Vrem să avem un colţ în care să ne relaxăm şi în care putem admira ceva frumos. O floare, un tablou, o statuie. Deşi iubim ceaiul chinezesc  şi  geniului chinezesc ( kung fu ,  idealul nostru), adorăm şi simplicitatea japoneza. Colţul nostru are o foarte puternică influenţa japoneză.

Obiectele expuse se vor schimba, având şi un rol social. Rolul e pentru a uşura o discuţie în cazul unor vizite şi pentru a ne armoniza cu anotimpurile sau starea noastră interioară.  Cei care studiază ceremonia japoneză înţeleg despre ce e vorba, de acolo ne-am inspirat.

Ce părere aveţi? Deocamdată doar stadiu de proiect.

La început eram singur.  Practic puţină lume avea idee despre ceaiul chinezesc şi la nivel de Europa.  Mi se părea că scriu  doar pentru mine, să îmi ţin un fel de jurnal. Asta era în România. În afara ţării am cunoscut o mulţime de oameni cu care încă ţin contactul. Dar astăzi mă limitez la cum am văzut situaţia în ţară.

La scurt timpu după ce am pus şi blog-ul, Cornel Pasăre a început să scrie şi el pe Tea Heaven.  Blog-ul lui a fost lansat la o diferenţa de câteva săptămâni de al meu.  Chiar dacă avem deja de câteva luni site-ul (sau mai mult), faptul că am avut primul blog de profil a fost o coincidenţa, Cornel  fiind pe o linie paralelă. După o pauză, Cornel a început sa scrie din nou. Dacă vă place blogul meu vă recomand cu căldură şi blogul lui. Cornel între timp s-a perfecţionat în arta foto, pozele lui fiind foarte frumoase. Pe lângă asta, are o bună înţelegere asupra unor lucruri pe care le îndrăgesc, ca şi cuvinte cheie are “Tea Time Meditation”, deci înţelegeţi ce vreau să zic. Înca odată recomand blogul lui , care a fost tot timpul la mine în side bar. Amândoi facem parte din Association of Tea Bloggers (ATB), dar eu doar cu blogul în engleză. Urmărind ATB, veţi găsi multe bloguri de profil.

Prieten cu Cornel e kissako, alt blog de ceai lansat în acea perioadă, care din păcate nu e activ.   Blogul nu are aşa mult content, dar din când îm când mai apre câte un articol.

Prin 2010 am luat contact cu Drumul Ceaiului , primul magazin cu ceaiuri chinezesti de calitate decentă de la noi din ţară. Ei încă au o locaţie fizică în Cluj Napoca şi au ceaiuri bune.  Schimbul de informaţii a fost foarte benefic pentru mine. Eu am învaţat mai multe despre Puerh iar la Drumul Ceaiului s-au învăţat mai multe despre ceaiul roşu.  Pentru cei din Cluj Napoca cărora le place ceaiul vă recomand cu cea mai mare căldură această ceainărie (str. Baba Novac).

După un an sau un an jumătate  de la înființarea blogului, am început să iau tot mai mult contact cu iubitori de ceai chinezesc. Unul din ei este Tudor  (deoarece nu are prezenţă Online  publică (blog) nu menţionez numele întreg).  Pe măsură ce Tudor a învăţat despre ceaiul chinezesc, mi-a trimis tot felul de mostre. De fapt, am primit atâtea mostre că nu am avut nevoie să îmi mai cumpăr. Cred că Tudor are cea mai mare colecţie de Puerh de la noi din ţară şi probabil mai mare şi mai variată decât a multor magazine mici din Europa. Tudor a  învăţat singur, iar discuţiile cu el au fost întodeauna o plăcere.

Prin intermediul blog-ului am luat contactul cu Richard de la Yi Jin Jing . Încă nu am apucat să ne întâlnim, dar sper să pot bifa acest lucru în anul ce urmează. Site-ul Yi Jin Jing este cea mai bună resursă pentru o filozofie de viaţa pe care eu încerc sa o aplic şi prin ceai. Pe lângă asta, e un mare iubitor de ceai, obişnuit cu ceaiuri de cea mai bună calitate.   După ce am lansat Compania Ceaiului  m-am bucurat că am găsit ceaiuri care sunt pe gustul lui.

