Reflectând asupra Evangheliei zilei, Sfântul Părinte s-a îndreptat către persoana lui Nicodim, care era profund atras de Isus. În ciuda dorinței sale de a-l cunoaște și de a înțelege cine era Isus, Nicodim l-a căutat noaptea, pentru a evita să fie văzut. Isus, însă, l-a primit pe Nicodim și l-a surprins cu un răspuns: că și un adult poate să se nască din nou. Nicodim a aflat că Dumnezeu îi putea transforma viața. Pe măsură ce Isus vorbea despre Duhul Sfânt, „întunericul interior al lui Nicodim a fost luminat de adevăr – același adevăr care răsună în întreaga Biserică în celebrarea noastră de astăzi”. Acesta este adevărul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, Unul Născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (v. 16) și că „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.

Papa Leon a explicat că în misterul Dumnezeului trinitar – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – „ne simțim acasă”, așa cum s-a simțit Nicodim în prezența lui Isus. Viața lui Dumnezeu este captivantă. „Ea dă pace inimii noastre, care este adesea foarte neliniștită, și ne permite să ne întâlnim cu frații și surorile noastre în bucuria Duhului.” Preasfânta Treime ne ajută să îi iubim pe toți și totul, deoarece prin ea înțelegem că fiecare lucru creat este făcut pentru relație, comuniune și întâlnire. Pe de altă parte, învățăm de ce polarizarea, aversiunea față de diversitate și diviziunea duc la tristețe, distrugere și un gol în lume.

Când Nicodim, membru al Sinedriului, a auzit cuvinte pline de ură împotriva lui Isus, i-a provocat pe toți să asculte înainte de a-l condamna. Nicodim a primit Duhul comuniunii, care deschide inimile către noi adevăruri și către o adevărată înnoire. „Cine nu primește acest Duh îmbătrânește repede, în tristețe, simțindu-se singur și fără bucurie în inimă”, a spus Pontiful. Astăzi, a continuat el, este o zi de celebrare, deoarece sărbătoarea lui Dumnezeu este și a noastră. Prin rugăciunea Angelus, el i-a îndemnat pe toți să fie ca Maria și să spună „da” voinței lui Dumnezeu. „Fie ca «da»-ul nostru față de iubirea Preasfintei Treimi să dea și el roade.”

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

În această sărbătoare solemnă a Rusaliilor suntem chemați să contemplăm darul Duhului Sfânt, revărsat din belșug asupra Bisericii primare și, astăzi, dăruit din nou membrilor ei, ca lumină și putere care îi însoțește în orice situație a vieții.

Ne putem opri asupra unei imagini a Duhului Sfânt pe care ne-o oferă liturgia de astăzi: Duhul Sfânt deschide ușile. Evanghelia ne spune, de fapt, că „ușile locului unde se aflau discipolii erau încuiate de frica iudeilor” (Ioan 20,19) și, în același timp, Cartea Faptelor Apostolilor ne spune că Duhul a venit ca un vânt puternic (cf. Fapte 2,2), care a deschis acele uși, i-a împins pe discipoli să iasă și să vestească Vestea Bună a lui Cristos cel înviat.

Ne putem întreba și astăzi: ce uși deschide Duhul Sfânt? Prima ușă este cea a lui Dumnezeu însuși, în sensul că ne deschide accesul la misterul lui Dumnezeu, așa cum s-a revelat în Isus Cristos. Prin darul Duhului Său, Dumnezeu ne dăruiește credința adevărată, ne face să înțelegem sensul Scripturilor, se face cunoscut ca fiind aproape de noi și ne permite să participăm la propria Sa viață. Duhul Sfânt ne ajută să avem o experiență personală a lui Dumnezeu, să-l întâlnim în Isus și nu doar în respectarea unei legi, să-l recunoaștem în noi și să descoperim semnele prezenței Sale în viața de zi cu zi.

A doua ușă este cea a Cenacolului, adică a Bisericii. Fără focul Duhului, Biserica rămâne prizonieră a fricii, temătoare în fața provocărilor lumii, închisă în sine și, prin urmare, incapabilă să intre în dialog cu vremurile care se schimbă. Duhul Sfânt deschide ușile Bisericii pentru ca aceasta să fie primitoare și ospitalieră față de toți, chiar și față de cei care au închis ușile în fața lui Dumnezeu, a semenilor, a speranței, a bucuriei de a trăi. Așa cum amintea Papa Francisc, suntem chemați să fim „o Biserică ce binecuvântează și încurajează […] o Biserică cu ușile deschise pentru toți” (Omilia din cadrul Liturghiei de deschidere a Adunării Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, 4 octombrie 2023).

În fine, Duhul Sfânt deschide ușile inimilor noastre, ajutându-ne să învingem rezistențele, egoismele, neîncrederea și prejudecățile, și făcându-ne capabili să trăim ca fii ai lui Dumnezeu și frați între noi. Acolo unde este Duhul Domnului, se naște fraternitatea între persoane, grupuri, popoare ale Pământului, și toți vorbesc singura limbă a iubirii, care unește și armonizează diversitățile.

Frați și surori, și în zilele noastre, mai ales în această zi de Rusalii, trebuie să-l invocăm pe Duhul Sfânt, pentru ca El să deschidă toate ușile care încă rămân închise. Avem nevoie să-l redescoperim pe Dumnezeu ca Tată care ne iubește, să zidim o Biserică în care toți să se simtă acasă și să facem să crească o lume fraternă, în care să domnească pacea între toate popoarele. Ca primii discipoli, ne încredem în mijlocirea Fecioarei Maria, Lăcașul Duhului Sfânt și Mama Bisericii.

După Regina Caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Astăzi se sărbătorește Ziua de Rugăciune pentru Biserica din China, în memoria liturgică a Fecioarei Maria Ajutorul Creștinilor, venerată cu mare devoțiune în Sanctuarul din Sheshan, la Shanghai. Să ne unim rugăciunea cu cea a catolicilor chinezi, ca semn al afecțiunii noastre față de ei și al comuniunii lor cu Biserica universală și cu Succesorul lui Petru. Mijlocirea Reginei Cerului să obțină pentru comunitatea credincioșilor din China harul unității și să dăruiască tuturor puterea de a mărturisi Evanghelia în eforturile zilnice, pentru a fi sămânță de speranță și de pace. În mod special, invoc pacea veșnică pentru victimele accidentului petrecut în zilele trecute într-o mină din nordul Chinei.

Preasfintei Maria, Ajutorul Creștinilor, îi încredințăm și comunitățile creștine din Țara Sfântă, din Liban și din tot Orientul Mijlociu, care suferă din cauza războiului. Și acum îmi îndrept salutul către voi toți, credincioși din Roma și pelerini din diferite țări! În mod special, salut grupul de persoane cu dizabilități venite din Polonia; precum și pe pelerinii veniți cu bicicleta din Kelmis, în Belgia, felicitări! Vă doresc tuturor o duminică frumoasă de Rusalii.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

În multe țări din lume se celebrează astăzi solemnitatea Înălțării Domnului. Imaginea lui Isus – ridicat de pe pământ și înălțându-se la cer, așa cum spune Biblia (cf. Fapte 1,1-11) – ne poate face să gândim la acest mister ca la un eveniment îndepărtat din trecut. Dar nu este așa, pentru că suntem uniți cu Isus ca mădularele unui singur trup unite cu capul. Înălțându-se la cer, El ne atrage deci cu Sine spre deplina comuniune cu Tatăl. În această privință, Sfântul Augustin spunea: „înaintarea capului este speranța mădularelor” (Predica 265, 1.2).

Într-adevăr, întreaga viață a lui Cristos este o mișcare de înălțare. Prin umanitatea Sa, El îmbrățișează și implică întreaga lume, ridicând și răscumpărând ființele umane din condiția lor de păcat. Aduce astfel lumină, iertare și speranță acolo unde înainte era întuneric, nedreptate și deznădejde, pentru ca bărbații și femeile să poată atinge victoria pascală definitivă, în care Fiul lui Dumnezeu, murind, „a nimicit moartea noastră și, înviind, ne-a restaurat viața” (Prefața I a timpului pascal).

Înălțarea, deci, nu ne vorbește despre o promisiune îndepărtată, ci despre o legătură vie, care ne atrage și pe noi spre slava cerească, ridicând și extinzând deja orizontul nostru în această viață și îndreptând modul nostru de a gândi, simți și acționa tot mai aproape de măsura inimii lui Dumnezeu. Mai mult, pe această cale a înălțării, recunoaștem calea (cf. Ioan 14,1-6). O găsim de fapt în Isus – în darul vieții Sale, al exemplului și al învățăturilor Sale. O vedem de asemenea trasată pentru noi de Fecioara Maria și de sfinți: cei pe care Biserica îi propune ca modele universale. Papa Francisc obișnuia să vorbească și despre sfinții „de lângă noi” (cf. exortația apostolică Gaudete et Exsultate, 7), cu care trăim în viața de zi cu zi: tați, mame, bunici, oameni de orice vârstă și condiție, care, cu bucurie și angajament, fac efortul de a trăi cu sinceritate după Evanghelie.

Cu ei, cu sprijinul lor și grație rugăciunii lor, putem și noi să învățăm să ne înălțăm zi de zi spre cer. Cum spune Sfântul Paul, trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce este adevărat, drept și vrednic de iubire (cf. Filipeni 4,8) și să punem în practică, cu ajutorul lui Dumnezeu, tot ceea ce am „auzit și văzut” (v. 9). În acest fel, viața divină, pe care am primit-o la Botez și care ne atrage necontenit spre înălțimi, spre Tatăl, poate crește în noi și în jurul nostru și răspândi roadele prețioase ale comuniunii și păcii în lume. Fie ca Maria, Regina Cerului, care ne luminează și ne călăuzește în fiecare clipă, să ne susțină pe drumul nostru.

După Regina Caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

În multe țări se marchează astăzi Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, a cărei temă am ales în acest an să fie: „Protejarea vocilor și chipurilor umane”. În această eră a inteligenței artificiale, îi încurajez pe toți să se angajeze în promovarea unor forme de comunicare care să respecte întotdeauna adevărul persoanei umane, spre care ar trebui îndreptată orice inovație tehnologică.

De astăzi până duminica viitoare se desfășoară Săptămâna Laudato Si’, dedicată îngrijirii creației și inspirată de enciclica Papei Francisc. În acest an jubiliar al Sfântului Francisc de Assisi, rememorăm mesajul său de pace cu Dumnezeu, cu frații și surorile noastre și cu toate creaturile. Din păcate, în ultimii ani, din cauza războaielor, progresul în această direcție a fost mult împiedicat. De aceea, îi încurajez pe membrii Mișcării Laudato Si’ și pe toți cei care promovează o ecologie integrală să își reînnoiască angajamentul. Într-adevăr, a îngriji pacea înseamnă a îngriji viața!

Îi salut pe toți – dragi credincioși din Roma și pelerini din diverse țări. Salut în mod special mai mute fanfare din Germania, Confraternitatea „Sant’Antonu di u Monti” din Ajaccio și grupul de studenți de la Universitatea din Montana din Statele Unite ale Americii. Îi salut pe tinerii din Oppido Mamertina, pe animatorii de tineret din Lorenzaga, din Dieceza de Concordia-Pordenone, și pe candidații la Mir din Arhidieceza de Genova. Tuturor vă doresc o duminică frumoasă.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

În Evanghelia de astăzi, auzim câteva dintre cuvintele pe care Isus le-a adresat discipolilor Săi în timpul Cinei celei de Taină. Pe măsură ce preface pâinea și vinul într-o expresie vie a iubirii Sale, Cristos spune: „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14,15). Această afirmație ne eliberează de concepția greșită că suntem iubiți pentru că păzim poruncile, ca și cum dreptatea noastră ar fi o condiție prealabilă a iubirii lui Dumnezeu. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu este temelia dreptății noastre. Păzim cu adevărat poruncile potrivit voinței lui Dumnezeu atunci când recunoaștem iubirea Sa față de noi, așa cum a revelat-o Cristos lumii. Cuvintele lui Isus sunt, deci, o invitație de a intra într-o relație, nu un șantaj sau un ultimatum suspect.

De aceea Domnul ne poruncește să ne iubim unii pe alții așa cum El ne-a iubit (cf. Ioan 13,34): iubirea lui Isus este cea care naște iubirea în noi. Cristos însuși este standardul, măsura iubirii adevărate: iubirea care este fidelă pentru totdeauna, pură și necondiționată. Iubirea care nu cunoaște „dar” sau „poate”; iubirea care se dăruiește fără a căuta să posede; iubirea care dă viață fără a lua nimic în schimb. Pentru că Dumnezeu ne-a iubit primul, putem și noi să iubim, și când îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, ne iubim cu adevărat unii pe alții. Este ca viața însăși: la fel cum numai cei care au primit viață pot trăi, tot astfel numai cei care au fost iubiți pot iubi. Poruncile Domnului sunt, deci, un mod de viață care ne vindecă de iubirile false. Ele sunt un stil de viață spiritual care este o cale spre mântuire.

Tocmai pentru că ne iubește, Domnul nu ne lasă singuri în încercările vieții; ne făgăduiește Mângâietorul, adică Avocatul, „Duhul adevărului” (Ioan 14,17). Acest dar este unul pe care „lumea nu îl poate primi” (ibid.), atât timp cât stăruie în rău, oprimându-i pe cei săraci, excluzându-i pe cei slabi și ucigându-i pe cei nevinovați. Cei care răspund iubirii lui Isus față de toți, pe de altă parte, vor găsi în Duhul Sfânt un aliat care nu va eșua niciodată: „Îl cunoașteți”, spune Isus, „căci locuiește cu voi și va fi în voi” (ibid.). Putem, deci, să mărturisim despre Dumnezeu, care este iubire, mereu și pretutindeni. Iubirea nu este o idee a minții omenești, ci realitatea vieții divine, prin care toate lucrurile au fost create din nimic și răscumpărate din moarte.

Oferindu-ne iubirea adevărată și veșnică, Isus împărtășește cu noi identitatea Sa de Fiu iubit: „Eu sunt în Tatăl Meu și voi în Mine și Eu în voi” (v. 20). Această comuniune atotcuprinzătoare de viață îl respinge pe Acuzator – adversarul Mângâietorului, duhul opus apărătorului nostru. De fapt, în timp ce Duhul Sfânt este puterea adevărului, Acuzatorul este „tatăl minciunii” (Ioan 8,44), care caută să pună omenirea împotriva lui Dumnezeu și oamenii unii împotriva altora: exact opusul a ceea ce face Isus mântuindu-ne din rău și unindu-ne ca popor de frați și surori în Biserică.

Dragi prieteni, plini de recunoștință pentru acest dar, să ne încredințăm mijlocirii Fecioarei Maria, Maica Iubirii Divine.

După Regina Caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Am aflat cu profundă îngrijorare despre rapoartele privind violența în creștere din regiunea Sahel, în special din Ciad și Mali, care au suferit recent atacuri teroriste. Asigur victimele de rugăciunile mele sincere și de apropierea mea spirituală față de toți cei care suferă în urma acestor evenimente tragice. Sper cu ardoare că orice formă de violență să înceteze și încurajez toate eforturile menite să promoveze pacea și dezvoltarea în acel pământ iubit.

În fiecare an, pe 10 mai, celebrăm „Ziua Prieteniei Copto-Catolice”. Îi transmit salutările mele frățești Preafericirii Sale Papa Tawadros al II-lea și asigur întreaga Biserică Coptă iubită de rugăciunea mea. Sper că drumul nostru de prietenie ne va conduce la unitatea deplină în Cristos, care ne-a numit „prieteni” (cf. Ioan 15,15).

Și acum, îi salut cu căldură pe toți – credincioșii din Roma și pelerinii din diverse țări! Îi salut în mod special pe membrii grupului „Guardie d’Onore al Sacro Cuore di Gesù”, din diverse orașe ale Italiei, precum și pe „Volontari per l’evangelizzazione” legați de familia Radio Maria. Îi salut de asemenea cu căldură pe voluntarii asociației „Komen Italia”, cărora le mulțumesc pentru angajamentul lor în prevenirea cancerului de sân.

Doresc să mulțumesc locuitorilor din Insulele Canare care, cu ospitalitatea caracteristică lor, au primit nava de croazieră Hondius și pasagerii infectați cu Hantavirus. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți luna viitoare, cu prilejul vizitei mele în insule. Astăzi ne amintim în mod special de toate mamele. Prin mijlocirea Mariei, Maica lui Isus și Mama noastră, să ne rugăm cu iubire și recunoștință pentru fiecare mamă, în special pentru cele care trăiesc în împrejurări foarte dificile. Mulțumesc! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Tuturor le doresc o duminică binecuvântată.

Dragi frați și surori, duminică frumoasă!

În perioada timpului pascal, ca Biserica primară, ne întoarcem la cuvintele lui Isus, care își dezvăluie întregul sens în lumina pătimirii, morții și Învierii Sale. Ceea ce odinioară le scăpa discipolilor sau îi tulbura le revine acum în minte, le încălzește inima și îi umple de speranță.

Evanghelia proclamată în această duminică prezintă dialogul Învățătorului cu discipolii Săi în timpul Cinei celei de Taină. În particular, auzim o făgăduință care ne privește din acest moment în misterul Învierii Sale. Isus spune: „după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la Mine, pentru ca să fiți și voi acolo unde sunt eu” (In 14,3). Apostolii descoperă astfel că Dumnezeu are un loc pentru fiecare. Doi dintre ei trăiseră deja aceasta la prima lor întâlnire cu Isus pe malul Iordanului. Isus i-a observat urmându-l și i-a invitat în acea după-amiază să vadă unde locuia (cf. In 1,39). Și acum, în fața morții, Isus vorbește despre o casă, dar de data aceasta una foarte mare. Este casa Tatălui Său și a Tatălui nostru, unde este loc pentru toți. Fiul se descrie ca slujitorul care pregătește camerele, astfel încât fiecare frate sau soră, la sosire, să își găsească gata camera și să simtă că a fost mereu așteptat și că în sfârșit a fost găsit.

