Luanze este folosit în mai multe  feluri de oolong şi pe mai mulţi munţi. De exemplu, se poate face Hung Shui (vezi articolul anterior) din Luanze sau un ceai din Ali Shan poate fi din acest soi.   Am băut Luanze de pe cel puţin 5 munţi până acuma. Acest tip de informaţie, precum şi diferenţele subtile dintre zone,  este foarte greu de stăpânit de noi cei ce locuim prin aceste locuri.

Eu recunosc o aromă distinctă la Luanze, chiar dacă nu deosebesc regiunile încă. Această aroma este una dintre preferatele mele. Când mă gândesc la oolong taiwanez, ma gândesc la gustul ceaiurilor Luanze de pe muntele Shan Lin Shi.

Din punct de vedere al frunzelor dupa infuzare , Luanze arată cel mai impresionant. Nu doar frunze întregi sunt rulate ci ramuri întregi.  Vederea lor te lasă pur şi simplu fără cuvinte.  Pentru cei care au avut doar oolong-uri de proastă calitate, întâlnirea cu un oolong de acest gen poate fi un şoc.

Se spune că acest soi este soiul de ceai originar, care a fost adus din Fujian, China. Luanze mai este găsit şi cu numele de Qing Xin. Pe lângă că este cel mai vechi soi este unul dintre cele mai răspândite. În funcţie de unde creşte, poate avea caracteristici puţin diferite.  Plantele de ceai din acest soi nu sunt foarte rezistente la boli, motiv pentru care mulţi fermieri preferă alte soiuri. În general, plantele acestui ceai sunt culese de mână, iar cele de înălţime sunt foarte apreciate. În cazul acestui soi, ceaiurile care sunt în zone mai joase au frunzele mai mici, pe când cele de înălţime sunt mai mari, groase şi mai închise la culoare. În general acest soi are un gust caractestic, lucru confirmat de toate ceaiurile Luanze pe care le-am băut eu.

Prima întâlnire cu acest ceai am avut-o în 2010, când am mai scris un articol despre asta. Îmi aduc aminte şi acum gustul acelei infuzii. Filmul de mai jos arată experienţa mea de atunci . Nu îmi vine să cred ca a trecut deja atâta timp. Când mi-am propus să studiez mai adânc oolong-urile am crezut că îmi ajunge un an. Îmi dau seama acum că nu sunt nici măcar la jumătate. Pentru acest tip de ceaiuri acelaşi gaiwan îl folosesc ca şi atunci.  Nu prea sunt adept al schimbării lucrurilor mele, consider că îmi împrumută o parte din energie.

În ultima vreme am băut Gao Shan Hung Shui de pe acest munte, cules în diferite perioade. Mai bine zis, de un an încoace sunt focusat pe oolong-uri taiwaneze,  iar în prezent sunt pe această regiune.   Hung Shui-ul din Shan Lin Shi este diferit de cel din Feng Huang, din care am băut din 2008 şi din 2009 , culese primăvara, toamna şi iarna. Gustul acestuia, când e cules primăvara, seamăna cu Li Shan până la un punct, sau mai bine zis, până la un sezon.  Deoarece cel recoltat primăvara e diferit de cel recoltat vara, deşi seamănă. Acesta din urmă seamănă mai bine cu ce m-am obişunit eu, adică cele culese toamna. Cel de primăvară are o notă vegetală care  dispare aproape complet în recolta de toamnă.  Cred ca nivelul de ‘roasting’ devine tot mai puternic pe măsură ce se înaintează în sezoane. Asta se observă şi la culoarea frunzelor şi se simte în gust.   Gustul de bază seamănă foarte mult oricum.

