De la utilizatori obisnuiti la dezvoltatori experimentati, toti sunteti invitati sa stati de vorba cu Joost de Valk (creator al cunoscutului si mult folositului pluginWordPress SEO) si pe Frederick Townes (creator al plugin-ului W3 Total Cache). Lor li se adauga speakeri de la noi din tara:  Andrei Diaconu (BEC Media), Cristi Burca (Core Contributor WordPress.com), Valentin Enache (Technical Product Manager PayU Romania), Tudor Sandu (Tech guy at 2Parale) si Ciprian Turcu (WpTutsPlus).

Asadar, pe scurt: sambata, 2 iunie, de la ora 10:00, in  Energiea Pub, sunteti asteptati la o conferinta cel putin interesanta.

Pretul biletului la conferinta este de 50 RON si poate fi achizitionat de aici.

Iar pentru ca niciun efort de peste zi nu poate trece nerecompensat, la sfarsitul zilei se anunta un after-party relaxant marca LaserMaxx, incepand cu ora 20:00.

Inscrieti-va!

Sursa: Foto

Battle Royale (2000)

“At the dawn of the Millenium, the nation collapsed. At 15% unemployment, 10 million were out of work, 800,000 students boycotted school. The adults lost confidence, and fearing the youth, eventually passed the ‘Millenium Educational Reform Act’…AKA: The BR Act.”

Aşa începe filmul. O clasă plină de elevi de 15 ani trebuie să se lupte pe viaţă şi pe moarte pe o insulă pustie pentru că au fost selectaţi conform BR Act. Fiecărui elev i se înmânează câte o armă diferită, de la pistol, binoclu sau mitralieră la taser, evantai sau capac de oală. Doar unul poate scăpa, cel care după 3 zile rămâne în viaţă. Clasa 3-B din Shiroiwa Junior High School, plină de adolescenţi burduşiţi de hormoni sunt trimişi pe insula cu pricina unde urmează să se bată, să se iubească şi să creeze universul Battle Royale.

42 de elevi, 3 zile, o insulă pustie – Welcome to Battle Royale!

Cu toate că filmul dă mai multă atenţie lui Shuya Nanahara (Tatsuya Fujiwara) şi prietenei sale Noriko Nakagawa (Aki Maeda), putem observa pe aproape toţi ceilalţi, în egală măsură. Ceea ce mi-a plăcut mie la Battle Royale este că până la sfârşit simţi că ai cunoscut clasa aia, prinzi simpatie faţă de unele personaje şi antipatie faţă de altele. Chiar dacă pare banal, extrem de multe filme nu reuşesc asta şi chiar mai puţine reuşesc cu un cast atât de mare. Pe lânga pesonajele mai sus menţionate, ies în evidenţă şi altele, anume sociopaţi ca Kazuo Kiriyama, Mitsuko Souma sau Takako Chigusa, cea care l-a inspirit pe Tarantino în crearea personajului Gogo Yubari (nebuna cu buzdugan) din Kill Bill: Vol. 1 (2003). De menţionat este prezenţa profesorului, Kitano-sensei, cel care conduce toată operaţia Battle Royale, care îmi aduce aminte de profesoara de religie din liceu, care probabil ar fi vrut să existe o lege similară şi în România.

Muzica e mult prea tare şi efectele sonore sunt mult prea evidente. Dar nu contează. Melodiile sunt compuse de Masamichi Amano (sau de Verdi, Strauss, Schubert sau Bach) şi cântate de Orchestra Filarmonică din Varşovia. Filmul este încărcat de personaje pline de răni sângeroase de la gloanţe care intră în corpul victimelor fără a face vreo gaură în camaşa ce îi acoperă. De exemplu când Kazuo Kiriyama ia o mitralieră şi împuşcă 5 inşi, aceştia mor cu pete de sânge, dar fără găuri în cămăşi. Nu ştiu cum să o interpretez asta, că e greşeală, licenţă artistică sau ca pe o poantă a lui Kinji Fukasaku. Pe lângă asta jocul actoricesc este mult prea forţat, dar asta nu face decât să dea savoare. Mai mult, poveştile melodramatice a fiecărui personaj (probabil şi datorită vârstei lor), te fac oarecum să schiţezi câte un zâmbet, ceea ce transformă filmul dintr-un exploitation ce prejudiciază adolescenţii într-una din cele mai cool experienţe filmice.

De menţonat mai este că unii l-au comparat cu Straw Dogs (1971), pentru violenţa nejustificată şi altii cu A Clockwork Orange (1971) pentru indignarea asupra violenţei în rândul tinerilor, chiar unii vorbesc de o combinatie a acestuia cu Lord of the Flies. Parlamentul japonez s-a cam supărat pe film, dar i-a trecut. Alţii au zis că The Hunger Games (2012) seamană prea mult cu povestea din Battle Royale dar cel mai bine e să vă decideţi voi. Eu zic să luaţi filmul ăsta, să căscaţi gura la el şi să vă daţi singuri cu părerea.

Vizionare plăcută!

Batoru rowaiaru / Battle Royale (2000)

Gen: Acţiune | S-F | Thriller;  Durată: 114 minute;  Limba: Japoneză;

Regie: Kinji Fukasaku;

Cu: Tatsuya Fujiwara, Aki Maeda, Taro Yamamoto, Chiaki Kuriyama, Kou Shibasaki, Masanobu Ando şi Takeshi Kitano;

Producători: Masao Sato, Masumi Okada, Teruo Kamaya şi Tetsu Kayama;

Scenariu: Kenta Fukasaku adaptat după “バトル・ロワイアル” de Koushun Takami;

Coloană sonoră: Masamichi Amano;

Director imagine: Katsumi Yanagishima;

Montaj: Hirohide Abe;

O producţie Toei Company, AM Associates et al. şi distribuit de Toei Company.