Dragi prieteni, în lumea veche în care ne aflăm încă pe drum, ceea ce atrage atenția sunt locurile exclusive, experiențele accesibile doar câtorva și privilegiul de a intra acolo unde alții nu pot. În lumea nouă în care Cel Înviat ne conduce, însă, ceea ce este mai prețios este la îndemâna tuturor. Și totuși aceasta nu îl face mai puțin atractiv. Dimpotrivă, ceea ce este deschis tuturor aduce acum bucurie. Recunoștința ia locul competiției; primirea depășește excluderea; și abundența nu mai implică inegalitate. Mai presus de orice, nimeni nu este confundat cu altcineva și nimeni nu se pierde. Moartea amenință să șteargă numele și amintirea cuiva, dar în Dumnezeu fiecare este pe deplin el însuși. Cu adevărat, aceasta este ceea ce căutăm toată viața, uneori gata să facem orice doar pentru a primi puțină atenție și recunoaștere.

„Aveți credință”, ne spune Isus. Acesta este secretul! „Credeți în Dumnezeu și credeți în Mine” (In 14,1). Tocmai această credință eliberează inimile noastre de anxietatea de a poseda și de a acumula și de iluzia că trebuie să urmărim o poziție de prestigiu pentru a avea valoare. Fiecare persoană are deja o valoare infinită în misterul lui Dumnezeu, care este adevărata realitate. Iubindu-ne unii pe alții așa cum ne-a iubit Isus, ne transmitem reciproc această conștiință. Aceasta este porunca cea nouă; în acest fel anticipăm cerul pe pământ și revelăm tuturor că frăția și pacea sunt chemarea noastră. Într-adevăr, prin iubire, în mijlocul mulțimii de frați și surori, fiecare descoperă că este creat în mod unic. Să ne rugăm, deci, Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii, ca fiecare comunitate creștină să fie o casă deschisă tuturor și atentă față de fiecare persoană.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

A început luna mai: în întreaga Biserică se reînnoiește bucuria de a se aduna în numele Mariei, Mama noastră, mai ales prin rugăciunea Rozariului împreună. Retrăim experiența acelor zile dintre Înălțarea lui Isus și Rusalii, când ucenicii se adunau în cenaclu pentru a invoca Duhul Sfânt. Preasfânta Fecioară Maria rămânea în mijlocul lor, inima Sa veghind asupra focului care anima rugăciunea tuturor. Vă încredințez intențiile mele, în special pentru comuniunea în Biserică și pentru pacea în lume. Astăzi este marcată Ziua Mondială a Libertății Presei, promovată de UNESCO. Din nefericire, acest drept este adesea încălcat – uneori în mod flagrant, alteori în moduri mai subtile. Să ne amintim de numeroșii jurnaliști și reporteri care au căzut victime ale războaielor și violenței.

Îi salut cu căldură pe toți – credincioșii din Roma și pelerinii veniți din multe țări! Îi salut pe profesorii – călugări și laici – din școlile Hermanas Franciscanas de los Sagrados Corazones, precum și pe credincioșii din Madrid, Granada, Minneapolis și Malaysia; și pe peruvienii care formează Asociația Virgen de Chapi de Arequipa din Roma. Salut Asociația Meter, care de 30 de ani se angajează în apărarea minorilor de flagelul abuzului, implicând atât comunitățile ecleziale cât și cele civile și promovând educația orientată spre sprijinirea victimelor și prevenire. Mulțumesc pentru slujirea voastră!

Sunt bucuros să îi salut pe credincioșii din Padova, Gruppo Giovani Valdaso și Punto Giovani din Comunitatea Camiliană din Piossasco, Acțiunea Catolică din Vicariatul Noale, tinerii din Verolanuova și Cadignano, corul de tineri din Coredo-Predaia și studenții de la Liceul Fardella-Ximenes din Trapani. Tuturor le doresc o duminică frumoasă!

Frați și surori, o zi și o duminică frumoasă!

Pe măsură ce ne continuăm călătoria prin timpul pascal, Evanghelia de astăzi ne prezintă comparația pe care o face Isus între Sine și un păstor, precum și cu poarta staulului (cf. Ioan 10,1-10). Isus face o comparație între păstor și hoț. Într-adevăr, El spune că „cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoț și un tâlhar” (v. 1). Continuă clarificând și mai mult acest lucru: „Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să ucidă. Eu am venit ca să aibă viață și să o aibă din belșug” (v. 10). Diferența este clară: păstorul are o legătură specială cu oile sale și, prin urmare, poate intra pe poarta staulului. Pe de altă parte, dacă cineva trebuie să sară gardul pentru a intra, atunci este cu siguranță un hoț care vrea să fure oile.

Isus ne spune că este legat de noi printr-o relație de prietenie, pentru că ne cunoaște, ne cheamă pe nume, ne călăuzește și – la fel cum face păstorul cu oile sale – ne caută când ne rătăcim și ne leagă rănile când suntem bolnavi (cf. Ezechiel 34,16). Isus nu vine ca un hoț să ne ia viața și libertatea, ci să ne conducă pe căile dreptății. El nu vine să ne prindă în capcană sau să ne înșele conștiința, ci să o lumineze cu lumina înțelepciunii Sale. El nu vine să ne pângărească bucuriile pământești, ci să le deschidă către o fericire mai plină și mai durabilă. Cei care se încredințează Lui nu au de ce să se teamă, pentru că El nu ne privează de viață, ci vine să ne-o dea din belșug (cf. v. 10).

Frați și surori, suntem invitați să reflectăm asupra porții inimii și vieții noastre și, mai ales, să fim vigilenți în privința ei, pentru că oricine intră poate fie să ne sporească bucuria, fie să ne-o fure ca un hoț. „Hoții” pot lua multe forme. Ei pot fi: oameni care, indiferent de aparențe, ne suprimă libertatea sau nu ne respectă demnitatea; credințe și prejudecăți care ne împiedică să privim pe ceilalți și viața cu seninătate; idei greșite care ne pot conduce la alegeri negative; sau stiluri de viață superficiale și consumiste care ne lasă goi în interior și ne împing să trăim constant dincolo de noi înșine. Și să nu uităm de acei „hoți” care, jefuind resursele pământului, purtând războaie sângeroase sau alimentând răul sub orice formă, nu fac altceva decât să ne fure fiecăruia posibilitatea unui viitor marcat de pace și seninătate. Trebuie să ne întrebăm: Cine vrem să ne călăuzească în viață? Ce „hoți” au încercat să pătrundă în turma noastră? Au reușit oare, sau am reușit noi să îi alungăm?

Astăzi, Evanghelia ne invită să ne încredem în Domnul. El nu vine să ne ia nimic. Dimpotrivă, El este Păstorul cel Bun care dă viață și ne-o oferă din belșug. Fie ca Fecioara Maria să ne însoțească mereu în călătoria noastră și să mijlocească pentru noi și pentru întreaga lume.

După Regina Caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Astăzi se împlinesc 40 de ani de la tragicul incident de la Cernobîl, care a lăsat o amprentă de neșters asupra conștiinței umanității. Acesta servește ca avertisment cu privire la riscurile inerente utilizării unor tehnologii din ce în ce mai puternice. Să-i încredințăm milostivirii lui Dumnezeu pe cei care au murit și pe toți cei care încă suferă de pe urma dezastrului. Sper că discernământul și responsabilitatea vor prevala întotdeauna la toate nivelurile de luare a deciziilor, astfel încât orice utilizare a energiei atomice să fie pusă în slujba vieții și a păcii.

Vă adresez acum salutul meu, romani și pelerini din diverse țări: bine ați venit! Îi salut pe Cavalerii și Doamnele Ordinului Sfântului Gheorghe și ale Ordinului European al Casei de Habsburg-Lorena. Adresez bun-venit copiilor grupului de dans „Malva” din Brovary, Ucraina; Corului Cantica Sacra din Arhidieceza de Trnava, Slovacia; credincioșilor din Viena, Madrid și Insulele Canare; precum și profesorilor Școlii „São Tomás” din Lisabona. Salut, de asemenea, grupul numeros de tineri din Val Camonica, din Dieceza de Brescia, și pe tinerii ministranți din Biadene și Caonada; precum și pe credincioșii din Treviso, Vicenza, Crotone, Cariati, Oria și Lecce; și pe participanții la conferința Asociației Apostolilor Milostivirii Divine.

Un salut special membrilor familiilor și prietenilor noilor preoți ai Diecezei de Roma, pe care i-am hirotonit în această dimineață în Bazilica San Pietro: vă rog să continuați să îi însoțiți pe acești tineri slujitori ai Evangheliei cu rugăciunile voastre. Vă doresc tuturor o duminică binecuvântată.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă și, încă o dată, un Paște fericit!

Astăzi, în a doua duminică de Paște, dedicată Milostivirii divine de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, Evanghelia relatează apariția lui Isus cel înviat în fața apostolului Toma (cf. Ioan 20,19-31). Acest eveniment a avut loc la opt zile după Paște, în timp ce comunitatea era adunată. Acolo, Toma l-a întâlnit pe Învățător, care l-a invitat să privească urmele cuielor și să-și pună mâna în rana din coastă, și să creadă (cf. v. 27). Această scenă ne invită să reflectăm asupra propriei noastre întâlniri cu Isus cel înviat. Unde îl putem găsi? Cum îl putem recunoaște? Cum putem crede? Sfântul Ioan, care a relatat evenimentul, ne oferă indicații precise: Toma l-a întâlnit pe Isus în a opta zi, în comunitatea adunată, și l-a recunoscut în semnele jertfei Sale. Mărturisirea sa de credință, cea mai înaltă din întregul Evanghelie după Ioan, a izvorât din această experiență: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (v. 28).

Desigur, nu este întotdeauna ușor să crezi. Nu a fost ușor pentru Toma și nu este ușor nici pentru noi. Credința trebuie hrănită și susținută. Din acest motiv, în „a opta zi” – adică în fiecare duminică – Biserica ne invită să facem ceea ce au făcut primii discipoli: să ne adunăm și să celebrăm Euharistia. În timpul Liturghiei, ascultăm cuvintele lui Isus, ne rugăm, ne mărturisim credința, împărtășim darurile lui Dumnezeu în caritate, ne oferim viețile în unire cu Jertfa lui Cristos. Trupul și Sângele Său ne hrănesc, pentru ca și noi să devenim martori ai Învierii Sale, așa cum indică termenul „Misă”, care înseamnă „trimitere” sau „misiune” (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1332).

Euharistia duminicală este indispensabilă vieții creștine. Mâine voi pleca în călătoria mea apostolică în Africa. Unii dintre martirii Bisericii africane primare, în special martirii din Abitene, ne-au lăsat o mărturie frumoasă în acest sens. Când li s-a oferit șansa de a-și salva viața renunțând la celebrarea Euharistiei, ei au răspuns că nu pot trăi fără a celebra Ziua Domnului. Acolo crește și se întărește credința noastră. Acolo eforturile noastre, deși limitate, sunt unite prin harul lui Dumnezeu cu acțiunile membrilor unui singur trup – Trupul lui Cristos – pentru împlinirea unui singur mare plan de mântuire care îmbrățișează întreaga umanitate. Prin Euharistie mâinile noastre devin „mâinile Celui Înviat”, mărturisind prezența, milostivirea și pacea Lui. Semnele muncii, ale sacrificiului, ale bolii și ale trecerii anilor sunt adesea gravate în mâinile noastre, la fel cum sunt și în tandrețea unei mângâieri, a unei strângeri de mână sau a unui gest de caritate.

Dragi frați și surori, într-o lume care are atâta nevoie de pace, acest lucru ne cheamă mai mult ca oricând să fim statornici și credincioși în întâlnirea noastră euharistică cu Domnul Înviat, pentru a putea merge mai departe ca martori ai carității și mesageri ai reconcilierii. Fie ca Fecioara Maria să ne ajute să facem acest lucru, ea care este binecuvântată pentru că a fost prima care a crezut fără să vadă (cf. Ioan 20,29).

După Regina caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Astăzi, multe Biserici orientale sărbătoresc Paștele conform calendarului iulian. În comuniune de credință cu Domnul înviat, adresez urări sincere de pace tuturor acestor comunități. Însoțesc aceste urări cu rugăciunea mea fierbinte pentru toți cei care suferă din cauza războiului, în special pentru dragul popor al Ucrainei. Fie ca lumina lui Cristos să aducă mângâiere inimilor îndurerate și să întărească speranța în pace. Fie ca atenția comunității internaționale față de tragedia acestui război să nu slăbească!

În aceste zile de durere, teamă și speranță neclintită în Dumnezeu, mă simt mai aproape ca niciodată de iubitul popor libanez. Principiul umanității, înscris în conștiința fiecărei persoane și recunoscut în dreptul internațional, implică o obligație morală de a proteja populația civilă de efectele îngrozitoare ale războiului. Fac apel la părțile implicate în conflict să declare un armistițiu și să caute urgent o soluție pașnică.

Miercurea viitoare se împlinesc trei ani de la începutul conflictului sângeros din Sudan. Cât de mult suferă poporul sudanez, victime nevinovate ale acestei tragedii inumane! Îmi reînnoiesc apelul fervent către părțile beligerante să-și reducă la tăcere armele și să înceapă, fără condiții prealabile, un dialog sincer menit să pună capăt cât mai curând acestui război fratricid.

Acum, vă salut pe toți – romani și pelerini deopotrivă – în special pe credincioșii care au sărbătorit Duminica Milostivirii Divine la Sanctuarul Santo Spirito din Sassia. Salut corul Musikverein Kleinraming, din Dieceza de Linz din Austria, credincioșii veniți din Polonia, tinerii de la Collège Saint Jean de Passy din Paris și pe cei de diverse naționalități din Mișcarea Focolare. Salut, de asemenea, grupul de pelerini din comunitatea San Benedetto Po și candidații la Mir din Santarcangelo di Romagna și San Vito.

Mâine voi pleca într-o călătorie apostolică de zece zile în patru țări africane: Algeria, Camerun, Angola și Guineea Ecuatorială. Vă rog să mă purtați în rugăciunile voastre. Vă doresc tuturor o duminică frumoasă!

Dragi frați și surori, Cristos a înviat! Paște fericit!

Acest salut, plin de uimire și bucurie, ne va însoți pe tot parcursul acestei săptămâni. În timp ce sărbătorim noua zi pe care Domnul a făcut-o pentru noi, liturgia proclamă intrarea întregii creații în timpul mântuirii: în numele lui Isus, disperarea morții este alungată pentru totdeauna.

Evanghelia de astăzi (Mt 28,8-15) ne invită să alegem între două relatări: cea a femeilor care l-au întâlnit pe Domnul înviat (v. 9-11) și cea a gărzilor care au fost mituite de liderii sinedriului (v. 11-14). Primii proclamă victoria lui Cristos asupra morții; cei din urmă afirmă că moartea prevalează întotdeauna și în orice împrejurare. Conform versiunii lor, Isus nu a înviat; în schimb, trupul Său a fost furat. Din același fapt – mormântul gol – se nasc două interpretări: una sursă de viață nouă și veșnică, cealaltă de moarte sigură și definitivă.

Acest contrast ne invită să reflectăm la valoarea mărturiei creștine și la integritatea comunicării umane. Adesea, proclamarea adevărului este întunecată de ceea ce astăzi numim „știri false” – minciuni, insinuări și acuzații nefondate. Cu toate acestea, în fața unor astfel de obstacole, adevărul nu rămâne ascuns; dimpotrivă, el iese în întâmpinarea noastră, viu și radiant, luminând chiar și întunericul cel mai adânc. La fel cum le-a vorbit femeilor de la mormânt, Isus ne spune astăzi: „Nu vă temeți; mergeți și dați de știre” (v. 10). În acest fel, El însuși devine Buna Vestire care trebuie mărturisită în lume. Paștele Domnului este Paștele nostru – Paștele întregii umanități – pentru că acest om care a murit pentru noi este Fiul lui Dumnezeu, care și-a dat viața pentru noi. Așa cum Cel înviat, mereu viu și prezent, eliberează trecutul de un sfârșit distructiv, tot așa proclamarea Paștelui răscumpără viitorul nostru din mormânt.

Dragi prieteni, cât de important este ca această Evanghelie să ajungă, înainte de toate, la cei oprimați de răul care corupe istoria și aduce confuzie conștiințelor! Mă gândesc la popoarele lovite de război, la creștinii persecutați pentru credința lor, la copiii privați de educație. Proclamarea misterului pascal al lui Cristos, atât prin cuvânt, cât și prin faptă, înseamnă a da o nouă voce speranței – o speranță care, altfel, ar fi înăbușită de mâinile celor violenți. Oriunde este proclamată, Buna Vestire luminează orice umbră, în orice epocă.

Cu deosebită afecțiune, în lumina Domnului înviat, ne amintim astăzi de Papa Francisc, care, în lunea Paștelui de anul trecut, s-a întors la Domnul. În timp ce ne amintim de mărturia sa profundă de credință și iubire, să ne rugăm împreună Fecioarei Maria, Scaunul Înțelepciunii, pentru a deveni vestitori tot mai radianți ai adevărului.

