fura visurile și speranțele altora pentru viitorul lor, în numele propriilor interese. Dimpotrivă, noi înșine suntem constructorii propriilor noastre vieți și ai propriului nostru viitor. Nu vă fie teamă să fiți liberi. Acesta este mesajul fundamental pe care Ucraina îl poate transmite astăzi întregii lumi. Chiar dacă această libertate trebuie apărată. Pentru că libertatea nu poate fi considerată ceva de la sine înțeles. Cei care nu sunt dispuși să-și asume riscul de a îmbrățișa libertatea și de a trăi ca bărbați și femei liberi nu sunt demni de acest dar al libertății.

– Ca păstor al unei părți din credincioșii din Ucraina, dar și din alte părți ale lumii, ce apel ați dori să adresați Bisericii universale cu ocazia acestei aniversări a independenței?

– Cea mai înaltă expresie a libertății este capacitatea ființei umane de a iubi. De a-L iubi pe Dumnezeu și de a-l iubi pe aproapele. Astăzi, în Ucraina, vedem că unitatea națională care ne-a condus spre independența națională poate fi apărată doar prin milostivire: capacitatea de a empatiza cu cei care suferă, capacitatea de a arăta milostivire față de cei care greșesc, dar și capacitatea noastră de a face bine aproapelui nostru. Prin urmare, nu trebuie să uităm că cea mai mare experiență a libertății vine atunci când îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.

Aș dori să mulțumesc tuturor celor care, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, pe 24 august, se vor alătura nouă în rugăciune. Aș dori să reamintesc că Consiliul Panucrainean al Bisericilor a lansat un apel către Consiliul Mondial al Bisericilor și a adresat, de asemenea, o scrisoare Papei Leon și tuturor bărbaților și femeilor de bună voință, rugându-i să sărbătorească ziua de 24 august ca o zi de rugăciune pentru pace în Ucraina. Toți cei din Ucraina vom fi uniți în rugăciune în acea zi. Noi, conducătorii Bisericilor și ai organizațiilor religioase, ne vom aduna în cea mai veche catedrală din Europa de Est, Catedrala Sfânta Sofia din Kiev. Acolo se află un mozaic din secolul al XI-lea reprezentând-o pe Oranta, Fecioara Maria în rugăciune. În fața acestui mozaic al Orantei din Kiev, ne vom ruga pentru pace. Vă rugăm să ne fiți alături prin solidaritate și unitate în rugăciune, dar și prin acțiuni umanitare, care reprezintă pentru noi astăzi o modalitate excelentă de a ne demonstra iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru.

Mâine, marți, 25 august, Arhiepiscopul se va întâlni cu Serghei Lavrov, ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, urmând apoi o întâlnire cu Mitropolitul Antonie de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru relații ecleziale externe al Patriarhiei de la Moscova. A doua zi, miercuri, 26 august, Arhiepiscopul Gallagher se va întâlni cu Iuri Ușakov, consilierul președintelui Federației Ruse pentru politică externă. Programul confirmă hotărârea Sfântului Scaun de a continua pe calea dialogului, chiar și într-unul dintre cele mai dificile momente ale relațiilor internaționale la nivel global.

Vizita Arhiepiscopului Gallagher va oferi, de asemenea, ocazia de a se întâlni cu comunitatea catolică, pe care o va vizita joi, 27 august. Ziua va începe cu o întâlnire cu clerul și cu persoanele consacrate, urmată de celebrarea Liturghiei la Catedrala Fecioarei Maria Imaculată din Moscova. Ulterior, secretarul pentru relațiile cu statele și organizațiile internaționale se va întâlni cu Episcopii. Biserica Catolică din Rusia este o comunitate redusă din punct de vedere numeric și este dispersată geografic pe un teritoriu vast. Organizarea sa teritorială cuprinde Arhidieceza Maicii Domnului din Moscova și Diecezele Sfântului Clement din Saratov, Schimbării la Față din Novosibirsk și Sfântului Iosif din Irkutsk.

Nu este prima dată când Arhiepiscopul Gallagher se deplasează în capitala Rusiei. Cea mai recentă vizită a sa a avut loc în noiembrie 2021. Cu acea ocazie, Arhiepiscopul s-a întâlnit cu prim-ministrul Mihail Mișustin, cu ministrul de externe Serghei Lavrov și cu Mitropolitul Ilarion, pe atunci șef al Departamentului pentru relații ecleziale externe al Patriarhiei Moscovei.

Festivitatea a debutat cu Sfânta Liturghie, prezidată de ÎPS Aurel Percă, alături de un număr mare de preoți. Au participat cei 25 de absolvenți, o parte din cadrele didactice și invitații. În cadrul celebrării, absolvenții au depus jurământul profesional, marcând astfel, într-un cadru solemn și de rugăciune, începutul unei noi etape în parcursul lor profesional. În cadrul omiliei, ÎPS Aurel Percă a arătat importanța profesiei de asistent medical, dar mai ales importanța unui asistent bine format pe parcursul celor trei ani de pregătire profesională.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost realizată tradiționala fotografie de grup, după care programul a continuat în sala de festivități. Au urmat cuvântul Sorei Director Rodica Miron, anunțarea șefei de promoție și discursul acesteia, precum și cuvântul dirigintelui. Momentul festiv s-a încheiat cu acordarea diplomelor absolvenților. A fost o seară de bucurie și emoție, dar și un prilej de recunoștință pentru anii de formare și pentru cei care i-au însoțit pe absolvenți pe drumul pregătirii lor profesionale. Felicitări noilor asistenți medicali și mult succes în misiunea lor de a sluji viața și pe cei aflați în suferință! (Prof. Antoaneta Tudorache pentru ARCB.ro)

A urmat, în biserică, Sfânta Liturghie arhierească, răspunsurile liturgice fiind oferite de corul parohiei. Ierarhul a avut alături, la masa altarului, între preoții concelebranți, pe pr. Vasile Tofană, Vicarul general al Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. Ieromonah Ioan Albu, protoegumen al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), pr. protopop Vasile Iusco, din Eparhia de Maramureș. Au diaconat, dc. Ovidiu Iusco din Eparhia de Cluj-Gherla, și dc. Alex Mihai Maier, din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. De asemenea, studenții seminariști Czegeni Csaba și Andrei Sabău au ajutat la celebrare. S-au unit în rugăciune, împreună cu credincioșii parohiei greco-catolice, și autorități locale, cu Nicolae Moldovan, primar al orașului Beclean. De asemenea, au participat surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare – de la Gherla și Baia Mare, precum și surori din Congregația Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian, după ce a binecuvântat statuia Maicii Sfinte, reprezentare a statuii de la Fatima, a actualizat în gândul și sufletele credincioșilor mesajul Sfintei Fecioare de la Fatima: „pocăință, pocăință și convertire, și rugăciune pentru întoarcerea păcătoșilor”. Și, dacă la Fatima s-a prezentat în fața copiilor Îngerul Portugaliei, prin analogie, Ierarhul a presupus că și România are un înger, pe care l-a invocat, cerându-i „să mijlocească de la Domnul haruri și daruri bogate pentru țara noastră, pentru poporul român de pretutindeni, pentru toți creștinii, pentru toți locuitorii țării noastre.” A insistat asupra nevoii de mântuire a sufletelor, asupra faptului că, toți creștinii, „suntem chemați să ne rugăm pentru convertirea și pentru întoarcerea celor care stau departe de Dumnezeu”.

