Am luat la întâmplare prima firmă care am văzut că face curierat local, sun și… nu răspunde nimeni.

Bun, iau următoarea, răspunde cineva, îmi preia comanda și-mi spune că va veni un curier să ridice coletul, dar nu-mi poate spune încă ora. Sun peste vreo două ore să întreb pe la cât vine curierul, ca să fie cineva acasă la ora aceea, dar nu-mi poate spune încă. Peste încă vreo două ore sun și dispecerul îmi spune cu o voce spășită că nu au nici un curier disponibil.

Ok, sun la următoarea firmă, plasez comanda, iar domnișoara de la celălalt capăt al firului (firul, vorba vine) mă asigură că până la ora 17:00 va veni un curier să-mi ridice coletul, dar se va livra doar în ziua următoare, iar eu spun că este ok.

Bineînțeles că am anulat comanda de la cealaltă firmă, iar pe la ora 16:00 mă sună domnița de la ultima firmă de curierat și îmi spune că nu mai ajunge azi curierul la mine.

Eu: ”OK, dar mâine dimineață paote să vină și livrarea să se facă tot mâine?”

Ea (foarte senină): ”Bineînțeles, vă costă doar 2 lei în plus.”

M-a amuzat asta cu 2 lei în plus, mai ales că ei au fost cei care nu și-au respectat angajamentul inițial (acela de a prelua până la ora 17:00 și de a livra a doua zi), dar totuși am spus că nu-i nici o problemă, să trimită curierul.

Acum sincer, numai eu văd aici o eroare de marketing și comunicare? Nu era oare normal ca ei să-mi livreze coletul la același preț, dar să se încadreze în timpul promis? Chiar nu e vorba de cei 2 lei, ci de principiu.

Nu sunt articole asemanatoare

Unii sunt supărați pentru incompetența directorilor din companiile de stat care produc pierderi, iar alții sunt cel puțin invidioși, dacă nu deranjați de uriașul profit realizat de Petrom.

Dar cum e mai bine: cu profit sau fără?

Cred că răspunsul este evident, doar că probabil unii vor adăuga că totuși companiile ar trebui să se mulțumească cu profituri normale și de bun simț (cum putem defini și măsura asta evident nu mai e problema noastră).

Nu vreau să mai dezvolt ideea cu mentalitatea de tipul dacă cineva are să ne dea și nouă, cred că știm cu toții că e o meteahnă autentic valahă de care cu greu ne debarasăm.

Dar hai să luăm exemplul Sidex Galați, care în perioada de glorie de dinainte de privatizare înregistra pierderi de un milion de dolari pe zi (adică pierdea 1 milion $ zilnic!), dar care la scurt timp după privatizare (preluarea de către Mittal) reușea să înregistreze profituri nu chiar de un milion de dolari pe zi, dar în orice caz cam de aceeași ordine de mărime. Cel puțin până în momentul în care criza le-a dat cu leuca-n cap, dar asta e altă poveste.

Iar nemulțumirile față de ambele extreme (pierderi și profit) țin minte că erau la fel de multe, în funcție bineînțeles de tabăra în care erau nemulțumiții. După ce firma genera profit nemulțumirile cele mai multe erau legate desigur de disponibilizările impuse de reorganizarea și eficientizarea colosului.

Din punctul meu de vedere rostul unei companii este să aducă valoare și să genereze profit. Deși am atins în acest articol doar ideea de profit, una fără alta nu se poate.

Și nu cred că există ceva ce se poate numi profit prea mare sau profit nesimțit, cum insinuează unii. Atâta timp cât sunt respectate aspectele legale, orice profit, preferabil cât mai mare, este binevenit.

Da, știu, au existat numeroase semne de întrebare legate de privatizarea Petrom, dar să nu uităm nici de problemele de dinainte de privatizare, cum ar fi de exemplu traiul pe picior mare al baștanilor sindicaliști.

În plus, Petrom nu este doar un lanț de benzinării care vinde combustibil, sandwich-uri și băuturi răcoritoare. Petrom este ditamai compania de producție, iar extracția, prelucrarea și transportul produselor petroliere sunt activități industriale ce poate nu sunt atât de evidente pentru consumatorul de rând, dar înseamnă un angrenaj industrial uriaș.