În acest post am scris despre acelaşi ceai de pe acelaşi munte de pe aceeaşi plantaţie. Diferenţe între ceaiuri la recoltare  a fost de 3 luni.  Am realizat pe parcursul timpului şi cu ajutorul firmei mele, Compania Ceaiului,   că nu se poate expune această informaţie şi nu se poate oferi ca selecţie. Sau nu încă, nu în acelaşi loc cu alte ceaiuri. Compania Ceaiului e destul de specializată şi aşa, dar oferind atâta informaţie, aş bloca oamenii. Pe măsură ce înteleg şi învăţ mai mult, nu mai ştiu cum să expun informaţia.  Dacă aş fi să sumarizez cât de simplu:

Există regiuni/munţi pe care se produc ceai, iar pe acei munţi mai multe plantaţii la diferite altitudini. Muntele/regiunea dă o caracterstică ceaiului care se regăseşte în toate ceaiurile produse acolo, dar între ele sunt diferite. Un ceai cules într-un sezon e diferit faţa de acelaşi ceai din acelaşi loc cules în alt sezon, iar tehnica prin care e prelucrat afectează şi mai mult asta. Acelaşi tip de ceai se produce în mod similar pe alt munte, dar va avea un gust diferit.  E aproape imposibil să dai un sens acestor lucruri în vest, aşa că în general veţi găsi muntele şi altitudinea, iar plantaţia practic nu înseamnă nimic pentru voi deoarece nu vă ajută ca şi informaţie ( nu există destul ceai pentru comparaţie şi nu se dă destulă atenţie preparării).

Obiectele pe care le folosim devin parte din viaţa noastra de zi cu zi.  Ceainicele , spre deosebire de ceai, stau cu noi mult mai multă vreme şi ne ţin companie vreme îndelungată. De-a  lungul timpului devenim foarte familiari cu ele, le învăţăm defectele şi odată cu defectele, învăţăm valoarea anumitor lucruri. Folosirea îndelungată a anumitor obiecte dă naştere unei legături care nu poate fi înlaturate aşa uşor.  Ele devin extensii şi capătă personalitate.  Există ceainice cuminţi şi există ceainice pretenţioase. Există ceainice care necesită atenţie şi există ceainice mai răbdătoare. Toate lucrurile astea le înveţi în timp.

Tot timpul vor fi instrumente mai bune şi mai frumoase,  dar înlocuirea lor constantă nu duce nicăieri. Orice lucru trebuie să apară pe bază de nevoie, iar dacă acesta înlocuieşte un lucru mai vechi, atunci, obiectele trebuie date mai departe să ajute pe altcineva.  Bineînţeles detaşarea nu apare uşor de fiecare dată.

Acum ceva vreme am făcut un concurs prin care am dăruit un ceainic. Deşi îmi plăcea, nu aveam nevoie de el. Ca să pot să îl dau, a trebuit să aleg pe cineva care îl respectă pentru ce este. Alegerea a fost subiectivă, nu random şi nu transparentă. Am ales pe cine am crezut eu că se potriveşte cel mai bine cu ceainicul.

Cei care nu îşi permit să cumpere dintr-o dată tot să se considere norocoşi. Bucuria voastră o să fie mult mai mare decât dacă aţi fi avut tot odată, iar întelegerea voastră asupra acelui lucru va fi mult mai mare.

În prisma blogului pare că am multe obiecte. Aşa e, dar fiecare are o poveste şi  o nevoie. Şi cel mai imporatant, nu le-am cumpărat odată, le-am cumpărat pe  decursul a mai multor ani. Am un ceainic pentru ceai negru, unul pentru oolong, unul pentru shou puerh si unul pentru sheng puerh şi încă unul pentru ceaiuri plate. Am un gaiwan mare pentru ceaiuri verzi si baozhong, unul delicat pentru ceaiuri mai sensibile şi unul cu pereţi mai groşi pentru oolong.  Am ceşti pentru ceai mai puternic şi ceşti pentru ceai mai delicat.

Acum cumpăr foarte rar lucruri şi doar dacă îmi provoacă o deosebită plăcere sau am nevoie. De exemplu acum urmăresc două lucruri la care le simt lipsa de mai mult de câţiva ani. Unul din ele este un dispozitiv de fiert apa care îmi permite să controlez modul în care fierbe apa. Toate lucrurile astea mi-au permis să învăţ şi cu pasiunea mea să alimentez Compania Ceaiului şi să am o bază de discuţie.  Nu există nimic din ce nu aş folosi eu acolo .

