Potrivit observatorului, Papa Leon al XIII-lea a reîntemeiat Observatorul Vatican după pierderea Statelor Pontificale și a unor importante facilități astronomice, în special observatorul pr. Angelo Secchi, situat deasupra bisericii Sf. Ignațiu din Roma. Fotografii ale Vaticanului din începutul secolului al XX-lea arată cupolele telescoapelor observatorului deasupra zidurilor Vaticanului și a Turnului Vânturilor. În anii 1930, deoarece iluminatul electric a făcut cerul nocturn al Romei mai luminos, telescoapele au fost mutate la Palatul Apostolic de la Castel Gandolfo, la sud de Roma, ale cărui cupole pot fi văzute și astăzi de la kilometri distanță. Creșterea ulterioară a poluării luminoase din Roma a dus la construirea Telescopului Vatican de Tehnologie Avansată (VATT) pe Muntele Graham din Arizona, în anii 1990.

Prin motu proprio Ut Mysticam, din 1891, Papa Leon al XIII-lea a înființat Observatorul Vatican, declarând că acesta va contribui la a arăta lumii că atitudinea prezentă și istorică a Bisericii față de „știința adevărată și solidă” era aceea de a „o îmbrățișa, a o încuraja și a o promova cu cea mai mare dedicare posibilă”, contrar celor susținute de criticii săi. În special, a subliniat că observatorul va contribui la promovarea „unei științe nobile, care, mai mult decât orice altă disciplină umană, înalță spiritul muritorilor spre contemplarea evenimentelor cerești”. Papa Leon al XIII-lea este al treilea Papă căruia îi este dedicat un asteroid. Papa Grigore al XIII-lea are unul în recunoașterea rolului său în reforma calendarului, la fel și Papa Benedict al XVI-lea, căruia îi este dedicat „(8661) Ratzinger”. Pe lângă Papa Leon al XIII-lea, un alt asteroid a fost denumit „Lais” în onoarea lui Giuseppe Lais, preot și astronom italian care a servit timp de 30 de ani ca director adjunct al Observatorului Vatican. Au mai fost denumiți asteroizi după Pietro Maffi, Cardinal italian, Arhiepiscop de Pisa și astronom, și André Bertiau, preot iezuit belgian, astronom și fost director al Observatorului Vatican.

Asteroizii primesc o denumire provizorie la momentul descoperirii, bazată pe data observației, gestionată de Grupul de Lucru pentru Nomenclatura Corpurilor Mici al Uniunii Astronomice Internaționale. Când orbita unui asteroid este determinată cu suficientă precizie și traiectoria sa viitoare poate fi prevăzută în mod fiabil, acesta primește un număr permanent. În prezent, aproximativ 850.000 dintre cei circa 1,3 milioane de asteroizi cunoscuți au primit un număr permanent. Abia după primirea acestui număr, a precizat observatorul, descoperitorii pot propune un nume definitiv care să înlocuiască denumirea provizorie. Numele propus este apoi examinat de grupul de lucru și trebuie să respecte ghiduri specifice. Odată aprobat, asteroidul este cunoscut prin numele său oficial, scris ca „(număr) Nume”.

De asemenea, a utilizat informații din rapoarte separate privind 26.601 de adulți din SUA, incluzând 1.905 bărbați sub 30 de ani și 832 de femei sub 30 de ani, precum și un raport privind 27.616 de adulți din SUA, incluzând 1.839 de bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani și 796 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani. Marja de eroare a fost între plus sau minus 3 și 4 puncte procentuale. Gallup a constatat că tinerele sunt, în mod semnificativ, grupa de vârstă dintre femei care declară cel mai puțin că religia este „foarte importantă” pentru ele, comparativ cu 47% dintre femeile cu vârste între 30 și 49 de ani, 53% dintre femeile cu vârste între 50 și 64 de ani și 64% dintre femeile de 65 de ani sau mai în vârstă.

În timp ce atitudinea tinerelor față de religie s-a menținut constantă, la aproximativ 30%, din 2020-2021, cea a tinerilor a fost mai puțin stabilă. În 2020-2021, 34% dintre tineri au declarat că religia era „foarte importantă” în viața lor; acest procent a scăzut la 28% în 2022-2023 și a crescut din nou. Alte concluzii ale datelor religioase ale Gallup au arătat, de asemenea, că între 2000-2001 și 2024-2025, tinerii bărbați au revenit la nivelul maxim al celor care consideră religia importantă. Procentul tinerilor bărbați care au declarat că participă lunar sau mai frecvent la slujbe religioase a crescut. În 2022-2023, 33% dintre tineri au declarat că participă, comparativ cu 40% în 2024-2025.

Conform măsurătorilor lunare ale Gallup privind participarea la slujbe religioase în 2026, până în prezent, 40% dintre tinerii bărbați continuă să participe la slujbe religioase săptămânal sau lunar, la fel ca în 2025. Frecventarea de către tinere a crescut, de asemenea, din 2022-2023, înregistrând o creștere de trei puncte procentuale, până la 39% în 2024-2025. Cu toate acestea, această rată rămâne sub nivelurile înregistrate la începutul anilor 2000, când grupul se situa la 54%. Cercetarea a analizat modul în care afilierea politică influențează frecvența cu care tinerii și tinerele participă la slujbe religioase.

Femeile și bărbații republicani sunt mult mai predispuși să participe la slujbe religioase decât femeile și bărbații democrați, 58% dintre femeile republicane și 52% dintre bărbații republicani participând cel puțin o dată pe lună, comparativ cu 31% dintre femeile democrate și 26% dintre bărbații democrați. Raportul a remarcat că schimbările de orientare politică afectează tendințele în rândul tinerilor și al tinerelor în mod diferit. În perioada 2024-2025, 48% dintre tinerii bărbați s-au identificat ca republicani sau au avut simpatii republicane, comparativ cu 41% care s-au identificat ca democrați sau au avut simpatii democratice. În rândul tinerelor, 27% s-au identificat ca republicane sau au avut simpatii republicane, comparativ cu 60% care s-au identificat ca democrate sau au avut simpatii democratice.

Raportul a examinat, de asemenea, tendințele privind numărul de tineri adulți care practică anumite religii. Datele au arătat că, în timp ce tinerii bărbați au devenit mai religioși începând cu 2022-2023, mai mulți identificându-se cu o religie sau un cult specific, aceștia rămân în continuare grupa de vârstă masculină cu probabilitatea cea mai mică să facă acest lucru. În 2024-2025, 63% dintre tinerii bărbați au declarat că se identifică cu o religie sau un cult specific, incluzând catolicismul, protestantismul, iudaismul sau altceva. Acest procent a fost foarte aproape de cei 61% care au declarat același lucru în 2022-2023. Cu toate acestea, este cel mai mare procent raportat de tinerii bărbați din 2012-2013 încoace, când grupul se situa la 67%.

Declarația nu a identificat locuința ca aparținând fratelui Papei Leon, John Prevost, dar rapoartele mass-media locale au afirmat că ținta amenințării a fost locuința lui Prevost. Documentele publice indică faptul că Prevost locuiește pe strada pe care a intervenit poliția. Poliția a evacuat casele din apropiere în timpul anchetei și a apelat la unități K9 de detectare a explozivilor. „După o examinare atentă, anchetatorii au stabilit că amenințarea a fost neîntemeiată și că nu au fost prezente dispozitive explozive sau materiale periculoase”, a declarat poliția din New Lenox.

Poliția a menționat că nu au fost raportate răniri, dar că amenințarea falsă cu bombă este „o infracțiune gravă și poate duce la acuzații penale”. Șeful poliției din New Lenox, Micah Nuesse, a declarat pentru EWTN News, prin email, pe 16 aprilie, că situația reprezintă o „anchetă activă și în curs de desfășurare” și că departamentul de poliție nu are „nici o informație nouă de împărtășit” cu privire la infracțiune sau la suspecți.

Amenințarea falsă a venit la doar câteva zile după ce președintele Donald Trump l-a lăudat pe celălalt frate al Papei Leon al XIV-lea, Louis, într-o postare pe Truth Social în care l-a ironizat pe Pontif ca fiind „slab în fața criminalității” și „groaznic în politica externă” după ce Pontiful a criticat în mod repetat războiul condus de SUA în Iran. „Îmi place de fratele Louis [al Papei] mult mai mult decât îmi place de el [de Papa], pentru că Louis este tot MAGA. El îl înțelege, iar Leon nu!” a spus Trump. Louis Prevost locuiește în prezent în Florida.

Pe 11 aprilie, la o veghe de pace la Vatican, Papa a criticat „nebunia războiului” și a îndemnat liderii mondiali: „Opriți-vă, este timpul pentru pace!” Pe 29 martie, a spus că Dumnezeu „nu ascultă rugăciunile celor care fac război”. În postarea lui Trump de pe Truth Social, a sugerat că Sfântul Părinte – primul Pontif născut în America – a fost ales ca Papă doar ca parte a unei strategii diplomatice pentru a „trata” cu Trump însuși, datorită originii americane a Papei Leon. „Dacă eu nu aș fi fost la Casa Albă, Leon nu ar fi fost la Vatican”, a susținut Trump în postare. Răspunzând la o întrebare despre postarea lui Trump din 13 aprilie, Papa Leon a declarat presei că „oamenii care o vor citi vor putea să tragă propriile concluzii”. „Nu sunt un politician și nu intenționez să intru într-o dezbatere cu el”, a spus Papa, adăugând că nu se teme „nici de administrația Trump, nici de a vorbi cu voce tare despre mesajul Evangheliei”.

După ce le-a mulțumit celor care au făcut posibilă realizarea filmului și restului distribuției, actorul a adus un omagiu altor „giganți” afro-americani care au câștigat anterior Oscarul – precum Sidney Poitier, Denzel Washington, Halle Berry, Jamie Foxx, Forest Whitaker și Will Smith. În 2020, într-un interviu acordat pentru Essence, Jordan a subliniat importanța credinței sale în viața sa: „Am crescut în biserică. Am fost întotdeauna genul de persoană care întreba: «De ce, de ce, de ce? Unde e dovada?» Am crezut întotdeauna într-o putere superioară, ceva mai mare decât mine. Cred că ar fi o prostie să nu simți aceasta.”

Actrița australiană Nicole Kidman a dezvăluit că, pentru un eveniment precum Oscarurile – unde a prezentat premiul pentru Cel mai bun film („One Battle After Another”) alături de Ewan McGregor pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a filmului din 2001 „Moulin Rouge” – se pregătește mergând la biserică. „Poate părea o nebunie, dar merg la biserică dimineața”, a spus ea. Când a fost întrebată de ce este important acest lucru, Kidman a răspuns: „Mă ajută să mă concentrez; așa fac duminica.” Deși Kidman și Keith Urban au divorțat recent după 19 ani de căsătorie, încă din 2019 ea a povestit că obișnuiau să meargă la biserică cu familia, împreună cu cele două fiice ale lor. „Keith are propriile lui convingeri, dar vine și el. Am avut o bunică foarte catolică și am fost crescută în rugăciune, așa că asta a avut un impact enorm”, a spus ea într-un interviu pentru Vanity Fair.

Jessie Buckley – câștigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriță pentru rolul său din „Hamnet” – a emoționat pe toată lumea la Dolby Theatre din Los Angeles, povestind despre experiența ei ca mamă a unei fetițe de 8 luni, pe care o are împreună cu soțul ei, Freddie Sorensen, cu care s-a căsătorit în 2023. După ce le-a mulțumit părinților pentru că „ne-au învățat să visăm și să nu ne lăsăm definiți de așteptări”, actrița irlandeză s-a întors către soțul ei: „Fred, te iubesc, omule. Ești cel mai incredibil tată și cel mai bun prieten al meu, și vreau să mai fac 20.000 de copii cu tine. Chiar vreau, chiar vreau.”

Buckley a sărbătorit maternitatea în timpul discursului său de acceptare a premiului Oscar, când, vorbind despre bebelușul ei, a continuat să împărtășească: „Te iubesc și îmi place să fiu mama ta, și abia aștept să descopăr viața alături de tine.” După ce a subliniat importanța înțelegerii „capacității iubirii unei mame”, actrița irlandeză a menționat că duminică era Ziua Mamei în Regatul Unit și, astfel, și-a dedicat premiul „frumosului haos din inima unei mame”.