P.S. În caz că sunt oameni care cred că anul ăsta e ultimul an de existenţă a planetei noastre, pot să demonstrez că asta nu se va întampla. Original Film şi Vertigo Entertainment au investit deja 13 milioane de dolari pentru remake-ul american al lui Battle Royale ce va apărea probabil în 2015.

PROS:

CONS:
- Dimensiuni considerabile (nu ar putea fi pe gustul tuturor)

Cu ceva timp în urmă, Dell şi-a încercat norocul în a crea un device unic, sfidând limitele psihologice ale dimensiunii unui telefon. Rezultatul a fost Dell Streak 5, un aparat al cărui mare dezavantaj a fost că a ieşit mult prea devreme, a luat piaţa pe nepregătite. Încărcat cu bug-uri şi o configuraţie hardware mult prea slabă pentru ce se dorea a fi, Streak s-a pierdut în analele istoriei, negăsindu-şi o identitate, fiind rapid renegat chiar şi de către firma producătoare. La mai bine de un an distanţă, Samsung a învăţat din lecţia celor de la Dell şi a decis să dea un reboot pieţei de phoneblet-uri (după cum au fost alintate aceste aparate care sfidau limitele dintre telefon şi tabletă). Astfel s-a născut Galaxy Note, un device care a preluat conceptul Streak-ului, dar l-a perfecţionat, dându-i o formă, o identitate şi un loc în lume. Înarmat cu un ecran chiar mai mare, dar cu o rezoluţie pe măsură, o configuraţie hardware care chiar şi astăzi îl plasează în linia celor mai puternice telefoane, precum şi cu un digitizer Wacom, Note a pornit la drum bucurându-se de un PR mult superior, un nume consacrat pe piaţă şi un principiu îmbunătăţit.

Încă de la început curiozitatea comunităţii a fost stârnită, în special de către adiţia S-Pen-ului, un accesoriu ce aminteşte de vremurile vechi ale ecranelor rezistive şi a PDA-urilor înarmate cu stylus-uri. Bineînţeles, S-Pen-ul este mai mult de atât şi a fost o componentă pivotală a succesului lui Galaxy Note. Se năştea o nouă clasă de produse…

DESIGN ŞI CONSTRUCŢIE

Invariabil, prima impresie la contactul cu acest aparat va fi legată de mărime. Note forţează limitele telefoanelor în materie de dimensiuni, iar asta se simte. Şi în mână şi în buzunar, este un device care nu trece neobservat. Construcţia este, ca la toate produsele din linia Galaxy de la Samsung, bazată pe materiale plastice. În cazul acestui device, însă, plasticul este de o calitate superioară, iar rama de culoare metalică ce înconjoară marginea acestuia dă o impresie impunătoare. Asamblarea este ireproşabilă, nimic nu se mişcă, nimic nu scârţâie, iar greutatea considerabilă de 178g ajută la această impresie. Pur şi simplu, Galaxy Note vrea să spună de la bun început că este un aparat serios, nu doar o simplă jucărie scumpă.

În ciuda nenumăratelor litigii cu Apple pe marginea aspectului fizic al aparatelor Samsung, design-ul deja consacrat, care a devenit practic sinonim cu telefoanele acestora revine într-o nouă iteraţie, cu butonul de Home dreptunghiular cu colţuri rotunjite în partea inferioară, flancat de alte două butoane capacitive pentru meniu contextual şi revenire, şi cu difuzorul în partea superioară, chiar deasupra brandului producătorului. Cu ecranul stins, am putea jura că avem de a face cu un Galaxy S2 ce a mâncat ceva mai multă pâine. Tot pe partea anterioară tronează impunător display-ul de 5.3″ şi rezoluţie 1280×800, o premieră în lumea mobilă. Spatele este simplu, elegant, cu un plastic texturat (sau neted lucios în cazul variantelor pe alb şi roz), întrerupt doar de obiectivul camerei şi LED-flash-ul aferent, precum şi de difuzorul tradiţional plasat în partea de jos.

Noutatea o constituie S-Pen-ul, cu propriul slot de introducere şi al cărui cap este vizibil la o privire posterioară. Acesta poate fi scos cu uşurinţă din slot-ul său, în acelaşi timp opunând îndeajuns de multă rezistenţă încât să nu dea senzaţia că s-ar putea pierde prea uşor. Capacul bateriei stă bine fixat şi nu are joc, fiind, de data aceasta, ceva mai gros şi mai ţeapăn decât la fratele mai mic S2. Per total, în stil caracteristic Samsung, design-ul este unul minimalist, toate accentele şi elementele fiind reduse la strictul necesar, atât cât să confere individualitate fără a încălca credo-ul de design al companiei. Pur şi simplu inconfundabil, din orice unghi l-ai privi, vei şti că este un Samsung.

DISPLAY ŞI BATERIE

Display-ul este, probabil, cea mai opulentă componentă externă a lui Galaxy Note şi, în acelaşi timp, şi cea mai importantă. Spre deosebire de Streak care forţa o rezoluţie de 800×480 pixelată pe o diagonală de 5.0″, Samsung au ales să accentueze veleităţile de tabletă ale noului venit cu o rezoluţie de 1280×800, adică aceeaşi rezoluţie pe care o au majoritatea tabletelor de 10″, dar pe un ecran mult mai mic. Densitatea de 285ppi rezultată în urma acestui mariaj tehnologic, deşi mai mică decât atât-de-mediatizata densitate a ecranului iPhone 4, asigură o imagine fină, fără pixeli vizibili. Tehnologia Super AMOLED, care a debutat odată cu bătrânul Samsung Galaxy S, este prezentă şi aici, asigurând culori vibrante şi un contrast aproape ameţitor. Deşi de multe ori culorile par ireale datorită puterii lor, nu există discuţie că display-ul lui Galaxy Note este unul de top, iar la acea densitate de pixeli, faptul că este PenTile aproape că nici nu mai contează. Rezoluţia mare are şi avantajul oferirii unui nivel mai mare de detalii în vizualizarea informaţiei pe ecran, iar pentru browsing este pur şi simplu genial.