Dintre toate,  ceainicul pentru sheng puerh va fi cel de care mă voi despărţii şi va pleca la cineva care are nevoie de el. Motivul e ca e singurul de care mă pot lipsi (având in vedere ceaiul).  Dacă renunţ la oricare din restul, renunţ la un tip de ceai.

Ceaiul din poze, un luanze oolong, este unul care mie îmi place foarte mult. Chiar dacă este un ceai  foarte bun, dacă nu este infuzat bine, nu îşi dă drumul nici măcar pe jumătate.

Am încercat să arăt în poze o diferentă între o frunză infuzată corect şi una infuzată parţial. Ceaiul este acelaşi, dar diferenţa enormă. Practic, nu poţi obţine gustul şi efectul dacă nu se deschid frunzele. În gaiwan, cel mai bun rezultat se obţine când frunzele se deschid de la  prima infuzie (!) . Pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie turnat într-un mod anume si gaiwan-ul (sau ceainicul) trebuie preîncalzit.

Frunza nedeschisă a fost lasată în apa mai mult de 20 de minute. Chiar şi cu un ceai bun ca acesta, nu se poate obţine un rezultat bun fără puţină atenţie.  Înainte să ajungem la detalii de acest gen, ceaiul trebuie sa fie de o anumită calitate. Asta exclude din start plicuri , piramide şi  ceaiuri care au doar resturi de frunze.  Singurul motiv pentru care se merită să cumpăraţi ceai de acel gen e să exersaţi turnarea in gaiwan.

La ceaiurile de acest tip, cu cât mai multe frunze sunt întregi cu atât să va aşteptaţi la o calitate mai bună. Cu cât mai multe frunze sunt rulate în aceeaşi bobiţa, cu atat mai mare e măestria celui ce l-a făcut.   Cu cât gustul e mai şters sau cu cât mai multe frunze gri şi rupte, cu atât mai repede să îl aruncaţi.

Obţinerea frunzelor de calitate e doar primul pas. Va trebui să munciţi puţin la el, câteva experienţe, mai ales la începători, garantat nu vă vor oferi cea mai bună experienţa.

Pe Compania Ceaiului avem instrucţiuni şi pentru clasic şi pentru gaiwan. Bineînţeles că nu pot restricţiona vânzarea doar către cei care au gaiwan sau instrumente gong fu, dar dacă aş putea aş face-o. Sau mai bine, daca mi-aş permite aş da şi un gaiwan cu ele. Asta nu înseamnă că nu iasă şi în metoda clasică, dar zic eu, nu se compară. Sunt doua experienţe diferite.

Încep să recunosc acest tip de ceaiuri deja de când văd frunzele. Dintre oolong-urile din Taiwan, acesta îmi e cel mai comod.  Încă nu am băut suficient de mult timp să recunosc zona, dar deosebesc sezoanele, chiar dacă nu îmi dau seama exact care. Acest tip de oolong îmi provoacă o plăcere deosebită şi îl fac atât in gaiwan cât şi in ceainic.

Îmi pare rău ca nu apuc sa scriu despre fiecare ceai pe care il beau. Din anul 2008 am mai baut doua tipuri despre care nu am scris, dar nu Hung Shui. Încerc să termin cu anul 2008 apoi voi urca în timp , dar înainte de asta, voi lua note şi voi scrie despre un Li Shan,  competition level din anul 2007

Mi-ar face plăcere să am timp să scriu despre toate, dar nu am atâta timp liber disponibil. Despre Hung Shui găsiţi mai multe articole la mine pe blog (imediat sub poze) .

Ziceam că Hung Shui se traduce apă roşie şi se foloseşte pentru oolong-urile ‘roasted‘ (nu mă simt comfortabil cu nici un termen în română încă). Acest ceai păstrează toate caracteristicile acestor ceaiuri, dar adaugă multe lucruri în plus. Ceaiul merge singur pe spatele gurii şi lasă o plăcută senzaţie pe gât. Pe lânga gustul caracteristic unui Hung Shui, a devenit mult mai dulce. Pe scurt, încă un ceai din altă clasă.