Aş vrea să le  amintesc pe Mihaela Anghel , Raluca Mihaela Ungureanu şi Diana Borca.  Mihaela Anghel este mastermind-ul din spatele tea.mug.ro şi efortul ei este de lăudat. Raluca şi Diana sunt printre cele mai active colaboratoare acolo.   Ele nu scriu numai despre ceaiul chinezesc, dar cred că le-am convins prin Compania Ceaiului de diferenţa dintre un ceai obişnuit de pe piaţa şi un ceai de foarte bună calitate. Deşi acuma învaţă ( pe Raluca o văd deja că nu mai poate accepta orice ceai ) , e foarte important ce fac ele deoarece ajung la nişte oameni la care eu nu pot să ajung şi îi ghidează peste nişte etape care sunt şi ele necesare.

Pentru cei ce iubesc mai mult ceremonia japoneza a ceaiului, Cristina Comanac studiaza de multa vreme acest lucru si datorita eforturilor ei aceasta arta se dezvolta si la noi in tara.  Eu iubind si studiind ceaiul chinezesc, am rugat-o pe ea sa ne ajute cu un articol despre Chanoyu.

Simt că se schimbă lucrurile în ceea ce privește ceaiul  la noi în țară și că am ajutat puţin la  schimbare. Sau am fost printre pionerii acestui lucru. Scopul meu a fost de la început să existe cât mai puţin ceai de proastă calitate pe piaţa sau cel puţin să fie alternative decente. Nu am ce face cu giganţii care se ocupă cu plicuri, dar simt că există mai multe opţiuni.  Chiar şi companiile cu parte de business mai serioasă şi sisteme puse la punct au început să îşi dea seama. Se găsesc ceaiuri mai decente şi chiar daca nu au  frunză întreagă, au resturi de frunze întregi decente. Vorbesc doar de ceaiurile chinezeşti.

Și pe final, vă doresc la toți Sărbători Fericite.  Mă bucur că mă citiți și mă bucură orice mail de la voi, chiar dacă câteodată răspund mai greu.  Chiar dacă scriu puțin mai rar pe blog, aproape fiecare ceașcă de ceai de dimineață este postată pe pagina de facebook a Companiei Ceaiului. Cei ce nu îndrăgesc facebook, mă pot urmării pe twitter (caleaceaiului) sau pe google plus, unde poze cu ceai apar și mai des.

Această ceaşcă e destul de importantă pentru mine. Deşi calitatea acestei fotografii lasă de dorit, nu am dorit să scap momentul. Este ultima ceaşcă dintr-o perioadă care s-a întins pe doi ani. În acest doi ani am studiat oolong-urile mai în profunzime.

De-a lungul acestei perioade am încercat zeci de oolong-uri, multe din ele din Taiwan.  Cel din imagine este dintr-o regiune care nu am încercat-o înainte, Tsui Feng,dar soilul plantei îl ştiu : luanze. Pot să zic ca m-am plimbat cu oolong-urile din 1970 până in 2011, am  încercat mai mulţi munţi, mai multe perioade de recoltare, mai multe tehnici de a face ceaiul. A fost o experienţă plăcută. Câteva au fost postate şi aici, dar majoritatea nu au ajuns pe blog, doar pe reţelele sociale.

Deşi am încercat multe, e doar începutul. Am o bază să studiez mai departe şi mai adânc. Până ajung din nou la oolong-uri, o să las cunoştinţele să se sedimenteze, iar până atunci o să mă concentrez pe altă categorie o perioadă.  Între timp, sper să ajung în Taiwan.

Cu aceşti doi ani pot liniştit să completez secţiunea legată de Taiwan de pe chadao (site-ul principal) şi voi da informaţii mai complete despre oolong.  Voi încerca să fac şi un nou tutorial de preparare pe care îl voi folosi şi pe Compania Ceaiului.

Există o etapă pe care o observ la iubitorii de ceai, mai ales cei care scriu despre ceai (aici mă includ şi eu) , în care setea de informaţie este foarte mare. Câteodată mă întreb daca această sete este pentru cititori sau pentru propria persoană. În aceasta etapă se caută absolut orice despre ceai, de la cum a fost cules la cum a fost transportat la cum a fost depozitat şi aşa mai departe. Orice lucru deosebit e un fel de trofeu în special dacă e nou pentru ceilalţi.