Papa Leon al XIV-lea împarte această distincție cu sportivi, actori, cântăreți, politicieni și modele, inclusiv Rosalía, Rihanna, Bad Bunny, actrița Jennifer Lawrence și jucătoarea de tenis Venus Williams. Revista americană, fondată în 1892, subliniază în clasamentul său anual că Papa Leon al XIV-lea a lăsat în urmă „gusturile umile ale predecesorului său”, Papa Francisc, păstrând „moștenirea papală a veșmintelor liturgice impecabil lucrate”. Drept „cea mai bună ținută din 2025”, revista citează prima sa apariție ca Papă, pe 8 mai, în balconul central al Bazilicii San Pietro, purtând o mozzetta din satin roșu și o stolă de culoarea vinului, brodată în aur și cu o cruce pectorală pe un cordon din mătase aurie.

Mozzetta este o pelerină până la cot, care cade peste umeri și este purtată în semn de autoritate, în timp ce cazula este veșmântul liturgic exterior purtat peste albă și stolă, iar culoarea sa se schimbă în funcție de timpul liturgic. Din punct de vedere istoric, veșmântul liturgic reprezintă „jugul lui Cristos” și este un simbol al iubirii. Papa Francisc a ales să nu poarte aceste veșminte după alegerea sa în 2013, un gest de simplitate care i-a marcat pontificatul și care a fost recunoscut la vremea respectivă de revista Esquire, care l-a inclus similar pe lista cu „cei mai bine îmbrăcați bărbați”, subliniind stilul său sobru.

Italianul Filippo Sorcinelli s-a impus ca unul dintre cei mai importanți designeri pentru Papii recenți, începând cu Papa Benedict al XVI-lea. În plus, croiala veșmintelor liturgice papale este încredințată croitoriei istorice Gammarelli, situată în apropierea Panteonului, în inima Cetății Eterne.

În deschiderea serii, ambasadorul George Bologan a subliniat că evocarea figurii Cardinalului Iuliu Hossu nu înseamnă doar rememorarea unei pagini esențiale a istoriei, ci și reafirmarea unui model de mărturie exemplară, de fidelitate și curaj. Amintind atât momentul istoric de la 1 decembrie 1918, cât și refuzul compromisului în fața represiunii comuniste, ambasadorul a evidențiat actualitatea mesajului Episcopului greco-catolic: „Credința noastră este viața noastră! rămâne un reper moral universal, care ne vorbește despre verticalitate, libertate și adevăr, despre puterea (spirituală) a celor fără putere (politică)”. Totodată, a subliniat rolul artei ca mijloc de transmitere a memoriei și de edificare a unei culturi a speranței, chiar și atunci când resursele sunt limitate.

Proiecția se înscrie în seria manifestărilor culturale dedicate Anului Omagial „Cardinal Iuliu Hossu” și a oferit participanților prilejul de a reflecta asupra valorilor care unesc tradiții și culturi diferite: justiția, libertatea religioasă, integritatea conștiinței și demnitatea umană. Prin aceste inițiative, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun își propune să păstreze vie memoria martirilor și mărturisitorilor credinței din secolele XX-XXI și să contribuie la consolidarea dialogului intercultural și interconfesional în spiritul valorilor creștine europene.

În timpul conferinței de presă, distribuția și echipa au împărtășit cât de important este acest sezon pentru ei, deoarece prezintă momente biblice importante, inclusiv evenimentele din Săptămâna Sfântă. Pentru actorul Jonathan Roumie, care are rolul lui Isus, participarea la acest proiect a fost atât revelatoare, cât și suprarealistă. În timpul conferinței, el a comentat cum s-a simțit, stând în Vatican, că „Dumnezeu dorește să continue această misiune de a aduce mai mulți oameni la Isus”. Creatorul show-ului, Dallas Jenkins, a discutat despre scopul său final în crearea The Chosen. A împărtășit că producerea unui serial de succes a fost doar începutul pentru el, dar misiunea sa finală a fost întotdeauna aceea de a îndruma telespectatorii în direcția celui care este cu adevărat Isus. Peste 30% din audiența emisiunii The Chosen nu se identifică cu credința creștină, iar pentru Jenkins, cea mai satisfăcătoare parte a muncii sale este faptul că le poate prezenta istoriile Evangheliei. Jenkins a explicat că serialul „ne face să punem întrebări, și aceasta nu doar pentru necredincioși. Noi, cei care suntem credincioși, avem încă atât de multe lucruri de învățat.”

În timpul conferinței de presă, conversația cu distribuția și echipa s-a extins dincolo de detaliile noului sezon. Ei au vorbit, de asemenea, despre tulburările și tensiunile tot mai mari din întreaga lume și despre modul în care urmarea mesajului Evangheliei ar putea aduce pacea în lume. Roumie a susținut că dacă „am fi capabili să ne conectăm unii cu alții în umanitatea noastră, lumea ar fi un loc diferit”. I-a îndemnat pe liderii lumii „să îl folosească pe Isus ca exemplu de abordare a problemelor lumii”. După conferință, actorii s-au fotografiat în fața Pieței San Pietro și au vorbit cu fanii despre experiențele lor. Mulți au fost dornici să le ofere membrilor distribuției cadouri și mărturii despre felul în care serialul le-a schimbat propria perspectivă asupra lucrării și învățăturii lui Isus. Mai târziu în cursul serii, distribuția și publicul au participat la o proiecție specială a episodului patru din noul sezon în interiorul Vaticanului. Jenkins a explicat că au ales acest episod deoarece a avut un impact emoțional asupra distribuției și a echipei, prezentând momente biblice importante.

În fotografiile publicate de Vatican, Papa Leon al XIV-lea și Roumie pot fi văzuți zâmbind și strângându-și mâinile. Actorul i-a oferit Pontifului un cadou din partea întregii echipe. În declarația dată pentru Vatican News înainte de audiența generală de miercuri, Roumie a afirmat că „interpretarea unui personaj carismatic precum Cristos m-a ajutat să îmi întăresc credința”. „Am trăit această experiență ca pe un adevărat act de har divin față de mine”, a adăugat actorul în vârstă de 50 de ani. Mai mult, vedeta serialului, urmărit de peste 200 de milioane de oameni din întreaga lume, a explicat că tatăl său, care a emigrat în Statele Unite, este egiptean, iar mama sa este irlandeză, așa că „încă din copilărie, am respirat credința catolică” în familie.

„Am încercat să transmit ceea ce am învățat de la părinții mei într-un rol de actor, fără să forțez. Întotdeauna l-am văzut pe Isus ca pe un om simplu, a cărui simplitate conține nenumărate învățături și valori pe care sper să le aplic în fiecare zi a vieții mele”, a declarat el. A mai spus că „greutatea responsabilității pe care am simțit-o în timpul filmării anumitor scene a fost enormă, dar puterea credinței mele m-a determinat să mă concentrez foarte mult. Iar întâlnirea de astăzi cu Papa a fost o onoare nemăsurată.” Această întâlnire a făcut parte din vizita distribuției serialului „The Chosen” la Vatican pentru premiera exclusivă a celui de-al cincilea sezon al serialului, care va fi disponibil pentru streaming în Italia în luna iulie. Sosirea lor la Roma a avut loc după trei săptămâni de filmări în sudul Italiei, unde au filmat scenele răstignirii pentru al șaselea sezon, care va avea premiera anul viitor.

Este nevoie urgentă de a reaprinde speranța într-o lume sfâșiată de războaie, închidere și individualism – este apelul participanților la conferința internațională organizată la Roma de Dicasterul pentru Dialogul Interreligios și de Centrul de Studii Interreligioase al Universității Pontificale Gregoriana. Evenimentul, realizat în colaborare cu Uniunea Hinduistă Italiană, Uniunea Budistă Italiană, Institutul de Jainologie din Londra și Societatea Sikhi Sewa, este o nouă etapă a drumului început în Italia în 2018 între cele cinci realități, în spiritul declarației conciliare Nostra Aetate, de la care se împlinesc 60 de ani.

După aprinderea lămpii tradiționale indiene, salutul pr. Giuseppe Di Luccio SJ, președinte al Collegium Maximum al Universității Gregoriana, un moment de reculegere în memoria Papei Francisc și mulțumiri adresate Papei Leon al XIV-lea, la deschiderea lucrărilor, Cardinalul George Jacob Koovakad a făcut referire la documentul Conciliului Vatican II. Cardinalul a amintit că, de la promulgarea sa în 1965, Nostra Aetate „a inspirat și a călăuzit creștinii și pe ceilalți să construiască punți de prietenie și să promoveze colaborarea și comuniunea cu persoanele de toate religiile, pentru adevăratul bine al fiecărei persoane și al societății în ansamblul său”.

Una dintre preocupările majore ale timpului nostru, a constatat Cardinalul Koovakad, „este pierderea speranței maselor” cauzată de sărăcie, șomaj, boli, dezastre, conflicte, dar și de devastarea mediului, discriminare, nedreptăți, diviziuni și violențe „în numele apartenenței etnice, al religiei și al naționalității”, în timp ce se răspândește un sentiment crescând „de indiferență față de nevoile legitime, drepturile și aspirațiile altor persoane și națiuni” și „de inumanitate față de suferințele semenilor”. În fața „unui sentiment de disperare însoțit de pesimism și cinism”, rolul credincioșilor, a adăugat el, este tocmai acela de „a reînnoi și a reaprinde speranța în mințile și inimile oamenilor”, conform unei „responsabilități colective”.

Pentru Franco di Maria Jayendranatha, președintele Uniunii Hinduiste Italiene, dialogul este „o necesitate comună tuturor”: cel mai „productiv” este tocmai dialogul „dintre persoane de credințe diferite, care schimbă opinii”, într-o experiență „care nu poate decât să unească”. Pentru a construi pacea, a afirmat el, trebuie însă „să pornim de la probleme”, de la „o analiză lucidă” a acestora. A menționat antagonismele actuale, cele dintre Statele Unite, Rusia, China, Europa, proiectate într-un cadru mai larg de probleme care „subminează fundamentele lumii noastre”, de la capitalism la tehnologia „care nu mai are o etică, ci doar scopuri”. Din aceeași comunitate face parte și călugărița hindusă Svamini Shuddhananda Ghiri, care a îndemnat la acea speranță văzută ca „o invitație la a acționa în mod conștient pentru binele comun” și „a recâștiga valorile umanității care sunt transversale tuturor credințelor”.

Filippo Scianna, președintele Uniunii Budiste Italiene, a subliniat că speranța este astăzi „un bun care lipsește”: redescoperirea împreună a modului de a o păstra și de a o reaprinde „este un act de grijă față de umanitate”. Invitația a fost aceea de „a reveni la reflecție, într-o lume lipsită de tăcere”. Pentru Radio Vatican, Scianna a explicat că „trăim vremuri de mare zgomot, de mare vacarm, în care lipsește timpul pentru a ne asculta pe noi înșine, pe ceilalți, golul drept condiție pentru a putea avea timp uman pentru reflecție, analiză, aprofundare”. Speranța, așadar, „nu poate decât să se înrădăcineze în ascultare, în dialog, în reflecție care devine reflecție asupra sinelui și asupra celuilalt”.

Mehool Sanghrajka, de la Institutul de Jainologie din Londra, a trimis un mesaj conferinței, explicând că pentru jainiști viața este sacră, iar speranța implică „înțelegerea karmei, care modelează viața, mediul și circumstanțele viitoare”. Gursharan Singh, secretar al Societății Sikhi Sewa, a subliniat importanța crucială a dialogului, deoarece „într-o lume traversată de războaie, diviziuni, crize de mediu, regăsirea noastră este ca o flacără în noapte. Calea păcii trece prin ascultare, respect și slujire reciprocă”, „lăsându-ne atinși de cuvintele celorlalți și aducând în comunitățile noastre semne de lumină”. Alături de el, Bismay Singh, purtătorul de cuvânt al tinerilor din Societatea Sewa, a subliniat într-un interviu despre eveniment că datorită dialogului ne luminăm, încurajându-ne pe fiecare să nu îi privim pe ceilalți ca pe niște străini.

– Care a fost pasul cel mai important făcut de acest Papă în raporturile cu frații musulmani?

– A fost un raport istoric. Și istoric în sensul deplin al cuvântului, pentru că acest Papă a stabilit istoria cu prezența sa, mărturia sa și o fraternitate între credincioșii creștini, între catolici și musulmani. A imprimat acea deschidere pe care Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a demarat-o cu celălalt moment istoric din Assisi. Papa Francisc a reactualizat acest raport cu islamul și cu musulmanii, făcând pași cu adevărat concreți. De la călătoria sa în Republica Centrafricană la situații aș spune și mai relevante dintr-un punct de vedere teologic cum este semnarea la Abu Dhabi, împreună cu marele imam de al-Azhar, Ahmad al-Tayyib, la documentul despre Fraternitatea umană. Nu aș vrea să uit călătoria sa în Irak la rădăcinile lui Abraham și întâlnirea sa cu maestrul șiit Ali al-Sistani până la Indonezia cu vizita la moscheea „Istiqlal” și întâlnirea cu imamul care acum a devenit ministrul afacerilor religioase. A călătorit în toată lumea, de la Africa la Asia, la Orientul Mijlociu, întâlnind maeștrii din islamul sunnit și din islamul șiit. A întrupat acea fraternitate despre care a scris în documente și chiar în enciclice, dând cel dintâi o mărturie de o valoare incomensurabilă, prin intensitate de conținuturi și de fapte concrete.

