ChaospiA

I'm a mess

noreply@blogger.com (deA) — Sun, 19 Jun 2011 11:37:00 +0000

Cred sincer ca daca aș avea o menajeră, aș fi mult mai ordonată. Mi-ar fi rușine de femeia aceea care ar veni în fiecare săptămână să strângă după mine și mereu m-aș întreba: Ce-ar zice Tanța dacă ar vedea cum mi-am lăsat hainele împrăștiate?

Indiferent ce salariu i-aș plăti, m-aș gândi, ei bine, o plătesc pe femeia aceea să își facă meseria, nu să o umiliesc eu în fel și mod doar pentru că are nevoie de câțiva bănuți.

M-ar urmări gândul că atunci când intră pe ușă și vede dezastrul rămas în urma mea se gândește doar: ”Ce fată leneșă, intră seara în casă, își lasă lucrurile pe unde apucă și se bagă în pat.” Pentru că acesta este adevărul. Camera mea arată mereu ca și cum ar fi trecut diavolul tasmanian prin ea. Desigur, am zilele mele în care îmi fac ordine, apoi pentru căteva zile este curățenie, iar apoi se instalează din nou haosul în lumea mea.

Știind însă că marți, de la 11AM, vine Tanța pe la mine, aș avea grijă să las ordine în lucruri, să fie totul pus la locul lui, patul făcut, ordine în sertare, să duc gunoiul, să bag o mașină de rufe. Și un post-it pe ușa șifonierului: ”Am fost cuminte săptămâna aceasta, tanti Tanța. Nu cred că e nevoie de mai mult de o tură cu aspiratorul. Găsiți pe sârmă hainele care sunt de călcat. Vedeți dumneavoastră dacă e nevoie să ștergem geamurile sau aragazul sau să dezghețăm frigiderul. Săru-mâna, Andreea”.

Evident, nu am menajeră. Așa că arunc hainele pe fotoliu timp de 6 zile pe săptămână, iar în a șaptea le dau la spălat. Nu calc niciodată nimic, în primul rând pentru că nu am văzut utilitatea unui fier de călcat deci nu mi-am cumpărat niciodată unul. Iar în al doilea rând pentru că mi-e teamă de fierul de călcat. Gătesc mâncare sănătoasă pentru că nu mănânc prăjeli - mi-e frică să prăjesc ceva. Prefer să îmi cumpăr haine noi decât să le spăl pe cele pe care le am (stiu, face parte din ”paradoxul Lorelai”). Nu pentru că mi-ar fi lene, ci pentru că niciodată nu găsesc momentul potrivit. Am mereu un pachet de biscuiți, Red Bull și o carte lângă pat. Iar dacă lucrez la ceva, am cărți și hârtii în pat cu mine. Iar notebook-ul nu cred că a stat vreodată pe birou - adorm cu el lângă mine cum ar adormi un copil cu un urs de pluș. Sunt dezordonată și ciudată, iar de la o vreme nu mai văd nici rostul la a păstra aparențele, la a părea că sunt altfel decât sunt, la a părea normală. La a părea că sunt așa cum ar trebui să fiu.

(scris) deA

Zece lucruri nu imi plac la o relație romantică

noreply@blogger.com (deA) — Fri, 10 Jun 2011 19:24:00 +0000

Când vine vorba de relații romantice sunt complet alta decât cea pe care o știm și o iubim cu toții. În primul rând, nu suport să mi se spună ce să fac. Când să mă trezesc, când să mă culc, cât să mănânc, cât să muncesc și cât să dorm.

După cum nu tolerez să fiu interogată ce am făcut - unde am fost, ce fac toată ziua, ce fac noaptea, unde plec și când mă întorc. Nu răspund la telefoane abuzive si nu dau explicații de ce nu am răspuns.

Nu vreau să mi se impună să mă încred în cineva, să mi se ceară să depind de cineva care la proxima ocazie își va uita toate promisiunile și responsabilitățile și mă va dezamăgi.

Nu reacționez bine la interdicții, restricții, limite și nu accept că a fi implicată într-o relație romantică cu o anumită persoană înseamnă că de acum înainte la orice eveniment, concert, expozitie, concediu, petrecere la care voi merge, voi avea voie să merg doar însoțită de acea persoană.

Nu imi plac crizele de gelozie. Chiar dacă tachinez și glumesc în legătură cu orice subiect, în definitiv, oricine ar fi într-o relație cu mine are dreptul în continuare să se uite după alte individe, să placă alte individe, să fie apropriat de alte persoane. Dar dacă în privința aceasta nu există reciprocitate, atunci clar eu sunt o fraieră iar celălalt, un măgar misogin și egoist.

Știu că nu sunt perfectă și nu mă deranjează când sunt criticată atâta timp căt merit aceasta și căt există argumente reale pentru criticile aduse-mi. Dar aici pun punct. Dacă ești într-o relație cu mine, nu ești și într-o relație cu familia mea, prietenii mei, animalele mele. Nu ai niciun drept să îi critici pe ai mei.

Nu caut un frate siamez deci nu îmi pasă că ne plac lucruri diferite. Totuși există o diferență între a spune că nu îti place ceva ce îmi place mie și a spune că ceea ce îmi place mie este de rahat. Așa, doar pentru că îmi place mie.

Sunt la linia perfectă de echilibru între organizare maniacă și fantezie nețărmuită. Prin urmare nu am nevoie de nimeni care să îmi plănuiască viața mea pentru mine. Nu vreau să aud pe nimeni declarându-mi că mă iubește doar pentru a avea prilejul să îmi spună ce voi face miercurea viitoare, unde voi fi luna viitoare, unde îmi voi petrece sărbatorile următoare, ce voi face la următoarea petrecere, cât voi munci, cât mă voi îngrășa sau cât voi slăbi, cu ce mă voi îmbrăca sau încălța, cât timp voi petrece în fața PC-ului și despre cum ar trebui să decurgă restul viitorului meu.

O relație romantică nu este doar un alt fel de a spune ”sclavie”. Nu sunt nici bucătăreasă, nici spălătoreasă, nici menajeră, nici chelneriță - și mai ales, nu ca hobby-uri. Și pe aceeași notă, nu tolerez să fiu desconsiderată - a critica constructiv nu este același lucru cu a jigni nemotivat tot ceea ce sunt, tot ceea ce fac, tot ceea ce știu, tot ceea ce îmi place, tot ceea ce scriu și așa mai departe.

În final, nu îmi place să fiu controlată. Și nu mai vreau abuzuri. Nu sunt ”sufletul-pereche” al niciunei persoane care crede că o ceartă este același lucru cu o discuție între doi oameni maturi și că agresivitatea este ceva natural.

(scris) deA

Cautari

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 04 Apr 2011 06:19:00 +0000

La multi ani de ziua mamei

M-am trezit in dimineata aceasta cu gandul la Cristinele lui Alecu Vaida Poenaru si a lui Ovidiu Zotta. Imediat mi-am amintit cum in copilarie sustineam insistent ca Romania nu a dat muzicieni sau scriitori de valoare - ceea ce in alte cuvinte insemna, la vremea aceea, ca nu a dat artisti pe gustul meu. Dar tot atunci citeam romancieri, dramarturgi, poeti pentru care acum am o dragoste netarmuita: Rebreanu, Petrescu, Bacovia, Minulescu, Zotta, Musatescu, Petriceicu-Hasdeu. Si tot acum as fi omniprezenta la concertele Urma, LunaAmara, OCS, daca mi-ar permite granitele. Iar ocazional ma gasesc fredonand Maria Tanase, Nicu Alifantis, Ducu Berti.