După Regina caeli, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Vă urez un călduros bun venit tuturor, dragi pelerini din Italia și din diferite alte țări. Îi salut, în special, pe tinerii din decanatul de Appiano Gentile. Gândurile mele se îndreaptă către toți cei care, în diferite părți ale lumii, iau parte la inițiativele organizate cu ocazia „Zilei internaționale a sportului pentru dezvoltare și pace”, reînnoind apelul meu ca sportul, cu limbajul său universal al fraternității, să fie un loc al incluziunii și al păcii.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje de urări de bine pentru Paști în aceste zile. Sunt deosebit de recunoscător pentru rugăciunile voastre. Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Dumnezeu să vă răsplătească pe fiecare dintre voi cu darurile Sale! Sper să petreceți această zi Luni a Paștelui și aceste zile din Octava Paștelui – în timpul cărora continuăm să sărbătorim Învierea lui Cristos – în bucurie și credință. Să continuăm să ne rugăm pentru darul păcii pentru întreaga lume. O zi fericită!

Dragi frați și surori,

La începutul Săptămânii Sfinte, rugăciunile noastre sunt mai mult ca oricând alături de creștinii din Orientul Mijlociu, care suferă consecințele unui conflict brutal și, în multe cazuri, nu sunt în măsură să respecte pe deplin liturgiile acestor zile sfinte. În timp ce Biserica contemplă misterul Patimilor Domnului, nu-i putem uita pe cei care astăzi sunt cu adevărat părtași la suferința Sa. Calvarul lor ne pune la încercare toate conștiințele. Să ne înălțăm rugăciunea către Prințul Păcii pentru ca El să susțină popoarele rănite de război și să deschidă căi concrete spre reconciliere și pace.

De asemenea, doresc să-i încredințez Domnului pe lucrătorii din domeniul maritim care au căzut victime conflictului. Mă rog pentru cei decedați, pentru cei răniți și pentru familiile lor. Pământul, cerul și marea au fost toate create pentru viață și pace! Să ne rugăm, de asemenea, pentru toți migranții care au murit pe mare, în special pentru cei care și-au pierdut viața în ultimele zile în largul coastelor Cretei. Vă salut și vă mulțumesc tuturor – romani și pelerini – care ați luat parte la această Liturghie! Împreună, să ne întoarcem acum către Fecioara Maria, încredințând toate rugăciunile noastre mijlocirii ei. Fie ca ea să ne călăuzească în aceste zile sfinte, astfel încât să îl putem urma pe Isus, Mântuitorul nostru, cu credință și iubire.

Dragi frați și surori, bună dimineața!

În această a cincea duminică din Postul Mare, liturgia proclamă Evanghelia învierii lui Lazăr (cf. Ioan 11,1-45). În parcursul Postului Mare, acesta este un semn care vorbește despre victoria lui Cristos asupra morții și despre darul vieții veșnice, pe care îl primim prin Botez (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1265). Astăzi, Isus ne spune și nouă, așa cum i-a spus Martei, sora lui Lazăr: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în Mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veci” (Ioan 11,25-26).

Liturgia ne invită astfel, în lumina faptului că Săptămâna Mare se apropie, să retrăim evenimentele Pătimirii Domnului – intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, judecata, răstignirea, îngroparea – pentru a le înțelege sensul cel mai autentic și a ne deschide față de darul harului pe care îl conțin. Aceste evenimente își găsesc împlinirea în Cristos cel înviat, care a biruit moartea și trăiește în noi prin Botez, pentru mântuirea noastră și pentru plinătatea vieții.

Harul Său luminează această lume, care pare să caute în mod constant noutatea și schimbarea, chiar cu prețul sacrificării lucrurilor importante – timp, energie, valori, afecțiuni – ca și cum faima, bunurile materiale, divertismentul și relațiile trecătoare ne-ar putea umple inimile sau ne-ar putea face nemuritori. Este un simptom al dorinței de infinit pe care fiecare dintre noi o poartă în interiorul său, o nevoie care nu poate fi satisfăcută de lucrurile trecătoare. Nimic finit nu poate potoli setea noastră interioară, pentru că suntem creați pentru Dumnezeu și nu găsim pace până nu ne odihnim în El (cf. Confesiuni, I, 1.1).

Episodul învierii lui Lazăr ne invită, așadar, să ascultăm această nevoie profundă și, cu puterea Duhului Sfânt, să ne eliberăm inimile de obiceiuri, condiționări și moduri de gândire care, asemenea unor bolovani, ne închid în mormântul egoismului, al materialismului, al violenței și al superficialității. În aceste locuri nu există viață, ci doar confuzie, nemulțumire și singurătate. Și Isus ne strigă: „Vino afară!” (Ioan 11,43), îndemnându-ne să ieșim din aceste spații înguste, reînnoiți de harul Său, pentru a umbla în lumina iubirii, ca femei și bărbați noi, capabili să sperăm și să iubim, fără calcule și fără măsură, după modelul iubirii Sale infinite. Fie ca Fecioara Maria să ne ajute să trăim aceste zile sfinte cu credința, încrederea și fidelitatea ei, astfel încât experiența glorioasă a întâlnirii cu Fiul ei înviat să se reînnoiască în noi în fiecare zi.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Cu consternare continui să urmăresc situația din Orientul Mijlociu, care, la fel ca alte regiuni ale lumii, este sfâșiată de război și violență. Nu putem rămâne tăcuți în fața suferinței atâtor oameni fără apărare, victime ale acestor conflicte. Ceea ce îi rănește pe ei rănește întreaga umanitate. Moartea și durerea cauzate de aceste războaie sunt un scandal pentru întreaga familie umană și un strigăt care se înalță către Dumnezeu! Îmi reînnoiesc cu tărie apelul de a persevera în rugăciune, pentru ca ostilitățile să înceteze și să se deschidă în sfârșit căi către pace, bazate pe dialog sincer și respect pentru demnitatea fiecărei persoane umane.

Astăzi are loc Maratonul de la Roma, cu nenumărați atleți din întreaga lume. Acesta este un semn de speranță! Fie ca sportul să deschidă calea către pace, incluziune socială și spiritualitate. Vă adresez salutări din suflet tuturor, romani și pelerini din diverse țări, în special celor veniți din Dieceza de Córdoba din Spania. Îi salut cu bucurie pe credincioșii din Belluno și Pordenone, din Crotone și din parohia Santa Maria delle Grazie din Roma. Salut tinerii din Nave, din Dieceza de Brescia, grupul de candidați la Mir din Dieceza de Florența și reprezentanții Asociației Directorilor de Hoteluri. Vă doresc tuturor o duminică frumoasă!

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Lectura evanghelică a celei de-a patra duminici din Postul Mare relatează vindecarea unui orb din naștere (cf. Ioan 9,1-41). Prin simbolismul acestei relatări, evanghelistul Ioan ne vorbește despre misterul mântuirii: în timp ce noi eram în întuneric, în timp ce omenirea umbla în beznă (cf. Isaia 9,2), Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca lumină a lumii, pentru a deschide ochii orbilor și a ne lumina viața.

Profeții anunțaseră că Mesia va deschide ochii orbilor (cf. Isaia 29,18; 35,5; Psalmul 146,8). Isus însuși a confirmat autenticitatea misiunii Sale arătând că „orbii își recapătă vederea” (Matei 11,5) și s-a prezentat cu cuvintele: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8,12). Cu siguranță, noi toți putem spune că suntem „orbi din naștere”, pentru că singuri nu putem vedea misterul vieții în toată profunzimea Sa. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu s-a făcut trup în Isus, pentru ca lutul umanității noastre, modelat de suflarea harului Său, să primească o lumină nouă, capabilă să ne ajute să ne vedem pe noi înșine, pe ceilalți și pe Dumnezeu în adevăr.

Este izbitor faptul că, de-a lungul secolelor, s-a răspândit și persistă până în zilele noastre opinia că credința este un fel de „salt în întuneric”, o renunțare la gândire, astfel încât a avea credință ar însemna a crede „orbește”. Cu toate acestea, Evanghelia ne arată că, prin contactul cu Cristos, ni se deschid ochii. Într-adevăr, autoritățile religioase îl întreabă cu insistență pe orbul vindecat: „Atunci cum ți s-au deschis ochii?” (Ioan 9,10); și din nou: „Cum ți-a deschis El ochii?” (v. 26).

Frați și surori, și noi suntem vindecați de iubirea lui Cristos și suntem chemați să ne trăim credința cu „ochii deschiși”. Credința nu este un act orb, o renunțare la rațiune sau o retragere într-un fel de certitudine religioasă care ne face să ne întoarcem privirea de la lume. Dimpotrivă, credința ne ajută să vedem lucrurile „așa cum le vede Isus însuși, cu proprii Săi ochi: este o participare la modul Său de a vedea” (Lumen Fidei, 18). În acest sens, credința este o invitație la a ne „deschide ochii”, așa cum a făcut Domnul, mai ales față de suferința altora și față de necazurile lumii.

Astăzi, într-un mod special, în fața numeroaselor întrebări ale inimii umane, precum și a situațiilor tragice de nedreptate, violență și suferință care marchează epoca noastră, este esențial ca credința noastră să fie alertă, atentă și profetică. Ea trebuie, de asemenea, să ne deschidă ochii la întunericul lumii și să aducă altora lumina Evangheliei prin angajamentul nostru față de pace, justiție și solidaritate. Să-i cerem Fecioarei Maria să mijlocească pentru noi, astfel încât lumina lui Cristos să deschidă ochii inimilor noastre și să ne permită să îi dăm mărturie cu simplitate și curaj.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

De două săptămâni, popoarele din Orientul Mijlociu suferă violența îngrozitoare a războiului. Mii de oameni nevinovați au fost uciși, iar nenumărați alții au fost forțați să-și părăsească casele. Îmi reînnoiesc apropierea în rugăciune față de toți cei care au pierdut persoane dragi în atacurile care au lovit școli, spitale și zone rezidențiale. Situația din Liban este un motiv de mare îngrijorare. Sper că vor apărea căi de dialog pentru a sprijini autoritățile țării în punerea în aplicare a unor soluții durabile la criza gravă care se desfășoară în prezent, pentru binele comun al întregului popor libanez. În numele creștinilor din Orientul Mijlociu și al tuturor femeilor și bărbaților de bunăvoință, fac apel la cei responsabili pentru acest conflict: încetați focul! Căile dialogului trebuie să fie redeschise! Violența nu poate duce niciodată la dreptatea, stabilitatea și pacea pe care popoarele le așteaptă.

Vă urez bun venit tuturor celor adunați astăzi aici, în Piața San Pietro. Îi salut pe credincioșii care au venit din Valencia și Barcelona, din Spania, precum și pe cei din Palermo. Salut cu bucurie mai multe grupuri de tineri care se pregătesc să primească Sacramentul Mirului: din Berceto, Dieceza de Parma; din Tuto, Dieceza de Florența; din Torre Maina și Gorzano, Dieceza de Modena-Nonantola. Îi salut, de asemenea, pe tinerii din parohia Sfântul Grigorie cel Mare din Roma și din Capriano del Colle și Azzano Mella, Dieceza de Brescia. Vă doresc tuturor o duminică frumoasă.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Încă din primele secole ale istoriei Bisericii, dialogul dintre Isus și femeia samariteană, vindecarea orbului din naștere și învierea lui Lazăr luminează calea celor care, de Paști, vor primi Botezul și vor începe o viață nouă. Aceste minunate pasaje din Evanghelie, pe care le citim începând cu această duminică, sunt destinate catehumenilor pentru a-i ajuta în călătoria lor de a deveni creștini. În același timp, aceste pasaje sunt auzite încă o dată de întreaga comunitate de credincioși pentru a-i ajuta să fie creștini mai autentici și mai bucuroși.

Într-adevăr, Isus este răspunsul la setea noastră. Așa cum i-a sugerat femeii samaritene, întâlnirea cu El trezește în adâncul fiecărei persoane un „izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică” (Ioan 4,14). Câți oameni din lumea întreagă caută și astăzi acest izvor spiritual! „Uneori și eu sunt acolo”, scrie tânăra Etty Hillesum în jurnalul ei. „Dar cel mai adesea pietrele și pietrișul blochează fântâna, iar Dumnezeu este îngropat dedesubt. Apoi trebuie să fie dezgropat din nou” [1]. Dragi prieteni, nu există energie mai bine cheltuită decât cea dedicată eliberării inimii noastre. Din acest motiv, Postul Mare este un dar: începem a treia săptămână și acum suntem în măsură să intensificăm călătoria!

Tot în Evanghelie este scris că: „au ajuns discipolii lui și se mirau că vorbește cu o femeie” (Ioan 4,27). Ei sunt reticenți în a accepta misiunea Sa ca fiind a lor, așa că Învățătorul trebuie să îi impulsioneze: „Nu spuneți voi: «Mai sunt încă patru luni și vine secerișul»? Iată, eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți lanurile că sunt albe pentru seceriș” (Ioan 4,35). Domnul încă îi spune Bisericii Sale: „Ridică-ți ochii și recunoaște surprizele lui Dumnezeu!” Pe câmpie, cu patru luni înainte de recoltare, nu se vede practic nimic. Dar acolo, unde nu vedem nimic, harul este deja la lucru și roadele sale sunt gata să fie culese. Recolta este mare: poate că lucrătorii sunt puțini pentru că sunt distrași de alte activități. Isus, pe de altă parte, este atent. Conform obiceiului, El ar fi trebuit să o ignore pur și simplu pe femeia samariteană; în schimb, Isus vorbește cu ea, o ascultă și îi arată respect – fără o agendă ascunsă și fără dispreț.

Cât de mulți oameni caută în Biserică aceeași sensibilitate, această disponibilitate! Și cât de frumos este atunci când pierdem noțiunea timpului pentru a acorda atenție persoanei pe care o întâlnim, așa cum vedem în acest pasaj. Isus a fost atât de hrănit spiritual de dorința lui Dumnezeu de a ajunge la oameni la cele mai profunde niveluri, încât a uitat chiar să mănânce (cf. Ioan 4,34). Astfel, femeia samariteană devine prima dintre multele femei evanghelizatoare. Datorită mărturiei ei, mulți din satul ei de oameni disprețuiți și respinși au venit să îl întâlnească pe Isus și și în ei credința a țâșnit ca apa curată. Surori și frați, astăzi să îi cerem Mariei, Maica Bisericii, să fim capabili să îi slujim, împreună cu Isus și ca Isus, pe acei bărbați și femei însetați de adevăr și dreptate. Nu este momentul opoziției între o Biserică și alta, între „noi” și „ei”: cei care îl adoră pe Dumnezeu caută să fie bărbați și femei de pace, care îl adoră în Duh și în adevăr (cf. Ioan 4,23-24).

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Vești profund tulburătoare continuă să sosească din Iran și din întregul Orient Mijlociu. Pe lângă episoadele de violență și devastare, precum și climatul generalizat de ură și teamă, există și îngrijorarea că conflictul se va extinde și că alte țări din regiune, inclusiv iubitul Liban, ar putea să se afunde din nou în instabilitate. Înălțăm umila noastră rugăciune către Domnul, pentru ca sunetul tunător al bombelor să înceteze, armele să tacă și să se deschidă un spațiu de dialog în care vocea poporului să poată fi auzită. Încredințez această intenție Sfintei Fecioare Maria, Regina păcii, pentru ca ea să mijlocească pentru cei care suferă din cauza războiului și să conducă inimile pe calea reconcilierii și a speranței.

Astăzi, 8 martie, este Ziua internațională a femeii. Ne reînnoim angajamentul, care pentru noi creștinii se bazează pe Evanghelie, de a recunoaște demnitatea egală a bărbatului și a femeii. Din păcate, multe femei, începând din copilărie, sunt încă discriminate și suferă diverse forme de violență. În mod special, le ofer solidaritatea mea și rugăciunile mele.

Salut studenții din College Station din Texas, Kansas City din Missouri și Fort Wayne din Indiana din Statele Unite ale Americii și din Jerez și Cádiz din Spania, precum și grupurile de pelerini din Peru, Panama, Honduras, Mexic și Chile. Îi salut pe credincioșii din Brescia, Castrolibero, Gravina di Puglia, Perugia și din parohiile San Clemente Papa și San Pio da Pietrelcina din Roma. Salut comunitatea „Casa di Maria” din Roma, grupul de candidați pentru Mir din Dieceza de Orvieto-Todi, copiii din Mantova și echipa de rugby din Rovigo. Le doresc tuturor o duminică binecuvântată.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Evanghelia de astăzi zugrăvește un tablou luminos pentru noi toți, deoarece relatează Schimbarea la Față a Domnului (cf. Matei 17,1-9). În această descriere, evanghelistul se bazează pe amintirile apostolilor, înfățișându-l pe Cristos între Moise și Ilie. Cuvântul făcut trup se află între Lege și Profeți: El este Înțelepciunea vie, care aduce la îndeplinire fiecare cuvânt divin. Tot ceea ce Dumnezeu a poruncit și a inspirat ființelor umane își găsește expresia deplină și definitivă în Isus.

La fel ca în ziua botezului Său în Iordan, și astăzi, pe munte, auzim vocea Tatălui proclamând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”, în timp ce Duhul Sfânt îl învăluie pe Isus într-un „nor luminos”(Matei 17,5). Evanghelia folosește această expresie unică pentru a descrie modul în care Dumnezeu se revelează. Când se manifestă, Domnul își face abundența vizibilă privirii noastre: stând în fața lui Isus, a cărui față strălucește „ca soarele” și ale cărui haine devin „albe ca lumina” (cf. v. 2), discipolii contemplă splendoarea umană a lui Dumnezeu. Petru, Iacob și Ioan contemplă o slavă smerită, care nu este afișată ca un spectacol pentru a fi văzută de mulțimi, ci într-o intimitate solemnă.