– Ce a găsit în Papa Francisc lumea musulmană?

– A găsit o mare și nouă ocazie pentru a descoperi un reprezentant al creștinismului catolic, într-un moment de mare dezorientare și ignoranță și chiar de competiții nesăbuite sau conflicte dramatice. O ocazie pentru a recunoaște sau a redescoperi prin figura Papei Francisc un apostol al lui Isus. Și un reprezentant autentic al creștinătății cu toate declinațiile sale, articulațiile sale, mișcările sale, zâmbetele sale, gesturile sale, călătoriile și întâlnirile sale, cuvintele sale. După părerea mea aceasta a fost o mare victorie spirituală.

– Ce moștenire lasă astăzi Papa Francisc?

– Lasă o responsabilitate escatologică. Pe mine mă impresionează mult această concomitență a plecării sale cu celebrarea Paștelui. Voind să fie prezent în piață, până la sfârșit, a voit să dea un mesaj amintindu-ne că trebuie să ne întoarcem la casa Tatălui. Aceasta este referința escatologică: să trăim în această lume în vederea celeilalte. Să trăim în manieră onestă, amintindu-l pe Dumnezeu, începutul și originea, Veșnicul. Aceasta este amintirea pe care o am despre el. Întâlnindu-l și cunoscându-l de atâtea ori, nu l-am văzut niciodată așa ca în aceste ultime zile, îndeosebi la Paște. Și murind în ziua următoare, în dimineața de luni, este ca și cum ar fi făcut, trăit și realizat pe deplin viața sa, funcția sa pontificală. Acestea sunt semințele pe care trebuie să construim noul ciclu. (material al Agenției SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

De asemenea, l-a lăudat pe președintele francez Emmanuel Macron, spunând că acesta a făcut „o treabă minunată asigurându-se că Notre Dame a fost restaurată la nivelul ei deplin de glorie, și chiar mai mult. Va fi o zi foarte specială pentru toți!” Macron a fost printre primii lideri străini care l-au felicitat pe Trump după victoria sa electorală de luna trecută. Redeschiderea va fi un eveniment de înaltă securitate. Aproximativ 6.000 de ofițeri de poliție și membri ai jandarmeriei vor fi desfășurați sâmbătă și duminică pentru eveniment, la care se așteaptă să participe aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern, a declarat șeful poliției din Paris, Laurent Nuñez, în cadrul unei conferințe de presă. Papa Francisc a declarat în septembrie că nu va participa. Île de la Cité, unde se află Notre Dame în mijlocul fluviului Sena, va fi accesibilă doar invitaților și locuitorilor insulei, a adăugat Nuñez. Pe malul sudic al Senei va fi loc pentru 40.000 de spectatori.

La celebrarea de redeschidere a lăcașului de cult, prezidată de Arhiepiscopul Laurent Ulrich, vor participa Macron, alți oficiali, donatori și clerul parizian. Serviciul de rugăciune va include cântarea Te Deum-ului, a Magnificat-ului, rugăciuni pentru lume și Rugăciunea domnească. Într-un gest de unitate, Bisericile catolice din Statele Unite au fost încurajate de Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite să bată clopotele sâmbătă, 7 decembrie, la ora 14.00 (ora Europei Centrale). Liturghia inaugurală va fi celebrată a doua zi, când Arhiepiscopul va sfinți altarul mare. Aproximativ 170 de Episcopi și preoți din întreaga lume vor participa, împreună cu câte un preot din fiecare dintre cele 106 parohii ale Arhidiecezei de Paris.

Vor urma evenimente în perioada 8-15 decembrie, organizatorii invitând credincioșii și pe cei implicați în restaurare la celebrările zilnice. Catedrala își va relua programul zilnic începând cu 16 decembrie. Notre Dame, un simbol iconic al patrimoniului francez și al arhitecturii gotice, a suferit daune majore în aprilie 2019, când un incendiu i-a cuprins acoperișul și turla. Structura sa principală a fost salvată, împreună cu multe dintre bunurile ei inestimabile, dar proiectul de restaurare de 760 de milioane de dolari a fost monumental, implicând echipe de arhitecți, artizani și ingineri dedicați păstrării integrității istorice a Catedralei. Înainte de incendiu, Catedrala atrăgea între 14 și 15 milioane de vizitatori anual, potrivit Biroului de Turism al Franței.

Problemele sociale și rugăciunea, conform dosarului prezentat, sunt temele asupra cărora tinerii se lasă conduși mai mult de religie și de spiritualitate când trebuie să facă alegeri de tip moral: chiar dacă credincioșii și nu ateii admit existența păcatului, majoritatea (67%) cred că cea care determină ceea ce este corect și ceea ce este greșit este conștiința. Pentru aceasta, de exemplu, războiul este considerat nejustificabil, precum și corupția politică și problemele ambientale: „Acestea sunt tematicile curente pe care le-am găsit și care îi unesc pe toți tinerii independent de credința lor sau de lipsa de credință”, precizează profesoara Bellido, afirmând că multe din temele specifice vor fi aprofundate în cercetări succesive. Astfel, de exemplu, pedeapsa cu moartea este mai puțin acceptată de catolici, în timp ce împotrivirea față de legalizarea prostituției este o altă temă comună tuturor.

Cu toate că reiese ca factor puternic de influență proveniența geografică a tinerilor intervievați asupra răspunsurilor lor, cercetarea înregistrează o creștere generală a credinței trăite din convingere și practicată, de exemplu, pentru creștini mergând la Liturghie și luând parte la Sacramente (mai ales Spovada și Euharistia), și nu ca tradiție sau obișnuință: tendință care se profilează ca rezultat original al acestui studiu. „Cu privire la această problemă, țările sunt împărțite în trei grupuri – mai explică dosarul – dacă Filipine, Kenya și Brazilia manifestă o puternică religiozitate și o mare practică religioasă, observăm că în Italia și Spania un procent inferior de tineri se declară drept credincioși, dar în același timp manifestă o conștiință mai profundă a credinței; în sfârșit, Mexic și Argentina se situează într-o poziție intermediară și Regatul Unit este un caz unic.”

Este interesant și cifra conform căreia mulți tineri se adună pentru a se ruga în unele circumstanțe: tendință comună tuturor, inclusiv atei și agnostici. Îndeosebi, se definesc atei și agnostici 56% bărbații și sunt localizați mai ales în Italia și Spania care sunt, așadar, – între cele examinate – țările cu nivel mai mare de secularizare. Unul dintre principalele motive pentru a nu crede care sunt explicate de cei intervievați este imposibilitatea de a înțelege misterul credinței: „Acest fapt reiese mai ales în Italia și în Regatul Unit”, specifică Bellido, care însă nu se declară convinsă de această motivație adusă la baza motivului de a nu crede din partea ateilor și agnosticilor, ci este indicată ca o dificultate și de cei care cred.

Cercetarea a constat într-un proiect continuu bazat pe ascultarea continuă. Este vorba de o metodologie importantă și în același timp originală: „Motivul este capacitatea de a uni aspectul cantitativ și cel calitativ al datelor adunate”, afirmă în sfârșit experta, care anunță că în lunile următoare, tot în colaborare cu universitățile partenere, vor fi aprofundate unele teme cu investigații specifice. „Ne vom ocupa de tineri și relațiile și tinerii și munca și binele comun”, conclude ea, „obiectivul investigației pentru universitățile participante este să adapteze propria ofertă formativă la exigențele reale care sunt manifestate de tineri”. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Puțin peste majoritatea legislatorilor – 176 din 300 – au votat în favoarea măsurii, în timp ce 76 au respins-o. Alte câteva zeci de persoane nu au fost prezente, iar doi legislatori s-au abținut. Grecia este prima țară cu ortodoxia ca religie oficială ce recunoaște căsătoria între persoane de același sex. De asemenea, legea permite cuplurilor de același sex să adopte copii. Țara a extins deja de ani de zile unele drepturi cuplurilor de același sex care coabitează, cum ar fi beneficiile de angajare. Constituția Greciei stipulează că „religia predominantă în Grecia este cea a Bisericii Ortodoxe Răsăritene a lui Cristos”.

„Biserica Ortodoxă a Greciei, recunoscându-l pe Domnul nostru Isus Cristos ca fiind capul ei, este unită în mod inseparabil în doctrină cu Marea Biserică a lui Cristos din Constantinopol”, se spune în constituție, „și cu orice altă Biserică a lui Cristos cu aceeași doctrină, respectând neabătut, așa cum o fac și ele, sfintele canoane apostolice și sinodale și tradițiile sacre.” Sfântul Sinod al Bisericii Greciei s-a pronunțat anterior împotriva legislației propuse, afirmând într-o declarație de luna trecută că „dualitatea sexelor și complementaritatea lor nu sunt invenții sociale, ci vin de la Dumnezeu”. „Căsătoria creștină nu este un simplu acord de coabitare, ci un Sacrament Sfânt, prin care harul lui Dumnezeu este acordat relației de comuniune dintre un bărbat și o femeie”, a declarat Sinodul.

„Evident, statul legiferează”, a subliniat Sinodul, „dar acest element nu privează Biserica de libertatea de exprimare și nici nu o scutește de datoria de a-i informa pe credincioși”. Odată cu votul Greciei, 21 de țări europene recunosc oficial căsătoria între persoane de același sex, în timp ce alte câteva recunosc o anumită formă de uniune între persoane de același sex.

Contrar percepției populare, a spus Wilcox, datele indică faptul că persoanele căsătorite sunt net mai fericite decât cei necăsătoriți. „Am văzut o mulțime de povești … care vorbesc despre modul în care [femeile], de exemplu, sunt într-un fel foarte nefericite în căsnicie și nefericite ca mame”, a spus Wilcox, citând un raport recent din mass-media care susținea că „mamele căsătorite se simt mai puțin bine” decât „femeile singure, fără copii”. „De fapt, datele ne indică exact direcția opusă”, a spus el. „Ceea ce vedem este că, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, calea spre prosperitate și fericire trece oarecum prin căsătorie. Astfel, atât femeile, cât și bărbații care sunt căsătoriți, de exemplu, au aproape de două ori mai multe șanse de a fi foarte fericiți cu viața lor, în comparație cu colegii lor singuri.” „Nu există cu adevărat nici un grup care să fie la fel de fericit pentru bărbați ca tații căsătoriți și pentru femei ca mamele căsătorite”, a spus Wilcox. „Așadar, oricât de grea ar fi căsătoria și oricât de greu poate fi să fii părinte, avantajul de a avea un soț și copii pentru majoritatea americanilor este destul de mare.”

Factorul de fericire, a spus Wilcox, apare chiar mai proeminent în cazul cuplurilor căsătorite care merg în mod regulat la biserică. „Ceea ce observăm în aceste date este că cuplurile care frecventează biserica împreună au cu aproximativ 15 puncte procentuale mai multe șanse de a fi foarte fericite în căsnicia lor”, a spus Wilcox. „Au cu aproximativ 30% până la 50% mai puține șanse să divorțeze, în funcție de setul de date.” Aceste cifre ridicate se traduc, de asemenea, printr-o satisfacție sexuală mai mare pentru cuplurile căsătorite, a spus el. „Cred că lucrul care m-a surprins cel mai mult a fost faptul că nu numai că, în medie, sunt mai satisfăcuți sexual, dar cuplurile care merg împreună la biserică tind să aibă mai multe relații sexuale decât cuplurile care nu merg deloc la biserică”, a spus Wilcox. „Așa că sunt multe rezultate care par mai bune pentru cuplurile care merg împreună la biserică.”

Scăderea ratelor de divorț din ultimii ani este un semn de încurajare, a subliniat Wilcox, deși scăderea globală a ratelor de căsătorie prezintă propriile probleme, a spus el. „Anii ’70 au fost cunoscuți ca fiind revoluția divorțurilor”, i-a spus el lui Sabol. „Dar, de atunci, divorțul a scăzut. Și astfel, cel puțin astăzi, estimăm că mult sub 1 din 2 cupluri care se căsătoresc vor sfârși prin a divorța. Sau, ca să o spunem mai pozitiv, majoritatea cuplurilor care se căsătoresc astăzi vor merge până la capăt.” „Observăm, deoarece căsătoria este mai stabilă, că o proporție tot mai mare de copii sunt crescuți în gospodării căsătorite în mod stabil”, a spus Wilcox. „Aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că, în cazul adulților americani, vedem în continuare un declin destul de accentuat al ratelor de căsătorie. Și ei numesc aceasta închiderea inimii americane.”