Privind in retrospectiva, probabil cautam inconstient o scuza, o explicatie pentru dorinta de a pleca, de a fugi, de a evada. Cliseic, dar a fugi de tine insati e imposibil. Insa cateodata, tot fugind, chiar daca nu ajungi la destinatie, ajungi sa intelegi. Sa inteleg ca pana la urma, au fost si lucruri bune. Lucruri nemaipomenite. Mama m-a invatat sa citesc cu mult inainte sa ajung la scoala - dar mai important, m-a invatat sa iubesc sa citesc. Am fost un copil crescut in permanenta cu un nou volum in mana. Din biblioteca mamei, din cele ale scolilor, din cele metropolitane. Proza, dramartugie, poezie, literatura din toate epocile si de toate genurile, intotdeauna necenzurata. Mi-am petrecut veri intregi asezata pe podea, sub fereastra, citind. Si pe fundal, intotdeauna muzica. Radioul functiona mereu in bucataria mea de copil. Iar atat de mult mi-a intrat in sange acea muzica incat acum ascult muzica cel putin 20ore/zi iar timpul liber mi-e planificat in functie de concerte. Am coloana sonora pentru fiecare moment important al vietii mele.

Asa ca, da, nu a fost niciun tata care sa ma priveasca absolvind liceul. Si mi-am petrecut mult timp incercand sa gasesc un vinovat pentru asta. Ca in final sa gasesc nu un tata, ci doi. Simbolic vorbind, sunt fiica adoptiva a lui Munteanu si Zotta. Si pentru fiecare tata, am cel putin alti cinci unchi.
Pana la urma, in castig sunt eu.

(scris) deA

Avril Lavigne - Innocence

Maine

noreply@blogger.com (deA) — Sat, 18 Dec 2010 19:06:00 +0000

Daca m-as putea trezi oriunde in lume maine dimineata, as vrea sa ma trezesc pe o patura intinsa pe nisipul din Vama. Sa fiu imbracata doar in costumul de baie, cu ochii inca inchisi, cu soarele incalzindu-mi degetele si mangaindu-mi pielea. Sa ascult valurile imperechindu-se in larg si sfarsind izbindu-se de tarm.

Sa ma trezesc alaturi de sufletul-pereche. Sa mancam clatite cu fructe, luate de pe plaja si sa bem, eu - Red Bull, ea - cafea rece.

Sa ma intind inapoi sub soarele moale si sa raman asa. In nemiscare, in nemurire.

(Fata de Iad, Purgatoriul e Rai.)

(scris) deA

What's your poison?

noreply@blogger.com (deA) — Tue, 30 Nov 2010 22:53:00 +0000

De ce ti-e teama? he whispered to my troubled mind and body.

Urma - What i am

Mi-e teama de minciuni. Mi-e teama de singuratate. Mi-e teama ca intr-o zi nu voi mai fi jucaria preferata. I'm scared one day I won't make you shiver anymore. I fear realizing I never actually have. Ma tem ca nu cumva sa nu fiu decat jucaria de rezerva, mantaua de vreme rea. Ma tem ca ei vor realiza ca nu sunt cu nimic mai mult decat o impostoare, ma tem ca se vor plictisi de surogat, ma tem ca originalul va deveni accesibil si ca nimeni nu va mai dori copia. I'm afraid you'll get bored, I'm afraid one day you'll discover I'm not what you really wanted. That one day somenone else will have more to offer you then I could possibly give you in my entire life, my entire life. I'm afraid I'm hardly enough. Mi-e teama ca ei se vor speria de spaima mea, ca nebunia mea ii va innebuni, ii va exaspera, ii va alunga. Si ma vor abandona. Pentru ca doar in basme ei se opresc sa te ajute; penru ca doar acolo au timp pentru durerea ta; pentru ca doar acolo le poate pasa, pentru ca doar acolo poti fi salvat. Pentru ca doar acolo as mai putea fi salvata...

(scris) deA
16/04/09

Ellie Goulding

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 08 Nov 2010 21:32:00 +0000

Ellie Goulding va concerta pe data de 15 Nov, in Birmingham, in cadrul turneului de promovare a albumului de debut.

Intamplarea face sa am un bilet in plus pentru acest concert. Stiu ca in general cititorii mei locuiesc in Romania, dar daca este cineva interesat sa o vada pe Ellie Goulding live si are posibilitatea sa mearga saptamana viitoare in Birmingham, va rog contactati-ma printr-un comentariu la articolul acesta si stabilim detaliile.

Concertul va avea loc in cadrul Academiei O2; sonorizarea este excelenta in oricare dintre incaperile lor. La bar se servesc bauturi alcoolice si non-alcoolice, intr-o atmosfera specifica de club britanic. Nu s-a anuntat oficial cine va canta in deschidere, insa cunoscand politica O2, Ellie Goulding va urca pe scena in jurul orei 8PM si va concerta cel putin pentru o ora. Pe site-ul oficial al evenimentului biletele sunt demult epuizate.

(scris) deA

De inchiriat cu ora

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 01 Nov 2010 16:19:00 +0000

Stiti cum sunteti voi? Voi vreti pe cineva pe care nu il puteti avea. Insa eu sunt accesibila, eu sunt aici, la indemana. Si atunci va multumiti cu mine, chiar daca nu sunt tot ceea ce va doriti.

Dar pana la urma nimeni nu stie cand sa se opreasca, nimeni nu poate sa spuna pur si simplu "Stop!". Cu totii vor mai mult. Si atunci realizeaza ca nu se pot multumi doar cu mine si pornesc intr-o misiune patetica de a ma transforma in ceea ce isi doreau cu adevarat de la bun inceput. Ma indoaie, ma rasucesc, ma oglindesc, ma sparg si ma remodeleaza, se straduiesc fiecare dintre ei sa ma transforme in altceva decat sunt. Cand nu ma conformez, ma lovesc, ma pedepsesc, ma arunca si ma cheama inapoi doar ca sa vada daca am inteles, in sfarsit, cine trebuie sa fiu. Isi satisfac fanteziile cu mine si vor mereu mai mult si mai mult sa seman cat mai bine cu imaginea persoanei pe care o iubesc ei de fapt. Iar despre mine nu se intreaba niciodata unde sunt. Nu ma aude nimeni plangand, nu stie nimeni ca m-am ratacit...