Schimbarea la Față prefigurează lumina Paștelui: un eveniment despre moarte și înviere, despre întuneric și lumina nouă pe care Cristos o iradiază pe toate trupurile biciuite de violență, răstignite de durere sau abandonate în mizerie. Într-adevăr, în timp ce răul reduce trupul nostru la o marfă sau la o masă anonimă, același trup strălucește de slava lui Dumnezeu. Răscumpărătorul transfigurează astfel rănile istoriei, luminând mințile și inimile noastre: revelația Sa este un dar al mântuirii! Ne captivează acest lucru? Vedem adevăratul chip al lui Dumnezeu cu o privire plină de uimire și iubire?

Răspunsul Tatălui la disperarea ateismului este darul Fiului Său, Mântuitorul; Duhul Sfânt ne răscumpără din singurătatea agnosticismului oferindu-ne o comuniune veșnică de viață și har; iar ca răspuns la credința noastră slabă, este anunțată promisiunea învierii viitoare. Aceasta este ceea ce discipolii au văzut în splendoarea lui Cristos, dar a fost nevoie de timp pentru ca ei să înțeleagă (cf. Matei 17,9), timp în tăcere pentru a asculta cuvântul, timp pentru convertire pentru a se bucura de compania Domnului. Pe măsură ce experimentăm acest lucru în timpul Postului Mare, să o rugăm pe Maria, învățătoarea rugăciunii și Steaua dimineții, să ne călăuzească în credință.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori!

Urmăresc cu profundă îngrijorare ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu și în Iran în această perioadă tumultoasă. Stabilitatea și pacea nu se obțin prin amenințări reciproce, nici prin utilizarea armelor, care semănau distrugere, suferință și moarte, ci doar prin dialog rezonabil, sincer și responsabil. Confruntându-ne cu posibilitatea unei tragedii de proporții imense, fac un apel din inimă către toate părțile implicate pentru a-și asuma responsabilitatea morală de a opri spirala violenței înainte ca aceasta să devină o prăpastie de netrecut. Fie ca diplomația să își recapete rolul care îi revine și fie ca bunăstarea popoarelor, care tânjesc după o existență pașnică bazată pe dreptate, să fie susținută. Și să continuăm să ne rugăm pentru pace.

În aceste zile, au sosit și vești tulburătoare despre confruntările dintre Pakistan și Afganistan. Fac un apel urgent la o revenire la dialog. Să ne rugăm împreună pentru ca armonia să prevaleze în toate conflictele din întreaga lume. Numai pacea, un dar al lui Dumnezeu, poate vindeca rănile dintre popoare. Doresc să îmi exprim apropierea față de cei care au fost grav afectați de inundațiile din statul brazilian Minas Gerais. Mă rog pentru victime, pentru familiile care și-au pierdut casele și pentru toți cei implicați în eforturile de salvare.

Vă adresez un salut călduros tuturor, romani și pelerini din diferite țări, în special grupului de camerunezi care trăiesc la Roma, însoțiți de președintele Conferinței lor Episcopale, pe care, cu voia Domnului, voi avea bucuria de a-i vizita în luna aprilie. Salut credincioșii din Dieceza de Iași din România, din Budimir din Košice, Slovacia, din Massachusetts din Statele Unite ale Americii și din Confraternitatea Santísimo Cristo de la Buena Muerte din Jaén, Spania. Îi salut pe credincioșii din Napoli, Torre del Greco și Afragola; din Caraglio și Valle Grana; din Comitini, Crotone, Silvi Marina și parohia Sfântul Luigi Gonzaga din Roma; precum și pe liderii cercetași ai grupului „Val d’Illasi” de lângă Verona și pe tinerii din Faenza care au primit Sacramentul Confirmării.

Vă doresc tuturor o duminică frumoasă.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Astăzi, în prima Duminică din Postul Mare, Evanghelia ne vorbește despre Isus care, condus de Duhul Sfânt, merge în pustiu și este ispitit de diavol (cf. Matei 4,1-11). După patruzeci de zile de post, El simte povara umanității Sale: la nivel fizic foamea, iar la nivel moral ispitele diavolului. Experimentează aceeași osteneală pe care o trăim cu toții în călătoria noastră și, împotrivindu-se diavolului, ne arată cum să învingem înșelăciunile și capcanele lui.

Cu acest Cuvânt de viață, liturgia ne invită să privim Postul Mare ca pe un itinerariu luminos în care, prin rugăciune, post și milostenie, putem reînnoi colaborarea noastră cu Domnul în realizarea capodoperei unice a vieții noastre. Este vorba de a-i permite Lui să îndepărteze petele și să vindece rănile pe care păcatul le-a produs în ea și de a ne angaja să o facem să înflorească în toată frumusețea ei până la plinătatea iubirii, singura sursă a fericirii adevărate.

Desigur, aceasta este o călătorie exigentă și există riscul de a ne descuraja sau a ne lăsa seduși de căi mai puțin exigente către împlinire, precum bogăția, faima și puterea (cf. Matei 4,3-8). Acestea, care au fost și ispitele lui Isus, sunt doar substitute slabe ale bucuriei pentru care am fost creați și, în cele din urmă, ne lasă inevitabil și veșnic nemulțumiți, neliniștiți și goi.

Din acest motiv, Sfântul Paul al VI-lea ne-a învățat că penitența, departe de a sărăci umanitatea noastră, o îmbogățește, o purifică și o întărește pe măsură ce înaintează spre un orizont care are „ca scop iubirea și abandonarea în Domnul” (Constituția apostolică Paenitemini, 17 februarie 1966, I). Penitența, într-adevăr, în timp ce ne face conștienți de limitele noastre, ne dă puterea de a le depăși și de a trăi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o comuniune tot mai intensă cu El și între noi.

În acest timp de har, să o practicăm cu generozitate, împreună cu rugăciunea și faptele de milostenie: să facem loc tăcerii; să închidem puțin televizoarele, radiourile și smartphone-urile noastre. Să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu, să ne apropiem de Sacramente; să ascultăm vocea Duhului Sfânt, care ne vorbește în inimile noastre, și să ne ascultăm unii pe alții, în familiile noastre, la locul de muncă, în comunitățile noastre. Să dedicăm timp celor care sunt singuri, în special bătrânilor, săracilor și bolnavilor. Să renunțăm la ceea ce este superfluu și să împărtășim ceea ce economisim cu cei care nu au strictul necesar. Atunci, așa cum spune Sfântul Augustin, „rugăciunea noastră, făcută cu smerenie și iubire, cu post și milostenie, cu cumpătare și iertare, răsplătind lucrurile bune și neîntorcând înapoi cele rele, îndepărtându-ne de rău și făcând binele” (Sermo 206, 3), va ajunge la Cer și ne va dărui pacea.

Fecioarei Maria, Mama care îi ajută mereu pe copiii ei în momentele de încercare, îi încredințăm călătoria noastră din Postul Mare.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Au trecut patru ani de la începutul războiului împotriva Ucrainei. Inima mea este încă îndurerată de situația dramatică ce se află sub ochii tuturor: câte victime, câte vieți și familii destrămate, câtă distrugere, câtă suferință de nedescris! Într-adevăr, fiecare război este o rană provocată întregii familii umane: lasă în urma sa moarte, devastare și o dâră de durere care marchează generații întregi.

Pacea nu poate fi amânată: este o nevoie urgentă care trebuie să-și găsească loc în inimile noastre și să se traducă în decizii responsabile. De aceea, reînnoiesc cu tărie apelul meu: să se oprească armele, să înceteze bombardamentele, să se ajungă fără întârziere la un armistițiu și să se consolideze dialogul pentru a deschide calea către pace. Vă invit pe toți să vă alăturați rugăciunii pentru poporul ucrainean martirizat și pentru toți cei care suferă din cauza acestui război și a tuturor conflictelor din lume, pentru ca darul mult așteptat al păcii să poată străluci în zilele noastre.

Acum vă adresez salutul meu tuturor, credincioșilor din Roma și pelerinilor din Italia și din diferite țări. Binecuvântez din inimă Surorile Muncitoare ale lui Isus, cu ocazia centenarului fondării Institutului lor. Salut Școala Sfântul Iosif Calasanz din Prievidza, Slovacia, și încurajez asociațiile care se angajează să combată împreună bolile rare. Salut grupul din Apostolatul Rugăciunii din Biella, credincioșii din Nicosia, Castelfranco Veneto și decanatul Melegnano; candidații la Mir din Boltiere, tinerii din Comunitatea Pastorală Sfânta Maria Magdalena din Milano și cercetașii din Tarquinia. Vă doresc tuturor o duminică frumoasă și un drum bun al Postului!

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Astăzi ascultăm o parte a pasajului evanghelic din „Predica de pe munte” (cf. Matei 5,17-37). După ce a proclamat Fericirile, Isus ne invită să intrăm în noutatea Împărăției lui Dumnezeu. Pentru a ne călăuzi pe această cale, ne dezvăluie adevăratul sens al preceptelor Legii lui Moise. Ele nu sunt menite să satisfacă o nevoie religioasă exterioară de a ne simți „drepți” în fața lui Dumnezeu, ci să ne aducă într-o relație de iubire cu Dumnezeu și cu frații și surorile noastre. Din acest motiv, Isus spune că nu a venit să desființeze Legea, ci să o aducă la îndeplinire (cf. v. 17).

Legea se împlinește tocmai prin iubire, care îi aduce la îndeplinire sensul profund și scopul final. Suntem chemați să dobândim o dreptate care „o depășește” (cf. v. 20) pe cea a cărturarilor și fariseilor, o dreptate care nu se limitează la respectarea Poruncilor, ci care ne deschide la iubire și ne obligă să iubim. Isus examinează unele dintre preceptele Legii care se referă la cazuri concrete și utilizează formule lingvistice numite antinomii pentru a arăta diferența dintre dreptatea religioasă formală și dreptatea Împărăției lui Dumnezeu: pe de o parte, „Ați auzit că s-a spus oamenilor din vechime”, iar pe de altă parte, Isus afirmă: „Dar Eu vă spun vouă” (cf. vv. 21-37).

Această abordare este foarte importantă, deoarece arată că Legea a fost dată lui Moise și profeților ca o modalitate de a-l cunoaște pe Dumnezeu și planul Său pentru noi și pentru istorie sau, pentru a folosi o expresie a Sfântului Paul, ca un pedagog care ne-a călăuzit către El (cf. Galateni 3,23-25). Dar acum, Dumnezeu însuși, în persoana lui Isus, a venit printre noi, aducând Legea la îndeplinire, făcându-ne copii ai Tatălui și dându-ne harul de a intra într-o relație cu El ca și copii și ca frați și surori între noi.

Frați și surori, Isus ne învață că adevărata dreptate constă în iubire și că, în fiecare precept al Legii, trebuie să învățăm să identificăm o chemare la iubire. Într-adevăr, nu este suficient să ne abținem de la a ucide fizic o persoană dacă apoi ucidem cu cuvintele și subminăm demnitatea celuilalt (cf. Matei 5,21-22). În mod similar, nu este suficient să fii credincios din punct de vedere tehnic soțului și să nu comiți adulter dacă relației îi lipsește tandrețea reciprocă, ascultarea, respectul, grija față de celălalt și față de obiectivele comune (cf. vv. 27-28.31-32). Am putea adăuga și alte exemple la cele pe care ni le oferă însuși Isus. Evanghelia ne oferă această învățătură valoroasă: dreptatea minimă nu este suficientă; este nevoie de o mare iubire.

Să o invocăm împreună pe Fecioara Maria, care l-a dăruit lumii pe Cristos, Cel care împlinește Legea și planul de mântuire. Fie ca ea să mijlocească pentru noi, să ne ajute să înțelegem mai bine Împărăția lui Dumnezeu și să trăim chemarea ei la dreptate.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Îmi exprim apropierea față de oamenii din Madagascar, care au fost afectați de două cicloane, inundații și alunecări de teren într-o perioadă scurtă de timp. Mă rog pentru victime, pentru familiile lor și pentru toți cei care au suferit pagube grave. În zilele următoare, milioane de oameni din Asia de Est și din alte părți ale lumii vor sărbători Anul Nou Lunar. Fie ca această sărbătoare plină de bucurie să consolideze legăturile de familie și de prietenie, să aducă pace în case și în societate și să ofere o oportunitate de a privi împreună spre viitor și de a construi pacea și prosperitatea pentru toți. Cu cele mai bune urări pentru Anul Nou, vă exprim tuturor afecțiunea mea și invoc binecuvântarea Domnului asupra fiecăruia dintre dumneavoastră.

Sunt încântat să vă salut pe toți, romani și pelerini, în special pe credincioșii din parohia San Lorenzo din Cadiz, Spania, și pe cei din Marche. Salut, de asemenea, elevii și profesorii de la All Saints Catholic School din Sheffield și Thornleigh Salesian College din Bolton, Anglia; de la Școala Vila Pouca de Aguiar din Portugalia; de la Colegio Altasierra din Sevilla și de la Școala „Edith Stein” din Schillingfürst, Germania. Îi salut pe participanții la conferința națională a Mișcării Studenților Catolici (FIDAE); pe candidații care se pregătesc pentru Mir din Almenno San Salvatore și pe cei din Lugo, Rosaro, Stallavena și Alcenago; pe copiii de la Școala „San Giuseppe” din Bassano del Grappa și de la Institutul Salezian „Sant’Ambrogio” din Milano; și pe tinerii din Petosino, Solbiate și Cagno. Vă doresc tuturor o duminică fericită.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

După ce proclamă Fericirile, Isus se adresează celor care le pun în practică, spunând că datorită lor pământul nu mai este la fel și lumea nu mai este în întuneric. „Voi sunteți sarea pământului… Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5,13-14). Într-adevăr, bucuria autentică este cea care dă savoare vieții și aduce la lumină ceva ce nu exista înainte. Această bucurie izvorăște dintr-un mod de viață, un mod de a locui pe pământ și de a trăi împreună, care trebuie dorit și ales. Este viața care strălucește în Isus, aroma nouă a cuvintelor și faptelor Sale. După ce îl întâlnesc pe Isus în sărăcia Sa cu spiritul, în blândețea și simplitatea inimii Sale, foamea și setea Sa de dreptate, care deblochează milostivirea și pacea ca puteri de transformare și reconciliere, cei care ar dori să se distanțeze de toate acestea par insipizi și plictisitori.

Profetul Isaia enumeră gesturi concrete care depășesc nedreptatea: împărțirea pâinii cu cei flămânzi, aducerea în casele noastre a celor săraci și fără adăpost, îmbrăcarea celor pe care îi vedem goi, fără a-i neglija pe semenii noștri și pe cei din propriile case (cf. 58,7). Profetul continuă: „Atunci, lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta se va arăta repede” (v. 8). Pe de o parte, există o lumină care nu poate fi ascunsă pentru că este la fel de mare ca soarele care alungă întunericul în fiecare dimineață; pe de altă parte, există o rană care ardea cândva și care acum se vindecă.

Într-adevăr, este dureros să pierzi savoarea și să renunți la bucurie; totuși, este posibil să ai această rană în inimă. Isus pare să îi avertizeze pe cei care îl ascultă să nu renunțe la bucurie. Sarea care și-a pierdut aroma, spune el, „nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare” (Matei 5,13). Câți oameni – poate chiar noi înșine – simt că sunt inutili sau distruși. Este ca și cum lumina lor ar fi fost ascunsă. Isus, însă, proclamă un Dumnezeu care nu ne va arunca niciodată, un Tată căruia îi pasă de numele și unicitatea noastră. Fiecare rană, chiar și cea mai adâncă, va fi vindecată prin primirea cuvântului Fericirilor și repunerea noastră pe calea Evangheliei.

Mai mult, faptele de deschidere și de atenție față de ceilalți vor reaprinde bucuria. În același timp, însă, prin simplitatea lor, astfel de gesturi ne pun în contradicție cu lumea. Isus însuși a fost ispitit în pustiu să urmeze alte căi, să își afirme identitatea, să o laude și să aibă lumea la picioarele Sale. Cu toate acestea, a respins căile care l-ar fi făcut să-și piardă adevărata savoare, cea pe care o regăsim în fiecare duminică în Pâinea care se frânge, care este o viață dăruită și o iubire tăcută.

Frați și surori, să fim hrăniți și luminați de comuniunea cu Isus. Fără nici o laudă, vom fi atunci ca o cetate așezată pe un deal, nu doar vizibilă, ci și una care invită și primește: cetatea lui Dumnezeu în care toți, în adâncul sufletului, doresc să trăiască și să găsească pace. Să ne îndreptăm acum privirea și rugăciunile către Maria, Poarta Raiului, pentru ca ea să ne ajute să devenim și să rămânem discipoli ai Fiului ei.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Ieri, în Huércal-Overa, Spania, a fost beatificat pr. Salvatore Valera Parra. A fost un preot paroh complet devotat poporului său, umil și generos în caritatea pastorală. Exemplul său preoțesc de a se concentra pe ceea ce este esențial îi poate inspira pe preoții de astăzi să fie credincioși în a trăi fiecare zi cu simplitate și asceză. Am aflat cu tristețe și îngrijorare de recentele atacuri împotriva diferitelor comunități din Nigeria, care au dus la pierderi grele de vieți omenești. Îmi exprim apropierea prin rugăciune față de toate victimele violenței și terorismului. De asemenea, sper că autoritățile competente vor continua să lucreze cu determinare pentru a asigura siguranța și protecția vieții fiecărui cetățean.