Datele au indicat de mult timp o scădere susținută a ratelor de căsătorie pentru fiecare etaj de vârstă care a urmat „Generației tăcute”, grupul de americani născuți între 1928 și 1945. Un sondaj recent al Pew a constatat că doar 30% dintre milenialii la vârsta căsătoriei trăiesc cu un soț/soție și un copil, în comparație cu 70% dintre cei din Generația Tăcută aflați în aceeași etapă a vieții lor. Wilcox a declarat anul trecut pentru CNA că scăderea bruscă a ratelor de căsătorie în rândul americanilor mai tineri l-a îngrijorat. „O mulțime de adulți – mai mult de o treime dintre tinerii adulți de astăzi, în vârstă de 20 de ani – nu se vor căsători niciodată”, a spus el la acea vreme. „Acesta este un teritoriu demografic record spre care ne îndreptăm.” Săptămâna Națională a Căsătoriei este observată în SUA în fiecare an între 7 și 14 februarie, coincizând cu Ziua Mondială a Căsătoriei, în a doua duminică a fiecărei luni din februarie.

„Încerc să găsesc un nou mod de a face acest lucru mai accesibil și de a îndepărta povara negativă a ceea ce a fost asociat cu religia organizată”, a spus Scorsese. „În momentul de față, rostești cuvântul «religie» și toată lumea se revoltă pentru că a eșuat în atât de multe feluri”, a adăugat el. „Dar aceasta nu înseamnă neapărat că impulsul inițial a fost greșit. Haideți să ne întoarcem. Să ne gândim la aceasta.” În efortul de a nu fi „blocat într-o anumită perioadă”, filmul va avea loc în prezent, deoarece regizorul vrea ca „filmul să se simtă atemporal”, a explicat el.

Inspirația pentru film a venit în mai 2023, după ce Scorsese s-a întâlnit cu Papa Francisc la „Global Aesthetics of the Catholic Imagination”, o conferință care a reunit artiști și creatori din întreaga lume. După această întâlnire, Scorsese a declarat: „Am răspuns apelului Papei către artiști în singurul mod pe care îl știu: imaginându-mi și scriind un scenariu pentru un film despre Isus”. Catolicismul și temele religioase au jucat un rol în unele dintre lucrările anterioare ale lui Scorsese, precum „Silence” și controversatul film „The Last Temptation of Christ” din 1988. Scorsese a fost crescut în religia catolică și a urmat cursurile unui liceu catolic înainte de a frecventa un seminar pregătitor timp de un an.

Într-un interviu acordat publicației La Civilta Cattolica la 9 decembrie 2016, el i-a spus părintelui iezuit Antonio Spadaro: „Când eram mai tânăr, mă gândeam să fac un film a fi preot. Eu însumi îmi doream să calc pe urmele părintelui Principe [parohul său], ca să spun așa, și să fiu preot. Am mers la un seminar pregătitor, dar am picat în primul an.” Scorsese a adăugat că, în ciuda faptului că nu participă regulat la Liturghie, „calea mea a fost și este catolicismul. După mulți ani în care m-am gândit la alte lucruri, pendulându-mă ici și colo, mă simt cel mai bine să fiu catolic”.

Orașul Markowa, de asemenea, a integrat mulți evrei în țesătura sa socială, după cum o demonstrează fotografiile, documentele și artefactele expuse acum în Muzeul Ulma. Muzeul aduce un omagiu tuturor polonezilor care i-au apărat și i-au ajutat pe evrei să scape de brutalitatea naziștilor. Această istorie a lăsat o moștenire de neșters, scrisă în sângele a numeroase familii poloneze care au plătit prețul suprem pentru că au fost de partea evreilor, ascunzându-i în poduri, pivnițe sau alte locații secrete.

În Markowa, dintre cei 120 de locuitori evrei din timpul celui de-al doilea război mondial, 21 au reușit să supraviețuiască exterminării datorită acestei generozități. Soarta tragică a celorlalți rezidenți evrei din sat face parte integrantă din istoria mai largă a suferinței evreiești. Cu toate acestea, curajul multor polonezi a sfidat teroarea impusă de legile naziste din octombrie 1941, care decretau că oricine îi ajută pe evrei va fi condamnat la moarte. În urma unuia dintre cele mai mari masacre de evrei din Markowa în a doua jumătate a anului 1942, familiile Goldman și Szall s-au refugiat la familia Ulma. Jozef era deja cunoscut pentru sprijinul său față de evrei. Restul istoriei este cunoscut pe scară largă, deși circumstanțele exacte care au dus la descoperirea ascunzătorii din casa Ulma rămân oarecum nedefinite.

Raphael Schutz, ambasadorul Israelului pe lângă Sfântul Scaun, a declarat pentru Vatican News că jertfa familiei Ulma luminează o cale pe care toată lumea ar trebui să o urmeze, avertizând în același timp împotriva oricăror forme de denaturare a mesajului. „Jertfa extremă a familiei Ulma reamintește datoria pe care omenirea o are față de această familie și față de toți Drepții între popoare care au ținut piept răului până la punctul de a-și pierde viața”, a declarat ambasadorul Schutz. „Sacrificiul lor luminează calea pe care ar trebui să o urmăm cu toții și nu ar trebui să fie folosit pentru nici un fel de revizionism istoric.”

În ceea ce privește trădarea familiei Ulma, există suspiciunea că un locuitor din Markowa ar fi fost informatorul. Cu toate acestea, cercetările istoricului Mateusz Szpytma indică un alt posibil indiciu din documentele Rezistenței din 1944. Potrivit informațiilor publicate de Muzeul Ulma, se sugerează că „din motive personale, un ofițer al «poliției albastre», numită astfel după culoarea uniformei lor, ar fi dezvăluit colegilor săi din jandarmeria germană locul unde se ascundeau cele două familii evreiești”.

Președintele a recunoscut, de asemenea, rolul excepțional al Papei Francisc într-o lume din ce în ce mai dificilă. „Acest Papă este o persoană foarte specială în această lume foarte dificilă”, a declarat președintele De Sousa, subliniind impactul profund pe care Papa îl are asupra vieții a nenumărate persoane din întreaga lume. Și-a exprimat recunoștința și a adresat, de asemenea, un călduros bun venit numeroșilor pelerini care au venit din 143 de țări pentru a participa la reuniunea de șase zile a Zilei Mondiale a Tineretului de la Lisabona, Portugalia.

Președintele De Sousa a vorbit și despre modul în care tinerii vor schimba lumea datorită credinței lor. Când se vor întoarce în țările lor de origine după Ziua Mondială a Tineretului, vor purta cu ei o multitudine de experiențe semnificative și mărturii care schimbă viața. Aceste povești vor remodela, fără îndoială, modul în care ei privesc viitorul și lumea în care trăiesc. Președintele De Sousa a subliniat impactul profund pe care aceste întâlniri îl pot avea asupra tinerilor din întreaga lume, promovând o nouă perspectivă care ar putea duce la schimbări pozitive în comunitățile lor și nu numai. Pe măsură ce călătoria apostolică a Papei în Portugalia continuă să se desfășoare, atmosfera din Lisabona rămâne încărcată de entuziasm și anticipare, în timp ce pelerinii așteaptă cu nerăbdare întâlnirile cu Papa Francisc.

Aeroportul a obținut permisiunea Ministerului de Interne italian de a expune piesa pentru o perioadă limitată de timp, pentru a sărbători marea redeschidere a Terminalului 1. Potrivit unei declarații a Aeroporti di Roma, compania care administrează aeroporturile din zona Romei, expoziția a fost deschisă în 12 aprilie și face parte din efortul aeroportului „de a promova arta și cultura locală și națională în rândul pasagerilor italieni și străini”. Potrivit The Art Newspaper, faimoasa lucrare a lui Bernini va rămâne expusă în aeroport timp de aproximativ patru săptămâni. Situat în Fiumicino și deservind zona metropolitană a Romei, Aeroportul Leonardo da Vinci este cel mai aglomerat din Italia.

Prin terminalul care găzduiește expoziția pot trece 6 milioane de pasageri anual, potrivit Areoporti di Roma. Acum, toți acei călători pot să îl vadă pe Isus și poate vor spune o rugăciune rapidă în drum spre a prinde zborul lor. Bernini este considerat de mulți cel mai mare sculptor al perioadei baroce. Catolicii sunt poate cel mai bine familiarizați cu coloanele superbe, răsucite, și baldachinul lui Bernini de la altarul principal al Bazilicii San Pietro. Printre cele mai faimoase lucrări religioase ale lui Bernini se numără Extazul Sfintei Tereza, Moartea Fericitei Ludovica Albertoni și colonadele care împrejmuiesc Piața San Pietro din Vatican.

Blinken a anunțat că „Statele Unite au facilitat transportul lor în siguranță la Aeroportul Internațional Dulles. Persoanele au sosit astăzi, iar Statele Unite oferă sprijin medical și juridic pentru a le facilita sosirea”. John Feeley, fost ambasador al SUA și director executiv al Centrului pentru Integritate Media din cele două Americi, a declarat pentru CNA că eliberarea a fost „o victorie diplomatică semnificativă pentru guvernul SUA în sprijinul drepturilor omului în Nicaragua”. „Faptul că nu au existat scurgeri de informații și că s-a lucrat mai bine de o săptămână pentru a coordona zborul de astăzi este o dovadă a unei diplomații disciplinate și puternice”, a adăugat el. „Ambasadorul Kevin Sullivan și echipa Departamentului de Stat care sprijină ambasada din Managua merită o apreciere deosebită.”

Potrivit ACI Prensa, printre cei eliberați se numără șapte clerici și laici condamnați recent la 10 ani de închisoare de către regimul Ortega pentru „conspirație în vederea subminării securității și suveranității naționale” și „răspândirea de știri false”. Printre preoții eliberați se numără Ramiro Reynaldo Tijerino Chávez, în vârstă de 50 de ani, rector al Universității Ioan Paul al II-lea, Sadiel Antonio Eugarrios Cano, în vârstă de 35 de ani, fost vicar al Catedralei din Matagalpa, și José Luis Díaz Cruz, în vârstă de 33 de ani, actual vicar al Catedralei din Matagalpa. Alți deportați au fost diaconul Raúl Antonio Vega González, în vârstă de 27 de ani; seminariștii Darvin Esteylin Leiva Mendoza, în vârstă de 19 ani, și Melkin Antonio Centeno Sequeira, în vârstă de 23 de ani; și fotograful Sergio José Cárdenas Flores, în vârstă de 32 de ani. Oficialii americani ar fi confirmat că Cristiana Chamorro, una dintre principalele candidate la președinție înainte de arestarea sa în 2021, se afla la bordul zborului. Ea a fost condamnată la opt ani de închisoare în martie anul trecut și plasată în arest la domiciliu după o condamnare pentru spălare de bani. Alți candidați la președinție, Arturo Cruz și Juan Sebastian Chamorro, se aflau, de asemenea, la bordul zborului.

Unele tweet-uri au surprins scenele de bucurie cu rude, prieteni și chiar străini binevoitori care așteptau să îi întâmpine pe prizonierii eliberați la Aeroportul Dulles. ACI Prensa a relatat că, potrivit unor surse, Episcopul de Matagalpa, Mons. Rolando Álvarez, care se află în arest la domiciliu în Managua din 19 august 2022, a fost scos recent din casa în care era închis. Fostul ambasador Feeley i-a adus un omagiu Mons. Álvarez, care, potrivit unor informații, a ales să rămână în Nicaragua. „Decizia Episcopului Álvarez de a rămâne în țară amintește de moștenirea curajoasă a Arhiepiscopului salvadorian [Oscar] Romero – un om cu o credință titanică care a ales să rămână alături de turma sa în ciuda amenințării reale cu moartea. Omul care îl dorea cel mai mult pe ‘acest preot băgăreț’ în acel avion era Daniel Ortega, dar Dumnezeu l-a ținut în Nicaragua.”

AP publică cel mai utilizat ghid, pe care jurnaliștii și editorii din întreaga țară îl consultă pentru a determina regulile adecvate pentru relatările de presă. Potrivit Daily Signal, AP a făcut această modificare a regulilor în noiembrie 2022. În ghidul său actualizat, AP afirmă că, deși centrele oferă „consiliere, sprijin material și/sau locuințe”, dat fiind că scopul lor este de „a deturna sau descuraja femeile să facă avorturi”, acestea ar trebui să fie etichetate drept „centre anti-avort”. Noua politică a AP sugerează ca termenul „centru de criză în sarcină” să fie folosit doar dacă este pus între ghilimele și dacă se explică faptul că scopul său este de „a descuraja oamenii să facă avort”.