Pana la urma toti isi doresc sa fiu umbra cuiva care ii poate face fericiti. Toti isi doresc sa fiu oglinda dorintelor lor bolnave. Toti isi doresc sa fiu cea care ii poate satisface asa cum i-ar satisface cei pe care ii vor ei... si care nu ii vor pe ei. Si nimeni nu mai are timp sa se intrebe ce imi doresc eu. Iar eu imi doresc sa nu fie nevoie sa fiu diferita. Imi doresc ca ei sa ma poata iubi...nu! sa aleaga sa ma iubeasca asa cum sunt. Asa cum sunt eu, fara nicio asemanare cu iluziile lor. Sau sa ma lase. Sa accepte ca nu sunt ceea ce vor ei si sa renunte la mine. Da, poate ca voi ramane singura, dar si acum eu, adevarata eu, sunt la fel de singura.

Pana la urma, pentru ei nu sunt decat o curva. Ma metamorfozez, le indeplinesc fanteziile, ma prefac ca sunt ceea ce au ei nevoie sa fiu, iar apoi, daca cumva masca se zgarie si ei imi vad adevaratul chip, ma abandoneaza, dezamagiti. Aceasta, sau ma tortureaza pana ce redevin cine stiu ei ca trebuie sa fiu.

(scris) deA

20.04.09

O curva ieftina, in sfarsit. O cafea e de ajuns.

Urma - Buy Me With A Coffee

Mind the gap

noreply@blogger.com (deA) — Tue, 12 Oct 2010 06:55:00 +0000

In momentul acesta, toate persoanele de care am fost indragostita vreodata, toti cei cu care mi-am dorit o idila la un moment dat, ei bine, toti acesti oameni se afla acum pe o alta bucata de uscat decat cea pe care ma aflu eu.

(scris) deA

Fata Morgana

noreply@blogger.com (deA) — Fri, 08 Oct 2010 23:01:00 +0000

Cumva as vrea sa ma pot amagii ca daca incetez a respira, timpul se va opri in loc. Visez ca pentru fiecare inspiratie amanata, secundele se vor alungi. Ca cele trei nopti reci pe care le mai am se vor transforma in nopti polare, rabdatoare cu zbuciumul meu.

Stiu cand plec si spre ce, dar nu stiu unde voi ajunge. Stiu ca mi se vor invineti degetele pe manerul valizei bleumarin si ca in ceata acelui oras tacut, doar paltonul meu turcoaz va fi o pata de culoare intre strazile si cladirile gri. Stiu ca voi pasi grabita, ca mi se va zambi si mi se va spune "Bine ai revenit", ca voi astepta in tacere autocarul, tragandu-mi caciula mai bine peste urechile rosii de frig. Ma sperie faptul ca nu voi putea adormi si ca va trebui sa suport monotonia verde a drumului de doua ore.

Ca in orice sambata dimineata, orasul va fi aglomerat - mame si fiice plecate la cumparaturi si grupuri de adolescenti scunzi, cu tenul acoperit de cosuri, facand coada in fata McDonaldsului si a KFC-ului.

Imi va fi frig si valiza va fi grea. Iar tacerea din mine va acoperi zgomotul orasului.

Stiu. Tocmai de aceea ma tem.

(scris) deA
06.10.10

Pe drumul meu

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 04 Oct 2010 15:32:00 +0000

The Beatles - Ticket To Ride

Sambata dimineata plec din nou la facultate. E o perioada dificila acum dar incerc sa evit sa ma gandesc la ea - pana la urma nimeni nu ramane o vesnicie in casa in care se naste si in care creste dar eu totusi nu ma pot desprinde de acasa. Iubesc cum se aude Bucurestiul noaptea, iubesc aglomeratia de Duminica dimineata, iubesc magazinele deschise duminica seara sau cluburile in care poti bea o cafea sau un cocktail in orice noapte, la o ora oricat de tarzie, iubesc non-stopurile si farmaciile deschise aproape in fiecare zi a anului, iubesc trenurile in care ai timp sa citesti si sa visezi la calatoria in care ai pornit sau la cea din care tocmai te intorci, iubesc bagajele facute in graba si weekendurile petrecute oriunde - Constanta, Brasov, Ploiesti, pe Trotus, iubesc posibilitatea de a evada in orase in care nu am fost niciodata, precum Sibiu sau Bacau, iubesc festivalurile anonime, in camp deschis, sau faimoase, pe malul marii. Iubesc bisericile si cladirile-monument ce nu sunt inca acoperite de capcane macabre pentru porumbei, iubesc blocurile comuniste si strazile ce nu au fost inca invadate de porumbei sinucigasi. Iubesc faptul ca in Romania inca pot spune ca imi plac albii fara sa fiu considerata rasista. Iubesc libertatea de exprimare, curajul de a se revolta si spontaneitatea, sinceritatea si profunzimea romanilor. Iubesc Calea Victoriei, Bulevardul Unirii, plaja din Vama Veche si faptul ca in cateva ore si cu cativa zeci de lei in buzunar pot ajunge fie la mare, fie in varf de munte. Iubesc concertele marunte si minunate la care poti ajunge aproape in fiecare saptamana. Iubesc camera din care scriu acum, camera asta nici mica, nici mare dar in care incape o lume intreaga.

Iubesc toti oamenii pe care i-am cunoscut incepand dintr-o zi de vara si pana acum si care sunt in continuare in viata mea.

Dupa cum spuneam, este o perioada dificila asa ca daca vreti sa ma scoateti din aceasta stare si sa stam la o cana de conversatie, daca vreti sa fim nostalgici impreuna sau daca doar va era dor de mine, lasati un comentariu si aranjam o intalnire intr-un din serile acestei saptamani.

(scris) deA

Run and tell them

noreply@blogger.com (deA) — Tue, 10 Aug 2010 18:31:00 +0000

I'm terrified.

d.

Respira

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 02 Aug 2010 22:44:00 +0000

Drown my fears into you, drown my worries, my goodbyes, my regrets, my past and the person I have become.

Despre schimbare si pustoaice goth

noreply@blogger.com (deA) — Fri, 07 May 2010 13:03:00 +0000

Se vorbeste mult in prezent despre schimbare - despre teama de schimbare sau despre salvarea prin schimbare. Unii se resemneaza cu gandul ca nimic nu poate fi schimbat, altii se roaga ca lucrurile sa ramana neschimbate. Traim cu iluzia lumii lui Confucius, unde doar cei mai intelepti si cei mai prosti oameni nu se schimba vreodata. Eu cred ca schimbarea nu este o problema de alegere, ci este starea naturala a lucrurilor, este una dintre caracteristicile noastre definitorii. O poti respinge sau ti-o poti dori in secret, te poti schimba pe tine sau poti visa sa schimbi lumea. Dar nu ii poti rezista. Cumva, ceva, undeva se schimba. Constant. Si noi prin consecinta.

De multe ori m-am rugat ca ceva sa se schimbe. De multe ori am regretat asta. Am fost criticata pentru schimbarile facute in mine insami. Am dezamagit si am cucerit. Sunt dependenta de riscurile schimbarii dar in alte momente as vrea sa pot sparge clepsidra - sa ramanem in loc pentru un timp nesfarsit. Alteori mi-am reprosat ca totul se schimba, doar eu stagnez. Cu toate acestea, constientizez ca totul s-a schimbat, uneori incepand cu mine, alteori asimilandu-ma si fiind asimilata de mine pe parcurs.