Aceste informaţii sunt  importante şi necesare pâna la un punct pentru că îţi dau o bază .  Dar foarte multe din ele sunt exagerate sau pur şi simplu le înţelegem greşit. Există un zid între noi şi est care nu poate fi spart decât dacă se merge acolo. Cei care produc ceai sunt nişte oameni foarte simpli,  trăiesc în sate şi pot fi consideraţi simpli fermieri. Afacerea e a întregului sat. Toată lumea e implicată în proces, asta e ocupaţia lor. Procesul s-a rafinat de-a lungul anilor, chiar şi secole în unele cazuri, rezultând nişte ceaiuri extraordinare. În unele zone exista chiar competiţii între sate sau regiuni, proces care asigură îmbunătăţirea ceaiurilor.  Asta  e pentru  ceaiurile de la Compania Ceaiului (în afară de unele puerh-uri), restul care sunt pe main stream,  sunt făcute în fabrici mari iar cultura este puternic industrializată.

Nu te poţi baza doar pe informaţia de pe net, deoarece multă lume scrie ce a găsit sau ce crede. Cu toate acestea, pe măsură ce trece timpul se dobândeşte o altfel de înţelegere şi se obţin un fel de informaţii mult mai  utile, dar pentru ce obţii în ceaşcă.

Pe baza frunzei se poate decide dacă un ceai e bun sau un ceai nu e chiar aşa bun, dar e important ca frunza să fie întreagă pentru asta (În majoritatea ceaiurilor). Există câteva tehnici de bază în producerea ceaiului care se repetă. Pe baza lor îţi poţi da seama de multe lucruri.

De exemplu, în cazul ceaiurilor verzi doar privind frunza îţi dai seama dacă poţi merge mai sus sau mai jos cu temperatura sau ce cantitate ai nevoie. Ceaiurile plate de gen Long Jing merg şi cu ceainice mai ‘plate’ (flat în engleză) deoarece nu au nevoie de loc să se extindă. Spaţiul de care are nevoie ceaiul poate fi de asemenea determinat după ochi.

Există multe tehnici de rulare a oolong-urilor, dar la toate se toarnă în acelaşi fel. După ce se desfac frunzele e destul să îţi dai seama de majoritatea caracteristicilor, dar o parte se pot observa şi înainte.

În cazul oolong-urilor oxidate procesul e şi mai uşor, la fel precum şi în cazul ceaiurilor negre sau shou puerh.

Cu sheng puerh e mai cu  cântec. Acolo trebuie mult mai multă experienţa decât la restul şi nu o am încă în totalitate.  Pot să îmi dau seama dacă e bun acum, dar încă nu ştiu evalua cum va fi peste n ani.

E foarte important ca şi ceaiul să fie cu frunză întreagă, dar la unele  iasă şi cu resturi şi încă foarte bine. Totuşi, resturile nu garantează conistenţa şi calitatea (nu le poţi analiza).

În ultimii doi ani m-am concentrat să învăţ mai mult despre oolong-uri. Cei ce mă urmesc au observat asta. În acelaşi timp am primit foarte multe mostre de puerh de la cineva (pe care încă îl aştept cu un articol ) despre care nu am avut foarte mult timp să scriu, dar am postat pe reţelele sociale.  Din puerh-uri câteva mi-au plăcut foarte mult, iar câteva au fost şterse. Dar ce e important  pentru mine şi la oolong şi la puerh: nu m-am apucat să caut despre fiecare fabrică în parte (În cazul puerh-ului) sau de fiecare zonă în parte. Era destul să ştiu de unde e. Tipul de cunoaştere pe care am acumulat-o nu are nici o legătură cu povestea ceaiului ci mai degrabă cu înţelegerea lui.

Şi da, mi-ar place să înţeleg mai departe povestea, dar nu din citite, ci din ‘trăite’ . Mi-ar place să mă duc acolo şi să îi cunosc pe cei ce se ocupă cu asta toată viaţa lor. Mi-ar place să cunosc oamenii din spate. De multe ori mă gândesc prin câte mâini a trecut ceaiul ca să ajungă la mine şi ce efort s-a depus pentru el. Şi că e pătat  cu poveşti frumoase.