AP instruiește reporterii să încadreze dezbaterea privind avortul la categoria „anti-avort” sau „dreptul la avort” și să nu folosească termenul „pro-viață” sau „pro-alegere”. De asemenea, reporterii sunt sfătuiți să nu vorbească despre bătăile inimii fetale atunci când se referă la legile care interzic avortul după o bătaie a inimii detectabilă. Mai degrabă, se spune în ghid, ar trebui să folosească termenul de „activitate cardiacă”, deoarece „embrionul nu este încă un făt și abia a început să formeze o inimă rudimentară”. „Associated Press se dovedește a suferi de corectitudine politică în încercarea de a rafina modul în care trebuie să explice organizațiile dedicate serviciului public”, a declarat pentru CNA Kristi Hamrick, strateg șef pentru media și politici la „Students for Life of America”. „Ei vor să numească centrele de resurse pentru gravide «centre anti-avort», diminuând dragostea și sprijinul pe care astfel de organizații nonprofit le oferă mamelor și copiilor lor, născuți și nenăscuți”, a spus Hamrick. „Cu această logică, spitalele trebuie să fie ‘centre anti-moarte’, iar sprijinul nostru alimentar prin intermediul guvernului federal numit programe ‘anti-înfometare’.”

Centrele de criză în sarcină, care oferă de obicei femeilor însărcinate și familiilor resurse și materiale gratuite pentru bebeluși, s-au confruntat cu un val de atacuri, vandalism și acte de intimidare începând cu mai 2022, când a fost divulgat proiectul de opinie al Curții Supreme de Justiție care anulează cauza Roe vs. Wade. Potrivit „Family Research Council”, peste 100 de centre pentru gravide, biserici și organizații pro-viață au fost atacate sau vandalizate. Unii politicieni democrați, cum ar fi senatorul de Massachusetts Elizabeth Warren, au cerut o „stopare” a centrelor de criză în sarcină. Într-un discurs din 2022 august, ținut în Senatul SUA, Warren a denigrat aceste centre ca fiind „organizații care înșală în mod deliberat femeile și fetele ce caută ajutor pentru a întrerupe o sarcină”. Într-un alt videoclip viral, Warren a spus că centrele de criză în sarcină „torturează” femeile însărcinate și a cerut ca acestea să fie închise în toată țara.

A fost prezentat în 18 ianuarie în Italia în Sala de Presă a Camerei Deputaților și în același timp în alte 24 de țări raportul care este rod al lucrării unei echipe de cercetători angajate să monitorizeze realitatea creștinilor în 100 de națiuni din lume și revelează că, între octombrie 2021 și septembrie 2022, au fost uciși 5.621 de creștini, au fost arestați 4.542 și au fost răpiți 5.259 – dintre care 4.726 în Nigeria -, în timp ce au suferit atacuri 2.110 biserici sau edificii creștine. Țara cu cel mai ridicat număr de creștini persecutați este Coreea de Nord, unde creșterea numărului de arestări și închiderea unui număr mai mare de biserici, explică Porte Aperte, se datorează și noului val de persecuție promovat de „Legea împotriva gândirii reacționare” care, între altele, consideră delict publicarea oricărui material de origine străină, inclusiv Biblia.

Urmează Somalia, Yemen, Eritreea, Libia, națiuni în mare parte puternic islamice și mai intolerante față de creștini, unde persecuțiile sunt datorate societăților islamice tribale radicalizate, extremismului activ și instabilității endemice. Aici credința creștină trebuie trăită în secret și dacă sunt descoperiți, în special dacă sunt foști musulmani, riscă și moartea. Locurile cele mai periculoase din lume pentru creștini sunt Nigeria, Pakistan – unde este mai multă violență anticreștină -, Iran – țară în care creștinii și bisericile sunt percepute ca amenințări la adresa regimului islamic și convertiții la creștinism sunt expuși la riscuri mai mari -, de asemenea Afganistan și Sudan. În schimb, în Myanmar sunt peste 100 de mii de persoanele constrânse să părăsească propriile case, să se ascundă sau să fugă din țară, iar numărul de case, magazine și proprietăți ale creștinilor distruse sau atacate, peste o mie, evidențiază cotitura autoritară a regimului militar care a luat în vizor anumite minorități percepute ca deranjante datorită simplului fapt de a mărturisi credința creștină.

Din World Watch List reiese o diminuare a numărului bisericilor atacate sau închise, de la 5.110 (WWL 2022) la 2.110 (WWL 2023), dar îngrijorează creșterea numărului de răpiri de la 3.829 la 5.259, dintre care aproape 5.000 în Africa, și mai multe în Nigeria, Mozambic (32) și Republica Democrată Congo (37). În schimb, sunt zeci de mii creștinii agresați (bătuți sau chinuiți cu amenințări cu moartea) exclusiv pentru credința lor; anul trecut au ieșit în evidență 29.400 de cazuri, în timp ce au fost atacate 4.547 case și 2.210 magazine și activități economice. În afară de violențe reies, față de creștini, și chinuiri zilnice, între care discriminări la locul de muncă, lipsa de acces la sănătate și la instruire, presiuni și amenințări pentru ca să se renunțe la propria credință, negarea ajutorului în caz de calamitate, birocrație excesivă.

Cât privește alte zone, în America Latină libertatea religioasă este amenințată de conducerea rea, criminalitate și lideri indigeni. Oprimarea directă de către guverne a creștinilor, percepuți ca voci de opoziție, este răspândită în Nicaragua, Venezuela și Cuba, unde lideri creștini ai fost închiși și fără proces pentru implicarea lor în manifestații. Înrăutățirea în Nicaragua dăinuie din aprilie 2018, când represiunea guvernamentală s-a intensificat după protestele publice și Biserica a fost o țintă specifică, având edificii vătămate, posturi de televiziune și școli închise, lideri religioși expulzați. În cele circa 100 de țări monitorizate de Porte Aperte, crește persecuția în termeni absoluți: sunt 76 națiunile care au un nivel definibil ridicat, foarte ridicat sau extrem. Și crește numărul creștinilor care fug de persecuție, așa-numita „Biserică refugiată”. De exemplu, în Orientul Mijlociu creștinii sunt tot mai puțini din cauza privațiunilor, a discriminărilor și a persecuțiilor, iar tinerii continuă să emigreze în căutarea unui viitor mai bun.

Analiza din WWList oferă și o panoramă a cazurilor de violență și abuzuri împotriva femeilor, care nu este ușor de monitorizat, pentru că în multe țări denunțurile sunt rare, din motive culturale și sociale. Dar conform Porte Aperte, cu mărturii adunate, într-un an au rezultat 2.126, la care se însumează peste 717 de căsătorii forțate. Cristian Nani, director al Porte Aperte din Italia, care de peste 60 de ani este angajată în cercetarea pe teren a cauzelor și soluțiilor la persecuție, furnizând sprijin material, ajutoare de urgență, literatură, formare și asistență pentru creștinii care suferă pentru credința lor, afirmă că anul trecut a fost observată o situație îngrijorătoare și dramatică mai ales în continentul african.

– Se înregistrează mai multe violențe față de creștini în Africa sub-sahariană. Care este contextul socio-politic din această zonă și pentru ce violențele au ajuns la niveluri alarmante?

– În mod substanțial, unul din trendurile pe care analiștii noștri le-au întâlnit în perioada de referință a cercetării noastre este că Africa sub-sahariană este chiar epicentrul celor mai mari violențe. Este adevărat că numai în Nigeria noi înregistrăm peste cinci mii de ucideri de creștini din motive legate de credință. Dar nu numai atât, există și aspectul agresiunii la adresa satelor creștine în zona Sahel, unde comunitatea crescătorilor de animale fulani – o etnie deosebită islamică – ia în stăpânire teritorii care sunt proprietăți ale creștinilor și aceasta generează apoi fuga a sute, mii, de familii. Întregi comunități, sate, sunt îndepărtate și constrânse să trăiască în lagăre improvizate, sau în aceeași localitate, deci ca evacuați interni, sau ca refugiați în țările vecine. Cu privire la motivațiile socio-politice, in primis este această mișcare jihadistă care de la urcarea talibanilor în Afganistan a prins curaj mai mare și prin urmare am înregistrat o creștere a violenței acestor mișcări și grupuri de islamiști. Însă acest lucru este cauzat și de instabilitatea politică, lipsa de control al teritoriului din partea statelor obiect și scenariu al acestor agresiuni. Apoi există un stat eșuat, un stat care nu este în măsură să gestioneze teritoriul, o criminalitate foarte răspândită, în plus există o mișcare jihadistă tot mai activă.

Aceste elemente, împreună cu sărăcia, împreună cu lipsa unei economii stabile precum și cu schimbarea climatică generează un cocktail exploziv care a făcut să crească violența anticreștină. Acest trend se leagă și de o derivă autoritară a unor țări. Folosind un limbaj care are de-a face cu stabilitatea și siguranța, mulți autocrați se propun ca atare în unele regiuni, îndeosebi în Africa de Nord – dar acest lucru nu se întâmplă numai în continentul african – și urmează un soi de model. Motivul principal este de a da stabilitate societății, de a da o siguranță mai mare, și se face aceasta prin supraveghere și prin limitarea libertăților principale, deci a drepturilor umane, și in primis a libertății religioase, și prin folosirea tehnologiei. Acest model care se prefigurează are mulți adepți în lume. De exemplu, vorbesc despre locurile care au dat origine, în Africa de Nord, la „primăvara arabă”, care acum văd o întoarcere la modă a autarhiei, deci a dictaturii. Dacă ne gândim la Tunisia, dar nu numai, acest model de control asupra societății care ar trebui să dea siguranță mai mare, dar în realitate reprimă poporul, se răspândește ca o pată de ulei și în multe țări din Asia.

– În America Latină, între țările în care creștinii au viață dificilă este Nicaragua…

– Nicaragua este una din cele patru țări din America Latină care este prezentă în harta noastră de persecuție, deci în primele 50 de țări unde sunt persecutați mai mult creștinii, împreună cu Columbia, Cuba și Mexic. Columbia și Mexic sunt ținuturi creștine, dar există zone în care, din unele motive, situația creștinului suferă o înrăutățire sub diferite aspecte. În Nicaragua și în aceste țări pe care le-am citat, acest model autoritar pe care l-am amintit este un element utilizat de guverne pentru a reduce la tăcere parte din societate care eventual cere o respectare mai mare a drepturilor umane, și adesea Biserica a fost foarte activă în a cere o respectare a omului. Acest lucru este ceva înnăscut în creștinism. Așadar, liderul creștin este perceput – de la paroh la oricare membru al Bisericii – ca amenințare la adresa stabilității regimului atunci când își ridică glasul în favoarea vreunui drept.

La aceasta adăugăm rele endemice, cum ar fi criminalitatea organizată. Unele zone – și Columbia este un exemplu macroscopic – au acest status juridic de semi-autonomie de care populațiile indigene se bucură în mod substanțial. Însă îndeosebi în aceste zone, când autoritatea indigenă descoperă, de exemplu, că un membru al tribului, al clanului, al grupului, abandonează credința părinților, credința satului, îndură o formă de persecuție, adică acela care abandonează credința nativă este persecutat. Deci este o formă de persecuție care vine de la indigeni. Așadar, lideri indigeni, criminalitate organizată și urmarea acestui model autoritar pentru a avea un control asupra țării, și în acest caz se transformă într-un mix negativ pentru comunitățile creștine.

– Apoi este problema Orientului Mijlociu care se depopulează tot mai mult de creștini. De ce?

– Orientul Mijlociu a trăit o perioadă catastrofală. Să ne gândim la războiul civil din Siria, la ascensiunea ISIS, a Daesh, și apoi la războiul care s-a născut din acestea și la diferitele ciocniri: o instabilitate pe care o trăiește și astăzi. A trăit Covid-ul, în mijlocul la toate acestea, în plus, o criză economică devastantă. Există generații de tineri, dar și mai puțin tineri, care nu au perspective sau speranțe de viitor și prin urmare singura cale pare să fie aceea de a fugi din țară. Aceasta a dat naștere unui fenomen pe care l-am identificat ca „Biserica refugiată”, adică întregi comunități, familii, care ajung să fie creștini, eventual ca evacuați interni, chiar în țara lor. Să ne gândim la Siria: jumătate din populație ori este evacuată intern, în cadrul aceleiași țări, dar trăiește în lagăre de refugiați, ori la rude în condiții extreme, sau în străinătate. Acești oameni trăiesc propria credință în lagăre de refugiați sau în condiții în care nu sunt bine acceptați, pentru că țara în care este pregătit lagărul, de exemplu, este majoritar islamică. Biserica din Orientul Mijlociu este redusă din cauza tuturor acestor ani de persecuții, de războaie, este sub presiune. Generațiile fug, este inevitabil, nu văd speranță și sunt sub presiune și pentru că lipsește stabilitatea, lipsesc perspectivele economice de dezvoltare, așadar emigrația pare singura cale. Acesta este fenomenul „Bisericii refugiate” căruia trebuie să îi acordăm atenție mai mare în viitor.