Bateria este, de obicei, călcâiul lui Ahile pentru orice smartphone la ora actuală. În cursa după profiluri din ce în ce mai subţiri, producătorii tind să “uite” de faptul că o capacitate de 1600-1800mAh nu ajută o baterie să ţină piept asaltului utilizării cotidiene. La Galaxy Note, din fericire, aceasta nu este o problemă, deoarece dimensiunile apreciabile au permis şi includerea unei baterii pe măsură, cu o capacitate de 2500mAh. Era de aşteptat că display-ul considerabil va fi destul de avid de energie, astfel că durata medie de viaţă a device-ului, chiar si cu bateria din dotare, este de aproximativ 1,5-2 zile la o utilizare medie: conexiune permanentă şi sincronizare cu serviciile Google şi sociale (Facebook, Twitter, etc.), ceva convorbiri telefonice, ascultat muzică pe drum şi câte un ocazional joc. Deşi 1,5-2 zile nu pare cine ştie ce, dacă vom compara cu multe dintre opţiunile alternative de pe piaţă vom realiza că este o durată de viaţă admirabilă, deşi nu complet neaşteptată ţinând cont de dimensiuni şi de posibilităţile de spaţiu alocat bateriei.

PERFORMANŢE ŞI DOTĂRI

Configuraţia hardware nu diferă foarte mult de cea a fratelui mai mic, Galaxy S2. Procesorul dual-core Samsung Exynos este în continuare prezent şi ticăie cu o frecvenţă uşor crescută, de 1.4GHz.  Procesorul grafic este în continuare unul dintre cele mai puternice de pe piaţă, ARM Mali 400, care, în ciuda posibilităţilor, nu dispune de PR-ul procesoarelor de la nVidia şi, deci, poate trece destul de uşor neobservat. Deja standard în breaslă sunt şi cei 1GB de RAM incluşi. Samsung Galaxy Note a fost destul de mult timp unul dintre cele mai puternice device-uri de pe piaţă şi chiar şi acum poate ţine piept mai mult decât onorabil valului quad-core.

Galaxy Note vine preinstalat cu Android 2.3.4 şi a primit recent update-ul oficial la 4.0 (Ice Cream Sandwich). Performanţele software nu dezmint dotările hardware, timpii de aşteptare sau lag-urile fiind practic inexistente. Deasupra sistemului de operare de la Google tronează o versiune ceva mai nouă de TouchWiz care permite folosirea optimă a diagonalei display-ului. Astfel, acesta permite afişarea a 5 coloane de icoane, extinzând şi zona de lucru a ecranului de standby. În afară de micile ajustări pentru acomodarea display-ului şi rezoluţiei mai mari nu se observă modificări fundamentale faţă de Galaxy S2.

Conectivitatea este, aşa cum ne-am aştepta de la un device de vârf, ireproşabilă. Samsung Galaxy Note garantează posibilitatea conectării la orice acceptă conexiuni. Începând cu reţelele GSM  850/900/1800/1900 şi HSDPA 850/900/1900/2100 şi mergând până la LTE la variantele americane, putem fi siguri că Note va menţine conexiunea cam oriunde vom alege să ne deplasăm pe glob. Bluetooth este şi el prezent pentru conexiunile de distanţă mică, în versiunea 3.0 cu suport pentru EDR şi A2DP. Pentru cu planuri de date limitate sau pentru cei care pur şi simplu vor să sfideze vitezele reţelei (Note suportă viteze de download de până la 21Mbps şi de upload de până la 5.76Mbps), există şi opţiunea conectării la reţele wireless, telefonul fiind dotat cu WiFi 802.1 a/b/g/n, acoperind toată plaja de standarde WiFi existente la ora actuală. Bineînţeles că aceasta vine la pachet cu suportul pentru DLNA, WiFi Direct, dar şi facilitatea de WiFi Hotspot care permite folosirea telefonului ca un access point wireless pentru conectarea laptop-ului şi nu numai.

La capitolul multimedia, Samsung nu s-a dezminţit în ciuda orientării mai mult business a telefonului. Note vine dotat cu o cameră de 8MP însoţită de un LED flash, fiind capabil şi de filmare FullHD (1080p). Calitatea pozelor este la polul superior a ceea ce putem obţine în lumea camerelor integrate în mobile. La capitolul sunet ne întâmpină deja-cunoscutul player de la Samsung cu egalizator grafic, suport pentru Dolby 5.1 şi capacităţi de organizare net superioare playerului nativ din Android (deşi noul player din ICS tinde să recupereze mult din terenul pierdut). Căştile incluse în pachet sunt de calitate superioară şi oferă o experienţă auditivă excelentă chiar din start.

Nu putem omite, bineînţeles, funcţia de bază a acestui aparat care este, totuşi, aceea de telefon. La acest capitol puţine reproşuri i se pot aduce noului venit din familia Galaxy. Semnalul este stabil, iar calitatea audio în conversaţie nu lasă nimic de dorit. În zonele cu semnal slab nu am avut niciodată neplăcerea de a rămâne fără serviciu, ceea ce este un mare plus.

S-PEN

S-Pen este punctul principal de vânzare al lui Note şi este marca a ceea ce se doreşte o categorie aparte de produse în linia de smartphone-uri şi tablete de la Samsung. În calitate de pionier al acestui concept, Galaxy Note poate fi considerat şi un experiment de piaţă din partea producătorului. Unul care, se pare, a dat roade din moment ce se pregăteşte să apară şi o tabletă sub acelaşi brand şi având în dotare acelaşi S-Pen (adaptat, bineînţeles, la surplusul de mărime).