Acest oolong a fost recoltat în Han Hsia, Taiwan, primăvara 1990.

Am mai scris despre cel puţin doua ceaiuri care poartă acest nume.  Unul din 1998 si unul din 1999, amândoua fiind foarte bune. Acesta nu e deosebit, e oarecum flat.  E ok, dar nu m-ar determina să îmi mai iau (cum a făcut numărul 3 şi altele). Am mai zis că CNNP este un brand, alias zhong (China) cha. Practic , pe o turtă, CNNP şi zhong nu spune foarte multe.

Acum ceva vreme în China toate companiile  de ceai erau deţinute de CNNP.   La sfârşitul anilor 80 monopolul a căzut şi au început să apară companii locale.  În ziua de azi există companii care au pe etichetele lor CNNP, dar nu sunt controlate de stat şi plătesc dreptul de a folosi marca CNNP.  Alte companii au început să îşi înregistreze ele mărcile, existând şi companii care folosesc atât brandul lor cât şi CNNP.  Deci a judeca aceste ceaiuri doar după nume e practic imposibil.

În prezent foarte multe fabrici folosesc acest brand , inclusiv fabrica din Kunming.  În acelaşi timp, foarte multe turte CNNP sunt făcute în alte fabrici, unele din ele find foarte rele calitativ.  Motivul este brandul şi cererea. În prezent, datorită cererii din vest, există foarte mult ceai de o calitate îndoielnică pe piaţă.

La aceste ceaiuri, hârtia de pe puerh nu spune multe. De fapt, ar putea fi folosită de mai multe fabrici şi nu e exclus să avem doua turte diferite cu acelaşi ambalaj.  Multe din aceste turte nu au nici un document care poate fi verificat şi de multe ori sunt vândute cu o altă vârstă.

Bineînţeles, există şi companii mai respectabile (Kunming de exemplu) care dau mai multe informaţii şi care pot fi verificate. Ele nu folosesc brandul doar pentru a vinde orice.

Cel mai sigur mod de a cumpăra turte CNNP calitativ ok, mai ales aici în Europa e să încercaţi o mostră înainte. Aici eu am avut noroc cu Tudor, deja am ceva pe lista.

Şi legat de mostre, mi-ar face plăcere să am mai mult timp să scriu, dar aşa , mă limitez să le beau. Singura mostră care nu mi-a plăcut e oolong-ul de yunnan. În mare, îmi pare bine că am recunoscut tipul fără probleme, de multe ori chiar şi ceaiul. La puerh în schimb, gata cu recunoaşterea zonei .

De când am deschis această firmă, nu mai pot spune multe despre ceaiuri care nu îmi plac sau practici cu care nu sunt deacord , sau cel puţin nu aşa des.

Ce mă întristează oareacum, dar este o problemă pe care trebuie să o rezolv, este că unele ceaiuri sunt subestimate. De exemplu Li Shan, care este un ceai extraordinar , dar oarecum greu de făcut. Cele mai populare ceaiuri sunt Anxi Rou Gui, Pouchong , Bai Lin Gong Fu, Mao Jian , Silver Needle şi Jasmine pearls.  Toate sunt ceaiuri bune, dar intră în categoria de ceai foarte bună, dar care nu necesită multă atenţie.

Ceaiuri precum Li Shan sau Ali Shan te răsplătesc  mult mai mult. Dar trebuie să le dai mai multă atenţie.Din păcate, acest gen de cunoştinţe se transmit greu online.

Am fost surprins să constat că există mai mulţi iubitori de ceai decât credeam. Da, nu toată lumea e activă online.  Cu toate astea, numărul lor e totuşi relativ mic.   Mulţi ştiu exact ce vor, dar sunt şi cei care de abia acum descoperă ceaiuri de această calitate.