Vorbind cu un prieten, am o revelatie. Totul pare a fi fost ciclic. Totul a decurs natural si pentru nicio clipa nu am avut senzatia ca tocmai am trecut printr-o situatie ce avea sa cauzeze o modificare semnificativa. Cu toate acestea, cei cu care nu am vrut sau nu am reusit sa pastrez o legatura, nu vor recunoaste in mine soricelul gri sau tipa zgomotoasa, voluntara si entuziasta care am fost in timp. Chiar si eu am perioade pe care mi le amintesc dar cu care cu greu ma identific. Spune-mi acum de Goth si voi zambi incantata, gandindu-ma la femei sexy. Nicidecum la mine insa, la cea care eram la 14 ani, cand de altfel nici nu ma consideram catusi de putin placuta. Pana la urma, nici nu prea erau multi oameni dispusi sa ma placa. Ceea ce nu realizam atunci este ca nu eram doar o pustoaica goth. Reuseam fara niciun efort aparent sa colectionez toate acele caracteristici care te fac de ne-agreat de comunitate.

Eram tocilara si eram un soarece de biblioteca. Socializam putin si citeam foarte mult. Rareori ieseam "in oras" si petreceam putine ore folosind Internetul. Vineri seara invatam geografie si duminica ma jucam jocuri pe PC. Nu stiam nimic despre nimic din ce era in trend, nu cumparam Cool Girl, dar colectionam Cosmo. Ma imbracam ciudat: nu ma interesa ce era la moda intre cei de varsta mea si nu imi pasa daca ma avantajau hainele purtate - imi auto-impuneam uniforma, intr-o scoala in care normalul era parca desprins din revistele pentru adolescenti, ii dispretuiam pe cei care purtau haine colorate, imi placea sa port camasi barbatesti si eram fascinata de hainele pe care nici mama sau bunica mea nu le mai purtau. Ascultam un gen de muzica pe care il mai ascultau doar alte doua persoane din scoala mea si impotriva caruia erau indreptate prea multe prejudecati. Fie nu ma fardam deloc, fie exageram cu creionul dermatograf. Parintii erau divortati si aveam un nume de familie ridicol. Credeam ca urasc barbatii si veneam dintr-o perioada in care imi petreceam timpul liber ascultand tATu. Eram pasionata de tulburarile psihice si criminalii in serie. Injuram si mi-am vopsit parul roscat, apoi brunet la o varsta la care niciuna dintre colegele mele de scoala nu ar fi indraznit sa faca asa ceva(!) (chiar daca fumau si faceau sex :) ). Aveam mereu parul in ochi, un fel de fetita din The Ring; exceptie face un an in care am fost tunsa baieteste. Cand nu citeam, scriam. Sustineam relatiile homosexuale la o varsta la care nici nu cred ca stiam ca exista bisexualitate. Cand nu scriam, visam. Visam la cluburi in care puteai bea si fuma si dansa si asculta muzica in intuneric pana reuseai sa uiti ca exista lume si dincolo de subsolul in care erai, visam la ocean si la drumuri cu trenul, visam la facultate in Anglia, visam o morbiditate si o sete de razbunare care acum mi se par ridicole si greu de inteles.

Daca as scrie un paragraf despre mine, cea din liceu, s-ar crede ca este vorba de sora mea geamana, despre care scriu in timp ce sunt inchisa in podul in care am fost uitata de mai bine de 5-6 ani. Imi amintesc cu tristete de mine de acum 6 ani. Si cu regrete nostalgice de mine, cea din urma cu doi ani. Dar cumva, uneori nesperat, alteori in ciuda vointei mele, reusesc periodic sa imi lepad pielea. Pastrez acelasi nume, dar sunt mereu mai aproape sau mai departe de masurile acestui pat de Procust din mansarda mintii mele, mereu alta. Chiar daca inca imi cumpar hainele bleumarin si negre, fara ca macar sa intentionez. Chiar daca in continuare am bretonul in ochi. Chiar daca in continuare nu reusesc sa respect legea modei cand ma imbrac. Chiar daca inca visez la camasi in carouri rosii barbatesti. Chiar daca sunt in continuare dependenta de muzica si mi-as petrece intreg timpul liber citind, plimbandu-ma in cautare de concerte, sau innoptand in cluburi sufocante. Chiar daca in continuare imi cresc unghiile mai lungi decat majoritatea barbatilor le prefera. Chiar daca sunt masochista, fascinata de tulburari de nutritie, studenta la criminologie si speriata de cat de fragil este psihicul nostru. Chiar daca in continuare vorbesc despre homosexualitate mai mult decat sunt ceilalti dispusi sa ma asculte. Chiar daca inca port dantela neagra si coliere choker. Chiar daca inca nu vreau sa ma casatoresc. Chiar daca inca in secret visez si acum la o eu la care visam si atunci. Mereu alta.

Pentru ca as putea sa ii alung pe unii si sa ii pierd pe altii. Dar cu mine voi trai mereu.

07.05.10

Just 'cause we say so

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 01 Mar 2010 14:55:00 +0000

deA

Pasiune si rutina

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 08 Feb 2010 16:21:00 +0000

Desi nu sunt mare admiratoare a "lepselor" ce nu incita la scris, la aceasta m-am hotarat sa raspund, nu doar pentru ca am primit-o de la Andrei Zahariade ci si pentru ca are potentialul de a ne ajuta sa ne cunoastem mai bine.

Zilele mele par sa semene destul de mult intre ele, dar cu toate aceastea nu sunt plictisitoare cat mai degraba prea scurte.

Dimineata, desi sunt o persoana matinala, ma trezesc foarte greu, am nevoie de doua alarme de ceas si uneori si de telefonul vreunui prieten ca sa reusesc sa ma conving ca da, chiar trebuie sa ma ridic din pat. Cel mai devreme plec din casa la 8.20AM, cel mai tarziu ma intorc candva dupa 6.00PM. Odata ajunsa in casa pornesc notebook-ul, imi pregatesc ceva usor de mancare si uneori o cafea. Imi verific e-mailurile primite si raspund celor urgente, interactionez cu prietenii pe cateva retele sociale sau pe IM, uneori pierd cateva jumatati de ora jucandu-ma pe Steam apoi ma intorc la munca. Daca reusesc sa termin ce am de facut fara sa adorm, incerc sa scriu si un text pe blog desi nu imi face placere sa scriu pentru norma. Daca nu sunt foarte obosita nu reusesc sa adorm fara sa vizionez macar un episod din vreun serial. Dimineata, in graba, in timp ce ma imbrac, verific din nou mesajele de pe retelele sociale si apoi o iau de la capat. Exceptie fac zilele de sambata si duminica, cand de obicei imi fac cumparaturile, ma vad cu prietenii si dorm mai mult. In rest, chiar si atunci am destul de multe lucruri de facut si petrec mult timp in fata notebook-ului.