A asemănat iconostasul cu „o imagine, o icoană a Paradisului pe verticală”, deoarece conține „elemente florale și vegetale, chiar fructe, vedeți strugurii, din care se pregătește vinul pe care îl folosim la Sfânta Liturghie și care prin rugăciunea Bisericii și invocarea Spiritului Sfânt se transformă în Sângele Domnului”. Iar, la intrarea în biserică, „primul impact pe care îl avem este acest «zid», dar nu este un zid care desparte, ci este un zid care ne ajută tocmai să trecem în Sfânta Sfintelor, unde ne așteaptă Isus și Maica Sfântă și toți îngerii și, înainte de a ajunge în Paradis, Biserica ne pune în fața sufletelor, iată, această icoană, cu oameni sfinți care, ca și noi, au avut momente de dificultate, de îndoială, de dubiu și de criză poate, inclusiv de credință, și care au știut să-l lase pe Dumnezeu să le transforme viața și au ajuns sfinți.” La fel, a încredințat, fiecare credincios poate ajunge sfânt urmând modelul oferit de sfinții de pe Iconostas, de sfinții Bisericii.

După Sfânta Liturghie, pr. Iuliu Bontaș a exprimat cuvinte de recunoștință, în primul rând a mulțumit lui Dumnezeu, „pentru că a făcut ca această zi să fie, pentru orașul Beclean, o zi specială care va rămâne cu siguranță în memoria fiecăruia dintre noi”. A adresat calde mulțumiri Ierarhului care, din încredințarea Preafericirii Sale Claudiu, a venit și a invocat lumina Spiritului Sfânt asupra bisericii și a comunității din Beclean. A mulțumit pentru participare preoților: pr. vicar Vasile Tofană SJ, pr. protoegumen Ioan Albu OSBM, pr. egumen Dominic OSBM, preotului oaspete din Eparhie de Maramureș și tuturor preoților de față. A amintit cu recunoștință de preoții care i-au precedat la Beclean și care au clădit aici biserica și mai ales biserica de suflete: pr. Felician Neagoș, păstor al acestei comunități (1994-2021) și ctitor al bisericii parohiale și pr. Alin Cîndea, vicar parohial.

O mulțumire specială a adresat dr. Letiția Vlăduțiu, care, „după ce a făcut o vizită la Fatima, a dorit neapărat să reprezinte statuia Maicii Sfinte de la Fatima în Beclean”, și a făcut un efort susținut până s-a realizat frumoasa statuie – a procurat și adus de la Cluj piatra necesară -, și, în cele din urmă, visul a fost împlinit, prin sculptorul Ion Mureșan – „Muri” – de la Beclean, de vie memorie, și prin binecuvântarea acestei statui de către Preasfințitul Părinte Cristian. Păstorul comunității greco-catolice din Beclean a mulțumit în mod deosebit și lui Nicolae Moldovan, primarul orașului, care a fost alături de parohia greco-catolică, a susținut lucrările care s-au împlinit, mai ales repararea acoperișului bisericii, „pentru ca biserica noastră să fie ocrotită de primejdii care vin din partea naturii”.

Luând cuvântul, primarul Nicolae Moldovan a dorit să exprime, în numele comunității locale, bucuria de a-l avea în orașul Beclean pe Preasfințitul Cristian. A apreciat și implicarea puternică la nivel social a dr. Letiția Vlăduțiu. Exprimându-și prețuirea pentru istoria Bisericii Greco-Catolice, a amintit numele prof. Liviu Timaru, și pe cele ale preoților greco-catolici care s-au succedat la Beclean.

Reluând cuvântul său de recunoștință, pr. Iuliu Bontaș a mulțumit tuturor binefăcătorilor, „în mod special lui Ioan Zăgreanu care a sponsorizat toată instalația de căldură din biserică”, a mulțumit și „fiecărui credincios greco-catolic din Beclean pentru efortul depus, mai ales curatorilor, cât și femeilor care fac parte din cor, sau din consiliul de pastorație”. A mulțumit și surorilor – sr. Marcela și sr. Maria OSBM -, „care zilele trecute au avut campus în parohia noastră”.

Tinerii care au luat parte la campus au încheiat programul acestei zile cu câteva cântece, prin care au dăruit bucurie, căldură sufletească, armonie. Un semn de amintire a fost oferit, la încheiere, de către pr. paroh, Preasfinției Sale Cristian: o icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, patronii bisericii și ai parohiei. A urmat invitația pr. paroh, ca toți să ia parte, în curtea bisericii, la agapa fraternă, pregătită cu generozitate de gazde – bun prilej de întâlnire și comuniune, de „conștientizare a faptului că facem parte dintr-o comunitate de creștini, urmași ai lui Cristos, care doresc să promoveze virtuțile: credința, speranța și iubirea”.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Evanghelia din această duminică (Matei 16,13-20) ne pune în fața unei întrebări care se adresează fiecăruia dintre noi în călătoria noastră de credință: Cine este, de fapt, Isus pentru mine? Pasajul evanghelic ne ajută să înțelegem cât de decisivă este această întrebare pentru experiența de discipolat. Într-adevăr, deși cei doisprezece apostoli împărtășiseră deja atât de mult din viața și din slujirea Învățătorului lor, Isus nu a considerat de la sine înțeles că ei îl cunoșteau cu adevărat sau că înțeleseseră taina Împărăției lui Dumnezeu. Astfel, după ce i-a întrebat ce spuneau oamenii despre El, s-a adresat direct lor: „Dar voi cine spuneți că sunt Eu?” (Matei 16,15).

Frați și surori, aceasta este o întrebare fundamentală pentru discipolii din toate timpurile și pentru fiecare dintre noi. Credința nu este ceva ce ni se dă odată pentru totdeauna. Dimpotrivă, trebuie să redescoperim continuu chipul lui Cristos și Evanghelia Sa, să pătrundem mai adânc în mesajul Său și să ne reînnoim alegerile pe care le facem în viața noastră, astfel încât acestea să fie în concordanță cu ceea ce mărturisim. Astfel, putem învinge ispita de a crede că știm deja totul și de a reduce credința la un simplu obicei.

Întrebarea care ni se adresează în fiecare zi — cine este Isus pentru mine și ce înseamnă prezența Lui în viața mea? — se conturează mai ales în rugăciune și atunci când medităm asupra Evangheliei. Totuși, ea apare și atunci când ne confruntăm cu rănile și nevoile fraților și surorilor noastre, precum și în acele relații și situații care ne pun la încercare conștiința în mod deosebit. Pe scurt, în viața noastră de zi cu zi putem descoperi dacă Domnul Isus este pentru noi doar o mare figură a istoriei, care a spus și a făcut lucruri importante, sau Cristosul lui Dumnezeu, Cel trimis să ne conducă în iubirea Tatălui și să ne transforme viețile și lumea în care trăim.

Dragi frați și surori, să nu căutăm să ne retragem în propriile noastre convingeri și certitudini religioase, ci să rămânem deschiși către o relație autentică cu Cristos. Uneori, când vine vorba de credința creștină, ne putem mulțumi cu ceea ce am „auzit” pur și simplu, cu presupuneri comune sau cu ceea ce ne-a fost transmis, poate chiar cu cele mai bune intenții. Totuși, Isus ne cheamă să dăm un răspuns personal, să-l cunoaștem mai îndeaproape și să ne lăsăm modelați de prietenia cu El printr-o întâlnire mereu nouă. Acest lucru poate însemna, de asemenea, să urmăm căi necunoscute și să facem alegeri diferite de cele pe care ni le-am imaginat.

Acest lucru este valabil atât pentru călătoria noastră personală, cât și pentru călătoria Bisericii, precum și pentru alegerile noastre pastorale, când uneori am putea crede că este suficient să continuăm pur și simplu să facem lucrurile așa cum le-am făcut întotdeauna. În schimb, este important să ne întrebăm adesea: Cine este Domnul pentru mine? Îl cunosc cu adevărat? Ce îmi cere Evanghelia Lui astăzi? Ce pași și ce alegeri sunt chemat să fac? Să o invocăm pe Preasfânta Fecioară Maria, care a căutat voia lui Dumnezeu în inima sa prin Fiul ei, pentru ca ea să ne călăuzească mereu pe calea credinței.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

În rugăciunile mele, îmi amintesc adesea de Republica Democratică Congo, mai ales în contextul răspândirii epidemiei de Ebola, care, din păcate, face numeroase victime. Încurajez comunitatea internațională să adopte o abordare care să implice și comunitățile locale în eforturile de prevenire, astfel încât să poată fi salvate cât mai multe vieți omenești. Sunt, de asemenea, alături de poporul din Republica Centrafricană, care plânge victimele prăbușirii unei mine din Zamboye. Fie ca Domnul să-i primească pe cei care și-au pierdut viața și să susțină eforturile menite să asigure siguranța și respectarea legii în exploatările miniere.