Acum să nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să mă fac apărătorul corporațiilor care fac profituri de miliarde, spun doar că este normal ca o companie uriașă să genereze un profit mare. Toate celelalte aspecte sunt discuții distincte.

Dar aș fi curios care este părerea ta, este bine că Petrom (și alte companii mari) fac profituri uriașe chiar și pe timp de criză?

Nu sunt articole asemanatoare

Bineinteles ca mai sunt si oameni care atunci cand aud cuvantul coaching se gandesc la sport. Cu toate acestea, din ce in ce mai multi oameni se gandesc cu admiratie la acest cuvant plin de promisiune. Sunt si tari, dintre cele mai dezvoltate cum ar fi Statele Unite, Anglia, sau Japonia care se folosesc din plin de acest fenomen.

Cred ca am fost coach inainte de a se identifica aceasta denumire pentru ceea ce faceam. In 1983, cand am inceput sa fiu implicata in cursuri de dezvoltare personala ce faceam se chema “antrenament”. Nu am numarat niciodata orele ca sa pot spune acum cate ore de coaching am facut dar presupun ca depasesc cifra de 10 000 de ore si asta este multa, multa practica. Aceasta practica a adus multe rezultate oamenilor cu care am lucrat dar si mie. Nu poti fi un coach bun daca tu insuti nu beneficiezi de rezultate de pe urma muncii pe care o faci.

Ce face coaching-ul este sa descatuseze potentialul oamenilor pentru a-si maximiza performanta; este pentru oricine si pentru orice preocupare.

Cand faci coaching pornesti de la premiza ca toti oamenii au potential si  ca  au  doar bariere in a exprima acel potential. Printr-o serie de intrebari ajungi sa aduci constientizare in orice situatie si solutiile curg apoi de la ei insisi.

Oamenii au intotdeauna raspunsurile, si numai cand sunt ei cei care le gasesc functioneaza; exista o mare diferenta dintre cunoasterea conceptuala, pe care o gasim in cursuri, in carti, la profesori, etc si cunoasterea ca experienta. Cu totii o cautam pe aceasta din urma pentru ca in momentul in care o obtinem suntem cu totul independenti si avem in permanenta, si usor, acces la ea.

——————————————–

Acest articol este scris de buna mea prietena Connie Larkin, Executive Coach si instructor de photoreading, si este primul dintr-o miniserie de articole care vor avea ca subiect coaching-ul, un termen si o profesie inca nu suficent de bine intelese la noi si din acest motiv prea putini oameni beneficiaza de binefacerile acestui instrument.

Ne-am propus ca prin aceasta serie de articole despre coaching sa aducem lamuriri asupra conceptului si sa familiarizam cat mai mult publicul cu aceasta notiune.

Din acest motiv, absolut orice intrebare privind acest domeniu al coaching-ului este extrem de binevenita.

Multumesc!

Nu sunt articole asemanatoare

Nu voi da exemple, însă foarte multe sunt acele grupuri (în special cele de bloggeri, parabloggeri și metabloggeri) în care vine fiecare, își lasă câte un link (spre articol propriu, bineînțeles) și atât.

Nu sunt comentarii (am căutat intens, cam la fiecare 30-50 de linkuri lăsate mai apare câte un post cu câteva comentarii), nu există discuție, nimănui nu-i pasă de ce zic ceilalți.

Așa că din aceste grupuri m-am retras și mă retrag.

De asemenea, sunt grupurile în care subiectul pur și simplu nu mă interesează. Din nou, m-am retras și mă retrag și din acestea.

Chiar dacă mai sunt în doar câteva grupuri prezent (poate mai multe pe viitor), acestea îmi plac, pentru că discută subiecte ce rezonează cu interesele și pasiunile mele și pentru că pur și simplu se discută, nu este un dialog al surzilor.

Nu sunt articole asemanatoare

Dar de ce se întâmplă asta?

Imaginează-ți că într-o zi de vară ieși pe terasă și pui o bucată de hârtie la lumina soarelui. Se va aprinde aceasta? În nici un caz. Doar se va încălzi.