Stiu ca ca cei ce au citit paragraful de mai sus l-au gasit plictisitor. Si eu il gasesc intocmai. Uneori ma plictisesc chiar si in realitate. Dar am mici doze de pasiune pe care le adaug la ceea ce fac si ele ajuta intotdeauna. Cand pasiunea nu este indeajuns, plusez cu cofeina si cu constientizarea faptului ca acea activitate in care sunt prinsa este ceva ce fie este nevoie ca eu sa finalizez cu succes, fie al carui rezultat este important pentru mine. Si plusez intotdeauna cu ganduri catre prieteni, cu lectura, chiar daca este vorba de un text scurt pe un blog sau cu capitolul vreunui volum ce ma asteapta rabdator sau doar de muzica din casti - aparente maruntisuri, adiuvante pentru motivatie, praf de pasiune.

Jocul continua cu link-uri catre Serban, Andrei si Daniela.

(scris) deA

Pas du tout

noreply@blogger.com (deA) — Thu, 04 Feb 2010 22:08:00 +0000

Zilele acelea arata precum un monitor lipsit de imagine, un monitor izbindu-ma cu lumina alba si rece, din mijlocul unei incaperi largi si mirosind a morga. Nu am fost niciodata intr-o morga, dar asa trebuie sa miroasa ele, a calm, a tacere, a profesionalism si raceala, a tipat mut, a vointa de-a trai inchisa intr-un borcan plin cu cloroform si cazut de pe raft si spart pe podeaua imaculata si neputincioasa.

Zilele acelea arata ca un rendez-vous pentru care mi-am trimis singura biletul de confirmare. Este o intalnire nesabuita cu o doamna imbracata in negru, intr-o cafenea; ea ma asteapta cu ceaiul in fata, eu i-am promis ca vin si-acum rotesc margelele pe deget si nu ma pot oprii de la a ma duce sa o sorb din priviri. Zilele acelea nu miros a moarte, nici a impacare cu soarta, nici a revolta. Zilele acelea seamana cu o condamnare la moarte pe care mi-am semnat-o singura iar asteptarea mi-o petrec in coma. Trebuia sa mor ca sa ma nasc din nou. Cand te nasti din nou nu te nasti din nimic in lume, nici nu se intampla dupa un travaliu de 12 ore, nici dupa 9 luni de aparare si intuneric binecuvantat. Este un proces lung si costisitor, te consuma pe tine mai inainte de orice altceva. S-ar putea sa mori definitiv inainte sa apuci sa te sfarsesti din nasterea de-a doua.

Zilele acelea arata ca singuratatea. Arata ca o linie ce se leaga de o alta intr-o incercare nefireasca de-a sfida marile si continentele. As vrea sa scriu ca-mi amintesc de picioare albe, in tenisi roz ascunsi sub fuste largi de bumbac galben pal. Dar imi privesc palma, ma uit la peretele alb, citesc cuvintele de pe monitorul luminat si tot ce imi amintesc este tacere si neputinta si strigat si neputinta. Fraze ce nu pot fi rostite si carora tastele nu le pot da sens. Chipuri ce nu pot fi vazute. Teama de a nu cumva sa uiti trecutul cuiva dintre cei ce conteaza, teama de-a nu cumva sa pierzi o farama din prezentul vreunuia dintre cei a caror existenta au schimbat-o pe a ta. Caldura ce nu poate fi stransa la piept. Parca as cauta o lume acolo unde era pustiu. Nu un pustiu ascuns de ceata, nici unul ascuns de intuneric ci unul ce te goleste de pe dinauntru spre lume. Ca intr-o sala de baie unde esti singur cu ecoul vocii tale, singur cu miscarile apei, singur cu aburii. De unde nu poti pleca pentru ca de fapt nu ai unde - nu mai este nimeni dincolo de peretii imbracati in faianta alba si umeda, dincolo de oglinzi, nu mai este nimic.

Zilele acelea arata ca lacrimi cazute pe maini ce zac neputincioase pe tastatura alba.

Zilele acelea arata de parca toate trairile din lume nu ar mai fi putut naste vreun cuvant care sa se faca auzit vreodata.

(scris) deA

Bunny Suicides omorat in scutec

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 01 Feb 2010 23:28:00 +0000

Dupa cum probabil ca va amintiti, pe 3 decembrie, pe Chaospia, am initiat un mic concurs ce se lasa cu un calendar 2010, din seria benzilor desenate cu Bunny Suicides, drept premiu. Regulile au fost destul de simple, cerinta de baza constand in publicarea a minim 15 comentarii la articolele scrise pe acest blog - cel cu cele mai multe comentarii urmand sa castige calendarul.Termenul limita era intradevar 1 ianuarie dar dat fiind faptul ca am trecut eu insami prin doua luni foarte obositoare si frecventa articolelor a fost foarte mica, mi-am luat libertatea de a numara si comentariile publicate dupa acest termen limita.

Ei bine, desi Chaospia a primit nenumarate vizite in acest interval si in ciuda faptului ca multi dintre voi s-au oprit si sa ne impartaseasca parerea lor, nu doar sa o citeasca pe a noastra, niciunul dintre cititorii-comentatori nu a depasit numarul magic de 15 din pacate.

Cele mai multe comentarii au fost lasate de luluts (8 la numar) si sunt tentata sa ii ofer un premiu de consolare desi acest lucru va fi cel putin ciudat, tinand cont ca mai totdeauna sfarsesc prin a-i oferi un astfel de premiu.

Imi pare rau ca nu pot oferi nimanui adevaratul premiu menit pentru acest concurs insa va anunt de pe acum ca va exista o mica provocare pe Chaospia-mi si in aceasta primavara si va doresc tuturor mai mult noroc si mai ales, mai multa perseverenta data viitoare.

(scris)deA

Recunoasteti personajul/situatia?

noreply@blogger.com (deA) — Tue, 26 Jan 2010 19:51:00 +0000

Kojeve, in corespondenta sa cu Strauss, definea tirania ca un fenomen ce se manifesta atunci cand un numar de cetateni, irelevant daca acesta intruneste o majoritate, sau dimpotriva doar o minoritate, isi impun ideile si actiunile asupra tuturor celorlalti cetateni, idei si actiuni ghidate de o autoritate ce este recunoscuta in mod spontan de catre acest grup de cetateni. In continuare ei isi impun vointa asupra celorlalti fara a exista posibilitatea vreunui consens intre cele doua grupuri, fara a se depune eforturi de a se realiza un compromis intre dorintele lor si fara sa se ia in considerare ideile sau necesitatile determinate de o alta autoritate pe care grupul supus actelor de tiranie, o recunoaste spontan.

Leo Strauss on Tyranny, including the Strauss-Kojeve Correspondence (1991) ed. rev. de Gourevitch, V. si Roth, M.S. New York: Free Press citat in Bauman, Zygmunt (2000) Liquid Modernity. Cambridge: Polity Press

Va suna cumva cunoscut in relatie cu un fenomen asa-zis net superior si favorabil noua prin comparatie cu un regim comunist, care era insa comunist doar prin prejudecatile unora dintre noi la adresa sa?