Partea interesantă a acestei dotări este că S-Pen nu este pur şi simplu un stylus capacitiv menit să înlocuiască degetul sau dedicat lucrului cu elemente mici de pe ecran. Stylus-ul lui Galaxy Note este de fapt un digitizer produs de Wacom care funcţionează cam în aceeaşi manieră cu cele prezente pe tabletele acestora grafice, fiind chiar interschimbabil cu acestea. Astfel, pen-ul dispune, printre altele, de un senzor de presiune adaptând accentul liniilor în funcţie de cât de tare apăsăm, deschizând un univers de posibilităţi în ceea ce priveşte imaginea aparatelor mobile ca şi instrumente artistice. Pe margine, acesta dispune şi de un buton funcţional care intervine în diverse gesturi sau în desenare, exact ca pen-urile profesionale de la Wacom.

Software-ul profită din plin de integrarea cu pen-ul, fiind orientat către luarea de notiţe sau realizarea de scheme de mână şi, per total, încurajarea folosirii stylus-ului. Software-ul permite efectuarea de gesturi cu pen-ul pentru a facilita utilizarea aparatului fără schimbarea între acesta şi deget. Astfel, la trasarea unei linii de la dreapta la stânga se emulează butonul de back, în timp ce o mişcare de jos în sus emulează butonul de meniu. În acelaşi timp, printr-o dublă atingere a ecranului se lansează automat aplicaţia S-Memo care permite luarea rapidă de notiţe, iar printr-o apăsare prelungită se efectuează o captură de ecran, toate în timp ce se ţine apăsat butonul stylus-ului.

TRENDSETTER SAU DEVICE DE NIŞĂ?

Cu siguranţă Galaxy Note nu este “orice device”. Acesta aduce îndeajuns de multe inovaţii şi încearcă să deschidă îndeajuns de multe portiţe pe piaţă încât să fie considerat nu produs demn de luat în calcul, o piatră de hotar în dezvoltarea liniei de produse de la Samsung. Preluând ideea bună, dar defectuos implementată de rivalii de la Dell, Samsung redefineşte noţiunile de “mare” şi “utilizabil” în lumea smartphone-urilor. În ciuda dimensiunile considerabile, Note este cam la limita utilizării confortabile. Probabil ar fi fost un alt device de nişă care ar fi fost doar pe placul câtorva power-useri şi oameni cu degete bine dezvoltate. Aici intervine, însă, S-Pen-ul care mai mult decât justifică dimensiunile lui Note prin clasarea acestuia într-o categorie aparte de produse: phoneblet, adică acele aparate care sfidează limita dintre telefon şi tabletă.

Totodată, tot mulţumită S-Pen-ului, Samsung încearcă, şi pare să reuşească, să promoveze imaginea aparatelor mobile ca şi instrumente artistice viabile atât pentru amatori cât şi pentru profesionişti. Integrarea unui digitizer Wacom nu este pur şi simplu “un alt feature”, ci poate la fel de bine să fie pivotală în exprimarea acestei idei. Cel mai probabil asta va fi mult mai evident la ieşirea pe piaţă a Galaxy Note 10.1, aceasta valorificând mult mai bine ideea de unealtă grafică datorită ecranului mai generos. Probabil o mare doleanţă din partea comunităţii va fi aceea de a se putea folosi şi conectată la calculator, în tandem cu aplicaţii specializate precum Adobe Photoshop sau Illustrator, dar aceasta pare mai puţin realizabilă cel puţin în acest moment din cauza pieţei.

Samsung Galaxy Note este, deci, un device puternic pe piaţă. Puternic atât prin opulenţă, prin dimensiuni, display şi performanţă pură, dar şi prin prisma faptului că este un deschizător de drumuri. Învăţând din greşelile altora, Samsung au reinventat o piaţă care părea că nu are niciun viitor, i-au dat personalitate, utilitate şi perspectivă. Nu se ştie dacă Note-ul a fost doar un test de piaţă înaintea lansării tabletei cu S-Pen sau dacă chiar va constitui linia de smartphone-uri a brandului Note şi pe viitor. Cert este că, aşa cum îl vedem astăzi, este un device excepţional şi o piatră de hotar pentru Samsung.

Sursa: Foto

Drumețului îi șade bine cu o mașina confortabilă

Unul dintre cele mai importante lucruri când pleci la drum în vacanță este să iei cu tine tot ce țe-ar putea ajuta să te relaxezi și să te bucuri de călătorie, de la companie :), snacks și până la muzica pe care o vei asculta. Ai nevoie de un spațiu al tău, care, cel mai adesea, este constituit de spațiul mașinii, în care să-ți petreci orele în tihnă, în spatele volanului sau în calitate de copilot. Cel mai mult însă ai nevoie de detașare.

Când am văzut Citroen C5 Tourer în parcare, cel care avea să ne fie partener de drum preț de câteva sute de kilometri (aproape 800 mai precis), am fost impresionată de dimensiunile generoase (lungime/lățime (mm): 4829 / 1853) și imediat mi-am imaginat că interiorul trebuie să fie tare spațios, lucru care mi-a fost confirmat deîndata ce am urcat în C5.

Deși nu foarte ușor de parcat în oraș, unde posibilitățile sunt limitate chiar și pentru cele mai mici dintre mașini, C5 Tourer este o încântare la drum lung, din câteva motive ce țin atât de tehnologie, cât și de filozofia Citroen cu privire la design.

Design-ul

Citroen s-a reinventat spectaculos în materie de design. Liniile elengate, fluide, detaliile cromate, integrarea simbolului Citroen în grila din față – toate fac din acest Tourer o prezență elegantă, care se continuă și în interior. Forma scaunelor, elementele de pe bord și aranjarea acestora, toate sunt așezate astfel încât să ofere maximum de spațiu, confort și utilitate.

Trapa îți oferă o priveliște minunată, de la răsărit și până la miezul nopții, când poți admira stelele din liniștea mașinii.