Însă ce se va întâmpla dacă vei lua o lupă și vei concentra (focaliza, focusa) razele soarelui într-un singur punct pe acea bucată de hârtie? Foarte curând va începe să fumege și se va aprinde.

Practic folosindu-te de exact aceleași resurse (adică razele soarelui sau în cazul tău timpul, energia, abilitățile, banii etc) vei obține rezultate mult mai mari focalizându-le în direcția corectă.

Dacă îți vei irosi resursele împrăștiindu-te în multe proiecte, în multe domenii, șansele sunt mari ca rezultatele să fie mediocre în toate cele.

Dacă însă îți vei concentra resursele într-un punct cheie, rezultatele vor apărea foarte curând.

Găsește-ți lupa și pune focusul acolo unde vrei să ai succes!

Nu sunt articole asemanatoare

well, vestea bună de fapt e că oamenii încep să se deștepte

Vești bune în legătură cu blogmeet-ul de pe 25 februarie (este vorba de blogosfera vrânceană, firește )

Peste 2000 de locuri de muncă și 77 de milioane de euro investiție (la Cluj)

20.000 de euro pentru un antreprenor care propune un proiect inovator în online

O nouă ediție a concursului Economy Works (adresat elevilor de liceu)

Pilula pozitivă – luni, 20 februarie

Lumea face loc persoanei care știe exact unde merge. (de la R. W. Emerson citire)

Nu sunt articole asemanatoare

Iar aia cu 40 de ore pe săptămână știm bine că e o glumă bună pentru foarte mulți oameni care în realitate lucrează mult mai mult de atât.

Pur și simplu nu înțeleg de ce oamenii continuă să creadă și să se cramponeze cu încrâncenare de un sistem sortit din start eșecului. Și nu e vorba aici doar de România, este valabil cam în orice parte a lumii.

Desigur, nu spun că nu e frumos și plăcut să ai o carieră într-o meserie care te pasionează, este chiar bine și recomandat să faci asta. Ce încerc să înțeleg este de ce oamenii nu se gândesc din timp la finanțele proprii pentru momentul când nu mai pot să lucreze, fie din cauza vârstei, fie pur și simplu din motive social-economice (criză, șomaj etc).

De ce este atât de dificil ca atunci când suntem în puterea vârstei și în deplinătatea facultăților fizice și mentale să citim o carte de finanțe personale, să investim puțin în educația noastră financiară, să ne pregătim pentru momentul final al capcanei 40-40-40?

Pe bune, nu trebuie să renunți la carieră, la job, la meserie, la pasiune, trebuie doar să te educi un pic, să studiezi, să citești, să înveți.

Numai mie mi se pare ciudat că se întâmplă asta?

Nu sunt articole asemanatoare

 

« To see victory only when it is within the ken of the common herd is not the acme of excellence. » Sun Tzu

 

« The greatest mistake we make is living in constant fear that we will make one. » John Maxwell

 

« goal is a dream with a deadline. » Napoleon Hill

 

« A man’s sense of self is defined through his ability to achieve results. » John Gray

 

« If you start by promising what you don’t even have yet,you’ll lose your desire to work towards,getting it. » Paulo Coelho

 

« Sure I am of this, that you have only to endure to conquer. » W. Churchill

 

« Money won’t create success, the freedom to make it will. » Mandela

 

« Instead of focusing on how much you can accomplish,focus on how much you can absolutely love what you’re doing » Leo Babauta

 

« Life was always a matter of waiting for the right moment to act. » Paulo Coelho

via Inspirational Quotes Blog

Nu sunt articole asemanatoare

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

Al Reis & Jack Trout, Poziționarea- lupta pentru un loc în mintea ta. Ed. Curier Marketing, 2004, 285 p.