Mâine se împlinesc zece ani de la cutremurul care a lovit Italia centrală, afectând regiunile Lazio, Umbria și Marche. Mă rog pentru cei decedați și pentru familiile lor, precum și pentru toate comunitățile afectate. Fie ca credința și solidaritatea să susțină în continuare lucrările de reconstrucție. Vă salut pe toți cu afecțiune, romani și pelerini din diverse țări. În mod special, adresez un călduros bun venit Corului Primatial al Catedralei din Gniezno, din Polonia; seminariștilor și cadrelor didactice ale Colegiului Pontifical Nord-American; precum și tinerilor din Bormio și Valfurva. Vă doresc tuturor o duminică fericită!

„Ne aflăm aici”, a spus Suveranul Pontif, „pentru că credem că Isus este Mesia, Fiul etern al Tatălui, consacrat și trimis în lume «pentru a sluji și a-și da viața ca răscumpărare pentru mulți»”. În cuvintele lui Petru, a continuat el, „recunoaștem adevărul care ne umple de bucurie și speranță și găsim calea care duce la viață: calea lui Dumnezeu care se pune în slujba umanității”. Papa Leon a explicat că astfel ar trebui să înțelegem înmânarea de către Isus a cheilor Împărăției, un gest care ne arată că, în Biserică, autoritatea înseamnă slujire. Nu doar Episcopii și preoții, ci fiecare persoană botezată, a spus el, este chemată să îmbrățișeze, să reunească, să primească, să elibereze, să ierte și să emancipeze „pe oricine este întemnițat de păcat și de consecințele sale”.

Referindu-se la lectura din Vechiul Testament, în care administratorul nedrept a fost înlăturat din funcție în favoarea celui drept, Eliachim, Sfântul Părinte a tras următoarea învățătură: „tot ceea ce avem și suntem este un dar al lui Dumnezeu pentru noi, astfel încât, în mâinile Sale, să putem fi instrumente de mântuire unii pentru alții, în dreptate.” A continuat explicând „insondabilitatea” planurilor lui Dumnezeu pentru noi – exprimate de Sfântul Paul în a doua lectură – spunând că aceste planuri nu sunt complexe din cauza raționamentului care stă la baza lor, ci din cauza „imensității dezarmante a iubirii Sale, care depășește toate capacitățile și așteptările noastre”.

Această iubire divină, pe care suntem chemați să o imităm, se oglindește în onestitatea, generozitatea și bunătatea locuitorilor din regiunea Romagna, a spus Papa, încurajându-i să continue să facă din această zonă un loc primitor, „nu doar pentru odihnă și divertisment, ci și pentru spiritualitate”. În contextul vacanței de vară care se apropie de sfârșit, i-a avertizat pe credincioși să nu permită ca o perioadă de odihnă să ducă la „dispersie și ruină”, ci mai degrabă să profite de ocazie pentru a găsi odihnă într-o întâlnire autentică cu Dumnezeu și cu ceilalți, în adâncul sufletelor noastre.

Pontiful a afirmat că comunitatea creștină este chemată să favorizeze această experiență, atât la nivel individual, cât și instituțional, prin ospitalitate, reculegere și disponibilitatea „de a ajuta și de a oferi caritate”. Acest lucru se aplică nu numai relației noastre cu cei care caută odihnă și revigorare, ci și cu cei „răniți trupește și sufletește, care caută refugiu, hrană și ajutor departe de patria lor”. Citându-l pe Episcopul local, Papa Leon al XIV-lea i-a invitat pe credincioșii adunați la Sfânta Liturghie să adopte atitudini de rugăciune, unitate, ascultare, curaj, simplitate și recunoștință, înainte de a le mulțumi pentru primirea călduroasă și de a-i încredința mijlocirii Fecioarei Maria și a sfinților lor patroni.

În acest fel, El a demonstrat iubirea și milostivirea infinită a lui Dumnezeu. După ce au experimentat aceste semne și au fost vindecați, acești oameni l-au urmat pe Isus și s-au alăturat comunității Sale de discipoli. Papa Leon i-a îndemnat pe toți să urmeze acest exemplu. Suntem chemați să-l lăsăm pe Isus să ne vindece, să ne ierte și să ne transforme. După aceea, suntem chemați să mergem împreună în Biserica Sa, adică în comunitatea pe care El a creat-o pentru a duce Evanghelia tuturor. Având în vedere acest lucru, Pontiful a mulțumit încă o dată tuturor și i-a încurajat să „îl urmeze pe Domnul participând activ la viața Bisericii – în parohie, în asociații și în locurile de primire și de slujire”. În aceste momente învățăm și experimentăm marea iubire a lui Dumnezeu și realizăm că suntem cu toții copiii Lui și frați și surori unii pentru alții.

Caritasul diecezan din Rimini oferă o varietate de servicii pentru a ajuta și a îngriji persoanele cele mai vulnerabile din comunitatea locală. Printre inițiativele sale se numără o cantină socială, Serviciul de asistență pentru bunici, servicii în penitenciare și asistență stradală.

În cuvântul său de bun venit adresat Papei, Episcopul Nicolò Anselmi a amintit de personalitățile care inspiră spiritual Dieceza: de la cei doi tineri beatificați recent, Sandra Sabattini și Alberto Marvelli, până la mărturia Servitorului lui Dumnezeu pr. Oreste Benzi, un preot din Rimini și fondator al Comunității Papa Ioan al XXIII-lea. Aceștia sunt o sursă de inspirație pentru atât de mulți dintre frații și surorile prezenți, „care trec printr-o perioadă dificilă în viața lor”: de la boală la dependență, precum și la detenție. „Isus vă cere să aveți grijă de acești oameni”, a spus Episcopul.

Episcopul Anselmi i-a explicat Papei Leon că în Catedrala sunt găzduite două relicve importante: una a Sfântului Nicolae din Bari, „care ne oferă ocazia de a ne angaja într-un dialog ecumenic continuu”, și o bucată de pânză pe care se află sângele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, „expusă aici într-o expoziție care include o fotografie a Papei Wojtyła alături de un Robert Prevost foarte tânăr”. În cele din urmă, Episcopul s-a adresat Papei cu cuvinte de încredere și angajament: „Vrem să vă ajutăm să îndepliniți această mare sarcină. Și noi, alături de dvs și asemenea lui Petru, îl vrem pe Isus și vrem să ne iubim unii pe alții. Binecuvântați-ne, Sanctitatea Voastră, în această dorință de iubire pe care dorim să o trăim în familiile noastre, în Dieceza noastră și în lume.”

În cuvântul său adresat participanților la Întâlnire, Sfântul Părinte i-a încurajat pe cei prezenți în credința lor și i-a îndemnat să ia exemplu de la Isus în promovarea păcii în vremuri de conflict și nedreptate. „Și astăzi, pacea este cultivată și răspândită de oameni care iubesc să se întâlnească și nu se tem să interacționeze unii cu alții. În enciclica sa Fratelli Tutti, Papa Francisc ne-a învățat să cultivăm prietenia socială, care este expresia publică, dinamică și concretă a fraternității.” „Când ne recunoaștem reciproc în demnitatea de a fi copii ai lui Dumnezeu”, a observat Papa Leon, „intrăm în contact cu ceea ce unește fundamental ființele umane, dincolo de orice diferență, diviziune sau conflict.”