(scris) deA

Tu intri la apa?

noreply@blogger.com (deA) — Mon, 25 Jan 2010 18:41:00 +0000

Venim dintr-o perioada in care europenii si americanii au fost laolalta fortati sa-si imbogateasca lexicul cu o noua sintagma: Credit Crunch/Criza financiara/Recession. Numarul de locuri de munca disponibile a intrat la apa, salariile au scazut sau au stagnat, fiecare a incercat sa-si reduca din cheltuieli, multi au renuntat la concedii si la mare parte din timpul lor liber, studentii nu au mai gasit fonduri pentru taxele de scolarizare si s-au vazut nevoiti sa abandoneze cursurile in favoarea unui loc de munca in care se simt limitati, altii au taiat alimentele interzise de pe lista si au slabit mai mult decat si-ar fi dorit sau s-au mutat in case din ce in ce mai mici si mai prost incalzite. Dar probabil ca cel mai dramatic este ca multi si-au pierdut aripile.

Daca in 2008, in Romania inca nici nu stiam ce inseamna expresia "recesiune economica", in UK corespondentul ei britanic simboliza cel mai la moda subiect de conversatie. Eclipsase de mult legendara "stare a vremii", cam de cand incepusera eforturile de a iesi din aceste nisipuri miscatoare. Adevarul este insa ca nu aveau resurse pentru aceasta scapare - inglodati in datorii, obisnuiti sa se imprumute de la banca pentru cele mai banale nevoi, fara niciun suport economic din partea statului catre omul de rand, cu mai toate institutiile traditional ale statului privatizate si deci expuse falimentului, reticenti la a angaja mai multi oameni decat este strict necesar sau la a avea filiale si birouri ale unii firme in mai multe orase dinte cele in care sunt oferite serviciile respectivei companii. 2008 nu a fost cel mai frumos an de petrecut de catre un roman intr-un orasel britanic. Dupa cum nici 2009 nu a fost un an bun pentru un roman sa isi reintalneasca unii prieteni sau membrii ai familiei. Pentru ca inevitabil, intre timp, multi dintre ei cunoscusera si ei acea sintagma trista si la fel de inevitabil, unii dintre ei intrasera la apa - din oameni mari, ajunsesera niste oameni micuti-micuti.

Oamenii se schimba constant, ii schimba lumea in care traiesc. Si chiar daca nu ar fi asa, fiecare dintre noi are alt sistem de evaluarea a fericirii - unii o masoara in cani de ceai fierbinte baute sub patura sau in orele petrecute jucand Counter Strike si mancand chipsuri in fata televizorului si nu in diplome si medalii olimpice atarnate in vitrina si pe pereti.

Dar tot nu pot accepta cum o femeie superba, de doar 25ani, cu o voce minunata, cu o diploma de absolventa a Conservatorului, avand concerte sustinute si premii stranse, o femeie pentru care scena si muzica sunt vitale, pleaca in Spania sa se angajeze ca vanzatoare intr-un supermarket. Nu pot intelege tanarul care depune efortul de a fi admis intr-un liceu bun, de a-l absolvi, de a fi admis la o facultate superioara mediei si de a o absolvi si pe aceea in ciuda tuturor obstacolelor pe care le intalneste doar pentru a se multumi cu o slujba banala si de rutina. Ma da peste cap ca o tanara care isi doreste sa schimbe lumea este dispusa intradevar sa se multumeasca sa devina secretara. Ma enerveaza ca cel care a muncit peste 10ani pentru visul de a lucra in armata se multumeste sa studieze finante la o facultate a carei diploma abia daca valoareaza cat hartia si cerneala investite in ea. Ma doare ca barbatul care candva spargea nuci si desfacea sticle de bere cu dintii, acum are dinti de acrilat. Ma doare ca oamenii acestia mareti din jurul meu se complac intr-o pozitie sub medie, indiferent daca recesiunea economica le este scuza sau nu.

Pentru ca aceasta criza financiara i-a fortat pe multi sa renunte la angajatii lor, pe altii la pantofi si ciocolate si vacante exotice. Pe multi, la bijuterii, electrocasnice in rate si tigari. Iar pe unii, la visurile lor.

Eu am renuntat la exactitatea si credinta oarba in niste planuri facute din 5 in 5 ani si pentru intreaga-mi existenta in favoarea unor strazi cu nume precum Winchester si Westminster, in favoarea trandafirilor englezesti crescuti in curte si a insulelor de nu-ma-uita, in favoarea gazonului britanic si a multitudinii de posibilitati. Dar surprinzator sau nu, si criza mea personala si cea economica au avut si un aspect pozitiv. Mi-au zdruncinat fundatiile, m-au facut sa ma opresc si sa ma indoiesc de tot ceea ce credeam ca stiu, ca sunt, ca am. M-au facut sa-mi analizez planurile si sa le gasesc punctele slabe, sa le caut solutii si sa nu ma delas in baza sperantei nefondate. Mi-au subliniat limitele si m-au provocat sa le depasesc. M-au indepartat de prieteni ca sa ma pot convinge ca de fapt prietenii nu sunt articole de ziar pe care le decupam si le pastram intr-un album; prietenia este un proces activ - astazi iubesc un copil neajutorat, maine un fotomodel blond, poimaine un suflet razvratit si fara limite. Da, bineinteles ca as vrea sa fiu toata viata alaturi de aceeasi buni prieteni la care am ajuns sa tin mai mult decat as fi crezut ca e posibil, dar daca nu ne mai leaga nimic atunci nu ne mai leaga nimic, nu este un pacat sa mergi mai departe atata timp cat ai facut tot ce era posibil pentru a salva ce era de salvat. Viata este prea scurta pentru a ne complace in nefericire.

Recesiunea economica a fost un obstacol in existenta noastra a tuturor. Ne-a incetinit ritmul nebunesc in care traiam si probabil ca inca o face. Noi i-am raspuns prin plansete cand de fapt ar fi trebuit sa raspundem oprindu-ne din alergarea aceasta care are linia de finis marcata de o piatra funerara. Trebuia sa ne oprim si sa analizam cu ce am gresit de am ajuns unde am ajuns. Sa ne dezmeticim din lumea aceasta fantasmagorica in care poti plati cu bani pe care nu ii ai. Trebuia sa fii respirat adanc norul acesta de realitate in care intrasem si sa vedem limpede unde vrem sa ajungem si ce ne sta in cale, pentru ca nimeni nu este capabil sa se lupte cu inamici invizibili sau necunoscuti. Trebuia sa ne faca sa ne cunoastem mai bine si sa intelegem ca oricat de priceputi am fi in a-i manipula pe ceilalti, nu este bine sa depindem de nimeni altcineva in afara de noi insine.

Criza financiara trebuia sa ne aduca abilitati noi necesare in a supravietui. Trebuia sa ne faca mai buni. Mai mari. Dar pe altii i-a facut sa renunte. I-a facut mai mici.

I-a facut sa uite ca nu conteaza de cate ori cazi ci de cate ori te ridici.

(scris) deA

2010

noreply@blogger.com (deA) — Fri, 01 Jan 2010 21:35:00 +0000

Nu va doresc multi multi ani pentru ca imi imaginez ca deja ati strans suficienti noaptea trecuta daca pana la ea, nu.

Va doresc insa sa gasiti si sa aveti langa voi oameni minunati alaturi de care sa petreceti acesti ani si va doresc sa descoperiti acele lucruri marunte sau marete care va fac viata interesanta, sa va clarificati prioritatile si sa descoperiti in voi insiva rabdarea si vointa de a persevera in a va atinge scopurile.