Astăzi, la comemorarea Sf. Josephine Bakhita, sărbătorim Ziua Mondială de Rugăciune și Reflecție împotriva traficului de persoane. Le mulțumesc credincioșilor și tuturor celor care se angajează să combată și să elimine formele actuale de sclavie. Împreună cu ei, spun: pacea începe cu demnitatea! Ofer asigurarea rugăciunilor mele oamenilor din Portugalia, Maroc, Spania – în special Grazalema în Andaluzia – și sudul Italiei, în special Niscemi în Sicilia, care au fost afectați de inundații și alunecări de teren. Încurajez comunitățile să rămână unite și solidare, cu protecția maternă a Fecioarei Maria.

Acum, vă urez bun venit tuturor: romani și pelerini din Italia și din diferite țări. Îi salut pe credincioșii din Melilla, Murcia și Malaga, Spania; pe cei din Belarus, Lituania și Letonia; pe studenții din Olivenza, Spania, și pe cei care se pregătesc pentru miruire în Malta. Îi salut, de asemenea, pe tinerii legați de noi din trei oratorii din Dieceza de Brescia. Să continuăm să ne rugăm pentru pace. Istoria ne învață că strategiile de putere economică și militară nu oferă omenirii un viitor. Viitorul se află în respectul și fraternitatea dintre popoare. Vă doresc tuturor o duminică fericită.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Liturgia de astăzi proclamă un pasaj frumos din Vestea cea Bună pe care Isus o anunță întregii omeniri: Evanghelia Fericirii (Matei 5,1-12). Acestea sunt, de fapt, lumini pe care Domnul le aprinde în întunericul istoriei, dezvăluind planul de mântuire pe care Tatăl îl realizează prin Fiul, cu puterea Duhului Sfânt.

Pe munte, Cristos le dă discipolilor Săi legea nouă, care nu mai este scrisă pe piatră. Este o lege care ne reînnoiește viețile și le face bune, chiar și atunci când lumea pare să ne fi dezamăgit și este plină de mizerie. Numai Dumnezeu îi poate numi cu adevărat fericiți pe cei săraci și suferinzi (cf. vv. 3-4), pentru că El este binele suprem care se dăruiește tuturor cu iubire infinită. Numai Dumnezeu îi poate satisface pe cei care caută pacea și dreptatea (cf. vv. 6.9), pentru că El este judecătorul drept al lumii și autorul păcii veșnice. Numai în Dumnezeu găsesc milostivirea cei blânzi, cei milostivi și cei curați cu inima (v. 5.7-8), pentru că El este împlinirea așteptărilor lor. În persecuție, Dumnezeu este sursa de răscumpărare; în falsitate, El este ancora adevărului. Prin urmare, Isus proclamă: „Bucurați-vă și veseliți-vă!” (v. 12).

Aceste Fericiri rămân un paradox doar pentru cei care cred că Dumnezeu este altul decât modul în care Cristos îl revelează. Cei care se așteaptă ca aroganții să conducă întotdeauna pământul sunt surprinși de cuvintele Domnului. Cei care sunt obișnuiți să creadă că fericirea aparține bogaților pot crede că Isus este amăgit. Totuși, amăgirea constă tocmai în lipsa de credință în Cristos. El este omul sărac care își împărtășește viața cu toată lumea, omul blând care perseverează în suferință, pacificatorul persecutat până la moarte pe cruce.

În acest fel, Isus luminează sensul istoriei. Ea nu mai este scrisă de cuceritori, ci mai degrabă de Dumnezeu, care este capabil să o realizeze salvându-i pe cei oprimați. Fiul privește lumea prin iubirea Tatălui. Pe de altă parte, așa cum a spus Papa Francisc, există „experți în iluzii. Nu ar trebui să îi urmăm pentru că sunt incapabili să ne dea speranță” (Angelus, 17 februarie 2019). În schimb, Dumnezeu dă această speranță în primul rând celor pe care lumea îi respinge ca fiind fără speranță.

Prin urmare, dragi frați și surori, Fericirile devin pentru noi o măsură a fericirii, făcându-ne să ne întrebăm dacă o considerăm o realizare ce trebuie cumpărată sau un dar care trebuie împărtășit; dacă o plasăm în obiecte care se consumă sau în relațiile care ne însoțesc. De fapt, datorită lui Cristos (cf. Matei 5,11) și mulțumită Lui, amărăciunea încercărilor se transformă în bucuria celor răscumpărați. Isus nu vorbește despre o consolare îndepărtată, ci despre un har constant care ne susține întotdeauna, mai ales în momentele de suferință.

Fericirile îi înalță pe cei smeriți și îi risipesc pe cei mândri în adâncul gândurilor lor (cf. Luca 1,51). De aceea, cerem mijlocirea Fecioarei Maria, slujitoare a Domnului, pe care toate generațiile o numesc fericită.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Am primit veștile extrem de îngrijorătoare cu privire la o creștere a tensiunilor dintre Cuba și Statele Unite ale Americii, două țări vecine. Mă fac ecoul mesajului Episcopilor cubanezi, invitând toate părțile responsabile să promoveze un dialog sincer și eficient, pentru a evita violența și orice acțiune care ar putea spori suferința dragului popor cubanez. Fie ca Virgen de la Caridad del Cobre să îi ajute și să îi protejeze pe toți copiii din această țară iubită!

Vinerea viitoare vor începe Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, urmate de Jocurile Paralimpice. Transmit urările mele de bine organizatorilor și tuturor sportivilor. Aceste mari evenimente sportive transmit un puternic mesaj de fraternitate și reaprind speranța pentru o lume în pace. Acesta este și sensul armistițiului olimpic, un obicei străvechi care însoțește Jocurile. Sper că toți cei cărora le pasă de pacea între popoare și care se află în poziții de autoritate vor profita de această ocazie pentru a face gesturi concrete de destindere și dialog.

Astăzi, în Italia, este „Ziua națională a victimelor civile ale războiului și conflictelor din întreaga lume”. Din păcate, această inițiativă este încă tragic de relevantă. În fiecare zi există mai multe victime civile ale acțiunilor armate, acțiuni care încalcă în mod deschis morala și legea. Morții și răniții de ieri și de astăzi vor fi cu adevărat onorați atunci când această nedreptate intolerabilă va lua sfârșit. Vă asigur de rugăciunile mele pentru cei morți și pentru cei care suferă în urma furtunilor care au lovit Portugalia și sudul Italiei în ultimele zile. De asemenea, să nu uităm de poporul din Mozambic care a fost grav afectat de inundații.

Vă salut pe toți, dragi romani și pelerini din diferite țări! În special, sunt încântat să le urez bun venit membrilor mișcării Luce-Vita din Dieceza de Siedlce, Polonia, însoțiți de Episcopul lor auxiliar. Salut grupurile de credincioși din Paraná în Argentina, din Chojnice, Varșovia, Wrocław și Wagrowiec în Polonia, din Pola și Sinj în Croația, din Guatemala City și San Salvador, precum și studenții de la Institutul Rodríguez Moñino din Badajoz și pe cei din Cuenca, Spania. Îi salut, de asemenea, pe devoții Fecioarei Maria a Miracolelor din Corbetta, lângă Milano. Vă mulțumesc din inimă pentru rugăciunile voastre și vă urez tuturor o duminică fericită!

Frați și surori, o duminică frumoasă!

După ce a primit Botezul, Isus începe să predice și îi cheamă pe primii săi discipoli: Simon, numit Petru, Andrei, Iacob și Ioan (cf. Matei 4,12-22). Privind cu atenție această scenă din Evanghelia de astăzi, ne putem pune două întrebări: una despre momentul în care Isus și-a început misiunea și alta despre locul pe care l-a ales pentru a predica și a chema apostolii. Să ne întrebăm: când a început? Unde a început?

În primul rând, evanghelistul ne spune că Isus și-a început predicarea „când a auzit că Ioan a fost arestat” (v. 12). Acest lucru se întâmplă într-un moment care nu pare a fi cel mai potrivit: Ioan Botezătorul tocmai a fost arestat și, prin urmare, conducătorii poporului nu sunt dispuși să accepte noutatea Mesiei. Este un moment care ar sugera prudență, dar tocmai în această situație întunecată Isus începe să aducă lumina veștii bune: „Împărăția cerurilor s-a apropiat” (v. 17).

Chiar și în viața noastră personală și eclezială, uneori, din cauza rezistenței interioare sau a circumstanțelor pe care nu le considerăm favorabile, credem că nu este momentul potrivit pentru a vesti Evanghelia, pentru a lua o decizie, pentru a face o alegere, pentru a schimba o situație. Riscul este însă acela de a rămâne blocați în indecizie sau prizonieri ai prudenței excesive, în timp ce Evanghelia ne cere să ne asumăm riscul încrederii: Dumnezeu lucrează în orice moment, și fiecare moment este bun pentru Domnul, chiar dacă nu ne simțim pregătiți sau situația nu pare ideală.

Relatarea evanghelică ne arată, de asemenea, locul în care Isus și-a început misiunea publică: El „a părăsit Nazaretul și s-a dus să locuiască în Capernaum” (v. 13). Cu toate acestea, El rămâne în Galileea, un teritoriu locuit în principal de păgâni, care, datorită comerțului, este și o țară de trecere și de întâlnire; am putea spune că este un teritoriu multicultural traversat de oameni de diferite origini și apartenențe religioase. În acest fel, Evanghelia ne spune că Mesia vine din Israel, dar depășește granițele propriului Său pământ pentru a vesti pe Dumnezeu care este aproape de toți, care nu exclude pe nimeni, care nu a venit numai pentru cei puri, ci se amestecă în situațiile și relațiile umane. Și noi, creștinii, trebuie să depășim ispita de a ne închide în noi înșine: Evanghelia trebuie vestită și trăită în orice circumstanță și în orice mediu, pentru a fi un ferment de fraternitate și pace între oameni, culturi, religii și popoare.

Frați și surori, asemenea primilor discipoli, suntem chemați să primim chemarea Domnului, în bucuria de a ști că fiecare moment și fiecare loc din viața noastră este vizitat de El și atins de iubirea Sa. Să ne rugăm Fecioarei Maria, ca ea să ne obțină această încredere interioară și să ne însoțească în călătoria noastră.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Această duminică, a treia duminică din timpul obișnuit, este Duminica Cuvântului lui Dumnezeu. Papa Francisc a instituit-o acum șapte ani pentru a promova în întreaga Biserică cunoașterea Sfintei Scripturi și atenția față de Cuvântul lui Dumnezeu în Liturghie și în viața comunităților. Le mulțumesc și îi încurajez pe toți cei care se angajează cu credință și iubire în această prioritate.

Chiar și în aceste zile, Ucraina este lovită de atacuri continue, lăsând populații întregi expuse frigului iernii. Urmăresc cu tristețe ceea ce se întâmplă, sunt aproape și mă rog pentru cei care suferă. Continuarea ostilităților, cu consecințe din ce în ce mai grave pentru civili, adâncește prăpastia dintre popoare și îndepărtează o pace justă și durabilă. Invit pe toată lumea să-și intensifice eforturile pentru a pune capăt acestui război.

Astăzi este Ziua Mondială a Leprei. Îmi exprim apropierea față de toți cei afectați de această boală. Îi încurajez pe membrii Asociației Italiene a Prietenilor lui Raoul Follereau și pe toți cei care îngrijesc bolnavii de lepră, angajându-se să le protejeze demnitatea. Vă urez bun venit tuturor, credincioși din Roma și pelerini din diferite țări! În mod special, salut corul parohial din Rakovski, Bulgaria, grupul Quinceañeras de Panamá, elevii Institutului Zurbarán din Badajoz, Spania; precum și pe miruiții din parohia San Marco Vecchio din Florența, comunitatea școlară a Institutului Erodoto din Corigliano-Rossano și asociația de voluntari Cuori Aperti din Lecce.

Îi salut cu căldură pe tinerii din Acțiunea Catolică din Roma, împreună cu părinții, educatorii și preoții lor, care au dat viață Caravanei pentru Pace. Dragi copii și tineri, vă mulțumesc pentru că ne ajutați pe noi, adulții, să privim lumea dintr-o altă perspectivă: cea a colaborării între oameni și popoare diferite. Vă mulțumesc! Fiți făcători de pace acasă, la școală, în sport, pretutindeni. Nu fiți niciodată violenți, nici cu cuvintele, nici cu gesturile. Niciodată! Răul poate fi învins numai cu binele. Împreună cu acești tineri, să ne rugăm pentru pace: în Ucraina, în Orientul Mijlociu și în toate regiunile în care, din păcate, oamenii se luptă pentru interese care nu sunt ale poporului. Pacea se clădește pe respectul față de popoare!

Astăzi se încheie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. După-amiază, conform tradiției, voi celebra Vesperele în Bazilica San Paolo fuori le mura, împreună cu reprezentanți ai altor confesiuni creștine. Mulțumesc tuturor celor care vor participa, inclusiv prin intermediul mass-media, și vă doresc tuturor o duminică frumoasă.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Evanghelia citită astăzi (cf. Ioan 1,29-34) ne vorbește despre Ioan Botezătorul, care l-a recunoscut pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu, Mesia, proclamând „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (v. 29). El adaugă: „Am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, El să fie făcut cunoscut lui Israel” (v. 31). Ioan l-a recunoscut pe Isus ca Mântuitor; a proclamat divinitatea și misiunea lui Isus poporului Israel și apoi s-a dat la o parte, după ce și-a îndeplinit sarcina, după cum atestă cuvintele sale: „După mine vine un bărbat care a ajuns înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine” (v. 30).

Ioan Botezătorul era un om pe care mulțimile îl iubeau foarte mult, până într-acolo încât era chiar temut de autoritățile din Ierusalim (cf. Ioan 1,19). I-ar fi fost ușor să exploateze această faimă; în schimb, nu a cedat tentațiilor succesului și popularității. În fața lui Isus, și-a recunoscut propria micime și a făcut loc pentru măreția lui Isus. Ioan știa că a fost trimis pentru a pregăti calea Domnului (cf. Miheia 1,3; Isaia 40,3), iar când Domnul a venit, cu bucurie și smerenie a recunoscut prezența lui Dumnezeu și a ieșit din lumina reflectoarelor.

Cât de importantă este mărturia sa pentru noi astăzi! Într-adevăr, aprobarea, consensul și vizibilitatea primesc adesea o importanță excesivă, până la punctul de a modela ideile, comportamentele și chiar viața interioară a oamenilor. Acest lucru cauzează suferință și dezbinare și dă naștere unor stiluri de viață și relații fragile, dezamăgitoare și captivante. În realitate, nu avem nevoie de acești „înlocuitori ai fericirii”. Bucuria și măreția noastră nu se bazează pe iluzii trecătoare de succes sau faimă, ci pe faptul că ne știm iubiți și doriți de Tatăl nostru ceresc. Iubirea despre care vorbește Isus este iubirea unui Dumnezeu care chiar și astăzi vine printre noi, nu pentru a ne uimi cu spectaculozități, ci pentru a împărtăși luptele noastre și pentru a lua asupra Sa poverile noastre. Făcând acest lucru, ne dezvăluie adevărul despre cine suntem și cât de prețioși suntem în ochii Lui.

Dragi prieteni, să nu ne lăsăm distrași de prezența Domnului în mijlocul nostru. Să nu ne irosim timpul și energiile alergând după aparențe. Mai degrabă, să învățăm de la Ioan Botezătorul să rămânem vigilenți, să iubim simplitatea, să fim sinceri în cuvintele noastre, să trăim cu sobrietate și să cultivăm o minte și o inimă profunde. Să ne mulțumim cu ceea ce este esențial și să ne facem timp în fiecare zi, atunci când este posibil, pentru un moment special de pauză în tăcere pentru a ne ruga, a reflecta și a asculta – cu alte cuvinte, „să ne retragem în pustiu”, pentru a-l întâlni pe Domnul și a rămâne cu El. Fie ca Fecioara Maria, model de simplitate, înțelepciune și umilință, să ne ajute în această hotărâre.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Astăzi începe Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Originile acestei inițiative datează de două secole, iar Papa Leon al XIII-lea a încurajat-o foarte mult. În urmă cu exact o sută de ani, au fost publicate pentru prima dată „Sugestii pentru Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”. Tema din acest an este extrasă din Scrisoarea Sfântului Paul către Efeseni: „Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură speranță, aceea a chemării voastre” (4,4). Rugăciunile și reflecțiile au fost pregătite de un grup ecumenic coordonat de departamentul de relații între Biserici al Bisericii Apostolice Armene. În aceste zile, invit toate comunitățile catolice să își aprofundeze rugăciunile pentru unitatea deplină și vizibilă a tuturor creștinilor.

Responsabilitatea noastră pentru unitate trebuie să fie însoțită de un angajament ferm pentru pace și dreptate în lume. Astăzi, aș dori să amintesc în special marea suferință a populației din estul Republicii Democratice Congo. Mulți au fost forțați să își părăsească țara – în special în Burundi – din cauza violențelor și se confruntă cu o gravă criză umanitară. Să ne rugăm ca dialogul pentru reconciliere și pace să prevaleze întotdeauna între părțile aflate în conflict. Aș dori, de asemenea, să asigur victimele recentelor inundații din Africa de Sud de rugăciunile mele.

Vă adresez un salut călduros tuturor, romani și pelerini! Sunt încântat să salut grupul de la Piggot School din Wargrave, Anglia, precum și grupul Fratres din comunitatea parohială din Compitese. Îi salut, de asemenea, pe credincioșii din diferite țări, familii și asociații. Vă mulțumesc pentru prezență și pentru rugăciunile voastre! Vă doresc tuturor o duminică fericită.