Prin toate detaliile C5 Tourer transmite că scopul lui esențial este acela de a te purta în călătorii nenumărate, alături de familie sau prieteni, în siguranță și, de ce nu, cu stil.

Tehnologia

Noile modele Citroen, începând cu gama DS lansată la începutul lui 2010 cu Citroen DS3, au marcat o nouă era în istoria producătorului francez, o eră a versatilității, a stilului unic în design, a grijii pentru detaliu și a unui nivel de calitate extrem de înalt. Toate aceste lucru au fost adânc înrădăcinate în toate modelele produse de Citroen, atât pentru gama DS, cât și pentru gama C.

Să nu uităm de spațiul din portbagaj, care este de-a dreptul uriaș, cu un volum de 533 litri, în care pot încăpea bagajele oricărei femei și poate și o geantă de-a domnului pe lângă. :)

Ce îl face pe C5 Tourer atât de special?

La drum lung, vei simți cum suspensia hidractivă face diferența, fiindcă spatele niciunui pasager nu va fi zdruncinat, ci vei avea senzația că plutești pe valuri, în bătaia vântului, mai ales dacă te ajută și drumul. La acest detaliu tehnic esențial se adaugă și reglajele lombar și pe înălțime, dar și opțiunea de masaj și memorare a poziției scaunului te vor asigura că poți petrecere ore în șir pe drum fără să simți vreun disconfort. Nu încercați însă încălzirea din scaune vara, așa cum am făcut eu din greșeala. :)

Opțiunea de Cruise-control este una dintre cele mai eficiente metode de a respecta viteza legală și de a te bucura de drum. Combinată cu o cutie automată, este tot ce ți-ai putea dori de la un Tourer, mai ales că eficientizează și consumul de carburant.

ESP-ul, avertizorul de depășire a benzii (opțional – transmite vibrații puternice prin scaunul șoferului, în caz de oboseală), farurile cu xenon, adaptative (love this!) și proiectoarele de ceață sunt dotări care contribuie la siguranța pasagerilor. Dacă adăugăm airbag-urile frontale, laterale față, perdea față/spate și genunchi pentru șofer, atunci nu ne va surprinde că C5 Tourer are 5 stele NCAP la testele de siguranță. Aș mai adăuga aici și oglinda retrovizoare interioară electrocromă, care reduce enorm de mult din disconfortul creat de condusul noaptea și de relfexia luminii farurilor mașinilor din spate.

Detalii precum sistemul climă bi-zonă cu detector de poluare, computerul de bord, cotiera, detectorul de apă în motorină și volanul îmbrăcat în piele sunt elemente care dau mașinii durabilitate și care îl asistă pe șofer într-o mulțime de moduri, toate concepute să te ajute să te concentrezi la condus și să te bucuri de călătorie la fel de mult ca de destinație.

Conexiunile USB și bluetooth sunt și ele prezente, pentru cei care sunt conștienți de pericolele vorbitului la telefon la volan și aleg varianta safe oferită de C5 Tourer, care are comenzi pe volan pentru aproape toate setările de pe bord, inclusiv pentru apeluri telefonice.

Opțiunile suplimentare de care ne-am bucurat pe C5 Tourer au fost:
- Sistem de navigatie NaviDrive 3D - ca orice sistem de navigație, are scăpările lui, mai ales la nivelul experienței de utilizare, care nu e niciodată intuitiv, lucru valabil pentru toate sistemele de navigație de pe toate mașinile din toată lumea. Să mă corectați dacă greșesc. :) Am apreciat însă accentul britanic al ”doamnei GPS”, sora lui Siri, care ne-a îndrumat cât de bine a putut.
- avertizorul de depășire a benzii – l-am folosit și chiar funcționează, mai ales în cazul bărbaților, pe care orice vibrație în scaun îi oripilează. :)
- “Pachetul Parking” (senzor de parcare față, oglinzi exterioare electrocrome) – această opțiune îți salvează ochii la drum lung, prin reducerez reflexiilor, dar și în parcare, unde C5 Tourer-ul trebuie strecurat cu grijă.
- “Jante aliaj 19” Adriatique (dimensiuni – 245/40 R19), cu roată de rezervă de dimensiuni reduse – acestea au făcut deliciul tuturor, fiindcă sunt chiar spectaculoase și sunt perfect complementare cu design-ul mașinii.

Dacă vrei, poți chiar închide computerul de bord, cu tot cu navigație și display. El va continua să ruleze în background, însă în mașină va fi întuneric total (cu excepția turometrului), opțiunile utilă dacă te deranjează lumina bordului atunci când conduci pe timp de noapte.

O altă funcție utilă este posibilitatea de reglare a suspensiei: cu cât crești garda la sol, cu atât viteza maximă scade, iar cuplată cu asistența în rampă, această funcție te va ajuta să urci mai ușor sau să treci peste obstacole fără să pui în pericol integritatea mașinii.

Pentru amatorii de sportivitate, chiar dacă este Tourer, C5 are ce să le ofere: ESP-ul poate fi dezactivat, butonul de Sport va ajusta suspensiile, iar butonul de S de lângă schimbător va cupla mai repede viteza a șasea pentru un pic de zvâc. Oricum motorul de 2l și 120 de cai te susține bine în depășiri, așa că nu vei avea motive să te plângi.

Și consumul ne-a fost pe plac, cu un consum urban de 8,5 (aproape de cel indicat drept standardȘ 8,2) și unul mixt de 7,9 (ceva mai ridicat decât standardul de 6,2), dar absolut decent pentru condițiile de drum.

Prețul modelului C5 Tourer Exclusive 2.0 HDi 160 BVA6 care ne-a fost alături 3 zile este de 33.070 euro cu TVA, un preț just, as spune, având în vedere experiența condusului acestui model. Dacă ar fi să aleg o mașină pentru călătorii, cu siguranța aceasta ar fi o alegere potrivită, mai ales pentru familiile care au și copii.