În esenţa, lucrurile sunt foarte simple. E nevoie doar de timp pentru băut ceai.

Încă de la început frunzele se aseamănă cu cele a unor oolong-ui ne-rulate ( Mi Lan Dan Cong de exemplu), doar că la acest ceai oxidarea e dusă până la capăt.  În general la ceaiuri negre e foarte greu de păstrat acest aspect.  În momentul în care am achiziţionat acest ceai pentru Compania Ceaiului existau doar 5 kg per total din acest ceai, iar 1kg a venit la noi.

Gustul este foarte consistent de la o infuzie la alta şi nu a scăzut aproape deloc.  Din 3-4 grame am făcut aproximatv 1 l de ceai, în infuzii scurte . Ceaiul are acel aspect cremos care mie unul îmi indică un gust care are multe de oferit. Aftertaste-ul e plăcut , iar gustul oferă mai mult decât un simplu dulce.

Cu acest  ceai am încercat şi un nou fierbător, care,  cred că a contribuit la numărul  infuziilor, deoarece apa a fost mai de bună calitate.

În timp ce lingura de puerh nu era absolut necesară (dar e frumoasă ), un bol de genul celor de mai jos mi-am dorit de mult. Dacă aţi observat în posturile mele, am o oarecare aplecare către stilul taiwanez de a face ceai. Până acum am folosit tot felul de boluri, unele chiar foarte frumoase şi vechi. O să le folosesc în continuare. Acesta pe care l-am achiziţionat recent este mult mai încăpător decât un bol normal şi mult mai stabil. În acelaşi timp arată foarte delicat şi fiind alb, o să dea o notă distinctă aranjamentelor mai închise la culoare.

Am achiziţionat şi un fierbător electric nou care e mult mai potrivit pentru turnat decât fierbătoarele ce se găsesc la noi.  Despre el o să scriu în alt post. Pot să fac o paranteză şi să zic că turnarea este extrem de importantă în ceaiul chinezesc.  Apa în general e foarte importantă şi fiecare atribut major al ei e o întreagă poveste. De exemplu, la oolong trebuie turnat într-un anumit fel pentru ca frunzele să se deschidă din prima infuzie. Ca să se deschidă din prima infuzie apa trebuie să fie cât mai fierbinte şi gaiwan-ul preîncălzit suficient.  Dupa ce s-au deschis frunzele se toarnă diferit. Acest gen de lucruri contează destul de mult şi după o vreme, apreciezi lucruri mici mai mult. De multe ori o prima turnare e stricată din cauza unui fierbător greu de manevrat.

Ceaiul îmi place foarte mult. Combină partea florală de la oolong-uri de acest fel cu un gust dulce foarte intens care se continuă pe foarte multe infuzii. Fiind ‘baked‘ , este mult mai uşor de preparat decât oolong-urile verzi.

Am mai menţionat în trecut, dar oolong-urile ‘nuclear green’ sunt o chestie de prezent, în trecut nu erau comune. Cele mai comune erau oolong-urile puternic oxidate, roasted şi baked. Ca şi aptitudine, arta de a procesa oolong-urile în acest fel se pierde. La fel cum la japonezi există aracha şi în China   există mao cha,  sunt şi maeştrii pricepuţi care  cumpăra oolong şi se ocupă doar de partea de roasting/baking/aging ( o să găsesc termeni în română).

Partea de procesare merită un post în sine, precum şi Tie Guan Yin-ul în sine, care e un ceai mult mai complex şi variat decât s-ar crede.  Practic atâtea varietăţi există încât poţi să îl consideri o subcategorie de ceai mai degrabă, nu un ceai.

Notă: Doar ceaiurile aged şi baked ca şi acesta au voie să arate aşa. La un oolong ne-baked, acest aspect nu e acceptabil. În poze, se observă consistenţa gustului. Taria ceaiului a început să scadă doar la infuzia şase.