Răul nu se combate cu răul

Sfântul Părinte le-a reamintit celor prezenți că „iubirea mișcă” și a reflectat asupra modului în care Isus a descris perfecțiunea lui Dumnezeu, dezvăluind prăpastia dintre generozitatea acțiunii Sale și îngustimea gândurilor omenești. Realitatea, a remarcat el, se sufocă în calculele noastre și respiră în gratuitatea lui Dumnezeu. Sfântul Părinte a spus că „nu este o coincidență” faptul că predecesorii săi – Sfântul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc – au indicat cu toții milostivirea divină ca punct de întâlnire între Evanghelie și „lucrurile noi” ale acestei epoci dramatice și minunate.

„A-l urma pe Isus Cristos în urma tragediilor și a noilor începuturi ale secolului al XX-lea”, a subliniat Papa Leon, „necesită o conștientizare clară a faptului că răul nu se învinge prin rău”. „Așa cum este în ceruri, așa să fie și pe pământ”, a insistat el, „iubirea este legea vieții și mijlocul mântuirii — calea lui Mesia răstignit”.

Iubirea lui Cristos ne angajează și ne purifică

„Cultura catolică trebuie să contracareze falsul realism care reînarmează mințile, cuvintele și națiunile, cu realismul milostivirii care recunoaște că nu pot exista dușmani și că fiecare, chiar și cei care ni se opun, este un frate sau o soră pe care trebuie să-l privim în ochi și să-l întâlnim în adevăr”. Deși a recunoscut că păcatul există cu siguranță, a spus că iubirea mântuitoare a lui Cristos este mai puternică. Iubirea lui Cristos, a subliniat el, „ne angajează să ne purificăm gândurile, interesele, obiceiurile, asocierile, planurile și investițiile — într-adevăr, fiecare aspect al vieții noastre — de tot ceea ce cultura puterii a corupt”.

Slava lui Dumnezeu trebuie să strălucească

Papa a observat că celor adunați la întâlnire nu le lipsește expertiza, responsabilitatea și resursele necesare pentru a le pune în slujba unei autentice convertiri a unui popor. „Obsesia de a ne păstra propria glorie, propria «demnitate», propria influență”, a spus el, „nu trebuie să joace niciun rol în sentimentele noastre. Trebuie să căutăm slava lui Dumnezeu, iar aceasta nu coincide cu a noastră”. A spus că slava lui Dumnezeu, care strălucește în smerenia peșterii din Betleem sau în dezonoarea crucii lui Cristos, ne surprinde întotdeauna.

În consecință, i-a îndemnat pe toți credincioșii să se alăture efortului de a elibera „viețile noastre de suspiciune, cultura de aroganță, educația de ideologie, munca de idolatria profitului, iar tehnologia și finanțele de afacerile morții”. „Începând cu organizațiile pe care le-am creat și în care lucrăm”, a invitat Papa, „să demascăm structurile nedrepte de putere care stau la baza sărăciei, inegalității, războiului și dezastrelor ecologice”.

Nevoia de pionieri curajoși

În acest context, Suveranul Pontif a făcut apel și la dezarmarea dezvoltării tehnologice atunci când aceasta devine omniprezentă și distructivă. „Avem nevoie de pionieri curajoși care, schimbându-și mai întâi cursul propriilor vieți”, a insistat el, „pot face ca transformarea cerută tuturor să fie convingătoare și credibilă”. „Să nu fie doar cei care alimentează flăcările oboselii și ale disperării; să fie și cei care reaprind visurile și viziunile!”, a spus Papa Leon, recunoscând că cele două căi sunt incompatibile, „pentru că una se hrănește cu diviziune, alienare și disperare, în timp ce cealaltă slujește Împărăției lui Dumnezeu și dreptății Sale”.

Sfântul Părinte a recunoscut marea participare a tinerilor prezenți, dintre care mulți sunt voluntari. „Voi sunteți un semn că viitorul este promițător, și nu o amenințare!”, a insistat el, în ciuda celor mulți care, a spus el, nu mai cred acest lucru, atât printre adulți, cât și printre tineri. „În tăcere, «iubirea care mișcă soarele și celelalte stele» încă inspiră speranță”, a spus Papa, subliniind cât de intens a trăit această întâlnire cu tinerii în timpul călătoriilor sale apostolice în Liban, Africa și Spania.

Tineri, puneți-vă în joc!

„Iubirea ne mișcă, ne îndeamnă, ne trezește din somn” și „inspiră noi vocații și ne cheamă să ne asumăm riscuri”, a spus Papa Leon. Astfel, a făcut apel: „Nu vă fie teamă să vă dăruiți pe deplin! Deschideți-vă către un spirit cu adevărat catolic, lărgindu-vă rețelele dincolo de orice sentiment de apartenență prea îngust. Lăsați ca Mișcarea voastră, grupurile și comunitățile voastre să fie o trambulină de pe care să vă aruncați în întreaga realitate.”

Cu acest sentiment, a spus el, „rezistați oricărui lucru care v-ar despărți de frații și surorile de culturi, sensibilități și medii diferite, în special de cei mai săraci dintre ei. În schimb, mergeți în întâmpinarea tuturor!” „În fiecare colț al lumii, mai ales la marginea societății și printre cei care suferă, veți găsi oameni gata să contribuie la construirea civilizației iubirii.” Papa a avertizat împotriva diminuării acestei iubiri și a subliniat că în iubire nu există niciodată constrângere, îndoctrinare; niciodată seducție, înșelăciune sau recrutare. „Iubirea există doar în libertate, în întâlnirea autentică și în darul generos de sine”, a spus el.

Aderarea tinerilor la Cristos

Sfântul Părinte le-a spus tinerilor că lumea de astăzi pare uimită de aderarea lor la Cristos, de atracția pe care o simt față de El și de Cuvântul Său, precum și de apartenența lor la Biserică. „Pentru mulți astăzi, chiar faptul că sunteți creștini este o surpriză! Totuși, fără fanfară, «Cuvântul Domnului a răsunat din voi»”, a spus citând din scrisoarea Sfântului Paul către comunitatea din Tesalonic, unde a mai spus: „Credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, astfel încât nu mai este nevoie să spunem nimic.” „Nu este o chestiune de cifre, deși este emoționant să vezi mii dintre semenii voștri care doresc să primească Botezul în societăți considerate printre cele mai secularizate din lume”, dar, a spus el, „este o chestiune de libertate, deoarece adevărul poate fi întâlnit numai în libertate”.

Biserica crește prin atracție

Sfântul Părinte a reamintit că predecesorii săi au repetat în mai multe rânduri: „Biserica nu se angajează în prozelitism. Dimpotrivă, ea crește prin «atracție»”. Papa Leon a recunoscut că suntem oameni și adesea marcați de limitări și păcat. „Totuși”, i-a încurajat el, „Domnul este Cel care ne ridică întotdeauna, ca indivizi și comunități deopotrivă!” Cu această încurajare, le-a spus celor adunați: „iubiți întotdeauna Biserica” și „iubiți și păziți unitatea «comunității» prin care Cristos v-a ajuns și vă atrage la Sine”. Papa a încheiat reamintindu-le tuturor celor prezenți că un element fundamental în orice comunitate creștină este rugăciunea, înainte de a-i invita pe cei prezenți să se alăture rugăciunii Tatăl nostru.

Către tineri: Deschideți-vă inimile către infinit

Sfântul Părinte și-a început discursul adresat comunității ecleziale din San Marino cu o invitație adresată tinerilor de a-și deschide inimile către infinit, în loc să se mulțumească cu „răspunsuri parțiale și imediate”. Acest lucru, a spus el, îi poate conduce la o întâlnire cu Dumnezeu, care îi poate ajuta să-și lase amprenta asupra istoriei.

Papa Leon a continuat invitându-i pe toți cei prezenți să îmbrățișeze cu entuziasm misiunea încredințată lor de Dumnezeu și să aibă curajul de a face alegeri exigente, precum căsătoria, viața consacrată, slujirea preoțească, o carieră sau angajamentul politic și social. I-a îndemnat să se pregătească cât mai bine posibil, astfel încât să poată da mărturie „despre o pace care vorbește lumii”, deviza călătoriei sale.

