Nu ca as fi descoperit ce vreau sa va spun abia acuma (caci am ceva vechime in “campul muncii”), dar am zis ca e pacat sa nu scriu. Nu e usor deloc sa stai acasa, sa ai grija de prunci, adica sa fi casnic. Ca regula general nici nu iti dai seama cum trece ziua si vezi ca, luat repede, nu prea ai reusit sa faci mare lucru…

Pentru ca faci de mancare copiilor. Adica sa stai acasa cu ei si sa nu legatesti ceva proaspat… asa ceva is not an option. Mai ales ca le place foarte mult sa se implice si ei in faza cu gatitul si cua sezatul mesei. Iar gatitul iti ia ceva timp daca il faci cum trebuie. Apoi mai e faza cu spalatul vaselor. Care e direct proportionala cu cantitatea de “gatit” si cu “periodicitatea” gatitului. Apoi aranjatul prin casa, ca de, nu se face sa lasi copii sa se desfasoare in hais logistic, nu da bine la educatie :) Sa te joci cu ei, catusi de putin acolo, este, cum sa va spun eu, imperios necesar. Si atat de placut :) Plus ca Alecu mai are niste teme, niste suplimentare la care trebui daca nu sa il ajuti, macar sa iti dai cu parerea, iar desenele minunatei mele Mara trebuie validate, apreciate si, uneori, la cerere, decupate. Deci e de lucru, dragilor :)

Si imediat vezi ca ziua a trecut si ca ai realizat destul de putin din ce ti-ai propus din chestiile “livresti” de care va spuneam. Dar nu te superi. Pentru ca ziua petrecuta alaturi de piticii tai este de jdemii de ori mai castigatoare decat orice livreasca :)

Inchei prin a-mi prezenta respectul pentru toti cele/cei care sunt, cum li se spune pe le noi, casnici. Pentru ca, in ciuda a ce crede multa lume, munca asta in casa cu copii e chiar munca.

Unii dintre noi preferam sa mergem imbracati cu aceeasi pereche de blugi si acelasi tricou timp de cateva zile dintr-un spirit de fronda, pe sistemul “uitati-va la mine ce Che Guevara sunt”. Altii se simt mai confortabil (si aici sunt de discutat implicatiile psihologice) imbracati cu haine de pe vremea lu’ bunicu, sterse si fara nici o legatura cu secolul 21. Altii, insa, sunt cei despre care va spuneam ca stau cu fularul innodat la gat si la 35 de grade celsius. Acestia sunt trend-setterii, cei carora li se spune, nu prea am inteles de ce, metrosexuali.

In ceea ce ma priveste nu prea ma intereseaza hainele pe care le port. Ma simt cel mai confortabil in haine sport, dar nu pot sa umblu numai in trening in lumea asta. Si aici vin la a va spune de ce cred ca gresim noi, astia jemonfichistii. Pentru ca eu nu ma duc toata ziua in trening, desi ma simt extrem de confortabil, din respect pentru cei din jurul meu. Sigur ca e important sa te respecti si pe tine din acest punct de vedere, dar, cum am stabilit ca ni se cam rupe de faza asta, ramane efortul pe care trebuie sa il facem sa ii respectam pe ceilalti.

Capisci? Ca daca nu ati inteles ce am zis mai sus inseamna ca sunteti chiar hopless :)

Sa ma explic. Vorbesc despre vedete, acest stardome pe care il regasim peste tot, doar in contextul larg, national, daca vreti. Nu ma rezum la zona stramta a onlineului, caci aici, zau asa, cam toti suntem vedete in felul nostru. Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa zic (caci stiu ca sunt de o incoerenta maxima din cauza emotiei care ma incearca atunci cand scriu aceste randuri, fireste), sunt sigur ca si in lumea crescatorilor de petunii rosiatice exista vedete. Dar pe care le cunosc si recunosc doar crescatorii de petunii rosiatice. Pentru restul lumii acesti oameni nu numai ca nu sunt vedete, dar nici macar nu exista. Asa e si cu onlineul nostru, iertat-mi fie comparatia neavenita.