– Adesea cunoaștem numerele, cifrele creștinilor persecutați, ale celor care îndură violențe, dar nu cunoaștem fețele. Dumneavoastră ne prezentați una, deși în formă anonimă, în cartea „Fiu al unei servitoare”, a cărei vânzare va contribui la sprijinirea minorităților creștine persecutate din cauza credinței lor. Este vorba de istoria lui Nasiry, afgan ex-musulman. Ce istorie este și de ce trebuie făcută cunoscută?

– Există o comunitate creștină constrânsă în multe ținuturi de persecuție să trăiască propria credință în secret, să o trăiască în secretul propriilor case sau întâlnindu-se în ascuns. Acesta este cazul micii comunități prezente în Afganistan. Motivul pentru a scrie istoria lui Nasiry a fost acela de a relata ceva ce se întâmplă în țări în care pare să nu se întâmple, nu se poate întâmpla ceva de acest gen, adică Evanghelia este răspândită. Și este istoria lui Nasiry. Pentru că Nasiry are o întâlnire specială cu persoane care îl vor apropia de credința creștină și aceasta se va intersecta cu o criză pe care el o trăia personal în credința sa de origine, în motivația vieții sale însăși, și îl va determina să îmbrățișeze credința creștină.

Dar acest lucru va comporta, ca pentru cea mai mare parte a acestor credincioși ascunși, alegerea de a trăi sau de a muri, deoarece pentru mulți, și astăzi, alegerea de a-l urma pe Domnul nostru comportă a alege dacă să trăiască sau să moară. De fapt, Nasiry va trebui să înfrunte pentru credința sa închisoarea, tortura și condamnarea la moarte. Și va prefera mai degrabă condamnarea la moarte decât să renunțe la credința sa, și prin urmare istoria sa este o istorie de curaj. Eu am întâlnit această persoană într-un loc secret și este o istorie care ne stimulează, ne determină să ne punem mai mult întrebări despre motivele existenței noastre și despre credința noastră creștină. Dacă este o credință vie sau dacă este o credință, de acum, pe care o târâm după noi de mult timp, cu puțin praf în inima noastră, eventual.

– Dar istoria lui Nasiry este o istorie cu sfârșit fericit?

– Pot spune că această istorie vă va surprinde și cu siguranță vă va lăsa un gust bun. (material Vatican News, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Jim Caviezel îl va juca din nou pe Isus. De asemenea, revin Maia Morgenstern în rolul Sfintei Fecioare Maria, Christo Jivkov în rolul ucenicului Ioan și Francesco De Vito în rolul ucenicului Petru. În 2016, Gibson a dezvăluit că lucrează la acest proiect de mai mulți ani, când a vorbit la evenimentul „Harvest Crusade” al pastorului evanghelic Greg Laurie din sudul Californiei. „Se numește Învierea. Bineînțeles, este un subiect foarte mare și trebuie analizat, pentru că nu vrem să facem doar o simplă redare a acestuia – știți, citind ce s-a întâmplat”, a spus el.

Caviezel a vorbit despre proiect în 2020, în timpul unui interviu pentru „Breitbart”, când a spus: „Mel Gibson tocmai mi-a trimis a treia imagine, a treia schiță. Urmează. Se numește ‘Patimile lui Cristos: Învierea’. Va fi cel mai mare film din istoria lumii”, a spus Caviezel. „Patima lui Cristos” a adus încasări de peste 612 milioane de dolari în întreaga lume, cu un buget de producție de 30 de milioane de dolari. Acest lucru l-a făcut unul dintre cele mai de succes filme independente din istorie. A fost primul film cu rating R din America de Nord care a avut încasări atât de mari. În ciuda faptului că a fost nominalizat la trei premii Oscar la cea de-a 77-a ediție a Premiilor Academiei, nu a câștigat nici un premiu.

Având în vedere „limbajul peiorativ și ostil” folosit de autorități, instanța a decis că guvernul „a încălcat în mod disproporționat” libertatea religioasă a pastorilor și a Bisericilor lor. Pastorul Tonchev a răspuns la hotărâre prin următoarele declarații: „Suntem încântați de faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut dreptul nostru fundamental la libertatea religioasă chiar la timp pentru Crăciun. Oficialii guvernamentali nu aveau dreptul să ne denigreze credința creștină, doar pentru că suntem diferiți de practica religioasă majoritară din Bulgaria. Prin acest verdict, Curtea a afirmat că libertatea religioasă aparține tuturor.” Robert Clarke, directorul de advocacy al ADF International și co-consilier juridic în acest caz, a declarat: „Hotărârea instanței oferă o oportunitate crucială pentru Bulgaria, ca societate postcomunistă, de a se angaja din nou în favoarea drepturilor omului pentru toți”.

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că guvernul Bulgariei a greșit atunci când a vizat acești creștini printr-o campanie alarmistă menită să suprime libertatea de a-și trăi credința. Această hotărâre transmite un mesaj clar că eforturile guvernului de a suprima libertatea religioasă sunt inacceptabile și fundamental incompatibile cu democrația.” Potrivit Departamentului de Stat al SUA, 76% dintre bulgari sunt ortodocși răsăriteni, majoritatea în Biserica Ortodoxă Bulgară. Al doilea grup religios ca mărime din țară sunt musulmanii, cu 10% din populație. Catolicii din Bulgaria reprezintă doar 0,8% din populație.

Africa. Alessandro Monteduro, director la Kirche in Not Italia, explică: „în 75% din cele 24 de țări examinate oprimarea sau persecuția creștinilor a crescut. Africa înregistrează o creștere puternică a violenței teroriste, din cauza căreia peste 7.600 de creștini nigerieni ar fi fost asasinați între ianuarie 2021 și iunie 2022. În mai anul acesta a fost publicat o înregistrare video care arăta 20 de creștini nigerieni executați de teroriștii islamiști din Boko Haram și din Provincia Africii Occidentale a Statului Islamic (ISWAP). De fapt, cele două grupări încearcă să întemeieze califate în regiunea Sahel, fiecare cu propriul wali (guvernator) și propria structură guvernamentală. În Mozambic, Al-Shabab a intensificat campania sa de teroare, ucigând creștinii, atacând satele lor și dând foc bisericilor. Grupul, afiliat la Statul Islamic (ISIS), a provocat fuga a peste 800.000 de persoane și moartea altor 4.000.”

Orientul Mijlociu. Din Raport reiese că „în Orientul Mijlociu criza migratoare amenință supraviețuirea unora din comunitățile creștine cele mai vechi din lume. În Siria, creștinii au scăzut de la 10% din populație la mai puțin de 2%, trecând de la 1,5 milioane din perioada precedentă războiului la circa 300.000 astăzi. Cu toate că nivelul de exod în Irak este mai scăzut, o comunitate care avea circa 300.000 de persoane înainte de invazia din partea Daesh/Isis în 2014, în primăvara anului 2022 s-a înjumătățit.” Din studiul lui Kirche in Not reiese și că în țări diferite precum Egiptul și Pakistanul fetele creștine sunt în mod obișnuit supuse la răpiri și violuri sistematice. Printre mărturiile prezentate este și cea a Mons. Jude A. Arogundade, Episcop de Ondo, a cărui Dieceză nigeriană a fost ținta unor bărbați înarmați care au ucis peste 40 de persoane în timpul celebrării de la Rusalii în iunie 2022. Comentând prezentarea Raportului prelatul declară că, „în pofida alarmei crescânde datorită creșterii violenței în unele părți ale țării, nimeni nu pare să acorde atenție genocidului aflat în desfășurare în Middle Belt din Nigeria. Lumea tace în timp ce atacurile la adresa bisericilor, a personalului lor și a instituțiilor au devenit rutină. Câte cadavre sunt necesare pentru a atrage atenția lumii?”

Asia. În Asia, explică Raportul, „autoritarismul statal a dus la o înrăutățire a oprimării mai ales în Coreea de Nord, unde credința și practicile religioase sunt reprimate în mod obișnuit și sistematic. Naționalismul religios a amorsat violențe crescânde împotriva creștinilor asiatici, este suficient să ne gândim la grupurile naționaliste hindutva și singalezii budiști, activi în India și respectiv în Sri Lanka. Autoritățile au arestat credincioși și au întrerupt funcțiunile religioase. India a înregistrat 710 episoade de violență anticreștină între ianuarie 2021 și începutul lui iunie 2022, cauzate în parte de extremismul politic. […] În timpul unei manifestații de masă în Chhattisgarh în octombrie 2021 membrii din Bharatiya Janata Party (BJP) aflat la guvernare au aplaudat pe liderul religios hindus de dreapta Swami Parmatman și au cerut uciderea creștinilor. În China autoritățile au mărit presiunea asupra creștinilor înșiși, prin arestări nediscriminate, închiderea forțată a bisericilor și folosirea de sisteme de supraveghere opresive.” Continuă în parcursul său de studiu și de analiză a încălcărilor libertății religioase în lume, la 20 aprilie 2023 Kirche in Not va prezenta noua ediție a Raportului despre libertatea religioasă. (material al agenției SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Subiectul școlilor rezidențiale a revenit în atenție cu ocazia călătoriei penitențiale a Papei Francisc în Canada. Cerând iertare pentru rolul Bisericii Catolice în operarea sistemului de școli rezidențiale din Canada, coordonat de guvern, el a exprimat regretul pentru „distrugerea culturală și asimilarea forțată” provocate populației indigene din această țară. Copiii indigeni au fost luați din familiile lor și li s-a interzis să vorbească limbile lor native. Ca „punct de plecare”, Sfântul Părinte a cerut „o investigație serioasă asupra faptelor care au avut loc în trecut și pentru a-i ajuta pe supraviețuitorii școlilor rezidențiale să experimenteze vindecarea de traumele pe care le-au suferit”.

Frenezia mediatică denaturează descoperirea inițială

La baza controversei se află modul în care au fost descoperite presupusele locuri de înmormântare. Radarul cu penetrare în sol a surprins imagini, dar nu s-a stabilit încă dacă aceste imagini reprezintă morminte. Privind retrospectiv, anunțul rezultatelor testelor radar a fost făcut cu o avertizare. S-a vorbit de o constatare „preliminară”, dar mass-media și politicienii au difuzat povestea că au fost găsite gropi comune la locul unei foste școli rezidențiale. „La sfârșitul săptămânii trecute, cu ajutorul unui specialist în radare cu penetrare în sol, a ieșit la iveală adevărul crud al constatărilor preliminare – confirmarea rămășițelor a 215 copii care au fost elevi ai Școlii rezidențiale indiene din Kamloops”, a declarat șefa Rosanne Casimir din comunitatea Tk’emlúps te Secwépemc după anunțul inițial.

„Rămășițele a 215 copii găsite la fosta școală rezidențială din Kamloops”, titra un titlu din Vancouver Sun. Articolul anunța confirmarea faptului că „rămășițele a 215 copii care au fost elevi ai școlii rezidențiale indiene din Kamloops au fost găsite în rezervație cu ajutorul unui radar de penetrare a solului”. Articolul din acea săptămână al Associated Press a scris ca și cum rezultatele radarului sunt definitive: „Rămășițele a 215 copii, unii cu vârsta de doar 3 ani, au fost găsite îngropate pe locul a ceea ce a fost cândva cea mai mare școală rezidențială indigenă din Canada – una dintre instituțiile care au ținut copii luați din familii din întreaga națiune.” Premierul Justin Trudeau a adoptat un limbaj similar într-o declarație pe care a emis-o a doua zi după ce au fost anunțate rezultatele cercetării: „Vestea că au fost găsite rămășițe la fosta școală rezidențială din Kamloops îmi frânge inima – este o amintire dureroasă a acelui capitol întunecat și rușinos din istoria țării noastre. Mă gândesc la toți cei afectați de această veste dureroasă. Suntem aici pentru voi.”