(scris) deA

Intelege-ma!

noreply@blogger.com (deA) — Tue, 29 Dec 2009 10:54:00 +0000

Acum as vrea sa pot urla. Real, virtual, nu conteaza. Conteaza da, insa, faptul ca nu pot urla. Nu e frumos sa ne asezam turceste in mijlocul camerei si sa urlam la toti cei ce se hotarasc, ba nu, ma scuzati, se incumeta sa treaca pe langa noi. Nu, asa ceva ar fi o nesimtire crunta - sa iei in van tocmai miscarea aceea suprema de calm, tacere si pace interioara si exterioara!

Dar eu m-am saturat. M-am saturat sa trebuiasca sa ma explic unor persoane care au tot atata bunavointa sa ma inteleaga cum am eu sa culeg urzici. Si sunt convinsa ca noi toti cunoastem macar o astfel de persoana. Ba unii sunt chiar mai putin dispusi sa ne inteleaga decat sa spunem ca as putea fi eu convinsa sa dau dovada cand si daca as fi silita sa adun urzici vreodata.

Pana la urma, daca nu ne inteleg, este defectul lor. Intelegerea este un proces al gandirii si este un motiv de mandrie sa fii capabil de a procesa realitatea la un nivel atat de complex, asa ca nu este justificat sa ii judecam pe cei ce nu au atins acest nivel. De altfel, a ne intelege necesita si sa dea dovada de empatie ceea ce din nou nu putem pretinde de la cineva care fie nu are inteligenta emotionala dezvoltata, fie nu stapaneste instrumentul cel mai important al gandirii si al constiintei, limbajul. Si inainte de a-mi rastalmaci cuvintele, invocand ca si acesti oameni vorbesc, reflectati asupra faptului ca da, ei vorbesc, asa cum vorbeste si o papusa mecanica, dar nu comunica nimic, pentru ca nu receptioneaza nici continutul informational, nici pe cel emotional transmis de voi!

Inainte insa de a va napusti cu sacii de rosii pe post de munitie pentru a-i alunga pe acesti oameni imperfecti din existentele noastre aflati ca da, defectul este la ei, dar problema, problema este a noastra. Pentru ca ne este aproape imposibil sa scapam de acesti oameni in primul rand, fiindca sunt importanti pentru noi. Si stiu asta pentru ca de fapt, aceasta este premisa intregii situatii. Nu avem pretentia sa fim intelesi de la cei ce ne sunt indiferenti si nici nu asteptam bunavointa lor. Bariera relationala si de comunicare nu este situata intre Noi si Ceilalti, ci intre cei ce conteaza si cei ce nu o fac. Pana in zidul acela ne desfasuram noi sincer si asteptam sa fim intelesi si acceptati, nu doar tolerati, pentru ca pana in zidul acela ii regasim pe toti cei pe care fie ii intelegem si acceptam noi, fie, macar, suntem dispusi sa incercam sa o facem. Iar dezchilibrul se produce atunci cand cineva caruia noi i-am permis sa treaca dincoace de zid, cineva care deja a devenit important pentru noi si pe care ne straduim sa il intelegem, nu da dovada doar de inabilitatea de a ne intelege, dar si de bunavointa de a incerca.

Perspectiva zen si sushi este ca noi daruim - intelegere, bunavointa, acceptare, emotie, sinceritate, timp, pe noi insine. Si ca ei pierd - timp, idei, esentialul, emotie si da, pe noi. Perspectiva dureroasa a lumii de zgarie-nori si ceasuri pe baterie este ca de fapt, cu totii gresim, ei cand nu apreciaza ceea ce primesc de la noi si noi cand alegem sa ne pese de oameni ce nu apreciaza ce avem noi de oferit.

Poti cumpara orice in lumea noastra, chiar si ceasuri. Dar nu timp. Iar daca cineva ti se ofera cu tot cu ale sale timp si rabdare de a iti permite sa il cunosti si sa il intelegi atunci trebuie sa te hotarasti - ii multumesti prin efortul sa il intelegi si accepti sau refuzi politicos si cedezi locul altcuiva.

(scris) deA

Craciun fericit tuturor!

noreply@blogger.com (deA) — Sat, 26 Dec 2009 13:37:00 +0000

De Craciunul acesta macar, sper sa ajungeti cu totii acolo unde va doriti sa fiti.

Pentru toti cei ce nu au reusit, va doresc sa il gasiti pe cel ce tine mereu o gutuie proaspata pentru voi, in fereastra.

Tatiana Stepa - Galbena gutuie

(scris) deA

Cupluri imperfecte si dorinte posibile

noreply@blogger.com (deA) — Thu, 17 Dec 2009 04:20:00 +0000

Cu totii stim macar un cuplu de oameni meniti sa fie impreuna. Oameni care se inteleg prin suras, oameni care par sa nu se certe niciodata, care par la fel de indragostiti ca in prima zi cand s-au cunoscut chiar si la multi ani dupa aceea. Oameni implicati in relatii magice, parca binecuvantate de zanele de poveste. Dar macar ocazional tot ne oprim sa ne amintim ca de fapt nu avem nici cea mai vaga idee despre ce se petrece in spatele usilor inchise. Si nu ma refer doar la usile caminului celor doi, ci ma refer la ceea ce fiecare indragostit ascunde in sinea sa fata de lumea intreaga dar si fata de cel de langa el si fata de sine insusi. Fiecare ascunde dorinte grele, vise neimpartasite, regrete, taceri inoportune, reprosuri. Unii le marturisesc deschis macar din cand in cand... altii insa le colectioneaza inauntrul lor, continua sa zambeasca si sa spuna "Te iubesc"; dar este mai degraba un zambet Glasgow. Nu este expresia unei stari de bine, ci o cicatrice, un stigmat al nesinceritatii lor. Este crucea pe care aleg singuri sa o poarte.

Asa cum eu imi port acum neintelegerea. Nu fata de cei din jurul meu ci fata de conceptul de cuplu. Nu mai sunt copil sa cred in feti-frumosi si printese salvate cu un sarut iscat din iubire adevarata si da, vad rostul evolutionar si pe cel biologic al cuplurilor. Probabil ca l-as vedea si pe cel psihologic daca nu m-as incapatana sa il neg, daca nu as fi atat de razvratita impotriva sentimentului de singuratate dintr-un cuplu. Nu mi se pare acceptabil ca doi oameni ce se iubesc sa isi fie alaturi doar in aceeasi masura in care isi sunt doi copii parteneri de joaca. Daca aceasta este toata apropierea de care suntem capabili atunci cand ne implicam intr-o relatie romantica, atunci scuzati-mi cinismul, dar mai bine singuri sau pe la petreceri de swingeri. M-am saturat de justificarile bazate pe prejudecati de genul Nu te poti baza pe barbati sau Sa nu ai niciodata incredere in femei. Daca nu ma pot baza pe cel de langa mine atunci ce sens mai are sa ma implic intr-o relatie?!