În loc de concluzie, pentru mine, Citroen vine de la confort, creativitate și clasă.

Specificații tehnice:

DOTĂRI PRINCIPALE

• Airbag-uri frontale, laterale fata, perdea fata/spate, si genunchi sofer
• Aprindere automata faruri+senzor de ploaie
• Bancheta spate rabatabila 1/3-2/3
• Computer de bord
• Cotiera centrala fata si spate
• Cruise-control
• Deschidere porbagaj secventiala si electrica
• Detector de apa in motorina
• ESP
• Faruri Xenon
• Geamuri electrice fata/spate
• Geamuri laterale stratificate, izolare fonica
• Oglinda retrovizoare interioara electrocroma
• Oglinzi exterioare reglabile si rabatabile electric
• Proiectoare ceata
• Radio CD bi-tuner MP3, conexiune USB si Bluetooth
• Scaun sofer cu reglaj lombar
• Scaun pasager cu reglaj pe inaltime
• Scaune fata incalzite,cu sistem de masaj si memorare
• Senzor de parcare spate
• Sistem clima bi-zona + detector poluare
• Spalator faruri
• Storuri laterale spate
• Suspensie hidractiva
• Volan imbracat in piele, inclusiv décor cromat
• Bandouri laterale cromate
• Bare suport portbagaj cromate
• Ornamente cromate la geamurile laterale

OPŢIUNI

• Sistem de navigatie NaviDrive 3D – 2189 euro cu TVA
• Avertizor depasire banda – 438 euro cu TVA
• “Pachet Parking (senzor de parcare fata, oglinzi exterioare electrocrome)” – 479 euro cu TVA
• “Jante aliaj 19″” Adriatique (dimensiuni – 245/40 R19), cu roata de rezerva de dimensiuni reduse” – 835 euro cu TVA

Dark Shadows

Personal, cred că Johnny Depp tot joacă acelaşi rol de la Fear and Loathing in Las Vegas (1998) încoace şi, chiar dacă e carismatic, începe să mă obosească personajul ăsta care nu se ţine prea bine pe picioare, dar care poate să dea un răspuns plin de fler la o replică maliţioasă. Dacă stai bine şi te gândeşti, Jack Sparrow, Rango, Mad Hatter, Sweeney Todd şi Willy Wonka se încadrează în tipologia asta. El săracu’ nu joacă rău, că îşi ştie rolul foarte bine dar problema cea mai mare este colaborarea cu Tim Burton, care nu a mai venit cu o idee originală de la Edward Scissorhands (1990).

Problema filmului ăsta este şi mai mare ca originalitatea. Dark Shadows nu are coerenţă narativă şi nici nimic de spus. Pe lângă toate astea, regasim motivele lui Burton, care pe mine încep sa mă plictisească, de la feţele albe ale personajelor şi machiajul goth până la marginea prăpastiei care are un moţ de unde se aruncă toţi romanticii. Mai mult, am observant multe motive împrumutate, de la scena de amor, care e o combinaţie între cea cu Tori Spelling şi fantoma din Scary Movie 2 (2001) şi cea dintre Bella şi Edward din The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1 (2011), sau fascinaţia amuzantă a lui Barnabas Collins faţă de tehnologia anilor ‘70, neprezentă în serialul original, care seamană cea a tuturor primitivilor aduşi cu maşina timpului în filme de la Bill & Ted’s Excellent Adventure (1989) până la Just Visiting (2001) sau, viceversa, în Black Knight (2001). Chiar şi imaginea mi-a adus, alocuri, aminte de Melancholia (2011) şi de alte filme mai reuşite ale lui Burton, dar în rest nimic deosebit, totul standard, deci plicticos.

Cât despre poveste, după cum ziceam mai sus, nu are coerenţă, motiv şi nici suflet. Filmul începe cu prezentarea familiai Collins la 1770, prezentarea poveştii de dragoste dintre Barnabas şi o duduie şi apoi cum Barnabas devine vampir şi este închis de o muiere geloasă într-un sicriu pentru 200 de ani. Sărim în 1970, când Barnabas se trezeşte şi îşi cunoaşte urmaşii, printre care Michelle Pfeiffer, pe care cam de mult nu am mai văzut-o într-un film, şi pe Chloë Grace Moretz, care prezintă potenţial. Pe lângă ăştia apare nelipsita nevastă a lui Burton, Helena Bonham Carter, şi într-un rol minor Saruman (Christopher Lee). Interpretarea lor e ok, dar păcat de poveste care nu te face să te intereseze de personaje si până la urmă de nimic ce ţine de Dark Shadows. De menţionat că are câteva melodii chiar bune, anii ‘70 fiind prolifici, de la Season of the Witch a lui Donovan la Alice Cooper sau I’m Sick of You a lui Iggy Pop cu ai lui The Stooges.

Nu ştiu dacă trecerea de la un film care putea fi întunecos, fioros şi mai serios, ca seria originală, la o comedie în care Johnny Depp o face pe vampirul Hunter S. Thompson, a fost o alegere inspirată. Dacă asta a fost o încercare de revitalizare a unei serii din anii 60-70, după mine cade în aceeaşi categorie cu filme ca Yogi Bear (2010) sau The Italian Job (2003). Păcat că nu e de aceeasi talie sau abordare ca 21 Jump Street (2012), care l-a avut pe Depp în seria originală, şi care a reuşit să modernizeze şi revitalizeze ceva ce părea scos din circulaţie. Dark Shadows (2012) nu vine cu nimic nou care să ne bucure creierii, aşa că nu are nici un rost să fie văzut.