Unii dintre voi veti contra-ataca dur si imi veti spune, printre altele, macar trei nume care ravasesc onlineul pe la noi: Zoso, Cabral, Nastase. I-am ales pe cei trei din caprarii diferite pentru ca reprezinta, fiecare, “caprarii” diferite.

Zoso este Zoso, nu mai are rost sa povestim. E vedeta indiscutabila, indiferent daca ne place sau nu. Numai ca e o vedeta exclusiv online, printre noi astia care le avem la modul cat de cat serios cu wwwul. Restul lumii nu stie de Zoso, nu are treaba cu Zoso, pentru restul lumii Zoso nu exista. Si o zic la modul obiectiv, fara nici o conotatie.

Cabral este si el categoric o vedeta pe netul romanesc. Si ar fi fost oricum la cat de bine scrie si daca nu era vedeta in offline. Numai ca nu atat de repede si nu atat de masiv. Cabral, care este un tip exceptional dupa ce ajungi sa schimbi doar cateva vorbe cu el, este in primul rand vedeta in offline, de TV si de monden, si abia apoi vedeta pe net. Lumea generica despre care vorbeam il recunoaste instant pe Cabral ca vedeta. Numai ca o mica, foarte mica parte din lumea asta il stie pe Cabral vedeta pe net.

Despre Adrian Nastase mai are rost sa detaliez? Nu prea cred…

Asa ca indiferent cat de des ne intalnim noi astia din online sa ne spunem unii altora cat de minunati suntem, mai avem mult pana departe, dragilor. Nu e o critica ce zic eu aici, e doar o constatare. Si sper sa o intelegeti ca atare…

Altfel spus, daca unul din acesti colegi este beton armat pe zona de PR, sa zicem, si ii merge atat de bine incat s-a dezvoltat frumusel, considera ca stapaneste indeajuns de bine si tot ce in seama resurse umane si management, asa ca nu se sinchiseste ca ar putea apela la specialistii pe aceste domenii pentru a-si aduce plus valoare afacerii. “Lasa, bai, ca stiu io, ma descurc, ce dracu” este textul pe care il aud mereu si mereu. Numai ca viata ne demonstreaza ca, dimpotriva, nu prea se descurca.

Cei aflati in categoria aceasta sunt cei care traiesc din vanzarea de consultanta. Domeniu care presupune vanzarea skilurilor proprii, a know howului tau catre clienti carora, astfel, sa le aduci beneficii. Nu poti pune mana sa pipai consultanta ca si cum ar fi niste biscuiti, din care musti si zici sunt buni, ii vreau. De aceea multi dintre clientii sau potentialii clienti sunt reticenti, se gandesc de n ori pana sa semneze, sunt indecisi. Si multi dintre consultantii despre care va vorbesc eu aici critica  (intre ei, fireste) mentalitatea asta paguboasa a clientului care nu isi da seama de ce bogatii le-ar putea aduce un contract semnat cu ei. Clientul, intotdeauna clientul e de vina…

Ceva adevar exista, evident, in ce zic ei. Numai ca acest adevar paleste subit atunci cand acesti consultanti devin, cel putin teoretic, clienti. Adica devin cei pe care alti consultanti, pe alte domenii, incearca sa ii convinga de faptul ca un contract cu ei le-ar putea  aduce bogatii. Pentru ca in acest moment si consultantii despre care facem vorbire devin reticenti, se gandesc de n ori pana sa semneze, sunt indecisi. Asta in cel mai bun caz. Pentru ca de cele mai multe ori resping instant o asemenea externalizare, caci, n’asa, ei se descurca, se pricep. De unde ce am scris eu atat de stangaci in titlu…

Dupa cum stiti, sunt mare fan de rugby si m-am aruncat cu capul inainte in a-i sprijini pe cei din Federatie in efortul lor de a promova rugbyul si in mediul online. Dupa doar 1 luna de provocari lansate catre blogosfera si catre cei de pe twitter, rezultatele sunt extraordinare. Am gasit si regasit oamenii uniti de pasiunea comuna pentru rugby, am reusit sa aducem alaturi de noi oameni care nu aveau nici o legatura cu acest sport pana acum, dar care s-au molipsit de la entuziasmul nostru.