Nu ma refer sa ma sprijine financiar, pentru asta exista banci si nici macar sa fie permanent la dispozitia mea, pentru asta exista pisoi si catei si papagali si porci de Guinea si orice alt animal de companie va mai trece acum voua prin cap. Nu, ma refer la faptul ca ma astept ca cel de langa mine sa fie capabil sa ma faca sa simt ca nu sunt singura. Si cred ca asta cautam noi toti, indiferent de sex, gen sau orientare sexuala, altfel pentru ce ne-am mai dori sa avem pe cineva al nostru? Nu cer sa mi se cumpere cabana in Sinaia sau sa mi se plateasca operatii de micsorare a sanilor si-a nasului. Nu pretind nici macar sa aiba masina personala cu care sa ma plimbe de la munca in timpul saptamanii sau pana pe malul oceanului in weekend. Dar da, vreau neaparat sa fie langa mine cand imi vine sa plang doar ptr ca nu reusesc sa lipesc un maner cu SuperCaliFragilisticExPialiGlue. Si da, vreau neaparat sa stie ce sa-mi spuna ca sa nu mai plang, fara sa ma ia peste picior si fara sa imi spuna absent ca totul va fi bine desi nici macar nu a fost atent la motivele pentru care plangeam.

Iar in ciuda protestelor unora, care vor sustine ca barbatii pur si simplu nu sunt capabili sa indeplineasca aceasta fantezie a mea, ca nu tine de vointa ci de felul lor de-a fi, de felul in care comunica si de felul in care relationeaza cu femeile si intr-un cuplu - aflati ca si asupra femeilor exista presiuni. Ca si de la noi se asteapta foarte multe lucruri - le asteapta parintii, le asteapta iubitul, socrii, seful, profesorii, colegii, vecinii, fratii mai mici, bunicii, pisicile, copiii... Cu toate acestea nu ne ascundem in canapeaua din fata televizorului ca sa ne petrecem vietile vizionand competitii de patinaj artistic si mancand portii imense de pizza si de cartofi prajiti, refuzand sa facem orice altceva doar pe motiv ca suntem femei. Nu. Ne incaltam cu pantofii cu toc, ne rujam cu rosu, mergem mai departe si ne dam silinta cat de mult putem.

Pentru ca pana la urma cu totii vrem sa ii facem fericiti pe cei pe care ii iubim.

(scris) deA

Terminus

noreply@blogger.com (deA) — Wed, 09 Dec 2009 23:22:00 +0000

Lazy night you're here again
I've got nothing to say
The shadows come to me
And my trouble's fading away
The sign's point direction's home
Where I gotta go now
I do not know

Pardon me, forgive me, son,
Can you show me the door?
It seems I need a map
Cannot find the exit alone
The sign's point direction's out
Where I gotta go now
I do not know

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world

Lady, please, excuse me now,
Can I play in your game?
I've lost my self-esteem in a bottle and the drinks in it
The sun is coming up
And I need to be on my way
Back (back) to my love

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world (this world)

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world (this world)

One dream's all I need
I gotta go
I'm not from this world
One more for the road
I need to know
Where's the end of this world

Not from this world

Autori si interpreti: URMA

Draga Mos Craciun

noreply@blogger.com (deA) — Sat, 05 Dec 2009 16:30:00 +0000

Daca tot i-am scris ieri lui Mos Nicolae, m-am gandit sa ii scriu si lui Mos Craciun astazi dat fiind ca de la el ma astept sa fie mai generos si sper sa aiba astfel timp sa imi pregateasca toate pachetele:D.

N-am sa-mi scriu cele mai ascunse dorinte pentru ca pana la urma acelea n-au de fapt nimic de-a face cu ceea ce se poate cumpara...erh...fabrica de catre elfi.

Asa ca o sa ma multumesc cu cateva...fleacuri...
1.

Ma intereseaza bluza evident... Cred ca se gasesc prin multe magazine, nu vreau un anumit brand sau culoare (alb, mov, albastru sunt preferate insa), nici ambalaje pretentioase, marimea e cam de 8/36... Cadoul vorbeste destul de mult pentru sine!
2.

~~Stiu ca vintage-ul este la moda acum si stiu ca nu e nici argint si nici nu e decorat cu pietre semi-pretioase dar imi place destul de mult brosa aceasta.~~

3.

Da, sunt printre cele mai mari iubitoare de pisici, am doua si jumatate acasa si imi place sa port brose... prin urmare acesta ar fi un cadou ideal pentru mine.

4.

~~Mic pandativ sa se asorteze cu brosa de mai sus.~~

5.
si
6.

Sunt o mare iubitoare de modele cat mai aparte de cercei, sunt usor de cucerit cu orice pereche nu am mai intalnit pana acum, asa ca oricare dintre perechile de mai sus, de fapt orice pereche gasiti si vi se pare mai iesita din banal, este un cadou de Craciun minunat pentru mine.

7.
si
8.
si
9.

Daca preferati sa imi daruiti un cadou mai traditional, trei sugestii ar fi cele de mai sus.

10.

Cameele sunt o obsesie destul de recenta de-a mea, insa mai veche decat cea pentru cercei nascuta in compania lui Meri si a lui Luluts. Pandativul din imagine este foarte dragut insa de fapt ma entuziasmez in fata a absolut orice camee, mai ales ca sunt destul de dificil de gasit.

Lista nu este exhaustiva, bineinteles ca exista multe alte lucruri pe care mi le puteti darui de Craciun insa cu acestea mergeti la sigur; daca imi luati altceva si apoi ma vedeti stramband din nas cand desfac pachetul, n-aveti de ce sa va suparati, ati fost avertizati.

Nu in ultimul rand, lista nu se adreseaza doar prietenilor mei care imi citesc blogul, nu este nicio presiune asupra lor. Dimpotriva, oricine ma poate surprinde cu vreun ceva de pe lista, inclusiv comentatorii fanatici si urmaritorii obsedatii *de tip stalker sau peeping-tom/peeping-mary*.

Daca vreti ceva anume de Craciun si va simtiti indreptatiti sa-mi cereti mie, scrieti-mi cu drag. Daca nu, atunci va astept cu comentarii pentru calendar. Iar daca cumva imi cumparati ceva de pe lista, anuntati-ma de indata *Ma astept ca inainte de Craciun sa le fi bifat pe toate, asa ca grabiti-va, nu aveti mult timp la dispozitie*. Stiu ca strica surpriza, dar prefer sa primesc cate o bucata din fiecare, decat 10 exemplare al aceluiasi cadou, de la persoane diferite.

Sa ne vedem de Craciun, deci.

(scris) deA

*sursa imagine

ChaospiA

I'm a mess

Zece lucruri nu imi plac la o relație *romantică*

Cautari

Maine

What's your poison?

Ellie Goulding

De inchiriat cu ora

Mind the gap

Fata Morgana

Pe drumul meu

Run and tell them

Respira

Despre schimbare si pustoaice goth

Just 'cause we say so

Pasiune si rutina

Pas du tout

Bunny Suicides omorat in scutec

Recunoasteti personajul/situatia?

Tu intri la apa?

2010

Intelege-ma!

Craciun fericit tuturor!

Cupluri imperfecte si dorinte posibile

Terminus

Draga Mos Craciun

Zece lucruri nu imi plac la o relație romantică