Dragi frați și surori, duminică frumoasă!

Sărbătoarea Botezului lui Isus, pe care o celebrăm astăzi, anticipează începutul timpului de peste an. Această perioadă liturgică ne va invita să îl urmăm împreună pe Domnul, să ascultăm cuvântul Său și să imităm gesturile Sale de iubire față de ceilalți. Astfel, confirmăm și reînnoim Botezul nostru, Sacramentul care ne face creștini, eliberându-ne de păcat și transformându-ne în copii ai lui Dumnezeu prin puterea Duhului său de viață.

Evanghelia de astăzi povestește cum se produce acest semn eficient al harului. Când Isus este botezat de Ioan în râul Iordan, El vede „Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind deasupra Lui” (Matei 3,16). În același timp, din cerurile deschise, răsună vocea Tatălui: „Acesta este Fiul Meu cel iubit” (v. 17). În acest moment, întreaga Treime devine prezentă în istorie: în timp ce Fiul coboară în apele Iordanului, Duhul Sfânt coboară asupra Sa și, prin El, ne este dat ca putere a mântuirii.

Dragi prieteni, Dumnezeu nu privește lumea de departe, indiferent față de viețile noastre, de problemele sau de așteptările noastre! Dimpotrivă, El vine printre noi cu înțelepciunea Cuvântului Său întrupat, atrăgându-ne într-un plan minunat de iubire pentru întreaga umanitate. De aceea Ioan Botezătorul, plin de uimire, îl întreabă pe Isus: „Tu vii la mine?” (v. 14). Da, în sfințenia sa, Domnul se lasă botezat ca un păcătos, pentru a revela milostivirea infinită a lui Dumnezeu. Fiul Unul-Născut, în care suntem frați și surori, vine să slujească mai mult decât să domine, să mântuiască mai mult decât să condamne. El este Cristos Mântuitorul. El ia asupra Sa ceea ce este al nostru, inclusiv păcatul nostru, și ne dă ceea ce este al Său: harul vieții noi și veșnice.

Sacramentul Botezului face ca acest eveniment să fie prezent în orice timp și loc, primindu-ne pe fiecare dintre noi în Biserică, poporul lui Dumnezeu, alcătuit din bărbați și femei de toate națiunile și culturile, renăscuți prin Duhul Său. Să dedicăm, așadar, această zi amintirii marelui dar pe care l-am primit, angajându-ne să dăm mărturie despre el cu bucurie și autenticitate. Chiar astăzi, am botezat mai mulți nou-născuți care au devenit noii noștri frați și surori în credință. Cât de frumos este să celebrăm iubirea lui Dumnezeu – care ne cheamă pe nume și ne eliberează de rău – ca o singură familie! Acest prim Sacrament este un semn sacru care ne însoțește pentru totdeauna. În momentele de întuneric, Botezul este lumină; în conflictele vieții, este reconciliere; în ceasul morții, este poarta către cer.

Să ne rugăm împreună, cerând Fecioarei Maria să susțină credința noastră și misiunea Bisericii în fiecare zi.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Așa cum am menționat deja, urmând obiceiul de la sărbătoarea Botezului Domnului, am botezat în această dimineață mai mulți nou-născuți ai angajaților Sfântului Scaun. Aș dori acum să extind binecuvântarea mea tuturor copiilor care au primit sau vor primi Botezul în aceste zile – la Roma și în întreaga lume – încredințându-i îngrijirii materne a Fecioarei Maria. În mod special, mă rog pentru copiii născuți în circumstanțe dificile, fie din cauza stării de sănătate, fie din cauza pericolelor externe. Fie ca harul Botezului, care îi unește cu Misterul pascal al lui Cristos, să dea roade în viața lor și în viața familiilor lor.

Gândurile mele se îndreaptă către situația actuală din Orientul Mijlociu, în special din Iran și Siria, unde tensiunile continue continuă să facă multe victime. Sper și mă rog ca dialogul și pacea să fie cultivate cu răbdare în căutarea binelui comun al întregii societăți. În Ucraina, noi atacuri – în special cele severe îndreptate împotriva infrastructurii energetice, pe măsură ce vremea rece devine tot mai aspră – au un impact devastator asupra populației civile. Mă rog pentru cei care suferă și reînnoiesc apelul meu pentru încetarea violenței și pentru eforturi reînnoite în vederea realizării păcii.

Și acum vă salut pe toți: romani și pelerini prezenți astăzi în Piața San Pietro. Grazie, mulțumesc, muchas gracias! Salut în mod special grupul de la Școala Everest din Madrid și asociația Bambini Fratelli din Guadalajara, Mexic: Dejemos que los niños sueñen. Vă doresc tuturor o duminică binecuvântată și frumoasă!

Dragi frați și surori, duminică frumoasă!

În această a doua duminică după Nașterea Domnului, doresc mai întâi să vă reînnoiesc urările mele de bine. Poimâine, odată cu închiderea Porții Sfinte a Bazilicii San Pietro, vom încheia Jubileul Speranței. Însuși misterul Crăciunului, în care suntem încă cufundați, ne amintește că temelia speranței noastre este Întruparea lui Dumnezeu. Prologul lui Ioan, pe care Liturghia ni-l prezintă astăzi, ne amintește clar acest lucru: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1,14). Într-adevăr, speranța creștină nu se bazează pe previziuni optimiste sau pe calcule umane, ci pe decizia lui Dumnezeu de a fi părtaș cu noi de călătorie, pentru ca noi să nu fim niciodată singuri în drumul nostru prin viață. Aceasta este opera lui Dumnezeu: în Isus, El a devenit unul dintre noi, a ales să rămână cu noi și a dorit să fie pentru totdeauna Dumnezeu-cu-noi.

Venirea lui Isus în slăbiciunea cărnii umane ne reînnoiește speranța. În același timp, ne încredințează o dublă angajare: una față de Dumnezeu și cealaltă față de semenii noștri. Suntem dedicați lui Dumnezeu, pentru că, din moment ce El s-a făcut trup, alegând fragilitatea noastră umană ca locuință, suntem chemați să reconsiderăm modul în care gândim despre El, începând cu trupul lui Isus, și nu dintr-o doctrină abstractă. Prin urmare, trebuie să ne examinăm constant spiritualitatea și modul în care ne exprimăm credința, pentru a ne asigura că acestea sunt cu adevărat întrupate. Cu alte cuvinte, trebuie să fim capabili să contemplăm, să proclamăm și să ne rugăm Dumnezeului care ne întâlnește în Isus. El nu este o zeitate îndepărtată într-un cer perfect deasupra noastră, ci un Dumnezeu care este aproape și locuiește pe pământul nostru fragil, care devine prezent în chipurile fraților și surorilor noastre și se revelează în circumstanțele vieții de zi cu zi.

Angajamentul nostru față de toți bărbații și femeile trebuie să fie, de asemenea, consecvent. Deoarece Dumnezeu a devenit unul dintre noi, fiecare ființă umană este o reflectare a Lui, purtând chipul Lui și conținând o scânteie din lumina Lui. Acest lucru ne cheamă să recunoaștem demnitatea inviolabilă a fiecărei persoane și să ne oferim în iubire reciprocă unii pentru alții. Mai mult, Întruparea cere un angajament concret pentru promovarea fraternității și comuniunii. Prin acest angajament, solidaritatea devine criteriul tuturor relațiilor umane, chemându-ne să luptăm pentru dreptate și pace, să avem grijă de cei mai fragili și să îi apărăm pe cei slabi. Dumnezeu s-a făcut trup; prin urmare, nu există un cult autentic adus lui Dumnezeu fără grija pentru umanitate.

Frați și surori, fie ca bucuria Crăciunului să ne încurajeze să continuăm călătoria noastră. Să o rugăm pe Fecioara Maria să ne facă tot mai dispuși să slujim atât lui Dumnezeu, cât și aproapelui nostru.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Doresc să îmi exprim încă o dată apropierea față de cei care suferă în urma tragediei din Crans-Montana, Elveția, și să îi asigur de rugăciunile mele pentru tinerii care au murit, pentru răniți și pentru familiile lor. Urmăresc cu profundă îngrijorare evoluția situației din Venezuela. Binele iubitului popor venezuelean trebuie să prevaleze asupra oricărei alte considerații. Acest lucru trebuie să conducă la depășirea violenței și la urmărirea căilor dreptății și păcii, garantând suveranitatea țării, asigurând statul de drept consacrat în Constituția sa, respectând drepturile umane și civile ale fiecărei persoane și lucrând împreună pentru a construi un viitor pașnic de cooperare, stabilitate și armonie, cu o atenție specială pentru cei mai săraci care suferă din cauza situației economice dificile. Mă rog pentru toate acestea și vă invit să vă rugați și voi, încredințând rugăciunea noastră mijlocirii Fecioarei Maria din Coromoto și Sfinților José Gregorio Hernández și Carmen Rendiles.

Vă salut cu afecțiune pe toți, romani și pelerini din diferite țări, în special pe cei din Slovacia și Zagreb, pe slujitorii altarului din Catedrala din Gozo, Malta, și comunitatea Seminarului Diecezan din Fréjus-Toulon, Franța. Salut grupul de la Oratoriul Pugliano din Ercolano, familiile și lucrătorii pastorali din Postojna și Porcellengo, credincioșii din Sant’Antonio Abate, Torano Nuovo și Collepasso; precum și profesorii de la Institutul Rocco-Cinquegrana din Sant’Arpino, cercetașii din provincia Modena și Roccella Jonica și confirmandi din Ula Tirso, Neoneli și Trescore Balneario. Dragi prieteni, să continuăm să avem credință în Dumnezeul păcii: să ne rugăm și să fim solidari cu popoarele care suferă din cauza războaielor. Vă doresc tuturor o duminică fericită!

Dragi frați și surori, La mulți ani!

Pe măsură ce lunile trec, Domnul ne invită să ne reînnoim timpul, inaugurând în sfârșit o eră a păcii și prieteniei între toate popoarele. Fără această dorință de bine, nu ar avea sens să întoarcem paginile calendarului și să ne umplem agendele.

Jubileul, care se apropie de sfârșit, ne-a învățat cum să cultivăm speranța pentru o lume nouă: convertindu-ne inimile către Dumnezeu, pentru a transforma răul în iertare, durerea în mângâiere și angajamentele virtuoase în fapte bune. În acest fel, de fapt, Dumnezeu însuși locuiește în istorie și o salvează de la uitare, dându-l lumii pe Mântuitorul: Isus. El este Fiul Unul Născut care devine fratele nostru, luminând conștiințele celor de bună voință, pentru ca noi să putem construi viitorul ca un cămin primitor pentru fiecare bărbat și femeie care vine pe lume.

În acest sens, sărbătoarea Crăciunului de astăzi ne îndreaptă privirea spre Maria, care a fost prima ce a simțit bătăile inimii lui Cristos. În tăcerea pântecului ei feciorelnic, Cuvântul vieții se anunță ca o bătaie a inimii harului. Dumnezeu, bunul Creator, a cunoscut dintotdeauna inima Mariei și inimile noastre. Făcându-se om, El ne face cunoscută inima Sa: de aceea, inima lui Isus bate pentru fiecare bărbat și femeie. Pentru cei care sunt gata să îl primească, asemenea păstorilor, și pentru cei care nu îl vor, ca Irod. Inima Sa nu este indiferentă față de cei care nu au inimă pentru aproapele lor: bate pentru cei drepți, ca să persevereze în dedicarea lor, și pentru cei nedrepți, ca să își schimbe viața și să găsească pacea.

Mântuitorul vine în lume născându-se dintr-o femeie: să ne oprim pentru a adora acest eveniment, care strălucește în Maria Preasfântă și se reflectă în fiecare copil nenăscut, revelând imaginea divină imprimată în trupurile noastre. În această zi, să ne rugăm împreună pentru pace: în primul rând, între națiunile însângerate de conflicte și mizerie, dar și în casele noastre, în familiile rănite de violență și durere. Încrezători că Cristos, speranța noastră, este soarele dreptății care nu apune niciodată, cerem cu încredere mijlocirea Mariei, Maica Domnului și Maica Bisericii.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Vă salut cu afecțiune pe toți cei adunați în Piața San Pietro în această primă zi a anului. Vă urez pace și toate cele bune! Cu recunoștință în suflet, răspund cu aceste urări președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Din 1 ianuarie 1968, prin voința Sfântul Papă Paul al VI-lea, sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Păcii. În mesajul meu, am dorit să preiau urarea pe care mi-a sugerat-o Domnul când m-a chemat la această slujire: „Pacea să fie cu voi!” O pace dezarmată și dezarmantă care vine de la Dumnezeu, un dar al iubirii Sale necondiționate, încredințată responsabilității noastre.

Dragi prieteni, cu harul lui Cristos, să începem astăzi să construim un an al păcii, dezarmându-ne inimile și abținându-ne de la orice formă de violență. Îmi exprim aprecierea pentru nenumăratele inițiative promovate cu această ocazie în întreaga lume. În special, amintesc Marșul Național care a avut loc ieri seară la Catania și salut participanții la marșul organizat astăzi de Comunitatea Sant’Egidio. Salut, de asemenea, grupul de studenți și profesori din Richland, New Jersey, precum și toți romanii și pelerinii prezenți.

La începutul acestui an, care marchează al optulea centenar al morții Sfântului Francisc, aș dori să transmit fiecărei persoane binecuvântarea sa, preluată din Sfânta Scriptură: „Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să strălucească fața Lui spre tine și să se îndure de tine! Domnul să își înalțe fața spre tine și să îți dăruiască pacea!” Fie ca Sfânta Maică a lui Dumnezeu să ne călăuzească în călătoria noastră prin noul an. Urări de bine tuturor!

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Astăzi celebrăm sărbătoarea Sfintei Familii, iar Liturghia ne oferă relatarea fugii lor în Egipt (cf. Matei 2,13-15.19-23). Este un moment de încercare pentru Isus, Maria și Iosif. Într-adevăr, imaginea luminoasă a Crăciunului este brusc aproape eclipsată de umbra tulburătoare a unei amenințări mortale, care își are originea în viața tulburată a lui Irod. Un om crud și însetat de sânge, care este temut pentru brutalitatea sa, dar tocmai din acest motiv este profund singur și cuprins de teama de a fi detronat. Când află de la magi că s-a născut „regele iudeilor”(Matei 2,2), simțind acest lucru ca pe o amenințare la adresa puterii sale, decretează ca toți copiii de aceeași vârstă cu Isus să fie uciși. În regatul său, Dumnezeu săvârșește cea mai mare minune din istorie, în care se împlinesc toate promisiunile străvechi de mântuire, dar el nu poate vedea acest lucru pentru că este orbit de teama de a-și pierde tronul, bogățiile și privilegiile. În Betleem există lumină și bucurie, deoarece câțiva păstori au primit anunțul ceresc și l-au glorificat pe Dumnezeu în fața ieslei (cf. Luca 2,8-20). Dar nimic din toate acestea nu poate penetra apărarea blindată a palatului regal, decât ca un ecou distorsionat al unei amenințări care trebuie înăbușită cu violență oarbă.

Cu toate acestea, tocmai această împietrire a inimii subliniază și mai mult valoarea prezenței și a misiunii Sfintei Familii. În lumea despotică și lacomă reprezentată de tiran, ea este locul de naștere și leagănul singurului răspuns posibil de mântuire, cel al lui Dumnezeu care, în totală gratuitate, se dăruiește oamenilor fără rezerve și fără pretenții. Ascultând de glasul Domnului, ducându-și Mireasa și Copilul în siguranță, gestul lui Iosif se dezvăluie în toată semnificația sa răscumpărătoare. În Egipt, flacăra iubirii domestice, căreia Domnul i-a încredințat prezența Sa în lume, crește și capătă putere pentru a aduce lumină întregii lumi.

În timp ce contemplăm acest mister cu uimire și recunoștință, ne gândim la familiile noastre și la lumina pe care o pot aduce societății în care trăim. Din nefericire, lumea are întotdeauna „Irozii” ei, miturile succesului cu orice preț, ale puterii fără scrupule, ale bunăstării goale și superficiale, și plătește adesea prețul sub forma singurătății, disperării, diviziunilor și conflictelor. Să nu permitem acestor miraje să sufoce flacăra iubirii în familiile creștine. Dimpotrivă, în familiile noastre ar trebui să prețuim valorile Evangheliei: rugăciunea, primirea frecventă a Sacramentelor – în special Spovada și Împărtășania -, simțirile sănătoase, dialogul sincer, fidelitatea și concretețea simplă și frumoasă a cuvintelor și gesturilor de zi cu zi. Aceasta va face din ei o lumină de speranță pentru locurile în care trăim; o școală a iubirii și un instrument de mântuire în mâinile lui Dumnezeu (cf. Papa Francisc, Omilie la Liturghia pentru cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor, 25 iunie 2022).

Să îi cerem așadar Tatălui nostru din ceruri, prin mijlocirea Mariei și a Sfântului Iosif, să binecuvânteze familiile noastre și toate familiile din lume, pentru ca, urmând modelul Fiului Său făcut om, să fie pentru toți un semn eficace al prezenței Sale și al iubirii Sale nesfârșite.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Vă adresez salutul meu călduros tuturor, romani și pelerini din diferite țări. În mod special, îi salut pe tinerii din Clusone, Gerenzano și San Bartolomeo in Bosco, pe miruiții din Adrara San Martino, pe tinerii și ministranții din Brescia, pe participanții la pelerinajul unității pastorale din Sarezzo și pe cercetașii din Treviso. De asemenea, îi salut pe educatorii Acțiunii Catolice din Limena și Morciano, Romagna, pe responsabilii Oratoriului San Pius X din Portogruaro, pe grupul de voluntari din Borgomanero, pe credincioșii din San Cataldo și Serradifalco și pe membrii Pro Loco din Sant’Egidio del Monte Albino.