Pot să spun că e destul de dificil să fii la început, într-o afacere, în special fără experienţă în afaceri. Sistemul nostru juridic şi fiscal e destul de complex şi e foarte uşor să faci greşeli, cu toată bunăvoinţa. Cu toate astea trebuie respectate.  Compania Ceaiului e foarte tânără şi trebuie să înveţe anumite lucruri înainte să crească .

Mi-ar face plăcere  şi o ceainărie în cele din urmă. E un vis, dar şi Compania Ceaiului a fost un vis cândva.  Cel puţin o să încerc.  Deocamdată, încerc să tratez fiecare client şi fiecare comandă cât de bine pot.

Până una alta mă bucur la fel de tare pentru  ceai şi   învăţ în continuare cu aceeaşi pasiune.  Lumea are destui oameni care iubesc ceaiul  şi se găsesc oriunde ai merge. Dar ei sunt ascunşi între munţii de ceai la plic şi alte lucruri care crează o pseudo cultură a ceaiului. Ceaiul nu are o cultură,  individul, sau un grup are cultură. Ceaiul poate fi o parte integrantă din această cultură, dar nu o generează. Poate mi-a mai scăpat, dar mereu menţionez în stil gong fu, nu în mod tradiţional. Tradiţia se transmite.  Am încercat la Compania Ceaiului, pe cât posibil, să insist doar pe calitate şi pe informaţii.

Pe scurt, ceaiul acesta e ani lumină distanţă faţă de alte ceaiuri. Senzaţia de vechime se simte, dar nu ca la puerh.   Gustul e foarte foarte aromat şi are o consistenţă aproape cremoasă. Ceaiul aluneca foarte uşor pe gât şi se simte plăcut de la cerul gurii până în stomac . Senzaţia care o lasă e una de relaxare, atât fizică cât şi psihică.

Ceaiul acesta m-a ţinut oarecum captiv până acum.  Tot am aşteptat un moment (şi a venit) şi am  mai aşteptat să îmi crească nivelul. S-a dovedit mult mai uşor de făcut şi înţeles decât multe alte ceaiuri.   E o limită peste care am trecut,  deşi limita exista doar în capul meu.

În general, pozele le fac cu un aparat foto. Dar de data asta le-am făcut cu un telefon mobil, deoarece nu mi-am permis să întrerup prea mult ceaiul. E mult prea bun pentru asta. Chiar în timp ce scriu, aftertaste-ul încă se simte.

Toamna lucrurile se schimbă. Gusturile noastre la alimente se schimbă, eu de exemplu poftesc mâncăruri cu tente dulci toamna. La ceaiuri, cele  negre, oolong-urile oxidate şi puerh-urile câştigă teren.  Totuşi, ceaiurile verzi încă îşi găsesc loc, în special dupa efort fizic, când efectul lor se simte foarte bine.

Deşi multă lume trece la ceaiuri toamna, mulţi aleg cu predilecţie ceaiul verde. După mine, nu e potrivit în orice moment.   Cea mai bună măsurătoare e sănătatea dumneavoastră, dar aceasta e un subiect prea complex şi ţine prea mult de modul de viaţă al fiecăruia. Vreau să menţionez că ceaiurile (şi nu numai) au o anumită natură, de care trebuie ţinut oarecum cont. Un ceai  se alege în funcţie de condiţiile mediului şi nu după gust sau mai rău, după aspect şi miros.

Pentru că ceaiurile au o anumită natură, se pot crea unele aranjamente care evidenţiază asta. Cu alegerea potrivită, iarna poţi aduce puţină vară,  sau vara primăvară sau iarnă.  Maeştrii de ceai sunt specialişti în asta, indiferent de naţionalitatea şi metodele lor.

Când vorbesc despre natura ceaiurilor, mă refer la ceaiuri pure, nu la amestecuri.

În poze se observă un vas cu scoici. E un mod creativ de a folosi apa care rămâne de la gong fu cha, atât în timpul sesiunii de ceai cât şi după.  Acest surplus se poate folosii şi la apa de flroi, dar eu rar mă mobilizez să fac aşa ceva.