Ieri, spre exemplu, erau pregatiti sa vina la meci peste 50 de bloggeri si twitteristi. Si, cum decizia de a nu se juca meciul a fost anuntata foarte tarziu, mai mult de jumatate dintre ei chiar au ajuns la stadion. Eu, desi nu aveam nici o vina ca nu se poate juca meciul, am simtit cumva ca i-am dezamagit. Ei m-au vazut suparat, deceptionat, dar reactia lor m-a pus instant pe picioare. Optimisti, au gasit imediat un “remediu” la suparare mea asa ca am mers intr-un bar din apropiere sa ne “inecam” amarul :)) Foarte misto reactia celor din barul respectiv cand au vazut desantul de vreo 30 de oameni :))

Cred ca asta am castigat enorm ieri: o mana de oameni extraordinari, pentru care nu venitul la rugby este un scop in sine ci faptul ca au gasit in rugby un mod de relationa unii cu ceilalti, de a “strange randurile” atunci cand e cazul, de a gasi in celalalt partenerul de care ai nevoie. Caci, dragilor, exact despre asta este vorba in rugby :)

Va multumesc tuturor. Respect!

Cel mai tare mi-a placut la Pamuk darul lui de a atrage pe nesimtite in lumea (de fapt lumile, nenumaratele lumi pe care le creeaza cu o usurinta fenomenala) sa si de a te tine acolo, vrajit totalmente de ce (ti) se intampla. Personajele sale sunt, fara exceptie (si nu stiu cum sa le spun altfel), niste nebuni frumosi, dar acei nebuni in care ne regasim cat un pic, fiecare dintre noi in fiecare dintre ele.

Nimic nu e normal in Cartea Neagra a lui Pamuk, daca e sa luam fiecare lucru, fiecare personaj, fiecare intamplare in parte. Dar in integralitatea sa lumea creata acolo este de o “normalitate” fermecatoare. Chiar daca livreasca. Si care te incanta la fiecare pagina.

Pamuk are darul teribil de a scrie extraordinar de mult si de bine despre… nimic. Cartea Negra nu se poate povesti. Ar fi inutil sa incerci macar sa faci asa ceva. Cartea Neagra este o carte ce trebuie citita. Cu tine insuti, doar cu tine insuti, ca pe o calatorie dubla, prin lumea ciudata dar fermecatoare creata de autor si prin intelegerile tale despre tine si despre lumea in care traiesti.

Daca nu ati citit-o inca, va recomand cu caldura sa o cititi. In ceea ce ma priveste, Cartea Neagra este de pe acum asezata pe raftul de recitire…

Va invit de aceea pe toti cei care iubiti rugbyul si vreti sa fiti alaturi de echipa nationala sa veniti pe stadion. Nu va mai uitati la buletinele meteo sau pe accuweather ca arata nu stiu ce cod galben. Haideti la stadion si o sa vedeti ca exact pe vreme de asta mai grea te vei simti cu adevarat suporter. Hai Romania!

Detalii tehnice pentru #rugbytweetmeet: Sambata la 13.30, toti bloggerii si invitatii lor care trebuie sa primeasca invitatii ne intalnim la poarta de la intrarea in Federatie. Invitatiile vor fi toate la mine si ne intalnim acolo ca sa nu ne pierdem in multimea de suporteri care vor asalta poarta principala de intrare :))

PS. Îi rog pe cei de la TVR 1 şi de Realitatea TV să nu şteargă înregistrările astea şi să nu mă pârască la YouTube, că doar am făcut ce am făcut în scop nobil :)

Courtesy Monitoring Media.