În lumina Nașterii Domnului, să continuăm să ne rugăm pentru pace. Astăzi, în special, să ne rugăm pentru familiile care suferă din cauza războiului, în special pentru copii, bătrâni și cei mai vulnerabili. Să ne încredințăm împreună mijlocirii Sfintei Familii din Nazaret. Vă doresc tuturor o duminică fericită!

Dragi frați și surori, bună ziua!

Astăzi este „ziua de naștere” a Sfântului Ștefan, așa cum spuneau primele generații de creștini cu certitudinea că nu ne naștem o singură dată. Mai mult decât atât, a vedea cu ochii credinței înseamnă a nu mai vedea doar întuneric, chiar și în moarte, pentru că martiriul este o naștere în cer. Noi nu alegem să venim pe lume, dar apoi trecem prin multe experiențe în care ni se cere să alegem tot mai intenționat să „venim la lumină”, să alegem lumina. Relatarea din Faptele Apostolilor mărturisește că cei care l-au văzut pe Ștefan mergând spre martiriu au fost loviți de lumina feței și a cuvintelor sale. Este scris: „toți cei care ședeau în Sinedriu l-au privit țintă și au văzut fața lui ca fața unui înger” (Fapte 6,15). Acesta este chipul celui care nu lasă istoria indiferentă, ci îi răspunde cu iubire. Tot ceea ce face și spune Ștefan reprezintă iubirea divină care a apărut în Isus, Lumina care strălucește în întunericul nostru.

Dragi prieteni, nașterea Fiului lui Dumnezeu între noi ne cheamă să trăim ca fii ai lui Dumnezeu. El face acest lucru posibil, atrăgându-ne prin smerenia unor oameni precum Maria, Iosif și păstorii, pe care îi întâlnim din acea noapte în Betleem. Cu toate acestea, frumusețea lui Isus și a celor care îi imită viața este, de asemenea, respinsă, deoarece, de la început, forța sa magnetică a provocat reacția celor care luptă pentru putere, a celor care sunt expuși prin actele lor de nedreptate din cauza unei bunătăți care dezvăluie intențiile inimilor lor (cf. Luca 2,35). Cu toate acestea, până astăzi, nici o putere nu poate prevala asupra lucrării lui Dumnezeu. Pretutindeni în lume, există cei care aleg dreptatea chiar și cu costuri mari, cei care pun pacea înaintea temerilor lor și cei care îi slujesc pe săraci în locul lor. Atunci germinează speranța și are sens să sărbătorim în ciuda tuturor lucrurilor.

În condițiile actuale de incertitudine și suferință din lume, bucuria poate părea imposibilă. Astăzi, cei care cred în pace și au ales calea dezarmată a lui Isus și a martirilor sunt adesea ridiculizați, excluși din discursul public și nu de puține ori acuzați că favorizează adversarii și dușmanii. Creștinii, însă, nu au dușmani, ci frați și surori, care rămân astfel chiar și atunci când nu se înțeleg între ei. Misterul Crăciunului ne aduce o bucurie motivată de tenacitatea celor care trăiesc deja în fraternitate, a celor care recunosc deja în jurul lor, chiar și în adversarii lor, demnitatea indelebilă a fiicelor și fiilor lui Dumnezeu. Ca Isus, Ștefan a murit iertându-i pe ceilalți datorită unei forțe mai reale decât cea a armelor. Este o forță gratuită, deja prezentă în inimile tuturor, și care este trezită și împărtășită într-un mod irezistibil atunci când începem să ne privim aproapele diferit, oferindu-i atenție și recunoaștere. Da, aceasta înseamnă să renaștem, să venim din nou în lumină, acesta este „Crăciunul” nostru!

Să ne rugăm acum Mariei și să o contemplăm, binecuvântată între toate femeile care dau viață și contracarează aroganța cu grijă și neîncrederea cu credință. Fie ca Maria să ne aducă în propria ei bucurie, o bucurie care dizolvă toate fricile și toate amenințările, așa cum zăpada se topește în fața soarelui.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Vă reînnoiesc urările mele sincere de pace și seninătate în lumina nașterii Domnului nostru. Vă salut pe voi toți, credincioși din Roma și pelerini din multe țări. În amintirea Sfântului Ștefan, primul martir, îi cerem mijlocirea pentru întărirea credinței noastre și sprijinirea comunităților care suferă cel mai mult pentru mărturia lor creștină. Fie ca exemplul său de smerenie, curaj și iertare să îi însoțească pe cei care, în situații de conflict, se angajează să promoveze dialogul, reconcilierea și pacea. Vă doresc tuturor o zi de sărbătoare fericită!

Dragi frați și surori, bună ziua!

Astăzi, în cea de-a patra duminică a Adventului, liturgia ne invită să medităm asupra figurii Sfântului Iosif. În special, îl vedem în momentul în care Dumnezeu îi dezvăluie în vis misiunea sa (cf. Matei 1,18-24). Astfel, este prezentat un episod foarte frumos din istoria mântuirii, în care protagonistul, asemenea nouă, este un om fragil și failibil, dar în același timp este curajos și puternic în credință. Evanghelistul Matei îl numește „drept” (cf. 1,19), caracterizându-l ca pe un israelit pios, care respectă Legea și frecventează sinagoga. Pe lângă aceasta, însă, Iosif din Nazaret ne impresionează și ca o persoană sensibilă și umană.

Vedem un exemplu în acest sens chiar înainte ca îngerul să îi dezvăluie misterul care are loc în Maria. Atunci când Iosif se confruntă cu o situație greu de înțeles și de acceptat, în legătură cu viitoarea sa soție, el nu alege calea scandalului și a condamnării publice, ci calea discretă și binevoitoare a repudierii secrete (cf. Matei 1,19). În acest fel, arată că înțelege sensul cel mai profund al propriei sale observanțe religioase: sensul milostivirii. Puritatea și noblețea sentimentelor sale devin însă și mai evidente atunci când Domnul, în vis, îi dezvăluie planul Său de mântuire, indicându-i rolul neașteptat pe care trebuie să și-l asume ca soț al Fecioarei Mamă a lui Mesia. Aici, într-adevăr, cu un mare act de credință, Iosif părăsește chiar și ultima soluție a siguranței sale și pornește spre un viitor care este acum în totalitate în mâinile lui Dumnezeu. Sfântul Augustin descrie asentimentul său în acest fel: „Prin pietatea și iubirea lui Iosif, s-a născut un Fiu din Fecioara Maria, și El a fost Fiul lui Dumnezeu”(Predica 51,20.30).

Pietate și caritate, milostivire și abandonare: acestea sunt virtuțile omului din Nazaret pe care liturgia de astăzi ni le arată, pentru ca ele să ne însoțească în aceste ultime zile de Advent, spre Crăciun. Sunt atitudini importante, care educă inima pentru întâlnirea cu Cristos și cu frații și surorile noastre. De asemenea, ele ne pot ajuta să fim, unii pentru alții, o iesle primitoare, o casă ospitalieră, un semn al prezenței lui Dumnezeu. În acest timp de har, să nu pierdem ocazia de a le pune în practică: iertând, încurajând, dând puțină speranță celor cu care trăim și celor pe care îi întâlnim; și reînnoind în rugăciune abandonul nostru filial față de Domnul și providența Sa, încredințându-i totul cu încredere. Să găsim ajutor la Fecioara Maria și la Sfântul Iosif, care, cu credință și mare iubire, au fost primii care l-au primit pe Isus, Mântuitorul lumii.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori!

Vă salut cu afecțiune pe toți – romani și pelerini din Italia și din alte părți ale lumii. În special, îi salut pe cei care au călătorit din Jumilla, Spania, și grupul de profesori de la Colegiul Our Lady din Hong Kong. De asemenea, îi salut pe credincioșii din Chieti Scalo și Voghera, precum și pe profesorii și elevii liceului „Banzi Bazoli” din Lecce și pe membrii „Fondazione Agostiniani nel Mondo” cu ocazia aniversării lor.

Astăzi, adresez un salut special copiilor și tinerilor din Roma! Dragi prieteni, ați venit cu familiile și cateheții voștri pentru binecuvântarea figurinelor Pruncului Isus, pe care le veți pune în ieslele din casele, școlile și centrele comunitare parohiale. Mulțumesc Centrului Oratoriului Roman pentru organizarea acestui eveniment și îi binecuvântez cordial pe toți „bambinelli”. Dragi copii, în timp ce vă aflați în fața ieslei Nașterii Domnului, vă rog să vă rugați lui Isus și pentru intențiile Papei. În special, să ne rugăm împreună pentru ca toți copiii lumii să trăiască în pace. Vă mulțumesc din adâncul inimii!

Și împreună cu „bambinelli” și toate expresiile credinței noastre în Pruncul Isus, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să vă binecuvânteze mereu. Vă doresc tuturor o duminică fericită și un Crăciun sfânt și liniștit!

Dragi frați și surori, duminică fericită!

Evanghelia de astăzi îl pune în temniță pe Ioan Botezătorul, care se află în închisoare din cauza predicării sale (cf. Matei 14,3-5). Cu toate acestea, el nu își pierde speranța, devenind astfel pentru noi un semn că un profet, chiar și în lanțuri, își păstrează capacitatea de a-și folosi vocea în căutarea adevărului și a dreptății.

Din închisoare, Ioan Botezătorul aude „despre faptele lui Cristos” (Matei 11,2), care sunt diferite de ceea ce se aștepta, așa că își trimite discipolii să îl întrebe: „Tu ești cel care trebuie să vină, sau să așteptăm un altul?” (v. 3). Cei care caută adevărul și dreptatea, cei care tânjesc după libertate și pace, au întrebări despre Isus: Este El cu adevărat Mesia, Mântuitorul promis de Dumnezeu prin profeți?

Isus răspunde îndreptându-ne privirea spre cei pe care i-a iubit și i-a slujit. Ei sunt: cei mai mici, săracii, bolnavii care vorbesc în numele Său. Cristos anunță cine este prin ceea ce face. Iar ceea ce face El este un semn al mântuirii pentru noi toți. De fapt, prin întâlnirea cu Isus, viețile private anterior de lumină, vorbire și gust își recapătă sensul – orbii văd, muții vorbesc, surzii aud. Chipul lui Dumnezeu, aparent desfigurat de lepră, își recapătă integritatea și vitalitatea. Chiar și morții, care sunt complet lipsiți de viață, revin la viață (cf. v. 5). Aceasta este Evanghelia lui Isus, vestea cea bună proclamată săracilor. Astfel, când Dumnezeu vine în lume, se vede clar!

Cuvintele lui Isus ne eliberează din închisoarea disperării și a suferinței. Fiecare profeție își găsește împlinirea așteptată în El. Cristos este cel care deschide ochii omului la gloria lui Dumnezeu. El dă glas celor oprimați și celor ale căror voci au fost reduse la tăcere de violență și ură. El învinge ideologiile care ne fac surzi la adevăr. El vindecă bolile care deformează trupul.

În acest fel, Cuvântul vieții ne răscumpără de rău, care face ca inima să moară. Din acest motiv, în această perioadă a Adventului, ca discipoli ai Domnului, suntem chemați să combinăm așteptarea Mântuitorului cu atenția la ceea ce face Dumnezeu în lume. Atunci vom putea experimenta bucuria libertății în întâlnirea cu Mântuitorul nostru: „Gaudete in Domino semper – Bucurați-vă în Domnul întotdeauna”(Filipeni 4,4). Această invitație introduce Sfânta Liturghie de astăzi, a treia duminică din Advent, numită Duminica Gaudete. Să ne bucurăm, deoarece Isus este speranța noastră, mai ales în vremuri de încercare, când viața pare să își piardă sensul și totul pare mai întunecat, cuvintele ne lipsesc și ne chinuim să îi înțelegem pe ceilalți.

Fie ca Fecioara Maria, model de nădejde, atenție și bucurie, să ne ajute să imităm lucrarea Fiului ei, împărțind pâinea și Evanghelia cu cei săraci.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori!

Ieri, în Jaén, Spania, părintele Emanuele Izquierdo și cincizeci și opt de tovarăși au fost beatificați, împreună cu pr. Antonio Montañés Chiquero și șaizeci și patru de tovarăși. Toți aceștia au fost uciși din ură față de credință în timpul persecuției religioase din 1936-1938. Tot ieri au fost beatificați la Paris Raymond Cayré, preot, Gérard-Martin Cendrier, din Ordinul Fraților Minori, Roger Vallé, seminarist, Jean Mestre, laic, și patruzeci și șase de însoțitori. Ei au fost uciși din ură față de credință în 1944-1945, în timpul ocupației naziste. Să îl lăudăm pe Domnul pentru acești martiri, martori curajoși ai Evangheliei, persecutați și uciși pentru că au rămas aproape de poporul lor și credincioși Bisericii!

Urmăresc cu profundă îngrijorare reluarea luptelor în partea de est a Republicii Democratice Congo. Exprimându-mi apropierea față de popor, îndemn părțile implicate în conflict să înceteze orice formă de violență și să caute un dialog constructiv, respectând procesul de pace în curs.

Vă salut cu afecțiune pe toți, romani și pelerini din Italia și din alte părți ale lumii, în special pe credincioșii din Belo Horizonte, Zagreb, Split și Copenhaga, precum și pe cei din Coreea de Sud, Tanzania și Slovacia. Salut grupurile din Mestre, Biancavilla și Bussi sul Tirino; pe foștii elevi ai Asociației Mornese Italia, Orchestra Filarmonică Pugliese, Fundația Oasi Nazareth din Corato, tinerii Oratoriului Salesian din Alcamo și pe cei care se pregătesc pentru confirmare din Parohia San Pio da Pietrelcina din Roma.

Vă doresc tuturor o duminică fericită.

Dragi frați și surori, sărbătoare fericită!

Astăzi sărbătorim solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria. Ne exprimăm bucuria pentru că Tatăl din Ceruri a dorit ca ea să fie „ferită de orice pată a păcatului strămoșesc” (Papa Pius IX, constituția apostolică Ineffabilis Deus, 8 decembrie 1854), plină de inocență și sfințenie pentru a-i putea încredința, pentru mântuirea noastră, „pe unicul său Fiu … pe care … Tatăl îl iubește din inimă” (cf. ibidem). Domnul i-a acordat Mariei harul extraordinar al unei inimi complet curate, în vederea unui miracol și mai mare: venirea Mântuitorului Cristos în lume ca om (cf. Luca 1,31-33). Fecioara a aflat despre aceasta, cu uimirea caracteristică celor smeriți, din salutul Îngerului: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (v. 28) și cu credință a răspuns cu „da”: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (v. 38).

Comentând aceste cuvinte, Sfântul Augustin spune că „Maria a crezut și ceea ce a crezut s-a împlinit în ea” (Predica 215,4). Darul plinătății harului, în tânăra femeie din Nazaret, a putut rodi pentru că ea, în libertatea ei, l-a primit, îmbrățișând planul lui Dumnezeu. Domnul acționează întotdeauna în acest fel: ne oferă daruri mari, dar ne lasă liberi să le acceptăm sau nu. Din acest motiv, Augustin adaugă: „Și noi credem, pentru că ceea ce a ajuns să fie [în ea] ne poate fi benefic și nouă” (ibid.). Și astfel, această sărbătoare, care ne face să ne bucurăm de frumusețea nepătată a Mamei lui Dumnezeu, ne invită, de asemenea, să credem așa cum a crezut ea, dând asentimentul nostru generos misiunii la care ne cheamă Domnul.

Miracolul, care a avut loc la zămislirea Mariei, a fost reînnoit pentru noi în Botez: curățați de păcatul originar, am devenit copii ai lui Dumnezeu, locuința sa și templul Duhului Sfânt. Și așa cum Maria, printr-un har special, a putut să îl primească în sine pe Isus și să îl dăruiască tuturor oamenilor, tot așa „Botezul îi permite lui Cristos să trăiască în noi și ne permite să trăim uniți cu El, să cooperăm în Biserică, fiecare după condiția sa, pentru transformarea lumii” (Papa Francisc, cateheza din 11 aprilie 2018).

Dragi prieteni, cât de mare este darul Neprihănitei Zămisliri, dar și darul Botezului pe care l-am primit! Minunat este „da”-ul Mamei Domnului, dar la fel poate fi și al nostru, reînnoit cu credință în fiecare zi, cu recunoștință, smerenie și perseverență, în rugăciune și în acte concrete de iubire, de la gesturile cele mai extraordinare la eforturile și actele de slujire cele mai banale și obișnuite. În acest fel, Cristos poate fi cunoscut, primit și iubit peste tot, iar mântuirea poate ajunge la toți. Astăzi, să cerem acest lucru Tatălui, prin mijlocirea Mariei Imaculate, în timp ce ne rugăm împreună aceleași cuvinte prin care ea însăși a crezut prima dată.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Vă salut călduros pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din alte părți ale lumii. În special, îi salut pe credincioșii din Molina din Spania, Asociația Culturală „Firenze in Armonia” și „Ragazzi dell’Immacolata”. Binecuvântez cu bucurie grupul din Rocca di Papa și torța care va aprinde steaua de Crăciun pe cetatea din acel frumos oraș. Adresez un salut special membrilor Acțiunii Catolice Italiene, care sărbătoresc astăzi Ziua membrilor în comunitățile lor parohiale. Le doresc tuturor o activitate educativă și apostolică fructuoasă, pentru a fi martori credibili ai Evangheliei. Cu voi, dragi romani și pelerini, am o întâlnire în această după-amiază în Piazza di Spagna, unde voi merge pentru tradiționalul omagiu adus Fecioarei Maria a Neprihănitei Zămisliri. Vă doresc tuturor o zi de sărbătoare liniștită în lumina Mamei noastre cerești.