Educarea copiilor în valorile creștine

După ce le-a mulțumit preoților, cateheților și altor educatori pentru eforturile depuse în sprijinul părinților – care, a subliniat el, sunt primii educatori ai copiilor lor –, Pontiful a afirmat că o „abordare pastorală înțeleaptă” a educației îi implică pe părinți în așa fel încât propria lor credință să fie reînnoită și să aibă „bucuria” de a transmite valorile creștine copiilor lor. În mod special, i-a îndemnat să promoveze viața baptismală și sacramentală și să „cultive cu grijă” liturgia ca experiență a unității.

Răspunsul la conflict prin urmarea Evangheliei

Papa Leon a insistat că Isus este răspunsul definitiv la întrebările privind sensul vieții și că Evanghelia este „calea libertății” pentru toți bărbații și toate femeile. Ca atare, aceasta este un dar pe care îl putem oferi tuturor celor pe care îi întâlnim. Și de aceea creștinii practică iubirea în toate formele ei diverse, dar întotdeauna orientată spre „binele suprem și integral al celor cărora le oferim sprijinul nostru”.

Într-o lume marcată de conflicte, a spus el, „răspunsul nostru nu poate fi decât acela de a merge cu o convingere și mai mare pe calea Evangheliei”. Papa Leon al XIV-lea și-a încheiat discursul reamintind încă o dată importanța comuniunii pentru a depăși individualismul și „provincialismul plin de neîncredere și divizare”, precum și pentru „a insufla o nouă viață speranțelor noastre de fraternitate și pace”. Acest lucru, a spus el, face parte atât din moștenirea sfinților Marinus și Leon, cât și din „misiunea noastră de a continua cu perseverență și dăruire să clădim pe ceea ce ei au început”.

În discursul său, Sfântul Părinte și-a exprimat bucuria de a vizita cea mai veche republică din lume, urmând pașii Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, care a vizitat-o în 1982, și ai Papei Benedict al XVI-lea, în 2011. Cunoscută drept „Cea mai serenă republică”, San Marino a rămas fidelă devizei sale „Libertas” (Libertate), care, potrivit Papei, rezumă istoria și aspirațiile sale pentru viitor. „În primul rând, doresc să subliniez că nu poate exista o adevărată libertate civilă fără libertate personală – adică fără respectarea și promovarea demnității persoanei umane, a cărei componentă esențială este libertatea”, a spus el, menționând că această libertate este „acordată și garantată de Dumnezeu”.

Papa Leon a afirmat că promovarea libertății înseamnă apărarea sferei conștiinței, amintind de numeroșii bărbați și femei care și-au dat viața ca martiri. L-a menționat pe Sfântul Thomas Morus, patronul oamenilor de stat și al politicienilor, precum și pe numeroșii oameni care rămân fideli conștiinței lor și libertății care decurge din faptul că sunt copii ai lui Dumnezeu. Libertatea, a spus el, se împlinește prin „dăruirea de sine, comuniune, întâlnire și dialog” și izvorăște din Dumnezeul Trinitar. „Această referință teologică poate părea excesivă”, a spus el, „dar cred că este necesară astăzi în fața idolatriei care corupe din rădăcini acele proiecte politice și economice prezentate în numele libertății, dar care, în realitate, sunt sclavele idolilor și ale puterii”.

Papa Leon al XIV-lea a susținut viziunea creștină asupra libertății și comuniunii, despre care a spus că „se mențin sau se prăbușesc împreună”. I-a amintit pe fondatorii San Marino, Sfântul Marinus și Sfântul Leon, a căror hărnicie și ingeniozitate dăinuie în poporul Republicii. Libertatea, a adăugat, implică un „angajament neclintit față de participarea activă și constructivă la construirea păcii”. A afirmat că San Marino și Sfântul Scaun împărtășesc dorința ca diplomația și multilateralismul să promoveze înțelegerea între națiuni.

Suveranul Pontif a invitat apoi Republica San Marino să servească drept „laborator al bunei politici”, inspirându-se din principiile învățăturii sociale catolice, în special din urmărirea binelui comun, destinația universală a bunurilor, armonia dintre subsidiaritate și solidaritate, precum și justiția socială. În același timp, a îndemnat San Marino să urmărească obiectivul central al „grijii față de persoana umană”, exprimat prin protecția fiecărei vieți umane, de la concepție până la moartea naturală.

„Această grijă față de semeni a constituit o trăsătură distinctivă a istoriei San Marino încă de la începuturile sale”, a spus el. „După cum s-a remarcat, aceasta este evidentă în tradiția ospitalității care, de-a lungul secolelor, nu i-a dezamăgit niciodată pe cei care suferă sau se confruntă cu greutăți.” A amintit în special de sprijinul și ospitalitatea oferite poporului ucrainean, precum și de angajamentul față de dreptul internațional umanitar, într-un moment în care acesta se confruntă cu amenințări din ce în ce mai mari. În concluzie, Papa Leon al XIV-lea le-a mulțumit liderilor civili și cetățenilor din San Marino pentru eforturile lor curajoase și vizionare în favoarea fiecărei persoane, numindu-le un rod al tradiției creștine a țării.

Ziua a început cu primirea relicvei în fața bisericii, urmată de Sfânta Liturghie de deschidere, moment care a reunit comunitatea în rugăciune în jurul altarului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Cristian Mârt OFMConv, care a evidențiat actualitatea și mărturia de credință a Sfântului Francisc, la mai bine de 800 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Francisc continuă să ne vorbească prin exemplul vieții sale despre evanghelie, pace și bucuria lucrurilor simple, dar și despre curajul de a-l așeza pe Dumnezeu în centrul vieții noastre.

Pe parcursul întregii zile, credincioșii au avut la dispoziție timp de rugăciune, reculegere și meditație personală. În biserică s-au succedat neîncetat copii, tineri, adulți și vârstnici, care au venit să venereze relicva Sfântului Francisc și să-și plece genunchii în rugăciune. Acest timp a fost unul de profundă comuniune și de întâlnire cu Dumnezeu, trăit în liniște și credință, fiecare persoană aducând înaintea Domnului propriile bucurii, încercări, speranțe și intenții de rugăciune, prin mijlocirea Sfântului Francisc.

La ora 15:00, ziua a continuat cu Ora Divinei Îndurări, un moment de meditație și rugăciune în care ne-am îndreptat inimile către Dumnezeu, înălțând rugăciuni pentru pace, pentru preoți și persoanele consacrate, pentru familii, copii și tineri, precum și pentru cei bolnavi și aflați în suferință. Totodată, prin cununa de rugăciuni franciscane, cei prezenți au avut prilejul de a aprofunda spiritualitatea și iubirea Sfântului Francisc față de Dumnezeu și față de întreaga creație, redescoperind frumusețea unei credințe trăite în simplitate, recunoștință și iubire față de tot ceea ce Dumnezeu a creat.

Programul zilei a continuat seara cu Sfânta Liturghie solemnă, predicator fiind pr. Claudiu Ilieș OFMConv. În cuvântul său de învățătură, părintele ne-a invitat ca, în acest an jubiliar, urmând exemplul Sfântului Francisc, să privim creația nu ca stăpâni, ci ca slujitori ai ei, îndemnându-ne totodată să cerem, prin mijlocirea Sfântului Francisc, harul păcii, acea pace care ne ajută să renunțăm uneori chiar și la dreptatea noastră, o pace care vindecă rănile sufletului nostru.

După Sfânta Liturghie, comunitatea s-a îndreptat într-o procesiune solemnă cu relicva Sfântului Francisc pe străzile satului nostru. Înălțând cântări, credincioșii au fost însoțiți de Fanfara „Sfântul Mihail”, transformând acest moment într-o adevărată mărturie publică de credință. Prin această procesiune, comunitatea din Săbăoani și-a exprimat în mod vizibil credința, recunoștința și iubirea față de Sfântul Francisc, cerând mijlocirea sa și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregii comunități.