Dark Shadows | Umbre întunecate (2012);

Gen: Comedie | Fantasy; Durată: 113 minute; Limba: Engleză;

Regie: Tim Burton;

Cu: Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, Eva Green, Jackie Earle Haley, Jonny Lee Miller, Chloë Grace Moretz şi Bella Heathcote;

Producători: Richard D. Zanuck, Graham King, Johnny Depp, Christi Dembrowski şi David Kennedy;

Scenariu: Seth Grahame-Smith după o poveste de John August şi Seth Grahame-Smith şi bazat pe serialul “Dark Shadows” creat de Dan Curtis;

Coloană sonoră: Danny Elfman;

Director imagine: Bruno Delbonnel;

Montaj: Chris Lebenzon;

O producţie Village Roadshow Pictures, Infinitum Nihil, GK Films şi The Zanuck Company şi distribuit de Warner Bros. şi MediaPro Distribution (pt. România). 

Îmi placi, de ce să mint? Mi-ai atras atenţia de când ni s-au intersectat drumurile prima dată şi acum te cam ţii scai de mintea mea. Aşa că vreau să te cunosc mai bine! Intră aici şi hai să facem cunoştinţă: cine eşti şi de ce citeşti acest blog? Merge rapid: durează cam 5-10 minute, aşa că dă tot ce poţi şi fii sincer! Termen limită: 18 mai 2012.

CeRecomand.ro participă la Studiul de Audienţă a Blogurilor Româneşti realizat de Standout.

Asta e premisa filmului The Raven (2012), cu John Cusack în rolul poetului Edgar Allan Poe. Filmul încearcă să spună povestea zilelor de dinaintea morţii scriitorului şi nu o face deloc bine. De fapt e o plictiseală cu John Cusack.

Ar fi putut fi un film cu oricine altcineva ca personaj principal, dar l-au ales pe Poe probabil pentru notorietatea lui, de aceea şi titlul, după cea mai cunoscută poezie a lui, The Raven. Mai mult, la noi îi zice Corbul, ceea ce a produs mare confuzie pentru mine pentru că are acelaşi titlu ca filmul în care moare Brandon Lee, The Crow (1994).

Până la urmă şi la coadă, filmul nu e biografic ci o paradă/thriller cu haine de epocă. Dar n-ar fi fost nici o problemă dacă ar fi fost un fil ciudat în care Poe e crimefighter sau se bate cu extraterestrii sau alte drăcovenii, abia aştept Abraham Lincoln: Vampire Hunter (2012), dar filmul ăsta e plictisitor, nu încearcă nimic deosebit cu povestea pe care o are, n-are inimă deloc.

Edgar Allan Poe, la început suspect, ajunge să ajute politiştii să prindă un criminal al cărui modus operandi este dat de poveştile de groază semnate de Poe. De exemplu prima crimă este la fel ca cea din The Murders in the Rue Morgue (personajul principal din povestea asta, C. Auguste Dupin, este primul detectiv din literatura universală şi model pentru personaje ca Sherlock Holmes sau Hercule Poirot). Per total, povestea este slabă, motiv pentru care detectivul Fields (Luke Evans) insistă în repetate rânduri că e nevoie ca Poe să ia parte la investigaţie şi că el nu e degeaba acolo.

Nu mi-a plăcut deloc de John Cusack, dar mai ales de personajul lui. Edgar, din film, n-ar fi nici într-o mie de ani scriitor ci contabil la vreun magazin specializat pe tălpi de pantof şi ar fi avut pisici, nu un raton, ca animal de casă. Mi-l imaginam pe Poe undeva între Raoul Duke din Fear and Loathing in Las Vegas (1998) şi Fink din Barton Fink (1991), dar s-a dovedit a fi lipsit de viaţă ca Benjamin Button. Pe lânga toate astea mai e şi un love-interest (Alice Eve) care nu se justifică în absolut nici un fel. Apare şi Brendan Gleeson într-un rol.

Imaginea nu e nici ea impresionantă, măcar de ar fi arătat ca Dark City (1998) (unde James McTeigue a fost second assistant director pe imagine) şi l-as fi iertat de câteva păcate. The Simpsons au reimaginat în 1990, în primul episod Treehouse of Horror, poezia The Raven şi au reuşit în 5 minute să spună ce nu a spus filmul ăsta în aproape 2 ore.

Chiar am încercat să formulez tot felul de metafore ca să arăt într-un fel cât mai deosebit cât mi-a displăcut filmul ăsta, dar am ajuns la concluzia că nu are rost. E atât de plictisitor încât nici chef să-l critic nu îmi provoacă. Nu înţeleg de ce există filmul ăsta dar mai ales de ce e aşa bătăios, poate pentru că e James McTeigue prea obişnuit cu filme ca V for Vendetta (2005) sau Ninja Assassin (2009). Dar nici ideea asta nu o pot admite pentru că nu e film de autor, ci de studio, aşa că săracu McTeigue o fi regizat ce i s-a dat (aşa că nu dau vina pe el). Îmi pare chiar rău pentru că până acum nu s-a mai făcut niciun film despre Edgar Allan Poe ce-ar merita menţionat şi The Raven (2012) nu schimbă şirul cu nimic.

The Raven / Corbul (2012);

Gen: Mystery | Thriller; Durată: 111 minute;  Limba: Engleză;

Regie: James McTeigue;

Cu: John Cusack, Alice Eve, Oliver Jackson-Cohen, Luke Evans, Kevin McNally, Pam Ferris, Sergej Trifunović, Ian Virgo, Brendan Gleeson şi Sam Hazeldine;

Producători: Marc D Evans, Trevor Macy, Aaron Ryder şi Scott Levy;

Scenariu: Ben Livingston şi Hannah Shakespeare;

Coloană sonoră: Lucas Vidal;

Director imagine: Danny Ruhlmann;

Montaj: Niven Howie;

O producţie Relativity Media, FilmNation Entertainment şi Intrepid Pictures şi distribuit de Rogue şi Ro Image Film Distribution (pt. România).