Mi-am amintit de acestă carte citind postul lui Chinezu – Credeți că Mircea Diaconu ar trebui să își facă blog?. În acest articol veți găsi un subiect de dezbatere devenit clasic în blogosfera Ro: personalitățile publice și bloggingul. Știm cu toții exemple de cum a primit o personalitate, cadou, un blog, cum s-a decis un altul să își facă blog sau campanii politice sau de brand inițiate prin bloguri speciale pentru acest scop. Interesant în cazul articolului lui Chinezu este cum încearcă să îl poziționeze pe Mircea Diaconu ca posibil blogăr. Cred că Cristian a sesizat corect că nu este vorba de a genera unui brand Mircea Diaconu blogăr ci mai degrabă de a găsi poziționarea corectă, eficientă a lui Mircea Diaconu în blogosferă. Ce face pentru a afla asta? În primul rând accentuează stilul accesibil, popular, al actorului de a purta o discuție cu blogării, după asta Cristian relatează două întâmplări hazlii reale din viața lui Mircea Diaconu și încheie cu următoarea frază: ”Bun, acum imaginați-vă poveștile de mai sus scrise pe blog chiar de Mircea Diaconu. Pe blogul lui. Plus alte atâtea povești pe care le are la teșcherea.”

La comentarii avem și exemple de cum au încercat cititorii blogului să răspundă acestei solicitări. Răspunsurile sunt foarte interesante și reflectă actualele tipuri de poziționare al lui Mircea Diaconu. Unii comentatori îl poziționează ca actor, alții ca om politic iar alții ca povestitor și scriitor. Procentele nu contează, mai importante sunt sugestiile privind soluția concretă de poziționare. Ce fel de poziționare în blogging îl avantajează pe Mircea Diaconu ?

Pentru Chinezu problema prioritară a fost dacă intrarea în blogosferă pentru actor ar trebui să se bazeze sau nu pe notorietatea sa și cam tot ce înseamnă experiențe interesante, cu priză la public, de viață, tipice pentru  o personalitate publică. Chinezu pare evident că țintește două grupuri de cititori: cei trecuți de prima  tinerețe atașați emoțional dar și pe cei mai tineri curioși să afle detalii din viața actorului. De aceea nu invocă strategia politică a PNL, obiective competitive, rațiuni de adecvare la canale de comunicare din social-media, importanța în mediul digital, accesul la grupuri țintă altele decât cele cunoscute din offline, nimic de genul acesta. Nimic din toate astea nu sunt importante în poziționare. O spun chiar cei doi autori, important este să folosești ceea ce există deja în mintea consumatorului și să refaci unele legături dintre elementele care există deja.

”Ecuația” poziționării ar fi în cazul lui Mircea Diaconu: a x Actor+b x Povestitor/scriitor+c x Om politic. Unde a, b și c sunt factorii de ”importanță contextuală”. Sigur că toată ecuația este o metaforă pentru a sugera că dimensiunile fixe: actor, povestitor, om politic, trebuiesc plasate într-un context definit prin a, b, și c.

În aceeași carte veți găsi câteva sugestii despre cum putem analiza, înțelege și folosi această ecuație. Mă refer la importanța de a comunica poziția de lider într-un domeniu, de a știi cum să oferi poziționarea ca alternativă sau la a genera o nouă nișă.

Dar Chinezu a mai înțeles ceva, pentru Mircea Diaconu reinventarea ecuației sale poate fi o soluție pentru promovare. Un blog generează interacțiuni noi, feedbackuri de tot felul, oferă noi oportunități și nu în ultimul rând te ajută să devii un lider de opinie, sigur în teorie, pentru că în practică o experiență nu seamănă cu alta.

În cazul fiecărui lider în devenire problema de început nu este să te zbați să îți poziționezi cât mai bine mesajele, cât propria persoană. În carte există un caz interesant, devenit clasic, al unei companii aeriene care greșea poziționându-se după calitatea serviciului de la bord, în loc să pună accentul pe destinație. Pentru că, în definitiv, o companie aeriană ar trebui să te ducă unde îți place, unde ai nevoie etc. deci o cât mai bine poziționare a destinației este cea mai importantă pentru pasager.

Această idee sugerată de Reis & Trout mă conduce la o concluzie față de problema poziționării blogului lui Mircea Diaconul. Poveștile și amintirile sale, blogul în general, ne conduc spre o destinație. Care ar fi aceasta ? Evident spre Mircea Diaconul Actorul. Este ceea ce ne dorim ? Vrem mai  mult ? Vrem un lider de opinie Mircea Diaconu ? A fi aceste povești soluția ?

Cred că mare parte din răspunsurile la aceste întrebări le veți găsi în această carte.

Nu sunt articole asemanatoare