La finalul procesiunii, părintele paroh Irinel a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru harul și binecuvântarea acestei „zile sfinte”, precum și Provinciei Franciscane, pentru darul deosebit oferit comunității prin prezența relicvei Sfântului Francisc. Totodată, a adresat un cuvânt de recunoștință preoților franciscani care au primit misiunea de a însoți relicva și de a fi alături de comunitate în aceste momente de har. Părintele paroh Irinel a mulțumit, de asemenea, corului, fanfarei și tuturor celor care s-au implicat în pregătirea și buna desfășurare a acestei zile, apreciind efortul și dăruirea fiecăruia. În încheiere, i-a felicitat pe credincioși pentru jertfa și mărturia lor de credință.

Fie ca binecuvântarea și harurile acestei zile să rămână în inimile noastre și să aducă roade în viața fiecăruia, în familiile noastre și în întreaga comunitate. Prin mijlocirea Sfântului Francisc, să-i cerem Domnului darul păcii, al unității și al iubirii fraterne, pentru ca, asemenea lui, să devenim mesageri ai păcii, ai iertării și ai iubirii, acolo unde suntem chemați să trăim și să mărturisim credința. (Camelia Fechetă pentru Ercis.ro)

Pagina Facebook „Homokország ezer arca” descrie astfel spiritul sărbătorii: „Pelerinajul reunește an de an comunitățile din Homokhátság, păstrând moștenirea religioasă și culturală a strămoșilor, oferind totodată ocazia de a fi împreună cu cei dragi. Sfânta Liturghie și procesiunea aprofundează mesajul spiritual, iar cina comună devine timpul întâlnirii, al dialogului și al bucuriei împărtășite.”

Într-un video de promovare a evenimentului, primarul orașului Mórahalom, Zoltán Nógrádi, a subliniat originile sărbătorii, amintind că, la inițiativa pr. Balázs Joó, Episcopul diecezan de Szeged-Csanád, E.S. László Kiss-Rigó, a instituit acest pelerinaj pentru a exprima atașamentul comunităților în mare parte rurale față de pământ, familie, muncă cinstită și credință – valori care definesc identitatea maghiarilor din Homokhátság. În acest an, celebrantul principal al Sfintei Liturghii din cadrul pelerinajului din 19 august, începând cu ora 19.30 a fost E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara. Au concelebrat preoții sosiți din parohiile din împrejurimi.

Decernarea Premiului Homokhátság

Înaintea Sfintei Liturghii a avut loc ceremonia de acordare a Premiului Homokhátság. Distincția din acest an i-a fost oferită lui Mihály Sipos, rector, președinte al instituției „Wesselényi Népfőiskola és Tájvédelmi Egyesület”, personalitate marcantă a vieții culturale din zona orașului Szeged. Laudatio a fost rostită de Zsolt Gyuris, primarul comunei Zsombó. Primarul orașului Mórahalom, Zoltán Nógrádi, a adresat un salut celor câteva sute de participanți, vorbind despre speranța care se naște din rugăciune, solidaritate și continuitatea generațiilor. A evocat drumul credinței parcurs de strămoși și responsabilitatea de a-l transmite copiilor și nepoților, pentru ca ei să poată construi un viitor sigur și pașnic.

Sfânta Liturghie și omilia E.S. Iosif Csaba Pál

Sfânta Liturghie a fost celebrată în lumina caldă a amurgului, a torțelor și a crucilor formate din mii de lumânări aprinse. Pr. István Kopasz, paroh din Mórahalom, a salutat pelerinii sosiți pe jos, cu bicicleta, cu autoturisme sau autobuze, precum și pe Episcopul diecezan de Timișoara, celebrantul principal al sărbătorii. În cadrul Sfintei Liturghii a fost binecuvântată Pâinea Sfântului Ștefan, simbol al unității, responsabilității și solidarității comunităților din Homokhátság. Pâinea a fost oferită anul acesta de brutăria Varga.

În omilia sa, Episcopul de Timișoara a subliniat legătura profundă dintre această regiune și Sfântul Ștefan, întemeietorul Episcopiei de Cenad în anul 1030, al cărei succesor, alături de Dieceza de Szeged-Csanád, este și Dieceza de Timișoara. A amintit că Sfântul Gerard, învățătorul și îndrumătorul spiritual al prințului Emeric, a fost primul Episcop al acestei Dieceze, marcând începuturile unei tradiții spirituale milenare. Episcopul diecezan a vorbit cu emoție despre „Învățăturile Sfântului rege Ștefan I al Ungariei către fiul său, Emeric”: „Este impresionant să descoperim profunzimea sufletească a acestui rege și tată. Pentru el, familia și educația erau fundamentale. Casa și patria le-a zidit pe stâncă – pe credință și pe ascultarea de Dumnezeu.”

Episcopul a insistat asupra responsabilității părinților de astăzi: „Să luăm și noi decizia ca eu și casa mea să-l urmăm pe Domnul. Atunci vor exista familii sănătoase și frumoase, iar din ele se va reînnoi nu doar Biserica, ci și națiunea. Sfântul Ștefan, cunoscând fragilitatea omului, a cerut ocrotirea Maicii Domnului. Prin încredințarea țării Sfintei Fecioare Maria, am devenit poporul ei – un dar imens, dar și o misiune. Avem curajul să întrebăm în fața lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare Maria încotro să mergem? Avem răbdarea de a asculta răspunsul?” În încheiere, Episcopul diecezan i-a invitat pe credincioși să îi încredințeze lui Dumnezeu tot ceea ce este mai important pentru ei – în special viața și viitorul copiilor – amintind că, asemenea Sfântului Ștefan, și noi suntem chemați să zidim pe stâncă.

Procesiunea cu torțe și agapa frățească

După Sfânta Liturghie, credincioșii au pornit într-o procesiune cu torțe, purtând statuia Sfântului Ștefan prin străzile scăldate în lumina lumânărilor. Procesiunea s-a încheiat la Casa de Evenimente „Aranyszöm”, unde autoritățile locale i-au invitat pe toți cei prezenți la o cină comună, organizată în „marele cort”. Într-un uriaș ceaun de 1000 de litri, bucătarii au gătit încă de dimineață gulașul de bivol, oferit apoi cu ospitalitate participanților. Agapa a exprimat în mod concret mesajul spiritual al sărbătorii: unitatea născută din credință, bucuria revederii și puterea comunității. (Biroul de presă al Diecezei de Timișoara)

În acest fel, a subliniat Sfântul Părinte, suntem chemați să păstrăm numeroasele „ecosisteme” care ne-au fost încredințate: ecosistemele creației, ale relațiilor umane și ale inimii umane înseși. „Adevăratele instrumente pentru construirea păcii”, a subliniat el, „nu sunt armele de distrugere; ci, dimpotrivă, sunt adevărul, dialogul, răbdarea, bunătatea, dreptatea, milostivirea, înțelegerea, grija și iubirea”, care, a spus el, izvorăsc din inimile modelate de Evanghelie și susținute de harul lui Dumnezeu. Numai aceste calități, a recunoscut el, au puterea de a transforma indivizii, de a reînnoi comunitățile și de a vindeca rănile lumii noastre. Sfântul Părinte a confirmat că drumul care ne stă înainte nu este ușor, dar este clar. „Suntem chemați”, a spus el, „să permitem ca inimile noastre să fie reînnoite, pentru a putea căuta pacea și a avea grijă de creație”.

În mesaj, Sfântul Părinte a observat că, dacă ne asumăm această sarcină cu umilință și credință, vom deveni colaboratori în opera de înnoire a lui Dumnezeu. A deplâns faptul că astăzi asistăm la numeroase crize și la multă suferință umană. În același timp, a remarcat că se pare că perturbarea echilibrului armonios al creației se accelerează. „Aceste fenomene”, a continuat el, „nu sunt fără legătură între ele; ele constituie un singur strigăt după vindecare și pace, care izvorăște dintr-o lume rănită”.