Dragi frați și surori, o duminică frumoasă!

Evanghelia acestei a doua duminici a Adventului anunță venirea Împărăției lui Dumnezeu (cf. Matei 3,1-12). Înainte de slujirea publică a lui Isus, Ioan Botezătorul, precursorul Său, apare pe scenă. Ioan a predicat în pustiul Iudeii spunând: „Convertiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!” (Matei 3,1). În „Tatăl nostru” ne rugăm în fiecare zi: „Vină împărăția Ta”, așa cum ne-a învățat însuși Isus. Cu această invocație ne îndreptăm spre noutatea pe care Dumnezeu ne-o rezervă, recunoscând că cursul istoriei nu este deja scris de oamenii puternici ai acestei lumi. Să ne punem, așadar, gândurile și energia în slujba lui Dumnezeu, care nu a venit să domnească peste noi, ci mai degrabă să ne elibereze. Aceasta este „evanghelia”, vestea cu adevărat bună care ne motivează și ne atrage.

Desigur, în predicarea sa, tonul Botezătorului este sever. Cu toate acestea, oamenii ascultă cu atenție pentru că aud răsunând în cuvintele sale îndemnul lui Dumnezeu de a lua viața în serios, de a profita de momentul prezent pentru a se pregăti pentru întâlnirea cu Cel care judecă nu după aparențe, ci după faptele și intențiile inimii. Același Ioan va fi surprins de modul în care Împărăția lui Dumnezeu se manifestă în Isus Cristos, în blândețe și milostivire. Profetul Isaia l-a comparat pe Isus cu un lăstar: o imagine nu a puterii sau a distrugerii, ci a nașterii și a noutății. Pe lăstarul care răsare dintr-un trunchi de copac aparent mort, Duhul Sfânt începe să sufle ușor darurile Sale (cf. Isaia 11,1-10). Fiecare dintre noi se poate gândi la o surpriză similară care ni s-a întâmplat în viață.

Aceasta este, de asemenea, ceea ce a experimentat Biserica în timpul Conciliului Vatican II, care s-a încheiat în urmă cu exact șaizeci de ani. Este o experiență care se reînnoiește atunci când călătorim împreună spre Împărăția lui Dumnezeu, cu toată lumea dornică să o primească și să o slujească. Atunci când Împărăția se va împlini, nu numai lucrurile care par slabe sau marginale vor înflori, ci chiar și lucrurile care, din punct de vedere uman, ar fi imposibile vor fi, de asemenea, aduse la împlinire. În imaginile oferite de profet: „Lupul va locui cu mielul și leopardul se va culca cu iedul, vițelul și leul și animalele îngrășate împreună și un copilaș le va călăuzi” (Isaia 11,6).

Dragi surori și frați, cât de mult are nevoie lumea de această speranță! Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. Să ne pregătim pentru Împărăția Sa, să o întâmpinăm. Copilașul, Isus din Nazaret, ne va conduce! Cel care s-a pus în mâinile noastre, din noaptea nașterii Sale până în ceasul întunecat al morții Sale pe cruce, strălucește în istoria noastră ca Soarele care răsare. O nouă zi a început: să ne ridicăm și să pășim în lumina Sa! Aceasta este spiritualitatea Adventului, foarte luminoasă și concretă. Felinarele ne amintesc că fiecare dintre noi poate fi o mică lumină, dacă îl primim pe Isus, lăstarul unei lumi noi. Să învățăm cum să facem acest lucru de la Maria, mama noastră, o femeie a speranței care rămâne fidelă în așteptare.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Dragi frați și surori,

Acum câteva zile m-am întors din prima mea călătorie apostolică în Turcia și Liban. Împreună cu iubitul meu frate Bartolomeu, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, și cu reprezentanții altor confesiuni creștine, ne-am adunat pentru a ne ruga împreună la Iznik, locul orașului antic Niceea, unde acum 1700 de ani a avut loc primul Conciliu ecumenic. Astăzi se împlinesc 60 de ani de la declarația comună dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras, care a pus capăt excomunicărilor reciproce. Îi mulțumim lui Dumnezeu și ne reînnoim dedicarea pentru călătoria către unitatea vizibilă deplină a tuturor creștinilor. În Turcia am avut bucuria de a întâlni comunitatea catolică: prin dialogul răbdător și slujirea celor care suferă, ei mărturisesc Evanghelia iubirii și logica lui Dumnezeu care se manifestă în micime.

Libanul continuă să fie un mozaic al coexistenței și m-a mângâiat să aud multe mărturii în acest sens. Am întâlnit oameni care anunță Evanghelia prin primirea refugiaților, vizitarea celor întemnițați și împărțirea hranei cu cei în nevoie. Am fost mângâiat de vederea atâtor oameni pe stradă care au venit să mă salute. De asemenea, am fost impresionat de întâlnirea cu rudele victimelor exploziei din portul Beirut. Libanezii așteptau un cuvânt și o prezență de consolare, dar ei au fost cei care m-au consolat cu credința și entuziasmul lor! Le mulțumesc tuturor celor care m-au însoțit cu rugăciunile lor! Dragi frați și surori, tot ceea ce s-a întâmplat în aceste ultime zile în Turcia și Liban ne învață că pacea este posibilă și că creștinii, în dialog cu bărbați și femei de alte credințe și culturi, pot contribui la construirea ei. Să nu uităm că pacea este posibilă!

Aș dori să îmi exprim apropierea față de oamenii din Asia de Sud și de Sud-Est, care au fost grav încercați de recentele dezastre naturale. Mă rog pentru victime, pentru familiile care își plâng pierderile și pentru cei care oferă asistență. Îndemn comunitatea internațională și toți oamenii de bunăvoință să îi sprijine pe frații și surorile noastre din aceste regiuni prin gesturi de solidaritate.

Vă salut pe toți cu afecțiune, romani și pelerini. Îi salut pe toți cei care au venit din alte părți ale lumii, în special pe credincioșii peruani din Pisco, Cusco și Lima; pe pelerinii din Polonia, amintind și de Ziua de rugăciune și asistență materială pentru Biserica din Orient; și de asemenea grupul de studenți portughezi. Salut și grupurile parohiale venite din Lentiai, Manerbio, Santa Cesarea Terme, Cerfignano, Roverchiara și Roverchiaretta; băieții și fetele din Marostica și Pianezze; miruiții din Cavaion Veronese, tinerii de la Oratoriul din Mezzocorona, grupul de slujitori ai altarului din Bologna și membrii Societății de Ajutor Mutual Madonna del Granato. Le doresc tuturor o duminică frumoasă și o călătorie de Advent binecuvântată.

Iubiți frați și surori, duminică frumoasă!

În timp ce anul liturgic se apropie de sfârșit, Evanghelia de astăzi (Luca 21,5-19) ne face să reflectăm asupra frământărilor istoriei și asupra sfârșitului lucrurilor. Pentru că ne cunoaște inima, Isus, privind la aceste evenimente, ne invită înainte de toate să nu ne lăsăm copleșiți de frică: „Când auziți de războaie și de răscoale”, spune El, „nu vă înspăimântați” (v. 9). Apelul Său este foarte actual: din păcate, de fapt, primim zilnic știri despre conflicte, calamități și persecuții care chinuiesc milioane de bărbați și femei. Fie că ne confruntăm cu aceste necazuri, fie cu indiferența care vrea să le ignore, cuvintele lui Isus vestesc însă că agresiunea răului nu poate distruge speranța celor care se încred în El. Cu cât ora este mai întunecată, cu atât credința strălucește ca soarele.

Într-adevăr, Cristos afirmă de două ori că „din cauza numelui Său” mulți vor suferi violențe și trădări (cf. v. 12, 17), dar tocmai atunci vor avea ocazia să dea mărturie (cf. v. 13). Urmând exemplul Învățătorului, care a revelat imensitatea iubirii Sale pe cruce, această încurajare ne privește pe toți. Persecuția creștinilor, de fapt, se produce nu numai cu armele și maltratările, ci și cu cuvintele, adică prin minciuni și manipulări ideologice. Mai ales când suntem asupriți de aceste rele, fizice și morale, suntem chemați să dăm mărturie despre adevărul care mântuiește lumea, despre dreptatea care răscumpără popoarele de asuprire, despre speranța care indică pentru toți calea spre pace.

În stilul lor profetic, cuvintele lui Isus atestă că dezastrele și durerile istoriei au un sfârșit, în timp ce bucuria celor care recunosc în El pe Mântuitorul este destinată să dureze pentru totdeauna. „Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele” (v. 19): această promisiune a Domnului ne insuflă forța de a rezista evenimentelor amenințătoare ale istoriei și oricărei ofense; să nu rămânem neputincioși în fața durerii, pentru că El însuși ne dă „grai și înțelepciune” (v. 15), ca să facem mereu binele cu inimă arzătoare.

Preaiubiților, de-a lungul întregii istorii a Bisericii, mai ales martirii sunt cei care ne amintesc că harul lui Dumnezeu este capabil să transfigureze chiar și violența într-un semn de răscumpărare. De aceea, unindu-ne cu frații noștri și surorile noastre care suferă pentru numele lui Isus, să căutăm cu încredere mijlocirea Mariei, Ajutorul creștinilor. În fiecare încercare și dificultate, Sfânta Fecioară să ne mângâie și să ne susțină.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Iubiți frați și surori!

Așa cum am spus mai devreme în comentariul meu la Evanghelie, și astăzi, în diferite părți ale lumii, creștinii suferă discriminări și persecuții. Mă gândesc în special la Bangladesh, Nigeria, Mozambic, Sudan și alte țări, de unde vin adesea știri despre atacuri asupra comunităților și locurilor de cult. Dumnezeu este Tată milostiv și vrea pacea între toți fiii Săi! Însoțesc în rugăciune familiile din Kivu, în Republica Democratică Congo, unde în ultimele zile a avut loc un masacru de civili, cel puțin douăzeci de victime ale unui atac terorist. Să ne rugăm ca orice violență să înceteze și credincioșii să lucreze împreună pentru binele comun.

Urmăresc cu durere știrile despre atacurile care continuă să lovească numeroase orașe ucrainene, inclusiv Kiev. Acestea provoacă morți și răniți, inclusiv copii, și pagube imense infrastructurilor civile, lăsând familii fără adăpost în timp ce vremea rece avansează. Asigur apropierea mea de populația atât de afectată. Nu ne putem obișnui cu războiul și cu distrugerea! Să ne rugăm împreună pentru o pace dreaptă și stabilă în martirizata Ucraina. De asemenea, doresc asigur rugăciunea mea pentru victimele gravului accident rutier petrecut miercurea trecută în sudul Peruului. Domnul să-i primească pe decedați, să sprijine răniții și să mângâie familiile îndurerate.

Ieri, la Bari, a fost beatificat Carmelo De Palma, preot diecezan care a murit în 1961 după o viață dedicată cu generozitate în slujirea Spovezii și a însoțirii spirituale. Mărturia sa să îi inspire pe preoți să se dăruiască fără rezerve slujirii poporului sfânt al lui Dumnezeu. Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Săracilor. Le mulțumesc celor din Dieceze și parohii care au promovat inițiative de solidaritate cu cei mai defavorizați. Și, în mod ideal, în această zi, le înmânez din nou exortația apostolică Dilexi te, „V-am iubit”, despre iubirea față de săraci, un document pe care Papa Francisc îl pregătea în ultimele luni ale vieții sale și pe care l-am finalizat cu mare bucurie.

În această zi, ne amintim și de toți cei care au murit în accidente rutiere, prea adesea cauzate de comportamente iresponsabile. Fiecare să își examineze conștiința în această privință. Apoi, mă alătur Bisericii din Italia care repropune astăzi Ziua de rugăciune pentru victimele și supraviețuitorii abuzurilor, pentru ca să crească o cultură a respectului ca garanție a protejării demnității fiecărei persoane, în special a minorilor și a celor mai vulnerabili.

Și acum vă salut cu afect pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din atâtea părți ale lumii, în special credincioșii din Bar în Muntenegru, Valencia în Spania, Syros în Grecia, Puerto Rico, Sofia în Bulgaria, Bismarck în Statele Unite ale Americii, studenții Catholic Theological Union din Chicago și Corul „Eintracht Nentershausen” din Germania. Salut pelerinii polonezi, amintind aniversarea Mesajului de reconciliere adresat de episcopii polonezi episcopilor germani după Cel de-Al Doilea Război Mondial. În final, salut Familia Vincențiană și grupurile din Lurago d’Erba, Coiano, Cusago, Paderno Dugnano și Borno. Mulțumesc tuturor și duminică frumoasă!

Frați și surori, o duminică frumoasă!

În sărbătoarea Sfințirii Bazilicii Laterane, contemplăm misterul unității și comuniunii cu Biserica Romei, chemată să fie mama care veghează asupra credinței și călătoriei creștinilor din întreaga lume. Catedrala Diecezei de Roma și sediul Succesorului lui Petru, după cum știm, nu este doar o operă de o extraordinară valoare istorică, artistică și religioasă, ci reprezintă și forța motrice a credinței încredințate apostolilor și păstrată de ei, și a transmiterii ei de-a lungul istoriei. Măreția acestui mister strălucește și în splendoarea artistică a clădirii, care în nava centrală adăpostește cele douăsprezece statui mari ale apostolilor, primii discipoli ai lui Cristos și martori ai Evangheliei.

Acest lucru ne conduce la o perspectivă spirituală, care ne ajută să trecem dincolo de aspectul exterior, pentru a înțelege în misterul Bisericii mult mai mult decât un simplu loc, un spațiu fizic, o clădire din piatră; în realitate, așa cum ne amintește Evanghelia în episodul curățirii Templului din Ierusalim de către Isus (cf. Ioan 2,13-22), adevăratul sanctuar al lui Dumnezeu este Cristos, care a murit și a înviat. El este singurul Mijlocitor al mântuirii, singurul Răscumpărător, Cel care, legându-se de umanitatea noastră și transformându-ne cu iubirea Sa, reprezintă poarta (cf. Ioan 10,9) care se deschide larg pentru noi și ne conduce la Tatăl.

Uniți cu El, și noi suntem pietre vii ale acestui edificiu spiritual (cf. 1Petru 2,4-5). Noi suntem Biserica lui Cristos, Trupul Său, membrele Sale chemate să răspândească în lume Evanghelia Sa de milostivire, mângâiere și pace, prin intermediul acelui cult spiritual care trebuie să strălucească mai presus de toate în mărturia vieții noastre.

Fraților și surorilor, în această perspectivă spirituală trebuie să ne formăm inimile. Adesea, slăbiciunile și greșelile creștinilor, împreună cu multe clișee și prejudecăți, ne împiedică să înțelegem bogăția misterului Bisericii; sfințenia ei, de fapt, nu stă în meritele noastre, ci în „darul Domnului, care nu se retrage niciodată”, care continuă să aleagă „ca recipient al prezenței Sale, cu iubire paradoxală, chiar și tocmai mâinile murdare ale oamenilor” (J. Ratzinger, Introducere în creștinism, Brescia 2005, 331). Să mergem, așadar, cu bucuria de a fi poporul sfânt pe care Dumnezeu l-a ales și să o invocăm pe Maria, Mama Bisericii, să ne ajute să îl primim pe Cristos și să ne însoțească cu mijlocirea ei.

După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:

Iubiți frați și surori!

Sunt alături de poporul filipinez afectat de un violent taifun: mă rog pentru cei decedați și pentru familiile lor, pentru răniți și pentru cei strămutați. Astăzi, Biserica din Italia sărbătorește Ziua Recunoștinței. Mă alătur Episcopilor în încurajarea îngrijirii responsabile a pământului, a luptei împotriva risipei alimentare și a adoptării de practici agricole durabile. Să mulțumim lui Dumnezeu pentru „sora noastră, Mama Pământ” (Sfântul Francisc, Cântarea creaturilor) și pentru cei care o cultivă și o îngrijesc!

Vă salut cu căldură pe toți, romani și pelerini din Italia și din multe părți ale lumii, în special pe tinerii iezuiți polonezi, pe credincioșii din Varșovia și Gdansk din Polonia, din Newark și Kearny din Statele Unite ale Americii, din Toledo și Galapagar din Spania și din Londra, precum și corul Regensburger Domspatzen. Îi salut pe membrii Acțiunii Catolice din Arhidieceza de Genova și grupurile parohiale din Cava Manara, Mede, Vibo Marina, Sant’Arcangelo di Potenza, Noto, Pozzallo și Avola, Cesenatico, Mercato San Severino, Crespano del Grappa și Noventa Padovana. Salut grupul Manifestazioni Storiche del Lazio și voluntarii Băncii de Alimente, care vor colecta alimente sâmbăta viitoare, în ajunul Zilei Mondiale a Săracilor.

Îmi exprim profunda recunoștință față de toți cei care, la toate nivelurile, se angajează să construiască pacea în diferitele regiuni marcate de război. În ultimele zile, ne-am rugat pentru cei decedați, printre care, din păcate, se află mulți care au fost uciși în lupte și bombardamente, chiar dacă erau civili, copii, bătrâni și bolnavi. Dacă dorim cu adevărat să le cinstim memoria, să încetăm focul și să ne concentrăm toate eforturile asupra negocierilor. Vă doresc tuturor o duminică frumoasă!