Display-ul

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa… ne jucam Angry Birds Space. Stiu, probabil nu v-ati si asteptat (sau poate ca da), dar jocul era abia lansat, iar tableta arata de parca era device-ul perfect de pe care sa ne jucam. Widescreen-ul cu raport de 16:10 si diagonala de 10.1″ din Gorilla Glass a avut performante excelente nu doar pentru Angry Birds, dar si pentru seriale, fiindca movie night a avut loc pe Motorola XOOM 2. Eu am fost tare incantata ca pot avea tableta aproape si nu mai trebuie sa ma ridic din pat si sa iau laptopul in brate in cazul in care vreau sa citesc un mail sau sa share-uiesc ceva pe Facebook  in timp ce ma uit la film. Tehnologia IPS dint tablet asigura un unghi de vizualizare foarte bun si nu am simtit deloc diferenta fata de laptop, ba dimpotriva, mi-a placut mai mult.

Foto si video

Si fiindca déjà v-am povestit despre performantele de redare a continutului video, ar trebui sa stiti ca puteti face si un Skype video call sau un video call de pe alta platform, fiindca tablet e dotata cu o camera frontala. Acelasi lucru este valabil si in cazul fotografiilor: desi poate parea ciudat sa-ti faci poza cu tableta, acest lucru nu se intampla si cand faci o poza tinand tableta cum o tii in mod obisnuit. Calitatea foto e rezonabila si, daca mai folosesti si o aplicatie de prelucrare, cum ar fi Camera Effects, poate iesi chiar ceva simpatic:

Asteptam cu mare interes Instagram pentru tablete Android, sa ne jucam cu pozele noastre. Asta daca Facebook va mai dezvolta asa ceva.

Greutatea si carcasa

Motorola XOOM 2 are 599g, cu 2 grame mai putin decat iPad 2 J, iar grosimea sa de 8.8mm il face foarte user friendly, chiar si pentru perioade mai lungi de timp. Mi-a placut mult materialul cauciucat de pe margini, care face tableta sa para foarte “bad ass” si gata de facut lucruri marete cu ea.Acest invelis special face tablet sa fie partial waterproof(splash proof), dar nu as sugera sa incercati asta acasa.

Web browsing

Domnule Sergent, veti fi bucuros sa aflati ca ne-am luat in serios sarcina, si am testat tableta conform indicatiilor. Cu liniuta, de la capat:

- cat de repede imi este accesibila (se deschide) in comparatie cu un PC: tablet se deschide in mai putin de 30 de secunde, ceea ce e mai rapid in comparatie cu deschiderea unui Windows, dar nu la fel de rapid ca un Linux. Cred insa ca astfel de comparatii nu prea isi au locul, fiindca vorbim despre device-uri diferite. Oricum, timpul de deschidere nu este o problema, mai ales ca tableta nu e un device pe care sa-l inchizi seara si sa-l deschizi dimineata.

- cat de comod sa faci o ora de browsing in comparatie cu un PC: fiindca e dotata cu browser cu Flash player, tabbed browsing, bookmark syncing, incognito mode, auto form filling, etc., comoditatea la browsing nu e doar mare, ci chiar sporita fata de PC. Asta fiindca touch screens make everything better!

Aplicatii

Google Play are destule aplicatii pentru tabletele cu Android astfel incat sa nu te plictisesti niciodata. Daca te-ai saturat de Angry Birds, poti incerca sa te joci cu Camera Effects pentru fotografie sau poti sa faci un tur al lumii intr-o seara cu Google Maps. Experienta imaginilor prin satelit din Paris, Roma sau SUA e mult, mult mai distractiva pe tableta.

Aplicatia de Gmail dedicata este impecabila, iar tastatura e extrem de user friendly, astfel incat m-am obisnuit foarte repede cu ea si eram aproape la fel de rapida la scris cum sunt pe laptop. Aplicatia de Facebook e si ea foarte simpatica, iar accesul rapid la toate comenzile scade mult din timpul pierdut dand click-uri, asa cum facem pe laptop/desktop.

Mi-a placut Motocast, o aplicatie care te lasa sa accesezi anumite foldere (cu muzica, video, foto) de pe calculatorul tau (atata timp cat acesta merge) de oriunde. XOOM 2 mai are si alte cateva widget-uri mici si utile, cum ar fi Floating notes, foarte buna pentru pasionatii de organizare, cum sunt eu. J

As fi vrut sa fac cateva screenshots, insa nu am reusit sa gasesc nicio aplicatie in shop care sa ma ajute in acest sens. Sper ca vreun app developer sa se gandeasca la asta.

Detalii tehnice

Momentan XOOM 2 ruleaza Honeycomb 3.2 OS, insa va primi curand un update la cel mai noua editie a sistemului de operare Android 4.0 – Icecream Sandwich, iar acest lucru cred ca ii va oferi posibilitatea sa-si evidentieze si mai bine calitatile tehnice.

Procesorul dual-core de 1.2GHz si capacitatea de stocare de 16 GB fac casa buna impreuna si-ti dau posibilitatea sa te joci cu o multime de features, fara sa simti vreun delay la utilizare. Am testat si autonomia aproximativa de pana la 10 ore in mod de web browsing prin WiFi sau in mod redare video si, dupa toate “chinurile” la care am supus XOOM 2, am incarcat-o doar de 2 ori in 3 zile.

Cristian, stiu ca ne-ai rugat sa testam un client de SSH si VNC , insa ma tem ca setul meu de cunostinte tehnice nu a acoperit si acest test.

Mi-as cumpara-o?

In mod clar, DA! Cred ca ar inlocui foarte repede laptopul meu, mai ales pentru ce am eu de facut: text editing, un pic de tot de prelucrari foto, foarte mult web browsing si alte chestii care nu necesita neaparat resurse imense. Ma gandesc serios sa incep sa pun bani deoparte pentru Motorola XOOM 2. Voi?