„Dumnezeul vieții, revelat în Isus Cristos”, a asigurat Pontiful, „oferă o pace pe care lumea nu o poate da: «Vă las pacea; vă dau pacea Mea» (Ioan 14,27)”. Această pace, a spus Papa, „nu este nici superficială, nici trecătoare”, ci „izvorăște din iubirea veșnică a lui Cristos și din grija Sa pentru fiecare persoană umană”. Cu toate acestea, a reamintit că această promisiune de pace se află în contrast izbitor cu realitățile pe care le vedem în multe părți ale lumii. A observat că numeroase eforturi continuă să fie îndreptate spre violență și război.

„Războiul”, a deplâns el, „lasă răni care se extind mult dincolo de câmpul de luptă”, „cosește vieți, destramă familii și îi obligă pe milioane de oameni să-și părăsească casele, adâncind astfel frica, nedreptatea și diviziunea” și „lasă în urmă o distrugere socială și ecologică ce durează generații întregi”. Mai mult, interacțiunea dintre conflictele armate și degradarea mediului, a spus Papa, creează adesea un cerc vicios, care distruge ecosistemele, contaminează resursele esențiale, precum aerul și apa, și subminează securitatea alimentară. A recunoscut modul în care această realitate alimentează sărăcia, inegalitatea și noi tensiuni sociale care pot contribui la apariția unor noi conflicte.

„Mai mult”, a continuat, „războiul creează răni care afectează întregul țesut al vieții, aducând prejudicii nu numai persoanelor și comunităților individuale, ci și rețelei lor mai largi de relații cu întreaga familie umană, precum și armoniei lor cu creația”, și „dezvăluie un eșec mai profund de a trăi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, de a respecta viața și de a avea grijă de pământul care ne-a fost încredințat”. Sfântul Părinte a calificat acest lucru nu doar ca un eșec politic, ci și ca unul moral și spiritual. „Având rădăcini în dorințe distorsionate și în folosirea abuzivă a libertății și puterii umane”, a spus el, „războiul se erijează ca o contra-mărturie față de Evanghelia păcii”. Crizele menționate mai sus, a subliniat el, necesită nu doar responsabilitate, ci și o convertire a inimii care va da roade într-o fidelitate mai profundă față de Dumnezeu, în iubirea reciprocă și în respectul față de darul creației.

Papa Leon a sugerat că rănile războiului și degradarea pământului sunt, așadar, profund legate de starea inimii omenești. „Pentru a construi o societate pașnică”, a îndemnat el, „este nevoie nu numai de reformarea structurilor, ci și de reînnoirea inimilor noastre”. A denunțat faptul că „motivele profunde ale conflictului și ale exploatării creației izvorăsc dintr-o criză etică și culturală, incluzând pierderea simțului limitelor, dorința de dominare, goana după profitul imediat și incapacitatea de a recunoaște demnitatea dată de Dumnezeu fiecărei persoane umane”.

În consecință, a afirmat că este necesară, prin cooperarea cu harul lui Dumnezeu, o convertire personală și colectivă mai profundă — o întoarcere la Dumnezeu, care ne va reordona dorințele, ne va vindeca rănile și ne va ajuta să creștem în virtute. „Fără această transformare interioară”, a subliniat el, „pacea va rămâne fragilă și de scurtă durată. Dar acolo unde inimile sunt reînnoite, încep să se deschidă noi posibilități”.

„Ceea ce a fost folosit pentru distrugere”, a reflectat, „poate fi redirecționat spre viață, spre îngrijirea celor săraci, hrănirea celor flămânzi și protejarea creației”. Având aceasta drept cale a convertirii ecologice autentice, „unde efectele întâlnirii noastre cu Isus Cristos devin evidente în relația noastră cu lumea din jur”, a spus el, pacea începe în inimă și se revarsă spre relațiile noastre, comunitățile și lumea în ansamblu. În ciuda provocărilor „enorme”, Papa Leon a dat asigurări că Dumnezeu nu ne lasă fără mijloacele de vindecare și transformare. În încheiere, s-a rugat: „Fie ca Domnul să ne dăruiască curajul de a păși pe această cale, astfel încât, în timpul nostru, săbiile să fie într-adevăr transformate în pluguri, promisiunea Evangheliei să prindă rădăcini mai adânci în lumea noastră, iar pacea lui Cristos să domnească peste întreaga creație”.

Papa Leon al XIV-lea și-a exprimat această convingere vineri, la Vatican, în fața Rețelei Internaționale a Legislatorilor Catolici. Reflectând asupra legislației, Sfântul Părinte a reiterat că „sunt necesare cadre juridice solide, o supraveghere independentă, utilizatori informați și un sistem politic care să nu renunțe la responsabilitatea sa.” A observat că o astfel de supraveghere poate funcționa la mai multe niveluri — local, național și internațional — facilitând o discuție deschisă cu privire la „cadrele etice implicate și supunându-le unor standarde comune de justiție socială”, asigurându-se „că nici o ideologie sau interes singular nu dictează valorile încorporate în sistemele de inteligență artificială”.

În același timp, a subliniat Pontiful, dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale riscă să creeze noi forme de dependență tehnologică, națiunile mai sărace devenind din ce în ce mai dependente de cele mai bogate. „Trebuie să rămânem vigilenți în această privință”, a spus el, „pentru ca inovația să nu devină un alt vehicul al colonialismului ideologic sau economic”. Din păcate, a deplâns el, „ne confruntăm cu o formă subtilă de dominație atunci când algoritmii decid cine este văzut și cine rămâne invizibil, când platformele digitale modelează discursul public fără a da socoteală și când demnitatea lucrătorilor este subordonată optimizării sistemelor”. Astfel de evoluții, a avertizat el, „dezvăluie o nouă față a vechii ispite de dominare și stăpânire fără slujire”.

Împotriva acestei culturi a puterii, a sugerat Sfântul Părinte, Biserica propune „civilizația iubirii”. „Într-o astfel de societate”, a spus el, „prima școală a umanității ar fi familia”. „Căci în cadrul familiei”, a insistat el, „învățăm mai întâi încrederea înaintea calculului, generozitatea înaintea competiției, dialogul înaintea divizării și iubirea înaintea puterii”. Având în vedere acest lucru, a afirmat că inteligența artificială „nu trebuie să fie niciodată lăsată să erodeze această celulă primară a societății — fie prin reducerea persoanelor și a relațiilor la date și simulări, fie prin inundarea minților tinerilor cu conținut care distorsionează dorința, fie prin modele economice care fac viața de familie precară din punct de vedere economic”.

„Din acest motiv”, a afirmat Sfântul Părinte, „vă încurajez să promovați politici care să consolideze căsătoria și familiile, să sprijine părinții în misiunea lor educativă și să le permită tinerilor să privească spre viitor cu încredere.” „Dragi prieteni, lumea nu are nevoie de o inteligență artificială care să diminueze umanitatea; dimpotrivă”, a insistat Papa Leon, „are nevoie de inteligență umană luminată de înțelepciune, de autoritate politică ghidată de conștiință și de inovație tehnologică dirijată de caritate.” Abia atunci, a spus el, inteligența artificială nu va mai fi o rivală a umanității, ci o slujitoare a binelui comun. Papa Leon al XIV-lea a încheiat spunând că, având în vedere aceste gânduri, se roagă ca deliberările Rețelei să aducă roade abundente pentru națiunile voastre și pentru întreaga familie umană.

Sfânta Liturghie a început pe acordurile orgii și ale glasurilor coriștilor, care au dat glas laudei aduse lui Dumnezeu într-un asemenea moment. După lectura antifonei de la intrare, care îi îndemna pe toți cei prezenți să-i aducă mulțumire lui Dumnezeu Tatăl pentru toate cele oferite în numele Domnului nostru Isus Cristos, ÎPS Aurel Percă a explicat sensul celebrării: „Cu această invitație a liturgiei de astăzi, vă invit să vă uniți cu mine pentru a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru anii pe care mi i-a dat, cei 75, pe care i-am împlinit pe data de 15 august, pentru toate darurile cu care m-a copleșit de-a lungul vieții, și, în același timp, mă încredințez pe mai departe rugăciunilor voastre, ale celor care sunteți astăzi în comuniune cu mine, atât cei prezenți în Catedrală, cât și cei care ne urmăriți prin intermediul postului nostru de televiziune, Angelus TV.”