Luanze este folosit în mai multe  feluri de oolong şi pe mai mulţi munţi. De exemplu, se poate face Hung Shui (vezi articolul anterior) din Luanze sau un ceai din Ali Shan poate fi din acest soi.   Am băut Luanze de pe cel puţin 5 munţi până acuma. Acest tip de informaţie, precum şi diferenţele subtile dintre zone,  este foarte greu de stăpânit de noi cei ce locuim prin aceste locuri.

Eu recunosc o aromă distinctă la Luanze, chiar dacă nu deosebesc regiunile încă. Această aroma este una dintre preferatele mele. Când mă gândesc la oolong taiwanez, ma gândesc la gustul ceaiurilor Luanze de pe muntele Shan Lin Shi.

Din punct de vedere al frunzelor dupa infuzare , Luanze arată cel mai impresionant. Nu doar frunze întregi sunt rulate ci ramuri întregi.  Vederea lor te lasă pur şi simplu fără cuvinte.  Pentru cei care au avut doar oolong-uri de proastă calitate, întâlnirea cu un oolong de acest gen poate fi un şoc.

Se spune că acest soi este soiul de ceai originar, care a fost adus din Fujian, China. Luanze mai este găsit şi cu numele de Qing Xin. Pe lângă că este cel mai vechi soi este unul dintre cele mai răspândite. În funcţie de unde creşte, poate avea caracteristici puţin diferite.  Plantele de ceai din acest soi nu sunt foarte rezistente la boli, motiv pentru care mulţi fermieri preferă alte soiuri. În general, plantele acestui ceai sunt culese de mână, iar cele de înălţime sunt foarte apreciate. În cazul acestui soi, ceaiurile care sunt în zone mai joase au frunzele mai mici, pe când cele de înălţime sunt mai mari, groase şi mai închise la culoare. În general acest soi are un gust caractestic, lucru confirmat de toate ceaiurile Luanze pe care le-am băut eu.

Prima întâlnire cu acest ceai am avut-o în 2010, când am mai scris un articol despre asta. Îmi aduc aminte şi acum gustul acelei infuzii. Filmul de mai jos arată experienţa mea de atunci . Nu îmi vine să cred ca a trecut deja atâta timp. Când mi-am propus să studiez mai adânc oolong-urile am crezut că îmi ajunge un an. Îmi dau seama acum că nu sunt nici măcar la jumătate. Pentru acest tip de ceaiuri acelaşi gaiwan îl folosesc ca şi atunci.  Nu prea sunt adept al schimbării lucrurilor mele, consider că îmi împrumută o parte din energie.

În ultima vreme am băut Gao Shan Hung Shui de pe acest munte, cules în diferite perioade. Mai bine zis, de un an încoace sunt focusat pe oolong-uri taiwaneze,  iar în prezent sunt pe această regiune.   Hung Shui-ul din Shan Lin Shi este diferit de cel din Feng Huang, din care am băut din 2008 şi din 2009 , culese primăvara, toamna şi iarna. Gustul acestuia, când e cules primăvara, seamăna cu Li Shan până la un punct, sau mai bine zis, până la un sezon.  Deoarece cel recoltat primăvara e diferit de cel recoltat vara, deşi seamănă. Acesta din urmă seamănă mai bine cu ce m-am obişunit eu, adică cele culese toamna. Cel de primăvară are o notă vegetală care  dispare aproape complet în recolta de toamnă.  Cred ca nivelul de ‘roasting’ devine tot mai puternic pe măsură ce se înaintează în sezoane. Asta se observă şi la culoarea frunzelor şi se simte în gust.   Gustul de bază seamănă foarte mult oricum.

În acest post am scris despre acelaşi ceai de pe acelaşi munte de pe aceeaşi plantaţie. Diferenţe între ceaiuri la recoltare  a fost de 3 luni.  Am realizat pe parcursul timpului şi cu ajutorul firmei mele, Compania Ceaiului,   că nu se poate expune această informaţie şi nu se poate oferi ca selecţie. Sau nu încă, nu în acelaşi loc cu alte ceaiuri. Compania Ceaiului e destul de specializată şi aşa, dar oferind atâta informaţie, aş bloca oamenii. Pe măsură ce înteleg şi învăţ mai mult, nu mai ştiu cum să expun informaţia.  Dacă aş fi să sumarizez cât de simplu:

