O bună parte a căscaților care trăiau cu impresia că e credincios doar pentru că a pomenit de Dumnezeu s-a mai trezit acum. Și ce surprinși și ultragiați au mai fost unii dintre ei! Tot nu așa șocați, parcă, ca populația cre(ș)tinoidă (© Feynman) care până ieri nu auzise de Hawking și acum își urlă pravoslavnica indignare prin comentarii agramate la articolele de pe net.

Mai rămân retardații rupți de realitate, cu gândire magico-cristo-schizo-paranoidă. Dar de la ăștia n-ai ce pretinde… deși mi-aș dori tare mult să se călugărească dracu toți și să nu ne mai fută la creier.

Chestia este că, și dacă de-ar o lege de genul ăsta, probabil n-ar rezista prea mult. Cu reglementările privind libera exprimare, privacy și acces la informație ce există la nivelul EU, n-ar putea impune publicării identității sau filtrarea de situri după model chinez sau iranian.

În ceea ce privește interzicerea cuvintelor care nu se regăsesc în dicționarul limbii române, sunt sigur că ar avea parte de două surprize:
1. Folosirea judicioasă și creativă de cuvinte care există până și-n DEX (de ex., în loc de „căcat cu ochi”, „excrement puturos de cățea turbată”) — și atunci să vezi dezbateri lingvistice în tribunale!
2. O formă a efectului Streisand.

Cu alte cuvinte, ar avea aproximativ soarta pe care a avut-o CDA în America în 1996 — promulgat, din câte știu eu, tot ca urmare a lobby-ului unor ultrapuritani, preadreptcredincioși și asociații de „mămici îngrijorate”.

Și oricum… “The Net interprets censorship as damage and routes around it.” (John Gilmore, membru fondator al EFF)

În primul rând, pentru o omletă decentă nu ajung şase ouă de porumbel (că de-alea era vorba, nu de produse de găinărit). Mai apoi, aia cu ceapă nu e omletă, deşi unii o numesc aşa. Şi, în fine, cele 7,062… ouă ar putea ajunge la toţi dacă şi numai dacă (teoremă reciprocă!) ar fi Iisus cel care le-ar servi, conform aceleiaşi surse biblice. Iar factorul ereditar îl exclud, pentru că dacă aş ţine cont de el ar trebui să mă mir cum de părinţii laureaţilor Nobel, cu o singură excepţie, nu sunt şi ei laureaţi Nobel la rândul lor.

Acum că l-am revăzut, am observat că are o mare hibă: l-am început cu o idee şi pe drum aceasta s-a transformat în altceva…Explicabil, e doar un “first draft”, ca mai orice pun online. 

Good point. Dar ar mai fi: credulii, care înghit orice pe nemestecate… şi ăştia sunt poate varianta cea mai comună…

Despre imn, n-am citit încă articolul pe care l-ai însemnat, dar părerea mea mai veche este că e foarte nefericit aleas… La 1848 ar fi fost altă poveste… Dar oricum, dacă-mi amintesc eu bine, în acele prime zile după “Revoluţie” s-a cam oscilat mult. Am auzit şi o variantă mai antică la “Trei culori”, mi se pare că am auzit şi vechiul imn regal la Tv… Şi în cele din urmă a învins populismul ieftin.