Arhiepiscopul i-a salutat apoi pe cei veniți la sărbătoare. La altar s-au aflat Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova; ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București; PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași și coleg de promoție; pe PS Petru Sescu, Episcop auxiliar de Iași; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București; Mons. Ionuț Paul Strejac, consilier la Nunțiatura Apostolică din Albania; Mons. Isidor Iacovici, vicar episcopal pentru clerul din diasporă și responsabil cu pastorația catolicilor din Italia. Au fost prezenți pr. Andrei Mărcuș, reprezentantul PS Mihai Frățilă, Episcopul Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București; pr. Pavel Balint, paroh de Bad Deutsch-Altenburg și Hundsheim, care a proclamat Evanghelia, precum și alți colegi de promoție ai Arhiepiscopului de București. Au fost salutați cu căldură, de asemenea, preoții decani, frații călugări și toți cei veniți de departe, atât din Arhidieceza de București, cât și din Dieceza de Iași. Un salut aparte le-a fost adresat lui Ciprian Olinici, ministru secretar de stat pentru culte, și însoțitorilor săi, precum și surorii sale.

ÎPS Aurel Percă a descris celebrarea ca pe o oprire firească pe drum: „Sunt momente în viață în care simțim nevoia să ne oprim puțin din mers, să privim în urmă și să spunem, cu sinceritate și cu recunoștință: Doamne, îți mulțumesc! Cred că Sfânta Liturghie pe care o celebrăm astăzi este, înainte de toate, o astfel de oprire. Nu pentru a face un bilanț al unei vieți, nici pentru a număra anii ca pe niște cifre adunate una peste alta, ci pentru a recunoaște că, în spatele tuturor anilor, al întâlnirilor, al bucuriilor, al responsabilităților, al încercărilor și al oamenilor care ne-au însoțit, se află un Dumnezeu care nu ne-a lăsat niciodată singuri.”

Plecând de la binecuvântarea lui Aaron din prima lectură, Arhiepiscopul de București a propus o schimbare de perspectivă asupra întrebărilor pe care ni le punem la vârsta bilanțurilor: „Cea mai adevărată întrebare pe care o putem pune atunci când ajungem la un asemenea moment al vieții nu este «Ce am realizat?», ci «Cât de mult m-a binecuvântat Dumnezeu?». Și răspunsul nu poate fi decât unul singur: mai mult decât meritam, mai mult decât am putut înțelege și, de multe ori, mai mult decât am știut să recunoaștem.”

O altă temă a omiliei a pornit de la psalmul responsorial, care cere înțelepciunea de a număra zilele, nu anii. ÎPS Aurel Percă a insistat asupra acestei distincții: „Este interesant că psalmistul nu spune «Învață-ne să numărăm anii», ci «zilele». Pentru că viața se construiește din zile. O zi după alta. O întâlnire după alta. O alegere după alta. O rugăciune după alta. O încercare după alta. O bucurie după alta.”

De aici și convingerea că Dumnezeu lucrează mai ales prin ceea ce pare mărunt și obișnuit: „Nu toate lucrurile importante din viață sunt spectaculoase. Uneori, cele mai mari daruri au venit discret: o persoană întâlnită la timpul potrivit, un cuvânt care ne-a încurajat, un preot care ne-a inspirat, un coleg care ne-a rămas prieten, o comunitate care ne-a primit, o încercare prin care am trecut și din care am ieșit mai întăriți”. Pentru acest motiv, a spus Păstorul Arhidiecezei, Liturghia aniversară este și o Liturghie a mulțumirii pentru oameni: fiecare prezență din Catedrală poartă „o bucățică din această istorie”.

Cuvintele Evangheliei „Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi” au fost cheia în care ÎPS Aurel Percă și-a recitit propria vocație: „La începutul drumului nostru, am crezut poate că noi am făcut o alegere. Am ales seminarul, am ales preoția, am spus «da» chemării. Și, într-un anumit sens, este adevărat. Dar, privind astăzi în urmă, înțelegem mai bine că, înainte ca noi să-l alegem pe Cristos, El ne-a ales pe noi. […] El m-a susținut când entuziasmul începutului a trecut. El m-a ridicat atunci când am obosit. El m-a iertat atunci când am greșit. El mi-a dat oameni pe care să-i iubesc și oameni prin care să fiu iubit. El mi-a încredințat o parte din poporul său. Și, de aceea, după atâția ani, nu pot spune «Priviți ce am făcut eu», ci mai degrabă: «Priviți ce poate face Dumnezeu cu un om care încearcă să-i rămână fidel».”

Referindu-se la lectura a doua, în care Sfântul Paul mărturisește că nu s-a oprit din alergare, Arhiepiscopul de București a observat că viața creștină nu are o vârstă la care să se poată spune „gata, am terminat”. Recunoștința pentru trecut, a subliniat el, nu scutește de disponibilitate pentru viitor. Pornind de la Evanghelia zilei, ÎPS Aurel Percă a rostit o adevărată litanie a mulțumirii:

„La 75 de ani nu este nevoie să privești numai înapoi. Poți privi înainte cu aceeași rugăminte pe care o avea Samuel: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă». Iar Evanghelia ne-a spus și de ce putem continua: «Rămâneți în iubirea mea». Nu ni se cere să mergem mai departe prin propriile puteri. Nu ni se cere să fim invincibili. Nu ni se cere să nu obosim niciodată. Ni se cere să rămânem în iubirea lui Cristos. Aceasta este, în cele din urmă, vocația noastră: să rămânem. Să rămânem în Cristos. Să rămânem în Biserică. Să rămânem aproape de oameni. Să rămânem disponibili pentru slujire. Să rămânem recunoscători. Și, mai ales, să rămânem în iubire… Și atunci, după 75 de ani, după atâția ani de preoție și de slujire a Bisericii, rămâne un singur cuvânt care le poate cuprinde pe toate: mulțumesc. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul vieții. Mulțumesc pentru darul credinței. Mulțumesc pentru chemarea la preoție. Mulțumesc pentru Biserică. Mulțumesc pentru slujirea episcopatului. Mulțumesc pentru părinți și familie. Mulțumesc pentru colegii de drum. Mulțumesc pentru preoții și credincioșii care au fost încredințați slujirii mele. Mulțumesc pentru prieteni. Mulțumesc și pentru încercări, pentru că și prin ele Dumnezeu m-a învățat să mă sprijin mai mult pe El. Și, mai presus de toate, mulțumesc pentru că, după toate acestea, pot spune încă: Doamne, vreau să rămân în iubirea ta.” În loc de ani mulți, ÎPS Aurel Percă a afirmat că preferă să ceară altceva, „să fie binecuvântate zilele care vor veni”: zile în care să poată sluji cu aceeași bucurie, să fie aproape de oameni, să încurajeze, să ierte, să asculte și să binecuvânteze. „Doamne, îți mulțumesc pentru tot ce a fost. Doamne, binecuvântează tot ceea ce este. Doamne, încredințez în mâinile tale tot ceea ce va fi.”

Înainte de binecuvântarea finală, ÎPS Aurel Percă le-a mulțumit tuturor vorbitorilor, precum și celor care au luat parte la Sfânta Liturghie, atât credincioșilor prezenți în Catedrală, cât și celor care au fost în comuniune prin intermediul mijloacelor de comunicare: televiziunea Angelus TV, postul de radio ERCIS FM și internet. Momentele de comuniune s-au prelungit apoi în curtea Catedralei. (Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban pentru ARCB.ro)