Există regiuni/munţi pe care se produc ceai, iar pe acei munţi mai multe plantaţii la diferite altitudini. Muntele/regiunea dă o caracterstică ceaiului care se regăseşte în toate ceaiurile produse acolo, dar între ele sunt diferite. Un ceai cules într-un sezon e diferit faţa de acelaşi ceai din acelaşi loc cules în alt sezon, iar tehnica prin care e prelucrat afectează şi mai mult asta. Acelaşi tip de ceai se produce în mod similar pe alt munte, dar va avea un gust diferit.  E aproape imposibil să dai un sens acestor lucruri în vest, aşa că în general veţi găsi muntele şi altitudinea, iar plantaţia practic nu înseamnă nimic pentru voi deoarece nu vă ajută ca şi informaţie ( nu există destul ceai pentru comparaţie şi nu se dă destulă atenţie preparării).

Obiectele pe care le folosim devin parte din viaţa noastra de zi cu zi.  Ceainicele , spre deosebire de ceai, stau cu noi mult mai multă vreme şi ne ţin companie vreme îndelungată. De-a  lungul timpului devenim foarte familiari cu ele, le învăţăm defectele şi odată cu defectele, învăţăm valoarea anumitor lucruri. Folosirea îndelungată a anumitor obiecte dă naştere unei legături care nu poate fi înlaturate aşa uşor.  Ele devin extensii şi capătă personalitate.  Există ceainice cuminţi şi există ceainice pretenţioase. Există ceainice care necesită atenţie şi există ceainice mai răbdătoare. Toate lucrurile astea le înveţi în timp.

Tot timpul vor fi instrumente mai bune şi mai frumoase,  dar înlocuirea lor constantă nu duce nicăieri. Orice lucru trebuie să apară pe bază de nevoie, iar dacă acesta înlocuieşte un lucru mai vechi, atunci, obiectele trebuie date mai departe să ajute pe altcineva.  Bineînţeles detaşarea nu apare uşor de fiecare dată.

Acum ceva vreme am făcut un concurs prin care am dăruit un ceainic. Deşi îmi plăcea, nu aveam nevoie de el. Ca să pot să îl dau, a trebuit să aleg pe cineva care îl respectă pentru ce este. Alegerea a fost subiectivă, nu random şi nu transparentă. Am ales pe cine am crezut eu că se potriveşte cel mai bine cu ceainicul.

Cei care nu îşi permit să cumpere dintr-o dată tot să se considere norocoşi. Bucuria voastră o să fie mult mai mare decât dacă aţi fi avut tot odată, iar întelegerea voastră asupra acelui lucru va fi mult mai mare.

În prisma blogului pare că am multe obiecte. Aşa e, dar fiecare are o poveste şi  o nevoie. Şi cel mai imporatant, nu le-am cumpărat odată, le-am cumpărat pe  decursul a mai multor ani. Am un ceainic pentru ceai negru, unul pentru oolong, unul pentru shou puerh si unul pentru sheng puerh şi încă unul pentru ceaiuri plate. Am un gaiwan mare pentru ceaiuri verzi si baozhong, unul delicat pentru ceaiuri mai sensibile şi unul cu pereţi mai groşi pentru oolong.  Am ceşti pentru ceai mai puternic şi ceşti pentru ceai mai delicat.

Acum cumpăr foarte rar lucruri şi doar dacă îmi provoacă o deosebită plăcere sau am nevoie. De exemplu acum urmăresc două lucruri la care le simt lipsa de mai mult de câţiva ani. Unul din ele este un dispozitiv de fiert apa care îmi permite să controlez modul în care fierbe apa. Toate lucrurile astea mi-au permis să învăţ şi cu pasiunea mea să alimentez Compania Ceaiului şi să am o bază de discuţie.  Nu există nimic din ce nu aş folosi eu acolo .

Dintre toate,  ceainicul pentru sheng puerh va fi cel de care mă voi despărţii şi va pleca la cineva care are nevoie de el. Motivul e ca e singurul de care mă pot lipsi (având in vedere ceaiul).  Dacă renunţ la oricare din restul, renunţ la un tip de ceai.