În reportajul său despre ceea ce a numit „descoperire macabră”, New York Post a numit locul presupus de înmormântare „o groapă comună”. „O groapă comună plină cu rămășițele a 215 copii indigeni, unii de doar trei ani, a fost găsită pe terenul unei foste școli rezidențiale din Canada, cunoscută pentru abuzuri fizice, emoționale și sexuale, au declarat vineri rapoartele”, începe articolul din Post. Într-un articol publicat la 7 iunie 2021, intitulat „Cum au dispărut mii de copii indigeni în Canada”, The New York Times a relatat: „Rămășițele a peste 1.000 de persoane, majoritatea copii, au fost descoperite din luna mai pe terenurile a trei foste școli rezidențiale din două provincii canadiene”.

Scepticii pun la îndoială dovezile

Jacques Rouillard, profesor emerit în cadrul Departamentului de Istorie al Universității din Montreal, are îndoieli cu privire la validitatea dovezilor. Este posibil ca radarul de penetrare a solului să fi detectat ceva, dar nu neapărat locuri de înmormântare, a sugerat el într-un articol pentru Dorchester Review. Rouillard a susținut că, în cazul școlii rezidențiale din Kamloops, radarul de penetrare a solului ne poate spune puține lucruri despre ceea ce se află de fapt sub pământ. „Prin faptul că nu subliniază niciodată că este doar o chestiune de speculație sau potențialitate și că nu au fost găsite încă rămășițe, guvernele și mass-media nu fac decât să acorde credibilitate la ceea ce este de fapt o teză: teza ‘dispariției’ copiilor din școlile rezidențiale”, a scris el.

El a remarcat că Sarah Beaulieu, antropologul care a efectuat testele radar inițiale, a încercat să țină în frâu tsunami-ul mediatic la o conferință de presă din 15 iulie 2021. „Trebuie să dăm înapoi puțin și să spunem că sunt ‘probabil morminte’; sunt ‘ținte de interes’, cu siguranță”, a spus Beaulieu, adăugând că siturile „au mai multe semnături care se prezintă ca fiind morminte”, dar că „trebuie să spunem că sunt probabile, până când se fac săpături”. „Toate acestea se bazează doar pe anomalii ale solului, care ar putea fi cu ușurință cauzate de mișcări ale rădăcinilor, așa cum a avertizat chiar antropologul”, a scris Rouillard.

La scurt timp după ce a apărut povestea din Kamloops, o a doua știre a ținut prima pagină a ziarelor: un radar de detectare în sol a descoperit 751 de morminte la școala rezidențială indiană Marieval din Saskatchewan. The New York Times („Horrible History’: Mass Grave of Indigenous Children Reported in Canada”) a folosit termenul „groapă comună” pentru a descrie ceea ce a fost găsit în ceea ce a devenit o parte din rezervația Cowessess First Nation. Cu toate acestea, liderii indigeni au precizat că nu au existat gropi comune în situl Marieval. Șeful Cowessess, Cadmus Delorme, a declarat pentru CBC News: „Acesta nu este un sit de groapă comună. Sunt morminte nemarcate.” Jurnalistul Terry Glavin a precizat în National Post că mormintele au fost detectate deoarece acolo exista un cimitir, un cimitir catolic legat de Misiunea Inimii Imaculate a Mariei din Marieval. Aceasta este, a scris Gavin, explicația probabilă pentru cele 751 de morminte detectate.

Săpăturile viitoare sunt sub semnul întrebării

Alte studii sau săpături ar putea face lumină în această situație. În luna mai, New York Post a relatat că nu au avut loc săpături la Kamloops – și că nu există nici o dată anunțată pentru începerea unei excavații. Raportul cita un purtător de cuvânt de la Tk’emlúps te Secwépemc, un grup situat în Kamloops, care a declarat că până acum nu a fost scos nimic din pământ. În aceeași lună, CBC a citat-o pe Rosanne Casimir, șefa Tk’emlúps te Secwépemc, care a declarat că lucrările ar putea începe în curând la fosta școală pentru a exhuma și identifica rămășițele. „Utilizăm știința pentru a susține fiecare pas pe măsură ce avansăm”, a declarat Casimir. „Avem un grup de lucru tehnic care a fost alcătuit și care este format din diverși profesori, precum și din tehnicieni arheologi și continuăm să lucrăm, de asemenea, cu un specialist în radare de penetrare a solului.”

CBC a relatat că comunitățile locale sunt divizate în privința dezgropării mormintelor nemarcate de la școlile rezidențiale. În timp ce unii supraviețuitori ai abuzurilor din școli consideră că exhumarea este o modalitate de a comemora în mod corespunzător victimele, alții doresc ca acestea să fie lăsate neatinse. Garry Gottfriedson, supraviețuitor al școlii din Kamloops și poet, a declarat pentru CBC: „Toți cei care am fost în acea școală rezidențială știam deja că [trupurile] erau acolo. Acum, este ca și cum am spune: ‘Ne credeți?’ Exhumarea acelor cadavre și acest gen de lucruri este un mod de a spune: ‘Acum, dacă acelea ar fi cele 215 rude ale tale puse într-o groapă comună ca aceasta, spune-mi cum ai trece peste.’” În Ontario, poliția și biroul medicului legist au primit o solicitare din partea poliției indigene pentru a ajuta la o anchetă la Mohawk Institute Residential School, unde înregistrările documentează moartea a 54 de elevi, a relatat anul trecut New York Times. Există cadavre acolo, spune comunitatea locală.

Potrivit liderilor celor Șase Națiuni de pe râul Grand, unde a existat școala, oasele umane au fost exhumate în anii 1980 și apoi reîngropate fără o anchetă oficială. Copiii din aceste școli au murit din mai multe motive, inclusiv din cauza bolilor (care se răspândeau ușor din cauza malnutriției și a condițiilor insalubre), accidentelor și sinuciderilor. Fostul președinte al Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere din Canada, Murray Sinclair, a amintit, de asemenea, că a auzit supraviețuitori depunând mărturie despre uciderea unor copii născuți de fete tinere și a celor făcuți de preoți, a relatat anul trecut Washington Post. „Pentru mulți canadieni și pentru oamenii din întreaga lume, aceste descoperiri recente de copii ai noștri – îngropați fără nume, fără marcaje și fără ceremonie – sunt șocante și incredibile”, a declarat anul trecut RoseAnne Archibald, șefa națională a Adunării Primelor Națiuni, o organizație națională de advocacy care lucrează pentru a promova aspirațiile colective ale indivizilor și comunităților Primelor Națiuni din Canada. Ea a adăugat: „Nu pentru noi. Am știut întotdeauna”.

Amorth s-a născut în Modena, Italia, la 1 mai 1925. A intrat în casa-mamă a Congregației Societății Sfântul Paul în august 1947, la câțiva ani după ce l-a întâlnit pe fondatorul ordinului, Fericitul Giacomo Alberione. A fost hirotonit preot la 24 ianuarie 1951. Abia în 1986, Cardinalul Ugo Poletti, Vicarul general al Diecezei de Roma, l-a numit exorcist. Pr. Amorth a vorbit adesea despre nevoia tot mai mare de exorciști într-o lume lipsită de credință în Dumnezeu. „Este foarte important astăzi, deoarece există atât de multe cereri pentru ei. Oamenii și-au pierdut credința, iar superstiția, magia, satanismul sau tablele Ouija i-au luat locul, deschizând toate ușile pentru prezența demonilor”, a declarat pr. Amorth pentru National Catholic Register, în 2006.

„Exorcistul Papei” va fi regizat de Julius Avery, un regizor și scenarist australian, și este așteptat în cinematografe în septembrie 2023. Filmările vor începe în luna august a acestui an, în Irlanda. The Hollywood Reporter a precizat că filmul se va baza pe cărțile pr. Amorth, care „detaliază experiențele sale în lupta cu demonii ce au înhățat oameni în răutatea lor”. Părintele Jose Antonio Fortea, un teolog spaniol care l-a cunoscut pe pr. Amorth, a declarat pentru CNA în 2016 că preotul a fost foarte influent atât în interiorul, cât și în afara Bisericii. „Vocea sa puternică și viguroasă s-a adresat la milioane de oameni, vorbindu-le despre acțiunea diavolului. El singur, o singură persoană, a reușit să revitalizeze slujirea într-o țară și apoi influența sa a ajuns peste tot în Biserică. Mijlocul de a realiza acest lucru a fost pur și simplu să spună ceea ce a văzut”, a spus pr. Fortea.

William Friedkin, regizorul filmului „Exorcistul” din 1973, a făcut din pr. Amorth subiectul filmului său documentar din 2017, „Diavolul și pr. Amorth”. Documentarul prezintă imagini în care Friedkin asistă la o exorcizare efectuată de pr. Amorth. Friedkin a scris ulterior într-un eseu din Vanity Fair că femeia exorcizată în documentar i-a spus: „Problema mea este cauzată de spiritele rele, dar părintele Amorth este singurul care mă ajută”. Interviul din Sunday Telegraph notează că „Exorcistul” a fost filmul preferat al pr. Amorth, în ciuda comentariului său potrivit căruia efectele speciale au fost exagerate. El a spus că i-a plăcut filmul lui Friedkin pentru că „oamenii trebuie să știe ce facem noi”. Crowe a câștigat un Oscar pentru filmul „Gladiator” din 2000. În singurul său alt rol major cu o intrigă religioasă, l-a interpretat pe Noe din Vechiul Testament în filmul „Noe”, de Darren Aronofsky, din 2014. Starul viitorului film despre exorcistul de la Vatican a fost în Vatican săptămâna aceasta. Pe 19 iulie, Crowe a vizitat Capela Sixtină, publicând fotografii din interiorul capelei pe Twitter.

Biden, catolic, a susținut în mod repetat avortul, în contrast cu învățătura Bisericii Catolice potrivit căreia viața umană trebuie respectată și protejată din momentul concepției. Președintele a semnat la Casa Albă „Ordinul executiv de protejare a accesului la serviciile de sănătate reproductivă” în prezența vicepreședintelui Kamala Harris, a secretarului pentru sănătate și servicii umane (HHS) Xavier Becerra și a adjunctului procurorului general al SUA, Lisa Monaco. În acest ordin, Biden afirmă politica administrației sale de a sprijini „dreptul femeilor de a alege” ca fiind „esențial pentru justiție, egalitate și pentru sănătatea, siguranța și progresul nostru ca națiune”.

Ordinul se concentrează asupra a patru domenii generale, potrivit unei fișe informative furnizată de Casa Albă: accesul la „servicii de sănătate reproductivă”; confidențialitatea pacienților și accesul la informații; securitatea pacienților, a furnizorilor și a clinicilor; și coordonarea eforturilor federale pentru a proteja „drepturile reproductive și accesul la serviciile de sănătate”. Ordinul îi ordonă HHS, printre altele, să protejeze și să extindă accesul la contracepție și avort, în special la medicamente pentru avort. De asemenea, se solicită reunirea avocaților pro bono ale căror servicii ar putea include „protejarea dreptului de a călători în afara statului pentru a căuta îngrijiri medicale”.

Administrația promite, de asemenea, să protejeze pacientele care doresc să facă avort, precum și furnizorii și clinicile care oferă avort, inclusiv „clinicile mobile, care au fost desfășurate la granițe pentru a oferi îngrijiri pentru pacientele din afara statului”, se arată în fișa informativă. În comentariile sale, Biden a adăugat că cere Departamentului de Justiție „să facă tot ceea ce îi stă în putere pentru a proteja aceste femei care încearcă să își invoce drepturile”. „În statele în care clinicile sunt încă deschise, să le protejeze de intimidare”, a spus el. „Pentru a proteja dreptul femeilor de a călători dintr-un stat care interzice căutarea asistenței medicale de care are nevoie către un stat care să ofere această asistență. Pentru a proteja dreptul unei femei la medicamente aprobate de FDA, care sunt disponibile de peste 20 de ani.”

Biden și-a început comentariile criticând „decizia teribilă, extremă și, cred eu, atât de total greșită” a Curții Supreme de a anula Roe, cazul care a legalizat avortul la nivel național în 1973. Decizia Dobbs vs. Jackson Women’s Health Organization lasă legislația privind avortul la latitudinea fiecărui stat. „Practica medicinei nu ar trebui să fie înghețată în secolul al XIX-lea”, a declarat Biden, adăugând că instanța a exercitat „o putere politică brută”. El a numit votul „singura modalitate de a îndeplini și restabili” „dreptul constituțional de a alege” și de a codifica Roe. Republicanii, a spus el, pun deja în aplicare legi care „vor costa vieți”. El s-a referit la exemplul unei victime a unui viol în vârstă de 10 ani care ar fi călătorit din Ohio până în Indiana pentru a face avort. „Nu putem permite ca o Curte Supremă scăpată de sub control, care lucrează împreună cu elemente extremiste ale Partidului Republican, să ne ia libertățile și autonomia personală”, a spus el.

– În timpul pandemiei de Covid-19, mass-media de serviciu public au desfășurat un rol foarte important. Care este evaluarea dumneavoastră cu privire la rolul lor în acest război din Ucraina?

– Consider că mass-media în serviciul publicului desfășoară un rol esențial în informarea oamenilor cu privire la războiul din Ucraina. Producția noastră este constituită în mare parte din știri, în special prin radio. Cred că suntem în linia întâi în relatarea războiului și a impactului pe care l-a avut asupra poporului ucrainean. Consider că prin posturile de radio, precum Radio Vatican, aceste reportaje au ajuns în întreaga lume, în timp ce cu alte posturi de radio difuzarea a fost națională. Apoi există o consistentă acoperire radiofonică la nivel regional. Am furnizat știri credibile, de calitate, și pentru asta există atâta încredere față de mass-media. În plus, am susținut radiourile publice din Ucraina, care sunt membri noștri, cu antene de satelit, telefoane, aparate. De asemenea, am dat sprijin poporului ucrainean. Prin inițiative precum concerte și adunări de fonduri, până acum s-au adunat peste jumătate de miliard de euro. A fost organizată o mare varietate de evenimente. Ca director general al EBU mă mândresc cu modul în care mass-media de serviciu public au răspuns la acest război teribil.

– EBU este angajată să susțină o informație corectă și îngrijită, în special în această situație dificilă din Ucraina. Există vreo inițiativă în această privință despre care ați vrea să ne vorbiți?

– Cred că lucrurile mai importante pe care le oferă EBU și mass-media de serviciu public sunt știrile credibile de calitate, investițiile în formarea jurnaliștilor, investițiile în trimiterea de jurnaliști în zonele de război. Există și alte inițiative care implică EBU. Participăm la așa-numita Journalism Trust Initiative cu parteneri ca Reporter fără frontiere și multe alte organizații, menită să verifice ca știrile și acoperirile jurnaliste să fie credibile. Facem parte din așa-numita TNL, adică Trusted News Initiative, care implică și BBC. Investim mult, ca mass-media în serviciul publicului, în verificarea știrilor. Avem o nouă inițiativă, pornită de la EBU, cu privire la libertatea de cuvânt. Există și numeroase inițiative care se referă la formarea pentru siguranța jurnaliștilor, în special cei care lucrează în zonele de război. Înfruntăm acest aspect pornind din zone diferite. Este o temă de care suntem conștienți și care ne implică mult.

– Papa Francisc și-a exprimat recunoștința față de jurnaliștii care își riscă propria viață pentru a relata în fiecare zi oroarea războiului, a oricărui război și nu numai a acestuia dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei. Câtă conștiință există în opinia publică europeană despre importanța de a relata de la fața locului, din zonele de război?

– Cred că este foarte important că figuri de importanță mondială ca Papa Francisc au subliniat problema jurnaliștilor de război. Toți sunt recunoscători în constatarea acestui lucru. Cred că oamenii sunt conștienți de asta pentru că vedem că sunt mulți care se adresează mass-mediei publice, că datele despre încrederea în mass-media publice sunt mult mai ridicate față de cele referitoare la mass-media comerciale și deosebit de ridicate față de cele ale social media. Așadar, cred că publicul este conștient. Însă înțelege cât de dificilă este munca noastră zi după zi? Știe câte dificultăți au mass-media chiar și numai să trimită reporteri în zonele de război? Probabil că nu. Probabil că publicul nu cunoaște dimensiunea globală a tuturor acestor lucruri. Și nu sunt sigur că trebuie să o cunoască. Aceea este munca noastră. A face toate acestea și a relata este misiunea jurnaliștilor, dar cred că publicul înțelege importanța a ceea ce mass-media fac în acele teribile zone de război. Cred că înțelege aceasta.

– Ca pandemia, și războiul din Ucraina – cum spuneați deja – a subliniat importanța radioului ca mijloc de comunicare credibil și vrednic de încredere, în timp ce social media sunt adesea vehicul de știri false…

– Cât privește informarea, între toate mass-media radioul este sursa cea mai credibilă. Toate investigațiile noastre confirmă acest lucru. Publicul îl consideră mai credibil decât TV. Este considerat mult mai credibil decât social media. Cred că raportul dintre radio și public este absolut unic. Dacă ne gândim la rolul radioului, așa cum am spus deja, Radio Vatican, de exemplu, are un rol mondial, dar nu trebuie să uităm rolul radioului la nivel național și nici cel regional. Aparte știrile împotriva fake news, care este o misiune fundamentală, sub multe aspecte radiul permite mult mai mult discursul public față de televiziune și desigur față de atâtea platforme mediatice. Se ascultă vocile, se ascultă experiențele publice, reflecții și istorii personale. În plus, cred că în timpuri de criză radioul este fundamental pentru a permite oamenilor să aibă acces la informațiile de utilitate publică, așa cum am observat în timpul pandemiei de Covid-19, dar așa cum vedem și în orice altă criză care s-ar prezenta. Cred că radioul are un rol unic, așa cum este unic raportul său cu publicul, și îmi doresc ca să poată continua îndelung pentru că radiourile de serviciu public au lucrat dur pentru a și-l câștiga. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Răspunsurile oferite sunt deosebit de sugestive în ceea ce privește realitatea Bisericii locale. În privința trăirii credinței, răspunsurile oferă date semnificative referitoare la valorile inspirate de credință, influența credinței asupra deciziilor personale, percepția și raportarea la Dumnezeu, experiențele care duc la apropierea de Dumnezeu, percepția lui Isus Cristos, comportamentele și practicile care exprimă trăirea credinței, existența unui îndrumător spiritual, motivația care hrănește credința, credința în timpul pandemiei de COVID 19. Datele despre percepția și așteptările credincioșilor față de Biserică țin cont de aspecte precum reprezentarea Bisericii de către credincioși, așteptările credincioșilor de la Biserică, domeniile în care Biserica locală ar trebui să fie mai prezentă, motivele care ar duce la îndepărtarea unui creștin de Biserică, percepția credincioșilor asupra preoților și persoanelor consacrate, evenimentele diecezane care au avut un rol important în viața credincioșilor.

Referitor la percepția credincioșilor față de propria lor misiune în Biserică, cercetarea oferă date despre dorința credincioșilor de a se implica în Biserică, aprecierea nivelului în care laicii sunt încurajați să se implice în viața comunității creștine, elementele de atracție la Sfânta Liturghie, conținuturile de credință pe care credincioșii doresc să le aprofundeze, modalitatea prin care o comunitate parohială poate trăi dimensiunea misionară în viața de zi cu zi, rolul pe care activitatea caritativă îl are în misiunea comunității parohiale. În privința raportului dintre familia creștină și Biserică răspunsurile se referă la provocările actuale la adresa familiei creștine și la susținerea familiei de către Biserică. Date semnificative se regăsesc și în ceea ce privește raportul dintre tineri și Biserică. În raportul de cercetare se regăsesc date despre modul în care contribuie credința la creșterea unui tânăr, contribuția pe care un tânăr o poate aduce Bisericii și comunității, așteptările tinerilor de la Biserică, măsura în care ora de religie ajută la înțelegerea și creșterea în credință, dificultățile tinerilor în timpul pandemiei de COVID 19.

La capitolul domenii de formare spre care trebuie să se îndrepte Biserica, respondenții au indicat categoriile care au cea mai mare nevoie de formare, domeniile spre care ar trebui să se îndrepte efortul de formare al Bisericii, modalitățile de îmbunătățire a activității catehetice în parohii, dificultățile în participarea rodnică la celebrările liturgice, principalele dificultăți în raportarea la Sfânta Scriptură. Au fost oferite numeroase sugestii cu privire la activitățile Bisericii, iar în ceea ce privește aspectele de îmbunătățit în Biserică au fost indicate, în principal, relația dintre credincioși și păstori, comunicarea în cadrul comunității și implicarea în viața socială a Bisericii.

Chestionarul „Glasul tău în Biserică” a anticipat într-un mod providențial consultarea dorită de Biserică în vederea următoarei Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor dedicat temei: „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune” (2023). De fapt, consultarea, reflecția asupra rezultatelor și elaborarea unui plan pastoral constituie în sine un parcurs sinodal menit să ajute Biserica locală să fie mai fidelă chemării sale. Aducem mulțumiri tuturor persoanelor care au contribuit, în diferite modalități, la elaborarea, distribuirea și completarea acestui chestionar. Contribuțiile oferite dovedesc că o astfel de împărtășire este un dar pentru Biserică, dar și o îmbogățire pentru drumul personal de credință. Ne exprimăm dorința ca raportul de cercetare să fie analizat în toate ambientele pastorale ale Episcopiei Romano-Catolice Iași și speranța că acesta va contribui la creșterea vieții de credință în Biserica noastră locală. Versiunea completă a raportul de cercetare este disponibilă aici. (pr. Daniel Iacobuț și echipa Secțiunii Pastorație)

Expoziția va cuprinde cinci secțiuni și „opt (stații) interactive de ultimă generație” pentru a-i învăța pe vizitatori „despre modul în care Giulgiul oglindește Evangheliile, istoria sa și impactul său asupra a milioane de oameni”. Brian Hyland, curator de asemenea la Muzeul Bibliei, a declarat că una dintre stațiile interactive va cuprinde o reproducere a Giulgiului din Torino. Vizitatorii vor putea să treacă cu mâna peste părți ale giulgiului, ceea ce va declanșa o explicație audio a modului în care acea parte specifică din giulgiu este legată de relatarea evanghelică a răstignirii. „Oglindește Evangheliile prin felul în care modelul, rănile de pe giulgiu, se potrivesc atât de bine cu Evangheliile”, a spus Hyland. „Și aceasta se leagă de misiunea noastră de la Muzeul Bibliei, de a spune istorii legate de Biblie.” Pentru a marca deschiderea expoziției, Muzeul Bibliei va găzdui o „mare sărbătoare de deschidere” pe 26 februarie, oferind prezentări susținute de patru experți pe tema Giulgiului din Torino: Russ Breault, Barrie Schwortz, pr. Robert Spitzer și dr. Cheryl White. EWTN, compania-mamă a Catholic News Agency, este unul dintre sponsorii evenimentului.

Pr. Spitzer, iezuit, este gazda „Universului pr. Spitzer” pe EWTN, precum și fondator și președinte al Institutului Magis Rațiunea Credinței și al Centrului Spitzer de Conducere Etică. White este profesor de istorie la Louisiana State University din Shreveport și membru al Confraternității Americane a Sfântului Giulgiu, membru al consiliului de administrație al Asociației de Cercetare și Educație „Giulgiu din Torino”, co-gazdă a podcastului „Cine este omul giulgiului?” Breault este președintele și fondatorul Proiectului Educativ „Giulgiul din Torino”, cercetând Giulgiul din Torino de peste trei decenii. Schwortz este fotograf și om de știință, fost membru al proiectului de cercetare din 1978. La acea vreme, el s-a descris ca evreu nepracticant. Într-un material din 2015, Schwortz spunea că „știința m-a convins” că Giulgiul nu este un artefact obișnuit. „Cred că îl slujesc mai bine pe Dumnezeu în acest fel, prin implicarea mea în Giulgiu, fiind ultima persoană din lume de la care oamenii s-ar aștepta să vorbească despre ceea ce este, efectiv, relicva creștină supremă”, a declarat el pentru CNA în 2015. „Cred că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa infinită, știe mai bine decât mine și El m-a pus acolo pentru un motiv.”

Muzeul Bibliei a fost deschis în 2017 și susține că este „cel mai mare muzeu din lume dedicat Bibliei”. Fondatorul său este Steve Green, președintele „Hobby Lobby”. Când muzeul era încă în construcție în 2015, Green afirma despre colecția muzeului de obiecte biblice că este una dintre cele mai mari colecții private din lume. Multe dintre aceste elemente s-au dovedit a fi falsuri. În 2017, Departamentul de Justiție a depus o plângere civilă de confiscare și o stipulație de soluționare, prin care „Hobby Lobby” a fost de acord să returneze aproximativ 3.500 de artefacte în Irak. Green a făcut achiziția a peste 5.500 de tablete cuneiforme și alte artefacte în 2010, după o călătorie în Emiratele Arabe Unite, în ciuda avertismentelor experților că unele dintre obiecte au fost probabil furate din situri arheologice din Irak. Majoritatea artefactelor au fost expediate în SUA de către dealeri străini de antichități care au făcut declarații false în actele de expediere și au indicat proveniențe și facturi false.